h) Din învățăturile păgâne scrise ale Părintelui Arsenie Boca

(1) Părintele Arsenie Boca a avut, însă, nu numai învățături eretice ci și păgâne, tot din neînțelegerea tainei persoanei.

(a)      Despre reîncarnare

TAINA LUI ILIE SI IOAN

Unii din ucenici totuşi au reţinut cuvântul lui Iisus despre înviere, care ‎i-a scăpat lui Petru, şi se întrebau între ei: „ce poate să însemneze a învia din ‎morţi?” Şi nu găseau cu ce să se dumirească decât cu ce auziseră de pe la ‎cărturari; deci L-au întrebat pe Iisus: „Pentru ce spun cărturarii că trebuie să ‎vie mai întâi Ilie ?” – Se vede că Iisus provocase în sufletul cărturarilor ‎întrebările îndoielilor ultime, care i-au determinat să ispitească Scripturile cu ‎deadinsul. Ei aşteptau pe Ilie, potrivit proorociei lui Maleahi 3,1, care să le ‎confirme pe Mesia. Şi a răspuns Iisus: „Adevărat, Ilie venind întâi, va rândui ‎toate… Dar vă spun că Ilie a şi venit, şi au făcut cu el ce-au vrut – după cum e ‎scris pentru dânsul.”1‎

îngerul Gavriil, vestindu-i Zahariei naşterea unui prunc – pe care-l ‎cerea în rugăciune – preciza: „El va merge înaintea Domnului, cu duhul şi ‎puterea lui Ilie” (Luca 1,17). Fiul Zahariei ştim că a fost Ioan Botezătorul. ‎‎(Cine ştie, dacă tatăl său ar fi ştiut că pentru copilul acesta va avea să moară ‎ucis între templu şi altar, oare l-ar mai fi cerut ? – E o rânduială că noi nu ştim ‎viitorul: am zădărnici rânduieli providenţiale.)‎

Dar Ioan era reîntruparea lui Ilie ? „Cu duhul şi puterea lui Ilie” n-ar ‎putea merge şi altcineva, de pildă Ioan ? A fost un singur suflet, o dată în Ilie, a ‎doua oară în Ioan ? Ar fi prin urmare vieţi succesive ? „Reîncarnarea” ar avea ‎baze în Revelaţie ?‎

Astea-s întrebările si misterul.‎

‎Când Ioan a trimis din temniţă o întrebare lui Iisus, cu prilejul acesta ‎Iisus a mai precizat despre Ioan: „Ce-aţi ieşit să vedeţi ? – un prooroc ? Da, zic ‎vouă, şi mai mult decât un prooroc. Căci el este acela de care s-a scris: «Iată eu ‎trimit înaintea feţii tale pe îngerul meu, care va pregăti calea Ta înaintea Ta»”. ‎Deci Ioan era Ilie sau era înger; sau Ilie era înger ?

Dacă după înviere toţi vom fi ca îngerii, atunci răpirea lui Ilie la Cer să ‎fi fost cauza transformării (strămutării – deşi nu corespunde nici cuvântul ‎acesta -) unui om în înger?‎ [până acum doar întrebări, frământări, pe care orice om nelămurit în dreapta credință și le poate pune. Nu și cel ce o trăiește, cum ar fi un Sfânt, iar dacă și le-ar și pune, ar primi răspunsuri Ortodoxe:

Intr-o zi ascultam în biserică o citire din prorocul Isaia, iar la cuvintele: ‎‎„Spălaţi-vă şi vă veţi curaţi” [Is 1,16], mi-a venit gândul: „Poate că Maica ‎Domnului a păcătuit vreodată, chiar şi numai cu gândul”. Şi, lucru uimitor, în inima ‎mea, deodată cu rugăciunea, un glas mi-a spus lămurit: „Maica Domnului n-a ‎păcătuit niciodată, nici măcar cu gândul”. Astfel, Duhul Sfânt a dat mărturie în ‎inima mea curăţiei ei.‎[1] ‎– n.n.]‎

Îngerii şi oamenii sunt ordine distincte. Dogmatic.‎ [deci, cunoștea. De ce o contrazicea? Oare credea că dogmatica Ortodoxă este o părere omenească precum a sfinției sale, nu știa că este descoperită de Sfântul Duh și întărită prin vărsarea sângelui mucenicesc pentru fiecare literă a ei? Sau punea, poate, descoperirile prin vedenii ale sfinției sale, mai presus de întreaga descoperire a Bisericii întregi? ‎– n.n.]‎

Dar dacă Dumnezeu poate şi din pietre să facă fii lui Avraam, sau pe ‎măgăriţa lui Balaam să vorbească omeneşte ? – Cine-I poate pune hotare?

[a face din pietre fii lui Avraam, este un lucru minunat, nu prin schimbarea firii ci a voirii inimilor împietrite, dar a face din Avraam Iacov sau din Iacov Ismail, aceasta nu o face Dumnezeu datorită dragostei veșnice față de persoană, peste a cărui libertate niciodată nu vrea Să treacă. Pe cine să anuleze pe Ilie sau să nu-l creeze pe Ioan? ‎– n.n.]‎ Că ‎nu putea să fie înger mai înainte de aceea ne stau mărturie şi cuvintele lui ‎Iacov: „Ilie, om păcătos asemenea nouă a fost, dar cu rugăciune s-a rugat…” ‎‎(Iacov 5,17). Dar ce mai înţelegem atunci prin „înger” ?‎

întâi înţelegem făpturile cereşti, cetele îngerilor. Al doilea înţeles e cel ‎de „trimis” al lui Dumnezeu – cu o misiune.[deci… știa. Luc 12:47 Iar sluga aceea care a ştiut voia stăpânului şi nu s-a pregătit, nici n-a făcut după voia lui, va fi bătută mult.:48 Şi cea care n-a ştiut, dar a făcut lucruri vrednice de bătaie, va fi bătută puţin. Şi oricui i s-a dat mult, mult i se va cere, şi cui i s-a încredinţat mult, mai mult i se va cere. Joh 9:41 Iisus le-a zis: Dacă aţi fi orbi n-aţi avea păcat. Dar acum ziceţi: Noi vedem. De aceea păcatul rămâne asupra voastră. ‎– n.n.]‎ Pentru acest al doilea înţeles găsim ‎la Maleahi că şi preoţii sunt numiţi îngeri, când zice: „Buzele preotului cuprind ‎ştiinţa şi din gura lui căutăm să iasă învăţătura, căci el îngerul Domnului Savaot ‎este (Maleahi 2,7).‎

Dar în ce priveşte pe Ioan Botezătorul, echivalenţa înger = trimis, ‎începe să nu mai fie mulţumitoare. Cuvintele; „Iată Eu trimit pe îngerul Meu ‎înaintea feţei Tale”, ar fi ştirbite din înţeles. [aceasta cine o decretează, cu ce o susține Părintele Arsenie Boca, cu vreo vedenie personală? Dar și Sfânta Biserică Ortodoxă îl pictează cu aripi ca de înger, arătând proorocia, vestirea și lucrarea ca a unuia fără de trup, cu atât mai mult că are trup, a Sfântului Ioan Botezătorul. Unde e știrbirea? Părintele nostru drag de ce nu-ți expui până la capăt ideile, de ce nu iei sfat de la Sfinții Părinți?! ‎– n.n.]‎ Apoi, la Schimbarea la Fată a ‎Domnului, vin de fată si vorbesc cu Iisus, Moise si cu Ilie. Moise din iad. Ilie – ‎din Raiu sau din iad? [ de ce nu a citit Sfinții Părinți ca să afle că Ilie a fost luat cu trupul la cer, nu a murit încă, ci va veni la a doua venire a Mântuitorului și va fi omorât atunci. Apo 11:3 Şi voi da putere celor doi martori ai mei şi vor prooroci, îmbrăcaţi în sac, o mie două sute şi şaizeci de zile. 4 Aceştia sunt cei doi măslini şi cele două sfeşnice care stau înaintea Domnului pământului. 5 Şi dacă voieşte cineva să-i vatăme, foc iese din gura lor şi mistuieşte pe vrăjmaşii lor; şi dacă ar voi cineva să-i vatăme, acela trebuie ucis. 6 Aceştia au putere să închidă cerul, ca ploaia să nu plouă în zilele proorociei lor, şi putere au peste ape să le schimbe în sânge şi să bată pământul cu orice fel de urgie, ori de câte ori vor voi. 7 Iar când vor isprăvi cu mărturia lor, fiara care se ridică din adânc va face război cu ei, şi-i va birui şi-i va omorî. 8 Şi trupurile lor vor zăcea pe uliţele cetăţii celei mari, care se cheamă, duhovniceşte, Sodoma şi Egipt, unde a fost răstignit şi Domnul lor. 9 Şi din popoare, din seminţii, din limbi şi din neamuri vor privi la trupurile lor trei zile şi jumătate şi nu vor îngădui ca ele să fie puse în mormânt. 10 Iar locuitorii de pe pământ se vor bucura de moartea lor şi vor fi în veselie şi îşi vor trimite daruri unul altuia, pentru că aceşti doi prooroci au chinuit pe locuitorii de pe pământ. 11 Şi după cele trei zile şi jumătate, duh de viaţă de la Dumnezeu a intrat în ei şi s-au ridicat pe picioarele lor şi frică mare a căzut peste cei ce se uitau la ei. 12 Şi din cer au auzit glas puternic, zicându-le: Suiţi-vă aici! Şi s-au suit la cer, în nori, şi au privit la ei duşmanii lor. Până atunci, însă, Sfântul Prooroc Ilie stă în rai. Dar se vede că nici acatistul Sfântului Prooroc Ilie nu l-a citit ‎– n.n.]‎ Dacă considerăm pe Ilie independent de Ioan, atunci a ‎venit din Rai. Dacă Ioan era Ilie, atunci ştim din Predanie că Ioan a fost ‎înaintemergător al Domnului şi în iad; în cazul acesta si Ilie a venit din iad. [dacă ascultă de Sfânta Predanie că Sfântul Ioan este înainte mergător în iad, de ce îl consideră pe Ioan ca fiind Ilie, cum fac toți yoghinii ca să demonstreze reîncarnarea, când Sfânta Tradiție spune foarte clar prin toate dogmatică, hronografie, viețile Sfinților, acatiste, și toți predicatorii și Sfinții Părinți – mai puțin Părintele Arsenie Boca excepția excepțională a tuturor excepțiilor, după cum se prezintă pe sine și cum îl prezintă ucenicii sfinției sale? ‎– n.n.]‎

Că Ioan a fost înger, sau era Ilie transformat de Rai în înger [de unde această idee eretică? Îngerii sunt minți pure, Ilie are încă trup, și chiar Sfântul Ioan deși încă nu este înviat cu trupul, mintea sa este de om, în legătură cu Sfintele sale Moaște și însăși mintea omului, prin creație, este făcută a fi în legătură cu un trup, pentru a unii și cele văzute și simțite cu Făcătorul lor, acesta fiind scopul tuturor scopurilor. Mântuitorul nu spune că vom fi îngeri, ci ca ei: Luc 20:34 Şi răspunzând Iisus, au zis lor: fiii veacului acestuia se însoară şi se mărită, 35 Iar cei ce se învrednicesc a dobândi acel veac şi învierea din morţi, nici se însoară, nici se mărită; 36 Că nici să moară nu mai pot; ci asemenea cu îngerii sunt, şi fii lui Dumnezeu sunt, fiind fii ai învierei. Aceasta are semnificația că nu se vom mai împreuna trupește soții cu soțiile lor, sau mai tainic, că ne vom bucura prin trupurile duhovnicești, cuvântătoare sau înviate fiind fii ai învierii printr-o lucrare mai presus de trup (dar care nu va fi desființat), de Dumnezeu, asemenea cu îngerii (prin har și lucrarea de luminare și slavoslovire, fără îndulcirea nebunească din simțire) dar totuși diferit și mai presus de ei fiind fiii lui Dumnezeu (prin fire, deoarece firea noastră a fost luată în Persoana lui Dumnezeu – enipostaziată – fiind în perihoreză – întrepătrundere – cu firea Dumnezeiască și așezată pe tronul Sfintei Treimi prin Împăratul tuturor ca și prin Împărăteasca care este mai cinstită decât heruvimii și mai slăvită fără de asemănare decât serafimii, fiind stăpânitoare și peste soborul îngeresc) ‎– n.n.]‎, rămâne ‎iarăşi o întrebare: de ce Ioan e reprezentat în icoane de Biserica veche, îndată ‎după tăierea capului (şi cu el pe tava Irodiadei) printr-un Ioan cu aripi: – ‎semnele firii îngereşti ?‎

Deci îngerii pot reveni pe pământ în trupuri pământeşti, ori de câte ori ‎sunt trimişi ? Reîncarnarea lor (deşi numai unul, Ilie sau Ioan pune „problema” ‎aşa, – ca să nu generalizăm), nu mai e propriu-zis doctrina indiană a ‎reîncarnării. [după cum vedem Părintele Arsenie nu propovăduia reîncarnarea indiană, cel puțin la arătare fiind preot Ortodox, ci doctrina arseniană a reîncarnării lui Ilie ca o excepție și a întrupării îngerilor, înățătură ce iar aduce aminte de Origen. Sărmanul Părinte Arsenie Boca, devine astfel, din cal troian al ecumenismului și cal troian al hinduismului, poate fără să vrea. De unde oare o asemenea rătăcire, ce duce mintea la iad cu deznădejde? ‎– n.n.]‎ Reîncarnarea se referă la oameni, – si deosebirea dintre om şi ‎înger e o deosebire de natură, nu numai de desăvârşire -, deci oamenii, forţaţi ‎de karma, trebuie să se renască în vieţi succesive, să-şi ispăşească, fără să ştie, ‎vinovăţii din vieţile trecute, pânâ când, învăţând să se dezlipească de dorinţa ‎vieţii, nu mai contractă legături care să-i reclame, prin karma, la ispăşiri. ‎Purificarea aceasta, această „mântuire” indiană se face automat şi necesită ‎pentru un suflet perioade de zeci de mii de ani. E o teorie a „mântuirii”, dar nu e mântuirea.‎

Dacă doctrina aceasta ar exprima adevărul, toată iconomia mântuirii ‎omului, descoperită nouă prin Hristos, ar fi inutilă. Mântuirea era automată. ‎însăsi venirea lui Iisus n-ar mai fi avut rost.‎

Dar, fiindcă a venit Iisus şi a pus cu adevărat problema mântuirii ‎omului, reîncarnarea – „mântuirea” automată – nu are nici o bază în Revelaţie. ‎Mai spune ceva şi sfântul Pavel – deci tot Revelaţia este rânduit oamenilor o ‎dată să moară, iar după aceea să fie judecata” (Evrei 9,27), deci nu e rânduit să ‎fie vieţi succesive întrerupte de moarte.‎ [ce frumos combate reîncarnarea… numai că nu până la capăt, deoarece pleacă de la un principiu greșit. Sfinția sa vede greșeala reîncarnării doar în diferența că sufletul omului trece prin trupuri succesive, pierzându-și memoria și deci pocăința devenind ineficientă. Dar problema cea mai gravă a reîncarnării este că depersonalizează pe om dorind ca atmanul să se topească în impersonalul brahman. Dar, și din acest punct de vedere, doctrina arsenistă a reîncarnării nu numai că păstrează erezia dar o agravează. Nu numai că persoana lui Ilie se preface în Ioan, ca mai apoi să se prefacă în Părintele Arsenie Boca, după credința celui din urmă alimentată de vedenii, cum vom vedea mai jos, dar și persoanele îngerești, nemai ținând Dumnezeu cont de firea lor se prefac în persoane omenești. Implică în hulele sfinției sale și pe Dumnezeu pe care îl face din Ziditor în distrugător al persoanelor și al firilor, tot cum propovăduiesc hindușii, mahomedanii, mormonii și… mulți alții, că adică Dumnezeu ar fi și autorul răului și al distrugerii. Deci, în arsenism, pe lângă anularea persoanelor avem de a face și cu anularea firilor, transmigrația sau cum o numește chiar Părintele Arsenie Boca, promotorul acestei erezii transformarea sau strămutarea ‎lor. Dar acest lucru pe care îl vedem și în hinduism, jainism, budism și elenism prin credința în metempsihoză, care susține că un individ se încarnează nu numai în trupuri omenești ci și în animale sau vegetale, idee prezentă și la filozofii elini și la Mircea Eliade, mentorul atât de iubit al Părintelui Arsenie Boca. Strămutarea îngerilor își găsește, însă, echivalent în hinduism în erezia avatarurilor ‎– n.n.]‎

Cu Ilie încă nu s-a terminat. [ așa de mult își dorește sfinția sa, să fie reîncarnarea lui Ilie, să nu se fi terminat cu metempsihoza lui, încât toate limitele îngăduitului, ale bunului simț și hotarele cele veșnice ale Sfintei Tradiții le încalcă, nevăzând că Ilie va veni ca înaintemergător al zilei celei înfricoșate a Domnului, în trupul său, deci nu a murit (deci nu s-ar fi putut reîncarna, chiar dacă ar fi existat excepția inventată de sfinția sa la metempsihoză), și va fi omorât, după cum am citit mai sus în Apocalipsă. Iar o altă dovadă, poate cea mai pertinentă că nu există reincarnare, este tocmai Schimbarea la Față. Sfinții Apostoli, care îl cunoșteau personal pe Sfântul Ioan Botezătorul, au văzut cu ochii lor că nu este același cu Ilie, pe care l-au cunoscut din cele ce le vorbea cu Mântuitorul. Și-au dat seama, în felul acesta, după înfățișare și cuvânt că Sfântul Prooroc Ilie este o altă persoană și față de Hristos, dar și față de Sfântul Ioan Botezătorul. Față de Cel dintâi fiind chiar lângă El, pentru a se alunga credința superstițioasă că Mântuitorul ar fi Ilie Mat 16:13 Iar venind Iisus în părţile Chesariei lui Filip, au întrebat pre ucenicii săi zicând: cine’mi zic Oamenii ca sunt eu, Fiul Omului?14 Iar ei au zis: unii, Ioan Botezătorul; alţii Ilie; iar alţii Ieremia, sau unul din proroci. Iar față de cel de-al doilea, adică față de Sfântul Prooroc Ioan având Sfântul Prooroc Ilie o altă înfățișare și un alt fel de a fi, care definește persoana chiar mai mult decât trupul. Astfel că nu au spus că este Sfântul Ioan, cum ar fi fost logic dacă era el, fiindu-le cunoștința mai apropiată prin experiență, ci Mat 17:4 răspunzând Petru a zis către Iisus: Doamne, bine este nouă a fi aici; de voieşti, să facem aici trei colibi: ţie una şi lui Moisi una şi una lui Ilie, diferit, așadar, de Ioan ‎– n.n.]‎. El e prevăzut, ca Ilie, înaintemergător, dar ‎al zilei celei înfricoşate a Domnului, pe la coptul neghinei pământului: „Iată Eu ‎vă trimit pe Ilie proorocul înainte de a veni ziua Domnului, cea mare şi ‎înfricoşată” (Matei 3,23).‎

Lăsat-am întrebările să se ciocnească de toate stăvilarele tainei si să-şi dovedească zădărnicia, izbindu-se de limitele îngăduitului.‎

Dincolo este împărăţia marilor taine ale existenţii.‎

Dumnezeu ţine ascunse în mister rânduieli neştiute de îngeri şi oameni.‎ [numai că creștinismul nu este esoteric ca și arsenismul și celelalte științe oculte, ci vorbește foarte mult de taina persoanei și a nestrămutării firii, putându-se schimba doar voirea. Noi nu știm, cu adevărat, decât cele pe care ni le-a descoperit Dumnezeu, dar aceasta ne-a descoperit-o cu siguranță Dumnezeu: Ilie nu poate fi Ioan nici Părintele Arsenie, fiindcă persoanele nu sunt interschimbabile, îngerii și ei persoane, nu se prefac în alții, dar nici nu pot deveni oameni, fiindcă firile sunt, prin Dumnezeu, în hotarele pe care El le-a zidit, și tot el le păzește ca să nu se piardă, nu fiindcă nu ar putea ci pentru că nu o vrea. Cine crede altfel se osândește, chiar de ar fi numai din îndoială, darămite să o mai și sădești unor oameni și așa atacați de ideile la modă ale hinduismului propovăduit cu putere de New Age. Rom 14:23 Iar cel ce se îndoieşte, dacă va mânca, se osândeşte, fiindcă n-a fost din ‎credinţă. Şi tot ce nu este din credinţă este păcat. ‎ Sfinții Părinți, fiind insuflați de Sfântul Duh, când puneau întrebări de acest gen le și dădeau răspunsul, fiind în armonie cu ceilalți Sfinți, deoarece nu se conduceau după mintea proprie, ci cercetau ce a descoperit Sfânta Biserică. Și, dacă nu aflau la alți părinți purtători de duh, se rugau și rugăciunea lor le era ascultată, dând răspunsul adevărat:

Oarecari frați au venit la avva Antonie și i-au pus o întrebare din Levitic. Deci a ieșit bătrânul în pustie și a ‎mers avva Ammona pe urma lui în ascuns, știind obiceiul lui și după ce s-a depărtat bătrânul, stând la rugăciu-‎ne a strigat cu glas mare: “Dumnezeule, trimite pe Moise ca să mă învețe cuvântul acesta!” Și a venit glas ‎vorbind cu dânsul. Deci a zis avva Ammona: “Glasul care vorbea, l-am auzit, dar puterea cuvântului n-am înțe-‎les-o”.‎

Sf. BĂTRÂNI, m. P., Sf. †Grigorie DASCĂLUL et alii, Patericul, PENTRU AVVA ANTONIE, 28, (ed. cit, p. 9).‎

Zisu-ne-a nouă sfântul Antonie dându-ne cuvânt de folos: „Un an am săvârșit, rugându-mă lui Dumne-‎zeu să-mi descopere locul drepților și al păcătoșilor, iar într-o noapte m-a strigat un glas de sus, zicându-mi: ‎‎«Antonie, scoală și vin-o!» Știind eu pe cine mi se cade să ascult, am ieșit și uitându-mă, am văzut un uriaș, ‎întunecat și înfricoșător, care ajungea până la nori, având mâinile întinse în văzduh, sub care era o mare de ‎flăcări întinsă. Am văzut apoi suflete zburând ca niște păsări și acelea care treceau de mâinile aceluia erau ‎mântuite, iar cele lovite de el cădeau în marea cea de foc. Și groaznic mai scrâșnea din dinți pentru cei ce ‎reușeau să scape, însă pentru cei ce cădeau, mult se bucura. Am auzit apoi iar glasul acela: «Înțelege ceea ce ‎vezi; căci cei pe care i-ai văzut că au trecut în sus, sunt sufletele drepților care nu s-au supus fiarei acesteia și ‎acum merg în Rai. Iar acesta este vrăjmașul care apucându-i pe cei vinovați, îi oprește surpându-i în iad căci au ‎urmat voii lui și au fost stăpâniți de ținerea de minte a răului»”.‎

Sf. BĂTRÂNI et alii, Patericul, PENTRU AVVA ANTONIE, 3, (ed. cit, p. 6).‎

Și din acest motiv Părintele Arsenie Boca nu poate fi un model în Ortodoxie. Dacă sfinția sa ar fi avut trecere la Dumnezeu și ar fi avut adevărate vedenii pentru folosul lumii, ar fi aflat ceea ce căuta. Dar probabil că cele pe care le susține aici sunt tot rodul unor vedenii, care, însă, l-au înșelat, despărțindu-l de învățătura Sfintei Biserici ‎– n.n.]‎

Poate că, gândindu-Se la aceste taine ale Tatălui, şi vorbindu-le foarte ‎de departe cu câţiva ucenici, Iisus s-a transfigurat şi transpus în mister până la ‎aşa măsură că, venind apoi la ceilalţi ucenici şi la mulţime, pe care i-a găsit ‎aproape certându-se, „toţi s-au înfiorat şi au alergat să I se închine.‎ [poate se înfiora mulțimea hipnotizată de la Prislop (sau ne înfiorăm cu toții cu durere și nespusă umilință a minții față de neputința neamului omenesc cum a putut să decadă atât de mult logica și credința unui om al bisericii, și pe deasupra și ieromonah), însă în Sfânta Scriptură este scris așa Mar 9:15 Şi îndată toată mulţimea, văzându-L, s-a spăimântat şi, alergând, I se închina. Se vede că Părintele Arsenie Boca nu citea sau nu credea în Biblia Ortodoxă. ‎– n.n.]‎

Despre aşa ceva nu avem ştire să se mai fi întâmplat.‎ [dar nici această reincarnare nu s-a întâmplat decât în mintea nedumerită a celor ca sfinția sa, ce nu știau Tîlcuirile date de sus, prin Sfinții Părinți, la Sfânta Scriptură, ‎– n.n.]‎

Poate că ei au dezlegat „înfiorându-se si închinându-se” cel mai bun răspuns, vrednic de împărăţia marilor Taine.‎ [nicidecum. Înfiorarea este diavolească, iar împărăția următoarele roade Gal 5:22 Iar roadă Duhului este dragostea, bucuriea, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credinţa, blandeţele, înfranarea poftelor. ‎– n.n.]‎

Prislop. Joi XXX

‎14.‎    XII.949 Marcu 9,10-16.‎[2]

Din analiza după Sfinții Părinți a cuvântului de mai sus vedem că toate textele din Sfânta Evanghelie le-a înțeles Părintele Arsenie Boca după literă. Aceasta este o dovadă evidentă că nu a putut ajunge la desăvârșire, neavând astfel cu nici un chip harul Sfântului Duh simțit în trup și în duh, deci nici Sfinte Moaște.

Însuși Sfântul Cuvios Maxim Mărturisitorul ne arată că întemeietorul arsenismului, după cum se prezintă pe sine în gândirea sfinției sale, nu poate fi model de sfințenie în Sfânta Biserică Ortodoxă, îndreptându-se în fiecare zi spre moartea păcatului, neputând să trăiască viața cea fericită în duh:

Dar cel ce rămâne numai la litera Scripturii, are ca singură stăpânitoare peste ‎fire simțirea (percepția), prin care se manifestă afecțiunea sufletului față de ‎trup. Căci litera, dacă nu e înțeleasă duhovnicește, e mărginită în conținutul ‎ei de simțire, care nu îngăduie să străbată înțelesul celor scrise până la minte. ‎Iar dacă litera se adresează numai simțirii, tot cel ce primește litera în chip ‎iudaic numai ca istorie, trăiește după trup, suportând în fiecare zi prin ‎aplecarea voii moartea păcatului, din pricina simțirii celei vii, neputând, să ‎omoare cu duhul faptele trupului, ca să trăiască viața cea fericiiă în duh. “Căci ‎de viețuiți după trup, veți muri“, zice dumnezeiescul apostol, „iară de omorîți ‎cu duhul faptele trupului, veți trăi“. Drept aceea, aprinzând făclia, adică ‎rațiunea care aduce lumina cunoștinței prin contemplație și fapte, să nu o ‎punem sub obroc, ca să nu fim osândiți, ca unii ce mărginim la literă puterea ‎necuprinsă de minte a înțelepciunii, ci în sfeșnic, adică în Sf. Biserică, pe ‎culmea contemplației adevărate, ca să răspândească asupra tuturor lumina ‎dumnezeieștilor dogme.‎[3]

Iată cum vede Părintele Arsenie Boca pe Sfinții Prooroci Ilie și Ioan:

reincarnarea

Iată cum vede Sfânta Biserică Ortodoxă pe Sfinții Înaintemergători ai venirilor lui Hristos:

Sf. Prooroc Ilie Sf. Prooroc Ioan

Nu se vede, oare, cu ochiul liber că sunt persoane diferite? Ce bine ar fi fost ca Părintele Arsenie Boca să fi studiat Erminia picturii bizantine, iar nu Bele-Arte, iar cât a stat la Sfântul Munte să fi văzut cu luare aminte Sfintele Icoane Ortodoxe și să fi respins vedeniile. Astfel ar fi crezut în Dogmatica Ortodoxă și nu în mintea proprie, sau în învățăturile descoperite de jos.

Să vedem cum tâlcuiesc Sfinții Părinți Taina Persoanei și Tainele Sfinților Prooroci Ilie și Ioan ca fiind persoane diferite și Tainele Îngerilor ca fiind ipostase diferite, și, cu atât mai mult, față de oameni, având și firi diferite. Dacă ne va ajuta Dumnezeu vom putea înțelege mai apoi de ce ținea morțiș Părintele Arsenie Boca la această excepție (că Ilie ar fi fost prefăcut în înger, apoi reîncarnat în Ioan, apoi prefăcut în înger, din nou).

Sfântul Ilie, Proorocul lui Dumnezeu, a fost răpit cu trupul într-un car de foc şi este viu până acum, păzit de Dumnezeu în locaşurile raiului. A fost văzut în trup de cei trei Apostoli în vremea Schimbării la Faţă a Domnului pe Muntele Tabor şi iarăşi va fi văzut în trup de oamenii cei muritori înaintea Venirii celei de-a Doua pe pământ a Domnului. In acea vreme, cel care odinioară a scăpat de sabia Izabelei, va pătimi de sabia lui Antihrist, nu numai ca Prooroc, ci şi ca Mucenic, şi va fi găsit vrednic de mai mare slavă de la Dătătorul de plată, Dumnezeu“[4]

Dacă este încă în trup, cum s-ar putea reîncarna? Să adauge alt trup peste al său, să se facă iar mic să între în pântecele Sfintei Elisabeta? Dar toate acestea ar fi împotriva unei cugetări izvorâte dintr-o minte sănătoasă. Acest mod de a inventa pe tema credinței tot felul de păreri ce aduc aminte de hinduism sau alte gândiri deșarte este oprit de Dumnezeu prin Sfânta Scriptură: 1Ti 4:7 Iar de basmele cele spurcate şi băbeşti te fereşte şi te nevoeşte pre tine spre buna credinţă.

Trebuie să se știe că altceva este examinarea reală și altceva examinarea logică și altceva ‎examinarea abstractă. La toate făpturile deosebirea ipostaselor se examinează real. Căci se ‎examinează real Petru deosebit de Pavel. Dar se examinează logic și abstract ceea ce este ‎comun între ei, ceea ce îi unește, ceea ce îi face unul. Căci gândim cu mintea că Petru și Pavel ‎sunt de aceeași natură și au o natură comună, deoarece fiecare din ei este animal (ființă) ‎rațional și muritor și fiecare este trup însuflețit cu suflet rațional și cugetător. Această natură ‎comună, deci, este examinată logic. Căci ipostasele nu sunt unele în altele. Fiecare are ceva ‎special și particular, adică este despărțită în sine și are multe lucruri care o deosebesc de ‎cealaltă ipostasă. Sunt depărtate în spațiu, se despart în timp, se deosebesc în felul de a gândi, ‎în putere, în figură, adică înfățișare, în capacitate, în temperament, în vrednicie, în ocupație și ‎în toate însușirile caracteristice, dar mai presus de toate în aceea că ipostasele nu sunt unele în ‎altele, ci despărțite. Pentru aceea se zice: doi, trei și mai mulți oameni. Acest lucru se poate ‎vedea la orice făptură. [deci nici îngerii nici oamenii nu pot fi confundați ca persoane, unele cu altele, ci se unesc, după fire, doar în chip abstract ‎– n.n.]‎ Cu totul dimpotrivă la Sfânta Treime cea mai presus de ființă, deasupra ‎tuturor și incomprehensibilă. Căci cu privire la Sfânta Treime ceea ce o unește și o face una ‎este examinat real din pricina coeternității și din pricina identității ființei, activității și voinței, ‎din pricina acordului felului de a gândi și din pricina identității stăpânirii, puterii și bunătății. ‎Nu am spus asemănare, ci identitate și unitate de mișcare, căci este vorba de o singură ființă, o ‎singură bunătate, o singură putere, o singură voință, o singură activitate, o singură stăpânire, ‎una și aceeași, nu trei asemenea unele cu altele, ci una și aceeași mișcare a celor trei ipostase. ‎Căci fiecare dintre ele nu are mai puțină unitate față de altă ipostasă ca față de sine însăși, în ‎sensul că în toate privințele Tatăl, Fiul și Sfântul Duh sunt unul, afară de nenaștere, naștere și ‎purcedere. Iar deosebirea aceasta se înțelege numai pe cale abstractă. Căci cunoaștem un ‎singur Dumnezeu; iar deosebirea o înțelegem numai în însușirile paternității, fiimii și ‎purcederii, potrivit cauzei, cauzatului și desăvârșirii ipostasei, adică modului de existență. Cu privire la Dumnezeirea cea infinită nu ‎putem vorbi ca despre noi de o depărtare spațială, deoarece ipostasele sunt unele în altele, nu în ‎sensul că ele se amestecă, ci în sensul că sunt unite, potrivit cuvântului Domnului, care zice: ‎‎„Eu sunt în Tatăl și Tatăl în Mine”83, între ipostasele Dumnezeirii nu există deosebire de voință ‎sau de gândire sau de activitate sau de putere sau de altceva din acelea care dau naștere în noi ‎la deosebire complet reală. Pentru aceea nu spunem că Tatăl și Fiul și Sfântul Duh sunt trei ‎Dumnezei, ci, din contră, că Sfânta Treime este un singur Dumnezeu, Fiul și Duhul se ‎raportează la o singură cauză; nu sunt nici alcătuiți, nici contractați în sensul contopirii lui ‎Sabelie84 [dacă nici în cazul lui Dumnezeu, Care este Unul, Persoanele care au o asemenea întrepătrundere încât se deosebesc doar pe cale abstractă, Ele totuși nu se confundă, nici nu se amestecă, și, deci nu este vorba de aceeași Persoană ci de Trei, ce excepție ar putea fi la făpturi care toate se deosebesc real? Cum ar putea Gavriil să fie Mihail, sau Ilie să fie Ioan, sau, cu atât mai mult, cum ar putea să fie Gavriil Ilie, și Mihai să fie Ioan când se deosebesc și cu firile, primii fiind serafimi și ultimii fiind oameni? ‎– n.n.]‎ . Căci, după cum am spus, ipostasele Sfintei Treimi se unesc, nu în sensul că ele se ‎amestecă, ci în sensul că ele există unele în altele; iar întrepătrunderea reciprocă a ipostaselor ‎este fără contractare și fără amestecare. Ele nu sunt depărtate unele de altele, și nici împărțite în ‎ce privește ființa, în sensul împărțirii lui Arie85. Căci dacă trebuie să spunem pe scurt, ‎Dumnezeirea este neîmpărțită în cele ce se împart, după cum în trei corpuri solare, care exist ă ‎unul în altul și sunt nedespărțite, avem o singură unire și apropiere a luminii. Așadar, când ‎privim la Dumnezeire, la prima cauză, la singura stăpânire și la una și la aceeași, ca să spun ‎așa, mișcare și voință a Dumnezeirii, la identitatea ființei, a puterii, a activității, a domniei, ‎atunci avem în mintea noastră o unitate. Dar când privim la acelea, în care este Dumnezeirea, ‎sau ca să spun mai precis, care sunt acelea din care este Dumnezeirea și care sunt de acolo din ‎prima cauză în afară de timp, de aceeași slavă și nedespărțite, adică ipostasele Fiului și ‎Duhului, atunci trei sunt acelea la care trebuie să ne închinăm. Un Tată, Tatăl, care este fără de ‎început, în sensul că este necauzat. Căci nu este din cineva. Un Fiu, Fiul, care nu este fără de ‎început, în sensul că nu este necauzat. Căci este din Tatăl. Dar dacă ai raporta termenul de ‎‎„început“ la timp, atunci și Fiul este fără de început, căci el este făcătorul timpurilor și prin ‎urmare nu cade sub timp. Un Duh, Sfântul Duh, care este din Tatăl, nu în chip firesc, ci purces. ‎Tatăl nu este lipsit de nenaștere, pentru că a născut, nici Fiul de naștere, pentru că a fost născut ‎din cel nenăscut — dar cum? — și nici Duhul nu se schimbă în Tatăl sau în Fiul, pentru că ‎purcede și este Dumnezeu, însușirea este ceva netransmisibil; cum ar putea s ă rămână însușire ‎ceea ce se transmite sau se preface? Căci dacă Tatăl este Fiul, atunci nu este cu adevărat Tată, ‎căci unul este cu adevărat Tatăl. Și dacă Fiul este Tatăl, atunci nu este cu adevărat Fiu, căci unul este cu adevărat Fiu și unul Duhul Sfânt.‎ […]

Am spus în repetate rânduri că altceva este ființa și altceva este ipostasa, și că ființa indică ‎specia comună și cuprinzătoare a ipostaselor de aceeași specie, spre exemplu: Dumnezeu, ‎omul, iar ipostasa arată individul (persoana) adică Tatăl, Fiul, Sf. Duh, Petru, Pavel. […]

‎„Se seamănă întru stricăciune, înviază întru nestricăciune; se seamănă întru slăbiciune, înviază ‎întru putere; se seamănă întru necinste, înviază întru slavă; se seamănă trup sufletesc“ — adică ‎gros și muritor — „înviază trup duhovnicesc”808, ca și trupul Domnului după înviere, care a ‎trecut prin ușile încuiate, care nu simțea oboseala și nu avea nevoie de mâncare, somn și ‎băutură. „Căci vor fi, spune Domnul, ca îngerii lui Dumnezeu. Nu mai este căsătorie, nici ‎naștere de copii”809. Căci spune dumnezeiescul apostol: „Petrecerea noastră este în ceruri, de ‎unde și așteptăm pe Mântuitorul, pe Domnul Iisus, care va schimba trupul smereniei noastre ca ‎să fie la fel cu trupul slavei Lui”810. Nu vorbesc de o schimbare în altă formă — departe cu ‎acest gând! — ci mai degrabă de o schimbare din stricăciune în nestricăciune.‎ [așadar, și după înviere, vom păstra trupurile noastre, nu vom fi îngeri fără de trup. Comparația cu îngerii se referă la faptul că vom trece prin ușile încuiate, nu vom obosi, nu vom avea nevoie de mâncare și celelalte. Vom avea trup înviat întru slavă ca a îngerilor, dar nu vom fi fără trupuri ca ei. – n.n.] […]

Lucrurile, care au o existență contrară, acelea au contrar și felul de a exista, adică însușirile. Și ‎cine nu va cădea de acord cu noi că toate existențele, toate cele care cad sub simțirea noastră, ‎chiar și îngerii, se schimbă, se prefac și se mișcă în multe feluri! Cele spirituale, adică îngerii, ‎sufletele și demonii, se schimbă potrivit voinței libere, care crește sau se micșorează, fie în ‎progresul în bine, fie în îndepărtarea de bine. Celelalte se schimbă prin naștere și distrugere, ‎prin creștere și micșorare, prin schimbarea însușirilor și mișcarea de la un loc la altul. [lucrurile spirituale se schimbă potrivit voirii, dar nu își schimbă firea ‎ – n.n.] ‎[…]

Așadar, îngerul este o ființă spirituală, veșnic mișcătoare, liberă, necorporală; slujește lui ‎Dumnezeu și a primit în firea lui nemurirea în har. Care este, însă, natura și definiția ființei lui, ‎numai ziditorul o știe. ‎[în nici un caz nu este om, care este legat de trup ‎ – n.n.] ‎

Așadar, îngerul are o fire rațională, spirituală, liberă și schimbătoare în felul de a gândi sau de ‎a voi [dar nu cu firea ci cu voirea ‎ – n.n.] ‎, căci tot ceea ce este creat este schimbător.‎

Numai ceea ce este necreat este neschimbător. Tot ceea ce este rațional este și liber. Așadar, ‎pentru că îngerul are o fire rațională și spirituală, este liber; iar pentru că este creat și ‎schimbător, are facultatea de a rămâne și a progresa în bine sau de a se îndrepta spre rău (cazul ‎îngerilor căzuți n.n.).‎

Îngerul este incapabil de pocăință, pentru că este necorporal. Omul, însă, din pricina ‎slăbiciunii corpului are parte de pocăință.‎ [vedem că, deoarece îngerii sunt raționali și liberi sunt persoane, iar fiindcă sunt incapabili de pocăință și sunt minți pure, nu pot fi minte omenească, capabilă de pocăință tocmai pentru că a fost făcută să se unească cu trupul care are slăbiciuni. Deci îngerii nu pot primi trup, nu se pot întrupa, nu se pot încarna. ‎ – n.n.] ‎

Îngerul nu este nemuritor prin fire, ci prin har, [deci, nu poate muri, ca să nu mai fie înger ci să se facă om ‎ – n.n.] ‎căci tot ceea ce are început are și sfârșit potrivit ‎naturii lui. Numai Dumnezeu este veșnic, dar mai degrabă este mai presus de veșnicie. Căci cel ‎care a făcut timpurile nu este sub timp, ci deasupra timpului.‎ ‎[…]

Dar noi spunem că sfinții părinți au numit mișcarea omenească în multe feluri, potrivit ‎problemelor pe care le discutau. Au numit-o putere, activitate, deosebire, mișcare, însușire, calitate ‎și patimă. Au numit-o putere, nu în opoziție cu cea dumnezeiască, ci pentru că este o putere care ‎își are cauza în ea însăși și pentru că este neschimbătoare. Au numit-o activitate, pentru că este ‎ceva caracteristic, care scoate la iveal ă ceea ce este asemenea în toate cele de aceea și specie. Au ‎numit-o deosebire, pentru că ea face deosebirea între specii. Au numit-o mișcare, pentru că ea ‎indică specia. Au numit-o însușire, pentru că ea constituie specia și se află numai în ea și nu în ‎alta. Au numit-o calitate, pentru că ea este specifică speciei. [deci, pocăința fiind caracteristică numai omului, îngerul nu se poate face om ‎ – n.n.] ‎ Au numit-o patimă, pentru că se ‎mișcă — căci toate cele ce sunt din Dumnezeu și după Dumnezeu, prin faptul că se mișcă, suferă, ‎pentru că ele nu sunt prin ele mi șcătoare și prin sine puternice. […]

Firea se înțelege sau abstract — căci nu există prin sine îns ăși — sau comun în toate ‎ipostasele de aceeași specie, unindu-le [deci, îngerii nu pot fi oameni, fiindcă n-ar mai fi îngeri ‎ – n.n.] ‎ și se numește fire considerată în specie, sau integral ‎prin adăugarea accidentelor, așa cum există într-o ipostasă [ipostasa sau persoana este firea + accidentele, deci persoana îngerului nu se poate face persoană omenească, neputându-i lua nici firea nici accidentele ‎ – n.n.] ‎, și se numește fire considerată în ‎individ; ea este aceeași cu cea considerată în specie […]

Mai mult: în toți oamenii există voința și nu la unii există, iar la alții nu există; dar ceea ce ‎se observă în chip obștesc la toți caracterizează firea care este în indivizii de sub ea; prin ‎urmare, omul este prin natur ă volițional.‎ [tot așa este și cu pocăința. Îngerul neavând pocăință și nici trup, în veac nu va putea fi om ‎ – n.n.] ‎

Cele comune și universale sunt atribuite și celor particulare care sunt sub ele. Comun este ‎ființa, ca specie, iar particular ipostasa. Este particular nu că ar avea o parte a firii, căci nu are ‎o parte din ea, ci particular prin număr, spre exemplu: individul. Ipostasele se deosebesc prin ‎num ăr și nu prin fire. Ființa este afirmată de ipostasă, pentru că ființa este desăvârșită în ‎fiecare din ipostasele de aceeași specie. Pentru aceea ipostasele nu se deosebesc între ele în ‎ceea ce privește ființa, ci în ceea ce privește accidentele, care sunt însușiri caracteristice, însu‎șirile caracteristice, însă, aparțin ipostaselor și nu firii. Ipostasa se definește: ființa împreună cu ‎accidentele. Pentru aceea ipostasa posedă comunul împreună cu particularul și existența în ‎sine. [deci ipostasele îngerești nu pot fi ipostase omenești, atât datorită diferenței între firi, cât și datorită diferenței între însușirile caracteristice, care deosebesc și ipostasele aceleiași firi între ele. Pe cine să nedreptățească Dumnezeu desființându-l pe ipostasul care se preface în altul sau pe cel în care s-a prefăcut cel dintâi. Pe cine să distrugă Dumnezeu pe Ilie care se face Ioan sau pe Ioan care nu mai este fiindcă de fapt este Ilie. Vai nouă, de o astfel de logică ilogică. ‎ – n.n.] ‎ Ființa, însă, nu există în sine, ci este considerată în ipostase.

Ceea ce face ca ereticii să rătăcească este faptul că ei identifică noțiunea de fire și ipostasă. ‎Când spunem că oamenii au o singură fire, trebuie să se știe că nu spunem aceasta referindu-ne ‎la definiția sufletului și a corpului, căci este cu neputință să spunem că sufletul și corpul ‎comparate unul cu altul sunt de o fire. Dar pentru că ipostasele oamenilor sunt foarte multe, toți ‎primesc aceeași definiție a firii, căci toți sunt compuși din suflet și corp, toți participă firii ‎sufletului și posedă ființa corpului și o specie comună. Spunem o singură fire a ipostaselor ‎celor multe și diferite. Cu toate acestea fiecare ipostasă are două firi, este compusă din două ‎firi, adică din suflet și corp.‎ [așadar îngerul fiind dintr-o singură fire nu poate fi ipostas omenesc. Ce păcat că Părintele Arsenie Boca a stat să se uite în oglindă cât a fost în facultatea de Teologie, în loc să învețe Dogmatica Ortodoxă, care l-ar fi scutit neînțelegerea noțiunilor de fire și de ipostas, cât și de înșelare ‎ – n.n.] […]

Dumnezeu l-a pus pe Adam în paradis, care era atât spiritual cât și sensibil. în cel sensibil ‎sălăsluia cu trupul pe pământ, dar cu sufletul trăia împreună cu îngerii, cultivând gânduri ‎dumnezeiești și hrănindu-se cu ele. Era gol din pricina simplității sale și a vieții lui naturale; ‎se urca numai către creator cu ajutorul făpturilor, bucurându-se și veselindu-se de contemplarea ‎Lui.‎

Pentru că Dumnezeu a împodobit pe om în chip natural cu voință liberă, i-a dat poruncă să nu ‎mănânce din pomul cunoștinței254. Dar despre pom am‎ ‎vorbit după puterea noastră destul în capitolul despre paradis255. Dumnezeu i-a dat această ‎poruncă făgăduindu-i că dacă va păzi vrednicia sufletului, dând victorie rațiunii, cunoscând pe ‎creator și păzind porunca Lui, va participa fericirii veșnice, va trăi în veci, ajungând mai ‎presus de moarte. Dar dacă va supune sufletul corpului, dacă va prefera plăcerile corpului, ‎neținând seamă de vrednicia lui, asemănându-se animalelor neînțelegătoare256, scuturând jugul creatorului și neglijând porunca Lui dumnezeiască, va fi ‎responsabil de moarte și va fi supus stricăciunii și ostenelii, ducând o viață nenorocită. Căci nu ‎era folositor ca omul să dobândească nemurirea fără să fie încă ispitit și încercat, ca să nu cadă în mândria și ‎condamnarea diavolului257. Diavolul din pricina nemuririi sale, după căderea lui de bunăvoie, ‎s-a fixat în rău în chip neschimbat și fără posibilitate de pocăință. După cum iarăși și îngerii, ‎după alegerea de bunăvoie a virtuții, s-au stabilit, prin har, în chip neschimbat în bine. [ce diferențe mari, de netrecut, între îngeri, demoni și oameni. Ei comunică prin rațiune și voință, dar diferă prin trup și pocăință. ‎După înviere se vor asemăna mai mult, prin pierderea posibilității pocăinței, prin har, și prin spiritualizarea trupului, dar nici atunci, nu vor fi desființate diferențele între firi, cu atât mai puțin între persoane – n.n.] ‎

Prin urmare, trebuia ca omul să fie încercat mai întâi, căci un bărbat neispitit și neîncercat nu ‎este vrednic de nimic. Și în încercare să se desăvârșească prin păzirea poruncii, ca astfel să ‎primească nemurirea drept răsplată a virtuții. Căci omul, fiind la mijloc între Dumnezeu și ‎materie, prin păzirea poruncii, după ce se libera de legătura firească cu existențele, avea să se ‎fixeze în chip nestrămutat în bine, unindu-se cu Dumnezeu potrivit unei stări sufletești ‎speciale. [nici aceasta nu o poate face îngerul, neavând trup ‎ – n.n.] ‎ Prin călcarea poruncii, însă, îndreptându-se mai mult spre materie și smulgându-și ‎spiritul său de la cauza lui, adică de la Dumnezeu, și-a impropriat coruptibilitatea, a ajuns ‎pasibil în loc de impasibil, muritor în loc de nemuritor, are nevoie de legături trupești și de ‎naștere seminală, s-a lipit, prin dragostea de viață, de plăceri, ca și când ele ar fi elementele ‎constitutive vieții, și urăște fără nici o teamă pe cei care se sârguiesc să-l lipsească de ele, și a ‎schimbat dragostea de Dumnezeu în dragoste față de materie, iar mânia contra adevăratului ‎dușman al mântuirii a prefăcut-o în mânie față de ceilalți oameni. Așadar, prin invidia ‎diavolului, omul a fost biruit. Căci diavolul invidios și urâtor de bine nu suferea, el, care a ‎căzut din pricina mândriei, să dobândim cele de sus. Pentru aceea mincinosul momește pe ‎nefericitul Adam cu nădejdea Dumnezeirii și după ce îl urcă la aceeași înălțime a mândriei, îl ‎pogoară spre aceeași prăpastie a căderii.‎ [iată războiul vechi și nou. Să nu-l judecăm pe Părintele Arsenie Boca. Și noi putem oricând cădea într-o mai rea înșelare. ‎ – n.n.] ‎ […]

Trebuie să se știe că îngerii, fiind ființe raționale, sunt înzestrați cu liberul arbitru. Și pentru că ‎sunt creați sunt și schimbători. Acest lucru l-a arătat diavolul. El a fost creat bun de creator, ‎dar, în virtutea liberului arbitru, el și cu puterile care au apostaziat împreună cu el, adică ‎demonii, a ajuns descoperitorul răutății, în timp ce celelalte cete ale îngerilor au persistat în ‎bine.‎ [și diavolul este deci, persoană, având voie liberă. Nici el nu se poate întrupa. ‎ – n.n.] ‎[…]

Demonii nu au nici stăpânire, nici putere contra cuiva, decât numai dacă li se îngăduie de ‎Dumnezeu în scopul mântuirii, cum este cazul cu Iov123 și după cum este scris în Evanghelii ‎despre porci124. Dar o dată ce Dumnezeu le îngăduie, au putere, se schimbă și iau forma pe ‎care o vor după fantezia lor.‎

Nici îngerii lui Dumnezeu, nici demonii nu cunosc cele viitoare; cu toate acestea proorocesc, ‎îngerii proorocesc pentru că Dumnezeu le revelează și le poruncește să proorocească. Pentru ‎aceea se realizează toate câte spun ei. Dar și demonii proorocesc: uneori pentru că văd cele ce ‎se întâmplă departe, alteori prin conjectură. Pentru aceea de multe ori mint și nu trebuiesc ‎crezuți, chiar dacă uneori spun adevărul, în chipul în care am arătat. Ei cunosc și Scripturile.‎

Toată răutatea și patimile necurate au fost născocite de ci. Li s-a îngăduit să ispitească pe om, ‎dar nu au putere să forțeze pe cineva. Căci noi avem facultatea de a primi ispita sau de a nu o ‎primi. Pentru acest motiv s -a pregătit diavolului și demonilor lui și celor care îl urmeaz ă, focul ‎nestins și pedeapsa veșnică125.‎

Dar trebuie să se știe că ceea ce este moartea pentru oameni, aceea este căderea pentru îngeri. ‎După cădere ei nu mai au posibilitatea pocăinței, după cum nu o au nici oamenii după moarte.‎ ‎[5]

Să stăm și să plângem fraților cum s-au despărțit făpturile de Făcător, pierzându-și pocăința. Să ne umilim cu inimile și să-l rugăm pe Hristos să ne păstreze în smerenia Sa. Cu lacrimi să ne tânguim pentru rătăcirea Părintelui Arsenie Boca și să-L implorăm pe Domnul să oprească extinderea ei.

Iată cum ne explică atât de frumos, Părintele Profesor Dumitru Stăniloae, de care, din păcate, Părintele Arsenie Boca, deși a avut ocazia, nu a vrut să îl asculte, distincția de netrecut între îngeri și oameni, tocmai în ceea ce au comun, adică mintea, pentru a nu se spune că ar putea vreodată o persoană îngerească, să devină persoană omenească, prin întruparea minții ei:

Numai împreună, lumea sensibilă, având drept coroană omul, şi lumea inteligibilă a ‎îngerilor sunt un receptacol deplin al revelării lui Dumnezeu şi al valorificării ei. ‎Numai împreună, îngerii şi oamenii, pot înălţa o slavoslovie mai completă lui ‎Dumnezeu [de ce să o descompleteze chiar Dumnezeu prefăcând un înger în om, în loc să creeze un alt om. După Părintele Arsenie Boca, Dumnezeu s-a epuizat în creativitate tocmai la facerea celui mai mare bărbat și a avut nevoie să-l trimeată pe Ilie. Dar nu ar fi spus Domnul că Ilie este cel mai mare bărbat și că s-a reîncarnat, sau că Ioan este cel mai mare dar la fel cu Ilie, și chiar este Ilie. Sau că Ioan nu e născut dintre femei, ci înger întrupat? Pe cine să credem pe Părintele Arsenie Boca sau pe Mântuitorul ce ne spune: Mat 11:11 Adevărat zic vouă: Nu s-a ridicat între cei născuţi din femei unul mai mare decât Ioan Botezătorul; ‎ totuşi cel mai mic în împărăţia cerurilor este mai mare decât el. ‎Se nasc oare îngerii din femei? – n.n.] ‎. Aşa trebuie să înţelegem că îngerii sunt creaţi pe de o parte pentru a-L ‎lăuda pe Dumnezeu, pe de alta pentru a sluji lui Dumnezeu în solicitudinea Lui pentru ‎oameni, pentru a fi trimişii lui Dumnezeu la oameni, pentru a fi „vestitorii” Lui şi, prin ‎aceasta, pentru a ajuta la ridicarea oamenilor la o lăudare comună a Lui cu ei; iar prin ‎aceasta, a sluji la mântuirea lor. Dar aceasta înseamnă şi o capacitate a îngerilor de a ‎conduce pe oameni spre Dumnezeu. în acelaşi timp prin aceasta chiar îngerii îşi sporesc ‎cunoaşterea de Dumnezeu şi slavoslovia lor, asociind-o şi pe a oamenilor. Corul ‎îngeresc-uman e mai măreţ decât corul simplu uman sau simplu îngeresc. [corul Ilie Ioan Gavriil Mihail este mai măreț decât unul din ei care îi înlocuiește pe toți prin metempsihoză ‎– n.n.] ‎ Partea ‎îngerească şi cea omenească a corului se completează şi se înfrumuseţează reciproc. ‎Fiecare din cele două părţi câştigă, în elanul slavosloviei, de la cealaltă.‎

Unii Părinţi au subliniat superioritatea îngerilor faţă de oameni, prin faptul că sunt ‎‎”minţi pure”, neîmpreunate cu trupul şi cu afectele care rezultă din aceasta. Dar alţii, ‎cum am văzut, au afirmat că mai mult omul e după chipul lui Dumnezeu, întrucât omul ‎prin trup este şi devine un „stăpân” al lumii ca şi Dumnezeu, câtă vreme îngerii nu au ‎această calitate.‎

Dar nevoia de lume pe care o au oamenii şi capacitatea de a dispune de ea ‎reprezintă şi o ispită pentru ei de a se ataşa de ea şi de a se încrede în puterile lor ‎creatoare. în calitatea de spirite întrupate stă şi măreţia, dar şi primejdia căderii lor. în ‎dominarea afectelor se poate actualiza o nouă forţă a spiritelor. Dar aceste afecte pot să ‎şi închidă infinitele orizonturi spre care e chemat spiritul omenesc.‎

Greutăţile de care e legată viaţa în trup pot dezvolta în om o responsabilitate proprie şi ‎nobila pornire de ajutorare cu fapta a semenilor săi, responsabilitate şi capacitate de ‎care e lipsit îngerul, dar pot dezvolta şi egoismul şi grija lumească exagerată.‎

în orice caz, omului i s-a dat măreaţa misiune de a stăpâni materia prin spirit, de a ‎o face transparentă pentru ordinea spirituală şi dumnezeiască, de a actualiza moduri ‎noi de revelare a spiritului şi de ajutorare a semenilor, în primul rând modurile etice şi ‎estetice.‎

în schimb, spiritul pur, sau îngerul are claritatea gândirii şi un „amor intellec- ‎tualis”, greu de închipuit de fiinţa noastră. Dar până nu a fost consolidat în bine, a fost ‎pândit şi el de o altă formă de egoism, nefiind legat prin sânge de alte fiinţe, care pun o ‎frână acestui egoism. A fost pândit de egoismul nelimitat al orgoliului cunoaşterii şi ‎existenţei prin sine, al libertăţii de grijile trupului.‎ […]

Nesepararea minţii de omul total în cunoaşterea lui Dumnezeu se datoreşte şi ‎faptului că cunoaşterea deplină a lui Dumnezeu e în acelaşi timp o unire cu Dumnezeu ‎a celui ce cunoaşte. Dar de unirea aceasta nu are parte numai mintea înţeleasă ca parte ‎pur spirituală a sufletului, ci sufletul întreg şi chiar omul întreg. „Toate cele ce se mişcă ‎îşi primesc stabilitatea în infinitatea lui Dumnezeu”. Toate se unifică în Dumnezeu şi în ‎înţelegerea trăită a omului, fără să dispară nici una32.‎

Sfântul Grigorie Palama respinge teoria lui Varlaam că mintea care se întâlneşte cu ‎Dumnezeu este o minte abstractă, detaşata de persoana integrală. Ea este mintea în care ‎se concentrează sau în care vibrează întreaga persoană alcătuită din suflet şi trup, cu ‎rezultatele experienţelor acumulate în ea, dar purificate, făcute curate. El condamnă ‎teoria lui Varlaam zicând: „Cea mai mare rătăcire elină şi izvorul a toată necredinţa… ‎este a ridica mintea nu din cugetarea carnală, ci din trupul însuşi, pentru a o face să se ‎întâlnească acolo sus cu vederile mintale„33. „Nu ni s-a spus „trupurile noastre sunt ‎templul Duhului Sfânt care locuieşte în noi”? (1 Cor. 6, 19). De ce a aşezat Dumnezeu la ‎început mintea (νους) în trup? A săvârşit prin aceasta un rău? Noi socotim că e un rău ‎ca mintea să fie în cugetări rele, dar nu e un rău să fie în trup, pentru că nici trupul nu e râu”34. Sfântul Grigorie Palama nu vorbeşte de un trup golit de senzaţii, ci de un trup ‎ale cărui senzaţii au fost purificate, îndreptate spre Dumnezeu. El socoteşte „inima”, în ‎care trebuie să se adune mintea (νους), ca să experieze acolo harul lui Dumnezeu, cel ‎mai lăuntric organ al trupului, dar în acelaşi timp ca centrul de întâlnire dintre trup şi ‎suflet şi ca organul conducător (ήγεμονικόν οργανον). Dar aceasta înseamnă că nu ‎inteligenţa pură conduce pe om şi nu ea întâlneşte pe Dumnezeu, ci omul total în care ‎înţelegerea şi simţirea fac un tot. De abia acesta realizează raţiunea integrală a omului. ‎Interpretând cuvântul Sfântului Macarie Egipteanul: „Acolo, deci, trebuie privit dacă şi-‎a înscris harul legile Duhului”, Sfântul Grigorie Palama zice: „Unde, adică, a colo? în ‎organul conducător, în tronul harului, unde e mintea şi toate gândurile sufletului, în ‎inimă adică. Vezi că celor ce şi-au ales să fie atenţi la ei înşişi în isihie (linişte) le e cu ‎totul necesar să-şi readucă mintea şi sa o închidă în trup, şi mai ales în partea cea mai ‎din lăuntru a trupului, pe care o numim inimă”33.‎

După Sfântul Grigorie Palama, a lăsa mintea în cugetări abstracte dezlegate de ‎fiinţa integrală a omului e o adevărată rătăcire. Omul acela e departe de sine, de ‎realitate şi de Dumnezeu.‎

Faţă de Varlaam, care cerea omorârea totală a părţii pasionale a sufletului, Sfântul ‎Grigorie Palama nu cere o anulare a acesteia, care se leagă de trup (iuţime şi dorinţă), ci ‎punerea ei în slujba binelui şi a iubirii. „Dar noi am învăţat că nepătimirea nu e aceasta, ‎adică omorârea părţii pasionale, ci mutarea lucrării de la cele mai rele spre cele mai ‎bune şi dumnezeieşti prin deprindere… E a celui ce s-a îmbogăţit cu virtuţi ca cei ‎pătimaşi de plăcerile lor, a celui ce şi-a supus iuţimea şi pofta, care sunt partea ‎pasională, părţii cunoscătoare şi raţionale a sufletului”3^.‎

Inserarea intimă a spiritului în trup şi calificarea lui începând din primul moment ‎al existenţei lui ca spirit întrupat, sau ca suflet, nu înseamnă că sufletul nu poate exista ‎după moarte şi înainte de învierea trupului, prin faptul că nu mai este în trup. El duce ‎cu el calificarea sa ca suflet al trupului, cu rădăcinile trupului adâncite în el în cursul ‎vieţii. Faptul acesta arată şi el că sufletul e un factor deosebit de trup, fără ca să fie un ‎spirit pur, necalificat prin trup, cu care a trăit într-un anumit loc şi timp.‎ [aici e surprinsă nu numai distincția dintre mintea îngerească și cea omenească, dar se arată că și atunci când este desprinsă de trup mintea omenească are în ea adâncite rădăcinile trupului. Așadar, nici măcar fără trup, mintea omenească nu poate fi înger, ca persoanele îngerești să se poată întrupa. ‎– n.n.] ‎[6]

Să vedem cum tâlcuiesc Sfinții Părinți textele din Evanghelie pe care le răstălmăcesc hindușii și sărmanul Părinte Arsenie Boca:

Luc_1:17 Şi va merge înaintea Lui cu duhul şi puterea lui Ilie,

Şi precum a lucrat darul [dumnezeiesc] cu duhul lui Ilie, aşa şi întru Ioan, ‎pentru că şi Ilie este înaintemergâtor al Venirii celei de a Doua, iar Ioan al celei ‎Dintâi. încă şi „cu puterea lui Ilie”, că aceleaşi pot venirile amândurora şi a lui ‎Ilie şi a Iui Ioan, căci la Hristos aduc. Dar şi în alt chip a venit Ioan „cu duhul şi ‎cu puterea lui Ilie”, pentru că şi el era pustnic şi înfrânat la viaţă şi mustrător ‎asemeni lui Ilie.‎ [vedeți că sunt doi, nu unul reîncarnat? Duhul lui Ilie nu înseamnă că a trecut sufletul lui Ilie în trupul lui Ioan, ci că erau într-un fel asemănător, în aceeași lucrare, având același har sau duh de la Sfântul Duh.‎– n.n.][7]

Mat_17:3 Şi iată, Moise şi Ilie s-au arătat lor, vorbind cu El.

Șii pentru ce Moise și Ilie s-au arătat? Ca să se arate cd El este Domn și al Legii gi al Proorocilor, al viilor, dar și al morților. Ci Ilie este Prooroc și încă este viu (4 Regi2,l1), iar Moise este detător de Lege, și a murit (Deuteronom 34,5-6). […] [dacă Ilie e viu, cum s-a reîncarnat, având încă trupul său? ‎– n.n.] ‎

Dar, de unde au cunoscut ucenicii că erau aceștia Moise și Ilie? Cu adevărat, nu din icoane, de vreme ce atunci a face icoane se părea oamenilor a fi lucru păgânesc. Se vede că din cuvintele lor i-au cunoscut pe ei, ci poate Moise va fi zis: ,,Tu ești Acela a Cărui Patimă am inchipuit-o mai inainte, injunghiind mielul și Paștele săvârșind” (Ieșir cap. 12). Iar llie: ,,Tu ești Acela a Cărui Inviere mai inainte am inchipuit-o inviind pe fiul văduvei” (3 Regi 17,22), și altele ca acestea.[8] [dacă ar fi fost același Ioan cu Ilie, l-ar fi recunoscut după înfățișare, că au fost ucenicii lui. Se vede clar că este vorba de o altă persoană, necunoscută lor decât prin cuvintele lui din Sfânta Scriptură ‎– n.n.] ‎

Mar_9:12 Iar El le-a răspuns: Ilie, venind întâi, va aşeza iarăşi toate. Şi cum este scris despre Fiul Omului că va să pătimească multe şi să fie defăimat? 13 Dar vă zic vouă că Ilie a şi venit şi i-au făcut toate câte au voit, precum s-a scris despre el.

Zicând că Ilie ,,va veni”, arată că incă n-a venit, dar va veni ca inaintemergător al Venirii celei de a doua și ,,va așeza la loc toate”, adică va intoarce la credința lui Hristos pe toți iudeii care se vor afla atunci ascultători, ca și cum așezându-i pe ei – care erau căzuți – intru moștenirea părintească. Iar zicând că ,,Ilie a și venit”, il arată pe inaintemergatorul Ioan. Și zice: ,,au făcut cu el câte au voit”, omorându-l, căci pentru că l-au lăsat ei [iudeii] pe Irod să-l omoare deși l-ar fi putut opri, [pentru aceea] ei l-au omorât. Deci atunci, mai străbătători [iscusiți la minte] făcându-se ucenicii, au ințeles că pe Ioan l-a numit ,,Ilie”, fiindcă el a fost inaintemergător al Venirii celei dintâi, precum Ilie va fi [inaintemergitor] al Venirii celei de a doua.[9] [deci sunt doi, nu unul – n.n.]

Exprimarea „Ilie a și venit” pentru desemna pe Ioan, adică a vorbi despre o persoană, folosindu-se de numele și pilda alteia care o preînchipuia, este specifică Sfintelor Scripturi și se cheamă alegorie, unul din cele patru modalități Ortodoxe de a tâlcui și înțelege Biblia (istoric, tropologic, alegoric și anagogic). Dar acest mod de înțelegere nu este accesibil decât celor care studiază Sfinții Părinți și nu celor ce își formează credința după părerea proprie, vedenii sau știință. Sfinții Părinți recurgeau întotdeauna la Sfânta Tradiție și numai când nu găseau răspuns acolo, se rugau lui Dumnezeu să le descopere direct.

Vedem că Însuși Mântuitorul ne arată cum să abordăm corect Sfânta Scriptură tocmai în legătură cu înțelegerea lui Ilie ca preînchipuire al lui Ioan sau Ioan ca prototip al lui Ilie, deși Hristos este Marele Prototip al tuturor:

Mat 11:13 Toţi proorocii şi Legea au proorocit până la Ioan. Mat 11:14 Şi dacă voiţi să înţelegeţi, el este Ilie, cel ce va să vină. 15 Cine are urechi de auzit să audă.

,,”De voiți si primiti”, adici si judecați cu dreaptă socoteală și nu cu pizmuire, acesta este Ilie despre care a zis Proorocul Maleahi că va să vie (Maleahi 3, 23), pentrtu că și Înaintemergătorul și Ilie au aceeași slujire. Ioan a venit mai inainte de Venirea cea dintai, iar Ilie va veni mai inainte de Venirea ce va să fie„. După aceea, arătând că aceasta este vorbă umbrită și ascunsă [deci nu-l judecăm pe bietul părinte că nu a înțeles-o. Nu era iscusit la astfel de cuvinte umbrite ale Sfintelor Scripturi. Ne pare însă rău că nu s-a smerit să întrebe, deși l-a cunoscut chiar și pe Părintele Profesor Dumitru Stăniloae, care precis l-ar fi lămurit, ci s-a luat după mintea sfinției sale și după scrierile hinduse în care s-a format și a dat un răspuns șovăielnic, care întunecă pe cititori ‎– n.n.]‎ – anume că Ioan este Ilie – și că este trebuință de pricepcre [înțelepciune] spre a o ințelege, zice [Iisus]: 11:15; Cine are urechi de auzit să audă îndemnându-i pe ei spre a intreba și [astfel] a învăța. [Așadar este nevoie de înțelepciune duhovnicească, deci smerită și a întreba, desigur pe Sfinții Părinți ‎– n.n.][10]

Păcatului interpretării hinduse a Sfintelor Scripturi se adaugă ca o circumstanță agravantă că tâlcuirile de mai sus sunt recomandate în toată Sfânta noastră Biserică, fiind o sinteză după toți Sfinții Părinți, și erau publicate și pe vremea Părintelui Arsenie Boca. Sfinția sa ori nu le-a citit, neglijându-le, ori le-a citit disprețuindu-le. Cu câtă durere trebuie să înțelegem noi acestea și să ne ferim de o astfel de primejdie, rugându-ne bunului Dumnezeu să-l ierte și să ne ierte și să ne miluiască și pe noi, acoperindu-ne cu purtarea Lui de grijă.

Mat 3:9 Şi să nu credeţi că puteţi zice în voi înşivă: Părinte avem pe Avraam, căci vă spun că Dumnezeu poate şi din pietrele acestea să ridice fii lui Avraam.

Prin ,,pietre” ințelegem și neamurile, dintru care mulți au crezut. Dar chiar și in inlelesul acesta zice Ioan, că și din pietre poate să facă Dumnezeu ,,fii lui Avraam” , căci ,,piatră” era pântecele Sarrei din pricina sterpiciunii. Dar ea a născut (Facere 11, 12; 21,1-2) Si iarăși a ridicat Domnul fii lui Avraam ,,din pietre”. Când? Atunci când răstignindu-Se El, văzând mulți pietrele despicându-se, au crezut (Matei 27, 51).[ Din pietre poate face fii ai lui Avraam, dar dintr-o persoană alta nu, fiindcă ar ‎desființa libertatea celei transformate, și nu numai libertatea ci chiar ceea ce este esențial într-o persoană: modul unic de a fi, prefăcându-o în alta. Dar și cea în care se transformă ar fi jignită, că nu ar fi putut ea de la sine, să descopere pe Dumnezeu ci a avut nevoie de o alta. Și această jignire să fie adresată tocmai Sfântului Ioan, cel ce șade și mijlocește de-a stânga Mântuitorului. De ce să nu fie două bogății infinite, două feluri de a lăuda pe Dumnezeu și iubi, fiind două persoane, ci să se reducă la numai una. De ce să acuzăm pe Dumnezeu de faptul că e constrâns tocmai în bogăția cea mare a creării chipurilor Lui persoanele? Transformarea unei persoane în alta care nu se face nici în iad cu nimeni, ‎nicidecum pe pământ, cu atât mai puțin a face din îngeri oameni. Dar, după cum tâlcuiesc Sfinții Părinți, vedem că Dumnezeu nici măcar materia impersonală și amorfă nu o preface în persoane, adică nici pietrele nu le face fii ai lui Avraam, decât în sens tropologic, adică de îndreptare a moravurilor în sensul despietririi inimii iudeilor și în sens alegoric, ca vindecarea de sterpiciune a Sarrei. ‎Înnoirea cerului și pământului este prefacerea lor în duhovnicești pentru a fi potrivite cu trupurile noastre înviate, și astfel vor fi spiritualizate pentru și prin persoanele noastre în Hristos. Nicidecum nu se va preface vreo piatră în vreun fiu al lui Avraam, Dumnezeu netrecând peste raționalitatea firii pe care El însuși ne-a dăruit-o prin creație ‎– n.n.]‎.[11]

 

Dar ce ne spune Sfânta Scriptură:

Evr 9:27 Şi precum este rânduit oamenilor o dată să moară, iar după aceea să fie judecata,

Cum așadar să moară cineva, chiar și Ilie, de două ori, dacă se reîncarnează în Ioan, și pentru cine ar fi judecat pentru Ilie sau pentru Ioan?

Surprindem însă în această întunecată răstălmăcire pe care o face Părintele Arenie Boca Sfintelor Scripturi un păcat mai grav, specific celor ce nu au înțeles și trăit cum dorește Hristos Ortodoxia:

Dar cel ce vrea să înţeleagă Sf. Scriptură în lumina cunoştinţei ‎lui Hristos, ca referindu-se la suflet, trebuie să se exercite cu toată sârguinţa ‎şi în tălmăcirea numelor, care poate să lămurească tot înţelesul celor scrise. E ‎nevoie să facă aceasta dacă vrea să ajungă la înţelegerea întocmai a celor ‎scrise şi să nu coboare în chip iudaic înălţimea Duhului la pământ spre trup, ‎închizând (circumscriind) făgăduinţele dumnezeieşti şi nestricăcioase ale ‎bunurilor spirituale în stricăciunea bunurilor trecătoare, precum o fac unii ‎dintre aşa zişii creştini. Aceştia poartă în chip mincinos numele care derivă de ‎la Hristos, dovedindu-se că tăgăduiesc prin faptele lor înţelesul lui şi ‎umblând pe o cale contrară lui Hristos, cum va arăta pe scurt cuvântul ‎nostru.‎

Căci Dumnezeu a venit la noi făcându-se om, pe lângă alte ‎pricini tainice pe care nu le poate pătrunde nici o raţiune, şi pentru ca să ‎plinească legea duhovniceşte, prin înlăturarea literei, şi să înalţe şi să facă ‎arătată puterea ei de viaţă făcătoare, depărtând partea care omoară. Iar partea ‎legii care omoară este, după dumnezeiescul Apostol, litera, precum puterea de ‎viaţă făcătoare a ei este duhul. Căci zice: “litera omoară, iar duhul face ‎viu“.331 (331 II Cor. 3, 6) Dar dacă-i aşa, creştinii mincinoşi de care vorbeam, au ales făţiş ‎partea contrară a lui Hristos şi au ignorat toată taina întrupării. [dar așa face Părintele Arsenie Boca nu numai la răstălmăcirea spre metempsihoză a Sfintelor Scripturi ci și când pune în gura lui Moise și a Sfintei Biserici înțelesuri genetice care îl vor duce la niște aberații științifice și antropologice devastatoare pentru el și pentru contemporani, după cum vom vedea mai jos la răstălmăcirea de tip hindus și orgonomic a împreunării trupești cu mască endocrină ‎– n.n.]‎ Ei nu numai că şi-au ‎îngropat prin literă toată puterea înţelegerii şi n-au voit să fie după chipul şi ‎asemănarea lui Dumnezeu (3), ci au ales mai bine să fie pământ, potrivit ‎ameninţării, şi să se întoarcă la pământ, prin afecţiunea lor faţă de literă, ca ‎faţă de pământ, în loc să aleagă legătura cu cerul, adică cu duhul, şi să fie ‎răpiţi în văzduh, adică în lumina spirituală, întru întâmpinarea Domnului, în ‎nori, adică în contemplaţiile înalte, şi astfel să fie totdeauna împreună cu El ‎prin cunoştinţă [ce păcat că Părintele Arsenie Boca a ales vedeniile superficiale și ieftine, refuzând contemplațiile înalte duhovnicești descoperite prin Sfinții Părinți, refuzând a fi prin cunoștință cu Hristos ‎– n.n.]. De aceea cu drept cuvânt se cade să ne scârbim de aceştia, ‎întrucât se aleg cu o pagubă insuportabilă din pricina neştiinţei, dar şi ne ‎întristăm, întrucât dau multe prilejuri Iudeilor spre întărirea în necredinţă. ‎Dar noi lăsânau-i pe aceia să fie aşa cum vor, să ne întoarcem la noi înşine şi ‎la Scriptură, începând cercetarea duhovnicească a capitolului de faţă cu ‎tălmăcirea numelor.‎

[…]

Aşa am înţeles eu locul, după Puterea mea. Dacă poate cineva ‎să vadă în cele spuse un înţeles mai înalt, [mai înalt nu mai josnic, mistic iar nu mistificator, tainic iar nu esoteric, mai de preț, adică după Sfinții Părinți iar nu contradictoriu Sfintei Predanii ‎– n.n.]‎ ne va face şi nouă şi lui bucurie, ‎arătând acest înţeles mai de preţ al celor scrise. Căci am spus mai înainte ‎despre cuvântul Scripturii dumnezeieşti, că rămâne totdeauna fără hotar ‎‎(necircumscris), hotărnicind (circumscriind) pe toţi cei ce-l grăesc, dar el ‎însuşi neputând fi hotărnicit de cei care-l‎ grăiesc. Deci chiar de am spus ceva după puterea mea, şi aceasta luându-mi o ‎mare îndrăzneală, nu am îmbrăţişat tot înţelesul celor scrise, acesta aflându-‎se infinit mai presus de puterea mea.‎

Scolii

‎1.‎      ‎ Precum Dumnezeu după fiinţă nu e supus cunoaşterii, la ‎fel nici cuvântul lui nu poate fi cuprins prin cunoştinţa noastră.‎

‎2.‎      ‎ Cei ce îşi lipesc cugetarea în chip iudaic numai de literă, ‎aşteaptă făgăduinţele bunurilor neprihănite în veacul acesta, necunoscând ‎bunurile fireşti ale sufletului.‎

‎3.‎      ‎ Cel ce poartă “chipul celui ceresc“,336 se sârguieşte să ‎urmeze în toate duhului Sf. Scripturi, care conservă sufletul prin virtute şi ‎cunoştinţă. Iar cel ce poartă “chipul celui pământesc“, cultivă numai litera, ‎care susţine slujirea trupească prin simţuri, ce dă naştere patimilor.‎

[…]

Cuvântul Sf. Scripturi, deşi are margini (e circumscris) după ‎literă, sfârşindu-se deodată cu timpul în care se petrec lucrurile istorisite, ‎după duh, în înţelesurile lui mai înalte, rămâne totdeauna fără hotar ‎‎(necircumscris). Şi nimeni să nu spună că nu poate crede aceasta, ştiind că ‎Dumnezeu care a vorbit e fără hotar (necircumscris) după natură. Căci cei ce ‎voiesc să asculte cu inima curată sfatul Scripturii, se cuvine să creadă că şi ‎cuvântul grăit de El se aseamănă mai mult Lui.330[12] Fiindcă dacă Dumnezeu ‎este cel ce a grăit, iar El este după fiinţă nehotărnicit, e vădit că şi cuvântul ‎grăit de El e nehotărnicit (1).‎

Aşadar, chiar dacă cele petrecute figurat în timpul lui Ezechia ‎au luat sfârşit, contemplând duhovniceşte întâmplările istorisite care s-au ‎sfârşit atunci, să admirăm înţelepciunea Duhului Sfânt care le-a scris. Căci în ‎fiecare dintre cei ce se împărtăşesc de firea omenească a aşezat putinţa ca să realizeze în sine aşa cum trebuie şi cum se cuvine înţelesul ‎celor scrise. Astfel oricine vrea să se facă învăţăcel al cuvântului ‎dumnezeiesc şi să nu socotească nimic din cele prezente şi trecătoare ‎deopotrivă cu virtutea, poate deveni un alt Ezechia în duh. Ba şi un alt Isaia, ‎neîmpiedecat de nimic să se roage, să strige la cer, să fie auzit şi să obţină de ‎la Dumnezeu, printr-un înger, distrugerea şi pieirea celor ce îl războiesc ‎spiritual.‎

[…]

‎15.‎    ‎ Ermonti şi Memfivoste sunt materia şi forma, iar cei cinci ‎fii ai Merobei, încincita rea întrebuinţare a simţurilor, împreunându-le pe ‎acestea laolaltă, adică ‎împletind simţurile cu materia şi forma, în urma înţelegerii trupeşti a legii, ‎cel ce mărgineşte înţelesul la literă pe de-o parte dă naştere patimei trupeşti, ‎iar pe de alta, corupe raţiunile naturale.‎

16.‎    ‎ Patima şi firea, după raţiunea existenţei lor, niciodată nu ‎există împreună.‎

‎17.‎    ‎ Cel ce nu crede că Scriptura este duhovnicească, nu-şi ‎simte puţinătatea cunoştinţei.‎

‎18.‎    ‎ Când David e înţeles ca lege, în sens iudaic, se tălmăceşte ‎‎“dispreţuire“, pentru tradiţia interpretării trupeşti a celor dumnezeieşti, iar ‎când înseamnă în sens creştin duhul, se tălmăceşte “cel tare la vedere“, ‎pentru contemplaţia cunoştinţei ce se petrece în minte.‎

‎19.‎    ‎ Prin sufletul Scripturii a înţeles duhul ei, iar prin trup ‎litera.‎

Cei trei ani sunt cele trei legi, cea scrisă, cea naturală şi cea a ‎harului, care vin una după alta. Deci cel ce înţelege legea scrisă trupeşte, nu ‎hrăneşte sufletul cu virtuţi; la fel cel ce nu sesizează raţiunile lucrurilor, nu-şi ‎nutreşte mintea din belşug cu înţelepciunea variată a lui Dumnezeu; iar cel ce ‎nu cunoaşte marea taină a harului celui nou, nu se veseleşte cu nădejdea ‎viitoarei îndumnezeiri. Aşadar lipsa contemplaţiei duhovniceşti sub regimul ‎legii scrise e urmată de lipsa înţelepciunii variate a lui Dumnezeu ce se poate ‎primi prin legea naturală, iar aceasta e urmată la rândul ei de ignorarea ‎îndumnezeirii ce se va da prin har în temeiul tainei celei noi. 656‎[13]

‎‎21.‎    ‎ Cel ce nu înţelege legea duhovniceşte, chiar dacă legea a ‎murit pentru el, dat fiind că nu-i mai serveşte trupeşte, dar mai păstrează ‎înţelesurile coborîte ale legii, mai cruţă încă pe copiii şi pe nepoţii lui Saul. ‎De aceea e chinuit de foamea cunoştinţei.‎

‎22.‎    ‎ Precum faţa e pecetea caracteristică pentru fiecare, la fel ‎cunoştinţa duhovnicească caracterizează şi revelează dumnezeiescul. De aceea ‎cel ce o caută pe aceasta, caută faţa Domnului.‎

‎23.‎    ‎ David se mai tălmăceşte “cel tare la vedere“ şi “minte ‎străvăzătoare“.‎

‎24.‎    ‎ Cel devenit în întregime trup prin jertfele sângeroase ‎aduse după litera legii, iubeşte neştiinţa, socotind că porunca e numai spre ‎plăcerea trupului.‎

‎25.‎    ‎ Cel ce slujeşte, zice, legii trupeşte, naşte păcatul cu fapta ‎ca materie şi modelează consimţirea minţii cu păcatul ca formă, prin plăcerile ‎corespunzătoare simţurilor. Iar cel ce primeşte Scriptura duhovniceşte, ‎omoară prin cugetările naturale pe înălţimea contemplaţiei lucrarea păcatului ‎ca materie şi consimţirea cu păcatul ca formă, împreună cu modurile ‎întrebuinţării abuzive a simţurilor, în vederea plăcerii, ca pe nişte fii şi nepoţi ‎ai legii scrise.‎

‎26.‎    ‎ Fără contemplaţia naturală nimeni nu cunoaşte deosebirea ‎simbolurilor legii de lucrurile dumnezeieşti.‎

‎27.‎    ‎ Prin spânzurare a înţeles scoaterea la iveală a literii ‎omorâte a legii pe înălţimea contemplaţiei, prin cunoştinţa în duh.‎

‎28.‎    ‎ Prin “hotarul lui Israel“ a înţeles toată raţiunea şi tot ‎modul contemplaţiei, în care nu se poate menţine deloc predania înţelegerii trupeşti a legii.‎

‎29.‎    ‎ Duhul zice, e dătătorul vieţii, iar legea omorîtoarea vieţii. ‎Prin urmare nu poate lucra deodată şi litera şi duhul, precum nu există ‎împreună ceea ce e făcător de viaţă cu ceea ce e făcător de stricăciune.‎

‎30.‎    ‎ Părticica ce se taie împrejur (prepuţul), e ceva natural şi ‎tot ce e natural e o faptă a creaţiunii dumnezeieşti. Iar fapta creaţiunii ‎dumnezeieşti este “bună foarte“, după cuvântul care zice: “A văzut ‎Dumnezeu toate câte le-a făcut şi iată erau bune foarte“. Legea însă, ‎poruncind înlăturarea acelei părticele, prin tăierea împrejur, înfăţişează pe ‎Dumnezeu ca pe unul ce şi-ar corecta în chip artificial propriul Său lucru, ‎ceea ce chiar şi numai a gândi constituie culmea împietăţii. De aceea cel ce ‎înţelege în mod natural657 simbolurile legii, ştie că Dumnezeu nu urmăreşte ‎să corecteze firea în chip artificial, ci porunceşte să fie tăiată pasionalitatea ‎adăugată la raţiunea (constituţia) sufletului şi indicată tipic prin acea ‎părticică trupească. Pe aceasta o leapădă cunoştinţa prin bărbăţia voinţei ‎arătată în făptuire. Căci preotul care face tăierea împrejur închipuieşte cunoş‎tinţa ce mânuieşte, ca pe un cuţit împotriva patimii, bărbăţia raţiunii arătată ‎în fapte. Aşa e desfiinţată predania trupească a legii, când duhul covârşeşte ‎litera.‎

‎[…]

Deci cel ce se ţine numai de litera Scripturii ca Saul, pe de o ‎parte respinge raţiunile cele după fire, iar pe de alta, nu crede în chemarea ‎neamurilor anunţată tainic de mai înainte, căutând în lege, aşa cum o ‎înţelege el, numai plăcerea trupului. Iar câtă vreme stăpâneşte această ‎dispoziţie trupească peste cei ce, înţelegând astfel legea, trăiesc numai după ‎simţuri, nu se iveşte în ea foamea cunoştinţei duhovniceşti (17). Pentru că ‎foamea este absenţa bunurilor ce au fost cunoscute odată prin experienţa ‎însăşi şi lipsa totală a mâncărurilor duhovniceşti care întreţin sufletul. Căci ‎cum va socoti cineva ca foame sau ca lipsă absenţa celor pe care nu le-a ‎cunoscut niciodată? De aceea, cât trăieşte Saul nu se iveşte foametea, pentru ‎că nu se simţea lipsa cunoştinţei duhovniceşti cât trăia litera legii şi ‎împărăţea peste Iudeii cei pământeşti cu înţelegerea. Când însă începe să ‎strălucească raza harului evanghelic şi ia David împărăţia peste cei ‎duhovniceşti cu înţelegerea, cu alte cuvinte legea înţeleasă duhovniceşte, ‎lucru care se întâmplă după moartea lui Saul, adică după sfârşitul literii (căci ‎David se tălmăceşte “dispreţuire“ şi “cel tare la vedere“, primul înţeles ‎potrivindu-i-se din punctul de vedere al Iudeilor, întrucât litera copleşeşte ‎duhul, iar al doilea din punctul de vedere al creştinilor, întrucât duhul ‎biruieşte litera) (18), atunci se simte foametea cunoştinţei duhovniceşti. Şi ‎anume o simte poporul credincios îndeobşte şi sufletul fiecăruia îndeosebi, ‎când alege învelişul de dinafară al literii în locul contemplaţiei tainice în duh ‎şi socoteşte, aşa zicând, sufletul Scripturii mai de necinste decât trupul ei ‎‎(19). Căci cu adevărat flămânzeşte poporul celor ce cred şi au cunoscut ‎adevărul, ca şi sufletul fiecăruia, atunci când cade din contemplaţia ‎duhovnicească prin har şi ajunge în robia formelor şi chipurilor literei, care nu hrăneşte mintea cu ‎înţelesurile măreţe, ci umple simţirea cu năluciri pătimaşe prin figurile ‎trupeşti ale simbolurilor Scripturii. Din această pricină se spune că foametea ‎de cunoştinţa lui Dumnezeu se prelungeşte “trei ani unul după altul“. Căci ‎tot cel ce nu-şi însuşeşte înţelegerea duhovnicească a dumnezeieştii Scripturi, ‎leapădă pe de o parte, deodată cu ea, asemenea Iudeilor, şi legea naturală, iar ‎pe de altă parte nu cunoaşte nici legea harului, prin care li se dă celor ‎călăuziţi de ea îndumnezeirea.‎

Prin urmare foametea celor trei ani înseamnă lipsa de cunoştinţă ‎care le vine din cele trei legi, din cea naturală, din cea scrisă şi din cea a ‎harului, corespunzător cu fiecare, celor ce nu caută prin contemplaţie ‎înţelesul lor mai înalt. Căci nu poate cultiva câtuşi de puţin ştiinţa ‎Scripturilor acela care leapădă raţiunile naturale ale lucrurilor în ‎contemplarea sa şi dă atenţie numai simbolurilor materiale, negândindu-se la ‎nici un înţeles duhovnicesc mai înalt (20). Pentru că atâta timp cât ‎stăpâneşte numai latura istorică a Scripturii încă n-a încetat stăpânirea celor ‎trecătoare şi vremelnice asupra înţelegerii, ci chiar dacă a murit Saul, mai ‎trăiesc copiii şi nepoţii lui, care sunt şapte la număr. Cu alte cuvinte din ‎slujirea trupească şi vremelnică a legii obişnuieşte să se nască în cei iubitori ‎de trup, pentru pricina amintită, o dispoziţie pătimaşă, ce-şi are ca încurajare ‎în rătăcire porunca arătată în simboluri (21). Pentru această pricină socotesc ‎că nu s-a ivit foamete în zilele lui Saul, adică nu se simţea lipsa cunoştinţei ‎duhovniceşti în vremea slujirii după trup a legii, ci în vremea harului ‎evanghelic. Căci abia acum după ce a trecut împărăţia literii, flămânzim când ‎nu înţelegem duhovniceşte toată Scriptura, pentru faptul că nu gustăm din ‎slujirea cea tainică în duh, aşa cum se cuvine creştinilor. Iar când ne trezim la simţire asemenea lui David şi ‎căutăm în faţa Domnului (22), înţelegem limpede că harul cunoştinţei s-a ‎luat de la noi din pricină că n-am primit raţiunile cele după fire, pentru a ‎intra la contemplaţia tainică în duh, ci suntem lipiţi încă de, gândurile ‎trupeşti din litera legii.‎[…]

‎4.‎      ‎ Precum cel se se împreună cu o ţiitoare nu are căsătoria ‎legiuită, la fel cel ce se îndeletniceşte cu învăţarea legii trupeşte, nu are cu ea ‎o convieţuire legiuită, născând din ea dogme nelegitime, care se strică odată ‎cu viaţa trupului.‎

‎5.‎      ‎ Cel ce-şi însuşeşte Scriptura trupeşte, învaţă din ea ‎păcatul cu fapta, iar mintea i se deprinde să cugete la păcat. Acela învaţă din ‎litera legii despre dezmierdări, împreunări desfrânate şi ucideri, şi se deprinde ‎să socotească spurcată toată zidirea lui Dumnezeu.‎ […]

‎11.‎    ‎ Scurtă recapitulare a celor spuse mai înainte, prin care se ‎arată că cel ce înţelege legea trupeşte are învăţătura despre ea ca pe o ţiitoare, ‎din care naşte deprinderea şi lucrarea patimilor, şi-şi aduce în casă lăcomia ‎pântecelui, de parc-ar fi dumnezeiească, dând naştere modurilor care ‎întinează prin rea întrebuinţare simţurile, ca prin ele să stârpească raţiunile şi ‎seminţele naturale din lucruri.‎[14]

După ce am înțeles de unde provine rătăcirea Părintelui Arsenie Boca și receptarea lui entuziastă de către cei ce vor să găsească în Ortodoxia tâlcuită de sfinția sa trupește prilejuri de a-și adormi conștiința pentru a-și satisface plăcerile având pretext că sunt sfințenie, să răspundem, dacă ne va ajuta Dumnezeu și la a doua întrebare:

De ce respinge reîncarnarea ca principiu general, dar o primește ca pe o excepție?

O respinge ca principiu general să nu fie vădit ca practicant și propovăduitor al hinduismului.

O primește ca pe o excepție deoarece este convins că și el este reîncarnarea Sfântului Prooroc Ilie, gândim noi că în urma unor vedenii ca aceasta:

După ce a terminat liceul la Brad, ‎Părintele Arsenie dorea să meargă la aviaţie. ‎Dar s-a mâhnit mult şi a plâns, că, ne‎având bani să plătească garanţia cerută, a ‎trebuit să renunţe. Atunci, rugându-se înaintea sfintei icoane a Maicii Domnului, ‎ca Samuel Proorocul, a auzit un glas din cer, ‎care i-a zis: „Nu mai plânge, Ziane, că te ‎voi înălţa eu cu mult mai mult decât ‎avioanele”. Această mărturie mi-a spus-o ‎călugărul nevăzător Sebastian, de la ‎Mănăstirea Sâmbăta de Sus (Braşov).‎ [Poate de aici, comparând cu Sfânta Scriptură: 4Re 2:10 Răspuns-a Ilie: „Greu lucru ceri! Dar de mă vei vedea când voi fi luat de la tine, va fi aşa; iar de nu mă vei vedea, nu va fi”.11 Pe când mergeau ei aşa pe drum şi grăiau, deodată s-a ivit un car şi cai de foc şi, despărţindu-i pe unul de altul, a ridicat pe Ilie în vârtej de vânt la cer. să fi înțeles sfinția sa că este reîncarnarea lui Ilie, dar este posibil să fi avut și alte vedenii înșelătoare, după cum citim mai jos, care să îi fi spus aceasta direct ‎– n.n.]‎

[…]

Ce taine minunate i-a descoperit ‎Părintelui Arsenie Maica Domnului în ‎Sfântul Munte Athos, prin Sfântul Serafim ‎de Sarov, cum a auzit monahul Sebastian, ‎cei nevăzător, de la Sâmbăta! Multe nu le-a ‎putut mărturisi Părintele la nimeni.[15]

Nu ar fi de mirare, deoarece acesta este un atac clasic al celui vechi de răutăți, pe care îl îndrăznește chiar și la cei ce resping arătările demonice, darămite la cei ce le iubesc, crezându-le cerești:

‎7.‎      Ne spunea nouă avva Or: „Eu fiilor, știu un om oarecare în pustia aceasta, care zece ani ‎mâncare pământească n-a mâncat ci îngerul lui Dumnezeu îi aducea lui odată la trei zile ‎mâncarea cerească și-i da în gură și aceea îi era în loc de mâncare și de băutură. Și știu ‎că au venit la acela un pâlc de diavoli luminați, strălucind în chipul unei cete de îngeri și ‎o căruță de foc, cu cai de foc cu mulțime de ostași înarmați întocmai cum ar veni un îm-‎părat. Apropiindu-se de dânsul, i-au zis: «Omule, tu ai isprăvit toate faptele cele bune, ‎vino acum și te închină mie și te voi lua în căruța aceasta și înălțându-te de pe pământ la ‎cer ca pe Ilie Tesviteanul și te voi așeza la un loc împreună cu dânsul!» El auzind aces-‎tea, zicea în gândul său: «Eu în toate zilele și nopțile mă închin Împăratului și Dumneze-‎ului meu, deci cine este acesta de-mi zice să mă închin lui?» Acestea socotindu-le în ‎gândul său, a răspuns aceluia: «Eu îl am pe Domnul Iisus Hristos, Împăratul, Dumnezeul ‎și Mântuitorul meu, căruia pururea mă închin ziua și noaptea. Iar ție ți se închină cei ce ‎sunt cu tine!» Acestea auzind diavolul, îndată a pierit și s-a făcut nevăzut cu căruța cu ‎cai și cu toate oștile lui. Acestea le spunea bătrânul ca despre altcineva, tăinuindu-și via-‎ța sa. Iar părinții care erau cu dânsul, ne-au spus nouă, că el însuși era acela, căruia i s-au ‎întâmplat acestea.31‎[16]

Că sfinția sa se credea Ilie, avem multe mărturii:

Una o face chiar Părintele Profesor Dumitru Stăniloae, cuprinzând în ea credința multor fani ai Părintelui Arsenie Boca:

Mulți se simțeau atrași de fenomenul religios mai ales ‎pentru o anumi-‎tă ‎spectaculozitate, pe care o vedeau într-însul, ‎lucru foarte dăunător, după ‎cum ‎spunea tata. De pildă, într-o ‎vară, cu câteva zile înainte de Sfântul Ilie, fiind ‎la ‎Vlădeni, am ‎întâlnit într-o după-amiază, pe când ne plimbam pe șosea-‎ua ‎de ‎deasupra gării, un grup de oameni. Erau bărbați și femei, vreo ‎cinci, șase, ‎care ‎veneau din sus, de către varnițe.‎

S-au oprit, au salutat și văzând că au în față un preot au cerut ‎să ‎fie ‎binecuvântați. Tata i-a întrebat încotro se duc. „Ne ducem ‎la Mănăstire ‎la ‎Sâmbăta”, a răspuns cel mai în vârstă. Parcă-l ‎văd și acum: era negricios, cu ‎o ‎barbă lungă, pe jumătate ‎căruntă. „Pe jos? Doar e foarte departe”, a spus ta-‎ta ‎mirat. ‎‎„Trebuie să fie vreo optzeci de kilometri.” „Da, părinte, dar ‎trenurile ‎sunt ‎scumpe. Și vrem neapărat să fim acolo de Sfântul ‎Ilie, fiindcă părintele Arse-‎nie ‎începe să vorbească păsărește și ‎apoi se urcă cu căruța de foc la cer.”‎

Nu ne-a venit să credem. Omul vorbea cu un entuziasm de ‎nedescris. Au ple-‎cat ‎grăbiți ca s-ajungă la timp.‎

‎„Săracii oameni”, spunea tata. „Sunt naivi și dornici ‎de ‎extraordinar. ‎Interpretează fiece cuvânt așa cum vor ei. Ar trebui ‎să fim mai ‎atenți la felul în ‎care ne exprimăm în fața lor și; să ‎mai renunțăm la spectaculozi-‎tăți ieftine.”‎

A fost foarte abătut, ca de multe alte ori. „Așa se nasc rătăciri ‎periculoase ‎în ‎popor”, spunea.‎ […]

După moartea tatei, într-o emisiune la Europa Liberă, ‎dedicată personalității ‎lui, ‎pe lângă contribuții serioase, de un ‎înalt nivel teologic, cum ar fi cea a părin-‎telui ‎Viorel Mehedințu ‎de la Heidelberg, am auzit, spre surprinderea noas-‎tră, ‎cuvintele ‎unui monah bucureștean, paroh la o bisericuță centra-‎lă, ‎Stavropoleos, ‎care îl declara pe Stăniloae drept „ucenicul ‎părintelui Arsenie”.‎

Abstracție făcând de faptul că, din punct de vedere ‎cronologic, afirmația ‎e ‎neverosimilă, că de obicei studentul e ‎ucenicul profesorului și nu invers, ni-‎meni ‎nu cunoaște lucrări ‎teoretice fundamentale ale părintelui Arsenie care să-‎l ‎fi ‎determinat pe Stăniloae, oricum unul dintre marii dogmatiști ai ‎lumii, de a ‎se ‎înrola în rândurile „ucenicilor” sus-numitului. Las ‎deoparte faptul că tata nu ‎avea ‎suficientă „imaginație” pentru a ‎admira pe cineva care „vorbea păsărește”, ‎sau ‎intenționa să „se ‎ridice la cer cu căruța de foc a Sfântului Ilie”. Da-‎că ‎preacuviosul ‎monah, de mai sus, numit paie-mi-se, Marchiș (sau Mar-‎chiș), ‎este ‎susceptibil la asemenea „fapte de credință”, este treaba lui. ‎Dar simpa-‎tiile pe care ‎le are nu-i dau dreptul de a strâmba ‎adevărul. Ar fi mai de grabă de ‎dorit să ‎încerce a citi câteva ‎pagini din opera lui Stăniloae ca să se lămureas-‎că ‎asupra ‎disponibilităților acestuia de a adera sau nu la anumi-‎te ‎atitudini ‎extravagante, câtuși de puțin în spiritul dreptei-credințe. Cine l-‎‎a ‎cunoscut sau îi cunoaște cât de cât opera, știe că el nu a fost ‎niciodată ‎o ‎persoană gata să se aflameze pentru spectaculozități ‎ieftine și exaltări discutabi-‎le. ‎S-a menținut ferm în cadrul ‎învățăturii Bisericii și a pledat, dar de câte ‎ori, ‎pentru modestie, ‎dreaptă socoteală, severitate a vieții monahale, conți-‎nut ‎teologic ‎al propovăduirii celor care, îmbrăcând haina călugărească, ‎îmbracă ‎odată ‎cu ea și niște îndatoriri de viață aspră, ascetică, ‎riguroasă, în spiritul bunei ‎tradiții ‎a Sfinților Părinți.‎

Vreau să accentuez încă o dată, cu toată răspunderea, ca una ‎care am fost de fa-‎ță ‎la aceste împrejurări, că tata a ținut mult la ‎părintele Arsenie, atâta vreme ‎cât ‎acesta s-a menținut în limitele ‎îndatoririlor de mai sus, încadrându-se strict ‎în ‎concepțiile și ‎prescripțiile Sfinților Părinți și ale tradiției monahale.‎

Și a așteptat de la el realizarea unei înnoiri, a unei înviorări ‎a ‎religiozității ‎populare, în acest cadru bine conturat. Dar, de la ‎un anumit mo-‎ment, când ‎părintele Arsenie a adoptat alt mod de ‎a vedea lucrurile, relațiile dintre ‎ei s-au ‎răcit, tata nu i-a mai ‎aprobat felul de viață, iar părintele Arsenie n-a vrut ‎să ‎accepte ‎critica și observațiile tatei. Și sentimentele lui Stăniloae în ur-‎ma ‎acestei ‎îndepărtări se pot descrie printr-un singur cuvânt: ‎dezamăgire profun‎dă.‎ [17]

Ce păcat că Părintele Arsenie Boca s-a pierdut renunțând la linia Sfinților Părinți și apucându-o pe calea spectaculozității ieftine… cu multă durere să înțelegem aceasta și să plângem, dacă putem, pentru mântuirea lui.

Dar și Părintele Arsenie Papacioc mărturisește că a auzit aceasta chiar de la Părintele Arsenie Boca care o striga în gura mare, să o audă cât mai mulți, să-l laude, să-l iubească și să i se închine ca unui prooroc sfânt aflat în viață:

Părintele Arsenie Papacioc nu mințea când ne spunea (scriu din cele ce îmi aduc ‎aminte): „Eu care l-am cunoscut pe Arsenie, acum când sunt întrebat de ‎credincioși dacă este bine să-i citească Acatistul vreau nu vreau trebuie să le spun ‎câte ceva, ca să nu se smintească, să nu-și pervertească credința. Eram odată mai ‎mulți tineri la el, la Sâmbăta de Sus, și ne-a spus, printre alte: „Vedeți locurile ‎acestea, pe aici am fost acum 300 de ani cu duhul lui Ilie”. Pentru că am văzut și ‎auzit atâtea lucruri neortodoxe de la el când am fost călugărit și mi s-a pus numele ‎Arsenie m-am întristat, înțelegând că mulți mă vor lua drept ucenicul lui. Apoi ‎când m-am întâlnit cu el în București, când era dat afară din mănăstire, și mi-a ‎spus:‎

‎„- Acum tu rămâi în locul meu!” Eu i-am răspuns:‎

‎„- Nu! fiecare cu locul lui”.‎[18]

Vedem că pentru Părintele Arsenie Boca nu este o problemă ca o persoană să fie în locul alteia, dacă se cheamă Arsenie, indiferent dacă are sau nu cu totul altă lucrare. Și ce frumoasă, ce sobră este, ce dor după adevăr a avut lucrarea Părintelui Arsenie Papacioc. Cu cât mai grav este însă că Părintele Arsenie Boca credea că poate fi înlocuit Ioan sau Arsenie cu Ilie, prin reincarnare.

Nici Părintele Arsenie Papacioc nu poate substitui pe Părintele Arsenie Boca, nici Sfântul și Marele Prooroc Ioan Înaintemergătorul și Botezătorul Domnului pe Sfântul și Marele Prooroc Ilie Înaintemergătorul celei de a doua veniri, prin reincarnare. În schimb Părintele Arsenie Boca înlocuiește, dar nu prin reincarnare, ci prin repetarea vechii ispite, un protestant rătăcit de la Sfântul Munte:

A mers odinioară la Sf. Munte un Protestant din Germania şi căuta să ia în bătae de joc simplitatea ‎călugărilor.‎

A declarat în faţa Epitropilor din Careia că el este Proorocul Ilie. Proestoşii au început a râde, crezând că ‎au de-a face cu un nebun. Dar când a început el să le vorbească, au văzut că nu este nebun ci este o ‎undinţă primejdioasă pentru Ortodoxie.‎

Deci nepricepându-se ei cum să-i răspundă s-au sfătuit ca să găsească pe cineva dintre călugări cari să ‎dovedească cu mărturii din Sfânta Scriptură că Protestantul este mincinos (iar nu prooroc cum zicea el). ‎Atunci şi-au adus aminte bătrânii de smeritul Dascăl Nicodim, care trăia la vremea ceea la o chilie, ‎aproape de Careia. Cuv. Nicodim s-a prezentat ca de obiceiu îmbrăcat în nişte zdrenţe şi încălţat cu ‎opinci de porc. Când l-a văzut Protestantul a început a râde cu hohote. Atunci Bătrânii Proestoşi i-au ‎lămurit Cuviosului pentru ce este chemat, adică să dea răspunsul cuvenit proorocului mincinos.‎

Pricepând Cuviosul că ereticul îşi bate joc de călugări i-a zis:‎

‎”Va să zică eşti Proorocul Ilie, Domnule”.‎

‎”Desigur (a răspuns neamţul)!”. Atunci Cuviosul i-a zis iarăşi:‎

‎”Proorocul Ilie a avut tăierea împrejur, dar Dumneavoastră?” (o aveţi?)‎

La întrebarea aceasta a rămas Proorocul cu gura căscată şi a plecat fără să mai stea de vorbă cu ‎opincarii din Sf. Munte. Toţi carii veneau să ispitească pentru tainele credinţii dacă se întâmpla ca să ‎vorbească cu Dascălul cel flenduros, nu mai avea poftă să râdă, ci plecau îndată ruşinaţi.‎

Cuviosul Nicodim Aghioritul n-a făcut semne şi minuni în viaţă, dar viată lui întreagă a fost o întreagă ‎minune, prin roadele bunătăţii care au umplut lumea. Învăţăturile lui au luminat norodul creştinesc şi au ‎întărit Biserica Ortodoxă în vremurile cele mai grele.‎

După mărturisirile Sfinţilor Părinţi, sfinţenia omului nu se arată din săvârşirea minunilor ci din viaţa cea ‎îmbunătăţită. Minunile sunt lucrurile lui Dumnezeu şi se fac mai mult pentru luminarea celor ‎necredincioşi şi pentru întărirea celor slabi în credinţă, iar faptele cele îmbunătăţite sunt roadele prin cari ‎se cunosc sfinţii.‎[19]

Ce bine ar fi fost ca Părintele Arsenie Boca să-i fi urmat exemplul Sfântului Ioan Iacob de la Neamț sau al Sfântului Cuvios Nicodim Aghioritul și să propovăduiască Ortodoxia și smerenia… n-ar fi făcut minuni, dar ar fi avut, poate, și Sfinte Moaște. Dar chiar de nu ar fi avut, s-ar fi mântuit cu siguranță. Și ce poate fi mai minunat decât aceasta? Durere mare este în sufletul nostru că Părintele se află într-o astfel de primejdie ce îi atinge veșnicia. Cum să nu doară că un preot Ortodox și călugăr s-a îndepărtat atâta de nădejdea noastră – dreapta credință? Un om cu o așa capacitate, ce ar fi putut aduce la adevăr atâția oameni să fie deturnat spre terenul mlăștinos al amăgirii de sine… și, dacă pe noi ne doare atât, cât trebuie să Îl doară pe Hristos, iubirea cea răstignită?

[1] Sfântul Siluan Athonitul, Intre iadul deznădejdii şi ‎iadul smereniei, Ed. cit., p. 100.

[2] Părintele Arsenie Boca, Cuvinte vii, Ed. ‎Charisma, Deva, 22006, pp. 271-273.

[3] Pr. Stavrofor Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Filocalia, Volumul III, Ed. cit., pp. 399-400.

[4] Mineiului pe iulie, citat de aici:

<http://www.cuvantul-ortodox.ro/2009/07/20/despre-epoca-lui-antihrist-si-revenirea-prorocului-ilie-ca-%E2%80%9Eal-doilea-inaintemergator-al-venirii-lui-hristos/>, vineri, 19 iunie 2015.

[5] Sfântul Cuvios Ioan Damaschin, Dogmatica, Ed. cit., p. 20-27, 87, 179, 13, 38, 112, 96, 103, 89, 85.

[6] Preot Stavrofor Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Teologia Dogmatica Ortodoxa, Vol. 1, Ed. Institutului Biblic Și De Misiune Al Bisericii Ortodoxe Române, București, 21997, pp. 300-304, 263-264.

[7] Sfântul Teofilact Arhiepiscopul Bulgariei, Tâlcuirea Sfintei Evanghelii De La Luca, Ed. Σοφία – Ed. Cartea Ortodoxă, București, 2007, p. 26.

[8] Sfântul Teofilact Arhiepiscopul Bulgariei, Tâlcuirea Sfintei Evanghelii De La Matei, Ed. Σοφία – Ed. Cartea Ortodoxă, București, 2007, p. 296.

[9] Sfântul Teofilact Arhiepiscopul Bulgariei, Tâlcuirea Sfintei Evanghelii De La Matei, Ed. Σοφία – Ed. Cartea Ortodoxă, București, 2007, p. 299.

[10] Sfântul Teofilact Arhiepiscopul Bulgariei, Tâlcuirea Sfintei Evanghelii De La Matei, Ed. Σοφία – Ed. Cartea Ortodoxă, Bucu-‎rești, 2007, p.‎ 240.

[11] Sfântul Teofilact Arhiepiscopul Bulgariei, Tâlcuirea Sfintei Evanghelii De La Matei, Ed. Σοφία – Ed. Cartea Ortodoxă, București, 2007, p. 164.

[12] ‎‎330 Cuvântul Scripturii se aseamănă mai mult lui Dumnezeu cel ‎‎necircumscris, decât omului mărginit, de la care 1-a împrumutat ‎‎Dumnezeu. Căci în gura lui Dumnezeu cuvântul omenesc îşi lărgeşte ‎‎cuprinsul la infinit, potrivit cu cel ce îl folose şte.‎

[13]656 Este interesant că în această ordine a legilor, legea naturală e aşezată ‎‎după ‎cea scrisă, fiind socotită pe o treaptă mai înaltă. Această ordine ‎corespunde ‎cu ‎cele trei trepte ale urcu şului duhovnicesc: a activităţii ‎virtuoase, a contemplării ‎‎naturale, a îndumnezeirii. Ordinea aceasta a ‎legilor o înţelegem dacă o considerăm ‎‎nu atât pe planul istoriei, ci pe al ‎vieţii fiecărui ins. Apoi dacă prin legea scrisă se ‎‎înţelege în special legea celor zece porunci. Astfel fiecare om trebuie să înceapă de ‎‎la ‎împlinirea ‎poruncilor, pentru a se ridica la contemplarea lui Dumnezeu în ‎natur ‎ă ‎şi apoi a se ‎uni cu Dumnezeu.‎

[14] Pr. Stavrofor Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Filocalia, Volumul III, Ed. cit., pp. 224-232, 458-461, ‎483‎-484, 485.

[15] Pr. Petru Vamvulescu, Părintele Arsenie Boca MĂRTURIA MEA, s.Ed., Arad, 2012, p. 13-14.

[16] Sfinții Bătrâni et alii, Patericul…, Pentru multe feluri de năluciri și înșelăciuni diavolești, cu care amăgește ‎și înșeală vrăjmașul pe mulți, vrând ca să-i smintească din calea mântuirii, ‎să-i depărteze de Dumnezeu și să le fie în zadar osteneala lor, 7.

[17] ‎Lidia Stăniloae Ionescu, Lumina faptei din lumina cuvântului: împreună cu tatăl meu, Dumitru Stăniloae, Ed. Humanitas, București, 22010, pp. 44-46, 140-142, 146-147, 198-201, 231-236, 291-292.‎

[18] Cuvânt al Părintelui Iachint, ucenicul de chilie al Părintelui Cleopa Ilie. Din DVD-ul dat nouă, de către sfinția sa, la Sfânta ‎Mănăstire Pavel, din Sfântul Munte, în Joia Mare, 2015. ‎

[19] Sfântul Ioan Iacob Românul (Hozevitul), Din Ierihon catre Sion, Ed. cit., p. 144.

Anunțuri

8 gânduri despre „h) Din învățăturile păgâne scrise ale Părintelui Arsenie Boca”

  1. “cartea” Cuvinte vii, pagina 271(carte preluata in “Talantii imparatiei“) – la capitolul “108 – Taina lui Ilie şi Ioan” – se “intreaba” despre reincarnare si contine hule in loc de raspunsuri, pe care le-ar fi putut da pana si copiii de la gradinita.

    Desi folosita – prin citare pe sarite – pentru a argumenta ca boca combatea reincarnarea, predica din 14 decembrie 1949 (blestematul an al caderii sale) este o hula de la un capat la altul.
    Sarut mainile, parinte adevarat.
    https://sfintiinugresesc.wordpress.com/2015/08/30/cuvinte-vii-hule-despre-reincarnare/

    Apreciat de 1 persoană

  2. Dar textul de mai jos, extras din acelaşi capitol citat (Taina lui Ilie şi Ioan) nu l-ai citit sau nu l-ai înţeles, părinte?
    „Dacă doctrina aceasta [a reîncarnării] ar exprima adevărul, toată iconomia mântuirii omului, descoperită nouă prin Hristos, ar fi inutilă. Mântuirea era automată [karma]. însăşi venirea lui Iisus n-ar mai fi avut rost. Dar, fiindcă a venit Iisus şi a pus cu adevărat problema mântuirii omului, reîncarnarea – „mântuirea” automată – nu are nici o bază în Revelaţie”.
    Ioan nu era Ilie căci nu avea sufletul lui Ilie (asta ar fi însemnat că ar fi fost reîncarnarea lui), ci avea duhul lui Ilie (despre deosebirea dintre suflet şi duh, poate altădată). Aşa cum un om are duhul lui de om, dar poate fi în acelaşi timp posedat şi de duhurile rele – îngerii căzuţi – sau poate primi pe Duhul Sfant prin botez (dacă îşi mărturiseşte credinţa în Hristos, Fiul lui Dumnezeu), tot aşa poate primi şi duhul unui alt om, dar numai al unui om care s-a ridicat la cer în trup (devenind asemenea îngerilor), respectiv: al lui Ilie, Enoh şi chiar al lui Ioan Evanghelistul. Dar să nu uităm că şi Iisus a fost şi om când s-a ridicat la cer. Când Sfântul Apostol Pavel spune „Nu eu mai trăiesc, ci Hristos trăieşte în inima mea” se înţelege că Pavel era cu duhul lui Hristos, aşa cum Ioan era cu duhul lui Ilie, cu marea deosebire că Hristos este înviat din morţi. Biruind moartea, Hristos este şi început învierii noastre şi poate fi în inimile mai multor oameni în acelaşi timp.

    Apreciază

    1. Fragmentul citat de dvs. este și în postarea noastră de mai sus cu explicația teologică Ortodoxă de rigoare. Se pare că dvs. nu ați citit întreaga postare ci doar fragmente. Dar de ce ați omis tocmai începutul fragmentului?
      Îl redăm, după Părintele Arsenie Boca:
      „Deci îngerii pot reveni pe pământ în trupuri pământeşti, ori de câte ori ‎sunt trimişi ? Reîncarnarea lor (deşi numai unul, Ilie sau Ioan pune „problema” ‎aşa, – ca să nu generalizăm), nu mai e propriu-zis doctrina indiană a ‎reîncarnării.”
      Așadar Părintele Arsenie Boca combătea teoria indiană a reîncarnării generale ca să susțină propria teorie a reîncarnării și metempsihozei speciale Ilie-înger-Ioan-Înger-… Zian.
      În privința teoriei dvs. a duhului unui om care poate intra în alt om, cu tristețe suntem datori să vă atragem atenția că este eretică. Unirea mistică dintre Hristos și creștin nu este o posesie, ci o nuntă. Ea nu poate fi făcută decât prin asemănare cu Hristos, chipul universal al omului și Dumnezeu. Unirea mistică nu se poate face cu vreun alt om. Duhurile diavolești pot să posede pe alții, iar duhurile omenești pot hipnotiza și stăpâni, sau convinge și conduce. Dar îngerii și sfinții nu procedează așa, ci împreună-lucrează cu omul prin Sfântul Duh, care este numit și Duhul lui Hristos, întărindu-i libertatea.
      Vă recomandăm călduros să citiți dogmatica ortodoxă, singura fără greșeală, mai înainte de a vă asuma vreo învățătură de credință. Cărțile Părintelui Arsenie Boca (scrise de el însuși și de ucenici) sunt surse sigure de erezii și nu vă recomandăm nici măcar a le frunzări mai înainte de a învăța temeinic Ortodoxia.
      Una din poruncile bisericești este a nu citi cărți eretice.
      Iată ce ne învață despre suflet și duh Sfântul Cuvios Maxim Mărturisitorul în Filocalia 3, pagina 328:
      „‎11.‎ ‎ Despărțirea sufletului și a duhului indică deosebirea dintre virtuțile ‎din fire, ale căror rațiuni le avem în chip firesc, și dintre cele de la Duhul, al căror ‎har îl primim în dar.457 Deosebirea acestora o face Scriptura în chip clar.‎”
      Iar Părintele Profesor Dumitru Stăniloae (pe care, din păcate, Părintele Arsenie Boca nu l-a urmat, ci disprețuit – după ce și-a atins scopul, adică lansarea publică cu autoritatea marelui teolog ca fiind un mare ctitor filocalic, pentru a atrage și intelectualii în turma sa), iată cum tâlcuia aceasta:
      „‎457 Interpretarea aceasta înlătură trihotomismul. Sufletul e firea, duhul e harul. ‎Sau sufletul e omul lăuntric natural, iar duhul e omul lăuntric, adică sufletul ‎străbătut de har.‎”
      Vedeți, omul nu are un suflet și un duh, iar legătura între oameni de dragoste duhovnicească se face prin harul Sfântului Duh. Nu sunt ei înșiși, autonomi, locuitori unii altora. Numai Dumnezeu este prezent peste tot, oamenii sunt circumscriși și nu locatari în trupurile altora, depersonalizând pe cei posedați. Ce rost ar avea ca un om să fie în alt om? Ori unul, ori altul ar fi anulat, deci ar însemna că zidirea lui Dumnezeu nu este bună foarte (cum este în realitate) ci de prisos. Vă rugăm să înțelegeți importanța unicității persoanei, pe care Pr. Arsenie Boca o anulează.
      Iată ce ne învață Sfântul Ioan Damaschin în Dogmatica Ortodoxă:
      „Trebuie să se știe că altceva este examinarea reală și altceva examinarea logică și altce-‎va ‎examinarea abstractă. La toate făpturile deosebirea ipostaselor se examinează real. Căci ‎se ‎examinează real Petru deosebit de Pavel. Dar se examinează logic și abstract ceea ce es-‎te ‎comun între ei, ceea ce îi unește, ceea ce îi face unul. Căci gândim cu mintea că Petru și Pa-‎vel ‎sunt de aceeași natură și au o natură comună, deoarece fiecare din ei este animal (fiin-‎ță) ‎rațional și muritor și fiecare este trup însuflețit cu suflet rațional și cugetător. Această na-‎tură ‎comună, deci, este examinată logic. Căci ipostasele nu sunt unele în altele. Fiecare are ce-‎va ‎special și particular, adică este despărțită în sine și are multe lucruri care o deosebesc ‎de ‎cealaltă ipostasă. Sunt depărtate în spațiu, se despart în timp, se deosebesc în felul de a ‎gândi, ‎în putere, în figură, adică înfățișare, în capacitate, în temperament, în vrednicie, în ocu‎pație și ‎în toate însușirile caracteristice, dar mai presus de toate în aceea că ipostasele nu sunt ‎unele în ‎altele, ci despărțite. Pentru aceea se zice: doi, trei și mai mulți oameni. Acest lucru se ‎poate ‎vedea la orice făptură.‎” Vă rugăm urmați învățăturile ocrotitorului dumneavoastră, cu numele Ioan, fiindcă este numit de gura infailibilă a lui Hristos, Sinodul al 7-lea ecumenic:
      ‎„Luminătoriu carele luminează în lume, cuvânt al vieții țiind”‎ și feriți-vă de lupii în haine de oi, indiferent cât de faimoși ar fi și de ce minuni ar face. Nu minunile mântuiesc ci numai Hristos și numai prin învățătura Sfintei Biserici Ortodoxe de Răsărit, cunoscută fără de greșeală doar din Predania dată prin Sfintele Sinoade Ecumenice și Sfinții Părinți recunoscuți de ele.
      Să ne ferească Dumnezeu de asemenea învățături și mentalități pe care le enumerați mai sus ca adevărate, vizibile consecințe tragice generate tocmai de bietul Părinte Arsenie Boca prin cărțile lui, care după cum se vede, a smintit multe victime, având mască de învățător ortodox.
      Să ne rugăm ca Bunul Dumnezeu să oprească amăgirea spre iertarea păcatelor noastre și ale preacuvioșiei sale.
      Doamne ajută!

      Apreciază

  3. Lunga si obositoare analiza, pe care insa am parcurs-o de dragul parintelui Arsenie Boca, caruia ii sunt dator.

    In istoria ortodoxiei sunt canonizati sfinti care au invataturi ce pot fi caracterizate in unele locuri ca eretice, sau cel putin gresite: sf. Chiril al Alexandriei, sf. Epifanie de Salamina, sf. Grigorie al Nyssei; mai in spate sf. Iustin Martirul si Filozoful. Ba, daca mergem mai inapoi, chiar si sf. Ap. Petru era un eretic notoriu, ca se ferea sa manance la masa cu crestinii proveniti dintre elini si a fost aspru criticat de Pavel.

    Iar sf. Maxim, atat de extins citat de dvs, la care si eu am evlavie, are unele pareri originale in care consensul patristic este in directie opusa (ex. despre necesitatea intruparii lui Hristos daca Adam n-ar fi cazut).

    Dar toti cei de mai sus sunt sfinti. Caci nu e om fara greseala, afara de Hristos.

    In cazul analizei parintelui Arsenie Boca, ati aplicat o rigoare exceptionala, crancena as putea spune. Este adevarat ca in unele locuri are exprimari imprecise, dar limbajul dogmatic are o rigurozitate pe care putini o pot atinge. Nu toti pot fi Maxim Marturisitorul. Nu toti au debitul si coerenta lui Hrisostom. Nu toti zboara cu mintea asa sus ca Dionisie Areopagitul. De la aceste imprecizii pana la a arunca anatema pe un om si a-l declara eretic este o cale lunga. Parca prea v-ati fortat sa-l trageti printr-o lunga lista de erezii pe parintele Arsenie, fara ca parintele sa fi avut in cuget sa le propovaduiasca. Eu nu tin minte ca in istoria Bisericii sa fi fost un ereziarh responsabil de atatea erezii la un loc (ati reusit sa adunati vreo 20 sau mai bine). De aceea spun ca articolul dvs transpira de incrancenare. Daca un cuvant al parintelui Arsenie nu sta in matricea dogmatica sistematizata pe care o avem noi azi gratie sf. Marturisitor Dumitru Staniloae (eu il recunosc ca sfant), inexistenta in vremea parintelui Arsenie, sarim ca arsi. Dar explicitarile parintelui Arsenie sunt suficiente ca sa arate ca ceea ce era imprecis formulat, sau pus intentionat dubitativ, era limpede pentru el.

    Mai este si problema autenticitatii scrierilor aparute pe seama parintelui ca ciupercile dupa ploaie. Exista un timbru, o amprenta a cuvantului parintelui Arsenie care se recunoaste, o exprimare directa si concisa, darza si taioasa care nu se confunda. In afara de Cararea Imparatiei, am dubii ca multe dintre celelalte lucrari au fost alterate. Iar cartile de marturii cuprind multe exagerari ale crestinilor evlaviosi sau imprecizii datorate intelegerii limitate sau memoriei deformabile, deci nu sunt de luat in seama la nivel dogmatic.

    Certuri intre sfinti? Au fost si vor fi, dar certaretii tot sfinti au ramas. Pavel i-a sarit la gat lui Petru, cei 10 apostoli s-au enervat pe fiii lui Zevedeu ca au vrut intaietate; Ioan Gura de Aur l-a blestemat pe Epifanie de Salamina, la fel si celalalt si, ce sa vezi?, blestemele li s-au implinit amandurora. Asa ca nu ma mira ca sf. Dumitru Staniloae a fost trist de ce a auzit despre fostul sau ucenic (desi vina era a oamenilor care exagerau, a se vedea o declaratie din dosarul de securitate al par. Arsenie in care marturisea cu tristete ca s-a trezit cu o faima nedorita sau, in alt loc, ca oamenii vin la el ca la un atelier mecanic – sa-i repare – dar nu vor sa-si schimbe viata), sau ca sf. Cuv. Arsenie de la Techirghiol era nemultumit de unele afirmatii. Poate ca acel „fost in duhul lui Ilie in urma cu 300 de ani” se referea la jertfa dura a Brancovenilor din urma cu 3 secole, a carei consecinta a fost inmultirea harului in popor prin proroci, inclusiv in el („eu am fost nascut pentru rugaciunile Brancovenilor”). Poate ca parintele i-a transmis omonimului de la Techirghiol ca va prelua stafeta de luminator al neamului, ceea ce s-a si intamplat: unul s-a micsorat (Boca), iar celalalt a crescut (Papacioc).

    Cu doamna Lidia Staniloae am vorbit personal la o emisiune difuzata la Trinitas Tv in 2014 si cand am intrebat-o de parintele Arsenie Boca in relatie cu parintele Staniloae, a sarit ca arsa. Toti cei care au urmarit emisiunea au fost de acord ca sarit calul in modul vehemenal tonului abordat. Se pare ca unii oameni l-au desconsiderat pe parintele Staniloae in favoarea parintelui Boca, ceea ce ar fi o nedreptate, dar a-i nega celui din urma contributia la aparitia primelor 4 Filocalii ar fi iar nedrept.

    Ca sa rezum: am parcurs de trei ori „Cararea Imparatiei” si nu am gasit greselile dogmatice reclamate de dvs. Am fost juristconsult 5 ani, din 2005 sunt neintrerupt avocat pana in prezent, iar din 2014 licentiat in Teologie (din pasiune), asa ca am un simt critic foarte dezvoltat si miros unde deraiaza dreapta credinta. Parintele si-a permis un stil liber, mai ales pentru ca lucrarea nu a fost gandita pentru tipar, ci mai degraba a fost rodul unor cugetari care ulterior s-au inmanunchiat intr-un manuscris de carte. Acest stil liber va incomodeaza pe dvs si-i cautati pricina de erezie, ceea ce este suspect avand in vedere adanca dvs pregatire teologica. Este izbitoare asemanarea cu fariseii care-i smulgeau cuvintele Mantuitorului ca sa-L acuze de hula, dvs smulgeti cuvintele parintelui Arsenie ca sa le puneti la zidul infamiei.

    Ca sa verificati ceea ce sustineti dvs, iesiti in fata poporului la Prislop si spuneti-i ca Arsenie a fost un eretic, ca sufletul lui este in iad si ca trebuie noi sa ne rugam pentru el ca sa-l scoatem de acolo. S-ar putea sa simtiti aceeasi frica pe care au simtit-o carturarii cand i-a intrebat Hristos in templu despre botezul lui Ioan, de unde era: le-a fost teama ca-i ucide lumea cu pietre daca raspund pentru ca toti erau incredintati ca Ioan era proroc. Ati fi gata sa pariati cu viata tot ceea ce ati scris mai sus? Daca nu, e apa de ploaie.

    Canonizarea, aceasta e problema care de fapt ustura multe cugete, dar daca e voia Domnului se va face, sau vor incepe pietrele sa strige. Eu sunt una dintre pietrele intoarse in 2009 la credinta de parintele Arsenie, caci huleam inainte Biserica. Dar s-a rugat nevasta-mea pentru mine parintelui la Prislop si dupa 3 luni mi s-a prabusit din interior toata conceptia hinduso-tao-budisto-zenista pe care o aveam despre lume ca un castel de carti de joc. Si nu mi-e rusine sa afirm aceasta, caci daca ar fi considerata o ratacire convorbirea mea de 1 min cu parintele Arsenie care m-a intors, atunci venirea mea la credinta ar trebui sa fie considerata o inselaciune diavoleasca, ceea ce nu prea se leaga, nu?!?

    Multi il slavesc azi pe Domnul datorita sf. Cuv. Arsenie de la Prislop, ceea ce e o roada bogata care se aduna in vistieriile parintelui din cer, nu din iad.

    Apreciază

    1. Dragul nostru domn Adrian Surugiu.
      Ne cerem iertare pentru întârzierea răspunsului. Am fost prinși cu studiul de aici, finalizat de abia săptămâna trecută:

      https://888adevarul8despre8arsenieboca8.wordpress.com/grozaviile-neasemanate-de-la-draganescu-si-viata-parintelui-arsenie-boca-in-lumina-sfintilor-parinti/

      Ne scriați acestea:

      „Lunga si obositoare analiza, pe care insa am parcurs-o de dragul parintelui Arsenie Boca, caruia ii sunt dator.”
      Vă mulțumim că ați parcurs-o, era însă o adunare interimară de informații.
      Studiul de acum s-a cristalizat mai bine, evitându-se repetițiile și adăugând informații uimitoare despre Părintele Arsenie Boca, pe care nici autorii nu le știau când au început să-l lucreze.
      Sunt adunate cuvinte de ale sfinției sale, imagini concrete, opinii ale ucenicilor cărturari, dar și a celor fără carte. Structura sa este mult mai lesnicioasă de parcurs decât etapa intermediară, ieșind în final o sinteză din Sfinții Părinți despre înșelare (având doar ca un laitmotiv secundar viața și învățăturile Părintelui Arsenie Boca).
      Autorii acestui studiu științific (dar totuși plăcut și ușor de parcurs pentru oamenii preocupați cu seriozitate de dreapta credință, nu numai pentru teologii duhovnicești) fac parte dintr-un grup de teologi, monahi, iconari și clerici Ortodocși, din țară și de peste hotare, chiar și de la Sfântul Munte, alarmați de consecințele nefaste ale Fenomenului Arsenie Boca, trimiși să-l cerceteze prin îndemnul și binecuvântarea unor ierarhi, râvnitori pentru Dreapta Credință.
      Voi răspunde, însă, eu, în numele lor, la cele scrise de dumneavoastră (fiindcă ei sunt mult mai prinși de activitățile lor), iar eu sunt cel mai păcătos, cel mai prost pregătit, cel mai nevrednic și cel mai neînsemnat dintre toți, astfel că îmi veți ierta greșelile și vă veți da seama ce ar fi putut să vă răspundă ei.
      Oboseala pe care ați dobândit-o în urma parcurgerii acestui blog vă vine din faptul că nu iubiți cele scrise aici, fiind în alt duh decît cel al învățătorului care v-a format, astfel că este o incompatibilitate care dă reacții de respingere care vă consumă și se manifestă printr-un fel de sfârșeală. Autorii pun mai presus de orice adevărul. Dumneavoastră simpatia personală față de Părintele Arsenie Boca. Acest lucru este evident chiar din prima frază, fiindcă motivul citirii acestui studiu nu este aflarea adevărului mântuitor de suflet, ci datoria pe care o aveți față de sfinția sa. Ce este din datorie nu odihnește, și dacă sunteți legat prin această datorie tocmai de cel criticat, dator vă simțiți și să-i luați apărarea, ceea ce vă aduce o incomoditate suplimentară, văzând că marile erori ale sfinției sale nu au nici un fel de justificare în fața realității veșnice a Sfinților Părinți. Cum să nu vă epuizeze această dilemă, chiar dacă o respingeți cu toată ființa dumneavoastră, prin datoria care vă constrânge și vă fură libertatea pătrunderii în realitatea problemelor puse. În afară de aceasta, deși ați parcurs o facultate de teologie, nădăjduim că Ortodoxă, nu sunteți obișnuit cu felul de a scrie al Sfinților Părinți, ci cu studiile academice istorico-critice, care de multe ori șovăie printre părerile protestante și latine, neavînd siguranța Sfinților Părinți. Dar cel mai incompatibil cu duhul Ortodox este modul simplist de a trata problemele al Părintelui Arsenie Boca, care este plin de siguranță de sine. Fiind format în acest fel de lecturi, atunci când întâlniți texte ce se străduiesc să nu treacă dincolo de hotarul cel veșnic al Sfintei Predanii, mintea dumneavoastră obosește, datorită lipsei de antrenament.
      Cele două feluri de a fi diferite vă aduc o tensiune obositoare. Soluția ar fi să renunțați la ideile preconcepute și să iubiți adevărul mai presus de orice. Mintea dumneavoastră s-ar hrăni atunci din Sfinții Părinți și chiar dacă ați avea dificultatea noutății, ați iubi-o, fiindcă pînă și conștiința dumneavoastră v-ar mărturisi că aflați adevărul ce vă face liber și vă aduce mîntuirea.
      Am discutat cu autorii acestui studiu și mi-au spus că ei nu obosesc nici când citesc lucrările autorilor eretici, nici când citesc pe Părintele Arsenie Boca (care după cum ați remarcat chiar dumneavoastră este un mare colecționar și făuritor de erezii). Explicația este că dorința lor de adevăr îi face să fie atenți și să înțeleagă rătăcirile sărmanilor amăgiți, găsind cauza în despărțirea minții lor de realitate și apelând la Sfinții Părinți dau de leacurile vindecătoare ale ideilor greșite, iar aceasta este hrana sufletului lor. Dar astfel, ajută și pe autorii rătăciți ca să își împuțineze roadele ucigașe ale minciunii, deoarece cititorii și cei care vor parcurge cuvintele Sfântului Duh din Sfânta Predanie se vor întări și ei în adevăr, fiind apărați de vătămarea ce le-ar fi adus-o cei înșelați. Iar cei înșelați vor avea astfel mai puține victime pentru care vor da socoteală la Înfricoșata Judecată.
      Haideți să parcurgem mai departe ce ne-ați mai scris:
      „In istoria ortodoxiei sunt canonizati sfinti care au invataturi ce pot fi caracterizate in unele locuri ca eretice, sau cel putin gresite: sf. Chiril al Alexandriei, sf. Epifanie de Salamina, sf. Grigorie al Nyssei; mai in spate sf. Iustin Martirul si Filozoful. Ba, daca mergem mai inapoi, chiar si sf. Ap. Petru era un eretic notoriu, ca se ferea sa manance la masa cu crestinii proveniti dintre elini si a fost aspru criticat de Pavel.
      Iar sf. Maxim, atat de extins citat de dvs, la care si eu am evlavie, are unele pareri originale in care consensul patristic este in directie opusa (ex. despre necesitatea intruparii lui Hristos daca Adam n-ar fi cazut).
      Dar toti cei de mai sus sunt sfinti. Caci nu e om fara greseala, afara de Hristos.”
      Cuvintele expuse de dumneavoastră mai sus sunt păreri pe de o parte personale ale dumneavoastră, pe de altă parte răspândite în contemporaneitate de către studii făcute din pix iar nu din realitate, de dragostea înfocată față de analizele istorico-critice, care construiesc un piedestal de om de știință dar nu au legătură cu Sfinții Părinți, ci cu ideile zbuciumate ale unora și ale altora ba din protestantism, ba din catolicism, aterizate și pe la noi din accident și/sau nebăgare de seamă.
      Iată ce spunea despre acestea ÎPS Hierotheos Vlachos:
      „Sunt unii, zice, care susțin că se află chiar și la Sfinții Părinți unele deosebiri, chiar în probleme dogmatice. Însă acest lucru nu este adevărat. Doar cel ce cercetează lucrurile la suprafață vede deosebiri” (Cugetul Bisericii Ortodoxe, pp. 52-53).
      Dacă nu aveți încredere în ierarhii duhovnicești contemporani, să vedeți ce ne descoperea despre aceasta Sfântul Nil Izvorâtorul de Mir, când se afla deja în slavă, la 200 de ani de la nașterea sa (deci, nu puteți să-l acuzați de greșeală):
      «Iar Theofan, auzind acestea, a zis:. „Acestea care mi le spui nu sunt scrise în cărți, că nu le-am mai auzit până acum, și mă mir de unde le știi,” îi zice Sfântul; „De ce te miri? Acestea ce îți spun eu nu sunt carte însuflețită? Că cel de trei ori blestemat, împăratul Leon Conon, când a ars școala și toată biblioteca cu cărțile în Țarigrad, oare câte zeci de mii de cărți au ars? Și câte cărți folositoare de suflet erau acolo înăuntru? Însă și aceasta cu amenințarea și slobozirea lui Dumnezeu s-a făcut, pentru ca să nu fie defăimate de oamenii veacului acestuia mai de pe urmă, precum defaimă și pe celelalte care au rămas. Pentru că putea Dumnezeu să facă ca să nu ardă, precum Evanghelia în Rusia.
      Însă eu mă mir: cum oamenii, în ziua de astăzi, au defăimat cărțile bisericești cele fără de greșeală? S-au întunecat de nepricepere și au scurtat dumnezeieștile slujbe. S-au dat numai la iubirea de bani, și la slujbe se grăbesc, ca să facă rucodelie multă și să se numească bogați. O, ce răutate! O, ce nepricepere!”» (Sfântul Cuvios Nil CAVSOCALIVITUL Izvorâtorul de Mir, Minunile, vedeniile, cuvintele preacuviosului părintelui nostru Nil, Izvorâtorul de Mir, Cavsocalivitul, Ed. Σοφία, București, 22011, pp.73-74.)
      Și eu am urmat Facultatea de Teologie și am auzit de acest fel de păreri printre colegii care nu au prea fost atenți în selecția lecturilor, dar luate la o analiză minuțioasă și prin cercetarea documentelor originale ale Sfinților Părinți și a studiilor profesorilor duhovnicești și râvnitori ai Dreptei Credințe, vedem că sunt răstălmăciri sădite special pentru a favoriza relativismul în credință spre a accepta ecumenismul. Nici un caz din cele spuse mai sus, verificate toate de noi, nu corespund cu realitatea.
      De pildă, a-l numi pe Sfântul Apostol Petru „eretic notoriu” vădește o îngrozitoare ignoranță atât în legătură cu viața lui, cât și în legătură cu noțiunea despre erezie. În același timp este și o necunoaștere a problemei expuse din Sfânta Scriptură la care faceți referire.
      Sfântul Apostol Petru este unul din corifeii Apostolilor și stâlpii de referință ai Bisericii, în nici un caz un eretic notoriu:
      „Ioan 1:42 Și l-a adus la Iisus. Iisus, privind la el, i-a zis: Tu ești Simon, fiul lui Iona; tu te vei numi Chifa (ce se tâlcuiește: Petru).
      Gal 2:9 Și cunoscând harul ce mi-a fost dat mie, Iacov și Chefa și Ioan, cei socotiți a fi stâlpi, mi-au dat mie și lui Barnaba dreapta spre unire cu ei, pentru ca noi să binevestim la neamuri, iar ei la cei tăiați împrejur,”
      Erezia este, după Sfinții Părinți, despărțirea de Sfânta Biserică pe temeiul unei dogme greșite. Când s-a despărțit Sfântul Apostol Petru de Sfânta Biserică, de când a nu mânca la masă cu cei netăiați împrejur este o problemă de dogmă? A se tăia sau nu împrejur este o poruncă, a te mântui sau nu prin tăierea împrejur este o dogmă. A nu mânca împreună cu cei netăiați împrejur, poate fi o problemă de dogmă, dacă tu crezi că mântuirea nu vine decât prin tăierea împrejur, poate fi o problemă de poruncă, dacă tu crezi că este un păcat să mănânci cu cei netăiați împrejur, sau este o problemă de iconomie, dacă tu crezi că cei tăiați împrejur s-ar sminti văzându-te mâncând cu cei netăiați împrejur.
      După cum vom vedea mai jos nu este vorba de nimic din cele trei, ci de o iconomie uriașă, cu totul deosebită și delicată, făcută din marea smerenie și iscusință duhovnicească a Sfântului Apostol Petru în colaborare cu Sfântul Apostol Pavel.
      Sfântul Apostol Petru credea drept: că tăierea împrejur nu este mântuitoare, fiindcă pe sutașul Corneliu nu l-a tăiat împrejur, ci la botezat:
      „Fap 10:44 Încă pe când Petru vorbea aceste cuvinte, Duhul Sfânt a căzut peste toți cei care ascultau cuvântul.
      Fap 10:45 Iar credincioșii tăiați împrejur, care veniseră cu Petru, au rămas uimiți pentru că darul Duhului Sfânt s-a revărsat și peste neamuri.
      Fap 10:46 Căci îi auzeau pe ei vorbind în limbi și slăvind pe Dumnezeu. Atunci a răspuns Petru:
      Fap 10:47 Poate, oare, cineva să oprească apa, ca să nu fie botezați aceștia care au primit Duhul Sfânt ca și noi?
      Fap 10:48 Și a poruncit ca aceștia să fie botezați în numele lui Iisus Hristos. Atunci l-au rugat pe Petru să rămână la ei câteva zile.”
      Așadar Sfântul Apostol Petru era Drept Credincios, stâlp al credinței și învățător al Ortodoxiei și în această privință.
      Iată ce se scrie în Sfânta Scriptură despre problema la care faceți referire:
      „Gal 2:11 Iar când Chefa a venit în Antiohia, pe față i-am stat împotrivă, căci era vrednic de înfruntare.
      Gal 2:12 Căci înainte de a veni unii de la Iacov, el mânca cu cei dintre neamuri; dar când au venit ei, se ferea și se osebea, temându-se de cei din tăierea împrejur.
      Gal 2:13 Și, împreună cu el, s-au fățărnicit și ceilalți iudei, încât și Barnaba a fost atras în fățărnicia lor.
      Gal 2:14 Dar când am văzut că ei nu calcă drept, după adevărul Evangheliei, am zis lui Chefa, înaintea tuturor: Dacă tu, care ești iudeu, trăiești ca păgânii și nu ca iudeii, de ce silești pe păgâni să trăiască ca iudeii?”
      Sfinții Părinți tâlcuiesc acest pasaj în felul următor:
      „Mulți socotesc că Pavel îl prihănește aici pe Petru ca pe un fățarnic, dar lucrul nu este așa, căci toate câte se văd că i le-a zis Pavel împotriva lui Petru i le-a zis și i le-a făcut după iconomie. Iar pricina Iconomiei a fost aceasta: aflându-se în Ierusalim, Petru îngăduia a se tăia împrejur fiii Evreilor credincioși, fiindcă nu era cu putință a-i smulge din Lege dintr-o dată. Iar când a venit în Antiohia, mânca împreună cu cei din neamuri și netăiați împrejur și petrecea împreună cu ei cu slobozenie. Dar, pentru că s-a întâmplat a veni în Antiohia oarecari Ierusalimiteni ce crezuseră din Evrei, Petru se ferea de cei din neamuri și nu mânca și nu petrecea împreună cu ei, ca mai înainte, întâi ca să nu-i smintească pe acei Ierusalimiteni, și a doua ca să-i dea lui Pavel prilej binecuvântat să-l mustre. De aceea l-a și mustrat Pavel pe Petru, iar Petru a suferit mustrarea fără nici o stare împotrivă, căci în acest chip ar fi urmat ca și Ierusalimitenii, ucenicii lui Petru, să se strămute de la tăierea împrejur și de la obiceiurile Legii, văzând că învățătorul lor e mustrat de Pavel, iar el tace, neavând ce să zică. Deci, a sta Pavel împotriva lui Petru, era numai o formă de luptă, iar nu luptă cu adevărat. Pentru că dacă ar fi fost cu adevărat luptă, Pavel nu ar fi mustrat pe Petru înaintea Ierusalimitenilor acelora, ucenicii lui Petru, căci i-ar fi smintit foarte pe aceștia, văzând cum se luptă căpeteniile Apostolilor. Însă lupta aceea închipuită întru arătare, s-a făcut îndreptare a ucenicilor și de aceea nici Petru nu a zis ceva împotrivă, arătând că primea și suferea această stare împotrivă a lui Pavel pentru iconomie.” (Sfântul Teofilact Arhiepiscopul Bulgariei, Tâlcuirea Epistolelor către Galateni, Efeseni, Filipeni și Coloseni, Ed. Σοφία – Ed. Cartea Ortodoxă, București, 2006, pp. 30-31.)
      Vă asigurăm că după cum ați fost dezinformat despre Sfântul Apostol Petru la fel ați pătimit și în legătură cu ceilalți Sfinții. Înțelepciunea Sfântului Maxim Mărturisitorul este recunoscută de toți Sfinții de după el și cugetul lui este fără abatere cugetul întregii Sfintei Biserici, și dinaintea lui, după cum arată și sinteza făcută din toți Sfinții și din el a Sfântului Cuvios Ioan Damaschin cel care a adunat cel mai pe scurt ceea ce credeau toți laolaltă. În nici un caz consensul patristic nu este opus lui, ci doar că nu a intrat în profunzimea analizei lui, în nuanțele dezbătute de el, fiindcă încă nu apăruse nevoia de a o face. Veți găsi și în Sfinții Părinți mai vechi izvoarele realităților detaliate de el. De altfel în „Ambigua” Dumnezeiescul Maxim ia propoziții ale Sfinților Părinți și le analizează atât de adânc, ajungând în amănunțimea gândirii Sfinților Părinți, arătând că toți au niște adâncimi pe care noi nu le sesizăm, din cauza neputinței noastre. Noi, dacă ne orbim cu păruta deșteptăciune, credem că Sfinții Părinți ar fi opuși Sfântului Maxim fiindcă nu putem surprinde tot ceea ce vor să zică, ci doar suprafața. Dar atât Sfânta Scriptură cât și ei au tâlcuire nu numai istorică, ci și anagogică, și alegorică, și tropologică în același timp. Dacă le opunem una alteia, noi suntem vinovați, rătăcindu-ne și răstălmăcind duhul părinților. Dacă i-ar fi întrebat cineva pe ei personal, în ruptul capului ei nu ar fi spus că se opun Sfântului Maxim Mărturisitorul, ci că au spus același lucru, dar în alt context.
      Să vedem însă ce ne scriați dumneavoastră mai departe:
      „In cazul analizei parintelui Arsenie Boca, ati aplicat o rigoare exceptionala, crancena as putea spune. Este adevarat ca in unele locuri are exprimari imprecise, dar limbajul dogmatic are o rigurozitate pe care putini o pot atinge. Nu toti pot fi Maxim Marturisitorul. Nu toti au debitul si coerenta lui Hrisostom. Nu toti zboara cu mintea asa sus ca Dionisie Areopagitul. De la aceste imprecizii pana la a arunca anatema pe un om si a-l declara eretic este o cale lunga. Parca prea v-ati fortat sa-l trageti printr-o lunga lista de erezii pe parintele Arsenie, fara ca parintele sa fi avut in cuget sa le propovaduiasca. Eu nu tin minte ca in istoria Bisericii sa fi fost un ereziarh responsabil de atatea erezii la un loc (ati reusit sa adunati vreo 20 sau mai bine). De aceea spun ca articolul dvs transpira de incrancenare. Daca un cuvant al parintelui Arsenie nu sta in matricea dogmatica sistematizata pe care o avem noi azi gratie sf. Marturisitor Dumitru Staniloae (eu il recunosc ca sfant), inexistenta in vremea parintelui Arsenie, sarim ca arsi. Dar explicitarile parintelui Arsenie sunt suficiente ca sa arate ca ceea ce era imprecis formulat, sau pus intentionat dubitativ, era limpede pentru el.”

      Noi îl admirăm pe Părintele Profesor Dumitru Stăniloae ca pe un purtător de duh și continuator al Sfinților Părinți. A-l declara ca Sfânt însă ține de Sfântul Sinod, nu putem să ne punem mai sus ca Sfânta Biserică.
      Ați remarcat bine lipsa Părintelui Arsenie Boca. Aceasta nu vine din retorică, ci din faptul că s-a lansat în dogmatisiri fără să își curățească mintea de patimi. Dacă ar fi lucrat cu seriozitate pocăința ar fi înțeles dogmatica Ortodoxă, sau ar fi recunoscut că nu o înțelege și ar fi tăcut cu smerenie. Sfinții Părinți lămuresc, sfinția sa încâlcește problemele scriind „dubitativ”. Scrierile sale sunt duplicitare și contradictorii (una spune direct, alta contrazice indirect prin înțelesuri) ceea ce arată tocmai că nu a înțeles deloc, ci și-a însușit după ureche Ortodoxia. Ceea ce susținea într-un loc prin enunțare, dărâma în zece prin demonstrare. Nu era nevoie să citească dogmatica Părintelui Profesor Dumitru Stăniloae, putea să-l întrebe sau să îi rămână ucenic, înainte de a se apuca de a dogmatisi fără rânduială. Dacă a căzut din ascultare, din dorința de a face Mănăstire de Maici, având ca stareță pe Maica Zamfira, a căzut și din înțelegerea ce i-ar fi venit dacă ar fi păstrat legătura cu preacucernicia sa. Dacă ar fi citit măcar micuța carte de dogmatică a Sfântului Ioan Damaschin, prezentă într-un limbaj accesibil și pe vremea formării sfinției sale și dacă ar fi înțeles-o printr-o cercetare stăruitoare a fiecărui punct dezbătut, altfel ar fi arătat toate scrierile și predicile sfinției sale, inclusiv pictura de la Drăgănescu și „Cărarea Împărăției”. Superficialitatea în credință te face (dacă ești smerit) să te alarmezi și să te oprești singur din misiune, nu îți justifică ereziile. Mulți ereziarhi au mers pe o latură greșită, fiindcă nu au înțeles latura ce părea opusă, dar de fapt completa înțelegerea. Latura pe care au mers, însă, era corectă, dar fiind incompletă, devenea un neadevăr. Încăpățânându-se să nu primească și completarea echilibrată a realității, deveneau mincinoși și dezbinați de prea deplina credință a Sfintei Biserici. Sfinția sa, cum bine ați remarcat, vrând să pară atotcunoscător, a abordat cu superficialitate toate laturile neînțelegând, însă, nici una din ele, astfel că a fost complet dezbinat de Sfânta Predanie, ne mai având decât o suprafață declarativă de Ortodoxie, însă în profunzime un gol umplut de înțelesuri eretice. A abordat multe probleme eclectic, după moda New-Age și de aceea a greșit așa de mult. Nu este vina noastră că i le-am descoperit, ci a sfinției sale că le-a emis.
      Nu este suficient să te uimești de mulțimea ereziilor unui om și să concluzionezi că așa ceva nu se poate. Este necesar a studia aceste abateri în lumina Sfinților Părinți și a vedea dacă este ceva real sau o invenție. Așteptăm să abordați măcar una din ereziile sfinției sale și să demonstrați că nu este erezie, nu să contraziceți fără argumente toată demonstrația, fiindcă vă dărâmă idolul căruia îi sunteți dator… pentru ce? Nu el v-a creat, nu el v-a purtat de grijă, nu el s-a răstignit, ci Hristos Adevărul căruia dumneavoastră vă împotriviți, numind pe sfinții Lui eretici notorii, doar pentru ca să demonstrați că Părintele Arsenie Boca nu este eretic. Ca să scăpați de acuzația de erezie pe clientul dumneavoastră acuzați pe cei ce îl vădesc, nedreptățindu-i. Este un meșteșug avocățesc, dar nu este un mod de a lucra al celui ce caută adevărul mai presus de orice. Nu-l mai răstigniți încă o dată pe Hristos, apărând neargumentat minciuna.
      Vedeți studiul a fost obositor pentru dumneavoastră fiindcă nu stăpâniți noțiunile dogmatice, deși ați urmat studii teologice. Facultatea de Teologie nu asigură cunoașterea Sfinților Părinți, ci îți arată doar unde să îi găsești. Studiul adevărat teologic este alergarea la sursă, la Sfânta Predanie.
      Sfinții Părinți n-au fost niciodată dubitativi în exprimări, fiindcă se jertfeau pentru adevăr, dându-și chiar și viața. Ei făceau la toată lumea limpezi problemele, nu-i încurcau de cap pe bieții cititori, cum a făcut sfinția sa.
      În realitate Părintele Arsenie Boca nu numai că nu avea darurile Sfinților enumerați de dumneavoastră, dar nici măcar nu a ajuns la înălțimea unui Părinte Arsenie Boca trecut prin stadiul curățirii de patimi și contemplării naturale, ca să dobândească o cugetare limpede, măcar la nivelul lui. Părintele Arsenie Boca de acum este mai jos de Părintele Arsenie Boca ce ar fi putut să fie, dacă era smerit și păstra legătura cu Sfânta Biserică. Multele vedenii pe care le-a primit și nu le-a cercetat împreună cu duhovnicul, lecturile împrăștiate și dăunătoare din hinduism, filozofii și alte religii, s-au asociat la dorința de a atrage lumea la sfinția sa, la amăgirea unei misiuni mai înainte de vreme și i-au dat o minte încâlcită, care celor ce nu cunosc Sfânta Tradiție li se pare a fi savantă datorită întortocherilor. Bieții ucenici, se acuză pe ei înșiși că nu pot înțelege cele spuse de sfinția sa printr-o falsă smerenie, datorită ideii preconcepute că preacuvioșia sa este un Sfânt cum nu a mai fost altul pe pământ. Nu le vine să creadă că de fapt Părintele Arsenie Boca nu a cunoscut nici medicina, nici Ortodoxia, nici matematica, nici genetica, nici pictura, ci se lasă influențați de o părere ce plutește online despre geniul de la Prislop, în loc să capete adevărata smerenie de a cerceta cu osteneală Sfânta Predanie și a-și întemeia începutul pocăinței pe Adevăr, renunțând a fi creduli în ceea ce spune gura lumii. Nu lumea, nu ProTV-ul s-au răstignit pentru noi, ci Hristos Calea, Adevărul și Viața, ale Cărui mădulare sunt mărturisitorii adevărului, adică Sfinții Părinți.
      Să vedem ce scrieți mai departe:
      „Mai este si problema autenticitatii scrierilor aparute pe seama parintelui ca ciupercile dupa ploaie. Exista un timbru, o amprenta a cuvantului parintelui Arsenie care se recunoaste, o exprimare directa si concisa, darza si taioasa care nu se confunda. In afara de Cararea Imparatiei, am dubii ca multe dintre celelalte lucrari au fost alterate. Iar cartile de marturii cuprind multe exagerari ale crestinilor evlaviosi sau imprecizii datorate intelegerii limitate sau memoriei deformabile, deci nu sunt de luat in seama la nivel dogmatic.”
      Îmi pare rău că trebuie să vă atrag atenția, dar creștinii cu adevărat evlavioși nu sunt exagerați, ci echilibrați. Având astfel de ucenici, înseamnă că ceva din lucrarea sfinției sale i-a atras (ceva deci exagerat), căci pomul după roade se cunoaște.
      Destul a parcurge „Cărarea Împărăției” pentru a te îngrozi, dând la două pagini de o erezie. Ne uimim și noi, ca și dumneavoastră, cum de au încăput atâtea erezii într-o amărâtă de carte și la ce culme a înșelării a putut ajunge un biet om.
      E adevărat că sfinția sa avea un stil grosolan, inconfundabil, nicăieri întâlnit la Sfinții Părinți. Însă acesta se întâlnește și în apocrifele puse în seama lui.
      De aceea, cei ce au făcut studiul de mai sus au apelat cu seriozitate la scrierile recunoscute a fi ale sfinției sale, distingându-le cu multă sârguință de scrierile mincinoase puse pe seama lui, dar nu au lăsat nici scrierile ucenicilor, fiindcă confirmă și stilul, și duhul, și cele scrise de sfinția sa.
      Există această meteahnă a celor ce-i iau apărarea (dintre intelectuali) în a respinge tot ceea ce nu corespunde cu imaginea lor despre sfinția sa. Este un rezultat al comportamentului duplicitar al sfinției sale care se arăta într-un fel la cei simpli, în alt fel la cei sofisticați, pe primii vrăjindu-i cu minuni ieftine și profeții false, cu vedenii, profitând de credulitatea lor, pe ultimii fermecându-i cu o falsă smerenie, cu simțiri de umilință și idei încâlcite ce par savante, la toți inducându-le stări prin hipnoză, remarcate de toți, dar interpretate ca fiind privire dumnezeiască. Aceasta este un lucru întâlnit în toate mărturiile ucenicilor, fără abatere, fie că e vorba de cei intelectuali, fie că e vorba de cei fără de carte:
      „Deu 19:15 Nu ajunge numai un martor pentru a vădi pe cineva de vreo vină sau de vreo nelegiuire sau de vreun păcat de care s-ar fi făcut vinovat, ci orice pricină să se dovedească prin spusa a doi sau trei martori.
      Evr 12:1 De aceea și noi, având împrejurul nostru atâta nor de mărturii, să lepădăm orice povară și păcatul ce grabnic ne împresoară și să alergăm cu stăruință în lupta care ne stă înainte.”
      Mai mult, dacă cineva analizează comparativ scrierile ucenicilor cu predania în scris, în predici și în pictură a sfinției sale, vede că toate au ceva comun: punerea accentului pe propria lui persoană și pe propriile lui păreri, în detrimentul lui Hristos și al Sfintei Tradiții. O astfel de uniformizare între fani și autori este mai rar de găsit, oricât am căuta în istoria ereziilor sau a literaturii beletristice.
      Ce ne mai scriați:
      „Certuri intre sfinti? Au fost si vor fi, dar certaretii tot sfinti au ramas. Pavel i-a sarit la gat lui Petru, cei 10 apostoli s-au enervat pe fiii lui Zevedeu ca au vrut intaietate; Ioan Gura de Aur l-a blestemat pe Epifanie de Salamina, la fel si celalalt si, ce sa vezi?, blestemele li s-au implinit amandurora. Asa ca nu mă mira ca sf. Dumitru Staniloae a fost trist de ce a auzit despre fostul sau ucenic (desi vina era a oamenilor care exagerau, a se vedea o declaratie din dosarul de securitate al par. Arsenie in care marturisea cu tristete ca s-a trezit cu o faima nedorita sau, in alt loc, ca oamenii vin la el ca la un atelier mecanic – sa-i repare – dar nu vor sa-si schimbe viata), sau ca sf. Cuv. Arsenie de la Techirghiol era nemultumit de unele afirmatii. Poate ca acel „fost in duhul lui Ilie in urma cu 300 de ani” se referea la jertfa dura a Brancovenilor din urma cu 3 secole, a carei consecinta a fost inmultirea harului in popor prin proroci, inclusiv in el („eu am fost nascut pentru rugaciunile Brancovenilor”). Poate ca parintele i-a transmis omonimului de la Techirghiol ca va prelua stafeta de luminator al neamului, ceea ce s-a si intamplat: unul s-a micsorat (Boca), iar celalalt a crescut (Papacioc).”

      Iarăși remarcăm încă o înălțare deasupra Sfântului Sinod (rod al felului de a se pune deasupra ierarhilor pe care îl avea Părintele Arsenie Boca) declarând Sfinți pe oamenii duhovnicești. Noi îl apreciem mult pe Părintele Arsenie Papacioc, dedicându-i un capitol admirativ aparte în studiul de mai sus. Credem că și preacuvioșia sa, și Părintele Cleopa, și Părintele Ioanichie Bălan, și Părintele Paisie Olaru, și Părintele Profesor Dumitru Stăniloae sunt modele autentice de sfințenie, dar a-i declara Sfinți este numai al Sfintei Biserici.
      Dumneavoastră, după cum se vede, răstălmăciți viețile și cuvintele sfinților în rău, iar ale Părintelui Arsenie Boca în bine. De ce lucrați cu dublă măsură? De ce pentru unii mumă, pentru alții ciumă? Noi nu am auzit că Sfântul Apostol Pavel a fost vreun cuțitar să sară la gâtul cuiva. Înainte de a primi Sfântul Duh a prigonit Sfânta Biserică, dar după? Cum puteți spune că a sărit la gâtul Sfântului Apostol Petru?
      Sfinții Apostoli s-au certat pentru întâietate înainte de a fi botezați, deci pe când nu erau Sfinți.
      Sfinții Ioan și Epifanie nu s-au blestemat, ci și-au trimis scrisori prorocești, în care se arată marea dragoste a arătării păcatului celuilalt, pentru ca astfel să se împace. Nu priviți din prisma patimilor personale viețile sfinților.
      Ce perversiune irațională să declari că a fi în duhul lui Ilie acum 300 de ani se referă la Brâncoveni, care și-ar fi dat din nou capetele doar ca să combată această idee hindusă, fiind foarte buni cunoscători ai Ortodoxiei. Este stilul răstălmăcitor demonic pe care vi l-a transmis duhul (ce l-a ispitit pe Părintele Arsenie Boca) în acea convorbire de 1 minut, sau doar un meșteșug avocățesc, nelalocul lui în problemele credinței. Ce mândrie să te socotești rodul rugăciunilor unor Sfinți Mucenici, când te-ai zămislit într-o familie mixtă, deci fără Sfânta Cununie, prin desfrânarea foarte gravă dintre o Ortodoxă și un eretic uniat. Cum s-ar fi putut apărătorii Dreptei Credințe să se roage ca cineva să păcătuiască, adică să aibă loc o astfel de zămislire necurată?
      Cele spuse de Părintele Arsenie Papacioc nu au legătură cu Sfinții Brâncoveni, ci cu credința Părintelui Arsenie Boca în preexistența sufletului și că este reîncarnarea unui înger, care s-a prefăcut în Ilie, apoi în înger, apoi în Ioan , apoi în înger și apoi în Zian. Dacă veți citi cu luare aminte la textul scris de sfinția sa numit „Taina lui Ilie și Ioan”, veți înțelege, apoi veți vedea că aceasta consună și cu mărturia ucenicilor hipnotizați de sfinția sa special ca să-l vadă și ca Ilie, și ca Ioan, și ca Arsenie. Apoi fiind cutremurat de astfel de hule veți privi pictura de la Drăgănescu unde se pictează pe sine ca Sfântul Ioan Botezătorul, sau ca Mântuitorul și reprezintă duhuri necurate care ies din om, ca și cum ar fi sufletul lui, și veți vedea simbolurile păgâne așezate pe capetele sau în mâinile sfinților și veți avea în față întreg tabloul al rătăcirii și pierzării lui.
      Dar pentru aceasta trebuie să vă puneți prin pocăință în lumina Sfinților Părinți și a Sfintelor Icoane pentru a vi se deschide ochii înțelegerii. Studiul de mai sus le cercetează cu amănunțime și concret, pentru ca cel ce dorește adevărul să se lămurească cu ușurință, având atâtea mărturii adunate la un loc și cititorul, dacă își dezleagă conștiința de datoria părută față de un rătăcit (prin Sabia Cuvântului și datoria față de Adevărul răstignit pentru el), va avea conștiința proprie care îi va confirma acestea cu mare glas.
      Lăsați comparațiile fabuloase cu care ne-au obișnuit, în mod rătăcit, ucenicii sfinției sale care au ajuns să Îl compare cu Maica Domnului și cu Sfântul Duh. Nu avea cum să se micșoreze Boca și să crească Papacioc, fiindcă nu a fost nici primul Ioan, nici al doilea Hristos. Iar duhurile lor au fost contrarii între ele, primul mergând după părerea proprie, al doilea după ascultarea de soborul Bisericesc și Sfinții Părinți. Veți înțelege mai bine aceasta dacă veți parcurge paralela din tabelul Arsenie vs. Arsenie, din studiul de mai sus.
      Iată ce ne mai scriați:
      „Cu doamna Lidia Staniloae am vorbit personal la o emisiune difuzata la Trinitas Tv in 2014 si cand am intrebat-o de parintele Arsenie Boca in relatie cu parintele Staniloae, a sarit ca arsa. Toti cei care au urmarit emisiunea au fost de acord ca sarit calul in modul vehemenal tonului abordat. Se pare ca unii oameni l-au desconsiderat pe parintele Staniloae in favoarea parintelui Boca, ceea ce ar fi o nedreptate, dar a-i nega celui din urma contributia la aparitia primelor 4 Filocalii ar fi iar nedrept.”

      Nimeni nu cere doamnei Lidia Stăniloae să fie despătimită în manifestările ei, însă aceasta nu implică ideea că a mințit în memoriile sale. Contribuția Părintelui Arsenie Boca la Filocalie a fost una financiară, cea intelectuală fiind doar o copertă hidoasă, ce batjocorește pe Domnul Hristos, de care Părintele Dumitru Stăniloae și-a dat seama și a înlăturat-o, după cum și la reeditarea Filocaliei volumul 4 a scos pomenirea numelui Părintelui Arsenie Boca, datorită faptului că preacuvioșia sa a suferit o gravă cădere de la duhul filocalic, dezamăgindu-l pe marele tâlcuitor.
      Dacă veți cerceta studiul de mai sus este dezbătută și această problemă cu citate din ucenici, Părintele Profesor Dumitru Stăniloae și chiar din Filocalie. Părintele Arsenie Boca a adus un singur mic manuscris (în Română) din Filocalie, de care Părintele Profesor nu pomenește decât în trecere, fiindcă era nesemnificativ față de multele ediții (cele mai multe în limba greacă) pe care le-a folosit în tâlcuire. Părintele Arsenie Boca nu cunoștea limba greacă (după cum mărturisește chiar el însuși) și nu avea experiența lăuntrică a pazei minții, fiindcă nu era în ascultare și se lăsase capturat de vedenii mincinoase. Nu a contribuit astfel nici la crearea termenilor filocalici, nici la înțelegerea lor. Nu avea cum, sărmanul.
      Iată ce ne mai scriați:
      „Ca sa rezum: am parcurs de trei ori „Cararea Imparatiei” si nu am gasit greselile dogmatice reclamate de dvs. Am fost juristconsult 5 ani, din 2005 sunt neintrerupt avocat pana in prezent, iar din 2014 licentiat in Teologie (din pasiune), asa ca am un simt critic foarte dezvoltat si miros unde deraiaza dreapta credinta.”

      Ne iertați, dar nici un Ortodox nu poate să se considere pe sine infailibil în credință. Toți ne luăm după Sfinții Părinți, nu după propria părere că am fi detectori de minciuni fără de greș. Această siguranță de sine precis este o moștenire din „Cărarea Împărăției” și de la duhurile ce au insuflat-o. După cum s-a arătat mai sus, datorită parcurgerii de atâtea ori a cărții vătămătoare de suflet numită „Cărarea Împărăției” vi s-au amestecat noțiunile și nu mai știți care este Ortodoxia. De fapt numiți Dreapta Credință părerea indusă în dumneavoastră de sfinția sa, și (ca roadă a lucrării amăgite și amăgitoare a preacuvioșiei sale asupra minții dumneavoastră) Sfânta Tradiție nu numai că nu o înțelegeți, dar ce este mai grav o considerați plină de greșeli, eretici notorii, blestemători, cuțitari și deci… relativă.
      Numai Părintele Arsenie Boca este criteriul dumneavoastră suprem, fiindcă… îi sunteți dator. Experiența de avocat v-a făcut să nu căutați adevărul, ci să vi-l dezvinovățiți pe Părintele Arsenie Boca care v-a devenit un fel de client al minții. Din păcate nu vă opriți aici, ci acuzați pe Sfinții Părinți, doar fiindcă că ei au tăria să îi vădească fraudele intelectuale și cele din credință. Din cauză că Părintele Arsenie Boca s-a făcut el însuși (prin primirea vedeniilor mincinoase de la vrăjmași) dușmanul Sfinților Părinți și s-a exclus din soborul bisericesc, dumneavoastră (ca un avocat ce ține la clientul său) îi tratați pe aceștia ca pe dușmanii personali și ieșiți cu mintea din hotarele Bisericii. Și aceasta numai pentru că ceea ce susțin ei (adevărul) îl arată pe cel căruia îi sunteți îndatorat un mincinos și auto condamnat la părăsirea lui Dumnezeu.
      Ceea ce nu înțelegeți, însă, este că nimeni nu îl condamnă, ci doar îi arată abaterile de la Sfânta Tradiție, ca nimeni să nu urmeze rătăcirile lui, pentru a nu-l împovăra cu responsabilitatea altor amăgiți. Autorii acestui studiu, de nenumărate ori au scris că îi țin partea și nu au nimic împotriva sfinției sale, și i-au îndemnat pe toți să se roage pentru preacuvioșia sa și pentru întreg neamul Românesc ca să scape de amăgire și să se întoarcă la mântuire, despre care am fost învățați prin Sfinții Părinți. Și nu numai că au scris, dar așa este și în inima lor. Nu vor să judece persoana, ci să stea cu luare aminte în fața învățăturilor sale și să aleagă ce este bun și ce este rău. Așadar, dacă doriți adevărul cercetați ce este conform sau nu cu Sfânta Predanie în acest studiu și, dacă se abat autorii de la Ea, arătați unde anume, și ei se vor bucura din toată inima să se corecteze, dar dacă se abate Părintele Arsenie Boca, de dragul lui corectați-vă pe dumneavoastră, mai ales dacă vă simțiți dator față de el, ca să nu fie vinovat suplimentar pentru o altă victimă (chiar dumneavoastră) pe care a rupt-o de la Ortodoxie.
      Să parcurgem mai departe epistola dumneavoastră:
      „Parintele si-a permis un stil liber, mai ales pentru ca lucrarea nu a fost gandita pentru tipar, ci mai degraba a fost rodul unor cugetari care ulterior s-au inmanunchiat intr-un manuscris de carte. Acest stil liber va incomodeaza pe dvs si-i cautati pricina de erezie, ceea ce este suspect avand in vedere adanca dvs pregatire teologica.”
      După cum v-am spus nu am o pregătire teologică reală. Aceasta are patru etape: curățirea de patimi, contemplația naturală, sălășluirea Sfintei Treimi, iar apoi cuvântarea de Dumnezeu sau teologia. Așadar, dacă nu am pus încă început bun nici măcar la curățirea de patimi, cum aș putea fi pregătit teologic și de unde adâncime dacă nu cobori mintea în adâncul iadului pentru a te smeri? Dar aici nu este vorba de mine, autorii acestui studiu au încercat din toată ființa lor să nu se abată de la adevărații teologi ai adâncului dumnezeiesc. De dragul Sfinților Părinți trebuie primit adevărul și comparat cu predania Părintelui Arsenie Boca.
      În privința sfinției sale, nu ar avea nimeni nimic împotrivă, nici autorii acestui studiu, să fi rămas cu stilul său. Problema nu este stilul, ci nu a exprimat adevărul. Orice stil, dar în adevăr. Chiar și stilul Părintelui Arsenie Boca, dar în Ortodoxie.
      Însă ținem să vă atragem atenția că dacă ar fi ajuns la adevăr, uimindu-se de El s-ar lepădat de siguranța grosolană de sine și ar fi coborât într-un adânc al umilinței, iar atunci și-ar fi schimbat precis și stilul, căpătând prin adevăr siguranța blândeții, smereniei și dragostei. Nu stilul lui ne incomodează, el este consecința directă și rodul micimii de suflet provenită din neascultare, minciună și erezii.
      Sfânta Scriptură ne învață și despre stil să avem grijă:
      Col 4:5 Umblați cu înțelepciune față de cei ce sunt afară (de Biserică), prețuind vremea. Col 4:6 Vorba voastră să fie totdeauna plăcută, dreasă cu sare, ca să știți cum trebuie să răspundeți fiecăruia.
      Nu același lucru se poate spune despre stilul butucănos cu siguranță de sine al Părintelui Arsenie Boca, care pare că îți aruncă piper în ochi și în urechi, având în sine damful disprețului evident.
      Iată acum și cum ne mustrați pe noi (lucru pentru care vă mulțumim):
      „Este izbitoare asemanarea cu fariseii care-i smulgeau cuvintele Mantuitorului ca sa-L acuze de hula, dvs smulgeti cuvintele parintelui Arsenie ca sa le puneti la zidul infamiei.”
      Cum de lăudați stilul de „bici al lui Dumnezeu” care vădește păcatele oamenilor fără milă, al Părintelui Arsenie Boca, iar când cineva se străduiește să-l ocrotească pe el, dar să atragă atenția asupra rătăcirii învățăturilor lui, îl acuzați de fariseism. Nu cumva iar umblați cu două măsuri? Nouă ne este milă și de el, și de dumneavoastră, și de toți ucenicii lui. Nu îl vrem la zidul infamiei, ci să fie iertat de Dumnezeu. Însă învățăturile sfinției sale care l-au dus spre rătăcire și fac atâta rău unui neam întreg am vrea să piară, cu totul, inclusiv cu pomenirea lor, ca să crească minunatul Cuvânt al lui Dumnezeu, prin pocăință. Este ceea ce porunceau și Sfinții Apostoli:
      Fap 19:18 Și mulți dintre cei ce crezuseră veneau ca să se mărturisească și să spună faptele lor.
      Fap 19:19 Iar mulți dintre cei ce făcuseră vrăjitorie, aducând cărțile, le ardeau în fața tuturor. Și au socotit prețul lor și au găsit cincizeci de mii de arginți.
      Fap 19:20 Astfel creștea cu putere cuvântul Domnului și se întărea.

      Nu cumva și pe ei îi considerați farisei?
      O etapă importantă pentru mântuirea sfinției sale este ca nimeni să nu-i mai urmeze rătăcirea, pentru a nu-și mai păstra decât povara păcatelor proprii pe care le-a făcut din neascultare, dispreț față de oameni, învățături rătăcite și conviețuirea cu o maică, și să nu aibă în plus povara celor ce nu se mai spovedesc la duhovnic, ci doar la mormântul sfinției sale (că așa a făcut el având ca duhovnic un mort de 200 de ani, mort devenind și el față de Sfânta Biserică), sau povara celor ce au devenit adepți ai ecumenismului (și noii spiritualități bolnăvicioase și hinduse) în urma predicilor și picturilor sale, sau povara celor ce au făcut din căsătorie leagăn de plăcere trupească și necurăție (cu pretext că așa își păstrează sănătatea) după cum învață sfinția sa, sau celor ce au început să se închine la duhul lui antihrist prin învățăturile și picturile lui.

      Apreciat de 1 persoană

    2. Iată ce ne recomandați, din dragoste față de noi:
      „Ca sa verificati ceea ce sustineti dvs, iesiti in fata poporului la Prislop si spuneti-i ca Arsenie a fost un eretic, ca sufletul lui este in iad si ca trebuie noi sa ne rugam pentru el ca sa-l scoatem de acolo. S-ar putea sa simtiti aceeasi frica pe care au simtit-o carturarii cand i-a intrebat Hristos in templu despre botezul lui Ioan, de unde era: le-a fost teama ca-i ucide lumea cu pietre daca raspund pentru ca toti erau incredintati ca Ioan era proroc. Ati fi gata sa pariati cu viata tot ceea ce ati scris mai sus? Daca nu, e apa de ploaie.”
      Probabil v-ați dori să ne vedeți linșați, ca să scăpați de mustrarea conștiinței și adevărului din Sfinții Părinți?
      A paria este un păcat, și niciodată nu am spus că sufletul sfinției sale este în iad, fiindcă i-a rămas posibilitatea pocăinței. Însă cu siguranță învățăturile sfinției sale duc la iad și strădania acestui studiu este nu a-l osândi pe el, ci ca toți (inclusiv cei de la Prislop) să afle că învățăturile sfinției sale au fost eretice și să se lepede de ele. Nu să se lepede de el, ci de dragul lui să se lepede de ele. Ca să spunem despre sfinția sa că a fost eretic, aceasta noi nu o putem face. Este nevoie de hotărârea unui Sfânt Sinod care să arate dacă s-a dezbinat până la sfârșit de Sfânta Biserică sau nu, ci s-a pocăit public. Dacă însă nu s-a pocăit până la moarte de învățăturile sfinției sale ce sunt date anatema de Sfintele Sinoade Ecumenice, nu mai este nevoie de un alt sinod, fiindcă el însuși s-a pus pe sine în partea celor ce propovăduiesc învățăturile pe care Ele le-au anatemizat, dezbinându-se pe sine de Sfânta Biserică, ceea ce este cel mai grav păcat, aruncându-se și înecându-se astfel în toată drama consecințelor gestului său.
      Puțin mai devreme o acuzați pe doamna Lidia Stăniloae că a sărit ca arsă pentru a-și apăra ideile și tatăl. Dar văd că aici descrieți pe ucenicii sfinției sale ca pe niște fanatici religioși, ca iudeii care l-au răstignit pe Hristos, gata de a ucide pentru Sfântul lor. Nu mă miră, am observat cu toții acest fel de fanatism printre ucenicii sfinției sale. Cei care încep să aibă cultul Părintelui Arsenie Boca, printre primele simptome ale rătăcirii lor este căpătarea unui duh de intoleranță, și credința că sfinția sa este un Sfânt cum altul nu a mai fost. Vedeți, dacă el nu a vrut să fie în comuniune cu restul oamenilor din Biserică și ucenicii l-au recepționat la fel, făcându-l în ochii lor izolat, mai deosebit, mai important, mai autoritar decât toți ceilalți din Sfânta Biserică. Aceasta este pecetea și gravitatea cea mai mare a rătăcirii sfinției sale, care cuprinde atât de mulți azi, că nu mai poți găsi în magazine literatură patristică, ci doar scrierile unui amăgit. Este urmarea întunecării raționale datorată învățăturilor egoiste, centrate pe sine, ale sfinției sale și lucrării duhurilor cu care a colaborat și mai acționează prin rațiunile mincinoase din scrierile, predicile și picturile sale, și direct prin întărâtarea și hipnoza sufletelor celor care vin la mormântul său și se roagă în numele lui:
      Ioan 8:44 Voi sunteți din tatăl vostru diavolul și vreți să faceți poftele tatălui vostru. El, de la început, a fost ucigător de oameni și nu a stat întru adevăr, pentru că nu este adevăr întru el. Când grăiește minciuna, grăiește dintru ale sale, căci este mincinos și tatăl minciunii.
      Cu adevărat, bine ați remarcat, ucenicii sfinției sale au un duh sălbatic și tulburat, neadmițând a fi contraziși, neprimind contraargumentele, și uzând de orice stil, motivație și argumentație, numai ca să impună idolul lor. Dar aceasta este o mărturie în defavoarea sfinției sale, pe care, fără să vreți o faceți.
      Creștinii adevărați nu ar ucide niciodată ca să-i apere pe adevărații Sfinți. Ei sunt echilibrați și plâng de mila celor ce hulesc, preferă să li se verse sângele lor, dar nu să-l verse pe al păgânilor, fiindcă ei seamănă cu Hristos Adevărul cel Răstignit, iar nu cu tatăl minciunii cel ucigaș.
      Mat 5:20 Căci zic vouă: Că de nu va prisosi dreptatea voastră mai mult decât a cărturarilor și a fariseilor, nu veți intra în împărăția cerurilor.
      Mat 5:21 Ați auzit că s-a zis celor de demult: „Să nu ucizi”; iar cine va ucide, vrednic va fi de osândă.
      Mat 5:22 Eu însă vă spun vouă: Că oricine se mânie pe fratele său vrednic va fi de osândă; și cine va zice fratelui său: netrebnicule, vrednic va fi de judecata sinedriului; iar cine va zice: nebunule, vrednic va fi de gheena focului.
      Mat 5:44 Iar Eu zic vouă: Iubiți pe vrăjmașii voștri, binecuvântați pe cei ce vă blestemă, faceți bine celor ce vă urăsc și rugați-vă pentru cei ce vă vatămă și vă prigonesc,
      Vedeți ce ne învață Domnul Hristos? Nu numai să nu ucidem, dar că suntem ucigași și doar dacă ne mâniem. Chiar dacă i-ar privi pe autori ca pe vrăjmași, fiindcă se împotrivesc ideilor preconcepute și rătăcite ale lor (care le-au fost inoculate de fabricanții mitului de la Prislop cu viclenie, din interes personal), ar trebui să se roage pentru ei, deși gestul de a arăta Adevărul după Sfinții Părinți este dragoste duhovnicească autentică fără interes, fiindcă nimeni nu finanțează așa ceva, ci chiar trezește împotriviri extremiste ce pun viața în pericol, după cum ați sesizat. Așadar studiul lor este făcut în duh de jertfă și asumarea consecințelor pe care le-ați pomenit, iar nu vrăjmășie. Ați văzut vreodată ucenici ai Părintelui Cleopa sau Arsenie Papacioc amenințând pe cineva când nu este de acord cu ei, că dascălii lor ar fi Sfinți? Nu numai atât, dar fiind roade ale unor oameni duhovnicești, deși îi cinstesc ca atare, nu fac tam-tam-ul de la Prislop și nu vor să silească pe nimeni să fie de acord cu ei. Au fost învățați de dascălii lor să fie fii smeriți ai Sfintei Biserici și ascultător ai Sfântului Sinod. Noi însă știm cum se ridică ucenicii Părintele Arsenie Boca de la masă, când încerci să le spui adevărul, amenințând cu răzbunarea din partea „sfântului” lor.
      Eu și autorii acestui studiu vă mărturisim că a paria este un lucru lumesc și păgân, dar a-ți pune viața pentru adevăr este mucenicie. Cu lacrimi vedem că în toate librăriile, pangarele și mințile oamenilor se duce război împotriva lui Hristos înlocuindu-se cărțile Sfinților Părinți cu cărțile de care recunoașteți și dumneavoastră că sunt falsuri, ale Părintele Arsenie Boca, dar și cu scrierile rătăcite ale lui. Da! Este un război mare între uniatism, ecumenism, păgânism, noua spiritualitate din burta calului troian numit Părintele Arsenie Boca, de o parte, și Adevăr adică Sfânta Tradiție, din cetatea Sfintei Biserici. Credem că vor fi și oameni uciși pentru Ortodoxie din partea celor ce vor să impună cu sila și mijloacele moderne de manipulare curentul reprezentat de sfinția sa. Credem și mărturisim că este cel mai mare har să suferi pentru adevăr, deci cei care vor fi omorâți pentru că nu au fost de acord cu învățăturile Părintelui Arsenie Boca vor fi considerați printre marii mucenici înaintea lui Dumnezeu, biruind atât de multe erezii, după cum le-ați numărat chiar dumneavoastră. Dacă vom primi sau nu chiar noi acest har, este o mare mândrie și doar ca să cugetăm, darămite să o mai și dorim. Părintele Arsenie Boca avea această mândrie de a dori să devină mucenic, de aceea a și murit așa de urât, ca noi să ne trezim (mai multe amănunte despre cum a fost moartea reală a sfinției sale veți găsi în studiul de mai sus). Noi ne rugăm lui Dumnezeu să nu cădem în astfel de trufie, ca nu cumva să dobândim astfel de sfârșit ca sfinția sa.
      Chiar dacă noi nu ne vom învrednici de moarte pentru a mărturisi adevărul și primejdia grozavă pe care o constituie predania sfinției sale (vătămătoare de suflet și profund antiortodoxă), prin aceasta, însă, nu puteți huli că cele luate de la Sfinții Părinți pentru a ne lămuri și a-i combate rătăcirea ar fi apă de ploaie, fiindcă ele sunt spuse de Sfântul Duh prin Sfânta Predanie:
      „Mat 12:31 De aceea vă zic: Orice păcat și orice hulă se va ierta oamenilor, dar hula împotriva Duhului nu se va ierta.
      Mat 12:32 Celui care va zice cuvânt împotriva Fiului Omului, se va ierta lui; dar celui care va zice împotriva Duhului Sfânt, nu i se va ierta lui, nici în veacul acesta, nici în cel ce va să fie.”

      Atenție! Să nu cădeți în astfel de hulă…
      Iată ce ne scriați mai departe:
      „Canonizarea, aceasta e problema care de fapt ustura multe cugete, dar daca e voia Domnului se va face, sau vor incepe pietrele sa strige.”

      Nu vedeți că deja începeți și dumneavoastră să vă ridicați propria judecată deasupra Sfântului Sinod, vrându-l canonizat? Nu vedeți că deja și dumneavoastră începeți să strigați?
      Domnul nostru Iisus Hristos, însă, niciodată nu a strigat în sensul spus de dumneavoastră (a sili Sfânta Biserică să facă cele ce nu se cuvin, fiindcă din toate punctele de vedere contravin adevărului):
      „Mat 12:19 Nu se va certa, nici nu va striga, nu va auzi nimeni, pe ulițe, glasul Lui.”
      El a strigat doar pentru Mântuirea noastră, fiind ocărât, dar dorind să ne scape, prin preaînfricoșata și neînțeleasa sa smerenie:
      „Mat 27:46 Iar în ceasul al nouălea a strigat Iisus cu glas mare, zicând: Eli, Eli, lama sabahtani? adică: Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?
      Mat 27:50 Iar Iisus, strigând iarăși cu glas mare, Și-a dat duhul.”
      Tot așa fac și ucenicii lui.
      Mulțimea ucenicilor laudă, din smerenie:
      „Luc 19:37 Și apropiindu-se de poalele Muntelui Măslinilor, toată mulțimea ucenicilor, bucurându-se, a început să laude pe Dumnezeu, cu glas tare, pentru toate minunile pe care le văzuse,
      Luc 19:38 Zicând: Binecuvântat este Împăratul care vine întru numele Domnului! Pace în cer și slavă întru cei de sus.
      Luc 19:39 Dar unii farisei din mulțime au zis către El: Învățătorule, ceartă-ți ucenicii.
      Luc 19:40 Și El, răspunzând, a zis: Zic vouă: Dacă vor tăcea aceștia, pietrele vor striga.”
      Pietrele când strigă? La răstignire! Dar nu amenință pe alții, nici nu forțează Sfânta Biserică, ci sunt dovadă pentru cei necredincioși, pentru acei iudei ucigași, al căror duh dumneavoastră susțineți că îl au și cei de la Prislop:
      „Mat 27:51 Și iată, catapeteasma templului s-a sfâșiat în două de sus până jos, și pământul s-a cutremurat și pietrele s-au despicat;”

      Sau acuzați Sfântul Sinod că ar fi necredincios ca iudeii, să țină cont de minuni (și acelea în duh demonic, ca la Prislop), în loc de adevăr? Așa ceva să nu fie în Sfânta Biserică Ortodoxă, în veac!
      Luați aminte că ucenicii lui Hristos niciodată nu s-au purtat cu violență, nici măcar în argumentare din dorința de a convinge.
      Dracii și ucenicii lor strigă, însă, pentru a forța și a se impune, din mândrie:
      „Luc 8:28 Și văzând pe Iisus, strigând, a căzut înaintea Lui și cu glas mare a zis: Ce ai cu mine, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu Celui Preaînalt? Rogu-Te, nu mă chinui.
      Fap 7:57 Iar ei, strigând cu glas mare, și-au astupat urechile și au năvălit asupra lui.”
      Creștinii adevărați ar vrea să audă alt strigăt, la Prislop:
      „Fap 8:7 Căci din mulți care aveau duhuri necurate, strigând cu glas mare, ele ieșeau și mulți slăbănogi și șchiopi s-au vindecat.”

      Să plece de acolo strigând duhurile care fac false minuni fiind legate de rămășițele Părintelui Arsenie Boca, vindecând trupurile dar înecând pe oameni în vise, vedenii și întunericul minții prin erezii, și să se vindece slăbănogii în credință care vin la Sfânta Biserică exact ca la un supermarket să-și cumpere cele de care au nevoie în viața de aici, nevrând să miște un deget spre pocăință. Să se vindece și cei ce șchioapătă în credință, crezând că dacă se fac minuni în numele minciunii, se poate accepta minciuna alături de adevăr.
      Acum să continuăm a citi(a) epistola dumneavoastră:
      „Eu sunt una dintre pietrele intoarse in 2009 la credinta de parintele Arsenie, caci huleam inainte Biserica. Dar s-a rugat nevasta-mea pentru mine parintelui la Prislop si dupa 3 luni mi s-a prabusit din interior toata conceptia hinduso-tao-budisto-zenista pe care o aveam despre lume ca un castel de carti de joc. Si nu mi-e rusine sa afirm aceasta, caci daca ar fi considerata o ratacire convorbirea mea de 1 min cu parintele Arsenie care m-a intors, atunci venirea mea la credinta ar trebui sa fie considerata o inselaciune diavoleasca, ceea ce nu prea se leaga, nu?!?”
      Cum puteți să vă puneți propriile experiențe duhovnicești ca și criteriu de discernământ al adevărului. Sunteți cumva infailibil în a vedea ce este Ortodox și ce nu este, ce este vedenie înșelătoare și care nu? Dar acesta este duhul papal și protestant, pe care l-a avut și Părintele Arsenie Boca, afișând o siguranță de sine, bizuită pe părerea de sine, atât în selecția învățăturilor, cât și în primirea vedeniilor mincinoase. Ortodocșii se bazează, însă, numai pe Sfinții Părinți și pe multul sfat cu duhovnicul.
      Din păcate, după cum se observă din scrierea dumneavoastră de mai sus, încă nu ați ajuns la Ortodoxie, ci ați schimbat concepția hinduso-tao-budisto-zenistă luată din Vede într-una induso-tăioaso-bochisto-zianistă luată din vedenii. Iar aceasta este o înșelăciune diavolească cu atât mai mare cu cât o depistați mai greu și cine știe dacă veți mai avea vreodată o șansă să ajungeți a cunoaște adevărul. Și hinduismul, propovăduind că suntem dumnezei după fire, se bazează pe aceeași siguranță de autoevoluție, pe care Părintele Arsenie Boca o avea (fiind unul din marii practicanți ai hinduismului), care după cum observăm și la dumneavoastră și la ceilalți ucenici ai sfinției sale, a lăsat-o drept moștenire, dar Ortodocșii adevărați nu o au, nu se bizuie pe sine, fiind smeriți, adică dumnezei după har. Ei au siguranța în Sfinții Părinți.
      Însuși faptul că ați vorbit în 2009 un minut cu Părintele Arsenie Boca arată grava dumneavoastră rătăcire. El, la vremea aceea, era mort. Dacă ați vorbit cu el înseamnă că ați făcut fie ședințe de spiritism, fie vi s-a arătat în vedenie un duh necurat cu fața lui, care v-a hipnotizat. Dacă ar fi fost un Sfânt v-ar fi îndemnat la Sfânta Tradiție și ați fi deprins cugetarea Sfinților Părinți, care ține cont de Sfânta Biserică (de sfatul cu mulți oameni duhovnicești), de răbdare și de smerenie. Dumneavoastră, fără să vă dați seama, prin acest comentariu, nu faceți decât un mare serviciu adevărului: avem în dumneavoastră un exemplu concret de victimă intelectuală, de felul cum este cucerită ea în această credință contrară Sfintei Tradiții, numită arsenism, un exemplu de cum se poate întuneca mintea prin hipnoza în numele Părintelui Arsenie Boca pentru ca sufletul să capete ultimul vai:
      „Isa 5:20 Vai de cei ce zic răului bine și binelui rău; care numesc lumina întuneric și întunericul lumină; care socotesc amarul dulce și dulcele amar!
      Isa 5:21 Vai de cei care sunt înțelepți în ochii lor și pricepuți după gândurile lor!”
      Iată ce ne mai scrieți:
      „Multi il slavesc azi pe Domnul datorita sf. Cuv. Arsenie de la Prislop, ceea ce e o roada bogata care se aduna in vistieriile parintelui din cer, nu din iad.”
      Din păcate întreaga lucrare a lui și a ucenicilor este a-l slăvi pe Părintele Arsenie Boca, iar nu pe Hristos. Chiar și cele scrise de dumneavoastră ne arată tocmai aceasta. Nicăieri nu faceți lauda lui Hristos și a sfinților lui, a Duhului Adevărului pe care El L-a trimis, al Sfintei Predanii atât de dragi Lui, ci doar justificați metehnele Părintelui Arsenie Boca apărând minciuna și atacând pe Sfinții Părinți.
      Uitați că Domnul nostru Iisus Hristos este:
      „Ioan 14:6 Calea, Adevărul și Viața. Nimeni nu vine la Tatăl Meu decât prin Mine.”
      Este singura Cale, altele nu sunt, iar cei ce se abat de la Cale, umblă nu pe două, ci pe multe cărări… toate strâmbe:
      „Mat 3:3 El este acela despre care a zis proorocul Isaia: „Glasul celui ce strigă în pustie: Pregătiți calea Domnului, drepte faceți cărările Lui”.”
      Iată ce zice Sfântul Ierarh Teofilact al Bulgariei despre aceasta:
      «„Cale” numește Evanghelia, iar „cărări”, poruncile Legii, ca unele ce erau roase și vechi. Deci, zice: „Gătiți-vă pentru petrecerea evanghelicească, iar poruncile Legii, drepte, adică duhovnicești le faceți, că Duhul drept este”.
      Deci, atunci când îi vezi pe iudei că trupește înțeleg Legea, atunci să știi că n-au făcut „drepte cărările”, adică nu înțeleg Legea duhovnicește.» (Sfântul Teofilact Arhiepiscopul Bulgariei, Tâlcuirea Sfintei Evanghelii De La Matei, Ed. Σοφία – Ed. Cartea Ortodoxă, București, 2007, p. 162.

      O astfel de înțelegere trupească a Ortodoxiei (deci cărare strâmbă) a fost și „Cărarea Împărăției” (Părintele Arsenie Boca nu a zis Calea Împărăției, fiindcă nu cunoștea pe Sfinții Părinți și tâlcuirile lor, umblând încă rătăcit pe cărările părerilor proprii provenite din cugetarea trupească). Nu numai titlul îi vădea necunoașterea, ci tot conținutul acestei cărți grosolane, în stilul lui pe care îl recunoașteți și dumneavoastră, este o răstălmăcire trupească a Sfintei Evanghelii. Dacă nu vreți să fiți socotit printre iudeii trupești la judecata de apoi, ieșiți din vistieriile Părintelui Arsenie Boca și treceți în vistieriile Domnului nostru Iisus Hristos. Vai de cel care crede că are vistierii în veșnicie ale lui, și nu crede că Hristos este totul în toate. Se izolează făcându-se pe sine un alt hristos mincinos, într-un locaș în afara Împărăției Cerurilor, care unde se va putea arăta?
      Chiar și aceasta este o boală a mișcării de la Prislop, în toate înlocuiesc pe Hristos cu Arsenie. Cum puteți dori să ajungeți în vistieriile Părintelui Arsenie Boca? Chiar nu vă dați seama că vă lepădați de Împărăția Cerurilor? Sau nu credeți în ce ne-a învățat chiar Dumnezeu Cuvântul:
      „Mat 25:32 Și se vor aduna înaintea Lui toate neamurile și-i va despărți pe unii de alții, precum desparte păstorul oile de capre.
      Mat 25:33 Și va pune oile de-a dreapta Sa, iar caprele de-a stânga.
      Mat 25:34 Atunci va zice Împăratul celor de-a dreapta Lui: Veniți, binecuvântații Tatălui Meu, moșteniți împărăția cea pregătită vouă de la întemeierea lumii.
      […]
      Mat 25:41 Atunci va zice și celor de-a stânga: Duceți-vă de la Mine, blestemaților, în focul cel veșnic, care este gătit diavolului și îngerilor lui.
      […]
      Mat 25:46 Și vor merge aceștia la osândă veșnică, iar drepții la viață veșnică.”
      Deci este Împărăția Cerurilor pregătită de la întemeierea lumii și focul cel veșnic pregătit diavolului și îngerilor lui. Așadar… unde este al treilea loc?
      Mai scorniți (precum latinii purgatoriul) un alt loc numit „vistieriile Părintelui Arsenie Boca”? Chiar dacă ar exista (dar nu există în veac!) eu n-aș vrea să fiu acolo, ca să nu mă despart de Sfânta Biserică, de Împărăția Cerurilor, de casa Tatălui unde este Domnul și Dumnezeul meu Iisus Hristos și nădăjduiesc că nici un om de pe acest pământ să nu dorească să fie în altă parte decât în tainița Vistierului Bunătăților.
      Vă înțeleg și vă compătimesc pentru dragostea față de Părintele Arsenie Boca și recunoștința pe care vă simțiți dator să i-o arătați.
      Sunt de acord că nu trebuie încrâncenare (din acest punct de vedere fiind un exemplu negativ chiar Părintele Arsenie Boca ca „bici al lui Dumnezeu”) în căutarea adevărului, lucru de altfel afirmat de noi toți, în nenumărate rânduri.
      Nu trebuie, însă, a uita de mustrările publice pe care le făcea Mântuitorul, atunci când cărturarii învățau poporul lucruri eretice:
      Mar 7:5 Și L-au întrebat pe El fariseii și cărturarii: Pentru ce nu umblă ucenicii Tăi după datina bătrânilor, ci mănâncă cu mâinile nespălate?
      Mar 7:6 Iar El le-a zis: Bine a proorocit Isaia despre voi, fățarnicilor, precum este scris: „Acest popor Mă cinstește cu buzele, dar inima lui este departe de Mine”.
      Mar 7:7 Dar în zadar Mă cinstesc, învățând învățături care sunt porunci omenești.
      Mar 7:8 Căci lăsând porunca lui Dumnezeu, țineți datina oamenilor: spălarea urcioarelor și a paharelor și altele ca acestea multe, pe care le faceți.
      Mar 7:9 Și le zicea lor: Bine, ați lepădat porunca lui Dumnezeu, ca să țineți datina voastră!
      Mar 7:10 Căci Moise a zis: „Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta”, și „cel ce va grăi de rău pe tatăl său, sau pe mama sa, cu moarte să se sfârșească”.
      Mar 7:11 Voi însă ziceți: Dacă un om va spune tatălui sau mamei: Corban! adică: Cu ce te-aș fi putut ajuta este dăruit lui Dumnezeu,
      Mar 7:12 Nu-l mai lăsați să facă nimic pentru tatăl său sau pentru mama sa.
      Mar 7:13 Și astfel desființați cuvântul lui Dumnezeu cu datina voastră pe care singuri ați dat-o. Și faceți multe asemănătoare cu acestea.
      Mar 7:14 Și chemând iarăși mulțimea la El, le zicea: Ascultați-Mă toți și înțelegeți:
      Mar 7:15 Nu este nimic din afară de om care, intrând în el, să poată să-l spurce. Dar cele ce ies din om, acelea sunt care îl spurcă.
      Mar 7:16 De are cineva urechi de auzit să audă.

      Iată, însă, că lucrurile afirmate eretic de Părintele Arsenie Boca sunt mult mai grave decât ritualul spălării mâinilor și Corban. Și la Prislop se cere un ritual exterior (chiar mărturisea un închinător de acolo că a fost supus unui ritual precis, rigid, cu interes financiar, în care s-a simțit la fel ca în circuitul de la Vatican), dar se îndepărtează oamenii de la pocăința autentică, lăuntrică, și de cinstirea Sfinților Părinți. Așadar, Însuși Domnul nostru Iisus Hristos îl mustră prin Sfinții Părinți.
      Să nu arătăm abaterile lui grave, ca să ne punem bine cu dumneavoastră și să nu fim acuzați de fariseism de către ucenicii sfinției sale?
      Datorită simpatiei ce o aveți față de sfinția sa, fiind influențat de o situație din viața dumneavoastră pe care o atribuiți preacuvioșiei sale călătoriți pe aceeași cale care am întâlnit-o la ucenicii cărturari ai Părintelui Arsenie Boca. Restrângeți toată activitatea sa la cartea numită „Cărarea Împărăției”. Problema cea gravă este că nu vă opriți aici, ci începeți a acuza cu nedreptate pe Sfinții Adevărați pentru a justifica abaterile grave ale celui pe care deja dumneavoastră, trecând peste Sfântul Sinod, l-ați proclamat sfânt. Mă gândesc că atunci când ați urmat Facultatea de Teologie nu ați cercetat Sfinții Părinți, ci părerile personale ale unor profesori amestecate cu tot felul de citate din protestanți. Probabil că ați fost influențat de opiniile unor teologi ecumeniști, care dorind să-și justifice propriile abateri inventează pe seama sfinților tot felul de scăderi.
      Trebuie să știți că Sfinții ar prefera să fie acuzați de cele mai grave abateri, dar să nu fie numiți eretici, cum îl numiți dumneavoastră pe Sfântul Apostol Petru:
      „Se spunea despre avva Agathon, că s-au dus oarecari la dânsul, auzind că are dreaptă și mare socoteală. Vrând aceștia să-l cerce de a sa mânie, i-au zis lui: „Tu ești Agathon, căci am auzit despre tine că ești curvar și mândru”. Iar el a zis: „Ei bine, așa este”. Și i-au zis lui: „Tu ești Agathon bârfitorul și clevetitorul?” Iar el a zis: „Eu sunt”. Au zis iarăși: „Tu ești Agathon ereticul?” Iar el a răspuns: “Eretic nu sunt”. Și l-au rugat pe el, zicând: „Spune-ne nouă, pentru ce atâtea câte ți-am zis le-ai primit, iar cuvântul acesta nu l-ai suferit?” Zis-a lor: „Cele dintâi asupra mea le iau, căci este spre folosul sufletului meu, dar cuvântul acesta eretic este despărțire de Dumnezeu și nu voiesc să mă despart de Dumnezeu”. Iar aceia auzind, s-au minunat de dreapta lui socoteală și s-au dus zidiți.22” (Patericul…, Pentru Avva Agathon, 5)

      Sfinții pe care i-ați enumerat dvs. nu au avut acele erezii de care sunt acuzați, ci anumite fraze ale lor au fost răstălmăcite în sens eretic, nefiind înțelese și fiind scoase din context. Părintele Profesor Dumitru Stăniloae, cu multă răbdare, a arătat la fiecare și răstălmăcirea, și adevăratul înțeles. Vă rog să cercetați cu frică de Dumnezeu aceste probleme, ca să nu-i huliți pe Sfinți. Să aveți dreapta socoteală. Noi nu îl acuzăm pe Părintele Arsenie Boca ca om, ci analizăm tocmai învățăturile sale eretice, care sunt cu mult mai grave decât orice păcat, fiindcă îl despart pe el de Dumnezeu și la fel se petrece cu cei care îl au la evlavie urmându-i rătăcirea.
      Singurii canonizați, având probleme dogmatice în scrierile lor sunt doar Fericiții Augustin și Ieronim. Ei au fost numiți tocmai Fericiți, pentru a ne atrage nouă atenția că nu putem lua toate scrierile lor ca fiind Ortodoxe. Au fost canonizați și sunt cu adevărat sfinți deoarece au păstrat ascultarea de Sfânta Biserică, care pe vremea lor încă nu lămurise problemele în care au greșit, și, dacă ar fi știut care sunt hotărârile Ei de viitor, s-ar fi lepădat de tot ce au propovăduit incorect, cu dragă inimă. Deși este așa, totuși, Sfânta Biserică i-a numit doar Fericiți, nu datorită gradului mai mic de evlavie sau sfințenie pe care îl au, ci din marea Ei grijă să nu ne vătămăm de greșelile dogmatice ale lor.
      Cu totul altfel stau lucrurile în privința Părintelui Arsenie Boca: ereziile le-a debitat pe când învățătura Sfintei Biserici era deja limpede și nu a ascultat când au încercat atâția să-l corecteze, ci și-a păstrat ereziile acumulate din filozofii, religii și vedenii. Așadar este un om ce a ținut la ereziile lui, neavând nici o mărturie de pocăința sa. Din această cauză o canonizare ar fi cumplită fiindcă ar introduce în istoria Bisericii un precedent hidos, iar ucenicii sfinției sale ar urma ereziile ucigașe de suflet ca pe Dreapta Credință, ignorând sau acuzând de erezii pe Sfinții Părinți, cum faceți și dumneavoastră.
      În afară de Fericiții Augustin și Ieronim, ceilalți sfinți ale căror învățături le-am păstrat, au susținut, uneori, niște opinii personale, numite teologumene, care nu au fost precizate nici până acum de Sfânta Biserică, unele din ele contradictorii, și, de aceea, trebuie citite în contextul celorlalți Sfinți Părinți, fără a crede în ele la modul absolut.
      Adevărata infailibilitate este a Sfintei Biserici Ortodoxe și ea se manifestă prin și în Sfintele Sinoade Ecumenice. Toate celelalte scrieri fac referire la acestea. Dacă le contrazic sunt eretice, dacă le confirmă sunt Ortodoxe.
      Toți putem avea păreri, toți putem greși, dar cel care este canonizat ca sfânt, trebuie să fie un model de învățătură ortodoxă și de ascultare de Sfânta Biserică, pe cât a putut.
      Cu totul altfel este lucrarea Părintelui Arsenie Boca. Sfinția sa ar fi trebuit să cunoască Sfintele Sinoade Ecumenice și Dogmatica Ortodoxă, înainte de a ieși la misiune. El nu se mai poate justifica că nu a știut. Nu avea nevoie de dogmatica Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, îl cunoștea personal și avea dogmatica foarte limpede a Sfântului Cuvios Ioan Damaschin. Nu are doar niște opinii nelămurite de Sfinții Părinți, în probleme secundare (teologumene) ci atacă cu o grosolănie și siguranță de sine toate învățăturile Ortodoxe de bază, cu un vicleșug rar întâlnit (ca și cum ar fi marele apărător al lor).
      Scrierile sfinției sale, chiar și Cărarea Împărăției, pe care poate nu ați citit-o cunoscând Dogmatica Ortodoxă și, deci, nu ați putut sesiza gravele abateri de la Sfânta Predanie ce se regăsesc în ea, sunt alcătuite la arătare ca fiind apologetic Ortodoxe, cu stilul pe care l-ați amintit, dar în înțelesurile lor sunt pătimașe și eretice, denaturând mesajul Ortodox atât în ceea ce privește poruncile, cât și în ceea ce privește dogmele și credința în Sfânta Treime și întrupare, contrazicând toate cele 7 Sfinte Sinoade Ecumenice. Sfinția sa denaturează și calea lăuntrică, și formarea duhovnicească (contrazicând și aici Sfânta Tradiție niptică sau isihastă), sugerând niște soluții amăgitoare, pe care dacă le-ar urma cineva și-ar pierde cu siguranță mântuirea.
      Probabil că provenind din mediul hindus, ați fost atras de același mediu, cu mască ortodoxă, pe care îl propovăduia Părintele Arsenie Boca, având o simpatie și afiliere duhovnicească, și fiind amăgit de cel viclean pentru a nu scăpa din cursele lui, chiar dacă vă liniștiți acum conștiința că ați devenit Ortodox și încă teolog. Faptul că acuzați de erezie pe Sfântul Apostol Petru în privința unui obicei ritualic ce ține de schismă (fără ca însă el să se fi despărțit de Sfânta Biserică, ci tocmai a primit mustrarea din iconomie, susținând la Sinodul Apostolic tocmai îndreptarea sugerată de ea) arată că nu vă sunt limpezi nici noțiunile de erezie și schismă, nici istoria adevărată a Sfintei Biserici, devenind hulitor, poate fără să vreți, al Sfinților Apostoli.
      Nu este suficient a fi în Biserica Ortodoxă și a urma ritualul Ei, nici a studia Facultatea de Teologie, ci este necesar să cunoașteți și lucrarea lăuntrică amăgitoare și cea corectă, și învățăturile Ei date prin Sfinții Părinți, pentru a deveni cu adevărat Ortodox.
      Starea dumneavoastră de acum este mai primejdioasă, tocmai fiindcă vă considerați la limanul Ortodoxiei, fără a o înțelege. Vă rog cercetați cu adevărat Ortodoxia și singur vă veți da seama cât de profund a fost amăgit și cât v-a amăgit și a rătăcit pe mulți Părintele Arsenie Boca.
      Și eu am fost într-o situație aproape identică cu a dvs. și mi-aduc aminte cât de greu mi-a fost să recunosc mai întâi, și apoi să îmi și dau seama unde a greșit idolul meu Arsenie Boca. Parcă era un întuneric hipnotic ce nu mă lăsa, din cauza simțirii, să văd cele mai elementare abateri de la Ortodoxie ale sfinției sale.
      A fost nevoie de un duș rece de la duhovnicul meu să îmi dau seama ce gravă primejdie pentru sufletul meu și al multora (printre care și al dvs.) o reprezintă Părintele Arsenie Boca. Nu am luat de bune ce mi-a zis duhovnicul, ci am cercetat mai întâi cu seriozitate Ortodoxia, în dragoste de Sfinții Părinți, apoi am citit lucrarea sfinției sale și mi-am dat seama de prăpastia și cursa ce o reprezintă el pentru sufletele atâtor ortodocși.
      Chiar ideea că Părintele Arsenie Boca v-a scos din păgânism, este specifică acestui curent înșelător. Ortodocșii cred că Hristos lucrează prin sfinți, și sunt recunoscători lor, dar avându-L ca centru pe Hristos. Cum ați vorbit cu Părintele Arsenie după moartea lui? Prin spiritism, prin vis, prin vedenie, prin duh? Dar însăși acestea sunt amăgiri limpezi. Noi nu suntem vrednici a vorbi cu sfinții, iar a ni se deschide simțurile pentru a vorbi cu duhurile celor înșelați este o mare primejdie pentru sufletele noastre.
      Da, venirea dvs. la credință este o înșelăciune diavolească: diavolul a simțit că nu vă mai poate ține în înșelarea grosolană în care vă aflați și v-a trimis pe o rută mai primejdioasă, a înșelării mult mai subtile hinduse cu mască Ortodoxă. Este momentul să vă convertiți cu adevărat la Dreapta Credință.
      Faptul că doamna Lidia Stăniloae a reacționat pătimaș ca o femeie, nu arată că și spusele sale ar fi mincinoase. La nepătimire se ajunge greu. Faptul că Părintele Arsenie Boca lucra tot timpul pătimaș de ce nu v-a făcut să-l respingeți? Ea a sărit ca arsă odată. Sfinția sa se purta tot timpul ca „bici al lui Dumnezeu”. Nici ea nu poate fi canonizată ca sfântă, dar nici el.
      Problema lui este că spunea minciuni (deși i-au atras atenția ceilalți că minte, este viclean și că a pierdut mărturisirea cea dreaptă). În afară de aceasta mesajul lui este în interesul său personal, avându-se ca centru pe sine.
      Doamna Lidia Stăniloae spunea din toată inima ei ceea ce credea că ar fi adevărat, și lua apărarea altui om, de o valoare nespusă. Din toate punctele de vedere, așadar, dumneaei este mai credibilă ca el.
      Sfinția sa se abate de la dreapta credință, abordând probleme foarte importante în legătură cu mântuirea. Lidia Stăniloae, dacă greșește, ne poate da, eventual, o părere greșită despre un om. Chiar și de ar minți păcatul ei nu este așa de grav ca înșelarea propovăduită de Părintele Arsenie Boca (care afectează tocmai esența mântuirii noastre: credința). Nici noi n-am fi crezut ce spune ea, dacă nu ar fi fost confirmată și de ucenicii lui, și de lucrarea Părintelui Arsenie Boca care dovedesc pas cu pas megalomania preacuvioșiei sale dezvăluită de doamna Lidia Stăniloae.
      Ceea ce faceți dvs. este o restrângere a ceea ce reprezintă Părintele Arsenie Boca, pentru a se potrivi cu modelul ce vi l-ați construit despre un sfânt. Toți ucenicii lui fac așa.
      Taie de la el tot ceea ce nu le convine, doar ca să-l demonstreze sfânt cu orice chip, spunând că celelalte care nu le convin sunt exagerări.
      Scrierile despre el au fost cu adevărat exagerate, scrierile lui au fost apocrife, mincinoase, numai „Cărarea Împărăției” este singura autentică și fiindcă dvs. nu ați sesizat nici o erezie acolo, suntem noi exagerați și căutăm nod în papură. Mai urmează să ziceți că pictura de la Drăgănescu, atât de evident eretică, a fost pictată de Părintele Arsenie Papacioc, sau de noi, ca să îl denigrăm.
      Nu vedeți că vă amăgiți?
      Problema Părintelui Arsenie Boca nu sunt numai acele lucruri esențiale de credință denaturate, pe care dvs. le considerați minore: propovăduirea reîncarnării ca excepție, arianismul, pnevmatomahismul, nestorianismul, monofizismul, origenismul, pelaghianismul, iconoclasmul indirect prin lupta împotriva asemănării cu Hristos, înlocuind-o cu asemănarea cu sine.
      Acestea sunt doar roadele unei lucrări lăuntrice amăgitoare care a manifestat-o în întreaga sa viață:
      – Neascultarea de Sfânta Biserică Ortodoxă (cu învățăturile și ierarhia ei);
      – Bizuirea pe sine care l-au dus la înșelare, lepădare de preoție și călugărie pentru a conviețui cu o femeie cu multiple tentative de suicid și
      – Practica hipnozei.
      Acest mod de a fi, evident și comun în toate mărturiile ucenicilor (atât cele exagerate, cât și cele rafinate), în toate scrierile (atât cele apocrife, cât și cele autentice) și în toate picturile sfinției sale îl fac să reprezinte un model de înșelare cu mască Ortodoxă, nicidecum un model de Sfânt.
      Modelul său, dacă va fi urmat, va face ca mulți să ajungă în iad, după cum ne avertizează Sfinții Părinți.
      A ne da viața pentru a arăta că ceea ce am scris mai sus este adevărat este un har de la Dumnezeu și ne simțim nevrednici de el. Însă mulți sfinți și-au dat viața în trecut pentru a demonstra că ideile preluate și redate de către Părintele Arsenie Boca în scris sau în pictură sunt eretice și de suflet pierzătoare. Vă rugăm să credeți sângelui lor, că cele scrise de noi și preluate de la ei nu sunt apă de ploaie, ci lacrimi de pocăință pentru înșelarea în care ne-am aflat și propovăduirea pe care am făcut-o spre campania lui electorală.
      Dacă s-a pocăit de toată opera amăgitoare a sfinției sale sunt șanse să se fi mântuit. Noi aceasta, însă, nu o putem ști.
      Un lucru este sigur. Dacă dumneavoastră veți continua să credeți că este sfânt și să-i urmați învățăturile sunteți în mare primejdie sufletească și îi îngreunați sfinției sale situația în veșnicie.
      V-ați convertit de la păgânism la arsenism. Vă dorim din toată inima să vă convertiți de la arsenism la adevărata Ortodoxie. Știm din propria experiență că este mult mai greu, dar, cu darul lui Hristos totul este cu putință.
      Rugați-vă Lui cu sinceritate să vă descopere Adevărul despre Părintele Arsenie Boca.
      Și nu uitați a citi dogmatica Sfântului Cuvios Ioan Damaschin și Pidalionul Sfântului Cuvios Nicodim Aghioritul (iar nu diverse studii teologice de prin facultăți care doar îndrumă spre o cunoaștere superficială a fenomenului religios în general, neputând a aprofunda pe cineva în cunoașterea Sfinților Părinți). Numai așa veți putea pune față în față Ortodoxia Care este Singura Cale a Împărăției cu „Cărarea Împărăției”, singura carte care credeți că a scris-o cu adevărat sărmanul amăgit Părintele Arsenie Boca.
      Dumneavoastră ne aduceți ca mărturie părerea dumneavoastră despre el, pe care o credeți infailibilă, noi vă aducem ca mărturie norul Sfinților Părinți, confirmați de Sfânta Biserică, Singura infailibilă.
      Vă dorim mântuire și dragoste de adevăr în Hristos!

      Apreciază

    1. Eu nu am nici un merit. Alți oameni cu frica lui Dumnezeu și înțelepciune au scris acestea. Lăudat să fie Domnul că ne arată tuturor pe Sine Calea cea nerătăcită, Adevărul cel luminos care vindecă și Viața cea neînțeleasă care învie.
      Slăvit să fie Tatăl și Fiul și Sfântul Duh în vecii vecilor, Amin!

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s