i) Ieromonah Adrian Făgețeanu

Iată și transcriptul, preluat de aici:

https://danielvla.wordpress.com/2015/12/07/inregistrarea-si-transcriptul-parerii-parintelui-adrian-fagetenu-despre-parintele-arsenie-boca-demonstreaza-asta-ceva/

„Voi folosi prescurtarea Pr pentru părintele Făgețeanu și Cr pentru credincioși/credincios.

Pr: Si… mai mergeam undeva. Mergeam la Sambata de Sus, unde era parintele Boca, Arsenie.

Atat de mult mi-a placut el, cand predica, incat vindeam si ghiozdanu de carti si manusile si fularu, la talcioc, nu la pravalie, ca sa am bani de dus pentru mers la Sambata.

Intr-o zi, ajung acolo putin cam tarziu, adica cu alt tren decat cel care venea devreme, la ultima statie spre Sambata. Si, ajungand tarziu, n-am mai indraznit sa intru in manastire. M-am dus la hotelul „fan”, adica erau stoguri de fan, am dormit acolo. Dimineata m-am scuturat de praf, de fan, de frunze, de tot ce aveam. Era acolo un parau, aproape. M-am spalat si m-am dus la biserica.

Era… inca abia rasarea soarele. Dupa un timp, vad ca intra si parintele. Ce bucurie am avut! Si el s-a inchinat la iconostas si tot se uita in urma, sa vada daca mai intra cineva sa aprinda candelele. Pentru ca el sa poata sa se roage, trebuia sa vie altcineva sa aprinda candelele. Intoarce capul, intoarce si vede ca nu vine nimeni.

Deodata se deschide usa si intra o femeie. Si el spune: Marie, de unde aceasta obraznicie, sa intri de hram, cea mai sfanta praznuire a noastra, in manastire, in biserica, cand toata noaptea te-ai destrabalat cu Simeon? 

Eu am ramas uimit! Adica un om care n-a aflat de la nimeni… nu e clarvazator?

Cr: Da, da.

Pr: Femeia a inceput sa planga, a vrut sa se apropie, sa-i spuie ca vrea sa se spovedeasca. Zice: Acuma nu. Acuma eu trebuie sa ma rog pentru hram. Nu? N-am timp de spovada! 

Da mie mi-a intrat in cap: clarvazator, clarvazator, clarvazator…

La un moment dat, nu stiu daca de la diavol sau de la cine mi-a venit gandul, stai putin: cand fariseii au adus pe femeia pr… delict de adulter si a spus – Moise ne-a poruncit s-o ucidem cu pietre, Mantuitorul niciodata n-a vadit pacatele cuiva. N-a vrut nici pe Iuda sa-l dezvaluie, decat la insistentele lui Ioan. Nu?

Si… m-am framantat asa: de unde, de unde stie parintele, de unde stie parintele?

E, dumneavoastra ce spuneti, de unde stia?

Cr: Ne intrebam, sfintia voastra, la ce raspuns ati ajuns?

Pr: Nu, eu nu va spun.

Cr: I-a aratat Duhul Sfant.

Pr: V-am spus, Mantuitorul nu vadea pacatul altora. A spus tuturora: care e fara de pacat sa arunce cu piatra. 

Cr: Oare constiinta ei era incarcata parinte?

Pr: Pai constiinta sigur ca era incarcata, daca ea chiar a cerut sa se spovedeasca. Nu?

Cr: Diavolul i-a aratat?

Pr: Da. Pentru ca diavolul a indemnat-o. Ea venise si ea tarziu, agale si statea pe o banca. Pe urma am aflat eu mai tarzi, de la ea… Si un om a spus: Mai, nu mai mergi la manastire, uite vino la mine si dormi, ca am trei camere, in casa, intr-una dorm eu cu sotia si dumneata dormi in alta camera. Nu?

Cr: Da.

Pr: Si ea a crezut. Si cand a ajuns acolo, sotia nu era. Poftim?

Cr: Da, am inteles.

Pr: E, simplu.

Cr: Si atunci parintele Arsenie…

Cr: Despre parintele Boca ne mai povestiti ceva? Despre Arsenie Boca.

Pr: N-as vrea, dar daca ma siliti, n-am incotro.

Parintele Arsenie Boca era un om superior, din toate punctele de vedere. Si ca monah, si ca pictor si ca om si ca toate. Asa cum era Solomon inainte de a fi alintat de imparateasa din Saba.

Cr: De regina din Saba.

Pr: Deci Solomon n-a murit asa de sfant cum era la inceput.

Cr: A avut multe sotii.

Pr: Nu conteaza ca multe sotii. S-a destrabalat fara sa fie. A curvit cu multe. Toate care l-au laudat si l-au dus la mandrie si la iad, cu toate a curvit.

Asa ca parintele Boca ar fi fost sfant, daca nu era maica Zamfira. Maica Zamfira nu l-a iubit numai cu sufletul si cu inima , ci l-a canonizat cu puterea ei extrateresta pe care o avea intre picioare. Nu stiu daca m-ati inteles.

Cr: Da, parinte.

Pr: Si va explic acuma de ce.

Orice pictor din lume are voie sa aleaga un model. Cel mai mare pictor la Cina cea de Taina cine a fost?

Cr: Leonardo..

Pr: Davinci. Si stiti istoria lui? Cred ca da. Primul ce a pictat el, a pictat pe… feciorelnicul, pe Ioan. Pentru ca a gasit un copil atat de curat si atat de sincer, nu numai ca zambea la toti si-i iubea, dar era capabil sa faca orice. Cu sinceritate, nu pentru bani sau alte interese. Deci a gasit in ochii lui, in privirea lui, in toata tinuta lui si in sufletul lui, cel mai potrivit model pentru Ioan.

Dupa multi ani, …….. n-a gasit nicaieri un model pentru Iuda. Lui ii trebuia un model in care sa fie si viclenie si rautate si dispret si toate. N-a gasit, n-a gasit , n-a gasit…

Intr-o vara, cand era canicula, ca la Bucuresti, el umbla prin oras, i-a fost sete mare  si in toate locurile vedea: vin bun, bere buna……

Si vede un han unde spune: Cea mai buna bautura din tara. Ia sa intru eu daca n-are o limonada sau un ceai rece sau ceva. I-era sete, nu vroia bautura de-astea ametitoate, vroia ceva pentru sete.

Si cand ii spune hangiului de asa ceva, hangiul se rasteste la el: iti bati joc de firma noastra? Aici scrie cea mai buna bautura, aici e cel mai bun vin, nu ce spui dumneata, ceai sau limonada. 

El: ai dreptate domnule, dar eu… mi-e sete.

Dar de la o masa se ridica: Criminalule, iti bati joc de firma, iti bati joc de noi toti? Idiotule, criminalule, bestie, il face in tot felul. El se gandeste: hangiul are dreptate sa-si apere firma. da asta ce-are cu mine? 

Si se intoarce sa-l vada si: Ce-ai domnule cu  mine? Cand se intoarce vede la el si viclenie si rautate si toate… Se duce la el: Nu-s suparat pe dumneata. Eu sunt pictor, iti platesca atatia bani de aur pentru fiecare ceas de pozare. Vii la mine sa pozezi? Vin. 

Vine acolo, pozeaza si deodata il razbeste plansul. Tie- rau?, poate ai baut prea mult, ti-e rau? Te duc la doctor? Nu. C e te doare? Nu ma doare nimic. Eu sunt cel care am pozat pentru Ioan cand eram copil. 

Cr: Extraordinar!

Pr: Si betia, in ce hal m-a adus acum… 

Cr: Extraordinar!

……………..

Pr: Asa a facut Zamfira din parintele. Pentru ca parintele cand a pictat biserica de la… stiti de unde.

Cr: Draganescu.

Pr: E pictura cea mai frumoasa, cea mai romanesca. Nu?

Cr: Da.

Pr: Dar maica Zamfira i-a bagat in cap: Nu trebuie sa-ti iei model pe altul, pentru ca Iisus a fost cel mai frumos din lume si tu esti tot cel mai frumos din lume. Bagandu-i in cap asta, ca e cel mai frumos din lume, el n-a mai luat model alta persoana, ca sa-L picteze pe Mantuitorul, ci s-a uitat in oglinda si a spus asa: Daca Dumnezeu l-a facut pe om dupa chipul si asemanarea Lui, de ce sa nu-L fac pe Iisus dupa chipul si asemanarea mea? Nu?

Asta e ingaduit unui pictor?

Cr: Nu. E trufie, e mandrie.

Pr: Sa crezi tu ca esti cel mai frumos din lume, cum iti spune maica, nu cu inima din piept si cu sufletul din piept, ci cu cel dintre picioare.

Si ea l-a canonizat si acuma are acatiste, paraclise, icoane facute , maicile aprind candele la el si cand mergi la Prislop te trimite maica, nu la duhovnic, sa te spovedesti -„du-te la mormant”.

Cr: Este normal parinte?

Pr: Pai cum poate sa fie normal asa ceva?

V-am spus ca nu-mi place sa va spun adevarul, dar daca m-ati silit…”

Până aici Părintele Adrian Făgețeanu.

Să citim acum ce comentariu făcea autorul blogului de unde am citat și preluat cuvântul audio al bătrânului, răstălmăcindu-i spusele, doar pentru a își apăra propria imagine falsă despre Părintele Arsenie Boca:

<https://danielvla.wordpress.com/2015/12/07/inregistrarea-si-transcriptul-parerii-parintelui-adrian-fagetenu-despre-parintele-arsenie-boca-demonstreaza-asta-ceva/>, miercuri, 27 ianuarie 2016.

Mă intreb: demonstrează povestirile părintelui (Făgețeanu) ceva? Eu zic că nu demonstrează mare lucru. Poate să fie doar interpretarea sfinției sale. Sau poate să fi fost un mare văzător cu duhul si sa fi avut o mare capacitate de discernere a lucrurilor. Nu știu…

 

Departe de mine gandul de a fi detractor al parintelui Adrian Fageteanu sau al altor mari duhovnici.

Dar sa analizam. Ce demonstreaza spusele parintelui Adrian?

 

Pr. Arsenie Boca mustra o femeie pt ca a intrat in biserica dupa ce toata noaptea facuse desfranare cu un barbat. Nu conteaza daca cu voia ei sau silita. Conform regulilor Bisericii, femeia trebuie sa nu se culce cu barbatul doua zile inainte de sfanta liturghie si una dupa. Cu ce a gresit parintele Arsenie Boca?

 

Ea a cerut sa se spovedeasca, dar pr a refuzat-o temporar pentru ca trebuia sa se pregateasca pentru slujba de hram. Cu ce a gresit parintele Arsenie Boca?

 

Stiu ca se zice ca pr. Arsenie Boca spunea pacatele oamenilor in public. Dar nu o facea de fiecare data si poate, cu scop didactic pentru cel mustrat si pentru ceilalti.

In cazul acesta i-a spus pacatele acelei femei fiind de fata doar el si ea si parintele Adrian Fageteanu care era undeva mai la o parte. Nu spune daca a fost vazut sau nu.

 

Iata o situatie cand Mantuitorul spune si el pacatele unei femei:

„16. Iisus i-a zis: Mergi și cheamă pe bărbatul tău și vino aici.

  1. Femeia a răspuns și a zis: N-am bărbat. Iisus i-a zis: Bine ai zis că nu ai bărbat.
  2. Căci cinci bărbați ai avut și cel pe care îl ai acum nu-ți este bărbat. Aceasta adevărat ai spus.
  3. Femeia I-a zis: Doamne, văd că Tu ești prooroc.” Ioan 4: 16-19

 

Deci Mantuitorul i-a descoperit ca avusese cinci barbati legitimi, iar cu cel de acum traia in pacat, necasatorita.

E adevarat ca erau de fata doar El si ea, dar acest lucru a fost descoperit ulterior apostolilor, care au spus intregii lumii prin Evanghelie.

Putem zice ca Hristos a trambitat si a facut circ cu pacatele femeii? In nici un caz!

 

In privinta faptului ca maica Zamfira l-ar fi influentat in privinta picturii (si nu numai) sunt doar speculatii. Parintele Adrian Fageteanu nu aduce nici o dovada.

Iar faptul ca trasaturile fetei parintelui Arsenie Boca se regasesc in picturile de la Draganescu, nu e un fapt unic. Se pot gasi multe exemple de pictori care si-au cam facut autoportretul prin bisericile pictate.

 

Se spun atatea despre acest parinte… Dar sa nu uitam ca mai era si securitatea, care tocmai asta vroia: denigrarea slujitorilor bisericii care nu se incadrau in tiparul dorit de comunisti.

Până aici domnul Daniel Vla.

Cu textul de mai sus vedem că se încearcă o reeditare a ceea ce a făcut Părintele Arsenie Boca la așezământul de la Drăgănescu: „ Bagandu-i in cap asta, ca e cel mai frumos din lume, el n-a mai luat model alta persoana, ca sa-L picteze pe Mantuitorul, ci s-a uitat in oglinda si a spus asa: Daca Dumnezeu l-a facut pe om dupa chipul si asemanarea Lui, de ce sa nu-L fac pe Iisus dupa chipul si asemanarea mea? Nu?”. Astfel, ucenicii sfinției sale, inoculându-li-se că Părintele Arsenie Boca este cel mai frumos din lume, se gândesc să-L facă pe Domnul și Dumnezeul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos după chipul și asemănarea sfinției sale, adică un prooroc ce vădea public păcatele oamenilor. Ce hulă poate fi mai mare față de Hristos, care este atât de delicat încât, chiar atunci când mustră pe cei ce îi iubește, pentru a se pocăi: Apo 3:19 Eu pe câţi îi iubesc îi mustru şi îi pedepsesc; sârguieşte dar şi te pocăieşte., iată cum procedează: Apo 3:20 Iată, stau la uşă şi bat; de va auzi cineva glasul Meu şi va deschide uşa, voi intra la el şi voi cina cu el şi el cu Mine.

Hristos adevăratul nostru Dumnezeu nu strigă, impresionează, rușinează public și forțează, ci bate cu delicatețe la ușa inimii, deci în particular, pentru a mustra. Când alții vădesc public păcatele, el ia apărarea, iar apoi, cu delicatețe, tot între patru ochi, la o Sfântă Spovedanie, mustră fără reproș sau pedeapsă, pentru a te trezi la lupta pocăinței:

Ioan 8:2 Dar dimineaţa iarăşi a venit în templu, şi tot poporul venea la El; şi El, şezând, îi învăţa. 3 Şi au adus la El fariseii şi cărturarii pe o femeie, prinsă în adulter şi, aşezând-o în mijloc, 4 Au zis Lui: Învăţătorule, această femeie a fost prinsă asupra faptului de adulter; 5 Iar Moise ne-a poruncit în Lege ca pe unele ca acestea să le ucidem cu pietre. Dar Tu ce zici? 6 Şi aceasta ziceau, ispitindu-L, ca să aibă de ce să-L învinuiască. Iar Iisus, plecându-Se în jos, scria cu degetul pe pământ. 7 Şi stăruind să-L întrebe, El S-a ridicat şi le-a zis: Cel fără de păcat dintre voi să arunce cel dintâi piatra asupra ei. 8 Iarăşi plecându-Se, scria pe pământ. 9 Iar ei auzind aceasta şi mustraţi fiind de cuget, ieşeau unul câte unul, începând de la cei mai bătrâni şi până la cel din urmă, şi a rămas Iisus singur şi femeia, stând în mijloc. 10 Şi ridicându-Se Iisus şi nevăzând pe nimeni decât pe femeie, i-a zis: Femeie, unde sunt pârâşii tăi? Nu te-a osândit nici unul? 11 Iar ea a zis: Nici unul, Doamne. Şi Iisus i-a zis: Nu te osândesc nici Eu. Mergi; de acum să nu mai păcătuieşti.

Părintele Arsenie Boca nu numai în acest episod descris de Părintele Adrian vădea public păcatele oamenilor, ci întotdeauna. Vedeți capitolul Biciul lui Dumnezeu. Fiind văzător cu duhurile știa că Părintele Adrian este acolo. Chiar dacă dracii i-ar fi ascuns aceasta atunci, altă dată vădea în prezența a mulți oameni păcatele lor. Însă artileria de gânduri că „este clarvăzător”, arată că dracii care au făcut proorocia despre păcatele femeii, l-au asaltat pe Părintele Adrian ca să îl hipnotizeze și să îl convingă că Părintele Arsenie Boca este Sfânt, îndreptățiți de faptul că și preacuvioșia sa voia să pară Sfânt (vădind cu mândrie păcatele oamenilor în public, de atâtea ori, cum nici un Sfânt nu a făcut-o vreodată). Dacă Părintele Arsenie Boca ar fi fost văzător cu Duhul Sfânt al Adevărului ar fi procedat cu delicatețe ca Hristos Adevărul, vorbind cu oamenii doar între patru ochi și ar fi știut, tocmai pentru aceasta că este Părintele Adrian acolo, ca să procedeze cu smerenie, pentru a nu da gânduri de supra apreciere musafirului, sau să rușineze în public pe biata femeie. Dar mai observăm un amănunt secundar, care spune multe. Nu avea duh de jertfă, fiindcă nu își făcea singur candelele, dorind să fie servit de alții.

Hristos procedează cu totul altfel. El însuși Își slujește ucenicii, chiar le spală și picioarele, cum nu ar fi făcut atunci candele, dacă ar fi fost nevoie? Mântuitorul era cu femeia samarineancă la o Sfântă Spovedanie, între patru ochi. După cum vom vedea mai jos, în tâlcuirea Sfinților Părinți, El nu îi vădește păcatele ei, cum nu le vădește pe ale nimănui, niciodată (a se citi capitolul E păcat a judeca pe cel propus la canonizare sau pe cel canonizat dintr-o eroare?), ci încetul cu încetul o aduce la mărturisirea lor, fără să o mustre violent (sau în fața publicului cum avea obicei Părintele Arsenie Boca numit „biciul lui Dumnezeu”). Nici Apostolilor nu le-a spus nimic din secretul spovedaniei nici unui om. Femeia Samarineancă, Sfânta Muceniță Fotini, însă, precum Sfântul Apostol Pavel, spune la toată lumea păcatele sale, din râvnă misionară pentru adevăr, ca să fie lăudat Hristos cu mila, blândețea și eficiența lui în vindecarea oamenilor de patimi și să înțeleagă toată mulțimea celor ce vor să se vindece că este Dumnezeu – Omul. Aceasta este cununa ce și-a câștigat-o femeia samarineancă a smereniei mărturisirii publice a păcatelor sale, care a făcut-o să se pregătească și în final să dobândească și cununa mucenicească.

Hristos nu a făcut circ, nu a trâmbițat păcatele femeii (nici măcar nu le-a spus în taină altor oameni decât celui ce i se spovedea), în schimb Părintele Arsenie Boca mai întotdeauna arăta public păcatele tuturor, având obiceiul, patima și viciul urât al a vădirii păcatelor altora, fiind numit după îndreptarele de spovedanie vadnic. Sfinția sa proceda astfel, semănând prin aceasta cu un alt vadnic notoriu, care-l și înștiința despre păcatele altora pentru a deveni un fel de difuzor de informare publică a răului celorlalți, ca păcatele să se înmulțească astfel prin pilda celor răi:

Apo 12:9 Și a fost aruncat balaurul cel mare, șarpele de demult, care se cheamă diavol și satana, cel ce înșală pe toată lumea, aruncat a fost pe pământ și îngerii lui au fost aruncați cu el. 10 Și am auzit glas mare, în cer, zicând: Acum s-a făcut mântuirea și puterea și împărăția Dumnezeului nostru și stăpânirea Hristosului Său, căci aruncat a fost pârâșul fraților noștri, cel ce îi pâra pe ei înaintea Dumnezeului nostru, ziua și noaptea. 11 Și ei l-au biruit prin sângele Mielului și prin cuvântul mărturiei lor și nu și-au iubit sufletul lor, până la moarte.

Părintele Adrian Făgețeanu arată o realitate duhovnicească a vieții Părintele Arsenie Boca și anume influența pe care a suferit-o de la Maica Zamfira, care i-a întărit aplecarea spre autoadmirație, pe care însă o avea de mic (a se vedea capitolul: Asemănarea Arsenie – Zamfira). Faptul că a fost așa arată și capitolul Relația cu Maica Zamfira și faptele concrete arhicunoscute, publicate chiar de ucenici: a prefăcut Mănăstirea Prislop din Mănăstire de monahi (ce se voia de către Părintele Profesor Dumitru Stăniloae atelier filocalic), în Mănăstire mixtă (dublă) monahi și monahii, apoi de maici, cu sfinția sa ca stareță, ca să nu se sinucidă biata Julieta Constantinescu, care-l șantaja cu aceasta ori de câte ori dorea să obțină de la sfinția sa ceva. Apoi, deși toți ieromonahii legionari din 1964 și-au reluat preoția și călugăria, numai Părintele Arsenie Boca și Maica Zamfira au ales să rămână împreună, până la moarte, timp de 30 de ani, având multe proprietăți comune. În vedenia celor două țigănci, vedem că Părintele Arsenie Boca opera asupra victimelor împreună cu Maica Zamfira, iar Maica Zamfira, într-una din epistolele ei, îl numea pe Părintele Arsenie Boca episcop al lor, deci cel puțin în acest sens l-a hipnotizat pe hipnotizator, atrăgându-l spre desfrâul numit de Părintele Adrian al puterii extraterestre a mândriei că este cel mai mare în ierarhia bisericească, că este mai mult decât preot cum a fost hirotonit, ca și cum Maica Zamfira ar fi putut să-l hirotonească întru episcop. Părintele Arsenie Boca nu face doar un singur autoportret al său, cum au făcut alți pictori eretici (care în loc să picteze asemănarea sfinților, s-au pictat pe ei înșiși – nu există vreo Sfântă Icoană Ortodoxă, nici măcar una, în care să avem așa ceva. În clipa în care pictorul ar îndrăzni să facă așa ceva, nu mai este icoană Ortodoxă, ci devine automat tablou cu temă religioasă. Sfintele Icoane se deosebesc de tablourile religioase tocmai prin cei cu care seamănă. Sfintele Icoane seamănă cu Sfinții reprezentați pe ele – identificați prin nume și trăsăturile cunoscute ale feței, trupului și veșmintelor – de unde își au și sfințenia lor. Tablourile religioase seamănă cu alte persoane, cărora li se dă în mod abuziv numele sfinților – fiind o minciună pictată. Numele indicând sfințenia, iar trăsăturile feței indicând patimile celor luați ca model, se hulesc astfel Sfinții că ar fi alte persoane și acelea pătimașe, fiind cinstiți prin tablouri nu Sfinții ci persoanele pătimașe ce uzurpă nume de sfinți, deci aflate în stare de minciună). Părintele Arsenie Boca este și în acest viciu original, fiindcă nu se mulțumește a face un singur autoportret, în locul unui singur Sfânt, ci întregul așezământ de la Drăgănescu este închinat familiei sale împreună cu Maica Zamfira și sieși personal. În acel așezământ mai toți Sfinții seamănă cu pictorul, iar tabloul închinat madonei are cel puțin mâinile Maicii Zamfira, dacă nu cumva și fața. Cum se poate crede, așadar, că nu există dovezi foarte sigure, provenite chiar de la Părintele Arsenie Boca, despre influența Maicii Zamfira în pictarea egoistă de la Drăgănescu, sau cum s-ar crede (mai grav) că aceasta poate fi numită practică Ortodoxă: a înlocui pe Sfinții cu tot felul de păcătoși sau chiar cu autorul picturii, sau a picta cele pe care le insuflă dracii prin vedenii mincinoase? Este marea primejdie a canonizării Părintelui Arsenie Boca: s-ar considera ereziile și practicile pătimașe ale sfinției sale ca fiind sfințenie și dreptar al Ortodoxiei. Dacă acum, când nu este canonizat, ucenicii sfinției sale îl au ca model și procedează așa (numind arsenismul a fi dreapta credință), cum vor face dacă (Doamne ferește!) s-ar canoniza (dintr-o gravă eroare, provenită din necunoașterea realității vieții și învățăturilor sfinției sale)?

Cu adevărat aceasta dorește și securitatea: dezbinarea noastră prin denigrarea părinților care nu se încadrează în tiparul dorit de comuniști. Dar Părintele Arsenie Boca s-a încadrat la fix (parcă tiparul a fost făcut chiar după preacuvioșia sa), prin faptul că a renunțat și la preoție, și la călugărie, întemeind o familie de tip „nou” (de fapt vechi) comunist. Sfinția sa mai și laudă socialismul, și comunismul, denigrând Sfânta Biserică de a fi un așezământ social învechit (vedeți un citat al preacuvioșiei sale în acest sens, pomenit la capitolul Arsenie vs. Arsenie). De aceea vedem azi, după adormirea părinților care ne-ar fi putut apăra prin autoritatea lor, o campanie febrilă politică mass-media, în care (după cum s-a dovedit în acest studiu: Grozăviile neasemănate de la Drăgănescu și Viața Părintelui Arsenie Boca în lumina Sfinților Părinți) masoneria și securitatea fac o coaliție pentru a canoniza pe Părintele Arsenie Boca. Viața și învățăturile sfinției sale furnizează imaginea de „sfânt” plăcută lumii, comunismului și comunitarismului, fiindcă propovăduiește ecumenismul, împreunarea trupească, paranormalul (și securitatea are o secție care se ocupă cu teoria și practica puterilor pe care le avea Părintele Arsenie Boca, avându-l chiar pe sfinția sa sfetnic în aceste probleme) și colaborarea cu puterea statului împotriva adevărului. Aceeași mass-media, prigonește, în schimb, Sfântul Sinod și ceilalți preoți Ortodocși, punând în umbră sau lumină defavorabilă adevărații părinți duhovnicești care și-au iubit neamul.

Iată ce ne învață despre spovedania Sfintei Mucenițe Fotini Sfânta Scriptură, cu totul altfel decât sugerează domnul Daniel Vla.:

Ioan 4:9 Femeia samarineancă I-a zis: Cum Tu, care ești iudeu, ceri să bei de la mine, care sunt femeie samarineancă? Pentru că iudeii nu au amestec cu samarinenii. 10 Iisus a răspuns și i-a zis: Dacă ai fi știut darul lui Dumnezeu și Cine este Cel ce-ți zice: Dă-Mi să beau, tu ai fi cerut de la El, și ți-ar fi dat apă vie. 11 Femeia I-a zis: Doamne, nici găleată nu ai, și fântâna e adâncă; de unde, dar, ai apa cea vie? 12 Nu cumva ești Tu mai mare decât părintele nostru Iacov, care ne-a dat această fântână și el însuși a băut din ea și fiii lui și turmele lui? 13 Iisus a răspuns și i-a zis: Oricine bea din apa aceasta va înseta iarăși; 14 Dar cel ce va bea din apa pe care i-o voi da Eu nu va mai înseta în veac, căci apa pe care i-o voi da Eu se va face în el izvor de apă curgătoare spre viață veșnică. 15 Femeia a zis către El: Doamne, dă-mi această apă ca să nu mai însetez, nici să mai vin aici să scot. 16 Iisus i-a zis: Mergi și cheamă pe bărbatul tău și vino aici. 17 Femeia a răspuns și a zis: N-am bărbat. Iisus i-a zis: Bine ai zis că nu ai bărbat. 18 Căci cinci bărbați ai avut și cel pe care îl ai acum nu-ți este bărbat. Aceasta adevărat ai spus. 19 Femeia I-a zis: Doamne, văd că Tu ești prooroc.

[Se observă foarte limpede că Mântuitorul nu îi spune direct păcatul, ci o atrage cu iscusință să-l mărturisească, pomenind de bărbatul ei, ca ea să mărturisească realitatea că nu are cu adevărat bărbat, chiar dacă special păstra dublul înțeles al realității, din rușine. Apoi Hristos, odată ce și-a mărturisit acest păcat, îi arată amănuntele adevăratului înțeles al cuvântului ei, prin proorocie, pentru a o înălța la o înțelegere rară chiar și azi, colaborând cu râvna samarinencei pentru adevăr. Nu îi produce deznădejde, ci cunoștință și nădejde, lăudând-o și apreciind-o că a spus adevărul, chiar dacă numai pe jumătate (din rușine), chiar dacă a păcătuit. Îi arată partea bună a ei, ca să renunțe la cea rea. O pune în valoare nu la punct. Îi cheamă mintea la schimbare (iar pentru aceasta era nevoie să știe și ea că este un prooroc, și de aici să ajungă la cunoașterea cea mai înaltă că Cel ce-i vorbea este chiar Mesia-Mântuitorul, pe care femeia îl aștepta cu atâta râvnă, la aceasta contribuind poate și experimentarea propriei neputințe de a se lăsa de păcatul împreunării trupești, fără harul lui Dumnezeu). Domnul nu o strivește gratuit doar ca să îi arate că este prooroc și a o impresiona în interes personal. Starea celor ce se mărturisesc lui Hristos de bună voie (și azi, prin duhovnici) este așadar cu totul diferită: se simt eliberați, cinstiți și prețuiți de Hristos, își asumă lacrima de pocăință cu nădejde, progresând în cunoașterea duhovnicească și lăuntrică. Însă, cei rușinați de Părintele Arsenie Boca (și de draci) se simt paralizați, zdrobiți, siliți să se recunoască niște netrebnici, devenind dependenți de proorocii mincinoși, întunecându-li-se mintea prin robie, pierzând libertatea progresului întru cunoștința duhovnicească – n.n.]  

20 Părinții noștri s-au închinat pe acest munte, iar voi ziceți că în Ierusalim este locul unde trebuie să ne închinăm. 21 Și Iisus i-a zis: Femeie, crede-Mă că vine ceasul când nici pe muntele acesta, nici în Ierusalim nu vă veți închina Tatălui. 22 Voi vă închinați căruia nu știți; noi ne închinăm Căruia știm, pentru că mântuirea din iudei este. 23 Dar vine ceasul și acum este, când adevărații închinători se vor închina Tatălui în duh și în adevăr, că și Tatăl astfel de închinători își dorește. 24 Duh este Dumnezeu și cei ce I se închină trebuie să i se închine în duh și în adevăr. 25 I-a zis femeia: Știm că va veni Mesia care se cheamă Hristos; când va veni, Acela ne va vesti nouă toate. 26 Iisus i-a zis: Eu sunt, Cel ce vorbesc cu tine. 27 Dar atunci au sosit ucenicii Lui. Și se mirau că vorbea cu o femeie. Însă nimeni n-a zis: Ce o întrebi, sau: Ce vorbești cu ea? [Se vede că nici Hristos nu a spus nimic din secretele spovedaniei, dar nici Sfinții Apostoli nu au întrebat, știind ei preabine că nici o curiozitate despre păcatele altora nu este duhovnicească, iar aflarea lor vatămă, dacă nu e mărturisită pentru a-L lăuda pe Hristos chiar de cel care le-a săvârșit, arătând și pocăința, și îndreptarea cuvenite, adică adevăratul rod binefăcător al experimentării păcatului, care mai bine nu s-ar fi săvârșit? – n.n.]

28 Iar femeia și-a lăsat găleata și s-a dus în cetate și a zis oamenilor: 29 Veniți de vedeți un om care mi-a spus toate câte am făcut. [Se vede clar că ea însăși și-a mărturisit păcatele, tocmai spre slava Domnului, căci adaugă: – n.n.] Nu cumva aceasta este Hristosul? 30 Și au ieșit din cetate și veneau către El.

Pentru a înțelege că nu este vorba de o părere proprie, iată ce spun despre aceasta Sfinții Părinți:

 

„Mergi și cheamă pe bărbatul tău” – căci fiindcă o vedea pe dânsa că stă cu hotărâre ca să ia și îl silea pe El ca să-i dea, îi zice Domnul: „Cheamă pe bărbatul tău”, ca și cum ar fi arătat că: „Se cuvine ca și acela să fie părtaș cu tine darului acestuia al Meu”. [este clar că nu voia să o vădească, ci să o cheme la mărturisirea de sine – n.n.]

Iar aceea, sârguindu-se atât a se tăinui, cât și a lua [„apa cea vie”], zice: „N-am bărbat”. [voia apa vie, dar se rușina să se mărturisească, fiindcă încă nu știa că Cel din fața ei avea puterea să-i ierte păcatele – n.n.]

Iar de aici Domnul, descoperindu-Și prin proorocie puterea Sa și pe cei mai dinainte ai ei bărbați îi numără și pe cel care acum se tăinuia, îl vădește.

Dar, oare, nu i-a căzut ei greu auzind acestea? Sau, oare, L-a lăsat pe El și a fugit? Nicidecum. Ci, mai vârtos [cu prisosință] minunându-se și stăruind mai mult, zice: „Doamne, văd că tu ești Prooroc”. Și pentru dogme [învățături] dumnezeiești îl întreabă pe Dânsul, nu pentru lucruri ale vieții acesteia – adică pentru sănătatea trupului, sau pentru bani -, atâta de iubitor de înțelepciune și de plecat către fapta cea bună avea sufletul.

[se vede limpede chiar de aici, că proorocia a fost făcută cu atâta delicatețe și iscusință, nefiind publică, încât i-a trezit mintea să cunoască nu numai poruncile pe care le încălcase, ci și dogmele, realitățile firii și învățătura despre iconomie și teologie (întruparea lui Dumnezeu și Sfânta Treime) pentru a-și schimba viața, nu pentru a-și rezolva problemele trecătoare din ea. Cu alte cuvinte nu i-a stârnit doar o uimire spectaculoasă pentru a dobândi Mântuitorul faima de prooroc și a și-o înrobi, ci i-a mutat mintea de la pământ (relația necuviincioasă cu bărbatul nelegitim) la cer (învățăturile dumnezeiești). Și după diferența dintre roade se vede diferența între pomi. Pomul bun, al vieții, Domnul Hristos aduce roade bune: pocăința întru nădejde și cunoștință. Pomul rău, falsul prooroc, aduce deznădejde, căutarea de minuni (ca cel mai primejdios drog fiindcă întunecă mintea și dă o mare dependență) și lipsa de interes pentru adevăr. Din păcate acest fel de roade înșelătoare găsim și la Părintele Arsenie Boca – n.n.] [1]

„Așadar, cum este? Părinții noștri în muntele acesta s-au închinat” – iar acestea le spune ea pentru Avraam, căci întru acel munte se zicea să-l fi adus el pe Isaac spre jertfă18[2] – „deci, cum voi ziceți că în Ierusalim se cade a se închina?” Văzut-ai cum s-a făcut ea mai înaltă [cu înțelegerea]? Căci aceea care cu puțin mai înainte se îngrijea de a nu fi supărată de sete, acum întreabă cele pentru dogme [învățături]. [se vede cum o ridică delicatețea Mântuitorului de la dorința de apă văzută, la cea de înțelesuri ale credinței. Așadar a avut loc o schimbare a minții. Iar aceasta este pocăința. A fi interesat de minuni și rezolvarea problemelor de aici, pentru succes în viață, nu se cheamă pocăință, ci a zăcea în cugetarea lumească – n.n.]

Pentru aceasta și Hristos, văzând priceperea [iscusința] femeii, această nedumerire a ei n-o dezleagă, pentru că nu era de nevoie, ci altă dogmă [învățătură] mai mare îi descoperă, pe care nici lui Nicodim, nici lui Natanail nu i-a descoperit-o. Căci zice: „Va veni vremea, când nici în Ierusalim, nici aici, nu vă veți închina lui Dumnezeu. Căci tu, te silești să le arăți pe cele ale samarinenilor mai cinstite decât pe cele ale iudeilor, iar Eu îți zic ție, că nici acestea, nici acelea nu sunt de cinste, ci o alta oarecare așezare [rânduială] va fi mai bună decât amândouă acestea. însă și așa, pe iudei mai cinstiți decât pe voi, samarinenii, îi arăt. Căci voi, samarinenii, «vă închinați căruia nu știți», iar noi iudeii «Căruia știm»”. Și El Se numără dimpreună cu iudeii, pentru că grăiește după a femeii părere, căci ea îl socotea pe Dânsul ca un Prooroc iudeu, și pentru aceasta zice Domnul: „Noi ne închinăm”.

Dar, cum „nu știau” samarinenii, „căruia” se închinau? Tocmai fiindcă socoteau ei că Dumnezeu poate fi cuprins într-un loc. Din această pricină și în vremea când îi mâncau pe ei leii – precum mai sus s-a zis19 – trimițând, au vestit împăratului asirienilor că Dumnezeul locului aceluia nu-i primește pe dânșii20 (4 Regi 17,25-26). Drept aceea, au și rămas pentru multă vreme, cinstindu-i pe idoli, iar nu pe însuși Dumnezeu. Iar iudeii erau slobozi de aceasta socotință [cugetare], și Dumnezeu al tuturor pe Dânsul Îl știau, cu toate că, nu toți.

4,      22b: Pentru că mântuirea din iudei este.

 

Îndoită înțelegere [două înțelesuri] ne dă nouă acest cuvânt: ori că în lume bunătățile au fost [au venit] de la „iudei” – „Căci a-L ști pe Dumnezeu și a-i defăima pe idoli, de acolo a avut începutul [începătura], precum și toate celelalte dogme [învățături]; încă și însăși această închinăciune a voastră a samarinenilor, cu toate că nu drept [se săvârșește], de la «iudei» și-a avut începutul” -, ori „mântuire” numește Domnul Venirea Sa, Care „din iudei a fost”.

Încă este cu putință și pe însuși Domnul a-L înțelege „mântuire”21, Care a fost „din iudei”, după trup.

4,23- 24: Dar vine ceasul și acum este, când adevărații închinători se vor închina Tatălui în duh și în adevăr, că și Tatăl astfel de închinători își dorește. (24) Duh este Dumnezeu și cei ce I se închină trebuie să I se închine în duh și în adevăr22.     a,

„Cu toate că noi, iudeii, cu chipul [felul] închinării vă întrecem pe voi, samarinenii, însă și cele ale iudeilor sfârșit vor avea [se vor sfârși] de acum. Căci, nu numai locurile se vor schimba, ci și chipul [felul] slujirii lui Dumnezeu. Și acestea lângă uși au sosit și acum sunt [se fac], pentru că nu multă vreme vor zăbovi”, precum [sunt] cele care s-au zis de Prooroci (lezechiil 21,24-27; Daniil 9, 27; Maleahi 3,18-20).

Iar „adevărați închinători” îi numește pe cei care după legea [rânduiala] Lui petrec, care nu într-un loc îl hotărnicesc pe Dumnezeu, precum samarinenii, sau nu cu slujbă trupească îi slujesc Lui, precum iudeii, ci „cu duhul și cu adevărul”, adică prin suflet, prin curățirea minții. Căci, fiindcă „duh este Dumnezeu”, adică fără de trup, nu se cade să I se închine Lui trupește, ci „cu duhul”, adică cu sufletul. Căci aceasta înseamnă „cu duhul”, pentru că și duh și fără de trup este sufletul.

Dar, fiindcă mulți se par că I se închină Lui cu sufletul, însă nu au socoteală [cugetare] dreaptă pentru Dânsul – precum ereticii pentru aceasta a adăugat: „și cu adevărul”. Căci se cade și cu mintea a se închina lui Dumnezeu, dar și a avea socoteală [cugetare] adevărată pentru Dânsul.

[se vede clar că nu este suficient dacă Părintele Arsenie Boca se închina lui Hristos, trebuia să o facă având socoteală dreaptă – n.n.]

Și, poate, va zice cineva că pe cele două părți ale filosofiei noastre le însemnează [arată] aici – lucrarea și videnia [vederea dumnezeiască]23 – prin cele două: „cu duhul și cu adevărul”. Adică, prin ceea ce zice „cu duhul”, însemnează [arată] partea cea lucrătoare, „căci câți de Duhul lui i Dumnezeu se poartă [sunt mânați]” (Romani 8, 14), omoară lucrările trupului, după cum zice Dumnezeiescul Apostol (Romani 8,5-131; și iarăși: „trupul poftește împotriva duhului, și duhul împotriva trupului” (Galateni 5, 17)

[așadar, când Părintele Arsenie Boca ne învață mincinos că bărbatul este poligam din fire și femeia este atârnătoare de bărbat, trupul poftește împotriva duhului, deci învățăturile sfinției sale nu sunt duhovnicești, nu învață la fapta bună – n.n.]

 – întrucât fapta bună cea lucrătoare o însemnează prin : ceea ce zice: „cu duhul”. Iară prin ceea ce zice: „cu adevărul” – [arată] partea cea văzătoare. Iar acestea și [Sfântul] Pavel le grăiește, atunci când zice21 * * 24: „în azimele curăției” – care însemnează [arată] cele ale neprihănirii vieții, adică ale părții celei lucrătoare – „și ale adevărului” (1 Corinteni 5, 8) – adică ale părții celei văzătoare. Căci partea cea văzătoare, întru adevărul cuvântului celui dogmaticesc se îndeletnicește.

[deci, când Părintele Arsenie Boca încălca adevărul dogmaticesc, îndeletnicindu-se cu vedenii mincinoase, nu avea partea văzătoare curată și nici creștină, ci înșelată și înșelătoare. Astfel că proorociile despre Maria și Simeon nu erau de la Dumnezeu, ci de la cei care au inspirat și dogmele eretice. Lucrul acesta este evident și din felul cum erau vedeniile Părintelui Arsenie Boca, cu totul altfel decât ale Sfinților Părinți, lucru confirmat și de Sfântul Cuvios Isaac Sirul[3]  – n.n.]

Și întru alt chip [fel, înțelege]: fiindcă samarinenii îl hotărniceau pe Dumnezeu într-un loc și ziceau că în locul acela se cade a se închina, iar iudeii toate cu preînchipuire le săvârșeau și [în chip] umbros, pentru aceasta ceea ce zice „cu duhul”, spre osebirea samarinenilor o spune, întrucât cele grăite să aibă această înțelegere: „Voi samarinenii, oarecare slujire cuprinsă [mărginită, hotărnicită, îngrădită] într-un loc aduceți lui Dumnezeu, însă «adevărații închinători», nu vor aduce slujire cuprinsa [hotărnicită] într-un loc, căci «cu duhul» vor sluji, adică și cu mintea, dar și cu sufletul. Însă nici nu se vor închina ca iudeii, cu preînchipuire și [în chip] umbros, ci «cu adevărul», fiindcă obiceiurile și păzirile [rânduielile] cele iudaicești se vor strica [nu vor dăinui]” [ce importantă este slujirea înțelegătoare duhovnicească, netrupească și în adevăr, pe care, din păcate, Părintele Arsenie Boca nu le avea – n.n.].

Încă, poate, pentru că Legea cea iudaicească fiind înțeleasă după slovă [literă] era preînchipuire și umbră, spre osebirea de slovă [literă] este pusă aceasta – „cu duhul”, căci nu mai petrece [lucrează] întru noi Legea slovei [literei], ci cea a Duhului, „căci slova [litera] omoară, iar Duhul face viu” (2 Corinteni 3, 6). Iar spre osebirea de preînchipuirea și umbra acesteia – „cu adevărul”.

Deci, zice Domnul: „«Va veni vremea», iar mai vârtos [cu prisosință] «și acum este» vremea Venirii Mele – adică a Venirii celei cu trup -, când «adevărații închinători» nu se vor închina nici ca samarinenii într-un loc, ci în tot locul, «cu duhul»” – însă nu în chip trupesc aducând închinăciune, precum și Pavel zice: „Căruia îi slujesc cu duhul meu” (Romani 1, 9) – „nici ca iudeii nu vor aduce slujire preînchipuitoare și umbroasă și arătătoare ale celor ce aveau [urmau] să fie, ci adevărată [«cu adevărul»] și care nimic umbros nu are”.

Căci „acest fel” de „închinători” Dumnezeu „caută”: fiindcă [El] „duh este” – duhovnicești, și fiindcă Adevăr este25 26 – „adevărați”25.

 

4,25- 27: l-a zis femeia: Știm că va veni Mesia, Care Se cheamă Hristos; când va veni, Acela ne va vesti nonă toate. (26) Iisus i-a zis: Eu sunt, Cel Ce vorbesc cu tine. (27) Dar atunci au sosit ucenicii Lui. Și se mirau că vorbea cu o femeie. însă nimeni n-a zis: Ce o întrebi?, sau: Ce vorbești cu ea?27

 

De unde „știa” femeia că „va veni Mesia, Care Se cheamă Hristos”? Din Scripturile lui Moise. Căci am apucat de am zis mai înainte [în tâlcuire26] că samarinenii au primit cele cinci cărți ale lui Moise29. Așadar, fiindcă au primit cărțile lui Moise, dintru acelea „știau” proorociile cele pentru Hristos și cum că este Fiu al lui Dumnezeu. Căci aceea care zice: „Să facem om” (Facere 1,26), arată că s-a zis de Tatăl ca și către Fiul. Încă și Cel Care vorbea cu Avraam în cort – Fiul era (Facere 18, 9-10,13-14). Și Iacov, proorocind pentru Dânsul, spune că: „Nu va lipsi cârmuitor din Iuda, până când va veni Acela, Căruia este rânduit”30 (Facere 49,10). încă și însuși Moise zice: „Prooroc va ridica Domnul din frații voștri, ca și mine, pe Acela să-L ascultați” (Deuteronom 18, 15). Și multe altele propovăduiesc Venirea lui Hristos. Așadar pentru aceasta zice femeia: „Știu că va veni Mesia”.

Iar Domnul de aici [de acum] I Se descoperă ei pe Sine însuși, fiindcă așa cerea urmarea [continuarea] cuvântului. Iar de ar fi zis, îndată, dintru început: „Eu sunt Hristos”, nici pe femeie nu ar fi plecat-o, și s-ar fi părut că este și oarecare însărcinător [împovărător] și trufaș. Iar acum, după ce câte puțin a ridicat-o pe dânsa spre a-și aduce aminte de așteptarea [Venirii] lui Hristos, așa de aici Se descoperă pe Sine însuși. [Se vede cu câtă delicatețe și înțelepciune ridica Hristos mintea oamenilor la Dumnezeu. Ce contrast cu Părintele Arsenie Boca care cu brutalitate atrăgea pe oameni la el, paralizându-i cu false proorocii, false minuni și hipnoză – n.n.]

Dar, pentru care pricină iudeilor, care adeseori întrebau: „Spune nouă, de ești Tu Hristosul?” (Ioan 10,24; Matei 26,63; Marcu 14, 61; Luca 23,39), nu S-a descoperit pe Sine, iar femeii îi spune? Acelora nimic nu le spune, pentru că nu îl întrebau ca să se învețe, ci, ca mai mult să-L năpăstuiască (Ioan 10,24-39), iar acesteia [femeii], fiindcă era cu bună cunoștință, arătat pe Sine însuși Se descoperă. Căci cu minte și cuget curat și poftind [jinduind] să se învețe adevărul, întreba. Și adeverit este lucrul din cele de pe urmă, căci după ce a auzit nu numai ea a crezut, ci și pe alții la credință i-a vânat și pretutindeni [în tot locul] femeia se vede a fi și cercătoare cu de-amănuntul și credincioasă31. [se vede clar de aici, că, mai degrabă, Sfânta Evanghelie o laudă pe Sfânta samarineancă, și nu îi vădește păcatele. Mari sunt virtuțile ei, iar păcatul ei numai unul, prilej de căință și cunoaștere a lui Hristos, de care păcat s-a și căit prin mărturisirea publică, dar i-a fost șters, mai apoi, deplin prin botezul cu apă, aducând botezul cu sânge ca o jertfă cu totul curată. – n.n.]

Iar după ce de aici [acum] s-a săvârșit vorba cea cu femeia și învățătura. [cea pentru ea], în bună vreme, au venit ucenicii. Și se minunau ei de smerenia Lui, căci fiind El atâta de slăvit și vestit la toți, suferea [îngăduia. răbda] cu atâta pogorâre ca să vorbească cu o femeie săracă și samarineancă [se vede că Hristos uimea prin smerenie, nu ca Părintele Arsenie Boca care voia să uimească prin faptul că e clarvăzător – n.n.]. Și măcar că se minunau ei, însă nu îndrăznesc să întrebe pentru ce vorbește cu dânsa, atâta erau ei de supuși și păzeau evlavia cea cuviincioasă a ucenicilor către [pentru] învățătorul.[dacă ei nu îndrăzneau să întrebe, de unde bârfa că le-a vădit Hristos păcatul samarinencei? – n.n.]  Dar, deși uneori se arată că ucenicii îndrăznesc – precum atunci când Ioan cade pe pieptul Domnului (Ioan 13, 23, 25); atunci când se apropie și zic: „Cine este mai mare?” (Matei 18,1); când fiii lui Zevedeu se roagă ca „unul de-a dreapta și altul de-a stânga” să șadă (Marcu 10, 37) însă pe acelea le cearcă, ca pe unele care le erau cuviincioase și se arătau a le fi lor atunci de nevoie. Iar aici, deoarece nefiindu-le lor de folos să cerce ceea ce nu le era nicidecum de nevoie, pentru  aceasta nu uneltesc [folosesc, întrebuințează] îndrăzneala, ca una care nu avea vreme cuviincioasă.

4, 28-30: Iar femeia și-a lăsat găleata32 și s-a dus în cetate și a zis oamenilor: (29) Veniți de vedeți un om care mi-a spus toate câte am făcut. Nu cumva acesta este Hristosul? (30) Și au ieșit din cetate și veneau către El.

 

Atâta de mult s-a aprins femeia la inimă dintru cele grăite [de Domnul], încât și „găleata [ciutura] a lăsat-o”, atât de îndegrabă a ales mai mult „apa” lui Hristos (Ioan 4; 14), decât fântâna lui Iacov! Pentru aceasta, Apostol se face, aleasă fiind [pentru această slujire] de credința ceea ce a cuprins inima ei, și cetatea toată întreagă o învață și o trage, zicând: „Veniți de vedeți un om care mi-a spus toate câte am făcut”. [se vede clar că este întocmai cu Apostolii, chiar cu Sfântul Apostol Pavel, veniți din păcate, dar cu totul curățiți prin Sfântul Botez și deveniți foc mucenicesc și apostolesc. Așadar ce poate fi mai evident decât că Sfânta Scriptură nu le arată păcatele, ci îi laudă că au venit de la păcat la culmea virtuții prin darul lui Hristos (iar nu prin x sau y sau AB făcuți idoli centrali ai lor de către diferiți oameni care nu înțeleg că totul pentru Ortodocși este Hristos. – n.n.]

Cu adevărat, când se va învăpăia sufletul de foc dumnezeiesc, la nimic din cele de pe pământ nu caută – nici la rușine, nici la necinste. Căci, iată că și aceasta nu se rușinează, vădindu-și lucrurile sale, ci zice: „Care mi-a spus toate câte am făcut”. Măcar că putea și în alt chip [fel] să zică: „Veniți, de vedeți Prooroc propovăduind”. Însă nu zice așa, ci defaimă slava sa, și numai spre a propovădui adevărul ia aminte. [Este evident că ea, nu Mântuitorul sau Apostolii, a vădit păcatul ei, devenindu-i astfel pricină de mai multă slavă, prin smerenie. Ce duh diferit față de Părintele Arsenie Boca care peste tot se lăuda, chiar și când mima o falsă smerenie, pentru a-și crește slava sa, și se arăta prooroc și făcător de minuni, ajungând chiar până acolo să înlocuiască în Sfintele Icoane chipul lui Hristos cu propriul său chip, pentru a fi el însuși adorat în locul Mântuitorului – n.n.]

Și nu zice în chip hotărâtor [hotărnicitor]: „Acesta este Hristos”, ci: „Nu cumva acesta este Hristosul?”, fiindcă voia ca apoi să îi ia chiar pe aceia împreună-hotărâtori și mai cu lesnire [ușurință] să facă primit cuvântul. Căci, de ar fi hotărât [hotărnicit] că Acesta este Hristos, poate s-ar fi și împotrivit vreunii, iar hotărârea [hotărnicirea] ei, ca pe a uneia care era defăimată, nu ar fi primit-o. [de aici se vede clar că cei care hotărnicesc că Părintele Arsenie Boca este „Sfântul Ardealului”, nemaiașteptând hotărârea Sfântului Sinod, forțând pe toți să creadă ca ei, slujesc altui stăpân și au altă așezare decât Sfânta samarineancă, care nu vrea să silească pe nimeni la credința ei, ci înjugă mărturisirea minunii Mântuitorului cu mărturisirea propriilor păcate, tocmai pentru a arăta că rostul minunilor lui Hristos nu sunt spectacolul, ci schimbarea lăuntrică – n.n.]

Iar unii au înțeles că acei „cinci bărbați” (Ioan 4,18) ai samarinencei sunt cele cinci Cărți [Pentateuhul), pe care numai pe acelea le primea samarineanca Și-i zice Domnul: „«Acela pe care îl ai acum», adică al Meu cuvânt, pe care «acum» de la Mine îl primești, «nu-ți este ție bărbat». Căci încă nu te-ai însoțit cu a Mea – a lui Iisus – învățătură”.

31     Această femeie samarineancă, pe nume Fotinia, s-a învrednicit de moarte mucenicească pentru Mântuitorul Hristos și este cinstită de Biserica noastră ca Sfântă Mare Muceniță. După înălțarea Domnului la Cer și după Pogorârea Sfântului Duh în Ziua Cincizecimii (Rusaliilor), a fost botezată de către Sfinții Apostoli dimpreună cu doi fii ai ei și cu cinci surori [deci… nu a mai avut nici un păcat. Astfel că ceea ce mărturisește Sfânta Scriptură nu sunt păcatele actuale ale ei, ca să o rușineze, ci doar acele trecute, spălate de Sfântul Botez, pentru a o lăuda că a renunțat la plăcerea trupească de sine (prin renunțarea la bărbatul tăinuit) și la plăcerea sufletească de sine (biruind slava deșartă prin mărturisirea publică a păcatelor sale) de dragul pocăinței în Hristos. – n.n.] . Apoi cei nou botezați s-au făcut următori Apostolilor și au propovăduit credința întru Hristos din loc în loc și din țară în țară, întorcându-i pe mulți din cei care slujeau idolilor și făcându-i creștini. Fiii Sfintei Fotinia sunt Iosie și Fotin, iar surorile ei – Anatolia, Fota, Fotida, Paraschiva și Chiriachia. În vremea lui Nero, toți opt s-au săvârșit la Roma, cu moarte mucenicească. Prăznuirea lor se săvârșește în fiecare an în ziua de 26 februarie.

26     Pentru rugăciunea săvârșită întru adevăr, Cuviosul Petru Damaschinul ne învață astfel: „Diavolul, pierzând cunoștința lui Dumnezeu prin nerecunoștință și mândrie, a ajuns cu necesitate neștiutor. De aceea nu poate ști de la sine ce să facă, ci vede pe Dumnezeu ce face ca să ne mântuiască și din aceasta învață viclenia și se silește să facă cele asemănătoare spre pierzania noastră. Deoarece urăște pe Dumnezeu și nu poate să se războiască cu El, se războiește cu noi care suntem după chipul Lui, închipuindu-și că prin aceasta înfrânge pe Dumnezeu. Iar pe noi ne află ascultători de voia lui, cum zice Sfântul Ioan Gură de Aur; «Căci văzând că Dumnezeu a făcut pe Eva spre ajutor lui Adam, a făcut-o diavolul ajutătoare în neascultare și cădere. A dat Dumnezeu poruncă ca, păzind-o Adam, să-și păzească amintirea unor așa de mari daruri și să mulțămească pentru ele Binefăcătorului. Iar diavolul a făcut ca porunca însăși să fie pricina de neascultare și de moarte. Și a ridicat împotriva Proorocilor, prooroci mincinoși; împotriva Apostolilor, apostoli mincinoși; împotriva Legii, fărădelegea; împotriva virtuții, păcatele; împotriva poruncilor, călcările; împotriva a toată dreptatea, ereziile urâciunii» [am putea spune că împotriva ieromonahilor Ortodocși pe Părintele Arsenie Boca, care este și prooroc mincinos, și apostol mincinos, și propovăduitor al fărădelegii, păcatelor, călcărilor de porunci și ereziilor – n.n.] . Și iarăși, văzând pe Hristos că Se coboară pentru bunătatea cea mai deplină la Sfinții ucenici și la Cuvioșii Părinți, arătându-Se fie prin Sine, fie prin îngeri, fie pe altă cale negrăită, precum a zis, a început diavolul să arate unora amăgiri multe spre pierzanie. De aceea au scris Părinții înzestrați cu darul deosebirii că nu trebuie primite unele ca acestea. Căci acela se silește să amăgească și în privința aceasta, fie prin niscai chipuri, fie prin vreo lumină, fie prin foc, fie prin altă amăgire, în vremea somnului sau în chip sensibil. Iar de primim acestea facem mintea ca, din închipuirea proprie și din neștiința cea mai de pe urmă, să își zugrăvească niscai figuri sau culori, ca să creadă că este vreo arătare a lui Dumnezeu sau vreun înger. Ba, deseori, arată în vis sau în chip sensibil și draci biruiți, zice-se, și încearcă, simplu grăind, orice meșteșugire pentru pierderea noastră, când ascultăm de el.

[Ce păcat că Părintele Arsenie Boca nu a citit/ nu a înțeles/ nu și-a însușit/ nu s-a smerit că poate fi vorba și despre propria înșelare în Filocalie, ca să scape de marea înșelare a primirii vedeniilor care au proprietățile imaginației de mai sus, după cum se vede foarte clar pe urâții pereți ai așezământului de la Drăgănescu. A ales în loc să practice Filocalia, să conviețuiască cu Maica Zamfira, deși Părintele Profesor Dumitru Stăniloae a discutat îndelung cu sfinția sa, ca să-l scape de această cădere cumplită. Vedeți capitolul   Părintele Stavrofor Profesor Doctor Dumitru Stăniloae – n.n.]

Dar diavolul, făcând acestea, își pierde nădejdea dacă, precum zic Sfinții Părinți, în vremea rugăciunii ne facem mintea fără formă, fără chip, fără culoare, neprimind nimic, fie că e lumină, fie foc, fie altceva, ci ne închidem cugetul cu toată puterea numai în cuvintele scrise. Căci cel ce se roagă numai cu gura se roagă aerului, nu lui Dumnezeu, fiindcă Dumnezeu ia seama la minte nu la gură. Deci oamenii «trebuie să se închine lui Dumnezeu în duh și în adevăr» sau cum s-a spus «vreau să vorbesc cinci cuvinte cu mintea mea, decât zece mii cu limba» (1 Corinteni 15,19)” (Filocalia românească, voi. 5, ed. Humanitas, București, 2001, pp. 39-40).[4]

[1] 16 [1805] Pricină luând Domnul, proorocește și o vădește pe ea, încât și pe cei arătați și după Lege bărbați ai ei îi numără și pe cel de acum ascuns și afară de Lege, îl descoperă. Căci „cinci bărbați” a avut unul după altui, în chip arătat, căci acest lucru nu era oprit. Iar cel de al cincilea murind, de atunci nimeni nu a mai voit să o ia pe ea de femeie, în chip arătat. Însă ea, nesuferind pofta, îl avea întru ascuns pe cel care se împreuna cu dânsa.

[se observă de aici că nu era vicioasă, ci nu putea, fiindcă nu fusese încă botezată, să învingă această patimă grea. Așadar, în realitate, femeia samarineancă era o mare căutătoare de virtuți și adevăr, și de aceea, Hristos i-a și dezvăluit păcatul, pentru a o întări și a o aduce la adevărul ce ne face liberi. Se vede clar, că Sfânta Evanghelie nu a scris toate acestea pentru a vădi păcatele samarinencei, ci pentru a lăuda pocăința și iscusința ei care punea adevărul mai presus de orice – n.n.]

Deci, cei cinci, au fost bărbați ai ei pentru că erau arătați, iar cel care atunci se împreuna cu dânsa, nu a fost bărbat al ei, pentru că era întru ascuns (după Zigaben).

[2] 18Sfânta Scriptură spune așa: „Și Dumnezeu i-a zis [lui Avraam]: «Ia pe fiul tău, pe Isaac, pe singurul tău fiu, pe care-1 iubești, și du-te în pământul Moria și adu-I acolo ardere de tot pe un munte, pe care ți-1 voi arăta Eu!»” (Facere 22,2) „Solomon a început să înalțe templul Domnului în Ierusalim, pe muntele Moria, unde Se arătase Domnul lui David, tatăl său, și pe locul pe care-1 pregătise David, în aria lui Oman Iebuseul” (2 Paralipomene 3,1). E cu putință ca această confuzie dintre muntele Moria și muntele Samariei (Somor) să fi fost îndătinată printre samarineni tocmai din pricina necunoașterii Scripturilor.

[3] 23 Sfântul Isaac Sirul ne tâlcuiește ce este „videnia” și care este felul lucrării ei:

„Cunoașterea care se mișcă în cele văzute sau în simțuri, și urmărește înșiruirea tor, se numește naturală. Iar cea care se mișcă în planul celor gândite (inteligibile) și prin mijlocirea lor în firile celor netrupești se numește duhovnicească, deoarece ea primește simțirea în duh și nu în simțuri. Și acestea două se ivesc în suflet dinafară, pentru cunoașterea lor. Iar cea care se produce în planul dumnezeiesc, se numește mai presus de fire și e mai degrabă necunoscută și mai presus de cunoaștere. Vederea (contemplarea) acesteia n-o primește sufletul dintr-un conținut din afara lui, ca pe primele două, ci ea se arată și se descoperă din cele din lăuntrul sufletului, în chip nematerial, deodată și pe neașteptate. Pentru că «împărăția lui Dumnezeu este înlăuntrul vostru» (Luca 17, 21). Ea nu se nădăjduiește pe temeiul unor chipuri, nici nu vine prin judecăți pe temeiul cuvântului lui Hristos și prin păzirea lui, ci se descoperă din lăuntrul chipului cugetării celei ascunse, fără o cauză anumită, fără o cercetare a lui. Pentru că cugetarea nu află în ea vreo materie. Tâlcuirea acestora: Cea dintâi cunoaștere se naște din cercetarea continuă și din învățătura sârguincioasă [pe aceasta Părintele Arsenie Boca nu o avea, însușindu-și superficial și teologia, și cunoștințele cu care epata, dar pe care nu le înțelegea și nu le stăpânea. A se vedea capitolul Asemănarea Arsenie – Zamfira – n.n.] ; a doua, din buna viețuire și din cugetarea credincioasă [pe aceasta nu a putut-o avea conviețuind cu Maica Zamfira și cugetând la religiile superioare – n.n.]; iar a treia s-a rânduit numai pe seama credinței. Pentru că în ea încetează cunoștința și faptele iau sfârșit și întrebuințarea simțurilor ajunge de prisos [pe aceasta nu o a putut avea, deoarece avea credința greșită, iar vedeniile le primea prin simțuri și transmitea simțiri prin privirea fulgerătoare, deci tot prin simțire. A se vedea capitolul Din neascultător, amăgit de vedenii. Mai apoi, amăgitor prin false minuni – n.n.].

Deci pe cât se coboară cunoștința între aceste hotare, pe atâta se cinstește. Și cu cât se coboară mai mult, cu atât se cinstește mai mult. Și când ajunge la pământ și la cele pământești, cunoștința stăpânește peste toate și în afară de ea orice lucru este neluat în seamă și zadarnic. Iar când sufletul își înalță vederea în sus și-și desfășoară înțelesurile în cele cerești și dorește cele ce nu pot fi văzute cu ochii și nu sunt în puterea trupului, atunci toate se susțin prin credință. Fie ca Domnul Iisus Hristos să ne-o dăruiască nouă pe aceasta și să fie binecuvântat în vecii vecilor! Amin” (Filocalia românească, Cuvântul LXVI; Despre alte chipuri și înțelesuri ale cunoașterii de diferite feluri, voi. 10, ed. IBMBOR, București, 1981, pp. 339-341).

[4] Sfântul Teofilact Arhiepiscopul Bulgariei, Tâlcuirea Sfintei Evanghelii De La Ioan, Ed. Σοφία – Ed. Cartea Ortodoxă, București, 2007, pp. 121-128