Răspuns la nedumeriri aflate aici:
Nepotriviri din „ORTODOXIE TRADIȚIONALISTĂ ȘI TEOLOGIE PATRISTICĂ”
I. „Batjocuri și bârfe”
Iată ce ne reproșează domnișoara Ana-Elisabeta:
„Revin cu alte observații referitoare la site-ul document „Adevărul despre Arsenie Boca”. Deși sunt multe lucruri importante acolo, inclusiv de catehizare a cititorilor în ce privește ecumenismul, uniația etc., mai sunt și unele lucruri care-mi ridică semne de întrebare. De exemplu, mie personal mi se pare nepotrivit să se citeze in extenso batjocura (că satiră e prea fin spus) de tip Times New Roman (sau Român, nu rețin cum își spun ei). Chiar dacă ei atacă lucruri care trebuie atacate, nu ne luăm după vocile și criteriile celor din afara Bisericii. Intenția cu care sunt scrise textele lor nu este de a separa Ortodoxia de erezie și practici eretice și păgâne, ci de a batjocori preocupările religioase, adică preocupările inferioare și primitive ale oamenilor inferiori și primitivi. Sunt convinsă că și alte lucruri li se par vrednice de batjocorit, cum ar fi închinarea credincioșilor la sfintele moaște, tratată mereu ironic și condescendent de televiziuni și nu numai.”
Iată ce îi răspundem noi:
Este adevărat ce ați spus dumneavoastră, însă nu ați citit sau nu ați observat și completarea, care explică exact motivul pentru care au fost citați defăimătorii Ortodoxiei. Ni se pare extrem de sugestivă pentru a mai face vreun comentariu. Este doar de adăugat că nu ar trebui atunci citat nici măcar Părintele Arsenie Boca fiindcă este mult mai dăunător și mai hulitor la adresa Ortodoxiei decât Times New Roman. Însă un studiu care dorește să observe toate roadele sfinției sale este îndatorat să remarce și apa dată la moara batjocoritorilor de cele sfinte de către ridicola mișcare amăgitoare de la Prislop.
Dacă doriți să faceți o recenzie echilibrată sunteți datoare să remarcați nu numai afirmațiile ci și nuanțările lor, ele fiind de fapt înțelesul pe care au vrut să-l dea autorii unei lucrări.
Iată completarea:
„Noi nu suntem de acord cu batjocorirea Părintelui Arsenie Boca, chiar dacă era amăgit și roadele lui amăgesc pe mulți. Cei de la publicațiile de mai sus au un spirit fin de observație (ridiculizând exact lucrurile specifice făcute de diavoli pentru a fermeca pe cei creduli, vrând să ne batjocorească prin fenomenul Prislop) chiar dacă lovind și în ierarhi, și în Sfânta Biserică se vede că sunt necredincioși. De ce nu există glume despre Părinții Cleopa, Ioanichie Bălan și Arsenie Papacioc? Simplu: fiindcă lor nu li s-a făcut o campanie grotescă de canonizare pentru manipularea forțată a opiniei publice, iar ei și ucenicii lor nu aveau manifestări penibile. Deși aceste caricaturi și satire par de râs, nouă ne provoacă plânsul: a ajuns Sfânta Biserică Ortodoxă Română, monahismul și neamul românesc, cât și evlavia populară (deviată prin superstiția Prislop) un subiect de râs, bârfă și batjocură doar datorită unor ucenici fără discernământul bazat măcar pe bunul simț (al echilibrului și evitării exceselor) specific Românilor, dacă nu bazat pe Sfinții Părinți, cum ar fi trebuit. Dar, să nu uităm, curentul de acest gen de prost gust își are negreșit izvorul în lucrarea bazată pe minuni și succese populare ale hipnotizatorului de mase de la Prislop, care a dat dușmanilor Sfintei Biserici prilej, materie și formă de a ne dezbina și face de rușine. Ei nu au de pierdut prin Părintele Arsenie Boca: dacă nu este canonizat critică Sfânta Biserică ca neglijentă cu Sfinții Ei celebri, iar dacă (Doamne ferește, vom ajunge la o așa părăsire a harului Sfântului Duh!) vor forța ierarhia prin presiuni politice să îl canonizeze (noi cunoscând ca vrednici pe ierarhii noștri suntem convinși că nu vor ceda, și de ar fi să li se verse sângele), O vor batjocori ca pe O instituție ce favorizează legendele și speculează credulitatea ca să scoată bani de la oamenii necăjiți și înșelați. Ca bonus, ar avea de aici pretext să facă ecumenismul să triumfe, fiindcă aceasta este de fapt esența învățăturii teoretice și practice a Sfântului Ardealului.”
Să revenim acum la textul domnișoarei Ana-Elisabeta:
„Un alt punct care îmi atrage atenția într-un mod neplăcut este un atac gratuit la persoana părintelui Arsenie Boca, cu afirmațiile cel puțin bizare după mine că era prea urât, prea sărac și prea ciudat (din punct de vedere psihologic) pentru a-și găsi o soție (!!!):
[…]
Din documente înțeleg că era înclinat de la început spre monahism / celibat, că la un moment dat s-a gândit să se căsătorească cu o anumită persoană fără a avea succes, după care a revenit la planul inițial. Poate că refuzul l-a descurajat de la a căuta alte logodnice (câți se căsătoresc cu prima persoană care îi atrage atenția?), poate i-a cauzat anumite complexe (că dacă nu l-a acceptat una, poate nu-l acceptă nici restul femeilor din lume). Sau poate că nu. Poate că și-a dat seama că găsirea unei soții e mai complicată și cere mai mult timp decât își imaginează. Restul sunt speculații, și anume genul de speculații care se vehiculează la o bârfă între vecine / colege / amice. Păi cum să se mărite cu el, dragă, cu urâtu’ ăla care n-avea niciun ban și-l bătea ta-su când era mic, după care a și lăsat-o pe mă-sa care și ea era dusă, că toată ziua bună ziua avea vedenii???
După părerea mea, ar trebui să existe o limită în această care aici este, mi se pare, depășită. Se sare calul. Să nu uităm că scopul este de a demonstra că pr. Arsenie Boca nu putea fi sfânt și nu de a-l desființa complet ca persoană. Eventualele suferințe și abuzuri pe care le-a îndurat în copilărie nu l-ar fi împiedicat să apuce pe calea despătimirii și sfințirii. Și nici măcar să se însoare. Aspectul fizic i l-a dat Dumnezeu și n-ar trebui să-l batjocorim pentru asta sau să presupunem că l-ar fi împiedicat să se căsătorească. Există oameni într-adevăr urâți și/sau cu diformități care totuși își găsesc perechea: dacă toți cei la fel de urâți ca tânărul Boca sau chiar mai urâți ar fi rămas singuri, omenirea ar fi fost în pericol de dispariție. :)
Oricum, această porțiune a documentului mi se pare că spune mai multe despre autorul sau autoarea ei decât despre pr. Arsenie Boca, ceea ce n-ar trebui să se întâmple.”
Iată și răspunsul nostru:
Având în vedere că documentul citat de dumneavoastră se dorește a sluji adevărului și deci a demitiza o imagine falsă a Părintelui Arsenie Boca, care cuprinde toate ungherele vieții sfinției sale, iar campania de canonizare este extrem de necinstită prezentând lucrurile cu susul în jos, este nevoie o descriere detaliată a realității, ca oamenii de toate nivelurile să nu confunde șarlatania cu sfințenia.
O latură importantă a îndrăgostirii evlavioaselor de Părintele Arsenie Boca este aspectul lui fascinant. Vă reproduc aici o întâmplare cu o maică amăgită, istorisită cu multă milă (fără de a da nume) de o altă maică din aceeași Mănăstire, pentru a exemplifica modul în care acționează duhul înșelării prin Părintele Arsenie Boca:
Ori de câte ori maica amăgită avea vreun necaz alerga la fotografia Părintele Arsenie Boca se ruga și necazurile i se rezolvau automat. Maica povestitoare a întrebat-o de ce face așa și nu aleargă la Sfintele Moaște renumite ce se află în Mănăstirea lor? Maica amăgită i-a răspuns luînd cu dragoste fotografia Părintelui Arsenie Boca:
- Nu vezi Maică ce ochi are? Te privește în adânc și te răscolește, schimbându-ți viața. Ce frumos este! Un astfel de om nu se poate să nu fie Sfânt!
- Bine Maică, dar nici un Sfânt din nici o icoană nu face așa. În fața lor noi trebuie să ne schimbăm cu sfială, plângându-ne păcatele proprii, nu să ne îndrăgostim de ei…
- Păi vedeți ce vă spuneam? Nici un Sfânt nu e ca el! De aceea eu alerg la el și Dumnezeu însuși arată prin împlinirea dorințelor mele că este un Sfânt cum altul nu a mai fost!
- …
Ce să-i mai răspundă sărmanei amăgite…
Așadar este de mare trebuință tocmai pentru evlavioasele care au această cauză a amăgirii lor tocmai look-ul Părintelui Arsenie Boca și privirea lui hipnotică, a arăta și urâțenia fizică a lui. Urâțenia fizică nu este nici mântuitoare, nici osânditoare, dar în funcție de cum o folosim noi ne poate sluji la mântuire sau ne poate păgubi.
Nu cred că autorii studiului, care doresc atât de mult a combate înșelarea prin simțire (deci și prin vedere) să pună preț pe aspectul fizic. Sunt convins că ei apreciază frumusețea lăuntrică.
Desigur că dumneavoastră, ca și mie, și celor de pe acest blog, ne plac înțelesurile dogmelor și rafinamentul observațiilor artistice, nu amănuntele vieții amoroase a Părintelui Arsenie Boca, însă oamenii simpli nu înțeleg aceasta. Ei se conduc după descrierile legendare inventate despre un așa zis „Sfânt al Ardealului”, frumos ca nimeni altul.
Făt-frumos de la Prislop, aceasta le este deviza.
De aceea este nevoie de a arăta adevărata realitate (chiar și urâțenia fizică) și pe înțelesul lor, cu fapte desprinse din realitățile cotidiene ale pictorului de la Drăgănescu care arată cu limpezime că se conducea după interesul personal, deci nu putea fi Sfânt, ca și ei să scape de rătăcire.
Sfântul Ioan Scărarul ne învață că cei care merg la călugărie sunt de trei feluri:
„23) Cel ce și-a făcut lepădarea (de viața din lume) din frică, se aseamănă tămîiei ce arde, care răspîndește la început buna mireasmă, dar pe urmă sfîrșește în fum. Iar cel ce a făcut aceasta pentru nădejdea răsplății, e ca o piatră de moară ce se mișcă pururea la fel. Dar cel ce a ales retragerea din dragoste de Dumnezeu a dobîndit foc îndată de la început, care, aruncat în materie, aprinde o văpaie din ce în ce mai mare76.”
Este necesar a înțelege că Părintele Arsenie Boca nu a mers la Sfânta Mănăstire din dragoste de Dumnezeu, ci din frica eșecului în dragoste și din nădejdea răsplății printr-o carieră monahală de răsunet, făcând parte din prima categorie și a doua categorie. Așa ni-l descriu și părinții contemporani lui, dar chiar și ucenicii îndrăgostiți de el ne dau indicii, având mintea tulburată de patimă și confundând fascinația cu sfințenia.
La aceasta s-a adăugat și componenta înșelării, foarte pregnantă, care îl muncea din pântecele mamei. Părintele Arsenie Boca nu a dorit să meargă de la început la Mănăstire, sfinția sa dorea doar să se realizeze. De abia când nu a putut urma aviația (din lipsa banilor), s-a hotărât pentru teologie. Chiar și chemările mamei lui erau unele exagerate și contradictorii, iar când el însuși „proorocea de mic” că o să-i ducă pe oameni la Hristos, accentul îl punea pe Zian. Studiile sfinției sale (chiar și cele din facultate), erau bazate pe religiile superioare și pe Mircea Eliade, practica Hatha Yoga, antropozofia lui Rudolf Steiner și alte lucrări oculte, din dorința de a-i domina pe oameni. Vedeți, nicăieri dor de Dumnezeu, numai de sine. ucenicii înfierbântați de o dragoste bolnăvicioasă față de sfinția sa îl au ca etalon, astfel că ei cred că tot ce făcea era sfințenie și nu își mai dau seama că relatând viața lui îl fac de fapt de râs. Este mila lui Dumnezeu că îngăduie astfel să cunoaștem adevărul.
Acest mod de prezentare apologetică (pe care dumneavoastră o criticați acuzând-o de bârfă într-un mod asemănător în care Părintele Mihai-Andrei Aldea îi acuză de bârfă pe Părinții Arsenie Papacioc și Gheorghe Anițulesei) nu este ceva nou sau străin de duhul Sfinților Părinți. Ea se întâlnește (chiar mai aspră în exprimare și observații)… în Viețile Sfinților.
Vă dăm doar un exemplu:
„Iar la scaunul patriarhiei din Constantinopol a ridicat pe unul din sfetnicii săi, care era din rînduiala mirenească, anume Teodot, cu porecla Casiter, cu credința eretic și cu viața necurat; căci avea o slujnică, doctoriță cu meșteșugul, pe care o ținea pentru tămăduirea bolii sale, pentru că el zicea că bolește de pîntece, iar cu lucrul o avea pentru a sa necurăție. (http://paginiortodoxe.tripod.com/vsapr/04-03-cv_nichita_marturisitorul.html)”
Desigur că mai sunt și multe altele: descrierea destrăbălării lui Arie, arătarea lepădărilor lui Origen, vădirea vieții spurcate a lui Mahomed etc.
Iar în cazul nostru avem pe cineva mai periculos decât toți aceștia pomeniți mai sus, fiind un colecționar al rătăcirilor lor de până la el.
La fel procedează și Sfânta Scriptură când dorește să ne ferească de rătăcire sau să ne dea o pildă rea de care trebuie să ne ferim:
„1Ti_1:20 Dintre aceștia sunt Imeneu și Alexandru, pe care i-am dat satanei, ca să se învețe să nu hulească.
2Ti_4:14 Alexandru arămarul mi-a făcut multe rele; Domnul să-i răsplătească după faptele lui.
2Ti_4:10 Că Dimas, iubind veacul de acum, m-a lăsat și s-a dus la Tesalonic, Crescent în Galatia, Tit în Dalmația;
Mat 14:3
Căci Irod, prinzând pe Ioan, l-a legat și l-a pus în temniță, pentru Irodiada, femeia lui Filip, fratele său. Mat 14:4 Căci Ioan îi zicea lui: Nu ți se cuvine s-o ai de soție. Mat 14:5 Și voind să-l ucidă, s-a temut de mulțime, că-l socotea pe el ca prooroc. Mat 14:6 Iar prăznuind Irod ziua lui de naștere, fiica Irodiadei a jucat în mijloc și i-a plăcut lui Irod. Mat 14:7 De aceea, cu jurământ i-a făgăduit să-i dea orice va cere. Mat 14:8 Iar ea, îndemnată fiind de mama sa, a zis: Dă-mi, aici pe tipsie, capul lui Ioan Botezătorul. Mat 14:9 Și regele s-a întristat, dar, pentru jurământ și pentru cei care ședeau cu el la masă, a poruncit să i se dea. Mat 14:10 Și a trimis și a tăiat capul lui Ioan, în temniță.
Fac_38:1
În vremea aceea s-a întâmplat că Iuda s-a pogorât de la frații săi și s-a așezat lângă un adulamitean, cu numele Hira. Fac_38:2 Văzând Iuda acolo pe fata unui canaaneu, care se numea Șua, el a luat-o de soție și a intrat la ea. Fac_38:3 Și ea, zămislind, a născut un băiat, și Iuda i-a pus numele Ir. Fac_38:5 Și a mai născut un băiat și i-a pus numele Șela. Și când a născut ea acest fiu, Iuda era la Kezib. Fac_38:6 Apoi Iuda a luat pentru Ir, întâiul născut al său, o femeie, cu numele Tamara. Fac_38:7 Dar Ir, întâiul născut al lui Iuda, a fost rău înaintea Domnului și de aceea l-a omorât Domnul. Fac_38:8 Atunci a zis Iuda către Onan: „Intră la femeia fratelui tău, însoară-te cu ea, în puterea leviratului, și ridică urmași fratelui tău!” Fac 38:9 Știind însă Onan că nu vor fi urmașii ai lui, de aceea, când intra la femeia fratelui său, el vărsa sămânța jos, ca să nu ridice urmași fratelui său. Fac 38:10 Ceea ce făcea el era rău înaintea lui Dumnezeu și l-a omorât și pe acesta.Fac_38:11 Atunci a zis Iuda către Tamara, nora sa, după moartea celor doi fii ai săi: „Stai văduvă în casa tatălui tău, până se va face mare Șela, fiul meu!” Căci își zicea: „Nu cumva să moară și acesta, ca și frații lui!” Și s-a dus Tamara și a trăit în casa tatălui ei. Fac 38:11 Atunci a zis Iuda către Tamara, nora sa, după moartea celor doi fii ai săi: „Stai văduvă în casa tatălui tău, până se va face mare Șela, fiul meu!” Căci își zicea: „Nu cumva să moară și acesta, ca și frații lui!” Și s-a dus Tamara și a trăit în casa tatălui ei. Fac 38:12 Trecând însă vreme multă, a murit fata lui Șua, soția lui Iuda. Iar Iuda, după ce au trecut zilele de jelire, s-a dus în Timna, la cei ce tundeau oile lui, împreună cu prietenul său Hira adulamiteanul. Fac 38:13 Atunci i s-a vestit Tamarei, nora sa, zicându-i-se: „Iată socrul tău merge la Timna să-și tundă oile”. Fac 38:14 Iar ea, dezbrăcând de pe sine hainele sale de văduvie, s-a înfășurat cu un văl și, gătindu-se, a ieșit și a șezut la poarta Enaim, care este în drumul spre Timna, căci vedea că Șela crescuse mare și ea nu-i fusese dată lui de soție. Fac 38:15 Și, văzând-o Iuda, a socotit că este o femeie nărăvită, căci n-a cunoscut-o, pentru că își avea fața acoperită. Fac 38:16 Și abătându-se din cale pe la ea, i-a zis: „Lasă-mă să intru la tine!” Căci nu știa că este nora sa. Iar ea a zis: „Ce ai să-mi dai, dacă vei intra la mine?” Fac 38:17 Iar el i-a răspuns: „Îți voi trimite un ied din turma mea”. Și ea a zis: „Bine, dar să-mi dai ceva zălog până mi-l vei trimite”. Fac 38:18 Răspuns-a Iuda: „Ce zălog să-ți dau?” Și ea a zis: „Inelul tău, cingătoarea ta și toiagul ce-l ai în mână”. Și el i le-a dat și a intrat la ea și ea a rămas grea. Fac 38:19 Apoi, sculându-se, ea s-a dus și-a scos vălul său și s-a îmbrăcat iar cu hainele sale de văduvie. Fac 38:20 Iar Iuda a trimis iedul pe adulamitean, prietenul său, ca să ia zălogul din mâinile femeii. Dar n-a mai găsit-o. Fac 38:21 Și a întrebat pe oamenii locului aceluia: „Unde este femeia cea nărăvită, care ședea la Enaim, la drum?” Iar aceia i-au răspuns: „N-a fost aici nici o femeie nărăvită!” Fac 38:22 S-a întors deci acela la Iuda și a zis: „N-am găsit-o și oamenii de acolo mi-au spus că n-a fost acolo nici o femeie nărăvită!” Fac 38:23 Atunci Iuda a zis: „Să și le ție! Numai de nu ne-ar face de batjocură. Iată, eu i-am trimis iedul, dar tu n-ai găsit-o”. Fac 38:24 Dar, cam după vreo trei luni, i s-a spus lui Iuda: „Tamara, nora ta, a căzut în desfrânare și iată a rămas însărcinată din desfrânare”. Iar Iuda a zis: „Scoateți-o și să fie arsă”. Fac 38:25 Dar când o duceau, ea a trimis la socrul său, zicând: „Eu sunt îngreunată de acela ale căruia sunt lucrurile acestea”. Apoi a adăugat: „Află al cui e inelul acesta, cingătoarea aceasta și toiagul acesta!” Fac 38:26 Și le-a cunoscut Iuda și a zis: „Tamara e mai dreaptă decât mine, pentru că nu am dat-o lui Șela, fiul meu”. Și n-a mai cunoscut-o pe ea.
Ioan 12:4 Iar Iuda Iscarioteanul, unul dintre ucenicii Lui, care avea să-L vândă, a zis: Ioan 12:5 Pentru ce nu s-a vândut mirul acesta cu trei sute de dinari și să-i fi dat săracilor? Ioan 12:6 Dar el a zis aceasta, nu pentru că îi era grijă de săraci, ci pentru că era fur și, având punga, lua din ce se punea în ea.
Mat 26:46 Sculați-vă să mergem, iată s-a apropiat cel ce M-a vândut. Mat 26:47 Și pe când vorbea încă, iată a sosit Iuda, unul dintre cei doisprezece, și împreună cu el mulțime multă, cu săbii și cu ciomege, de la arhierei și de la bătrânii poporului. Mat 26:48 Iar vânzătorul le-a dat semn, zicând: Pe care-L voi săruta, Acela este: puneți mâna pe El. Mat 26:49 Și îndată, apropiindu-se de Iisus, a zis: Bucură-Te, Învățătorule! Și L-a sărutat. Mat 26:50 Iar Iisus i-a zis: Prietene, pentru ce ai venit? Atunci ei, apropiindu-se, au pus mâinile pe Iisus și L-au prins.
Mat 27:3 Atunci Iuda, cel ce L-a vândut, văzând că a fost osândit, s-a căit și a adus înapoi arhiereilor și bătrânilor cei treizeci de arginți, Mat 27:4 Zicând: Am greșit vânzând sânge nevinovat. Ei i-au zis: Ce ne privește pe noi? Tu vei vedea. Mat 27:5 Și el, aruncând arginții în templu, a plecat și, ducându-se, s-a spânzurat.”
Cele de mai sus sunt mult „peste limitele” a ceea ce dumneavoastră numiți „urâtu’ ăla care n-avea niciun ban și-l bătea ta-su când era mic, după care a și lăsat-o pe mă-sa care și ea era dusă, că toată ziua bună ziua avea vedenii???”
Vă dați seama că nu o autoare a scris bârfe în Sfânta Scriptură, ci chiar Sfântul Duh a insuflat-o, pentru mântuirea sufletelor noastre, pentru a ne feri de păcatele simțite și gândite.
Vedeți?… Nu contează stilul, ci adevărul.
În privința acestui subiect vă recomand capitolul:
Stil sau adevăr? din noul studiu:
Nelamuriri ale Parintelui Mihai-Andrei Aldea legate de Parintele Arsenie Boca si… Ortodoxie
Pe acesta îl puteți descărca aici:
Adevărul despre Părintele Arsenie Boca 