+ Nelămuriri ale Părintelui Mihai-Andrei Aldea în legătură cu Părintele Arsenie Boca și… Ortodoxia 5

Conținutul acestei pagini poate fi descărcat sub formă de carte, însoțit cu imagini… lămuritoare, de aici:

Nelamuriri ale Parintelui Mihai-Andrei Aldea legate de Parintele Arsenie Boca si… Ortodoxie

Pr. Mihai-Andrei AldeaParintele-Arsenie-Boca-Sfantul-Ardealului-ColoRostariu

sfinte-moaste-mihai-viteazulPr. Arsenie Boca in pantaloni scurti, cu fular si mainile in buzunare, admirat de Maica Zamfira, in trenci si cu mainile in buzunare

A.  Viața nemistificată a Părintelui Arsenie Boca

1.     Nașterea

  1. 29 septembrie 1910,

S-a născut într-o familie mixtă, deci zămislirea Părintelui Arsenie Boca s-a făcut în păcat. Tatăl greco-catolic (după nume nu se știe nici măcar dacă era român), cizmar, mama casnică cu grave fenomene de înșelare religioasă, transmițând aceste duhuri și pruncului ei din pântece, mai apoi și prin educație. Tatăl cu metode dure nu reușește să mențină familia, care se desparte prin divorț. După obiceiul eretic al locului (ca în căsătoriile mixte băiatul să se boteze în credința tatălui) probabil, pruncul este botezat greco-catolic. Aceste lucruri se reflectă și în formarea uniată a pruncului și în numele lui, lipsit de evlavie, dar lipit de acest veac nestatornic și trufaș.

Vața de Sus, Hunedoara

Zian Vălean. Obicei apusean plin de mândrie de a da două nume la copil, ca și cum ar fi două persoane într-unul. Începutul credinței în reîncarnare al Părintelui Arsenie Boca (că ar putea persoanele umane – cel puțin Ilie, Ioan și Zian – și îngerești să se prefacă una în alta, așadar să fie mai multe persoane într-una singură, ca în cazul avatarelor și posesiilor demonice. Pentru a convinge de aceasta pe oameni, le și apărea, prin hipnoză, ba ca Hristos, ba ca Ilie, ba ca Ioan).

2.     Insuccesele în carieră și dragoste

Sărac lipit pământului, nu poate deveni aviator, dorința lui cea mai mare. Se apucă de teologie nu din dor după Dumnezeu, ci din motive financiare, neavând ce face, nădăjduind că își va face pomană Sfânta Biserică cu el, să poată și el studia, pentru a dobândi faimă de intelectual. Lucrul l-a și dobândit:

Boca V. Zian apare în lista bursierilor141 cu suma de ‎‎199.000 lei, primiți pentru a Studia la Academia de Arte Frumoase din București ‎(1933-1938), precum și pentru călătoria la Muntele Athos (martie-iunie 1939) cu scopul de a învăța „toată rânduiala duhovnicească precum și meșteșugul artei bizantine[1]

Din păcate banii nu numai că au fost cheltuiți în zadar (măcar de am fi rămas doar cu paguba aceasta), ci au devenit un fel de finanțare distructivă împotriva Sfintei Biserici, chiar din cadrul Ei. Aceasta fiindcă Părintele Arsenie Boca nu numai că nu a reușit să învețe a picta frumos la Academia de Arte Frumoase, dar plecarea spre Sfântul Munte i-a fost spre pagubă veșnică și amăgire, nedeprinzând nici pictura bizantină, nici rânduiala duhovnicească Ortodoxă. Dimpotrivă, a devenit (cu ajutorul puterilor demonice în care a fost inițiat acolo prin înșelare) unul din marii dușmani (mascat în protosinghel) de tip new-age ai Sfintei Predanii atât prin scris, cât și prin pictură, dar mai ales prin hipnoză, introducând în masele de ucenici manipulați concepții ecumeniste și de desfrânare cu aparență de sfințenie și dragoste duhovnicească.

Intrarea în Mănăstire a însemnat pentru el nu doar ascendentul social și asigurarea unei existențe fără griji, dar, după cum a evoluat (profitând de pe urma popularității generate de puterile în care s-a inițiat și de pe urma compromisului cu regimul comunist), dobândirea unui trai mai bun ca al omului de rând, având chiar și proprietăți personale, în comun cu Maica Zamfira, mari, în care puteau viețui 13 oameni, pe care le putea dota și cu sculpturi.

Declara (în acea autobiografie de la Râmnicu Vâlcea presărată cu inexactități și omisiuni/minciuni compusă spre lauda de sine, și asortată contextului politic pentru a se pune bine cu noua stăpânire) că fugea de ele, ceea ce nu era chiar greu pentru el, deoarece nu-l prea căutau, fiind complexat și timid, deși parcă de pe atunci căuta să te hipnotizeze pentru a fi al lui, citindu-i-se pe față încredințarea că este un ales:

Caracterul lui păgubos și fuga de ele din timiditate și frica de insucces, dar și tentativele de înfrânare ascetică inițială, provenite din păcate nu din cercetarea Sfinților Părinți ci din preocupările sale experimentale de dominare a voinței după îndrumările a tot felul de religii, le recunosc și alții:

63 Părintele Teodor Bodogae, fiind colegul său de bancă la Academia Teologică, a lăsat o mărturie importantă despre felul de a fi al studentului Zian Boca: „cu toate că am șezut alături, pe aceeași bancă, vreme de patru ani, pe când făceam studiile de Teologie la Sibiu, totuși n-am ajuns să-i pot cunoaște toate adâncurile sufletului. Rețin totuși câteva aspecte pe care le socot concludente […] firea sa puțin sociabilă, retrasă, introvertită. Vacanțele le petrecea adeseori, la o rudenie a sa [la vărul său Vasile Crucin, director de școală și învățător în Buteni, Arad, n.n.]. Ne-a impresionat tăria cu care răbda frigul, fiind îmbrăcat adeseori în îmbrăcăminte redusă. Tot astfel abținerea de la bucate mai grele, renunțând regulat la «porția» de carne din institut.[2]

Cu toate acestea, ni se descoperă chiar de sfinția sa, că în ascuns le dorea pe fete, ba chiar pe una a și curtat-o pentru a se căsători, dar nu a avut succes, fiind cam insipid [deși privirea parcă tot vrea să pună stăpânire pe privitor, însă este oarecum, moleșit de simțuri (explicabil mai ales prin muzica care cultivă slava deșartă pe care o cânta la flaut și pian) și părerea bună de sine (mai ales prin teologia nefăcută din dor de Ortodoxie, ci doar din conjunctură financiară, ispitire și dorință de a fi posesorul unor cunoștințe înalte care să impresioneze pe mulți. Lucrul acesta este vădit și de experimentarea a tot felul de religii, arătând că de fapt nu a iubit Ortodoxia ca pe singura credință mântuitoare, ci ca pe una presărată printre alte religii superioare, dar, datorită contextului, care i-a furnizat sfinției sale trambulină pentru succesul public. Dacă ar fi fost evlavios le-ar fi cunoscut pe celelalte, dar apologetic, pentru a le combate, nicidecum pentru a le experimenta din îndoială: să vadă ce efecte au. După cum combatem vrăjitoria fără a o practica, tot așa trebuie să facem și cu păgânismul care este religia vrăjitorilor, la care făcea reclamă Mircea Eliade, autorul favorit al Părintelui Arsenie Boca, al lui Gregorian Bivolaru și a multor altor guruși)].

După cum se vede în fotografie, sfinția sa nu avea acel duh de jertfă, prezent la Părintele Arsenie Papacioc, care îți dă o tensiune de căutare, specifică celui ce nu-i pasă de ce zic alții ci doar de Adevăr:

Cu toate că își propusese ca, în timpul studenției, să nu ‎facă nicio cunoștință cu fete, nu a reușit acest lucru ‎deoarece, din anul 1929, Ministerul îngăduie și fetelor să ‎studieze teologia. Astfel, Zian Vălean Boca se pomenește ‎cu câteva colege. Are intenția să se căsătorească cu fiica ‎lui Brașca Dumitru. Nu știm dacă această fată era una ‎dintre colegele de teologie sau făcea parte din ‎‎„Reuniunea de Muzică Gheorghe Dima”, care era mixtă. ‎Informația despre căsătorie o aflăm dintr-un interogatoriu ‎din 1955, când Părintele va fi anchetat și întrebat despre ‎Nichifor Crainic pe care-1 ascunsese la Sâmbăta de Sus, ‎în iarna anului 1944, când acesta era pribeag în țara sa, ‎urmărit de organele de stat: „Văzându-i dorința lui [a lui Nichifor Crainic, în toamna anului 1944, n.n.] de a se ‎muta, am mers la familia Brașca Dumitru din Sibiu pe ‎care-1 cunoșteam întrucât îi curtam fata cu care ‎intenționam să mă căsătoresc”[3]

Nu s-au căsătorit.

Explicația?

Este simplă: era cam urâțel

(după cum se vede și în una din fotografiile din vremea aceea – prima din acest rând al tabelului numit „Relația cu fetele înainte de călugărie” avea o bărbie tăiată, păstrată mai apoi la reprezentările tuturor Sfinților din tablourile pe care le-a pictat, capul turtit, care asociate cu urechile îi dădeau aspect de „cap pătrat”, dreptunghiular sau cel puțin hexagonal. În fotografia de mai jos are o privire mieroasă și vicleană, tipică unui copil râzgâiat ce vrea să fie apreciat de toată lumea și care se crede „buricul pământului” și/sau un ales „băiatul mamii, ca el altul nu-i”, chiar ca într-o formulă de As, carte de joc inventată pentru a huli Sfintele Taine)

Pe deasupra mai era și:

  • complexat de bătăile de la tată și de divorțul din familie (care a avut loc când el avea doar 11 ani);
  • necitit (sau cu lecturi superficiale eclectice din toate domeniile, doar pentru a impresiona pe alții și a se afirma că este un filozof enciclopedist, cu tentă religioasă, fără, însă, să le înțeleagă în profunzime);
  • încrezut și cu dispreț pentru ceilalți (provenit din părerea de sine că este un ales, însămânțată în el de mamă);
  • și, în plus, sărac lipit pământului (singurul dar, pe care, însă, nu l-a fructificat, ci l-a prefăcut în dezavantaj).

Cu ce ar fi putut atrage vreo fată?

3.     Reprofilarea spre călugărie. Duplicitatea

Poate că și datorită acestui eșec, la care se adăuga și interesul finanțării bisericești prin bursă pentru studii, s-a reprofilat spre o călugărie (care în acest caz ar fi din insucces în dragoste), unde a reușit să dobândească admirația multelor ucenițe și să cucerească prin faimă și hipnoză pe femeia vieții lui: Maica Zamfira și, pe deasupra, să dobândească proprietăți și faimă internațională.

Ca și în celelalte principii ale sfinției sale, centrul preocupării sale era să pară bun în fața oamenilor și nu era constant în manifestarea vreunei opinii sau atitudini. De aceea când oamenii apreciau pe legionari îi lăuda ca virtuoși, nădăjduind să devină o căpetenie spirituală a lor și un sfetnic duhovnicesc, pentru a profita de pe urma dârzeniei și eroismului lor dus până la moarte, susținându-le moral și material chiar și gestul sinucigaș al rezistenței în munți, iar când era chestionat de cei ce îi detestau pe legionari îi critica și denunța, ca să se arate pe sine om duhovnicesc, neimplicat politic. Acest lucru este vizibil și la ucenicii sfinției sale care îi urmează cameleonismul. Când oamenii apreciază pe legionari îl arată ca cel mai mare luptător anticomunist și prigonit pentru că a susținut pe legionari, iar când contemporanii noștri îi urăsc sau sunt rezervați față de ei atunci îl arată ca pe un disprețuitor și mustrător al legionarilor, ca să se cumințească.

Că dorea să devină o căpetenie spirituală a lor și pentru aceasta încerca să-i abată de la politică pe legionari, o desprindem și din declarațiile domnului profesor Nicolae Pătrașcu. Dar tot din ele observăm și apatia sfinției sale când era vorba de a apăra Ortodoxia în fața catolicismului, datorită formării sale ecumeniste de tip uniat. Ne întrebăm atunci de unde l-a scos domnul Florin Duțu ca un mare combatant împotriva greco-catolicismului? Să observați și contradicțiile sfinției sale față de autobiografie în legătură cu relațiile cu legionarismul și dezicerile spectaculoase și insistente de el datorită contextului comunist, asociată cu denunțarea cunoscuților săi (inclusiv a ierarhului său) ca participanți la evenimentele legionare (atât de mult dorea să fie serviabil comuniștilor în furnizarea informațiilor încât denunță și pe cei de care nu își aduce aminte bine, ci numai i se pare că i-a văzut ca participanți la activitățile legionare), excluzându-se astfel ideea că s-ar fi eschivat în declarații pentru a nu-i vătăma:

Aflăm chiar de la Nicolae Petrașcu, șef legionar, îndrumătorul lor politic, despre atitudinea Părintelui Arsenie față de legionarism: „discuțiile dintre mine și Arsenie Boca au fost de natură religioasă […] mi-a făcut propunerea ca să îndemn pe legionari să abandoneze total linia ideologică legionară și politică, în general, și să îmbrățișeze linia religioasă. Eu i-am răspuns că nu stă în puterea mea ca să fac acest lucru, întrucât aceasta ar fi constituit o schimbare totală în linia ideologiei legionare. Nefiind de acord cu Arsenie Boca, nu am mai avut cu el discuții de natură politică legionară”232. Petrașcu nu ține cont de sfaturile Părintelui Arsenie ci, între timp, începe reorganizarea Mișcării Legionare în ascuns233.

Ultima întâlnire cu Părintele Arsenie a fost probabil în iama 1947/1948: „Cu călugărul Arsenie Boca m-am mai întâlnit în iarna lui 1946/1947 sau 1947/1948 la București întâlnindu-mă în București cu o fată pe care o văzusem la mănăstire, mi-a spus că Arsenie Boca se află în București Exprimându-mi dorința ca să-l văd, acea fată m-a condus într-o casă din București, undeva în Parcul Iancului Eu m-am dus cu ‎scopul de a-1 vedea pe călugărul Arsenie Boca pentru că ‎fusesem informat că în rândul tineretului intelectual se ‎ducea o activitate de trecere la catolicism de către ‎monseniorul Vladimir Ghica. I-am propus lui Arsenie ‎Boca, ca teologii ortodocși să întreprindă o acțiune de ‎contracarare a activității lui Vladimir Ghica. Răspunsul ‎lui Arsenie Boca fiind evaziv, eu nu am mai insistat și am ‎plecat”234 235.‎ […]

Ieromonahul Arsenie este dezamăgit de mulți studenți din grupul de la Teologie deoarece „mergeau în pădurile din jurul mănăstirii unde țineau ședințe cu caracter legionar. Eu nu am luat parte la astfel de ședințe, ba mai mult, ei au plecat prin pădure fără știrea mea [a Părintelui Arsenie, n.n.]”240. Singura măsură luată de Părintele, aflând de ședințele lor de la unul dintre studenți, este să le dea de lucru în cadrul mănăstirii, „adevărul e că în mijlocul mulțimii erau și unii care nu veneau pentru formarea lor religioasă, ci doară, doară, să găsească în spusele Părintelui vreun sprijin al convingerilor sau ideilor lor. Și erau câte unii care răstălmăceau și interpretau greșit vorbele”241. […]

Astfel, Zian Boca l-a întâlnit, întâmplător, pe liderul lor, Căpitanul Corneliu Zelea Codreanu, de trei ori.

Prima oară îl zărește pe Codreanu în curtea sediului legionar din București unde ținea un discurs: „După ce eu plecasem din Sibiu la Academia de Pictură din București unde urmam cursurile, îmi amintesc că 1- am văzut [pe Ioan Comșa, fostul coleg de Ia Academia Teologică din Sibiu, n.n.] încadrat într-o coloană legionară în curtea sediului legionar (casa generalului Cantacuzino). Faptul că l-am văzut pe el în această coloană s-a întâmplat în felul următor. Eu trecând pe aceiași stradă înspre Academie, fiind curios să cunosc dacă într-adevăr este Comșa sau nu, am intrat și eu în curtea sediului, neînsoțit de nimeni și m-am convins că este Comșa. Cu această ocazie am văzut și pe Zelea Codreanu, pentru prima dată, el ținea un discurs în fața legionarilor încolonați. Am intrat puțin în curtea sediului și văzându-mă singur am ieșit din curtea sediului și m-am dus la Academie. Precizez că nu am fost invitat de nimeni”129.

A doua oară îl zărește pe Corneliu Zelea Codreanu cu ocazia funeraliilor legionarilor Moța și Marin, morți, în 1937, în războiul civil din Spania: „îmi amintesc că în perioada când eram student în anul III sau IV au fost aduși de către generalul Cantacuzino, legionarii morți Moța și Marin cu ocazia funeraliilor la sosirea lor în Gara de Nord. S-a organizat în piață un careu format numai de legionari unde eu am văzut pentru a doua oară pe Zelea Codreanu, care în fața legionarilor a rostit un jurământ, fiind și eu de față ca simplu spectator. M-am îngrozit de textul jurământului fapt care m-a determinat să plec de acolo și să merg la școală. La funeraliile care au avut loc în piața Gării de Nord m-am dus din proprie inițiativă, impresionat de gestul celor doi legionari morți, de a merge să lupte dezinteresat într-o țară îndepărtată”130.

A treia și ultima oară l-a văzut pe Corneliu Zelea Codreanu în următoarea împrejurare: „Din Piața Gării de Nord cortegiul a luat-o pe Calea Griviței. Am ieșit și eu împreună cu alți colegi pentru a-i vedea, atunci am văzut pentru a treia oară și ultima dată pe Zelea Codreanu. în zilele următoare am văzut în vitrine fotografiile convoiului, printre slujitorii bisericești am observat și pe Mitropolitul Bălan, care luase parte la funerarii și mi se pare că era și Ion Comșa”131. […]

inspectorul Siguranței Brașov, Ralausek Iosif, menționează că „activitatea sa este condusă de ideea mistică religioasă […] nu s-a putut preciza dacă duce o activitate politică subterană. Susnumitul este ținut de noi sub supraveghere și orice constatări în legătură cu activitatea sa le vom raporta la timp”242[4]

Observăm încă de atunci tehnica de a se acoperi de bănuielile regimului prin supravegherea securității.

Din toate, așadar, se exclude ideea că a fost oprit de la slujire tot restul vieții din motive politice, ca să înțelegem că o componentă importantă în lăsarea sfinției sale de preoție și călugărie este relația cu Maica Zamfira, iar politica a fost doar un context-pretext favorabil, care chiar dacă i-a oprit pentru o vreme afluxul de admiratori și finanțatori (pentru care poate s-a mâhnit simțindu-se marginalizat) în schimb i-a oferit tihna și confortul material alături de femeia iubită, iar după moarte aura falsă de mărturisitor anticomunist, desigur fără a fi legionar, ca să poată fi canonizat forțat și în contextul politic de azi.

Însă, în legătură cu acest aspect, ar trebui să mai subliniem ceva. Însuși Părintele Arsenie Boca s-a purtat ca un cameleon sau mai bine spus șarpe cu putere de hipnoză, în legătură cu Mișcarea Legionară, zicând ce place fiecăruia pentru a-l cuceri. La legionari le arăta că este legionar și să continue că vor reuși, cu ajutorul de sus să biruie, iar la ceilalți că este doar un vindecător al lor, și că nu este de acord cu ei. Vedem în același timp că pe de o parte mințea (ori în declarații, ori între patru ochi), iar pe de alta instiga la revoltă ca orice echipă ar birui el să fie pus bine cu ea, iar dacă vor triumfa comuniștii să aibă pretext din revolta lor să îi stârpească. În termeni contemporani politici și istorici se cheamă că era agent dublu cu puteri paranormale. Ca de obicei spunem că nu suntem de acord în toate cu autorul acestui blog:

Aseara la Romania tv, butonand eu telecomanda, am dat peste o emisiune despre parintele Arsenie Boca, la momentul la care le era prezentata telespectatorilor deja celebra minune cu fotografia, despre care s-a demonstrat insa pe acest blog ca de fapt n-a fost minune:

FOTO: “energie radianta” a Parintelui Arsenie Boca la mormantul sau?

In studio era un colectiv de aiuriti new age, la care de la distanta s-a alaturat Pr. Conf. Univ. Dr Constantin Necula, adica acel parinte cu multe titluri ce arareori vorbeste limpede.

Evident ca s-a evitat folosirea cuvantului ortodox si ca atare a lipsit si invatatura ortodoxa dar per total putem spune ca a figurat a fi o emisiune pro parintele Arsenie Boca.

Pro, pro, dar decat așa un pro, mai bine lipsa. La un moment dat realizatoarea i-a intreabat direct pe invitati daca in general exista minuni. Iar concluzia la care s-a ajuns a fost: NU EXISTA … A fost intrebat la final de chestia asta si parintele Necula, care insa ca de obicei a tot plimbat verbul prin fraze pana când a inteles fiecare ce vrea.

Totusi la un moment dat Pr. Conf. Univ. Dr a reusit sa transmita in cadrul emisiunii si un mesaj destul de clar. Anume ca pana acum n-a fost canonizat nici unul dintre marii duhovnici pe motiv de … Elie Wiesel, organizatie care mereu sarea in sus cum ca respectivii erau legionari sau cel putin simpatizanti. Dar deoarece s-a dovedit indelung ca parintele Arsenie Boca n-a fost nici verde, nici nationalist si nici de dreapta, la anul pe vremea asta s-ar putea sa vorbim deja despre SFANTUL ARSENIE BOCA.

Eu insa intreb: de ce organizatiile evreiesti fac agenda Sinodului BOR? De ce Ortodoxia trebuie mai intai sa primeasca acceptul acelora? De ce trebuie sa se “demonstreze” mai intai ca cineva n-a fost nici verde, nici nationalist si nici de dreapta, pentru a se permite trecerea sa in Sinaxare?

Dar oare parintele Arsenie Boca chiar n-a fost nici verde, nici nationalist si nici de dreapta?

 Iata ce putem citi de exemplu la Minunea prin care a luat nastere Miscarea Legionara. Marii duhovnici ai Romaniei despre legionari si Capitan:

Parintele Arsenie Boca despre sfintenia Miscarii si a lui Corneliu Codreanu

„Am fost tinut la securitate sase saptamani. Cu parintele Arsenie discutam numai când ne gaseam singuri. Restul timpului fie ca ascultam discutiile din camera, fie ca ma duceam cu gandul departe.

Intr-o zi se intampla sa ramanem amandoi in camera. Parintele Arsenie atunci imi spune: „Daca ar fi trait Capitanul ce lucruri frumoase am fi facut noi…”. Altadata imi spune: „Sa stii ca Legiunea nu va invinge pana nu se va completa numarul de legionari in cer”. Asta ar insemna sa moara toate generatiile din 1927 pana in 2000. Ar trebui sa treaca 60-80 de ani. Ar insemna sa nu mai traiasca nici un legionar din zilele noastre.

„Dumnezeu va avea grija sa ramana si samanta pe pamant”, imi raspunde parintele Arsenie. A fost ultima discutie cu parintele Arsenie. Pe mine m-au luat si m-au dus la Penitenciar. M-au bagat singur intr-o celula la etajul trei, complet izolat de ceilalti legionari. (Fragment din manuscrisul lui Mircea Puscasu, fost detinut politic, legionar).

Ion Gavrila Ogoranu in „Brazii se frang, dar nu se indoiesc”, vol. 3, reda marturisirea facuta de mitropolitul Antonie Plamadeala chiar langa crucea de la manastirea Sambata:

„Marturisesc acum, lucru ce nu l-am facut niciodata, urmatoarea intamplare: eram prin 1947 in chilia parintelui Arsenie, care se dezbracase pana la brau sa se spele; pe pieptul parintelui atarna o cruce care avea si o garda legionara pe ea. M-am speriat si l-am intrebat:

– Parinte, nu ti-e teama sa porti un asemenea obiect primejdios?¶– O am de la Corneliu Codreanu, el mi-a daruit-o”..[5]

Duplicitatea sfinției sale, lauda comuniștilor (și mai ales a evreilor) pot fi recunoscute de departe, chiar din celebra sa autobiografie, dată securității la Râmnicu Vâlcea:

Colegi la școală am avut de toate soiurile și neamurile. Aveam, la alți profesori, pe unul Vulpescu; ‎ăsta era comunist, purta cravată roșie, însă discuții n-am avut împreună niciodată. Aveam coleg de ‎clasă pe un evreu Ițhoc Steinberg – eram prieteni. Îi spuneam câteodată: Măi Steinberg, tu ești evreu ‎și eu creștin, deci ar fi să fim unul împotriva altuia. Eu însă am să fiu mai bun ca tine și tu n-ai să te ‎poți supăra pe mine, dacă în felul acesta te voi concura în viață.‎ [prietenie prin concurență, probabil că… în smerenie. Interesant reper de depășire în lucrarea lăuntrică – n.n.]

Mai pe urmă, când am citit Biblia, am văzut că ultima misiune mondială e a evreilor, eventual a ‎unei idei a evreilor.‎ [se vede că Părintele ori credea în mesianismul evreiesc, ori spunea așa din lingușeală, ca să scape basma curată că nu este legionar, fiindcă declarația era făcută în 1945 și are o vădită tentă de manipulare politică, pentru a fi politic corect în viziunea comunistă – n.n.][6]

Poate de la prietenia cu Ițhoc Steinberg a început relația de colaborare cu evreii comuniști (care i-au adus atâta prosperitate în regimul comunist și supraveghere de apărarea de calomniatori) și relațiile sfinției sale de mare apropiere cu cei care formează azi Institutul National pentru Studierea Holocaustului din Romania “Elie Wiesel”. De aici se pune la cale, poate, și cadrul pentru siguranța unei viitoare canonizări, la care participă azi cu mare intensitate printr-o campanie de presă ucenici, ecumeniști, mass-media, puterea politică care vrea să se asigure prin convingerea opiniei publice de siguranța faptului că favoritul lor (calul troian al ecumenismului și spiritualității păgâne new age) nu a fost legionar, deși martir, prooroc și cuvios făcător de minuni Ortodox. Unul din marii combatanți pe acest front este și domnul Florian Bichir, autorul notelor, comentariilor și interpretărilor tendențioase la adresa celor lămuriți și alertați de lucrarea vicleană a Părintelui Arsenie Boca și manipulatorul dosarelor aflate în arhiva securității ale Părintelui Arsenie Boca. Acesta este un mare partizan al ideii că ortodocșii ar face bine să fie și masoni și că masoneria este o organizați de binefacere creștină, un mare sprijin al Ortodoxiei, care este aprobată și iubită de Biserica Ortodoxă[7]. Probabil că și domnia sa este mason și așa își poate adormi conștiința, iar canonizarea Părintelui Arsenie Boca este ordonată de Marile Lojă și plănuită de mult, fiindcă ei fac planuri pe sute de ani, nu se hotărăsc spontan după popor, ci hotărăsc poporul să se manifeste spontan în manipularea lui bine regizată și bine deghizată.

4.     Studii

Studiile le-a făcut îndreptate spre teologie din conjunctură financiară, fără pasiune, având ca mobil principal să ajungă celebru și apreciat ca erudit. Teologia (singura la care a avut acces, când a văzut că nu poate suporta cheltuielile pentru a se face aviator), a studiat-o superficial datorită preocupării de a domina mintea celorlalți prin tehnici yoga (concretizată prin ore în șir petrecute în fața oglinzii) și de a experimenta stăpânirea de sine a voinței prin metodele altor religii (devenind cu totul necunoscător al lucrării lăuntrice Ortodoxe care se bazează pe smerita ascultare). Roadele acestei superficialități se regăsesc în proasta înțelegere a dogmaticii (evidentă pe tot parcursul scrierilor sale) și în combaterea cu numele a unor erezii, dar apoi, imediat, propovăduindu-le înțelesurile ca fiind adevărate. Studiul la Bele-arte i-au adâncit înclinarea către cultura și gândirea apuseană, pe care deja o avea însămânțată prin educația tatălui și lecturile din filozofi, antropozofi și eretici. Studiile precare de anatomie (întrerupte de grevele studențești), în vederea picturii l-au făcut să nu se priceapă la redarea în pictură a corpului omenesc, în schimb să-și dea aere de mare cunoscător al medicinei, fiziologiei femeii și geneticii. Aceasta, asociată cu disprețul față de iconarii din Sfântul Munte, (și cercetarea iconarilor ruși doar pentru a învăța tehnica „cicanca” iar nu felul cum să picteze Ortodox) l-au făcut să zugrăvească tablouri foarte asemănătoare cu benzile desenate americane și cu pictura muncitorească sovietică. În plus, necunoașterea teologiei icoanei și concepțiile apusene despre tablourile religioase, asociată cu tehnica privirii în oglindă și autoadmirația de sine scăldată în vedenii demonice, l-au făcut să ajungă a picta hule eretice hidoase atât din punct de vedere al înțelesurilor cât și din punct de vedere al esteticii.

Rezultatele la învățătură erau slabe, confirmând încă o dată superficialitatea înțelegerii sfinției sale, evidentă și din scrieri și picturi. Lucrul a fost sesizat și de colegii sfinției sale:

Într-o notă informativă din data de 4 februarie 1964, agentul „Nicoară Iulian”, din Sibiu, informa Securitatea Statului că: „am cunoscut pe Boca Zian pe timpul cât era student la teologie. Era un student cu purtări bune, modest și sărac. La studii era printre studenții mijlocii. Nu s-a impus prin nimic deosebit nici în fața profesorilor și nici în fața colegilor săi. Alături de studiile obișnuite se ocupa și cu desenul și încercări de pictură[de unde atunci ideea că era un mare pictor? Este un zvon lansat de ucenicii care au primit prin ochi morbul ochilor sfinției sale și, din această cauză, și-au vătămat vederea– n.n.] 115 63 Părintele Teodor Bodogae, fiind colegul său de bancă la Academia Teologică, a lăsat o mărturie importantă despre felul de a fi al studentului Zian Boca: „cu toate că am șezut alături, pe aceeași bancă, vreme de patru ani, pe când făceam studiile de Teologie la Sibiu, totuși n-am ajuns să-i pot cunoaște toate adâncurile sufletului. Rețin totuși câteva aspecte pe care le socot concludente […] firea sa puțin sociabilă, retrasă, introvertită. [vedeți cum se confirmă complexarea și disprețul? Un om smerit nu se observă când este de față, dar își lipsește când nu este prezent. Părintele Arsenie Boca se făcea evident și prin introvertire și prin exagerările ascetice, de tip hindus. Ce diferență față de caracterul delicat și ascuns al Sfinților, care nu vor să fie observați sau să jeneze cu ce dăruiesc ei lui Dumnezeu – n.n.] Vacanțele le petrecea adeseori, la o rudenie a sa [la vărul său Vasile Crucin, director de școală și învățător în Buteni, Arad, n.n.]. Ne-a impresionat tăria cu care răbda frigul, fiind îmbrăcat adeseori în îmbrăcăminte redusă [lucru vizibil și la șamani. Este specific celor ce au lucrare lăuntrică trupească, care prin invocarea duhurilor, forțarea glandelor și înșelarea ce mimează lucrarea inimii, li se înfierbântă sângele și li se dereglează reglarea termică și sensibilitatea, ne mai simțind frigul. Vedeți cărțile Despre Înșelare și Experiențe ascetice ale Sfântului Ierarh Ignatie Briancianinov – n.n.] . Tot astfel abținerea de la bucate mai grele, renunțând regulat la «porția» de carne din institut. [post nu numai ca să fie văzut, să se hrănească din urechi, din laudele șoptite și din ochii colegilor, dar este și comun cu al veganilor, având concepții greșite, necanonice, despre carne.– n.n.]

Nu l-a pasionat prea mult studiul limbilor străine. [de unde ideea că e părtaș la tâlcuirea Filocaliei? – n.n.] Cunoștea totuși bine limba franceză și citea cu aviditate studii de psihologie, de caracterologie, de grafologie, căutând să se adâncească în descifrarea tainițelor sufletului. [vedeți, dacă în nici în copilărie, nici în liceu, nici în facultatea de Teologie nu a iubit și studiat Sfinții Părinți, atunci când? La Sfântul Munte nu a avut timp în 66 de zile, decât a copia câteva manuscrise. Ce a mai dactilografiat după Părintele Profesor Dumitru Stăniloae, pentru puțin timp, dar nu s-a folosit căci nu a vrut să facă din Prislop laborator filocalic, ci a vrut să fie împreună cu stareța lui. Iar după ce a venit misiunea peste el și se simțea centrul atenției lumii, nici timp, nici chef nu mai avea, crezându-se el însuși un mare învățător ce trebuia să scrie „Cărarea Împărăției” un exemplu de carte insipidă, disprețuitoare și mincinoasă, dar de faimă internațională, datorită prejudecății și nu judecății reale a celor ce le-a scris – n.n.] A iubit de mic desenul, sculptura și mai ales pictura. îmi amintesc și acum (1990, n.n.) de ușurința cu care interpreta la flaut compoziții destul de pretențioase”116. De asemenea, făcea parte din „Reuniunea de Muzică Gheorghe Dima” din Sibiu, condusă de dirijorul N. Oancea.[8]

Observăm înclinația pasionată a sfinției sale spre studiile ce îi puteau aduce faima, care aveau tangență cu ocultismul (marea lui preocupare de a se domina pe sine și pe alții prin metodele păgâne și eretice, părute științifice și savante) și spre muzică (rampa de lansare pentru a fi admirat de ceilalți și de fete).

Vedem, descris cu multă atenție de fostul lui coleg de bancă caracterul său complexat și timid (acest cunoscut al preacuvioșiei sale, colocatar și în camera de la căminul studențesc, este una din primele victime experimentale pe care Părintele Arsenie Boca a aplicat studiile sfinției sale de hipnoză de tip yoga și l-a făcut mare admirator al său, pe toată viața. Părintele Profesor Teodor Bodogae atât de mult a fost fermecat de pictorul de la Drăgănescu încât, după moarte i-a compus un panegiric consistent și i-a lăudat pictura prin niște cuvinte total nepotrivite, deși a fost un distins profesor de teologie, vădind ori lipsa de cunoaștere iconografică – atît estetică cât și teologică, lucru de mirare la sfinția sa – ori, mult mai sigur, dovada certă a subiectivismul provenit din robirea minții prin hipnoză).

Descifrăm printre rânduri, în legătură cu studiile Părintelui Arsenie Boca: pe de o parte, că nu ar fi putut ajuta la tâlcuirea Filocaliei (necunoscând limbi străine) și, pe de alta, că preocupările sfinției sale erau mai mult către acele științe mai apropiate de ocultism, marea lui pasiune ce l-a marcat toată viața:

Ocultismul sau esoterismul este falsa știință cultivată de mințile înfierbântate, prin care ocultiștii spun ‎că posedă un simț superior celor obișnuite, și prin care ei ajung să cunoască rădăcinile adevărurilor. în ‎realitate, nu este decît o înșelăciune a diavolului, care a înșelat pe oameni sub diferite forme ale ‎idolatriei, spiritismului și altor practici, pornind de la anumite realități fizice și psihice, pentru ca pe ‎temeiul unui adevăr parțial, să ducă la o rătăcire și mai mare a minciunii înșelătoare. Ocultismul se ‎manifestă parțial sub alte nume, osândite de biserică. Orice nume ar purta el, trebuie demascat și ‎osândit, fiindcă orice fel de rătăcire cu cît conține mai mult adevăr în ea, cu atît este mai periculoasă.‎

În vechime oamenii învățați se numeau magi (Fac. 4, 8; Matei 21,1), însă cu timpul au fost umbriți de ‎magii falși, vrăjitori, șarlatani și înșelători, încît astăzi prin magie se înțelege totalitatea mijloacelor ‎oculte de a lucra misterios în sânul naturii, și de a supune spiritele nevăzute, ba chiar folosindu-se de ‎numele lui Dumnezeu la comanda vrăjitorului ca să facă lucruri supranaturale, neobișnuite. Magia prin ‎care se face binele vicleșugului, se numește magie albă, iar cea prin care se face răul se numește ‎magie neagră. În realitate este o aceeași lucrare drăcească, prin care diavolul se pune în slujba omului ‎vândut Iui, pentru ca apoi acest om și cei care apelează la serviciile lui, fără ca să se spovedească ‎pentru aceasta, să-i aparțină cu totul în muncile veșnice (Ex. 7,11-12 și 22, 8-18; II Tim. 3, 8; Luca ‎‎10,18; Apoc. 12, 8-10).‎

Magia care lucrează asupra minții oamenilor prin numere, adică numere cabalistice, prin care se ‎pretinde că ar reprezenta lucruri ascunse, pe care le descifrează numai magul, se numește magie ‎cabalistică. Magia care se folosește de elementele naturale, geologice și chimice ca pietre diferite, ape ‎și soluții cu diferite amestecături se numește alchimie. Toate aceste fiind creațiuni ale înșelăciunii, ele ‎se osândesc aspru (VI ec. 61,65).‎[9]

Iată ce ne învață chiar despre muzica bisericească Patericul. Să ne îngrozim, cu atât mai mult, de aplecarea Părintelui Arsenie Boca spre flaut și pian, care nici măcar nu a avut vreo legătură cu Biserica, ci doar legături cu fetele pe care le curta:

Avva Pamvo l-a trimis pe ucenicul său ca să vândă rucodelia sa. Și făcând șaisprezece zile (după cum ne spunea nouă), noaptea dormea în tinda bisericii sfântului apostol Marcu; și vedea slujba bisericii, ba încă a învățat și câteva tropare. Deci, la întoarcere i-a zis lui bătrânul: „Te văd, fiule, tulburat. Nu cumva vreo ispită ți s-a întâmplat în cetate?” Răspuns-a fratele: „Cu adevărat, avvo, întru lenevire ne cheltuim zilele noastre în pustia aceasta și nici canoane, nici tropare nu cântăm. Mergând la Alexandria, am văzut cetele bisericii cum cântă și m-am întristat că nu cântăm și noi canoanele și troparele”. I-a zis lui bătrânul: „Amar nouă, fiule, că au ajuns zilele în care vor lăsa călugării hrana cea tare, cea zisă prin Sfântul Duh, și vor urma cântărilor și glasurilor, căci, ce umilință și ce lacrimi se nasc din tropare? Când stă cineva în biserică sau în chilie și își înalță glasul său ca neputincioșii. Că dacă înaintea lui Dumnezeu stăm, suntem datori să stăm cu multă umilință și nu cu răspândire, că n-au ieșit călugării în pustia aceasta ca să stea înaintea lui Dumnezeu, să se răspândească și să cânte cântări cu viers, să pună glasurile la rânduială cu meșteșug, să-și clatine mâinile, și să-și târască picioarele, ci suntem datori cu frica lui Dumnezeu și cu cutremur, cu lacrimi și suspin, cu glas evlavios, umilit, măsurat și smerit să aducem lui Dumnezeu rugăciune. Că iată îți zic ție, fiule, vor veni zile când vor uita creștinii cărțile Sfintelor Evanghelii și ale sfinților apostoli și ale dumnezeieștilor prooroci, disprețuind Sfintele Scripturi și scriind tropare și cuvinte elinești. Și se va revărsa mintea la acestea, iar de la acelea se va depărta. Pentru aceasta părinții noștri au zis: «Cei ce sunt în pustia aceasta, să nu scrie viețile și cuvintele părinților pe pergament, ci pe hârtii, că va să șteargă neamul cel de pe urmă viețile părinților și să scrie după voia lor, fiindcă mare este necazul ce va să vină»”. Și i-a zis lui fratele: „Așadar, se vor schimba obiceiurile și așezămintele creștinilor și nu vor fi preoți în biserică să facă acestea?” Și a zis bătrânul: „În astfel de vremuri se va răci dragostea multora și va fi necaz mult. Năpădirile păgânilor și pornirile noroadelor, neastâmpărul împăraților, desfătarea preoților, lenevirea călugărilor. Vor fi egumeni nebăgând seamă de mântuirea lor și de a turmei, osârdnici toți și silitori la mese și gâlcevitori, leneși la rugăciuni dar grabnici la clevetiri, gata spre a osândi viețile bătrânilor și cuvintele lor, nici urmându-le nici auzindu-le, ci mai vârtos ocărându-le și zicând: «De am fi fost și noi în zilele lor, ne-am fi nevoit și noi». Iar episcopii în zilele acelea se vor sfii de fețele celor puternici, judecând judecăți cu daruri, nepărtinind pe cel sărac la judecată, necăjind pe văduve și pe sărmani chinuindu-i. Va intra încă și în norod necredință, curvie, urâciune, vrajbă, zavistie, întărâtări, furtișaguri și beție”. Și a zis fratele: „Ce va face cineva în vremile și anii aceia?” Și a zis bătrânul: „Fiule, în acele zile, cel ce își va mântui sufletul său mare se va chema în Împărăția Cerului”.30

  1. Din Everghetinos

Un frate l-a întrebat pe avva Siluan: „Ce să fac avvo pentru a câștiga umilința?” Că sunt foarte ispitit de trândăvie, somn și de dormitare. Apoi când mă scol din somn, mă lupt foarte la cântarea psalmilor și nu pot birui dormitarea, nici psalmi nu zic fără de glas”. Și i-a răspuns lui bătrânul: „Fiule, a zice tu psalmii cu glas, întâi este mândrie, căci ți se pare că tu cânți, iar fratele tău nu cântă. Al doilea, îți împietrește inima și nu te lasă să te umilești. Deci, de voiești umilința, lasă cântarea. Și când stai făcându-ți rugăciunile tale, să caute mintea ta puterea stihului și să socotești că stai înaintea lui Dumnezeu, a Celui ce încearcă inimile și rărunchii. Iar când te scoli din somn, mai înainte de toate, slăvească gura ta pe Dumnezeu; apoi citește Crezul și Tatăl nostru. După aceea, începe-ți canonul tău, încet, suspinând și aducându-ți aminte de păcatele tale și de chinul în care va să te muncești”. Zis-a fratele: „Eu, avvo, de când m-am călugărit, slujba canonului și ceasurile, după rânduiala celor opt glasuri o cânt”. A răspuns bătrânul: „Pentru aceasta umilința și plânsul fuge de la tine. Pune în minte pe părinții cei mari, cum ei nefiind slujitori bisericești și nici glasuri și nici tropare știind, fără numai puțini psalmi, ca niște luminători în lume au strălucit; precum au fost avva Pavel cel simplu, avva Pamvo, avva Apollo și ceilalți purtători de Dumnezeu părinți, care și morți au înviat, mari puteri având și stăpânirea cea asupra dracilor au primit-o. Nu cu cântări, tropare și glasuri, ci cu rugăciunea cea cu inima zdrobită și cu post, prin care și frica lui Dumnezeu în inimă crește necontenit, plânsul se întărește, și de tot păcatul curățește pe om iar mintea mai albă decât zăpada o face. Apoi cântarea, pe mulți la cele mai de jos ale pământului i-a pogorât, nu numai mireni, ci și pe preoți, în curvie și în alte patimi de rușine i-a prăpăstuit. Deci cântarea este a mirenilor! căci pentru aceasta și norodul se adaugă prin biserici. Pune înainte, fiule, câte cete sunt în Cer și nu este scris despre vreuna dintre ele, că cu cele opt glasuri cântă; ci o ceată cântă neîncetat; «Aliluia!» Alta: «Sfânt, Sfânt, Sfânt Domnul Savaot», alta: «Bine este cuvântată slava Domnului din locul și din casa Sa». Tu dar, fiule, urmează părinților, de voiești să câștigi umilință în vremea rugăciunii, păzind mintea, pe cât poți, nerăspândită. Iubește smerenia lui Hristos și oriunde mergi, nu te arăta isteț și dascăl, ci ca un prost și ucenic, iar Dumnezeu îți va da umilință!”22[10]

Comentariile despre pregătirea artistică și teologică le puteți citiți mai sus.

Iată și o pildă evidentă:

Uitați-vă fără prejudecată ce pictură butucănoasă, urâtă și necanonică: un fals Mântuitor semirăstignit, vând o față arsenică (dreptunghiulară și pierdută în amețeala reveriei amestecate cu beția slavei deșarte), un trup atletic, dar grosolan și strâmbat la degetele de la picioare (nu cum a fost în realitate: nepătimaș, gingaș, subțiat de post și Psa 44:3 Împodobit cu frumusețea mai mult decât fiii oamenilor; revărsatu-s-a har pe buzele tale. Pentru aceasta te-a binecuvântat pe tine Dumnezeu, în veac.) desprins din cuie mai înainte de vreme, pironit la încheieturi, nu în palme cum ne învață Sfânta Scriptură și Sfintele Icoane (zicem și noi ca și Toma Ioan 20:25 Dacă nu voi vedea, în mâinile Lui, semnul cuielor, și dacă nu voi pune degetul meu în semnul cuielor, și dacă nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede. că Părintele Arsenie Boca l-a pictat pe Hristos și nu pe antihrist cu mâinile Maicii Zamfira – ce avea urmele tăieturilor cu lama la încheieturile mâinilor, de pe urma tentativelor de sinucidere) și chemând pe toată lumea la ecumenismul prezentat ca un soare luminos (reprezentat de unirea între Vatican și Constantinopol), deasupra căruia este pictat.

Hidoșenii și erezii sau cum le numește Pidalionul GROZĂVII NEASEMĂNATE.

Iată, de pildă, o pictură care ar sta foarte bine într-un bâlci, dar nu într-o Sfântă Biserică Ortodoxă:

Noi știm că Părintele Arsenie Boca a pictat caricatura de mai sus, dar nu vedem unde este artistul, atât de apreciat de marii lui profesori (poate cu ironie, de care nu și-a dat sfinția sa seama, fiind îndrăgostit de sine, până la extaz), cum se laudă ucenicii sfinției sale. Unde este Michelangelo al României, dacă Drăgănescu este Capela Sixtină?

Dacă n-ar fi fost faima de Sfânt, care îi duce pe oameni la prejudecăți ce le anihilează discernământul gustului artistic, și procedeele de hipnoză prin care sfinția sa paraliza gândirea ucenicilor să-i facă să declare așezământul de la Drăgănescu o capelă sixtină, mai de preț ca frumusețe artistică decât cea din Vatican (până acolo că i-au făcut și acatist, singurul așezământ cu rânduială de rugăciune în afară de Sfântul Mormânt), toți s-ar fi îngrozit de picturile stângace și de prost gust ale sfinției sale. Drăgănescu poate fi comparat ca un așezământ similar cu Capela Sixtină din punct de vedere al propagandei pentru papă și al pornografiilor hulitoare, dar din punct de vedere strict tehnic, comparația cu Michelangelo este grotescă, vrednică de „Urzica” sau orice altă publicație satirică de joasă calitate.

Ucenicii sfinției sale, întotdeauna, folosesc metafore nepotrivite, contrare realității, înflorite și exagerate când este vorba de a-l descrie:

cel mai mare duhovnic român al secolului XX‎[11]

Așa după cum vârful Omu își are propria altitudine, personalitate și ‎frumusețe carpatică, tot așa am putea spune și despre Părintele nostru ‎Arsenie „omul lui Dumnezeu” că își are propria „statură a bărbatului ‎desăvârșit” (Efeseni 4,13) și propria altitudine spirituală prin harul și ‎darul Duhului Sfânt și prin nevoințele și ostenelile personale, numai de ‎Dumnezeu știute, altitudine și înălțime spirituală în spațiul ortodox ‎românesc, care nu-și are asemănare și egal de la sfântul apostol Andrei ‎‎„cel întâi chemat” să fie apostolul tuturor românilor, până la sfinția Sa.‎[12]

Această frază este foarte sugestivă despre aerul care îl respira și îl transmitea Părintele Arsenie Boca prin ochi, la cei care îl priveau fără pază.

Toate sunt afirmații contrazise de viața și învățăturile sfinției sale și neaprobate de Sfântul Sinod. Ele sunt declarații exagerate ale unor ucenici ce vădesc a fi primit o proastă influență tocmai de la centrarea pe sine și înlocuirea cu sine (a lui Hristos) în mintea dascălului lor.

5.     Pseudo-martir

17.07.-30.07. (13 zile) 1945 București.

14.05.1948 schingiuit o 1 lună și ½? Unde, de către cine? Nu ni se spune. Este oare o invenție sau nu se știe unde a fost arestat? După cât de paranormal se desfășurau anchetele, credem că este o invenție.

16.01.1951-19.03.1952 (14 luni și 3 zile), la canal.

20.09.1955-07.04.1956 (6 luni și 18 zile) Timișoara, Jilava, Oradea.

Detenție totală 22 luni și 18 zile (mai puțin de 2 ani), din care:

  • La canal (regim diferențiat): 14 luni și 3 zile (majoritatea timpului);
  • La închisorile București, Jilava, Timișoara, Oradea: 8 luni și 15 zile, din care schingiuit? doar 1,5 luni.

Canal, București, Jilava, Timișoara, Oradea. Numai denumirile închisorilor și arată diferența în suferință. Nu tu Pitești, nu tu Gherla, nu tu Aiud. Sărmanul, bine că a scăpat, cu așa puțină suferință. Dar de unde această faimă că a suferit foarte mult de la comuniști și că a fost martirizat prin închisori și la Canal?

În timp ce Părintele Arsenie Papacioc și toți preoții râvnitori pentru Ortodoxie, fără compromisuri, au suferit la Aiud și în alte temnițe până în 1964, Părintele Arsenie Boca (ne mai fiind arestat din 1956, datorită compromisurilor, hipnozei și lepădării de călugărie și preoție) viețuia degajat, cu mâinile în buzunare, ba plimbându-se fericit cu stăpâna inimii lui, Maica Zamfira, (prin București sau la munte), ba petrecând în discuții interesante cu prietenii săi, având ca fotografi personali pe cei din securitate (ce aveau grijă să-i asigure, ca bonus, și un renume bun în fața statului: că nu încalcă convenția cu noua orânduire. Dar în felul acesta puteau să și vâneze, prin sfinția sa, pe cei ce aveau preocupări religioase deviante sau să controleze pe cei ce le raportau întâlnirea cu preacuvioșia sa, dacă relatau corect sau nu cele discutate):

Printre altele mi-a povestit că a fost arestat de organele de stat pentru o perioadă de un an și trimis la lucrările canalului Dunăre – Marea Neagră. Pentru această perioadă a precizat că nu are ce să reproșeze organelor de stat, întrucât s-a[u] comportat într-un mod corespunzător cu el. […]

Mi-a mai povestit că atât la mănăstirea Prislop, cât și la București, unde a domiciliat, a fost controlat în permanență de securitate și dacă cineva s-ar interesa despre el s-ar putea convinge că și-a văzut de treabă și nu a desfășurat nici un fel de activitate.”[13]

Vă reamintim că în același timp foarte mulți preoți și călugări evlavioși și cu adevărat mărturisitori ai Sfintei noastre Biserici Ortodoxe Române erau închiși, torturați, înjosiți, ispitiți și ei să se lepede de preoție și călugărie, dar nu se învoiau cu minciuna, dar sunt și astăzi calomniați ca legionari și naționaliști, neputând fi propuși pentru canonizare, ca să nu se înceapă vreo prigoană fățișă din partea oficialităților.

Toată viața sfinției sale a fugit de suferințe, deși, câtă vreme a fost cu împreună în familie cu ei, tatăl l-a bătut timp de 11 ani, complexându-l și făcându-l inițial timid și închis în sine, ceea ce l-a marcat pentru toată viața, căci bătaia tatălui (pe care Părintele Arsenie Boca o numea înger păzitor) îi va fi un impuls și model ce îi va da (după ce va căpăta prin vedenii patima numită „siguranța de sine”) un duh inflexibil de „bici al lui Dumnezeu”. Dar acele bătăi, nefiind lucrate cu înțelegerea Ortodoxă a suferinței, le-a convertit greșit într-o fugă cronică și intensă de durere și o goană ahtiată după plăcere (mai ales din categoria celei sufletești de sine, dorind să fie și admirat de alții, indiferent de mijloacele folosite, având ca pretext, cel puțin pentru o vreme, misiunea pentru Hristos).

Dar, din toate suferințele, a fugit mai ales de tăierea voii. Când era pus la o ascultare măruntă la chilia Sfântul Ipatie, s-a eschivat și a preferat să fie idioritmic, izolat în (co)chilia sfinției sale ca să poată a se organiza după cum îi este mai comod. Când e pus la treabă să care material de construcție pentru scara Sfântului Atanasie Athonitul, un drac îl ajută ca să nu se obosească, lucru observat și la canal unde își termina treaba miraculos de repede, fără a obosi, deși Sfinții Părinți ne învăță că ostenelile și suferințele ne vindecă firea și ne aduc mântuirea. Când este arestat îi îmbolnăvește pe securiști și le strică mașina, iar în închisoare dispare și apare ca să aibă parte de un regim diferențiat. Când nu-i funcționează metoda trece la declarații cameleonice și compromisuri cu regimul, pentru a se păstra sănătos și bucuros când este eliberat. Schingiuirea de care se vorbește nu este definită și poate fi o invenție sau momentul când s-a lăsat de preoție și călugărie pentru a nu suferi consecințele crucii lui Hristos. Propovăduiește în căsnicie necesitatea plăcerii femeiești pentru sănătate, vădind faptul că nu înțelege mecanismul stricării firii și reparării ei (îmbolnăvirii prin plăcere și însănătoșirii prin înfrânare de plăcere și răbdarea până la capăt a durerii):

21.‎ ‎ Cel ce își păstrează trupul nesupus plăcerii și sănătos îl ‎are împreună slujitor spre lucrarea celor bune. ‎

‎22. ‎ ‎ Cel ce fuge de toate poftele lumești se așază pe sine mai ‎presus de toată întristarea lumească. ‎ […]

‎28. ‎ ‎ Cel ce a dobândit în sine dragostea dumnezeiască, nu ‎ostenește urmând Domnului Dumnezeului său, asemenea ‎dumnezeiescului Ieremia155 (‎155 Ieremia 17, 6. ‎) ci suferă cu vitejie orice osteneală, batjocoră și ocară, neluând în seamă câtuși de ‎puțin răul de la nimeni. ‎ […] ‎76. ‎ ‎ Smerenia și reaua pătimire slobozesc pe om de tot ‎păcatul. Cea dintâi taie patimile sufletului, cea de-a doua pe ale ‎trupului. Aceasta se arată făcând-o și fericitul David, când se ‎roagă lui Dumnezeu zicând: «Privește la smerenia mea și la ‎osteneala mea, și iartă toate păcatele mele».169‎(‎169 Psalmi 118, 135.‎)[14]

Să citim și noi cum a fost mult vestita „suferință” a Părintelui Arsenie Boca acel „schingiuit o 1 lună și ½?” sau mai bine zis chinuirea de către el a anchetatorilor lui (de care și-a bătut joc prin hipnoză și tortură cu puterile diavolești, până i-a făcut să-l elibereze. Acest lucru nu l-a făcut, din fericire, nici un alt adevărat mărturisitor. Este o atitudine tipic vrăjitorească. O întâlnim de pildă la vrăjitorul Eleodor în viața Sfântului ierarh Leon al Cataniei și la Chinops în viața Sfântului Ioan Evanghelistul). Și atunci ne întrebăm de ce este socotit Părintele Arsenie Boca martir? Sau dacă avea astfel de puteri paranormale (citiți drăcești) de care spun ucenicii că nu ar fi putut să fie biruite niciodată, cum de l-au torturat securiștii (fripți deja de el, cum de au avut curajul să mai încerce?), până l-au omorât?

Toate în viața sfinției sale sunt contradictorii și cusute cu ață albă, ca într-un film de desene animate, de proastă calitate:

După aproximativ o oră, veni unul din securiștii care-l ‎arestaseră, comunicându-i ordinul de a fi ‎reținut într-o celulă din ‎cadrul cetății Făgăraș. Spre mirarea Părintelui, el văzu că una ‎dintre ‎aripile cetății era deja păzită de ostași înarmați, urcați în turele nou construite, iar întreaga zonă ‎a cetății era ‎înconjurată cu sârmă ghimpată și cu santinele la poarta ‎principală de intrare. El fu ‎luat în primire de către ofițerul de ‎serviciu, însoțit de un proaspăt gardian de pușcărie, care ‎mergea ‎în față, spre celula în care noul arestat trebuia încarcerat. Ușa ‎celulei era deschisă, ‎ieșind în evidență pereții de piatră roasă de ‎vremuri. în acea celulă, ce semăna cu cele descrise ‎din evul ‎mediu, totul era dominat de pietrele din jur, cate alcătuiau nu ‎numai zidurile, ci și ‎tavanul. Lipit de peretele stâng al celulei se ‎afla un pat metalic, din cele folosite în cazărmi, care ‎în loc de ‎saltea avea o rogojină și un fel de pătură făcută din ștraifuri de ‎stofă groasă, împletită, ‎care pe vremuri erau puse pe podelele ‎dormitoarelor soldaților. Rogojina, destul de veche, era ‎așezată ‎pe benzi metalice parțial ruginite, prinse de tăbliile de capăt, ‎prin care curenții reci ‎treceau ca printr-o sită. într-un colț al ‎celulei era o cană mare din tablă, parțial ruginită, în care ‎era apă ‎de băut, fără a se putea ști de cât timp era acolo. în loc de geam ‎era o deschizătură ‎piramidală, al cărei vârf retezat dădea în afara ‎zidului, în partea de sus a celulei, prin care ‎pătrundeau cu greu ‎câteva fascicole mici de lumină. Singurul mobilier era constituit ‎dintr-o ‎masă mică, făcută din bucăți de scânduri negeluite.‎

Lespezile vechi ale zidurilor aminteau de surghiunul familiei ‎lui Mihai Viteazul, respectiv ‎soția și copiii săi, după odioasa ‎asasinare a voievodului. Ușa metalică avea o vizieră, un fel ‎de ‎ochi de supraveghere, cât și o ușiță prin care se putea introduce ‎gamela cu zeamă caldă, fără ‎nici un gust, la suprafața căreia ‎luceau câteva urme de grăsime. Deasupra ușii metalice, ‎aproape ‎de tavanul ce depășea doi metri înălțime, clipocea lumina unui ‎bec de putere mică, ‎suficientă pentru supravegherea din când în ‎când a deținutului. [uitați-vă ce condiții boierești față de ceilalți deținuți: masă, gamelă cu zeamă caldă și grăsime, bec, pat cu rogojină și pătură groasă! Nouă ni se pare puțin, dar dacă citiți în ce condiții stăteau adevărații deținuți, veți înțelege că a fost favorizat – n.n.] Când pașii de pe culoarul lung al aripii cetății ‎transformate în pușcărie dispărură, Părintele ‎Arsenie căzu în ‎genunchi și totul în sufletul său se lumină, trăind clipele binecuvântate de ‎Dumnezeu, ale ‎ieșirii din timp și din spațiu. Primul gând fu de a-L ruga pe ‎Domnul Sfânt să-i ‎perpetueze acea trăire, prin desprinderea ‎sufletului său de tot ce era lumesc. Sufletul lui se ‎resemnă atunci ‎când înțelese că Dumnezeu îi hărăzise încă mulți ani de luptă ‎împotriva răului, ‎atât al celui din sufletele oamenilor, cât și a ‎celui diavolesc impus milioanelor de români de către ‎comuniști, ‎batjocoritorii obrazului însângerat al lui Iisus. Atunci și-a dat ‎seama sufletul lui greu ‎încercat, că mai este mult până se va ‎putea afla în nesfârșita liniște, a marii spiritualități.‎

Părintele așeză măsuța de lemn pe zidul dinspre răsărit, ‎transformând-o într-un mic altar, pe ‎care puse tot ce avea în ‎mica boccea luată din chilia lui de la Mănăstirea Brâncoveanu. ‎El ‎aprinse o lumânare pe un sfeșnic de lemn, cu un chibrit din ‎singura cutie luată cu el în boccea. ‎Alături puse crucea sfințită, ‎cât și Sfânta Evanghelie. Așezat în genunchi pe lespedea ‎rece, ‎Părintele trecu treptat în lumea marii spiritualități divine, ‎mulțumindu-i Domnului ‎Atotputernic, pentru revărsarea harului ‎Său peste omeneasca sa existență.‎

După un timp veni în inspecție ofițerul de serviciu, însoțit de ‎‎gardianul de pe secția respectivă, ‎ridicând capacul vizetei de la ‎celula Părintelui Arsenie și văzându-l cum se ruga. ‎Când ‎deschiseră ușa celulei, imediat după vizionarea prin vizetă, ‎văzură cu stupoare și groază, ‎că aceasta era complet goală. Cu ‎cât priveau mai mult celula goală, cu atât întreaga lor ființă ‎se ‎tulbura. Gardianul, care provenea din mediul țărănesc din zonă, ‎avea binele și mila înnăscute ‎în ființa sa. El fusese tulburat că ‎trebuia să ție închis un preot, care era ca un sfânt, care se ‎ruga ‎tot timpul în genunchi Domnului Atotputernic. Ochii celor doi ‎se măreau în orbite, în timp ‎ce sângele adunat în capul lor le ‎transforma figura într-un cuptor în flăcări, aproape de a ‎țâșni ‎prin piele. Atât ofițerul cât și gardianul își scuturau întregul corp, să se poată trezi din cel ‎mai mare coșmar ‎trăit de ei vreodată. Cu cât se uitau mai atent în celulă, cu atât ‎aceasta apărea ‎complet goală. Deja prin mințile celor doi se ‎depănau scenariile cele mai sumbre, de arestare și ‎de anchetă ‎prin tortură, pentru dezvăluirea întregii operații de facilitare a ‎evadării unui deținut, ‎aflat în timpul anchetei. Nevenindu-le să ‎creadă acea realitate, amândoi se proptiră în ușă ‎pentru a o ‎închide cu cheia, după care, plini de emoție, cu mâinile ‎tremurând, au dat la o parte ‎capacul vizetei, uitându-se fiecare ‎pe rând, din ce în ce mai derutați, având fiecare din ei ‎senzația ‎că și-au pierdut mințile. Revenindu-și treptat din acel șoc ‎groaznic, au început să se uite ‎pe rând, prin vizetă, nevenindu-le ‎să creadă că deținutul lor, părintele Arsenic Boca, ‎stătea ‎nemișcat în genunchi, lipit de măsuța pe care era aprinsă ‎lumânarea și având alături ‎Sfânta Evanghelie. Starea lor psihică ‎se înrăutățea, pe măsură ce închideau și deschideau ‎succesiv ușa ‎celulei, în care Părintele Arsenie era sau nu era înăuntru în carne ‎și oase. Ofițerul ‎cu fața congestionată, dându-și seama că se află ‎în pragul demenței, ordonă gardianului să vie ‎cu el, ‎îndreptându-se ca hipnotizat spre biroul comandantului său, aflat ‎în apropierea porții de ‎intrare în cetate. Între timp, un alt ‎securist, alarmat de turbulența creată în legătură cu ‎celula ‎părintelui Arsenie, dădu telefon comandantului securității din ‎Făgăraș, să vie de urgență ‎acolo.‎

întreaga formație de securiști se îndreptă spre celula în care ‎era încarcerat Părintele, fiind siguri ‎că atât ofițerul de serviciu ‎cât și gardianul delirează din motive pe care erau siguri că le vor ‎afla ‎imediat. în drumul spre celulă, securistul șef îl apostrofă pe ‎ofițerul de serviciu, acuzându-l de ‎incompetență și de labilitate ‎psihică, cât și de faptul că este sub influența unui ‎misticism ‎retrograd. Ajuns în fața celulei cu probleme, șeful securității se ‎apropie de ușă și, dând ‎la o parte clapeta vizetei, îl văzu pe ‎Părintele Arsenie. Cu fața radiind de victorie, el se adresă ‎disprețuitor atât gardianului cât și, în ‎special, ofițerului de serviciu, anunțându-i că -viitorul lor ‎va fi ‎mai mult decât sumbru, ei fiind implicați într-o acțiune de ‎derutare și de inducere în eroare ‎a comandamentului securității, ‎urmând să se stabilească în slujba cărui serviciu străin se ‎află. ‎Venirea zgomotoasă și plină de orgoliu a conducerii securității ‎dădu loc la un spectacol ‎unic. întreaga superioritate și siguranță ‎de sine a proaspătului comandant de securitate, se ‎dezumflă ca ‎balonul înțepat de ceva ascuțit, când ofițerul de serviciu, cu fața ‎crispată de iritare, ‎smulse cheia celulei din mâna gardianului, ‎deschizând brusc ușa. în fața tuturor apăru celula ‎goală, așa ‎cum raportase ofițerul de serviciu, care- i strigă ieșit din fire, să-i ‎spue cărui serviciu ‎străin aparține acel comandant. ‎Comandantul zonei de securitate Brașov, având gradul ‎de ‎colonel, se deplasă a doua zi la Făgăraș, unde se declanșase un ‎mare scandal în mijlocul ‎cadrelor de acolo. Cazul respectiv ‎ajunsese și la organele superioare de partid care ‎coordonau ‎întreaga zonă. Ei veniră special să vadă „ce elucubrații pot ‎scoate niște cadre de ‎partid, insuficient pregătite și influențate de ‎curente mistice retrograde”. O comisie compusă din ‎medicul șef ‎al municipiului Brașov, șeful regionalei de partid, cât și a celei ‎de securitate, fu ‎întrunită în plen pentru a rezolva manifestările ‎retrograde recente. Cercetările întreprinse de ‎aceștia au decurs la ‎fel ca cele anterioare, văzându-l pe părintele Arsenie prin ‎vizetă, dar care ‎dispărea atunci când se descuia ușa celulei.‎

De comun acord, într-un context de păstrare totală a ‎secretului, s-a ajuns la o hotărâre unică, de ‎punere în libertate ‎a călugărului preot Arsenie Boca. Această decizie era singura ‎care putea ‎rezolva acel inexplicabil eveniment. Când a doua zi, ‎o întreagă comisie s-a dus să pună în ‎aplicare hotărârea de ‎punere în libertate a Părintelui Arsenie, aceasta constată că ușa ‎celulei ‎respective era descuiată. Părintele Arsenie Boca s-a întors în aceeași zi la Mănăstirea Sâmbăta, ‎spre reala fericire ‎a miilor de țărani din toată Țara Făgărașului și a altor mii de ‎credincioși din ‎întreaga țară.‎

Această victorie a părintelui a creat însă premisele hotărârii ‎de distrugere a acestuia, prin toate ‎eforturile și metodele ‎posibile, el devenind dușmanul numărul unu al regimului ‎comunist din ‎România, reușind temporar să înfrângă prin înaltă ‎spiritualitate mitul invincibilității concepției ‎materialiste.‎

Am reușit să aflu despre o serie de atentate la ființa sa, despre ‎care știu doar câțiva oameni. ‎Unul din aceste atentate s-a ‎petrecut la Mănăstirea Cernica, unde Părintele Arsenie a fost ‎otrăvit ‎și a rezistat acelei tentative. L-au aruncat în lacul ‎Cernica, în condiții în care moartea sa era ‎considerată o ‎certitudine. Revenit la locul lui cel drag, acolo unde ființa lui se ‎înfrățise cu ‎natura, reuși să-l aibă în permanență pe Dumnezeu în ‎sufletul său. Având alături harul Lui, el ‎văzu cu ochii sufletului ‎lințoliul morții care încearcă să-i înfășoare întreaga lui ființă.‎

Părintele Arsenie nu numai că nu era speriat de moarte, dar ‎știa că această trecere spre ‎împărăția Cerurilor se va face numai ‎atunci când Dumnezeu atotputernic va hotărî. în noile ‎condiții ‎create, de a fi vânat ca sălbăticiunile care cad sub glonțul ‎vânătorului, Părintele Arsenie ‎îmbrăcă haina morții față de ‎lumea în mijlocul căreia se născuse, depășind cu ‎sufletul ‎vicisitudinile vieții de muritor. întreaga lui viață aparținea lui ‎Dumnezeu.‎

O tristețe generală se abătuse asupra țării, în care arestările și ‎starea permanentă de ‎tensiune se accentuau, determinând pe ‎bieții țărani, fiii sufletești ai Părintelui Arsenie, să cadă ‎în ‎genunchi în fața icoanelor și să spună cu voce tare că „‎ a venit ‎apocalipsa”.[vedeți că ucenicii sfinției sale au fost educați să reacționeze ca adventiștii? – n.n.] [15].‎

Sfântul „încătușat”‎

Deși a ajuns la închisoare si la Canal, deși a avut domiciliu forțat, părintele Arsenie nu ‎a fost ‎niciodată condamnat, pentru simplul motiv ca cei care erau maeștri ai ‎înscenărilor si minciunii ‎nu au reușit sa-i găsească vreodată o vina. Judecând după ceea ‎ce spun cei care l-au cunoscut in ‎perioada de detenție si cei care au fost in preajma lui, ‎merita sa ne întrebam daca nu cumva ‎părintele s-a supus acestor suplicii numai pentru ‎a-i ajuta pe cei năpăstuiți de acolo, din locurile ‎de detenție. Unul din apropiații ‎părintelui povestește:‎

‎”In Dobrogea, la Canal, unde a fost dus a doua oara părintele, era foarte greu. Aveau ‎norma ‎zilnica de sapat, iar ei erau oameni nevoiași, nemancati si nu puteau sa sape. ‎Părintele spunea: ‎‎«Oameni buni, lasati ca sapam noi». [vedeți, nu săpa el singur, ci legiunea care îi slujea – n.n.] Si nu se știe cum facea cu ‎puterea lui, [săracii oameni, dacă nu știau că demonii pot ridica obiecte ca să te ridice în slăvi și de acolo să te dărâme în fundul iadului – n.n.] ca intotdeauna ‎reușeau sa sape, sa isprăvească. Noaptea insa dispărea, ‎nimeni nu știa in ce fel. Gardienii ‎incepusera sa vorbească intre ei: «Este unul care ‎dispare noaptea!». Odata, când s-a intors din ‎afara lagărului, părintele i-a spus unui ‎gardian:‎ ‎

‎«Sa nu te temi, ca nu-ti va face nimeni nimic». Azi așa, mâine așa, gardianul le-a spus ‎si ‎celorlalți: «Eu sunt nebun sau am vedenii, este unul care dispare». A spus si la ‎schimbul de ‎garda. Intr-una din nopți, s-au pus sa-l vada, căci el isi oficia sfânta ‎liturghie in timpul nopții. L-‎au văzut in afara inchisorii, mișcând din buze si ‎rugandu-se. Au vrut atunci sa-l scoata din ‎rugăciune, sa-l trezească [dormea, era și el hipnotizat. Cum sunt Sfinții care au atâta trezvie și atenție însoțită de delicatețe față de cei din jur și pază ca să nu își arate lucrarea lor ascunsă, și cum era bietul amăgit! – n.n.] . Dar nu puteau sa ‎faca nimic, era de neclintit.‎ [era posedat, în transă – n.n.]

Ușile mari, cu lacate grele, se deschideau in fata lui, atat noaptea, când pleca, cat ‎si ‎dimineața, când ‎se intorcea”‎ […][16]

Când au venit securiștii să-l ia, să-l aresteze, Părintele nu era pregătit să plece. L-au luat cu ‎forța și l-au urcat în mașină. Zicea Părintele: „Lăsați-mă puțin, că mergem imediat”. N-au vrut ‎nicicum, dar nici mașina nu pornea. ‎El a zis: „ V-am spus să mă lăsați puțin și mergem”. Dacă au ‎văzut că nu pornește, l-au lăsat pe ‎Părintele să facă ce avea de făcut, după care a venit, s-au urcat ‎în mașină și a zis Părintele: ‎‎„Să plecăm”. Dacă nu era îngăduit de Dumnezeu să fie arestat, nu ‎putea fi arestat de nicăieri.‎

Când era închis în celulă, cei care îl păzeau îl vedeau cu cartea, cu lumânarea aprinsă, citea ‎și ‎se ruga. Când deschideau celula nu mai era nimeni. închideau celula și iar îl vedeau și s-‎au ‎înspăimântat. A ajuns până la mai marele închisorilor, care, stând mai mult de vorbă cu el a ‎zis:‎

‎„Noi nu putem să ținem așa ceva aici, cum de ținem un om nevinovat în pușcărie?”‎

Când era la canal, Părintele muncea din greu și își depășea întotdeauna norma și era foarte ‎apreciat ‎de cei care îl păzeau. Odată a terminat mult mai devreme norma și a zis celui ce-l păzea: ‎‎„îmi ‎dai voie să mă odihnesc puțin?”. Acela l-a lăsat să se odihnească. A văzut apoi că trece o ‎oră, ‎trec două și au intrat în panică cei cel păzeau pe Părintele. L-au căutat și nu l-au găsit ‎nicăieri, le ‎era frică de faptul că, fiind pedepsiți pentru neatenție, o să intre în locul lui.‎

La un moment dat Părintele a apărut și i-a zis paznicului: „ Ti-am cerut voie să mă ‎odihnesc, ‎mi-ai dat voie, de ce m-ai mai căutat?” Dar l-au chestionat paznicii mai în amănunt și ‎până la urmă ‎Părintele a spus că a fost la înmormântarea mamei sale! S-au interesat și într-‎adevăr la orele acelea ‎Părintele fusese la înmormântare!‎[…]

Când era arestat la Canal, a cerut permisiunea gardianului de a-i acorda trei ore de ‎odihnă ‎‎(până la ora 17). După un timp gardianul trecând în control a sesizat absența Părintelui, ‎după care ‎a dat alarmă generală. Nu l-au găsit, dar la ora 17 Părintele a apărut unde îl lăsase ‎gardianul. A ‎fost întrebat unde a fost, la care Părintele le răspunde că a fost la înmormântarea ‎mamei sale. S-a ‎dat telefon la primarul din satul Părintelui (Vața), confirmându-se ‎înmormântarea și prezența ‎Părintelui acolo. (Prof. C.F.)‎[17]

La fel fac și vrăjitorii hinduși:

Așadar, se învață despre Krishna că a întreținut relații sexuale cu ‎‎16.000 de femei si a dobândit 180.000 de fii. în ‎fotografia alăturată ‎este ‎înfățișat făcând curte fiicelor de păstori dintr-un sat. Cu fluierul său ‎dulce le vrăjea ‎pe ‎femeile care, lăsându-si în urmă familiile si rușinea, ‎alergau să-l întâlnească. Vrând să le ‎mulțumească pe toate, ‎Krishna le-a ‎hipnotizat în grup, făcând-o pe fiecare dintre ele să creadă ‎că dansează ‎împreună cu el. Krishna a ‎dansat însă numai cu o favorită a sa, pe nume ‎Rada, care ‎era căsătorită. Când gelosul ei soț s-a apropiat cu intenția ‎de ‎a-i prinde în flagrant, Krishna a ‎luat forma zeiței Kali si astfel bărbatul, ‎în loc să asiste la o scenă de adulter, a ‎văzut-o pur si ‎simplu pe soția lui ‎rugându-se zeiței Kali!‎

Deci zeul, în timp ce îi învață pe oameni ascetismul, yoga, ‎devotamentul fată de el, fată de virtute, în viața ‎personală se dovedește ‎obsedat sexual, iubitor de plăcere, adulter, viclean, ipocrit, mincinos, ‎gata oricând să însele, ‎să destrame familii si să calce în picioare cinstea ‎soților. Acestea sunt relatările „istoriei sfinte”.‎[18]

La fel fac și vrăjitorii Români (și ei prezentați de ucenicii lor ca prigoniți de comuniști, prin aceeași metodă a documentelor, nesusținută de realitate):

In ziarul “Adevărul” din 17 noi. 1993, sub semnătura lui Val Vâlcu, în cuprinsul articolului “Concentrându-se puternic, marele yoghin Bivolaru a născut din neant o comisie ministerială”, găsim confirmari ale acestor practici păgâne, anticrestine, chiar din partea gurului Bivolaru: “Am reusit să-i hipnotizez, folosindu-mi capacitătile de concentrare si forta gândului si să evadez astfel din arestul Securitătii din Rahova”. Tot în cuprinsul acestui articol “marele guru” explică: “Tantra Yoga înseanmă perfectionarea prin amor”. […]

Să revin la Călin. A început să-mi vorbească de profesorul lor Gregorian Bivolaru, că este un mare eliberat, că detine forte supranaturale, că este o fiintă deosebită, că poate să facă orice doreste, că poate să apară sau să dispară intr-un loc… îmi spunea că va fi revolutie, că profesorul si ei lucrează pentru acest lucru, că va cădea Ceausescu si că Grig era închis de comunisti într-un fel de spital de nebuni, dar că-l vor elibera. A început să-mi dea cărti, să-mi vorbească despre Tantra-Yoga, să-mi spună că ei aveau anumite intâlniri amoroase în grup, fete si băieti la un loc si că asta îi ajută să evolueze spiritual. Toate aceste lucruri mă speriau dar actionau atât de mult asupra mea încât eram ca într-un fel de vrajă. Imi cumpărasem masină si acest băiat se oferise să mă învete să o conduc. Fratele meu, a sesizat un comportament ciudat la mine si mi-a spus că astia sunt sectanti, că sunt nebuni, să o termin. Eu m-am certat cu el si am continuat să vorbesc cu Călin. După un timp a fost vacantă, perioadă în care mi-am revenit putin si am început să mă detasez de ce-mi spunea băiatul acela, să-i consider si eu nebuni. La putin timp a avut loc revolutia si acest lucru m-a determinat să-mi recapat încrederea în Călin, pentru că el îmi spusese că va fi revolutie, si, deci să cred că ei detin anumite puteri supranaturale. Deschiderea cursurilor de yoga a avut loc la Casa de cultură “Mihai Eminescu”. Eu nu aveam de gând să mă duc dar acest coleg m-a luat pe sus. Acolo era o atmosferă foarte ciudată; toti cei apropiati ai lui Grig erau ca niste roboti teleghidati. Eu m-am asezat în spate, nici nu l-am văzut bine pe Grig, dar a actionat asupra întregii săli încât incepusem să simt o dragoste foarte mare si un sentiment de bucurie fată de o persoană pe care nu o cunosteam. După aceea l-am văzut si m-a surprins neplăcut înfătisarea lui hidoasă, dar vraja era atât de mare încât nu am putut să rezist ei. După aceea am mers la Casa de Cultură a studentilor si în continuare acasă la unul Florin, tot coleg de facultate cu noi. Atmosfera era foarte ciudată, eram buimăcită de tot ce se intâmpla acolo, parcă erau cu totii în transă. […]

Eram un grup care după terminarea cursurilor mai rămâneam si discutam cu Grig, timp în care nu se discuta mare lucru, dar el ne inducea mai pregnant în stările de iubire si devotiune fată de el. Tin minte că după primele cursuri eram într-o stare de exaltare foarte mare, simtind si un minunat parfum de violete. Eram într-o stare de fericire nemaiîntâlnită, asa o consideram eu, dar de fapt era cea mai ordinară stare de hipnoză, de transă… A urmat o perioadă în care Grig mă solicita zi de zi cu masina, sub diferite pretexte. Stările mele erau din ce în ce mai accentuate încât începusem să trăiesc amorată numai de “guru”. Mă îndepărtasem de părinti, de copil si de fratele meu, cu care stăteam după ce m-am despărtit de sot. Au fost câteva luni din viată în care am avut un program limitat, fiind ca într-o închisoare. Acasă ajungeam din ce în ce mai rar, deoarece erau persoane care mă puteau convinge că ceea ce fac eu nu este yoga, ci doar o nebunie impusă de un mare nebun. Si în grup viata decurgea la fel; toti erau preocupati de sex, tantra, devotiunea fată de Grig si cam atât, nimic în plus, cu câteva mici exceptii; persoane pe care Grig le considera ajutoarele lui si care detineau anumite puteri paranormale, cum ar fi Narcis Iancău, Claudiu Trandafir, Catrina Nicolae. Nu pot să-mi explic ce fel de maestru era el atâta timp cât se întâlnea zi de zi cu mai multe fete, si erau unele pe care nu le mai vedea niciodată. Cel fel de initiere le acorda atâta timp cât nu-l interesa soarta evolutiei lor. Isi făcea plăcerea, le folosea energia, apoi, la revedere. Care îi plăceau mai mult erau imediat introduse în aceste stări de transă si se îndrăgosteau nebuneste de el, încercând să mai obtină o nouă intâlnire. […]

Am uitat să spun că pe mine m-a pus la un regim foarte sever, spunând că am o “Karmă” foarte grea, că am multe greseli din vietile anterioare si m-a pus să mănânc nouă luni numai grâu si orez si să beau apă, regimul Oshawa, ca să mă vindec. Era să mor datorită lor. In special profesorul Gregorian făcea farmece asupra mea.

Intr-o zi am simtit cum îmi iese sufletul din trup si la un moment dat a sunat telefonul. Era o colegă, căreia i-am spus că-mi este foarte rău. Mi-a spus să mă rog; eu nu mă mai gândeam la acest lucru. Am luat Biblia si am citit “Tatăl nostru”, revenindu-mi ca prin minune. A doua zi când am mers la cursuri Grig mi-a spus că sunt mare. Mi-a sugerat că el mi-a ajutat si nu Domnul nostru Iisus Hristos, cum gândeam eu. La mare faceau plajă la nudism, complet dezbrăcati, si fete si băieti; Grig făcând poze la fete în diferite pozitii, chiar si la unii băieti. A făcut un film cu o fată dormind goală si am asistat si eu la aceste filmări. Mai târziu mi-am dat seama că Grig este diavolul pe pământ si încerca să pozeze în persoană pozitivă. Mă gandesc cu groază câte lucruri făceau, cât actionau asupra altora. Atâta tineret, atâta studentime distrusă de la facultătile de Drept, ASE, Arhitectură, Matematică si chiar de la Teologie (GABRIELA B.). [19]

Gregorian Bivolaru persecutat politic de regimul comunist și condamnat pe nedrept

360

Comunicate de presă

Info Spiritual

Mai 22, 2013

Această decizie definitivă și irevocabilă a Curții de Apel București este un veritabil triumf al adevărului și confirmă faptul că profesorul de yoga Gregorian Bivolaru a fost persecutat politic de regimul comunist.

Decizia instanței este un veritabil triumf al adevărului

Persecuțiile, tortura și denigrarea profesorului de yoga Gregorian Bivolaru nu au avut nicio bază reală! Acesta a fost nevinovat pentru toate presupusele infracțiuni pentru care a fost torturat și închis

Marți 8 februarie 2012, a fost făcută publică decizia Curții de Apel București care a menținut soluția Tribunalului București în Dosarul nr. 48765/3/2010, soluție prin care s-a constatat:

  • caracterul politic al condamnărilor pe care Gregorian Bivolaru le-a suferit înainte de Revoluție, în anii 1977 și 1984;
  • caracterul politic al internării sale în Spitalul de Psihiatrie Poiana-Mare din 1989.

În perioada regimului comunist, Gregorian Bivolaru a fost arestat, torturat, discreditat moral, bătut cu bestialitate și i s-au adus acuzații pe nedrept pentru faptul că practica yoga, inclusiv după ce aceasta fusese interzisă, astfel venind în contradicție cu ideologia regimului comunist, care se opunea oricărei forme de emancipare umană (morală, spirituală, culturală).

Gregorian Bivolaru a intrat în vizorul Securității încă din anul 1972, datorită corespondenței sale cu Mircea Eliade, iar în anul respectiv, Securitatea a realizat și prima percheziție în locuința unde domicilia în acea vreme, ocazie cu care i-au fost confiscate o mulțime de conspecte pe care le făcuse cu multă trudă, în urma studiului la diferite biblioteci din București, precum și mai multe cărți despre yoga și fenomene paranormale pe care reușise, de asemenea, să le obțină cu mari eforturi. Pe același considerent, în 1977 a fost hărțuit, acuzat și în cele din urmă condamnat pentru deținere și răspândire de material obscen. Un exemplu astfel de “material obscen” confiscat la percheziții este cartea lui Julius Evola – “Metafizica sexului”, care a fost publicată în România, după 1990, la editura Humanitas.

Persecuția a atins un nou grad de violență la începutul anilor 1980 și a avut legătură cu așa-numita afacere „Meditația Transcendentală”. În data de 27 aprilie 1982, Nicolae Ceaușescu a cerut desființarea Institutului de Cercetări Psihologice și Pedagogie. Urmare a participării la Meditația Transcendentală, Gregorian Bivolaru a fost ținut în arest timp de trei zile, în sediul Securității din strada Rahova.

În finalul celor trei zile de arestare, înainte de a fi pus în libertate, a fost dus în biroul șefului direcției respective, colonelul Gh. Vasile, care l-a avertizat că știa că fusese desemnat șeful Meditației Transcendentale și i-a pus în vedere să înceteze orice activitate în această direcție, pentru că altfel va ajunge în închisoare. Interdicția privind tehnicile realizate în cadrul Mișcării Transcendentale a fost extinsă de Securitate și la „yoga ori alte ritualuri de inspirație orientală”.

În acel context politic, opțiunea fermă a lui Gregorian Bivolaru de a continua să practice yoga împreună cu prietenii săi a fost considerată de către autorități o activitate potrivnică regimului comunist, fapt care a determinat ca atât el, cât și ceilalți practicanți yoga și aceștia să fie urmăriți și prigoniți în continuare. În documentele Securității, Gregorian Bivolaru este numit „element fanatic”, iar pe parcursul anchetelor, organele de securitate au făcut presiuni asupra lui, bătându-l și torturându-l, manifestând un cinism și o cruzime fără margini, toate în scopul de a obține de la el anumite declarații. Un eveniment surprinzător care a avut loc în acea perioadă a fost evadarea lui Gregorian Bivolaru din arestul Securității, evadare care a fost o inedită modalitate de protest în fața nemerniciei și brutalității anchetatorilor. Gregorian Bivolaru a folosit anumite capacități pe care le trezise prin practica yoga și, când se afla în anchetă în anul 1984, în arestul Securității, a evadat.

În rechizitoriul Procuraturii Municipiului București, întocmit în august 1984, s-a reținut că ar fi săvârșit mai multe fapte penale, dar prin sentința penală nr. 960 din 28 septembrie 1984 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București, a fost condamnat numai pentru evadare, la un an și șase luni închisoare, întrucât pentru celelalte capete de acuzare intervenise amnistia. Pe perioada detenției a fost ținut într-o celulă specială, cu lanțuri la picioare care cântăreau 6-7 kilograme. Ulterior, în 1989, a fost din nou ridicat și dus în arestul Securității, unde a fost bătut și torturat, după care a fost trimis la Spitalul de Psihiatrie de la Poiana Mare, încercându-se anihilarea sa psiho-mentală completă. A fost salvat numai datorită curajului deosebit al doctorului curant în grija căruia fusese încredințat și care, realizând că nu era un „bolnav psihic”, a refuzat să-i administreze tratamentul prescris.

Față de toate aceste abuzuri și persecuții, Gregorian Bivolaru a cerut să se constate că motivul real al condamnărilor și internării abuzive la Poiana Mare a fost de natură politică, ele fiind făcute la comanda Securității, ceea ce instanța a apreciat ca fiind real și a admis cererea sa. Redăm mai jos rezumatul hotărârii:

„… INSTANȚA CONSTATĂ CARACTERUL POLITIC AL CONDAMNĂRILOR DISPUSE ÎMPOTRIVA RECLAMANTULUI PRIN SENTINȚA PENALĂ NR.68/1977, SENTINȚA PENALĂ NR. 960/1984. CONSTATĂ CARACTERUL POLITIC AL INTERNĂRII MEDICALE A RECLAMANTULUI DISPUSE ÎMPOTRIVA RECLAMANTULUI PRIN SENTINȚA PENALĂ NR. 616/1989. RESPINGE CA FIIND NEÎNTEMEIAT CAPĂTUL DE CERERE PRIVIND ACORDAREA DE DESPĂGUBIRI. HOTĂRÂREA ESTE DEFINITIVĂ ȘI IREVOCABILĂ.”

După revoluție Gregorian Bivolaru a rămas în vizorul Serviciilor Secrete Române datorită așa-ziselor infracțiuni pentru care fusese condamnat de comuniști. Această imagine a lui a fost preluată și de presă, care nu s-a sfiit să îl catalogheze drept infractor și recidivist. Sperăm ca mass-media să redea acum corect această decizie și să reconsidere toate calomniile publicate despre Gregorian Bivolaru, pornind de la premisa greșită că el ar fi fost chipurile un infractor, căci în realitate condamnările de dinainte de 1989 au reprezentat o persecuție politică.

Atât Curtea Supremă a Suediei, în motivarea respingerii extrădării lui, cât și unele personalități europene au tras un semnal de alarmă cu privire la modalitatea, impregnată profund de practicile Securității, în care sunt gestionate dosarele actuale ale lui Gregorian Bivolaru.

Această decizie definitivă și irevocabilă este un veritabil triumf al adevărului și confirmă faptul că profesorul de yoga Gregorian Bivolaru a fost persecutat de regimul comunist.

Biroul de presă MISA

8 februarie 2012

Sursa: yogaesoteric.net[20]

 

 

Părintele Arsenie Boca într-o fotografie făcută într-o anchetă din 1947:

Bieții de ei, câtă adevărată suferință!!!

Doamne ai milă de tot norodul aflat în suferință și amăgire și ne iartă pe noi toți, păcătoșii!

CONCLUZIE

De mă iubeste cineva, il va iubi si Tatăl si vom veni si vom face locas la el. Dar este posibil ca cineva să iubească (adore) pe Dumnezeu si in el să nu vină Duhul lui Hristos, deci să nu fie al lui Hristos: cine nu are Duhul lui Hristos nu este al Lui. Este cumva contrazicere in cuvintele Domnului? Nicidecum! Căci tot El a subliniat: Cine mă iubeste , implineste poruncile Mele. Spre exemplu, prin metodele yoghine se poate ajunge la iubirea de Dumnezeu; mai mult, chiar se poate folosi numele lui Iisus si va ajunge să facă minuni, să scoată demoni etc. in numele lui Hristos. Dar in ziua Judecătii acestia vor auzi: “ Duceti-vă de la mine blestematilor …”; aceasta insemnand că nu au făcut minunile cu Duhul lui Hristos. Poate cineva să pună intrebarea : “Cum e cu putintă să vină duhul altui dumnezeu, când eu am chemat numele lui Iisus?”. Răspunsul e simplu: Când ai chemat numele lui Iisus, nu ai stat în poruncile Lui. Crestinul în rugăciunea lui Iisus mărturiseste Sfanta Treime: Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-mă pe mine păcătosul. Yoghinul foloseste numele lui Iisus fără nici o mărturisire, ci doar ca “mantră”. Nefiind o asemenea învătătură (cu privire la atingerea iubirii lui Dumnezeu) înseanmă că această iubire este de la vrăjmasul mântuirii omului.

Cel mai dureros lucru este că nici ei însisi nu-si dau seama de înselare, fiind convinsi că acela este Duhul lui Hristos: “Căci se vor scula hristosi mincinosi si prooroci mincinosi si vor da semne mari si chiar minuni, ca să amăgească, de va fi cu putintă si pe cei alesi.”(Matei 24:24). .). [21]

Chiar ucenicii citează din dosarele de la securitate cum Părintele Arsenie Boca dă multe informații în legătură cu membrii legionari (și nu numai), practic toarnă pe mulți, cu date, locuri, amănunte lu nume, devenind informator, chiar dacă nu are și certificat pentru aceasta. Desigur că ei răstălmăcesc că declarațiile lui fac parte din înțelepciunea Părintelui, care ca un prooroc știa ce să spună. În schimb, aplică două măsuri, și cataloghează drept informator pe oricine ar fi spus ceva despre alții, chiar dacă nu la interogatorii, ci spionați de alții, care le reproduceau apoi vorbele în scris, în numele lor.

6.     Părinți duhovnicești???!!!

Ni se pare foarte potrivite fotografiile sfinției sale din vremea călugăriei, care îl prezintă artistic, ca pe o mare personalitate din filme, dar… mai întotdeauna izolat și strălucitor de singur:

Lauda Părintelui Arsenie Boca este sinele său pe care îl vede strălucitor, filozofic, științific atotcuprinzător și inteligent, artist măreț ce poate încălca orice canoane pentru a fi original cu orice preț, văzător cu duhul, făcător de minuni și arătări, om universal atât de frumos încât poate înlocui cu succes asemănarea lui Hristos în tablourile religioase pe care le pictează, putând fi astfel model de Sfânt, de preot, de mântuitor și sfințitor pentru toată lumea.

Deși are în toate o boală sufletească așa de evidentă, care ne îndeamnă la milă și rugăciune pentru iertarea sfinției sale, am găsit totuși și un semn de însănătoșire, care ne dă nădejde:

O singură însemnare smerită a sfinției sale, în toată opera scrisă și pictată pe care i-am studiat-o (și ne-am bucurat din toată inima pentru preacuvioșia sa, gândindu-ne că, poate, are o șansă să se fi pocăit, măcar la sfârșit Mat 13:44 Asemenea este împărăția cerurilor cu o comoară ascunsă în țarină, pe care, găsind-o un om, a ascuns-o, și de bucuria ei se duce și vinde tot ce are și cumpără țarina aceea.):

‎‎„Scrise cu ajutorul Domnului și cu al Maicii Sale dimpreună cu ‎blagoslovenia Părintelui meu duhovnic Starețul Antipa, cât am petrecut ‎în Sfântul Munte: Martie, Aprilie și Mai 1939, de pe manuscrisele ‎Starețului. – Dumnezeu să-i primească ostenelile.”[22]

Așadar, cel puțin cât a stat la Sfântul Munte a avut cel puțin un duhovnic și a luat cel puțin o blagoslovenie.

Însă bucuria noastră nu poate dura mult, este trecătoare, fiindcă imediat ne întrebăm, „dar… după aceea?” Cu o floare nu se face primăvară.

Și nu numai atât, dar chiar unul din cei mai zeloși (și chiar puțin mai echilibrat decât alții) ucenici ai sfinției sale ne dezvăluie că nici de acel duhovnic nu a ascultat, nici măcar în lucrurile minore (spre deosebire de Părintele Cleopa) eșuând în tentativa sa de a pune început bun de viață călugărească, lucru confirmat chiar de singurul duhovnic cunoscut de noi al preacuvioșiei sale:

După cum relatează în cartea sa Ioan Gînscă, ‎citându-l pe Părintele Teofil Pârâian, Părintele ‎Antipa ‎Dinescu l-ar fi pus la încercare pe Părintele ‎Arsenie, dându-i să împlinească niște munci ‎minore, ‎pe care Părintele, pe atunci tânăr pictor și diacon, nu le-ar fi împlinit.‎

Atunci Părintele Antipa Dinescu ar fi exclamat: ‎‎„Măi, tu nu ești în stare de nimic! Nici la mătură ‎nu ‎ești bun!.‎

Episodul este și melodramatic și serios și ‎hazliu. Desigur că poate fi adevărat, dacă ținem ‎cont ‎că stareții sau bătrânii puneau la încercare dură, dar ‎nu de neîndeplinit, pe tinerii novici ‎care voiau să ‎intre în călugărie. Aducem prin analogie exemplul ‎Părintelui Cleopa, pe care ‎bătrânul stareț l-a pus să ‎bată cu bățul un buștean, la poarta mănăstirii ‎Sihăstria, timp de trei ‎zile.‎

Dacă s-ar fi plictisit, tânărul nu ar mai fi ajuns ‎marele Părinte Cleopa. ‎[…]‎

Trebuie să precizam că marele duhovnic ‎Arhimandritul Antipa Dinescu, era un sfânt în‎ ‎viață, un „gheronda” Român, recunoscut ‎de toți grecii și românii de pe Sfântul Munte. El a fost stareț al schitului Prodromu, între 9 mai 1900 și 4 septembrie 1914[…] Din chemare Sfântă, la vârsta de 21 de ani, în 1880 s-a dus la Sfântul Munte. […] Când în 1939 diaconul Zian Boca merge la Athos, Părintele Antipa era de 80 de ani.[23]

Iar după aceea, eșuând în smerenie și nesuportând să fie marginalizat, după cum singur sfinția sa mărturisea, a stat singur, de sine, îmbrățișând hâda idioritmie care o distruge pe călugărie:

Dar mai ales am petrecut singur în preajma peșterii Sfântului Athanasie;[24]

Aceasta l-a dus la cumplita cădere: dacă nu a vrut să asculte de un duhovnic iscusit, care nu-l alinta ci-l smerea, a ascultat de duhuri, care l-au înșelat cu râzgâierea (îndulcindu-l cu mândria că este desăvârșit și vrednic să vadă Sfinți). Ei au făcut circ: s-au prefăcut că sunt Maica Domnului și sfinți morți de sute de ani.

La Athos Părintele Arsenie s-a rugat stăruitor Domnului Hristos, să-i ‎scoată în cale un duhovnic mare și ‎iscusit și care să-l inițieze în tainele ‎duhovniciei. Acest lucru este recunoscut de toți, că fără ‎îndrumarea unui mare ‎duhovnic, monahii nu pot înainta în viața duhovnicească la fel preoții și ‎‎credincioșii de rând.‎

Odată l-am auzit și eu, la Brâncoveanu, pe Părintele Arsenie, mărturisind ‎despre inițierea ‎deosebită pe care a avut-o la Athos. Se știe că Părintele nu făcea ‎cu ușurință mărturisiri despre ‎tainele vieții sale duhovnicești.‎

După ce văzu că părea că nu-i ascultată rugăciunea lui către Mântuitorul, ‎s-a rugat Maicii ‎Domnului cu multă stăruință și lacrimi, ca să ceară de la ‎Domnul Hristos, să-i împlinească ‎dorința sa. După un timp, i s-ar fi arătat Maica ‎Domnului, care l-a luat de mână și l-a dus sus, ‎într-un vârf înalt, din Athos, și ‎acolo l-a dat în mâna unui duhovnic, sârb,‎ care trăise cu 200 de ‎ani mai înainte. Acesta l-a inițiat, i-a descoperit multe taine ‎adânci ale duhovniciei, și ar fi primit ‎de la acesta, prin lucrarea Duhului Sfânt, ‎darul „înainte vederii”, pe care-l va folosi, uneori, ‎după ce a devenit duhovnic ‎la Brâncoveanu.‎

Despre acest lucru de taină, mărturisește și ierodiaconul Dometie, de la ‎Brâncoveanu, frate de ‎mănăstire, la început, când era Părintele la Sâmbăta de ‎sus. (Mărgăritare Duhovnicești, pag. ‎5-l4) ‎[25].

Așadar, de la acel drac a căpătat și puterea de a hipnotiza, și de a face minuni diavolești și de a prorocii ca popii idolești ai elinilor, aceasta transformându-i și comportamentul exterior. A evoluat de la mândria ascunsă sub formă de timiditate la mândria agresivă sub formă de brutalitate și lipsă de îngăduință față de ceilalți:

Pe urma, dupa ce s-a dus la facultate, s-a mai maturizat si s-a schimbat. Dar ramasese tot ‎inchis in sine, cenzurat si timid. In vacante, insa, când venea acasa, se simtea in largul lui. ‎Ratacea prin sat, visa sub perii batrani din gradina, discuta cu tata, patimas si aprins. Mai ‎tarziu, probabil, când a-nceput sa cunoasca viața, si-a schimbat comportamentul. Era ‎furtunos si necrutator cu oamenii si cu pacatele lor. Nu ierta. Le spunea in fata, in vazul ‎tuturor.‎ […]Din clipa in care Parintele a ajuns la Sambata si s-a calugarit, s-au produs in el schimbari ‎profunde – a continuat doamna Zoe. Si asta s-a vazut mai ales dupa ce s-a dus la Muntele ‎Athos si a avut viziunea aceea sfânta a Maicii Domnului! Atunci Parintele a venit acasa si ne-‎a povestit fericit si cutremurat intalnirea lui in Duh cu Maica.‎

Si tot cam pe atunci, a inceput sa se manifeste la el intuitia aceea cu totul aparte: numai ce ‎privea omul si deja stia tot despre el, dar si spiritul inainte vazator. Le-am simtit si eu, caci ‎oriunde m-am dus sa il vad – la Sambata, la Bucuresti sau la Draganescu – el a stiut de ‎fiecare data ca vin, desi nu-l anuntam niciodata.[26]

Faptul că a fost inițiat demonic, sub masca înșelătoare a unui duhovnic mort de sute de ani, să fie cauza că nu a mai avut, după aceea, nici un duhovnic? Oare s-o fi spovedit, măcar pe patul de moarte?

Fiindcă, după cum spun Sfinții Părinți, nici de ai fi curat ca Sfântul Ioan Botezătorul (cel mai mare Sfânt după Maica Domnului) nu te poți mântui fără Sfânta Spovedanie.

Părinții noștri Cleopa, Arsenie Papacioc, Adrian Făgețeanu, Paulin Leca și alții, care l-au cunoscut pe Părintele Arsenie Boca, nu au spus tot, au spus câte ceva ca să ne liniștim, să nu ne smintim căutând să-l scoatem sfânt. Iată, cine ține cu tot dinadinsul să-l scoată sfânt pe Părintele Arsenie Boca îi arată a fi bârfitori și invidioși pe acești Părinți care nu au căutat decât slava lui Dumnezeu[27]. […]

Este știut că Părintele Arsenie nu a căutat să se zidească printr-un părinte duhovnicesc, întru Hristos. Care este lauda lui? Lauda lui Hristos este Tatăl, zice: „Eu de la Mine nu am grăit; ci Tatăl cela ce M-a trimis pe Mine, Acela poruncă Mi-a dat, ce voi zice și ce voi grăi” (Ioan 12, 49); și în alt loc: „Eu slava care Mi-ai dat-o Mie, am dat-o lor ca să fie una, precum Noi una suntem; Eu întru ei și Tu întru Mine, ca să fie ei desăvârșit întru una și ca să cunoască lumea că Tu M-ai trimis” (Ioan 17, 22-23). Cine este Părintele său duhovnicesc? Mitropolitul Nicolae Bălan când a văzut că avea talent la caricaturi, la trimis la școală, la trimis în Sfântul Munte Athos și văzându-l că are priză la popor la hirotonit și avansat. Apoi tot el la dus la Mănăstirea Prislop și tot el la chemat de acolo. Atunci, din păcate, Părintele Arsenie, (cred) nu a făcut ascultare și de aici i-a venit căderea, el l-a rugat pe Mitropolit să-l lase în continuare la Prislop[28]. Atunci neascultându-l nici pe Părintele Dumitru Stăniloae, care dorea ca la Prislop împreună cu Părinții Dometie și Antonie Plămădeală să lucreze la Filocalie, o introduce pe Julieta cu care avea legătură de la Sâmbăta de Sus și îi determină pe aceștia să plece. Într-un an o face stareță pe aceasta și apoi vin problemele. Acest Părinte al său, Mitropolitul Nicolae Bălan, se spovedea la Părintele Cleopa și (cred) se plângea cu privire la el. De asemenea și Mitropolitul Nicolae Mladin, P.S. Andrei Magieru și Mitropolitul Antonie Plămădeală, care a fugit cu motiv întemeiat de la Prislop la Mănăstirea Slatina, se spovedeau la Părintele Cleopa și (cred) se plângeau cu privire la Părintele Arsenie Boca. Cele auzite de la aceștia (cred) l-au determinat pe Părintele Cleopa să-i scrie acele scrisori, cu smerenie, Părintelui Arsenie, în care îl ruga să vină la Mănăstirea Slatina să-i folosească duhovnicește. Dar Părinte Arsenie nu a venit la Slatina. Apoi, știu din gura Părintelui Cleopa că dus fiind de Sfântul Sinod să pună rânduială în mănăstirile din Ardeal, mai cu seamă la Mănăstirea Arad Gai, l-a întâlnit pe Părintele Arsenie la Episcopia Aradului și a dorit să ia binecuvântare, să-l îmbrățișeze, dar nu a reușit. Părintele Arsenie i-a zis batjocoritor: „Ce măi moldovene vii tu să ne înveți călugărie!”

Odată Părintele Cleopa mi-a mărturisit de ce nu dădea binecuvântare la oameni să-i citească Acatistul Părintelui Arsenie Boca și băga cuvântul, ca să nu se smintească aceștia: „Nu-i citiți Acatistul căci nu e canonizat!” Înțelegerea sfinției sale cu privire la Părintele Arsenie era precum a majoritatea Părinților duhovnicești, care l-au cunoscut, aceea că: „Împrietenirea cu Julieta i-a adus căderea”.

Iată, este știut, lauda Părintelui Cleopa sunt Părinții lui, în primul rând Duhovnicul Paisie Olaru și Starețul Ioanichie Moroi. Cu Părintele Arsenie nu stau lucrurile la fel, nu a ținut la aceasta, după cum mărturisește el însușii, a căutat să se apropie de Dumnezeu prin „cunoștințele din cât mai multe domenii”, până chiar și din magie. Cine, dintre cei care au fost aproape de Părintele Arsenie Boca și au dorit să rămână întru Hristos, Mântuitorul nostru, nu au mărturisit adevărul? Iată, până și Părintele Teofil Părăian […] zice: „nu am un cult pentru el”[29]. […]

Iachint[30]

 

Fiecare bun creștin își are părintele său duhovnicesc. Iată de pildă pe Părintele Iachint:

Părintele Arsenie Boca, însă, tot singur:

 

Tot mai singur:

Până a rămas doar el, în cea mai izolată singurătate, cu Julieta… dar fără Sfânta Biserică și fără obște. Această atracție fatală față de Maica Zamfira, deși și-a împlinit-o până la sfârșitul vieții, l-a făcut, în mod lăuntric (chiar dacă poate nu își dădea seama), cumplit de singur, într-o realitate nălucitoare și complet deformată, izolată de Marea Iubire. Și aceasta nu numai fiindcă pierduse definitiv starea Împărăției Cerurilor pe pământ, care este obștea monahală, dar mai ales datorită lipsei smereniei, care se hrănește din poruncile și dogmele dumnezeiești (care pune mai presus voia celuilalt decât propria voie, înjunghiată pe altarul inimii de către preotul minte, la mireasma duhovnicească a rugăciunii):


 

7.     ‎Călugărit

M-am întors în țară la 8 iunie 1938. Țin minte data pe aceea, că intrând în țară pe la Moravița am ‎văzut drapelele românești, de acel 8 Iunie de odată.‎

De la data aceasta, până la Paștile anului viitor când am intrat în călugărie, mi-am adu-‎nat unelte ‎de pictură, materiale, am mai învățat la Chișinău cu niște meșteri ruși poleitura cu ‎aur „cicanca”, și ‎alte lucruri trebuitoare unui atelier de pictură.‎

în Vinerea Izvorului după Paștile anului 1939, am fost tuns în călugărie primind ‎numele ‎Arsenie.‎.‎[31]

Din câte citim mai sus, Părintele Arsenie Boca a stat doar 87 de zile în Sfântul Munte. Din ele, cel puțin 21 de zile (cele 20 de Sfinte Mănăstiri mari și Sfântul Schit Prodromu) le-a petrecut pe drum, fiindcă pe atunci nu erau microbuze. Au mai rămas doar 66 de zile pentru formarea duhovnicească, în care nu a ascultat de vreun stareț ci s-a ocupat de alte activități, printre care copierea de texte românești și căutarea de tehnici de pictură. Aceeași ispită a împrăștierii o vedem și în anul dintre sosirea de la Sfântul Munte și călugărire.

Deci pregătire incompletă (un an împrăștiat cu alte griji fără rost în lucrarea lăuntrică), formare deficitară care a dus ca foarte repede să se lase, mai întâi în ascuns, în închisoare, mai apoi la arătare (când a profitat de alungarea oficială pentru a se muta cu aleasa inimii lui în aceeași casă în 14 mai 1959, după aproximativ 20 de ani de monahism superficial, doar de formă) de călugăria pe care nu a înțeles-o, nu a practicat-o niciodată și, ca atare nici nu a iubit-o cu adevărat.

Călugăria este numai pocăință și este incompatibilă cu misiunea propovăduirii până omul nu se despătimește. Dar omul despătimit nu are manifestările de mânie și mândrie de care toți mărturisesc că Părintele Arsenie Boca era plin.

Capitolul 52 Cum că cinul călugăresc la pocăință se cuprinde, și pentru ce se ‎cheamă cin ‎îngeresc și ‎îmbrăcăminte de pocăință, și care este puterea acestuia

Într-această pocăință și prea sfântul cin al călugărilor se cuprinde, care este și se ‎‎numește îngeresc, deoarece călugării se făgăduiesc a păzi și a urma curăției, neaverii, ‎‎cântărilor, rugăciunilor, ascultării și îngerilor. ‎Iar îmbrăcăminte a pocăinței se numește, pentru ‎‎că călugărul cu acea taină se îmbracă pentru plângerea păcatelor. ‎Fiindcă cinul călugăresc ‎este ‎smerit, simplu, lepădându-se de toate podoabele omenești, ca unul ce nu se amestecă nici ‎cu ‎griji, ‎nici cu fapte, nici cu cuvinte lumești, ci mai ales fuge de dânsele. Căci acesta este semnul ‎vieții ‎celei ‎mai presus de lume, care învață cum că cele văzute sunt stricăcioase și toate cele ‎omenești ‎trec, și cugetă și se lipsește de ‎înțelepciunea cea de sus și își aduce aminte de moarte și ‎de ‎sfârșitul cel de aici. De aceea este și negru, de vreme ce-și aduce aminte de moarte și de ‎plâns, și ‎nu viețuiește într-această lume, ci dorește altă viață nestricată și ‎către aceea se silește ‎să ajungă. ‎Drept aceea oricare va fi călugăr adevărat, după cum învață Pavel, el iubește ‎pe ‎Hristos și nimic ‎nu-l poate despărți de dragostea lui Hristos, și dorește a muri și a fi împreună ‎cu Hristos. ‎Aceasta o ‎arată aievea fugind în munți, în pustii, în mânăstiri pentru Hristos, și se ‎nevoiește a fi ‎una cu Hristos, pentru ca să ‎locuiască întru Hristos cu Părintele și cu Duhul. ‎Drept aceea și ‎urmează în toate vieții lui Hristos. Se smerește, ‎viețuiește întru sărăcie și ‎supunere, de nimic nu ‎se îngrijește din cele de aici, se răstignește lumii și se făgăduiește a-‎și ‎păzi fecioria, a nu agonisi ‎nimic și a se îndeletnici în posturi, rugăciuni și privegheri, și până ‎la ‎moarte a petrece întru ‎acestea și într-altele asemenea, răbdând pentru Hristos pe toate, care ‎toate sunt ale pocăinței ‎‎lucruri. Acestea și fiecare credincios este dator a le păzi, afară numai de ‎feciorie, care se cuvine ‎călugărilor, căci ‎numai călugării sunt mai cu seamă datori a o păzi. Iar ‎și cei din lume, care încă ‎nu s-au căsătorit, și fiecare ce s-a ‎făgăduit a păzi aceasta și tot ‎creștinul, mai cu seamă cel căzut ‎în păcate (și cine este care să nu fi căzut nicidecum?) este ‎dator a urma vieții lui Hristos și a ‎face lucrurile pocăinței. Botezătorul, cel care e mai întâi ‎după Ilie, ‎închipuind cinul călugăriei, a ‎învățat zicând: „Faceți roduri vrednice de pocăință, și ‎pocăiți-vă că s-a apropiat ‎împărăția ‎cerurilor”; și pe fiecare în parte îl învață a viețui după cum ‎se cade.‎[32]

Ucenicii sfinției sale nu se sfiesc, însă, să îl contrazică în lucruri minore (cum e de pildă data călugăriei), dar verificate, deși la cele mari se arată paralizați cu gândul, demonstrând că ori nu l-au verificat ori nu au cunoscut/înțeles Sfinții Părinți. Împlinesc, în acest fel, cuvântul Sfintei Evanghelii Mat 23:24 Călăuze oarbe care strecurați țânțarul și înghițiți cămila!:

Există o neconcordanță între data de 8 iunie 1938, din autobiografie, și data sau mai bine zis ‎datele din documentele care există în arhiva de la Mitropolia Ardealului din Sibiu, pe care tocmai ‎le-am cercetat. Este vorba în documentele din arhivă de anul 1939, și nu de 1938 cum scrie în ‎autobiografie. Acum, ar fi două posibilități: ori că Părintele Arsenie, sub teroare a greșit din ‎memorie anul, dar nu și ziua și luna, ori că cei care au copiat această autobiografie au scris în loc ‎de cifra 9, cifra 8. Dar, oricum anul tunderii în monahism este 1940, și nu 1939. În vinerea de după Paști, în 3 mai 1940, Părintele a fost tuns în monahism după cum arată ‎documentul 02584 din arhiva Mitropoliei Ardealului. Documentul este publicat de Părintele ‎Nicolae Streza, în cartea sa „Mărturii despre Părintele Arsenie”, Editura Credința Strămoșească – ‎iași, 2005, pagina 412.‎[33]

8.     Preoțit

10 apr. 1942, Sărbătoarea „Izvorul Tămăduirii”, M. Brâncoveanu Sâmbăta de Sus. Probabil (după mărturia Părintelui Arsenie Papacioc, contemporan și împreună suferitor – iar mai apoi și duhovnici al lor – cu alți prizonieri care au fost probabili martori la aceasta. Părintele Arsenie Papacioc nu vorbea niciodată gratuit, ci doar documentat, întotdeauna dorind să mărturisească adevărul cu prețul vieții) s-a lăsat de preoție în închisoare ca promisiune, dar ca lumea să nu își dea seama i s-a înscenat oprirea de la preoție tot în 14 mai 1959. A lucrat, așadar, preoția cu blagoslovenie (vom vedea că a încălcat această oprire mai apoi, făcându-se neascultător și vrednic și din acest motiv de caterisire definitivă) timp doar de 17 ani. Deși, dacă nu au fost impedimente din cauza relației cu Maica Zamfira sau dorința de a conviețui cu ea în aceeași casă, având relații de rudenie cu Patriarhul Justinian Marina, ar fi putut să și reia și preoția și mai ales călugăria oricând ar fi dorit. Nefiind membru al legiunii și lepădându-se (atât public, cât și particular prin declarații și denunțuri de ea), fiind colaborator docil al regimului, dovedind fidelitatea sa și prin supravegherea informativă care îl arăta totdeauna supus obedient al noii orânduiri, îi era ușor securității și Departamentului Cultelor să îi aprobe aceasta, pentru a-l folosi și înalte scopuri, dacă ar fi dorit și el.

Ce a făcut pe ierarhi să nu îi dea voie să slujească sau pe Părintele Arsenie Boca să nu ceară reluarea preoției, deși în 1964 a avut loc amnistia preoților anticomuniști? Știau de relația lui cu Maica Zamfira, opritoare de preoție sau și-a menținut sfinția sa cu încăpățânare lepădarea de preoție și călugărie, tocmai pentru a putea conviețui cu ea?

Este cunoscut că Maica Zamfira îl considera episcop și el a fost surprins slujind preoțește, pe ascuns, deși fusese oprit de la aceasta. Dar aceasta înseamnă că sfinția sa a făcut cu îngâmfare din așezământul Drăgănescu o parasinagogă și motivul pentru care nu a cerut înapoi preoția și călugăria este că se considera pe sine un ales, care poate conviețui cu o femeie și totuși, trecând peste rânduiala Sfintelor Canoane și ascultarea de ierarhii săi, să fie în același timp și ieromonah. Iar aceasta nu o spunem spre osândire, nu vrem să ne întărâtăm râvna împotriva sfinției sale, ci dorim să ne dăm seama de gravitatea întunericului amăgirii sfinției sale și să-l plângem cu amar.

Într-o scrisoare adresată episcopului Andrei Magieru, în 26 ianuarie 1951, maica Zamfira relata următoarele: „Cu strângere de inimă vă aducem la cunoștință și în scris, precum ni s-a spus, ridicarea părintelui nostru stareț și duhovnic, Arsenie, de către autorități. O facem din ascultare. Pentru noi stă mereu prezent în formarea creștină pe care ne-a dat-o. Și o mai facem cu nădejdea că cel pe care-l socotim ca pe părintele nostru mai mare, ca pe episcopul nostru [este foarte interesant că pentru sfințiile lor Părintele Arsenie Boca era deja episcop, remarcă făcută tocmai atunci când trebuia să fie mai smerite ca să poată primi ajutorul. Ne întrebăm cum îl priveau când era în culmea gloriei și popularității bine finanțate ce părea de o stabilitate de nezdruncinat? Ca patriarh ecumenic, ca papă sau ca reîncarnarea lui Ilie, Ioan și, de ce nu, a lui Hristos? Picturile de la Drăgănescu ne arată tocmai această credință a lor – n.n.] în mentalitatea de creștinism primar [am spune primitiv – n.n.] cu care ne-a desprins părintele Arsenie, Prea Sfinția Voastră, veți sprijini tânăra obște a Prislopului, încercând, personal sau prin delegat, să arătați IPS patriarhului activitatea părintelui Arsenie în această mănăstire și, prin ea, în această regiune. Cunoașteți caracterul pur religios al activității părintelui Arsenie încadrată în întregime în spiritul curat al Bisericii. Cunoașteți înflorirea pe care a luat-o mănăstirea noastră sub ocârmuirea Sfinției Sale”, scria aceasta.[34]

Într-o duminică, când la Drăgănescu slujea Părintele Bunescu, iar ‎Părintele Arsenie era în altar (citea pomelnicele și era fără haine preoțești, ‎neavând voie să slujească), a intrat în biserică Maica Zamfira. Atunci, o femeie din acel sat a zis către alta tot din sat: „A venit și nevasta pictorului”.

După slujbă, Părintele a zis, pentru cele două femei, dar și pentru mine care auzisem vorba lor: „Măi, eu sunt călugăr și sunt așa cum m-a făcut mama” [foarte interesant. Dacă nu luăm dublul sens al cuvântului, fiindcă mama l-a făcut prin împreunare cu un bărbat și prin naștere care strică fecioria și dacă Părintele Arsenie Boca nu a mințit (fiindcă cel ce emite dogme eretice, deci minciuni la adresa lui Dumnezeu este cu mult mai sigur că emite minciuni despre s sine), înseamnă că diavolul i-a dus la o asemenea amăgire încât să creadă că sunt nepătimitori, doar pentru că nu s-a consumat relația trupească între ei, și aceasta cu ajutor demonic tocmai ca să nu își simtă căderea și să cadă prin curvia cea mare și nesimțită a plăcerii de sine – n.n.] ‎‎ (Bălan Silvica —Făgăraș) ‎‎[35]

L-am întâlnit pe părintele Arsenie pentru prima oara in 1984, când am fost in pelerinaj ‎la biserica din satul Drăgănescu, in apropierea Bucureștiului, pe care o pictase. […]Părintele tuna si fulgera la creștini, iar ‎eu mă făceam tot mai mica, pe măsură ce mă apropiam de el. Cu epitrahilul tras peste un ‎halat, cu o căciulă pe cap si cu pantofii încălțați in galoși, părintele Arsenie catehiza,‎ predica, mustra si binecuvânta, dezvăluind păcatele fiecăruia, ‎după măsură. Am fost ‎martora unor scene care m-au înfricoșat… [36]

Iar parasinagoguri, pe adunările cele ce se fac de nesupușii prezbiteri sau ‎episcopi, și de ne învățatele popoare. Precum, dacă vreunul fiind cercetat în vreo greșeală, s-a ‎dezbinat de la slujbă (Liturghie), și nu s-a supus canoanelor, ci luiși și-a răzbunat proiestoșia ‎și slujirea, și s-a dus împreună cu acesta, oarecare părăsind soborniceasca Biserică. Una ca ‎aceasta este parasinagogă […]Și parasinagogi sunt prezbiterii și episcopii cei nesupuși, care căzând în ‎oarecare greșale s-au caterisit de preoția și arhieria lor canonicește. Însă nevrând a se supune ‎canoanelor, cu de sineși stăpânire ș-au izbândit, și lucrau deosebi cele ale preoției sau ale ‎arhieriei. Și împreună cu dânșii au urmat și alții, lepădându-se înșiși de soborniceasca ‎Biserică. Iar schismatici se‎ numesc, acei ce se osebeau de către soborniceasca Biserică, nu pentru dogme de credință, ci ‎pentru oarecare întrebări bisericești lesne de îndreptare. Iar eretici se numesc aceia a cărora ‎osebirea îndată și dea dreptul pentru credința cea întru Dumnezeu. Adică cei despărțiți cu ‎credința și cu dogmele de către dreptslăvitori, și desăvârșit depărtați. Deci parasinagogii se ‎unesc iarăși cu Biserica prin pocăința cea binecuvântată, și prin întoarcere. și cei ce dintr-înșii ‎au fost preoți, și clerici, întorcându-se întru aceeași rânduială se primesc, a căreia au fost. Iar ‎ereticii cei mai sus arătați și înșiși pepuzienii, pentru care este cuvântul, și câți alții, ‎întorcându-se la dreaptaslăvire, se botează ca elinii. Fiindcă Părinții cei vechi numai Botezul ‎acela au judecat a se primi, care nicicum iese din credință, iar al ereticilor, ca unul ce este ‎afară din dreapta credință, au judecat desăvârșit să se lepede. ‎‎[37]

9.     Pustia

66 de zile în rânduială de sine. Despre această stare toți Sfinții Părinți spun că nu este călugărească ci înșelată. Că dacă el e singur și cade, cine îl va ridica?

Iată ce ne zice despre aceasta rânduială de sine, idioritmie sau samavolnicie Sfântul Cuvios Paisie de la Neamț, după învățăturile culese de la Sfinții Părinți tocmai în pustia Sfântului Munte (de ce oare Părintele Arsenie Boca nu le-a cules și urmat?):

Apoi iarăși, văzând, pe de o parte, sârguincioasa lui rugăminte pentru primirea ‎sa, iar, pe de altă parte, chibzuind că și Sfânta Scriptură nu laudă, ci oprește a ședea ‎singur de sine călugărul pătimaș, am socotit să aleg cu acel frate de un cuget și un ‎gând calea cea de mijloc [împărătească] a vieții călugărești, adică viețuirea cu un ‎frate sau cu doi, ca una care este cunoscută [adeverită] și lăudată de Sfânta ‎Scriptură, și de insuflații de Dumnezeu Sfinții Părinți. […]‎

Neascultarea, împotrivirea în cuvânt și rânduiala-de-sine [idioritmia] în slujirile de obște, prin care se surpă poruncile dumnezeiești, trebuiau azvârlite afară, iar evlavia, smerenia, unanimitatea și dragostea trebuiau să împărățească în sobor: […]

Ascultarea, adică dându-se fiecare din frații soborului nostru de bună voia sa, cu sufletul său și cu trupul, sub jugul cel bun al dumnezeieștii ascultări, mărturisită de Sfânta Scriptură și hotărâtă de Sfinții Părinți, după puterea poruncilor lui Dumnezeu, să nu mai fie stăpân de sine și însuși rânduitor de sine, și să nu mai aibă întru nimic osebită voia sa și socoteala sa, ci întru toate cele după Dumnezeu și de suflet folositoare, să fie supus și plecat până la moartea sa. Și nici un lucru, măcar deși bun după părerea lui ar fi, să nu-l facă fără de știrea și blagoslovenia starețului [38]

Deci, dacă până la moarte, cel ce vrea să fie călugăr trebuie să se țină de ascultare, cu cât mai mult diaconul Zian, care era începător?

10.  Ascultarea?

Am putea spune că a fost un neascultător profesionist, deși în toate a făcut ascultare de Maica Zamfira. Însă aceasta îndemnându-l la încălcarea Sfintelor Canoane nu poate fi numită decât ascultare drăcească, dobitocească sau mai bine spus neascultarea lui Adam, fiindcă a ascultat de Eva.

Învățându-ne fericitul ne spunea de multe ori acestea: „Când văd pe copiii mei duhovnicești nevoindu-se și străduindu-se să păzească poruncile lui Dumnezeu, să-și taie voia lor proprie, să disprețuiască judecata proprie și să înainteze în ascultarea lor cu frica lui Dumnezeu, simt în sufletul meu o atât de mare și de negrăită bucurie duhovnicească, că n-aș mai putea dori bucurie mai mare în împărăția cerurilor. Dar când văd pe unii dintre ei nepăsători față de poruncile lui Dumnezeu, urmându-și voia lor proprie, încrezându-se [106] în judecata lor, disprețuind dumnezeiasca ascultare, cuprinși de trândăvie și murmur care vine din rânduiala-de-sine și plăcerea-de-sine atunci 6 atât de mare supărare cuprinde sufletul meu, că n-ar putea fi mai rău pentru mine dacă aș fi în iad, până ce văd că s-au pocăit și s-au îndreptat.” […]

Iar pe cei ce umblă cu rânduială de sine, urmându-și voia și socoteala lor, lepădându-se de binefăcătorul jug al ascultării, și aducând prin acest viclean chip al lor vătămare obștii, nicidecum să nu-i rabde. Ci, după îndeajunsă povățuire și osândă de cuvinte aparte și înaintea a doi sau trei [frați], și înaintea soborului duhovnicesc petrecând aceia în aceeași sau încă și mai rea așezare, și nevrând a se îndrepta, atunci, ca pe niște mădulare vătămate cu boală de moarte, să-i taie din trupul cel de obște al frățimii și să-i izgonească, deși cu multe lacrimi și jale, și durere de suflet, ca să nu se vatăme și alții cu această boală stricătoare de suflet. Iar pe acei ce și-au venit în simțire și s-au întors către adevărata pocăință, ca un părinte iubitor de fiii săi, cu bucurie să-i primească, și toată milostivirea și mila să le arate, și să le ierte lor greșelile, bucurându-se duhovnicește cu toți frații de întoarcerea lor. [39]

11.  Sărăcia de bună-voie?

Părintele Arsenie Boca (spre deosebire de majoritatea Românilor, care pe atunci trăiau cu chirie la stat) în urma compromisurilor pe care le-a făcut și faptului că s-a încadrat în tipul de familie comunistă, lepădându-se de preoție și călugărie, a avut mai multe proprietăți, ultima fiind chiar de o proporție boierească, construită (cine putea construi pe atunci așa ceva, în afară de membrii de partid, securiștii și colaboraționiștii? De unde fonduri și aprobări? Din pensia unui prigonit marginalizat și salariul consoartei de dactilografă și mai apoi țesătoare? Oare?) chiar de sfinția sa în stațiunea turistică nr. 1 în topul României (Sinaia) trăind în ea cu 12 femei și înzestrând-o cu sculpturi:

După alungarea din mănăstire în ziua de 14 mai 1959, ‎Părintele Arsenie se va ține de călugărie, chiar dacă i s-a luat ‎haina monahală de pe el pentru tot restul vieții, mai precis, ‎pentru următorii 30 de ani, până la 28 noiembrie 1989, ‎când va pleca Ia Domnul.‎ [ce afirmație de râs. Monah fără haină monahală, fără ascultare, viețuind cu o femeie și apoi cu 12, în mai multe proprietăți personale. Dar, atunci, unde este monahismul, nici interior, nici exterior. O călugărie fără monahism sau un monahism fără călugărie? – n.n.]

În anul 1959, Părintele își începe pribegia în București, ‎locuind ca flotant, la ‎vreo patru adrese: strada Litovoi ‎Voievod nr. 23480, din 16 aprilie 1963 pe strada ‎Gh. ‎Paloș nr. 24, unde cumpărase, din februarie 1963, ‎parterul unui imobil481 și ‎‎„unde locuiește împreună cu ‎două femei, fiica și mama sa”482[40], iar, din‎ iulie 19 6 3 483, „fără. însă a fi obținut pînă acum [4 mai ‎‎1964, n.n.] viză ‎definitivă”484, locuiește în strada țiglina ‎‎24485, ultimul domiciliu fiind în strada ‎Dr. Petrini nr. ‎‎2486 *. Apartamentul de aici va fi vând ut după cutremurul ‎din martie ‎‎1977, de atunci Părintele fiind domiciliat la ‎Sinaia, pe str. Privighetorilor, nr. 16.‎ […]Maica Zamfira a avut următoarele domicilii (1939-1942 str. Vaselor 42; ‎‎1942-1945 Calea Moșilor ‎‎249;‎ ‎1945-1947 str. Washington 40; 1947-1963 str. Litovoi Voievod 23; în ‎iulie 1963 apare locuind cu ‎mama sa la adresa din str. ‎Țiglina 24, iar în 1976, în str. Dr. Petrini nr. 2), ‎‎„la ‎domiciliu are o comportare bună fiind caracterizată ca o persoană liniștită și serioasă”. După scoaterea din ‎mănăstire, a fost ‎funcționară la Institutul de Documentare ‎Tehnică, apoi colaborator extern – ‎‎dactilografă la ‎Editura Minerva din București până în 1977, când, ‎schimbându-și ‎domiciliul la Sinaia, pe str. Privighetorilor, ‎la nr. 16, s-a angajat ca muncitoare ‎țesătoare la ‎Cooperativa „Covorul Popular” Comarnic, unde și-a ‎completat ‎vechimea în muncă și de unde s-a pensionat.‎ [41]‎‎

Informatorul Tâmplaru Ion consemna, în nota informativă nr. 193, predată pe 4 iunie 1989 Securității orașului Sinaia: „Informez că în zilele de 18-25 mai a fost la domiciliul meu Boca Zian Vălean, preot călugăr pensionar, pictor bisericesc, pentru a desena modele de sculptură pe care eu le sculptez, lucrări ce urmează să fie montate la casa construită la Sinaia prin asociere cu alte călugărițe. Cu această ocazie mi-a relatat că are domiciliul stabil în Sinaia, strada Privighetorilor nr. 14. A mai precizat că deși are domiciliul la Sinaia, unde de fapt și locuiește și își petrece cea mai mare parte a timpului, primește pensia de la Patriarhie, unde merge în mod periodic. Nu și-a mutat pensia la Sinaia, motivând că el este foarte cunoscut ca pictor bisericesc și l-ar fi solicitat prea mulți preoți pentru a le executa diferite lucrări de pictură, însă el nu mai dorește să lucreze [ce bine!!! Am scăpat de alte hule pictate! – n.n.] , fiind bătrân și bolnav. Cu acest prilej, mi-a vorbit despre viața și activitatea lui astfel: Mi-a povestit că a fost preot la mănăstirea Prislop (preot călugăr), că în tinerețe a fost călugăr pentru o perioadă în Grecia, timp în care a lucrat și pictură religioasă. Printre altele mi-a povestit că a fost arestat de organele de stat pentru o perioadă de un an și trimis la lucrările canalului Dunăre – Marea Neagră. Pentru această perioadă a precizat că nu are ce să reproșeze organelor de stat, întrucât s-a[u] comportat într-un mod corespunzător cu el. [vedeți că nu a suferit persecuții la canal, ci a avut regim ușor. Să citească dornicii de mărturisitori, cum se desfășura în acel timp reeducarea la canal și să se întrebe: dacă era așa de primejdios pentru comunism, Părintele Arsenie Boca, de ce a fost scutit? Foarte dubios. Ori hipnoză, ori compromis, ori neputința unei adevărate mărturisiri pentru care Dumnezeu l-a scutit– n.n.] […] Mi-a mai povestit că atât la mănăstirea Prislop, cât și la București, unde a domiciliat, a fost controlat în permanență de securitate și dacă cineva s-ar interesa despre el s-ar putea convinge că și-a văzut de treabă și nu a desfășurat nici un fel de activitate. În prezent duce o viață retrasă, nu face și nu primește vizite și este preocupat de starea sănătății, cât și pentru a mă ajuta în executarea sculpturilor și altor lucrări pe care le are de făcut la casă. […] Atentă, Securitatea stabilea că pe lângă informatorul Tâmplaru Ion, pe lângă Părintele Arsenie Boca „va fi dirijat cu sarcini” și informatorul Dobrin. Rezoluția dată de ofițerul de securitate este următoarea: „Sarcini: Să stabilească dacă posedă la domiciliu literatură necorespunzătoare și legionară; deplasările pe care le face și scopul lor; comentariile ce le face; cu privire la relațiile ce le are cu diferiți preoți; dacă are un rol de îndrumare și coordonare a activității celor 12 călugărițe cu care domiciliază[42]

Sărăcia de bună-voie au încălcat-o împreună deținând mai multe proprietăți, lucru foarte ciudat pentru acele vremuri. Este evident din studiul vieții celor doi protagoniști de la Prislop că au fost aranjați foarte bine cu sistemul, pentru o viață lumească confortabilă. Dar ne întrebăm: la ce le-au folosit toate acestea când au murit?

12.  Fecioria?

Cum a încălcat fecioria am văzut studiind relația sfinției sale cu Maica Zamfira. Nu este nevoie de o relație trupească pentru a se strica fecioria, deși contextul conviețuirii a 30 de ani în aceeași casă arată cu o mare probabilitate o astfel de relație (să ne ferească Dumnezeu de existența sau de judecarea ei!). Lipsa pazei simțurilor asociată cu părerea de sine că ești un astfel cineva (mai altfel decât toți) care poate încălca Sfintele Canoane fără a se vătăma (dar smintind pe mulți) poate duce la pierderea fecioriei minții sau fecioria nebună, după cum este numită de Sfânta Evanghelie:

Mat 25:1 Împărăția cerurilor se va asemăna cu zece fecioare, care luând candelele lor, au ieșit în întâmpinarea mirelui. 2 Cinci însă dintre ele erau fără minte, iar cinci înțelepte […]10 Deci […] a venit mirele și cele ce erau gata au intrat cu el la nuntă și ușa s-a închis. 11 Iar mai pe urmă, au sosit și celelalte fecioare, zicând: Doamne, Doamne, deschide-ne nouă. 12 Iar el, răspunzând, a zis: Adevărat zic vouă: Nu vă cunosc pe voi.

La aceasta se adaugă învățăturile spurcate (provenite din păgânism și dovedite mincinoase – de știința autentică – și eretice – de învățăturile Sfinților Părinți. Vedeți mai jos, la capitolul învățături/picturi păgâne ale Părintelui Arsenie Boca, mai amănunțit despre acest subiect) despre necesitatea obligatorie a împreunării trupești pentru menținerea sănătății femeii și povățuirea la o contracepție calendaristică, care scoate la lumină ce patimi de ocară avea în sufletul său următorul de o viață a Maicii Zamfira. Nu ne dăm seama dacă aceste învățături sunt o consecință a relației sfinției sale cu Julieta sau, invers, de mila (îmbolnăvită de astfel de învățături) pentru sănătatea ei a ajuns să-i fie consort.

Odată ajuns călugăr și lăsând barba să-i crească, fiindcă barba este icoana firească a bărbatului desăvârșit, a devenit făt-frumosul pe care îl cunoaștem cu toții din reclame. De aceea a și fost inundat de femei, parcă exact pe măsura inversă în care la începutul vieții sale fusese respins de ele. La aceasta se adaugă și ochii lui albaștri (de care unii spun că dacă ar fi fost negri Părintele Arsenie Boca nu ar fi fost așa de faimos ca Sfânt… între femei). Din păcate, nu este vorba, însă, doar de o armonie dăruită vederii prin materia și forma artistic asortate de Dumnezeu, ci ochii aceia atât de impresionanți iradiau cu energii subfirești ce paralizau și pe bărbați, dar cu mult mai mult pe femei:

La 12 aprilie 1950, Episcopul Andrei aprobă, la cererea Părintelui Arsenie, „transformarea Mănăstirii Prislop în mănăstire de maici, deocamdată cu cel mult zece maici, care vor fi deservite în cele religioase de doi preoți duhovnici” . Părintele Arsenie ceruse, la 11 aprilie 1950, alături de adresa în care îl informa pe Episcopul Andrei de plecarea Ierodiaconului Antonie Plămădeală, aprobarea de a transforma Mănăstirea Prislop în mănăstire de maici, argumentându-și propunerea în felul următor: „dat fiind faptul că am rămas numai doi preoți călugări [Părintele Arsenie Boca și Dometie Manolache, n.n.] la Mănăstirea Prislop și dispozițiile sunt pentru un număr măcar de zece, iar acest număr nu-l putem ajunge cu călugări, apoi Mănăstirea fiind cercetată mai mult de femei, și lipsa mănăstirilor de maici din Eparhie, cu smerenie vă rugăm să binevoiți a ne aproba transformarea Mănăstirii Prislop în mănăstire de maici”28 29. [multe pretexte, inventate cu iscusință, dar un singur raționament: să nu se sinucidă Julieta – n.n.] [43]

De aceea unii ierarhi au sesizat că avea o privire vicleană, aici fiind în armonie cu ucenicii care declarau (fără a-și da seama ce spun):

Înaltpreasfințitul Pimen:

,,Uită-te la el, uite ce ochi vicleni are în fotografiile lui”.‎[44]

În cartea Părintele Arsenie Boca, mărturia : părintelui ‎Pantelimon (de la Ghighiu), pag. 62: „Puterea lui era mai ales în ‎ochi. Când te privea, te paraliza” (hipnotiza)‎[45]

După ce se întorceau de la mănăstire, țăranii ‎povesteau, de-a dreptul cutremurați, cum le ‎citise gândurile acel monah. Părintele ‎fascina mulțimile cu darul sau de-a sti totul despre ‎fiecare credincios pe care ‎il privea in ‎ochi ‎[…]

In scurt timp, el ajunsese sa fie considerat un fel de „oracol divin”!‎ […]

Când m-a străfulgerat cu privirea, prima oara, dedeparte, am simtit ‎ca inmarmuresc. ‎Deși albise deja, căci trecuse de 70 de ani, avea ochii fara varsta, ‎albaștri ca un cer senin de ‎vara, incredibil de mari, așa cum mi-i inchipuisem pe sfinții ‎din evanghelii sau pe mucenicii ‎martiri. Privirea aceea suprafireasca [noi zicem că mai corect ar fi numită subfirească, sau în afară de fire – n.n.] iti străpungea ființa, ‎pur si simplu. Te simțeai împietrit si parcă ‎infricosat de păcatele pe ‎care urma sa le ‎mărturisești. ‎[…]

Când a ajuns inaintea părintelui Arsenie, Lucia Chima a înmărmurit, cuprinsa de ‎muțenie. ‎Isi amintește si acum, de parca s-ar fi intamplat ieri. […] ‎‎”In acea clipa am ‎inceput sa plâng. Tremuram din tot trupul. ‎[…]

Lucia Chima s-a intors la Sinea Noua copleșita de aceasta prima intalnire cu ‎părintele ‎Arsenie Boca. „Parca eram fermecata. Timpul trecea, dar eu nu ma puteam ‎desface de ‎amintirea lui.” ‎[46]

Duhurile necurate, având această fereastră deschisă pentru înșelare la Sâmbăta de sus și apoi la Prislop au început să-i facă și ele reclamă prin vise și simțiri, pe lângă mulțimea purtătorilor de zvonuri senzaționale și rezolvări confortabile, fără pocăință (decât cel mult trupească), alimentați de falsele proorocii și minuni:

Iată ce sens îi dă acestui episod din viața sa, chiar Părintele Arsenie Boca:

Într-o iarnă, probabil prin 1941, ne trezim cu o avalanșă de oameni de toate vârstele și treptele, ‎năpădindu-mă să stau de vorbă cu ei despre necazurile lor. Aci m-am trezit să fac duhovnicie cu ‎oamenii, deși nu eram preot. […]Așa m-am văzut silit să primesc preoția și misiunea majoră a propovăduirii lui ‎Hristos-Dumnezeu adevărat ‎și Om adevărat, precum și a sfințirii omului, ca – să aibă pacea lui ‎Dumnezeu în sine, absolut în orice împrejurări s-ar afla în viață.‎[47]

În realitate, însă, a fost o altă cauză a năvălirii oamenilor și preoțirii Părintelui Arsenie Boca. ÎPS Nicolae Mladin, mitropolitul mărturisitor al Ardealului, ne arată adevărul:

Eu, însă, îl cunosc. Am venit odată cu el aici. Pe când era ‎încă ‎neîmbrăcat ‎în haină călugărească, se ocupa cu ghicitul în ‎palmă. Femeile din ‎satele vecine ‎ziceau între ele: „Hai la popa ‎vrăjitorul!”. Când Mitropolitul Bălan ‎a văzut că ‎vine lumea să-l ‎caute, a zis: „Să-l facem preot, ca să folosească lumea ‎care ‎vine ‎la el,..”. Și așa l-a făcut preot, iar părintele Arsenie se ocupa în continuare ‎cu ‎chiromanția, dar și cu alte științe oculte… ‎.‎[48]

Astfel că Părintele Arsenie Boca, după ce este girat de Părintele Profesor Dumitru Stăniloae (care din prea multa lui candoare, de a vedea pe oameni mai buni decât sunt, nu l-a analizat la timp, ci l-a prezentat ca pe un ucenic Ortodox al preacucerniciei sale), devine rapid un răsfățat al opiniei publice și centru al atenției feminine de toate clasele și vârstele.

Este uimitor, însă, cum Maica Zamfira a putut să pună mâna pe el, stăpânindu-l pentru sine până la capătul vieții. Ce duhuri mai puternice decât ale lui (provenite din tainița cumplită a deznădejdii și a sinuciderii dacă nu i se face voia) a putut avea ca să-l ia „de la toți și de la toate”? Cum a putut să farmece pe hipnotizator? Oare doar cu șantajul pastilelor și al tăierii venelor sau mai este un secret între ei, cenzurat și nepublicat?

Răul, însă, nu s-a oprit aici. De dragul ei s-a făcut la început o Mănăstire mixtă (ce hidoșenie!) cu el stareț, apoi călugării „nefiind cuminți și ascultători” ca să rabde nelegiuirea, unii fugind ca de un balaur de un asemenea amalgam, iar alții fiind alungați de stareța starețului, s-a prefăcut într-o Mănăstire de maici, având un pictor ca duhovnic. Dar neregula canonică nu a încetat, deoarece la vremea aceea Părintele Arsenie Boca avea doar 40 de ani (!!!), fiind prea tânăr și lipsit de experiență pentru așa ceva:

CANONUL 20‎ al Sfântului Sinod al VII-lea ecumenic

‎De acum înainte hotărâm, a nu se face îndoită monastire, că sminteală, și poticnire ‎multora ‎se face aceasta. ‎[…]

Aceastași marele Vasilie, în hotărârile cele pe larg 33 zice, că la voroavele ce este ‎trebuință ‎a face monah cu monahie, trebuie a se alege, și fețele care au să vorbească ‎împreună, și ‎vremea, și locul cel potrivit, și nevoia, încât toate să fie cucernice, și afară de tot ‎prepusul. și ‎fețele să fie, dintre călugări cei mai bătrâni și cucernici, și evlaviști, și înțelepți, ‎spre a face ‎toată întrebarea și răspunderea. Iar din monahii asemenea cele mai bătrâne, și ‎mai înțelepte. ‎Iar când vorbesc împreună, să fie două de față sau și trei, atât din monahi, cât ‎și din ‎monahii. Iar numai doi, unul și una îndeosebi, să nu vorbească, pentru prepus, și ‎pentru că ‎nu este de crezare vrednic spre adeverirea celor ce se zic. Iar câți alți frați au ‎trebuință a ‎vorbi cu vreo monahie, să vorbească prin mijlocirea bătrânelor acelora, și ‎aleselor monahii, ‎și acelea să spună surorilor acelora care sunt cercetându-se de dânșii. Ci și ‎monahii cei ce ‎aduc la monahii cele de trebuință și slujesc, trebuie a fi cercați, și cucernici, și ‎în vârstă ‎sporiți, spre a nu pricinui cuiva rău prepus; […]

Zice și Sfântul Nichifor în canonul său 22: ‎că dacă ieromonahul, tânăr cu vârsta, slujește la monahii, nu se cade cineva a se împărtăși ‎de la el cu Sfintele Taine. Precum se vede, ca din aceasta să se rușineze, și să se îndrepteze[49]

După ce au fost alungați din Mănăstire am fi putut răsufla ușurați că, văzându-și căderea, s-ar fi smerit și apucat de pocăință, fiecare, separați unul de altul, plângându-și călugăria pierdută. Din păcate nu a fost așa, ci făcând o asociație de duhuri amăgitoare cei doi, după o perioadă de acalmie, au început a face prozeliți izolați, cum vedem în istorisirea apariției lor sub forma a două țigănci, el având și stigmate. Mai apoi (în colaborare cu sora și cumnatul ei), și-au făcut un sediu de prozelitism personal-familial la Drăgănescu, unde din nou a început Părintele să fie înconjurat de admiratoare, (sub supravegherea vigilentă a Maicii Zamfira pentru a nu fi văduvită) și consimțământul tacit al securității.

Din păcate, nici sfârșitul lor nu are semne de pocăință:

  • În cazul ei fiindcă s-a lăudat și a făcut prozelitism pe mai departe Arseniolatriei.
  • În cazul lui, fiindcă deși oprit pe mai departe de la preoție, deci fără pretextul inițial că ar fi duhovnic la maici, Părintele Arsenie Boca se stinge (din cauza bolii) înconjurat de 12 femei, conviețuind cu ele în aceeași casă.

Aceasta este consecința tragică necunoașterii rânduielilor monahale, și nesupunerii față de Sfânta Predanie: mai înainte de vreme, fără a dobândi nepătimirea sau măcar o experiență reală a propriilor căderi și neputințe, și fără a studia de la Sfinții Părinți firea omenească cea stricată și mijloacele de vindecare ale ei, s-a apucat de misiune în popor, fără pază, centrată pe atracția oamenilor către propria persoană.

Planul acesta diabolic de vrăjire al României a avut succes, tocmai fiindcă poporul nu cunoștea Sfinții Părinți:

55) ‎ ‎ Respinge, ca unul ce nu ești vrednic, bucuria ce ți-a ‎venit, cu mâna smereniei, ca nu cumva primind-o prea ușor să ‎primești lup în loc de păstor 362.‎‎

56) ‎ ‎ Nu alerga spre vedere, pînă nu e timpul vederii, ca ‎urmărind frumusețea smereniei, să o ajungi și să te unești în ‎veacul veacului cu ea, într-o nuntă prea curată 363.‎ […]

60)‎ ‎ Dracii îl războiesc cumplit pe cel ce se liniștește (pe ‎sihastru), ca, nefolosindu-se acesta cu nimic din pustie, să vină în ‎lume. Dar pleacă de la noi care petrecem în lume, ca simțindu-ne ‎nerăzboiți în ea, să rămânem cu cei din lume 493.‎

‎61) ‎ ‎ Unde sîntem războiți, acolo luptăm fără îndoială și noi, cu ‎tărie, cu vrăjmașul. Căci cînd nu luptăm noi împotriva lui, ni se ‎face și el prieten 494.‎‎[50]

62) ‎ ‎ Petrecând pentru un timp în lume pentru vreo trebuință ‎oarecare, sîntem acoperiți de mina lui Dumnezeu, poate pentru ‎rugăciunea părintelui nostru și ca să nu se hulească și Domnul prin ‎noi. Dar uneori nu sîntem ispitiți și din pricina nesimțirii și a ‎faptului că avem de mai înainte multă cercare și săturare din cele ‎văzute, vorbite și făcute. Sau, poate dracii se depărtează și ne ‎părăsesc pe noi de bună voie, făcînd să‎ se umple locul golit de toate celelalte, de închipuirea de sine a ‎noastră.‎‎

63) ‎ ‎ Ascultați și o altă meșteșugire și viclenie a acestui ‎amăgitor, toți cei ce v-ați hotărât să vă deprindeți în neprihănire, și ‎păziți-vă! Mi-a istorisit careva dintre cei ce au suferit cercarea ‎vicleniei, că de foarte multe ori dracul trupurilor se retrage cu ‎desăvârșire, insuflând călugărului o evlavie la culme, ba poate ‎punând în mișcare în el și izvor de lacrimi în timpul cît șade cu niște ‎femei și vorbește cu ele, sfătuindu-1 să le îndemne să gândească la ‎moarte, la judecată, la neprihănire. Aceasta pentru ca, nenorocitele, ‎câștigate prin cuvânt și prin prefăcuta evlavie, să alerge la lup, ca la ‎păstor. Și apoi născîndu-se obișnuința și îndrăzneala, nenorocitul să ‎sufere căderea.‎‎

64) ‎ ‎ Să fugim, ca să nu vedem, nici să auzim de fructul din care ‎ni s-a poruncit să nu gustăm. Căci m-aș mira să ne socotim mai tari ‎ca proorocul David. Acest lucru este cu neputință493. Atît de înaltă ‎și de mare e lauda neprihănirii, că unii dintre părinți au îndrăznit să ‎o numească nepătimire.‎ [51]

Dar sfinția sa, care (după cum zice el însuși) a tradus (probabil din franceză) pe Sfântul Ioan Scărarul, timp de 5 luni, cum se poate dezvinovăți că nu a știut? E adevărat că poate nu l-a înțeles lăuntric. Sau poate că avea (a făcut) de fapt o traducere așa de proastă, încât nu s-a putut folosi nimeni de ea pentru a se mântui, fiindcă nici chiar traducătorul nu a înțeles nimic. Indiferent care este explicația, preacuvioșia sa nu a urmat sfaturile atât de folositoare ale dascălului dascălilor în cele călugărești, și este mult mai păgubit ca admiratoarele lui deoarece cunoaște multe, dar nu face:

Luc 6:46 Și pentru ce Mă chemați: Doamne, Doamne, și nu faceți ce vă spun?47 Oricine vine la Mine și aude cuvintele Mele și le face, vă voi arăta cu cine se aseamănă:48 Asemenea este unui om care, zidindu-și casă, a săpat, a adâncit și i-a pus temelia pe piatră, și venind apele mari și puhoiul izbind în casa aceea, n-a putut s-o clintească, fiindcă era bine clădită pe piatră.49 Iar cel ce aude, dar nu face, este asemenea omului care și-a zidit casa pe pământ fără temelie, și izbind în ea puhoiul de ape, îndată a căzut și prăbușirea acelei case a fost mare.

Luc 12:47 Iar sluga aceea care a știut voia stăpânului și nu s-a pregătit, nici n-a făcut după voia lui, va fi bătută mult.48 Și cea care n-a știut, dar a făcut lucruri vrednice de bătaie, va fi bătută puțin. Și oricui i s-a dat mult, mult i se va cere, și cui i s-a încredințat mult, mai mult i se va cere.

13.  Credința?

Din pântecele mamei a fost dedicat uniatismului și încrederii în sine că este un ales. Până la sfârșit a propovăduit acestea două, neavând, din nefericire, nici o înștiințare despre vreo lepădare a sfinției sale de aceste credințe eretice. A adăugat, prin scris și pictură, credințe eretice date anatema la toate cele 7 sinoade ecumenice (arianism, pnevmatomahism, nestorianism, monofizism, origenism, pelagianism, iconoclasm). La acestea a adăugat și credințele păgâne ale reîncarnării, metempsihozei, plăcerii împreunării ca sursă de sănătate. Se adaugă o multitudine de abateri practice și teoretice de la Sfânta Predanie în domeniul Sfintelor Scripturi, Sfintei Liturghii, Sfintele Canoane. Astfel că în întregul său poate fi numit un mare propovăduitor teoretic și practic new age sau ecumenist de o gravă alterare cu mască Ortodoxă. Dacă toate faptele rele în care a căzut nu ar fi avut lor, ci numai învățătura sa ar fi fost așa de alterată, este evident că nu poate fi model de sfințenie Ortodoxă și nici măcar de mântuire, știut fiind că singura condiție indispensabilă pentru canonizare este mărturisirea dreptei credințe.

Însă, deși cu greu, dacă ar fi avut ascultare s-ar fi lepădat de toate acestea:

De ceva, totuși, mă sfiesc, frate! Mi-e teamă că îi voi spune, între ‎patru ‎ochi, ‎părintelui A., cum, cu toate străduințele sale misionare și „vizionare”, ‎a ‎început ‎să greșească de când nu mai ascultă de nimeni; nici măcar de ‎Părintele ‎Stăniloae, ‎pe care l-a ajutat o vreme în mod real, iar cei ce nu se ‎sfătuiesc cad ca ‎frunzele!”.‎

‎’Despre ședințele de spiritism și ideile eretice steineriene ale acestui ‎ieromonah, ‎aflat în înșelare, mai știau Părintele Profesor Dumitru ‎Stăniloae, ‎Părintele ‎Benedict Ghiuș, Părintele Adrian Făgețeanu, Părintele ‎Arsenie ‎Papacioc, ‎Părintele Profesor Dumitru Radu ș.a., toți atrăgându-i atenția ‎cu ‎bunăvoință că ‎greșește, dar fără folos. ‎

Iar pictura sa de la Biserica Drăgănescu-Mihăilești, mult lăudată de “novatori”, ‎este în ‎mod explicit sincretistă și ecumenistă, irizând erezia, cu ‎‎“inovații” ‎inacceptabile și elemente ‎catoliciste introduse printre erminiile ‎ortodoxe, ‎chipurile sfinte exprimând mai degrabă un ‎demonism latent decât ‎dumnezeire, pe ‎care le-au sesizat specialiștii ortodocși din domeniu, dar ‎și ‎unii creștini atenți și ‎luminați.‎[52]

Oare suferințele morții să-l fi dus la căință, măcar în clipele acelea, ca să se fi putut mântui și să nu fi murit ca un vrăjitor eretic?

Odată, venind la el un eretic, stăpânit de demonul îngâmfării și zicând că nu există învierea morților, ca să-l înfrunte pe acest eretic, cuviosul a înviat pe un mort. Și zicea cuviosul că sunt două cete de demoni; una se luptă cu oamenii prin patimi înspăimântătoare și alta, a îngâmfării, împinge pe oameni la rătăcire. Satan rânduiește ceata din urmă la fermecători și la eretici. [53]

Vedeți? Cu ereticii mai degrabă învii morți ca să îi convingi, decât să stai de vorbă cu ei. Cu ei este mai greu, fiind cuprinși de demonii îngâmfării ce acționează prin plăcerea sufletească de sine, care este mai greu de sesizat decât plăcerea trupească prin care lucrează demonii poftelor. Este nevoie de smerenie, și nu una momentană ci lucrată cu sudoare, în timp, fiindcă omul care nu își modelează firea prin obișnuința în lucrarea de pocăință, nu se poate schimba instantaneu. E adevărat că au fost astfel de cazuri ca de exemplu Sfântul ierarh Ciprian care a fost un mare vrăjitor. Dar acela nu a făcut-o instantaneu, pe patul de moarte, când nu mai avea ce face, văzându-și chinul care îi va însoți în veșnicie, nemaiavând altceva de ales, ci în urma unor lupte intense de lămurire în credință văzând eșecul și neputința lucrării pe care o făcea în fecioriei și credinței în Hristos. S-a pocăit deci în libertate, de dragul adevărului, având îngăduită o lucrare vrăjitorească puternică tocmai pentru a se lămuri de deșertăciunea ei. Și nu a murit așa, imediat după lămurire, ci a avut răgaz să-și mărturisească convertirea public, iar apoi chiar să devină mucenic nu propovăduindu-și fostele rătăciri, ci dreapta credință, ca prin suferința de dragul lui Hristos să se curețe complet de toată stricăciunea acumulată în sine pe când era vrăjitor. Nu pentru că Dumnezeu ar fi avut nevoie de aceasta pentru o satisfacție personală cum susțin latinii, ci chiar el însuși având nevoie de această lucrare pentru a-și vindeca firea rănită prin erezie și vrăjitorie.

Așa ar fi avut nevoie și Părintele Arsenie Boca. Chiar dacă, admițând și această posibilitate, că sfinția sa văzând ce îl așteaptă, pe patul de moarte, s-ar fi căit că va suferi în veșnicie, nici aceasta nu este de ajuns. Fără a lucra lămurirea și îndreptarea proprie, aceasta nu este pocăință mântuitoare, ci doar întristare egoistă pentru suferință și părăsirea plăcerilor ce l-au însoțit pe acest pământ. Iar la sfinția sa este necesară în mod indispensabil de o pocăință publică (fiind o persoană publică și părută sfântă deci cu impact maxim la cei ce vor să se mântuiască) pentru a anihila toată amăgirea ce strică pe cei ce îl urmează. Dar preacuvioșia sa nu a mai apucat să mărturisească public dezicerea de toate ereziile propovăduite în întreaga viață și pecetluite la parasinagoga Drăgănescu. Dar chiar și din punct de vedere al pocăinței personale, ca să fie adevărată și mântuitoare este necesar să fie străpunsă de o întristare uriașă pentru că nu a fost unit cu Dumnezeu din cauza propriei stricăciuni, urându-și păcatele nu numai teoretic, de context, ci din toată inima, până acolo la a ajunge să i se schimbe mintea, în libertate, prin propria alegere și dragoste de Dumnezeu, nu din experierea chinurilor ce se apropie și din teroarea fricii (care învinovățește de fapt pe Dumnezeu în chip hulitor că ar fi vreun pedepsitor nemilos și neînțelegător).

Păcătoșilor în iad nu le convine că sunt chinuiți și că nu sunt apreciați, dar tot nu-L iubesc, nu-L laudă, nu-L urmează și nu sunt de acord cu Dumnezeu, ba se mai și consideră nedreptățiți că nu sunt lăudați ei înșiși de Dumnezeu și de toată lumea pentru alegerea lor. Ei sunt într-o lume hidoasă, nălucitoare, construită de ei înșiși în iubirea lor de sine, având ca materie propria lor mândrie și ca formă asemănarea cu sine. Este o continuare fără putință de schimbare a lucrării lor din viață.

Așadar, până la moarte omul se mai poate converti, dar și pentru aceasta este nevoie de timp și lucrare:

‎7. ‎ ‎ Păcatul învechit cere nevoință [asceză] îndelungată. ‎Căci obișnuința învârtoșată nu poate fi clintită din loc dintr ‎odată. ‎

‎8. ‎ ‎ Nevoința stăruitoare în înfrânare și dragoste, prin ‎răbdare și liniște scoate cele înrădăcinate. ‎

‎9. ‎ ‎ Mișcă-ți mintea necontenit la rugăciune și vei ‎împrăștia gândurile cari stăruiesc în inimă. ‎

‎10. ‎ ‎ Nevoința are trebuință de răbdare și de ‎îndelungă răbdare. Căci numai prin osteneală îndelungată ‎se izgonește iubirea de plăcere.‎[54]

Veșnicia este, însă, timpul oprit din mișcare. Omul nu mai are mișcare dinamică, schimbătoare, deci nu se mai poate pocăi. Mișcarea lui a devenit stabilă, statornică spre sensul care l-a ales la moarte.

Dar trebuie să se știe că ceea ce este moartea pentru oameni, aceea este căderea pentru ‎îngeri. După cădere ei nu mai au posibilitatea pocăinței, după cum nu o au nici oamenii după ‎moarte.‎[55]

Vrăjitoria și erezia au un impact atât de mare asupra bietei victime, încât cu greu se poate clinti din starea lui căzută.

Se află iarăși unii atât de nesimțitori și orbiți de ucigătorul ‎de oameni diavol, care cred, că numai la moartea lor să se întoarcă ‎la pocăință. O, nesocotința ta păcătosule! Așa socotești să ‎dobândești împărăția cerurilor? Nu știi că binele pe care îl vei face ‎în ceasul acela, nu este din buna ta voință, ci de nevoie și silă? Nu ‎din dragostea Iui Dumnezeu, ci pentru frica Iadului! Că firesc lucru ‎este a se teme fiecare de paguba sa. Acum cheltuiești viața ta în ‎slujba diavolului, și la sfârșit să ceri lui Dumnezeu ca să-ți ‎dăruiască împărăția sa? Nu ai auzit ce-au pătimit fecioarele cele ‎nebune, fiindcă au așteptat să cumpere milostenia în ceasul cel mai ‎de pe urmă? Deci s-a închis ușa Raiului, și ele, nebunele, s-au ‎muncit pentru că nu au fost pregătite mai înainte! Ce altă pildă mai ‎adevărată vrei decât aceasta? Asemenea si tu vei pătimi tot așa, ‎dacă rămâi până ia sfârșit în lenevie. Când ești tânăr, trebuie să ridici jugul Domnului, nu să dăruiești lumii floarea ‎vârstei tale, și Domnului să-i dai tina și ce e mai rău.‎

Adică să slujești lumii, trupului și diavolului, când ai putere, iar ‎la bătrânețile tale, când nu mai poți nici să te miști, să te dai în ‎slujba dumnezeiască? După cum fac oarecare femei, după ce se ‎învechesc hainele lor și numai sunt de vreo trebuință le dăruiesc ‎la biserică și le fac poale la icoane și altele. Dar la aceasta nu au ‎plată. Că Domnul poruncește în Cartea Leviticon: „Să fie cel mai ‎bun miel pe care îl aduc jertfă și să nu aibă nici o boală“. Dacă s-ar fi ‎dus un prea bătrân de o sută de ani, înaintea unui împărat, să-l ‎roage să-l primească slujitor, făgăduind să-i facă mare slujbă, nu ‎l-ar fi batjocorit și ar fi râs de dânsul toți? Tu ești vrednic de mai ‎multă defăimare, fiindcă lași vremea cea bună a vieții tale, să ‎treacă toată în slujba trupului, și aștepți să faci pocăință în cele ‎din urmă ale tale când vei îmbătrâni, și nu mai poți. Har se ‎întâmplă și puțini sunt care să facă bună pocăință, în vremea ‎morții. Dacă nu mă crezi pe mine, citește pe toți dascălii Bisericii ‎noastre, ca să vezi câtă îndoială au la această pricină și mai ales pe ‎Augustin care în „Cartea celor 40 de cuvinte“ zice: „Bolnavului care ‎cere la sfârșitul vieții lui, Taina pocăinței (Mărturisirea și Sfânta ‎împărtășire) i se dau lui acestea fiindcă le cere, dar nu îndrăznim să ‎spunem că se mântuiește, căci nu știm cu adevărat și mai jos, iarăși ‎zice: „Omule, dacă voiești să fi încredințat că te mântuiești, ‎pocăiește-te acum când ești tânăr și sănătos, și se vede că ai lăsat ‎păcatul, când poți să păcătuiești; iar dacă aștepți Ia bătrânețile tale, ‎atunci nu ai lăsat tu păcatul, ci el te-a lăsat pe tine“. Ai văzut sfat prea ‎înțelept, păcătosule? înțelege că nu se folosește cel ce face fapta ‎bună cu sila. Tâlharii și ucigașii, nu mărturisesc de bunăvoie fărădelegile lor, ci ‎numai când îi pedepsește dreptatea cu foc, cu bătăi si cu alte ‎feluri de munci; însă mărturisirea aceasta nimic nu folosește, ‎ci mai ales le dă rea și amară moarte.‎

Obicei au marinarii si neguțătorii când se întâmplă ‎furtună si învăluire mare în noian, a arunca în mare câte lucruri ‎au, pe care nu le-ar fi aruncat dacă nu s-ar fi temut de primejdie; ‎iar după ce trece, fac tot ca să găsească cât se poate, din cele ce ‎au aruncat. Tot așa fac cei ce mor: se mărturisesc pentru frica ‎morții și a muncilor, descarcă greutatea relei conștiințe, iartă ‎ocara, lasă pentru suflet, și fac și alte multe fapte bune, pe care ‎nu le-ar fi făcut, dacă nu ar fi avut o asemenea frică de ‎primejdie. Din acestea se cunoaște adevărul, că de se va ‎întâmpla să nu moară, se întorc iarăși la cele dintâi, ca și câinii ‎la a lor vărsătură.‎

Ascultă și pildă cu mărturie nemincinoasă, ca să te ‎încredințezi că cei ce petrec în lenevire pentru mântuirea lor, ‎păcătuind toată viața, de și se vor pocăi în ceasul morții, nimic nu ‎le folosește. Se vede în cartea ce se cheamă „Livada Florilor” la ‎partea I, fila 128, că la Paris, era un preot la o biserică a Prea Sfintei ‎Născătoare de Dumnezeu, bogat, pentru că avea biserica venituri. ‎Petrecea în lenevire și întinat în cele sufletești, iar la desfătările ‎trupești osârdnic și nelenevos, și săvârșea toate voile trupului, ‎ticălosul. În sfârșit a venit în boală de moarte, și temându-se să nu ‎moară, a mărturisit toate păcatele, și s-a împărtășit cu Sf. Taine, ‎vesel și cu lacrimi la arătare, și așa a murit si i-au îngropat cu mare ‎pompă și cinste. Și mulți s-au minunat, pentru că era vreme de ‎iarnă, și plouase mai înainte multe zile, și atunci era vreme ‎frumoasă, care i-a înfrumusețat mult înmormântarea, cea cu multă ‎ceremonie si cheltuială mare. Deci ziceau unii, că este norocit, că și-a făcui în viață voile sale, si la sfârșit l-a ‎învrednicii Dumnezeu, si s-a mântuit prin pocăință. și apoi ‎s-a făcut zi frumoasă si norod mult l-a însoțit până la ‎groapă. Dar pentru că judecățile oamenilor greșesc, și nu ‎cunosc adevărul, a voit prea hunul Dumnezeu să descopere ‎spre pilda noastră a celor vii că s-a osândit în Iad ticălosul. S-a arătat dar mortul peste ‎puține zile preotului de rând de la aceeași biserică, prieten al ‎lui si urmaș, si i-a zis că s-a osândit și nu este pentru dânsul ‎nădejde de mântuire sau milă.‎

Iar prietenul lui înspăimântat, a răspuns: Cum este cu putință ‎să te osândești, căci te-ai pocăit pentru păcatele tale? Te-ai ‎mărturisit cu lacrimi multe si te-ai împărtășit cu cinstitul Trup și ‎Sânge al Domnului nostru. ‎

Și a zis mortul: Cu nevrednicie m-am împărtășit, că pocăința ‎mea nu a fost cum se cuvenea, ci din nevoie pentru frica morții și a ‎muncii așteptate.‎

Și am făgăduit pe de o parte duhovnicului, că mă voi abate de la rău ‎dacă voi mai trăi, dar cugetul meu si reaua obișnuință îmi zicea, că ‎nu voi putea să fac înfrânare, si mă plecam acestui gând și cuget ‎necuvios. Prin urmare murind în această cugetare ce aveam, adică, ‎de aș fi mai trăit, să mă întorc iarăși la împătimirile și desfătările ‎trupești, pentru aceasta cu dreptate m-am osândit în muncile cele ‎veșnice. Căci cine se mărturisește fără să aibă hotărâre statornică să ‎nu mai păcătuiască în viitor, nimic nu folosește. Acestea zicând, s-a ‎făcut nevăzut. Iar preotul cel viu a rămas cuprins de frică, și ‎părăsind lumea, s-a dus într-o Mănăstire, unde s-a săvârșit în ‎petrecere plăcută lui Dumnezeu.‎ […]

Și precum în această lume nu poate vreo lege să învie pe cel ‎osândit după moarte, așa si cel osândit nu este cu putință cu ‎nici o lege să se izbăvească de Iad și să se ducă în Rai. Cei ce ‎mor nepocăiți, nu se socotesc că au lăsat păcatul, că de ar fi ‎fost încă în viață, nu s-ar fi întors spre pocăință, ci ar fi făcut ‎voile lor câți ani ar fi trăit; pentru aceasta se pedepsesc fără de ‎sfârșit după cum cugetul lor este nesățios în rău.[56]

Să ne rugăm ca, totuși, Părintele Arsenie Boca să se fi pocăit măcar pe patul de moarte, în urma suferințelor bolii (chiar dacă noi nu o știm), fără cugetul că dacă ar mai trăi să continue cele făcute până atunci, datorită nesațului plăcerii de sine, atât de evident în scrierile sfinției sale, dar mai ales în pictura de la Drăgănescu.

14.  Pocăința?

Mult, cu dor și insistent am scotocit printre scrierile și picturile Părintelui Arsenie Boca, ca să găsim măcar urme de pocăință. Totul este centrat pe cuvântul eu, păreri personale și îndrumări date altora.

Iar când ne bucuram din toată inima pentru sfinția sa că am descoperit pe vreundeva vreo urmă de smerenie sau de schimbare a minții spre mântuire, cercetând-o cu dorința de a o publica și a arăta tuturor că nu trebuie să-l judece pe Părintele Arsenie Boca pentru ce a făcut, deoarece s-a pocăit (că ce a făcut a făcut din neștiință, dar, având intenția bună, l-a mântuit Dumnezeu), cu mâhnire și dezamăgire remarcam că este de fapt o colecție intelectuală de fraze ce doar mimează smerenie și nu o urmează. Semnificația cuvintelor sfinției sale ne îngrozește, văzând subtilitatea la care poate ajunge înșelarea, când ia ca mască urmarea Sfinților Părinți, neînțelegându-le esența. Cu durere am remarcat că sfinția sa nu a înțeles nici pocăința și nici smerenia autentice și de aceea nici nu le-a practicat și nici nu le-a cunoscut în realitatea lor:

Sora noastră Frăsina

Am citit cele comunicate de dincolo. Ți le trimit îndreptate după gramatică și pe unde era ‎nevoie și după conținut.‎ Îți prețuiesc darul ce ți-a dat Dumnezeu, însă grijă trebuie să avem amândoi

[din start o încurajează că înșelările demonice care o îndemnau să încalce Sfintele canoane ar fi dar de la Dumnezeu, îndreptând cele comunicate doar gramatical, dar din păcate nu și duhovnicește, fiindcă și sfinția sa era prins de aceeași patimă și nu putea Mat 15:14 Lăsați-i pe ei; sunt călăuze oarbe, orbilor; și dacă orb pe orb va călăuzi, amândoi vor cădea în groapă. – n.n.]

. Din învățătura Părinților reiese că trebuie să ne ferim de fapte neobișnuite‎, precum sunt ‎vedeniile, comunicările și altele. De ce? Pentru că în ele se pot strecura și ‎înșelăciuni. ‎Diavolul ia un chip și zice că-i Hristos și așa mai departe. Părinții știu slăbiciunea ‎firii ‎omenești ușor de ‎amăgit.‎

Preoții au datoria de a cerceta duhurile. Și pe ce vom cunoaște? Pe roade. Deci, dacă în ‎sufletul tău sporește smerenia, dragostea de Biserică, iubirea de oameni, ascultarea ‎de preoți, ‎nu ești în înșelare, ci în adevăr.‎ [numai că toate cele enumerate mai sus, pot fi mimate în simțire, unealta cea veche a înșelării, chiar de diavol – n.n.]

Dacă însă încolțește în sufletul tău o părere de sine, precum că ești sfântă, ești aleasă, de ‎tine trebuie să asculte oamenii, ‎darul tău a alunecat în înșelăciune.‎

[nu este un criteriu bun, deoarece sufletul căzut în nesimțirea lăuntrică (datorită dorinței și obișnuinței cu aparițiile demonice din falsele vedenii) nu își mai dă seama pe ce lume e și poate avea o simțire de dulce smerenie fabricată tocmai de draci. De fapt nu poate fi vreun criteriu rațional în deosebirea duhurilor, ci numai paza poruncilor în smerita ascultare duhovnicească trebuie să ne fie călăuză, și doar Sfântul Duh poate descoperi diferența între adevăr și înșelare. Despre aceasta ne învață chiar și mult experimentatul (atât în vedenii autentice cât și în înșelări) Sfânt Cuvios Siluan Athonitul, că cel ce dorește vedenii nu simte mândria sa:

Dacă vezi o lumină înăuntrul sau în afara ta, nu te încrede în ea, dacă împreună cu ‎lumina nu simți în tine zdrobire [de inimă] pentru Dumnezeu, nici iubire pentru ‎aproapele; dar nici nu te teme, ci smerește-te și lumina va pieri. Dacă vezi vreo vedenie ‎sau un chip sau ai un vis nu te încrede în aceasta, pentru că dacă este de la Dumnezeu, ‎Domnul te va face să înțelegi aceasta. Dacă n-a cunoscut după gust pe Duhul Sfânt, ‎sufletul nu poate înțelege de unde anume vine vedenia. Vrăjmașul dă sufletului o ‎anumită dulceață amestecată cu slavă deșartă și după aceasta se recunoaște înșelarea.‎

Părinții zic că dacă o vedenie e pricinuită de vrăjmașul, sufletul simte tulburare. Dar ‎numai sufletul smerit și care nu se socotește pe sine vrednic de vedenii simte tulburare ‎sau frică la lucrarea vrăjmașilor; iar omul mândru și căzut în slava deșartă nu poate ‎încerca nici frică, nici tulburare, fiindcă el vrea să aibă vedenii și se socotește pe sine ‎vrednic de aceasta și de aceea vrăjmașul îl înșeală ușor.‎

Lucrurile cerești se cunosc prin Duhul Sfânt, iar cele pământești prin minte: dar cine ‎vrea să cunoască pe Dumnezeu cu mintea lui din știință, acela e în înșelare, pentru că ‎Dumnezeu este cunoscut numai prin Duhul Sfânt.‎

De aici vedem că sfaturile în legătură cu modul de a deosebi vedeniile, date de Părintele Arsenie Boca, sunt ele însele provenite din amăgirea proprie prin care a fost înșelat toată viața. A crezut că se poate feri (și își poate feri ucenițele) de încrederea în aparițiile celui prea viclean doar folosind știința minții sale, după bietele criterii omenești ale rațiunii căzute, nedobândind încă Sfântul Duh, fiindcă nu era în ascultare.

Cu ce înșelare vorbea despre înșelare și cât de apropiată de adevăr poate fi minciuna cu mască de adevăr!– n.n.]

Așa mi se pare din câte mi-au spus chiar preoții, că ar fi alunecat și Petrache (Lupu n.n.) ‎de la smerenie. Deci sora noastră, vezi să fii cu grijă asupra cugetului inimii tale, că ‎mulți cu ‎dar s-au pierdut ieșind de sub ‎ povața cea după dreptate. Nu te bănuiesc de astea, dar faptul ‎că Maica Domnului te laudă și te numește că vei fi sfântă și sfânta ‎sfintelor – chiar dacă ‎acolo vei ajunge, cum a ajuns și Maria Egipteanca totuși mă pune pe ‎gânduri. [de unde mândria acestei siguranțe? Și ce interesant: o laudă că se va mântui, ca să o „smerească”, răsplătindu-i astfel darul ei de a-l lăuda ca să se „smerească”– n.n.] Lauda pe ‎mulți i-a făcut să se afume la minte cu mândrie [după cum vom vedea mai jos, Părintele Arsenie Boca se socotea o excepție, fiind printre puținii pe care laudele îl înmiresmează cu smerenie – n.n.]. Deci ori de câte ori vei mai ‎auzi cuvântul ‎acesta de laudă, adă-ți ‎aminte de păcatele tale și te apără de primejdia părerii de sine.‎ [tehnica smereniei intelectuale false a lui Francisc de Assisi – n.n.]

Văd că și eu mă pomenesc lăudat. Îmi roșește obrazul de rușine știindu-mi căderile și ‎dând ‎din căderi în căderi. Dacă nu fac slujbă, după cum vedeți – e și de pe urma faptului că ‎mi-am ‎pierdut omenia înaintea lui Dumnezeu și a Maicii Domnului. și cel puțin în fața ‎conștiinței să ‎nu ‎mă fățărnicesc.‎ [să fie asta o recunoaștere publică a faptului că în fața altora se fățărnicea? – n.n.]

Cuvintele pe care mi le-ai trimis sunt o aspră dojană și pentru mine și de tare mult folos, ‎tocmai prin faptul ‎că mă laudă pe nedrept.‎ [și care poate fi folosul laudelor? Cum să se folosească cineva de ele? Cum să fie recunoscător pentru laude? Fără numai dacă vrea să o stimuleze să facă și altă dată la fel. De aceea îi și dogmatisește greșit că laudele sunt chiar folositoare pentru smerenie, deci să continue tot așa… ca să-l folosească, ca să se poată și el smeri, săracul, măcar prin laude, dacă nu poate altfel. Și în aceasta Părintele Arsenie Boca își arată rătăcirea și unul din mecanismele falsei sale smerenii construite din vârful buzelor minții. După Sfinții Părinți smerenia nu vine prin laude, ci prin ocări, lucru gustat de toți și din experiență:

‎30. ‎ ‎ Când vei suferi pentru vreo ocară sau necinste, să ști că ‎te alegi cu un folos. Căci prin ocară e alungată de la tine slava ‎deșartă.‎[57]

Laudele sunt niște ispite, uneori provenite din politețe, alteori din dorința lăudătorului de a-și vindeca pizma față de noi, alteori din vicleșug pentru a ne câștiga spre interesul personal, puține laude fiind curate, provenind din simplitate și dragoste:

‎27. ‎ ‎ Pe fratele ce-l lăudai ieri ca bun și-l vesteai ca virtuos, ‎nu-l bârfi astăzi ca rău și viclean, făcând din defăimarea fratelui ‎motiv de apărare a urii viclene din tine, în urma mutării tale de la ‎dragoste la ură. Ci stăruie în aceleași laude chiar dacă ești încă ‎stăpânit de supărare și ușor te vei întoarce la dragostea ‎mântuitoare.‎[58]

Pe toate, însă, sub orice chip ar veni, trebuie să le respingem cu tărie, măcar în ascuns. În nici un caz nu trebuie să încurajăm pe ceilalți să ne laude, cu nici un pretext. Despre ele Părintele Profesor Dumitru Stăniloae ne învăța că trebuie să le considerăm scuipat al dracilor. – n.n.]

Apără-te și tu așa.‎ [adică să se apere pe sine lăudându-se pe nedrept ca să se smerească sau să stea de vorbă cu regizorii vedeniei demonice care o amăgeau? Amândouă sunt sfaturi amăgitoare, nu după Sfinții Părinți ‎–n.n.]

Nu dau sfaturi și porunci Stăpânei, dar strig neputința noastră, a mea și a ta, și mărturisim ‎că primejdia dă târcoale și sfinților, de cum nouă ‎păcătoșilor.‎

Fugi chiar de lauda Maicii Domnului.‎ [dar prin aceasta chiar credea și îi confirma bietei ucenițe amăgite că este vorba de Maica Domnului!!! ‎–n.n.] ‎

‎ (Dacă îndreptarea asta, din părintească purtare de grijă, te bucură, e semn bun, dacă ‎te ‎înțeapă puțin, e părerea de sine – mândria – care se dă de gol.)‎ [ce ne facem însă dacă, dimpotrivă, fiind înșelată adânc, simțea o „umilință” și o „pocăință” uriașe, cu multe lacrimi (izvorâte din această adâncă, aleasă și profundă „părintească purtare de grijă”, căci vedem aceste simțiri și trăiri, trucuri vechi ale celui vechi în răutăți, la mulți ucenici ai sfinției sale), toate mimate cu iscusință de cel ce o înșela și o omora în ascuns, cum făcea și la bietul Francisc de Assisi? Atunci bucuroasă că este „cu adevărat smerită”, „desigur doar așa i-a spus Părintele Arsenie Boca!”, alerga să spună la toți vedeniile sale, după ce manipula ierarhia ca să vorbească în public, la Oastea Domnului, în Sfânta Biserică, după cum vedem mai jos că o îndemna pictorul de la Drăgănescu– n.n.]

Dorul și ținta noastră e mântuirea și nu vedenia. Sufletul e așa de înclinat după bucurii, ‎încât se lipește de bucuria vedeniei – chiar bună ‎‎– și nu învață ‎ că liberarea e a nu dori nimic, ‎decât mila sau iertarea lui Dumnezeu.‎ ‎

[și din acest sfat se vede că Părintele Arsenie Boca nu avea adevărate vedenii, fiindcă simțea bucurii, de care chiar se lipea, după cum descrie experiența lor. Cu totul altfel descriu Sfinții Părinți simțirea în cazul vedeniilor de autentice:

‎10. ‎ ‎ Când mintea pornește în focul dragostei spre Dumnezeu, ‎nu se mai simte nici pe sine, nici vreun lucru oarecare. Căci ‎luminată fiind de lumina dumnezeiască cea nemărginită, ‎părăsește simțirea față de toate cele făcute de Dumnezeu, precum ‎și ochiul sensibil nu mai simte stelele, când răsare soarele.‎[59]

Așadar, în adevăratele răpiri, sufletul nu mai simte nimic, nici măcar bucurii:

1Co 2:9 Ci precum este scris: „Cele ce ochiul n-a văzut și urechea n-a auzit, și la inima omului nu s-au suit, pe acestea le-a gătit Dumnezeu celor ce-L iubesc pe El”. :10 Iar nouă ni le-a descoperit Dumnezeu prin Duhul Său, fiindcă Duhul toate le cercetează, chiar și adâncurile lui Dumnezeu.

– n.n.]

Vedem din acestea toate că Părintele Arsenie Boca lucra și sfătuia pe alții la aceeași lucrare a falsei smerenii intelectuale, lăudând și plăcându-i să fie lăudat, pentru a simți o plăcere de sine nedisimulată că se smerește artificial. Iar această simțire amăgită, însoțită de o bucurie de care se lipea cu tot sufletul, o avea și în timpul vedeniilor. De aici ne dăm seama de tipul amăgirii celei mai rafinate, care vine la Ortodocși pentru a li se părea că urmează Sfinților Părinți când de fapt se leapădă de Hristos.

Acest gen de falsă pocăință o găsim și la mult iubitul și stimatul de Părintele Arsenie Boca Francisc de Assisi:

Nu este nici o îndoială, după cum si biografii lui Francisc dovedesc în mod eufemistic, că ‎acest important întemeietor al Ordinului Franciscanilor era foarte teatral în actele sale de ‎pocăintă, arătând destul de vădit că îi lipseste si cea mai elementară trezvie, necesară unei vieti ‎de nevointă ce caută dobândirea adevăratei smerenii. De fapt, ori de câte ori sunt prezentate în ‎Fioretti momentele de smerenie ale lui Francisc, acestora nu le lipseste niciodată presupunerea ‎că îi vorbeste Dumnezeu, de pildă prin gura fratelui Leon, [26] sau faptul că se crede ales de ‎Dumnezeu „să vadă în tot locul binele si răul”, atunci când este cercetat de fratele Masseo ‎pentru smerenia sa. [27] Este adevărat că Francisc își înfătisează răutatea si păcătosenia, dar ‎aceste mărturisiri sunt lipsite de păreri de rău sau de vreun alt semn că s-ar socoti nevrednic ‎înaintea lui Dumnezeu. Desi vorbea adesea despre smerenie si le dădea franciscanilor învătături ‎în această privintă, el însuși s-a smerit în foarte putine momente din viața sa, desi aceste ‎momente singulare au fost deosebite; însă, chiar si așa, a existat întotdeauna un element de ‎exagerare si de melodramă. Nimic nu poate fi mai lămuritor în această privintă decât propriile ‎cuvinte către fratii de mănăstire. La un moment dat, le-a spus ucenicilor: „Nu văd la mine nici ‎un păcat pentru care să nu fi făcut mărturisire si pocăintă. Căci Domnul, în mila Sa, mi-a dat ‎darul de a vedea deslusit în rugăciune cu ce i-am gresit sau plăcut.” [28] Evident, aceste cuvinte ‎sunt foarte departe de adevărata smerenie. Ele seamănă mai degrabă cu vorbirea omului ‎multumit de sine (fariseul) care, în pildă, stătea în templu, în timp ce vamesul stătea umil într-un ‎colt, rugându-l pe Dumnezeu cu smerenie adevărată: „Dumnezeule, milostiv fii mie, ‎păcătosului”.‎ […]

Astfel, gândul lui Francisc că si el era tot o „lumină”, că a primit darul de a sti cum să se facă ‎bineplăcut lui Dumnezeu, este combătut de cuvintele părintelui vietii de nevointă, Antonie cel ‎Mare, care învată că dacă omul nu are cea mai adâncă smerenie, o smerire din toată inima, din ‎tot sufletul si trupul său, atunci nu va mosteni Împărătia lui Dumnezeu. [34] Aceste cuvinte ale ‎Sfântului Antonie arată că numai smerenia adâncă poate scoate afară gândul viclean care duce ‎la înăltarea de sine si la multumirea de sine. Numai această smerenie, pătrunzând în trupul si ‎sângele nevoitorului, poate, potrivit duhului învătăturii nevoitorilor crestin ortodocsi, să-l ‎mântuiască de legăturile pătimase ale cugetului mândru.‎ [60]

Ca și Francisc de Assisi, Părintele Arsenie Boca avea o falsă pocăință intelectuală, rațională, sădită prin falsele vedenii și se considera aproape fără păcate sau cu păcate minore, care nici măcar nu sunt păcate, și că a văzut, cu siguranță, ce trebuie să facă pentru a scăpa de toate păcatele lui:

Se făcea că e în biserica Mănăstirii, în locul acela unde se trece din ‎pronaos ‎în ‎naos, în locul acela mai strâmt, a văzut un copil care plutea ‎în aer. Nu se sprijinea ‎de pereți, zicea ‎Părintele, plutea în aer și copilul ‎a arătat cu mâna spre Părintele. ‎El, atunci, s-a uitat la ei însuși ‎și și-a ‎văzut haina cu care era îmbrăcat, de “data ‎aceasta curată, cu o pată pe ‎ea cam de o jumătate ‎de metru, și asta reprezenta un ‎păcat. Nu a spus ‎ce păcat, doar că copilul i-a atras atenția că el ‎mai are un păcat ‎pe lângă ‎cel care se arăta în pata de pe haină și păcatul acela, și-a ‎dat ‎Păruitele ‎seama că e din pricină că a întâmpinat vedenia cu “Doamne”, și ‎atunci ‎a spus el despre ‎cuvântul “Doamne” că se adresează numai lui ‎Dumnezeu ‎și Domnului Hristos, nici măcar ‎Maicii Domnului, și și-a ‎dat seama că el a făcut ‎acest păcat, păcat care atunci când și-a ‎dat ‎seama că l-a făcut, copilul a zâmbit, ‎ceea ce însemna că a nimerit…‎[61]

Să ne ferească Dumnezeu de această cumplită amăgire, cu atât mai greu de lecuit, cu cât mimează mai mult calea smerită a Sfinților Părinți.

15.  Iubirea de vrăjmași?

După cum ne învață Sfântul Cuvios Siluan Athonitul, cine nu își iubește vrăjmașii nu poate avea în el harul Sfântului Duh. mai mult Părintele Sofronie ucenicul lui ne învață că iubirea de vrăjmași este o caracteristică după care poți recunoaște dacă cineva este Ortodox sau nu.

Dar cine nu iubește pe vrăjmași, acela nu poate cunoaște pe Domnul, nici dulceața ‎Duhului Sfânt.‎

Duhul Sfânt ne învață să iubim pe vrăjmași până într-atât încât sufletului să-i fie milă ‎de ei ca de propriii copii.‎

Sunt oameni care doresc vrăjmașilor lor sau dușmanilor Bisericii pierire și chinuri în ‎focul iadului. Ei gândesc așa pentru că n-au învățat de la Duhul Sfânt iubirea lui ‎Dumnezeu, căci cel ce a învățat aceasta va vărsa lacrimi pentru întreaga lume.‎

Tu zici: „Cutare e un criminal și e bine să ardă în focul iadului”. Dar te întreb: „Dacă ‎Dumnezeu ți-ar da un loc bun în rai și de acolo ai vedea arzând în foc pe cel căruia i-ai ‎dorit chinurile iadului, nu-ți va fi milă de el, oricine ar fi, chiar dacă e un dușman al ‎Bisericii?”‎

Sau vei avea și tu o inimă de fier? Dar în rai nu e nevoie de fier. Acolo e nevoie de ‎smerenie și de iubirea lui Hristos, care are grija de toți.‎

Cine nu iubește pe vrăjmași n-are în el harul lui Dumnezeu.‎ […]

Cine iubește pe vrăjmași va cunoaște degrabă pe Domnul prin Duhul Sfânt, dar ‎despre cel ce nu-i iubește, nu vreau să scriu, ci îl plâng, căci se chinuie pe sine însuși și ‎pe alții și nu cunoaște pe Domnul.‎[62]

PENTRU IUBIREA DE VRĂJMAȘI

Precum fiecare concepție raționalistă a lumii își are propria ‎desfășurare logică, propria dialectică, tot astfel și lumea ‎duhovnicească își are – exprimându-mă, firește, convențional – ‎propria structură, propria dialectică. însă dialectica experienței ‎duhovnicești este cât se poate de originală și nu coincide cu demersul obișnuit al gândirii.‎

Astfel, raționaliștilor li s-ar putea părea straniu criteriul ‎adevăratei credințe, adevăratei părtașii cu Dumnezeu, însemnul ‎adevăratei lucrări a harului, pe care îl învață Fericitul Stareț -‎anume, iubirea de vrăjmași.‎

[…]în ce constă puterea poruncii lui Hristos, «Iubiți pre vrăjmașii ‎voștri»? De ce spunea Domnul că cei ce vor păzi porunca Sa vor ‎cunoaște de unde vine această învățătură (vezi Io. 7: 17)? Cum o ‎înțelegea Starețul?‎

Dumnezeu este dragoste, dragoste absolută ce îmbrățișează cu ‎prisosință întreaga facere. Dumnezeu, ca dragoste, și în iad este ‎de față. Duhul Sfânt, dând omului cu adevărat a cunoaște această ‎dragoste în măsura putinței sale de a o purta, îi și deschide calea ‎către deplinătatea ființării.‎

Acolo unde există «vrăjmaș», există și respingere. ‎Respingând, omul numaidecât cade din deplinătatea ‎Dumnezeiască și nu se mai află în Dumnezeu. Cei ce au dobândit ‎împărăția Cerului și petrec în Dumnezeu, văd în Duhul Sfânt ‎toate străfundurile iadului, pentru că nu este în toată ființarea ‎tărâm unde Dumnezeu să nu fie de față. «Tot cerul Sfinților viază ‎în Duhul Sfânt, iar Duhului Sfânt nimic în întreaga lume îi este ‎ascuns»… «Dumnezeu este dragoste; și în Sfinți, Duhul Sfânt este ‎dragoste» (cap. XII, «Pentru Sfinți»). Petrecând în cer, Sfinții văd ‎iadul, și îl îmbrățișează și pe acela în dragostea lor.‎

Cei ce urăsc și leapădă pe fratele sânt ciuntiți în ființarea lor ‎și pe adevăratul Dumnezeu, Care este dragoste ‎atotcuprinzătoare, nu L-au cunoscut, și calea către El nu au aflat‎[63]

Însă, neavând harul Sfântului Duh, ci doar plăcerea de sine însoțită de duhurile ce se desfată de aceasta (consumându-și biata victimă prin vedenii și simțiri mincinoase), Părintele Arsenie Boca nu și-a iubit vrăjmașii, ci i-a bătut, disproporțional față de vina lor, cu ajutorul puterilor diavolești:

În 1949, după cea dintâi arestare a părintelui, s-a arătat primul mare semn dumnezeiesc. ‎Lumea ‎vorbea ca într-o noapte, cucernicul monah fusese scos din celula unde se afla in ‎arestul ‎Securității de la Hațeg, de doi milițieni ‎brutali. Amândoi îl apucaseră de subsuori, ‎luîndu-l pe sus, in timp ce îl insultau si îl ‎batjocoreau. Satrapii înșiși au povestit peste ‎ani cum părintele, încă buimac de somn, le-a iertat ‎nelegiuirea, dar atât mana dreapta a ‎unuia, cat si mana stângă a celuilalt, adică exact cele care ‎l-au atins, s- au uscat in scurt ‎timp…‎ ‎

[ce diferență între Părintele Arsenie Boca și dulcele Iisus:

Ioan 18:10 Dar Simon-Petru, având sabie, a scos-o și a lovit pe sluga arhiereului și i-a tăiat urechea dreaptă; iar numele slugii era Malhus. 11 Deci a zis Iisus lui Petru: Pune sabia în teacă. Nu voi bea, oare, paharul pe care Mi l-a dat Tatăl? Mat 26:51 Și iată, unul dintre cei ce erau cu Iisus, întinzând mâna, a tras sabia și, lovind pe sluga arhiereului, i-a tăiat urechea. 52 Atunci Iisus i-a zis: Întoarce sabia ta la locul ei, că toți cei ce scot sabia, de sabie vor pieri. Luc 22:50 Și unul dintre ei a lovit pe sluga arhiereului și i-a tăiat urechea dreaptă.51 Dar Iisus, răspunzând, a zis: Lăsați, până aici. Și atingându-Se de urechea lui l-a vindecat – n.n.]

Cei doi au ramas infirmi [probabil pentru dictonul diavolesc „te iert dar nu te uit” – n.n.] pe viața si trăiesc pana in ziua de azi. De atunci, s-a spus ca ‎minunile părintelui Arsenie Boca se savarseau prin foc si cine indraznea sa il atinga cu ‎dușmănie va fi ars de para focului dumnezeiesc

[tot atâta diferență între bocinism și creștinism: Luc 9:52 Și a trimis vestitori înaintea Lui. Și ei, mergând, au intrat într-un sat de samarineni, ca să facă pregătiri pentru El. 53 Dar ei nu L-au primit, pentru că El se îndrepta spre Ierusalim. 54 Și văzând aceasta, ucenicii Iacov și Ioan I-au zis: Doamne, vrei să zicem să se coboare foc din cer și să-i mistuie, cum a făcut și Ilie? 55 Iar El, întorcându-Se, i-a certat și le-a zis: Nu știți, oare, fiii cărui duh sunteți? Căci Fiul Omului n-a venit ca să piardă sufletele oamenilor, ci ca să le mântuiască. 56 Și s-au dus în alt sat. ‎– n.n.] ‎ ‎!

Portret de sfânt[64] [din păcate acesta nu este portret de Sfânt și cu atât mai puțin de Apostol, cum îl considerau cei de mai jos. Iată cum se purtau Sfinții Apostoli în condiții similare:

Fap 16:20 Și ducându-i la judecători, au zis: Acești oameni, care sunt iudei, tulbură cetatea noastră. 21 Și vestesc obiceiuri care nouă nu ne este îngăduit să le primim, nici să le facem, fiindcă suntem romani. 22 Și s-a sculat și mulțimea împotriva lor. Și judecătorii, rupându-le hainele, au poruncit să-i bată cu vergi. 23 Și, după ce le-au dat multe lovituri, i-au aruncat în temniță, poruncind temnicerului să-i păzească cu grijă. 24 Acesta, primind o asemenea poruncă, i-a băgat în fundul temniței și le-a strâns picioarele în butuci; 25 Iar la miezul nopții, Pavel și Sila, rugându-se, lăudau pe Dumnezeu în cântări, iar cei ce erau în temniță îi ascultau. 26 Și deodată s-a făcut cutremur mare, încât s-au zguduit temeliile temniței și îndată s-au deschis toate ușile și legăturile tuturor s-au dezlegat. 27 Și deșteptându-se temnicerul și văzând deschise ușile temniței, scoțând sabia, voia să se omoare, socotind că cei închiși au fugit. 28 Iar Pavel a strigat cu glas mare, zicând: Să nu-ți faci nici un rău, că toți suntem aici. 29 Iar el, cerând lumină, s-a repezit înăuntru și, tremurând de spaimă, a căzut înaintea lui Pavel și a lui Sila; 30 Și scoțându-i afară (după ce pe ceilalți i-a zăvorât la loc), le-a zis: Domnilor, ce trebuie să fac ca să mă mântuiesc? 31 Iar ei au zis: Crede în Domnul Iisus și te vei mântui tu și casa ta. 32 Și i-au grăit lui cuvântul lui Dumnezeu și tuturor celor din casa lui. 33 Și el, luându-i la sine, în acel ceas al nopții, a spălat rănile lor și s-a botezat el și toți ai lui îndată. 34 Și ducându-i în casă, a pus masa și s-a veselit cu toată casa, crezând în Dumnezeu. 35 Și făcându-se ziuă, judecătorii au trimis pe purtătorii de vergi, zicând: Dă drumul oamenilor acelora. 36 Iar temnicerul a spus cuvintele acestea către Pavel: Că au trimis judecătorii să fiți lăsați liberi. Acum deci ieșiți și mergeți în pace. 37 Dar Pavel a zis către ei: După ce, fără judecată, ne-au bătut în fața lumii, pe noi care suntem cetățeni romani și ne-au băgat în temniță, acum ne scot afară pe ascuns? Nu așa! Ci să vină ei înșiși să ne scoată afară. 38 Și purtătorii de vergi au spus judecătorilor aceste cuvinte. Și auzind că sunt cetățeni romani, judecătorii s-au temut. 39 Și venind, se rugau de ei și, scoțându-i afară, îi rugau să plece din cetate. 40 Iar ei, ieșind din închisoare, s-au dus în casa Lidiei; și văzând pe frați, i-au mângâiat și au plecat.

Observăm că s-au lăsat bătuți și chinuiți, nu paralizează și nu se răzbună, nu fac vrăji prin apariție și dispariție, ci Dumnezeu le deschide ușa, eficient o singură dată, ca să-și arate Apostolii iubirea față de vrăjmași și că sunt preocupați cu delicatețe de gândurile și mântuirea prigonitorilor (ca nu cumva să-și facă rău), minunea (nu mulțimea excedentară a minunilor ieftine prin nălucire diavolească) are rost numai pentru pocăința și întoarcerea la credință a unor suflete și nu pentru scăparea de greutăți, căci lasă justiția omenească să-și desfășoare mersul în chip firesc și apelează la mecanismele ei, cu smerenie, nebizuindu-se pe forțarea prin minuni. Ce smerită așezare în suferință și pocăință, cu multă compătimire față de vrăjmași, la Apostoli, fiind ucenici ai Sfântului Duh cel în chip de porumbel. Ce spectacol ieftin și de prost gust, sadic la adresa bieților angajați ai securității, doar pentru a-i fi lui confortabil și a-și face faimă de făcător de minuni la magul de la Prislop! Se vede că duhurile de care se slujea la săpat, la scăpat, la dispărut și la bătut, erau sălbatice și urâtoare de oameni, în chip mai de grabă de vampiri decât de lilieci.

Iată că Părintele Arsenie Boca nu avea iubire de vrăjmași, ci pomenirea răului, ținerea de rău și amenințarea cu bătaia, nu numai prin puterile diavolești, dar și prin amenințarea directă proprie. Dar este de observat că era organizat și un adevărat de sistem viclean de vizitare a sfinției sale la Drăgănescu, bine pus la punct pentru a-i susține parasinagoga.

Altădată când am fost la Părintele Arsenie nu l-am găsit, dar m-am gândit să mai stau prin curtea bisericii, poate apare de undeva. Întâmplător s-a nimerit de m-am întâlnit cu două femei care, ca şi mine, îl căutau pe Părintele. Erau din partea Sibiului, una era mai tânără, iar cealaltă mai bătrână. Ne-am aşezat la umbra unui copac aproape de lac şi am mâncat acolo. În acest timp mi-au povestit că ele au venit de ieri şi că au dormit la nenea Vasile un vecin de lângă biserica din Drăgănescu (unde a pictat Părintele Arsenie). Le-am spus că Părintele o să se supere foarte tare când va veni. Şi aşa a fost. Când ne-a văzut, Părintele a zis, uitându-se la cele două femei: „Ar trebui să iau o mătură şi să vă bat până se rupe mătura. Ce aţi căutat la nenea Vasile? Mult rău mi-a făcut omul acela” (de aceea, cei care-l căutau pe Părintele Arsenie erau sfătuiţi să spună că au venit să vadă pictura bisericii sau că doresc să dea o rugăciune la părintele Bunescu). [65]

-– n.n.]

16.  Minuni?

Numai când citești minunile și proorociile Părintelui Arsenie Boca îți dai seama că nu a fost Ortodox. Sunt caracterizate de spectacol irațional, centrat pe sine, fără sens duhovnicesc. Sunt atât de legendare, mincinoase, de tipul vieților „sfinților” latini, atât de prost gust, încât sunt respinse cu dispreț și dezgust nu numai de caricaturiștii atei, ce le observă ridicolul, ci chiar și de categoria ucenicilor cărturari ai sfinției sale (care îl urmează pentru pe păruta înțelepciune a dascălului lor ne verificată după Sfinții Părinți și pe simțiri umilicioase proprii de falsă smerenie, nelămurite prin scrierile părinților trezvitori și printr-o experiență îndelungată de luptă lăuntrică împotriva amăgirii).

17.  Ucenici

Am putea spune că ucenicii sfinției sale sunt împărțiți în trei partide ce se ceartă între ele (pe a patra nu o socotim între partide, ci între visători pe marginea prăpastiei):

  • Taumaturgofilii (cei ahtiați după minuni) și fani de spectacol duhovnicesc;
  • Intelectualiști (care îi resping pe primii și îl imaginează pe magul de la Prislop ca un intelectual rasat, izvor de trăiri și simțiri duhovnicești înalte cum n-a mai fost vreun altul, cel puțin la noi, dacă nu în toată lumea) amatori de lucruri fine și originale;
  • Zvonerii interesați personal pentru faimă și bani de afacerea de la Prislop. Și după cum se va arăta sunt bani grei care se câștigă de pe urma spectacolelor magice de la Prislop.
  • Mai sunt și o categorie, de care ne este cel mai milă, fiindcă este o înșelare gravă, răspândită, căutată, apreciată oficial și răsplătită de toată lumea cu laude și premii. Această categorie (numeric poate mică, poate mare) din clericii, călugări și, mirenii care profesează aceeași amăgire de a se ocupa de o misiune de succes în favoarea Sfintei Biserici, mai înainte de a se lămuri pe ei înșiși în dreapta credință și de a lucra pocăința personală. Aceștia au un interes personal mai subtil. Ei îl îndrăgesc și țin morțiș să fie Sfânt ca să își astupe sau măcar să își adoarmă conștiința ce tot strigă pe vreundeva în mintea lor să se oprească: taci bre conștiință! Nu vezi că aceasta este sfințenie? Și Sfântul Ardealului a făcut așa și iată ce minuni se fac la mormântul lui! Mai ales că mesajul sfinției sale dă frâu liber la ecumenism și uniatism, foarte mult apreciate de cei ce vor misiune cu orice preț, fiindcă atrage mulțimile fără de pocăință, sub masca unei dragoste universale „duhovnicești” ( dar nelămurite în adevăr).

Primii din categoria partidelor arsenice se îngrozesc și își pierd echilibrul, forțează și devin chiar violenți dacă îi contrazici că idolul lor a fost amăgit, imoral și mag sau doar dacă îndrăznești numai să susții că nu a fost Sfânt sau nu a făcut minuni. Cei de a doua categorie patinează cu mintea pe lângă argumente, pierzând esența și bâlbâindu-se când le demontezi rațional ficțiunea, și le arăți ereziile sau te astupă cu autoritatea lor, abuzând (dacă sunt clerici) de „legături nedezlegate”, apostrofând la rândul lor ca pe niște exagerați pe cei din prima categorie. Cei de a treia categorie, poate că își dau seama bine de marfa lor, dar fiind cointeresați se joacă cu argumentele ca și maestrul lor, manifestându-se când împotriva taumaturgofililor, când împotriva intelectualiștilor, după cum le dictează interesul, contextul și auditoriul ca să îl prezinte mai extraordinar pe începătorul lor de venituri.

Ceea ce au însă toți în comun, desigur că datorită hipnozei și învățăturilor bietului înșelat, este ecumenismul și lipsa de ascultare față de Sfânta Predanie. Ei trec peste orice, uneori cu violență, ca să se simtă bine și să se dovedească ucenici înfocați și mântuiți ai celui mai mare Sfânt al tuturor timpurilor.

Desigur că există și mulți dezinformați și amăgiți de autoritatea ucenicilor, din categoria cărora am fost o vreme și noi, studiul de față fiind o încercare de pocăință față de rătăcirea prin care am trecut și avariile generate de urmarea sfaturilor și cinstirea Părintelui Arsenie Boca, pe care încă le mai simțim în viețile noastre, rugându-L pe bunul Dumnezeu să ne ierte că am îndemnat și pe alții să urmeze calea cea strâmbă a înșelării de la Prislop-Drăgănescu și să ne vindece de gravele consecințe duhovnicești ale ei.

Îi rugăm pe toți să nu își neglijeze mintea și să o facă stăpână peste contextul amestecat, întunecat și amăgitor de acum, prin studiul cu osârdie al Sfinților Părinți.

Să nu ne lăsăm fraților conduși de părerile altora, ci să căutăm în toți, toate și oricând numai adevărul în iubire:

Efe 4:13 Până vom ajunge toți la unitatea credinței și a cunoașterii Fiului lui Dumnezeu, la starea bărbatului desăvârșit, la măsura vârstei deplinătății lui Hristos. 14 Ca să nu mai fim copii duși de valuri, purtați încoace și încolo de orice vânt al învățăturii, prin înșelăciunea oamenilor, prin vicleșugul lor, spre uneltirea rătăcirii, 15 Ci ținând adevărul, în iubire, să creștem întru toate pentru El, Care este capul – Hristos.

18.  Cărți

Puține, proaste, neortodoxe și pline de prețiozitate, cu coperțile galbene, ca să arate că sunt pline de har, dar, în realitate ca să vădească veștejirea și deșertăciunea mesajului, ca a unei frunze purtate de vânturile reci ale toamnei.

Ele fiind pline de minciuni, cunoaștere mincinoasă, ignoranță, gânduri pătimașe și consimțiri cu păcatul, atacă grav mintea:

‎34. ‎‎ Necurăția minții constă întâi în a avea o cunoștință ‎mincinoasă; al doilea, în a ignora ‎ceva ‎din cele universale (zic ‎acestea despre mintea omenească, căci îngerului îi e propriu să nu-i fie ‎necunoscut nimic din cele particulare); al ‎treilea, în a avea gânduri pătimașe ‎‎; iar al patrulea, în ‎a ‎consimți cu păcatul. ‎[66]

De aceea, înțelegem de ce Dumnezeu a îngăduit să aibă coperți așa de ofilite cărțile sfinției sale, ilustrate chiar cu hidoasele sale scrieri și tablouri. Ca să ne arate că:

Domnul ne iubește și de aceea nu ne putem teme de nimic, afară de păcat, pentru că ‎prin păcat se pierde harul și fără harul lui Dumnezeu vrăjmașul vânează sufletul, așa ‎cum vântul sau fumul mână o frunză uscată.‎[67]

 

Restul numărului mare sunt compilații, apocrife și tot felul de basme puse în seama lui fiindcă felul în care a fost cameleonic se pretează la aceasta, ca să prindă în mreajă oameni de toate gusturile. Practic este un trafic de suflete (mai grav decât cel de cadavre, fiindcă atinge veșnicia) prin afirmații, stări sufletești și lucrări contradictorii, care se bat cap în cap, dar puse cap la cap vădesc o mare și gogonată minciună.

Intre „Cărarea împărăției” scrisă în anii „40 la sfânta mănăstire ‎‎„Brâncoveanu” Sâmbăta de Sus și pictura de la biserica din Drăgănescu lucrată în anii ‎‎”70-80, opera Părintelui Arsenic se întregește prin Manuscrisul de 267 de pagini ai ‎Sfinției Sale, fără titlu, aflat la Așezământul Monahal de la Sinaia și care cuprinde 137 ‎de predici duminicale și la sfintele sărbători, meditații evanghelice și cuvinte ‎duhovnicești în spirit filocalic pe care cu umilință și cu smerenie am îndrăznit a le ‎numi pregătindu-le pentru tipar „CUVINTE VII” (Faptele Apostolilor 7.38 ed. brit.) [nu înțelegem de ce nu citează după Sfânta Scriptură Ortodoxă ci după o ediție eretică protestantă? Oare așa i-a învățat dascălul lor? – n.n.], ‎după unica expresie biblică aliată în cuvântarea sfântului întâiului mucenic si ‎arhidiacon Ștefan, din ziua revelației din Sinedriu si a muceniciei sale. Unele sunt ‎cunoscute, circulând de zeci de ani în popor, nu tară mutilări, deformări, inexactități ‎sau lipsuri. Din păcate, astfel de variante au și văzut lumina tiparului în volume și ‎ediții care lasă mult de dorit și care nu se ridică la exigențele și nivelul unor lucrări ‎care poartă pecetea numelui Părintelui Arsenie. De aceea am socotit de cuviință „să ‎dăm tiparului cele ce sunt ale tiparului”, dar nu oricum, ci după manuscrisul unic, ‎originar și original, scris cu multă atenție, frumusețe și dragoste de însăși Părintele ‎Arsenie prin grafia miniaturală a Sfinției Sale, irepetabilă și inconfundabilă.‎[68] [a cărei urâciune unicat se vede și pe pereții așezământului din Drăgănescu:

‎– GRAFICA: aici este cuiul lui Pepelea. Cred ca o analiza clara o poate face doar un ‎grafolog priceput in tulburari de personalitate, caci pe peretii de la Draganescu sunt tot felul ‎de tipuri de scrisuri: veche romaneasca, cursiva, un fel de Times New Roman, etc. Sunt cel ‎putin sase-sapte feluri de scrisuri diferite, atat ca stil , cat si ca marime. Unele sunt atat de ‎mici, ca nici nu pot fi citite de aproape. Concluzia este ca omul a fost cam tulburat.‎[69]

Oare a fost așa numai când a scris cai verzi pe pereți sau și în manuscrise, dar ucenicii îl prezintă/văd prin hipnoză ca un făt-frumos caligrafic?

Despre ereziile din aceste cărți, vă rugăm să citiți capitolul: „Erezii din Cărarea Împărăției și Cuvinte vii”. – n.n.]

19.  Relația cu mass-media

Adorat sub toate aspectele. Nici o critică la adresa lui, ci numai aprecieri bune, deși în toate cele legate de Sfânta Biserică prezentările TV sunt bârfitoare. Dar și Părintele Arsenie Boca este un prilej de bârfă/critică la adresa Sfântului Sinod și al ierarhilor. Ba că aceștia nu ar umple golul din inimile credincioșilor (pe care magul de la Drăgănești l-ar umple cu vârf și îndesat), ba că nu-l canonizează mai repede pe adulatul de la Prislop, ba că profită financiar de el (lucru ca un refren repetat la aproape toate știrile). La aceasta vedem asociate statistici fabuloase despre impactul pe care îl are sfinția sa asupra maselor, lucru care ar fi dovada de necontestat că este Sfânt. Orice politician ar putea fi invidios pe el și de fapt se și folosesc astfel de oameni de sfinția sa.

Din toate acestea se vede că fondurile fabuloase internaționale donate pentru promovarea imaginii de Sfânt al Ardealului provin de la cei ce nu iubesc Sfânta Biserică, ci doresc dezbinarea și „ecumenistizarea” Ei. Aceste fonduri sunt mai mari decât pentru a redresa țara sau a echilibra măcar politica românească (care de fapt se dorește prea mult și cu stăruință a fi destabilizată alături de Sfânta Biserică). S-a ajuns la o asemenea propaganda fide încât se face o emisiune săptămânală dedicată Părintelui Arsenie Boca.

Dar aceasta nu este de mirare, după cum ne învață chiar Mântuitorul:

Ioan 15:19 Dacă ați fi din lume, lumea ar iubi ce este al său;

Am găsit un cuvânt foarte potrivit al unui blogger amărât de cele ce se petrec în România, în legătură cu Părintele Arsenie Boca (cum se zicea la ProTV: arsenizarea României). Specificăm că nu suntem de acord în toate cu el:

Printre sani goi si chilotei transparenti, printre horoscoape si exercitii yoga, printre can can de doi bani si voma politica, ori ca vorbim de presa scrisa, ori de televiziuni, de ceva vreme i se face loc, deja cel putin saptamanal, cate unui articol sau emisiuni pro canonizare parintele Arsenie Boca.

De au ajuns sa vorbeasca pro pana si activistul scoaterii religiei din scoli Catalin Striblea sau … Florian Bichir. Ultimul nu oricum, ci din postura de membru al Colegiului C.N.S.A.S. A si scos el o lucrare “Parintele Arsenie Boca in arhivele securitatii”. Cine este insa individul?

„PREOTUL STILIST” Florian BICHIR elogiaza MASONERIA …

FLORIAN BICHIR (cel ce elogiaza MASONERIA si cel pro cipuire) propune sa-i zicem PATRIARHULUI DANIEL: “Sanctitatea Sa” …

FLORIAN BICHIR despre mandria de a fi MASON

Vorbim despre o mass-media fundamental anti ortodoxa. Iata doar cateva exemple:

„Fauritorul de mituri – Pavel si nascocirea crestinismului” scrisa de evreul Hyam Maccoby, promovata in mass-media de limba romana

ATAC FURIBUND: „Iisus n-a mai iesit din adevaratul mormant. Iisus nu a inviat. Se spulbera 2 000 de ani de crestinism.”. EVREUL SIMCHA JACOBOVICI ATACA DIN NOU?

Cica Biblia este contrazisa de o descoperire din sudul Israelului, despre filisteni

Cica DEZBATERE „FOREIGN POLICY”: Daca am fi protestanti, Romania ar fi mai dezvoltata. ORTODOXIA ne trage in jos …

„FOREIGN POLICY”: „Pe un om care a trăit întreaga viață în interiorul unei peșteri nu-l poți trage brutal la lumină, pentru că va orbi. În special dacă este preot ortodox” …

Ioan Petru Culianu – „Marea problema a culturii romane: BAGAJUL EI ORTODOXIST”

Ziarul Adevarul: ORTODOXIA E VINOVATA DE CORUPTIA DIN ROMANIA

Mass-media anti ortodoxa: SFANTA IMPARTASANIE = PERICOL PENTRU SANATATE

„APA SFINTITA CONTINE MATERII FECALE, iar fiecare mililitru zeci de milioane de bacterii.” – Un nou atac furibund al mass-mediei anti crestine …

ANTI CRESTINISM: „Gandul” si „Descopera” se straduie sa demonstreze ca Lumina Sfanta de la Ierusalim ar fi o frauda. De ce „demonstratia” lor este habauca?

Anti crestinism fara limite in revista UNICA. Cica „3 mituri despre Paste deconspirate de stiinta”

Anti crestinismul revistei TABU nu are limite …

Atac turbat anti crestin in mass-media. EVZ cica prezinta „CE BOLI RISTI CAND PUPI ICOANE” sau cand la Sfanta Impartasanie se foloseste aceeasi lingurita

CAMPANIE SATANISTA a ziarului ADEVARUL: “Preoții-vrăjitori care „scot dracii“ din noi. Ritualurile păgâne ale duhovnicilor României care practică exorcizarea în biserici”

PRO TV ataca “SFATURI ORTODOXE” si ne reaminteste ca PATRIARHIA vrea ca toate BLOGURILE ORTODOXE NATIONALISTE sa fie INCHISE

Un titlu plin de ura: “NU S-A REABILITAT”

UNITATE IN DIVERSITATE in mass-media: Radu Banciu (B1TV) ataca furibund crestinismul si sustine casatoriile gay

EXEMPLU DIN INTERIOR: Cum functioneaza campaniile anti ortodoxe

PRO TV continua campania ANTI BLOGURI ORTODOXE. De Sfanta Treime: e de rau sa-ti pastrezi fecioria pana la casatorie si e de bine sa umble fetele cat mai goale

Cica studiu: Dumnezeu ar fi avut o sotie, pe Asherah …

EVENIMENTUL ZILEI: „BISERICA din pacate, caci traim intr-o tara ORTODOXA, considera uneori MULT MAI PACATOASA varianta CONTRACEPTIVA decat recurgerea la un AVORT” …

Fatuca cu microfon: “In vest pensionarii merg in excursii in strainatate. In Romania au ajuns sa mearga la biserica”

In seria „REALITATEA.NET vă prezintă conspirații celebre” aflati despre inexistenta lui IISUS HRISTOS, a NOII ORDINI MONDIALE, a EVREILOR bogati, dar si despre existenta EXTRATERESTRILOR …

“REALITATEA TV” despre parintele ILIE LACATUSU: „pupatul oaselor sfinte poate fi o soluție pentru ieșirea din criză? Da, cu condiția să fii proprietarul moaștelor!”

VALENTIN STAN ataca si el ORTODOXIA: „intre a calatori spre moastele Sfintei Parascheva si a lua-o pe Route 66, aleg Route 66”

VIDEO: A inceput campania media pentru acceptarea femeilor la MANASTIREA FRASINEI?

VIDEO: ANTI CRESTINISM la Antena 3

HABAUCII zic: „Oamenii vin la biserica fiindca nu mai au incredere in ei insisi si in stat. Avalansa de pelerini este legata si de lipsa de educatie stiintifica”

Hal de argumente in EVZ impotriva predarii religiei in scoli

In EVANGHELIA LUI BARNABAS (BARABAS) ar scrie ca pe Golgota nu a murit Iisus Hristos, ci Iuda Iscarioteanul, iar Iisus vorbeste despre venirea profetului Mahommed … Mass-media anti crestina zbiara de bucurie ca s-a gasit manuscrisul

Video – HULA lui BENDEAC: Vanghelie si Cina cea de taina

CAZUL TANACU. Presa a turbat din nou la aflarea vestii ca trei maicute au fost eliberate. Unde au gresit ierarhii? IN APARAREA PREOTULUI Petru Corogeanu: parintii GHEORGHE CALCIU DUMITREASA si IUSTIN PARVU

Ziarul „GANDUL” continua campania impotriva EXORCISMULUI

La REALITATEA s-au descoperit vinovatii raspandirii GRIPEI PORCINE si ai refuzului vaccinarii: CRESTINII …

Iar aceasta mass-media a inceput campania pentru canonizarea parintelui Arsenie Boca. Bizar. Sau poate nu …

Unii frati ortodocsi se bucura zicand ca astfel se va deschide calea canonizarii Sfintilor Inchisorilor. Iluzii desarte. Diferenta fundamentala dintre parintele Arsenie Boca si restul e Miscarea Legionara.

Va amintiti articolul din decembrie 2014?

Aseara la Romania tv Pr. Conf. Univ. Dr CONSTANTIN NECULA a zis cam asa: Pana acum ELIE WIESEL s-a opus, dar deoarece s-a demonstrat ca Parintele ARSENIE BOCA n-a fost nici verde, nici nationalist si nici de dreapta, de la anul s-ar putea sa vorbim despre SFANTUL ARSENIE BOCA

Ori Valeriu Gafencu si restul celor ucisi in puscarie sau parintele Justin Parvu si restul marilor duhovnici au fost tocmai legionari, nationalisti sau de dreapta. Iar noua ni se repeta intr-una anul acesta in mass-media ca parintele Arsenie Boca a fost chiar anti legionar. Asa ca …

Altfel spus, imaginea parintelui Arsenie Boca in mass-media este politic corecta.

Ce mai observam in materialele mass-media despre parintele Arsenie Boca? Folosirea extrem de rara a cuvantului ortodox dar extrem de deasa a cuvantului minune.

Ce altceva mai observam? Folosirea imaginii parintelui Arsenie Boca pentru promovarea a tot soiul de idei ecumeniste si teorii new age.

 In concluzie:

Nu discutam aici despre cum a fost, ce-a scris si ce-a zis in mod real parintele, ci despre cum este prezentata imaginea sa in mass-media, ca sa incercam sa ne dumirim la ce le foloseste stapanilor mass-media aceasta campanie pro canonizare. Care stapani sunt fudamental anti ortodocsi.

E socant ce voi zice, dar ganditi va rog la rece si nu uitati, repet, vorbim de imaginea sa prezentata si nu de cum o fi fost el in realitate:

Se va canoniza deci un preot nici verde, nici nationalist si nici de dreapta, mai degraba deschis spre catolici decat prea ortodox, cu un open mind new age dincolo de granitele in care incorseteaza Ortodoxia, facator de minuni in timpul vietii si dupa, cu o figura carismatica si imbracat in alb. Adica prin canonizare se va promova fix imaginea unui antemergator al ANTIHRISTULUI

Ce-i de facut?

In primul rand cei ce-l iubesc pe parintele Arsenie Boca ar trebuie sa faca ceva. Iar a face nu inseamna de exemplu a veni cu tot soiul de explicatii la greseala parintelui de a-l picta pe ereticul Francisc de Assisi printre Sfinti in biserica Draganescu. Ca am auzit unele de nici nu stii ce sa mai crezi despre ce-i ce le tot vantura:

  • Securistii au venit pe urma si l-au pictat ca sa-l denigreze
  • A fost pictura profetica. Iata ca acum exista un papa pe nume Francisc I
  • Francisc de Assisi a venit la Ortodoxie pe ascuns si i s-a descoperit acest lucru doar marelui parinte Arsenie Boca, nu unuia mic precum Sfantul Ignatie Briancianinov

Adica sa spunem pe fata si curajos ce a gresit, aratam si ce-a facut bine, tragem linie si vedem ce iese.

Ba mai mult, cand ii vedem pe tot soiul de rataciti ca bat campii folosindu-se de imaginea parintelui, nu ne facem ca nu vedem, ci din contra. Iar cei ce-l iubesc trebuie sa fie in prima linie.

In rest, si-mi cer iertare pentru randurile urmatoare, Dumnezeu stie unde e parintele acum. In Rai sau iad, Sfant sau nu. Si daca l-a pus in Rai, acolo ramane, indiferent ca noi oamenii vrem sau nu. Nu noi prin canonizare il punem acolo. Asa ca decat „canonizarea” imaginii propuse de stapanii masoneriei, mai bine lipsa.

Nu stiu daca m-am facut inteles.

Doamne ajuta![70]

Nu e de mirare toată această atracție pe care o are televiziunea pentru sfinția sa. Chiar și el, în timpul vieții, dorea să se prezinte într-o formă de VIP artistic, pentru a atrage pe cât mai mulți spre sine, ca un actor, plastician de mare sensibilitate poetică:

Ceilalți Părinți ai Bisericii, fiind smeriți, nu au dorit și nici nu au acceptat să fie filmați artistic, ci așa, smerit, cum erau ei în realitate

  1. 28 noiembrie 1989, Sinaia

De la „sfântul Ardealului” la secta Ardealului.

Ucenicii se ceartă între ei în interpretarea tuturor aspectelor vieții Părintelui Arsenie Boca. Din fericire informațiile care le dau ei, dincolo de interpretări, consună în a ne arăta că a fost un înșelat atât în viețuire, cât și în învățătură, atât pentru cei fără de carte, cât și pentru intelectuali, chiar dacă prin manifestări diferite. Dar parcă cel mai mult se ceartă ei în legătură cu moartea lui ce nu poate fi verificată. Totuși, și aici, cu mila lui Dumnezeu, vom putea înțelege adevărul. Însă un lucru este cert. Dacă cei care sunt uniți prin iubirea irațională și necondiționată a sfinției sale, datorită comportamentului contradictoriu al lui sale se contrazic, fiind atât de dezbinați, ce primejdios este a fi canonizat când sunt atâția oameni treji cu mintea care se vor împotrivi fiindcă iubesc Sfinții Părinți și adevărul (care au scăpat de hipnoza lui și înțeleg că acceptarea unui astfel de „sfânt” este totuna cu înghițirea unui cal troian în pântecele căruia forfotesc ostașii iadului numiți ecumenism, origenism, iconoclasm, vrăjitorie, hipnoză, hinduism). Cei ce iubesc Sfânta Predanie vor înțelege că a accepta să fie canonizat un astfel de om amăgit este totuna cu a te lepăda de Hristos.

Și atunci… va apărea o mare ruptură. Modul pătimaș al ucenicilor lui (care nu țin cont de nimeni și nimic, nu ascultă argumentele care le alunecă pe lângă înțelegerea minții) îi va duce să se rupă de Sfânta Biserică și să formeze o sectă, secta sfântului Ardealului sau mai pe scurt secta Ardealului, întregind peisajul și așa fragilizat de conviețuirea istorică cu atâtea confesiuni (ce imprimă o relativizare a credinței, o atmosferă proecumenistă de dragul misiunii occidentofile), de uniatism și de oastea Domnului. Ce hâd este să nu poți să le spui cu dragoste și delicatețe că nu ești de acord cu încălcarea sfintei Tradiții de către Părintele Arsenie Boca, că imediat cel cu care vorbești, fără să întrebe din dragoste de adevăr care este încălcarea, capătă o tulburare și o râvnă de apărare fără argumente, ce vrea să te astupe cu totul printr-o falsă autoritate, nefăcând altceva decât să demonstreze și prin reacția proprie că cel insuflă oamenilor cinstire către pictorul de la Drăgănescu este un duh rău, sălbatic și mincinos:

‎ Omul care se enervează când vede împotrivirea celui de altă credință, dă dovadă de ‎nematurizare duhovnicească, de nesiguranță în credința sa. ‎

‎ Sfântul Isaac Sirul ne arată că

‎ „începutul înțelepciunii celei după Dumnezeu este liniștea și blândețea; ele sunt pecetea ‎unui suflet mare și puternic, care gândește sănătos și este în stare să poarte slăbiciunile ‎oamenilor”. ‎[71]

‎91. ‎    ‎ Atâta adevăr se cuprinde în cunoștința fiecăruia, câtă ‎siguranță îi dau blândețea, smerenia și dragostea. ‎‎[72]


 

20.  Moartea

Multe basme au înconjurat moartea lui, compuse pentru a se demonstra că este un prooroc mucenic. Ucenicii cei mai autorizați, însă, arată că a murit de boală, securitatea scoțându-l din cauza bolii chiar și de sub supravegherea informativă. Ucenicii se ceartă unii cu alții ca să-l scoată martir, ori pentru vreo proorocie despre Ceaușescu identică cu a babei Vanga din Bulgaria (numai că pe ea ceaușeștii nu au omorât-o), ori pentru că a fost legionar și se temeau de renașterea Mișcării Legionare, ori pentru că era făcător de minuni care putea instiga masele la revoltă. Fabulațiile sunt multe ca în cazul morții lui Elvis Presley, Hitler sau a altor VIP-uri sau lideri politici celebri. Unii zic că a fost bătut într-o pădure fiind scos din mașină de securiști, alți că a fost torturat în chilie, având ca dovadă un câine negru, alții că l-au văzut cu urme de tortură, alții că a fost răstignit. Nu este imposibil să fi fost bătut chiar și de draci, fiindcă, de cele mai multe ori, vrăjitorii o sfârșesc așa. Diavolii își exprimă în acest fel, vizibil pentru toată lumea (cu îngăduința lui Dumnezeu, pentru a ne lămuri unde duc succesele de aici și slujirea cu puteri de către draci), cruzimea și nerăbdarea de a lua sufletele lor ca să le tortureze acolo unde se chinuiesc și ei, deoarece, pentru slava deșartă și succesul în această lume (înșelați că vor fi mari și după moarte), bieții amăgiți le-au dat drepturi asupra lor.

Felul morții Părintelui Arsenie Boca ne îndeamnă, încă odată, să ne rugăm pentru a scăpa de această popularitate bolnăvicioasă, pentru a nu i se îngreuna situația în veșnicie.

Mai jos vedem cum ucenicii sfinției sale, l-au îmbrăcat, după atâta vreme, în veșmintele de ieromonah. Ce frumos îi vin, chiar și mort. Ce mare păcat că nu a făcut el însuși aceasta, de viu, pentru a i se socoti drept pocăință. Iar dacă a fost dorința sfinției sale de a fi îmbrăcat așa dinainte de moarte și aceasta este o pocăință, mai mică, dar fără a a-și asuma și răbda consecințele prigoanei acestui gest de când era încă viu, ca să fie pocăință deplină. Rămâne de aflat, la judecata de apoi (dacă și noi vom avea pocăință să fim vrednici a afla tainele lui Dumnezeu și ale oamenilor), dacă în inimă a avut străpungere și părere de rău pentru tot ce a făcut, ca să-i fie o pocăință mântuitoare, iar nu una din slava deșartă de la moarte, și, astfel, să fi picat cu capul în jos spre veșnicie, pecetluindu-și felul de a fi din viață prin faima și frumusețea unor haine nemeritate.

A lui Avva Marcu

‎1. ‎      Lepădând durerea și necinstirea, ‎nu te făgădui să te pocăiești prin alte fapte ‎bune, că slavă deșartă este, iar nedurerea are ‎fire a sluji păcatului și prin cele de-a dreapta. ‎Dacă cineva va cădea în vreun păcat, și nu se ‎va întrista după măsura greșealei, cu lesnire ‎iarăși întru aceleași mreje va cădea. ‎[73]


 

21.  „Minuni” după moarte

Sunt foarte multe minuni făcute de Părintele Arsenie Boca. Cum spun unii Ortodocși necăjiți de scandalul arsenic, mai multe decât în tot Vechiul Testament și Noul Testament și în toate viețile sfinților. Dar nu numai atât că sunt mai multe, (cum nici nu dorește Dumnezeu să fie, deoarece El nu silește prin minuni, ci convinge prin Adevăr), dar acele minuni sunt cu totul diferite de cele Ortodoxe. Sunt centrate pe persoana Părintelui Arsenie Boca și pe mormântul lui (numit îngrozitor de antihristic ca fiind „Sfântul Mormânt”). Ele rezolvă toate problemele, dar nu convertesc mințile spre schimbare (singura care poate aduce viața veșnică fericită).

Într-un cuvânt: sunt minuni lumești nu Dumnezeiești. Nu schimbă sufletul ci buzunarele sau trupul.

Iată o minune celebră a Părintelui Arsenie Boca, pe lângă nenumăratele lacrimi și apariții în tot felul de locuri nepotrivite. Este o minune cu „fantoma de la operă”, foarte asemănătoare cu aparițiile hidoase și trase de păr ale falsului mântuitor, ale falsei maici a domnului, și alte apariții demonice de care fac atâta caz ereticii din catolicism, monofizism și protestantism[74]:

Iată celebra fantomă de la Prislop:

În cartea Noi mărturii…, pag. 119, ni se sugerează o erezie: cea a ‎sufletelor preexistente. Omul înainte de concepție – sufletul, ‎Omul înainte de naștere – fătul… Biserica învață că sufletul este ‎creat de Dumnezeu în momentul zămislirii fătului. După ‎moartea lui A. Boca, ucenicii au ajuns să boteze euforiile și ‎închipuirile lor drept trăiri duhovnicești, necercetând să vadă ‎dacă acestea sunt conforme cu învățătura și practica Bisericii. ‎Pentru fanatici, Idolul niciodată nu se discută, se urmează ‎orbește, se aplaudă frenetic și se apără cu orice preț, în ciuda‎ oricăror argumente și dovezi. Ne întrebăm: ne mai trebuie astăzi ‎discernământ și credință dreaptă pentru mântuire sau ‎considerăm că merge numai cu iubirismul universal de tip New ‎Age? Oamenii ajung să vadă în experiențe demonice lucrarea lui ‎Dumnezeu. Vai de cei ce vor spune răului bine și binelui rău. Să ‎nu ne păcălim, există o „spiritualitate” a diavolului foarte ‎asemănătoare cu cea a lui Hristos. Mărturiile ucenicilor chiar de ‎la moartea lui Boca sunt edificatoare în acest sens. în cartea ‎Mărturii din Țara F.„, pag. 114, unul din cei ce au fost la ‎înmormântare, Constantin Jurcovan din Recea, a spus că atunci ‎când săpau groapa părintelui a apărut pe cer un nor alb, ca o ‎ceață, pe care scria cu negru Enoh, cu litere tot din nori formate. ‎Cei care au văzut au spus că a fost duhul lui Enoh în părintele ‎Arsenie; La pag. 118 părintele Dumitru, mănăstirea Sf. Ilie – ‎Albac ne povestește o întâmplare hazlie pentru un om sănătos la ‎cap. La un an de la moartea lui Boca, pe drum înspre izvorul lui ‎Boca de la mănăstirea Sâmbăta, s-a întâlnit cu „El” deghizat în ‎babă. Ce-i mai grav, într-o înregistrare ce circulă pe internet, acest ‎călugăr ține o conferință la Abrud în care povestește această ‎nebunie în fața a cam 100 de oameni și nimeni nu realizează că ‎acesta bate câmpii, ci toți sunt entuziasmați de marea minune. De ‎aici, ca și din conferința maicii Marina Lupou la Cluj, în care ‎povestește cum l-a văzut pe Boca în trei ipostaze, putem înțelege ‎ce fel de credincioși sunt cei care, culmea cer în delirul lor ‎canonizarea lui A. Boca. ‎[75]

Dar și efectele optice ale obiectivelor fotografice sunt răstălmăcite ca minuni:

Iată apariția pe cerul Norvegiei, înainte de vizita lui Obama (este oare și el Sfânt ca Părintele Arsenie Boca?):

Apariția „maicii domnului” ce s-a făcut profeților auto-proclamați din catolicism, Joe Coleman și Keith Henderson, din Knock, Irlanda:

Diavolul apărând ca o anti-maică a domnului, ca să îi convingă pe copții monofiziți, că și ei sunt iubiți de Dumnezeu și se vor mântui:

Nici protestanții nu sunt scutiți de apariții ale lui antihrist prin tomografii sau pe scânduri, ca să creadă că sunt bine, sunt cu Dumnezeu și lumea trebuie să vină la ei, nemaiavând nevoie să caute adevărul:

Aceste apariții de tip kitsch seamănă cu pictura religioasă nelămurită și necredincioasă (din care face parte și cea de la Drăgănescu, în care sunt reprezentate fantome în loc de Sfinți Îngeri) arătând că sunt date de aceleași duhuri ce i-au păcălit vederea Părintelui Arsenie Boca, înșelându-l că este un ales, dar nu seamănă deloc cu Sfintele Icoane și descoperirilor duhovnicești neamăgitoare ale Sfinților Părinți.

Iată adevărata lor identitate și proveniență, după Sfinții Părinți: sunt proiecții demonice

2Co 11:14 Nu este de mirare, deoarece însuși satana se preface în înger al luminii.

Cum sunt făcute aceste false minuni? Prin lucrarea diavolilor sau a oamenilor, insuflați de diavol?

Unii zic (din partea celor ce nu cred în existența lumii nevăzute) că ar fi trucaje fotografice:

Pentru cei ce vor să reproducă experimentul, vă redăm instrucțiunile din fotografia de mai sus, dar cu caractere lizibile.

Nu vă recomandăm, totuși, să faceți aceasta, deoarece orice minciună este o împreună lucrare cu tatăl minciunii (Ioan 8:44 Voi din însuși diavolul sunteți, și poftele tatălui vostru voiți sa faceți. Acela ucigător de oameni a fost din început, și întru adevăr n’a sfătuit, că nu este adevăr întru dânsul când grăește minciună dintru ale sale grăește; că mincinos este, și tatăl ei) și îi veți da drepturi să vă ocupe mintea și chiar să vă ducă la pierderea mântuirii, mai ales dacă vor fi oameni ce vor crede aceasta și vor fi înșelați să primească și ereziile propovăduite de cel căruia i se construiește astfel imaginea falsă de Sfânt.

Alții au observat calitatea proastă a acestui trucaj, prin prezența unei genți de mână neagră, în fața „spiritului”, nepotrivită cu un duh, și sunt nedumeriți de ce nu a fost și ea convertită prin trucaj. Lăsând la o parte că poate fi o neatenție a măsluitorului, ar putea fi totuși o vedenie… fotogenică (prin manipularea luminii create sau după cum o numește fotograful întâmplării energie radiantă, deoarece lumina/energia necreată nu poate fi surprinsă de nici un aparat optic, fiind o lumină mai presus de simțuri, deci și de vedere, ea este o lumină nevăzută cu ochii, ci văzută cu mintea într-un mod de negrăit):

FOTO: “energie radianta” a Parintelui Arsenie Boca la mormantul sau?

Posted in Arsenie Boca by saccsiv on mai 28, 2014

 

 Iata ce putem citi in articolul Minune la mormantul lui Arsenie Boca. S-a arătat spiritul sfântului – FOTO incredibile:

„Aflata la pelerinaj la mormantul lui Arsenie Boca, o credincioasa decis sa faca unele fotografii in zona in care se rugau oamenii.

Femeia nu s-a gandit nicio secunda ca, pe imagini, va aparea si o forma de energie radianta ce pare a fi spiritul unui sfant.

Cand a ajuns acasa si s-a uitat la poze, femeia a fost uluita de ceea ce vedea! Astfel, in cele trei poze facute la mormantul parintelui Arsenie Boca apare o fiinta care straluceste intr-o lumina orbitoare, ce pare a fi capabila de o forta vindecatoare.

Femeia le-a aratat tuturor cunoscutilor pozele, considerand ca in imagini apare un spirit foarte puternic, ce s-a intrupat pentru ajutorarea oamenilor.”

[vă rugăm să observați, ca de obicei la cei entuziamați de falsele minuni, limbajul ce descoperă o mentalitate new-age și o necunoaștere a Ortodoxiei, deci o mare nelămurire în credință, terenul de lucru al diavolului prin care poate însămânța falsele minuni și adorarea celor în jurul cărora se fac ele – n.n.]

Comentariu saccsiv:

 

Articolul e din 27 Mai, 13:21 si stirea a aparut mai apoi si pe alte site-uri ale mass-media.

Nu mi-a placut folosirea termenului energie radianta cand vorbim despre un Sfant, asa ca am cautat sursa si am gasit un articol din 24 Mai 2014, ora 08:50, Spiritul lui Arsenie Boca, printre credincioși?! GALERIE FOTO, unde sunt trei fotografii.

Va invit sa le analizam pe primele doua.

E limpede ca cei din jur n-o vad ca pe o aparitie de lumina sau n-o vad deloc.

 Foto 1: Mariti-o cat puteti de mult. Observati va rog ca aparitia are ceva in fata, de la abdomen in jos, ceva ce seamana cu o geanta in care pare a cauta ceva. Geanta nu e luminoasa si ca atare putem presupune ca cei din jur ar fi putut-o vedea. Si ar fi sarit categoric in ochi o geata ce pare a pluti asa prin aer.

 

 

 Foto 2: Si aici se vede geanta, dar mare parte din ea e mascata de femeia aplecata.

[în plus pare că ar citi un ziar – n.n.]

 In concluzie:

 Eu nu sunt specialist din fotografii, dar cred ca sunt doua ipoteze:

– Un trucaj voit. Dar atunci de ce cel ce l-a facut n-a albit si geanta? [e posibil din neatenție și din mila lui Dumnezeu, ca să observăm noi falsul – n.n.]

– Nu cred e un trucaj voit, ci chiar era o persoana acolo, foarte probabil o femeie cu o geanta, evident neremarcata de cei din jur si nici de cel ce a fotografiat, dar care dintr-un motiv sau altul a aparut mai apoi pe camera ca fiind o aparitie luminoasa. [aceasta este imposibil din punct de vedere fotografic. Cum să fie o pată albă luminoasă tocmai cu un contur așa de bine definit și la toate trei la fel… aceasta ar fi o „minune tehnică” mult mai mare ca trucajul, care ne învață pe toți să nu ne înfierbântăm după senzațional ci să urmăm calea ștearsă și nebăgată în seamă de lume a pocăinței în Hristos – n.n.] [76]

Și a treia poză arată că apariția ar citi un ziar. Din păcate fotografia este așa de flu, încât nu putem desluși titlul publicației:

Sunt firești astfel de reacții ale rațiunii care observă și dă sens logic la toate, chiar și la necredincioși, căci firea omenească este făcută să înseteze după adevăr, iar exagerarea îi aprinde toate sirenele de alarmă. Cu toate aceste, este un lucru mai puțin cunoscut de cei mulți, că diavolul își face apariția, prin modificări ale aerului și luminii, deci pentru el nu este imposibil un astfel de trucaj pentru a ne batjocori că alergăm cu limba scoasă după minuni, ratând veșnicia.

El având o rațiune pervertită de ură (dar fără să aibă o atenție distrasă de la amănuntele uciderii sufletești, cum ar fi putut greși un om pătimaș), precis a știut defectele trucajului său, însă nu a avut îngăduință de la Dumnezeu să facă o înscenare perfectă, fiindcă deși noi nu suntem smeriți ca să cunoaștem toate prin Sfântul Duh, avem lăsată chibzuința. Aceasta este zidită de Dumnezeu și hrănită de Pronia Lui cu rațiuni înțelegătoare, ca măcar pe partea rațională, dacă nu este întunecată de patima simțirii sau a prejudecății, să putem să ne apărăm de înșelătorie. Cei care se lasă escrocați sunt ei înșiși vinovați de aceasta prin dorirea acestei lumi mai mult decât a veșniciei, care îi întunecă să nu mai sesizeze amăgirea evidentă.

Iată un exemplu de acest fel, de la Sfinții Părinți:

Îngerul închipuit, plin de bucurie, îi spune monahului ‎Spiridon:‎

‎-‎        ‎ Privește într-acolo, avva! ‎

Monahul, buimăcit de oboseală, s-a întors către apus și a ‎văzut un disc imens plin de lumină roșie ca focul, în mijlocul ‎căruia i se părea că se află Stăpânul Hristos purtând odăjdii ‎arhierești și stând pe un tron, înconjurat de îngeri. După aceea ‎vedea cum vin în valuri îngerii, împărțiți în legiuni. Atunci a ‎început să observe că erau acolo legiuni de îngeri, apostoli, ‎sfinți, ierarhi și oameni drepți, exact cum erau înfățișați în ‎icoana tuturor sfinților.‎

[…]

Dintre ierarhi, în frunte părea că vine Sfântul Spiridon; ‎atunci, îngerul închipuit i-a spus monahului Spiridon:‎

‎-‎        ‎ Ce stai ca prostul și te uiți așa curios? Nu-L vezi pe ‎Stăpânul Hristos care te așteaptă? Du-te repede să I te închini!‎

Monahul Spiridon, ispitit de capriciul mândriei, s-a ‎umflat ca un păun și a înaintat puțin, dar încet – încet a început ‎să șovăie, ca și când ceva din interiorul lui i-ar fi spus: „Nu te ‎duce mai departe!“ Ce să fi fost oare? Să fi fost glasul ‎conștiinței sau îngerul său păzitor?‎

La un moment-dat, părintele Spiridon s-a uitat cu atenție ‎la Sfântul Spiridon care venea în frunte și a observat că pe cap ‎purta un fes mare, a cărui lungime atingea un metru. Pentru ‎Sfântul Spiridon, protectorul lui fiindcă îi purta numele, avea ‎multă evlavie și respect și deoarece pictorii îl înfățișau în icoane cu fes foarte mic, altfel ‎decât îl vedea el acum, părintele Spiridon a rămas surprins și ‎făcându-și semnul Crucii a zis cu glas tare: „Doamne miluiește, ‎Sfântul Spiridon să aibă fes așa de mare, foarte ciudat lucru!“‎

Îndată ce și-a făcut semnul Crucii, toate nălucirile au ‎pierit și înșelătoriile Satanei s-au făcut nevăzute, însă monahul a ‎văzut că se afla pe marginea prăpastiei. Din fericire, un picior îi ‎era afundat în zăpadă și celălalt, care era ridicat pentru a ‎înainta, se găsea în gol, adică nu avea unde să și-l pună, întrucât ‎dacă ar fi făcut încă o jumătate de pas, ar fi căzut în prăpastia ‎adâncă de mai bine de o mie de metri. Lui Dumnezeu însă i-a ‎fost milă de el, căci în loc să cadă în față, a căzut pe spate și de ‎frica și groaza prin care a trecut a stat leșinat mai mult de trei ‎ore, după care și-a revenit, pentru că ziua era frumoasă și ‎soarele l-a încălzit.‎[77]

Ce bine ar fi fost ca Părintele Arsenie Boca să fi fost măcar ca acest părinte Spiridon. Să fi avut evlavie la Sfinți și să fi cunoscut canoanele Ortodoxe ale pictării Sfintelor Icoane, ca (măcar dacă partea contemplativă i-a fost întunecată de dorirea arătărilor și de umflarea de sine) să fi sesizat (măcar prin chibzuința însoțită de o adevărată cultură duhovnicească – nu cea de la Belle Arte) că vedeniile primite aveau amănunte nepotrivite cu evlavia adevărată și cu realitatea teologică a sfinților. Așa (măcar căzut pe spate) să nu fi căzut în prăpastia mai adâncă de o mie de metri duhovnicești, a rătăcirii de la dreapta credință timp de 79 de ani, prelungită, poate, și în veșnicie.

De care să ne ferească Dumnezeu pe toți și pe sfinția sa, în vecii vecilor! Amin!

Harul prin care Dumnezeu pe toate le zidește, și prin care de toate se îngrijește să devină fericite (fie prin pronie, fie prin judecată), este nevăzut. Vederea (simțirea) minții este altceva decât analizatorul vizual și percepția vizuală.

Diavolul ne ispitește prin simțirea sensibilă (cea exterioară) și prin cea inteligibilă (cea interioară, a înțelesurilor), atrăgându-ne mintea de la înțelepciune la plăcerea de creație gustată fără de Dumnezeu. La vederea minții ajung puțini. Însă Dumnezeu poate să se adreseze nouă și prin vederea simțurilor pe Care El le-a zidit. Avem exemplu cu poporul ales care călătorea în pustia Egiptului (câte minuni a văzut, deși era cârtitor și pătimaș).

Lumina de la Ierusalim este adresată simțurilor, dar, după mărturia celor ce au participat acolo, fiecare o vede altfel, în funcție de starea sa. Sigur că este tot o lucrare a harului, dar adresată simțurilor, fiindcă mintea celor de acolo nu s-a curățit de patimi, nu a trecut prin iluminarea naturală, ca să ajungă la desăvârșire sau grăirea față către față. Însă cei care sunt desăvârșiți altfel văd lumina necreată, inclusiv acolo, în acele momente, la Ierusalim.

Discernământul dintre falsele minuni și adevăratele minuni se face, însă, nu după adresarea simțurilor sau minții (și diavolul poate mima lumina necreată înșelând mintea că este harul, și el este minte, deci poate lucra mintal asupra minții altuia, cât are îngăduință de la Dumnezeu) ci numai după învățăturile care decurg din vedenii și minuni, și din lucrarea lăuntrică pe care o provoacă. Dar discernământul îl pot face doar cei cu experiență și cu o cunoaștere amănunțită a Sfinților Părinți.

Este evident că în cazul fantomei de la Prislop mesajul este unul de tip New-Age și ridicol: spectacol gratuit, fără a da vreo înțelegere care să ajute pocăința. Mai mult, spectacolul face reclamă pentru canonizarea unuia care este dat anatema de toate cele 7 Sfinte Sinoade Ecumenice. Duhul Adevărului, care Le-a insuflat raționalitatea Acelora, nu poate da vedenii adresate simțurilor, care să le contrazică. Dumnezeu nu se contrazice pe El însuși, pentru că nu este schimbător. În toate caută iubirea în adevăr.

Nici un înger sau Sfânt nu are nevoie să citească vreun ziar sau să poarte după el vreo geantă. Astfel că vedenia are o rațiune ce ne învață minciuni antiortodoxe și aiureli superstițioase, de aceea este construită de sau în duhul minciunii.

Ca și în analizarea întregului fenomen al sfințeniei (cinstirea de către mase, facerea de acatiste înainte de canonizare) și minunile pot fi deosebite în funcție de învățăturile scrise, pictate și viața autorului lor, dacă corespunde sau contravine Sfintei Tradiții.

Adevărul contează, nu lucrarea exterioară cu faptele ei concrete și simțirile provocate de ele.

Fapta bună are un suflet (scopul ei) și un trup (fapta propriu-zisă). Fapta e firească dacă are ca scop necesitățile firii, bună dacă are ca scop pe Hristos, rea dacă ne desparte de Hristos.

La fel și minunile.

Nu întotdeauna min(ci)unile sunt lucrări ale satanei sau ale oamenilor vicleni. Ele pot fi răstălmăciri ale oamenilor exagerați, rătăciți sau bolnavi sufletește/mintal.

Să luăm câteva exemple:

Iată ce a pictat sfinția sa, din care au dedus ucenicii că ar fi proorocia accidentului celor două turnuri gemene:

Ne întrebăm: unde este fumul, unde sunt avioanele, unde este măcar distanța păstrată între clădiri, unde este forma lor? Unde sunt zgârie norii. Sunt doar două pete de cer, desfăcute de imaginea unei hidoase siluete ce decolează într-o trombă de reacție (pictată ca în benzile desenate S.F., de proastă calitate, autorul hulind că așa cineva ar putea fi Hristos), pe care ucenicii obsedați de sfințenia profetică a dascălului lor le interpretează ca fiind turnurile gemene. De aceea ori de câte ori veți citi despre această profeție celebră, răspândită numai sub formă de idee text, nu veți avea alăturată și această imagine, fiindcă ar fi prea evident că e o minciună. Cu greu am depistat, din mai multe descrieri asociate și o imagine neclară încercuită de la ProTv (care deși are o așa de performantă aparatură, totuși a lăsat neclară special tocmai imaginea ce ar fi putut demonstra falsul acestei proorocii mincinoase[78]), la ce pictură se referă adepții înfierbântați. Vedeți cum trag de păr orice, doar ca să construiască imaginea unui prooroc de canonizat? Nouă ni se pare forțată și asocierea turnurilor gemene cu dolarii, dar acolo tot mai este o urmă de asemănare. Însă în pictura de mai sus chiar că este vorba de o interpretare numită în limbaj psihiatric idee delirantă, la fel ca și asocierea unor pete pe beton cu chipul Părintelui Arsenie Boca (vă rugăm să observați că și în imaginea de mai jos tot ProTv-ul a adăugat conturul negru ca să tragă mai mult de păr asemănarea. Mai jos aveți imaginea originală).

O idee delirantă este o idee falsă, care nu corespunde realității. Caracteristica sa esențială este simplă: ea duce la convingerea completă a persoanei. Diferența între această convingere, considerată de neînlăturat, și o idee falsă ne delirantă este deseori greu de stabilit. Deosebirea constă îndeosebi în gradul de certitudine a bolnavului referitor la această convingere. […]Mecanismele delirului sunt în număr de patru:

Interpretarea. Un raționament fals este realizat pornind de la o constatare justă. De exemplu, vecinul meu a tras perdelele pentru a informa serviciile secrete despre prezența mea.

Intuiția. O idee imediată se impune drept certitudine la bolnav. De exemplu, sfârșitul lumii va fi mâine.

Imaginația. Produsul imaginației se pune în mișcare, asemenea unui roman. De exemplu, trebuie să pregătesc sosirea extratereștrilor și să anunț lumea de venirea lor.

Halucinațiile. Bolnavul vede obiecte sau aude voci care nu există în realitate. [de aici putem înțelege și mecanismul psihiatric al deselor vedenii și visuri cu Părintele Arsenie Boca – n.n.][79]

 Delirul mistic este delirul ce are ca temă centrală ideile delirante mistice sau religioase. De la început, dorim să separăm semantic noțiunea de delir – tulburare de conștientă cu modificarea stării de luciditate (din latinescul delirium – aiurare) – de cea de idee delirantă (din latinescul de lira – alături de brazdă), prin care se înțelege o tulburare de gândire caracterizata printr-o idee sau un sistem de idei patologice ce au următoarele trăsături:

Un mod eronat de judecata care domina gândirea bolnavului și ii modifica în sens patologic comportamentul;

Impenetrabila la contraargumente logice, imposibil de confruntat în ciuda contradicțiilor evidente cu realitatea;

Incompatibila cu o atitudine critica, bolnavul fiind incapabil sa-i recunoască esența patologica.

O definiție mai simpla a ideii delirante este aceea a unei idei în dezacord cu realitatea, dar în a cărei realitate crede bolnavul, impenetrabila la argumentele logicii formale și care-i modifica concepția despre lume, comportamentul și trăirile.

Ideile delirante au și un aspect afectiv, delirurile fiind susținute de un suport afectiv și volitiv cu o mare energie care le conferă forță, intensitatea și durabilitatea, vorbindu-se despre o grupare ideo-afectiva, ideile fiind însoțite de o mare încărcătură emoțională. În funcție de conținutul lor tematic, ideile delirante pot fi împărțite în idei de persecuție, hipocondriace, de gelozie și erotomanice, de filiație, de grandoare, de relație, de influenta, metafizice, de invenție, de reforma, mistice etc. Ideile delirante nu apar izolate, ele având tendința de a se articula și sistematiza, restructurând gândirea într-un mod particular, realizând diferite tipuri de deliruri, mai mult sau mai puțin sistematizate, mai mult sau mai puțin bizare. Delirul modifica afectivitatea și percepția individului, angajând întregul psihism al acestuia.

În delirul mistic, bolnavul are convingerea ca este purtătorul unei misiuni de ordin moral, religios, spiritual. El este menit fie sa reinstaureze armonia și pacea în lume și sa răspândească pacea și credința, fie sa-i curețe de păcate pe semenii săi și sa îndepărteze demonii. În țesătura delirului, de inspirație biblica, apar adeseori tulburări de percepție de tipul halucinațiilor vizuale sau auditive, în care bolnavul aude și vede îngeri, diavoli sau sfinți și profeți.

Ca și în alte deliruri, debutul delirului mistic este de cele mai multe ori insidios, progresiv, putând dura săptămâni, luni sau chiar ani. În faza pre delirantă, bolnavul are tendința de a se izola, poate deveni suspicios, iritabil, preocupat excesiv de semnificația unor evenimente, gesturi, simboluri, schimbându-și treptat felul obișnuit de a trai până atunci. Este receptiv la orice ar putea sa-i servească drept argument pentru susținerea falselor sale credințe. Treptat, ajunge sa fie inabordabil în fata unor explicații logice. În debutul brusc, bolnavul are revelația, intuiția principalei sale idei delirante în jurul căreia construiește apoi delirul.

Delirul mistic poate apărea în orice tip de psihoza. Îl întâlnim în schizofrenia paranoida, în care bolnavul are tendința de a se identifica cu Iisus sau chiar cu Dumnezeu. De cele mai multe ori, bolnavul adopta modul de comportament, felul de a se îmbrăca și de a vorbi al reprezentării pe care o are despre sfinți [vă dați seama ce grav este ca să ajungi ca pe sfinți și chiar pe Dumnezeu să-i faci la față asemenea ție? – n.n.] . Ideile mistice pot fi însoțite de idei persecutorii, convingerea ca este victima unui complot, idei de influenta în care bolnavul crede ca asupra sa se exercita influenta exterioara a diavolului sau a lui Dumnezeu care vorbește prin gura lui, a forțelor oculte ale unor secte. Pot apărea și idei delirante de transformare sau posesiune, în care bolnavul are convingerea ca în propriul corp a intrat un duh, un demon sau un înger. De asemenea, putem întâlni delirul mistic în tulburarea afectiva bipolara cunoscuta și ca psihoza maniaco-depresiva, fie în faza depresiva – în episodul depresiv major, cu elemente psihotice, melancoliforme, fie în episodul maniacal, expansiv, unde este trăit ca o stare de exaltare. În depresia majora cu elemente psihotice, ideile delirante se pot însoți de idei de ruina și de idei de inutilitate, nedemnitate și umilință, bolnavul considerându-se nevrednic de dragostea lui Dumnezeu sau a semenilor săi, refuzând sa primească orice fel de ajutor, atenție sau compasiune. Pe de alta parte, în episodul maniacal, alături de delirul mistic, apare de cele mai multe ori un delir de grandoare și omnipotență. Bolnavul are convingerea ca este o persoana însemnată care poruncește celorlalți, îi păstorește. Delirul mistic se poate manifesta și în psihozele din epilepsie (în special din epilepsia temporala), în care pot apărea viziuni, senzații sublime însoțite de o lumina strălucitoare (denumita de William James fotism sau ceea ce neurologii de azi considera a fi aura vizuala). […]

Autori: dr. Letiția Dobranici și dr. Eugen Ștefănuț [80]

Oricine a avut covorașe cu pete sau a privit către norii albi pe cerul albastru, dacă s-a uitat (fără paza minții față de simțire) la ele, a văzut cum acestea sugerau tot felul de forme, variabile, de animăluțe sau de oameni.

Acest fenomen se numește pareidolia, un fenomen psihologic generalizat în lumea căzută, care nu se preocupă de lupta împotriva robiei simțirii și imaginației.

Ce este pareidolia?

Pareidolia este un fenomen psihologic definit ca o iluzie sau o interpretare gresita, acesta consta in perceperea unor stimuli externi (in genere imagini, uneori sunete) ca fiind semnificativi si interpretati precum obiecte familiare, cunoscute. De cele mai multe ori stimulii perceputi sunt vagi, aleatorii si obscuri insa sunt perceputi concret ca fiind clari, distincti si precisi. Etimologia cuvantului provine din grecescul para (care inseamna pe langa, cu, alaturi de) si din eidolon (diminutivul cuvantului grecesc eidos care inseamna imagine sau forma). Se presupune ca pareidolia este un efect secundar al creierului uman generat din nevoia de a recunoaste cu viteza sporita anumite obiecte comune precum chipurile sau trupurile umane. Mai cu seama, fenomenul in cauza reprezinta un soi de instinct, oarecum manifestat astfel dintr-o inertie psihologica. […]

Domeniul religios este probabil de departe cel mai des intalnit in care avem de-a face cu acest fenomen. De-a lungul timpului, in special in ultimii ani, mass-media a prezentat varii cazuri de aparitii ale persoanelor religioase in diferite obiecte cotidiene si banale. Cele mai multe includ aparitii ale personajelor biblice (Isus, fecioara Maria) cat si coranice (inscriptia Allah). Trei cazuri mai aparte au atras atentia in mod deosebit. Cel mai cunoscut a avut loc in anul 1978 cand o mexicana a observat ca urmele de arsuri de pe tortilla pe care tocmai o gatise reprezentau chipul lui Isus Hristos, atunci s-a iscat o mare valva in presa si mii de oameni au venit la fata locului pentru a vedea tortilla respectiva.

 Un alt caz celebru este cel al unui sandwich cu branza pe care a aparut chipul fecioarei Maria, acest sandwich a fost vandut pe eBay cu 28.000 $ de catre americana Diane Duyser. Celebrul caz in care un bucatar a descifrat inscriptia numelui Allah pe o halca de carne nu iese nici el din discutie cu toate ca a fost mai puțin mediatizat. De asemenea, tot in domeniul religios, diferite practici europene antice de divinizare implicau interpretarea unor umbre in forma de obiecte apeland astfel la pareidolia. [azi avem aceasta în ghicitul în cafea – n.n.] [81]

După cum observăm, dacă aceasta devine un fenomen din cauza căruia îți conduci viața religioasă ea devine idolatrie a simțirii și imaginației.

  1. Ca să nu ne înălțăm din deșertăciune, amăgiți de simțuri, bine este să luăm aminte la cel ce zice: Mergi poporul meu, intră în cămara inimii tale, ascunsă oricărei închipuiri sensibile, în locașul acela fără idoli, luminat de nepătimire și de umbrirea sfântului har […]
  2. Lasă-te stăpânit de Dumnezeu și stăpânește-ți simțirea și nu te lăsa tu, care ești mai bun, stăpânit de cel mai rău.[…]
  3. Bună este simțirea și bune sunt cele supuse ei, ca lucruri ale Bunului Dumnezeu. Dar nu se pot asemăna câtuși de puțin cu mintea și cu cele inteligibile. […]
  4. Este cu neputință minții să se îndeletnicească cu cele inteligibile, de nu va tăia afecțiunea fată de simțire și față de cele supuse simțurilor.
  5. Simțirea e dusă de o împătimire firească spre cele supuse simțurilor și fiind atrasă de acelea trage după sine și mintea.
  6. Încovoaie simțirea spre slujirea minții și nu-i da vreme ca să o tragă ea pe aceea spre sine. […]

Iar pentru mai deplina lămurire a acestora, să spunem puține cuvinte despre felurile cunoștinței. Dintre cunoștințele de aici, una este după fire, iar alta este mai presus de fire. A doua se va limpezi din cea dintâi. Cunoștință după fire numim deci pe toată aceea pe care o poate câștiga sufletul prin cercetare și căutare, folosindu-se de părticelele și puterile firii: despre zidire și despre cauza zidirii, atâta cât poate înțelege sufletul legat de materie. Căci s’a spus în „Cuvântul despre simțire și închipuirea minții”, că lucrarea minții s’a tocit prin unirea și amestecarea cu trupul și de aceea nu poate ajunge în atingere cu formele inteligibile, ci are trebuință, pentru a le cugeta, de închipuire, care are o fire idolească, de despărțire materială și de grosime. Prin urmare e trebuință de forme pe măsura minții din trup, ca să le poată sesiza pe acestea. Deci mintea fiind astfel, orice cunoștință ar primi prin metoda ei naturală, o numim naturală.

Iar cunoștință mai presus de fire este aceea care se ivește în minte într’un chip mai presus de metoda și de puterea ei, adică atunci când cele cugetate întrec [depășesc, transcend] măsura [analogia) minții împreunată cu trupul, fiind cunoștința care se potrivește minții fără trup. Aceasta vine numai de la Dumnezeu, când află o astfel de minte bine curățită de toată împătimirea materială și stăpânită de dragostea dumnezeească.[82]

Interpretarea tortilei ca fiind chipul Mântuitorului provine și de la lipsa bunului simț al evlaviei și sfielii religioase, datorită îndepărtării lumii de adevărata slujire bisericească (discretă și plină de bun gust de frumusețe, care cultivă simțul tainei, iar nu banalitatea minunii). Pe de altă parte este datorată tocmai necunoașterii adevăratului chip canonic al Mântuitorului și credinței eretice că îl putem picta oricum, după cum ni se pare nouă că ar fi, după ce idei avem noi despre El sau după cum ne place simțirii (erezie practicată în toate picturile Părintelui Arsenie Boca, în tablourile pe sticlă, în pictura apuseană de la renaștere încoace și în arta universală contemporană) de unde și varietatea persoanelor atât de diferite între ele ce reprezintă pe hristosul mincinos al tablourilor religioase. În realitate, sfințenia icoanei este tocmai asemănarea cu prototipul, de aici și asemănarea între toate Sfintele Icoane Ortodoxe autentice, dar aceasta a ajuns să fie cunoscută de puțini… Practic, azi cine poartă barbă într-o lume imberbă, are ceva din Isus, nu-i așa (am scris special cu un singur i, după cum numește lumea pe cel care este imaginea ei falsă despre Domnul nostru Iisus Hristos)?

Dar lipsa de evlavie, din păcate, nu a rămas doar în apus. A ajuns să se regăsească și la noi, datorită mass-mediei din partea lumii și a… Părintelui Arsenie Boca din partea falsei biserici:

„Dacă vă uitați cu atenție, pata cu negru parcă e părul revărsat pe umeri, cum e în icoana lui Hristos. Fața a rămas albă și acolo vedeți punctele albe, parcă sunt ochii. Și celălalt ieșit în față tot la o față de om te-ai putea gândi, la Fecioara Maria”, spune preotul Vasile Popescu. „Se pare că e o treabă cerească, venit de la Dumnezeu”, spune primarul comunei Runcu, Adrian Câmpeanu, venit să pună o lumânare.

Total! Îi văd și eu pe amândoi! Dar doar în a doua, în care băiatul de la grafică de la ProTV [vedeți cum tot ProTv-ul se ocupă de manipulare, ca apoi să batjocorească pe creștini? – n.n.] a decis să ne ajute imaginația. În prima sunt doar două pete de umezeală pe o stâncă. Nici măcar nu sunt proporționale. Iisus e în prim plan și Fecioara Maria undeva, în fundal? Nu înțeleg perspectiva. 4/10. Și asta doar din cauză că am dat 2/10 frunzei anterioare și aici e clar o îmbunătățire. […]

În 2012 ceva semnificativ s-a întâmplat în Târgu Jiu, pentru prima oară în mulți ani. Într-o simplă frunză uscată dintr-un simplu ficus, dintr-un simplu birt, localnicii spun că l-au văzut pe Iisus. Atât de cutremurător, încât preotul Constantin Anitescu, profund cutremurat a declarat: „Prefigurarea chipului Mântuitorului este vizibilă și ceea ce mi-ați arătat este o mare minune și ar trebui să ne cutremurăm.”.

Am făcut un printscreen și m-am chiorât la frunză din toate unghiurile. Am belit ochii. Am mijit ochii. Am făcut un pas înainte și unul înapoi. Stânga unu, dreapta doi. Da, parcă e o față acolo. Dar mai mult seamănă cu Voldemort decât cu Iisus. Aș zice că e o apariție de nota 2/10. [alții spun că văd în frunză pe baba Vanga – n.n.]

Uneori, Iisus apare și în copac

În 2013 Ialomița a intrat pe lista locurilor sfinte alături de Ierusalim, Betleem și altele. În seara de Crăciun, cerul s-a luminat și chipul lui Iisus a apărut pe un copac, fix în locul în care i s-a stricat mașina unui șofer, care a văzut cum iese flacăra sfântă din copac. Imediat au venit pelerinii să se roage și să se spele pe față cu apa care picura din copac. „Minune mare ce-i aici, minune mare! A coborât Iisus de atâta răutate și ne arată Dumnezeu dușmănie. Când am pus mâna acolo, am simțit ceva, ca atunci cum simți când te duci la biserică” [vă aduceți aminte de declarațiile Părintelui Petru Vamvulescu despre dezgroparea oaselor Părintelui Arsenie Boca și de apa din mormânt? Vom vorbi despre această amăgire la capitolul Are părintele Arsenie Boca sfinte moaște? Sfârșit dramatic – n.n.] , a declarat un pelerin, complet mistuit de zel.

E chiar un miracol! În sfârșit văd clar și eu un chip și da, de ce nu, nu-l cunosc pe Iisus, dar ar putea fi! Plus lumină și alte chestii. 9/10! Doar că dup-aia a apărut partea a doua a știrii:

Se pare că Iisus arăta atât de bine comparativ cu ceilalți Iisuși desenați aleator de natură, pentru că nu era desenat aleator de natură, ci de un vânzător de pepeni din vara anterioară care se plictisea cât își aștepta clienții. Cum rămâne însă cu lumina, apa sfântă care curge din copac și simțirea aia autentică, exact ca la biserică mă întrebi? Păi rămân doar dovezi că, dacă niște fanatici vor să-l vadă pe Iisus, să construiască o poveste mistică cu lumini și simțiri, tot ce le trebuie e un copac pictat. Dacă tăcea din gură pictorul, până acum, la copac, se mai găseau zece gură-cască martori la minuni, care să jure cu mâna pe inimă că au văzut lumini și au simțit simțiri. Îți dai seama că în câteva zile sătenii deja construiseră mitologie în jurul copacului. Până acum ar fi construit deja o biserică, dacă nu se scula pictorul vânzător de pepeni să le strice povestea cu realitatea lui. Notă finală 1/10. Pentru trișat.[83]

Dacă au îndrăznit să hulească pe Mântuitorul cu astfel de falsuri și năluciri, ne mai mirăm că li se năzare că văd pe Părintele Arsenie Boca pe mămăligă, pe pereții băilor și că ar avea Sfinte Moaște?

Dar dacă pareidolilor le mai și dai vreo interpretare proorocească, ești convins de ea din toată mintea (încredințată orbește până la robie simțirii, imaginației și părerii proprii) ei se prefac în idei delirante, iar dacă începi să le faci reclamă avem deja agravare spre delir mistic, care poate ajunge chiar și la paranoia:

Paranoicul este influențat de delir, pot apărea halucinații auditive sau vizuale, dar nu atât de frecvent ca în cazul schizofreniei sau al parafreniei. Individul are o gândire normală, iar brusc îi apar idei preconcepute cum că ar fi urmărit, înșelat, nedreptățit [însă nu numai atât, aceste idei preconcepute sunt doar exemple, poate exista și o paranoia fanatică, pe tema convingerilor religioase, dar desprinse de realitate. De aceea vedem în mistica Ortodoxă fuga de imaginație, de nădejdea mincinoasă în Dumnezeu și de permanentul contact cu vederea realității prin smerenie (nu umilință falsă, forțată, care și ea poate fi un simptom al aceleiași probleme psihiatrice). Toți știm cât de echilibrați și realiști sunt adevărații duhovnici – n.n.]. De asemenea, persoanele normale pot avea aceste suspiciuni, însă diferența este că în cazul paranoicilor, aceste îndoieli au o durată de cel puțin o lună, până ajung la stagiul de obsesii. În acest fel, indivizii își construiesc viața pe baza obsesiilor, iar sistemul de gândire devine unul bolnav. Pe lângă acestea, paranoicul își poate juca foarte bine rolul când vine vorba de ideile sale, astfel încât devine credibil, mai ales în cazul persoanelor apropiate [de unde și puterea de convingere între cunoscuți despre miraculosul mormânt de la Prislop – n.n.] .[84]

Prin asocierile pe care le fac oamenii bolnavi petelor, li se poate pune diagnosticul obsesiilor pe care le au. Am putea defini, fără să greșim din punct de vedere medical, o astfel de asociere „arsenio-manie”.

Testul Rorschach si citirea rece

Publicat de G.F. la data: 21 – august – 2012, categoria: Coltul scepticului, Demistificari

Testul Rorschach e un test psihologic proiectiv de personalitate in cadrul caruia sunt folosite zece modele abstracte standardizate, iar interpretarea lor de catre subiect devine un etalon pentru analiza functiilor intelectuale si emotionale.

Testul original a fost creat in 1921 de catre psihiatrul elvetian Hermann Rorschach, iar testul are o asemanare incantatoare cu un joc de societate. Unei persoane ii sunt aratate 10 pete de cerneala si trebuie sa spuna cu ce anume seamana fiecare pata. Petele ambiguue au semnificatii diferite pentru persoane diferite. Pot fi lilieci si fluturi, rochii diafane si papioane, maimute, monstri si ursi ce escaladeaza munti. Dupa interpretarea lui de catre un expert, raspunsul privitorului in privinta formelor petelor, ar contine, aparent, un portret complet transparent al personalitatii lor.

Testul este considerat “proiectiv” deoarece se considera ca pacientul isi va proiecta personalitatea sa reala asupra petelor de cerneala. Modelele sunt ambigue intentionat, entitati lipsite de structura. Promotorii testului considera ca reprezinta o modalitate de sondare a zonele greu accesibile ale psihicului pacientului sau a subconstientului sau. Psihologii care aplica aceste teste se consideraexperti in interpretarea interpretarilor pacientilor.

S-a sugerat ca folosirea petelor de cerneala de catre Rorschach a fost inspirata de catre doctorul Justinus Kerner care, in 1857, a publicat o colectie de poeme, fiecare din ele fiind inspirata de o pata de cerneala.

Psihologul francez Alfred Binet a folosit petele de cerneala la crearea unui test de creativitate. Mai tarziu, experimentele psihologice in care petele de cerneala erau folosite, s-au inmultit, avand ca scop studierea imagiantiei si a constiintei.

Dupa studierea a 300 de pacienti cu probleme mentale si a 100 de subiecti de control, in 1921, Rorschach a scris cartea „Psihodiagnostic”, care va forma baza testului cu pete de cerneala (dupa testarea a sute de pete de cerneala, el a ales un set de 10 pete pentru diagnosticare), dar a murit in anul urmator. Desi a activat ca vice-presedinte a Societatii de Psihanaliza Elvetiene, Rorschach a intampinat greutati in publicarea cartii, iar aparitia sa a atras foarte putina atentie.

In 1927, editura Hans Huber a cumparat cartea lui Rorschach din inventarul lui Ernst Bircher. Huber a devenit publicatorul testului si al cartii, Rorschach fiind inregistrat ca marca inregistrata a editorului elvetian Verlag Hans Huber, Horegrefe AG.

Dupa moartea lui Rorschach, testul a fost imbunatatit de Samuel Beck, Bruno Klopfer si altii. John E. Exner a sumarizat unele dintre imbunatatiri si in acelasi timp a incercat sa faca rezultatele mai riguroase din punct de vedere statistic. Sistemul Exner este popular in S.U.A., in timp ce in Europa se folosesc de obicei alte metode, cum ar fi cele descrise in cartea lui Evald Bohm, care sunt mai apropiate de testul original si se bazeaza pe principiile psihanalizei.

Rorschach nu a intentionat sa foloseasca petele pentru testele de personalitate generala, el intentiona sa le foloseasca pentru diagnosticarea schizofreniei. Din 1939 testul a inceput sa fie folosit ca test proiectiv de personalitate, un scop fata de care Rorschach a fost mereu sceptic.[85]

***

Nu știm dacă trucajele de mai sus provin de la un om condus de un duh rău din patima de a-l canoniza cu orice chip pe Părintelui Arsenie Boca, lucru dorit și de sfinția sa cât a trăit, prin acceptarea vederilor înșelătoare sau sunt chiar vedenii diavolești care sunt menite de a batjocorii și dezbina Sfânta Biserică Ortodoxă sau chiar de a o ispiti să se lepede de Sfinții Părinți de dragul evidențelor mincinoase din simțire (senzațional). Cert este că nu trebuie să le primim, ci să ne întoarcem la pocăința prin adevărul ținut în iubire.

Dar cum pe lângă „zvoneri” sunt și „răspândaci”, așa și pe lângă fabricanții de minciuni sunt și distribuitori comerciali.

Tuturor acestor false minuni li se face multă reclamă de către îndoielnica mass-medie, căutătoare de senzațional și propovăduitoare a ecumenismului (care fuge de adevăratele minuni ale pocăinței întru adevăr) dar nu așa de intens, la nivelul de top number 1, ca Părintelui Arsenie Boca.

De ce oare?

http://adevarul.ro/locale/craiova/¶chipul-isus-hristos-aparut-gratarul-fata-barului¶-vinerea-mare–7_535fc54a0d133766a833bcc0/2_535fc55¶d0d133766a833bd1b.html#photo-head

http://stirileprotv.ro/stiri/bizar/¶chipul-lui-iisus-hristos-aparut-intr-o-tomografie¶-ce-s-a-intamplat-cu-femeia-careia-i-s-a-intamplat-minunea.html

Dupa ce localnicii unui sat din Vaslui au povestit ca un tablou care il infatiseaza pe Arsenie Boca ar fi lacrimat zece zile, de aceasta data, o femeie din Bucuresti sustine ca i s-a aratat chipul Sfantului Ardealului in podeaua casei.

Vestea s-a raspandit repede si, potrivit proprietarilor, vor si altii sa se convinga.

Oamenii locuiesc in zona centrala a Capitalei. Ei sustin ca de marti li s-a aratat chipul parintelui Arsenie Boca in ciment, pe holul imobilului. Cea care a vazut prima este femeia, intoarsa de o zi dintr-un pelerinaj la manastirea Prislop, unde se afla si mormantul celui considerat unul dintre cei mai mari duhovnici ai secolului XX.

Carmen Radu, proprietara casei: ”M-am mai uitat o data. M-am ridicat in picioare, m-am dus in stanga, in dreapta, am facut poze si atunci am vazut fotografia. Am inceput sa anunt familia… Ei probabil spuneau ca am luat-o razna.”

Incredintata ca sta in fata unei minuni, desi nu intelege de ce a fost aleasa tocmai ea, femeia se roaga si se inchina, alaturi de toti ai ei.

Alina Iancu, fiica femeii: ”Cred in Dumnezeu si ce ni s-a intamplat noua este un miracol de la Dumnezeu. Cand m-am apropiat si am vazut aceasta minunata pictura, pot sa zic, m-am inchinat si am zis ‘aliluia’… A vindecat oamenii de cancer, a facut mutii sa vorbeasca…”

Este si motivul pentru care unii vecini au venit intr-un suflet sa vada ce se petrece. ”Am auzit si am venit cu baiatul ca sa mi-l vindece Dumnezeu, ca are epilepsie este un miracol… Nu apare la orisicine”, spune o femeie.

Alti credinciosi si-au lasat hainele, dar si alte obiecte personale pe podea.

Carmen Radu: „Mi-au lasat aceste haine la sfintit. Mi-au spus: ‘nu mi le iei de acolo’. Si sa vina seara ca sa dea cu ele pe baiat, pe sot. Au mai venit altii cu niste haine, cu flori, lumanari. Ce vedeti aici sunt aduse de oameni.”

Deocamdata, reprezentantii Patriarhiei nu au avut nicio reactie. [sublinierea noastră – n.n.][86]

CANONUL 73‎

‎ Crucea cea făcătoare de viață arătându-se nouă mântuire, trebuie să punem toată silința, spre ‎a da cinstea ce cuviincioasă aceea prin care ne-am mântuit din greșeala cea veche. Drept ‎aceea și cu gândul, și cu cuvântul, și cu simțirea dându-i ei închinăciune, închipuirile Crucii ‎cele ce se fac de oarecare pe fața pământului, a se șterge cu tot chipul poruncim, ca nu cu ‎călcarea celor ce umblă, semnul biruinței noastre, să se ocărască. Deci, de acum înainte cei ce ‎fac chipul Crucii pe fața pământului, poruncim să se afurisească.‎

‎ TÂLCUIRE

‎ Hotărăște canonul acesta ca să ne sârguim cu tot chipul a da cuviincioasa cinste Sfintei ‎Cruci, prin care ne-am mântuit, și din robia păcatului ne-am slobozit, și cu gândul aducându-‎ne aminte adică, de câte bunătăți printr-însa ne-am norocit; și cu cuvântul, povestind acestea ‎și la alții, și mulțumind lui Hristos celui ce s-a răstignit pe

‎ 220 PIDALION

‎ ea. Și cu simțire, sărutând-o, cinstind-o, ori unde o vom vedea. Și fiindcă unii, mai proști, ‎însemnează pretutindeni închipuirea cinstitei Cruci, până și pe fața pământului, poate pentru ‎evlavie, pentru aceasta poruncește sinodul, oriunde s-ar afla semnul Sfintei Cruci, jos ‎închipuit, să se șteargă, și să se strice, pentru a nu se călca, și a nu se necinsti de cei ce umblă, ‎semnul cel biruitor al mântuirii noastre. și cei ce de acum înainte ar face semnul Sfintei Cruci ‎pe locul unde s-ar călca în picioare, să se aforisească.‎[87]

Emisiunea „Romania te iubesc” a prezentat pe larg fenomenul Arsenie Boca, iar emisiunea a condus detasat in randul telespectatorilor cu o audienta si cota de piata duble fata de urmatorul post clasat.

[88]

Emisiunea care le arata romanilor fata nevazuta a tarii lor, cum se iau deciziile dincolo de usile inchise, cum afecteaza acestea viața tuturor, dar care a si reusit sa schimbe legi importante in Romania, da startul sezonului cu numarul opt, duminica, 27 septembrie, ora 18:00.

Pentru noul sezon, echipa Romania, te iubesc!, formata din Cristian Leonte, Alex Dima, Rares Nastase, Cosmin Savu, Anca Nastasi si Paula Herlo, a pregatit o serie de anchete si reportaje in care sunt vizate marile probleme, fraude, furturi si devalizari din sistemele care ne afecteaza pe toti: sanatate, invatamant, administratie si industrie.

In prima editie Alex Dima, corespondent special Stirile PRO TV, a umarit indeaproape fenomenul Arsenie Boca: “Asistam la o adevarata arsenizare a Romaniei. Peste 90% dintre romani au auzit de Arsenie Boca, iar mai bine de 30% vor canonizarea lui. La Prislop, locul in care este inmormantat parintele Arsenie, ajung in fiecare zi 3-4 mii de oameni. De 1 mai au fost acolo peste 100.000 de romani. Este cel mai mare pelerinaj din ortodoxia vremurilor noastre.”

 “In mass-media apar tot felul de intamplari: tablourile parintelui plang, iar chipul sau apare pe pereti sau pardoseli. Exista o adevarata industrie cu obiecte kitsch, made in China, care il au in centru pe Arsenie Boca. Apar zeci de carti cu viata parintelui, care sunt retiparite imediat in tipografii fantoma si scoase pe piata. Multi dintre cei care ajung la Prislop nu stiu cine a fost Arsenie Boca.”, a adaugat Alex.[89]

Prin mulțimea și calitatea lor îndoielnică (am spune că sunt batjocuri cuplate ale dracilor cu posturile de televiziune, o femeie de la țară, dar cu duhul echilibrat al Ortodoxului, se întreba „care Sfânt apare în baie sau pe pardoseala blocului?”, adăugăm noi, asemenea starurilor de la Hollywood ce își imprimă tălpile pe ciment, dar, parcă mai cu bun simț, că măcar nu-și imprimă fața, ca să nu le fie călcată de picioarele altora) minunile Părintelui Arsenie Boca se aseamănă cu minunile făcute de Babaji și Mahomed, de fapt de aceleași duhuri care l-au slujit pe Părintele Arsenie Boca când era în viață. Și acesta este un semn că, din păcate, nu s-a pocăit. Este o părăsire a lui Dumnezeu ca sfinția sa să primească ce a dorit toată viața, adică slava acestei lumi, și o poartă de lucrare diavolească la care preacuvioșia sa a dat drepturi, spre pregătirea românilor de a primi duhul făcător de minuni al lui antihrist. Duhurile ar fi legate să nu mai facă minuni acolo, dacă trupul Părintelui Arsenie Boca ar fi fost sfințit prin pocăință. Sau, dacă pocăința ar fi fost și mai mare, minunile de acolo ar fi fost de tip Ortodox, îndemnând la pocăință și răbdare a necazurilor, la năzuirea unei alte vieți, veșnice și statornice în iubire.

De aceeași natură este și zgomotul ce se face în legătură cu rămășițele pământești ale Părintelui Arsenie Boca.

S-au făcut multe tentative de dezgropare a sfinției sale și când au văzut ucenicii ce oase îngrozitoare, negre (ca de om dat anatema de Sfintele Sinoade Ecumenice), au zvonit legenda că Părintele Arsenie Boca nu a vrut să fie dezgropat, ba au introdus pe scena publică și tentative de dezgropare comandată prin vise, ca să fie forțată opinia publică să primească ideea unei betonări a mormântului (ca să nu se mai descopere în veac pecetea diavolească de pe trupul sfinției sale). Sigur că ucenicii declară sub jurământ că au simțit ușurare la ridicare sicriului (deși alții mai chibzuiți declară că nu a fost așa), că au văzut Sfinte Moaște, ba se ia ca mărturie și un cuvânt spus, chipurile, de Părintele Iustin Pârvu (adus la cunoștința publicului după ce a murit, ca să nu mai poată fi probat), ca să se demonstreze aceasta.

Martorii oculari necointeresați, însă, dezvăluie adevărul: erau oase negre.

Televiziunile reprezintă principalul mijloc de manipulare a ‎românilor. Cu ajutorul tembeliziunii, oamenii nu mai gândesc, ‎sunt manipulați sentimental, nu mai citesc, se răzvrătesc ‎împotriva a tot ce este sfânt, nu se mai roagă etc. Analiștii de pe ‎ecrane, sub masca că informează, de fapt intoxică și manipulează.‎

Eu cred că propaganda televiziunilor nu este întâmplătoare, totul ‎a fost bine programat. Au așteptat moartea duhovnicilor bătrâni ‎pentru a nu avea o voce cu autoritate care să le stea împotrivă și ‎au pornit propaganda, dar uită că Hristos este cu Biserica până la ‎sfârșitul veacurilor. Iar ortodoxia a biruit mereu când a fost pusă ‎pe Cruce. Mormântul lui A. Boca e mai vizitat de români decât ‎Mormântul Mântuitorului de la Ierusalim. Cărțile și fotografiile ‎cu chipul lui au ajuns pentru români mai importante decât ‎scrierile Sf. Părinți, o afacere profitabilă pentru mulți speculanți. ‎In toate orașele țării găsești afișe cu excursii la Prislop, o afacere ‎‎„pe cinste”. Toți vor să aibă poze cu Boca în casele lor, dacă se ‎poate de alea care plâng. Biserica trebuie să ia o atitudine, pentru ‎că deja cred că s-a ajuns la nebunie sau chiar îndrăcire. Din ‎filmulețul de pe internet intitulat: Mi-e tare dor de tine, părinte Arsenie Boca, minutul 6, aflăm că în anul 2008, în ‎miez de noapte, la lumina lumânărilor, a fost deschis mormântul ‎lui A. Boca, fiind plin cu apă; au scos cu gălețile apa din ‎mormânt, au pus-o în butoaie și au băut-o – cum se laudă acolo ‎pr. Petru Vamvulescu. Prin astfel de laude, ucenicii lui Boca care ‎se cred vajnici apărători ai ortodoxiei și promovatori de sfinți, de ‎fapt fac de râs ortodoxia și dau apă la moară lui Remus Cernea* ‎Aceiași ucenici ne spun că A. Boca a lăsat testament să nu fie ‎deshumat. întreb de ce l-au deshumat și încă de două ori după ‎‎1990? Unde sunt fotografiile de la deshumarea din 2008? Probabil ‎după ce l-au deshumat în 1990, au început a răspândi zvonul cu ‎testamentul spre a nu se afla cum se aflau oasele lui. Din gura ‎unui ieromonah, am auzit ca, în 2008, oasele erau negre ca ‎pământul (asta rămâne de verificat când apar fotografiile). ‎ [notă: dacă nu vor fi „fermecate” pe Adobe photoshop – n.n.]

Despre vindecările de la mormântul lui A. Boca eu cred că sunt ‎doar momeli ale diavolului spre a atrage poporul spre învățătura ‎neortodoxă a lui, primind astfel credibilitate. în cartea Pr. A. ‎Boca, Mărturia părintelui Pantelimon, pag. 77: „La sfârșit de ‎noiembrie, 28, se petrec lucruri ciudate și minunate. Pe scoarța unor ‎copaci apare semnul Crucii, câteodată o lumină alb aurie te însoțește ‎până ia Peștera Sf. Ioan de la Prislop. Mila lui Dumnezeu pentru ‎rugăciunile Sf. Ioan arată că sfințenia adevărată este la Sf. Ioan, ‎nu la mormântul lui Boca, dar orbii nu văd. În SUA, scientologii, ‎cu rugăciunile și puterile lor drăcești, vindecă bolnavi, ‎vindecările fiind atestate și de medici. Nu este greșit să cerem ‎ajutorul lui Dumnezeu pentru a ne vindeca de o boală, dar este ‎greșit să ne facem un scop din asta. „Ori de trăim, ori de murim, ai ‎Domnului să fim7 Răbdarea unei boli ne poate sfinți, dar ‎vindecarea ne poate arunca în mândrie sau înșelare. Majoritatea ‎creștinilor slujesc pe Dumnezeu cu duh lumesc. Sf. Mihail Ivanovici se ruga ‎lui Dumnezeu: „Fă-mă vrednic să sufăr pentru numele Tău”. Astăzi, ‎oamenii sunt disperați după un trai bun. Observăm în ultima ‎perioadă intensificarea de false minuni în jurul cultului lui A. ‎Boca. O poză a lui Boca plânge în Pușcași – Vaslui, alta în Bogați – ‎Argeș, jurnalistului Grigore Cartianu i-a apărut chipul lui Boca ‎pe mămăligă, unei familii din București i-a apărut chipul pe ‎betonul din fața casei, etc. Mă tem că fenomenul Boca va ajunge ‎nu peste mult timp obiect de studiu la psihiatrie. Curios că poza ‎lui Boca a plâns 10 zile în continuu la Vaslui, iar când a venit ‎protopopul să investigheze s-a oprit (excrocherie). Duminică, ‎după vizita protopopului de Vaslui la poză, după amiază am ‎auzit la știri că de dimineață au fost 2000 de pelerini să se închine ‎la poză. Unii spuneau: Suntem păcătoși și de asta plânge sfântul. ‎

Iată un mod de a mima o falsă smerenie. Am spus, dacă se ‎recunosc cu adevărat că sunt păcătoși, de ce nu pun început bun, ‎de ce n-au plecat să participe la Sf. Liturghie, care-i mai ‎importantă decât orice icoană sau să stai la rând să pupi b poză. ‎Superficialitate. Alții spuneau: Cred că vine al treilea război ‎mondial și de aia plânge sfântul. Aici am o părere. înainte de al ‎doilea război mondial a pornit fenomenul de rătăcire Maglavit și ‎pentru că mulți clerici au căzut în înșelare și în loc să curețe ‎poporul de rătăcire, unii chiar au încurajat-o, iar alții au privit ‎nepăsători sau neputincioși, la fel mi se pare și acum, și atunci a ‎trimis Dumnezeu războiul care a pus capăt rătăcirii. Prigoanele și ‎războaiele devin inevitabile atunci când nu gestionăm cu ‎responsabilitate perioadele de pace. Am observat la Vaslui ‎creștini care stăteau mai multe minute cu telefoanele mobile ‎invocând să plângă oleacă poza ca să aibă și ei pe filmare. Niște ‎iubitori de senzațional. Mă întrebam ce o să facă acești iubitori de senzațional când, așa cum ne spun ‎Scripturile și Sfinții Părinți, antihristul va coborî foc din cer. Nu ‎cred că Hristos ne va întreba la Judecată câte minuni am văzut, ci ‎dacă ne-am împărtășit de Tainele Bisericii și am trăit și simțit ‎ortodox. Sf. Grigorie Sinaitul ne spune: „înainte de a te fi înnoit ‎printr-o vădită lucrare a Sf. Duh, să nu primești niciun fel de vedenie, ‎glas, ci să le consideri prilej de înșelare ” Pentru mine, cea mai mare ‎minune ar fi ca un păcătos ca mine să se mântuiască. Cred ‎absolut necesar ca ierarhii BOR să ia o atitudine cu privire la acest ‎fenomen, iar cărțile care au alimentat această rătăcire trebuiesc ‎urgent scoase din pangarele bisericilor și mănăstirilor. […] Vom răspunde în fața lui Dumnezeu pentru ‎hrana spirituală cu care hrănim sau permitem să se hrănească ‎poporul. Creștinilor le spun: Căutați-vă mântuirea, nu minuni, ‎icoane care plâng etc. în lumea catolică sunt o mulțime de statuete ‎sau icoane care plâng, unele chiar cu sânge, și aceasta nu-i ‎întoarce la dreapta credință. Unele sunt falsuri ale comercianților ‎și iubitorilor de publicitate, iar altele sunt lucrări drăcești. Avem ‎recent și la noi cazul călugărului Onufrie Căruntu, posesor al unei ‎icoane a Sf. Efrem, despre care spunea că izvorăște mir, după care ‎a ajuns cu tot cu icoană la biserica secretă, lepădându-se de ‎Biserica lui Dumnezeu și atrăgând iubitori de senzație după el. ‎‎„Iudeii caută semne, iar păgânii vor minuni; noi, creștinii, avem pe ‎Hristos Cel Răstignit”, cum zice Sf. Ap. Pavel. Sfinții Părinți ne ‎învață că e mai bine să nu primim o minune, arătare cerească ‎decât să ne rătăcim. Biserica are astăzi toată învățătura necesară ‎pentru mântuire și dacă ești creștin adevărat nu ai nevoie de minuni ca să te spovedești, să te împărtășești, să mergi Duminică ‎la Biserică și să trăiești creștinește. Dacă le faci pe astea, ai totul ‎pentru mântuire. Acum vreo doi ani, s-a anunțat la știri că în ‎Vrancea pe un copac a apărut icoana Mântuitorului nepictată de ‎mână omenească. Tot așa au început a curge acolo creștini din ‎toate colțurile țării la pupat copacul, la fel cum am văzut și în ‎București, pupau asfaltul unde, chipurile, apăruse chipul ‎sfântului Ardealului. După o săptămână, proprietarul terenului ‎la marginea căruia se afla copacul a recunoscut că el a pictat acel ‎chip pe copac, pentru că nu avea vânzare la pepeni și astfel a ‎adunat lumea și a vândut pepenii de pe tarla. Iată credulitatea ‎unor închipuiți ortodocși cum a fost speculată. Unii ortodocși, ‎prin astfel de atitudini idolatre, au ajuns, pe bună dreptate, de ‎râsul sectarilor și necredincioșilor. „Din pricina voastră numele lui ‎Hristos este batjocorit între neamuri ” Eu cred că focul care s-a ‎aprins de la Prislop este focul iadului. Mărturiile ucenicilor nu ‎cred că sunt mincinoase deoarece sunt confirmate de diferite ‎declarații ale lui Boca, se regăsesc în pictura lui și sunt ‎mărturisite de duhovnici, cum am arătat, care nu pot fi suspectați ‎de minciună sau invidie. Mărturiile în acest sens sunt multe și am ‎considerat că nu trebuie să le scriu pe toate, deoarece se repetă. ‎Mai multe persoane spun la fel. Pentru cine caută adevărul și ‎mântuirea, cred că e suficient. Nu aș dori ca aceste învățături ‎neortodoxe din cărțile lui Boca sau a ucenicilor lui să fie ‎cenzurate și ascunse pentru că s-ar ajunge din evlavia personală a ‎unora la confecționarea unui așa-zis sfânt neconfirmat de ‎Dumnezeu. Idolatria nu trebuie confundată cu cinstirea Sfinților!‎

Lucrarea de față s-ar putea să pară unora denigratoare la adresa ‎lui A. Boca. Departe de mine gândul acesta. Mărturie stau predicile mele de până acum vreo 5 ani, în care vorbeam ‎laudativ la adresa lui și faptul că în anul 2005 a fost pictat la mine ‎in biserică și pentru că a ieșit ca un guru budist a fost repictat din ‎nou, dar rezultatul a fost același (a fost șters). Atunci am vorbit cu ‎părinții Antim Gâdioi și Arsenie Papacioc și am început să ‎analizez mai cu atenție opera lui, iar aceasta este concluzia la care ‎am ajuns. Săracul Boca a fost un înșelat. Dacă înșelările și ‎învățătura lui neortodoxă nu ar fi afectat Biserica aș fi tăcut.‎

Ucenicilor și fanilor lui le spun să treacă peste simpatia lor ‎personală și să analizeze, să judece în duhul învățăturii de ‎credință ortodoxă dacă eu am greșit sau opera lui A. Boca nu se ‎conformează cu învățătura Bisericii Ortodoxe. Nu vă grăbiți să ‎dați certificate de sfințenie, fără o cercetare în duh ortodox. Știu că ‎astăzi dă bine să vorbești laudativ la adresa lui Boca, dar îmi ‎asum riscul spunând adevărul.‎

Pr. Anițulesei Gheorghe, Rădăuți [90]

Și chiar ucenicii, prin descrierile lor ce arată magia momentului și băutura apei vrăjite din mormânt (ce a însoțit dezgroparea) confirmă, fără să vrea, că au fost supuși unei hipnoze de către duhurile diavolești ce lucrează cu putere acolo ca la mormântul lui Iani și Iamvri:

TRANSCRIPTUL [minutul 5:40-7:30]

„[…]dar trebuie sa nu ascundem inca un lucru cutremurator, parintele Arsenie a fost de 3 ori scos din mormant, prima data la 3 zile dupa ingropare fiindu-le frica la securisti sa nu invieza cum ii era frica lui Irod ca Iisus este Sfantul Ioan Botezatorul caruia ii taiase capul.

A doua oara l-au scos dupa 1 an fara explicatii, a treia oara de vreo 6 ani, intr-o imprejurare deosebita a iesit ca un izvor de apa din mormantul parintelui Arsenie care n-a putut fi oprit. Atunci s-a deschis mormantul si s-a scos apa din mormant cu galetile si s-a adunat in butoaie. Capacul de pe sicriu a fost gasit hâșnit intr-o parte si sfintele oase erau pline cu apa si noroi. Au fost spalate si asezate intr-un sicriu nou, de stejar, pe care eu l-am adus in spinare de la manastire pana la mormant. Trebuie sa va marturisesc ca in noaptea aceea parintele Arsenie m-a chemat tainic si pe mine ca sa fiu de fata, ca martor la dezgroparea lui care s-a facut in criptă la lumina lumanarilor si a lunii. Am baut apa scoasa din mormant si i-am sarutat sfintele oase si mai ales capul, care era inmiresmat si l-am tinut in mainile mele tremurand. Daca as fi putut l-as fi luat cu mine in san si l-as fi purtat pana la moarte. Pentru aceasta a trebuit sa scriu si marturia aceasta spre slava lui Dumnezeu si cinstea parintelui meu, Arsenie la care strig pe toate cararile vieții până la Judecată, pe care îl simt că mă ocrotește ca un înger[91]…..”

Iată o fotografie foarte potrivită cu atmosfera descrisă mai sus:

Lumina lumânărilor, a lunii, băutura vrăjită din mormânt (zeamă de morți din loc de lucrare demonică), miresme, tulburare cu tremurare, lipirea craniului de sân, în loc de a minții de Hristos, pentru a-și reveni din reverie. Cu adevărat o mărturie fantastică, vrednică de cel mai tare film senzațional cu vrăjitori și magie albă, dar nu științifică și nici duhovnicească. Se vede clar că martorul striga nu pe două ci pe toate cărările, dar nu din cauza băuturii, ci din cauza înșelării și a stării grave de nălucire demonică în care era. Sărmanul de el: își închipuie că dacă nu se pocăiește de această stare de amăgire în care a viețuit și idolul său, va putea să mai aibă răspuns bun la Înfricoșata Judecată, când și-a luat ca păzitor un înger căzut…

Acest fel de nălucire colectivă (cu trupurile celor morți ca să pară mai vii) se petrece și în cazul strigoilor, și al altor manipulări diavolești:

DESPRE OMUL MORT DACA A FOST AFLAT ÎNTREG, PE CARE-L NUMESC STRIGOI, ADICĂ ESTE CU ADEVĂRAT VÂRCOLAC, CE SA I SE FACA? CAP. 266. (COMP. GLAVA 378.)

Răspuns:

Aceasta nu se poate ca un mort sa se facă vârcolac. Ci diavolul voiește sa-și bata joc de unii care sa facă lucruri fără de minte, pentru ca Dumnezeu sa se mânie asupra lor si face aceste năluci. Si de multe ori noaptea își închipuie unii oameni ca acel mort pe care îl cunoșteau mai înainte, vine si vorbește cu dânșii; alta data îl vad in vis cu unele vedenii; altă dată îl vad pe drum cum merge și se oprește; și nu numai aceasta, ci sugruma și oameni! Mortul umbla și omoară pe cei vii, Doamne ferește!? Totuși oamenii se lasă îndemnați și aleargă la mormânt și dezgroapă să vadă trupurile acelora. Și de vreme ce nu au curată credință în Dumnezeu, diavolul se preface și îmbracă trupul mortului aceluia; si mortul acela care sta de atâta timp mort in groapa, li se năzărește că are carne pe el și sânge și unghii și păr. Si cum vad aceasta in nălucirea lor, acei oameni nenorociți aleargă la mai rău; aduna lemne, dau foc și ard acel trup si-l fac să dispară cu desăvârșire. Și nu-și dau seama neștiutorii că la o a doua înfricoșata venire a Domnului nostru Iisus Hristos se gătește lor, sa-si ia pedeapsa in focul acela veșnic nestins ca să ardă în veci. Și trupul acela l-au ars si l-au făcut sa dispară deocamdată, dar la vremea aceea în ziua judecății acestor oameni au sa dea răspuns in fața înfricoșatului Judecător și de la el vor auzi hotărârea, sa meargă in focul de veci sa fie chinuiți. Așadar daca se vor pocăi din tot sufletul de marele păcat ce l-au făcut, daca sînt mireni, șase ani sa fie ne cuminecați iar de sînt preoți, sa fie caterisiți cu desăvârșire din preoția lor.

Înseamnă-ți: Să știți că, dacă s-a aflat acest trup care este lucrarea diavolului , precum am spus, să chemați preoții să zică paraclisul Născătoarei de Dumnezeu și să facă sfeștania cea mică; apoi să slujească Liturghie și să ridice panaghie întru ajutorul tuturor, să facă și parastas cu colivă. Apoi să citească deasupra trupului și cele două lepădări de la botez; atunci cu aghiazma ce ai făcut-o la sfeștania cea mică să stropești poporul care se întâmplă acolo; și ce rămâne acolo să verși asupra trupului. Și cu darul lui Hristos pleacă diavolul de la acel trup.[92]

Nu am pomenit în deșert de strigoi, fiindcă, iată o altă „minune” de la mormântul magului de la Prislop, în care ucenicii entuziasmați sugerează că a apărut Maica Domnului cu pruncul, dar apariția este ca dintr-un film despre exorcizările din catolicism cu strigoi:

Diavolul nu mimează, însă, numai pe strigoi. Este posibil (dacă are ca prilej și capătă drepturi la înșelare din credința nelămurită și fanatică despre un propovăduitor de erezii că ar fi Sfânt) ca diavolul să mimeze și Sfintele Moaște, cu tot cu miresme , fiindcă el, de obicei, atacă prin simțire. știm că pe vremea lui antihrist va veni la fiecare mormânt să învie morții așa cum i-am știut în viață ca să ne convingă că antihrist e dumnezeul viilor și morților și are putere să dea viață:

Chinops s-a umplut de mânie pentru aceasta, și luând toată mulțimea diavolească, a mers în cetate, și s-a bucurat toată cetatea văzând pe Chinops și toți mergând, i se închinau lui. Aflând pe Ioan că învăța poporul, s-a umplut de multă mânie, și a zis către popor: „Oameni orbi, de ce ați rătăcit din calea adevărului? Ascultați-mă pe mine. De este drept Ioan și de sînt drepte cele grăite de dânsul, să vorbească cu mine și să facă acel fel de minuni, pe care și eu le voi face, și veți vedea cine din noi este mai mare: Ioan sau eu? De va fi el mai mare decît mine, voi crede și eu cele grăite și făcute de dânsul”.

Și luând Chinops pe un tânăr, i-a zis lui: „Tinere, dar viu este tatăl tău?” Iar el i-a răspuns lui: „A murit”. Și a zis Chinops: „Cu ce moarte a murit?” Acela a zis: „Corăbier a fost și spărgîndu-se corabia, s-a înecat în mare”. Și a zis Chinops către Ioan: „Acum să-ți arăți Ioane puterea ta! Ca să credem cele zise de tine, să pui pe tată viu înaintea fiului său”. Și a zis Ioan: „Nu m-a trimis pe mine Hristos ca să ridic pe cei morți din mare, ci pe oamenii cei amăgiți să-i învăț”. Și a zis Chinops tuturor oamenilor: „Măcar acum să mă credeți pe mine că Ioan este înșelător și vă amăgește pe voi. Prindeți-l pe el și-l țineți, pînă ce voi aduce pe tatăl tânărului viu. Și ținură pe Ioan. Chinops și-a întins mâinile și a lovit cu ele și a făcut plesnet în mare, și toți temîndu-se, s-a făcut nevăzut la ochii lor. Și toți și-au ridicat glasurile lor, zicînd: „Mare ești Chinopse”. Și de năprasnă a ieșit Chinops din mare, țiind precum a zis pe tatăl tânărului, și toți se mirară.

Și a zis Chinops: „Oare acesta este tatăl tău ?” Și a zis tânărul: „Așa Doamne”, și s-au închinat toți lui Chinops. Și popoarele căutau să ucidă pe Ioan, dar i-a oprit pe ei Chinops, zicîndu-le: „Cînd veți vedea mai mari decît acestea, atunci să fie chinuit”. Și chemând pe alt om i-a zis lui: „Dar tu ai avut fii?”. „Da, Doamne, dar din zavistie l-a ucis cineva”. Și îndată a strigat Chinops, chemând pe nume pe ucigaș și pe cel ucis, și amândoi au stat de față. Și a zis Chinops omului aceluia: „Oare acesta este fiul tău?” Și a zis omul: „Da, Doamne”. Și a zis Chinops lui Ioan: „Ce te minunezi Ioane?” Și i-a zis Ioan: „Eu de aceasta nu mă minunez”. Și a zis Chinops: „Mai mari decît acestea vei vedea, și atunci te vei minuna, și nu vei muri pînă ce te voi înfricoșa pe tine cu semnele”. Și a zis Ioan lui Chinops: „Semnele tale de grabă se vor strica”. Iar mulțimea auzind un cuvânt ca acesta, s-a repezit asupra lui Ioan, și l-a bătut foarte mult, pînă cînd a crezut că este mort. Și a zis Chinops către popor: „Lăsați-l neîngropat, ca să-l mănânce păsările cerului”. Și se duseră toți de la acel loc, bucurîndu-se cu Chinops. Iar după aceasta, auzind Chinops că Ioan învață la locul ce se numea aruncare de pietre, a chemat pe un diavol cu care făcea vrăji. Și mergând la locul acela, a zis lui Ioan: „Gândesc că mai multă rușine și înfruntare să-ți fac ție și pentru aceea te-am lăsat viu. Să vii însă la nisipul mării și vei vedea puterea mea, și te vei rușina”. Și urmau după dânsul acei trei diavoli, de care se părea poporului că Chinops i-a înviat din morți. Și lovind tare, cu plesnet mâinile sale, s-a afundat și de la ochii tuturor s-a făcut nevăzut.

Iar mulțimea a strigat: „Mare ești Chinopse și nu este altul mai mare decît tine!”. Iar Ioan a poruncit diavolilor celor ce în o-menesc stau, să nu se ducă de la dânsul, și s-a rugat Domnului ca să nu se socotească întru cei vii Chinops, și așa a fost.

Pentru că deodată s-a tulburat marea, și fierbea cu valurile, și n-a mai ieșit Chinops din mare, ci a rămas acolo în adâncul mării, precum Faraon cel de demult, afundîndu-se ticălosul. Iar diavolilor acelora pe care îi socotea poporul că sînt oameni sculați din morți, le-a zis Ioan: „Întru numele lui Iisus Hristos celui răstignit, și a treia zi înviat, să ieșiți din ostrovul acesta”. Și îndată s-au făcut nevăzuți. Iar poporul stăruia, așteptând pe Chinops trei zile și trei nopți pe nisip, pînă cînd de foame și de sete, și de arșița soarelui, cei mai mulți dintr-înșii au slăbit și zăceau fără de glas, dintre care trei copii au murit. Iar pe oamenii aceia, miluindu-i Ioan și rugîndu-se pentru mântuirea lor, și vorbindu-le mult despre credință, le-a înviat copiii, le-a tămăduit pe neputincioșii lor, și toți apropiindu-se, cu un gând la Domnul s-au botezat și s-au dus la casele lor, slăvind pe Hristos. Iar Ioan a mers în casa lui Miron și mergând adeseori la popor, îi învăța în numele lui Iisus Hristos.[93]

Vedem, așadar, că nu este suficient să dezgropăm oasele sfinției sale ci și să o facem cu dreapta credință lămurită după Sfinții Părinți pentru a nu ni se năluci că sunt Sfinte Moaște. Și, dacă vrem să scăpăm pe oameni de nălucirea că ar fi Sfânt, dacă vrem să plece de la mormântul sfinției sale duhurile care fac false minuni (dar pe el, dacă nu s-a pocăit, îl chinuiesc în mod suplimentar în iad pentru fiecare suflet amăgit) avem deja descrisă mai sus o rânduială foarte frumoasă de slujbă: aghiasmă mică, Sfânta Liturghie cu parastas și colivă, stropirea poporului de acolo, și apoi turnarea Aghiazmei pe oasele de culoarea pământului ale Părintelui Arsenie Boca. Când oamenii vor vedea la ce s-au închinat se vor speria și atunci va fi de mare folos o catehizare care să le explice cum se cade în înșelare dacă vom crede în vise și vedenii, arătându-li-se adevărata viață și ereziile din învățăturile Părintelui Arsenie Boca.

22.  Părintele Arsenie Boca – propovăduitor cointeresat al comunismului

Am lăsat în afara tabelului, pentru a i se admira mai bine măreția și frumusețea peisajului unde a primit aprobare Părintele Arsenie Boca să-și construiască (și împodobească cu sculpturi pe comandă) din averile personale a doi pensionari de pe vremea comunismului (!!!) proprietatea boierească (cu un etaj și o mansardă, iar acum și cu o antenă de satelit, probabil pentru recepția mai de calitate a noilor vedenii ale ucenicilor), unde a viețuit sfinția sa mai înainte de a muri cu 12 femei. Aceasta este devenită acum metoc al Prislopului. Azi suntem obișnuiți cu construcții de vile datorită patronilor și celor plecați în străinătate, dar în vremea aceea cine putea să-și facă astfel de construcții în afară de nomenclaturiști?

Nu numai aceste clădiri ne dau a înțelege că a slujit socialismului aflat la putere, dar și textele sfinției sale despre comunism, ne arată că îl propovăduia cu perversiune printre ucenici ca fiind bun, un fel de creștinism silit și necredincios, și că el însuși confunda comunismul cu creștinismul. Nu numai atât dar învinovățea pe creștini și pe Sfânta Biserică pentru necredința comunismului în Hristos (care necredință, asociată la silire, ar fi după preacuvioșia sa singurele diferențe între cele două). Oamenii lui Dumnezeu niciodată nu învinovățesc pe alții, ci pe ei înșiși, și în nici un caz, nici de ar fi arși pe rug, Sfânta, Soborniceasca și Apostoleasca Biserică:

Dacă primii creștini au realizat în mic societatea comunistă – desființând proprietatea particulară și dând fiecăruia după trebuință, și dacă toți creștinii au trăit întreolaltă egalitatea de fiii aceluiași Tată, fără vreo deosebire de neam, de clasă socială – această societate a răsărit de la sine, nesilit, în numele iubirii, care a ars gardurile dinafară dintre oameni și egoismul dinăuntru.

Dacă astăzi Dumnezeu e tăgăduit de comuniști, vina o poartă creștinii a căror viață nu prea dovedește existența lui Dumnezeu. Din înmulțirea fărădelegilor dragostea multora s-a răcit și fărădelegile stârnesc mânia mulțimilor, care e, la urma urmelor, mânia lui Dumnezeu [mânia celor ce L-au răstignit pe Hristos, mânia păgânilor, monofiziților, mahomedanilor, latinilor, naziștilor, grupurilor sodomitene, etc., toate mânii ale mulțimilor împotriva Ortodocșilor, sunt mânia lui Dumnezeu? – n.n.] .

Mânia comunistă pe toate așezămintele sociale învechite (și Biserica a devenit uneori și pe-alocurea, așezământ social), poate deschide focul curățitor și asupra Bisericii lui Hristos, asupra creștinilor. […]

Situația actuală a religiilor (cărora le cam slăbește prestigiul pentru mulțimea lor și a fărâmițării lor în confesiuni și secte) în lagărul țărilor de democrație populară, precum și în U.R.S.S., patria socialismului, este următoarea: toate sunt mobilizate în apărarea păcii și a construirii socialismului – fapt care nu contravine nici unei religii.[94]

Vedem cum socialismul nu contravine (în concepția Părintelui Arsenie Boca) Ortodoxiei, ci Ea chiar trebuie să slujească construirii lui (ne întrebăm dacă a fost doar un vizionar orb nevăzând că va cădea socialismul sau doar un laș obedient față de regim ca să scrie aceste rânduri?) și, după ce acuză Sfânta Biserică de prefacere în așezământ social, profită de ocazie să sugereze ca soluție ultimă iarăși iubitul său ecumenism.

Am putea să îl numim acum, mai modern, e-comunism.

După alungarea din mănăstire în ziua de 14 mai 1959, Părintele Arsenie se va ține de călugărie, chiar dacă i s-a luat haina monahală de pe el pentru tot restul vieții, mai precis, pentru următorii 30 de ani, până la 28 noiembrie 1989, când va pleca Ia Domnul. [ce afirmație de râs. Monah fără haină monahală, fără ascultare, viețuind cu o femeie și apoi cu 12, în mai multe proprietăți personale. Dar, atunci, unde este monahismul, nici interior, nici exterior. O călugărie fără monahism sau un monahism fără călugărie? – n.n.]

În anul 1959, Părintele își începe pribegia în București, locuind ca flotant, la vreo patru adrese: strada Litovoi Voievod nr. 23480, din 16 aprilie 1963 pe strada Gh. Paloș nr. 24, unde cumpărase, din februarie 1963, parterul unui imobil481 și ‎‎„unde locuiește împreună cu două femei, fiica și mama sa”482[95], iar, din iulie 19 6 3 483, „fără. însă a fi obținut pînă acum [4 mai ‎‎1964, n.n.] viză definitivă”484, locuiește în strada Țiglina ‎‎24485, ultimul domiciliu fiind în strada Dr. Petrini nr. ‎‎2486 *. Apartamentul de aici va fi vând ut după cutremurul din martie ‎‎1977, de atunci Părintele fiind domiciliat la Sinaia, pe str. Privighetorilor, nr. 16. [96]‎‎

Surpriza cea mare apare când cercetăm ultimul domiciliu, un adevărat conac boieresc cu două clădiri și teren uriaș proprietate personală, la Sinaia unde au proprietăți regele și protipendada țării, înconjurat de gard și poartă sculptată, având în el multe sculpturi achiziționate pe comandă, toate construite și finanțate din fondurile personale ale Părintelui Arsenie Boca, din 1969, când oamenii nu puteau sta decât la stat, cu chirie, iar dacă aveau spațiu excedentar, erau obligați să ia străini în casă.

Asezamantul monahal de la Sinaia – ctitorit de Parintele Arsenie Boca

BY ANOMISMI44

Din 1969, Parintele Arsenie Boca – Sfantul Ardealului, a construit, din fondurile sale, un asezamant format din doua corpuri de cladire, la Sinaia. A vietuit aici cu mai multe maici, si ele expulzate din Manastirea Prislop. Asezamantul este numit si metoc al Manastirii Prislop. Poarta din lemn sculptat, gardul, pietrele mari din curte, una pe post de masa si alta de lavita, dar si forme ovoide de pietre mari, au ramas “semnatura” inconfundabila a gustului artistic al Parintelui, aici. De la Sinaia a plecat spre Prislop, trupul neinsufletit al Parintelui, la inceputul lui decembrie 1989, spre a fi inhumat. Parintele a trecut la Domnul la 28 noiembrie 1989 si a fost inmormantat la Prislop la 4 decembrie 1989. Intre 1969 si 1989, parintele s-a deplasat mereu intre Sinaia, Bucuresti (respectiv satul Draganescu – in apropierea capitalei, unde a pictat intreaga bisericuta de acolo, numita azi “Capela Sixtina a Ortodoxiei Romanesti”) si Prislop (din vreme in vreme), unde a ramas duhovnic al maicilor de acolo pana la sfarsitul zilelor sale, desi din 1959 nu a mai avut dreptul de a sluji si de a imbraca hainele preotesti. In 1988 a ajuns pentru ultima oara la Prislop, in trup fiind inca. La Sinaia a avut atelier de desen si pictura si camera de lucru unde a scris si a citit. La Sinaia au ramas mansucrise de mare valoare, parte din ele publicate dupa 2003, in primul rand prin stradania Parintelui Daniil Stoenescu si a Maicii Maria Suciu.

Asezamantul monahal de la Sinaia se gaseste si azi, la fel ca si mormantul Parintelui de la Prislop, in buna randuiala – prin smerita si adanca iubire a maicilor de aici. Spre exemplificare, adaug mai jos cateva fotografii de acolo.

“Observam ca cu cat timpul adauga veacuri dupa veacuri, creind perspectiva, cu atat Iisus e mai mare si mai apropiat de noi. Cel nascut de doua ori, o data in vesnicie si a doua oara in timp, a antrenat vesnicia in timp, incat veacurile repeta Nasterea Lui ca o renastere a lor. Timpul inevitabil se invecheste; numai vesnicia e mereu noua si mereu aceeasi. Cu vesnicia a invaluit Iisus viata.”  (Parintele Arsenie Boca, paragraf din “Un Om Nou se naste” – publicat deMaica Zamfira in revista Gandirea, nr. 6-7/1998).

 

O poveste despre metocul de la Sinaia, se poate citi in intregime, aici. Redau numai un mic fragment din ea:

“[…] – Daniel, tu știi unde este metocul? Clatină din cap, nu știa. Este ascuns și totuși la îndemâna oricui…  după căutările de care ți-am spus, renunțasem, mi-am zis poate nu vrea să îl arate, mă resemnasem și apoi într-o sâmbătă noapte, pe neașteptate, l-am visat. Arsenie Boca mergea în fața unei mulțimi, nu s-a uitat la mine și nu mi-a vorbit, dar știa că îl văd, simțeam fizic lucrul acesta, știa exact ce vreau, înțelegi? Îl simțeam, Daniel, îl simțeam și mă simțea.“[97]

Să redăm acum fotografiile în dimensiune normală, pentru a se vedea mărimea luxului locuinței celui ce ar fi trebuit să respecte unul din voturile monahale: Sărăcia de bună-voie.

Sărăcia, desigur, s-a evaporat, rămânând doar un jurământ în fața altarului, batjocorit:

Ditamai, nu?

Se înțelege limpede, fără comentarii, că Părintele Arsenie Boca nu a fost un martir cum ni se sugerează de mass-media bine plătită, ci un colaborator strâns și bine plătit al puterii politice de atunci, colaborare fructificată azi prin presiunea din partea ei pentru canonizarea sfinției sale, care ar duce la un căderea poporului Ortodox de la Dreapta Credință la religia oficială New-Age.

La tabloul colaborării sfinției sale cu orânduirea comunistă, ne stă în ajutor și o informație de ultima oră, extrasă din dosarele securității, adusă la cunoștința noastră tocmai de către ucenicii înfierbântați ai sfinției sale:

Dosarul informativ al Părintelui Arsenie Boca ne permite să completăm acest tablou. Astfel aflăm că, începând din anul 1946, Părintele era „cunoscut de domnul ministru Gheorghiu-Dej și de Teohari Georgescu … care voiau să-l promoveze într-un post de episcop”. (Singura explicație pentru „ratarea” acestei oportunități, nu poate fi decât… fuga de slavă deșartă!)

[Nu este o singură explicație. Pot fi multe: fuga de responsabilitate, dorința de a nu avea griji în plus, mulțumirea de sine cu ceea ce ești, etc. Din păcate, nu fuga de slavă deșartă este motivația, după cum ne-a dovedit chiar sfinția sa după 1964 prin faptul că nu s-a întors la Mănăstire. Părintele Arsenie Boca nu a renunțat numai la episcopie, ci și la călugărie și la preoție pentru a conviețui cu Maica Zamfira. Desigur, ca și în cazul preoției și călugăriei, tot așa și la episcopie nu a renunțat din fuga de slavă deșartă, ci din alte motive, necanonice – n.n.]

Mai mult, conform mărturiei IPS Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Bartolomeu Valeriu Anania, după anul 1948, însuși Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române Justinian Marina, plănuia să-l ridice pe Părintele Arsenie la rangul de arhiereu: „Știu cu siguranță că Patriarhul se gândea să-l cheme la treapta arhieriei, dar, precum se cunoaște, Arsenie a fost arestat, dus în lagăre de muncă forțată și apoi, practic, obligat să rămână inactiv”

[dacă plănuia să-l facă episcop, este evident că l-ar fi readus măcar în Mănăstire, chiar dacă se dorea inactiv din punct de vedere al preoției. Faptul că nu a făcut-o, înseamnă că nici Părintele Arsenie Boca nu a vrut, având în vedere că pe toți doritorii de călugărie, chiar și căpeteniile legionare, nu numai pe cei simpatizați de comuniști, Preafericirea Sa i-a reactivat după 1964 – n.n.]

 Mai știm, de asemenea, că în acea vreme Părintele Arsenie Boca se afla în bune relații cu Petru Groza. Prin urmare, nu i-ar fi fost deloc greu să profite de pe urma acestor „simpatii”! De ce a preferat în locul puterii – arestările, în locul confortului – urmăririle, în locul recunoașterii – marginalizarea, este la îndemâna oricui să răspundă! [98]

Dar aceste simpatii, ne arată limpede, că de fapt sfinția sa nu a fost deloc prigonit, ci era unul din favoriții comuniștilor veniți la putere. Ce limpede pentru cel care nu este orbit de ideea preconcepută că Părintele Arsenie Boca ar fi vreun Sfânt, că de fapt „prigoana” pe care a suferit-o a fost un spectacol regizat de simpatizanții lui pentru a-i face un favor și a profita și ei de pe urma lui.

După cum am observat, sfinția sa a profitat din plin de simpatii, fiindcă arestările au fost doar un pretext pentru a putea viețui în voie cu Maica Zamfira, nefiind marginalizat nicidecum, ci având o viață prosperă și tihnită, la cele mai bune standarde posibile în acel regim, și ca bonus, construindu-și încă de pe atunci prin falsa prigoană o filă din dosarul de canonizare, ce vrea să ni-l prezinte azi ca pe un martir. Am văzut cu toții că, de fapt, arestările au fost doar un spectacol, iar urmăririle doar un pretext, ca să-i asigure spatele și să convingă pe alții că a fost prigonit.

Nu este prima dată când Teohari Georgescu (unul din stâlpii prigoanei anticreștine din România) se folosește de astfel de mijloace. Părintele Cleopa ne mărturisește că a fost văzut înainte de venirea comunismului, îmbrăcat în haine de diacon și cădelnițând la stiliști, propunându-le că dacă vor favoriza venirea comunismului în România, le vor face sovieticii stilismul să fie biserică oficială, după calendarul vechi, atât de iubit de ei, comun cu al Patriarhiei de Moscova. Acesta este și motivul reacției armatei regale împotriva stiliștilor, deoarece erau trădători ai țării.

Astfel, înțelegem limpede că Teohari Georgescu i-a propus Părintele Arsenie Boca să fie episcop, tocmai în același scop: de a controla Sfânta Biserică, știindu-l de partea comuniștilor, lucru atât de evident din degajarea și deplina colaborare ce reiese din declarațiile de la securitate ale sfinției sale. Dacă nu ar fi fost legat de mâini și picioare de Maica Zamfira, ar fi acceptat cu siguranță să ajungă episcop, la cât de dornic de faimă era. Dar, așa, a găsit o cale de mijloc de a profita. Ca să nu se facă de râs că a fugit cu o maică, sub pretextul unei prigoane, a fost alungat din Mănăstire (ca să fie în viitor, propus la canonizare și învățăturile sfinției sale favorabile noii ordini mondiale și comunismului, să fie considerate ca scrieri sfinte), apoi și-a format o familie de „tip nou, comunist” având lângă sine pe cea îndrăgită, a fost lăsat să aibă mii de vizitatori pe care îi influența în sensul dorit de noua orânduire, devenind și profesor al securității în privința paranormalului, primind în schimb și un trai confortabil, și proprietăți personale și o faimă de Sfânt (ce ducea și atunci, și duce și azi, cu mult mai mult, la dezbinare prin faptul că sfinția sa nu a avut un mesaj Ortodox). Toate acestea au fost mult iubite Teohari Georgescu (cu numele real de Burah Tescovici) și echipa sa care îl simpatiza atât de mult pe sfinția sa, datorită lucrării de dezbinare atât de asemănătoare. Dacă nu a putut să-l folosească tactic, pe termen scurt, în favoarea noii ordini mondiale, Părintele Arsenie Boca este folosit cu mult vicleșug strategic, și cu mult mai eficient în acest scop. Consecințele acestei simpatii reciproce, le resimțim cu toții, tragic, acum, când puterea politică îl propulsează cu putere spre canonizare, împotriva Sfinților Părinți.

Mai mult, nici nu avea nevoie să fie episcop, atâta vreme cât în ochii Maicii Zamfira, era deja episcop.

23.  S-a spovedit?

S-a spovedit pe patul de moarte Părintele Arsenie Boca?

Iată cum îl gândesc cei fără de carte care îl admiră sau îl contestă pe Părintele Arsenie Boca:

luminita spune:

11 septembrie 2015 la 9:38 Editare

Din pacate in cartea” ingerul imbracat in haina de in si ingerul cu cadelnita de aur ”parintele Arsenie il face pe eminescu”””[vorbind despre sifilis si betie]”’doua nebunii perfide tinindu se de mina contra amaritului de om –chiar daca pe unul din acesti napastuiti nepoti il chema genialul mihail eminescu.”Pe de o parte il face genial iar pe de alta parte sifilitic si betiv.pina in prezent nu s a confirmat in nici un fel ca eminescu a murit de sifilis.calomniatorii lui au lansat acest zvon perfid.vorbind cu cineva de la draganescu si incercind sa ii explic ca parintele Arsenie e sfint etc m a intrebat;”atunci de ce umbla la brateta prin sat cu maica zamfira??”Departe de mine gindul de al ponegri pe parintele Arseniee Boca/de asemenea dinsul a fost dezgropat la trei zile de la moarte sub pretextul ca maicuta zamfira nu i a dezlegat legatura de la picioare.tot ”maicuta” [numai maicuta nu a fost]a sarit in groapa si a scos legatura de la picioarele parintelui Arsenie.dupa parerea mea de muritor parintele a avut o traire autentica si sfinta pina la prislop.de ce nu s a intors la slujire??Multi preoti au fost dati afara din biserica dar au fost reprimiti si au slujit din nou chiar daca au slujit la parohii mici.de ce atita mister???Iar minciuna conform careia la mormintul de la prislop florile nu se ofilesc trebuie oprita.personal am vazut si acum trei ani si acum patru ani cum maicile schimbau apa la flori si aruncau florile ofilite.nu ma supar daca voi fi catalogata de genul;;;;;cine esti tu sa judeci etc etc cum am mai spus v am prezentat un mic fragment din carte.cititi singuri.eminescu nu a fost sifilitic////

[…]

 

Apreciază

RĂSPUNDE

elena spune:

18 octombrie 2015 la 16:48 Editare

DRAGII MEI

Lumea e in cautare de paranormal de minuni la minut.In fiecare simbata pe diferite posturi tv mai apare cite un „”secret””despre parintele Arsenie Boca.Crucea de la mormint era fierbinte iarna potrivit maicii marina stareta la minastirea bic.Aceeasi maica a spus la o conferinta ca au venit mascatii inainte sa moara parintele Arsenie Boca si l au luat l au batut si de la asta I s a tras moartea Eu stiu ca prin anii 89 nu erau mascati..Nu stiu pina la urma ce se vrea?Canonizarea parintelui si aducerea osemintelor la noua catedrala din bucuresti?BISERICA TACE.ADICA CONDUCEREA BISERICII.La o adica sa lase poporul sa decida si exact cum a spus parintele anitulesei pe urma sa spuna ;poporul a vrut ,Tara este practice isterizata pe unde te duci numai de asta auzi.Preasfintitul Laurentiu Streza a spus clar referitor la faptul ca printele Arsenie a fost la inmormintarea mamei sale in timp ce era retinut si detinut la canal ca nu este adevarat.Parintele Arsenie era la canal si a simtit o tristete in suflet.Ma doare sufletul ca se minte si se exagereaza atit.Parintele Arsenie a fost dezgropat de doua ori cel putin. A treia zi de la imormintare si acum citiva ani.Dinsul a spus sa fie lasat in mormint pina la a doua venire.Nu stiu insa ce rol a avut maica de trista amintire zamfira de ea este””mostenitoarea”” de la sinaia si a manuscriselor parintelui Arsenie.De ce a trebuit sa simuleze ca se omoara la sf minastire simbata si de ce s a tinut ca „”riia”de parintele Arsenie.Pacat ca nu mai traieste parintele Savian Bunescu de la Draganescu poate ne spunea adevarul pt ca maica zamfira a fost cumnata lui.Referitor la faptul ca parintele Arsenie nu avea duhovnic[asa cum se intreaba parintele anitulesei]dinsul se spovedea la parintele Savian bunescu cit a stat la draganescu.Cit a fost bolnav la Sinaia parintele savian se ducea si ii facea sf maslu,deci parintele Arsenie a avut duhovnic.Eu un simplu muritor ma intreb doar atit;poate cineva in masura o sa imi raspunda

De ce dupa izgonirea din minastire parintele Arsenie nu a mai fost lasat sa slujasca??

Era atit de periculos fata de regim???

E adevarat ce spune parintele Arsenie Papacioc ,ca parintele Arsenie s a lasat de calugarie?

Daca pictura de la Draganescu este eretica asa cum scrie mai sus de ce biserica nu ia nici o masura???

Astept raspunsuri la intrebarile mele.

 

Apreciază

victor888ardeleanu spune:

22 noiembrie 2015 la 20:12 Editare

Aveți o informație sigură că se spovedea la Pr. Savin Bunescu sau e doar un zvon?

Puteți face o referință la un document scris?

Vă rugăm să nu învinovățiți conducerea Sfintei Biserici, ca să nu fim în același duh răzvrătit și criticist cu Pr. Arsenie Boca și cu zeloții, care și ei sfâșie unitatea ortodocșilor.

Conducerea Sfintei Biserici lucrează cu înțelepciune, în sensul că favorizează publicarea informațiilor despre Pr. Arsenie Boca, astfel ca Ortodocșii să își dea seama singuri de rătăcire și să nu creadă că Sfânta Biserică Ortodoxă pune la index sau cenzurează pe cineva cum face inchiziția.

Ca în cazul oricărei erezii sau rătăciri ce luptă să distrugă unitatea Bisericii, și Fenomenul Prislop are un ascendent, prinde proporții și pare să pună stăpânire pe Sfânta Biserică, să o dezbine. Atunci Ortodocșii cercetează Sfânta Tradiție, se lămuresc și iau atitudine. Uneori își varsă și sângele pentru adevăr.

Dar, vă rog să nu uitați, Hristos este Adevărul și El întotdeauna biruie în Sfânta Biserică Ortodoxă, pe care porțile iadului nu o vor birui. Important este să fim noi în această Biserică și nu furați de curente pro sau anti.

Cum? Ținând adevărul în iubire, respectând și iubind și pe cel de altă părere, ascultând cu dragoste de Sfânta Ierarhie Bisericească, chiar dacă nu este infailibilă, știind bine că singura sursă infailibilă și autoritate de decizie pentru canonizarea cuiva sunt tot Sinoadele Ecumenice. Dacă Părintele Arsenie Boca are îvățături conforme lor, poate fi canonizat. Dacă nu, chiar de ar fi canonizat ar fi o eroare pe care Sfânta Biserică Ortodoxă o să o corecteze. Până una alta, din fericire, o parte din Sfântul Sinod Al Bisericii Ortodoxe Române și-a dat seama de gravele erezii, date anatema de toate cele 7 Sfinte Sinoade Ecumenice, pe care le propovăduiește Părintele Arsenie Boca și nu l-a canonizat, după cum vedem cu toții, deși presiunile politice și mass-media sunt uriașe. Sfântul Sinod, și de această dată a lucrat cu mare înțelepciune și trebuie să-l iubim. Dacă noi, ortodocșii nu-l iubim, cine să-l iubească? Ereticii ce atacă Sfânta Biserică? Schismaticii? Zeloții? Dar toți aceștia nu au adevărata iubire pentru că nu sunt în Adevăr.

Nu poate însă Sfântul Sinod să ia o atitudine fățișă deoarece sunt mulți amăgiți care s-ar tulbura, având o dragoste pătimașă către ecumenism și Părintele Arsenie Boca promotorul numărul unu al lui, și s-ar produce o ruptură în cadrul Bisericii Române, cu grave consecințe în veșnicie. Vă rog să înțelegeți cu luare aminte situația grea în care se află ierarhii noștri supuși la multe atacuri și dinlăuntru și din afară. Vă rog să-i înțelegeți, să-i iubiți, să-i respectați și să vă rugați pentru ei.

Noi trebuie să ne rugăm, să iubim pe toți, chiar și pe Părintele Arsenie Boca și să cercetăm poruncile, dogmele și învățătura despre Sfânta Treime și întruparea lui Hristos care constituie învățătura Ortodoxă, ca să nu fim amăgiți. Să nu renunțăm nici la adevăr, dar nici la iubire, cu prețul vieții. Dumnezeu este și Iubirea (de aceasta uită zeloții și se leapădă de El pentru un părut adevăr). Dumnezeu este și Adevărul (de aceasta uită ecumeniștii și se leapădă de El pentru o falsă iubire, neînțeleasă de ei).

Părintele Arsenie Boca, ca și toți deținuții politici, inclusiv legionari, după 1964 au fost lăsați să slujească și să intre în monahism, dacă doresc. Din păcate, părintele Arsenie Boca a ales să viețuiască cu Maica Zamfira și de aceea nu s-a întors nici la călugărie, nici la preoție. De altfel, dacă veți observa cu luare aminte închisorile pe unde a trecut și cât de puțin a suferit în ele și ca timp, și ca regim de detenție veți ajunge și dumneavoastră la concluzia că sfinția sa a făcut un compromis cu regimul, care i-a aranjat o părută oprire de la slujire, ca să poată să nu fie rușinat și să poată informa mai departe despre cei ce nu se supun noii ordinii socialiste. De ce nu a fost arestat după 1959? De ce nu și-a reluat preoția și călugăria după 1964, cum au făcut-o toți cei ce nu s-au lăsat ei înșiși de ele. Cum de a avut proprietăți boierești, când toți stăteam cu chirie?

De altfel are și texte în care sfinția sa propovăduiește socialismul

Veți vedea și singură că Părintele Arsenie Papacioc, un autentic mărturisitor, a aflat despre această lăsare de preoție și călugărie din sursele sigure ale martorilor contemporani care au luptat pentru adevăr și au fost colegi cu el de suferință în închisori. Argumentele aduse de ucenicii Părintelui Arsenie Boca ca să demonstreze că a fost prigonit, culese de prin arhivele securității sunt contradictorii nu numai între ei, dar și în cadrul aceluiași autor nu au o succesiune logică. Argumentele lor sunt iraționale și cusute și cusut cu ață albă. Practic mai mult îl acuză de cameleonism politic și colaboraționism, deși vor să-l facă martir și erou.

Sfânta Biserică lasă pictura de la Drăgănescu tocmai pentru a ne convinge pe toți că Părintele Arsenie Boca a fost eretic, înșelat, luându-se după vedenii și nu a ascultat de ierarhii lui care l-au sfătuit să șteargă hulele pe care le-a pictat. Vedeți dumneavoastră, Sfânta Biserică nu lucrează cu sabia, ci cu fluierul păstoresc al convingerii omului în adevăr, dacă și el vrea.

Am lăsat la sfârșitul acestui răspuns, pentru a i se admira mai bine măreția și frumusețea peisajului unde a primit aprobare Părintele Arsenie Boca să-și construiască (și împodobească cu sculpturi pe comandă) din averile personale a doi pensionari de pe vremea comunismului (!!!) proprietatea boierească (cu un etaj și o mansardă, iar acum și cu o antenă de satelit, probabil pentru recepția mai de calitate a noilor vedenii ale ucenicilor), unde a viețuit sfinția sa mai înainte de a muri cu 12 femei. Aceasta este devenită acum metoc al Prislopului. Azi suntem obișnuiți cu construcții de vile datorită patronilor și celor plecați în străinătate, dar în vremea aceea cine putea să-și facă astfel de construcții în afară de nomenclaturiști?

 

 

Nu numai aceste clădiri ne dau a înțelege că a slujit socialismului aflat la putere, dar și textele sfinției sale despre comunism, ne arată că îl propovăduia cu perversiune printre ucenici ca fiind bun, ca fiind un fel de creștinism doar că silit și necredincios, și că el însuși confunda comunismul cu creștinismul.

Nu numai atât dar învinovățea pe creștini și chiar pe Sfânta Biserică pentru necredința comunismului în Hristos (necredința asociată la silire ar fi, după preacuvioșia sa, singurele diferențe între Creștinism și comunism). Adevărații oamenii ai lui Dumnezeu niciodată nu învinovățesc pe alții, ci doar pe ei înșiși, pentru toate. În nici un caz, nici de ar fi arși pe rug, nu învinovățesc Sfânta, Soborniceasca și Apostoleasca Biserică.

 

Să vedem acum ce propovăduia Părintele Arsenie Boca despre comunism și socialism, arătându-se un fidel slujbaș al lor.

Cităm din +PS Daniil STOENESCU, episcop locțiitor al ‎Daciei Felix, Părintele Arsenie: omul îmbrăcat în haină de in și ‎îngerul cu cădelnița de aur, E. Charisma, Deva, 22009, pp. 367-368.:

 

„Dacă primii creștini au realizat în mic societatea comunistă – desființând proprietatea particulară și dând fiecăruia după trebuință, și dacă toți creștinii au trăit întreolaltă egalitatea de fiii aceluiași Tată, fără vreo deosebire de neam, de clasă socială – această societate a răsărit de la sine, nesilit, în numele iubirii, care a ars gardurile dinafară dintre oameni și egoismul dinăuntru.

Dacă astăzi Dumnezeu e tăgăduit de comuniști, vina o poartă creștinii a căror viață nu prea dovedește existența lui Dumnezeu. Din înmulțirea fărădelegilor dragostea multora s-a răcit și fărădelegile stârnesc mânia mulțimilor, care e, la urma urmelor, mânia lui Dum-nezeu [mânia celor ce L-au răstignit pe Hristos, mânia păgânilor, monofiziților, mahomedanilor, latinilor, naziștilor, grupurilor sodomitene, mâniile arseniștilor împotriva celor ce apără Sfânta Predanie etc., toate mânii ale mulțimilor împotriva Ortodocșilor, sunt mânia lui Dumnezeu? – n.n.] .

Mânia comunistă pe toate așezămintele sociale învechite (și Biserica a devenit uneori și pe-alocurea, așezământ social), poate deschide focul curățitor și asupra Bisericii lui Hristos, asupra creștinilor. […]

Situația actuală a religiilor (cărora le cam slăbește prestigiul pentru mulțimea lor și a fărâmițării lor în confesiuni și secte) în lagărul țărilor de democrație populară, precum și în U.R.S.S., patria socialismului, este următoarea: toate sunt mobilizate în apărarea păcii și a construirii socialismului – fapt care nu contravine nici unei religii„.

Vedem cum socialismul nu contravine (în concepția Părintelui Arsenie Boca) Ortodoxiei, ci Ea chiar trebuie să slujească construirii lui (ne întrebăm dacă a fost doar un clar-văzător orbit fiindcă nu a văzut că va cădea socialismul sau doar un laș obedient față de regim ca să scrie aceste rânduri de lemn?) și, după ce acuză Sfânta Biserică de prefacere în așezământ social, profită de ocazie să sugereze ca soluție ultimă iarăși iubitul său ecumensim.

Am putea să îl numim acum, mai modern, e-comunism.

Doamne ajută!

Vă mulțumim pentru informații. Vă rugăm să nu ne uitați să ne spuneți dacă aveți cunoștință sigură că Pr. Arsenie Boca s-a și spovedit sau este doar un zvon. Este prima dată când auzim sau citim așa ceva. Ar avea o șansă să se mântuiască și ne-am bucura din toată inima pentru sfinția sa.

 

Apreciază

elena spune:

24 noiembrie 2015 la 8:13  Editare

Dragii mei stiu din sursa sigura ca parintele Arsenie Boca se spovedea la parintele Savian Bunescu.L am cunoscut pe parintele Savian personal si ne povestea despre parintele Arsenie.Mai mult traiesc si astazi in satul Draganescu oameni care stiu ca parintele Arsenie se spovedea la parintele Savian,iar cind parintele Arsenie era bolnav la Sinaia [la asezamintul care este mai sus in foto]parintele Savian mergea si ii facea Sfintul Maslu parintelui Arsenie Boca.Eu nu judec si nu acuz biserica de nimic.Doar am pus o intrebare.Stiu ca parintele Arsenie a locuit impreuna cu maica zamfira si mama acesteia la Bucuresti stiu cum satenii din Draganescu duceau cu rindul alimente pentru pictor[parintele Arsenie]si cum maica Zamfira gatea.Deci nu am citit in carti de marturii ci am auzit din gura parintelui Savian si a satenilor din Draganescu cum parintele Arsenie se spovedea la parintele Savian.Despre asezamintul de la Sinaia pot sa spun doar ca am fost sa vizitez dar nu am fost lasata decit putin in curte. Si am fost atentionata fara poze fara filmari.Traiesc multi oameni la Draganescu care stiu cum parintele Savian il spovedea pe parintele Arsenie deci nu sint zvonuri eu personal l am auzit pe parintele Savian cind ne a spus asta mie si mai muiltor persoane.Nu stiu ce rol a avut maica zamfira in viata dinsului de a „”mostenit”” scrierile si manuscrisele dinsului.Tot la „:”porunca”” maicutei [care numai maica nu a fost]la Draganescu nu ai voie sa filmezi sau sa faci poze in biserica.Dragii mei mergeti la Drgaganescu si vorbiti cu tanti ioana si cu satenii mai in virsta si o sa vadeti ca da parintele Arsenie se spovedea cel putin cit a stat la ei in sat 15 ani.cu drag elena

 

Apreciază

RĂSPUNDE

elena spune:

2 decembrie 2015 la 6:57    Editare

MAI mult inainte de a pleca din aceasta lume adica de a muri a fost spovedit si impartasit de parintele Savian Bunescu.Dinsul-pr Arsenie] l a iubit pe parintele Staniloaie stiu sigur si nu vad de ce fiica parintelui Staniloaie scrie ca parintele Arsenie suferea de el adica ii placea sa se dea mare.Cei care cunosc adevarul sint de vina ca nu il spun poporului. Am spus asta de acum 14 ani.Noua parintele Savian ne a spus ca parintele Arsenie a murit de boala iar altii scriu ca a fost otravit radiat batul etc.Mai ales parintele Pantelimon care a fost la Ghighiu.La inmormintarea parintelui Arsenie parintele Savian Bunescu nu a afirmat asa cum se scrie gresit prin carti”””oameni buni eu nu sint vinovat de moarte parintelui Arsenie””/Nici vorba de asa ceva.Acum citeva seri a vorbit si parintele Bordasiu la tv si a spus ca a locuit impreuna cu parintele Arsenie si maica Zamfira trei ani la Bucuresti.Poate ca are invataturi gresite cum ziceti dvs,Nu stiu asta.Stiu insa ca parintele Arsenie mi a schimbat viata,nu mai fumez de 14 ani de cind am fost la Prislop prima oara sint alt om.La fel si sotul si prietenele mele s au lasat de fumat cind au mers la parintele la Prislop.Ratacit sau nu parintele Arsenie ne ajuta si dupa moarte.Nu cred ca este autosugestie sau coincidenta.

 

Apreciază

RĂSPUNDE

victor888ardeleanu spune:

13 ianuarie 2016 la 20:18   Editare

Copila lui Dumnezeu Elena…

Vă mulțumim că puneți suflet în ce spuneți și parcă ne sfiim să vă răspundem ca să nu vă mâhnim. Dar am înțeles de la Sfinții Părinți că Adevărul Hristos este cel ce ne mântuiește și nu politețea, așa că suntem datori să vă spunem câteva cuvinte, rugându-vă, mai întâi, să nu vă supărați.

Dacă doriți, ar fi lămuritor mai în profunzime, să parcurgeți materialul de aici:

https://888adevarul8despre8arsenieboca8.wordpress.com/grozaviile-neasemanate-de-la-draganescu-si-viata-parintelui-arsenie-boca-in-lumina-sfintilor-parinti/

 

veți înțelege, punând față în față cu viețile și învățăturile sfinților, viața și învățăturile sfinției sale, că problema care i-a schimbat întreaga existență Părintelui Arsenie Boca a fost înșelarea.

Aceasta se manifestă prin o viață virtuoasă trupește, prin fapte bune și înfrânare. Omul, însă, nu este făcut numai din trup, ci și din suflet. Toate păcatele omului izvorăsc din plăcerea care îl desparte de Dumnezeu.

Fiindcă este făcut din trup și din suflet poate să fie îndrăgostit de plăceri trupești (printre care și fumatul) sau de plăceri sufletești (din care cea mai greu de vindecat este plăcerea de sine, îndrăgostirea de propriile virtuți și de propriul lui mod de a gândi sau percepe realitatea).

Vă rugăm să vă amintiți de ce fapte bune făcea fariseul din Sfânta Evanghelie și să vă mirați:

„Luc 18:11 Fariseul, stând, așa se ruga în sine: Dumnezeule, Îți mulțumesc că nu sunt ca ceilalți oameni, răpitori, nedrepți, adulteri sau ca și acest vameș.

Luc 18:12 Postesc de două ori pe săptămână, dau zeciuială din toate câte câștig.

Luc 18:13 Iar vameșul, departe stând, nu voia nici ochii să-și ridice către cer, ci-și bătea pieptul, zicând: Dumnezeule, fii milostiv mie, păcătosului.

Luc 18:14 Zic vouă că acesta s-a coborât mai îndreptat la casa sa, decât acela. Fiindcă oricine se înalță pe sine se va smeri, iar cel ce se smerește pe sine se va înălța.”

Fariseul avea multe fapte bune, iar zeciuiala din toate, după cum ne arată Sfântul Ioan Gură de Aur însemna că mai rămânea cu foarte puțină avere, nu doar că dădea a zecea parte din venituri. Era și mulțumitor, și postitor, și primul la Biserică.

Dar cu toate acestea nu s-a îndreptat (adică nu via în el dreptatea lui Dumnezeu, deci nu s-a mântuit) fiindcă s-a considerat mai bun decât un mare păcătos, ucigând în el dragostea, fiind îndrăgostit de sine, deci rupt de hora cea mare a fiilor lui Hristos.

 

Lucrarea de înșelare în aceasta constă: diavolul dacă vede că vrei să te mântuiești te împinge de la spate ca să ai reușite în virtuți și apoi să te crezi pe tine măcar un pic mai bun decât alții. Dacă ai făcut aceasta, te-ai făcut asemenea lui. Nici diavolul nu are trup, deci nu face păcate trupești. Necurăția lui constă în aceea că se vede mai bun decât pe alții.

Apoi nu trebuie să uitați că avem minte. Mintea conduce toată viața noastră. Când ea se murdărește, toată viața devine murdară. Când ea se desparte de Dumnezeu, toată ființa noastră se rupe de El și murim. Dar necurăția minții nu constă în a fuma, ci tocmai în a avea cunoștință mincinoasă și minciuni.

Astfel că, după cum a fost înșelat și Părintele Arsenie Boca să facă fapte bune, dar să se mândrească și să creadă în erezii, la fel se petrece cu cei care merg la mormântul sfinției sale, fiindcă aceleași duhuri care l-au stăpânit, lucrează cu putere, în continuare, fiind legate de rămășițele sale pământești. Cei care merg la mormântul sfinției sale, ca și la guruși, la vrăjitori, la templele budiste sau la unii renumiți dintre eretici, pot scapă de patimi trupești (cum este fumatul), au simțiri de sfințenie, umilință și liniște, au vedenii și vise, se vindecă de boli, capătă copii, rezolvări cu serviciul, pot afla viitorul, pot dobândi bogății și tot ce-și poate dori omul pe această lume, dar își ratează veșnicia, fiindcă nu le dobândesc pe acestea în Hristos, ci în numele Părintelui Arsenie Boca (sau a celor la care s-au dus) cu tot ce a însemnat sfinția sa (sau ei) ca model de viață și învățături greșite. Astfel că oamenii pierd înțelesul importanței dreptei credințe și a adevărului, a dogmelor și sfintelor canoane, contând mai mult pentru ei că devin virtuoși în trup și au reușite părute duhovnicești. Nu trebuie să uitați că antihrist va învia oameni (prin nălucire), dar cine va merge în numele lui și va vrea minunile lui nu se va mântui.

Sărmanii oameni de azi, nu își dau seama că dacă nu iubesc mai mult adevărul decât orice, de fapt nu Îl iubesc pe Domnul nostru Iisus Hristos Care este Adevărul, și prin aceasta pier, sporindu-și mai mult plăcerea de sine prin faptul că au reușit să biruie câteva din patimile grosiere, dar necentrându-se pe Hristos, ci pe pe ei înșiși cu părerile lor sau pe un altul cu părerile lui omenești.

Poate nu știți că există și vrăji pentru lăsatul de fumat, pentru sănătate, pentru dobândirea de copii, pentru succese în viață, pentru aflarea viitorului, poate nu știți de reușitele în acest domeniu al yoghinilor, mormonilor, adventiștilor și materialiștilor…

Diavolul este încântat că omul vine la el, tatăl minciunii, chiar dacă nu mai fumează și nu își mai strică trupul prin tutun. Stricarea minții prin falsa smerenie, falsa dreptate, falsele adevăruri (care pot fi spuse din înșelare chiar și în numele ortodoxiei) îi este lui deajuns ca să pună stăpânire pe suflet și să îl aibă rob pentru totdeauna. Sfântul Cuvios Siluan ne învață că dacă avem un gând rău împotriva unui om, chiar și vrăjmaș, avem un drac. Dacă nu scăpăm de acest gând până la moarte, din cauza acestei uniri diavolul ne ia sufletul acolo unde se chinuie și el. Și dacă se întâmplă aceasta cu un gând rău împotriva aproapelui, vă dați seama ce cădere să ai gând rău împotriva lui Dumnezeu. Orice erezie este o hulă împotriva adevărului, deci împotriva lui Hristos. Orice hulă, orice erezie are în sine un pâlc de draci, fiindcă are ascunsă în sine o mulțime de înțelesuri ucigașe ale firii (care derivă din ea, chiar dacă sunt greu de depistat și nu mulți le înțeleg). Scopul diavolului este ca oamenii să-i aducă lui și ideilor lui mincinoase slava cuvenită lui Dumnezeu, adică Adevărului. Fiind tatăl minciunii este încântat dacă pentru oameni nu mai contează adevărul, fiindcă atunci se despart în realitate de Dumnezeu. Dacă veți urmări cu atenție reclamele păgânilor și ereticilor aceștia se laudă, printre altele și de succesele pe care le au împotriva patimilor trupești.

Sfântul Ioan Gură de Aur ne învăța, însă, că fecioria ereticilor este o hulă împotriva lui Dumnezeu, fiindcă aduce lauda virtuții ca un merit al minciunii.

Vă credem că v-ați lăsat de fumat. Nu este o coincidență. E chiar un ajutor de la duhurile de la Prislop. Dar, atenție! Dacă pentru dumneavoastră nu contează că Părintele Arsenie Boca a avut învățături eretice, înseamnă că deja ați primit acolo un atac demonic care vă pune în pericol mântuirea sufletului.

Vă rugăm să cercetați Sfinții Părinți ca să aflați că în afară de Adevăr nu este mântuire.

„Mat 7:15 Feriți-vă de proorocii mincinoși, care vin la voi în haine de oi, iar pe dinăuntru sunt lupi răpitori.16 După roadele lor îi veți cunoaște. Au doară culeg oamenii struguri din spini sau smochine din mărăcini?17 Așa că orice pom bun face roade bune, iar pomul rău face roade rele.18 Nu poate pom bun să facă roade rele, nici pom rău să facă roade bune.19 Iar orice pom care nu face roadă bună se taie și se aruncă în foc.20 De aceea, după roadele lor îi veți cunoaște.21 Nu oricine Îmi zice: Doamne, Doamne, va intra în împărăția cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu Celui din ceruri.22 Mulți Îmi vor zice în ziua aceea: Doamne, Doamne, au nu în numele Tău am proorocit și nu în numele Tău am scos demoni și nu în numele Tău minuni multe am făcut?23 Și atunci voi mărturisi lor: Niciodată nu v-am cunoscut pe voi. Depărtați-vă de la Mine cei ce lucrați fărădelegea.”

Iar fărădelegea înseamnă să nu respecți legea lui Dumnezeu (care constă din credința despre Dumnezeu, dogmele despre fire, canoanele-porunci despre ce avem de făcut, care toate trebuie să fie drepte, adică bune și adevărate, adică așa cum ne învață Sfânta Biserică Ortodoxă de Răsărit). Poți să faci minuni, poți să scoți draci, dar să nu intri în împărăția lui Dumnezeu, dacă nu cinstești și trăiești Ortodoxia.

Pentru a scăpa cu adevărat de fumat și a nu înlocui fumatul cu erezia (fumul puturos al iadului) este nevoie de o spovedanie amănunțită, inclusiv a gândurilor, mentalităților și credinței, la un duhovnic iscusit și în lupta de-a dreapta (căderea prin slava deșartă ce vine în urma dobândirii virtuților fără dreapta socoteală și fără dreapta credință). Apoi vă recomandăm să-l rugați din toată inima pe duhovnic să se roage să scăpați de patima ce vă doare. Duhovnicul este icoana lui Hristos pe pământ. El dezleagă și leagă cerul. Puteți lua în ajutor și Sfinții canonizați, de pildă Sfântul Mare Mucenic Fanurie, mare izbăvitor de patimi trupești. Aceasta este calea ortodoxă a luptei cu patimile: o cruce care aduce smerenie. A merge la un mormânt și a obține automat scăparea de un viciu pentru slava celui îngropat, dar care a fost dezbinat de Sfânta Biserică prin învățăturile lui, nu implică, nu ostenește, nu lucrează mintea ca să-și cunoască neputința și odată cu ajutorul dumnezeiesc să primească și schimbarea prin sudorile lăuntrice, care îl călesc pe creștin a iubi pe Dumnezeu din toată inima și a pune adevărul mai presus de orice.

Numai așa veți avea și sufletul mântuit, nu doar plămânii feriți de un strat de tutun.

Să vă lăsați de fumat în numele lui Hristos, iar nu în numele Părintelui Arsenie Boca. Atunci veți mărturisi că nu iubiți mai mult plămânii decât Adevărul, nici lăsarea de țigară mai mult decât înțelegerea mântuirii și lăsarea de neștiință, și nici nu veți iubi orice alt om (inclusiv Părintele Arsenie Boca) mai mult decât pe Hristos. Fiindcă specificul vieții și învățăturilor sfinției sale, care se continuă, din păcate, și acum la Prislop, este centrarea pe Arsenie, în loc de Hristos. Am putea spune că cei care sunt fanatici acolo nu se mai pot numi creștini ci… arsenici.

Iată ce ne învață despre aceasta Sfântul Apostol Pavel:

„1Co 3:3 Fiindcă sunteți tot trupești. Câtă vreme este între voi pizmă și ceartă și dezbinări, nu sunteți, oare, trupești și nu după firea omenească umblați?4 Căci, când zice unul: Eu sunt al lui Pavel, iar altul: Eu sunt al lui Apollo, au nu sunteți oameni trupești?5 Dar ce este Apollo? Și ce este Pavel? Slujitori prin care ați crezut voi și după cum i-a dat Domnul fiecăruia.6 Eu am sădit, Apollo a udat, dar Dumnezeu a făcut să crească.7 Astfel nici cel ce sădește nu e ceva, nici cel ce udă, ci numai Dumnezeu care face să crească.8 Cel care sădește și cel care udă sunt una și fiecare își va lua plata după osteneala sa.9 Căci noi împreună-lucrători cu Dumnezeu suntem; voi sunteți ogorul lui Dumnezeu, zidirea lui Dumnezeu.10 După harul lui Dumnezeu, cel dat mie, eu, ca un înțelept meșter, am pus temelia; iar altul zidește. Dar fiecare să ia seama cum zidește;11 Căci nimeni nu poate pune altă temelie, decât cea pusă, care este Iisus Hristos.12 Iar de zidește cineva pe această temelie: aur, argint sau pietre scumpe, lemne, fân, trestie.13 Lucrul fiecăruia se va face cunoscut; îl va vădi ziua (Domnului). Pentru că în foc se descoperă, și focul însuși va lămuri ce fel este lucrul fiecăruia.14 Dacă lucrul cuiva, pe care l-a zidit, va rămâne, va lua plată.

***

Ne bucurăm că sfinția sa se spovedea și se împărtășea. Aceasta însă nu înseamnă că a avut duhovnic pe Părintele Savin Bunescu, ci (eventual) ca spoveditor și slujitor la Sfânta Împărtășanie (dar aceasta nu este o informație sigură, ci doar un zvon, o spusă din sat, acum după ce s-au brodat multe legende, fiindcă însuși Părintele Arsenie Boca infirmă aceasta, după cum vom vedea într-un text de mai jos).

A avea duhovnic înseamnă să îți tai voia în fața lui și să iei sfat de la el pentru mântuirea sufletului tău, considerându-te mai mic decât el și fiind ucenicul lui, nelucrând nimic fără blagoslovenie, ci în toate căutând ce vrea Hristos de la tine, nu prin vedenii ci prin „zis-a un bătrân”, duhovnicul tău.

Chiar pictorul de la Drăgănescu ne redă un dialog cu Părintele Savin, în care se vede limpede cât îl disprețuia.

 

Să redăm chiar cuvintele Părintelui Arsenie Boca:

 

„Părintele paroh tot nu renunțase dintru adânc la graba pusă la grea încercare. Se termina pictura, dar cam dispărea de pe perete. Se chiar stabilea recepția ei, când, deodată îmi spune alarmat:

–        Dar unde-i pictura Părinte pictor ?

–        Unde să fie ? pe perete, uite-o ! Și luai o gumă moale de bellearte pentru cărbune și ștersei fumul de pe un pătrat mic de pe zid și apăru pictura aproape cum o făcusem.

–        Și ce ne facem?

–        Ștergem fumul!; cu miez de pâine și cu guma!

Vedeam eu că se afumă pictura, dar tăceam; știind că și o patină naturală poate adăuga la urmă, la frumusețea ei.

Deci încă un șantier de lucru neprevăzut, schele, oameni; iar în altar obligat Părintele Bunescu să șteargă personal cu guma fumul. Avea rău de înălțime. Dar numai așa a înțeles să păstreze cum trebuie pictura bisericii de fumul lumânărilor. Am adaos și o cămăruță pentru lumânări cu ventilație asigurată și scoaterea afară a fumului.”

(†PS Daniil STOENESCU, episcop locțiitor al ‎Daciei Felix, Biserica de la Drăgănescu – „Capela Sixtină” a Ortodoxiei românești „O smerită mărturisire ortodoxă de credință exprimată plastic”, Deva, 2005, p. 19).

 

Ce observăm în istorisirea Părintelui Arsenie Boca de mai sus:

Nu-i spunea Părintelui Savin Bunescu „Părintele meu duhovnic” sau măcar „Părintele Savin” cum ar fi făcut un fiu duhovnicesc. Iar Părintele Savin nu i se adresează „fiule Arsenie” sau măcar „Părinte Arsenie” cum ar fi făcut un părinte duhovnicesc. Deci relația dintre ei era doar protocolară și puțin tensionată.

Apoi, din păcate, nu observăm la Părintele Arsenie Boca frica și dragostea față de părintele său, împletite în armonia unui fiu duhovnicesc. Iată cum trebuie să fie această relație, după Sfinții Părinți din Pateric:

«Zis-a avva Isidor: „Trebuie ucenicii ca pe niște părinți să-i iubească pe cei cu adevărat dascăli, și ca de niște stăpâni să se teamă. Însă nici pentru dragoste să nu slăbească frica, nici frica să nu înnegrească dragostea”.» (Patericul…, Pentru Avva Isidor Preotul, 5.)

 

Din dialogul reprodus de Părintele Arsenie Boca mai sus (nu putem învinovăți pe ucenici de minciuni, fiindcă el însuși relatează acestea) nu vedem frica, fiindcă dorea să fie el învățătorul și cel ce dă canon Părintelui Savin Bunescu pentru a se îndrepta, nu ucenicul și cel ce ia canon și învățătură de la duhovnicul său, cu frică să nu îl supere.

Nu vedem nici dragostea fiindcă îl lasă să i se afume pictura, deși știa ce se va întâmpla, neatrăgându-i atenția din timp (un timp suficient pentru a face recepția când era programată. Unde este darul proorocesc pus în slujba oamenilor ca să îi ferească de mâhniri?).

Iar metodele unei astfel de pedagogii din partea Părintele Arsenie Boca sunt, ca de obicei, sinistre, purtând marca de „bici al lui Dumnezeu” arhicunoscută: îl lasă să șteargă cu guma în altar, deși avea rău de înălțime și îl pune la cheltuiala unui alt șantier suplimentar, deși putea să îl scutească de amândouă acestea, prevenindu-l, dacă nu prin duhul proorocesc, prin iscusința zugravului profesionist.

Dacă era nu fiu duhovnicesc, ci măcar un om delicat (cum sunt Sfinții autentici) îl avertiza și nu-l lăsa să sufere, iar dacă era și fiu adevărat duhovnicesc, se smerea, își cerea iertare că a întârziat cu pictura și nu l-a avertizat din timp ce se va întâmpla, și ștergea el însuși cu guma și cu miez de pâine afumătura petrecută din neștiința Părintelui Savin Bunescu, dar din neglijența și șmecheria pictorului, ca să fie demonstrativ și triumfător în corectarea altora. Dar modul din Pateric de a lucra, insuflat de Sfântul Duh (plin de jertfă pentru aproapele și pătruns de umilința propriei păcătoșenii), nu l-am văzut nicăieri în viața sfinției sale, nici relatat de ucenici, nici relatat de el însuși, nici prin exemplu concret. Întotdeauna se considera pe sine deștept și dascăl al tuturor dascălilor, inclusiv al episcopilor, care îi conducea pe toți unde voia el prin lecții usturătoare și minuni.

Vedeți că după cum se desfășoară dialogul probabil nici nu se spovedea la Părintele Savin Bunescu sau, dacă totuși o făcea, de fapt practica o spovedanie formală, deci se împărtășea cu nevrednicie. Erau ca doi bătrîni ce se pișcau, arătându-și talentele, iar nu doi oameni care căutat să se desăvârșească în blândețe și duhul de jertfă dus până la judecarea de sine în cele mai mici amănunte, pentru a împlini porunca Domnului:

 

„ Ioan 15:12 Aceasta este porunca Mea: să vă iubiți unul pe altul, precum v-am iubit Eu. 13 Mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are, ca sufletul lui să și-l pună pentru prietenii săi.

 

1Co 11:23 Căci eu de la Domnul am primit ceea ce v-am dat și vouă: Că Domnul Iisus, în noaptea în care a fost vândut, a luat pâine,

1Co 11:24 Și, mulțumind, a frânt și a zis: Luați, mâncați; acesta este trupul Meu care se frânge pentru voi. Aceasta să faceți spre pomenirea Mea.

1Co 11:25 Asemenea și paharul după Cină, zicând: Acest pahar este Legea cea nouă întru sângele Meu. Aceasta să faceți ori de câte ori veți bea, spre pomenirea Mea.

1Co 11:26 Căci de câte ori veți mânca această pâine și veți bea acest pahar, moartea Domnului vestiți până când va veni.

1Co 11:27 Astfel, oricine va mânca pâinea aceasta sau va bea paharul Domnului cu nevrednicie, va fi vinovat față de trupul și sângele Domnului.

1Co 11:28 Să se cerceteze însă omul pe sine și așa să mănânce din pâine și să bea din pahar.

1Co 11:29 Căci cel ce mănâncă și bea cu nevrednicie, osândă își mănâncă și bea, nesocotind trupul Domnului.

1Co 11:30 De aceea, mulți dintre voi sunt neputincioși și bolnavi și mulți au murit.

1Co 11:31 Căci de ne-am fi judecat noi înșine, nu am mai fi judecați.

1Co 11:32 Dar, fiind judecați de Domnul, suntem pedepsiți, ca să nu fim osândiți împreună cu lumea. ”

 

Chiar dacă s-a spovedit de problemele pe care le avea din conviețuirea necanonică a unui călugăr cu o călugăriță, dacă nu s-a pocăit și de rătăcirile din credință și nu a șters de pe pereți ereziile pe care chiar Părintele Savin (cumnatul ei) le îngăduia, înseamnă că nu s-a spovedit de loc. Dar nici preacucernicia sa nu era întărit în dreapta credință și smerenie dacă a lăsat să fie pictat Francisc de Assisi ca sfânt și pe sine (împreună cu întreaga sa familie) în loc de alte teme care ar fi putut învăța ortodox despre taina Sfântului Botez.

Părintele Arsenie Boca trebuia să se spovedească de întreaga sa relație cu Maica Zamfira. Ziceți mai sus că «Nu stiu ce rol a avut maica zamfira in viata dinsului de a „”mostenit”” scrierile si manuscrisele dinsului.Tot la „:”porunca”” maicutei [care numai maica nu a fost]la Draganescu nu ai voie sa filmezi sau sa faci poze in biserica.», dar Părintele Arsenie Boca a trăit cu ea în aceeași locuință timp de 30 de ani, deci a aprobat și s-a împărtășit și sfinția sa de metehnele ei. De ce nu a revenit la Mânăstire cum au făcut toți după 1964? Nu putea să îl oblige Maica Zamfira să rămână lângă ea dacă nu dorea și Părintele Arsenie Boca sau dacă nu îl șantaja cu ceva, ca să o facă contrar propriei voințe. Mai mult, Părintele Arsenie Boca a lăsat cu limbă de moarte că singurul lui ucenic adevărat este Maica Zamfira și că i-a pictat mâinile în tabloul religios închinat Maicii Domnului de la Prislop. V-ați gândit vreodată că atunci când mergeți la Prislop și vă închinați la altar, la iconostas în stânga, crezând că sărutați icoana Maicii Domnului de fapt o preacinstiți pe Maica Zamfira sărutându-i mâinile? Cum puteți crede că Domnul nostru Iisus Hristos lucrează în astfel de loc în care este hulită Maica Sa prin pictarea mâinilor celei care s-a tăiat cu lama pentru a se sinucide?

Revenind la faptul că Părintele Arsenie Boca nu s-a lepădat de învățăturile proprii neortodoxe din scrieri și din picturi, chiar dacă (eventual) s-a pocăit de relația cu Maica Zamfira (nici aceasta nu se vede, fiindcă nu s-a despărțit de ea până la moarte), trebuie să știm că cel care nu spovedește un păcat, este sufocat și de toate celelalte păcate pe care le-a făcut (chiar și de cele spovedite, fiindcă spovedirea lor îl amăgește că este în căință, și îi dau o părere de curățire, care agravează vicleșugul nespovedirii printr-o aură de părută sfințenie pe care și-o construiește cel viclean în acest mod pervers).

Lăsând nespovedit păcatul principal al sfinției sale (abaterea de la Ortodoxie), nu numai că spovedania nu i-a fost eficientă, dar toate celelalte fapte părut bune (având alt scop decât Adevărul), i s-au prefăcut și ele în… păcate.

„Căci nici binele nu e bine, când nu se lucrează bine, ci e bine cu adevărat când nu-și așteaptă ca plată pentru aceasta sau aceea plăcerea de la oameni, de pildă bunul nume sau slava de la ei, nici nu se face din lăcomie sau nedreptate. Fiindcă Dumnezeu nu caută la binele ce se face și pare că e bine, ci la scopul pentru care se face. Căci spun și de Dumnezeu purtătorii Părinți, că atunci când mintea uită de scopul evlaviei, fapta văzută a virtuții ajunge fără rost. Căci cele ce se fac fără dreapta socoteală și fără scop, nu numai că nu folosesc la nimic, chiar dacă sunt bune, ci și vatămă; precum se întâmplă dimpotrivă cu cele ce par că sunt rele, dar se fac cu scopul cinstirii de Dumnezeu, cum e de pildă fapta celui ce intră într’o casă de desfrâu, ca să scape de la pieire o femeie pierdută. (Pr. Stavrofor Prof. Dr. Dumitru STĂNILOAE, Filocalia, Volumul IV, Ed. cit., p. 194.)”

„ Într’o altă cetate, era o femeie bogată și de foarte bun neam. Ea a făcut un păcat foarte urâcios și nu l-a spus la duhovnic, pentru rușinea faptei, ca să nu-l afle și alt cineva. Într’una din zile s’a întâmplat un ieromonah strein cu ucenicul său, care mergeau să se în-chine la sf. Mormânt, și muierea văzându-i în biserică, la un praznic, slujind sfânta Litur-ghie, a pus în mintea ei să se mărturisească la el, fiindcă era strein și nu o cunoștea. Deci, s-a dus la o parte in biserică și i-a spus lui, păcatele sale. Dar când a vrut să spună și acea mare fărădelege, i-a venit atâta rușine, din lucrarea drăcească, încât a roșit și nu putea ca să-l spună. Iar ucenicul duhovnicului, om simplu și îmbunătățit, stând deoparte, vedea cum iese din muierii un șarpe la fiecare păcat mărturisit, la urmă a văzut un șarpe mare care de trei ori a scos capul ca să iasă din gura ei, dar se trăgea iarăși înapoi și n’a ieșit. Atunci a văzut și șerpii de mai înainte că întorcându-se au intrat iarăși în gura ei, fiindcă nu a spus și celălalt păcat. Și după ce a iertat-o duhovnicul, s’au dus în calea lor. Iar ucenicul i-a spus vedenia de mai sus. Atunci el a înțeles pricina si s’a întors înapoi ca să arate muierii vedenia, și să o îndemne să spună și celălalt păcat. Ducându-se la casa ei, a găsit-o moartă, și plângând a făcut rugăciunea să le descopere Domnul ce s’a făcut sufletul ei. Și iată că o văd pe dânsa șezând pe un înfricoșat balaur, și alți doi șerpi o necăjeau și o chinuiau cum-plit. Atunci a zis către dânșii: Eu sunt acea ticăloasă muiere care m’am mărturisit astăzi, și fiindcă nu am spus un păcat pe care l-am făcut, m-a dat Judecătorul să mă omoare acest ba-laur, și să mă arză în focul cel veșnic, fiindcă m’a așteptat atâta vreme sa-l mărturisesc; iar eu, nepriceputa, de ‘rușine l-am ascuns. Și acum nu am nici o nădejde de mântuire, nenoro-cita. Acestea zicând, s’a făcut nevăzută. (Agapie CRETANUL, pustnic din Sfântul Munte, Mântuirea păcătoșilor, Ed. s.n., s.l., 31939, pp. 347-353.)

 

34.‎‎ Necurăția minții constă întâi în a avea o cunoștință ‎mincinoasă; al doilea, în a ignora ‎ceva din cele universale […]; al ‎treilea, în a avea gânduri pătimașe ‎‎; iar al patrulea, în a ‎consimți cu păcatul.‎ (Preot Stavrofor Prof. Dr. Dumitru STĂNILOAE, Sfântul Maxim MĂRTURISITORUL, Filocalia…, Ed. cit, Vol. II, ‎pp. 121-l22‎)

 

Treptele păcatului sunt în număr de douăsprezece, după Sfântul Nicodim Aghioritul, și anume:

Prima treaptă, când face cineva fapta bună cu scop rău: pentru bani, pentru laudă, pentru cinste, adică amestecă binele cu răul.

A doua treaptă este împlinirea faptei bune pe jumătate, necompletă.

(Ne vorbește Părintele Cleopa, ediția a 2-a, vol. 4, Editura Mănăstirea Sihăstria, Vână-tori-Neamț, 2004, pp. 83-85)”

 

Vă îndemnăm să citiți cartea de mai sus unde aveți multe învățături de la Sfinții Părinți despre înșelare, pentru a scăpa de acțiunea primejdioasă a demonilor la care v-ați expus mergând la Prislop și la Drăgănescu, afectându-vă mintea cu idei pierzătoare, care nu fac parte din Sfânta Tradiție.

Ne bucurăm din toată inima că v-ați lăsat de fumat și vă dorim să începeți a lucra cu inima și schimbarea minții după învățăturile Sfinților Părinți.

Vă recomandăm Patericul și Viețile Sfinților. Veți remarca și dumneavoastră ce diferențe sunt între modul de a lucra al Părintelui Arsenie Boca și Sfinții noștri.

De asemenea vă recomandăm o carte de catehizare, pentru a cunoaște importanța dreptei credințe și care este ea.

De pildă aceasta, mai puțin modificările în duh zelot ale editurii Apologeticum:

http://www.roeanz.com.au/media/uploads/episcopia/IVATATURA_de_CREDINTA_CRESTINA_ORTODOXA.pdf

Vă dorim să vi-L faceți ca centru pe Însuși Domnul nostru Iisus Hristos. De El să vorbiți, pe El să-L doriți, pentru El să suspinați ca după Mirele care vă uimește la tot pasul. Dacă faceți aceasta nu vă va scăpa doar de fumat, dar și de cele mai subtile păcate, pe care poate azi le considerați virtuți.

El vă va îmbogăți mintea și simțirea cu „1Co 2:9 „Cele ce ochiul n-a văzut și urechea n-a auzit, și la inima omului nu s-au suit, pe acestea le-a gătit Dumnezeu celor ce-L iubesc pe El”. „. Veți putea și să scăpați de înșelarea, banalitățile și vulgaritățile de la Prislop și Drăgănescu, centrate pe un părinte, care sărmanul, a fost la rândul său amăgit și sărăcit printr-o falsă duhovnicie bazată pe vedenii și succese pământești, necunoscând calea autentică lăuntrică (de o bogăție covârșitoare dar nevăzută a smereniei, a dragostei delicate și a suferinței autentice).

Numai așa vă veți putea mântui cu adevărat sufletul.

Iertați-ne, cu dragoste frățească în Hristos,

Autorii

 

Apreciază

RĂSPUNDE

elena spune:

16 ianuarie 2016 la 16:50   Editare

Multumesc pentru sfaturi,nu ma simt lezata si nu sint suparata.De fumat m am lasat de acum 13 ani cind am fost prima data la Prislop Am mai avut caderi dar Dumnezeu m a ridicat.Pe El il iubesc cel mai mult nu sint nici bochista nici arsienista pe El si pe Maica Domnului ii iubesc.II iubesc si pe sfinti.De 13 ani merg la Draganescu cind pot si repet stiu din gura parintelui savian ca parintele arsenie se spovedea la dinsul. Il rugam pe parintele Savian cind mergeam la dinsul acasa sa ne mai povesteasca de parintele Arsenie si ne povestea.Daca parintele Arsenie a gresit eu il rog pe Dumnezeu sa il ierte si il iubesc nu pot sa il urasc.Il rog pe Dumnezeu sa il ierte pe parintele arsenie si sa ne ierte si pe noi.Multumesc ca doriti sa luminati oamenii prin prisma sfintei evanghelii si a sfintilor parinti.Doamne ajuta!

 

Apreciază

victor888ardeleanu spune:

17 ianuarie 2016 la 19:41   Editare

Nici noi nu îl urâm, ci doar respingem învățăturile lui greșite, prin care se rătăcesc mulți, tocmai de dragul sfinției sale, ca să nu sufere în veșnicie consecințele greșelilor lui. Dacă veți citi studiul veți înțelege cât de mult ne doare și cât de grave sunt aceste abateri. Vă rugăm și pe dumneavoastră să țineți la Adevăr ca la Însuși Hristos și cu aceeași tărie a iubirii prin care sunteți atașată de persoana sfinției sale, să respingeți păcatele pe care le-a făcut și învățăturile lui care contrazic Ortodoxia. În aceasta se află dreapta socoteală a iubirii.

Vă mulțumim.[99]

Dar dacă necunoscutul duhovnic al Părintelui Arsenie Boca a fost Părintele Savin și față de sfinția sa a avut o astfel de relație, de fapt nu a avut duhovnic. Iar dacă relația cu el a fost așa până la sfârșit(care arată că a vrut să-și conducă și duhovnicul, disprețuindu-l), nelucrând nici la moarte ascultarea care omoară patimile și mântuiește sufletul, cum putem crede că s-ar fi pocăit? Și cine, fără pocăință, poate fi model de sfințenie?.

 

– n.n.}

U.  Părintele Mihai-Andrei Aldea – ritor al Părintelui Arsenie Boca

Însă o asemenea întrebare devine pur retorică în fața realității: Părintele Arsenie Boca a fost și a rămas al Bisericii.

[nu este retorică, ci ignorantă în fața realității. Părintele Arsenie Boca nu a fost niciodată al Bisericii. Sfinția sa se considera deasupra Bisericii și a rămas în Biserică exact ca un cal troian, din pântecele căruia tot ies mentalități eretice și lucrări diavolești ce vor a o submina. – n.n.]

Da, nu infailibil. Astfel încât niciun om rațional să nu-l transforme în idol (deși sunt mereu oameni care își caută, irațional, idoli, orice ai face). Dar a fost și a rămas al Bisericii, până la moarte și dincolo de ea.

Ca unul care am străbătut Ardealul din Maramureș în Brașov și din Bistrița în Oradea, Arad ori Timișoara, cred că am dreptate să spun că fără Părintele Arsenie Boca de mult s-ar fi prăbușit aici Credința.

[Iar se folosește un sofism. Se dorește demonstrarea unei concluzii false plecând de la o ipoteză falsă. Se bate mult toba că Părintele Arsenie Boca ar fi adus pe mulți la Sfânta Biserică.

În realitate este exact invers:

  • pe mulți i-a amăgit că i-a scăpat de hinduism/ateism/protestantism și că i-a adus la Biserică (târându-i, fără să știe, într-o falsă biserică mai căzută numită arsenism sau ortodoxism. Aceștia dacă ar fi căutat cu osârdie smerenia și adevărul ar fi ajuns pe calea Sfinților Părinți la adevărata Ortodoxie. Așa, diavolul, simțind că îi scapă din ghiare i-a înșelat mai subtil, făcându-i să creadă că au ajuns la liman dar insuflându-le să păstreze aceeași părere de sine și aceleași practici magice, iresponsabile, de neglijare a libertății și gândirii profunde);
  • pe mai mulți i-a smintit de la adevărata viață bisericească (trântindu-i în minunism și simțirism) și
  • pe mult mai mulți i-a înepărtat, scârbindu-i de Biserică (prin comercialismul de la Prislop și ridicolul credințelor superstițioase propovăduite de el, sau fadul intelectualism fără autenticitate ce l-a mimat, fiind un filozof ratat și un teolog căzut).

Nu trebuie să uităm de cazul frecvent al celor care merg la Prislop, sau citesc scrierile Părintelui Arsenie Boca și atât de mult se scârbesc de șarlatania lor, încât nu vor să mai audă de Sfânta Biserică Ortodoxă, crezând că Toată este așa, iar sfințenia Părintelui Cleopa ar fi tot o invenție fabricată de clerici ca să scoată bani de la cei amăgiți. Sărmanii dacă nu au cunoscut Sfinții Părinți și nici lucrarea Părintelui Cleopa (cea atât de mult înrădăcinată în Sfânta Tradiție), cred că manifestările comerciale și viclene de la Prislop, care întorc pe dos realitatea din interes personal, ar fi Ortodoxia.

Se spune că pe mulți i-a adus la Biserică Părintele Arsenie Boca. Ce minciună grosolană, inventată pentru a fi aruncată ca praful în ochii gândirii și ca spray-ul paralizant asupra ce observă abaterile sfinției sale de la Dreapta Credință. În realitate pe mult mai mulți i-a scârbit de Biserică, pe alții i-a convertit la un hinduism mult mai subtil (cu mască de lucrare lăuntrică Ortodoxă), și pe cei mai mulți i-a deraiat de la pocăință, adică Ortodoxia lucrătoare (pe toți adepții săi dezechilibrându-i și îndepărtându-le de la cunoașterea de sine, a propriei păcătoșenii și neputințe, a realității firii și a Dumnezeului celui viu). Puțini care au scăpat din sfărâmarea, pisarea și amestecarea binelui și răului între mojarul de la Prislop și pistilul de la Drăgănescu.

De-abia la Judecata de Apoi vom afla ravagiile produse de Părintele Arsenie Boca în Sfânta Biserică Ortodoxă de Răsărit.

Fap 20:28 Drept aceea, luaţi aminte de voi înşivă şi de toată turma, întru care Duhul Sfânt v-a pus pe voi episcopi, ca să păstraţi Biserica lui Dumnezeu, pe care a câştigat-o cu însuşi sângele Său. 29 Căci eu ştiu aceasta, că după plecarea mea vor intra, între voi, lupi îngrozitori, care nu vor cruţa turma. 30 Şi dintre voi înşivă se vor ridica bărbaţi, grăind învăţături răstălmăcite, ca să tragă pe ucenici după ei.

***

Și iată cum însuși Părintele Aldea după ce combate idolatria, face un idol din Părintele Arsenie Boca. Ce frază cruntă să spui că fără sfinția sa s-ar fi prăbușit credința. Este exact înlocuirea lui Hristos cu Părintele Arsenie Boca. Acestea sunt roadele mișcării de la Prislop în adepții ei. Cu totul altfel cugetau Sfinții Părinți.

Numai Domnul nostru Iisus Hristos poate susține credința:

Mat 23:7 Şi să li se plece lumea în pieţe şi să fie numiţi de oameni: Rabi.8 Voi însă să nu vă numiţi rabi, că unul este Învăţătorul vostru: Hristos, iar voi toţi sunteţi fraţi.

Citind prea multele cărți scrise despre sfinția sa observăm o mare confuzie și dezbinare între ucenici în ceea ce privește viața și învățăturile preacuvioșiei sale. Unii zic într-un fel și îi critică pe ceilalți că ar fi rigoriști, alții zic invers, supărați pe cei dintâi că nu respectă adevărul „absolut”, pe care îl cred a fi infailibil, numindu-i lacși. Singurele lucruri comune sunt ochii intenși, proorociile, minunile spectaculoase și faptul că îl văd pe Părintele Arsenie ca un Sfânt cum n-a mai fost și nu va mai fi vreodată. Dar tocmai acestea îi vădesc lucrarea a fi legendară, deci nu aghiografică, cu manifestări de puteri numite azi paranormale, deci neortodoxe, având ca centru personalitatea controversată a unui om (iar nu pe Hristos Dumnezeu – Omul, Calea, Adevărul și Viața, cum este în viața oricărui Sfânt autentic). Aceasta este roada faptului că și rădăcina acestei mișcări numite arsenism, adică tocmai Părintele Boca a viețuit așa de confuz… crezând că atrage pe toți la Dumnezeu… dar neapărat prin sine. De aceea nu a avut alte criterii lămurite în afară de cuvântul „eu” abătându-se de la lumina lină și fără de greșeală a Predaniei, singura temelie care nu se poate clătina, fiind sprijinită tocmai pe „Tu Doamne, ale Tale dintru ale Tale”, adică pe Piatra Hristos sau Tu care devine un alt Eu pentru mine în fața căruia eul propriei persoane se șterge pe sine din smerenie ca Eu-l să-l lumineze în toate.

Iată cum se punea pe sine Părintele Arsenie Boca, din copilărie, ca un centru al mântuirii (privită ca o aducere la Hristos, dar neapărat prin el însuși):

Îmi spunea Părintele Arsenie că inima ‎Sfinției Sale este la Sfânta Icoană a Maicii ‎Domnului ‎de la Sâmbăta, încă de când a fost ‎zămislit în pântece de fericita mamă, ‎Cristina. De copil zi‎cea: „Eu sunt Zian. ‎Veniți la mine și eu vă voi duce la Hristos”. ‎Așa îi vorbea Duhul Sfânt, Ca‎re era în el[100].‎

Oare Duhul Sfânt poate fi mincinos ca să îi spună că este Zian: „Eu sunt Zian”, când de fapt era Sfântul Duh? La nici un Ortodox să nu fie o astfel de hulă în veac! Sfântul Duh este Persoană dumnezeiască, Zian persoană omenească, ce ar fi vrut să dobândească Duhul Adevărului, dar amăgindu-se a primit un duh mincinos. Acesta îl ispitea pe micul Zian să cheme pe oameni la el, ca la un vehicul indispensabil de dus la Hristos, și în felul acesta să pară oamenilor că slujesc în chip Ortodox lui Hristos, dar de fapt să vină la Zian, ce le va spune vorbele duhului amăgitor. Mat 24:24 Că se vor sculă hristoși mincinoși și proroci mincinoși, și vor da semne mari și minuni, cât să amăgească de va fi cu putință, și pre cei aleși.

Acest mod de cea mai subtilă înșelare îl va păstra, din nefericire, Părintele Arsenie Boca, chiar și în testamentul duhovnicesc al sfinției sale:

Dreptul Judecător privește spre aceștia spunându-le și spunându-ne prin cuvintele Părintelui ‎Arsenie: „Nu găsesc la voi nici o asemănare cu Mine!”‎

Pentru că pictura bisericii de la Drăgănescu are o desăvârșită asemănare cu Părintele nostru ‎Arsenie, suntem deplin îndreptățiți să credem că aceasta ne vorbește și ne va vorbi de acum ‎înainte, pentru totdeauna în locul Sfinției Sale.‎

Sfinte Prea Cuvioase Părinte Arsenie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi păcătoșii!‎[101]

După autorul acestei cărți, un ucenic atât de pasionat de Părintele Arsenie Boca (poate cel mai intens și autoritar propovăduitor al curentului de la Prislop, după Maica Zamfira), Dumnezeu Cuvântul are nevoie să ne vorbească prin cuvintele pictorului de la Drăgănescu. Ce oroare! În loc să vorbească Părintele Arsenie Boca cuvintele lui Dumnezeu – Cuvântul, Hristos vorbește prin cuvintele Părintelui. Dar această frază (provenită dintr-o râvnă scăpată de cenzura minții, subliniată și de ultima frază care nu așteaptă decizia cu discernământ a Sfântului Sinod) este foarte sugestivă pentru realitatea lăuntrică a misiunii preacuvioșiei sale, fiindcă mesajul Părintelui nu s-a folosit de cuvântul lui Dumnezeu, nici chiar când L-a pictat, decât pentru a ne face asemenea sfinției sale, pierzând din înțelegere asemănarea cea smerită cu Hristos. Pictura bisericii de la Drăgănescu în loc să semene cu Hristos și Maica Domnului seamănă desăvârșit cu Arsenie Boca, lucru atât de evident din tablourile ce îi reproduc etapele fizionomiei sfinției sale din întreaga lui viață, dar puse ca tablouri ale lui Hristos și a altor Sfinți. Astfel că și Hristos este pus să vorbească prin cuvintele sfinției sale, și tablourile Lui sunt făcute să semene cu preacuvioșia sa, ca și să-L forțeze pe Dumnezeu să îndemne pe oameni prin cuvânt și înfățișare să semene cu Arsenie.

Psa 49:17 Iar păcătosului i-au zis Dumnezeu: pentru ce tu povestești dreptățile mele și iei așezământul meu de lege prin gura ta? 18 Iar tu ai urât învățătura, și ai lepădat cuvintele mele înapoi. 19 De vedeai furul, alergai cu el, și cu cel prea curvar partea ta puneai. 20 Gura ta a înmulțit răutatea, și limba ta a împletit vicleșuguri. 21 Șezând împotriva fratelui tău ai clevetit, și împotriva fiului maicii tale ai pus sminteală, acestea ai făcut și am tăcut. 22 Ai socotit fărădelege, că voi fi ție asemenea; mustra-te-voi și voi pune înaintea feței tale păcatele tale.

Ce smerit este Hristos de rabdă aceste hule pictate de atâta vreme, pentru a ne lămuri și noi de misterul fenomenului Prislop!

Iată cât de diferit priveau Sfinții Părinți această problemă (a Mântuirii în Hristos și a slujirii de aducere la El):

Zosima a răspuns: „De unde am venit acum, nu este nevoie a spune aceasta, ci am venit pentru folos, părinte; pentru că am auzit de lucrurile cele mari și vrednice de laudă ale voastre, care pot să împrietenească pe suflet cu Dumnezeu”. Iar egumenul i-a zis: „Singur Dumnezeu, frate, Cel ce vindecă neputințele sufletului, Acela să ne învețe pe noi și pe tine voile Sale cele dumnezeiești și să ne povățuiască pe toți a face cele folositoare. Pentru că om pe om nu poate să-l folosească, dacă fiecare nu va lua aminte la dânsul totdeauna și, trezindu-se cu duhul, va lucra cele folositoare, avînd pe Dumnezeu în ajutorul lor. Ci, deoarece dragostea lui Hristos te-a pornit ca să ne vezi pe noi cei săraci și bătrâni, petreci cu noi, dacă pentru aceasta ai venit; și pe noi toți ne va hrăni cu darul Sfîntului Duh, Păstorul cel bun, Care Și-a dat sufletul Său izbăvire pentru noi”[102].

Așadar nici un om nu poate duce pe altul la Hristos, ci, dacă vrea omul, Hristos Însuși îl aduce la Sine, prin intermediul unuia și al altuia, ca să nu capete dependență de un singur om și să-și facă idol din el: Ier 17:5 Acestea zice Domnul: blestemat este omul, care are nădejde spre om, și va rezema de dânsul trupul brațului său, și de la Domnul se va depărta inima lui.

Doar Hristos poate zice (și ne spune cu atâta dragoste reală și vindecătoare):

Mat 11:28 Veniți la Mine toți cei osteniți și împovărați și Eu vă voi odihni pe voi.

Despre ispita a sfinției sale de a se pune pe sine ca centru al mântuirii (cu momeala prin care a fost înșelat că el face misiune pentru Hristos), din care cauză a și ajuns la întunecarea rațiunii (ce a izvorât astfel învățături necanonice și eretice) scrie, indirect, și Sfântul Cuvios Maxim Mărturisitorul:

Deci Biserica prealăudată a lui Dumnezeu, având rațiunile virtuții și ale ‎cunoștinței, care întrec rațiunile timpului și ale firii și străbat spre măreția ‎celor veșnice și inteligibile, are “mai mult de douăsprezece miriade de bărbați, ‎care nu-și cunosc dreapta sau stânga lor“. Căci cel ce, din pricina virtuții ‎legiuite, și-a uitat de patimile din trup, ca de unele ce sunt la stânga și, din ‎pricina cunoștinței fără greșeală a faptelor sale, nu e stăpânit de boala părerii ‎de sine, ca de una ce e la dreapta, a devenit bărbat ce nu-și cunoaște dreapta lui, ‎întrucât nu iubește slava ce se destramă, nici stânga, întrucât nu se lasă ațâțat ‎de patimile trupului .‎

Așadar prin “dreapta“ Scriptura înțelege, după cum se vede, slava deșartă de ‎pe urma așa ziselor isprăvi, iar prin “stânga“, neînfrânarea ce răsare de pe ‎urma patimilor de rușine. Pe acești bărbați ce nu cunosc dreapta și stânga lor, ‎îi are orice suflet luminat de vederile celor spirituale (inteligibile). Pentru că ‎tot sufletul care își retrage puterea cugetării de la contemplarea naturii și a ‎timpului, are cugetările584 (‎584 în grecește cugetările, λογισμοί sunt de genul masculin.‎) naturale ca pe niște bărbați ce au trecut de numărul ‎doisprezece sau ca pe niște rațiuni ce nu se mai ostenesc cu cele ce sunt sub ‎fire și sub timp, ci se îndeletnicesc cu înțelegerea și cunoașterea ‎dumnezeieștilor taine și de aceea nu cunosc dreapta sau stânga lor. Căci ‎cunoașterea virtuților după rațiunea lor, adică recunoașterea adevărată prin ‎trăire a cauzei virtuților , face pe cei părtași de ea să nu mai cunoască de ‎loc insuficiența și excesul de virtute, care stau de cele două părți ale mijlociei ‎virtuților, ca dreapta și stânga.‎

Pentru că dacă în rațiune nu se află nimic contrar rațiunii , e limpede că ‎cel ce s-a înălțat la rațiunea virtuților nu va mai cunoaște câtuși de puțin ‎poziția celor fără rațiune. Fiindcă nu e cu putință să privească deodată două ‎lucruri care se contrazic și să cunoască pe unul din ele manifestându-se ‎deodată cu celălalt.‎

Căci dacă în credință nu se află nici o rațiune a necredinței și dacă prin fire ‎lumina nu poate fi cauza întunericului și diavolul nu se poate arăta deodată ‎cu Hristos, e vădit că nici ceea ce-i contrar rațiunii nu poate exista la un loc cu rațiunea. Iar dacă ceea ce-i contrar rațiunii nu poate ‎să se afle la un loc cu rațiunea, e vădit că cel ce s-a înălțat la rațiunea virtuților ‎nu poate cunoaște poziția celor contrare rațiunii. El cunoaște virtutea numai ‎așa cum este, dar nu cum e socotită. De aceea nu cunoaște nici dreapta ‎prin exces, nici stânga prin insuficiență, fiindcă în amândouă acestea, se poate ‎constata iraționalul. Căci dacă rațiunea este hotarul și măsura lucrurilor , ‎ceea ce e fără hotar și fără măsură sau e peste hotar și peste măsură, e lipsit ‎de rațiune și de aceea contrar rațiunii. Căci amândouă acestea aduc la fel celor ‎ce se mișcă astfel, căderea de la ceea ce există cu adevărat. Una din ele prin ‎faptul că îi face să-și îndrume cursul vieții spre ceva nedefinit și nelămurit‎‎ și să nu aibă pe Dumnezeu ca scop, întrucât din pricina lipsei de măsură ‎a minții își iau ca țintă să se abată de la dreapta tot mai spre dreapta; iar ‎cealaltă, prin faptul că îi abate și ea de la scop, îndrumându-le cursul vieții ‎numai spre cele ce țin de simțuri, întrucât din pricina lipsei de putere a minții, ‎îi face să socotească drept țintă ceea ce se circumscrie prin simțuri. Acestea nu ‎le cunoaște și nu le pătimește cel ce ascultă numai de rațiunea virtuții și ‎hotărnicește prin ea toată mișcarea minții sale, încât să nu poată cugeta ‎peste rațiune sau fără rațiune.‎[103]

Ce putem noi învăța din cuvântul de mai sus, ca o concluzie dureroasă pentru rătăcirea de la Prislop și ca un avertisment pentru a nu ne amăgi în propria noastră lucrare lăuntrică, nici măcar atunci când vrem să slujim altora să-L găsească pe Hristos?

Să nu ne abatem nici la stânga nici la dreapta de la toată Sfânta Tradiție, și de la pocăința în ascultare, fiindcă numai în Sfânta Biserică harul Sfântului Duh a dat echilibrul rațiunilor și cine își formează învățătura după propria părere, în neascultare, având ca diferite surse de formare învățăturile religiilor comparate (chiar provenite de la un savant de renume internațional ca Mircea Eliade), își pierde acest echilibru și începe să-și cunoască ba dreapta (îndrumându-și cursul vieții prin exagerări spre ceva nedefinit și nelămurit, nemaiavând pe Dumnezeu ca scop), ba stânga (având drept țintă ceea ce se circumscrie prin simțuri adică genetica și știința cu nume mincinos ca tâlcuire mincinoasă a Sfintelor Scripturi, pictarea după vedenii, impresionarea prin ochii fulgerători și cutremurările în adâncurile trupului, ghiciri ale faptelor trecute și sugestii de întâmplări viitoare ca mulțimea celor ce urmează să hrănească slava ce se destramă a celor ce sacrifică pocăința, deci mântuirea, pentru misiunea lor fără dreaptă socoteală), și ajunge mai apoi, pe furiș, poate fără să își dea seama, să se lase ațâțat de patimile trupului.

Aceasta este și explicația faptului că rațiunile scrierilor și preacuvioșiei sale se contrazic între ele, dar mai ales contrazic Sfânta Tradiție, arătând că nu sunt insuflate de Sfântul Duh ci de duhurile mincinoase ce i-au sădit pierzarea prin vedenii. Altminteri, dacă ar fi căpătat sfințenia pe care i-o proclamă cu emfază ucenicii, scrierile preacuvioșiei sale nu s-ar fi contrazis între ele (ba renegă reîncarnarea, ba o prezintă sub altă formă, ba respinge ecumenismul ba îl apără sub formă de uniatism, ba îl blamează pe Origen, ba îi susține învățătura ca și cum ar fi Ortodoxă, ba propovăduiește ascultarea și respingerea vedeniilor, ba nu ascultă și se ia după ele, ba propovăduiește fecioria, ba dependența sănătății firii femeiești de împreunare, etc.) și n-ar fi contrazis nicăieri, nici în scris, nici în pictură Sfânta Predanie, ci ar fi avut această caracteristică prezentă la toți Sfinții Părinți: Pentru că dacă în rațiune nu se află nimic contrar rațiunii , e ‎limpede că ‎cel ce s-a înălțat la rațiunea virtuților nu va mai cunoaște ‎câtuși de puțin ‎poziția celor fără rațiune. Fiindcă nu e cu putință să ‎privească deodată două ‎lucruri care se contrazic și să cunoască pe ‎unul din ele manifestându-se ‎deodată cu celălalt.‎ Căci dacă în credință nu se află nici o rațiune a necredinței și dacă prin ‎fire ‎lumina nu poate fi cauza întunericului și diavolul nu se poate arăta ‎deodată ‎cu Hristos, e vădit că nici ceea ce-i contrar rațiunii nu poate exista la ‎un loc cu rațiunea . Iar dacă ceea ce-i contrar rațiunii nu poate ‎să se afle la un ‎loc cu rațiunea, e vădit că cel ce s-a înălțat la rațiunea virtuților ‎nu poate ‎cunoaște poziția celor contrare rațiunii. El cunoaște virtutea numai ‎așa cum ‎este, dar nu cum e socotită.

Abaterile sfinției sale de la învățătura și faptele Ortodoxiei i-au sădit o cunoaștere încețoșată care i-a influențat profund și pe ucenicii predați necondiționat persoanei lui. Ei se contrazic unii cu alții, se contrazic și pe ei înșiși, având neclare și biografia și învățăturile Părintelui Arsenie Boca. De aceea ne este foarte greu a reconstitui adevărul vieții și lucrării sfinției sale, făcând slalom printre exagerări și păreri preconcepute contagioase. Astfel că ne cerem iertare că am fost obligați să facem deducții, cu scopul de a îl apăra pe Părintele Arsenie Boca de osândirea că ar fi fost un vrăjitor cinic și viclean, lucru care ne-ar stârni spre ură. Am urmărit firul roșu al înșelării, care ne îndeamnă pe toți la rugăciunea cu compătimire pentru mântuirea sfinției sale și a noastre, dar în același timp ne și ferește de a ne contamina de minciunile propovăduite de sfinția sa.

S-a pus întrebarea „de ce i-a dat Dumnezeu atâtea daruri”? Răspunsul meu este simplu: pentru că am avut nevoie de toate ca să ne păstrăm credința. În fața fascinației orientalismelor, magicului, secularismului ș.a.m.d. se ridică, în Ardeal și nu numai, chipul Părintelui Arsenie Boca. Prin care Dumnezeu a arătat unde poate ajunge omul care Îl iubește. Prin care Dumnezeu a mărturisit, iar, „da, puteți deveni dumnezei prin har”. Ca dumnezei prin har sfinții nu sunt Dumnezeu și nu sunt infailibili. Dar, da, sunt apropiații Lui, prietenii Lui, dăruiții Lui. Este o parte din mărturia Părintelui Arsenie Boca. O mărturie care ține zeci de mii, dacă nu sute de mii de oameni în Biserică, dându-le iar și iar șansă de mântuire.

{nu Dumnezeu i le-a dat ci satana. Ca profitând de fascinația contemporană față de orientalisme, magie, secularism, să le ofere toate acestea sub o mască Ortodoxă, pentru a adormi conștiința bieților creștini că se mântuiesc în mod Ortodox tocmai atunci când își lucrează pierzarea și împlinirea fascinației, mutilându-și pocăința deoarece îl urmează pe cel mai mare propovăduitor al hinduismului pe care l-a avut România. Pentru a vă lămuri în această problemă, vă rugăm să citiți capitolul: Minunile Părintelui Arsenie Boca au caracter păgân

De acolo redăm doar un fragment:

Minunile pentru necredincioși, Adevărul pentru Ortodocși

Și spunem aceasta deoarece, după Sfânta Scriptură și Sfinții Apostoli nu minunile sunt importante, deoarece și satana le poate face (și vindecări, și mutarea în nălucire a munților și învierea în nălucire a morților). Adevărata valoare a preotului este să propovăduiască dreapta credință prin viața și învățăturile sale luate din Sfânta Predanie:

Deut 13:1

Pedeapsa proorocilor mincinoși.

De se va ridica în mijlocul tău prooroc sau văzător de vise și va face înaintea ta semn și minune, 2 Și se va împlini semnul sau minunea aceea, de care ți-a grăit el, și-ți va zice atunci: Să mergem după alți dumnezei, pe care tu nu-i știi și să le slujim acelora, 3 Să nu asculți cuvintele proorocului aceluia sau ale acelui văzător de vise, că prin aceasta vă ispitește Domnul Dumnezeul vostru, ca să afle de iubiți pe Domnul Dumnezeul vostru din toată inima voastră și din tot sufletul vostru. 4 Domnului Dumnezeului vostru să-I urmați și de El să vă temeți; să păziți poruncile Lui și glasul Lui să-l ascultați; Lui să-I slujiți și de El să vă lipiți. 5 Iar pe proorocul acela sau pe văzătorul acela de vise să-l dați morții, pentru că v-a sfătuit să vă abateți de la Domnul Dumnezeul vostru, Cel ce v-a scos din pământul Egiptului și v-a izbăvit din casa robiei, dorind să te abată de la calea pe care ți-a poruncit Domnul Dumnezeul tău să mergi; pierde dar răul din mijlocul tău.

Cartea VIII: Despre harisme, hirotonii și canoanele bisericești:‎

  1. Că harismele vindecărilor și celorlalte semne nu sunt date spre folosul celor ce le lucrează, ci pentru încredințarea necredincioșilor, și că nu e nevoie ca orice credincios să facă semne

 

1 Când Dumnezeul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos ne-a predat marea taină a ‎dreptei-credințe/bunei-cinstiri [1 Tim 3, 16] și i-a chemat pe păgâni la ‎cunoașterea Unului și Singurului Dumnezeu adevărat — cum spune El însuși ‎când mulțumea pentru mântuirea celor ce au crezut: „Am arătat Numele Tău ‎oamenilor, am săvârșit lucru pe care Mi l-ai dat‎ [Ioan 17, 6. 4], și când spunea Tatălui despre noi: „Părinte sfinte, deși lumea nu Te-a ‎cunoscut, dar Eu Te-am cunoscut și aceștia Te-au cunoscut” [In 17. 25], ca și cum eram desăvârșiți —, ne-a vorbit tuturor împreună despre harismele care vor fi ‎date de la El prin Duhul Sfânt: „Iar celor ce cred le vor urma aceste semne: în numele ‎Meu vor alunga demoni, vor grăi în limbi noi, vor lua în mâini șerpi și chiar dacă vor ‎bea vreo băutură de moarte, nu-i va vătăma, își vor pune peste bolnavi mâinile lor ‎și se vor face bine” [Mc 1 – 2]

  1. Aceste harisme fiind date mai întâi nouă, apostolilor ‎care urma să vestim Evanghelia la toată creația [Mc 16, 15], după aceea au fost ‎dăruite în chip necesar și celor ce au crezut prin noi, nu spre folosul celor ce le ‎lucrează, ci spre înduplecarea necredincioșilor, ca pe cei pe care nu i-a convins cuvântul pe aceștia să-i înduplece puterea semnelor.

3 Fiindcă semnele nu sunt pentru noi, ‎credincioșii, ci pentru cei necredincioși [I Co 14, 22] dintre iudei și păgâni, fiindcă ‎nici izgonirea de demoni nu e spre folosul nostru, ci al celor curățiți prin lucrarea lui ‎Hristos, cum arată însuși Hristos Care ne povățuiește spunând: „Nu vă bucurați că ‎duhurile ascultă de voi, ci bucurați-vă că numele voastre sunt scrise în cer” [Lc 10, ‎‎20], întrucât primul lucru se face prin puterea Lui, al doilea însă se face prin ‎bunăvoirea și sârguința noastră, evident ajutați de El.

4 Nu este deci necesar ca orice ‎credincios să scoată demoni, să învie morți sau să grăiască în limbi, ci numai cel ‎învrednicit de o harismă pentru o cauză utilă mântuirii necredincioșilor, care de multe ‎ori sunt înduplecați nu de argumente și demonstrații, ci de lucrarea semnelor, ‎atunci când ele sunt vrednice de mântuire.

5 Fiindcă nu toți necredincioșii sunt întorși de ‎minuni, martor e însuși Dumnezeu când spune în Lege: „în alte limbi și cu alte buze ‎voi grăi cu poporul acesta și tot nu vor crede” [1 i – . Is 28, 11-l2],

6 Pentru că nici ‎egiptenii n-au crezut în Dumnezeu [Ieș 3- 14]- deși Moise a făcut atâtea semne și ‎minuni, nici mulțimea iudeilor n-a crezut în Hristos Care, ca Moise, a vindecat toată ‎boala și toată neputința [Mt 4,23] nici pe aceia nu i-a convins toiagul însuflețit și devenit ‎șarpe, nici mâna devenită albă, nici Nilul preschimbat în sânge, nici pe aceștia nu i-au înduplecat orbii ‎care văd, ologii care umblă și morții înviați 11, 5]; celui dintâi lui Moise] i s-au opus ‎Iani și Iamvri [2 Tim 3, 8], iar celui din urmă [lui Hristos] Ana și Caiafa [In 18, ‎‎13-l4].

7 Astfel nu pe toți îi înduplecă semnele, ci numai pe cei are au deja o bună ‎dispoziție și pentru care Dumnezeu bine-voiește ca un Econom înțelept să ‎săvârșească niște puteri, nu prin puterea oamenilor, ci prin voința Lui.

8 Acestea le ‎spunem pentru ca aceia care au primit unele harisme să nu se înalțe împotriva celor ‎ce nu le-au primit.

  1. Iar harisme le numim aici pe cele care se arată prin semne, pentru ‎că nu este om care a crezut în Dumnezeu prin Hristos Care să nu fi primit vreo ‎harismă duhovnicească [Rm 1, 11].

10 Fiindcă însuși faptul de a fi fost eliberat de ‎necredința politeistă și de a crede în Dumnezeu Tatăl prin Hristos e o harismă a lui ‎Dumnezeu, la fel și faptul de a lepăda vălul iudaic [2 Co 3, 13] și a crede că prin bunăvoirea ‎lui Dumnezeu [Fiul] Cel Unul-Născut mai înainte de veci S-a născut în timpul din ‎urmă dintr-o Fecioară fără legătură cu un bărbat, că a viețuit ca un om fără păcat ‎plinind toată dreptatea [Mt 3, 15] Legii, că, tot prin îngăduința lui Dumnezeu Cuvântul, ‎Dumnezeu a răbdat cruce disprețuind rușinea [Evr 12, 2] și că a murit, a fost îngropat ‎și a înviat după trei zile, și rămânând împreună cu apostolii patruzeci de zile [FA 1, 3] ‎și plinind toată rânduiala, a fost înălțat de la ochii lor [Mc 16, 19] la Dumnezeu și Tatăl‎ Care L-a trimis.

11 Cine crede acestea nu în chip simplu și fără rațiune, ci cu judecată ‎și încredințare certă, acela a primit o harismă de la Dumnezeu, asemenea și acela ‎izbăvit de orice erezie.

  1. Prin urmare, nimeni din cei care fac semne și minuni să ‎nu judece pe vreunul din credincioși că nu s-a învrednicit să le lucreze; fiindcă ‎harismele lui Dumnezeu date de El prin Hristos sunt diferite, și tu ai primit una, iar ‎acela alta: pentru că unul a primit cuvântul înțelepciunii sau cunoașterii sau al ‎discernământului duhurilor [1 Co 12, 8. 10] o preștiință a celor viitoare, un cuvânt ‎de învățătură, sau o neținere de minte a răului sau o înfrânare legiuită.

13 Căci nici ‎Moise, omul lui Dumnezeu [Deut 33, 1], când a săvârșit minunile în Egipt, nu s-a ridicat ‎împotriva celor de o seminție cu el și, deși a fost numit dumnezeu [Ieș 7, 1], nu s-a trufit ‎împotriva profetului său, Aaron.

14 Dar nici Isus al lui Navi, care a condus după el, deși ‎în lupta cu iebusiții, a oprit soarele în Gabaon și luna în valea Ailon [Ios 10, 12] pentru ‎că ziua nu-i ajungea pentru biruință, totuși nu s-a înălțat împotriva lui Finees sau ‎Caleb. Nici Samuel, care a făcut atâtea lucruri uimitoare nu l-a nesocotit pe iubitul de ‎Dumnezeu David, deși amândoi au fost profeți, unul arhiereu, iar celălalt rege.

15 Și deși ‎în Israel erau mii de sfinți care nu și-au plecat genunchiul lui Baal [3‎:‎19, 18],‎ numai Ilie și ucenicul lui Elisei au ajuns făcători de minuni, dar Ilie nu l-a luat în râs pe economul ‎Avdie care era temător de Dumnezeu [3 Rg 18], dar‎ nu făcea semne, nici Elisei nu l-a trecut cu vederea pe învățăcelul său care tremura în ‎fața vrăjmașilor [4 Rg 6, 15-l6].

16 Nici înțeleptul Daniil care a fost izbăvit de două ‎ori din gura leilor 6; 14, 31^12], nici cei trei copii în cuptorul de foc [Dan 3] nu i-au ‎nesocotit pe ceilalți de o seminție cu ei, căci știau că au scăpat de acele lucruri ‎cumplite nu prin puterea lor, ci prin tăria lui Dumnezeu și așa au săvârșit semne și au ‎fost eliberați din dificultăți.

17‎ Așadar nimeni din voi să nu se înalțe împotriva fratelui, chiar dacă e profet sau ‎făcător de minuni, căci dacă n-ar mai fi nici un necredincios, toată lucrarea semnelor ‎ar fi de prisos. 18 Fiindcă a fi bine-credincios ține de bunăvoința cuiva, iar facerea de ‎minuni de puterea celui care le lucrează: primul lucru ne privește pe noi, al doilea pe ‎Dumnezeu Care le lucrează din motivele pe care le-am spus mai sus.

19 Prin urmare, ‎nici împăratul să nu-i nesocotească pe generalii aflați sub el, nici stăpânitorii pe ‎supuși, căci dacă n-ar exista cei stăpâniți, stăpânitorii ar fi de prisos, iar dacă n-ar ‎exista generali, împăratul n-ar putea sta.

20 Dar nici episcopul să nu se înalțe împotriva ‎diaconilor sau prezbiterilor, nici prezbiterii împotriva poporului, căci alcătuirea adunării e ‎și din unii și din alții.

21 Fiindcă episcopii și prezbiterii sunt preoții cui ? Iar laicii sunt ‎laicii cui? Faptul de a fi creștini ține de noi, dar faptul de a fi apostoli sau episcopi sau ‎altceva nu ține de noi, ci de Dumnezeu Care dă harismele Sale.

22 Acestea fie deci ‎spuse despre cei învredniciți de harisme sau demnități.‎

  1. Că nu oricine profețește sau scoate demoni e neapărat sfânt

1 La acest cuvânt adăugăm faptul că nici oricine profețește nu este cuvios nici ‎oricine scoate demoni nu este sfânt.

2 Căci și ghicitorul Valaam al lui Beor a profețit [ ‎Nm23; 24], deși era necredincios, și Caiafa [In 11, 51] numit în chip mincinos ‎arhiereu; diavolul și demonii din jurul lui prezic și ei multe, deși în ei nu se găsește ‎nici o scânteie de dreaptă-credință, fiindcă din pricina răutății lor sunt prizonierii ‎neștiinței.

3 Este evident deci că, deși profețesc, necredincioșii nu-și acoperă prin ‎profeție necredința, nici cei care scot demoni nu vor deveni cuvioși prin alungarea ‎acestora, fiindcă se amăgesc unii pe alții ca aceia care se dedau la jocuri pentru a ‎provoca râsul și pentru a-i face să piară pe cei care iau aminte la ei.

4 Dar nici un ‎împărat necredincios nu mai este împărat, ci tiran, nici un episcop prizonier al ‎ignoranței și al răutății nu mai este episcop, ci se numește în chip mincinos episcop, ‎fiind promovat nu de Dumnezeu, ci de oameni, ca Anania și Samaia în Ierusalim, ‎Sedechia și Achia profeții mincinoși la Babilon [Ir 35; 36],

5 Ghicitorul Valaam a ‎suferit și el pedeapsă pentru că l-a stricat pe Israel la Beelfeg [Nm 25, 31], Caiafa ‎s-a sinucis mai apoi, fiii lui Scheva care au încercat să scoată demoni au fost răniți ‎de ei fugind în chip rușinos [FA 19, 14], iar împărații necredincioși ai lui Israel și Iuda au suferit tot felul de pedepse.

6 Este evident ‎deci că și episcopii și preoții numiți în chip mincinos așa nu vor scăpa de pedeapsa ‎de la Dumnezeu, căci și lor li se va spune acum: „Pe voi, preoți care faceți rău în ‎numele Meu, vă voi preda spre junghiere [Is 34, 2], ca pe Sedechia și Achia, pe care ‎împăratul Babilonului i-a ars în tăvi cu jăratic”, cum spune Ieremia profetul [36, 22], ‎‎

7 Iar acestea le spunem nu nesocotind profețiile adevărate, căci știm că ele se ‎lucrează în cei cuvioși prin insuflarea Dumnezeu, ci pentru a reprima îndrăzneala ‎celor trufași, adăugând și aceea că unora ca acestora Dumnezeu le ia harul: „Căci ‎Dumnezeu celor mândri le stă împotrivă, iar celor smeriți le dă har” [Pr 3, 34].

8 ‎Deci Sila și Agav, care au profețit pe vremea noastră [FA 15, 32; 21, 10], nu s-au ‎întins pe ei înșiși până la treapta apostolilor, nici n-au trecut peste măsurile lor, deși sunt ‎iubiți de Dumnezeu. [iată un semn al adevăraților prooroci: se supun Ierarhiei Bisericești. Un examen la care Părintele Arsenie Boca a căzut, arătând că era un prooroc mincinos – n.n.]

9 Au profețit și femei: în vechime Mariam,‎ sora lui Moise și a lui Aaron [Ieș 15, 20], iar după ea Debora [Jud 4, 4], după aceasta ‎Hulda [4 Rg 22, 14] și Iudit [Idt 8], prima sub Iosia, a doua sub Darius; au profețit și ‎Maica Domnului și Elisabeta, ruda ei, și Ana [Lc 1, 2], în timpul nostru fiicele lui ‎Filip [FA 21,9], dar ele nu s-au ridicat împotriva bărbaților lor, ci și-au păzit ‎măsurile. 10 Prin urmare, dacă între voi cineva, sau femeie sau bărbat, ar dobândi un asemenea har, să se smerească,‎ ca Dumnezeu să binevoiască în el, căci El spune: „Peste cine voi privi dacă nu peste cel smerit și liniștit și care tremură la cuvintele Mele?” [alt examen la care Părintele Arsenie Boca a căzut… – n.n.] [Is 66, 2],‎[104]

Din păcate, după cum am văzut în tot acest studiu, Părintele Arsenie Boca nu a căutat smerenia, ci, dimpotrivă, s-a pus întotdeauna mai sus decât cei rânduiți de Sfânta Biserică să fie mai mari peste el. Aceasta este proba care face deosebirea între un adevărat Sfânt și unul mincinos, între un adevărat prooroc și unul mincinos, între un adevărat preot și unul mincinos, între un adevărat Ortodox și unul mincinos: smerenia, adică a asculta de cei rânduiți să te conducă și a te socoti mai rău, mai neputincios și mai mic decât toți, vinovat pentru toate răutățile din lume. Părintele Arsenie Boca a făcut proorocii, dar învățăturile sfinției sale sunt eretice și faptele preacuvioșiei sale sunt mândre. Este clar că nu a conlucrat cu Sfântul Duh, Duhul Adevărului și Smereniei în minunile și proorociile sfinției sale:

Slujbă specială de făcut

Tot din perioada aceea, a lucrării Părintelui Arsenie la ‎Sâmbăta de Sus, din ceea ce Rudi le povestea copiilor săi, ‎doamna Marioara ne istorisește:‎

„într-o duminică a zis Părintele Arsenie: ‎

-‎        Mă, Rudi, bine că ai venit. Că azi avem o slujbă ‎specială de făcut.‎

-‎        Părinte, ce slujbă specială, că azi nu e sărbătoare, nu e ‎nimic?!‎

-‎        Da, mă, Rudi, azi trebuie să fac o slujbă specială, că îl ‎scot pe mitropolitul Nicolae Bălan din iad, că îi ajung ‎25 de ani, cât o stat acolo. Că l-o dezbrăcat de hainele ‎preoțești pe Părintele Iosif Trifa, de la Sibiu, cel cu Oastea ‎Domnului, chiar înainte de a-l duce la mormânt.‎

Și a făcut slujba, atunci…”‎[105]

Dar nu numai față de mitropolitul său avea această gândire, ci și față de mulți din ierarhia bisericească:

Pe Părintele Arsenie n-au putut să-l înfrângă nici plăcerile tinereții, nici bogăția și banii lumii acesteia și nici slava cea deșartă a funcțiilor bisericești și lumești.

Mi-a spus odată, când eram numai eu cu el, că a venit unul mare cu propunerea de a-l pune chiar mitropolit al Bisericii. Asta, pentru că, desigur, „voiau să joace după cum îi cântau ei”. Așa L-a ispitit și pe Iisus, în Carantania, când postea, zicându-I satana: „Toate Ți le voi da Ție, dacă Te vei închina mie” [dar oare a fi mitropolit e totuna cu a te închina satanei, după Părintele Arsenie Boca și ucenicii sfinției sale? – n.n.], cum scrie în Sfânta Evanghelie. Astăzi, ispitele pentru plăceri, pentru averi și pentru funcțiile și conducerile deșarte ale lumii sunt din ce în ce mai puternice și mai viclene, și cei ce ne conduc, cum zice Hristos, „se cred a fi mari binefăcători ai noștri”, cu toate că mulți sunt vicleni. Zicea Părintele Arsenie că, mai la urmă, așa se vor strica oamenii, că nu vom avea ce alege din ei! [ce dispreț față de oameni și față de ierarhi! Dar sfinția sa trebuie să aleagă din oameni, sau Dumnezeu? Dacă va fi canonizat ca Sfânt nu vor face și adepții sfinției sale la fel? ‎– n.n.] [106]

***

Astfel, și prin el, ne momește din nou satana, ca pe Eva:

Fac 3:4 Atunci șarpele a zis către femeie: „Nu, nu veți muri!:5 Dar Dumnezeu știe că în ziua în care veți mânca din el vi se vor deschide ochii și veți fi ca Dumnezeu, cunoscând binele și răul”.

Tot astfel ne repetă nouă azi:

nu e nevoie să urmați întocmai Ortodoxia, cu toate greutățile și nevoințele Ei. Dacă veți merge la Prislop nu veți muri, ci în ziua în care vă veți închina Părintelui Arsenie Boca ca unui Sfânt vi se vor deschide ochii și veți fi ca Dumnezeu cunoscând tot binele și evitând tot răul, devenind dumnezei după har, ca și el. Nu vedeți că toți ceilalți Sfinții nu sunt eficienți, că vă cer pocăință și răbdare, că sunt săraci, nu au darurile chipului cioplit ridicat în Ardeal și nu numai?

Această ispită abate zeci de mii, dacă nu sute de mii de oameni de la Biserică, ducându-i la Prislop, îi abate de la lucrarea echilibrată a pocăinței și cunoașterea Sfinților Părinți, la un spectacol ieftin și amăgitor, construit pe cunoștința trupească a unui sărman om mult amăgit, ce zidește aici confortul pentru a răpi fericirea veșnică.

Cu adevărat, cu cât se vor înmulți oamenii la Prislop, cu atât se vor goli bisericile Ortodoxe de adevărați creștini biruitori până la moarte.

 – n.n.}

 

Și care le amintește să nu creadă că vor intra după moarte în Împărăția în care nu au trăit pe pământ.

Da, unii înțeleg greșit mărturia Părintelui Arsenie Boca, învățătura Bisericii, cuvântul lui Dumnezeu. Ceea ce, de fapt, sporește cununa mărturisitorului, nu îi aduce vină.

[Să ne ferească Dumnezeu ca nu cumva să o apuce creștinii noștri pe Cărarea Împărăției, lăsând porunca lui Hristos Mat 4:17 De atunci a început Iisus să propovăduiască și să spună: Pocăiți-vă, căci s-a apropiat împărăția cerurilor. Mar 1:15 Și zicând: S-a împlinit vremea și s-a apropiat împărăția lui Dumnezeu. Pocăiți-vă și credeți în Evanghelie.

Da, unii înțeleg greșit mărturia Părintelui Arsenie Boca contrară învățăturii Bisericii și Cuvântului celui viu al lui Dumnezeu, crezându-l Sfânt. Aceasta îi sporește responsabilitatea în veșnicie, fiindcă nu s-a rătăcit numai pe sine, ci pe atât de mulți. Să ne pornim cu râvnă pentru Sfânta și Dreapta Credință și din dragoste față de sfinția sa, să îl ajutăm să scape de sporirea urmărilor învățăturilor sfinției sale. Dacă s-a pocăit, se va bucura, fiindcă oamenii vor afla că nu sunt adevărate cele pe care le-a învățat și vor scăpa de rătăcire, dacă nu s-a pocăit, se va ușura, pentru că fiecare laudă adusă unui om din iad îi sporește osânda, fiecare suflet care ajunge în iad din cauza lui este ca o piatră de moară atârnată în plus de gâtul lui. Mat 18:6 Iar cine va sminti pe unul dintr-aceștia mici care cred în Mine, mai bine i-ar fi lui să i se atârne de gât o piatră de moară și să fie afundat în adâncul mării.  – n.n.]

Să stăm bine, să stăm cu frică, să luăm aminte! Și, cu mila lui Dumnezeu, pace tuturor!

[Amin! Iar cel mai bun lucru pe care l-ar putea face un preot Ortodox la un astfel de îndemn, și după o astfel de binecuvântare, ar fi să dea și exemplu personal de trezvie și pace în Adevăr, pentru a rămâne cu mila lui Dumnezeu cu frică, în hotarele Sfintei Predanii.

Amin! Amin! Amin! – n.n.]

(Material publicat in Nr. 41 al Revistei ATITUDINI).

10-12-2015[107]


 

VI.      Să nu ne mirăm. Să nu judecăm pe autorii cărților pro-Boca. Oricine poate greși

A.  Nimeni nu este infailibil în afară de Întreaga Sfântă Biserică Ortodoxă

Am încercat să expunem învățăturile Părintelui Arsenie Boca mai ales din Cărarea Împărăției, (cartea cea mai susținută de ucenici ca fiind originalul gândirii sale) și din așezământul de la Drăgănescu (pe care nimeni nu-l contestă ca aparținând lui) numit de admiratori asemănarea și testamentul preacuvioșiei sale. Viața ne-am străduit să i-o prezentăm după cărțile scrise de †PS Daniil Partoșanul și a unor preoți, gândind că sunt cele mai echilibrate și mai favorabile lui. Totuși nu am trecut cu vederea nici cele mai simple mărturii unde sunt prezentate cele mai neobișnuite minuni pentru a compara întregul concept „Arsenie Boca” cu Sfânta Predanie, în lumina învățăturilor și experiențelor Sfinților Părinți. Aceasta pentru a vedea dacă Părintele poate fi canon în Sfânta Biserică Ortodoxă sau contrazice învățătura Ei, ca nu cumva să apară vreo mișcare pseudo-Ortodoxă și dezbinare provenită din rătăcirea de la Adevăr.

De ce totuși aceste scrieri sunt așa de favorabile Părintelui Arsenie Boca, deși autorii lor sunt clerici Ortodocși? De ce rătăcirile sfinției sale, așa de grave, ori nu le observă, ori le neagă, ori le consideră chiar sfințenie?

Iată un mic răspuns, luat dintr-o situație foarte asemănătoare (dar mai puțin gravă) cu fenomenul Prislop, întâlnită chiar în… Sfântul Munte (!):

Visurile și vedeniile lui Dimos

În localitatea Stica din Epir trăia un om pe nume ‎Dimos. Era un bun creștin, cu ‎credință simplă, de meserie ‎constructor. Într-o noapte a visat că undeva există o ‎biserică ‎îngropată în pământ. I-a sculat, așadar, pe toți consătenii iui ‎să ia lopeți ‎și cazmale și să înceapă săpăturile. Au săpat și au ‎scos biserica la lumină. Plin de ‎mulțumire, Dimos s-a ‎mândrit de izbânda lui și privea cu satisfacție cum ‎se ‎minunau toți de el. Și când cugetul viclean i-a șoptit: ‎‎„Ascultă, Dimos, tu ești ‎om important, tu ești alesul lui ‎Dumnezeu…“, l-a primit fară împotrivire.‎

Fiind de meserie constructor, s-a întâmplat mai târziu ‎să lucreze în Sfântul ‎Munte la o lucrare de construcție a ‎Mănăstirii Vatoped.‎

În Vatoped este foarte cinstit Cuviosul Evdochie. ‎Despre viața lui nu se știe ‎nimic însă moaștele lui care au ‎fost descoperite întâmplător în anul 1840, în ‎cimitirul ‎mănăstirii, sunt izvorâtoare de har și făcătoare de minuni. ‎Dimos a ‎arătat evlavie mare cuviosului și a început să creadă ‎că și cuviosul îl înconjoară, ‎de asemenea, cu bunăvoință ‎deosebită. Deoarece tradiția nu pomenea nimic ‎despre ‎originea lui, Dimos și-a închipuit că și cuviosul se trage tot ‎din Albania.‎

-‎        ‎ Cuviosul este albanez, ca mine, a început să ‎propovăduiască.‎

-‎        ‎ Dar de unde știi?‎

-‎        ‎ Albanez este. Nu vedeți că are craniul turtit? De ‎altfel, când într-o noapte, ‎cu șiragul de metanii în mâini, m-‎am rugat să-mi spună patria sa, mi-a apărut ‎aievea. „Sunt ‎albanez, mi-a spus, sunt din Stica și suntem rude,..“.‎

Părinții au bănuit că îl războise Diavolul.‎

-‎        ‎ Când ți-o apărea din nou, să-ți faci semnul Crucii, i-‎au spus. Și dacă e ‎lucrarea Diavolului, va dispărea imediat.‎

Era însă târziu. Diavolul cucerise inima lui Dimos și ‎nu voia să plece lesne.‎

S-a întâmplat atunci să se găsească în Sfântul Munte și ‎un episcop, Alexandru ‎de Rodostolos. I-au povestit despre ‎cazul ciudat al lui Dimos și i-au cerut sfatul. ‎Acela l-a văzut ‎și a ajuns la concluzia că vedeniile lui provin de la ‎Dumnezeu. .‎

-‎        ‎ Pentru că Dimos este mulțumit rugându-se cu șiragul ‎de metanii și ‎facându-și semnul Crucii, arătările vin de la ‎Dumnezeu.‎

Și Dimos se mândrea că însuși episcopul a declarat că ‎vedeniile lui sunt ‎adevărate. Mai târziu a scris o carte groasă, ‎plină cu taine supranaturale: ‎descoperiri, profeții despre ‎viitor, războaie, venirea Sfântului Constantin, semne ‎și ‎monștri, pe care toate le găseai adunate acolo.‎

-‎        ‎ Dar nu poate fi de la Dumnezeu toată această ‎întâmplare! Aici există ‎tulburare și delir. Ce lucruri ciudate ‎sunt acestea? spuneau părinții între ei.‎

-‎        ‎ Nu-l întrebăm și pe părintele Daniil? Acesta ne va ‎rezolva problema.‎

Au luat deci cartea lui Dimos și au plecat.‎

Părintele Daniil, îndată ce a citit primele pagini, și-a ‎dat seama de adevăr.‎

-‎        ‎ Aici joacă diavolii, a zis.‎

A scris un text în legătură cu asta, cu fragmente și ‎pățanii din scrierile sfinte și ‎patristice și l-a trimis la ‎Vatoped. Nu mai exista nici cea mai mică îndoială, era ‎vorba ‎de amăgire. Însă, când Dimos a aflat răspunsul, și-a ieșit din ‎fire. A strigat ‎sălbatic în albaneză:‎

-‎        ‎ Ore, ore, Despotis tope, ore Priftl ! !‎

Adică dacă atâția preoți și chiar însuși episcopul au ‎fost de acord că arătările ‎sunt de la Dumnezeu, cum a ‎îndrăznit acesta să nege!‎

Părintele Daniil nu s-a mulțumit să constate numai, ci ‎dragostea lui l-a călăuzit ‎la rugăciune. Și rezultatul a fost că ‎vedeniile au încetat.‎

Mai târziu, părinții au reușit să-l ducă pe Dimos la ‎Catunachia. Părintele ‎Daniil l-a primit cu dragoste. Însă, când ‎a început să-i dovedească cum așa-zisul ‎Cuvios Evdochie, ‎care i se arată, era diavol ascuns, nu a rezistat ‎luminii ‎adevărului. S-a ridicat în picioare și a strigat furios:‎

-‎        ‎ Ore, ore, Despotis tope, ore, ore Prift..!‎

Totuși, a fost nevoit să găsească drumul drept, căci ‎Diavolul, în clipa în care a ‎fost descoperit, nu și-a mai făcut ‎apariția. Părinții erau lămuriți de-acum că e ‎vorba de amăgire ‎și însuși episcopul Rodostolos a trimis felicitări ‎părintelui ‎Daniil pentru izbânda lui.‎

Cu adevărat, precum a spus Apostolul Pavel, Diavolul ‎‎„se preface în înger al ‎luminii“ și vai de cel care va fi înșelat de ‎strălucirea exterioară.‎

„Un păcătos se poate lesne pocăi, dar un amăgit greu, ‎doar dacă Diavolul este ‎descoperit. Căci acesta are ‎slăbiciunea să fugă îndată ce este dibuit“, spunea ‎deseori ‎părintele Daniil.‎

(Chipuri aghiorite contemporane, Daniil Catunachiotis,‎ p. 46 – 48. De asemenea, „Haruri și purtători de har“,‎ vol. 1, p. 48 – 51)‎[108].

Doamne, Doamne trimite-ne și nouă un rugător ca Părintele Daniil să înceteze vedeniile și rătăcirea de la Prislop! Doamne Iisuse Hristoase trimite-ne duhovnici echilibrați și cunoscători ai Sfintei Predanii care să lămurească prin grai și scris sărmanul popor, de o amăgire mai grea ca a lui Dimos, căci a dat foc la un neam întreg!

Ierarhii și preoții sunt prea prinși în administrarea păstoriților, în biruința războaielor ce li se dau, atât cele văzute, cât și cele nevăzute, și sunt centrați pe păcatele atât de răspândite, de-a stânga, cele clasice provenite din plăcerile trupești, din simțire, neputând să le observe pe cele mai subtile, de-a dreapta, din înșelarea plăcerii sufletești de sine, din abaterea subțire a minții de la înțelepciune. Iar aceasta nu este ceva caracteristic doar vremurilor noastre. Întotdeauna a fost așa, după cum ne învață Sfântul Cuvios Nicodim Aghioritul, glasul cel luminos și treaz al Ortodoxiei, tâlcuind Psalmul 90,7:

 

  1. Cădea-vor dinspre latura ta o mie și zece mii de-a dreapta ta și spre tine nu se vor apropia.

Pin latură se zice, simplu, ״parte”. Iar aici David însemnează partea cea de-a stânga, zicând: ״Când din partea cea din stânga a omului ce locuiește în ajutorul Celui Preaînalt vor cădea mii de săgeți, iar de-a dreapta lui vor cădea zece mii de săgeți, de dânsul nu se vor atinge, adică nu-l vor vătăma”. Iar după o vedere mai înaltă, psalmul zice că: ״Tu, omule cel de acest fel, vei fi săgetat cu multe săgeți din partea stângă, dar cu și mai multe din partea dreaptă”. Prin stângă se înțelege când se săgetează cineva cu patimi dobitocești, ale mâniei și ale poftei, care învederat și mărturisit este că sunt rele, iar de-a dreapta este când se săgetează cineva de pricini care par a fi drepte și bune, însă care nu sunt de acest fel, deoarece vrăjmașul diavol, știind că cei mai mulți oameni nu primesc atacurile păcatelor celor simple și arătate [lesne de priceput], pentru aceasta începe să-i lupte de la oarecari pricini care par să fie bune, iar la urmă, pornind de la acelea, îi doboară și în relele cele învederate122.

122 […] De unde s-a conglăsuit și Origen care zice: „Mai înalt însă, potrivit cu partea cea de-a stânga, zice o mie, însă în cele de-a dreapta, zeci de mii, că de-a dreapta sunt lucrurile noastre bune și faptele bune, ca unele ce sunt tari și minunate, de care puterile cele viclene se apucă să le slăbească, fiindcă mai mulți sunt cei ce cad prin lucrurile cele socotite a fi de-a dreapta, decât cei ce păcătuiesc arătat [adică prin cele de-a stânga]; că cei mai mulți dintre oameni, încercând a săvârși oarecari dreptăți [prin cele de-a dreapta], cad în ispitele de păcate”.[109]

Dar observați ce lucru interesant? Chiar Origen, marele înșelat, tatăl tuturor ereziilor și calul troian al elenismului în creștinism, a observat aceasta, dar și el a căzut cu cădere jalnică și veșnică, de-a dreapta. S-a înălțat cu mintea că poate tâlcui toată Sfânta Scriptură și, disprețuind pe cei care o înțelegeau mai simplu, și-a automutilat trupul, a căzut în erezii și în cea mai îngrozitoare moarte după ce s-a lepădat de Hristos de 2 ori în viață, fiind și dezbinat de Sfânta Biserică din Alexandria, dat și anatema la Sfântul Sinod al 5-lea Ecumenic. Acest lucru ne lămurește și nouă că nu este suficient să fim încântați de smerenie și să cunoaștem intelectual meșteșugul ei, ci să luptăm pentru a o dobândi pe viață și moarte, cu harul lui Dumnezeu. Dar ne mai arată (și cum ar trebui să suspinăm pentru sfinția sa), cum a putut cădea și Părintele Arsenie Boca prin neascultare, vedenii și erezii, după disprețuirea celor ce nu gândeau ca el, la lepădarea de preoție și călugărie și la conviețuirea cu o Maică, deși în diferite scrieri ale preacuvioșiei sale combătea amăgirea după Sfinții Părinți, arătându-se ca un cunoscător al fenomenului.

Nu numai atât, dar și un întreg Sfânt Sinod poate greși la canonizarea unui om, dacă nu este în cunoștință de cauză și se fac asupra lui presiuni politice:

Aici e în discuție o pripă abuzivă, generată de o inadmisibilă neascultare și de o smintitoare vâlvă mediatică. Și mai mult decît atît: e vorba de un precedent primejdios și de un întreg fenomen psihotic (căutarea maniacală de moaște și cinstirea lor în afara regulilor și dispozițiilor bisericești), care trebuie atent și părintește gestionat de factorii abilitați și responsabili (Patriarhia de la București și Mitropolia de la Iași, Sfîntul Sinod și Comisia de Canonizare), pentru ca lucrurile să n-o ia razna și să fie ținute sub un control de autoritate, fără de care există riscul ca o anumită mentalitate magică să pervertească pe nesimțite dreapta credință.
Problema e serioasă și nu ne confruntăm numai noi cu ea. Greșeala poate să survină și la nivel mai înalt. În Rusia, bunăoară, după ce au fost canonizați cam în grabă o seamă de noi mucenici, se pune acum, oficial, problema unor comisii de… decanonizare, descoperindu-se între timp în viața unora dintre recenții canonizați aspecte incompatibile cu sfințenia (ca să nu mai vorbesc de formele aberante pe care le cunoaște acolo evlavia populară, ajungîndu-se pînă la fel de fel de milenarisme și pietisme magice, ba chiar pînă la o adevărată campanie pentru canonizarea lui… Stalin!)
[110] […]

Canonizarea nu înseamnă că privilegiul sfințeniei este rezervat doar sfinților canonizați sau că judecata organelor bisericești care pronunță canonizarea este absolut infailibilă. Dovada constă si în faptul că Biserica Rusă a procedat de mai multe ori în decursul istoriei sale la decanonizarea și, de asemenea, la recanonizarea persoanelor decanonizate, fără a provoca scandal în rândul credincioșilor. Ea recunoștea, drept motiv: inducerea în eroare a organelor oficiale ale Bisericii (un caz tipic este cel al Prințesei Anna de Kachine, canonizată în 1649, decanonizată, și recanonizată sub țarul Nicolae al II-lea).

Actul de canonizare nu pretinde, prin urmare, că se decide destinul veșnic al sfântului, dar se adresează Bisericii pământene, rolul său fiind, în principal, liturgic și pedagogic.[111]

Numai Sfânta Biserică Ortodoxă stâlpul și temelia Adevărului (1Ti 3:15) este infailibilă prin învățăturile ei, date la Sfintele Sinoade Ecumenice. Nici măcar Sfintele Sinoade ale Bisericilor Ortodoxe locale și nici Sinoadele Pan Ortodoxe nu sunt infailibile, dacă se abat de la învățăturile Sfintelor Sinoade a toată lumea.

B.  La ce se referă infailibilitatea Bisericii?

Vezi că neunirea oarecărora patriarhi, și pe cele ecumenice le face localnice? Și dimpotrivă unirea tuturor patriarhilor lumii, și pe cele localnice le face ecumenice, și le schimbă în sobornicești. Fiindcă localnicele sinoade și canoanele lor cele de ecumenicele sinoade, și mai ales de cel al 6-lea ecumenic, fiind primite, ecumenică stăpânire, adică: și axioma (vrednicie) peste tot cuprinzătoare iau. Deci din aceste zise cu lesnire poate a se închipui orismosul (definiția) Sinodului celui ecumenic întru acest chip: „Ecumenic sinod este cel adunat prin împărătească poruncă, cel ce așază hotărâre dogmaticească despre credință, cel binecinstitor, și dreptslăvitor, și unit cu Sfintele Scripturi sau cele ecumenice de mai-nainte, pe care sinod unirea tuturor patriarhilor și arhiereilor sobornicești Biserici l-au primit sau prin înfățoșarea a însuși persoanelor sau prin locțiitori sau și aceștia nefiind, prin scrisorile și iscăliturile lor. Deci tot sinodul ecumenic care are aceste caracteristice însușiri, acesta este sfânta și soborniceasca Biserică, întru care în Simbolul Credinței mărturisim că credem.

Iată, așadar, că am aflat ce este Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească Biserică, stâlpul și temelia infailibilă a Adevărului.

De aici cu alte patru însușiri după teologi se înavuțește aceasta: 1. A fi pururea vie și nelipsită. Că zice: „Și alt Mângâietor voi da vouă, ca să rămână cu voi veac” (Ioan: 14,16) și, „Iată Eu cu voi sunt în toate zilele până la sfârșitul veacului” (Matei: 28,20). 2. A fi negreșitoare, și nesmintitoare, că Biserica a cărei față o ține sinodul ecumenic, „stâlp și întărire a adevărului” după Pavel (I Timotei: 3,15) și că ceea ce se socotește de sinoadele ecumenice, aceea și de Sfântul Duh, Duhul Adevărului este socotit, că acela zice că va învăța pe voi toate, și vă va aduce aminte de toate (Ioan: 14,26), care lucru mai vârtos la ecumenicele sinoade se arată adevărat. Că dacă canonul al 8-lea al făcătorului de minuni Grigorie zice, despre sinodul localnic cel în Ancira adunat: Că până când se va socoti ceva obștește de către sfinții cei împreună adunați, și mai întâi decât dânșii de către Sfântul Duh, cu cât mai vârtos se socotește aceasta că este adevărată, zicându-se pentru sinoadele ecumenice! La care însuși Duhul Sfânt stăruind asupră-le, le luminează pe ele, și nu le lasă a se rătăci la hotărârile lor! Că insuflă dreptatea sa Dumnezeu în nenumărații ierei cei ce se adună la sinod, după epistolia cea către Celestin a sinodului celui din Cartagina. 3. De a avea vrednicie prea înaltă, și preaputernică, nu numai întru a întinde dreptățile și adevărurile cu sfătuire, ci și întru a sili spre supunere pe cei ce se împotrivesc, punând asupră-le bisericeștile certări cele cuviincioase lor, și judecând, și aspru cercetând și pe papi, și pe patriarhi, și pe toți cei ce se află în toate părțile lumii, arhierei și clerici și mireni. 4. A pune hotar, și mărginire la fiecare cerere ce se ivește, și la pricină și obștească, și particularnică, și a dezlega toată gâlceava, și prigonirea ereticilor și a schismaticilor. Că sobornicească, zice Chiril al Ierusalimului (în cateheza 18) se numește Biserica, că de obște peste tot învață, fără lipsire, și fără osebire toate dogmele cele ce se întind spre cunoștința oamenilor și despre cele văzute, și despre cele nevăzute. Drept aceea și de către toți, nu dumnezeiasca Scriptură, ci ecumenicul sinod se propovăduiește, că este cel mai de pe urmă judecător al bisericeștilor pricini, după canonul al 6-lea al sinodului al 2-lea al căruia judecător socoteala și hotărârea nu se supune apelației altui mai mare județ. Că dacă apelarisirea este o jeluire despre oricare județ către altul mai mare, după cartea a 9-a a Vasilicalelor titlul 1, hotărârea cea cu îndoială a episcopilor, se supune la apelarisirea județului celui mai mare a mitropoliților; iar a mitropoliților la a exarhului sau a patriarhului ocârmuirii; și a patriarhului la sinodul ecumenic, și aici de aici toată apelarisirea se mărginește, și se sfârșește nefiind alt județ mai mare decât sinodul ecumenic. Iar deși judecătoria patriarhilor nu se supune apelației, după Vasilicale, și după Iustinian, și după Leon înțeleptul, aceasta însă, se înțelege, pentru că alt patriarh nu poate a se face judecător asupra hotărârii altui patriarh, și nu pentru sinodul ecumenic, care cercetează și judecă toate cele judecate de către toți patriarhii, și papii, ca și cum nu s-ar fi judecat cândva, fiindcă hotărârea eparhului, măcar deși apelației nu se supune: fiindcă nu se mai atinge de către altcineva, cu toate acestea nedumeririle care eparhul nu poate a le hotărî, le cercetează și le hotărăște însuși împăratul. Drept aceea, dreptul ce are monarhul întru cele politicești, același drept îl are și sinodul ecumenic în Biserică (Dositei în Dodecabiblion foaia 309 și 384). Am zis însă că judecătorul cel mai de pe urmă în Biserică nu este Sfânta Scriptură, precum aceasta o zic luterocalvinii, ci sinodul ecumenic, fiindcă dumnezeiasca Scriptură la multe părți neluminat vorbind, și fiecare din ereticii către al său eres strâmbând noima Scripturilor cea neluminată, de nevoie trebuiește tâlcuirea pentru a tâlcui adevărata noima Scripturii, care nu este altul, fără numai ecumenicul sinod. Încă și alta, pentru că pe lângă cele adevărate, și sobornicești cărți al Scripturii, fiindcă au îndrăznit ereticii a le suprascrie ca pe niște canonicești și pe cele neadevărate, și ereticești cărți ale lor, pentru aceasta sinodul ecumenic alege pe cele adevărate, și leapădă pe cele neadevărate, și ascunse, precum sinodul al 6-lea a făcut pentru apostoleștile așezământuri, și cel întâi însuși (și vezi la subînsemnarea apostolescului canon 60). Pentru care și Sfințitul Augustin aceasta știind-o luminat a socotit (epistolia 154) zicând: Nu aș fi crezut în Evanghelie, de nu m-ar încredința vrednicia de credință a Bisericii. Drept aceea din toate cele zise se încheie, că nimenea poate a se împotrivi sinoadelor celor ecumenice, rămânând binecinstitor și dreptslăvitor; ci de obște și fără osebire fiecare este dator a se supune lor. Că cel ce se împotrivește lor, se împotrivește Duhului celui Sfânt, celui ce grăiește prin sinoadele cele ecumenice, și se face eretic și anatematesit, fiindcă și papa Dialogul (cap 1, epis. 24) anatematisește pe cei ce nu se supun Sinoadelor ecumenice. Și însăși sinoadele acestea pe cei ce nu se supun loruși îi anatematisesc. Ce zic eretic? Ca un păgân și necinstitor de Dumnezeu se socotește cel ce nu ascultă de Biserică, a cărei față poartă sinodul cel ecumenic. Că zice Domnul, „Și de nu va asculta de Biserică, să-ți fie ție ca un păgân și vameș” (Matei: 18,17). Fiindcă hotărârea și judecata cea mai de pe urmă și mai desăvârșită a Bisericii este sinodul cel ecumenic, după Augustin (epistolia 162). Și aceasta este ceea ce însuși Dumnezeu a poruncit a se păzi și în sinodul prezbiterilor legii vechi. Iar de va fi, zice: „vreun grai în judecată, care să nu-l poți lesne dezlega, între sânge și sânge, și între judecată și judecată. Și vei merge la prezbiterii și leviții, și la judecătorul, care va fi în zilele acelea și ei cercetându-l vor spune ție judecata. Nu te vei abate din cuvântul, care-ți vor spune ție, în dreapta sau în stânga. Și omul care se va semeți ca să nu asculte de prezbiterul sau de judecătorul, va muri omul acela, și vei scoate pe cele rău din Israel” (II Lege: 17;2,8). Se cuvine însă pe lângă cele zise să adăugăm și aceasta, că cu adevărat și mai cu deosebire singure șapte sinoade ecumenice s-au numit, pentru că toate acestea după legile sinoadelor celor ecumenice s-au adunat; și pentru că ceea ce a fost de nevoie spre cunoștință, întru dânsele s-au rânduit. Drept aceea toate întrebările câte se nasc din cele rânduite de acele șapte, cu lesnire se dezleagă (Dositei în Dodecabiblion foaia 633). Iar după cel al șaptelea sinod, cu toate că altele s-au numit ecumenice precum cel 1 și 2 și cel adunat în Biserica Sfintei Sofii; însă cu rea întrebuințare s-au numit așa, pentru că nici unul dintru acestea s-au adunat după legile sinoadelor ecumenice. Și pentru aceea nu au putut a se împreună număra cu cele șapte ecumenice, nici numărul lor al adaoge. Că cel ce de latini s-au numit al 8-lea ecumenic adică, cel ce s-a făcut împotriva lui Fotie, în urmă de către cel ce s-a făcut pentru Fotie s-a surpat, și cu totul nici a se numi sinod s-a osândit. Și măcar că toate acele șapte ecumenice sinoade pentru cuvântul de a fi ecumenice sinoade, sunt de o cinste și întocmai. Însă acest întâi sinod, și pentru vechime și pentru sfințenie, a stătut și stă pururea pilda cea mai întâi închipuită, și știința cea mai întâi începătoare a tuturor sinoadelor celor ecumenice, și acestuia a urmat de aici înainte și sinoadele cele după dânsul, și întru proclamațiile (poruncile) lor, și întru șederile lor, și întru hotărârile lor, și pe acesta Dialogul papă cap al tuturor Sinoadelor l-au numit, și un cuvânt se află în gura tuturor, adică: stăpânească cele rânduite în sinodul din Niceea. Mult au ostenit sinodul cel adunat în Cartagina și în practicalele sale, și în canoanele sale, și în epistoliile sale cele către Bonifatie și către Celestin, pentru ca să nu primească alte canoane, fără numai pe acestea adevărate canoane al sinodului din Niceea. Și marele Atanasie, și dumnezeiescul Ioan Hrisostom, tare striga să nu stăpânească alte canoane, fără numai canoanele sinodului din Niceea.[112]

Iar Theofan, auzind acestea, a zis:. „Acestea care mi le spui nu sunt scrise în cărți, că nu le-am mai auzit până acum, și mă mir de unde le știi,” îi zice Sfântul; „De ce te miri? Acestea ce îți spun eu nu sunt carte însuflețită? Că cel de trei ori blestemat, împăratul Leon Conon, când a ars școala și toată biblioteca cu cărțile în Țarigrad, oare câte zeci de mii de cărți au ars? Și câte cărți folositoare de suflet erau acolo înăuntru? Însă și aceasta cu amenințarea și slobozirea lui Dumnezeu s-a făcut, pentru ca să nu fie defăimate de oamenii veacului acestuia mai de pe urmă, precum defaimă și pe celelalte care au rămas. Pentru că putea Dumnezeu să facă ca să nu ardă, precum Evanghelia în Rusia.

Însă eu mă mir: cum oamenii, în ziua de astăzi, au defăimat cărțile bisericești cele fără de greșeală? S-au întunecat de nepricepere și au scurtat dumnezeieștile slujbe. S-au dat numai la iubirea de bani, și la slujbe se grăbesc, ca să facă rucodelie multă și să se numească bogați. O, ce răutate! O, ce nepricepere![113]

 

După cum ați văzut, din păcate, învățăturile Părintelui Arsenie Boca sunt date anatema la toate cele 7 Sfinte Sinoade Ecumenice. Sfinția sa are de la Ele acumulate următoarele anateme:

– I. Învățătura ariană. Anatema Sfântului Sinod I Ecumenic;

– II Filioque. Anatema Sfântului Sinod al II-lea Ecumenic;

– III. Învățătura nestoriană. Anatema Sfântului Sinod al III-lea Ecumenic;

– IV. Învățătura monofizită. Anatema Sfântului Sinod al IV-lea Ecumenic;

– V. Învățătura origenistă. Anatema Sfântului Sinod al V-lea Ecumenic;

– VI. Învățătura pelaghiană. Anatema Sfântului Sinod al VI-lea Ecumenic;

– VII. Învățătura iconoclastă. Anatema Sfântului Sinod al VII-lea Ecumenic.[114]

Așadar, chiar de ar fi canonizat ca Sfânt, de un întreg sinod pan Ortodox, ar fi doar o eroare, fiindcă ar contrazice (indirect) învățăturile fără de greșeală ale întregii Sfinte Biserici. Numai când scaunul de la Roma va fi izbăvit de uzurparea cea tâlhărească a ereticilor (dar aceasta se va petrece de-abia după „Marele Prăpăd” după cum ne prorocesc Sfinții Părinți), se va mai putea aduna cel de-al 8-lea Sinod Ecumenic, unde se vor anatematiza toate rătăcirile eretice de până acum, inclusiv cele apusene, și, odată cu acestea, și cele ale Părintelui Arsenie Boca, atât de tributar lor. În schimb chiar și un sinod cât de mic eparhial sau chiar numai un arhiereu (atunci când va înceta presiunea politică și de stradă, prin mass-media, pentru a nu declanșa prin lămurirea sa vreo prigoană), va putea declara ca eretice învățăturile Părintelui Arsenie Boca (pentru a trezi pe oameni la realitate), iar declarația sa să fie valabilă, fără greșeală, fiindcă această declarație ar fi conformă cu oricare din cele 7 Sfinte Sinoade Ecumenice (ce au anatematizat fiecare din Ele câte o parte din învățăturile scrise și/sau pictate ale maestrului de la Drăgănescu).

VII.    Vă rugăm să ne iertați

Am adunat toate acestea din dragoste de adevăr, și canonul duhovnicilor noștri, ca un gest de pocăință pentru admirația fără discernământ ce am avut-o înainte față de Părintele Arsenie Boca și propovăduirea sfinției sale ca Sfânt, pe când nu știam gravitatea înșelării în care se află.

Rugăm pe Părintele Mihai-Andrei Aldea să ne ierte dacă l-am supărat din dragoste de adevăr și duh apologetic, neavând iscusința de a trata problemele de aici, atât de importante, cu delicatețea de care eram datori.

Chiar dacă noi vom fi considerați vrăjmași, în frica lui Dumnezeu am încercat să atragem atenția asupra învățăturii și vieții Părintelui Arsenie Boca în lumina Sfinților Părinți, cu dorința să se folosească și preacuvioșia sa, acolo unde se află acum, și Părintele Mihai-Andrei Aldea și orice iubitor de Ortodoxie, cum și noi ne-am folosit de frământările lor, ca un pretext de a consulta Sfinții Părinți în problemele atât de acute contemporane, care vizează o latură prea puțin cunoscută a vieții duhovnicești: înșelarea de-a dreapta.

Sărutăm dreapta tuturor ierarhilor țării, Părintelui Mihai-Andrei Aldea, Părintelui Gheorghe Anițulesei, cerându-le cu umilință rugăciunile, și rugându-i să ne blagoslovească și să ne ierte pe noi păcătoșii.

Dr. Victor Ardeleanu

Anul Mântuirii 2016,

marți, 16 februarie,

Sfinților mucenici Pamfil, Valent, Pavel, Seleuc, Porfiriu, Iulian, Teodul, Ilie, Ieremia, Isaia, Samuil și Daniil; Sf. Flavian Mărturisitorul, Patriarhul Constantinopolului; Cuviosul Flavian;
Sf. mucenici din Martiropole; Cuv. Maruta episcopul;
Sf. nou mucenic Romano

rugați-vă pentru noi să rămânem în pocăință și adevăr, cu Domnul Hristos!

 

[1] Florin Duțu, „Și cărțile au fost deschise”, Părintele Arsenie Boca (1910-1989) – o biografie, Ed. Floare Albă de Colț, București, 2013‎, pp. 81-83.

[2] Florin Duțu, „Și cărțile au fost deschise”, Părintele Arsenie Boca ‎(1910-1989)‎- o biografie, Ed. Floare Albă de Colț, București, 2013‎, pp. ‎63-78, 122-127. ‎

[3] Florin Duțu, „Și cărțile au fost deschise”, Părintele Arsenie Boca (1910-1989) – o biografie, Ed. Floare Albă de Colț, București, 2013‎, pp. 64-66.

[4] Florin Duțu, „Și cărțile au fost deschise”, Părintele Arsenie Boca ‎(1910-1989)‎- o biografie, Ed. Floare Albă de Colț, București, 2013‎, pp. ‎63-78, 122-127. ‎

[5] <https://saccsiv.wordpress.com/2014/12/25/aseara-la-romania-tv-pr-conf-univ-dr-constantin-necula-a-zis-cam-asa-pana-acum-elie-wiesel-s-a-opus-dar-deoarece-s-a-demonstrat-ca-parintele-arsenie-boca-n-a-fost-nici-verde-nici-nationalist-si/>, sâmbătă, 3 octombrie 2015.

[6] †PS Daniil Stoenescu, ‎ episcop locțiitor al ‎Daciei Felix, Biserica de la Drăgănescu – „Capela Sixtină” a ‎Ortodoxiei românești „O smerită mărturisire ortodoxă de credință exprimată plastic”, Deva, ‎‎2005‎ , p. 11-13.

[7] http://www.evz.ro/sunt-mandru-ca-sunt-mason-sunt-mandru-ca-sunt-roman-sunt-mandru-ca-sunt-mason-roman.html>, luni, 5 octombrie 2015

[8] Florin Duțu, „Și cărțile au fost deschise”, Părintele Arsenie Boca ‎(1910-1989)‎ ‎- o biografie, Ed. Floare Albă de Colț, București, 2013‎, pp. ‎63-78, 122-127. ‎

[9] Ierom. Nicodim Sachelarie, Pravila bisericească, Ed. Parohia Valea Plopului, Jud. Prahova, 31999.

[10] Patericul…, Pentru Avva Pamvo, 15; Din Everghetinos 1.

[11] <https://ro.wikipedia.org/wiki/Arsenie_Boca#Prigoana_.C8.99i_martirajul_dup.C4.83_gratii>, joi, 24 septembrie 2015.

[12] †PS Daniil Stoenescu, episcop locțiitor al ‎Daciei Felix, Părintele Arsenie…, Ed. cit., p. 23.

[13] <http://www.ziaristionline.ro/2015/03/23/parintele-arsenie-boca-in-arhivele-securitatii-dosarul-integral-anchetele-canalul-si-persecutia-un-demers-cnsas-de-exceptie-in-atentia-patriarhiei-romane/>, joi, 24 septembrie 2015.

[14] Pr. Stavrofor Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Filocalia, Volumul II, Ed. cit., pp. ‎72-73, ‎83‎‎.

[15] Dan Lucinescu, Părintele Arsenie Boca un sfânt al zilelor noastre, Ed. Siaj, s.l., 2009, pp. 46‎‎-55

[16] <https://invitatielaortodoxie.files.wordpress.com/2012/11/pe-urmele-unui-sfant-despre-parintele-arsenie-boca.pdf>, miercuri, 24 iunie 2015, pp. 4-5.

[17] Ioan Cișmileanu, Mărturii din Țara Făgărașului despre părintele Arsenie Boca, Ed. Agaton, Făgăraș, 2004‎, p

[18] Dyonysios Farasiotis, Marii inițiați…, p. ‎218 ‎

[19] Pr. Ioan Filaret, Creștinism și Yoga?, Ed. s.n., s.l., s.a.,

<https://www.scribd.com/doc/30775773/Crestinism-si-Yoga-Pr-Ioan-Filaret>, duminică, 4 octombrie 2015, pp. 3, 22, 26, 34-37.

[20] <http://misatv.ro/gregorian-bivolaru-persecutat-politic-de-regimul-comunist-si-condamnat-pe-nedrept/>, duminică, 4 octombrie 2015

[21] Pr. Ioan Filaret, Creștinism și Yoga?, Ed. s.n., s.l., s.a.,

<https://www.scribd.com/doc/30775773/Crestinism-si-Yoga-Pr-Ioan-Filaret>, duminică, 4 octombrie 2015, pp. 3, 22, 26, 34-37.

[22] †PS Daniil Stoenescu, episcop locțiitor al ‎Daciei Felix, Părintele Arsenie: omul îmbrăcat în haină de in și îngerul cu cădelnița de aur, E. Charisma, Deva, 22009, p. ‎9‎.

[23] Pr. Nicolae Zian Streza, Catisme Ale Părintelui Arsenie Boca Pe Muntele Athos, Ed. „Credința strămoșească”, s.l., 2008, pp‎. 16-21.

[24] Pr. Nicolae Zian Streza, Catisme Ale Părintelui Arsenie Boca Pe Muntele Athos, Ed. „Credința strămoșească”, s.l., 2008, p. 43-44.

[25] Pr. Nicolae Streza, Mărturii despre Părintele Arsenie Boca, Ed. „Credința strămoșească”, 2009, p. 423-424..

[26] <http://www.formula-as.ro/2009/886/spiritualitate-39/pe-urmele-parintelui-arsenie-boca-adolescentul-din-gradina-cu-flori-11617>, luni, 21 septembrie 2015.

[27] Vedeți: Florin Duțu, „Și cărțile au fost deschise”, p. 267.

[28] Vezi: Părintele Arsenie Boca mare îndrumător de suflete din secolul XX, Editura Teognost, Cluj-Napoca 2002, p. 32, 218.

[29] Ibidem, p. 221.

[30] Cuvânt al Părintelui Iachint, ucenicul de chilie al Părintelui Cleopa Ilie. Din DVD-ul dat nouă, de către sfinția sa, la Sfânta Mănăstire Pavel, din Sfântul Munte, în Joia Mare, 2015. Menționăm că opiniile sfinției sale îi aparțin. Noi nu suntem de acord cu toate.‎

[31] Autobiografia Ierom. Arsenie.‎ R. Vâlcea. 17 iulie 1945‎ citat din cartea Biserica de la Drăgănescu – „Capela Sixtină” a Ortodoxiei românești „O smerită mărturisire ortodoxă de credință exprimată plastic”, Deva, 2005, p. 11.

[32] Sfântul Simeon Arhiepiscopul Tesalonicului, Tratat asupra tuturor dogmelor credinței noastre ortodoxe, după principii puse de Domnul nostru Iisus Hristos și urmașii Săi, Volumul I, Ed. Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, s.l., 2002, p. 101.

[33] Pr. Nicolae Zian Streza, Catisme Ale Părintelui Arsenie Boca Pe Muntele Athos, Ed. „Credința strămoșească”, s.l., 2008, pp‎. 39-40.

[34] <http://adevarul.ro/locale/hunedoara/secretul-arsenie-boca-femeia-stat-40-ani-el-cutremuratoaea-poveste-zamfirei-tanara-duhovnicul-nu-lasat-o-omoare-1_556af422cfbe376e35c7dd07/index.html>, luni, 13 iulie 2015.

[35] Ioan Cișmileanu, Mărturii din Țara Făgărașului despre părintele Arsenie Boca, Ed. Agaton, Făgăraș, 2004‎, p. 101.

[36] <https://www.scribd.com/doc/47733410/Pe-urmele-unui-sfant-Parintele-Arsenie-Boca>, luni, 6 iulie 2015, pp. ‎15, 55-58, 67-68.

[37] Sfântul Nicodim AGHIORITUL, †Neofit, PATRIARH AL CONSTANTINOPOLULUI, †Neofit SCRIBAN, et alii, Pidalion…, Ed. cit., pp. ‎441-443.

[38] <https://www.scribd.com/doc/277117295/Autobiografia-Unui-Staret-Sfantul-Cuvios-Paisie-de-la-Neamt>, sâmbătă, 12 septembrie 2015

[39] <https://www.scribd.com/doc/277117295/Autobiografia-Unui-Staret-Sfantul-Cuvios-Paisie-de-la-Neamt>, sâmbătă, 12 septembrie 2015

[40] ‎480‎ Ibidem, f. 42. ‎

‎481‎ Ibidem, f. 322. ‎

‎482‎ Ibidem, f. 181. Părintele Arsenie la 16 septembrie 1963 ‎locuia ca flotant, ‎de ‎cca. 5 luni, în str. Gh. Paloș 24 cf. Ibidem, f. ‎‎320. ‎

[41] Florin Duțu, Și cărțile… , Ed. cit., pp. 219-231.

[42] <http://www.ziaristionline.ro/2015/03/23/parintele-arsenie-boca-in-arhivele-securitatii-dosarul-integral-anchetele-canalul-si-persecutia-un-demers-cnsas-de-exceptie-in-atentia-patriarhiei-romane/>, joi, 24 septembrie 2015.

[43] Florin Duțu, „Și cărțile au fost deschise”, Părintele Arsenie Boca ‎(1910-1989)‎ ‎- o biografie, Ed. Floare Albă de Colț, București, 2013‎, pp. 24-25.

[44] Părintele Gheorghe Anițulesei, parohia Învierea Domnului din Rădăuți: <https://www.youtube.com/watch?v=UymIdI-BRdw&noredirect=1>, luni, 15 iunie 2015.

[45] Pr. Gheorghe Anițulesei, Fenomenul Arsenie Boca…, p. 10.

[46] <https://www.scribd.com/doc/47733410/Pe-urmele-unui-sfant-Parintele-Arsenie-Boca>, luni, 6 iulie 2015, pp. ‎15,55-58, 67-68

[47] Autobiografia Ierom. Arsenie.‎ R. Vâlcea. 17 iulie 1945‎ citat din cartea Biserica de la Drăgănescu – „Capela Sixtină” a Ortodoxiei românești „O smerită mărturisire ortodoxă de credință exprimată plastic”, Deva, 2005, p. 11.

[48] Arhimandrit Paulin Lecca, Jurnal duhovnicesc, îngrijitor ed.: dr. Ioan Gându, Ed. Studion,‎ Bacău, ‎2013, pp. 52-53, 65-71, 89-90, 95, 109-113, 120, 381-382, ‎386-387

[49] Sfântul Nicodim Aghioritul, †Neofit, Patriarh al Constantinopolului, †Neofit Scriban, et alii, Pidalion…, Ed. cit., pp. 254-255.

[50]492. Poate fi și un adânc vecin cu adâncul liniștii și al vieții in Dumnezeu.

‎493. «Gândurile rele își iau ființa din alegerea noastră și din reaua lucrare ‎a ‎dracilor. Iar cele bune din fire — căci am fost făcuți buni —, din alegere, ‎datorită ‎libertății, și din îndemnul îngerilor. Deci cele rele își iau ființa din două ‎izvoare, ‎iar cele bune, din trei. Să ne aducem deci aminte de cel ce zice : «Stați ‎împotriva ‎diavolului și va fugi de la voi» (Iac. 4, 5). Deci să stăruim în nevoință. Dimpotrivă, nerăzboirea noastră de către el în lume este o viclenie a lui și nu ‎un ‎semn al iubirii de oameni».

‎494. Cînd sîntem războiți de demoni înseamnă că noi înșine luptăm ‎împotriva lor.

Căci cînd nu luptăm împotriva lor, ne sînt prieteni, pentru că ‎facem prin noi înșine ‎ceea ce le place lor.

[51] Pr. Stavrofor Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Filocalia, Volumul IX (Scara Sfântului Ioan Scărarul), Ed. cit., pp. 182, 22-23.

[52] Arhimandrit Paulin Lecca, Jurnal duhovnicesc, îngrijitor ed.: dr. Ioan Gându, Ed. Studion,‎ Bacău, ‎2013, pp. 52-53, 65-71, 89-90, 95, 109-113, 120, 381-382, ‎386-387.

[53] <http://www.calendar-ortodox.ro/luna/ianuarie/ianuarie19.htm>sâmbătă, 3 octombrie 2015

[54] Pr. Stavrofor Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Filocalia, Volumul IV, Ed. cit., p. ‎19‎.

[55] Sfântul Cuvios Ioan Damaschin, Dogmatica, Ed. cit., p. 41.

[56] Agapie Cretanul, pustnic din Sfântul Munte, Mântuirea păcătoșilor, Ed. s.n., s.l., 31939, pp. 502-505, 498.

[57] Pr. Stavrofor Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Filocalia, Volumul II, Ed. cit., p. 74.

[58] Pr. Stavrofor Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Filocalia, Volumul I, Ed. cit., p. 142.

[59] Pr. Stavrofor Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Filocalia, Volumul II, Ed. cit., p. 71.

[60] <http://www.odaiadesus.ro/comparatie.html>, vineri, 16 august 2013.

[61] Ioan Cișmileanu, Mărturii din Țara Făgărașului despre părintele Arsenie ‎Boca, Ed. Agaton, Făgăraș, 2004‎, p. 13.‎

[62] Sfântul Siluan Athonitul, Intre iadul deznădejdii și ‎iadul smereniei, Ed. cit., pp. 8-9, 23.

[63] Arhim. Sofronie Saharov, Cuviosul Siluan Athonitul, Traducere din limba rusă de Ierom. Rafail (Noica), Ed. Reîntregirea, Alba Iulia, 2009, pp. 124-127.

[64] <https://www.scribd.com/doc/47733410/Pe-urmele-unui-sfant-Parintele-Arsenie-Boca>, luni, 6 iulie 2015, pp. ‎15,55-58, 67-68

[65] O sinteză a lucrării Părintelui Arsenie Boca din 12 cărți, <https://invitatielaortodoxie.files.wordpress.com/2012/11/o-sinteza-a-lucrarii-parintelui-arsenie-boca-12-carti.pdf>, luni, 6 iulie 2015, p.221.

[66] Preot Stavrofor Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Sfântul Maxim Mărturisitorul, Filocalia…, Ed. cit, Vol. II, ‎pp. 121-l22‎

[67] Sfântul Siluan Athonitul, Intre iadul deznădejdii și iadul smereniei, Ed. cit. p. ‎37‎.

[68] Părintele Arsenie Boca, Cuvinte vii, Ed. ‎Charisma, Deva, 22006, p. 6.

[69] <https://theologiepatristica.wordpress.com/2015/06/21/de-ce-pictura-parintelui-arsenie-boca-e-necanonica-discutie/>, luni, 21 septembrie 2015.

[70] <https://saccsiv.wordpress.com/2015/05/21/de-ce-mass-media-anti-ortodoxa-cere-canonizarea-parintelui-arsenie-boca/>, sâmbătă, 3 octombrie 2015

[71] „ZEUL TOLERANȚEI” ȘI DESCREȘTINAREA CREȘTINISMULUI, Ed. CHRISTIANA, București, 2009, Capitolul 10:‎ Râvna sufletească și râvna duhovnicească.‎‎

[72] Pr. Stavrofor Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Filocalia, Volumul I, Ed. cit., p. ‎257‎.

[73] Sfinții Bătrâni et alii, Everghetinosul, Vol. 1, Ed. Cartea Ortodoxă și Egumenița, s.l., 2007, p. 33.

[74] Vezi mai pe larg: http://www.catacombeleortodoxiei.ro/index.php/cronicaexterna/133-arhiva-revistei/cuprins/347-cronica-externa-nr-37>, duminică, 11 octombrie 2015.

[75] Pr. Gheorghe Anițulesei, Fenomenul Arsenie Boca…, pp. 20-21.

[76] <https://saccsiv.wordpress.com/2014/05/28/foto-energie-radianta-a-parintelui-arsenie-boca-la-mormantul-sau/>, duminică, 11 octombrie 2015.

[77] Sfinții Bătrâni et alii, Pateric Despre Visuri Și Vedenii, pp. ‎119‎-120. ‎

[78] <http://stirileprotv.ro/special/atentatul-de-la-11-septembrie-anuntat-intr-o-fresca-a-unei-biserici-din-romania-ce-spune-preotul.html>, marți, 29 decembrie 2015.

[79] <https://ro.wikipedia.org/wiki/Delir#Temele_ideilor_delirante>, miercuri, 30 decembrie 2015.

[80] <https://www.facebook.com/notes/misticism-%C8%99i-delir-mistic/761313213883034/>, miercuri, 30 decembrie 2015

[81] <http://www.descopera.org/pareidolia/>,miercuri, 30 decembrie 2015.

[82] 153, 27, 14, 237

[83] <http://www.vice.com/ro/read/iisus-si-arsenie-boca-n-au-nimic-mai-bun-de-facut-decat-sa-apara-pe-pereti-garduri-copaci-si-gratare-395>, miercuri, 30 decembrie 2015

[84] <https://ro.wikipedia.org/wiki/Paranoia#Paranoia_megalomaniac.C4.83>, miercuri, 30 decembrie 2015.

[85] <http://www.descopera.org/testul-rorschach-si-citirea-rece/>, marți, 29 decembrie 2015

[86] <http://stirileprotv.ro/stiri/social/doi-soti-din-capitala-sustin-ca-li-s-a-aratat-chipul-lui-arsenie-boca-in-podeaua-casei-unde-au-fost-cu-o-zi-inainte.html>, duminică, 11 octombrie 2015.

[87] Sfântul Nicodim Aghioritul, †Neofit, Patriarh al Constantinopolului, †Neofit Scriban, et alii, Pidalion…, Ed. cit., pp. 219-220.

[88] http://stirileprotv.ro/stiri/social/biserica-a-inceput-demersurile-pentru-canonizarea-lui-arsenie-boca-vom-face-distinctie-intre-evlavie-si-superstitie.html

sâmbătă, 3 octombrie 2015.

[89] http://www.protv.ro/stiri/din-27-septembrie-anchetele-si-reportajele-marca-romania-te-iubesc-se-intorc-intr-un-nou-sezon.html

sâmbătă, 3 octombrie 2015.

[90] Pr. Gheorghe Anițulesei, Fenomenul Arsenie Boca…, pp. 23-28.

[91] <https://www.youtube.com/watch?t=450&v=VMr8e90k-PY>, sâmbătă, 3 octombrie 2015

[92] †IPS Daniil Andreean (Panoneanul), mitropolit al Ardealului, Îndreptarea legii 1652, Ed. Academiei R.P.R., București, 21962, pp. 894-895.

[93] Viețile Sfinților, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 22005, 26.09.

[94] PS Daniil Stoenescu, episcop locțiitor al ‎Daciei Felix, Părintele Arsenie: omul îmbrăcat în haină de in și îngerul cu cădelnița de aur, E. Charisma, Deva, 22009, pp. 367-368.

[95] ‎480‎ Ibidem, f. 42.‎

‎481‎ Ibidem, f. 322.‎

‎482‎ Ibidem, f. 181. Părintele Arsenie la 16 septembrie 1963 ‎locuia ca flotant, ‎de ‎cca. 5 luni, în str. Gh. Paloș 24 cf. Ibidem, f. ‎‎320.‎

[96] Florin Duțu, Și cărțile… , Ed. cit., pp. 219-231.

[97] <https://anomismia.wordpress.com/tag/metocul-manastirii-prislop/>, miercuri, 17 februarie 2016.

[98] <http://ortodoxiatinerilor.ro/modele-idoli/18946-despre-relatia-dintre-parintele-dumitru-staniloae-si-parintele-arsenie-boca>, marți, 9 februarie 2016.

[99] <https://888adevarul8despre8arsenieboca8.wordpress.com/dreptul-canonic-ortodox/a-despre-ortodoxia-neindoielnica-a-credintei-celui-despre-care-se-trateaza/b-arhimandritul-paulin-lecca-staret-al-sfintei-manastiri-arnota-exarh-al-manastiririlor-din-arhiepiscopiile-dunarii-de-jos-si-bucurestilor-jurnal-duhovnicesc/comment-page-1/#comment-321>, sâmbătă, 23 ianuarie 2016.

[100] Pr. Petru Vamvulescu, Părintele Arsenie Boca MĂRTURIA MEA, s.Ed., Arad, 2012, p. 13.

[101] †PS Daniil Stoenescu, episcop locțiitor al ‎Daciei Felix, Biserica de la Drăgănescu – „Capela Sixtină” a Ortodoxiei românești „O smerită mărturisire ortodoxă de credință exprimată plastic”, Deva, 2005, p. 193.

[102] Viețile Sfinților, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 22005, 01.04.

[103] Pr. Stavrofor Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Filocalia, Volumul III, Ed. cit., pp. ‎430‎-432.

[104] CANONUL ORTODOXIEI I

[105] Romeo Petrașciuc, Lăsați-vă în grija Lui Dumnezeu, Editura ‎ Agnos, Sibiu, 2014, pp. 68-69.

[106] Pr. Petru Vamvulescu, Părintele Arsenie Boca MĂRTURIA MEA, s.Ed., Arad, 2012, pp. 15-l6.

[107]<http://poruncaiubirii.agaton.ro/articol/1104/l%C4%83muriri-asupra-controverselor-legate-de-p%C4%83rintele-arsenie-boca>, duminică, 31 ianuarie 2016.

[108] Sfinții Bătrâni et alii, Pateric Despre Visuri Și Vedenii, pp. 329‎-331‎.

[109] Sfântul Cuvios Nicodim Aghioritul, Cuviosul monah-filosof Eftimie Zigaben, Tâlcuirea Psaltirii, Ed. Egumenița – Ed. Cartea Ortodoxă, București, 2s.a., reeditare după Institutul Albinei Române, Iași, 1862, p. 260.

[110] <http://razvan-codrescu.blogspot.ro/2013/12/cazul-calciu-psihoza-moastelor.html?m=1>, sâmbătă, 26 decembrie 2015.

[111] <http://lacasuriortodoxe.over-blog.com/article-31448317.html>, ,sâmbătă, 26 decembrie 2015.

[112] Sfântul Cuvios Nicodim Aghioritul, †Neofit, Patriarh al Constantinopolului, †Neofit Scriban, et alii, Pidalion, cârma Bisericii Ortodoxe, Ed. Credința Strămoșească, s.l., 22007, verificat după cel de la Sfânta Mănăstire Neamț, 1844, în fotocopie caractere chirilice, după exemplarul Părintelui Cleopa Ilie, pp. 103-106.

[113] Sfântul Cuvios Nil Cavsocalivitul Izvorâtorul de Mir, Minunile, vedeniile, cuvintele preacuviosului părintelui nostru Nil, Izvorâtorul de Mir, Cavsocalivitul, Ed. Σοφία, București, 22011, pp.73-74.

[114] <https://888adevarul8despre8arsenieboca8.wordpress.com/dreptul-canonic-ortodox/a-despre-ortodoxia-neindoielnica-a-credintei-celui-despre-care-se-trateaza/f-invataturile-eretice-scrise-ale-parintelui-arsenie-boca/>, joi, 18 februarie 2016.