b)  Arhimandritul Paulin Lecca, Stareț al Sfintei Mănăstiri Arnota, Exarh al Mănăstiririlor din Arhiepiscopiile Dunării de Jos și Bucureștilor – Jurnal duhovnicesc

 120994_parintele-paulin-leccaarsenie_boca_by_wolfie_chama-d4eirn2

Seara, fratele Ion, nebun de-a binelea, era străjuit de vărul Iui. ‎Stând amândoi în ‎aceeași chilie, la un moment dat fratele Ion îl lovește peste obraz.‎

‎-‎        De ce dai, frate Ioane? — îl întrebase vărul său.‎

‎-‎        Mă, tu dacă întorceai și celălalt obraz, ieșea dracu’ din mine – ‎răspunse ‎fratele Ion – care, totuși, își dădea seama c-a intrat cel rău ‎într-însul.‎

Având chilia la etaj, a doua zi fratele Ion a sărit pe fereastră în pielea goală și a ‎luat-o spre pădure. Nimeni nu l-a mai găsit toată ziua. ‎Dar spre seară, fratele Ion ‎venise gol-goluț dinspre pădure.‎

‎-‎        Nu ți-e rușine, frate Ioane? – îl întrebase un călugăr.‎

‎-‎        Nu, pentru că sunt ca Adam în Rai – răspunse Ion.‎

Dar când a zărit Biserica, s-a lăsat pe vine, acoperindu-și rușinea. ‎închis din nou ‎în altă chilie, fratele Ion a început să dărâme soba și ‎să baricadeze ușa. Alți doi ‎frați, mai voinici și mai curajoși, au cerut ‎binecuvântarea de la părintele stareț, ca ‎să intre la el și să-l lege. ‎Dar, după ce l-au imobilizat, au zărit deasupra ușii o ‎legătură ciudată.‎

‎-‎        Ce ai aici, frate Ioane – îl întrebase unul dintre frați.‎

‎-‎        ‎„Sfânta împărtășanie!”‎

Dar, când frații au desfăcut legătura, au găsit într-însa numai necurățenii, ca la ‎‎„liturghia neagră” a sataniștilor…‎

Într-o cumplită bătaie de joc, diavolul îl „cumineca” cu propria lui ‎scârnă, ‎răzbunându-se asupra lui. Desigur, fratele Ion a fost dus la ‎spitalul din Sibiu, dar ‎medicii nu l-au putut ajuta cu nimic. Când a ‎ieșit, m-am întâlnit cu el la ‎mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta, unde mi-a povestit cele de mai ‎de sus. ‎Atunci, i-am spus:‎

‎-‎        Frate Ioane, boala frăției tale nu e de spital. Spovedește-te la un duhovnic, ‎spune tot ce mi-ai spus până acum și ‎atunci te vei vindeca.‎

Fratele Ion m-a ascultat. S-a spovedit, a spus tot cu deplină ‎sinceritate și a ‎scăpat de diavolul care îl scosese din minți. Cei ‎ce nu cunoșteau condițiile în care ‎a înnebunit fratele Ion, ziceau că și-a ieșit din minți din cauza rugăciunii Iui ‎Iisus. Cauza ‎însă, după cum se vede, a fost însă viciul său nemărturisit, dar ‎și ‎mândria sfințeniei.‎

Tot în acest timp, părintele Nifon de la Frăsinei a fost la mănăstirea de la ‎Sâmbăta. Părintele A. îl întrebă:‎

‎-‎        îl cunoști pe fratele Victor?‎

‎-‎        îl cunosc, preacuvioase.‎

‎-‎        Spune-i din partea mea să nu mai zică „Doamne Iisuse”, ‎fiindcă o să ‎înnebunească1. Mi-a venit cam greu să aud asemenea cuvinte din partea ‎‎„sfântului” de la Sâmbăta. Eu însă m-am ‎analizat și m-am întrebat: Pentru ce mă ‎rog neîncetat? De ce ‎implor mila Mântuitorului Iisus? Ca să devin sfânt? Nu! Ca ‎să ‎dobândesc clarviziunea și să fac minuni? Nu! Eu mă rog, pre-‎cum nenorocitul ‎aflat pe fundul prăpastiei, care cere ajutorul ‎Iui Dumnezeu. Și atunci am ‎continuat să zic rugăciunea lui ‎Iisus, spovedindu-mă cu toată sinceritatea, ca ‎întotdeauna, luptându-mă cu patimile trupești și sufletești pe viață și pe moarte.‎

‎[…]‎

Plin de bucurie, am revenit din nou la liniștea mea de altădată. Mă gândeam să ‎nu mai plec nicăieri. Dar, după ce am stat o ‎bună bucată de vreme, primesc o ‎scrisoare de la Părintele Ioan ‎Kulîghin, duhovnicul Mitropolitului Nicolae al ‎Rostovului, ‎care mă chema să vin neapărat la București, la mănăstirea Antim, în ‎calitate de translator. Am invocat diferite motive și, în ‎mod delicat, l-am refuzat ‎pe ucenicul starețului Ambrozie de la ‎Optina. A doua oară m-am pomenit cu o ‎scrisoare din partea ‎părintelui Gherontie care mă ruga foarte insistent să vin la ‎Bucureşti. Am refuzat și invitația Părintelui Gherontie,‎

Dar a treia scrisoare, venită de la Părintele Ioan Kulîghin, pe ‎care-1 cunoscusem ‎în Odessa, a fost decisivă. Acest mare duhovnic mă ruga să vin în numele sfintei ‎ascultări ce purcede de ‎la Dumnezeu. Și atunci, spre necazul părintelui stareț și al ‎fraților, am luat-o spre București. Am ajuns însă prea târziu, căci ‎Părintele Ioan ‎Kulîghin fusese arestat și dus înapoi în Rusia.‎

Totuși, Sandu Tudor m-a reținut la mănăstirea Antim, unde ‎am tradus ‎‎„Sbornicul” și „Pelerinul”. Spre primăvară, colegul meu neofit, Nica, îmi ‎comunică, plin de entuziasm, că la Patriarhie a venit o fetiță care avea vedenii.‎

‎-‎        E o sfântă – mă asigură colegul. E nevinovată ca un miel.‎

Și tocmai când mă pregăteam să merg la Patriarhie,‎

Florica, așa o chema pe fată, vine cu un grup de credincioase ‎la Antim,‎

La intrare, a văzut-o și părintele Benedict Ghiuș, care s-a ex-‎primat astfel:‎

‎-‎        Dacă fetița aceasta are atâta nevinovăție în ochii ei, oare ‎cum o fi fost ‎Maica Domnului?‎

Când a intrat în Biserică, Florica îndată s-a lăsat în genunchi ‎în fața analogului ‎din dreapta, și-a așezat mâinile pentru rugăciune precum copiii, începând să se ‎roage. Dar rugăciunea n-a ‎durat mult, căci peste vreo cinci minute, Florica a ‎căzut pe ‎spate, vorbind despre „Doamne-Doamne”, despre Rai, despre ‎îngeri…‎

O doamnă trece pe lângă ea și zice:‎

‎-‎        Ferice de ea, a căzut în extaz!‎

Pentru mine acest extaz era cu un semn de întrebare: de ce ‎Florica adoarme, de ‎ce cade în transă? în „Viețile Sfinților” nu ‎există asemenea cazuri. Sfinții intrau ‎în extaz, dar ei rămâneau ‎în picioare sau în genunchi, cu ochii deschiși și lucizi.‎

L-am întrebat, pe Andrei Scrima, dacă e posibil ca sfinții să ‎cadă în transă, ‎fiindcă eu știam că, numai la spiritism, femeile- ‎medium cad în transă, posedate ‎de un duh demonic. Fratele ‎Andrei Scrima s-a repezit la niște „sfinte” catolice, ‎dar răspunsul lui nu m-a lămurit.‎

în altă zi, fiind invitată de doamna S., Florica cere câteva ouă, ‎Ie sparge într-o ‎cratiță și începe să le amestece, zicând că așa ‎i-a spus „Doamne-Doamne”. ‎Acesta a fost al doilea semn de ‎întrebare. Nici acest soi de „vrăji” nu există în ‎‎„Viețile Sfinți-‎lor”.‎

într-o dimineață, vine Florica la mine cu cărticica de rugăciuni, spunându-mi că ‎a găsit într-însa o floare pe care ea n-a ‎introdus-o acolo, iar „Doamne-Doamne” ‎ar fi spus s-o împartă ‎în două, legând-o separat în mici legături, pe care să le ‎purtăm, eu și ea, la gât. Deși acesta a fost pentru mine al trei-‎lea semn de ‎întrebare, totuși m-am supus, concesiv, primind o ‎parte din floare.‎

Altădată, îmi spune: „Doamne-Doamne” i-a poruncit să ne ‎aducă la cunoștință ‎că, în noaptea următoare, se vor petrece ‎lucruri mari, supranaturale și, de aceea, ‎noi trebuie să facem ‎utrenia la miezul nopții. Când i-am spus părintelui stareț ‎Vasile, ‎acesta a început să-și facă cruce, zicând:‎

‎-‎        Da, eu cred… Cred și în Petrache Lupu… Vă dau voie să ‎faceți utrenia Ia ‎miezul nopții.‎

Când ne-am adunat vreo patru inși la utrenie, părintele Damian ‎a dat ‎binecuvântarea, iar părintele Adrian Făgețeanu a început ‎să citească cei șase ‎psalmi. In acest timp, Florica se așezase în ‎genunchi în fața icoanei Maicii ‎Domnului și-și începuse obișnuita ei convorbire cu duhurile de dincolo. Și ‎fiindcă vorbea ‎destul de tare, părintele Adrian s-a oprit din citit și ne-a între-‎bat:‎

‎-‎        Dacă psalmii lui David sunt inspirați de Duhul Sfânt, ce ‎duh vorbește prin ‎Florica, de mă întrerupe din citit? Au doar ‎Dumnezeu, nu este un Dumnezeu al ‎rânduielii și al păcii?‎

Într-adevăr, părintele Adrian a pus o întrebare foarte serioasă, ‎care ne-a dat mult ‎de gândit. în altă zi, îmi spune Florica din ‎partea lui „Doamne-Doamne” că, noi ‎doi, trebuie să mergem ‎undeva în județul Buzău, să ridicăm o troiță și apoi să ‎facem o ‎mănăstire de fecioare.‎

Rămăsesem mai nedumerit ca oricând. Nu eram nici preot, nu ‎aveam nici o ‎experiență și tocmai eu să fac o mănăstire de fecioare? Și de ce neapărat ‎împreună cu Florica? Nu se ascundea ‎aici vreo cursă diabolică?‎

Era o mare primejdie să merg cu cercetarea înainte, de capul ‎meu. Aici voile și ‎părerile proprii nu aveau ce căuta. Trebuia să ‎mă adresez unui duhovnic neutru, ‎care să-mi dea un sfat. L-am ‎ales în persoana monseniorului Ghica. Acesta abia ‎se întorsese ‎din străinătate și, în 1947, se afla în București. M-a primit cu ‎multă ‎bunăvoință. L-am întrebat cum am putea deosebi vedeniile înșelătoare de cele ‎dumnezeiești. Monseniorul mi-a răspuns astfel:‎

‎- Dacă dumneata ai avut o vedenie sau altcineva îți povestește ‎viziunea pe care a ‎avut-o, să te duci și să-i spui duhovnicului la ‎care te spovedești. Și duhovnicul îți ‎va spune adevărul, pentru ‎că prin dânsul vorbește Dumnezeu.‎

In continuare, monseniorul Ghica mi-a istorisit cum, în urmă ‎cu patruzeci de ‎ani, a consultat trei duhovnici, întrebându-i dacă ‎e bine să primească hirotonia în ‎preot sau nu. Toți trei, deși se ‎aflau în diferite orașe ale Franței, au răspuns, fără ‎să aibă vreo ‎legătură între ei, că e bine să rămână frate, deci să nu ‎primească ‎preoția. Dar, după patruzeci de ani de misionarism prin Brazilia ‎și ‎Africa, o femeie cu vedenii i-a spus că trebuie să primească ‎hirotonia. Ca să ‎verifice adevărul, monseniorul Ghica s-a dus ‎din nou la cei trei duhovnici, ‎întrebându-i dacă e bine să rămână ‎mai departe frate. Și atunci toți trei au răspuns ‎nu, de data ‎aceasta, trebuie să primească preoția.‎

Sfatul monseniorului mi-a prins de minune. M-am dus la duhovnicul meu ‎‎(adică la părintele Benedict), la care mă spovedeam și i-am spus:‎

‎- Preacuvioase, astăzi, la ora patru după masă, Florica va avea ‎o vedenie la mine ‎în chilie. Vă rog să veniți și sfinția voastră, ca ‎să vă spuneți opinia.‎

Cu câteva minute înainte de ora patru, în chilia mea de la Antim se afla Florica ‎așezată pe patul meu, concentrată într-o cărticică de rugăciuni, mai era părintele ‎Benedict, așezat smerit pe ‎un scaun de lângă ușă, doamna S. cu fiica ei și eu cam ‎pe la ‎mijloc. Florica știa dinainte când va veni „Doamne-Doamne”. ‎Cineva ‎dintre noi a spus că e ora patru, dar Florica a răspuns ‎imediat:‎

‎-‎        Ceasul acela nu merge bine. Mai sunt încă două minute.‎

Și într-adevăr, peste două minute fata cade pe spate,‎

doamna îi potrivește picioarele pentru a sta mai comod, apoi ‎‎„convorbirea” ‎începe ca la telefon:‎

‎-‎        ‎„Doamne-Doamne”, de ce ești supărat?‎

Pentru prima oară am auzit, că „Doamne-Doamne” s-ar fi supărat…‎

‎-‎        ‎„Doamne, Doamne”, trebuie să plece cineva?‎

Era cineva printre noi care incomoda.‎

‎-‎        Spune „tu” cine trebuie să plece, că ei nu „știe” cine trebuie să plece, îi ‎vorbea Florica, fără a ține seamă de acordul ‎gramatical.‎

‎-‎        Da? – zise Florica în continuare. Să rămână părintele ‎Victor {deși eu eram ‎numai frate), să rămână doamna S. și Lucica (fiica ei).‎

Satana, căci el era, n-a spus direct cine trebuie să plece, ci a ‎spus cine trebuie să ‎rămână, ca cel necitat să priceapă, să se ‎ridice și să plece. Și smeritul părinte ‎Benedict Ghiuș, parcă-1 ‎văd, a stat câteva secunde, s-a ridicat și a zis:‎

‎-‎        Da. Trebuie să plec!‎

întâmplarea a avut efectul unei lovituri de ghioagă în capul ‎meu. Eu care-1 ‎știam pe părintele Benedict încă de când eram ‎elev seminarist, eu care-1 știam ca ‎pe cel mai bun călugăr sub ‎toate raporturile, să-l văd acum alungat ca pe un preot ‎nevrednic, care este mai prejos nu doar decât mine, ci și decât doamna ‎S. și fiica ‎ei…‎

Totuși, am rămas pe Ioc, să văd cum se termină toată drăcovenia. Ca de obicei, ‎voiam să cercetez problema pe toate fețele și ‎să merg până în pânzele albe. ‎Vedeam că diavolul vrea să mă ‎arunce întâi în prăpastia mândriei (că aș putea fi ‎‎„mai bun”, ‎‎„mai cuvios” și chiar „mai plăcut” lui Dumnezeu decât părinte-‎le ‎Benedict) și apoi să mă arunce în prăpastia păcatelor (cine ‎m-ar mai fi scos din ‎această prăpastie, dacă rămâneam în înșelare, precum sărmana Florica sau cei ‎care-i susțineau rătăci-‎rea?).‎

Eram interesat acum să văd ce mai zice Florica, în transa ei ‎care încă nu se ‎terminase. Doamna S, se apropiase de ea și îi ‎punea întrebări. Florica, deși era ‎adormită, auzea și răspundea ‎întrebărilor ei.‎

Printre altele, a spus că va veni Patriarhul Alexei al Moscovei ‎la noi în țară, deși ‎noi știam acest lucru. Apoi ne-a mai „anunțat” că regele Mihai va fi alungat din ‎țară, eveniment ‎pe care deja îl aflasem. Ca unul care nu are o lucrare lăuntrică, ‎de ‎pocăință și smerenie, diavolul vorbea prin Florica numai lucruri exterioare, de ‎suprafață, căci nu ne putea da ceea ce el însuși nu are. Ex nihilo nihil. Dar, când ‎doamna i-a vorbit despre ‎părintele A., atunci Florica a răspuns:‎

‎-‎        Duceți-mă la iubitul meu A.! – deși Florica nu-1 cunoștea ‎și nici nu auzise ‎de el.‎

Ca să văd ce va ieși până la urmă, am cerut binecuvântarea părintelui stareț ‎Vasile, l-am luat pe părintele Adrian și am plecat ‎împreună cu Florica la ‎părintele A., viețuitor la o mănăstire din ‎nordul țării.‎

Pe drum, i-am spus fetei cum părintele A. „citește gândurile”, ‎deci să nu ‎ascundă nimic, ci să mărturisească tot ce are pe suflet, ‎crezând că dacă-i spune ‎totul, părintele A. își va da seama că ‎fata este înșelată de diavol și ne va preveni ‎să ne păzim de ‎cursele Iui. Dar, spre mirarea noastră, părintele A. nu numai că ‎nu ‎ne-a prevenit, dar o aproba imprudent pe fată, într-un mod ‎inacceptabil.‎

La un moment dat a început să circule zvonul că Florica a ‎damblagii. Zăcea într-‎o casă dincolo de pârâu. Dorind să văd ce ‎s-a întâmplat, am văzut o mulțime de ‎fete și femei trecând râul ‎spre acea casă. Eram sigur că acolo este și părintele A. ‎Am ajuns ‎ultimul. Când am apărut în cadrul ușii, părintele A. stătea pe ‎scaun cu ‎spatele spre mine și cu fața spre Florica, întinsă pe pat ‎și comportându-se ‎întocmai ca o fată capricioasă.‎

‎-‎        Ia, lasă-mă în pace! – îi spunea părintelui A.‎

Apoi, după o pauză, poruncea pe același ton:‎

‎-‎        Dă-mi lumânarea!‎

Femeile care mă văzuseră în cadrul ușii au început să se în-‎toarcă spre mine, iar ‎părintele A., simțind că ele își întorc capetele, s-a întors și el spre ușă, dar, ‎văzându-mă, a oprit „bâlciul”.‎

După o vreme, sărmana Florica s-a umplut de buboaie mari pe ‎tot trupul, iar în ‎cele din urmă a căzut pe podele, precum epilepticii, cu spume la gură, stând așa, ‎nefericita, vineri,‎ sâmbătă și Duminică. Se speriase lumea de ea. Atunci, n-‎am ‎mai stat pe gânduri. Mi-am luat rămas bun de la părintele A., ‎mulțumindu-i ‎pentru ospitalitate. Mi-am luat rămas bun de la ‎Florica și ușurat, simțind cum mi ‎s-a luat un pietroi de pe suflet, am luat-o spre Frăsinei, scăpat ca din ghearele ‎unei fiare ‎sălbatice. Mai târziu, m-am interesat de Florica. Mi s-a spus că ‎s-a dus ‎la Brașov, unde a devenit prostituată, dar o puneam ‎mereu la rugăciuni. După ‎această pățanie, l-am întrebat pe părintele stareț:‎

‎-‎        Preacuvioase, cum credeți: ar fi fost mai de folos pentru ‎mântuirea ‎sufletului meu, dacă rămâneam numai în Frăsinei ‎sau mai de folos sunt pentru ‎mântuirea sufletului aceste experiențe din diferite locuri, în care am fost trimis ‎sau chemat?‎

‎-‎        Eu cred că ai mai mult folos din pelerinajele sfinției tale ‎‎- mi-a răspuns ‎părintele stareț.‎

Când starețul Zosima i-a spus, cu limbă de moarte lui Alioșa, ‎să se ducă și să ‎sufere în lume, cred că s-a gândit la acest folos ‎dublu: pentru mântuirea sufletului ‎său, dar și pentru mântuirea ‎altora.‎

Ajuns la Frăsinei, i-am scris părintelui A. o scrisorică cu următorul conținut: ‎‎„Preacuvioase părinte A., aveți milă de Sângele pe care Domnul nostru Iisus ‎Hristos L-a vărsat pentru noi ‎toți, aveți milă de turma pe care o păstoriți și aveți ‎milă de sufletul sfinției voastre”. Poate mai târziu o fi ascultat, dar sigur ‎nu sunt, ‎fiindcă n-am văzut o lepădare publică a sa de toate ‎acele rătăciri spiritiste și erezii ‎steineriene! Nota 3‎

‎[…]‎

La 28 septembrie 1940, când am plecat la mănăstirea Frăsinei, ‎eram absolvent ‎al „Facultății de Teologie”, dar nu aveam licență.‎

‎-‎        Mai întâi să-ți dai teza de licență – îmi spusese Gala Galaction – și apoi să ‎pleci la mănăstire!‎

‎-‎        Pentru mântuirea sufletului meu n-am nevoie de licență ‎‎— îi răspundeam ‎profesorului meu, pregătindu-mă de plecare!‎

Dar iată, atunci când era vorba să mă fac ucenicul părintelui ‎A., Mitropolitul ‎Nicolae Bălan nu voia să mă primească, la ‎mănăstirea de la Sâmbăta, nelicențiat. ‎Și atunci, părintele A. a ‎hotărât să-mi iau strictul necesar și să mă prezint la ‎Academia ‎din Sibiu. M-am prezentat așa cum eram, cu o rasă de dimie, ‎părul ‎mare și desagii în spate. In curtea Academiei, mă strigase ‎un preot voinic, în ‎vârstă și cu gambetă pe cap:‎

‎-‎        De unde ești?‎

‎-‎        De la mănăstirea Frăsinei.‎

‎-‎        Și ce cauți aici?‎

‎-‎        Am venit să mă înscriu la „Academie”.‎

‎-‎        Păi, nu te primesc!‎

N-am mai scos un grai. M-am întors să-i spun părintelui A., ‎care mă întrebase ‎cum arăta preotul, punându-mă să repet de ‎câteva ori cele spuse de acela.‎

După ce a rămas pe gânduri, părintele A. mi-a dat însă asigurarea că Maica ‎Domnului nu m-a părăsit, iar când m-am ridicat, mi-a dat binecuvântarea să mă ‎întorc la Frăsinei.‎

Peste vreo săptămână, a venit un frate după mine, chemându-mă să mă prezint ‎la Academie, pentru că Mitropolitul mi-a ‎aprobat cererea. De data aceasta n-am ‎mai putut obține blagoslovenia părintelui Simeon, care nu era de acord cu ‎plecarea mea. Mai trecuse un timp și iar am dat ochii ‎cu părintele A.‎

‎-‎        Uite, acum Facultatea din Cernăuți se află la Suceava, du- ‎te acolo și îți ‎susține teza de licență. E păcat să rămâi fără licență, după ce ai făcut cei patru ani ‎de teologie.‎

‎-‎        N-am bani – i-am zis, gândindu-mă că n-am salariu, iar ‎părintele stareț nu ‎mă ajută la nimic.‎

‎-‎        ‎„Fă ce poți” – mi-a răspuns părintele A. – „restul îl împlinește Dumnezeu”. ‎Nu știam atunci, că acesta este un citat din ‎‎„Urmarea lui Hristos”. Nota 5. ‎

‎[…]‎

Când am sosit la mănăstirea de la Sâmbăta cu rezultatul, părintele A. s-a aprins ‎de mânie și, cu ochi scânteietori, mi-a zis:‎

‎-‎        Faci niște țicneli… Acum, du-te înapoi și depune jurământul.‎

‎-‎        Dar nu mă lasă conștiința să acționez împotriva adevărului, încercai să mă ‎îndreptățesc.‎

‎-‎        Aruncă asupra duhovnicului toată răspunderea și du-te ‎înapoi ca să depui ‎jurământul – îmi zise părintele A., hotărât.‎

Am făcut ascultare. Dar când m-a văzut, decanul m-a întrebat:‎

‎-‎        Cum de atunci n-ai vrut să juri, iar acum ești hotărât să o ‎faci?‎

‎- Mi-a spus duhovnicul să arunc asupra lui toată răspunderea ‎și să depun ‎jurământul.‎

Am depus jurământul – împreună cu prietenul meu Victor ‎Moise – și m-am ‎întors cu diploma de licență. Am făcut ce am ‎putut, iar restul l-a împlinit ‎Dumnezeu…‎

‎[…]‎

Părintele A., Ioan, Veronica și Petru

Într-o seară liniștită de vară, ședeam pe banca de la malul lacului de la ‎mănăstirea Sâmbăta și admiram frumusețile naturii. ‎Părintele Mladin, fostul meu ‎coleg de facultate și actualul Mitropolit, se apropiase încet pe la spate și se ‎așezase lângă mine.‎

‎-‎        Ce părere ai despre părintele A.? – mă întrebase el, fără ‎să mai facă vreo ‎introducere.‎

‎-‎        Deocamdată, n-am nici o părere. Cred că sunt prea păcătos și nu-l înțeleg – ‎i-am răspuns – gândindu-mă că părintele A. ‎are clarviziune și e socotit un om ‎sfânt…‎

‎-‎        Ce anume nu înțelegi? – insistase Părintele Mladin.‎

‎-‎        Iată, de pildă, de atâta vreme mi-a tot spus să-mi iau licența, ca să mă ‎închinoviez la Sâmbăta. Acum, după ce-am ‎luat-o, nici nu vrea să stea de vorbă ‎cu mine. Spunându-i că aș ‎vrea să mă spovedesc la el, a fugit pur și simplu, de ‎nu l-am ‎mai putut ajunge din urmă…‎

Odată stătea la o masă din curte, iar în jurul lui mai multe femei de la țară și ‎câțiva țigani. M-am apropiat să ascult și eu un ‎cuvânt de folos. Atunci, părintele ‎A., ridicând ochii spre mine, ‎a întrerupt conversația și le-a zis celor prezenți:‎

‎-‎        îl vedeți pe „ăsta”? I s-a lungit barba de când mă tot roagă să-l primesc ‎aici, și eu nu-1 primesc – zise el, râzând batjocoritor.‎

Când era la mănăstirea Bistrița, m-am dus de la Govora pe jos, ‎cu același gând ‎de a mă face ucenicul lui. Dar părintele A. m-a ‎întâmpinat cu atâta ostilitate și ‎dispreț, încât m-am retras în ‎bisericuță, am intrat într-o strană în fața icoanei ‎Mântuitorului ‎și am început să rostesc rugăciunea lui Iisus cu inima îndurerată și ‎zdrobită. La un moment dat, mi-a venit o umilință atât de ‎profundă, de nici nu ‎mai știu cum am ajuns în genunchi în fața icoanei Mântuitorului. Mi se părea că ‎Domnul ‎Iisus îmi spunea: „Nu te mâhni, Eu sunt cu tine, nu te voi ‎părăsi ‎niciodată”. Plângeam în hohote de atâta bucurie și mângâiere.‎

Când m-am dus la părintele A., pentru a-mi lua rămas bun, el a ‎observat pe ‎chipul meu o pace, o liniște, o siguranță și o lumină, ‎cu totul deosebite, fiind ‎destul de respectuos. Acestea sunt ne-‎dumeririle mele și, de aceea, zic că nu-1 ‎cunosc.‎

‎-‎        Eu, însă, îl cunosc. Am venit odată cu el aici. Pe când era ‎încă neîmbrăcat ‎în haină călugărească, se ocupa cu ghicitul în ‎palmă. Femeile din satele vecine ‎ziceau între ele: „Hai la popa ‎vrăjitorul!”. Când Mitropolitul Bălan a văzut că ‎vine lumea să-l ‎caute, a zis: „Să-l facem preot, ca să folosească lumea care ‎vine ‎la el,..”. Și așa l-a făcut preot, iar părintele A. se ocupa în continuare cu ‎chiromanția, dar și cu alte științe oculte… Nota 10‎.‎

‎-‎        Aveți dreptate, preacuvioase, i-am confirmat părerea. Tot ‎la Bistrița, la ‎despărțire, părintele A. mi-a dat o carte introdusă ‎în două plicuri mari, unul în ‎altul, atrăgându-mi atenția, în mod ‎special, să nu le dezlipesc și să nu umblu ‎înăuntru, ci s-o dau în ‎mâna părintelui Pandoleon. I-am respectat dorința, cu ‎toată ‎evlavia și frica. Dar, când am trecut cu traista prin Govora Băi, ‎milițienii ‎m-au crezut colportor. M-au dus la „Miliție”, m-au ‎controlat și apoi m-au ‎întrebat ce se află în plic.‎

‎-‎        Nu știu, i-am răspuns. Un preot de la Bistrița mi l-a dat, ca ‎să-l transmit ‎unui preot de la Govora.‎

‎-‎        Lasă că vedem noi îndată, au zis milițienii, ducând cartea ‎acasă lai șeful ‎miliției.‎

Peste puțin mi-au restituit plicul desfăcut. Era o carte de Rudolf Steiner, în care ‎se vorbea despre clarviziune, aură etc.‎

Creștinii din vechime își începeau lucrarea cu pocăința, smerenia și dragostea, ‎ajungând la sfințenie. E de mirare, deci, că cel ‎ce își începe lucrarea cu practici ‎oculte poate ajunge un impostor?‎

In 1959, am avut prilejul să fiu găzduit în București chiar în ‎casa unde trăgea ‎părintele Ioan de la mănăstirea din V. Stăpânul ‎casei, un înfocat adept al mișcării ‎religioase din acea mănăstire, era colonel în retragere. Știind că e bun prieten ‎cu ‎părintele Ioan, n-am îndrăznit să suflu nici o vorbă împotriva ‎rătăcirilor ‎respective. Dar seara, colonelul m-a condus în camera mea și s-a așezat pe un ‎scaun, zicându-mi;‎

‎-‎        Trei lucruri nu-mi plac la părintele Ioan!‎

Interesat și surprins totodată, am ciulit urechile.‎

‎-‎        Părinte – începuse colonelul – eu am fost toată viața sol-‎dat. întotdeauna m-‎am supus și am ascultat de comandanții ‎mei. Și dacă primeam ordin să trec prin ‎foc, prin foc treceam. ‎Dar părintele Ioan, nu știu ce fel de preot este. De propriul ‎tată ‎nu ascultă, de Episcopul care l-a hirotonit nu ascultă, de Epis-‎copul din ‎Galați nu ascultă. Și, ceea ce e de neconceput, nu ‎mai ascultă nici de Patriarh și ‎nici de Sfântul Sinod. Și atunci, ‎dacă nu ascultă de reprezentanții Bisericii, se ‎pune întrebarea: ‎de cine ascultă?‎

Al doilea lucru care nu-mi place este că, fiind invitat de multe ‎ori în Sfântul ‎Altar, văd, în momentul invocării Duhului Sfânt, ‎atunci când ridică mâinile la ‎rugăciune, cum maica Veronica ‎pune mâna pe Sfânta Masă. Oare e permis ca o ‎femeie să pună ‎mâna pe Sfânta Masă, mai ales în momentul cel mai important? ‎Oare, dacă maica Veronica n-ar pune mâna pe Sfânta ‎Masă, Duhul Sfânt n-ar mai ‎coborî peste Sfintele Daruri?‎

Și un al treilea lucru, care iarăși nu-mi place deloc, este că ‎părintele Ioan, deși ‎are chilie, nu doarme în ea, ci la ușa maicii ‎Veronica. Acest lucru m-a scandalizat ‎și l-am întrebat personal:‎

‎-‎        Părinte Ioan, de ce nu dormi în chilia sfinției tale, ci te ‎culci la ușa maicii ‎Veronica?‎

‎-‎        Eu o păzesc pe măicuța – mi-a răspuns părintele Ioan.‎

‎-‎        Dar, dumneata o păzești? N-o păzește Maica Domnului?‎

Observațiile înțeleptului colonel le-au făcut și alții, dar fiii

neascultării nu vor să asculte decât de propriile lor păreri și ‎nu vor să facă decât ‎voile lor proprii. Și de aceea, de veacuri, ‎ei merg spre erezie și schismă.‎

Când eram la mănăstirea G., am aflat mai multe despre maica ‎Veronica. ‎Mănăstirea G. era sucursala mănăstirii V.‎ Surorile sărace care nu aduceau la V. o ‎anumită sumă de bani, ‎o mașină de cusut sau o vacă, erau trimise la G. Cu o ‎asemenea ‎soră, am avut prilejul să stau de vorbă într-o Duminică.‎

‎-‎        Soră, ai văzut-o pe maica Veronica când are vedenii? – ‎am întrebat-o ca pe ‎una ce era în cunoștință de cauză.‎

‎-‎        Da – mi-a răspuns sora.‎

‎-‎        Unde?‎

‎-‎        Chiar la mine în chilie.‎

‎-‎        Și cum a fost?‎

‎-‎        Măicuța a căzut j os, a adormit…‎

‎-‎        Și cât a stat pe podele?‎

‎-‎        Cam o jumătate de oră.‎

‎-‎        Și apoi?‎

‎-‎        Și apoi, măicuțele au ridicat-o pe pat. Măicuța și-a deschis ochii. Se vedea ‎că era obosită și istovită. După aceasta, povestea ce a văzut și ce a auzit.‎

Dacă n-aș fi avut o tristă experiență cu Florica, nefericita copilă ‎care adormea ca ‎și Veronica, poate că eram și astăzi derutat de ‎vedeniile încă mai nefericitei maici ‎Veronica. Acum însă, după ‎ce s-a măritat, și-a dat arama pe față, a rămas, cum se ‎spune în ‎Apocalipsa, „goală, de tot goală”, ca desfrânata cea mare.‎

In chilia mea din G. intrase tatăl unei surori care era originar ‎din M. Când am ‎auzit că e din satul lui Petru, l-am invitat să ‎șadă și să-mi spună ceva despre ‎‎„sfântul” din M.‎

Bietul om ezita. Tăcea. Nu voia să spună măcar un cuvânt.‎

‎-‎        Frate, eu sunt duhovnic. Pe mine mă întreabă multă lume ‎despre Petru. Și ‎eu nu știu ce să spun — i-am mai zis.‎

‎-‎        Părinte, mi-e rușine să spun, se fâstâci omul.‎

Eu, totuși, am insistat din ce în ce mai mult. în sfârșit, tatăl fetei săltă capul ‎hotărât să spună tot.‎

‎-‎        Părinte, înainte de a veni încoace, venise la Petru o ‎doamnă din Caracal. ‎Doamna era stearpă și venise cu evlavie la ‎‎„sfântul” Petru, ca să se roage pentru ‎ea și s-o „dezlege” de ‎sterpătură. Ea citise Biblia și știa că la Dumnezeu toate ‎sunt cu ‎putință. Ar fi dorit să aibă un copil.‎

Petru a ascultat-o, apoi i-a spus să se dezbrace și să se întindă ‎pe pat, ca s-o ‎ungă cu untdelemn pe pântece.‎

Fără să bănuiască ceva, femeia a făcut cum i-a spus „sfântul”. ‎Și când ea s-a ‎întins, Petru a comis un gest absolut nepotrivit. ‎Biata femeie a sărit, țipând și ‎plângând. Nici n-a știut cum a ‎ieșit pe ușă, povestind decepționată ce-a pățit.‎

Da, și Sfântul Iacob Pustnicul a căzut în păcat, dar Petru a dat ‎dovadă de ‎pocăința lui Iacob Pustnicul? Și dacă nu are nici o ‎mustrare de conștiință, nu ‎dovedește prin aceasta că pomul rău ‎face roade rele?‎

‎[…]‎

Un preot simplu a spus odată, în fața unor asemenea oameni ‎înșelați, un mare ‎adevăr: „Din toate păcatele vă voi scoate, dar ‎din mândria sfințeniei, n-am să vă ‎pot scoate!”‎

‎[…]‎

‎Nota 3‎           în urmă cu mulți ani, ne-au fost citite în manuscris numeroase ‎pagini ‎din acest jurnal duhovnicesc, cerându-ni-se părerea de către Părintele ‎Paulin ‎Lecca, pe atunci stareț la sfânta mânăstire Arnota. Pe vremea aceea nu ‎exis-‎tau prea multe astfel de jurnale cunoscute la noi, poate nici unul, dar ‎denumirea generică de , jurnal duhovnicesc” este cea mai potrivită pentru a ‎sugera ritmicitatea travaliului unui astfel de înscris lăuntric. De aceea am ‎păstrat-‎o și noi, chiar dacă între timp au mai apărut câteva astfel de jurnale ‎duhovnicești, ‎toate foarte interesante și de mult folos sufletesc. Facem ‎această precizare, pentru ‎că o denumire generică este un bun comun într-o ‎gândire comunitară autentică și ‎într-o comuniune harică reală.‎

Mai adăugăm acum, la publicarea acestui jurnal într-o carte (cu binecuvântare ‎arhierească) încă ceva important din punct de vedere duhovnicesc. ‎Știind bine că ‎Părintele Paulin primea obiecțiile sincere, argumentate și ‎corecte din punct de ‎vedere teologico-cultural, i-am spus: folosul unor astfel ‎de pățanii pentru ‎lămurirea credincioșilor imprudenți sau lesne încrezători ‎este cât se poate de real ‎și evident, în cazul în care este receptat cu smerenie, ‎pentru a-i feri de ‎‎„vedenisme”, „onirisme”, „spiritisme”, „hipnotisme”, ‎‎„mediumnisme” și alte ‎asemenea înșelări demonice, dar pe sfinția voastră ‎v-au ferit de greșeală, ‎rugăciunile Bisericii, rugăciunile duhovnicului și ‎discernământul duhovnicesc ‎dobândit prin multe nevoințe și încercări, deși ‎participarea la astfel de farse ‎‎„spectaculoase” ale forței obscure din univers ‎constituie un păcat!‎

De asemenea, nici părerea monseniorului Ghica, Dumnezeu să-l ierte, cu ‎toate ‎meritele sale culturale și misionare, nu am primit-o fără rezerve și ‎obiecții ‎teologice și duhovnicești serioase, fiindcă nu credem că e normal și ‎prudent să te ‎preoțești la îndemnul unei oarecare „femei cu vedenii” sau a ‎unor „îndrumători” ‎catolici extrem de imprudenți, care-și ajustează „sfatu‎rile” după criterii cel puțin ‎naive, de nu cumva de-a dreptul fanteziste!‎

O asemenea hotărâre ciudată nu poate fi luată în considerație de ‎ortodocși, ‎fiindcă noi ne călăuzim numai după Sfânta Predanie și învățăturile ‎Sfinților, ‎cercetând cu atenție, grijă și îndelungă sfătuire duhovnici luminați și ‎încercați, iar influențele ocultofile din viața monseniorului, (re)cunoscute ‎de ‎altfel, nu ne inspiră deloc încredere…‎

Părintele Paulin Lecca (ne amintim cu exactitate convorbirea, fiindcă ne-a ‎fost ‎un oaspete drag după operație, locuind o vreme în casa noastră) ne-a ‎ascultat cu ‎multă atenție, ne-a privit cu bucurie și ne-a zis: „Iubite frate întru ‎Hristos ‎Domnul, mulțumește-i lui Dumnezeu fiindcă te-a acoperit cu Mila Sa, iar ‎duhovnicilor pentru felul în care te-au călăuzit și te-au îndemnat să trăiești…”.‎

Apoi glumind, cum făcea de obicei când îmi exprimam cuviincios, dar ‎ferm, ‎clar și argumentat, opiniile, bazându-mă pe încrederea duhovnicească pe ‎care ‎o aveam în sfinția sa: „Iată, mi-am aflat stareț prevăzător, chiar și acum, ‎când ‎mi s-a apropiat funia de par!”. Vorbea de multe ori în dodii despre ‎plecarea ‎sa, dar se pregătea smerit pentru acea clipă, de care și sfinții se sfiau, ‎rugân‎du-se neîncetat.‎

Ne gândim, tot mai mult în ultima vreme, să pregătim pentru publicare ‎și ‎scrisorile pe care le-am primit de-a lungul timpului de la Părintele ‎Paulin, ‎pentru a se bucura mai mulți credincioși de experiența sa duhovnicească. ‎Deși ‎ele sunt doar crâmpeie de viață, unele extrem de obișnuite, totuși pot fi ‎de ‎mare folos, tocmai fiindcă descriu întâmplări prin care poate trece oricine!‎

‎[…]‎

‎Nota 5‎           Lucrare plină de mândrie ascunsă, cu destule înșelări și erori ‎teologi-‎ce, după cum pertinent comentau, mai târziu, Părintele Paulin și un ‎vrednic ‎Arhiereu, care ne-au îndemnat să le semnalăm!‎‎

‎[…]‎

Nota 10‎         Pe vremea în care părintele A. se afla prin apropiere de ‎București, ‎mai mulți creștini mă tot îndemnau stăruitor să merg la dânsul, fiindcă ‎ar fi ‎‎“clarvăzător” și-mi poate spune trecutul, prezentul și viitorul. Deja ‎aflasem ‎mai multe lucruri ciudate despre felul de a fi al părintelui, iar insistențele ‎și ‎laudele excesive mă făceau și mai reticent: „Vă mulțumesc frumos, fraților, ‎dar ‎nu merg!”.’‎

La un moment dat, un frate de credință contrariat de refuzul meu ferm, întrucât ‎știa bine că, pe vremea aceea, nu pierdeam aproape nici un drum de ‎folos la ‎vreun părinte duhovnicesc, chiar îmi zisese:‎

‎-‎        ‎„De ce, frate doctor, vă e teamă cumva că părintele o să vă dea păcatele pe ‎față?”.‎

Zâmbind, binevoitor, i-am zis:‎

‎-‎        ‎„Nu, frate, nu mi-e teamă deloc, fiindcă deja mi le-am dat singur pe ‎față ‎înaintea lui Dumnezeu și a duhovnicului meu, om cu viață sfințită și ‎sfințitoare. ‎Și oricum, lipsa de tact, ca să nu zic grosolănia, nu are nimic ‎comun cu ‎duhovnicia reală. Apoi, părintele A. nu are ce să-mi spună în plus; ‎trecutul mi-1 ‎știu, iar rănile păcatelor mă ard și-acum; prezentul mi-1 vede ‎toată lumea, chiar ‎și frăția ta, neavând în el decât căință și ceva nădejde de ‎îndreptare; iar viitorul, ‎nu-1 știe cu adevărat decât numai Bunul, Dreptul și ‎Milostivul Dumnezeu, Care ‎la vremea potrivită, prin iconomia Sa de nepătruns, mă va pregăti pentru el…‎

De ceva, totuși, mă sfiesc, frate! Mi-e teamă că îi voi spune, între patru ‎ochi, ‎părintelui A., cum, cu toate străduințele sale misionare și „vizionare”, ‎a început ‎să greșească de când nu mai ascultă de nimeni; nici măcar de ‎Părintele Stăniloae, ‎pe care l-a ajutat o vreme în mod real, iar cei ce nu se ‎sfătuiesc cad ca frunzele!”.‎

‎’Despre ședințele de spiritism și ideile eretice steineriene ale acestui ieromonah, ‎aflat în înșelare, mai știau Părintele Profesor Dumitru Stăniloae, ‎Părintele ‎Benedict Ghiuș, Părintele Adrian Făgețeanu, Părintele Arsenie ‎Papacioc, ‎Părintele Profesor Dumitru Radu ș.a., toți atrăgându-i atenția cu ‎bunăvoință că ‎greșește, dar fără folos.‎

Iar pictura sa de la Biserica Drăgănescu-Mihăilești, mult lăudată de “novatori”, ‎este în mod explicit sincretistă și ecumenistă, irizând erezia, cu ‎‎“inovații” ‎inacceptabile și elemente catoliciste introduse printre erminiile ‎ortodoxe, ‎chipurile sfinte exprimând mai degrabă un demonism latent decât ‎dumnezeire, pe ‎care le-au sesizat specialiștii ortodocși din domeniu, dar și ‎unii creștini atenți și ‎luminați.‎[1]

Notă:

[1] Arhimandrit Paulin Lecca, Jurnal duhovnicesc, îngrijitor ed.: dr. Ioan Gându, Ed. Studion,‎ Bacău, ‎2013, pp. 52-53, 65-71, 89-90, 95, 109-113, 120, 381-382, ‎386-387.

Descarcă sursa: JURNAL DUHOVNICESC

Anunțuri

13 gânduri despre „b)  Arhimandritul Paulin Lecca, Stareț al Sfintei Mănăstiri Arnota, Exarh al Mănăstiririlor din Arhiepiscopiile Dunării de Jos și Bucureștilor – Jurnal duhovnicesc”

  1. Nu știm cu siguranță. Bănuim că este vorba de domnul Petrache Lupu de la Maglavit. Avem indicii tocmai de la localitatea M. Au fost patru mari lucrări de amăgire, în România, manifestându-se ca un ortodoxism cu false minuni, ceea ce este chiar anti-Ortodoxia.
    Aceste patru fenomene sunt:
    1. Pucioasa, condus de amăgirile Verginicăi,
    2. Maglavitul condus de Petrache Lupu,
    3. Vladimireștii, condus de amăgirile Maicii Veronica și Părintelui Ioan Iovan, ucenicul Părintelui Arsenie Boca și
    4. Prislop-Drăgănescu condus de amăgirile Părintelui Arsenie Boca și Maicii Zamfira, cele mai influente și mai greu de depistat, dar și cele mai primejdioase, lucru vizibil din numărul cel mai mare de adepți, presiunea noii ere de a fi canonizat și din Pravila Bisericească a Părintelui Nicodim Sachelarie, care surprinde o realitate foarte dureroasă a minciunii:

    2046. -“Ocultismul sau esoterismul este falsa știință cultivată de mințile înfierbântate, prin care ‎ocultiștii spun că posedă un simț superior celor obișnuite, și prin care ei ajung să cunoască ‎rădăcinile adevărurilor. în realitate, nu este decît o înșelăciune a diavolului, care a înșelat pe ‎oameni sub diferite forme ale idolatriei, spiritismului și altor practici, pornind de la anumite ‎realități fizice și psihice, pentru ca pe temeiul unui adevăr parțial, să ducă la o rătăcire și mai ‎mare a minciunii înșelătoare. Ocultismul se manifestă parțial sub alte nume, osândite de ‎biserică. Orice nume ar purta el, trebuiește demascat și osândit, fiindcă orice fel de rătăcire cu ‎cît conține mai mult adevăr în ea, cu atît este mai periculoasă” ‎

    Mai avem un alt indiciu că P. ar fi domnul Petrache Lupu: în titlul capitolului sunt pomeniți toți acești amăgiți: Părinții Arsenie și Ioan, Maica Veronica și Petrache Lupu, doar cu inițiale ca să fie dezvăluirea mai delicată, să nu fie arătați cu degetul, dar sunt toți recunoscuți după context. Pentru a se feri de clevetire nu a pomenit numele lor decât discret, pentru a înțelege și a nu urma fenomenului lor de înșelare. Azi, însă, nu mai este cu putință a urma această cale discretă deoarece cu multă grosolănie se atacă învățăturile autentic Ortodoxe sub acoperirea numelor de mai sus și foarte mulți au început să copieze modelul lor, să le urmeze faptele și învățăturile ce le strică firea, lărgindu-se primejdios căderea de la pocăință și împuținându-se oamenii de la adevărata Sfântă Biserică, Care, urmând Mirelui Ei, nu vrea să le ofere un spectacol ieftin de rezolvări trecătoare, ci schimbarea minții și a vieții pentru mântuire, care se face de cele mai multe ori prin dureri și răbdare, deci prin continuarea necazurilor celor ce vin.
    Oamenii îmbolnăviți de duhul înșelării nu sunt preocupați de vederea păcatului propriu ci de rezolvarea cât mai rapidă și mai spectaculoasă prin vise, vedenii și minunii arătate, a problemelor lor, ca pe lângă confort să dobândească și faima că au fost părtași la minunile celor considerați de ei sfinți.
    De fenomenul de la Pucioasa Părintele Paulin nu mai pomenește deoarece este atât de evident încât deja a fost rezolvat de Sfântul Sinod:

    Hotărârile Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române referitor la Fenomenul „Noul Ierusalim” de la Pucioasa
    29 ianuarie 2007 de admin
    după site-ul Creştinism Ortodox

    Hot. Nr. 2594/1993: Ia act despre Documentul de lucru al Comisiei speciale (27 aprilie 1993) stabilite de Sfântul Sinod pentru cercetarea cazului Glodeni – Pucioasa.

    Hot. Nr.110 şi 294/1993: Atitudinea Bisericii Ortodoxe Române faţă de fenomenul religios de la Glodeni – Pucioasa, Jud. Dâmboviţa, în care a fost implicat şi P. S. Episcop Irineu Bistriţeanul, Vicarul Arhiepiscopiei Clujului. Ia act despre declaraţia verbală şi scrisă a P. S. Sale prin care se desolidarizează de acest fenomen.

    Hot. Nr. 3326/1997: Ia act despre relatările în legătură cu activităţile prozelitiste desfăşurate de „Caravana Evangheliştilor” din S. U. A. şi de adepţii grupării „Noul Testament”. Se iau măsurile canonice concrete împotriva activităţii grupării sectare „Noul Ierusalim”. Se va interveni la Ministerul Culturii în legătură cu retrocedarea bisericii din incinta Complexului muzeal şi cu organizarea activităţii culturale cu caracter religios de către mişcarea sectară „Noul Ierusalim”, precum şi la Ministerul de Interne sesizând portul ilegal de uniformă monahală a vieţuitorilor de la „Noul Ierusalim”, urmând ca Patriarhia Română să sprijine aceste intervenţii.

    Hot. Nr. 5334/1997: S-a anulat actul fundaţional al Aşezământului „Noul Ierusalim”, prin demersul şi deplasarea directă la Glodeni – Pucioasa de către Chiriarhul locului, I. P. S. Arhiepiscop Vasile al Târgoviştei însoţit de P. S. Episcop Vicar Irineu Bistriţeanul. Să se intensifice acţiunea misionar- pastorală pentru înlăturarea influenţei negative pe care o exercită gruparea „Noul Ierusalim”. Să se ia măsuri canonice împotriva preoţilor şi monahilor, care simpatizează şi au legături cu gruparea „Noul Ierusalim”. Să informeze pe Chiriarhii eparhiilor, despre preoţii acestora care au legătură cu gruparea aceasta. Să se comunice anularea actului fundaţional de către P. S. Episcop Vicar Irineu Bistriţeanul, prin mijloace mass-media. Studierea posibilităţii desemnării unei comisii la nivelul Sinodului Mitropolitan care să studieze fenomenul din punct de vedere canonic.

    Vă mulțumim de întrebare, vă rugăm să ne iertați dacă v-am supărat cu ceva,
    Autorii

    Apreciază

  2. DIN PACATE IN CARTEA” INGERUL IMBRACAT IN HAINA DE IN SI INGERUL CU CADELNITA DE AUR ”PARINTELE ARSENIE IL FACE PE EMINESCU”””[VORBIND DESPRE SIFILIS SI BETIE]”’DOUA NEBUNII PERFIDE TININDU SE DE MINA CONTRA AMARITULUI DE OM –CHIAR DACA PE UNUL DIN ACESTI NAPASTUITI NEPOTI IL CHEMA GENIALUL MIHAIL EMINESCU.”PE DE O PARTE IL FACE GENIAL IAR PE DE ALTA PARTE SIFILITIC SI BETIV.PINA IN PREZENT NU S A CONFIRMAT IN NICI UN FEL CA EMINESCU A MURIT DE SIFILIS.CALOMNIATORII LUI AU LANSAT ACEST ZVON PERFID.VORBIND CU CINEVA DE LA DRAGANESCU SI INCERCIND SA II EXPLIC CA PARINTELE ARSENIE E SFINT ETC M A INTREBAT;”ATUNCI DE CE UMBLA LA BRATETA PRIN SAT CU MAICA ZAMFIRA??”DEPARTE DE MINE GINDUL DE AL PONEGRI PE PARINTELE ARSENIEE BOCA/DE ASEMENEA DINSUL A FOST DEZGROPAT LA TREI ZILE DE LA MOARTE SUB PRETEXTUL CA MAICUTA ZAMFIRA NU I A DEZLEGAT LEGATURA DE LA PICIOARE.TOT ”MAICUTA” [NUMAI MAICUTA NU A FOST]A SARIT IN GROAPA SI A SCOS LEGATURA DE LA PICIOARELE PARINTELUI ARSENIE.DUPA PAREREA MEA DE MURITOR PARINTELE A AVUT O TRAIRE AUTENTICA SI SFINTA PINA LA PRISLOP.DE CE NU S A INTORS LA SLUJIRE??MULTI PREOTI AU FOST DATI AFARA DIN BISERICA DAR AU FOST REPRIMITI SI AU SLUJIT DIN NOU CHIAR DACA AU SLUJIT LA PAROHII MICI.DE CE ATITA MISTER???IAR MINCIUNA CONFORM CAREIA LA MORMINTUL DE LA PRISLOP FLORILE NU SE OFILESC TREBUIE OPRITA.PERSONAL AM VAZUT SI ACUM TREI ANI SI ACUM PATRU ANI CUM MAICILE SCHIMBAU APA LA FLORI SI ARUNCAU FLORILE OFILITE.NU MA SUPAR DACA VOI FI CATALOGATA DE GENUL;;;;;CINE ESTI TU SA JUDECI ETC ETC CUM AM MAI SPUS V AM PREZENTAT UN MIC FRAGMENT DIN CARTE.CITITI SINGURI.EMINESCU NU A FOST SIFILITIC////

    Apreciat de 1 persoană

    1. Vă mulțumim pentru comentariu. Sunt lucruri foarte interesante. Dacă nu vă este greu, vă rugăm să scrieți și altă dată, dar cu litere mici, pentru a fi citit mai ușor. Greșeala aceasta o făceam și noi la începuturile activității noastre pe bloguri și ne-au spus alții că a scrie numai cu majuscule pe internet se cheamă a răcni.
      Vă mulțumim din nou și vă rugăm să ne iertați că v-am atras atenția.
      Doamne ajută!

      Apreciază

      1. DRAGII MEI
        Lumea e in cautare de paranormal de minuni la minut.In fiecare simbata pe diferite posturi tv mai apare cite un „”secret””despre parintele Arsenie Boca.Crucea de la mormint era fierbinte iarna potrivit maicii marina stareta la minastirea bic.Aceeasi maica a spus la o conferinta ca au venit mascatii inainte sa moara parintele Arsenie Boca si l au luat l au batut si de la asta I s a tras moartea Eu stiu ca prin anii 89 nu erau mascati..Nu stiu pina la urma ce se vrea?Canonizarea parintelui si aducerea osemintelor la noua catedrala din bucuresti?BISERICA TACE.ADICA CONDUCEREA BISERICII.La o adica sa lase poporul sa decida si exact cum a spus parintele anitulesei pe urma sa spuna ;poporul a vrut ,Tara este practice isterizata pe unde te duci numai de asta auzi.Preasfintitul Laurentiu Streza a spus clar;;;;referitor la faptul ca printele Arsenie a fost la inmormintarea mamei sale in timp ce era retinut si detinut la canal ca nu este adevarat.Parintele Arsenie era la canal si a simtit o tristete in suflet.Ma doare sufletul ca se minte si se exagereaza atit.Parintele Arsenie a fost dezgropat de doua ori cel putin. A treia zi de la imormintare si acum citiva ani.Dinsul a spus sa fie lasat in mormint pina la a doua venire.Nu stiu insa ce rol a avut maica de trista amintire zamfira de ea este””mostenitoarea”” de la sinaia si a manuscriselor parintelui Arsenie.De ce a trebuit sa simuleze ca se omoara la sf minastire simbata si de ce s a tinut ca „”riia”de parintele Arsenie.Pacat ca nu mai traieste parintele Savian Bunescu de la Draganescu poate ne spunea adevarul pt ca maica zamfira a fost cumnata lui.Referitor la faptul ca parintele Arsenie nu avea duhovnic[asa cum se intreaba parintele anitulesei]dinsul se spovedea la parintele Savian bunescu cit a stat la draganescu.Cit a fost bolnav la Sinaia parintele savian se ducea si ii facea sf maslu,deci parintele Arsenie a avut duhovnic.Eu un simplu muritor ma intreb doar atit;poate cineva in masura o sa imi raspunda
        De ce dupa izgonirea din minastire parintele Arsenie nu a mai fost lasat sa slujasca??
        Era atit de periculos fata de regim???
        E adevarat ce spune parintele Arsenie Papacioc ,ca parintele Arsenie s a lasat de calugarie?
        Daca pictura de la Draganescu este eretica asa cum scrie mai sus de ce biserica nu ia nici o masura???
        Astept raspunsuri la intrebarile mele.

        Apreciază

      2. Aveți o informație sigură că se spovedea la Pr. Savin Bunescu, sau e doar un zvon?
        Puteți face o referință la un document scris?
        Vă rugăm să nu învinovățiți conducerea Sfintei Biserici, ca să nu fim în același duh răzvrătit și criticist cu Pr. Arsenie Boca și cu zeloții, care și ei sfâșie unitatea ortodocșilor.
        Conducerea Sfintei Biserici lucrează cu înțelepciune, în sensul că favorizează publicarea informațiilor despre Pr. Arsenie Boca, astfel ca Ortodocșii să își dea seama singuri de rătăcire și să nu creadă că Sfânta Biserică Ortodoxă pune la index sau cenzurează pe cineva cum face inchiziția.
        Ca în cazul oricărei erezii sau rătăciri ce luptă să distrugă unitatea Bisericii, și Fenomenul Prislop are un ascendent, prinde proporții și pare să pună stăpânire pe Sfânta Biserică, să o dezbine. Atunci Ortodocșii cercetează Sfânta Tradiție, se lămuresc și iau atitudine. Uneori își varsă și sângele pentru adevăr.
        Dar, vă rog să nu uitați, Hristos este Adevărul și El întotdeauna biruie în Sfânta Biserică Ortodoxă, pe care porțile iadului nu o vor birui. Important este să fim noi în această Biserică și nu furați de curente pro sau anti.
        Cum? Ținând adevărul în iubire, respectând și iubind și pe cel de altă părere, ascultând cu dragoste de Sfânta Ierarhie Bisericească, chiar dacă nu este infailibilă, știind bine că singura sursă infailibilă și autoritate de decizie pentru canonizarea cuiva sunt tot Sinoadele Ecumenice. Dacă Părintele Arsenie Boca are îvățături conforme lor, poate fi canonizat. Dacă nu, chiar de ar fi canonizat ar fi o eroare pe care Sfânta Biserică Ortodoxă o să o corecteze. Până una alta, din fericire, o parte din Sfântul Sinod Al Bisericii Ortodoxe Române și-a dat seama de gravele erezii, date anatema de toate cele 7 Sfinte Sinoade Ecumenice, pe care le propovăduiește Părintele Arsenie Boca și nu l-a canonizat, după cum vedem cu toții, deși presiunile politice și mass-media sunt uriașe. Sfântul Sinod, și de această dată a lucrat cu mare înțelepciune și trebuie să-l iubim. Dacă noi, ortodocșii nu-l iubim, cine să-l iubească? Ereticii ce atacă Sfânta Biserică? Schismaticii? Zeloții? Dar toți aceștia nu au adevărata iubire pentru că nu sunt în Adevăr.
        Nu poate însă Sfântul Sinod să ia o atitudine fățișă deoarece sunt mulți amăgiți care s-ar tulbura, având o dragoste pătimașă către ecumenism și Părintele Arsenie Boca promotorul numărul unu al lui, și s-ar produce o ruptură în cadrul Bisericii Române, cu grave consecințe în veșnicie. Vă rog să înțelegeți cu luare aminte situația grea în care se află ierarhii noștri supuși la multe atacuri și dinlăuntru și din afară. Vă rog să-i înțelegeți, să-i iubiți, să-i respectați și să vă rugați pentru ei.
        Noi trebuie să ne rugăm, să iubim pe toți, chiar și pe Părintele Arsenie Boca și să cercetăm poruncile, dogmele și învățătura despre Sfânta Treime și întruparea lui Hristos care constituie învățătura Ortodoxă, ca să nu fim amăgiți. Să nu renunțăm nici la adevăr, dar nici la iubire, cu prețul vieții. Dumnezeu este și Iubirea (de aceasta uită zeloții și se leapădă de El pentru un părut adevăr). Dumnezeu este și Adevărul (de aceasta uită ecumeniștii și se leapădă de El pentru o falsă iubire, neînțeleasă de ei).
        Părintele Arsenie Boca, ca și toți deținuții politici, inclusiv legionari, după 1964 au fost lăsați să slujească și să intre în monahism, dacă doresc. Din păcate, părintele Arsenie Boca a ales să viețuiască cu Maica Zamfira și de aceea nu s-a întors nici la călugărie, nici la preoție. De altfel, dacă veți observa cu luare aminte închisorile pe unde a trecut și cât de puțin a suferit în ele și ca timp, și ca regim de detenție veți ajunge și dumneavoastră la concluzia că sfinția sa a făcut un compromis cu regimul, care i-a aranjat o părută oprire de la slujire, ca să poată să nu fie rușinat și să poată informa mai departe despre cei ce nu se supun noii ordinii socialiste. De ce nu a fost arestat după 1959? De ce nu și-a reluat preoția și călugăria după 1964, cum au făcut-o toți cei ce nu s-au lăsat ei înșiși de ele. Cum de a avut proprietăți boierești, când toți stăteam cu chirie?
        De altfel are și texte în care sfinția sa propovăduiește socialismul
        Veți vedea și singură că Părintele Arsenie Papacioc, un autentic mărturisitor, a aflat despre această lăsare de preoție și călugărie din sursele sigure ale martorilor contemporani care au luptat pentru adevăr și au fost colegi cu el de suferință în închisori. Argumentele aduse de ucenicii Părintelui Arsenie Boca ca să demonstreze că a fost prigonit, culese de prin arhivele securității sunt contradictorii nu numai între ei, dar și în cadrul aceluiași autor nu au o succesiune logică. Argumentele lor sunt iraționale și cusute și cusut cu ață albă. Practic mai mult îl acuză de cameleonism politic și colaboraționism, deși vor să-l facă martir și erou.
        Sfânta Biserică lasă pictura de la Drăgănescu tocmai pentru a ne convinge pe toți că Părintele Arsenie Boca a fost eretic, înșelat, luându-se după vedenii și nu a ascultat de ierarhii lui care l-au sfătuit să șteargă hulele pe care le-a pictat. Vedeți dumneavoastră, Sfânta Biserică nu lucrează cu sabia, ci cu fluierul păstoresc al convingerii omului în adevăr, dacă și el vrea.
        Am lăsat la sfârșitul acestui răspuns, pentru a i se admira mai bine măreția și frumusețea peisajului unde a primit aprobare Părintele Arsenie Boca să-și construiască (și împodobească cu sculpturi pe comandă) din averile personale a doi pensionari de pe vremea comunismului (!!!) proprietatea boierească (cu un etaj și o mansardă, iar acum și cu o antenă de satelit, probabil pentru recepția mai de calitate a noilor vedenii ale ucenicilor), unde a viețuit sfinția sa mai înainte de a muri cu 12 femei. Aceasta este devenită acum metoc al Prislopului. Azi suntem obișnuiți cu construcții de vile datorită patronilor și celor plecați în străinătate, dar în vremea aceea cine putea să-și facă astfel de construcții în afară de nomenclaturiști?

        Nu numai aceste clădiri ne dau a înțelege că a slujit socialismului aflat la putere, dar și textele sfinției sale despre comunism, ne arată că îl propovăduia cu perversiune printre ucenici ca fiind bun, ca fiind un fel de creștinism doar că silit și necredincios, și că el însuși confunda comunismul cu creștinismul.
        Nu numai atât dar învinovățea pe creștini și chiar pe Sfânta Biserică pentru necredința comunismului în Hristos (necredința asociată la silire ar fi, după preacuvioșia sa, singurele diferențe între Creștinism și comunism). Adevărații oamenii ai lui Dumnezeu niciodată nu învinovățesc pe alții, ci doar pe ei înșiși, pentru toate. În nici un caz, nici de ar fi arși pe rug, nu învinovățesc Sfânta, Soborniceasca și Apostoleasca Biserică.

        Să vedem acum ce propovăduia Părintele Arsenie Boca despre comunism și socialism, arătându-se un fidel slujbaș al lor.
        Cităm din +PS Daniil STOENESCU, episcop locțiitor al ‎Daciei Felix, Părintele Arsenie: omul îmbrăcat în haină de in și ‎îngerul cu cădelnița de aur, E. Charisma, Deva, 22009, pp. 367-368.:

        Dacă primii creștini au realizat în mic societatea comunistă – desființând proprietatea particulară și dând fiecăruia după trebuință, și dacă toți creștinii au trăit întreolaltă egalitatea de fiii aceluiași Tată, fără vreo deosebire de neam, de clasă socială – această societate a răsărit de la sine, nesilit, în numele iubirii, care a ars gardurile dinafară dintre oameni și egoismul dinăuntru.
        Dacă astăzi Dumnezeu e tăgăduit de comuniști, vina o poartă creștinii a căror viață nu prea dovedește existența lui Dumnezeu. Din înmulțirea fărădelegilor dragostea multora s-a răcit și fărădelegile stârnesc mânia mulțimilor, care e, la urma urmelor, mânia lui Dum-nezeu
        [mânia celor ce L-au răstignit pe Hristos, mânia păgânilor, monofiziților, mahomedanilor, latinilor, naziștilor, grupurilor sodomitene, mâniile arseniștilor împotriva celor ce apără Sfânta Predanie etc., toate mânii ale mulțimilor împotriva Ortodocșilor, sunt mânia lui Dumnezeu? – n.n.] .
        Mânia comunistă pe toate așezămintele sociale învechite (și Biserica a devenit uneori și pe-alocurea, așezământ social), poate deschide focul curățitor și asupra Bisericii lui Hristos, asupra creștinilor. […]
        Situația actuală a religiilor (cărora le cam slăbește prestigiul pentru mulțimea lor și a fărâmițării lor în confesiuni și secte) în lagărul țărilor de democrație populară, precum și în U.R.S.S., patria socialismului, este următoarea: toate sunt mobilizate în apărarea păcii și a construirii socialismului – fapt care nu contravine nici unei religii
        „.
        Vedem cum socialismul nu contravine (în concepția Părintelui Arsenie Boca) Ortodoxiei, ci Ea chiar trebuie să slujească construirii lui (ne întrebăm dacă a fost doar un clar-văzător orbit fiindcă nu a văzut că va cădea socialismul sau doar un laș obedient față de regim ca să scrie aceste rânduri de lemn?) și, după ce acuză Sfânta Biserică de prefacere în așezământ social, profită de ocazie să sugereze ca soluție ultimă iarăși iubitul său ecumensim.
        Am putea să îl numim acum, mai modern, e-comunism.
        Doamne ajută!
        Vă mulțumim pentru informații. Vă rugăm să nu ne uitați să ne spuneți dacă aveți cunoștință sigură că Pr. Arsenie Boca s-a și spovedit, sau este doar un zvon. Este prima dată când auzim sau citim așa ceva. Ar avea o șansă să se mântuiască și ne-am bucura din toată inima pentru sfinția sa.

        Apreciază

  3. Dragii mei stiu din sursa sigura ca parintele Arsenie Boca se spovedea la parintele Savian Bunescu.L am cunoscut pe parintele Savian personal si ne povestea despre parintele Arsenie.Mai mult traiesc si astazi in satul Draganescu oameni care stiu ca parintele Arsenie se spovedea la parintele Savian,iar cind parintele Arsenie era bolnav la Sinaia [la asezamintul care este mai sus in foto]parintele Savian mergea si ii facea Sfintul Maslu parintelui Arsenie Boca.Eu nu judec si nu acuz biserica de nimic.Doar am pus o intrebare.Stiu ca parintele Arsenie a locuit impreuna cu maica zamfira si mama acesteia la Bucuresti stiu cum satenii din Draganescu duceau cu rindul alimente pentru pictor[parintele Arsenie]si cum maica Zamfira gatea.Deci nu am citit in carti de marturii ci am auzit din gura parintelui Savian si a satenilor din Draganescu cum parintele Arsenie se spovedea la parintele Savian.Despre asezamintul de la Sinaia pot sa spun doar ca am fost sa vizitez dar nu am fost lasata decit putin in curte. Si am fost atentionata fara poze fara filmari.Traiesc multi oameni la Draganescu care stiu cum parintele Savian il spovedea pe parintele Arsenie deci nu sint zvonuri eu personal l am auzit pe parintele Savian cind ne a spus asta mie si mai muiltor persoane.Nu stiu ce rol a avut maica zamfira in viata dinsului de a „”mostenit”” scrierile si manuscrisele dinsului.Tot la „:”porunca”” maicutei [care numai maica nu a fost]la Draganescu nu ai voie sa filmezi sau sa faci poze in biserica.Dragii mei mergeti la Drgaganescu si vorbiti cu tanti ioana si cu satenii mai in virsta si o sa vadeti ca da parintele Arsenie se spovedea cel putin cit a stat la ei in sat 15 ani.cu drag elena

    Apreciază

  4. MAI mult inainte de a pleca din aceasta lume adica de a muri a fost spovedit si impartasit de parintele Savian Bunescu.Dinsul-pr Arsenie] l a iubit pe parintele Staniloaie stiu sigur si nu vad de ce fiica parintelui Staniloaie scrie ca parintele Arsenie suferea de el adica ii placea sa se dea mare.Cei care cunosc adevarul sint de vina ca nu il spun poporului. Am spus asta de acum 14 ani.Noua parintele Savian ne a spus ca parintele Arsenie a murit de boala iar altii scriu ca a fost otravit radiat batul etc.Mai ales parintele Pantelimon care a fost la Ghighiu.La inmormintarea parintelui Arsenie parintele Savian Bunescu nu a afirmat asa cum se scrie gresit prin carti”””oameni buni eu nu sint vinovat de moarte parintelui Arsenie””/Nici vorba de asa ceva.Acum citeva seri a vorbit si parintele Bordasiu la tv si a spus ca a locuit impreuna cu parintele Arsenie si maica Zamfira trei ani la Bucuresti.Poate ca are invataturi gresite cum ziceti dvs,Nu stiu asta.Stiu insa ca parintele Arsenie mi a schimbat viata,nu mai fumez de 14 ani de cind am fost la Prislop prima oara sint alt om.La fel si sotul si prietenele mele s au lasat de fumat cind au mers la parintele la Prislop.Ratacit sau nu parintele Arsenie ne ajuta si dupa moarte.Nu cred ca este autosugestie sau coincidenta.

    Apreciază

    1. Copila lui Dumnezeu Elena…
      Vă mulțumim că puneți suflet în ce spuneți și parcă ne sfiim să vă răspundem ca să nu vă mâhnim. Dar am înțeles de la Sfinții Părinți că Adevărul Hristos este cel ce ne mântuiește și nu politețea, așa că suntem datori să vă spunem câteva cuvinte, rugându-vă, mai întâi, să nu vă supărați.
      Dacă doriți, ar fi lămuritor mai în profunzime, să parcurgeți materialul de aici:
      https://888adevarul8despre8arsenieboca8.wordpress.com/grozaviile-neasemanate-de-la-draganescu-si-viata-parintelui-arsenie-boca-in-lumina-sfintilor-parinti/

      veți înțelege, punând față în față cu viețile și învățăturile sfinților, viața și învățăturile sfinției sale, că problema care i-a schimbat întreaga existență Părintelui Arsenie Boca a fost înșelarea.
      Aceasta se manifestă prin o viață virtuoasă trupește, prin fapte bune și înfrânare. Omul, însă, nu este făcut numai din trup, ci și din suflet. Toate păcatele omului izvorăsc din plăcerea care îl desparte de Dumnezeu.
      Fiindcă este făcut din trup și din suflet poate să fie îndrăgostit de plăceri trupești (printre care și fumatul) sau de plăceri sufletești (din care cea mai greu de vindecat este plăcerea de sine, îndrăgostirea de propriile virtuți și de propriul lui mod de a gândi sau percepe realitatea).
      Vă rugăm să vă amintiți de ce fapte bune făcea fariseul din Sfânta Evanghelie și să vă mirați:
      „Luc 18:11 Fariseul, stând, aşa se ruga în sine: Dumnezeule, Îţi mulţumesc că nu sunt ca ceilalţi oameni, răpitori, nedrepţi, adulteri, sau ca şi acest vameş.
      Luc 18:12 Postesc de două ori pe săptămână, dau zeciuială din toate câte câştig.
      Luc 18:13 Iar vameşul, departe stând, nu voia nici ochii să-şi ridice către cer, ci-şi bătea pieptul, zicând: Dumnezeule, fii milostiv mie, păcătosului.
      Luc 18:14 Zic vouă că acesta s-a coborât mai îndreptat la casa sa, decât acela. Fiindcă oricine se înalţă pe sine se va smeri, iar cel ce se smereşte pe sine se va înălţa.”
      Fariseul avea multe fapte bune, iar zeciuiala din toate, după cum ne arată Sfântul Ioan Gură de Aur însemna că mai rămânea cu foarte puțină avere, nu doar că dădea a zecea parte din venituri. Era și mulțumitor, și postitor, și primul la Biserică.
      Dar cu toate acestea nu s-a îndreptat (adică nu via în el dreptatea lui Dumnezeu, deci nu s-a mântuit) fiindcă s-a considerat mai bun decât un mare păcătos, ucigând în el dragostea, fiind îndrăgostit de sine, deci rupt de hora cea mare a fiilor lui Hristos.

      Lucrarea de înșelare în aceasta constă: diavolul dacă vede că vrei să te mântuiești te împinge de la spate ca să ai reușite în virtuți și apoi să te crezi pe tine măcar un pic mai bun decât alții. Dacă ai făcut aceasta, te-ai făcut asemenea lui. Nici diavolul nu are trup, deci nu face păcate trupești. Necurăția lui constă în aceea că se vede mai bun decât pe alții.
      Apoi nu trebuie să uitați că avem minte. Mintea conduce toată viața noastră. Când ea se murdărește, toată viața devine murdară. Când ea se desparte de Dumnezeu, toată ființa noastră se rupe de El și murim. Dar necurăția minții nu constă în a fuma, ci tocmai în a avea cunoștință mincinoasă și minciuni.
      Astfel că, după cum a fost înșelat și Părintele Arsenie Boca să facă fapte bune, dar să se mândrească și să creadă în erezii, la fel se petrece cu cei care merg la mormântul sfinției sale, fiindcă aceleași duhuri care l-au stăpânit, lucrează cu putere, în continuare, fiind legate de rămășițele sale pământești. Cei care merg la mormântul sfinției sale, ca și la guruși, la vrăjitori, la templele budiste sau la unii renumiți dintre eretici, pot scapă de patimi trupești (cum este fumatul), au simțiri de sfințenie, umilință și liniște, au vedenii și vise, se vindecă de boli, capătă copii, rezolvări cu serviciul, pot afla viitorul, pot dobândi bogății și tot ce-și poate dori omul pe această lume, dar își ratează veșnicia, fiindcă nu le dobândesc pe acestea în Hristos, ci în numele Părintelui Arsenie Boca (sau a celor la care s-au dus) cu tot ce a însemnat sfinția sa (sau ei) ca model de viață și învățături greșite. Astfel că oamenii pierd înțelesul importanței dreptei credințe și a adevărului, a dogmelor și sfintelor canoane, contând mai mult pentru ei că devin virtuoși în trup și au reușite părute duhovnicești. Nu trebuie să uitați că antihrist va învia oameni (prin nălucire), dar cine va merge în numele lui și va vrea minunile lui nu se va mântui.
      Sărmanii oameni de azi, nu își dau seama că dacă nu iubesc mai mult adevărul decât orice, de fapt nu Îl iubesc pe Domnul nostru Iisus Hristos Care este Adevărul, și prin aceasta pier, sporindu-și mai mult plăcerea de sine prin faptul că au reușit să biruie câteva din patimile grosiere, dar necentrându-se pe Hristos, ci pe pe ei înșiși cu părerile lor sau pe un altul cu părerile lui omenești.
      Poate nu știți că există și vrăji pentru lăsatul de fumat, pentru sănătate, pentru dobândirea de copii, pentru succese în viață, pentru aflarea viitorului, poate nu știți de reușitele în acest domeniu al yoghinilor, mormonilor, adventiștilor și materialiștilor…
      Diavolul este încântat că omul vine la el, tatăl minciunii, chiar dacă nu mai fumează și nu își mai strică trupul prin tutun. Stricarea minții prin falsa smerenie, falsa dreptate, falsele adevăruri (care pot fi spuse din înșelare chiar și în numele ortodoxiei) îi este lui deajuns ca să pună stăpânire pe suflet și să îl aibă rob pentru totdeauna. Sfântul Cuvios Siluan ne învață că dacă avem un gând rău împotriva unui om, chiar și vrăjmaș, avem un drac. Dacă nu scăpăm de acest gând până la moarte, din cauza acestei uniri diavolul ne ia sufletul acolo unde se chinuie și el. Și dacă se întâmplă aceasta cu un gând rău împotriva aproapelui, vă dați seama ce cădere să ai gând rău împotriva lui Dumnezeu. Orice erezie este o hulă împotriva adevărului, deci împotriva lui Hristos. Orice hulă, orice erezie are în sine un pâlc de draci, fiindcă are ascunsă în sine o mulțime de înțelesuri ucigașe ale firii (care derivă din ea, chiar dacă sunt greu de depistat și nu mulți le înțeleg). Scopul diavolului este ca oamenii să-i aducă lui și ideilor lui mincinoase slava cuvenită lui Dumnezeu, adică Adevărului. Fiind tatăl minciunii este încântat dacă pentru oameni nu mai contează adevărul, fiindcă atunci se despart în realitate de Dumnezeu. Dacă veți urmări cu atenție reclamele păgânilor și ereticilor aceștia se laudă, printre altele și de succesele pe care le au împotriva patimilor trupești.
      Sfântul Ioan Gură de Aur ne învăța, însă, că fecioria ereticilor este o hulă împotriva lui Dumnezeu, fiindcă aduce lauda virtuții ca un merit al minciunii.
      Vă credem că v-ați lăsat de fumat. Nu este o coincidență. E chiar un ajutor de la duhurile de la Prislop. Dar, atenție! Dacă pentru dumneavoastră nu contează că Părintele Arsenie Boca a avut învățături eretice, înseamnă că deja ați primit acolo un atac demonic care vă pune în pericol mântuirea sufletului.
      Vă rugăm să cercetați Sfinții Părinți ca să aflați că în afară de Adevăr nu este mântuire.
      „Mat 7:15 Feriţi-vă de proorocii mincinoşi, care vin la voi în haine de oi, iar pe dinăuntru sunt lupi răpitori.
      Mat 7:16 După roadele lor îi veţi cunoaşte. Au doară culeg oamenii struguri din spini sau smochine din mărăcini?
      Mat 7:17 Aşa că orice pom bun face roade bune, iar pomul rău face roade rele.
      Mat 7:18 Nu poate pom bun să facă roade rele, nici pom rău să facă roade bune.
      Mat 7:19 Iar orice pom care nu face roadă bună se taie şi se aruncă în foc.
      Mat 7:20 De aceea, după roadele lor îi veţi cunoaşte.
      Mat 7:21 Nu oricine Îmi zice: Doamne, Doamne, va intra în împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu Celui din ceruri.
      Mat 7:22 Mulţi Îmi vor zice în ziua aceea: Doamne, Doamne, au nu în numele Tău am proorocit şi nu în numele Tău am scos demoni şi nu în numele Tău minuni multe am făcut?
      Mat 7:23 Şi atunci voi mărturisi lor: Niciodată nu v-am cunoscut pe voi. Depărtaţi-vă de la Mine cei ce lucraţi fărădelegea.”
      Iar fărădelegea înseamnă să nu respecți legea lui Dumnezeu (care constă din credinţa despre Dumnezeu, dogmele despre fire, canoanele-porunci despre ce avem de făcut, care toate trebuie să fie drepte, adică bune și adevărate, adică așa cum ne învață Sfânta Biserică Ortodoxă de Răsărit). Poți să faci minuni, poți să scoți draci, dar să nu intri în împărăția lui Dumnezeu, dacă nu cinstești și trăiești Ortodoxia.
      Pentru a scăpa cu adevărat de fumat și a nu înlocui fumatul cu erezia (fumul puturos al iadului) este nevoie de o spovedanie amănunțită, inclusiv a gândurilor, mentalităților și credinței, la un duhovnic iscusit și în lupta de-a dreapta (căderea prin slava deșartă ce vine în urma dobândirii virtuților fără dreapta socoteală și fără dreapta credință). Apoi vă recomandăm să-l rugați din toată inima pe duhovnic să se roage să scăpați de patima ce vă doare. Duhovnicul este icoana lui Hristos pe pământ. El dezleagă și leagă cerul. Puteți lua în ajutor și Sfinții canonizați, de pildă Sfântul Mare Mucenic Fanurie, mare izbăvitor de patimi trupești. Aceasta este calea ortodoxă a luptei cu patimile: o cruce care aduce smerenie. A merge la un mormânt și a obține automat scăparea de un viciu pentru slava celui îngropat, dar care a fost dezbinat de Sfânta Biserică prin învățăturile lui, nu implică, nu ostenește, nu lucrează mintea ca să-și cunoască neputința și odată cu ajutorul dumnezeiesc să primească și schimbarea prin sudorile lăuntrice, care îl călesc pe creștin a iubi pe Dumnezeu din toată inima și a pune adevărul mai presus de orice.
      Numai așa veți avea și sufletul mântuit, nu doar plămânii feriți de un strat de tutun.
      Să vă lăsați de fumat în numele lui Hristos, iar nu în numele Părintelui Arsenie Boca. Atunci veți mărturisi că nu iubiți mai mult plămânii decât Adevărul, nici lăsarea de țigară mai mult decât înțelegerea mântuirii și lăsarea de neștiință, și nici nu veți iubi orice alt om (inclusiv Părintele Arsenie Boca) mai mult decât pe Hristos. Fiindcă specificul vieții și învățăturilor sfinției sale, care se continuă, din păcate, și acum la Prislop, este centrarea pe Arsenie, în loc de Hristos. Am putea spune că cei care sunt fanatici acolo nu se mai pot numi creștini ci… arsenici.
      Iată ce ne învață despre aceasta Sfântul Apostol Pavel:
      1Co 3:3 Fiindcă sunteţi tot trupeşti. Câtă vreme este între voi pizmă şi ceartă şi dezbinări, nu sunteţi, oare, trupeşti şi nu după firea omenească umblaţi?
      1Co 3:4 Căci, când zice unul: Eu sunt al lui Pavel, iar altul: Eu sunt al lui Apollo, au nu sunteţi oameni trupeşti?
      1Co 3:5 Dar ce este Apollo? Şi ce este Pavel? Slujitori prin care aţi crezut voi şi după cum i-a dat Domnul fiecăruia.
      1Co 3:6 Eu am sădit, Apollo a udat, dar Dumnezeu a făcut să crească.
      1Co 3:7 Astfel nici cel ce sădeşte nu e ceva, nici cel ce udă, ci numai Dumnezeu care face să crească.
      1Co 3:8 Cel care sădeşte şi cel care udă sunt una şi fiecare îşi va lua plata după osteneala sa.
      1Co 3:9 Căci noi împreună-lucrători cu Dumnezeu suntem; voi sunteţi ogorul lui Dumnezeu, zidirea lui Dumnezeu.
      1Co 3:10 După harul lui Dumnezeu, cel dat mie, eu, ca un înţelept meşter, am pus temelia; iar altul zideşte. Dar fiecare să ia seama cum zideşte;
      1Co 3:11 Căci nimeni nu poate pune altă temelie, decât cea pusă, care este Iisus Hristos.
      1Co 3:12 Iar de zideşte cineva pe această temelie: aur, argint, sau pietre scumpe, lemne, fân, trestie.
      1Co 3:13 Lucrul fiecăruia se va face cunoscut; îl va vădi ziua (Domnului). Pentru că în foc se descoperă, şi focul însuşi va lămuri ce fel este lucrul fiecăruia.
      1Co 3:14 Dacă lucrul cuiva, pe care l-a zidit, va rămâne, va lua plată.

      ***
      Ne bucurăm că sfinția sa se spovedea și se împărtășea. Aceasta însă nu înseamnă că a avut duhovnic pe Părintele Savin Bunescu, ci (eventual) ca spoveditor și slujitor la Sfânta Împărtășanie (dar aceasta nu este o informație sigură, ci doar un zvon, o spusă din sat, acum după ce s-au brodat multe legende, fiindcă însuși Părintele Arsenie Boca infirmă aceasta, după cum vom vedea într-un text de mai jos).
      A avea duhovnic înseamnă să îți tai voia în fața lui și să iei sfat de la el pentru mântuirea sufletului tău, considerându-te mai mic decât el și fiind ucenicul lui, nelucrând nimic fără blagoslovenie, ci în toate căutând ce vrea Hristos de la tine, nu prin vedenii ci prin „zis-a un bătrân”, duhovnicul tău.
      Chiar pictorul de la Drăgănescu ne redă un dialog cu Părintele Savin, în care se vede limpede cât îl disprețuia.

      Să redăm chiar cuvintele Părintelui Arsenie Boca:

      Părintele paroh tot nu renunțase dintru adânc la graba pusă la grea încercare. Se termina pictura, dar cam dispărea de pe perete. Se chiar stabilea recepția ei, când, deodată îmi spune alarmat:
      Dar unde-i pictura Părinte pictor ?
      – Unde să fie ? pe perete, uite-o ! Și luai o gumă moale de bellearte pentru cărbune și ștersei fumul de pe un pătrat mic de pe zid și apăru pictura aproape cum o făcusem.
      – Și ce ne facem?
      – Ștergem fumul!; cu miez de pâine și cu guma!
      Vedeam eu că se afumă pictura, dar tăceam; știind că și o patină naturală poate adăuga la urmă, la frumusețea ei.
      Deci încă un șantier de lucru neprevăzut, schele, oameni; iar în altar obligat Părintele Bunescu să șteargă personal cu guma fumul. Avea rău de înălțime. Dar numai așa a înțeles să păstreze cum trebuie pictura bisericii de fumul lumânărilor. Am adaos și o cămăruță pentru lumânări cu ventilație asigurată și scoaterea afară a fumului.”
      (†PS Daniil STOENESCU, episcop locțiitor al ‎Daciei Felix, Biserica de la Drăgănescu – „Capela Sixtină” a Ortodoxiei românești „O smerită mărturisire ortodoxă de credință exprimată plastic”, Deva, 2005, p. 19).

      Ce observăm în istorisirea Părintelui Arsenie Boca de mai sus:
      Nu-i spunea Părintelui Savin Bunescu „Părintele meu duhovnic”, sau măcar „Părintele Savin” cum ar fi făcut un fiu duhovnicesc. Iar Părintele Savin nu i se adresează „fiule Arsenie”, sau măcar „Părinte Arsenie” cum ar fi făcut un părinte duhovnicesc. Deci relația dintre ei era doar protocolară și puțin tensionată.
      Apoi, din păcate, nu observăm la Părintele Arsenie Boca frica și dragostea față de părintele său, împletite în armonia unui fiu duhovnicesc. Iată cum trebuie să fie această relație, după Sfinții Părinți din Pateric:
      «Zis-a avva Isidor: „Trebuie ucenicii ca pe niște părinți să-i iubească pe cei cu adevărat dascăli, și ca de niște stăpâni să se teamă. Însă nici pentru dragoste să nu slăbească frica, nici frica să nu înnegrească dragostea”.» (Patericul…, Pentru Avva Isidor Preotul, 5.)

      Din dialogul reprodus de Părintele Arsenie Boca mai sus (nu putem învinovăți pe ucenici de minciuni, fiindcă el însuși relatează acestea) nu vedem frica, fiindcă dorea să fie el învățătorul și cel ce dă canon Părintelui Savin Bunescu pentru a se îndrepta, nu ucenicul și cel ce ia canon și învățătură de la duhovnicul său, cu frică să nu îl supere.
      Nu vedem nici dragostea fiindcă îl lasă să i se afume pictura, deși știa ce se va întâmpla, neatrăgându-i atenția din timp (un timp suficient pentru a face recepția când era programată. Unde este darul proorocesc pus în slujba oamenilor ca să îi ferească de mâhniri?).
      Iar metodele unei astfel de pedagogii din partea Părintele Arsenie Boca sunt, ca de obicei, sinistre, purtând marca de „bici al lui Dumnezeu” arhicunoscută: îl lasă să șteargă cu guma în altar, deși avea rău de înălțime și îl pune la cheltuiala unui alt șantier suplimentar, deși putea să îl scutească de amândouă acestea, prevenindu-l, dacă nu prin duhul proorocesc, prin iscusința zugravului profesionist.
      Dacă era nu fiu duhovnicesc, ci măcar un om delicat (cum sunt Sfinții autentici) îl avertiza și nu-l lăsa să sufere, iar dacă era și fiu adevărat duhovnicesc, se smerea, își cerea iertare că a întârziat cu pictura și nu l-a avertizat din timp ce se va întâmpla, și ștergea el însuși cu guma și cu miez de pâine afumătura petrecută din neștiința Părintelui Savin Bunescu, dar din neglijența și șmecheria pictorului, ca să fie demonstrativ și triumfător în corectarea altora. Dar modul din Pateric de a lucra, insuflat de Sfântul Duh (plin de jertfă pentru aproapele și pătruns de umilința propriei păcătoșenii), nu l-am văzut nicăieri în viața sfinției sale, nici relatat de ucenici, nici relatat de el însuși, nici prin exemplu concret. Întotdeauna se considera pe sine deștept și dascăl al tuturor dascălilor, inclusiv al episcopilor, care îi conducea pe toți unde voia el prin lecții usturătoare și minuni.
      Vedeți că după cum se desfășoară dialogul probabil nici nu se spovedea la Părintele Savin Bunescu, sau, dacă totuși o făcea, de fapt practica o spovedanie formală, deci se împărtășea cu nevrednicie. Erau ca doi bătrîni ce se pișcau, arătându-și talentele, iar nu doi oameni care căutat să se desăvârșească în blândețe și duhul de jertfă dus până la judecarea de sine în cele mai mici amănunte, pentru a împlini porunca Domnului:

      Ioan 15:12 Aceasta este porunca Mea: să vă iubiţi unul pe altul, precum v-am iubit Eu. 13 Mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are, ca sufletul lui să şi-l pună pentru prietenii săi.

      1Co 11:23 Căci eu de la Domnul am primit ceea ce v-am dat şi vouă: Că Domnul Iisus, în noaptea în care a fost vândut, a luat pâine,
      1Co 11:24 Şi, mulţumind, a frânt şi a zis: Luaţi, mâncaţi; acesta este trupul Meu care se frânge pentru voi. Aceasta să faceţi spre pomenirea Mea.
      1Co 11:25 Asemenea şi paharul după Cină, zicând: Acest pahar este Legea cea nouă întru sângele Meu. Aceasta să faceţi ori de câte ori veţi bea, spre pomenirea Mea.
      1Co 11:26 Căci de câte ori veţi mânca această pâine şi veţi bea acest pahar, moartea Domnului vestiţi până când va veni.
      1Co 11:27 Astfel, oricine va mânca pâinea aceasta sau va bea paharul Domnului cu nevrednicie, va fi vinovat faţă de trupul şi sângele Domnului.
      1Co 11:28 Să se cerceteze însă omul pe sine şi aşa să mănânce din pâine şi să bea din pahar.
      1Co 11:29 Căci cel ce mănâncă şi bea cu nevrednicie, osândă îşi mănâncă şi bea, nesocotind trupul Domnului.
      1Co 11:30 De aceea, mulţi dintre voi sunt neputincioşi şi bolnavi şi mulţi au murit.
      1Co 11:31 Căci de ne-am fi judecat noi înşine, nu am mai fi judecaţi.
      1Co 11:32 Dar, fiind judecaţi de Domnul, suntem pedepsiţi, ca să nu fim osândiţi împreună cu lumea.

      Chiar dacă s-a spovedit de problemele pe care le avea din conviețuirea necanonică a unui călugăr cu o călugăriță, dacă nu s-a pocăit și de rătăcirile din credință și nu a șters de pe pereți ereziile pe care chiar Părintele Savin (cumnatul ei) le îngăduia, înseamnă că nu s-a spovedit de loc. Dar nici preacucernicia sa nu era întărit în dreapta credință și smerenie dacă a lăsat să fie pictat Francisc de Assisi ca sfânt și pe sine (împreună cu întreaga sa familie) în loc de alte teme care ar fi putut învăța ortodox despre taina Sfântului Botez.
      Părintele Arsenie Boca trebuia să se spovedească de întreaga sa relație cu Maica Zamfira. Ziceți mai sus că «Nu stiu ce rol a avut maica zamfira in viata dinsului de a „”mostenit”” scrierile si manuscrisele dinsului.Tot la „:”porunca”” maicutei [care numai maica nu a fost]la Draganescu nu ai voie sa filmezi sau sa faci poze in biserica.», dar Părintele Arsenie Boca a trăit cu ea în aceeași locuință timp de 30 de ani, deci a aprobat și s-a împărtășit și sfinția sa de metehnele ei. De ce nu a revenit la Mânăstire cum au făcut toți după 1964? Nu putea să îl oblige Maica Zamfira să rămână lângă ea dacă nu dorea și Părintele Arsenie Boca sau dacă nu îl șantaja cu ceva, ca să o facă contrar propriei voințe. Mai mult, Părintele Arsenie Boca a lăsat cu limbă de moarte că singurul lui ucenic adevărat este Maica Zamfira și că i-a pictat mâinile în tabloul religios închinat Maicii Domnului de la Prislop. V-ați gândit vreodată că atunci când mergeți la Prislop și vă închinați la altar, la iconostas în stânga, crezând că sărutați icoana Maicii Domnului de fapt o preacinstiți pe Maica Zamfira sărutându-i mâinile? Cum puteți crede că Domnul nostru Iisus Hristos lucrează în astfel de loc în care este hulită Maica Sa prin pictarea mâinilor celei care s-a tăiat cu lama pentru a se sinucide?
      Revenind la faptul că Părintele Arsenie Boca nu s-a lepădat de învățăturile proprii neortodoxe din scrieri și din picturi, chiar dacă (eventual) s-a pocăit de relația cu Maica Zamfira (nici aceasta nu se vede, fiindcă nu s-a despărțit de ea până la moarte), trebuie să știm că cel care nu spovedește un păcat, este sufocat și de toate celelalte păcate pe care le-a făcut (chiar și de cele spovedite, fiindcă spovedirea lor îl amăgește că este în căință, și îi dau o părere de curățire, care agravează vicleșugul nespovedirii printr-o aură de părută sfințenie pe care și-o construiește cel viclean în acest mod pervers).
      Lăsând nespovedit păcatul principal al sfinției sale (abaterea de la Ortodoxie), nu numai că spovedania nu i-a fost eficientă, dar toate celelalte fapte părut bune (având alt scop decât Adevărul), i s-au prefăcut și ele în… păcate.
      Căci nici binele nu e bine, când nu se lucrează bine, ci e bine cu adevărat când nu-și așteaptă ca plată pentru aceasta sau aceea plăcerea de la oameni, de pildă bunul nume, sau slava de la ei, nici nu se face din lăcomie sau nedreptate. Fiindcă Dumnezeu nu caută la binele ce se face și pare că e bine, ci la scopul pentru care se face. Căci spun și de Dumnezeu purtătorii Părinți, că atunci când mintea uită de scopul evlaviei, fapta văzută a virtuții ajunge fără rost. Căci cele ce se fac fără dreapta socoteală și fără scop, nu numai că nu folosesc la nimic, chiar dacă sunt bune, ci și vatămă; precum se întâmplă dimpotrivă cu cele ce par că sunt rele, dar se fac cu scopul cinstirii de Dumnezeu, cum e de pildă fapta celui ce intră într’o casă de desfrâu, ca să scape de la pieire o femeie pierdută. (Pr. Stavrofor Prof. Dr. Dumitru STĂNILOAE, Filocalia, Volumul IV, Ed. cit., p. 194.)
      Într’o altă cetate, era o femeie bogată și de foarte bun neam. Ea a făcut un păcat foarte urâcios și nu l-a spus la duhovnic, pentru rușinea faptei, ca să nu-l afle și alt cineva. Într’una din zile s’a întâmplat un ieromonah strein cu ucenicul său, care mergeau să se în-chine la sf. Mormânt, și muierea văzându-i în biserică, la un praznic, slujind sfânta Litur-ghie, a pus în mintea ei să se mărturisească la el, fiindcă era strein și nu o cunoștea. Deci, s-a dus la o parte in biserică și i-a spus lui, păcatele sale. Dar când a vrut să spună și acea mare fărădelege, i-a venit atâta rușine, din lucrarea drăcească, încât a roșit și nu putea ca să-l spună. Iar ucenicul duhovnicului, om simplu și îmbunătățit, stând deoparte, vedea cum iese din muierii un șarpe la fiecare păcat mărturisit, la urmă a văzut un șarpe mare care de trei ori a scos capul ca să iasă din gura ei, dar se trăgea iarăși înapoi și n’a ieșit. Atunci a văzut și șerpii de mai înainte că întorcându-se au intrat iarăși în gura ei, fiindcă nu a spus și celălalt păcat. Și după ce a iertat-o duhovnicul, s’au dus în calea lor. Iar ucenicul i-a spus vedenia de mai sus. Atunci el a înțeles pricina si s’a întors înapoi ca să arate muierii vedenia, și să o îndemne să spună și celălalt păcat. Ducându-se la casa ei, a găsit-o moartă, și plângând a făcut rugăciunea să le descopere Domnul ce s’a făcut sufletul ei. Și iată că o văd pe dânsa șezând pe un înfricoșat balaur, și alți doi șerpi o necăjeau și o chinuiau cum-plit. Atunci a zis către dânșii: Eu sunt acea ticăloasă muiere care m’am mărturisit astăzi, și fiindcă nu am spus un păcat pe care l-am făcut, m-a dat Judecătorul să mă omoare acest ba-laur, și să mă arză în focul cel veșnic, fiindcă m’a așteptat atâta vreme sa-l mărturisesc; iar eu, nepriceputa, de ‘rușine l-am ascuns. Și acum nu am nici o nădejde de mântuire, nenoro-cita. Acestea zicând, s’a făcut nevăzută. (Agapie CRETANUL, pustnic din Sfântul Munte, Mântuirea păcătoșilor, Ed. s.n., s.l., 31939, pp. 347-353.)

      34.‎‎ Necurăţia minţii constă întâi în a avea o cunoştinţă ‎mincinoasă; al doilea, în a ignora ‎ceva din cele universale […]; al ‎treilea, în a avea gânduri pătimaşe ‎‎; iar al patrulea, în a ‎consimţi cu păcatul.‎ (Preot Stavrofor Prof. Dr. Dumitru STĂNILOAE, Sfântul Maxim MĂRTURISITORUL, Filocalia…, Ed. cit, Vol. II, ‎pp. 121-l22‎)

      Treptele păcatului sunt în număr de douăsprezece, după Sfântul Nicodim Aghioritul, și anume:
      Prima treaptă, când face cineva fapta bună cu scop rău: pentru bani, pentru laudă, pentru cinste, adică amestecă binele cu răul.
      A doua treaptă este împlinirea faptei bune pe jumătate, necompletă.
      (Ne vorbește Părintele Cleopa, ediția a 2-a, vol. 4, Editura Mănăstirea Sihăstria, Vână-tori-Neamț, 2004, pp. 83-85)

      Vă îndemnăm să citiți cartea de mai sus unde aveți multe învățături de la Sfinții Părinți despre înșelare, pentru a scăpa de acțiunea primejdioasă a demonilor la care v-ați expus mergând la Prislop și la Drăgănescu, afectându-vă mintea cu idei pierzătoare, care nu fac parte din Sfânta Tradiție.
      Ne bucurăm din toată inima că v-ați lăsat de fumat și vă dorim să începeți a lucra cu inima și schimbarea minții după învățăturile Sfinților Părinți.
      Vă recomandăm Patericul și Viețile Sfinților. Veți remarca și dumneavoastră ce diferențe sunt între modul de a lucra al Părintelui Arsenie Boca și Sfinții noștri.
      De asemenea vă recomandăm o carte de catehizare, pentru a cunoaște importanța dreptei credințe și care este ea.
      De pildă aceasta, mai puțin modificările în duh zelot ale editurii Apologeticum:
      http://www.roeanz.com.au/media/uploads/episcopia/IVATATURA_de_CREDINTA_CRESTINA_ORTODOXA.pdf
      Vă dorim să vi-L faceți ca centru pe Însuși Domnul nostru Iisus Hristos. De El să vorbiți, pe El să-L doriți, pentru El să suspinați ca după Mirele care vă uimește la tot pasul. Dacă faceți aceasta nu vă va scăpa doar de fumat, dar și de cele mai subtile păcate, pe care poate azi le considerați virtuți.
      El vă va îmbogăți mintea și simțirea cu „1Co 2:9 „Cele ce ochiul n-a văzut şi urechea n-a auzit, şi la inima omului nu s-au suit, pe acestea le-a gătit Dumnezeu celor ce-L iubesc pe El”. „. Veți putea și să scăpați de înșelarea, banalitățile și vulgaritățile de la Prislop și Drăgănescu, centrate pe un părinte, care sărmanul, a fost la rândul său amăgit și sărăcit printr-o falsă duhovnicie bazată pe vedenii și succese pământești, necunoscând calea autentică lăuntrică (de o bogăție covârșitoare dar nevăzută a smereniei, a dragostei delicate și a suferinței autentice).
      Numai așa vă veți putea mântui cu adevărat sufletul.
      Iertați-ne, cu dragoste frățească în Hristos,
      Autorii

      Apreciază

      1. Multumesc pentru sfaturi,nu ma simt lezata si nu sint suparata.De fumat m am lasat de acum 13 ani cind am fost prima data la Prislop Am mai avut caderi dar Dumnezeu m a ridicat.Pe El il iubesc cel mai mult nu sint nici bochista nici arsienista pe El si pe Maica Domnului ii iubesc.II iubesc si pe sfinti.De 13 ani merg la Draganescu cind pot si repet stiu din gura parintelui savian ca parintele arsenie se spovedea la dinsul. Il rugam pe parintele Savian cind mergeam la dinsul acasa sa ne mai povesteasca de parintele Arsenie si ne povestea.Daca parintele Arsenie a gresit eu il rog pe Dumnezeu sa il ierte si il iubesc nu pot sa il urasc.Il rog pe Dumnezeu sa il ierte pe parintele arsenie si sa ne ierte si pe noi.Multumesc ca doriti sa luminati oamenii prin prisma sfintei evanghelii si a sfintilor parinti.Doamne ajuta!

        Apreciază

      2. Nici noi nu îl urâm, ci doar respingem învățăturile lui greșite, prin care se rătăcesc mulți, tocmai de dragul sfinției sale, ca să nu sufere în veșnicie consecințele greșelilor lui. Dacă veți citi studiul veți înțelege cât de mult ne doare și cât de grave sunt aceste abateri. Vă rugăm și pe dumneavoastră să țineți la Adevăr ca la Însuși Hristos și cu aceeași tărie a iubirii prin care sunteți atașată de persoana sfinției sale, să respingeți păcatele pe care le-a făcut și învățăturile lui care contrazic Ortodoxia. În aceasta se află dreapta socoteală a iubirii.
        Vă mulțumim.

        Apreciază

    1. Din câte am înțeles de la ucenicii Părintelui Cleopa autorul acelor scrisori este un frate de mânăstire Vasile Târulescu care era fascinat de Părintele Arsenie Boca și a insistat mult ca să ia binecuvântare de la Părintele Cleopa să îl invite pe Părintele Arsenie Boca la ei în mânăstire. Văzându-i ispita Părintele Cleopa i-a spus să scrie el scrisorile (se vede limpede după stilul lor că nu îi aparțin, Părintele Cleopa scria și predica exact ca un împărat al smereniei având tăria Sfinților Părinți iar acele scrisori sunt bătute la mașină și scrise cu totul altfel, într-n duh de lingușeală chinuită atât față de Părintele Arsenie Boca cât și față de Părintele Dometie numindu-l Cucuzel) și apoi i le-a semnat fiindcă a înțeles că altfel bietul de frate, fiind hipnotizat, amăgit și pasionat fanatic nu va mai ține cont de pocăința și ascultarea predată după Sfinții Părinți în mânăstirea lor și va pleca făcându-se ucenicul Părintelui Arsenie Boca și astfel pierzându-și sufletul. Cheia acestei realități se află în scrisul de mână atașat pe scrisoare care conține următoarele cuvinte:
      „In partea stângă a paginii este scris cu cerneală albastră: „Scrisă la mașină de mine, Vasile Târulescu, fost inchinător al Sf. Mănăstiri Sâmbăta și Prislop. Astăzi smeritul frate Vasile care vă trimit niște metanii. P.C. părinte Stareț Cleopa are multă evlavie la P.C. Voastră și mult s-ar bucura dacă ne-ați face o vizită, chiar dacă ne-ați scrie. Tot același smerit frate Vasile Târulescu“”.
      Ce este interesant: dușmanii bisericii au reținut acele scrisori și le-au scos la iveală după ce Părintele Cleopa s-a dus la Domnul, ca să nu poată interveni contracarându-le, în momentul în care au vrut să regizeze canonizarea omului lor de bază (în manipularea maselor de oameni necunoscători ai Sfinților Părinți pentru devierea lor de la Ortodoxie la păgânismul lumii cu mască creștină).
      Înainte să aflăm despre această realitate am făcut un mic comentariu asupra scrisorilor în care am comparat smerenia Părintelui Cleopa cu cea a Sfântului Nicodim Aghioritul care se numeau pe ei înșiși neștiutori și robi neformați duhovnicește ai destinatarilor pentru a fi primite cu drag (prin smerenia lor și a-i putea astfel corecta) mustrările și îndrumările de la Sfinții Părinți conținute în ele. Puteți vedea această comparație și comentariul Părintelui Iachint în legătură cu scrisorile așa zise ale Părintelui Cleopa către Părintele Arsenie Boca (de fapt ale fratelui Vasile Târulescu către Părintele Arsenie Boca) în aceste documente:
      Grozaviile neasemanate de la Draganescu si viata Parintelui Arsenie Boca in lumina Sfintilor Parinti – v 11
      Arsenie versus Arsenie

      A-Z Arsenie si Zamfira, Parinte si Maica – o relatie demitizata

      A-Z – Ars vs A (documentul de mai sus din care s-a scos fragmentul numit Arsenie versus Arsenie ce se poate descărca separat)

      Parintii il dezvaluie pe Parintele Arsenie Boca
      Pe toate le puteți descărca de aici:
      https://888adevarul8despre8arsenieboca8.wordpress.com/descarcare-continut-blog-sub-forma-de-fisiere-pdf/

      PS chiar dacă Părintele Cleopa ar fi scris acele scrisori în mod real (ceea ce nu este adevărat) cu acele aprecieri provenite din cauza unei smerenii ale sfinției sale neînțelese de noi (înainte de a cunoaște scrierile eretice ale Părintelui Arsenie Boca pentru a le combate), câtă vreme toate Sfintele Sinoade Ecumenice dau anatema învățăturile sărmanului rătăcit de la Prislop nu pot fi puse în balanță pentru a atârna mai greu decât cuvintele insuflate de Sfântul Duh ale Sfinților Părinți care ne dezvăluie rătăcirea limpede păgânească (pe latură origenistă) a pictorului de la Drăgănescu.
      Însă Părintele Cleopa nu numai că avea o cunoaștere deplină a Sfinților Părinți, ci chiar el însuși este un Sfânt Părinte în înțelesul duhovnicesc, chiar dacă nu este încă canonizat (deoarece cunoștea realitatea duhovnicească nu pe latura rațională din cărți, ci din experiența minții în inimă a vieții lăuntrice pe care a parcurs-o prin pocăință de la curățire prin iluminare la desăvârșire, fiind învățat de însuși harul Sfântului Duh ca un fiu iubit și devenind văzător de Dumnezeu). Este limpede și din aceasta că nu pot fi scrise de sfinția sa acele scrisori ce șchiopătează în susținerea autorului unor învățături atât de potrivnice Sfintelor Sinoade Ecumenice și duhului Ortodoxiei.
      Vă dorim mântuire în Domnul și pocăință frumoasă.

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s