Moartea Părintelui Arsenie Boca

Studiul integral îl puteți descărcat de aici, fiind însoțit și de imaginile lămuritoare:

https://888adevarul8despre8arsenieboca8.wordpress.com/grozaviile-neasemanate-de-la-draganescu-si-viata-parintelui-arsenie-boca-in-lumina-sfintilor-parinti/

A.  Moartea Părintelui Arsenie Boca

În afară de excepțiile care confirmă regula, în mod obișnuit, moartea este o sinteză a vieții cuiva. Dar parcă la Părintele Arsenie Boca acest lucru este și mai evident, atât prin contradicțiile ucenicilor, cât și prin evidenta lucrare de amăgire, însoțită de minuni și scheme diavolești, care îl situează în afară de Ortodoxie.

1. Contradicții

a)          În legătură cu moartea

După cum a trăit cu mândria că este Sfânt, așa a și murit, cu mândria că își prorocește infailibil sfârșitul, vrând să-și facă slavă deșartă și din cunoașterea momentului morții, fiind convins că de el depinde mântuirea multora:

La un moment dat, in 1989, părintele Arsenie le spune celor apropiați:‎

‎„Vine vremea când o sa ma cautati si nu o sa ma mai găsiți”. Toți se întrebau ce vrea sa ‎însemne asta. Părintele avea 79 de ani, o varsta înaintata s-ar putea crede, insa cei care ‎‎l-au cunoscut atunci povestesc ca la aceasta varsta un tanar cu greu se putea tine după ‎el când mergea pe jos la drum lung.‎

Intr-una din zile, spune: „Mai sunt doua calendare. Nu ma mai vedeți in curând, ca astia ‎ma termina”. Oamenii se întrebau unii pe alții ce va urma.‎

Va fi sfârșitul lor, al tuturor? Cineva a pus întrebarea: „Daca moare părintele?”. „Asta ar ‎fi fost chiar culmea”, i s-a răspuns. Toți se amuzau:‎

‎„Cine sa-l termine pe părintele, ca părintele are putere” [ce grav amuzament. Ce cumplite afirmații. Singurul care a murit numai când El a vrut este Hristos. Singurul ce are putere în Sine este numai Dumnezeu. Să spui despre un alt om că este așa, deja înseamnă că îl cinstești în tine însuți ca pe un antihrist – n.n.] .‎

In octombrie „89, părintele Arsenie are o premonitie grava, si anume afirma ca atunci ‎când Ceausescu va pleca din tara, va pierde la scurta vreme si conducerea ei. Acest ‎lucru se pare ca a ajuns la cabinetul 2, la urechile Elenei Ceausescu, care a dat ordin ca ‎părintele sa fie ucis. Cu puțin înainte de a muri, a mai spus in felul lui, simplu si foarte ‎limpede: „Eu am sa mor martir” [deja se canonizase singur ca mucenic – n.n.]. A murit la 21 noiembrie; in ce condiții, va lasam sa ‎deduceți din dialogul înregistrat mai jos:‎

‎„Ultimele momente si le-a petrecut la Sinaia. Trebuie neaparat sa scrieți asta. Am fost la el, impreuna cu părintele Dometie. Părintele Dometie a fost tinut acolo timp de o ‎saptamana si jumătate si nu i-au dat voie sa vorbească cu el. Maica de acolo ne spunea ‎ca e la Draganescu. Părintele Arsenie avea insa un catel mic, flocos, negru. Unde era ‎părintele, acolo era si cățelul. Când am văzut cățelul, mi-am dat seama ca este acolo. În cele din urma, ni s-a spus ca este bolnav si ca nu il poate vedea nimeni. I se poate ‎trimite doar un pomelnic sau o scrisoare… După trei zile, ni s-a spus ca a murit părintele. ‎L-au adus si era asa cum era: torturat si chinuit. Se vedea la degete si la fata faptul ca a ‎fost torturat. Eu am fost la inmormantare si am văzut: unghiile de la doua degete ii erau ‎pur si simplu smulse [vom vedea din alte mărturii că alții au văzut altfel: unghiile nu îi erau smulse – n.n.]… Toate acestea s-au petrecut pentru ca a prezis caderea si moartea ‎lui Ceausescu. Nu mi-e frica sa spun adevărul, chiar daca unii mai vor sa ascunda acest ‎lucru [acum declară că a proorocit căderea președintelui înainte și, deci, aceasta a fost cauza omorârii – n.n.] . Puteri fi si un om trimis de cei care l-au torturat si acum vor cu orice preț sa ‎ascunda adevărul. Eu spun adevărul pe fata, pentru ca mulți il știu, dar nu il spun. ‎Părintele Dometie a spus si el acest lucru, in acatist, inainte de a muri. Pana acum nu a ‎aparut acest acatist, deși se spunea de multa vreme ca va aparea. Părintele a lasat cu ‎limba de moarte sa nu fie deshumat pentru cercetări, dar el știa ca adevărul oricum se va ‎descoperi”^[1] [a lăsat cu limbă de moarte să nu fie deshumat. Dar nu neapărat pentru a nu se afla că a fost torturat, ci, se poate, dimpotrivă, pentru a nu se afla că nu a fost torturat, ca să nu-i fie șifonată imaginea de martir, sau pentru a nu se afla că nu are Sfinte Moaște. Secretul este cu dus-întors. Vom vedea cum procedau Sfinții autentici, ca să nu le fie cinstite Sfintele Moaște. Nu doar ca în cazul de față: să pară că sunt smeriți și să pară că nu vor să le fie cinstite rămășițele pământești, ca să fie mai apreciați și să li se facă un cult mai accentuat, la adăpostul că nu se va descoperi că nu au Sfinte Moaște. Sfinții adevărați porunceau cu multă chibzuință și eficiență împlinirea acestei sete a lor de smerenie – n.n.].‎

Pentru ucenici o dovadă indiscutabilă pentru stabilirea adevărului este: cățelul negru. Dar acesta este un argument copilăresc. Dacă a plecat de data aceea Părintele fără cățel? Dar putem gândi și altfel. Dacă era nedespărțit de acel cățel negru, deși Sfântul Cuvios Nicodim Aghioritul recomandă în Paza celor 5 simțuri ca monahii să nu aibă animale mici, aceasta nu arată numai o împătimire față de animale, care față de celelalte probleme grave necanonice ale Părintelui Arsenie Boca este o problemă minoră. Dacă acel cățel negru nedespărțit este neapărat un indiciu de ceva, iată ce ar putea arăta el: diavolul lucrează de multe ori în chipul unui câine negru, iar vrăjitorii se însoțesc de astfel de câini:

 

Încă de acasă, fratii lui mai mari, Gheorghe si Vasile, se pregăteau pentru viata de mănăstire. Se sculau la miezul noptii, făceau Utrenia, citeau la Psaltire si tineau post. Ei îl desteptau si pe Constantin, căruia însă îi era necaz că-i strică somnul. Sora mai mare, Maria, intrase în Oastea Domnului si l-a chemat si pe Constantin, zicându-i: ”Hai si tu în Oastea Domnului, că ai darul cuvântului si nu-i asa greu ca la mănăstire”. Atunci el s-a învoit. Noaptea următoare, când l-au sculat iarăsi fratii la rugăciune, el a zis că nu se mai scoală si nu mai merge la mănăstire. Apoi s-a culcat din nou fără grijă.

Mama lor muncea până noaptea târziu. Venind ea de la fântână cu două găleti de apă, a văzut în camera unde dormea Constantin un câine mare, care stătea pe pieptul lui si îl lingea pe obraz. Atunci a strigat către Vasile: ”Vai, Vasile, vino repede că pe Costică îl mănâncă un câine!” Atunci Constantin s-a trezit si a mai apucat să vadă doar coada unui câine mare, negru, care dispărea. Vasile i-a spus: ”ăsta-i diavolul care se bucură că nu mai mergi la mănăstire!” Din clipa aceea, fratele Constantin nu s-a mai îndoit să meargă la mănăstire si se scula noaptea la rugăciune ca să nu mai vină câinele.^[2]

Diavolul nu-l conduce pe om la păcat în chip tiranic

În anii împăratului Leon Înțeleptul (886-912), cineva din Constantinopol, nesocotind sfințenia Tainei căsătoriei, a început să trăiască în destrăbălare și desfrînare. Soția lui, femeie cu frică de Dumnezeu, se topea de tristețe. Străduindu-se însă să-l readucă pe calea bună pe bărbatul ei, a ajuns la vrăjitorul Virginie.

Cînd l-a vizitat, în jurul lui erau mulți oameni. Fiecare primea răspuns la problema pe care o avea și pleca. Cînd i-a venit rîndul, s-a așezat și a început să-și destăinuiască durerea:

– Bărbatul meu s-a dedat păcatului. Umblă prin toate locurile de preacurvie și cheltuiește averea noastră cu actrițe și desfrînate. Am venit la tine pentru că am aflat că i-ai izbăvit pe mulți. Ajută-mă dacă poți și eu te voi răsplăti cît mai bine cu putință.

– Nu te neliniști deloc, i-a răspuns acela. Eu îl voi face să nu se mai uite la altă femeie. Pot să-l dau chiar și morții. Pot să-l încredințez și unui duh rău. Alege, ce vrei să fac din toate astea?

– Nu vreau nimic, doar să se întoarcă lîngă mine ca un soț bun și credincios.

– De asta să fii sigură! Mergi acum acasă și pregătește-mi o candelă, apă, untdelemn, făclie, un brîu și foc. Miercuri te voi vizita.

Vrăjitorul, înștiințat de diavol, care cunoaște trecutul, i-a arătat înainte de a pleca păcatele pe care le făcuse în tinerețea ei și astfel a încredințat-o de puterea lui [întocmai ca Părintele Arsenie Boca arătându-i păcatele din tinerețe și ducând-o la pocăință… drăcească, folosindu-se de mijloace, la arătare, creștine – n.n.] .

Femeia a plecat înfricoșata, dar și cu nădejdea ca va recîștiga iubirea soțului său.

Miercuri Virginie a venit acasă la ea. A cerut untdelemnul și apa. Le-a pus în candelă. A luat făclia, a aprins candela și a pus-o în fața icoanelor. Pe toate le-a făcut cu o evlavie fățarnică. La urma a luat brîul, a șoptit ceva, a făcut patru noduri și i l-a dat femeii să-l îmbrace.

– Dă-mi acum, îi spuse, o moneda de aur, ca s-o împart la săraci pentru mîntuirea sufletului tău. [se îngrijea de săraci! – n.n.]

Femeia i-a dat-o cu bunăvoință și i-a făgăduit să-i dea și alți bani, dacă o va ajuta în problema ei.

Într’adevăr bărbatul ei de atunci a încetat legăturile nelegiuite. O iubea doar pe soția lui și se îngrijea de nevoile casei [ce roade „bune”… dar, cu ce preț? – n.n.] .

Însa n’a trecut multă vreme și femeia a început să fie atacată de demoni. Duhul rău își cerea răsplata de vreme ce ea l-a căutat prima. Îi apărea în somn uneori ca un arap bătrîn, care-o chema la desfrînare, alteori ca un cîine negru și nerușinat care-o săruta pe gură.

Neliniștită, se întreba de ce i se întîmplă acestea. Cum de avea vise atît de urîte și scîrboase? Cum de diavolul avea atîta îndrăzneală față de ea?

Cu timpul situația s-a înrăutățit. Nefericita, s-a izbăvit de o nenorocire și a căzut în alta. Visa că se umple de dorințe nerușinate și că mînca broaște, șerpi și alte reptile scîrboase. Nu dormea niciodată liniștită. Nu se trezea niciodată fără tulburare, frică și scîrbă. [la ucenicii Părintelui Arsenie Boca se întâmplă lucruri mai grave, îl visează pe el, care Îl înlocuiește, în numele lui Hristos, pe Hristos din inima lor. Și ei nu își dau seama că își pierd mântuirea. Cea de aici văzând astfel de vise își dă seama că este robită diavolului și aleargă la pocăință. Ucenicii Părintelui Arsenie Boca având astfel de vise li se pare că sunt Sfinți, iar dacă nu Sfinți, măcar cred că au o călătorie cu siguranță pe calea mântuirii lor, și nu se mai îngrijesc de pocăință, încredințându-se magiei idolului lor. – n.n.]

Atunci a început să se gîndească și la Dumnezeu. A început să se roage fierbinte și să postească. Și Domnul cel iubitor de oameni n’a nesocotit-o.

În tulburarea ei și-a adus aminte de virtuosul său vecin, Epifanie. Epifanie era ucenicul cuviosului Andrei cel nebun pentru Hristos care în anii aceia i se făcea plăcut lui Dumnezeu prin nevoințele sale negrăite.

Așadar, sărmana femeie l-a vizitat pe Epifanie și i-a povestit amănunțit nenorocirea care a cuprins-o. Acela a mers la cuviosul Andrei.

– Explică-mi, Părinte, ce a însemnat candela și brîul cu patru noduri? Ce a fost cu apa, untdelemnul și făclia? Și de ce diavolul a folosit aceste mijloace și pe vrăjitor, pentru a o stăpîni pe femeia asta?

– De vreme ce mă întrebi, îți voi explica totul, a răspuns cuviosul. Diavolul are obiceiul ca mai întîi să alunge harul lui Dumnezeu de la oameni și după aceea să intre în ei neîmpiedicat. Harul dumnezeiesc nu pleacă fiindcă îi e frică de diavol, ci pentru că îi e silă și scîrbă de duhoarea păcatului. Diavolul nu-l conduce pe om la păcat în chip tiranic. Ci îl ispitește, îi sădește pofte și cugete rele. Dacă omul ascultă de chemarea satanică și cade în păcat, diavolul dobîndește drepturi asupra lui și harul dumnezeiesc este fugărit. Așa s-a întîmplat și cu această sărmană femeie. Diavolul a invidiat-o, pentru că era evlavioasă și cuvioasă și a vrut s-o înrobească [cum e invidios și pe Ortodocșii ce merg la Biserică – n.n.] . La început a folosit desfrînarea soțului său pentru a o conduce la Virginie [la început se folosesc de necazurile pe care le au pentru a-i conduce la Părintele Arsenie Boca – n.n.] . Apoi a reușit să primească chiar de la ea lucrurile necesare pentru vrăjitorie [apoi reușesc să primească chiar de la ei darurile ce le aduc la mormântul de la Prislop – n.n.]. S-a străduit apoi să îndepărteze de la ea harul Sfîntului Botez. Astfel, vrăjitorul Virginie a folosit candela în loc de colimvitră, apa în loc de apa sfințită a Botezului [cei de acolo folosesc în loc de aghiazmă apa din mormântul Părintelui Arsenie Boca – n.n.], untdelemnul în loc de sfîntul mir [untdelemn de la candela mormântului sau tabloul cu mâinile Maicii Zamfira, în loc de Sfântul Mir – n.n.], făclia și focul în loc de lumînările care ard în ceasul Tainei [lumânărelele aduse la mormânt, în loc de lumânările aduse la Sfinți și sărutul transmis de la crucea Părintelui Arsenie Boca în loc de cinstirea Sfintei Cruci a lui Hristos – n.n.] . Cît despre nodurile brîului, acolo „s-a legat” diavolul [tot așa prin magneții și pozele cu Părintele Arsenie Boca hipnotizând cu ochii lui albaștri și vicleni, purtate peste tot, se leagă de bieții amăgiți duhurile care l-au înșelat și împuternicit pe sfinția sa – n.n.]. Și i-a poruncit femeii să-l îmbrace pentru a-l avea pe diavol înfășurat în continuu peste mijlocul ei [așa își poartă unii prin mașini, buzunare de la piept, buletine sau portofele, propria robie și înșelare, ba unii îndrăznesc să le pună și prin biserici și… chiar altare – n.n.] .

– Slăvit să fie Numele lui Dumnezeu, care ți le-a descoperit pe toate, i-a spus Epifanie cuviosului. Însă cum a cunoscut vrăjitorul păcatele pe care le făcuse în tinerețe?

– Nu știi, a răspuns cuviosul, că demonii îi urmăresc pe toți creștinii? De aceea cunosc faptele lor și le descoperă uneltelor lor, vrăjitorilor [ne mai mirăm cum știa Părintele Arsenie Boca păcatele oamenilor? – n.n.] .

Tînărul evlavios a ascultat cu uimire cuvintele cuviosului și L-a slăvit iarăși pe Dumnezeu care le descoperă Sfinților Săi lucrările diavolului și eliberează făpturile Lui de cursele celui viclean.

La urmă cuviosul l-a povățuit să distrugă lucrurile pe care le-a folosit vrăjitorul. Și într’adevăr, îndată ce a ars brîul cel cu patru noduri și a spart candela, femeia s-a izbăvit de înrîurirea demonică [așa ar trebui să facă cine va vrea să se izbăvească de cursele diavolești mult mai subtile de acum. Să ardă toate pozele și cărțile cu Părintele Arsenie Boca: Fap 19:19 Iar mulți dintre cei ce făcuseră vrăjitorie, aducând cărțile, le ardeau în fața tuturor. Și au socotit prețul lor și au găsit cincizeci de mii de arginți.20 Astfel creștea cu putere cuvântul Domnului și se întărea. – n.n.] .

Sursa: Demonii și lucrările lor, Ed. Egumenița, 2007, p. 322-325^[3] […]

Despre cearta Sfîntului Apostol Petru cu Simon vrăjitorul, se mai povestește încă, afară de Metafrast, în Prolog și în Mineiul cel mare, unde citim: Sfîntul Petru, cînd a venit în Roma și i s-a înștiințat de acel Simon, care se numea „Hristos” și făcea înaintea poporului minuni multe, s-a aprins de rîvnă și a mers în casa lui Simon Magul. Acolo a găsit pe mulți stînd la poarta lui și care îl opriră pe el a intra înăuntru, Petru a zis către dînșii: „Pentru ce mă opriți a intra la vrăjitorul cel amăgitor?” Iar ei au zis: „Nu este vrăjitor, ci este zeu puternic” [Sfinte Apostole Petru, te rugăm cu toții vino și ne izbăvește și pe noi de noua formă de vrăjitorie, de numele cel amăgitor al Părintelui Arsenie Boca, că oamenii îl consideră zeu. Nici un Sfânt nu a fost pus în loc de Hristos în Sfânta Biserică Ortodoxă, cum a fost pus acesta în centrul inimii ucenicilor amăgiți, exact cum erau zeii înlocuitorii lui Dumnezeu. Te rugăm vino și ne miluiește, că pierim din pricina amăgirii. Această lucrare este pregătitoare pentru închinarea la antihrist, ce-i va sili pe oameni să creadă că este dumnezeu, tocmai prin false minuni. Vino Sfinte Apostole Petru cu toți Apostolii și ni-L propovăduiește din nou pe Hristos ca să ne mântuiască

2Pe 3:9 Domnul nu întârzie cu făgăduința Sa, după cum socotesc unii că e întârziere, ci îndelung rabdă pentru voi, nevrând să piară cineva, ci toți să vină la pocăință.

 – n.n.] .

El a pus paznici la poarta sa, ca să știe gîndurile omenești”. Aceasta spunînd, au arătat apostolului un cîine negru ce zăcea la poartă, zicîndu-i: „Acest cîine omoară pe toți cei ce gîndesc nedrept despre Simon”. Sfîntul Petru a zis: „Eu grăiesc adevărat pentru el, că Simon este de la diavol”. Deci, apropiindu-se, a zis cîinelui: „Mergi și spune lui Simon că Petru, Apostolul lui Hristos, vrea să intre la tine”.

Cîinele, mergînd, cu glas omenesc a spus lui Simon ceea ce îi poruncise Petru. Toți, văzînd și auzind vorbind pe cîine omenește, s-au înspăimîntat. Simon, asemenea, pe același cîine l-a trimis, zicîndu-i: „Să intre aici Petru”. Intrînd Petru, Simon a început a face năluciri înaintea poporului, fiind Petru de față. Sfîntul cu puterea lui Hristos, a arătat minuni și mai mari. […]

Marcel mai zicea: „Simon, fiind liber, a venit la mine, socotind că eu nu știu de acel lucru minunat ce se făcuse și a pus la ușa casei mele un cîine mare legat cu lanț de fier, zicînd către mine: „Voi vedea dacă va veni Petru la tine, precum s-a obișnuit”. După un ceas, Sfîntul Petru a venit la ușă și dezlegînd acel cîine, a zis către dînsul: „Du-te și spune lui Simon vrăjitorul să înceteze a înșela pe oameni cu lucrarea diavolească, pentru care Hristos și-a vărsat sîngele”. Cîinele, ducîndu-se, a grăit lui Simon cu glas omenesc, spunîndu-i cele poruncite de apostol. Eu, auzind și văzînd aceasta – zice Marcel -, am ieșit degrabă în întîmpinarea Sfîntului Petru și l-am primit cu cinste în casa mea, iar pe Simon vrăjitorul și pe cîinele acela i-am gonit afară. Cîinele atunci, nevătămînd pe nimeni, s-a repezit numai la Simon și, apucîndu-l cu dinții, l-a trîntit la pămînt [vedeți cum se răzbună făptura pe vrăjitori, chiar dacă până atunci, prin puterea diavolului le slujea, când vine porunca lămurită prin credință? – n.n.]. Iar Petru, privind la aceea pe fereastră, poruncea cîinelui, în numele lui Hristos, să nu vatăme trupul lui Simon. Deci, cîinele, nevătămîndu-i trupul, i-a rupt toate hainele de pe dînsul, încît nici o parte a corpului nu mai rămăsese acoperită.^[4]‎

Să vedem mai departe cum se contrazic ucenicii Părintelui Arsenie Boca, cu privire la moartea sa:

Ce ramane in urma zborului unei păsări pe cer [iată ce rămâne: amintiri și fantezie. Uneori și ecoul vreunui croncănit – n.n.]

Un om pe care il intalnim la izvorul de langa Manastirea Bucium ne spune: „Acum calc ‎pe urmele părintelui si sunt mulțumit. Am reușit sa imprejmuiesc fantanita cu un gard, ‎am pus aici crucea. Aici este fantanita părintelui, am vrut sa punem si acoperiș, dar ‎starețul s-a împotrivit: «Ce, faceți din fantanita părintelui schit acum?»”. Toți cei care ‎l-au cunoscut indeaproape pe Arsenie Boca il considera sfânt. Singurul care poate sa se ‎pronunțe oficial asupra acestui fapt este insa Sfântul Sinod. La Manastirea Sambata, a ‎trebuit sa-mi ascund identitatea de ziarist, pentru ca se pare ca exista dispoziții clare, ‎conform carora nu este voie ca părintele sa fie considerat si numit, in discuții, sfânt. Cu ‎toate acestea, pretutindeni unde am fost pe urmele lui, m-au intampinat, ca un semn, ‎minunile, miracolele [pe vremea aceea era influența bătrânilor cu discernământ. Nu că nu era voie să fie numit Sfânt, dar era rușinos, de râs să numești pe astfel de om, cunoscut pentru scăderile și rătăcirile lui, că ar fi Sfânt, când aveai criterii vii de seriozitate duhovnicească, cu adevărat modele de sfințenie, cu care putea fi comparat și care arătau tuturor rătăcirea lui. Nu că nu aveai voie, dar te făceai pur și simplu de râs. Azi, însă, cei care îndrăznesc să-i arate amăgirea sunt prigoniți, arătați cu degetul, datorită curentului forțat, fără discernământ adus de oficialități pentru canonizarea lui. Parcă dacă îndrăznești să spui adevărul, contradictoriu cu imaginea publică construită, vei avea de a face cu oficialitățile. Sărmanul ziarist, dacă nu cunoștea credința Ortodoxă, credea că sfințenia se măsoară după minuni și părerea oamenilor – n.n.] . Nu am inclus in acest material decât o parte din minunile ‎povestite de credincioși. Sunt convins ca timpul va scoate din anonimat multe alte fapte ‎extraordinare si inspirate ale acestui om.‎

Deocamdată, celor care vor sa cunoască mai mult despre ieromonahul Arsenie Boca, le ‎dau indemnul pe care l-am primit la randu-mi de la părintele Daniil Stoenescu:‎

‎„Părintele Arsenie a pictat biserica din satul Draganescu, județul Giurgiu, comuna ‎Mihailesti. Vizitări acea biserica si ea va va vorbi cel mai mult si cel mai bine despre ‎părintele. Picturile au o frumusețe si o transparenta nemaiîntâlnita. In frumusețea de ‎acolo, veți descoperi ceva din duhul părintelui” [foarte bun sfat. Dacă cel care merge acolo nu are ideea preconcepută că Părintele Arsenie Boca ar fi sfânt, ca să fie orb duhovnicește și să nu vadă evidențele, acolo este mai prezent ca oriunde duhul părintelui și se poate observa cel mai bine, și cel mai mult, și cel mai limpede de amăgirea lui. Însă pentru aceasta este nevoie să cunoști Ortodoxia și să iubești mai mult adevărul decât min(ci)unile – n.n.]

Mulțumesc părintelui Daniil Stoenescu de la Densus, ucenic al ieromonahului Arsenie ‎Boca, pentru marele sprijin pe care mi l-a oferit in vederea realizării acestui ‎documentar.‎ […]

Prin nedreptățile si umilințele la care a fost supus pana la sfârșitul vieții, in 1989, ‎destinul părintelui Arsenie Boca e un martiriu creștin [ce termen neortodox apropierea între destin și martiriu. Dar cu libertatea jertfei unui adevărat mucenic cum rămâne? Autorul se vede că nu are o cunoaștere Ortodoxă – n.n.] . Si totuși, in mod paradoxal, prin ‎sarguinta Securității, biografia lui se implineste astazi [bun comentariu. Am putea spune că la construirea imaginii de Sfânt, cu atâta forță mass-media nu ar fi putut avea atâta eficiență decât colaborarea strânsă a securității cu masoneria în slujirea intereselor politice ale noii spiritualități ecumeniste. Dar, din păcate, la aceasta au mai contribuit și dracii prin false minuni, și naivitatea credulilor, slaba pregătire dogmatică și duhovnicească a noastră a tuturor, dar mai ales lipsa de pocăință autentică ce a dus la pierderea discernământului între falsa și adevărata sfințenie. „Vrajă” sau mai bine spus stare deplorabilă ce bântuie mai toată lumea contemporană, chiar și pe cei ce se laudă că sunt Ortodocși fierbinți sau păstori de suflete – n.n.] . Din dosar aflam mai multe ‎mărturii de credința, ba chiar si unele detalii biografice, cum ar fi bataia sora cu ‎moartea pe care tatal sau (un om deosebit de aspru) i-a dat-o pentru ca pierdea timpul – ‎un pacat imens [așa de mare încât să fi executat prin bătaie de propriul tată? Bestialitate în familie. Din fericire termenii folosiți de ziarist sunt exagerați, chiar și pentru realitate tatălui sfinției sale, care fiind greco-catolic avea mânia exacerbată de duhurile mincinoase la care slujea și fiind cizmar nu prea avea finețe în propria educație și nici în transmiterea acesteia odraslei sale părăsite – n.n.] , la intelegerea caruia nu ajungi decât târziu, la batranete. Brusc, răul si ‎suferința se transforma in lumina. Ca nimeni altul, părintele a inteles. Fara durere, nu ‎rodește nimic. Fara cruce, nu e cu putința mântuirea [așa este. Din păcate și de crucea mică pe care și-a ales-o s-a lepădat, ca să îi fie confortabil în acest veac trufaș și nestatornic – n.n.] . ‎

Părintele Arsenie Boca va muri pe 28 noiembrie 1989 si va fi inmormantat cinci zile ‎mai târziu la Prislop, in locul ales chiar de el, in prezenta a 2000 de oameni. Si aici sunt ‎multe taine si lucruri inca nelămurite. Mulți din cei cu care am vorbit sunt convinși ca ‎părintele a fost schingiuit de Securitate, ca avea unghiile de la mâini smulse si ca ‎inainte de a muri si-a avertizat călăii: „Spuneți-i lui Ceausescu ca nu mai apuca ‎Crăciunul” [aici avem varianta că a proorocit în timpul torturii, nu înainte, deci nu aceasta ar fi fost cauza – n.n.] . Alții, care s-au ingrijit de înmormântarea părintelui, spun dimpotrivă ca a ‎murit de moarte buna la Manastirea Sinaia, ca slăbise din cauza muncii epuizante si a ‎numeroaselor boli pe care le avea [aici avem varianta că a murit de boli și suprasolicitat încordarea de a picta atât de urât, ca să poată așezământul Drăgănescu, și nu numai, a se asemăna cu sine. Totuși, dacă este să vorbim obiectiv, parcă nu a tras nici la sapă, nu a lucrat nici în mină. De unde ar fi munca epuizantă? – n.n.] . Contează mai puțin teama si reținerile unora de a ‎vorbi despre acest lucru. Mai devreme sau mai târziu, adevărul va ieși oricum la iveala [amin! Așa să fie – n.n.] . ‎E limpede ca părintele Arsenie Boca nu a fost un om obișnuit [așa este… săracul – n.n.] si ca Dumnezeu a lucrat ‎prin el neîntrerupt [așa este. L-a îngăduit, ca să-I vadă bunătatea, să se lase de iubirea de sine și să se întoarcă la pocăință – n.n.] . Timp de aproape 50 de ani cat a durat regimul comunist, de-a ‎dreptul sau cu subtilitate perfida, s-a încercat ascunderea părintelui si a numelui sau [lăsându-se să fie popular ca pictor, vizitat de mii de oameni la așezământul Drăgănescu, pentru a-i avea de control. Nu vedem unde a fost ascunderea lui? E adevărat că nu-i făceau reclamă la telejurnalul atât de scurt și nici nu apărea la emisiunile de revelion. Dar atunci nu s-ar fi prins oamenii că era colaborator? Fiindcă nici unui alt om, în afară de președinte, nu i se construia imagine publică – n.n.] ‎Faptul ca imaginea lui tasneste acum [nu țâșnește spontan, ci e presată cu pompa, cu mare pompă – n.n.] , la zece ani de la moarte, mai strălucitoare ca ‎oricând, e semn ca cei fara prihana isi au plata lor, la adapost de invidia patimasa a ‎lumii acesteia [în realitate Dumnezeu nu se ocupă de imaginea oamenilor. Chiar și această exprimare arată patima față de Părintele Arsenie Boca. Toți Sfinții și ucenicii lor se laudă cu slava Domnului care strălucește prin ei. Accentul este pe Dumnezeu. Psa 67:36 Minunat este Dumnezeu întru sfinții Lui, Dumnezeul lui Israel; Însuși va da putere și întărire poporului Său. Binecuvântat este Dumnezeu”. Ucenicii Părintelui Arsenie Boca sunt preocupați de imaginea părintelui, accentul fiind pe sfinția sa și pe slava deșartă a acestei lumi – n.n.] .‎ […]

Spun unii ca părintele Arsenie nu a fost un disident, un luptător pe fata contra regimului ‎comunist. Atunci, de ce era hăituit, interzis, considerat o primejdie publica? [după cum este evident din studiul obiectiv asupra dosarului nu a fost nici hăituit, nici interzis, nici considerat primejdie publică, ci supravegheat ca să aibă protecție oficială că nu este contra regimului, lăsat să își facă adepți împreună cu aleasa inimii sale, continuându-și activitatea cum și-a dorit-o fără preoție și călugărie – n.n.] Din dosar ‎nu rezulta ca i s-ar fi propus colaborarea (oricum nu ar fi acceptat) [după cum am văzut nu rezultă că i s-ar fi propus colaborarea, însă este evident că a fost un colaborator notoriu, după cum vedem mai jos, luat și ca sfetnic de securitate în probleme de paranormal. Mai mult în scrierile sfinției sale face o apologie a socialismului și comunismului, dovedindu-și fidelitatea față de regim – n.n.] . In schimb, pana ‎după 1965, in mai multe reprize, anchetatorii il iscodesc cu tot felul de intrebari: ce ‎părere are despre socialism, despre situația politica din Panama, din Cipru, din ‎Vietnam? Ce părere are despre telepatie sau paranormal, despre Arhanghelii Mihail si Gavril? [fără să îl aresteze, elegant, ca la un colocviu. Părintele Arsenie Boca ca un părinte bun al lor, le spunea tot, fără opreliști. Dar cum am putea trage concluzia că securitatea se purta cu el grosolan și fără metodă? – n.n.] Grosolan si ‎fara metoda, Securitatea voia sa intre in intimitatea părintelui, sa-i cunoască resorturile ‎de gândire, sa-si explice cumva forța spirituala si darurile teribile pe care le avea.‎

Pus de-a valma, cu felurite scrisuri si fara nici o ordine cronologica, dosarul lui Arsenie ‎Boca se poate rezuma doar la un cuvânt: o pândă continuă [cu adevărat, ca orice elev ce se instruiește, își pândește dascălul pentru a absorbi orice informație. Dar chiar dacă ar fi o pândă cu bănuieli, ca informatorul lor să nu joace cumva dublu, tot nu se poate compara cu adevărata prigoană prin care au trecut cei cu adevărat mărturisitori. Lucrurile trase de păr ce se spun despre o așa zisă prigonire a Părintelui Arsenie Boca, fără fapte reale, consistente, comparate cu realitățile sinistre și dureroase ale adevăraților prigoniți, par cu totul de râs, ca într-o poveste de adormit copiii – n.n.] . La toate ispitirile si ‎capcanele întinse, părintele a răspuns senin [am spune degajat, cu siguranța de sine, ca unul ce se știe ocrotit de regim și are numai de câștigat de pe urma lui – n.n.] , blând ca porumbelul si viclean ca șarpele. ‎^[5]

Cu adevărat… viclean ca șarpele, bine ar fi fost să fie doar înțelept ca el…

 

Mat 10:16 Iată Eu vă trimit pe voi ca pe niște oi în mijlocul lupilor; fiți dar înțelepți ca șerpii și nevinovați ca porumbeii.

Ioan 17:14 Eu le-am dat cuvântul Tău, și lumea i-a urât, pentru că nu sunt din lume, precum Eu nu sunt din lume.15 Nu Mă rog ca să-i iei din lume, ci ca să-i păzești pe ei de cel viclean.

 

numai că nu trebuie judecat. Viclenia sfinției sale pe el l-a vătămat cel mai mult, crezând în sine, iar nu în Dumnezeu. Să plângem fraților cu toții ca să nu cădem amăgiți de mult feluritele vicleșuguri ale șarpelui celui vechi cu puterea sa hipnotizatoare, ce vrea să prezinte pe colaboratori ca fiind martiri și pe amăgiți ca fiind sfinți.

Vederile atât de diferite ale stării trupului Părintelui Arsenie Boca pe care le-au avut martorii oculari și spectacolul fanteziei atât de variat de la unul la altul, ne arată că nu a fost o realitate naturală concretă obiectivă, ci niște năluciri colective schimbate în simțirea celor prezenți la îngropare, personalizată după starea sufletului fiecăruia din ei. Chiar și ideea că a murit ca mucenic este o idee tot indusă hipnotic, ca și ideea legendară a învierii și dezgropării de trei ori a unor năluciri de Sfinte Moaște:

Nu este fără relevanță faptul că, securiștii l-au torturat sălbatic pe părintele Arsenie Boca în ciuda vârstei sale înaintate (la 79 de ani), cu doar două săptămâni înainte de trecerea sa la Domnul [acum n-a mai fost torturat în clipa morții, nici cu trei zile înainte, cum ziceau cei de mai sus, ci cu două săptămâni. Și când te gândești că de fapt nu a fost torturat de loc, ci doar a murit bolnav de rinichi, cum spuneau cei care știau realitatea… te apucă râsul, dar mai apoi un plâns dureros pentru starea căzută a celor amăgiți și cursa ce ni se întinde – n.n.], pentru profețiile sale despre căderea comunismului și pentru credința sa în Hristos. Pe blogul lui Vlad Herman, apare mărturia recentă a părintelui care s-a ocupat de îngroparea și deshumarea sa:

,,Adevărul ascuns despre moartea Părintelui Arsenie Boca: Iradierea [acum a mai fost și iradiat. Probabil de aici avem și privirea atomică și cunoștințele cuantice ale Părintelui Arsenie Boca – n.n.], răstignirea, dezgroparea și buna mireasmă, Posted: 25 Aug 2014 11:06 AM PDT.

În cele ce urmează, un fragment din cartea “Viața lui Arsenie Boca, fapte inedite”, scrisă de preotul Petru Vamvulescu [subliniem autorul, fiindcă parcă nimeni mai mult ca sfinția sa nu a ajuns la astfel de cote aberante de năluciri, atât de evidente, și declarații atât de fulminante și năucitoare, încât ai impresia că citești basme elinești sau istorisiri cu „sfinți” latini, ceea ce e tot una – n.n.] . Menționez că l-am sunat pe preotul Petru în seara zilei de luni, 25 august 2014, pentru a-mi confirma cele relatate în carte. Răspunsurile au fost întocmai ca în aceasta. (Vlad Herman)

“El nu a murit numai din cauză că a fost iradiat, în toamna anului 1989 [a fost lângă sfinția sa cu un contor Geiger-Muller? – n.n.] . Vreau să fac o noua descoperire de care am fost înștiințat: văzând că Părintele Arsenie s-a ridicat din moarte (n. r. adică și-a revenit după iradiere, cel puțin parțial, conform spuselor preotului Vamvulescu), i-au dat ultima lovitură fatală (n. r. comuniștii). A fost dus în pădurea de brazi de la Sinaia și răstignit [și iată cum se completează prin legende unice și fantastice autoportretul pe care sfinția sa și l-a pictat în așezământul Drăgănescu: că ar fi el însuși Hristos Cel Răstignit, care se smulge din cuie. Să vedeți cum, pe lângă pironirea încheieturilor, în loc găurirea palmelor, și pe lângă smulgerea de pe cruce a unei mâini, pe care Hristos nu a făcut-o niciodată, Mântuitorul mai este pictat în chip mincinos și printr-un transplant de față de la Părintele Arsenie Boca. Ucenicii nu se sfiesc (din îngăduința lui Dumnezeu ca să se vădească un mai evident antihrist), să susțină fără dovezi, că a fost răstignit. Nimeni nu spune că Părintele Arsenie Boca avea la înmormântare semne de piroane. Sau poate a fost răstignit ca tâlharii de pe lângă Mântuitorul, fiind tras pe sfori? Sau noi suntem trași pe sfoară de ucenici? Dacă știe că a fost răstignit, deși nu este nici o dovadă fotografică, sau documentară, sau vreun raport medico-legal, sau vreun mator ocular, măcar mincinos, asta înseamnă că poate chiar Părintele Vamvulescu o fi fost vreun torționar, ce l-a răstignit prin codrul cu umbră deasă, iar acum vrea să-și recompenseze vina prin afirmații laudative la adresa victimei. Vedeți câte raționamente se pot inventa, dacă și argumentele pentru canonizare sunt atât de evident invenții fără patent, adică mincinoase? Dar ce scârbos este să operezi cu minciuni. De altfel toate declarațiile Părintelui Petru Vamvulescu sunt de o exagerare feroce și nebuloasă, jignind bunul simț al oricărui cititor care nu are idei preconcepute care să îl facă orb la evidențe. Ce diferite de acest soi de prezentări întunecate de mândrie, și cât de frumoase sunt Viețile de Sfinți Ortodoxe care lucrează numai cu adevărul prezentând și căderile Sfinților, și neputințele lor, fiind centrate pe slava Dumnezeiască ce se desăvârșește în neputințe: 2Co 12:9 Și mi-au zis mie: destul este ție darul meu; că puterea mea întru neputință se săvârșește, deci cu dulceață mă voiu lăuda mai mult întru neputințele mele, ca să locuiască întru mine puterea lui Hristos.10 Pentru aceea binevoiesc întru neputințe, întru defăimări, în nevoi, în goane, întru strâmtorări pentru Hristos, căci când slăbesc, atunci sunt tare. Faptul că Părintele Arsenie Boca este prezentat ca un puternic care niciodată nu ar fi putut fi arestat/omorât/învins, arată că în el, de fapt, nu se sălășluia harul lui Dumnezeu, ci puterile întunericului. Căci Singurul care nu putea fi omorât, dacă nu ar fi vrut, este Hristos, iar cei ce vor să-L înlocuiască se numesc și sunt antihriști, sau închinători la antihrist – n.n.] . I-au înfricoșat (n. r. tot comuniștii) și pe cei ce au aflat, ca să nu spună adevărul, și s-a lățit minciuna aceasta, că Părintele Arsenie a murit nu mucenicește, ci de boală [acum nu mai este torturat în chilie, ascuns de securitate și descoperit de cățel, nu mai este cu unghii smulse, ci… pur și simplu răstignit. Ce să ne mirăm, când se continuă de pe anti-drumul crucii cu fabulația drumului oaselor – n.n.] .

Trebuie să nu ascundem un alt lucru cutremurător: Părintele Arsenie a fost scos de trei ori din mormânt. Prima dată, la trei zile de la îngropare, fiindu-le frică la securiști să nu învieze, cum îi era frică lui Irod. A doua oară l-au scos după un an, fără explicații, iar a treia oară acum vreo șase ani [dacă Părintele Arsenie Boca nu a fost de acord cu deshumarea, de ce nu l-au ascultat? Au vrut să vadă dacă sunt sfinte moaște, mai mult decât să asculte de sfinția sa? Și dacă e așa, și au găsit Sfinte Moaște, de ce nu le-au pus la închinare? Vădit este că rămășițele pământești ale Părintelui Arsenie Boca nu sunt sfinte moaște. Dimpotrivă, după cum vom vedea din mărturia unora ce au fost de față erau chiar oase înnegrite, arătând tuturor că lucrarea Părintelui Arsenie Boca a fost demonică. Dar mai posibil este că Părintele Arsenie Boca să nici nu fi lăsat vreo astfel de poruncă a ne deshumării, fiind convins că va avea cu siguranță și Sfinte Moaște (dacă nu va fi înălțat la cer ca Enoh și Ilie), deoarece credea cu tărie că este Sfânt Mucenic, în duhul și puterea lui Ilie, de aceeași statură ca Sfântul Ioan Botezătorul (sau chiar o reincarnare a acestora) și că va ajuta pe toți cu sfințenia sa (și aici, și la judecata de Apoi), și că prin invocarea sa de pe când era încă în viață se făcea prezent în mijlocul ucenicilor lui (lucruri afirmate repetitiv de sfinția sa de-a lungul vieții și nu numai atât, dar și induse hipnotic prin tot felul de arătări). Însă ucenicii șocați de evidența modului înfricoșător în care arătau rămășițele pământești și fiind rușinați în așteptarea lor, ca să nu se facă de râs și să nu-și piardă profitul pelerinajului, au făcut o astfel de invenție de falsă smerenie, ca să se ascundă adevărul. Sfinții adevărați care din smerenie au vrut să-și ascundă Sfintele Moaște au avut grijă să li se piardă și urma mormântului, din dorința de a se duce lumea în pelerinaj doar la Sfântul Mormânt, iar alții au avut altfel de smerenie încât nici nu s-au gândit că ar avea Sfinte Moaște, sau că se va duce cineva să se închine lor. Dacă Părintele Arsenie Boca a gândit că se va închina lumea la trupul lui de ce nu a poruncit să fie ascuns? Iar dacă nu s-a gândit la aceasta, de ce a dat poruncă să nu fie dezgropat? Este vădit că nu a avut nici un fel de smerenie, iar falsa smerenie publicată post dezgropare este o făcătură a rațiunii omenești căzute și nu o gândire duhovnicească – n.n.].

Atunci a ieșit un izvor de apă din mormântul Părintelui Arsenie, care n-a putut fi oprit [tocmai plouase din abundență și se inundase pământul, vrând parcă Însuși Dumnezeu să ne arate că Părintele Arsenie Boca este vrednic de un alt potop care să-i înece oasele înnegrite, după cum vom vedea mai jos – n.n.]. Atunci s-a scos apă din mormânt cu gălețile și s-a adunat în butoaie. Capacul de sicriu a fost găsit dat într-o parte, iar oasele pline cu apă și noroi. Au fost spălate și așezate într-un sicriu nou, din stejar. Am sărutat sfintele oase și mai ales capul, care era înmiresmat [năluciri în simțire, care, după cum vedem, diavolul nu le-a făcut de această dată colective, fiindcă altfel ucenicii aflați în halucinație hipnotică de grup ar fi expus capul și s-ar fi făcut de râs în fața oamenilor chibzuiți cu lucrare de pocăință autentică, deci neexpuși la năluciri, un atît de profitabil (pentru draci ) filon de înșelare. În schimb l-a năucit cu miresme (și nu numai. Vom vedea mai jos, în descrierea amănunțită a acestei situații chiar de către Părintele Petru Vamvulescu, în ce stare jalnică de hipnoză prin toate simțurile se afla) pe unul din ei ca să facă o descriere S.F. (Sfințenio-Fantastică) prin care să convingă pe mulți să-și accentueze evlavia rătăcită. Vom mai vedea cum au băut acea zeamă de morți vrăjită de duhurile prezente lângă trupul Părintelui Arsenie Boca și cum „îmbunătățesc” la Prislop aghiazma prin adaosul de această zeamă, arătând lipsă de evlavie față de Maica Domnului în numele căreia se sfințește orice aghiazmă, sau față de Mântuitorul în numele Căruia se sfințește aghiazma mare, și în amble cazuri față de preoție, icoana vie a lui Hristos, prin care se sfințește orice aghiazmă. Mai este de mirare că se lasă pradă unor astfel de năluciri, când neutralizează puterea aghiazmei în ei printr-o credință superstițioasă ce pune mai presus de Maica Domnului, de Domnul Hristos și de cuvintele sfințite ale preoției prin care lucrează Sfântul Duh pe Părintele Arsenie Boca și când prin împărtășirea cu zeamă de morți alungă harul Sfântului Duh, care se scârbește nu de morți ci de înșelarea minții din care pornesc toate puturoasele păcate și pierderea libertății? Vom vedea mai jos că, de fapt, oasele Părintelui Arsenie Boca sunt înnegrite ca la vrăjitori – n.n.] ”.^[6]

Fabulațiile nu se opresc aici, ele continuă în modul cel mai alert și îngrijorător:

La Biserica Drăgănescu, părintele Arsenie pictase un călugăr răstignit pe cruce. Mulți ‎credincioși zic ca s-a pictat pe dansul, dar cu certitudine nu se știe nimic [dar este evident că în toate tablourile s-a pictat pe sine. asta nu înseamnă că a și fost răstignit. Acestea sunt zvonuri ridicate la rang de mărturii în favoarea muceniciei și sfințeniei Părintelui Arsenie Boca – n.n.]. Nici cauzele ‎morții nu sunt prea clare. Părintele Horia [„zvoner” de peste vale – n.n.], care era peste vale si care l-a cunoscut mai ‎îndeaproape, a spus ca a fost la Ceaușescu [noi care am fost contemporani cu el ne întrebăm cum de a ajuns în audiență, știind bine că la președinte nu avea acces oricine, ci doar cei care făceau parte dintre suspuși. Și dacă făcea parte din ceata lor, cum pot să mai susțină adepții Prislopului că a fost prigonit? – n.n.] cu câteva luni de zile înainte de moarte [iar se contrazic, nu cu două săptămâni l-au avertizat, ci cu câteva luni, iar Ceaușescu i-a dat vreme… să se pocăiască de falsele proorocii și văzând că nu s-a îndreptat l-a executat – n.n.] si i-a ‎spus: „Vezi ce faci, ca nu este bine, da-le mâncare la oameni, da-le libertate, ca nu e ‎bine” [nu le-a mai spus că vor muri, ci să dea papa bun pe la alimentare și libertatea de a călători la Roma, la papa rău, că fără ecumenism nu-i va fi bine– n.n.] . După ce a ieșit de acolo, l-a urmărit Securitatea si la ieșirea din București au fost ‎somați sa se oprească. Șoferul nu voia sa oprească. Părintele i-a spus: „Oprește, ca te ‎împușcă, te omoară, si tu ai copii. Pe mine o sa mă maltrateze, dar de mine nu rămâne ‎nimic in urma”. Si atunci șoferul a oprit. Au venit doi securiști, l-au scos din mașina, ‎l-au bătut cumplit si de acolo i-a venit sfârșitul [deci răstignirea nu mai este aici concretă, ci o imaginație a chinurilor prin bătaie. Nu a mai fost executat nici cu două săptămâni, nici cu trei zile înainte, nici în ziua morții, ci cu câteva luni. Dar cum de nu i s-au văzut atâta timp vânătăile, ci de abia în coșciug? Ecuația este simplă: zvonuri + literatură + amplificări + emoții + martiriu + false minuni + hipnoză + simțiri + cuceriri + robire + înșelare = canonizare = profit și ca slavă deșartă, dar și… pentru instituțiile non profit – n.n.] . Ce spun este din auzite si nu este sigur […]

Parintele-calugar Dometie Manastirea Sambata – Fagaras (decedat in 1995)^[7] [iată cum vorbea, cum credea și cum i-a făcut acatistul celebrul Părinte Dometie. Din auzite, nefiind sigur. Înțelegem oare acum ce neseriozitate este în propunerea de canonizare a Părintelui Arsenie Boca? – n.n.]

 

Contradicțiile ucenicilor sunt mult mai multe în privința relatării îngropării, decât în privința morții. Le vom vedea mai jos. Vom concluziona, însă, contradicțiile în legătură cu decesul prin mărturia unor ucenici admiratori ai Părintelui Arsenie Boca ceva mai lucizi. Ei recunosc că a murit datorită bătrâneții însoțită de o boală de rinichi:

Plecarea la cele veșnice

Părintele Arsenie a murit la Sinaia, în 28 noiembrie 1989, acolo și-a dat ‎sfârșitul.‎ ‎„Se fac fel de fel de vorbe, fel de fel de aprecieri de către oameni ‎necompetenți, de‎ către oameni care nu știu realitatea și care vreau să îl pună pe Părintele în ‎atenția altora.‎ Că a vorbit cu Ceaușescu, că i-a spus lui Ceaușescu că va muri, și nu știu ce ‎‎… Nu-i adevărat! Sunt niște lucruri care nu s-au întâmplat și pe care le inventează ‎oamenii și pe care le citesc credincioșii și necredincioșii, după care trag niște concluzii care ‎nu sunt adevărate. A suferit, a avut ceva cu rinichii și din aceasta i s-a tras și sfârșitul. ‎Apoi, la ‎79 de ani, nu se mai pune problema din ce pricină ai murit. Mori, că moare ‎lumea la 79‎ de ani și mai devreme. Deci Părintele Arsenie s-a sfârșit în Sinaia, la ora 9 și ‎ceva seara,‎ în 28 noiembrie 1989.”‎ ^[8]

 

Mărturia acestui ucenic pare competentă, cu siguranța celui ce cunoaște realitatea și nu se ia după zvonuri. Dar, dacă a mințit, ce motiv ar fi putut avea, decât că a vrut să se pună bine cu Securitatea, ca să participe și ea relaxat la construirea imaginii mult meșteșugite de Sfânt al Ardealului? Așadar: ori că ucenicul a spus adevărul și Părintele Arsenie Boca nu a suferit torturi, deci nu e martir, ori că ucenicul a mințit pentru a continua și după moarte colaborarea Părintelui Arsenie Boca cu Securitatea și atunci este un „martir colaboraționist și sprijinitor al orânduirii politice, de orice culoare”. În orice caz, tot este ceva putred… în România.

Mai este, însă, și o a treia variantă…

Nu a fi chiar mucenic, aceasta, din cauza învățăturilor sfinției sale, este exclus.

Însuși Domnul Hristos nu poate fi de acord cu moartea din tortură pentru Ortodoxie a Părintelui Arsenie Boca. Vedem această realitate duhovnicească tainică într-una din notele făcute de Sfântul Ierarh Grigorie Dascălul la tâlcuirea Dogmaticii Sfântului Ioan Damaschin:

ÎNSEMNĂRI OARECARE LA CARTEA A DOUA CAP. 2 (1) Lângă celelalte păgânești hule ale lui Origen, pre care le povestește Sfântul Epifanie la Eresul 64, au fost una și aceasta, cum că munca oamenilor celor necredincioși și a dracilor va avea sfârșit și, după o vreme, și cei necredincioși, și dracii vor veni la starea lor cea dintâi. Pentru care hule și în vremea nevoinței și a mărturisirii sale, când vrea să se încununeze cu cunună mucenicească, de Dumnezeu s’au părăsit, și la închinarea de idoli au căzut (că de ar fi lăsat Dumnezeu să se facă mucenic, nu puțină vătămare în Biserica lui Hristos s’ar fi făcut, ca ale unui sfânt atuncea Cărțile lui primindu-se), și de Sfinții Părinți, la Soborul al 5-lea cu săgeata anatemei s’au săgetat. (Tom 2 al Faptelor Soboarelor, foaia 340)^[9]

Având în vedere că în mentalitate, credință și învățătură, Părintele Arsenie Boca a fost un ucenic înfocat al lui Origen, susținând preexistența sufletelor, i se aplică și lui aceeași lege duhovnicească.

Dar dacă a murit totuși în torturi pentru credința lui personală rătăcită, devenind un pseudo-mucenic (la groapa căruia nu avem voie să mergem, după Sfintele Canoane – vom vedea mai jos) și prin minciună ni s-a ascuns aceasta, este o mare probabilitate să fi primit asupra sa răzbunarea duhurilor mincinoase. S-au plictisit să-l slujească atâția ani să-și dobândească faimă și bani. Au făcut aceasta, pe de o parte, ca să nu ajungă la pocăință datorită bătrâneții și bolii (deși împietrirea sufletului celui ce se consideră Sfânt este așa de mare, încât este aproape imposibilă convertirea lui la mântuire, dar dracii totuși se tem în orice situație de mila lui Dumnezeu și libertatea omului). Pe de alta s-au răzbunat că nu le mai aduce atâta dobândă, nemaiputând sluji eficient prin hipnoză ca un fals „sfânt” în viață, ne mai dăruindu-le ca jertfă sufletele celor amăgiți (fiind acum bolnav și neputincios în priviri). Este foarte posibil și că au făcut aceasta și pentru că aveau nevoie de imaginea unui martir hindus uniat hipnotizator, introdus ca un cal troian în cetatea cea sfântă a lui Dumnezeu, tocmai în Sfânta Biserică care îi arde. Au vrut în felul acesta să-și continue lucrarea de amăgire și la îngropare, și la mormântul sfinției sale, iar peste ani să facă dezbinare în Sfânta Biserică Ortodoxă Română prin canonizarea lui.

Dar acest fel de moarte nu este mucenicească, deși este în chinuri. Ea este deznădăjduită și tipică pentru vrăjitori, chiar dacă își cunosc mai dinainte clipa sfârșitului lor (pentru că tiranul lor diavolul, în stăpânirea cui s-au dat din diferite interese, i-a anunțat când îi va executa: direct prin demoni, sau, indirect, prin oamenii lui).

Iată ce ne învață despre aceasta Sfinții Părinți, adunați într-o scriere de mare folos duhovnicesc, de către Sfântul Cuvios Nicodim Aghioritul:

Că vrăjitorii și vracii, deși rostesc numele lui Dumnezeu, trebuie îndepărtați

Dar spui că acea bătrînă creștină și acel vraci creștin, ori de cîte ori fac farmece și dau amulete, nu spun și nici nu scriu alte nume în afară de numele lui Dumnezeu, al lui Hristos, al Născătoarei de Dumnezeu și al Sfinților și, deci, ce rău fac ei? [mai mult, Părintele Arsenie Boca era chiar ieromonah Ortodox! – n.n.] La acestea îți răspunde Sfîntul Ioan Gură de Aur și îți spune că din această cauză mai mult trebuie să o urăști pe acea urîcioasă babă sau pe acel urîcios vraci, deoarece folosesc spre jignire și necinstire numele lui Dumnezeu și, creștini fiind, fac precum elinii [mai rău ca elinii, fiindcă își prezintă învățăturile ca fiind Ortodoxia pură – n.n.] , fiindcă și demonii, deși rostesc numele lui Dumnezeu, totuși tot demoni sînt:

„unii, socotind că se îndreptățesc, spun că este creștină femeia care descîntă acestea și că nu rostește nimic altceva decît numele lui Dumnezeu. Așadar din această pricină eu mai mult o urăsc și mai mult mă dezgustă, fiindcă s-a folosit de numele lui Dumnezeu spre ocară; fiindcă, spunînd că este creștină, scoate la iveală cele ale elinilor: căci și demonii rosteau numele lui Dumnezeu, însă erau demoni; și astfel vorbeau împotriva lui Hristos: «te știm cine ești, Sfîntul lui Dumnezeu» și totuși le-a astupat gura și i-a alungat” (Sfîntul Ioan Gură de Aur, Despre statui, 21). […]

Că numai Dumnezeu descoperă cele tăinuite. Că îngerii și oamenii cunosc cele tăinuite de la Dumnezeu. Că demonii nu cunosc cele tăinuite

Iar la pretextul acelora care spun că merg la vrăjitori și demoni ca să afle ce au să pățească sau să găsească comori și alte lucruri tăinuite răspundem că singur Dumnezeu, în principal, este Acela care descoperă toate lucrurile tăinuite și le cunoaște dinainte pe cele viitoare, precum spune Ieremia:

„Cel care este, Doamne…, să nu ascundă nimic de tine” și Isus Sirah „căci a cunoscut Domnul toată știința și a căutat la semnul veacului, vestind cele ce au trecut și cele ce vor veni, și descoperind urmele celor ascunse” (Isus Sirah 42, 24).

Iar Îngerii și oamenii cunosc uneori cele ascunse, dar nu de la ei înșiși, ci din descoperirea și iluminarea luminii dumnezeiești, precum este scris: „Dumnezeu descoperă cele adînci și cele tăinuite” (Daniel 2, 22). Însă vrăjitorii și demonii, deoarece sînt întunecați și nu au luminarea de la Dumnezeu, nu pot prin urmare să descopere cele tăinuite; și acest lucru este evident din visul ce l-a avut regele Nabucodonosor, care, deoarece, îndată ce l-a avut l-a și uitat, a chemat toți descîntătorii și vrăjitorii și făcătorii de farmece și învățații caldeeni și le-a poruncit nu numai să-i tălmăcească ce dezvăluia visul lui, dar și să găsească însuși visul acela, pe care l-a avut; iar dacă nu, au să fie omorîți; „în afară de vis, arătați-mi și tîlcuirea lui” (Daniel 2, 6).

S-au întristat nefericiții vrăjitori, au rugat din toată inima lor demonii pe care îi cinsteau ca să le dezvăluie visul, dar în zadar; deoarece visul era atît de ascuns, încît nici demonii n-au putut să-l cunoască. De aceea a dat poruncă împărătească să fie omorîți vrăjitorii, cînd, iată, Dumnezeu a dezvăluit și visul și tălmăcirea lui Profetului Daniel și în acest chip au scăpat aceia de moarte, precum sînt scrise acestea în capitolul al doilea al Cărții lui Daniel.

Că demonii nu descoperă soarta omului, nu cunosc limpede cele ce țin de fire și de voința slobodă și, chiar cunoscînd adevărul, nu-l dezvăluie

Dar demonii nu descoperă ce are să devină sau să pățească omul, deoarece omul, fiind stăpîn pe sine, dacă vrea, înclină spre bine, iar, dacă nu vrea, înclină spre rău. De aceea este nedeslușit sfîrșitul la care are să ajungă.

Și acest fapt devine limpede din istoria lui Iov. Căci sfîrșitul acestuia nu a putut diavolul să-l cunoască, deoarece el se lupta și se străduia să-l facă pe Iov să rostească hule împotriva lui Dumnezeu și prin aceasta să fie pedepsit, dar Iov, deoarece a suferit chinuirile dînd mulțumită lui Dumnezeu, a fost și mai mult încununat. De aceea a spus și Sfîntul Ioan Gură de Aur:

„Diavolul nu știa la ce sfîrșit vor ajunge luptele (lui Iov); căci, dacă ar fi știut, nu ar fi încercat, ca să nu-și atragă o mai rea ocară” (Sfîntul Ioan Gură de Aur, Cuvîntul V la Cartea lui Iov).

Pentru aceasta și Dumnezeu, voind să dezvăluie că astrologii și demonii nu descoperă cele viitoare, învinuiește și, într-un oarecare fel, ia în rîs cetatea Babilonului, care avea încredere în astrologi și demoni, și îi spune:

„te-ai istovit în sfaturile tale; să se ridice, deci, și să te izbăvească cei care iscodesc cerul; cei care cercetează cu privirea stelele să-ți vestească ce urmează să vină peste tine” (Isaia 47, 13).

Da, cunosc dinainte multe și demonii, cum spun sfinții teologi, dar mai ales pe cele naturale, deducînd cunoașterea acestora din cauzele și legile naturii, precum și mulți dintre oameni, care, desigur, sînt filosofi, cunosc dinainte și prezic multe de felul acesta; însă cele dorite și aflate în adîncul inimii omului Dumnezeu singur le descoperă cu exactitate, ca un Creator al inimilor, precum a spus Solomon: „Tu singur știi inima tuturor fiilor oamenilor” (3 Regi 8, 39); iar diavolul din mișcările trupului deduce gîndurile și simțămintele, precum spune Isidor din Pelusion, scriind:

„diavolul, preabunule, nu știe cele din cuget, căci acest lucru este numai al puterii dumnezeiești, care a zidit inimile noastre, ci el numai din mișcările trupului pricepe ceea ce vrea sufletul” (Epistole, 156, Către Arhontie Prezviterul[16]).

Însă, atît pe cele ce țin de fire, cît și pe cele ce țin de voință, pe care demonii vor să arate că le știu dinainte, ei le știu fără limpezime, întunecate, nelămurite, piezișe. De aceea și demonul numit Apollon și idolul lui erau numiți Loxias chiar de greci, deoarece oracolele și prevestirile pe care le prezicea erau piezișe, ca mersul crabului, și puteau să fie înțelese și-așa, și-așa, și într-un sens și-n altul [exact așa, cameleonice sunt și învățăturile Părintelui Arsenie Boca. Parcă știa Sfântul Nicodim Aghioritul că îl descria nu numai pe Apollon, ci și pe oracolul de la Prislop – n.n.], și-mi îngădui să spun că demonii, deși cunosc adevărul de cele mai multe ori, totuși nu vor să-l mărturisească în mod voit, afară de o mare nevoie. Deoarece în chip firesc sînt mincinoși, prin urmare iubesc totdeauna minciuna, urăsc adevărul, precum a spus Domnul:

„acela ucigător de oameni a fost de la început și întru adevăr nu a stat… pentru că este mincinos și tată al minciunii” (Ioan 8, 44).

Așadar să iasă acum în față creștinii aceia care merg la prezicători și ghicitoare, cerînd să afle ce au să pățească sau să găsească poate comori și alte lucruri pe care le-au pierdut sau să ceară dezlegarea viselor lor. Să iasă în față, zic, ca să-i văd și să le spun ceea ce a spus cîndva Profetul Ilie către poporul lui Israel: creștini fără minte, „pînă cînd veți șchiopăta de amîndouă picioarele”? (3 Regi 18, 21).

Pînă cînd veți crede în Hristos, dar și în prezicători și în demoni? Dacă credeți în Hristos, că El singur, ca Dumnezeu Care este, descoperă toate cele tăinuite și toate cele viitoare, și că dezvăluie acestea și celorlalți, cum am spus, pentru ce voi nu alergați la Hristos, să vă dezvăluie cele pe care le căutați, ci alergați la prezicători și demoni? Iar dacă de la cel potrivnic credeți în prezicători și demoni, că ei descoperă cunoașterea celor tăinuite și adevărul, de ce în van vă mai numiți creștini și vă închinați lui Hristos? Nu ați aflat că nu puteți să slujiți doi stăpîni în același timp, pe Hristos și pe Veliar? Adevărul și minciuna? [Ortodoxia și ecumenismul, Sfânta Predanie și ereziile din învățăturile scrise și pictate ale Părintelui Arsenie Boca? – n.n.] Pe Dumnezeu și pe diavol? Precum și Domnul și Sfîntul Apostol Pavel o spun în același gînd; însă, dacă chiar spuneți că nu credeți în prezicători și demoni, mințiți. Deoarece, dacă nu credeți în aceștia, cum de mergeți și întrebați ? Căci această, singură, apropiere a voastră de ei și întrebarea adeveresc că îi credeți și sînteți robii lor, precum spune Sfîntul Ioan Gură de Aur:

„Căci pentru ce lucru alergi la el (la prezicător)? Ce întrebi? Îndată ce te-ai apropiat de el, îndată ce ai întrebat, sub robia lui te-ai pus pe tine însuți; căci întrebi, deoarece crezi” [ne mai mirăm de ce aceia ce aleargă la Prislop devin robii lui? – n.n.] (Sfîntul Ioan Gură de Aur, Cuvîntul VIII la Epistola a II-a către Timotei).[…]

Ah! unde este și acum un alt Profet Ilie, să vadă creștinii cum trimit la prezicători și prezicătoare, ca să întrebe dacă se ridică din boala lor, și să le spună: voi, creștini, deoarece disprețuiți pe Hristos și pe Sfinții Lui și mergeți la prezicători [mai mult, îl și numesc pe prezicător Sfântul Ardealului, unicul Sfânt!!! – n.n.], acestea spune Domnul: nu vă veți ridica din boala voastră! Deoarece chemați la casa voastră vrăjitoare ca să vă facă farmece, acestea spune Domnul: veți muri de moarte urîtă și dureroasă! Deoarece și mergeți la demoni și vrăjitori, cerînd ajutor ca să biruiți tribunalele și să cîștigați procesul vostru, acestea spune Domnul: voi urmează să fiți biruiți și să pierdeți procesul vostru. Deoarece și cereți de la demoni să aflați ce aveți să pățiți, acestea spune Domnul: aveți să pățiți multe nenorociri, multe necazuri, multe primejdii, astfel încît să fiți nimiciți și să dispăreți de tot, fiindcă ați tăgăduit pe Dumnezeu, Care descoperă toate cele viitoare, și ați căutat scăpare la demoni, care sînt întunecați și nu au nici o cunoaștere dinainte a celor viitoare. [cei ce merg la prezicătorul Arsenie Boca mai au totuși o șansă. Ei cred că merg la un ieromonah Ortodox, și dacă iubesc adevărul îl vor afla. Își vor da seama că au fost amăgiți și, poate se vor pocăi, dacă nu vor fi vătămați prea tare de robire. Dar ce va fi cu cei care, cunoscând Sfânta Tradiție, sau trebuind să o cunoască dar lenevindu-se să o cerceteze sau să o propovăduiască, fiindcă este mult ostenitoare și nu favorizează confortul și egoismul, i-au amăgit din interes sau părere personală? – n.n.]

Cum de prezic demonii unele lucruri și se întâmplă

Știți pentru ce uneori demonii prezic anumite lucruri și se întîmplă?

Deoarece voi nu credeți fără șovăire în Domnul, ci credeți și în demoni; pentru aceasta, din cauza propriei voastre necredințe, Dumnezeu îngăduie să se întîmple acele lucruri, pe care vi le prezic aceia, precum mărturisește Sfîntul Ioan Gură de Aur:

„așadar de ce zic (unii) că (aceia, demonii) spun și se întîmplă? Deoarece tu crezi că doar-doar s-o întîmpla” (Sfîntul Ioan Gură de Aur, Cuvîntul VIII la Epistola a II-a către Timotei).

Deoarece voi, prin faptul că sînteți robi diavolului, iubind lucrările lui diavolești și patimile, din cauza aceasta, acela, avîndu-vă sub puterea lui, face ceea ce vrea să vă prezică, chiar prin lucrările lui, precum și un hoț, cînd face rob pe vreun om; dacă îi spune aceluia că are să trăiască sau are să moară, așa se și întîmplă. Deoarece, dacă hoțul acela vrea să-i lase viața sau să-l omoare, poate să le facă pe-amîndouă, după același Ioan Gură de Aur:

„Spune-mi, dacă vreo căpetenie de tîlhari are în mîinile și în puterea lui pe un fiu de împărat, fiu care i-a cerut ajutor în pustietate și care a îndrăgit viețuirea împreună cu acela, va putea să-i spună dacă moare ori dacă trăiește? Negreșit va putea. Dar de ce? Nu pentru că a prevăzut viitorul, ci deoarece are stăpînire să-l dea pierzării sau să îl izbăvească pe copil, fiindcă acela l-a făcut stăpîn” (Sfîntul Ioan Gură de Aur, Cuvîntul VIII la Epistola a II-a către Timotei).

De aceea la un creștin, care are credință puternică în Domnul și care păzește poruncile Lui, demonii nu au nici o putere, nici să prezică, nici să facă altceva. Și aceasta același Ioan Gură de Aur o spune pentru el însuși:

„iar dacă au vreo putere de cunoaștere dinainte, adu-i pe aceștia la mine, credinciosule; fără laudă îți spun…, căci sînt plin de păcate; însă în ce-i privește pe aceștia nu aș putea să mă smeresc, ci pe toți îi disprețuiesc cu harul lui Dumnezeu; adu la mine pe bărbatul vrăjitor, dacă are vreo putere de cunoaștere dinainte să spună ce mi se va întîmpla mîine; dar nu va spune, căci sînt sub puterea Împăratului (a lui Hristos), și nu are stăpînire asupra mea, și nici supunerea (mea)” (Sfîntul Ioan Gură de Aur, Cuvîntul VIII la Epistola a II-a către Timotei).

Încît din cuvintele Sfîntului Ioan Gură de Aur tragem această încheiere de obște, că demonii nu cunosc dinainte pur și simplu nici un lucru, ci din necredința față de Dumnezeu și din credința creștinilor în demoni, și din viața lor cea rea ei (demonii) primesc motivul cunoașterii dinainte [de aceea vedem că Părintele Arsenie Boca ghicea mai ales păcatele (deci afla de la draci doar despre aceia ce aveau viața rea). Și prorocea mincinos numai la cei ce veneau deja cu credința greșită la el ca să le ghicească. Iar apoi, cu perfidie se prefăcea, pentru a dobândi faimă de smerit în fața intelectualilor ce nu suportau acestea, că e nemulțumit că oamenii vin la el pentru ghicire, că de fapt el ar avea mult dor să-i îndrume spre pocăință și Ortodoxie. Ca să-i convingă îi hipnotiza ca să simtă și ei falsa umilință ce o avea în el. Dar cum să-i îndrume spre pocăință și Ortodoxie pe care nu le cunoștea și nu le practica? Este însă posibil ca Părintele Arsenie Boca să fi practicat aceasta neintenționat, fără să-și dea seama, fiind și el însuși robit de puterea satanei, care lucra astfel prin el, convingându-l că aceasta este sfințenia. Este mai greu de crezut aceasta, dar suntem datori a sublinia încă odată că nici un om nu ar putea fi dus să facă o faptă rea sau să își însușească o învățătură rea, dacă nu ar fi mai întâi amăgit de diavol că sunt bune. Vinovăția apare, însă, din faptul că omul își strică reperele. Adică nu slujește cu mintea înțelepciunii vieții, ci și-o pune în slujirea simțirii și crede astfel că sunt bune cele plăcute simțirii (adică, de fapt, cele rele pentru minte), lăsându-se convins că sunt rele cele dureroase simțirii (adică, de fapt, cele bune pentru minte), căzând în robia iraționalului și a fricii de moarte celei pătimașe – n.n.] .[…]

Ce pedepse dă Dumnezeu vrăjitorilor

[…] Și de ce spun eu numai o parte din lucruri? Mulțimi întregi de oameni și cetăți mari și faimoase au fost lăsate pradă foametei, măcelurilor și robiei și nimicirii din cauza vrăjitoriilor. Astfel, Dumnezeu a pedepsit cu foamete și cu moarte pe prezicătorii mincinoși și pe ghicitorii după zborul păsărilor, care se aflau în Ierusalim și pe toți aceia care băgau în seamă prezicerile și cuvintele lor [ce ne-o aștepta Doamne pe noi fiindcă ne-am lăsat amăgiți de învățăturile și lucrările înșelătoare ale diavolilor prin bietul Părinte Arsenie Boca? – n.n.] :

„Prezicătorii minciunii prezic în numele Meu; nu i-am trimis și nu le-am poruncit și nu am grăit către ei, pentru că ei vă vestesc vedenii mincinoase și preziceri și prevestiri după zborul păsărilor și presupuneri ale inimii lor vă profețesc aceștia.” De aceea Domnul zice așa despre prezicători: „Ei profețesc în numele Meu, dar Eu nu i-am trimis; ei zic: «Sabie și foamete nu va fi în țara aceasta», dar de sabie și de foamete vor pieri acești prooroci și poporul căruia ei au proorocit. Vor fi risipiți pe ulițele Ierusalimului de fața sabiei și a foametei și nu va fi cineva care să-i îngroape” (Ieremia 14, 14-16).

Astfel, Ierusalimul, acea cetate împărătească și mult iubită de Dumnezeu, a fost nimicit și distrus pentru diferitele vrăjitorii și farmece pe care le foloseau cetățenii ei. Pentru aceasta a spus și Solomon:

„Căci și de vechii locuitori ai pămîntului sfînt Te-ai scîrbit pentru făptuirea lucrurilor nelegiuite și vrăjitorești și pentru jertfele necuviincioase” (Înțelepciunea lui Solomon 12, 3-4).

Și acea primă cetate împărătească, Ninive, a fost nimicită, și ea, și cetățenii ei, pentru vrăjitoriile prin care lucrau, precum spune Naum:

„O, cetate a vărsărilor de sînge, toată plină de minciună și nedreptate… desfrînată frumoasă și plăcută, meșteră în farmece, care vinde neamurile prin desfrînarea ei și popoarele prin vrăjile ei” (Naum 3, 1 și 4).

Iar acea mare cetate a Babilonului, pe neașteptate a primit lipsa de copii, și văduvia și nimicirea, pentru mulții vrăjitori pe care îi avea și vrăjitoriile pe care le folosea, precum spune Isaia:

„Fiică a Babilonului… acum vei avea pe neașteptate acestea două într-o singură zi, asupra ta: văduvia și lipsa de copii, prin vrăjitoria ta și prin puterea descîntecelor tale… și vei avea asupra ta pieirea, fără să fi avut vreme s-o prevestești” (Isaia 47, 1, 9, 11). […]

„Căci dacă acolo în casă este așezată Evanghelia, diavolul nu va îndrăzni să se apropie; cu mult mai mult, sufletul, purtînd în el asemenea înțelesuri, nu-l va atinge vreodată, nici nu vor năvăli asupra lui diavolul și nici firea păcatului [uneori, însă, dacă se folosește pentru ghitie Sfânta Evanghelie, diavolul se poate apropia, fiindcă lipsesc înțelesurile evanghelice din inima preotului vrăjitor și din inima victimelor lui – n.n.] (Sfîntul Ioan Gură de Aur, Cuvîntul 32 la Evanghelia după Ioan).[…]

Dacă pentru puțina credință a unor creștini, demonii arată unele năluciri la mormintele unor oameni sau la casele lor, sau în alt loc, acolo trebuie să fie chemat un preot să facă sfeștanie și să fie stropit locul și prin dumnezeiescul har să fie desfăcută lucrarea demonilor [deci, în nici un caz să nu se vină și să se țină predici care să confirme amăgirea, și să se înfunde bieții oameni în pierzarea autorizată de mulți oficiali – n.n.] . Mai ales cînd un creștin are să ridice casă sau moară sau să construiască o barcă, să poftească preotul să facă sfeștanie și să citească rugăciunea din cartea de rugăciuni pe temelia casei și atunci să fie pusă temelia casei sau să fie construită barca. […]

(din: Sfîntul Nicodim Aghioritul, Despre vrăjitorie, Editura Sophia, București, 2003)^[10]

Dar nu numai Sfinții Ortodocși au sesizat acest sfârșit dramatic al vrăjitorilor, ci chiar și latinii, cei de un suflet și un cuget cu Părintele Arsenie Boca, prietenii sfinției sale de o viață:

Dia, prietenul tau a auzit vreodata de chinurile in care mor vrajitoarele, chinuri aici pe pamant, nu ma refer la cele ce le asteapta in vesnicie?. Baba Voica, vrajitoarea din satul bunicii mele, care mi-a descantat si mie cu cositor cand aveam 7 ani ca sa nu mai visez urat (asa au hotarat bunicile mele), a urlat cred ca vreo 2-3 zile de se auzea aproape in tot satul. Aceeasi poveste cu o ruda a unei prietene. Cand se zbat si urla in chinurile mortii, vorbesc, cer ajutor, sa fie eliberate, sa fie alungati dracii care le chinuie. Mie mi se pare infiorator. Poate treaba asta il pune pe ganduri. De ce „maritele” vrajitoare care au facut bine atator oameni, nu isi pot macar usura chinurile, de ce nimeni nu le poate ajuta, descantecele oricarei alte vrajitoare sunt neputiicioase in acest moment? Pentru ca a venit timpul banchetului diavolilor care si-l primesc pe cel ce li s-a vandut.^[11]

Nu numai Sfinții și latinii, dar și unii Părinți contemporani cu pictorul de la Drăgănescu, au învățat aceasta, din însăși experiența lor:

 

Diavolul nu-i lasă pe vrăjitori să se mântuiască

Atât vrăjitorii cât și cei ce merg la ei, nu vor vedea Împărăția lui Dumnezeu, pentru că se fac unelte și slujitori ai diavolului. Așa cum Dumnezeu își are slujitori pe: episcopi, preoți și diaconi, tot așa și diavolul și-a ales slujitori cu care lucrează toată răutatea, pe: vrăjitori, fermecători, descântători și ghicitori. Aceștia mor în chinuri mari și au o moarte foarte urâtă. La înmormântarea acestora se petrec lucruri necurate, groaznice, încât se miră lumea. Pe unii îi petrec la groapă cu multă agitație dând o stare înfricoșată celor din jur: câinii, pisicile, șoarecii, broaștele, vitele, găinile. Acest lucru se explică prin faptul că la vrăji și descântece s-au folosit de diferite animale sau păsări. Si diavolul cu care au lucrat avea chipul animalelor. Pe aceștia nu-i lasă diavolul să se întoarcă înaintea morții, chiar dacă-i mustră conștiința și vor să se căiască [deci ne întrebăm cu durere: oare s-o fi putut pocăi sărmanul Părinte Arsenie Boca? – n.n.] .

Vă dau un exemplu din experiența mea, din anii mei de preoție, cu o vrăjitoare dintr-un sat vecin cu parohia unde am slujit. Această femeie vrăjitoare era foarte vestită pentru vrăjile și răutățile pe care le făcea. Lucra cu diavoli puternici și nu era om care să meargă la ea să nu-i rezolve dorința. Înainte de a muri, a venit în câteva rânduri la biserica din Boroaia unde slujeam. S-a întâmplat ca de fiecare dată să țin predici despre vrăji și vrăjitorie. Cuvântul pe care l-a ascultat, a început să-i lucreze conștiința încât și-a pus în gând să se lase de vrăjitorie și să se căiască pentru tot răul pe care l-a făcut. Într-o duminică a stat după slujbă și m-a așteptat să vorbească cu mine. Când să ies din Biserică mă întâmpină în pragul bisericii și îmi spune:

– „Părinte, în două rânduri v-am ascultat predica și m-am cutremurat. Eu sunt vrăjitoarea .. N.. vreau să mă spovedesc și să mă las de vrăji, vreau să mă căiesc și să mă mântuiesc! Vă rog ajutați-mă!” [măcar ea își dădea seama ce a făcut. dar oare Părintele Arsenie Boca înțelegea sau credea din toată inima sfinției sale că este Sfânt și astfel nu a mai avut nici măcar o schiță de pocăință, măcar ca această vrăjitoare, pentru a găsi oleacă de răsuflare în veșnicie pentru tot răul ce (și) l-a făcut și îl face în Sfânta Biserică Ortodoxă? – n.n.]

Știind cât rău a făcut la multă lume și câtă luptă am avut cu diavolii pe care-i trimitea la credincioși, câtă suferință au adus vrăjile ei în multe case și familii, cât de mult au pătimit unii din cauza ei, i-am spus:

– Gândul este bun și bine ar fi să te poți întoarce, numai că diavolii pe care-i slujești nu o să te lase. Ea îmi spune:

– Mă las, părinte, din clipa aceasta, mă lepăd de vrăji, mă lepăd de diavoli. Am să lupt până ce reușesc. Cred că Dumnezeu mă va ajuta, pentru că nu vrea moartea păcătoasei de mine!”

– Bine! I-am spus eu. Am să te spovedesc și dacă o să te lase diavolii să-ți faci canonul de căință și să-l duci până la capăt, înseamnă că ai biruit și te-ai mântuit! La auzul cuvintelor mele era foarte bucuroasă. S-a mărturisit, a spus răul pe care l-a făcut și nu a fost puțin și nici ușoară spovedania ei. Mi se furnica pielea pe mine de grozăviile pe care le-a făcut. A luat canon, nu prea ușor, unul greu angajându-se să-l ducă până la sfârșitul vieții. Însă, mergând spre casă, trecea pe o cărare ce străbătea tarlalele C.A.P.-ului. Multă lume se afla în ziua aceea la prășit. Au observat că pe cărare trece vrăjitoarea, însă au rămas înmărmuriți când au observat că, după capul ei, era o mână neagră și păroasă care o însoțea. S-au atenționat unii pe alții, zicându-și:

-Trece vrăjitoarea ! Cu diavol cu tot !

La un moment dat, au văzut că mâna cea păroasă, a apucat-o pe vrăjitoare de cap și a izbit-o cu fața în jos pe mijlocul cărării. După un oarecare timp, văzând ei că vrăjitoarea nu se mai ridică de jos, au lăsat sapele și cu groază au încercat să se apropie și de departe să vadă ce s-a întâmplat. Vrăjitoarea zăcea într-o baltă de sânge, cu capul crăpat din frunte și până după cap. Au rămas consternați și nu au mai fost buni de nimic în ziua aceea. Au văzut cu ochii lor cum diavolul a omorât-o izbind-o cu capul de o pietricică nu prea mare și singura care se afla pe suprafața aceea.

În concluzie, nu a lăsat-o diavolul să se căiască pentru păcatul vrăjitoriei, a omorât-o pentru a nu o pierde. […]

Vrăjitorii, fermecătorii și descântătorii, încă din viața pământească […] sunt cei ce pun pe diavoli la treabă, ei îi trimit pe diavoli să chinuie pe oameni, ei sunt cei ce poruncesc iar diavolii se supun și ascultă, pentru că li se împlinește voia.

Oamenii vrăjitori, descântători, fermecători și ghicitori din clipa când încep să lucreze li se pune pe față masca diavolului. Dacă Dumnezeu ar îngădui, aceste slugi ale satanei ar purta și în chip văzut chipul diavolului. Așa cum chipul diavolului este ascuns de vederea omului și mai ales a omului păcătos, tot așa este ascuns și chipul acestor slugi satanice de văzul celor din jur. Foarte greu se pot întoarce de la slujirea și răutățile lor.

[…] la dezgropămintea de 7 ani, unii sunt găsiți în mormânt cu trupul ars și negru ca tăciunea și funinginea. […]. Tot așa pățesc și cei ce în viață s-au ocupat cu ghicitul în: deschiderea cărților sfinte, cărți de noroc, palmă, cafea, zodii, gromovnic, bobi, ghioc și în orice fel și cei ce au mers la ei.

La fel și cei ce s-au ocupat cu descântatul, folosind rugăciunea „Tatăl nostru”, care s-au folosit de cărți sfinte, de icoane, lumânări, tămâie, prescură, anaforă, veșminte preoțești; care au stins cărbuni; cei ce s-au folosit de piedica de la mort, de lumânări de la morți, de pământ de pe morminte, de apa în care a fost scăldat mortul [chiar dacă mortul se cheamă Părintele Arsenie Boca… – n.n.] ; cei care au descântat de deochi, de bubă rea, de mana vitelor și de orice fel de descântec și cei ce au fost la ei. Toți aceștia, să fie foarte siguri că din secunda când au început să zică și să facă aceste lucruri, li s-au pus și poartă masca ghicitorului și a descântătorului din iad și face parte din ceata acestora. Toți sunt așteptați, ca la sfârșitul vieții, sufletul lor să fie dus în iad la ceata al cărui chip îl poartă.

Unii, care sunt la început și din curiozitate au făcut aceste lucruri și nu cu gândul de a mai repeta și se întorc îngrețoșându-se, se luptă mai ușor de a scăpa din această cursă.

Alții, care s-au îndeletnicit mult timp, s-au hrănit și s-au îmbogățit din aceasta, pentru aceștia este mai greu, pentru că sunt cu mari datorii tartorului. Și mai greu este pentru cei ce au dus în iad suflete și prin vrăji, descântece și farmece, [nu neapărat clasice, pot fi și moderne, hinduse, agățate din „religiile superioare” și filozofiile lui Mircea Eliade, sau pur și simplu prin ereziile scrise și pictate – n.n.] au chinuit groaznic suflete, aceștia au o întoarcere și o mântuire foarte grea, atât de grea, asemenea greutății și imposibilității de a se întoarce diavolii la căință. Însă, nimic nu este cu neputință, dacă chemi în ajutor numele și puterea lui Dumnezeu [cu aceasta m-am răcorit, poate că și Părintele Arsenie Boca are o șansă de pocăință, însă sminteala fiind publică ar fi trebuit și pocăința să-i fie tot publică, să i-o cunoaștem cu toții, să se fi lepădat de tot ce a scris, a predicat și a pictat. Însă vedem că, dimpotrivă, i se agravează starea prin canonizare, care face din vrăjitoria și erezia sfinției sale un model de urmat smintind pe mulți. De mila lui ar trebui publicate toate amăgirile sale și condamnată mișcarea rătăcită de la Prislop, fiindcă altfel Părintele Arsenie Boca își ia plata aici pentru tot ce a făcut el bine pe pământ din laudele și cinstirile deșarte ce i le aduc oamenii și chinurile sfinției sale (dacă nu cumva s-a pocăit public, dar ni s-a ascuns nouă), se vor agrava pe zi ce trece. Și spunem aceasta nu fiindcă am găsit vreo dovadă fermă că s-a pocăit, ci pentru a avea argumente raționale a nu îl judeca sau osândi, pentru a nu ne face părtași prin dreapta de păcatele sfinției sale – n.n.] .

Se cunosc sfinți care s-au întors de la această adâncă răutate, prin puterea lui Dumnezeu, prin căință și viată îmbunătățită. Aceștia ar trebui să citească viața Sf. Ciprian și a Sf. Iustina. Fără să chemi în ajutorul tău cetele cerești și cetele sfinților mijlocitori, care să te întărească și să te acopere de mânia și groaza cu care se pornesc diavolii asupra ta, nu poți birui [dar dacă te consideri cel mai mare Sfânt și asemănarea universală și absolută a lui Hristos pe pământ, reîncarnarea celui mai mare bărbat născut dintre femei, cum să le mai ceri ajutorul? – n.n.] . Atunci Dumnezeu va porunci diavolului pentru tine ca și pentru Iov: „ dar de sufletului lui să nu te atingi” (Iov,1,12), altfel, devii biruit și pățești ca și vrăjitoarea de care ți-am povestit.^[12]

Dar poate că nu sunteți mulțumiți de exemplele eretice și de la părinți duhovnici necanonizați (și ei supuși suspiciunii că ar fi fost înșelați de-a dreapta). Atunci haideți să revenim la Sfinții Părinți, ca să vedem că

Psa 33:20 Moartea păcătosului este cumplită, și cei ce urăsc pre dreptul vor greși.

În Prolog și în Mineiul cel mare se mai povestește despre Simon și aceasta: Odată a zis că are să se lase să fie tăiat și a treia zi are să învieze [vă amintiți cum „a înviat Părintele Arsenie Boca” din iradiere? – n.n.] . Atunci, el a pus în locul său un berbece, făcîndu-l om prin nălucire și a fost tăiat berbecul în locul lui [e greu să se fi iradiat sau bătut un cățel în locul Părintelui Arsenie Boca? La ce puteri avea sfinția sa, credem că ar fi fost foarte ușor – n.n.] . Sfîntul, gonind diavoleasca nălucire de la berbecul cel tăiat, s-a văzut lucrul cel mincinos al lui Simon, cunoscîndu-se de toți, că nu Simon este tăiat, ci berbecul. Despre biruința desăvîrșită a Sfîntului Petru asupra acelui vrăjitor și despre pierzarea lui, de toți se scrie cu un glas astfel: Simon vrăjitorul, neputînd întru nimic să biruiască pe Apostolul Petru, nici să sufere mai mult înfruntarea și rușinea sa, s-a făgăduit că se va înălța la cer.

Deci, adunînd el toată puterea diavolilor care îi slujeau, s-a dus în mijlocul cetății Roma și, suindu-se pe o zidire înaltă, avînd capul încununat cu cunună de dafini, a început din înălțime cu mînie a grăi către popor: „Romani, deoarece pînă acum ați petrecut în nebunie și lăsîndu-mă pe mine, ați urmat lui Petru, acum și eu vă voi lăsa și nu voi mai apăra cetatea aceasta. Deci, voi porunci îngerilor mei ca în fața voastră să mă ia în mîinile lor și să mă înalțe la tatăl meu din cer. De acolo voi trimite mari pedepse asupra voastră, că n-ați ascultat cuvintele mele, nici n-ați crezut lucrurilor mele”.

Vrăjitorul Simon, zicînd acestea, a plesnit din mîini, s-a înălțat în văzduh, a început a zbura și a se sui în sus înălțîndu-l diavolii [țineți minte cum credeau oamenii că se va înălța Părintele Arsenie Boca în căruța de foc a lui Ilie? – n.n.] . Poporul, mirîndu-se foarte, zicea unul către altul: Acest lucru este de la Dumnezeu, ca să zboare trupul prin văzduh. Atunci marele Apostol Petru a început a se ruga în auzul tuturor, zicînd: „Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul meu, arată înșelăciunea acelui vrăjitor, ca să nu smintească popoarele, care cred în Tine!” Apoi iar a strigat, zicînd: „Vouă, diavolilor, vă poruncesc, în numele Dumnezeului meu, să nu-l purtați mai mult, ci să-l lăsați acolo în văzduh unde este acum!” [Sfinte Apostole Petru, vino și te roagă pentru noi să înceteze amăgirea acestuia, să-l lase acolo unde este acum, să vadă oamenii putreziciunea și înnegrirea oaselor sale, ca să îl plângă de milă și să se întoarcă cu toată inima la Hristos. Căci dacă vor fi izbăviți de o așa iscusită amăgire, vor fi pregătiți să îl înfrunte și pe antihrist și vor birui, și se vor mântui. Fie-ți milă de noi nevrednicii fii ai tăi! – n.n.]

Atunci diavolii cei certați de apostol, îndată au fugit de la Simon prin văzduh și ticălosul vrăjitor a căzut jos, precum odinioară a căzut diavolul cel lepădat din cer, și astfel i s-a sfărîmat tot trupul. Poporul, văzînd acestea, a strigat multă vreme, zicînd: „Mare este Dumnezeul propovăduit de Petru. În adevăr, nu este altul decît Dumnezeul cel adevărat! [să zică toți Ortodocșii mare este Dumnezeul propovăduit de Sfinții Părinți! – n.n.] „

Vrăjitorul căzînd, deși se zdrobise foarte rău, era încă viu, după rînduiala lui Dumnezeu, [Dacă sunt adevărate poveștile despre chinurile Părintelui Arsenie Boca dinaintea morții, poate de aceea a fost torturat și lăsat apoi viu – n.n.] ca să cunoască neputința și ticăloșia sa cea diavolească, să se umple de rușine și să înțeleagă puterea lui Dumnezeu cel Atotputernic. El zăcea sfărîmat pe pămînt, suferind dureri cumplite în toate mădularele și fiind de rîs la tot poporul; iar a doua zi și-a lepădat răul și spurcatul său suflet, dîndu-l în mîinile diavolilor, ca să-l ducă la tatăl lor, satana [cine ar îndrăzni să-l numească martir al credinței în Hristos, când se propovăduia pe sine, cine l-ar propune la canonizare pe Simon Magul? Dar același lucru o făcea și Părintele Arsenie Boca: se propovăduia și în scris, și în predici, și în pictură pe sine. Și dacă a murit în suferințe pentru propriile proorocii mincinoase, care îi aduceau faimă de Sfânt și bani pentru vila de la Sinaia, din interes personal a murit, susținându-și propriile sale învățături rătăcite cu prețul vieții sale. Este, poate, eroic, dacă a avut de ales, dar nu este sfințenie, pentru că nu este pentru adevăr. Fiindcă învățăturile pentru care a murit, dacă nu a murit de fapt de boală sau chinuirea dracilor, nu sunt ale Sfintei Predanii. Și atunci de ce să îl propunem la canonizare în Sfânta Biserică Ortodoxă? Cu ce a slujit el, Ei? Și-a văzut de interesul său și al Maicii Zamfira. Dacă îl propunem ca model de sfințenie am deveni în felul acesta oameni complicați și vicleni, cu două măsuri ale minții, am rămâne în îndoială, pentru unul (Simon Magul) am fi ciumă, pentru altul (Părintele Arsenie Boca) am fi mumă – n.n.]. Sfîntul Petru, după căderea lui Simon, stînd la un loc înalt și făcînd semn cu mîna poporului, care striga, să tacă, a început a-l învăța cunoștința adevăratului Dumnezeu; și vorbind mult către dînșii, pe cei mai mulți i-a povățuit la credința creștinească [abia după lămurirea cu tărie și stăruință a poporului despre gravitatea rătăcirii de la Prislop va mai putea fi învățat adevărata credință și autentica pocăință. Până atunci va alerga la ce i se oferă mai ușor și mai dulce pentru viața pământească, cu masca falsei sfințenii și falsei Ortodoxii, ducându-se ca oile risipite după berbecul lor ce se aruncă în prăpastie, pierzându-și nu trupurile, ci, vai… chiar sufletele. Numai Domnul nostru Iisus Hristos ne poate scăpa dintr-o asemenea cumplită primejdie. Dar, fiindcă ne iubește, și ne respectă libertatea pe care tot El ne-a dăruit-o, o va face aceasta doar dacă și noi o vrem… prin căutarea adevărului și plugărirea lui înlăuntrul nostru – n.n.] .

Împăratul Nero, aflînd de moartea cea rușinoasă a prietenului său, s-a mîniat pe Sfîntul Apostol Petru și voia să-l ucidă. Dar acea mînie și răutate împărătească nu s-a săvîrșit îndată asupra Sfîntului Apostol, ci după cîțiva ani, după cum spune Sfîntul Simeon Metafrast.^[13]

Dar chiar dacă ceilalți ucenici, dorind cu ardoare să-l impună ca Sfânt, îi construiesc cu persuasiune tot felul de argumente cusute cu ață albă că ar fi mucenic, îi lăsăm să se certe între ei, până vor negocia și se vor înțelege în organizarea unei idei de propagandă comună. Este însă foarte probabil că le convine acest fel de a fi cameleonic, specific și Părintelui Arsenie Boca, fiindcă așa pot cucerii către interesul lor atât pe iubitorii de martiri, cât și pe cei ce fac parte dintre nostalgicii comunismului sau admiratorii Securității Române.

Însă noi îi îndemnăm să renunțe la canonizarea Părintelui Arsenie Boca (dacă totuși iubesc pacea și sunt fii ai neamului mai mult decât iubitorii unei idei neconforme cu Sfânta Tradiție), fiindcă aceasta este acum marea pricină de dezbinare în Sfânta Biserică Ortodoxă Română, Singura care mai ține țara să nu fie iarăși ruptă în bucăți. Este vechiul război dintre adevăr minciună și viclenie, dar actualizat la condițiile noii spiritualități ridicată la rang de religie de stat. Dacă instituția bisericească luptătoare va cădea în uniatism, cum au mai fost cazuri în istorie (fiind silită de presiunile politice și ale sărmanei mase manipulate de oameni, să-l canonizeze pe bietul rătăcit), cu toții vom suferi părăsirea lui Dumnezeu. Iar iubitorii cointeresați ai Prislopului își vor vedea în mod neașteptat spulberate toate planurile, ba poate chiar vor și muri în chinuri fizice sau ale conștiinței rănite și neascultate la vremea potrivită a pocăinței.

b)                                   În legătură cu îngroparea

A murit joi și l-au înmormântat luni și era ca viu atunci, împrejurul sicriului se simțea mireasmă de mir. Eu îl pomenesc pe Părintele Arsenie la morți când fac pomelnic cu morții și când închei rugăciunile mă rog ca la un sfânt.

La înmormântare, când i-am sărutat mâna, am văzut că avea unghiile la mână. Eu nu zic că nu a fost torturat, dar unghiile le avea [hocus-bocus și cu unghiile de la mână. Apar dispar. Deși a fost torturat de i-au smuls cu cruzime toate unghiile, totuși unghiile erau la locul lor bine mersi. Curat murdar coane Fănică. O viață de „sfânt” mai drăgălașă nu o putea face nici Caragiale. Mă întreb cum ar fi descris el fenomenul de la Prislop. Dar vedeți, bietul Gheorghe, înconjurat de cei ce impun ideea martiriului în vederea canonizării, nici nu îndrăznea să sufle sau să lase măcar într-un colț de gând ideea cât de firavă că Părintele Arsenie Boca e posibil să nu fi fost torturat, doar ca să nu-i șifoneze imaginea de martir și să nu-și piardă respectul coreligionarilor lui – n.n.] . Nu au fost la înmormântare atât de mulți, cum mă așteptam [vedeți că nu Sfântul Duh aduce pe oameni la mormântul Părintelui Arsenie Boca, ci mass-media? – n.n.] . (Gheorghe Silea, 45 ani, Sâmbăta de Sus) 115

• Am fost și la înmormântare. Stând pe margine acolo am auzit pe unii, că ar fi spus Părintele lui Ceaușescu: „După o lună de zile după ce mor eu, mori și tu Așa s-a întâmplat [deja sceneta de film se amplifică într-un punct culminant în care eroul negativ se confruntă cu eroul pozitiv într-un deznodământ fericit. Având ca documentare științifică de necontestat… gura lumii de la marginea șanțului, pardon gropii. Parcă și vedem duelul dintre doi cowboy vestiți. Dar la ce să-l fi interesat pe președintele ateu al țării ce spune un biet pictor clar văzător, pardon clar obscur? Vă reamintim că și baba Vanga a spus această proorocie și nu a fost omorâtă, chiar dacă era vrăjitoare, și Gregorian Bivolaru a spus la fel și nu a fost omorât, chiar dacă era yoghin și a fost pe bună dreptate închis, cum ar trebui să fie închiși toți vrăjitorii. Atunci parcă eram mai apărați de către stat de vrăjitori. Nu li se dăduse voie să-și facă PF-uri doveditoare ale unei falsei libertăți religioase și nici nu li se făcea reclamă la TV, ci erau socotiți ceea ce și sunt: răufăcători. Acum s-a ajuns ca amăgirea și a vrăjitorilor clasici și a celor îmbrăcați în haine de ieromonahi să fie promovată în mass-media, atât pentru despărțirea oamenilor de Sfânta Biserică cât și din interese financiare – n.n.]

În timpul slujbei de înmormântare noi ne-am dus pentru puțină vreme ca să mâncăm. Când am ajuns înapoi lumea era ieșită afară și cânta „Sfinte Dumnezeule. Sfinte Tare. Sfinte fără de moarte… ”, dar nu mai înainta, toți stăteau pe loc. Au intrat în alertă că nu știau ce-i acolo. Când să iasă din biserică Părintele ar fi deschis ochii, fiind descoperit la față [vom vedea de acum, că nu vor simții bieții amăgiți doar miresme, ci li se vor năluci în simțire tot felul de scamatorii, diferite de la unii la alții, ceea ce vădește caracterul lor subiectiv și înșelător, fiindcă diavolii își schimbă hipnoza în funcție de slăbiciunile subiecților, alții se laudă și ei că au văzut ceva, ca să se dea mari, iar alții se iar după zvonuri, cum face și majoritatea și povestitorul acestui caz – n.n.] . Eu nu am văzut treaba asta, dar cunosc doi băieți care au văzut. Ieșind, i-au legat o năframă neagră și au plecat cu el mai departe. (Șerban Alexe, 73 de ani. Lisa)

• La Prislop am fost și eu, era iarnă și pe mormântul dânsului erau flori. Le-a spus la măicuțe:,, Cât am fost în viață, nu v-am putut ajuta, dar o să vă ajut după moarte [dacă le-a spus-o când trăia, unde era smerenia lui? Să fi spus: dacă îmi va ierta păcatele, sau măcar dacă voi găsi trecere la Dumnezeu, dacă nu se vedea pe sine păcătos. Dar de aici la obrăznicia siguranței de sine… ce prăpastie! Exact ca cea dintre rai și iad. Iar dacă le-a spus-o vreun duh, după moartea Părintelui Arsenie Boca, iată că la mormânt se petrec nu numai năluciri olfactive și vizuale, dar și auditive, tot cu centrare pe Părintele Arsenie Boca, deci în duhul cel amăgit al lui – n.n.] ”. (Dobrin Ioan, 67 ani, Săvăstmii)
• Părintele s-a și rugat să moară mucenic

[ce mândrie maximă! Fără ca măcar să ceară lui Dumnezeu să se facă voia Lui. De obicei după o așa cerere vine părăsirea lui Dumnezeu și lepădarea, ca să ajungă bietul trufaș la cunoașterea de sine. Cererea aceasta este mai mândră decât dorința de a deveni desăvârști, pe care a căutat-o la începutul înșelării. Fiindcă cel mai mare har al lui Dumnezeu este… suferința:

Deci să nu fim scurți la vedere, și nici să închidem ochii, fericind pe mireni mai mult decât pe noi. Ci cunoscând deosebirea dintre fiii adevărați și cei nelegitimi, să îmbrățișăm mai degrabă părută nefericire a monahilor și marea lor osteneală, al cărei sfârșit este viața veșnică și cununa neveștejită a slavei Domnului. Să îmbrățișăm viața necăjită a asceților, ca să nu zic a drepților cari se socotesc păcătoși, și „lepădarea în casa lui Dumnezeu”, adică în ceata celor ce slujesc neîncetat lui Hristos, și „nu locuirea în locașurile păcătoșilor”,1 sau petrecerea împreună cu mirenii, chiar de ar face aceștia mari dreptăți. Căci zice către tine, o monahule, Tatăl tău cel ceresc, care te iubește pe tine mai presus de toți și te necăjește și te ostenește pe tine cu felurite ispite: bine să ști monah amărît că, precum am grăit prin Proorocul, voi fi ție povățuitor aspru2 și te voi întâmpina pe calea Egiptului, întărindu-te prin necazuri; și căile tale cele de ocară ți le voiu închide cu țărușii ascuțiți ai Proniei Mele, înțepându-te cu nenorociri neașteptate și împiedecându-te ca nu cumva să aduci la faptă cele ce vrei în inima ta nesocotită.3^[14] Și voi împrejmui marea patimilor tale cu porțile îndurărilor mele. Și voiu fi ție ca o panteră, care te mănâncă cu gânduri de înfruntare, de descurajare și de căință, aducându-ți în conștiință cele neștiute de tine. Dar toate aceste necazuri sunt cel mai mare har al lui Dumnezeu. Ba nu-ți voiu fi numai panteră, ci și ac ce te rănește cu gânduri de căință și cu dureri în inimă; și nu va mai lipsi durerea din. casa ta, adică din sufletul și din trupul tău, cari vor fi ospătate bine și cu folos de chinurile dulci ca mierea ale lui Dumnezeu. Iar sfârșitul chinurilor, al ostenelilor, al tulburării, al rușinii, al temerilor, al deznădejdilor ce obișnuiesc să vină peste cei ce și-au ales nevoința, sfârșitul tuturor acestor mâhniri este o bucurie cerească, o desfătare nespusă, o slavă negrăită și o veselie neîncetată.

Căci de aceea te-am necăjit, ca să te hrănesc cu mana cunoștinței; și de aceea te-am chinuit cu foamea, ca să-ți fac bine în vremile cele de apoi și să te duc în împărăția cea de sus. Că atunci veți sălta, voi smeriții monahi, ca niște viței sloboziți din legături, adică din patimile trupului și din ispitele vrăjmașilor.

Și atunci veți călca peste dracii nelegiuiți, cari vă calcă acum. Și vor fi cenușă sub picioarele voastre. Căci dacă ești cinstitor de Dumnezeu și smerit în cuget, neînălțându-te întru mândrie deșartă și în mare cutezanță, ci simțindu-te străpuns cu inima și socotindu-te rob netrebnic 1 și zdrobit cu duhul, mai de – preț este, o monahule, greșeala ta, decât dreptatea mirenilor și mai de trebuință sunt petele tale, decât marea curăție a acelora.

Căci ce este aceea pentru care rabzi necazuri?

De sigur vreo pată oarecare. Dar privește pe un om care și-a pătat mâinile sale, cum și le curăță cu puțin untdelemn. Cu atât mai vârtos te poți curăți tu prin mila lui Dumnezeu. Căci precum nu-ți este ție greu să-ți speli cămașa, tot așa cu mult mai mult nu-i este greu lui Dumnezeu să te spele pe tine de orice pată, chiar dacă ți-a venit în fiecare zi vreo ispită cu sila. Căci zicând tu: „am păcătuit Domnului”, ți se și dă răspunsul: „Iartă-ți-se ție păcatele”.2

[…]

83. Fericit cel ce mănâncă și bea în viața aceasta, fără să se sature, rugăciuni și psalmi, ziua și noaptea și se întărește pe sine cu slăvită cetire a Scripturii. Căci această împărtășire va da sufletului o bucurie nemicșorată în veacul ce va să vie.
84. Asigură-te din toată puterea să nu cazi. Căci nu se cuvine luptătorului puternic să cadă. Dar dacă ți s ar întâmpla să cazi, ridică-te îndată și stai iarăși la lupta cea bună. Chiar dacă ți s’ar întâmpla aceasta de zeci de mii de ori, prin retragerea harului, de zeci de mii de ori să faci și aceea, adică să te ridici până la sfârșitul tău. Căci s’a scris: „De șapte ori de va cădea dreptul, adică toată viața, de șapte ori se va ridica”.* Până ce ții arma sfintei schime cu lacrimi și cu rugăciune către Dumnezeu, te socotești între cei ce stau, chiar dacă ai căzut de multe ori. Până ce rămâi între monahi, primești ca un ostaș viteaz rănile în față și ele îți aduc mai degrabă laudă, că nici rănit fiind n’ai suferit să cedezi sau să te lepezi. Dar dacă vei ieși dintre monahi, vei fi rănit pe la spate, ca un fugar și ca un fricos, ca unul ce ai dezertat din rânduri și ești lipsit de curaj.^[15]

Așadar, dacă ar fi vrut să dobândească marele dar al muceniciei, era suficient să nu se lepede de monahism, ca un fugar, fricos și dezertor lipsit de curaj. Iar dacă tot s-a lepădat de el, să se întoarcă plângând de la viețuirea mirenească cu Maica Zamfira. Mai mult suferințele necinstirii sau ignorării de către ceilalți sunt mai mari decât suferințele cărnii, uneori. Era suficient așadar, să se străpungă cu inima și să se socotească rob netrebnic, să fugă de slava de la oameni, pe care atât de mult a iubit-o, stimulat-o și pentru care a lucrat cu multă osteneală toată viața, să lucreze ale sale întru ascuns și să asculte de un duhovnic iscusit. Ce minunată mucenicie a voii proprii. Ca în Sfânta Evanghelie: Luc 9:23 Și zicea către toți: Dacă voiește cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea în fiecare zi și să-Mi urmeze Mie; vedeți, o zicea către toți, pentru fiecare zi.

Se vede că sfinția sa nu a practicat niciodată monahismul cu adevărat și nici nu a citit patericul. Ar fi aflat că șederea în chilie, fără slavă de la oameni, este mai grea și, deci, mai slăvită ca mucenicia:

Povestesc unii despre un sfânt, că pe vremea prigoanei a mărturisit și a fost chinuit, încât l-au pus să șadă pe un scaun de aramă înfierbântat. Ajungând însă împărat fericitul Constantin, au fost sloboziți creștinii cei închiși și tămăduindu-se sfântul acesta, s-a întors la chilia sa. Și când a văzut-o, de departe, a zis: „Amar mie, că spre multe osteneli vin”, gândind la luptele și nevoințele dracilor.21

[…]

Un frate l-a întrebat pe un bătrân oarecare: „Spune-mi mie, părinte, ce voi face că dorește sufletul meu lacrimi și nu am, fiindu-mi inima foarte împietrită și măcar că citesc viețile sfinților părinți sau le aud, nicidecum nu-mi pot umili inima și foarte scârbit e sufletul meu de aceasta”. Bătrânul i-a răspuns: „Fiii lui Israil după patruzeci de ani au intrat în Pământul Făgăduinței, în care, dacă au intrat, nu s-au mai temut de războaie. Așa și nouă ne-a poruncit Dumnezeu, să ne mâhnim și să ne scârbim pentru mântuirea noastră căci scris este: «Cu multe scârbe ni se cade să intrăm întru Împărăția Cerului», iar fără de scârbe, nu vom putea intra în Pământul Făgăduinței. Ascultă, fiule, să-ți spun o istorie a unui tânăr. Era un tânăr care dorind viață călugărească, a mers la muntele Nitriei și acolo s-a făcut călugăr. Și era chilia lui aproape de chilia unui frate, pe care îl auzea în toate zilele plângându-și cu mare tânguire și lacrimi păcatele sale, iar inima lui era împietrită și nu-i venea umilință și lacrimi ca să poată plânge. Deci se mustra pe sine zicând: „Nu vrei ticăloase, să plângi și să verși lacrimi pentru păcatele tale acum până ai vreme, ci ești fără de simțire și nebăgător de seamă! Să știi, că dacă nu vrei să plângi, eu te voi face și te voi învăța să plângi”. A luat deci o funie împletită și se dezbrăcându-se de haine și se bătea cu funia peste spatele gol rănindu-și trupul până nu mai putea suferi și atunci începea să plângă. Iar acel frate, care era aproape de dânsul cu chilia, luând seama ce face și văzându-l de multe ori făcând așa, bătându-se și pe sine muncindu-se, se minuna foarte. A început deci, a se ruga lui Dumnezeu ca să-i arate, dacă este plăcut lui Dumnezeu lucrul acelui frate, care se bate el însuși și se muncește așa? Și i-a arătat lui Dumnezeu. Într-o noapte în vis l-a văzut fiind în ceata mucenicilor, purtând cunună mucenicească pe cap și îl arăta lui cineva cu degetul, zicând: „Vezi, iată mucenicul cel bun, care rabdă pentru Hristos! Acesta împreună cu mucenicii fiind primit, s-a încununat». Așa și tu, fiule, silește-te pentru Hristos să pătimești și să rabzi toate scârbele ce ți se vor întâmpla și așa nu numai umilința și lacrimile pe care le dorești, ți le va da Dumnezeu, ci și cu cunună mucenicească te va încununa.

[…]   A zis avva Siluan: „Vai omului aceluia, care are numele mai mare decât fapta!”^[16]

 

Când părintele Gheorghe Calciu Dumitreasa s-a rugat să devină mucenic, și sfinția sa trecuse prin reeducarea de la Pitești, știind ce înseamnă aceasta (nu fusese un râzgâiat de regim ca Părintele Arsenie Boca, trecut printr-oleacă de parfum de închisoare regim confort sporit doar, doar va crea în ochii îndrăgostiți ai ucenicilor impresia de prigonit) atunci i-a apărut îngerul și i-a zis: „de ce te rogi așa părinte? Nu ști că păcătuiești?”. Părintele Calciu s-a smerit, s-a pocăit cu lacrimi cerându-și iertare și are mari șanse să se fi mântuit – n.n.]

și Dumnezeu i-a împlinit dorința. Deși, el a fost mucenic în fiecare zi, a avut cruce grea, pe măsura harului.

[prin ce? Că a pictat, fiind salarizat și apoi pensionat pentru aceasta? Că mergea la filme cu aleasa inimii lui? Prin faptul că-l căutau oamenii la Drăgănescu umplându-l de daruri, și multe laude ce-i ungeau inima, fără ca Securitatea să ia vreo măsură, ci doar declarații consistente de la maestru pentru a ști mai multe despre vizitatori și a-i oferi protecția că nu este un trădător, ci un cetățean bine monitorizat? Că mergea în drumeții în pantaloni scurți și bască și-și cumpăra haine de lux și locuințe pe vremea când toți erau chiriași? Că își construia conac boieresc la Sinaia și îl împodobea cu sculpturi pe comandă? Că scria texte apologetice în favoarea comunismului și socialismului, mustrând Sfânta Biserică de faptul că s-a prefăcut în așezământ social? Când și cum a fost mucenic? Sau poate că ucenicii vorbesc metaforic și vor să spună că s-a înfruptat zilnic din bunătățile regimului de atunci, ca și cum ar mânca cineva zilnic mucenici moldovenești și oltenești de 9 martie? de aici înțelegem și care era măsura harului… – n.n.]

A murit pe 28 noiembrie, ca și Cuviosul Mucenic Ștefan cel Nou, a cărui mucenicie tocmai o pictase

[Această moarte ce pare profeție, este tot un rod al înșelării, tipic. Vă redăm un cuvânt care vorbește despre aceasta, al lui Gheron Iosif, mare cunoscător al harului și amăgirii, din propria experiență și din insuflarea Sfântului Duh:

Despre cum cad in rătăcire astfel de nevoitori, când nu au indrumator; si care este ‎medicamentul pentru vindecarea lor

Ai auzit pana acum cum vine harul. Asculta si cum se inseala mulți. Se cere multa atentie de ‎la cei care se nevoiesc. Mulți dintre ei au căzut in zilele de demult si mulți cad si astazi in ‎fiecare zi. Pentru ca, daca primesc minciuna drept adevar, firesc este sa inceapa sa spună si ‎sa invete ca omul vrea, dar nu face. Ca, daca vrea si se sileste, el poate deveni salas al ‎harului. Si luptandu-se cu manie împotriva celor care nu sunt de acord cu ei, puțin cate puțin ‎cad in rătăcire si devin robi ai demonului, spunând ca toti se vor duce in iad, pentru ca nimeni ‎nu are cunoștința, in afara de ei. (parcă am găsi descrisă aici înșelarea din Cărarea Împărăției, din predicile și amintirile despre Părintele Arsenie Boca – n.n) încetează sa se mai increada in cei care il povățuiesc spre ‎binele lui. Si se închide in sine, facand voia demonului care salasluieste in el. Si daca ramane ‎inchis, ori il va sufoca, ori il va spânzura, convingandu-l ca, astfel, va deveni martir.‎^[17]

Vedeți cum așa-zisa moarte mucenicească a Părintelui Arsenie Boca poate fi de fapt execuție demonică? la comanda stăpânilor lui care îi dădeau vedeniile de sus, din vămi, să le picteze, și care, pentru a-l răsplăti de fidelitate, l-au executat cum hotărâseră ei, tocmai de ziua când l-au programat, „după calendar” ca să lase impresia că e un martir… – n.n.]

(profetic) pe absida altarului din biserica Drăgănescu! Pe pictură este scrisă vina pentru care a fost omorât Sfântul Ștefan cel Nou: .Ștefan mi-a făcut temnița mănăstire”

[de fapt a fost omorât pentru mărturisirea adevărului: icoana lui Hristos este Sfântă prin asemănarea cu El și numele purtat – n.n.] .

Există o asemănare mare între viața acestui sfânt și viața Părintelui Arsenie. Ca și acesta, încă din pântece a fost ales.

[dar mult mai mari deosebiri de scopuri: Părintele Arsenie Boca a făcut din închisori și canal ashram, nu Mănăstire, iar din pântece a fost ales și adus ofrandă chiar de mama sa duhului mândriei și minciunii de sine, căruia i-a slujit cu ardoare toată viața, fiind un luptător împotriva Sfintelor Icoane prin grozăviile lui neasemănate, care semănau cu sine, mințind, iar nu cu Hristos Adevărul, al Cărui nume (și acela alterat prin Triśūla) îl purtau. – n.n.]

(Pr. Petru Vamvulescu)

 

La înmormântarea Părintelui, am văzut că avea degetele mâinilor sub dulamă. M-am mirat și m-am întrebat de ce au făcut așa. Nu știu de ce

[Ascunderea nu este întotdeauna motivată de a nu se vedea ce are cineva, ci poate să fie un mod, subtil și indirect, de a nu se vedea că nu are.

De pildă Padre Pio își făcea stigmatele prin arsură chimică. Dar îl dureau. A găsit soluția: să se prefacă într-un smerit, care vrea să-și ascundă darurile dumnezeiești, prin purtarea mănușilor albe. În realitate el purta mănuși albe ca să nu se observe că nu mai avea stigmate (fiindcă nu își mai ardea chimic mâinile), iar nu ca să se smerească prin ascunderea „darurilor” diavolești. Așadar purta mănuși ca să nu se observe că nu are stigmate.

Tot așa ar putea fi și cu Părintele Arsenie Boca. După ce au lansat vestea că nu are unghii, dar unii, după cum am văzut, au observat că are, ca să meargă mai departe zvonul că e martir, îi acoperă degetele cu dulama ca oamenii să zică: „Hiii! Vai, săracul! Cât a fost de chinuit! I-au smuls și unghiile!”, pe care sfinția sa, de fapt, le avea în continuare, întregi și nevătămate. Și așa a căpătat ce au dorit: faima de mucenic. Este o scamatorie foarte ieftină și veche, dar eficientă. Așa făceau și ghicitoarele când ascundeau suta de lei în spatele cărții de joc, ca să zici că s-au făcut nevăzută. Este o alba-neagra cu unghiile Părintelui Arsenie Boca – n.n.], dar am auzit în predica părintelui Bunescu (la înmormântare) ceva ce m-a uluit. A spus așa: „Ai trăit ca un cuvios și ai murit ca un martir”

[deci nu este adevărat ce se spunea că Părintele Bunescu ascundea că a fost torturat. Dimpotrivă, chiar preacucernicia sa a lansat zvonul, din dorința de a continua afacerea de familie numită așezământul de la Drăgănescu, cu mare profit pentru sfințiile lor – n.n.].

Tot la înmormântare, când s-a întors sicriul cu 180 de grade, pentru a pleca spre cimitir, am văzut foarte clar cum Părintele Arsenie a deschis ochii! I-am văzut clar ochii albaștri [deci și la înmormântare au acționat dracii hipnotizând prin ochii lui. Și de trupul lui mort s-au folosit. Foarte interesant cum i-au pecetluit pentru veșnicie trupul ca să fie al lor. Și mai zic unii că ar avea sfinte moaște. Sărmanii, cât rătăcesc! – n.n.] . Eram foarte aproape de sicriu (0,5 metri). Când am auzit că și alții au văzut acest lucru, am înțeles că nu a fost o nălucire [sărmana măicuța Adriana. Dacă nu citește Sfinții Părinți… nu a auzit de nălucirile colective, deși conștiința a îndemnat-o să întrebe, fiind în îndoială. Dar, ca majoritatea din cei vătămați de superficialitatea cea de suflet pierzătoare, ce bântuie și acum, ca și în trecut, nu s-a dus la sursa duhovnicească să întrebe, ci s-a rezumat să se mulțumească pe sine cu vederea ochilor albaștri, atât de mult iubiți de femeile admiratoare, întrebând (doar pentru a fi confirmată, dar nu cumva corectată), tot pe alți rătăciți, care de abia așteptau să fie și ei confirmați la rândul lor. Vai, vai ce caută omul de azi… aceea găsește. Iar noi, haideți fraților să-L căutăm pe Domnul Hristos!

 – n.n.] (Maica Adriana. Schitul Cornet)^[18]

Moartea Părintelui

„Știu unde mă duc, am mai fost acolo!”

• In postul Paștilor, anul 1989, mă aflam cu fratele Andrei (fiul protopopului Galea din Sibiu) la Drăgănescu. Părintele Arsenie îl vede pe Andrei și bătându-l pe umăr îi spune că este “ultimul calendar [vorbirea în dodii. Pare oricum mai logic decât a zis mai înainte că mai sunt două calendare. Probabil că nu știa sigur, la unii spunea două calendare, la alții unul, iar la alții că trei, ca oricare variantă ar ieși să fie considerat prooroc, iar cei care spun altfel să se zică despre ei că: n-au înțeles bine numărul de calendare– n.n.] ”. Noi ne gândeam că urmează sfârșitul lumii dar, în realitate, urma sfârșitul Părintelui Arsenie [și de aici se vede cum își creștea ucenicii: fataliști și ahtiați după proorocii despre sfârșitul lumii. Nu îi pregătea pentru sfârșitul omului, ce poate veni în orice clipă, ca să fie fără panică, dar cu smerenie și plâns, gata pentru marea trecere la Hristos. – n.n.]: 28 XI 1989. (D-na M.A.)
• ..în 1989 m-am gândit să mai cercetez pe Părintele. în 27 octombrie 1989, cu o lună înainte de a-l chema Dumnezeu la cele veșnice, mi-a spus la despărțire: „Este ultima dată când ne vedem”. Eu am gândit că e ultima dată în luna aceea. Știind gândul meu mi-a răspuns: „eu am să plec pentru totdeauna”

[se pare că de data aceasta dracii i-au precizat mai amănunțit decizia executării. Se vede aceasta din vorbele de mândrie pe care le spune mai apoi, provenite din aceeași stare sădită de duhul mincinos și mândru al ghicirii – n.n.].

Îmi părea rău, pentru că mă legasem sufletește de Părinte. Dar mi-a spus: „Mă duc, dar de acolo de unde mă voi duce, am să vă ajut mult mai mult decât am făcut până aici

[vedeți… siguranță de sine, încredințare de sine, îngâmfare de sine. Ce diferit față de cum mor Sfinții cei adevărați, adică smeriți. Dacă și l-a luat ca ocrotitor pe Sfântul Arsenie cel Mare, după cum declara cu emfază în tinerețe, de ce nu i-a urmat pilda nici la tinerețe, nici la bătrânețe?

Când era pe moarte avva Arsenie, s-au tulburat ucenicii lui. Dar el le-a zis: “Încă nu a venit ceasul; iar când va veni ceasul, vă voi spune vouă [le-a ascuns ceasul, ca să nu se arate prooroc – n.n.] . Dar am să mă judec cu voi la divanul lui Hristos, de veți da trupul meu cuiva”. Iar ei au zis: “Și ce vom face, că nu știm unde să-l îngropăm?” Și le-a zis lor bătrânul: “Nu știți să legați o funie de piciorul meu și să mă trageți la munte?”

(vedeți cum a avut tărie în smerenie? Dacă a aflat că ucenicii plâng și se vor închina la trupul lui, a vrut să-și ascundă trupul cu o așa tărie, încât nici mormântul să nu i se mai afle. Nu s-a purtat cameleonic, cum a făcut Părintele Arsenie Boca: „nu vă las eu să-mi dezgropați și să-mi vedeți oasele, dar vă arăt mormântul meu ca neapărat să veniți și să vă închinați mie. Aceasta a făcut-o ca să fie acoperit în orice situație:

• Dacă totuși nu are Sfinte Moaște, să nu se afle, ca oamenii să nu-și strice părerea grozavă despre el – că ar fi cel mai mare Sfânt al tuturor timpurilor – ci să vină mai departe la mormântul său. Acest risc îl vedea mic de cel mult 0,0001%, deoarece sfinția sa se considera, după declarațiile pe care le-am citit, marele mijlocitor pentru întreaga lume, martir și hotar al Judecății de Apoi. Se mângâia probabil cu ideea că nu toți Sfinții au Sfinte Moaște;
• Dacă totuși are Sfinte Moaște, cum era convins aproape 99,9999%, tot conform declarațiilor sfinției sale, oamenii să îl adore în mod sporit, gândindu-se cutremurați la măreața și inegalabila lui smerenie.

Părintele Arsenie Boca s-a asigurat cu o logică de fier, că acoperă cu precizie cuantică, orice situație, astfel că orice tip de sfințenie ar avea – cu sau fără Sfintele Moaște – ucenicii lui iubiți vor fi scutiți de probleme de conștiință în închinarea lor fără limite, putând a-l cinsti mai presus de toți și toate pe el, având grijă (sau chiar îmbogățind) mai departe pe iubita lui uceniță Maica Zamfira și adeptele sfinției sale de la Prislop.

Dacă ar fi avut o autentică smerenie ar fi procedat așa:

• Ori nu se gândea în ruptul capului că ar putea cineva să-l considere Sfânt, văzându-se cel mai păcătos om de pe pământ. În această situație nici nu ar fi lăsat vreun cuvânt despre ce să se facă în legătură cu trupul său, lăsându-se în voia lui Dumnezeu. Ba, am putea spune că oamenii ascultării atât de mult iubesc smerenia, încât doresc ca și locul îngropării să-l hotărască alții, neavând nici o grijă pentru aceasta, în ei fiind preocuparea toată doar Hristos;
• Ori, dacă ar fi văzut pornirile de apreciere ale ucenicilor și nu ar fi vrut să fie cinstit – deci păgubit – după moarte, ar fi luat aminte la cele făcute de Avva Arsenie al cărui nume și a cărui ocrotire și le-a ales, și ar fi rugat pe ucenici să îi ascundă trupul, astfel încât să nu afle nimeni unde este îngropat. Ce ne-ar mai fi scutit pe noi de ispitele demonice ce se lucrează cu tărie antihristică la mormântul preacuvioșiei sale. Ba, am putea spune, că poate chiar ar fi fost Sfânt și l-ar fi descoperit Dumnezeu unde este, fiindcă El dă slavă celor ce fug de ea, nu celor ce sunt ahtiați după ea. Celor ce sunt ahtiați după slava lumească, le-o dau oamenii lumii, uneori, ca să-și hrănească prin aceasta propriile patimi și îndulcirea de sine corespondente cu cele ale celui slăvit de ei. Își astupă astfel conștiința prin renumele celor ce sunt ca ei, ba chiar se consideră și pe ei înșiși sfinți, prin faptul că găsesc asemănări cu cel slăvit în deșert, umflându-și astfel și mai tare părerea ce bună de sine – n.n.)

 Se mai spune că acesta era cuvântul bătrânului, adică obișnuia bătrânul a zice: “Arsenie, pentru ce ai ieșit (din lume)?” și „Când am vorbit, de multe ori m-am căit; iar că am tăcut, niciodată” (de ce Părintele Arsenie Boca o fi spus atâtea vorbe necuvioase, fără să se căiască, ba chiar părându-i-se înțelepte? – n.n.] , iar când era aproape de a muri, l-au văzut pe el frații plângând și i-au zis lui: “Până și tu te temi, părinte?” Și a zis lor: “Într-adevăr, frica cea de acum, ce este cu mine în ceasul acesta, o aveam de când m-am făcut călugăr”. Și așa a adormit. [din păcate Părintele Arsenie Boca, din cauză că la tinerețe a avut lacrimi spectaculoase, din slavă deșartă, ca să fie văzut de oameni, la bătrânețe era cu totul sec de ele, după cum vom vedea mai jos – n.n.) .8

Se spunea că în toată vremea vieții sale avva Arsenie, când ședea la lucrul mâinilor lui, avea o cârpă în sân pentru a-și șterge lacrimile care picau din ochii săi și auzind avva Pimen, că a adormit, lăcrimând, a zis: “Fericit ești, avvo Arsenie, că te-ai plâns pe tine în lumea aceasta. Că acela ce nu se plânge pe sine aici, acolo se va plânge veșnic. Deci, ori aici de voie, ori acolo de munci, este cu neputință a nu plânge”.12

Povestea avva Daniil despre avva Arsenie, că niciodată nu voia să grăiască vreo întrebare din Scriptură, măcar că putea să grăiască, de ar fi voit (de ce nu l-o fi urmat Părintele Arsenie Boca. Nu ar mai fi debitat atâtea explicații eretice… – n.n.). Încă nici scrisoare degrabă nu scria. Și când venea la biserică câteodată, ședea dinapoia stâlpului, ca nimeni să nu vadă fața lui, nici el să caute la altul. Și era chipul lui îngeresc ca al lui Iacov: era cu totul alb, încuviințat la trup, dar uscățiv, avea barba lungă ajungând până la pântece iar perii ochilor căzuseră de atâta plâns (măcar fizic să se fi asemănat Părintele Arsenie Boca cu el. Dar pentru aceasta avea nevoie de credință și lucrare Ortodoxe. Și barba și lacrimile și le-a retezat cu trufia – n.n.). Era înalt, dar se gârbovise de bătrânețe. A murit în vârstă de nouăzeci și cinci de ani. […]

Zis-a iarăși: „De voiești să ai darul plângerii, iubește sărăcia (nu vila de la Sinaia – n.n.) și smerenia (nu vedeniile, puterile și tot felul de cunoștințe care dau bine la oamenii căzuți – n.n.) și să nu dorești a avea în chilia ta nici un lucru bun (nici măcar sculpturi – n.n.), căci când va pofti sufletul tău ceva și nu va afla, oftează și se smerește și atunci îl mângâie Dumnezeu dăruindu-i umilință. Când va gusta sufletul din dulceața lui Dumnezeu, atunci urăște și haina pe care o poartă, ba încă și trupul său (nu caută să și-l râzgâie și după moarte prin grija de îngropare și mormânt – n.n.). Iată, îți zic ție, fiule: „De nu va urî omul trupul său ca pe un vrăjmaș și potrivnic al său, nefăcând nici într-un lucru plăcerea lui, nu va putea scăpa de lațurile vrăjmașului. Căci lațul diavolului asupra călugărilor și mai vârtos asupra celor tineri este trupul nostru, precum ne învață avva Isaia, zicând: «Nu apuca pe altul de mână, nici să scarpini trupul altui om afară de marea boală, și aceasta cu frică, nici să lași a se atinge cineva de tine sau să te atingi de vreun trup străin, ci și la al tău cu frică uită-te. Să nu zici cuiva: Ia ceva de pe capul meu, sau de pe barbă, sau din tiviturile hainelor tale. Să nu dormi cu cineva la un loc în toată viața ta (cu atât mai mult nu cu femei în același apartament și apoi în aceeași casă – n.n.). Să nu dai sărutare celui tânăr ce este fără barbă, nici măcar în biserică, nici vreunui străin ce va veni, nici să șezi aproape de el, ca să nu se atingă de tine!» Pentru că mulți nebăgând de seamă lucrurile acestea, ca și cum ar fi mici și de nimic, au căzut din acestea în mari prăpăstii și au pierit. Fiindcă tot lucrul bun sau rău, din lucrurile cele mici începe apoi se face mare. Cel ce se păzește, fiule, păzește plângerea și umilința, iar cel ce nu bagă în seamă acestea, fără de plângere este și fără lacrimi. Cel ce nu are acestea, nu are cu sine pe Dumnezeu care îl apără și îl păzește”.^[19]12 Ce sărac fără Duhul a fost Părintele Arsenie Boca, chiar dacă a fost bogat în atâtea duhuri. Nu a avut pază, nu a avut smerenie, nu a avut lacrimi de pocăință și nici plângere. De aceea nu-L are cu sine pe Dumnezeu. Asta dacă nu s-a căit public de toate pe care le-a făcut.

Dar mai poate spune cineva că s-a pocăit pe ultima sută de metri? Teoretic oricând e posibil… dar realitatea firii căzute are nevoie de mult timp pentru reparații, mai ales dacă ești așa de rece și încrezut în sfințenia ta.

Iar dacă, totuși, a atins imposibilul și s-a pocăit public, de ce ascund aceasta ucenicii sfinției sale, ba îi mai fac și atâta rău că-l laudă în păcatele lui, ca fiind mare sfințenie și-i sporesc vina? De ce îl urăsc, sau ce interes au?– n.n.]

În 28 noiembrie 1989 am primit un telefon care m-a întristat mult de tot. căci am aflat că Părintele a plecat din lumea aceasta. La înmormântare am avut impresia puternică că văd moaștele unui sfânt [iar simțirea bat-o vina! Acesta nu vede ochii deschiși ci direct sfinte moaște, bine măcar că recunoaște: nu în realitate, ci în impresii – n.n.] și mi-am zis: „Părinte, a fost mare in viață, mare le-a lăsat și moartea aceasta”. Ceea ce doresc să vă spun este că, dacă autoritatea superioară a Bisericii declară pe cineva sfânt, numai atunci el intră oficial în sfințenia poporului, dar noi – și eu personal-trebuie să fim martorii care să determinăm luarea acestei decizii. De multe ori, ceea ce se scrie despre Părintele Arsenie este cu tendință…

[corect, ca și această declarație. Tendința de a forța Sfântul Sinod să-l canonizeze. Nu vedeți ce mândrie la ucenici, roadă a învățăturilor liderului lor? Se consideră, nu numai ca grup, dar fiecare din ei personal factorii determinanți ai deciziilor Sfântului Sinod, nelăsând Sfântul Duh să lucreze. Vă dați seama că dacă se va ajunge la marea eroare a canonizării nu este lucrarea lui Dumnezeu ci presiunea mândrilor rătăciți de la Ortodoxie și voia Sfântului Duh? – n.n.]

Credeți dumneavoastră că dacă Părintele a avut opozanți în timpul vieții, acum nu mai are pe nimeni? [nu el săracul are opozanți, ci lucrarea lui rătăcită. Iar acești opozanți îl iubesc cu adevărat, făcându-i cel mai mare bine, fiindcă lămuresc oamenii să nu se ia după rătăcirea lui, ca să nu i se sporească vina. Răul i-l fac lăudătorii – n.n.] (Pr. Prof. Simion Todoran)

• Părintele Arsenie a vrut să fie înmormântat la Mănăstirea Sâmbăta, iar părintele Veniamin, care a fost stareț, a acceptat acest lucru, dar nu de la început. Când s-a hotărât, Părintele i-a spus: „Acum e prea târziu. Să mă înmormânteze la Prislop, că e mănăstire săracă” – știa că va veni multă lume în pelerinaj [!!! Vezi explicația mai sus. Aici adăugăm că Părintele Arsenie Boca s-a supărat pe stareț că nu s-a entuziasmat de generozitatea donației lui, și-a luat jucăriile (pardon, cadavrul) și a plecat – n.n.] .

Unul din cei care au fost la înmormântare, Constantin Jurcovan din Recea, a spus că atunci când săpau groapa Părintelui, a apărut pe cer un nor alb, ca o ceață, pe care scria cu negru Enoh, cu litere tot din nori formate. Cei care au văzut au spus că a fost duhul lui Enoh în Părintele Arsenie [vedeți că nu numai Părintele Arsenie Boca credea în reîncarnare, ci și ucenicii sfinției sale aveau aceeași credință rătăcită, propovăduită de sfinția sa? Vedeți cât de vătămătoare sunt scrierile, predicile, hipnozele și picturile de la Drăgănescu, pe care le făcea preacuvioșia sa, care toate le sugera că a avut duhul lui Ilie care este același cu al lui Ioan, iar acum același cu al lui Enoh? Am avut discuții cu ucenici de-ai sfinției sale care ziceau că sufletul e una, duhul e alta, crezând în mod eretic că sufletul îl are fiecare om diferit, și unic, dar duhul poate trece de la unul la altul. Dar Sfinții Părinți ne învață cu toții, fără excepție, că duhul este partea cea mai înaltă a sufletului, și tocmai în el este unicitatea persoanei – n.n.] . (Paraschiva Anghel, Dej)

• Cu un an sau doi înainte de a muri, mi-a spus Părintele Nicodim (care a ajuns ucenicul Părintelui Arsenie printr-o minune) [așa este. Jumătate din ucenici și i-a agățat cu minuni, jumătate din ei cu simțiri și învățături sofisticate, filozo(o)fi(i)ce, părut înțelepte – n.n.], că a mers la Prislop cu Părintele Arsenie, care i-a zis să ia 4 pociumbi (țăruși); „Bate unul aici, unul acolo, unul acolo și unul acolo „, iar după ce i-a bătut a zis: “Pe mine aici mă veți îngropa” [vedeți? Ca și oamenii lumii care se îngrijesc atât de mult pentru locul lor de îngropare. Sfinția sa și-a ales un loc pitoresc, ca oamenii impresionați de frumusețea creată de Dumnezeu să o asocieze cu păruta frumusețe a idolului lor. Este o lucrare asemănătoare cu modul în care și-a făcut fotografiile la tinerețe printre diferite obiecte artistice, ca să-și poată vinde imaginea mai bine. Dar acest mod de a lucra ca la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale” din București, nu este duhovnicesc, ci foarte lumesc, ca să nu îl numim prea aspru – n.n.], Până atunci se știa că Părintele va fi înmormântat aici, la Sâmbăta. După câte gândesc eu [deci, iar o părere personală și un zvon – n.n.]. Părintele s-a rugat la Dumnezeu să-i fie îngăduit să fie înmormântat ta Prislop și când a primit îngăduință de la Dumnezeu, atunci a zis că acolo să fie înmormântat [mai sus ni se arată realitatea. Nu rugăciunea, sau voia lui Dumnezeu a fost pricina, ci faptul că s-a simțit jignit în orgoliul său și dorința de a îmbogăți Prislopul, de fapt pe Maica Zamfira și acolitele sfinției sale. La Sâmbăta de sus nu puteau fi închinoviate femei, iar câștigul ar fi mers la stareț, nu la stareța inimii lui – n.n.] .

Odată, am ajuns la mănăstire la Prislop și nu avea cine să acopere cu șindrilă acoperișul porții. Era numai meseriașul, domnul Vâlcea, care a făcut și crucea Părintelui Arsenie, după cum i-a spus Părintele.

Când a scris pe cruce anul morții „1989″ î-a zis Părintelui Arsenie: “Nu greșim?”, și Părintele a zis: „Nici un ceas din 1990″ [vedeți, nu a fost o părere. E clar că duhurile care îi hotărâseră execuția îl și înștiințaseră prin vedenii. Dacă ar fi fost de la Sfântul Duh, Părintele Arsenie Boca s-ar fi smerit și ar fi lăsat nescris anul morții, ca lumea să nu-l ia drept prooroc.

Sfinții lui Dumnezeu fac toate în ascuns, după porunca Sfintei Evanghelii: Mat 6:5 Și când te rogi, nu fii ca fățarnicii, că iubesc în adunări și în unghiurile ulițelor stând să se roage ca să se arate oamenilor. Amin zic vouă, că își iau plata lor.:6 Iar tu când te rogi, intră în cămara ta, și încuind ușa ta, roagă-te Tatălui tău celui întru ascuns și Tatăl tău cel ce vede întru ascuns, va răsplăti ție la arătare.

Ca să nu fie ca proorocii mincinoși:

2Pe 2:12 Iar aceștia ca niște dobitoace necuvântătoare firești, născute spre vânare și stricăciune, întru cele ce nu înțeleg hulind, întru stricăciunea lor vor pieri; 13 Luând plata nedreptăței, dulceață socotind pre desfătarea cea din toate zilele, spurcații și necurații, cari se hrănesc cu înșelăciunile lor, mâncând cu voi. 14 Ochi având plini de preacurvie și de păcat nepărăsit, amăgind sufletele cele neîntărite, inimă deprinsă în lăcomie având, fiii blestemului, 15 Cari lăsând calea cea dreaptă au rătăcit, urmând căii lui Valaam din Vosor, care plata nedreptăței a iubit; 16 Iar mustrare pentru fărădelegea sa a avut: asin necuvântător, cu glas omenesc grăind, a oprit nebunia prorocului. 17 Aceștia sunt izvoare fără de apă, nori cari se poartă de vifor, cărora negura întunerecului în veac se păzește. 18 Pentru că cele semețe ale deșertăciunii spunînd, amăgesc cu pofte trupești și cu înverșunări, pre cei ce cu adevărat au scăpat de la cei ce viețuiesc întru înșelăciune. 19 Făgăduindu-le slobozenia, singuri robi fiind ai stricăciunii, pentru că ori de ce este cineva biruit de aceea s’a și robit. 20 Că dacă după ce au scăpat de la spurcăciunile lumii prin cunoștința Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos, cu acelea iarăși împleticindu-se, se biruiesc, s’au făcut lor cele de pre urmă mai rele decât cele dintâi, 21 Pentru că mai bine era lor a nu fi cunoscut calea dreptății, decât după ce o au cunoscut, a se întoarce înapoi de la Sfânta poruncă ce li s’au dat lor,

Câtă asemănare cu învățăturile și lucrarea Părintelui Arsenie Boca găsim în cuvintele Sfintelor Scripturi… de mai sus – n.n.] .

Când a murit Părintele Arsenie a fost pentru prima dată în viață când am avut ocazia să-l ating. Obrajii îi erau roșii [acestuia săracul, nu i se mai nălucea nici că are unghiile smulse, nici că are ochii deschiși, nici că sunt Sfinte Moaște, nici că scrie Enoh, ci că are obrajii roșii, ca la bețivi sau la cei cu lupus eritematos – n.n.]. Era acolo și Părintele Sebastian. Părintele Sebastian era nevăzător, a avut o defecțiune la ochi și a rămas fără vedere, iar Părintele Arsenie l-a întrebat la vremea respectivă: „Mă moțule, vrei să-ți dau vederea și să te fac preot? „, El răspunde: „Nu vreau să mai văd deșertăciunile acestei lumi ”

[dacă era înainte văzător, cum de nu a știut că nu vrea să fie vindecat? Sau poate a aflat de la draci și a vrut să se slăvească în deșert ca taumaturg?

Dar ce cutezanță și necunoaștere a Sfinților Părinți să ia el însuși inițiativa vindecării, fără a-i fi cerută, nerespectând libertatea duhovnicească a celui bolnav și necultivând smerenia. Ba să mai arate și o nebunie fără de margini, prin a se compara cu Singurul ce poate da vederea: Dumnezeu, în loc să gândească despre sine măcar că ar obține aceasta de la El doar prin rugăciune și nu poruncă. Deși tot mândrie ar fi fost și aceasta, dar măcar mai mică, mai puțin evidentă. Și să îl facă el preot? Se vede că nu numai Maica Zamfira îl considera episcop, ci chiar el însuși se vedea așa – n.n.]

și a murit ca simplu monah. A fost și părintele Dometie, care nu exista să pomenească de Părintele Arsenie și să nu-i dea lacrimile. Ori de câte ori îl pomenea îi dădeau lacrimile [este acea stare de înșelare umilința la comandă și la vedere. Săracul era în robie idolatră. La fel fac și amanții la pomenirea iubitelor de care nu se mai pot îndulci. În general oamenii duhovnicești lăcrimează doar la pomenirea lui Dumnezeu sau a Maica Domnului, care însă, din păcate, sunt înlocuiți în inima ucenicilor sfinției sale chiar cu preacuvioșia sa.– n.n.] .

A murit joi și l-au înmormântat luni și era ca viu atunci, împrejurul sicriului se simțea mireasmă de mir [vedem că pătimeau bieții spectatori nu numai halucinații vizuale, ci și olfactive. Dar fiecare diferit după simțurile care le avea mai deschise spre lucrarea demonică – n.n.]. Eu îl pomenesc pe Părintele Arsenie la morți când fac pomelnic cu morții și când închei rugăciunile mă rog ca la un sfânt [vădind nu numai că se pune mai presus de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, dar mai presus și de Sfintele Sinoade Ecumenice care au dat anatema învățăturile lui și pe cei ce le inventează și propovăduiesc – n.n.] .

La înmormântare, când i-am sărutat mâna, am văzut că avea unghiile la mână. Eu nu zic că nu a fost torturat, dar unghiile le avea. Nu au fost la înmormântare atât de mulți, cum mă așteptam.

A trecut la cele veșnice neîmpăcat pentru că a plecat cu multe taine pe care nu a avut cui să i le dezvăluie. [ce mândrie. Să nu ai pace că… nu dezvălui tainele, pentru a fi lăudat drept tainic, disprețuindu-i pe ceilalți că nu le pot înțelege. În loc să ai tristețea cea bună că ești un păcătos, și poate Dumnezeu nu te va primi lângă el:

         Se povestește despre avva Agathon, că se silea să facă toate poruncile și când trecea în corabie, el mai întâi apuca lopata, iar când mergeau la dânsul frații, îndată după rugăciune mâna lui punea masa, căci era plin de dragostea lui Dumnezeu. Iar când era să se săvârșească, a rămas trei zile având ochii deschiși și nemișcați. L-au mișcat atunci frații, zicând: “Avvo Agathoane, unde ești?” Acesta le-a răspuns: “Înaintea judecății stau”. I-au zis ei: “Și tu te temi, părinte?” “Cu adevărat m-am silit după puterea mea, ca să păzesc poruncile lui Dumnezeu; dar om sunt și de unde să știu de au plăcut lucrurile mele lui Dumnezeu!” Și i-au zis frații: “Dar nu nădăjduiești, că lucrul tău este după Dumnezeu?” Zis-a bătrânul: “Nu nădăjduiesc, de nu voi întâmpina pe Dumnezeu, căci alta este judecata lui Dumnezeu, și alta cea a oamenilor”. Iar când au vrut să-l mai întrebe alt cuvânt, le-a zis lor: “Faceți bine și nu mai grăiți acum cu mine, căci n-am vreme”. Și îndată s-a săvârșit cu bucurie. Că-l vedeau trăgându-se, în ce fel heretisește cineva pe prietenii și iubiții săi. Avea încă păzire mare în toate și zicea, că fără de păzire mare nu pășește omul la nici o faptă bună.8^[20] – n.n.]

A vrut să slujească Sfânta Liturghie într-un grup restrâns, numai cu obștea mănăstirii Prislop și n-a primit binecuvântare [vedeți că știau ierarhii ceva ce-l făcea nevrednic de slujire, care nu ni se spune nouă azi, dacă nici măcar odată, înainte de moarte, nu i-au ridicat caterisirea? – n.n.] . N-a putut să slujească. Cred că acolo voia să dezvăluie celelalte taine. [ce taină poate fi mai mare ca Sfânta Liturghie. Pentru a se lăuda cu tainele, și nu pentru a se pocăi că s-a lăsat de preoție și călugărie, dorea să slujească. De aceea Dumnezeu nu a îngăduit-o, ca să ne arate nouă că nu primește nici pilda vieții, nici învățăturile lui care ne vatămă – n.n.]

După moartea Părintelui mi-a spus Părintele Lucian că un om avea niște necazuri mari: a cumpărat o casă, a dat arvună o sumă mare și mai trebuia să dea și nu mai avea de unde să strângă. Era necăjit omul și i-a spus părintelui Lucian, care este acum la Drăgănescu, iar acesta i-a spus: „Să te rogi la Părintele Arsenie că te va ajuta”, S-a rugat la Părintele Arsenie și după vreo două săptămâni vine la mănăstire și-i mulțumește părintelui că l-a îndrumat să se roage la un așa sfânt care l-a ajutat, pentru că nici nu-și dă seama cum a făcut rost de bani să plătească. Asta este una din minunile Părintelui Arsenie. S-a întâmplat în anul 2001. (Gheorghe Silea, 45 ani, Sâmbăta de Sus)

[nu-i ceva deosebit, și în Occident se rezolvă lucrurile la fel:

Louise, de 37 de ani, de profesie funcționar public, atunci când nu s-a mai ajuns cu banii a făcut o ofrandă Zeiței Lunii, într-un altar improvizat în propria grădină, și după ce a ars salvie, a rostit, la lumina lumânării, următoarea incantație: „În fiecare zi, în orice mod, prosperitate să vină la mine.”

Ea susține că în doar câteva săptămâni problemele cu banii s-ar remediat în mod uimitor, soțul său, consultant în IT, a primit o mărire de salariu, ceea ce le-a adus peste 1.300 de euro în plus. De asemenea, o jucările pe care o păstra în pod s-a vândut pe eBay cu un preț mult mai mare decât a anticipat, iar dintr-o asigurare pe care o aveau pentru un laptop au primit peste 2.500 de euro.^[21]

Numai că în acea situație lucrurile nu sunt la fel de grave ca la noi. Niciodată nu o să afirme Louise că ar fi vreo Ortodoxă, poate că nici nu aflat vreodată ce înseamnă aceasta, deci nu are o vină așa de mare ca și creștinii noștri ce aleargă la un amăgit în loc să meargă la un Sfânt autentic, atât de mulți în țara noastră, cu Sfinte Moaște întregi. Și precis nu o să zică cineva despre zeița lunii că ar fi vreun Sfânt în Hristos. Așadar, când biata Louise, poate, va vedea că pe lângă banii ce îi obține i se va cere sufletul și când vor începe în viața ei necazurile vrăjitorilor, multe și de nedescris, are o șansă mare să se pocăiască și să-L caute pe Hristos, ajungând la Ortodoxie și prin Sfântul Botez (însoțit cu lucrarea personală de atenție) putând fi vindecată de toate. Dar bietului amăgit ce caută bani la mormântul unuia mai amăgit ca el, cine va avea curajul să-l facă să se spovedească cu durerea inimii că a căzut în cursa diavolului? Și dacă se va găsi cineva, cum va ști să-i recomande un preot neamăgit de arsenism chiar în parohia lui, ca să nu cadă din lac în puț? Dar oare bietul Ortodox învățat să-și caute doar confortul financiar și nu să-și scotocească sufletul de păcate îl va crede, când minunea diavolească s-a făcut în numele unui ieromonah pentru care se fac presiuni oficiale, populare și scremute de canonizare? – n.n.]

Părintele Arsenie a zis odată către mine: „Mă, tu ai văzut a cruce… și nu trebuia să o arăți la lume”. Asta a fost după 1970. Când m-am dus la Prislop i-am mai spus de-o arătare și zice „Mă, de ce arăți, te rog să nu mai arăți, că lucrurile cerești nu se arată” [se pare că Ioan era tot un vizionar profesionist cu vechime în branșă, ca Părintele Arsenie Boca. Avea vizuini, pardon viziuni, după Sfânta Evanghelie: Mat 8:20 Și au grăit Iisus lui: vulpile au vizuini și pasările cerului cuiburi, iar Fiul Omului n’are unde să’și plece capul, fiindcă nu găsește pocăință în inimile oamenilor, ci căutarea de plăceri, din care unele dintre cele mai primejdioase (fiindcă îngâmfă sufletul) sunt vedeniile. Dar atunci de ce sfinția sa le arăta. Evident că ori era invidios pe alții ce le aveau, ori mărturisește indirect că nu erau cerești – n.n.].

Dar atunci nu am știut de ce vorbește el așa [ceea ce înseamnă că încă de pe atunci a fost indus hipnotic să vadă cele de la înmormântare. Fiindcă dacă ar fi fost vorba de smerenie, ar fi ascultat de Părintele Arsenie Boca și nu ar fi povestit la nimeni viziunea eretică (ce învață despre reincarnare) ce urmează, deoarece pomenește de lucrarea cu duhul de la un Sfânt (nu al unui Sfânt dacă ar fi vrut să zică despre ajutorul dat de un Sfânt). Dar aceasta ne învață și că Părintele Arsenie Boca nu avea habar ce înseamnă vedeniile cerești dacă astfel de scamatorii cu rațiuni mincinoase, induse de demoni, le numește cerești. Ioan avea astfel de vedenii nălucitoare, nestatornice și fără sens și pe vremea când lua sfat de la bântuitul de viziuni de la Prislop. Dacă ar fi fost altfel, ar fi avut discernământ și ar fi zis: acelea erau cerești, aceasta demonică. Dar să vedeți mai departe cum înșală satana pe bieții oameni, prin văz – n.n.] .

Eu am făcut groapa Părintelui la Prislop, am zidit-o cu cărămidă [vă dați seama de cine e făcut mormântul de la Prislop? Lucrare diavolească de la construcție până la conținut… spurcat loc construit de un înșelat, în cinstea altui înșelat, dascălul său. Mare este bunătatea lui Dumnezeu că l-a îngăduit lângă peștera Sfântului Cuvios Ioan de la Prislop, ca oamenii murdăriți de duhurile de la mormântul Părintelui să fie curățați de peștera Sfântului, și în același timp să se descopere, din însăși realitatea, manifestarea și alcătuirea falselor minuni, marea înșelare în care a viețuit, lucrat și învățat sfinția sa – n.n.]. Când s-a făcut slujba de înmormântare din Biserică, eram toți afară, și a apărut o cruce albă de pe clopotniță până la el (în văzduh) și crucea a pornit. Și când a venit crucea a venit și un nor mare. Am văzut eu asta. Și s-a dus norul să prăvălească crucea albă și nu a prăvălit-o și a venit alt nor cu altă viteză și s-a nimicit norul și crucea s-a dus către miazăzi. După aceea a fost dus în biserică. În acest timp, din chilia lui, pe după mănăstire, a apărut semnul unei cruci în formă de „X”, de un argint auriu ce strălucea ca soarele, dar dacă el a zis să nu arăt, n-am arătat nimănui. [Uite crucea, nu e crucea. Uite norul, nu e norul. Alba neagra nu cu unghii ci cu crucile tâlharilor și cu nori. Nu a arătat nimănui vedeniile, dar le-a făcut publice în scris. Grozavă smerenie – n.n.].

Dar am văzut-o… Cred că Părintele Arsenie a lucrat cu un duh de la un Sfânt [Ce mentalitate eretică. După cum am văzut din vedenia norilor cu scrisul Enoh, ucenicii sunt convinși că în Părintele Arsenie Boca era duhul unui Sfânt. Deci era ori posedat, ori reîncarnarea unui Sfânt. Dar cum numai diavolul intră în tine ca să te posede, fiindcă Sfinții respectă libertatea tuturor, iar reîncarnarea nu există, vedem înșelarea mentalității vizionarului și înțelegem ce fel de duhuri i se arătau. Nu întotdeauna crucile sunt de la Dumnezeu. Există și crucile tâlharilor, iar, după cum am văzut mai sus la Sfinții Părinți, în zilele noastre, datorită dorinței de a sluji cu mintea simțirii și plăcerii de sine (prin vedenii) și refuzului de a sluji înțelepciunii și plăcerii de Dumnezeu (prin pocăință), diavolul mimează și cruci schimbătoare, ca să înșele mai profund. El este lăsat să facă aceasta datorită lipsei crucii înțelesurilor (a stării de jertfă ce primește cu răbdare durerea și respinge plăcerea, chiar și cea mai subtilă, sufletească, de sine, prin înfrânare) din mintea celui ahtiat de plăcerea de sine care se hrănește atât de mult și putred cu arătări. Chiar dacă am primi cuvântul în sensul că Părintele Arsenie Boca lucra cu un duh de la un Sfânt, în sensul că ar fi primit în stăpânirea sa duhul unui Sfânt prin care lucra, tot avem o avariere gravă dogmatică. Chiar și îngerii slujitori oamenilor nu devin obiecte în mâinile celor slujiți, ci sunt frații mai mari ce ne ajută înțelegător, având slujirea iubirii, nu slujirea robirii. Numai Domnului Hristos îi slujesc și îngerii și oamenii ca niște robi, dar El îi numește și îi preface în prietenii Săi. Ioan 15:14 Voi prietenii mei sunteți, de veți face câte eu poruncesc vouă. 15 De acum nu vă mai zic vouă slugi, că sluga nu știe ce face domnul său, ci pre voi v’am zis prieteni, că toate câte am auzit de la Tatăl meu, am arătat vouă. Iar dacă însuși Dumnezeu îi numește prieteni, cum îndrăznesc ucenicii Părintelui Arsenie Boca să susțină că lucra cu duhul de la un Sfânt? Dacă ar fi fost creștin în cuget, ar fi spus că Părintele Arsenie Boca se ruga vreunui Sfânt să mijlocească la Hristos pentru a-l ajuta să lucreze una și/sau alta. Nu minuni, ci pocăință – n.n.] (Ioan Bica, 76 de ani; Voivodeni)

• La înmormântare nu m-am dus că era tare frig. Eu sunt mai mofturos. Mie nu-mi place unde e lume multă. Eu am zis că dacă mă duc la Părintele mă duc când nu e lume. Părintele mai zicea și lucrul acesta: „Eu după ce mor vă ajut mai mult ca până trăiesc ” și mai spunea așa: „Eu știu unde mă duc, eu am mai fost acolo!” [nu se poate susține că unii ucenici au mințit exagerând. Vedem că toți ne amintesc de astfel de fraze mândre ale Părintelui Arsenie Boca. Nu iese fum fără foc. Nici pucioasa mândriei, fără lucrarea iadului de foc – n.n.] (Ierod. Ieronim Coldea)

[…]

• Țin minte că-n ziua în care am aflat că Părintele Arsenie va fi înmormântat la Prislop, eram în casa unei creștine și am plecat direct la înmormântare. Cât a durat drumul cu trenul mi-a tot venit să plâng [simțirea „umilinței” specifice lucrării ce iradiază de la Prislop. Vom vedea că nu este vorba de plâns duhovnicesc, după curiozitatea cu care urmărea minunile, descrisă puțin mai jos – n.n.].. Nu pot uita, când au scos sicriul din biserică, în spatele meu era o femeie îmbrobodită, plânsă, și un bărbat foarte înalt, amândoi țărani din părțile Făgărașului, și brusc, bărbatul a rămas ca paralizat, cu ochii mari, înspăimântați, și-a îndreptat mâna spre inimă și deodată a făcut așa, în mare șoaptă: «uoaaaahhh!» [ce reacție trupească, în simțire, grosolană, șocantă, atât de diferită față de lucrarea ascunsă, nevăzută și lină a vederilor dumnezeiești – n.n.] . L-am urmărit prin curtea mănăstirii doar-doar voi afla ce-o fi văzut bărbatul acela [se pare că nu numai pe pisici omoară curiozitate – n.n.]. Și când mergeam cu toții spre groapă, am tras cu urechea și am auzit: cu toate că era amiază, omul văzuse sus, pe cer, o cruce de stele

[nu numai curiozitate, dar și tras cu urechea. După cum vedem în unele icoane ale Înfricoșatei Judecăți, pedeapsa celor ce trag cu urechea este sfredelirea ei de către un duh necurat.

Urmăriți vă rugăm cum se schimbă vedeniile: unii văd ochi albaștri, alții nori, alții cruci luminoase ce se bat cu norii, alții cruci de stele, alții scrisoare pe cer „Enoh”, alții au plânsete dezechilibrate din simțiri amăgitoare. De aici se vede că lucrarea de la Prislop nu este statornică, dumnezeiască, ci schimbătoare, alunecoasă, nălucitoare după simțirea celui ispitit. Așadar la înmormântarea Părintelui Arsenie Boca am avut de a face cu o puternică prezență diavolească, pentru a-i convinge pe participanți că preacuvioșia sa este Sfânt.

Ce diferită manifestare față de lucrările cu adevărat dumnezeiești. De pildă la arătarea Sfântului Acoperământ al Maicii Domnului toți care s-au învrednicit să vadă, au văzut același lucru, primind și același înțeles mântuitor. Nu a fost vreo arătare gratuită, pentru încântarea simțurilor.

Iată ce ne învață despre aceasta Sfânta Evanghelie: Ioan 12:28 Părinte, proslăvește numele tău. Deci a venit glas din cer; și l-am proslăvit și iarăși îl voiu proslăvi.:29 Iar norodul care sta și auzea, zicea: tunet se făcu; alții ziceau: înger grăi lui.:30 Răspuns-au lor Iisus și au zis: nu pentru mine s’a făcut glasul acesta, ci pentru voi.

Deși, în funcție de pregătirea duhovnicească a fiecăruia, au înțeles că au pătimit fie glasul Tatălui, fie glasul îngerului, fie un tunet, dar toți au avut aceeași lucrare în auz. Înțelesurile lor au fost diferite, mai mult sau mai puțin deslușite, dar Hristos nu i-a lăsat doar cu încântarea minunii, ci le-o și tâlcuiește, finalizând-o cu darul înțelegerii, care cheamă la înțelepciune. În felul acesta ne învață pe toți că minunile Dumnezeiești se fac numai pentru a primi o rațiune, un înțeles duhovnicesc pentru pocăință, care să ducă la schimbarea minții și libertatea echilibrului. Vederea duhovnicească nu este de un gust îndoielnic, ieftin, doar de dragul spectacolului taumaturgic. Nălucirile de dragul impresionării și robirii se fac doar de draci și de slujitorii lor. – n.n.][…]

• La înmormântarea părintelui Arsenie Boca, în 1989. părintele Bunescu (preotul paroh din Drăgănescu), spunea: “Aici, astăzi, suntem cei chemați de Părintele Arsenie Boca; toți aceștia ne vom întâlni cu Părintele în rai” [de atunci s-a început lucrarea de mântuire magică și automată, stil business a închinătorilor de la Prislop. Cei ce vin la mormântul sfinției sale, nu vin chemați de dorul lui Hristos, ci de Părintele Arsenie Boca, a cărui fel de a lucra din viață, centrat pe sine, continuă și după deces. Și, în concepția lor sectară, toți prezenți acolo, precis se vor vedea la rai. Ne mai mirăm de priza la public a unei astfel de amăgiri, care în plus față de siguranța mântuirii de la secte, are și praful aruncat în ochi că este vorba de Ortodoxie, dar în realitate este cel mai hâd ortodoxism? – n.n.]

La înmormântarea Părintelui, lumea vorbea că Maica Stareță de la Prislop se consulta odată cu Părintele despre greutățile materiale pe care le avea. Părintele i-a răspuns că va veni vremea când toată valea aceasta va fi plină de lume și atunci va scăpa de necazurile materiale [vedeți cum Părintele Arsenie Boca a avut în minte nu smerenia la îngropare ci regizarea asigurării financiare a iubitei Maici Zamfira, a ucenicelor și a celor ce îl vor adora? – n.n.] . La scurt timp Părintele a murit; de atunci și până acum este o afluență mare de oameni în pelerinaj la mormântul Părintelui Arsenie Boca. (D-na Prof C.F.)

• Părintele va fi veșnic în amintirea făgărășenilor! Și eu, ca preot, am un loc aparte pentru el în sufletul meu; nu putem să nu vorbim despre el, despre ce a fost și a făcut Părintele. Nu am fost la înmormântare, dar am auzit că preoții care l-au dus la mormânt pe Părintele Arsenie, au văzut o lacrimă pe fața Părintelui, lacrimă care s-a imprimat pe fața Părintelui și nu s-a mai șters niciodată, așa cum s-a imprimat și pe fotografie [cum nu mai avem ochi albaștri deschiși, ci lacrimi de piatră, sculptate, neșterse. Altă mărturie despre năluciri – n.n.]. (Pr. Ioan Ciungara, Copăcel)

 […]

• Pentru mine Păruitele Arsenie este un Ioan Botezătorul al românilor [ați văzut roadele cumplitei amăgiri a lucrării sfinției sale în sufletele amărâte ale discipolilor? – n.n.] . Spun unii că nu se mai desface mormântul căci așa spune cartea [“Să-mi lăsați trupul în mormânt. Să nu-l deranjați până la A Doua Venire”]. Sigur că da. smerenia călugărească așa trebuie să fie. Și Sf. Ioan Iacov a lăsat scris să se roage pentru el că se va duce în iad deoarece n-a făcut fapte vrednice de mântuire [dar și de aici se vede diferența între toți Sfinții și un înșelat. Nu am găsit nicăieri că Părintele Arsenie Boca a lăsat măcar verbal cuiva să se roage pentru el, darămite în scris. Se credea pe sine însuși mijlocitor pentru toată lumea, deci în mintea lui era ideea că nu are nevoie de rugăciuni, ci el va porunci pentru unul și altul și se va împlini. Nici măcar nu va avea nevoie ca să se roage măcar sfinția sa, ci doar va hotărî și se va executa. Sfântul Ioan Iacob nu a făcut hocus-bocus cu trupul (să nu mă dezgropați, dar, totuși să vă închinați la mormântul meu, cash). Atât de smerit era, încât nici în ruptul capului nu s-a gândit că vreodată l-ar dezgropa cineva, ci doar implora pe toți să se roage pentru el, ca să scape de iad, de aceea, după cum și lucrarea de smerenie călugărească i-a fost diametral opusă față de a Părintelui Arsenie Boca, ce avea mândrie mirenească, așa și roadele lor sunt cu totul diferite. Mai întîi a stat tăcut în mormânt, atâta vreme – n.n.] . Dar, după 20 de ani de la înmormântare, ne-am închinat la moaștele lui. Sau Sf. Ioan cel Nou de la Neamț, la care n-a mai lăsat Dumnezeu să calce oameni păcătoși peste el. Așa și cu Părintele Arsenie, Să așteptăm să-l scoată Dumnezeu din mormânt, fără voia noastră [în schimb în jurul mormântului Părintelui Arsenie Boca se face mult zgomot acum, ca după (poate tot 20 de ani) să se dezgroape adevărul. Dă Doamne și scoate-i oasele negre și groaznice ca să se sperie toți și să se oprească din amăgire, cum ai descoperit oasele din templele idolești pe vremea Sfântului Constantin cel Mare, ca lumea să scape de păgânism. Nu lăsa să aducă ucenicii moaște de la vreun Sfânt, ca să ne înșele că sunt ale Părintelui Arsenie Boca, auzi-ne Doamne și ne miluiește! – n.n.] . Așa cum a descoperit Dumnezeu arhimandritului grec să vină la Sf. Ioan Iacob și să-l descopere pentru a-l găsi așa cum l-au găsit, tot așa și la Sf. Arsenie de la Prislop va veni cineva care va spune că neapărat trebuie să-l descoperim pentru că i s-a arătat [deja vedem cum se schițează planul atacului mormântului făcut la porunca „sfântului Ardealului”. Deja acest plan a fost dus, parțial la îndeplinire, printr-un rătăcit, acompaniat de multă vâlvă mass media. Acum urmează să vedem repetarea lui, căci în „protocoalele înțelepților Prislopului” se spune că: – n.n.]. Și se va arăta multora.

Mi-a părut rău că nu a fost dezgropat la 7 ani de la înmormântare [după cum vom vedea a fost dezgropat de trei ori, și, ca să nu se vadă public groaznica lor înfățișare, s-a evitat obiceiul de la 7 ani. Vedem că acest părinte ori era dezinformat, ori era cointeresat să ascundă realitatea. Oricum, după cuvintele de mai jos, lucrarea preacucerniciei sale nu îl are în miez pe Hristos, ci pe… Arsenie. Ba, mai rău, se considera și un inspirat – n.n.] . Atunci era o ploaie liniștită care mi-a inspirat cuvintele: „Iubiți credincioși. dați umbrelele la o parte, căci aceasta nu este o ploaie normală. Acestea sunt lacrimile Părintelui, pe care le-a vărsat pentru poporul acesta” [cu adevărat lacrimile Părintelui Arsenie Boca nu sunt normale. Sau nu era o ploaie normală, căci era acidă? Vedeți ce predici lozinci (centrate descentrat pe el) sunt la mormântul sfinției sale? Să dai umbrele la o parte, ca să te uzi cu apă de la mormântul Părintelui Arsenie Boca. Ce lucrare ră(tă)cită! Pe lângă răceala trupului să dobândești și pe cea a sufletului față de Hristos și adevărata lui Evanghelie lăuntrică: pocăința – n.n.] . La începuturi, am auzit că Părintele vărsa lacrimi multe când slujea și predica [fiind văzut, erau din slavă deșartă – n.n.] . Dar mai încoace, ajunsese la maturitate spirituală căci nici nu plângea, nici nu râdea, ci spunea, ca din partea lui Dumnezeu, cuvântul autorizat: „Mă, să nu mai faci cutare!”.

[după cum am văzut la adevărații Sfinți Părinți maturizarea duhovnicească se manifestă prin harul lacrimilor. Părintele Arsenie Boca, așadar, nu avea nici măcar infantilism spiritual, ci doar duritatea părerii de sine, înjugată la un duh pitonicesc. Iată adevărata lucrare călugărească, pe care, după cum am văzut și cum ne arată acum și ucenicii, Părintelui Arsenie Boca nu o avea:

CUVÎNTUL IX

înfățișarea pe scurt a felurilor rînduielii și viețuirii călugărești.

Și cum și în ce chip se nasc virtuțile unele din altele

Din lucrarea silită se naște căldura nemăsurată, care arde în inimă din amintirile fierbinți ce se ivesc din nou în minte. Iar lucrarea aceasta împreună cu paza subțiază mintea în căldura lor și-i dăruiesc vederea. Și această vedere naște gîndurile fierbinți de care am vorbit, în adîncul vederii sufletului, care se numește contemplație. Iar această contemplație naște la rîndul ei căldura, și din căldura aceasta, venită din harul contemplației, se naște curgerea lacrimilor. La început cîștigul e mic, adică într-o zi îi vin omului de multe ori lacrimile și iarăși e lipsit de ele. Pe urmă însă îi vin lacrimile neîncetate. Iar din lacrimile neîncetate, sufletul primește pacea gîndurilor. Și de la pacea gîndurilor, sufletul se înalță la curăția minții. Iar de la curăția minții, omul ajunge la vederea tainelor lui Dumnezeu. Căci curăția este ascunsă în pacea din partea războaielor. După acestea, mintea ajunge să vadă descoperiri și semne, cum a văzut Iezechiel proorocul. Acestea închipuiesc cele trei trepte prin care se apropie sufletul de Dumnezeu.^[22]

De unde se vede că vedeniile Părintelui Arsenie Boca (care nu avea lacrimile neîncetate, deci nu ajunsese la curăția minții, căci nu trecuse prin astfel de etape), nu erau de la Dumnezeu, ci de la durii draci: „Mă, să nu mai faci cutare, că așa vrem noi”. Care Sfânt se adresa ucenicilor cu „Mă”? Cine din oamenii lui Dumnezeu a fost lipsit de delicatețe? – n.n.]

(Pr. Nicolae Robota)

• Sfântul Ilie, cât de mare prooroc era, avea nevoie, simțea nevoie ca poporul să se apropie de el. [ce rătăcire. Sfântul Prooroc Ilie iubea să stea în pustie. De dragul poporului și râvna pentru Ortodoxie (legea lui Dumnezeu) se jertfește și vine să-l îndrume, îndepărtând proorocii mincinoși (ce îndemnau la hinduismul de atunci) și chemând oile rătăcite ale casei lui Israil să vadă minunea:

3Re 18:28 Și strigau cu glas mare, și se tăiau după obiceiul lor cu cuțite, și se băteau cu bice până la vărsarea sîngelui lor [de pe atunci era obiceiul de a fi bici al lui dumnezeu… de fapt al dumnezeilor mincinoși – n.n.] . 29 Și se trecuse de amiazăzi, și era îndeseară, și au prorocit până ce venise vremea să se aducă jertfa, și nu era glas, nu era ascultare; și a grăit Ilie Tesviteanul către prorocii urâciunilor, zicând: dați-vă înlături acum, ca să aduc și eu arderea cea de tot a mea, și s-a dat înlături și s-au dus. 30 Și a zis Ilie către popor: apropiați-vă către mine, și s-a apropiat tot poporul către el, și așeză jertfelnicul Domnului cel săpat. 31 Și a luat Ilie douăsprezece pietre după numărul semințiilor lui Israil, precum au grăit către dânsul Domnul, zicând: Israil va fi numele tău.

 Așadar Sfântul Prooroc Ilie îi chema la el fizic, ca să fie atenți la Dumnezeu. Numai cei cu slavă deșartă, ca preacuviosul, au nevoie de mulțimi ca să aduleze. El cheamă la el pe oameni ca să îl aibă pe sfinția sa ca centru, înlocuind pe Hristos – n.n.] „Apropiați-vă de mine” zicea Sfântul Ilie către poporul rătăcit al lui Israel. „Apropiați-vă de mine”, parcă ar vrea să ne spună preacuviosul Părintele nostru Arsenie, în toate zilele de prăznuire ale acestei sfinte mănăstiri, în toate zilele de pomenire. în toate zilele de hram și de praznic, și în duminici și sărbători [vedeți că nu se mulțumește doar cu parastasul său ci vrea că toate duminicile și sărbătorile să fie dedicate lui? – n.n.]. .Apropiați-vă de mine” pentru că cine se apropie de Sfinți se apropie de Dumnezeu, pentru că Dumnezeu transpare prin Sfinți și ni se descoperă prin Sfinți [așa este, dar în Părintele Arsenie Boca Dumnezeu lipsește și, mai mult, este opacizat, fiindcă se interpune în mintea omului care nu mai gândește decât la „Sfântul Ardealului”, ca unic Sfânt, uitând de Unul Sfânt, ce ar trebui să fie unica preocupare a tuturor. – n.n.] . Sfinții, spun teologii ortodocși, sunt, intru-un fel… întruparea Duhului Sfânt „. „Apropiați-vă de mine!”. Și tot poporul s-a apropiat de Sfântul Ilie. A părăsit poporul pe preoții lui Baal s-a depărtat poporul de cei care-l duceau in rătăcire și idolatrie, și poporul s-a apropiat din nou de omul lui Dumnezeu de Sfântul Ilie. Aceasta este salvarea, aceasta este soluția și pentru- neamul nostru ortodox de pretutindeni, să se apropie de Hristos apropiindu-se de sfinți, să se apropie de sfinți „ca să se poată apropia de Dumnezeu. Simțim cu toții. iată. după aproape 14 ani de la plecarea în veșnicie a Părintelui Arsenie, că poporul nostru românesc simte cine a fost, cine este și cine mijlocește în mod deosebit [nu simte săracul așa, este doar manipulat – n.n.] . Simte poporul si se apropie de mănăstirea Prislop, de Părintele Arsenie, de mormântul sfinției sale, așa cum avea să spună cu puțin timp înainte să plece dintre noi: ,, Va lua țara foc din Prislop!” [spre deosebire de apropierea de Ilie care însemna depărtarea de cei ce îl duceau în rătăcire și idolatrie, la Prislop este mișcarea inversă de la Ortodoxie la rătăcire, arseniolatrie și noul păgânism. De aceea nu – n.n.] . E vorba de focul ceresc, de focul Duhului Sfânt, de focul harului lui Dumnezeu [ci de focul de la Colectiv, având același mesaj, dar mai pervers, mascat ca fiind nu satanism, ci ortodoxism. Focul iadului venit pe pământ, al patimilor împreunării trupești, viziunilor hinduse, al pierderii sufletelor și trupurilor, al ochilor de foc și vicleni ai celui înșelător, ai falsei mucenicii admirată de lume, dar care învinuiește cu obrăznicie pe Patriarh și Sfânta Biserică Ortodoxă dacă ia vreo atitudine sănătoasă de apărarea dreptei credințe și discernământ și care amână canonizarea impusă de forțe obscure, cât va mai putea. Acum cu durere observăm: cu adevărat a luat foc țara de la Prislop, cum afirma cu mândrie Părintele Arsenie Boca. Dar ne este teamă ca nu cumva din cauza acestei hulitoare și false sfințenii să nu se ajungă la uniatism la ruperea Bisericii și în final a neamului Românesc, iar în final ar duce la arderea ce pierzătoare și veșnică, pregătind lumea pentru falsele minuni ale lui antihrist, de același fel ca cele de la mormântul Părintelui Arsenie Boca. Focul de la Prislop pustiește în calea sa ceva care și așa era firav: pocăința, singura ce ne putea scăpa ducându-ne în mâinile lui Dumnezeu – n.n.] și prin tot ceea ce se scrie bine, și prin tot ceea ce se publică bine despre Părintele Arsenie, se simte că poporul are o sete duhovnicească deosebită [cu adevărat. Au apărut și astfel de cărți Arhimandrit Paulin LECCA, Jurnal duhovnicesc, Pr. Gheorghe ANIȚULESEI, Fenomenul Arsenie Boca, Lidia STĂNILOAE IONESCU, Lumina faptei din lumina cuvântului: împreună cu tatăl meu, Dumitru Stăniloae. Așteptăm și altele care pun mai presus Sfinții Părinți decât amăgirea de la Prislop căruia i se face atâta reclamă – n.n.] care nu i se poate astâmpăra decât prin cuvântul cel viu și adevărat al lui Dumnezeu, transmis nouă prin Sfinții Părinți, de la Sfinții Apostoli și până la Sfinții zilelor noastre [dar care mesaj este deformat, denaturat și ascuns cu multă subtilitate de Părintele Arsenie Boca, făcând pe oameni să rătăcească. Numai cei ce nu sunt superficiali și cercetează Sfinții Părinți comparând cu amăgitoarele scrieri ale sfinției sale și închinate preacuvioșiei sale, se îngrozesc și își dau seama de marea rătăcire de suflet pierzătoare aflată în ele. Dar, din păcate, acum oamenii merg după păreri preconcepute și prejudecăți auzite – n.n.]. †P.S. Daniil Partoșanul^[23].

2. Poate fi considerat mucenic?

Deși o parte din ucenici (contraziși de ceilalți) pentru a-și manifesta, justifica și învârtoșa efuziunea celestă, spun că a fost chinuit de securitate, totuși nici acesta nu este un criteriu de ‎mucenicie. Nu toți cei omorâți politic sunt martiri, nici măcar toți cei omorâți pentru hristos nu sunt mucenici.

Pentru a ajunge Sfânt Mucenic este nevoie să aperi ‎adevărata dreaptă credință prin fapte și învățături:

Rom 10:8 Dar ce zice scriptura? Aproape este de tine cuvântul, în gura ta și întru inima ta; adecă, cuvântul credinței care propoveduim.[se înțelege cea Ortodoxă – n.n.] 9 Că de vei mărturisi cu gura ta pre Domnul Iisus, și vei crede întru inima ta, că Dumnezeu l-au ridicat pre el din morți, te vei mântui, 10 Că cu inima se crede spre dreptate [deci dreapta credință – n.n.]; iar cu gura se mărturisește spre mântuire. 11 Că zice scriptura: tot cel ce crede întru el nu se va rușina.

Se înțelege că cel ce crede în Iisus Hristos și nu în Arsenie Boca. Dar credința din inima și gurile ucenicilor și sfinției sale este centrată pe Părintele Arsenie Boca, lucru cel mai evident la așezământul de la Drăgănescu.

***

Cercetarea vieții și învățăturilor mărturisitorilor care nu sunt canonizați de Sfânta Biserică – deci nu sunt trecuți prin filtrul Sfintei Predanii dăruită nouă de Domnul nostru Iisus Hristos prin Sfintele Sinoade Ecumenice – nu este suficientă pentru a găsi voia lui Dumnezeu în legătură cu lucrarea lăuntrică și nici pentru a afla Adevărul. Unii din mărturisitori au avut și alte motive în lupta lor, de multe ori din dragoste de neam, politice și/sau personale. Nefiind centrați pe dragostea de Hristos și nelucrând pocăința, ci eroismul, nu au avut ca o caracteristică a lor insuflarea de către Sfântul Duh, pentru a fi învățători și pilde pentru mântuire. Acest lucru este vizibil în multe din cărțile scrise de ei, în care se vede că au mari neclarități în legătură cu dreapta credință. Despre lucrul acesta ne învață și Sfântul sfințit mucenic Ciprian al Cartaginei, când ne vorbește chiar și de mărturisitorii pentru Hristos (numiți confesori), superiori din punct de vedere al pregătirii duhovnicești față de cei ce se luptă doar pentru eliberarea patriei. Cu toate acestea nici ei nu sunt scutiți de rătăciri, nici cu viața, nici cu învățăturile:

XIV.‎

Asemenea oameni, chiar dacă au fost uciși în numele credinței lor, nu-și vor ‎spăla nici cu sânge greșelile. Vina dezbinării e gravă, de neiertat, și suferința n-o ‎poate purifica. Nu poate fi martir cel ce nu este cu Biserica. Nu intră în împărăția ‎cerurilor cel ce a părăsit Biserica, locțiitoare pe pămînt a împărăției cerești. ‎Hristos ne-a dat pacea, ne-a Învățat să fim uniți și solidari, ne-a recomandat să ‎păstrăm neatinse și necălcate legăturile dragostei și ale înțelegerii; nu poate să se ‎numească martir cel ce nu respectă dragostea frățească. Aceasta ne învață și ne ‎asigură Apostolul Pavel zicînd: «Chiar dacă aș avea atâta credință, încît să pot ‎muta munții din loc, dar dragoste nu am, nimic nu sînt ; chiar dacă aș împărți ‎toată averea mea săracilor, iar corpul meu l-aș da să fie ars, iar dragoste nu am, ‎nimic nu-mi folosește. Dragostea e mărinimoasă și binevoitoare, dragostea nu ‎pizmuiește, nu se trufește, nu se înfurie, nu lucrează cu nebăgare de seamă, nu ‎gândește răul, toate le iubește, toate le crede, toate le speră, toate le rabdă» 46. ‎Dragostea niciodată nu va cădea, zice Pavel, căci ea va domni întotdeauna, prin ‎unitatea fraternității și solidarității va dura veșnic. Nu poate ajunge dezbinarea în ‎împărăția cerurilor, la răsplata lui Hristos care a zis : «Aceasta este porunca Mea ‎‎: să vă iubiți unii pe alții așa cum v-am iubit Eu pe voi» 47. Nu poate îndeplini ‎această poruncă cel ce prin discordia perfidă a încălcat dragostea lui Hristos. Cine ‎n-are dragoste nu-L are pe Dumnezeu. Apostolul Ioan spune : «Dumnezeu este ‎dragoste și cel ce rămîne în dragoste rămîne în Dumnezeu și Dumnezeu rămîne în ‎el» 48. Nu pot rămîne cu Dumnezeu cei ce nu vor să fie uniți în Biserica lui ‎Dumnezeu. Chiar dacă vor arde pe rug sau vor fi dați fiarelor sălbatice, aceea nu ‎va fi coroana credinței, ci pedeapsa trădării, și nu sfârșitul glorios al celui cu ‎virtute religioasă, ci moartea din disperare. Unul ca aceștia poate fi ucis, dar nu ‎poate fi încoronat. Mărturisește că e creștin, ca și diavolul care adesea minte că e ‎Hristos, căci însuși Domnul ne atrage luarea-aminte și zice : «Mulți vor veni în ‎numele Meu spunând : Eu sînt Hristos, și pe mulți vor înșela» 49. După cum el nu e ‎Hristos, chiar dacă înșeală cu numele, la fel nu poate fi creștin cine nu rămîne în ‎Evanghelia lui Hristos și a adevăratei credințe.‎^[24]

‎XV.‎

Căci a profeți, a scoate demonii, a face multe acte de virtute pe pămînt ‎este lucru mare și admirabil, dar nu dobândește împărăția cerească cel ce ‎înfăptuiește toate acestea, dacă nu merge respectând drumul drept al adevăratei ‎credințe. Vestește Domnul și zice : «Mulți îmi vor spune în ziua aceea : Doamne, ‎Doamne, oare nu în numele Tău am profețit, nu în numele Tău am scos demonii, ‎nu în numele Tău am săvârșit mari fapte de virtute ? Atunci Eu le voi răspunde : ‎Niciodată nu v-am cunoscut, fugiți din fata Mea cei ce ați înfăptuit nedreptatea»”‎ […]

XVIII.‎

Astfel, Core, Datan și Abiron, care au încercat să răpească lui Moise și ‎preotului Aaron dreptul de a sacrifica, îndată au fost pedepsiți pentru ‎încercările lor : legăturile pământului s-au rupt, o adâncă prăpastie s-a deschis ‎sub picioarele lor și i-a înghițit de vii. Dar nu numai pe ei, care fuseseră făptașii ‎nedreptății, i-a lovit mânia lui Dumnezeu, ci și pe ceilalți 250 de complici și ‎participanți la aceeași nebunie, uniți în aceeași îndrăzneală, un foc trimis de ‎Domnul ca grabnică pedeapsă i-a mistuit, arătând și învățând că toți cei ce s-au ‎împotrivit lui Dumnezeu au fost niște nemernici, care au încercat cu voință ‎omenească să dărâme rânduirea lui Dumnezeu ‎. La fel și regele Ozias, ‎aducând un vas cu tămâie și vrând, contra legii lui Dumnezeu, să facă un ‎sacrificiu cu de la sine putere, deși i se împotrivea preotul Azaria, fiindcă n-a ‎voit să cedeze și să se supună rânduielii, ajungîndu-l pedeapsa divină, s-a ‎îmbolnăvit de lepră din cauză că a supărat pe Domnul, fiindu-i atinsă tocmai ‎acea parte a corpului unde sînt însemnați cei ce-l merită pe Dumnezeu ‎ ‎ ‎. și ‎fiii lui Aaron, fiindcă au pus pe altar un foc străin, pe care nu-l încuviințase ‎Domnul, au fost nimiciți pe dată, în fața Domnului care i-a pedepsit.‎

XIX.‎

Pe aceștia îi imită de bună seamă și-i urmează cei ce, disprețuind tradiția lui ‎Dumnezeu, introduc învățături străine, inventate de oameni, Pe aceștia îi ‎mustră Domnul și-i ceartă în Evanghelia Sa zicînd : «Călcați porunca lui ‎Dumnezeu ca să stabiliți tradiția voastră» ‎ ‎. Această crimă este mai gravă ‎decît cea săvârșită de unii apostați, care totuși, căinîndu-se de greșelile lor, se ‎roagă lui Dumnezeu și obțin iertare. Aceștia vin la biserică și se roagă în ea; ‎aceia luptă împotriva Bisericii. Aceștia poate au greșit de nevoie, aceia de ‎bunăvoie se țin de greșeală. Apostatul și-a produs numai sieși vătămare, cel ce ‎a încercat să facă o erezie sau o schismă a amăgit pe mulți, tîrîndu-i după sine ‎în greșeală. Unul este pagubă a unui singur suflet, celălalt primejdia multora. ‎Unul înțelege ‎

că a greșit, plânge și se călește ,· celălalt, îngâmfat în păcatul său și com‎plăcîndu-se în delictele sale, desparte pe fii de mamă, răpește oile de la păstor, ‎calcă legământul față de Dumnezeu. Apostatul a păcătuit o singură dată, ‎celălalt păcătuiește zilnic. In sfârșit, apostatul, primind martiriul, poate primi ‎cele promise ale împărăției divine, dar schismaticul, dacă a fost ucis în afara ‎Bisericii, nu poate ajunge la răsplata Bisericii ‎ ‎ ‎ ‎.‎

XX.‎

Să nu se mire cineva, prea iubiți frați, că unii dintre confesori ajung la aceste ‎abateri; că de aceea și alții fac greșeli atît de mari și atît de grave. Mărturisirea ‎credinței în prigoană nu face pe cineva imun față de înșelăciunile diavolului, ‎sau să-l apere punîndu-l într-o permanentă siguranță împotriva ispitelor, ‎primejdiilor, curselor și atacurilor lumești, cît timp el trăiește încă în lume. ‎Altfel, n-am fi văzut la confesori înșelăciuni, blestemății și adulter, pe oare le ‎regretăm și de care ne îndurerăm văzîndu-le la câțiva. Oricât de mare ar fi un ‎astfel de confesor nu este mai înțelept decît Solomon și nici iubit de ‎Dumnezeu. Cel ce cît timp a umblat pe căile Domnului, atâta timp a păstrat ‎harul pe care-l dobândise de la Domnul, același, după ce a părăsit calea ‎Domnului, a pierdut și harul Domnului. De aceea este scris : «Păstrează ceea ce ‎ai, ca să nu primească altul coroana ta» ‎ ‎. Căci Domnul n-ar amenința că ‎poate să ia înapoi coroana dreptății, decît fiindcă, pierzîndu-se justiția, este ‎necesar să se piardă și coroana ‎ ‎.‎

XXI.‎

Mărturisirea credinței în prigoană este început de glorie, dar nu chiar un ‎merit pentru coroană și nu încheie lauda, ci este începutul demnității, precum ‎s-a scris : «Cine va răbda pînă la sfârșit, acela se va mântui». Ce a fost înainte ‎de sfârșit este treaptă care duce la înălțimea mântuirii, nu e chiar termenul care ‎constituie priporul înălțimii. Cineva este duhovnic, dar după confesiune ‎pericolul este mai mare, fiindcă dușmanul este și mai mult provocat. Poți fi ‎confesor dar cu atît mai mult trebuie să stea cu Evanghelia Domnului cel ce a ‎dobândit prin

Evanghelie gloria de ta Domnul… Cui i se dă mult, l se cere mult, și cui i se ‎acordă mai multă demnitate i se pretinde supunere. Nimeni să nu piară sub ‎înrâurirea confesorului, nimeni să nu Învețe din purtările confesorului ‎nedreptatea, obrăznicia, perfidia. Poate fi confesor, dar să fie

umilit și la locul lui, să fie modest în învățătura și faptele lui, cel ce se ‎numește mărturisitor al lui Hristos să imite pe Hristos pe care-L mărturisește. ‎Căci dacă zice Hristos : «Cine se înalță se va umili și cine se umilește se va ‎înălța» ‎ ‎ ‎ ‎, și dacă El a fost ridicat de Tatăl, fiindcă pe pămînt S-a umilit în ‎Cuvântul, puterea și înțelepciunea lui Dumnezeu Tatăl ‎, cum poate iubi ‎înălțarea El, care ne-a recomandat prin legea Sa umilința și care a primit El ‎însuși cel mai strălucit nume ca răsplată a umilinței ?‎ ‎ ‎ ‎. Poate fi confesor al ‎lui Hristos, dacă nu întinează după aceea măreția și demnitatea lui Hristos. ‎Limba care a mărturisit numele lui Hristos să nu fie vorbitoare de rău, ‎supărătoare, să nu fie auzită iscând neînțelegeri și procese, să nu arunce după ‎cuviințe de laudă venin de șarpe contra fraților și contra preoților lui ‎Dumnezeu. Dealtfel, dacă va fi vinovată și demnă de dispreț, dacă și-a ‎îndeplinit confesiunea prin- tr-o rea convorbire, dacă și-a pătat viața prin ‎ticăloșie, dacă, în sfârșit, după ce a fost făcut confesor părăsind înțelegerea și ‎spărgîndu-i unitatea, a schimbat credința dintâi cu necredința de după aceea, ‎nu poate să pretindă că prin confesiune i se cuvine răsplata gloriei, cînd prin ‎însuși acest fapt merită mai mare pedeapsă.‎

XXII.‎

Căci și Domnul l-a ales pe Iuda printre Apostoli, și, totuși Iuda după aceea ‎L-a trădat pe Domnul. Dar tăria Apostolilor în credință n-a scăzut, dacă ‎trădătorul Iuda s-a desfăcut de unirea cu ei. La fel și aici, nu a fost micșorată ‎pe dată sfințenia și demnitatea confesorilor dacă unii și-au călcat credința ‎. ‎Fericitul Apostol vorbește într-o epistolă a sa zicînd : «Ce, dacă au căzut din ‎credință unii dintre ei, oare infidelitatea lor a zădărnicit credința lui Dumnezeu ‎‎? Departe de așa ceva ; căci Dumnezeu este adevărat și tot omul este ‎mincinos» ‎ ‎. O parte dintre confesori, cea mai mare și mai bună, stă în ‎puterea credinței sale și în adevărul legii și al învățăturii Domnului. Nu ‎părăsesc pacea Bisericii cei ce-și amintesc că în Biserică au dobândit harul lui ‎Dumnezeu de care au fost demni și dobândesc o mai mare laudă a credinței lor ‎prin însuși acest fapt că, respingând perfidia celor ce au fost uniți cu ei prin ‎confesiunea comună, s-au îndepărtat de orice atingere cu crima ,· luminați de ‎lumina Evangheliei, pătrunși de razele pure și strălucitoare ale Domnului, ei ‎sînt demni de laudă pentru păzirea păcii lui Hristos, pentru că au ieșit ‎biruitori în lupta cu diavolul.‎^[25]

Așadar nici Părintele Arsenie Boca, nici alți părinți sau mireni care au fost prigoniți și au suferit în temnițe, nu sunt model de Ortodoxie, dacă învățătura și viața lor nu este conformă cu învățăturile și viața Sfinților Mucenici și Sfinților Părinți. Iubirea în adevăr este mai presus decât facerea de minuni, proorocii, decât chinurile temniței și chiar și decât moartea (în aparență mucenicească):

1Co 13:1 De aș grăi în limbile oamenilor și ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare și chimval răsunător. 2 Și de aș avea darul proorociei și tainele toate le-aș cunoaște și orice știință, și de aș avea atâta credință încât să mut și munții, iar dragoste nu am, nimic nu sunt. 3 Și de aș împărți toată avuția mea și de aș da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi folosește. 4 Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește. 5 Dragostea nu se poartă cu necuviință, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândește răul. 6 Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr.

Chiar dacă a fost prigonit sau chiar și omorât de securitate Părintele Arsenie Boca rămâne un model doar dacă propovăduiește prin învățătură și exemplul personal Sfânta Credință Ortodoxă. Iar dacă se abate de la ea nu numai că nu poate fi considerat Sfânt Mucenic, dar nici măcar mărturisitor Ortodox nu poate rămâne. El nu poate fi vreun model bun de om firesc (omul firesc este Ortodoxul ce își lucrează pocăința, luptând împotriva celor de sub fire – sau din afara firii. După o vreme harul lui Dumnezeu, îi dăruiește, fără ca să o ceară, să ajungă mai presus de fire).

În același timp, crezând în Sfinții Părinți, vedem și să înțelegem, că nici măcar cine este ucis de dușmanii proprei credinței nu este neapărat și mucenic. Căci propria credință poate fi una eretică la arătare (ca în cazul Părintelui Arsenie Boca) sau în ascuns. Chiar dacă Părintele Arsenie Boca ar fi fost omorât de securitate nu din motive politice, ci ‎pentru Hristos, nu poate fi în veac mărturisitor, fiindcă a propovăduit învățăturile și părerile proprii, iar nu pe cele ale Sfintei noastre Biserici Ortodoxe, astfel că hristosul sfinției sale este unul mincinos. Doar dacă s-ar fi căit de toate aceste abateri, mai înainte de moarte în mod public, lucru de care nici un ucenic nu ne vorbește, ar putea fi măcar un model de pocăință. Altminteri, dacă s-a pocăit în taină (chiar și cu multă intensitate), poate fi iertat de Dumnezeu (dacă și noi ne lepădăm de rătăcirile sfinției sale, ca să nu fie osândit pentru primejduirea sufletelor noastre), dar nu poate fi model public (fiindcă oamenii i-ar lua ereziile ca fiind sfințenie, le-ar urma și ar ajunge în iad). Se mântuiește numai cel ce moare pentru credința cea adevărată închinată Domnului Iisus Hristos, nu cel ce moare pentru o lucrare din interes personal (dedicată sinelui îmbătat de mândrie prin false învățături și false minuni, ce atrag către propria persoană, chiar dacă sub pretextul aparent că este vehicul către Hristos).

Aceasta nu este valabil numai pentru cei omorâți în numele lui Hristos dintre ereticii declarați ca atare (numiți de Sfinții Părinți pseudomucenici), ci chiar și în cazul unor clerici ortodocși care chiar au propovăduit chiar Ortodoxia (nu învățăturile lor rătăcite), dar nu au lucrat adevărata Ortodoxie, adică pocăința, în inima lor. Și nu numai că nu devin Sfinți Mucenici, dar chiar nici măcar toate păcatele lor nu li se spală prin suferința morții pentru Hristos, ci ajung în chinurile veșnice:

Și a venit un om și a intrat în biserică și a zis către ceilalți: „Spuneți împărătesei că păgânul împărat, cu nedreptate, vrea să omoare pe arhierei și pe boieri.” Și îndată, sculânduse din scaun Născătoarea de Dumnezeu, au urmat toți după dânsa și noi dimpreună și, prin cântarea Născătoarei de Dumnezeu, îndată au căzut acolo semnele semilunii și s-au scufundat. Și apropiindu-se de mijlocul orașului au aflat pe arhierei și pe boieri cu mâinile legate dinapoi, iar pe trei arhierei și pe doi din boieri cu capetele tăiate. Dacă a văzut Născătoarea de Dumnezeu acestea, a făcut semn Sfântului Hristofor, care, luând sabia din mâna gealatului i-a tăiat capul. Deci, lăsând pe ceilalți acolo, a mers Născătoarea de Dumnezeu în casa tiranului împărat, care ședea în scaun, și a zis către dânsul Stăpâna și Pururea Fecioara Măria: „Prea păgâne și fără de lege, cum ai îndrăznit a omorî pe arhierei și pe boieri?” Iar el cu obrăznicie a zis către Născătoarea de Dumnezeu: „Cine ești tu care cu îndrăzneală ai intrat și vorbești cu acest fel de cuvinte?” Iar cei ce erau împrejurul Născătoarei de Dumnezeu i-au zis lui: „Neîndumnezeitule, nu vezi pe împărăteasa cerului și a pământului, care a venit să te piardă pe tine?” Și îndată răpindu-l Sfântul Hristofor din scaun l-a trântit jos și a șezut Născătoarea de Dumnezeu pe scaun și a zis către dânsul cu mânie: „Pentru care pricină nelegiuitule ai omorât amar pe arhierei și pe creștini și pe ceilalți ai vrut să-i omori? Ce rău ți-au făcut ei, ție?” Iar tiranul a zis către dânsa: „Pentru aceasta i-am omorât pe dânșii, că au scris vrăjmașilor mei și potrivnicilor ca să vie asupra mea; ba am vrut să-i omor pe toți.” Dar Maica Domnului i-a zis: „Nu aceștia au scris, prea necredinciosule, vrăjmașilor tăi; ci eu îi aduc asupra ta, vrând a te sfărâma pe tine și pe neamul tău, pentru că nu mai pot suferi vătămările tale cele mari și pagubele și nedreptățile tale ce le faci creștinilor.” […] Atunci a zis Sfântul Ioan Cuvântătorul de Dumnezeu către Născătoarea de Dumnezeu: „Cum am lăsat pe acești trei arhierei ce zac aici omorâți de nelegiuitul împărat?” Și a zis Maica Domnului către dânsul: „Vezi pe aceștia? Nici pe Dumnezeu nu L-au odihnit întru dânșii, nici pe mine, Maica Lui. Și nu numai că s-au lipsit de viața aceasta trecătoare, ci au luat și munca cea veșnică. [!!! – n.n.]”^[26]

 

Sir 41:11 Vai vouă bărbați necredincioși ! Cari ați părăsit legea Dumnezeului celui prea Înalt.12 Că de vă veți naște, spre blestem vă veți naște, și de veți muri, spre osândă vă veți osebi.

Cei ce merg pentru rugăciune sau vindecare la mormântul celor ce au murit în credință eretică (cum este și cea a Părintelui Arsenie Boca dată anatema de cele șapte sinoade ecumenice) se despart de Hristos, ne mai putând a se împărtăși cu Sfintele Taine:

CANONUL 9‎ Laodiceea

Să nu fie iertat a merge cei ai Bisericii, la cimitirele, ori la cele ce se zic ‎martirii ale tuturor ereticilor, pentru rugăciune, ori pentru vindecare. Ci unii ‎ca aceștia, de vor fi credincioși, să se facă achinoniți (neîmpărtășiți) până la o ‎vreme, iar pocăindu-se, și mărturisindu-se că au greșit, să se primească. ‎‎[Apostolic, can. 45]‎

 

TÂLCUIRE

Nu numai ereticii nu se cade a intra în Bisericile Dreptslăvitorilor, ci nici cei ai ‎Bisericii, adică mirenii cei credincioși, să meargă la cimitirele (țintirimele) ‎ereticilor, unde oarecare numiți ai lor sau îngropat, ori la lăcașurile, în care ‎mucenici ai ereticilor sunt îngropați; că mulți și din eretici în vremea goanei și a ‎idolatriei, până la moarte au suferit, pe care mucenici i-au numit cei de o ‎socoteală cu dânșii. Dar nicidecum ortodocși creștini, zic, se cuvine a merge la ‎aceștia, ori pentru rugăciune, sau pentru a se vindeca, adică, sau pentru ca să-i ‎cinstească, ori pentru a căuta tămăduire de la aceștia în bolile lor. Iar câți vor voi ‎a o face aceasta, poruncește canonul acesta, să se afurisească pe o vreme, până ‎când se vor pocăi, și vor mărturisi că au greșit. Vezi și pe cel 45 apostolesc.‎

Toți cei care lasă pe adevărații Sfinții și merg la mormintele minciuno-sfinților, sunt dați anatema:

CANONUL 34‎ Laodiceea

Tot creștinul nu se cade a părăsi pe martirii lui Hristos, și a se duce la ‎pseudomartirii (mincinoși mucenici) ereticilor, sau la însuși cei ce merg către ‎mai înainte zișii eretici. Că aceștia sunt străini de Dumnezeu. Deci cei ce se vor ‎duce la dânșii fie anatema.‎

TÂLCUIRE

Canonul 9 al acestuiași sinod, după Valsamon, numai cât afurisește pe cei ce ‎merg la mormintele minciuno-mucenicilor ereticilor. Fiindcă au mers amăgindu-‎se, pentru că au nădăjduit, oarecare ajutor la boalele lor de la dânșii, iar acesta ‎anatematisește pe cei ce merg la dânsele, fiindcă au lăsat pe adevărații ‎mucenicii lui Hristos, și despărțindu-se de Dumnezeu, sau dus la minciuno-‎mucenicii aceia, cu tot sufletul, și plecarea lor. Drept aceea și după deosebita ‎plecarea sufletului lor, deosebit și de canoane s-au certat. Vezi și pe cel 45 ‎apostolesc.”‎^[27]

Așadar, atenție cei ce mergeți la Prislop, căror pedepse (spre înțelepțire) vă supune Sfântul Sinod al 6-lea ecumenic (care în canonul său al doilea a ridicat canoanele Sinodului de la Laodiceea la rang de hotărâri fără greșeală, a întregii Sfinte Biserici, stâlp și temelie a Adevărului).

Esențial este, deci, ‎mărturisirea adevărului chiar și în moartea pentru Hristos. De aceea se și spune că adevărul biruie moartea.

Pil 11:7 La moartea omului drept rămâne nădejdea, iar la moartea celui păcătos piere nădejdea.

Și ereticii mor pentru credința lor, dar sunt și mai vinovați față de Hristos, fiindcă fac reclamă prin jertfa lor minciunii, sau diavolului:‎

 

RÂVNA

‎ 1686. – Rîvna este puterea sufletească în continuă desfășurare pentru realizarea faptelor bune, ‎pentru un ideal. Râvna cea bună pornește din credință și devotament față de poruncile lui ‎Dumnezeu, “în sârguință fiți fără preget, fiți plini de râvnă cu duhul, slujiți Domnului, ‎bucurați-vă în nădejde, fiți răbdători în necazuri, stăruiți în rugăciune” (Rom. 12,1l-l2). Râvna ‎rătăcită stăpânește pe omul care se călăuzește de idei bune, dar le înțelege greșit și le aplică rău, ‎înșelându-se de poftele încăpățânării și ale slavei deșarte, așa cum au făcut toți ereticii, dintre ‎care unii chiar și-au vărsat sângele spre pierzarea lor și bucuria diavolului (Rom. 1,18; 2, 8; I ‎Tim. 1, 20; II Tim. 3,l-8). Rătăcirea se strecoară mai mult acolo unde este o disproporție între ‎lumina rațională a adevăratelor dogme și între râvna împlinirii unor intenții bune, călăuzite de ‎un sentimentalism needucat și năvalnic, alimentat de rătăciri tăinuite ale imaginației mintale. ‎Leacul râvnei păcătoase este ascultarea de legea Domnului păstrată de biserică și supunerea ‎canonică sub oblăduirea ierarhiei canonice, că “Nimeni nu poate să aibă pe Dumnezeu de Tată, ‎dacă n-are Biserica de mamă” (Sf. Ciprian -D. unitatea Bis. 4).‎

‎ 1687. -în viața omenirii sînt două idealuri principale: cel al egoismului pămîntesc și cel al ‎cerului veșnic. Toate celelalte feluri de idealuri sînt secundare și se grupează pe lîngă unul sau ‎altul dintre aceste două idealuri (eterne) extreme. Dorința inimii este atracția către unul din ‎aceste idealuri principale sau secundare.‎

‎ Cînd această dorință se transformă într-un crez, ea dă naștere rîvnirii de a atinge idealul crezut. ‎Râvna către cucerirea idealului poate să fie bună sau rea, după felul idealului, după realitatea ‎naturală personală și după mijloacele folosite. Astfel au fost oameni care au avut dorințe și ‎idealuri care nu le-au fost de nici un folos ca Iuda (Ioan 11,13,27; Luca 9,57-62; Matei 23,15). ‎Adevărata rîvnă către ajungerea unui ideal, trebuie să fie temeinic exanimată întru lumina ‎legilor Domnului și numai după aceea să fie rîvnită cu tărie jertfelnică cerîndu-se ajutorul ‎harului (Marcu 2,13-l4; Luca 24,32; Ioan3,l-l2; 15,l-20; F. Ap. 9,l-22; I Cor. 9, 27; Gal. 6,17).‎^[28]

Așadar, nu trebuie să uităm. Chiar dacă a fost omorât de securitate, dacă chinurile l-au surprins în pocăință pentru toate ereziile scrise și pictate, pentru toate faptele necanonice și hipnozele lui, s-a mântuit și poate fi mucenic. Dar dacă a fost omorât, chiar și pentru Hristos, însă fără pocăință, s-a lipsit și de viața vremelnică în chinuri și de viața veșnică ajungând la chinuri.

Iată că a trecut vremea lucrării și a ajuns seara dreptei răsplătiri a lui Dumnezeu asupra voastră, iar voi nu simțiți. Și mă mir cum ați apucat această îngrețoșată petrecere, lăsând pe cea curată monahicească viețuire a mântuirii și tocmelile cinstitei schime. V-ați stăpânit de cele deșarte și mincinoase, v-ați leproșat de la cap până la picioare. Și din multa putoare a vieții voastre celei răzvrătite Se îngrețoșează Dumnezeu. Și eu mă mir. Ce să mai zic? Socotiți voi singuri petrecerea voastră cea neplăcută lui Dumnezeu, iar de nu, eu o să v-o spun, dar cuvintele nu sunt ale mele, ci ale Celui ce m-a trimis.

Ascultați, o, părinților, toți dimpreună pocăiți-vă și nu vă mai împotriviți între voi! Luați armele monahiceștii vieți și vă gătiți spre primirea pocăinței, ca să vă găsească urgia lui Dumnezeu întru pocăință și să nu vă osândiți în munca iadului! Că de va veni urgia, două lucruri or să se facă între voi și una din două o să fie: de vă va găsi urgia întru pocăință, o să va așeze Dumnezeu în ceata Muce- meilor, măcar de sunteți și păcătoși. Dumnezeu cu brațele deschise vă primește, numai să vă aflați în pocăință. Mie mi-e milă de voi, părinților, dar ce sa va facă cineva? Sunteți de mila și de plâns. Nu cumva să vă găsească urgia nepocăiți! Și vă veți prăpădi îndoit, și veți pierde cununa mărturisirii și a pocăinței, și vă veți lipsi de viața aceasta vremelnică și de cea veșnică.^[29]

Iar pocăința la bătrânețe este aproape imposibilă:

Vai de voi, monahilor, că Dumnezeu vă așteaptă pocăința voastră până la bătrânețe, dar cel ce a îmbătrânit în răutăți și în păcate din tinerețe și nu s-a pocăit cum o să se pocaiasca acum, la batranețe? Insă Dumnezeu tot așteaptă până atunci și, văzând nepocăință lui, il scoate din merindea darului, adică din împărtășirea darului Lui.^[30]

 

3. Are Sfinte Moaște? Sfârșit dramatic

În același timp înțelegem și de ce sfârșitul sfinției sale este așa de dramatic și spectaculos.

Dramatic fiindcă rămășițele sale pământești atât de urâte sunt o mărturie despre faptul că Dumnezeu i-a respins viața și învățătura, deși ucenicii sfinției sale, încearcă să ne convingă contrariul și tot efortul depus de sfinția sa în viață mai mult l-a păgubit, fiindcă a fost lipsit de smerenie.

Spectaculos fiindcă minunile care îl însoțesc își păstrează caracterul de forțare și amăgire pe care le-au avut experimentele subfirești ale sfinției sale. Pe temelia acestora i s-a construit de către mass-media finanțată de puterea politică (cointeresată de mesajul învățăturilor Părintelui ce o susțin în ecumenismul și îndulcirea trupească a ei, prin care înrobește făcând pe oameni dependenți de pâine și circ, deci de stat) o imagine artificială. Aceasta a dus, în timp, la migrarea unor mari mase de oameni manipulați la locurile țintă, folosită mai apoi și ea în construcția putredului dosar de canonizare. Cu perversiune această manipulare a fost numită mișcare a inimilor creștinilor de către Sfântul Duh, deci dovadă fără drept de replică și criteriu de canonizare. Dar în felul acesta regizorii acestei propaganda fide eficiente se canonizează, sau, mai grav, se autoidolatrizează pe ei înșiși, ca și cum ei ar fi Sfântul Duh.

Sfârșitul dramatic:

https://saccsiv.wordpress.com/2015/06/14/profanarea-de-la-prislop-de-ce-moastele-parintelui-arsenie-boca-au-fost-ingropate-in-tarana-sau-logica-horror-a-parintelui-hariton-negrea/, miercuri, 17 iunie 2015

Iată ce înfierbântare în jurul acestui subiect:

Profanarea de la Prislop. DE CE MOASTELE Parintelui Arsenie Boca AU FOST INGROPATE IN TARANA? Sau logica horror a parintelui HARITON NEGREA …

Posted in Uncategorized by saccsiv on iunie 14, 2015

 Acest articol nu este doar despre sfintenia sau nesfintenia parintelui Arsenie Boca, ci si despre vorbe nauce ce, in numele unei pareri de bine, nu fac decat un teribil rau in mintile incepatorilor.

Breaking news ieri pe toate posturile tv si multime de articole pe site-urile lor. Ca de exemplu:

VIDEO „Sfântul mi-a poruncit să-l dezgrop.“ Mărturia bărbatului care a profanat mormântul părintelui Arsenie Boca

 Acolo e o inregistrare cu spusele lui Ioan, cel ce a facut groapa. Iata transcriptul:

Ioan:

Sfantul mare preacuvios parinte Arsenie Boca.

Reporter:

De ce ati facut groapa acolo?

Ioan:

Pentru ca Sfantul mi-o poruncit in numele Tatal si al Fiului si al Sfantului Duh. Binecuvantata sa fie Imparatia. A Tatalui si a Fiului si a Sfantului Duh, Domnul.

Preafericite Parinte Patriarh, convoaca membrii Sfantului Sinod de urgenta si Sfantul asteapta sa iasa afara din groapa. Te roaga Tatal, Fiul si Sfantul Duh, Domnul.

Si multi au inceput apoi sa-si dea cu parerea. Iat-o si pe cea a parintelui Hariton Negrea, staretul manastirii Petru Voda:

 Iata si transcriptul:

Da, pot sa consider ca este o tentativa. Mai mult nu poate fi calificata pentru ca cel care a vrut sa faca lucrul acesta nici macar nu a fost informat despre viata parintelui Arsenie Boca si daca in orice credincios se trezeste gandul sau intentia de a afla ce este acolo in mormant ar fi trebuit macar sa citeasca despre parintele Arsenie Boca si cel mai bun sfat ar fi sa intrebe duhovnicii la care ei se spovedesc.

Ganditi-va ca si eu la vremea mea, in anii 98, l-am intrebat pe parintele Justin ce este cu parintele Arsenie Boca. Si mi-a confirmat, parintele Justin, si as vrea sa deschid o paranteza, pot s-o fac sub juramant ceea ce va spun acuma, parintele Justin mi-a zis asa: “Sa stii ca parintele Arsenie Boca la 7 ani, 6 sau 7 ani, a fost dezgropat si acolo sunt Sfinte Moaste de o culoare galbena, frumos mirositoare si care au izvor de Sfintenie.

Deci daca eu relatez din ceea ce mi-a spus la randul lui parintele Justin, sunt convins ca acolo este un loc de Sfintenie si acolo odihnesc oasele parintelui Arsenie Boca. Daca m-ar fi intrebat omul acela si pe mine, i-as fi spus acelasi lucru si poate nu se mai ajungea sa profaneze mormantul si sa nu mai trezeasca, dintr-un gand de curiozitate, atatea si atatea discutii si pareri fata de atitudinea unor oameni doar credinciosi … doar de a face o situatie … tulburata in jur.

Comentariu saccsiv:

 Horror …

Si lumea casca gura la el, ca de, doar e staret peste manastirea ctitorita de leul din Carpati, Sfantul Justin Parvu.

Dupa faza cu cipurile, eu nu mai am nici o baza pe spusele acestui parinte. Sa ne amintim:

Articolul zilei (20.01.2014): DE CE TACE MANASTIREA PETRU VODA? Saptamana de rugaciune pentru venirea antihristului se incheie dar nu se aude nici macar un mieunat din directia ctitoriei leului ortodox, ce pe vremea cand ragea, se cutremurau si cei mai inalti dintre vandutii diavolului

Apoi:

IN SFARSIT … Staretul Hariton Negrea: CINE PRIMESTE ACTELE ELECTRONICE SE LEAPADA DE HRISTOS

Dar doar la cateva zile:

Staretul HARITON NEGREA retrage articolul anti cip de pe site-ul Manastirii Petru Voda, „In urma reacțiilor negative avute la adresa mea” …

Adica uite-o, nu e. Adica nici o treaba cu lupta pe care parintele Justin Parvu ne-a tot batut la cap s-o ducem.

Sa analizam oleaca si spusele acestui staret.

Cica, poate s-o faca sub juramant.

Pai iata ce ne invata Domnul nostru Iisus Hristos, conform http://www.bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=55&cap=5

33. Ați auzit ce s-a zis celor de demult: „Să nu juri strâmb, ci să ții înaintea Domnului jurămintele tale”.
34. Eu însă vă spun vouă: Să nu vă jurați nicidecum nici pe cer, fiindcă este tronul lui Dumnezeu,
35. Nici pe pământ, fiindcă este așternut al picioarelor Lui, nici pe Ierusalim, fiindcă este cetate a marelui Împărat,
36. Nici pe capul tău să nu te juri, fiindcă nu poți să faci un fir de păr alb sau negru.
37. Ci cuvântul vostru să fie: Ceea ce este da, da; și ceea ce este nu, nu; iar ce e mai mult decât acestea, de la cel rău este.

Si iată si ce putem citi la Interzicerea jurământului religios de către Biserica Ortodoxă:

Părinții Bisericii propovăduiesc în unanimitate interzicerea absolută a jurământului. Sfântul Vasilie cel Mare atrage atenția că jurământul a fost interzis o dată pentru totdeauna. La întrebarea cum poate cineva să îi convingă pe alții că spune adevărul, atâta timp cât el refuză jurământul, Sfântul Grigorie Teologul răspunde: îi poate convinge prin cuvânt și prin purtarea care îi va adeveri cuvântul spus. Încălcarea jurământului, ca și jurământul fals, echivalează cu tăgăduirea lui Dumnezeu. Aceasta însă presupune cuvântul, pentru că nu poate cineva să renege jurământul pe care nu l-a dat. În paralel, desigur, cel care nu jură nu trebuie să pretindă jurământ de la ceilalți. De altfel, Sfântul Ioan Gură de Aur observă că jurământul pe Evanghelie, care Evanghelia interzice jurământul, este o adevărată batjocură și disprețuire a Evangheliei. Sfântul Grigorie Palama la rândul lui refuză la modul absolut recursul la jurământ. Celor care s-au legat cu jurământ le propune să își respecte cu fidelitate promisiunile făcute, dacă acestea sunt conforme voii lui Dumnezeu, și în același timp să ceară mila lui Dumnezeu, pentru că, chiar și atunci când își respectă jurământul, ei nu încetează să încalce porunca lui Dumnezeu.

 Comentariu saccsiv:

[…]

Nu neg ca parintele Justin Parvu ar fi zis acum 17 ani despre Parintele Arsenie Boca ca e Sfant. Dar nu cred ca parintele Justin Parvu ar fi fost in veci de acord ca odata descoperite niste Sfinte Moaste, ele sa fie puse sub tarana.

Adica inca o data parintele Hariton Negrea dovedeste ceea ce multi su spus-o deja demult: cele mai memorabile momente ale sale sunt acelea in care tace …

Lasandu-l de o parte pe acest staret, sa dezvoltam oleaca o tema extrem de importanta.

Daca s-au descoperit intr-adevar Sfinte Moaste in mormantul parintelui Arsenie Boca de la Prislop, atunci DE CE SUNT INGROPATE?

Undeva este o minciuna sau o ticalosie.

Adica ori nu s-au descoperit Sfinte Moaste si atunci se minte ca s-ar fi descoperit.

Ori s-au descoperit si atunci este hula sa fie din nou ingropate. […]

         el said, on iunie 14, 2015 at 10:03 am

„si eu la vremea mea, in anii 98, l-am intrebat pe parintele Justin ce este cu parintele Arsenie Boca”______daca asta era parerea Parintelui Justin in anii 1998 e IRELEVANT ! e istorie …

Atunci Parintele avea altele de facut decat sa cerceteze viata unui RATACIT . IMPORTANT este ca NU ASTA a ramas pana la sfarsit parerea Parintelui Justin dupa cum marturisesc NU PUTINI din credinciosii care l-au vizitat si intrebat despre boca in ultimii ani si cu care Parintele Justin a fost mai putin decât REZERVAT fata de INSELATUL boca !!!!

Si VAI de TOTI cei care promoveaza pe toate caile, dupa mintea lor stricata INSELAREA boca aducand in sprijinul ei si vorbele Parintelui Justin luate SELECTIV cat sa aranjeze „evlavia” si parerea lor personala; aceia MARE OSANDA si-au agonisit INDIFERENT cine sunt ei; aceia nu mai au nevoie de alti dusmani fiind ei insii dusmanii lor si ai Adevarului ! […]

         andrei-d said, on iunie 14, 2015 at 12:39 pm

minciuni. Arsenie Boca a fost dezgropat de 3 ori, si nu au gasit moaste, ci altceva. Se minte cu nerusinare. Uite marturia lui Petru Vamvulescu, ucenicul parintelui ce spune incepand de la minutul 5:35….

saccsiv, cred ca trebuia adaugat si aceasta marturi, asa ar fi fost corect!

 

Apreciat de 1 persoană

Răspunde

         saccsiv said, on iunie 14, 2015 at 12:49 pm

andrei-d

Ce spune? Ca nu pot sa vad.

Apreciază

         andrei-d said, on iunie 14, 2015 at 1:03 pm

TRANSCRIPTUL [minutul 5:40-7:30]^[31]

„[…]dar trebuie sa nu ascundem inca un lucru cutremurator, parintele Arsenie a fost de 3 ori scos din mormant, prima data la 3 zile dupa ingropare fiindu-le frica la securisti sa nu invieze cum ii era frica lui Irod ca Iisus este Sfantul Ioan Botezatorul caruia ii taiase capul.

A doua oara l-au scos dupa 1 an fara explicatii, a treia oara la vreo 6 ani, intr-o imprejurare deosebita a iesit ca un izvor de apa din mormantul parintelui Arsenie care n-a putut fi oprit. Atunci s-a deschis mormantul si s-a scos apa din mormant cu galetile si s-a adunat in butoaie. Capacul de pe sicriu a fost gasit hâșnit intr-o parte si sfintele oase erau pline cu apa si noroi. Au fost spalate si asezate intr-un sicriu nou, de stejar, pe care eu l-am adus in spinare de la manastire pana la mormant. Trebuie sa va marturisesc ca in noaptea aceea parintele Arsenie m-a chemat tainic si pe mine ca sa fiu de fata, ca martor la dezgroparea lui care s-a facut in criptă la lumina lumanarilor si a lunii. Am baut apa scoasa din mormant si i-am sarutat sfintele oase si mai ales capul, care era inmiresmat si l-am tinut in mainile mele tremurand. Daca as fi putut l-as fi luat cu mine in san si l-as fi purtat pana la moarte. Pentru aceasta a trebuit sa scriu si marturia aceasta spre slava lui Dumnezeu si cinstea parintelui meu, Arsenie la care strig pe toate cararile vieții până la Judecată, pe care îl simt că mă ocrotește ca un înger^[32]…..”

Iată o fotografie foarte potrivită cu atmosfera descrisă mai sus:

Lumina lumânărilor, a lunii, băutura vrăjită din mormânt (zeamă de morți din loc cu lucrare demonică), miresme, tulburare cu tremurare, lipirea craniului de sân, în loc de a minții de Hristos, pentru a-și reveni din reverie. Cu adevărat o mărturie fantastică, vrednică de cel mai tare film senzațional cu vrăjitori și magie albă, dar nu științifică și nici duhovnicească. Se vede clar că martorul nu mergea pe două ci striga pe toate cărările, dar nu din cauza băuturii, ci din cauza înșelării și a stării grave de nălucire demonică în care era. Sărmanul de el: își închipuie că dacă nu se pocăiește de această stare de amăgire (în care a viețuit și idolul său), va putea să mai aibă răspuns bun la Înfricoșata Judecată, când și-a luat ca păzitor un înger căzut…

Și nu este singurul loc în care se spune despre aceasta:

„Trebuie să vă mărturisesc că în noaptea aceea părintele m-a chemat tainic și pe mine ca să fiu de față ca martor la dezgroparea lui care s-a făcut la lumina lumânării și a lunii. Am băut apa scoasă din mormânt, am sărutat sfintele oase și capul înmiresmat. L-am ținut în mâinile mele tremurând”, a mărturisit ucenicul părintelui Boca.

Citește mai mult pe RTV.NET: http://www.romaniatv.net/dezvaluiri-cutremuratoare-despre-parintele-arsenie-boca-ucenicul-lui-am-baut-apa-scoasa-din-morma_220707.html#ixzz3u9EcfdnV^[33]

Din păcate, după cum ați observat, iar avem de a face cu o legendă pe care victima este posibil, datorită înfierbântării, să o fi văzut prin imaginație într-o nălucire, datorită sugestiei hipnotice („Trebuie sa va marturisesc ca in noaptea aceea parintele Arsenie m-a chemat tainic si pe mine ca sa fiu de fata”) și băutului de apă vrăjită de puterile întunericului din acel loc. Ele au o mare putere hipnotică asupra celor ce sunt păcăliți să meargă acolo, datorită faptului că li se permite accesul în inimă prin mentalitatea (propovăduită de acolo în toată țara prin acel foc diavolesc aprins) de a căuta minuni cu orice chip, indiferent de credința mărturisită și de pocăința lipsită. Intervine și plăcerea de sine, și slava deșartă că omul devine un interesant pentru cei din jur, ca fiind un fel de favorit al Părintelui Arsenie Boca și al lui Dumnezeu lucrându-se prin el arătări, vise, semne și minuni.

Sărmanii oameni, dacă ar ști că se fac și pe ei de râs și pe Părintele Arsenie Boca, fiindcă minunile sunt semne clare de necredință…

Vedem cum ucenicii sfinției sale construiesc legende pe baza resturilor trupului Părintelui Arsenie Boca, montând cu iscusință, concomitent, și ideea că nu ar fi vrut să fie dezgropat, pentru a nu putea fi verificați, astfel că adevărul putrezirii sale rușinoase să nu iasă la iveală și să-i mai și construiască o imagine de smerit misionar și după moarte al lui Hristos:

De pilda, părintele a lăsat porunca sa nu fie venerat, ca nu cumva, in evlavia arătată lui, ‎sa-L uitam pe Hristos [ce bine ar fi fost ca toată viața să se fi purtat ca atare, și să și învețe așa (și prin scris și prin pictură) nu să dea numai o poruncă la moarte, ca să pară smerit, acum că tot nu mai avea cum să fie afectat în interesul său personal pământesc de aceasta. Pictura sfinției sale (reprezentându-se pe sine ca fiind Hristos)și modul afectat de a vorbi ucenicilor în restul vieții, în care se arată pe sine mare mijlocitor, inclusiv la Judecata de Apoi, ne arată lămurit că această poruncă de la sfârșit este un firav fulg de praf aruncat în ochi. Ce bine ar fi fost să fie un semn de pocăință publică. Dacă ar fi fost așa ar fi urmat și cererea de iertare cu lacrimi autentice că toată viața a centrat-o pe sine arătându-le toată rătăcirea în care i-a dus. – n.n.]. De aceea, maicile de la Prislop cer credincioșilor sa nu ia cu sine ‎nici așchii din cruce si nici țărâna de pe mormânt, spunând: „Nu luați nimic, oameni ‎buni. Fiți mulțumiți cu rugăciunea„ [nu de aceea, ci ca să nu fie nevoite să tot care pământ pe mormânt, cum pățesc părinții de la Sihăstria cu mormântul Părintelui Cleopa, acolo, însă, oamenii nefiind aduși de televiziune ci de Sfântul Duh – n.n.]. Cineva, însa, a încălcat porunca si, brusc, mașina cu ‎care venise la mănăstire a refuzat sa pornească. Degeaba a meșterit la ea. Abia când a ‎aruncat săculețul cu pamant, mașina a plecat, simplu, fără nici o problema

[scamatorii drăcești de doi lei sau zvonuri lansate ca să nu se ostenească maicile, construindu-i, în plus, și imaginea de mare Sfânt. Sunt atâția oameni ce iau pietricele sau pământ de la Sfintele Locuri, de la mormintele adevăraților Sfinți și nici unul nu a pățit așa ceva. Este mai cu moț Părintele Arsenie Boca? Numai în cazul Sfintelor Moaște se mai petrece așa, fiindcă ele nu pot fi înlocuite, pe când pământul da. În afară de aceasta, dacă toți ar lua pământ și s-ar descoperi ce îngrozitoare oase se găsesc acolo, toată industria de amăgire s-ar surpa și maicile și-ar pierde comândul lor. Dar poate ar avea o șansă să își găsească sufletele…

Dar, dacă este o minune adevărată, atunci Însuși Dumnezeu a arătat prin aceasta, bietului șofer amăgit, că nu trebuie să aibă evlavie la un înșelat ci să arunce cât mai departe de el săculețul blestemat și vrăjit, să nu pățească ceva mai rău prin atingerea cu el. – n.n.] .‎

‎[…]

Epilog in Rai

Puțin timp înaintea Revoluției din Decembrie 1989, părintele Arsenie Boca s-a mutat la ‎cele veșnice, întâlnindu-se cu „Tuca Babii”, așa cum a promis chiar el [deja autorul acestor rânduri se arată pe sine însuși văzător cu duhul când zice că Părintele Arsenie Boca s-a întâlnit cu moarta cea handicapată (pentru a înțelege vezi capitolul cu biciul lui Dumnezeu). De unde știe autorul acestor rânduri locul din veșnicie al lor? Dacă ea, fiindcă a nădăjduit într-un înșelat ca în Dumnezeu este despărțită de Hristos, la fel ca înșelătorul ei și se blestemă unul pe altul că au fost pricină unul altuia pentru osândă? Ea că l-a lăudat, el că i-a primit și încurajat lauda idolatră?

E adevărat că nici noi nu știm unde sunt ei acum și cum le este, fiindcă mai există la mijloc și minunata pocăință. Dar ucenicii Părintelui Arsenie Boca de ce nu gândesc așa și dau sentințe sforăitoare cu siguranță pe propria părere că preacuvioșia sa ar fi Sfânt când tocmai dialogul intermediat de Lucia Crima cu Tuca Babei îl arată pe el că se punea în locul lui Hristos și pe ea că îl privea ca pe Dumnezeu? – n.n.]

. Părintelui Daniil, ‎unul dintre cei din urma ucenici ai săi, astăzi paroh la biserica din Densuș, a apucat ‎sa-i mai spună, înainte de ieșirea sufletului din trup: «Pecetluit sa-mi fie mormântul, ‎pana la a doua venire a lui Hristos!». Aceste vorbe le-a auzit Lucia Chima, rostite in ‎‎1997, la Mânăstirea Prislop, chiar de ucenicul sfântului.

[când deja rămășițele putrede ale Părintelui Arsenie Boca fuseseră dezgropate a treia oară (primele două ori de securiști, la trei zile și la un an, iar a treia oară la 6 ani de la îngropare) chiar de ucenici și au văzut cu groază ce oase negre și îngrozitoare erau. De aceea au și inventat această vorbă imediat după deshumare (1989+6= 1995) ca să își găsească scăparea. Acesta este și motivul pentru care ucenița îndrăgostită și ahtiată de Părintele Arsenie Boca, ce sorbea cu nesaț fiecare informație despre sfinția sa, află de această vorbă de abia în 1997. Vă dați seama ce vicleșug? Nu se poate ca tocmai ucenicul Părintelui Arsenie Boca să nu fi fost de față la deshumare. Dacă era vorba aceasta a Părintelui Arsenie Boca, de ce nu a ascultat-o și totuși l-a deshumat? Iar dacă a vrut să nu-l asculte tocmai din dragoste pentru sfinția sa și din dorința de a-i dovedi sfințenia prin descoperirea eventualelor sfinte moaște (pentru a fi cinstit mai mult, trecând prin mica necinstire a ascultării) de ce nu le-a arătat la tot poporul, sau de ce nu a mărturisit măcar că sunt, cum a făcut Părintele Petru Vamvulescu. Dacă Părintele Justin Pârvu a fost informat că sunt sfinte moaște (cum jură starețul de la Petru Vodă), înseamnă că a fost dezgropat, deci sau nu a avut această vorbă Părintele Arsenie Boca sau nu a fost ascultat. Dar la cât de înfierbântați sunt, precis ucenicii sfinției sale le-ar fi arătat la toată lumea ca să-i convingă și să forțeze Sfântul Sinod pentru canonizarea lui. Vădit este că fie porunca Părintelui Arsenie Boca de a nu fi dezgropat, fie prezența unor așa zise sfinte moaște, fie amândouă sunt minciuni. Și aici se contrazic ucenicii în mod cameleonic, făcându-se de râs, ca să fie pe placul tuturor, ca în Sfânta Evanghelie: Mat 26:60 Și n-au găsit, deși veniseră mulți martori mincinoși. – n.n.]

Testamentul verbal al părintelui ‎Boca ii amână acestuia sanctificarea, atât de dorita-n Ardeal, acolo unde oamenii sunt ‎convinși ca, daca rămășițele sale ar fi deshumate, ele ar fi găsite întregi, frumos ‎mirositoare si neputrezite, certitudine vie a sfințeniei lui.

[dimpotrivă, i-o precipită fiindcă oamenii nu știu ce oase negre (certitudine moartă a amăgirii lui) ar găsi, dacă nu cumva le vor înlocui ucenicii cu Sfinte Moaște de la altcineva, pentru a fi rătăcirea deplină, cum a făcut Constantin Copronim cu Sfintele Moaște ale Sfintei Marii Mucenițe Eufimia, spre a înșela mulțimile și a le convinge după credința lui rătăcită

Deci, trecînd mulți ani și schimbîndu-se mulți împărați, iar Sinoadele Sfinților Părinți a toată lumea, al V-lea și al VI-lea sfîrșindu-se, a venit ca împărat al Constantinopolului Leon Isaurul, cel cu nume și obicei de fiară. Acela a început a tulbura Biserica lui Dumnezeu cu eresul luptării de icoane, numind sfintele icoane idoli; iar către cei de un gînd cu el, zicea: „Iată acestea sînt de care zice proorocul: Ochi au și nu văd, urechi au și nu aud, gură au și nu vorbesc…”. Împăratului Leon i se împotrivea Preasfințitul Patriarh Ghermano, însă acesta l-a izgonit cu necinste din scaun și în locul lui a rînduit pe un eretic de un gînd cu dînsul. Asemenea a izgonit și pe ceilalți arhierei dreptcredincioși; iar pe cei ce nu se învoiau la ereticia lui, batjocorindu-i, i-a izgonit. El hulea nu numai sfintele icoane, ci și împotriva moaștelor sfinților lătra ca un cîine cu neînfrînată limbă, defăimîndu-le cu totul.

Deci, văzînd și auzind de minunile ce se făceau de sfintele moaște ale Sfintei și Marii Mucenițe Eufimia, i se rupeau rărunchii de zavistie, dar nu îndrăznea să facă ceva rău moaștelor, temîndu-se de ridicarea și de tulburarea poporului. Însă a aflat un meșteșug ca acesta: s-a dus în ascuns cu cei de un gînd ai săi în biserica Sfintei Eufimia și a descoperit mormîntul ei, pe care perșii nu l-au putut descoperi, pentru că Domnul Hristos a lăsat să se atingă mîinile credincioșilor și ale celor răucredincioși de cinstitele moaște ale miresei Sale, dar le-a păzit neatinse de mîinile necredincioșilor păgîni. Perșii greșeau în neștiința lor, iar creștinii cei răucredincioși, știind, îndrăzneau. De aceea au fost lăsați spre mai marea osîndă a lor, ca să necinstească pe acea sfîntă.

Împăratul Leon, descoperind mormîntul, a scos de acolo racla cea de lemn în care erau nestricate moaștele cele făcătoare de minuni ale Sfintei Eufimia, iar în locul acelora a băgat în mormîntul cel de piatră niște oase putrede și puturoase, pe care le pregătise înadins și, acoperindu-le iarăși cu lespedea, s-a dus. El a luat tîlhărește acele sfinte moaște și le-au pus într-o cameră din palatul împărătesc. Surorile împăratului și cu fiicele sale, tăinuindu-se de el, mergeau la sfintele moaște și le cădeau cu miruri și le aprindeau lumînări, cinstindu-le cu osîrdie și închinîndu-se cu dragoste. Dar răucredinciosul împărat, înștiințîndu-se degrabă despre aceasta, îndată a luat racla cu sfintele moaște și, noaptea, a aruncat-o în mare.

A doua zi, strîngînd adunare din cei răucredincioși, ocăra la arătare pe poporul cel dreptcredincios, hulind și defăimînd moaștele sfintei marii mucenițe, zicînd: „O, oameni nebuni, mergeți și vedeți înșelăciunea cu care vă înșelați, spunînd că sînt nestricăcioase și făcătoare de minuni moaștele prealăudatei Eufimia; descoperiți mormîntul și vedeți dacă cele ce spun ei sînt adevărate!” Deci, îndată a trimis pe oamenii săi ca să descopere mormîntul și tot poporul a văzut oasele cele putrede și puturoase. Drept aceea ereticii au început a rîde și a batjocori pe cei dreptcredincioși, numindu-i închinători de oase puturoase, iar dreptcredincioșii, minunîndu-se de un lucru neașteptat ca acela, nu știau ce se întîmplase. Deci, s-au umplut de rușine și de jale.

Atunci, mulți socoteau că toate minunile sfintei nu sînt adevărate; de aceea, scuipînd oasele acelea puturoase, le-au aruncat afară. Asemenea și mormîntul acela de marmură l-au scos afară și biserica au prefăcut-o într-o pustie urîtă, căci au necinstit-o cu fel de fel de necurății. Biserica aceea era astfel ca o peșteră goală sau ca ocol de animale; încă și mai rea, pentru că toate spurcăciunile și necurățiile se puteau face acolo. Astfel, fierarii își făcuseră înăuntrul bisericii cuptoare de fierărie și lucrau într-însa meșteșugurile lor. Și, unde mai înainte se auzea glas de cîntări dumnezeiești, acum ieșea de acolo sunetul ciocanelor care băteau fierul pe nicovală și se auzeau cîntece necuviincioase, cuvinte spurcate și ceartă între oamenii fără de rînduială.

Astfel petreceau acei meșteri în acea biserică pustiită, cu femeile și cu copiii lor. Iar în Sfîntul Altar, ca într-un loc ascuns, își aveau locul unde își făceau nevoile trupești. Dumnezeu a răbdat îndelung acele fapte rele omenești, care spurcau pînă într-atît sfințenia Lui, pînă ce pe cei răi, rău i-a pierdut și iarăși a ridicat semnul credinței, adică crucea, curățind și sfințind locul Său, pe care l-a făcut iarăși sălășluire a slavei Sale.^[34]

Ucenicilor Părintelui Arsenie Boca le-ar putea da ideea să scoată de acolo oasele putrede și puturoase ale sfinției sale și să le înlocuiască cu Sfinte Moaște, același duh mincinos ce l-a condus pe Leon Isaurul, iar Dumnezeu chiar să îngăduie aceasta până va birui dreapta credință și dreapta pocăință din nou, pentru ca noi Ortodocși să nu mai punem preț pe minuni, ci doar pe mărturisirea Adevărului și astfel să ne mântuim. – n.n.]

„Dar nici nu cred ca mai este ‎nevoie de așa ceva”, spune Lucia Chima. „Părintele a trimis atâtea semne minunate de ‎pe lumea cealaltă, încât se bucura de desfătarea cea fără de sfârșit a Raiului!” [vedeți ce rătăcire? Nici nu mai spune că ea crede că Părintele Arsenie Boca e în desfătarea Raiului, ci deja decretează – n.n.] In cei 11 ‎ani scurși de la moartea sa, țăranii din Sinea Noua au aflat o mulțime de lucruri ‎uimitoare, petrecute după moartea părintelui. Însa cel mai prețios si minunat mesaj pe ‎care femeia credincioasa, Lucia, l-a primit de pe lumea cealaltă, a fost un vis in care ‎părintele Arsenie a venit sa-i vorbească numai si numai ei [vedeți ce încântare de sine! Să stea de vorbă singură cu un bărbat cu ochii atât… de albaștri, și pe deasupra să fie și celebrul Sfânt al Ardealului, cel mai mare Sfânt al tuturor timpurilor, numai cu ea! Ca să afle apoi în scris toată lumea de cine este ea, una din cercetatele prin vis de Părintele Arsenie Boca! – n.n.]

. Tocmai se întorsese dintr-un ‎pelerinaj la mormântul părintelui si se simțea istovita, pana aproape de căpătui puterilor. ‎In aceeași noapte, părintele Arsenie i s-a arătat in vis si i-a spus: «Prislopul si mormântul ‎meu sunt departe de tine. Tu mă poți găsi oricând ai nevoie de mine in bisericuța de ‎lemn de lângă casa ta, chiar in stânga altarului, la strana. Este un loc ales, ce a găzduit o ‎mare trăire duhovniceasca. Sa îngrijești biserica, sa o îmbraci, sa o împodobești, după puterile tale, ‎căci face parte din mântuirea sufletului tau…». [Dar ce mesaj îi transmite duhul ce la înșelat pe acesta?

Siguranța de sine că dacă va îngriji de o biserică nu mai are nevoie de paza minții de gânduri, lucrarea pocăinței, neîncrederea în sine, nebizuirea de sine, umilirea de sine cu simțirea nevredniciei și a străpungerii inimii, coborârea minții în fundul iadului pentru a se vedea că este cea mai păcătoasă și mai amăgită care nu numai că nu e vrednică să vadă minuni, dar nici măcar că nu e vrednică să fie numită om. Diavolul îi abate mintea de la toată acea lucrare ce ne învață pe noi cunoașterea neputinței proprii și tăriei ajutorului dumnezeiesc, care este sinteza a oricărei virtuți. Ce mesaj diavolesc: îmbracă, îngrijește, împodobește biserica, dar nu pe cea în care poți găsi pe Hristos, ci pe mine Părintele Arsenie Boca, și… cam atât. Restul amănunte, ca să nu pară chiar simplu de tot.

Dar Hristos nu S-a întrupat pentru așa ceva. El S-a răstignit pentru ca noi să împodobim preotul minte, inima altar și ca să jertfim voința, tămâind templul Sfântului Duh al trupului nostru cu rugăciunea. El nu S-a pogorât pe pământ pentru ziduri, ziduri, ziduri, cum este mesajul modern, atât de plictisitor și păgubitor, la care se vede că unul dintre ctitorii de frunte este tocmai duhul ce l-a păcălit pe Părintele Arsenie Boca și îi amăgește și pe ucenicii lui tot prin vise și vedenii – n.n.]

Din acea zi, Lucia Chima a devenit ‎binefăcătoarea acelui lăcaș, dând ascultare încă o data învățătorului ei. De cate ori simte ‎nevoia sa stea de vorba cu marele duhovnic, urca cei câțiva pași, in deal, descuie ‎bisericuța si se așează într-o strana. In singurătatea liniștita a acelui loc [nu simțea nevoia să stea de vorbă cu Hristos prin rugăciune – n.n.], de unde se vede ‎toata valea pârâului Sinea, ea se întâlnește cu sufletul părintelui si își amintește de ‎fiecare data vorbele pe care i le-a spus la ultima lor întâlnire: «Un sfânt se cunoaște abia ‎după trecerea timpului. Cu cat se adaugă mai mulți ani după mutarea sa pe lumea ‎cealaltă si cu cat este mai îndepărtată amintirea lui pe lumea aceasta, cu atât va veni ‎lumea spre el mai mult, daca a fost cu adevărat un slujitor al lui Dumnezeu» [adică meditează la mândria sfinției sale, crezând că este sfințenie, molipsindu-se și ea, prin centrarea pe arseniolatrie, fiindcă ideea despre Sfânt i-a spus-o în contextul „pelerinajului” istovitor de la Prislop, unde oamenii se adună tot mai mulți sub impactul televizorului și a minunilor drăcești. Vedeți? Ea nu se liniștea prin rugăciunea „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătoasa!” cum sunt datori toți Ortodocșii, ci prin meditarea la… Părintele Arsenie Boca ca Sfânt. Observați ce lucrare lăuntrică cumplită a învățat-o să facă vicleanul drac? Dimpotrivă unii Sfinți autentici sunt părăsiți cu trecerea timpului, datorită răcirii noastre. Asta înseamnă că le-a scăzut sfințenia. Iar unor îndrăciți le crește popularitatea după moarte, asta înseamnă că sunt Sfinți? E Sfânt Lenin? E Sfânt Mohamed? Învățături mincinoase în numele unui om stăpânit toată viața de tatăl minciunii– n.n.] .‎

Intr-o bisericuța de lemn, ascunsa pe un deal in inima Tarii Făgărașului, Lucia Chima se ‎întâlnește in fiecare zi ce i-a mai rămas de trăit cu preasfântul părinte Arsenie Boca [dorința ei era să trăiască zilnic cu Părintele Arsenie Boca, dându-și întâlniri cu el, nu să devină mireasa lui Hristos. Vedeți unde duce rătăcirea? Singura Preasfântă în Sfânta Biserică Ortodoxă este Maica Domnului. Părintele Arsenie Boca este oare la același nivel cu Ea? Cărui Sfânt i-a zis Sfânta Biserică vreodată preasfânt? Nici măcar Sfântului și Marelui Prooroc Ioan înaintemergătorul și Botezătorul Domnului. Este sfinția sa mai mare că Sfântul Ioan Botezătorul, numit de Mântuitorul Mat 11:11 Adevărat zic vouă: Nu s-a ridicat între cei născuți din femei unul mai mare decât Ioan Botezătorul;… afară de Părintele Arsenie Boca adaugă ucenicii preacuvioșiei sale, hulindu-L pe Hristos că este mincinos în mintea lor clătinată și întunecată de patima Prislopului. Să nu fie o hulă ca aceasta în inima, mintea și limba vreunui Ortodox în veac! – n.n.], căci ‎sufletul părintelui a rămas acasă, pe meleagurile unde si-a început slujirea Celui de Sus. ‎La capătul timpurilor, Ardealul se va muta in Rai, pentru a-l urma pe părintele Arsenie ‎in veșnicie… ‎^[35][acum nu se mai înalță la cer numai Hristos, Maica Domnului, Ilie și Enoh. Pe lângă Părintele Arsenie Boca se înalță tot Ardealul… vedeți că oamenii primesc rătăcirea celui lingușit de ei, din interes personal? Așa se lingușesc mai eficient pe ei înșiși, că sunt și ei sfinți prin contaminare, amețindu-și conștiința ce-i mustră pentru mândrie cu ideea că ei nu se slăvesc în deșert ci cinstesc pe omul lui Dumnezeu? Noi știam că la capătul timpului tot Mat 24:35 Cerul și pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece. Iar îl hulesc ucenicii Părintelui Arsenie Boca pe Hristos că este mincinos, zicând că tot cerul și pământul vor trece, doar Ardealul nu va trece, ci va merge în rai. Să nu fie astfel de hule în veac! Înțelegeți ce pregătire deficitară, ce înțelegere îngustată și ce hipnoză magnetică pentru mintea au adepții pictorului de la Drăgănescu? Vedeți roadele preacuvioșiei sale? Mat 7:18 Nu poate pom bun să facă roade rele, nici pom rău să facă roade bune.19 Iar orice pom care nu face roadă bună se taie și se aruncă în foc. – n.n.]

Trebuie să nu ascundem un alt lucru cutremurător: Părintele Arsenie a ‎fost scos de trei ori din mormânt. Prima dată, la trei zile de la îngropare, ‎fiindu-le frică la securiști să nu învieze, cum îi era frică lui Irod. A doua ‎oară l-au scos după un an, fără explicații, iar a treia oară acum vreo ‎șase ani. Atunci a ieșit un izvor de apă din mormântul Părintelui Arsenie, ‎care n-a putut fi oprit. Atunci s-a scos apă din mormânt cu gălețile și s-a ‎adunat în butoaie. Capacul de sicriu a fost găsit dat într-o parte, iar ‎oasele pline cu apă și noroi. Au fost spălate și așezate într-un sicriu nou, ‎din stejar. Am sărutat sfintele oase și mai ales capul, care era ‎înmiresmat” .‎^[36] [Să nu uităm că sursa este tot Părintele Petru Vamvulescu. Toate aceste mărturii converg la același fermecat. Nu sunt nici măcar doi martori mincinoși care să confirme același lucru ‎– n.n.] ‎

Haideți să vedem cu au fost, însă, în realitate lucrurile:

În postul Sfinților Apostoli, în 2014 eram la rând la spovedit la mănăstire la Sfântul ‎Ioan. Dintr-o dată îl văd pe Înaltpreasfințitul Pimen prin curte și-l întreb: ‎‎,,Înaltpreasfințite, ce părere aveți despre fenomenul acesta cu Arsenie Boca? “ ‎Înaltul spune: ,,Măi, îți spun, dar știi să taci? “. I-am spus că-mi pare rău, dar eu nu ‎pot să tac. Mai ales dacă este vorba despre o rătăcire, de ce să tac? […]I-am spus: ‎Nu cumva, Înaltpreasfințite se cam ocupa cu vrăjitoria? Eu cam așa am văzut prin ‎cărți. Înaltul îmi spune: ,,Măi, văd că știi”. Îmi spune: ,,Uită-te la el, uite ce ochi ‎vicleni are în fotografiile lui”.‎

Înaltpreasfințitul spune că atunci când era la Neamț călugăr era un călugăr în ‎mănăstire care aducea mereu de la Arsenie Boca cărți de hipnoză. Asta e mărturia ‎Înaltpreasfințitului Pimen. Se cam leagă cu ce spune părintele Antim de la Bistrița ‎că a găsit la Sâmbăta călugărul acela. Cam așa e. Iată cum mărturia din diferite părți ‎a persoanelor care nu se cunoșteau, plus din cărțile lui arată clar că avea astfel de ‎practici. Cum spunea și părintele meu duhovnic că l-a cunoscut personal și a zis că ‎este un mare psiholog. Părintele Teofil Părăian, am o filmare cu el într-o excursie și ‎tot așa spunea că lumea îl lua că-I sfânt, dar avea psihologie într-însul, nu glumă și ‎se vede după cum lucra. Avea o psihologie și o tehnică de a te îmbolmoji de cap. ‎Asta o spune și părintele Arsenie Papacioc. Și pe el a încercat să-l îmbolmojească, ‎punem caseta care este pe internet, dar (părintele Arsenie spune) eram un băiat citit ‎nu așa și a crezut că merge cum crede el. Multe mărturii arată felul cum lucra cu ‎oamenii acest Arsenie Boca. Apoi, îmi spune părintele Antim când a fost cu ‎filmarea aceea pe internet: ,,Băi, știi că în urmă cu șapte ani Arsenie Boca a fost ‎dezgropat? Au găsit acolo în mormânt oase de mort, de culoarea pământului. Era ‎mormântul plin cu apă. Au luat apă din mormânt, s-o pună în agheasmă s-o facă ‎mai vindecătoare, făcătoare de minuni”. Am auzit această informație de la părintele ‎Antim, dar am zis că mai trebuie probat.‎

Merge astă toamnă prin septembrie, fiica mea la Cluj Napoca la examen la ‎facultate. Este cazată o săptămână la mănăstire la Florești și aici, știind că are ‎examene, o maică de acolo îi spune: ,,Fă acatistul lui Arsenie Boca și uite, îți dau ‎niște apă din mormântul lui Arsenie Boca”. De unde ai dumneata apă din ‎mormânt?, a întrebat-o fata mea. E clar că a fost dezgropat. În luna noiembrie, ‎înainte de începerea postului mă întâlnesc la mănăstire la Alexandru Vlahuță în ‎Vaslui cu părintele Calistrat. El m-a criticat că nu i-a plăcut că m-am băgat în ‎chestiunea aceasta și din discuții cu dânsul i-am spus: ,,Părinte, dar știi dumneata ‎că Arsenie Boca a fost dezgropat?” Și el a zis: ,,Știu că a fost dezgropat. Și n-au ‎găsit acolo moaște sau oseminte de sfânt”. Dar bine, bine părinte, dar de ce era ‎mormântul plin cu apă? Și mi-a zis: ,,Era toamna și ploua și de asta era plin cu ‎apă”.‎

Încă o mărturie a unei domnișoare profesoară din Bârlad care îmi spune același ‎lucru. A primit și ea de la o maică, de la Prislop apă din mormântul lui Arsenie ‎Boca. Fiica mea a avut niște discuții contradictorii cu părintele Ciprian Negreanu de ‎la Cluj care are pus și portretul lui Boca în biserică și al lui Argatu în altar și a spus: ‎‎,,Părinte Ciprian, știi că mormântul lui Arsenie Boca a fost dezgropat? Și știi că n-‎au găsit moaște de sfânt?’’. A zis că știe, dar are o evlavie personală față de el [vedeți câți martori care spun că nu are sfinte moaște? Unii chiar dintre ucenicii și îndrăgitorii lui. Această mărturie diferă și prin numărul martorilor de mărturia mincinoasă că ar avea sfinte moaște, un zvon lansat de un singur preot fermecat. Vocea lui este preluată ca un disc stricat și citatul din el este repetat prin multiplicare de toate site-urile proBoca și de mass-media. Așadar este o singură sursă amăgită și multiplicată (spre deosebire de mulții martori diferiți, aduși ca arătători ai adevărului, unii chiar dintre ucenicii Părintelui Arsenie Boca). Această păcăleală a preluat-o în trecut (imediat după lansare, în 1998), chiar și Părintele Justin Pârvu, dezinformat de unii din ucenicii sfinției sale (ca și în alte probleme). Spre sfârșitul vieții, din fericire pentru el, s-a dezis atât de acele probleme, cât și de această minciună:

Apoi l-am întrebat o problemă care mă frământa demult, o întrebare pe care până acum m-am ferit să i-o pun în mod tranșant de teama posibilelor reacții dure – până unde putem merge cu lupta împotriva actualelor cipuri din actele noaste de identitate? Și l-am întrebat mult mai concret. Relatez întocmai. „Părinte, știți problema cardurilor de sănătate, ele nu au intrat încă în vigoare. Dar ele vor fi pe viitor totuși obligatorii. Vă întreb: ce să facă o mamă care are un copil bolnav în stare critică și este necesară o intervenție chirurgicală, pentru că altfel ar muri? Ca să îl opereze va trebui internat, ca să îl interneze, are nevoie de cardul de sănătate cu cip. Ce sa facă mama? Să își interneze copilul sau să îl lase să moară? Părintele foarte grav a răspuns, ridicând din mâini în semn a protest: „Nu, să nu îl lase să moară. Eu nu îmi pot asuma această decizie. Nu trebuie ajuns nici la extreme. Acest cip nu e pecetea, nu e lepădare…^[37]

„si eu la vremea mea, in anii 98, l-am intrebat pe parintele Justin ce este cu parintele Arsenie Boca” daca asta era parerea Parintelui Justin in anii 1998 e IRELEVANT ! e istorie …

Atunci Parintele avea altele de facut decat sa cerceteze viata unui RATACIT . IMPORTANT este ca NU ASTA a ramas pana la sfarsit parerea Parintelui Justin dupa cum marturisesc NU PUTINI din credinciosii care l-au vizitat si intrebat despre boca in ultimii ani si cu care Parintele Justin a fost mai putin decât REZERVAT fata de INSELATUL boca !!!!^[38]

Aceasta este mărturia unui om cam înfierbântat în respingerea sa față de Părintele Arsenie Boca, probabil exasperat de reclama zgomotoasă și năucitoare ce i se face unui om ce abate pe atât de mulți de la Ortodoxie.

Dar nu este singura sursă. Iată ce spune despre aceasta Părintele Iachint, ucenicul Părintelui Cleopa, care tratează problema cu mai mult echilibru și chiar cu îngăduință față de Părintele Arsenie Boca:

Așadar, trebuie să fim cu luare aminte, să iubim și să mărturisim în Adevărul lui Dumnezeu. Părintele Arsenie Boca, care a cunoscut moștenirea neamului nostru și în dorință de mântuire a spus: „Nu plecați din țară, că țara noastră are destinul ei și va da cei mai mulți mucenici” nu se bucură când îi îndreptățim lucrarea pe care a făcut-o în părere, pentru că vede cum se pervertește duhul ortodocșilor prin aceasta. Nu se bucură să fie canonizat, vede primejdia, aceasta ar însemna recunoașterea lui Francisc de Assisi, pictat de el în biserica Drăgănescu, ca fiind sfânt și deschidere spre a fi acceptați sfinți și alții cu alte erezii. Părintele paroh de la biserica Drăgănescu l-ar putea ajuta nu îndreptățindu-i căderea cu „darul profeției”, nu pervertindu-și conștiința lui și a aproapelui, ci mărturisind adevărul cel izbăvitor de toată înșelăciunea și aducător de libertate. Părintele Arsenie dacă ar putea acum și-ar repara greșelile, ar da jos de pe pereții bisericii pe Francisc și inovațiile lui. Nu se bucură Părintele Arsenie Boca de cei care într-o iubire oarecare, în părere, în slavă deșartă de neam, în dorința de a se lăuda cu cineva caută să-l scoată sfânt și defaimă pe părinții ai căror conștiință este conștiința Bisericii, precum Părintele Arsenie Papacioc, Părintele Dumitru Stăniloae, Părintele Cleopa, Părintele Ioanichie Bălan, Părintele Adrian Făgețeanu și alții, care l-au cunoscut și, întrebați fiind, și-au mărturisit într-un fel sau altul reținerea și dorința lor de a fi și noi reținuți cu privire la canonizarea lui. Nu se bucură Părintele Arsenie Boca când vede că cei care îl laudă își pervertesc conștiința, pierd cugetul Bisericii, prin afirmații de genul: „Conștiința Bisericii suntem noi, mulțimea de credincioși care îl cinstim ca sfânt. Pictarea lui Francisc de Assisi nu anulează valoarea operei lui. Acestea trebuiesc judecate în contextul istoriei. Francisc de Assisi postea, nu era așa de rătăcit, nu a fost condamnat de nici un Sinod Ecumenic. Și alți sfinți au avut greșeli dogmatice, de exemplu: Sfântul Grigorie de Nyssa credea în apocatastază” și altele ca acestea. Judecata Părinților duhovnicești, făcută cu mintea lui Hristos (I Cor. 2, 15-16), nu poate fi „demontată” cu „documente” și nu pot fi învinuiți de patimi, de invidie, nu poate fi încheiată judecarea lor cu cuvintele Părintelui Arsenie Boca „Oamenii îți iartă orice, dar nu și să le-o iei cu un pas înainte”. Sigur că ei au știut mai mult, nu au spus tot, văzând pervertirea cugetului ortodox al multora prin canonizarea Părintelui Arsenie Boca, cu durere au spus ce au spus. E drept că și unii părinți duhovnicești, care umblă cu duhul, de care nu se mai poate apropia diavolul că este ars, se pot înșela încrezându-se în oamenii pentru care îi doare. E destul aici să amintim de Sfinții Epifanie și Chiril al Alexandriei, care în Sinoade au biruit cu Duhul lui Dumnezeu, dar de Teofil Patriarhul Alexandriei au fost o vreme amăgiți și-l socoteau eretic pe Sfântul Ioan Gură de Aur^[39]. Acești Părinți ai noștri care s-au pronunțat, când au fost întrebați, cu privire la Părintele Arsenie Boca nu sunt asemenea lui Teofil. Nici Părintele Arsenie Boca nu este asemenea Sfântului Ioan Gură de Aur nevinovat; la el erezia stă pictată pe peretele bisericii. Sfântul Epifanie, văzător cu duhul, s-a încrezut în Patriarhul Teofil, nu a mai judecat cu duhul, și s-a înșelat. Asemenea Sfântului Epifanie, Părintele Iustin Pârvu, văzător cu duhul fiind, dorind slava Părintelui Arsenie Boca, nu a mai judecat cu duhul lucrarea lui și a afirmat: „Socotim că frumusețea artei scrise și pictate de Părintele Arsenie Boca este de toată vrednicia… Rolul mare pe care l-a avut Părintele Arsenie Boca, ca trimis a lui Dumnezeu, este tocmai această mare lucrare de o deosebită adâncime duhovnicească pe care el a lăsat-o, iar noi, ca urmași ai lui trebuie să ne hrănim dintr-însa și să ne ostenim cu toată râvna să o ducem mai departe ca binecuvântare pentru nepoții și strănepoții noștri. Aceasta a fost și este misiunea Părintelui Arsenie Boca, și el nu e mic înaintea lui Dumnezeu… Vrăjmașul urlă la mormântul Părintelui”^[40].

Acum, cum se împacă cuvântul Părintelui Iustin „De nu ne vom păzi Ortodoxia ne vom pierde și neamul” cu cele scrise mai sus? Dacă am urma Părintelui Arsenie Boca, dacă am picta în bisericile noastre „sfinții” ereticilor cum ar fi cu Ortodoxia noastră?

Iată, nu e de mirare, am arătat la început că și Sfântul Apostol Petru dorind un „bine” Mântuitorului s-a înșelat. […]

Nu i se poate îndreptăți înșelarea Părintelui Arsenie Boca cu părerea unora că: „Și Sfântul Grigorie de Nyssa credea în apocatastază și alți Sfinți au avut greșeli dogmatice”. Înalt Prea Sfințitul Hierotheos Vlachos, cunoscător al operelor Sfinților Părinți, ne arată că nu poate fi vorba de înțelegere eretică la Sfinți, cunoștința lui Hristos fiind cunoștința lor.

„Sunt unii, zice, care susțin că se află chiar și la Sfinții Părinți unele deosebiri, chiar în probleme dogmatice. Însă acest lucru nu este adevărat. Doar cel ce cercetează lucrurile la suprafață vede deosebiri”^[41].

Cei ce cercetează la suprafață și Părintelui Cleopa i-au găsit greșeli și-și îndreptățesc rătăcirea. Aceasta este arătată ca fiind cea mai mare, Părintele predicând ortodocșilor în biserică, a zis: ,,Noi toți mărturisim ,,o credință, un Domn, un botez”, însă datorită mândriei și începătorilor de eresuri, care au schimbat învățătura de credință ortodoxă, apostolică, cu dogme noi după mintea lor, precum și din cauza păcatelor noastre ale tuturor, au apărut în ultimele secole mai multe Biserici creștine – două apostolice – cea Ortodoxă și cea Catolică și trei fără succesiune apostolică: protestantă, reformată și anglicană.”^[42]. Părintele nu a spus că sunt într-adevăr două Biserici cu succesiune apostolică, precum înțeleg unii, ci că „au apărut” în înțelegerea unora ca fiind așa. Mai întâi a arătat că nu de la Dumnezeu sunt, a enumerat motivele pentru care au apărut așa. În alt loc zice: „Dacă un ortodox trece la catolici își pierde sufletul”^[43].

Cel mai clar înțelegerea sfinției sale este exprimată în răspunsul pe care îl dă la întrebarea: ,,Oare despărțirea Bisericii apusene de cea răsăriteană nu a dus la ruperea unității Bisericii?” Răspunsul său este conform cu Învățătura de credință Ortodoxă.

,,Despărțirea, zice, n-a atins unitatea Bisericii; pentru că această unitate nu se poate destrăma niciodată, oricare ar fi numărul și calitatea ereticilor care se smulg de la sânul Bisericii. Ereziile și schismele, oricât de multe și de mari ar fi ele, nu pot împărți Biserica cea una, pentru că ea stă strâns unită cu Capul ei, care este Iisus Hristos. Unitatea Bisericii este mai presus de fire și ea nu poate fi zdruncinată de nimeni^[44], căci Mântuitorul a zis lui Petru: ,,… pe această piatră voi zidi Biserica Mea și porțile iadului nu o vor birui pe dânsa” (Matei 16, 18). Porțile iadului după mărturia Sfântului Atanasie cel Mare, sunt gurile ereticilor, care niciodată nu vor putea să biruiască Biserica lui Hristos cea dreptslăvitoare”^[45].

Iată că, din păcate, cu Părintele Arsenie Boca lucrurile nu stau tot așa. Preasfințitul Daniil Stoenescu, un „ucenic” al Părintelui Arsenie Boca înțelege într-un fel că viața Părintelui „nu poate fi nicidecum scrisă și tâlcuită magistral după dosarele de la CNSAS, ci mai degrabă din rodul lucrării sale în sufletele oamenilor”^[46]. Iar cei uniți cu Dumnezeu, precum Sfântul Ignatie Briancianinov, găsesc acest rod ca fiind înșelător în cei ce iau de bună toată „opera” lui.^[47]

Chiar dacă starețul de la Petru Vodă poate reda sub jurământ ideea greșită a Părintelui Justin Pârvu, el nu spune nimic de pocăința bătrânului, probabil necunoscând-o. Dar aceasta nu este o mărturie în plus, de la altcineva, ci repetarea aceluiași zvon. Chiar și nevoia pe care o resimte starețul de a o reda sub jurământ arată că este o afirmație aflată evident sub îndoială și că însuși sfinția sa este în ispita de a-i convinge pe oameni cu orice preț (chiar și al călcării cuvântului Sfintei Evanghelii ce nu ne lasă să jurăm, fără să i-o ceară nimeni). Să ajungă un ieromonah Ortodox să facă aceasta, înseamnă că o idee pătimașă i-a capturat mintea și nu mai este atent, greșind. Nu înseamnă că trebuie să-l hulim pentru aceasta. Toți ne putem aprinde când e vorba de ceva drag. Și ce poate fi mai drag decât credința? – n.n.].‎

Păi măi frate dragă și le spun tuturor călugărilor ucenicilor lui: ,,Supuneți-vă ‎evlavia voastră personală testului învățăturii Bisericii”. Pentru că așa au apărut ‎schisme și secte în Biserică de-a lungul timpului, impunându-și unii în Biserică pe ‎ei, evlavia lor personală, împotriva învățăturii Bisericii. Îmi spunea părintele ‎Antim, după aceea la telefon că și la Cașin părintele Serafim dădea apă din ‎mormântul lui Arsenie Boca. Sunt multe mărturii care arată clar că acest Arsenie ‎Boca a fost dezgropat. Întreb și eu de ce l-au dezgropat, dacă spun ucenicii că a ‎lăsat testament să nu fie dezgropat până la a doua venire [și spun aceasta exact imediat după ce l-au dezgropat – n.n.]? Ce voiau? Să facă bani ‎mai mulți? Apoi de ce mint oamenii? Apoi, să iei apă din mormânt de la oasele ‎mortului și să pui în agheasmă[…] e caz de psihiatrie deja [noi am zice că este mai grav: lepădare de credință în ierurgiile Sfintei Biserici. Iar ce se întâmplă acolo ‎seamănă a escrocherie. Adică ai văzut în mormânt că nu sunt moaște de sfânt și ‎totuși trageți doba în continuare cu Sfântul Ardealului.‎^[48]

Televiziunile reprezintă principalul mijloc de manipulare a ‎românilor. Cu ajutorul tembeliziunii, oamenii nu mai gândesc, ‎sunt manipulați sentimental, nu mai citesc, se răzvrătesc ‎împotriva a tot ce este sfânt, nu se mai roagă etc. Analiștii de pe ‎ecrane, sub masca că informează, de fapt intoxică și manipulează.‎

Eu cred că propaganda televiziunilor nu este întâmplătoare, totul ‎a fost bine programat. Au așteptat moartea duhovnicilor bătrâni ‎pentru a nu avea o voce cu autoritate care să le stea împotrivă și ‎au pornit propaganda, dar uită că Hristos este cu Biserica până la ‎sfârșitul veacurilor. Iar ortodoxia a biruit mereu când a fost pusă ‎pe Cruce. Mormântul lui A. Boca e mai vizitat de români decât ‎Mormântul Mântuitorului de la Ierusalim. Cărțile și fotografiile ‎cu chipul lui au ajuns pentru români mai importante decât ‎scrierile Sf. Părinți, o afacere profitabilă pentru mulți speculanți. ‎In toate orașele țării găsești afișe cu excursii la Prislop, o afacere ‎‎„pe cinste”. Toți vor să aibă poze cu Boca în casele lor, dacă se ‎poate de alea care plâng. Biserica trebuie să ia o atitudine, pentru ‎că deja cred că s-a ajuns la nebunie sau chiar îndrăcire. Din ‎filmulețul de pe internet intitulat: Mi-e tare dor de tine, părinte Arsenie Boca, minutul 6, aflăm că în anul 2008, în ‎miez de noapte, la lumina lumânărilor, a fost deschis mormântul ‎lui A. Boca, fiind plin cu apă; au scos cu gălețile apa din ‎mormânt, au pus-o în butoaie și au băut-o – cum se laudă acolo ‎pr. Petru Vamvulescu. Prin astfel de laude, ucenicii lui Boca care ‎se cred vajnici apărători ai ortodoxiei și promovatori de sfinți, de ‎fapt fac de râs ortodoxia și dau apă la moară lui Remus Cernea* ‎Aceiași ucenici ne spun că A. Boca a lăsat testament să nu fie ‎deshumat. întreb de ce l-au deshumat și încă de două ori după ‎‎1990? Unde sunt fotografiile de la deshumarea din 2008? Probabil ‎după ce l-au deshumat în 1990, au început a răspândi zvonul cu ‎testamentul spre a nu se afla cum se aflau oasele lui. Din gura ‎unui ieromonah, am auzit ca, în 2008, oasele erau negre ca ‎pământul (asta rămâne de verificat când apar fotografiile). ‎ [notă: dacă nu vor fi „fermecate” pe Adobe photoshop – n.n.]

Despre vindecările de la mormântul lui A. Boca eu cred că sunt ‎doar momeli ale diavolului spre a atrage poporul spre învățătura ‎neortodoxă a lui, primind astfel credibilitate. în cartea Pr. A. ‎Boca, Mărturia părintelui Pantelimon, pag. 77: „La sfârșit de ‎noiembrie, 28, se petrec lucruri ciudate și minunate. Pe scoarța unor ‎copaci apare semnul Crucii, câteodată o lumină alb aurie te însoțește ‎până ia Peștera Sf. Ioan de la Prislop. Mila lui Dumnezeu pentru ‎rugăciunile Sf. Ioan arată că sfințenia adevărată este la Sf. Ioan, ‎nu la mormântul lui Boca, dar orbii nu văd. În SUA, scientologii, ‎cu rugăciunile și puterile lor drăcești, vindecă bolnavi, ‎vindecările fiind atestate și de medici. Nu este greșit să cerem ‎ajutorul lui Dumnezeu pentru a ne vindeca de o boală, dar este ‎greșit să ne facem un scop din asta. „Ori de trăim, ori de murim, ai ‎Domnului să fim. Răbdarea unei boli ne poate sfinți, dar ‎vindecarea ne poate arunca în mândrie sau înșelare. Majoritatea ‎creștinilor slujesc pe Dumnezeu cu duh lumesc. Sf. Mihail Ivanovici se ruga ‎lui Dumnezeu: „Fă-mă vrednic să sufăr pentru numele Tău”. Astăzi, ‎oamenii sunt disperați după un trai bun. Observăm în ultima ‎perioadă intensificarea de false minuni în jurul cultului lui A. ‎Boca. O poză a lui Boca plânge în Pușcași – Vaslui, alta în Bogați – ‎Argeș, jurnalistului Grigore Cartianu i-a apărut chipul lui Boca ‎pe mămăligă, unei familii din București i-a apărut chipul pe ‎betonul din fața casei, etc. Mă tem că fenomenul Boca va ajunge ‎nu peste mult timp obiect de studiu la psihiatrie. Curios că poza ‎lui Boca a plâns 10 zile în continuu la Vaslui, iar când a venit ‎protopopul să investigheze s-a oprit (excrocherie). Duminică, ‎după vizita protopopului de Vaslui la poză, după amiază am ‎auzit la știri că de dimineață au fost 2000 de pelerini să se închine ‎la poză. Unii spuneau: Suntem păcătoși și de asta plânge sfântul. ‎

Iată un mod de a mima o falsă smerenie. Am spus, dacă se ‎recunosc cu adevărat că sunt păcătoși, de ce nu pun început bun, ‎de ce n-au plecat să participe la Sf. Liturghie, care-i mai ‎importantă decât orice icoană, sau să stai la rând să pupi b poză. ‎Superficialitate. Alții spuneau: Cred că vine al treilea război ‎mondial și de aia plânge sfântul. Aici am o părere. înainte de al ‎doilea război mondial a pornit fenomenul de rătăcire Maglavit și ‎pentru că mulți clerici au căzut în înșelare și în loc să curețe ‎poporul de rătăcire, unii chiar au încurajat-o, iar alții au privit ‎nepăsători sau neputincioși, la fel mi se pare și acum, și atunci a ‎trimis Dumnezeu războiul care a pus capăt rătăcirii. Prigoanele și ‎războaiele devin inevitabile atunci când nu gestionăm cu ‎responsabilitate perioadele de pace. Am observat la Vaslui ‎creștini care stăteau mai multe minute cu telefoanele mobile ‎invocând să plângă oleacă poza ca să aibă și ei pe filmare. Niște ‎iubitori de senzațional. Mă întrebam ce o să facă acești iubitori de senzațional când, așa cum ne spun ‎Scripturile și Sfinții Părinți, antihristul va coborî foc din cer. Nu ‎cred că Hristos ne va întreba la Judecată câte minuni am văzut, ci ‎dacă ne-am împărtășit de Tainele Bisericii și am trăit și simțit ‎ortodox. Sf. Grigorie Sinaitul ne spune: „înainte de a te fi înnoit ‎printr-o vădită lucrare a Sf. Duh, să nu primești niciun fel de vedenie, ‎glas, ci să le consideri prilej de înșelare ” Pentru mine, cea mai mare ‎minune ar fi ca un păcătos ca mine să se mântuiască. Cred ‎absolut necesar ca ierarhii BOR să ia o atitudine cu privire la acest ‎fenomen, iar cărțile care au alimentat această rătăcire trebuiesc ‎urgent scoase din pangarele bisericilor și mănăstirilor. […] Vom răspunde în fața lui Dumnezeu pentru ‎hrana spirituală cu care hrănim sau permitem să se hrănească ‎poporul. Creștinilor le spun: Căutați-vă mântuirea, nu minuni, ‎icoane care plâng etc. în lumea catolică sunt o mulțime de statuete ‎sau icoane care plâng, unele chiar cu sânge, și aceasta nu-i ‎întoarce la dreapta credință. Unele sunt falsuri ale comercianților ‎și iubitorilor de publicitate, iar altele sunt lucrări drăcești. Avem ‎recent și la noi cazul călugărului Onufrie Căruntu, posesor al unei ‎icoane a Sf. Efrem, despre care spunea că izvorăște mir, după care ‎a ajuns cu tot cu icoană la biserica secretă, lepădându-se de ‎Biserica lui Dumnezeu și atrăgând iubitori de senzație după el. ‎‎„Iudeii caută semne, iar păgânii vor minuni; noi, creștinii, avem pe ‎Hristos Cel Răstignit”, cum zice Sf. Ap. Pavel. Sfinții Părinți ne ‎învață că e mai bine să nu primim o minune, arătare cerească ‎decât să ne rătăcim. Biserica are astăzi toată învățătura necesară ‎pentru mântuire și dacă ești creștin adevărat nu ai nevoie de minuni ca să te spovedești, să te împărtășești, să mergi Duminică ‎la Biserică și să trăiești creștinește. Dacă le faci pe astea, ai totul ‎pentru mântuire. Acum vreo doi ani, s-a anunțat la știri că în ‎Vrancea pe un copac a apărut icoana Mântuitorului nepictată de ‎mână omenească. Tot așa au început a curge acolo creștini din ‎toate colțurile țării la pupat copacul, la fel cum am văzut și în ‎București, pupau asfaltul unde, chipurile, apăruse chipul ‎sfântului Ardealului. După o săptămână, proprietarul terenului ‎la marginea căruia se afla copacul a recunoscut că el a pictat acel ‎chip pe copac, pentru că nu avea vânzare la pepeni și astfel a ‎adunat lumea și a vândut pepenii de pe tarla. Iată credulitatea ‎unor închipuiți ortodocși cum a fost speculată. Unii ortodocși, ‎prin astfel de atitudini idolatre, au ajuns, pe bună dreptate, de ‎râsul sectarilor și necredincioșilor. „Din pricina voastră numele lui ‎Hristos este batjocorit între neamuri ” Eu cred că focul care s-a ‎aprins de la Prislop este focul iadului. Mărturiile ucenicilor nu ‎cred că sunt mincinoase deoarece sunt confirmate de diferite ‎declarații ale lui Boca, se regăsesc în pictura lui și sunt ‎mărturisite de duhovnici, cum am arătat, care nu pot fi suspectați ‎de minciună sau invidie. Mărturiile în acest sens sunt multe și am ‎considerat că nu trebuie să le scriu pe toate, deoarece se repetă. ‎Mai multe persoane spun la fel. Pentru cine caută adevărul și ‎mântuirea, cred că e suficient. Nu aș dori ca aceste învățături ‎neortodoxe din cărțile lui Boca sau a ucenicilor lui să fie ‎cenzurate și ascunse pentru că s-ar ajunge din evlavia personală a ‎unora la confecționarea unui așa-zis sfânt neconfirmat de ‎Dumnezeu. Idolatria nu trebuie confundată cu cinstirea Sfinților!‎

Lucrarea de față s-ar putea să pară unora denigratoare la adresa ‎lui A. Boca. Departe de mine gândul acesta. Mărturie stau predicile mele de până acum vreo 5 ani, în care vorbeam ‎laudativ la adresa lui și faptul că în anul 2005 a fost pictat la mine ‎in biserică și pentru că a ieșit ca un guru budist a fost repictat din ‎nou, dar rezultatul a fost același (a fost șters). Atunci am vorbit cu ‎părinții Antim Gâdioi și Arsenie Papacioc și am început să ‎analizez mai cu atenție opera lui, iar aceasta este concluzia la care ‎am ajuns. Săracul Boca a fost un înșelat. Dacă înșelările și ‎învățătura lui neortodoxă nu ar fi afectat Biserica aș fi tăcut.‎

Ucenicilor și fanilor lui le spun să treacă peste simpatia lor ‎personală și să analizeze, să judece în duhul învățăturii de ‎credință ortodoxă dacă eu am greșit sau opera lui A. Boca nu se ‎conformează cu învățătura Bisericii Ortodoxe. Nu vă grăbiți să ‎dați certificate de sfințenie, fără o cercetare în duh ortodox. Știu că ‎astăzi dă bine să vorbești laudativ la adresa lui Boca, dar îmi ‎asum riscul spunând adevărul.‎

Pr. Anițulesei Gheorghe, Rădăuți ^[49]

Îl invidiem și apreciem pe Părintele Gheorghe Anițulesei pentru concizia și curajul sfinției sale, deși suntem convinși că nu este înghițit de mulți, poate chiar și este amenințat cu moartea de către fanatici și cei ce sunt interesați financiar de Prislop, cum am auzit că o pățesc și alți părinți ce au cuvânt viu și trag semnalul de alarmă în legătură cu pictorul de la Drăgănescu. Ucenicii iritați au făcut un articol bârfitor la adresa broșurii sfinției sale, criticându-l pentru forma mai puțin academică și pentru revolta cu care a scris. Sărmanii oameni… mai se uită la stil când este vorba de lepădare de credință.

Dar noi să continuăm cu neputinciosul, abstractul și greoiul stil academic cu care ne-am învățat, pentru a mângâia și pe cei ce apreciază aceasta. Însă mărturisim împreună cu Sfinții Părinți că orice lucrare cât de frumoasă ar fi nu are nici o valoare fără adevăr, în schimb cât de neiscusit ar fi prezentat adevărul în vreo scriere, acela hrănește sufletul și-l împodobește cu fericirea.

Dar în care categorie de cadavre s-ar încadra rămășițele pământești ale Părintelui Arsenie Boca?

CELE OPT PRICINI DE NEPUTREZIRE A MORȚILOR

Sunt opt pricini de neputrezire a morților:

1. Prima pricina este atunci când veți găsi mort în groapa si carnea a putrezit toata, dar oasele stau prinse între ele ca la copăcel. Acela nu-i sub blestem. Acela-i om tare din fire, care nu putrezește 40-50 de ani. De aceea este așa.
2. Când vei găsi mort în groapa neputred si este exact cum l-ai pus, acela n-a putrezit din cauza pământului. Este pământ unde nu putrezește mortul, daca nu-l muți. Acolo pământul are chimicale si nu da voie sa putrezească nimic.

Aceste neputreziri sunt firești, dar sunt si putreziri mai presus de fire:

III. Când vei găsi mort în mormânt neputred si carnea pe el este muceda ca buretele si alba, acela este om care a fost blestemat de dumnezeieștile pravile. El a avut canon mare la spovedanie pentru păcate mari si nu l-a făcut.

1. Când vei găsi mort în groapa neputred si este negru si umflat ca toba si părțile dinainte nu-s putrede, iar cele dinapoi sunt putrede, acela este blestemat de preot sau de arhiereu.
2. Când vei găsi mort în groapa neputred si n-au putrezit nici hainele pe el, nici sicriul, nimic, nimic, si-i creste barba, cum s-a întâmplat la cel de la Huși, si-i cresc unghiile, acesta a făcut nedreptăți si a furat. Acesta nu putrezește până nu-l dezleagă un arhiereu. Iar daca îl dezleagă si arhiereul si tot nu se desface, atunci el este blestemat de săraci, fiindcă a luat avere de la săraci. Si până nu dau neamurile lui înapoi atât cât a luat el, nu putrezește si tot în iad se muncește si nici arhiereul nu-l poate dezlega.
3. Când vei găsi mort în mormânt neputred si pielea pe el este ca floarea de bostan, galbena, si limba-i galbena si îi cresc unghiile si-i creste barba si parul, acesta este sub anatema, sub cea mai grea pedeapsa a Bisericii. Acesta, din doua pricini este așa: sau a hulit pe Dumnezeu si pe preoți si s-a lepădat de credință, sau a trăit în preacurvie de gradul I – tatăl cu fiica sau băiatul cu mama sa, adică incest. Aceștia cad sub anatema, cea mai grea pedeapsa a Bisericii.

VII. Când vei găsi mort în groapa căruia nu i-a putrezit mâna sau piciorul, acela a lovit pe tatăl sau pe mama sa si a amărât foarte tare pe părinții săi si a fost blestemat de ei si (nicidecum) nu s-a spovedit la duhovnic de acest păcat si nu a luat dezlegare, când era în viață.

VIII. Iar când vei găsi om neputred si-i ușor ca o pana si miroase frumos tare, si-i foarte vesel la fata si face minuni, acelea sunt sfinte moaște, cum a fost si cu Sfântul Ioan Hozevitul la Ierusalim, care l-au găsit după 20 de ani, nu numai neputred, dar a făcut si minuni.

Iată care sunt semnele la trupurile afurisite:

– sunt nedezlegate;

– sunt deformate si urâte;

– sunt greu mirositoare si prea puturoase;

– sunt umflate ca toba;

– provoacă spaima si cutremur privirii.

Iar la sfintele moaște sunt aceste semne:

– sunt nestricăcioase;

– sunt binemirositoare;

– sunt uscate si ușoare;

– sunt vesele la vedere;

– nu provoacă frica, ci bucurie duhovniceasca;

– izvorăsc din ele felurite minuni.^[50]

Se înțelege de ce este o atâta sârguință să nu se dezgroape din nou osemintele Părintelui. Ca nu cumva să se afle și să se facă de râs. Poate de aceea și tentativele de dezgropare menite ca să se revolte publicul și să ceară să se betoneze mormântul preacuvioșiei sale ca să nu se mai poată afla rușinosul adevăr.

Breaking news ieri pe toate posturile tv si multime de articole pe site-urile lor. Ca de exemplu:

VIDEO „Sfântul mi-a poruncit să-l dezgrop.“ Mărturia bărbatului care a profanat mormântul părintelui Arsenie Boca

 Acolo e o inregistrare cu spusele lui Ioan, cel ce a facut groapa. Iata transcriptul:

Ioan:

Sfantul mare preacuvios parinte Arsenie Boca.

Reporter:

De ce ati facut groapa acolo?

Ioan:

Pentru ca Sfantul mi-o poruncit in numele Tatal si al Fiului si al Sfantului Duh. Binecuvantata sa fie Imparatia. A Tatalui si a Fiului si a Sfantului Duh, Domnul.

Preafericite Parinte Patriarh, convoaca membrii Sfantului Sinod de urgenta si Sfantul asteapta sa iasa afara din groapa. Te roaga Tatal, Fiul si Sfantul Duh, Domnul.^[51]

Din declarație se vede că sărmanul este rătăcit de vedeniile duhurilor ce l-au chinuit și pe Părintele Arsenie Boca. Vedeți în ce stare căzută pot fi duși oamenii ce se închină la mormântul de la Prislop? Bine spunea Părintele Gheorghe că pot ajunge la psihiatrie. Este una din variantele evoluției spirituale ale celor împrilostiți. Și câți ca aceștia nu sunt azi în România care suferă din cauza mesajului îngrozitor al Părintelui Arsenie Boca?

Părintele Arsenie Boca poruncește și Sfânta Treime roagă. Deci în mintea ucenicilor sfinției sale Părintele Arsenie Boca este mai mare ca Dumnezeu.

Dar când Dumnezeu vrea să se proslăvească un Sfânt, iar patriarhul se opune, El nu face zgomot (zgomotul neputincios este al dracilor ce vor să convingă prin spectacol și forțări). Ci este foarte eficient. La El a vrea = a putea.

Iată cum poate lucra el:

– Pe Sfântul Calinic l-am știut înainte de canonizare. Citisem o broșură reeditată de protoiereul Lungulescu, după scrierile părinților Protasie și Casian Cernicanul, ultimii cronicari ai Țării Românești, cum i-a numit Nicolae Iorga.

După ce am intrat în mânăstire, spălând într-o zi pe jos în biserică, am găsit sub scaunul arhieresc un sul de hârtie scris cu literă chirilică, vechi de peste 100 de ani, pe care l-am transliterat. Era un model de spovedanie întocmit de Sfântul Dimitrie al Rostovului, de pe vremea Sfântului Calinic, model pe care îl folosesc și astăzi ca îndrumar.

– Ce ne puteți spune despre pregătirile pentru canonizarea Sfântului Calinic din 1955? Cum s-au așezat sfintele moaște în raclă?

– Totul s-a petrecut în pridvorul bisericii. Mitropolitul Efrem al Basarabiei ungea fiecare os cu mir. Eu le ștergeam cu procovețe, iar Părintele Augustin Mateescu, eclesiarhul, le așeza în raclă. Peste noapte a venit autopsierul pentru a le așeza în poziție anatomică. Sfintele moaște au fost legate cu fir de aur, însă eu nu am fost de față personal.

Îmi amintesc totuși că în mormânt nu s-a găsit un omoplat al Sfântului. Mai târziu, starețul Mânăstirii Frăsinei, Părintele Simeon Combie, a mărturisit că este la ei, la Frăsinei, și că părinții îl luaseră la parastasul de 7 ani al Sfântului.

– Cum a fost canonizarea Sfântului Calinic?

– La început canonizarea s-a dorit în București, la Biserica Sfântul Spiridon Nou, dar exista temerea că, de mulțimea lumii, s-ar fi blocat circulația, așa că slujba s-a făcut la Cernica. Într-adevăr, au fost mii de pelerini. Cele 60 de autobuze care au plecat dimineața din București către Cernica n-au mai putut întoarce de mulțimea oamenilor. Nu mai încăpeau în curtea mânăstirii și stăteau și pe câmp în genunchi. Securitatea, ordonată de duhul rău, ne înspăimânta mereu: Să vedeți ce o să pățiți! N-am ținut cont de prezența securiștilor. Era prima canonizare! Eram când într-o insulă, când în alta. O parte din securiști se urcaseră pe acoperiș, alții în copaci. Erau și soldați îmbrăcați civil.

Au venit părinții de la Frăsinei. Au venit și maicile de la Țigănești și de la Ciorogârla. Maicile de la Pasărea au mers noaptea, 8 kilometri prin pădure, ca să ajungă la timp. Au venit Părintele Dumitru Stăniloae, exarhul Vasile Vasilache și credincioși din toată țara.

Nu mai era nici un loc de cazare. Noi, părinții dormeam pe dușumele. S-a pus fân în podul mânăstirii și oamenii au dormit pe fân.

– Cum a fost slujba propriu-zisă?

– Au fost patru coruri. Altarul, stranele (din stânga și din dreapta) și cafasul. Ierarhii erau așezați în sfântul altar în două cercuri. La străni cântau maicile. Diaconii dădeau răspunsurile din biserică. Unul era la cafas, altul într-o strană, altul la cealaltă, precum păsările. Diaconul Niculescu era bas, un diacon din Oltenia era bariton. Evghenie, care absolvise și Conservatorul, era sopran și urca foarte sus, până la si, do. De la Chișinău a venit un arhidiacon, Ursache. Când a rostit din altar Slavă Ție, Celui Ce ne-ai arătat nouă Lumina…, au tremurat geamurile bisericii.

A participat Patriarhul Chiril al Bulgariei, care era doctor în teologie la Cernăuți, bătrânul Patriarh Iacob al Antiohiei și Hrisostom al Atenei, care a stat pe un scaun în fața catapetesmei. A fost prezent și Mitropolitul Grigore de Leningrad, care, fiind bolnav cu inima, la întoarcere a răposat în avion.

Îmi amintesc că s-a slujit cu Sfânta Evanghelie care se păstrează în muzeu dăruită mânăstirii de Elisabeta (Safta) Brâncoveanu.

Era atâta lume încât curgea apa pe pereți. Tavanele, turla erau ude.

– Care a fost momentul din slujbă care v-a emoționat cel mai mult?

– Racla cu moaștele Sfântului Calinic a stat în mijlocul bisericii până la vohodul mic. Apoi a fost dusă în sfântul altar și așezată în picioare la scaunul arhieresc. La slujbă Patriarhul Iustinian a invitat și pe ierarhii din garda veche, ținuți pe atunci la distanță de regimul comunist. Când a venit vremea să se citească Apostolul, de bucuria revederii, ierarhii vorbeau în altar unul cu altul și au uitat să răspundă la: Să luăm aminte! Eu slujeam și atunci l-am văzut pe Sfântul Calinic în picioare lângă tronul arhieresc dând binecuvântarea: Pace tuturor! Nu știu câți și-au dat seama de lucrul acesta în forfota aceea, dar n-am să uit niciodată această minune!

– Ați mai trăit personal minuni ale Sfântului Calinic?

Odată eram la masă cu niște părinți și bârfeam. Pe masă erau niște pești mici și îi întrebam: Măi, unde sunt părinții voștri? și tot noi răspundeam, ca în locul peștilor: La stăreție, la econom, la eclesiarh. Atunci Sfântul Calinic a apărut rezemat de tocul ușii și a zis: – Voi credeți că sunteți de capul vostru? Nimic nu mișcă în mânăstirea asta fără știrea mea. Mai târziu, auzind ucenicul de la stăreție de glumele noastre, s-a mâhnit și a hotărât că nu va mai mânca niciodată pește.

Chiar după canonizare, un grup de credincioși de la Brașov m-au chemat la casa Sfântului Calinic și acolo, la fântână, mi-au istorisit cum au văzut ei canonizarea în ceruri făcută de îngeri. Mare răzvrătire făcuseră duhurile rele pentru această canonizare!

Mai sunt și altele, dar sunt cumva personale și pentru mine istoria nu s-a încheiat…

– Când și cum ați început să scrieți Acatistul Sfântului Calinic?

De acatist m-am apucat înainte de canonizare, după ce am primit vestea că Sfântul Calinic urmează să fie canonizat. Am lucrat la el cam un an de zile, însă l-am scris pentru necesitatea sufletului meu, nu ca să îl public. După canonizare, cum eram adunați la stăreție, am venit cu proiectul de acatist și, spre bucuria tuturor, Părintele stareț, arhimandritul Atanasie Gladcovski, a zis: Să-l ascultăm! Și așa acatistul s-a citit în biserică. Acatistul trebuie mult completat. După cuvântul Sfântului Ioan Evanghelistul, nu ar încăpea cărțile în lumea aceasta, așa de mare este Sfântul Calinic.

Autor: Silviu-Andrei VLĂDĂREANU[1]

Dar credeți că hotărârea pentru canonizarea Sfântului Ierarh Calinic a fost luată cu ușurință? Nimic nu se face în Sfânta Biserică fără durere și fără veste de sus. Iată despre ce minune a Sfântului am aflat, care a dus la hotărârea Sfântului Sinod să-l canonizeze, pe care Părintele Nicodim, din smerenie, a ascuns-o spunând doar atât: Mai sunt și altele, dar sunt cumva personale și pentru mine istoria nu s-a încheiat…

Când ne-am dus la Sfintele Moaște ale Sfântului Cuvios Dimitrie, în 2010, am trecut și pe la Sfântul ierarh Calinic. În Sfânta Biserică o femeie îmbrăcată în negru ne tot urmărea. Unde mergeam noi venea și ea, unde ne opream noi stătea și ea. Privindu-o cu coada ochiului mi-am zis că ori e vreo cerșetoare, ori vreo smintită, săraca… nu știam cum să scap de ea. M-am dus la iconostas și am vrut să mă închin la Sfintele Icoane, ea în spatele meu… ce să-i fac? Abstracție… Fac câteva închinăciuni, ea face la fel. Am făcut la închinăciuni până am reușit să uit de ea. Ajuns la o Sfântă Icoană m-am întrebat în sinea mea:

– A cui Icoană o fi, că nu e canonică și nici nu se vede scrisul?

– Sfinte Nicolae, miluiește-ne pe noi! (strigă ea)

Într-adevăr era Sfântul Nicolae. Mă duc la alta, n-am recunoscut-o, eu mă întreb în taină, femeia… tot așa, îmi răspunde strigat.

– Măi… asta nu-i nebună degeaba…

Ne-am dus în curte, ea… ca râia… după noi…

– Ei dacă nu scap eu de tine… ia să văd eu ce-i cu tine!

Și i-am zis cu voce tare:

– Doamne ajută!

– Slăvit să fie Domnul!

– Cum vă cheamă?

– Elena… păcătoasa…

Dintr-o vorbă în alta am aflat mai multe decât mă așteptam, și toate de folos, cel mai mult ajutându-mi duhul ei simplu, dar foarte înțelegător. O teologie țărănească, dar Ortodoxă… desigur culeasă din dureri.

Locuia în localitatea Corbeni județul Argeș. Fiind orfană, în tinerețe a ajuns slujnică în casa unor latini bogați. Trebăluia prin casă și avea grijă de cele două fetițe ale familiei, pe care le învăța și credința în Dumnezeu, bine înțeles că Ortodoxă, prin cântări duhovnicești. Deși era iubită, ca om, de stăpâni săi, totuși Ortodoxia îi râcâia și i-au dat un ultimatum:

– Ori renunți să cânți și să vorbești despre Ortodoxie, ori te dăm afară!

– Iertați-mă…

Dar seara fetițele care o iubeau din toată inima și mai ales îndrăgeau vorba ei simplă, dar trăită, despre Dumnezeu (cum nu întâlniseră în trista și falsa lor credință) au început să o roage la culcare:

– Hai mai cântă-ne ceva!

– Dar se supără tatăl vostru…

– Nu-i spunem nimic, dar mai cântă-ne ceva!

S-a gândit că dacă nu le va vorbi de Dumnezeu o să dea socoteală că s-a rușinat de El și a început să le cânte.

– Ieși afară!

Iubitorul de papă trăgea cu urechea la ușă să vadă dacă Elena ascultă mai mult de el, sau de Hristos. Sora a plecat, dar n-a deznădăjduit. A alergat și ea la Sfinții ei.

La Biserică l-a cunoscut pe Nicolae. El era un om mult mai în vârstă, credincios, dar ajuns sărac fiindcă, din blândețe, a fost înșelat în moștenirea părintească de fratele lui și s-a gândit că dacă acesta îi cere haina să-i dea și cămașa. Se căsătoresc, dar hotărăsc să trăiască în curăție până la moarte. Ei vor locui într-o căsuță modestă pe care Nicolae reușește să o ridice la Corbeni. Anii trec, Nicolae se îmbolnăvește, paralizează și moare după numai trei luni și jumătate de boală. Și așa Elena, bătrână și bolnavă la rândul ei rămâne singură în căsuța de la Corbeni. Acum, pe lângă singurătate, bătrânețe și boală, Sora Elena îndură multe prigoniri și de la vecinii ei, niște rudari adventiști care ar vrea să-i răpească și singurul ei bun: credința cea dreaptă. Îi țin calea, îi fac șicane prin primărie. Acolo i se spune că toate s-ar rezolva… dacă ar trece la adventiști. Într-o iarnă, fiindcă stă pe deal, cărând pe gheață micile ei provizii, a alunecat și i s-a rupt mâna. Nu a putut să-și facă nici focul.

Cu toate acestea Elena este senină. Și-a păstrat aceleași obiceiuri ca în tinerețe. Se roagă, cântă și face pelerinaje pe la mănăstiri. O mică pustnică de sat. Istorisește viu istorisiri cu sfinți, minuni pe care le-a trăit de-a lungul vieții și povestiri cu tâlc. În povestiri expune chiar adevăruri teologice, dar într-un limbaj cât se poate de natural, accesibil tuturor, cum spunea un bătrân: „Babele cu coliva au biruit moartea, arătând că este viață după moarte și înviere, fiind mai învățate decât mulți teologi”.

În toate greutățile Elena aleargă la rugăciune și post, întrebându-se unde a păcătuit. Când îi spuneam și noi câte ceva de Dumnezeu imediat sorbea cuvintele. Pentru astfel de oameni creștinismul nu este un teanc de cărți din bibliotecă, bifate la activ, ci… viața lor.

Soțul Elenei, Nicolae, a fost martor ocular la descoperirea moaștelor Sfântului Calinic. Așa că Elena ne-a povestit câte ceva în legătură cu acel moment:

Părintele Nicodim Bujor este cel care s-a ostenit mult pentru canonizarea Sfântului Ierarh Calinic. El i-a alcătuit slujba și acatistul. Prin sfinția sa a fost descoperit Sfântul Calinic. Pentru acest lucru a fost urât și a avut multe de îndurat de la frații invidioși. A trebuit chiar să plece din mănăstirea Cernica. Dar, Dumnezeu l-a adus înapoi pentru că în această mănăstire (metania și frontul cel mai activ de luptă ale sfinției sale) trebuia și dorea să moară (2010).

Iată ce a povestit Sora Elena despre toate acestea:

«- Părintelui i s-a arăt Sfântul Calinic, că el îi purta viața lu’ Sfântu’ Calinic.

– Da!

– Și i-a spus că să-l scoată din mormânt. „Păi cum?” „Du-te la stareț și spune-i!” „Păi, cum să mă duc sfinte, că nu mă crede.” „Ba, te crede!” Și s-a dus și i-a spus. Și a zis: „Nu cred părinte! Nu cred!” După aia: „Du-te la patriarh!”. S-a dus și la patriarhul Justinian. S-a dus și la patriarh. Când s-a dus: „Nu cred părinte! Nu cred!” Dacă-i așa, atunci Sfântul Calinic a făcut minunea. Într-o noapte, fără vânt, fără nimica, turlele de la biserică au venit jos.

– Turlele de la biserică?

– Turlele de la biserică au căzut jos. Amândouă. Dar știi cum au căzut? Au căzut așa… ca și cum iei căciula de pe cap și o pui așa. Nu s-au rupt. Au căzut așa ca și cum iei căciula de pe cap, fără să o strice.

– Ca și cum cineva ar fi luat-o și ar fi pus-o jos?

– Așa. Și una și alta. Una colo și una colo.

– Ăsta chiar a fost semn.

– Și doi brazi erau în fața bisericii și amândoi brazi i-a rupt așa. De aici așa, rupți cu fața încoace.

– Înspre turle?

– Da, spre clopotniță. Fără ca să fie vânt sau ceva.

– Au căzut turlele fără vânt?

– Fără vânt și brajii ăia tot fără vânt, rupți jos.

– Da?!!!

– Când au văzut așa nu au mai avut ce face. Semnu’! Că au zis că vor semn. Nu au mai avut ce face. A dat sfoară prin toate țările: de la Ierusalim, din Grecia. Toți patriarhii, mitropoliții să vie să-l scoată pe Sfântul Calinic, pentru că nu se mai poate. Atunci cu Sfântul Calinic a scos mai mulți și de prin Ardeal. Mai mulți sfinți a făcut atunci, nu numai pe Sfântul Calinic. Câtă lume a fost de nu aveau loc aici! S-au urcat pe case… Lume multă, multă, multă era…

– Și pe case erau?

– Lume, da!

– Sus pe acoperiș?

– Pe acolo! Pe case, prin pomi, peste tot. Lume multă ca să vază. Și preoții l-a pus în sicriu și l-a ocolit biserica cu el. Nu știu…Noaptea l-a scos. Nu știu cum l-a scos…Și nu a avut ce face, că dacă a văzut turlele alea cum le-a luat. Și când a venit el, atuncea oamenii lucra la ele să le desfacă ca să poată să le puie înapoi pe biserică. Vedeți! Da, uite așa zice că erau puse. Ca și cum iei căciula din cap și o pui…

– Doamne miluiește!

– Doamne miluiește! Dar, părintele Bujor a fost care a fost. El a făcut acatistul. El… Și a fost urât. De aia a plecat de aicia, săracul! Și acuma Dumnezeu l-a adus aicia că trebuie să moară aici.

– Normal!

– Dar a fost urât pentru asta, că prin el s-a descoperit Sfântul Calinic. Și acatistul l-a făcut tot el.

– Și cum era Sfântul Calinic? Erau toate oasele, așa!

– Eu n-am văzut. El a…

– Nu v-a povestit bărbatul? Nu v-a zis?

– Păi, da! Oasele erau oase desfăcute, nu mai era trup întreg.

– Aha! Aha!

– Că Sfântul s-a rugat ca să nu rămâie trup întreg. „Să nu aveți voi la ce vă închina!”

– A, așa s-a rugat Sfântul?

– S-a rugat, da!

– Am înțeles!

– S-a rugat să-i putrezească. „Să nu aveți voi la ce vă închina!” Pentru că mergea cu ucenicul pă munte, pă coastă și ucenicul gândea: „Sfântul ăsta ne rugăm la el, ne închinăm la el.” Și atuncea Sfântul i-a răspuns.

– Aha! aha!

– I-a răspuns la gând!

– Ce frumos e Sfântul Calinic! Doamne, da frumos mai e!

– I-a răspuns la gând.

– Da! Da!

– „Că, lasă că eu m-am rugat la Domnul să-mi putrezească oasele. Să nu aveți voi la ce vă închina!” Vedeți…

– Dar, Dumnezeu nu l-a ascultat de tot. L-a ascultat, așa, numai un pic. Ca să ne rămână și nouă ceva

– Să rămână. Sigur!»

Slavă Domnului că ne-au rămas!

(din înregistrarea noastră audio de atunci: 28 octombrie 2010)

Așadar înfricoșător lucru este a vorbi despre sfinți ca nu cumva să minți ascunzând sau exagerând (iar dacă nu sunt canonizați apare și riscul de a pune mintea ta să o facă, substituindu-se înțelepciunii Sfintei Biserici, singura care nu poate greși)… dar groaznic lucru este a tăcea îngropându-le comoara și făcându-te vinovat față de toți cei ce s-ar putea folosi de pilda lor și de rugăciunile lor.

[1] http://www.razbointrucuvant.ro/2011/03/30/s-au-scurs-2-luni-de-la-plecarea-discreta-dintre-noi-a-unui-duhovnic-de-pateric-parintele-nicodim-bujor/#more-23956, joi, 25 iulie 2013.^[52]

Sigur că textul de mai sus este un pic cam exagerat tocmai înspre stilul romantic, fantastic, regizoral și telenovelistic al ucenicilor Părintelui Arsenie Boca. Nici nu avem cum să verificăm dacă întâmplarea este reală, fiindcă n-am mai întâlnit-o în altă parte, dar suntem de acord că Dumnezeu ar fi putut lucra și așa, tocmai fiindcă Sfântul Ierarh Calinic a avut și viața și învățăturile Ortodoxe, nu a fost centrat pe sine, ci pe Hristos, și este o mare și bună pildă de urmat pentru orice creștin.

Vedeți? În Ortodoxie nu minunea susține adevărul, ci adevărul susține minunea.

Din păcate, în cazul Părintelui Arsenie Boca, mesajul vieții și învățăturilor sfinției sale fiind mincinos ne arată nouă că și minunile sunt ori minciuni, ori de la tatăl minciunii.

Iar ca să nu se cârtească din cauza unui exemplu mai artistic, iată un altul mult mai cunoscut, care a produs agitația și nemulțumirea puterii politice de atunci (nu a fost provocat de ea, fiindcă îi submina autoritatea atee. În schimb fenomenul Prislop este generat și susținut de puterea de acum deoarece îi legitimează cu mască de sfințenie spiritualitatea new-age care conduce acum lumea):

In anul 1986, in ziua de 24 mai, când in calendarul ortodox se serbează Sf. Cuv. Simeon din Muntele cel Minunat, fiind sâmbătă seara cu priveghere pentru a doua zi, pe aleea ce duce de la turnul clopotnița la biserica Înălțării s-a observat ca pietrele din pavaj pe secțiune transversala erau ridicate de aproximativ 10-15 cm., care incomodau trecerea spre biserica. Cei care ajungeau la locul respectiv, încercau sa apese pietrele cu piciorul, crezând ca ele vor reveni la poziția inițială.

 Se făceau diferite presupuneri, intre care cea in legătură cu vreo țeavă de canalizare sau chiar olane din ceramica prin care venea apa in mânăstire in secolele trecute sau emanații de gaz metan. Menționăm ca aceasta alee a fost executata in anul 1962 si a fost construita cu un strat de beton destul de gros in care s-au placat pietre de râu. Conducerea mânăstirii a hotărât ca luni 26 mai sa se sape in acest loc pentru a observa cauza din care s-a ridicat pavajul. După ce s-a săpat aprox. 1,20 m., iar pământul de sub pavaj nu prezenta nici o modificare, cei care săpau au propus sa se pună pământul la loc si sa se refacă aleea cum a fost înainte.

Vrednicul de pomenire Protos. Anania Ulian, care era eclesiarh mare, a propus ca in seara aceea sa rămână locul descoperit pentru ca dimineața sa se continue din nou săpăturile. Marți dimineața in ziua de 27 mai s-au continuat săpăturile si la aprox. 1,50 m. adâncime spre mirarea celor care săpau au descoperit „oseminte umane”, fiind in poziția de înmormântare obișnuită, capul spre apus si picioarele spre răsărit, transversal cu aleea, după cum s-a ridicat si pietrele in data de 24 mai. După ce osemintele au fost scoase din groapa s-au aprins lumânări si s-a făcut o slujba de pomenire (trisaghion), de către preoții din mânăstire.

Întrucât Mitropolitul Moldovei si Sucevei I.P.S. Teoctist Arapasu (1977-1986), actualul Patriarh a României, însoțit de vicarul administrativ P.C. Scarlat Porcescu, P.C. Prof. Dr. Al. I. Ciurea se aflau in mânăstire, P. Cuv. Arhim. Efrem Chiscariu, starețul mânăstirii, le-a adus la cunoștință despre aceasta minune. Iar I.P.S. Teoctist, împreună cu delegația au venit in incinta mânăstirii si văzând osemintele care erau bine conservate si frumos mirositoare le-a stropit cu aghiazmă si a făcut o rugăciune de dezlegare.

Astfel Sfintele Moaște au fost tăinuite, iar după căderea regimului comunist, in luna ianuarie 1990, s-a făcut o racla frumoasa din stejar sculptat si așezate in pronaosul bisericii „Înălțarea Domnului”, s-au făcut rugăciuni si s-a invocat ajutorul Sfântului căruia nu i se știe numele. De la aflarea acestor sfinte moaște s-au făcut multe presupuneri in legătură cu cel ce ar putea fi vrednicul de pomenire si bineplăcut lui Dumnezeu.

Întrucât vin mulți credincioși cu diferite boli, necazuri si suferințe si cer ajutorul Sfântului Necunoscut de la M-rea Neamț, primesc vindecări si binecuvântare de la Dumnezeu.

In anul 1999, s-a făcut un baldachin tot din lemn de stejar sculptat, unde s-au așezat sfintele moaște spre bucuria monahilor si a credincioșilor.^[53]

Simplu, frumos, la obiect, eficient, fără multă pompă, cum lucrează Dumnezeu. Și nici măcar nu-i știm numele Sfântului (se presupune că este Sfântul Cuvios Paisie de la Neamț) ca să nu ne facem un alt centru din el și din numele lui, ci totul să fie în noi Dumnezeu și să avem pe buze neîncetat rugăciunea Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul! De ce nu merg oamenii la Neamț și se abat la un rătăcit? Fiindcă numai rătăcitului i se face reclamă și doar de el au aflat bieții oameni amărâți. Fiindcă Sfinții nu ne scutesc rapid de suferință, doar ele sunt adevărata noastră fericire deoarece ne învață pe viu pocăința. Ei nu ne scutesc de boli, fiindcă ele sunt adevărata noastră sănătate. Numai când omul cu osteneală și-a convertit mintea la Hristos, El face minuni prin Sfinții Săi, ca să-l mângâie și încurajeze cu un popas ușurător în multa osteneală a mântuirii. Calea comodității și minunilor gârlă ce rezolvă magic toate problemele (împovărând sufletul și stricând mintea) este calea hinduismului spectaculos, sinonim, din păcate, cu Prislop.

Vedeți și singuri ce diferență între această simplă și eficientă minune dumnezeiască, față de vâlva politizată plină de fabulații și mândrie din minunile diavolești de la Prislop?

Dacă Părintele Arsenie Boca ar fi cel mai mare Sfânt al României, ba al întregului univers, după cum sugerează unii, nu ar avea el Sfinte Moaște? Și dacă l-au dezgropat, cei ce depun atât efort ca să-l canonizeze nu le-ar fi făcut publice ca să aibă în mâna lor argumentul cel mai puternic? Dar sunt cu totul neputincioși la acest capitol. Și atunci… inventează pretexte.

Pentru aceasta este o mare sârguință să nu se aducă la lumină resturile de oase ale Părintelui mai înainte de canonizare, ca să nu cumva să o oprească prin groaza vederii lor. Se observă în textul de mai jos, insistența, repetiția, forțarea, categoricul, persuasiunea, exagerarea, aducerea de multe mărturii ca să se obțină cu orice chip ascunderea urâtelor lui rămășițe. Menționăm că această lucrare și punere în scenă, ca și întreaga construcție publicitară și montaj regizoral în vederea construirii imaginii de VIP duhovnicesc al „Sfântului Ardealului”, a fost făcut de… Maica Zamfira, care de la tinerețe era o studentă ambițioasă și acum vedem că până la bătrânețe era în interior voluptoasă și să i se dea atenție, plină de ea (cum ne atrage atenția Părintele Arsenie Papacioc):

Mai circulă apoi zvonul că după 7 ani va fi dezgropat și mutat la ‎Mănăstirea Brâncoveanu-Sâmbăta de Sus.‎

Suntem trei martori care am fost de fată în ziua când Părintele l-a rugat pe Părintele Nicodim (duhovnicul de atunci și de acum al ‎Mănăstirii Prislop) să-i aducă patru pociumbi, pe care i-a bătut în cele patru ‎colțuri ale locului ales de mormânt și care este mormântul de azi. Toată ‎obștea mănăstirii știe acest lucru.‎

Iar martorul cel mai puternic este fostul stareț al Mănăstirii ‎Brâncoveanu, Prea Cuv. Arhimandrit Veniamin Tohăneanu care, cam cu ‎‎10-l5 ani înainte de săvârșirea din viață a Părintelui, s-a dus la Drăgănescu ‎unde picta și i-a spus: „Părinte am hotărât ca după 7 ani de la înmormântare ‎să vă aducem la Sâmbăta”! Părintele i-a răspuns: „Nici mort nu mă mai ‎întorc la Sâmbăta” [altă variantă, mai lingușitoare pentru Părintele Arsenie Boca. Nu a mai vrut sfinția sa să se îngroape la Sâmbăta, a fost refuzat și apoi s-a răzgândit chiar el, ci starețul îi propune. Dar vedem că și Părintele Arsenie Boca se lăuda cu asta, simțindu-se apreciat și lingușit. Dar cum să se întoarcă un mort. Un om smerit n-ar afirma așa ceva. Și-ar cere iertare că dorește să rămână îngropat în altă parte – n.n.]. Despre aceasta pot da mărturie Părintele Savian Bunescu ‎de la Drăgănescu și toată obștea de la Sinaia și Prislop, cărora Părintele le-a ‎relatat întâmplarea [și iată cine sunt martorii „de încredere”: cei cointeresați de afacerea Drăgănescu-Sinaia-Prislop, noua axă – n.n.] .‎

în legătură cu aceasta, ca să se liniștească cei care, din comoditate ‎sau din alte interese ar dori schimbarea, mai fac următoarea mărturisire: cu ‎puțin timp înainte de săvârșirea din viață a Sfinției Sale, l-am întrebat dacă, ‎după 7 ani, să urmăm obiceiului care este prin mănăstiri, de a dezgropa pe ‎cei adormiți. Mi-a răspuns lapidar: „Pecetluit să-mi ‎fie mormântul până la a doua venire„ [Iară ei l-au dezgropat la 6 ani, ca să îl asculte pe Părintele care le-a zis să nu-l dezgroape la 7… oare este și asta o altă minciună a Maicii Zamfira sau era și sfinția sa conștient în ce hal va deveni trupul său? – n.n.] . Și n-a fost vorba decât de dezgropare ‎nu și de mutare! [dacă în privința mutării trupului la Sâmbăta este vorba de interesul Prislopului de a avea la sine tot câștigul, în privința dezgropării interesul este al tuturor celor înavuțiți de mania Prislop, ca să nu se afle că idolul lor este putred și găunos, și să piardă totul: cărți, fotografii, excursii, scufundați în rușine și huiduiți ca amăgitori– n.n.] ‎

Mai menționăm că are două case părintești zidite în această ‎mănăstire, în afară de propria-i viață, pe care și-a riscat-o și jertfit-o pentru ‎Prislop, până cu câteva luni înainte de săvârșirea din viață [alte proprietăți aduse ca argument și motivație a jertfei Părintelui Arsenie Boca… vedeți nu este vorba despre nici măcar o urmă de smerenie, ci doar de… interes financiar – n.n.] .‎

Ar fi absurd, ar fi strigător la cer, ca cel socotit al treilea ctitor al ‎Prislopului, să fie dus unde „Nici mort n-a vrut să se mai întoarcă” [noi știam că strigătoare la cer sunt: uciderea, sodomia, neplata la timp a lucrătorilor, asuprirea văduvelor și a săracilor. De unde până unde mutarea unui cadavru să strige la cer. Vedeți cu câtă disperare construiește ideea nedezvăluirii misterului putred și imploră Maica Zamfira să nu fie dezgropat și vădit idolul inimii sale de o viață? Dar noi spunem că ar fi bine întemeiat, din luare aminte, de suflet mântuitor și strigător la cer (dar îngenuncheat din adâncul inimii pentru descoperirea adevărului), ca al treilea distrugător al Prislopului (și cel mai cumplit că a făcut ziduri dar a dărâmat mentalități și vieți) să fie descoperit public, în văzul tuturor, în ce hal a ajuns. Și în nici un caz să nu se purceadă la canonizarea până nu se verifică aceasta, cu grijă ca să nu se facă trucaje cash – n.n.] .‎

Ceea ce sigur nu se va întâmpla, fiindcă toți cei ce i-au stat alături în ‎surghiun, începând cu Părintele Nicodim, duhovnicul actual al Mănăstirii ‎Prislop, nu vor îngădui sub nici o formă să se treacă peste hotărârea din ‎urmă a unui om, a unui părinte duhovnicesc, ctitor de mănăstire, rugându-L ‎pe Dumnezeu să nu îngăduie să se scrie o a doua „Plângere a Mănăstirii ‎Prislop”.‎^[54]

[vedeți ce viclean legământ, că nu vor trece peste hotărârea sfinției sale, când tocmai ei l-au dezgropat? Legământ făcut în 2003, când deja îl dezgropaseră din 1995 sau 1996 (la 6 sau 7 ani de la moarte). De ce au făcut aceasta, dacă îl dezgropaseră deja? Este evident că pentru a convinge pe ceilalți să nu sape, ca să nu afle adevărul și să-i piardă din plasa lor mincinoasă și mocirloasă. Să-și poată vinde apa vrăjită pe mai departe.

Ce bine ar fi să se facă o a doua plângere, de data aceasta de pocăință, a Prislopului. Atunci ar merge oameni, poate mai puțini, mai fără bani, dar cu sufletele arzând de dorința unei adevărate vindecări de înșelare.

Propunem să se formolizeze oasele cele negre ale sfinției sale și să se expună la un muzeu al înșelării, poate unic în lume. Să se adaoge acolo bucata de beton, poza plângăcioasă, mămăliga și o ediție de lux a tuturor scrierilor eretice ale sfinției sale. Să se redea pe monitoare mari toate știrile care îl ridicau în slăvi criticând Sfântul Sinod. Să se transmute de la Drăgănescu toate picturile hinduse și antihristice, așezate lângă fotografiile corespondente de aceeași mărime a Părintelui Arsenie Boca. Ar fi atrași mulți turiști, dar și pelerinii în căutare de lămurire în credință, ca să se răcorească duhovnicește de toată perioada fierbinte în care au fost mânați aici ca niște jucării de către duhuri și escroci, ca astfel să-și fortifice mintea rememorându-și căderea, și să se convingă, în sfârșit, cu convingere adâncă: FĂRĂ POCĂINȚĂ DUPĂ SFINȚII PĂRINȚI NU EXISTĂ MÂNTUIRE. Am putea numi acel așezământ MUZEUL înPRISLOPirii, pardon ÎNPRILOSTIRII – n.n.]

Cu adevărat. Ce plâns să afle toată lumea că această mișcare construită cu atâtea fonduri și presiuni politice prin mass-media, care a tensionat emotiv o țară întreagă făcându-o să se deplaseze acolo cu entuziasm, este doar… o amăgire de mari proporții ce periclitează mântuirea tuturor celor ce sunt părtași la ea, dar mai ales a promotorilor.

Însă credem din toată inima că ar fi un plâns de căință ce ar vindeca multe inimi hrănite hipnotic cu iluzii și s-ar întoarce la adevărata lucrare duhovnicească: pocăința și căutarea adevărului. Ne dorim să se deshumeze oficial oasele Părintelui Arsenie Boca, să i se citească rugăciuni arhierești de dezlegare, ca astfel (poate) va primi și sfinția sa o alinare acolo unde se află. Cel care ar organiza aceasta ar fi urmașul duhovnicesc al Sfântului Constantin cel Mare, întocmai cu Apostolii, care a reușit să convingă pe păgâni să se lepede de rătăcirea lor nu cu forța, ci deschizându-le larg templele idolatre ca să vadă cu ochii lor (sărmanii rătăciți) oasele murdare și celelalte necurății ce se aflau în ele și cărora le aduceau închinare, deoarece dracii profitau de mentalitatea, credulitatea și superstiția lor, făcând minuni ca la Prislop:

Căci, pe de altă parte, rătăcirea filozofaștrilor, legată de demonul din Cilicia, ‎luase o mare amploare: mii și mii de oameni erau impresionați la gîndul că, ‎arătîndu-se când și când (în somn) unor suferinzi veniți să doarmă (în ‎sanctuarul său, intervenția lui) salvatoare și tămăduitoare îi putuse vindeca de ‎boală. De fapt, el era o mare pierzanie pentru suflet, fiindcă izbutea să smulgă ‎sufletele mai lesne de amăgit din brațele adevăratului lor Mântuitor și să le ‎îmbulzească pe rătăcitoarea cale a celor fără Dumnezeu. Statornic cu sine ‎însuși, împăratul – care știa că Mântuitorul adevărat nu era altul decît ‎Dumnezeul cel zelos – a poruncit ca și acest templu să fie dărâmat din temelii. ‎‎2. La un singur semn, minunea aceea atît de cîntată de neprețuiții filosofi (o ‎dată cu cel care, fără a fi nici demon, nici Dumnezeu, se ascunsese înăuntrul ei, ‎ademenind bietele suflete de-a lungul a multe și nesfârșite veacuri), s-a ‎prăbușit pînă la pămînt sub loviturile unui pumn de soldați. Ei bine, duhul ‎acela, care pe alții se fălise că i-ar putea scăpa de necazuri, n-a mai găsit spre a ‎se feri de năpastă decît leacul de care se zice că ar mai fi avut el parte atunci ‎cînd a fost lovit de trăznet. 3. Or prețioasele înfăptuiri săvîrșite și închinate lui ‎Dumnezeu de împăratul nostru nu erau numai niște vorbe, de vreme ce, cu ‎puternicul ajutor al Mântuitorului său, el a izbutit să facă una cu pămîntul și ‎templul de acolo (din Cilicia), așa fel încât în urma lui să nu mai rămînă nici ‎urmă din sminteala trecutului.‎

‎57. ‎   ‎1. în ceea ce-i privește pe foștii închinători ai idolilor, văzînd ei toți ‎chiar cu ochii lor înfrîngerea rătăcitei lor credințe (precum și pretutindeni ‎neîntrerupta240 pustiire a templelor și a idolilor), unii au alergat să se pună sub ‎ocrotirea mîntuitoarei învățături a lui Hristos., iar ceilalți, chiar dacă n-au ‎purces la aceasta, totuși n-au mai pregetat să se lepede acum de deșarta lor ‎învățătură părintească, să rîdă și să zeflemisească ceea ce mai înainte ‎socotiseră că ar fi zeități. 2. Și cum să nu gîndească ei așa văzînd câtă ‎spurcăciune se putea ascunde sub înfățișarea exterioară a acestor idoli? ‎Fiindcă dedesubtul lor au fost găsite oseminte adunate de pe la morți și țeste ‎goale, cu care se făcuseră felurite vrăji, precum și zdrențe murdare și pătrunse ‎de cea mai cumplită îngălare, sau tot soiul de gunoaie și pleavă. 3. Or, dînd ei ‎cu ochii de lucrurile acestea adunate în interiorul (statuilor) lipsite de viață, ‎sigur că n-au pregetat să se lepede de multa sminteală care le întunecase și ‎lor, și înaintașilor lor, mințile; după cum au mai priceput și că nici în tainicele ‎unghere ale templelor, nici măcar înlăuntrul statuilor, nu se ascundea nici un ‎fel de duh, nici un prezicător, nici un zeu și nici un prooroc (cum știau ei pînă ‎atunci) – nici chiar cea mai palidă arătare.‎

 

‎4. ‎     Faptul acesta a făcut ca, înaintea trimișilor împăratului, cea mai ‎întunecată văgăună – ba pînă și cele mai ascunse firide – să se deschidă fără ‎nici o greutate. Cele mai tainice și mai ferite locuri (sau spații din temple) au ‎fost răscolite de pașii soldaților; așa a fost descoperită acea orbire a neamurilor ‎care din străvechi timpuri se făcuse stăpînă peste mințile oamenilor, și a fost ‎dată în vileag înaintea tuturor.‎^[55]

Ar fi, poate, o minune dumnezeiască care ar rezolva această mare ispită a neamului nostru de acum. Căci Părintele Arsenie Boca este un cal troian care introdus în calendar și-ar deschide pântecele învățăturilor sfinției sale și ar ieși de acolo ostașii puterii vrăjmașe numiți uniatism, ecumenism, hinduism, new-age, făcând o mulțime de oameni să se lepede de adevărata credință strămoșească, crezând că rămân Ortodocși, ba încă unii din cei mai evlavioși.

Pricina pentru care Părintele Arsenie Boca nu a vrut să fie dezgropat nu este smerenia, căci am văzut cu toții cum se declara pe sine că este un mare sfânt. A primit poate o poruncă prin vedenii, căci diavolii au înțeles că nu au primit dezlegarea de la Dumnezeu să-i prefacă public, prin nălucire, resturile să pară că sunt Sfinte Moaște, deși în unele situații pot face ca și cadavrele să pară vii (de exemplu strigoii), iar data morții i-au spus-o ca să-l creadă lumea prooroc, apoi au aranjat tot ei moartea lui, executându-l ca să pară mucenic:

‎„Era in vara lui 1989 când părintele Arsenie l-a rugat pe-un tamplar, un vecin de-al meu ‎de-aici din sat, sa-i faca cruce de lemn. Si i-a zis părintele omului ca sa-i scrie pe cruce ‎anul nașterii, da mai ales – anul morții. Asa i-a zis, sa scrie acolo, pe cruce: „1989”. Insa ‎părintele Arsenie parea inca sănătos si-n puteri si-atunci vecinul meu s-a mirat si i-a zis ‎întristat: „Cum, părinte, nu vreți sa stati si-n 90 cu noi?”. „Nici un ceas din 90!”, i-a ‎răspuns părintele scurt si tăios, cum ii era felul. Si așa a si fost, ca n-au mai trecut decât ‎cateva luni, si in noiembrie 1989 a murit. Isi stiuse moartea de dinainte, asa cum le ‎spusese la atatia amar de oameni ce avea sa li se intample in viitor. Asa a murit, ca un ‎Sfânt Domnișor. „Eu ma duc, dar de acolo, de unde oi fi, am sa va ajut mai mult ca pana ‎acum”, a zis.‎

Era intre toamna si iarna când a murit, intr-o zi de marți, 28 noiembrie 1989, la Sinaia, ‎de ziua Sfântului Stefan cel Nou. S-a stins intr-o casuta [ce ironie din condei, pentru a înduioșa cititorul sugerându-i sărăcia prigoniților. Dar când vezi în ce conac stăteau îți dai seama pe loc că e vorba de un scenariu mincinos și romanțat de film legendar – n.n.] unde stateau maicile alungate ‎de la Manastirea „Prislop”, dupa ce in 1962 comuniștii inchisesera aproape toate ‎asezamintele monahale din Romania [ce minciună. Închiseseră multe, dar rămăseseră multe. După valul de alungări de prin Mănăstiri toți s-au descurcat și s-au reintegrat în Mănăstiri. Doar cei care au profitat de decret pentru a da vina pe comuniști pentru căderea lor din dragoste de trup (cum au fost și Părintele Arsenie Boca cu Maica Zamfira) au rămas ca mireni în lumea aceasta căzută de care s-au îndrăgostit, lepădându-se de schimă, deci de Hristos– n.n.] .

 Asa. Si cateva zile, moartea părintelui s-a tinut in ‎mare secret, ca se hotarase sa fie inmormantat la „Prislop”, langa Hațeg, si nu la ‎‎”Sambata”, unde avea loc pregătit dinainte [altă variație pe aceeași temă. Avea loc la Sâmbăta, nu mai bătuse pociumbii la Prislop. Se hotărâse după moartea sfinției sale, deoarece nu se făcuseră încă pregătirile la Prislop ci la Sâmbăta. Vedeți că este foarte posibil ca Părintele Arsenie Boca să nici măcar nu fi lăsat cu limbă de moarte să fie dus la Prislop, ci să fie o hotărâre a cartierului general condus de Maica Zamfira. Toate sunt cusute cu ață albă, pe un fond hâd de negru – n.n.] – ca aicea fusese staret si ridicase, din ruine ‎si bălării, manastirea lui Constantin Brancoveanu. Cine știe ce-o fi fost atuncea la ‎mijloc, ca nu l-au adus aicea, acasa, in Fagaras [și ucenicii sunt contrariați de aceste mișcări tactice și stragegice – n.n.] . Ei, si când am aflat eu ca părintele ‎Arsenie a murit, era de-acum duminica, si a doua zi urma sa fie inmormantat. Eram de ‎serviciu la Combinatul din Fagaras, unde lucram ca electrician. N-am mai trecut pe ‎acasa, m-am suit direct in tren si pe urma, c-un autobuz si cu niște ocazii, am mers toata ‎noaptea. Manastirea „Prislop” e departe de aici, tocmai in Hunedoara, nu departe de ‎biserica din Densus. Am ajuns tocmai luni dimineața, când începea Liturghia pentru ‎părintele. Si deși era omenire cat iarba, m-am apropiat de sicriu [aici zic unii că nu au fost prea mulți, lucru evident și din fotografii, dar alții spun că au fost cât iarba… „contradictio est mater sanctificatorium” – n.n.] . Parea de parca abia ‎adormise. M-am aplecat si, cu lacrimi pe fata [își evidențiază starea evlavioasă, ca smerenia să-i fie mai evidentă tuturor – n.n.],‎ i-am sarutat mana dreapta. Atunci a fost prima oara când l-am atins! E drept, ma mai ‎dusesem de cateva ori la el cat traia, la Biserica „Draganescu”, undeva langa București, ‎unde fusese exilat fara drept de-a sluji, după ce-l eliberaseră comuniștii din pușcărie. ‎Da la Draganescu nu ma putusem apropia prea tare, ca era multa lume, veneau si ziua, ‎si noaptea, si el era obosit. Asa ca atunci, in sicriu, l-am atins prima data si va spun pe ‎cuvânt ca mi s-a părut ca ii viu [acum nu mai deschide ochii, nu mai are unghii strivite, nu mai emană nori și duhul lui Enoh, ci pare un viu ce stă să se ridice și să vorbească nefiind capabil de a muri, deși atât Mântuitorul cât și Maica Domnului au adormit ca să învieze. Dar noi știm că numai Hristos este singurul care nu ar fi murit dacă nu ar fi chemat El însuși moartea ca să o biruiască. În mintea făgărașanilor înnourați de entuziasm Părintele Arsenie Boca este deja un alt Hristos. Dar pentru noi, este evident că nu există alți hristoși decât mincinoși – n.n.] . Si nu numa mie. Cata lume era acolo zicea ca părintele ‎parca doarme, așteptau cu totii sa se ridice si sa vorbească, sa-i certe cu dragoste, asa ‎cum facea tot mereu. Nu puteai sa crezi ca un om asa de mare ca părintele Arsenie are ‎parte de moarte. Parea de-odata cu veșnicia, din alte lumi, cu judecați mai presus de ‎cele omenești. Era ca un stâlp de lumina pentru fagaraseni. Si acuma zacea nemișcat in ‎sicriu… Da când i-am sarutat mana așezata pe piept, n-am văzut c-ar fi mutilata, deși ‎toata lumea, si preoții, si călugării, si mirenii de la înmormântare vorbeau cu glas tare ‎ca părintele a murit după caznele groaznice la care fusese supus de Securitate, pentru ca ‎ii prezisese lui Ceausescu sfârșitul; si atunci, aia, asa batran cum era, i-ar fi smuls ‎unghiile si l-ar fi schingiuit ca pe bunul Hristos, sa le spună de unde știe el sa ghicească ‎ce-a fi, ca nu-l credeau călăii când le zicea ca Dumnezeu il invata. Da sa știi ca asa a ‎fost cum iti zic, mâinile si fata părintelui erau neatinse, curate si albe, doar le-am văzut, ‎am si-o fotografie cu părintele in sicriu. [deci, aceasta este realitatea. Dracii, de data aceasta, n-au avut dezlegarea să modifice fotografiile cum au făcut în alte dăți – n.n.] Dar asta nu-nseamna ca n-ar fi fost schingiuit, ‎doar știau ei cum se șterg urmele, deși mie tot nu-mi vine a crede c-ar exista asa niște ‎bestii si sa-i rabde pamantul pe fata lui… [vedeți că bietul amăgit este sincer în rătăcirea lui. Părintele Arsenie Boca nu a fost chinuit. Sau, dacă și ceilalți rătăciți spuneau ce vedeau, era vorba de năluciri schimbătoare după credința fiecăruia. Și de unde ideea că s-ar fi ascuns că a fost chinuit de securitate când toți, manipulați de Părintele Savin Bunescu, șopteau aceasta. Era secretul lui Polichinelle, de data aceasta mincinos – n.n.] In schimb, asa cum v-am spus, părintele era ‎îmbujorat in obraji! Avea asa o culoare frumoasa, ca de om viu si tanar, si el saracu ‎murise de șapte zile! Si-n jurul lui, plutea asa, ca o boare, o mireasma de mir… Mai ‎târziu l-am intrebat pe părintele profesor Sebastian ce-au fost toate astea si el a zis: ‎‎”Sunt dovezi de sfințenie, fiule, se intampla numai cu moaștele!„ .^[56]

[de data aceasta nu mai avea ochi albaștri deschiși ci… bujori în obrăjori. Plus mireasmă ca să se convingă toți că este Sfânt. Iar la aceasta au contribuit, din păcate, nu numai dracii cu nălucirile lor vizuale și olfactive, dar și preoți iresponsabili cu explicațiile lor teribile, care, poate fără să vrea, s-au pus în slujba ereziilor propovăduite de draci prin vedenii date precursorului lui antihrist, că antihrist este cel ce va vrea să-l înlocuiască pe Hristos și va face aceasta prin hipnoze, năluciri și minuni diavolești – n.n.]

Răspunsul Părintelui Sebastian, însă, din păcate, nu este după Sfinții Părinți. Acest fel de nălucire colectivă (cu trupurile celor morți ca să pară mai vii) se petrece și în cazul strigoilor, și în cazul altor manipulări diavolești:

DESPRE OMUL MORT DACA A FOST AFLAT ÎNTREG, PE CARE-L NUMESC STRIGOI, ADICĂ ESTE CU ADEVĂRAT VÂRCOLAC, CE SA I SE FACA? CAP. 266. (COMP. GLAVA 378.)

Răspuns:

Aceasta nu se poate ca un mort sa se facă vârcolac. Ci diavolul voiește sa-și bata joc de unii care sa facă lucruri fără de minte, pentru ca Dumnezeu sa se mânie asupra lor si face aceste năluci. Si de multe ori noaptea își închipuie unii oameni ca acel mort pe care îl cunoșteau mai înainte, vine si vorbește cu dânșii; alta data îl vad in vis cu unele vedenii; altă dată îl vad pe drum cum merge și se oprește; și nu numai aceasta, ci sugruma și oameni! Mortul umbla și omoară pe cei vii, Doamne ferește!? Totuși oamenii se lasă îndemnați și aleargă la mormânt și dezgroapă să vadă trupurile acelora. Și de vreme ce nu au curată credință în Dumnezeu, diavolul se preface și îmbracă trupul mortului aceluia; si mortul acela care sta de atâta timp mort in groapa, li se năzărește că are carne pe el și sânge și unghii și păr. Si cum vad aceasta in nălucirea lor, acei oameni nenorociți aleargă la mai rău; aduna lemne, dau foc și ard acel trup si-l fac să dispară cu desăvârșire. Și nu-și dau seama neștiutorii că la o a doua înfricoșata venire a Domnului nostru Iisus Hristos se gătește lor, sa-si ia pedeapsa in focul acela veșnic nestins ca să ardă în veci. Și trupul acela l-au ars si l-au făcut sa dispară deocamdată, dar la vremea aceea în ziua judecății acestor oameni au sa dea răspuns in fața înfricoșatului Judecător și de la el vor auzi hotărârea, sa meargă in focul de veci sa fie chinuiți. Așadar daca se vor pocăi din tot sufletul de marele păcat ce l-au făcut, daca sînt mireni, șase ani sa fie ne cuminecați iar de sînt preoți, sa fie caterisiți cu desăvârșire din preoția lor.

Înseamnă-ți: Să știți că, dacă s-a aflat acest trup care este lucrarea diavolului , precum am spus, să chemați preoții să zică paraclisul Născătoarei de Dumnezeu și să facă sfeștania cea mică; apoi să slujească Liturghie și să ridice panaghie întru ajutorul tuturor, să facă și parastas cu colivă. Apoi să citească deasupra trupului și cele două lepădări de la botez; atunci cu aghiazma ce ai făcut-o la sfeștania cea mică să stropești poporul care se întâmplă acolo; și ce rămâne acolo să verși asupra trupului. Și cu darul lui Hristos pleacă diavolul de la acel trup.^[57]

Nu este imposibil ca diavolul să mimeze și Sfintele Moaște, cu tot cu miresme, fiindcă el, de obicei, atacă prin simțire. Știm că pe vremea lui antihrist va veni la fiecare mormânt să învie morții așa cum i-am știut în viață ca să ne convingă că antihrist e dumnezeul viilor și morților și are putere să dea viață, iar diavolii pot aduce și la rugăciune miresme ca să convingă pe cei înșelați că este vorba de prezența Sfântului Duh:

Chinops s-a umplut de mânie pentru aceasta, și luând toată mulțimea diavolească, a mers în cetate, și s-a bucurat toată cetatea văzând pe Chinops și toți mergând, i se închinau lui. Aflând pe Ioan că învăța poporul, s-a umplut de multă mânie, și a zis către popor: „Oameni orbi, de ce ați rătăcit din calea adevărului? Ascultați-mă pe mine. De este drept Ioan și de sînt drepte cele grăite de dânsul, să vorbească cu mine și să facă acel fel de minuni, pe care și eu le voi face, și veți vedea cine din noi este mai mare: Ioan sau eu? De va fi el mai mare decît mine, voi crede și eu cele grăite și făcute de dânsul”.

Și luând Chinops pe un tânăr, i-a zis lui: „Tinere, dar viu este tatăl tău?” Iar el i-a răspuns lui: „A murit”. Și a zis Chinops: „Cu ce moarte a murit?” Acela a zis: „Corăbier a fost și spărgîndu-se corabia, s-a înecat în mare”. Și a zis Chinops către Ioan: „Acum să-ți arăți Ioane puterea ta! Ca să credem cele zise de tine, să pui pe tată viu înaintea fiului său”. Și a zis Ioan: „Nu m-a trimis pe mine Hristos ca să ridic pe cei morți din mare, ci pe oamenii cei amăgiți să-i învăț”. Și a zis Chinops tuturor oamenilor: „Măcar acum să mă credeți pe mine că Ioan este înșelător și vă amăgește pe voi. Prindeți-l pe el și-l țineți, pînă ce voi aduce pe tatăl tânărului viu. Și ținură pe Ioan. Chinops și-a întins mâinile și a lovit cu ele și a făcut plesnet în mare, și toți temîndu-se, s-a făcut nevăzut la ochii lor. Și toți și-au ridicat glasurile lor, zicînd: „Mare ești Chinopse”. Și de năprasnă a ieșit Chinops din mare, țiind precum a zis pe tatăl tânărului, și toți se mirară.

Și a zis Chinops: „Oare acesta este tatăl tău ?” Și a zis tânărul: „Așa Doamne”, și s-au închinat toți lui Chinops. Și popoarele căutau să ucidă pe Ioan, dar i-a oprit pe ei Chinops, zicîndu-le: „Cînd veți vedea mai mari decît acestea, atunci să fie chinuit”. Și chemând pe alt om i-a zis lui: „Dar tu ai avut fii?”. „Da, Doamne, dar din zavistie l-a ucis cineva”. Și îndată a strigat Chinops, chemând pe nume pe ucigaș și pe cel ucis, și amândoi au stat de față. Și a zis Chinops omului aceluia: „Oare acesta este fiul tău?” Și a zis omul: „Da, Doamne”. Și a zis Chinops lui Ioan: „Ce te minunezi Ioane?” Și i-a zis Ioan: „Eu de aceasta nu mă minunez”. Și a zis Chinops: „Mai mari decît acestea vei vedea, și atunci te vei minuna, și nu vei muri pînă ce te voi înfricoșa pe tine cu semnele”. Și a zis Ioan lui Chinops: „Semnele tale de grabă se vor strica”. Iar mulțimea auzind un cuvânt ca acesta, s-a repezit asupra lui Ioan, și l-a bătut foarte mult, pînă cînd a crezut că este mort. Și a zis Chinops către popor: „Lăsați-l neîngropat, ca să-l mănânce păsările cerului”. Și se duseră toți de la acel loc, bucurîndu-se cu Chinops. Iar după aceasta, auzind Chinops că Ioan învață la locul ce se numea aruncare de pietre, a chemat pe un diavol cu care făcea vrăji. Și mergând la locul acela, a zis lui Ioan: „Gândesc că mai multă rușine și înfruntare să-ți fac ție și pentru aceea te-am lăsat viu. Să vii însă la nisipul mării și vei vedea puterea mea, și te vei rușina”. Și urmau după dânsul acei trei diavoli, de care se părea poporului că Chinops i-a înviat din morți. Și lovind tare, cu plesnet mâinile sale, s-a afundat și de la ochii tuturor s-a făcut nevăzut.

Iar mulțimea a strigat: „Mare ești Chinopse și nu este altul mai mare decît tine!”. Iar Ioan a poruncit diavolilor celor ce în o-menesc stau, să nu se ducă de la dânsul, și s-a rugat Domnului ca să nu se socotească întru cei vii Chinops, și așa a fost.

Pentru că deodată s-a tulburat marea, și fierbea cu valurile, și n-a mai ieșit Chinops din mare, ci a rămas acolo în adâncul mării, precum Faraon cel de demult, afundîndu-se ticălosul. Iar diavolilor acelora pe care îi socotea poporul că sînt oameni sculați din morți, le-a zis Ioan: „Întru numele lui Iisus Hristos celui răstignit, și a treia zi înviat, să ieșiți din ostrovul acesta”. Și îndată s-au făcut nevăzuți. Iar poporul stăruia, așteptând pe Chinops trei zile și trei nopți pe nisip, pînă cînd de foame și de sete, și de arșița soarelui, cei mai mulți dintr-înșii au slăbit și zăceau fără de glas, dintre care trei copii au murit. Iar pe oamenii aceia, miluindu-i Ioan și rugîndu-se pentru mântuirea lor, și vorbindu-le mult despre credință, le-a înviat copiii, le-a tămăduit pe neputincioșii lor, și toți apropiindu-se, cu un gând la Domnul s-au botezat și s-au dus la casele lor, slăvind pe Hristos. Iar Ioan a mers în casa lui Miron și mergând adeseori la popor, îi învăța în numele lui Iisus Hristos.^[58]

Vedem, așadar, că nu este suficient să dezgropăm oasele sfinției sale ci neapărat să o facem aceasta nu cu îndoială, ci cu dreapta credință lămurită după Sfinții Părinți, pentru a nu ni se năluci că sunt Sfinte Moaște. Și, dacă vrem să scăpăm pe oameni de nălucirea că ar fi Sfânt, dacă vrem să plece de la mormântul sfinției sale duhurile care fac false minuni (dar pe el, dacă nu s-a pocăit, îl chinuiesc în mod suplimentar în iad pentru fiecare suflet amăgit ce-l vizitează acolo și îi aduce închinare) avem deja descrisă mai sus o rânduială foarte frumoasă de slujbă pentru astfel de situații:

• aghiasmă mică +
• Sfânta Liturghie cu parastas și colivă +
• stropirea poporului de acolo

și apoi turnarea Aghiazmei pe oasele negre ale Părintelui Arsenie Boca.

Când oamenii vor vedea de abia atunci la ce s-au închinat se vor speria. Atunci va fi de mare folos o catehizare care să le explice cum se cade în înșelare dacă vom crede în vise și vedenii, arătându-li-se adevărata viață și ereziile din învățăturile scrise și pictate ale Părintelui Arsenie Boca.

Dacă nu vom face acestea să nu pățim ca americanii care s-au închinat vrăjitorului Paramahansa Yogananda [care a scris „Autobiografia unui Yoghin” (tradusă în 34 de limbi, desemnată una din cele mai importante 100 de cărți ale secolului 20, deci mai populară decât Cărarea Împărăției. Vedeți că nu numărul de adepți indică sfințenia?), și l-a făcut cu scrierile sale rătăcite pe bietul Elvis Presley să-și devieze dorul de infinit spre hinduism (în loc să se pocăiască) și să se epuizeze prin yoga până a murit], mergând cu zecile de mii la mormântul său, crezând că are Sfinte Moaște și că face minuni, cunoscându-și mai dinainte sfârșitul:

Pentru următorii câțiva ani a predat si a predat in Statele Unite. În discursurile sale a învățat despre unitatea învățăturilor originale ale lui Isus Hristos și Yoga originală predată de Bhagavan Krishna. [!!! – n.n.] […]

În zilele care au dus la moartea sa, el a început să facă aluzii că era timpul pentru el să părăsească lumea. [16][…]

Serviciul său de înmormântare, cu sute de participanți, a avut loc la sediul SRF varful Mt. Washington, în Los Angeles. Rajarsi Janakananda, noul președinte al SRF (Prietenii auto-realizării) a realizat un ritual sacru de eliberare a trupului său la Dumnezeu.” [25] Rămășițele lui Yogananda sunt îngropate la Forest Lawn Memorial Park din Marea Mausoleul (închis în mod normal, pentru vizitatori, dar mormântul lui Yogananda este accesibil) în Glendale, California. [21] [fiindcă doctrina sa convine noii ordini mondiale ca și a celui înmormântat la Prislop – n.n.] […]

Revendicarea incoruptibilității trupului său [edit] După cum sa raportat în Time Magazine la 4 august 1952, Harry T. Rowe, directorul Morgăi din Forest Lawn Memorial Park Cemetery din Glendale, California, Los Angeles, unde corpul lui Yogananda a fost îmbălsămat, [37] a scris într-un scrisoare legalizată [3]: «Absența oricăror semne vizuale de degradare în organismul mort al lui Paramahansa Yogananda oferă cazul cel mai extraordinar din experiența noastră … Nu prezenta nici o dezintegrare fizică vizibilă în corpul său, chiar la douăzeci de zile după moartea sa… Nici o indicatie de mucegai nu a fost vizibil pe pielea lui, și nici o uscare vizibilă nu a avut loc în țesuturile corpului. Această stare de conservare perfecta a unui corp este, în măsura în știm din analele mortuare, unul de neegalat … Nici un miros de descompunere nu emana din corpul său, în nici un moment … [38] Rowe continuă „,nici pe 27 martie nu am găsit vreun motiv să spun că trupul său a suferit vreo dezintegrare fizică vizibilă. Din aceste motive afirm din nou că cazul lui Paramahansa Yogananda este unic în experiența noastră. „[38] Robert Todd Carroll în cartea sa dicționar sceptic a scris că directorul Forest Lawn poate să fi dat o declarație exactă, dar este de așteptat această lipsă de dezintegrare fizică. Declarația că este „un fenomen extraordinar” este înșelătoare; un organism tipic îmbălsămat nu va arăta nici o deshidratare notabilă de la unu la cinci luni, fără utilizarea de refrigerare sau creme. [39]^[59]

Sărmanii, dacă nu au auzit de corpurile neputrezite ale vrăjitorilor și nici de nălucirile diavolești, ce să creadă? Aveau și încredințarea de la un medic care a depus mărturie științifică. Noi nu avem nici măcar atât. Dar chiar de am avea, suntem Ortodocși și nu avem nici o scuză să ne lăsăm amăgiți. Chiar de am vedea în fața noastră, prin nălucire diavolească, sau înșelare omenească, o arătare ca Sfintele Moaște, sau ucenicii vicleni i-ar înlocui oasele negre cu Sfinte Moaște autentice, noi trebuie să fim încredințați din învățăturile eretice ale sfinției sale că nu poate fi adevărat și să ne rugăm mai fierbinte către Dumnezeu ca să scăpăm și noi, și alții de înșelare, prin Sfântul Adevăr Hristos Dumnezeul nostru.

1.      De ce se fac minuni mediatizate, după moarte? Final spectaculos

În primul rând trebuie să evidențiem că sunt două tabere între ucenicii Părintelui Arsenie Boca:

Cărturari și oameni fără carte.

Oamenii fără carte apelează la autoritatea cărturarilor ce-l propovăduiesc pe Părintele Arsenie Boca ca Sfânt, pentru a-și confirma credulitatea, dar ei merg la sfinția sa datorită reclamelor mass-mediei și imboldurilor demonice ce fac minuni, dau vise și vedenii pentru a le forța credința, care începe, ca într-un cerc vicios, să se propage și din gură în gură.

Cărturarii neagă minunile, ei cred doar în simțirile lor și, fără să cerceteze la lumina Sfinților Părinți învățăturile Părintelui Arsenie Boca și lucrarea personală lăuntrică, neștiind despre fenomenul amăgirii, sau cunoscându-l doar superficial (crezând că poate fi vorba doar de alții, ei înșiși considerându-se imuni, bazându-se pe rafinamentul lor intelectual), și-au făurit o proprie imagine artificială despre sfinția sa. Ei critică pe adepții fără carte care îl prezintă pe pictorul de la Drăgănescu ca pe un vrăjitor, numindu-i exagerați ce dăunează cauzei, dar totuși oameni de bine că simt de la Sfântul Duh că idolul lor este un Sfânt. În schimb se năpustesc asupra oamenilor lucizi, care li se împotrivesc cu argumente din Sfinții Părinți, încercând să-i paralizeze cu autoritatea lor și să-i astupe cu lozinci, ca de pildă numindu-i „flașnete”.

Comun celor două categorii de adepți ai Prislopului (lucru comun și evident din analiza propriilor mărturisiri) este încasarea în istoria lor a unei doze hipnotice consistente (dacă nu direct din ochii albaștri și fulgerători ai Părintelui Arsenie Boca, atunci măcar indirect din fotografiile, scrierile citite fără discernământul Sfinților Părinți – dar cu preconcepția că sunt ca și ale lor – și/sau prezența la mormântul său), potrivită cu felul lor de a fi, și o privire ecumenistă asupra misiunii Sfintei Biserici.

Pentru a vedea concret manifestările celor fără carte și a celor cu carte să reproducem aici două discuții de pe internet, în legătură cu acest subiect.

Iată cum îl gândesc cei fără de carte care îl admiră sau îl contestă pe Părintele Arsenie Boca:

luminita spune:

11 septembrie 2015 la 9:38 Editare

Din pacate in cartea” ingerul imbracat in haina de in si ingerul cu cadelnita de aur ”parintele arsenie il face pe eminescu”””[vorbind despre sifilis si betie]”’doua nebunii perfide tinindu se de mina contra amaritului de om –chiar daca pe unul din acesti napastuiti nepoti il chema genialul mihail eminescu.”Pe de o parte il face genial iar pe de alta parte sifilitic si betiv.pina in prezent nu s a confirmat in nici un fel ca eminescu a murit de sifilis.calomniatorii lui au lansat acest zvon perfid.vorbind cu cineva de la draganescu si incercind sa ii explic ca parintele arsenie e sfint etc m a intrebat;”atunci de ce umbla la brateta prin sat cu maica zamfira??”Departe de mine gindul de al ponegri pe parintele arseniee boca/de asemenea dinsul a fost dezgropat la trei zile de la moarte sub pretextul ca maicuta zamfira nu i a dezlegat legatura de la picioare.tot ”maicuta” [numai maicuta nu a fost]a sarit in groapa si a scos legatura de la picioarele parintelui arsenie.dupa parerea mea de muritor parintele a avut o traire autentica si sfinta pina la prislop.de ce nu s a intors la slujire??Multi preoti au fost dati afara din biserica dar au fost reprimiti si au slujit din nou chiar daca au slujit la parohii mici.de ce atita mister???Iar minciuna conform careia la mormintul de la prislop florile nu se ofilesc trebuie oprita.personal am vazut si acum trei ani si acum patru ani cum maicile schimbau apa la flori si aruncau florile ofilite.nu ma supar daca voi fi catalogata de genul;;;;;cine esti tu sa judeci etc etc cum am mai spus v am prezentat un mic fragment din carte.cititi singuri.eminescu nu a fost sifilitic////

[…]

Apreciază

RĂSPUNDE

elena spune:

18 octombrie 2015 la 16:48 Editare

DRAGII MEI

Lumea e in cautare de paranormal de minuni la minut.In fiecare simbata pe diferite posturi tv mai apare cite un „”secret””despre parintele Arsenie Boca.Crucea de la mormint era fierbinte iarna potrivit maicii marina stareta la minastirea bic.Aceeasi maica a spus la o conferinta ca au venit mascatii inainte sa moara parintele Arsenie Boca si l au luat l au batut si de la asta I s a tras moartea Eu stiu ca prin anii 89 nu erau mascati..Nu stiu pina la urma ce se vrea?Canonizarea parintelui si aducerea osemintelor la noua catedrala din bucuresti?BISERICA TACE.ADICA CONDUCEREA BISERICII.La o adica sa lase poporul sa decida si exact cum a spus parintele anitulesei pe urma sa spuna ;poporul a vrut ,Tara este practice isterizata pe unde te duci numai de asta auzi.Preasfintitul Laurentiu Streza a spus clar;;;;referitor la faptul ca printele Arsenie a fost la inmormintarea mamei sale in timp ce era retinut si detinut la canal ca nu este adevarat.Parintele Arsenie era la canal si a simtit o tristete in suflet.Ma doare sufletul ca se minte si se exagereaza atit.Parintele Arsenie a fost dezgropat de doua ori cel putin. A treia zi de la imormintare si acum citiva ani.Dinsul a spus sa fie lasat in mormint pina la a doua venire.Nu stiu insa ce rol a avut maica de trista amintire zamfira de ea este””mostenitoarea”” de la sinaia si a manuscriselor parintelui Arsenie.De ce a trebuit sa simuleze ca se omoara la sf minastire simbata si de ce s a tinut ca „”riia”de parintele Arsenie.Pacat ca nu mai traieste parintele Savian Bunescu de la Draganescu poate ne spunea adevarul pt ca maica zamfira a fost cumnata lui.Referitor la faptul ca parintele Arsenie nu avea duhovnic[asa cum se intreaba parintele anitulesei]dinsul se spovedea la parintele Savian bunescu cit a stat la draganescu.Cit a fost bolnav la Sinaia parintele savian se ducea si ii facea sf maslu,deci parintele Arsenie a avut duhovnic.Eu un simplu muritor ma intreb doar atit;poate cineva in masura o sa imi raspunda

De ce dupa izgonirea din minastire parintele Arsenie nu a mai fost lasat sa slujasca??

Era atit de periculos fata de regim???

E adevarat ce spune parintele Arsenie Papacioc ,ca parintele Arsenie s a lasat de calugarie?

Daca pictura de la Draganescu este eretica asa cum scrie mai sus de ce biserica nu ia nici o masura???

Astept raspunsuri la intrebarile mele.

Apreciază

victor888ardeleanu spune:

22 noiembrie 2015 la 20:12 Editare

Aveți o informație sigură că se spovedea la Pr. Savin Bunescu, sau e doar un zvon?

Puteți face o referință la un document scris?

Vă rugăm să nu învinovățiți conducerea Sfintei Biserici, ca să nu fim în același duh răzvrătit și criticist cu Pr. Arsenie Boca și cu zeloții, care și ei sfâșie unitatea ortodocșilor.

Conducerea Sfintei Biserici lucrează cu înțelepciune, în sensul că favorizează publicarea informațiilor despre Pr. Arsenie Boca, astfel ca Ortodocșii să își dea seama singuri de rătăcire și să nu creadă că Sfânta Biserică Ortodoxă pune la index sau cenzurează pe cineva cum face inchiziția.

Ca în cazul oricărei erezii sau rătăciri ce luptă să distrugă unitatea Bisericii, și Fenomenul Prislop are un ascendent, prinde proporții și pare să pună stăpânire pe Sfânta Biserică, să o dezbine. Atunci Ortodocșii cercetează Sfânta Tradiție, se lămuresc și iau atitudine. Uneori își varsă și sângele pentru adevăr.

Dar, vă rog să nu uitați, Hristos este Adevărul și El întotdeauna biruie în Sfânta Biserică Ortodoxă, pe care porțile iadului nu o vor birui. Important este să fim noi în această Biserică și nu furați de curente pro sau anti.

Cum? Ținând adevărul în iubire, respectând și iubind și pe cel de altă părere, ascultând cu dragoste de Sfânta Ierarhie Bisericească, chiar dacă nu este infailibilă, știind bine că singura sursă infailibilă și autoritate de decizie pentru canonizarea cuiva sunt tot Sinoadele Ecumenice. Dacă Părintele Arsenie Boca are îvățături conforme lor, poate fi canonizat. Dacă nu, chiar de ar fi canonizat ar fi o eroare pe care Sfânta Biserică Ortodoxă o să o corecteze. Până una alta, din fericire, o parte din Sfântul Sinod Al Bisericii Ortodoxe Române și-a dat seama de gravele erezii, date anatema de toate cele 7 Sfinte Sinoade Ecumenice, pe care le propovăduiește Părintele Arsenie Boca și nu l-a canonizat, după cum vedem cu toții, deși presiunile politice și mass-media sunt uriașe. Sfântul Sinod, și de această dată a lucrat cu mare înțelepciune și trebuie să-l iubim. Dacă noi, ortodocșii nu-l iubim, cine să-l iubească? Ereticii ce atacă Sfânta Biserică? Schismaticii? Zeloții? Dar toți aceștia nu au adevărata iubire pentru că nu sunt în Adevăr.

Nu poate însă Sfântul Sinod să ia o atitudine fățișă deoarece sunt mulți amăgiți care s-ar tulbura, având o dragoste pătimașă către ecumenism și Părintele Arsenie Boca promotorul numărul unu al lui, și s-ar produce o ruptură în cadrul Bisericii Române, cu grave consecințe în veșnicie. Vă rog să înțelegeți cu luare aminte situația grea în care se află ierarhii noștri supuși la multe atacuri și dinlăuntru și din afară. Vă rog să-i înțelegeți, să-i iubiți, să-i respectați și să vă rugați pentru ei.

Noi trebuie să ne rugăm, să iubim pe toți, chiar și pe Părintele Arsenie Boca și să cercetăm poruncile, dogmele și învățătura despre Sfânta Treime și întruparea lui Hristos care constituie învățătura Ortodoxă, ca să nu fim amăgiți. Să nu renunțăm nici la adevăr, dar nici la iubire, cu prețul vieții. Dumnezeu este și Iubirea (de aceasta uită zeloții și se leapădă de El pentru un părut adevăr). Dumnezeu este și Adevărul (de aceasta uită ecumeniștii și se leapădă de El pentru o falsă iubire, neînțeleasă de ei).

Părintele Arsenie Boca, ca și toți deținuții politici, inclusiv legionari, după 1964 au fost lăsați să slujească și să intre în monahism, dacă doresc. Din păcate, părintele Arsenie Boca a ales să viețuiască cu Maica Zamfira și de aceea nu s-a întors nici la călugărie, nici la preoție. De altfel, dacă veți observa cu luare aminte închisorile pe unde a trecut și cât de puțin a suferit în ele și ca timp, și ca regim de detenție veți ajunge și dumneavoastră la concluzia că sfinția sa a făcut un compromis cu regimul, care i-a aranjat o părută oprire de la slujire, ca să poată să nu fie rușinat și să poată informa mai departe despre cei ce nu se supun noii ordinii socialiste. De ce nu a fost arestat după 1959? De ce nu și-a reluat preoția și călugăria după 1964, cum au făcut-o toți cei ce nu s-au lăsat ei înșiși de ele. Cum de a avut proprietăți boierești, când toți stăteam cu chirie?

De altfel are și texte în care sfinția sa propovăduiește socialismul

Veți vedea și singură că Părintele Arsenie Papacioc, un autentic mărturisitor, a aflat despre această lăsare de preoție și călugărie din sursele sigure ale martorilor contemporani care au luptat pentru adevăr și au fost colegi cu el de suferință în închisori. Argumentele aduse de ucenicii Părintelui Arsenie Boca ca să demonstreze că a fost prigonit, culese de prin arhivele securității sunt contradictorii nu numai între ei, dar și în cadrul aceluiași autor nu au o succesiune logică. Argumentele lor sunt iraționale și cusute și cusut cu ață albă. Practic mai mult îl acuză de cameleonism politic și colaboraționism, deși vor să-l facă martir și erou.

Sfânta Biserică lasă pictura de la Drăgănescu tocmai pentru a ne convinge pe toți că Părintele Arsenie Boca a fost eretic, înșelat, luându-se după vedenii și nu a ascultat de ierarhii lui care l-au sfătuit să șteargă hulele pe care le-a pictat. Vedeți dumneavoastră, Sfânta Biserică nu lucrează cu sabia, ci cu fluierul păstoresc al convingerii omului în adevăr, dacă și el vrea.

Am lăsat la sfârșitul acestui răspuns, pentru a i se admira mai bine măreția și frumusețea peisajului unde a primit aprobare Părintele Arsenie Boca să-și construiască (și împodobească cu sculpturi pe comandă) din averile personale a doi pensionari de pe vremea comunismului (!!!) proprietatea boierească (cu un etaj și o mansardă, iar acum și cu o antenă de satelit, probabil pentru recepția mai de calitate a noilor vedenii ale ucenicilor), unde a viețuit sfinția sa mai înainte de a muri cu 12 femei. Aceasta este devenită acum metoc al Prislopului. Azi suntem obișnuiți cu construcții de vile datorită patronilor și celor plecați în străinătate, dar în vremea aceea cine putea să-și facă astfel de construcții în afară de nomenclaturiști?

Nu numai aceste clădiri ne dau a înțelege că a slujit socialismului aflat la putere, dar și textele sfinției sale despre comunism, ne arată că îl propovăduia cu perversiune printre ucenici ca fiind bun, ca fiind un fel de creștinism doar că silit și necredincios, și că el însuși confunda comunismul cu creștinismul.

Nu numai atât dar învinovățea pe creștini și chiar pe Sfânta Biserică pentru necredința comunismului în Hristos (necredința asociată la silire ar fi, după preacuvioșia sa, singurele diferențe între Creștinism și comunism). Adevărații oamenii ai lui Dumnezeu niciodată nu învinovățesc pe alții, ci doar pe ei înșiși, pentru toate. În nici un caz, nici de ar fi arși pe rug, nu învinovățesc Sfânta, Soborniceasca și Apostoleasca Biserică.

Să vedem acum ce propovăduia Părintele Arsenie Boca despre comunism și socialism, arătându-se un fidel slujbaș al lor.

Cităm din +PS Daniil STOENESCU, episcop locțiitor al ‎Daciei Felix, Părintele Arsenie: omul îmbrăcat în haină de in și ‎îngerul cu cădelnița de aur, E. Charisma, Deva, 22009, pp. 367-368.:

„Dacă primii creștini au realizat în mic societatea comunistă – desființând proprietatea particulară și dând fiecăruia după trebuință, și dacă toți creștinii au trăit întreolaltă egalitatea de fiii aceluiași Tată, fără vreo deosebire de neam, de clasă socială – această societate a răsărit de la sine, nesilit, în numele iubirii, care a ars gardurile dinafară dintre oameni și egoismul dinăuntru.

Dacă astăzi Dumnezeu e tăgăduit de comuniști, vina o poartă creștinii a căror viață nu prea dovedește existența lui Dumnezeu. Din înmulțirea fărădelegilor dragostea multora s-a răcit și fărădelegile stârnesc mânia mulțimilor, care e, la urma urmelor, mânia lui Dum-nezeu [mânia celor ce L-au răstignit pe Hristos, mânia păgânilor, monofiziților, mahomedanilor, latinilor, naziștilor, grupurilor sodomitene, mâniile arseniștilor împotriva celor ce apără Sfânta Predanie etc., toate mânii ale mulțimilor împotriva Ortodocșilor, sunt mânia lui Dumnezeu? – n.n.] .

Mânia comunistă pe toate așezămintele sociale învechite (și Biserica a devenit uneori și pe-alocurea, așezământ social), poate deschide focul curățitor și asupra Bisericii lui Hristos, asupra creștinilor. […]

Situația actuală a religiilor (cărora le cam slăbește prestigiul pentru mulțimea lor și a fărâmițării lor în confesiuni și secte) în lagărul țărilor de democrație populară, precum și în U.R.S.S., patria socialismului, este următoarea: toate sunt mobilizate în apărarea păcii și a construirii socialismului – fapt care nu contravine nici unei religii„.

Vedem cum socialismul nu contravine (în concepția Părintelui Arsenie Boca) Ortodoxiei, ci Ea chiar trebuie să slujească construirii lui (ne întrebăm dacă a fost doar un clar-văzător orbit fiindcă nu a văzut că va cădea socialismul sau doar un laș obedient față de regim ca să scrie aceste rânduri de lemn?) și, după ce acuză Sfânta Biserică de prefacere în așezământ social, profită de ocazie să sugereze ca soluție ultimă iarăși iubitul său ecumensim.

Am putea să îl numim acum, mai modern, e-comunism.

Doamne ajută!

Vă mulțumim pentru informații. Vă rugăm să nu ne uitați să ne spuneți dacă aveți cunoștință sigură că Pr. Arsenie Boca s-a și spovedit, sau este doar un zvon. Este prima dată când auzim sau citim așa ceva. Ar avea o șansă să se mântuiască și ne-am bucura din toată inima pentru sfinția sa.

Apreciază

elena spune:

24 noiembrie 2015 la 8:13  Editare

Dragii mei stiu din sursa sigura ca parintele Arsenie Boca se spovedea la parintele Savian Bunescu.L am cunoscut pe parintele Savian personal si ne povestea despre parintele Arsenie.Mai mult traiesc si astazi in satul Draganescu oameni care stiu ca parintele Arsenie se spovedea la parintele Savian,iar cind parintele Arsenie era bolnav la Sinaia [la asezamintul care este mai sus in foto]parintele Savian mergea si ii facea Sfintul Maslu parintelui Arsenie Boca.Eu nu judec si nu acuz biserica de nimic.Doar am pus o intrebare.Stiu ca parintele Arsenie a locuit impreuna cu maica zamfira si mama acesteia la Bucuresti stiu cum satenii din Draganescu duceau cu rindul alimente pentru pictor[parintele Arsenie]si cum maica Zamfira gatea.Deci nu am citit in carti de marturii ci am auzit din gura parintelui Savian si a satenilor din Draganescu cum parintele Arsenie se spovedea la parintele Savian.Despre asezamintul de la Sinaia pot sa spun doar ca am fost sa vizitez dar nu am fost lasata decit putin in curte. Si am fost atentionata fara poze fara filmari.Traiesc multi oameni la Draganescu care stiu cum parintele Savian il spovedea pe parintele Arsenie deci nu sint zvonuri eu personal l am auzit pe parintele Savian cind ne a spus asta mie si mai muiltor persoane.Nu stiu ce rol a avut maica zamfira in viata dinsului de a „”mostenit”” scrierile si manuscrisele dinsului.Tot la „:”porunca”” maicutei [care numai maica nu a fost]la Draganescu nu ai voie sa filmezi sau sa faci poze in biserica.Dragii mei mergeti la Drgaganescu si vorbiti cu tanti ioana si cu satenii mai in virsta si o sa vadeti ca da parintele Arsenie se spovedea cel putin cit a stat la ei in sat 15 ani.cu drag elena

Apreciază

RĂSPUNDE

elena spune:

2 decembrie 2015 la 6:57    Editare

MAI mult inainte de a pleca din aceasta lume adica de a muri a fost spovedit si impartasit de parintele Savian Bunescu.Dinsul-pr Arsenie] l a iubit pe parintele Staniloaie stiu sigur si nu vad de ce fiica parintelui Staniloaie scrie ca parintele Arsenie suferea de el adica ii placea sa se dea mare.Cei care cunosc adevarul sint de vina ca nu il spun poporului. Am spus asta de acum 14 ani.Noua parintele Savian ne a spus ca parintele Arsenie a murit de boala iar altii scriu ca a fost otravit radiat batul etc.Mai ales parintele Pantelimon care a fost la Ghighiu.La inmormintarea parintelui Arsenie parintele Savian Bunescu nu a afirmat asa cum se scrie gresit prin carti”””oameni buni eu nu sint vinovat de moarte parintelui Arsenie””/Nici vorba de asa ceva.Acum citeva seri a vorbit si parintele Bordasiu la tv si a spus ca a locuit impreuna cu parintele Arsenie si maica Zamfira trei ani la Bucuresti.Poate ca are invataturi gresite cum ziceti dvs,Nu stiu asta.Stiu insa ca parintele Arsenie mi a schimbat viata,nu mai fumez de 14 ani de cind am fost la Prislop prima oara sint alt om.La fel si sotul si prietenele mele s au lasat de fumat cind au mers la parintele la Prislop.Ratacit sau nu parintele Arsenie ne ajuta si dupa moarte.Nu cred ca este autosugestie sau coincidenta.

Apreciază

RĂSPUNDE

victor888ardeleanu spune:

13 ianuarie 2016 la 20:18   Editare

Copila lui Dumnezeu Elena…

Vă mulțumim că puneți suflet în ce spuneți și parcă ne sfiim să vă răspundem ca să nu vă mâhnim. Dar am înțeles de la Sfinții Părinți că Adevărul Hristos este cel ce ne mântuiește și nu politețea, așa că suntem datori să vă spunem câteva cuvinte, rugându-vă, mai întâi, să nu vă supărați.

Dacă doriți, ar fi lămuritor mai în profunzime, să parcurgeți materialul de aici:

https://888adevarul8despre8arsenieboca8.wordpress.com/grozaviile-neasemanate-de-la-draganescu-si-viata-parintelui-arsenie-boca-in-lumina-sfintilor-parinti/

veți înțelege, punând față în față cu viețile și învățăturile sfinților, viața și învățăturile sfinției sale, că problema care i-a schimbat întreaga existență Părintelui Arsenie Boca a fost înșelarea.

Aceasta se manifestă prin o viață virtuoasă trupește, prin fapte bune și înfrânare. Omul, însă, nu este făcut numai din trup, ci și din suflet. Toate păcatele omului izvorăsc din plăcerea care îl desparte de Dumnezeu.

Fiindcă este făcut din trup și din suflet poate să fie îndrăgostit de plăceri trupești (printre care și fumatul) sau de plăceri sufletești (din care cea mai greu de vindecat este plăcerea de sine, îndrăgostirea de propriile virtuți și de propriul lui mod de a gândi sau percepe realitatea).

Vă rugăm să vă amintiți de ce fapte bune făcea fariseul din Sfânta Evanghelie și să vă mirați:

„Luc 18:11 Fariseul, stând, aşa se ruga în sine: Dumnezeule, Îţi mulţumesc că nu sunt ca ceilalţi oameni, răpitori, nedrepţi, adulteri, sau ca şi acest vameş.

Luc 18:12 Postesc de două ori pe săptămână, dau zeciuială din toate câte câştig.

Luc 18:13 Iar vameşul, departe stând, nu voia nici ochii să-şi ridice către cer, ci-şi bătea pieptul, zicând: Dumnezeule, fii milostiv mie, păcătosului.

Luc 18:14 Zic vouă că acesta s-a coborât mai îndreptat la casa sa, decât acela. Fiindcă oricine se înalţă pe sine se va smeri, iar cel ce se smereşte pe sine se va înălţa.”

Fariseul avea multe fapte bune, iar zeciuiala din toate, după cum ne arată Sfântul Ioan Gură de Aur însemna că mai rămânea cu foarte puțină avere, nu doar că dădea a zecea parte din venituri. Era și mulțumitor, și postitor, și primul la Biserică.

Dar cu toate acestea nu s-a îndreptat (adică nu via în el dreptatea lui Dumnezeu, deci nu s-a mântuit) fiindcă s-a considerat mai bun decât un mare păcătos, ucigând în el dragostea, fiind îndrăgostit de sine, deci rupt de hora cea mare a fiilor lui Hristos.

Lucrarea de înșelare în aceasta constă: diavolul dacă vede că vrei să te mântuiești te împinge de la spate ca să ai reușite în virtuți și apoi să te crezi pe tine măcar un pic mai bun decât alții. Dacă ai făcut aceasta, te-ai făcut asemenea lui. Nici diavolul nu are trup, deci nu face păcate trupești. Necurăția lui constă în aceea că se vede mai bun decât pe alții.

Apoi nu trebuie să uitați că avem minte. Mintea conduce toată viața noastră. Când ea se murdărește, toată viața devine murdară. Când ea se desparte de Dumnezeu, toată ființa noastră se rupe de El și murim. Dar necurăția minții nu constă în a fuma, ci tocmai în a avea cunoștință mincinoasă și minciuni.

Astfel că, după cum a fost înșelat și Părintele Arsenie Boca să facă fapte bune, dar să se mândrească și să creadă în erezii, la fel se petrece cu cei care merg la mormântul sfinției sale, fiindcă aceleași duhuri care l-au stăpânit, lucrează cu putere, în continuare, fiind legate de rămășițele sale pământești. Cei care merg la mormântul sfinției sale, ca și la guruși, la vrăjitori, la templele budiste sau la unii renumiți dintre eretici, pot scapă de patimi trupești (cum este fumatul), au simțiri de sfințenie, umilință și liniște, au vedenii și vise, se vindecă de boli, capătă copii, rezolvări cu serviciul, pot afla viitorul, pot dobândi bogății și tot ce-și poate dori omul pe această lume, dar își ratează veșnicia, fiindcă nu le dobândesc pe acestea în Hristos, ci în numele Părintelui Arsenie Boca (sau a celor la care s-au dus) cu tot ce a însemnat sfinția sa (sau ei) ca model de viață și învățături greșite. Astfel că oamenii pierd înțelesul importanței dreptei credințe și a adevărului, a dogmelor și sfintelor canoane, contând mai mult pentru ei că devin virtuoși în trup și au reușite părute duhovnicești. Nu trebuie să uitați că antihrist va învia oameni (prin nălucire), dar cine va merge în numele lui și va vrea minunile lui nu se va mântui.

Sărmanii oameni de azi, nu își dau seama că dacă nu iubesc mai mult adevărul decât orice, de fapt nu Îl iubesc pe Domnul nostru Iisus Hristos Care este Adevărul, și prin aceasta pier, sporindu-și mai mult plăcerea de sine prin faptul că au reușit să biruie câteva din patimile grosiere, dar necentrându-se pe Hristos, ci pe pe ei înșiși cu părerile lor sau pe un altul cu părerile lui omenești.

Poate nu știți că există și vrăji pentru lăsatul de fumat, pentru sănătate, pentru dobândirea de copii, pentru succese în viață, pentru aflarea viitorului, poate nu știți de reușitele în acest domeniu al yoghinilor, mormonilor, adventiștilor și materialiștilor…

Diavolul este încântat că omul vine la el, tatăl minciunii, chiar dacă nu mai fumează și nu își mai strică trupul prin tutun. Stricarea minții prin falsa smerenie, falsa dreptate, falsele adevăruri (care pot fi spuse din înșelare chiar și în numele ortodoxiei) îi este lui deajuns ca să pună stăpânire pe suflet și să îl aibă rob pentru totdeauna. Sfântul Cuvios Siluan ne învață că dacă avem un gând rău împotriva unui om, chiar și vrăjmaș, avem un drac. Dacă nu scăpăm de acest gând până la moarte, din cauza acestei uniri diavolul ne ia sufletul acolo unde se chinuie și el. Și dacă se întâmplă aceasta cu un gând rău împotriva aproapelui, vă dați seama ce cădere să ai gând rău împotriva lui Dumnezeu. Orice erezie este o hulă împotriva adevărului, deci împotriva lui Hristos. Orice hulă, orice erezie are în sine un pâlc de draci, fiindcă are ascunsă în sine o mulțime de înțelesuri ucigașe ale firii (care derivă din ea, chiar dacă sunt greu de depistat și nu mulți le înțeleg). Scopul diavolului este ca oamenii să-i aducă lui și ideilor lui mincinoase slava cuvenită lui Dumnezeu, adică Adevărului. Fiind tatăl minciunii este încântat dacă pentru oameni nu mai contează adevărul, fiindcă atunci se despart în realitate de Dumnezeu. Dacă veți urmări cu atenție reclamele păgânilor și ereticilor aceștia se laudă, printre altele și de succesele pe care le au împotriva patimilor trupești.

Sfântul Ioan Gură de Aur ne învăța, însă, că fecioria ereticilor este o hulă împotriva lui Dumnezeu, fiindcă aduce lauda virtuții ca un merit al minciunii.

Vă credem că v-ați lăsat de fumat. Nu este o coincidență. E chiar un ajutor de la duhurile de la Prislop. Dar, atenție! Dacă pentru dumneavoastră nu contează că Părintele Arsenie Boca a avut învățături eretice, înseamnă că deja ați primit acolo un atac demonic care vă pune în pericol mântuirea sufletului.

Vă rugăm să cercetați Sfinții Părinți ca să aflați că în afară de Adevăr nu este mântuire.

„Mat 7:15 Feriţi-vă de proorocii mincinoşi, care vin la voi în haine de oi, iar pe dinăuntru sunt lupi răpitori.16 După roadele lor îi veţi cunoaşte. Au doară culeg oamenii struguri din spini sau smochine din mărăcini?17 Aşa că orice pom bun face roade bune, iar pomul rău face roade rele.18 Nu poate pom bun să facă roade rele, nici pom rău să facă roade bune.19 Iar orice pom care nu face roadă bună se taie şi se aruncă în foc.20 De aceea, după roadele lor îi veţi cunoaşte.21 Nu oricine Îmi zice: Doamne, Doamne, va intra în împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu Celui din ceruri.22 Mulţi Îmi vor zice în ziua aceea: Doamne, Doamne, au nu în numele Tău am proorocit şi nu în numele Tău am scos demoni şi nu în numele Tău minuni multe am făcut?23 Şi atunci voi mărturisi lor: Niciodată nu v-am cunoscut pe voi. Depărtaţi-vă de la Mine cei ce lucraţi fărădelegea.”

Iar fărădelegea înseamnă să nu respecți legea lui Dumnezeu (care constă din credinţa despre Dumnezeu, dogmele despre fire, canoanele-porunci despre ce avem de făcut, care toate trebuie să fie drepte, adică bune și adevărate, adică așa cum ne învață Sfânta Biserică Ortodoxă de Răsărit). Poți să faci minuni, poți să scoți draci, dar să nu intri în împărăția lui Dumnezeu, dacă nu cinstești și trăiești Ortodoxia.

Pentru a scăpa cu adevărat de fumat și a nu înlocui fumatul cu erezia (fumul puturos al iadului) este nevoie de o spovedanie amănunțită, inclusiv a gândurilor, mentalităților și credinței, la un duhovnic iscusit și în lupta de-a dreapta (căderea prin slava deșartă ce vine în urma dobândirii virtuților fără dreapta socoteală și fără dreapta credință). Apoi vă recomandăm să-l rugați din toată inima pe duhovnic să se roage să scăpați de patima ce vă doare. Duhovnicul este icoana lui Hristos pe pământ. El dezleagă și leagă cerul. Puteți lua în ajutor și Sfinții canonizați, de pildă Sfântul Mare Mucenic Fanurie, mare izbăvitor de patimi trupești. Aceasta este calea ortodoxă a luptei cu patimile: o cruce care aduce smerenie. A merge la un mormânt și a obține automat scăparea de un viciu pentru slava celui îngropat, dar care a fost dezbinat de Sfânta Biserică prin învățăturile lui, nu implică, nu ostenește, nu lucrează mintea ca să-și cunoască neputința și odată cu ajutorul dumnezeiesc să primească și schimbarea prin sudorile lăuntrice, care îl călesc pe creștin a iubi pe Dumnezeu din toată inima și a pune adevărul mai presus de orice.

Numai așa veți avea și sufletul mântuit, nu doar plămânii feriți de un strat de tutun.

Să vă lăsați de fumat în numele lui Hristos, iar nu în numele Părintelui Arsenie Boca. Atunci veți mărturisi că nu iubiți mai mult plămânii decât Adevărul, nici lăsarea de țigară mai mult decât înțelegerea mântuirii și lăsarea de neștiință, și nici nu veți iubi orice alt om (inclusiv Părintele Arsenie Boca) mai mult decât pe Hristos. Fiindcă specificul vieții și învățăturilor sfinției sale, care se continuă, din păcate, și acum la Prislop, este centrarea pe Arsenie, în loc de Hristos. Am putea spune că cei care sunt fanatici acolo nu se mai pot numi creștini ci… arsenici.

Iată ce ne învață despre aceasta Sfântul Apostol Pavel:

„1Co 3:3 Fiindcă sunteţi tot trupeşti. Câtă vreme este între voi pizmă şi ceartă şi dezbinări, nu sunteţi, oare, trupeşti şi nu după firea omenească umblaţi?4 Căci, când zice unul: Eu sunt al lui Pavel, iar altul: Eu sunt al lui Apollo, au nu sunteţi oameni trupeşti?5 Dar ce este Apollo? Şi ce este Pavel? Slujitori prin care aţi crezut voi şi după cum i-a dat Domnul fiecăruia.6 Eu am sădit, Apollo a udat, dar Dumnezeu a făcut să crească.7 Astfel nici cel ce sădeşte nu e ceva, nici cel ce udă, ci numai Dumnezeu care face să crească.8 Cel care sădeşte şi cel care udă sunt una şi fiecare îşi va lua plata după osteneala sa.9 Căci noi împreună-lucrători cu Dumnezeu suntem; voi sunteţi ogorul lui Dumnezeu, zidirea lui Dumnezeu.10 După harul lui Dumnezeu, cel dat mie, eu, ca un înţelept meşter, am pus temelia; iar altul zideşte. Dar fiecare să ia seama cum zideşte;11 Căci nimeni nu poate pune altă temelie, decât cea pusă, care este Iisus Hristos.12 Iar de zideşte cineva pe această temelie: aur, argint, sau pietre scumpe, lemne, fân, trestie.13 Lucrul fiecăruia se va face cunoscut; îl va vădi ziua (Domnului). Pentru că în foc se descoperă, şi focul însuşi va lămuri ce fel este lucrul fiecăruia.14 Dacă lucrul cuiva, pe care l-a zidit, va rămâne, va lua plată.

”

***

Ne bucurăm că sfinția sa se spovedea și se împărtășea. Aceasta însă nu înseamnă că a avut duhovnic pe Părintele Savin Bunescu, ci (eventual) ca spoveditor și slujitor la Sfânta Împărtășanie (dar aceasta nu este o informație sigură, ci doar un zvon, o spusă din sat, acum după ce s-au brodat multe legende, fiindcă însuși Părintele Arsenie Boca infirmă aceasta, după cum vom vedea într-un text de mai jos).

A avea duhovnic înseamnă să îți tai voia în fața lui și să iei sfat de la el pentru mântuirea sufletului tău, considerându-te mai mic decât el și fiind ucenicul lui, nelucrând nimic fără blagoslovenie, ci în toate căutând ce vrea Hristos de la tine, nu prin vedenii ci prin „zis-a un bătrân”, duhovnicul tău.

Chiar pictorul de la Drăgănescu ne redă un dialog cu Părintele Savin, în care se vede limpede cât îl disprețuia.

Să redăm chiar cuvintele Părintelui Arsenie Boca:

„Părintele paroh tot nu renunțase dintru adânc la graba pusă la grea încercare. Se termina pictura, dar cam dispărea de pe perete. Se chiar stabilea recepția ei, când, deodată îmi spune alarmat:

–       Dar unde-i pictura Părinte pictor ?

–       Unde să fie ? pe perete, uite-o ! Și luai o gumă moale de bellearte pentru cărbune și ștersei fumul de pe un pătrat mic de pe zid și apăru pictura aproape cum o făcusem.

–       Și ce ne facem?

–       Ștergem fumul!; cu miez de pâine și cu guma!

Vedeam eu că se afumă pictura, dar tăceam; știind că și o patină naturală poate adăuga la urmă, la frumusețea ei.

Deci încă un șantier de lucru neprevăzut, schele, oameni; iar în altar obligat Părintele Bunescu să șteargă personal cu guma fumul. Avea rău de înălțime. Dar numai așa a înțeles să păstreze cum trebuie pictura bisericii de fumul lumânărilor. Am adaos și o cămăruță pentru lumânări cu ventilație asigurată și scoaterea afară a fumului.”

(†PS Daniil STOENESCU, episcop locțiitor al ‎Daciei Felix, Biserica de la Drăgănescu – „Capela Sixtină” a Ortodoxiei românești „O smerită mărturisire ortodoxă de credință exprimată plastic”, Deva, 2005, p. 19).

Ce observăm în istorisirea Părintelui Arsenie Boca de mai sus:

Nu-i spunea Părintelui Savin Bunescu „Părintele meu duhovnic”, sau măcar „Părintele Savin” cum ar fi făcut un fiu duhovnicesc. Iar Părintele Savin nu i se adresează „fiule Arsenie”, sau măcar „Părinte Arsenie” cum ar fi făcut un părinte duhovnicesc. Deci relația dintre ei era doar protocolară și puțin tensionată.

Apoi, din păcate, nu observăm la Părintele Arsenie Boca frica și dragostea față de părintele său, împletite în armonia unui fiu duhovnicesc. Iată cum trebuie să fie această relație, după Sfinții Părinți din Pateric:

«Zis-a avva Isidor: „Trebuie ucenicii ca pe niște părinți să-i iubească pe cei cu adevărat dascăli, și ca de niște stăpâni să se teamă. Însă nici pentru dragoste să nu slăbească frica, nici frica să nu înnegrească dragostea”.» (Patericul…, Pentru Avva Isidor Preotul, 5.)

Din dialogul reprodus de Părintele Arsenie Boca mai sus (nu putem învinovăți pe ucenici de minciuni, fiindcă el însuși relatează acestea) nu vedem frica, fiindcă dorea să fie el învățătorul și cel ce dă canon Părintelui Savin Bunescu pentru a se îndrepta, nu ucenicul și cel ce ia canon și învățătură de la duhovnicul său, cu frică să nu îl supere.

Nu vedem nici dragostea fiindcă îl lasă să i se afume pictura, deși știa ce se va întâmpla, neatrăgându-i atenția din timp (un timp suficient pentru a face recepția când era programată. Unde este darul proorocesc pus în slujba oamenilor ca să îi ferească de mâhniri?).

Iar metodele unei astfel de pedagogii din partea Părintele Arsenie Boca sunt, ca de obicei, sinistre, purtând marca de „bici al lui Dumnezeu” arhicunoscută: îl lasă să șteargă cu guma în altar, deși avea rău de înălțime și îl pune la cheltuiala unui alt șantier suplimentar, deși putea să îl scutească de amândouă acestea, prevenindu-l, dacă nu prin duhul proorocesc, prin iscusința zugravului profesionist.

Dacă era nu fiu duhovnicesc, ci măcar un om delicat (cum sunt Sfinții autentici) îl avertiza și nu-l lăsa să sufere, iar dacă era și fiu adevărat duhovnicesc, se smerea, își cerea iertare că a întârziat cu pictura și nu l-a avertizat din timp ce se va întâmpla, și ștergea el însuși cu guma și cu miez de pâine afumătura petrecută din neștiința Părintelui Savin Bunescu, dar din neglijența și șmecheria pictorului, ca să fie demonstrativ și triumfător în corectarea altora. Dar modul din Pateric de a lucra, insuflat de Sfântul Duh (plin de jertfă pentru aproapele și pătruns de umilința propriei păcătoșenii), nu l-am văzut nicăieri în viața sfinției sale, nici relatat de ucenici, nici relatat de el însuși, nici prin exemplu concret. Întotdeauna se considera pe sine deștept și dascăl al tuturor dascălilor, inclusiv al episcopilor, care îi conducea pe toți unde voia el prin lecții usturătoare și minuni.

Vedeți că după cum se desfășoară dialogul probabil nici nu se spovedea la Părintele Savin Bunescu, sau, dacă totuși o făcea, de fapt practica o spovedanie formală, deci se împărtășea cu nevrednicie. Erau ca doi bătrîni ce se pișcau, arătându-și talentele, iar nu doi oameni care căutat să se desăvârșească în blândețe și duhul de jertfă dus până la judecarea de sine în cele mai mici amănunte, pentru a împlini porunca Domnului:

„ Ioan 15:12 Aceasta este porunca Mea: să vă iubiţi unul pe altul, precum v-am iubit Eu. 13 Mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are, ca sufletul lui să şi-l pună pentru prietenii săi.

1Co 11:23 Căci eu de la Domnul am primit ceea ce v-am dat şi vouă: Că Domnul Iisus, în noaptea în care a fost vândut, a luat pâine,

1Co 11:24 Şi, mulţumind, a frânt şi a zis: Luaţi, mâncaţi; acesta este trupul Meu care se frânge pentru voi. Aceasta să faceţi spre pomenirea Mea.

1Co 11:25 Asemenea şi paharul după Cină, zicând: Acest pahar este Legea cea nouă întru sângele Meu. Aceasta să faceţi ori de câte ori veţi bea, spre pomenirea Mea.

1Co 11:26 Căci de câte ori veţi mânca această pâine şi veţi bea acest pahar, moartea Domnului vestiţi până când va veni.

1Co 11:27 Astfel, oricine va mânca pâinea aceasta sau va bea paharul Domnului cu nevrednicie, va fi vinovat faţă de trupul şi sângele Domnului.

1Co 11:28 Să se cerceteze însă omul pe sine şi aşa să mănânce din pâine şi să bea din pahar.

1Co 11:29 Căci cel ce mănâncă şi bea cu nevrednicie, osândă îşi mănâncă şi bea, nesocotind trupul Domnului.

1Co 11:30 De aceea, mulţi dintre voi sunt neputincioşi şi bolnavi şi mulţi au murit.

1Co 11:31 Căci de ne-am fi judecat noi înşine, nu am mai fi judecaţi.

1Co 11:32 Dar, fiind judecaţi de Domnul, suntem pedepsiţi, ca să nu fim osândiţi împreună cu lumea. ”

Chiar dacă s-a spovedit de problemele pe care le avea din conviețuirea necanonică a unui călugăr cu o călugăriță, dacă nu s-a pocăit și de rătăcirile din credință și nu a șters de pe pereți ereziile pe care chiar Părintele Savin (cumnatul ei) le îngăduia, înseamnă că nu s-a spovedit de loc. Dar nici preacucernicia sa nu era întărit în dreapta credință și smerenie dacă a lăsat să fie pictat Francisc de Assisi ca sfânt și pe sine (împreună cu întreaga sa familie) în loc de alte teme care ar fi putut învăța ortodox despre taina Sfântului Botez.

Părintele Arsenie Boca trebuia să se spovedească de întreaga sa relație cu Maica Zamfira. Ziceți mai sus că «Nu stiu ce rol a avut maica zamfira in viata dinsului de a „”mostenit”” scrierile si manuscrisele dinsului.Tot la „:”porunca”” maicutei [care numai maica nu a fost]la Draganescu nu ai voie sa filmezi sau sa faci poze in biserica.», dar Părintele Arsenie Boca a trăit cu ea în aceeași locuință timp de 30 de ani, deci a aprobat și s-a împărtășit și sfinția sa de metehnele ei. De ce nu a revenit la Mânăstire cum au făcut toți după 1964? Nu putea să îl oblige Maica Zamfira să rămână lângă ea dacă nu dorea și Părintele Arsenie Boca sau dacă nu îl șantaja cu ceva, ca să o facă contrar propriei voințe. Mai mult, Părintele Arsenie Boca a lăsat cu limbă de moarte că singurul lui ucenic adevărat este Maica Zamfira și că i-a pictat mâinile în tabloul religios închinat Maicii Domnului de la Prislop. V-ați gândit vreodată că atunci când mergeți la Prislop și vă închinați la altar, la iconostas în stânga, crezând că sărutați icoana Maicii Domnului de fapt o preacinstiți pe Maica Zamfira sărutându-i mâinile? Cum puteți crede că Domnul nostru Iisus Hristos lucrează în astfel de loc în care este hulită Maica Sa prin pictarea mâinilor celei care s-a tăiat cu lama pentru a se sinucide?

Revenind la faptul că Părintele Arsenie Boca nu s-a lepădat de învățăturile proprii neortodoxe din scrieri și din picturi, chiar dacă (eventual) s-a pocăit de relația cu Maica Zamfira (nici aceasta nu se vede, fiindcă nu s-a despărțit de ea până la moarte), trebuie să știm că cel care nu spovedește un păcat, este sufocat și de toate celelalte păcate pe care le-a făcut (chiar și de cele spovedite, fiindcă spovedirea lor îl amăgește că este în căință, și îi dau o părere de curățire, care agravează vicleșugul nespovedirii printr-o aură de părută sfințenie pe care și-o construiește cel viclean în acest mod pervers).

Lăsând nespovedit păcatul principal al sfinției sale (abaterea de la Ortodoxie), nu numai că spovedania nu i-a fost eficientă, dar toate celelalte fapte părut bune (având alt scop decât Adevărul), i s-au prefăcut și ele în… păcate.

„Căci nici binele nu e bine, când nu se lucrează bine, ci e bine cu adevărat când nu-și așteaptă ca plată pentru aceasta sau aceea plăcerea de la oameni, de pildă bunul nume, sau slava de la ei, nici nu se face din lăcomie sau nedreptate. Fiindcă Dumnezeu nu caută la binele ce se face și pare că e bine, ci la scopul pentru care se face. Căci spun și de Dumnezeu purtătorii Părinți, că atunci când mintea uită de scopul evlaviei, fapta văzută a virtuții ajunge fără rost. Căci cele ce se fac fără dreapta socoteală și fără scop, nu numai că nu folosesc la nimic, chiar dacă sunt bune, ci și vatămă; precum se întâmplă dimpotrivă cu cele ce par că sunt rele, dar se fac cu scopul cinstirii de Dumnezeu, cum e de pildă fapta celui ce intră într’o casă de desfrâu, ca să scape de la pieire o femeie pierdută. (Pr. Stavrofor Prof. Dr. Dumitru STĂNILOAE, Filocalia, Volumul IV, Ed. cit., p. 194.)”

„ Într’o altă cetate, era o femeie bogată și de foarte bun neam. Ea a făcut un păcat foarte urâcios și nu l-a spus la duhovnic, pentru rușinea faptei, ca să nu-l afle și alt cineva. Într’una din zile s’a întâmplat un ieromonah strein cu ucenicul său, care mergeau să se în-chine la sf. Mormânt, și muierea văzându-i în biserică, la un praznic, slujind sfânta Litur-ghie, a pus în mintea ei să se mărturisească la el, fiindcă era strein și nu o cunoștea. Deci, s-a dus la o parte in biserică și i-a spus lui, păcatele sale. Dar când a vrut să spună și acea mare fărădelege, i-a venit atâta rușine, din lucrarea drăcească, încât a roșit și nu putea ca să-l spună. Iar ucenicul duhovnicului, om simplu și îmbunătățit, stând deoparte, vedea cum iese din muierii un șarpe la fiecare păcat mărturisit, la urmă a văzut un șarpe mare care de trei ori a scos capul ca să iasă din gura ei, dar se trăgea iarăși înapoi și n’a ieșit. Atunci a văzut și șerpii de mai înainte că întorcându-se au intrat iarăși în gura ei, fiindcă nu a spus și celălalt păcat. Și după ce a iertat-o duhovnicul, s’au dus în calea lor. Iar ucenicul i-a spus vedenia de mai sus. Atunci el a înțeles pricina si s’a întors înapoi ca să arate muierii vedenia, și să o îndemne să spună și celălalt păcat. Ducându-se la casa ei, a găsit-o moartă, și plângând a făcut rugăciunea să le descopere Domnul ce s’a făcut sufletul ei. Și iată că o văd pe dânsa șezând pe un înfricoșat balaur, și alți doi șerpi o necăjeau și o chinuiau cum-plit. Atunci a zis către dânșii: Eu sunt acea ticăloasă muiere care m’am mărturisit astăzi, și fiindcă nu am spus un păcat pe care l-am făcut, m-a dat Judecătorul să mă omoare acest ba-laur, și să mă arză în focul cel veșnic, fiindcă m’a așteptat atâta vreme sa-l mărturisesc; iar eu, nepriceputa, de ‘rușine l-am ascuns. Și acum nu am nici o nădejde de mântuire, nenoro-cita. Acestea zicând, s’a făcut nevăzută. (Agapie CRETANUL, pustnic din Sfântul Munte, Mântuirea păcătoșilor, Ed. s.n., s.l., 31939, pp. 347-353.)

34.‎‎ Necurăţia minţii constă întâi în a avea o cunoştinţă ‎mincinoasă; al doilea, în a ignora ‎ceva din cele universale […]; al ‎treilea, în a avea gânduri pătimaşe ‎‎; iar al patrulea, în a ‎consimţi cu păcatul.‎ (Preot Stavrofor Prof. Dr. Dumitru STĂNILOAE, Sfântul Maxim MĂRTURISITORUL, Filocalia…, Ed. cit, Vol. II, ‎pp. 121-l22‎)

Treptele păcatului sunt în număr de douăsprezece, după Sfântul Nicodim Aghioritul, și anume:

Prima treaptă, când face cineva fapta bună cu scop rău: pentru bani, pentru laudă, pentru cinste, adică amestecă binele cu răul.

A doua treaptă este împlinirea faptei bune pe jumătate, necompletă.

(Ne vorbește Părintele Cleopa, ediția a 2-a, vol. 4, Editura Mănăstirea Sihăstria, Vână-tori-Neamț, 2004, pp. 83-85)”

Vă îndemnăm să citiți cartea de mai sus unde aveți multe învățături de la Sfinții Părinți despre înșelare, pentru a scăpa de acțiunea primejdioasă a demonilor la care v-ați expus mergând la Prislop și la Drăgănescu, afectându-vă mintea cu idei pierzătoare, care nu fac parte din Sfânta Tradiție.

Ne bucurăm din toată inima că v-ați lăsat de fumat și vă dorim să începeți a lucra cu inima și schimbarea minții după învățăturile Sfinților Părinți.

Vă recomandăm Patericul și Viețile Sfinților. Veți remarca și dumneavoastră ce diferențe sunt între modul de a lucra al Părintelui Arsenie Boca și Sfinții noștri.

De asemenea vă recomandăm o carte de catehizare, pentru a cunoaște importanța dreptei credințe și care este ea.

De pildă aceasta, mai puțin modificările în duh zelot ale editurii Apologeticum:

Dă clic pentru a accesa IVATATURA_de_CREDINTA_CRESTINA_ORTODOXA.pdf

Vă dorim să vi-L faceți ca centru pe Însuși Domnul nostru Iisus Hristos. De El să vorbiți, pe El să-L doriți, pentru El să suspinați ca după Mirele care vă uimește la tot pasul. Dacă faceți aceasta nu vă va scăpa doar de fumat, dar și de cele mai subtile păcate, pe care poate azi le considerați virtuți.

El vă va îmbogăți mintea și simțirea cu „1Co 2:9 „Cele ce ochiul n-a văzut şi urechea n-a auzit, şi la inima omului nu s-au suit, pe acestea le-a gătit Dumnezeu celor ce-L iubesc pe El”. „. Veți putea și să scăpați de înșelarea, banalitățile și vulgaritățile de la Prislop și Drăgănescu, centrate pe un părinte, care sărmanul, a fost la rândul său amăgit și sărăcit printr-o falsă duhovnicie bazată pe vedenii și succese pământești, necunoscând calea autentică lăuntrică (de o bogăție covârșitoare dar nevăzută a smereniei, a dragostei delicate și a suferinței autentice).

Numai așa vă veți putea mântui cu adevărat sufletul.

Iertați-ne, cu dragoste frățească în Hristos,

Autorii

Apreciază

RĂSPUNDE

elena spune:

16 ianuarie 2016 la 16:50   Editare

Multumesc pentru sfaturi,nu ma simt lezata si nu sint suparata.De fumat m am lasat de acum 13 ani cind am fost prima data la Prislop Am mai avut caderi dar Dumnezeu m a ridicat.Pe El il iubesc cel mai mult nu sint nici bochista nici arsienista pe El si pe Maica Domnului ii iubesc.II iubesc si pe sfinti.De 13 ani merg la Draganescu cind pot si repet stiu din gura parintelui savian ca parintele arsenie se spovedea la dinsul. Il rugam pe parintele Savian cind mergeam la dinsul acasa sa ne mai povesteasca de parintele Arsenie si ne povestea.Daca parintele Arsenie a gresit eu il rog pe Dumnezeu sa il ierte si il iubesc nu pot sa il urasc.Il rog pe Dumnezeu sa il ierte pe parintele arsenie si sa ne ierte si pe noi.Multumesc ca doriti sa luminati oamenii prin prisma sfintei evanghelii si a sfintilor parinti.Doamne ajuta!

Apreciază

victor888ardeleanu spune:

17 ianuarie 2016 la 19:41   Editare

Nici noi nu îl urâm, ci doar respingem învățăturile lui greșite, prin care se rătăcesc mulți, tocmai de dragul sfinției sale, ca să nu sufere în veșnicie consecințele greșelilor lui. Dacă veți citi studiul veți înțelege cât de mult ne doare și cât de grave sunt aceste abateri. Vă rugăm și pe dumneavoastră să țineți la Adevăr ca la Însuși Hristos și cu aceeași tărie a iubirii prin care sunteți atașată de persoana sfinției sale, să respingeți păcatele pe care le-a făcut și învățăturile lui care contrazic Ortodoxia. În aceasta se află dreapta socoteală a iubirii.

Vă mulțumim.[60]

Dar dacă necunoscutul duhovnic al Părintelui Arsenie Boca a fost Părintele Savin și față de sfinția sa a avut o astfel de relație, de fapt nu a avut duhovnic. Iar dacă relația cu el a fost așa până la sfârșit(care arată că a vrut să-și conducă și duhovnicul, disprețuindu-l), nelucrând nici la moarte ascultarea care omoară patimile și mântuiește sufletul, cum putem crede că s-ar fi pocăit? Și cine, fără pocăință, poate fi model de sfințenie?.

 #2 Report Post

Vechi 17.01.2016, 20:49:00

Copacel Copacel is online now

Senior Member

Data înregistrării: 02.08.2015

Religia: Ortodox

Mesaje: 820

Implicit

Citat:

În prealabil postat de Dr. Victor Ardeleanu Vezi mesajul

În ultima vreme …

Citat:

Am dori să vă aflăm …

Iar eu as dori sa lasi barfa si ispitele de barfa pt altii si sa pleci genunchiul la spovedanie si la rugaciunea de seara.

Crestinul practicant nu are timp de astfel de barfe, si can-can-uri.

Cei care insa taie frunza la caini, au tot timpul din lume pt barfe.

Treci la spovedanie si lasa prostiile si barfele, caci parerile pe care vrei sa le aflii nu-ti servesc sinici nu te ajuta la mantuirea proprie.

__________________

Gura rosteste, cuvantul pe care inima-l zideste.(Eu)

18.01.2016, 03:24:59

Dr. Victor Ardeleanu’s Avatar

Dr. Victor Ardeleanu Dr. Victor Ardeleanu is online now

Junior Member

Data înregistrării: 31.05.2015

Religia: Ortodox

Mesaje: 14

Implicit Vă mulțumesc

Citat:

În prealabil postat de Copacel Vezi mesajul

Iar eu as dori sa lasi barfa si ispitele de barfa pt altii si sa pleci genunchiul la spovedanie si la rugaciunea de seara.

Crestinul practicant nu are timp de astfel de barfe, si can-can-uri.

Cei care insa taie frunza la caini, au tot timpul din lume pt barfe.

Treci la spovedanie si lasa prostiile si barfele, caci parerile pe care vrei sa le aflii nu-ti servesc sinici nu te ajuta la mantuirea proprie.

Sunt foarte bune sfaturile dvs., dar de ce nu pomeniți și de rugăciunea de dimineață și de cea neîncetată și numai de cea de seară?

În afară de aceasta pentru tonul poruncitor vă mulțumim, fiindcă orice ocară este de folos sufletului, dar în legătură cu bârfele contextul nu este potrivit. Nu este vorba de a-l bârfi pe Părintele Arsenie Boca ci de a vedea dacă poate fi un model de sfințenie, de învățătură adevărată. Iar în privința aceasta suntem datori cu toții să cercetăm:

„ioan 5:39 Cercetaţi Scripturile, că socotiţi că în ele aveţi viaţă veşnică. Şi acelea sunt care mărturisesc despre Mine. „

Deci, dacă apar scrieri care ne învață despre mântuire, suntem datori a le cerceta dacă mărturisesc despre Hristos, ca să dobândim viață veșnică, sau despre un altul, de care trebuie să ne ferim:

„Gal 1:6 Mă mir că aşa degrabă treceţi de la cel ce v-a chemat pe voi, prin harul lui Hristos, la altă Evanghelie,

Gal 1:7 Care nu este alta, decât că sunt unii care vă tulbură şi voiesc să schimbe Evanghelia lui Hristos.

Gal 1:8 Dar chiar dacă noi sau un înger din cer v-ar vesti altă Evanghelie decât aceea pe care v-am vestit-o – să fie anatema!

Gal 1:9 Precum v-am spus mai înainte, şi acum vă spun iarăşi: Dacă vă propovăduieşte cineva altceva decât aţi primit – să fie anatema!

Gal 1:10 Căci acum caut bunăvoinţa oamenilor sau pe a lui Dumnezeu? Sau caut să plac oamenilor? Dacă aş plăcea însă oamenilor, n-aş fi rob al lui Hristos.”

Despre aceasta ne învață și Sfinții Părinți:

„Sfântul Teodor Studitul despre datoria mirenilor de a mărturisi credința “Atunci cînd Credinta e primejduită, porunca Domnului este de a nu păstra tăcere. Dacă e vorba de Credintă, nimeni nu are dreptul să zică: “Dar cine sunt eu? Preot, oare? N-am nimic de-a face cu acestea. Sau un cîrmuitor? Nici acesta nu doreste să aibă vreun amestec. Sau un sărac care de-abia îsi cîstigă existenta? … Nu am nici cădere, nici vreun interes în chestiunea asta. Dacă voi veti tăcea si veti rămîne nepăsători, atunci pietrele vor striga, iar tu rămîi tăcut si dezinteresat?” “Sinodul nu este aceasta: sa se întrunească simplu ierarhi si preoti, chiar dacă ar fi multi; ci să se întrunească în numele Domnului, spre pace si spre păzirea canoanelor… si nici unuia dintre ierarhi nu i s-a dat stăpînirea de a încălca canoanele, fără numai să le aplice si să se alăture celor predanisite, si să urmeze pe Sfintii Părinti cei dinaintea noastră… Sf. Ioan Gură de Aur a spus deschis că dusmani ai lui Hristos sunt nu numai ereticii, ci si cei aflati în comuniune cu ei.” “Avem poruncă de la însusi Apostolul Pavel că, atunci cînd cineva învată ori ne sileste să facem orice alt lucru decît am primit si decît este scris de canoanele Sinoadelor ecumenice si locale, acela urmează a fi osîndit, ca nefăcînd parte din clerul sfintit. Nici un sfînt nu a încălcat legea lui Dumnezeu; dar nici nu s-ar fi putut numi sfînt, dacă ar fi călcat-o.” “Si chiar dacă am fi păcătosi în multe, totusi suntem ortodocsi si mădulare ale Bisericii Universale, îndepărtîndu-ne de orice erezie si urmînd oricărui Sinod recunoscut ca ecumenic sau local. Si nu numai acestora, ci si hotărîrilor pe care le-au luat si le-au propovăduit Sinoadele. Nici nu este ortodox desăvîrsit, ci pe jumătate, cel care crede că are dreapta credintă, dar nu se alătură dumnezeiestilor Canoane.” (Migne, PG Epistola II.81)

Sfîntul Teodor Studitul (+826)”

Cât de mult iubim și noi sfânta spovedanie, de aceea dorim să îi ferim și pe frații noștri să nu o piardă, sau să nu o facă denaturat, în duh protestant.

Dumneavoastră fiind mirean, chiar dacă vă văd râvnitor al Sfintei Spovedanii, lucru care mă bucură mult, nu cunoașteți gravitate problemelor ce le ridică mișcarea de la Prislop. Sunt unii oameni care nu se mai spovedesc la duhovnic ci la mormântul Părintelui Arsenie Boca, luându-l ca model, deoarece a avut un duhovnic mort de 200 de ani:

„La Athos Părintele Arsenie s-a rugat stăruitor Domnului Hristos, să-i scoată în cale un duhovnic mare și iscusit și care să-l inițieze în tainele duhovniciei. Acest lucru este recunoscut de toți, că fără îndrumarea unui mare duhovnic, monahii nu pot înainta în viața duhovnicească la fel preoții și credincioșii de rând. Odată l-am auzit și eu, la Brâncoveanu, pe Părintele Arsenie, mărturisind despre inițierea deosebită pe care a avut-o la Athos. Se știe că Părintele nu făcea cu ușurință mărturisiri despre tainele vieții sale duhovnicești. După ce văzu că părea că nu-i ascultată rugăciunea lui către Mântuitorul, s-a rugat Maicii Domnului cu multă stăruință și lacrimi, ca să ceară de la Domnul Hristos, să-i împlinească dorința sa. După un timp, i s-ar fi arătat Maica Domnului, care l-a luat de mână și l-a dus sus, într-un vârf înalt, din Athos, și acolo l-a dat în mâna unui duhovnic, sârb, care trăise cu 200 de ani mai înainte. Acesta l-a inițiat, i-a descoperit multe taine adânci ale duhovniciei, și ar fi primit de la acesta, prin lucrarea Duhului Sfânt, darul „înainte vederii”, pe care-l va folosi, uneori, după ce a devenit duhovnic la Brâncoveanu. Despre acest lucru de taină, mărturisește și ierodiaconul Dometie, de la Brâncoveanu, frate de mănăstire, la început, când era Părintele la Sâmbăta de sus.” (Pr. Nicolae STREZA, Mărturii despre Părintele Arsenie Boca, Ed. „Credinţa strămoşească”, 2009, p. 423-424)

Iată ce scrie despre aceasta studiul de aici:

https://888adevarul8despre8arseniebo…tilor-parinti/

„Ce este mai înfricoșător: din mulțimea care merge la Prislop, foarte mulți au făcut păcate grave, de care le este rușine. Luând învățătură ucigătoare de suflet din acest episod al vieții Părintelui Arsenie Boca, se spovedesc (în gând) la mormântul sfinției sale și nu își mai zic păcatele lor duhovnicilor. Rămân astfel nespovediți, dar, ce este și mai grav, își sporesc osânda împărtășindu-se așa, fiindcă duhovnicii cred că ceea ce mai aud ei de la acești sărmani amăgiți (doar păcatele ușoare, fiindcă cele grele le-au spus în gând la mormînt) este tot tabloul păcătoșeniei lor și îi dezleagă, crezându-i chiar evlavioși pentru desele „pelerinaje la Prislop”. Nu vă spunem din presupusuri ci din groaza pătimită de unii duhovnici când au aflat de acest comportament al fiilor duhovnicești ai lor. Cât de greu le-a fost să-i readucă la linia de plutire, iar pe alții i-au pierdut pentru veșnicie, fiindcă au căzut în cea mai de pe urmă rătăcire apărându-le în vedenii și vise un diavol cu chipul Părintelui Arsenie Boca ce le spunea că sunt mântuiți și evoluați duhovnicește, iar duhovnicii lor sunt niște oameni înguști, de care nu trebuie să asculte, cum nici el nu a ascultat „

__________________

Efeseni 5:9 Pentru că roada luminii e în orice bunătate, dreptate şi adevăr.10 Încercând ce este bineplăcut Domnului.11 Şi nu fiţi părtaşi la faptele cele fără roadă ale întunericului, ci mai degrabă, osândiţi-le pe faţă.

Copacel Copacel is online now

Senior Member

Data înregistrării: 02.08.2015

Religia: Ortodox

Mesaje: 820

Implicit

Citat:

În prealabil postat de Dr. Victor Ardeleanu Vezi mesajul

Cât de mult iubim și noi sfânta spovedanie, de aceea dorim să îi ferim și pe frații noștri să nu o piardă, sau să nu o facă denaturat, în duh protestant.

Dumneavoastră fiind mirean, chiar dacă vă văd râvnitor al Sfintei Spovedanii, lucru care mă bucură mult, nu cunoașteți gravitate problemelor ce le ridică mișcarea de la Prislop.

Singura graviatate a problemelor ar fi (daca ar exista) preocuparea de can-can-uri si nu de mantuire.

Citat:

Sunt unii oameni care nu se mai spovedesc la duhovnic ci la mormântul Părintelui Arsenie Boca, luându-l ca model, deoarece a avut un duhovnic mort de 200 de ani:

Aici este problema intre mirean si duhovnic si nu Arsenie Boca.Daca se intampla acest lucru atunci exista un conflict mare intre acei mireni si

duhovnicii respectivi, caz in care partea administrativa a BOR are probleme

mari si nu Dumnezeu sau Arsenie Boca.

De obicei cand urmeaza cadearea finala cauti vinovati pentru asta in alta parte.

Citat:

„Ce este mai înfricoșător: din mulțimea care merge la Prislop, foarte mulți au făcut păcate grave, de care le este rușine. Luând învățătură ucigătoare de suflet din acest episod al vieții Părintelui Arsenie Boca, se spovedesc (în gând) la mormântul sfinției sale și nu își mai zic păcatele lor duhovnicilor.

Asta pt ca simt ca acei duhovnici nu se implica cu adevarat in indrumarea lor.

Adica sunt depasiti de situatie.

Citat:

Rămân astfel nespovediți, dar, ce este și mai grav, își sporesc osânda împărtășindu-se așa, fiindcă duhovnicii cred că ceea ce mai aud ei de la acești sărmani amăgiți (doar păcatele ușoare, fiindcă cele grele le-au spus în gând la mormînt) este tot tabloul păcătoșeniei lor și îi dezleagă, crezându-i chiar evlavioși pentru desele „pelerinaje la Prislop”.

Asta cel mult este o problema a duhovnicilor si a mirenilor.Ce semanati aia

culegeti.Multi duhovnici mimeaza seriozitate, atunci si mireanul mimeaza

marturisire de pacate.Apoi probabil alti preoti au ascultari mai importante:

cum ar fi :atingerea normei pt vanzare de lumanari, etc.

Citat:

Nu vă spunem din presupusuri ci din groaza pătimită de unii duhovnici când au aflat de acest comportament al fiilor duhovnicești ai lor.

NU te supara dar asa cum un profesor care se implica cu adevarat in educarea elevilor isi stie elevii pe dinafara si nu poate sa-l mire mai nimic

asa si un duhovnic care se implica cu adevarat in educarea religioasa a

mireanului stie ce-i poate pielea mireanului si nu mai exista aproape nimic

care sa-l lase masca.

Citat:

Cât de greu le-a fost să-i readucă la linia de plutire, iar pe alții i-au pierdut pentru veșnicie, fiindcă au căzut în cea mai de pe urmă rătăcire apărându-le în vedenii și vise un diavol cu chipul Părintelui Arsenie Boca ce le spunea că sunt mântuiți și evoluați duhovnicește, iar duhovnicii lor sunt niște oameni înguști, de care nu trebuie să asculte, cum nici el nu a ascultat „

Ei poftim ce spunea mai sus. Pai asta inseamna manipularea prin adevar.

Pai si mirenii aia sunt vinovati dar au fost in mod indirect impinsi de comportamentul duhovnicilor lor.Deci la judecata (daca nu se indreapta pana atunci) vor da socoteala si mireanul pt faptele sale dar si duhovnicul .

Stii: cand oaia se afla in sant cu un picior rupt , te duci atunci la pastor si ii ceri socoteala si nu oii.

Din cauza asta pe mine nu m-ar mira daca insusi multi mireni s-ar intoarce

impotriva BOR, sustinand faptul ca sunt exact precum politicienii.

Asta alturi si de faptul cum ii spuneam mai demult si lui Cristiboss sa nu

dea Dumnezeu ca cel mult una din Arhiepiscopii sa fie implicata in defrisarii

de paduri, defrisari care vor produce acum in primvara inundatii si alunecari

de teren care s-ar putea niveleze sate intregi, ca nu vod bine deloc dar chiar

deloc BOR in cazul asta.

__________________

Gura rosteste, cuvantul pe care inima-l zideste.(Eu)[61]

Iată cum îl gândesc cărturarii îndrăgostiți de Părintele Arsenie Boca:

Adrian Surugiu spune:

29 septembrie 2015 la 21:54 Editare

Lunga si obositoare analiza, pe care insa am parcurs-o de dragul parintelui Arsenie Boca, caruia ii sunt dator.

 

In istoria ortodoxiei sunt canonizati sfinti care au invataturi ce pot fi caracterizate in unele locuri ca eretice, sau cel putin gresite: sf. Chiril al Alexandriei, sf. Epifanie de Salamina, sf. Grigorie al Nyssei; mai in spate sf. Iustin Martirul si Filozoful. Ba, daca mergem mai inapoi, chiar si sf. Ap. Petru era un eretic notoriu, ca se ferea sa manance la masa cu crestinii proveniti dintre elini si a fost aspru criticat de Pavel.

 

Iar sf. Maxim, atat de extins citat de dvs, la care si eu am evlavie, are unele pareri originale in care consensul patristic este in directie opusa (ex. despre necesitatea intruparii lui Hristos daca Adam n-ar fi cazut).

 

Dar toti cei de mai sus sunt sfinti. Caci nu e om fara greseala, afara de Hristos.

 

In cazul analizei parintelui Arsenie Boca, ati aplicat o rigoare exceptionala, crancena as putea spune. Este adevarat ca in unele locuri are exprimari imprecise, dar limbajul dogmatic are o rigurozitate pe care putini o pot atinge. Nu toti pot fi Maxim Marturisitorul. Nu toti au debitul si coerenta lui Hrisostom. Nu toti zboara cu mintea asa sus ca Dionisie Areopagitul. De la aceste imprecizii pana la a arunca anatema pe un om si a-l declara eretic este o cale lunga. Parca prea v-ati fortat sa-l trageti printr-o lunga lista de erezii pe parintele Arsenie, fara ca parintele sa fi avut in cuget sa le propovaduiasca. Eu nu tin minte ca in istoria Bisericii sa fi fost un ereziarh responsabil de atatea erezii la un loc (ati reusit sa adunati vreo 20 sau mai bine). De aceea spun ca articolul dvs transpira de incrancenare. Daca un cuvant al parintelui Arsenie nu sta in matricea dogmatica sistematizata pe care o avem noi azi gratie sf. Marturisitor Dumitru Staniloae (eu il recunosc ca sfant), inexistenta in vremea parintelui Arsenie, sarim ca arsi. Dar explicitarile parintelui Arsenie sunt suficiente ca sa arate ca ceea ce era imprecis formulat, sau pus intentionat dubitativ, era limpede pentru el.

 

Mai este si problema autenticitatii scrierilor aparute pe seama parintelui ca ciupercile dupa ploaie. Exista un timbru, o amprenta a cuvantului parintelui Arsenie care se recunoaste, o exprimare directa si concisa, darza si taioasa care nu se confunda. In afara de Cararea Imparatiei, am dubii ca multe dintre celelalte lucrari au fost alterate. Iar cartile de marturii cuprind multe exagerari ale crestinilor evlaviosi sau imprecizii datorate intelegerii limitate sau memoriei deformabile, deci nu sunt de luat in seama la nivel dogmatic.

 

Certuri intre sfinti? Au fost si vor fi, dar certaretii tot sfinti au ramas. Pavel i-a sarit la gat lui Petru, cei 10 apostoli s-au enervat pe fiii lui Zevedeu ca au vrut intaietate; Ioan Gura de Aur l-a blestemat pe Epifanie de Salamina, la fel si celalalt si, ce sa vezi?, blestemele li s-au implinit amandurora. Asa ca nu ma mira ca sf. Dumitru Staniloae a fost trist de ce a auzit despre fostul sau ucenic (desi vina era a oamenilor care exagerau, a se vedea o declaratie din dosarul de securitate al par. Arsenie in care marturisea cu tristete ca s-a trezit cu o faima nedorita sau, in alt loc, ca oamenii vin la el ca la un atelier mecanic – sa-i repare – dar nu vor sa-si schimbe viata), sau ca sf. Cuv. Arsenie de la Techirghiol era nemultumit de unele afirmatii. Poate ca acel „fost in duhul lui Ilie in urma cu 300 de ani” se referea la jertfa dura a Brancovenilor din urma cu 3 secole, a carei consecinta a fost inmultirea harului in popor prin proroci, inclusiv in el („eu am fost nascut pentru rugaciunile Brancovenilor”). Poate ca parintele i-a transmis omonimului de la Techirghiol ca va prelua stafeta de luminator al neamului, ceea ce s-a si intamplat: unul s-a micsorat (Boca), iar celalalt a crescut (Papacioc).

 

Cu doamna Lidia Staniloae am vorbit personal la o emisiune difuzata la Trinitas Tv in 2014 si cand am intrebat-o de parintele Arsenie Boca in relatie cu parintele Staniloae, a sarit ca arsa. Toti cei care au urmarit emisiunea au fost de acord ca sarit calul in modul vehemenal tonului abordat. Se pare ca unii oameni l-au desconsiderat pe parintele Staniloae in favoarea parintelui Boca, ceea ce ar fi o nedreptate, dar a-i nega celui din urma contributia la aparitia primelor 4 Filocalii ar fi iar nedrept.

 

Ca sa rezum: am parcurs de trei ori „Cararea Imparatiei” si nu am gasit greselile dogmatice reclamate de dvs. Am fost juristconsult 5 ani, din 2005 sunt neintrerupt avocat pana in prezent, iar din 2014 licentiat in Teologie (din pasiune), asa ca am un simt critic foarte dezvoltat si miros unde deraiaza dreapta credinta. Parintele si-a permis un stil liber, mai ales pentru ca lucrarea nu a fost gandita pentru tipar, ci mai degraba a fost rodul unor cugetari care ulterior s-au inmanunchiat intr-un manuscris de carte. Acest stil liber va incomodeaza pe dvs si-i cautati pricina de erezie, ceea ce este suspect avand in vedere adanca dvs pregatire teologica. Este izbitoare asemanarea cu fariseii care-i smulgeau cuvintele Mantuitorului ca sa-L acuze de hula, dvs smulgeti cuvintele parintelui Arsenie ca sa le puneti la zidul infamiei.

 

Ca sa verificati ceea ce sustineti dvs, iesiti in fata poporului la Prislop si spuneti-i ca Arsenie a fost un eretic, ca sufletul lui este in iad si ca trebuie noi sa ne rugam pentru el ca sa-l scoatem de acolo. S-ar putea sa simtiti aceeasi frica pe care au simtit-o carturarii cand i-a intrebat Hristos in templu despre botezul lui Ioan, de unde era: le-a fost teama ca-i ucide lumea cu pietre daca raspund pentru ca toti erau incredintati ca Ioan era proroc. Ati fi gata sa pariati cu viata tot ceea ce ati scris mai sus? Daca nu, e apa de ploaie.

 

Canonizarea, aceasta e problema care de fapt ustura multe cugete, dar daca e voia Domnului se va face, sau vor incepe pietrele sa strige. Eu sunt una dintre pietrele intoarse in 2009 la credinta de parintele Arsenie, caci huleam inainte Biserica. Dar s-a rugat nevasta-mea pentru mine parintelui la Prislop si dupa 3 luni mi s-a prabusit din interior toata conceptia hinduso-tao-budisto-zenista pe care o aveam despre lume ca un castel de carti de joc. Si nu mi-e rusine sa afirm aceasta, caci daca ar fi considerata o ratacire convorbirea mea de 1 min cu parintele Arsenie care m-a intors, atunci venirea mea la credinta ar trebui sa fie considerata o inselaciune diavoleasca, ceea ce nu prea se leaga, nu?!?

 

Multi il slavesc azi pe Domnul datorita sf. Cuv. Arsenie de la Prislop, ceea ce e o roada bogata care se aduna in vistieriile parintelui din cer, nu din iad.

 

Apreciază

RĂSPUNDE

victor888ardeleanu spune:

23 ianuarie 2016 la 20:54     Editare

Dragul nostru domn Adrian Surugiu.

Ne cerem iertare pentru întârzierea răspunsului. Am fost prinși cu studiul de aici, finalizat de abia săptămâna trecută:

 

https://888adevarul8despre8arsenieboca8.wordpress.com/grozaviile-neasemanate-de-la-draganescu-si-viata-parintelui-arsenie-boca-in-lumina-sfintilor-parinti/

 

Ne scriați acestea:

 

„Lunga si obositoare analiza, pe care insa am parcurs-o de dragul parintelui Arsenie Boca, caruia ii sunt dator.”

Vă mulțumim că ați parcurs-o, era însă o adunare interimară de informații.

Studiul de acum s-a cristalizat mai bine, evitându-se repetițiile și adăugând informații uimitoare despre Părintele Arsenie Boca, pe care nici autorii nu le știau când au început să-l lucreze.

Sunt adunate cuvinte de ale sfinției sale, imagini concrete, opinii ale ucenicilor cărturari, dar și a celor fără carte. Structura sa este mult mai lesnicioasă de parcurs decât etapa intermediară, ieșind în final o sinteză din Sfinții Părinți despre înșelare (având doar ca un laitmotiv secundar viața și învățăturile Părintelui Arsenie Boca).

Autorii acestui studiu științific (dar totuși plăcut și ușor de parcurs pentru oamenii preocupați cu seriozitate de dreapta credință, nu numai pentru teologii duhovnicești) fac parte dintr-un grup de teologi, monahi, iconari și clerici Ortodocși, din țară și de peste hotare, chiar și de la Sfântul Munte, alarmați de consecințele nefaste ale Fenomenului Arsenie Boca, trimiși să-l cerceteze prin îndemnul și binecuvântarea unor ierarhi, râvnitori pentru Dreapta Credință.

Voi răspunde, însă, eu, în numele lor, la cele scrise de dumneavoastră (fiindcă ei sunt mult mai prinși de activitățile lor), iar eu sunt cel mai păcătos, cel mai prost pregătit, cel mai nevrednic și cel mai neînsemnat dintre toți, astfel că îmi veți ierta greșelile și vă veți da seama ce ar fi putut să vă răspundă ei.

Oboseala pe care ați dobândit-o în urma parcurgerii acestui blog vă vine din faptul că nu iubiți cele scrise aici, fiind în alt duh decît cel al învățătorului care v-a format, astfel că este o incompatibilitate care dă reacții de respingere care vă consumă și se manifestă printr-un fel de sfârșeală. Autorii pun mai presus de orice adevărul. Dumneavoastră simpatia personală față de Părintele Arsenie Boca. Acest lucru este evident chiar din prima frază, fiindcă motivul citirii acestui studiu nu este aflarea adevărului mântuitor de suflet, ci datoria pe care o aveți față de sfinția sa. Ce este din datorie nu odihnește, și dacă sunteți legat prin această datorie tocmai de cel criticat, dator vă simțiți și să-i luați apărarea, ceea ce vă aduce o incomoditate suplimentară, văzând că marile erori ale sfinției sale nu au nici un fel de justificare în fața realității veșnice a Sfinților Părinți. Cum să nu vă epuizeze această dilemă, chiar dacă o respingeți cu toată ființa dumneavoastră, prin datoria care vă constrânge și vă fură libertatea pătrunderii în realitatea problemelor puse. În afară de aceasta, deși ați parcurs o facultate de teologie, nădăjduim că Ortodoxă, nu sunteți obișnuit cu felul de a scrie al Sfinților Părinți, ci cu studiile academice istorico-critice, care de multe ori șovăie printre părerile protestante și latine, neavînd siguranța Sfinților Părinți. Dar cel mai incompatibil cu duhul Ortodox este modul simplist de a trata problemele al Părintelui Arsenie Boca, care este plin de siguranță de sine. Fiind format în acest fel de lecturi, atunci când întâlniți texte ce se străduiesc să nu treacă dincolo de hotarul cel veșnic al Sfintei Predanii, mintea dumneavoastră obosește, datorită lipsei de antrenament.

Cele două feluri de a fi diferite vă aduc o tensiune obositoare. Soluția ar fi să renunțați la ideile preconcepute și să iubiți adevărul mai presus de orice. Mintea dumneavoastră s-ar hrăni atunci din Sfinții Părinți și chiar dacă ați avea dificultatea noutății, ați iubi-o, fiindcă pînă și conștiința dumneavoastră v-ar mărturisi că aflați adevărul ce vă face liber și vă aduce mîntuirea.

Am discutat cu autorii acestui studiu și mi-au spus că ei nu obosesc nici când citesc lucrările autorilor eretici, nici când citesc pe Părintele Arsenie Boca (care după cum ați remarcat chiar dumneavoastră este un mare colecționar și făuritor de erezii). Explicația este că dorința lor de adevăr îi face să fie atenți și să înțeleagă rătăcirile sărmanilor amăgiți, găsind cauza în despărțirea minții lor de realitate și apelând la Sfinții Părinți dau de leacurile vindecătoare ale ideilor greșite, iar aceasta este hrana sufletului lor. Dar astfel, ajută și pe autorii rătăciți ca să își împuțineze roadele ucigașe ale minciunii, deoarece cititorii și cei care vor parcurge cuvintele Sfântului Duh din Sfânta Predanie se vor întări și ei în adevăr, fiind apărați de vătămarea ce le-ar fi adus-o cei înșelați. Iar cei înșelați vor avea astfel mai puține victime pentru care vor da socoteală la Înfricoșata Judecată.

Haideți să parcurgem mai departe ce ne-ați mai scris:

„In istoria ortodoxiei sunt canonizati sfinti care au invataturi ce pot fi caracterizate in unele locuri ca eretice, sau cel putin gresite: sf. Chiril al Alexandriei, sf. Epifanie de Salamina, sf. Grigorie al Nyssei; mai in spate sf. Iustin Martirul si Filozoful. Ba, daca mergem mai inapoi, chiar si sf. Ap. Petru era un eretic notoriu, ca se ferea sa manance la masa cu crestinii proveniti dintre elini si a fost aspru criticat de Pavel.

Iar sf. Maxim, atat de extins citat de dvs, la care si eu am evlavie, are unele pareri originale in care consensul patristic este in directie opusa (ex. despre necesitatea intruparii lui Hristos daca Adam n-ar fi cazut).

Dar toti cei de mai sus sunt sfinti. Caci nu e om fara greseala, afara de Hristos.”

Cuvintele expuse de dumneavoastră mai sus sunt păreri pe de o parte personale ale dumneavoastră, pe de altă parte răspândite în contemporaneitate de către studii făcute din pix iar nu din realitate, de dragostea înfocată față de analizele istorico-critice, care construiesc un piedestal de om de știință dar nu au legătură cu Sfinții Părinți, ci cu ideile zbuciumate ale unora și ale altora ba din protestantism, ba din catolicism, aterizate și pe la noi din accident și/sau nebăgare de seamă.

Iată ce spunea despre acestea ÎPS Hierotheos Vlachos:

„Sunt unii, zice, care susțin că se află chiar și la Sfinții Părinți unele deosebiri, chiar în probleme dogmatice. Însă acest lucru nu este adevărat. Doar cel ce cercetează lucrurile la suprafață vede deosebiri” (Cugetul Bisericii Ortodoxe, pp. 52-53).

Dacă nu aveți încredere în ierarhii duhovnicești contemporani, să vedeți ce ne descoperea despre aceasta Sfântul Nil Izvorâtorul de Mir, când se afla deja în slavă, la 200 de ani de la nașterea sa (deci, nu puteți să-l acuzați de greșeală):

«Iar Theofan, auzind acestea, a zis:. „Acestea care mi le spui nu sunt scrise în cărți, că nu le-am mai auzit până acum, și mă mir de unde le știi,” îi zice Sfântul; „De ce te miri? Acestea ce îți spun eu nu sunt carte însuflețită? Că cel de trei ori blestemat, împăratul Leon Conon, când a ars școala și toată biblioteca cu cărțile în Țarigrad, oare câte zeci de mii de cărți au ars? Și câte cărți folositoare de suflet erau acolo înăuntru? Însă și aceasta cu amenințarea și slobozirea lui Dumnezeu s-a făcut, pentru ca să nu fie defăimate de oamenii veacului acestuia mai de pe urmă, precum defaimă și pe celelalte care au rămas. Pentru că putea Dumnezeu să facă ca să nu ardă, precum Evanghelia în Rusia.

Însă eu mă mir: cum oamenii, în ziua de astăzi, au defăimat cărțile bisericești cele fără de greșeală? S-au întunecat de nepricepere și au scurtat dumnezeieștile slujbe. S-au dat numai la iubirea de bani, și la slujbe se grăbesc, ca să facă rucodelie multă și să se numească bogați. O, ce răutate! O, ce nepricepere!”» (Sfântul Cuvios Nil CAVSOCALIVITUL Izvorâtorul de Mir, Minunile, vedeniile, cuvintele preacuviosului părintelui nostru Nil, Izvorâtorul de Mir, Cavsocalivitul, Ed. Σοφία, București, 22011, pp.73-74.)

Și eu am urmat Facultatea de Teologie și am auzit de acest fel de păreri printre colegii care nu au prea fost atenți în selecția lecturilor, dar luate la o analiză minuțioasă și prin cercetarea documentelor originale ale Sfinților Părinți și a studiilor profesorilor duhovnicești și râvnitori ai Dreptei Credințe, vedem că sunt răstălmăciri sădite special pentru a favoriza relativismul în credință spre a accepta ecumenismul. Nici un caz din cele spuse mai sus, verificate toate de noi, nu corespund cu realitatea.

De pildă, a-l numi pe Sfântul Apostol Petru „eretic notoriu” vădește o îngrozitoare ignoranță atât în legătură cu viața lui, cât și în legătură cu noțiunea despre erezie. În același timp este și o necunoaștere a problemei expuse din Sfânta Scriptură la care faceți referire.

Sfântul Apostol Petru este unul din corifeii Apostolilor și stâlpii de referință ai Bisericii, în nici un caz un eretic notoriu:

„Ioan 1:42 Și l-a adus la Iisus. Iisus, privind la el, i-a zis: Tu ești Simon, fiul lui Iona; tu te vei numi Chifa (ce se tâlcuiește: Petru).

Gal 2:9 Și cunoscând harul ce mi-a fost dat mie, Iacov și Chefa și Ioan, cei socotiți a fi stâlpi, mi-au dat mie și lui Barnaba dreapta spre unire cu ei, pentru ca noi să binevestim la neamuri, iar ei la cei tăiați împrejur,”

Erezia este, după Sfinții Părinți, despărțirea de Sfânta Biserică pe temeiul unei dogme greșite. Când s-a despărțit Sfântul Apostol Petru de Sfânta Biserică, de când a nu mânca la masă cu cei netăiați împrejur este o problemă de dogmă? A se tăia sau nu împrejur este o poruncă, a te mântui sau nu prin tăierea împrejur este o dogmă. A nu mânca împreună cu cei netăiați împrejur, poate fi o problemă de dogmă, dacă tu crezi că mântuirea nu vine decât prin tăierea împrejur, poate fi o problemă de poruncă, dacă tu crezi că este un păcat să mănânci cu cei netăiați împrejur, sau este o problemă de iconomie, dacă tu crezi că cei tăiați împrejur s-ar sminti văzându-te mâncând cu cei netăiați împrejur.

După cum vom vedea mai jos nu este vorba de nimic din cele trei, ci de o iconomie uriașă, cu totul deosebită și delicată, făcută din marea smerenie și iscusință duhovnicească a Sfântului Apostol Petru în colaborare cu Sfântul Apostol Pavel.

Sfântul Apostol Petru credea drept: că tăierea împrejur nu este mântuitoare, fiindcă pe sutașul Corneliu nu l-a tăiat împrejur, ci la botezat:

„Fap 10:44 Încă pe când Petru vorbea aceste cuvinte, Duhul Sfânt a căzut peste toți cei care ascultau cuvântul.

Fap 10:45 Iar credincioșii tăiați împrejur, care veniseră cu Petru, au rămas uimiți pentru că darul Duhului Sfânt s-a revărsat și peste neamuri.

Fap 10:46 Căci îi auzeau pe ei vorbind în limbi și slăvind pe Dumnezeu. Atunci a răspuns Petru:

Fap 10:47 Poate, oare, cineva să oprească apa, ca să nu fie botezați aceștia care au primit Duhul Sfânt ca și noi?

Fap 10:48 Și a poruncit ca aceștia să fie botezați în numele lui Iisus Hristos. Atunci l-au rugat pe Petru să rămână la ei câteva zile.”

Așadar Sfântul Apostol Petru era Drept Credincios, stâlp al credinței și învățător al Ortodoxiei și în această privință.

Iată ce se scrie în Sfânta Scriptură despre problema la care faceți referire:

„Gal 2:11 Iar când Chefa a venit în Antiohia, pe față i-am stat împotrivă, căci era vrednic de înfruntare.

Gal 2:12 Căci înainte de a veni unii de la Iacov, el mânca cu cei dintre neamuri; dar când au venit ei, se ferea și se osebea, temându-se de cei din tăierea împrejur.

Gal 2:13 Și, împreună cu el, s-au fățărnicit și ceilalți iudei, încât și Barnaba a fost atras în fățărnicia lor.

Gal 2:14 Dar când am văzut că ei nu calcă drept, după adevărul Evangheliei, am zis lui Chefa, înaintea tuturor: Dacă tu, care ești iudeu, trăiești ca păgânii și nu ca iudeii, de ce silești pe păgâni să trăiască ca iudeii?”

Sfinții Părinți tâlcuiesc acest pasaj în felul următor:

„Mulți socotesc că Pavel îl prihănește aici pe Petru ca pe un fățarnic, dar lucrul nu este așa, căci toate câte se văd că i le-a zis Pavel împotriva lui Petru i le-a zis și i le-a făcut după iconomie. Iar pricina Iconomiei a fost aceasta: aflându-se în Ierusalim, Petru îngăduia a se tăia împrejur fiii Evreilor credincioși, fiindcă nu era cu putință a-i smulge din Lege dintr-o dată. Iar când a venit în Antiohia, mânca împreună cu cei din neamuri și netăiați împrejur și petrecea împreună cu ei cu slobozenie. Dar, pentru că s-a întâmplat a veni în Antiohia oarecari Ierusalimiteni ce crezuseră din Evrei, Petru se ferea de cei din neamuri și nu mânca și nu petrecea împreună cu ei, ca mai înainte, întâi ca să nu-i smintească pe acei Ierusalimiteni, și a doua ca să-i dea lui Pavel prilej binecuvântat să-l mustre. De aceea l-a și mustrat Pavel pe Petru, iar Petru a suferit mustrarea fără nici o stare împotrivă, căci în acest chip ar fi urmat ca și Ierusalimitenii, ucenicii lui Petru, să se strămute de la tăierea împrejur și de la obiceiurile Legii, văzând că învățătorul lor e mustrat de Pavel, iar el tace, neavând ce să zică. Deci, a sta Pavel împotriva lui Petru, era numai o formă de luptă, iar nu luptă cu adevărat. Pentru că dacă ar fi fost cu adevărat luptă, Pavel nu ar fi mustrat pe Petru înaintea Ierusalimitenilor acelora, ucenicii lui Petru, căci i-ar fi smintit foarte pe aceștia, văzând cum se luptă căpeteniile Apostolilor. Însă lupta aceea închipuită întru arătare, s-a făcut îndreptare a ucenicilor și de aceea nici Petru nu a zis ceva împotrivă, arătând că primea și suferea această stare împotrivă a lui Pavel pentru iconomie.” (Sfântul Teofilact Arhiepiscopul Bulgariei, Tâlcuirea Epistolelor către Galateni, Efeseni, Filipeni și Coloseni, Ed. Σοφία – Ed. Cartea Ortodoxă, București, 2006, pp. 30-31.)

Vă asigurăm că după cum ați fost dezinformat despre Sfântul Apostol Petru la fel ați pătimit și în legătură cu ceilalți Sfinții. Înțelepciunea Sfântului Maxim Mărturisitorul este recunoscută de toți Sfinții de după el și cugetul lui este fără abatere cugetul întregii Sfintei Biserici, și dinaintea lui, după cum arată și sinteza făcută din toți Sfinții și din el a Sfântului Cuvios Ioan Damaschin cel care a adunat cel mai pe scurt ceea ce credeau toți laolaltă. În nici un caz consensul patristic nu este opus lui, ci doar că nu a intrat în profunzimea analizei lui, în nuanțele dezbătute de el, fiindcă încă nu apăruse nevoia de a o face. Veți găsi și în Sfinții Părinți mai vechi izvoarele realităților detaliate de el. De altfel în „Ambigua” Dumnezeiescul Maxim ia propoziții ale Sfinților Părinți și le analizează atât de adânc, ajungând în amănunțimea gândirii Sfinților Părinți, arătând că toți au niște adâncimi pe care noi nu le sesizăm, din cauza neputinței noastre. Noi, dacă ne orbim cu păruta deșteptăciune, credem că Sfinții Părinți ar fi opuși Sfântului Maxim fiindcă nu putem surprinde tot ceea ce vor să zică, ci doar suprafața. Dar atât Sfânta Scriptură cât și ei au tâlcuire nu numai istorică, ci și anagogică, și alegorică, și tropologică în același timp. Dacă le opunem una alteia, noi suntem vinovați, rătăcindu-ne și răstălmăcind duhul părinților. Dacă i-ar fi întrebat cineva pe ei personal, în ruptul capului ei nu ar fi spus că se opun Sfântului Maxim Mărturisitorul, ci că au spus același lucru, dar în alt context.

Să vedem însă ce ne scriați dumneavoastră mai departe:

„In cazul analizei parintelui Arsenie Boca, ati aplicat o rigoare exceptionala, crancena as putea spune. Este adevarat ca in unele locuri are exprimari imprecise, dar limbajul dogmatic are o rigurozitate pe care putini o pot atinge. Nu toti pot fi Maxim Marturisitorul. Nu toti au debitul si coerenta lui Hrisostom. Nu toti zboara cu mintea asa sus ca Dionisie Areopagitul. De la aceste imprecizii pana la a arunca anatema pe un om si a-l declara eretic este o cale lunga. Parca prea v-ati fortat sa-l trageti printr-o lunga lista de erezii pe parintele Arsenie, fara ca parintele sa fi avut in cuget sa le propovaduiasca. Eu nu tin minte ca in istoria Bisericii sa fi fost un ereziarh responsabil de atatea erezii la un loc (ati reusit sa adunati vreo 20 sau mai bine). De aceea spun ca articolul dvs transpira de incrancenare. Daca un cuvant al parintelui Arsenie nu sta in matricea dogmatica sistematizata pe care o avem noi azi gratie sf. Marturisitor Dumitru Staniloae (eu il recunosc ca sfant), inexistenta in vremea parintelui Arsenie, sarim ca arsi. Dar explicitarile parintelui Arsenie sunt suficiente ca sa arate ca ceea ce era imprecis formulat, sau pus intentionat dubitativ, era limpede pentru el.”

 

Noi îl admirăm pe Părintele Profesor Dumitru Stăniloae ca pe un purtător de duh și continuator al Sfinților Părinți. A-l declara ca Sfânt însă ține de Sfântul Sinod, nu putem să ne punem mai sus ca Sfânta Biserică.

Ați remarcat bine lipsa Părintelui Arsenie Boca. Aceasta nu vine din retorică, ci din faptul că s-a lansat în dogmatisiri fără să își curățească mintea de patimi. Dacă ar fi lucrat cu seriozitate pocăința ar fi înțeles dogmatica Ortodoxă, sau ar fi recunoscut că nu o înțelege și ar fi tăcut cu smerenie. Sfinții Părinți lămuresc, sfinția sa încâlcește problemele scriind „dubitativ”. Scrierile sale sunt duplicitare și contradictorii (una spune direct, alta contrazice indirect prin înțelesuri) ceea ce arată tocmai că nu a înțeles deloc, ci și-a însușit după ureche Ortodoxia. Ceea ce susținea într-un loc prin enunțare, dărâma în zece prin demonstrare. Nu era nevoie să citească dogmatica Părintelui Profesor Dumitru Stăniloae, putea să-l întrebe sau să îi rămână ucenic, înainte de a se apuca de a dogmatisi fără rânduială. Dacă a căzut din ascultare, din dorința de a face Mănăstire de Maici, având ca stareță pe Maica Zamfira, a căzut și din înțelegerea ce i-ar fi venit dacă ar fi păstrat legătura cu preacucernicia sa. Dacă ar fi citit măcar micuța carte de dogmatică a Sfântului Ioan Damaschin, prezentă într-un limbaj accesibil și pe vremea formării sfinției sale și dacă ar fi înțeles-o printr-o cercetare stăruitoare a fiecărui punct dezbătut, altfel ar fi arătat toate scrierile și predicile sfinției sale, inclusiv pictura de la Drăgănescu și „Cărarea Împărăției”. Superficialitatea în credință te face (dacă ești smerit) să te alarmezi și să te oprești singur din misiune, nu îți justifică ereziile. Mulți ereziarhi au mers pe o latură greșită, fiindcă nu au înțeles latura ce părea opusă, dar de fapt completa înțelegerea. Latura pe care au mers, însă, era corectă, dar fiind incompletă, devenea un neadevăr. Încăpățânându-se să nu primească și completarea echilibrată a realității, deveneau mincinoși și dezbinați de prea deplina credință a Sfintei Biserici. Sfinția sa, cum bine ați remarcat, vrând să pară atotcunoscător, a abordat cu superficialitate toate laturile neînțelegând, însă, nici una din ele, astfel că a fost complet dezbinat de Sfânta Predanie, ne mai având decât o suprafață declarativă de Ortodoxie, însă în profunzime un gol umplut de înțelesuri eretice. A abordat multe probleme eclectic, după moda New-Age și de aceea a greșit așa de mult. Nu este vina noastră că i le-am descoperit, ci a sfinției sale că le-a emis.

Nu este suficient să te uimești de mulțimea ereziilor unui om și să concluzionezi că așa ceva nu se poate. Este necesar a studia aceste abateri în lumina Sfinților Părinți și a vedea dacă este ceva real sau o invenție. Așteptăm să abordați măcar una din ereziile sfinției sale și să demonstrați că nu este erezie, nu să contraziceți fără argumente toată demonstrația, fiindcă vă dărâmă idolul căruia îi sunteți dator… pentru ce? Nu el v-a creat, nu el v-a purtat de grijă, nu el s-a răstignit, ci Hristos Adevărul căruia dumneavoastră vă împotriviți, numind pe sfinții Lui eretici notorii, doar pentru ca să demonstrați că Părintele Arsenie Boca nu este eretic. Ca să scăpați de acuzația de erezie pe clientul dumneavoastră acuzați pe cei ce îl vădesc, nedreptățindu-i. Este un meșteșug avocățesc, dar nu este un mod de a lucra al celui ce caută adevărul mai presus de orice. Nu-l mai răstigniți încă o dată pe Hristos, apărând neargumentat minciuna.

Vedeți studiul a fost obositor pentru dumneavoastră fiindcă nu stăpâniți noțiunile dogmatice, deși ați urmat studii teologice. Facultatea de Teologie nu asigură cunoașterea Sfinților Părinți, ci îți arată doar unde să îi găsești. Studiul adevărat teologic este alergarea la sursă, la Sfânta Predanie.

Sfinții Părinți n-au fost niciodată dubitativi în exprimări, fiindcă se jertfeau pentru adevăr, dându-și chiar și viața. Ei făceau la toată lumea limpezi problemele, nu-i încurcau de cap pe bieții cititori, cum a făcut sfinția sa.

În realitate Părintele Arsenie Boca nu numai că nu avea darurile Sfinților enumerați de dumneavoastră, dar nici măcar nu a ajuns la înălțimea unui Părinte Arsenie Boca trecut prin stadiul curățirii de patimi și contemplării naturale, ca să dobândească o cugetare limpede, măcar la nivelul lui. Părintele Arsenie Boca de acum este mai jos de Părintele Arsenie Boca ce ar fi putut să fie, dacă era smerit și păstra legătura cu Sfânta Biserică. Multele vedenii pe care le-a primit și nu le-a cercetat împreună cu duhovnicul, lecturile împrăștiate și dăunătoare din hinduism, filozofii și alte religii, s-au asociat la dorința de a atrage lumea la sfinția sa, la amăgirea unei misiuni mai înainte de vreme și i-au dat o minte încâlcită, care celor ce nu cunosc Sfânta Tradiție li se pare a fi savantă datorită întortocherilor. Bieții ucenici, se acuză pe ei înșiși că nu pot înțelege cele spuse de sfinția sa printr-o falsă smerenie, datorită ideii preconcepute că preacuvioșia sa este un Sfânt cum nu a mai fost altul pe pământ. Nu le vine să creadă că de fapt Părintele Arsenie Boca nu a cunoscut nici medicina, nici Ortodoxia, nici matematica, nici genetica, nici pictura, ci se lasă influențați de o părere ce plutește online despre geniul de la Prislop, în loc să capete adevărata smerenie de a cerceta cu osteneală Sfânta Predanie și a-și întemeia începutul pocăinței pe Adevăr, renunțând a fi creduli în ceea ce spune gura lumii. Nu lumea, nu ProTV-ul s-au răstignit pentru noi, ci Hristos Calea, Adevărul și Viața, ale Cărui mădulare sunt mărturisitorii adevărului, adică Sfinții Părinți.

Să vedem ce scrieți mai departe:

„Mai este si problema autenticitatii scrierilor aparute pe seama parintelui ca ciupercile dupa ploaie. Exista un timbru, o amprenta a cuvantului parintelui Arsenie care se recunoaste, o exprimare directa si concisa, darza si taioasa care nu se confunda. In afara de Cararea Imparatiei, am dubii ca multe dintre celelalte lucrari au fost alterate. Iar cartile de marturii cuprind multe exagerari ale crestinilor evlaviosi sau imprecizii datorate intelegerii limitate sau memoriei deformabile, deci nu sunt de luat in seama la nivel dogmatic.”

Îmi pare rău că trebuie să vă atrag atenția, dar creștinii cu adevărat evlavioși nu sunt exagerați, ci echilibrați. Având astfel de ucenici, înseamnă că ceva din lucrarea sfinției sale i-a atras (ceva deci exagerat), căci pomul după roade se cunoaște.

Destul a parcurge „Cărarea Împărăției” pentru a te îngrozi, dând la două pagini de o erezie. Ne uimim și noi, ca și dumneavoastră, cum de au încăput atâtea erezii într-o amărâtă de carte și la ce culme a înșelării a putut ajunge un biet om.

E adevărat că sfinția sa avea un stil grosolan, inconfundabil, nicăieri întâlnit la Sfinții Părinți. Însă acesta se întâlnește și în apocrifele puse în seama lui.

De aceea, cei ce au făcut studiul de mai sus au apelat cu seriozitate la scrierile recunoscute a fi ale sfinției sale, distingându-le cu multă sârguință de scrierile mincinoase puse pe seama lui, dar nu au lăsat nici scrierile ucenicilor, fiindcă confirmă și stilul, și duhul, și cele scrise de sfinția sa.

Există această meteahnă a celor ce-i iau apărarea (dintre intelectuali) în a respinge tot ceea ce nu corespunde cu imaginea lor despre sfinția sa. Este un rezultat al comportamentului duplicitar al sfinției sale care se arăta într-un fel la cei simpli, în alt fel la cei sofisticați, pe primii vrăjindu-i cu minuni ieftine și profeții false, cu vedenii, profitând de credulitatea lor, pe ultimii fermecându-i cu o falsă smerenie, cu simțiri de umilință și idei încâlcite ce par savante, la toți inducându-le stări prin hipnoză, remarcate de toți, dar interpretate ca fiind privire dumnezeiască. Aceasta este un lucru întâlnit în toate mărturiile ucenicilor, fără abatere, fie că e vorba de cei intelectuali, fie că e vorba de cei fără de carte:

„Deu 19:15 Nu ajunge numai un martor pentru a vădi pe cineva de vreo vină sau de vreo nelegiuire sau de vreun păcat de care s-ar fi făcut vinovat, ci orice pricină să se dovedească prin spusa a doi sau trei martori.

Evr 12:1 De aceea și noi, având împrejurul nostru atâta nor de mărturii, să lepădăm orice povară și păcatul ce grabnic ne împresoară și să alergăm cu stăruință în lupta care ne stă înainte.”

Mai mult, dacă cineva analizează comparativ scrierile ucenicilor cu predania în scris, în predici și în pictură a sfinției sale, vede că toate au ceva comun: punerea accentului pe propria lui persoană și pe propriile lui păreri, în detrimentul lui Hristos și al Sfintei Tradiții. O astfel de uniformizare între fani și autori este mai rar de găsit, oricât am căuta în istoria ereziilor sau a literaturii beletristice.

Ce ne mai scriați:

„Certuri intre sfinti? Au fost si vor fi, dar certaretii tot sfinti au ramas. Pavel i-a sarit la gat lui Petru, cei 10 apostoli s-au enervat pe fiii lui Zevedeu ca au vrut intaietate; Ioan Gura de Aur l-a blestemat pe Epifanie de Salamina, la fel si celalalt si, ce sa vezi?, blestemele li s-au implinit amandurora. Asa ca nu mă mira ca sf. Dumitru Staniloae a fost trist de ce a auzit despre fostul sau ucenic (desi vina era a oamenilor care exagerau, a se vedea o declaratie din dosarul de securitate al par. Arsenie in care marturisea cu tristete ca s-a trezit cu o faima nedorita sau, in alt loc, ca oamenii vin la el ca la un atelier mecanic – sa-i repare – dar nu vor sa-si schimbe viata), sau ca sf. Cuv. Arsenie de la Techirghiol era nemultumit de unele afirmatii. Poate ca acel „fost in duhul lui Ilie in urma cu 300 de ani” se referea la jertfa dura a Brancovenilor din urma cu 3 secole, a carei consecinta a fost inmultirea harului in popor prin proroci, inclusiv in el („eu am fost nascut pentru rugaciunile Brancovenilor”). Poate ca parintele i-a transmis omonimului de la Techirghiol ca va prelua stafeta de luminator al neamului, ceea ce s-a si intamplat: unul s-a micsorat (Boca), iar celalalt a crescut (Papacioc).”

 

Iarăși remarcăm încă o înălțare deasupra Sfântului Sinod (rod al felului de a se pune deasupra ierarhilor pe care îl avea Părintele Arsenie Boca) declarând Sfinți pe oamenii duhovnicești. Noi îl apreciem mult pe Părintele Arsenie Papacioc, dedicându-i un capitol admirativ aparte în studiul de mai sus. Credem că și preacuvioșia sa, și Părintele Cleopa, și Părintele Ioanichie Bălan, și Părintele Paisie Olaru, și Părintele Profesor Dumitru Stăniloae sunt modele autentice de sfințenie, dar a-i declara Sfinți este numai al Sfintei Biserici.

Dumneavoastră, după cum se vede, răstălmăciți viețile și cuvintele sfinților în rău, iar ale Părintelui Arsenie Boca în bine. De ce lucrați cu dublă măsură? De ce pentru unii mumă, pentru alții ciumă? Noi nu am auzit că Sfântul Apostol Pavel a fost vreun cuțitar să sară la gâtul cuiva. Înainte de a primi Sfântul Duh a prigonit Sfânta Biserică, dar după? Cum puteți spune că a sărit la gâtul Sfântului Apostol Petru?

Sfinții Apostoli s-au certat pentru întâietate înainte de a fi botezați, deci pe când nu erau Sfinți.

Sfinții Ioan și Epifanie nu s-au blestemat, ci și-au trimis scrisori prorocești, în care se arată marea dragoste a arătării păcatului celuilalt, pentru ca astfel să se împace. Nu priviți din prisma patimilor personale viețile sfinților.

Ce perversiune irațională să declari că a fi în duhul lui Ilie acum 300 de ani se referă la Brâncoveni, care și-ar fi dat din nou capetele doar ca să combată această idee hindusă, fiind foarte buni cunoscători ai Ortodoxiei. Este stilul răstălmăcitor demonic pe care vi l-a transmis duhul (ce l-a ispitit pe Părintele Arsenie Boca) în acea convorbire de 1 minut, sau doar un meșteșug avocățesc, nelalocul lui în problemele credinței. Ce mândrie să te socotești rodul rugăciunilor unor Sfinți Mucenici, când te-ai zămislit într-o familie mixtă, deci fără Sfânta Cununie, prin desfrânarea foarte gravă dintre o Ortodoxă și un eretic uniat. Cum s-ar fi putut apărătorii Dreptei Credințe să se roage ca cineva să păcătuiască, adică să aibă loc o astfel de zămislire necurată?

Cele spuse de Părintele Arsenie Papacioc nu au legătură cu Sfinții Brâncoveni, ci cu credința Părintelui Arsenie Boca în preexistența sufletului și că este reîncarnarea unui înger, care s-a prefăcut în Ilie, apoi în înger, apoi în Ioan , apoi în înger și apoi în Zian. Dacă veți citi cu luare aminte la textul scris de sfinția sa numit „Taina lui Ilie și Ioan”, veți înțelege, apoi veți vedea că aceasta consună și cu mărturia ucenicilor hipnotizați de sfinția sa special ca să-l vadă și ca Ilie, și ca Ioan, și ca Arsenie. Apoi fiind cutremurat de astfel de hule veți privi pictura de la Drăgănescu unde se pictează pe sine ca Sfântul Ioan Botezătorul, sau ca Mântuitorul și reprezintă duhuri necurate care ies din om, ca și cum ar fi sufletul lui, și veți vedea simbolurile păgâne așezate pe capetele sau în mâinile sfinților și veți avea în față întreg tabloul al rătăcirii și pierzării lui.

Dar pentru aceasta trebuie să vă puneți prin pocăință în lumina Sfinților Părinți și a Sfintelor Icoane pentru a vi se deschide ochii înțelegerii. Studiul de mai sus le cercetează cu amănunțime și concret, pentru ca cel ce dorește adevărul să se lămurească cu ușurință, având atâtea mărturii adunate la un loc și cititorul, dacă își dezleagă conștiința de datoria părută față de un rătăcit (prin Sabia Cuvântului și datoria față de Adevărul răstignit pentru el), va avea conștiința proprie care îi va confirma acestea cu mare glas.

Lăsați comparațiile fabuloase cu care ne-au obișnuit, în mod rătăcit, ucenicii sfinției sale care au ajuns să Îl compare cu Maica Domnului și cu Sfântul Duh. Nu avea cum să se micșoreze Boca și să crească Papacioc, fiindcă nu a fost nici primul Ioan, nici al doilea Hristos. Iar duhurile lor au fost contrarii între ele, primul mergând după părerea proprie, al doilea după ascultarea de soborul Bisericesc și Sfinții Părinți. Veți înțelege mai bine aceasta dacă veți parcurge paralela din tabelul Arsenie vs. Arsenie, din studiul de mai sus.

Iată ce ne mai scriați:

„Cu doamna Lidia Staniloae am vorbit personal la o emisiune difuzata la Trinitas Tv in 2014 si cand am intrebat-o de parintele Arsenie Boca in relatie cu parintele Staniloae, a sarit ca arsa. Toti cei care au urmarit emisiunea au fost de acord ca sarit calul in modul vehemenal tonului abordat. Se pare ca unii oameni l-au desconsiderat pe parintele Staniloae in favoarea parintelui Boca, ceea ce ar fi o nedreptate, dar a-i nega celui din urma contributia la aparitia primelor 4 Filocalii ar fi iar nedrept.”

 

Nimeni nu cere doamnei Lidia Stăniloae să fie despătimită în manifestările ei, însă aceasta nu implică ideea că a mințit în memoriile sale. Contribuția Părintelui Arsenie Boca la Filocalie a fost una financiară, cea intelectuală fiind doar o copertă hidoasă, ce batjocorește pe Domnul Hristos, de care Părintele Dumitru Stăniloae și-a dat seama și a înlăturat-o, după cum și la reeditarea Filocaliei volumul 4 a scos pomenirea numelui Părintelui Arsenie Boca, datorită faptului că preacuvioșia sa a suferit o gravă cădere de la duhul filocalic, dezamăgindu-l pe marele tâlcuitor.

Dacă veți cerceta studiul de mai sus este dezbătută și această problemă cu citate din ucenici, Părintele Profesor Dumitru Stăniloae și chiar din Filocalie. Părintele Arsenie Boca a adus un singur mic manuscris (în Română) din Filocalie, de care Părintele Profesor nu pomenește decât în trecere, fiindcă era nesemnificativ față de multele ediții (cele mai multe în limba greacă) pe care le-a folosit în tâlcuire. Părintele Arsenie Boca nu cunoștea limba greacă (după cum mărturisește chiar el însuși) și nu avea experiența lăuntrică a pazei minții, fiindcă nu era în ascultare și se lăsase capturat de vedenii mincinoase. Nu a contribuit astfel nici la crearea termenilor filocalici, nici la înțelegerea lor. Nu avea cum, sărmanul.

Iată ce ne mai scriați:

„Ca sa rezum: am parcurs de trei ori „Cararea Imparatiei” si nu am gasit greselile dogmatice reclamate de dvs. Am fost juristconsult 5 ani, din 2005 sunt neintrerupt avocat pana in prezent, iar din 2014 licentiat in Teologie (din pasiune), asa ca am un simt critic foarte dezvoltat si miros unde deraiaza dreapta credinta.”

 

Ne iertați, dar nici un Ortodox nu poate să se considere pe sine infailibil în credință. Toți ne luăm după Sfinții Părinți, nu după propria părere că am fi detectori de minciuni fără de greș. Această siguranță de sine precis este o moștenire din „Cărarea Împărăției” și de la duhurile ce au insuflat-o. După cum s-a arătat mai sus, datorită parcurgerii de atâtea ori a cărții vătămătoare de suflet numită „Cărarea Împărăției” vi s-au amestecat noțiunile și nu mai știți care este Ortodoxia. De fapt numiți Dreapta Credință părerea indusă în dumneavoastră de sfinția sa, și (ca roadă a lucrării amăgite și amăgitoare a preacuvioșiei sale asupra minții dumneavoastră) Sfânta Tradiție nu numai că nu o înțelegeți, dar ce este mai grav o considerați plină de greșeli, eretici notorii, blestemători, cuțitari și deci… relativă.

Numai Părintele Arsenie Boca este criteriul dumneavoastră suprem, fiindcă… îi sunteți dator. Experiența de avocat v-a făcut să nu căutați adevărul, ci să vi-l dezvinovățiți pe Părintele Arsenie Boca care v-a devenit un fel de client al minții. Din păcate nu vă opriți aici, ci acuzați pe Sfinții Părinți, doar fiindcă că ei au tăria să îi vădească fraudele intelectuale și cele din credință. Din cauză că Părintele Arsenie Boca s-a făcut el însuși (prin primirea vedeniilor mincinoase de la vrăjmași) dușmanul Sfinților Părinți și s-a exclus din soborul bisericesc, dumneavoastră (ca un avocat ce ține la clientul său) îi tratați pe aceștia ca pe dușmanii personali și ieșiți cu mintea din hotarele Bisericii. Și aceasta numai pentru că ceea ce susțin ei (adevărul) îl arată pe cel căruia îi sunteți îndatorat un mincinos și auto condamnat la părăsirea lui Dumnezeu.

Ceea ce nu înțelegeți, însă, este că nimeni nu îl condamnă, ci doar îi arată abaterile de la Sfânta Tradiție, ca nimeni să nu urmeze rătăcirile lui, pentru a nu-l împovăra cu responsabilitatea altor amăgiți. Autorii acestui studiu, de nenumărate ori au scris că îi țin partea și nu au nimic împotriva sfinției sale, și i-au îndemnat pe toți să se roage pentru preacuvioșia sa și pentru întreg neamul Românesc ca să scape de amăgire și să se întoarcă la mântuire, despre care am fost învățați prin Sfinții Părinți. Și nu numai că au scris, dar așa este și în inima lor. Nu vor să judece persoana, ci să stea cu luare aminte în fața învățăturilor sale și să aleagă ce este bun și ce este rău. Așadar, dacă doriți adevărul cercetați ce este conform sau nu cu Sfânta Predanie în acest studiu și, dacă se abat autorii de la Ea, arătați unde anume, și ei se vor bucura din toată inima să se corecteze, dar dacă se abate Părintele Arsenie Boca, de dragul lui corectați-vă pe dumneavoastră, mai ales dacă vă simțiți dator față de el, ca să nu fie vinovat suplimentar pentru o altă victimă (chiar dumneavoastră) pe care a rupt-o de la Ortodoxie.

Să parcurgem mai departe epistola dumneavoastră:

„Parintele si-a permis un stil liber, mai ales pentru ca lucrarea nu a fost gandita pentru tipar, ci mai degraba a fost rodul unor cugetari care ulterior s-au inmanunchiat intr-un manuscris de carte. Acest stil liber va incomodeaza pe dvs si-i cautati pricina de erezie, ceea ce este suspect avand in vedere adanca dvs pregatire teologica.”

După cum v-am spus nu am o pregătire teologică reală. Aceasta are patru etape: curățirea de patimi, contemplația naturală, sălășluirea Sfintei Treimi, iar apoi cuvântarea de Dumnezeu sau teologia. Așadar, dacă nu am pus încă început bun nici măcar la curățirea de patimi, cum aș putea fi pregătit teologic și de unde adâncime dacă nu cobori mintea în adâncul iadului pentru a te smeri? Dar aici nu este vorba de mine, autorii acestui studiu au încercat din toată ființa lor să nu se abată de la adevărații teologi ai adâncului dumnezeiesc. De dragul Sfinților Părinți trebuie primit adevărul și comparat cu predania Părintelui Arsenie Boca.

În privința sfinției sale, nu ar avea nimeni nimic împotrivă, nici autorii acestui studiu, să fi rămas cu stilul său. Problema nu este stilul, ci nu a exprimat adevărul. Orice stil, dar în adevăr. Chiar și stilul Părintelui Arsenie Boca, dar în Ortodoxie.

Însă ținem să vă atragem atenția că dacă ar fi ajuns la adevăr, uimindu-se de El s-ar lepădat de siguranța grosolană de sine și ar fi coborât într-un adânc al umilinței, iar atunci și-ar fi schimbat precis și stilul, căpătând prin adevăr siguranța blândeții, smereniei și dragostei. Nu stilul lui ne incomodează, el este consecința directă și rodul micimii de suflet provenită din neascultare, minciună și erezii.

Sfânta Scriptură ne învață și despre stil să avem grijă:

Col 4:5 Umblați cu înțelepciune față de cei ce sunt afară (de Biserică), prețuind vremea. Col 4:6 Vorba voastră să fie totdeauna plăcută, dreasă cu sare, ca să știți cum trebuie să răspundeți fiecăruia.

Nu același lucru se poate spune despre stilul butucănos cu siguranță de sine al Părintelui Arsenie Boca, care pare că îți aruncă piper în ochi și în urechi, având în sine damful disprețului evident.

Iată acum și cum ne mustrați pe noi (lucru pentru care vă mulțumim):

„Este izbitoare asemanarea cu fariseii care-i smulgeau cuvintele Mantuitorului ca sa-L acuze de hula, dvs smulgeti cuvintele parintelui Arsenie ca sa le puneti la zidul infamiei.”

Cum de lăudați stilul de „bici al lui Dumnezeu” care vădește păcatele oamenilor fără milă, al Părintelui Arsenie Boca, iar când cineva se străduiește să-l ocrotească pe el, dar să atragă atenția asupra rătăcirii învățăturilor lui, îl acuzați de fariseism. Nu cumva iar umblați cu două măsuri? Nouă ne este milă și de el, și de dumneavoastră, și de toți ucenicii lui. Nu îl vrem la zidul infamiei, ci să fie iertat de Dumnezeu. Însă învățăturile sfinției sale care l-au dus spre rătăcire și fac atâta rău unui neam întreg am vrea să piară, cu totul, inclusiv cu pomenirea lor, ca să crească minunatul Cuvânt al lui Dumnezeu, prin pocăință. Este ceea ce porunceau și Sfinții Apostoli:

Fap 19:18 Și mulți dintre cei ce crezuseră veneau ca să se mărturisească și să spună faptele lor.

Fap 19:19 Iar mulți dintre cei ce făcuseră vrăjitorie, aducând cărțile, le ardeau în fața tuturor. Și au socotit prețul lor și au găsit cincizeci de mii de arginți.

Fap 19:20 Astfel creștea cu putere cuvântul Domnului și se întărea.

 

Nu cumva și pe ei îi considerați farisei?

O etapă importantă pentru mântuirea sfinției sale este ca nimeni să nu-i mai urmeze rătăcirea, pentru a nu-și mai păstra decât povara păcatelor proprii pe care le-a făcut din neascultare, dispreț față de oameni, învățături rătăcite și conviețuirea cu o maică, și să nu aibă în plus povara celor ce nu se mai spovedesc la duhovnic, ci doar la mormântul sfinției sale (că așa a făcut el având ca duhovnic un mort de 200 de ani, mort devenind și el față de Sfânta Biserică), sau povara celor ce au devenit adepți ai ecumenismului (și noii spiritualități bolnăvicioase și hinduse) în urma predicilor și picturilor sale, sau povara celor ce au făcut din căsătorie leagăn de plăcere trupească și necurăție (cu pretext că așa își păstrează sănătatea) după cum învață sfinția sa, sau celor ce au început să se închine la duhul lui antihrist prin învățăturile și picturile lui.

 

Apreciază

RĂSPUNDE

victor888ardeleanu spune:

23 ianuarie 2016 la 20:56     Editare

Iată ce ne recomandați, din dragoste față de noi:

„Ca sa verificati ceea ce sustineti dvs, iesiti in fata poporului la Prislop si spuneti-i ca Arsenie a fost un eretic, ca sufletul lui este in iad si ca trebuie noi sa ne rugam pentru el ca sa-l scoatem de acolo. S-ar putea sa simtiti aceeasi frica pe care au simtit-o carturarii cand i-a intrebat Hristos in templu despre botezul lui Ioan, de unde era: le-a fost teama ca-i ucide lumea cu pietre daca raspund pentru ca toti erau incredintati ca Ioan era proroc. Ati fi gata sa pariati cu viata tot ceea ce ati scris mai sus? Daca nu, e apa de ploaie.”

Probabil v-ați dori să ne vedeți linșați, ca să scăpați de mustrarea conștiinței și adevărului din Sfinții Părinți?

A paria este un păcat, și niciodată nu am spus că sufletul sfinției sale este în iad, fiindcă i-a rămas posibilitatea pocăinței. Însă cu siguranță învățăturile sfinției sale duc la iad și strădania acestui studiu este nu a-l osândi pe el, ci ca toți (inclusiv cei de la Prislop) să afle că învățăturile sfinției sale au fost eretice și să se lepede de ele. Nu să se lepede de el, ci de dragul lui să se lepede de ele. Ca să spunem despre sfinția sa că a fost eretic, aceasta noi nu o putem face. Este nevoie de hotărârea unui Sfânt Sinod care să arate dacă s-a dezbinat până la sfârșit de Sfânta Biserică sau nu, ci s-a pocăit public. Dacă însă nu s-a pocăit până la moarte de învățăturile sfinției sale ce sunt date anatema de Sfintele Sinoade Ecumenice, nu mai este nevoie de un alt sinod, fiindcă el însuși s-a pus pe sine în partea celor ce propovăduiesc învățăturile pe care Ele le-au anatemizat, dezbinându-se pe sine de Sfânta Biserică, ceea ce este cel mai grav păcat, aruncându-se și înecându-se astfel în toată drama consecințelor gestului său.

Puțin mai devreme o acuzați pe doamna Lidia Stăniloae că a sărit ca arsă pentru a-și apăra ideile și tatăl. Dar văd că aici descrieți pe ucenicii sfinției sale ca pe niște fanatici religioși, ca iudeii care l-au răstignit pe Hristos, gata de a ucide pentru Sfântul lor. Nu mă miră, am observat cu toții acest fel de fanatism printre ucenicii sfinției sale. Cei care încep să aibă cultul Părintelui Arsenie Boca, printre primele simptome ale rătăcirii lor este căpătarea unui duh de intoleranță, și credința că sfinția sa este un Sfânt cum altul nu a mai fost. Vedeți, dacă el nu a vrut să fie în comuniune cu restul oamenilor din Biserică și ucenicii l-au recepționat la fel, făcându-l în ochii lor izolat, mai deosebit, mai important, mai autoritar decât toți ceilalți din Sfânta Biserică. Aceasta este pecetea și gravitatea cea mai mare a rătăcirii sfinției sale, care cuprinde atât de mulți azi, că nu mai poți găsi în magazine literatură patristică, ci doar scrierile unui amăgit. Este urmarea întunecării raționale datorată învățăturilor egoiste, centrate pe sine, ale sfinției sale și lucrării duhurilor cu care a colaborat și mai acționează prin rațiunile mincinoase din scrierile, predicile și picturile sale, și direct prin întărâtarea și hipnoza sufletelor celor care vin la mormântul său și se roagă în numele lui:

Ioan 8:44 Voi sunteți din tatăl vostru diavolul și vreți să faceți poftele tatălui vostru. El, de la început, a fost ucigător de oameni și nu a stat întru adevăr, pentru că nu este adevăr întru el. Când grăiește minciuna, grăiește dintru ale sale, căci este mincinos și tatăl minciunii.

Cu adevărat, bine ați remarcat, ucenicii sfinției sale au un duh sălbatic și tulburat, neadmițând a fi contraziși, neprimind contraargumentele, și uzând de orice stil, motivație și argumentație, numai ca să impună idolul lor. Dar aceasta este o mărturie în defavoarea sfinției sale, pe care, fără să vreți o faceți.

Creștinii adevărați nu ar ucide niciodată ca să-i apere pe adevărații Sfinți. Ei sunt echilibrați și plâng de mila celor ce hulesc, preferă să li se verse sângele lor, dar nu să-l verse pe al păgânilor, fiindcă ei seamănă cu Hristos Adevărul cel Răstignit, iar nu cu tatăl minciunii cel ucigaș.

Mat 5:20 Căci zic vouă: Că de nu va prisosi dreptatea voastră mai mult decât a cărturarilor și a fariseilor, nu veți intra în împărăția cerurilor.

Mat 5:21 Ați auzit că s-a zis celor de demult: „Să nu ucizi”; iar cine va ucide, vrednic va fi de osândă.

Mat 5:22 Eu însă vă spun vouă: Că oricine se mânie pe fratele său vrednic va fi de osândă; și cine va zice fratelui său: netrebnicule, vrednic va fi de judecata sinedriului; iar cine va zice: nebunule, vrednic va fi de gheena focului.

Mat 5:44 Iar Eu zic vouă: Iubiți pe vrăjmașii voștri, binecuvântați pe cei ce vă blestemă, faceți bine celor ce vă urăsc și rugați-vă pentru cei ce vă vatămă și vă prigonesc,

Vedeți ce ne învață Domnul Hristos? Nu numai să nu ucidem, dar că suntem ucigași și doar dacă ne mâniem. Chiar dacă i-ar privi pe autori ca pe vrăjmași, fiindcă se împotrivesc ideilor preconcepute și rătăcite ale lor (care le-au fost inoculate de fabricanții mitului de la Prislop cu viclenie, din interes personal), ar trebui să se roage pentru ei, deși gestul de a arăta Adevărul după Sfinții Părinți este dragoste duhovnicească autentică fără interes, fiindcă nimeni nu finanțează așa ceva, ci chiar trezește împotriviri extremiste ce pun viața în pericol, după cum ați sesizat. Așadar studiul lor este făcut în duh de jertfă și asumarea consecințelor pe care le-ați pomenit, iar nu vrăjmășie. Ați văzut vreodată ucenici ai Părintelui Cleopa sau Arsenie Papacioc amenințând pe cineva când nu este de acord cu ei, că dascălii lor ar fi Sfinți? Nu numai atât, dar fiind roade ale unor oameni duhovnicești, deși îi cinstesc ca atare, nu fac tam-tam-ul de la Prislop și nu vor să silească pe nimeni să fie de acord cu ei. Au fost învățați de dascălii lor să fie fii smeriți ai Sfintei Biserici și ascultător ai Sfântului Sinod. Noi însă știm cum se ridică ucenicii Părintele Arsenie Boca de la masă, când încerci să le spui adevărul, amenințând cu răzbunarea din partea „sfântului” lor.

Eu și autorii acestui studiu vă mărturisim că a paria este un lucru lumesc și păgân, dar a-ți pune viața pentru adevăr este mucenicie. Cu lacrimi vedem că în toate librăriile, pangarele și mințile oamenilor se duce război împotriva lui Hristos înlocuindu-se cărțile Sfinților Părinți cu cărțile de care recunoașteți și dumneavoastră că sunt falsuri, ale Părintele Arsenie Boca, dar și cu scrierile rătăcite ale lui. Da! Este un război mare între uniatism, ecumenism, păgânism, noua spiritualitate din burta calului troian numit Părintele Arsenie Boca, de o parte, și Adevăr adică Sfânta Tradiție, din cetatea Sfintei Biserici. Credem că vor fi și oameni uciși pentru Ortodoxie din partea celor ce vor să impună cu sila și mijloacele moderne de manipulare curentul reprezentat de sfinția sa. Credem și mărturisim că este cel mai mare har să suferi pentru adevăr, deci cei care vor fi omorâți pentru că nu au fost de acord cu învățăturile Părintelui Arsenie Boca vor fi considerați printre marii mucenici înaintea lui Dumnezeu, biruind atât de multe erezii, după cum le-ați numărat chiar dumneavoastră. Dacă vom primi sau nu chiar noi acest har, este o mare mândrie și doar ca să cugetăm, darămite să o mai și dorim. Părintele Arsenie Boca avea această mândrie de a dori să devină mucenic, de aceea a și murit așa de urât, ca noi să ne trezim (mai multe amănunte despre cum a fost moartea reală a sfinției sale veți găsi în studiul de mai sus). Noi ne rugăm lui Dumnezeu să nu cădem în astfel de trufie, ca nu cumva să dobândim astfel de sfârșit ca sfinția sa.

Chiar dacă noi nu ne vom învrednici de moarte pentru a mărturisi adevărul și primejdia grozavă pe care o constituie predania sfinției sale (vătămătoare de suflet și profund antiortodoxă), prin aceasta, însă, nu puteți huli că cele luate de la Sfinții Părinți pentru a ne lămuri și a-i combate rătăcirea ar fi apă de ploaie, fiindcă ele sunt spuse de Sfântul Duh prin Sfânta Predanie:

„Mat 12:31 De aceea vă zic: Orice păcat și orice hulă se va ierta oamenilor, dar hula împotriva Duhului nu se va ierta.

Mat 12:32 Celui care va zice cuvânt împotriva Fiului Omului, se va ierta lui; dar celui care va zice împotriva Duhului Sfânt, nu i se va ierta lui, nici în veacul acesta, nici în cel ce va să fie.”

 

Atenție! Să nu cădeți în astfel de hulă…

Iată ce ne scriați mai departe:

„Canonizarea, aceasta e problema care de fapt ustura multe cugete, dar daca e voia Domnului se va face, sau vor incepe pietrele sa strige.”

 

Nu vedeți că deja începeți și dumneavoastră să vă ridicați propria judecată deasupra Sfântului Sinod, vrându-l canonizat? Nu vedeți că deja și dumneavoastră începeți să strigați?

Domnul nostru Iisus Hristos, însă, niciodată nu a strigat în sensul spus de dumneavoastră (a sili Sfânta Biserică să facă cele ce nu se cuvin, fiindcă din toate punctele de vedere contravin adevărului):

„Mat 12:19 Nu se va certa, nici nu va striga, nu va auzi nimeni, pe ulițe, glasul Lui.”

El a strigat doar pentru Mântuirea noastră, fiind ocărât, dar dorind să ne scape, prin preaînfricoșata și neînțeleasa sa smerenie:

„Mat 27:46 Iar în ceasul al nouălea a strigat Iisus cu glas mare, zicând: Eli, Eli, lama sabahtani? adică: Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?

Mat 27:50 Iar Iisus, strigând iarăși cu glas mare, Și-a dat duhul.”

Tot așa fac și ucenicii lui.

Mulțimea ucenicilor laudă, din smerenie:

„Luc 19:37 Și apropiindu-se de poalele Muntelui Măslinilor, toată mulțimea ucenicilor, bucurându-se, a început să laude pe Dumnezeu, cu glas tare, pentru toate minunile pe care le văzuse,

Luc 19:38 Zicând: Binecuvântat este Împăratul care vine întru numele Domnului! Pace în cer și slavă întru cei de sus.

Luc 19:39 Dar unii farisei din mulțime au zis către El: Învățătorule, ceartă-ți ucenicii.

Luc 19:40 Și El, răspunzând, a zis: Zic vouă: Dacă vor tăcea aceștia, pietrele vor striga.”

Pietrele când strigă? La răstignire! Dar nu amenință pe alții, nici nu forțează Sfânta Biserică, ci sunt dovadă pentru cei necredincioși, pentru acei iudei ucigași, al căror duh dumneavoastră susțineți că îl au și cei de la Prislop:

„Mat 27:51 Și iată, catapeteasma templului s-a sfâșiat în două de sus până jos, și pământul s-a cutremurat și pietrele s-au despicat;”

 

Sau acuzați Sfântul Sinod că ar fi necredincios ca iudeii, să țină cont de minuni (și acelea în duh demonic, ca la Prislop), în loc de adevăr? Așa ceva să nu fie în Sfânta Biserică Ortodoxă, în veac!

Luați aminte că ucenicii lui Hristos niciodată nu s-au purtat cu violență, nici măcar în argumentare din dorința de a convinge.

Dracii și ucenicii lor strigă, însă, pentru a forța și a se impune, din mândrie:

„Luc 8:28 Și văzând pe Iisus, strigând, a căzut înaintea Lui și cu glas mare a zis: Ce ai cu mine, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu Celui Preaînalt? Rogu-Te, nu mă chinui.

Fap 7:57 Iar ei, strigând cu glas mare, și-au astupat urechile și au năvălit asupra lui.”

Creștinii adevărați ar vrea să audă alt strigăt, la Prislop:

„Fap 8:7 Căci din mulți care aveau duhuri necurate, strigând cu glas mare, ele ieșeau și mulți slăbănogi și șchiopi s-au vindecat.”

 

Să plece de acolo strigând duhurile care fac false minuni fiind legate de rămășițele Părintelui Arsenie Boca, vindecând trupurile dar înecând pe oameni în vise, vedenii și întunericul minții prin erezii, și să se vindece slăbănogii în credință care vin la Sfânta Biserică exact ca la un supermarket să-și cumpere cele de care au nevoie în viața de aici, nevrând să miște un deget spre pocăință. Să se vindece și cei ce șchioapătă în credință, crezând că dacă se fac minuni în numele minciunii, se poate accepta minciuna alături de adevăr.

Acum să continuăm a citi(a) epistola dumneavoastră:

„Eu sunt una dintre pietrele intoarse in 2009 la credinta de parintele Arsenie, caci huleam inainte Biserica. Dar s-a rugat nevasta-mea pentru mine parintelui la Prislop si dupa 3 luni mi s-a prabusit din interior toata conceptia hinduso-tao-budisto-zenista pe care o aveam despre lume ca un castel de carti de joc. Si nu mi-e rusine sa afirm aceasta, caci daca ar fi considerata o ratacire convorbirea mea de 1 min cu parintele Arsenie care m-a intors, atunci venirea mea la credinta ar trebui sa fie considerata o inselaciune diavoleasca, ceea ce nu prea se leaga, nu?!?”

Cum puteți să vă puneți propriile experiențe duhovnicești ca și criteriu de discernământ al adevărului. Sunteți cumva infailibil în a vedea ce este Ortodox și ce nu este, ce este vedenie înșelătoare și care nu? Dar acesta este duhul papal și protestant, pe care l-a avut și Părintele Arsenie Boca, afișând o siguranță de sine, bizuită pe părerea de sine, atât în selecția învățăturilor, cât și în primirea vedeniilor mincinoase. Ortodocșii se bazează, însă, numai pe Sfinții Părinți și pe multul sfat cu duhovnicul.

Din păcate, după cum se observă din scrierea dumneavoastră de mai sus, încă nu ați ajuns la Ortodoxie, ci ați schimbat concepția hinduso-tao-budisto-zenistă luată din Vede într-una induso-tăioaso-bochisto-zianistă luată din vedenii. Iar aceasta este o înșelăciune diavolească cu atât mai mare cu cât o depistați mai greu și cine știe dacă veți mai avea vreodată o șansă să ajungeți a cunoaște adevărul. Și hinduismul, propovăduind că suntem dumnezei după fire, se bazează pe aceeași siguranță de autoevoluție, pe care Părintele Arsenie Boca o avea (fiind unul din marii practicanți ai hinduismului), care după cum observăm și la dumneavoastră și la ceilalți ucenici ai sfinției sale, a lăsat-o drept moștenire, dar Ortodocșii adevărați nu o au, nu se bizuie pe sine, fiind smeriți, adică dumnezei după har. Ei au siguranța în Sfinții Părinți.

Însuși faptul că ați vorbit în 2009 un minut cu Părintele Arsenie Boca arată grava dumneavoastră rătăcire. El, la vremea aceea, era mort. Dacă ați vorbit cu el înseamnă că ați făcut fie ședințe de spiritism, fie vi s-a arătat în vedenie un duh necurat cu fața lui, care v-a hipnotizat. Dacă ar fi fost un Sfânt v-ar fi îndemnat la Sfânta Tradiție și ați fi deprins cugetarea Sfinților Părinți, care ține cont de Sfânta Biserică (de sfatul cu mulți oameni duhovnicești), de răbdare și de smerenie. Dumneavoastră, fără să vă dați seama, prin acest comentariu, nu faceți decât un mare serviciu adevărului: avem în dumneavoastră un exemplu concret de victimă intelectuală, de felul cum este cucerită ea în această credință contrară Sfintei Tradiții, numită arsenism, un exemplu de cum se poate întuneca mintea prin hipnoza în numele Părintelui Arsenie Boca pentru ca sufletul să capete ultimul vai:

„Isa 5:20 Vai de cei ce zic răului bine și binelui rău; care numesc lumina întuneric și întunericul lumină; care socotesc amarul dulce și dulcele amar!

Isa 5:21 Vai de cei care sunt înțelepți în ochii lor și pricepuți după gândurile lor!”

Iată ce ne mai scrieți:

„Multi il slavesc azi pe Domnul datorita sf. Cuv. Arsenie de la Prislop, ceea ce e o roada bogata care se aduna in vistieriile parintelui din cer, nu din iad.”

Din păcate întreaga lucrare a lui și a ucenicilor este a-l slăvi pe Părintele Arsenie Boca, iar nu pe Hristos. Chiar și cele scrise de dumneavoastră ne arată tocmai aceasta. Nicăieri nu faceți lauda lui Hristos și a sfinților lui, a Duhului Adevărului pe care El L-a trimis, al Sfintei Predanii atât de dragi Lui, ci doar justificați metehnele Părintelui Arsenie Boca apărând minciuna și atacând pe Sfinții Părinți.

Uitați că Domnul nostru Iisus Hristos este:

„Ioan 14:6 Calea, Adevărul și Viața. Nimeni nu vine la Tatăl Meu decât prin Mine.”

Este singura Cale, altele nu sunt, iar cei ce se abat de la Cale, umblă nu pe două, ci pe multe cărări… toate strâmbe:

„Mat 3:3 El este acela despre care a zis proorocul Isaia: „Glasul celui ce strigă în pustie: Pregătiți calea Domnului, drepte faceți cărările Lui”.”

Iată ce zice Sfântul Ierarh Teofilact al Bulgariei despre aceasta:

«„Cale” numește Evanghelia, iar „cărări”, poruncile Legii, ca unele ce erau roase și vechi. Deci, zice: „Gătiți-vă pentru petrecerea evanghelicească, iar poruncile Legii, drepte, adică duhovnicești le faceți, că Duhul drept este”.

Deci, atunci când îi vezi pe iudei că trupește înțeleg Legea, atunci să știi că n-au făcut „drepte cărările”, adică nu înțeleg Legea duhovnicește.» (Sfântul Teofilact Arhiepiscopul Bulgariei, Tâlcuirea Sfintei Evanghelii De La Matei, Ed. Σοφία – Ed. Cartea Ortodoxă, București, 2007, p. 162.

 

O astfel de înțelegere trupească a Ortodoxiei (deci cărare strâmbă) a fost și „Cărarea Împărăției” (Părintele Arsenie Boca nu a zis Calea Împărăției, fiindcă nu cunoștea pe Sfinții Părinți și tâlcuirile lor, umblând încă rătăcit pe cărările părerilor proprii provenite din cugetarea trupească). Nu numai titlul îi vădea necunoașterea, ci tot conținutul acestei cărți grosolane, în stilul lui pe care îl recunoașteți și dumneavoastră, este o răstălmăcire trupească a Sfintei Evanghelii. Dacă nu vreți să fiți socotit printre iudeii trupești la judecata de apoi, ieșiți din vistieriile Părintelui Arsenie Boca și treceți în vistieriile Domnului nostru Iisus Hristos. Vai de cel care crede că are vistierii în veșnicie ale lui, și nu crede că Hristos este totul în toate. Se izolează făcându-se pe sine un alt hristos mincinos, într-un locaș în afara Împărăției Cerurilor, care unde se va putea arăta?

Chiar și aceasta este o boală a mișcării de la Prislop, în toate înlocuiesc pe Hristos cu Arsenie. Cum puteți dori să ajungeți în vistieriile Părintelui Arsenie Boca? Chiar nu vă dați seama că vă lepădați de Împărăția Cerurilor? Sau nu credeți în ce ne-a învățat chiar Dumnezeu Cuvântul:

„Mat 25:32 Și se vor aduna înaintea Lui toate neamurile și-i va despărți pe unii de alții, precum desparte păstorul oile de capre.

Mat 25:33 Și va pune oile de-a dreapta Sa, iar caprele de-a stânga.

Mat 25:34 Atunci va zice Împăratul celor de-a dreapta Lui: Veniți, binecuvântații Tatălui Meu, moșteniți împărăția cea pregătită vouă de la întemeierea lumii.

[…]

Mat 25:41 Atunci va zice și celor de-a stânga: Duceți-vă de la Mine, blestemaților, în focul cel veșnic, care este gătit diavolului și îngerilor lui.

[…]

Mat 25:46 Și vor merge aceștia la osândă veșnică, iar drepții la viață veșnică.”

Deci este Împărăția Cerurilor pregătită de la întemeierea lumii și focul cel veșnic pregătit diavolului și îngerilor lui. Așadar… unde este al treilea loc?

Mai scorniți (precum latinii purgatoriul) un alt loc numit „vistieriile Părintelui Arsenie Boca”? Chiar dacă ar exista (dar nu există în veac!) eu n-aș vrea să fiu acolo, ca să nu mă despart de Sfânta Biserică, de Împărăția Cerurilor, de casa Tatălui unde este Domnul și Dumnezeul meu Iisus Hristos și nădăjduiesc că nici un om de pe acest pământ să nu dorească să fie în altă parte decât în tainița Vistierului Bunătăților.

Vă înțeleg și vă compătimesc pentru dragostea față de Părintele Arsenie Boca și recunoștința pe care vă simțiți dator să i-o arătați.

Sunt de acord că nu trebuie încrâncenare (din acest punct de vedere fiind un exemplu negativ chiar Părintele Arsenie Boca ca „bici al lui Dumnezeu”) în căutarea adevărului, lucru de altfel afirmat de noi toți, în nenumărate rânduri.

Nu trebuie, însă, a uita de mustrările publice pe care le făcea Mântuitorul, atunci când cărturarii învățau poporul lucruri eretice:

Mar 7:5 Și L-au întrebat pe El fariseii și cărturarii: Pentru ce nu umblă ucenicii Tăi după datina bătrânilor, ci mănâncă cu mâinile nespălate?

Mar 7:6 Iar El le-a zis: Bine a proorocit Isaia despre voi, fățarnicilor, precum este scris: „Acest popor Mă cinstește cu buzele, dar inima lui este departe de Mine”.

Mar 7:7 Dar în zadar Mă cinstesc, învățând învățături care sunt porunci omenești.

Mar 7:8 Căci lăsând porunca lui Dumnezeu, țineți datina oamenilor: spălarea urcioarelor și a paharelor și altele ca acestea multe, pe care le faceți.

Mar 7:9 Și le zicea lor: Bine, ați lepădat porunca lui Dumnezeu, ca să țineți datina voastră!

Mar 7:10 Căci Moise a zis: „Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta”, și „cel ce va grăi de rău pe tatăl său, sau pe mama sa, cu moarte să se sfârșească”.

Mar 7:11 Voi însă ziceți: Dacă un om va spune tatălui sau mamei: Corban! adică: Cu ce te-aș fi putut ajuta este dăruit lui Dumnezeu,

Mar 7:12 Nu-l mai lăsați să facă nimic pentru tatăl său sau pentru mama sa.

Mar 7:13 Și astfel desființați cuvântul lui Dumnezeu cu datina voastră pe care singuri ați dat-o. Și faceți multe asemănătoare cu acestea.

Mar 7:14 Și chemând iarăși mulțimea la El, le zicea: Ascultați-Mă toți și înțelegeți:

Mar 7:15 Nu este nimic din afară de om care, intrând în el, să poată să-l spurce. Dar cele ce ies din om, acelea sunt care îl spurcă.

Mar 7:16 De are cineva urechi de auzit să audă.

Iată, însă, că lucrurile afirmate eretic de Părintele Arsenie Boca sunt mult mai grave decât ritualul spălării mâinilor și Corban. Și la Prislop se cere un ritual exterior (chiar mărturisea un închinător de acolo că a fost supus unui ritual precis, rigid, cu interes financiar, în care s-a simțit la fel ca în circuitul de la Vatican), dar se îndepărtează oamenii de la pocăința autentică, lăuntrică, și de cinstirea Sfinților Părinți. Așadar, Însuși Domnul nostru Iisus Hristos îl mustră prin Sfinții Părinți.

Să nu arătăm abaterile lui grave, ca să ne punem bine cu dumneavoastră și să nu fim acuzați de fariseism de către ucenicii sfinției sale?

Datorită simpatiei ce o aveți față de sfinția sa, fiind influențat de o situație din viața dumneavoastră pe care o atribuiți preacuvioșiei sale călătoriți pe aceeași cale care am întâlnit-o la ucenicii cărturari ai Părintelui Arsenie Boca. Restrângeți toată activitatea sa la cartea numită „Cărarea Împărăției”. Problema cea gravă este că nu vă opriți aici, ci începeți a acuza cu nedreptate pe Sfinții Adevărați pentru a justifica abaterile grave ale celui pe care deja dumneavoastră, trecând peste Sfântul Sinod, l-ați proclamat sfânt. Mă gândesc că atunci când ați urmat Facultatea de Teologie nu ați cercetat Sfinții Părinți, ci părerile personale ale unor profesori amestecate cu tot felul de citate din protestanți. Probabil că ați fost influențat de opiniile unor teologi ecumeniști, care dorind să-și justifice propriile abateri inventează pe seama sfinților tot felul de scăderi.

Trebuie să știți că Sfinții ar prefera să fie acuzați de cele mai grave abateri, dar să nu fie numiți eretici, cum îl numiți dumneavoastră pe Sfântul Apostol Petru:

„Se spunea despre avva Agathon, că s-au dus oarecari la dânsul, auzind că are dreaptă și mare socoteală. Vrând aceștia să-l cerce de a sa mânie, i-au zis lui: „Tu ești Agathon, căci am auzit despre tine că ești curvar și mândru”. Iar el a zis: „Ei bine, așa este”. Și i-au zis lui: „Tu ești Agathon bârfitorul și clevetitorul?” Iar el a zis: „Eu sunt”. Au zis iarăși: „Tu ești Agathon ereticul?” Iar el a răspuns: “Eretic nu sunt”. Și l-au rugat pe el, zicând: „Spune-ne nouă, pentru ce atâtea câte ți-am zis le-ai primit, iar cuvântul acesta nu l-ai suferit?” Zis-a lor: „Cele dintâi asupra mea le iau, căci este spre folosul sufletului meu, dar cuvântul acesta eretic este despărțire de Dumnezeu și nu voiesc să mă despart de Dumnezeu”. Iar aceia auzind, s-au minunat de dreapta lui socoteală și s-au dus zidiți.22” (Patericul…, Pentru Avva Agathon, 5)

 

Sfinții pe care i-ați enumerat dvs. nu au avut acele erezii de care sunt acuzați, ci anumite fraze ale lor au fost răstălmăcite în sens eretic, nefiind înțelese și fiind scoase din context. Părintele Profesor Dumitru Stăniloae, cu multă răbdare, a arătat la fiecare și răstălmăcirea, și adevăratul înțeles. Vă rog să cercetați cu frică de Dumnezeu aceste probleme, ca să nu-i huliți pe Sfinți. Să aveți dreapta socoteală. Noi nu îl acuzăm pe Părintele Arsenie Boca ca om, ci analizăm tocmai învățăturile sale eretice, care sunt cu mult mai grave decât orice păcat, fiindcă îl despart pe el de Dumnezeu și la fel se petrece cu cei care îl au la evlavie urmându-i rătăcirea.

Singurii canonizați, având probleme dogmatice în scrierile lor sunt doar Fericiții Augustin și Ieronim. Ei au fost numiți tocmai Fericiți, pentru a ne atrage nouă atenția că nu putem lua toate scrierile lor ca fiind Ortodoxe. Au fost canonizați și sunt cu adevărat sfinți deoarece au păstrat ascultarea de Sfânta Biserică, care pe vremea lor încă nu lămurise problemele în care au greșit, și, dacă ar fi știut care sunt hotărârile Ei de viitor, s-ar fi lepădat de tot ce au propovăduit incorect, cu dragă inimă. Deși este așa, totuși, Sfânta Biserică i-a numit doar Fericiți, nu datorită gradului mai mic de evlavie sau sfințenie pe care îl au, ci din marea Ei grijă să nu ne vătămăm de greșelile dogmatice ale lor.

Cu totul altfel stau lucrurile în privința Părintelui Arsenie Boca: ereziile le-a debitat pe când învățătura Sfintei Biserici era deja limpede și nu a ascultat când au încercat atâția să-l corecteze, ci și-a păstrat ereziile acumulate din filozofii, religii și vedenii. Așadar este un om ce a ținut la ereziile lui, neavând nici o mărturie de pocăința sa. Din această cauză o canonizare ar fi cumplită fiindcă ar introduce în istoria Bisericii un precedent hidos, iar ucenicii sfinției sale ar urma ereziile ucigașe de suflet ca pe Dreapta Credință, ignorând sau acuzând de erezii pe Sfinții Părinți, cum faceți și dumneavoastră.

În afară de Fericiții Augustin și Ieronim, ceilalți sfinți ale căror învățături le-am păstrat, au susținut, uneori, niște opinii personale, numite teologumene, care nu au fost precizate nici până acum de Sfânta Biserică, unele din ele contradictorii, și, de aceea, trebuie citite în contextul celorlalți Sfinți Părinți, fără a crede în ele la modul absolut.

Adevărata infailibilitate este a Sfintei Biserici Ortodoxe și ea se manifestă prin și în Sfintele Sinoade Ecumenice. Toate celelalte scrieri fac referire la acestea. Dacă le contrazic sunt eretice, dacă le confirmă sunt Ortodoxe.

Toți putem avea păreri, toți putem greși, dar cel care este canonizat ca sfânt, trebuie să fie un model de învățătură ortodoxă și de ascultare de Sfânta Biserică, pe cât a putut.

Cu totul altfel este lucrarea Părintelui Arsenie Boca. Sfinția sa ar fi trebuit să cunoască Sfintele Sinoade Ecumenice și Dogmatica Ortodoxă, înainte de a ieși la misiune. El nu se mai poate justifica că nu a știut. Nu avea nevoie de dogmatica Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, îl cunoștea personal și avea dogmatica foarte limpede a Sfântului Cuvios Ioan Damaschin. Nu are doar niște opinii nelămurite de Sfinții Părinți, în probleme secundare (teologumene) ci atacă cu o grosolănie și siguranță de sine toate învățăturile Ortodoxe de bază, cu un vicleșug rar întâlnit (ca și cum ar fi marele apărător al lor).

Scrierile sfinției sale, chiar și Cărarea Împărăției, pe care poate nu ați citit-o cunoscând Dogmatica Ortodoxă și, deci, nu ați putut sesiza gravele abateri de la Sfânta Predanie ce se regăsesc în ea, sunt alcătuite la arătare ca fiind apologetic Ortodoxe, cu stilul pe care l-ați amintit, dar în înțelesurile lor sunt pătimașe și eretice, denaturând mesajul Ortodox atât în ceea ce privește poruncile, cât și în ceea ce privește dogmele și credința în Sfânta Treime și întrupare, contrazicând toate cele 7 Sfinte Sinoade Ecumenice. Sfinția sa denaturează și calea lăuntrică, și formarea duhovnicească (contrazicând și aici Sfânta Tradiție niptică sau isihastă), sugerând niște soluții amăgitoare, pe care dacă le-ar urma cineva și-ar pierde cu siguranță mântuirea.

Probabil că provenind din mediul hindus, ați fost atras de același mediu, cu mască ortodoxă, pe care îl propovăduia Părintele Arsenie Boca, având o simpatie și afiliere duhovnicească, și fiind amăgit de cel viclean pentru a nu scăpa din cursele lui, chiar dacă vă liniștiți acum conștiința că ați devenit Ortodox și încă teolog. Faptul că acuzați de erezie pe Sfântul Apostol Petru în privința unui obicei ritualic ce ține de schismă (fără ca însă el să se fi despărțit de Sfânta Biserică, ci tocmai a primit mustrarea din iconomie, susținând la Sinodul Apostolic tocmai îndreptarea sugerată de ea) arată că nu vă sunt limpezi nici noțiunile de erezie și schismă, nici istoria adevărată a Sfintei Biserici, devenind hulitor, poate fără să vreți, al Sfinților Apostoli.

Nu este suficient a fi în Biserica Ortodoxă și a urma ritualul Ei, nici a studia Facultatea de Teologie, ci este necesar să cunoașteți și lucrarea lăuntrică amăgitoare și cea corectă, și învățăturile Ei date prin Sfinții Părinți, pentru a deveni cu adevărat Ortodox.

Starea dumneavoastră de acum este mai primejdioasă, tocmai fiindcă vă considerați la limanul Ortodoxiei, fără a o înțelege. Vă rog cercetați cu adevărat Ortodoxia și singur vă veți da seama cât de profund a fost amăgit și cât v-a amăgit și a rătăcit pe mulți Părintele Arsenie Boca.

Și eu am fost într-o situație aproape identică cu a dvs. și mi-aduc aminte cât de greu mi-a fost să recunosc mai întâi, și apoi să îmi și dau seama unde a greșit idolul meu Arsenie Boca. Parcă era un întuneric hipnotic ce nu mă lăsa, din cauza simțirii, să văd cele mai elementare abateri de la Ortodoxie ale sfinției sale.

A fost nevoie de un duș rece de la duhovnicul meu să îmi dau seama ce gravă primejdie pentru sufletul meu și al multora (printre care și al dvs.) o reprezintă Părintele Arsenie Boca. Nu am luat de bune ce mi-a zis duhovnicul, ci am cercetat mai întâi cu seriozitate Ortodoxia, în dragoste de Sfinții Părinți, apoi am citit lucrarea sfinției sale și mi-am dat seama de prăpastia și cursa ce o reprezintă el pentru sufletele atâtor ortodocși.

Chiar ideea că Părintele Arsenie Boca v-a scos din păgânism, este specifică acestui curent înșelător. Ortodocșii cred că Hristos lucrează prin sfinți, și sunt recunoscători lor, dar avându-L ca centru pe Hristos. Cum ați vorbit cu Părintele Arsenie după moartea lui? Prin spiritism, prin vis, prin vedenie, prin duh? Dar însăși acestea sunt amăgiri limpezi. Noi nu suntem vrednici a vorbi cu sfinții, iar a ni se deschide simțurile pentru a vorbi cu duhurile celor înșelați este o mare primejdie pentru sufletele noastre.

Da, venirea dvs. la credință este o înșelăciune diavolească: diavolul a simțit că nu vă mai poate ține în înșelarea grosolană în care vă aflați și v-a trimis pe o rută mai primejdioasă, a înșelării mult mai subtile hinduse cu mască Ortodoxă. Este momentul să vă convertiți cu adevărat la Dreapta Credință.

Faptul că doamna Lidia Stăniloae a reacționat pătimaș ca o femeie, nu arată că și spusele sale ar fi mincinoase. La nepătimire se ajunge greu. Faptul că Părintele Arsenie Boca lucra tot timpul pătimaș de ce nu v-a făcut să-l respingeți? Ea a sărit ca arsă odată. Sfinția sa se purta tot timpul ca „bici al lui Dumnezeu”. Nici ea nu poate fi canonizată ca sfântă, dar nici el.

Problema lui este că spunea minciuni (deși i-au atras atenția ceilalți că minte, este viclean și că a pierdut mărturisirea cea dreaptă). În afară de aceasta mesajul lui este în interesul său personal, avându-se ca centru pe sine.

Doamna Lidia Stăniloae spunea din toată inima ei ceea ce credea că ar fi adevărat, și lua apărarea altui om, de o valoare nespusă. Din toate punctele de vedere, așadar, dumneaei este mai credibilă ca el.

Sfinția sa se abate de la dreapta credință, abordând probleme foarte importante în legătură cu mântuirea. Lidia Stăniloae, dacă greșește, ne poate da, eventual, o părere greșită despre un om. Chiar și de ar minți păcatul ei nu este așa de grav ca înșelarea propovăduită de Părintele Arsenie Boca (care afectează tocmai esența mântuirii noastre: credința). Nici noi n-am fi crezut ce spune ea, dacă nu ar fi fost confirmată și de ucenicii lui, și de lucrarea Părintelui Arsenie Boca care dovedesc pas cu pas megalomania preacuvioșiei sale dezvăluită de doamna Lidia Stăniloae.

Ceea ce faceți dvs. este o restrângere a ceea ce reprezintă Părintele Arsenie Boca, pentru a se potrivi cu modelul ce vi l-ați construit despre un sfânt. Toți ucenicii lui fac așa.

Taie de la el tot ceea ce nu le convine, doar ca să-l demonstreze sfânt cu orice chip, spunând că celelalte care nu le convin sunt exagerări.

Scrierile despre el au fost cu adevărat exagerate, scrierile lui au fost apocrife, mincinoase, numai „Cărarea Împărăției” este singura autentică și fiindcă dvs. nu ați sesizat nici o erezie acolo, suntem noi exagerați și căutăm nod în papură. Mai urmează să ziceți că pictura de la Drăgănescu, atât de evident eretică, a fost pictată de Părintele Arsenie Papacioc, sau de noi, ca să îl denigrăm.

Nu vedeți că vă amăgiți?

Problema Părintelui Arsenie Boca nu sunt numai acele lucruri esențiale de credință denaturate, pe care dvs. le considerați minore: propovăduirea reîncarnării ca excepție, arianismul, pnevmatomahismul, nestorianismul, monofizismul, origenismul, pelaghianismul, iconoclasmul indirect prin lupta împotriva asemănării cu Hristos, înlocuind-o cu asemănarea cu sine.

Acestea sunt doar roadele unei lucrări lăuntrice amăgitoare care a manifestat-o în întreaga sa viață:

– Neascultarea de Sfânta Biserică Ortodoxă (cu învățăturile și ierarhia ei);

– Bizuirea pe sine care l-au dus la înșelare, lepădare de preoție și călugărie pentru a conviețui cu o femeie cu multiple tentative de suicid și

– Practica hipnozei.

Acest mod de a fi, evident și comun în toate mărturiile ucenicilor (atât cele exagerate, cât și cele rafinate), în toate scrierile (atât cele apocrife, cât și cele autentice) și în toate picturile sfinției sale îl fac să reprezinte un model de înșelare cu mască Ortodoxă, nicidecum un model de Sfânt.

Modelul său, dacă va fi urmat, va face ca mulți să ajungă în iad, după cum ne avertizează Sfinții Părinți.

A ne da viața pentru a arăta că ceea ce am scris mai sus este adevărat este un har de la Dumnezeu și ne simțim nevrednici de el. Însă mulți sfinți și-au dat viața în trecut pentru a demonstra că ideile preluate și redate de către Părintele Arsenie Boca în scris sau în pictură sunt eretice și de suflet pierzătoare. Vă rugăm să credeți sângelui lor, că cele scrise de noi și preluate de la ei nu sunt apă de ploaie, ci lacrimi de pocăință pentru înșelarea în care ne-am aflat și propovăduirea pe care am făcut-o spre campania lui electorală.

Dacă s-a pocăit de toată opera amăgitoare a sfinției sale sunt șanse să se fi mântuit. Noi aceasta, însă, nu o putem ști.

Un lucru este sigur. Dacă dumneavoastră veți continua să credeți că este sfânt și să-i urmați învățăturile sunteți în mare primejdie sufletească și îi îngreunați sfinției sale situația în veșnicie.

V-ați convertit de la păgânism la arsenism. Vă dorim din toată inima să vă convertiți de la arsenism la adevărata Ortodoxie. Știm din propria experiență că este mult mai greu, dar, cu darul lui Hristos totul este cu putință.

Rugați-vă Lui cu sinceritate să vă descopere Adevărul despre Părintele Arsenie Boca.

Și nu uitați a citi dogmatica Sfântului Cuvios Ioan Damaschin și Pidalionul Sfântului Cuvios Nicodim Aghioritul (iar nu diverse studii teologice de prin facultăți care doar îndrumă spre o cunoaștere superficială a fenomenului religios în general, neputând a aprofunda pe cineva în cunoașterea Sfinților Părinți). Numai așa veți putea pune față în față Ortodoxia Care este Singura Cale a Împărăției cu „Cărarea Împărăției”, singura carte care credeți că a scris-o cu adevărat sărmanul amăgit Părintele Arsenie Boca.

Dumneavoastră ne aduceți ca mărturie părerea dumneavoastră despre el, pe care o credeți infailibilă, noi vă aducem ca mărturie norul Sfinților Părinți, confirmați de Sfânta Biserică, Singura infailibilă.

Vă dorim mântuire și dragoste de adevăr în Hristos![62]

Nu este de mirare această scindare între modul de a-l recepta pe Părintele Arsenie Boca între ucenicii fără carte și cei ce își dau aere (oficial sau nu) de cunoscători ai teologiei Ortodoxe. Părintele Arsenie Boca însuși s-a manifestat cameleonic, după omul cu care vorbea. Dacă era fără carte îl uimea cu vădirea păcatelor, false minuni și proorocii, iar dacă era om intelectual încerca să-l uimească cu păruta lui filozofie, de fapt o vorbire ermetică, doctă, lunecoasă, duplicitară, ca să nu poată fi contestată de nimeni, plină de truisme, fără consistență profundă. Dacă omul cu care vorbea era necredincios fie îl lega cu puterile diavolești, în caz că era fără carte, fie se dădea pe lângă el, confirmându-i ideologia și lepădându-se de tot ce-l putea supăra politic sau religios, punându-se în acest fel bine cu el ca și cu stăpânirea. Pe toți însă, încerca să-i hipnotizeze, sau măcar să-i atragă spre sine. Puțini, dacă știau de acest fenomen, sau erau smeriți, scăpau din ghearele privirii lui, dar pe aceștia sfinția sa îi categorisea drept invidioși sau dezertori. De multe ori, ca și acum, transmițea o stare de complexare ca să nu poți să-i dai replici, ci prin autoritate să te forțeze dacă măcar nu puteai să îl admiri, măcar să taci și să nu îl contrazici. Duhul acesta este prezent și acum la ucenicii sfinției sale. După roade se cunoaște pomul.

Acest lucru este foarte evident când privim mărturiile despre minunile sfinției sale.

El însuși le face spre a impresiona, dar le infirmă, când are de a face cu oameni ce nu se lasă duși de nas.

Și atunci ne întrebăm: de ce se purta ca un cameleon?

Ori mint ucenicii, și nu a făcut minuni, ori minte sfinția sa și a făcut minuni, pe care nu le recunoștea de frica consecințelor politice. În ambele cazuri avem de a face cu duhul mincinos și ucigaș al diavolului, fiindcă minunile (chiar dacă admitem că le-ar fi ascuns dintr-o falsă smerenie), așa cum le descriu ucenicii sunt tipic drăcești, întâlnite identic la marii vrăjitori din istoria Sfintei Biserici.

Deci ori făcea minuni mincinoase, deci nu este Sfânt (fiindcă este un mincinos negându-le și minunile lui erau diavolești). Ori nu făcea minuni și nu poate fi considerat Sfânt, fiindcă învățăturile lui sunt mincinoase. Cu alte cuvinte nu rămâne nimic din ce ar putea să-l propună la canonizare: faptele îi sunt imorale, învățăturile eretice, minunile ori nu sunt (după cum spune chiar sfinția sa și ucenicii intelectualiști), ori sunt de tip diavolesc (după cum le prezintă ucenicii fără carte).

Dar să vedem aceasta chiar din mărturiile ucenicilor sfinției sale:

Mi-a povestit că în acest timp, cât se afla la canal, a decedat mama sa și se zvonise că el ar fi evadat de la canal, motiv pentru care organele de stat au căutat să se convingă dacă este adevărat sau nu. În realitate, el nu evadase și se afla la canal. A arătat că a presimțit că s-a întâmplat ceva acasă, dar nu a știut până nu s-a comunicat oficial. [ori minte Părintele Arsenie Boca, ori mint ucenicii. Cum rămâne cu hocus-bocus nu e Arsenie/ba e Arsenie care știe tot și este la înmormântarea mamei? – n.n.]^[63]

În ceea ce privește caracterul demonic al minunilor, vă recomandăm să citiți capitolul „Dar și minunile făcute de Părintele Arsenie Boca au caracter păgân” din cartea „Grozăviile neasemănate de la Drăgănescu, în lumina Sfinților Părinți”.

Să vedem acum că și presa, și adepții mai lucizi ai sfinției sale deși sesizează caracterul șarlatanesc al imaginii preacuvioșiei sale, dar cu toate acestea continuă să îl susțină, primind acestea cu părtinire, fiindcă susțin cauza comună în care sunt cointeresați.

Ultimii ani din viata parintelui

Pe peretii bisericii pictate de Arseniei Boca gasesti filosofi, ca Ernest Renan sau Nietzsche. Il vezi pe omul modern in pantaloni scurti cu telefon si televizor dar indepartat de Dumnezeu, diavoli fiorosi si pe Dumnezeu inviat cu un trup spiritualizat.

La Draganescu, pe cand picta, valurile de oameni incep iar sa il caute. Gheorghe Morar venea din Fagaras la Bucuresti de cateva ori pe an pentru a discuta cu preotul Arsenie. Iar sfaturile pe care calugarul i le da erau litera de lege.

“Odata mi-a zis, ma du te acasa si fa cerere ca sa iti taie din salariu. Si scrie acolo in cererea aia ca vrei sa iti taie din salar pentru ca il ai prea mare. Ma, cum sa imi taie din salariu. Daca mi-a zis trebuie sa fac. Am facut cerere… Erau oameni din sat care ziceau vorba asta: ma, am mai vazut oameni prosti dar ca nea Gheorghe n-am vazut. Sa iti taie din salariu. Si radeau toti de mine. Dar numai ca nu mi-au taiat dar a ramas seful foarte impresionat si mi l-a marit.” [un caz tipic de escrocherie ieftină folosindu-se de psihologia inversă – n.n.]

La sfarsitul anilor 80, dupa ce termina pictura de la Draganescu, se retrage la Sinaia cu o parte din maicutele alungate in anii 50 din manastirea Prislop. Si aici este urmarit de Securitate pana cand inchide ochii, la sfarsitul lui noiembrie 1989.Trupul este dus la manastirea de langa Hateg. Ani la rand, dupa Revolutie putini au fost romanii care mai stiau despre cel care era numit odata sfantul Ardealului. In ultimii ani insa, Prislopul a inceput sa fie luat cu asalt.

Cum a devenit Arsenie Boca un brand [vedeți că nu Sfântul Duh i-a chemat treptat și firesc pe oameni, ci a fost un impuls provocat la comandă, lucru sesizat de mulți? – n.n.]

Dumitru Bortun, specialist in comunicare: “El este un brand. Este un brand pentru o mare parte a poporului roman. Am intalnit si la oameni care nu fac parte din biserica ortodoxa. Greco catolici, romano-catolici, neoprotestanti. Toti il admira si spun da, este altceva este o instanta morala, o instanta sacra, e un brand pentru multa lume”. [Iată… ecumenismul – n.n.]

Dar cum a ajuns Arsenie Boca un brand? Tudor Raicu este proprietarul site ului arsenieboca.ro si detine drepturile de autor pentru cele doua carti scrise de calugarul Arsenie, drepturi pe care le-a cumparat de la maicile care i-au stat aproape parintelui la Sinaia in ultimii ani [evlavie… business. Cinstire cash – n.n.] . Mai intai, in 2004 a scos un album cu pictura de la Draganescu. Dupa care a tiparit „Cararea Imparatiei”

“Nici nu ne-am gandit ca se va ajunge aici la un moment dat”, spune Tudor Raicu. “Noi n-am crezut ca tirajul va merge constant. Sau ca va creste. Am crezut ca va scadea. Este o crestere anuala. Fiind o carte de asa tinuta ne asteaptam sa scada. A fost explozie.”

Acum, cartile au fost traduse si in engleza. Editura sa publica doar aceste carti, iar cererea este extrem de mare. “Incercam sa il promovam pe parintele prin scrierile lui. Asta a fost scopul nostru. Parintele Arsenie sa ajunga la cat mai multi oameni. A ajuns. Este un fenomen pentru ca nu are egal in Romania contemporana. Ce se intampla in Prislop acum cred ca este cel mai mare pelerinaj de pe teritoriul nu doar al Romaniei ci de pe teritoriul ortodoxiei” [sinistră evlavie… unde este pelerinajul la Părintele Cleopa, la Sfântul Dimitrie, la Sfânta Parascheva, la Sfintele Locuri? Oare Sfântul Duh să ia pe oameni de la Sfinți și să-i ducă la un înșelat? Nu El a zis în Sfânta Scriptură: Evr 7:7 Fără de nici o îndoială, cel mai mic ia binecuvântare de la cel mai mare. Este mai mare mormântul de la Prislop, decât Sfântul Mormânt? Este mai mare Arsenie ca Hristos? Dar cum Sfântul Duh nu se contrazice pe Sine, este evident că duhurile care duc pe oamenii cei nelămuriți în credință (cu mult mai mulți decât Ortodocșii, fiind și uniați, și latini, și protestanți, și sodomiteni, și măscărici, și vrăjitoare, și oameni lumești, pe lângă bieții creștini înșelați), sunt altele decât Sfântul Duh. Majoritatea oamenilor (desigur că sunt și sărmane excepții) care merg la Prislop fac parte din marea masă a îngrijoraților și dornicilor de lucrurile acestei lumi (nu numai obiecte ci și senzații tari, poate chiar unele de umilință forte… la arătare) care acolo se rezolvă. Ei sunt mult mai mulți decât cei care caută împărăția. De aceea este această proporție inversată, față de cum ar trebui să fie, spre folos, pentru fericirea noastră, după cum ar vrea Sfântul Duh Luc 12:29 Și voi să nu căutați ce veți mânca sau ce veți bea și nu fiți îngrijorați.30 Căci toate acestea păgânii lumii le caută; dar Tatăl vostru știe că aveți nevoie de acestea;31 Căutați mai întâi împărăția Lui. Și toate acestea se vor adăuga vouă.32 Nu te teme, turmă mică, pentru că Tatăl vostru a binevoit să vă dea vouă împărăția. – n.n.]

In Sibiu, intr-o librarie, Romeo Petrasciuc arata cartile pe care le-a scris si in care a adunat marturiile celor care l-au cunsocut pe parintele Arsenie. “Parintele Arsenie Boca il gasim peste tot, e o arsenizare. Nu numai a a zonei, in toata tara. Tot felul de chestii apar cu parintele Arsenie. Tricouri, e o hamburgerizare oarecum sustinuta de toate mediile. Da si bine sa te afisezi cu parintele”.

Romeo Petrasciuc este cel care a scris cartea „Sfantul Ardealului”, si recunoaste ca este un business bun, dar si ca aceste carti au fost piratate. “Cartile noastre le intalnim la Prislop, piratate toate. Identic, cu datele noastre de contact, identic. In Bucuresti la fel. Tot ce se vinde la tonomate la metrou toate sunt piratate.” [vedeți neliniștea bietului Petrasciuc? Deși observă prostul gust al imaginii Părintelui Arsenie Boca, la care și el s-a făcut părtaș și ucigaș al delicatului simț echilibrat Ortodox în sufletele atâtor amăgiți, el este îngrijorat nu de pierderea sufletelor prin superficializare, arsenizare și hamburgerizare, ci de… pierderea câștigului prin piratare. Înțelegeți dragii noștri cine sunt autorii care vă manipulează, ce preocupări meschine au (ca și idolul lor și sursa lor de câștig)? – n.n.]

Prin carti, in ultimii ani, Arsenie Boca a fost readus in atentia romanilor. Dupa care au intrat in scena televiziunile care au speculat faptele cu iz senzational din viata parintelui.

“A devenit fenomen parintele Arsenie Boca si pentru ca a fost mediatizat in exces si ca orice exces dauneaza grav sanatatii sufletesti” [tare bună observație. Vedeți că nu Sfântul Duh l-a făcut fenomen ci mass-media cu duhurile mincinoase care o conduc? Vedeți că arsenizarea dăunează grav sănătății sufletești. Iar Părintele Profesor care declară aceasta este tocmai unul din campionii canonizării Părintelui Arsenie Boca, care, poate fără să vrea, se luptă ca această gravă boală să fie declarată de Sfântul Sinod ca fiind curată sănătate. Dar atunci boala v-a deveni cronică și mortală, fiindcă nu-și va mai afla leacul, nefiind autorizat. Pe cine vor mai crede bieții oameni, dacă și Sfântul Sinod va cădea în fața presiunii epidemice a gravei ciume sufletești numite arsenizare? – n.n.] , spune preotul Constantin Necula. “Si constientizez pe zi ce trece ca parintele a ajuns in postura parintelui Staniloaie

[cu această comparație nepotrivită, Părintele Profesor a stricat tot. Nici măcar în glumă nu poate fi comparat un om serios cu unul superficial. Darămite să compari un savant ce și-a biruit uriașa cunoștință prin dragostea ce zidește, cu un om ce citează din alții, fără a menționa sursa pentru a părea că gândirea îi aparține, care mai și susține aberații ilogice, și se manifestă în plus prin mânia celui ce toate le privește de sus. Mai mult un citat adânc din Părintele Profesor Dumitru Stăniloae poate face cât un volum întreg. În schimb cărțile Părintelui Arsenie Boca sunt ieftine ca și conținut, declamând zgomotos probleme superficiale și truisme banale, fiind mai mult păgubitoare decât folositoare – n.n.].

Foarte des citat dar foarte rar citit”

[din păcate nu este așa. Este foarte des citit, ba de multe ori lectura este repetată și însușită cu râvnă, întunecând pe omul studios și lăsându-l fără discernământ, sădindu-i tot felul de idei deformate despre cum ar fi Ortodoxia. I se pervertește gustul și nu mai poate citi minunatele texte ale Sfintei Tradiții. Sfinții Părinți sunt neglijați, păgubindu-se sufletește enorm poporul român de pe urma cărților Părintelui Arsenie Boca. Și nici nu mai poate observa un astfel de lector (pasionat de textele lesnicioase și superficiale) că, de fapt, frumoasele lui cuvinte nu sunt originale, ci furturi de la Sfinții Părinți, scoase din context și amestecate cu învățături otrăvitoare provenite din părerea proprie. Astfel că cititorul Părintelui Arsenie Boca are o dublă cădere, asemenea poporului din Vechiul Testament: Ier 2:12 Mirați-vă de acestea, ceruri; cutremurați-vă, îngroziți-vă, zice Domnul! 13 Că două rele a făcut poporul Meu: pe Mine, izvorul apei celei vii, M-au părăsit, și și-au săpat fântâni sparte, care nu pot ține apă.

Dar vedem și un fenomen invers: cei obișnuiți cu studiul Sfinților Părinți sau al părinților duhovnicești contemporani, când încearcă să citească învățăturile Părintelui Arsenie Boca dau de ceva plicticos și încâlcit, fără noimă și cu anevoie pot înainta în lectură, forțându-se. Cu greu am parcurs și noi învățăturile sfinției sale datorită violentei și încâlcitei siluiri a adevărului, care provoacă respingerea unei minți obișnuite cu hrana sufletească mântuitoare a Sfintei Predanii. Se întâmplă practic o respingere din partea lui Dumnezeu – Cuvântul, fiind incompatibilitate între Sfântul Duh ce a insuflat Sfânta Scriptură și duhurile mincinoase ce l-au influențat pe Părintele Arsenie Boca. Ele au amestecat în sfinția sa fierbintele patimilor, cu răceala credinței, în loc ca preacuvioșia sa să le fi biruit prin smerenie și să devină rece față de patimi (prin pomenirea morții) și fierbinte față de Hristos (prin uimirea în fața milei Lui): Apo 3:15 Știu faptele tale; că nu ești nici rece, nici fierbinte. O, de ai fi rece sau fierbinte! 16 Astfel, fiindcă ești căldicel – nici fierbinte, nici rece – am să te vărs din gura Mea.17 Fiindcă tu zici: Sunt bogat și m-am îmbogățit și de nimic nu am nevoie! Și nu știi că tu ești cel ticălos și vrednic de plâns, și sărac și orb și gol! – n.n.].

Miracole in toata tara

Asa s-a ajuns la aparitia unor adevarate povesti care n-au nicio legatura cu viata si invataturile lui Arsenie Boca. In Buzau, Iordache Nicoleta sustine ca Arsenie Boca i-a aparut pe un perete in bucatarie. “Acolo unde stateam cu scaunul, imi beam cafeaua dimineata pur si simplu tremuram toata cand am vazut. Am zis ca am vedenii, ca nu mai vad. Dintr-o data a aparut in fata ochilor. Am vazut pe perete, ma stergeam la ochi ca nu mai vad. Cred ca este o minune ca asa ceva nu poate sa iasa pe perete. Seara vorbea despre parinte la televizor si pur si simplu plangeam de nu mai puteam ca povestea o doamna” [vedeți în ce stare de înfierbântare înșelată este biata femeie. Și la aceasta nu au dus-o numai dracii, ci iresponsabilii organizatori ai emisiunilor-campanie electorală pentru canonizarea unui rătăcit – n.n.]

Si in Arges s-a intamplat o minune. Iar in Bucuresti, oamenii saruta pardoseala din holul unei case unde vad chipul parintelui. Si astfel de intamplari apar in multe locuri din tara si sunt mediatizate.

Vasile Vlad, preot: “Apar in mass media nu stiu ce icoane plangatoare, tot felul de lucruri ciudaea. Ba am auzit la un post TV ca in momentul in care sicriul parintelui a fost scos din incinta, la inmormantare de 3 ori a saltat sa se duca la cer. Ei, trebuie sa va spun ca eu purtam sicriul si era foarte greu. Nu s-a saltat.” [ați văzut cum și unii ucenici trag alarma că sunt multe zvonuri, năluciri și false minuni? – n.n.]

La Prislop a inceput ploaie. Oamenii stau insa neclintiti in drumul spre mormantul parintelui. Multi dintre cei care au ajuns la mormantul parintelui si-au gasit alinare si s-au intamplat adevarate minuni pe care nimeni nu are cum sa le explice. Sociologii atrag insa atentia ca astfel de cozi in asteptarea unor miracole apar in momentele in care oamenii sunt apasati de probleme si in care Bisericile traditionale nu mai reusesc sa le ofere alinare si raspunsuri la problemele pe care le au. Pentru sefii Bisericii Ortodoxe ar trebui sa fie un semnal de alarma.

“E vina Bisericii, a clerului” [vedeți de fapt adevărata miză, pe lângă bani, a acestei campanii: denigrarea Sfintei Biserici. Fie e vinovată că nu îl canonizează odată, fie e vinovată că generează lucruri ridicole cum este toată șarlatania cu Părintele Arsenie Boca ca să escrocheze pe oameni și să le ia banii, fie că nu mai hrănește duhovnicește pe fiii săi, ceea ce a dus la migrarea lor la mormântul miraculos, indiferent pe ce cale, cu ce pretezt, cât de ilogică sau contradictorie ar fi argumentația lor (în funcție de pregătirea și perfidia susținătorilor acestei dezbinări naționale numită Prislop) toți au ca țintă învinovățirea și ridiculizarea Bisericii Ortodoxe Române, sau chiar a întregii Ortodoxi.

Nu este ceva nou. Părintele Arsenie Boca susținând păgânismul, cei care îl susțin pe sfinția sa reprezintă renașerea păgânismului în vremurile noastre:

„Păgânii” – va aminti mai târziu Tertulian – „le atribuie creștinilor orice calamitate publică, orice nenorocire. Dacă apele Tibrului ies din matcă și inundă orașul, dacă, dimpotrivă, Nilul nu crește și nu se revarsă peste câmpii, dacă e secetă, foamete, ciumă, cutremur de pământ, totul este din vina creștinilor, care îi disprețuiesc pe zei, și atunci, din toate părțile se strigă: «creștinii să fie aruncați la lei » «Christiani ad leones ».^[64]

– n.n.]

Dumitru Bortun, doctor in comunicare: “De ce il iubesc romanii pe Arsenie Boca de fac coada la mormantul lui? La o analiza foarte atenta vedem ca el vine si umple un gol foarte mare. Este nevoie de spirtualitate in primul rand, pe care instantele de socializare care functioneaza in societatea de azi nu o mai fac. Avem o biserica oficiala care se considera nationala dar care este tot mai indepartata de credinciosi, care presteaza servicii religioase pe bani, care comercializeza artefacte, obiecte de cult, care scoate bani din pelerinaje, din moaste…toate lucrurile astea arata ca avem o institutie care are un bussines plan. Nu le satisface nevoaia de spiritualitate si de moralitate si atunci au gasit in Arsenie Boca un simbol pe care Biserica nu il ofera” [altul ce vorbește cu nedreptate, fiindcă simbolul VIP al „duhovniciei” business este tocmai Părintele Arsenie Boca. Mulți chiar s-au dumirit că este un înșelat, tocmai văzând duhul cash de la Prislop. Cum poți acuza Sfânta Biserică, care nu l-a canonizat, ci îl îngăduie doar ca să nu facă dezbinarea provocată de mass-media (interesată financiar) mai gravă, lăsând să i se publice de ucenici rătăcirea, ca oamenii să afle adevărul și să se lămurească ei înșiși de amăgirea lui? Cum poți acuza ierarhia bisericească când îndeamnă pe toți la Sfânta Spovedanie și la Pocăință, publicând Sfinții Părinți și făcând catehizări organizate, ba chiar îndrăznind să înfrunte opinia publică, când e cazul (ca de exemplu în legătură cu rătăcirea de la Colectiv), doar ca oamenii să se mântuiască? Mass-media face precum dracul: îl strică pe om și dă vina pe Dumnezeu că i-a dat libertatea. – n.n.] ¶¶Gheorghe Onut, doctor in sociologie: “Sunt nelinistit. Ce naiba face BOR-ul asta si deserventii lui platiti pentru ca in needucatia mea relegioasa sunt si anumite lucururi pe care le stiu. In fisa postului de preot exista obligatia duhovniciei. Oamenii aceeia amarati care se duc nu numai la Arsenie Boca, se duc la oriunde e prilej de atins moaste, oamenii aceea nu au duhovnic? Nu sunt enoriasi intr-o parohie ortodoxa? Preotul ala nu stie de soarta lor?” [vedeți cum chiar și un biet om ce cheamă pe drac (naiba provine de la „’Naibă parte de rai”), când vorbește de Sfânta Biserică, sesizează prin conștiința lui amorțită, că ce este la Prislop nu este duhovnicie? Doar cei care caută o sfințenie falsă ce-i lingușește prin stări înalte, sau prin confirmarea mentalităților greșite ale lor, se întunecă întratât încât nu pot vedea minciunile de grădiniță de la Prislop– n.n.]

Vasile Vlad, preot: “Poate aici e si nivelul credintei poporului. Aici e vina bisericii, a clerului, eu ma simt primul vinovat in sensul asta dar avem si noi limitele in a fi acceptati. Daca spui un lucru serios este respins, daca spui un lucru ieftin si miraculos este usor de primit. O mantuire si o vindecare care nu iti solicita viata este mult mai acceptabila decat ceva care sa te integreze cu viata cu tot. Daca biserica s-ar fi asezat profund in constiinta poporului si in constiinta unei societati, poate ca n-am mai fi avut nevoie de miracol. Pentru ca cel mai mare miracol este faptul de a fi. Faptul de a relationa cu Dumnezeu. Miraculosul asta de tip magic nu apartine crestinismului. Dar din nefericire avem mult amestec de paganism cu crestinism in manifestarea asta a poporului.” [vedeți cum se smerește un preot? Când de fapt constructorul principal al miraculosului magic este televizorul cu emisiunile lui minciuno-fantastice? – n.n.]

La Prislop exista un traseu clar pe care pelerinii il urmeaza si-l transmit de la unii altii. Intra cu o floare in mana si se aseaza la coada din fata mormantului. Dupa ce se inchina la crucea parintelui iau pieptis dealul din apropiere unde este grota sfantului Ioan de la prislop, un calugar care a vietuit aici acum 400 de ani. Si aici se sta la coada. Pentru ca nimeni nu le spune, aproape toti pelerinii cred ca in pestera a trait parintele Arsenie Boca. [poate aici să fie explicația adevăratelor minuni de la Prislop. I se face milă Sfântului Cuvios Ioan de poporul înșelat și neștiutor – n.n.]

Suveniruri sfintite la angrosist

O alta atractie este copacul din apropiera mormantului pe care cineva scrijelit candva o cruce. Multi dintre cei care trec pe aici saruta si scoarta copacului si lasa bani pentru indeplinirea dorintelor. Traseul pelerinilor cuprinde si un popas la izvor de unde iau apa, lasa un pomelnic si bani intr-o cutie si fac cale intoarsa prin targul amplasat in apropierea manastirii. [acest traseu seamănă cu ritualul fixist al mahomedanilor de la Mecca. Ortodoxia niciodată nu a sufocat libertatea prin rețete fixe. Ea nu este traseistă ca mentalitatea de la Prislop – n.n.]

De aici oamenii cumpara iconite, brelocuri, carticele,bratari. Cei care le vand le-au luat de la angrosisti si nu stiu daca au fost cu adevarat sfintite. De aici au fost luate multe dintre tablourile care apar la stiri ca plang.

Dumitru Bortun “De vina nu sunt numai cei care le fac. De vina sunt cei care le cumpara. Ori aici vorbim de un gust popular greu de calificat. Noi care vorbeam despre dragostea pentru frumos a taranului roman vedem acum un popor care este in stare sa cumpere niste oribilitati pentru ca scrie pe ele Arsenie Boca.”

Pana acum, Biserica nu a exprimat nicio pozitie legata de fenomenul de la Prislop. Pe internet circula o petitie care a adunat mii de semnaturi prin care se cere Patriarhiei sa-l treaca pe Arsenie Boca in randul sfintilor. “Daca in planul lui Dumnezeu este ca parintele sa fie canonizat va fi. La timpul potrivit”, spune Mitropolitul Ardealului, IPS Laurentiu Streza. “ Prima etapa a canonizarii este cea a constatatrii unei evlavii populare. Se creaza un cult in jurul persoanei repective”. Iar in acest caz, se poate vorbi de un cult [da ca în cazul unui cult al idolilor, unui cult religios, unui cult al personalității, similar cu al lui Ceaușescu și Stalin, dar mai grav, având nuanță mistică. Din fericire însă Ortodoxia nu este cult și nici religie, ci credință și trăire.

Vedeți cum în cadrul aceluiași articol Sfânta Biserică este de vină succesiv și contradictoriu că: 1. ba oamenii se duc la Părintele Arsenie Boca și nu sunt lămuriți de Ea să caute duhovnicia, care i-ar feri să meargă acolo; 2. că special Ea favorizează curentul doar ca să ia bani și 3 că nu îl canonizează mai repede? Dar oare jurnaliștii nu gândesc? Cum să lămurească pe oameni duhovnicește să nu meargă la Prislop cum și pentru ce merg ei acum acolo, dacă canonizează chiar pe cel ce a instaurat magia de la Prislop? Cum să aibă vreun profit Sfânta Biserică pentru producția angrosiștilor și producătorilor de mici, când lumea este furată de mass-media de la toate celelalte adevărate locuri sfinte, spre un singur loc, unde domnește avantajul financiar al altora decât al Sfintei Biserici? Cum să aibă vreun interes Sfânta Biserică să susțină o imagine falsă creată de mass-media, prin care tocmai se lovește în toate modurile și din toate părțile în Ea? Cum să fie cointeresată Sfânta Biserică în a stimula credulitatea de la Prislop, când aceasta îi ia pe oameni de la Sfânta Liturghie și din formarea răbdătoare prin suferințe și înfrânări care sădesc virtuțile, dintre care una de bază este milostenia, iar alta este înțelegerea îngăduitoare ale neputințelor tuturor și, deci, și a clericilor, făcând să crească între oameni dragostea și înțelegerea, singurul mediu în care pot colabora și se pot vindeca? Sinistră logică irațională înveninată, specifică retoricii diavolești – n.n.] .

Canonizarea unui sfant cuprinde mai multe etape. O comisie speciala ii analizeaza candidatului faptele, viata si sfarsitul vietii, credinta, scrierile, faptele minunate si multe alte. Toate aceastea sunt apoi prezentate mai marilor Bisericii care iau decizia. In cazul de fata nu s-a inceput inca acest proces.

Arsenie Boca si Catedrala Mantuirii Neamului

Exista voci din cadrul ierarhiei bisericesti care sustin ca e posibil ca intr-o buna zi trupul parintelui Arsenie Boca sa fie scos de la manastirea Prislop si mutat la Bucuresti, unde se construieste acum Catedrala Mantuirii Neamului. Si, bineinteles, acest pelerinaj se va muta in acea zi la Bucuresti [vedeți cum iar se lovește în Catedrala Neamului, acest dar al Românilor făcut lui Dumnezeu în ciuda împotrivirilor cu toate metodele ale celor mai mari dușmani ai țării, tocmai prin mass-media ce-l promovează pe Părintele Arsenie Boca? – n.n.] .

Asta ar insemna bani multi pentru intretinerea viitoarei catedrale. Aceleasi surse vorbesc despre sumele uriase pe care sutele de mii de pelerini le lasa la Prislop, multe milioane de euro. Se fac bani din turism, din vanzarea obiectelor religioase [vedeți cum este învinovățită Sfânta Biserică de încasările companiilor de turism și fabricilor de kitschuri? Vom vedea mai jos că este vinovată și de câștigurile negustorilor din mici și obiecte nesfințite, de care se laudă că le-au sfințit– n.n.], din pomelnice. Nimeni nu poate spune cat pentru ca o contabilitate clara e greu de facut. Am cerut episcopiei Devei sa ne are datele contabile ale manastirii Prislop. Tacit am fost refuzati [de ce n-a cerut datele contabile ale propriei instituții sponsorizate puternic pentru audiența în legătură cu acest subiect. Ar fi fost șocat să vadă câștigurile fabuloase, datorită creșterii audienței, care cointeresează posturile să stimuleze mult mai eficient acest fenomen pe care l-au produs (prin zgomote și șoapte diavolești), decât o face tăcerea înțeleaptă a Bisericii (care astfel se opune curentului în climatul potrivnic sădit tocmai de mass-media). Dar reporterul nu le-a cerut șefilor aceste date contabil, fiindcă tacit și el, chiar prin acest reportaj, se înfruptă din acele multe milioane de euro stoarse de pe urma falsei imagini de Sfânt al Părintelui Arsenie Boca – n.n.] .

Oricum ar fi, chiar daca va fi sau nu canonizat sau daca trupul sau va fi mutat in alta parte, cei care il cauta si cei peste 90 la suta dintre romanii care au auzit de Arsenie boca ar trebui sa inteleaga cu adevarat cine a fost Arsenie Boca. Iar cand ajung la Prislop sa stie cui trebuie sa inalte rugaciuni.

“Aici este foarte grav”, spune parintele Vasile Vlad. “Aici este deviata evlavia populara, incet incet o astfel de evlavie magica indreptata catre parintele Arsenie tinde sa il inlocuiasca pe Hristos cu parintele Arsenie. Am vazut carti de rugaciune care au acatiste sfantul nu stiu care, sfantul facator de minuni si dispare acatistul Mantuitorului. Aici este pericolul.“ [nota 10 acestui ucenic cinstit al Părintelui Arsenie Boca!!! – n.n.]

Si conducatorii bisericii ar trebui sa fie cu mai multa bagare de seama la nevoile oamenilor, sa-i asculte si sa le ofere solutii tinand seama de vremurile in care traim. Amploarea fenomenului Arsenie Boca si viteza cu care s-a intins si a cuprins toata tara vorbesc despre criza in care se afla societatea romaneasca in acest moment. Poate n-ar strica daca in intampinarea celor care ajung la Prislop ar iesi duhovnici care sa le aline din suferinte si sa-i indrume in viata. Pentru ca altfel, fiecare va face dupa il taie capul, povestile care nu prea au legatura cu Arsenie Boca se vor raspandi iar tablourile sale or sa tot planga si apara la stiri.

Cei care pleaca in pelerinaj, din curiozitate sau in cautarea unei stari ori a unei minuni, sa ia in calcul ca nu trebuie sa bati lumea de la un capat la altul pentru a-ti gasi linistea. Pelerinajul ar trebui facut in primul rand spre interiorul nostru, sa incepem cu cercetarea sufletului. Este calea prin care putem gasi linistea si pe Dumnezeu.

Sursa: Pro TV^[65]

Rand pe rand, oamenii se apropie de crucea ridicata la mormantul inconjurat de flori si li se ingaduie pret de o secunda sa o sarute. Nici nu s-ar putea sta mai mult in fata ei la cati oameni sunt in spate la coada. In acest loc, la inceputul lunii decembrie in 1989 a fost asezat trupul parintelui. Asta i-a fost dorinta.

Dar cine a fost parintele Arsenie Boca? Cele mai multe informatii despre el gasesti in teancurile de dosare din arhivele securitatii [și cât de adevărate pot fi ele? – n.n.] . In repetate randuri anchetatorii l-au pus sa isi scrie autobiografia.

Inspirat de Eliade si de meditatia orientala

Zian Boca, asa cum l-a chemat inainte de calugarie, s-a nascut in Vata de sus, in Hunedoara in 1910. Spune ca de mic era inclinat spre singuratate si probleme de religie asa incat inca din liceu colegii ii spuneau „sfantul” [canonizat de… colegi – n.n.] .

Ar fi vrut sa devina aviator dar pentru ca familia nu putea sa ii intretina studiile la Bucuresti, alege facultatea de Teologie din Sibiu unde isi impune o disciplina austera. Invata sa isi controleze instinctele si actele reflexe prin vointa. Se ajuta si de studiile facute de Mircea Eliade in orient. Spune ca „toate preocuparile mele erau si sunt pana astazi interioare si nu exterioare” Vorbaria mi-a fost urata de cand ma stiu.”

Dumitru Bortun, doctor in comunicare: “Arsenie Boca a ajuns un model al nostru, poate ca este sfant dar sa nu uitam ca a fost om ca noi, a pornit din Ardeal, copil cuminte si harnic [vedeți cum cei ce critică Sfânta Biserică îl laudă pe el? Se simt apropiați de duhul lui. Îl iubesc mai mult pe el. Este de-al lor, fiindcă și sfinția sa a criticat toată viața Biserica și ierarhia Ei. – n.n.] . Povesteste cum tatal lui l-a batut o singura data in viata. Stiti de ce? Ca pierde timpul. Te-am batut ca sa nu uiti. A fost un om de o harnicie extraordinara. Este un om care a mancat putin, vegetarian, a dormit putin, care se ruga ore si ore la rand fara pauza, un om cast, ascet in adevaratul sens al cuvantului. Ori asta ce inseamna? Autodisciplina.. Au fost numeroase femei indragostite de el care se duceau la el si i-o spuneau explicit. N-a cazut in capcana asta [decât odată și pentru toată viața. Sărmanul Părintele Arsenie Boca – n.n.] .”

Dupa terminarea studiilor teologice se inscrie la Academia de Arte Frumoase din Bucuresti unde studiaza pictura. In paralel, studiaza si medicina. In notele date Securitatii arata ca in timpul studentiei s-a incercat atragerea sa in miscarea legionara dar a refuzat. Incepe sa traduca din lucrarile sfintilor parinti. Dupa terminarea studiilor la Bucuresti este hirotonit diacon si traieste cateva luni la Muntele Athos. La intoarcerea in tara, 1939 este calugarit si primeste numele de Arsenie. Este trimis la manastirea Brancoveanu din Sambata de Sus, unde era primul si singurul calugar din toata manastirea. Incepe razboiul si intr-o autobiografie arata ca prin 1941 s-a trezit la manastire cu o avalansa de oameni de toate varstele si treptele veniti pentru a-si spune necazurile lor. Incepe sa le vorbeasca oamenilor despre Dumnezeu si ii indeamna sa se iubeasca si sa duca o viata curata. Iar oamenii incep sa ii calce pragul in numar tot mai mare.

Adevarul despre relatiile cu legionarii

Constantin Necula, preot: “Parintele avea o aplicare teribila spre a-i creste pe oameni ca sa se puna in valoare. Daca este profesor in ceva parintele, este in a-L pune in valoare pe Dumnezeu in raport cu oamenii si pe oameni in raport cu Dumnezeu. Asta e marele lui dar.” [ar fi frumos să fie așa. În realitate dumnezeul pe care îl punea în raport cu oamenii era o construcție din propria părere ce o ridica la rang de dumnezu. Astfel că, de fapt, Îl punea pe Dumnezeu în raport cu sine (înlocuindu-L cu părerea și imaginația sa), iar pe oameni îi punea în raport cu sine. Așa ne arată atât de evident pictura de la Drăgănescu – n.n.]

In 1943 intra in atentia autoritatilor. Intr-o nota din 5 iunie un informator isi exprima banuiala ca preotul este un „infocat legionar”. Iar notele incep sa curga una dupa alta.¶¶Romeo Petrasciuc a scris mai multe carti despre Arsenie Boca. Iar impreuna cu alti autori a publicat in totalitate dosarele intocmite parintelui de Securitate. “Atragea multimile in primul rand si asta deranja. Plus ca era capatul de acuzare cel mai la moda atunci asocierea cu fenomenul legionar. Foarte multi din cei care au fost condamnati erau plasati in zona legionara. Nu a avut nicio legatura cu legionarii. O marturiseste de foarte multe ori ca e parintele tuturor si fapta ca ii ajuta pe unii refugiati din munti s-a datorar pregatirii lui de preot”.

In 1945, Arsenie Boca este arestat pentru cateva saptamani. In 1948, este arestat din nou si acuzat ca i-a sustinut pe luptatorii anticomunisti din muntii Fagaras. Intr-o biografie scrisa in arest arata ca „dupa intrarea in calugarie mi s-a intamplat un lucru pe care nu l-am urmarit: o mare influenta in popor, o faima de predicator si de preot. Datorita cunostintelor [bine a spus Sfântul Apostol Pavel: 1Co 8:1 Cunoștința însă semețește. Vedeți cum își explică Părintele Arsenie Boca năvala oamenilor. Nu și-a dat seama că au fost trimiși de draci pentru a-l trânti ireversibil în slavă deșartă – n.n.] ce le adunasem in vremea studiilor si pe care le aplicam unde se putea face aceasta, poporul sarea marginile aprecierii juste si ma credea exceptional de inzestrat. De nenumarate ori am incercat a le stinge capriciile unei credinte necontrolate, de domeniul fanteziei – care nu mantuieste. [cum? Ghicindu-le păcatele și viitorul public. Dacă dorea să le stingă se ascundea în chilie și se îngropa în lacrimi – n.n.] ”

Marturiile celor care l-au cunoscut pe parinte

Este eliberat si se hotaraste mutarea lui la manastirea Prislop, langa Hateg. Maica Aurica, care e la Sambata de 70 de ani, isi aduce aminte de ziua in care parintele a plecat de aici si cuvintele rostite. “Invatati cele 4 evanghelii pe din afara [de ce nu le-o fi spus să le învețe înăuntru, să lase împrăștierea mirenească cu săracii, care aduce oboseală, neatenție și slava deșartă de miluitor, și să-și ostenească cu trezvie mintea pentru a dobândi vederea păcatului propriu, pomenirea morții, smerenie și harul lui Dumnezeu prin care puteau ajuta cu mult mai mult nu numai pe lazării de la poartă, ci întreaga omenire. Dar aceasta arată încă odată că Părintele Arsenie Boca nu știa ce înseamnă cu adevărat monahismul. Fiind înșelat de un misionarism mai înainte de vreme, nu apucase să îl experimenteze și să-i gustea dulceața smerite ascultări în tainița chiliei – n.n.] si nu uitati lazarii de la poarta, saracii, cersetorii. Sa va fie voua ca un testament. Sa va schimbati viata sa va faceti mai buni” [dar modelul propus în fraza de mai sus este o reală bunătate, ci doar una de suprafață. Sigur că poate impresiona o lume în care contează mai mult filantropia eficientă socială (ce face parte din cultul privirii oamenilor doar ca trupuri ce trebuie bine îngrijite), decât duhovnicia mântuitoare de suflet. De aceea este și citată această idee a Părintelui Arsenie Boca ca ceva strălucitor, tocmai de către Pro Tv. Iată ce spune însă, despre această problemă, un adevărat Sfânt:

Nu e treaba monahului să slujească lumii din osteneala mâinilor lui. Aceasta e treaba celor din lume [mirenilor].

Omul din lume se roagă puțin, dar monahul se roagă neîncetat. Mulțumită monahilor, rugăciunea nu încetează niciodată pe pământ; iar aceasta este de folos pentru întreaga lume, fiindcă lumea stă prin rugăciune; dar când rugăciunea slăbește, atunci lumea piere.

Și ce poate face un monah cu mâinile lui? Pentru o zi de muncă el poate câștiga ceva bani, dar ce este aceasta pentru Dumnezeu? În vreme ce un singur gând plăcut lui Dumnezeu face minuni. Vedem aceasta din Sfânta Scriptură. Prorocul Moise se ruga în gând și Domnul i-a zis: „Moise, de ce strigi la Mine?” și i-a izbăvit pe israeliți de la pieire [Iș 14,15]. Antonie cel Mare a ajutat lumea prin rugăciune, iar nu prin lucrul mâinilor lui. Cuviosul Serghie [din Radonej] a ajutat prin post și rugăciune poporul rus să se elibereze de sub jugul tătarilor. Cuviosul Serafim [din Sarov] s-a rugat în gând și Duhul Sfânt a pogorât asupra lui Motovilov. Iată care este lucrul monahilor. Dar dacă monahul e nepăsător și sufletul lui n-ajunge să vadă pururea pe Domnul, e bine ca el să slujească pelerinilor și să ajute pe cei din lume la ostenelile lor; și acest lucru e plăcut lui Dumnezeu; dar să știe că e departe de monahism.

Monahul trebuie să lupte cu patimile și, cu ajutorul lui Dumnezeu, să le biruiască. Uneori monahul este fericit în Dumnezeu și trăiește ca în rai lângă Dumnezeu, alteori plânge pentru întreaga lume, fiindcă vrea ca toți oamenii să se mântuiască.

Astfel, Duhul Sfânt îl învață pe monah să iubească pe Dumnezeu și să iubească lumea. Vei zice, poate, că acum nu mai sunt asemenea monahi, care se roagă pentru întreaga lume; dar eu îți spun că atunci când nu vor mai fi pe pământ rugători, atunci va fi sfârșitul lumii, vor veni mari nenorociri și ele sunt deja acum. Lumea stă prin rugăciunile sfinților, și monahul este chemat să se roage pentru întreaga lume. În aceasta stă slujirea lui și pentru aceasta nu-1 încărcați cu grijile acestei lumi. Monahul trebuie să viețuiască într-o necontenită înfrânare, dar dacă se lasă prins în grijile lumești, va fi silit să mănânce mai mult și nu se va mai putea ruga cum trebuie; căci harului îi place să vieze într-un trup uscat.

Lumea crede că monahii sunt un neam nefolositor. Dar oamenii n-au dreptate să gândească așa. Ei nu știu că monahul e un rugător pentru întreaga lume, nu văd rugăciunea lui și nu știu cu câtă milostivire le primește Domnul. Monahii duc o luptă crâncenă cu patimile și pentru această luptă vor fi mari la Dumnezeu.^[66]. – n.n.]

La sfasitul lui 1948 ajunge la manastirea Prislop care era intr-o stare jalnica dupa ce fusese abandonata de calugari. Oamenii incep sa il caute si aici. Iar Securitatea ii sta pe urme. In dosarul din 25 iulie 1949 se arata ca veneau 2-3000 de pelerini.

Era Romania anilor 1940. Oameni simpli, marcati de suferinta razboiului, intalneau un calugar cu o cultura uriasa [așa credeau bieții oameni care nu știau carte. Noi nu am observat nici măcar vreo cunoștință profundă în vreun domeniu, măcar în teologie, cum ar fi fost dator. Toate frânturi de ici acolo ca să impresioneze, dar neduse până la cap. Nu înțelegea nici măcar dogmatica Ortodoxă, nu mai vorbim de pictură, genetică sau medicină. Și atunci… unde este cultura? – n.n.] . Si care le vorbea pe inteles lor, care reusea sa le aline suferentele sufletesti si de multe ori fizice.Este perioada cand in zona Fagarasului incepe sa umble vorba ca preotul Arsenie e sfant.

In 1951, tot pe motiv ca a facut parte din miscarea legionara este din nou arestat pentru 12 luni si trimis la munca silnica la Canal. Dupa ispasirea pedepsei se reintoarce la Prislop. Si odata cu el se reintorc si oamenii care il cautau.

Anisoara Opre este unul din miile de pelerini care mergeau sa il asculte la Prislop. “Doamne da ne sanatate, da ne liniste sufleteasca, Doamne da ne pace in casa. Ma, daca aveti aceste 3 virturtuti aveti multe lucrurui in casa voastra. Astea le mai tin minte din gura lui partintele Arsenie” [sfaturi populare pe care le întâlnești în dorința și urările chiar și ale tuturor babelor de la orice colț de stradă. Unde este înțelepciunea uriașă a Părintelui Arsenie Boca? Să fi pomenit de paza minții, a inimii, de umilință, de lupta cu uitarea, de valoarea luminoasă a suferinței, de paguba plăcerii. Nimic din toate acestea, fiindcă era după lume și nu după Sfinții Părinți – n.n.].

Preotul Nicolae Bordasiu are acum 92 de ani, dintre care aproape 10 ani a stat inchis in temnitele Securitatii. Parintele Arsenie i-a schimbat viata [l-a scăpat de Julieta – n.n.] . L-a intalnit prima data in 1945, la Sambata. Apoi a stat a stat timp de 7 ani ascuns pentru ca statul comunist il condamnase la 20 de ani de inchisoare pentru legaturi cu miscarea legionara. O vreme a stat intr-o casa in Timisoara cu gandul sa treaca granita.”A aparut in locul in care eram ascuns parintele Arsenie. M-am speriat cand l-am vazut. M-am intrebam cum de m-a gasit. Aproape ca mi-a poruncit sa nu trec granita pentru ca nu am o sansa pozitiva in ajunge la granita cu Austria. Si daca imi e teama de inchisoare sa stiu ca nu voi muri in inchisoare [prin ghicirea de la draci a stării sfinției sale și l-a făcut admirator până la moarte al său. – n.n.] .„

„Pictorul”, urmarit de Securitate

La scurt timp, Arsenie Boca este arestat din nou pentru legatura pe care o avea cu Bordasiu. Este eliberat un an mai tarziu. Si se intoarce la Prislop. Cu Securitatea pe urme. In 1959, printr-un decret calugarii sunt scosi din manastiri iar Prislopul ajunge camin de batrani. Calugarului Arsenie i se interzice sa mai slujeasca. E obligat sa isi rada barba [altă invenție a ucenicilor. Alții spuneau că și-a dat-o jos ca să nu fie recunoscut. Tot felul de găselnițe ca să-i justifice fotografiile frivole ce atacă imaginea de făt-frumos călugăros. Știm oameni care erau duși la securitate, rași, iar apoi își lăsau să crească barba la loc și glumeau „noi dăm cota de barbă anuală”. Aveau credință, erau curajoși. Uitați-vă la pozele Părintele Arsenie Papacioc din vremea comunismuluil, ce barbă frumoasă avea. Probabil că a vrut să facă pe plac Maicii Zamfira cu o față mai răsfățată, sau căzuse în mândria să creadă că el este Sfânt și încălcând Sfintele Canoane. Acestea au fost cele două patimi principale, vizibile de-a lungul întregii sale vieți – n.n.] și sa renunte la straiele calugaresti. Dupa o lunga pribegie prin Bucuresti se angajeaza pictor la atelierele Patriarhiei. Securitatea il urmarea pas cu pas. In dosare apere cu indicativul Bratu sau Pictorul.

O vreme locuieste impreuna cu fosta stareta a manastiri Prislop, maica Zamfira, care in dosare are indicativul Bety. Securistii incercau sa dovedeasca existenta unei legaturi intre cei doi. Tocmai de aceea sustineau in notele lor ca Bety este concubina lui Bratu [cine este vinovat pentru gândul lor, dacă nu cei doi ce au luat hotărârea să încalce Sfintele Canoane, să locuiască împreună și să-i smintească pe toți – n.n.] Ii urmaresc peste tot.

Nicolae Bordasiu: “A spune un asfel de cuvant este ca o blasfemie, o injosire. A fost un binefacator al maicutii Zamfira ,care a fost colega de facultate cu mine si care, pentru ca era din Bucuresti, i-a oferit parintelui posibilitatea sa scape de urmarirea Securitatii [după ce l-a scăpat de ea, care voia atât de mult să se mărite cu preacucernicia sa, acum își exprimă recunoștința față de preacuvioșia sa. Dacă Părintele Arsenie Boca era așa de popular nu găsea vreun făgărășan din poporul lui cel credincios, care să-l găzduiască, pentru a nu fi în aceeași casă cu o femeie și a nu sminti pe toți? Nu este nici o blasfemie, este o crudă realitate despre care ne atrag atenția toți Sfinții Părinți. Călugăr + călugăriță împreună = cădere sigură. Din păcate Părintele Nicolae Bordașiu, fiind ucenic al Părintelui Arsenie Boca, a preluat de la sfinția sa și ecumenismul, și superficialitatea în studiul Sfinților Părinți. Despre aceasta pot mărturisi cei ce i-au ascultat predicile și au fost în pelerinajele ecumeniste de la Taizé, organizate de sfinția sa – n.n.] .”¶¶In perioada calugariei la Sambata si Prislop, preotul Arsenie scrie cartea „Cararea Imparatiei”. Inca de la inceput arata ca a scris ca raspuns la „atatea lacrimi” iar cartea este spre luminarea urmasilor pentru a nu mai orbecai in noaptea nestiintei si a lipsei de sfat. Cartea cuprinde de la talcuirea scripturii si pana la elemente de matematica, genetica si logica. [o logică, după cum am văzut, cam… ilogică. Împlinește cu adevărat Sfânta Evanghelie: Mat 6:23 Iar de va fi ochiul tău rău, tot trupul tău va fi întunecat. Deci, dacă lumina care e în tine este întuneric, dar întunericul cu cât mai mult! – n.n.] Si mai scrie o carte – “Cuvinte vii” – in care aduna predicile rostile la Prislop, in total 137. Scurte, concise si pe intelesul tuturor.

Preotul Constantin Necula spune ca “sunt predici absolut fenomenale [chiar fenomenale… de pomină, fără învățătură lăuntrică, fără hrană de la Sfinții Părinți, dar cu o popularitate grosolană, cum zice Mihai Eminescu:

E ușor a scrie versuri

Când nimic nu ai a spune,

Înșirând cuvinte goale

Ce din coadă au să sune^[67].– n.n.]. E ca o declaratie de dragoste [da, cu adevărat, dar din păcate dragoste de sine – n.n.]. Nu e incrancenat [e mai mult: biciul lui Dumnezeu – n.n.]. Asta nu prinde bine celor care cred ca ortodoxia trebuie sa se incranceneze de catre ceva” [dar brutalitatea exprimării sfinției sale și modul de a disprețui pe numiții de el „proști”, tocmai către încrâncenare duce, fie prin copiere (în cazul admiratorilor), fie prin respingere (în cazul celor ce nu sunt de acord). Dar pusă în contextul Ortodoxiei, poate că Părintele Profesor Constantin Necula numește încrîncenare discernământul care respinge răul și minciuna. Dacă cineva nu mănâncă tot ce zboară, înseamă că este… încrâncenat. Ar fi trebuit ca preacucernicia sa să nuanțeze aici termenul de încrâncenare, să fim siguri de ce vrea să spună – n.n.] .

In 1968 se pensioneaza si incepe pictarea bisericii de la Draganescu, langa Bucuresti, numita si „capela sixtina a ortodoxiei romanesti”. Lucreaza aici mai bine de 15 ani. Intr-un stil nemaintalnit in bisericile noastre. Mii de imagini cu mesaje pe intelesul tuturor. Acum si acest loc e luat cu asalt de pelerini.¶

Sursa: Pro TV

^[68]

Zeci de mii de oamenii ajung saptamanal la Prislop in cautarea unui miracol, din curiozitate sau in cautarea linistii. In tara, multi vad chipul parintelui pe pereti si spun ca tablourile cu imaginea lui lacrimeaza. Bineinteles au aparut si cei care fac bani multi de pe urma lui. Cat este minune, cat e supersititie, este tot acest fenomen o dovada a crizei si cautarii in care se afla acum poporul roman? Si, in primul rand, cine a fost Arsenie Boca? Sunt intrebari la care Alex Dima a cautat raspuns.

Arsenie Boca, agent electoral

O coada intinsa pe zeci de metri, sute de oameni, asteapta in fata unui mormant, la manastirea Prislop. In liniste, fiecare cu gandurile si problemele lui. La televizor, alti oameni vorbesc despre minuni. Un tablou plange la Vaslui. Altii se inchina si saruta o bucata de ciment in Bucuresti. In vestul tarii, un alt tablou a lacrimat pana in ziua in care a fost furat. Si hotii l-au adus dar tabloul s-a oprit din plans. [a început să râdă, de bieți hoți fraieriți – n.n.]

Acum cateva zile am primit un pachet. Cu un portret al parintelui Arsenie Boca si cu indemnul de a citi pe verso. Scria “Sfintit PSD, Victor Ponta presedinte”. Portretul a fost primit anul trecut, in campania electorala. Parintele Arsenie Boca a devenit in ultimii ani un brand. Pentru unii e sfant, pentru altii e vedeta de televiziune, are site pe internet, biblioteci intregi au fost tiparite cu viata lui, cu minuni si fapte incredibile si toata lumea vorbeste despre el.

Cine este Arsenie Boca si mai ales ce-i atrage pe oameni ca un magnet la Prislop si ce gasesc acolo? Am pornit spre manastirea Prislop, in cautarea unor raspunsuri, impreuna cu un grup de pelerini.

In fiecare zi cateva mii de oameni ajung la Prislop. De 1 mai, la mormantul parintelui au fost mai multi oameni decat pe tot litoralul romanesc, peste o suta de mii [mai ceva ca la plajă… vedeți plăcerea de sine subtilă că ești sfânt prin participarea la miracole este un desfrâu sublimat care atrage mai puternic decât desfrâul ochilor de la mare– n.n.] . De cum treci de Hateg, aproape la fiecare casa se vand flori. E o traditie deja ca pelerinii sa ajunga la mormantului parintelui cu flori. In Silvasu de jos, ghidul face un anunt care starneste zarva in autocar. “Drumul este inchis, se repara si va trebui sa mergem 7 km pe jos. Atat dus cat si intors”

In sat e agitatie mare, autocare, masini si oameni veniti din toate colturi tarii. Stareta manastirii Prislop a cerut autoritatilor ca drumul sa fie blocat pentru a permite camioanelor cu ciment sa ajunga sus in deal, unde se lucreaza la parcarea manastirii. Asa ca am luat-o la pas alaturi de sutele de pelerini, unii batrani, care urca cu greu si cauta sanatate, altii tineri, care cauta mantuirea sufletului [săracii oameni, merg cu atâta osteneală fără să știe că-și lucrează pieirea sufletului – n.n.] .

Târg cu mici si magneti

Pe drumul spre manastire, Arsenie Boca e afacere pentru cei care vand suveniruri si tablouri cu chipul lui. Acesta e cu siguranta cel mai tranzitat drum de tara de la noi. Plin de gropi si de gunoaie. Dupa 2 ore ajungem in apropierea manastirii. Locul pare un targ de tara plin de magneti, de mici, clatite si tablouri cu parintele Arsenie

E primul contact pe care il ai cu Prislopul. Pe aici, prin fumul care se ridica de la gratare trec miile de oameni in drumul spre mormantul parintelui. Pe tarabe stau agatate hartii pe care scrie ca toate obiectele sunt sfintite. Cine le-a sfintit? e o intrebare fara raspuns, care ii deranjeaza pe negustori. [și de mici e vinovată Sfânta Biserică, și de faptul că negustorii nu sfințesc amuletele lor? Unde e mireasma de tămâie din locurile cu adevărat sfinte? Se fac mici la Sfântul Mormânt?– n.n.]

Cateva sute de metri mai la vale ajungem la manastire. Valuri, valuri, oamenii ajung aici. Nimeni nu sta sa-i numere. Sunt cateva mii in fiecare zi. Vin de departe cu bagaje si flori. Pe chipurile lor se citeste asteptare, nerabdare si speranta. Un bodyguard ne face instructajul, ce avem si ce n-avem voie sa filmam in manastire. Ajungem in apropierea mormantului iar paznicul ne sopteste ca am ajuns intr-o zi buna pentru ca la coada nu este foarte multa lume. Sunt doar cateva sute. Ce cauta toti acesti oameni aici? Cum au aflat de acest loc? Ce stiu despre parintele Arsenie?

Intrebati, oamenii spun cele mai diverse povesti. Ca parintele Arsenie facea minuni, ca putea face lupii sa apara, ca aduce sanatate, ca a fost inchis si apoi a disparut.

Cat din ce se intampla aici e fenomen, cat e cult? Am intrebat mai multi specialisti si oameni ai bisericii ce se intampla la Prislop.

Ce spun specialistii

Gheorghe Onut, doctor in sociologie: “In mod evident necazurile nu aleg. Ca si preturile la gaze ne lovesc pe toti. Felul in care noi putem rezista la necazurile de zi cu zi ale vietii e destul de variabil. E posibil ca unii dintre noi sa fie atat de vulnerabili in fata necazurilor incat va intreb sa fie nevoie sa le tratam ca pe persoane vulnerabile. Mi-e foarte teama ca saracul Arsenie Boca daca ar invia acuma ar fi tare stanjenit de ce i se intampla. Atat din partea fanilor sai dar si din partea bisericii romane care nu stie, saraca, uitati-va la ea, ce sa faca. Nu prea stie… i-a lasat pe preoti sa isi faca numarul cum doreste. Fara o indicatie clara.” [Sfânta Biserică e vinovată acum că nu merg oamenii la preoți să le ajute? Dar preoții știu foarte clar ce să facă. Care preot nu știe că oamenii trebuie să se spovedească și să se lase de păcat. Care preot nu face Sfântul Maslu prin care se fac mai multe minuni ca la Prislop, dar autentice, nu comode, ci prin schimbarea sufletului – n.n.]

Lucian Beloiu si-a dat doctoratul in pelerinaje. Spune ca in zonele in care se aduna multa lume, cu aceleasi scop, se creaza o energie pe care oamenii si-o transmit de la unul la altul. La inceputul lucrarii sale aminteste de energia simtita de oamenii prezenti la concertul lui Michael Jackson [foarte bună comparație. Sunt aceleași duhuri ca la Michael Jackson și la Colectiv. Vă pomenim o minune mai puțin cunoscută, a lui… Michael Jackson. Un călugăr de la Sihăstria avea mare râvnă să îi învețe pe oameni a se feri de muzica rock și ca nu cumva să se ducă la concertul lui Michael Jackson. Din cauza acestei râvne cam uitase să-și vadă cu luare aminte neîncetată moartea și păcatele. Înainte de concert, cu o săptămână, primește o scrisoare foarte frumos ambalată și protocolară, ca pentru președinți. Mai întâi crede că este o greșeală, dar se uită cu luare aminte. Era adresată lui. În plic ce să vadă: o invitație scrisă personal de mâna lui… Michael Jackson pe numele lui, cu două bilete, ca să mai ia și pe altcineva cu el. Bietul călugăr… a înțelesc cu ce duhuri lupta el și s-a pus pe lacrimi și pocăință, lăsând misiunea să o facă cei ca Părintele Cleopa. Vedeți cum Michael Jackson lucra cu duhurile pitonicești ca ale Părintelui Arsenie Boca, proorocind cine îl vorbește de rău și chemând la prieteșug și evlavie către sine, pe cei ce nu erau de acord cu el? Poate că și el și-a lăsat la vremea lui urmele picioarelor pe beton– n.n.]. Din punctul de vedere al sociologului, acolo este un fenomen scapat de sub control. „Un fenomen asemanător a fost in anul 1935 la Maglavit, cand unui cioban i-a aparut un mos. Erau trenuri speciale care duceau oamenii acolo. Fenomenul este asemanator la Prislop. Lumea merge ca la Maglavit”.

Un studiu realizat in acesta vara arata ca peste 90 la suta dintre romani au auzit de Arsenie Boca si 34 la suta dintre repondenti il considera sfant [slavă Domnului că mai este bun simț Românesc – n.n.]. Dintre miile de oameni care ajung aici putin stiu cu adevarat cine a fost Arsenie Boca si ce a facut. Oamenii vin atrasi de acest spatiu cu speranta ca problemele lor isi vor gasi rezolvare.

Preotul Vlad Vasile a studiat viata si opera parintelui Arsenie si urmareste ce se intampla la Prislop. ‘E un duh al linistii”, spune el. “Cei mai multi nu stiu cine a fost parintele au auzit unii de la altii, de la tv… si oamenii aleraga dupa dar si har. Dar faptul ca se misca atata multime… Oamenii astia daca nu ar pleca cu ceva de acolo nu s-ar mai intoarce. Majoritatea dupa ce vin o data se intorc. Ca dobandesc o liniste deosebita, ca binecuvantare duhovniceasca, o minune in viata lor, asta fiecare poate sa o spuna. Cert este ca se intampla ceva” [dar de ce nu pomenește Părintele și de duhul acediei, care în faza de momeală mimează liniștea duhovnicească pentru a paraliza în final mintea omului. De ce nu vorbește de dependențele celor drogați. Simțirile înșelătoare de acolo, care mimează umilința și încântă sufletul că atinge sfințenia nu pot fi reproduse de materie, sunt un drog mult mai puternic decât orice compus chimic, iar vedeniile diavolești sunt mai tari în trăiri decât nălucirile cele mai puternice ale dependenților. De aceea Prislopul silește pe toți să revină la el. Să nu uităm și de faptul că demonii iau în vise fața Părintelui Arsenie Boca și dau canoane la oameni să revină de … x ori, exact cum fac vrăjitoarele cu victimile lor pentru a le stăpâni mai tare voința și a câștiga mai mult de la ei. Adevărații sfinți nu îndeamnă la pelerinaje ci la lucrarea lăuntrică, lăsând libertatea celor ce îi cheamă în ajutor. Această revenire constrângătoare, obositoare, care abate mintea de la lucrarea lăuntrică este dorința dracilor care se străduie prin orice mijloc să facă pe oameni obosiți și împrăștiați prin simțurile biciuite și să nu mai aibă nici putere, nici interes pentru cercetarea lăuntrică a propriei păcătoșenii, singura ce îi poate arde pe ei. Scopul dracilor în toate poate fi rezumat la atât: abaterea minții de la pocăință. Și când faci ceva așa de obositor ca o călătorie, în care trebuie să fi atent în afară, cum să îți mai ardă să stai liniștit și să îți supraveghezi gândurile. Mai ales dacă ești încântat de tine că ești semisfânt de la Prislop și mai îți dau și dracii vreo două trei vise/vedenii și întâmplări ce le consideri minuni. Gata: te-ai pus singur în robia lor – n.n.] .

Gabriel Diaconu este medic psihiatru. “La nivelul psihologiei colective oamenii nu sunt interesati de om. Oamenii sunt interesati de poveste. Si povestile au personaje. Iar personajul in cazul de fata este un erou care parcurge toate fazele psihologice ale eroului. Si prin asta nu difera cu nimic de alti eroi. Nu difera cu nimic de Hercule, prin genul de drum prin care transcende. Pai ce transcende? Trancedende natura umana [o idee surprinzătoare și foarte plastică. Am putea să o folosim ca un antidot de succes pentru a înlocui o expresie foarte uzuală și eficientă de manipulare spre rău a conștiinței publice. Am putea zice în loc de „sfântul Ardealului”: „herculul Ardealului”. Vedeți cum și rațiunea omenească, chiar căzută, dacă nu e întunecată de interesul personal, vede cu limpezime realitatea? Doamne ce miunată ai făcut tu mintea oamenilor! Ea poate depăși pe cea a îngerilor – n.n.] . Catre un mai bine. Ce inseamna mai bine? Mai bine inseamna ca intr-un fel sau altul ajunge sa intermedieze relatia omului de rand cu Dumnezeu. E un fel de vorba buna la Dumnezeu. Si in momentul ala vei vedea ca oamenii agrega in jurul eroului cu care se identifica.”

Dumitru Bortun este specialist in comunicare si relatii publice. A analizat fenomenul Arsenie Boca si a constat ca multi ajung la Prislop in cautarea unui confort psihologic. “El poate sa ne ajute pe noi sa credem ca ne putem mantui daca ne ducem la mormantul lui si ne rugam acolo sau daca ne ducem cu niste lucruri de acasa, sa ne rezolve niste probleme fara ca noi sa ne regretam pacatele, fara ca noi sa ne schimbam. Arsenie Boca este un fel de sfant caruia ii delegam schimbarea noastra la fata, lepadarea de sine pe care ar trebui sa o facem cu totii ca sa ne apropiem de Dumnezeu – noi traind tot ca pana acum, fumand ce ne place, mancand ce ne place, ne imbracam cu ne place, ne prapadim viata in toate directiile dar sfantul Arsenie Boca are grija de noi si intermediaza pentru noi “. [ a uitat să spună acest specialist că însuși Hristos respinge aceasta și nu ne-o oferă, deci pentru cei ce merg acolo Părintele Arsenie Boca este mai bun ca Hristos, fiindcă nu are atâtea pretenții. De aceea fenomenul de la Prislop este pregătirea Românilor pentru a-l primi pe antihrist, care tot aceleași lucruri promite și dă la oameni, numai să uite de veșnicie și să-l cinstească pe el – n.n.]

Mitropolitul Ardealului, Laurentiu Streza l-a cunoscut pe parintele Arsenie. “Am vazut si emisiuni in care pe parintele l-au numit o persoana din asta miraculoasa care se teleporta, auzi. Ca era si in puscarie si la inmormnatarea mamei. De unde? Acestea sunt niste fantasmagorii. Eu l-am cunoscut ca pe un om foarte exigent, foarte serios incat l-a mustrat pe un ucenic de al lui ca nu a tinut randuiala pe care i-a dat-o: sa nu spuna ceva spre popularitatea lui” [da… Frumos. Vedeți că Părintele Arsenie Boca se purta în două feluri? Într-un fel cu oamenii simpli în fața cărora se dădea mare prin ghiciri și vădiri, în alt fel în fața intelectualilor cărora și se prezenta ca un smerit evident. Dar și în acea smerenie este sesizabil damful mândriei sub forma falsei modesti, fiindcă o smerenie care se arată pe sine nu este smerenie, cu atât mai mult dacă e dată sub forma forțată a unui canon, care de fapt atestă că ești conștient de valoarea ta, dar vrei să o ascunzi. Dacă tot dorea să o ascundă ar fi fost și smerit, și delicat, să mustre pe ucenic în taină, ca să nici nu se observe rânduiala pe care i-a dat-o. Așa însă devine o evidentă laudă de sine publică pentru rânduielile care le dădea sfinția sa. – n.n.].

Sursa: Pro TV^[69]

 

Credinciosii ortodocsi primesc o veste mult asteptata. Mitropolia Ardealului si Episcopiile Devei si Hunedoarei au inceput demersurile pentru ca cel supranumit „Sfantul Ardealului” sa fie canonizat.

 

17Comenteaza

Se strang dovezi despre viata sa, dar si despre minunile pe care le-ar fi facut. Procesul este insa unul anevoios si ar putea sa dureze ani. Decizia a fost luata dupa ce, in ultima vreme, Arsenie Boca a devenit un fenomen, iar saptamanal zeci de mii de oameni merg sa se roage la mormantul acestuia de la Prislop.

Parintele Arsenie Boca e considerat de multi ortodocsi, fie ca e sau nu canonizat, un sfant al zilelor noastre. De cativa ani, reprezentantii Bisericii Ortodoxe au inceput sa stranga dovezi pentru ca cel adulat sa poata fi canonizat.

In Biserica Ortodoxa Romana, un proces de canonizare incepe din teritoriu si de aceea Episcopia Devei si Hunedoarei si Mitropolia Ardealului sunt cele care aduna dovezi care sa certifice sfintenia vietii parintelui Arsenie Boca.

Canonizarea unui sfant cuprinde mai multe etape. O comisie speciala ii analizeaza candidatului faptele, viata si sfarsitul vietii, credinta, scrierile, faptele minunate si multe alte. Toate aceastea sunt apoi prezentate mai marilor bisericii care iau decizia.

Un criteriu important il reprezinta evlavia populatiei, iar parintele Arsenie Boca este adulat de sute de mii de credinciosi. Dar ce este credinta si ce este fanatism? Multi se inchina in fata unor icoane care, spun ei, ar lacrima sau la chipul aparut pe pereti sau pe podea.

Altfel, brandul Arsenie Boga a devenit o adevarata afacere.

Preot Costel Stoica, purtator de cuvant al Patriarhiei Romane: „Putem vorbi de un fenomen al evlaviei populare, dar trebuie sa facem distinctie intre evlavia autentica si superstitia, bigotismul multora dintre cei care merg la mormant. Parintele Arsenie Boca a fost cel mai mare contestatar al pseudomisticismului.”[din păcate, însă, a sădit în loc misticismul, mai grav decât pseudo-misticismul, fiind mai greu de depsitat – n.n.]

Dupa ce dosarul va fi intocmit, Mitropolia Ardealului il va inainta comisiei de canonizare a Sfantului Sinod, pentru ca mai marii Bisericii sa decida daca parintele va ajunge in calendarul sfintilor romani. Intregul proces ar putea dura ani.

IPS Laurentiu Streza, Mitropolitul Ardealului: „Prima etapa a canonizarii este aceasta a constatarii unei evlavii populare. Se creaza un cult in jurul persoanei repective. Putem vorbi de un cult? Da. Manifestarea aceasta este atat de mare si sporeste si sa vedem pana unde si cat sporeste.” [foarte realistă remarcă. Însă, după cum am remarcat deja, acest cult nu întrunește condițiile canonizării, nefiind spontan, ca o mișcare a Sfântul Duh, ci este provocat de mass-media, nefiresc, din tot felul de interese egoiste și din impuneri de sus, dar nu din cer, ci de la guvern și de prin vămi – n.n.]

Emisiunea „Romania te iubesc” a prezentat pe larg fenomenul Arsenie Boca, iar emisiunea a condus detasat in randul telespectatorilor cu o audienta si cota de piata duble fata de urmatorul post clasat. [ați văzut mobilul crimei sufletești ce afectează un neam întreg? O mărturisesc chiar cei părtași la aceasta. Ce vrem mai mult? Să se coboare Domnul Iisus Hristos din cer să ne-o spună la toți? Dar El ne-a făcut chibzuința și ne-a vindecat-o și întărit-o prin Sfinții Părinți – n.n.] ^[70]

Emisiunea care le arata romanilor fata nevazuta a tarii lor, cum se iau deciziile dincolo de usile inchise, cum afecteaza acestea viata tuturor, dar care a si reusit sa schimbe legi importante in Romania [!!! – n.n.], da startul sezonului cu numarul opt, duminica, 27 septembrie, ora 18:00.

Pentru noul sezon, echipa Romania, te iubesc!, formata din Cristian Leonte, Alex Dima, Rares Nastase, Cosmin Savu, Anca Nastasi si Paula Herlo, a pregatit o serie de anchete si reportaje in care sunt vizate marile probleme, fraude, furturi si devalizari din sistemele care ne afecteaza pe toti: sanatate, invatamant, administratie si industrie.

In prima editie Alex Dima, corespondent special Stirile PRO TV, a umarit indeaproape fenomenul Arsenie Boca: “Asistam la o adevarata arsenizare a Romaniei. Peste 90% dintre romani au auzit de Arsenie Boca, iar mai bine de 30% vor canonizarea lui [vedeți că bunul simț Românesc încă mai lucrează? Degeaba se face mult zgomot că toți Românii l-ar vrea pe Părintele Arsenie Boca Sfânt în calendar, așadar că ar avea deraiată evlavia. După astfel de campanii electorale proBoca, de atâția ani, dacă ar fi fost reală sugestia unei întunecări superstițioase a întregului neam Românesc, datorită lipsei de pregătire duhovnicească, ne-am fi așteptat ca toți să se fi smintit. Vedeți că Sfânta Biserică (atât de criticată, cu preoții ei smeriți care se învinovățesc pe ei înșiși pentru toate relele din țară), de fapt, face o pregătire echilibrată a fiilor ei? Cu toată presiunea mass-mediei și încercarea unor ierarhi să răspundă binevoitori la această presiune prin propunerea de canonizare, totuși dragostea de adevăr a Românilor, încă își spune cuvântul:

Știut iaste prea Sfinții tale, că Țara Rumânească, care să socotește de mathimatici la treapta a 47 a Meridianului și a 45 a Ecvatorului să află întru aleasă parte a Evropei, trage un aer sănătos și supțire, să vecinește și cu neamuri care să laudă și să răsfață în științe filosofești. Toate aceste mijloace lesnicioase de a râdica și pre fiii Patriei aceștiia la treptele laudelor de multe științe ale celoralalți evropeni, dar iar cu toate acestea lăcuitorii rumâni ai aceștii păzite de Dumnezeu țări nu s-au abătut a să zăbovi ceva într-acelea. Ei de când au priimit Lumina Dreptei Credințe, din zilele Marelui și Sfântului Constantin Înpărat, s-au îndeletnicit mai mult cătră întemeiarea credinței în țara lor, după cum mărturisesc nu numai letopisețele isprăvilor acestui neam, ci și multele feliuri de hrisoave ale fericiților Domni ai aceștii țări.

Mulți tineri, aprinzându-se de râvna folosului Patriei aceștiia, au mers cu mari osteneli și primejdii la țări depărtate, ca să învețe în școale vestite, nu măestrii, nici măsurarea Pământului și a înălțimii, nici Astronomie, ci numai cât să cuveniia la apărarea și întărirea sfintei creștinătăți; carii întorcându-se nu arăta alte lucruri mai cu fierbințeală, decât tălmăcirea dumnezeeștilor cărți, propoveduirea Evangheliei și bunele orânduieli ale sfintei Besearici^[71]

Vă dăm ca exemplu o remarcă a unei bătrâne cu adevărat evlavioase: „Nu se poate mamaie să fie Părintele Arsenie Boca Sfânt. Sfinții nu apar în baie și nu se găsesc în piață pe toate tarabele, ca să le meargă bine la precupeți.” – n.n.].

La Prislop, locul in care este inmormantat parintele Arsenie, ajung in fiecare zi 3-4 mii de oameni. De 1 mai au fost acolo peste 100.000 de romani. Este cel mai mare pelerinaj din ortodoxia vremurilor noastre.”

“In mass-media apar tot felul de intamplari: tablourile parintelui plang, iar chipul sau apare pe pereti sau pardoseli. Exista o adevarata industrie cu obiecte kitsch, made in China, care il au in centru pe Arsenie Boca. Apar zeci de carti cu viata parintelui, care sunt retiparite imediat in tipografii fantoma si scoase pe piata. Multi dintre cei care ajung la Prislop nu stiu cine a fost Arsenie Boca.”, a adaugat Alex [dacă ar ști… în veac nu s-ar mai duce acolo – n.n.] .^[72]

Câte milioane de euro se câștigă din propaganda sfinției sale și cine?

Reporterul nu a aflat, din rea voință, pentru a acuza Sfânta Biserică, însă este contorizată și această sumă pe internet:

Arsenie Boca a devenit un izvor de bani! Câți bani produce Sfântul Ardealului pe an

Unul din cei mai mari duhovnici ai României, preotul Arsenie Boca, a devenit unul din principalele atracții pentru credincioșii amatori de pelerinaje și de minuni.

Considerat de ucenicii săi unul dintre cei mai mari duhovnici ai secolului XX, la mormântul său vin să se roage în fiecare an peste 800.000 de pelerini, care plătesc, în medie, peste 100 de lei pentru o excursie de două zile.

La acest nivel, încasările pentru zece luni pline din an se ridică la peste 15 milioane de euro, bani care intră în buzunarele firmelor organizatoare de pelerinaje și a hotelierilor din zona Hunedoara – Prislop [vedeți cum se acuză Sfânta Biserică degeaba, pentru încasările firmelor de turism și ale Fundației Arsenie Boca? Chiar dacă unele firme de turism aparțin unor eparhii, cu ele se petrece un fenomen foarte interesant. De pildă un preot din Moldova era asaltat de parohieni să meargă la Părintele Arsenie Boca. El s-a opus cu multă râvnă pentru adevăr. Oamenii stăruind, opaci la orice argument, fiind montați de posturile de televiziune că Părintele Arsenie Boca ar fi sfânt și mare făcător de minuni, la ce stratagemă a recurs ca să-i convingă? S-a dus la una din aceste firme și a insistat pentru a organiza un pelerinaj la Prislop, ca încasările să fie blagoslovite, mergând tot în Sfânta Biserică, pentru a nu avea ghizi exagerați care să întărească rătăcirea în fiii săi duhovnicești. Le-a zis apoi: „Vă fac o surpriză. Organizăm un pelerinaj la Sfântul Cuvios Ioan de la Prislop”. A plecat cu parohienii și i-a dus la peștera Sfântului. S-au rugat lui (iar preotul s-a rugat în taină să îi lumineze Sfântul despre rătăcirea pictorului de la Drăgănescu) apoi le-a atras atenția, fără comentarii, și fără a învinovăți pe nimeni, la toate lucrurile atât de comerciale și de prost gust, legate de Părintele Arsenie Boca. A stat cu ei și la coadă la mormânt. Una din femeile din parohie era îndrăgostită de Părintele Arsenie Boca. Ea îi și stârnise pe toți ceilalți la acest pelerinaj. Ea adunase și banii, pracit era „sufletul acțiunii”. La coadă la mormânt, însă, a apărut o așa tensiune și agitație, ba chiar ceartă între ei și biata femeie, aprinzându-se, nu a mai fost atentă pe unde mergea, a căzut, iar din cădere și-a rupt mâna. Când s-au întors spre casă, în autobuz, i-a întrebat pe credincioși: „Ce părere aveți?”. I-au răspuns: „E o mare diferență între Sfântul Cuvios Ioan și Părintele Arsenie Boca. Sunt în alt duh. Ați avut dreptate, se vede după felul lor de a fi, după atmosfera din Peșteră și cea de la coada de la mormânt, după starea oamenilor în cele două locuri și după tot aranjamentul urât comercial, că Părintele Arsenie Boca este un înșelat”. Numai biata femeie spunea, contrar tuturor evidențelor: „Nu e adevărat, minținți, sunt ispite, Părintele Arsenie Boca este Sfântul Ardealului, Sfântul meu!”. „Dar nu vezi, că tocmai tu ți-ai rupt mâna? Așa face Părintele Arsenie Boca ucenicilor lui?” „Nu știu de ce a fost asta, dar am să aflu!”. Apoi biata femeie, după ce s-a gândit vreo două săptămâni, a găsit soluția: „ea era vinovată că i-a judecat pe ceilalți, și a pedepsit-o Părintele Arsenie Boca, ca să se trezească”. Consecința acestei false smerenii, fără de pocăință a fost că imediat după ce s-a vindecat de fractură, a mai căzut odată și a fost nevoită să facă o intervenție chirurgicală de amploare pentru a-și putea recupera mâna. Și spunem fără pocăință deoarece adevărata pocăința nu este să-ți inventezi o vină falsă, cu orice preț. Această cunoștință mincinoasă inventată din mentalitatea greșită îți aruncă mintea în derută, și are ca scop demonic să îți menții patima ta rațională principală, care te conduce la pieire, să nu vezi realitatea căzută a sufletului tău. Patima rațiunii introduce prin întunericul ei toate celelalte păcate și în suflet, și în trup. Adevărata pocăință este a-ți schimba mintea după adevăr, exact acolo unde cu adevărat greșești, ca să te poți mântui. În cazul de față ar fi însemnat curățirea de păcatul închinării la un om amăgit. Dumnezeu a iubit-o mult, dorind ca să se lămurească și de aceea a îngăduit îndelungarea durerii. Dacă nu i-ar fi dat repetarea fracturii, ea ar fi crezut că pocăindu-se de păcatul judecății a împlinit voia lui Dumnezeu, și Părintele Arsenie Boca este un mare Sfânt, este biciul lui Dumnezeu și după moarte. Dar așa… a văzut că de fapt și Părintele Arsenie Boca este un amăgit (neputincios a-și apăra propria slavă când Sfinții lui Dumnezeu îl vădesc), și că ea trebuie să alerge la sfinții cei adevărați care nu sunt răzbunători și pedepsitori, ci mângâietori, fugind de noțiunea eretică a dumnezeului mânios, ce are slujitori bice.

Iată un exemplu despre modul discret și eficient al Sfintei Biserici de a lucra cu sufletul omului. Îi spune adevărul și îl lasă a se convinge singur de gustul minciunii lui. Dumnezeu și Sfânta Biserică nu interzic, ci conving. De aceea ierarhii au decis, cu îngăduință, să nu se lupte nici împotriva tipăririi, nici împotriva călătoriilor la Prislop, nici comerțul de acolo, ivit din iubirea de argint ce iradiază de la mormânt, ca oamenii ce caută cu adevărat pocăința să le studieze, să le experieze în trăirile și realitățile lor și să își dea seama ei înșiși că Părintele Arsenie Boca a fost contrar Sfintei Tradiții. În felul acesta evită și a produce dezbinare prin interdicții. În felul acesta se și cunosc de către toți învățăturile sfinției sale, i se descoperă rătăcirile, se compară cu Sfinții Părinți și se produc anticorpii duhovnicești și vindecările raționale ale minciunilor propovăduite de el.

Încasările din pomelnice sunt singurele lucruri bune de acolo, fiindcă acei bani sunt dăruiți lui Dumnezeu și însoțiți de rugăciunile preoților, îi ajută pe oameni să scape de efectele nefaste de la mormântul Părintelui Arsenie Boca. Sunt un antidot pentru hipnoza și rătăcirea de acolo. Este posibil ca, dacă mai sunt și adevărate minuni la Prislop, acestea să se datoreze tocmai acelor pomelnice, rugăciunilor către Hristos directe sau prin preoți, ostenelilor pelerinajului și mijlocirii Sfântului Cuvios Ioan de la Prislop. Rămâne sminteala credinței, mentalitatea că un înșelat ar putea mijloci la Dumnezeu, dar cei care îl caută cu sinceritate pe Dumnezeu, se conving până la urmă de adevăr. De pildă fata preotului vindecată de paralizie la picioare datorită Sfântului Maslu. Tatăl ei credea că a vindecat-o chiar pictorul de la Drăgănescu, până să afle de ereziile pictate ale Părintelui Arsenie Boca. După ce a aflat de realitatea duhurilor ce l-au indus în eroare pe preacuvioșia sa, a înțeles că Sfântul Duh prin Tainele Bisericii și puterea smerită a preoției a făcut minunea– n.n.].

Din informațiile care sunt disponibile pe paginile de internet ale celor care transportă pelerini, atât la mormântul părintelui, cât și la alte obiective religioase de pe traseu, o excursie de două zile, cu transport și cazare, costă între 60 și 180 de lei, în funcție de distanță, dar și de locul de plecare, scrie Adevărul.

Cele mai recente minuni ale Sfântului Ardealului

Vestea că un portret al părintelui Arsenie Boca, păstrat într-o troiță din localitatea Pușcași, ar fi lăcrimat cu ochiul stâng a făcut ca peste 2.000 de oameni să se adune la fața locului, la începutul lunii mai, cu toții considerând că sunt martorii unei minuni. Câteva zile mai târziu, chipul celui recunoscut printre credincioși drept Sfântul Ardealului a apărut în podeaua de ciment a casei unei femei din București.

[…]

Numele lui Arsenie Boca a fost împrumutat și promovat și de fundația creștină omonimă, care își propune să promoveze cultura și spiritualitatea creștin-ortodoxă în spațiul românesc. Pagina sa de internet vine și cu o ofertă de cărți și pliante despre viața și învățăturile părintelui Arsenie Boca, însă raportat la activitățile de pelerinaj, rulajul financiar al Fundației este practic infim. Potrivit datelor disponibile pe portalul Ministerului de Finanțe – ultima raportare datează din 2013 – Fundația Arsenie Boca a avut venituri totale de peste 220.000 de lei, din care activitățile economice au generat aproximativ 130.000 de lei, restul provenind din donații. [beneficiarii Fundației Arsenie Boca nu sunt în nici un caz Sfânta Biserică – n.n.]

 

Mulțimi atât de mari de credincioși ca la Prislop au mai fost consemnat în România doar între 1935 și 1942. Izvoarele vremii arată că, în decurs de doar trei ani, pe la Maglavit, locul unde Dumnezeu i s-a arătat unui cioban în vârstă de 17 ani, Petrache Lupu, s-au perindat peste două milioane de pelerini [vedeți că nu este ceva Ortodox la Prislop? Este ceva rătăcit, ca la Maglavit – n.n.]. Oameni care veneau și pe jos de la sute de kilometri pentru a-l cunoaște și a se ruga alături de omul care l-a văzut pe Dumnezeu și i-a ascultat Cuvântul^[73].

2.      Să nu ne mirăm sau să judecăm pe autorii cărților ProBoca

Nimeni nu este infailibil în afară de Întreaga Sfânta Biserică Ortodoxă

Am încercat să expunem învățăturile Părintelui Arsenie Boca mai ales din Cărarea Împărăției, (cartea cea mai susținută de ucenici ca fiind originalul gândirii sale) și din așezământul de la Drăgănescu (pe care nimeni nu-l contestă ca aparținând lui) numit de admiratori asemănarea și testamentul preacuvioșiei sale. Viața ne-am străduit să i-o prezentăm după cărțile scrise de †PS Daniil Partoșanul și a unor preoți, gândind că sunt cele mai echilibrate și mai favorabile lui. Totuși nu am trecut cu vederea nici cele mai simple mărturii unde sunt prezentate cele mai neobișnuite minuni pentru a compara întregul concept „Arsenie Boca” cu Sfânta Predanie, în lumina învățăturilor și experiențelor Sfinților Părinți. Aceasta pentru a vedea dacă Părintele poate fi canon în Sfânta Biserică Ortodoxă sau contrazice învățătura Ei, ca nu cumva să apară vreo mișcare pseudo-Ortodoxă și dezbinare provenită din rătăcirea de la Adevăr.

De ce totuși aceste scrieri sunt așa de favorabile Părintelui Arsenie Boca, deși autorii lor sunt clerici Ortodocși? De ce rătăcirile sfinției sale, așa de grave, ori nu le observă, ori le neagă, ori le consideră chiar sfințenie?

Iată un mic răspuns, luat dintr-o situație foarte asemănătoare (dar mai puțin gravă) cu fenomenul Prislop, întâlnită chiar în… Sfântul Munte (!):

Visurile și vedeniile lui Dimos

În localitatea Stica din Epir trăia un om pe nume ‎Dimos. Era un bun creștin, cu ‎credință simplă, de meserie ‎constructor. Într-o noapte a visat că undeva există o ‎biserică ‎îngropată în pământ. I-a sculat, așadar, pe toți consătenii iui ‎să ia lopeți ‎și cazmale și să înceapă săpăturile. Au săpat și au ‎scos biserica la lumină. Plin de ‎mulțumire, Dimos s-a ‎mândrit de izbânda lui și privea cu satisfacție cum ‎se ‎minunau toți de el. Și când cugetul viclean i-a șoptit: ‎‎„Ascultă, Dimos, tu ești ‎om important, tu ești alesul lui ‎Dumnezeu…“, l-a primit fară împotrivire.‎

‎Fiind de meserie constructor, s-a întâmplat mai târziu ‎să lucreze în Sfântul ‎Munte la o lucrare de construcție a ‎Mănăstirii Vatoped.‎

În Vatoped este foarte cinstit Cuviosul Evdochie. ‎Despre viața lui nu se știe ‎nimic însă moaștele lui care au ‎fost descoperite întâmplător în anul 1840, în ‎cimitirul ‎mănăstirii, sunt izvorâtoare de har și făcătoare de minuni. ‎Dimos a ‎arătat evlavie mare cuviosului și a început să creadă ‎că și cuviosul îl înconjoară, ‎de asemenea, cu bunăvoință ‎deosebită. Deoarece tradiția nu pomenea nimic ‎despre ‎originea lui, Dimos și-a închipuit că și cuviosul se trage tot ‎din Albania.‎

‎-‎        ‎ Cuviosul este albanez, ca mine, a început să ‎propovăduiască.‎

‎-‎        ‎ Dar de unde știi?‎

‎-‎        ‎ Albanez este. Nu vedeți că are craniul turtit? De ‎altfel, când într-o noapte, ‎cu șiragul de metanii în mâini, m-‎am rugat să-mi spună patria sa, mi-a apărut ‎aievea. „Sunt ‎albanez, mi-a spus, sunt din Stica și suntem rude,..“.‎

Părinții au bănuit că îl războise Diavolul.‎

‎-‎        ‎ Când ți-o apărea din nou, să-ți faci semnul Crucii, i-‎au spus. Și dacă e ‎lucrarea Diavolului, va dispărea imediat.‎

Era însă târziu. Diavolul cucerise inima lui Dimos și ‎nu voia să plece lesne.‎

S-a întâmplat atunci să se găsească în Sfântul Munte și ‎un episcop, Alexandru ‎de Rodostolos. I-au povestit despre ‎cazul ciudat al lui Dimos și i-au cerut sfatul. ‎Acela l-a văzut ‎și a ajuns la concluzia că vedeniile lui provin de la ‎Dumnezeu. .‎

‎-‎        ‎ Pentru că Dimos este mulțumit rugându-se cu șiragul ‎de metanii și ‎facându-și semnul Crucii, arătările vin de la ‎Dumnezeu.‎

‎Și Dimos se mândrea că însuși episcopul a declarat că ‎vedeniile lui sunt ‎adevărate. Mai târziu a scris o carte groasă, ‎plină cu taine supranaturale: ‎descoperiri, profeții despre ‎viitor, războaie, venirea Sfântului Constantin, semne ‎și ‎monștri, pe care toate le găseai adunate acolo.‎

‎-‎        ‎ Dar nu poate fi de la Dumnezeu toată această ‎întâmplare! Aici există ‎tulburare și delir. Ce lucruri ciudate ‎sunt acestea? spuneau părinții între ei.‎

‎-‎        ‎ Nu-l întrebăm și pe părintele Daniil? Acesta ne va ‎rezolva problema.‎

Au luat deci cartea lui Dimos și au plecat.‎

Părintele Daniil, îndată ce a citit primele pagini, și-a ‎dat seama de adevăr.‎

‎-‎        ‎ Aici joacă diavolii, a zis.‎

A scris un text în legătură cu asta, cu fragmente și ‎pățanii din scrierile sfinte și ‎patristice și l-a trimis la ‎Vatoped. Nu mai exista nici cea mai mică îndoială, era ‎vorba ‎de amăgire. Însă, când Dimos a aflat răspunsul, și-a ieșit din ‎fire. A strigat ‎sălbatic în albaneză:‎

‎-‎        ‎ Ore, ore, Despotis tope, ore Priftl ! !‎

Adică dacă atâția preoți și chiar însuși episcopul au ‎fost de acord că arătările ‎sunt de la Dumnezeu, cum a ‎îndrăznit acesta să nege!‎

Părintele Daniil nu s-a mulțumit să constate numai, ci ‎dragostea lui l-a călăuzit ‎la rugăciune. Și rezultatul a fost că ‎vedeniile au încetat.‎

Mai târziu, părinții au reușit să-l ducă pe Dimos la ‎Catunachia. Părintele ‎Daniil l-a primit cu dragoste. Însă, când ‎a început să-i dovedească cum așa-zisul ‎Cuvios Evdochie, ‎care i se arată, era diavol ascuns, nu a rezistat ‎luminii ‎adevărului. S-a ridicat în picioare și a strigat furios:‎

‎-‎        ‎ Ore, ore, Despotis tope, ore, ore Prift..!‎

‎Totuși, a fost nevoit să găsească drumul drept, căci ‎Diavolul, în clipa în care a ‎fost descoperit, nu și-a mai făcut ‎apariția. Părinții erau lămuriți de-acum că e ‎vorba de amăgire ‎și însuși episcopul Rodostolos a trimis felicitări ‎părintelui ‎Daniil pentru izbânda lui.‎

Cu adevărat, precum a spus Apostolul Pavel, Diavolul ‎‎„se preface în înger al ‎luminii“ și vai de cel care va fi înșelat de ‎strălucirea exterioară.‎

‎„Un păcătos se poate lesne pocăi, dar un amăgit greu, ‎doar dacă Diavolul este ‎descoperit. Căci acesta are ‎slăbiciunea să fugă îndată ce este dibuit“, spunea ‎deseori ‎părintele Daniil.‎

‎(Chipuri aghiorite contemporane, Daniil Catunachiotis,‎ p. 46 – 48. De asemenea, „Haruri și purtători de har“,‎ vol. 1, p. 48 – 51)‎^[74].

Doamne, Doamne trimite-ne și nouă un rugător ca Părintele Daniil să înceteze vedeniile și rătăcirea de la Prislop! Doamne Iisuse Hristoase trimite-ne duhovnici echilibrați și cunoscători ai Sfintei Predanii care să lămurească prin grai și scris sărmanul popor, de o amăgire mai grea ca a lui Dimos, căci a dat foc la un neam întreg!

Ierarhii și preoții sunt prea prinși în administrarea păstoriților, în biruința războaielor ce li se dau, atât cele văzute, cât și cele nevăzute, și sunt centrați pe păcatele atât de răspândite, de-a stânga, cele clasice provenite din plăcerile trupești, din simțire, neputând să le observe pe cele mai subtile, de-a dreapta, din înșelarea plăcerii sufletești de sine, din abaterea subțire a minții de la înțelepciune. Iar aceasta nu este ceva caracteristic doar vremurilor noastre. Întotdeauna a fost așa, după cum ne învață Sfântul Cuvios Nicodim Aghioritul, glasul cel luminos și treaz al Ortodoxiei, tâlcuind Psalmul 90,7:

 

7. Cădea-vor dinspre latura ta o mie și zece mii de-a dreapta ta și spre tine nu se vor apropia.

Pin latură se zice, simplu, ״parte”. Iar aici David însemnează partea cea de-a stânga, zicând: ״Când din partea cea din stânga a omului ce locuiește în ajutorul Celui Preaînalt vor cădea mii de săgeți, iar de-a dreapta lui vor cădea zece mii de săgeți, de dânsul nu se vor atinge, adică nu-l vor vătăma”. Iar după o vedere mai înaltă, psalmul zice că: ״Tu, omule cel de acest fel, vei fi săgetat cu multe săgeți din partea stângă, dar cu și mai multe din partea dreaptă”. Prin stângă se înțelege când se săgetează cineva cu patimi dobitocești, ale mâniei și ale poftei, care învederat și mărturisit este că sunt rele, iar de-a dreapta este când se săgetează cineva de pricini care par a fi drepte și bune, însă care nu sunt de acest fel, deoarece vrăjmașul diavol, știind că cei mai mulți oameni nu primesc atacurile păcatelor celor simple și arătate [lesne de priceput], pentru aceasta începe să-i lupte de la oarecari pricini care par să fie bune, iar la urmă, pornind de la acelea, îi doboară și în relele cele învederate¹²².

^{122 […]} De unde s-a conglăsuit și Origen care zice: „Mai înalt însă, potrivit cu partea cea de-a stânga, zice o mie, însă în cele de-a dreapta, zeci de mii, că de-a dreapta sunt lucrurile noastre bune și faptele bune, ca unele ce sunt tari și minunate, de care puterile cele viclene se apucă să le slăbească, fiindcă mai mulți sunt cei ce cad prin lucrurile cele socotite a fi de-a dreapta, decât cei ce păcătuiesc arătat [adică prin cele de-a stânga]; că cei mai mulți dintre oameni, încercând a săvârși oarecari dreptăți [prin cele de-a dreapta], cad în ispitele de păcate”.^[75]

Dar observați ce lucru interesant? Chiar Origen, marele înșelat, tatăl tuturor ereziilor și calul troian al elenismului în creștinism, a observat aceasta, dar și el a căzut cu cădere jalnică și veșnică, de-a dreapta. S-a înălțat cu mintea că poate tâlcui toată Sfânta Scriptură și, disprețuind pe cei care o înțelegeau mai simplu, și-a automutilat trupul, a căzut în erezii și în cea mai îngrozitoare moarte după ce s-a lepădat de Hristos de 2 ori în viață, fiind și dezbinat de Sfânta Biserică din Alexandria, dat și anatema la Sfântul Sinod al 5-lea Ecumenic. Acest lucru ne lămurește și nouă că nu este suficient să fim încântați de smerenie și să cunoaștem intelectual meșteșugul ei, ci să luptăm pentru a o dobândi pe viață și moarte, cu harul lui Dumnezeu. Dar ne mai arată (și cum ar trebui să suspinăm pentru sfinția sa), cum a putut cădea și Părintele Arsenie Boca prin neascultare, vedenii și erezii, după disprețuirea celor ce nu gândeau ca el, la lepădarea de preoție și călugărie și la conviețuirea cu o Maică, deși în diferite scrieri ale preacuvioșiei sale combătea amăgirea după Sfinții Părinți, arătându-se ca un cunoscător al fenomenului.

Nu numai atât, dar și un întreg Sfânt Sinod poate greși la canonizarea unui om, dacă nu este în cunoștință de cauză și se fac asupra lui presiuni politice:

Aici e în discuție o pripă abuzivă, generată de o inadmisibilă neascultare și de o smintitoare vâlvă mediatică. Și mai mult decît atît: e vorba de un precedent primejdios și de un întreg fenomen psihotic (căutarea maniacală de moaște și cinstirea lor în afara regulilor și dispozițiilor bisericești), care trebuie atent și părintește gestionat de factorii abilitați și responsabili (Patriarhia de la București și Mitropolia de la Iași, Sfîntul Sinod și Comisia de Canonizare), pentru ca lucrurile să n-o ia razna și să fie ținute sub un control de autoritate, fără de care există riscul ca o anumită mentalitate magică să pervertească pe nesimțite dreapta credință.
Problema e serioasă și nu ne confruntăm numai noi cu ea. Greșeala poate să survină și la nivel mai înalt. În Rusia, bunăoară, după ce au fost canonizați cam în grabă o seamă de noi mucenici, se pune acum, oficial, problema unor comisii de… decanonizare, descoperindu-se între timp în viața unora dintre recenții canonizați aspecte incompatibile cu sfințenia (ca să nu mai vorbesc de formele aberante pe care le cunoaște acolo evlavia populară, ajungîndu-se pînă la fel de fel de milenarisme și pietisme magice, ba chiar pînă la o adevărată campanie pentru canonizarea lui… Stalin!)^[76] […]

Canonizarea nu înseamnă că privilegiul sfințeniei este rezervat doar sfinților canonizați, sau că judecata organelor bisericești care pronunță canonizarea este absolut infailibilă. Dovada constă si în faptul că Biserica Rusă a procedat de mai multe ori în decursul istoriei sale la decanonizarea și, de asemenea, la recanonizarea persoanelor decanonizate, fără a provoca scandal în rândul credincioșilor. Ea recunoștea, drept motiv: inducerea în eroare a organelor oficiale ale Bisericii (un caz tipic este cel al Prințesei Anna de Kachine, canonizată în 1649, decanonizată, și recanonizată sub țarul Nicolae al II-lea).

Actul de canonizare nu pretinde, prin urmare, că se decide destinul veșnic al sfântului, dar se adresează Bisericii pământene, rolul său fiind, în principal, liturgic și pedagogic.^[77]

Numai Sfânta Biserică Ortodoxă stâlpul și temelia Adevărului (1Ti 3:15) este infailibilă prin învățăturile ei, date la Sfintele Sinoade Ecumenice. Nici măcar Sfintele Sinoade ale Bisericilor Ortodoxe locale și nici Sinoadele Pan Ortodoxe nu sunt infailibile, dacă se abat de la învățăturile Sfintelor Sinoade a toată lumea.

La ce se referă infailibilitatea Bisericii?

Vezi că neunirea oarecărora patriarhi, și pe cele ecumenice le face localnice? Și dimpotrivă unirea tuturor patriarhilor lumii, și pe cele localnice le face ecumenice, și le schimbă în sobornicești. Fiindcă localnicele sinoade și canoanele lor cele de ecumenicele sinoade, și mai ales de cel al 6-lea ecumenic, fiind primite, ecumenică stăpânire, adică: și axioma (vrednicie) peste tot cuprinzătoare iau. Deci din aceste zise cu lesnire poate a se închipui orismosul (definiția) Sinodului celui ecumenic întru acest chip: „Ecumenic sinod este cel adunat prin împărătească poruncă, cel ce așază hotărâre dogmaticească despre credință, cel binecinstitor, și dreptslăvitor, și unit cu Sfintele Scripturi, sau cele ecumenice de mai-nainte, pe care sinod unirea tuturor patriarhilor și arhiereilor sobornicești Biserici l-au primit, sau prin înfățoșarea a însuși persoanelor, sau prin locțiitori, sau și aceștia nefiind, prin scrisorile și iscăliturile lor. Deci tot sinodul ecumenic care are aceste caracteristice însușiri, acesta este sfânta și soborniceasca Biserică, întru care în Simbolul Credinței mărturisim că credem.

Iată, așadar, că am aflat ce este Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească Biserică, stâlpul și temelia infailibilă a Adevărului.

De aici cu alte patru însușiri după teologi se înavuțește aceasta: 1. A fi pururea vie și nelipsită. Că zice: „Și alt Mângâietor voi da vouă, ca să rămână cu voi veac” (Ioan: 14,16) și, „Iată Eu cu voi sunt în toate zilele până la sfârșitul veacului” (Matei: 28,20). 2. A fi negreșitoare, și nesmintitoare, că Biserica a cărei față o ține sinodul ecumenic, „stâlp și întărire a adevărului” după Pavel (I Timotei: 3,15) și că ceea ce se socotește de sinoadele ecumenice, aceea și de Sfântul Duh, Duhul Adevărului este socotit, că acela zice că va învăța pe voi toate, și vă va aduce aminte de toate (Ioan: 14,26), care lucru mai vârtos la ecumenicele sinoade se arată adevărat. Că dacă canonul al 8-lea al făcătorului de minuni Grigorie zice, despre sinodul localnic cel în Ancira adunat: Că până când se va socoti ceva obștește de către sfinții cei împreună adunați, și mai întâi decât dânșii de către Sfântul Duh, cu cât mai vârtos se socotește aceasta că este adevărată, zicându-se pentru sinoadele ecumenice! La care însuși Duhul Sfânt stăruind asupră-le, le luminează pe ele, și nu le lasă a se rătăci la hotărârile lor! Că insuflă dreptatea sa Dumnezeu în nenumărații ierei cei ce se adună la sinod, după epistolia cea către Celestin a sinodului celui din Cartagina. 3. De a avea vrednicie prea înaltă, și preaputernică, nu numai întru a întinde dreptățile și adevărurile cu sfătuire, ci și întru a sili spre supunere pe cei ce se împotrivesc, punând asupră-le bisericeștile certări cele cuviincioase lor, și judecând, și aspru cercetând și pe papi, și pe patriarhi, și pe toți cei ce se află în toate părțile lumii, arhierei și clerici și mireni. 4. A pune hotar, și mărginire la fiecare cerere ce se ivește, și la pricină și obștească, și particularnică, și a dezlega toată gâlceava, și prigonirea ereticilor și a schismaticilor. Că sobornicească, zice Chiril al Ierusalimului (în cateheza 18) se numește Biserica, că de obște peste tot învață, fără lipsire, și fără osebire toate dogmele cele ce se întind spre cunoștința oamenilor și despre cele văzute, și despre cele nevăzute. Drept aceea și de către toți, nu dumnezeiasca Scriptură, ci ecumenicul sinod se propovăduiește, că este cel mai de pe urmă judecător al bisericeștilor pricini, după canonul al 6-lea al sinodului al 2-lea al căruia judecător socoteala și hotărârea nu se supune apelației altui mai mare județ. Că dacă apelarisirea este o jeluire despre oricare județ către altul mai mare, după cartea a 9-a a Vasilicalelor titlul 1, hotărârea cea cu îndoială a episcopilor, se supune la apelarisirea județului celui mai mare a mitropoliților; iar a mitropoliților la a exarhului, sau a patriarhului ocârmuirii; și a patriarhului la sinodul ecumenic, și aici de aici toată apelarisirea se mărginește, și se sfârșește nefiind alt județ mai mare decât sinodul ecumenic. Iar deși judecătoria patriarhilor nu se supune apelației, după Vasilicale, și după Iustinian, și după Leon înțeleptul, aceasta însă, se înțelege, pentru că alt patriarh nu poate a se face judecător asupra hotărârii altui patriarh, și nu pentru sinodul ecumenic, care cercetează și judecă toate cele judecate de către toți patriarhii, și papii, ca și cum nu s-ar fi judecat cândva, fiindcă hotărârea eparhului, măcar deși apelației nu se supune: fiindcă nu se mai atinge de către altcineva, cu toate acestea nedumeririle care eparhul nu poate a le hotărî, le cercetează și le hotărăște însuși împăratul. Drept aceea, dreptul ce are monarhul întru cele politicești, același drept îl are și sinodul ecumenic în Biserică (Dositei în Dodecabiblion foaia 309 și 384). Am zis însă că judecătorul cel mai de pe urmă în Biserică nu este Sfânta Scriptură, precum aceasta o zic luterocalvinii, ci sinodul ecumenic, fiindcă dumnezeiasca Scriptură la multe părți neluminat vorbind, și fiecare din ereticii către al său eres strâmbând noima Scripturilor cea neluminată, de nevoie trebuiește tâlcuirea pentru a tâlcui adevărata noima Scripturii, care nu este altul, fără numai ecumenicul sinod. Încă și alta, pentru că pe lângă cele adevărate, și sobornicești cărți al Scripturii, fiindcă au îndrăznit ereticii a le suprascrie ca pe niște canonicești și pe cele neadevărate, și ereticești cărți ale lor, pentru aceasta sinodul ecumenic alege pe cele adevărate, și leapădă pe cele neadevărate, și ascunse, precum sinodul al 6-lea a făcut pentru apostoleștile așezământuri, și cel întâi însuși (și vezi la subînsemnarea apostolescului canon 60). Pentru care și Sfințitul Augustin aceasta știind-o luminat a socotit (epistolia 154) zicând: Nu aș fi crezut în Evanghelie, de nu m-ar încredința vrednicia de credință a Bisericii. Drept aceea din toate cele zise se încheie, că nimenea poate a se împotrivi sinoadelor celor ecumenice, rămânând binecinstitor și dreptslăvitor; ci de obște și fără osebire fiecare este dator a se supune lor. Că cel ce se împotrivește lor, se împotrivește Duhului celui Sfânt, celui ce grăiește prin sinoadele cele ecumenice, și se face eretic și anatematesit, fiindcă și papa Dialogul (cap 1, epis. 24) anatematisește pe cei ce nu se supun Sinoadelor ecumenice. Și însăși sinoadele acestea pe cei ce nu se supun loruși îi anatematisesc. Ce zic eretic? Ca un păgân și necinstitor de Dumnezeu se socotește cel ce nu ascultă de Biserică, a cărei față poartă sinodul cel ecumenic. Că zice Domnul, „Și de nu va asculta de Biserică, să-ți fie ție ca un păgân și vameș” (Matei: 18,17). Fiindcă hotărârea și judecata cea mai de pe urmă și mai desăvârșită a Bisericii este sinodul cel ecumenic, după Augustin (epistolia 162). Și aceasta este ceea ce însuși Dumnezeu a poruncit a se păzi și în sinodul prezbiterilor legii vechi. Iar de va fi, zice: „vreun grai în judecată, care să nu-l poți lesne dezlega, între sânge și sânge, și între judecată și judecată. Și vei merge la prezbiterii și leviții, și la judecătorul, care va fi în zilele acelea și ei cercetându-l vor spune ție judecata. Nu te vei abate din cuvântul, care-ți vor spune ție, în dreapta sau în stânga. Și omul care se va semeți ca să nu asculte de prezbiterul, sau de judecătorul, va muri omul acela, și vei scoate pe cele rău din Israel” (II Lege: 17;2,8). Se cuvine însă pe lângă cele zise să adăugăm și aceasta, că cu adevărat și mai cu deosebire singure șapte sinoade ecumenice s-au numit, pentru că toate acestea după legile sinoadelor celor ecumenice s-au adunat; și pentru că ceea ce a fost de nevoie spre cunoștință, întru dânsele s-au rânduit. Drept aceea toate întrebările câte se nasc din cele rânduite de acele șapte, cu lesnire se dezleagă (Dositei în Dodecabiblion foaia 633). Iar după cel al șaptelea sinod, cu toate că altele s-au numit ecumenice precum cel 1 și 2 și cel adunat în Biserica Sfintei Sofii; însă cu rea întrebuințare s-au numit așa, pentru că nici unul dintru acestea s-au adunat după legile sinoadelor ecumenice. Și pentru aceea nu au putut a se împreună număra cu cele șapte ecumenice, nici numărul lor al adaoge. Că cel ce de latini s-au numit al 8-lea ecumenic adică, cel ce s-a făcut împotriva lui Fotie, în urmă de către cel ce s-a făcut pentru Fotie s-a surpat, și cu totul nici a se numi sinod s-a osândit. Și măcar că toate acele șapte ecumenice sinoade pentru cuvântul de a fi ecumenice sinoade, sunt de o cinste și întocmai. Însă acest întâi sinod, și pentru vechime și pentru sfințenie, a stătut și stă pururea pilda cea mai întâi închipuită, și știința cea mai întâi începătoare a tuturor sinoadelor celor ecumenice, și acestuia a urmat de aici înainte și sinoadele cele după dânsul, și întru proclamațiile (poruncile) lor, și întru șederile lor, și întru hotărârile lor, și pe acesta Dialogul papă cap al tuturor Sinoadelor l-au numit, și un cuvânt se află în gura tuturor, adică: stăpânească cele rânduite în sinodul din Niceea. Mult au ostenit sinodul cel adunat în Cartagina și în practicalele sale, și în canoanele sale, și în epistoliile sale cele către Bonifatie și către Celestin, pentru ca să nu primească alte canoane, fără numai pe acestea adevărate canoane al sinodului din Niceea. Și marele Atanasie, și dumnezeiescul Ioan Hrisostom, tare striga să nu stăpânească alte canoane, fără numai canoanele sinodului din Niceea.^[78]

Iar Theofan, auzind acestea, a zis:. „Acestea care mi le spui nu sunt scrise în cărți, că nu le-am mai auzit până acum, și mă mir de unde le știi,” îi zice Sfântul; „De ce te miri? Acestea ce îți spun eu nu sunt carte însuflețită? Că cel de trei ori blestemat, împăratul Leon Conon, când a ars școala și toată biblioteca cu cărțile în Țarigrad, oare câte zeci de mii de cărți au ars? Și câte cărți folositoare de suflet erau acolo înăuntru? Insă și aceasta cu amenințarea și slobozirea lui Dumnezeu s-a făcut, pentru ca să nu fie defăimate de oamenii veacului acestuia mai de pe urmă, precum defaimă și pe celelalte care au rămas. Pentru că putea Dumnezeu să facă ca să nu ardă, precum Evanghelia în Rusia.

Însă eu ma mir: cum oamenii, în ziua de astăzi, au defăimat cărțile bisericești cele fără de greșeală? S-au întunecat de nepricepere și au scurtat dumnezeieștile slujbe. S-au dat numai la iubirea de bani, și la slujbe se grăbesc, ca să facă rucodelie multă și să se numească bogați. O, ce răutate! O, ce nepricepere![79]

După cum ați văzut, din păcate, învățăturile Părintelui Arsenie Boca sunt date anatema la toate cele 7 Sfinte Sinoade Ecumenice. Așadar, chiar de ar fi canonizat ca Sfânt, de un întreg sinod pan Ortodox, ar fi doar o eroare, fiindcă ar contrazice (indirect) învățăturile fără de greșeală ale întregii Sfinte Biserici. Numai când scaunul de la Roma va fi izbăvit de uzurparea cea tâlhărească a ereticilor (dar aceasta se va petrece de-abia după „Marele Prăpăd” după cum ne prorocesc Sfinții Părinți), se va mai putea aduna cel de-al 8-lea Sinod Ecumenic, unde se vor anatematiza toate rătăcirile eretice de până acum, inclusiv cele apusene, și, odată cu acestea, și cele ale Părintelui Arsenie Boca, atât de tributar lor. În schimb chiar și un sinod cât de mic eparhial, sau chiar numai un arhiereu (atunci când va înceta presiunea politică și de stradă, prin mass-media, pentru a nu declanșa prin lămurirea sa vreo prigoană), va putea declara ca eretice învățăturile Părintelui Arsenie Boca (pentru a trezi pe oameni la realitate), iar declarația sa să fie valabilă, fără greșeală, fiindcă această declarație ar fi conformă cu oricare din cele 7 Sfinte Sinoade Ecumenice (ce au anatematizat fiecare din Ele câte o parte din învățăturile scrise și/sau pictate ale maestrului de la Drăgănescu).

[1] <https://invitatielaortodoxie.files.wordpress.com/2012/11/pe-urmele-unui-sfant-despre-parintele-arsenie-boca.pdf>, miercuri, 24 iunie 2015.

[2]< http://www.sfaturiortodoxe.ro/pcleopa/viata_p_cleopa.htm>, duminică, 6 decembrie 2015

[3] <https://izestrea.wordpress.com/2011/07/08/descintecul-si-vrajitoria-capcane-pentru-naivi-ii/>, luni, 7 decembrie 2015

[4] <http://paginiortodoxe.tripod.com/vsiun/06-29-sf_ap_petru.html>, luni, 7 decembrie 2015.

[5] <https://invitatielaortodoxie.files.wordpress.com/2012/11/pe-urmele-unui-sfant-despre-parintele-arsenie-boca.pdf>, miercuri, 24 iunie 2015

[6] <https://raduiacoboaie.wordpress.com/2014/08/30/de-ce-a-fost-caterisit-pe-nedrept-parintele-martir-arsenie-boca-radu-iacoboaie-30-august-2014/>, joi, 13 august 2015

[7] <https://www.scribd.com/doc/47733410/Pe-urmele-unui-sfant-Parintele-Arsenie-Boca>, luni, 6 iulie 2015, pp. 52-53.

[8] O sinteză a lucrării Părintelui Arsenie Boca din 12 cărți, <https://invitatielaortodoxie.files.wordpress.com/2012/11/o-sinteza-a-lucrarii-parintelui-arsenie-boca-l2-carti.pdf>, luni, 6 iulie 2015, p. 28.

[9] Sfântul Cuvios Ioann Damaskin, Descoperire cu amăruntul a Pravoslavnicii Credințe, tâlcuirea și notele aparțin Sfântului Ierarh Grigorie Dascălul 1806 tipărită prima oară la Iași, Ed. Predania, București, ²2011, p. 249.

[10] <http://www.cuvantul-ortodox.ro/2012/05/04/vrajitorie-nicodim-aghioritul-vindecatori/>, duminică, 6 decembrie 2015

[11] <http://www.forum-catolic.cnet.ro/viewtopic.php?f=3&t=538>, luni, 7 decembrie 2015

[12] <http://www.parinteleilarionargatu.ro/subpagini/6/Cap–-Aratari-despre-vrajitori-fermecatori-descantatori-ghicitori-si-cum-lucreaza-ei/>, luni, 7 decembrie 2015.

[13] <http://paginiortodoxe.tripod.com/vsiun/06-29-sf_ap_petru.html>, luni, 7 decembrie 2015.

[14] 1 Psalm 83, 11.

2 Ieremia 30, 11.

3 Osea 2, 6.

[15] Preot Stavrofor Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Filocalia…, Vol. IV, Ed. cit., pp. 156-158, 150-152.

[16] Patericul…, Pentru socotință, 33; Pentru grijă și plângere, 7; Pentru Avva Siluan, 10.

[17] Gheron Iosif, Mărturii Din Viata Monahala, Ed. Bizantină, București, ²2003, <https://ro.scribd.com/doc/202983254/Gheron-Iosif-Marturii-Din-Viata-Monahala-Vol-l-2>, joi, 30 iulie 2015, pp. 200-218.

[18] Ioan Cișmileanu, Mărturii din Țara Făgărașului despre părintele Arsenie ‎Boca, Ed. Agaton, Făgăraș, 2004‎, pp. 113-116

[19] Patericul…, Pentru Avva Arsenie, 40, 42, Pentru umilință, 37.

[20] Patericul…, Pentru Avva Agathon, 27.

[21] <http://www.evz.ro/cele-mai-moderne-vrajitoare-din-europa-traiesc-in-anglia-cat-de-diferite-sunt-de-mamele-omida-din-romania.html>, luni, 7 decembrie 2015

[22] Preot Stavrofor Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Sfântul Isaac Sirul, Filocalia Sau Culegere Din Scrierile Sfinților Părinți Care Arată Cum Se Poate Omul Curăți, Lumina Și Desăvârși, Volumul X (Cuvinte Despre Sfintele Nevoințe), Ed. Institutului Biblic Și De Misiune Al Bisericii Ortodoxe Romane, București, ²1981, pp. 69-70.

[23] Ioan Cișmileanu, Mărturii din Țara Făgărașului despre părintele Arsenie ‎Boca, Ed. Agaton, Făgăraș, 2004‎, pp. 113-121.

[24] 46.‎ I Cor. XIII, 2—8.‎

‎47.‎ In. 15, 12‎

‎48.‎ In. 4, 16.‎

‎49.‎ Mt. 24, 5‎

[25] Sfântul Ciprian al Cartaginei, De Catholicae Ecclesiae Unitate, VI, (Părinți și scriitori bisericești, 3, Apologeți de limbă latină, introducere, note și indici de Prof. Nicolae Chițescu, Ed. Institutului Biblic Și De Misiune Al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1981, pp. 443-444, 447-450.

[26] M. Zosima Pascal, Sfârșitul Omului, Ed. Credința Strămoșească, s.l., 1998, pp. 49-50.

[27] Sfântul Cuvios Nicodim Aghioritul, †Neofit, Patriarh al Constantinopolului, †Neofit Scriban, et alii, Pidalion…, Ed. cit., pp.

[28] Ierom. Nicodim Sachelarie, Pravila bisericească, Ed. Parohia Valea Plopului, Jud. Prahova, ³1999.

[29] Sfântul Cuvios Nil Cavsocalivitul Izvorâtorul de Mir, Minunile, vedeniile, cuvintele preacuviosului părintelui nostru Nil, Izvorâtorul de Mir, Cavsocalivitul, Ed. Σοφία, București, ²2011, pp. 151-152.

[30] Sfântul Cuvios Nil Cavsocalivitul Izvorâtorul de Mir, Minunile, vedeniile, cuvintele preacuviosului părintelui nostru Nil, Izvorâtorul de Mir, Cavsocalivitul, Ed. Σοφία, București, ²2011, p. 139.

[31] <https://saccsiv.wordpress.com/2015/06/14/profanarea-de-la-prislop-de-ce-moastele-parintelui-arsenie-boca-au-fost-ingropate-in-tarana-sau-logica-horror-a-parintelui-hariton-negrea/,> miercuri, 17 iunie 2015

[32] <https://www.youtube.com/watch?t=450&v=VMr8e90k-PY>, sâmbătă, 3 octombrie 2015

[33] <http://www.romaniatv.net/mobi/dezvaluiri-cutremuratoare-despre-parintele-arsenie-boca-ucenicul-lui-am-baut-apa-scoasa-din-morma_220707.html#ixzz3aNMhrcio>, duminică, 13 decembrie 2015

[34] <http://paginiortodoxe.tripod.com/vsiul/07-11-minune_sfinta_eufimia.html>, duminică, 13 decembrie 2015

[35] <https://www.scribd.com/doc/47733410/Pe-urmele-unui-sfant-Parintele-Arsenie-Boca>, luni, 6 iulie 2015, pp. 58-59.

[36]<https://raduiacoboaie.wordpress.com/2014/08/30/de-ce-a-fost-caterisit-pe-‎nedrept-parintele-martir-arsenie-boca-radu-iacoboaie-30-august-2014/‎>, joi, 13 august 2015.

[37] <http://www.atitudini.com/2013/07/cuviosul-justin-de-la-petru-voda-sfantul-care-va-incalzi-inima-poporului-roman-jurnalul-suferintei-si-ultima-profetie/#more-3303>, miercuri, 16 decembrie 2015.

[38] <https://saccsiv.wordpress.com/2015/06/14/profanarea-de-la-prislop-de-ce-moastele-parintelui-arsenie-boca-au-fost-ingropate-in-tarana-sau-logica-horror-a-parintelui-hariton-negrea/,> miercuri, 17 iunie 2015

[39] Vezi: Viețile Sfinților pe 12 Mai, 18 Ianuarie și 9 Iunie.

[40] Arhimandritul Iustin Pârvu, Cuvânt al Părintelui Iustin Pârvu despre Părintele Arsenie Boca, în: Din învățăturile Părintelui Arsenie Boca. Despre îndumnezeirea omului prin har, vol. 1, Ed. Credința strămoșească, Petru Vodă – Neamț, 2005, p. 10-11. Florin Duțu, „Și cărțile au fost deschise”, pp. 51-52.

[41] Cugetul Bisericii Ortodoxe, pp. 52-53

[42] Predici la Duminici de peste an, Predica la Duminica Sfinților Părinți de la Sinodul I Ecumenic, Despre păstrarea dreptei credințe.

[43] Ne vorbește Părintele Cleopa, vol. 9, Episcopia Romanului, 1999, pp. 127-128.

[44] Cf. Învățătura de credință Ortodoxă, întreb. 276, p. 165

[45] Călăuză în credința Ortodoxă, Cap.1, Despre Biserică, p. 118.

[46] Florin Duțu, „Și cărțile au fost deschise”, p. 9.

[47] Din DVD dat nouă, de către Părintele Iachint, la Sfânta Mănăstire Pavel, din ‎Sfântul Munte, în Joia Mare, 2015.‎ Menționăm că opiniile sfinției sale îi aparțin. Noi nu suntem de acord cu toate.

[48] Părintele Gheorghe Anițulesei, parohia Învierea Domnului din Rădăuți <https://www.youtube.com/watch?v=UymIdI-BRdw&noredirect=1>, luni, 15 iunie 2015.

[49] Pr. Gheorghe Anițulesei, Fenomenul Arsenie Boca…, pp. 23-28.

[50] <http://www.sfaturiortodoxe.ro/pcleopa/nou39.htm>, luni, 15 iunie 2015.

[51] <https://saccsiv.wordpress.com/2015/06/14/profanarea-de-la-prislop-de-ce-moastele-parintelui-arsenie-boca-au-fost-ingropate-in-tarana-sau-logica-horror-a-parintelui-hariton-negrea/,> miercuri, 17 iunie 2015

[52] <https://teologiepastorala20102014.wordpress.com/2014/04/24/teolog-este/>, duminică, 13 decembrie 2015.

[53] <http://neamt.mmb.ro/baldachinul.html>, duminică, 13 decembrie 2015.

[54] Ieromonah Arsenie Boca, Cărarea Împărăției, Ed. Sfintei Episcopii Ortodoxe Române a Aradului, ⁴2003, pp. 344-345.

[55] Eusebiu de CEZAREEA, Viaţa Lui Constantin Cel Mare, Părinţi Şi Scriitori Bisericeşti, vol. ‎14, ‎ Ed. Institutului Biblic Şi De Misiune Al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1991, pp. ‎

[56] <https://invitatielaortodoxie.files.wordpress.com/2012/11/pe-urmele-unui-sfant-despre-parintele-arsenie-boca.pdf>, miercuri, 24 iunie 2015

[57] †IPS Daniil Andreean (Panoneanul), mitropolit al Ardealului, Îndreptarea legii 1652, Ed. Academiei R.P.R., București, ²1962, pp. 894-895.

[58] Viețile Sfinților, Ed. Mănăstirea Sihăstria, ²2005, 26.09.

[59] <https://en.wikipedia.org/wiki/Paramahansa_Yogananda#Death>, sâmbătă, 26 decembrie 2015.

[60] <https://888adevarul8despre8arsenieboca8.wordpress.com/dreptul-canonic-ortodox/a-despre-ortodoxia-neindoielnica-a-credintei-celui-despre-care-se-trateaza/b-arhimandritul-paulin-lecca-staret-al-sfintei-manastiri-arnota-exarh-al-manastiririlor-din-arhiepiscopiile-dunarii-de-jos-si-bucurestilor-jurnal-duhovnicesc/comment-page-1/#comment-321>, sâmbătă, 23 ianuarie 2016.

[61] <http://www.crestinortodox.ro/forum/showthread.php?p=611059#post611059>, sâmbătă, 23 ianuarie 2016.

[62] <https://888adevarul8despre8arsenieboca8.wordpress.com/dreptul-canonic-ortodox/a-despre-ortodoxia-neindoielnica-a-credintei-celui-despre-care-se-trateaza/h-din-invataturile-pagane-scrise-ale-parintelui-arsenie-boca/comment-page-1/#comment-323>, sâmbătă, 23 ianuarie 2016.

[63] <http://www.ziaristionline.ro/2015/03/23/parintele-arsenie-boca-in-arhivele-securitatii-dosarul-integral-anchetele-canalul-si-persecutia-un-demers-cnsas-de-exceptie-in-atentia-patriarhiei-romane/>, joi, 24 septembrie 2015.

[64] <https://www.facebook.com/ComunitateaInimiiPreasfinteALuiIsus/posts/807475955937810>, luni, 14 decembrie 2015

[65] http://romaniateiubesc.stirileprotv.ro/emisiuni/2015/sezonul-2/arsenie-boca-nerecunoscut-ca-sfant-dar-profitabil-ca-brand-metodele-prin-care-este-exploatat-de-comercianti-de-media-si-de-biserica.html

sâmbătă, 3 octombrie 2015

[66] Sfântul Siluan Athonitul, Intre iadul deznădejdii și ‎iadul smereniei, pp. 112-114.

[67]< http://www.versuri.ro/versuri/mehlj_mihai-eminescu-criticilor-mei.html>, marți, 15 decembrie 2015

[68] http://romaniateiubesc.stirileprotv.ro/emisiuni/2015/sezonul-2/cine-a-fost-de-fapt-arsenie-boca-si-cat-din-legenda-sa-este-creatia-securitatii-marturiile-celor-care-l-au-cunoscut.html

sâmbătă, 3 octombrie 2015

[69] <http://romaniateiubesc.stirileprotv.ro/emisiuni/2015/fenomenul-arsenie-boca-explicatiile-specialistilor-si-ierarhilor-bisericii-vs-povestile-cu-miracole-ale-pelerinilor-se-teleporta-din-puscarie.html>, sâmbătă, 3 octombrie 2015

[70] http://stirileprotv.ro/stiri/social/biserica-a-inceput-demersurile-pentru-canonizarea-lui-arsenie-boca-vom-face-distinctie-intre-evlavie-si-superstitie.html

sâmbătă, 3 octombrie 2015.

[71] <https://tiparituriromanesti.wordpress.com/2015/09/30/triod-bucuresti-1798/>, miercuri, 16 decembrie 2015.

[72] http://www.protv.ro/stiri/din-27-septembrie-anchetele-si-reportajele-marca-romania-te-iubesc-se-intorc-intr-un-nou-sezon.html

sâmbătă, 3 octombrie 2015.

[73] <http://www.obiectiv.info/arsenie-boca-a-devenit-izvor-de-bani-ca-i-bani-produce-sfantul-ardealului-pe-an_74484.html#n>, miercuri, 16 decembrie 2015.

[74] Sfinții Bătrâni et alii, Pateric Despre Visuri Și Vedenii, pp. 329‎-331‎.

[75] Sfântul Cuvios Nicodim Aghioritul, Cuviosul monah-filosof Eftimie Zigaben, Tâlcuirea Psaltirii, Ed. Egumenița – Ed. Cartea Ortodoxă, București, ²s.a., reeditare după Institutul Albinei Române, Iași, 1862, p. 260.

[76] <http://razvan-codrescu.blogspot.ro/2013/12/cazul-calciu-psihoza-moastelor.html?m=1>, sâmbătă, 26 decembrie 2015.

[77] <http://lacasuriortodoxe.over-blog.com/article-31448317.html>, ,sâmbătă, 26 decembrie 2015.

[78] Sfântul Cuvios Nicodim Aghioritul, †Neofit, Patriarh al Constantinopolului, †Neofit Scriban, et alii, Pidalion, cârma Bisericii Ortodoxe, Ed. Credința Strămoșească, s.l., ²2007, verificat după cel de la Sfânta Mănăstire Neamț, 1844, în fotocopie caractere chirilice, după exemplarul Părintelui Cleopa Ilie, pp. 103-106.

[79] Sfântul Cuvios Nil Cavsocalivitul Izvorâtorul de Mir, Minunile, vedeniile, cuvintele preacuviosului părintelui nostru Nil, Izvorâtorul de Mir, Cavsocalivitul, Ed. Σοφία, București, ²2011, pp.73-74.

Publicitate