+ Nelămuriri ale Părintelui Mihai-Andrei Aldea în legătură cu Părintele Arsenie Boca și… Ortodoxia 4

Conținutul acestei pagini poate fi descărcat sub formă de carte, însoțit cu imagini… lămuritoare, de aici:

Nelamuriri ale Parintelui Mihai-Andrei Aldea legate de Parintele Arsenie Boca si… Ortodoxie

A.  Etalonul Părintelui Arsenie Boca

9. Sunt ucenicii ai Părintelui Arsenie Boca ce judecă Biserica după etalonul acestuia în loc să-l judece pe acesta după etaloanele Bisericii (Fenomenul…, p. 14)

Am lămurit această așa-zisă acuzație la punctul 1.

{Iar noi ne-am lămurit din acest studiu că și Părintele Mihai-Andei Aldea judecă Biserica după etalonul Părintelui Arsenie Boca.

O dovadă foarte limpede avem și din faptul că Părintele Arsenie Boca sale se credea chipul omului universal și ucenicii sfinției sale îl considerau cel mai mare „Sfânt”, deci etalonul nu numai al Sfintei Biserici, ci chiar al omului universal, modelul (etalonul) după care trebuie pictat chiar Hristos Însuși!:

1.     Pictura antihristică

sau Părintele Arsenie Boca avându-se pe sine ca model, în locul lui Hristos.

 

Fără să vrem a îl judeca pe Părintele Arsenie Boca, ci doar pentru a ne feri de amăgire, ne apropiem acum de esența rătăcirii de o viață a preacuvioșiei sale: nu a avut ce model pe Domnul nostru Iisus Hristos, ci pe sine. Nu s-a oprit aici, din păcate, cu durere, compătimire și lacrimi o spunem, ci s-a făcut pe sine model celorlalți, devenind astfel, (vai! și lui, și nouă!)… un tip al lui antihrist:

2Te 2:4 Potrivnicul, care se înalță mai presus de tot ce se numește Dumnezeu, sau se cinstește cu închinare, așa încât să se așeze el în templul lui Dumnezeu, dându-se pe sine drept dumnezeu.

În toate a vorbit cu nedreptate, după cum ne învață Însuși Mântuitorul lumii, fiindcă a vorbit de la sine, căutând slava sa, iar nu de la Dumnezeu prin învățăturile Sfinților Părinți:

Ioan 7:18 Cel care vorbește de la sine își caută slava sa; iar cel care caută slava celui ce l-a trimis pe el, acela este adevărat și nedreptate nu este în el.

De aceea, să nu-l urmăm, ca să nu avem parte cu cei pe care îi avertiza Hristos:

Ioan 5:43 Eu am venit în numele Tatălui Meu și voi nu Mă primiți; dacă va veni altul în numele său, pe acela îl veți primi.

Dar să vedem toate acestea, la modul concret, privind tablourile în care s-a pictat pe sine ca Sfântul Vasile cel ‎Mare, ca Sfântul Paisie de la ‎Neamț, ca Sfântul Ioan Botezătorul, ca Sfântul Mare ‎Mucenic ‎Gheorghe, ca Sfântul ‎Mucenic Nestorie și în foarte multe locuri ca, lucru înfricoșător și de neînțeles până unde poate merge o așa amăgire, ca fiind el însuși Mântuitorul lumii. ‎Mesajul ‎este cam ‎așa:

 

eu (autorul picturii) țin locul Atotțiitorului.

 

‎Deoarece, conform Sfintei Predanii a Sinodului al 7-lea Ecumenic:

Deoarece cuvenita ‎cinste dată Crucii trece asupra prototipului ei, adică se închină persoanei zugrăvite pe ea. […], Acta Concil. IV, p. 417, Sinodul VII, praxa 7.‎^[1]

Că cinstea Icoanei trece la chipul cel întâi, și cel ce se închină Icoanei, se închină întru ea ‎ipostasului celui scris în ea.‎ […]

Icoană se zice, (grecește adică de la eikene) de la asemănarea ce are cu prototipul (întâiul ‎chip). Și alta se zice firească, precum este fiecare firesc fiu, către firescul său tată (pentru ‎aceasta și dumnezeiescul Vasilie; pe zicerea cea mai de sus, adică, cinstea Icoanei (a chipului ‎adică) o au luat la firescul chip al Fiului și Cuvântului către Dumnezeu și Tatăl). Iar alta ‎următorească și meșteșugească, precum este ceea ce cu vopsele se face, și cu altă materie ‎lesnicioasă, despre care este cuvântul aici. Și firescul chip adică se osebește cu adevărat după ‎ipostas de pricinuitorul său, fiindcă, Tatăl și Fiul sunt două ipostasuri. Nu se osebește după ‎fire, fiindcă Ei una sunt după firea omenirii. Iar cel meșteșugesc este dimpotrivă, după ființă ‎adică se osebește de întâiul chip, căci întâiul chip este însuflețit și viu om, iar chipul lui este ‎neînsuflețit și materie moartă. Pentru care și acest al 7-lea sinod a zis în a 6-a praxă a sa: Că ‎Icoana nu este după ființa întâiului chip, iar după ipostas, adică după ‎urmarea ipostasului este ‎una cu întâiul chip. Că un ipostas este a închipui, și ‎a-l întâiului chip; fiindcă întâi chip se vede ‎în Icoană, și Icoana se înființează ‎întru întâiul chip, că umbra de la trup, și a se despărți de el ‎este cu neputință. ‎Fiindcă ipostasul se închipuiește, și nu firea. Și fiindcă la fiecare Icoană se ‎scrie ‎nu numele firii, adică acesta este chiar chip de om, ci numele ipostasului, adică cum că ‎este a lui Hristos; ‎sau a lui Ioan, sau a altuia. Pentru aceasta și sinodul în praxa mai de sus ‎zice, că Icoana se ‎aseamănă cu întâiul chip numai cu numele, și după așezarea mădularelor ‎celor ce–l caracterizează.

1Io 2:15 Nu iubiți lumea, nici cele ce sunt în lume. Dacă cineva iubește lumea, iubirea Tatălui nu este întru el; 16 Pentru că tot ce este în lume, adică pofta trupului și pofta ochilor și trufia vieții, nu sunt de la Tatăl, ci sunt din lume. 17 Și lumea trece și pofta ei, dar cel ce face voia lui Dumnezeu rămâne în veac. 18 Copii, este ceasul de pe urmă, și precum ați auzit că vine antihrist, iar acum mulți antihriști s-au arătat; de aici cunoaștem noi că este ceasul de pe urmă. 19 Dintre noi au ieșit, dar nu erau de-ai noștri, căci de-ar fi fost de-ai noștri, ar fi rămas cu noi; ci ca să se arate că nu sunt toți de-ai noștri, de aceea au ieșit. 20 Iar voi, ungere aveți de la Cel Sfânt și știți toate. 21 V-am scris vouă, nu pentru că nu știți adevărul, ci pentru că îl știți și știți că nici o minciună nu vine din adevăr. 22 Cine este mincinosul, dacă nu cel ce tăgăduiește că Iisus este Hristosul? Acesta este antihristul, cel care tăgăduiește pe Tatăl și pe Fiul. 23 Oricine tăgăduiește pe Fiul nu are nici pe Tatăl; cine mărturisește pe Fiul are și pe Tatăl.

‎1Io 4:1 Iubiților, nu dați crezare oricărui duh, ci cercați duhurile dacă sunt de la ‎Dumnezeu, ‎fiindcă mulți prooroci mincinoși au ieșit în lume.‎ 2 În aceasta să cunoașteți duhul lui ‎Dumnezeu: orice duh care mărturisește ‎că Iisus Hristos a venit în trup, este de la Dumnezeu.‎ 3 ‎Și orice duh, care nu mărturisește pe Iisus Hristos, nu este de la ‎Dumnezeu, ci este duhul lui ‎antihrist, despre care ați auzit că vine și acum este chiar ‎în lume. 4 Voi, copii, sunteți din ‎Dumnezeu și i-ați biruit pe acei prooroci, căci mai ‎mare este Cel ce e în voi, decât cel ce este ‎în lume.‎ 5 Aceia sunt din lume, de aceea grăiesc ca din lume și lumea îi ascultă. 6 Noi suntem ‎din Dumnezeu; cine cunoaște pe Dumnezeu ascultă de noi; ‎cine nu este din Dumnezeu nu ‎ascultă de noi. Din aceasta cunoaștem Duhul ‎adevărului și duhul rătăcirii.‎ ‎

Pentru că înfricoșate lucruri se lucrează în veacul de ‎apoi, că și Antihrist întru acel veac va să vie să-și ‎lucreze ale lui înșelăciuni prin ascultătorii lui cei înșelați ‎de dânsul, căci atâta se luptă de mult diavolul ca să ducă ‎preoți Creștini întru pierzare, în cât dacă i-ar fi prin ‎putință și pre cei aleși sa îi amăgească, și să-i ducă cu ‎dânsul la muncile cele vecinice . Că și pre Domnul l-au ‎ispitit prea vicleanul în pustie, neștiindu-l că este ‎Dumnezeu, și l-au suit în munte înalt, întru o clipeală de ‎vreme și i-a arătat toată lumea, și i-a zis: „mie îmi sunt ‎date toate acestea și cui voiesc le voi da, numai să te ‎închini mie și ți le voi da ție“; că știa diavolul de venirea ‎lui Hristos, dar nu știa când; pentru aceasta ispitea pe ‎toți drepții. Că și Antihrist va să vie la sfârșitul veacului ‎acestuia, cu chipul blând, și smerit și milostiv, și va ‎petrece în pustie, în post și în rugăciuni, cu chipul ‎numai, și morți va învia, și leproși va curăți, însă toate le ‎va face cu năluciri. Pentru ca din pustie va veni și de ‎acolo se va umplea de toată puterea satanei, carele va ‎locui într’însul, precum zice sfântul Efrem Sirul ; atunci ‎se va dezlega satana din iad, și va locui într’însul.‎^[2]

Că tot omul ce-l judecă pe altcineva se află ca un Antihrist al lui Hristos, ‎de vreme ce i-a răpit dregătoria și stăpânirea ce I-a dat Tatăl, făcându-se el judecător ‎mai înainte decât Dânsul”.‎^[3]

Pe eretici si adunările lor îi anatematizează si sinoadele ecumenice. Sfinții Părinți ‎demascau si înfierau aceste învățături greșite, ucigătoare de suflet iar pe ‎cei ‎care le îmbrățișau îi numeau urâtori de Hristos si antihriști.‎^[4]

Mat 24:4 Răspunzând, Iisus le-a zis: Vedeți să nu vă amăgească cineva. ‎:5 Căci mulți vor veni în numele Meu, zicând: Eu sunt Hristos, și pe mulți îi vor amăgi.

***

Așadar: 1. cine minte, tăgăduind învățătura adevărată despre Hristos cel smerit, petrecând în neascultare, spre propria slavă, prefăcându-se doar la arătare că este smerit, chiar dacă ar ieși dintre noi (chiar fiind ieromonah Ortodox sau chiar protosinghel), chiar de ar face minuni mari, dar propovăduiește cele ce plac lumii (plăcerea împreunării ca sursă de sănătate și ecumenismul), 2. dacă nu mărturisește că Iisus Hristos a venit în trup, deci are trăsături turpești unice, inconfundabile și îl pictează cu alte trăsături, ale altui om, 3. dacă judecă pe alții ca un „bici al lui Dumnezeu”, 4. dacă îmbrățișează pe eretici prin ecumenism sau uniatism, chiar dacă ar veni în numele lui Hristos sau al misiunii Lui, dar 5. își prezintă propria persoană în locul lui Hristos, pictat sau scris, și propria învățătură în locul minunatei învățături a Evangheliei, se cheamă și este antihrist:

 

În limba greacă:

Αντι (= anti = în locul/contra)

+

Χριστός (= Hristos )

=

Αντιχριστος (= antihrist = în locul sau contra lui Hristos)

 

 

Ioan 5:43 Eu am venit în numele Tatălui Meu și voi nu Mă primiți; dacă va veni altul în numele său, pe acela îl veți primi. Mat 24:24 Căci se vor ridica hristoși mincinoși și prooroci mincinoși și vor da semne mari și ‎chiar minuni, ca să amăgească, de va fi cu putință, și pe cei aleși. ‎

Vă rog să urmăriți cu atenție, fără prejudecată, cum s-a pictat pe sine, în locul lui Hristos, urmărind, parcă, cu osârdie, să reproducă toate fotografiile pe care le avem cu sfinția sa.

a)  Imberb

(1) Hipnotizator mieros, androgin

 

(2) Hipnotizator dur

 

 

(3) Hristosul mincinos bărbierit

 

Părintele Arsenie Boca a îndrăznit în tablouri să bărbierească fața celui pe care îl prezenta drept Domnul nostru Iisus Hristos. Aceasta deoarece îl credea androgin, cel puțin după înviere.

 

Despre necuviincioasa pictură de la Drăgănescu, în care Părintele Arsenie Boca bărbierește pe Domnul nostru Iisus Hristos (sau mai bine zis se bărbierește pe sine, fiindcă persoana pictată nu este Mântuitorul, ci sfinția sa), ne atrage atenția și Pidalionul:

Trebuie a ști și aceasta: că de vreme ce sfântul sinodul acesta la multe locuri zice, că ceea ce ‎arată Scriptura, și Evanghelia prin graiuri, aceea înfățișează zugravul prin Icoane; ‎pentru ‎această pricină zugravii trebuie bine a lua aminte, și a ști mai întâi ce zice Scriptura ‎și ‎Evanghelia, ca să zugrăvească Icoanele după înțelegerea Sfintei ‎Scripturi [deci zugravii Ortodocși nu se iau după vedenii, ci după Sfânta Scriptură – n.n.]. Sau de nu știu ei, să ‎întrebe pe cei ce știu ca să se învețe, și să nu zugrăvească unele în loc de altele, și de multe ori ‎încă prea necuviincioase și împotriva Evangheliei. Precum a zugrăvit pe Domnul la ‎înjumătățirea Praznicului Cincizecimii copil tânăr, și fără de barbă învățând, de vreme ce ‎Domnul atunci era Bărbat desăvârșit după Botez. [se subînțelege că și la nunta din Cana, ca și la înjumătățirea praznicului Cincizecimii, dar și în veșnicie Domnul nostru Iisus Hristos este Bărbat desăvârșit, după Botez. Deci, de unde acest obicei de-L picta nu numai ca pe un copil fără barbă, dar și ca un bărbat necuvios, care are obiceiul de a se ciumpăvi, ca într-o reclamă pentru lamele de ras? Sau cine ar fi îndrăznit să se atingă de marginea bărbii lui Hristos – în afară de Părintele Arsenie Boca și pictorii din apus în tablourile lor hulitoare, semn de ignoranță teologică avansată și lipsă hâdă de evlavie? Lev 19:27 Să nu vă încrețiți părul capului vostru, nici să stricați fața bărbii voastre. Lev 21:5 Să nu-și radă capul, să nu-și tundă marginea bărbii și să nu-și facă tăieturi pe trupurile lor pentru morți. 6 Să fie sfinți ai Dumnezeului lor și să nu pângărească numele Dumnezeului lor, că ei aduc jertfă Domnului și pâine Dumnezeului lor și de aceea să fie sfinți. Lev 21:5 Capul să nu vă radeți, nici să vă retezați barba, nici să vă faceți tăieturi pe trup pentru morți. 6 Sfinți să fie Dumnezeului lor, și să nu spurce numele Dumnezeului lor, pentru că jertfele Domnului, darurile Dumnezeului lor ei le aduc, deci să fie sfinți. Lev 19:27 Să nu vă tundeți rotund părul capului vostru, nici să vă stricați fața bărbii voastre. ‎– n.n.]‎ […]

Acestea și alte asemeni ‎necuviințe închipuiesc zugravii din neștiință și din rău obicei, ‎ci ‎îndrepteze-se, ‎silindu-se încă a se face buni și iscusiți zugravi, ca Icoanele cele ce se fac de ei, ‎să ‎aibă asemănare cu aceia ale cărora sunt chipurile, precum poruncește sfântul ‎sinod acesta, ‎și nu a fi oarecare grozăvii neasemănate.‎^[5]

 

De aici să înțelegem că nu numai Părintele Arsenie Boca era ori necunoscător, ori neascultător al Sfintei Predanii Ortodoxe, dar și că vedeniile sfinției sale erau demonice, fiindcă îngerii sau dracii nu sunt reprezentați în iconografia Ortodoxă cu barbă, ci ca tineri imberbi, primi luminați, cei de-al doilea întunecați, iar reprezentările din iconografie arată cum apar ei la Sfinți:

Deci în praxa a 5-a a acestui sinod, citindu-se cuvântul lui Ioan al Tesalonicului, ‎întru care ‎dovedește, că se cuvine a se închipui Îngerii precum s-au văzut de mulți ‎simțitorește de multe ‎ori, cu chipul trupurilor lor. Au răspuns Tarasie, că a dovedit ‎părintele acesta că se cuvine a se ‎zugrăvi Îngerii, pentru că sunt scriși împrejur, și ‎pentru că s-au arătat la mulți ca oameni. Iar ‎cu socotința lui Tarasie s-a unit și ‎sinodul. Însă trupuri însușite ale îngerilor tâlcuiesc oarecare ‎mai noi teologi, că sunt ‎trupurile cele vremelnice, pe care le-au luat ca să se facă cu ele văzuți ‎ochilor, lipite ‎către ei din ființa aerului. Iar numitul Ioan zice în praxa a 5-a, că pentru aceasta‎ ‎se ‎închipuiesc Îngerii, pentru că au trupuri subțiri. Aducând și martori la aceasta ‎pe ‎marele ‎Vasilie, pe marele Atanasie, și pe dumnezeiescul Metodie. Că cu ‎subțiri ‎trupuri după aceștia ‎sunt și îngerii, dar nu cu totul desăvârșit fără trupuri ‎ca ‎Dumnezeu. Că zice marele Vasilie în ‎capul 16 al cuvintelor celor pentru Sfântul ‎Duh, ‎despre Îngeri: „Pentru aceasta și în loc sunt, ‎și văzuți se fac, în felul trupurilor ‎lor ‎arătându-se celor vrednici.” Încă și dumnezeiescul Ilarie ‎zice, că tot cel zidit, este ‎și ‎trupesc, (cap 2 la Matei) ci și Origen cu trupuri subțiri a înțeles pe ‎Îngeri ‎‎(despre ‎începătorii cartea 1 cap 7, și cartea 2) și Tertulian în multe locuri, și mai ‎ales ‎în ‎voroava cea pentru trupul lui Hristos (cap 6) și Iustin, și Clement Stromateul ‎‎(cartea ‎‎3) ‎și Atenagora în Apologie (adică dezvinovățire); și Ciprian (pentru ‎haina ‎feciorească), și ‎Ambrozie (în cartea pentru Noe și pentru corabie) și Eusebie ‎‎(în ‎cartea 5 pentru ‎evangheliceasca pregătire), și Sulpichie Sevirul (pentru ‎Bisericeasca ‎Istorie), și Lactantie ‎‎(cartea 2 a introducerilor) și Augustin. Iar pe lângă ‎toți aceștia și ‎marele Macarie Egipteanul. ‎Și vezi capul 67 al lui Simeon Metafrastului ‎în Filocalie, ‎fața 270.‎ […]

Iar deși papa Grigorie în epistolia cea către Leon Isavrul (foaia 712 a tomului al 2-lea din ‎sinodicale) zice că nu închipuim pe Tatăl Domnului Iisus Hristos; dar aceasta nu prost a zice, ‎ci că nu-l zugrăvim după dumnezeiască fire; că aceasta cu neputință zice, este a se zugrăvi, și a ‎se închipui firea lui Dumnezeu. Care și sinodul acesta face, și toată soborniceasca Biserică, și ‎nu că nu-l zugrăvea pe el precum s-a arătat proorocului; că de nu l-am zugrăvi pe el nicidecum, ‎pentru ce să zugrăvim atât pe Tatăl, cât și pe Duhul Sfânt, în chip de Îngeri, de bărbați tineri, ‎precum s-au arătat lui Avraam?^[6]

(4) Mutilarea Filocaliei

 

Părintele Arsenie Boca, fiind sponsor al Filocaliei (Datorită ‎abonamentelor masive ce le-a procurat P.C. ‎Sa suflete.‎^[7]), încearcă să o mutileze. Îl oprește la timp Părintele Profesor Dumitru Stăniloae.

Ca să nu ne mirăm prea mult că L-a lăsat pe Mântuitorul fără barbă, Părintele Arsenie Boca L-a lăsat și fără bărbie, și fără gură, și fără jumătate din emisfera dreaptă a capului, în celebra copertă a Filocaliei^[8]. I-a lăsat doar ochii, aducând aminte de adorarea inimii lui Hristos din Catolicism (Ortodocșii fiind evlavioși nu adoră organele lui Dumnezeu ci Persoana și Trupul Său întreg. Ceea ce nu au îndrăznit evreii să facă, să rupă trupul lui Hristos, îndrăznesc pictorii din catolicism, la care s-a afiliat acum și preacuvioșia sa). În realitate, după cum observați, nu sunt ochii Domnului nostru Iisus Hristos, ci tot ai Părintelui Arsenie Boca, cu lucrarea lor de o viață de a hipnotiza. Deși, fiind la începuturile acestei practici, parcă sunt mai puțini sălbatici, decât la testamentul său pictat de la Drăgănescu. Nicăieri nu spune Sfânta Tradiție că Mântuitorul lumii, Maica Domnului sau vreun Sfânt, ar fi avut această lucrare de străfulgerare cu ochii, pe care o relatează toți ucenicii Părintelui Arsenie Boca, fără excepție, când povestesc prima lor întâlnire cu magnetul de la Prislop, aducând argumente, fără să vrea, că au fost hipnotizați.

Sesizând această problemă, Părintele Profesor Dumitru Stăniloae a schimbat coperta Filocaliei, atât înainte de căderea comunismului, cât și la reeditarea ei de după revoluție. Aceasta a fost, de fapt, și singura contribuție proprie intelectuală a Părintelui Arsenie Boca, pentru editarea Filocaliei, de care fac atâta vâlvă ucenicii înverșunați ai sfinției sale. Contribuția reală a fost încurajarea cu bani și îndemn a Părintelui Profesor Dumitru Stăniloae, și, pentru o mică vreme, munca de dactilograf. Era perioada inițială a carierei publice a preacuvioșiei sale, când avea nevoie de autoritatea teologică a tâlcuitorului Filocaliei, pentru a fi propulsat în opinia publică.

Filocalia este o capodoperă a Sfintei Biserici și, ca orice lucrare bisericească, este sobornicească, contribuind ierarhi, preoți, diaconi, monahi și mireni.

Paternitatea textului românesc al Filocaliei, ca și a renumelui Părintelui Arsenie Boca, însă, îi aparține Părintelui Profesor Dumitru Stăniloae, care prin smerenia sa de a se considera nevrednic, neînsemnat și a transfera altora meritele prea cucerniciei sale, prin darul de a fi mulțumitor celor ce l-au ajutat, a dobândit harul Sfântului Duh să O tâlcuiască dumnezeiește, descoperind înțelesurile revelate Sfinților Părinți.

Depre Filocalia și limitarea contribuției Părintelui Arsenie Boca doar la sponsorizare, puteți citi mai multe amănunte în capitolele:

Mutilarea Filocaliei

Părintele Stavrofor Profesor Doctor Dumitru Stăniloae

 

b)  Cu barbă mică și ochi albaștri

 

 

c)  Cu barbă mare și ochi albaștri

 

Iată o oribilă caricatură a Mântuitorul pictată de Părintele Arsenie Boca, deasupra Făgărașului, ce sugerează un om disprețuitor, oarecum absent și pierdut în visare, ca în aburii băuturii, lipsit de dragostea împărătească și atentă la noi, înfrânată și delicată, răstignită și jertfelnică a lui Hristos. Se vede că este o reverie demonică. Vă rugăm să o comparați, fără o privire insistentă, fiindcă produce vătămare sufletească, cu o altă producție artistică de artă deviantă, aflată în dreapta, în care se arată CUM I-AU SURPRINS ESENȚA ȘI CUM L-AU ÎNȚELES PICTORII STRĂINI PE PĂRINTELE ARSENIE BOCA ȘI CUM ÎI APROBĂ ADMIRATORII (mai ales admiratoarele) SFINȚIEI SALE)

http://wolfie-chama.deviantart.com/art/Arsenie-Boca-266254958

Arsenie Boca by Wolfie-chama Watch Digital Art / Drawings & Paintings / People / Portraits©2011-2015 Wolfie-chama

„Arsenie Boca (29 septembrie, 1910 – 28 noiembrie, 1989) a fost un călugăr ortodox român, teolog și artist. A fost persecutat de comuniști și numit printre cei mai mari 100 de români.”. Datele sunt luate de la Wikipedia „haha. orz”. Taboul l-am făcut pentru o expoziție ce s-a organizat în București, România, de către Asociația Caricaturiștilor din România. E drăguț să am ceva simetric în galeria mea, din când în când. Portretele 3/4 pot deveni destul de plictisitoare. Sper să vă placă! Pictat în Photoshop CS5.

„Arsenie Boca (September 29, 1910 — November 28, 1989) was a Romanian Orthodox monk, theologian and artist. He was persecuted by the Communists and named among the 100 greatest Romanians.” Taken from Wikipedia haha. orz Painting for an exhibition being held in Bucharest, Romania by the Cartoonists Association of Romania. It’s nice to have something that’s symmetrical in my gallery once in a while, 3/4 portraits can get pretty boring.  Hope you like! Painted in Photoshop CS5

 RoxanneD (4 zile în urmă) Colecționar de Artă Generală. Nu vă puteți imagina ce surpriză uluitoare este pentru mine, ca româncă, să dau de astfel de pietre prețioase pe Internet. Foarte bine realizat, ai surprins cu adevărat spiritul lui mare, și mă refer prin aceasta, mai ales la privirea lui fixă și adâncă, inconfundabilă. Răspuns (RoxanneD 4 days ago Hobbyist General Artist You can’t imagine what an astounding surprise it is for me, as a Romanian, to stumble upon such gems on the Internet. Very well done, you truly captured his great spirit, and by that I’m referring especially to his unmistakable deep stare. Reply)

 Wolfie-chama (1 zi în urmă) Artistă Digitală Profesionistă. Sunt bucuroasă a vă citi feedback-ul! Provocarea pentru mine în portrete este ca întotdeauna să captez caracterul și esența subiectului, în special ale figurilor istorice. Vă mulțumesc! Răspuns (Wolfie-chama 1 day ago Professional Digital Artist

I’m glad to read your feedback! The challenge in portraiture for me is always in capturing the subject’s character and essence, especially those of historical figures. Thank you! Reply)

Observăm cum artista digitală și deviantă, a sesizat un CEVA (fiindcă arta surprinde esențele), chiar dacă a vrut să facă o caricatură. Acel CEVA MISTERIOS cu impact înrobitor și înfricoșător asupra sufletului, care și pe noi ne-a impresionat sesizându-l ca un leitmotiv în multele scrieri ale ucenicilor despre sfinția sa, este amestecul de privire hipnotică și sălbăticie, comun cu al lui Babaji, pentru care Părintele Arsenie Boca a și fost numit: „Biciul lui Dumnezeu”.

 

 

 

Înaintea morții ÎPS sa †Gherasim Arhiepiscopul Râmnicului, ca rod al experienței duhovnicești de aproape 100 de ani, la cei care îl vizitau (pentru a-și cere iertare și rămas bun), le zicea, arătând o carte pe coperta căreia era fotografia din dreapta jos, de pe această pagină: „Cum pot să-l cinstească oamenii pe Părintele Arsenie Boca, socotindu-l Sfânt? Sfinții, dovedind experiența lor neclătinată în ascultare și urmarea de toată viața, cu răbdare, a lucrării Sfintei Biserici, apar cu părul și barba albe, iar acesta cum să fie Sfânt, așa necopt? Și uitați-vă și la privirea lui: nu are o așezare smerită, cum o are orice Sfânt”^[9]

 

Poate și despre fotografia din stânga jos, dar și despre celelalte, spunea ÎPS †Pimen următoarele cuvinte:

În postul Sfinților Apostoli, ‎în 2014 eram la rând la spovedit la mănăstire la Sfântul Ioan. Dintr-o dată îl văd pe ‎Înaltpreasfințitul †Pimen prin curte și-l întreb: ,,Înaltpreafințite, ce părere aveți ‎despre fenomenul acesta cu Arsenie Boca? “ Înaltul spune: ,,Măi, îți spun, dar știi ‎să taci? “. I-am spus că-mi pare rău, dar eu nu pot să tac. Mai ales dacă este vorba ‎despre o rătăcire, de ce să tac? […]I-am spus: Nu cumva, Înaltpreafințite se cam ‎ocupa cu vrăjitoria? Eu cam așa am văzut prin cărți. Înaltul îmi spune: ,,Măi, văd că ‎știi”. Îmi spune: ,,Uită-te la el, uite ce ochi vicleni are în fotografiile lui”.‎ Înaltpreasfințitul spune că atunci când era la Neamț călugăr era un călugăr în ‎mănăstire care aducea mereu de la Arsenie Boca cărți de hipnoză. Asta e mărturia ‎Înaltpreasfințitului †Pimen.‎^[10]

 

Văzând ultima fotografie, din această pagină, preluată de aici^[11], de la Preadmiratorii sfinției sale, ce nu pot observa nici evidențele ca să scape de amăgire, ne aducem aminte de cuvântul Sfântului Cuvios Nicodim Aghioritul, care, iată, nici el nu era de acord cu Părintele Arsenie Boca:

‎10.‎     Scumpetea hainelor este cauza multor răutăți

Până acum am crezut că scumpetea hainelor este o simplă ‎deșertăciune, dar mă tem că ea este hrănitoarea slavei deșarte ‎‎– maica mândriei, calea curviei și hotar al aproape tuturor ‎patimilor. Am spus că este hrănitoare și maică a slavei ‎deșarte și a mândriei deoarece sufletul are un obicei înnăscut: ‎acela de a lua pe dinlăuntru forma cea [exterioară] a trupului. ‎Și dacă trupul, cum am spune, poartă [haine] smerite, ‎împreună se smerește și el [sufletul]. Iar dacă trupul poartă ‎haine cu slavă deșartă și cu mândrie, se mărește și el în deșert ‎cu acesta și se mândrește, după Sfântul Ioan Scărarul care ‎scrie: „sufletul se face asemenea lucrărilor din afară și ia ‎chipul celor ce le face și se întipărește de ele” (FR 10, ‎Cuvânt 25, p. 314). Am zis că este și cale către curvie ‎deoarece Marele Vasile zice: „A te îngriji de aranjatul ‎părului și de haine mai mult decât e necesar este, după ‎cuvântul lui Diogene, sau o faptă de om necugetat, sau o ‎faptă de om ticălos” (P.S.B. 17, Omilia XXII Către tineri, p. 578). Ce ‎înțelegi, Stăpâne al meu, prin „faptă de om ticălos”? ‎Curviile. sau preacurviile. Dar prin cei ce rău norocesc? Eu ‎cred că se referă la aducătorii veștilor rele. încearcă însuți cu ‎de la sine [putere să explici]. Dar mai bine auzi [explicația] ‎de la același Vasile, care, pogorându-se mai jos [la ‎înțelegerea noastră], tâlcuiește cuvântul de mai sus spunând: ‎‎„A căuta să fii elegant socot că este tot atât de rușinos ca și a ‎trăi în desfrâu sau a strica altora casele” (ibidem). Iar dacă ‎dumnezeiescul Pavel le oprește pe femei – care sunt în mod ‎firesc niște ființe iubitoare de podoabă și împodobire – de la ‎îmbrăcămintea cea de mult preț, zicând: Așijderea și femeile ‎cu podoabă de cinste, cu sfială și cu întreagă înțelepciune să ‎se împodobească pe sine; nu cu împletiturile părului, sau cu ‎aur, sau cu mărgăritaruri, sau cu haine scumpe (1 Tim 2, 9), ‎iar verhovnicul Petru a oprit și el acest [lucru] de la femei, ‎zicând: A căror podoabă să fie nu cea din afară: a împletirii ‎părului și a înfășurării aurului, sau a îmbrăcămintei hainelor ‎‎(1 Ptr 3, 3), atunci îți poți da seama cu cât mai mult [cei doi ‎Apostoli] au oprit acest lucru de la bărbați și de la arhierei ‎care trebuie să păzească întru toate cinstea și podoaba.‎^[12]

Oare sfinția sa, citind atâta filozofie și religii comparate, nu a avut puțin timp să citească pe Sfinții Părinți? Sau nu a crezut în ei, ci în scrierile care îi cultivau plăcerea de sine?

Dar nici Sfântul Cuvios Paisie Aghioritul nu era de acord cu Părintele Arsenie Boca:

Oamenii inseteaza dupa simplitate

Lucru bun este ca oamenii inseteaza dupa simplitate si au ajuns la punctul sa faca moda din ea, desi nu sunt in mod simplu. Vin unii in Sfantul Munte cu niste haine decolorate. Ma intreb: “Acestia nu lucreaza pe ogoare, de ce sunt asa?” Unul vorbeste taraneste din fire si te bucuri de el. Altul cauta sa vorbeasca taraneste si-ti vine sa vomiti. Sunt si altii care vin cu cravate. Unul avea 6-7 cravate cu el. Intr-o dimineata pe cand se pregateau, si-a pus cravata, costumul etc. “Ce faci acolo?” – il intreaba unul. “Ma duc la Parintele Paisie”, spune. “Dar ce e asta ce porti?” “Le-am luat ca sa-l cinstesc”.”Bre, ce-am patit!”

Nu au deloc simplitate; de aceea exista aceasta stare. Atunci cand oamenii duhovnicesti nu traiesc simplu, sunt bine invesmantati, ei nu ajuta tineretul.

Astfel, tineretul neavand vreun prototip, traieste hoinareste. Pentru ca atunci cand vad crestini bine imbracati, oameni stransi cu cravate, bine ingrijiti, nu afla nici o deosebire fata de oamenii lumesti, si se impotrivesc. Daca ar fi vazut simplitate la oamenii duhovnicesti, n-ar fi ajuns in starea aceasta. Insa acum si tinerii au duh lumesc, si aceia au randuiala lumeasca. “Asa trebuie sa se poarte crestinii. Asa trebuie sa fie aceasta, asa cealalta…” si n-o spun dinlauntru, din evlavie, ci pentru ca “asa trebuie“. Atunci si tinerii spun: “Ce sunt lucrurile acestea? Sa mearga la Biserica cu gatul strans! Haide, lasa-ma!” si isi arunca hainele, umbland goi. Se arunca in cealalta extrema. Ai inteles? Si toate acestea le fac din impotrivire. Desi au idealuri, insa nu au modele si sunt vrednici de mila. De aceea e nevoie sa le centreze marimea de suflet si sa-i miste prin viata cea simpla. Se manie atunci cand acesti oameni duhovnicesti si preotii incearca sa-i tina cu mijloace lumesti. Insa atunci cand afla modestia, dar si simplitatea cu sinceritate, atunci li se creeaza probleme de constiinta. Caci atunci cand cineva are sinceritate si nu tine cont de el insusi, este simplu, are smerenie. Toate acestea odihnesc si pe cel ce le are, dar sunt sensibile si pentru altul. Celalalt intelege daca te doare de el sau te prefaci. Un hoinar este mai bun decat un crestin prefacut. De aceea nu un zambet de dragoste prefacuta, ci un comportament firesc – si nici rautate nici prefacatorie, ci dragoste si sinceritate. Mai mult ma misca unul care este bine aranjat launtric. Adica sa aiba respect si dragoste adevarata, sa se miste simplu, nu in forme, pentru ca unul ca acesta ramane numai in cele din afara si se face om lumesc, carnaval de lasat de sec.

Curatia launtrica a sufletului frumos a omului adevarat, infrumuseteaza si exteriorul omului si acea dulceata dumnezeiasca a dragostei lui Dumnezeu, indulceste chiar si infatisarea lui. Frumusetea launtrica a sufletului, pe langa faptul ca infrumuseteaza duhovniceste si sfinteste pe om, chiar si la exterior, tradandu-l harul dumnezeiesc, infrumuseteaza si sfinteste chiar acele haine urate ce le poarta omul lui Dumnezeu cel harismatic.

Parintele Tihon isi cosea singur fesul din bucati de rasa, cu acul de cusut saci. Le facea ca pungile si le purta, dar emanau mult har. Orice lucru vechi si nepotrivit purta, nu se vedea a fi urat, pentru a se infrumuseta si el, de la frumusetea launtrica a sufletului. Odata l-a fotografiat un vizitator asa cum era, cu punga in loc de fes si cu o pijama ce i-au aruncat-o in spate deoarece au vazut pe batran ca ii era frig.

Iar acum toti cei care vad fotografia Parintelui Tihon , cred ca purta mantie arhiereasca, fiind insa o pijama verde si tarcata. Oamenii priveau cu evlavie si la zdrentele lui si le luau de binecuvantare. Mai mare valoare are un astfel de om binecuvantat, care s-a schimbat launtric si s-a sfintit si pe dinafara, decat toti oamenii care-si schimba mereu numai cele din afara (hainele lor) si pastreaza launtric pe omul lor cel vechi cu pacate arheologice.^[13]

d)  Mustăcios

Era împotriva purtării canonice a bărbii, de aceea a și rămas fără ea:

Și a mai fost o altă boală a mea.,. Am început ‎să îmi las, din mândrie, barbă mare de tot, ‎așa cum m-a învățat părintele Cleopa [nu era mândrie, ci ascultare de Sfinții Părinți, la care l-a dus smeritul Părinte Cleopa, care nu se abătea nici la stânga, nici la dreapta de la Calea Împărătească a Sfintei Biserici. Mândria a intervenit prin neascultarea de Sfânta Predanie, punându-se sub autoritatea unui rătăcit neascultător – n.n.]. Însă ‎Părintele Arsenie mi-a zis: „Lasă, măi, soția ‎să-ți aranjeze măturoiul ăla de bărboi, că nu ‎ești pustnic, cum te crezi tu!”^[14].‎

Iată mărturii pe care le aduc chiar ucenicii împotriva sfinției sale, fără să vrea, iubind mai mult părerile personale ale Părintelui Arsenie Boca (pe care îl consideră sfânt mai presus de toți Sfinții), provenite din amăgire, decât învățăturile Sfintei Biserici, deoarece sfinția sa nu i-a format în duhul căutării Sfinților Părinți care gândesc sobornicește, ci în dependența și admirația de preacuvioșia sa. Așa că, pentru ei, nu mai e păcat ce este păcat, ci ce nu-i place pictorului de la Drăgănescu. Este modul de a gândi al celor din catolicism, pe care atât de mult l-a admirat și urmat, în scris, în viață, dar mai ales în pictură, preacuvioșia sa:

„Depinde doar de voința și buna plăcere a Sanctității Sale”, scria Cardinalul Baronius, „ca ceea ce acesta dorește, să fie considerat «sfânt de către întreaga Biserică» [28], iar epistolele sale pastorale trebuie să fie socotite și respectate ca „Scrieri Canonice” [29].

Drept urmare logică a infailibilității reiese că învățăturile papale trebuie ținute cu o așa oarbă supunere, încât Cardinalul Berlamino însuși, care a fost proclamat „sfânt” de biserica romano-catolică, în celebra sa „Theologia” expune această chestiune cu cea mai mare naturalețe: „Dacă într-o zi papa ar cădea în greșeală îndemnând la păcat și interzicând lucrarea virtuților, biserica ar fi obligată să creadă că de fapt păcatele sunt bune și virtuțile rele. Altfel, ar greși față de conștiința sa” [30].

Cardinalul Zambarella merge chiar mai departe, confirmând că: „Dacă Dumnezeu și papa iau parte împreună la un Sinod […] papa poate face [acolo] cam tot ceea ce ar putea face și Dumnezeu […] iar papa săvârșește tot ceea ce dorește, chiar și fărădelegi, și, în consecință, este mai presus decât Dumnezeu” [31].^[15]

Să vedem ce ne învață despre această problemă Sfânta Biserică Ortodoxă de Răsărit, Cea cu adevărat fără de greșeală:

Și Mihail încă Chirulariul și patriarhul Constantinopolului, cu sinodul cel împreună cu el, ca-re se afla în viață în anul 1053 a adus mărturie împotriva tunderii bărbilor, care se află în car-tea întâia a apostoliceștilor așezământuri în capul al 3-lea zicând așa: „Nu vă veți smulge bărbile voastre; că frumsețea ziditorul Dumnezeu o a făcut să fie pentru femei, iar pentru băr-bați cu dreptul a judecat a fi nepotrivită.” […]

‎ CANONUL 96‎ AL SFÂNTULUI ȘI ECUMENICULUI AL CINCI-ȘASELEA SINOD SAU MAI BINE A ZICE, ‎AL ȘASELEA SINOD

‎ Cei ce întru Hristos prin Botez s-au îmbrăcat, au mărturisit a urma petrecerea lui cea în trup. ‎Deci pe cei ce părul capului spre vătămarea celor ce îi văd cu aflări de împletire îl împodobesc și ‎îl gătesc, și amăgitură din aceasta propun sufletelor celor neîntărite, cu certare potrivită ‎părintește îi vindecăm, povățuindu-i pe ei și înțelepțește a viețui învățându-i, către a ceasta, ‎lăsând amăgirea, și deșertăciunea cea din materie, către fericita și nepierzătoarea viață, mintea ‎neîncetat să-și mute, și cu frică să aibă curată petrecere, și să se apropie de Dumnezeu cu curăția ‎cea în viață după dorință. Și pe omul cel din lăuntru, mai mult decât pe cel dinafară, să-l ‎împodobească cu fapte bune, și cu neprihănite năravuri, încât o rămășiță de amăgirea celui ‎potrivnic să poarte în sineși. Iar dacă cineva afară de canonul acesta ar face, să se afurisească.‎

‎ TÂLCUIRE

‎ Câți în Hristos v-ați botezat, în Hristos v-ați îmbrăcat, zice marele Pavel (Galateni: 3,27). ‎Drept aceea adaugă canonul acesta, că cei ce s-au îmbrăcat întru Hristos, se cuvine și a petrece ‎după dânsul, și a întrebuința toată curăția, și neîntinarea, și nu a-și împodobi trupul cu prisosință ‎și cu dinadinsul. Și afurisește pe creștinii, cei ce-și împletesc părul capului lor, pieptănându-l și ‎netezindu-l, și propunându-l ca pe o‎ amăgire sufletelor celor neîntărite, și lesne întoarse spre păcat, atât pe ale bărbaților, cât și pe ‎ale femeilor,239 cu certarea aceasta de afurisirii povățuind pe unii ca aceștia, îi învață să lase ‎toată amăgirea, și deșertăciunea, și împodobirea trupului acestui materialnic și stricăcios, și să-și ‎înalțe mintea lor către viața cea fericită și nestricăcioasă, apropiindu-se după putere de ‎Dumnezeu, cu curățirea vieții, și împodobind mai mult pe omul cel din lăuntru cu moraluri ‎bune, și cu bunătăți, adică pe suflet, mai ales decât pe omul cel din afară, adică pe trup, cu aceste ‎amăgitoare și zadarnice împodobiri. Încât să nu aibă asuprăși nici un semn al răutății diavolului, ‎de care prin Sfântul Botez s-au lepădat.‎

‎ 239 Sub această afurisire a canonului acestuia cad, după Zonara, și cei ce nicicum ‎nu pun brici ‎pe capul lor, nici își taie perii capului, ci înadins îi lasă ca să se facă ‎lungi până la brâu, ca ai ‎muierilor. Asemenea și cei ce își vopsesc pletele ca să se ‎facă roșii, sau ca aurul, sau îi leagă cu ‎trestii ca să se facă creți. Sau pun peruci, și ‎străin păr pe capul lor. Acestei afurisiri se supun și ‎cei ce-și rad bărbile, ca să se facă ‎drepte, și frumoasă în urmă, și nu crețe, sau pentru ca să se ‎arate totdeauna ca niște ‎tineri fără de bărbi. Și cei ce cu cărămidă înfocată își ard perii bărbii câți ‎sunt mai ‎lungi decât ceilalți, sau mai strâmbi, sau cu ținbistre își smulg perii feței ca să se ‎arate ‎frumoși. Sau își vopsesc bărbile, ca să nu se arate bătrâni. Așijderea și ‎muierile cele ce se ‎sulimenesc, și pun dresuri pe fața lor ca să se arate frumoase, și ‎să tragă pe bărbați spre ‎sataniceasca iubirea lor. O și cum ticăloasele îndrăznesc a ‎necinsti chipul ce le-a dat Dumnezeu, ‎cu aceste mici împodobiri? Ah! Și cum le va ‎cunoaște Dumnezeu de sunt făpturi, și chipuri ale ‎sale, când ele poartă altă față ‎diavolească! Și alt chip satanicesc.‎^[16]

După cum vedem în studiul Sfintelor Icoane, numai tinerii imberbi (cărora datorită vârstei nu le-a mijit încă barba), famenii (de exemplu Sfântul Cuvios Pavel Xiropotamitul) sau îngerii nu au barbă, căci așa a fost în cazul lor voia lui Dumnezeu, neintervenind mâna omului spre ciuntirea din împotrivire. Chiar despre Sfântul Ștefan cel Mare, au fost discuții aprinse dacă a avut sau nu barbă, cunoașterea imaginii lui tradițională fiind cu barbă, până în secolul nouăsprezece (când a intrat mult stilul apusean și la noi), și fiind văzut, în realitatea duhovnicească de acum, cu barbă.

Chiar dacă a fost o dispută aspră, academică, ce a durat până la canonizare, dacă Sfântul Ștefan cel Mare a avut sau nu barbă, iar Sfântul Sinod, cu înțelepciunea lui, a iconomisit să fie pictat oficial doar cu mustață, până va trece moda acestui veac, pentru a nu tulbura lumea, Sfântul Ștefan ne cercetează însă și acum cu barbă, chiar și prin aceasta arătându-și dreapta credință pilduitoare, ca și fața lui să fie o Icoană a lui Hristos, cum și inima lui este Biserica cea mai frumoasă ctitorită de el, sfintele lui moaște fiind găsite, după martorii oculari la canonizare și unii istorici^[17] îmbrăcate în haine monahale.

Este bine să amintim aici o faptă minunată petrecută în Mănăstirea Putna în anul 1995, care i-a întărit în credință pe Dreptslăvitorii creștini. Înainte de Postul Mare, un creștin stăpânit de duhurile rele a venit pentru a i se face rugăciuni. În Duminica Ortodoxiei, săvârșindu-se Taina Sfântului Maslu, de față fiind și Prea Sfințitul Episcop Gherasim Putneanul, starețul mănăstirii a luat cutia cu moaștele Sfântului Ghenadie și a așezat-o pe pieptul celui bolnav care în acest fel s-a vindecat. Tânărul, luminos și plin de bucurie că a fost izbăvit de tirania dracilor, a spus că a zărit în timpul rugăciunilor care i se făceau cum i-au venit în ajutor trei sfinți care l-au încurajat și i-au adus o stare de pace. Creștinul a mărturisit că a văzut cu claritate chipurile celor trei sfinți ocrotitori ai mănăstirii Putna: Sfinții Ierarhi Ghenadie și Ilie Iorest (acesta din urmă l-a binecuvântat) și domnul Moldovei, Sfântul Ștefan cel Mare, care era îmbrăcat în haine voievodale foarte frumoase, avea barbă (Foto 97-99) și purta sabie. După această minune, tânărul vindecat s-a călugărit și a pictat pentru prima dată icoana Sfântului Ghenadie pe care îl văzuse cum alunga pe draci cu toiagul arhieresc.^[18]

 

†IPS Teofan a blagoslovit să fie pictat și cu barbă^[19]:

 

 

În Sfintele Icoane, pletele sugerează că Sfântul Ștefan cel Mare a ales, la sfârșitul vieții monahismul.

---

Deși unii ucenici mai înfocați îl prezintă ca silit să-și taie barba, alții că din chibzuință pentru a fi anonim și-a retezat-o (ca și cum securiștii nu-l recunoșteau și așa, ca și cum oamenii, dacă sfinția sa ar fi vrut să se retragă, nu l-ar fi ocolit și având barbă. Vedeți toate sunt pretexte ce slujesc ochilor lumii):

‎21. 08.1962: (După scoaterea din Mănăstire; în actul de ‎excludere se preciza să-și lepede haina monahală și să-și ‎cumpere un costum civil din banii pe care-i va primi. A ‎făcut ascultare și și-a asumat anonimatul ca prima formă ‎de apărare fată de agenții care se aflau pe urmele sale): ‎‎„Etate cca. 52 ani, statură înaltă, conformația corpului robustă, fața ovală, părul ‎șaten, părul încărunțit, sprâncenele drepte, nasul și gura ‎mijlocii. Poartă mustață în furculiță și ochelari de vedere ‎cu sticle verzi cu lentile duble. îmbrăcat cu cămașă bej, ‎servietă neagră”68.‎

‎3.02.1976: „Este pensionar, însă lucrează la domiciliu ca ‎pictor decorativ bisericesc. La domiciliu este apreciat ca ‎un om liniștit, respectos și având o conduită normală. Cu ‎alte preocupări în afară de specialitatea sa nu este ‎remarcat. Duce o viață complet rezervată față de vecinii ‎din jurul imobilului, rareori este văzut să părăsească ‎domiciliul. Poartă barbă”69.‎ […]Așadar, Părintele Arsenie dorea să treacă cât mai ‎neobservat, știindu-se sub lupa securiștilor,‎ asumându-și anonimatul. Va purta iarăși barbă522, după ‎cum menționează o informatoare în 1976, dar ‎deocamdată preferă să poarte doar mustață.‎^[20]

Totuși dacă ar fi iubit Sfânta Biserică nu s-ar fi ferchezuit să arate drăgălaș cu o mustață în furculiță a la Errol Flynn, cunoscut pentru rolurile sale romantice din filmele de capă și spadă, așteptând să iasă la pensie, ca să dea drumul la o leacă de barbă, ci ar fi luat pildă de la Părintele Arsenie Papacioc, Părintele Proclu și de la alții. Aceștia, cum au fost eliberați din închisoare și-au și lăsat imediat să le crească barba, cum le-a dat-o Dumnezeu, ca să împlinească și în trup porunca lui Hristos „facă-se voia Ta, precum în cer și pe pământ” , deși unora li se smulgea barba fir cu fir, altora li se rădea, periodic, iar ei râdeau de securiști că dau barba ca o cotă la stat. Ei nu au fost fricoși și mici la suflet ca Părintele Arsenie Boca și au vrut să mărturisească și cu fața lor icoanei bărbatului desăvârșit în voia lui Dumnezeu și ascultarea față de învățătura Sfintei Biserici.

Iată, de pildă, cum a procedat Părintele Arsenie Papacioc:

Nu numai în cele mari s-a pocăit, ci și în cele mici, ceea ce îl arată ca pe un model vrednic de urmat, pentru trezvia sfinției sale la lucrarea smereniei.

De pildă, când era în închisoare, temnicerul i-a tăiat barba cu sila. Părintele Arsenie Papacioc s-a împotrivit (atâta acrivie avea să nu se lepede de Hristos, nici măcar în vreun amănunt al canoanelor ce ne învață despre înfățișarea exterioară!), dar temnicerul i-a spus:

„Nu ești călugăr, dacă călugăria ta stă în barbă!”

Părintele Arsenie a cugetat mult la cuvânt și a înțeles că era de la Dumnezeu, prin gura dușmanului său: să lucreze călugăria mai ales în omul cel dinlăuntru.

Era ‎un căpitan foarte rău. Mi-a luat barba și mi-a retezat-o la jumătate (Barba tot așa era de lungă). ‎Și zic: „Ai să răspunzi de asta în fața lui Dumnezeu!” Știți ce mi-a zis? „Lasă că nu stă călugăria în barbă” Când a vorbit vorba asta, zic: „N-ai vorbit dumneata, ci Duhul Sfânt!”‎.^[21]

Cu toate acestea Părintele Arsenie Papacioc nu s-a gândit (ca Părintele Arsenie Boca) să se camufleze că nu e călugăr și preot în spatele unei mustăți în furculiță, umblând în civil. Imediat cum a fost eliberat din închisoare (nici nu apucase să crească părul pe cap, după ce fusese ras), încetând constrângerea directă, Părintele Arsenie Papacioc nu a mai amânat nici măcar o zi, ci s-a îmbrăcat în dulamă preoțească, lăsând din nou să-i crească barba.

 

De ce n-a făcut la fel, măcar din 1964, și Părintele Arsenie Boca, ci a ales să rămână în afara rânduielilor Sfintei Biserici Ortodoxe? Nimeni nu l-ar fi oprit, cu nici un pretext, să se retragă la o Sfântă Mănăstire și să-și plângă păcatele, mai ales că Maica Zamfira era rudă cu Patriarhul Justinian Marina (care a decedat în data de 26 martie 1977, nu înainte de a aranja ca toți călugării alungați din Mănăstire, și care au vrut să se întoarcă, să își regăsească locul lor). Sau poate tocmai Maica Zamfira să-l fi oprit? Sau a vrut chiar și sfinția sa datorită compromisului făcut în închisoare, cu masca – pentru oamenii care îl urmau cu ‎fidelitate – că a fost silit prin hotărârea eparhiei să nu mai poarte haină monahală, pentru a-și ‎acoperi, de fapt, propria slăbiciune. Dar hotărârea eparhiei nu l-a forțat să-și dea barba jos…

Ideea camuflajului Părintelui Arsenie Boca, pentru a nu fi recunoscut, în spatele mustății în furculiță și mâinilor prin buzunare, este o mare păcăleală. Îl vedem și cu mâinile în brâu, stând de vorbă cu o maică, foarte degajat și fotogenic. Dacă s-ar fi camuflat nu ar fi umblat de colo până colo în toată țara, pe la ucenici, ca să-i compromită.

Din fericire, Părintele Arsenie Papacioc nu a făcut așa. Și în aceasta a lucrat pocăința, respectând Sfintele Canoane:

9. Cum că toate cele rare și iconomicos și de nevoie urmate, ori din vreun obicei rău și de obște a zice, toate cele ce afară de canon s-au făcut lege sau canon, și pildă a Bisericii nu sunt; și vezi tâlcuirea apostolescului canon 68. Însă și iconomia aceasta și nevoia trecând, iarăși canoanele stăpânesc. Vezi subînsemnarea canonului 46 și canonul 13 al sinodului 1 […]^[22].

‎ CANONUL 96‎ AL SFÂNTULUI ȘI ECUMENICULUI AL CINCI-ȘASELEA SINOD SAU MAI BINE A ZICE, ‎AL ȘASELEA SINOD

Acestei afurisiri se supun și ‎cei ce-și rad bărbile, ca să se facă ‎drepte, și frumoasă în urmă, și nu crețe, sau pentru ca să se ‎arate totdeauna ca niște ‎tineri fără de bărbi. Și cei ce cu cărămidă înfocată își ard perii bărbii câți ‎sunt mai ‎lungi decât ceilalți, sau mai strâmbi, sau cu ținbistre își smulg perii feței ca să se ‎arate ‎frumoși. Sau își vopsesc bărbile, ca să nu se arate bătrâni. […] Ah! Și cum le va ‎cunoaște Dumnezeu de sunt făpturi, și chipuri ale ‎sale, când ele poartă altă față ‎diavolească! Și alt chip satanicesc.‎^[23]

Lev 19:27 Să nu vă încrețiți părul capului vostru, nici să stricați fața bărbii voastre. Lev 21:5 ‎Să nu-și radă capul, să nu-și tundă marginea bărbii și să nu-și facă tăieturi pe trupurile lor ‎pentru morți. 6 Să fie sfinți ai Dumnezeului lor și să nu pângărească numele Dumnezeului lor, ‎că ei aduc jertfă Domnului și pâine Dumnezeului lor și de aceea să fie sfinți. Lev 21:5 Capul ‎să nu vă radeți, nici să vă retezați barba, nici să vă faceți tăieturi pe trup pentru morți. 6 ‎Sfinți să fie Dumnezeului lor, și să nu spurce numele Dumnezeului lor, pentru că jertfele ‎Domnului, darurile Dumnezeului lor ei le aduc, deci să fie sfinți. Lev 19:27 Să nu vă tundeți ‎rotund părul capului vostru, nici să vă stricați fața bărbii voastre.‎

Dar Părintele Arsenie Boca, sărmanul, nu a rămas numai la această amăgire (a ferchezuirii din falsa gândire), ci, a mers mai departe cu necinstirea chipului lui Dumnezeu: ca să-L asemene cu sine, l-a bărbierit și pe Domnul Hristos (pe care îl credea androgin), arătând că nu din chibzuința sa ca să fie smerit și anonim, ci din îngâmfarea relei credințe și întunericul neștiinței Sfintelor Canoane s-a ras și l-a pictat și pe Mântuitorul atât de hidos. De aceea privind la pozele sfinției sale, redate în acest subcapitol, Părintele Gheorghe Anițulesei trăgea aceste concluzii juste:

Ținuta smerită a doi călugări scoși din mănăstire.‎↑

Oare nu era prea mare apropierea dintre Ieromonahul ‎Arsenie Boca și maica Zamfira?‎

Părintele Proclu Nicău (Crăcăuani) nu a scos niciodată ‎dulama de pe el. Și el a fost scos din mănăstire.‎ Dacă tot am ajuns la pictură să lămurim lucrurile. Nu vă ‎face impresia că majoritatea personajelor pictate seamănă cu: ‎Boca?‎ Mântuitorul este pictat fără barbă, iar Sf. Ioan Botezătorul ‎este aproape autoportretul lui Boca. Se vedea pe sine…‎ ^[24]

Pentru că nu există Sfinți mustăcioși, Părintele Arsenie Boca a inventat sau mai bine spus (ca să nu îl acuzăm, fiind convinși că a fost o biată victimă a amăgirii), pentru a-l linguși că semănă cu el, vedeniile i-au arătat mustață la Sfinți, ca să fie surprinsă în pictura de la Drăgănescu și această etapă a vieții sfinției sale, ca așezământul de acolo să fie cu totul închinat preacuvioșiei lui.

 

 

 

 

 

Observăm la toate tablourile pictate de sfinția sa nu numai barba, dar și bărbia tăiate, după asemănarea sa. Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, ca să semene și mai bine cu preacuvioșia sa, i-a adăugat și ochi albaștri, dar nepricepându-se de fel la pictura evlavioasă (sau poate vedeniile batjocoritoare la adresa Sfinților erau așa) i-a trântit și un aspect necuvios de dandy distrat și visător (nici centura, nici genunchii nu stau la locul lor), iar Sfântului Mucenic Nicolae Oprea i-a dat un aspect sinistru de strigoi. Ce răbdare și smerenie au Sfinții că nu surpă pământul la Drăgănescu pentru a fi înghițite în iad astfel de hule pictate. Ei au duhul cel lin al lui Hristos Luc 9:54 Și văzând aceasta, ucenicii Iacov și Ioan I-au zis: Doamne, vrei să zicem să se coboare foc din cer și să-i mistuie, cum a făcut și Ilie?:55 Iar El, întorcându-Se, i-a certat și le-a zis: Nu știți, oare, fiii cărui duh sunteți? Căci Fiul Omului n-a venit ca să piardă sufletele oamenilor, ci ca să le mântuiască., lăsând acea clădire odioasă cu îngăduință, pentru o vreme, ca să ne trezim din amăgirea cu care suntem ispitiți de urâtorul mântuirii noastre, prin săracul Părinte Arsenie Boca.

e)   Cu pantaloni scurți

Sarmanii mireni se imbraca asa cum e launtrul lor

– Parinte, da-mi o binecuvantare.

-Te binecuvantez sa te faci carnaval duhovnicesc ca Sfanta Isidora1 cea nebuna; sa dobandesti prefacatoria cea buna. Vezi, sarmanii mireni sarbatoresc in fiecare zi prefacatoria lor lumeasca si se imbraca asa cum e launtrul lor. Demult, oamenii se imbracau pentru carnaval odata pe an, numai la Lasatul de sec2. Acum cei mai multi sunt mereu in carnaval. Adica, mai demult carnavalul tinea o saptamana numai la Lasatul de sec de carne pentru Postul Mare. Acum vezi in fiecare zi… Fiecare se imbraca asa cum ii spune gandul. Au devenit cu desavarsire ciudati. Au innebunit! Putini sunt oameni adunati, modesti, fie barbati, fie femei sau copii. […]Imi aduc aminte, cand eram in Sinai, ce era si acolo… nu ma intreba! Cat ma durea cand vedeam turistele ce veneau la manastire. In ce hal erau! Ca si cum as vedea icoane bizantine frumoase, aruncate la gunoaie; numai ca acestea s-au aruncat singure. ^[25]

2013. -“Nimeni dintre cei ce se numără în cler să nu se îmbrace în haină nepotrivită tagmei sale, nici cînd stă în oraș, nici pe cale mergînd, ci să întrebuințeze îmbrăcămintea care este destinată pentru cei ce se numără în cler. Iar dacă vreunul ar face așa ceva să se afurisească pe o săptămînă”. -VI ec. 27 (VII ec. 16).
2014. -“Cel ce a fost îmbrăcat odată de episcop cu îmbrăcămintea neagră cu scopul de a intra în cler, nu-l mai poate dezbrăca deoarece a făcut declarația publică de a se consacra lui Dumnezeu și nu mai poale anula făgăduința făcută lui Dumnezeu și să batjocorească starea sfîntă ca femeile de la teatru”. -Balsamon-Sfîntul. Atan. II, p. 617.^[26]

 

Notăm că fotografia de mai sus, în care sunt surprinși la munte Părintele Arsenie Boca (mustăcios, în pantofi cu toc, pantaloni scurți, cu mâinile în buzunare și fular răsucit galant, ca o încununare a întregii ținute), și Maica Zamfira (în trenci cu mâinile în buzunare) într-o călătorie de relaxare în familie, ca și celelalte fotografii personale ale sfinției sale din acest studiu, sunt preluate de la blogul prea marelui admirator al sfințiilor lor, domnul scriitor Victor Roncea ^[27].

Părintele Arsenie Boca se plimba dezbrăcat în public, având un dereglaj al îmbrăcăminții și prin minus.

Dacă am văzut mai sus, la capitolul barbă albă și dichisită, că Părintele Arsenie Boca avea un dereglaj la îmbrăcăminte, prin plusul îmbrăcării hainelor de lux, vom vedea acum că avea dereglaj la îmbrăcăminte prin minusul dezbrăcării publice. Cu amândouă nu sunt de acord Sfinții

Părinți:

‎5.‎       De ce [ne] aduce aminte îmbrăcarea hainelor

întâi, după dumnezeiescul Gură de Aur, însuși faptul ‎acoperirii trupului cu haine ‎este o veșnică aducere-aminte de izgonirea cea din rai și de pedeapsa pe care au ‎luat-o după ‎călcarea poruncii [protopărinții noștri]. Aveam nevoie de ‎haine și de ‎acoperăminte moi cei ce mai înainte, în rai, eram ‎acoperiți .de darul lui Dumnezeu ‎și nu aveam [deci] trebuință ‎de haine. Căci protopărinții, fiind goi mai înainte ‎de ‎neascultare și nerușinându-se, după cădere au cusut frunze de ‎smochin și și-au ‎făcut acoperământuri împrejurul trupului (Fac ‎‎3, 7). De aceea, care este motivul ‎pentru care această amintire ‎a pedepsei ar trebui să se facă cu haine strălucite și de ‎mult ‎preț? Deci îmbrăcămintea hainelor să se facă nouă veșnică ‎aducere-aminte și ‎învățătură despre căderea din bunătăți și ‎despre pedeapsa pe care neamul ‎oamenilor a primit- o pentru ‎neascultare. Deci să ne spună nouă cei care își folosesc ‎atât ‎‎[de mult] imaginația – încât nici nu știu de acea îmbrăcăminte ‎din lână de oaie, ‎ci se îmbracă cu [haine] de mătase de ce, ‎spune-mi, îți împodobești trupul cu ‎acestea și te bucuri de ‎îmbrăcămintea cea de aici, neauzindu-1 pe Pavel cum ‎zice: ‎având hrană și îmbrăcăminte, cu acestea îndestulați să fim (1 ‎Tim 6, 8)?‎

‎6.‎       Care este folosul hainelor

în al doilea rând, folosul hainelor este, după Marele Vasile, ‎acela de a proteja ‎trupul: iama de frig, vara de căldură. El ‎zice în Cuvântul către tineri: „Este oare ‎vreo deosebire pentru ‎un om cu mintea sănătoasă dacă îmbracă o haină scumpă ‎sau ‎una ieftină, atâta vreme cât și una și alta îl apără iama de frig ‎și vara de ‎căldură?” (P.S.B. 17, Omilia XXII către tineri, p. ‎‎578). Iar dacă ar fi de mătase și de ‎mult preț, aceasta este o ‎deșertăciune ce își are începutul sau dintr-o ascunsă ‎imaginație, [sau] dintr-o poftă amăgitoare a inimii ‎care [la rândul ei] ajunge din ‎nou Ia un scop ascuns. Cu alte ‎cuvinte: este umbră și fum, praf risipit în văzduh, ‎baIoane ‎umflate și sparte. Și, ca să grăiesc cu Solomon care a încercat ‎mai mult ‎decât toți niște haine ca acestea de mult preț, ‎‎[lăudându-le] la început, [dar] ‎defăimându-le pe urmă, zic: ‎deșertăciunea deșertăciunilor [Ecc 1, 2] și voință a ‎duhului ‎‎[referință neidentificată]. Ce este [această] voință a duhului? ‎Ne răspunde ‎Grigorie Cuvântătorul de Dumnezeu: „pornirea ‎cea fără de socoteală a sufletului și ‎tulburarea omului, el fiind osândit la aceasta poate din [cauza] căderii celei ‎vechi”. ‎‎(Cuvânt la înmormântare, către Chesarie). Unei deșertăciuni ‎ca acesteia se ‎cuvine a urma,* prea înțeleptul meu Stăpân, dar ‎a primi să alergi după umbre și ‎visuri mv aceasta te rog să nu o ‎primești. ‘‎[…]‎

‎11,‎     Arhiereii, preoții și toți clericii se cade să poarte ‎haine cinstite

De aceea și Sinodul VI ecumenic poruncește în canonul 27 ‎ca arhiereii, preoții și ‎toți clericii să poarte haine cinstite, ‎nefolosind [podoabele] cele exterioare și de ‎mult preț. Căci ‎zice: „Nimeni din cei ce se numără în cler să nu.se îmbrace ‎în haină ‎care nu e a tagmei sale nici când se află în cetate și nici când călătorește undeva, ci ‎să întrebuințeze ‎îmbrăcămintea orânduită celor ce se numără în cler” (adică ‎cea ‎simplă și cinstită). „Iar dacă cineva ar face una ca aceasta, să se ‎afurisească pe ‎timp de o săptămână”. (Pr. C. Dron, op. cit., p. ‎‎273). De asemenea și cel de-al VH-‎lea Sinod în canonul 16 ‎hotărăște așa:. „Orice lux și împodobire trupească este ‎străină ‎de. rânduiala și așezarea preoției. Deci episcopii sau preoții ‎care pun pe ei ‎haine strălucitoare și arătoase trebuie să se ‎îndrepte, iar dacă stăruie să se supună ‎mustrării.!;. Căci din ‎vremuri îndepărtate orice bărbat cleric s-a înveșmântat eu ‎haine ‎potrivite și modeste. Căci zice Marele Vasile: «Tot ceea ce se ‎ia nu din nevoie, ‎ci pentru împodobire, se socotește fălire» ‎‎(P.S.B. 18, Regulile mici, întrebarea 49, p. ‎‎337). De aceea ‎nimeni să nu se îmbrace în haine țesute din mătăsuri scumpe și ‎nici ‎să pună alte adaosuri colorate și împletite, căci am auzit ‎prin limba cea grăitoare de ‎Dumnezeu că cei ce poartă haine ‎moi în casele împăraților sunt (Mt 11, 8)” (Pr. C. ‎Dron, op. cit., ‎pp. 423-424). Și iarăși zice Marele Vasile: „Ai văzut pe ‎cineva ‎cugetând înalt cu haină cu flori înconjurat și cu torturi de ‎mătase îmbrăcat și ‎având și slujitori? De- faimă-1!” [referință ‎neidentificată]. (Și Ioan cel cu limba de ‎aur zice în Omilia a ‎‎11-a la Epistola către Timotei: „Vezi vreun om purtând haine ‎de ‎mătase? Să râzi de el!”). Iar dumnezeiescul Isidor ‎Pelusiotul, tâlcuind ce reprezenta ‎haina cea țesută de sus a ‎Domnului, zice: „Cine nu știe simplitatea acelei haine pe ‎care o ‎folosesc săracii din Galileea? La ei, această haină este cea mai ‎iubită și se ‎face cu un oarecare meșteșug, ca pieptarele, ‎țesându-se la război. Deci de vrei ‎acestea, urmează hainei cele ‎simple a lui Hristos. Căci gingășia aparține moleșirii ‎celei de ‎aici [de pe pământ], iar nu luminii celei de sus.” (Epistola 94 către Caton ‎Monahul). Iar ‎sfinții prooroci ai lui Dumnezeu ce haine foloseau? Cu ‎adevărat ‎sobre, smerite și sărace. Auzi ce zice despre ei Clement, [cel ce a scris] Stomatele: „ ‎Ilie folosea ca ‎îmbrăcăminte cojocul și își strângea mijlocul, cu brâu făcut ‎din păr. ‎Iar alt prooroc, Isaia, eră gol și desculț. De multe ori ‎se înfășură și cu sac, [care era ‎o] îmbrăcăminte de smerită ‎cugetare. Iar dacă îl chemi și pe Ieremia, acesta avea ‎numai ‎centură de in. Și după cum trupurile cele bine hrănite ‎dezgolindu-se arată mai ‎clar floarea vârstei fot așa și ‎frumusețea năravurilor, atunci când nu este întunecată ‎de ‎bârfiri fără ca binele să fi fost [în prealabil] încercat, mare ‎cuviință arată.” Iar ‎dacă Sinodul local din Gangra ‎anatemizează în canonul 12* pe cei care prihănesc ‎pe cei ce ‎poartă [haine] de mătase, tot același sobor, în. canonul 21, ‎zice: ,,[…] ‎lăudăm simplicitatea și cumpătul în îmbrăcăminte ‎‎[…] iar de la năzuințele spre ‎moliciune și lux în îmbrăcăminte ‎ne întoarcem […]” (Arhid. prof. dr. Ioan N. Floca, ‎op. cit., p. ‎‎192).‎ […]‎

Fie, Prea Sfinția ta să zicem așa: chiar dacă tu te împodobești, ‎ești cu totul ‎înțelept cu gândul și [aceasta se întâmplă] fie din ‎pricina simplității tale celei din ‎fire (după cum o astfel de ‎simplitate și nesimțire au oarecare triburi din America ‎care ‎sunt atât de nesimțitoare încât trebuie ca toiagul să se facă ‎pețitor pentru a se ‎îndemna să-și ia mireasă – după cum scriu ‎istoricii), fie din pricina acoperământului ‎lui Dumnezeu, fie ‎din pricina luării-aminte la sine; însă socotește singur: cine oare ‎va da cuvânt lui Dumnezeu pentru ‎sminteala în care cad acele ticăloase, pentru ‎boldurile poftei ‎care le trec prin inimă [la vederea] unei asemenea priveliști ‎și ‎pentru pierzarea pe care sufletele lor și-o pricinuiesc [încă] de ‎aici? Iar câtă ‎muncă pricinuiește sminteala arată Domnul ‎zicând: Vai, omului aceluia prin care ‎vine sminteala! Mai de ‎folos i-ar fi lui ca să-și spânzure o piatră de moară la ‎grumazul ‎lui .și să se înece in adâncul mării (Mt 17, 6-7)5.‎

Deci îți voi spune acum ce haine se cade să fie folosite. ‎Sfântul episcop de Corint, ‎atât la începutul [episcopatului] său ‎cât și acum, are hainele din postav negru. ‎Poartă și blană ‎neagră, iar toate celelalte [haine] sunt negre ca la un monah. ‎Așa se ‎cade să faci și Prea Sfinția ta: hainele toate să fie toate ‎negre, toate cinstite, toate ‎monahale, așa încât să pricinuiască ‎evlavie la toți cei care te văd și nu sudălmi sau ‎săgeți ale ‎dezmierdării.‎

îți spun și părerea mea, spre mângâiere. Care este ea? Marele ‎Antonie murind a ‎poruncit ucenicilor săi să dea un cojoc de-al ‎său Marelui Atanasie, patriarhul ‎Alexandriei, iar altul ‎episcopului Serapion. Aceștia le-au primit din tot sufletul și ‎le ‎îmbrăcau ca pe niște porfire împărătești. Deci de . iubești ‎‎[dorești] și Prea Sfinția ‎ta, îți trimitem o cămașă sau două de ‎păr, sfetagorești* (‎* Adică aghioritice, din ‎Sfântul Munte.‎) ca să le porți așa cum sfântul [episcop] de ‎Corint și atâția alții ‎arhierei și patriarhi le-au purtat și le poartă ‎‎[încă]. Aceasta o facem ca să-ți aduci ‎aminte prin ele de ‎viețuirea monahilor săraci, îmbrăcați cu rupturi și smeriți.‎

Știu că ai să-mi reproșezi unele ca acestea: „Ce? Și pustnic se ‎luptă să mă facă ‎de îmi scrie unele ca acestea?”‎

Da, Stăpâne al meu! O, de-ar fi dat Dumnezeu! O, de-ar fi ‎fost cu putință! O, de s-‎ar fi făcut [lucrul acesta]! Să mă ‎învrednicească Domnul a te vedea pustnic, ‎îmbrăcat cu ‎rupturi, purtător de. opinci și de traistă – așa cum am văzut la ‎Sfântul ‎Munte și pe Sfântul Proin din Lacedemonia și din ‎Halep. Atunci într-adevăr bucuria ‎va fi deplină în inima mea. ‎Ce, crezi c-ai să scapi? Scoate-ți [aceasta] din inima ta. ‎Ai ‎trăit cu arhiereii – te-ai făcut arhiereu. începe a coresponda ‎acum cu pustnicii, ‎‎[și] pustnic desăvârșit cu adevărat vei ‎deveni pe urmă. „Căci cu cine va vorbi ‎cineva, cu acela se va ‎asemăna” – după cum spune proverbul.‎ […]‎

‎16.‎     Arhiereii și preoții nu se cuvine să se scalde

Tot sub acest simț intră și spălarea capului și a picioarelor, ‎‎[despre] .care ai ‎auzit și mai sus la preasfințita între monahii ‎mamă a lui Iuvin cât sunt de dăunătoare ‎trupului tău celui ‎tânăr. De aceea citim la Pateric că mulți Părinți veneau la ‎nevoia de a trece râuri, ‎dar se rușinau nu să spele, ci numai ‎să-și dezgolească picioarele și erau răpiți de ‎dumnezeiescul ‎înger și într-o clipă se aflau ‎ pe celălalt mal. ‎^[28]

 

Pentru că nu există sfinți în pantaloni scurți, Părintele Arsenie Boca s-a pictat pe sine în false proorocii și a inventat tablouri cu Sfinți în costum de baie:

 

 

f)   Drăgănescu – așezământ închinat „sfintei familii”

Adică familiei Arsenie – Zamfira.

Părintele Arsenie Papacioc:‎

• Da, e episcop acum… stătea la picioarele sfintei Parascheva și așa ne-am împrietenit. Eu ‎la un capăt, el la un capăt. Un părinte liniștit și bun… Da… l-a-a ‎descoperit cineva ‎pe Antonie acolo, cât eram la Iași, și l-au arestat. L-au depistat pe Antonie acolo… ‎Julieta l-a scos și pe ‎Dometie și a rămas cu Arsenie acolo. Și așa s-a făcut de ‎maici [Mănăstire, n.n.]…‎

Părintele Ioanichie Bălan:‎

• Cu Sfânta în familie…‎

Părintele Arsenie Papacioc:‎

• Cu Julieta stareță. ‎

Și e normal acum să facă o serie întreagă de greșeli…‎ Se duc la mormântul lui și se roagă, și el se lăsase ‎și de preoție și de călugărie… ‎^[29]

Ligia – nascuta in 1913, care in 1951 era deja casatorita si se numea dupa sot Ligia Bunescu. Sotul ei, teolog, de loc din comuna Buda-Draganescu – Ilfov, va fi preotul Savian Bunescu – parohul Bisericii de la Draganescu, pe care Parintele Arsenie o va picta incepand cu 1967/1968. ^[30]

 

Pictura de la Drăgănescu nu este una obișnuită, în înțelesul că Părintele ‎Arsenie nu s-a limitat strict la programul iconografic clasic. ‎

Încercând să actualizeze mesajul Evangheliei, Părintele a introdus în pictura ‎de ‎aici, pe lângă scenele clasice, deja consacrate, și compoziții de-a dreptul ‎șocante ‎care au un rol vădit catehetic și care se adresează oamenilor zilelor ‎noastre. ‎

Dacă i s-a interzis să predice, o face acum într-alt chip, cu ajutorul penelului și ‎al ‎culorilor. Oamenii care-l căutau aveau ce învăța doar din lectura picturii, care ‎le ‎grăia direct, fără ocolișuri și pe înțelesul tuturor, „ca să nu mai orbecăiască și ei ‎în ‎noaptea neștiinței și a lipsei de sfat, de unde vin toate relele care chinuiesc ‎pe ‎oameni, întunecă vremile și prea adesea cruntă pământul”.57 ‎„Mica biserică de la Drăgănescu are norocul să simtă pe zidurile ei ‎zugrăvite ‎predicile fierbinți, pe care miile de oameni le ascultau la Sâmbăta de Sus.‎ E o pictură nouă ca și predica de atunci.”58‎Ca „predica” de acum să fie cât mai convingătoare, Părintele, cu splendida-‎i ‎caligrafie, așterne pe ziduri, lângă scenele reprezentate, numeroase sentințe ‎scurte, ‎lămuritoare, care reprezintă o sinteză a gândirii Sfinției Sale. [despre cum este caligrafia Părintelui se va exprima mai jos o profesionistă în ale artei. E de aceeași factură cu sinteza gândirii și predicile sfinției sale – n.n.] Ele nu sunt ‎simple ‎vorbe de spirit, ci mai degrabă sunt așchiile țâșnite din coerența și vigoarea ‎unui ‎trunchi cu rădăcini adânci.59 ‎

Ar mai fi foarte multe de spus și în ceea ce privește felul în care Părintele ‎Arsenie ‎a gândit programul iconografic în ansamblul lui, adică dispunerea ‎fiecărei ‎compoziții în parte, însă nu acesta este scopul lucrării de față. Totuși, nu se ‎poate ‎trece cu vederea o amplă compoziție pe care Părintele a zugrăvit-o pe ‎absida ‎altarului. Ea ne prezintă momente „Din viața și patimile Cuviosului Ștefan ‎cel Nou, ‎pe vremea Împăratului iconoclast Constantin Copronimul, care a tiranisit ‎biserica ‎între anii 741-775; Iar cuviosul primind mucenicia la 53 de ani ai vârstei ‎sale în 28 ‎ale idelor lui noiembrie, cu vina de pe urmă: «Ștefan mi-a făcut ‎temnița ‎mănăstire!»”.60‎ Este știut faptul că în nici o altă biserică nu este zugrăvită pe absida ‎altarului ‎mucenicia acestui Cuvios, care oricum este destul de rar reprezentată. Deci ‎pictarea ‎ei aici este firesc să ridice semne de întrebare, mai ales că ocupă un loc ‎important în ‎absidă, atât în ceea ce privește dimensiunea ei, cât și în ceea ce ‎privește spațiul pe ‎care se desfășoară, și anume cel din dreptul ochilor. Prin urmare, ‎este limpede că ‎Părintele Arsenie nu a pus întâmplător această compoziție aici. ‎Nu aș vrea să fiu înțeles greșit și să se creadă că, în cele ce urmează, doresc ‎să ‎accentuez doar latura profetică a personalității Părintelui Arsenie, însă, căutând ‎un ‎răspuns la semnificația amplasării compoziției cu pricina în acel loc însemnat, ‎nu ‎pot să nu observ asemănările dintre cele două vieți – a Cuviosului Ștefan cel Nou ‎și ‎a Părintelui Arsenie – și mai ales faptul că amândoi s-au săvârșit din viață în 28 ‎ale ‎lunii lui noiembrie!61” (O sinteză a gândirii Părintelui Arsenie Boca în 800 ‎de ‎capete, Ed. Teognost, p. 34).‎^[31]

Nu numai atât, dar pictează în loc de mâinile Maicii Domnului mâinile maicii Zamfira, picturile sfinției sale devenind astfel obiecte de cult de adorare și preacinstire a propriei sale familii, știut fiind că închinarea icoanei merge la cel reprezentat în ea:

Măicuța Zamfira Singurul meu ucenic!‎

Fragment din „Cuvântul la priveghere” rostit de Prea Sfințitul Părinte Dr. ‎Daniil ‎Stoenescu, ‎Episcop-Locțiitor de Vârșeț

‎… Se va vorbi despre măicuța Zamfira de acum înainte, ca și până acum, de fapt, ‎atâta vreme ‎cât se va vorbi de prea cuviosul părintele nostru Arsenie. Pentru că, nu ‎întâmplător, ‎prin anii ‎‎’77 -’78, aflându-mă numai cu Părintele și Măicuța aici, în ‎casa de vizavi, în chilia ‎de dincolo ‎de ușa acestei sfinte biserici, mi-a spus Părintele, ‎fiind de față și sfinția sa, maica ‎Zamfira, că ‎este „singurul meu ucenic”. Știți că ‎Părintele nostru nu se juca cu cuvintele și a ‎rostit această ‎mărturisire, pe care iată, ‎socotesc de cuviință să v-o destăinui în această seară ‎de priveghere, ‎de taină, de ‎întâlnire și de despărțire deopotrivă de măicuța Zamfira.‎

‎„Singurul meu ucenic”…, cuvinte pe care ni le-a spus părintele Arsenie ‎despre ‎măicuța ‎Zamfira. Iată ce recunoaștere! Iată ce însemnătate! Și ce greutate au ‎aceste ‎cuvinte. ‎‎„Singurul ucenic” pe care Părintele și l-a recunoscut cu puțin timp înainte de ‎plecarea ‎la ‎Domnul a fost și este măicuța Zamfira; poate de foarte mulți neînțeleasă, poate și ‎de ‎noi, ‎uneori ‎

 [E adevărat. Poate singura care cunoaște misterul cel întunecat al Părintelui Arsenie Boca, în toată semnificația și trăirea lui este maica Zamfira. Sfinția sa este coregizoare și cogeneratoare a devierii de la Prislop, este părtașă și la conlocuirea ca bărbat și femeie în aceeași casă cu sfinția sa, și la puternicele ședințe de hipnoză, și la cunoașterea duhului apropiat care le slujea pentru proorocii și dominarea bieților creduli, și la pictura de la Drăgănescu, și la editarea rătăcitelor și rătăcitoarelor cărți ale Părintelui. Dacă și-ar fi dat seama predicatorul ce înseamnă maestrul și ucenița lui, niciodată nu ar mai fi propovăduit această cumplită rătăcire în doi, care atacă echilibrul duhovnicesc al unui neam întreg – n.n.].

Iată așadar, că această seară este potrivită pentru ca, prin rugăciune, ‎prin ‎cântare, ‎prin lacrimă și prin priveghere, cu toții să odihnim dincolo, cum n-am ‎reușit în această ‎viață, ‎sufletul și duhul măicuței Zamfira, care a trecut la Domnul, ‎ca să se roage pentru noi, ca ‎să ‎se roage lui Dumnezeu și Maicii Domnului și ca să ‎ducă mesajele inimilor noastre ‎părintelui ‎nostru Arsenie, împreună cu care se află ‎acum în lumina lui Dumnezeu și a Duhului ‎Sfânt și ‎‎„să ne fie nouă bine” în anii sau ‎puținii ani pe care îi vom avea fiecare, după rânduiala ‎lui ‎Dumnezeu, pe acest ‎pământ.‎

Și o a doua taină pe care v-o descopăr în această seară și pe care e bine să o țineți ‎minte ‎toate ‎maicile și surorile acestei mănăstiri, viețuitorii, ostenitorii, închinătorii… Ori de ‎câte ‎ori veți ‎privi icoana Maicii Domnului de aici de pe catapeteasmă, să știți că mâinile ‎Maicii ‎Domnului ‎au fost pictate de părintele Arsenie după mâinile Măicuței Zamfira! Priviți! ‎Cei și ‎cele care ați ‎cunoscut și ați văzut și v-ați oprit privirea asupra mâinilor măicuței ‎Zamfira, ‎priviți aici mâinile ‎Maicii Domnului care-L țin pe Mântuitorul Hristos în brațe. Iată ‎cum a ‎înțeles părintele nostru ‎Arsenie destinul măicuței Zamfira, iată ce rol și ce importanță i-‎a ‎recunoscut pentru viața ‎noastră, pentru Ortodoxia românească, pentru monahismul ‎românesc ‎și, în mod cu totul ‎deosebit, pentru Sfânta Mănăstire a Prislopului…‎ ‎

Întrebare: oare unghiile erau date cu roșu, sau ni se pare nouă?

^[32]

Iată acum mâinile Maicii Domnului:

 

Și mâinile unei vrăjitoare celebre:

 

Cu ale cui mâini seamănă mai mult mâinile Maicii Zamfira?

 

Nu noi am pictat așa, ci Părintele Arsenie Boca, pentru a-și arăta admirația, respectul, iubirea și… preacinstirea față de Maica… Zamfira, dar, poate fără să vrea, și disprețul față de Maica Domnului.

Iată ce ne învață despre aceasta Pidalionul:

Că cu cât mai adeseori‎‎ prin iconicească însemnare se privesc, cu atâta mai mult ‎și cei ce ‎le privesc pe acestea se ‎deșteaptă către aducerea aminte, și dorirea ‎prototipilor celor întâi [adică cei care au fost pictați în tablou, prin redarea trăsăturilor feței lor – n.n.] . Și ‎acestora a le da ‎sărutare, și cinstitoare închinăciune. ‎‎[…]‎

Cinstea aceasta însă, alt fel se face chipului celui întâi (adică însuși persoanei) și ‎alt fel ‎Icoanei (după Vlastar) că aceluia adică se face slujitorește, iar Icoanei, cu ‎chip relativ. Icoană se zice, (grecește adică de la eikene) de la asemănarea ce are cu ‎prototipul (întâiul ‎chip).‎ […]‎ Pentru aceasta și se protimisesc (a da întâietate) apoi Crucea, apoi Icoana lui Hristos, ‎Icoana ‎Născătoarei de Dumnezeu; și prin urmare Icoanele Sfinților, precum se arată aceasta ‎în ‎aceeași praxă; din cuvântul Sfântului Maxim, și de obște a zice, după rânduiala și ‎vrednicia ‎prototipurilor; așa urmează și rânduiala închinării chipurilor lor. Sfintelor Icoane nu ‎se ‎închină oamenii pentru materie, ci pentru asemănarea ce au cu cel închipuit pe ele.‎^[33]

Să aplicăm acum acest canon, în cazul așezământului de la Drăgănescu. Suntem datori să respectăm ierarhia închinării Sfintelor Icoane în ordinea importanței persoanelor pictate ele, datorită cinstei diferite atribuită ierarhic persoanelor cinstite. Cunoaștem și taina sfințeniei Icoanelor prin care se cinstesc tocmai cei reprezentați pe ele. Cei reprezentați pe ele sunt cei ale căror trăsături s-au pictat, cu alte cuvinte icoana îl reprezintă pe omul cu care seamănă. Pe ea este pictată persoana al cărui chip s-a pictat.

Dacă noi privim chipul Părintelui Arsenie Boca, pictat de el însuși ca și cum ar fi Hristos, deoarece Hristos se adoră pentru că este Dumnezeu, atunci (poate fără să vrem) îl adorăm pe Părintele Arsenie Boca, întocmai ca pe Dumnezeu Atotțiitorul. Când privim chipul Părintelui Arsenie Boca pictat de el însuși ca și cum ar fi Sfântul Vasile cel Mare, sau Sfântul Prooroc Ioan Botezătorul, atunci cinstea pe care am vrea să o dăm Sfântul Ierarh sau Înainte-mergătorului o trimitem la Părintele Arsenie Boca.

Când vrem să sărutăm mâinile Maicii Domnului ca să o preacinstim, sărutând tabloul pictat de Părintele Arsenie Boca cu mâinile maicii Zamfira (părtașe de atâtea ori la lucrarea celui mai mare păcat care este sinucierea), o preacinstim pe Maica Zamfira, fiind înșelați de autor, ca și cum ea ar fi vreo pururea fecioară, fără păcat personal și maică a lui Dumnezeu.

Cumplită amăgire!

Să ne mai mirăm de cinstea exagerată ce le-o acordă ucenicii, când se închină lor în acest fel? Ritualul pe care îl fac le inoculează în duh, în trăire, în simțire, hipnotizându-i cu această rătăcire de mari proporții… (poate fără să înțeleagă sau să dorească consecințele gestului lor).

Vina lor prin care pătimesc aceasta este că nu s-au smerit, ci s-au luat după mass-media și zvonuri. Nu au avut sărmanii ascultarea de a se lăsa sub ocrotirea, cugetarea și discernământul Sfintei Biserici și al Sfântului Sinod, pornind la o cinstire mai înainte de canonizarea celor de la Prislop și necercetând Sfânta Tradiție.

Neascultarea minții pripite duce la rezultate de acest fel, ba, în final, chiar și la pierderea mântuirii, dacă nu se aleargă imediat la pocăință, pentru a se birui uriașul ce omoară sufletul: neștiința.

 

La pictarea „Sfintei Familii”, se adaugă pe lângă pictarea mâinilor^[34] Maicii Zamfira (în locul mâinilor Maicii Domnului) și pictarea (de prost gust și hulitoare la adresa Sfântului Botez) a opt membrii ai familiei surorii ei Ligia Bunescu:

La stânga învierii Domnului este pictat sfântul arhanghel Gavriil în veșmânt alb, cu crin deschis în ‎mâini, privind în jos de pe norul din cer.‎ Înveșmântat în nor auriu, cu haină albă, Mântuitorul Iisus Hristos binecuvântează cu mâinile rănite ‎Taina Botezului ce se săvârșește. El are la dreapta Sa un înger păzitor al pruncului nou botezat, cu ‎mâinile întinse spre pruncul care primește Botezul în cristelnița cu sfânta cruce, de la un cucernic ‎preot – părintele Grigorescu de la Biserica Boteanu din București, adeseori frecventată de Părintele ‎Arsenie. In apa cristelniței plutesc cuvintele: „Botează-se robul lui Dumnezeu Cristian”. La ‎dreapta și la stânga pot fi identificați șase membri ai familiei noului botezat din familia preotului ‎paroh Savian Bunescu. La dreapta se află o masă cu sfeșnic, sfânta Evanghelie și sfânta cruce. Deasupra preotului slujitor, zboară ‎porumbelul Duh Sfânt în alb, cu nimb auriu, înconjurat de cuvintele: „Pecetea darului Duhului ‎Sfânt”, care-și revarsă harul în șapte limbi de foc peste fiecare prunc nou botezat.‎

La stânga sunt cunoscutele cuvinte:‎

‎–‎         Te-ai lepădat de Satana? ‎

‎-M-am lepădat.‎

‎–‎         Și de toate lucrurile lui? ‎

‎-Și! …‎

Sub aceste cuvinte, de sub masa pregătită pentru Botez, diavolul cu un șarpe pe cap, zice privind ‎furios spre cristelniță: „Dar și cu mine ai să faci anii măgăriilor”. Vrăjmașul diavol își ține dreapta ‎pe corzile de săgeți ale unei chitare care ating cristelnița, corzi pe care scrie: „Muzica pieirii”, ca o ‎amendare a petrecerilor necreștinești ce urmează, de obicei, după săvârșirea marilor Taine ale ‎Bisericii: Botezul și Cununia.‎

Sus, în dreptul Mântuitorului Hristos citim cuvintele: „Cel ce va crede și se va boteza, se va ‎mântui, iar cel ce nu va crede, se va osândi. Bucurați-vă că numele voastre sunt scrise în ‎ceruri” (Marcu 16,16; Luca 10,20). Iar în dreapta reprezentării Botezului, Părintele Arsenie se ‎explică:‎‎

Mărturisesc un Botez

Adică:‎‎

1.‎       Nașterea din nou din apă și din Duh‎

2.‎       îmbrăcarea în Hristos și unirea cu Hristos (cu persoana și învățătura Sa) ‎ ‎–‎ comoara –‎

‎3.‎       înzestrarea cu talant! (talente)‎‎

4.‎       Un înger păzitor^[35]

În realitate, după cum susține Părintele Savin Bunescu (după ce se scuză că de fapt și preacucernicia sa, și Părintele Arsenie Boca sunt smeriți) în filmarea: Pr. Arsenie Boca – pictura bisericii de la Drăgănescu^[36], în realitate, pe lângă antihrist și antiarhanghelul Gavriil, în acel tablou toți sunt membrii familiei Maicii Zamfira:

Ecaterina, mama Maicii Zamfira(femeia îmbrăcată în negru);

Părintele Savin Bunescu (cumnatul);

Preoteasa Ligia Bunescu (sora);

Băiatul și nora lor (rude de gradul 3 cu Maica Zamfira);

Cristian, copilul lor ce se botează (rudă de gradul 4);

Părintele Marcel Mihaescu, Consilier Economic la Arhiepiscopiei Bucureștilor și slujitor la Sfânta Biserică Sfânta Maria Miron Patriarhul, Mavrogheni, cel ce săvârșește taina Sfântului Botez și soțul nașei lui Cristian (rudă de gradul 5);

Preoteasa (soția preotului ce botează) și nașa lui Cristian (rudă de gradul 5).

Aceasta confirmă faptul că așezământul de la Drăgănescu este o afacere de familie închinată ‎Părintelui Arsenie Boca și arsenismului. Nu e de mirare că intrând în ea mulți au simțit că li se ‎întunecă mintea și își pierd credința.‎

Alții, însă, se lămuresc:

Andreea on 22 iunie 2015 la 9:11 am said:

Va multumesc pentru ca ati deschis acest subiect de discutie.

 Trebuie sa va spun ca, la insistentele unei colege de serviciu, care este ”fana” Arsenie Boca, m-am dus la Draganescu.

 Asa ca va descriu ceea ce am vazut, atingand doar cateva aspecte, deocamdata:

 – caracteristicile arhitecturii bisericii: – la exterior arata decent, este o bisericuta amarata de cimitir, insa ingrijit varuita si vopsita.

 Surpriza neplacuta vine insa la interior, unde sunt niste stangacii mari, niste contravantuiri urate, care nu au fost decorate cum trebuie cu ajutorul picturii, A.B. ne-luand in considerare acest aspect estetic, pe care il intalnim la toate bisericile ortodoxe, unde si cel mai amarat arculet este decorat cu niste floricele. Adica pictura lui A.B. nu este in acord cu arhitectura, el nereusind sa decoreze elementele structurale care, din aceasta cauza, se vad in toata uratenia lor, si a preferat sa utilizeze campurile mari pentru a-si manifesta ”geniul” artistic.

 – pictura: – impresia pe care mi-a facut-o este ca nu este deloc stralucita: – culorile sunt foarte sterse, nicidecum asa de vii cum apar pe internet. Dominanta este un fond ocru sters – prafos.

 – stilul: – este mixt, avand influente art-nouveau, bizantine (in decoratia fondurilor cu entre-lacs-uri), dar si de o uratenie si o ”obraznicie” maxima acolo unde ii infatiseaza pe diavoli si pe oamenii ”cazuti” ai lumii sale contemporane. ( A-propos, de ce il infatiseaza pe acel barbat in pantaloni scurti, cand tocmai el este acela care se imbraca astfel in excursiile sale montane?!!)

 – tehnica: – este tempera, cu zone mari in care culoarea este opaca, dar si in care a reusit sa realizeze niste tente transparente. Nu am vazut nici un pointilism, asa cum afirma unii neaveniti.

 – GRAFICA: aici este cuiul lui Pepelea. Cred ca o analiza clara o poate face doar un grafolog priceput in tulburari de personalitate, caci pe peretii de la Draganescu sunt tot felul de tipuri de scrisuri: veche romaneasca, cursiva, un fel de Times New Roman, etc. Sunt cel putin sase-sapte feluri de scrisuri diferite, atat ca stil , cat si ca marime. Unele sunt atat de mici, ca nici nu pot fi citite de aproape. Concluzia este ca omul a fost cam tulburat.

 ………………………………………………………………………………….

 Urmatoarele capitole care ar trebui discutate sunt:

 – motivatia si ”inspiratia” picturii;

 – acordul sau dezacordul cu erminille;

 – invovatiile (Francisc de Assisi, Ulfila, catedrala Sf. Petru – desi nu prea seamana cu ea);

 – expresivitatea chipurilor (care tine de un fel de pietism strain duhului ortodoxiei);

 – inspiratia steineriana sau de alta natura a unor scene (a se vedea Invierea lui Hristos, cu valuri transparente);

 – caracterul ”profetic”.

 Va multumesc!^[37]

În legătură cu caracterul profetic, iată ce zvon a bântuit pe internet, lansat de admiratorii fără discernământ ai Părintelui Arsenie Boca:

Profeția pictată a părintelui Arsenie Biserica din Drăgănescu.

Pe pojghița varului de frescă din pronaosul bisericii din Drăgănescu, pe care Arsenie Boca a pictat-o începând cu anul 1968, părintele a strecurat inexplicabil câteva imagini premonitorii, neobișnuite prin actualitatea lor: telefonul mobil, turnurile gemene incendiate pe 11 septembrie la New York sau naveta Discovery.^[38]

Sau:

Totuși, pictura este considerată profetică și atrage atât de mulți turiști, încât se organizează adevărate tururi de vizitare a Bisericii, fiind pus la dispoziția pelerinilor și un ghid turistic care explică fiecare secvență în parte cu o multitudine de detalii. Secvențele care au făcut deja vâlvă în presa românească sunt cele care par să ilustreze mari evenimente petrecute la nivel mondial, dar pictate cu mulți ani înainte ca ele să fi avut loc. De exemplu, părintele Arsenie Boca a pictat turnurile gemene americane în clipa distrugerii lor la 11 septembrie 2001. Pe aceiași pereți, a fost identificat și un desen ce pare să înfățișeze cifra 11, ca o profeție și a altor catastrofe petrecute ulterior la data de 11: atentatul de la Madrid din martie 2004 sau tsunami-ul din Japonia din martie 2011.

O secvență care dă fiori prezintă o zi de duminică așa cum se desfășoară ea astăzi în cele mai multe dintre casele românilor: familia stă în jurul televizorului, se relaxează pe fotolii confortabile, discută la telefon. Figura soției evocă prea puțin personalitatea unei mame tradiționale, femeia este machiată din cale afară, poartă bijuterii mari, este îmbrăcată modern. Îngerul păzitor al familiei îi cheamă pe aceștia la Sfânta Liturghie, dar nimeni nu se duce. Oamenii sunt ocupați să se distreze. În jurul lor, știința (prin intermediul sateliților, a navelor cosmice, a gadgeturilor), l-a exclus deja pe Dumnezeu din viața pământenilor.

La capitolul profeții, părintele Arsenie Boca a însemnat pe pereții bisericii de la Drăgănescu până și data morții sale, 28 noiembrie, pictându-l cu propriul său chip pe Sfântul Ștefan cel Nou, prăznuit la data de… 28 noiembrie.

Alte profeții așteaptă încă să fie deslușite. De exemplu, printre sfinții ilustrați de Arsenie Boca la Drăgănescu se numără și Sfântul Francisc de Assisi (catolic), lucru ce iscă în prezent mari frământări și discuții în rândurile ortodocșilor. Există și o tulburătoare scenă a botezării unui prunc; alături de membrii familiei care asistă la momentul solemn poate fi recunoscut un bărbat purtând strai de preot catolic, în timp ce un alt preot, în straie colorate scufundă copilul în apă. Diavolul stă cu mâna întinsă, căutând încă din clipa aceea sfântă să pună stăpânire pe sufletul celui mic.^[39]

 

Noi am spune că mai degrabă este vorba de o pictură futuristă de proastă calitate, în care (Ce bine ar fi! Ar fi un semn de pocăință!) la fel de bine Părintele Arsenie Boca și-ar putea expune simbolic propria amăgire și amânare de întoarcere la Hristos din cauza și împreună cu Maica Zamfira, pictându-se cu pantaloni scurți și ochelari, alături de femeia vieții sale machiate fățarnic și preocupat de știință și genetică în loc de adevărata înțelegere a credinței și mistagogiei Sfintei Euharistii, mergând de Sfântul prooroc Ilie să ghicească Dorinei, în loc să meargă la Sfânta Liturghie.

De ce spunem aceasta?

Tainic pentru asemănarea dialogului între înger și omul în pantaloni scurți, cu viața Părintelui Arsenie Boca:

Dedesubt se afla intrarea într-o clădire modernă cu etaj, cu o terasă deschisă spre stânga, sub ‎spațiul verde ce se vede departe în zare, cu patru piramide albe, iar sus pe clădire se observă trei ‎antene pentru sateliți și telecomunicații, una îndreptată în sus și două oblice. Pe peretele interior al ‎încăperii se află un mapamond, reprezentând harta lumii cu cele cinci continente. In partea dreaptă ‎se deschide o ușă, a cărei perdea este dată la o parte pe jumătate, de o tânără soție, femeie modernă, ‎îmbrăcată sumar, după ultima modă, în galben, cu ochi puternic fardați și păr coafat. Lângă perete ‎străjuiește o coloană – hotar între cer și pământ – pe o podea în carouri de marmoră. Lângă o masă ‎cu televizor și telefon deasupra stă comod pe un fotoliu verde, picior peste picior, un om modem, ‎reprezentant al lumii contemporane, destul de tânăr, cu ochelari și pantaloni albaștri scurți, având pe ‎centura lui gravat globul pământesc. El privește rătăcit și rătăcitor cu o falsă încredere în sine, ‎ținând telefonul în mâna dreaptă și pregătindu-se pentru a vorbi sau a-și încheia convorbirea ‎‎„telefonică” cu îngerul în alb din colțul stâng de sus, care-i apare în fața ferestrei terasei, deasupra ‎unei rachete sau navete spațiale cu cinci propulsoare, care lasă în urma ei fum, foc și dezastru. ‎

îngerul arată cu degetul spre cer spunând: „Sus totul este gata, veniți la nuntă…”‎

Pe peretele camerei apare scris cu roșu – în viziunea Părintelui Arsenie răspunsul omului, de azi și ‎de mâine, la chemarea îngerului:‎

‎-M-am însurat, ‎

‎–‎        Mi-am rotunjit țarina, ‎‎

–‎        Mi-am cumpărat cinci milioane de cai putere, ‎‎

–‎        Caut locuință pe altă planetă, ‎

‎-… Așa că… rogu-te să mă ierți – nu pot veni.‎

‎–‎        Nu mai avem această preocupare.‎

La acestea, îngerul Domnului are ultimul cuvânt-sentință:‎

‎–‎        ‎„Ce-ai câștigat dobândind lumea toată, dar ți-ai pierdut sufletul?!‎

‎–‎        Cu știința ați dezlănțuit cataclismul științelor (stihiilor) asupra voastră, ‎

Așa vă trebuie !‎

Ați început sfârșitul lumii…!”‎

Cuvinte profetice ale Părintelui Arsenie, de o deosebită actualitate.‎^[40]

 

Explicit, însă, iată de ce este vorba de o pictură futuristă nereușită, kitsch, iar nu o profeție:

Părintele a pictat așezământul de la Drăgănescu între anii 1968-1983.

Parintele Arsenie Bica va ajunge la Draganescu prin purtarea de grija a Maicii Zamfira […]

In anul 1968 el a inceput pictarea bisericii parohiale din localitatea Draganescu, lucrand la aceasta pentru mai bine de 15 ani.^[41]

Pe atunci era deja funcțional telefonul mobil. Dacă ar fi fost prooroc ar fi pictat măcar un smartphone, dacă nu vreo phabletă sau tabletă:

Primii ani

În 1910, inventatorul și omul de afaceri suedez Lars Magnus Ericsson pune în practică conceptul de telefonie mobilă instalându-si un astfel de dispozitiv în mașina sa. Prin intermediul unei antene bifilare, reușește să se conecteze cu rețeaua de telefonie națională în timp ce se deplasa prin țară.[1]

În 1946, inginerii sovietici G. Saphiro și I. Zaharcenko testează cu succes un telefon montat într-un autovehicul care, pe o rază de 20 de kilometri, se putea conecta la rețeaua locală.[2]

Conceptul de bază de telefonie celulară se naște în 1947, când cercetătorii își dau seama că, prin introducerea unor zone celulare pot îmbunătăți substanțial eficacitatea convorbirilor. Astfel, în decembrie 1947, Douglas H. și W. Rae Young, ingineri la firma americană de cercetare Bell Laboratories, propun construcția unor celule hexagonale ca relee pentru telefoanele mobile.[3] Philip T. Porter (tot de la Bell Labs) propune ca turnurile celulare să fie plasate în vârfurile unor hexagoane imaginare, astfel ca emisia-recepția să se desfășoare în trei direcții. Dar în acea perioadă, tehnologia aferentă nu se dezvoltase încă și nici frecvențele specifice nu erau alocate. Abia prin anii 60′, Richard H. Frenkiel și Joe S. Engel (de la Bell Labs) fac descoperiri care revoluționează electronica.[4]

Totuși telefoane mobile prin care se puteau forma numere existau deja înainte de 1950. Astfel, în 1948 serviciul de telefonie mobilă fără fir este disponibil în aproape 100 de orașe americane și majoritatea autostrăzilor.[4]

Primul telefon mobil complet automat, numit MTA (Mobile Telephone System A) a fost dezvoltat de Ericsson și lansat pe piață în Suedia în 1956. Avem de-a face cu primul sistem care nu necesită control manual, dar avea dezavantajul greutății (cântărea 40 kg!).[3] MTB Produce o versiune mai evoluată, cântărea „doar” 9 kg și a fost introdus în 1965 și ajunsese până la 600 la desființare.

În 1957, radio-inginerul sovietic Leonid Kuprianovici din Moscova a creat un telefon portabil numit după inițialele sale LK-1 sau „radiofon”. Acesta era prevăzut cu antenă, rotiță pentru formarea numerelor și putea comunica cu o stație-bază. Avea o greutate de 3 kg, raza de acțiune 20-30 km, iar timpul de funcționare al acumulatorilor ajungea până la 20-30 de ore. Kuprianovici și-a patentat invenția în același an, 1957 (#115494/01.11.1957). Stația de bază a lui LK-1 se putea conecta la rețeaua locală de telefonie mobilă putând astfel deservi mai mulți clienți. În 1958, Kuprianovici și-a reproiectat telefonul ajungând la o versiune „de buzunar” de 500 gr.

În 1958, URSS începe să dezvolte serviciul național de telefonie mobilă Altay. În 1963, acest serviciu se înființează și la Moscova, iar în următorii ani în 30 de orașe ruse.

Prin anii 60′ se aduc o serie de îmbunătățiri, mai ales prin contribuțiile lui Frenkiel și Engel de la Bell Labs, care pun în practică o serie de descoperiri din domeniul electronicii și al computerului.^[42]

Toate aceste aparate au fost inventate înainte de a se apuca Părintele Arsenie Boca să picteze la Drăgănescu. Putea afla de ele din gazete, de la ucenici, de la securiști sau… de la draci.

Era tot o conformare și colaborare transpusă în pictura bisericească (!) a sfinției sale la orânduirea socială de atunci, aparținând curentului numit realism socialist:

 

 

Nu vrem să jignim prin comparare pe pictorul ce a făcut acest afiș de propagandă a științei comuniste în China. El a pictat mai frumos ca Părintele Arsenie Boca.

Despre navetele spațiale, vedem că primii care le-au „proorocit” și desenat au fost Jules Verne în 1865 și americanii, în 1934. Oare și ei erau văzători cu duhurile Părintelui Arsenie Boca?^[43]

De la Pământ la Lună

De la Pământ la Lună (în franceză De la Terre à la Lune) este un roman științifico-fantastic umoristic scris de Jules Verne în 1865. Scrierea este una dintre cele mai vechi din acest gen. Romanul descrie povestea unui președinte al unui club de arme din Baltimore după Războiul Civil American, a rivalului său, un producător de arme din Philadelphia și a unui francez care a construit o enormă navă spațială / armă numită Columbiad în formă de obuz care va fi lansată în spațiu spre Lună. Povestea este, de asemenea, notabilă pentru că Verne a încercat să facă unele calcule surprinzător de apropiate de cele reale, mai ales având în vedere lipsa totală a oricăror date cu privire la subiect în acel moment.

Iată că Jules Verne a „proorocit” și… numele navetei spațiale Columbia!

Iar această pictură „profetică” este din 1872 → <https://en.wikipedia.org/wiki/Flash_Gordon>, luni, 21 septembrie 2015

Flash Gordon este eroul unui serial de aventuri spațiale, schițat inițial de Alex ‎Raymond ca benzi desenate. [1] Prima oară a fost publicat în 7 ianuarie 1934

Iată și pictura lui „profetică”, după logica ucenicilor Părintelui Arsenie Boca↓ :

 

Proiectul navetelor spațiale a fost contemporan cu pictarea așezământului de la Drăgănescu:

The Space Shuttle was a partially reusable low Earth orbital spacecraft system operated by the U.S. National Aeronautics and Space Administration (NASA). Its official program name was Space Transportation System, taken from a 1969 plan for a system of reusable spacecraft of which it was the only item funded for development. [10] The first of four orbital test flights occurred in 1981, leading to operational flights beginning in 1982.

 

Dar lansarea primelor rachete a avut loc în 1950:

Many orbital expendable launchers are derivatives of 1950s-era ballistic missiles.

 

Iată ce citim despre naveta spațială Columbia:

Naveta spațială Columbia

Naveta Spațială Columbia (OV-102) a fost prima navetă spațială a flotei NASA. Prima ei misiune, STS-1, a durat de pe 12 aprilie până pe 14 aprilie, 1981.

<https://ro.wikipedia.org/wiki/Naveta_spa%C8%9Bial%C4%83_Columbia>, luni, 21 septembrie 2015.

Astfel de fotografii, ne aducem aminte, că circulau pe atunci și la noi. aveam cu toții acces la ele. Cu atât mai mult Părintele Arsenie Boca ce avea atâtea relații, a făcut rost de ele pentru a le picta „profetic”, fiind îndrăgostit din tinerețe de aviația și înălțimea mai presus de avioane, promisă de draci. Lucru care se vede și din preocupările sfinției sale:

La prima întâlnire cu Părintele Arsenie Boca, la Drăgănescu… m-a ‎trimis în ‎biserică să văd picturile făcute de sfinția sa. După un anumit timp. ‎Părintele a venit ‎în biserică și am purtat o discuție despre pictură, pe care a ‎făcut-o inspirat din ‎Biblic și Sfânta Tradiție. Părintele mi-a spus că i-a plăcut ‎mult fizica și matematica, ‎vrând să se facă aviator, dar nu s-a făcut chiar ‎dacă nu a renunțat încă la ideea de a ‎zbura. (Prof. C.F.)‎ ‎^[44] [desigur că nu putea zbura cu naveta spațială, dar cu ajutorul demonilor și a imaginației, pe care o ajutau fotografiile cu navete, da – n.n.]

După ce a terminat liceul la Brad, ‎Părintele Arsenie dorea să meargă la aviație. ‎Dar s-a ‎mâhnit mult și a plâns, că, ne‎având bani să plătească garanția cerută, a ‎trebuit să renunțe. Atunci, ‎rugându-se înaintea sfintei icoane a Maicii Domnului, ‎ca Samuel Proorocul, a auzit un glas din ‎cer, ‎care i-a zis: „Nu mai plânge, Ziane, că te ‎voi înălța eu cu mult mai mult decât ‎avioanele”. ‎Această mărturie mi-a spus-o ‎călugărul nevăzător Sebastian, de la ‎Mănăstirea Sâmbăta de Sus ‎‎ (Brașov).^[45] ‎

Iată și

Naveta spațială Enterprise Prima oară a zburat pe 12 august 1977 (pe 18 februarie 1977 a efectuat primul zbor, însă a fost vorba despre un zbor captiv, fiind fixată pe avionul Boeing 747 destinat transportului navetelor).

<https://ro.wikipedia.org/wiki/Naveta_spa%C8%9Bial%C4%83_Enterprise>, luni, 21 septembrie 2015

Iată cum pictau futuriștii din anii ’70, contemporani cu zugrăvirea așezământului de la Drăgănescu:

 

Tot cu tentă religioasă, tot aceeași temă de cataclism mondial, dar… parcă aveau mai mult talent la desen.

Iată și futuriști din anii ’30. Și ei au profețit căderea turnurilor gemene?

 

Tabloul de mai sus este pictat de Fortunato Depero în 1930 și este numit Zgârie norii și tunelele. Este foarte sugestiv pentru dezastrul din 11 septembrie 2001.

Dacă Părintele Arsenie Boca era prooroc de ce nu a pictat și un avion care intră în turnuri, ca să le putem identifica, fiindcă aceasta este imaginea clasică:

Unii se întreabă de unde a știut Boca de moartea ‎Ceaușeștilor sau de cele două turnuri gemene din America. în ‎emisiunea de la România TV din 23-05-2015, s-a spus, printre ‎rânduri, un fapt lămuritor. Ceaușeștii, după ce au fost în 1989 la ‎baba Vanga în Bulgaria și aceasta le-a prorocit că vor muri, au ‎venit la Arsenie Boca, care le-a spus la fel. De unde a știut Vanga, ‎a știut și Boca, adică de la draci. Ambii au profețit și dărâmarea ‎turnurilor gemene din S.U.A. Eu cred că unii creștini se grăbesc ‎să atribuie astfel de prorocii ca fiind de la Dumnezeu. Lucrurile ‎astăzi sunt mai complicate. Adică, multe dintre războaie, ‎revoluții, atentate etc. sunt plănuite în hrubele demonice ale ‎masonilor chiar cu zeci de ani înainte. Pe bancnota de 20 de ‎dolari din 1971 apare exact scena intrării avioanelor în cele două ‎turnuri gemene, iar despre Revoluția din România se știe că a ‎fost pregătită cu cel puțin 10 ani înainte. Au spus-o de ‎nenumărate ori istoricii și analiștii politici în mod public. Cu un ‎an înainte de moartea Ceaușeștilor, se știa de sforari și ziua, locul ‎și ora execuției. Așa că Boca putea să fi aflat de undeva sau dracii ‎au fost de față când sforarii au pus la cale totul și l-au pus în ‎temă, cum zice Sf. Isac Șirul: „Dracii pe cei înșelați și bolnavi de slava deșartă îi face proroci Dacă ne uităm cu atenție în ‎Scriptură, la prorociile cu privire la pedepsirea cetății Ninive sau ‎Sodoma, vom vedea că acestea cheamă poporul la pocăință. ‎

Prorociile lui A. Boca sunt ca să impresioneze. Hristos a refuzat ‎să sară de pe aripa Templului, adică a face spectacol spre a ‎impresiona. Spectacolul este lucrarea diavolului spre a atrage ‎faima. Cuviosul Damian Taumaturgul, chemat de starețul ‎Teodosie spre a se ruga pentru cel bolnav, venea în duh de ‎ascultare, plângând și considerându-se nevrednic de această ‎harismă sfântă, îl ungea pe cel bolnav cu ulei sfințit și se ruga ‎lângă dânsul mult timp cu lacrimi și suspine. Prin Harul lui ‎Dumnezeu toți se vindecau și plecau sănătoși. (Patericul Lavrei ‎Peșterilor, pag. 149).‎

în cartea Obiectivul Bratu, pag. 72, declară A. Boca; ‎‎„Legionarii au asasinat pe Iorga și pe Madgearu…” Studiile făcute de ‎istoricul Gh. Buzatu arată că Traian Boieru, ucigașul celor doi, era ‎agent N.K.V.D. infiltrat în mișcarea legionară. Profesorul ion Coja ‎spune că autopsia lui Iorga a arătat că gIoanțele găsite în trup ‎erau de calibrul 22. Astfel de gIoanțe erau folosite pe atunci doar ‎de agenții N.K.V.D. în misiunile externe. Cum de clarvăzătorul ‎n-a știut asta și-i acuză pe legionari degeaba?‎^[46]

De altfel unde sunt pictate turnurile gemene de Părintele Arsenie Boca? Noi nu le-am văzut…

Iată ce a pictat sfinția sa, din care au dedus ucenicii că ar fi proorocia accidentului celor două turnuri gemene:

 

Ne întrebăm: unde este fumul, unde sunt avioanele, unde este măcar distanța păstrată între clădiri, unde este forma lor? Unde sunt zgârie norii. Sunt doar două pete de cer, desfăcute de imaginea unei hidoase siluete ce decolează într-o trombă de reacție (pictată ca în benzile desenate S.F., de proastă calitate, autorul hulind că așa cineva ar putea fi Hristos), pe cre ucenicii obsedați de sfințenia profetică a dascălului lor le interpretează ca fiind turnurile gemene. De aceea oridecâte ori veți citi despre această profeție celebră, răspândită numai sub formă de idee text, nu veți avea alăturată și această imagine, fiindcă ar fi prea evident că e o minciună. Cu greu am depistat, din mai multe descrieri asociate și o imagine neclară încercuită de la ProTv (care deși are o așa de performantă aparatură, totuși a lăsat neclară special tocmai imaginea ce ar fi putut demonstra falsul acestei proorocii mincinoase^[47]), la ce pictură se referă adepții înfierbântați. Vedeți cum trag de păr orice, doar ca să construiască imaginea unui prooroc de canonizat? Nouă ni se pare forțată și asocierea cu dolarii, dar acolo tot mai este o urmă de asemănare. Însă în pictura de mai sus chiar că este vorba de o interpretare numită în limbaj psihiatric idee delirantă, la fel ca și asocierea unor pete pe beton cu chipul Părintelui Arsenie Boca (vă rugăm să observați că și în imaginea de mai jos stânga tot ProTv-ul a adăugat conturul negru ca să tragă mai mult de păr asemănarea. Mai jos, la dreapta, aveți imaginea originală).

 

 

Numerologia în jurul cifrei 11, ca și data comună a morții Părintelui Arsenie Boca împreună cu a Sfântului Cuvios Ștefan cel Nou, sunt niște speculații. În legătură cu orice alte cifre s-ar fi găsit coincidențe cu evenimente răsunătoare, și în orice zi ar fi murit s-ar fi găsit un Sfânt pictat, care a adormit, sau a avut vreun eveniment tocmai în ziua morții sfinției sale. Dacă însă este adevărat că preacuvioșia sa a pictat pentru a-și arăta data morții sale și nu din evlavie pe Sfântul Mucenic Cuvios Ștefan cel Nou, este foarte grav: mândria sfinției sale nu are limite, dându-le îndreptățire dracilor care i-au proorocit când va muri să se poată ține cuvânt și să-l omoare tocmai atunci. Ne intrigă ‎comparația cu Sfântul care a fost omorât tocmai pentru că acesta apăra Sfintele Icoane autentice. Ne întrebăm cu câtă ‎râvnă ar fi luptat acesta împotriva ereziilor hulitoare de la Drăgănescu, dacă le-ar fi văzut fiind încă în ‎viață. Ne gândim și cât de mâhnit trebuie să fie acum că este alăturat de oamenii fără discernământ tocmai ‎caricaturistului de la Drăgănescu, adversarul cel ascuns al Sfintelor Icoane (căci scrie nume de sfinți peste imaginile proprii, pentru a fi cinstit el însuși și batjocorește pe Sfinți prin hidoșenia schițată pe pereți dedicată lor, dar ridicată la rang de estetică sfântă, de oamenii cu ochii stricați și robiți de privirea lui amăgitoare sau de prejudecata că ar fi sfânt, născută din zvonuri, scamatorii, năluciri și multe alte false minuni).

 

g)  Testamentul Părintelui Arsenie Boca: EGOISMUL AUTOLATRU

După cum am văzut până acum, din toate picturile sfinției sale, testamentul duhovnicesc al Părintelui Arsenie Boca este de fapt:

iubirea de sine, dusă la nivelul autolatriei,

care ne va vorbi întotdeauna, că sfinția sa nu poate fi model de sfințenie și nici canonizat de Sfânta Biserică Ortodoxă de Răsărit, neputând a se ruga pentru alții, când are nevoie de atâta rugăciune din partea tuturor:

Pentru că pictura bisericii de la Drăgănescu are o desăvârșită asemănare cu ‎Părintele nostru ‎Arsenie, suntem deplin îndreptățiți să credem că aceasta ne ‎vorbește și ne va vorbi de acum ‎înainte, pentru totdeauna în locul Sfinției Sale.‎

Sfinte Prea Cuvioase Părinte Arsenie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi ‎păcătoșii!‎^[48]

Această asemănarea a picturii cu autorul ei, atât prin trăsăturile feței, cât și prin tematica lor corespunde cu ideologia pictorului Bisericii Drăgănescu^[49]:

O greutate a chipului Domnului Hristos o mai constituia și etnicitatea pictorilor. Grecii puneau, în mod reflex, ceva din etnicul și clasicitatea artei lor; ceea ce caracterizează stilul bizantin până astăzi. Perioada Renașterii chiar a pus preț pe această etnicitate a pictorilor în reprezentarea chipului Domnului Hristos. Domnul Hristos seamănă cu pictorul și cu naționalitatea lui. Exemplul cel mai izbitor al genului l-a dat un pictor ungur, Muncaci: Iisus înaintea răstignirii, privind pe cei doi tâlhari răstigniți deja. Operă de mare valoare cu subiect religios. Chipul bisericesc al Pantocratorului caută, cum cere Hegel în Estetica lui, un chip universal al omului, al tuturor oamenilor, de toate neamurile. Toate neamurile, toți oamenii să-‎și recunoască în El chipul lor de obârșie, chipul devenirii lor eternitate. Grea temă și poate cea mai grea a picturii. Leonardo da Vinci a prins această notă în Cina cea de Taină, într-un desen,‎ dar ‎în pictură n-a mai prins îndeajuns această rezolvare. Michelangelo a izbutit acest chip universal al ‎omului, în chipul lui Adam, la creație.‎^[50]

Însă este contrară învățăturii Ortodoxe:

Iar închinăciunea cea cu atârnare și cu ținere, de mijloc fiind, între cea slujitorească și între cea ‎fără împărtășire, aceasta chiar se dă Sfintelor Icoane, se ‎zice însă cu atârnare, fiindcă Icoana ‎‎(adică chipul), nu se zice de sineși, ci către oarece, și cu ‎atârnare; că chipul este chip al celui ce se ‎închipuiește. Drept aceea pentru atârnarea aceasta ‎și ținerea ce are către cel ce se închipuiește ‎după asemănarea ipostasului adică, și după ‎numele cel scris pe ea, împreună se cinstește și ‎împreună se închină cu cel închipuit, cu o ‎închinăciune adică, de același nume însă și ‎împărtășitoare [împreună închinarea la tablourile de la Drăgănescu lui Hristos după nume, Părintelui Arsenie Boca după asemănare ‎– n.n.] ‎, și aceasta nu după toate și fără ‎schimbare, precum zice Teodor Studitul în ‎epistolia cea către Atanasie. Că lui Hristos celui ‎închipuit slujitorește precum am zis ne închinăm, ‎iar chipului Lui cu atârnare pentru ținerea cea ‎către Acela; asemeni și însuși Sfinților și trupurilor ‎lor, ca unor slujitori și robi ai lui Hristos ne ‎închinăm cu închinăciune cuviincioasă slugii, pentru ‎apropierea lor cea către Hristos, iar ‎Icoanelor lor cu atârnare ne închinăm pentru ținerea ce au ‎ele către dânșii, din asemănarea ‎ipostasului lor, și din numele lor cel scris pe ele,[ce ruptură, schismă, despărțire, dezbinare, tulburare, în bietul suflet, să vrea să se închine, după nume, lui Hristos și să închidă ochii ca să nu se închine, după asemănare, Părintelui Arsenie Boca ‎- n.n.] ‎

precum sinodul ‎cel mai de sus din vremea lui ‎Nicolae patriarhul au rânduit;[…]‎

Sfintelor Icoane nu se închină oamenii pentru materie, ci pentru asemănarea ce au cu ‎cel ‎închipuit pe ele. [Deci închinătorii de la Drăgănescu se închină prin tablourile de acolo Părintelui Arsenie Boca cu închinarea cuvenită lui Hristos, fiindcă sfinția sa este închipuit pe ele având asemănarea sa la care a adăugat numele de Iisus Hristos Mântuitorul, devenind astfel înlocuitorul lui Hristos, deci antihrist. Ce durere pentru un neam întreg ademenit spre amăgire – n.n.] Drept aceea Părinții acestui sfânt sinod în oarecare voroave a lor, au zis, ‎că ‎lemnele închipuirii Crucii, când se vor strica se ard. Și zugrăveala Icoanelor și chipul când ‎se va ‎strica desăvârșit, scândura se arde ca un lemn prost; unii însă pentru evlavie le îngroapă. ‎Sfintele ‎Icoane nu trebuie a se unge cu Sfântul Mir, […] ‎

Pentru că noi ‎nu ne închinăm lor pentru că sunt miruite, sau pentru că sunt sfințite cu ‎rugăciuni, ci îndată ce ‎vedem chip Sfânt, fără a cerceta măcar despre Mir și rugăciune, ne ‎închinăm lui, și pentru ‎numele Sfântului, și pentru asemănarea ce are cu acela a căruia este ‎chipul.[…] Acestea și alte asemeni necuviințe închipuiesc zugravii din neștiință și din rău ‎obicei, ci ‎îndrepteze-se, silindu-se încă a se face buni și iscusiți zugravi, ca Icoanele cele ce se ‎fac de ei, să ‎aibă asemănare cu aceia ale cărora sunt chipurile, precum poruncește sfântul ‎sinod acesta, și nu ‎a fi oarecare grozăvii neasemănate.‎‎‎^[51]

Să nu ne mirăm că pictorul de la Drăgănescu s-a pictat pe sine în locul lui Hristos. Credința lui în legătură cu transformarea unei persoane în alta, prin reîncarnarea/metempsihoza lui Ilie, în înger, apoi în Ioan, apoi iar în înger, apoi în Zian, îl făcea nu numai să îl picteze pe Hristos ca pe sine, ci și să arate ucenicilor sfinției sale pe un Hristos mincinos în sine, ducându-i la o confuzie vecină cu nebunia, datorită credulității și nelămuririi lor în Ortodoxie, deoarece erau formați chiar de el:

În cartea Alte mărturii despre părintele Arsenie Boca, Făgăraș ‎‎2008, pag. 48: „O călugăriță bătrână, în timp ce se spovedea la A. ‎Boca, L-a văzut pe Mântuitorul în locul părintelui Boca La pag. 49 ‎găsim: „Într-o seară, după slujbă, a început părintele și a vorbit, de ai ‎fi zis că s-a coborât Sf. Ilie. Când a zis cuvântul acesta: «Mă, eu nu vă ‎spun de la mine ce vă spun, ci ceea ce mi se spune să vă spun», atunci ‎l-am văzut în chipul Mântuitorului. Și după aceea, când a vorbit ‎aspru, am văzut chipul Sf. Ioan Botezătorul și al Sf. Ilie. Trei ipostase ‎în seara aceea… M-am cutremurat, în final am rămas, așa, rezemată de ‎ușă. Părintele s-a întors spre noi și a zis: «Mă, ai văzut duhovnicie?» ‎

Am zis: «Vai părinte, să vă țină Dumnezeu cu sănătate. » Iar dânsul a ‎zis: «Folosiți-vă, mă, că de nu, vă prăpădiți.»” Cuvintele lui A. Boca: ‎‎„Mă, ai văzut duhovnicie” arată că hipnotiza și se juca cu ‎imaginația lor.‎‎^[52]

De aceea este o strânsă legătură între antihrist și păgânism, fiindcă se dorește făptura adorată în locul Ziditorului. Tot așa este o strânsă legătură între pictarea propriei persoane în locul lui Hristos și a sfinților, și credința păgână a sfinției sale în reîncarnarea ca o excepție, dorită și pentru el. Aceasta i-a făcut și pe ucenici să fie amețiți și să-l confunde cu Sfântul Ioan Botezătorul, cel mai mare bărbat născut dintre femei, în tendința lor exagerată de a-l preacinsti pe Părintele Arsenie Boca (comparându-l cu Sfinții Arhangheli, Sfinții Apostoli Pavel și Andrei, cu Sfinții Prooroci Moise – pentru a se compara pe sine însuși, în taină, prin sugestie, poate fără să-și dea seama cu Sfântul Ierarh Grigorie de Nyssa autorul aghiografiei lui – , Daniel, Ilie, ba chiar și cu Maica Domnului ceea ce este singura Rugul Aprins, nears de focul dumnezeirii. Ba ce este mai îngrozitor – vai nouă! – nu se sfiește să-L compare chiar cu Sfântul Duh sau cu Hristos):

„Iară și iară cu pace” despre Părintele Arsenie

„După acestea, am văzut un alt înger pogorându-se din cer, având putere mare, și pământul s-a luminat de slava lui” (Apocalipsă 18,1) „Cântărește de trei ori cuvintele și de șapte ori ceea ce scrii”, spunea Preacuviosul Părintele nostru Arsenie Boca, cel „zidit acum întru tăcere”, până la înviere. Chipul de icoană al Părintelui Arsenie, sculptat – într-o viziune – peste ani și ani, pe un versant nordic al Munților Făgărașului, cu vedere dinspre Olt, ca o efigie protectoare a neamului; după cum și Sfinția Sa L- a văzut și L-a reprezentat în pictură pe Mântuitorul Iisus Hristos, deasupra acestor munți, se reflectă și în cartea d-lui Florin Duțu pe care o avem deschisă în față: „Și cărțile au fost deschise” (Apocalipsă 20, 12) Părintele Arsenie Boca (1910-1989) – o biografie (și nu o aghiografie!).

 [corect. Mai bine spus tanatografie. Θάνατος thánatos în limba greacă = moartea. Scrierea despre cum a pierit un suflet prin amăgire și cum a însămânțat moartea în popor – n.n.] .

Această carte ne aduce aminte de faptul că adevărata „Viață a lui Moise” nu putea fi nicidecum scrisă și tâlcuită magistral de către Sfântul Grigorie de Nyssa numaidecât după eventualele „dosare de la CNSAS” din Egiptul faraonilor, ci numai după scrierile biblice inspirate din Exod, Levitic, Numeri și Deuteronom, referitoare la marele legiuitor. La fel nici Viața Sfântului Prooroc Daniel n-ar putea fi scrisă și descrisă vreodată după „dosarele de la CNSAS” din Babilon, ci după minunile și revelațiile din cartea proorociei sale, din Istoria Susanei și din Istoria omorârii balaurului și a sfărâmării lui Bel. De asemenea, într-un mod fals și incomplet s-ar fi putut reflecta prima parte a vieții Sfântului Apostol Pavel de după convertire, în „dosarele de la CNSAS” ale „dregătorului regelui Areta” din Damasc (II Corinteni 11, 32) și cu totul altfel ar fi putut scrie singur sau împreună cu Tit, Sfântul Apostol Timotei, „o viață” aghiografică a marelui apostol al neamurilor.

Tot așa, credem noi, și în cazul sau situația de față a Preacuviosului Părintelui nostru Arsenie Boca de la Prislop, a cărui viață în Hristos, biografie și mai ales aghiografie de așezat în Sinaxar, se reflectă și se oglindește mai mult decât în orice altceva, în „dosarele” de pelerinaj ale miilor și zecilor de mii de credincioși care-1 caută cu dragoste și i se roagă cu credință la crucea de la mormântul Sfinției Sale de la Sfânta Mănăstire Prislop. Dosarele „de urmărire” de la CNSAS ale celui ce L-a urmat neabătut pe Hristos, Părintele Arsenie Boca – „Omul îmbrăcat în haină de in”, „îngerul cu cădelnița de aur” și „Arhanghelul” de la Prislop, în viziunea teologică, în concepția duhovnicească și în mărturisirea Noastră arhierească nu pot reflecta vreodată altceva decât întunecata perspectivă antihristică, dintr-o perioadă la fel de antihristică, asupra „celui mai mare om născut din femeie” (Matei 11, 11; Luca 7,28)

[ce interesant, fără să-și dea seama mărturisește că ceea ce spune preasfinția sa este o perspectivă întunecată antihristică. Adică tocmai modul cum îl prezintă pe Părintele Arsenie Boca (ca fiind cel mai mare om născut din femeie, stâlcind Sfânta Scriptură care zice Luc7:28 Zic vouă: Între cei născuți din femei, nimeni nu este mai mare decât Ioan; sau Luc 7:28 Că zic vouă: mai mare proroc între cei născuți din muieri decât Ioan Botezătorul, nimeni nu este) se împotrivește voii lui Hristos și îl înlocuiește pe El în aprecieri. Preasfinția sa vrea să ne învețe că sunt ex aequo doi născuți cei mai mari între femei, Părintele Arsenie Boca și Sfântul Ioan Botezătorul, contrazicând pe însuși Hristos care zice: Mat 11:11 Adevărat zic vouă: Nu s-a ridicat între cei născuți din femei unul mai mare decât Ioan Botezătorul; (fiindcă totuși cel mai mic în împărăția cerurilor este mai mare decât el Îl reprezintă chiar pe Hristos care era mai mic ca vârstă omenească cu 6 luni și era născut din Fecioară), iar faptul că nu s-a născut arată că nici nu se va naște, Sfântul Ioan Botezătorul fiind la stânga Dreptului Judecător și Maica Domnului la dreapta. Nici nu va fi vreun altul ca el, doar unul fiind la stânga, ca mijlocitor Mat 20:23 dar a ședea de-a dreapta și de-a stânga Mea nu este al Meu a da, ci se va da celor pentru care s-a pregătit de către Tatăl Meu. Așadar Hristos, din smerenie spune că nu este a lui a da, dar preasfinția sa îl așază pe Părintele Arsenie Boca la egalitate cu cel de la stânga lui Hristos, arătându-se mai mare ca Hristos. Hristos ne-a spus acel cuvânt, arătându-ne că Sfântul Ioan Botezătorul este cel mai mare bărbat (nu om, cum eretic parafrazează preasfinția sa, ca de obicei răstălmăcind Sfânta Scriptură din orbirea pentru idolul său. Că cel mai mare om născut din femei este Maica Domnului) născut între femei chiar și – n.n.]

 pe pământ românesc și a celei mai mari personalități creștine răsărite pe același binecuvântat pământ daco-roman, de la Sfântul Apostol Andrei până astăzi.

[unde ești tu Ștefane voievod, unde sunteți voi Sfinților Ocrotitori Dimitrie și Parascheva, Ioan Casian, Gherman al Dobrogei, Teodora de la Sihla, Ioan Iacov, Grigorie Dascălul, Andrei Șaguna, Neagoe Basarab, Brâncovenilor și toți sfinții născuți pe pământul Românesc? Veniți să ne scăpați! Iată preasfinția sa nu vă vede, orbit fiind de magul de la Prislop și o țară întreagă v-a uitat fiind întunecată de lucrările demonice de acolo! – n.n.]

Icoana părintelui Arsenie, zugrăvită și transfigurată prin contemplații scripturistice (III Regi 19, 11-12; Apocalipsă 7, 1; 8, 3-4), viziuni patristice (Avva Arsenie 27 și 38),

[vai nouă că-l face ca prefigurat de Sfânta Scriptură și de Sfântul Cuvios Arsenie cel Mare! – n.n.]

mărturii contemporane și metafore spirituale, pregătește canonizarea unui adevărat „rug aprins”

[mai degrabă spin aprins:

Jud 9:8 S-au dus odată copacii să-şi ungă împărat peste ei. Şi au zis către măslin: Domneşte peste noi! 9 Iar măslinul a zis: Lăsa-voi eu oare grăsimea mea, cu care se cinsteşte Dumnezeu şi oamenii se mândresc şi mă voi duce să umblu prin copaci? 10 Atunci copacii au zis către smochin: Vino tu şi domneşte peste noi! 11 Dar şi smochinul a răspuns Să-mi las eu oare dulceaţa mea şi fructul meu cel bun şi să mă duc să cârmuiesc copacii? 12 Apoi au zis copacii către viţa de vie: Vino tu de domneşte paste noi! 13 Şi viţa de vie a zis către ei: Cum să-mi las eu mustul meu care veseleşte pe Dumnezeu şi pe oameni şi să mă duc să cârmuiesc copacii? 14 În cele din urmă au zis toţi copacii către un spin: Vino tu şi domneşte peste noi! 15 Iar spinul a zis către copaci: Dacă voi mă puneţi cu adevărat împărat peste voi, atunci veniţi şi vă odihniţi sub umbra mea; iar de nu, atunci va ieşi foc din spini şi va arde cedrii Libanului.

– n.n.].

În acest sens, sfântul lui Dumnezeu și canonizarea lui de către Biserica Ortodoxă, s-ar putea asemăna cu rugul aprins din Sinai și stâlpul de foc din pustie. Prin canonizare, „rugul aprins” devine „stâlp de foc” pentru neam, popor și țară. Prin canonizare, „rugul aprins” se transfigurează în „stâlp de foc” și luminează ca și „stâlp de foc”, între țărmul Mării Roșii și malul Iordanului.

[iată că depășește marginile țării și o înlocuiește cu Părintele Arsenie Boca și pe Maica Domnului, care este Rugul Aprins a toată lumea, preînchipuit la Muntele Sinai între țărmul Mării Roșii și malul Iordanului – n.n.]

Sau, prin canonizare, rugul aprins” devine „stâlp de foc”, se transfigurează în „car de foc” [acum îl face ca pe Sfântul Prooroc Ilie – n.n.] și rourează ca „limbă de foc” [acum îl înlocuiește și harul Sfântului Duh cu Părintele Arsenie Boca !!! – n.n.] a Duhului Sfânt. „După acestea, am văzut un alt înger pogorându-se din cer, având putere mare, și pământul s-a luminat de slava lui” (Apocalipsă 18, 1). Tot așa și pământul românesc se luminează și se va lumina tot mai mult de slava, harul și darul, harisma și personalitatea Preacuviosului Părintelui nostru Arsenie de la Prislop și de evlavia curată și cultul ortodox pe care poporul nostru le are față de Sfinția Sa.

 [după atâtea exagerări nu este de mirare că numește starea de hipnoză colectivă indusă în popor de demoni (prin false minuni, vise și vedenii colective și particulare) ucenicii cu autoritate în cuvânt (victime nefericite la rândul lor, ca și cel ce a scris această laudă ieșită din fire) și mass-media ca fiind evlavie curată și cult Ortodox, când lipsește tocmai Ortodoxia vieții și învățăturilor sfinției sale, care este exact scopul și miezul canonului canonizării pentru ca cel canonizat să devină un adevărat model de dreaptă credință – n.n.]

Parcurgând cu atenție și cu dragoste cuprinsul bogat al cărții d-lui Florin Duțu – până în prezent, cea mai documentată biografie a Părintelui Arsenie, fără pretenția de a fi nicidecum completă sau exhaustivă nu putem ajunge decât la concluzia inspirată de la sfârșitul Evangheliei Sfântului Apostol și Evanghelist Ioan: „Sunt și alte multe lucruri pe care le-a făcut Iisus – care nu sunt scrise în cartea aceasta (Ioan 20, 30) – și care, dacă s-ar fi scris cu de-amănuntul, cred că lumea aceasta n-ar cuprinde cărțile ce s-ar fi scris. Amin.” (Ioan 21, 25), cuvinte pe care le-am putea traduce astfel: sunt și alte multe lucruri, fapte, minuni și semne; cuvinte, învățături și sfaturi; rugăciuni, viziuni și tăceri; experiențe, trăiri și simțiri pe care le-a avut sau le-a făcut Preacuviosul Părintele nostru Arsenie, care nu sunt scrise în cartea aceasta și care, dacă s-ar putea scrie de cineva cu de-amănuntul, cred că nici ui tainica și profetica chilie a Sfinției Sale de sub Fereastra Sâmbetei din Munții Făgărașului, n-ar putea încăpea cărțile ce s-ar fi scris, ce se scriu și ce se vor mai scrie despre Sfinția Sa,

[vedeți că mesajul Părintelui Arsenie Boca este mesajul lui antihrist? Nu numai sfinția sa se prezenta pe sine ca pe Hristos, ci și ucenicii cei mai autorizați fac același lucru – n.n.]

 care, ascuns în taina cuvintelor Sfântului Prooroc Ieremia: „Turn te-am pus în mijlocul poporului Meu și stâlp, ca să afli și să urmărești drumul lor…” (Ieremia 6, 27), spunea printre altele: „Călugării sunt chemați să umple lumea de duhul Parusiei și să pună jăratec pe lemnul uscat al lucrurilor”, pentru a le reaprinde prin Duhul Sfânt.

[dar nu să-i facă pe oameni amăgiți de frica proorociilor și sfârșitului lumii ca pe sărmanii amăgiți de adventiștii, care nu pot înțelege nici evidențele cele mai accentuate ale falsității doctrinei lor, rațiunile lucrurilor alunecându-le pe lângă minte, datorită propriilor prejudecăți și robiri date de arhiconi (teologii iadului, ce răstălmăcesc Sfânta Scriptură). Iar lemnul uscat este, după Sfântul Ierarh Grigorie Teologul păcatul. De ce vrea Părintele Arsenie Boca să aprindă cu jeratic păcatul părerii de sine că lucrează cu Sfântul Duh? – n.n.]

Hățăgel, 9 august 2013^[53]

Această înfricoșătoare întunecare a ucenicilor nu este întâmplătoare ci a fost cultivată hipnotic de sfinția sa. Căci pecetea apostoliei lui și specificul universal prezent în tot ce a făcut este SINELE. Dragostea lui cea mai mare a fost sinele și centrarea pe sine este atotprezentă (mascată poate și pentru sine de dorința misiunii spre Hristos). Ea este atât de vizibilă și în propriile vedenii (adresate sieși), și în falsele sale minuni (adresate celor fără carte), și în învățăturile sale scrise (adresate cărturarilor), și în oribilitățile pictate de el (adresate tuturor), pretutindeni și în toată viața.

– n.n.}

2.     Radicalismul Părintelui Mihai-Andrei Aldea

Este adevărat că sunt oameni care ajung să fie împotriva Părintelui Arsenie Boca datorită purtării radicale a unor (așa-ziși) ucenici. Dar există și fenomenul invers, de oameni care ajung să fie „de partea” părintelui datorită radicalismului acuzatorilor.

[Ortodox este să nu te intereseze radicalismul sau politicianismul ucenicilor și acuzatorilor, ci numai adevărul despre un fenomen, în lumina Sfinților Părinți, luând din toate ca o albină, doar polenul, nu și otrava. L-am întrebat pe duhovnicul meu dacă nu îl mâhnesc pe Dumnezeu scriind despre Părintele Arsenie Boca, având în vedere că sunt așa de păcătos și nu am nici o putere să conving pe oameni să scape de înșelare și mi-a răspuns că: „S-a aprins un foc necurat la Prislop, care a cuprins toată țara. Chiar dacă nu putem noi să-l stingem, suntem datori să aruncăm și noi măcar o găleată cu apă. Nimeni nu se uită în acest caz dacă apa e murdară sau nu, ea are rolul doar de a scăpa frați de la incendiu”.

Așa că nimeni nu se uită dacă în găleată este radicalism câtă vreme avem nevoie de apa din ea pentru a nu ne mutila cu focul de la Prislop (asemenea celui de la Colectiv – de fapt mai rău, fiindcă nu propovăduiește satanismul, ci ne amăgește că ar fi Ortodoxia)– n.n.]

Din păcate, o mare parte din discursul broșurii pe care o cercetăm se învârte iar și iar în jurul unor mărturii indirecte, la a doua și a treia mână, dar și în jurul unor insinuări ce nu țin în nici un caz de practica ortodoxă. Bârfa, socotită de Scripturi ca o formă de canibalism, este oprită. Știi ceva, spui – cu cel puțin doi sau trei martori pe fiecare fapt în parte. Nu știi, taci. Insinuări de genul „oare nu era prea…”, „nu vă face impresia că…” sunt cu totul în afara liniei ortodoxe de cercetare.

[Iată cum blând mustrătorul, și prea-iubitorul, și cinstitorul Părintelui Gheorghe Anițulesei și al Părintelui Arsenie Papacioc pe primul îl face bârfitor canibal, iar pe al doilea bârfitor călugăresc. Desigur, cu multe perechi de mănuși lingvistice, ca să nu ne prindem.

Și iată cum acuză pe de o parte de siguranță de sine, iar pe de alta întrebarea care cere părerea, ca fiind rele, privind broșura Părintelui Gheorghe nu cu ochi de cercetător imparțial ci de acuzator ce se leagă de orice prilej, chiar contradictoriu, numai ca să acuze, folosindu-se de ambivalența sensurilor raționale. Dar însăși sfinția sa își critica propriul stil mai devreme.

Acum vedem că acuză și pe Sfânta Muceniță Samarineancă Fotini, că nu l-a abordat Ortodox pe Mântuitorul, extinzând aceste acuze și împotriva Sfinților Apostoli, și împotriva lui Dumnezeu Însuși, că ar fi cu totul în afara liniei Ortodoxe de cercetare:

Ioan  4:12 Nu cumva ești Tu mai mare decât părintele nostru Iacov, care ne-a dat această fântână și el însuși a băut din ea și fiii lui și turmele lui? Ioan 4:29 Veniți de vedeți un om care mi-a spus toate câte am făcut. Nu cumva aceasta este Hristosul?

Mar 14:19 Ei au început să se întristeze și să-I zică, unul câte unul: Nu cumva sunt eu?

Fac 3:11 Și i-a zis Dumnezeu: „Cine ți-a spus că ești gol? Nu cumva ai mâncat din pomul din care ți-am poruncit să nu mănânci?”

– n.n.]

 

3.     Canonizarea Părintelui Arsenie Boca în catolicism

Da, pentru orice canonizare ortodoxă există un advocatus diaboli, un teolog – sau un grup de teologi – care caută punctele slabe ale vieții și operei candidatului. Care încearcă să argumenteze de ce ar trebui să nu fie canonizat acesta. Dar argumentația merge întotdeauna pe fapte atestate, pe documente clare, nu pe insinuări.

[Aici Părintele Mihai-Andrei Aldea își dezvăluie deplin afiliația sa la catolicism (nu cumva prin intermediul Părintelui Arsenie Boca? De altfel considerăm că peste vreo 50 de ani, dacă nu se convertește la Ortodoxie, papa ar putea cu lejeritate să-l beatifice pe Părintele Arsenie Boca, fiind un mare propovăduitor al uniatismului atât de mult iubit de Vatican).

În dreptul canonic Ortodox nu există un asemenea spectacol dezgustător sub pretextul canonizării unui Sfânt. El este doar în (ne)dreptul canonic papal:

Dreptul canonic latin

Canonizarea sfinților în Biserica Apuseană

În Biserica apuseană, canonizarea sfinților s-a făcut timp îndelungat, aproape în același fel, cum se făcea și în Biserica de Răsărit, adică prin pietatea populară, creîndu-se în mod spontan cultul pentru unul sau altul dintre martiri sau alți sfinți, apoi prin hotărîri ale episcopilor și sinoadelor de mai tîrziu. Cultul local al sfinților devine cult general prin acceptarea spontană și treptată a cultului respectiv de către întreaga Biserică. Nu se cunosc hotărîri în Biserica din Apus, prin care papii sau sinoadele lor sa fi hotărît impunerea cultică generală a vreunui sfînt în întreaga Biserică pînă tîrziu prin veacul XII.

În acest veac, papa Alexandru III a hotărît ca de la anul 1170 înainte, nici un episcop să nu mai procedeze la statornicirea vreunui cult local a vreunui sfînt, specificând că acest drept este rezervat de aici înainte sf. Scaun. De altfel chiar și cea mai veche întrebuințare cunoscută a cuvîntului canonisatio — canonizare, în Biserica Apuseană datează din acest veac și anume din anii 1119 și 1124, cînd un episcop Uldaric din Constanța (Germania) a procedat la canonizarea episcopului Conrad. Cu toată rînduiala nouă introdusă de Alexandru III, canonizări locale de sfinți din partea episcopilor s-au mai produs pînă la anul 1634. În acest an papa Urban VIII a luat măsura ca nici cultul local, nici cultul general al vreunui sfînt să nu fie admis sau instituit altfel decît prin hotărîrea sfîntului Scaun.

De aici înainte, canonizarea sfinților în Biserica apuseană devine un act de competența exclusivă a papilor. Stabilindu-se și procedeul formal care trebuie urmat în asemenea cazuri. Potrivit rânduielilor introduse atunci în Biserica Apuseană și completate, ulterior, prin hotărîri, canonizarea sfinților la Romano-catolici se face cu observarea a numeroase condițiuni de fond și de formă, pe baza unui așa zis proces de canonizare, înainte, de a schița acest proces, arătăm ,ca el, este de două feluri și nume: procesul de beatificare și procesul de canonizare propriu-zis.

Prin beatificare se înțelege declararea cuiva, fericit și instituirea unui cult local sau parțial, pentru acesta. Prin canonizare se înțelege proclamarea cuiva ca sfînt și instituirea unui cult general al acestuia în întreaga Biserică.

Atît la beatificare cit și la canonizare se poate proceda pe o cale comună sau ordinară sau pe o cale extraordinară. Pe calea comună se procedează în cazurile cînd cel de care se tratează nu a avut sau nu are un cult public (super non cultus), iar pe cale extraordinară, se procedează atunci cînd cel în cauză a avut, fie un cult local, fie un cult public general în Biserică, înainte de a fi fost beatificat sau canonizat oficial. S-a stabilit însă că pe cale extraordinară se poate proceda la beatificare sau canonizare numai în cazul cînd este vorba de persoane care au dobîndit un cult public local sau general între anii 1170 și 1634.

Condițiile de fond care se cer pentru beatificare sau canonizare sînt de două feluri, unele privind virtuțile celor care au adormit cu faima sfințeniei iar altele privind minunile care s-ar fi săvîrșit de către aceștia direct sau ca urmare a rugăciunilor adresate lor. Se înțelege că virtuțile ca și minunile respectivilor sînt socotite ca avînd la bază dreapta credință. Nu se reclamă virtuți deosebite pentru beatificare și virtuți deosebite pentru canonizare. Se cere un număr mai mare pentru canonizare decît pentru beatificare. Și anume pentru beatificare se cer cel puțin două minuni dovedite cu martori oculari sau direcți sau cel puțin 3—4 în cazul cînd nu pot fi dovedite de către martori direcți. In cazul canonizării se cer cel puțin 2 minuni în plus fața de cele care au servit ca baza a beatificării.

Pentru ca cineva să fie beatificat trebuie să fi trecut cel puțin 50 ani de la moartea lui, iar pentru a fi canonizat trebuie să fi fost în prealabil beatificat. În cazul cînd este vorba de vreun martir, în legătură cu care nu s-a putut constata săvîrșirea nici unei minuni sau altora asemenea, se poate proceda la beatificarea și canonizarea prin dispensă de minuni, din partea sfîntului Părinte.

Procedeul formal al beatificării ca și al canonizării are caracterul unui proces în care se judecă, ca un fel de inculpat, cel despre care e vorba să fie beatificat sau canonizat, iar hotărârea de beatificare sau canonizare reprezintă în fapt ceea ce reprezintă și o sentință judecătorească. Astfel, se înțelege că întregul proces angajează o mulțime de persoane, unele avînd rolul de reclamanți, altele de anchetatori, altele de acuzatori sau procurori, altele de avocați și în sfîrșit altele de judecători. Toate cazurile de beatificare și canonizare sînt date în competența așa numitei Congregații a riturilor care se îngrijește de organizarea și desfășurarea întregului proces.

Instanțele care judeca respectivul caz de beatificare sau canonizare nu sînt instanțe de judecată propriu zise ci au caracterul unor instanțe disciplinare căci hotărîrile lor nu au putere prin ele însele, ci abia după ce sînt aprobate de către papă.

Principalele faze prin care trece un astfel de proces, fie în cazul beatificării, fie în cazul canonizării, sînt următoarele :

1. a) Introducerea acțiunii care de obicei se face de către episcopul locului în care a trăit sau a murit cel în cauză.
2. b) Anchetarea și verificarea la fața locului a virtuților, minunilor,

etc. sau procesul informativ,

1. c) Procesul propriu-zis care are două faze, una în cadrul căreia se verifică virtuțile, iar a doua în care se verifică minunile. Cele două faze se desfășoară în trei ședințe special organizate de Congregația riturilor și deosebite ca alcătuire, atît în cazul beatificării, cît și în cel a canonizării.

In cazul beatificării, la ultima ședință, participă și papa, care în cadrul ei aprobă sau respinge beatificarea. Dacă beatificarea a fost admisă, se fixează ceremonia beatificării solemne în catedrala Sf. Petru de obicei, ceremonie care se săvîrșește după un ritual special de către un sobor de preoți, avînd în frunte un episcop. înainte de a se proclama în cadrul serviciului religios respectiva beatificare, i se face celui în cauză panihidă. Se pot beatifica mai multe persoane odată.

La ultima ședință a procesului de canonizare, la care iau parte toți cardinalii și episcopii și ceilalți demnitari bisericești cu gradul de arhiereu, care se găsesc întîmplător în Roma, plus alții convocați de pe o anumită rază din apropierea Romei, este prezent și papa, care după ce ia votul tuturor, aprobă sau respinge canonizarea. In cazul aprobării se hotărăște ziua proclamării solemne a noului sfînt, (se pot proclama mai mulți, deodată). Și se trece apoi la săvîrșirea ceremoniei respective, de către însuși papa, în fruntea unui sobor de cardinali, episcopi, etc. De obicei ceremonia are loc tot în Biserica Sf. Petru. In cadrul acestei ceremonii solemne papa citește documentul solemn de canonizare în care arată pe scurt că a hotărît așezarea în rîndul sfinților a cutăruia sau cutăruia, rînduindu-se o zi anumită pentru sărbătorirea lui obligatorie pentru întreaga Biserică și aprobîndu-se totodată textul slujbei sfîntului respectiv.

Se cunoaște, în limbajul teologic, expresiunea «avocatus Dei» și «defensor diaboli» în legătură cu procesul de beatificare și de canonizare. Ce sînt acestea ? Avocatus Dei se mai cheamă și postulator, adică cel care cere ca unul sau altul să fie beatificat sau canonizat sau cu alte cuvinte, cel care cere, susține cauza beatificării sau a canonizării. «Defensor diabolic» se mai cheamă «promotor fidei», adică cel care îndeplinește funcția de apărător al credinței– Nu i se zice din această pricină avocatus diaboli, ci acest nume tradițional, nu oficial, i s-a dat lui promotor fidei pentru faptul că el îndeplinește funcția de acuzator public sau procuror, care caută să împiedice — bineînțeles prin obiecțiuni juste și cu probe — beatificarea sau canonizarea celor în cauză. De la această împotrivire, desfășurată cu măiestrie și — oarecum — chiar cu intenție diabolică, promotor fidei a fost botezat avocatul diavolului.

Textul oficial al formulei de canonizare este următorul:

«In numele sfintei și nedespărțitei Treimi, pentru întărirea credinței catolice și pentru progresul religiei creștine, prin puterea Domnului nostru Iisus Hristos, a prea fericiților Apostoli Petru și Pavel și prin a noastră voie, după ce am deliberat matur și am implorat ajutorul lui Dumnezeu, pe baza avizului venerabililor noștri frați, cardinalii Bisericii romane, noi decretăm că prea fericiții X și Y sînt sfinți și îi înscriem în catalogul sfinților, stabilind că întreaga Biserică universală le va sărbători cu pietate memoria în toți anii, în ziua aniversarii nașterii lor pentru patria cerească. In numele Tatălui, al Fiului și al Sfîntului Spirit, Amin». ‎^[54]

Vedem că, deși Părintele Arsenie Boca este un mare susținător al Bisericii Latine și al credinței ei, dar mai ales al uniatismului, deși acolo contează foarte mult mulțimile minunilor și închinătorilor, mai mult decât orice, pentru a crește popularitatea celui ce îl canonizează, totuși nu îndeplinește nici condițiile de canonizare (pentru a fi cinstit în toată latinitatea și uniația, în apus și în răsărit), dar nici măcar condițiile de beatificare (pentru a fi cinstit local de latinii și uniații din Ardeal), neavând încă 50 de ani de la moarte^[55], neanalizându-i-se cu amănunțime viața printr-un proces echilibrat de argumente-contraargumente, nepropunându-l vreun episcop latin sau uniat și nepronunțându-se încă papa despre această problemă.

Desigur că papa ar putea face în legătură cu sfinția sa o mare dispensă ca să atragă Ardealul prin Ungaria să devină provincie a Romei. Ar fi încântat de aceasta dacă ar afla că pictorul de la Drăgănescu a cinstit așa de mult locul unde se beatifică sau canonizează rătăciții din Apus, încât l-a numit ramură fără de care nu este Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească Biserică și l-a așezat în frescă exact acolo unde a pictat Crezul. De altfel unde a fost zugrăvită această clădire se numește Capela Sixtină a României nu pentru calitatea picturilor, ci pentru apropierea ca la dreapta bazilicii San Piedro. Probabil că în planul noii ordini mondială, pentru a se obține atât de mult dorita uniație globală, pentru pătrățica de plan numită România succesiunea ar fi aceasta: mai întâi să se canonizeze Părintele Arsenie Boca în România, apoi, ca o cinste acordată de papă, să se canonizeze la Roma și așa, prin el și învățăturile lui, să se facă unirea Roma-România.

Pentru aceasta, papa are multe argumente: Părintele Arsenie Boca este fiu al uniatului Iosif, probabil stropit la greco-catolici ca și tatăl său (conform uzanțelor familiilor mixte din Ardeal, deci aparținând de fapt, în realitate, confesiunii uniate și având practici religioase desprinse din ea, similare cu Francisc de Assisi și Ignatiu de Loyola), este mare făcător de minuni (identice ca aspect cu cele ale lui Anton de Padova numit Sfântul lumii întregi) și a fost un mare apărător al catolicismului:

‎•‎        Cu privire la Biserica Ortodoxă și cea Catolică, Părintele zicea că ‎sunt două ‎strane ale aceleiași Biserici; […]

‎•‎        Despre catolici a spus: „Biserica Catolică este aproape fără ‎greșeală^[56]

Ce fiu ar putea avea papa mai iubit în România, introdus ca un cal troian în Sfânta Biserică Ortodoxă, pentru a înșela pe fiii Ei în mod mai eficient cu uniatismul modern? – n.n.]

 

4.     „Biciul lui Dumnezeu” – pârâșul apocaliptic

10. „Se spune că A. Boca [sic!] era clarvăzător, dar modul cum își exercita această însușire este străină Sfinților Părinți: descoperea păcatele oamenilor în public” (op.cit., p. 18 ș.u.).

Această afirmație categorică este greșită în două puncte. Unul se vede curând după ce este făcută – de către cel care citește broșura ca să vadă adevărul, nu ca să-și confirme ideile preconcepute. Acest prim punct este generalizarea. „Descoperea păcatele oamenilor în public” este o afirmație generală, care prezintă o regulă. În fapt, după cum se vede imediat, este vorba despre cazuri izolate (sunt citate… două!).

[Încă o nelămurire a Părintelui Aldea în legătură cu iubitul său dascăl. Dacă sunt citate doar două, nu înseamnă că nu există mai multe. Lucrul este foarte vizibil. Am citat și noi câteva, în care se vedea că oamenii stăteau la coadă să primească toți bruftuluirea și cum respingeau scârbiți aceasta cei numiți de Părintele Arsenie Boca drept dezertori. Pentru a înțelege generalizarea și gravitatea acestui mod de lucru diavolesc puteți citi capitolul: „Biciul lui Dumnezeu” – hipnotizatorul ce vădea public păcatele – n.n.]

Al doilea punct greșit este acela al ideii că această însușire este străină Sfinților Părinți. Dimpotrivă, ea apare de-a lungul istoriei Bisericii de foarte multe ori, chiar dacă în raport cu numărul celor care vin la Biserică pare o excepție. Avem de la exemplul Sfântului Ioan Botezătorul până la cel al Sfântului Antonie cel Mare sau al multor sfinți nebuni pentru Hristos o mulțime de asemenea pilde. Nu le înșirăm aici. Pentru cei care cunosc Sfintele Scripturi, Patericul și scrierile aghiografice mai vechi și mai noi sunt ușor de regăsit aceste cazuri. Iar cei care nu le cunosc au o mare nevoie să înceapă să le citească măcar acum.

Dacă am fi avut un obicei al Părintelui Arsenie Boca de a dezvălui public păcatele celor care veneau la el, nu am avea doar câteva asemenea cazuri, ci mii și zeci de mii. Ceea ce nu se întâmplă. Dimpotrivă, avem de-a face cu o purtare tipic patristică.

{ce strâmbătate mai face Părintele Aldea Sfântului și delicatului Ioan Botezătorul, care îl mustra cu atâta blândețe pe Irod, încât acesta îl asculta cu drag, și chiar îl ocrotea față de femeia sa, pentru un păcat cunoscut de toată lumea (nu vădit de Sfântul Prooroc, ca să-l înmulțească prin exemplul cel rău, cum făcea cu brutalitate Părintele Arsenie Boca spunând public păcatele necunoscute ale oamenilor):

Mar 6:18 Căci Ioan îi zicea lui Irod: Nu-ți este îngăduit să ții pe femeia fratelui tău.19 Iar Irodiada îl ura și voia să-l omoare, dar nu putea,20 Căci Irod se temea de Ioan, știindu-l bărbat drept și sfânt, și-l ocrotea. Și ascultându-l, multe făcea și cu drag îl asculta.

Vedeți, Sfântul și Marele Prooroc Ioan, Înaintemergătorul și Botezătorul Domnului nu i se adresează lui Irod cum i-ar fi răcnit brutal Părintele Arsenie Boca: „Ți-ai bătut joc de o fată in tinerețe[57], incestuosule, de unde aceasta obrăznicie, sa intri de hram, cea mai sfânta prăznuire a noastră […], in biserica, când toata noaptea te-ai destrăbălat cu[58] Irodiada, nu ți-e rușine să te tăvălești cu femeia fratelui tău?”, ci îi zice cu blândețea specifică Sfinților: „Nu-ți este îngăduit să ții pe femeia fratelui tău”. Dar astfel de discernământ Părintele Mihai-Andrei nu este obișnuit să observe, nefiind lămurit despre lucrarea lăuntrică a Ortodoxiei și revărsarea Ei în afară, prin buzele Sfinților Prooroci.

Ce strâmbătate face Părintele Aldea Sfântului Cuvios Arsenie cel Mare și Sfinților nebuni pentru Hristos și tipicului patristic, prin compararea lor cu proorociile demonice și comportamentul neduhovnicesc al Părintelui Arsenie Boca. În capitolul de mai sus se dezbate cât de sinistru duhovnic a fost sfinția sa, prin atitudinea înșelată, dezechilibrată, sadică în anumite locuri și fără discernământ, având etaloane intelectuale, iar nu duhovnicești, dovedind din roade că nu a avut experiența unei lucrări lăuntrice autentice. Aceasta întotdeauna se manifestă numai prin blândețe și smerenie, chiar când mustră cu tărie, având criterii de discernământ din experierea duhovnicească, iar nu din judecăți intelectuale ce par raționale, iar în realitate sunt pătrunse de orbirea cugetării trupești.

Lămuritor studiu în capitolul „Biciul lu Dumnezeu”. Aici vom aduce doar o mică completare, desprinsă dintr-un cuvânt foarte percutant al Părintelui Adrian Făgețeanu (comentat de un ucenic al Părintelui Arsenie Boca, nici el lămurit în legătură cu Ortodoxia și Părintele Arsenie Boca, la fel ca și Părintele Aldea):

 

Ieromonahul Adrian Făgețeanu despre Părintele Arsenie Boca:

 

<https://www.youtube.com/watch?v=Nl8FOC0CjHQ>, luni, 25 ianuarie 2016

Transcriptul acestei convorbiri este preluat de aici:

<https://danielvla.wordpress.com/2015/12/07/inregistrarea-si-transcriptul-parerii-parintelui-adrian-fagetenu-despre-parintele-arsenie-boca-demonstreaza-asta-ceva/>, luni, 25 ianuarie 2016

Voi folosi prescurtarea Pr pentru părintele Făgețeanu și Cr pentru credincioși/credincios.

Pr: Si… mai mergeam undeva. Mergeam la Sambata de Sus, unde era parintele Boca, Arsenie.

Atat de mult mi-a placut el, cand predica, incat vindeam si ghiozdanu de carti si manusile si fularu, la talcioc, nu la pravalie, ca sa am bani de dus pentru mers la Sambata.

Intr-o zi, ajung acolo putin cam tarziu, adica cu alt tren decat cel care venea devreme, la ultima statie spre Sambata. Si, ajungand tarziu, n-am mai indraznit sa intru in manastire. M-am dus la hotelul „fan”, adica erau stoguri de fan, am dormit acolo. Dimineata m-am scuturat de praf, de fan, de frunze, de tot ce aveam. Era acolo un parau, aproape. M-am spalat si m-am dus la biserica.

Era… inca abia rasarea soarele. Dupa un timp, vad ca intra si parintele. Ce bucurie am avut! Si el s-a inchinat la iconostas si tot se uita in urma, sa vada daca mai intra cineva sa aprinda candelele. Pentru ca el sa poata sa se roage, trebuia sa vie altcineva sa aprinda candelele. Intoarce capul, intoarce si vede ca nu vine nimeni.

Deodata se deschide usa si intra o femeie. Si el spune: Marie, de unde aceasta obraznicie, sa intri de hram, cea mai sfanta praznuire a noastra, in manastire, in biserica, cand toata noaptea te-ai destrabalat cu Simeon?

Eu am ramas uimit! Adica un om care n-a aflat de la nimeni… nu e clarvazator?

Cr: Da, da.

Pr: Femeia a inceput sa planga, a vrut sa se apropie, sa-i spuie ca vrea sa se spovedeasca. Zice: Acuma nu. Acuma eu trebuie sa ma rog pentru hram. Nu? N-am timp de spovada!

Da mie mi-a intrat in cap: clarvazator, clarvazator, clarvazator…

La un moment dat, nu stiu daca de la diavol sau de la cine mi-a venit gandul, stai putin: cand fariseii au adus pe femeia pr… delict de adulter si a spus – Moise ne-a poruncit s-o ucidem cu pietre, Mantuitorul niciodata n-a vadit pacatele cuiva. N-a vrut nici pe Iuda sa-l dezvaluie, decat la insistentele lui Ioan. Nu?

Si… m-am framantat asa: de unde, de unde stie parintele, de unde stie parintele?

E, dumneavoastra ce spuneti, de unde stia?

Cr: Ne intrebam, sfintia voastra, la ce raspuns ati ajuns?

Pr: Nu, eu nu va spun.

Cr: I-a aratat Duhul Sfant.

Pr: V-am spus, Mantuitorul nu vadea pacatul altora. A spus tuturora: care e fara de pacat sa arunce cu piatra.

Cr: Oare constiinta ei era incarcata parinte?

Pr: Pai constiinta sigur ca era incarcata, daca ea chiar a cerut sa se spovedeasca. Nu?

Cr: Diavolul i-a aratat?

Pr: Da. Pentru ca diavolul a indemnat-o. Ea venise si ea tarziu, agale si statea pe o banca. Pe urma am aflat eu mai tarzi, de la ea… Si un om a spus: Mai, nu mai mergi la manastire, uite vino la mine si dormi, ca am trei camere, in casa, intr-una dorm eu cu sotia si dumneata dormi in alta camera. Nu?

Cr: Da.

Pr: Si ea a crezut. Si cand a ajuns acolo, sotia nu era. Poftim?

Cr: Da, am inteles.

Pr: E, simplu.

Cr: Si atunci parintele Arsenie…

Cr: Despre parintele Boca ne mai povestiti ceva? Despre Arsenie Boca.

Pr: N-as vrea, dar daca ma siliti, n-am incotro.

Parintele Arsenie Boca era un om superior, din toate punctele de vedere. Si ca monah, si ca pictor si ca om si ca toate. Asa cum era Solomon inainte de a fi alintat de imparateasa din Saba.

Cr: De regina din Saba.

Pr: Deci Solomon n-a murit asa de sfant cum era la inceput.

Cr: A avut multe sotii.

Pr: Nu conteaza ca multe sotii. S-a destrabalat fara sa fie. A curvit cu multe. Toate care l-au laudat si l-au dus la mandrie si la iad, cu toate a curvit.

Asa ca parintele Boca ar fi fost sfant, daca nu era maica Zamfira. Maica Zamfira nu l-a iubit numai cu sufletul si cu inima , ci l-a canonizat cu puterea ei extrateresta pe care o avea intre picioare. Nu stiu daca m-ati inteles.

Cr: Da, parinte.

Pr: Si va explic acuma de ce.

Orice pictor din lume are voie sa aleaga un model. Cel mai mare pictor la Cina cea de Taina cine a fost?

Cr: Leonardo..

Pr: Davinci. Si stiti istoria lui? Cred ca da. Primul ce a pictat el, a pictat pe… feciorelnicul, pe Ioan. Pentru ca a gasit un copil atat de curat si atat de sincer, nu numai ca zambea la toti si-i iubea, dar era capabil sa faca orice. Cu sinceritate, nu pentru bani sau alte interese. Deci a gasit in ochii lui, in privirea lui, in toata tinuta lui si in sufletul lui, cel mai potrivit model pentru Ioan.

Dupa multi ani, …….. n-a gasit nicaieri un model pentru Iuda. Lui ii trebuia un model in care sa fie si viclenie si rautate si dispret si toate. N-a gasit, n-a gasit , n-a gasit…

Intr-o vara, cand era canicula, ca la Bucuresti, el umbla prin oras, i-a fost sete mare si in toate locurile vedea: vin bun, bere buna……

Si vede un han unde spune: Cea mai buna bautura din tara. Ia sa intru eu daca n-are o limonada sau un ceai rece sau ceva. I-era sete, nu vroia bautura de-astea ametitoate, vroia ceva pentru sete.

Si cand ii spune hangiului de asa ceva, hangiul se rasteste la el: iti bati joc de firma noastra? Aici scrie cea mai buna bautura, aici e cel mai bun vin, nu ce spui dumneata, ceai sau limonada.

El: ai dreptate domnule, dar eu… mi-e sete.

Dar de la o masa se ridica: Criminalule, iti bati joc de firma, iti bati joc de noi toti? Idiotule, criminalule, bestie, il face in tot felul. El se gandeste: hangiul are dreptate sa-si apere firma. da asta ce-are cu mine?

Si se intoarce sa-l vada si: Ce-ai domnule cu mine? Cand se intoarce vede la el si viclenie si rautate si toate… Se duce la el: Nu-s suparat pe dumneata. Eu sunt pictor, iti platesca atatia bani de aur pentru fiecare ceas de pozare. Vii la mine sa pozezi? Vin.

Vine acolo, pozeaza si deodata il razbeste plansul. Tie- rau?, poate ai baut prea mult, ti-e rau? Te duc la doctor? Nu. C e te doare? Nu ma doare nimic. Eu sunt cel care am pozat pentru Ioan cand eram copil.

Cr: Extraordinar!

Pr: Si betia, in ce hal m-a adus acum…

Cr: Extraordinar!

……………..

Pr: Asa a facut Zamfira din parintele. Pentru ca parintele cand a pictat biserica de la… stiti de unde.

Cr: Draganescu.

Pr: E pictura cea mai frumoasa, cea mai romanesca. Nu?

Cr: Da.

Pr: Dar maica Zamfira i-a bagat in cap: Nu trebuie sa-ti iei model pe altul, pentru ca Iisus a fost cel mai frumos din lume si tu esti tot cel mai frumos din lume. Bagandu-i in cap asta, ca e cel mai frumos din lume, el n-a mai luat model alta persoana, ca sa-L picteze pe Mantuitorul, ci s-a uitat in oglinda si a spus asa: Daca Dumnezeu l-a facut pe om dupa chipul si asemanarea Lui, de ce sa nu-L fac pe Iisus dupa chipul si asemanarea mea? Nu?

Asta e ingaduit unui pictor?

Cr: Nu. E trufie, e mandrie.

Pr: Sa crezi tu ca esti cel mai frumos din lume, cum iti spune maica, nu cu inima din piept si cu sufletul din piept, ci cu cel dintre picioare.

Si ea l-a canonizat si acuma are acatiste, paraclise, icoane facute , maicile aprind candele la el si cand mergi la Prislop te trimite maica, nu la duhovnic, sa te spovedesti -„du-te la mormant”.

Cr: Este normal parinte?

Pr: Pai cum poate sa fie normal asa ceva?

V-am spus ca nu-mi place sa va spun adevarul, dar daca m-ati silit…

Până aici Părintele Adrian Făgețeanu.

Să citim acum ce comentariu făcea autorul blogului de unde am citat și preluat cuvântul audio al bătrânului, răstălmăcindu-i spusele, doar pentru a își apăra propria imagine falsă despre Părintele Arsenie Boca:

<https://danielvla.wordpress.com/2015/12/07/inregistrarea-si-transcriptul-parerii-parintelui-adrian-fagetenu-despre-parintele-arsenie-boca-demonstreaza-asta-ceva/>, miercuri, 27 ianuarie 2016.

Mă intreb: demonstrează povestirile părintelui (Făgețeanu) ceva? Eu zic că nu demonstrează mare lucru. Poate să fie doar interpretarea sfinției sale. Sau poate să fi fost un mare văzător cu duhul si sa fi avut o mare capacitate de discernere a lucrurilor. Nu știu…

Departe de mine gandul de a fi detractor al parintelui Adrian Fageteanu sau al altor mari duhovnici.

Dar sa analizam. Ce demonstreaza spusele parintelui Adrian?

Pr. Arsenie Boca mustra o femeie pt ca a intrat in biserica dupa ce toata noaptea facuse desfranare cu un barbat. Nu conteaza daca cu voia ei sau silita. Conform regulilor Bisericii, femeia trebuie sa nu se culce cu barbatul doua zile inainte de sfanta liturghie si una dupa. Cu ce a gresit parintele Arsenie Boca?

Ea a cerut sa se spovedeasca, dar pr a refuzat-o temporar pentru ca trebuia sa se pregateasca pentru slujba de hram. Cu ce a gresit parintele Arsenie Boca?

Stiu ca se zice ca pr. Arsenie Boca spunea pacatele oamenilor in public. Dar nu o facea de fiecare data si poate, cu scop didactic pentru cel mustrat si pentru ceilalti.

In cazul acesta i-a spus pacatele acelei femei fiind de fata doar el si ea si parintele Adrian Fageteanu care era undeva mai la o parte. Nu spune daca a fost vazut sau nu.

Iata o situatie cand Mantuitorul spune si el pacatele unei femei:

„16. Iisus i-a zis: Mergi și cheamă pe bărbatul tău și vino aici.

17. Femeia a răspuns și a zis: N-am bărbat. Iisus i-a zis: Bine ai zis că nu ai bărbat.
18. Căci cinci bărbați ai avut și cel pe care îl ai acum nu-ți este bărbat. Aceasta adevărat ai spus.
19. Femeia I-a zis: Doamne, văd că Tu ești prooroc.” Ioan 4: 16-19

Deci Mantuitorul i-a descoperit ca avusese cinci barbati legitimi, iar cu cel de acum traia in pacat, necasatorita.

E adevarat ca erau de fata doar El si ea, dar acest lucru a fost descoperit ulterior apostolilor, care au spus intregii lumii prin Evanghelie.

Putem zice ca Hristos a trambitat si a facut circ cu pacatele femeii? In nici un caz!

In privinta faptului ca maica Zamfira l-ar fi influentat in privinta picturii (si nu numai) sunt doar speculatii. Parintele Adrian Fageteanu nu aduce nici o dovada.

Iar faptul ca trasaturile fetei parintelui Arsenie Boca se regasesc in picturile de la Draganescu, nu e un fapt unic. Se pot gasi multe exemple de pictori care si-au cam facut autoportretul prin bisericile pictate.

Se spun atatea despre acest parinte… Dar sa nu uitam ca mai era si securitatea, care tocmai asta vroia: denigrarea slujitorilor bisericii care nu se incadrau in tiparul dorit de comunisti.

 

Până aici domnul Daniel Vla.

Cu textul de mai sus vedem că se încearcă o reeditare a ceea ce a făcut Părintele Arsenie Boca la așezământul de la Drăgănescu: „ Bagandu-i in cap asta, ca e cel mai frumos din lume, el n-a mai luat model alta persoana, ca sa-L picteze pe Mantuitorul, ci s-a uitat in oglinda si a spus asa: Daca Dumnezeu l-a facut pe om dupa chipul si asemanarea Lui, de ce sa nu-L fac pe Iisus dupa chipul si asemanarea mea? Nu?”. Astfel, ucenicii sfinției sale, inoculându-li-se că Părintele Arsenie Boca este cel mai frumos din lume, se gândesc să-L facă pe Domnul și Dumnezeul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos după chipul și asemănarea sfinției sale, adică un prooroc ce vădea public păcatele oamenilor. Ce hulă poate fi mai mare față de Hristos, care este atât de delicat încât, chiar atunci când mustră pe cei ce îi iubește, pentru a se pocăi: Apo 3:19 Eu pe câți îi iubesc îi mustru și îi pedepsesc; sârguiește dar și te pocăiește., iată cum procedează: Apo 3:20 Iată, stau la ușă și bat; de va auzi cineva glasul Meu și va deschide ușa, voi intra la el și voi cina cu el și el cu Mine.

Hristos adevăratul nostru Dumnezeu nu strigă, impresionează, rușinează public și forțează, ci bate cu delicatețe la ușa inimii, deci în particular, pentru a mustra. Când alții vădesc public păcatele, el ia apărarea, iar apoi, cu delicatețe, tot între patru ochi, la o Sfântă Spovedanie, mustră fără reproș sau pedeapsă, pentru a te trezi la lupta pocăinței:

Ioan 8:2 Dar dimineața iarăși a venit în templu, și tot poporul venea la El; și El, șezând, îi învăța. 3 Și au adus la El fariseii și cărturarii pe o femeie, prinsă în adulter și, așezând-o în mijloc, 4 Au zis Lui: Învățătorule, această femeie a fost prinsă asupra faptului de adulter; 5 Iar Moise ne-a poruncit în Lege ca pe unele ca acestea să le ucidem cu pietre. Dar Tu ce zici? 6 Și aceasta ziceau, ispitindu-L, ca să aibă de ce să-L învinuiască. Iar Iisus, plecându-Se în jos, scria cu degetul pe pământ. 7 Și stăruind să-L întrebe, El S-a ridicat și le-a zis: Cel fără de păcat dintre voi să arunce cel dintâi piatra asupra ei. 8 Iarăși plecându-Se, scria pe pământ. 9 Iar ei auzind aceasta și mustrați fiind de cuget, ieșeau unul câte unul, începând de la cei mai bătrâni și până la cel din urmă, și a rămas Iisus singur și femeia, stând în mijloc. 10 Și ridicându-Se Iisus și nevăzând pe nimeni decât pe femeie, i-a zis: Femeie, unde sunt pârâșii tăi? Nu te-a osândit nici unul? 11 Iar ea a zis: Nici unul, Doamne. Și Iisus i-a zis: Nu te osândesc nici Eu. Mergi; de acum să nu mai păcătuiești.

Părintele Arsenie Boca nu numai în acest episod descris de Părintele Adrian vădea public păcatele oamenilor, ci întotdeauna. Vedeți capitolul Biciul lui Dumnezeu. Fiind văzător cu duhurile știa că Părintele Adrian este acolo. Chiar dacă dracii i-ar fi ascuns aceasta atunci, și altă dată vădea în prezența a mulți oameni păcatele lor. Însă artileria de gânduri că „este clarvăzător”, arată că dracii care au făcut proorocia despre păcatele femeii, l-au asaltat pe Părintele Adrian ca să îl hipnotizeze și să îl convingă că Părintele Arsenie Boca este Sfânt, îndreptățiți de faptul că și preacuvioșia sa voia să pară Sfânt (vădind cu mândrie păcatele oamenilor în public, de atâtea ori, cum nici un Sfânt nu a făcut-o vreodată). Dacă Părintele Arsenie Boca ar fi fost văzător cu Duhul Sfânt al Adevărului ar fi procedat cu delicatețe ca Hristos Adevărul, vorbind cu oamenii doar între patru ochi și ar fi știut, tocmai pentru aceasta că este Părintele Adrian acolo, ca să procedeze cu smerenie, pentru a nu da gânduri de supra apreciere musafirului sau să rușineze în public pe biata femeie. Dar mai observăm un amănunt secundar, care spune multe. Nu avea duh de jertfă, fiindcă nu își făcea singur candelele, dorind să fie servit de alții.

Hristos procedează cu totul altfel. El însuși Își slujește ucenicii, chiar le spală și picioarele, cum nu ar fi făcut atunci candele, dacă ar fi fost nevoie? Mântuitorul era cu femeia samarineancă la o Sfântă Spovedanie, între patru ochi. După cum vom vedea mai jos, în tâlcuirea Sfinților Părinți, El nu îi vădește păcatele ei, cum nu le vădește pe ale nimănui, niciodată (a se citi capitolul E păcat a judeca pe cel propus la canonizare sau pe cel canonizat dintr-o eroare?), ci încetul cu încetul o aduce la mărturisirea lor, fără să o mustre violent (sau în fața publicului cum avea obicei Părintele Arsenie Boca numit „biciul lui Dumnezeu”). Nici Apostolilor nu le-a spus nimic din secretul spovedaniei nici unui om. Femeia Samarineancă, Sfânta Muceniță Fotini, însă, precum Sfântul Apostol Pavel, spune la toată lumea păcatele sale, din râvnă misionară pentru adevăr, ca să fie lăudat Hristos cu mila, blândețea și eficiența lui în vindecarea oamenilor de patimi și să înțeleagă toată mulțimea celor ce vor să se vindece că este Dumnezeu – Omul. Aceasta este cununa ce și-a câștigat-o femeia samarineancă a smereniei mărturisirii publice a păcatelor sale, care a făcut-o să se pregătească și în final să dobândească și cununa mucenicească.

Hristos nu a făcut circ, nu a trâmbițat păcatele femeii (nici măcar nu le-a spus în taină altor oameni decât celui ce i se spovedea), în schimb Părintele Arsenie Boca mai întotdeauna arăta public păcatele tuturor, având obiceiul, patima și viciul urât al a vădirii păcatelor altora, fiind numit după îndreptarele de spovedanie vadnic. Sfinția sa proceda astfel, semănând prin aceasta cu un alt vadnic notoriu, care-l și înștiința despre păcatele altora pentru a deveni un fel de difuzor de informare publică a răului celorlalți, ca păcatele să se înmulțească astfel prin pilda celor răi:

Apo 12:9 Și a fost aruncat balaurul cel mare, șarpele de demult, care se cheamă diavol și satana, cel ce înșală pe toată lumea, aruncat a fost pe pământ și îngerii lui au fost aruncați cu el. 10 Și am auzit glas mare, în cer, zicând: Acum s-a făcut mântuirea și puterea și împărăția Dumnezeului nostru și stăpânirea Hristosului Său, căci aruncat a fost pârâșul fraților noștri, cel ce îi pâra pe ei înaintea Dumnezeului nostru, ziua și noaptea. 11 Și ei l-au biruit prin sângele Mielului și prin cuvântul mărturiei lor și nu și-au iubit sufletul lor, până la moarte.

 

Părintele Adrian Făgețeanu arată o realitate duhovnicească a vieții Părintele Arsenie Boca și anume influența pe care a suferit-o de la Maica Zamfira, care i-a întărit aplecarea spre autoadmirație, pe care însă o avea de mic (a se vedea capitolul: Asemănarea Arsenie – Zamfira). Faptul că a fost așa arată și capitolul Relația cu Maica Zamfira și faptele concrete arhicunoscute, publicate chiar de ucenici: a prefăcut Mănăstirea Prislop din Mănăstire de monahi (ce se voia de către Părintele Profesor Dumitru Stăniloae atelier filocalic), în Mănăstire mixtă (dublă) monahi și monahii, apoi de maici, cu sfinția sa ca stareță, ca să nu se sinucidă biata Julieta Constantinescu, care-l șantaja cu aceasta ori de câte ori dorea să obțină de la sfinția sa ceva. Apoi, deși toți ieromonahii legionari din 1964 și-au reluat preoția și călugăria, numai Părintele Arsenie Boca și Maica Zamfira au ales să rămână împreună, până la moarte, timp de 30 de ani, având multe proprietăți comune. În vedenia celor două țigănci, vedem că Părintele Arsenie Boca opera asupra victimelor împreună cu Maica Zamfira, iar Maica Zamfira, într-una din epistolele ei, îl numea pe Părintele Arsenie Boca episcop al lor, deci cel puțin în acest sens l-a hipnotizat pe hipnotizator, atrăgându-l spre desfrâul numit de Părintele Adrian al puterii extraterestre a mândriei că este cel mai mare în ierarhia bisericească, că este mai mult decât preot cum a fost hirotonit, ca și cum Maica Zamfira ar fi putut să-l hirotonească întru episcop. Părintele Arsenie Boca nu face doar un singur autoportret al său, cum au făcut alți pictori eretici (care în loc să picteze asemănarea sfinților, s-au pictat pe ei înșiși – nu există vreo Sfântă Icoană Ortodoxă, nici măcar una, în care să avem așa ceva. În clipa în care pictorul ar îndrăzni să facă așa ceva, nu mai este icoană Ortodoxă, ci devine automat tablou cu temă religioasă. Sfintele Icoane se deosebesc de tablourile religioase tocmai prin cei cu care seamănă. Sfintele Icoane seamănă cu Sfinții reprezentați pe ele – identificați prin nume și trăsăturile cunoscute ale feței, trupului și veșmintelor – de unde își au și sfințenia lor. Tablourile religioase seamănă cu alte persoane, cărora li se dă în mod abuziv numele sfinților – fiind o minciună pictată. Numele indicând sfințenia, iar trăsăturile feței indicând patimile celor luați ca model, se hulesc astfel Sfinții că ar fi alte persoane și acelea pătimașe, fiind cinstiți prin tablouri nu Sfinții ci persoanele pătimașe ce uzurpă nume de sfinți, deci aflate în stare de minciună). Părintele Arsenie Boca este și în acest viciu original, fiindcă nu se mulțumește a face un singur autoportret, în locul unui singur Sfânt, ci întregul așezământ de la Drăgănescu este închinat familiei sale împreună cu Maica Zamfira și sieși personal. În acel așezământ mai toți Sfinții seamănă cu pictorul, iar tabloul închinat madonei are cel puțin mâinile Maicii Zamfira, dacă nu cumva și fața. Cum se poate crede, așadar, că nu există dovezi foarte sigure, provenite chiar de la Părintele Arsenie Boca, despre influența Maicii Zamfira în pictarea egoistă de la Drăgănescu sau cum s-ar crede (mai grav) că aceasta poate fi numită practică Ortodoxă: a înlocui pe Sfinții cu tot felul de păcătoși sau chiar cu autorul picturii sau a picta cele pe care le insuflă dracii prin vedenii mincinoase? Este marea primejdie a canonizării Părintelui Arsenie Boca: s-ar considera ereziile și practicile pătimașe ale sfinției sale ca fiind sfințenie și dreptar al Ortodoxiei. Dacă acum, când nu este canonizat, ucenicii sfinției sale îl au ca model și procedează așa (numind arsenismul a fi dreapta credință), cum vor face dacă (Doamne ferește!) s-ar canoniza (dintr-o gravă eroare, provenită din necunoașterea realității vieții și învățăturilor sfinției sale)?

Cu adevărat aceasta dorește și securitatea: dezbinarea noastră prin denigrarea părinților care nu se încadrează în tiparul dorit de comuniști. Dar Părintele Arsenie Boca s-a încadrat la fix (parcă tiparul a fost făcut chiar după preacuvioșia sa), prin faptul că a renunțat și la preoție, și la călugărie, întemeind o familie de tip „nou” (de fapt vechi) comunist. Sfinția sa mai și laudă socialismul, și comunismul, denigrând Sfânta Biserică de a fi un așezământ social învechit (vedeți un citat al preacuvioșiei sale în acest sens, pomenit la capitolul Arsenie vs. Arsenie). De aceea vedem azi, după adormirea părinților care ne-ar fi putut apăra prin autoritatea lor, o campanie febrilă politică mass-media, în care (după cum s-a dovedit în acest studiu: Grozăviile neasemănate de la Drăgănescu și Viața Părintelui Arsenie Boca în lumina Sfinților Părinți) masoneria și securitatea fac o coaliție pentru a canoniza pe Părintele Arsenie Boca. Viața și învățăturile sfinției sale furnizează imaginea de „sfânt” plăcută lumii, comunismului și comunitarismului, fiindcă propovăduiește ecumenismul, împreunarea trupească, paranormalul (și securitatea are o secție care se ocupă cu teoria și practica puterilor pe care le avea Părintele Arsenie Boca, avându-l chiar pe sfinția sa sfetnic în aceste probleme) și colaborarea cu puterea statului împotriva adevărului. Aceeași mass-media, prigonește, în schimb, Sfântul Sinod și ceilalți preoți Ortodocși, punând în umbră sau lumină defavorabilă adevărații părinți duhovnicești care și-au iubit neamul.

Iată ce ne învață despre spovedania Sfintei Mucenițe Fotini Sfânta Scriptură, cu totul altfel decât sugerează domnul Daniel Vla.:

Ioan 4:9 Femeia samarineancă I-a zis: Cum Tu, care ești iudeu, ceri să bei de la mine, care sunt femeie samarineancă? Pentru că iudeii nu au amestec cu samarinenii. 10 Iisus a răspuns și i-a zis: Dacă ai fi știut darul lui Dumnezeu și Cine este Cel ce-ți zice: Dă-Mi să beau, tu ai fi cerut de la El, și ți-ar fi dat apă vie. 11 Femeia I-a zis: Doamne, nici găleată nu ai, și fântâna e adâncă; de unde, dar, ai apa cea vie? 12 Nu cumva ești Tu mai mare decât părintele nostru Iacov, care ne-a dat această fântână și el însuși a băut din ea și fiii lui și turmele lui? 13 Iisus a răspuns și i-a zis: Oricine bea din apa aceasta va înseta iarăși; 14 Dar cel ce va bea din apa pe care i-o voi da Eu nu va mai înseta în veac, căci apa pe care i-o voi da Eu se va face în el izvor de apă curgătoare spre viață veșnică. 15 Femeia a zis către El: Doamne, dă-mi această apă ca să nu mai însetez, nici să mai vin aici să scot. 16 Iisus i-a zis: Mergi și cheamă pe bărbatul tău și vino aici. 17 Femeia a răspuns și a zis: N-am bărbat. Iisus i-a zis: Bine ai zis că nu ai bărbat. 18 Căci cinci bărbați ai avut și cel pe care îl ai acum nu-ți este bărbat. Aceasta adevărat ai spus. 19 Femeia I-a zis: Doamne, văd că Tu ești prooroc.

[Se observă foarte limpede că Mântuitorul nu îi spune direct păcatul, ci o atrage cu iscusință să-l mărturisească, pomenind de bărbatul ei, ca ea să mărturisească realitatea că nu are cu adevărat bărbat, chiar dacă special păstra dublul înțeles al realității, din rușine. Apoi Hristos, odată ce și-a mărturisit acest păcat, îi arată amănuntele adevăratului înțeles al cuvântului ei, prin proorocie, pentru a o înălța la o înțelegere rară chiar și azi, colaborând cu râvna samarinencei pentru adevăr. Nu îi produce deznădejde, ci cunoștință și nădejde, lăudând-o și apreciind-o că a spus adevărul, chiar dacă numai pe jumătate (din rușine), chiar dacă a păcătuit. Îi arată partea bună a ei, ca să renunțe la cea rea. O pune în valoare nu la punct. Îi cheamă mintea la schimbare (iar pentru aceasta era nevoie să știe și ea că este un prooroc, și de aici să ajungă la cunoașterea cea mai înaltă că Cel ce-i vorbea este chiar Mesia-Mântuitorul, pe care femeia îl aștepta cu atâta râvnă, la aceasta contribuind poate și experimentarea propriei neputințe de a se lăsa de păcatul împreunării trupești, fără harul lui Dumnezeu). Domnul nu o strivește gratuit doar ca să îi arate că este prooroc și a o impresiona în interes personal. Starea celor ce se mărturisesc lui Hristos de bună voie (și azi, prin duhovnici) este așadar cu totul diferită: se simt eliberați, cinstiți și prețuiți de Hristos, își asumă lacrima de pocăință cu nădejde, progresând în cunoașterea duhovnicească și lăuntrică. Însă, cei rușinați de Părintele Arsenie Boca (și de draci) se simt paralizați, zdrobiți, siliți să se recunoască niște netrebnici, devenind dependenți de proorocii mincinoși, întunecându-li-se mintea prin robie, pierzând libertatea progresului întru cunoștința duhovnicească – n.n.]

20 Părinții noștri s-au închinat pe acest munte, iar voi ziceți că în Ierusalim este locul unde trebuie să ne închinăm. 21 Și Iisus i-a zis: Femeie, crede-Mă că vine ceasul când nici pe muntele acesta, nici în Ierusalim nu vă veți închina Tatălui. 22 Voi vă închinați căruia nu știți; noi ne închinăm Căruia știm, pentru că mântuirea din iudei este. 23 Dar vine ceasul și acum este, când adevărații închinători se vor închina Tatălui în duh și în adevăr, că și Tatăl astfel de închinători își dorește. 24 Duh este Dumnezeu și cei ce I se închină trebuie să i se închine în duh și în adevăr. 25 I-a zis femeia: Știm că va veni Mesia care se cheamă Hristos; când va veni, Acela ne va vesti nouă toate. 26 Iisus i-a zis: Eu sunt, Cel ce vorbesc cu tine. 27 Dar atunci au sosit ucenicii Lui. Și se mirau că vorbea cu o femeie. Însă nimeni n-a zis: Ce o întrebi sau: Ce vorbești cu ea? [Se vede că nici Hristos nu a spus nimic din secretele spovedaniei, dar nici Sfinții Apostoli nu au întrebat, știind ei preabine că nici o curiozitate despre păcatele altora nu este duhovnicească, iar aflarea lor vatămă, dacă nu e mărturisită pentru a-L lăuda pe Hristos chiar de cel care le-a săvârșit, arătând și pocăința, și îndreptarea cuvenite, adică adevăratul rod binefăcător al experimentării păcatului, care mai bine nu s-ar fi săvârșit? – n.n.]

28 Iar femeia și-a lăsat găleata și s-a dus în cetate și a zis oamenilor: 29 Veniți de vedeți un om care mi-a spus toate câte am făcut. [Se vede clar că ea însăși și-a mărturisit păcatele, tocmai spre slava Domnului, căci adaugă: – n.n.] Nu cumva aceasta este Hristosul? 30 Și au ieșit din cetate și veneau către El.

 

Pentru a înțelege că nu este vorba de o părere proprie, iată ce spun despre aceasta Sfinții Părinți:

 

„Mergi și cheamă pe bărbatul tău” – căci fiindcă o vedea pe dânsa că stă cu hotărâre ca să ia și îl silea pe El ca să-i dea, îi zice Domnul: „Cheamă pe bărbatul tău”, ca și cum ar fi arătat că: „Se cuvine ca și acela să fie părtaș cu tine darului acestuia al Meu”. [este clar că nu voia să o vădească, ci să o cheme la mărturisirea de sine – n.n.]

Iar aceea, sârguindu-se atât a se tăinui, cât și a lua [„apa cea vie”], zice: „N-am bărbat”. [voia apa vie, dar se rușina să se mărturisească, fiindcă încă nu știa că Cel din fața ei avea puterea să-i ierte păcatele – n.n.]

Iar de aici Domnul, descoperindu-Și prin proorocie puterea Sa și pe cei mai dinainte ai ei bărbați îi numără și pe cel care acum se tăinuia, îl vădește.

Dar, oare, nu i-a căzut ei greu auzind acestea? Sau, oare, L-a lăsat pe El și a fugit? Nicidecum. Ci, mai vârtos [cu prisosință] minunându-se și stăruind mai mult, zice: „Doamne, văd că tu ești Prooroc”. Și pentru dogme [învățături] dumnezeiești îl întreabă pe Dânsul, nu pentru lucruri ale vieții acesteia – adică pentru sănătatea trupului sau pentru bani -, atâta de iubitor de înțelepciune și de plecat către fapta cea bună avea sufletul.

[se vede limpede chiar de aici, că proorocia a fost făcută cu atâta delicatețe și iscusință, nefiind publică, încât i-a trezit mintea să cunoască nu numai poruncile pe care le încălcase, ci și dogmele, realitățile firii și învățătura despre iconomie și teologie (întruparea lui Dumnezeu și Sfânta Treime) pentru a-și schimba viața, nu pentru a-și rezolva problemele trecătoare din ea. Cu alte cuvinte nu i-a stârnit doar o uimire spectaculoasă pentru a dobândi Mântuitorul faima de prooroc și a și-o înrobi, ci i-a mutat mintea de la pământ (relația necuviincioasă cu bărbatul nelegitim) la cer (învățăturile dumnezeiești). Și după diferența dintre roade se vede diferența între pomi. Pomul bun, al vieții, Domnul Hristos aduce roade bune: pocăința întru nădejde și cunoștință. Pomul rău, falsul prooroc, aduce deznădejde, căutarea de minuni (ca cel mai primejdios drog fiindcă întunecă mintea și dă o mare dependență) și lipsa de interes pentru adevăr. Din păcate acest fel de roade înșelătoare găsim și la Părintele Arsenie Boca – n.n.] ^[59]

„Așadar, cum este? Părinții noștri în muntele acesta s-au închinat” – iar acestea le spune ea pentru Avraam, căci întru acel munte se zicea să-l fi adus el pe Isaac spre jertfă18^[60] – „deci, cum voi ziceți că în Ierusalim se cade a se închina?” Văzut-ai cum s-a făcut ea mai înaltă [cu înțelegerea]? Căci aceea care cu puțin mai înainte se îngrijea de a nu fi supărată de sete, acum întreabă cele pentru dogme [învățături]. [se vede cum o ridică delicatețea Mântuitorului de la dorința de apă văzută, la cea de înțelesuri ale credinței. Așadar a avut loc o schimbare a minții. Iar aceasta este pocăința. A fi interesat de minuni și rezolvarea problemelor de aici, pentru succes în viață, nu se cheamă pocăință, ci a zăcea în cugetarea lumească – n.n.]

Pentru aceasta și Hristos, văzând priceperea [iscusința] femeii, această nedumerire a ei n-o dezleagă, pentru că nu era de nevoie, ci altă dogmă [învățătură] mai mare îi descoperă, pe care nici lui Nicodim, nici lui Natanail nu i-a descoperit-o. Căci zice: „Va veni vremea, când nici în Ierusalim, nici aici, nu vă veți închina lui Dumnezeu. Căci tu, te silești să le arăți pe cele ale samarinenilor mai cinstite decât pe cele ale iudeilor, iar Eu îți zic ție, că nici acestea, nici acelea nu sunt de cinste, ci o alta oarecare așezare [rânduială] va fi mai bună decât amândouă acestea. însă și așa, pe iudei mai cinstiți decât pe voi, samarinenii, îi arăt. Căci voi, samarinenii, «vă închinați căruia nu știți», iar noi iudeii «Căruia știm»”. Și El Se numără dimpreună cu iudeii, pentru că grăiește după a femeii părere, căci ea îl socotea pe Dânsul ca un Prooroc iudeu, și pentru aceasta zice Domnul: „Noi ne închinăm”.

Dar, cum „nu știau” samarinenii, „căruia” se închinau? Tocmai fiindcă socoteau ei că Dumnezeu poate fi cuprins într-un loc. Din această pricină și în vremea când îi mâncau pe ei leii – precum mai sus s-a zis19 – trimițând, au vestit împăratului asirienilor că Dumnezeul locului aceluia nu-i primește pe dânșii20 (4 Regi 17,25-26). Drept aceea, au și rămas pentru multă vreme, cinstindu-i pe idoli, iar nu pe însuși Dumnezeu. Iar iudeii erau slobozi de aceasta socotință [cugetare], și Dumnezeu al tuturor pe Dânsul Îl știau, cu toate că, nu toți.

 

4,       22b: Pentru că mântuirea din iudei este.

 

Îndoită înțelegere [două înțelesuri] ne dă nouă acest cuvânt: ori că în lume bunătățile au fost [au venit] de la „iudei” – „Căci a-L ști pe Dumnezeu și a-i defăima pe idoli, de acolo a avut începutul [începătura], precum și toate celelalte dogme [învățături]; încă și însăși această închinăciune a voastră a samarinenilor, cu toate că nu drept [se săvârșește], de la «iudei» și-a avut începutul” -, ori „mântuire” numește Domnul Venirea Sa, Care „din iudei a fost”.

Încă este cu putință și pe însuși Domnul a-L înțelege „mântuire”21, Care a fost „din iudei”, după trup.

4,23- 24: Dar vine ceasul și acum este, când adevărații închinători se vor închina Tatălui în duh și în adevăr, că și Tatăl astfel de închinători își dorește. (24) Duh este Dumnezeu și cei ce I se închină trebuie să I se închine în duh și în adevăr22.  a,

 

„Cu toate că noi, iudeii, cu chipul [felul] închinării vă întrecem pe voi, samarinenii, însă și cele ale iudeilor sfârșit vor avea [se vor sfârși] de acum. Căci, nu numai locurile se vor schimba, ci și chipul [felul] slujirii lui Dumnezeu. Și acestea lângă uși au sosit și acum sunt [se fac], pentru că nu multă vreme vor zăbovi”, precum [sunt] cele care s-au zis de Prooroci (lezechiil 21,24-27; Daniil 9, 27; Maleahi 3,18-20).

Iar „adevărați închinători” îi numește pe cei care după legea [rânduiala] Lui petrec, care nu într-un loc îl hotărnicesc pe Dumnezeu, precum samarinenii sau nu cu slujbă trupească îi slujesc Lui, precum iudeii, ci „cu duhul și cu adevărul”, adică prin suflet, prin curățirea minții. Căci, fiindcă „duh este Dumnezeu”, adică fără de trup, nu se cade să I se închine Lui trupește, ci „cu duhul”, adică cu sufletul. Căci aceasta înseamnă „cu duhul”, pentru că și duh și fără de trup este sufletul.

Dar, fiindcă mulți se par că I se închină Lui cu sufletul, însă nu au socoteală [cugetare] dreaptă pentru Dânsul – precum ereticii pentru aceasta a adăugat: „și cu adevărul”. Căci se cade și cu mintea a se închina lui Dumnezeu, dar și a avea socoteală [cugetare] adevărată pentru Dânsul.

[se vede clar că nu este suficient dacă Părintele Arsenie Boca se închina lui Hristos, trebuia să o facă având socoteală dreaptă – n.n.]

Și, poate, va zice cineva că pe cele două părți ale filosofiei noastre le însemnează [arată] aici – lucrarea și videnia [vederea dumnezeiască]23 – prin cele două: „cu duhul și cu adevărul”. Adică, prin ceea ce zice „cu duhul”, însemnează [arată] partea cea lucrătoare, „căci câți de Duhul lui i Dumnezeu se poartă [sunt mânați]” (Romani 8, 14), omoară lucrările trupului, după cum zice Dumnezeiescul Apostol (Romani 8,5-131; și iarăși: „trupul poftește împotriva duhului, și duhul împotriva trupului” (Galateni 5, 17)

[așadar, când Părintele Arsenie Boca ne învață mincinos că bărbatul este poligam din fire, aventuros cu prima ieșită în cale și că femeia este atârnătoare de bărbat, trupul poftește împotriva duhului, deci învățăturile sfinției sale nu sunt duhovnicești, nu învață la fapta bună – n.n.]

 – întrucât fapta bună cea lucrătoare o însemnează prin :  ceea ce zice: „cu duhul”. Iară prin ceea ce zice: „cu adevărul” – [arată] partea cea văzătoare. Iar acestea și [Sfântul] Pavel le grăiește, atunci când zice21 * * 24: „în azimele curăției” – care însemnează [arată] cele ale neprihănirii vieții, adică ale părții celei lucrătoare – „și ale adevărului” (1 Corinteni 5, 8) – adică ale părții celei văzătoare. Căci partea cea văzătoare, întru adevărul cuvântului celui dogmaticesc se îndeletnicește.

[deci, când Părintele Arsenie Boca încălca adevărul dogmaticesc, îndeletnicindu-se cu vedenii mincinoase, nu avea partea văzătoare curată și nici creștină, ci înșelată și înșelătoare. Astfel că proorociile despre Maria și Simeon nu erau de la Dumnezeu, ci de la cei care au inspirat și dogmele eretice. Lucrul acesta este evident și din felul cum erau vedeniile Părintelui Arsenie Boca, cu totul altfel decât ale Sfinților Părinți, lucru confirmat și de Sfântul Cuvios Isaac Sirul^[61] – n.n.]

Și întru alt chip [fel, înțelege]: fiindcă samarinenii îl hotărniceau pe Dumnezeu într-un loc și ziceau că în locul acela se cade a se închina, iar iudeii toate cu preînchipuire le săvârșeau și [în chip] umbros, pentru aceasta ceea ce zice „cu duhul”, spre osebirea samarinenilor o spune, întrucât cele grăite să aibă această înțelegere: „Voi samarinenii, oarecare slujire cuprinsă [mărginită, hotărnicită, îngrădită] într-un loc aduceți lui Dumnezeu, însă «adevărații închinători», nu vor aduce slujire cuprinsa [hotărnicită] într-un loc, căci «cu duhul» vor sluji, adică și cu mintea, dar și cu sufletul. Însă nici nu se vor închina ca iudeii, cu preînchipuire și [în chip] umbros, ci «cu adevărul», fiindcă obiceiurile și păzirile [rânduielile] cele iudaicești se vor strica [nu vor dăinui]” [ce importantă este slujirea înțelegătoare duhovnicească, netrupească și în adevăr, pe care, din păcate, Părintele Arsenie Boca nu le avea – n.n.].

Încă, poate, pentru că Legea cea iudaicească fiind înțeleasă după slovă [literă] era preînchipuire și umbră, spre osebirea de slovă [literă] este pusă aceasta – „cu duhul”, căci nu mai petrece [lucrează] întru noi Legea slovei [literei], ci cea a Duhului, „căci slova [litera] omoară, iar Duhul face viu” (2 Corinteni 3, 6). Iar spre osebirea de preînchipuirea și umbra acesteia – „cu adevărul”.

Deci, zice Domnul: „«Va veni vremea», iar mai vârtos [cu prisosință] «și acum este» vremea Venirii Mele – adică a Venirii celei cu trup -, când «adevărații închinători» nu se vor închina nici ca samarinenii într-un loc, ci în tot locul, «cu duhul»” – însă nu în chip trupesc aducând închinăciune, precum și Pavel zice: „Căruia îi slujesc cu duhul meu” (Romani 1, 9) – „nici ca iudeii nu vor aduce slujire preînchipuitoare și umbroasă și arătătoare ale celor ce aveau [urmau] să fie, ci adevărată [«cu adevărul»] și care nimic umbros nu are”.

Căci „acest fel” de „închinători” Dumnezeu „caută”: fiindcă [El] „duh este” – duhovnicești, și fiindcă Adevăr este25 26 – „adevărați”25.

 

4,25- 27: l-a zis femeia: Știm că va veni Mesia, Care Se cheamă Hristos; când va veni, Acela ne va vesti nonă toate. (26) Iisus i-a zis: Eu sunt, Cel Ce vorbesc cu tine. (27) Dar atunci au sosit ucenicii Lui. Și se mirau că vorbea cu o femeie. însă nimeni n-a zis: Ce o întrebi? sau: Ce vorbești cu ea?27

 

De unde „știa” femeia că „va veni Mesia, Care Se cheamă Hristos”? Din Scripturile lui Moise. Căci am apucat de am zis mai înainte [în tâlcuire26] că samarinenii au primit cele cinci cărți ale lui Moise29. Așadar, fiindcă au primit cărțile lui Moise, dintru acelea „știau” proorociile cele pentru Hristos și cum că este Fiu al lui Dumnezeu. Căci aceea care zice: „Să facem om” (Facere 1,26), arată că s-a zis de Tatăl ca și către Fiul. Încă și Cel Care vorbea cu Avraam în cort – Fiul era (Facere 18, 9-10,13-14). Și Iacov, proorocind pentru Dânsul, spune că: „Nu va lipsi cârmuitor din Iuda, până când va veni Acela, Căruia este rânduit”30 (Facere 49,10). încă și însuși Moise zice: „Prooroc va ridica Domnul din frații voștri, ca și mine, pe Acela să-L ascultați” (Deuteronom 18, 15). Și multe altele propovăduiesc Venirea lui Hristos. Așadar pentru aceasta zice femeia: „Știu că va veni Mesia”.

Iar Domnul de aici [de acum] I Se descoperă ei pe Sine însuși, fiindcă așa cerea urmarea [continuarea] cuvântului. Iar de ar fi zis, îndată, dintru început: „Eu sunt Hristos”, nici pe femeie nu ar fi plecat-o, și s-ar fi părut că este și oarecare însărcinător [împovărător] și trufaș. Iar acum, după ce câte puțin a ridicat-o pe dânsa spre a-și aduce aminte de așteptarea [Venirii] lui Hristos, așa de aici Se descoperă pe Sine însuși. [Se vede cu câtă delicatețe și înțelepciune ridica Hristos mintea oamenilor la Dumnezeu. Ce contrast cu Părintele Arsenie Boca care cu brutalitate atrăgea pe oameni la el, paralizându-i cu false proorocii, false minuni și hipnoză – n.n.]

Dar, pentru care pricină iudeilor, care adeseori întrebau: „Spune nouă, de ești Tu Hristosul?” (Ioan 10,24; Matei 26,63; Marcu 14, 61; Luca 23,39), nu S-a descoperit pe Sine, iar femeii îi spune? Acelora nimic nu le spune, pentru că nu îl întrebau ca să se învețe, ci, ca mai mult să-L năpăstuiască (Ioan 10,24-39), iar acesteia [femeii], fiindcă era cu bună cunoștință, arătat pe Sine însuși Se descoperă. Căci cu minte și cuget curat și poftind [jinduind] să se învețe adevărul, întreba. Și adeverit este lucrul din cele de pe urmă, căci după ce a auzit nu numai ea a crezut, ci și pe alții la credință i-a vânat și pretutindeni [în tot locul] femeia se vede a fi și cercătoare cu de-amănuntul și credincioasă31. [se vede clar de aici, că, mai degrabă, Sfânta Evanghelie o laudă pe Sfânta samarineancă, și nu îi vădește păcatele. Mari sunt virtuțile ei, iar păcatul ei numai unul, prilej de căință și cunoaștere a lui Hristos, de care păcat s-a și căit prin mărturisirea publică, dar i-a fost șters, mai apoi, deplin prin botezul cu apă, aducând botezul cu sânge ca o jertfă cu totul curată. – n.n.]

Iar după ce de aici [acum] s-a săvârșit vorba cea cu femeia și învățătura. [cea pentru ea], în bună vreme, au venit ucenicii. Și se minunau ei de smerenia Lui, căci fiind El atâta de slăvit și vestit la toți, suferea [îngăduia. răbda] cu atâta pogorâre ca să vorbească cu o femeie săracă și samarineancă [se vede că Hristos uimea prin smerenie, nu ca Părintele Arsenie Boca care voia să uimească prin faptul că e clarvăzător – n.n.]. Și măcar că se minunau ei, însă nu îndrăznesc să întrebe pentru ce vorbește cu dânsa, atâta erau ei de supuși și păzeau evlavia cea cuviincioasă a ucenicilor către [pentru] învățătorul.[dacă ei nu îndrăzneau să întrebe, de unde bârfa că le-a vădit Hristos păcatul samarinencei? – n.n.] Dar, deși uneori se arată că ucenicii îndrăznesc – precum atunci când Ioan cade pe pieptul Domnului (Ioan 13, 23, 25); atunci când se apropie și zic: „Cine este mai mare?” (Matei 18,1); când fiii lui Zevedeu se roagă ca „unul de-a dreapta și altul de-a stânga” să șadă (Marcu 10, 37) însă pe acelea le cearcă, ca pe unele care le erau cuviincioase și se arătau a le fi lor atunci de nevoie. Iar aici, deoarece nefiindu-le lor de folos să cerce ceea ce nu le era nicidecum de nevoie, pentru aceasta nu uneltesc [folosesc, întrebuințează] îndrăzneala, ca una care nu avea vreme cuviincioasă.

 

4, 28-30: Iar femeia și-a lăsat găleata32 și s-a dus în cetate și a zis oamenilor: (29) Veniți de vedeți un om care mi-a spus toate câte am făcut. Nu cumva acesta este Hristosul? (30) Și au ieșit din cetate și veneau către El.

 

Atâta de mult s-a aprins femeia la inimă dintru cele grăite [de Domnul], încât și „găleata [ciutura] a lăsat-o”, atât de îndegrabă a ales mai mult „apa” lui Hristos (Ioan 4; 14), decât fântâna lui Iacov! Pentru aceasta, Apostol se face, aleasă fiind [pentru această slujire] de credința ceea ce a cuprins inima ei, și cetatea toată întreagă o învață și o trage, zicând: „Veniți de vedeți un om care mi-a spus toate câte am făcut”. [se vede clar că este întocmai cu Apostolii, chiar cu Sfântul Apostol Pavel, veniți din păcate, dar cu totul curățiți prin Sfântul Botez și deveniți foc mucenicesc și apostolesc. Așadar ce poate fi mai evident decât că Sfânta Scriptură nu le arată păcatele, ci îi laudă că au venit de la păcat la culmea virtuții prin darul lui Hristos (iar nu prin x sau y sau AB făcuți idoli centrali ai lor de către diferiți oameni care nu înțeleg că totul pentru Ortodocși este Hristos. – n.n.]

Cu adevărat, când se va învăpăia sufletul de foc dumnezeiesc, la nimic din cele de pe pământ nu caută – nici la rușine, nici la necinste. Căci, iată că și aceasta nu se rușinează, vădindu-și lucrurile sale, ci zice: „Care mi-a spus toate câte am făcut”. Măcar că putea și în alt chip [fel] să zică: „Veniți, de vedeți Prooroc propovăduind”. Însă nu zice așa, ci defaimă slava sa, și numai spre a propovădui adevărul ia aminte. [Este evident că ea, nu Mântuitorul sau Apostolii, a vădit păcatul ei, devenindu-i astfel pricină de mai multă slavă, prin smerenie. Ce duh diferit față de Părintele Arsenie Boca care peste tot se lăuda, chiar și când mima o falsă smerenie, pentru a-și crește slava sa, și se arăta prooroc și făcător de minuni, ajungând chiar până acolo să înlocuiască în Sfintele Icoane chipul lui Hristos cu propriul său chip, pentru a fi el însuși adorat în locul Mântuitorului – n.n.]

Și nu zice în chip hotărâtor [hotărnicitor]: „Acesta este Hristos”, ci: „Nu cumva acesta este Hristosul?”, fiindcă voia ca apoi să îi ia chiar pe aceia împreună-hotărâtori și mai cu lesnire [ușurință] să facă primit cuvântul. Căci, de ar fi hotărât [hotărnicit] că Acesta este Hristos, poate s-ar fi și împotrivit vreunii, iar hotărârea [hotărnicirea] ei, ca pe a uneia care era defăimată, nu ar fi primit-o. [de aici se vede clar că cei care hotărnicesc că Părintele Arsenie Boca este „Sfântul Ardealului”, nemaiașteptând hotărârea Sfântului Sinod, forțând pe toți să creadă ca ei, slujesc altui stăpân și au altă așezare decât Sfânta samarineancă, care nu vrea să silească pe nimeni la credința ei, ci înjugă mărturisirea minunii Mântuitorului cu mărturisirea propriilor păcate, tocmai pentru a arăta că rostul minunilor lui Hristos nu sunt spectacolul, ci schimbarea lăuntrică – n.n.]

Iar unii au înțeles că acei „cinci bărbați” (Ioan 4,18) ai samarinencei sunt cele cinci Cărți [Pentateuhul), pe care numai pe acelea le primea samarineanca Și-i zice Domnul: „«Acela pe care îl ai acum», adică al Meu cuvânt, pe care «acum» de la Mine îl primești, «nu-ți este ție bărbat». Căci încă nu te-ai însoțit cu a Mea – a lui Iisus – învățătură”.

31      Această femeie samarineancă, pe nume Fotinia, s-a învrednicit de moarte mucenicească pentru Mântuitorul Hristos și este cinstită de Biserica noastră ca Sfântă Mare Muceniță. După înălțarea Domnului la Cer și după Pogorârea Sfântului Duh în Ziua Cincizecimii (Rusaliilor), a fost botezată de către Sfinții Apostoli dimpreună cu doi fii ai ei și cu cinci surori [deci… nu a mai avut nici un păcat. Astfel că ceea ce mărturisește Sfânta Scriptură nu sunt păcatele actuale ale ei, ca să o rușineze, ci doar acele trecute, spălate de Sfântul Botez, pentru a o lăuda că a renunțat la plăcerea trupească de sine (prin renunțarea la bărbatul tăinuit) și la plăcerea sufletească de sine (biruind slava deșartă prin mărturisirea publică a păcatelor sale) de dragul pocăinței în Hristos. – n.n.] . Apoi cei nou botezați s-au făcut următori Apostolilor și au propovăduit credința întru Hristos din loc în loc și din țară în țară, întorcându-i pe mulți din cei care slujeau idolilor și făcându-i creștini. Fiii Sfintei Fotinia sunt Iosie și Fotin, iar surorile ei – Anatolia, Fota, Fotida, Paraschiva și Chiriachia. În vremea lui Nero, toți opt s-au săvârșit la Roma, cu moarte mucenicească. Prăznuirea lor se săvârșește în fiecare an în ziua de 26 februarie.

26      Pentru rugăciunea săvârșită întru adevăr, Cuviosul Petru Damaschinul ne învață astfel: „Diavolul, pierzând cunoștința lui Dumnezeu prin nerecunoștință și mândrie, a ajuns cu necesitate neștiutor. De aceea nu poate ști de la sine ce să facă, ci vede pe Dumnezeu ce face ca să ne mântuiască și din aceasta învață viclenia și se silește să facă cele asemănătoare spre pierzania noastră. Deoarece urăște pe Dumnezeu și nu poate să se războiască cu El, se războiește cu noi care suntem după chipul Lui, închipuindu-și că prin aceasta înfrânge pe Dumnezeu. Iar pe noi ne află ascultători de voia lui, cum zice Sfântul Ioan Gură de Aur; «Căci văzând că Dumnezeu a făcut pe Eva spre ajutor lui Adam, a făcut-o diavolul ajutătoare în neascultare și cădere. A dat Dumnezeu poruncă ca, păzind-o Adam, să-și păzească amintirea unor așa de mari daruri și să mulțămească pentru ele Binefăcătorului. Iar diavolul a făcut ca porunca însăși să fie pricina de neascultare și de moarte. Și a ridicat împotriva Proorocilor, prooroci mincinoși; împotriva Apostolilor, apostoli mincinoși; împotriva Legii, fărădelegea; împotriva virtuții, păcatele; împotriva poruncilor, călcările; împotriva a toată dreptatea, ereziile urâciunii» [am putea spune că împotriva ieromonahilor Ortodocși pe Părintele Arsenie Boca, care este și prooroc mincinos, și apostol mincinos, și propovăduitor al fărădelegii, păcatelor, călcărilor de porunci și ereziilor – n.n.] . Și iarăși, văzând pe Hristos că Se coboară pentru bunătatea cea mai deplină la Sfinții ucenici și la Cuvioșii Părinți, arătându-Se fie prin Sine, fie prin îngeri, fie pe altă cale negrăită, precum a zis, a început diavolul să arate unora amăgiri multe spre pierzanie. De aceea au scris Părinții înzestrați cu darul deosebirii că nu trebuie primite unele ca acestea. Căci acela se silește să amăgească și în privința aceasta, fie prin niscai chipuri, fie prin vreo lumină, fie prin foc, fie prin altă amăgire, în vremea somnului sau în chip sensibil. Iar de primim acestea facem mintea ca, din închipuirea proprie și din neștiința cea mai de pe urmă, să își zugrăvească niscai figuri sau culori, ca să creadă că este vreo arătare a lui Dumnezeu sau vreun înger. Ba, deseori, arată în vis sau în chip sensibil și draci biruiți, zice-se, și încearcă, simplu grăind, orice meșteșugire pentru pierderea noastră, când ascultăm de el.

[Ce păcat că Părintele Arsenie Boca nu a citit/ nu a înțeles/ nu și-a însușit/ nu s-a smerit că poate fi vorba și despre propria înșelare în Filocalie, ca să scape de marea înșelare a primirii vedeniilor care au proprietățile imaginației de mai sus, după cum se vede foarte clar pe urâții pereți ai așezământului de la Drăgănescu. A ales în loc să practice Filocalia, să conviețuiască cu Maica Zamfira, deși Părintele Profesor Dumitru Stăniloae a discutat îndelung cu sfinția sa, ca să-l scape de această cădere cumplită. Vedeți capitolul   Părintele Stavrofor Profesor Doctor Dumitru Stăniloae – n.n.]

Dar diavolul, făcând acestea, își pierde nădejdea dacă, precum zic Sfinții Părinți, în vremea rugăciunii ne facem mintea fără formă, fără chip, fără culoare, neprimind nimic, fie că e lumină, fie foc, fie altceva, ci ne închidem cugetul cu toată puterea numai în cuvintele scrise. Căci cel ce se roagă numai cu gura se roagă aerului, nu lui Dumnezeu, fiindcă Dumnezeu ia seama la minte nu la gură. Deci oamenii «trebuie să se închine lui Dumnezeu în duh și în adevăr» sau cum s-a spus «vreau să vorbesc cinci cuvinte cu mintea mea, decât zece mii cu limba» (1 Corinteni 15,19)” (Filocalia românească, voi. 5, ed. Humanitas, București, 2001, pp. 39-40).^[62]

– n.n.}

 

 

11. Dacă este clarvăzător (prin harul lui Dumnezeu) de ce a greșit? (Fenomenul…, p. 20-21).

Este o acuzație interesantă, mai ales că vine în contradicție cu explicații oferite chiar de acuzatori. De pildă, ei spun că Părintele Justin sau Părintele Cleopa ar fi greșit când l-au apreciat pe Părintele Arsenie Boca pentru că au fost dezinformați. Dar și despre cei doi sunt mărturii clare, categorice, că aveau darul înainte-vederii! Deci, cum au putut fi dezinformați?

Pentru cine cunoaște Istoria Bisericii și Teologia Dogmatică răspunsul este evident: Dumnezeu este singurul atotștiutor și infailibil. Sfântul Epifanie de Salamina, vestit pentru darul său proorocesc, nu l-a pomenit ani de zile pe Sfântul Ioan Gură de Aur, socotindu-l rătăcit pe temeiul unor bârfe. Se vede că ispitele călugărești erau aceleași atunci ca și astăzi, mulți purtând vorbe fără destul discernământ. Întâlnirea dintre cei doi a dus la lămurirea lucrurilor și îndreptarea lor. Dar această clarificare, în această lume, nu este întotdeauna posibilă.

[Iată iar două necunoașteri ale Părintelui Aldea în legătură cu Ortodoxia. Una este să nu fi atotștiutor, ci greșitor, dar luminat de Dreapta Credință și cercetat de Duhul Adevărului să ai din când în când descoperiri pentru cele de folos, lucru valabil în cazul celor văzători cu Sfântul Duh, alta este să propovăduiești erezii, necunoscând Ortodoxia, arătând prin aceasta că ești văzător cu duhurile arhiconilor, teologii întunecați ai iadului, ca în cazul Părintelui Arsenie Boca, tot timpul făcând proorocii ieftine, spectaculoase pentru a atrage pe oameni la tine și stricându-le viața prin siguranța mincinoasă de sine. Problema unor ucenici, este că pe Părintele Arsenie Boca îl credeau atotștiutor, sugestie primită tocmai de la sfinția sa, prin desimea proorociilor și prin hipnoză, iar tocmai această idee eretică și stil de duhovnicie putredă o combate Părintele Gheorghe arătând unele din multele neștiințe ale Părintelui Arsenie Boca, fiind din acest punct de vedere de aceeași opinie cu Părintele Mihai-Andrei (chiar dacă ultimul nu-și dă seama că prin afirmațiile de mai sus își combate tocmai mentorul său, ce se arăta la oamenii simpli și creduli ca atoateștiutor):

Ma hotarasem sa il rog pe părintele sa primească pomelnicul fara să mai ‎pomenesc ceva de bani. Când am auzit că-mi cere plicul, am înghetat‎… îmi dădeam ‎seama ca el știa, pur si simplu, totul[63]

Mai mult, însuși Părintele Arsenie Boca cultiva ideea că este „atotștiutor”, stricând viețile ucenicilor săi care îl ascultau fără discernământ.

‎-‎        Eu, însă, îl cunosc. Am venit odată cu el aici. Pe când era ‎încă neîmbrăcat ‎în ‎haină călugărească, se ocupa cu ghicitul în ‎palmă. Femeile din satele vecine ‎ziceau ‎între ele: „Hai la popa ‎vrăjitorul!”. Când Mitropolitul Bălan a văzut că ‎vine lumea ‎să-l ‎caute, a zis: „Să-l facem preot, ca să folosească lumea care ‎vine ‎la el,..”. Și așa ‎l-a făcut preot, iar părintele Arsenie se ocupa în continuare cu ‎chiromanția, dar și cu ‎alte științe oculte… Nota 10‎.‎‎^[64]

Mai târziu, Părintele Arsenie Boca s-a schimbat… a început să ghicească… în fotografii, schimbând metoda, ca oamenii să nu își mai dea seama că e „popa vrăjitorul”, ci să creadă că are… cunoștințe de artă.

…Părintele, având şi cunoştinţe de artă, putea să-şi dea seama şi de pe figura omului despre starea lui sufletească. Chiar şi de pe fotografii. Veneau oamenii la el cu fotografia cuiva şi ziceau: „Uite, asta este fata cu care vreau să mă căsătoresc”, şi Părintele zicea: „Nu-i bună” sau „Îi bună”, contând, cred, şi pe ceea ce îi spunea figura.

Dar, uneori, dracilor nu le ies planurile, deci… nici proorociile.

…Un bărbat a vrut să se căsătorească cu o fată. Fata avea ceva la un ochi. Părintele şi-a dat seama că ceva nu e în regulă şi i-a spus băiatului: „O iubeşti?”. Şi el a zis: „Da”. Şi atuncea Părintele a zis: „Ia-o!”. Şi a luat-o. Şi, după ce s-au căsătorit ei, s-au dus la Cluj, la o clinică şi s-a constatat că femeia e bolnavă, are sângele contaminat. Şi omul nu a mai vrut să stea cu ea. Şi aceasta s-a socotit un eşec al Părintelui Arsenie.

Ucenicii, fiind robiți Părintelui Arsenie Boca prin hipnoză, răstălmăcesc eșecul, dând vina pentru el asupra bietelor victime, ca să îl prezinte cu orice preț pe sfinția sa ca profet infailibil… vrednic de canonizare.

În realitate, nu a fost un eşec al Părintelui, de vreme ce i-a spus că, dacă o iubeşte, să o ia. Că el, dacă ar fi iubit-o, ar fi susţinut-o şi în suferinţă şi nu ar mai fi făcut nici un caz.

După cum vedem, aceasta este o „proorocie” trasă de păr (ca de obicei) de ucenici, de la un cap la altul:

Orice om, văzând că fata din fotografie are o problemă la un ochi (fără să aibă nevoie de cunoștințe artistice) și-ar fi dat seama că este nevoie de iubire pentru a o răbda, neținând cont de defecte, după trecerea primului val de entuziasm.

Orice om cu experiență și cu dragoste de oameni ar fi întrebat pe cel care îi ceruse sfatul dacă o iubește sau nu. Spre deosebire de Părintele Arsenie Boca, ar fi adăugat și motivul: „ca să o poți răbda, după luna de miere”.

Însă, sfinția sa, cu siguranța de sine specifică, nu făcea așa, ci dădea sentințe: „Ia-o!”, fără să dea vreo explicație (vitală în orice caz, fiind dator ca duhovnic să facă pe ucenici să înțeleagă consecințele faptelor pe care și le asumă. Viața noastră este o mare școală ce ne face să înțelegem realitățile firii și ale veșniciei, având ca mare ajutor pentru aceasta tocmai pe duhovnic). Robii lui, însă, îl ascultau necondiționat. Dacă Părintele Arsenie Boca ar fi fost om cu adevărat duhovnicesc (care nu vrea să fie un dumnezeu pentru alții, ci să-i conducă pe toți la adevăratul Dumnezeu) ar fi evitat întotdeauna astfel de relații, fugind ca de drac de ea, fiindcă este o metodă demonică de teleghidare hipnotică.

Dacă Părintele Arsenie Boca ar fi avut cunoștința situației de la Sfântul Duh ar fi știut atât că sângele ei este contaminat cât și falsa iubire (puțina iubire, iubirea nesocotită, entuziamul de moment, dar lipsit de profunzime) a bietului om, astfel că nu i-ar mai fi încurcat nici pe unul, nici pe altul, ci i-ar fi lămurit din start. Le-ar fi spus pur și simplu că nu o să țină căsătoria lor.

Dacă Părintele Arsenie Boca ar fi avut doar o cunoștință de fizionomist, artistică, înjugată la smerenie, ar fi înțeles ce pretindeau oamenii de la el, și ar fi răspuns de fiecare dată, refuzând fotografiile: „nu știu, nu sunt prooroc, să mergem duhovnicește… după pocăință”.

Dacă, însă, Părintele Arsenie Boca ar fi lucrat cu harul cel mare al Sfântului Duh de povățuire a sufletelor, nu ar fi procedat niciodată nici măcar așa. Le-ar fi pus la încercare iubirea întru frica poruncilor Domnului, pentru a înțelege fiecare din ei responsabilitatea jertfelnică a căsătoriei și suferirea celuilalt, ținându-i măcar un an (fără căsătorie și fără împreunare trupească) ca să se cunoască mai bine din scrisori și întâlniri, dacă pot cu adevărat să fie prieteni buni (condiție de bază pentru o căsătorie împlinită). Astfel că cei doi ar fi înțeles chiar din însăși experiența trăită realitatea lor lăuntrică și cerințele unei iubiri adevărate

Succesul Părintelui Arsenie Boca constă în faptul că oamenii se lenevesc și vor să fie conduși la rai de alții, cu renume de siguranță mântuitoare, fără să se ostenească a gândi ei înșiși ce este plăcut sau nu Domnului. Ei nu mai vor să se folosească de darul firesc dat lor de Dumnezeu (numit chibzuință). Acesta, putându-i a-i duce și la eșec, îl refuză, fiindcă au pretenția egoistă și mândră să aibă totdeauna succes.

Dumnezeu, însă, și Sfinții Lui nu lucrează magic (datorită dragostei Sale pentru noi), respectându-ne voința și luându-ne împreună lucrători la mântuirea noastră, pentru a ne face responsabili și înțelepți prin decizii luate din credință și sfială față de uriașa înțelepciune a poruncilor Lui. Această cale este ostenitoare la început, dar duce la cunoașterea finală a voii lui Dumnezeu, prefăcându-se în odihnă.

Părintele Arsenie Boca și dracii, însă, doresc să ne facă robii lor și le convine când le vin victime care se lasă conduși cu înlesneală, datorită paraliziei minții față de faima lor de prooroci. Înșelătorii profită de dorința oamenilor de a fi siguri că se mântuiesc ușor, fără participare personală, folosindu-se doar de o ascultare dobitocească care anulează libertatea specifică oamenilor și îngerilor. Consecințele, însă, după cum se vede, sunt groaznice pentru bietele victime. Dacă au necazuri aici, au o șansă să se trezească. Dacă însă le ies toate cum li s-a proorocit și au succese în viață datorită ghidajului drăcesc, vai de ei ce vor pătimi la moarte când se vor trezi în brațele ucigașe ale celor ce i-au înrobit (cumpărându-le neprețuitul suflet prin deșarta și eretica „fericire lesnicioasă” de aici. Ea piere ca un fum, oricât de mult am trăi, lăsând în urmă gustul amar al înșelării și realitatea permanentă a pierderii veșniciei. Ea ne păgubește, încă de aici, prin mutilarea minții noastre și întunecarea realității dragostei care nu se mai poate dezvolta prin cunoașterea uriașei iubiri a lui Dumnezeu – ce întărește libertatea și înțelepciunea noastră prin pocăința deșteaptă).

Or, el s-a despărţit de ea, s-a recăsătorit, el trăieşte şi acum, are vreo 80 de ani. Însă acum a ajuns şi el în declin. Nu mai recunoaşte oamenii, nu mai are ţinere de minte. Copiii îi sunt sănătoşi. (Amintiri despre duhovnici pe care i-am cunoscul, Teognost – 2003) (Arhim. Teofil Părăian – Mân. Brâncoveanu) ^[65]

 

Dar aceasta nu este ceva neobișnuit, ca un fel de pedeapsă dumnezeiască, ci potrivit cu vârsta:

Ps.89:10. Anii noștri s-au socotit ca pânza unui păianjen; zilele anilor noștri sunt șaptezeci de ani; 11. Iar de vor fi în putere optzeci de ani și ce este mai mult decât aceștia osteneală și durere; 12. Că trece viața noastră și ne vom duce.

Dar cum să cunoască ucenicii Părintele Arsenie Boca altceva decât Cărarea Împărăției o carte despre cum să ne trăim viața sănătos, cu succese sigure și confortabile? Ei nu cunosc taina suferinței și rolul ei spre vindecarea firii, căci mentorul lor i-a învățat să caute doar binele acestei lumi, înșelându-i că așa vor fi fericiți și în veșnicie. Dacă asta nu o știau, cum să știe că a nu suferi aici de pe urma plăcerilor tale este ceva agravant, care nu trebuie dorit nimănui. Consecințele păcatului sunt stricarea firii care aduce suferințe ori vremelnice, ori veșnice. Dacă nu sunt aici, sunt mult mai mari dincolo.

Desigur că vina păcatului despărțirii aparține soțului laș, însă, îi revine cel puțin ½ și Părintelui Arsenie Boca care i-a manipulat să ia o decizie greșită bazată pe asigurarea că el este un prooroc cu siguranță de la Dumnezeu, deși ei nu se iubeau în realitate și nici nu se potriveau. Spunem cel puțin, fiindcă dacă ar fi fost duhovnic adevărat Părintele Arsenie Boca ar fi trebuit să îi învețe darul cel mare al răbdării. Faptul că nu i-a învățat îi sporește vina în decizia pe care au luat-o. Dacă în loc să le ghicească în fotografii i-ar fi catehizat, alta ar fi fost viața lor. Ar fi trebuit să știe (mai ales dacă se folosea atât de mult de priviri pentru a hipnotiza și a ghici în fotografii), că a păcătui numai cu ochiul este păcat deplin, iar după ce că poftești pe cineva îți mai și împlinești pofta printr-o falsă căsătorie (de dragul plăcerii) și apoi te mai și desparți, ești cumplit de vinovat. Dacă ar fi știut aceasta, cu adevărat, niciodată nu s-ar mai fi hazardat la a sfătui pe oameni să se căsătorească sau nu, cu atât mai puțin să-i îndrume cu cine să se însoțească:

Matei 5:27 Ați auzit că s-a zis celor de demult: „Să nu săvârșești adulter”. 28 Eu însă vă spun vouă: Că oricine se uită la femeie, poftind-o, a și săvârșit adulter cu ea în inima lui. 29 Iar dacă ochiul tău cel drept te smintește pe tine, scoate-l și aruncă-l de la tine, căci mai de folos îți este să piară unul din mădularele tale, decât tot trupul să fie aruncat în gheenă. 30 Și dacă mâna ta cea dreaptă te smintește pe tine, taie-o și o aruncă de la tine, căci mai de folos îți este să piară unul din mădularele tale, decât tot trupul tău să fie aruncat în gheenă. 31 S-a zis iarăși: „Cine va lăsa pe femeia sa, să-i dea carte de despărțire”. 32 Eu însă vă spun vouă: Că oricine va lăsa pe femeia sa, în afară de pricină de desfrânare, o face să săvârșească adulter, și cine va lua pe cea lăsată săvârșește adulter.

 

În realitate, prea puțin îi păsa de consecințe. Sfinția sa dorea cu ardoare doar să fie admirat ca „prooroc”.

Nu știm de Părintele Iustin Pârvu, dar Părintele Cleopa cu siguranță nu vorbea ca un prooroc mincinos, tocmai pentru că era prooroc adevărat, trimițând pe oameni la Sfinții Părinți și responsabilizându-i prin pocăință pentru a alege ei înșiși ce să facă, lăsând păcatul. Nu conducea pe ucenici ca pe niște robi, prin porunci, care să le schimbe viața. Chiar când avea înștiințare de la Dumnezeu o spunea cu multă delicatețe și un ocean de smerenie, păstrând libertatea ucenicului de a decide.

Dar nici viața Sfântului Ierarh Ioan Gură de Aur Părintele Aldea nu a citit-o cum se cuvine. Ar fi aflat că nu s-a întâlnit cu Sfântul Ierarh Epifanie al Salaminei pentru a se împăca, ci și-au scris scrisori proorocești, tocmai prin darul înainte-vederii.

Cum găsește întotdeauna Părintele Aldea numai exemple care îl contrazic? Noi credem că e darul pe care i-l face Dumnezeu ca să se trezească din admirația hipnotică față de un rătăcit, chiar folosindu-se de cuvintele preacucerniciei sale, pe care precis le îndrăgește ca pe proprii născuți ai minții sale. Numai să nu țină la ele ca la niște idoli și să fie fixat în idei preconcepute, fiindcă altfel nu va primi adevărul, fiind prea tare influențat de duhurile înrobitoare de la Prislop – n.n.]

Există un canon de sinod ecumenic ce osândește grav pe cei care spun că sfinții nu aveau greșeală, ci numai din smerenie spuneau asta. Corolarul este că săvârșește un mare păcat și cel care neagă sfințenia cuiva pe temeiul imperfecțiunii, existenței unor greșeli și păcate etc., nu pe temeiul unei lepădări propriu-zise, a profesării conștiente a ereziei ș.a.m.d. [cum a făcut Părintele Arsenie Boca lepădându-se de preoție și călugărie, și propovăduind hinduismul, uniatismul, ecumenismul, origenismul și celelalte, deși a fost conștientizat de mai mulți:

‘Despre ședințele de spiritism și ideile eretice steineriene ale acestui ‎ieromonah, ‎aflat în înșelare, mai știau Părintele Profesor Dumitru ‎Stăniloae, ‎Părintele ‎Benedict Ghiuș, Părintele Adrian Făgețeanu, Părintele ‎Arsenie ‎Papacioc, ‎Părintele Profesor Dumitru Radu ș.a., toți atrăgându-i atenția ‎cu ‎bunăvoință că ‎greșește, dar fără folos.‎

Iar pictura sa de la Biserica Drăgănescu-Mihăilești, mult lăudată de ‎‎“novatori”, ‎este în mod explicit sincretistă și ecumenistă, irizând erezia, ‎cu ‎‎“inovații” ‎inacceptabile și elemente catoliciste introduse printre ‎erminiile ‎ortodoxe, ‎chipurile sfinte exprimând mai degrabă un demonism latent ‎decât ‎dumnezeire, pe ‎care le-au sesizat specialiștii ortodocși din domeniu, dar și ‎unii ‎creștini atenți și ‎luminați.‎^[66]

– n.n.]

Greșeli, chiar teologice, chiar dogmatice, au avut destui sfinți vestiți ai Bisericii. Am amintit de Sfântul Iustin Martirul și Filosoful, dar putem să amintim și pe Grigorie Taumaturgul, Augustin, Irineu și alții. Care sunt, cu toții, în calendar, pecetluiți de Biserică din vremea sinoadelor ecumenice și până astăzi.

[I-am adresa Părintelui Mihai-Andrei Aldea un fel de mică scrisoare deschisă, în legătură cu acest subiect care tot îl repetă, din lipsă de argumente, confirmând cele spuse de Părintele Gheorghe, că îl are ca etalon pe Părintele Arsenie Boca după care judecă Biserica și pe Sfinții Ei:

Sfinții pe care i-ați enumerat dvs. nu au avut acele erezii de care sunt acuzați, ci anumite fraze ale lor au fost răstălmăcite în sens eretic, nefiind înțelese și fiind scoase din context. Părintele Profesor Dumitru Stăniloae, cu multă răbdare, a arătat la fiecare și răstălmăcirea, și adevăratul înțeles. Vă rog să cercetați cu frică de Dumnezeu aceste probleme, ca să nu-i huliți pe Sfinți. Să aveți dreapta socoteală. Noi nu îl acuzăm pe Părintele Arsenie Boca ca om, ci analizăm tocmai învățăturile sale eretice, care sunt cu mult mai grave decât orice păcat, fiindcă îl despart pe el de Dumnezeu și la fel se petrece cu cei care îl au la evlavie urmându-i rătăcirea.

Singurii canonizați, având probleme dogmatice în scrierile lor sunt doar Fericiții Augustin și Ieronim. Ei au fost numiți tocmai Fericiți, pentru a ne atrage nouă atenția că nu putem lua toate scrierile lor ca fiind Ortodoxe. Au fost canonizați și sunt cu adevărat sfinți deoarece au păstrat ascultarea de Sfânta Biserică, care pe vremea lor încă nu lămurise problemele în care au greșit, și, dacă ar fi știut care sunt hotărârile Ei de viitor, s-ar fi lepădat de tot ce au propovăduit incorect, cu dragă inimă. Deși este așa, totuși, Sfânta Biserică i-a numit doar Fericiți, nu datorită gradului mai mic de evlavie sau sfințenie pe care îl au, ci din marea Ei grijă să nu ne vătămăm de greșelile dogmatice ale lor.

Cu totul altfel stau lucrurile în privința Părintelui Arsenie Boca: ereziile le-a debitat pe când învățătura Sfintei Biserici era deja limpede și nu a ascultat când au încercat atâția să-l corecteze, ci și-a păstrat ereziile acumulate din filozofii, religii și vedenii. Așadar este un om ce a ținut la ereziile lui, neavând nici o mărturie de pocăința sa. Din această cauză o canonizare ar fi cumplită fiindcă ar introduce în istoria Bisericii un precedent hidos, iar ucenicii sfinției sale ar urma ereziile ucigașe de suflet ca pe Dreapta Credință, ignorând sau acuzând de erezii pe Sfinții Părinți, cum faceți și dumneavoastră.

În afară de Fericiții Augustin și Ieronim, ceilalți sfinți ale căror învățături le-am păstrat, au susținut, uneori, niște opinii personale, numite teologumene, care nu au fost precizate nici până acum de Sfânta Biserică, unele din ele contradictorii, și, de aceea, trebuie citite în contextul celorlalți Sfinți Părinți, fără a crede în ele la modul absolut.

Adevărata infailibilitate este a Sfintei Biserici Ortodoxe și ea se manifestă prin și în Sfintele Sinoade Ecumenice. Toate celelalte scrieri fac referire la acestea. Dacă le contrazic sunt eretice, dacă le confirmă sunt Ortodoxe.

Toți putem avea păreri, toți putem greși, dar cel care este canonizat ca sfânt, trebuie să fie un model de învățătură ortodoxă și de ascultare de Sfânta Biserică, pe cât a putut.

Cu totul altfel este lucrarea Părintelui Arsenie Boca. Sfinția sa ar fi trebuit să cunoască Sfintele Sinoade Ecumenice și Dogmatica Ortodoxă, înainte de a ieși la misiune. El nu se mai poate justifica că nu a știut. Nu avea nevoie de dogmatica Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, îl cunoștea personal și avea dogmatica foarte limpede a Sfântului Cuvios Ioan Damaschin. Nu are doar niște opinii nelămurite de Sfinții Părinți, în probleme secundare (teologumene) ci atacă cu o grosolănie și siguranță de sine toate învățăturile Ortodoxe de bază, cu un vicleșug rar întâlnit (ca și cum ar fi marele apărător al lor).

Scrierile sfinției sale, chiar și Cărarea Împărăției, pe care poate nu ați citit-o cunoscând Dogmatica Ortodoxă și, deci, nu ați putut sesiza gravele abateri de la Sfânta Predanie ce se regăsesc în ea, sunt alcătuite la arătare ca fiind apologetic Ortodoxe, cu stilul pe care l-ați amintit, dar în înțelesurile lor sunt pătimașe și eretice, denaturând mesajul Ortodox atât în ceea ce privește poruncile, cât și în ceea ce privește dogmele și credința în Sfânta Treime și întrupare, contrazicând toate cele 7 Sfinte Sinoade Ecumenice. Sfinția sa denaturează și calea lăuntrică, și formarea duhovnicească (contrazicând și aici Sfânta Tradiție niptică sau isihastă), sugerând niște soluții amăgitoare, pe care dacă le-ar urma cineva și-ar pierde cu siguranță mântuirea. – n.n.]

Atunci când Biserica cercetează viața și opera cuiva, spre a vedea, atunci când există îndoieli, dacă poate fi canonizat sau nu, se urmărește cu stăruință găsirea adevărului, nu satisfacerea unor idei preconcepute. Și nu aduc musai canonizarea nici minunile, nici martiriul chiar, după cum nu aduc musai oprirea canonizării anumite greșeli sau păcate. Se construiește un întreg tablou al vieții și operei, încercându-se așezarea fiecărei bucăți după adevăr. Abia așa se poate vedea ce intenții au animat pe omul acela, ce sentimente a trăit față de Dumnezeu și Biserica Lui, în ce măsură a trăit Credința – în hotarele priceperii și puterii sale.

{Este momentul acum să vedem de ce Părintele Arsenie Boca nu poate fi canonizat în veac, după dreptul canonic Ortodox, deși în romano-catolicism ar putea, însă numai după 50 de ani, iar în hinduism este deja canonizat:

 

5.     Poate fi canonizat Părintele Arsenie Boca de Sfânta Biserică Ortodoxă de Răsărit?

a)  Canonul canonizării

Canonizarea sfinților cu moaște

Pentru a evita o eventuală înșelăciune ‎provocată de cauze naturale (condiții improprii ‎descompunerii trupului, efectul unor ‎medicamente etc), dar și a unor cauze spirituale ‎‎(blestemul părinților [deci cineva blestemat de Sfintele Sinoade Ecumenice poate avea trupul neputrezit – n.n.], afurisenia arhiereilor, ‎păcate strigătoare la cer etc), Biserica este foarte ‎circumspectă cu privire la proclamarea oficială a ‎canonizării unui sfânt. Există condiții de fond ‎indispensabile pentru a putea proceda în zilele ‎noastre la acte de canonizare^[67]:‎

‎[…]

În urma celor arătate pînă aici, a expunerii făcute pe temeiuri doctrinare și documentare cu privire la canonizarea sfinților în Biserica Ortodoxă sîntem îndreptățiți să conchidem că pentru a se putea proceda în zilele noastre la acte de canonizare trebuie să fie date următoarele condiții de fond:

1. a) Ortodoxia neîndoielnică a credinței celui despre care se tratează, ortodoxie păstrată pînă la moarte, fie în tot timpul vieții, fie în timpul de la care a îmbrățișat credința ortodoxă.
2. b) Proslăvirea lui de către Domnul, cel puțin printr-unul din următoarele daruri sau puteri:

— Puterea de a suferi moartea martirică pentru dreapta credință;

— Puterea de a înfrunta orice primejdii sau suplicii pentru mărturisirea dreptei credințe pînă la moarte;

— Puterea de a-și închina eroic viața celei mai desăvîrșite trăiri morale și religioase;

— Puterea de a săvîrși minuni în viață sau după moarte; sau în fine,

— Puterea de a apăra sau a sluji cu devotament eroic credința și Biserica Ortodoxă.

1. c) Răspîndirea miresmei de sfințenie după moartea lui și confirmarea acesteia prin cultul spontan pe care i-l acordă poporul credincios, numărîndu-l în rînd cu sfinții. Cultul acesta poate fi organizat sau difuz, manifestîndu-se printr-o cinstire simplă, prin faima sau numele de sfînt. De la îndeplinirea acestei cerințe pot face excepții numai mucenicii dreptei credințe.

Existența condițiilor de fond și anume existența neîndoielnică a primei și a celei de a treia, care poate lipsi numai în cazul martirilor ca și a oricăreia dintre cele enumerate la cea de-a doua, îndreptățește autoritatea bisericească să procedeze la actul de canonizare^[68].

Din păcate, Părintelui Arsenie Boca îi lipsește fără îndoială prima condiție, fiindcă credința nu i-a fost numai îndoielnică, ci chiar eretică în multe părți din ea, în tot timpul vieții preacuvioșiei sale necunoscând nimeni vreun moment în care s-a întors la Ortodoxie prin lepădare publică de toate căderile din scrieri, predici și picturi. Propovăduirea preacuvioșiei sale fiind dată anatema de toate cele 7 Sfinte Sinoade Ecumenice, toate celelalte condiții din canonul canonizării cad, deci, nu ar trebui să mai aibă loc nici o discuție pe acest subiect.

Dar, deoarece adepții mai înfierbântați ai pictorului de la Drăgănescu, grăiesc împotriva Sfinților Părinți (poate necunoscându-i), neglijându-i și aducând ca false dovezi împlinirea părută a celorlalte condiții ale canonului [neștiind sau uitând că pot apărea astfel de semne (doar că fără Ortodoxie) și la cei înșelați], ne vedem obligați să le examinăm pe toate și să le aplicăm vieții și învățăturii Părintelui Arsenie Boca.

Vom alcătui, așadar, concluzia acestui mic studiu în funcție de condițiile de fond ale canonizării, pentru a vedea dacă Părintele Arsenie Boca le îndeplinește sau este doar o impresie amăgitoare pe care o suferă ucenicii sfinției sale.

 

b)  E păcat a judeca pe cel propus la canonizare sau pe cel canonizat dintr-o eroare?

Nu vom analiza mântuirea sfinției sale, cum nu putem să o facem pentru nimeni, deoarece acest lucru este cunoscut doar lui Dumnezeu, în funcție de lucrarea de pocăință finală a fiecăruia, deoarece este scris:

Mat 7:1 Nu judecați, ca să nu fiți judecați. 2 Căci cu judecata cu care judecați, veți fi judecați, și cu măsura cu care măsurați, vi se va măsura. 3 De ce vezi paiul din ochiul fratelui tău, și bârna din ochiul tău nu o iei în seamă? 4 Sau cum vei zice fratelui tău: Lasă să scot paiul din ochiul tău și iată bârna este în ochiul tău? 5 Fățarnice, scoate întâi bârna din ochiul tău și atunci vei vedea să scoți paiul din ochiul fratelui tău.

Așadar, indiferent dacă este canonizat sau nu, cu adevărat cel ce se mântuiește este Sfânt, dar pentru aceasta este necesar să adoarmă în dreapta credință^[69] și nădejdea învierii, cu mărturisirea la duhovnic (și în fața conștiinței sale a propriei păcătoșenii), adică în pocăință.

Acest lucru nu-l putem cunoaște despre nimeni, deci nici despre Părintele Arsenie Boca^[70]. Ca orice om, dacă a adormit întru pocăință este Sfânt, indiferent de ce a făcut sau învățat până atunci sau de mulțimea celor ce îl clevetesc, iar dacă nu, indiferent de opinia noastră, a mass-mediei sau a maselor, este într-o mare primejdie și are nevoie de rugăciunile Sfintei Biserici pentru a se mântui, deoarece cinstea dată celui nevrednic îi sporește chinul, după cum citim la Sfântul Cuvios Nil, izvorâtorul de mir:

CAP 25

O povestire înfricoșată cu un duhovnic

într-o chinovie era un tânăr frumos, și era nestăpânit, și viețuia după voia lui, și avea bani ascunși. Și venea Ia duhovnicul chinoviei de își mărturisea gândurile în toate zilele. Iar duhovnicul, pătimaș fiind, văzând frumusețile tânărului, s-a rănit spre dânsul și îi făcea pogorământ la orice vroia. Iar tânărul, văzând pogorământul duhovnicului și că nu-l mustra pentru nici o greșeală, a luat îndrăzneală, și orice îi zicea gândul făcea. Și trăia numai spre pierzarea sufletului. In sfârșit, a murit tânărul, moarte trupească și sufletească, și l-au înmormântat în pământ.

Iar la 40 de zile după moartea lui, i-au făcut pomenire și trapeză bogată, și după sfârșitul trapezei a făcut cuvânt duhovnicul, și-l lauda ca a fost fiu al ascultării (și când zicea acestea, s-a arătat cel mort în trapeză, înaintea tuturor, și asculta cuvintele ce le zicea duhovnicul): că era curat, și altul asemenea ca el nu era în chinovie, smerit, neiubitor de argint, nevoitor și postitor; pe urmă a lăudat și moartea lui, zicând că a dat sfârșit cuvios.

Atunci a răspuns tânărul cel mort și a zis: «Cât sfârșit cuvios am dat eu, să dai și tu acum, care te-ai făcut pierzător sufletului meu!» Și întorcându-se spre ceilalți care erau de față, a zis: «Ascultați voi cuvântul meu, că acest înșelător și mincinos duhovnic, câte laude a zis pentru mine, toate sunt minciuni, fiindcă el avea rea gândire și voire a sodomiei asupra mea, și pentru aceea mă laudă atâta.» Atunci a răspuns duhovnicul și a zis: «Tu, fiul meu, ai murit, și cum acum te-ai aflat aici?» Iar cel mort a zis: «O, înșelătorule, ai gură încă și vorbești? Nu ajunge că m-ai făcut să ard în gheenă? Ce mă mai lauzi Ia acele bunătăți pe care eu n-am făcut? Că făcând voile mele cele spurcate, îți spuneam gândurile mele cele rele și tu nu mă îndreptai, ci m-ai făcut de m-am pierdut, și acum cu laudele tale mă arzi mai mult în mijlocul flăcării sodomitenilor.» Și aceasta zicând cel ce s-a arătat, a năvălit asupra duhovnicului și l-a apucat de grumaz, zicându-i: «Vino și tu, înșelătorule și amăgitorule, să mergem amândoi acolo unde mi-ai gătit tu mie loc de odihnă, ca să cunoști cu lucrul în câte ticăloșii mă aflu eu!»

Și l-a ridicat pe duhovnic pe umerii lui, și au ieșit afara prin poarta cea mare a trapezei, și îndată s-a desfăcut pământul și i-a înghițit pe amândoi, și s-au pogorât în adâncimea pierzării și în pipăitul întuneric, unde este focul cel veșnic gătit sodomitenilor.^[71]

Vedem că nu numai cel lăudat cu nevrednicie este osândit cu mai multă durere, dar și lăudătorul este într-o mare primejdie:

Pil 24:23 Și aceste (proverbe) sunt ale înțelepților: Nu e bine ca la judecată să cauți la fața oamenilor. 24 Pe cel ce zice celui fără de lege: „Tu ești drept!”, popoarele îl blestemă și neamurile îl afurisesc; 25 Dar celor care îl ceartă cum se cuvine le merge bine și peste ei vine binecuvântarea și fericirea.

Așadar, bine este chiar și a certa pe cel care este fără de lege, ca să o învețe și să se mântuiască.

Iac 5:19 Fraților, de se va rătăci cineva între voi de la adevăr, și îl va întoarce cineva pre el; 20 Să știe că cela ce a întors pre păcătos de la rătăcirea căii lui, va mântui suflet din moarte și va acoperi mulțime de păcate.

La acestea se adaugă și primejdia faptului că dacă sunt învățături sau fapte de sminteală în viața noastră, cei ce le vor urma, crezându-le sfinte, se vor putea păgubi sufletește, lucru care ne va spori osânda, știut fiind că noi vom fi judecați și după cele ce am făcut în urmași prin pilda bună sau rea, prin roadele ce le avem de la cei ce ne-au urmat exemplul, acesta fiind rostul Judecății de Apoi:

Iac 3:1 Nu vă faceți voi mulți învățători, frații mei, știind că (noi, învățătorii) mai mare osândă vom lua. 2 Pentru că toți greșim în multe chipuri; dacă nu greșește cineva în cuvânt, acela este bărbat desăvârșit, în stare să înfrâneze și tot trupul.

Evr 9:27 este rânduit oamenilor o dată să moară, iar după aceea să fie judecata^[72],

2Ti 4:1 Eu te îndemn deci stăruitor în fața lui Dumnezeu și a lui Hristos Iisus, Care va să judece viii și morții, la arătarea Lui și în împărăția Lui^[73];

Deci cei morți de demult vor fi judecați din nou în lumina contribuției lor la ‎realizarea acestui plan, care se va vedea în rezultatul lui final abia la sfârșit, după ce toți își ‎vor fi adus contribuția bună sau rea în această privință. În fața tuturor vor ieși la iveală faptele ‎și gândurile tuturor, pentru ca fiecare să fie judecat pentru contribuția lui la ele sau pentru ‎partea ce a avut-o din ele viața omenească în totalitatea ei ajunsă la sfârșit. Cei de demult își ‎vor vedea rodurile gândurilor și faptelor lor în generațiile următoare, cei de la sfârșit vor ‎vedea moștenirile înaintașilor, pe care le-au rodit sau le-au lăsat fără rod. Cei de demult vor ‎fi judecați pentru cele de după ei, cei de la sfârșit vor fi judecați pentru împlinirea sau ‎neîmplinirea celor de dinaintea lor. Vom fi judecați pentru toate chemările bune ce le-au făcut lumii întregi apostolii, mucenicii, sfinții, pentru toate pildele bune neurmate ale ‎‎înaintașilor. Vom vedea intensitatea simțirii lor, peste care noi am așezat stratul nesimțirii ‎noastre, pentru falsa dezvoltare a umanității noastre. Cei de demult vor fi judecați pentru ‎toate semințele rele sădite în lume și vor lua răsplata pentru toate semințele bune sădite în ‎ea, care se vor arăta rodite sau nerodite la sfârșit. Istoria întreagă va fi din nou în fața ‎tuturor, nu numai cu cele ce s-au petrecut pe planul vizibil, ci și cu cele petrecute pe planul ‎invizibil, ba chiar și cu cele ce s-ar fi putut petrece sau s-ar fi putut să nu se petreacă , apăsând sau bucurând pe fiecare, cu totalitatea ei pentru ceea ce a făcut bun sau rău în ea. Se ‎va vedea atunci că trecutul n-a murit. Învățătura creștină despre învierea trupurilor și despre judecata universală ‎are între altele și acest sens că dă o ultimă apreciere, valabilă pentru eternitate, a tot ce a fost, că ‎nimic nu este lăsat să se piardă în uitare. Judecata universală este astfel un factor îndemnător ‎la săvârșirea binelui în lume, cum este gândul la moarte pentru viața individuală.‎^[74]

De altfel și sfinția sa credea aceasta:

L-am auzit spunând odată la Prislop cum că se cuvine să fim foarte ‎atenți la cuvintele pe care le rostim, deoarece fiind vii, ne vor însoți ‎până la Judecată, după cum spune Evanghelia că „din cuvintele tale vei ‎fi mântuit și din cuvintele tale vei fi osândit” (Matei 12,37) și cu toții ‎vom da seama de orice cuvânt nefolositor pe care l-am scos din gura ‎noastră^[75].‎

De aceea este necesar, tocmai de dragul Părintelui Arsenie Boca, să analizăm ce a fost bun în viața și învățăturile preacuvioșiei sale, ca să urmăm lui în acestea și a-l bucura în veșnicie, dar să descoperim și ce a fost rău în viața și învățăturile sale, ca să ne ferim de ele, pentru a nu-l împovăra cu tristețea neînțelepciunii noastre.

Iată de ce în Ortodoxie, spre deosebire de celelalte confesiuni (care prin dezbinarea din mândrie și-au pierdut echilibrul), Viețile Sfinților nu sunt legendare, ci conțin atât căderile lor, dar și pocăința cea fierbinte din ridicare, ca nimeni din cei ce greșesc sau păcătuiesc să nu fie oprit de la mântuire sau sfințenie, urmând pilda pocăinței Sfinților și învățând din căderile lor cum să le evităm, folosindu-ne, așadar, de uriașa experiență a Sfintei Biserici. Înțelegem din ele că poate deveni oricine Sfânt, numai să vrea, fiindcă sfințenia nu este un eroism imposibil, ci un firesc vindecat. Nici o viață Ortodoxă de Sfânt nu astupă mintea cititorului, amăgindu-l de dragul slavei celui lăudat, ci îi prezintă lucrările rele ca fiind exemple pentru a ne păzi de ele și a înțelege neputința oamenilor (când din neatenție uită de Dumnezeu) și lucrările bune ca fiind vrednice de dorit, arătând grabnicul ajutor atotputernic al lui Dumnezeu de îndată ce omul, prin smerenie, ia aminte, golindu-se de sine, pentru a-I face loc în adânc Celui delicat și discret. În aceasta constă schimbarea minții spre Hristos, esența credinței noastre, și pe aceasta ne învață o viață adevărată de Sfânt adevărat, adică model pentru fericirea noastră.

Așadar, sfințenia pe care vom cerceta noi în acest studiu nu este sfințenia cea de mântuire, ci cea de model. De aceea nici nu este vorba de vreo judecată a lui. Noi vom cerceta dacă poate fi pildă de sfințenie, căci aceasta este sfințenia de pus în calendar. De aceea este necesar un așa de mare discernământ la canonizare, ca faptele și învățăturile celui propus să fie în toate un model de Ortodoxie. Astfel cei ce îl vor urma, dacă va fi canonizat, vor putea să se întărească în echilibrul Ortodoxiei lucrătoare și nu vor fi amăgiți prin subtile devieri de părută evlavie spectaculoasă, care ascund un desfrâu sublimat și derutant^[76].

Pentru aceasta a rânduit Sfânta Biserică să fie îndeplinite condițiile de mai sus, pentru că cel canonizat devine canon, adică dreptar pentru alții, iar dacă viața și învățăturile lui nu sunt Ortodoxe (sau sunt Ortodoxe amestecate cu amăgiri), cei ce îl vor urma ca pe un model al lor nu este sigur că vor avea discernământul să aleagă doar pe cele bune, iar dacă le vor urma (și) pe cele rele se vor dezbina (cel puțin lăuntric) de Sfânta Biserică, pierzându-și sufletele.

 

‎2046. -“Ocultismul sau esoterismul este falsa știință cultivată de mințile înfierbântate, prin care ‎ocultiștii spun că posedă un simț superior celor obișnuite, și prin care ei ajung să cunoască ‎rădăcinile adevărurilor. în realitate, nu este decît o înșelăciune a diavolului, care a înșelat pe ‎oameni sub diferite forme ale idolatriei, spiritismului și altor practici, pornind de la anumite ‎realități fizice și psihice, pentru ca pe temeiul unui adevăr parțial, să ducă la o rătăcire și mai ‎mare a minciunii înșelătoare. Ocultismul se manifestă parțial sub alte nume, osândite de ‎Biserică. Orice nume ar purta el, trebuiește demascat și osândit, fiindcă orice fel de rătăcire cu ‎cît conține mai mult adevăr în ea, cu atît este mai periculoasă”^[77]‎

CE ESTE CANONUL?‎

‎Canonul, după Zonara (în tâlcuirea epistolei 39 a marelui Atanasie) chiar cu adevărat este un ‎lemn, obștește numit cot, pe care îl întrebuințează meșterii spre a îndrepta lemnele sau pietrele, ‎ce lucrează ei. Că punând cotul acesta asupra celor ce se lucrează de ei, de sunt acelea ‎strâmbe, înlăuntrul sau în afară, le tocmesc, și le fac drepte. Din aceasta însă, după metaforă, ‎canoane se numesc și pietricelele ori bilele (ce se întrebuințează la balotație) spre alegeri: și ‎hotărârile atât cele ale Apostolilor cât și cele ale sinoadelor ecumenice, și ale celor locale, și ‎ale Sfinților Părinți celor din parte care se cuprind în cartea aceasta. Pentru că, și acestea ca ‎atâția coți drepți și netezi, leapădă cu adevărat de la cei sfințiți cu preoția, și de la clerici, și de ‎la cei lumești, toată nerânduiala și strâmbarea moravurilor. Și pricinuiesc lor toată buna ‎rânduială, și îndreptare Bisericii, și a stării creștinești, și a faptei bune^[78].

Dar, oare, o astfel de întreprindere, de cercetare a vieții unui om pentru a vedea dacă este sau nu Sfânt, este un păcat sau este după voia lui Dumnezeu?

După cum citim în Sfânta Scriptură și la Sfinții Părinți nu numai că nu este vreun păcat, ci este chiar o datorie. Nu numai a clericilor, ci și a mirenilor:

Luc 12:57 De ce, dar, de la voi înșivă nu judecați ce este drept?

Ioan 7:23 Dacă omul primește tăierea împrejur sâmbăta, ca să nu se strice Legea lui Moise, vă mâniați pe Mine că am făcut sâmbăta un om întreg sănătos? 24 Nu judecați după înfățișare, ci judecați judecată dreaptă.

Așadar, dacă Mântuitorul îndeamnă chiar și pe iudei (care nu aveau lumina Sfântului Botez) să judece chiar și faptele Sale, ale Celui fără de păcat, în funcție de poruncile lui Dumnezeu, cu cât mai mult suntem noi, creștinii (luminați de Sfântul Botez, Sfântul și Marele Mir, învățăturile Sfinților Părinți) datori să judecăm orice faptă, a oricui, pentru a vedea dacă este sau nu după voia Lui, dacă ne-o luăm ca model sau nu.

Ioan 8:15 Voi judecați după trup; Eu nu judec pe nimeni.16 Și chiar dacă Eu judec, judecata Mea este adevărată, pentru că nu sunt singur, ci Eu și Cel ce M-a trimis pe Mine.

Aici vedem că nu trebuie judecate persoanele (nimeni), iar când judecăm faptele trebuie avut grijă ca să nu le judecăm prin cunoștința trupească (după trup, părerea proprie, căzută) ci după adevăr (adevărată). Adevărul ne pătrunde mintea dacă rămânem în iubire și sfat (nu sunt singur), după învățăturile apostolilor (trimis), pentru a fi cu Dumnezeu Sfânta Treime (Eu și Cel ce M-a trimis pe Mine).

Nici noi nu judecăm singuri, fiind un grup de ieromonahi, clerici, monahi, iconari, teologi Ortodocși cu blagoslovenie arhierească, având ca mare ajutor Soboarele Bisericești.

1Co 5:9 V-am scris în epistolă să nu vă amestecați cu desfrânații; 10 Dar nu am spus, desigur, despre desfrânații acestei lumi sau despre lacomi sau despre răpitori sau despre închinătorii la idoli, căci altfel ar trebui să ieșiți afară din lume. 11 Dar eu v-am scris acum să nu vă amestecați cu vreunul, care, numindu-se frate, va fi desfrânat sau lacom sau închinător la idoli sau ocărâtor sau bețiv sau răpitor. Cu unul ca acesta nici să nu ședeți la masă. 12 Căci ce am eu ca să judec și pe cei din afară? Însă pe cei dinăuntru, oare, nu-i judecați voi? 13 Iar pe cei din afară îi va judeca Dumnezeu. Scoateți afară dintre voi pe cel rău.

Sfântul Apostol Pavel ne îndeamnă, de dragul virtuții, să judecăm pe cei dinlăuntrul Bisericii, ca nu cumva să apară vreo sminteală (ori pentru alții, ori pentru noi), dacă stăm la masa minții cu pilda lor cea rea. Să scoatem din mintea noastră orice pildă de desfrânare, lăcomie, ocărâre, beție sau răpire, idolatrie sau păgânism, fie că este vorba de cele evidente (trupești datorate senzualității), fie că este vorba de cele subtile (datorate slavei deșarte). Fiindcă dacă vedem pe frați făcând așa (nu pe dușmanii Bisericii, cum ne-am obișnuit în lumea de azi, atât de asemănătoare cu păgânismul de atunci), ne înmuiem lupta cu patimile, crezând mai întâi că suntem sfinți sau buni, apoi că și noi am putea face așa, că nu e chiar atât de rău, iar, mai apoi, să credem că este chiar foarte bine să facem așa, dogmatisindu-ne (justificându-ne) păcatul cu pretextul obiceiului.

Iar dacă frații mai sunt numiți și crezuți Sfinți sau învățători-model, primejdia este cu mult mai mare, trecând peste orice proporție, fiindcă atacă frontal Sfânta Evanghelie.

Cu aceștia Sfântul Apostol Pavel era necruțător:

Gal 1:6 Mă mir că așa degrabă treceți de la cel ce v-a chemat pe voi, prin harul lui Hristos, la altă Evanghelie, 7 Care nu este alta, decât că sunt unii care vă tulbură și voiesc să schimbe Evanghelia lui Hristos. 8 Dar chiar dacă noi sau un înger din cer v-ar vesti altă Evanghelie decât aceea pe care v-am vestit-o – să fie anatema! 9 Precum v-am spus mai înainte, și acum vă spun iarăși: Dacă vă propovăduiește cineva altceva decât ați primit – să fie anatema! 10 Căci acum caut bunăvoința oamenilor sau pe a lui Dumnezeu? Sau caut să plac oamenilor? Dacă aș plăcea însă oamenilor, n-aș fi rob al lui Hristos.

La fel și Sfântul Apostol Petru:

2Pe 2:1 Dar au fost în popor și prooroci mincinoși, după cum și între voi vor fi învățători mincinoși, care vor strecura eresuri pierzătoare și, tăgăduind chiar pe Stăpânul Care i-a răscumpărat, își vor aduce lor grabnică pieire; 2 Și mulți se vor lua după învățăturile lor rătăcite și, din pricina lor, calea adevărului va fi hulită; 3 Și din poftă de avere și cu cuvinte amăgitoare, ei vă vor momi pe voi. Dar osânda lor, de mult pregătită, nu zăbovește și pierzarea lor nu dormitează.[…] 10 Și mai vârtos pe cei ce umblă după îmboldirile cărnii, în pofte spurcate și disprețuiesc domnia cerească. Îndrăzneți, îngâmfați, ei nu se cutremură să hulească măririle (din cer),[…] 12 Aceștia însă, ca niște dobitoace fără minte, din fire făcute să fie prinse și nimicite, hulind cele ce nu cunosc vor pieri în stricăciunea lor; 13 Ei înșiși fiind nedrepți își vor lua plata nedreptății, socotind o plăcere desfătarea de fiecare zi; ei sunt pete și ocară, făcându-și plăcere, în rătăcirile lor, să ospăteze cu voi la mesele voastre; 14 Având ochii plini de pofta desfrânării și fiind nesățioși de păcat, ei amăgesc sufletele cele nestatornice; inima lor e deprinsă la lăcomie și sunt fiii blestemului.[…] 17 Aceștia sunt izvoare fără de apă și nori purtați fără de furtună, cărora li se păstrează, în veac, întunericul cel de nepătruns, 18 Căci rostind vorbe trufașe și deșarte, ei momesc întru poftele trupului, cu desfrânări, pe cei care de abia au scăpat de cei ce viețuiesc în rătăcire. 19 Ei le făgăduiesc libertate, fiind ei înșiși robii stricăciunii, fiindcă ceea ce te biruiește, aceea te și stăpânește. 20 Căci dacă, după ce au scăpat de întinăciunile lumii, prin cunoașterea Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos, iarăși se încurcă în acestea, ei sunt învinși; li s-au făcut cele de pe urmă mai rele decât cele dintâi. 21 Căci mai bine era pentru ei să nu fi cunoscut calea dreptății, decât, după ce au cunoscut-o, să se întoarcă de la porunca sfântă, dată lor. 22 Cu ei s-a întâmplat adevărul din zicală: Câinele se întoarce la vărsătura lui și porcul scăldat la noroiul mocirlei lui.

Atât de grav este acest păcat (al smintelii în învățătură și pildă rea publică), încât Sfântul Apostol Pavel le vădește celor care se împotrivesc Predaniei curate chiar și numele, atunci când cazul lor este notoriu, cunoscut deja, deși, de obicei, când se vorbește despre osândirea vreunui păcat, se evită numele păcătosului, pentru a nu-l judeca. Aceasta o face pentru a-i feri pe creștini de urmarea celor ce le-ar pune în primejdie învățătura sănătoasă, singura care îi poate duce la Mântuitorul.

2Ti 4:10 Că Dimas, iubind veacul de acum, m-a lăsat și s-a dus la Tesalonic, Crescent în Galatia, Tit în Dalmația;[…] 14 Alexandru arămarul mi-a făcut multe rele; Domnul să-i răsplătească după faptele lui. 15 Păzește-te și tu de el, căci s-a împotrivit foarte mult cuvântărilor noastre.

De aceștia, așadar, ne sfătuiește Sfântul Apostol Pavel să ne ferim, cel puțin cu mintea, dacă nu și în relația personală (evitând prezența lor).

Sfântul Prooroc David ne învață să judecăm chiar de la ivirea amăgirii pe toți cei ce ne îndeamnă la încălcarea poruncilor lui Dumnezeu, și să-i nimicim din cetatea inimii, în sensul de a curăța deplin orice dor, gând sau cuvânt ce ne-ar putea abate de la pocăința adevărată:

Psa 100:10 În dimineți voi judeca pe toți păcătoșii pământului, ca să nimicesc din cetatea Domnului pe toți cei ce lucrează fărădelegea.

Față de cei ce păcătuiesc în ascuns, nici Mântuitorul, nici vreunul din Sfinți nu le vădește păcatele public, iar dacă sunt acuzați după ce au fost prinși, le ia apărarea, aici fiind distincția între delicatețea adevăraților văzători cu duhul și grosolănia vadnicilor (celor ce vădesc păcatele altora) care văd cu duhurile sau cu duhul… pitonicesc.

Ioan 8:3 Și au adus la El fariseii și cărturarii pe o femeie, prinsă în adulter și, așezând-o în mijloc, 4 Au zis Lui: Învățătorule, această femeie a fost prinsă asupra faptului de adulter; 5 Iar Moise ne-a poruncit în Lege ca pe unele ca acestea să le ucidem cu pietre. Dar Tu ce zici? 6 Și aceasta ziceau, ispitindu-L, ca să aibă de ce să-L învinuiască. Iar Iisus, plecându-Se în jos, scria cu degetul pe pământ. 7 Și stăruind să-L întrebe, El S-a ridicat și le-a zis: Cel fără de păcat dintre voi să arunce cel dintâi piatra asupra ei. 8 Iarăși plecându-Se, scria pe pământ. 9 Iar ei auzind aceasta și mustrați fiind de cuget, ieșeau unul câte unul, începând de la cei mai bătrâni și până la cel din urmă, și a rămas Iisus singur și femeia, stând în mijloc. 10 Și ridicându-Se Iisus și nevăzând pe nimeni decât pe femeie, i-a zis: Femeie, unde sunt pârâșii tăi? Nu te-a osândit nici unul? 11 Iar ea a zis: Nici unul, Doamne. Și Iisus i-a zis: Nu te osândesc nici Eu. Mergi; de acum să nu mai păcătuiești.

Câtă delicatețe a dulcelui Iisus!

Fap 16:16 Dar odată, pe când ne duceam la rugăciune, ne-a întâmpinat o slujnică, care avea duh pitonicesc și care aducea mult câștig stăpânilor ei, ghicind. 17 Aceasta, ținându-se după Pavel și după noi, striga, zicând: Acești oameni sunt robi ai Dumnezeului celui Preaînalt, care vă vestesc vouă calea mântuirii. 18 Și aceasta o făcea timp de multe zile. Iar Pavel mâniindu-se și întorcându-se, a zis duhului: În numele lui Iisus Hristos îți poruncesc să ieși din ea. Și în acel ceas a ieșit.

Dacă Sfântul Apostol Pavel a oprit pe văzătoarea cu duhul pitonicesc să laude virtutea și să slujească Evanghelia, spunând adevărul, cu atât mai mult nu e de acord Dumnezeu ca astfel de ghicitori, înștiințați de diavol despre păcatele altora, să le vădească public, pentru a se arăta pe ei înșiși prooroci și a face reclamă la păcat^[79], ducând, prin rușinare publică, la deznădejde pe bietul păcătos^[80] și așa întunecat și slăbit de neputința lui.

Ne întrebăm, atunci, de ce Mântuitorul a vădit pe păcătos, în două cazuri?

Iuda:

Mat 26:21 Și pe când mâncau, Iisus a zis: Adevărat grăiesc vouă, că unul dintre voi Mă va vinde. 22 Și ei, întristându-se foarte, au început să-I zică fiecare: Nu cumva eu sunt, Doamne? 23 Iar El, răspunzând, a zis: Cel ce a întins cu Mine mâna în blid, acela Mă va vinde. 24 Fiul Omului merge precum este scris despre El. Vai, însă, acelui om prin care Fiul Omului se vinde! Bine era de omul acela dacă nu se năștea. 25 Și Iuda, cel ce L-a vândut, răspunzând a zis: Nu cumva sunt eu, Învățătorule? Răspuns-a lui: Tu ai zis.

Jale nespusă a cuprins atunci ceata aceea sfîntă! Evanghelistul Ioan spune: „Ucenicii erau nedumeriți și se uitau unul la altul”⁸; fiecare din ei se întreba, temîndu-se de el însuși, deși nu se știau cu nimic pe cuget; iar evanghelistul Matei spune:

„Întristîndu-se foarte, au început să-I zică fiecare din ei: „Nu cumva sînt eu, Doamne ?” Iar El, răspunzând, a zis: „Acela este căruia Eu întingînd pîinea i-o voi da”⁹.

Iată că numai atunci l-a descoperit, cînd a voit să-i scape pe ceilalți de această tulburare. Că ei ar fi și murit de frică. De aceea și stăruiau cu întrebările. Hristos a făcut aceasta nu numai pentru că voia să-i scape pe ceilalți ucenici de neliniște, ci și pentru că voia să-l îndrepte pe vînzător. Iuda îl auzise adeseori pe Hristos sfătuindu-l pe departe; dar nu s-a îndreptat, că era nesimțitor. De aceea Hristos, vrînd să-l mustre mai tare, îi smulge masca de pe față.^[81]

Vedem că Mântuitorul o face, în acest caz, ca o excepție pentru a scăpa ucenicii săi de tulburare și pentru a îndrepta pe vânzătorul Său, dar nu de la prima vedere a păcatului și încercare, ci după ce a epuizat toate mijloacele delicate. Dar aceasta nu a fost o metodă, și chiar faptul că a fost o excepție, confirmă regula discreției îndreptătorului duhovnicesc.

Și în cazul studiului de față dorim a scăpa pe Ortodocșii Români de tulburarea nedumeririi lor când dau de ideile contradictorii din studiul vieții și învățăturilor Părintelui Arsenie Boca, atât față de el însuși dar mai ales comparativ cu viața și învățăturile Sfinților Ortodocși. Încercăm să facem aceasta arătând ce este și ce nu conform cu Sfânta Tradiție în predania sa.

De asemenea, am dori ca cei ce prezintă lucrarea Părintelui ca fiind minunată și Sfântă să facă o selecție echilibrată, să renunțe la a lua drept bune cele rele, prezentând niște minuni și învățături în alt duh decât cel Ortodox, ca fiind drepte și dumnezeiești. În felul acesta se vor îndrepta din ispita vinderii luminii line a Sfântului Duh, pentru cei treizeci de arginți ai spectacolului senzațional și ieftin, care nu duce la pocăință, ci la entuziasm. Aceasta îi va prinde bine în veșnicie chiar și Părintelui Arsenie Boca.

Al doilea caz de arătare a păcatelor, în care Hristos numește pe păcătos, pare a fi:

Irod:

Luc 13:31 În ziua aceea s’au apropiat oarecari din Farisei, zicând lui: ieși și te du de aici, că Irod va să te omoare. 32 Și au zis lor: mergând, spuneți vulpei aceștia: iată, scot draci și fac vindecări astăzi și mâine și a treia zi mă voiu sfârși. 33 Însă mi se cade astăzi și mâine și în cealaltă zi a merge; că nu este cu putință să piară proroc afară din Ierusalim.

‎De zavistie topindu-se blestemații farisei, se ispitesc să-L sperie pe Domnul, și cu ‎Irod îl înfricoșează pe EL Căci nu voiau ei să-L vadă pe Domnul făcând minuni, ca nu ‎prin mulțimea minunilor să tragă [spre El] noroadele, și cu puterea cuvântului ‎învățându-le, să le întoarcă către Sine. Deci, îl aduc înainte pe Irod, și se prefac că au ‎purtare de grijă de Mântuitorul. Iar El, știind inimile acestora, blând și acoperit ‎‎[tăinuit] – după cum este obiceiul Său – le răspunde lor și zice: „Spuneți vulpii ‎acesteia”. Și se pare că ar numi „vulpe” pe Irod, dar dacă cineva cu de-amănuntul va ‎lua aminte, va pricepe că cu prisosință îi însemnează aici pe farisei. Pentru că Domnul ‎nu a zis „vulpii aceleia”, ci „vulpii acesteia”, oarecare cuvânt de mijloc uneltindu-Și ‎cu înțelepciune. Căci prin a numi numai o singura „vulpe”, le-a dat lor să-l înțeleagă ‎pe Irod, iar prin a zice cu arătare „acesteia”, pe însăși viclenii aceia i-a însemnat ‎‎[arătat], căci cu adevărat vicleșugul și năravul cel rău al vulpii îl aveau fariseii. Și ‎vezi, cum împotriva răutății lor le răspunde lor. Căci de vreme ce aceia pentru ‎vindecări zavistuindu-L, aduc înaintea Lui frica cea de Irod, El, ceea ce știa că îi ‎mâhnește pe dânșii, aceasta grăiește: „Iată, alung demoni și fac vindecări”. Căci ‎precum s-a zis mai sus, pentru aceasta ÎI goneau [alungau] pe Dânsul, ca nu pe ‎arătarea minunilor celor preaslăvite uneltind, să vâneze pe mulți, ca să creadă întru ‎El

După cum citim în tâlcuirea Sfinților Părinți de mai sus, nu este vorba de a-l vădi pe Irod, ci de a le arăta cu delicatețe, fără să-i acuze pe față, un păcat ce-l aveau cei care îl invidiau, îndemnându-i la pocăință. Nu se folosea de ideea greșită a „biciului” mustrării. Dar dacă cineva, necunoscând Sfinții Părinți, ar înțelege că totuși pe Irod îl mustră public, să vedem care ar fi motivul, în aceeași erminie:

Luc 23:6 Iar Pilat auzind de Galileea, a întrebat, au Galileean este omul? 7 Și înțelegând că din ținutul lui Irod este, l-a trimis pre el la Irod, fiind și el în Ierusalim într’acea zi, 8 Iar Irod văzând pre Iisus, s’a bucurat foarte; că dorea de multă vreme să’l vază pre el, pentru că auzea multe de el; și nădăjduia să vază vreun semn făcându-se de el. 9 Și l-a întrebat pre el cu cuvinte multe; iar el nimic nu i-au răspuns lui. 10 Și stau Arhiereii și Cărturarii cu deadinsul pârându’l pre el. 11 Iar Irod împreună cu ostașii săi batjocorindu’l și râzându’și de el, l-a îmbrăcat într’un veșmânt luminat, și l-a trimis iarăș la Pilat.

[…]

Urmând legea romanilor, Pilat îl trimite pe Domnul la Irod, pentru că acea lege ‎poruncea ca fiecare să fie judecat de stăpânitorul țării sale. Pentru aceasta și pe Iisus, ‎ca pe un galileian, îl trimite la eparhul [stăpânitorul] Galileii. Iar Irod s-a bucurat de ‎aceasta, nu [din pricină] că voia să dobândească ceva de suflet folositor dintru a-L ‎vedea pe Iisus, ci, fiindcă, auzind despre El că este înțelept și făcător de minuni, avea ‎poftă nebună – cu iubirea de deșertăciune bolind și el – ca să-L vadă pe acest ciudat ‎Om și să-L audă ce zice. Au, doară, nu cu unele ca acestea și acum bolim mulți?16‎

‎‎‎Așadar, poftea și el să vază vreun semn de la Iisus, nu ca să creadă, ci ca să-și ‎veselească vederea, precum în priveliști17 îi vedem pe circari că arată năluciri, cum că ‎înghit șerpi și săbii și altele ca acestea, și ne minunăm. Căci mai-mai că socotea [Irod] ‎că și Iisus întru acest fel este. „Și L-a întrebat Irod cu cuvinte multe” pe El, oarecum ‎așa cu luare în râs purtându-se către El, și atotcuprinzător să zic: batjocorindu-L pe El. ‎Pentru aceasta și Iisus nimic nu-I răspunde lui [Irod], căci știa când se cuvine a ‎răspunde Cel Care pe toate cu socotință le-a făcut – și este mărturisită aceasta de ‎David: „își va tocmi cuvintele sale întru judecată „ (Psalm 111, 5)18. Căci ce trebuință ‎este a-i răspunde celui care nu întreabă ca să se învețe? Și ce folos este a pune ‎‎„mărgăritare înaintea porcilor”? (Matei 7,6) Ci mai vârtos – precum și mai sus am zis ‎‎- al iubirii de oameni este a tăcea întru unele ca acestea, căci cuvântul cel ce s-a grăit, ‎pe lângă aceea că nu a folosit cu nimic, încă și de mai mare osândă pricinuitor le este ‎celor ce nu iau aminte.‎

Dar, lui Pilat, fiindcă este mai cu cunoștință decât Irod, îi răspunde Domnul, cu ‎toate că nu prea arătat; căci întrebându-L acela: „Tu ești împăratul iudeilor?”, ce îi ‎răspunde Domnul? „Tu zici”. Iar acest grai, de mijloc are oarecum înțelesul, căci ‎poate să se înțeleagă așa: „Cu adevărat. Eu sunt, tu ceea ce este [adevărat] ai zis”, dar ‎poate și în alt chip a se înțelege: „Eu nu zic, tu zici, stăpânire ai, și zici”. Iar lui Irod, ‎nici câtuși decât [puțin] nu-i răspunde Domnul, ca unuia care era întru totul ‎batjocoritor. Căci cu adevărat, după cum zice Isaia: „seminței celei rele, fiilor celor ‎fărădelege” – iudeilor celor de atunci – „și zapcii îi necăjeau, asuprindu-i, și ‎batjocoritori îi stăpâneau pe ei”19. Și că tocmai cu acest țel de a-L batjocori și de a-L lua în râs poftea să-L vadă pe Iisus și să vadă semn de la El, și cu ‎acest fel de socoteală îl întreba pe El, a adeverit sfârșitul lucrului. Căci, după ce L-au ‎batjocorit și au râs de El – și nu numai el, ci și ostașii lui, lucru ce este mai presus decât ‎toată ocara – L-au slobozit. Și, Îmbrăcându-L într-un „veșmânt luminat”, L-au trimis ‎pe El la Pilat.‎‎

Note:

‎15‎      Am putea spune că astăzi, această iubire de deșertăciune este promovată și ‎‎instituționalizată prin toate structurile mass-media. [cel mai recent caz și mai evident este al Părintelui Arsenie Boca – n.n.] În acest sens, se cuvine să știm ‎și care este ‎încununarea acestei boliri. De la Sfântul Lavrentie al Cernigovului (1868 ‎‎-l950) ne-au rămas ‎aceste cuvinte: „Antihrist va cunoaște toate vicleniile diavolești ‎și va face false minuni. Pe el îl ‎va asculta și îl va vedea, în același timp, întreaga ‎lume. Fericit și preafericit va fi omul care nu va ‎dori și nu va vedea fața spurcată a ‎lui Antihrist. Cine va vedea și va asculta cuvântul hulitor de ‎Dumnezeu a lui ‎Antihrist, făgăduințele pentru toate bunurile pământești, acela va fi ademenit și ‎va ‎merge cu închinăciune înaintea lui și împreună cu el va pieri și va arde în focul cel ‎veșnic„. ‎Arhiepiscopul Simeon, arhiepiscopul Teodosie, episcopul Jacob și ‎arhimandritul Teofan ‎‎(contemporani ai Cuviosului) l-au întrebat pe Sfântul ‎Lavrentie; „Cum vor fi toate acestea?” ‎Starețul le-a răspuns cu lacrimi: „în locurile ‎cele sfinte va fi necurăția pustiirii și se vor arăta ‎mârșavii ademenitori ai lumii, care ‎vor înșela oamenii care s-au lepădat de Dumnezeu și care vor ‎săvârși false minuni. ‎După ei se va arăta Antihrist și toată lumea ÎI va vedea deodată„. Părinții ‎l-au ‎întrebat pe Sfânt: „Unde? în locurile sfinte? în biserică?” Cuviosul a răspuns: „Nu ‎în biserică, ‎ci în fiecare casă. în colțul unde stau acum sfintele icoane vor sta mașini ‎ademenitoare, care vor ‎înșela oamenii. Mulți vor spune: trebuie să vedem și să ‎auzim noutățile. În aceste noutăți se va ‎arăta Antihrist” (Sfântul Lavrentie al ‎Cernigovului – viața, învățăturile, minunile și acatistul, ed. ‎Bunavestire, Galați, ‎‎2003, pp. 157-l58).

Între cele peste un miliard de pagini care pot fi accesate ‎pe ‎internet, se află și cele ale următoarelor portaluri:

http://www.maitreya-edu.com, ‎‎www.partageinternational.com și http://www.shareinternational.com. Mesajul principal al ‎acestor ‎site-uri este propovăduirea lui Maitreya. în aceste pagini web, exponentul și ‎încununarea‎ gândirii New Age, „Lord Maitreya”, ne este dezvăluit în toată „splendoarea” ‎întunecată a ‎puterilor sale, puteri și lucrări ce urmează să ni se „reveleze” în viitorul ‎apropiat, când el va veni pe pământ. Pentru orice om de bun simț, lucrurile afirmate în site-urile ‎menționate mai sus ‎ridică serioase semne de întrebare. Ni se spune, la un moment ‎dat, că în „Ziua Declarației”, toate ‎televiziunile din lume se vor interconecta pentru ‎a transmite mesajul acestuia. Cei care nu vor ‎privi la televizor îi vor primi mesajul ‎mental, telepatic (adică fie prin nălucire, fie prin insuflare ‎drăcească). Cine este ‎Maitreya sau mai bine zis cine se va arăta el a fi în exterior, se va vedea ‎atunci când ‎se va arăta întregii lumi și își va spune: „World Teacher” („învățătorul Lumii”). ‎Cine ‎va fi el înlăuntru se va pricepe de către cei care vor să priceapă și să ia aminte. ‎Cei care vor să ‎priceapă vor cere; cine va cere va primi; cine va primi va înțelege ‎întru darul lui Dumnezeu, ‎Adevăratul Dumnezeu – Cela Care ne-a grăit: „Unul este ‎învățătorul vostru: Hristos, iar voi toți ‎sunteți frați” (Matei 23,8) și „Cerul și ‎pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece” (Matei ‎‎24, 35; Marcu 13, 31; ‎Luca 21, 33).‎

‎17 Aici cu sensul de spectacole, reprezentații.‎

‎18 în ediția 1988 se găsește: „își rânduiește vorbele sale cu judecată”.‎

‎19 Vezi Isaia 1,4; 3,12.‎^[82]

Dar în cazul de față este vorba tocmai de a combate duhul ce îl stăpânea pe Irod (care azi lucrează cu mijloace mai moderne și mai eficiente) adică a evidenția și scoate din prezentarea lucrării Părintelui Arsenie Boca:

lipsa de pocăință, dorința de a-ți veseli privirea cu minuni, a nu lua aminte, a batjocori cuvântul lui Dumnezeu^[83], vicleniile diavolești, falsele minuni, înșelarea prin mass-media prin actualități de dragul noului senzațional, arătarea (nălucirea) falșilor prooroci chiar pe beton, mămăligă și în baie, sugestiile hipnotice la ucenici sau închinători, propovăduirea hinduismului cu mască Ortodoxă și… celelalte.

***

Așadar, nu este contradicție în Sfânta Scriptură, ci, când se spune: „Mat 7:1 Nu judecați, ca să nu fiți judecați‎”, nu trebuie judecată persoana (decât dacă pune în primejdie credința, arătând-o pentru a ne feri de sminteala ei), iar când se spune: „Ioan 7:24 ‎ Nu judecați după înfățișare, ci judecați judecată dreaptă.‎” trebuie judecate faptele și învățăturile ei, cu mult discernământ și multă acrivie, pentru a nu fi înșelați de ea prin părută sfințenie sau falsă credință. Trebuie cercetat dacă în lucrarea lăuntrică ne ajută la pocăință, care este esența Ortodoxiei sau ne derutează atrăgându-ne către un alt scop. Aceasta este valabil pentru orice om, dar mai ales când se decide dacă acesta poate sau nu să fie pildă publică în Sfânta Biserică.

Mai mult decât atât, dacă îl iubim pe Părintele Arsenie Boca cu adevărat, trebuie să ne rugăm pentru el, nu la el, din smerenie față de Trupul lui Hristos, nefiind încă hotărârea Sfântului Sinod de a fi canonizat, ca să facem ce face Biserica și să nu hotărâm noi în locul Ei. Prin această lucrare bună de ucenici, va fi și el apreciat ca o pildă și un următor al ascultării Bisericești.

Și, dacă a avut, ca orice om (căci, după credința Ortodoxă, nici un om nu este infailibil, nici măcar papa^[84]), fapte sau învățături greșite, trebuie să le urâm din toată inima, pentru a nu-l împovăra și cu păcatul pildei sale rele, care vatămă pe alții. Atunci când duci pe alții în păcat e mai grav decât când păcătuiești personal. Tu ești stăpân pe propria pocăință, dar pe ceilalți nu-i poți sili să se pocăiască pentru păcatul pe care l-au făcut din pilda ta rea. Când induci unui om să păcătuiască (cu știință sau neștiință) păcatul transmis lui devine ireversibil, deci… împotriva Sfântului Duh.

Pe scurt, Fericitul Augustin ne învață să iubim păcătoșii, dar să urâm păcatele cu dorul, gândul, cuvântul sau lucrul^[85].

 

c)  Pot greși Bisericile Ortodoxe de Răsărit locale (inclusiv în canonizarea unui om)?

Da, dacă nu țin cont de Sfintele Sinoade Ecumenice și judecă sub presiunea puterii politice avem astfel de situații, în care au greșit în ce privește analiza unui om. Și nu este de mirare, dacă și în ceea ce privește analiza dogmelor, au putut greși, căci avem atâtea sinoade eretice în istoria Bisericească.

 

Toate nenorocirile vin din aceea că nu întrebăm pe „bătrânii” [„stareții”] care au fost așezați să ne călăuzească, iar păstorii nu întreabă pe Domnul cum trebuie să procedeze. Dacă Adam ar fi întrebat pe Domnul atunci când Eva i-a dat să guste din rodul oprit, Domnul l-ar fi luminat și Adam n-ar fi păcătuit. Spun despre mine însumi: toate păcatele și greșelile mele au venit pentru că în ceasul ispitei și nevoilor n-am chemat pe Domnul; dar acum am învățat să cer în rugăciune harul lui Dumnezeu și Domnul mă păzește pentru rugăciunile părintelui meu duhovnicesc.

Tot așa și arhiereii: deși au darul Duhului Sfânt, nu înțeleg totul așa cum trebuie și, de aceea, în ceas de nevoie trebuie să caute luminare de la Domnul; ei însă lucrează după mintea lor, fapt prin care întristează milostivirea lui Dumnezeu și seamănă tulburări. Cuviosul Serafim [din Sarov] spune că, atunci când dădea sfaturi după mintea sa, se întâmpla să greșească, și greșelile pot fi mici, dar pot fi și mari.

Astfel, noi toți trebuie să învățăm să recunoaștem voia lui Dumnezeu; dar dacă nu vom învăța, nu vom cunoaște niciodată această cale.

Domnul a zis: „Cheamă-Mă în ziua necazului și Eu te voi izbăvi și tu Mă vei preamări” [Ps 49, 16]. Domnul luminează pe om prin Duhul Sfânt; dar, fără Duhul Sfânt, nici un om nu poate judeca drept. Până la venirea Duhului Sfânt, apostolii înșiși nu erau nici tari, nici înțelepți, așa încât Domnul le-a spus: „Până când vă voi mai răbda?” [Mt 17,17].

Domnul a dat Sfintei Biserici păstori și ei slujesc în chipul lui Hristos și lor le-a fost dată puterea de a ierta păcatele prin Duhul Sfânt.

Dar poate că vei gândi: cum poate cutare episcop sau duhovnic sau preot să aibă Duhul Sfânt, când îi place să mănânce și are atâtea slăbiciuni? Dar eu îți spun: e cu putință, dacă nu primește gânduri rele; așa încât, chiar dacă are unele defecte, acestea nu împiedică harul să vieze în sufletul lui, așa cum un pom verde poate avea și ramuri uscate fără ca acestea să-l vatăme, și el aduce roadă; sau, într-o holdă de grâu, chiar dacă grâul este amestecat cu neghină, aceasta nu-l împiedică să crească.^[86]

 

Să dăm câteva exemple:

În acea vreme era în Constantinopol un arhimandrit Eutihie, care ridicase un nou eres de hulă asupra Domnului nostru Iisus Hristos, amestecînd cele două firi ale Lui, cea dumnezeiască și cea omenească, într-o fire [țineți minte cum Părintele Arsenie Boca credea în același mod ca și Eutihie: „dogma hristologică ‎a ‎naturii teandrice a Fiului”.‎^[87] ? – n.n.]

Acel Eutihie era tatăl duhovnicesc al lui Hrisafie, căci îl primise din Sfîntul Botez. Cînd prea sfințitul patriarh Flavian a adunat sobor local, în Constantinopol, chemă pe Eutihie, ca să-și spună mărturisirea credinței în fața tuturor. El n-a voit să meargă la soborul acela, dînd veste pe de o parte că din mănăstirea sa, ca din mormînt, nu poate să iasă nicăieri, iar pe de alta că este bătrîn și bolnav. Dar prea sfințitul patriarh iarăși trimise la el arhimandriți, preoți și diaconi, chemîndu-l cu dragoste, ridicîndu-l spre pocăință, încît credința sa cea rea să o lepede înaintea tuturor și să se unească cu Biserica. Apoi, căutînd la dînsul, și ceilalți să se întoarcă de la credința cea rea, la cea dreaptă. Atunci abia a făgăduit Eutihie să vină la sobor.

Venind la sobor, mai întîi a intrat în palat, căutînd apărare și ajutor împărătesc, și a rugat pe împărat, prin Hrisafie, să trimită cu dînsul într-adins oameni și ostași. Atunci, împăratul a trimis cu el pe patriciul Florentie și pe alți senatori, precum și putere ostășească. Astfel, venea Eutihie la sobor, ca la război, înconjurat de ostași și de oameni împărătești, cu dregătorii care au trimis vestea înaintea lor la sobor, zicînd: „Nu vom intra în sobor, nici vom aduce pe Eutihie pînă ce nu ne veți făgădui că-l veți lăsa liber din sobor”. Deci au făgăduit aceasta părinții.

Intrînd ei, mai întîi s-au citit cărțile lui Eutihie, cele pline de dogme eretice, pe care Eutihie le trimisese prin mănăstiri, vînînd pe mulți la eresul său. Apoi singur ereticul acela, după vorbirea sa cea plină de vicleșug, fiind silit să mărturisească cum crede, a zis: „Din două firi era Domnul nostru mai înainte de unire, iar după unire de o fire Îl mărturisim pe El a fi”. Deci, i-au poruncit părinții ca gîndirea sa cea ereticească să o blesteme, iar dogmele cele drept credincioase să le primească, dar el n-a voit. Atunci prea sfințitul Flavian, cu toți sfinții, între care erau 32 de episcopi, arhimandriți 23, iar presbiteri și diaconi mulți, a scos pe Eutihie din rînduiala preoțească.

Hotărîrea aceea era scrisă astfel: „Pe Eutihie, cel oarecînd presbiter și arhimandrit, de vreme ce din scrisorile sale cele mai dinainte și din mărturisirile sale cele ascunse și cele de acum prin al său grai s-a aflat că bolește de eresul lui Valentin și Apolinarie și urmează hulelor acelora cu neschimbare, care nici de sfătuirea noastră nu s-a rușinat și nici n-a primit învățătură și n-a voit să se supună dogmelor cele drepte, noi, plîngînd și suspinînd de pierderea lui cea desăvîrșită, l-am judecat întru Domnul nostru Iisus Hristos, [vedeți cum procedează Ortodocșii? veți vedea mai jos cum se comportă ereticii când sunt contraziși, arătând că primii sunt conduși de Duhul Adevărului cel iubitor de oameni, iar cei din urmă de tatăl minciunii, cel ucigaș de oameni. Dar același lucru se aplică și la scaunul spovedaniei. Când duhovnicul este în adevăr se poartă cu blândețe, iar când este amăgit vădește păcatele și mustră public, disprețuitor și cu asprime pe păcătos. – n.n.] Cel hulit de dînsul, ca să fie străin de toată slujba preoției și de a noastră împărtășanie și de povățuirea mănăstirească, știind toți aceasta, că cei ce vor vorbi cu el și vor veni la dînsul vor fi vinovați de pedeapsa despărțirii, ca cei ce nu s-au depărtat de eresul lui. Flavian, episcopul Constantinopolului sau al Romei celei Noi, astfel judecînd, am iscălit. Asemenea am iscălit toți arhimandriții” [vedeți că, deși îl iubeau, l-au arătat ca greșit în fața norodului, fiindcă nu se pocăia, ca pe ceilalți să-i scape de la urmarea amăgirii lui? – n.n.] .

Fiind lepădat Eutihie, ședea lîngă palatul împărătesc, avînd pe Hrisafie de mare ajutor în toate. Vicleanul acela cu mai multă mînie și iuțime întărîtîndu-se asupra prea sfințitului Flavian, a pornit tot chipul meșteșugurilor sale, cum să-l izgonească din scaunul patriarhiei, pe de o parte ca să răzbune pe Eutihie, iar pe de alta ca mai mult să mîhnească pe Pulheria, prin izgonirea lui Flavian. Deci, avînd pe împărat întru voia sa, făcea cu numele lui cel împărătesc toate cele ce voia. Atunci a scris lui Dioscor, patriarhul Alexandriei, om prea înrăutățit, meșter în vicleșug și necredincios, întărîtîndu-l asupra lui Flavian, iar pe Eutihie, încredințîndu-l apărării lui și făgăduind de la împărat multe daruri.

Asemenea a mai scris lui și despre împărat, poruncindu-i ca, luînd pe episcopii săi de un gînd cu sine, să vie în Efes cu sîrguință și să țină sobor mare pentru dogmele credinței, de vreme ce Flavian aduce oarecari învățături pline de erezie în Biserică și o tulbură. Deci, să se cerceteze cu sobornicească judecată și să se lepede ca un nedrept credincios, iar Eutihie, de se va afla nevinovat, să se dezlege și să se rînduiască întru a sa cinste. Același Hrisafie, îndemnînd și pe împărăteasa Evdochia, ajuta și aceea lui Eutihie contra lui Flavian; iar Dioscor, îndată luînd mai mult de zece episcopi de un gînd cu sine și pe un arhimandrit ce se numea Varsum, cu sîrguință au mers cu o mie de monahi la Efes.

Acolo, făcîndu-se acel fără de lege și nedrept sobor în sfînta biserică – la care erau de 128 episcopi, din diferite țări, chemați prin împărătească poruncă -, a mers la judecată și prea sfințitul patriarh Flavian. [vedeți că este un sinod mai mare decât cel Ortodox dinainte, ce avea doar 32 de episcopi. Nu contează numărul episcopilor ci condițiile de libertate în care se exprimă și dreapta lor credință. Non multa, sed multum. Nu mult și prost, ci puțin și bine. – n.n.] Împăratul, și mai ales Hrisafie a scris, în numele împăratului, lui Elpidie comitele și la alți voievozi care erau acolo cu oștile, ca să nu lase în sobor pe episcopii cei ce au iscălit cu Flavian contra lui Eutihie și au făcut judecata.

Începînd vicleana adunare, Dioscor fiind întîi șezător, a stat de față Eutihie și a dat a sa mărturisire de credință, întru care eresul era acoperit cu vicleșug, iar pe a lui Flavian mărturisire nu o primi soborul acela. Atunci a fost multă gîlceavă și tulburare cîtăva vreme, unii apărînd pe Eutihie și făcîndu-l nevinovat, ca pe un dreptcredincios, iar alții nevoindu-se pentru Flavian. Puțini erau din cei ce întăreau credința lui Flavian, pentru că toți au iubit întunericul mai mult decît lumina și au cinstit mai mult minciuna decît adevărul, plăcînd împăratului celui pămîntesc, mai mult decît celui ceresc. Căci, împăratul Teodosie, deși era dreptcredincios, ca om a greșit din neștiință, necunoscînd meșteșugul lui Eutihie, al lui Dioscor și al lui Hrisafie, care îl înșela neîncetat prin vicleșugul său, vînîndu-i sufletul. Întru neștiința sa, împăratul socotea pe eretici că sînt dreptcredincioși și minciuna cea grăită de dînșii o credea un adevăr, nefiind lîngă dînsul sora lui cea cu bună înțelegere, fericita Pulheria.

După acea lungă gîlceavă ce s-a făcut la acel sobor care se adunase în Efes și care întărea dogmele ereticești, zicînd că este o fire, iar nu două întru Hristos, a socotit ca dreptcredincios și a lăudat și preamărit pe Eutihie, de vreme ce partea potrivnică a biruit și așa a făcut nevinovat pe acesta, deși era eretic. Pe drept-credinciosul patriarh Flavian l-a osîndit ca pe un eretic, tîlhărește, nelăsîndu-l să răspundă ceva pentru sine, nici voind să-i asculte mărturisirea lui cea credincioasă. [vedeți că nu au greșit numai asupra dogmelor, ci și asupra oamenilor? Sau, mai bine spus, de dragul oamenilor au greșit și în privința dogmelor. L-au canonizat ca model pe Eutihie, iar pe Flavian l-au condamnat ca eretic, lucru continuat până azi de cei ce le-au moștenit sinodul tâlhăresc de la Efes numindu-l Ortodox , și anume monofiziții, miafiziții, armenii, copții, etiopienii, iacobitenii, eritreenii, indienii (tomaiții) sau așa-zisele biserici ortodoxe vechi orientale. – n.n.] Apoi, Dioscor, întîiul stătător, a dat răspuns de izgonire asupra lui, ca să fie străin de arhierie, de sfințire și de toată puterea duhovnicească și să se trimită în surghiun, în Egipt, la cetatea Lidiei.

Onisifor al Iconiei, cu alți episcopi care știau nevinovăția lui Flavian, sculîndu-se, au apucat genunchii lui Dioscor, zicînd: „Să nu faci aceasta, o, prea sfințite părinte, pentru că Flavian n-a făcut nimic vrednic de izgonire, iar de este trebuință de vreo pedeapsă, să se pedepsească, iar să nu se lepede”. Dioscor, sculîndu-se de pe scaunul său, a zis: „De mi s-ar tăia și limba, într-alt chip nu voi zice”. Varsum, arhimandritul, strigă: „Cela ce va mărturisi că în Hristos sînt două firi, acela să se taie în două”. Stăruind episcopii cu rugăminte pentru Flavian, a strigat Dioscor: „Unde sînt voievozii?” Și îndată voievozii cu Elpidie și cu mulțime de oaste, au intrat în biserică și au adus lanțuri mari de fier asupra Sfîntului Flavian.

Intrînd și monahii lui Varsum, episcopii strigau: „Varsum, tîlharul, a răsturnat toată Siria și a adus o mie de monahi asupra noastră Varsum, tîlharul, anatema să fie!”

Varsum striga: „Să se ucidă ereticul Flavian, să se ucidă!” Apoi s-au pornit mîinile cele ucigașe asupra sfîntului, unii cu palmele, alții bătîndu-l cu bețele și însuși Dioscor s-a repezit să-l calce în picioare. Apoi, fiind trîntit la pămînt, l-au bătut pînă ce s-au săturat și au pus în lanțuri pe cel ce era abia viu.

Apoi Dioscor silea pe episcopi să iscălească izgonirea lui Flavian. Cei de un gînd cu Dioscor, îndată au iscălit. Iar cei ce vedeau nedreptatea și războiul ce se făcea, n-au voit să iscălească și ostașii nu-i lăsau să iasă din biserică, stînd împrejurul lor înarmați. Monahii lui Varsum strigau asupra lor cu mînie și cu îngrozire. Deci, episcopii fiind ținuți în biserică pînă în noapte și văzînd că nu puteau scăpa de primejdia ce era asupra lor, au iscălit chiar nevrînd, fiind siliți prin îngroziri și astfel s-a săvîrșit acel sobor ucigaș.

Sfîntul Flavian, mărturisitorul lui Hristos, după acea cumplită bătaie, a treia zi și-a dat sfîntul său suflet în mîinile lui Hristos Dumnezeu, pentru care a pătimit uciderea, ca Abel de la Cain. Fiind în locul de surghiunie, s-a dus la ceruri, iar în locul lui a fost ridicat la patriarhie Anatolie.

După aceasta s-a vădit răutatea și vicleșugul lui Hrisafie și a fost cu necinste izgonit din palatul împărătesc, apoi a pierit cu sunet. Iar pe Evdochia împărăteasa, smerind-o mînia împărătească s-a dus la Ierusalim. Sfînta Pulheria, cu rugămințile cele multe ale fratelui ei, împăratul Teodosie, plecîndu-se, s-a întors cu slavă în palatul împărătesc, și îndată au adus în Constantinopol moaștele mărturisitorului lui Hristos, Sfîntul Flavian, cu mare cinste.

Dioscor și Eutihie, după al patrulea sinod al Sfinților Părinți, fiind dați blestemului celui veșnic, au pierit. Iar Biserica lui Hristos, cea nebiruită de porțile iadului, înflorea în dreapta credință, slăvind pe Hristos, nu despărțit în două fețe, ci în două firi neamestecate lăudat și preaînălțat, împreună cu Tatăl și cu Sfîntul duh, în veci. Amin.^[88] [dar mai înainte de a fi blestemați erau Ortodocși, și sinodul lor nu era numai unul local, ci alcătuit din episcopii mai multor țări, deci un sinod nu chiar pan, dar totuși multi-ortodox. Și cu toate acestea vedeți cât de mult a putut greși? – n.n.]

Un alt caz foarte grăitor este cel al Sfântului Cuvios Ioan Damaschin:

Când împăratul Leo Isaurul publică la 726 edictul său împotriva icoanelor, patriarhul Ioan V al Ierusalimului îl roagă pe Ioan Damaschin să ia apărarea sfintelor icoane. Sf. Ioan ia condeiul și scrie unul după altul cele „Trei tratate contra celor cari atacă sfintele icoane”.^[89]1 Dar nu se mulțumește numai cu scrisul, ci luptă în tot felul. Ia parte la Sinodul anti iconoclast al episcopilor orientali, în care are un rol principal. „Lupta sa contra iconoclasmului se poate asemăna cu lupta lui Atanasie contra arianismului”.

El a dat loviturile cele mai grele acestei erezii. De aceea Sinodul iconoclast de la 754 aruncă asupra lui patru anateme, pe când asupra patriarhului Gherman al Constantinopolei, (715—730) și Gheorghe din Cipru numai câte una.^[90]

Să vedem câți episcopi au dat anatema de 4 ori pe Sfântul Cuvios Ioan Damaschin:

Între 10 februarie și 8 august 754, Constantin a ținut un sinod iconoclast la Hieria, pe malul răsăritean al Bosforului lângă Calcedon. Constantin avea nevoie ca programul său iconoclast să fie aprobat de un sinod și nu de o adunare imperială, cum procedase Leon al III-lea. În vederea pregătirii sinodului, împăratul a alcătuit personal 13 lucrări teologice, dar dintre ele ne-au rămas numai două și acestea sub forma unor fragmente. La sinod au participat 338 de episcopi, un număr record, și s-a hotărât ca el să fie considerat ecumenic. Ultima ședință, la care a fost prezent și împăratul, a avut loc în palatul Vlaherne din Constantinopol. Documentele privind desfășurarea lucrărilor au fost distruse în perioada când s-a restabilit cultul icoanelor, dar s-au păstrat concluziile dogmatice sintetizate într-un horos(definiție dogmatică), combătute mai târziu la Sinodul al VII-lea Ecumenic din 787.^[91]

Cu toate acestea Sinodul al 7-lea ecumenic l-a proclamat un mare Sfânt, reper pentru toți de sfințenie:

„Luminătoriu carele luminează în lume, cuvânt al vieții țiind”^[92]

Care sinod să-l considerăm că nu a greșit? Fiindcă și Sfântul Sinod al 7-lea ecumenic a avut cam același număr de episcopi, adunați din mai multe părți ale lumii, iar iconoclaștii credeau că sinodul lor este cel al 7-lea ecumenic:

Al VII lea sinod ecumenic s-a tinut la Niceea in anul 787. Sinodul s-a tinut intre 24 septembrie si 13 octombrie 787.

Imparateasa si fiul ei au fost reprezentati prin doi demnitari superiori, papa Adrian I prin arhipresbiterul Petru si abatele Petru de la Sfantul Sava, iar patriarhii Alexandriei si Antiohiei prin monahii Ioan si Toma. Din actele sinodului se stie ca sedintele au fost conduse de patriarhul Tarasie. Numarul episcopilor care au participat la acest sinod a fost intre 330 si 367. Afara de membrii cu drept de vot au mai fost prezenti peste 130 arhimandriti, egumeni si monahi. Sinodul a combatut punct cu punct hotaririle pseudosinodului de la 754, contestandu-i-se calitatea de „adunare ecumenica”, intrucat la asa zisul „sobor bisericesc” nu au fost reprezentati nici patriarhii Rasaritului, nici episcopul Romei.^[93]

Vedeți? Așadar, nu mărimea numărului episcopilor decide ecumenicitatea, ci reprezentarea tuturor scaunelor patriarhale, pentru ca hotărârile sale să fie o mărturie a credinței întregii Sfinte Biserici. Desigur, un aspect foarte important fiind și acela ca să nu contrazică hotărârile Sfintelor Sinoade Ecumenice de mai înainte:

63. Care sunt condițiile sau semnele adevăratei Tradiții?

Iată cum lămurește Vincențiu de Lerin aceste semne: «În Biserica Universală trebuie mare grijă, ca acel lucru să-l ținem, care a fost crezut pretutindeni, totdeauna, de toți… Lucrul acesta va fi așa, dacă urmăm universalitatea, vechimea și consensul. Vom urma universalitatea în chipul acesta, anume, dacă mărturisim că singură această credință este adevărată, pe care întreaga Biserică o mărturisește pe pământ. Vom urma vechimea dacă nu ne depărtăm deloc de acele înțelesuri, pe care se știe că le-au practicat sfinții înaintași și Părinții noștri. Vom urma și consensul, dacă, chiar în vechime, ținem definițiile și părerile tuturor sau aproape ale tuturor preoților și învățătorilor deopotrivă»61. Tradiția trebuie să vină de la Apostoli. Așa înțelegem vechimea ei. Ea trebuie să fi fost totdeauna și pretutindeni în Biserică, fără schimbare.

61 Vincențiu de Lerin, Commonitorium, 2, Migne, P. L., L, col. 639.^[94]

Așadar, pentru că o adunare de sinoade de episcopi (considerați inițial Ortodocși) nu respectă hotărârile Sfintelor Sinoade Ecumenice (chiar dacă are un număr la fel de mare de episcopi ca un Sinod Ecumenic), dacă decide că un om este anatema sau Sfânt, noi nu credem în judecata lor, chiar de vom fi prigoniți de puterea politică pentru aceasta.

În schimb dacă un Sinod (chiar și mai mic ca număr) urmează hotărârile tuturor celorlalte sinoade dinaintea lui recunoscute de Sfânta Biserică Ortodoxă dintotdeauna, deciziile lui sunt valabile și noi credem că oamenii dați de el anatema chiar așa și sunt, astfel că ne ferim de modelul lor, iar oamenii canonizați de el sunt Sfinți autentici și le urmăm pilda și învățătura.

Mai mult, dacă un astfel de sinod respectă toate hotărârile ecumenice, dar greșește în proclamarea unui om ca Sfânt (neobservând că acela este dat anatema pentru învățăturile lui, de Sfintele Sinoade Ecumenice, deoarece nu a avut timp să le studieze sau a fost forțat politic să îl declare Sfânt, fiind amenințat cu prigoana), vom respecta toate deciziile unui astfel de sinod, mai puțin canonizarea. Ea este greșită, și noi nu putem aduce închinare de Sfânt unui rătăcit (pentru a nu cădea sub anatema Sfintelor Sinoade Ecumenice). În schimb, vom iubi și cinsti din toată inima, fără îndoială, acel Sinod ca fiind Sfânt Sinod, pentru toate celelalte învățături drepte ale lui, înțelegând greutățile la care este expus prin responsabilitatea grea ce o are. Dar, fraților, nu uitați, este mare nevoie să învățăm poruncile, dogmele și Credința Ortodoxă. Pentru aceasta este nevoie să citim cu răbdare și dicționarul în mână, doar trei cărți: Pidalionul, Patericul Egiptean și Dogmatica Sfântului Ioan Damaschin. E oare chiar așa de mult? Fiți liniștiți, oamenii simpli au alt mod de a fi înștiințați de Dumnezeu cum să se ferească de falșii Sfinți, dacă lucrează pocăința.

Vedeți, lucrurile nu mai sunt așa de grele cum păreau la început…

Dar, haideți să vedem că și în timpurile mai apropiate de noi, ba chiar și în contemporaneitate, unele Sfinte Sinoade locale au greșit chiar în canonizarea unor oameni, pentru că nu le-au verificat învățăturile după Sfinții Părinți, ci s-au lăsat influențate de curentul politic:

Extras din Rugăciune și sfințenie în Biserica Rusă, prima ediție, Edițiile Cerf, 1950; a doua ediție extinsă, Belle Fontaine (SO 33), 1982

http://lacasuriortodoxe.over-blog.com/article-31448317.html

Tratat: CANONIZAREA ÎN BISERICA ORTODOXĂ RUSA – Elisabeth Behr-Siegel

Prin studierea naturii și a criteriilor de canonizare ecleziastică, putem demonstra „în exterior” sfântă tradiție ortodoxă, folosindu-ne de caracterele de sfințenie care determină structura globală a întregii imagini hagiografice. Mai mult decât atât, fiind înțelese în sensul lor profund, aceste caractere vor dezvălui câteva lucruri din sufletul sfințeniei rusești.

 TIPUL ACTULUI DE CANONIZARE

 „Canonizarea este actul prin care Biserica stabilește cinstirea unui sfânt” (Fedotov, Sfinții din vechea Rusie, Introducere, 3).

 Noi trebuie să ne întrebăm care este sensul și domeniul de aplicare al acestui act, căci nu este deloc acela de „a face un sfânt”, de a oferi astfel un grad, de a proceda la o promovare cereasca. Canonizarea este de fapt un act care s-a făcut, nu față de Biserica din cer, ci pentru cea pământească, pentru a invita [nu obliga – n.n.] la cinstirea persoanei canonizate în cadrul și formele tradiționale de cult public.

 În conformitate cu randuiala bisericească, rugăciunea pentru odihna sufletului unei persoane decedate (panihida) se transforma într-o rugăciune pentru viață, adresată acelei persoane. Aceasta este diferența esențială, marcată de Liturghia Ortodoxă, între adormitii credincioși obisnuiti și cei canonizați.

 Nu toti cei adormiti sunt sfinți canonizați ci acest proces de canonizare ii implica doar pe cativa. Biserica Ortodoxă admite că există mulți sfinți a căror slava rămâne necunoscută pe pământ, în acest veac, și își exprimă această idee atunci când aceasta celebreaza sărbătoarea „tuturor sfinților”, adică a sfinților cunoscuți și necunoscuți. De asemenea, Biserica susține că se poate și trebuie să se ceară mijlocirea sfinților canonizați, in rugaciune. Nu le este interzis, credincioșilor, să se adreseze niciunui creștin, adormit în dreapta credință, pentru a-i cere mijlocire [în schimb este semn de mândrie să impună la alții aceasta, mai ales public – n.n.]. De fapt, rugăciunea adresată părinților decedați joacă un rol important în evlavia ortodoxă.

 Canonizarea nu înseamnă că privilegiul sfințeniei este rezervat doar sfinților canonizați sau că judecata organelor bisericești care pronunță canonizarea este absolut infailibilă. Dovada constă si în faptul că Biserica Rusă a procedat de mai multe ori în decursul istoriei sale la decanonizarea și, de asemenea, la recanonizarea persoanelor decanonizate, fără a provoca scandal în rândul credincioșilor. Ea recunoaștea, drept motiv: inducerea în eroare a organelor oficiale ale Bisericii (un caz tipic este cel al Prințesei Anna de Kachine, canonizată în 1649, decanonizată, și recanonizată sub țarul Nicolae al II-lea).

 Actul de canonizare nu pretinde, prin urmare, că se decide destinul veșnic al sfântului, dar se adresează Bisericii pământene, rolul său fiind, în principal, liturgic și pedagogic. În canonizare, Biserica Ortodoxă declară că are motive serioase să creadă că mijlocirea sfântului este utilă credincioșilor și că acestia pot să i se adreseze cu toată încrederea. În acest scop, numele sfântului este menționat de mai multe ori în timpul Liturghiei și, uneori, Biserica îi fixeaza chiar și o zi de sărbătoare specială.

 În cadrul acestor limite, și fără a pretinde că este mai mult decat atât, actul de canonizare este, totuși, de o mare importanță practică. Credincioșii ortodocși doresc să încredințeze decizia Bisericii, în ideea că este, în esență, o uniune a tuturor în agapa divină. Dragostea frățească, scânteierea la atingerea de har, chiar și umilința, împing creștinul să-și aplece judecata sa individuală la judecata întregii Biserici, a cărei ierarhie lumească este instituită în mod dumnezeiesc. Vorbind cu sfinții canonizați, creștinul ortodox are certitudinea că se roagă „cu Biserica”, și asta îi dă un sentiment de încredere și de pace interioară. [aici greșesc unii ucenici ai Părintelui Arsenie Boca că se pripesc să judece și să se pună deasupra Sfântului Sinod, mai înainte de vreme și fără a cerceta după Sfinții Părinți canonicitatea canonizării lor populare – n.n.]

 Pe de altă parte, la intrarea în ciclul liturgic, figura sfântului canonizat dobândește, în conformitate cu caracterul Liturghiei Ortodoxe, valoarea unui „simbol real”. Sfinții canonizați sunt unii dintre nenumărații sfinți cinstiti ai Bisericii din cer, dar ei sunt reprezentati în mod real. Prin icoanele lor, pictate pe iconostasul bisericii, și prin inscrisurile icoanelor facute de hagiografi, credincioșii contemplă în realitate Biserica din ceruri.

 Ar fi însă greșit să credem că Biserica Rasariteană se adresează unui sfânt, ca lui Dumnezeu [aici, din păcate, greșesc unii ucenici ai Părintelui Arsenie Boca – n.n.]. Hristos este singurul Mediator și Salvator. Dar, ea se adresează sfântului, în calitate de membru al Trupului lui Hristos, pentru a se bucura de rugăciunile lui pentru noi. În rugăciunea sfinților, Biserica de pe pamant, militantă și în suferință, solicită ajutorul Bisericii triumfătoare a sfinților, în fața lui Dumnezeu. Aceasta este doar o consecință a principiului de comuniune a sfinților, pe care Biserica din Rasarit pune un accent deosebit: credincioșii sunt salvați unii de către alții. Fiecare creștin poate fi co-mediator, co-mântuitor cu Hristos și poate fi salvat prin rugăciunea pentru mântuirea tuturor și cu ajutorul rugăciunii celorlalți.^[95]

În cazul de mai sus nu este vorba de ceva grav. O prințesă nu a scris cărți, nu a predicat și nu a pictat așezăminte ca să poată transmite învățături greșite. Chiar dacă se chinuie în iad, dacă credincioșii i se roagă ca unei sfinte, Dumnezeu poate face o iconomie (fiindcă nu este mândria credincioșilor, ci o eroare a Sfintei Biserici, păstrându-se ascultarea în smerenie de ierarhie), și să îi transforme cinstirea ei în rugăciune de iertare pentru ea. După cum și atunci când facem parastas pentru o Sfântă necanonizată, ea mijlocește cu toată puterea de mulțumire, laudă și cerere pe care o are ca Sfântă pentru cel ce se roagă pentru mântuirea ei, chiar dacă acesta nu știe că este Sfântă și deci, nu o cinstește ca atare, ci ol apreciază greșit ca pe o păcătoasă ce are nevoie de rugăciunile Bisericii și ale sale, pentru a i se ierta păcatele.

Cu totul dimpotrivă este atunci când se tratează oameni care au lăsat mesaje de învățătură de credință. Aici nu ne mai putem juca cu iconomia. Dacă este considerat Sfânt un învățător rătăcit, cei ce-l urmează se rătăcesc, sporându-i osânda, deci, pentru binele lui este foarte important a nu fi canonizat și a nu fi cinstit ca Sfânt, chiar dacă a fost canonizat din eroare.

Din păcate, avem azi și astfel de cazuri de erori în canonizarea unor eretici ca fiind Sfinți contemporani, chiar într-o Biserică Ortodoxă de Răsărit, ce ne este foarte dragă, deoarece ne-a dat și mari Sfinții autentici:

http://razvan-codrescu.blogspot.ro/2013/12/cazul-calciu-psihoza-moastelor.html?m=1

Aici nu-i însă în discuție (și mă mir că n-ați sesizat!) dacă osemintele respective sînt sau nu sfinte moaște (aceasta nu e treaba și căderea noastră să ne pronunțăm); poate că sînt și că se vor vădi ca atare în timp, primind recunoașterea oficială a Bisericii, cînd va voi Dumnezeu să se întîmple și după toată rînduiala binecuvântată a Ortodoxiei. Aici e în discuție o pripă abuzivă, generată de o inadmisibilă neascultare și de o smintitoare vâlvă mediatică. Și mai mult decît atît: e vorba de un precedent primejdios și de un întreg fenomen psihotic (căutarea maniacală de moaște și cinstirea lor în afara regulilor și dispozițiilor bisericești), care trebuie atent și părintește gestionat de factorii abilitați și responsabili (Patriarhia de la București și Mitropolia de la Iași, Sfîntul Sinod și Comisia de Canonizare), pentru ca lucrurile să n-o ia razna și să fie ținute sub un control de autoritate, fără de care există riscul ca o anumită mentalitate magică să pervertească pe nesimțite dreapta credință. Problema e serioasă și nu ne confruntăm numai noi cu ea. Greșeala poate să survină și la nivel mai înalt. În Rusia, bunăoară, după ce au fost canonizați cam în grabă o seamă de noi mucenici, se pune acum, oficial, problema unor comisii de… decanonizare, descoperindu-se între timp în viața unora dintre recenții canonizați aspecte incompatibile cu sfințenia (ca să nu mai vorbesc de formele aberante pe care le cunoaște acolo evlavia populară, ajungîndu-se pînă la fel de fel de milenarisme și pietisme magice, ba chiar pînă la o adevărată campanie pentru canonizarea lui… Stalin!).

E nevoie, mai ales în vremuri ca ale noastre, de prudență și veghe neîntreruptă, de păzirea strictă a tradiției și de păstrarea unității în jurul autorității ecleziale (căci fără ierarhie nu există Biserică, cum Părintele Calciu însuși nu prididea să aducă aminte cu fiecare prilej)^[96]

Cu greșelile epocale din Sfântul Sinod al Bisericii Ruse, ne-am obișnuit din istorie. Gândiți-vă, însă, dragii noștri, ce greu și rușinos ar fi pentru un Sfânt Sinod atât de cuminte ca al Bisericii Ortodoxe Române, să proclame pe Părintele Arsenie Boca drept Sfânt ca, apoi, încetând presiunea și sesizând erorile din viața și învățăturile sfinției sale, să-l decanonizeze.

După cum am observat, greșelile în canonizare apar atunci când sunt presiuni politice. Dar acestea sunt prezente cu mare amploare și în cazul Părintelui Arsenie Boca. Ele se manifestă public prin mass-media, prin instituțiile interesate financiar, dar și prin instituțiile adversare Sfintei Biserici Ortodoxe: masoneria și institutul Elie Wiesel, care cer cu stăruință canonizarea sfinției sale. Ne întrebăm: dacă aceste lucruri sunt atât de evidente public, ce presiuni s-or face în ascuns?

Am învățat mai sus că singura infailibilă este Sfânta Biserică Ortodoxă, exprimată în Sfintele Ei Sinoade Ecumenice și dacă un Sfânt Sinod Ortodox local (sau chiar toate Sfintele Sinoade Ortodoxe adunate într-un Sinod Pan-Ortodox) iau decizii conforme cu Soboarele a toată lumea nu greșesc, dar dacă le contrazic decretele lor devin necanonice și nu sunt valabile. În ultimul caz putem a nu ne supune lor, desigur doar în acele aspecte contradictorii, nerăzvrătindu-ne împotriva Sfântului Sinod local, ci rămânând fii ascultători ai lui. Putem aștepta ca Domnul Hristos să repare greșelile, rugându-ne și plângând pentru lipsa noastră de pocăință care a dus la aceasta sau putem chiar a ne opune canonic prin scris sau viu grai, în duh de dragoste atât de canoane, dar și de ierarhie și de fiecare membru al ei. Așa lucrează un Ortodox. Ecumenistul nu este interesat de încălcarea Sfintelor Canoane și ale Adevărului, ci el vrea doar supunere, ordine și disciplină cu orice chip ca pe toți să-i îmbrățișeze, chiar și… vicios, ca lucrurile să meargă bine în interesul lui personal. Zelotul, dimpotrivă se aprinde cu furie și calcă, pentru canoane, pe toți și pe toate, chiar și pe… alte canoane, vrând să-și răzbune sieși o biserică după asemănarea mânioasă a lui.

Ca să înțelegem mai bine, fără tensiunea ce ne-o crează un subiect atât de drag ca cel de sfințenie și credință, să aplicăm aceeași situație în politică. Este ca și cum un primar ar da un decret care are niște articole ce instituie obligații locale legale, iar în alte articole forțează cetățenii să încalce legile statului. Un bun cetățean va asculta de partea din decret legală, iar de cea ilegală va fugi ca să nu se facă vinovat de încălcarea legii țării lui, ba poate va și protesta, aducând la cunoștință publicului și statului ilegalitatea acelui decret. Dar aceasta nu înseamnă că se va răscula pentru a da jos pe primar, ci așteaptă ca statul să ia deciziile potrivite. Yesman-ul va asculta de tot ce-i spune primarul și îl va linguși că bine face, pentru a primi un mic ciolănaș drept recompensă, iar revoltatul va face manifestări de stradă și televiziune pentru a-l da jos pe primar și, eventual, a fi ales el în loc. Yesman-ul ține locul ecumenistului, revoltatul locul zelotului, primarul locul Sfântului Sinod local, statul ține locul Sfântului Sinod ecumenic, în pilda noastră, iar decretul în părțile bune hotărârile Ortodoxe, iar în părțile greșite ar fi canonizarea unui om rătăcit ca Sfânt.

După cum ați văzut, din păcate, învățăturile Părintelui Arsenie Boca sunt date anatema la toate cele 7 Sfinte Sinoade Ecumenice. Așadar, chiar de ar fi canonizat ca Sfânt, de un întreg sinod pan Ortodox, ar fi doar o eroare, fiindcă ar contrazice (indirect) învățăturile fără de greșeală ale întregii Sfinte Biserici.

Numai când scaunul de la Roma va fi izbăvit de uzurparea cea tâlhărească a ereticilor franci ne națiune germană în a cărui robie este de mai mult de o mie de ani (dar aceasta se va petrece de-abia după „Marele Prăpăd” după cum ne prorocesc Sfinții Părinți), se va mai putea aduna cel de-al 8-lea Sinod Ecumenic, unde se vor anatematiza toate rătăcirile eretice acumulate până acum, inclusiv cele apusene, și, odată cu acestea, și cele ale Părintelui Arsenie Boca, atât de tributar lor.

În schimb chiar și un sinod (cât de mic, de exemplu unul eparhial) sau chiar numai un arhiereu (atunci când va înceta presiunea politică și de stradă, prin mass-media, pentru a nu declanșa prin lămurirea sa vreo prigoană), va putea declara ca eretice învățăturile Părintelui Arsenie Boca (pentru a trezi pe oameni la realitate). În acest caz aprecierea sa ar fi valabilă, fără greșeală, fiindcă această declarație ar fi conformă cu oricare din cele 7 Sfinte Sinoade Ecumenice (ce au anatematizat fiecare din Ele câte o parte din învățăturile scrise și/sau pictate ale pictorului de la Drăgănescu). Desigur că nu va putea face aceasta dacă Sfântul Sinod ar ceda presiunilor și l-ar canoniza, fiindcă s-ar face schismă, o rană ce cu anevoie se poate vindeca. O canonizare se poate decanoniza, dar o schismă greu de crezut că se poate repara.

Sunt unii cunoscuți ai noștri, îngrijorați, care își pun următoarea întrebare:

„Dar dacă totuși, cedând presiunilor politice, Sfântul Sinod va fi silit la vreo eroare și îl va canoniza pe Părintele Arsenie Boca ca Sfânt (renunțând la acrivie – scumpătate – și aplicând iconomia – îngăduința – ca să nu se stârnească o prigoană greu de purtat), ce să facem noi?”

Desigur nimeni, conștient de gravitatea rătăcirii învățăturilor și amăgirii vieții Părintelui Arsenie Boca nu-și dorește așa ceva, pentru a nu fi înjosit Sfântul Sinod și a nu se produce dezbinare în Sfânta Biserică între cei fermecați de imaginea Părintelui Arsenie Boca și cei râvnitori ai Sfintei Predanii. Mai mult, aici nu ar putea fi vorba de vreo iconomie a celor ce l-ar canoniza, ci de o eroare, fiindcă s-ar dezlega la cinstire nu o persoană, ci o suită de învățături eretice, condamnate la Sfintele Sinoade Ecumenice. Dar totuși întrebarea stăruie și ne vedem datori a răspunde, după Sfinții Părinți, fiindcă ar fi vorba de aplicarea unui fel de iconomii nu față de Părintele Arsenie Boca propriu-zis, ci față de cei ce vor fi greșit și-l vor fi canonizat, neobservându-i erorile doctrinare. Teoretic vorbim, nădăjduim la mila lui Dumnezeu și acoperământul Maicii Domnului că niciodată ne se va ajunge la o asemenea cădere.

E posibil și canonic permis, ca și atunci să nu îi admitem pictorului de la Drăgănescu învățăturile pe mai departe, fiindcă sunt date anatema de Sfintele Sinoade Ecumenice, și nimeni nu poate avea vreo autoritate egală cu ele, încât să ridice anatemele în afară de un alt Sfânt Sinod Ecumenic. Dar acel Sinod care ar contrazice celelalte Sfinte Sinoade Ecumenice, nu ar fi în veac Ecumenic, indiferent de numărul episcopilor participanți și de teritoriile acoperite prin păstorirea lor.

Dar dacă nu ne rezumăm doar la atât (la respingerea ereziilor și a practicilor magice și necanonice ale pictorului de la Drăgănescu, și constatarea că un astfel de învățător nu poate fi model de sfințenie) ci ne ridicăm împotriva Sfântului Sinod, greșim mult. E posibil să nu avem evlavie personală la sfinția sa, din acrivie argumentată, neaplicând pentru noi înșine iconomia (eroarea) Sfintei Biserici locale, dar dacă începem să bârfim Sfântul Sinod și îi judecăm pe ierarhi, ne punem deasupra Ei și suntem vrednici de pedeapsă, fiindcă încălcăm chiar noi Sfintele Canoane ce ne învață să O ascultăm și să nu clevetim pe clerici sau pe mireni. Greșim aceleiași legi (a ascultării de Sfânta Biserică) căreia a greșit și Părintele Arsenie Boca:

Mat 18:17 Iar de nu’i va asculta pre ei, spune-l soborului; și de nu va asculta nici de sobor, să’ți fie ție ca un păgân, și vameș.

Iac 2:8 Însă de împliniți legea cea împărătească după scriptură, să iubești pre aproapele tău ca însuți pre tine, bine faceți; 9 Iar de vă uitați în față, păcat faceți, mustrându-vă de lege ca niște călcători de lege. 10 Că oricine va păzi toată legea și va greși într’una, s’a făcut tuturor vinovat. 11 Că cel ce au zis: să nu curvești, au zis și: să nu ucizi. Și de nu curvești, dar ucizi, te-ai făcut călcător legei. 12 Așa să grăiți, și așa să faceți, ca și cum prin legea slobozeniei aveți să vă judecați. 13 Că judecată fără de milă este celuia ce nu face milă; și se laudă mila asupra judecatei.

Este adevărat ce spune Sfântul Cuvios Teodor Studitul:

Sfântul Teodor Studitul despre datoria mirenilor de a mărturisi credința

“Atunci cînd Credinta e primejduită, porunca Domnului este de a nu păstra tăcere. Dacă e vorba de Credintă, nimeni nu are dreptul să zică: “Dar cine sunt eu? Preot, oare? N-am nimic de-a face cu acestea. Sau un cîrmuitor? Nici acesta nu doreste să aibă vreun amestec. Sau un sărac care de-abia îsi cîstigă existenta? … Nu am nici cădere, nici vreun interes în chestiunea asta. Dacă voi veti tăcea si veti rămîne nepăsători, atunci pietrele vor striga, iar tu rămîi tăcut si dezinteresat?”

 “Sinodul nu este aceasta: sa se întrunească simplu ierarhi si preoti, chiar dacă ar fi multi; ci să se întrunească în numele Domnului, spre pace si spre păzirea canoanelor… si nici unuia dintre ierarhi nu i s-a dat stăpînirea de a încălca canoanele, fără numai să le aplice si să se alăture celor predanisite, si să urmeze pe Sfintii Părinti cei dinaintea noastră… Sf. Ioan Gură de Aur a spus deschis că dusmani ai lui Hristos sunt nu numai ereticii, ci si cei aflati în comuniune cu ei.”

 “Avem poruncă de la însusi Apostolul Pavel că, atunci cînd cineva învată ori ne sileste să facem orice alt lucru decît am primit si decît este scris de canoanele Sinoadelor ecumenice si locale, acela urmează a fi osîndit, ca nefăcînd parte din clerul sfintit. Nici un sfînt nu a încălcat legea lui Dumnezeu; dar nici nu s-ar fi putut numi sfînt, dacă ar fi călcat-o.”

 “Si chiar dacă am fi păcătosi în multe, totusi suntem ortodocsi si mădulare ale Bisericii Universale, îndepărtîndu-ne de orice erezie si urmînd oricărui Sinod recunoscut ca ecumenic sau local. Si nu numai acestora, ci si hotărîrilor pe care le-au luat si le-au propovăduit Sinoadele. Nici nu este ortodox desăvîrsit, ci pe jumătate, cel care crede că are dreapta credintă, dar nu se alătură dumnezeiestilor Canoane.” (Migne, PG Epistola II.81)

 

Sfîntul Teodor Studitul (+826)^[97]

Dar este adevărat și ce zice soborul al 4-lea:

„Al soborului al 4-lea “Omului mirean nu se cade a ocărî, a bate sau a defaimă pre preot sau a-l cleveti sau a-l mustra în față, de ar fi și adevărate cele zise ‎asupra lui. Iar de va îndrăzni mireanul a face aceasta, să se dea anatemei și să se ‎lepede de la biserică, că unul ca acela este despărțit de Sfânta Treime și se va trimite la un loc cu Iuda, că scris este: pre mai marele norodului tău să nu-l grăiești ‎de rău, așijderea și cel ce necinstește pre mai marele său.”^[98].‎

Așadar, suntem datori de a mărturisi adevărul, fără compromis, dar în același timp, cu aceeași tărie, să nu atacăm oamenii care au greșit și nu l-au observat sau au fost siliți să-l încalce. Nu ne împotrivim episcopilor ce ar greși, ci învățăturilor greșite ale lor, iar pe ei îi iubim și cinstim din toată inima, nejudecându-i, ci ascultându-i în toate, mai puțin în momentele, îndemnurile sau poruncile când ne dau spre ascultare erori sau păcate.

Este și acesta plânsul și modul de ascultare al Ortodocșilor în zilele de azi.

Iată ce ne învață despre aceasta Sfântul Ierarh Ignatie Briancianinov:

Despre vietuirea dupa sfat

Am dat candva, numele de „faramituri” vietii duhovnicesti pe care Dumnezeiasca Pronie a lasat-o vremii noastre. Ea se intemeiaza pe calauzirea in lucrarea mantuirii prin Sfanta Scriptura si scrierile Sfintilor Parinti, cu sfaturile si cuvintele ziditoare imprumutate de la parintii si fratii vremurilor noastre. In sensul sau propriu, aceasta este ascultarea vechilor monahi sub un alt chip, potrivit neputintei noastre, care este cu precadere sufleteasca. Vechilor ascultatori, povatuitorii lor purtatori de Duh le vesteau neintarziat si de-a dreptul voia lui Dumnezeu: acum, monahii sunt siliti sa caute singuri in Scriptura voia lui Dumnezeu, si de aceea sunt supusi unor dese si prelungite nedumeriri si greseli. Pe atunci, sporirea era grabnica prin insasi firea lucrarii: acum ea este zabavnica, iarasi prin firea lucrarii. Aceasta a fost buna voire a Dumnezeului nostru in ceea ce ne priveste: datori suntem sa ne supunem ei si sa ne inchinam inaintea ei cu recunostinta.

Viata noastra monahala din vremea de acum, calauzita dupa Scriptura si dupa sfatul parintilor si fratilor, este consacrata de pilda incepatorului monahismului, Preacuviosul Antonie cel Mare. El nu a fost in ascultare la vreun staret, ci pe cand era incepator traia de sine si lua povata din Scriptura si de la feluriti parinti si frati: de la unul a invatat infranarea, de altul blandetea, rabdarea, smerenia; de la altul – luarea-aminte cu deadinsul la sine si linistirea, straduindu-se sa-si insuseasca virtutea fiecarui monah virtuos, aratand ascultare fata de toti – dupa putinta, smerindu-se inaintea tuturor si rugandu-se lui Dumnezeu neincetat. (Vietile Sfintilor, 17 ianuarie).

Poarta-te si tu, incepatorule, in acelasi chip ! Arata egumenului si restului conducerii manastiresti ascultare nefatarnica si nedornica sa placa oamenilor, ascultare straina de lingusire si rasfat, ascultare pentru Dumnezeu. Arata ascultare tuturor parintilor si fratilor in toate cererile lor care nu sunt potrivnice Legii lui Dumnezeu, tipicului si asezamintelor manastirii, precum si celor randuite de conducerea manastirii. Insa nu fii nicicum ascultator spre cele rele, de ti s-ar si intampla sa suferi oarecare necaz pentru faptul ca n-ai vrut sa placi oamenilor si pentru neclintirea ta.

Sfatuieste-te cu parintii si cu fratii virtuosi si priceputi, dar insuseste-ti sfaturile lor cu cea mai mare chibzuinta si bagare de seama. Nu te lasa atras de sfat din prima clipa cand incepe sa lucreze asupra ta ! Din pricina impatimirii si orbirii tale, un sfat patimas si daunator poate sa-ti placa numai si numai din pricina nestiintei si lipsei tale de experienta sau pentru ca este pe placul vreunei patimi ascunse, necunoscute tie, care traieste in tine. Cu plans si intru suspinarea inimii roaga-1 pe Dumnezeu sa nu-ti ingaduie a te abate de la Atotsfanta Lui voie spre a urma voia cazuta omeneasca, a ta sau a aproapelui tau, sfatuitorul tau. In ceea ce priveste gandurile tale, ca si gandurile aproapelui, sfaturile acestuia, sfatuieste-te cu Evanghelia. Slava desarta si parerea de sine iubesc a invata si a povatui pe altii.

Ele nu se ingrijesc de vrednicia sfatului lor ! Ele nu cugeta ca pot aduce aproapelui o rana de nevindecat printr-un sfat prostesc, care este primit de incepatorul neincercat cu o incredere iresponsabila, intru aprinderea trupului si a sangelui ! Ele au nevoie de succes, indiferent de calitatea acestui succes, oricare ar fi principiul pe care se intemeiaza. Ele au nevoie sa-1 impresioneze pe incepator si sa si-1 subordoneze moral ! Ele au nevoie de lauda oamenilor ! Ele au nevoie sa treaca drept stareti si invatatori sfinti, priceputi, clarvazatori ! Ele au nevoie sa-si hraneasca nesatula iubire de slava desarta si trufia. Intemeiata a fost intotdeauna, si mai ales acum, rugaciunea Proorocului: „Mantuieste-ma Doamne, ca a lipsit cel cuvios, ca s-au imputinat adevarurile de catre fiii oamenilor. Desertaciuni a grait fiecare catre aproapele sau, buze viclene in inima, si in inima au grait rele” (Ps. 1l, 2, 3). Cuvantul mincinos si fatarnic nu poate sa nu fie cuvant rau si daunator. Impotriva unei asemenea stari sufletesti trebuie luate masuri de precautie. „Cerceteaza Dumnezeiasca Scriptura”, spune Simeon, Noul Teolog, „si scrierile Sfintilor Parinti, mai ales pe cele despre lucrare, ca punandu-le alaturea de cele invatate si faptuite de invatatorul si staretul tau sa le poti vedea si intelege pe acestea ca intr-o oglinda, si pe cele ce conglasuiesc cu Scriptura sa ti le insusesti si sa le tii in cuget, iar pe cele mincinoase si rele sa le cunosti si sa le lepezi, ca sa nu fii amagit. Caci sa stii ca in zilele acestea s-au aratat multi amagitori si dascali mincinosi”.

Preacuviosul Simeon a trait in veacul al zecelea dupa Nasterea lui Hristos, cu noua sute de ani inaintea vremurilor noastre – si iata de atunci, deja, se ridica glasul unui drept in Sfanta Biserica a lui Hristos, tanguindu-se de lipsa adevaratilor calauzitori, purtatori de Duh, de multimea dascalilor mincinosi. Odata cu scurgerea timpului, s-au imputinat din ce in ce mai mult povatuitorii vrednici in ale monahismului. Atunci, Sfintii Parinti au inceput tot mai mult sa indrepte spre calauzirea dupa Sfanta Scriptura si scrierile Parintilor. Preacuviosul Nil Sorski, trimitand la Parintii care scrisesera inaintea lui, spune: „Nu mica nevointa este, au zis acestia, a afla un invatator neamagitor pentru aceasta minunata lucrare (adevarata rugaciune monahala a inimii si mintii). Ei au numit neamagitor pe acela care are lucrare si cugetare marturisita de Sfintele Scripturi si a dobandit dreapta socoteala duhovniceasca. Si aceasta au mai zis Sfintii Parinti, ca si pe atunci abia se putea gasi un invatator neamagitor pentru asemenea lucruri, iar acum, cand acesti invatatori s-au imputinat peste masura, ei trebuie cautati cu toata osardia. Iar daca nu poate fi gasit unul ca acesta, Sfintii Parinti au poruncit a ne invata din Dumnezeiasca Scriptura, ascultand pe Domnul Insusi, care graieste: „Cercetati Scripturile, si in ele veti afla viata vesnica” (Ioan 5, 39). „Caci toate cate s-au scris mai inainte” in Sfintele Scripturi, „s-au scris spre invatatura noastra” (Rom. 15, 4. Inainte-cuvantare la Tipic sau Predanie).

Preacuviosul Nil a trait in veacul al XV lea; el a intemeiat un schit nu departe de Bielo-Ozero, unde se si indeletnicea cu rugaciunea in insingurare adanca. Este foarte folositor pentru staretii ai vremurilor din urma sa asculte cu ce smerenie si lepadare de sine vorbeste Preacuviosul Nil despre povatuirile pe care le dadea obstii. „Nimeni nu trebuie sa tainuiasca din lenevie cuvantul lui Dumnezeu, ci sa-si marturiseasca neputinta si totodata sa nu ascunda adevarul lui Dumnezeu, ca sa nu ne facem vinovati de incalcarea poruncilor Dumnezeiesti. Nu vom tainui Cuvantul lui Dumnezeu, ci il vom vesti pe el. Dumnezeiestile Scripturi si cuvintele Sfintilor Parinti sunt numeroase ca nisipul marii: cercetandu-le fara de lenevire, sa invatam din acestea pe cei ce vin la noi si au trebuinta de ele (care cer, care intreaba). Ci mai drept spus: nu invatam noi, caci nevrednici suntem de aceasta, ci invata fericitii Sfintii Parinti din Dumnezeistile Scripturi” (Predania Preacuviosului Nil Sorski. Nu este de prisos sa ob­servam aici ca, desi Preacuviosul Nil Sorski avea harul lui Dumnezeu, insa nu indraznea sa talcuiasca Scriptura de la sine, ci urma talcuirii facute de Parinti.

Calea smeritei cugetari este singura cale sigura spre mantuire). Iata ce model exemplar pentru povatuitorii zilelor noastre ! El este pe deplin folositor de suflet si pentru povatuitor, si pentru cel povatuit; el este expresia corecta a sporirii cu masura; el este unit cu lepadarea parerii de sine, a obrazniciei si indraznelii nebunesti in care cad cei ce urmeaza la aratare lui Varsanufie~ cel Mare si altor Parinti purtatori de semne, neavind insa harul Parintilor. Ceea ce in aceia era semnul imbelsugatei adastari in ei a Duhului Sfant, la acesti imitatori lipsiti de judecata si fatarnici slujeste ca semn al belsugului de nestiinta,de amagire de sine, de trufie, de indrazneala ! Sa rostim cuvantul lui Dumnezeu inaintea fratilor nostri cu cea mai mare smerenie si evlavie cu putinta, recunoscandu-ne prea mici pentru aceasta slujire si pazindu-ne pe noi insine de slava desarta care imboldeste cu putere pe oamenii patimasi, atunci cand invata pe frati. Ganditi-va ca trebuie sa dam raspuns pentru fiecare vorba desarta (Mat. 12, 36) – cu cat oare, este mai greu raspunsul pentru cuvantul lui Dumnezeu rostit cu slava desarta si sub imboldul slavei desarte ? „Pierde-va Domnul toate buzele cele viclene, limba cea graitoare de lucruri mari, pe cei ce au zis: limba noastra o vom mari, buzele noastre la noi sunt, cine ne este noua Domn ?” (Ps. 1l, 4-5). Pierde-va Domnul pe cei ce cauta slava lor, nu slava lui Dumnezeu.

Sa ne infricosam de amenintarea Domnului ! Sa rostim cuvant de zidire atunci cand o cere trebuinta de neinlaturat, nu ca niste povatuitori, ci ca unii care au nevoie de povatuire si sarguiesc a se impartasi de povatuirea data de Dumnezeu in Cuvantul Sau cel Atotsfint. „Dupa darul pe care 1-a primit fiecare”, glasuieste Sfantul Apostol Petru, „slujiti unii altora, ca niste buni iconomi ai harului celui de multe feluri al lui Dumnezeu. „Daca vorbeste cineva, cuvintele sale sa fie ca ale lui Dumnezeu”, cu frica de Dumnezeu si cu evlavie catre cuvintele Dumnezeiesti; iar nu ca rostind cuvintele de la sine; daca slujeste cineva, slujba lui sa fie ca din puterea pe care o da Dumnezeu”, iar nu ca din puterea sa: „ca intru toate sa se slaveasca Dumnezeu, Iisus Hristos” (1 Petru 4, 10-11). Cel ce lucreaza de la sine, lucreaza pentru slava desarta, aducandu-se pe sine, dimpreuna cu cei care il asculta, jertfa satanei; cel ce lucreaza de la Domnul, lucreaza intru slava Domnului, savarsind mantuirea sa si pe a aproapelui prin Domnul, Singurul Mantuitor al oamenilor. Sa ne temem a da incepatorului vreo povata ne chibzuita, care nu se intemeiaza pe Cuvantul lui Dumnezeu si pe intelegerea duhovniceasca a Cuvantului lui Dumnezeu.

Mai bine sa-ti recunosti nestiinta, decat sa te impaunezi cu stiinta vatamatoare de suflet. Sa ne pazim de aceasta mare nenorocire – a-1 preface pe incepatorul lesne-crezator din rob al lui Dumnezeu in rob al omului (1 Cor. 7, 23), atragandu-1 spre a face voia cazuta omeneasca in locul Atotsfintei voi a lui Dumnezeu. (Aici se vorbeste nu despre ascultarea manastireasca in cele de afara, nu despre muncile si ocupatiile manastiresti randuite de conducerea manastirii, ci despre ascultarea duhovniceasca, tainica, savarsita in suflet). Atitudinea plina de modestie a sfatuitorului fata de cel povatuit este cu totul alta decat cea a staretului fata de ascultatorul neconditionat, rob pentru Domnul.

Sfatul nu cuprinde in sine conditia de a fi implinit neaparat, el poate fi implinit sau neimplinit. Asupra sfatuitorului nu atarna nici o raspundere pentru sfatul lui, daca 1-a dat cu frica de Dumnezeu si cu smerita cugetare, nu din pornirea sa, ci fiind intrebat si silit. Nici cel ce a primit sfatul nu este legat de el, ci ramane la voia si la chibzuinta lui sa implineasca sau nu sfatul primit. E lesne de vazut: calea sfatului si a urmarii Sfintei Scripturi este potrivita cu vremurile noastre plapande. Sa bagam de seama ca Sfintii Parinti ne opresc a da sfaturi aproapelui cu de la sine putere, fara ca acesta sa o ceara, a da sfat de voia ta fiind semnul ca iti recunosti stiinta si vrednicia duhovniceasca, lucru care este~ vadita~ trufie si amagire de sine (Parerea Sfantului mucenic Petru, mitropolitul Damascului si a altor parinti). Nu este vorba aici de egumeni si de mai-marii manastirilor, care sunt datori in toata vremea, orice nevoie s-ar intampla, chiar nefiind intrebati, sa povatuiasca obstea pe care o carmuiesc. (2 Tim. 4, 2). Cercetand alte manastiri, insa, ei sunt datori sa se calauzeasca dupa sfatul pe care 1-a dat Preacuviosul Macarie Alexandrinul, Preacuviosului Pahomie cel Mare. Pahomie 1-a intrebat pe Macarie cu privire la povatuirea obstei si judecarea ei. Avva Macarie a raspuns: „Invata si judeca pe supusii tai, si nu judeca pe nimeni din ceilalti” (Din Pateric si spuse vrednice de pomenire despre avva Macarie Oraseanul, cap.2). Aceasta pravila au pazit-o si o pazesc toti intai-statatorii care doresc sa placa lui Dumnezeu.^[99]

 

Dacă pentru lucrarea lăuntrică este nevoie de ascultarea cu discernământ, cu atât mai mult în însușirea unui model de sfințenie care implică nu numai lucrarea lăuntrică ci și credința de mărturisit, și temelia pe care ne construim lucrarea lăuntrică. Dacă Sfântul Ierarh Ignatie ne îndemna să comparăm cele spuse de duhovnic cu Sfinții Părinți, ca să nu ne înșelăm, câtă amăgire nu vom primi dacă considerăm făcând parte dintre Sfinții Părinți un ieromonah rătăcit și eretic, care ne dă ca modalități lăuntrice de lucrare a mântuirii întâlnite în hinduism și în rătăcirea apuseană de tip Ignațiu de Loyola și Francisc de Assisi? Dacă este adevărat ce ne învață Sfântul Apostol Pavel (și este) Rom 10:10 Că cu inima se crede spre dreptate; iar cu gura se mărturisește spre mântuire, atunci în caz că ne vom însuși ideea că învățăturile Părintelui Arsenie Boca sunt Ortodoxe și le vom crede cu inima și mărturisi cu gura, vădit este că vom pierde și dreptatea, și mântuirea, devenind vrăjmași ai Sfintelor Sinoade Ecumenice.

În realitate, o astfel de atitudine (în caz că Sfântul Sinod ar greși și ne-ar îndemna la învățături neconforme cu Sfintele Sinoade Ecumenice, iar noi nu le-am urma) nu poate fi numită neascultare. Ascultarea are următoarea ierarhie:

Domnul nostru Iisus Hristos > Sfinții Apostoli > Sfintele Sinoade Ecumenice > Sfintele Sinoade Locale > Episcopul locului > Starețul/Duhovnicul. Dacă Starețul/Duhovnicul nu ascultă de Episcop, greșim dacă îl urmăm, trebuie să urmăm Episcopul. Dacă Episcopul nu ascultă de Sfântul Sinod, greșim dacă îl urmăm, trebuie să urmăm Sfântul Sinod. Dacă Sfântul Sinod Local/Pan Ortodox nu ascultă de Sfintele Sinoade Ecumenice, greșim dacă îl urmăm, trebuie să urmăm Sfintele Sinoade Ecumenice, care toate au ascultat de Sfinții Apostoli și Domnul nostru Iisus Hristos. Dar aceasta cu chibzuință, nu în toate să nu urmăm pe cel neascultător, ci numai în acele învățături care se abat de la ascultarea celui mai mare decât el. Practic neascultător este cel ce nu ascultă de cel mai mare. Așadar este neascultător cel ce încalcă nu numai ascultarea în general, ci și ascultarea nuanțată, adică ierarhia ascultării. Cel care nu urmează pe cel mai mare se pune pe el însuși în afara ascultării, iar cei de sub el nu trebuie să-i urmeze, ci să sară peste el, mergând la ascultarea mai înalt ierarhică. Avem ca exemplu negativ cele ce s-au întâmplat cu Lucifer și îngerii din ceata supusă lui. Dacă ei nu ar fi ascultat de Lucifer, ci ar fi sărit peste ascultarea de el, ca să asculte direct de Dumnezeu, nu s-ar mai fi prefăcut în draci. Dacă Adam nu ar fi ascultat de Eva și Eva nu ar fi ascultat de Șarpe, ci ar fi sărit peste această ascultare ca să asculte direct de Dumnezeu, nu ar mai fi căzut, nu s-ar mai fi stricat, nu ar mai fi murit, nu ar mai fi ajuns în iad (lăsând la o parte faptul că aici avem și o inversare a ierarhiei Șarpele trebuia să asculte de Eva, Eva de Adam și Adam de Dumnezeu: Evr 7:7 Și fără de nici o împrotivire cel mai mic de cel mai mare se binecuvântează. Și ce binecuvântare poate fi mai mare decât Sfânta Ascultare).

Suntem convinși că o astfel de atitudine este blagoslovită și de Sfântul Sinod, care s-ar elibera de constrângerea pe care ți-o dă cineva ce se ia orbește după tine, considerându-te infailibil și astfel idolatrizându-te și căzând negreșit prin tine. Ascultarea ierarhică în Sfânta Biserică Ortodoxă are o mare frumusețe și este iconică. După cum Sfintele Icoane nu sunt idoli, adică nu sunt dumnezei adorați, ci trimițătoare la Dumnezeul cel Adevărat și Adorat, astfel că dacă se vor strica sau ar fi greșite, noi nu ne pierdem mântuirea fiindcă Îl avem pe Hristos, adevăratul Chip (sau Icoană) a Tatălui, tot așa și Sfintele Sinoade Locale ale Bisericii Luptătoare le avem ca pe niște Icoane ale Sfintei Biserici Triumfătoare, Trupul lui Hristos cel fără de greșeală, și dacă greșesc sau cad noi nu ne pierdem mântuirea fiindcă prin credința Sfintelor Sinoade Ecumenice facem parte din Ea. Și cunoaștem de la Sfinții Părinți, că până și pe vremea lui antihrist va fi cel puțin un episcop Ortodox și vom avea Sfânta Liturghie cu Sfânta Împărtășanie săvârșită chiar de Sfinții Prooroci Ilie, Enoh și Sfântul Apostol Ioan Evanghelistul, după cum ne învață Sfântul Cuvios Nil, Izvorâtorul de Mir.

Aceasta este conform cu învățătura de taină ce ne-a predat-o Însuși Domnul nostru Iisus Hristos în Sfânta Evanghelie:

Mat 16:18 Și eu zic ție, că tu ești Petru, și pre această piatră [a mărturisirii tale Mat 16:16: tu ești Hristosul, Fiul lui Dumnezeu celui viu – n.n.]. voiu zidi Biserica mea, și porțile iadului nu o vor birui pre dânsa.

Să ne miluiască și pe noi, să facem parte din Ea.

Noi nu credem ca cei atât de instituționalizați din apus, că Sfânta Biserică se întemeiază pe Petru sau pe orice altceva omenesc, cum ar fi de exemplu Sfântul Sinod Local, de care trebuie să ascultăm orbește, fiind infailibil. Noi credem că piatra este credința în Hristos, Piatra cea din capul unghiului, Care este cu noi până la sfârșitul veacului: Mat 28:20 Învățându’i pre dânșii să păzească toate câte am poruncit vouă; și iată eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârșitul veacului; amin. Luc 1:33 Și va împărați preste casa lui Iacov în veci, și împărăției lui nu va fi sfârșit.

***

Despre un caz foarte asemănător (sau poate chiar mai general, fiindcă problema Părintelui Arsenie Boca este o particularitate, o aplicație concretă, o persoană ce se încadrează în acest caz) ne învață foarte frumos, documentat și echilibrat [printr-un tratat epistolar în care pune în lumina Sfintelor Canoane față în față stilismul (echivalent în cazul nostru cu antiarsenismul) și ecumenismul (echivalent în cazul nostru cu arsenismul, poate expresia cea mai plastică a ecumenismului, la noi în țară)], Arhimandritul Epifanie Teodoropulos, mare apărător al Ortodoxiei și contemporan cu Părintele Arsenie Boca.

Iată ce ne învață sfinția sa să facem: nici aprobare, nici revoltă, căci am încălca Sfintele Canoane, ci, după Sfinții Părinți, împotrivire la canonizare de dragul adevărului, dar cu multă dragoste și respect față de cei care (eventual) l-ar canoniza. Sau, pentru a fi mai delicați, respingerea argumentată și cu tărie a tuturor învățăturilor greșite, practicilor magice, exemplelor imorale ale Părintelui Arsenie Boca, arătarea că acestea nu pot fi sfințenie, dar evitarea discutării canonizării. Iar dacă suntem siliți să discutăm despre ea să o justificăm pe temeiul contextului istoric, cu multă dragoste, discreție, suferire, compătimire, înțelegere a neputințelor omenești ca să nu producem tensiune, revoltă și tulburare în gândurile celor nedumeriți „cum ar putea fi un amăgit să fie canonizat?”, lucru care ar aduce o îndoială și acuzații asupra întregului Sfânt Sinod, în cazul în care, din nebăgarea de seamă, ar face această eroare. Dar nu putem nici să tăcem, fiindcă această înșelare (că o astfel de lucrare demonică de la Prislop-Drăgănescu ar putea fi sfințenie și ecumenismul ramificațiilor propovăduit de Părintele Arsenie Boca ar putea fi Ortodoxie) ar aduce cea mai de pe urmă tulburare, cădere și pierdere a mântuirii, cu consecințe pentru persoane, neam, granițe și Biserică, incalculabile, iar noi prin tăcere ne-am face părtași la ea, pierzându-ne și pocăința, și sufletele.

 „Fii cu luare aminte la calea picioarelor tale și toate cărările tale să fie bine chibzuite. Nu te abate nici la dreapta, nici la stânga, ține piciorul tău departe de rău.”(Pilde 4, 26-27)

POMENIREA PATRIARHULUI ATENAGORA (tratat epistolar)

 Atena 19 iunie 1969

 Cuviosului monah Nicodim din obștea Ierom. Efrem Provata – Sfântul Munte Athos

 Prea iubite în Domnul Părinte Nicodime,

 Bucură-te și întărește-te în harul Mântuitorului Hristos.

 Ieri am primit lunga ta scrisoare și potrivit datoriei dragostei încep să răspund pe larg la ea în ciuda multelor mele preocupări.

 La începutul scrisorii Sfinției Tale te îndreptățești pentru tăcerea de până azi, pe care o atribui nu uitării, nici nepăsării, ci regulilor monahale, și-ți exprimi mulțumirea și recunoștința pentru tot folosul duhovnicesc pe care l-ai primit de la mine atât timp cât ai fost în lume. În continuare, descriind pe larg, în culori sumbre, peripețiile din ultima vreme ale Ortodoxiei și exprimându-ți zbuciumul pentru mersul lucrurilor Bisericii noastre, ceri, în numele obștei sfinte în care petreci, părerea mea despre calea pe care trebuie să mergeți.

 Așadar, ascultă, iubite părinte Nicodime: Niciodată nu m-am gândit că m-ai uitat. Cât privește faptul că nu ai scris, știu că aceasta se datorează regulilor monahale, care nu îngăduie mai ales călugărilor, și mai ales începătorilor, legăturile cu lumea. Despre mulțumirile Sfinției Tale ce să spun? Niciodată nu m-am făcut vrednic de ele. N-am împlinit niciodată așa cum trebuie porunca Domnului… De altfel, dacă am semănat ceva sau am udat, Acela a făcut să crească… Așadar, Aceluia Se cuvine slava și mulțumirea și cinstea și închinăciunea în vecii vecilor.

 Și acum să venim la subiectul principal:

 Îmi scrii: „Cel puțin Sfinția Voastră, Cuvioase Părinte Epifanie, Sfinția Voastră care sunteți înzestrat cu… (notă: Omit exagerările dragostei tale), să nu rămâneți nelucrător. Faceți-vă luntre și punte, nu neglijați subiectul acesta. Să nu credeți vreodată că ar fi posibil să se schimbe latinii cei îngâmfați, noi ne vom schimba… și de aceea nu este favorabilă această împărtășire…”

 Fratele meu Nicodim. Dumnezeu știe că n-am rămas deloc nelucrător și în acest subiect. Dacă numele meu nu apare în paginile revistelor, aceasta nu înseamnă nimic. Este cu putință ca cineva să se nevoiască nu numai prin arme publicistice, ci și prin scrisori și prin comentarii și prin prezentări personale și prin multe alte moduri… În orice caz, îți trimit unul dintre articolele mele, publicat mai demult în „Trei Ierarhi”, ca să vezi concepțiile mele cu privire la acest subiect.

 Mai jos mă întrebi dacă este drept să primiți pomenirea arhiereilor ce țin calendarul vechi. Gruparea lui Matei o excluzi („mateiții nici nu intră în discuție” scrii), și mă întrebi despre gruparea fostului mitropolit al Florinei.

 Iubite Părinte Nicodim, ascultă:

 Înainte de a vă gândi pe ce episcop să pomeniți, trebuie ca în conștiința Sfințiilor Voastre fiecare să răspundeți la întrebarea: „Cred că întreaga Biserică Ortodoxă Universală a fost înghițită de înșelare și numai eu și câțiva puțini am rămas păstrând adevărul?” Dacă la întrebarea aceasta conștiința Sfinției Tale îți va răspunde afirmativ, atunci caută un oarecare episcop ce are succesiune apostolică și păstrează adevărul, și supune-te lui. Iar dacă conștiința Sfinției Tale îți va răspunde negativ, dacă-ți va spune că părerea că „toți s-au abătut netrebnici s-au făcut; nu este cel ce face bine, nu este afară de unul (eu și încă câțiva)” constituie mândria și nesăbuința cea mai de pe urmă; dacă te va înștiința că întreaga armată a episcopilor și preoților evlavioși din Biserica Ortodoxă Universală care păstrează adevărul și iubesc credința neschimbată, care au întărite în ei tradițiile Părinților, care se amărăsc profund de acrobațiile și de faptele îndrăznețe ale unor întâi-stătători ai Bisericii, dar îi suferă -folosind iconomia – pe aceștia, căutând la pacea Bisericii și nădăjduind că faptele îndrăznețe nu vor ajunge până la extrem, dacă astfel îți va răspunde conștiința, atunci… atunci, iubite Părinte Nicodime, ești dator să nu-ți desparți căile tale de ale lor.

 Fratele meu, este clevetirea cea mai de pe urmă cele spuse de unii despre Biserica Greciei că „îl urmează pe Atenagora”. NU! Adevărul este că Biserica Greciei, din delicatețe exagerată față de întâistătătorul Ortodoxiei, i-a dat prea mare atenție lui Atenagora – desigur, un lucru rău făcut. Cu toate acestea, sub nici un chip nu este de acord cu faptele lui îndrăznețe și lipsite de orice scrupule. Cred că în toată Biserica Greciei nu există mai mult de șase-șapte episcopi filoatenagorei. Ceilalți, mai mult de șaizeci de episcopi, cu neplăcere (unii mică, alții mare și alții și mai mare) privesc la acțiunile lui, dar nu se manifestă, cel puțin public, răbdând „până la o vreme”. Trupul Ierarhiei Bisericii Greciei și, în general, clerul ei cuprinde în sânurile lui stânci de Ortodoxie. Da, Părinte Nicodime! Și aceasta o spun eu, care cunosc bine și persoanele și lucrurile, întreabă prin epistolă pe episcopii Bisericii Greciei dacă sunt de același cuget cu patriarhul și vei fi înștiințat de aceasta… Nu trebuie să subapreciem faptul că deși manifestările de politețe și amabilitate se bucură de publicitate și, numaidecât se fac cunoscute, alte acțiuni, mustrătoare și dojenitoare, rămân necunoscute din motive de politețe rău înțelese. Crezi că Sfântul Sinod al Bisericii Greciei a rămas totdeauna nepăsător și pasiv față de patriarh sau de Iacov al Americii? Desigur, ar fi fost drept să se dea publicității reacțiile lui, însă de bine, de rău, se obișnuiește de veacuri ca legăturile dintre „cei mari” să se facă cu multă delicatețe… Nu uita că chiar și pururea pomenitul arhiepiscop Hrisostom, cel care timp de mulți ani s-a împotrivit cu tărie lui Atenagora, nu s-a dat în lături să cânte cu căldură laude la adresa lui în timpul vizitei aceluia în Grecia. Scriind acestea, nu aprob și nu încuviințez aceste moduri de a proceda, ci simplu constat și explic…

 Poate voi fi întrebat: „Ai spus că episcopii care nu sunt de acord cu Atenagora îl suportă „până la o vreme”. Ce înseamnă aceasta „până la o vreme? Până când vor suporta?” -Iubite, dacă credem că sunt ortodocși (iar eu cred aceasta cu fermitate), să le lăsăm lor alegerea clipei. Ei sunt episcopi. Vremea războaielor și a revoluțiilor nu o fixează militarii, ci ofițerii. Iar dacă îi considerăm trădători, atunci să-i renegăm și să hotărâm singuri și vremea revoluției și orice altă problemă. Dar dacă nu vom putea argumenta astfel de lucru fără să cădem în cursa cumplitei calomnii, atunci să-i urmăm pe aceia, răbdând și noi „până la o vreme”. Repet: Sau credem că există Biserică care are o întreagă oaste de episcopi și preoți credincioși sau credem că Biserica o constituim numai noi cu încă câțiva, în cazul al doilea, să facem ceea ce noi judecăm că trebuie din moment ce noi suntem Biserica. În primul caz suntem datori să urmăm Bisericii.

 Să nu se uite că primatele Papei și Filioque nu a apărut nici în 1054, atunci când a fost renegată Roma, nici în 1053, nici în 1052, ci cu veacuri întregi mai înainte se învățau acestea în Apus. Și cu toate acestea Biserica – folosind iconomia – a suportat și pe Papa și inovațiile lui. Da, Părinte Nicodime! Însuși marele Fotie nu numai că a îngăduit mult timp să-l pomenească în Diptice pe rău credinciosul papă, ci chiar a scris în anul 885 despre Papa Ioan al VIII-lea care murise cu trei ani mai înainte: „Așadar acest Ioan al nostru, cel viteaz la minte, viteaz și cu evlavia… Acest arhiereu binecuvântat al Romei…”92^[100] O, de ar fi trăit atunci oarecare SUPERzeloți și SUPERortodocși contemporani! Existau de altfel și atunci unii asemenea acestora, care nu ar fi șovăit, din pricina cuvintelor de laudă de mai sus, să arunce defăimarea de trădător în obrazul acestui bărbat sfințit! Ar fi numit trădător pe cine? Pe acela pe care adevărul lucrurilor l-a arătat o fortăreață tare a Credinței, un erou adevărat al Ortodoxiei?… Frate Nicodime, „să stăm bine, să stăm cu frică. Să luăm aminte, ca mărturisirea credinței noastre sfinte întru smerenie să o aducem”. Adu-ți aminte totdeauna de cuvântul Scripturii: „Nu fi drept prea mult, nici înțelept de prisosit, ca nu cumva să-ți ieși din minte.”93^[101]

 Poate voi fi întrebat: „Episcopii buni și credincioși pun în lucrare iconomia și-l suferă pe Patriarh. Oare noi nu putem pune în lucrare scumpătatea și să-l renegăm?” – Iubite Părinte Nicodime, aceasta ar însemna curat protestantism! Atunci când Biserica pune în lucrare iconomia, cum este cu putință ca persoana X sau Y să pună în lucrare scumpătatea în problema aceasta fără să se considere SUPERbiserică? Este cu putință ca cineva să pună în lucrare totdeauna scumpătatea, dar numai față de el însuși, dar niciodată pentru alții, adică acela pentru care Biserica pune în lucrare iconomia. Mă voi explica prin două-trei exemple:

 Biserica, făcând iconomie, primește căsătoria a treia. Dar o oarecare persoană poate spune: „Mie îmi place scumpătatea. Pentru aceasta, deși am rămas văduv de foarte tânăr, nu numai că nu voi veni la a treia căsătorie, dar nici la a doua.” „Bravo!” – îi vom spune cu toții acestuia. Dar dacă acesta nu se mulțumește numai cu aceasta, ci merge mai departe și spune: „Mie îmi place scumpătatea și nu iconomia. De aceea nu recunosc ca membri ai Bisericii pe cei cu a treia căsătorie și nici nu mă rog pentru ei.” Dacă unul ca acesta va spune cele de mai sus, atunci ce se va întâmpla? Biserica va arunca imediat trăsnetul afurisirii în capul lui. Pentru ce vechii donatiști au fost lepădați de Biserică ca schismatici? Exact din pricina aceasta. Aceștia puneau în lucrare scumpătatea acolo unde Biserica punea în lucrare iconomia. De pildă Biserica primea fără botez pe cei veniți dintre eretici din moment ce au fost botezați în numele Sfintei Treimi, în timp ce donatiștii îi botezau din nou. Fapte asemănătoare practicau și novațienii. În timp ce Biserica, îngăduitoare față de firea omenească, ierta și păcatele grele, novațienii interziceau împărtășirea bisericească celor ce păcătuiseră greu. Din pricina aceasta trăsnetul afurisirii a căzut foarte greu în capul aprins al acelora.

 Al doilea exemplu: Sfintele Canoane hotărăsc, sub pedeapsa caterisirii, ca diaconii să fie hirotoniți după al 25-lea an al vârstei lor, iar preoții după al 30-lea an. Dreptul și obligația tuturor membrilor Bisericii este să țină Canoanele în mod neclintit și să nu se hirotonească mai înainte de vârsta rânduită. Eu, de pildă, am fost hirotonit diacon la douăzeci și șase de ani și, în ciuda presiunilor pe care episcopul care m-a hirotonit le-a făcut ca să primesc preoția după puțin timp, am rămas diacon până la împlinirea vârstei de treizeci de ani. Am procedat bine și în chip vrednic de laudă. Dacă însă nu mă mulțumesc cu aceasta, ci mă întorc spre episcopul meu și-i spun: „Mie nu-mi place iconomia, ci scumpătatea. De aceea voi înceta să Vă pomenesc și Vă lepăd deoarece hirotoniți diaconi și preoți nu după scumpătate, ci după iconomie, adică înainte de vârsta canonică.” Dacă voi zice și voi face astfel, ce se va întâmpla? Biserica mă va caterisi imediat. Și pe bună dreptate. Nu este cu putință ca Biserica să îngăduie răzvrătire și anarhie în sânurile ei. – „Cine ești dumneata, domnule”, îmi va spune, „care lepezi pe cei pe care eu îi recunosc? Cine ești tu? Ești autoritate mai înaltă decât mine? Ești super-sinod? Ești superbiserică? Eu judec, eu hotărăsc. Eu mânuiesc și scumpătatea și iconomia. Tu vei rândui ceea ce trebuie să fac eu? Desigur ai dreptul să-ți exprimi protestul pentru hotărârea X sau Y pe care am luat-o, dar nu ai nici un drept să lepezi pe cei ce îi recunosc. Eu am autoritatea și nu tu”. Acestea, iubite Părinte Nicodime, care sunt drepte și juste, mi le-ar fi spus Biserica?

 Al treilea exemplu: Să presupunem că Biserica Serbiei are mare lipsă de clerici necăsătoriți. Și ca o consecință a acestui fapt episcopiile vacante nu se completează. Din această pricină au rămas numai șase-șapte episcopi și aceștia bătrâni. Dar aceștia, îngrijindu-se de viitorul Bisericii lor, au hotărât, supunându-se iconomiei bisericești, să hirotonească întru episcopi doi-trei preoți căsătoriți dintre cei mai buni. Celelalte Biserici Ortodoxe au suportat cu greu hotărârea aceasta, însă, fiind înțelegătoare față de nevoia stringentă a Bisericii Serbiei, n-au afurisit-o, ci continuă împărtășirea bisericească cu ea. Un oarecare cleric căsătorit din Serbia, chemat puțin după aceea să fie și el hirotonit episcop, a refuzat aceasta, deoarece dorește să se țină pe sine în cadrul scumpătății și nu într-al iconomiei. Până la punctul acesta, nici un reproș. Dar dacă nu se va opri aici, ci va merge mai departe și va întrerupe orice împărtășire cu episcopii hirotoniți dintre cei căsătoriți, pe care nu numai Biserica Serbiei îi recunoaște, ci și toate celelalte Biserici Ortodoxe îi primesc, așadar, dacă va face aceasta, ce va păți? Va fi caterisit imediat și toată Biserica va recunoaște caterisirea lui ca valabilă și dreaptă.

 Fratele meu, aceasta este eclesiologia ortodoxă. Celelalte, adică a se ridica persoane (clerici sau laici) și a afurisi episcopi pe care-i primește Biserica Ortodoxă Universală, sunt curate protestantisme.

 Aceasta desigur sub condițiile – repet din nou – că credem în existența Bisericii Ortodoxe Sobornicești în lume. Iar dacă credem că toți sau aproape toți episcopii Bisericii au devenit trădători ticăloși, atunci cele de mai sus se răstoarnă cu desăvârșire. Atunci Biserica vom fi noi și tot ceea ce facem este autoritar și valabil. „Oricâte vom lega pe pământ vor fi legate și în cer; și oricâte vom dezlega pe pământ vor fi dezlegate și în cer”. – în tot cazul, departe este de mine gândul luciferic că Biserica a rămas numai în mine…

 Mă întrebi dacă este drept ca obștea Sfințiilor Voastre să treacă în Gruparea fostului mitropolit al Florinei, care pomenește pe arhiereii Grupării sus-zise. Fratele meu Nicodime, deoarece vrei părerea fostului tău duhovnic, ascult-o: Dumnezeu cunoaște cât de simpatici îmi sunt frații care țin calendarul vechi. Dragostea față de ei și simpatia mea mi-au arătat-o nu odată, nici de două ori, ci de multe ori, cu toate că ei nu pomenesc aproape deloc despre aceasta.

 Dar în ciuda acestei dragoste și simpatii, nu este cu putință să consider dreaptă din punct de vedere bisericesc înaintarea Sfințiilor Voastre înspre acea grupare.

 Cei care țin calendarul vechi, fratele meu, au lepădat nu unul sau doi episcopi, ci o întreagă Biserică locală (cea a Greciei), cu care toate Bisericile Ortodoxe n-au încetat, nici pentru o clipă să aibă legături canonice. Astfel s-au declarat pe ei înșiși SUPERbiserică… Desigur, se poate să-și păstreze calendarul vechi, imitând atâtea alte Biserici Ortodoxe, dar sunt datori să imite celelalte Biserici Ortodoxe și în aceasta, adică să nu lepede Biserica Greciei, ci să rămână în ea. Cei care țin calendarul vechi din prima clipă n-au încetat să folosească exemplul celorlalte Biserici Ortodoxe ca argument pentru păstrarea vechiului calendar. Bine! Dar Bisericile acestea, deși au păstrat calendarul vechi, au avut și au legături canonice depline cu Biserica Greciei. De ce cei care țin calendarul vechi au făcut altfel? Și făcând aceasta, oare nu s-au pus pe ei înșiși în afara Bisericii Ortodoxe Universale? Care Biserică Ortodoxă locală din cele care țin calendarul vechi a avut vreodată legături canonice (schimburi de Scrisori de pace, împreună-liturghisiri, pomenirea în Diptice etc.) cu Gruparea celor care țin calendarul vechi din Grecia? Cea a Ierusalimului? Cea a Antiohiei? Cea a Rusiei? Cea a Serbiei? Cea a Bulgariei94?^[102] Nici una! Toate Bisericile au avut dintru început legături numai cu Biserica Greciei, iar pe cei care țin calendarul vechi din Grecia i-a văzut simplu ca pe niște fii nedisciplinați ai acestei Biserici și de aceea nici n-au avut vreodată legături oficiale cu ei, nici n-au înfierat judecățile Bisericii noastre făcute pentru răzvrătirile și caterisirile clericilor care țin calendarul vechi.

 Stiliștii au strigat și strigă și acum, atât în particular cât și în memorii oficiale că subiectul calendarului trebuie prezentat unui viitor Sinod panortodox. Dar în cazul de față, iubiții stiliști nu știu ce spun. Dacă Biserica Greciei, în ciuda schimbării calendarului, a devenit automat (adică fără excluderea făcută de celelalte Biserici) schismatică, atunci schismatice sunt toate Bisericile ortodoxe locale, deoarece acestea au împărtășire cu o Biserică schismatică. Stiliștii nu au împărtășire cu Biserica Greciei tocmai ca să nu devină și ei schismatici. Așadar, care Sinod panortodox va rezolva problema calendaristică, din moment ce toate Bisericile ortodoxe au devenit schismatice prin împărtășirea lor cu Biserica schismatică a Greciei? Dacă vreodată se va întruni un astfel de sinod, nu va fi panortodox, ci panschismatic… Stiliștii ar fi consecvenți față de ei înșiși dacă ar spune: Nu așteptăm nici un sinod și nu primim nici o rezolvare de la el. Toate Bisericile au devenit schismatice (cea a Greciei prin schimbarea calendarului și celelalte prin împărtășirea cu ea) și singura Biserică ortodoxă rămasă suntem noi. Numai prin noi, ca singură Biserică Ortodoxă, este cu putință să se ridice păcatul schismei din celelalte Biserici. Adică atunci când celelalte Biserici locale se vor pocăi pentru schismă, vor veni la noi, ca singură Biserică ortodoxă, vor cere iertare de la noi și noi prin Hotărâre Canonică (cum s-a făcut totdeauna în istoria Bisericii) vom da iertare și vom propovădui ridicarea schismei și restabilirea lor ca mădulare sănătoase ale Trupului Bisericii Ortodoxe. Acestea, iubite Părinte Nicodime, le impune legea consecvenței!

 Merg mai departe: Precum știi, preoția stiliștilor provine de la foștii arhierei Hrisostom al Florinei și Gherman al Dimitriadei. Aceștia însă până în 1935, adică timp de unsprezece ani întregi de la schimbarea calendarului, au fost în „schismă”, adică în Biserica Greciei. Stiliștii au declarat că Tainele noastre ale celor care ținem calendarul nou, nu sunt valabile deoarece sunt lipsite de har din pricina „schismei” și de aceea se impune remiruirea celor proveniți de la cei care țin calendarul nou (vezi despre asta în Enciclica oficială a fostului mitropolit al Florinei și a celorlalți arhierei, din 13/26 martie 1950). Așadar și cei doi arhierei, menționați mai sus, au fost lipsiți de har, deoarece au fost în schismă până în 1935. Desigur, atunci când un cleric schismatic sau eretic se întoarce la Ortodoxie, de multe ori este primit fără hirotonie, printr-o hotărâre simplă a Sinodului. Da. Suntem de acord. Dar lucrul acesta se face prin Sinod. Totdeauna Sinodul este cel care hotărăște restabilirea ereticilor și schismaticilor. Așadar atunci când Hrisostom și Gherman s-au lipit de stiliști, prin care hotărâre sinodală le-au fost ridicate consecințele schismei și au fost primiți ca episcopi ortodocși canonici? Care Sinod (deoarece astfel se obișnuiește în Biserică) i-a restabilit? Nu cumva asociațiile laice? Prin urmare, dacă arhiereii sus-ziși au fost lipsiți de har până în 1935, au continuat și după 1935, atunci când s-au lipit de stiliști, să fie lipsiți de el deoarece nu s-a făcut o restabilire a lor printr-o Hotărâre Sinodală oficială. Consecințele ereziei și a schismei nu se ridică automat nici prin monahi, nici prin diaconi, nici prin preoți, nici prin asociații laice. Ele se ridică numai prin hotărârea Sinodului. Acestea și numai acestea le cunoaște Biserica ortodoxă.

 Dacă un Sinod de episcopi canonici caterisește un episcop sau un preot și după zece sau douăzeci ani episcopii aceștia (care au caterisit) cad în erezie, caterisirea episcopului sau a preotului cea făcută cu atâția ani mai înainte se ridică oare de la sine și se restabilesc iarăși în același grad numai pentru motivul că vechii episcopi care i-au caterisit atunci au devenit eretici? Desigur că nu! Deoarece atunci când au fost caterisiți, au fost caterisiți de episcopi ortodocși și nu eretici, și de aceea caterisirea lor este absolut valabilă și este cu putință să se ridice numai de un Sinod de episcopi ortodocși.

 Adu-ți aminte de acestea și fii atent la cele care urmează: Să presupunem că astăzi Biserica Greciei, care are împărtășire cu patriarhul Atenagora, a devenit eretică. Dar a devenit astăzi. Fie și ieri. Adică acum un an, doi, trei. Însă cu cinci ani mai înainte sau cu zece nu a fost eretică. Suntem de acord? Cu cât mai mult nu a fost cu treizeci și cinci de ani mai înainte. Așadar atunci cu treizeci și cinci de ani mai înainte Biserica Greciei, ortodoxă fiind, A CATERISIT pe cei doi arhierei mai sus ziși, precum și pe toți cei hirotoniți de ei. Prin urmare hotărârea aceasta a ei făcută mai demult pentru noi este autentică și valabilă. Hotărârile de astăzi ale Bisericii Greciei, fiind deja eretică (desigur vorbesc prin presupunere), nu sunt valabile și cei caterisiți de ea nu sunt caterisiți. Dar sunt și „prea sunt” caterisiți de Biserica Greciei cei caterisiți cu douăzeci, treizeci ani mai înainte. (Pentru stiliști nu sunt caterisiți desigur nici aceștia, deoarece stiliștii au lepădat Biserica Greciei din 1924 ca fiind schismatică. Pentru noi însă, care până ieri sau alaltăieri recunoșteam Biserica Greciei și aveam împărtășire cu ea, lucrurile stau altfel. Pentru noi hotărârile ei de până atunci sunt valabile).

 Așadar, în cele din urmă Biserica Greciei a căzut în erezie. (Subliniez iarăși că vorbesc ipotetic). Cei caterisiți de ea cu mulți ani înainte, precum și hotărârile lor, nu se restabilesc automat. Este nevoie de un sinod de episcopi ortodocși ca el să revizuiască hotărârile făcute împotriva lor sau să primească hotărârile lor și mai ales hirotoniile altora făcute de ei. Așadar întreb, iubite Părinte Nicodime: Care sinod a revizuit hotărârile despre episcopii caterisiți cu mulți ani mai înainte de Biserica Greciei sau a recunoscut hirotonia diaconilor și preoților făcută de ei, care sunt în Gruparea stiliștilor și nu au împărtășire cu Biserica Greciei? Niciunul! Și chiar dacă hirotonia în episcopi a arhiereilor de astăzi (spun de astăzi, deoarece Acachie care a murit a fost hirotonit ca diacon și preot nu de un caterisit) a Grupării fostului mitropolit al Florinei s-ar fi făcut de episcopi canonici, ea tot nu ar fi fost valabilă, deoarece ei înșiși au fost hirotoniți diaconi și preoți de episcopi caterisiți. Trebuia mai întâi să fie recunoscută (aplicând, ca de obicei, iconomia bisericească) de un sinod canonic de episcopi hirotonia lor în diaconi și preoți și după aceea să fie recomandați și hirotoniți episcopi. Dar nefăcându-se aceasta, repet, hirotonia lor în episcopi nu este valabilă.

 Dar în afară de aceasta, să cercetăm dacă hirotonia acestora în episcopi s-a făcut în mod corect și din punctul de vedere al celorlalte condiții canonice. Adică: Să presupunem că aceștia au fost recunoscuți de un sinod canonic înainte de promovarea lor în episcopi sau că niciunul dintre ei nu a fost hirotonit de un episcop caterisit. Dar, oare, în continuare hirotonia lor (în episcop) s-a făcut canonic? Nu, ci cu totul dimpotrivă! După cum știi episcopii de azi ai Grupării fostului mitropolit al Florinei provin de la Acachie. Să vedem așadar cum stau lucrurile cu hirotonia lui Acachie. Îți trimit un fascicul în fotocopie – pe care te rog să mi-l trimiți înapoi – a „actului de hirotonie” a lui Acachie care să dea Dumnezeu să se publice. Așa cum vei vedea el conține următoarele:

 SERAFIM, ARHIEPISCOP DE CHICAGO ȘI DETROIT

 Adeverință

 Prin prezenta adeveresc că eu, împreună cu încă un alt episcop canonic al Bisericii noastre Ruse din străinătate, am înaintat în faptă la hirotonia în episcop de Talandiak a Prea Cuviosului arhimandrit Acachie.

 Hirotonia s-a săvârșit în 9/22 decembrie 1960 în orașul Detroit în cadrul limitelor eparhiei mele și rog să fie considerată ca legală, chiar dacă s-a făcut fără cunoștința propriului nostru Sinod arhiepiscopal.

 Pentru validarea acesteia s-a pus semnătura noastră și ștampila eparhială.

 † Serafim Arhiepiscop de Chicago și Detroit.

 Din citirea acestui act va fi cu putință să se observe următoarele:

1. a) Nu menționează deloc cine a fost celălalt episcop cu care cel ce semnează

 „Serafim, arhiepiscop de Chicago și Detroit” a procedat la săvârșirea hirotoniei. Tăcere desăvârșită. De ce? Este un lucru vădit că semnatarul a avut un motiv să-l ascundă pe celălalt episcop. Dacă ar fi fost într-adevăr episcop canonic, de ce această tăinuire? Adevărul nu se teme de lumină. Domnul a propovăduit că lumina este urâtă de „oricine face rele” și numai unul ca acesta „nu vine la lumină”95(95 In. 3, 20. 40)

1. b) Spune că Acachie a fost hirotonit de doi episcopi. Dar hirotonia unui episcop de către doi episcopi este anticanonică. (Alt subiect este hirotonia aceluia din punct de vedere dogmatic). Canonul l apostolic spune că „Episcopul să se hirotonească de doi sau trei episcopi”, dar foarte de devreme Biserica a reformat Canonul eliminând primul termen („de doi”) și l-a stabilit pe al doilea („de trei”). Și într-adevăr Canonul 4 al Sinodului I ecumenic spune: „Se cuvine ca episcopul să fie ales de către toți episcopii din Eparhie; iar dacă este cu neputință una ca aceasta… trebuie să se adune cel puțin TREI episcopi, dar să participe la alegeri prin scrisori și cei care nu sunt de față, și numai atunci să se facă hirotonia. Iar întărirea celor ce se fac revine mitropolitului în fiecare eparhie”. Canonul 19 al Sinodului din Antiohia hotărăște că pentru hirotonia episcopului trebuie să fie prezenți sau toți arhiereii Bisericii locale sau, dacă aceasta nu se poate, „se cuvine ca cei mai mulți să fie de față”. Și continuă: „Iar dacă s-ar face în alt chip decât cele hotărâte, hirotonia să nu poată nimic (să nu fie valabilă)”. Prezența a cel puțin trei episcopi o cere și Canonul 13 din Cartagina. Iar Canonul 58 al aceluiași Sinod prescrie: „Se va respecta forma (rânduiala) cea veche ca hirotonia episcopilor să nu se facă cu mai puțin de trei episcopi.“
2. c) Cel care a hirotonit nu se rușinează să mărturisească că hirotonia s-a săvârșit fără cunoștința Sinodului de care aparține. Și cu toate acestea el mai spune că hirotonia trebuie să fie considerată „legală”!!! Dar să audă ce hotărăsc Sfintele Canoane în privința aceasta: Canonul 34 apostolic spune: „Episcopii fiecărui neam se cuvine a cunoaște pe primul (primul înseamnă Președintele Sinodului, adică, patriarhul, arhiepiscopul sau mitropolitul) dintre dânșii și a-l socoti întâistătător și nimic să nu facă fără cunoștința aceluia… “ Serafim însă a nesocotit atât pe președintele Sinodului din care face parte, cât și pe membrii lui, de la care trebuia să ia învoire potrivit Canonului 4 al Sinodului l ecumenic. Acest canon legiferează clar: „Iar întărirea celor care se fac revine mitropolitului din fiecare eparhie. “ Canonul 6 al Sinodului l ecumenic spune: „Peste tot să fie cunoscut că episcopul care s-ar face (hirotoni) fără socotința mitropolitului său (adică a Președintelui Sinodului), Sfântul Sinod a hotărât a nu fi episcop unul ca acesta.“ Canonul 28 al Sinodului IV ecumenic poruncește ca: „…fiecare mitropolit din cei mai sus amintiți, împreună cu episcopii eparhiei să hirotonească pe episcopii eparhiei după cum învață Sfintele Canoane.“ Canonul 19 din Antiohia legiferează: „Episcopul să nu se hirotonească fără sinod și prezența aceluia care este în mitropolia eparhiei”, adică a președintelui Sinodului. Și continuă: „Acesta TREBUIE SĂ FIE DE FAȚĂ NEAPĂRAT…” Canonul 23 al aceluiași sinod rânduiește ca alegerea și hirotonia episcopului „să nu se facă în alt chip, decât cu Sinod și prin cercetarea episcopilor”. Canonul 12 al Sinodului din Laodiceea legiferează ca episcopii „să se așeze în treapta bisericească cu judecata mitropoliților și a episcopilor celor dimprejur” și nu la judecata și hotărârea numai a doi episcopi din Sinod care acționează pe furiș. În sfârșit Canonul 13 din Cartagina rânduiește că hirotonia episcopului nu este posibil să se săvârșească decât la „porunca celui mai mare” și nicidecum în desăvârșita neștiință!!! a Președintelui Sinodului.
3. d) Precum vezi actul este semnat „Serafim, episcop de Detroit” sau episcop de

 America. Dar episcopii Americii sau ai Rusiei nu au nici un drept, după Sfintele Canoane, să intervină în treburile Bisericii Greciei. Să presupunem însă că Acachie a fost hirotonit nu de doi episcopi (dintre care unul este necunoscut), ci de întreg Sinodul de care aparține Serafim, condus de Președintele lui. În acest caz hirotonia lui ar fi fost canonică? Nu! Și aceasta pentru că Sfintele Canoane interzic cu desăvârșire hirotoniile clericilor dintr-o altă eparhie, chiar și vecină de ar fi ea. De pildă, Arhiepiscopului Atenei i se interzice sub pedeapsa caterisirii să hirotonească clerici pentru Pireu sau Niceea (afară numai dacă este rugat de episcopii locali care nu pot săvârși taina – să zicem că pe temei de boală). Sfântului Sinod al Bisericii Greciei i se interzice să hirotonească episcop sau un alt cleric pentru Biserica Ciprului sau a Cretei, cu atât mai mult pentru Biserica Serbiei, Bulgariei etc. Canonul 35 Apostolic legiuiește: „Episcopul să nu îndrăznească a face hirotonii afară de hotarele sale, în cetățile și satele care nu sunt supuse lui. “ Iar dacă săvârșește o astfel de hirotonie: „să se caterisească și el și cel hirotonit”. Canonul 2 al Sinodului II ecumenic poruncește: „Episcopii să nu-și întindă stăpânirea peste bisericile din afara jurisdicției lor, nici să le tulbure. .. Iar episcopii nechemați pentru conducere să nu năvălească la hirotonie sau la oarecare ranguri bisericești… Sinodul fiecărei eparhii își va conduce afacerile bisericești.” Canonul 8 al Sinodului III ecumenic socoate „un lucru afară de legiuirile bisericești și izvodit afară de canoanele Sfinților Apostoli și care îngrădește libertatea tuturor”, faptul că episcopul Antiohiei hirotonește pe episcopii Ciprului. Canonul poruncește desființarea acestei practici nepotrivite și legiuiește ca episcopii Ciprului să nu fie hirotoniți de alți episcopi ci de către cei ai Bisericii Ciprului. Și legiuiește: „Aceasta se va păstra și la celelalte biserici de pretutindeni”. Canonul 28 al Sinodului IV ecumenic rânduiește: „…fiecare mitropolit din cei mai sus amintiți împreună cu episcopii eparhiei să hirotonească pe episcopii eparhiei”. Canonul 13 al Sinodului din Antiohia interzice oricărui episcop hirotonia în afara episcopiei sale, iar în caz contrar, poruncește „să fie fără tărie cele lucrate, iar el să-și ia pedeapsa cuvenită pentru aceste nereguli, caterisit socotindu-se de acum înainte de Sfântul Sinod”. Canonul 22 al aceluiași Sinod cuprinde următoarele: „Episcopul să nu intre în cetate străină nesupusă lui, nici în satul care nu este în partea sa, pentru hirotonia cuiva. Să nu așeze presviteri sau diaconi în locuri supuse altui episcop, fără voia aceluia. Iar de ar îndrăzni cineva una ca aceasta, hirotonia să fie fără tărie, iar el să fie certat de Sinod”.

Vezi așadar, iubite părinte Nicodime, câtă mulțime de canoane au călcat fără milă? În urma acestui lucru cum este cu putință să mai conceapă cineva alipirea de ceata stiliștilor? Să mai spunem ceva: Dacă astăzi întreg sinodul (condus de Filaret)96 de care ține Serafim, care l-a hirotonit pe Acachie, va recunoaște pe episcopii de pe stilul vechi, apare pentru stiliști o mare problemă canonică: Sinodul lui Filaret a avut legături canonice foarte strânse cu patriarhul ecumenic și cu episcopii lui din America (Iacov etc.). Așadar, și episcopii lui Filaret au devenit schismatici deoarece au împărtășire cu episcopii schismatici de pe stilul nou, după cum spun cei de pe stilul vechi! Prin urmare și cei care nu s-au împărtășit niciodată cu „schismaticii” de pe stilul nou au nevoie de curățire, au nevoie de restabilire printr-un sinod de episcopi ortodocși. Dar care sinod îl va restabili pe Filaret și pe episcopii de sub ascultarea lui și va ridica de la ei consecințele schismei? Vezi, iubite părinte Nicodime, în ce ciclu sufocant de antinomii și contradicții, în ce cerc vicios au intrat iubiții stiliști? Într-acolo vrei să mergi?

 – Dar atunci ce trebuie să facem? mă vei întreba, încotro vom merge? Pe cine să pomenim?

 Fratele meu, cuvântul Sfântului Apostol Pavel despre cei mai mari „…ca să facă aceasta (pastorația) cu bucurie și nu suspinând”97 este valabil și invers. Adică este valabil și pentru păstoriți. Dacă există cazuri când păstorul suspină pentru turma pe care o păstorește, tot așa există și cazuri în care turma suspină pentru păstorul care o păstorește. Lucru fericit ar fi să existe întotdeauna păstori la care ascultarea să se facă numai „cu bucurie”. Dar când acest lucru nu este posibil, atunci să ne supunem „suspinând”. Iar când spun supunere, nu înțelegem desigur – departe de aceasta – să încuviințăm orice acțiune a lor și să cugetăm în toate așa cum cugetă și ei. Nu! Ci înțeleg să nu ne desprindem de ei, să nu rupem legătura cu ei. Ținând cont de aceasta, nu vom fi de acord, vom protesta și ne vom opune. Dacă însă Biserica nu-i caterisește pe unii ca aceștia, atunci noi nu trebuie să-i lepădăm și să încetăm să-i pomenim.

 Să nu ne grăbim, fratele meu. Subiectele acestea se referă la viața veșnică și au trebuință de multă chibzuință.

 În anul 1934, la 22 noiembrie, patriarhul de atunci al Alexandriei, Meletie Metaxakis, a chemat în Catedrala Ortodoxă patriarhală a Sfântului Nicolae din Cairo „clerici și mireni din zece biserici (confesiuni) diferite pentru rugăciunea comună făcută pentru al treilea mare pas -după primul și al doilea săvârșiți în același mod în Biserica Anglicană și respectiv Armeană -care să ducă la dorita unire… După doxologia cântată de corul seminariștilor, diaconul grec a rostit ectenia. Apoi s-a cântat «Lumină lină», după care corul anglican a cântat o cântare ce cuprindea laudele. După citirea din amvon a Evangheliei și a pericopei potrivită împrejurării, s-a făcut o rugăciune comună în arabă, rostită de un arhiereu copt la început și continuată de un protestant egiptean…”98^[103]

Au trecut de atunci treizeci și noua de ani și nici o „unire” nu s-a săvârșit. Dacă atunci unii clerici și mireni, în loc să-și exprime cu putere protestul față de patriarh, ar fi purces la gesturi extreme și s-ar fi despărțit de el, care ar fi fost câștigul Bisericii? Numai unul: s-ar fi creat schismă în sânurile Bisericii Alexandriei, care ar fi tulburat conștiințe și ar fi dus la afurisiri și caterisiri reciproce, în timp ce acea inițiativă a Patriarhului nu a dus la nici o unire, iar cu trecerea vremii se va uita cu desăvârșire; schisma însă ar fi existat până astăzi și ar fi zguduit Biserica Alexandriei.

 Cu patruzeci de ani în urmă99^[104], Patriarhul României, Miron Cristea, ajutat de prim-ministrul tării, a silit pe episcopii României să prăznuiască Pastele împreună cu papistașii. Cei mai mulți episcopi s-au supus. Foarte puțini nu s-au supus și au prăznuit Pastele ortodox. Din fericire, nu a avut loc schismă. Patriarhul, văzând împotrivirea, nu a îndrăznit să mai stăruie. Rezultatul a fost că au trecut de atunci patruzeci de ani, îndrăzneala patriarhului a avut un sfârșit neînsemnat și a fost uitată – în timp ce schisma, dacă s-ar fi făcut, s-ar fi perpetuat, înviforând cumplit Biserica României. [vedeți că avem un antecedent mai grav decât canonizarea unui înșelat și, cu mila lui Dumnezeu, nu avem consecințe ireversibile? Să lucrăm cu delicatețe și dragoste și Dumnezeu va împuternici cele neputincioase și va face cu putință cele imposibile – n.n.]

 Vezi astăzi diferite manifestări antiortodoxe: sau acțiunea (rugăciuni împreună cu ereticii etc.) patriarhului sau a lui Iacov al Americii și te întărâți. Bine faci, iubite părinte Nicodime, căci și eu mă întărât și mă tulbur pentru nerușinata încălcare a Sfintelor Canoane. Dar acestea, fratele meu, nu se fac doar astăzi, ci se făceau, vai! și mai demult.

 Ca să te informezi voi cita un număr de cazuri, ca să vezi că aceste cutezanțe ale patriarhului au, din păcate, multe „precedente”. Ascultă, așadar și… înfricoșează-te.

 Pe la începutul secolului al XVIII-lea în Arta se dădeau Sfintele Taine și apusenilor de către clericii ortodocși, cu toate că lucrul acesta pricinuia sminteală creștinilor ortodocși.

 În anul 1869, la înmormântarea mitropolitului Hrisant al Smirnei, au slujit arhiepiscopul Armeniei și un preot anglican.

 În anul 1875 arhiepiscopul ortodox al Patrei a săvârșit împreună cu un cleric anglican de acolo Taina Botezului.

 În anul 1879 Sfântul Sinod al Patriarhiei de Constantinopol a hotărât că, la mare nevoie, se îngăduie împărtășire în Taine și cu armenii, adică săvârșirea de către un preot ortodox a Tainelor Botezului, Cununiei și Sfintei Liturghii pentru armeni.

 În anul 1898 patriarhul Gherasim al Ierusalimului a îngăduit creștinilor ortodocși sirieni din Melbourne să primească Sfânta împărtășanie de la clerici anglicani.

 În anul 1907, în Portsmouth s-a săvârșit Liturghia comună de către preoți ortodocși și anglicani.

 Pe la 1910 episcopul ortodox rus Inochentie al Alaskăi Americane a făcut o înțelegere cu episcopul Bisericii Episcopale americane ROW, prin care preoții lor să dea reciproc Tainele credincioșilor de ambele confesiuni, adică ortodocșii episcopalilor, iar episcopalii ortodocșilor.

 În anul 1910 episcopul ortodox sirian Rafail din America a îngăduit ortodocșilor, printr-o enciclică oficială a sa (pe care, mai târziu a fost nevoit să și-o retragă datorită protestelor), să primească Taina Botezului, a Sfintei împărtășanii, a Mărturisirii și a Căsătoriei de la clericii episcopali, protestanți. Același episcop a participat la o vecernie a anglicanilor purtând mantie și stând în strana arhierească.

 În anul 1917 a săvârșit același lucru (adică a participat la o vecernie a anglicanilor) mitropolitul ortodox Alexandru al Rodostolului din America. Același mitropolit a participat activ la hirotonia unui cleric anglican din Pennsylvania.

 În anul 1918, arhiepiscopul Antim al Ciprului și mitropolitul Meletie al Atenei au participat în repetate rânduri la slujbele anglicanilor în Biserica Sfântului Pavel din Londra.

 În anul 1919, întâi-stătătorii Bisericilor Ortodoxe din America au participat la slujbe săvârșite de clerici anglicani cu prilejul „Adunării generale a Bisericilor anglicane din America”.

În anul 1920, mitropolitul Filaret al Didimotihului, aflându-se la Londra ca reprezentant al Patriarhiei ecumenice la Congresul de la Lambeth a participat la slujba ce s-a săvârșit într-o biserică anglicană.

 În același an, patriarhul Damian al Ierusalimului a fost de față la liturghia săvârșită în biserica anglicană din Ierusalim și a citit evanghelia în grecește, îmbrăcat în toate veșmintele arhierești.

 Tot în 1920 Mitropolitul Dorotei al Prussei100, locțiitorul patriarhului ecumenic și Sfântul Sinod al Patriarhiei au primit la Constantinopol pe Jacob Darlington, episcopul „Bisericii Episcopale Americane”. Săvârșind Sfânta Liturghie în Catedrala patriarhală, locțiitorul a îmbrăcat pe episcopul străin cu mantie și omofor și l-a chemat să împartă anafura, lucru care s-a și făcut.

 În anul 1921 săvârșindu-se în Londra înmormântarea mitropolitului Dorotei al Prusiei, locțiitorul patriarhului ecumenic, arhiepiscopul de Canterbury a participat la slujba înmormântării, citind Evanghelia.

 În anul 1922 Gherman, arhiepiscopul Tiatirelor, reprezentantul patriarhiei ecumenice la Londra, a participat purtând mantie și cârjă la o Vecernie săvârșită în abația Westminster.

 Aș putea să mai scriu încă multe cazuri, dar mă mărginesc la acestea. Toate acestea s-au petrecut înainte de 1924, adică înainte de schimbarea calendarului. Așadar, dacă prin aceștia Biserica s-a murdărit de erezie, deoarece nu au fost afurisiți îndrăzneții, atunci suntem cu toții murdăriți, nefăcând excepție nici cei de pe stilul vechi, care atunci erau uniți cu noi și toți împreună am pomenit pe episcopii care au fost pricinuitorii acțiunilor antiortodoxe mai sus zise. Depărtarea stiliștilor de Biserica Greciei în 1924 nu i-a folosit deloc, deoarece cu mult înainte Biserica Greciei, precum și celelalte Biserici, se murdărise prin împărtășirea cu cei mai sus ziși.

 Știi, oare, din ce an Biserica Ortodoxă are legături, care nu trebuiau să existe, cu așa numitul „Consiliu Mondial al Bisericilor”? Din 1920. Atunci a fost trimis pentru prima dată de Patriarhia ecumenică, în calitate de reprezentant al ei, mitropolitul Gherman al Seleuciei, la Congresul întrunit la Battenberg, care a fost ales și membru al „Comisiei Centrale” al Consiliului.

 Mai târziu în 1922, același Gherman, acum al Tiatirelor a fost trimis ca reprezentant al Patriarhiei ecumenice la alt congres, unde a fost ales între cei patru vicepreședinți ai „Comisiei Executive”. În anul 1919 locțiitorul tronului ecumenic vacant, mitropolitul Nicolae al Cezareii, primind vizita unor membri ai unei comisii a Mișcării „Credință și Ordine” a spus în cuvântul său că „Biserica Constantinopolului vrea să trimită la timp reprezentantul ei la Conferința fixată întinzând astfel mână de ajutor lucrătorilor în același ogor și în aceeași vie a Domnului…” Cu alte cuvinte i-a considerat pe eterodocși ca și cum s-ar afla și ar lucra înlăuntrul Viei Domnului, adică în Biserica cea una sfântă, sobornicească și apostolească!!! Așadar, punerea unui semn de o absolută egalitate între Ortodoxie și înșelare.

 Dacă un cleric ar șovăi astăzi să pomenească pe episcopii ce s-au împărtășit cu patriarhul Atenagora, din pricina fricii să nu devină eretic, cum de nu se întreabă dacă nu cumva este deja eretic din 1919, când a pomenit pe episcopii ce s-au împărtășit cu Nicolae al Cezareii, care a cugetat și a propovăduit aceleași idei ca și Atenagora? Așadar… așadar suntem cu toții eretici, iubite părinte Nicodim. Cu toții, fără excepție. Chiar și, repet, iubiții stiliști. Deoarece și ei până în 1924 au pomenit pe episcopii care s-au împărtășit cu locțiitorul Tronului ecumenic, Nicolae al Cezareii… Oare „a pierit judecata de pe pământ”101?^[105] Oare s-a scufundat în adâncurile ereziei adevărata Biserică a lui Hristos, cu toate că El a spus că „nici porțile iadului nu o vor birui”? Să nu fie, fratele meu, să primim o astfel de hulă…

 Spunând acestea nu intenționez să justific acrobațiile patriarhului. Departe de mine un astfel de gând. Cred că patriarhul Atenagora și mai sus pomeniții patriarhi, arhiepiscopi, mitropoliți episcopi etc. sunt foarte vinovați față de Biserică pentru grosolanele încălcări ale Sfintelor Canoane. Orice împotrivire care nu duce la schismă este justificată. Binecuvântate sunt gurile care protestează împotriva acțiunilor anti-ortodoxe ale patriarhului și binecuvântate sunt scrierile care înfierează acrobațiile lui în materie de credință. Luptă continuă și neîncetată împotriva patriarhului, DA! Schismă însă, NU!

 Poate voi fi întrebat: Oare pentru Dumnezeu Atenagora este patriarh ortodox? Oare Dumnezeu este constrâns de hotărârile oamenilor? Dumnezeu așteaptă hotărârea Sinodului ca să-l considere pe Atenagora căzut din credința ortodoxă?

 Iubite părinte Nicodime, fără îndoială că Dumnezeu nu poate fi constrâns de hotărârile oamenilor. De multe ori oamenii au osândit nevinovați și au dezvinovățit vinovați. (Și nu numai în Biserică). Nu încape nici o îndoială că Dumnezeu a șters din Cartea Sa persoane pe care oamenii niciodată nu le-au condamnat și nu a șters persoane pe care oamenii le-au condamnat. Dar noi, iubitule, nu suntem heruvimi sau serafimi, ca să putem cerceta Arhivele cerului și vedea care oameni sunt scriși și care șterși sau, mai concret, care clerici sunt recunoscuți și care sunt lepădați de Dumnezeu. Care dintre noi va putea spune cu desăvârșită certitudine și siguranță că aceasta sau aceasta a hotărât Dumnezeu pentru cutare sau cutare preot sau episcop? „Cine a cunoscut mintea Domnului sau cine s-a făcut sfetnicul Lui?”102^[106] Chiar și în privința ereziei, cine nu știe că și sfinți ai Bisericii noastre au căzut în erezii din simplitate, dar fiindcă au avut intenție bună, au fost povățuiți de Dumnezeu și s-au dezmeticit? [din păcate Părintele Arsenie Boca nu a dat vreun semn de dezmeticeală, și nu era caracterizat de simplitate – n.n.] Cine suntem noi ca să ne însușim judecata Bisericii? Oare credem că am ajuns la măsura să cunoaștem judecata lui Dumnezeu? Nu este de mii de ori mai sigur și mai plin de smerenie faptul de a ne supune hotărârilor Bisericii? Fratele meu, este înșelarea cea mai de pe urmă părerea că noi suntem cunoscători siguri ai voii lui Dumnezeu. Vai și de mii de ori vai de Biserică atunci când oamenii, și mai ales mirenii, propovăduiesc astfel de răzmerite: „Acesta este caterisit de Dumnezeu. Ce însemnătate are dacă nu a fost caterisit de Sinod? Să ne depărtăm de acesta!… Acela este integru și are preoție. Ce importantă are dacă a fost caterisit de Sinod? Hotărârile oamenilor nu-L obligă pe Dumnezeu. Să mergem, așadar, la el!” [aceasta este valabilă și referitor la cinstirea Părintelui Arsenie Boca ca Sfânt, fără ca Sfântul Sinod să îl proclame, și ca declararea lui drept osândit, fără ca Sfântul Sinod să o constate. Cu totul altceva este analiza învățăturilor sfinției sale, după Sfinții Părinți, pe care tot Ortodoxul este dator să o facă, pentru a vedea dacă sunt date anatema de Sfânta Biserică sau sunt conforme cu învățăturile Ei – n.n.]

 La aceste lucruri, fără îndoială bine intenționate, dar care sunt vădite înșelăciuni ale Luceafărului celui mândru, care își închipuia că va ajunge asemenea lui Dumnezeu, se potrivesc cuvintele dumnezeiescului Grigorie, care le repetă Canonul 64 al Sinodului V-VI ecumenic: „De ce te faci pe tine pastor, oaie fiind? De ce te faci cap, picior fiind? De ce îndrăznești a conduce oști, fiind pus între ostași?” Cu toate acestea, unii mireni s-au făcut pe sine nu numai păstori, ci până și sinoade ecumenice! [nu este vorba a cerceta și compara cu Sfintele Sinoade Ecumenice învățătura cuiva, ci a se pune în locul unui Sfânt Sinod Ecumenic și a hotărî că un Sfânt Sinod local a căzut în erezie – n.n.] Dumnezeu să aibă milă de noi toți!

 Cât de diferit cugetă și făptuiesc alte persoane, clerici înțelepți și încercați, adevărate podoabe ale Bisericii Ortodoxe!… Ia pildă de chibzuință pe un teolog ortodox renumit și mărturisitor contemporan, pe arhimandritul sârb Justin Popovici. Fiind profesor de Dogmatică la Universitatea din Belgrad, comuniștii atei l-au destituit, iar acum trăiește în liniștea pustnicească a unei mănăstiri. Ai citit ultima lui carte editată: „Omul și Dumnezeul-Om”? Dacă da, atunci vei mărturisi că poate nicăieri nu ai mai văzut astfel de pagini antipapale, scrise cu atâta putere, profunzime de spirit și originalitate. Părintele Justin strigă că trei sunt stadiile căderii omenirii: „Adam – Iuda – Papa”. Și cu toate acestea acest mare bărbat nu s-a gândit să se rupă de Biserica Sârbă, deși ea se împărtășește cu patriarhul Atenagora. Încă și trei ucenici de ai lui, clerici teologi, care se află în Grecia la porunca sa, pomenesc fără teamă pe episcopii Bisericii Greciei. Chiar unul dintre ei, care a venit aici ca laic cu câteva luni mai în urmă, a primit binecuvântarea starețului său ca să fie hirotonit în Grecia. Cine îi va putea reproșa părintelui Justin Popovici că propovăduiește o Ortodoxie diluată? Astăzi sunt foarte puțini în întreaga lume cei care au un astfel de simt ortodox ascuțit și o trăire ortodoxă atât de profundă. Cartea aceasta mărturisește despre lucrul acesta. S-ar putea spune că se teme să nu-și piardă poziția și funcțiile? Dar nimic nu mai are acest mărturisitor al credinței, căci le-a jertfit pe toate. Așadar, este și acesta un trădător al Ortodoxiei, de vreme ce rămâne în Biserica care s-a împărtășit cu patriarhul Atenagora? Frate Nicodime, să luăm aminte să nu ne bată Dumnezeu!

 Iubite părinte Nicodime, probabil că îmi veți obiecta: Canonul 15 al Sinodului I-II de la Constantinopol nu vorbește oare despre încetarea pomenirii episcopului care propovăduiește în public o învățătură eretică? [aici deja putem intra în discuția dacă ne putem ruga sau nu pentru sau să îl punem pe pomelnic pe Părintele Arsenie Boca, dacă a dat atâtea semne evidente de practicare a magiei și de propovăduire a ereziei, fără a se căi public de ele. Unii preoți ne-au întrebat și aceasta. – n.n.] Conștiința voastră vă spune – bine sau rău – că toate pe care le-a spus și le-a făcut patriarhul până astăzi constituie erezie. Așadar, de ce pretinzi să continuăm a-l pomeni pe patriarh și să nu ne alipim de Gruparea fostului episcop al Florinei?

 Răspunsul meu țintește două aspecte:

1. a) Canonul este facultativ, nu obligatoriu. El nu pretinde de la clerici ca să înceteze pomenirea episcopului ce învață lucruri eretice înainte de condamnarea acestuia, ci dă două alternative. Dacă un cleric, spune canonul, se va rupe de un astfel de episcop „înainte de hotărârea sinodală”, nu face nici o greșeală pentru care să fie supus pedepsei, ci mai degrabă este vrednic de laudă. [același lucru este valabil și pentru cei care nu scot miride pentru Părintele Arsenie Boca din râvnă pentru adevăr sau chiar nu-l pomenesc nici la parastase, deoarece ereticii, sinucigașii și cei care au păcate împotriva Sfântului Duh, morți fără pocăință nu se pot pune la nici un fel de slujbe – n.n.] Dacă însă un oarecare alt cleric nu face aceasta, adică, fără să îmbrățișeze învățăturile episcopului, continuă să-l pomenească, așteptând „hotărârea sinodală” și osândirea lui, unul ca acesta nu cade sub osânda canonului. [același lucru este valabil și pentru cei care, neavând încă o hotărâre sinodală de osândire a învățăturii și vieții sfinției sale, îl pun mai departe la rugăciune pe Părintele Arsenie Boca, deși a avut învățături eretice și practici magice, neexistând nici un indiciu dacă s-a pocăit înainte de moarte de ele. Mai sunt și din cei care îl pomenesc pe Părintele Arsenie Boca doar dacă primesc pomelnic cu sfinția sa, dar nu-l pun ei personal pe nici un pomelnic și nici nu se roagă pentru preacuvioșia sa din proprie inițiativă, ca să nu fie părtași la rătăcirea sa, nici să nu intre în luptă cu duhurile ce l-au stăpânit – n.n.] Citește canonul cu atenție și vei vedea că el nu legiferează obligativitate, ci numai îți dă un drept, nicăieri nu spune că clericii sunt obligați să se despartă de un astfel de episcop înainte de osândirea lui, nici nu vorbește despre pedepsirea unora ca aceștia și nici măcar nu îi mustră, deși, de obicei, Sfintele Canoane spun „să se caterisească” despre clericii care nu-și săvârșesc în întregime îndatoririle. Acest canon spune numai că clericii care s-au despărțit de un astfel de episcop nu sunt sub pedeapsă. Și că aceasta este adevărat o arată și faptul că deși în decursul istoriei Bisericii au fost caterisiți nenumărați episcopi pentru erezie, niciodată nu a fost pedepsit vreun cleric sau certat prin cuvânt că nu s-a grăbit să se rupă pentru aceasta de episcopul eretic, ci a așteptat condamnarea lui de către Sinod.

 Și b) fie că rânduiește obligativitate, fie numai dă un drept, sigur este că acest Canon nicăieri nu spune că cel care a încetat să-l pomenească pe episcopul său, să se lipească de primul episcop pe care îl va afla. Cu atât mai mult nu spune să se lipească de episcopii împotriva cărora se ridică pline de asprime Sfintele Canoane. Clericul care nu pomenește pe episcopul său trebuie să se oprească aici și să nu pomenească pe altul, ci să aștepte cu conștiință liniștită judecata Sinodului. Acesta și numai acesta este înțelesul corect al canonului.

 Iubite părinte Nicodime, trăim într-o vreme de înfricoșătoare zăpăceală. Atenție să nu fim atrași de mulțimea curenților. Suntem chemați să mergem pe frânghie. Atenție să nu cădem nici la dreapta, nici la stânga. Aproape toate schismele în Biserică au fost pricinuite de încrederea în sine și de graba nesocotită. Mâine patriarhul va pleca din lumea aceasta și – cine știe? – poate va urma după el un om înțelept. Atunci… se va termina cu isteria unionistă și aiurelile filopapale… [poate și la noi se va schimba politica prin niște suferințe mondiale, rămânând în viață cei încercați duhovnicește prin pocăință, și atunci cu siguranță va înceta aiureala magică de la Prislop și filopapală de la Drăgănescu – n.n.] Dacă, însă, am creat schismă, cum vom cicatriza rănile Bisericii? Pe cât de ușor se creează schisma, pe atât de greu se repară. Citește istoria Bisericii și te vei cutremura. Crezi că este ușor să ținem piept curentului până la sfârșit? Este bine să nu deschidem stăvilarul, căci odată deschis, curentul va scăpa de sub controlul nostru și va inunda totul nestăpânit. Atunci când aprindem fanatismul mulțimii – este de ajuns o singură scânteie pentru crearea și menținerea schismelor – după aceea este cu neputință să mai punem rânduială. De multe ori în istorie necuviințele au ajuns până la profanări, până la încăierări, până la ucideri. Dacă va îndrăzni cineva din începătorii schismelor să recomande cumpătare și împăcare, va fi considerat trădător și va fi renegat pentru totdeauna mai mult de către incitatorii la dezbinare. De aici se pricinuiesc schisme înlăuntrul schismelor, dezbinări, împărțiri, fragmentări, nemiloase războaie lăuntrice. Privește la iubiții stiliști! Uniți au fost numai atunci când s-au despărțit de Biserică, dar foarte curând s-au împărțit. Astăzi în câte grupări nu sunt împărțiți? Poate în mai mult de șapte-opt. Și deși toți cugetă aceleași, fiecare grupare îi vede pe ceilalți ca pe niște trădători ai „Luptei”. Au ieșit din Biserica Greciei și au fondat „Biserica Adevăraților Creștini Ortodocși”, deoarece „schimbarea calendarului a venit în contradicție cu Sfintele Canoane”. Se aștepta de la ei respectarea cu multă evlavie a Sfintelor Canoane. Dar ei, pentru a-și menține „Biserica”, au încălcat o mulțime de Sfinte Canoane. (Adu-ți aminte câte am scris că au fost încălcate numai prin hirotonia lui Acachie). Să se observe numai acest paradox: deși stiliștii și-au fondat „biserica” numai din dorința de a respecta Sfintele Canoane, totuși atunci când apărarea ei (a „bisericii”) a cerut încălcarea Sfintelor Canoane, n-au ezitat deloc să le încalce. Așadar, cu toate că această „biserică” a fost fondată ca un mijloc (mijloc de păzire cu acrivie a Sfintelor Canoane) a sfârșit prin a ajunge un scop. Să se păstreze „Biserica Adevăraților Creștini Ortodocși” fie chiar și prin jertfirea scumpătății Sfintelor Canoane! Dar toate acestea cum le justifică iubiții stiliști? Foarte simplu: prin nenorocita „iconomie”. Dar ei au plecat din Biserica Greciei sub stindardul „scumpătății”. Dacă ar fi fost dispuși să primească „iconomia”, mai ales într-o astfel de măsură în care o fac ei acum, nu ar fi existat motiv să plece din Biserica Greciei, ci ar fi putut rămâne în ea folosind mult mai puțină „iconomie”… Cu toate acestea, au plecat ca să nu jertfească puțin și au fost nevoiți după aceea să jertfească mult. O, fratele meu, înfricoșează-te și te cutremură de salturile care te scot în afara Bisericii…

 Însă trebuie să isprăvesc cuvântul, care deja s-a lungit foarte mult. Închei revenind la câteva din pozițiile mele din început, deoarece este foarte necesar. Nu asculta clevetirile unora care spun că Biserica Greciei este de acord cu patriarhul Atenagora. Dacă patriarhul va merge înainte, dacă va purcede la „uniri”, atunci vei vedea ce poziție vor avea episcopii Bisericii Greciei, care astăzi tac și suportă nu din frică, precum susțin unii „viteji apărători ai Credinței”, nici din pricina unei conștiințe ortodoxe tocite, ci numai pentru că se îngrijesc de pacea Bisericii și se gândesc cu frică la evoluțiile și consecințele schismelor. Episcopii Bisericii Greciei, în afară de foarte puțini, nu sunt filocatolici, nu sunt unioniști, nu sunt de același cuget cu patriarhul Atenagora. NU! Nu uita că Sfântul Chiril al Alexandriei, marele apărător al Credinței Ortodoxe „iconomisea a nu se rupe de cei din Răsărit, care îl aveau în diptice pe Teodor al Mopsuestiei, eretic fiind acesta”103(103 Migne 99, 1085.). Adică se împărtășea, din iconomie, cu cei care aveau în diptice un episcop eretic. Nu trage concluzii despre Biserica Greciei din tăcerea ei. Tăcerea nu înseamnă numai acord sau dezacord, ci înseamnă și suferire. [același lucru se poate spune și despre tăcerea Bisericii României în privința Părintelui Arsenie Boca – n.n.] De altfel, trei-patru episcopi, mai energici din fire, cum ar fi al Pireului, al Elefteropolei, al Florinei și încă unul, precum și notabilele ziare religioase cum ar fi: „Lupta bisericească”, „Presa Ortodoxă”, „Mântuitorul”, „Trei Ierarhi” și altele, de multe ori au amenințat că vor face acțiuni publice violente împotriva cutezanțelor patriarhului. [la fel se întâmplă și cu unii preoți și ierarhi în legătură cu Părintele Arsenie Boca – n.n.] Din tăcerea Bisericii Greciei față de aceste situații nu putem trage concluzia că ea este de acord cu aceia sau cu acțiunile patriarhului. Când a tras la judecată Biserica Greciei pe clericii potrivnici patriarhului sau ai lui Iacov al Americii pentru acțiunile împotriva lor, deși au existat cazuri când aceste acțiuni, izvorâte din râvnă exagerată, cuprindeau și atacuri grave la persoană? Cum de au explicat unii tăcerea Bisericii Greciei față de acțiunile patriarhului ca aprobare, iar tăcerea ei față de potrivnicii lui au explicat-o ca… dezaprobare??? Ce fel de logică este aceasta?

 Consideri că arhiepiscopul Ieronim al Atenei are aceeași cugetare cu cea a patriarhului Atenagora. Iubite părinte Nicodim, crede-mă că voi vorbi nepărtinitor. De altfel, cu Prea Fericitul Arhiepiscop al Atenei nu am nici o legătură deosebită, nici oficială, nici neoficială. Nu neg faptul că arhiepiscopul căuta cu ochi binevoitori spre smerenia mea și se gândea să mă înalte – bineînțeles că am refuzat cuviincios din pricina sănătății mele șubrezite -, însă legături deosebite și strânse niciodată nu au existat între noi. De la alegerea sa până astăzi nu am avut cu el mai mult de cinci sau șase întâlniri, dintre care cele mai multe nu au durat mai mult de câteva minute. Dacă la acestea se mai adaugă cinci-șase epistole având diferite teme, pe care i le-am trimis din proprie inițiativă, ai toate legăturile mele cu Prea Fericitul Arhiepiscop al Atenei. Așa stând lucrurile, nu trebuie să se socoată că părerea mea este influențată de factori sentimentali.

 Așadar, Arhiepiscopul Atenei, iubite părinte Nicodime, cu toată noblețea și finețea purtărilor sale – de aici și amabilitățile lui față de patriarh, care ar fi fost de dorit să nu fie vreodată exprimate -, niciodată nu a pus dragostea mai presus de adevărul Credinței. Niciodată nu a subestimat noțiunea de „dogmă”. Dacă nu este superconservator, este totuși foarte reținut în aceste subiecte.[același lucru se poate observa și la patriarhul nostru PF Daniel, atât în privința ecumenismului, cât și în privința Părintele Arsenie Boca, atât de legat de ecumenism – n.n.] La intronizare Sa a spus foarte puține despre legăturile noastre cu confesiunile neortodoxe, iar drept concluzie a menționat despre „stăruința în credința și învățătura ortodoxă”. Anul trecut când a primit scrisoarea pascală de la Papa, a răspuns într-un mod cu adevărat artistic. Răspunsul său, incolor, inodor și fără gust din punct de vedere religios (nici vorbă despre aiurelile unioniste ale patriarhului), nu conține decât câteva cuvinte politicoase104. Altădată, iarăși întrebat fiind despre sărbătorirea Paștelui de către un activist creștin de frunte, a răspuns sinodal că Bisericii Greciei îi este cu neputință să încalce chiar și o iotă din hotărârile Sinodului I ecumenic. În timpul discuțiilor ținute acum doi ani la Constantinopol între el și patriarh, nu a șovăit să se opună cu hotărâre la unele propuneri ale patriarhului (de pildă, cea legată la recunoașterea căsătoriilor făcute de papistași etc.). Am încă motive să cred că dacă până astăzi patriarhul nu a îndrăznit să facă și alte compromisuri mai mari, așa cum dorea, aceasta se datorează faptului că Arhiepiscopul Atenei nu numai că nu l-a încurajat, ci a pus și „frână”. În sfârșit, Arhiepiscopul Atenei și-a exprimat public opinia sa despre neortodocși, opinie cum nici cel mai fanatic stilist nu ar fi putut-o formula mai aspru. Ai citit „Scrisoarea Praznicală” oficială a lui Ieronim trimisă patriarhului Atenagora la Crăciunul trecut? Dacă da, atunci ai citit și acestea: „Dumnezeu să ne învrednicească pe Noi și pe toți cei ai Săi să cugetăm la fel unii față de alții și să nu fim iubitori de întâietate, căutând a stăpâni peste turma lui Hristos sau peste ceilalți, ci întru smerenia lui Hristos să ne punem sufletul pentru oi, îngrijindu-ne pentru unirea tuturor celor ce cheamă numele Lui, ca astfel să fie strivit șarpele cel din adânc, care a sfâșiat haina cea necusută și care pe atâția dintre cei care îl cunosc pe Dumnezeu i-a abătut de la adevăr, plecându-i să urmeze căile rătăcirii și pierzării”105^[107].

 Ce trebuia să spună mai mult Arhiepiscopul? După cum vezi, se roagă omul pentru unire, dar nu șovăie să propovăduiască că îi socoate pe eterodocși îndepărtați de diavolul de la adevăr și umblători pe calea înșelării și pierzării!!!

 Oare aceste cugetări și declarații sunt niște trădări? Însă cei care susțin acestea ar trebui să se teamă ca nu cumva, nedreptățind pe oameni (nu numai pe Arhiepiscop, ci și pe ceilalți episcopi ai Bisericii) atât de cumplit și lovindu-i fără milă în cele mai sfinte ale lor -deoarece nu există nimic mai sfânt decât credința ortodoxă -, să se afle și ei mergând pe calea pierzării, pe care umblă nu doar ereticii, ci și cei care nedreptățesc. Patriarhul Atenagora și Iacov al Americii și încă câțiva s-au dovedit a fi niște cosmopoliți și discipoli ai sinistrului sincretism; s-au dovedit a nu avea nici o legătură lăuntrică și adâncă cu nestricata și neprihănita Ortodoxie. Dar ceilalți? Dau dovadă de astfel de cugetări? De ce caracterizăm – nu voi, nici eu, ci alții oarecare – atât de ușor pe ceilalți drept trădători?

 Frate Nicodime, repet: „Să stăm bine, să stăm cu frică. Să luăm aminte ca mărturisirea Sfintei noastre Credințe cu smerenie să o aducem”.

 Fie ca Domnul să povățuiască Sfânta Voastră obște, ale cărei binecuvântări le doresc.

 Cu dragoste în Hristos Iisus, Slobozitorul și Mântuitorul de obște al tuturor.^[108]

Cu mila lui Dumnezeu, însă, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române nu a aprobat canonizarea Părintelui Arsenie Boca, căzând astfel toate discuțiile de până acum și bucurându-ne încă odată de canonicitatea, râvna cu discernământ pentru adevăr, iconomia și cumințenia Soborului nostru de ierarhi.

Dar pentru că am tot vorbit de presiunile politice pentru canonizarea Părintelui Arsenie Boca, să le detaliem:

d)  Presiuni politice (prin mass-media) pentru canonizare

Vedeți capitolul:

De ce Părintele Arsenie Boca face minuni mediatizate, după moarte? Final spectaculos

---

Presiuni politice publice (prin instituțiile adversare Sfintei Biserici Ortodoxe) pentru canonizare

Aseara la Romania tv, butonand eu telecomanda, am dat peste o emisiune despre parintele Arsenie Boca, la momentul la care le era prezentata telespectatorilor deja celebra minune cu fotografia, despre care s-a demonstrat insa pe acest blog ca de fapt n-a fost minune:

FOTO: “energie radianta” a Parintelui Arsenie Boca la mormantul sau?

In studio era un colectiv de aiuriti new age, la care de la distanta s-a alaturat Pr. Conf. Univ. Dr Constantin Necula, adica acel parinte cu multe titluri ce arareori vorbeste limpede.

Evident ca s-a evitat folosirea cuvantului ortodox si ca atare a lipsit si invatatura ortodoxa dar per total putem spune ca a figurat a fi o emisiune pro parintele Arsenie Boca.

Pro, pro, dar decat asa un pro, mai bine lipsa. La un moment dat realizatoarea i-a intreabat direct pe invitati daca in general exista minuni. Iar concluzia la care s-a ajuns a fost: NU EXISTA … A fost intrebat la final de chestia asta si parintele Necula, care insa ca de obicei a tot plimbat verbul prin fraze pana cand a inteles fiecare ce vrea.

Totusi la un moment dat Pr. Conf. Univ. Dr a reusit sa transmita in cadrul emisiunii si un mesaj destul de clar. Anume ca pana acum n-a fost canonizat nici unul dintre marii duhovnici pe motiv de … Elie Wiesel, organizatie care mereu sarea in sus cum ca respectivii erau legionari sau cel putin simpatizanti. Dar deoarece s-a dovedit indelung ca parintele Arsenie Boca n-a fost nici verde, nici nationalist si nici de dreapta, la anul pe vremea asta s-ar putea sa vorbim deja despre SFANTUL ARSENIE BOCA.

Eu insa intreb: de ce organizatiile evreiesti fac agenda Sinodului BOR? De ce Ortodoxia trebuie mai intai sa primeasca acceptul acelora? De ce trebuie sa se “demonstreze” mai intai ca cineva n-a fost nici verde, nici nationalist si nici de dreapta, pentru a se permite trecerea sa in Sinaxare?

Dar oare parintele Arsenie Boca chiar n-a fost nici verde, nici nationalist si nici de dreapta?

 Iata ce putem citi de exemplu la Minunea prin care a luat nastere Miscarea Legionara. Marii duhovnici ai Romaniei despre legionari si Capitan:

Parintele Arsenie Boca despre sfintenia Miscarii si a lui Corneliu Codreanu

„Am fost tinut la securitate sase saptamani. Cu parintele Arsenie discutam numai cand ne gaseam singuri. Restul timpului fie ca ascultam discutiile din camera, fie ca ma duceam cu gandul departe.

Intr-o zi se intampla sa ramanem amandoi in camera. Parintele Arsenie atunci imi spune: „Daca ar fi trait Capitanul ce lucruri frumoase am fi facut noi…”. Altadata imi spune: „Sa stii ca Legiunea nu va invinge pana nu se va completa numarul de legionari in cer”. Asta ar insemna sa moara toate generatiile din 1927 pana in 2000. Ar trebui sa treaca 60-80 de ani. Ar insemna sa nu mai traiasca nici un legionar din zilele noastre.

„Dumnezeu va avea grija sa ramana si samanta pe pamant”, imi raspunde parintele Arsenie. A fost ultima discutie cu parintele Arsenie. Pe mine m-au luat si m-au dus la Penitenciar. M-au bagat singur intr-o celula la etajul trei, complet izolat de ceilalti legionari. (Fragment din manuscrisul lui Mircea Puscasu, fost detinut politic, legionar).

Ion Gavrila Ogoranu in „Brazii se frang, dar nu se indoiesc”, vol. 3, reda marturisirea facuta de mitropolitul Antonie Plamadeala chiar langa crucea de la manastirea Sambata:

„Marturisesc acum, lucru ce nu l-am facut niciodata, urmatoarea intamplare: eram prin 1947 in chilia parintelui Arsenie, care se dezbracase pana la brau sa se spele; pe pieptul parintelui atarna o cruce care avea si o garda legionara pe ea. M-am speriat si l-am intrebat:

– Parinte, nu ti-e teama sa porti un asemenea obiect primejdios?¶– O am de la Corneliu Codreanu, el mi-a daruit-o”..^[109]

---

Presiuni politice prin comerț, mărturisite de un ucenic al Părintelui Arsenie Boca.

El crede că aceasta a fost cauza mișcării de la Prislop, noi credem că aceasta a fost doar o etapă intermediară (prin care s-a pregătit locul unde se va desfășura ea), pusă la cale de pe vremea comunismului.

 

23.01.2016, 16:47:04

dobrin7m

Senior Member

         

Data înregistrării: 02.08.2010

Locație: Londra

Religia: Ortodox

Mesaje: 3.518

Implicit poveste . Poveste?

Capitolul 1

Dupa anul 1990 in zona Hategului, treptat , treptat, industria din zona a fost anihilata. S-au inchis pe rand, fabrica de conserve, abatorul, fabrica de bere, hidrocentrala Raul Mare Retezat, etc. Mii de oameni au ramas fara locuri de munca, fara mijloace de existenta.

 

Capitolul 2

In acelasi timp, un barosan afacerist a acoperit toata zona , preluand , spatii comerciale, magazine, supermarketuri, si astfel in maxim 10 ani era patron si proprietar a majoritatii magazinelor, barurilor, cafenelelor, restaurantelor, supermarketurilor, depozite an gros din zona Hateg. Nu spun numele insa este persoana cu implicatii in PSD, cu greutate. Insa stia un lucru, sa stea in umbra si sa isi numere banii.

 

Capitolul 3

Insa saracia tot mai accentuata a populatiei din aceasta zona, nu facea decat sa saraceasca insasi acest afacerist. Caci unde sunt clienti saraci si afacerea este saraca. Si iata ca prin 2006 – 2007 le-a venit brilianta idee. Aducem un brand care sa faca posibil ca in zona sa vina clienti de peste tot, din toata tara , ba si de peste hotare.

Zis si facut. Si ochii s-au indreptat spre Prislop.

 

Capitolul 4

Manastirea Prislop, pana in anul 2006 – 2007 era o manastire ca celelalte ce isi ducea zilele mai saracacios, caci nu era ea foarte renumita. Localnicii, pana in acesti ani, stiau de Sf. Ioan de la Prislop si atat. Vizitau pestera, stiau de sfant si minunile lui. Nimeni nu a stiut de Par. Arsenie Boca pana atunci. Nu existau scrieri, nu existau carti, nu existau manuscrise, chiar nimic. De mergeai la Prislop prin anul 2000 nici macar nu era pomenit , vedeai acolo mormantul , stiai ca a fost un staret ingropat acolo si atat.

Numai ca afaceristul cel bogat a pus la bataie bani pentru campanie, pentru carti, pentru toate. Tiparirea lor, publicarea lor, numar de exemplare, iconite, totul.

Trebuia insa ca si Biserica sa vrea. Biserica nu e vinovata caci a gandit ca e un mijloc sa mai aduca poporul la credinta, caci marea majoritate a oamenilor sunt caldicei spre rece, vor numai minuni, si indepliniri de dorinte. Nici prin cap nu le-a trecut dragilor nostri sfintiti parinti , episcopi si patriarh ca va lua o asa de mare amploare – fenomenul Prislop. Vidul de credinta, lipsa de cunoastere a adevaratei credinte a majoritatii oamenilor, isi spune cuvantul.

 

Si iata cum localnicii se reprofileaza si fac acum bani din cazare, casele lor devin camine primitoare de pelerini iar zona aduna bani, cheltuiti de pelerini fireste in magazinele , supermarketurile dragutului nostru afacerist. Caci localnicii prospera si cheltuie. Pelerinii calatoresc si cheltuie si simt fiori, si minuni fara sa mai plece genunchii la rugaciune, fara nevointa, fara plansul pacatului, fara post, fara ascultare,, fara… sau poate unii cu…. ii stie Dmnezeu.

 

Mai e un lucru de spus despre localnici. In ruptul capului nu ar mai recunoaste cum era Prislopul inainte de 2000 caci le e teama ca nu cumva valul de pelerini aducatori de prosperitate sa se opreasca.

 

Epilog: Ceea ce este de la Dumnezeu va fi , se va vadi.

E bine sa tacem si sa ne rugam sa ne intelepteasca Bunul Dumnezeu. Iubirea si dreptatea Lui se vor arata la momentul potrivit.

 

2000. Unii se vor intreba de unde stiu. Bunul Dumnezeu a ingaduit sa fiu o perioada de timp acolo atunci in anii 2000.

Si , cu totii sa ma iertati. Nu am mai scris de mult , bine v-am regasit si cu bine va las.

__________________

„De carma mintii atarna incotro pornim si unde mergem.

Adevarul este fiinta vie.

Gandurile omului nu sunt ca si gandurile Domnului.

Credinciosul in Dumnezeu depaseste limitele omului.

Nu sunteti voi cautand pe Iisus? Voi stiti despre Iisus o multime de lucruri dar nu il stiti pe El. Si pana nu Il gasesti pe Dumnezeu, nu te afli nici pe tine, nu-ti gasesti nici sensul tau nici sensul lumii.” Cuv. Arsenie Boca

Last edited by dobrin7m; 23.01.2016 at 16:51:59.

În prealabil postat de ahilpterodactil

Ce va mai plac INFORMATIILE….

Acuma pe bune: la ce va folosesc, de fapt?

dobrin7m dobrin7m is offline

Senior Member

         

Data înregistrării: 02.08.2010

Locație: Londra

Religia: Ortodox

Mesaje: 3.524

Implicit

Citat:

Locuiesc la 13 km de Man. Prislop. Manastirea Prislop a fost locul unde eu cu sotul meu mergeam , spre alinare si linistire. Prin 2007 am fost la Prislop unde , pentru prima data am intalnit acolo 2 calugari straini ce stateau langa lacul acela si opreau oamenii sa le spuna despre Par. Arsenie . Atunci acei calugari ne-au povestit despre intamplarea de la canal si cu inmormantarea la care a fost prezent . A fost prima data cand am auzit la Prislop ceva despre Par. Arsenie. Pana atunci nimic. absolut nimic. Acesti calugari venisera acolo tocmai pentru acest lucru. Cand ne-am indepartat de ei mergand spre cimitir ne-au spus: de acum veti mai veni aici. O sa vedeti. Numai ca…

nu am mai mers la Prislop. Merg la Schitul Colt, la Lainici si oriunde unde gasesc liniste cu adevarat. Nu am nevoie nici de minuni, nici de fiori , nici de simtiri. Nu caut acestea. Toate cate le primesc de la Dumnezeu, de sunt rele , le merit , de sunt bune, ma bucur de milostivirea lui Dumnezeu.

Am citit Par. Arsenie Boca, apoi si chiar m-am entuziasmat. Nu spun ca nu are invataturi bune, insa multe sunt fabricate in anii de pe urma , de „marketingul responsabil” si multe sunt cuvinte ale sfintilor puse in gura Par. Arsenie Boca tocmai pentru multimea nestiutoare si dornica de minuni.

De exemplu: „nasteti preoti buni daca vreti preoti buni” ce circula si pe facebook cu poza parintelui, sunt cuvintele Sf. Ioan Gura de Aur.

sau: cine are credinta , are nadejde, cine are nadejde primeste si iubire de Dumnezeu. acestea sunt cuvintele Sf. Dimitrie al Rostovului din Alfavita duhovniceasca care a spus: prin credinta vine implinirea poruncilor, prin implinirea poruncilor vine nadejdea si prin nadejde vine iubirea de Dumnezeu – cuvinte cu adevarat intelepte. si exemplele continua.

 

De mai bine de 6 ani citesc cu nesat Filocalia, si literatura patristica, multumesc Bunului Dumnezeu pentru memoria ce mi-a daruit-o, si in aproape toate mesajele scurte de pe facebook cu imaginea Par. Arsenie , recunosc cuvintele sfintilor. ca e Ioan Gura de Aur, ca e Dimitrie al Rostovului, ca e din patericul egiptean sau din patericul athonit, insa sub nici o forma nu sunt cuvintele lui. Este un aspect care imi arata spiritul comercial ce se manipuleaza aici.

 

Apoi o spun foarte clar. Mirenii trebuie sa fie ascultatori de Biserica, Daca nu asculta de Biserica sunt cazuti din har si mantuirea e foarte departe. Atata timp cat nu e canonizat, nu e treaba mintii mele mirenesti sa spun cine e sfant si cine nu. Iar daca cumva este asta treaba mea, atunci sa spun: toti sunt sfinti numai eu nu, milostiveste-te de mine Doamne.

 

Am incredere in Sfanta Biserica a carui cap este Hristos ca nu se va face o canonizare a cuiva fara indeplinirea tuturor conditiilor asa cum le stim din Sfanta Biserica. Nu este trecut nimeni in calendar fara voia lui Dumnezeu. Pana atunci ascult si astept si ma rog lui Dumnezeu sa ma ierte pentru greselile mele. Altfel de gandesc, si spun ca x e sfant si y e sfant inaintea sinodului si a lui Hristos inseamna ca mi-am facut deja singura calendar de sfinti.

 

1. Ceva ani in urma cand ma aflam in Grecia, inaintea canonizarii Cuv. Sf Paisie Aghioratul, l-am descoperit pe cuvios. Si intr-o seara citind scrierile lui, si bucurandu-ma cu mare drag de dansul de cele ce citeam, am simtit prezenta lui. Insa imediat am zis: pleaca de aici, ca eu sunt o nenorocita ce nu merita astfel de lucruri si atunci a plecat. Am avut evlavie, l-am pomenit si aici pe forum mult inainte de canonizare, insa nu l-am numit sfant decat atunci cand Biserica l-a numit. Nu savarsim nici un pacat , sfintii nu se supara, caci asta inseamna ascultarea. Vedeti ce spun sfintii in patristica. Si vedenii de vedeti sa le alungati , caci chiar de ar fi cu adevarat Hristos nu se supara pentru smerenia ta.

 

Stati linistiti, si nu va pierdeti pacea inimii in dispute inutile. Spuneti doar adevarul si atat, nu anticipati si in rest ce va fi de la Dumnezeu se va vadi. de e sfant si Domnul va voi sa stim asta, vom sti, indiferent de impotrivitori, iar de nu e sfant si Domnul va voi sa stim , iarasi vom sti, indiferent de impotrivitori. Insa cati sfinti sunt nestiuti? si de asemenea cati nu sunt sfinti insa noi credem ca sunt sfinti? de aceea e buna ascultarea. Sa nu spunem: ia uite astia nu voiesc sa canonizeze, stiu ei de ce nu canonizeaza, insa eu am cazut spunand asta. lasa, ca stie sinodul ce face. si Biserica.

 

Legat de aspectul financiar , sunt economista, am lucrat in zona Hategului in acea perioada, stiu ce spun.

Informatiile sunt de multe feluri, si vin din toate partile, Un om intelept culege informatii din toate directiile nu doar de acolo unde ii aseaza lui inima mai bine. Cu iertare.

1. Revin cu un gand.

Avem atatia sfinti in ortodoxia noastra incat daca ne-am ruga tuturor, si daca am implini poruncile, am merge spre mantuire zburand. Prin dispute si lupte nu ne mantuim. Si sa va mai spun ceva. Cine e sfant e sfant si nu are nevoie de recunoasteri lumesti. Recunoasterea este ingaduita de Dumnezeu pentru noi, sa ne indreptam si sa cunoastem macar o parte din Biserica nevazuta. Dumnezeu ingaduie sa ne arate pe cei sfinti ca sa avem ajutor, tot din dragoste pentru noi si ca sa vedem lucrarea Lui – iata puteti sa va desavarsiti. Deci nu va luptati dragilor cu lumea sa aratati voi sfintii, ca e mare greseala. Ca acest lucru este atat de simplu , cand Dumnezeu voieste sa implineasca.

Insa iarasi este adevarat un lucru. Se poate ca cineva sa fi ajuns la mare duhovnicie in viata si totusi sa nu ajunga sfant. Sa fie o greseala acolo in viata lui, care sa nu ii implineasca sfintenia. Deci nu stim noi, oricat de evlaviosi am fi, toate dedesupturile inimii nimanui , decat Bunul Dumnezeu. Priviti la Fericitul Augustin, ca e exemplu extraordinar in acest sens.

__________________

„De carma mintii atarna incotro pornim si unde mergem.

Adevarul este fiinta vie.

Gandurile omului nu sunt ca si gandurile Domnului.

Credinciosul in Dumnezeu depaseste limitele omului.

Nu sunteti voi cautand pe Iisus? Voi stiti despre Iisus o multime de lucruri dar nu il stiti pe El. Si pana nu Il gasesti pe Dumnezeu, nu te afli nici pe tine, nu-ti gasesti nici sensul tau nici sensul lumii.” Cuv. Arsenie Boca

ahilpterodactil

Senior Member

         

Data înregistrării: 02.11.2015

Mesaje: 464

Implicit

Mihaela, eu m-am referit la altceva, iarta-ma. Ii ziceam colegului de forum ceva in legatura cu informatiile…

Culegatorii de informatii sunt adeseori oameni care ar trebui sa nu aiba acces la anumite date. Pentru ca, din pacate, cei avizi dupa informatii (date despre alti oameni) lucreaza pentru a defaima.

Poate si in acest sens Mantuitorul a spus ceva, intr-un loc, despre margaritare….

__________________

 

ahilpterodactil

 

Citat:

„În prealabil postat de dobrin7m Vezi mesajul

…in aproape toate mesajele scurte de pe facebook cu imaginea Par. Arsenie , recunosc cuvintele sfintilor. ca e Ioan Gura de Aur, ca e Dimitrie al Rostovului, ca e din patericul egiptean sau din patericul athonit, insa sub nici o forma nu sunt cuvintele lui. Este un aspect care imi arata spiritul comercial ce se manipuleaza aici.”

ahilpterodactil In toate datele pe care le primeste si detine un om se pune si problema personala, a fiecaruia, numita interpretare. Astfel: ce fac cu datele pe care le detin, in ce sens le indrept, ce scop am, cum ma raportez la semeni si la Dumnezeu prin prisma lor etc.

Pasajul din postarea ta, pe care l-am bolduit spre evidentiere aici, e un bun exemplu.

Tu ai ales (lucru care ma mira un pic) sa scoti din el concluzia ca: „Este un aspect care imi arata spiritul comercial ce se manipuleaza aici.”

Ma asteptam sa tragi o alta concluzie, de pilda: asta arata ca Parintele traia, cugeta si vorbea in duhul Traditiei, in duhul sfintilor inaintasi, in duhul ascetilor dreptmaritori.

Iata cat sunt de diferite folosirile unor informatii… Mintea si inima omului face ce voieste cu ele…

Citat dobrin7m PS. Revin cu un gand.

Cine e sfant e sfant si nu are nevoie de recunoasteri lumesti.

ahilpterodactil Pe drept cuvant.

Iar sfintii nu au ce face cu sfintenia lor in afara Bisericii. Locul sfintilor este in comunitatea si comuniunea eclesiala, care ne cuprinde si pe noi, cei care vietuim aici.

Sa fie, asadar, fiecare la locul lui!

dobrin7m

Citat:

În prealabil postat de ahilpterodactil Vezi mesajul

Ma asteptam sa tragi o alta concluzie, de pilda: asta arata ca Parintele traia, cugeta si vorbea in duhul Traditiei, in duhul sfintilor inaintasi, in duhul ascetilor dreptmaritori.

Iata cat sunt de diferite folosirile unor informatii… Mintea si inima omului face ce voieste cu ele…

dobrin7m stii de ce nu am spus asta?> pentru ca cei care traiesc duhul Traditiei si al sfintilor inaintasi, sunt smeriti si spun: ai vazut ce spune sfantul x? sau ai vazut ce spune ava din pateric? deci nu se adreseaza interlocutorilor sub nici o forma substituindu-se sfintilor, ca si cum ar fi cugetarea lui.

Singurul loc unde pe drept nu numesc, este fapta si vietuirea. Adica fapta si vietuirea sa fie patristica si ei insisi sa radieze Cuvantul lui Dumnezeu si invataturile sfintilor.

 

Legat de informatii si interpretare. Omul care nu se roaga si nu traieste intru Hristos interpreteaza mereu , absolut totul este sub prisma simtirilor sale. insa si aici sunt oameni care interpreteaza doar informatiile ce le plac. E la fel cu cei care citesc din Sfanta Scriptura doar pasajele ce ii indreptatesc. Cam asa ceva.

Eu vroiam insa sa spun, ca e bine sa culegem toate informatiile ca sa avem o viziune cat mai completa despre o situatie. Or cunoscand doar o parte, doar un curent sau minimizand ce nu ne place si maximizand ce ne place nu putem fi deloc intelepti.

__________________

„De carma mintii atarna incotro pornim si unde mergem.

Adevarul este fiinta vie.

Gandurile omului nu sunt ca si gandurile Domnului.

Credinciosul in Dumnezeu depaseste limitele omului.

Nu sunteti voi cautand pe Iisus? Voi stiti despre Iisus o multime de lucruri dar nu il stiti pe El. Si pana nu Il gasesti pe Dumnezeu, nu te afli nici pe tine, nu-ti gasesti nici sensul tau nici sensul lumii.” Cuv. Arsenie Boca

Last edited by dobrin7m; 24.01.2016 at 22:54:20.

 

 

ahilpterodactil

E bine, cel putin in sens lumesc. Desi e … imposibil…:)

Eu cred ca tocmai intelepciunea il scuteste pe om de efortul culegerii tuturor informatiilor…:)

 

Acuma, ce sa zic, mi-e greu sa imi imaginez cum proceda Parintele cand se afla intre oameni. Nu i-am fost fiu duhovnicesc, nici coleg etc., deci nu cunosc prin experienta modul in care vorbea si cum facea fata diverselor situatii la care era supus ca duhovnic.

Totusi, imi imaginez ca atunci cand venea Floricica sau Marinica sa ii spuna de una sau de alta, printele nu statea sa faca precizari de genul: „stii, eruditule frate, vorba asta a spus-o Cuviosul cutare, in anul cutare, conform cartii cutare, diortosita si avind biecuvantarea cutare, sub patriarhul cutare, in raport cu Canonul cutare, si in conflict cu viziunea inca neacceptata sinodal a pacatosului cutare, dar mult bineplacuta filosofului cutare, conform editiei cuttare, din biblioteca cutare, care a avut o excelenta traducere si note de subsol pertinente sub pana profesorului cutare etc. etc. etc.”

Nu, Parintele cred ca spunea simplu: „Oameni buni, de ce va plangeti de preoti? Voiti preoti buni? Faceti-i!”

Cu toata bibliografia implicita…

*

Pe de alta parte, imi imaginez, iarasi, in baza datelor pe care le detin (ce-am mai citit si eu, ce am mai auzit), ca Parintele stia cum sa se poarte la o conferinta academica. Macar atat cred ca putea face intr-un amfiteatru sau la redactarea unei lucrari teologice/stiitifice: cand dadea un citat sa precizeze autorul, sursa…:)

 

Zic si io, fie iertate prostia si perseverenta mea. Sau netrebnicia perseverarii.

dobrin7m

Citat:

În prealabil postat de ahilpterodactil Vezi mesajul

Pe drept cuvant.

Iar sfintii nu au ce face cu sfintenia lor in afara Bisericii. Locul sfintilor este in comunitatea si comuniunea eclesiala, care ne cuprinde si pe noi, cei care vietuim aici.

Sa fie, asadar, fiecare la locul lui!

dobrin7m In Biserica cea nevazuta toata lumea e la locul lui , fara doar si poate! Indiferent ce credem noi aici in aceasta viata despre ei. De aceea e buna ascultarea de Biserica.

Nu spune Hristos: in casa Tatalui meu multe locuri sunt? Le stim noi in aceasta viata? nu stim decat ce Domnul a ingaduit sa stim, prin sfintii Lui. Putem noi aseza pe cineva in alt loc decat i se cuvine>?

nici o grija, toata lumea va fi asezata acolo unde ii este locul dupa moarte, de Bunul si dreptul Dumnezeu, iar cei sfinti vor fi stiuti de noi prin voia Domnului. Multi raman nestiuti, tot prin voia Domnului.

 

Citat:

În prealabil postat de ahilpterodactil Vezi mesajul

Acuma, ce sa zic, mi-e greu sa imi imaginez cum proceda Parintele cand se afla intre oameni. Nu i-am fost fiu duhovnicesc, nici coleg etc., deci nu cunosc prin experienta modul in care vorbea si cum facea fata diverselor situatii la care era supus ca duhovnic.

Totusi, imi imaginez ca atunci cand venea Floricica sau Marinica sa ii spuna de una sau de alta, printele nu statea sa faca precizari de genul: „stii, eruditule frate, vorba asta a spus-o Cuviosul cutare, in anul cutare, conform cartii cutare, diortosita si avind biecuvantarea cutare, sub patriarhul cutare, in raport cu Canonul cutare, si in conflict cu viziunea inca neacceptata sinodal a pacatosului cutare, dar mult bineplacuta filosofului cutare, conform editiei cuttare, din biblioteca cutare, care a avut o excelenta traducere si note de subsol pertinente sub pana profesorului cutare etc. etc. etc.”

Nu, Parintele cred ca spunea simplu: „Oameni buni, de ce va plangeti de preoti? Voiti preoti buni? Faceti-i!”

Cu toata bibliografia implicita…

dobrin7m Exemplu:

„Asa fugeau sfintii de vedenii. Dar ai sa ma intrebi : ” Parinte, poate a vrut Dumnezeu in viata mea sa-mi arate o vedenie ceva, un vis, n-ar fi pacat ca eu nu am crezut ? Poate sa fie ceva adevarat. Oare nu-i pacat ca eu refuz un semn de la Dumnezeu ? „

Nu-i pacat. Doamne fereste ! Dumnezeu, care fericeste pe cei smeriti, niciodata nu se supara cand si fac lucruri din smerenie, ca nu se socotesc vrednici de a vedea ingeri. Ai vazut Sfantul Isaac Sirul ce spune ? Mai de folos iti este, omule, sa-ti vezi pacatele tale, de mii de ori, decat sa vezi ingeri. Si mai departe : mai de folos iti este sa plangi un ceas penrtu pacatele tale, decat sa vezi ingeri si sa invii morti cu rugaciunea sau sa faci minuni ! Sa avem smerenia aceea de care zicea marele Prooroc David : Ca faradelegea mea eu o cunosc si pacatul meu inaintea mea este pururea. Sa ne vedem pacatele si sa le plangem ! Asta-i pozitia care nu te duce la cadere niciodata. Iar cei ce-au vazut ingeri, i-au inselat diavolii, i-au dus in pierzare.

Sfantul Ioan Scararul spune asa in cuvantul trei din ” Scara ” : Dracii slavei desarte, pe cei slabi de minte, i-a facut prooroci – ca el o sa se laude ca este prooroc, ca a vazut vedenii -, iar cela ce tuturor visurilor si vedeniilor nu crede, filosof duhovnicesc este.

Dar poate ai sa spui : ” Parinte, dar daca este o veste ceva, si poate Dumnezeu vrea sa ma incredinteze ?” …

Si acum o sa va arat ce zice Sfantul Diadoh al Foticeei, cat de mult iubeste Dumnezeu pe cel care nu crede in vedenii si vise, si atat de mult il lauda. Asa spune intr-o istorioara :

Un boier mare avea palate, mosii si averi multe, si avea o sluga foarte credincioasa, Ioan, la care ii incredinta cheia de la casa, toate, toate. Odata boierul acesta a plecat de acasa cu sotia si copiii, si i-a dat cheile de la palat, cheile de la poarta si i-a spus asa :

– Baiete, ramai stapan pe toata averea mea. Baga de seama ! Chiar eu daca am sa vin, si daca vin noaptea, sa nu ma recunosti ! Eu daca vin, numai ziua am sa vin; daca nu, nu da drumul la poarta ! Cheile sunt la tine. Nu recunosti pe nimeni pana nu vin eu. Ca nu cumva sa recunosti pe altcineva noaptea si sa vie sa-mi prade casa.

Acela pune mana pe chei si zice :

– Da, stapane, asa fac !

Ce s-a intamplat ? Tocmai el a fost vinovat, ca in loc sa vie ziua a ajuns noaptea acasa. Bate in poarta. Vine sluga.

– Mai, Ioane, da drumul !

– Fugi de-acolo, tiranule, vrajmasule !

– Eu sunt, mai, stapanul.

– Nu te cunosc ! Eu am porunca, de la domnul meu. Tu ai luat glasul stapanului meu, te-ai facut lup si vii ca pastor. Nu te cunosc !

– Eu sunt, mai baiete ! Da nu cunosti caruta, caii si pe mine nu ma cunosti ?

– Niciodata, noaptea nu te cunosc ! Vino maine ! N-ai spus ca vii ziua ? Sa te vad eu la ochi daca esti tu. Cati nu pot vorbi ca stapanul meu ?

Si n-a dat drumul boierului. Si a stat boierul toata noaptea la poarta, pana s-a ridicat soarele.

– Dumneata esti ?

– Da.

– Poftim ! Asa am primit porunca, noaptea sa nu primesc pe nimeni.

Na ! Si nu numai ca nu s-a suparat boierul :

– Bravo, mai, Ia asta este sluga credincioasa. Am venit eu cu sotia si copiii si n-a dat drumul. ” Nu te cunosc noaptea !”.

Asa este cel care nu crede in vedenii si vise. Ferice de el. Ce spune Apostolul ? Noapte este veacul de acum. In veacul de acum sa nu dorim sa vedem ingeri ! Auzi ce spune un sfant parinte ? Daca vrei sa ajungi la nebunie si la iesirea din minti, primeste aratarile ceresti in veacul de acum !

Deci, nu numai ca nu se supara Dumnezeu, cand nu credem noi in vise si vedenii care se arata noua ca lumina sau foc sau stele sau ingeri sau sfinti sau prooroci sau hristosi sau in chipul Maicii Domnului, ci, foarte mult ne iubeste. Aici sa stii ca veacul de acum este ca o noapte, ca dracii se pot face in ingeri de lumina. Cel ce nu crede in vise si vedenii este un adevarat credincios. Deci, sa nu crezi vreodata ca se supara Dumnezeu cand tu nu vei crede in acestea ! Ca daca ar fi adevarate, Dumnezeu ti le lamureste tie acestea, nu prin tine, ci prin altii care au darul deslusirii duhurilor. Iar cand sunt multe marturii ca un vis sau o vedenie a fost de la Dumnezeu, intreaba pe altii mai intelepti decat tine.

Vine o batrana si-mi spune : ” Parinte, am visat asta, am visat asta; o sa fie rau !”. ” Cine ti-a spus, mama ?” ” Am visat eu asta noapte „. ” Te-a amagit diavolul. Ti-a spus ce-a vrut el si tu vii tulburata la mine prin vise „. Voi n-ati auzit ce spune Apostolul Pavel ? Prin credinta umblam, nu prin vedere. N-ati auzit ce spune Hristos in fericirea a zecea, dupa inviere ? Ferice de cel ce n-a vazut si a crezut. Deci n-am nevoie sa vad, ca sa cred. Ca daca eu cred dupa ce vad, nu mai am credinta.

Ce este credinta ? Auzi ce spune Apostolul : Credinta este dovedirea lucrurilor celor nevazute si adeverirea lucrurilor celor nadajduite. Auzi care-i credinta ? Sa dovedesti prin credinta cele ce nu ai vazut si sa adeveresti prin credinta ceea ce nadajduiesti. Asta este credinta cea adevarata. Ca daca am vazut, nu mai este credinta. Iar daca n-am vazut si am crezut, atunci ma fericeste Hristos ca cei pe care i-a fericit in Evangelie.” Par. Cleopa

 

iata cum l-a citat si pe Sf. Ioan Scararul si pe Sf. Diadoh al Foticeii, si nu si-a atribuit nimic. si cu siguranta si nana Floarea intelege acest cuvant.

 

Pe facebook circula fotografii photoshopate cu imaginea Par. Arsenie si cuvinte ale dferitilor sfinti. Cu siguranta ca daca ar putea Par. Arsenie le-ar interzice asa ceva. Incep sa cred ca multe nu au fost spuse de parinte insa cei de astazi au o dorinta arzatoare de a vadi niste lucruri pe care doar Dumnezeu le vadeste.

__________________

„De carma mintii atarna incotro pornim si unde mergem.

Adevarul este fiinta vie.

Gandurile omului nu sunt ca si gandurile Domnului.

Credinciosul in Dumnezeu depaseste limitele omului.

Nu sunteti voi cautand pe Iisus? Voi stiti despre Iisus o multime de lucruri dar nu il stiti pe El. Si pana nu Il gasesti pe Dumnezeu, nu te afli nici pe tine, nu-ti gasesti nici sensul tau nici sensul lumii.” Cuv. Arsenie Boca^[110]

Să mergem acum, mai departe, cu studiul canonului canonizării:

 

e)   „Ortodoxia neîndoielnică a credinței celui despre care se tratează”

ortodoxie păstrată pînă la moarte, fie în tot timpul vieții, fie în timpul de la care a îmbrățișat credința ortodoxă.

În acest capitol suntem datori a vedea dacă a avut o credință neîndoielnic Ortodoxă, pentru a putea deveni model și canon altora.

Pentru a vedea Ortodoxia unui om trebuie să analizăm întreaga lui filozofie, inclusiv cea practică, adică și învățăturile și viața lui. Este ceea ce ne învață Sfântul Cuvios Maxim Mărturisitorul:

în aceste trei stă filosofia creștinului: în poruncă, în dogme și în ‎credință. Poruncile despart mintea de patimi; dogmele o aduc la ‎cunoștința făpturilor; iar credința la contemplarea Sfintei Treimi.‎^[111]

Despre învățăturile și viața preacuvioșiei sale este greu de făcut vreun studiu deoarece deși cărțile scrise despre el sunt de două feluri: rafinate și simpliste, ambele tipuri sunt foarte alunecoase și contradictorii (atât între ele, dar și în cadrul aceleiași scrieri) prezentând tuturor celor ce le citesc (cu ochii deschiși) un duh duplicitar.

Cele simple prezintă niște exagerări fabuloase, ca în basmele eline, hinduse și latine („romano-catolice”). Acestea au fost sesizate chiar și de ucenicii rafinați ai sfinției sale și sunt dezavuate ca extremisme și vrăjitorii în cărțile și/sau predicile lor, dându-și seama că defavorizează imaginea publică a Părintelui. De altfel mai toate cărțile rafinate, care caută să fie echilibrate, despre preacuvioșia sa, au în introducere sau la final, și o critică la celelalte cărți, susținând că ele sunt adevărata realitate a Părintelui, sesizând pericolul exagerării pentru curentul generat mass-media (finanțat cu putere) de pro-canonizare. Cu toate acestea la câteva pagini mai jos, autorul, autoproclamat ca exponent al echilibrului, începe cu niște expresii sau relatări exagerate, cu totul contradictorii discernământului lin Ortodox. Și ca și cum aceasta nu ar fi de ajuns, unele din cărțile sfinției sale sunt contestate chiar de el însuși și de ucenicii săi cei mai aprinși (de exemplu Pravila Albă și Sundar Singh), și chiar Cărarea Împărăției (cartea Părintelui cea oficială, mult prelucrată și dens filtrată pentru a nu prezenta fisuri), ar fi vrut chiar el însuși să o ardă.

In acest așezământ, construit și organizat cu neîntrecutu-i dar artistic, Părintele și-a avut chilia și atelierul de pictură din anul 1969 până în anul 1989, când s-a săvârșit din viață. Aici și-a lăsat într-o rânduială desăvârșită și predici și meditații și desene, dar și ultima ‎dorință de a nu-i fi date publicității.

Văzând însă câte variante circulă și mai ales câți antreprenori sau patroni are, dintre care unii nu l-au mai văzut din anul 1949, care n-au mai vrut să știe de Sfinția Sa în vremea de surghiun, ba se mai dau și ucenici și calzi apărători, ne-am hotărât să dăm forma definitivă a Cărării împărăției, cum a gândit-o și cum a lăsat-o în 1949, după care vor urma predicile – care și ele circulă în nu știu câte variante -, pe care și le-a legat singur într-un volum – se pricepea să lege foarte frumos cărțile — după o anumită ordine și cu o caligrafie unică.

I se atribuie câteva scrieri, între care Pravila Albă, un manuscris care i s-a furat, modificat apoi și rescris. Circulă pe numele Părintelui, ajungând până în Franța. Dăm în original caracterizarea pe care o face Părintele pe un asemenea exemplar din Pravila Albă.

 

 

 

I s-a mai atribuit și așa-zisa scriere: Sundar Singh vorbește globului pământesc. Iată și caracterizarea făcută de Părintele asupra acestei scrieri:

 

 

^[112]

Chiar și gustul deschis către scrierile unui protestant amăgit și el la rândul lui, spune multe despre pregătirea rătăcită și modul de a privi credința, superficial și neînțelegător, ca toți cei afectați de morbul ecumenist.

Nu știu dacă cei de astăzi vor pune în ‎studiul studenților teologi și al seminariștilor ‎Cărarea împărăției a Părintelui Arsenie, ca să-i ‎lumineze pe viitorii preoți, care au atâta ‎nevoie.‎ [să ne ferească bunul Dumnezeu, Măicuța Domnului și toți Sfinții de o asemenea năpastă – n.n.]

Căci Părintele Arsenie, văzând că la noi ‎valoarea nu are valoare, a vrut să ardă cartea ‎sa, așa cum a făcut Sfântul Moise Proorocul ‎cu Tablele Legii de pe Muntele Sinai, date de ‎Dumnezeu însuși – cu cele zece porunci -, ‎când a văzut păgânătatea poporului care, la ‎poalele muntelui ‎Sinai, mânca, bea și juca, uitând cu totul de ‎Dumnezeu^[113].‎

Cu toții nădăjduim că nu a fost așa gândirea genuină a Părintelui Arsenie Boca, atât de plină de mândrie, încât să se considere pe sine ca și pe Sfântul Prooroc Moise, iar pe cartea sfinției sale ca pe Tablele Legii, judecând în grup pe toți românii că nu apreciază adevăratele valori (care într-o astfel de cugetare, ar fi numai modul sfinției sale de a crede).

Mai mult, acum că a trecut umbra Vechiului Testament și toți preoții sunt icoana vie a lui Hristos:

Mat 9:12 Iar Iisus auzind au zis lor: n’au trebuință cei sănătoși de doftor, ci cei bolnavi. :13 Deci mergând, învățați-vă ce este: milă voiesc, iar nu jertfă ; că n’am venit să chem pre cei drepți, ci pre cei păcătoși la pocăință.

Evr 10:1

[Jertfa Noului Testament șterge toate păcatele și covârșește fără asemănare pre cea a Vechiului Testament, care nu le putea curăți.] Pentru că legea având umbra bunătăților celor viitoare, iar nu însuși chipul lucrurilor, cu aceleași jertfe care în fiecare an aduc pururea, niciodată nu poate pre cei ce vin să’i facă desăvârșit.

Evr 10:1

[Legea este umbra Noului Testament. Lauda credinței statornice.]

În adevăr, Legea având umbra bunurilor viitoare, iar nu însuși chipul lucrurilor, nu poate niciodată – cu aceleași jertfe, aduse neîncetat în fiecare an – să facă desăvârșiți pe cei ce se apropie.

Numitorul comun al cărților simple și al celor rafinate este că învățăturile sale sunt prezentate ambiguu și contradictoriu, putând fi înțelese într-un fel sau altul, după cum este abordată (prin admirație, împotrivire sau prudență) persoana Părintelui, ca toată lumea să fie odihnită. Sfinții Părinți nu au lucrat așa, ci s-au străduit să expună o învățătură limpede, chiar dacă ar fi stârnit împotrivirea întregii lumi, de dragul lui Hristos-Adevărul.

Cea mai mare dificultate este că Părintele combate pe față (ca titluri și categorii) diferitele rătăciri: filozofia, scientismul, hinduismul, spiritismul, magia, astrologia, origenismul, romano-catolicismul, ecumenismul, ereziile, dar, imediat mai apoi, alunecând insesizabil de la forma respinsă la conținutul ei susținut, le expune ideologia ca fiind Ortodoxia cea mai pură (neștiind sau nepomenind că sunt de fapt exact acele rătăciri criticate cu o frază sau două mai înainte), prezentându-le ca fiind învățăturile adevărate și mântuitoare, din lipsa cărora suferă ceilalți preoți contemporani cu el, acuzând tocmai pentru neconformarea cu aceste idei că pastorația Bisericii ar avea mari lacune.

Concluzia citirii scrierilor preacuvioșiei sale arată că nu stăpânea limbajul teologic Ortodox. Ori nu citise dogmatica Ortodoxă, ori nu o înțelegea, ori nu era de acord cu ea. Face confuzii frecvente între persoană și fire, alunecări majore și grave între dogme, mărturisind credințe mincinoase diametral opuse una alteia (nestoriene^[114], monofizite^[115], origeniste^[116]) și susținând cu o siguranță impresionantă de sine că sunt Ortodoxia cea mai pură. Cea mai favorabilă explicație pentru sfinția sa ar fi că, de fapt, fiind prins de atâta misiune mai înainte de vreme, nu a avut timp să cunoască Ortodoxia. Nădăjduim că nu a fost vorba nici de vreo lipsă de capacitate intelectuală de înțelegere, nici de vreo rea voință, nici vreo consecință a lipsei de sfat sau a neascultării față de profesorii săi de la Facultatea de Teologie (neurmând cursurile de acolo datorită absorbirii intense de către practicarea Hatha Yoga), nici de încrederea în sine mai mult decât în Sfinții Părinți, nici vreo lene în cercetare, nici de dorința de a muta hotarul părinților prin vreo inovație, nici de vreo erezie (adică dorința de a se dezbina de Sfânta Biserică pe baza dogmelor greșite în care credea).

Prin urmare, Dumnezeu, cunoscând toate și îngrijindu-se dinainte de folosul fiecăruia, ‎ne-a descoperit să cunoaștem numai ceea ce este de folos și a trecut sub tăcere ceea ce ‎n-am putut să purtăm. Pe acestea deci să le iubim și în acestea să rămânem, nemutând ‎hotarele veșnice și nedepășind dumnezeiasca predanie.‎^[117]

Pil 22:28 Nu trece hotarele vechi, care le-au pus părinții tăi.

Astfel se adeveri din nou că fiecare părticică din dogmele Bisericii ‎s-a impus prin sângele celor ce au fost gata să-și dea viața pentru ‎mărturisirea ei, fiind o chestiune de viață, nu o simplă speculație ‎teoretică.^[118]

Am citit cărțile sfinției sale cu o mare dorință de a găsi un mare apologet Ortodox bârfit de invidioși pe nedrept, pentru a ne închina cu dragoste și evlavie lui, dar am avut surpriza neplăcută să constatăm că foarte mare parte din mentalitatea greșită și păgubitoare contemporană ce bântuie lumea de azi este expusă în aceste cărți ca fiind revelația genuină a Domnului nostru Iisus Hristos. Ne întrebăm: oare această mentalitate (ce ne încolțește de peste tot deturnându-ne de la realitate) este consecința misiunii de la Prislop sau învățătura de acolo își are rădăcina în rătăcirile lumii de azi și de ieri?

Practic Părintele combate cu glas înalt doar păcatele grosolane (provenite din plăcerea senzuală, trupească, de sine): beția, preacurvia, crima cu un foarte mare talent demn de urmat (ar trebui însă sărat cu mai multă milă și înțelegere a neputințelor oamenilor), dar despre cele subtile (ce izvorăsc din plăcerea sufletească de sine, a slavei deșarte, a părerii de sine, a falsei smerenii), nu pomenește nimic. Dar tocmai acestea sunt generatoare ale primelor (pe căi ocolite, viclene) și, în plus, declanșatoarele de înșelare, stare mai rea decât căderea de-a stânga. Nu știm dacă nu a cunoscut acest fenomen sau doar nu a avut experiență personală cu discernământ în acest război nevăzut, foarte primejdios.

Dar înainte de toate acestea, trebuie să știm că iubirea pătimașă de plăcere este de multe feluri și de multe forme, și multe sunt plăcerile cari amăgesc sufletul, când nu se întărește prin trezvie întru frica de Dumnezeu și în dragoste de Hristos, îngrijindu-se de lucrarea virtuților. Căci se ivesc nenumărate plăceri cari atrag la ele ochii sufletului: cele ale trupurilor, cele ale avuției, ale dezmierdării, ale slavei, ale nepăsării, ale mâniei, ale stăpânirii, ale iubirii de argint, ale zgârceniei. Toate se înfățișează amăgitor cu arătări strălucite și plăcute, în stare să atragă pe cei vrăjiți de ele, cari nu iubesc cu putere virtutea și nu rabdă asprimea ei. Căci aproape toată afecțiunea pământească și împătimirea de ceva din cele materiale naște plăcere și desfătare în cel împătimit și înnebunește și vatămă în chip pătimaș partea poftitoare a sufletului, întrucât supune pe cel biruit iuțimii, mâniei, întristării și ținerii minte a răului, când e lipsit de ceea ce dorește. Iar dacă împreună cu împătimirea mai stăpânește pe om și o mică obișnuință, îl face pe cel stăpânit de ea să fie dus, pe nesimțite, până la capătul acestei împătimiri neraționale, pentru plăcerea ascunsă în ea. Căci plăcerea poftei e de multe feluri, cum s’a spus mai înainte, și nu se satisface numai prin curvie și prin altă desfătare trupească, ci și prin celelalte patimi, odată ce și neprihănirea stă nu numai în oprirea de la curvie și de la celelalte plăceri de sub pântece, ci și în înstrăinarea de celelalte plăceri. De aceea desfrânat este și iubitorul de avuții, iubitorul de argint și zgârcitul. Căci precum acela iubește trupurile, așa și acesta avuțiile; ba este cu atât mai desfrânat acesta, cu cât nu are o așa de mare silă de la fire, care să-l împingă. De fapt vizitiu nedestoinic ar fi socotit cu adevărat nu acela care nu poate stăpâni un cal nărăvaș și anevoie de strunit, ci acela care nu-și poate supune pe unul blând și mai supus. Dar e vădit în tot felul că pofta de avuții e de prisos și nu după fire, neavându-și puterea într’o silă a firii, ci în voia liberă cea rea. De aceea nu are scuză cel ce păcătuiește lăsându-se biruit de aceasta cu voia. Astfel trebuie să cunoaștem limpede că iubirea de plăcere nu se mărginește numai la desfătare și la bucuria de trupuri, ci se arată în tot chipul și prin tot lucrul iubit de voia liberă a sufletului și prin toată împătimirea. […]

Pe lângă cele spuse, mai trebuie să se știe mai ales aceasta, care e de mare trebuință tuturor celor ce râvnesc să dobândească virtutea și se sârguiesc să ocolească păcatul: cu cât e sufletul neasemănat mai bun decât trupul, și mai distins și mai cinstit în multe și foarte însemnate privințe, cu atât sunt și virtuțile sufletești mai bune decât cele trupești, mai ales cele cari imită pe Dumnezeu și poartă nume dumnezeești. Cu totul dimpotrivă trebuie să socotim despre păcatele sufletești că se deosebesc de patimile trupești în ce privește efectele lor și pedeapsa lor, măcar că acest lucru îl uită mulți, fără să știu cum. Beția, curvia, preacurvia, furtul și cele apropiate acestora, oricât sunt de urîte la arătare celor evlavioși și celor ce fug de ele sau le pedepsesc, nu pricinuiesc atâta durere celor ce stăruiesc în ele fără să se îndrepte, în comparație cu patimile sufletești, cari sunt cu mult mai rele și mai grele ca acelea și cari duc la starea dracilor și la osânda veșnică rânduită acelora, pe cei stăpâniți de ele. E vorba de pismă, de pomenirea răului, de răutate, de învârtoșare și de iubirea de argint, care-i rădăcina tuturor relelor, după Apostol, și de cele asemenea.

[…]Patimi sufletești sunt acestea: uitarea, nepăsarea și neștiința.2 Când ochiul sufletului sau mintea, e întunecat de acestea trei, e luat apoi în stăpânire de toate patimile cari sunt acestea: neevlavia, credința strâmbă sau toată erezia, blasfemia, iuțimea, mânia, amărăciunea, înfurierea năpraznică, ura de oameni, pomenirea răului, vorbirea de rău, osândirea, întristarea fără temei, frica, lașitatea, cearta, rivalitatea, pisma, slava deșartă, mândria, fățărnicia, minciuna, necredința, sgârcenia, iubirea de materie, împătimirea, afecțiunea pentru cele pământești, trândăvia, micimea de suflet, nemulțumirea, cârtirea, înfumurarea, părerea de sine, trufia, îngâmfarea, iubirea de stăpânire, dorința de a plăcea oamenilor, viclenia, nerușinarea, nesimțirea, lingușirea, înșelăciunea, ironia, duplicitatea, învoirea cu păcatele părții pătimașe și gândirea deasă la ele, rătăcirea gândurilor, iubirea de sine, care e maica și rădăcina tuturor relelor, iubirea de argint, reaua nărăvire și răutatea. Iar patimi trupești sunt: lăcomia pântecelui, nesăturarea, desfătarea, beția, mâncarea pe ascuns, iubirea de plăceri felurite, curvia, preacurvia, desfrâul, necurăția, amestecarea sângelui [incestul], stricarea pruncilor, împreunarea cu dobitoacele, poftele rele și toate patimile urîte șl protivnice firii, furtul, jefuirea celor sfinte [sacrilegiul], hoția, uciderea, orice moleșire trupească și bucurie de voile trupului mai ales când trupul e sănătos, ghicirile, descântecele, farmecele, prezicerile, iubirea de podoabe, ușurătatea, moliciunile, înfrumusețările, vopsirea feții, pierderea vremii, umblarea fără rost, jocurile de noroc, reaua și pătimașa întrebuințare a lucrurilor dulci ale lumii, viața iubitoare de trup, care, îngroșând mintea, o face pământească și dobitocească și nu o lasă niciodată să tindă spre Dumnezeu și spre lucrarea virtuților^[119]

 

În schimb, în cărțile sale sau cele legate de sfinția sa, sunt prezente minuni strălucitoare (care nu au amprenta delicată, lină și plină de tâlc ca în Viețile Sfinților), privirea de sus a celorlalți, fraze cu dublu înțeles în care este evidentă susținerea unei păreri personale inovatoare (nemaiîntâlnită în Ortodoxie decât în curentul umanist, combătut în sinoade, de multe ori contradictorie față de revelația dată prin Sfinții Părinți). Aceste păreri personale sunt prezentate ca fiind dogme revelate și antidotul filozofiilor lumești din turma lui Epicur sau a necredincioșilor, cum îi numește sfinția sa cu ironie pe sărmanii amăgiți de fascinația trupului, dar care nu urmează fanatic, fără abatere ideile sale și ele fascinate de trup sau de iubirea trupească de sine mai subtilă. Mai apoi, această gândire personală apare însoțită și de o plăcere de sine care ajunge până la a credință fabuloasă că problemele bisericii ar proveni din faptul că preoții n-au aceeași pregătire și mentalitate antropologică cu a sa. Toate acestea, însă, susțin alunecarea spre dreapta, mai primejdioasă și mult mai stricătoare, fiindcă este cultivată ca o virtute și nu luptată ca un păcat.

Aceasta nu este, însă, de mirare, fiindcă răutatea este ușor de sesizat și combătut, dar falsa bunătate (care duce la cea dintâi pe căi ocolite, amăgind și pe dascăl și pe ucenici), cere o experiență a discernământului călită în ascultarea de Biserică, și nu mulți o pot dobândi.

7. Cădea-vor dinspre latura ta o mie și zece mii de-a dreapta ta și spre tine nu se vor apropia. […]

Iar după o vedere mai înaltă, psalmul zice că: ״Tu, omule cel de acest fel, vei fi săgetat cu multe săgeți din partea stângă, dar cu și mai multe din partea dreaptă”. Prin stângă se înțelege când se săgetează cineva cu patimi dobitocești, ale mâniei și ale poftei, care învederat și mărturisit este că sunt rele, iar de-a dreapta este când se săgetează cineva de pricini care par a fi drepte și bune, însă care nu sunt de acest fel, deoarece vrăjmașul diavol, știind că cei mai mulți oameni nu primesc atacurile păcatelor celor simple și arătate [lesne de priceput], pentru aceasta începe să-i lupte de la oarecari pricini care par să fie bune, iar la urmă, pornind de la acelea, îi doboară și în relele cele învederate.^[120]

 

În afară de aceasta, sărmanul Părinte n-a avut parte de dascăli cu discernământ, începând cu familia sfinției sale și continuând cu lecturile din cărțile de Hatha Yoga, Mircea Eliade, Rudolf Steiner, Ignațiu de Loyola, cărțile de hipnoză, filozofii umaniști și romano-catolici care i-au stimulat preocupările sfinției sale de practicare a tehnicilor de performanță din toate religiile. Această experiere a metodelor ce strică firea, preluate din învățăturile demonice, cu părerea că sunt și ele folositoare, i-au pecetluit o anumită mentalitate și o anumită stare lăuntrică, vizibile de-a lungul întregilor sale scrieri și comportamente, ba chiar și în mesajul testamentar al sfinției sale din Biserica Drăgănescu.

De la dascălii săi a moștenit convingeri greșite, având o pregătire neconformă cu a Sfinților Părinți, astfel că responsabilitatea sa se diminuează. Rămâne doar întrebarea de ce a ales această cale? Cum de nu s-a lepădat de ea? De ce n-a lucrat discernământul? De ce nu i-a arătat Dumnezeu realitatea? Pentru aceasta, însă, este nevoie de o mare lepădare și de sine și de prejudecățile dobândite, de o căutare a Adevărului mai presus de orice, de o socotire de sine ca fiind cel mai de pe urmă dintre păcătoși, pentru a primi sfatul celor smeriți, în care lucrează Sfântul Duh, lucruri greu de dobândit (printr-o strădanie ce uneori durează viața întreagă. De aceea cei înainte-văzători sunt de cele mai multe ori oameni bătrâni, trecuți prin experiența multor suferințe care îi învață realitatea neputinței proprii, ajungând la harismă, numită și „pensie duhovnicească”). În schimb, performanțele înșelătoare se dobândesc în scurt timp și sunt lesne de primit, sădind înlăuntru o mare dulceață de sine, care abate mintea ca un magnet de la atenția spre pocăință, fiind prezente la toți „văzătorii cu duhurile” tineri (care au căutat pensia mai înainte de a absolvi „grădinița duhovnicească”). Așadar când apare cineva cu pretenții de harisme la vârsta diaconului Zian, este evidentă înșelarea.

M-a acoperit Dumnezeu și m-am temut totdeauna de ‎primejdia aceasta. Cînd eram în mînăstirea de obște, toate ‎le încredințam bătrînului Ava Ioan. Niciodată nu sufeream, ‎cum am spus, să fac ceva fără sfatul lui. Se întîmplă ‎cîteodată că gîndul îmi spunea: «Nu-ți va spune bătrînul ‎aceasta ? De ce să-l mai turburi ?» Și ziceam gîndului: ‎‎«Anatema fie și judecății tale (dreptei tale socoteli) și ‎priceperii tale și înțelepciunii tale și științei tale, căci ceea ‎ce știi, de la diavolul știi» 1083.‎

‎Plecam deci și întrebam pe bătrîn și se întîmpla că uneori ‎îmi spunea tocmai cuvîntul acela la care mă gîndisem și ‎eu. Atunci gîndul îmi spunea: «Ce mai zici ? Iată ți-a spus ‎ceea ce ți-am spus și eu. Nu l-ai turburat degeaba pe Bătrîn ‎‎?» Și ziceam gîndului: «Acum e bine, acum e de la Duhul ‎Sfînt. Ceea ce e al tău e viclean, e de la draci, e dintr-o stare ‎pătimașă». Și astfel, niciodată nu îngăduiam gîndului să ‎mă facă să mă încred în mine însumi, fără întrebare.‎

‎Nota 1083.‎   Tot ce răsare din sfera mărginită a unei gîndiri individualiste, e prin ‎sine ‎lipsit de vederea largă, care ține seama în mod echilibrat de in‎tercondiționarea ‎tuturor. E de la diavolul, care vrea să rupă în bucăți creațiunea și să ‎scufunde pe ‎fiecare într-o existență extrem de redusă, intr-o existență chinuită, de ‎umbră, de ‎mișcare dezordonată, nerațională și contradictorie a umbrelor. Totul e o ‎falsă ‎cunoștință, o cunoștință a fîșiei, care nu e deplin reală, întrucît nu e în ‎țesătura ‎întregului, în comunicare de viață între toate. «Dreapta socoteală», atit de ‎lăudată în ‎scrierile duhovnicești răsăritene, vine și ea dintr-o îndelungată experiență ‎a vieții de comunitate, ‎de împreună-sfătuire cu alții. Ea ține seama de toate laturile ‎realității, de toate ‎punctele de vedere posibile, în judecata ce o dă. De aceea sfatul se ‎cere mai ales de ‎la «bătrîni», care au adunat în cursul anilor îndelungați multă ‎experiență de viață și ‎multe păreri de la foarte mulți.‎^[121]

---

Din păcate, la capitolul acesta, Părintele Arsenie Boca este cel mai deficitar. Fiindcă de mic copil nu s-a sfătuit nici cu profesori Ortodocși lămuriți, nici cu duhovnici iscusiți în căderea de-a dreapta, nici cu scrierile Sfinților Părinți, luând sfat numai de la diavol prin vedeniile mincinoase și prin religiile superioare, amestecate (poate) cu un strop de Filocalie, chiar de la începutul vieții nu a cunoscut (decât, poate, superficial) și nu a propovăduit Ortodoxia curată, ci una amestecată, deci falsă, atât în scris, în predici, în picturi cât și prin viață. Modelul său este unul sincretist, de tip New-Age, cu tente hinduse, ecumenist ramificate și mai ales uniate.

Dacă s-ar fi lepădat public de toate acestea, măcar pe patul de moarte, am putea spune că, de atunci, a îmbrățișat credința Ortodoxă și am putea vorbi de o Ortodoxie a credinței celui despre care se tratează, dar una cam îndoielnică, fiindcă nu am ști cum ar fi propovăduit după convertire, nemaiavând nici măcar un mic exemplu.

Dar dacă nici măcar nu s-a lepădat de erezii, cum am putea vorbi de canonizarea lui?

Este vorba, așadar, de kakodoxia^[122] neîndoielnică a celui despre care se tratează, kakodoxie păstrată pînă la moarte, fie în tot timpul vieții, fie în timpul de la care a lepădat credința ortodoxă, încredințându-și sufletul unui duhovnic mort de 200 de ani, de fapt un diavol mascat.

 

Pentru a vă lămuri despre acest subiect, vă recomandăm capitolul:

Învățăturile eretice ale Părintelui Arsenie Boca, date anatema de toate cele 7 Sfinte Sinoade Ecumenice.

 

f)   „Proslăvirea lui de către Domnul, cel puțin printr-unul din următoarele daruri sau ‎puteri”

În urma celor arătate pînă aici, a expunerii făcute pe temeiuri doctrinare și documentare cu privire la canonizarea sfinților în Biserica Ortodoxă sîntem îndreptățiți să conchidem că pentru a se putea proceda în zilele noastre la acte de canonizare trebuie să fie date următoarele condiții de fond:

[…]

1. b) Proslăvirea lui de către Domnul, cel puțin printr-unul din următoarele daruri sau puteri:

— Puterea de a suferi moartea martirică pentru dreapta credință;

— Puterea de a înfrunta orice primejdii sau suplicii pentru mărturisirea dreptei credințe pînă la moarte;

— Puterea de a-și închina eroic viața celei mai desăvîrșite trăiri morale și religioase;

— Puterea de a săvîrși minuni în viață sau după moarte; sau în fine,

— Puterea de a apăra sau a sluji cu devotament eroic credința și Biserica Ortodoxă^[123].

---

„Puterea de a suferi moartea martirică pentru dreapta credință”

Vă rugăm să citiți capitolul:

Moartea Părintelui Arsenie Boca

Acolo se arată neclaritatea și contradicțiile sfârșitului sfinției sale. Cel mai mult se contrazic ucenicii preacuvioșiei sale. Sunt trei variante descrise: moartea din cauza bolii, moartea din cauza torturii de către securiști pentru legionarism (deci nu pentru dreapta credință) și moartea în chinuri datorită duhurilor cu care a lucrat. Vedem că în nici o situație nu este vorba de moarte martirică pentru Ortodoxie.

Mai mult în privința omorârii utopice de către securiști pentru legionarism (deci, din motive politice și nu mucenicești pentru dreapta credință) avem atâtea variante după imaginația fiecărui povestitor în parte. Legendele despre moartea în torturi a preacuvioșiei sale sunt atât de diferite una de alta: bătaie în mașină, răstignire în pădure, stâlcire/non stâlcire a unghiilor în chilie, ba la București, încât se poate concluziona prin Sfânta Evanghelie:

Mar 14:55 Arhiereii și tot sinedriul căutau împotriva lui Iisus mărturie ca să-L dea la moarte, dar nu găseau. 56 Că mulți mărturiseau mincinos împotriva Lui, dar mărturiile nu se potriveau. 57 Și ridicându-se unii, au dat mărturie mincinoasă împotriva Lui, zicând: 58 Noi L-am auzit zicând: Voi dărâma acest templu făcut de mână, și în trei zile altul, nefăcut de mână, voi clădi. 59 Dar nici așa mărturia lor nu era la fel.

 

---

„Puterea de a înfrunta orice primejdii sau suplicii pentru mărturisirea dreptei credințe pînă la ‎moarte”‎

 

Vă rugăm să citiți capitolul:

Având această concepție despre eretici, nu este de mirare că atunci când a fost caterisit (sau oprit de la slujire) și-a format o parasinagogă

Și mai ales subcapitolul:

Arsenie vs. Arsenie

Veți observa acolo cu stupoare, că spre deosebire de legenda ce s-a brodat cu iscusință diabolică prin mass-media (că ar fi fost vreun mărturisitor), în realitate sfinția sa a fugit prin toate mijloacele de suferință (și prin hipnoza în masă, și prin declarații politice corect, și prin lauda socialismului, și prin denunțarea celor cunoscuți, și prin lepădarea de preoție și călugărie), făcând compromisuri cu regimul de multe ori și sub multe forme, până la sfârșitul vieții, pentru a-și asigura alături de Maica Zamfira un trai nu numai decent, dar chiar situat la vârful prosperității posibile în acele momente istorice.

Mai mult, sunt informații care indică faptul că încă de pe atunci s-a plănuit de către noua orânduire construcția unei imagini de sfințenie politic-corectă pentru a se propune la canonizare spre subjugarea în ecumenism și noua spiritualitate a neamului, în clipa în care adevărații mărturisitori și martori ai căderii sfinției sale vor fi plecat la Dumnezeu, ca să nu se mai poată opune.

Chiar dacă nu ar fi lucrurile atât de grave cum se deduc din datele publicate până acum, și ne rezumăm doar la cercetarea fără interpretare sau prejudecată a informațiilor accesibile tuturor și furnizate chiar de ucenici este suficient doar un studiu simplu al perioadelor și locurilor de detenție, al manifestărilor și „suferințelor” sfinției sale atunci când a fost închis, pentru a vedea cu certitudine că nu a suferit decât foarte puțin (și nu pentru dreapta credință, ci pentru politică), numai până când s-a lepădat de preoție și de călugărie, ca o dovadă adusă regimului că va colabora și politic. Dacă, în afară de aceasta, am și face o paralelă între cele prin care a trecut preacuvioșia sa și suferințele reale ale tuturor celor care L-au mărturisit pe Hristos în România, contemporani cu el, vom vedea atunci că, de fapt, a fost un răsfățat al regimului comunist.

Iată datele luate din aceste surse:

<https://ro.wikipedia.org/wiki/Arsenie_Boca#Prigoana_.C8.99i_martirajul_dup.C4.83_gratii>, joi, 24 septembrie 2015.

<http://www.ziaristionline.ro/2015/03/23/parintele-arsenie-boca-in-arhivele-securitatii-dosarul-integral-anchetele-canalul-si-persecutia-un-demers-cnsas-de-exceptie-in-atentia-patriarhiei-romane/>, joi, 24 septembrie 2015.

 Florian Bichir, Romeo Petrașciuc, Raluca Toderel, Părintele Arsenie Boca in Arhivele Securității. ANCHETELE, CANALUL SI PERSECUȚIA. Opis de documente., Vol. II (Prislop,1950-1959), Ed. Agnos, 2014, pp. ‎506‎.17.07.-30.07. (13 zile) 1945 București.

 

14.05.1948 schingiuit o 1 lună și ½? Unde, de către cine? Nu ni se spune. Este oare o invenție sau nu se știe unde a fost arestat? După cât de paranormal se desfășurau anchetele, credem că este o invenție.

16.01.1951-19.03.1952 (14 luni și 3 zile), la canal.

20.09.1955-07.04.1956 (6 luni și 18 zile) Timișoara, Jilava, Oradea.

Detenție totală 22 luni și 18 zile (mai puțin de 2 ani), din care:

–        La canal (regim diferențiat): 14 luni și 3 zile (majoritatea timpului);

–        La închisorile București, Jilava, Timișoara, Oradea: 8 luni și 15 zile, din care schingiuit? doar 1,5 luni.

Canal, București, Jilava, Timișoara, Oradea. Numai denumirile închisorilor și arată diferența în suferință. Nu tu Pitești, nu tu Gherla, nu tu Aiud. Sărmanul, bine că a scăpat, cu așa puțină suferință. Dar de unde această faimă că a suferit foarte mult de la comuniști și că a fost martirizat prin închisori și la Canal?

În timp ce Părintele Arsenie Papacioc și toți preoții râvnitori pentru Ortodoxie, fără compromisuri, au suferit la Aiud și în alte temnițe până în 1964, Părintele Arsenie Boca (ne mai fiind arestat din 1956, datorită compromisurilor, hipnozei și lepădării de călugărie și preoție) viețuia degajat, cu Maica Zamfira, având proprietăți personale (prin București sau la Sinaia), mergând la filme sau în excursii, petrecând în discuții interesante cu prietenii săi, lucruri surprinse și în fotografii și în rapoartele securității, întocmite pentru a-i păstra buna reputație că nu încalcă convenția cu noua orânduire.

Printre altele mi-a povestit că a fost arestat de organele de stat pentru o perioadă de un an și trimis la lucrările canalului Dunăre – Marea Neagră. Pentru această perioadă a precizat că nu are ce să reproșeze organelor de stat, întrucât s-a[u] comportat într-un mod corespunzător cu el. […]

Mi-a mai povestit că atât la mănăstirea Prislop, cât și la București, unde a domiciliat, a fost controlat în permanență de securitate și dacă cineva s-ar interesa despre el s-ar putea convinge că și-a văzut de treabă și nu a desfășurat nici un fel de activitate.”^[124]

 

Vă reamintim că în același timp foarte mulți preoți și călugări evlavioși și cu adevărat mărturisitori ai Sfintei noastre Biserici Ortodoxe Române erau închiși, torturați, înjosiți, ispitiți și ei să se lepede de preoție și călugărie, însă nu se învoiau cu minciuna, nici măcar cea politică, dar sunt și astăzi calomniați ca legionari și naționaliști, neputând fi propuși pentru canonizare, ca să nu se înceapă vreo prigoană fățișă din partea oficialităților.

Pentru a vedea care a fost regimul Părintelui Arsenie Boca în închisoare vă redăm o mică istorisire foarte sugestivă:

În întâmplarea de mai jos nu știm de ce să ne mirăm mai mult:

• de lăcomia pântecelui, căci nu răbda să stea fără slănină, punând pentru poftele sale alimentare pe alții să-și pericliteze viața?
• de încălcarea sfintelor canoane (care ne învață că monahii nu au voie să mănânce carne)?
• de faptul că a pus în pericol viața ucenicei (roaba poftelor și burții sfinției sale)?
• de joaca cu mințile oamenilor prin hipnoză, vise și vedenii (având ca victime atât adepți ai săi și cât și sărmanii gardieni)?
• de regimul dulce dus în detenție, care arată limpede că nu numai că nu a fost martir, dar nici măcar prigonit în realitate (în timp ce adevărații prigoniți erau bătuți până la moarte și înfometați de nu puteau avea nici măcar turtoiul dorit, sfinția sa primea vizite când dorea și mânca slănină feliată)?

Dar, dacă și la închisoare își făcea toate poftele (până și pâinea și slănina le voia feliate, ca la supermarket-urile de azi), cum putem să mai gândim că a fost în vreun fel prigonit? Nu a răbdat nici bătăi, nici foame, nici măcar să stea fără să-și împlinească poftele alimentare cele mai josnice (nici măcar nu se ostenea să-și rupă dumicații).

Pe urmă ne-a povestit lelea Dâmboiu, care a visat noaptea că trebuie să meargă la părintele la închisoare, să-i ducă şapte bucăţi de pânză albă, o pâine şi o bucată de slănină. Să taie felii pâinea şi slănina. S-a dus, şi când a ajuns, i le-a băgat uşor. Şi i-a spus: „Tu să te întorci repede, să nu-ţi întorci capul înapoi, că o să tragă după tine”. Pe toţi paznicii i-a adormit [citește hipnotizat. În limba greacă hipnos ὕπνος= somn – n.n.] . Când o ieşit din curtea închisorii, s-au trezit paznicii, şi au început să tragă. Ea s-a dus mai încolo, speriată, şi nu s-a mai văzut. [125]

Cu totul altfel procedează adevărații Sfinți:

2Re 23:14 David se afla într-un loc întărit, iar o ceată de Filisteni era în Betleem. 15 Şi fiindu-i sete lui David, a zis: „Cine mă va adăpa cu apă din fântâna Betleemului cea de la poartă?” 16 Atunci aceşti trei viteji au străbătut prin tabăra Filistenilor, au scos apă din fântâna Betleemului cea de la poartă şi au adus-o lui David; dar el n-a vrut s-o bea, ci a vărsat-o înaintea Domnului, zicând: 17 „Să mă ferească Dumnezeu să fac una ca aceasta! Aceasta nu este, oare, sângele oamenilor, care şi-au pus viaţa în primejdie?” Şi n-a vrut să bea. Iată ce-au făcut aceşti trei viteji.

Vedem că Sfântul Prooroc David și-a exprimat setea și dorul de casă, iar vitejii au vrut să-l bucure. Însă David nu le-a poruncit una ca aceasta, iar când ei au făcut-o din proprie inițiativă nu a putut să mai bea, deși era mai însetat și mai dornic după casă la vederea apei, doar pentru gândul că le-a pus în pericol viața. Dumnezeu ne-a dat prin el o mare lecție de înfrânare a dorințelor și cuvintelor, dar și de dragoste față de cei ce ne iubesc.

Părintele Arsenie Boca, din păcate, nu a urmat Sfinților ci poftelor proprii, poruncind și punând în pericol viața robilor lui, prin magie, doar ca să-și satisfacă plăcerile. Nici măcar nu a avut atâta milă încât să țină hipnotizați paznicii ca ucenița lui să-i plece în siguranță, ci, pentru a o impresiona și a ține minte spectacolul, i-a pus viața în primejdie.

Și prin acest egoism, s-a asemănat unor guruși vestiți, având, însă, control mai bun asupra demonilor ce-i slujeau, fiindcă nu masca hinduismul cu știința ci cu… „sfințenia”, deci înșelarea era de mai mari proporții:

Al doilea lucru care m-a impresionat a fost legat de ceea ce am descoperit într-un alt periodic pe care îl tipărea ‎așezământul. Existau aici relatări despre diverse evenimente din viata gurului. Iată ce povestea la un moment dat el ‎însusi:‎

‎„Când eram mai tânăr, călătoream prin satele Indiei. într-un sat oarecare, un om pe care îl ajutasem foarte mult s- ‎a oferit să mă învețe cum să chem spiritele din lumea de jos. […] Am mers apoi într-o seară Ia cimitir cu câțiva ‎ucenici de-ai mei, si am aplicat cele pe care le învățasem. Dar când au venit spiritele, nu le-am putut tine piept, asa ‎încât le-am îndreptat asupra uneia dintre discipoieie mele, pe care au luat-o în stăpânire. A fost chinuită foarte tare ‎si în cele din urmă a murit. Pentru a mă purifica de această faptă, am stat trei zile si trei nopți în apele Gangelui”.‎

Ce ar trebui să mire pe cineva mai întâi în această relatare? Vizita nocturnă la cimitir? Invocarea spiritelor? Dirijarea ‎lor împotriva tinerei fete? Cum se cheamă aceasta: spiritism, magie, satanisml Oricum ar sta lucrurile, în nici un caz ‎stiintă! Iar în ce privește spiritele din lumea de jos, ce altceva puteau fi ele, dacă nu demonii despre care ne previne ‎Evanghelia?‎

La fel de șocantă este si calitatea morală a gurului, care pentru a se salva pe sine îsi sacrifică discipola care îi ‎încredințase trupul, sufletul, mintea si întreaga ei viată! Apoi individul îsi „spală” calm si imperturbabil crima ‎morală în… apele Gangelui! Apropo, calitatea apei unui râu de a spăla conștiințele înnegrite si vinovate este un fapt ‎dovedit științific, sau o concepție pe de-a-ntregul religioasă? Din câte cunosc, râul Gange este considerat sfânt numai ‎de către hinduși. Nici musulmanii, nici buddhistii, nici taoistii, nici creștinii nu împărtășesc o asemenea credință. Cu ‎atât mai puțin oamenii de stiintă. Orice practicant al „stiintei” yoga se comportă în realitate ca un credincios, ca un ‎hindus.‎

Ne putem întreba de ce aceste cercuri de oameni de factura lui Vivekananda încearcă să ne submineze credința în ‎mod indirect si ocult, de ce îsi prezintă oferta sub o aparentă științifică si de ce nu se încumetă să ne propună deschis si onest credința lor, dându-ne posibilitatea de a o supune în cunoștință de cauză comparației cu credința ‎creștină. Evident că oamenii vicleni nu înțeleg să folosească decât mijloace de acțiune pe măsură. Rătăcind pe alții si ‎rătăciți fiind ei înșiși vor merge din rău în mai rău…, spune Scriptura (II Tim. 3,13).‎^[126]

Și plin falsa și cruda minune de mai sus, Părintele Arsenie Boca ne arată foarte clar că se afla sub osânda anatemei:

CANONUL 35 Nichifor Marturisitorul (OSÂNDA CĂLUGĂRULUI CARE SE CĂSĂTOREŞTE)

Dacă un monah, lepădând sfânta schimă, va mânca carne şi va lua femeie, acela trebuie să se supună anatemei dacă nu se întoarce şi cu sila să se îmbrace în haine monahale, şi să se închidă în mănăstire.

(81, 83 ap.; 6, 16 sin. IV ec; 10 sin. Vil ec; 10 Cartag.; 11 sin. 1-11) [127]

Deci, Părintele Arsenie Boca nu era anatema doar pentru învățăturile condamnate de cele 7 Sfinte Sinoade Ecumenice, ci și pentru lepădarea sfintei schime, conviețuirea cu Maica Zamfira și mâncarea slăninei. În acest Sfânt canon suntem învățați și ce ar fi trebuit să li se facă celor doi ca să se poată mântui.

Mai mult, sfinția sa chinuia pe securiști de multe ori psihologic, dar uneori chiar și fizic, dar nu ei pe el:

Cercetările întreprinse de ‎aceștia au decurs la ‎fel ca cele anterioare, văzându-l pe părintele Arsenie prin ‎vizetă, dar care ‎dispărea atunci când se descuia ușa celulei.‎

De comun acord, într-un context de păstrare totală a ‎secretului, s-a ajuns la o hotărâre unică, de ‎punere în libertate ‎a călugărului preot Arsenie Boca. Această decizie era singura ‎care putea ‎rezolva acel inexplicabil eveniment. Când a doua zi, ‎o întreagă comisie s-a dus să pună în ‎aplicare hotărârea de ‎punere în libertate a Părintelui Arsenie, aceasta constată că ușa ‎celulei ‎respective era descuiată. Părintele Arsenie Boca s-a întors în aceeași zi la Mănăstirea Sâmbăta, ‎spre reala fericire ‎a miilor de țărani din toată Țara Făgărașului și a altor mii de ‎credincioși din ‎întreaga țară.‎ ^[128].‎

Să citim și noi cum a fost mult vestita „suferință” a Părintelui Arsenie Boca acel „schingiuit o 1 lună și ½?” sau mai bine zis chinuirea de către el a anchetatorilor lui (de care și-a bătut joc prin hipnoză și tortură cu puterile diavolești, până i-a făcut să-l elibereze. Acest lucru nu-l întâlnim, din fericire, la nici un alt adevărat mărturisitor sau vreun Sfânt autentic. Este o atitudine tipic vrăjitorească. O întâlnim de pildă la vrăjitorul Eleodor în viața Sfântului ierarh Leon al Cataniei și la Chinops în viața Sfântului Ioan Evanghelistul). Și atunci ne întrebăm de ce este socotit Părintele Arsenie Boca martir?

În 1949, după cea dintâi arestare a părintelui, s-a arătat primul mare semn dumnezeiesc. ‎Lumea ‎vorbea ca într-o noapte, cucernicul monah fusese scos din celula unde se afla in ‎arestul ‎Securității de la Hațeg, de doi milițieni ‎brutali. Amândoi îl apucaseră de subsuori, ‎luîndu-l pe sus, in timp ce îl insultau si îl ‎batjocoreau. Satrapii înșiși au povestit peste ‎ani cum părintele, încă buimac de somn, le-a iertat ‎nelegiuirea, dar atât mana dreapta a ‎unuia, cat si mana stângă a celuilalt, adică exact cele care ‎l-au atins, s-au uscat in scurt ‎timp…‎ ‎

[ce diferență între Părintele Arsenie Boca și dulcele Iisus:

Ioan 18:10 Dar Simon-Petru, având sabie, a scos-o și a lovit pe sluga arhiereului și i-a tăiat urechea dreaptă; iar numele slugii era Malhus. 11 Deci a zis Iisus lui Petru: Pune sabia în teacă. Nu voi bea, oare, paharul pe care Mi l-a dat Tatăl? Mat 26:51 Și iată, unul dintre cei ce erau cu Iisus, întinzând mâna, a tras sabia și, lovind pe sluga arhiereului, i-a tăiat urechea. 52 Atunci Iisus i-a zis: Întoarce sabia ta la locul ei, că toți cei ce scot sabia, de sabie vor pieri. Luc 22:50 Și unul dintre ei a lovit pe sluga arhiereului și i-a tăiat urechea dreaptă.51 Dar Iisus, răspunzând, a zis: Lăsați, până aici. Și atingându-Se de urechea lui l-a vindecat – n.n.]‎

Cei doi au ramas infirmi [probabil pentru dictonul diavolesc „te iert dar nu te uit” – n.n.] pe viata si trăiesc pana in ziua de azi. De atunci, s-a spus ca ‎minunile părintelui Arsenie Boca se savarseau prin foc si cine indraznea sa il atinga cu ‎dușmănie va fi ars de para focului dumnezeiesc

[ce diferență între relatările vieții sfinției sale și viața dulcelui Iisus: Luc 9:52 Și a trimis vestitori înaintea Lui. Și ei, mergând, au intrat într-un sat de samarineni, ca să facă pregătiri pentru El. 53 Dar ei nu L-au primit, pentru că El se îndrepta spre Ierusalim. 54 Și văzând aceasta, ucenicii Iacov și Ioan I-au zis: Doamne, vrei să zicem să se coboare foc din cer și să-i mistuie, cum a făcut și Ilie? 55 Iar El, întorcându-Se, i-a certat și le-a zis: Nu știți, oare, fiii cărui duh sunteți? Căci Fiul Omului n-a venit ca să piardă sufletele oamenilor, ci ca să le mântuiască. 56 Și s-au dus în alt sat. ‎– n.n.] ‎‎!

De altfel nu suntem singurii care au remarcat că Părintele Arsenie Boca nu a fost un mărturisitor, ci dacă nu a fost chiar un colaborator în sensul clasic al cuvântului, a fost cel puțin un bun sfetnic al securității în problemele paranormalului, pe care le stăpânea atât de bine din experiența personală.

Ucenicii atâta încredere aveau în ce putere avea sfinția sa în a neutraliza securitatea, încât atunci când era vorba de moartea lui se amuzau, necrezând că va putea muri vreodată. Și atunci cum de a fost prigonit? Sau cum poate spune cineva că și-a format ucenicii duhovnicește, pentru mărturisirea dreptei credințe, când toate manifestările preacuvioșiei sale și modelul însămânțat în adepții și adversarii săi erau de mai presus de ciudat, neobișnuit, senzațional și… magie infailibilă?

Așadar, chiar dacă a fost prigonit, nu a s-a făcut aceasta pentru Dreapta Credință, ci pentru… paranormal:

 

Va fi sfârșitul lor, al tuturor? Cineva a pus întrebarea: „Daca moare părintele?”. „Asta ar ‎fi fost chiar culmea”, i s-a răspuns. Toți se amuzau:‎

‎”Cine sa-l termine pe părintele, ca părintele are putere”. ‎ […]

Spun unii ca părintele Arsenie nu a fost un disident, un luptător pe fata contra regimului ‎comunist. Atunci, de ce era hăituit, interzis, considerat o primejdie publica? [nu era chiar așa, i se permitea să aibă mulți adepți chiar și la Drăgănescu – n.n.] Din dosar ‎nu rezulta ca i s-ar fi propus colaborarea (oricum nu ar fi acceptat) [cum să se dezvăluie și să se publice propunerea de colaborare și acceptarea, dacă puterea politică a poruncit să ie se creeze o aură de martir? – n.n.] . In schimb, pana ‎după 1965, in mai multe reprize, anchetatorii il iscodesc cu tot felul de intrebari: ce ‎părere are despre socialism, despre situația politica din Panama, din Cipru, din ‎Vietnam? Ce părere are despre telepatie sau paranormal, despre Arhanghelii Mihail si Gavril? Grosolan si ‎fara metoda, Securitatea voia sa intre in intimitatea părintelui, sa-i cunoască resorturile ‎de gândire, sa-si explice cumva forța spirituala si darurile teribile pe care le avea.‎

Pus de-a valma, cu felurite scrisuri si fara nici o ordine cronologica, dosarul lui Arsenie ‎Boca se poate rezuma doar la un cuvânt: o pândă continua. La toate ispitirile si ‎capcanele intinse, părintele a răspuns senin, blând ca porumbelul si viclean ca șarpele. ‎^[129]

---

„Puterea de a-și închina eroic viața celei mai desăvîrșite trăiri morale și religioase”‎

Nu numai că nu a lucrat eroic pentru desăvârșirea morală și religioasă, ci cu multă lejeritate și chiar cu dorință a încălcat făgăduințele monahale și Sfintele Canoane, iar trăirea religioasă și-a desprins-o din așa zisele „religii superioare”. Căutând desăvârșirea fără discernământ și ascultare de duhovnic și Sfinții Părinți a căzut într-o gravă înșelare.

Tot studiul acesta vorbește lămurit despre aceste aspecte, dar, mai evidente sunt următoarele capitole:

Învățături schismatice (împotriva Sfintelor Canoane) ale Părintelui Arsenie Boca:

Au păstrat Părintele Arsenie Boca și Maica Zamfira cele trei voturi monahale?

Francisc de Assisi

---

„Puterea de a săvîrși minuni în viață sau după moarte”‎

Este evident că nici acest fragment din canon nu se poate desprinde din context. Altfel ar putea fi canonizat și… antihrist, poate cel mai mare făcător de minuni. Este vorba de puterea de a săvârși minuni adevărate. Diferențierea minunilor adevărate față de minunile mincinoase nu se referă numai la existența lor reală verificabilă opusă celor ce nu s-au făcut în realitate, ci au fost doar inventate sau produse prin mijloace tehnice moderne, scamatorii sau năluciri în simțire și/sau imaginație. Deosebirea esențială între minuni adevărate și minuni mincinoase este la ce concluzii duc ele, în susținerea căror idei se fac. Dacă ele slujesc adevăratei credințe sunt adevărate. Dacă slujesc unei credințe sau unei mentalități mincinoase, chiar cu mască de Ortodoxie (în acest caz acea superstiție numindu-se ortodoxism), sunt mincinoase. Fiindcă cea mai cumplită erezie a tuturor timpurilor a fost și rămâne ortodoxismul, cel mai mare dușman al Ortodoxiei.

Pentru a vedea că este vorba nu de inexistența minunilor, ci de minuni mincinoase, este suficient să cercetați chestiunea învățăturilor schismatice și eretice ale Părintelui Arsenie Boca.

Numai că, din mila lui Dumnezeu, mai există și alte caracteristici ale minunilor mincinoase, deosebite de cele adevărate nu numai prin credința căreia slujesc, ci și prin modul de manifestare.

În acest scop vă recomandăm să citiți următorul capitol:

Dar și minunile făcute de Părintele Arsenie Boca au caracter păgân

În el veți observa cu ușurință caracterul demonic al minunilor Părintelui Arsenie Boca.

---

„Puterea de a apăra sau a sluji cu devotament eroic credința și Biserica Ortodoxă”

Dacă nu a avut credința Ortodoxă, cum să o apere?

Dar nici Sfânta Biserică Ortodoxă nu a apărat-o fiindcă nu a ascultat de Ea, ci a pus mai presus de toți și de toate pe Maica Zamfira și propriile sale păreri, fiind un neascultător de profesie și jignitor/disprețuitor notoriu al ierarhiei bisericești.

Dar nici clădirile bisericii nu le-a apărat, ci le-a încărcat cu tot felul de picturi jignitoare la adresa Sfintei Treimi, Mântuitorului, Maicii Domnului, Sfinților și Bisericii Ortodoxe.

Pentru aceasta vă recomandăm să citiți aceste capitole concludente:

Cum au încălcat ascultarea

Pictura păgână sau care este semnul păgân adăugat la numele Ὁ ὤν (CEL CE SUNT)^[130] AL Sfintei Treimi?

Pictura antihristică sau Părintele Arsenie Boca avându-se pe sine ca model, în locul lui Hristos

Drăgănescu un așezământ închinat „sfintei familii”

Grozăvii neasemănate

Basilica San Pietro

g)   „Cultul spontan pe care i-l acordă poporul credincios”

1. c) Răspîndirea miresmei de sfințenie după moartea lui și confirmarea acesteia prin cultul spontan pe care i-l acordă poporul credincios, numărîndu-l în rînd cu sfinții. Cultul acesta poate fi organizat sau difuz, manifestîndu-se printr-o cinstire simplă, prin faima sau numele de sfînt. De la îndeplinirea acestei cerințe pot face excepții numai mucenicii dreptei credințe.

Existența condițiilor de fond și anume existența neîndoielnică a primei și a celei de a treia, care poate lipsi numai în cazul martirilor ca și a oricăreia dintre cele enumerate la cea de-a doua, îndreptățește autoritatea bisericească să procedeze la actul de canonizare^[131].

 

Repetăm, pentru o mai bună memorare, apoi dorire, apoi trăire, a noastră înșine și a tuturor cititorilor. Toate condițiile din acest canon depind de existența neîndoielnică a Ortodoxiei celui propus la canonizare. Chiar de ar veni la Prislop toată planeta să se închine și viii, și morții, și îngerii din cer, și chiar Sfinții Apostoli, dacă nu are Dreapta Credință este anatema. Și atunci este evident că acei Apostoli nu sunt adevărații Sfinți Apostoli și acei îngeri nu sunt îngerii lui Dumnezeu.

Așa ne învață chiar Sfântul Apostol Pavel:

Gal 1:6 Mă mir că așa degrabă treceți de la cel ce v-a chemat pe voi, prin harul lui Hristos, la altă Evanghelie, 7 Care nu este alta, decât că sunt unii care vă tulbură și voiesc să schimbe Evanghelia lui Hristos. 8 Dar chiar dacă noi [iată Sfinții Apostoli – n.n.] sau un înger din cer v-ar vesti altă Evanghelie decât aceea pe care v-am vestit-o – să fie anatema! 9 Precum v-am spus mai înainte, și acum vă spun iarăși: Dacă vă propovăduiește cineva altceva decât ați primit – să fie anatema! 10 Căci acum caut bunăvoința oamenilor sau pe a lui Dumnezeu? Sau caut să plac oamenilor? [deci nici pentru a plăcea mulțimilor de oameni – n.n.] Dacă aș plăcea însă oamenilor, n-aș fi rob al lui Hristos. 11 Dar vă fac cunoscut, fraților, că Evanghelia cea binevestită de mine nu este după om; 12 Pentru că nici eu n-am primit-o de la om, nici n-am învățat-o, ci prin descoperirea lui Iisus Hristos.

2Co 11:13 Pentru că unii ca aceștia sunt apostoli mincinoși, lucrători vicleni, care iau chip de apostoli ai lui Hristos. 14 Nu este de mirare, deoarece însuși satana se preface în înger al luminii. 15 Nu este deci lucru mare dacă și slujitorii lui iau chip de slujitori ai dreptății, al căror sfârșit va fi după faptele lor.

Poate unul din cele mai tari argumente pe care le aduc ucenicii Părintelui Arsenie Boca pentru canonizarea sfinției sale este mulțimea închinătorilor aflată în creștere. Desigur acești ucenici, care aduc astfel de argumente, nu pun preț pe importanța păstrării învățăturii Ortodoxe. Ei sunt, în general, asemenea mentorului lor, ecumeniști, crezând că se pot mântui și alți oameni în afară de Ortodocși. De aceea și reacționează așa, depreciind adevărata valoare a Dreptei Credințe, necrezând în indispensabilitatea Ei pentru a ne salva sufletele de la pierzare.

Noi însă am aflat de la Sfinții Părinți că în afară de Sfânta Biserică Ortodoxă de răsărit, nu există mântuire, după cum ne învață chiar Mântuitorul al Cărui cuvânt îl lămurește pentru noi Sfântul Apostol Pavel:

Mar 16:16 Cel ce va crede și se va boteza se va mântui; iar cel ce nu va crede se va osândi.

Efe 4:4 Este un trup și un Duh, precum și chemați ați fost la o singură nădejde a chemării voastre;5 Este un Domn, o credință, un botez,

Vedeți? Nu cel ce crede în orice fel de credință se mântuiește, și nu oricine se botează cu orice fel de botez. Numai o credință și un botez sunt mântuitoare, acelea din Sfânta Biserică Ortodoxă de Răsărit, singura și adevărata continuatoare a Bisericii Apostolice. Cine crede altfel nu numai că nu se va mântui, ba chiar se va și osândi.

Să vedem însă dacă măcar acest argument forte al ucenicilor „mulțimea contorizată și vehiculată de mass-media a închinătorilor” stă în picioare, făcând abstracție (cum nu ar trebui) de credința Părintelui Arsenie Boca.

Ne-am obișnuit deja cu presiunile jignitoare din mass-media și de pe buzele ucenicilor îndârjiți (de propriile idei greșite respinse de Ortodocșii echilibrați) la adresa Sfântului Sinod pentru a forța canonizarea unui amăgit, dar iată-le exprimate liber, prin al doilea argument (pe lângă cel cu minunile demonice) de forță (și forțare): POPORUL ÎL VREA

Pe urmele părintelui Arsenie ‎Boca Cronica de la Sambata

Necanonizat de oficialitățile Bisericii Ortodoxe, ardelenii l-au transformat de multa ‎vreme pe Arsenie Boca in sfânt [de ce îi prezintă oare pe ardeleni ca potrivnici Sfântului Sinod și mai importanți ca el în discernământul sfințeniei? Nu este aceasta oare o jignire la adresa și a unora și a altora? – n.n.]

E primavara dezlănțuită si peste Sambata de Sus se lașa o inserare de aur pur. Adunat ‎sub poalele Munților Fagaras, satul strălucește cu fata la soarele care apune peste ‎crestele inca inzapezite, aprinzand turlele celor doua biserici, Hristosii răstigniți pe ‎troițele de la răscruci si albul camasii in care e imbracat omul din fata mea. Îl cheama ‎Gheorghe, Gheorghe Silea, si e cantor bisericesc: „mai mult crasnic, de fapt, paracliser, ‎cum se zice la dvs., in regat, ca nu mi-a dat Dumnezeu voce mare, sa ma fi răscumpărat ‎din pacate”. Suntem iarasi in Transilvania, pe urmele părintelui Arsenie Boca, si ‎crasnicul cu soarele in camasa e printre cei care au avut norocul sa-l vada la fata si sa-l ‎atinga pe vestitul călugăr transilvănean, chiar daca asta s-a intamplat in ziua când ‎părintele Arsenie Boca avea sa fie ingropat. A fost de fata la neuitata înmormântare a ‎sfântului neincoronat al Ardealului, sfântul al cărui chip se afla in toate casele țăranilor ‎fagaraseni, tintuit cu indarjita evlavie intre candele si icoane. Marele duhovnic n-a fost ‎canonizat, dar l-au canonizat ei demult, ardelenii, cu inimile si cu credința lor .‎^[132] [vedeți duhul specific al articolelor admirative la adresa Părintelui Arsenie Boca? Atmosferă de basm și declarații pline de siguranță de sine. Dar nu artistic și eroic gândesc și trăiesc adevărații Ortodocși, ci real și smerit, păstrând dragostea și ascultarea ierarhică. Poate fără să vrea, acești ucenici atât de dornici să convingă pe ceilalți de sfințenia pictorului de la Drăgănescu, prin descrieri picturale romantice îi fac cel mai mare deserviciu în scopul pe care și l-au propus. Dar este și mila lui Dumnezeu pentru a ne lămuri cu ce duhuri avem de-a face în preajma celor ce propun canonizarea, descoperindu-ne și astfel că cererea lor nu este după Hristos și Sfintele Evanghelii, atât de sobre și profunde în vederea realității. – n.n.]

Însă, slavă Domnului, Sfintele Canoane nu sunt beletristice, ele sunt foarte clare, surprinzând realitatea așa cum este ea, dureroasă dar frumoasă, dorind să lămurească pe oameni, nu să-i atragă spre o idee greșită, nesusținută de realitate, învăluindu-i prin mulțimea amănuntelor ce fac apel la simțire, cum procedează admiratorii. Oare autorul acelui articol a fost în toate casele făgărășenilor și a făcut o statistică? Să ne-o prezinte și nouă în chip convingător, printr-un recensământ făcut de o instituție imparțială. Dar chiar de ar fi așa: 100% din populația planetei să-l declare Sfântul Universului în mod real, cu toate acestea canonul canonizării este foarte limpede:

1. c) Răspîndirea miresmei de sfințenie după moartea lui și confirmarea acesteia prin cultul spontan pe care i-l acordă poporul credincios, numărîndu-l în rînd cu sfinții.

 

Așadar,

Nu este suficient cultul poporului

Este necesar ca acesta:

Să fie spontan, nu indus artificial prin mass-media;

Candidatul la canonizare să fie numărat în rând cu Sfinții, iar nu să fie numit „Sfântul^[133]”, apelativ unic dat în Ortodoxie numai lui Hristos Care este Singurul „Unul Sfânt, Unul Domn”, dintre oameni. Candidatul nu trebuie considerat mai mare decât tot Sfinții României^[134];

Poporul să fie credincios, adică să aibă criterii Ortodoxe de evlavie întru cunoștință și nu manipulat, cunoscând realitatea vieții și învățăturilor celui cinstit, iar nu doar cele ce i se spun despre minuni. Poporul care îl consideră Sfânt trebuie să fie credincios, adică lămurit în Ortodoxia lucrătoare. Este poporul acela care caută pocăința, vederea păcatului propriu, răbdarea în suferință pentru mântuire în adevăr. Nu este acea masă de oameni care vrea minuni spectaculoase și rezolvări cu orice preț, ca să își vadă mai departe de îndulcirile acestei vieți, acea parte din neam pe care nu o interesează adevărul și înțelepciunea, ci doar realizarea și simțirea ^[135].

Să fie asociat cu existența neîndoielnică a primei condiții de fond: „Ortodoxia neîndoielnică a credinței celui despre care se tratează, ortodoxie ‎păstrată pînă la moarte”.

Să le luăm pe rând:

---

Spontaneitatea

Iată cum lucrează Sfântul Duh pentru ca venirea oamenilor să fie o mărturie a sfințeniei celui la care vin:

nu cu mijloacele de răspândire omenești (1. puterea politică manifestată prin forța armată sau forța de manipulare a opiniei publice puternic finanțată sau 2. prin mulțimea celor ce forțează nota, promițând: rezolvarea tuturor problemelor, succese, scăparea de dureri și o viață în care plăcerea este dogmatisită ca vindecare și virtute sau 3. amestecul adevărului cu „adevărurile” părute accesibile și răspândite, adică cele mai perfide minciuni, căci nu pot fi depistate);

ci cu cele ce nu au logică omenească, ba chiar se împotrivesc cugetării trupești (prigoane, patimi, moarte, puțini oameni și săraci, predicând cu blândețe și îndelungă răbdare: echilibrul, adevărul chiar cu prețul vieții ca oamenii să aleagă virtutea și să rabde necazuri pentru ea, chiar dacă această cale este numită fanatism și îngustare intelectuală, lipsă de dragoste etc. de oamenii acestui veac) și

prin lucrarea tainică plină de jertfă a lui Hristos, atestată prin spontaneitate, iar nu prin popularitate.

Așa a biruit în lume creștinismul, așa lucrează el în continuare, așa se manifestă și mișcarea cu adevărat spontană a poporului spre Sfinții adevărați ai lui Hristos.

A încetat religia demonilor, s-a sfințit zidirea prin dumnezeiescul sânge sau surpat capiștile ‎și templele idolilor, s-a sădit cunoștința lui Dumnezeu; Treimea cea deoființă, Dumnezeirea ‎nezidită este închinată, un Dumnezeu adevărat, creator și Domn al tuturora; virtuțile sunt ‎îndeplinite, nădejdea învierii s-a dăruit prin învierea lui Hristos; diavolii se înfricoșează de ‎oamenii pe care altă dată îi țineau sub a lor robie. Și lucru minunat este că toate acestea s-au ‎făcut prin cruce, prin patimi și prin moarte, în tot pământul s-a predicat vestea cea bună a ‎cunoașterii lui Dumnezeu și n-a pus pe fugă pe cei potrivnici cu ajutorul războiului, nici cu ‎ajutorul armelor, nici cu ajutorul oștilor; nu, ci puțini oameni goi, săraci, neînvățați, persecutați, ‎bătuți, dați morții, au biruit pe cei înțelepți și pe cei puternici, predicând pe cel răstignit în corp ‎și pe cel care a murit, căci cu ei era puterea atotputernică a celui răstignit. Moartea, atât de ‎înfricoșătoare înainte, este învinsă; ea, socotită altă dată groaznică și odioasă, acum este ‎preferată vieții.‎

Acestea sunt izbânzile venirii lui Hristos! Acestea sunt semnele puterii lui! Căci n-a mântuit ‎ca prin Moise un popor din Egipt și din robia lui Faraon, despărțind marea413, ci mai mult, a izbăvit întreaga omenire de stricăciunea morții ‎și de sub robia crudului tiran, a păcatului. Nu duce cu forța spre virtute, nici nu acoperă cu ‎pământ414, nici nu arde cu foc415 și nici nu poruncește să fie loviți cu pietre cei păcătoși416, ci ‎convinge, prin blândețe și îndelungă răbdare, ca oamenii să aleagă virtutea, să lupte prin ‎necazuri pentru ea și să se bucure de roadele ei. Altă dată cei care păcătuiau erau pedepsiți, dar ‎stăruiau mai departe în păcat și păcatul le era socotit ca Dumnezeu; acum, însă, oamenii aleg ‎pentru credință și virtute asupriri, torturări și moarte.‎

Slavă Ție Hristoase, Cuvinte al lui Dumnezeu, înțelepciune. Putere și Dumnezeule ‎atotputernic! Ce-ți vom da noi neputincioșii, în schimbul tuturor acestora? Căci toate sunt ale ‎tale și nu ceri de la noi nimic altceva decât să ne mântuim; dar și pe aceasta o dai și din pricina ‎nespusei Tale bunătăți ești chiar recunoscător celor care o primesc.‎

Mulțumesc Ție celui care ne-ai dat existența, celui care ne-ai dăruit o fericită existență, celui ‎care ne-ai adus, prin negrăita Ta bunăvoință, iarăși la această stare pe noi, cei căzuți din ea!‎^[136]

Dimpotrivă, duhurile înșelătoare lucrează diametral opus, adică la fel ca la Prislop:

‎ Sfântul Sinod de la Cartagina ‎CANONUL 91, 87

 A plăcut, ca pretutindenea, prin țarini, și prin vii, altare ca cum spre pomenire de mucenici făcute, întru care nici un trup, ori Moaște (rămășițe) de mucenici, se arată a fi învistierite, de este cu putință, de episcopii cei de loc să se răstoarne. Iar de nu se iartă aceasta pentru gâlcevile publicului, gloatele să se sfătuiască, să nu se adune la locurile acelea. Și acei ce cugetă drept, cu nici o superstiție (credință deșartă) să se lege de acest fel de locuri. Și cu totul nici pomenire de mucenici să se săvârșească, de nu cumva ori vreun trup, ori oarecare rămășițe vor fi, ori din vechime se predanisesc. Iar câte prin visuri, și prin zadarnice descoperiri ale unor oameni, oriunde se află altare așezate, cu tot chipul unele ca acestea se vor netrebnici.

 [Sinod 7, can. 9]

 TÂLCUIRE

 Oarecare ca cum pentru evlavie, ori pentru oarecare vedenii, și zadarnice descoperiri ce le-au văzut în vis zideau case de rugă în nume de mucenici, prin țarini, și prin vii, pentru aceasta canonul acesta rânduiește, că, dacă în acest fel de jertfelnice, nici trup întreg, nici bucăți de trupuri, și rămășițe (Moaște) de mucenici se află învistierite sau să fie veche predanie, că s-au aflat cândva. Adică, dacă nici cu sfinte mucenicești Moaște s-au sfințit, nici prin obișnuita rugăciune a arhiereului sau a iereului s-au zidit. Atunci să se risipească, de se va putea. Ori de o popresc aceasta gloatele; atunci pe ele trebuie a le înțelepți și a le sfătui arhiereii, ca să nu se adune într-însele cu evlavie, nici să se amăgească cu disedimonie (credință deșartă) și înșelăciune, că s-ar fi zidit din dumnezeiasca descoperire; [„că diavolul întuneric fiind, de multe ori se închipuiește în îngerul luminii, după dumnezeiescul Pavel, ca să ‎amăgească sufletele oamenilor” (II Corinteni: 11,14)], ci nici pomeniri de ‎mucenici să săvârșească într-însele. Ci dimpotrivă, cu tot chipul să se ‎netrebnicească, și de la evlavie să se scoată.‎^[137]

***

Manipularea de la Prislop și scopurile ei

Aud pe unii preoți slujitori spunând cu judecată simplistă că este bine că merg ‎oamenii la mănăstire, că decât să meargă la secte[…]dar se uită un lucru că multe ‎secte, schisme și erezii au apărut prin preoți, ierarhi sau simpli creștini care au ‎început să învețe sau să practice învățături neconforme cu învățătura de veacuri a ‎Bisericii. Pe alții îi aud spunând că Biserica nu va fi biruită nici de porțile iadului. ‎Ei știu că este o rătăcire, dar până la urmă biserica nu poate fi biruită nici de porțile ‎iadului. Este adevărat ce spun ei, dar un lucru foarte important este faptul că nu ‎trebuie să nu uităm că în Apocalipsă ni se vorbește despre căderea unor biserici, dar ‎cu această învățătură s-au amețit de cap și cei din Apus, care la 1054 spuneau tot ‎așa că biserica nu poate fi biruită nici de porțile iadului și au ajuns să aibă 1000 de ‎ani de când sunt în afara Bisericii.‎

Unii își pun o altă întrebare legată de acest fenomen (Arsenie Boca n.n). De ce ‎merge atâta lume la Prislop. Ce se întâmplă? Păi dacă nu e vorba despre sfințenie, ‎atunci de ce merge lumea? Acest fenomen a apărut pe fondul unei credințe căldicele ‎a românilor, disperarea aceasta după un trai bun, dorința de senzațional. Oamenii ‎caută astăzi minuni și sunt alimentați de o afacere cu cărți, pentru că au apărut o ‎mulțime de cărți, mărturii despre părintele Arsenie Boca și vuiesc pangarele ‎bisericilor și mănăstirilor de cărți eretice. Acest fenomen mai este alimentat și de ‎televiziune astăzi. Mă uit cu durere cum la hramul sfintei Parascheva sau sfântului ‎Dimitrie Basarabov televiziunile numără și sarmalele și banii și fac atâta batjocură ‎de acești sfinți recunoscuți de Ortodoxia universală, iar dincoace mă uit la Arsenie ‎Boca și văd cum îl promovează și fac o propagandă. De ce? Răspunsul este foarte ‎simplu. Acest Arsenie Boca este ca o mănușă pentru interesele oculte și politicii ‎mondiale. Este o punte foarte bună pentru promovarea ecumenismului, apoi ‎totodată se vrea stoparea naționalismului autentic românesc și apoi pe baza ‎proorociei lui Boca că Rusia ne va ocupa într-o noapte, românii pot să devină carne ‎de tun într-un război cu Rusia, care nu este al nostru. Televiziunea lovește Biserica ‎când din stânga, când o critică, când din dreapta, aruncând-o în fel de fel felul de ‎rătăciri, înșelări ca să le iasă scopurilor lor politice. Creștinii care merg acolo o fac ‎pentru că nu au primit credința cea adevărată. Sunt de regulă oameni care nu au o ‎viață curată ortodoxă. Cei mai mulți dintre ei nu umblă după mântuire, ci după ‎minuni. Nu au cunoștințe și o conștiință dogmatică a Bisericii noastre ortodoxe, nu ‎au o identitate clară și din cauza aceasta umblă acolo, pentru că n-au primit pe cea ‎adevărată, le-a trimis Dumnezeu pe cea mincinoasă ca să creadă în ea, după pofta ‎inimii lor.‎^[138]

Pentru mai multe amănunte puteți citi capitolul:

De ce Părintele Arsenie Boca face minuni mediatizate, după moarte? Final spectaculos

 

Nu este singurul caz. Iată mulțimea celor ce merg la:

 

Mecca

 

depășește pe cei ce merg la mormântul Părintelui Arsenie Boca. Vom vedea oare o radicalizare a pelerinilor de la Prislop ca să și omoare pe cei care nu sunt de acord cu ei, că Părintele Arsenie Boca ar fi „Sfântul Ardealului”? Deocamdată doar se exprimă radical:

Alexandru TfiniucAcum 3 luni

Nerusinatilor, sa va fie rusine ca toate cele spuse sunt minciuni. Parintele arsenie boca a fost impotriva ecumenismului, impotriva reincarnarii si impotriva tuturor practicilor neortodoxe. Acestea sunt marturisite de dansul intr-o carte scrisa de dansul numita „300 de capete”.   Voi astia care il credeti pe parintele Arsenie aveti grija sa nu fiti voi cei inselati. Nu judecati ca sa nu fiti judecati… Luati seama si tineti-va gura inchisa ca nu cumva sa va treziti atunci cand veti muri, ca ati judecat un sfant ca este vai de voi. Oare este vreunul dintre voi care sa fi facut ce a facut acest parinte? cumva ati intors sute de mii de oameni la credinta ortodoxa? cumva ati biruit vreo parima?[139]

 

#2 17.01.2016, 20:49:00

Copacel Senior Member Data înregistrării: 02.08.2015 Religia: Ortodox Mesaje: 916

Citat: În prealabil postat de Dr. Victor Ardeleanu În ultima vreme … Citat: Am dori să vă aflăm … Iar eu as dori sa lasi barfa si ispitele de barfa pt altii si sa pleci genunchiul la spovedanie si la rugaciunea de seara. Crestinul practicant nu are timp de astfel de barfe, si can-can-uri. Cei care insa taie frunza la caini, au tot timpul din lume pt barfe. Treci la spovedanie si lasa prostiile si barfele, caci parerile pe care vrei sa le aflii nu-ti servesc sinici nu te ajuta la mantuirea proprie. __________________ Gura rosteste, cuvantul pe care inima-l zideste.(Eu)

#8 18.01.2016, 03:24:59

Dr. Victor Ardeleanu Member Data înregistrării: 31.05.2015 Religia: Ortodox Mesaje: 96

Vă mulțumesc   Citat: În prealabil postat de Copacel Iar eu as dori sa lasi barfa si ispitele de barfa pt altii si sa pleci genunchiul la spovedanie si la rugaciunea de seara. Crestinul practicant nu are timp de astfel de barfe, si can-can-uri. Cei care insa taie frunza la caini, au tot timpul din lume pt barfe. Treci la spovedanie si lasa prostiile si barfele, caci parerile pe care vrei sa le aflii nu-ti servesc sinici nu te ajuta la mantuirea proprie. Sunt foarte bune sfaturile dvs., dar de ce nu pomeniți și de rugăciunea de dimineață și de cea neîncetată și numai de cea de seară? În afară de aceasta pentru tonul poruncitor vă mulțumim, fiindcă orice ocară este de folos sufletului, dar în legătură cu bârfele contextul nu este potrivit. Nu este vorba de a-l bârfi pe Părintele Arsenie Boca ci de a vedea dacă poate fi un model de sfințenie, de învățătură adevărată. Iar în privința aceasta suntem datori cu toții să cercetăm: „ioan 5:39 Cercetaţi Scripturile, că socotiţi că în ele aveţi viaţă veşnică. Şi acelea sunt care mărturisesc despre Mine. ” Deci, dacă apar scrieri care ne învață despre mântuire, suntem datori a le cerceta dacă mărturisesc despre Hristos, ca să dobândim viață veșnică, sau despre un altul, de care trebuie să ne ferim: „Gal 1:6 Mă mir că aşa degrabă treceţi de la cel ce v-a chemat pe voi, prin harul lui Hristos, la altă Evanghelie, Gal 1:7 Care nu este alta, decât că sunt unii care vă tulbură şi voiesc să schimbe Evanghelia lui Hristos. Gal 1:8 Dar chiar dacă noi sau un înger din cer v-ar vesti altă Evanghelie decât aceea pe care v-am vestit-o – să fie anatema! Gal 1:9 Precum v-am spus mai înainte, şi acum vă spun iarăşi: Dacă vă propovăduieşte cineva altceva decât aţi primit – să fie anatema! Gal 1:10 Căci acum caut bunăvoinţa oamenilor sau pe a lui Dumnezeu? Sau caut să plac oamenilor? Dacă aş plăcea însă oamenilor, n-aş fi rob al lui Hristos.” Despre aceasta ne învață și Sfinții Părinți: „Sfântul Teodor Studitul despre datoria mirenilor de a mărturisi credința “Atunci cînd Credinta e primejduită, porunca Domnului este de a nu păstra tăcere. Dacă e vorba de Credintă, nimeni nu are dreptul să zică: “Dar cine sunt eu? Preot, oare? N-am nimic de-a face cu acestea. Sau un cîrmuitor? Nici acesta nu doreste să aibă vreun amestec. Sau un sărac care de-abia îsi cîstigă existenta? … Nu am nici cădere, nici vreun interes în chestiunea asta. Dacă voi veti tăcea si veti rămîne nepăsători, atunci pietrele vor striga, iar tu rămîi tăcut si dezinteresat?” “Sinodul nu este aceasta: sa se întrunească simplu ierarhi si preoti, chiar dacă ar fi multi; ci să se întrunească în numele Domnului, spre pace si spre păzirea canoanelor… si nici unuia dintre ierarhi nu i s-a dat stăpînirea de a încălca canoanele, fără numai să le aplice si să se alăture celor predanisite, si să urmeze pe Sfintii Părinti cei dinaintea noastră… Sf. Ioan Gură de Aur a spus deschis că dusmani ai lui Hristos sunt nu numai ereticii, ci si cei aflati în comuniune cu ei.” “Avem poruncă de la însusi Apostolul Pavel că, atunci cînd cineva învată ori ne sileste să facem orice alt lucru decît am primit si decît este scris de canoanele Sinoadelor ecumenice si locale, acela urmează a fi osîndit, ca nefăcînd parte din clerul sfintit. Nici un sfînt nu a încălcat legea lui Dumnezeu; dar nici nu s-ar fi putut numi sfînt, dacă ar fi călcat-o.” “Si chiar dacă am fi păcătosi în multe, totusi suntem ortodocsi si mădulare ale Bisericii Universale, îndepărtîndu-ne de orice erezie si urmînd oricărui Sinod recunoscut ca ecumenic sau local. Si nu numai acestora, ci si hotărîrilor pe care le-au luat si le-au propovăduit Sinoadele. Nici nu este ortodox desăvîrsit, ci pe jumătate, cel care crede că are dreapta credintă, dar nu se alătură dumnezeiestilor Canoane.” (Migne, PG Epistola II.81) Sfîntul Teodor Studitul (+826)”   Cât de mult iubim și noi sfânta spovedanie, de aceea dorim să îi ferim și pe frații noștri să nu o piardă, sau să nu o facă denaturat, în duh protestant. Dumneavoastră fiind mirean, chiar dacă vă văd râvnitor al Sfintei Spovedanii, lucru care mă bucură mult, nu cunoașteți gravitate problemelor ce le ridică mișcarea de la Prislop. Sunt unii oameni care nu se mai spovedesc la duhovnic ci la mormântul Părintelui Arsenie Boca, luându-l ca model, deoarece a avut un duhovnic mort de 200 de ani:   „La Athos Părintele Arsenie s-a rugat stăruitor Domnului Hristos, să-i scoată în cale un duhovnic mare și iscusit și care să-l inițieze în tainele duhovniciei. Acest lucru este recunoscut de toți, că fără îndrumarea unui mare duhovnic, monahii nu pot înainta în viața duhovnicească la fel preoții și credincioșii de rând. Odată l-am auzit și eu, la Brâncoveanu, pe Părintele Arsenie, mărturisind despre inițierea deosebită pe care a avut-o la Athos. Se știe că Părintele nu făcea cu ușurință mărturisiri despre tainele vieții sale duhovnicești. După ce văzu că părea că nu-i ascultată rugăciunea lui către Mântuitorul, s-a rugat Maicii Domnului cu multă stăruință și lacrimi, ca să ceară de la Domnul Hristos, să-i împlinească dorința sa. După un timp, i s-ar fi arătat Maica Domnului, care l-a luat de mână și l-a dus sus, într-un vârf înalt, din Athos, și acolo l-a dat în mâna unui duhovnic, sârb, care trăise cu 200 de ani mai înainte. Acesta l-a inițiat, i-a descoperit multe taine adânci ale duhovniciei, și ar fi primit de la acesta, prin lucrarea Duhului Sfânt, darul „înainte vederii”, pe care-l va folosi, uneori, după ce a devenit duhovnic la Brâncoveanu. Despre acest lucru de taină, mărturisește și ierodiaconul Dometie, de la Brâncoveanu, frate de mănăstire, la început, când era Părintele la Sâmbăta de sus.” (Pr. Nicolae STREZA, Mărturii despre Părintele Arsenie Boca, Ed. „Credinţa strămoşească”, 2009, p. 423-424) Iată ce scrie despre aceasta studiul de aici: https://888adevarul8despre8arseniebo…tilor-parinti/ „Ce este mai înfricoșător: din mulțimea care merge la Prislop, foarte mulți au făcut păcate grave, de care le este rușine. Luând învățătură ucigătoare de suflet din acest episod al vieții Părintelui Arsenie Boca, se spovedesc (în gând) la mormântul sfinției sale și nu își mai zic păcatele lor duhovnicilor. Rămân astfel nespovediți, dar, ce este și mai grav, își sporesc osânda împărtășindu-se așa, fiindcă duhovnicii cred că ceea ce mai aud ei de la acești sărmani amăgiți (doar păcatele ușoare, fiindcă cele grele le-au spus în gând la mormînt) este tot tabloul păcătoșeniei lor și îi dezleagă, crezându-i chiar evlavioși pentru desele „pelerinaje la Prislop”. Nu vă spunem din presupusuri ci din groaza pătimită de unii duhovnici când au aflat de acest comportament al fiilor duhovnicești ai lor. Cât de greu le-a fost să-i readucă la linia de plutire, iar pe alții i-au pierdut pentru veșnicie, fiindcă au căzut în cea mai de pe urmă rătăcire apărându-le în vedenii și vise un diavol cu chipul Părintelui Arsenie Boca ce le spunea că sunt mântuiți și evoluați duhovnicește, iar duhovnicii lor sunt niște oameni înguști, de care nu trebuie să asculte, cum nici el nu a ascultat ” __________________ Efeseni 5:9 Pentru că roada luminii e în orice bunătate, dreptate şi adevăr.10 Încercând ce este bineplăcut Domnului.11 Şi nu fiţi părtaşi la faptele cele fără roadă ale întunericului, ci mai degrabă, osândiţi-le pe faţă.

#9 18.01.2016, 07:19:50

Copacel Senior Member Data înregistrării: 02.08.2015 Religia: Ortodox Mesaje: 916

Citat: În prealabil postat de Dr. Victor Ardeleanu Cât de mult iubim și noi sfânta spovedanie, de aceea dorim să îi ferim și pe frații noștri să nu o piardă, sau să nu o facă denaturat, în duh protestant. Dumneavoastră fiind mirean, chiar dacă vă văd râvnitor al Sfintei Spovedanii, lucru care mă bucură mult, nu cunoașteți gravitate problemelor ce le ridică mișcarea de la Prislop. Singura graviatate a problemelor ar fi (daca ar exista) preocuparea de can-can-uri si nu de mantuire. Citat: Sunt unii oameni care nu se mai spovedesc la duhovnic ci la mormântul Părintelui Arsenie Boca, luându-l ca model, deoarece a avut un duhovnic mort de 200 de ani: Aici este problema intre mirean si duhovnic si nu Arsenie Boca.Daca se intampla acest lucru atunci exista un conflict mare intre acei mireni si duhovnicii respectivi, caz in care partea administrativa a BOR are probleme mari si nu Dumnezeu sau Arsenie Boca.   De obicei cand urmeaza cadearea finala cauti vinovati pentru asta in alta parte. Citat: „Ce este mai înfricoșător: din mulțimea care merge la Prislop, foarte mulți au făcut păcate grave, de care le este rușine. Luând învățătură ucigătoare de suflet din acest episod al vieții Părintelui Arsenie Boca, se spovedesc (în gând) la mormântul sfinției sale și nu își mai zic păcatele lor duhovnicilor. Asta pt ca simt ca acei duhovnici nu se implica cu adevarat in indrumarea lor. Adica sunt depasiti de situatie. Citat: Rămân astfel nespovediți, dar, ce este și mai grav, își sporesc osânda împărtășindu-se așa, fiindcă duhovnicii cred că ceea ce mai aud ei de la acești sărmani amăgiți (doar păcatele ușoare, fiindcă cele grele le-au spus în gând la mormînt) este tot tabloul păcătoșeniei lor și îi dezleagă, crezându-i chiar evlavioși pentru desele „pelerinaje la Prislop”. Asta cel mult este o problema a duhovnicilor si a mirenilor.Ce semanati aia culegeti.Multi duhovnici mimeaza seriozitate, atunci si mireanul mimeaza marturisire de pacate.Apoi probabil alti preoti au ascultari mai importante: cum ar fi :atingerea normei pt vanzare de lumanari, etc. Citat: Nu vă spunem din presupusuri ci din groaza pătimită de unii duhovnici când au aflat de acest comportament al fiilor duhovnicești ai lor. NU te supara dar asa cum un profesor care se implica cu adevarat in educarea elevilor isi stie elevii pe dinafara si nu poate sa-l mire mai nimic asa si un duhovnic care se implica cu adevarat in educarea religioasa a mireanului stie ce-i poate pielea mireanului si nu mai exista aproape nimic care sa-l lase masca. Citat: Cât de greu le-a fost să-i readucă la linia de plutire, iar pe alții i-au pierdut pentru veșnicie, fiindcă au căzut în cea mai de pe urmă rătăcire apărându-le în vedenii și vise un diavol cu chipul Părintelui Arsenie Boca ce le spunea că sunt mântuiți și evoluați duhovnicește, iar duhovnicii lor sunt niște oameni înguști, de care nu trebuie să asculte, cum nici el nu a ascultat „ Ei poftim ce spunea mai sus. Pai asta inseamna manipularea prin adevar. Pai si mirenii aia sunt vinovati dar au fost in mod indirect impinsi de comportamentul duhovnicilor lor.Deci la judecata (daca nu se indreapta pana atunci) vor da socoteala si mireanul pt faptele sale dar si duhovnicul .   Stii: cand oaia se afla in sant cu un picior rupt , te duci atunci la pastor si ii ceri socoteala si nu oii.   Din cauza asta pe mine nu m-ar mira daca insusi multi mireni s-ar intoarce impotriva BOR, sustinand faptul ca sunt exact precum politicienii. Asta alturi si de faptul cum ii spuneam mai demult si lui Cristiboss sa nu dea Dumnezeu ca cel mult una din Arhiepiscopii sa fie implicata in defrisarii de paduri, defrisari care vor produce acum in primvara inundatii si alunecari de teren care s-ar putea niveleze sate intregi, ca nu vod bine deloc dar chiar deloc BOR in cazul asta. __________________ Gura rosteste, cuvantul pe care inima-l zideste.(Eu)   Last edited by Copacel; 18.01.2016 at 07:21:57.

#9 21.01.2016, 19:56:42

Dr. Victor Ardeleanu Member Data înregistrării: 31.05.2015 Religia: Ortodox Mesaje: 96

Can-can sau ca-n Cana   Citat: În prealabil postat de Copacel Singura graviatate a problemelor ar fi (daca ar exista) preocuparea de can-can-uri si nu de mantuire. […] caz in care partea administrativa a BOR are probleme mari si nu Dumnezeu sau Arsenie Boca. […] De obicei cand urmeaza cadearea finala cauti vinovati pentru asta in alta parte. Asta pt ca simt ca acei duhovnici nu se implica cu adevarat in indrumarea lor. Adica sunt depasiti de situatie.[…] Asta cel mult este o problema a duhovnicilor si a mirenilor.Ce semanati aia culegeti.Multi duhovnici mimeaza seriozitate, atunci si mireanul mimeaza marturisire de pacate.Apoi probabil alti preoti au ascultari mai importante: cum ar fi :atingerea normei pt vanzare de lumanari, etc. […] Pai si mirenii aia sunt vinovati dar au fost in mod indirect impinsi de comportamentul duhovnicilor lor.Deci la judecata (daca nu se indreapta pana atunci) vor da socoteala si mireanul pt faptele sale dar si duhovnicul .[…] Din cauza asta pe mine nu m-ar mira daca insusi multi mireni s-ar intoarce impotriva BOR, sustinand faptul ca sunt exact precum politicienii.[…] ca nu vod bine deloc dar chiar deloc BOR in cazul asta. Am remarcat un lucru foarte interesant în campania de canonizare a Părintelui Arsenie Boca. Dacă se accentua latura comercială cu urâțenia ei, se spunea că BOR este de vină fiindcă a fabricat un mit pentru profit. Dacă se sugera că Părintele Arsenie Boca este cel mai inteligent, cel mai făcător de minuni, cel mai cuvios, cel mai prooroc, cel mai artist, cel mai martir, cel mai trăitor, cel mai duhovnicesc, cel mai plângător prin fotografii, cel mai vindecător, cel mai dăruitor de sarcini celor sterpe, cel mai „Sfântul Ardealului” (și singurul), cel mai apărut pe ziduri, podele, mămăligă etc…. completarea imediată era „și Sfântul Sinod e vinovat fiindcă nu-l canonizează”. Deci, indiferent că se atrăgea atenția asupra laturii negative, sau asupra laturii sugerat pozitive tot Sfânta Biserică și preoțimea era învinovățită că nu sunt suficient de duhovnicești și nu pot mulțumi poporul, ca să nu aibă nevoie să meargă la Prislop și să rămână în parohii. Concluzia logică este că cei care doresc canonizarea vor de fapt răul Bisericii, sau că Părintele Arsenie Boca trăind în dezbinare, același lucru l-a imprimat și ucenicilor săi.   Nu cumva și dumneavoastră procedați la fel? Dacă am întrebat ce părere au cei ce participă la acest forum despre dezbinarea ce se produce în numele sfinției sale, ați sărit ca ars că ne ocupăm de bârfe și can-can, în loc să ne spovedim. Dacă am arătat că tocmai de dragul Sfintei Spovedanii, suntem îngrijorați de exemplul negativ al sfinției sale, ne-ați spus că duhovnicii și BOR sunt de vină, inclusiv pentru defrișarea și indundarea țării. Ne aducem aminte de păgânii care spuneau că indiferent dacă sunt războaie, boli, secetă, cutremure, indundații, incendii la cluburile sataniste în timpul concertelor de invocare a anarhiei și diavolului, de mersul prost al sistemului sanitar creștinii sunt de vină: Cristianus ad leones! Deci dumneavoastră folosiți can-canuri împotriva întregii biserici (mireni și clerici) și ierarhii bisericești, fără discernământ, dar când nu aveți argumente pentru a arăta că Părintele Arsenie Boca este sfânt, doriți să paralizați pe cei ce se întreabă de canonicitatea unei astfel de păreri cu sentința că sunt bârfitori și fac can-canuri. Oare conștiința nu vă arată că acest procedeu nu este fair play, ci o împlinire a proverbului: pentru unii mumă, pentru alții ciumă? Autorii acestui studiu, însă, după cum am observat nu doresc, nu iubesc, ci chiar resping din toată inima can-canul. Ei doresc să fie ca-n Cana:   Joh 2:3 Şi sfârşindu-se vinul, a zis mama lui Iisus către El: Nu mai au vin. Joh 2:4 A zis ei Iisus: Ce ne priveşte pe mine şi pe tine, femeie? Încă n-a venit ceasul Meu. Joh 2:5 Mama Lui a zis celor ce slujeau: Faceţi orice vă va spune.   Adică, văzând că vinul ce veselește inima, al dreptei înțelegeri a adevărului s-a sfârșit, urmează porunca Maicii Domnului să facă tot ce le spune Hristos.   Dacă Hristos spune că:   Mat 18:6 Iar cine va sminti pe unul dintr-aceştia mici care cred în Mine, mai bine i-ar fi lui să i se atârne de gât o piatră de moară şi să fie afundat în adâncul mării. Mat 18:7 Vai lumii, din pricina smintelilor! Că smintelile trebuie să vină, dar vai omului aceluia prin care vine sminteala. Mat 18:8 Iar dacă mâna ta sau piciorul tău te sminteşte, taie-l şi aruncă-l de la tine, că este bine pentru tine să intri în viaţă ciung sau şchiop, decât, având amândouă mâinile sau amândouă picioarele, să fii aruncat în focul cel veşnic. Mat 18:9 Şi dacă ochiul tău te sminteşte, scoate-l şi aruncă-l de la tine, că mai bine este pentru tine să intri în viaţă cu un singur ochi, decât, având amândoi ochii, să fii aruncat în gheena focului.   Asta însemnă că dacă Părintele Arsenie Boca ne este atât de drag chiar ca și ochiul, mâna sau piciorul nostru, dar îi smintește pe creștinii neștiutori cu exemplul său rău de a nu avea duhovnic ci a fi îndrumat de un duh prin vedenii (deși Sfinții Părinți ne opresc pe toți de la a face aceasta, oricine am fi, și cât de sfinți am fi) este bine să-l scoatem și să-l aruncăm de la noi din calendar, decât să-l avem ca model de sfințenie și să fim aruncați în gheena focului. Dar ca să vedeți că acesta este scopul autorilor studiului de mai sus, adică ascultarea de glasul Sfintei Evanghelii ca-n Cana (și nu invidia, sau nu știu ce dorință de can-can), chiar cu prețul înfruntării opiniei publice montate de mass-media și răbdării de ocări din partea celor ce nu doresc adevărul ci să-și susțină prejudecățile sau interesele personale, ar fi bine să vedem ce spun chiar ei aici: https://888adevarul8despre8arseniebo…tilor-parinti/ De ce au făcut ei acest studiu? „1Ezdra 4:13 Iar al treilea cel ce a zis de muieri și de adevăr, acesta este Zorovavel, a înce-put a grăi: 14 O bărbaților! Au doară nu este mare împăratul, și mulți sunt oa-menii? Și vinul nu este tare? 15 Dar cine este cel ce îi stăpânește pre ei, sau cine este cel ce-i domnește pre ei? Au nu sunt muierile? Muierile au născut pre împă-ratul și pre tot poporul, care stăpânește marea și pământul. 16 Și din ele s-au făcut, și acestea au crescut pre aceia cei ce sădesc viile, din care se face vinul. 17 Și acestea fac îmbrăcămintele oamenilor, și acestea fac mărire oamenilor, și fără de muieri nu pot fi oamenii. 18 Și de vor aduna aur și argint și tot lucrul frumos, au nu iubesc pre o muiere frumoasă la chip și la frumusețe? 19 Și toate acestea lăsându-le, la dânsa caută, și cu gura căscată se uită la ea, și toți pre ea o aleg mai mult decât aurul și decât argintul și decât tot lucrul frumos. 20 Lasă omul pre tatăl său, care l-a hrănit pre el, și țara sa, și se lipește de femeia sa. 21 Și cu muierea își lasă sufletul, și nici de tatăl său nu-și aduce aminte, nici de muma sa, nici de țară. 22 Și dintru acestea se cade să știți voi, că muierile vă stăpânesc pre voi. 23 Au nu trudiți și osteniți, și toate le aduceți și le dați muieri-lor, și ia omul sabiea sa, și iese la căi să tâlhărească și să fure, și pre mare umblă și prin rîuri, 24 Și pre leu vede, și întru întunerec merge, și după ce fură și răpește și desbracă de haine, la cea iubită aduce. 25 Și mai mult iubește omul pre muierea sa, decât pre tatăl său și pre muma sa. 26 Și mulți s-au fluturat la chipuri pentru muieri, și robi s-au făcut pentru ele. 27 Și mulți au pierit și au greșit și au păcătuit pentru muieri. 28 Și acum nu-mi credeți mie? Au nu este împăratul mare cu oblă-duirea lui? Au nu toate țările se tem a se atinge de el? 29 Văzutu-l-am pre el și pre Apamina fata lui Vartac celui minunat, țiitoarea împăratului șezând de-a dreapta împăratului. 30 Și luând stema de pe capul împăratului, și puind-o pre capul său, da palme împăratului cu stânga. 31 Și la acestea împăratul căscând gura se uita la ea, și de-i va râde lui, râde; iar de se va mâhni asupra lui, se cucerește ei, ca să se împace cu el. 32 O bărbaților! Cum nu sunt tari muierile, de vreme ce fac așa? 33 Atunci împăratul și dregătorii căutau unul la altul. 34 Și a început a grăi pentru adevăr. O bărbaților! Au nu sunt tari muierile? Mare este pământul și înalt este cerul și iute la alergat soarele, că într-o zi se întoarce și înconjură cerul, și iarăși aleargă la locul său. 35 Au nu este mare cel ce face acestea? Ci adevărul este mare și mai tare decât toate. 36 Tot pământul chiamă adevărul, și cerul pre el bine îl cuvintează, și toate lucrurile se clătesc și se cu-tremură, și nimic la el nu este strâmb. 37 Nedrept este vinul, nedrept este împă-ratul, nedrepte sunt muierile, nedrepți sunt toți fiii oamenilor și nedrepte sunt toate lucrurile lor, cele ce sunt ca acestea, și nu este întru ele adevăr, și cu ne-dreptatea lor pier. 38 Iar adevărul rămâne și este tare în veac, și trăește și biru-ește în veacul veacului. 39 Și nu este la el privire de fețe, nici osebiri, ci cele drepte face de toate nedreptățile, și relele se ferește, și la toți sunt plăcute lucru-rile lui. 40 Și la judecata lui nimic nu este nedrept, și aceasta este puterea și împărățiea și oblăduirea și mărimea tuturor veacurilor; bine este cuvântat Dum-nezeul adevărului. 41 Și a încetat a grăi, și tot poporul atunci a răspuns. 42 Și atunci a zis: mare este adevărul, și mai tare este. Atunci împăratul a zis lui: cere ori ce vei vrea, mai mult decât cele scrise, și voiu da ție, pentrucă te-ai aflat mai înțelept, și alăturea cu mine vei ședea, și rudeniea mea te vei chema.” __________________ Efeseni 5:9 Pentru că roada luminii e în orice bunătate, dreptate şi adevăr.10 Încercând ce este bineplăcut Domnului.11 Şi nu fiţi părtaşi la faptele cele fără roadă ale întunericului, ci mai degrabă, osândiţi-le pe faţă.

[140]

Cunoaștem un om care zicea că a fost vindecat prin minune de Părintele Arsenie Boca de cancer, pomenindu-l la rugăciune cu lacrimi la ochi ca pe un Sfânt, dar declara că ar strânge de gât pe cine ar îndrăzni să spună că nu este Sfânt. A murit bietul om, nu după multă vreme tocmai de cancerul de care zicea că fusese vindecat, într-o jalnică stare sufletească (în loc să se roage la moarte lui Hristos să îi ierte păcatele, rugându-se Părintelui Arsenie Boca să vină să îl ia la el).

Se face multă vâlvă cu mulțimea adusă la credință de Părintele Arsenie Boca, dar pe câți oare i-o fi scârbit și îndepărtat de Ea și de Ortodoxie nu se spune.

Vă redăm un caz al unui om devenit „liber-cugetător” în urma citirii cărților Părintelui Arsenie Boca, însoțit de unul din comentariile unui om care îl adoră pe Părintele Arsenie Boca la articolul său:

Sfantul Arsenie Boca Tortionarul

Publicat de logosfera la 22 Feb 2010 in Crestinism, Religie | 206 comentarii

In primul rand trebuie sa prezint inca de la inceput definitia „tortionarului”. In sens general, tortionarul este persoana care aplica supune pe altcineva la chinuri fizice sau psihice, care schingiueste pe altii. Avand in vedere, trecutul relativ recent al Romaniei, dictatura comunista mai precis, tortionarul este unealta prin care dictatorul isi impune vointa discretionara. Din acest punct de vedere tortionarul este fie un sadic caruia ii place sa aplice directivele dictatorului, fie un individ indiferent la suferinta celorlalti, fie, in cel mai fericit caz, un individ inspaimantat de puterea dictatorului care ar putea sa-i faca rau inzecit tortionarului neascultator.

In al doilea rand, trebuie sa precizez, pentru cine nu a auzit pana acum de Arsenie Boca, cine este acesta. Arsenie Boca (1910-1989) este considerat drept unul dintre cei mai importanti reprezentanti ai monahismului crestin ortodox, multi considerandu-l nici mai mult nici mai putin decat un sfant. „Sfantul Ardealului” cum este supranumit de adeptii sai nu a fost canonizat de BOR, desi exista o lucrare (n-o mai gasesc acum, cred ca se numeste „In cautarea unui sfant”) ce contine pledoaria pentru canonizarea acestuia, in cuprinsul careia gasim minunile din timpul vietii dar, si mai important, minunile facute de dincolo. „Părintele Arsenie nu are asemănare cu nici un duhovnic din România şi Europa, în ziua de azi.” ( păr. Petru Vanvulescu)

In al treilea rand se cuvine sa-i multumesc lui Arsenie Boca pentru faptul ca a contribuit la transformarea mea dintr-o leguma credincioasa intr-un om liber cugetator. Pe vremea cand eram credincios, mama a venit de la o slujba cu o brosura despre viata lui Arsenie Boca. Care continea, pe langa date biografice, si anectode numai bune de impresionat mintea naivilor. Arsenie Boca era renumit pentru capacitatea lui de a vedea trecutul si viitorul iar anectodele sunt pline de astfel de exemplu. Unul din ele, care m-a trezit din somnul ratiunii a fost urmatorul:

«Era în război. O femeie din Sibiu, Cătălina, a aflat că soţul ei a murit. A luat în braţe copilul şi fugea cu el prin Sibiu. În pântece avea alt copil. La un moment dat a văzut că era plină de sânge. O schijă îi omorâse şi copilul din braţe. Deznădăjduită şi descumpănită s-a dus şi a avortat copilul din pântece. Auzind apoi de Părintele Arsenie s-a dus şi ea la Mănăstirea Sâmbăta. După Sf. Liturghie Părintele a ieşit şi a strigat: „Cătălină, Cătălină, ce-ai făcut! Ştiu că ţi-a murit soţul şi copilul. Ai fost încercată. Dar dacă-l lăsai pe cel din pântece… Ai omorât un copil cu care Dumnezeu avea un plan mare!”.» ( pr. Petru Vanvulescu)

Apelul la realitate s-a facut cu intrebari rapide:

Evident acea femeie a suferit. Ce rost avea s-o faca de ras pe femeie strigand la ea?

Moise a supravietuit voiajului pe Nil pentru ca Dumnezeu avea un plan cu el. Copilul Isus a fost protejat pentru ca Dumnezeu avea un plan cu el. Iona a supravietuit 3 zile in burta unui peste pentru ca Dumnezeu avea un plan cu el. Cum a putut o femeie sa incurce planurile lui Dumnezeu?

Cei care au avut grija de copii pentru care Dumnezeu avea planuri au fost ajutati in demersul lor (Moise, Isus). De ce acestei femei i-au fost omorat sotul si copilul?[…]

iordanescu spune:

6 SEPTEMBRIE 2014 LA 10:45 PM

daca vii cu aceste cuvinte la adresa Sfantului Parinte Arsenie Boca vei cunoaste in scurt timp pedeapsa vorbelor tale,escroc satanist ce esti sau poate vreun Evreu sectant.adio,vedzi ca mai ai putin si vei plati pentru gandurile tale (si de abia atunci vor pune pe altarul tau jertfa),dar va fi prea tarziu.[141]

 

Mulțimile rătăciților de la Mecca:

 

Year	Hijri year	Local pilgrims	Foreign pilgrims	Total
1920	1338		58,584[77]
1921	1339		57,255[77]
1922	1340		56,319[77]
1950	1369		100,000 (approx.)[2]
1995	1415		910,157[80]
1996	1416	784,769	1,080,465[81]	1,865,234
1997	1417	774,260	1,168,591[81]	1,942,851
1998	1418	699,770	1,132,344	1,832,114[82]
1999	1419	775,268	1,056,730	1,831,998
2000	1420	466,430[83]	1,267,355	1,733,785[83]
2001	1421	440,808	1,363,992	1,804,800[84]
2002	1422	590,576	1,354,184	1,944,760
2003	1423	493,230	1,431,012	1,924,242[85]
2004	1424	473,004[86]	1,419,706[87]	1,892,710[86]
2005	1425	1,030,000 (approx.)	1,534,769	2,560,000 (approx.)[88]
2006	1426	573,147	1,557,447	2,130,594[89]
2006	1427	724,229	1,654,407	2,378,636[90]
2007	1428	746,511	1,707,814	2,454,325[91][92]
2008	1429		1,729,841[93]
2009	1430	154,000	1,613,000	2,521,000[94]
2010	1431	989,798	1,799,601	2,854,345[95]
2011	1432	1,099,522	1,828,195	2,927,717[96]
2012	1433	1,408,641	1,752,932	3,161,573[97]
2013	1434	700,000 (approx.)[98]	1,379,531[99]	2,061,573 (approx.)
2014	1435	700,000 (approx.)[100]	1,389,053[101]	2,089,053 (approx.)[100]

 

Nu este, însă, un semn de sfințenie acesta, fiindcă Mahomed s-a impus prin puterea politică și propovăduiește minciuni, ucenicii lui fiind fanatici și spălați la creier, iar nu smeriți, neavând blândețea care vine în suflet în urma cunoașterii propriei păcătoșenii.

Și din acest punct de vedere se aseamănă cu o mare parte din mulțimea ce merge la Prislop.

 

 

După ce am văzut roadele fanatismului ismailitean, haideți să le analizăm pe cele ale radicalismului rusesc.

 Grigori Efimovici Rasputin

Reputația lui Rasputin

Presa contemporană, ca și articolele și cărțile dornice de senzațional publicate în deceniul al treilea și al patrulea, (una dintre ele avându-l ca autor chiar pe Iusupov), l-au transformat pe carismaticul țăran într-un erou popular al secolului al XX-lea. Pentru occidentali, Rasputin a devenit întruparea înapoierii presupuse a rușilor, a superstițiilor, a iraționalului și imoralității, un subiect al interesului pentru senzațional. Pentru comuniștii ruși, el a reprezentat tot ce era mai rău în regimul pe care-l doborâseră prin revoluție. Pentru unii ruși a rămas însă vocea țărănimii, unii dintre aceștia îi resping credința dar îl onorează pe omul Rasputin. Patriarhia Moscovei a condamnat mișcarea pentru canonizarea lui Rasputin. Referindu-se la promiscuitatea lui Rasputin, Patriarhul Moscovei Alexei al II-lea a declarat în 2003: „Acest nebun! Ce drept credincios va dori să stea într-o Biserică care cinstește în mod egal pe ucigași și pe mucenici, pe desfrânați și pe sfinți?”.

De la căderea comunismului în Rusia la sfârșitul secolului trecut, anumiți naționaliști ruși au încercat să curețe reputația lui Rasputin și să se folosească de puternica lui personalitate în folosul lor. Au apărut noi dovezi de la prăbușirea Uniunea Sovietică, care par cu toate să respingă pretențiile de sfințenie pentru Rasputin[142].

 

Cauzele mișcării de mase la Prislop

Mulțimea închinătorilor de la Prislop (deși nu a depășit pe ai lui Mahomed), este chemată acolo tot prin manipularea de către puterea politică (ca și în cazul tuturor celor amăgiți de așa zișii sfinți catolici, cărora li se face reclamă prin marea putere politică numită Vatican, ca și ai tuturor celorlalți închinători aparținând celorlalte religii) a mass-mediei, dar și datorită faptului că lumea iubește pe ai săi. Și cine poate fi iubit mai mult de lume decât Părintele Arsenie Boca care a propovăduit cele două mari plăceri care îmbată lumea și de care este ea îndrăgostită până la pierderea minții: plăcerea trupului și plăcerea sufletească de sine a slavei deșarte. A dogmatisit necesitatea împreunării trupești (atât de mult plăcută lumii) ridicând-o la rang de sănătate și de jertfă duhovnicească, și a făcut canon succesul în viața duhovnicească prin vedenii fără osteneala smereniei, căutării și păstrării cu prețul vieții a adevărului (evitând pocăința și virtutea, asigurând mântuirea doar prin comoditatea ghicirilor și minunilor făcute de alții). A dezlegat astfel și desfrânarea și nerăbdarea făcându-le să pară virtuți. Dar a mai susținut (prin compromisul cu minciuna) și ecumenismul la mare modă azi, care sădește o falsă pace și slujește iubirii de arginți (evitând astfel problemele greu de suportat ale conștiinței și negând sabia adusă de Domnul Hristos care desparte toate cele ce nu se cuvin a fi împreună: lumina de întuneric, binele de rău, adevărul de minciună, calea de cărări, viața de moarte Mat 10:34 Nu socotiți că am venit să aduc pace pe pământ; n-am venit să aduc pace, ci sabie. 35 Căci am venit să despart pe fiu de tatăl său, pe fiică de mama sa, pe noră de soacra sa. 36 Și dușmanii omului (vor fi) casnicii lui.).

Așadar, cum să nu iubească lumea ce este al său?

Ioan 15:17 Aceasta vă poruncesc: să vă iubiți unul pe altul. 18 Dacă vă urăște pe voi lumea, să știți că pe Mine mai înainte decât pe voi M-a urât. 19 Dacă ați fi din lume, lumea ar iubi ce este al său; dar pentru că nu sunteți din lume, ci Eu v-am ales pe voi din lume, de aceea lumea vă urăște. 20 Aduceți-vă aminte de cuvântul pe care vi l-am spus: Nu este sluga mai mare decât stăpânul său. Dacă M-au prigonit pe Mine, și pe voi vă vor prigoni; dacă au păzit cuvântul Meu, și pe al vostru îl vor păzi. 21 Iar toate acestea le vor face vouă din cauza numelui Meu, fiindcă ei nu cunosc pe Cel ce M-a trimis.

Lumea nu vine spontan la Hristos, Părintele Cleopa și Sfinți, căci ei ne îndeamnă la înfrânare și răbdare, ci la cei cărora li se face reclamă cu false minuni de către lume, căci îndeamnă la desfrânare și rezolvarea rapidă (fără să fie nevoie de răbdare și schimbare) cu orice preț, a tuturor situațiilor.

La Hristos nu vine decât poporul cel cu adevărat credincios, care prețuiește mai mult Împărăția Cerurilor decât viața deșartă și trecătoare de aici, plină de plăceri amăgitoare. El simte din experiența trăirii lui și cunoaște din înțelepciunea Sfintelor Scripturi că suferința este o componentă necesară mântuirii, căutând pe cei ce-l ajută cu adevărat, prin pildă și sfat, să dobândească înfrânarea și răbdarea, descoperindu-i cu milă autentică defectele și calea cea aspră dar vindecătoare a canoanelor Bisericești.

Dar nu trebuie să neglijăm în motivația năvalei de oameni necăjiți și rătăciți la Prislop că duhurile care l-au amăgit și pe Părintele Arsenie Boca lucrează cu putere prin sugestie hipnotică în mase, prin multe și șocante minuni la Prislop și oriunde este numele sfinției sale chemat, dorind să recolteze în felul acesta cât mai multe suflete.

Așadar, concomitent cu escrocheriile finanțate din belșug și acțiunii mass-mediei, conlucrează și multiplele arătări demonice, dar și forțarea notei care se face de ucenicii sugestionați ce transmit cu o convingere crispată hipnoza lor.

Mai mult decât atât,

Ortodocșii adevărați niciodată n-au fost majoritari

Discernământul, jertfa pentru adevăr, necesitatea ostenelilor i-a făcut întotdeauna să fie minoritari, chiar într-o țară ce se declară Ortodoxă:

Luc 12:32 Nu te teme, turmă mică, pentru că Tatăl vostru a binevoit să vă dea vouă împărăția.

Mulțimea, în cazul nostru, nevenind spontan nu poate fi criteriu de canonizare. Vezi și cuv. Sfântului Ioan Gură de Aur, despre faptul că minunea adevărată a Evangheliei și dovada de necontestat a învierii, este că Mântuitorul nu a avut nici armată, nici avuții, nici slugi plătite, ci a propovăduit o viață cu multe osteneli, iar ucenicii și-au dat viața pentru aceasta. Dacă nu L-ar fi văzut înviat și nu ar fi fost întăriți de Sfântul Duh nu ar fi putut face aceasta.

Arsenismul se manifestă exact invers

Învățăturile lui îndeamnă la plăcerea împreunării ca la o necesitate fără de care ne îmbolnăvim. Ecumenismul este dorit de puterea politică fiindcă sprijină noua ordine mondială (de aceea și este promovat, inclusiv financiar, un astfel de învățător ce îl susține). Mulțimea închinătorilor și cumpărătorilor de cărți este și ea o sursă importantă de venituri și slavă, astfel că cine îl laudă pe un astfel de personaj iubit de popor, devine și el instantaneu iubit și apreciat. Cei care îi urmează învățăturile moi, ce îndulcesc simțurile și părerea de sine, capătă o minte încâlcită, fără discernământ, dorind și crezând că se pot mântui lesne sau chiar pot face și ei minuni. Deci devin foarte ușor de manipulat și docili în toate, neavând duhul de jertfă și trezvia atenției, ca să-și dea seama că sunt păcăliți și să se împotrivească înșelării. Iată tot atâtea motive pentru care este favorizat acest curent dăunător credinței.

Iată de ce și aici avem un indiciu important că Părintele Arsenie Boca nu poate fi un model de Sfânt, că nu poate fi canonizat, după Dreptul Canonic Ortodox.

h)  Concluzie

Existența condițiilor de fond și anume existența neîndoielnică a primei și a celei de a treia, care poate lipsi numai în cazul martirilor ca și a oricăreia dintre cele enumerate la cea de-a doua, îndreptățește autoritatea bisericească să procedeze la actul de canonizare^[143]

 

Dacă ar fi îndeplinit toate celelalte condiții, dar îi lipsea doar Ortodoxia neîndoielnică, tot nu putea fi canonizat. Dar ce este mai grav: credința sfinției sale nu este doar îndoielnică, ci dată anatema de toate cele 7 Sfinte Sinoade Ecumenice. Numai pentru aceasta și ar trebui să se încheie din fașă orice discuție în legătură cu acest subiect, la toate nivelurile.

Mai rămâne, însă, lămurirea concisă, limpede și simplă a poporului pentru a nu cârti și a înțelege cum este realitatea duhovnicească. Poporul Român cel cuminte și isteț va fi ajutat și de bunul său simț pentru aceasta și se va întoarce cu recunoștință spre cei ce i-au spus adevărul. Pentru aceasta este nevoie de a dezbate și celelalte aspecte.

Acestea, însă, sunt agravante, deși par la prima vedere că ar fi în favoarea canonizării. După cum am observat în acest studiu, Părintele Arsenie Boca, la arătare îndeplinește celelalte condiții secundare, dar analizându-i viața și învățăturile cu discernământ, în profunzime, în lumina Sfinților Părinți, ne dăm seama de faptul dureros că, în realitate, nu îndeplinește nici unul din criteriile Sfintei Tradiții pentru canonizare.

Dimpotrivă, la fiecare capitol din canonul canonizării sfinția sa ne este o pildă pentru noi de „AȘA NU”. Exemplul său este cum nu trebuie să parcurgem viața duhovnicească, dacă vrem să nu ne pierdem mântuirea. Dacă vom urma modelul propus de viața și învățăturile sfinției sale (lucru care se va întâmpla cu bieții Români dacă va fi canonizat ca fiind un model „AȘA DA”) vom suferi din aceasta marea pagubă a slavei deșarte, a plăcerilor trupești și a credinței strâmbe ce ating (uneori ireversibil și mortal) călătoria noastră în veșnicie.

Să rămânem, așadar, pentru siguranța și mântuirea noastră, la un AȘA NU, sănătos.

Părintele Arsenie Boca nu poate fi model de sfințenie, iar canonizarea lui forțată și pripită ar fi o mare eroare, fiindcă ar pune Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în contradicție cu Sfintele Sinoade Ecumenice.

Mai mult, chiar dacă toate cele rele observate în acest studiu nu ar fi reale, ci doar o construcție artificială a unei imagini false, datorită unor ucenici exagerați și nechibzuiți, ce nu au înțeles pe adevăratul Părinte Arsenie Boca, nici așa nu ar fi bine să fie canonizat, fiindcă ar rămâne îndoiala publică, nu pentru un an sau doi (fiindcă acum deja învățăturile sfinției sale sunt foarte bine cunoscute tuturor și răspândite la mulți, cine ar putea să le demonteze?), ci pentru totdeauna:

Rom 14:23 Iar cel ce se îndoiește, dacă va mânca, se osândește, fiindcă n-a fost din credință. Și tot ce nu este din credință este păcat.

Deci, unde este îndoială în canonizare, nu poate fi vorba de sfințenie, ci doar de… păcat.

 

6.     Canonizarea Părintelui Arsenie Boca în hinduism

„Canonizarea” în hinduism

În hinduism se crede în panteism, adică toată creația este Dumnezeu. Fiecare om este dumnezeu, chiar dacă imperfect și are nevoie ca atmanul să i se unească cu brahmanul, persoana să i se topească în impersonal sau nimic, crezut ca dumnezeul lor desăvârșit. Salutul lor „Namaste = mă închin la divinul din tine^[144]” semnifică același lucru, indicând plictiseala mărturisirii lingușitoare dintre doi dumnezei egali, prin fire. Ce diferență față de salutul nostru Doamne ajută! sau Slăvit să fie Domnul! sau Laudă-se Domnul Iisus! în care omul se unește prin har (dar) prin smerenie (golire de sine) cu Cel care S-a golit de Sine, ca să ne învețe să iubim pe ceilalți mai mult decât pe noi înșine.

Namaste la hinduși și latini:

 

Cum țin mâinile la rugăciune Ortodocșii, formând cruci cu degetele:

 

Așadar la păgâni nu este nevoie de canonizare, fiind toți dumnezei.

Dar și ei au „sfinții” lor, adică aceia care au propovăduit mai marcant hinduismul, prin învățătură, practică și minuni, prin transmiterea duhurilor care îi stăpânesc, pe care ei îi consideră zei:

CE AM DESCOPERIT IN BIBLIOTECA LOR

Ashramul din Mongyr dispunea de o bibliotecă pentru uzul membrilor săi. Majoritatea cărților din dotare erau cele ‎ale gurului, traduse în diverse limbi. Existau foarte putini alți autori în afara celor din cercul restrâns al gurului. Una ‎dintre excepții era swami Vivekananda. Nu știu dacă îl numărau printre înaintașii lor spirituali sau îi apreciau pur si ‎simplu scrierile.‎

Așadar, acest swami Vivekananda a devenit celebru în Occident, cu precădere în Anglia si America, la începutul ‎secolului XX. Si-a petrecut viața conferențiind despre hinduism oriunde era solicitat S-a străduit să întemeieze si ‎câteva centre hinduse, bucurându-se de ceva mai mult succes în America. Această misiune i-a fost încredințată ca si ‎datorie a vieții sale de către maestrul său, gurul Rama Krishna, un mare „sfânt” al hinduismului. A murit în jurul ‎anului 1930.‎

Citisem câteva din cărțile sale, fapt pentru care mi-a stârnit un viu interes testamentul lui, pe care l-am găsit într- ‎unui din rafturile bibliotecii. 0 carte cu puține pagini, pe care însă n-o mai văzusem, si nici nu mai auzisem vreodată ‎despre ea. De altfel, n-am mai întâlnit-o până astăzi nicăieri altundeva. Am început deci să o citesc. Foarte curând, ‎am rămas stupefiat de conținutul ei! Era mărturisirea existentei unui efort sistematic, concertat cu precizie de-a ‎lungul mai multor etape, cu scopul schimbării politice si, în cele din urmă, a cotropirii lumii occidentale creștine de ‎către concepțiile orientale. Punctul terminus al acestui plan era distrugerea definitivă a creștinismului.‎

Vivekananda vorbea de o riguroasă strategie care fusese inițiată cu câteva generații înainte de el si care se afla deja ‎în curs de aplicare. în stadiul actual, se urmărea pregătirea mentalității occidentale pentru asumarea concepțiilor ‎orientale despre lume si Dumnezeu. Planul în sine era conceput de niște ființe spirituale superioare, în orice caz nu ‎de către oameni, din câte lăsa să se înțeleagă textul. Vivekananda se socotea un umil slujitor al acestui plan, si se ‎plasa pe sine într-o serie de nume aparținând altor oameni care își puseseră în trecut viața în slujba aceluiași scop. ‎Era satisfăcut de felul în care se achitase de partea sa de datorie, si părăsea această viată „împlinit”. ‎

M-a impresionat, pe de o parte, mărturisirea fățișă a faptului că există o veritabilă strategie de cotropire religioasă ‎a lumii occidentale, iar pe de altă parte, caracterul atât de pervers al acestui plan.‎

Cine ar fi bănuit, de exemplu, că știința psihiatrică a fost utilizată în acest scop? Părintele psihiatriei contemporane, ‎Karl Jung, nu face nici o descoperire novatoare, așa cum ar fi multă lume tentată să creadă. El colectează pur si ‎simplu toate „revelațiile” hinduismului despre sufletul omenesc, despre structura si funcționarea lui, convertește ‎definițiile sanscrite într-un limbaj personal, simplu si accesibil, le cosmetizează cu o terminologie științifică si le ‎prezintă societății occidentale ca pe niște noi descoperiri. Pe măsură ce ele sunt receptate cu entuziasm în medii tot ‎mai largi, Jung elaborează lucrări al căror caracter metafizic devine din ce în ce mai explicit, pentru ca la sfârșitul ‎vieții să-si mărturisească public atașamentul fată de hinduism. Câtă lume a fost avizată asupra farsei jucate de ‎Jung? Un cititor pasionat al cărților sale este deja influențat, acomodat cu o întreagă suită de concepții hinduse. Este ‎un exemplu tipic de infiltrare ocultă a unor anumite tipuri de idei…‎

Demersul acesta continuă cu succes în zilele noastre. Îmbrăcarea hinduismului într-o haină „științifică” îl face mai ‎ușor digerabil. Nu sunt prea mulți oamenii care se întreabă serios ce poate avea științific în ea o concepție incontrolabilă prin rațiune si experiență. Cât de științific poate fi un sistem care se bazează pe teoria karmei sau pe ‎teoria reîncarnării? Este nimic altceva decât metafizică pură, credință pură, adică religie.‎

Din păcate, lumea se lasă ușor înșelată de acest ambalaj „științific”. Astăzi, la ani de zile după vizita mea, actualul ‎gurii Niranjananda si-a botezat ashramul „universitate”, s-a autoproclamat „rector” al ei, si a demarat inclusiv o ‎serie de programe „postuniversitare”. Pe deasupra, pretinde cu emfază că „această universitate este cea dintâi de ‎acest fel din lume” (nr. 3/1999 al propriei reviste, p. 24). El „uită”, desigur, că alții de teapa sa i-o luaseră deja înainte, ‎întemeind așa-numita „Universitate Spirituală Mondială Brahma Kumaris”. întregul proiect s-a izbit atunci de ‎opoziția O.N.U. si a Universității din Hamburg.‎

Totuși, atracția occidentalilor fată de spiritualitatea hindusă este astăzi o realitate, în contextul în care catolicismul ‎si protestantismul, aceste devastatoare erezii, au reușit să distrugă în Apus autentica tradiție spirituală creștină, ‎însetând după ceva mai profund, oamenii descoperă întâi yoga, iar apoi sfârșesc prin a deveni hinduși. Există ‎regiuni, precum nordul Americii, în care yoghinii din ashramuri au fost duși chiar si la mănăstiri catolice cu scopul ‎de a-si propovădui „știința”. l-au invitat înșiși călugării catolici, care au pus la dispoziție spațiul monastic si toată ‎logistica necesară, au adresat invitații publicului larg si au susținut inclusiv financiar „cursurile” de yoga! De vreme ‎ce L-au pierdut pe Hristos, firește că se hrănesc acum cu roșcove…‎

Al doilea lucru care m-a impresionat a fost legat de ceea ce am descoperit într-un alt periodic pe care îl tipărea ‎așezământul. Existau aici relatări despre diverse evenimente din viața gurului. Iată ce povestea la un moment dat el ‎însuși:‎

‎„Când eram mai tânăr, călătoream prin satele Indiei. într-un sat oarecare, un om pe care îl ajutasem foarte mult s- ‎a oferit să mă învețe cum să chem spiritele din lumea de jos. […] Am mers apoi într-o seară Ia cimitir cu câțiva ‎ucenici de-ai mei, si am aplicat cele pe care le învățasem. Dar când au venit spiritele, nu le-am putut tine piept, așa ‎încât le-am îndreptat asupra uneia dintre discipolele mele, pe care au luat-o în stăpânire. A fost chinuită foarte tare ‎si în cele din urmă a murit Pentru a mă purifica de această faptă, am stat trei zile si trei nopți în apele Gangelui”.‎

Ce ar trebui să mire pe cineva mai întâi în această relatare? Vizita nocturnă la cimitir? Invocarea spiritelor? Dirijarea ‎lor împotriva tinerei fete? Cum se cheamă aceasta: spiritism, magie, satanism? Oricum ar sta lucrurile, în nici un caz ‎știință! Iar în ce privește spiritele din lumea de jos, ce altceva puteau fi ele, dacă nu demonii despre care ne previne ‎Evanghelia?‎

La fel de șocantă este si calitatea morală a gurului, care pentru a se salva pe sine își sacrifică discipola care îi ‎încredințase trupul, sufletul, mintea si întreaga ei viată! Apoi individul își „spală” calm si imperturbabil crima ‎morală în… apele Gangelui! Apropo, calitatea apei unui râu de a spăla conștiințele înnegrite si vinovate este un fapt ‎dovedit științific sau o concepție pe de-a-ntregul religioasă? Din câte cunosc, râul Gange este considerat sfânt numai ‎de către hinduși. Nici musulmanii, nici buddhiștii, nici taoiștii, nici creștinii nu împărtășesc o asemenea credință. Cu ‎atât mai puțin oamenii de știință. Orice practicant al „științei” yoga se comportă în realitate ca un credincios, ca un ‎hindus.‎

Ne putem întreba de ce aceste cercuri de oameni de factura lui Vivekananda încearcă să ne submineze credința în ‎mod indirect si ocult, de ce își prezintă oferta sub o aparentă științifică si de ce nu se încumetă să ne propună deschis si onest credința lor, dându-ne posibilitatea de a o supune în cunoștință de cauză comparației cu credința ‎creștină. Evident că oamenii vicleni nu înțeleg să folosească decât mijloace de acțiune pe măsură. Rătăcind pe alții si ‎rătăciți fiind ei înșiși vor merge din rău în mai rău…, spune Scriptura (II Tim. 3,13).‎

‎„Nici un om responsabil spiritual nu poate urmări distrugerea creștinismului”. Einstein^[145]

 

Din acest punct de vedere, chiar dacă Părintele Arsenie Boca nu și-a dat seama, poate, de ceea ce face, hindușii pot să îl considere ca un „sfânt” al lor, deoarece a îmbrăcat prin învățăturile, viața, lucrările și minunile făcute prin sfinția sa de către zei, lupul hindus în haină de oaie Ortodoxă și științifică. Sfinția sa a propovăduit modul lor de a dori, gândi, vorbi și face, lucru recunoscut, indirect, și de ucenicii sfinției sale:

Părintele Arsenie ajunsese încă de tânăr la stadiul de mare ‎evoluție spirituală, specifică marilor eremiți, existenți în lamaseriile tibetane, înainte de ocuparea Tibetului de către ‎comuniștii chinezi ai lui Mao Zedong. Există un număr de ‎martori de mare credibilitate, creștini cu frică de Dumnezeu [oare poate fi frică de Dumnezeu în astfel de afirmații? – n.n.], ‎care afirmau că, încă din perioada șederii Părintelui Arsenie la ‎Muntele Athos, acesta avea puteri spirituale deosebite, care-i ‎uluiau pe cei care-l cunoșteau de aproape. Printre aceste puteri ‎era și învingerea gravitației, fiind văzut stând în picioare la altar ‎în timpul liturghiei, cu picioarele la 30-40 cm deasupra podelei.‎”^[146]‎.

---

 

Mat 7:15 Feriți-vă de proorocii mincinoși, care vin la voi în haine de oi,

iar pe dinăuntru sunt lupi răpitori. Fap 20:29 Căci eu știu aceasta, că

după plecarea mea vor intra, între voi,

lupi îngrozitori, care

nu vor cruța

turma.

 

– n.n.}

Să continuăm acum cu analiza nelămuririlor Părintelui Mihai-Andrei Aldea în legătură cu Părintele Arsenie Boca și Ortodoxia:

 

B.  Ucenicii Părintelui Arsenie Boca și ecumenismul

12. „ucenicii lui aproape toți sunt ecumeniști”.

O afirmație tristă, aflată în gama celor combătute la punctul 1. O menționez și pentru a mă întreba care sunt studiile sau statisticile din care reiese că „majoritatea ucenicilor lui A. Boca [sic!] sunt slabi cunoscători ai dogmelor ortodoxe” sau că „ucenicii lui aproape toți sunt ecumeniști”…

Asemenea afirmații gratuite pot avea efect de intimidare pentru cei slabi sau pot fi mângâietoare pentru cei mândri, după cum sunt aceștia „pro” sau „anti” „Arsenie Boca”. Dar din punct de vedere ortodox sunt total gratuite. Și, cu tristețe o spun, în lipsa unor cercetări serioase reprezintă doar o formă de a bârfi, insulta și șantaja moral. Practic prin ele se spune „dacă ești de altă părere decât această broșură ești slab cunoscător al dogmelor și ecumenist”. De fapt asemenea afirmații, mai directe, chiar există în carte. Și nu țin de o analiză ori prezentare obiectivă…

[Nu se poate face o statistică reală a tuturor ucenicilor Părintelui Arsenie Boca, însă manifestările ucenicilor și admiratorilor sfinției sale, în majoritate, inclusiv ale Părintelui Mihai-Andrei Aldea, cel puțin în acest studiu, îi arată că (poate fără să înțeleagă aceasta), sunt înclinați către ecumenism. E adevărat că unii nu cunosc ce înseamnă ecumenismul în toate implicațiile lui și chiar se consideră apărători ai adevăratei Ortodoxii patristice și luptători împotriva ecumenismului. Aceasta, însă, nu exclude că realitatea că sunt ecumeniști prin înșelare.

Numai să consideri ca Sfânt pe cineva ce pictează cu nimb ereticii și numește catolicismul ramură a Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească Biserică, vădește că ori nu cunoști pictura de la Drăgănescu și scrierile Părintele Arsenie Boca, ori cunoscând-le nu ai habar de ce înseamnă Ortodoxia, crezând în teoria ecumenistă a ramificațiilor și că se pot mântui ereticii. Dar aceasta este dovadă de cea mai crasă ignoranță a Sfintei Predanii și de prezența în minte a virusului ecumenist. Iar la această viciere a mentalității poporului și a mediului teologic (dezinformat și rău format) din România, cu siguranță și-a adus un aport important (prin manipularea hipnotică, pseudo-taumaturgică și prin învățături scrise și pictate a unui număr mare de adepți) chiar Părintele Arsenie Boca.

Dacă veți cerceta pe cei care îl laudă pe Părintele Arsenie Boca veți observa și dumneavoastră, ca și Părintele Gheorghe Anițulesei că majoritatea sunt ori ecumeniști, ori zeloți (ce par opuși ecumenismului, dar datorită lipsei de echilibru și-au pierdut discernământul după Sfinții Părinți ca și primii), datorită prezentării duplicitare a imaginii pictorului de la Prislop, ori antiecumenist fulminant, ori ecumenist misionar, ori antilegionar, ori legionar duhovnicesc, ori intelectual rafinat, ori apologet brusc, ori prooroc atoatevăzător, ori un smerit care suferă de laudele exagerate ale altora. Acest cameleonism al imaginii preacuvioșiei sale îl face să fie prins din toate părțile, dar și alunecos și admirat de cei nelămuriți în privința sa și a echilibrului Ortodoxiei autentice– n.n.]

 

C.  Părintele Arsenie Boca proTV

13. Televiziunile – și toată mass-media – îl prezintă frumos pe Părintele Arsenie Boca, deci este rău. (Fenomenul… p. 22-26).

Desigur, argumentul nu este nici ortodox, nici logic. La televiziuni au apărut de-a lungul vremii emisiuni laudative despre Părintele Dumitru Stăniloaie, Părintele Arsenie Papacioc sau Părintele Justin Pârvu. De asemenea, există emisiuni și articole denigratoare față de Părintele Arsenie Boca. Nici unele, nici altele nu dovedesc nimic prin simpla lor existență și/sau poziție.

{Iar avem de a face cu un fals intelectual. Una este a exista emisiuni sporadice făcute de creștinii strecurați prin mass-media, alta este a fi un curent generat de mass-media, la comanda politică, care au impus înșelarea că necunoscutul rătăcit de la Prislop ar fi „Sfântul Ardealului”

De ce se fac minuni mediatizate, după moarte? Final spectaculos

În primul rând trebuie să evidențiem că sunt două tabere între ucenicii Părintelui Arsenie Boca:

Cărturari și oameni fără carte.

Oamenii fără carte apelează la autoritatea cărturarilor ce-l propovăduiesc pe Părintele Arsenie Boca ca Sfânt, pentru a-și confirma credulitatea, dar ei merg la sfinția sa datorită reclamelor mass-mediei și imboldurilor demonice (ce fac minuni, dau vise și vedenii pentru a le forța credința, care începe, ca într-un cerc vicios, să se propage și din gură în gură).

Cărturarii neagă minunile, ei cred doar în simțirile lor și, fără să cerceteze la lumina Sfinților Părinți învățăturile Părintelui Arsenie Boca și lucrarea personală lăuntrică, neștiind despre fenomenul amăgirii sau cunoscându-l doar superficial (crezând că poate fi vorba doar de alții, ei înșiși considerându-se imuni, bazându-se pe rafinamentul lor intelectual), și-au făurit o proprie imagine artificială despre sfinția sa. Ei critică pe adepții fără carte care îl prezintă pe pictorul de la Drăgănescu ca pe un vrăjitor, numindu-i exagerați ce dăunează cauzei, dar totuși oameni de bine că simt de la Sfântul Duh că idolul lor este un Sfânt. În schimb se năpustesc asupra oamenilor lucizi, care li se împotrivesc cu argumente din Sfinții Părinți, încercând să-i paralizeze cu autoritatea lor și să-i astupe cu lozinci, ca de pildă numindu-i „flașnete”.

Comun celor două categorii de adepți ai Prislopului (lucru comun și evident din analiza propriilor mărturisiri) este încasarea în istoria lor a unei doze hipnotice consistente (dacă nu direct din ochii albaștri și fulgerători ai Părintelui Arsenie Boca, atunci măcar indirect din fotografiile, scrierile citite fără discernământul Sfinților Părinți – dar cu preconcepția că sunt ca și ale lor – și/sau prezența la mormântul său), potrivită cu felul lor de a fi, și o privire ecumenistă asupra misiunii Sfintei Biserici.

Nu este de mirare această scindare între modul de a-l recepta pe Părintele Arsenie Boca între ucenicii fără carte și cei ce își dau aere (oficial sau nu) de cunoscători ai teologiei Ortodoxe. Părintele Arsenie Boca însuși s-a manifestat cameleonic, după omul cu care vorbea. Dacă era fără carte îl uimea cu vădirea păcatelor, false minuni și proorocii, iar dacă era om intelectual încerca să-l uimească cu păruta lui filozofie, de fapt o vorbire ermetică, doctă, lunecoasă, duplicitară, ca să nu poată fi contestată de nimeni, plină de truisme, fără consistență profundă. Dacă omul cu care vorbea era necredincios fie îl lega cu puterile diavolești, în caz că era fără carte, fie se dădea pe lângă el, confirmându-i ideologia și lepădându-se de tot ce-l putea supăra politic sau religios, punându-se în acest fel bine cu el ca și cu stăpânirea. Pe toți însă, încerca să-i hipnotizeze sau măcar să-i atragă spre sine. Puțini, dacă știau de acest fenomen sau erau smeriți, scăpau din ghearele privirii lui, dar pe aceștia sfinția sa îi categorisea drept invidioși sau dezertori. De multe ori, ca și acum, transmitea o stare de complexare ca să nu poți să-i dai replici, ci prin autoritate să te forțeze dacă măcar nu puteai să îl admiri, măcar să taci și să nu îl contrazici. Duhul acesta este prezent și acum la ucenicii sfinției sale. După roade se cunoaște pomul.

Acest lucru este foarte evident când privim mărturiile despre minunile sfinției sale.

El însuși le face spre a impresiona, dar le infirmă, când are de a face cu oameni ce nu se lasă duși de nas.

Și atunci ne întrebăm: de ce se purta ca un cameleon?

Ori mint ucenicii, și nu a făcut minuni, ori minte sfinția sa și a făcut minuni, pe care nu le recunoștea de frica consecințelor politice. În ambele cazuri avem de a face cu duhul mincinos și ucigaș al diavolului, fiindcă minunile (chiar dacă admitem că le-ar fi ascuns dintr-o falsă smerenie), așa cum le descriu ucenicii sunt tipic drăcești, întâlnite identic la marii vrăjitori din istoria Sfintei Biserici.

Deci ori făcea minuni mincinoase, deci nu este Sfânt (fiindcă este un mincinos negându-le și minunile lui erau diavolești). Ori nu făcea minuni și nu poate fi considerat Sfânt, fiindcă învățăturile lui sunt mincinoase. Cu alte cuvinte nu rămâne nimic din ce ar putea să-l propună la canonizare: faptele îi sunt imorale, învățăturile eretice, minunile ori nu sunt (după cum spune chiar sfinția sa și ucenicii intelectualiști), ori sunt de tip diavolesc (după cum le prezintă ucenicii fără carte).

Dar să vedem aceasta chiar din mărturiile ucenicilor sfinției sale:

Mi-a povestit că în acest timp, cât se afla la canal, a decedat mama sa și se zvonise că el ar fi evadat de la canal, motiv pentru care organele de stat au căutat să se convingă dacă este adevărat sau nu. În realitate, el nu evadase și se afla la canal. A arătat că a presimțit că s-a întâmplat ceva acasă, dar nu a știut până nu s-a comunicat oficial. [ori minte Părintele Arsenie Boca, ori mint ucenicii. Cum rămâne cu hocus-bocus nu e Arsenie/ba e Arsenie care știe tot și este la înmormântarea mamei? – n.n.]^[147]

 

În ceea ce privește caracterul demonic al minunilor, vă recomandăm să citiți capitolul „Dar și minunile făcute de Părintele Arsenie Boca au caracter păgân” din cartea „Grozăviile neasemănate de la Drăgănescu, în lumina Sfinților Părinți”.

Să vedem acum că și presa, și adepții mai lucizi ai sfinției sale, deși sesizează caracterul șarlatanesc al imaginii preacuvioșiei sale, dar cu toate acestea continuă să îl susțină, privind acestea cu părtinire, fiindcă susțin cauza comună în care sunt cointeresați.

Ultimii ani din viata parintelui

Pe peretii bisericii pictate de Arseniei Boca gasesti filosofi, ca Ernest Renan sau Nietzsche. Il vezi pe omul modern in pantaloni scurti cu telefon si televizor dar indepartat de Dumnezeu, diavoli fiorosi si pe Dumnezeu inviat cu un trup spiritualizat.

La Draganescu, pe cand picta, valurile de oameni incep iar sa il caute. Gheorghe Morar venea din Fagaras la Bucuresti de cateva ori pe an pentru a discuta cu preotul Arsenie. Iar sfaturile pe care calugarul i le da erau litera de lege.

“Odata mi-a zis, ma du te acasa si fa cerere ca sa iti taie din salariu. Si scrie acolo in cererea aia ca vrei sa iti taie din salar pentru ca il ai prea mare. Ma, cum sa imi taie din salariu. Daca mi-a zis trebuie sa fac. Am facut cerere… Erau oameni din sat care ziceau vorba asta: ma, am mai vazut oameni prosti dar ca nea Gheorghe n-am vazut. Sa iti taie din salariu. Si radeau toti de mine. Dar numai ca nu mi-au taiat dar a ramas seful foarte impresionat si mi l-a marit.” [un caz tipic de escrocherie ieftină folosindu-se de psihologia inversă – n.n.]

La sfarsitul anilor 80, dupa ce termina pictura de la Draganescu, se retrage la Sinaia cu o parte din maicutele alungate in anii 50 din manastirea Prislop. Si aici este urmarit de Securitate pana cand inchide ochii, la sfarsitul lui noiembrie 1989.Trupul este dus la manastirea de langa Hateg. Ani la rand, dupa Revolutie putini au fost romanii care mai stiau despre cel care era numit odata sfantul Ardealului. In ultimii ani insa, Prislopul a inceput sa fie luat cu asalt.

Cum a devenit Arsenie Boca un brand [vedeți că nu Sfântul Duh i-a chemat treptat și firesc pe oameni, ci a fost un impuls provocat la comandă, lucru sesizat de mulți? – n.n.]

Dumitru Bortun, specialist in comunicare: “El este un brand. Este un brand pentru o mare parte a poporului roman. Am intalnit si la oameni care nu fac parte din biserica ortodoxa. Greco catolici, romano-catolici, neoprotestanti. Toti il admira si spun da, este altceva este o instanta morala, o instanta sacra, e un brand pentru multa lume”. [Iată… ecumenismul – n.n.]

Dar cum a ajuns Arsenie Boca un brand? Tudor Raicu este proprietarul site ului arsenieboca.ro si detine drepturile de autor pentru cele doua carti scrise de calugarul Arsenie, drepturi pe care le-a cumparat de la maicile care i-au stat aproape parintelui la Sinaia in ultimii ani [evlavie… business. Cinstire cash – n.n.] . Mai intai, in 2004 a scos un album cu pictura de la Draganescu. Dupa care a tiparit „Cararea Imparatiei”

“Nici nu ne-am gandit ca se va ajunge aici la un moment dat”, spune Tudor Raicu. “Noi n-am crezut ca tirajul va merge constant. Sau ca va creste. Am crezut ca va scadea. Este o crestere anuala. Fiind o carte de asa tinuta ne asteaptam sa scada. A fost explozie.”

Acum, cartile au fost traduse si in engleza. Editura sa publica doar aceste carti, iar cererea este extrem de mare. “Incercam sa il promovam pe parintele prin scrierile lui. Asta a fost scopul nostru. Parintele Arsenie sa ajunga la cat mai multi oameni. A ajuns. Este un fenomen pentru ca nu are egal in Romania contemporana. Ce se intampla in Prislop acum cred ca este cel mai mare pelerinaj de pe teritoriul nu doar al Romaniei ci de pe teritoriul ortodoxiei” [sinistră evlavie… unde este pelerinajul la Părintele Cleopa, la Sfântul Dimitrie, la Sfânta Parascheva, la Sfintele Locuri? Oare Sfântul Duh să ia pe oameni de la Sfinți și să-i ducă la un înșelat? Nu El a zis în Sfânta Scriptură: Evr 7:7 Fără de nici o îndoială, cel mai mic ia binecuvântare de la cel mai mare. Este mai mare mormântul de la Prislop, decât Sfântul Mormânt? Este mai mare Arsenie ca Hristos? Dar cum Sfântul Duh nu se contrazice pe Sine, este evident că duhurile care duc pe oamenii cei nelămuriți în credință (cu mult mai mulți decât Ortodocșii, fiind și uniați, și latini, și protestanți, și sodomiteni, și măscărici, și vrăjitoare, și oameni lumești, pe lângă bieții creștini înșelați), sunt altele decât Sfântul Duh. Majoritatea oamenilor (desigur că sunt și sărmane excepții) care merg la Prislop fac parte din marea masă a îngrijoraților și dornicilor de lucrurile acestei lumi (nu numai obiecte ci și senzații tari, poate chiar unele de umilință forte… la arătare) care acolo se rezolvă. Ei sunt mult mai mulți decât cei care caută împărăția. De aceea este această proporție inversată, față de cum ar trebui să fie, spre folos, pentru fericirea noastră, după cum ar vrea Sfântul Duh Luc 12:29 Și voi să nu căutați ce veți mânca sau ce veți bea și nu fiți îngrijorați.30 Căci toate acestea păgânii lumii le caută; dar Tatăl vostru știe că aveți nevoie de acestea;31 Căutați mai întâi împărăția Lui. Și toate acestea se vor adăuga vouă.32 Nu te teme, turmă mică, pentru că Tatăl vostru a binevoit să vă dea vouă împărăția. – n.n.]

In Sibiu, intr-o librarie, Romeo Petrasciuc arata cartile pe care le-a scris si in care a adunat marturiile celor care l-au cunsocut pe parintele Arsenie. “Parintele Arsenie Boca il gasim peste tot, e o arsenizare. Nu numai a a zonei, in toata tara. Tot felul de chestii apar cu parintele Arsenie. Tricouri, e o hamburgerizare oarecum sustinuta de toate mediile. Da si bine sa te afisezi cu parintele”.

Romeo Petrasciuc este cel care a scris cartea „Sfantul Ardealului”, si recunoaste ca este un business bun, dar si ca aceste carti au fost piratate. “Cartile noastre le intalnim la Prislop, piratate toate. Identic, cu datele noastre de contact, identic. In Bucuresti la fel. Tot ce se vinde la tonomate la metrou toate sunt piratate.” [vedeți neliniștea bietului Petrasciuc? Deși observă prostul gust al imaginii Părintelui Arsenie Boca, la care și el s-a făcut părtaș și ucigaș al delicatului simț echilibrat Ortodox în sufletele atâtor amăgiți, el este îngrijorat nu de pierderea sufletelor prin superficializare, arsenizare și hamburgerizare, ci de… pierderea câștigului prin piratare. Înțelegeți dragii noștri cine sunt autorii care vă manipulează, ce preocupări meschine au (ca și idolul lor și sursa lor de câștig)? – n.n.]

Prin carti, in ultimii ani, Arsenie Boca a fost readus in atentia romanilor. Dupa care au intrat in scena televiziunile care au speculat faptele cu iz senzational din viata parintelui.

“A devenit fenomen parintele Arsenie Boca si pentru ca a fost mediatizat in exces si ca orice exces dauneaza grav sanatatii sufletesti” [tare bună observație. Vedeți că nu Sfântul Duh l-a făcut fenomen ci mass-media cu duhurile mincinoase care o conduc? Vedeți că arsenizarea dăunează grav sănătății sufletești. Iar Părintele Profesor care declară aceasta este tocmai unul din campionii canonizării Părintelui Arsenie Boca, care, poate fără să vrea, se luptă ca această gravă boală să fie declarată de Sfântul Sinod ca fiind curată sănătate. Dar atunci boala v-a deveni cronică și mortală, fiindcă nu-și va mai afla leacul, nefiind autorizat. Pe cine vor mai crede bieții oameni, dacă și Sfântul Sinod va cădea în fața presiunii epidemice a gravei ciume sufletești numite arsenizare? – n.n.] , spune preotul Constantin Necula. “Si constientizez pe zi ce trece ca parintele a ajuns in postura parintelui Staniloaie

[cu această comparație nepotrivită, Părintele Profesor a stricat tot. Nici măcar în glumă nu poate fi comparat un om serios cu unul superficial. Darămite să compari un savant ce și-a biruit uriașa cunoștință prin dragostea ce zidește, cu un om ce citează din alții, fără a menționa sursa pentru a părea că gândirea îi aparține, care mai și susține aberații ilogice, și se manifestă în plus prin mânia celui ce toate le privește de sus. Mai mult un citat adânc din Părintele Profesor Dumitru Stăniloae poate face cât un volum întreg. În schimb cărțile Părintelui Arsenie Boca sunt ieftine ca și conținut, declamând zgomotos probleme superficiale și truisme banale, fiind mai mult păgubitoare decât folositoare – n.n.].

Foarte des citat dar foarte rar citit”

[din păcate nu este așa. Este foarte des citit, ba de multe ori lectura este repetată și însușită cu râvnă, întunecând pe omul studios și lăsându-l fără discernământ, sădindu-i tot felul de idei deformate despre cum ar fi Ortodoxia. I se pervertește gustul și nu mai poate citi minunatele texte ale Sfintei Tradiții. Sfinții Părinți sunt neglijați, păgubindu-se sufletește enorm poporul român de pe urma cărților Părintelui Arsenie Boca. Și nici nu mai poate observa un astfel de lector (pasionat de textele lesnicioase și superficiale) că, de fapt, frumoasele lui cuvinte nu sunt originale, ci furturi de la Sfinții Părinți, scoase din context și amestecate cu învățături otrăvitoare provenite din părerea proprie. Astfel că cititorul Părintelui Arsenie Boca are o dublă cădere, asemenea poporului din Vechiul Testament: Ier 2:12 Mirați-vă de acestea, ceruri; cutremurați-vă, îngroziți-vă, zice Domnul! 13 Că două rele a făcut poporul Meu: pe Mine, izvorul apei celei vii, M-au părăsit, și și-au săpat fântâni sparte, care nu pot ține apă.

Dar vedem și un fenomen invers: cei obișnuiți cu studiul Sfinților Părinți sau al părinților duhovnicești contemporani, când încearcă să citească învățăturile Părintelui Arsenie Boca dau de ceva plicticos și încâlcit, fără noimă și cu anevoie pot înainta în lectură, forțându-se. Cu greu am parcurs și noi învățăturile sfinției sale datorită violentei și încâlcitei siluiri a adevărului, care provoacă respingerea unei minți obișnuite cu hrana sufletească mântuitoare a Sfintei Predanii. Se întâmplă practic o respingere din partea lui Dumnezeu – Cuvântul, fiind incompatibilitate între Sfântul Duh ce a insuflat Sfânta Scriptură și duhurile mincinoase ce l-au influențat pe Părintele Arsenie Boca. Ele au amestecat în sfinția sa fierbintele patimilor, cu răceala credinței, în loc ca preacuvioșia sa să le fi biruit prin smerenie și să devină rece față de patimi (prin pomenirea morții) și fierbinte față de Hristos (prin uimirea în fața milei Lui): Apo 3:15 Știu faptele tale; că nu ești nici rece, nici fierbinte. O, de ai fi rece sau fierbinte! 16 Astfel, fiindcă ești căldicel – nici fierbinte, nici rece – am să te vărs din gura Mea.17 Fiindcă tu zici: Sunt bogat și m-am îmbogățit și de nimic nu am nevoie! Și nu știi că tu ești cel ticălos și vrednic de plâns, și sărac și orb și gol! – n.n.].

Miracole in toata tara

Asa s-a ajuns la aparitia unor adevarate povesti care n-au nicio legatura cu viata si invataturile lui Arsenie Boca. In Buzau, Iordache Nicoleta sustine ca Arsenie Boca i-a aparut pe un perete in bucatarie. “Acolo unde stateam cu scaunul, imi beam cafeaua dimineata pur si simplu tremuram toata cand am vazut. Am zis ca am vedenii, ca nu mai vad. Dintr-o data a aparut in fata ochilor. Am vazut pe perete, ma stergeam la ochi ca nu mai vad. Cred ca este o minune ca asa ceva nu poate sa iasa pe perete. Seara vorbea despre parinte la televizor si pur si simplu plangeam de nu mai puteam ca povestea o doamna” [vedeți în ce stare de înfierbântare înșelată este biata femeie. Și la aceasta nu au dus-o numai dracii, ci iresponsabilii organizatori ai emisiunilor-campanie electorală pentru canonizarea unui rătăcit – n.n.]

Si in Arges s-a intamplat o minune. Iar in Bucuresti, oamenii saruta pardoseala din holul unei case unde vad chipul parintelui. Si astfel de intamplari apar in multe locuri din tara si sunt mediatizate.

Vasile Vlad, preot: “Apar in mass media nu stiu ce icoane plangatoare, tot felul de lucruri ciudaea. Ba am auzit la un post TV ca in momentul in care sicriul parintelui a fost scos din incinta, la inmormantare de 3 ori a saltat sa se duca la cer. Ei, trebuie sa va spun ca eu purtam sicriul si era foarte greu. Nu s-a saltat.” [ați văzut cum și unii ucenici trag alarma că sunt multe zvonuri, năluciri și false minuni? – n.n.]

La Prislop a inceput ploaie. Oamenii stau insa neclintiti in drumul spre mormantul parintelui. Multi dintre cei care au ajuns la mormantul parintelui si-au gasit alinare si s-au intamplat adevarate minuni pe care nimeni nu are cum sa le explice. Sociologii atrag insa atentia ca astfel de cozi in asteptarea unor miracole apar in momentele in care oamenii sunt apasati de probleme si in care Bisericile traditionale nu mai reusesc sa le ofere alinare si raspunsuri la problemele pe care le au. Pentru sefii Bisericii Ortodoxe ar trebui sa fie un semnal de alarma.

“E vina Bisericii, a clerului” [vedeți de fapt adevărata miză, pe lângă bani, a acestei campanii: denigrarea Sfintei Biserici. Fie e vinovată că nu îl canonizează odată, fie e vinovată că generează lucruri ridicole cum este toată șarlatania cu Părintele Arsenie Boca ca să escrocheze pe oameni și să le ia banii, fie că nu mai hrănește duhovnicește pe fiii săi, ceea ce a dus la migrarea lor la mormântul miraculos, indiferent pe ce cale, cu ce pretezt, cât de ilogică sau contradictorie ar fi argumentația lor (în funcție de pregătirea și perfidia susținătorilor acestei dezbinări naționale numită Prislop) toți au ca țintă învinovățirea și ridiculizarea Bisericii Ortodoxe Române sau chiar a întregii Ortodoxi.

Nu este ceva nou. Părintele Arsenie Boca susținând păgânismul, cei care îl susțin pe sfinția sa reprezintă renașerea păgânismului în vremurile noastre:

„Păgânii” – va aminti mai târziu Tertulian – „le atribuie creștinilor orice calamitate publică, orice nenorocire. Dacă apele Tibrului ies din matcă și inundă orașul, dacă, dimpotrivă, Nilul nu crește și nu se revarsă peste câmpii, dacă e secetă, foamete, ciumă, cutremur de pământ, totul este din vina creștinilor, care îi disprețuiesc pe zei, și atunci, din toate părțile se strigă: «creștinii să fie aruncați la lei » «Christiani ad leones ».^[148]

– n.n.]

Dumitru Bortun, doctor in comunicare: “De ce il iubesc romanii pe Arsenie Boca de fac coada la mormantul lui? La o analiza foarte atenta vedem ca el vine si umple un gol foarte mare. Este nevoie de spirtualitate in primul rand, pe care instantele de socializare care functioneaza in societatea de azi nu o mai fac. Avem o biserica oficiala care se considera nationala dar care este tot mai indepartata de credinciosi, care presteaza servicii religioase pe bani, care comercializeza artefacte, obiecte de cult, care scoate bani din pelerinaje, din moaste…toate lucrurile astea arata ca avem o institutie care are un bussines plan. Nu le satisface nevoaia de spiritualitate si de moralitate si atunci au gasit in Arsenie Boca un simbol pe care Biserica nu il ofera” [altul ce vorbește cu nedreptate, fiindcă simbolul VIP al „duhovniciei” business este tocmai Părintele Arsenie Boca. Mulți chiar s-au dumirit că este un înșelat, tocmai văzând duhul cash de la Prislop. Cum poți acuza Sfânta Biserică, care nu l-a canonizat, ci îl îngăduie doar ca să nu facă dezbinarea provocată de mass-media (interesată financiar) mai gravă, lăsând să i se publice de ucenici rătăcirea, ca oamenii să afle adevărul și să se lămurească ei înșiși de amăgirea lui? Cum poți acuza ierarhia bisericească când îndeamnă pe toți la Sfânta Spovedanie și la Pocăință, publicând Sfinții Părinți și făcând catehizări organizate, ba chiar îndrăznind să înfrunte opinia publică, când e cazul (ca de exemplu în legătură cu rătăcirea de la Colectiv), doar ca oamenii să se mântuiască? Mass-media face precum dracul: îl strică pe om și dă vina pe Dumnezeu că i-a dat libertatea. – n.n.] ¶¶Gheorghe Onut, doctor in sociologie: “Sunt nelinistit. Ce naiba face BOR-ul asta si deserventii lui platiti pentru ca in needucatia mea relegioasa sunt si anumite lucururi pe care le stiu. In fisa postului de preot exista obligatia duhovniciei. Oamenii aceeia amarati care se duc nu numai la Arsenie Boca, se duc la oriunde e prilej de atins moaste, oamenii aceea nu au duhovnic? Nu sunt enoriasi intr-o parohie ortodoxa? Preotul ala nu stie de soarta lor?” [vedeți cum chiar și un biet om ce cheamă pe drac (naiba provine de la „’Naibă parte de rai”), când vorbește de Sfânta Biserică, sesizează prin conștiința lui amorțită, că ce este la Prislop nu este duhovnicie? Doar cei care caută o sfințenie falsă ce-i lingușește prin stări înalte sau prin confirmarea mentalităților greșite ale lor, se întunecă întratât încât nu pot vedea minciunile de grădiniță de la Prislop– n.n.]

Vasile Vlad, preot: “Poate aici e si nivelul credintei poporului. Aici e vina bisericii, a clerului, eu ma simt primul vinovat in sensul asta dar avem si noi limitele in a fi acceptati. Daca spui un lucru serios este respins, daca spui un lucru ieftin si miraculos este usor de primit. O mantuire si o vindecare care nu iti solicita viata este mult mai acceptabila decat ceva care sa te integreze cu viata cu tot. Daca biserica s-ar fi asezat profund in constiinta poporului si in constiinta unei societati, poate ca n-am mai fi avut nevoie de miracol. Pentru ca cel mai mare miracol este faptul de a fi. Faptul de a relationa cu Dumnezeu. Miraculosul asta de tip magic nu apartine crestinismului. Dar din nefericire avem mult amestec de paganism cu crestinism in manifestarea asta a poporului.” [vedeți cum se smerește un preot? Când de fapt constructorul principal al miraculosului magic este televizorul cu emisiunile lui minciuno-fantastice? – n.n.]

La Prislop exista un traseu clar pe care pelerinii il urmeaza si-l transmit de la unii altii. Intra cu o floare in mana si se aseaza la coada din fata mormantului. Dupa ce se inchina la crucea parintelui iau pieptis dealul din apropiere unde este grota sfantului Ioan de la prislop, un calugar care a vietuit aici acum 400 de ani. Si aici se sta la coada. Pentru ca nimeni nu le spune, aproape toti pelerinii cred ca in pestera a trait parintele Arsenie Boca. [poate aici să fie explicația adevăratelor minuni de la Prislop. I se face milă Sfântului Cuvios Ioan de poporul înșelat și neștiutor – n.n.]

Suveniruri sfintite la angrosist

O alta atractie este copacul din apropiera mormantului pe care cineva scrijelit candva o cruce. Multi dintre cei care trec pe aici saruta si scoarta copacului si lasa bani pentru indeplinirea dorintelor. Traseul pelerinilor cuprinde si un popas la izvor de unde iau apa, lasa un pomelnic si bani intr-o cutie si fac cale intoarsa prin targul amplasat in apropierea manastirii. [acest traseu seamănă cu ritualul fixist al mahomedanilor de la Mecca. Ortodoxia niciodată nu a sufocat libertatea prin rețete fixe. Ea nu este traseistă ca mentalitatea de la Prislop – n.n.]

De aici oamenii cumpara iconite, brelocuri, carticele,bratari. Cei care le vand le-au luat de la angrosisti si nu stiu daca au fost cu adevarat sfintite. De aici au fost luate multe dintre tablourile care apar la stiri ca plang.

Dumitru Bortun “De vina nu sunt numai cei care le fac. De vina sunt cei care le cumpara. Ori aici vorbim de un gust popular greu de calificat. Noi care vorbeam despre dragostea pentru frumos a taranului roman vedem acum un popor care este in stare sa cumpere niste oribilitati pentru ca scrie pe ele Arsenie Boca.”

Pana acum, Biserica nu a exprimat nicio pozitie legata de fenomenul de la Prislop. Pe internet circula o petitie care a adunat mii de semnaturi prin care se cere Patriarhiei sa-l treaca pe Arsenie Boca in randul sfintilor. “Daca in planul lui Dumnezeu este ca parintele sa fie canonizat va fi. La timpul potrivit”, spune Mitropolitul Ardealului, IPS Laurentiu Streza. “ Prima etapa a canonizarii este cea a constatatrii unei evlavii populare. Se creaza un cult in jurul persoanei repective”. Iar in acest caz, se poate vorbi de un cult [da ca în cazul unui cult al idolilor, unui cult religios, unui cult al personalității, similar cu al lui Ceaușescu și Stalin, dar mai grav, având nuanță mistică. Din fericire însă Ortodoxia nu este cult și nici religie, ci credință și trăire.

Vedeți cum în cadrul aceluiași articol Sfânta Biserică este de vină succesiv și contradictoriu că: 1. ba oamenii se duc la Părintele Arsenie Boca și nu sunt lămuriți de Ea să caute duhovnicia, care i-ar feri să meargă acolo; 2. că special Ea favorizează curentul doar ca să ia bani și 3 că nu îl canonizează mai repede? Dar oare jurnaliștii nu gândesc? Cum să lămurească pe oameni duhovnicește să nu meargă la Prislop cum și pentru ce merg ei acum acolo, dacă canonizează chiar pe cel ce a instaurat magia de la Prislop? Cum să aibă vreun profit Sfânta Biserică pentru producția angrosiștilor și producătorilor de mici, când lumea este furată de mass-media de la toate celelalte adevărate locuri sfinte, spre un singur loc, unde domnește avantajul financiar al altora decât al Sfintei Biserici? Cum să aibă vreun interes Sfânta Biserică să susțină o imagine falsă creată de mass-media, prin care tocmai se lovește în toate modurile și din toate părțile în Ea? Cum să fie cointeresată Sfânta Biserică în a stimula credulitatea de la Prislop, când aceasta îi ia pe oameni de la Sfânta Liturghie și din formarea răbdătoare prin suferințe și înfrânări care sădesc virtuțile, dintre care una de bază este milostenia, iar alta este înțelegerea îngăduitoare ale neputințelor tuturor și, deci, și a clericilor, făcând să crească între oameni dragostea și înțelegerea, singurul mediu în care pot colabora și se pot vindeca? Sinistră logică irațională înveninată, specifică retoricii diavolești – n.n.] .

Canonizarea unui sfant cuprinde mai multe etape. O comisie speciala ii analizeaza candidatului faptele, viata si sfarsitul vietii, credinta, scrierile, faptele minunate si multe alte. Toate aceastea sunt apoi prezentate mai marilor Bisericii care iau decizia. In cazul de fata nu s-a inceput inca acest proces.

Arsenie Boca si Catedrala Mantuirii Neamului

Exista voci din cadrul ierarhiei bisericesti care sustin ca e posibil ca intr-o buna zi trupul parintelui Arsenie Boca sa fie scos de la manastirea Prislop si mutat la Bucuresti, unde se construieste acum Catedrala Mantuirii Neamului. Si, bineinteles, acest pelerinaj se va muta in acea zi la Bucuresti [vedeți cum iar se lovește în Catedrala Neamului, acest dar al Românilor făcut lui Dumnezeu în ciuda împotrivirilor cu toate metodele ale celor mai mari dușmani ai țării, tocmai prin mass-media ce-l promovează pe Părintele Arsenie Boca? – n.n.] .

Asta ar insemna bani multi pentru intretinerea viitoarei catedrale. Aceleasi surse vorbesc despre sumele uriase pe care sutele de mii de pelerini le lasa la Prislop, multe milioane de euro. Se fac bani din turism, din vanzarea obiectelor religioase [vedeți cum este învinovățită Sfânta Biserică de încasările companiilor de turism și fabricilor de kitschuri? Vom vedea mai jos că este vinovată și de câștigurile negustorilor din mici și obiecte nesfințite, de care se laudă că le-au sfințit– n.n.], din pomelnice. Nimeni nu poate spune cat pentru ca o contabilitate clara e greu de facut. Am cerut episcopiei Devei sa ne are datele contabile ale manastirii Prislop. Tacit am fost refuzati [de ce n-a cerut datele contabile ale propriei instituții sponsorizate puternic pentru audiența în legătură cu acest subiect. Ar fi fost șocat să vadă câștigurile fabuloase, datorită creșterii audienței, care cointeresează posturile să stimuleze mult mai eficient acest fenomen pe care l-au produs (prin zgomote și șoapte diavolești), decât o face tăcerea înțeleaptă a Bisericii (care astfel se opune curentului în climatul potrivnic sădit tocmai de mass-media). Dar reporterul nu le-a cerut șefilor aceste date contabil, fiindcă tacit și el, chiar prin acest reportaj, se înfruptă din acele multe milioane de euro stoarse de pe urma falsei imagini de Sfânt al Părintelui Arsenie Boca – n.n.] .

Oricum ar fi, chiar daca va fi sau nu canonizat sau daca trupul sau va fi mutat in alta parte, cei care il cauta si cei peste 90 la suta dintre romanii care au auzit de Arsenie boca ar trebui sa inteleaga cu adevarat cine a fost Arsenie Boca. Iar cand ajung la Prislop sa stie cui trebuie sa inalte rugaciuni.

“Aici este foarte grav”, spune parintele Vasile Vlad. “Aici este deviata evlavia populara, incet incet o astfel de evlavie magica indreptata catre parintele Arsenie tinde sa il inlocuiasca pe Hristos cu parintele Arsenie. Am vazut carti de rugaciune care au acatiste sfantul nu stiu care, sfantul facator de minuni si dispare acatistul Mantuitorului. Aici este pericolul.“ [nota 10 acestui ucenic cinstit al Părintelui Arsenie Boca!!! – n.n.]

Si conducatorii bisericii ar trebui sa fie cu mai multa bagare de seama la nevoile oamenilor, sa-i asculte si sa le ofere solutii tinand seama de vremurile in care traim. Amploarea fenomenului Arsenie Boca si viteza cu care s-a intins si a cuprins toata tara vorbesc despre criza in care se afla societatea romaneasca in acest moment. Poate n-ar strica daca in intampinarea celor care ajung la Prislop ar iesi duhovnici care sa le aline din suferinte si sa-i indrume in viata. Pentru ca altfel, fiecare va face dupa il taie capul, povestile care nu prea au legatura cu Arsenie Boca se vor raspandi iar tablourile sale or sa tot planga si apara la stiri.

Cei care pleaca in pelerinaj, din curiozitate sau in cautarea unei stari ori a unei minuni, sa ia in calcul ca nu trebuie sa bati lumea de la un capat la altul pentru a-ti gasi linistea. Pelerinajul ar trebui facut in primul rand spre interiorul nostru, sa incepem cu cercetarea sufletului. Este calea prin care putem gasi linistea si pe Dumnezeu.

Sursa: Pro TV^[149]

Rand pe rand, oamenii se apropie de crucea ridicata la mormantul inconjurat de flori si li se ingaduie pret de o secunda sa o sarute. Nici nu s-ar putea sta mai mult in fata ei la cati oameni sunt in spate la coada. In acest loc, la inceputul lunii decembrie in 1989 a fost asezat trupul parintelui. Asta i-a fost dorinta.

Dar cine a fost parintele Arsenie Boca? Cele mai multe informatii despre el gasesti in teancurile de dosare din arhivele securitatii [și cât de adevărate pot fi ele? – n.n.] . In repetate randuri anchetatorii l-au pus sa isi scrie autobiografia.

Inspirat de Eliade si de meditatia orientala

Zian Boca, asa cum l-a chemat inainte de calugarie, s-a nascut in Vata de sus, in Hunedoara in 1910. Spune ca de mic era inclinat spre singuratate si probleme de religie asa incat inca din liceu colegii ii spuneau „sfantul” [canonizat de… colegi – n.n.] .

Ar fi vrut sa devina aviator dar pentru ca familia nu putea sa ii intretina studiile la Bucuresti, alege facultatea de Teologie din Sibiu unde isi impune o disciplina austera. Invata sa isi controleze instinctele si actele reflexe prin vointa. Se ajuta si de studiile facute de Mircea Eliade in orient. Spune ca „toate preocuparile mele erau si sunt pana astazi interioare si nu exterioare” Vorbaria mi-a fost urata de cand ma stiu.”

Dumitru Bortun, doctor in comunicare: “Arsenie Boca a ajuns un model al nostru, poate ca este sfant dar sa nu uitam ca a fost om ca noi, a pornit din Ardeal, copil cuminte si harnic [vedeți cum cei ce critică Sfânta Biserică îl laudă pe el? Se simt apropiați de duhul lui. Îl iubesc mai mult pe el. Este de-al lor, fiindcă și sfinția sa a criticat toată viața Biserica și ierarhia Ei. – n.n.] . Povesteste cum tatal lui l-a batut o singura data in viata. Stiti de ce? Ca pierde timpul. Te-am batut ca sa nu uiti. A fost un om de o harnicie extraordinara. Este un om care a mancat putin, vegetarian, a dormit putin, care se ruga ore si ore la rand fara pauza, un om cast, ascet in adevaratul sens al cuvantului. Ori asta ce inseamna? Autodisciplina.. Au fost numeroase femei indragostite de el care se duceau la el si i-o spuneau explicit. N-a cazut in capcana asta [decât odată și pentru toată viața. Sărmanul Părintele Arsenie Boca – n.n.] .”

Dupa terminarea studiilor teologice se inscrie la Academia de Arte Frumoase din Bucuresti unde studiaza pictura. In paralel, studiaza si medicina. In notele date Securitatii arata ca in timpul studentiei s-a incercat atragerea sa in miscarea legionara dar a refuzat. Incepe sa traduca din lucrarile sfintilor parinti. Dupa terminarea studiilor la Bucuresti este hirotonit diacon si traieste cateva luni la Muntele Athos. La intoarcerea in tara, 1939 este calugarit si primeste numele de Arsenie. Este trimis la manastirea Brancoveanu din Sambata de Sus, unde era primul si singurul calugar din toata manastirea. Incepe razboiul si intr-o autobiografie arata ca prin 1941 s-a trezit la manastire cu o avalansa de oameni de toate varstele si treptele veniti pentru a-si spune necazurile lor. Incepe sa le vorbeasca oamenilor despre Dumnezeu si ii indeamna sa se iubeasca si sa duca o viata curata. Iar oamenii incep sa ii calce pragul in numar tot mai mare.

Adevarul despre relatiile cu legionarii

Constantin Necula, preot: “Parintele avea o aplicare teribila spre a-i creste pe oameni ca sa se puna in valoare. Daca este profesor in ceva parintele, este in a-L pune in valoare pe Dumnezeu in raport cu oamenii si pe oameni in raport cu Dumnezeu. Asta e marele lui dar.” [ar fi frumos să fie așa. În realitate dumnezeul pe care îl punea în raport cu oamenii era o construcție din propria părere ce o ridica la rang de dumnezu. Astfel că, de fapt, Îl punea pe Dumnezeu în raport cu sine (înlocuindu-L cu părerea și imaginația sa), iar pe oameni îi punea în raport cu sine. Așa ne arată atât de evident pictura de la Drăgănescu – n.n.]

In 1943 intra in atentia autoritatilor. Intr-o nota din 5 iunie un informator isi exprima banuiala ca preotul este un „infocat legionar”. Iar notele incep sa curga una dupa alta.¶¶Romeo Petrasciuc a scris mai multe carti despre Arsenie Boca. Iar impreuna cu alti autori a publicat in totalitate dosarele intocmite parintelui de Securitate. “Atragea multimile in primul rand si asta deranja. Plus ca era capatul de acuzare cel mai la moda atunci asocierea cu fenomenul legionar. Foarte multi din cei care au fost condamnati erau plasati in zona legionara. Nu a avut nicio legatura cu legionarii. O marturiseste de foarte multe ori ca e parintele tuturor si fapta ca ii ajuta pe unii refugiati din munti s-a datorar pregatirii lui de preot”.

In 1945, Arsenie Boca este arestat pentru cateva saptamani. In 1948, este arestat din nou si acuzat ca i-a sustinut pe luptatorii anticomunisti din muntii Fagaras. Intr-o biografie scrisa in arest arata ca „dupa intrarea in calugarie mi s-a intamplat un lucru pe care nu l-am urmarit: o mare influenta in popor, o faima de predicator si de preot. Datorita cunostintelor [bine a spus Sfântul Apostol Pavel: 1Co 8:1 Cunoștința însă semețește. Vedeți cum își explică Părintele Arsenie Boca năvala oamenilor. Nu și-a dat seama că au fost trimiși de draci pentru a-l trânti ireversibil în slavă deșartă – n.n.] ce le adunasem in vremea studiilor si pe care le aplicam unde se putea face aceasta, poporul sarea marginile aprecierii juste si ma credea exceptional de inzestrat. De nenumarate ori am incercat a le stinge capriciile unei credinte necontrolate, de domeniul fanteziei – care nu mantuieste. [cum? Ghicindu-le păcatele și viitorul public. Dacă dorea să le stingă se ascundea în chilie și se îngropa în lacrimi – n.n.] ”

Marturiile celor care l-au cunoscut pe parinte

Este eliberat si se hotaraste mutarea lui la manastirea Prislop, langa Hateg. Maica Aurica, care e la Sambata de 70 de ani, isi aduce aminte de ziua in care parintele a plecat de aici si cuvintele rostite. “Invatati cele 4 evanghelii pe din afara [de ce nu le-o fi spus să le învețe înăuntru, să lase împrăștierea mirenească cu săracii, care aduce oboseală, neatenție și slava deșartă de miluitor, și să-și ostenească cu trezvie mintea pentru a dobândi vederea păcatului propriu, pomenirea morții, smerenie și harul lui Dumnezeu prin care puteau ajuta cu mult mai mult nu numai pe lazării de la poartă, ci întreaga omenire. Dar aceasta arată încă odată că Părintele Arsenie Boca nu știa ce înseamnă cu adevărat monahismul. Fiind înșelat de un misionarism mai înainte de vreme, nu apucase să îl experimenteze și să-i gustea dulceața smerite ascultări în tainița chiliei – n.n.] si nu uitati lazarii de la poarta, saracii, cersetorii. Sa va fie voua ca un testament. Sa va schimbati viata sa va faceti mai buni” [dar modelul propus în fraza de mai sus este o reală bunătate, ci doar una de suprafață. Sigur că poate impresiona o lume în care contează mai mult filantropia eficientă socială (ce face parte din cultul privirii oamenilor doar ca trupuri ce trebuie bine îngrijite), decât duhovnicia mântuitoare de suflet. De aceea este și citată această idee a Părintelui Arsenie Boca ca ceva strălucitor, tocmai de către Pro Tv. Iată ce spune însă, despre această problemă, un adevărat Sfânt:

Nu e treaba monahului să slujească lumii din osteneala mâinilor lui. Aceasta e treaba celor din lume [mirenilor].

Omul din lume se roagă puțin, dar monahul se roagă neîncetat. Mulțumită monahilor, rugăciunea nu încetează niciodată pe pământ; iar aceasta este de folos pentru întreaga lume, fiindcă lumea stă prin rugăciune; dar când rugăciunea slăbește, atunci lumea piere.

Și ce poate face un monah cu mâinile lui? Pentru o zi de muncă el poate câștiga ceva bani, dar ce este aceasta pentru Dumnezeu? În vreme ce un singur gând plăcut lui Dumnezeu face minuni. Vedem aceasta din Sfânta Scriptură. Prorocul Moise se ruga în gând și Domnul i-a zis: „Moise, de ce strigi la Mine?” și i-a izbăvit pe israeliți de la pieire [Iș 14,15]. Antonie cel Mare a ajutat lumea prin rugăciune, iar nu prin lucrul mâinilor lui. Cuviosul Serghie [din Radonej] a ajutat prin post și rugăciune poporul rus să se elibereze de sub jugul tătarilor. Cuviosul Serafim [din Sarov] s-a rugat în gând și Duhul Sfânt a pogorât asupra lui Motovilov. Iată care este lucrul monahilor. Dar dacă monahul e nepăsător și sufletul lui n-ajunge să vadă pururea pe Domnul, e bine ca el să slujească pelerinilor și să ajute pe cei din lume la ostenelile lor; și acest lucru e plăcut lui Dumnezeu; dar să știe că e departe de monahism.

Monahul trebuie să lupte cu patimile și, cu ajutorul lui Dumnezeu, să le biruiască. Uneori monahul este fericit în Dumnezeu și trăiește ca în rai lângă Dumnezeu, alteori plânge pentru întreaga lume, fiindcă vrea ca toți oamenii să se mântuiască.

Astfel, Duhul Sfânt îl învață pe monah să iubească pe Dumnezeu și să iubească lumea. Vei zice, poate, că acum nu mai sunt asemenea monahi, care se roagă pentru întreaga lume; dar eu îți spun că atunci când nu vor mai fi pe pământ rugători, atunci va fi sfârșitul lumii, vor veni mari nenorociri și ele sunt deja acum. Lumea stă prin rugăciunile sfinților, și monahul este chemat să se roage pentru întreaga lume. În aceasta stă slujirea lui și pentru aceasta nu-1 încărcați cu grijile acestei lumi. Monahul trebuie să viețuiască într-o necontenită înfrânare, dar dacă se lasă prins în grijile lumești, va fi silit să mănânce mai mult și nu se va mai putea ruga cum trebuie; căci harului îi place să vieze într-un trup uscat.

Lumea crede că monahii sunt un neam nefolositor. Dar oamenii n-au dreptate să gândească așa. Ei nu știu că monahul e un rugător pentru întreaga lume, nu văd rugăciunea lui și nu știu cu câtă milostivire le primește Domnul. Monahii duc o luptă crâncenă cu patimile și pentru această luptă vor fi mari la Dumnezeu.^[150]. – n.n.]

La sfasitul lui 1948 ajunge la manastirea Prislop care era intr-o stare jalnica dupa ce fusese abandonata de calugari. Oamenii incep sa il caute si aici. Iar Securitatea ii sta pe urme. In dosarul din 25 iulie 1949 se arata ca veneau 2-3000 de pelerini.

Era Romania anilor 1940. Oameni simpli, marcati de suferinta razboiului, intalneau un calugar cu o cultura uriasa [așa credeau bieții oameni care nu știau carte. Noi nu am observat nici măcar vreo cunoștință profundă în vreun domeniu, măcar în teologie, cum ar fi fost dator. Toate frânturi de ici acolo ca să impresioneze, dar neduse până la cap. Nu înțelegea nici măcar dogmatica Ortodoxă, nu mai vorbim de pictură, genetică sau medicină. Și atunci… unde este cultura? – n.n.] . Si care le vorbea pe inteles lor, care reusea sa le aline suferentele sufletesti si de multe ori fizice.Este perioada cand in zona Fagarasului incepe sa umble vorba ca preotul Arsenie e sfant.

In 1951, tot pe motiv ca a facut parte din miscarea legionara este din nou arestat pentru 12 luni si trimis la munca silnica la Canal. Dupa ispasirea pedepsei se reintoarce la Prislop. Si odata cu el se reintorc si oamenii care il cautau.

Anisoara Opre este unul din miile de pelerini care mergeau sa il asculte la Prislop. “Doamne da ne sanatate, da ne liniste sufleteasca, Doamne da ne pace in casa. Ma, daca aveti aceste 3 virturtuti aveti multe lucrurui in casa voastra. Astea le mai tin minte din gura lui partintele Arsenie” [sfaturi populare pe care le întâlnești în dorința și urările chiar și ale tuturor babelor de la orice colț de stradă. Unde este înțelepciunea uriașă a Părintelui Arsenie Boca? Să fi pomenit de paza minții, a inimii, de umilință, de lupta cu uitarea, de valoarea luminoasă a suferinței, de paguba plăcerii. Nimic din toate acestea, fiindcă era după lume și nu după Sfinții Părinți – n.n.].

Preotul Nicolae Bordasiu are acum 92 de ani, dintre care aproape 10 ani a stat inchis in temnitele Securitatii. Parintele Arsenie i-a schimbat viata [l-a scăpat de Julieta – n.n.] . L-a intalnit prima data in 1945, la Sambata. Apoi a stat a stat timp de 7 ani ascuns pentru ca statul comunist il condamnase la 20 de ani de inchisoare pentru legaturi cu miscarea legionara. O vreme a stat intr-o casa in Timisoara cu gandul sa treaca granita.”A aparut in locul in care eram ascuns parintele Arsenie. M-am speriat cand l-am vazut. M-am intrebam cum de m-a gasit. Aproape ca mi-a poruncit sa nu trec granita pentru ca nu am o sansa pozitiva in ajunge la granita cu Austria. Si daca imi e teama de inchisoare sa stiu ca nu voi muri in inchisoare [prin ghicirea de la draci a stării sfinției sale și l-a făcut admirator până la moarte al său. – n.n.] .„

„Pictorul”, urmarit de Securitate

La scurt timp, Arsenie Boca este arestat din nou pentru legatura pe care o avea cu Bordasiu. Este eliberat un an mai tarziu. Si se intoarce la Prislop. Cu Securitatea pe urme. In 1959, printr-un decret calugarii sunt scosi din manastiri iar Prislopul ajunge camin de batrani. Calugarului Arsenie i se interzice sa mai slujeasca. E obligat sa isi rada barba [altă invenție a ucenicilor. Alții spuneau că și-a dat-o jos ca să nu fie recunoscut. Tot felul de găselnițe ca să-i justifice fotografiile frivole ce atacă imaginea de făt-frumos călugăros. Știm oameni care erau duși la securitate, rași, iar apoi își lăsau să crească barba la loc și glumeau „noi dăm cota de barbă anuală”. Aveau credință, erau curajoși. Uitați-vă la pozele Părintelui Arsenie Papacioc din vremea comunismului, ce barbă frumoasă avea. Probabil că a vrut să facă pe plac Maicii Zamfira cu o față mai răsfățată sau căzuse în mândria să creadă că el este Sfânt și încălcând Sfintele Canoane. Acestea au fost cele două patimi principale, vizibile de-a lungul întregii sale vieți – n.n.] și sa renunte la straiele calugaresti. Dupa o lunga pribegie prin Bucuresti se angajeaza pictor la atelierele Patriarhiei. Securitatea il urmarea pas cu pas. In dosare apere cu indicativul Bratu sau Pictorul.

O vreme locuieste impreuna cu fosta stareta a manastiri Prislop, maica Zamfira, care in dosare are indicativul Bety. Securistii incercau sa dovedeasca existenta unei legaturi intre cei doi. Tocmai de aceea sustineau in notele lor ca Bety este concubina lui Bratu [cine este vinovat pentru gândul lor, dacă nu cei doi ce au luat hotărârea să încalce Sfintele Canoane, să locuiască împreună și să-i smintească pe toți – n.n.] Ii urmaresc peste tot.

Nicolae Bordasiu: “A spune un asfel de cuvant este ca o blasfemie, o injosire. A fost un binefacator al maicutii Zamfira ,care a fost colega de facultate cu mine si care, pentru ca era din Bucuresti, i-a oferit parintelui posibilitatea sa scape de urmarirea Securitatii [după ce l-a scăpat de ea, care voia atât de mult să se mărite cu preacucernicia sa, acum își exprimă recunoștința față de preacuvioșia sa. Dacă Părintele Arsenie Boca era așa de popular nu găsea vreun făgărășan din poporul lui cel credincios, care să-l găzduiască, pentru a nu fi în aceeași casă cu o femeie și a nu sminti pe toți? Nu este nici o blasfemie, este o crudă realitate despre care ne atrag atenția toți Sfinții Părinți. Călugăr + călugăriță împreună = cădere sigură. Din păcate Părintele Nicolae Bordașiu, fiind ucenic al Părintelui Arsenie Boca, a preluat de la sfinția sa și ecumenismul, și superficialitatea în studiul Sfinților Părinți. Despre aceasta pot mărturisi cei ce i-au ascultat predicile și au fost în pelerinajele ecumeniste de la Taizé, organizate de sfinția sa – n.n.] .”¶¶In perioada calugariei la Sambata si Prislop, preotul Arsenie scrie cartea „Cararea Imparatiei”. Inca de la inceput arata ca a scris ca raspuns la „atatea lacrimi” iar cartea este spre luminarea urmasilor pentru a nu mai orbecai in noaptea nestiintei si a lipsei de sfat. Cartea cuprinde de la talcuirea scripturii si pana la elemente de matematica, genetica si logica. [o logică, după cum am văzut, cam… ilogică. Împlinește cu adevărat Sfânta Evanghelie: Mat 6:23 Iar de va fi ochiul tău rău, tot trupul tău va fi întunecat. Deci, dacă lumina care e în tine este întuneric, dar întunericul cu cât mai mult! – n.n.] Si mai scrie o carte – “Cuvinte vii” – in care aduna predicile rostile la Prislop, in total 137. Scurte, concise si pe intelesul tuturor.

Preotul Constantin Necula spune ca “sunt predici absolut fenomenale [chiar fenomenale… de pomină, fără învățătură lăuntrică, fără hrană de la Sfinții Părinți, dar cu o popularitate grosolană, cum zice Mihai Eminescu:

E ușor a scrie versuri

Când nimic nu ai a spune,

Înșirând cuvinte goale

Ce din coadă au să sune^[151].– n.n.]. E ca o declaratie de dragoste [da, cu adevărat, dar din păcate dragoste de sine – n.n.]. Nu e incrancenat [e mai mult: biciul lui Dumnezeu – n.n.]. Asta nu prinde bine celor care cred ca ortodoxia trebuie sa se incranceneze de catre ceva” [dar brutalitatea exprimării sfinției sale și modul de a disprețui pe numiții de el „proști”, tocmai către încrâncenare duce, fie prin copiere (în cazul admiratorilor), fie prin respingere (în cazul celor ce nu sunt de acord). Dar pusă în contextul Ortodoxiei, poate că Părintele Profesor Constantin Necula numește încrîncenare discernământul care respinge răul și minciuna. Dacă cineva nu mănâncă tot ce zboară, înseamă că este… încrâncenat. Ar fi trebuit ca preacucernicia sa să nuanțeze aici termenul de încrâncenare, să fim siguri de ce vrea să spună – n.n.] .

In 1968 se pensioneaza si incepe pictarea bisericii de la Draganescu, langa Bucuresti, numita si „capela sixtina a ortodoxiei romanesti”. Lucreaza aici mai bine de 15 ani. Intr-un stil nemaintalnit in bisericile noastre. Mii de imagini cu mesaje pe intelesul tuturor. Acum si acest loc e luat cu asalt de pelerini.¶

Sursa: Pro TV

^[152]

Zeci de mii de oamenii ajung saptamanal la Prislop in cautarea unui miracol, din curiozitate sau in cautarea linistii. In tara, multi vad chipul parintelui pe pereti si spun ca tablourile cu imaginea lui lacrimeaza. Bineinteles au aparut si cei care fac bani multi de pe urma lui. Cat este minune, cat e supersititie, este tot acest fenomen o dovada a crizei si cautarii in care se afla acum poporul roman? Si, in primul rand, cine a fost Arsenie Boca? Sunt intrebari la care Alex Dima a cautat raspuns.

Arsenie Boca, agent electoral

O coada intinsa pe zeci de metri, sute de oameni, asteapta in fata unui mormant, la manastirea Prislop. In liniste, fiecare cu gandurile si problemele lui. La televizor, alti oameni vorbesc despre minuni. Un tablou plange la Vaslui. Altii se inchina si saruta o bucata de ciment in Bucuresti. In vestul tarii, un alt tablou a lacrimat pana in ziua in care a fost furat. Si hotii l-au adus dar tabloul s-a oprit din plans. [a început să râdă, de bieți hoți fraieriți – n.n.]

Acum cateva zile am primit un pachet. Cu un portret al parintelui Arsenie Boca si cu indemnul de a citi pe verso. Scria “Sfintit PSD, Victor Ponta presedinte”. Portretul a fost primit anul trecut, in campania electorala. Parintele Arsenie Boca a devenit in ultimii ani un brand. Pentru unii e sfant, pentru altii e vedeta de televiziune, are site pe internet, biblioteci intregi au fost tiparite cu viata lui, cu minuni si fapte incredibile si toata lumea vorbeste despre el.

 

Cine este Arsenie Boca si mai ales ce-i atrage pe oameni ca un magnet la Prislop si ce gasesc acolo? Am pornit spre manastirea Prislop, in cautarea unor raspunsuri, impreuna cu un grup de pelerini.

In fiecare zi cateva mii de oameni ajung la Prislop. De 1 mai, la mormantul parintelui au fost mai multi oameni decat pe tot litoralul romanesc, peste o suta de mii [mai ceva ca la plajă… vedeți plăcerea de sine subtilă că ești sfânt prin participarea la miracole este un desfrâu sublimat care atrage mai puternic decât desfrâul ochilor de la mare– n.n.] . De cum treci de Hateg, aproape la fiecare casa se vand flori. E o traditie deja ca pelerinii sa ajunga la mormantului parintelui cu flori. In Silvasu de jos, ghidul face un anunt care starneste zarva in autocar. “Drumul este inchis, se repara si va trebui sa mergem 7 km pe jos. Atat dus cat si intors”

In sat e agitatie mare, autocare, masini si oameni veniti din toate colturi tarii. Stareta manastirii Prislop a cerut autoritatilor ca drumul sa fie blocat pentru a permite camioanelor cu ciment sa ajunga sus in deal, unde se lucreaza la parcarea manastirii. Asa ca am luat-o la pas alaturi de sutele de pelerini, unii batrani, care urca cu greu si cauta sanatate, altii tineri, care cauta mantuirea sufletului [săracii oameni, merg cu atâta osteneală fără să știe că-și lucrează pieirea sufletului – n.n.] .

Târg cu mici si magneti

Pe drumul spre manastire, Arsenie Boca e afacere pentru cei care vand suveniruri si tablouri cu chipul lui. Acesta e cu siguranta cel mai tranzitat drum de tara de la noi. Plin de gropi si de gunoaie. Dupa 2 ore ajungem in apropierea manastirii. Locul pare un targ de tara plin de magneti, de mici, clatite si tablouri cu parintele Arsenie

E primul contact pe care il ai cu Prislopul. Pe aici, prin fumul care se ridica de la gratare trec miile de oameni in drumul spre mormantul parintelui. Pe tarabe stau agatate hartii pe care scrie ca toate obiectele sunt sfintite. Cine le-a sfintit? e o intrebare fara raspuns, care ii deranjeaza pe negustori. [și de mici e vinovată Sfânta Biserică, și de faptul că negustorii nu sfințesc amuletele lor? Unde e mireasma de tămâie din locurile cu adevărat sfinte? Se fac mici la Sfântul Mormânt?– n.n.]

Cateva sute de metri mai la vale ajungem la manastire. Valuri, valuri, oamenii ajung aici. Nimeni nu sta sa-i numere. Sunt cateva mii in fiecare zi. Vin de departe cu bagaje si flori. Pe chipurile lor se citeste asteptare, nerabdare si speranta. Un bodyguard ne face instructajul, ce avem si ce n-avem voie sa filmam in manastire. Ajungem in apropierea mormantului iar paznicul ne sopteste ca am ajuns intr-o zi buna pentru ca la coada nu este foarte multa lume. Sunt doar cateva sute. Ce cauta toti acesti oameni aici? Cum au aflat de acest loc? Ce stiu despre parintele Arsenie?

Intrebati, oamenii spun cele mai diverse povesti. Ca parintele Arsenie facea minuni, ca putea face lupii sa apara, ca aduce sanatate, ca a fost inchis si apoi a disparut.

Cat din ce se intampla aici e fenomen, cat e cult? Am intrebat mai multi specialisti si oameni ai bisericii ce se intampla la Prislop.

Ce spun specialistii

Gheorghe Onut, doctor in sociologie: “In mod evident necazurile nu aleg. Ca si preturile la gaze ne lovesc pe toti. Felul in care noi putem rezista la necazurile de zi cu zi ale vietii e destul de variabil. E posibil ca unii dintre noi sa fie atat de vulnerabili in fata necazurilor incat va intreb sa fie nevoie sa le tratam ca pe persoane vulnerabile. Mi-e foarte teama ca saracul Arsenie Boca daca ar invia acuma ar fi tare stanjenit de ce i se intampla. Atat din partea fanilor sai dar si din partea bisericii romane care nu stie, saraca, uitati-va la ea, ce sa faca. Nu prea stie… i-a lasat pe preoti sa isi faca numarul cum doreste. Fara o indicatie clara.” [Sfânta Biserică e vinovată acum că nu merg oamenii la preoți să le ajute? Dar preoții știu foarte clar ce să facă. Care preot nu știe că oamenii trebuie să se spovedească și să se lase de păcat. Care preot nu face Sfântul Maslu prin care se fac mai multe minuni ca la Prislop, dar autentice, nu comode, ci prin schimbarea sufletului – n.n.]

Lucian Beloiu si-a dat doctoratul in pelerinaje. Spune ca in zonele in care se aduna multa lume, cu aceleasi scop, se creaza o energie pe care oamenii si-o transmit de la unul la altul. La inceputul lucrarii sale aminteste de energia simtita de oamenii prezenti la concertul lui Michael Jackson [foarte bună comparație. Sunt aceleași duhuri ca la Michael Jackson și la Colectiv. Vă pomenim o minune mai puțin cunoscută, a lui… Michael Jackson. Un călugăr de la Sihăstria avea mare râvnă să îi învețe pe oameni a se feri de muzica rock și ca nu cumva să se ducă la concertul lui Michael Jackson. Din cauza acestei râvne cam uitase să-și vadă cu luare aminte neîncetată moartea și păcatele. Înainte de concert, cu o săptămână, primește o scrisoare foarte frumos ambalată și protocolară, ca pentru președinți. Mai întâi crede că este o greșeală, dar se uită cu luare aminte. Era adresată lui. În plic ce să vadă: o invitație scrisă personal de mâna lui… Michael Jackson pe numele lui, cu două bilete, ca să mai ia și pe altcineva cu el. Bietul călugăr… a înțelesc cu ce duhuri lupta el și s-a pus pe lacrimi și pocăință, lăsând misiunea să o facă cei ca Părintele Cleopa. Vedeți cum Michael Jackson lucra cu duhurile pitonicești ca ale Părintelui Arsenie Boca, proorocind cine îl vorbește de rău și chemând la prieteșug și evlavie către sine, pe cei ce nu erau de acord cu el? Poate că și el și-a lăsat la vremea lui urmele picioarelor pe beton– n.n.]. Din punctul de vedere al sociologului, acolo este un fenomen scapat de sub control. „Un fenomen asemanător a fost in anul 1935 la Maglavit, cand unui cioban i-a aparut un mos. Erau trenuri speciale care duceau oamenii acolo. Fenomenul este asemanator la Prislop. Lumea merge ca la Maglavit”.

Un studiu realizat in acesta vara arata ca peste 90 la suta dintre romani au auzit de Arsenie Boca si 34 la suta dintre repondenti il considera sfant [slavă Domnului că mai este bun simț Românesc – n.n.]. Dintre miile de oameni care ajung aici putin stiu cu adevarat cine a fost Arsenie Boca si ce a facut. Oamenii vin atrasi de acest spatiu cu speranta ca problemele lor isi vor gasi rezolvare.

Preotul Vlad Vasile a studiat viata si opera parintelui Arsenie si urmareste ce se intampla la Prislop. ‘E un duh al linistii”, spune el. “Cei mai multi nu stiu cine a fost parintele au auzit unii de la altii, de la tv… si oamenii aleraga dupa dar si har. Dar faptul ca se misca atata multime… Oamenii astia daca nu ar pleca cu ceva de acolo nu s-ar mai intoarce. Majoritatea dupa ce vin o data se intorc. Ca dobandesc o liniste deosebita, ca binecuvantare duhovniceasca, o minune in viata lor, asta fiecare poate sa o spuna. Cert este ca se intampla ceva” [dar de ce nu pomenește Părintele și de duhul acediei, care în faza de momeală mimează liniștea duhovnicească pentru a paraliza în final mintea omului. De ce nu vorbește de dependențele celor drogați. Simțirile înșelătoare de acolo, care mimează umilința și încântă sufletul că atinge sfințenia nu pot fi reproduse de materie, sunt un drog mult mai puternic decât orice compus chimic, iar vedeniile diavolești sunt mai tari în trăiri decât nălucirile cele mai puternice ale dependenților. De aceea Prislopul silește pe toți să revină la el. Să nu uităm și de faptul că demonii iau în vise fața Părintelui Arsenie Boca și dau canoane la oameni să revină de … x ori, exact cum fac vrăjitoarele cu victimile lor pentru a le stăpâni mai tare voința și a câștiga mai mult de la ei. Adevărații sfinți nu îndeamnă la pelerinaje ci la lucrarea lăuntrică, lăsând libertatea celor ce îi cheamă în ajutor. Această revenire constrângătoare, obositoare, care abate mintea de la lucrarea lăuntrică este dorința dracilor care se străduie prin orice mijloc să facă pe oameni obosiți și împrăștiați prin simțurile biciuite și să nu mai aibă nici putere, nici interes pentru cercetarea lăuntrică a propriei păcătoșenii, singura ce îi poate arde pe ei. Scopul dracilor în toate poate fi rezumat la atât: abaterea minții de la pocăință. Și când faci ceva așa de obositor ca o călătorie, în care trebuie să fi atent în afară, cum să îți mai ardă să stai liniștit și să îți supraveghezi gândurile. Mai ales dacă ești încântat de tine că ești semisfânt de la Prislop și mai îți dau și dracii vreo două trei vise/vedenii și întâmplări ce le consideri minuni. Gata: te-ai pus singur în robia lor – n.n.] .

Gabriel Diaconu este medic psihiatru. “La nivelul psihologiei colective oamenii nu sunt interesati de om. Oamenii sunt interesati de poveste. Si povestile au personaje. Iar personajul in cazul de fata este un erou care parcurge toate fazele psihologice ale eroului. Si prin asta nu difera cu nimic de alti eroi. Nu difera cu nimic de Hercule, prin genul de drum prin care transcende. Pai ce transcende? Trancedende natura umana [o idee surprinzătoare și foarte plastică. Am putea să o folosim ca un antidot de succes pentru a înlocui o expresie foarte uzuală și eficientă de manipulare spre rău a conștiinței publice. Am putea zice în loc de „sfântul Ardealului”: „herculul Ardealului”. Vedeți cum și rațiunea omenească, chiar căzută, dacă nu e întunecată de interesul personal, vede cu limpezime realitatea? Doamne ce miunată ai făcut tu mintea oamenilor! Ea poate depăși pe cea a îngerilor – n.n.] . Catre un mai bine. Ce inseamna mai bine? Mai bine inseamna ca intr-un fel sau altul ajunge sa intermedieze relatia omului de rand cu Dumnezeu. E un fel de vorba buna la Dumnezeu. Si in momentul ala vei vedea ca oamenii agrega in jurul eroului cu care se identifica.”

Dumitru Bortun este specialist in comunicare si relatii publice. A analizat fenomenul Arsenie Boca si a constat ca multi ajung la Prislop in cautarea unui confort psihologic. “El poate sa ne ajute pe noi sa credem ca ne putem mantui daca ne ducem la mormantul lui si ne rugam acolo sau daca ne ducem cu niste lucruri de acasa, sa ne rezolve niste probleme fara ca noi sa ne regretam pacatele, fara ca noi sa ne schimbam. Arsenie Boca este un fel de sfant caruia ii delegam schimbarea noastra la fata, lepadarea de sine pe care ar trebui sa o facem cu totii ca sa ne apropiem de Dumnezeu – noi traind tot ca pana acum, fumand ce ne place, mancand ce ne place, ne imbracam cu ne place, ne prapadim viata in toate directiile dar sfantul Arsenie Boca are grija de noi si intermediaza pentru noi “. [ a uitat să spună acest specialist că însuși Hristos respinge aceasta și nu ne-o oferă, deci pentru cei ce merg acolo Părintele Arsenie Boca este mai bun ca Hristos, fiindcă nu are atâtea pretenții. De aceea fenomenul de la Prislop este pregătirea Românilor pentru a-l primi pe antihrist, care tot aceleași lucruri promite și dă la oameni, numai să uite de veșnicie și să-l cinstească pe el – n.n.]

Mitropolitul Ardealului, Laurentiu Streza l-a cunoscut pe parintele Arsenie. “Am vazut si emisiuni in care pe parintele l-au numit o persoana din asta miraculoasa care se teleporta, auzi. Ca era si in puscarie si la inmormnatarea mamei. De unde? Acestea sunt niste fantasmagorii. Eu l-am cunoscut ca pe un om foarte exigent, foarte serios incat l-a mustrat pe un ucenic de al lui ca nu a tinut randuiala pe care i-a dat-o: sa nu spuna ceva spre popularitatea lui” [da… Frumos. Vedeți că Părintele Arsenie Boca se purta în două feluri? Într-un fel cu oamenii simpli în fața cărora se dădea mare prin ghiciri și vădiri, în alt fel în fața intelectualilor cărora și se prezenta ca un smerit evident. Dar și în acea smerenie este sesizabil damful mândriei sub forma falsei modesti, fiindcă o smerenie care se arată pe sine nu este smerenie, cu atât mai mult dacă e dată sub forma forțată a unui canon, care de fapt atestă că ești conștient de valoarea ta, dar vrei să o ascunzi. Dacă tot dorea să o ascundă ar fi fost și smerit, și delicat, să mustre pe ucenic în taină, ca să nici nu se observe rânduiala pe care i-a dat-o. Așa însă devine o evidentă laudă de sine publică pentru rânduielile care le dădea sfinția sa. – n.n.].

Sursa: Pro TV^[153]

 

Credinciosii ortodocsi primesc o veste mult asteptata. Mitropolia Ardealului si Episcopiile Devei si Hunedoarei au inceput demersurile pentru ca cel supranumit „Sfantul Ardealului” sa fie canonizat.

 

17Comenteaza

Se strang dovezi despre viata sa, dar si despre minunile pe care le-ar fi facut. Procesul este insa unul anevoios si ar putea sa dureze ani. Decizia a fost luata dupa ce, in ultima vreme, Arsenie Boca a devenit un fenomen, iar saptamanal zeci de mii de oameni merg sa se roage la mormantul acestuia de la Prislop.

Parintele Arsenie Boca e considerat de multi ortodocsi, fie ca e sau nu canonizat, un sfant al zilelor noastre. De cativa ani, reprezentantii Bisericii Ortodoxe au inceput sa stranga dovezi pentru ca cel adulat sa poata fi canonizat.

In Biserica Ortodoxa Romana, un proces de canonizare incepe din teritoriu si de aceea Episcopia Devei si Hunedoarei si Mitropolia Ardealului sunt cele care aduna dovezi care sa certifice sfintenia vietii parintelui Arsenie Boca.

Canonizarea unui sfant cuprinde mai multe etape. O comisie speciala ii analizeaza candidatului faptele, viata si sfarsitul vietii, credinta, scrierile, faptele minunate si multe alte. Toate aceastea sunt apoi prezentate mai marilor bisericii care iau decizia.

Un criteriu important il reprezinta evlavia populatiei, iar parintele Arsenie Boca este adulat de sute de mii de credinciosi. Dar ce este credinta si ce este fanatism? Multi se inchina in fata unor icoane care, spun ei, ar lacrima sau la chipul aparut pe pereti sau pe podea.

Altfel, brandul Arsenie Boga a devenit o adevarata afacere.

Preot Costel Stoica, purtator de cuvant al Patriarhiei Romane: „Putem vorbi de un fenomen al evlaviei populare, dar trebuie sa facem distinctie intre evlavia autentica si superstitia, bigotismul multora dintre cei care merg la mormant. Parintele Arsenie Boca a fost cel mai mare contestatar al pseudomisticismului.”[din păcate, însă, a sădit în loc misticismul, mai grav decât pseudo-misticismul, fiind mai greu de depsitat – n.n.]

Dupa ce dosarul va fi intocmit, Mitropolia Ardealului il va inainta comisiei de canonizare a Sfantului Sinod, pentru ca mai marii Bisericii sa decida daca parintele va ajunge in calendarul sfintilor romani. Intregul proces ar putea dura ani.

IPS Laurentiu Streza, Mitropolitul Ardealului: „Prima etapa a canonizarii este aceasta a constatarii unei evlavii populare. Se creaza un cult in jurul persoanei repective. Putem vorbi de un cult? Da. Manifestarea aceasta este atat de mare si sporeste si sa vedem pana unde si cat sporeste.” [foarte realistă remarcă. Însă, după cum am remarcat deja, acest cult nu întrunește condițiile canonizării, nefiind spontan, ca o mișcare a Sfântul Duh, ci este provocat de mass-media, nefiresc, din tot felul de interese egoiste și din impuneri de sus, dar nu din cer, ci de la guvern și de prin vămi – n.n.]

Emisiunea „Romania te iubesc” a prezentat pe larg fenomenul Arsenie Boca, iar emisiunea a condus detasat in randul telespectatorilor cu o audienta si cota de piata duble fata de urmatorul post clasat. [ați văzut mobilul crimei sufletești ce afectează un neam întreg? O mărturisesc chiar cei părtași la aceasta. Ce vrem mai mult? Să se coboare Domnul Iisus Hristos din cer să ne-o spună la toți? Dar El ne-a făcut chibzuința și ne-a vindecat-o și întărit-o prin Sfinții Părinți – n.n.] ^[154]

Emisiunea care le arata romanilor fata nevazuta a tarii lor, cum se iau deciziile dincolo de usile inchise, cum afecteaza acestea viata tuturor, dar care a si reusit sa schimbe legi importante in Romania [!!! – n.n.], da startul sezonului cu numarul opt, duminica, 27 septembrie, ora 18:00.

Pentru noul sezon, echipa Romania, te iubesc!, formata din Cristian Leonte, Alex Dima, Rares Nastase, Cosmin Savu, Anca Nastasi si Paula Herlo, a pregatit o serie de anchete si reportaje in care sunt vizate marile probleme, fraude, furturi si devalizari din sistemele care ne afecteaza pe toti: sanatate, invatamant, administratie si industrie.

In prima editie Alex Dima, corespondent special Stirile PRO TV, a umarit indeaproape fenomenul Arsenie Boca: “Asistam la o adevarata arsenizare a Romaniei. Peste 90% dintre romani au auzit de Arsenie Boca, iar mai bine de 30% vor canonizarea lui [vedeți că bunul simț Românesc încă mai lucrează? Degeaba se face mult zgomot că toți Românii l-ar vrea pe Părintele Arsenie Boca Sfânt în calendar, așadar că ar avea deraiată evlavia. După astfel de campanii electorale proBoca, de atâția ani, dacă ar fi fost reală sugestia unei întunecări superstițioase a întregului neam Românesc, datorită lipsei de pregătire duhovnicească, ne-am fi așteptat ca toți să se fi smintit. Vedeți că Sfânta Biserică (atât de criticată, cu preoții ei smeriți care se învinovățesc pe ei înșiși pentru toate relele din țară), de fapt, face o pregătire echilibrată a fiilor ei? Cu toată presiunea mass-mediei și încercarea unor ierarhi să răspundă binevoitori la această presiune prin propunerea de canonizare, totuși dragostea de adevăr a Românilor, încă își spune cuvântul:

Știut iaste prea Sfinții tale, că Țara Rumânească, care să socotește de mathimatici la treapta a 47 a Meridianului și a 45 a Ecvatorului să află întru aleasă parte a Evropei, trage un aer sănătos și supțire, să vecinește și cu neamuri care să laudă și să răsfață în științe filosofești. Toate aceste mijloace lesnicioase de a râdica și pre fiii Patriei aceștiia la treptele laudelor de multe științe ale celoralalți evropeni, dar iar cu toate acestea lăcuitorii rumâni ai aceștii păzite de Dumnezeu țări nu s-au abătut a să zăbovi ceva într-acelea. Ei de când au priimit Lumina Dreptei Credințe, din zilele Marelui și Sfântului Constantin Înpărat, s-au îndeletnicit mai mult cătră întemeiarea credinței în țara lor, după cum mărturisesc nu numai letopisețele isprăvilor acestui neam, ci și multele feliuri de hrisoave ale fericiților Domni ai aceștii țări.

Mulți tineri, aprinzându-se de râvna folosului Patriei aceștiia, au mers cu mari osteneli și primejdii la țări depărtate, ca să învețe în școale vestite, nu măestrii, nici măsurarea Pământului și a înălțimii, nici Astronomie, ci numai cât să cuveniia la apărarea și întărirea sfintei creștinătăți; carii întorcându-se nu arăta alte lucruri mai cu fierbințeală, decât tălmăcirea dumnezeeștilor cărți, propoveduirea Evangheliei și bunele orânduieli ale sfintei Besearici^[155]

Vă dăm ca exemplu o remarcă a unei bătrâne cu adevărat evlavioase: „Nu se poate mamaie să fie Părintele Arsenie Boca Sfânt. Sfinții nu apar în baie și nu se găsesc în piață pe toate tarabele, ca să le meargă bine la precupeți.” – n.n.].

La Prislop, locul in care este inmormantat parintele Arsenie, ajung in fiecare zi 3-4 mii de oameni. De 1 mai au fost acolo peste 100.000 de romani. Este cel mai mare pelerinaj din ortodoxia vremurilor noastre.”

“In mass-media apar tot felul de intamplari: tablourile parintelui plang, iar chipul sau apare pe pereti sau pardoseli. Exista o adevarata industrie cu obiecte kitsch, made in China, care il au in centru pe Arsenie Boca. Apar zeci de carti cu viata parintelui, care sunt retiparite imediat in tipografii fantoma si scoase pe piata. Multi dintre cei care ajung la Prislop nu stiu cine a fost Arsenie Boca.”, a adaugat Alex [dacă ar ști… în veac nu s-ar mai duce acolo – n.n.] .^[156]

 

Câte milioane de euro se câștigă din propaganda sfinției sale și cine?

Reporterul nu a aflat, din rea voință, pentru a acuza Sfânta Biserică, însă este contorizată și această sumă pe internet:

Arsenie Boca a devenit un izvor de bani! Câți bani produce Sfântul Ardealului pe an

Unul din cei mai mari duhovnici ai României, preotul Arsenie Boca, a devenit unul din principalele atracții pentru credincioșii amatori de pelerinaje și de minuni.

Considerat de ucenicii săi unul dintre cei mai mari duhovnici ai secolului XX, la mormântul său vin să se roage în fiecare an peste 800.000 de pelerini, care plătesc, în medie, peste 100 de lei pentru o excursie de două zile.

La acest nivel, încasările pentru zece luni pline din an se ridică la peste 15 milioane de euro, bani care intră în buzunarele firmelor organizatoare de pelerinaje și a hotelierilor din zona Hunedoara – Prislop [vedeți cum se acuză Sfânta Biserică degeaba, pentru încasările firmelor de turism și ale Fundației Arsenie Boca? Chiar dacă unele firme de turism aparțin unor eparhii, cu ele se petrece un fenomen foarte interesant. De pildă un preot din Moldova era asaltat de parohieni să meargă la Părintele Arsenie Boca. El s-a opus cu multă râvnă pentru adevăr. Oamenii stăruind, opaci la orice argument, fiind montați de posturile de televiziune că Părintele Arsenie Boca ar fi sfânt și mare făcător de minuni, la ce stratagemă a recurs ca să-i convingă? S-a dus la una din aceste firme și a insistat pentru a organiza un pelerinaj la Prislop, ca încasările să fie blagoslovite, mergând tot în Sfânta Biserică, pentru a nu avea ghizi exagerați care să întărească rătăcirea în fiii săi duhovnicești. Le-a zis apoi: „Vă fac o surpriză. Organizăm un pelerinaj la Sfântul Cuvios Ioan de la Prislop”. A plecat cu parohienii și i-a dus la peștera Sfântului. S-au rugat lui (iar preotul s-a rugat în taină să îi lumineze Sfântul despre rătăcirea pictorului de la Drăgănescu) apoi le-a atras atenția, fără comentarii, și fără a învinovăți pe nimeni, la toate lucrurile atât de comerciale și de prost gust, legate de Părintele Arsenie Boca. A stat cu ei și la coadă la mormânt. Una din femeile din parohie era îndrăgostită de Părintele Arsenie Boca. Ea îi și stârnise pe toți ceilalți la acest pelerinaj. Ea adunase și banii, practic era „sufletul acțiunii”. La coadă la mormânt, însă, a apărut o așa tensiune și agitație, ba chiar ceartă între ei și biata femeie, aprinzându-se, nu a mai fost atentă pe unde mergea, a căzut, iar din cădere și-a rupt mâna. Când s-au întors spre casă, în autobuz, i-a întrebat pe credincioși: „Ce părere aveți?”. I-au răspuns: „E o mare diferență între Sfântul Cuvios Ioan și Părintele Arsenie Boca. Sunt în alt duh. Ați avut dreptate, se vede după felul lor de a fi, după atmosfera din Peșteră și cea de la coada de la mormânt, după starea oamenilor în cele două locuri și după tot aranjamentul urât comercial, că Părintele Arsenie Boca este un înșelat”. Numai biata femeie spunea, contrar tuturor evidențelor: „Nu e adevărat, mințiți, sunt ispite, Părintele Arsenie Boca este Sfântul Ardealului, Sfântul meu!”. „Dar nu vezi, că tocmai tu ți-ai rupt mâna? Așa face Părintele Arsenie Boca ucenicilor lui?” „Nu știu de ce a fost asta, dar am să aflu!”. Apoi biata femeie, după ce s-a gândit vreo două săptămâni, a găsit soluția: „ea era vinovată că i-a judecat pe ceilalți, și a pedepsit-o Părintele Arsenie Boca, ca să se trezească”. Consecința acestei false smerenii, fără de pocăință a fost că imediat după ce s-a vindecat de fractură, a mai căzut odată și a fost nevoită să facă o intervenție chirurgicală de amploare pentru a-și putea recupera mâna. Și spunem fără pocăință deoarece adevărata pocăința nu este să-ți inventezi o vină falsă, cu orice preț. Această cunoștință mincinoasă inventată din mentalitatea greșită îți aruncă mintea în derută, și are ca scop demonic să îți menții patima ta rațională principală, care te conduce la pieire, să nu vezi realitatea căzută a sufletului tău. Patima rațiunii introduce prin întunericul ei toate celelalte păcate și în suflet, și în trup. Adevărata pocăință este a-ți schimba mintea după adevăr, exact acolo unde cu adevărat greșești, ca să te poți mântui. În cazul de față ar fi însemnat curățirea de păcatul închinării la un om amăgit. Dumnezeu a iubit-o mult, dorind ca să se lămurească și de aceea a îngăduit îndelungarea durerii. Dacă nu i-ar fi dat repetarea fracturii, ea ar fi crezut că pocăindu-se de păcatul judecății a împlinit voia lui Dumnezeu, și Părintele Arsenie Boca este un mare Sfânt, este biciul lui Dumnezeu și după moarte. Dar așa… a văzut că de fapt și Părintele Arsenie Boca este un amăgit (neputincios a-și apăra propria slavă când Sfinții lui Dumnezeu îl vădesc), și că ea trebuie să alerge la sfinții cei adevărați care nu sunt răzbunători și pedepsitori, ci mângâietori, fugind de noțiunea eretică a dumnezeului mânios, ce are slujitori bice.

Iată un exemplu despre modul discret și eficient al Sfintei Biserici de a lucra cu sufletul omului. Îi spune adevărul și îl lasă a se convinge singur de gustul minciunii lui. Dumnezeu și Sfânta Biserică nu interzic, ci conving. De aceea ierarhii au decis, cu îngăduință, să nu se lupte nici împotriva tipăririi, nici împotriva călătoriilor la Prislop, nici comerțul de acolo, ivit din iubirea de argint ce iradiază de la mormânt, ca oamenii ce caută cu adevărat pocăința să le studieze, să le experieze în trăirile și realitățile lor și să își dea seama ei înșiși că Părintele Arsenie Boca a fost contrar Sfintei Tradiții. În felul acesta evită și a produce dezbinare prin interdicții. În felul acesta se și cunosc de către toți învățăturile sfinției sale, i se descoperă rătăcirile, se compară cu Sfinții Părinți și se produc anticorpii duhovnicești și vindecările raționale ale minciunilor propovăduite de el.

Încasările din pomelnice sunt singurele lucruri bune de acolo, fiindcă acei bani sunt dăruiți lui Dumnezeu și însoțiți de rugăciunile preoților, îi ajută pe oameni să scape de efectele nefaste de la mormântul Părintelui Arsenie Boca. Sunt un antidot pentru hipnoza și rătăcirea de acolo. Este posibil ca, dacă mai sunt și adevărate minuni la Prislop, acestea să se datoreze tocmai acelor pomelnice, rugăciunilor către Hristos directe sau prin preoți, ostenelilor pelerinajului și mijlocirii Sfântului Cuvios Ioan de la Prislop. Rămâne sminteala credinței, mentalitatea că un înșelat ar putea mijloci la Dumnezeu, dar cei care îl caută cu sinceritate pe Dumnezeu, se conving până la urmă de adevăr. De pildă fata preotului vindecată de paralizie la picioare datorită Sfântului Maslu. Tatăl ei credea că a vindecat-o chiar pictorul de la Drăgănescu, până să afle de ereziile pictate ale Părintelui Arsenie Boca. După ce a aflat de realitatea duhurilor ce l-au indus în eroare pe preacuvioșia sa, a înțeles că Sfântul Duh prin Tainele Bisericii și puterea smerită a preoției a făcut minunea– n.n.].

Din informațiile care sunt disponibile pe paginile de internet ale celor care transportă pelerini, atât la mormântul părintelui, cât și la alte obiective religioase de pe traseu, o excursie de două zile, cu transport și cazare, costă între 60 și 180 de lei, în funcție de distanță, dar și de locul de plecare, scrie Adevărul.

Cele mai recente minuni ale Sfântului Ardealului

Vestea că un portret al părintelui Arsenie Boca, păstrat într-o troiță din localitatea Pușcași, ar fi lăcrimat cu ochiul stâng a făcut ca peste 2.000 de oameni să se adune la fața locului, la începutul lunii mai, cu toții considerând că sunt martorii unei minuni. Câteva zile mai târziu, chipul celui recunoscut printre credincioși drept Sfântul Ardealului a apărut în podeaua de ciment a casei unei femei din București.

[…]

Numele lui Arsenie Boca a fost împrumutat și promovat și de fundația creștină omonimă, care își propune să promoveze cultura și spiritualitatea creștin-ortodoxă în spațiul românesc. Pagina sa de internet vine și cu o ofertă de cărți și pliante despre viața și învățăturile părintelui Arsenie Boca, însă raportat la activitățile de pelerinaj, rulajul financiar al Fundației este practic infim. Potrivit datelor disponibile pe portalul Ministerului de Finanțe – ultima raportare datează din 2013 – Fundația Arsenie Boca a avut venituri totale de peste 220.000 de lei, din care activitățile economice au generat aproximativ 130.000 de lei, restul provenind din donații. [beneficiarii Fundației Arsenie Boca nu sunt în nici un caz Sfânta Biserică – n.n.]

 

Mulțimi atât de mari de credincioși ca la Prislop au mai fost consemnat în România doar între 1935 și 1942. Izvoarele vremii arată că, în decurs de doar trei ani, pe la Maglavit, locul unde Dumnezeu i s-a arătat unui cioban în vârstă de 17 ani, Petrache Lupu, s-au perindat peste două milioane de pelerini [vedeți că nu este ceva Ortodox la Prislop? Este ceva rătăcit, ca la Maglavit – n.n.]. Oameni care veneau și pe jos de la sute de kilometri pentru a-l cunoaște și a se ruga alături de omul care l-a văzut pe Dumnezeu și i-a ascultat Cuvântul^[157].

– n.n.}

 

D.  Pocăința Părintelui Gheorghe Anițulesei

În încheiere, amintesc cele spuse mai la început: cercetarea mea este asupra unor idei, nu asupra unor oameni.

[cu toate acestea atacă persoanele care nu sunt de aceleași idei cu sfinția sa – n.n.]

Autorul broșurii, Pr. Anițulesei Gheorghe, recunoaște la sfârșit că este failibil, că este supus greșelii, prin aceea că ani de zile l-a lăudat pe Părintele Arsenie Boca. Nu discut schimbarea sa de poziție, pe care o consider personală și, prin urmare, prea puțin importantă pentru cercetarea aceasta. Însă mi se pare foarte important să subliniez deosebirea între recunoașterea failibilității și tonul broșurii, de o infailibilitate agresivă. Acuzații, categorisiri, răstălmăciri și insulte sunt făcute cu un glas extrem de categoric, fără cea mai mică îndoială. De ce această contradicție, nu știu. Și, până la urmă, nu este treaba mea. Lucrul meu a fost acela de a cerceta câteva din cele mai importante acuzații ce se aduc Părintelui Arsenie Boca. Am lăsat deoparte ceea ce ține strict de insinuări fără acoperire, zonă în care nu avem de ce să intrăm.

[ca de obicei, acolo unde este vorba de o realitate importantă, Părintele Aldea sare peste ea, fiindcă nu are contraargumente și insinuează altele fără susținere în realitate.

Este foarte important să aflăm de ce Părintele Gheorghe Anițulesei vorbește așa de categoric:

Lucrarea de față s-ar putea să pară unora denigratoare la adresa lui A. Boca. Departe de mine gândul acesta. Mărturie stau predicile mele de până acum vreo 5 ani, în care vorbeam laudativ la adresa lui și faptul că în anul 2005 a fost pictat la mine in biserică și pentru că a ieșit ca un guru budist a fost repictat din nou, dar rezultatul a fost același (a fost șters). Atunci am vorbit cu părinții Antim Gâdioi și Arsenie Papacioc și am început să analizez mai cu atenție opera lui, iar aceasta este concluzia la care am ajuns. Săracul Boca a fost un înșelat. Dacă înșelările și învățătura lui neortodoxă nu ar fi afectat Biserica aș fi tăcut.

Ucenicilor și fanilor lui le spun să treacă peste simpatia lor personală și să analizeze, să judece în duhul învățăturii de credință ortodoxă dacă eu am greșit sau opera lui A. Boca nu se conformează cu învățătura Bisericii Ortodoxe. Nu vă grăbiți să dați certificate de sfințenie, fără o cercetare în duh ortodox. Știu că astăzi dă bine să vorbești laudativ ia adresa lui Boca, dar îmi asum riscul spunând adevărul.

Pr. Anițulesei Gheorghe, Rădăuți[158]

Este un gest de pocăință la care a fost chemat de o minune repetată dumnezeiască, ce arată realitatea de guru a Părintele Arsenie Boca. Minunea nu a fost primită necondiționat și pripit, ci cercetată în lumina Sfinților Părinți și cu sfatul unor duhovnici Ortodocși. Este o milă față de Părintele Arsenie Boca pentru a nu fi osândit de consecințele imense ale rătăcirii sale ce primejduiește un întreg neam și o îngrijorare în legătură cu înșelarea sădită prin sfinția sa care afectează Sfânta Biserică. Este un îndemn la ucenicii pictorului de la Prislop, dându-le libertatea de alegere, în cercetarea operei Părintele Arsenie Boca în lumina Sfinților Părinți. Este o asumare a ocării opiniei majoritare, din care face parte și Părintele Mihai-Andrei Aldea.

Așadar scopul și mijloacele sunt Ortodoxe, iar broșura este făcută cu sfat duhovnicesc, după cum ne învață Sfânta Predanie. Că într-o broșură de 28 de pagini nu se puteau aduce argumente istorico-critice dorite de Părintele Aldea este dovedit de acest răspuns sumar care conține aproximativ ~ 450 de pagini și este rezumatului unui alt studiu de ~ 1500 de pagini. Cum să transmiți poporului amăgit astfel de mesaje lungi? Ele nu pot ajuta decât pe cei cărturari, dornici de cunoașterea realității, dar nu pot avea impact eficient pentru sărmanii oameni necăjiți. Datorită necesității comprimării mesajului tonul este categoric, ca orice semnal de alarmă care trebuie să fie eficient. Nu se exprimă o infailibilitate agresivă, nici măcar una moale, fiindcă Părintele Gheorghe își recunoaște greșeala, ceea ce implică și faptul că acum poate greși, îndemnând pe toți nu să îi ia drept bune cuvintele, ci să cerceteze Sfinții Părinți. De aceea broșura Părintelui Gheorghe Anițulesei rămâne un reper și un act de curaj, model pentru toți păstorii treji din România. – n.n.]

 

E.  Părintele Mihai-Andrei Aldea și basmul Părintelui Arsenie Boca

Constat că dintre cele 13 acuzații principale există una singură care este parțial justificată, aceea a pictării lui Ulfila și Francisc de Assisi la Drăgănescu. O greșeală cât de cât mai semnificativă într-o viață de om.

[ne mirăm că la Arie Părintele Mihai-Andrei a sesizat câte erezii pornesc din erezia principală și la Părintele Arsenie Boca nu remarcă ce gravitate are în sine pictarea celor doi eretici. Este o întunecare datorită pasiunii pentru sfinția sa și prejudecății prin robia față de imaginea de „Sfânt al Ardealului” construită în ultima vreme cu atâta perfidie – n.n.]

O greșeală într-o viață ce a cuprins pușcărie pentru Hristos, lagăr pentru Hristos, persecuții pentru Hristos.

Ceea ce par să uite acuzatorii este cât de ușor i-ar fi fost Părintelui Arsenie Boca dacă ar fi schimbat macazul. Dacă tot era un „hipnotizator” și „iluzionist”, ar fi putut ușor mânca un cozonac excepțional pe seama statului comunist. Interesul față de asemenea oameni, mai ales după moartea lui Stalin, era maxim. Și avantajele pe măsură: vile, vacanțe la munte și la mare, băutură, fetițe, petreceri, onoruri etc., etc. Și gigantic ar fi fost și numărul celor pe care laicul Arsenie Boca i-ar fi despărțit de Biserică, i-ar fi atras în ocultism, i-ar fi făcut comuniști. Cine cunoaște într-adevăr epoca bolșevică știe interesul uriaș al Partidului Comunist pentru paranormal și felurite asemenea puteri, banii și feluritele avantaje pe care le căpătau cei care, având astfel de abilități, se puneau în slujba lui. Ca și efectul uriaș pe care l-ar fi avut o personalitate de această talie asupra tinerilor și copiilor.

[Ceea ce nu înțelege Părintele Mihai-Andrei Aldea este că arsenismul, construit de noua ordine mondială încă de pe vremea comuniștilor, este mult mai primejdios decât comunismul sortit din start să cadă la un moment dat. Este noua spiritualitate ce pregătește terenul lui antihrist, cu mască potrivită pentru Ortodoxie, adică să-i înșele, dacă este cu putință și pe cei aleși:

Mat 24:24 Căci se vor ridica hristoși mincinoși și prooroci mincinoși și vor da semne mari și chiar minuni, ca să amăgească, de va fi cu putință, și pe cei aleși.

Părintele Arsenie Boca nu a mâncat cozonac pe seama regimului comunist, fiindcă nu-i plăcea, în schimb s-a înfruptat din slănină feliată și înghețată la cofetăria Scala plimbându-se la munte și făcându-și vile personale la Sinaia (nu numai metaforic, ci chiar la modul cel mai real), în timp ce mărturisitorii adevărați visau măcar la un turtoi fiind chinuiți în Aiud (vezi mai jos) – n.n.]

În loc de așa ceva Părintele Arsenie Boca, în ciuda capacității de teleportare – cum a fost numită de unii – sau de a face (multe) alte minuni, a ales să fie închis pentru Hristos. A ales să fie numit „bandit” și insultat în toate felurile, zi de zi. A ales să rabde chinuri, foamete, sete, frig, arșiță, bătăi. A ales să mărturisească neîncetat Crucea: „podoaba Bisericii, lauda lui Pavel, semnul Fiului Omului, semnul Sfintei Cruci, suferința noastră cea de toate zilele, crucea suferinței, harul crucii – iată atâtea nume în legătură cu Crucea. Dar cea mai grea cruce e lepădarea de sine: nu poți fi liber fără aceasta. Libertatea cu atât se plătește” „Prin Cruce, prin suferința unei răstigniri în viață, se intră în Împărăția lui Dumnezeu. Și se intră cu atât mai sigur, cu cât răbdăm o răstignire nedreaptă.” A ales să bată munții și drumurile Țării, să întărească pe oameni în Credință, să se roage și să vestească pe Dumnezeu. Urmărit mereu de oamenii Securității, având mereu din partea diavolului oferte avantajoase de apostazie. De ce să fi stat în Biserică, dacă ieșind putea îndeplini toate scopurile negative ce i se atribuie de unii, în cele mai bune condiții pentru el însuși, incomparabil mai eficient?

{câtă naivitate și credulitate într-o imagine construită de puterea politică cu vicleșug.

Dar este și o neînțelegere a fenomenului înșelării și a vicleniei diavolești. Este mult mai eficient să fi în Biserică, chiar pus în calendar ca „Sfânt” unicat, ca să îndeplinești scopurile negative de subminare a Ortodoxiei (ca un cal troian pentru care Părintele Arsenie Boca a fost înzestrat de puterea demonică în colaborare cu cea politică) și nu să apostaziezi pe față. Lepădarea fățișă l-ar fi făcut ineficient. Apostazia în ascuns, asociată cu construcția imaginii unui martir, l-a făcut pe Părintele Arsenie Boca și în viață și după moarte o armă redutabilă și o cursă întinsă Sfintei Biserici Ortodoxe de Răsărit. Părintele Arsenie Boca a vorbit frumos de Sfânta Cruce, dar toată viața a fugit de ea, colaborând cu puterea politică și asigurându-și un trai de lux pentru vremea aceea, primind ca bonus și o imagine de Sfânt, pentru a se continua rătăcirea paranormală în numele sfinției sale, atât de convenabilă pentru un stat care are religie oficială noua spiritualitate și nu Ortodoxia. A avut chiar și vilă, vacanță la munte, fetițe, onoruri, și era și profesor al securității în ale paranormalului, propovăduind cu vicleșug și comunismul, fiind ca o momeală puternică, informatoare și colaboratoare cu orânduirea socialistă, mai ales că i se construise imaginea falsă de disident.

Dar să vedem care a fost realitatea Părintelui Arsenie Boca. A fost un mărturisitor sau un trădător?

 

 

 

 

[1] Ierom. Nicodim Sachelarie, Pravila bisericească, Ed. Parohia Valea Plopului, Jud. Prahova, ³1999.

[2] M. Zosima Pascal, Prodromit, Sfârșitul Omului, Ed. Mitropoliei Chișinăului și Moldovei, București, ⁵1937, pp. 10, 121-123.

[3] Patericul…, Pentru ca să ne păzim, să nu judecăm niciodată‎, 8.

[4] <http://www.angelfire.com/linux/viataortodoxa/sinod gergia.html>, vineri, 14 august 2015.

[5] Sfântul Nicodim Aghioritul, †Neofit, Patriarh al Constantinopolului, †Neofit Scriban, et alii, Pidalion…, Ed. cit., pp. 241-242.

[6] Sfântul Nicodim Aghioritul, †Neofit, Patriarh al Constantinopolului, †Neofit Scriban, et alii, Pidalion…, Ed. cit., pp. 241-242.

[7] Preot Stavrofor Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Sfântul Maxim Mărturisitorul, Filocalia, sau culegere din scrierile Sfinților Părinți care arată cum se poate omul curăți, lumina și desăvîrși, Ed. APOLOGETICUM, <http://zona4.arhiva-ortodoxa.info/0.upload/carti/Carti%20de%20la%20Biblioteca%20Teologica%20Digitala%20-%20Apologeticum/filocalia%2002.pdf>, descărcat 07.07.2013 14:42:24, ⁴2005, Vol. II, pp. 5-6.

[8] <http://www.teognost.ro/fotografii/manuscrise/Arsenie%20Boca/Filocalia_1.htm>, vineri, 28 august 2015.

[9] Redată de un Preot profesor doctor în Teologie de la București, care, din smerenie, nu a vrut să-și descopere numele, dorind în același timp să nu se implice în această dezbinare a Sfintei Biserici ce se face în legătură cu Părintele Arsenie Boca, la presiunea mass-mediei.

[10] Părintele Gheorghe Anițulesei, parohia Învierea Domnului din Rădăuți: <https://www.youtube.com/watch?v=UymIdI-BRdw&noredirect=1>, luni, 15 iunie 2015.

[11] <http://roncea.ro/2014/12/19/absolut-inedit-parintele-arsenie-boca-fotografiat-de-securitate-la-parastasul-lui-nichifor-crainic-fotografia-a-fost-descoperita-de-cercetatorul-florin-dutu-in-arhiva-cnsas-petitia-pentru-sfantul-a/>, duminică, 23 august 2015.

[12] Sfântul Nicodim Aghioritul, Paza Celor Cinci Simțuri, diortosită după ediția de la Sfânta Mănăstire Neamț, ‎1826‎ Ed. Egumenița, s.a., s.l., pp. 190-192.

[13] <http://www.cuvantul-ortodox.ro/2007/10/03/cuviosul-paisie-despre-neoranduiala-launtrica-si-infatisarea-exterioara/>,

luni, 24 august 2015.

[14] Pr. Petru Vamvulescu, Părintele Arsenie Boca MĂRTURIA MEA, s.Ed., Arad, 2012, p.35.

[15] †Pavel de Balliester, Episcop de Nazianz, Convertirea mea la ortodoxie, <https://ro.scribd.com/doc/49946520/Convertirea-mea-la-ortodoxie>, luni, 24 august 2015, p. 12.

[16] Sfântul Nicodim Aghioritul, †Neofit, Patriarh al Constantinopolului, †Neofit Scriban, et alii, Pidalion…, Ed. cit., pp. 81-102, 233-234

[17] <http://www.crestinortodox.ro/forum/showpost.php?p=147203&postcount=12>, duminică, 29 septembrie 2013

[18] <http://www.ortodoxia.md/articole-preluate/4158-canonizare-vrednic-sau-‎smintire-a-poporului-‎sfantul-tefan-cel-mare>, sâmbătă, 10 august 2013.‎

[19] <http://www.doxologia.ro/sarbatoare/23950/icoane>, sâmbătă, 24 august 2013.

[20] Florin Duțu, „Și cărțile au fost deschise”, Părintele Arsenie Boca ‎(1910-1989)‎ ‎- o biografie, Ed. Floare Albă de Colț, București, 2013‎, pp. 39-40, 234.

[21] <http://vladherman.blogspot.ro/2012/07/viata-necenzurata-parintelui-arsenie.html>, sâmbătă, 3 octombrie 2015

[22] Sfântul Nicodim Aghioritul, †Neofit, Patriarh al Constantinopolului, †Neofit Scriban, et alii, Pidalion, cârma Bisericii Ortodoxe, Ed. Credința Strămoșească, s.l., ²2007, verificat după cel de la Sfânta Mănăstire Neamț, 1844, în fotocopie caractere chirilice, după exemplarul Părintelui Cleopa Ilie, p.19.

[23] Sfântul Nicodim Aghioritul, †Neofit, Patriarh al Constantinopolului, †Neofit Scriban, et alii, Pidalion…, Ed. cit., pp. 233-234

[24] Pr. Gheorghe Anițulesei, Fenomenul Arsenie Boca…, pp. 15-16.

[25] <http://www.cuvantul-ortodox.ro/2007/10/03/cuviosul-paisie-despre-neoranduiala-launtrica-si-infatisarea-exterioara/>,

luni, 24 august 2015.

[26] Ierom. Nicodim Sachelarie, Pravila bisericească, Ed. Parohia Valea Plopului, Jud. Prahova, ³1999.

[27] <http://roncea.ro/2014/11/28/petitie-pentru-canonizarea-parintelui-arsenie-boca-sfantul-ardealului-fotografii-inedite-din-arhiva-cnsas-preluate-de-civic-media-si-publicate-in-premiera-online-de-roncea-ro-la-25-de-ani-de-la-ple/>,

marți, 25 august 2015

[28] Sfântul Nicodim Aghioritul, Paza Celor Cinci Simțuri…, Ed. cit., pp. 183-185, 193-196.

[29] <https://www.youtube.com/watch?v=w9AAI9iwvkM>, duminică, 17 mai 2015.

[30] <https://anomismia.wordpress.com/2014/10/22/monahia-zamfira-constantinescu-portret-de-ucenica-a-parintelui-arsenie-boca-i/>, vineri, 11 septembrie 2015.

[31] ‎57. Cărarea Împărăției , p. 157.‎

‎58. Ibid., p. 171.‎

‎59. Caietul Părintelui Petru Vamvulescu (mss.), Din cuvintele Părintelui ‎Arsenie ‎rostite…‎

‎60. Cărarea Împărăției, p. 325.‎

‎61. În Duminica Ortodoxiei, „Gândirea”, Serie nouă, nr. 1-3/1999, p. 43‎.‎

Din DVD dat nouă, de către Părintele Iachint, la Sfânta Mănăstire Pavel, din ‎Sfântul Munte, în Joia Mare, 2015.‎ Menționăm că opiniile sfinției sale îi aparțin. Noi nu suntem de acord cu toate.

[32] O sinteză a lucrării Părintelui Arsenie Boca din 12 cărți, <https://invitatielaortodoxie.files.wordpress.com/2012/11/o-sinteza-a-lucrarii-parintelui-arsenie-boca-12-carti.pdf>, luni, 6 iulie 2015, pp. ‎138-139‎.

[33] Sfântul Nicodim Aghioritul, †Neofit, Patriarh al Constantinopolului, †Neofit Scriban, et alii, Pidalion…, Ed. cit., pp. 238-241.

[34] Tăiate cu lama, păstrând urmele cicatricilor.‎

[35] Biserica de la Drăgănescu – „Capela Sixtină” a Ortodoxiei românești „O smerită mărturisire ortodoxă de credință exprimată plastic”, Deva, 2005, p. 146-147.‎

[36] <https://www.youtube.com/watch?v=-DFwWDwrjrY>, duminică, 3 ianuarie 2016.

[37] <https://theologiepatristica.wordpress.com/2015/06/21/de-ce-pictura-parintelui-arsenie-boca-e-necanonica-discutie/>, luni, 21 septembrie 2015.

[38] <http://www.fundatiaarsenieboca.ro/Articole-preluate-din-pres%C4%83-%C5%9Fi-internet/profetia-pictata-a-parintelui-arsenie-boca.html>, luni, 21 septembrie 2015

[39] https://www.descoperimlumeaimpreuna.ro/blog/biserica-din-draganescu>, luni, 21 septembrie 2015

[40] Biserica de la Drăgănescu – „Capela Sixtină” a Ortodoxiei românești „O smerită mărturisire ortodoxă de credință exprimată plastic”, Deva, 2005, p. 164.

[41] <http://www.crestinortodox.ro/biserici-manastiri/biserica-draganescu-95957.html>, luni, 21 septembrie 2015.

[42] https://ro.m.wikipedia.org/wiki/Istoria_telefonului_mobil#Primii_ani>, luni, 21 septembrie 2015

[43] <https://ro.wikipedia.org/wiki/De_la_P%C4%83m%C3%A2nt_la_Lun%C4%83>, luni, 21 septembrie 2015

[44] Ioan Cișmileanu, Mărturii din Țara Făgărașului despre părintele Arsenie ‎Boca, Ed. Agaton, Făgăraș, 2004‎, pp. 27-28

[45] Pr. Petru Vamvulescu, Părintele Arsenie Boca MĂRTURIA MEA, s.Ed., Arad, 2012, p. 13-14.

[46] Pr. Gheorghe Anițulesei, Fenomenul Arsenie Boca…, pp. 19-20.

[47] <http://stirileprotv.ro/special/atentatul-de-la-11-septembrie-anuntat-intr-o-fresca-a-unei-biserici-din-romania-ce-spune-preotul.html>, marți, 29 decembrie 2015.

[48] †PS Daniil Stoenescu, episcop locțiitor al ‎Daciei Felix, Biserica de la Drăgănescu – „Capela Sixtină” a Ortodoxiei românești „O smerită mărturisire ortodoxă de credință exprimată plastic”, Deva, 2005, p. 193.

[49] Și practicii sale de a se uita mult în oglindă, din motive religioase, după ‎mărturisirea Părintelui Profesor de mai jos.

[50] Biserica de la Drăgănescu – „Capela Sixtină” a Ortodoxiei românești „O smerită mărturisire ortodoxă de credință exprimată plastic”, Deva, 2005, p. 16. Probabil se socotea pe sine chipul universal al omului, un nou Adam, ‎închinând întreaga compoziție, vieții sale. De aceea pune și mucenicia Sfântului ‎Cuvios Mărturisitor Ștefan cel Nou, ca cel prăznuit de ziua morții lui, fiindcă ‎vedeniile icoanelor (ucenicii susțin că a pictat ce a văzut în vedenii) vorbeau despre ‎sine și concepția sa personală hinduso-greco-catolică despre univers.‎ Ce duh le insufla?

[51] Sfântul Nicodim Aghioritul, †Neofit, Patriarh al Constantinopolului, †Neofit Scriban, et alii, Pidalion, cârma Bisericii Ortodoxe, Ed. Credința Strămoșească, s.l., ²2007, verificat după cel de la Sfânta Mănăstire Neamț, 1844, în fotocopie caractere chirilice, după exemplarul Părintelui Cleopa Ilie, pp. 240-243.

[52] Pr. Gheorghe Anițulesei, Fenomenul Arsenie Boca…, pp. 5, 9-10.

[53] Florin Duțu, „Și cărțile au fost deschise”, Părintele Arsenie Boca ‎(1910-1989)‎ ‎- o biografie, Ed. Floare Albă de Colț, București, 2013‎, pp. 9-12.

[54] Arhid. Prof. Dr. Ioan N. Floca, Drept canonic ortodox…, vol. II, Ed. cit, pp. 186-l89‎.

[55] Joi, 14 mai 2015.

[56] Ioan Cișmileanu, Mărturii din Țara Făgărașului despre părintele Arsenie ‎Boca, Ed. Agaton, Făgăraș, 2004‎, p. 92-93.

[57] <https://www.scribd.com/doc/47733410/Pe-urmele-unui-sfant-Parintele-Arsenie-Boca>, luni, 6 iulie 2015, pp. ‎15,55-58, 67-68.

[58] <https://www.youtube.com/watch?v=Nl8FOC0CjHQ>, luni, 25 ianuarie 2016

[59] 16 [1805] Pricină luând Domnul, proorocește și o vădește pe ea, încât și pe cei arătați și după Lege bărbați ai ei îi numără și pe cel de acum ascuns și afară de Lege, îl descoperă. Căci „cinci bărbați” a avut unul după altui, în chip arătat, căci acest lucru nu era oprit. Iar cel de al cincilea murind, de atunci nimeni nu a mai voit să o ia pe ea de femeie, în chip arătat. Însă ea, nesuferind pofta, îl avea întru ascuns pe cel care se împreuna cu dânsa.

[se observă de aici că nu era vicioasă, ci nu putea, fiindcă nu fusese încă botezată, să învingă această patimă grea. Așadar, în realitate, femeia samarineancă era o mare căutătoare de virtuți și adevăr, și de aceea, Hristos i-a și dezvăluit păcatul, pentru a o întări și a o aduce la adevărul ce ne face liberi. Se vede clar, că Sfânta Evanghelie nu a scris toate acestea pentru a vădi păcatele samarinencei, ci pentru a lăuda pocăința și iscusința ei care punea adevărul mai presus de orice – n.n.]

Deci, cei cinci, au fost bărbați ai ei pentru că erau arătați, iar cel care atunci se împreuna cu dânsa, nu a fost bărbat al ei, pentru că era întru ascuns (după Zigaben).

[60] 18Sfânta Scriptură spune așa: „Și Dumnezeu i-a zis [lui Avraam]: «Ia pe fiul tău, pe Isaac, pe singurul tău fiu, pe care-1 iubești, și du-te în pământul Moria și adu-I acolo ardere de tot pe un munte, pe care ți-1 voi arăta Eu!»” (Facere 22,2) „Solomon a început să înalțe templul Domnului în Ierusalim, pe muntele Moria, unde Se arătase Domnul lui David, tatăl său, și pe locul pe care-1 pregătise David, în aria lui Oman Iebuseul” (2 Paralipomene 3,1). E cu putință ca această confuzie dintre muntele Moria și muntele Samariei (Somor) să fi fost îndătinată printre samarineni tocmai din pricina necunoașterii Scripturilor.

[61] 23 Sfântul Isaac Sirul ne tâlcuiește ce este „videnia” și care este felul lucrării ei:

„Cunoașterea care se mișcă în cele văzute sau în simțuri, și urmărește înșiruirea tor, se numește naturală. Iar cea care se mișcă în planul celor gândite (inteligibile) și prin mijlocirea lor în firile celor netrupești se numește duhovnicească, deoarece ea primește simțirea în duh și nu în simțuri. Și acestea două se ivesc în suflet dinafară, pentru cunoașterea lor. Iar cea care se produce în planul dumnezeiesc, se numește mai presus de fire și e mai degrabă necunoscută și mai presus de cunoaștere. Vederea (contemplarea) acesteia n-o primește sufletul dintr-un conținut din afara lui, ca pe primele două, ci ea se arată și se descoperă din cele din lăuntrul sufletului, în chip nematerial, deodată și pe neașteptate. Pentru că «împărăția lui Dumnezeu este înlăuntrul vostru» (Luca 17, 21). Ea nu se nădăjduiește pe temeiul unor chipuri, nici nu vine prin judecăți pe temeiul cuvântului lui Hristos și prin păzirea lui, ci se descoperă din lăuntrul chipului cugetării celei ascunse, fără o cauză anumită, fără o cercetare a lui. Pentru că cugetarea nu află în ea vreo materie. Tâlcuirea acestora: Cea dintâi cunoaștere se naște din cercetarea continuă și din învățătura sârguincioasă [pe aceasta Părintele Arsenie Boca nu o avea, însușindu-și superficial și teologia, și cunoștințele cu care epata, dar pe care nu le înțelegea și nu le stăpânea. A se vedea capitolul Asemănarea Arsenie – Zamfira – n.n.] ; a doua, din buna viețuire și din cugetarea credincioasă [pe aceasta nu a putut-o avea conviețuind cu Maica Zamfira și cugetând la religiile superioare – n.n.]; iar a treia s-a rânduit numai pe seama credinței. Pentru că în ea încetează cunoștința și faptele iau sfârșit și întrebuințarea simțurilor ajunge de prisos [pe aceasta nu o a putut avea, deoarece avea credința greșită, iar vedeniile le primea prin simțuri și transmitea simțiri prin privirea fulgerătoare, deci tot prin simțire. A se vedea capitolul Din neascultător, amăgit de vedenii. Mai apoi, amăgitor prin false minuni – n.n.].

Deci pe cât se coboară cunoștința între aceste hotare, pe atâta se cinstește. Și cu cât se coboară mai mult, cu atât se cinstește mai mult. Și când ajunge la pământ și la cele pământești, cunoștința stăpânește peste toate și în afară de ea orice lucru este neluat în seamă și zadarnic. Iar când sufletul își înalță vederea în sus și-și desfășoară înțelesurile în cele cerești și dorește cele ce nu pot fi văzute cu ochii și nu sunt în puterea trupului, atunci toate se susțin prin credință. Fie ca Domnul Iisus Hristos să ne-o dăruiască nouă pe aceasta și să fie binecuvântat în vecii vecilor! Amin” (Filocalia românească, Cuvântul LXVI; Despre alte chipuri și înțelesuri ale cunoașterii de diferite feluri, voi. 10, ed. IBMBOR, București, 1981, pp. 339-341).

[62] Sfântul Teofilact Arhiepiscopul Bulgariei, Tâlcuirea Sfintei Evanghelii De La Ioan, Ed. Σοφία – Ed. Cartea Ortodoxă, București, 2007, pp. 121-128

[63] <https://www.scribd.com/doc/47733410/Pe-urmele-unui-sfant-Parintele-Arsenie-Boca>, luni, 6 iulie 2015, pp. ‎15,55-58, 67-68.

[64] Arhimandrit Paulin Lecca, Jurnal duhovnicesc, îngrijitor ed.: dr. Ioan Gându, Ed. Studion,‎ Bacău, ‎2013, pp. 52-53, 65-71, 89-90, 95, 109-113, 120, 381-382, ‎386-387.

[65] O sinteză a lucrării Părintelui Arsenie Boca din 12 cărți, <https://invitatielaortodoxie.files.wordpress.com/2012/11/o-sinteza-a-lucrarii-parintelui-arsenie-boca-12-carti.pdf>, luni, 6 iulie 2015, pp. 37-38.

[66] Arhimandrit Paulin Lecca, Jurnal duhovnicesc, îngrijitor ed.: dr. Ioan Gându, Ed. Studion,‎ Bacău, ‎2013, pp. 52-53, 65-71, 89-90, 95, 109-113, 120, 381-382, ‎386-387.

[67] Broșura: Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava, cinstirea Sfintelor Moaște în Biserica Ortodoxă, editată la Sfânta Mănăstire Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava, Catedrala Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, s.a., p. 2.

[68] Arhid. Prof. Dr. Ioan N. Floca, Drept canonic ortodox. Legislație și administrație bisericească, vol. II, Ed. Institutului Biblic Și De Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1990, p. 182.

[69] ‎In ziua cea infricosata a Judecatii, se va cere de la fiecare de a pazit si ‎dreapta ‎marturisire a credintei, neintinata de eresuri, precum a marturisit-o cand a ‎zis: ‎‎„Ma lepad de Satana si de toate lucrurile lui.” Acestea si cele asemenea ‎acestora ‎se vor cere de la tot crestinul, in ceasul cel infricosat al cercarii. La care, ‎ajuta-ne, ‎Doamne, sa nu fim osanditi. Ca Tie se cuvine slava in veci! Amin!

Proloagele, Ed. Mitropoliei Olteniei, Craiova, 1991, Ian. 13‎

[70] ‎Iar lunile si zilele si ceasurile sunt diferite feluri de morti, care de la ‎Dumnezeu ‎se trimit oamenilor: ori in apa se afunda si acolo le este moartea, ori cad ‎de pe ‎cal, ori mergand, se pravalesc si mor sau din bautura multa; toate acestea ‎sunt ‎ceasuri. Pentru aceea si de anul, si de lunile si de saptamanile si de zilele si de ‎‎ceasurile zilei mortii si de ceasul intru care se va desparti sufletul de trup, se cade ‎a ‎ne ingriji, precum se zice: „Intru ce te voi afla, intru aceea te voi si judeca.” Ca ‎daca ‎ne va apuca moartea in lucruri bune, adica in pocainta si in lacrimi, este ca ‎si cum ‎nici n-am muri, ci ca si cum ne-am muta, dintru aceasta rea viata, intru ‎cea buna. ‎Drept aceea, auzind pilda aceasta si intru toate ceasurile aducandu-ne ‎aminte de ‎moarte, sa petrecem cu iubire si osteneala, ca aici, intru putina vreme, ‎sa ne ‎ostenim, iar in veci, sa ne bucuram.‎

Proloagele, Ed. Mitropoliei Olteniei, Craiova, 1991, Ian. 3‎

[71] Sfântul Cuvios Nil Cavsocalivitul Izvorâtorul de Mir, Minunile, vedeniile, cuvintele preacuviosului părintelui nostru Nil, Izvorâtorul de Mir, Cavsocalivitul, Ed. Σοφία, București, ²2011, pp. 86-87.

[72] Judecata particulară.

[73] Judecata de apoi.

[74] Preot Stavrofor Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Teologia Dogmatica Ortodoxa, Vol. 3, Ed. Institutului Biblic Și De Misiune Al Bisericii Ortodoxe Române, București, ²1997, pp. 239-240.

[75] †PS Daniil Stoenescu, episcop locţiitor al ‎Daciei Felix, Părintele Arsenie: omul îmbrăcat în haină de in şi ‎îngerul cu cădelniţa de aur, E. Charisma, Deva, ²2009, p. 20.

[76] Aceasta. este amagirea de sine ! Aceasta este inselare ! Ea a luat fiinta din pareri ‎mincinoase; parerile mincinoase au luat nastere din simtirile gresite impartasite de cartea cu ‎pricina. In aceasta carte traieste si din aceasta carte rasufla ungerea duhului celui viclean, ‎care ii linguseste pe cititorii ei, imbatandu-i cu otrava minciunii, otrava indulcita cu ‎mirodeniile subtiri ale semetei cugetari, slavei desarte si patimii dulcetii. Cartea ii poarta pe ‎cititorii sai drept spre partasia cu Dumnezeu, fara a-i curati, mai inainte, prin pocainta: de ‎aceea si starneste o deosebita aplecare spre ea in oamenii patimasi, care nu au batut cararea ‎pocaintei, care nu au fost preveniti cu privire la amagirea de sine si la inselare, care nu au ‎luat povata din invatatura Sfintilor Parinti ai Bisericii Ortodoxe, cum sa vietuiasca dupa ‎legea duhovniceasca. Cartea lucreaza cu putere asupra sangelui si nervilor, ii atata – si de ‎aceea ea place cu osebire oamenilor robiti simturilor: de aceasta carte poti sa te indulcesti ‎fara a te lepada de despartirile grosolane ale simturilor. Cugetarea semeata, subtirea patima a ‎dulcetii si slava desarta sunt infatisate de aceasta carte ca lucrare a harului Dumnezeiesc. ‎Adulmecandu-si dezmatul in forma subtire a lucrarii sale, oamenii trupesti cad in extaz de ‎atata betie, de desfatarea capatata fara de osteneala, fara lepadare de sine, fara pocainta, fara ‎rastignirea trupului cu patimile si poftele” ( 1 Galat.5, 24), prin lingusirea starii de cadere. ‎Manati de orbirea si de trufia lor, ei trec cu veselie din patul iubirii dobitocesti in patul unei ‎iubiri si mai nelegiuite, care domneste in casa de desfranare a duhurilor lepadate. O oarecare ‎persoana, apartinand, dupa starea ei pamanteasca, societatii inalte si cultivate, iar la aratare ‎Bisericii Ortodoxe, s-a rostit in urmatorul fel despre o luterana raposata, socotita ca sfanta de ‎catre aceasta persoana: „Il iubea pe Dumnezeu cu patima; se gandea numai la Dumnezeu; Il ‎vedea numai pe Dumnezeu; citea numai Evanghelia si „Urmarea”, care este o a doua ‎Evanghelie. Aceasta sentinia exaltata a fost rostita in limba franceza, atat de potrivita ‎pentru scena: „ele aimait Dieu avec passion; elle ne pensait qu a Dieu; elle ne voyait que ‎Dieu; elle ne lisait que 1’Evangile et 1’Imitation qui est un second Evangile”.‎

‎In aceste cuvinte a fost infatisata tocmai acea stare in care sunt adusi cititorii si ‎cinstitorii „Urmarii”. Intocmai, in duhul sau, cu aceasta fraza este sentinta vestitei scriitoare ‎frantuzoaice, dna de Sevigne, in legatura cu vestitul poet francez, Racine cel batran. „Il ‎iubeste pe Dumnezeu – si-a ingaduit sa spuna d-na de Sevigne – asa cum isi iubea mai inainte ‎amantele”. „Il aime Dieu, comme il amait ses maitresses”.‎

Sfântul †Ignatie Briancianinov, Despre Înșelare, Ed. Schitul românesc Lacu, Sf. Munte Athos, ¹1999, Ed. digitală APOLOGETICUM, ¹2005, p. 36.

[77] Ierom. Nicodim Sachelarie, Pravila bisericească, Ed. Parohia Valea Plopului, Jud. Prahova, ³1999.

[78] Sfântul Cuvios Nicodim Aghioritul, †Neofit, Patriarh al Constantinopolului, †Neofit Scriban, et alii, Pidalion…, Ed. cit., p. 18.

[79] ‎Înmulțindu-l prin arătare, deoarece și răul și binele sunt semințe-pilde care se înmulțesc prin vestire. Existența exemplelor arătate îndeamnă și pe alții să le urmeze. ‎Este exact mecanismul de lucru al știrilor de la TV.

[80] ‎Care nu mai are atunci nici măcar frica de ce ar spune oamenii dacă vor afla, ‎pentru a se opri de la răutate.

[81] Sfântul Ierarh Ioan Gură de Aur, Omilii La Matei, Părinți Și Scriitori Bisericești 23, Ed. Institutului Biblic Și De Misiune Al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1994,

[82] Sfântul Teofilact Arhiepiscopul Bulgariei, Tâlcuirea Sfintei Evanghelii De La Luca, Ed. Σοφία – Ed. Cartea Ortodoxă, București, 2007, pp. 195, 321-323.

[83] Cunosc un om cu mare priză la public, îndrăgostit peste fire de Părintele Arsenie Boca, care numește cam aspru și ironic, „flașnete” pe cei ce iau aminte la lucrarea Părintelui Arsenie Boca (ca să nu fie cumva amăgire).

Enumerăm aici, dintre cei numiți de el (poate fără să-și dea seama), așa:

ÎPS Nicolae Mladin, Părintele Profesor Dumitru Stăniloae, ‎Părintele ‎Benedict Ghiuș, Părintele Adrian Făgețeanu, ‎Părintele Arsenie ‎Papacioc, ‎Părintele Profesor Dumitru Radu, Părintele Ioanichie Bălan, Părintele Cleopa Ilie, Părintele Paulin Lecca și… mulți alții, o parte dintre ei (mulți chiar și ierarhi) mai trăind, de aceea nu dorim să-i expunem presiunilor celor pătimași, dându-le la iveală numele.

[84] Psa 115:2 Eu am zis întru uimirea mea: „Tot omul este mincinos!”

[85] Scrisoarea 211 (c. 424) conține expresia Cum dilectione hominum et odio vitiorum, care se traduce aproximativ cam așa: „Cu dragoste pentru omenire și ură față de păcat”.

[86] Sfântul Siluan Athonitul, Intre iadul deznădejdii și ‎iadul smereniei, Ed. cit., p. 109.

[87] Părintele Arsenie Boca, Cuvinte vii, Ed. ‎Charisma, Deva, ²2006, p. 50.‎

[88] <http://paginiortodoxe.tripod.com/vsfeb/02-18-sf_flavian_marturisitorul.html>, duminică, 27 decembrie 2015.

[89] 1 Migne P. G. 94, col. 1232—1420. Traduse in românește de D. Fecioru, București, 1935.

[90] Preot Stavrofor Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Filocalia sau culegere din scrierile Sfinților Părinți care arată cum se poate omul curăți, lumina și desăvîrși, Ed. Tipografia Arhidiecezană, Sibiu, 1948, Vol. IV, pp. 182-183.

[91] <https://ro.wikipedia.org/wiki/Constantin_al_V-lea>, duminică, 27 decembrie 2015.

[92] Sfântul Cuvios Ioan Damaschin, Dogmatic, Ed. Predania, București, ²2011, p.15

[93] <http://www.crestinortodox.ro/istoria-bisericii/sinoade-ecumenice/iconoclasmul-sinodul-vii-ecumenic-la-niceea-787-70574.html>, duminică, 27 decembrie 2015.

[94] Învățătura de Credință Creștină Ortodoxă, Ed. Apologeticum, ⁵2006, <http://ro.scribd.com/doc/33158/Invatatura-de-credinta-crestina-ortodoxa>, vineri, 16 august 2013, p. 25, 26.

[95] <http://lacasuriortodoxe.over-blog.com/article-31448317.html>, luni, 28 decembrie 2015.

[96] <http://razvan-codrescu.blogspot.ro/2013/12/cazul-calciu-psihoza-moastelor.html?m=1>, luni, 28 decembrie 2015

[97] <http://www.familiaortodoxa.ro/2012/05/22/sfantul-teodor-studitul-despre-datoria-mirenilor-de-a-marturisi-credinta/>, sâmbătă, 8 august 2015

[98] Molitfelnic (Transliterare, diortosire, alcătuire după edițiile de la 1834 și 1896 de Monahul Teodosie Neghiniță), <http://www.scribd.com/doc/56447225/Molitfelnic>, miercuri, 27 februarie 2013, p. 564.

[99] Sfântul Ignatie Briancianinov, Despre Înșelare…, pp. 11-14.

[100] 92 „Despre mistagogia Sfântului Duh”, cap. 89. 36

[101] 93 Eccl. 7, 16.

[102] 94 Care pe atunci ținea calendarul vechi (n. red. rom.).

[103] 96 Este vorba de Biserica Rusă din Diaspora (n. red. rom.).

 97 Evr. 13, 17.

 98 Revista „Hristopolitia”, editată în Cairo, noiembrie-decembrie 1934, pag. 17.

[104] 99 Adică în 1929. Pentru amănunte a se vedea Nae Ionescu, Teologia. Integrala publicisticii religioase, Editura Deisis, Sibiu, 2003, 672 pagini. (Nota Apologeticum).

[105] 100 În alte lucrări este tradus Brusa. (Nota Apologeticum).

 101 Vezi Sfântul Vasilie cel Mare, Epistola 92.

[106] 102 Is. 40, 13.

[107] 104 Vezi revista „Ekklisia (Biserica)” din 15 mai 1968.

 105 „Ekklisia”, foaia din 1 ianuarie 1966.

[108] Arhim. Epifanie Teodoropulos, Cele două extreme ecumenismul și stilismul, Ed. Evanghelismos, București, 2006. Pag. 35-49.

[109] <https://saccsiv.wordpress.com/2014/12/25/aseara-la-romania-tv-pr-conf-univ-dr-constantin-necula-a-zis-cam-asa-pana-acum-elie-wiesel-s-a-opus-dar-deoarece-s-a-demonstrat-ca-parintele-arsenie-boca-n-a-fost-nici-verde-nici-nationalist-si/>, sâmbătă, 3 octombrie 2015. Specificăm că nu suntem de acord cu toate afirmațiile de pe acest blog sau din această postare. Noi facem parte din cei ce-l îndrăgesc pe Părintele Constantin Necula, chiar dacă unele atitudini sau cuvinte ale preacucerniciei sale nu ni se par potrivite cu Sfânta Tradiție. De multe ori când dragostea de misiune este asociată cu un program supraîncărcat nu ai răgazul să te poți corecta și mai greșești.

Tot așa și arhiereii: deși au darul Duhului Sfânt, nu înțeleg totul așa cum trebuie și, de aceea, în ceas de nevoie trebuie să caute luminare de la Domnul; ei însă lucrează după mintea lor, fapt prin care întristează milostivirea lui Dumnezeu și seamănă tulburări. Cuviosul Serafim [din Sarov] spune că, atunci când dădea sfaturi după mintea sa, se întâmpla să greșească, și greșelile pot fi mici, dar pot fi și mari.

Astfel, noi toți trebuie să învățăm să recunoaștem voia lui Dumnezeu; dar dacă nu vom învăța, nu vom cunoaște niciodată această cale.

Sfântul Siluan Athonitul, Intre iadul deznădejdii și ‎iadul smereniei, Ed. cit., p. 109.

[110] <http://www.crestinortodox.ro/forum/showthread.php?p=611337#post611337>, duminică, 24 ianuarie 2016.

[111] Pr. Stavrofor Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Filocalia, Volumul II, Ed. cit., p. ‎146‎.

[112] Ieromonah Arsenie Boca, Cărarea Împărăției, Ed. Sfintei Episcopii Ortodoxe Române a Aradului, ⁴2003, pp. 342-343.

[113] Pr. Petru Vamvulescu, Părintele Arsenie Boca MĂRTURIA MEA, s.Ed., Arad, 2012‎, 35-36.

[114] Dată anatema la sinodul al III-lea ecumenic.

[115] Dată anatema la sinodul al IV-lea ecumenic.

[116] Dată anatema la sinodul al V-lea ecumenic.

[117] Sfântul Cuvios Ioan Damaschin, Dogmatica. Ed. Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, ²1943. Varianta electronică APOLOGETICUM 2004

<http://www.manastirea-sireti.md/uploads/books/ro/Sf.%20Ioan%20Damaschin%20-%20Dogmatica.pdf>,

18.06.2013 22:22:33, p. 11

[118] Pr. Stavrofor Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Filocalia, Volumul II, Ed. cit., p. 13.

[119] Preot Stavrofor Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Filocalia sau culegere din scrierile Sfinților Părinți care arată cum se poate omul curăți, lumina și desăvîrși, Ed. Tipografia Arhidiecezană, Sibiu, 1948, Vol. IV, pp. 194-195, 187-190.

[120] Sfântul Cuvios Nicodim Aghioritul, Cuviosul monah-filosof Eftimie Zigaben, Tâlcuirea Psaltirii, Ed. Egumenița – Ed. Cartea Ortodoxă, București, ²s.a., reeditare după Institutul Albinei Române, Iași, 1862, p. 260.

[121] Pr. Stavrofor Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Filocalia, Volumul IX, Ed. cit., pp. 533-534.

[122] Κακός = rău; δοξία = slavă, credință în lb. greacă. Κακοδοξία = erezie, rea credință, rea slăvire, heterodoxie.

[123] Arhid. Prof. Dr. Ioan N. Floca, Drept canonic ortodox…, vol. II, Ed. cit, p. 182.

[124] <http://www.ziaristionline.ro/2015/03/23/parintele-arsenie-boca-in-arhivele-securitatii-dosarul-integral-anchetele-canalul-si-persecutia-un-demers-cnsas-de-exceptie-in-atentia-patriarhiei-romane/>, joi, 24 septembrie 2015.

[125] O sinteză a lucrării Părintelui Arsenie Boca din 12 cărți, <https://invitatielaortodoxie.files.wordpress.com/2012/11/o-sinteza-a-lucrarii-parintelui-arsenie-boca-12-carti.pdf>, luni, 6 iulie 2015, p. 216.

[126] Dyonysios Farasiotis, Marii inițiați…, pp. 140-l41.

[127] <http://comptepv.typepad.fr/canonice/2009/07/canoanele-%C3%AEntregitoare.html>, miercuri, 24 februarie 2016.

[128] Dan Lucinescu, Părintele Arsenie Boca un sfânt al zilelor noastre, Ed. Siaj, s.l., 2009, pp. 46‎‎-55

[129] <https://invitatielaortodoxie.files.wordpress.com/2012/11/pe-urmele-unui-sfant-despre-parintele-arsenie-boca.pdf>, miercuri, 24 iunie 2015

[130] Ἐγώ εἰμι ὁ ὤν ‎ în limba greacă înseamnă Eu sunt Cel ce sunt, indicând aseitatea (a fi prin Sine) pe care o are numai DUMNEZEU.

[131] Arhid. Prof. Dr. Ioan N. Floca, Drept canonic ortodox…, vol. II, Ed. cit, p. 182.

[132] <https://invitatielaortodoxie.files.wordpress.com/2012/11/pe-urmele-unui-sfant-despre-parintele-arsenie-boca.pdf>, miercuri, 24 iunie 2015

[133] Sfântul Ardealului.

[134] † PS Daniil de la Vârșeț care spune că este ca și Sfântul Apostol Andrei și nimeni dintre Români nu a mai fost ca el. Ba îl compară și cu Sfântul Ioan Botezătorul, și cu Maica Domnului, și chiar cu… Sfântul Duh!!! Vedeți despre aceasta mai amănunțit în capitolul Drăgănescu un așezământ închinat „sfintei familii”

[135] Evlavia își va păstra frumusețea și echilibrul atâta timp cât adevărul se va sălășlui în suflet și puritatea în trup. Sfântul Irineu de Lyon.

Calendar Creștin Ortodox 2015, Ed. Arhiepiscopiei Râmnicului, p. 17.

[136] Sfântul Cuvios Ioan Damaschin, Dogmatica, Ed. cit., p. 130-l31.

[137] Sfântul Cuvios Nicodim Aghioritul, †Neofit, Patriarh al Constantinopolului, †Neofit Scriban, et alii, Pidalion…, Ed. cit., p. 383.

[138] Părintele Gheorghe Anițulesei, parohia Învierea Domnului din Rădăuți: <https://www.youtube.com/watch?v=UymIdI-BRdw&noredirect=1>, luni, 15 iunie 2015.

[139] <https://www.youtube.com/watch?v=B2gYHwAH-DE>, miercuri, 9 martie 2016.

[140] <http://www.crestinortodox.ro/forum/showthread.php?p=611059#post611059>, sâmbătă, 23 ianuarie 2016.

[141] <http://www.logosfera.ro/2010/02/sfantul-arsenie-boca-tortionarul/>, joi, 10 martie 2016

[142] <https://ro.wikipedia.org/wiki/Grigori_Rasputin>, marți, 28 iulie 2015.

[143] Arhid. Prof. Dr. Ioan N. Floca, Drept canonic ortodox. Legislație și administrație bisericească, vol. II, Ed. Institutului Biblic Și De Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1990, p. 182.

[144] <https://en.wikipedia.org/wiki/Namaste>, vineri, 24 iulie 2015.

[145] Dyonysios Farasiotis, Marii inițiați…, pp. 140-l41.

[146] Dan Lucinescu, Părintele Arsenie Boca un sfânt al zilelor noastre, Ed. Siaj, s.l., 2009, p. ‎‎16.

[147] <http://www.ziaristionline.ro/2015/03/23/parintele-arsenie-boca-in-arhivele-securitatii-dosarul-integral-anchetele-canalul-si-persecutia-un-demers-cnsas-de-exceptie-in-atentia-patriarhiei-romane/>, joi, 24 septembrie 2015.

[148] <https://www.facebook.com/ComunitateaInimiiPreasfinteALuiIsus/posts/807475955937810>, luni, 14 decembrie 2015

[149] http://romaniateiubesc.stirileprotv.ro/emisiuni/2015/sezonul-2/arsenie-boca-nerecunoscut-ca-sfant-dar-profitabil-ca-brand-metodele-prin-care-este-exploatat-de-comercianti-de-media-si-de-biserica.html

sâmbătă, 3 octombrie 2015

[150] Sfântul Siluan Athonitul, Intre iadul deznădejdii și ‎iadul smereniei, pp. 112-114.

[151]< http://www.versuri.ro/versuri/mehlj_mihai-eminescu-criticilor-mei.html>, marți, 15 decembrie 2015

[152] http://romaniateiubesc.stirileprotv.ro/emisiuni/2015/sezonul-2/cine-a-fost-de-fapt-arsenie-boca-si-cat-din-legenda-sa-este-creatia-securitatii-marturiile-celor-care-l-au-cunoscut.html

sâmbătă, 3 octombrie 2015

[153] <http://romaniateiubesc.stirileprotv.ro/emisiuni/2015/fenomenul-arsenie-boca-explicatiile-specialistilor-si-ierarhilor-bisericii-vs-povestile-cu-miracole-ale-pelerinilor-se-teleporta-din-puscarie.html>, sâmbătă, 3 octombrie 2015

[154] http://stirileprotv.ro/stiri/social/biserica-a-inceput-demersurile-pentru-canonizarea-lui-arsenie-boca-vom-face-distinctie-intre-evlavie-si-superstitie.html

sâmbătă, 3 octombrie 2015.

[155] <https://tiparituriromanesti.wordpress.com/2015/09/30/triod-bucuresti-1798/>, miercuri, 16 decembrie 2015.

[156] http://www.protv.ro/stiri/din-27-septembrie-anchetele-si-reportajele-marca-romania-te-iubesc-se-intorc-intr-un-nou-sezon.html

sâmbătă, 3 octombrie 2015.

[157] <http://www.obiectiv.info/arsenie-boca-a-devenit-izvor-de-bani-ca-i-bani-produce-sfantul-ardealului-pe-an_74484.html#n>, miercuri, 16 decembrie 2015.

[158] Pr. Gheorghe Anițulesei, Fenomenul Arsenie Boca…, pp. 27-28.

Continuarea:

https://888adevarul8despre8arsenieboca8.wordpress.com/p-nelamuriri-ale-parintelui-mihai-andrei-aldea-in-legatura-cu-parintele-arsenie-boca-si-ortodoxia/nelamuriri-ale-parintelui-mihai-andrei-aldea-in-legatura-cu-parintele-arsenie-boca-si-ortodoxia-5/

Publicitate