Acest capitol se înțelege mai bine dacă în contextul studiului de mai jos, care are imagini lămuritoare în legătură cu pictura neortodoxă a sfinției sale:
A.Erminia eretică despre Sfintele Icoane
1. Le picta după vedenii
In cadrul Sfintei Liturghii, dupa ce ne-am impartasit, a vorbit si IPS Mitropolitul nostru, dr. Laurentiu Streza, care l-a cunoscut pe Parintele Arsenie Boca si mergea la el cand Parintele picta. Si l-a intrebat: „Parinte, de ce ati pictat asa pe Maica Domnului sau pe Mantuitorul?” Si Parintele a raspuns:” Mie asa mi s-a aratat Maica Domnului, asa l-am vazut pe Mantuitorul si eu ii pictez asa cum i-am vazut eu”. Acestea au fost lucruri adevarate care s-au petrecut, sigur, pentru cei care cred. Cu cei care nu cred trebuie sa mai avem rabdare ca sa creada si ei intr-o zi.[1]
A venit odată la Drăgănescu un ierarh de la Patriarhie, care i-a poruncit Părintelui Arsenie. să șteargă imaginile neortodoxe pictate in biserică. Părintele Arsenie i-a dat scule să șteargă ce nu-i convine, căci, zicea Părintele: „n-am pictat nimic, decât cu poruncă de Sus, pentru catehizarea poporului, care zace in întuneric”. De aceea, nu l-a putut înțelege intru totul nici Sorin Dumitrescu, un pictor, de altfel, talentat. Dar, pe lângă talent, mai trebuia ceva de Sus, pe care nu-l are oricine. Părintele Arsenie nu a pictat la metru pătrat, după tipare, ci cu descoperire de Sus, nu numai cu documentație; ci mai ales cu rugăciune si post si, uneori, vorbind cu sfinții pe, care ii picta.[2]
Pictor de icoane și de suflete
• L-am cunoscut ca fiind și pictor. încă de când era la Sâmbăta de Sus l-am rugat să-mi facă o icoană cu Mântuitorul. Mutându-se la Schitul Maicilor, m-am dus acolo și mi-a arătat un album cu mai multe tipuri de icoane. Nu am găsit nici una potrivită și atunci Părintele a spus: „… O să ți-L pictez așa cum L-am văzut eu”. Când am mers după icoană cu sora mea Maria Streza, Părintele mi-a spus: „Cu timpul, această icoană o să fie un bun de valoare” [smerenie? – n.n.]
La întoarcere, cu motocicleta, ne-a prins o ploaie torențială în Predeal. Dar, pe unde treceam noi (cu icoana) șoseaua era uscată, și in stânga și dreapta ploua! S-a petrecut o minune! [umbrelă de draci… ca să canonizeze asemănarea Părintelui Arsenie Boca cu poporul Făgărășenilor lui – n.n.]
În icoană, în partea de jos, apar și Munții Făgărașului (cu Fereastra Mare și Fereastra Mică). Așa L-a văzut Părintele Arsenie pe Mântuitorul, când se afla la Mănăstirea Sâmbăta de Sus (n. .1 pictura este cea de pe coperta cărții). (Streza Nicolae, 83 ani)
• După ce ne-a dat binecuvântarea pentru cununie, Părintele Arsenie ne-a dat o icoană pictată de sfinția sa spunându-ne că va fi apărătoare casei noastre. (Cismaș Eugenia, 78 ani, Făgăraș) •
• La înmormântare a vorbit Părintele Bunescu. Părintele a .pus că s-a făcut o pictură la Drăgănescu nu după cărți, cum se pictează normal, ci după cum a văzut Părintele Arsenie. Așa a pictat. Pictura Părintelui Arsenie este un unicat pe glob, nicăieri mi există asemenea pictură. [cu adevărat. Nu am văzut nicăieri ceva mai de prost gust și mai dăunător, având ca agravare că este pus în numele Ortodoxiei și sfințeniei – n.n.] Pe toți, și pe sfinți și pe Maica Domnului, i-a pictat după cum i-a văzut! Și toate scenele de acolo sunt pictate după cum le-a văzut!
Părintele Arsenie a spus că putea să fie oriunde în lumea asta, dar l-a rânduit Dumnezeu la noi, la români, pentru rugăciunile martirilor Brâncoveni. [ideea preexistenței sufletului, independentă de părinți, asociată cu mândria că e un ales care blagoslovește locul pe care îl atinge și ocupă. Însă noi considerăm că este o ispită și o primejdie pentru țară, însă îi mulțumim lui Hristos că a îngăduit să fie la noi, ca să ne lămurim asupra subtilităților și adâncimii înșelării ce poate apărea și în Ortodoxie – n.n.]. Mântuitorul i-a spus să fie pictor de suflete, să picteze în inimile oamenilor credință, să facă din oameni icoane vii. [din păcate în inimile oamenilor a pictat credința cea strâmbă, antihristică de pe pereții Drăgănescului – n.n.] Și a reușit! (Gheorghe Silea, 45 ani – Sâmbăta de Sus)
• Referitor la pictura de la Drăgănescu, ne-a spus că oricât am căuta nu o să vedem culoarea neagră acolo
[în schimb, câte înțelesuri întunecate nu sunt, de la teologii întunericului, din iad – n.n.]
[n. ed.: într-o scrisoare pe care Nichifor Crainic i-a trimis-o Părintelui Arsenie, remarca opțiunea acestuia, în pictură, pentru culorile deschise și vii, culorile raiului. ]. (Mariana P. – Făgăraș) [Ce păcat pentru lipsa de discernământ a domnului Nichifor Crainic, care lăuda în cursul său de spiritualitate, ca fiind la fel de folositoare și lucrarea înșelătoare din apus, pe care el o numea sfințenie, și cea din răsărit. Vătămarea aceasta l-a făcut să se apropie de Părintele Arsenie Boca, de care a și fost hipnotizat eficient – n.n.]
[nu ar fi fost, oare, mai bine să picteze cu negru, dar să păstreze asemănarea? De altfel cei care iubesc cu adevărat monahismul nu evită negru, culoarea pocăinței. Această lipsă a negrului nu este și ea un rod (poate inconștient) al lepădării de călugărie, de sacul și cenușa în care se îmbrăcau cei vechi ca să își plângă păcatele?
Vă dăm câteva exemple de Sfinte Icoane Ortodoxe. Ultima este cea mai veche Icoană a Mântuitorului (pictată pe la anul 550) – n.n.]
• La Drăgănescu este singurul portret al Domnului nostru Iisus Hristos făcut din puncte – Hristos după înviere. Dacă stai departe Îl vezi ca atunci când a intrat la ucenici și a zis „Pace vouă!”.
Eu am pictat o biserică în Drăguș cu un mare pictor român, președintele pictorilor pe țară, iar Părintele Arsenie, fiind pictor, picta cu el și l-am întrebat pe acela:,, Ce ai observat la sfinția sa deosebit? ”. Mi-a spus: „Nu vorbea mult, se ruga mult, mînca puțin, dar niciodată nu l-am văzut să se urce sus pe scară. Pe frânghie se urca! Avea o putere fizică foarte mare. [dar ce laudă duhovnicească poate fi aceasta? – n.n.] (Pr. Dâmboiu Victor, Râușor)
• A spus un părinte când s-a dus acolo, la Drăgănescu: „Părinte, ce frumos ați pictat pe Mântuitorul!” și i-a zis: „L-am pictat cum L-am văzut”. Haina Mântuitorului era ca un abur, adică albă, dar și albul era un alb transparent.
[dar tocmai acest abur, arată că era un duh ce se prefăcea că este Hristos, nu însuși El: Luc 24:36 Și pe când vorbeau ei acestea, El a stat în mijlocul lor și le-a zis: Pace vouă. 37 Iar ei, înspăimântându-se și înfricoșându-se, credeau că văd duh. 38 Și Iisus le-a zis: De ce sunteți tulburați și pentru ce se ridică astfel de gânduri în inima voastră? 39 Vedeți mâinile Mele și picioarele Mele, că Eu Însumi sunt; pipăiți-Mă și vedeți, că duhul nu are carne și oase, precum Mă vedeți pe Mine că am. 40 Și zicând acestea, le-a arătat mâinile și picioarele Sale. – n.n.] (Ierod. Ieronim Coldea)
• La prima întâlnire cu Părintele Arsenie Boca, la Drăgănescu… m-a trimis în biserică să văd picturile făcute de sfinția sa. După un anumit timp. Părintele a venit în biserică și am purtat o discuție despre pictură, pe care a făcut-o inspirat din Biblie și Sfânta Tradiție [după cum am văzut, le-a pictat din Biblia și Tradiția răstălmăcite după propriile păreri, care contrazic Sfânta Scriptură și Sfânta Predanie. Chiar studiul picturii de la Drăgănescu este un exemplu concludent, dacă am cercetat vreodată iconografia autentic Ortodoxă, după Sfânta Scriptură și după Sfânta Tradiție. Se vede și în câte locuri încalcă Biblia – n.n.] . Părintele mi-a spus că i-a plăcut mult fizica și matematica, vrând să se facă aviator, dar nu s-a făcut chiar dacă nu a renunțat încă la ideea de a zbura (Prof. C.F.) [3] [și acesta este un indiciu al stării căzute, lipsite de har, a Părintelui Arsenie Boca. Ne mai arată că nu a avut adevărate vedenii, deci și pictura sfinției sale este rătăcită. Căci dacă L-ar fi văzut cu adevărat pe Domnul, nu ar mai fi fost intersat nici de matematică, nici de fizică, nici de aviație, nici să se urce pe frânghii, ca să arate la toți ce forță are sfinția sa. Iată ce ne învață despre aceasta Sfântul Cuvios Siluan Athonitul:
Sufletul trăiește mult pe pământ și iubește frumusețea pământului; iubește cerul și soarele, iubește grădinile frumoase, marea și râurile, pădurile și câmpiile; iubește sufletul și muzica și toate aceste lucruri pământești desfătează sufletul. Dar când cunoaște pe Domnul nostru Iisus Hristos, atunci nu mai vrea să vadă nimic pământesc.
Am văzut împărați ai pământului în slava lor și am prețuit acest lucru, dar când sufletul cunoaște pe Domnul, atunci va socoti puțin lucru toată slava împăraților; sufletul tânjește atunci neîncetat după Domnul și, nesăturat, ziua și noaptea, dorește să vadă pe Cel Nevăzut, să pipăie pe Cel Nepipăit.
Dacă sufletul tău îl cunoaște, Duhul Sfânt îți va da să înțelegi cum învață El sufletul să cunoască pe Domnul și ce dulceață e în aceasta. […]
Când sufletul vede pe Domnul, cât de blând și smerit este, atunci se smerește și pe sine însuși până la sfârșit și nu mai dorește nimic cum dorește smerenia lui Hristos; și cât timp va trăi sufletul pe pământ, nu va înceta să dorească și să caute această smerenie neînțeleasă pe care n-o poate uita. […]
Dar Dumnezeu este cunoscut numai prin Duhul Sfânt, și cel ce în mândria sa vrea să cunoască pe Făcătorul cu mintea sa, acela e orb și nebun.
Cu mintea noastră nu putem cunoaște nici măcar cum s-a făcut soarele; și atunci când cerem lui Dumnezeu să ne spună cum s-a făcut soarele, primim în suflet acest răspuns limpede: „Smerește-te și vei cunoaște nu numai soarele, ci și pe Făcătorul lui”.
Dar când sufletul cunoaște pe Domnul, el uită de bucurie soarele și întreaga zidire și lasă grija pentru cunoașterea pământească.
Dumnezeu își descoperă tainele Sale sufletului smerit. […]
Fraților, în împărăția cerurilor sfinții văd slava lui Dumnezeu, noi însă să ne smerim și Domnul ne va iubi și ne va da pe pământ tot ce e de folos pentru suflet și trup, și ne va descoperi toate tainele.
Oamenii s-au alipit cu sufletul lor de agonisirea bunurilor pământești și au pierdut iubirea lui Dumnezeu, de aceea nu este pace pe pământ. Mulți vor să cunoască, de pildă, cum s-a alcătuit soarele, dar uită să cunoască pe Dumnezeu. Domnul însă nu ne-a vorbit despre soare, ci ne-a descoperit despre Tatăl și împărăția cerurilor. El a spus că în împărăția Tatălui Său drepții vor străluci ca soarele [Mt 13, 43]; și Scriptura spune că Domnul va fi Lumina în rai [Ap 21, 23; 22, 5] și Lumina Domnului va fi în sufletul, în mintea și în trupul sfinților.
Trăim pe pământ și nu-L vedem pe Dumnezeu și nu-L putem vedea. Dar dacă Duhul Sfânt vine în sufletul nostru, atunci îl vedem pe Dumnezeu așa cum L-a văzut Sfântul Arhidiacon Ștefan. Prin Duhul Sfânt, sufletul și mintea recunosc îndată că acesta este Domnul. Așa a recunoscut prin Duhul Sfânt Sfântul Simeon pe Domnul în micul prunc [adus la templu]; tot așa a recunoscut pe Domnul prin Duhul Sfânt și Sfântul Ioan Botezătorul și a trimis poporul la El. Dar, fără Duhul Sfânt, nimeni nu poate cunoaște pe Dumnezeu, nici ști cât de mult ne iubește. Și, deși citim că El ne-a iubit și a pătimit din iubire pentru noi, noi ne gândim la aceste lucruri cu mintea, fără a înțelege și cu sufletul nostru, așa cum se cuvine această iubire a lui Hristos; dar, atunci când ne învață Duhul Sfânt, înțelegem în chip limpede și simțit această iubire și ne facem asemenea Domnului.[4].
Vedeți că neasemănarea cu Hristos a picturilor de la Drăgănescu, arată că Părintele Arsenie Boca nu L-a văzut în realitate, fiindcă sfinția sa picta ce a văzut, iar tablourile lui nu seamănă cu Hristos, deci nu L-a văzut pe El. Toate Sfintele Icoane canonice, de la începutul Sfintei Biserici, prin aceasta se disting de tablourile religioase. Ele seamănă între ele, având reprezentată aceeași Persoană, același chip, cu toate că prezintă atâtea diferențe de tehnică, epocă, gust și stil. Sunt ca aceeași Sfânta Scriptură dar scrisă cu caractere (fonturi) diferite. Tablourile religioase, însă, reprezintă diferite persoane sau indivizi, care nu seamănă între ei, dar cărora li se spune cu obrăznicie și prin uzurpare Hristos, iar uneori reprezintă pe pictorul ce le-a făcut, fiind numite, în acel caz, autoportrete religioase. Se aseamănă cu romanele religioase, în care autorul inventează tot felul de întâmplări legate de Hristos, uneori și scene din viața proprie. După cum observați, Părintele Arsenie Boca nu a pictat de fapt Sfinte Icoane, ci autoportrete multiplicate pe diferite teme, purtând numele diferitor sfinți, sau a pictat tablouri religioase cu Maica Zamfira și cu rudele ei. Dacă credem norul de mărturii din toate clasele de ucenici, că le-a pictat după vedenii, aceasta arată și că vedeniile preacuvioșiei sale erau de la dracii amăgitori ce cultivă dragostea de sine până la obsesie și nebunie. Dar aceasta nu hrănește inima și, atunci, Părintele Arsenie Boca căuta să se mai relaxeze din tensiunea minții prin matematică, fizică și aviație. Este firesc dacă sfinția sa căuta să se apropie de Dumnezeu prin cunoașterea minții căzute, sau cunoașterea trupească (și nu prin smerenie și harul Sfântului Duh) să aibă astfel de pasiuni, astfel de vedenii și astfel de roade.
Pentru că era încredințat de vedeniile sfinției sale că ar fi de sus, disprețuia adevărata Sfântă Tradiție a Bisericii, și în ceea ce privește Sfintele Icoane:
„Dar aceasta infatisare a lui Iisus in zeghe si tuns ca un detinut nu e o excentricitate de-a părintelui Arsenie, si nici n-a fost făcută pentru a șoca”, spune Valentin Crăciun. „Ea are acoperire, justificare teologica. Cad in Evanghelia după Matei, spune Mântuitorul: „In temnita am fost si ati venit la Mine”. (Matei 25, 36) [problema este că puștiul cu breton pictat în zeghe nu seamănă cu Hristos. Iar atunci când este pictat în altar, pe bolta Bisericii, acolo este Împărăția Cerurilor pe pământ, iar nu o închisoare. Pictarea ca în realitatea Sfintei Evanghelii, după cum ne învață Pidalionul, ar fi însemnat să-L fi pictat în butuci, în hainele de batjocură în care a fost închis, pe un perete lateral, acolo unde sunt reprezentate, de obicei, patimile Lui. Ar fi fost accesibilă oamenilor din popor și s-ar fi mângâiat cu Sfânta Evanghelie, nu cu zeghea. Sfânta Biserică nu este un muzeu unde artistul inventează după propriul gust, ci o școală teologică de cel mai înalt nivel unde decan este smerenia și rector discernământul, care se ghidează după Sfânta Tradiție, nu după ideile contemporane. Însă Părintele Arsenie Boca, din păcate, nu a urmat această școală, ci fistichia Belle Arte, unde se pune preț pe originalitate și istorie, nu pe urmarea Sfintei Predanii și veșnicie. Ce pagubă atât artistică, dar și lăuntrică pentru bietul amăgit… – n.n.]. Așadar, Hristos a fost in temnita si este in temnita alaturi de cei care suferă pentru El! A stat in închisoare, dar a fost închis si când a vegheat alaturi de toti Apostolii si de toti martirii creștini, închiși si persecutați pentru el. Dar Hristos a fost si cu toti cei care au suferit prigoana comunista. Si părintele Arsenie a voit sa arate ca Hristos e alaturi de cei mulți si nevinovați azvârliți in temnite. Cad fresca a fost pictata in 1959, atunci când crivatul ucigaș al terorii comuniste se intetise. Părintele Arsenie n-avea cum sa nu se gandeasca la toate astea, mai ales ca fusese el insusi închis. [vedeți că în timp ce adevărații mărturisitori purtau zeghe, sfinția sa picta comod în București, pe Hristos în zeghe? Cum se face că securitatea care îl urmărea în toate, nu l-a arestat pentru această pictură atât de evidentă, putând a o numi complot? Nu ne apare, oare, evident, că ea îi aproba, încă de pe atunci, să-și creeze o aură de martir, fără să fie în realitate așa? -n.n.]Știa ca Hristos este acolo, langa cei aflați după gratii. „Nimeni altcineva decât părintele Arsenie n-ar fi îndrăznit macar sa gandeasca, darămite sa si faca in acele timpuri de prigoana ucigasa o fresca uriașa cu Pruncul Iisus in straie de detinut”. A fost un act de curaj venit dintr-o putere dumnezeiasca, prin care părintele a lasat o mărturie in veac despre acele timpuri crunte.
”Ii pictez asa cum i-am văzut”
Dar părintele Arsenie a lasat mult mai mult la biserica Elefterie decât o mărturisire de credința si curaj. S-a petrecut acolo ceva care se intampla, de altfel, in aproape toata pictura lui. Explicația – profunda si tulburătoare – a dat-o odata chiar părintele Arsenie, atunci când a fost întrebat de mitropolitul actual al Ardealului, Laurentiu Streza, de ce pictează astfel, surprinzător si depășind canoanele. „Mie asa mi s-a aratat Maica Domnului, asa l-am văzut pe Mântuitorul si eu ii pictez asa cum i-am văzut eu”, a răspuns părintele. La fel spunea părintele si despre sfinți: ca ii pictează cum i-a văzut aievea. [vedeți ce lucru grav, mărturisit chiar de mitropolitul Ardealului -n.n.]
Icoana Fecioarei cu Pruncul, aflata deasupra altarului
Aceste cuvinte sparg o fereastra in Cer. Părintele, cu duhu-i vizionar, ajunsese in niște zone in care nimeni nu ajunge. Pictura lui nu-i doar o predica in imagini. Părintele chiar L-a văzut pe Pruncul Iisus invesmantat aievea in zeghe, ca intr-o haina a durerii, pentru urgia ce-i potopise pe romani! Cu forța lui teologica, părintele nu s-a închis in canoanele severe si inghetate ale picturii din Erminiile bizantine. [vedeți cum ucenicii nu se rezumă doar a se entuziasma la pictura necanonică a Părintelui Arsenie Boca, dar punând-o alături de Sfânta Tradiție, văzând nepotrivile, în loc să se tezească, încep să o hulească pe Ea. Iată roadele întunecate ale picturii neortodoxe ale sfinției sale. Vă dați seama ce grav ar fi să se canonizeze ca model de sfințenie? Ce aprindere a ucenicilor să desfințeze întreaga lucrare echilibrată, adunată de atâtea secole de experiența dogmatică și artistică a Miresei lui Hristos. Dar vă dați seama ce ochi deformați produce Părintele Arsenie Boca adepților săi, prin hipnoză și penel? -n.n.] Dar el nici nu a inventat imagini, ci doar le-a transcris in fresca uriașa, asa cum numai el le-a văzut: Iisus in zeghe, ca un avertisment. [vedenii de la duhurile amenințătoare – n.n.] Avertismentul lui Dumnezeu, întunecat de durerea Golgotei lumești.
”Acum, ca povestea mea se apropie de sfarsit, as vrea sa va mai spun ca părintele Arsenie are o lucrare foarte mare de făcut pe Lumea asta”, mărturisește tanarul meu interlocutor. „A facut-o si cat a trăit si continua si acum, de acolo, din Cer. Si daca părintele ne-a aratat cateva din picturile lui necunoscute in București, aceasta e doar o parte din planul pe care inca il are – planul lui de semne si minuni pentru romani. [ce limbaj desprins tocmai din comunism… planul cincinal… de semne și minuni. Vedeți pe ce pune accentul un admirator al picturilor Părintelui? Semne, minuni, vedenii, amenințări… și pocăința, smerenie, ascultarea, învățătura Ortodoxă duhovnicească (nu religioasă, dăunătoare)… unde sunt? -n.n.] Iar simbolul lui Iisus intarcuit in zeghe e valabil si azi, in vremuri de libertate. Azi, când credința pare iar îngrădită, închisa după gratii de un nou ateism, ateismul acesta militant post-decembrist, un ateism secularizant, importat din Occident. [dar de ce atunci admiră picturile secularizante, importate din Occident prin Hegel și Belle Arte, ale Părintelui Arsenie Boca? – n.n.] Si care voiește sa scoata din scoli si icoanele si invatamantul religios”.
Adevărurile zugrăvite in pictura părintelui Arsenie Boca nu-s comode, cum nu erau nici predicile furtunoase, tinute la Sambata sau la Prislop, miilor de discipoli. Călugărul înfocat si cu ochii de jar nu putea fi mintit [dar aceasta este descrierea unui drac, iar nu a unui părinte duhovnicesc… – n.n.] si nu putea sa ascunda adevărul. De altfel, el continua sa fie incomod si după moarte, inclusiv pentru unii oficiali ai bisericii [nu incomod, căci îndemna la comoditate prin ecumenism și necesitatea împreunării trupești, ci nepotrivit cu Ortodoxia. Dar observați că ucenicii sfinției sale au luat de la el și duhul răzvrătit împotriva ierarhiei care nu le confirmă părerile rătăcite. Vedeți că nu poate fi un bun model, căci cei ce îl urmează sunt foarte păgubiți fiindcă după pilda lui nu lucrează nici ei smerenia? – n.n.]. In schimb, intr-o măsură covasitoare, este extraordinar de iubit. Zeci de mii de oameni pornesc pe urmele lui in pelerinaje, la Sambata si la Prislop. Vizionar in timpul vieții, părintele le vede si din cer suferința. împlinește, de fapt, ce le-a spus: ”Rugati-va. De acolo, de sus, o sa va pot ajuta mai mult” [un alt exemplu de smerenie? -n.n.].[5]
Părintele Arsenie Boca avea vedenii lipsite de evlavie despre Maica Domnului:
Mi-a spus odată Părintele: „Bucureștiul are să, fie al doilea Ierusalim (după cele spuse în continuare nu rezultă că acest lucru este neapărat bun, căci poate fi Ierusalimul oraș sfânt, dar poate fi și Ierusalimul în care nu mai rămâne „piatră peste piatră”! ). Să nu vă fie frică, căci Țara Făgărașului este păzită de Maica Domnului. Stă Maica Domnului în coate și genunchi [care dintre sfinți a spus așa ceva despre Maica Domnului, că stă în coate și genunchi, ce este cu această poziție? În care Icoană putem vedea așa ceva? Aceasta este poziția în patru labe, pe care Maica Domnului nici când a urcat la trei ani scările Templului nu a avut-o – n.n.] și se roagă pentru Țara Făgărașului”. (Toacșe Silvia, Copăcel)[6]
Nimeni dintre Ortodocși, niciodată, n-a văzut vreodată pe Maica Domnului în realitate, în vedenii sau în Sfintele Icoane stând în coate, imitând așadar poziția de închinare a mahomedanilor.
După cum v-ați dat seama și după roadele otrăvite ale vedeniilor (nu numai neasemănătoare cu Sfânta Tradiție, ci chiar hulitoare la adresa Ei), pentru a ne apăra de căderea în erezii și din har, ideea de a picta biserica după vedenii, este respinsă cu tăria duhovnicească a adevărului de către Sfânta Biserică Ortodoxă de Răsărit:
Sfântul Sinod de la Cartagina CANONUL 91, 87
A plăcut, ca pretutindenea, prin țarini, și prin vii, altare ca cum spre pomenire de mucenici făcute, întru care nici un trup, ori Moaște (rămășițe) de mucenici, se arată a fi învistierite, de este cu putință, de episcopii cei de loc să se răstoarne. Iar de nu se iartă aceasta pentru gâlcevile publicului, gloatele să se sfătuiască, să nu se adune la locurile acelea. Și acei ce cugetă drept, cu nici o superstiție (credință deșartă) să se lege de acest fel de locuri. Și cu totul nici pomenire de mucenici să se săvârșească, de nu cumva ori vreun trup, ori oarecare rămășițe vor fi, ori din vechime se predanisesc. Iar câte prin visuri, și prin zadarnice descoperiri ale unor oameni, oriunde se află altare așezate, cu tot chipul unele ca acestea se vor netrebnici.
[Sinod 7, can. 9]
TÂLCUIRE
Oarecare ca cum pentru evlavie, ori pentru oarecare vedenii, și zadarnice descoperiri ce le-au văzut în vis zideau case de rugă în nume de mucenici, prin țarini, și prin vii, pentru aceasta canonul acesta rânduiește, că, dacă în acest fel de jertfelnice, nici trup întreg, nici bucăți de trupuri, și rămășițe (Moaște) de mucenici se află învistierite, sau să fie veche predanie, că s-au aflat cândva. Adică, dacă nici cu sfinte mucenicești Moaște s-au sfințit, nici prin obișnuita rugăciune a arhiereului, sau a iereului s-au zidit. Atunci să se risipească, de se va putea. Ori de o popresc aceasta gloatele; atunci pe ele trebuie a le înțelepți și a le sfătui arhiereii, ca să nu se adune într-însele cu evlavie, nici să se amăgească cu disedimonie (credință deșartă) și înșelăciune, că s-ar fi zidit din dumnezeiasca descoperire; [„că diavolul întuneric fiind, de multe ori se închipuiește în îngerul luminii, după dumnezeiescul Pavel, ca să amăgească sufletele oamenilor” (II Corinteni: 11,14)], ci nici pomeniri de mucenici să săvârșească într-însele. Ci dimpotrivă, cu tot chipul să se netrebnicească, și de la evlavie să se scoată.[7]
160. -“Așijderea, s-a hotărât, ca pretutindenea, altarele, (bisericile) cînd sînt ridicate prin țarini sau vii, ca și cum ar fi întru pomenirea mucenicilor, însă, în ele nu se dovedește a fi așezat vreun trup și nici moaște ale mucenicilor, de este cu putință, să se distingă de episcopii locului; iar, dacă aceasta nu se poate face din cauza tulburării poporului, totuși oamenii să fie sfătuiți să nu se mai adune acolo și pentru ca cei drept credincioși să nu se lege de aceste locuri, înșelați fiind de vreo superstiție, acolo să nu se săvârșească nicidecum pomenirea mucenicilor, decît numai dacă ar fi vreun trup sau rămășițe (de ale mucenicilor), sau dacă s-au predanisit din vechime, în chip sigur, cum că acolo a fost locuința, moșia, sau locul patimilor vreunui mucenic. Toate altarele (bisericile) care se ridică undeva în urma visurilor și ale falselor descoperiri ale unor oameni de rând, în tot chipul trebuiesc distruse” -Cart. 83.[8]
2. Se picta pe sine, în locul Mântuitorului și Sfinților
Această asemănarea a picturii cu autorul ei corespunde cu ideologia pictorului Bisericii Drăgănescu[9]:
O greutate a chipului Domnului Hristos o mai constituia și etnicitatea pictorilor. Grecii puneau, în mod reflex, ceva din etnicul și clasicitatea artei lor; ceea ce caracterizează stilul bizantin până astăzi. Perioada Renașterii chiar a pus preț pe această etnicitate a pictorilor în reprezentarea chipului Domnului Hristos. Domnul Hristos seamănă cu pictorul și cu naționalitatea lui. Exemplul cel mai izbitor al genului l-a dat un pictor ungur, Muncaci: Iisus înaintea răstignirii, privind pe cei doi tâlhari răstigniți deja. Operă de mare valoare cu subiect religios. Chipul bisericesc al Pantocratorului caută, cum cere Hegel în Estetica lui, un chip universal al omului, al tuturor oamenilor, de toate neamurile. Toate neamurile, toți oamenii să-și recunoască în El chipul lor de obârșie, chipul devenirii lor eternitate. Grea temă și poate cea mai grea a picturii. Leonardo da Vinci a prins această notă în Cina cea de Taină, într-un desen, dar în pictură n-a mai prins îndeajuns această rezolvare. Michelangelo a izbutit acest chip universal al omului, în chipul lui Adam, la creație.[10]
Însă este contrară învățăturii Ortodoxe:
Iar închinăciunea cea cu atârnare și cu ținere, de mijloc fiind, între cea slujitorească și între cea fără împărtășire, aceasta chiar se dă Sfintelor Icoane, se zice însă cu atârnare, fiindcă Icoana (adică chipul), nu se zice de sineși, ci către oarece, și cu atârnare; că chipul este chip al celui ce se închipuiește. Drept aceea pentru atârnarea aceasta și ținerea ce are către cel ce se închipuiește după asemănarea ipostasului adică, și după numele cel scris pe ea, împreună se cinstește și împreună se închină cu cel închipuit, cu o închinăciune adică, de același nume însă și împărtășitoare, și aceasta nu după toate și fără schimbare, precum zice Teodor Studitul în epistolia cea către Atanasie. Că lui Hristos celui închipuit slujitorește precum am zis ne închinăm, iar chipului Lui cu atârnare pentru ținerea cea către Acela; asemeni și însuși Sfinților și trupurilor lor, ca unor slujitori și robi ai lui Hristos ne închinăm cu închinăciune cuviincioasă slugii, pentru apropierea lor cea către Hristos, iar Icoanelor lor cu atârnare ne închinăm pentru ținerea ce au ele către dânșii, din asemănarea ipostasului lor, și din numele lor cel scris pe ele, precum sinodul cel mai de sus din vremea lui Nicolae patriarhul au rânduit;[…]
Sfintelor Icoane nu se închină oamenii pentru materie, ci pentru asemănarea ce au cu cel închipuit pe ele. Drept aceea Părinții acestui sfânt sinod în oarecare voroave a lor, au zis, că lemnele închipuirii Crucii, când se vor strica se ard. Și zugrăveala Icoanelor și chipul când se va strica desăvârșit, scândura se arde ca un lemn prost; unii însă pentru evlavie le îngroapă. Sfintele Icoane nu trebuie a se unge cu Sfântul Mir, […]
Pentru că noi nu ne închinăm lor pentru că sunt miruite, sau pentru că sunt sfințite cu rugăciuni, ci îndată ce vedem chip Sfânt, fără a cerceta măcar despre Mir și rugăciune, ne închinăm lui, și pentru numele Sfântului, și pentru asemănarea ce are cu acela a căruia este chipul.[…] Acestea și alte asemeni necuviințe închipuiesc zugravii din neștiință și din rău obicei, ci îndrepteze-se, silindu-se încă a se face buni și iscusiți zugravi, ca Icoanele cele ce se fac de ei, să aibă asemănare cu aceia ale cărora sunt chipurile, precum poruncește sfântul sinod acesta, și nu a fi oarecare grozăvii neasemănate.[11]
Analizând, așadar, cum este pictura Părintelui Arsenie Boca, vom descoperi și de unde proveneau vedeniile sfinției sale și cine erau „sfinții” pe care îi picta și cu care vorbea. Mai mult, va fi pentru noi evident și dacă celelalte învățături (scrise) ale sfinției sale au fost sau nu Ortodoxe, dacă putem sau nu a le urma, fiind insuflate de același duh și având același mesaj ca și cele pictate, doar că cele din urmă au fost prelucrate printr-o experiență și meditație stăruitoare în ele de toată viața:
Pentru că pictura bisericii de la Drăgănescu are o desăvârșită asemănare cu Părintele nostru Arsenie, suntem deplin îndreptățiți să credem că aceasta ne vorbește și ne va vorbi de acum înainte, pentru totdeauna în locul Sfinției Sale[12].
După cum vedem, biserica de la Drăgănescu nu seamănă cu Maica Domnului, cum ar trebui, ci cu Părintele Arsenie Boca. Prin ea nu ne vorbește Hristos, ci acela care s-a pictat pe sine în locul Mântuitorului.
Aceasta nu este o frază metaforică, nu este o figură de stil, ci surprinde esența picturii de la Drăgănescu. Pentru aceasta vă recomandăm să priviți fără prejudecată studiul de mai jos, să vă convingeți că biserica de la Drăgănescu este pictată de autorul ei cu diferite fotografii despre sine ale sfinției sale din diferite etape ale vieții. Este impresionant că nici o fotografie ce ne-a rămas cu sfinția sa nu lipsește de pe pereții bisericii. Se pictează ca Sfântul Vasile cel Mare, ca Sfântul Paisie de la Neamț, ca Sfântul Ioan Botezătorul, ca Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, ca Sfântul Mucenic Nestorie și în foarte multe locuri ca Mântuitorul lumii. Mesajul este cam așa:
eu (autorul picturii) țin locul Atotțiitorului.
Așadar, dacă vrem să-l cunoaștem cu adevărat pe preacuvioșia sa, să studiem tablourile din ea, să le comparăm cu Sfintele Icoane (cu teologia și canoanele lor insuflate de Sfântul Duh). Dacă vor fi la fel să le cinstim, dacă cele dintâi vor fi doar altfel (din neștiință) să le dezvăluim greșelile și să nu le repetăm, ca să nu cădem din har, însă, dacă cumva… se vor împotrivi Adevărului… să înțelegem că și Părintele și duhul ce l-a inspirat nu sunt după voia lui Dumnezeu și, cu milă înțelegătoare, dar și cu tărie, să le respingem fățiș, ca să nu ne pierdem mântuirea.
Pentru a vedea ce duh le insufla, ne rugăm Sfântului Cuvios Maxim Mărturisitorul să ne descopere:
Dar pentru cel ce vrea să vadă, cuvântul Scripturii indică aici două persoane și două case, pe care le desființează secera. Căci se zice: “Și va intra în casa furului și în casa celui ce jură strâmb în numele Meu“. Prin cele două persoane a indicat cele două lucrări generale ale amăgirii diavolești, care le cuprind pe toate celelalte, sau cele două moduri ale lucrărilor. Iar prin cele două case a indicat cele două dispoziții generale ale omului, favorabile rătăcirii, care le conțin pe toate celelalte. De pildă când cel rău răpește prin vicleșugul amăgirii cunoștința înnăscută a firii despre Dumnezeu, atrăgând-o spre sine, e “fur“, întrucât încearcă să se facă stăpân peste închinarea datorată lui Dumnezeu, sau cu alte cuvinte abate vederea mintală a sufletului de la rațiunile duhovnicești din făpturi și circumscrie puterea cugetării numai la privirea înfățișării din afară a lucrurilor sensibile. Iar când abuzează de mișcările firești, atrăgând puterea de activitate a sufletului în chip sofistic spre cele contrare firii și prin cele părute bune ispitește prin plăcere dorința sufletului spre cele rele, “jură strâmb“ pe numele Domnului, ducând sufletul amăgit spre alte lucruri decât spre cele făgăduite. Deci este “fur“ fiindcă răpește la sine cunoștința firii, având drept casă dispoziția iubitoare de neștiință a celor amăgiți. Și “jură strâmb“, fiindcă înduplecă puterea de activitate a sufletului să se ostenească zadarnic cu cele contrare firii, având drept casă dispoziția iubitoare de păcat a voii celor care îl ascultă (22).[13]
Am văzut că Biserica de la Drăgănescu suferă, de la izvor, de o concepție eretică despre Sfintele Icoane și anume că Chipul bisericesc al Pantocratorului caută, cum cere Hegel în Estetica lui, un chip universal al omului, al tuturor oamenilor, de toate neamurile și Domnul Hristos seamănă cu pictorul și cu naționalitatea lui (spre deosebire de dogma Ortodoxă a Sfintelor Icoane care ne învață că Sfintelor Icoane nu se închină oamenii pentru materie, ci pentru asemănarea ce au cu cel închipuit pe ele). De aici esența egoistă a lucrării, pe care o recunosc, fără să înțeleagă, chiar ucenicii preacuvioșiei sale:
Călugărul pictat la intrare, pe peretele din stânga al bisericii din Drăgănescu – răstignit pe cruce, către care strigau potrivnicii: „Rabzi ca un prost!” este o imagine a Părintelui Arsenie [14].
3. Picta anti Ortodox lovind în esență (Asemănarea) și în mesajul teologic
În afară de aceasta sunt multe alte încălcări ale Sfintelor Canoane pictate (avem chiar un tablou dedicat Maicii Domnului în care i se vede părul, fiind acoperită cu basma, această reprezentare fiind numită în Erminia picturii bizantine ca fiind eretică, iar modul de îmbrăcare și reprezentare al Preasfintei aduce mult cu vedeniile romano-catolice și cu madonele celebre ale lor), dar aceasta face obiectul de studiu al capitolului Învățături eretice pictate, care, datorită necesității inserării fotografiilor reprezentative, va fi completat (dacă ne ajută Bunul Dumnezeu) de un fișier separat în care vor fi prezentate Sfintele Icoane autentice, tablourile de la Drăgănescu și sursele lor de inspirație demonică și din alte religii, în special din romano-catolicism. Lucrul acesta este mărturisit, fără să vrea, chiar de ucenicii sfinției sale, chiar atunci când vor să dovedească Ortodoxia pictării sale:
Adaug aici că pictura în tempera a Bisericii din Drăgănescu, după rânduiala ortodoxă, este mai de preț decât Capela Sixtină din Roma [15].
†PS Daniil STOENESCU, episcop locțiitor al Daciei Felix, Biserica de la Drăgănescu – „Capela Sixtină” a Ortodoxiei românești „O smerită mărturisire ortodoxă de credință exprimată plastic”, Deva, 2005.
Acest lucru este, însă, împotriva Sfintei Tradiții:
Este greșit faptul că mulți dintre zografi fac chipul Maicii Domnului cu părul despletit ca o doamnă, și învelișul capului numai cu o basma; pentru că într-însa n-a fost prihană și nici mândrie, ca să se împodobească cu haine de mult preț și să-și arate împletiturile părului. Așadar, nu trebuie să ne luăm după proba ereticilor, ci să păzim legea și portul locului neschimbat, căci în alt chip nu este primit de Biserică, ci sunt lucruri eretice. [16]
Nu numai atât, dar pictează în loc de mâinile Maicii Domnului mâinile maicii Zamfira, picturile sfinției sale devenind astfel obiecte de cult de adorare și preacinstire a propriei sale familii, știut fiind că închinarea icoanei merge la cel reprezentat în ea:
Măicuța Zamfira Singurul meu ucenic!
Fragment din „Cuvântul la priveghere” rostit de Prea Sfințitul Părinte Dr. Daniil Stoenescu, Episcop-Locțiitor de Vârșeț
… Se va vorbi despre măicuța Zamfira de acum înainte, ca și până acum, de fapt, atâta vreme cât se va vorbi de prea cuviosul părintele nostru Arsenie. Pentru că, nu întâmplător, prin anii ’77 -’78, aflându-mă numai cu Părintele și Măicuța aici, în casa de vizavi, în chilia de dincolo de ușa acestei sfinte biserici, mi-a spus Părintele, fiind de față și sfinția sa, maica Zamfira, că este „singurul meu ucenic”. Știți că Părintele nostru nu se juca cu cuvintele și a rostit această mărturisire, pe care iată, socotesc de cuviință să v-o destăinui în această seară de priveghere, de taină, de întâlnire și de despărțire deopotrivă de măicuța Zamfira.
„Singurul meu ucenic”…, cuvinte pe care ni le-a spus părintele Arsenie despre măicuța Zamfira. Iată ce recunoaștere! Iată ce însemnătate! Și ce greutate au aceste cuvinte. „Singurul ucenic” pe care Părintele și l-a recunoscut cu puțin timp înainte de plecarea la Domnul a fost și este măicuța Zamfira; poate de foarte mulți neînțeleasă, poate și de noi, uneori
[E adevărat. Poate singura care cunoaște misterul cel întunecat al Părintelui Arsenie Boca, în toată semnificația și trăirea lui este maica Zamfira. Sfinția sa este coregizoare și cogeneratoare a devierii de la Prislop, este părtașă și la conlocuirea ca bărbat și femeie în aceeași casă cu sfinția sa, și la puternicele ședințe de hipnoză, și la cunoașterea duhului apropiat care le slujea pentru proorocii și dominarea bieților creduli, și la pictura de la Drăgănescu, și la editarea rătăcitelor și rătăcitoarelor cărți ale Părintelui. Dacă și-ar fi dat seama predicatorul ce înseamnă maestrul și ucenița lui, niciodată nu ar mai fi propovăduit această cumplită rătăcire în doi, care atacă echilibrul duhovnicesc al unui neam întreg – n.n.].
Iată așadar, că această seară este potrivită pentru ca, prin rugăciune, prin cântare, prin lacrimă și prin priveghere, cu toții să odihnim dincolo, cum n-am reușit în această viață, sufletul și duhul măicuței Zamfira, care a trecut la Domnul, ca să se roage pentru noi, ca să se roage lui Dumnezeu și Maicii Domnului și ca să ducă mesajele inimilor noastre părintelui nostru Arsenie, împreună cu care se află acum în lumina lui Dumnezeu și a Duhului Sfânt și „să ne fie nouă bine” în anii sau puținii ani pe care îi vom avea fiecare, după rânduiala lui Dumnezeu, pe acest pământ.
Și o a doua taină pe care v-o descopăr în această seară și pe care e bine să o țineți minte toate maicile și surorile acestei mănăstiri, viețuitorii, ostenitorii, închinătorii… Ori de câte ori veți privi icoana Maicii Domnului de aici de pe catapeteasmă, să știți că mâinile Maicii Domnului au fost pictate de părintele Arsenie după mâinile Măicuței Zamfira! Priviți! Cei și cele care ați cunoscut și ați văzut și v-ați oprit privirea asupra mâinilor măicuței Zamfira, priviți aici mâinile Maicii Domnului care-L țin pe Mântuitorul Hristos în brațe. Iată cum a înțeles părintele nostru Arsenie destinul măicuței Zamfira, iată ce rol și ce importanță i-a recunoscut pentru viața noastră, pentru Ortodoxia românească, pentru monahismul românesc și, în mod cu totul deosebit, pentru Sfânta Mănăstire a Prislopului…
Întrebare: oare unghiile erau date cu roșu, sau ni se pare nouă?
Iată acum mâinile Maicii Domnului:
Și mâinile unei vrăjitoare celebre:
Cu ale cui mâini seamănă mai mult mâinile Maicii Zamfira?
Nu noi am pictat așa, ci Părintele Arsenie Boca, pentru a-și arăta admirația, respectul, preacinstirea și iubirea față de Maica… Zamfira.
Iată ce ne învață despre aceasta Pidalionul:
Că cu cât mai adeseori prin iconicească însemnare se privesc, cu atâta mai mult și cei ce le privesc pe acestea se deșteaptă către aducerea aminte, și dorirea prototipilor celor întâi. Și acestora a le da sărutare, și cinstitoare închinăciune. […]
Cinstea aceasta însă, alt fel se face chipului celui întâi (adică însuși persoanei) și alt fel Icoanei (după Vlastar) că aceluia adică se face slujitorește, iar Icoanei, cu chip relativ. Icoană se zice, (grecește adică de la eikene) de la asemănarea ce are cu prototipul (întâiul chip). […]
. Pentru aceasta și se protimisesc (a da întâietate) apoi Crucea, apoi Icoana lui Hristos, Icoana Născătoarei de Dumnezeu; și prin urmare Icoanele Sfinților, precum se arată aceasta în aceeași praxă; din cuvântul Sfântului Maxim, și de obște a zice, după rânduiala și vrednicia prototipurilor; așa urmează și rânduiala închinării chipurilor lor. Sfintelor Icoane nu se închină oamenii pentru materie, ci pentru asemănarea ce au cu cel închipuit pe ele.[18]
Cu alte cuvinte, respectând și ierarhia închinării și taina Sfintelor Icoane prin care se cinstesc cei reprezentați pe ele, dacă noi privim chipul Părintelui Arsenie Boca, care s-a pictat pe sine însuși ca și cum ar fi Hristos (Care se adoră, fiind Dumnezeu), cinstea mergând la prototipul închipuit în tablou prin asemănarea pictată, noi de fapt, poate fără să vrem, îl adorăm pe Părintele Arsenie Boca ca pe Dumnezeu Atotțiitorul. Când privim chipul Părintelui Arsenie Boca pictat de sine însuși ca și cum ar fi Sfântul Vasile cel Mare, sau Sfântul Prooroc Ioan Botezătorul, atunci cinstea pe care am vrea să o dăm Sfântul Ierarh sau înainte-mergătorului o trimitem la Părintele Arsenie Boca. Când vrem să sărutăm mâinile Maicii Domnului ca să o preacinstim, sărutând tabloul pictat de Părintele Arsenie Boca cu mâinile maicii Zamfira părtașe de atâtea ori la lucrarea celui mai mare păcat care este sinucierea, o preacinstim pe cea pictată, fiind înșelați de autor, ca și cum ar fi vreo pururea fecioară, fără păcat personal și maică a lui Dumnezeu.
Cumplită amăgire!
Să ne mai mirăm de cinstea exagerată ce le-o acordă ucenicii, când se închină lor în acest fel? Ritualul pe care îl fac le inoculează în duh această rătăcire de mari proporții…, poate fără să înțeleagă sau să dorească consecințele gestului lor, dar o pătimesc fiindcă nu s-au lăsat protejați de discernământul Sfintei Biserici și al Sfântului Sinod, pornind la o cinstire mai înainte de canonizare a celor de la Prislop. Neascultarea pripită duce la rezultate de acest fel, ducând în final chiar la pierderea mântuirii, dacă nu se aleargă imediat la pocăință.
Dar amăgirea pictată nu se oprește aici.
Se pictează ca biserică Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească Biserica basilica San Pietro, unde se aleg papii, se pictează ca Sfinți romano-catolicul Francisc de Assisi și arianul Wulfila de care Părintele Arsenie Boca este profund îndrăgostit, mesajul sfinției sale principal fiind reproducerea credințelor lor.
Ca un înainte-văzător, Părintele și-a îngăduit să-l picteze în lucrările sale și pe Sfântul Francisc de Assisi, despre care știa că, deși a fost catolic, a avut viață sfântă și un mare rol în întărirea credinței la vreme de ispită. însă bârfitorii afoni n-au întârziat să-l acuze, deși Părintele a pictat după îndemnul de Sus, neauzit de cei mai mulți dintre noi.
În stânga, mai în față, Părintele a pictat Catedrala reprezentativă a Ortodoxiei, Sfânta Sofia din Constantinopol. Printr-o punte viitoare, a legat-o de catedrala Sfântului Petru din Roma, a catolicilor, pictată în planul doi, pusă sub autoritatea Sfântului Apostol Petru, răstignit cu capul în jos. Ei, catolicii, nu vor să se întoarcă la Ortodoxia în care au fost peste o mie de ani. Dar nici de noi, cât de ortodocși ne credem, dacă nu vom ține cărarea cu adevărat ortodoxă, cu viața și cu învățătura arătată de Sfinți și de Părintele Arsenie, nu va fi bine.[19]
Stilul picturii este unul pătrat, muncitoresc, mimând arătările fantomatice ale demonilor, producând tulburare și expunând goliciunea unor trupuri carnale, caricaturale, după stilul apusean și sovietic modern, departe de a surprinde frumusețea teofanică delicată, ascetică, profundă de mare stabilitate în realitate a Sfintelor Icoane Ortodoxe. Nu numai că nu le-a surprins ci le-a subminat, parcă pictând împotrivă.
Despre felul în care pictează sfinția sa, iată ce spune Sfânta Biserică Ortodoxă:
ANEXA 1
La sfârșitul secolului al XIX-lea, ierarhii Bisericii Ortodoxe Române, membri ai Sfântului Sinod, văzând degradarea și dispariția tradiției picturale românești – dispariție care ducea la transformarea unor biserici într-un soi de hibrid, arhitectura tradițională ortodoxă fiind îmbrăcată într-o haină picturală apuseană, catolică -, s-au întrunit într-un sinod, hotărând interzicerea unor astfel de picturi:
Deciziunea Sântului Sinod al Sântei noastre Biserici autocefale drept măritoare de răsărit
Privitoare la icoanele, arhitectura, pictura și ornamentațiunea bisericilor din țara, cum să se urmeze pe viitor
Sânta noastră Biserică drept măritoare de răsărit, geloasă de învățătura Dumnezeiescului său fondator, cum și de tradițiunile și așezămintele sale, a lucrat în tot chipul la întărirea sentimentului religios printre popoare și la mântuirea sufletelor lor.
Dorind a ține pironită vederea și simțul fiilor săi asupra Dumnezeirii și Sânților, ea a deschis artelor frumoase porțile sale, a transmis posterității icoana vie a tuturor persoanelor Sânte, cari sunt în adorațiune și venerațiune la popoarele creștine.
Sub-semnații,
Considerând pictura bizantină și împreună cu dânsa și pe ce-l-alte arte frumoase, ca fiind singurele întru a reprezenta cu splendoare, magnificență și cuvioșie persoanele cele mari și Sânte ale religiunii creștine, și a întreține în popor adevăratul sentiment religios;
Având în vedere ca artele frumoase bizantine au fost introduse în Biserica noastră Română încă din cele dintâi timpuri ale aparițiunii lor și prin aceasta, deprinderea poporului nostru cu ele și apropierea lor de către artiștii și artizanii noștri români;
Văzând cu durere goana tacită ce se dă acestor arte spre a le scoate de prin biserici și a le înlocui cu altele noul și necunoscute poporului nostru;
Văzând marea afluență de tot felul de icoane străine, cari au inundat țara din toate părțile ;
Văzând ca prin unele biserici se fac zugrăveli și se întrebuințează arhitectură, iar prin casele românilor creștini se introduc icoane cari sunt departe de a înfățișa după cum se cade imaginea Dumnezeirii și chipurile Sânților din vechea și păzită de Dumnezeu Biserică a Românilor;
Văzând că ornamentațiunea bisericii în genere ce se introduce de cât-va timp este lipsită aproape și de cerințele artistice și de cele liturgice ale ritualului nostru, și prin urmare departe de a ajuta geniul cultural al poporului român întru dezvoltarea sentimentului său religios și național ;
Și dară, temându-ne ca nu cum-va prin introducere de noul arte în Biserică și prin casele creștinilor să se zdruncine dreapta credință în popor și în el însuși;
Sântul Sinod ia dispozițiunile următoare:
1. Prea Sfințiții Episcopi eparhioți să supravegheze cu dinadinsul în jurisdicțiunea lor ca pictura și ornamentațiunea care se va introduce de acum înainte, fie prin bisericile cele vechi fie prin cele noi sau reînnoite – să fie conform stilului bizantin deja în uz în Biserica noastră Română autocefală drept măritoare de răsărit. [deci Părintele Arsenie Boca ar fi trebuit să asculte și aici de episcopul ce l-a oprit de a picta erezii – n.n.]
2. Să pună îndatorire preoților și epitropilor tuturor bisericilor ca înainte de a se contracta zugrăvirea unei biserici să se prezinte la aprobarea prealabilă a Chiriarhiei tablourile ce au a se introduce în biserică, cu modulurile lor de zugrăveală. [și cumnatul Maicii Zamfira, preotul care l-a pus pe Părintele Arsenie Boca să-și picteze ideile inovatoare și necanonice, ar fi trebuit să se sfătuiască cu episcopul locului, prezentând schițele, mai înainte de a fi pictate, ceea ce ar fi înlesnit refuzul lor și l-ar fi scăpat și pe sfinția sa și pe preacuvioșia sa de marele păcat al lepădării de Ortodoxie prin imagine. Pe de altă parte, însă, este o îngăduință a lui Dumnezeu, ca să putem vedea mai limpede ce gândea cel îngropat la Prislop, și așa, să putem să ne lămurim asupra credinței sfinției sale și a ne feri de întreaga-i învățătură tot atât de încâlcită și primejdioasă, pe cât este de ascunsă și îmbrăcate în veșminte de părută Ortodoxie.
3. Să oblige pe preoți a nu primi în biserica spre sfințire decât numai icoane cari sunt aprobate și recomandate de Chiriarhie sau ieșite din atelierele pictorilor noștri români cunoscuți și aprobați cel puțin de doi sau trei Chiriarhi al țării.
4. Icoanele cele nesfințite după ritualul sântei noastre Biserici se vor scoate cu încetul de prin casele creștinilor prin influența morală a preoților și în locul lor să li se recomande cele autorizate de Chiriarhie.
5. Să ceară autorităților județelor ca să îndatoreze pe primari a respecta și el din partea lor dispozițiunile de mal sus și a nu îngădui vânzarea de icoane și obiecte sacre în cuprinsul administrațiunii lor, rămânând ca aceste obiecte creștine să li se procure numai prin biserica parohială.
6. Prescurile se vor fabrica numai de femei creștine, pioase sau numai de creștini.
7. Abaterea de la dispozițiunea a doua de mai sus va atrage pentru Preoți caterisirea și pentru Epitropi destituirea și darea lor în judecată, spre a despăgubi parohia de suma cheltuită cu pictura, arhitectura și ornamentațiunea ce contrazice dispozițiunile Bisericii noastre Române autocefale drept măritoare de răsărit.
8 Biserica a cărei pictură, arhitectură șl ornamentațiunea s-a făcut contra acestor dispozițiuni este și rămâne închisă (s.n.) [cam acesta ar fi și leacul cu biserica Drăgănescu, să fie păstrată ca un muzeu, în care un ghid să explice tuturor unde s-a abătut Părintele Arsenie Boca de la Ortodoxie, până se va stinge arsenismul, după cum s-a stins și tatăl lui origenismul (deși acesta mai bântuie, chiar dacă mascat, și acum, cu multă agresivitate, mai în toate mediile teologice moderne, deși Origen este numit tatăl tuturor ereziilor, și înveșmântarea în haină creștină a păgânismului de către Sfântul și Marele Ierarh Epifanie al Salaminei, numire confirmată și de Sfântul, a toată lumea Sinod al 5-lea, prin faptul că l-a dat anatemei pe Origen cu toate învățăturile lui eretice). În acest timp să nu se slujească acolo pentru a se arăta că duhul picturii este străin de Sfântul Duh al Adevărului. Apoi, după încetarea primejdiei, s-ar putea repicta canonic și resfinți, pentru a fi dedicată în sfârșit lui Dumnezeu, iar nu persoanei celui ce s-a pictat pe sine în locul Lui – n.n.]
9. Abaterea de la dispozițiunea a treia se va pedepsi întâi cu oprire pe trei luni, al doilea cu oprirea pe un an, și al treilea cu caterisirea
1889, Noiembrie, 22
(Semnează): I.P.S. Iosif Mitropolit Primat
P.S. Episcop Ghenadie al Râmnicului
P.S. Episcop Inocentie Buzău
P.S. Episcop Silvestru al Hușilor
P.S. Episcop Ghenadie al Argeșului
P.S. Episcop Partenie al Dunării de-jos
P.S. Arhiereu Ieremia Gălățanu
P.S. Arhiereu Valerian Romniceanu
P.S. Arhiereu Calistrat Bârlădeanu
P.S. Arhiereu Inocentie M. Ploieșteanu
P.S. Arhiereu Gherasim Piteșteanul
P.S. Arhiereu Dositei Botoșăneanul
Revista Biserica Ortodoxă Română, 1890-1891; prezentul decret a mai fost publicat și în Vestitorul Ortodoxiei din 15 ian. 1998, în cadrul paginii realizate de ASCOR, în încheierea căreia, personal, am scris și câteva rânduri referitoare la pericolul confundării tabloului cu icoana.
EXTRAS DIN
REGULAMENTUL PENTRU
ZUGRĂVIREA BISERICILOR
Carol I,
Prin grația iui Dumnezeu și voința națională, Rege al României,
La toți cei de față și viitori sănătate:
Asupra raportului ministrului Nostru secretar de Stat ad interim la Departamentul cultelor și instrucțiunii sub No. 15.942;
Având în vedere votul Sfântului Sinod din ședința sa de la 18 Maiu 1898,
Am decretat și decretăm:
REGULAMENTUL
pentru zugrăvirea bisericilor
CAP. I
Prescripțiuni generale.
Art. 1. La zugrăvirea oricărei biserici și la reînnoirea picturii învechite și șterse din Bisericile cele vechi, este admis numai stilul bizantin, întrebuințat în Biserica Ortodoxă (s.n.) și cu deosebire la Muntele Athos. [după cum vedem Părintele Arsenie Boca a fost nemulțumit și de stilul bizantin și de Muntele Athos introducând cel de la Belle Arte și cel al madonelor atât de îndrăgite de sfinția sa, prin educația primită de la tatăl lui greco-catolic. Dar a introdus și un stil propriu, numit poate sugestiv, vedenist (de la vedeniile duhurilor necurate care i s-au arătat, după cum observăm în tablourile sale prin volatilizarea picioarelor îngerilor și fantomizarea Mântuitorului de după înviere), dar poate și mai sugestiv egoist (de la prezentarea înfățișării sfinției sale în locul Sfinților și al Mântuitorului) – n.n.]
Art. 2. Icoanele sculptate în relief, în orice materie, fiind contra uzului ortodox din vechime, nu sunt admise în biserici (s.n.).
Art. 3. Nu sunt primite în biserici tablouri sau icoane care la vedere ar înfățișa pe Sfinți în mărimi nenaturale sau cu figuri diforme (s.n.).
Art. 4. Tablourile sau icoanele care ar înfățișa pe sfintele martire sau cuvioase în costumul și în ținute moderne lumești, în chipuri care n-ar inspira respect, nu se admit în biserici.
Costumul trebuie a fi pe cât posibil al timpului și al țării în care a viețuit sfântul.
Art. 5. Icoana aceluiași sfânt în expresiunea fizionomiei, în trăsăturile caracteristice trebuie să fie identică în toate bisericile țării. Icoana Domnului Iisus Hristos, a Maicii Domnului, icoanele Sfinților în orice mărime, în orice loc, în orice biserică, trebuie să fie desăvârșit uniforme, spre a fi cunoscute de toată lumea ortodoxă, chiar și când n-ar avea inscripțiune. [iată cum cade ideea eretică după care a fost pictată biserica din Drăgănescu: Mântuitorul trebuie să semene cu altcineva, un alt om universal, cu autorul picturii – n.n.]
Art. 6. Nu este permis sub nici un cuvânt a zugrăvi pe evangheliști fără simbolul respectiv, cu atât mai puțin nu este permis a zugrăvi simbolul singur, fără icoana evanghelistului (s.n.). [iată cum vedenia treptelor de la începutul înșelării din Sfântul Munte a Părintelui Arsenie Boca, este dezvăluită ca mincinoasă, fiindcă au apărut doar simboalele singure ale evangheliștilor – n.n.]
Art. 7. Cultul ortodox având semnificație determinată și precisă și răspunzând la un scop bine știut, icoanele și tablourile de pictură în biserici trebuie să ocupe locul anumit, spre a fi în armonie cu ideea specială, avută la întocmirea cultului și la alcătuirea planului pentru clădirea bisericilor (s.n.). [iată cum este greșită și inovația tuturor temelor moderne cu sateliți și bule introduse de Părintele Arsenie Boca, împotriva minunatei alcătuiri teologice tradiționale ale Sfintei Biserici Ortodoxe de Răsărit – n.n.]
Art. 8. Tablourile de pictură și icoanele zugrăvite pe pereți și pe bolți trebuie să fie executate lămurit, spre a se da predicatorului putința ca, la serbarea respectivă a praznicului, să întoarcă privirea ascultătorilor la cele înfățișate și despre care vorbește în panegiricul sau discursul său. [nu să fie false proorocii care pun în derută și pe predicator și pe privitor: „prorocea oare Părintele Arsenie Boca ecumenismul sau era ecumenist?” – n.n.]
Cap. II
Locul destinat fiecărei icoane
(Urmează prezentarea programului iconografic al bisericii, cu indicarea locului fiecărei teme majore.)
Cap. III
Facerea zugrăvelii și primirea lucrării îndeplinite
Cap. IV
Dispozițiuni diverse
Dispozițiuni tranzitorii
Art. 27. Nici o biserică nu se va putea desființa fără încuviințarea Sfântului Sinod.
Art. 28. Icoanele tip, ce vor fi trimise de pictori, se vor judeca de o comisiune numită de Sf. Sinod. Icoanele alese și aprobate vor rămâne modele de iconografie în Biserica Română Ortodoxă. După ce Sf. Sinod se va rosti asupra acestor icoane, în caz de aprobare, ele se vor înapoia Chiriarhului respectiv, spre a le păstra la Episcopie.
Art. 29. Sub nici un motiv nu se va permite zugrăvirea de icoane depărtate de uniformitatea tipurilor admise, nici chiar a icoanelor mici, pentru trebuințele fiecărui creștin (s.n.).
Art. 30. Orice abatere de la dispozițiunile acestui regulament va atrage după sine nulitatea lucrării (s.n.).
Președinte: Iosif Mitropolit Primat Dat la Castelul Peleș, la 11 octombrie 1912.1
1 Publicat în BOR, an. XXXVI, nr. 7, oct. 1912.[20]
Experiența lăuntrică a sfinției sale, din păcate, nu este comună cu a Sfinților Părinți, astfel că roadele ei sunt învățături în scris și pictate diferite de cele ale Sfintei noastre Biserici. Iată încă un motiv pentru care nu poate fi model Ortodox, deci nu poate fi canonizat ca Sfânt.
B. Ce recomandă Sfânta Biserică Ortodoxă pentru așezământul de la Drăgănescu
A se vedea mai sus motivele pentru care așezământul de la Drăgănescu este pictat în urma vedeniilor și conține tablouri religioase, amândouă motive pentru care Sfintele Canoane recomandă închiderea sau repictarea lui.
Din motive catehetice, așezământul se poate păstra ca muzeu, pentru a se dumiri oamenii de ce nu este Părintele Arsenie Boca Sfânt și astfel să scape de amăgire. Însă trebuie angajat un ghid Ortodox bine documentat și materiale lămuritoare limpezi pentru a se face cu eficiență aceasta.
Iată hotărârea Sfântului Sinod pentru bisericile în care s-au pictat tablouri religioase (adică zugrăveli ce nu respectă Asemănarea și teologia Sfintei Predanii, cum sunt, de exemplu, cele de la Drăgănescu, Prislop și toate cele pictate de Părintele Arsenie Boca):
ANEXA 1
La sfârșitul secolului al XIX-lea, ierarhii Bisericii Ortodoxe Române, membri ai Sfântului Sinod, văzând degradarea și dispariția tradiției picturale românești – dispariție care ducea la transformarea unor biserici într-un soi de hibrid, arhitectura tradițională ortodoxă fiind îmbrăcată într-o haină picturală apuseană, catolică -, s-au întrunit într-un sinod, hotărând interzicerea unor astfel de picturi:
Deciziunea Sântului Sinod al Sântei noastre Biserici autocefale drept măritoare de răsărit
Privitoare la icoanele, arhitectura, pictura și ornamentațiunea bisericilor din țara, cum să se urmeze pe viitor
Sânta noastră Biserică drept măritoare de răsărit, geloasă de învățătura Dumnezeiescului său fondator, cum și de tradițiunile și așezămintele sale, a lucrat în tot chipul la întărirea sentimentului religios printre popoare și la mântuirea sufletelor lor.
Dorind a ține pironită vederea și simțul fiilor săi asupra Dumnezeirii și Sânților, ea a deschis artelor frumoase porțile sale, a transmis posterității icoana vie a tuturor persoanelor Sânte, cari sunt în adorațiune și venerațiune la popoarele creștine.
Sub-semnații,
Considerând pictura bizantină și împreună cu dânsa și pe ce-l-alte arte frumoase, ca fiind singurele întru a reprezenta cu splendoare, magnificență și cuvioșie persoanele cele mari și Sânte ale religiunii creștine, și a întreține în popor adevăratul sentiment religios;
Având în vedere ca artele frumoase bizantine au fost introduse în Biserica noastră Română încă din cele dintâi timpuri ale aparițiunii lor și prin aceasta, deprinderea poporului nostru cu ele și apropierea lor de către artiștii și artizanii noștri români;
Văzând cu durere goana tacită ce se dă acestor arte spre a le scoate de prin biserici și a le înlocui cu altele noul și necunoscute poporului nostru;
Văzând marea afluență de tot felul de icoane străine, cari au inundat țara din toate părțile ;
Văzând ca prin unele biserici se fac zugrăveli și se întrebuințează arhitectură, iar prin casele românilor creștini se introduc icoane cari sunt departe de a înfățișa după cum se cade imaginea Dumnezeirii și chipurile Sânților din vechea și păzită de Dumnezeu Biserică a Românilor;
Văzând că ornamentațiunea bisericii în genere ce se introduce de cât-va timp este lipsită aproape și de cerințele artistice și de cele liturgice ale ritualului nostru, și prin urmare departe de a ajuta geniul cultural al poporului român întru dezvoltarea sentimentului său religios și național ;
Și dară, temându-ne ca nu cum-va prin introducere de noul arte în Biserică și prin casele creștinilor să se zdruncine dreapta credință în popor și în el însuși;
Sântul Sinod ia dispozițiunile următoare:
1. Prea Sfințiții Episcopi eparhioți să supravegheze cu dinadinsul în jurisdicțiunea lor ca pictura și ornamentațiunea care se va introduce de acum înainte, fie prin bisericile cele vechi fie prin cele noi sau reînnoite – să fie conform stilului bizantin deja în uz în Biserica noastră Română autocefală drept măritoare de răsărit. [deci Părintele Arsenie Boca ar fi trebuit să asculte și aici de episcopul ce l-a oprit de a picta erezii – n.n.]
2. Să pună îndatorire preoților și epitropilor tuturor bisericilor ca înainte de a se contracta zugrăvirea unei biserici să se prezinte la aprobarea prealabilă a Chiriarhiei tablourile ce au a se introduce în biserică, cu modulurile lor de zugrăveală. [și cumnatul Maicii Zamfira, preotul care l-a pus pe Părintele Arsenie Boca să-și picteze ideile inovatoare și necanonice, ar fi trebuit să se sfătuiască cu episcopul locului, prezentând schițele, mai înainte de a fi pictate, ceea ce ar fi înlesnit refuzul lor și l-ar fi scăpat și pe sfinția sa și pe preacuvioșia sa de marele păcat al lepădării de Ortodoxie prin imagine. Pe de altă parte, însă, este o îngăduință a lui Dumnezeu, ca să putem vedea mai limpede ce gândea cel îngropat la Prislop, și așa, să putem să ne lămurim asupra credinței sfinției sale și a ne feri de întreaga-i învățătură tot atât de încâlcită și primejdioasă, pe cât este de ascunsă și îmbrăcate în veșminte de părută Ortodoxie.
3. Să oblige pe preoți a nu primi în biserica spre sfințire decât numai icoane cari sunt aprobate și recomandate de Chiriarhie sau ieșite din atelierele pictorilor noștri români cunoscuți și aprobați cel puțin de doi sau trei Chiriarhi al țării.
4. Icoanele cele nesfințite după ritualul sântei noastre Biserici se vor scoate cu încetul de prin casele creștinilor prin influența morală a preoților și în locul lor să li se recomande cele autorizate de Chiriarhie.
5. Să ceară autorităților județelor ca să îndatoreze pe primari a respecta și el din partea lor dispozițiunile de mal sus și a nu îngădui vânzarea de icoane și obiecte sacre în cuprinsul administrațiunii lor, rămânând ca aceste obiecte creștine să li se procure numai prin biserica parohială.
6. Prescurile se vor fabrica numai de femei creștine, pioase sau numai de creștini.
7. Abaterea de la dispozițiunea a doua de mai sus va atrage pentru Preoți caterisirea și pentru Epitropi destituirea și darea lor în judecată, spre a despăgubi parohia de suma cheltuită cu pictura, arhitectura și ornamentațiunea ce contrazice dispozițiunile Bisericii noastre Române autocefale drept măritoare de răsărit.
8 Biserica a cărei pictură, arhitectură șl ornamentațiunea s-a făcut contra acestor dispozițiuni este și rămâne închisă (s.n.) [cam acesta ar fi și leacul cu biserica Drăgănescu, să fie păstrată ca un muzeu, în care un ghid să explice tuturor unde s-a abătut Părintele Arsenie Boca de la Ortodoxie, până se va stinge arsenismul, după cum s-a stins și tatăl lui origenismul (deși acesta mai bântuie, chiar dacă mascat, și acum, cu multă agresivitate, mai în toate mediile teologice moderne, deși Origen este numit tatăl tuturor ereziilor, și înveșmântarea în haină creștină a păgânismului de către Sfântul și Marele Ierarh Epifanie al Salaminei, numire confirmată și de Sfântul, a toată lumea Sinod al 5-lea, prin faptul că l-a dat anatemei pe Origen cu toate învățăturile lui eretice). În acest timp să nu se slujească acolo pentru a se arăta că duhul picturii este străin de Sfântul Duh al Adevărului. Apoi, după încetarea primejdiei, s-ar putea repicta canonic și resfinți, pentru a fi dedicată în sfârșit lui Dumnezeu, iar nu persoanei celui ce s-a pictat pe sine în locul Lui – n.n.]
9. Abaterea de la dispozițiunea a treia se va pedepsi întâi cu oprire pe trei luni, al doilea cu oprirea pe un an, și al treilea cu caterisirea
1889, Noiembrie, 22
(Semnează): I.P.S. Iosif Mitropolit Primat
P.S. Episcop Ghenadie al Râmnicului
P.S. Episcop Inocentie Buzău
P.S. Episcop Silvestru al Hușilor
P.S. Episcop Ghenadie al Argeșului
P.S. Episcop Partenie al Dunării de-jos
P.S. Arhiereu Ieremia Gălățanu
P.S. Arhiereu Valerian Romniceanu
P.S. Arhiereu Calistrat Bârlădeanu
P.S. Arhiereu Inocentie M. Ploieșteanu
P.S. Arhiereu Gherasim Piteșteanul
P.S. Arhiereu Dositei Botoșăneanul
Revista Biserica Ortodoxă Română, 1890-1891; prezentul decret a mai fost publicat și în Vestitorul Ortodoxiei din 15 ian. 1998, în cadrul paginii realizate de ASCOR, în încheierea căreia, personal, am scris și câteva rânduri referitoare la pericolul confundării tabloului cu icoana.
EXTRAS DIN
REGULAMENTUL PENTRU
ZUGRĂVIREA BISERICILOR
Carol I,
Prin grația iui Dumnezeu și voința națională, Rege al României,
La toți cei de față și viitori sănătate:
Asupra raportului ministrului Nostru secretar de Stat ad interim la Departamentul cultelor și instrucțiunii sub No. 15.942;
Având în vedere votul Sfântului Sinod din ședința sa de la 18 Maiu 1898,
Am decretat și decretăm:
REGULAMENTUL
pentru zugrăvirea bisericilor
CAP. I
Prescripțiuni generale.
Art. 1. La zugrăvirea oricărei biserici și la reînnoirea picturii învechite și șterse din Bisericile cele vechi, este admis numai stilul bizantin, întrebuințat în Biserica Ortodoxă (s.n.) și cu deosebire la Muntele Athos. [după cum vedem Părintele Arsenie Boca a fost nemulțumit și de stilul bizantin și de Muntele Athos introducând cel de la Belle Arte și cel al madonelor atât de îndrăgite de sfinția sa, prin educația primită de la tatăl lui greco-catolic. Dar a introdus și un stil propriu, numit poate sugestiv, vedenist (de la vedeniile duhurilor necurate care i s-au arătat, după cum observăm în tablourile sale prin volatilizarea picioarelor îngerilor și fantomizarea Mântuitorului de după înviere), dar poate și mai sugestiv egoist (de la prezentarea înfățișării sfinției sale în locul Sfinților și al Mântuitorului) – n.n.]
Art. 2. Icoanele sculptate în relief, în orice materie, fiind contra uzului ortodox din vechime, nu sunt admise în biserici (s.n.).
Art. 3. Nu sunt primite în biserici tablouri sau icoane care la vedere ar înfățișa pe Sfinți în mărimi nenaturale sau cu figuri diforme (s.n.).
Art. 4. Tablourile sau icoanele care ar înfățișa pe sfintele martire sau cuvioase în costumul și în ținute moderne lumești, în chipuri care n-ar inspira respect, nu se admit în biserici.
Costumul trebuie a fi pe cât posibil al timpului și al țării în care a viețuit sfântul.
Art. 5. Icoana aceluiași sfânt în expresiunea fizionomiei, în trăsăturile caracteristice trebuie să fie identică în toate bisericile țării. Icoana Domnului Iisus Hristos, a Maicii Domnului, icoanele Sfinților în orice mărime, în orice loc, în orice biserică, trebuie să fie desăvârșit uniforme, spre a fi cunoscute de toată lumea ortodoxă, chiar și când n-ar avea inscripțiune. [iată cum cade ideea eretică după care a fost pictată biserica din Drăgănescu: Mântuitorul trebuie să semene cu altcineva, un alt om universal, cu autorul picturii – n.n.]
Art. 6. Nu este permis sub nici un cuvânt a zugrăvi pe evangheliști fără simbolul respectiv, cu atât mai puțin nu este permis a zugrăvi simbolul singur, fără icoana evanghelistului (s.n.). [iată cum vedenia treptelor de la începutul înșelării din Sfântul Munte a Părintelui Arsenie Boca, este dezvăluită ca mincinoasă, fiindcă au apărut doar simboalele singure ale evangheliștilor – n.n.]
Art. 7. Cultul ortodox având semnificație determinată și precisă și răspunzând la un scop bine știut, icoanele și tablourile de pictură în biserici trebuie să ocupe locul anumit, spre a fi în armonie cu ideea specială, avută la întocmirea cultului și la alcătuirea planului pentru clădirea bisericilor (s.n.). [iată cum este greșită și inovația tuturor temelor moderne cu sateliți și bule introduse de Părintele Arsenie Boca, împotriva minunatei alcătuiri teologice tradiționale ale Sfintei Biserici Ortodoxe de Răsărit – n.n.]
Art. 8. Tablourile de pictură și icoanele zugrăvite pe pereți și pe bolți trebuie să fie executate lămurit, spre a se da predicatorului putința ca, la serbarea respectivă a praznicului, să întoarcă privirea ascultătorilor la cele înfățișate și despre care vorbește în panegiricul sau discursul său. [nu să fie false proorocii care pun în derută și pe predicator și pe privitor: „prorocea oare Părintele Arsenie Boca ecumenismul sau era ecumenist?” – n.n.]
Cap. II
Locul destinat fiecărei icoane
(Urmează prezentarea programului iconografic al bisericii, cu indicarea locului fiecărei teme majore.)
Cap. III
Facerea zugrăvelii și primirea lucrării îndeplinite
Cap. IV
Dispozițiuni diverse
Dispozițiuni tranzitorii
Art. 27. Nici o biserică nu se va putea desființa fără încuviințarea Sfântului Sinod.
Art. 28. Icoanele tip, ce vor fi trimise de pictori, se vor judeca de o comisiune numită de Sf. Sinod. Icoanele alese și aprobate vor rămâne modele de iconografie în Biserica Română Ortodoxă. După ce Sf. Sinod se va rosti asupra acestor icoane, în caz de aprobare, ele se vor înapoia Chiriarhului respectiv, spre a le păstra la Episcopie.
Art. 29. Sub nici un motiv nu se va permite zugrăvirea de icoane depărtate de uniformitatea tipurilor admise, nici chiar a icoanelor mici, pentru trebuințele fiecărui creștin (s.n.).
Art. 30. Orice abatere de la dispozițiunile acestui regulament va atrage după sine nulitatea lucrării (s.n.).
Președinte: Iosif Mitropolit Primat Dat la Castelul Peleș, la 11 octombrie 1912.1
1 Publicat în BOR, an. XXXVI, nr. 7, oct. 1912.[1]
Așadar, lucrarea de la Drăgănescu atrage după sine nulitatea.
Nu numai atât, dar fiindcă a fost pictată în urma vedeniilor și viselor ea ar trebui… dărâmată. E adevărat că nu a fost construită în urma vedeniilor, ci doar pictată, ceea ce înseamnă că trebuie dată jos doar zugrăveala, lucru pe care îl începuse chiar Dumnezeu, pe când trăia Părintele Arsenie Boca, numai că acesta s-a apucat să o repicteze. Văzându-i încăpățânarea în a păstra ereziile din pictură, și lipsa sfinției sale de pocăință, a îngăduit să se păstreze zugrăveala aceea urâtă din dragoste pentru noi, ca să ajungem la adevăr și să nu fim înșelați de celelalte învățături eretice ale preacuvioșiei sale, poate mai puțin evidente. Sigur că pentru iconomie, având în vedere că nu a fost construită, ci doar pictată în urma vedeniilor ar trebui doar șterse picturile.
Însă poate fi făcută, în scop catehetic, o altă Biserică la cimitir, iar aceasta transformată în muzeu (domnul academician Sorin Dumitrescu tot insista și dorea să facă un muzeu al kitschurilor), pentru a arăta tuturor unde duce înșelarea și a lua aminte. Însă ar trebui un ghid cunoscător și un panou de prezentare a Sfintelor Icoane Ortodoxe și a cuvintelor din Sfânta Tradiție încălcate, ca omul să vadă evidența urâciunii și amăgirii.
- -“Așijderea, s-a hotărît, ca pretutindenea, altarele, (bisericile) cînd sînt ridicate prin țarini sau vii, ca și cum ar fi întru pomenirea mucenicilor, însă, în ele nu se dovedește a fi așezat vreun trup și nici moaște ale mucenicilor, de este cu putință, să se distingă de episcopii locului; iar, dacă aceasta nu se poate face din cauza tulburării poporului, totuși oamenii să fie sfătuiți să nu se mai adune acolo și pentru ca cei drept credincioși să nu se lege de aceste locuri, înșelați fiind de vreo superstiție, acolo să nu se săvîrșească nicidecum pomenirea mucenicilor, decît numai dacă ar fi vreun trup sau rămășițe (de ale mucenicilor), sau dacă s-au predanisit din vechime, în chip sigur, cum că acolo a fost locuința, moșia, sau locul patimilor vreunui mucenic. Toate altarele (bisericile) care se ridică undeva în urma visurilor și ale falselor descoperiri ale unor oameni de rînd, în tot chipul trebuiesc distruse” -Cart. 83.[2]
Adaug aici că pictura în tempera a Bisericii din Drăgănescu, după rânduiala ortodoxă, este mai de preț decât Capela Sixtină din Roma[3].
Comparația este foarte potrivită, dintr-un anumit punct de vedere. Ea arată că așezământul de la Drăgănescu este atât de apropiat atât papismului cât și nudității, precum Capela Sixtină unde se aleg papii și șocul goliciunii nerușinate a produs campania frunzelor de viță pentru a acoperii mădularele de rușine ale trupurilor incitant pictate. Nepotrivirea apare, însă, în sensul că nu este după rânduiala Ortodoxă, iar calitatea artistică a picturii este una echivalentă epocii sovietice în care a fost făcută. Părintele Arsenie Boca nu se poate compara cu Michelangelo, nici ca renume, nici ca pictură.
***
Note A
[1] <http://www.crestinortodox.ro/interviuri/despre-parintele-arsenie-boca-marturii-la-prislop-70514.html>, sâmbătă, 12 decembrie 2015.
[2] Pr. Petru Vamvulescu, Părintele Arsenie Boca MĂRTURIA MEA, s.Ed., Arad, 2012, pp. 35-36.
[3] Ioan Cișmileanu, Mărturii din Țara Făgărașului despre părintele Arsenie Boca, Ed. Agaton, Făgăraș, 2004, pp. 27-28
[4] Sfântul Siluan Athonitul, Intre iadul deznădejdii și iadul smereniei, Ed. cit., pp. 6, 7, 9, 19-21.
[5] <http://www.fundatiaarsenieboca.ro/Articole-preluate-din-pres%C4%83-%C5%9Fi-internet/iisus-in-zeghe.html>, luni, 6 iulie 2015
[6] O sinteză a lucrării Părintelui Arsenie Boca din 12 cărți, <https://invitatielaortodoxie.files.wordpress.com/2012/11/o-sinteza-a-lucrarii-parintelui-arsenie-boca-12-carti.pdf>, luni, 6 iulie 2015, p. 145.
[7] Sfântul Nicodim Aghioritul, †Neofit, Patriarh al Constantinopolului, †Neofit Scriban, et alii, Pidalion…, Ed. cit., p. 383.
[8] Ierom. Nicodim Sachelarie, Pravila bisericească, Ed. Parohia Valea Plopului, Jud. Prahova, 31999.
[9] Și practicii sale de a se uita mult în oglindă, din motive religioase, după mărturisirea Părintelui Profesor de mai sus.
[10] Biserica de la Drăgănescu – „Capela Sixtină” a Ortodoxiei românești „O smerită mărturisire ortodoxă de credință exprimată plastic”, Deva, 2005, p. 16. Probabil se socotea pe sine chipul universal al omului, un nou Adam, închinând întreaga compoziție, vieții sale. De aceea pune și mucenicia Sfântului Cuvios Mărturisitor Ștefan cel Nou, ca cel prăznuit de ziua morții lui, fiindcă vedeniile icoanelor (ucenicii susțin că a pictat ce a văzut în vedenii) vorbeau despre sine și concepția sa personală hinduso-greco-catolică despre univers. Ce duh le insufla?
[11] Sfântul Nicodim Aghioritul, †Neofit, Patriarh al Constantinopolului, †Neofit Scriban, et alii, Pidalion, cârma Bisericii Ortodoxe, Ed. Credința Strămoșească, s.l., 22007, verificat după cel de la Sfânta Mănăstire Neamț, 1844, în fotocopie caractere chirilice, după exemplarul Părintelui Cleopa Ilie, pp. 240-243.
[12] †PS Daniil Stoenescu, episcop locțiitor al Daciei Felix, Biserica de la Drăgănescu – „Capela Sixtină” a Ortodoxiei românești „O smerită mărturisire ortodoxă de credință exprimată plastic”, Deva, 2005, 193.
Această frază este chiar concluzia cărții, noi suntem de acord cu ea, mai puțin cu Sfinția Sa deoarece S MARE trebuie păstrat, în chip Ortodox doar pentru Dumnezeu și Maica Domnului. Am spune, mai potrivit, sfinția sa.
[13] Pr. Stavrofor Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Filocalia, Volumul III, Ed. cit., pp. 389-340.
[14] Pr. Petru Vamvulescu, Părintele Arsenie Boca MĂRTURIA MEA, s.Ed., Arad, 2012, p. 44.
[15] Pr. Petru Vamvulescu, Părintele Arsenie Boca MĂRTURIA MEA, s.Ed., Arad, 2012. p. 17.
[16] DIONISIE din Furna, Erminia Picturii Bizantine, Ed. Σοφία, București, 2000, p. 230.
[17] O sinteză a lucrării Părintelui Arsenie Boca din 12 cărți, <https://invitatielaortodoxie.files.wordpress.com/2012/11/o-sinteza-a-lucrarii-parintelui-arsenie-boca-12-carti.pdf>, luni, 6 iulie 2015, pp. 138-139.
[18] Sfântul Nicodim Aghioritul, †Neofit, Patriarh al Constantinopolului, †Neofit Scriban, et alii, Pidalion…, Ed. cit., pp. 238-241.
[19] Pr. Petru Vamvulescu, Părintele Arsenie Boca MĂRTURIA MEA, s.Ed., Arad, 2012, p. 56
[20] Dr. Mihaela Palade, Iconoclasmul în actualitate: de la ”moartea lui Dumnezeu” la moartea artei, Editura Sophia, București, 2004, pp. 202-206.
Note B
[1] Dr. Mihaela Palade, Iconoclasmul în actualitate: de la ”moartea lui Dumnezeu” la moartea artei, Editura Sophia, București, 2004, pp. 202-206.
[2] Canoanele de mai sus sunt luate din Ierom. Nicodim Sachelarie, Pravila bisericească, Ed. Parohia Valea Plopului, Jud. Prahova, 31999.
[3] Pr. Petru Vamvulescu, Părintele Arsenie Boca MĂRTURIA MEA, s.Ed., Arad, 2012. p. 17.
Adevărul despre Părintele Arsenie Boca 