+ Nelămuriri ale Părintelui Mihai-Andrei Aldea în legătură cu Părintele Arsenie Boca și… Ortodoxia 1

Conținutul acestei pagini poate fi descărcat sub formă de carte, însoțit cu imagini… lămuritoare, de aici:

Nelamuriri ale Parintelui Mihai-Andrei Aldea legate de Parintele Arsenie Boca si… Ortodoxie

I.   Cuprins

Cuprins. 2

Moto. 5

III.  Introducere. 7

Mulțumiri 13

Aduse Părintelui Mihai-Andrei Aldea. 13

Aduse Părintelui Gheorghe Anițulesei 15

Șovăieli misionare ale Părintelui Mihai-Andrei Aldea. 16

Artele marțiale. 16

Colectiv. 17

Cineva nelămurit în Ortodoxie nu poate lămuri controversele legate de Părintele Arsenie Boca. 35

Generalități 35

Nelămuriri ale Părintelui Mihai-Andrei Aldea în legătură cu Sfânta Scriptură și Sfinții 38

Stil sau Adevăr?. 46

Radicalism sau râvnă pentru Hristos – Adevărul?. 53

Părintele Arsenie Boca și ucenicii – cunoașterea lor despre dogme și trezvie 57

Părintele Arsenie Boca și mândria. 59

Multele „minuni” ale Părintelui Arsenie Boca. 63

Părintele Arsenie Boca și reîncarnarea – „evoluționismul” (transformarea/strămutarea) lui Ilie > înger > Ioan > înger > … Zian. 70

Părintele Arsenie Boca și cărțile oculte. Practica cele scrise în ele?. 100

Părintele Arsenie Boca, Francisc de Assisi, Ulfila arianul 118

Părintele Arsenie Boca și propaganda fide (pro-ecumenistă sau uniată) 126

Diverse teorii despre Părintele Arsenie Boca și Francisc de Assisi 152

a) Dezinformarea. 152

b) Deformarea. 155

c) Neformarea. 166

d) Teoria profeției. Părintele Mihai-Andrei Aldea și „mântuirea” non-ortodocșilor 179

De ce a pictat Părintele Arsenie Boca pe Francisc de Assisi și pe Wulfila arianul ca „Sfinți”. 185

a) Asemănarea cu Francisc de Assisi 185

b) Asemănarea cu Wulfila arianul 214

Părintele Arsenie Boca – învățături schismatice și eretice. 224

Puterea sfințeniei – puterile oculte. Despre căderea de-a dreapta. 226

Părintele Arsenie Boca, puterea preoției, caterisirea și… Maica Zamfira 234

Părintele Arsenie Boca deosebea erezia de Dreapta Credință?. 247

Sfinții și ereziile. 247

Părintele Arsenie Boca și Filocalia. 249

Erezii din „Cărarea Împărăției” și „Cuvinte vii”. 266

a) Cuprinsul acestei cărți: 266

b) Erezii din „Cărarea Împărăției”. 267

c) Erezii din „Cuvinte vii”. 283

Etalonul Părintelui Arsenie Boca. 314

Pictura antihristică. 314

a) Imberb. 318

b) Cu barbă mică și ochi albaștri 322

c) Cu barbă mare și ochi albaștri 323

d) Mustăcios. 333

e) Cu pantaloni scurți 341

f) Drăgănescu – așezământ închinat „sfintei familii”. 346

g) Testamentul Părintelui Arsenie Boca: EGOISMUL AUTOLATRU.. 363

Radicalismul Părintelui Mihai-Andrei Aldea. 368

Canonizarea Părintelui Arsenie Boca în catolicism.. 369

„Biciul lui Dumnezeu” – pârâșul apocaliptic. 372

Poate fi canonizat Părintele Arsenie Boca de Sfânta Biserică Ortodoxă de Răsărit? 390

a) Canonul canonizării 390

b) E păcat a judeca pe cel propus la canonizare sau pe cel canonizat dintr-o eroare?. 391

c) Pot greși Bisericile Ortodoxe de Răsărit locale (inclusiv în canonizarea unui om)?. 400

d) Presiuni politice (prin mass-media) pentru canonizare. 426

e) „Ortodoxia neîndoielnică a credinței celui despre care se tratează” 434

f) „Proslăvirea lui de către Domnul, cel puțin printr-unul din următoarele daruri sau ‎puteri”. 440

g) „Cultul spontan pe care i-l acordă poporul credincios”. 446

h) Concluzie. 462

Canonizarea Părintelui Arsenie Boca în hinduism.. 463

Ucenicii Părintelui Arsenie Boca și ecumenismul 466

Părintele Arsenie Boca proTV. 467

Pocăința Părintelui Gheorghe Anițulesei 485

Părintele Mihai-Andrei Aldea și basmul Părintelui Arsenie Boca. 486

Viața nemistificată a Părintelui Arsenie Boca. 488

Nașterea. 488

Insuccesele în carieră și dragoste. 489

Reprofilarea spre călugărie. Duplicitatea. 492

Studii 496

Pseudo-martir 501

Părinți duhovnicești???!!! 510

‎Călugărit 515

Preoțit 517

Pustia. 519

Ascultarea?. 520

Sărăcia de bună-voie?. 521

Fecioria?. 523

Credința?. 527

Pocăința?. 531

Iubirea de vrăjmași?. 535

Minuni?. 538

Ucenici 538

Cărți 540

Relația cu mass-media. 542

Moartea. 547

„Minuni” după moarte. 548

Părintele Arsenie Boca – propovăduitor cointeresat al comunismului 571

S-a spovedit?. 579

Părintele Mihai-Andrei Aldea – ritor al Părintelui Arsenie Boca. 590

Să nu ne mirăm. Să nu judecăm pe autorii cărților pro-Boca. Oricine poate greși 599

Nimeni nu este infailibil în afară de Întreaga Sfântă Biserică Ortodoxă. 599

La ce se referă infailibilitatea Bisericii?. 602

VII.      Vă rugăm să ne iertați 605

II.  Moto

Regula 28 Nu trebuie să ne lăsăm atrași simplu și fără examinare de cei care disprețuiesc adevărul, ci să cunoaștem pe fiecare din ceea ce ne dă din Scriptură.

Matei : <Feriți-vă de proorocii mincinoși, care vin la voi în haine de oi, iar pe dinăuntru sînt lupi răpitori. După roadele lor îi veți cunoaște» 203. Ioan : întru aceasta vor cunoaște toți că sînteți ucenicii Mei, dacă veți avea dragoste între voi» 205 206. Către Corinteni I: «De aceea, vă fac cunoscut că nimeni, grăind în Duhul lui Dumnezeu, nu zice : Anatema fie Iisus» 207.[…]

Regula 72 Despre ascultători

Se cuvine celor care ascultă pe cei care învață Scripturile să dovedească cele spuse cu privire la învățători și pe cele în armonie cu Scripturile să le primească, iar pe cele străine să le îndepărteze; și pe cei care persistă în asemenea învățături să-i certe cît mai aspru.

Matei: «Vai omului aceluia prin care vine sminteala !» 600. La fel și pentru mină și picior 601. Ioan : «Adevărat, adevărat zic vouă : Cel care nu intră pe ușă în staulul oilor, ci sare pe aiurea, acela este fur și tîlhar. Iar cel care intră prin ușă păstor este oilor. Acestuia portarul îi deschide și oile ascultă de glasul lui și oile sale le cheamă pe nume și le· mină afară. Și cînd le scoate afară pe toate ale sale, merge înaintea lor și oile merg după el, căci cunosc glasul lui. Iar după un străin, ele nu merg, ci vor fugi de la el, pentru că nu cunosc glasul străinilor» 602- Către Galateni: «Dar chiar dacă noi sau înger din cer v-ar vesti altă Evanghelie decît aceea pe care v-am vestit-o, să fie anatema ! Precum v-am spus mai înainte, și acum vă spun iarăși: Dacă vă propovăduiești cineva altceva decît ați primit, să fie anatema !» 603. Către Tesaloniceni I: «Proorociile să nu le disprețuiți. Toate să le încercați; țineți ce este bine ; feriți-vă de orice înfățișare a răului» 604.

Se cuvine ca aceia care nu au multă cunoaștere a Scripturilor, în roadele Duhului să cunoască caracterul sfinților; și pe cei asemenea să-i primească ; iar pe cei care au altfel (de caracter) să-i disprețuiască.

Matei: «Feriți-vă de proorocii mincinoși, care vin la voi în haine de o¡, iar pe dinlăuntru sînt lupi răpitori. După roadele lor îi veți cunoaște» 605. Către Filipeni: «Fraților, faceți-vă următorii mei și uitați-vă la aceia care umblă astfel precum aveți pildă de la noi» 606.[…]

Cei care nu ascultă de cei trimiși de Domnul își ridică necinstea nu pînă la aceștia, ci o raportează la Cel care i-a trimis și își atrag judecată mai rea decît cei din Sodoma și Gomora.

Matei: «Cînd nu vă va primi pe voi, nici nu va asculta cuvintele voastre, ieșind din casa sau din cetatea aceea, scuturați praful de pe picioarele voastre. Adevărat grăiesc vouă : mai ușor va fi pămîntului Sodomei și Gomorei, în ziua judecății, decît cetății aceleia»611. Luca: «Cel care se leapădă de voi se leapădă de Mine» 612. Către Tesaloniceni I: «Știți ce poruncă v-am dat, prin Domnul Iisus» 613. Și după puțin: «De aceea cel care defăimează (cuvîntul meu) nu defăimează un om, ci pe Dumnezeu, Care v-a dat pe Duhul Său cel Sfînt» 614.

Se cuvine ca învățătura poruncilor Domnului să fie primită ca făgăduință a vieții veșnice și a împărăției cerurilor, și să fie îndeplinită cu rîvnă, chiar dacă s-ar socoti că este obositoare.

Ioan : «Adevărat, adevărat zic vouă : Cel care ascultă cuvîntul Meu și crede în Cel Care M-a trimis, are viață veșnică și la judecată nu va veni, ci s-a mutat din moarte la viață» 61. Fapte : «Și binevestind cetății aceleia și făcînd ucenici mulți, s-au înapoiat la Listra, la Iconiu și la Antiohia, întărind sufletele ucenicilor, îndemnîndu-i să stăruie în credință și că prin multe suferințe trebuie să intrăm în împărăția lui Dumnezeu» 616 (cerurilor).

Se cuvine ca mustrarea și certarea astfel să fie primite ca medicament care combate suferința și redă sănătatea. Din aceasta rezultă clar că cei care arată îngăduință, din complezență excesivă, în boală și nu mustră pe cei care păcătuiesc, strică totul și pun piedică însăși vieții adevărate.

Matei: «De-ți va greși ție fratele tău, mergi, mustră-l pe ei între tine și el singur. Și de te va asculta, ai cîștigat pe fratele tău» 617. Către Corinteni 1: «Adunîndu-vă voi și duhul meu, cu puterea Domnului nostru Iisus Hristos, să dați pe unul ca acesta satanei, spre pieirea trupului, ca sufletul să se mîntuiască în ziua Domnului Iisus» 613. Către Corinteni II: «Că scrisoarea aceea, fie și numai pentru un timp, v-a întristat; acum mă bucur, nu pentru că v-a întristat, ci pentru că v-a întristat spre pocăință. Căci v-ați întristat după Dumnezeu, ca să nu fiți păgubiți de către noi. Căci întristarea cea după Dumnezeu aduce pocăință spre mîntuire, fără părere de rău» 619. Către Tit: «Pentru care pricină, mustră-i cu asprime, ca să fie sănătoși în credință» 620^[1]

III.      Introducere

Apoc.12:1. Și s-a arătat din cer un semn mare: o femeie înveșmântată cu soarele și luna era sub picioarele ei și pe cap purta cunună din douăsprezece stele. 2. Și era însărcinată și striga, chinuindu-se și muncindu-se ca să nască. 3. Și alt semn s-a arătat în cer: iată un balaur mare, roșu, având șapte capete și zece coarne, și pe capetele lui, șapte cununi împărătești. 4. Iar coada lui târa a treia parte din stelele cerului și le-a aruncat pe pământ. Și balaurul stătu înaintea femeii, care era să nască, pentru ca să înghită copilul, când se va naște. 5. Și a născut un copil de parte bărbătească, care avea să păstorească toate neamurile cu toiag de fier . Și copilul ei fu răpit la Dumnezeu și la tronul Lui, 6. Iar femeia a fugit în pustie, unde are loc gătit de Dumnezeu, ca să o hrănească pe ea, acolo, o mie două sute și șaizeci de zile. 7. Și s-a făcut război în cer: Mihail și îngerii lui au pornit război cu balaurul. Și se războia și balaurul și îngerii lui. 8. Și n-a izbutit el, nici nu s-a mai găsit pentru ei loc în cer. 9. Și a fost aruncat balaurul cel mare, șarpele de demult, care se cheamă diavol și satana, cel ce înșeală pe toată lumea, aruncat a fost pe pământ și îngerii lui au fost aruncați cu el. 10. Și am auzit glas mare, în cer, zicând: Acum s-a făcut mântuirea și puterea și împărăția Dumnezeului nostru și stăpânirea Hristosului Său, căci aruncat a fost pârâșul fraților noștri, cel ce îi pâra pe ei înaintea Dumnezeului nostru, ziua și noaptea. 11. Și ei l-au biruit prin sângele Mielului și prin cuvântul mărturiei lor și nu și-au iubit sufletul lor, până la moarte.[2]

Iată că balaurul duce război cumplit gândit împotriva Sfintei Biserici, până la sfârșitul lumii. Precum a dezbinat cetele îngerești, târând cu coada lui (răsucirea minții de la înțelesurile iubirii smerite de Dumnezeu la admirația de sine) a treia parte din stelele cerului, vrea să dezbine (sfârtecând cu colții otrăviți ai minciunii, neștiinței și uitării) și pe cei din Sfânta Biserica Ortodoxă de Răsărit, în partea ei luptătoare, căutând să înghită pruncul Adevăr, când vrea să se nască în mintea omului pentru a-i păstori toate neamurile gândurilor cu toiag de fier.

Iar femeia minte, dacă este trează, trebuie să fugă în pustia înfrânării pentru a se hrăni de Dumnezeu cu înțelesuri de pocăință de la Sfinții Părinți. Numai așa va scăpa.

***

Mai întâi ținem să mulțumim Domnului nostru Iisus Hristos pentru îndelunga Lui răbdare, pentru coborârea la mințile noastre (după cum putem noi cei neștiutori să-L primim) și hrănirea noastră prin Sfinții Părinți (cei care au cuprins pe Cel necuprins, ajungând la înțelepciune).

Îi mulțumim că ori de câte ori își vede Mireasa Sa Biserică în primejdia nelămuririi, îngăduie răul să crească și să pună stăpânire pe oameni, trezind prin suspinele și durerile căderii pe copiii Lui de la desfătarea laptelui celui dulce al Sfintelor Slujbe, la creșterea înțelegătoare a minții spre cuprinderea realității și dobândirea discernământului.

Astfel a îngăduit să se înmulțească uriașii, ca fiii lui Dumnezeu să înțeleagă ce rău a fost să privească cu ochi fără pază pe fetele oamenilor. Astfel a îngăduit să se înceapă zidirea turnului din Babilon ca prin amestecarea limbilor să înțeleagă oamenii ce rău este să te unești pentru a păcătui în voie, fără pocăință. Astfel a îngăduit lui Avraam să fie aruncat în foc, pentru a înțelege că Dumnezeu îl poate scăpa pe Isaac de la moarte îngrijindu-Se de jertfă. Astfel a îngăduit poporului său Israil să piară în pustie pentru a înțelege că nimic nu poate face viu în afară de curăția credinței. Astfel a îngăduit să fie robiți de Nabucodonosor, pentru a înțelege că dragostea acestei lumi nu aduce libertate.

Astfel a îngăduit să fie răstignit Fiul Său, ca să înțelegem toate.

Astfel a îngăduit păgânilor să îi omoare pe creștini, ca să înțelegem că Adevărul nu biruie prin mijloacele acestei lumi, ci prin sânge. Astfel a îngăduit lui Arie să tulbure Sfânta Biserică pentru ca Sfântul și întâiul Sinod a toată lumea să ne arate că Domnul nostru Iisus Hristos este Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, și câtă tulburare și prigoană nu a fost mai apoi, vărsându-se sânge de Ortodocși, doar pentru cea mai mică literă din alfabet „iota”, dar care făcea cea mai mare transformare a firii din necreat în creat. Fiindcă Ortodocșii credeau despre Hristos că este homousios (de o ființă cu Tatăl, deci Dumnezeu), iar arienii că este homoiusios (de o ființă asemănătoare cu Tatăl, deci făptură).

Tot așa a fost în legătură cu toate ereziile: răul a apărut, a crescut, a fost cunoscut, a fost combătut, a apelat la puterea politică, a tiranizat pe Ortodocși, aceștia și-au vărsat sângele pentru Adevăr, și așa au biruit.

Vedem, așadar ce preț uriaș are adevărul. El nu este o opțiune a credincioșilor, este viața lor, este Însuși Domnul și Dumnezeul lor:

Ioan 14:6. Iisus i-a zis: Eu sunt Calea, Adevărul și Viața. Nimeni nu vine la Tatăl Meu decât prin Mine.

***

Azi suntem atacați de o mare problemă, care pătrunde cu multă subtilitate în mințile Ortodocșilor, de la teologi până la cel mai necunoscător credincios, pe fondul unei presiuni globalizante: se mântuiesc numai Ortodocșii sau și oamenii considerați buni (să zicem cei omorâți de mahomedani) din alte religii?

Răspunsul după Sfinții Părinți la această întrebare se poate găsi în acest studiu:

https://888adevarul8despre8arsenieboca8.wordpress.com/grozaviile-neasemanate-de-la-draganescu-si-viata-parintelui-arsenie-boca-in-lumina-sfintilor-parinti/

Dar ca să ne mântuim nu este suficient a înțelege doar atât. Ci un lucru cu mult mai important pentru noi: este suficient să fi Ortodox, să participi la Sfintele Slujbe, să te spovedești cu regularitate ca să te mântuiești? Aici nu mai este vorba de o problemă teoretică, o curiozitate despre eternitate. Se pune problema propriei noastre veșnicii.

Răspunsul ar fi că nu este suficient să fii un Ortodox ritualic. Trebuie să te pocăiești.

Însă, iată o întrebare mai adâncă: este suficient să te pocăiești, ca să te mântuiești?

Oamenii au impresia că pocăința este lupta pentru o despătimire trupească: să nu curvești, să nu ucizi, să nu bei, să nu fumezi, etc., transformând creștinismul într-un fel de iudaism, o credință trupească.

Dar Mântuitorul ne învață cu totul altceva:

Matei 5:20 Căci zic vouă: Că de nu va prisosi dreptatea voastră mai mult decât a cărturarilor și a fariseilor, nu veți intra în împărăția cerurilor. 21 Ați auzit că s-a zis celor de demult: „Să nu ucizi”; iar cine va ucide, vrednic va fi de osândă. 22 Eu însă vă spun vouă: Că oricine se mânie pe fratele său vrednic va fi de osândă; și cine va zice fratelui său: netrebnicule, vrednic va fi de judecata sinedriului; iar cine va zice: nebunule, vrednic va fi de gheena focului. 23 Deci, dacă îți vei aduce darul tău la altar și acolo îți vei aduce aminte că fratele tău are ceva împotriva ta, 24 Lasă darul tău acolo, înaintea altarului, și mergi întâi și împacă-te cu fratele tău și apoi, venind, adu darul tău. 25 Împacă-te cu pârâșul tău degrabă, până ești cu el pe cale, ca nu cumva pârâșul să te dea judecătorului, și judecătorul slujitorului și să fii aruncat în temniță. 26 Adevărat grăiesc ție: Nu vei ieși de acolo, până ce nu vei fi dat cel din urmă ban. 27 Ați auzit că s-a zis celor de demult: „Să nu săvârșești adulter”. 28 Eu însă vă spun vouă: Că oricine se uită la femeie, poftind-o, a și săvârșit adulter cu ea în inima lui.

Așadar este nevoie de pocăință lăuntrică și lucrurile nu se opresc doar aici:

Matei 23:12. Cine se va înălța pe sine se va smeri, și cine se va smeri pe sine se va înălța.

Lupta noastră nu este, așadar, doar împotriva plăcerilor senzuale (ale simțurilor, trupești), ci, mai ales, împotriva plăcerii de sine sufletești.

Cea mai mare plăcere sufletească de sine pe care o poate avea cineva este „că este Sfânt”. Cum Ortodoxia este adevărata credință care are în sine sfințenia, cea mai mare plăcere de sine pe care o poate avea cineva este „că este Sfânt Ortodox”, ceea ce este sinonim cu părerea că „el cunoaște și împlinește voia lui Dumnezeu”.

Marcu 3:33. Și, răspunzând lor, le-a zis: Cine este mama Mea și frații Mei? 34. Și privind pe cei ce ședeau în jurul Lui, a zis: Iată mama Mea și frații Mei. 35. Că oricine va face voia lui Dumnezeu, acesta este fratele Meu și sora Mea și mama Mea.

Și aceasta nu oricum, ci în legea lui Dumnezeu pentru a dobândi libertatea din adevăr:

Matei 7:21 Nu oricine Îmi zice: Doamne, Doamne, va intra în împărăția cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu Celui din ceruri. 22 Mulți Îmi vor zice în ziua aceea: Doamne, Doamne, au nu în numele Tău am proorocit și nu în numele Tău am scos demoni și nu în numele Tău minuni multe am făcut? 23 Și atunci voi mărturisi lor: Niciodată nu v-am cunoscut pe voi. Depărtați-vă de la Mine cei ce lucrați fărădelegea.

Ioan 1:17. Pentru că Legea prin Moise s-a dat, iar harul și adevărul au venit prin Iisus Hristos.

Ioan 8:32. Și veți cunoaște adevărul, iar adevărul vă va face liberi.

Ef.2:1. Iar pe voi v-a făcut vii, cei ce erați morți prin greșealele și prin păcatele voastre, 2. În care ați umblat mai înainte, potrivit veacului lumii acesteia, potrivit stăpânitorului puterii văzduhului, a duhului care lucrează acum în fiii neascultării, 3. Întru care și noi toți am petrecut odinioară, în poftele trupului nostru, făcând voile trupului și ale simțurilor și, din fire, eram fiii mâniei ca și ceilalți.

De aceea războiul cel simplu al minții noastre este împotriva păcatelor trupești, și toți duhovnicii se străduiesc să ne ajute pentru aceasta.

Războiul cel greu și mare este, însă, împotriva mândriei și mentalităților greșite, împotriva duhurilor subțiri care ne îndepărtează de Hristos, părându-ni-se că suntem sfințișori și ne spovedim bine, dar de fapt lucrându-ne în ascuns sălășluirea în iad.

Puțini duhovnici au înțeles cât de perfidă și primejdioasă este falsa sfințenie, cu atât mai greu de biruit, cu cât mimează mai bine Ortodoxia, de aceea își încurajează fiii duhovnicești să practice orice fel de duhovnicie, doar să se încadreze într-un standard minimal și formal Ortodox, să contribuie la susținerea sau construirea de biserici, iar dacă își accentuează pravila, pelerinajele și obiceiurile Ortodoxe sunt foarte mulțumiți că au ucenici avansați, neînțelegând că preadesfrânarea cu mulțumirea de sine este cea mai primejdioasă patimă:

Un sihastru oarecare trăia în pustie și avea un frate mirean la țară, într-un sat. Iar după câtva vreme a murit fratele lui, și i-a rămas un copilaș de trei ani. Iar sihastrul auzind de moartea fratelui său, a mers acolo, a luat pruncul și l-a dus cu sine în pustie la chilia lui, hrănindu-l cu finice și cu alte verdețuri din pustie. Și n-a văzut copilul nici un om, decât pe bătrânul sihastru care îl hrănea – de când l-a dus în pustie – nici muieri, nici sat, nici pâine n-a mâncat, nici n-a știut ce și cum este viața lumii acesteia. Totdeauna era în pustie cu bătrânul, postind, rugându-se și lăudând pe Dumnezeu. Și așa a petrecut optsprezece ani și s-a întâmplat de a murit apoi copilul. Iar după îngroparea lui, a început sihastrul a se ruga lui Dumnezeu să-i descopere pentru acel copil, în care ceată de sfinți este pus? Și i-a arătat Dumnezeu, căci după multă rugăciune cu osârdie ce a făcut, a adormit și a văzut în vis un loc întunecat și plin de toată scârba și în mijlocul acelui loc era copilul aruncat, zăcând în mare scârbă și supărare nespusă. Acesta văzând bătrânul, s-a mirat și a început a grăi către Dumnezeu, zicând: „Doamne, ce este nedreptatea aceasta? Au doară nu era curat acest copil de toate spurcăciunile trupești și necurățiile lumești? El, care în toate zilele și nopțile Te preamărea și Te lăuda pe Tine, postea, priveghea și se ostenea și cu nici un păcat lumesc nu era atins! Dar acum ce este aceasta, de-l văd la acel loc de scârbă pedepsit? Iar noi, care suntem născuți, crescuți și îmbătrâniți în păcate, ce nădejde de mântuire o să avem? O, amar și vai mie!” Acestea și mai multe cu plângere și cu tânguire grăindu-le bătrânul, a stat înaintea lui îngerul Domnului și a zis: „Ce plângi așa, bătrâne și te tânguiești pentru acel copil care cu adevărat de păcatele cele trupești și lumești neatins a fost și l-ai învățat a posti, a priveghea și a se ruga, dar smerenia, adică a se umili, pentru ce nu l-ai învățat? Că avea mândrie mare și înălțare în inima sa, socotindu-se pe sine pentru curățenia și viața lui cea neatinsă de lume, că nu este nedreptate la Dumnezeu fiindcă tot cel ce se înalță pe sine cu gândul său, necurat este înaintea lui Dumnezeu, precum zice proorocul”. Acestea zicând lui îngerul, s-a făcut nevăzut. Iar bătrânul și-a venit în fire și în cunoștință și a tot plâns neîncetat pentru pierirea copilului, până la sfârșitul vieții sale.22[3]

Vremurile noastre sunt grele, din acest punct de vedere.

Iată ce ne învață despre aceasta Sfântul Cuvios Ioan Iacob Hozevitul:

ISPITA CREȘTINILOR CU ADEVĂRAT ORTODOCȘI

‎ (Din veacul de acum) ‎

În Pateric scrie că sfinții Părinți ai Schitului au profețit despre neamul cel de pe urmă. A întrebat ‎unul: Ce lucrăm noi? Și răspunzând unul dintre dânșii, Marele Avă Ishiron a zis: noi am lucrat ‎poruncile lui Dumnezeu. Și iarăși întrebând a zis: cei de după noi ce vor face oare? Și a zis: vor face ‎numai pe jumătate din cât am lucrat noi. Dar cei de după dânșii ce vor face? Și a zis: neamul acela ‎nu va putea face nimic; ci le va veni ispită și cei care se vor afla încercați în vremea aceea vor fi mai ‎mari decât noi și decât părinții noștri.‎

Ce ispită înfricoșătoare va fi oare, să se arate lămuriți cu toate că nu vor avea nici o lucrare și vor fi ‎mai mari decât pustnicii cei mai minunați?‎

Ispita neamului celui de pe urmă a și sosit, mai grozav acum, cu apropierea venirii lui Antihrist ‎încât amenință să-i piardă pe cei aleși.‎

Și nu-i atât de periculoasă ispita care vine de la vrăjmașii lui Dumnezeu, de la atei, de la cei cu grija ‎numai la cele pământești sau de la cei destrăbălați cari nu pot ușor să vatăme pe creștini. Pericolul ‎vine de la frații cei mincinoși, cari sunt dușmani ascunși cu atât mai periculoși, cu cât cred că ei ‎sunt frați curați. Predică și ei Ortodoxia, dar oarecum schimbată și prefăcută după placul lumii ‎acesteia și a stăpânitorului acestei lumi.‎

Predica lor e ca o hrană prielnică care a început să se strice și în loc să hrănească otrăvește pe cei ‎cari o mănâncă. Ei aduc tulburare în rândul creștinilor. Aceștia sunt ispita cea mare a neamului ‎celui de pe urmă. Despre ei a profețit Domnul că vor fi în veacul cel de apoi. „Mulți vor veni întru ‎numele Meu și pe mulți vor înșela.” (Matei cap. 5)‎

Vorbesc și frații mincinoși de sfânta și prea dulce ortodoxie, de dragoste, de curăție, pentru fapta ‎bună, de smerenie și de virtute, și ajută obștile creștinești. Cât de greu pentru ortodocșii cei curați și ‎simpli să înțeleagă pe cine au înaintea lor. Cât e de ușor să fie atrași de ideile lor cele „filosofice” și ‎să îi creadă. Dacă răscolește cineva adânc în sufletele acestor oameni, va găsi nu dragostea cea ‎fierbinte pentru Dumnezeu, ci închinarea unui idol care se numește „om” (tradusă din grecește).‎

‎***‎

De multe ori înșeală răutatea, prefăcându-se în chipul faptei bune. După cum a spus și Sfântul ‎Dorotei: Nici o răutate și nici unul dintre eresuri, nici însuși Diavolul nu poate să înșele pe cineva, ‎numai dacă se preface în chipul faptei bune. După cum și Sf. Apostol zice că însuși Diavolul se ‎închipuie un Înger luminat. Neghină numește Sf. Vasile cel Mare pe ereticii cari strică învățăturile ‎Domnului și amestecându-se ei cu trupul cel sănătos al Bisericii ca, fiind nevătămați, să facă ‎vătămare. (Din Catehismul Sf. Chiril Patriarhul Ierusalimului pag. 121)‎[4]

Văzând această nelămurire a noastră, bunul Dumnezeu ne-a trimis un om, îngăduind să facă multă vâlvă în țară, să bată la porțile canonizării cu mâinile puterii politice și ale „minunilor”, ca studiindu-i viața și învățăturile să înțelegem această realitate cumplită (ce ne pune în mare primejdie sufletele tuturor), numită înșelare.

Acest om este Părintele Arsenie Boca.

Popularitatea sfinției sale nu este numai rezultatul presiunii politice prin mass-media și demonice prin minuni mincinoase, ci consecința unei tragice realități. Majoritatea celor de azi nu mai înțeleg lucrarea adevăratei pocăințe. Ea nu este doar părerea de rău că ai păcătuit și hotărârea nestrămutată de a nu mai păcătui, ci o schimbare a minții care trebuie (este foarte important acest lucru) să ajungă la cunoașterea lui Dumnezeu prin cunoașterea de sine, care la rândul ei este un mare har. Aceasta se dobândește prin vederea păcatului propriu ca lucrare stăruitoare, permanentă și prin mila lui Dumnezeu. Omul trebuie să se ostenească clipă după clipă, minut după minut, oră după oră, zi după zi, săptămână după săptămână, lună după lună, an după an, toată viața neîncetat ca să se vadă pe sine cel mai mare păcătos, dar să nădăjduiască fără clintire în mila lui Dumnezeu.

Există și nădejde mincinoasă în Dumnezeu care spune că dacă participi la tot ritualul Ortodox (în mod magic, automat, doar prin participarea trupească la Sfintele Taine și diverse metode de rugăciune sau pravile date de duhovnici și fapte de caritate), precis te mântuiești. Se uită că lucrarea minții însemnă o uriașă înțelegere pe care o primești prin trezvie sau supravegherea plăcerii ca să nu se îndrepte spre sine sau făpturi. Suntem datori să o înfrânăm și să o îndreptăm spre veșnicie și spre Cel iubit, răbdând cu mulțumire durerile.

Transformarea Ortodoxiei într-un supermarket cu minuni și rezolvări ale problemelor acestei vieți, indiferent de adevăr, este ciuma care duce milioane de oameni în iad, ortodocșii amăgindu-se că sunt Sfinți, iar ereticii/păgânii/ateii nevăzând vreo diferență decât de metodă între astfel de practici și religia lor rătăcită.

Fața și sinteza acestei mentalități otrăvitoare se cheamă Părintele Arsenie Boca. De aceea este atât de iubit, fiindcă ea silește conștiința aflată în agonie, să creadă că aceasta este Cărarea Împărăției. Însă cine astupă suspinul conștiinței cu perna sufocantă a minunilor de la Prislop, ne mai lăsând-o să apeleze la adevăr pentru a se lămuri, ajunge în cea mai de pe urmă dramă: nesimțirea, moartea conștiinței sau iadul mai înainte de iad. Chiar dacă Părintele Arsenie Boca ar fi Sfânt și doar imaginea ce i s-a construit este falsă, rezultatele ar fi la fel prin lucrarea mesajului demonic de la Prislop. Dacă Părintele Arsenie Boca ar fi Sfânt, ar fi primul luptător împotriva canonizării sfinției sale, de fapt a canonizării unei imagini eretice (uniate, hinduse și origeniste, dată anatema la toate cele 7 Sfinte Sinoade Ecumenice) și primejdioase pentru lucrarea lăuntrică (fiindcă merge pe calea căderii cumplite de-a dreapta, prin îndrăgostirea nebunească de sine).

Lupta nu este împotriva persoanei Părintelui Arsenie Boca, ci împotriva imaginii otrăvitoare a sfinției sale (reală sau nu), care este chiar un idol diavolesc.

Icoană este aceea ce trimite cinstirea la Hristos.

Idol este cel ce păstrează cinstirea pentru sine.

Mesajul dezechilibrat de la Prislop tocmai prin aceasta este atât de primejdios: mută toată atenția oamenilor de la cinstirea lui Hristos și a sfinților săi, la „Sfântul Ardealului”, de la lucrarea de schimbare lăuntrică, la cea de rezolvare exterioară. Cultivă în plus printr-o simțire de falsă umilință și lacrimi de crocodil și senzația că suntem puși bine cu Dumnezeu și ne mântuim cu siguranță (având așa un mijlocitor nemaiîntâlnit în toată istoria Bisericii, care încalcă toate dogmele și canoanele, dar totuși se mântuiește și ne mântuiește fiind Sfânt).

Părintele Arsenie Boca și restul, aceasta este moartea ascunsă atât în viața sfinției sale, dar și în mișcarea de la Prislop.

Sfinția sa izolându-se de ceilalți părinți ai Bisericii, transmite și acum această izolare, iar cel care se închină lui, printre primele efecte încasate este căpătarea unei intoleranțe față de cei ce nu sunt de acord cu el, unei siguranțe de sine și unui duh proorocesc, ce pare a spune: „așa va fi, lasă că știu eu mai bine”, iar apoi alunecă (pentru a acoperi greșelile Sfântului său) în a bârfi că așa erau și Sfinții Bisericii. În final se cocoață deasupra Sfântului Sinod, făcând presiuni de canonizare și răstălmăcește scrierile Sfintelor Scripturi, Sfinților Părinți și Sfintelor Icoane după ideologia pictorului de la Drăgănescu, socotită acum adevărata Ortodoxie, mai Ortodoxă decât Ortodoxia tuturor timpurilor.

Dar… sărmanii… nu-și dau seama că în felul acesta ei înșiși nu mai sunt Ortodocși, decât poate, doar cu numele.

***

Diavolul nu așteaptă ca omul să cunoască mai întâi cum lucrează înșelarea și apoi să îl amăgească prin ea. El profită de păcatele minții noastre numite neștiință și cunoștință mincinoasă, ca să îl rătăcească și să-l înrobească. Singurele noastre arme care ne rămân sunt Sfinții Părinți, rugăciunea și pocăința.

De aceea profităm de apariția acestui fenomen complex, ce a provocat și provoacă atâta dezbinare între români, pentru a aduna „O samă de cuvinte” din Sfinții Părinți pe această temă, nu ca o lucrare științifică abstractă și greoaie, ci urmărind firul palpitant (al vieții, învățăturilor și impactului social) al unui om concret ce fascinează pe atât de mulți, ca interesul cititorului să fie purtat de realitatea istorică și palpabilă (în amărăciunile noastre) spre a înțelege tot mai mult adevărata realitate duhovnicească a mântuirii.

Așadar miza nu este canonizarea sau nu a Părintelui Arsenie Boca, ci cunoașterea sau nu a fenomenului de înșelare demonică… azi.

În final, aceasta înseamnă a cădea sau nu noi înșine în înșelare, a ne mântui sau nu.

Nu e preț de sânge, ci e preț de veșnicie.

Succesul cel mare al Părintelui Arsenie Boca îl reprezintă, așadar, căderea mentalității fraților noștri contemporani, care au văzut în sfinția sa imaginea palpabilă, concretă, a tuturor ideilor greșite pe care le au despre mântuire, simbolul și idolul viziunii lor rătăcite despre Ortodoxie.

El se datorează necunoașterii/ cunoașterii superficiale/ cunoașterii răstălmăcite a Sfinților Părinți (a Sfintei Predanii în general și a lucrării lăuntrice în special).

Se primește în suflet prin atenția minții abătută (unilateral) doar spre ferirea de răul trupesc și păcatele exterioare, ceea ce are ca o consecință (imediată) totala ne pază față de subtilitățile slavei deșarte (cu pretext misionar), și absoluta neînțelegere a vătămării prin virtuți ne la locul lor/ ne la timpul lor/ nu în slujba adevărului.

Un studiu complex despre acest fenomen numit înșelare în context contemporan, având pe Părintele Arsenie Boca (ca produs perfect reprezentativ, reprezentant oficial și foarte puternic în manifestări, ajungând la subtilități și adâncimi de amăgire nemaiîntâlnite până acum în toată istoria recentă a bisericii), se poate găsi aici:

https://888adevarul8despre8arsenieboca8.wordpress.com/grozaviile-neasemanate-de-la-draganescu-si-viata-parintelui-arsenie-boca-in-lumina-sfintilor-parinti/

El a fost făcut de un grup de clerici și mireni, iconari și teologi, monahi și preoți, din țară și de peste hotare (chiar și de la Sfântul Munte), cu blagoslovenie arhierească, din râvnă pentru adevăr și discernământ. S-a făcut în timp îndelungat, prin cercetarea amănunțită a mărturiilor ucenicilor, scrierilor și picturilor Părintelui Arsenie Boca, și a manifestărilor contemporane în jurul sfinției sale, dorindu-se a se evita superficialitatea în tratarea unui fenomen atât de complex și delicat, fierbinte pentru mințile Ortodocșilor Români de azi.

La el vom face referire în cuvintele de mai jos.

IV.      Mulțumiri

A.  Aduse Părintelui Mihai-Andrei Aldea

Dorim să mulțumim din toată inima Părintelui Mihai-Andrei Aldea pentru cuvântul său care ne-a lămurit că, de fapt, problema în discuție nu este numai o dezbinare între Români provocată de sfințenia falsă sau autentică a Părintelui Arsenie Boca.

Părintele Arsenie Boca este provocarea noastră din partea lui Dumnezeu ca să ne întoarcem necondiționat și fără limite, urgent la Sfinții Părinți, fiindcă suntem pe marginea prăpastiei:

1Co 11:18 Căci mai întâi aud că atunci când vă adunați în biserică, între voi sunt dezbinări, și în parte cred. 19 Căci trebuie să fie între voi și eresuri, ca să se învedereze între voi cei încercați.

Părintele Arsenie Boca a fost îngăduit de Dumnezeu la noi în țară (atât de eficient în mesajul și lucrarea sfinției sale de captare a maselor) tocmai pentru a vedea cu ochii noștri cât de departe poate duce o abatere oricât de mică de la Sfinții Părinți.

Prin preacuvioșia sa Însuși Mântuitorul ne aduce în fața noastră (cu un impact emoțional foarte puternic), problema extrem de importantă: dacă se pot mântui sau nu ereticii și/sau oamenii înșelați Ortodocși sau, mai bine spus, putem noi să ne mântuim fără băgare de seamă și fără ascultarea cu acrivie a Sfinților Părinți?

Domnul nostru Iisus Hristos, prin Prislop, a tras un semnal de alarmă de mari proporții care să ne trezească la lupta pe viață și moarte împotriva căderii de-a dreapta.

Felul cum a pus Părintele Mihai-Andrei Aldea problema, nelămuririle sfinției sale în legătură cu Ortodoxia, îl fac să devină purtătorul de cuvânt al unei întregi generații de teologi. Aceștia nu au înțeles o problemă mult mai generală și mult mai primejdioasă (decât un caz izolat reprezentat de un om candidat – prin eroare – la canonizare): ce grav este a relativiza ascultarea de Sfinții Părinți.

Astăzi se fac mari presiuni pentru a-l reabilita pe Origen ce îl hulește pe Dumnezeu (tocmai sub masca iubirii dumnezeiești) că nu are iubire.

El raționează cam așa: deoarece Dumnezeu este iubire nu poate să lase făptura sa (draci și oameni păcătoși) să se chinuiască veșnic, deci îi va restaura, desființând muncile.

Dar sub masca acestei false iubiri Origen îl hulește pe Dumnezeu că ar avea, de fapt, două mari patimi care exclud iubirea: răzbunarea și violul.

Îl acuză pe Dumnezeu că El trimite (în funcție numai de voința Lui, prin decret, ca un tiran), pe oameni și pe draci în iad (ca să se răzbune pe ei că sunt răzvrătiți) și apoi, după „o bucată de veșnicie” (chiar și aici Origen nu înțelege că veșnicia este timpul oprit din mișcare, iar mișcarea din veșnicie este statornică, neschimbătoare) îi obligă (deși ei, prin alegerea lor, nu vor), să se unească cu El.

Origen nu a înțeles că iadul este cea mai mare dovadă a iubirii dumnezeiești.

Muncile veșnice sunt provocate chiar de cei care se aruncă în nefericire, despărțindu-se prin reaua lor voință de Dumnezeu, dar ele sunt, în același timp, și dovada respectului dumnezeiesc față de alegerea celor care nu-L iubesc (neobligîndu-i să fie uniți cu El dacă nu-L vor). Această iubire dumnezeiască (și decizia lor) sunt neschimbate în veșnicie, datorită capodoperei creației numită libertate. Oamenii răzvrătiți după moarte nu se mai schimbă, ci rămân în starea alegerii lor ca și dracii după cădere, astfel că ei înșiși se despart de Dumnezeu irevocabil. Acesta este cumplitul iad.

Origen este prezentat de către noii teologi ca fiind un fel de mucenic neînțeles (ce dezinformare asupra vieții lui, care a murit lepădându-se de Hristos), căruia i s-au pus în cârcă anateme, ca și cum un Sfânt Sinod Ecumenic (al 5-lea) ar putea greși.

Miza demonică este mare: dacă îl reabilitează pe Origen atunci nu mai contează adevărul. Atunci poți să te mântuiești și dacă ești eretic, și dacă ești un Ortodox căldicel (care nu luptă pe viață și pe moarte cu patimile și cunoștințele mincinoase). Iar dacă este așa, atunci sfințenia înseamnă să faci minuni, indiferent de credința propovăduită.

Dar și invers: dacă sfințenia înseamnă a face minuni (indiferent de credința propovăduită), de aici se deduce că nu mai contează nici schimbarea minții (pocăința) în funcție de adevăr (mai presus de orice alt interes), nici ce credință ai, nici de ce biserică aparții, numai să faci niște fapte pe care lumea le consideră bune.

De aici și această campanie (extrem de agresivă) pentru canonizarea Părintelui Arsenie Boca: ni se prezintă „minunile” și succesele sale misionare pentru a ni se dovedi că este Sfânt, iar apoi (de la această prejudecată greșită luată drept adevăr) se concluzionează că tot ce a făcut și a învățat sfinția sa este Ortodoxie.

Iar dacă îndrăznim să arătăm că viața și învățătura sfinției sale nu corespund cu Sfânta Tradiție, ni se spune că și Sfinții au făcut asemenea lui, fără a ni se aduce vreun argument patristic, mulțimea minunilor și închinătorilor care vin la Prislop fiind o dovadă vie că noi suntem în eroare și lipsiți de evlavie.

Iar dacă este așa… atunci toți cei care au făcut ce a făcut Părintele Arsenie Boca (toți cei care au crezut ca el) pot fi sfinți, iar ceilalți… și ei se pot mântui, fie că se pocăiesc, fie că nu, fie că sunt Ortodocși, fie că nu.

Se vede clar că dorința canonizării Părintelui Arsenie Boca (indiferent de învățăturile sfinției sale) este un origenism subtil, un atac împotriva rigorii Învățăturii Ortodoxe.

Și nu întâmplător. După cum s-a analizat în studiul de mai sus, în afară de uniatism, cea mai pregnantă amprentă doctrinară a Părintelui Arsenie Boca a fost origenismul.

B.  Aduse Părintelui Gheorghe Anițulesei

Mulțumim și Părintelui Gheorghe Anițulesei pentru curajul de a striga: „opriți înșelarea!”, cu riscul asumat de a fi numit de toți „zelot, fără iubire, neevlavios și luptător împotriva sfinților”, suportând consecințele de a și-i face pe toți dușmani, mergând împotriva curentului opiniei publice.

El a pus problema mesajului neortodox din jurul Părintelui Arsenie Boca, într-un moment în care toată lumea era fascinată de o imagine ce părea că îi înrobește pe toți și reprezintă triumful (fără scăpare) al exagerării asupra duhului echilibrat al Ortodoxiei.

Sfinția sa a citit cu răbdare și osârdie toate mărturisirile ucenicilor și inamicilor ieromonahului de la Prislop, aducându-le (printr-o sinteză simplă și eficientă) la cunoștința noastră, fiind un bun punct de plecare pentru un studiu mai amănunțit, care să respecte rigorile științifice atât de apreciate de unii.

Ca recunoștință față de amândoi preoții misionari de mai sus, râvnitori pentru adevăr, fiecare în stiluri atât de opuse (unul zelot, înflăcărat și vorbind direct, fără menajamente, în duh apologetic, altul ecumenist de nuanță subtilă, rece în analize și apelând la maniere intelectuale, străduindu-se se abordeze această problemă prin metoda istorico-critică, în duh irenic), dar amândoi în slujba triumfului Ortodoxiei, ne simțim datori ca să analizăm un cuvânt (despre Părintele Gheorghe Anițulesei) al Părintelui Mihai-Andrei Aldea.

Spunem un cuvânt al Părintelui Mihai-Andrei Aldea despre Părintele Gheorghe Anițulesei și nu despre Părintele Arsenie Boca, deoarece nu îndrăznește să combată cuvintele marilor noastre repere duhovnicești care ne-au atras atenția asupra primejdiei fenomenului de la Prislop cum ar fi: ÎPS Nicolae Mladin, ÎPS Gherasim Cristea, Părintele Profesor Dumitru Stăniloae, ‎Părintele ‎Benedict Ghiuș, Părintele Adrian Făgețeanu, ‎Părintele Arsenie ‎Papacioc, ‎Părintele Profesor Dumitru Radu, Părintele Ioanichie Bălan, Părintele Cleopa Ilie, Părintele Paulin Lecca.

Părintele Mihai-Andrei Aldea nici nu studiază cu seriozitate învățăturile scrise și pictate ale Părintelui Arsenie Boca, ci atacă doar o carte numită „Fenomenul Arsenie Boca”, aducând multe insinuări la adresa autorului ei. Desigur că nu îl acuzăm de vicleșug, ci doar de faptul că este dezinformat. O problemă mai serioasă apare însă atunci când (din râvna de a apăra pe cel iubit sau a acuza pe cel urât – desigur… diplomatic, cu delicatețe), face niște afirmații care vădesc o profundă dezinformare și în legătură cu Ortodoxia. Dacă primele șovăieli sunt de înțeles, fiindcă nu toți au avut prilejul să cerceteze în amănunțime viața și învățăturile Părintelui Arsenie Boca, cu cele din domeniul credinței nu putem fi de acord cu nici un chip, fiindcă nu mai este vorba de sfințenia sau non-sfințenia unui om, ci de joaca cu dogmele, care are mare efect și asupra sufletului sfinției sale și asupra cititorilor, punându-i în primejdia despărțirii de Sfinții Părinți.

Un adevărat misionar al lui Hristos, mai înainte de a învăța pe alții este foarte important să fie el însuși lămurit în dreapta credință.

V.  Șovăieli misionare ale Părintelui Mihai-Andrei Aldea

A.  Artele marțiale

Nu sunt primele șovăieli ale sfinției sale, care din râvnă pentru a cuceri pe alții la propria părere, face tot felul de gimnastici intelectuale să dovedească că cele pe placul lumii ar avea ceva duhovnicesc.

De pildă aici:

https://saccsiv.wordpress.com/2011/11/18/parintele-mihai-andrei-aldea-indeamna-la-practicarea-artelor-martiale-atentie-insa-nu-a-celor-orientale/

Sfinția sa face o apologie etimologică a artelor marțiale ne-orientale, confundându-le cu ostășia. Preacucernicia sa își justifică practica neobișnuită de a-și trimite ucenicii la arte marțiale pe explicația cuvântului arte, dar uitând să ne spună că marțial provine de la Marte [Mars Ultor (Marte Pedepsitorul) și Marspiter (Mars Pater, Tatăl)], fiind deci (chiar doar prin aceasta) o închinare adusă unui zeu păgân.

Dar nici explicația ce se bazează pe efectele pe care le produc scrima, țintirea cu arcul și bătaia între competitori asupra firii ucenicilor nu este mai echilibrată. Susține că încasarea în bătaie a unor pumni dureroși te fac mai delicat decât dacă nu ai avea experiența lor, fiind astfel pregătit să îți aperi și țara. Dar uită că mai și dai pumni ,trecând peste sfiala conștiinței și impactului primului gest de a nu-ți răni aproapele, deci devii mai insensibil și pregătit oricând să ataci. Iar în privința apărării țării, ce să mai spunem… decât că este o copilărie năstrușnică o astfel de afirmație. Cum să ieși împotriva unui tanc Armata T-14 cu o floretă?

Alta este a te pregăti de lupta duhovnicească, prin metode duhovnicești, de biruință împotriva propriilor patimi, alta este a te pregăti pentru armata țării, antrenându-se la aceasta din duh de jertfă pentru ceilalți, și alta a-ți face o cultură de stimulare a trupului, în regim de concurență asupra fratelui tău, dorind să-l biruiești.

Sfântul Mare Mucenic Gheorghe și toți Sfinții ostași nu s-au ostășit cu briciul (echivalentul de atunci al floretei de acum), nici nu au vrut să fie în top ten printre atleți, pentru a-și cultiva trupește mândria (îngroșând trupul pentru a le deveni stăpân și a cădea în patimi de ocară), ci (fiind condițiile de luptă de atunci dintre popoare) s-au pregătit cu seriozitate pentru înfruntarea inamicului, folosindu-se de cea mai avansată metodă de luptă cunoscută în vremea lor (arătând și în aceasta seriozitate, iar nu concurs).

B.  Colectiv

O altă rătăcire este aprecierea pe care o face preacucernicia sa în legătură cu muzica satanistă, ca fiind curată Ortodoxie:

„Și, ca să pun capac la ticăloșia și nepriceperea mea, mărturisesc public, sus și tare, faptul că nu am izbutit să văd unde ar fi satanistă melodia „The day we die”. Dimpotrivă, dincolo de stilul vocal – pe care îl înțeleg, dar care îmi este incomod – cântecul are un subiect perfect ortodox:

„nu suntem numere, suntem oameni vii, iar ziua în care ne vom da bătuți și vom accepta să devenim numere, vom accepta să fim sclavii sistemului, este ziua în care vom muri”.

Mi-a plăcut mesajul acestui cântec! Foarte mult!

Habar nu am de celelalte melodii ale albumului, dar mesajul acestei melodii este, din punctul meu de vedere, perfect ortodox.[5]”

Sigur că și-a format această idee în mod reflex, fiindcă sfinția sa este luptător pasionat pe câmpul istorico-politic împotriva cipurilor și refrenul de mai sus i-a sunat a trâmbiță de luptă. Însă, din păcate, nu numai că nu s-a interesat de celelalte melodii ale albumului, dar nici măcar restul textului nu l-a cercetat, arătând că expunerea propriilor păreri preconcepute, fără a studia cu seriozitate un fenomen, nu este doar un accident apărut în articolul dezbătut mai jos, ci un obicei personal.

Iar dacă drama de la Colectiv este simbolică, dar trecătoare (ținând de istorie), chiar dacă declanșează încă o prigoană împotriva Sfintei Biserici, acest mod de a studia Ortodoxia (fără a merge la Sfinții Părinți pentru a cunoaște realitatea până la capăt, ci a te pripi cu mintea să îți faci păreri după ce spune unul și/sau altul sau după primele citate culese de prin diferite locuri întâmplătoare sau după rezumate făcute de alții și doar frunzărite), este pierzător de suflet (ținând de veșnicie), mai ales dacă te consideri misionar și lămuritor al altora.

Un asemenea mesaj ca în cântecul de la Colectiv nu o să întâlniți nicăieri în Sfânta Scriptură, care ne învață așa:

Rom 13:1 Tot sufletul să se supună înaltelor stăpâniri, căci nu este stăpânire decât de la Dumnezeu; iar cele ce sunt, de Dumnezeu sunt rânduite.

Noi cunoaștem că omul devine viu în Hristos prin lupta împotriva patimilor, care nu este oprită de nici un sistem, cu nici o numerotare și cu nici un sclavagism. A accepta sclavia sistemului, nu înseamnă a-ți pierde libertatea în Hristos:

1Co 7:21 Ai fost chemat fiind rob? Fii fără grijă. Iar de poți să fii liber, mai mult folosește-te! :22 Căci robul, care a fost chemat în Domnul, este un liberat al Domnului. Tot așa cel chemat liber este rob al lui Hristos.

Cunoaștem sfinți care se vindeau ca sclavi pe ei înșiși, doar pentru a converti pe stăpâni la Ortodoxie.

Să luptăm să nu fim robi păcatului:

Ioan 8:34 Iisus le-a răspuns: Adevărat, adevărat vă spun: Oricine săvârșește păcatul este rob al păcatului.

Să vă redăm și alte fragmente din cântecul satanist ,lăudat de Părintele Aldea a fi perfect Ortodox, lăsând la o parte că și acel pasaj este unul neortodox, plin de mândrie, luptând lumește, pe plan politic.

Emancipați-vă și rugați-vă pentru libertate,

Încă un rând sărind în flăcări,

Voci dezlănțuite schimbă conducătorii,

De acum înainte toată lumea e de vină.

[numai cei ce cântă nu. Emanciparea nu este o noțiune Ortodoxă, ci perversă, iar învinovățirea lumii este contrară smereniei care se vede pe sine vinovată pentru toate, inclusiv pentru relele din lume. Mai ales când ne rugăm pentru libertate, ne referim la libertatea ce ne vine din biruința asupra patimilor. Smerenia este omorâtoarea patimilor, iar învinovățirea celuilalt este izvorul a toată patima. – n.n.]

Îi respect pe cei care mă-însoțesc,

O adevărată artilerie,

Fiți cu ochii pe inamic

Și declanșați anarhia!

[Ortodoxia este cu ierarhia, nu cu anarhia. Ea nu declanșează nimic ci (com)pătimește, prin propria jertfă biruind în războaiele declanșate de Inamicul cel Vechi. Desigur că războinicii care însoțesc pe cei ce declanșează anarhia nu sunt îngerii păzitori. Ei sunt îngerii căzuți, ce îndeamnă la răzvrătire, pentru a acuza pe cei ce ascultă de ei în fața Stăpânului ordinii din univers, la Judecata de Apoi. – n.n.]

Priviți, un crez șovăielnic,

O scamatorie este dogma pe care ei o predică,

Dincolo de ea, o conștiință se stinge

Pentru a vă nivela toate certitudinile. (în engleză este mai gravă exprimarea To even out all your steady beliefs = credințe)

[crezul și dogmele sunt tăria conștiinței, impulsul spre unicitatea persoanei. Predica autentică îndeamnă nu la nivelarea sau relativizarea certitudinilor, ci la trezirea prin Adevăr. Aceasta este cea mai bună vindecare împotriva căderii în mentalitatea strâmbă și amorfă a depersonalizării. Depersonalizarea apare doar printr-un ritual fără de pocăință, dar adevărata lucrare lăuntrică duce la cunoașterea de sine, în care unicitatea se hrănește din asemănarea nerepetată cu Hristos. – n.n.]

Rămâneți pe poziții în zona de luptă

Plină de viață, oase și dispreț,

Strângeți pumnii, sunt predispus spre luptă,

Trageți trăgaciul și dați tonul!

[iată și îndemnul la artele marțiale, atât de dragi Părintelui Aldea – n.n.]

Trageți de trăgaciul ăla!

S-o ia dracu de corupție nenorocită, [6]

[chiar nu vedem cum drăcuirea poate face parte din Ortodoxie. Chiar dacă în engleză are o semnificație vulgară de împreunare trupească (prin care diavolul pune stăpânire pe minte: Fuck all your wicked corruption) Ortodoxă tot nu este:

Efe 4:29 Tot cuvântul putred să nu iasă din gura voastră, ci numai care este bun spre zidirea folosului, ca să dea dar celor ce aud.30 Și să nu întristați pre Duhul cel Sfânt al lui Dumnezeu, întru care v-ați pecetluit spre ziua răscumpărărei.31 Toată amărăciunea și mâniea și iuțimea și strigarea și hula, să se lepede de la voi, împreună cu toată răutatea.

Dar să o mai și numești cu un termen nepotrivit și mândru de „perfectă”? Cuvântul „perfect” se potrivește cu reclamele comerciale sau cu ortodoxismul, cea mai hâdă ideologie ce vrea să substituie (prin îngâmfare, plăcere de sine și interes personal) Ortodoxia.

Desigur, că probabil, Părintele Aldea nu s-a referit la aceasta, ci poate a fost dezinformat de restul textului sau nu cunoștea engleza. Dar ne întrebăm, de ce s-a pornit cu atâta înfierbântare în apărarea unei cauze, dacă nu s-a documentat mai întâi cu seriozitate despre ea? – n.n.]

Să reluăm ce mai spunea Părintele Aldea despre drama de la Colectiv:

„Iar comentariile pe temă ale unora – privitoare la „premoniția” din această melodie – țin de o boală cumplită a datului cu părerea despre ceea ce nu știm. Bârfă, șușana, prostie.

Ca și cele despre presupusa „petrecere satanistă” de la Colectiv și altele asemenea, toate bazate pe „auzenii”.

Ooo, sigur, nu a fost o vecernie sau o litie acolo la club. A fost o petrecere, da. Și vineri seară, corect. Dar de aici și până la „sărbătoare satanică” și alte asemenea aberații este o uriașă distanță.

Pe care mulți așa-ziși ortodocși – oameni care ar trebui să fugă de bârfă ca de dracu – nu s-au sfiit s-o treacă. Autoritar, tupeist, fără pic de empatie, fără dragoste, fără milă.

Lista, din păcate – și la figurat, și la propriu – ar putea continua.

Morții vii au dominat mass-media și apar la orice postare. Cu comentarii acide, judecând și condamnând în dreapta și în stânga.

Pe cei care s-au dus la concert, pe cei care au ținut concertul, pe patronii clubului, pe preoți etc., etc.

Nu am cum să merg la București acum, din nefericire. […]

Mă voi întoarce la muncă în atelierul de tâmplărie, la rugăciunile pentru cei arși la Colectiv, din care noaptea trecută nu m-am putut opri, pur și simplu, până la 2 noaptea, la lacrimile pe care nu mă pot opri să le vărs pentru familiile celor loviți de tragedie, pentru cei morți și răniți, pentru eroii, ba nu!, sfinții care au căzut încercând să salveze vieți… […]

Este o coincidență faptul că incendiul a avut loc exact în perioada în care erau la rând trei concerte anti-sistem, pentru libertate și care, dincolo de aspectul neconformist, purtau un mesaj ortodox.

Este o coincidență faptul că după rock-ul iubitor de libertate cântat de „Goodbye to Gravity” urmau concertele iubitoare de libertate cântate de Cedry2k, Sișu și ceilalți din Haarp Cord.

Este o coincidență că foarte mulți dintre cei aflați la concert erau ortodocși adevărați, erau români adevărați”. [7]

Textul de mai sus este unul scris în stare de înflăcărare entuziastă, specifică stărilor de lucrare lăuntrică înșelătoare. Înțelegem că a mustra la vreme nepotrivită pe cei care se închină diavolului (poate fără să o știe), este o greșeală din lipsă de delicatețe, care îi poate răni și îndepărta de Sfânta Biserică, însă a arăta adevărul că muzica rock este un ritual satanic ține de datoria oricărui părinte, cu atât mai mult dacă este Ortodox, cu atât mai mult dacă este părinte duhovnicesc, adică preot.

În schimb a propovădui că hulele împotriva lui Dumnezeu și a rânduielii Lui ar fi Ortodoxia perfectă, că a merge la concerte de rock (atât de cunoscute în rândul creștinilor care caută adevărul cu seriozitate, ca fiind un cult satanic mascat în expresie culturală) este manifestarea adevăratei lucrări ortodoxe românești, este mult mai grav. Este chiar dogmatisirea păcatului sau păcat împotriva Sfântului Duh. Faptul că aceasta o face un preot Ortodox cu impact misionar la popor, este o circumstanță agravantă. Un astfel de cuvânt nu arată dragoste față de rockeri, fiindcă le spune că fac bine ce fac, încurajându-le patima. Cine îi iubește cu adevărat, cu durere și delicatețe, este dator să le spună adevărul.

Desigur că și aici, ca și mai jos, este vorba tot de o minte pripită, dezinformată, iar nu un vicleșug. Însă vedem că lipsa de discernământ își spune cuvântul, astfel că cele scrise mai jos de sfinția sa nu vor fi o surpriză pentru noi, dar nici un criteriu al adevărului.

Dacă pentru sfinția sa:

• mesajul ce îndeamnă la anarhie (sau de obținere a drepturilor formale cetățenești) ca fiind adevărata viață > este mesaj perfect Ortodox;
• concertele anti-sistem > pot aduce libertate;
• drăcuirea sau vulgaritatea obscenă > este un mesaj Ortodox;
• concertele pe ritmul șamanilor idolatri din muzica rock > sunt iubire de libertate (libertatea este slobozenia virtuții și este confundată azi cu libertinajul, adică a te înrobi fără a fi mustrat de conștiință sau de alți oameni Gal 5:12 O, de s-ar tăia de tot cei ce vă răzvrătesc pe voi! 13 Căci voi, fraților, ați fost chemați la libertate; numai să nu folosiți libertatea ca prilej de a sluji trupului, ci slujiți unul altuia prin iubire. 14 Căci toată Legea se cuprinde într-un singur cuvânt, în acesta: Iubește pe aproapele tău ca pe tine însuți.);
• pasionații de muzică satanistă > sunt Ortodocși și Români adevărați;
• eroii îndrăgostiți de un crez anarhic, antidogmatic și drăcuitor/obscen > sunt sfinți, doar fiindcă încearcă să salveze vieți (datorie la care te îndeamnă firea și conștiința), chiar dacă își pun virtutea în slujba crezului rock;

să ne mai mirăm atunci că preacucernicia sa îl consideră pe Părintele Arsenie Boca „Sfântul Ardealului”, (chiar dacă știe sau nu despre învățăturile și practicile – după cum vom vedea neortodoxe – diavolești ale sfinției sale)? O astfel de gravă lipsă de discernământ poate duce, logic, la o asemenea concluzie.

Pentru cei care, însă, se mai îndoiesc că acel concert de la Colectiv a fost satanist, vom da mai jos imagini din videoclipul pe care l-a făcut trupa „Goodbye to Gravity” tocmai la cântecul prin care s-au jertfit prin sinucidere diavolului celui răzvrătit (simbolizat de anarhie), hulind crezul, dogmele, predicile și credințele (conștiințele).

Vă rugăm să observați:

• simbolurile (fulgerul simbolul diavolului Luc 10:18 Și le-a zis: Am văzut pe satana ca un fulger căzând din cer., capul de mort simbolizând pe Adam cel vechi în robia fulgerului, adică a diavolului, prin păcatul care îl duce la moarte);
• cuvintele (printre care: „Goodbye to Gravity” = „La revedere Gravitației” care este consecința și simbolul căderii, „Mantras of war” = „Mantrele de război” ce aduc aminte de hinduism și de semnul AUM în flăcări – Mantra care declară război Sfintei Treimi – pus de Părintele Arsenie Boca deasupra numelui dumnezeiesc în pictura de la Drăgănescu, a se vedea capitolul: Pictura păgână);
• dracul ce iese din capul omului aflat în suferință ridicând mâinile să invoce pe satan (ce simbolizează stăpânirea asupra minții omenești care s-a închinat lui) și
• culorile care sunt aproape la fel cu cele din pictura spectrală violet de la Drăgănescu (a se vedea capitolul: O fantomă în loc de Hristos).

Parcurgând concepțiile despre Ortodoxie ale Părintelui Mihai-Andrei Aldea putem înțelege că aceleași motive pentru care formația „Goodbye to Gravity” avea un mesaj perfect Ortodox și cei care au murit la Colectiv erau sfinți, pentru preacucernicia sa și învățăturile Părintelui Arsenie Boca sunt perfect Ortodoxe și preacuvioșia sa este perfect „Sfântul Ardealului”, care mai poate, însă, și greși. Motivele sunt:

• același entuziasm fierbinte provenit din părerile lumii, punându-se bine cu ea… din motive misionare și
• aceeași nelămurire în legătură cu realitatea, deoarece nu cunoaște învățăturile Sfinților Părinți.

Este o apropiere reală între cele două fenomene, sesizată de Părintele Aldea, în duh, fără să-și dea seama, deoarece Părintele Arsenie Boca:

• abordează credința în mod duplicitar prin prisma religiilor superioare (controlându-și voința prin metodele lor și prin cele citite în învățăturile hinduse ale lui Mircea Eliade);
• practică cu stăruință Hatha Yoga în fața oglinzii;
• pictează în stil hindus, transmițând mesaje vizuale new-age și
• crede în reîncarnare (desigur… ca o excepție, vedeți capitolele: Despre reîncarnare, Mărturia unui contemporan, Antihrist).

Toate acestea sunt lucrări asemănătoare cu abordarea fenomenului religios prin mantre a formației Goodbye to Gravity:

Alex Pascu: Am încercat să găsim „firul roșu” care leagă acest album, iar tematica versurilor de multe ori era conflictul – nu neapărat conflictul armat propriu-zis, cât conflicte interioare, spirituale sau personale. A fost un moment chiar amuzant când Kostas Kalimeris, inginerul care a mixat albumul, după ce a ascultat un pasaj foarte heavy, a exclamat încântat: „Sounds like WAR!”. Ne-a plăcut ideea de contradicție a mantrelor – care, în esență sunt incantații pozitive – cu războiul și conflictul, speranța noastră fiind că, ascultând aceste piese, capeți din ce în ce mai multă forță pentru a ieși învingător în conflictele de zi cu zi.[8]

Nu cred că vreun Ortodox autentic ar folosi vreo mantră sau alte incantații pentru a ieși învingător sau a dobândi forță. Noi rugăm pe Dumnezeu, folosindu-ne de rugăciunea Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul!, pentru a cunoaște neputința noastră reală, a ne goli de noi înșine prin smerenie și așa, a ne umple de Dumnezeu care biruie în noi. Așadar, mesajul concertului numit de Părintele Aldea perfect Ortodox, de fapt era perfect anti-Ortodox.

Pentru cei care tot nu cred, să vedem ce semne făceau și purtau cei numiți de Părintele Aldea Ortodocși și Români adevărați (primul este Andrei Găluț, al doilea Alex Pascu, grupul este Goodbye to Gravity:

Să vedem acum și ce semne făcea unul din cei numiți de Părintele Mihai-Andrei a fi „eroi, ba nu! sfinți care au căzut încercând să salveze vieți” (celebrul erou rocker Claudiu Petre):

Ar fi bine să înțelegem ce semnifică simbolurile folosite de ei, cu atâta pasiune:

Pentagrama sau steaua cu cinci colturi– un simbol transcultural, ce se poate gasi in cultura hindusa, greaca, romana, babiloniana etc. In ultimul secol insa a fost legat de trei mari concepte cultural – religioase: Satanismul, miscarea Wicca [= „Vrăjitorimea” – n.n.] si Francmasoneria. In genere pictograma satanica este reprezentata cu un colt indreptat in jos iar in interiorul stelei – Capul de țap. Uneori simbolul este reprezentat inconjurat de 2 cercuri si numere pitagoreice. Un amanunt important este ca steaua satanica nu este o negare a pentagramei Wicca iar diferentierea orientarii colturilor (sus sau jos) este o diferentiere moderna, aceasta neexistand pana in secolul 19.

Pentagrama este de asemenea un puternic simbol in Masonerie unde este folosita atat cu un colt orientat in sus cat si cu el in jos in cazul simbolului “Steaua Estului”, simbol al Grupurilor Masonice Feminine.

Steaua cu cinci colturi, un simbol al magiei negre, folosit în ceremoniile si invocările demonice, atunci când este întoarsă formează un cap de tap care l-a simbolizat dintotdeauna pe satana. Folosirea acestui semn este foarte frecventă în sfera muzicii rock.

[…]

Pan a fost unul dintre zeii vechilor greci. Pan avea o înfățișare ciudată, fiind jumătate om și jumătate animal; avea coarne, barbă și copite de țap, iar trupul îi era acoperit de păr si era cunoscut pentru muzica fermecătoare pe care o cânta din flaut.

Pe un disc al lui Rolling Stones vedem un cap de tap cufundat într-o oală cu sânge (coperta la lansarea discului). Titlul albumului este Goat’s Head Soup (Supă de cap de țap).

Led Zeppelin au un cântec care este socotit ca cel mai popular din muzica rock: “Scară către cer” (Stairway to heaven). Un vers al lor aminteste de zeul Pan , cu numele de Pipper (flautist – care cantă din flaut) si sună astfel: ” Mintea ta fredonează fără încetare si fără să stii , flautistul te cheamă să-l urmezi. ”

Din nefericire , tinerii din ziua de astăzi ascultă sfatul celor de la Led Zeppelin si , prin muzica rock păsesc pe drumul spre iad, urmându-l pe Pan, care după cum am văzut îl simbolizează pe satana.

Semnul celor două degete

Anton Lavey, întemeietorul bisericii satanice din America a lansat semnul celor două degete care simbolizează coarnele lui satan. Acest simbol al satanei are o foarte mare răspândire între fanii rockului. […]

Fulgerul

Acest simbol al fulgerului face parte din simbolurile mistice si reprezintă pe zeul Thor (=satana) . În Evanghelie Hristos spune:” Am văzut pe satana ca un fulger căzând din cer. (Luca 10,18) ”

Multe formatii ca AC/DC , Black Sabbath , Kiss folosesc acest simbol al fulgerului. Este oare o simplă coincidentă faptul că organizatia SS a lui Hitler avea ca simbol acelasi semn al fulgerului?

Și formația Goodbye to Gravity avea ca simbol tot pe satana, sub formă de două fulgere ce îl stăpâneau pe Adam cel vechi (mort între păcatele de-a dreapta și de-a stânga):

Iată ce spuneau alții despre eroii de la Colectiv, comentând textul de mai sus, al Părintelui Mihai-Andrei Aldea:

«Mă voi întoarce la muncă în atelierul de tâmplărie, la rugăciunile pentru cei arși la Colectiv, din care noaptea trecută nu m-am putut opri, pur și simplu, până la 2 noaptea, la lacrimile pe care nu mă pot opri să le vărs pentru familiile celor loviți de tragedie, pentru cei morți și răniți, pentru eroii, ba nu!, sfinții care au căzut încercând să salveze vieți…»

 Despre Claudiu Petre am scris si noi:

«Unde a disparut CLAUDIU PETRE?»

«AU FOST JERTFITI? (2) Disparitia si reaparitia lui Claudiu Petre. Unde au fost dusi mortii initial si cati exact au fost?»

Si am scris de bine. Poate fi considerat un erou. Atentie mare insa, de la erou la Sfant e o cale uriasa. Ne putem ruga pentru sufletul sau sa-l ierte si sa-l odihneasca bunul Dumnezeu pentru sacrificiul sau, insa a fi Sfant in acest context inseamna a muri pentru Dreapta Credinta. Ceea ce nu e cazul …^[9]

[…]

EROISM nu ca al mucenicilor crestini, din dragoste pentru binefacerile vesniciei, ci eroismul MUCENICILOR nostri, MODERNI, pentru o realitate anume, pentru o fericire obsteasca aici, pe pamant, FERICIREA satisfacerii totale a tuturor comoditatilor si a neinfranatelor porniri patimase de a bea CUPA vietii pana la fund, prin bunurile distribuite tuturor in egala masura si la fiecare.

Acesti BRAVI MUCENICI[14] ai nostri vor exercita o influenta extraordinara asupra societatii, pentru ca vor SUBTILIZA notiunea de fapta eroica si slava umila a mucenicilor Mielului, ca sa le ocupe locul lor si sa umbreasca pomenirea lor, micsorand adevarul cununii lor mucenicesti.

Aceasta TACTICA, asijderea, COSTA nu putine eforturi si truda, deoarece tu, LEGIUNE a sarpelui negru, va trebui sa intretii prin sugestii sporite SISTEMUL DE EXECUTII(62), ce intareste si alimenteaza ENERGIA VOASTRA de impotrivire si distrugere a poruncilor Mielului printre oameni, si care ne sunt necesare pentru ca inaspresc relatiile dintre popor si autoritati, apropiind ISTORIA de FINALUL prielnic noua, de GUVERNAREA noastra asupra lumii!!!(63)

– Intelegeti voi TACTICA asta? – Tu, LEGIUNE a SARPELUI NEGRU, si tu, batrane MOLOH, si tu, vesnic JUCAUSULE, vesnic zambaretule EROT – COPILUL sarpelui negru!! Sugerati-le, deci, oamenilor RELATIVITATEA IDEILOR!(64) INTUNECATI-LE MINTILE!“(65)[10]

Desigur că sunt puțini oameni vicleni într-atât încât să facă special răul și să se bucure de răul altora. Majoritatea sunt înșelați prin mentalități greșite și făcând răul, sunt convinși că fac cel mai mare bine omenirii. Chiar BSR (Biserica Satanistă din România) are un cuvânt care zice așa (despre semnele oculte):

Udjat: sau ochiul a tot vazator, unul dintre putinele simboluri care face referire la Lucifer (regele iadului), despre care se crede ca va face judecata. Sub ochi intalnim o lacrima deoarece el sufera pentru cei inafara influentei sale.[11]

Aceasta înseamnă că Lucifer i-a convins pe sărmanii înșelați că are milă, compasiune și suferă pentru cei care nu-i conduce. Noi știm, însă, că și crocodilii plâng înainte de a-și mânca victima, ca să înțelegem că părerea de rău poate ajunge la a plânge, dar dacă este egoistă arată intensitatea emoțională a răutății și nu frumusețea unei persoane jertfelnice.

Cum și între Ortodocși există oameni care își fac cruce, poate chiar și merg la Sfânta Biserică, dar în realitate nu își aduc ca jertfă sufletul lui Hristos, așa și printre rockeri sunt oameni care fac semnul satanei, merg la concerte rock, dar nu își dau seama că își jertfesc timpul, trupul prin gesturi diavolului sau li se pare (din amăgire) că aceasta este un fel de cultură ce se manifestă prin revoltă împotriva răutăților politice, ordinii rele ale acestui pământ sau moralei false, de ochii lumii.

Nu știm exact prin ce gânduri au fost amăgiți cei de la Colectiv. A-i condamna pe ei de satanism este un atac la persoane pe care un om duhovnicesc, călit în cunoașterea neputințelor omenești, înșelării lesnicioase a gândurilor, și pătruns de îngăduința oricărui om, nu o va face. El nu o va face nici măcar pentru conducătorul BSR-ului care aduce jertfă satanei clară, de necontestat, prin ritualuri magice vorbind direct cu Lucifer. Omul duhovnicesc se învinovățește pe sine pentru toate, inclusiv pentru sataniști, considerându-se mai rău decât toți.

Dar de aici până la a numi cele de mai sus Ortodoxie perfectă, românism adevărat, este o distanță uriașă, fiindcă aceste afirmații hulesc și Ortodoxia și românismul, considerându-le dedicate lui Lucifer.

Desigur că nu îl acuzăm pe Părintele Mihai-Andrei Aldea ca un hulitor de cele sfinte. Când le-a hulit nu și-a dat seama, a fost amăgit de râvna rătăcită și nu a cunoscut de fapt realitățile muzicii rock, dar, din păcate, nici Dreapta Credință.

Însă, nu putem să nu observăm că aceleași mecanisme funcționează și în cazul aprecierii (de către Părintele Aldea și de către alții asemenea lui) ca Sfânt a Părintelui Arsenie Boca. Și preacuvioșia sa a fost înșelat, și față de sfinția sa omul duhovnicesc este dator să aibă milă, să se considere mai păcătos decât el, dar dacă este cu adevărat duhovnicesc, adică lămurit în adevăr, în nici un caz nu poate confunda mesajul de la Prislop cu Ortodoxia, dacă nu vrea să hulească.

Și din acest punct de vedere Părintele Mihai-Andrei Aldea a greșit, fiind dezinformat.

Desigur că spune Mântuitorul:

Ioan 15:13 Mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are, ca sufletul lui să și-l pună pentru prietenii săi.

Claudiu Petre și-a pus sufletul pentru prietenii săi. Aceasta arată frumusețea firii pe care a făcut-o Dumnezeu, că nici ritualul adus lui Lucifer prin gesturi și muzică rock nu poate strica bunătatea chipului dumnezeiesc din om. Însă, răutatea nu există prin sine, este o deturnare a bunătății spre propria slavă egoistă. Astfel că Lucifer, datorită credinței mărturisite de Claudiu Petre, deturnează slava eroismului în cinstea credinței sataniste și se împăunează cu ea, după ce el însuși, din ură față de Sfânta Biserică și din ură chiar față de adepții săi, a provocat (direct sau a pus la cale prin oameni vicleni) tragedia de la Colectiv. Revolta împotriva Sfintei Biserici ne arată la toți, limpede aceasta.

A admira eroismul firesc al chipului dumnezeiesc din om, pentru care toții suntem datori:

Luc 17:10 Așa și voi, când veți face toate cele poruncite vouă, să ziceți: Suntem slugi netrebnice, pentru că am făcut ceea ce eram datori să facem.

nu înseamnă a-l confunda cu sfințenia muceniciei, fiindcă punerea sufletului mai are o componentă de temelie:

Mat 16:25 Că cine va voi să-și scape sufletul îl va pierde; iar cine își va pierde sufletul pentru Mine îl va afla.

Punerea sufletului, pentru a fi mântuitoare, trebuie să se facă pentru Hristos, adică în Dreapta credință a Sfintei Biserici Ortodoxe de Răsărit.

***

Să cercetăm acum ce ne învață Ortodoxia despre această problemă, importantă și dacă îl considerăm pe Părintele Arsenie Boca mucenic (doar fiindcă a fost omorât de securiști pentru crezul său personal). Vom reda un fragment (incomplet) din capitolul Poate fi considerat mucenic?:

„Deși o parte din ucenici (contraziși de ceilalți) pentru a-și manifesta, justifica și învârtoșa efuziunea celestă, spun că a fost chinuit de securitate, totuși nici aceasta nu este un criteriu de ‎mucenicie. Nu toți cei omorâți politic sunt martiri (nici măcar toți cei omorâți pentru hristos nu sunt mucenici).

Pentru a ajunge Sfânt Mucenic este nevoie să aperi ‎adevărata dreaptă credință, prin fapte și învățături:

Rom 10:8 Dar ce zice scriptura? Aproape este de tine cuvântul, în gura ta și întru inima ta; adecă, cuvântul credinței care propovăduim.[se înțelege cea Ortodoxă – n.n.] 9 Că de vei mărturisi cu gura ta pre Domnul Iisus, și vei crede întru inima ta, că Dumnezeu l-au ridicat pre el din morți, te vei mântui, 10 Că cu inima se crede spre dreptate [deci dreapta credință – n.n.]; iar cu gura se mărturisește spre mântuire. 11 Că zice scriptura: tot cel ce crede întru el nu se va rușina.

Cercetarea vieții și învățăturilor mărturisitorilor care nu sunt canonizați de Sfânta Biserică – deci nu sunt trecuți prin filtrul Sfintei Predanii dăruită nouă de Domnul nostru Iisus Hristos prin Sfintele Sinoade Ecumenice – nu este suficientă pentru a găsi voia lui Dumnezeu în legătură cu lucrarea lăuntrică și nici pentru a afla Adevărul, dacă nu le comparăm mesajul cu Sfânta Predanie.

Unii din mărturisitori au avut și alte motive în lupta lor, de multe ori din dragoste de neam, politice și/sau personale. Nefiind centrați pe dragostea de Hristos și nelucrând pocăința, ci eroismul, nu au avut ca o caracteristică a lor insuflarea de către Sfântul Duh, pentru a fi învățători și pilde pentru mântuire. Acest lucru este vizibil în multe din cărțile scrise de ei, în care se vede că au mari neclarități în legătură cu dreapta credință.

Despre lucrul acesta ne învață și Sfântul sfințit mucenic Ciprian al Cartaginei, când ne vorbește chiar și de mărturisitorii pentru Hristos (numiți confesori), superiori din punct de vedere al pregătirii duhovnicești față de cei ce se luptă doar pentru eliberarea patriei. Cu toate acestea nici ei nu erau scutiți de rătăciri, nici cu viața, nici cu învățăturile:

XIV.‎

Asemenea oameni, chiar dacă au fost uciși în numele credinței lor, nu-și vor ‎spăla nici cu sânge greșelile. Vina dezbinării e gravă, de neiertat, și suferința n-o ‎poate purifica. Nu poate fi martir cel ce nu este cu Biserica. Nu intră în împărăția ‎cerurilor cel ce a părăsit Biserica, locțiitoare pe pămînt a împărăției cerești. ‎Hristos ne-a dat pacea, ne-a Învățat să fim uniți și solidari, ne-a recomandat să ‎păstrăm neatinse și necălcate legăturile dragostei și ale înțelegerii; nu poate să se ‎numească martir cel ce nu respectă dragostea frățească. Aceasta ne învață și ne ‎asigură Apostolul Pavel zicînd: «Chiar dacă aș avea atâta credință, încît să pot ‎muta munții din loc, dar dragoste nu am, nimic nu sînt ; chiar dacă aș împărți ‎toată averea mea săracilor, iar corpul meu l-aș da să fie ars, iar dragoste nu am, ‎nimic nu-mi folosește. Dragostea e mărinimoasă și binevoitoare, dragostea nu ‎pizmuiește, nu se trufește, nu se înfurie, nu lucrează cu nebăgare de seamă, nu ‎gândește răul, toate le iubește, toate le crede, toate le speră, toate le rabdă» 46. ‎Dragostea niciodată nu va cădea, zice Pavel, căci ea va domni întotdeauna, prin ‎unitatea fraternității și solidarității va dura veșnic. Nu poate ajunge dezbinarea în ‎împărăția cerurilor, la răsplata lui Hristos care a zis : «Aceasta este porunca Mea ‎‎: să vă iubiți unii pe alții așa cum v-am iubit Eu pe voi» 47. Nu poate îndeplini ‎această poruncă cel ce prin discordia perfidă a încălcat dragostea lui Hristos. Cine ‎n-are dragoste nu-L are pe Dumnezeu. Apostolul Ioan spune : «Dumnezeu este ‎dragoste și cel ce rămîne în dragoste rămîne în Dumnezeu și Dumnezeu rămîne în ‎el» 48. Nu pot rămîne cu Dumnezeu cei ce nu vor să fie uniți în Biserica lui ‎Dumnezeu. Chiar dacă vor arde pe rug sau vor fi dați fiarelor sălbatice, aceea nu ‎va fi coroana credinței, ci pedeapsa trădării, și nu sfârșitul glorios al celui cu ‎virtute religioasă, ci moartea din disperare. Unul ca aceștia poate fi ucis, dar nu ‎poate fi încoronat. Mărturisește că e creștin, ca și diavolul care adesea minte că e ‎Hristos, căci însuși Domnul ne atrage luarea-aminte și zice : «Mulți vor veni în ‎numele Meu spunând : Eu sînt Hristos, și pe mulți vor înșela» 49. După cum el nu e ‎Hristos, chiar dacă înșeală cu numele, la fel nu poate fi creștin cine nu rămîne în ‎Evanghelia lui Hristos și a adevăratei credințe.‎^[12]

‎XV. ‎

Căci a profeți, a scoate demonii, a face multe acte de virtute pe pămînt ‎este lucru mare și admirabil, dar nu dobândește împărăția cerească cel ce ‎înfăptuiește toate acestea, dacă nu merge respectând drumul drept al adevăratei ‎credințe. Vestește Domnul și zice : «Mulți îmi vor spune în ziua aceea : Doamne, ‎Doamne, oare nu în numele Tău am profețit, nu în numele Tău am scos demonii, ‎nu în numele Tău am săvârșit mari fapte de virtute ? Atunci Eu le voi răspunde : ‎Niciodată nu v-am cunoscut, fugiți din fata Mea cei ce ați înfăptuit nedreptatea»”‎ […]

XVIII.‎

Astfel, Core, Datan și Abiron, care au încercat să răpească lui Moise și ‎preotului Aaron dreptul de a sacrifica, îndată au fost pedepsiți pentru ‎încercările lor : legăturile pământului s-au rupt, o adâncă prăpastie s-a deschis ‎sub picioarele lor și i-a înghițit de vii. Dar nu numai pe ei, care fuseseră făptașii ‎nedreptății, i-a lovit mânia lui Dumnezeu, ci și pe ceilalți 250 de complici și ‎participanți la aceeași nebunie, uniți în aceeași îndrăzneală, un foc trimis de ‎Domnul ca grabnică pedeapsă i-a mistuit, arătând și învățând că toți cei ce s-au ‎împotrivit lui Dumnezeu au fost niște nemernici, care au încercat cu voință ‎omenească să dărâme rânduirea lui Dumnezeu ‎. La fel și regele Ozias, ‎aducând un vas cu tămâie și vrând, contra legii lui Dumnezeu, să facă un ‎sacrificiu cu de la sine putere, deși i se împotrivea preotul Azaria, fiindcă n-a ‎voit să cedeze și să se supună rânduielii, ajungîndu-l pedeapsa divină, s-a ‎îmbolnăvit de lepră din cauză că a supărat pe Domnul, fiindu-i atinsă tocmai ‎acea parte a corpului unde sînt însemnați cei ce-l merită pe Dumnezeu ‎ ‎ ‎. și ‎fiii lui Aaron, fiindcă au pus pe altar un foc străin, pe care nu-l încuviințase ‎Domnul, au fost nimiciți pe dată, în fața Domnului care i-a pedepsit.‎

XIX.‎

Pe aceștia îi imită de bună seamă și-i urmează cei ce, disprețuind tradiția lui ‎Dumnezeu, introduc învățături străine, inventate de oameni, Pe aceștia îi ‎mustră Domnul și-i ceartă în Evanghelia Sa zicînd : «Călcați porunca lui ‎Dumnezeu ca să stabiliți tradiția voastră» ‎ ‎. Această crimă este mai gravă ‎decît cea săvârșită de unii apostați, care totuși, căinîndu-se de greșelile lor, se ‎roagă lui Dumnezeu și obțin iertare. Aceștia vin la biserică și se roagă în ea; ‎aceia luptă împotriva Bisericii. Aceștia poate au greșit de nevoie, aceia de ‎bunăvoie se țin de greșeală. Apostatul și-a produs numai sieși vătămare, cel ce ‎a încercat să facă o erezie sau o schismă a amăgit pe mulți, tîrîndu-i după sine ‎în greșeală. Unul este pagubă a unui singur suflet, celălalt primejdia multora. ‎Unul înțelege ‎

că a greșit, plânge și se călește ,· celălalt, îngâmfat în păcatul său și com‎plăcându-se în delictele sale, desparte pe fii de mamă, răpește oile de la păstor, ‎calcă legământul față de Dumnezeu. Apostatul a păcătuit o singură dată, ‎celălalt păcătuiește zilnic. In sfârșit, apostatul, primind martiriul, poate primi ‎cele promise ale împărăției divine, dar schismaticul, dacă a fost ucis în afara ‎Bisericii, nu poate ajunge la răsplata Bisericii ‎ ‎ ‎ ‎.‎

XX.‎

Să nu se mire cineva, prea iubiți frați, că unii dintre confesori ajung la aceste ‎abateri; că de aceea și alții fac greșeli atît de mari și atît de grave. Mărturisirea ‎credinței în prigoană nu face pe cineva imun față de înșelăciunile diavolului, ‎sau să-l apere punîndu-l într-o permanentă siguranță împotriva ispitelor, ‎primejdiilor, curselor și atacurilor lumești, cît timp el trăiește încă în lume. ‎Altfel, n-am fi văzut la confesori înșelăciuni, blestemății și adulter, pe oare le ‎regretăm și de care ne îndurerăm văzîndu-le la câțiva. Oricât de mare ar fi un ‎astfel de confesor nu este mai înțelept decît Solomon și nici iubit de ‎Dumnezeu. Cel ce cît timp a umblat pe căile Domnului, atâta timp a păstrat ‎harul pe care-l dobândise de la Domnul, același, după ce a părăsit calea ‎Domnului, a pierdut și harul Domnului. De aceea este scris : «Păstrează ceea ce ‎ai, ca să nu primească altul coroana ta» ‎ ‎. Căci Domnul n-ar amenința că ‎poate să ia înapoi coroana dreptății, decît fiindcă, pierzîndu-se justiția, este ‎necesar să se piardă și coroana ‎ ‎.‎

XXI.‎

Mărturisirea credinței în prigoană este început de glorie, dar nu chiar un ‎merit pentru coroană și nu încheie lauda, ci este începutul demnității, precum ‎s-a scris : «Cine va răbda pînă la sfârșit, acela se va mântui». Ce a fost înainte ‎de sfârșit este treaptă care duce la înălțimea mântuirii, nu e chiar termenul care ‎constituie priporul înălțimii. Cineva este duhovnic, dar după confesiune ‎pericolul este mai mare, fiindcă dușmanul este și mai mult provocat. Poți fi ‎confesor dar cu atît mai mult trebuie să stea cu Evanghelia Domnului cel ce a ‎dobândit prin

Evanghelie gloria de ta Domnul… Cui i se dă mult, l se cere mult, și cui i se ‎acordă mai multă demnitate i se pretinde supunere. Nimeni să nu piară sub ‎înrâurirea confesorului, nimeni să nu Învețe din purtările confesorului ‎nedreptatea, obrăznicia, perfidia. Poate fi confesor, dar să fie

umilit și la locul lui, să fie modest în învățătura și faptele lui, cel ce se ‎numește mărturisitor al lui Hristos să imite pe Hristos pe care-L mărturisește. ‎Căci dacă zice Hristos: «Cine se înalță se va umili și cine se umilește se va ‎înălța» ‎ ‎ ‎ ‎, și dacă El a fost ridicat de Tatăl, fiindcă pe pămînt S-a umilit în ‎Cuvântul, puterea și înțelepciunea lui Dumnezeu Tatăl ‎, cum poate iubi ‎înălțarea El, care ne-a recomandat prin legea Sa umilința și care a primit El ‎însuși cel mai strălucit nume ca răsplată a umilinței? ‎ ‎ ‎ ‎. Poate fi confesor al ‎lui Hristos, dacă nu întinează după aceea măreția și demnitatea lui Hristos. ‎Limba care a mărturisit numele lui Hristos să nu fie vorbitoare de rău, ‎supărătoare, să nu fie auzită iscând neînțelegeri și procese, să nu arunce după ‎cuviințe de laudă venin de șarpe contra fraților și contra preoților lui ‎Dumnezeu. Dealtfel, dacă va fi vinovată și demnă de dispreț, dacă și-a ‎îndeplinit confesiunea prin- tr-o rea convorbire, dacă și-a pătat viața prin ‎ticăloșie, dacă, în sfârșit, după ce a fost făcut confesor părăsind înțelegerea și ‎spărgîndu-i unitatea, a schimbat credința dintâi cu necredința de după aceea, ‎nu poate să pretindă că prin confesiune i se cuvine răsplata gloriei, cînd prin ‎însuși acest fapt merită mai mare pedeapsă.‎

XXII.‎

Căci și Domnul l-a ales pe Iuda printre Apostoli, și, totuși Iuda după aceea ‎L-a trădat pe Domnul. Dar tăria Apostolilor în credință n-a scăzut, dacă ‎trădătorul Iuda s-a desfăcut de unirea cu ei. La fel și aici, nu a fost micșorată ‎pe dată sfințenia și demnitatea confesorilor dacă unii și-au călcat credința ‎. ‎Fericitul Apostol vorbește într-o epistolă a sa zicînd: «Ce, dacă au căzut din ‎credință unii dintre ei, oare infidelitatea lor a zădărnicit credința lui Dumnezeu ‎‎? Departe de așa ceva ; căci Dumnezeu este adevărat și tot omul este ‎mincinos» ‎ ‎. O parte dintre confesori, cea mai mare și mai bună, stă în ‎puterea credinței sale și în adevărul legii și al învățăturii Domnului. Nu ‎părăsesc pacea Bisericii cei ce-și amintesc că în Biserică au dobândit harul lui ‎Dumnezeu de care au fost demni și dobândesc o mai mare laudă a credinței lor ‎prin însuși acest fapt că, respingând perfidia celor ce au fost uniți cu ei prin ‎confesiunea comună, s-au îndepărtat de orice atingere cu crima ,· luminați de ‎lumina Evangheliei, pătrunși de razele pure și strălucitoare ale Domnului, ei ‎sînt demni de laudă pentru păzirea păcii lui Hristos, pentru că au ieșit ‎biruitori în lupta cu diavolul.‎^[13]

Așadar nici Părintele Arsenie Boca, nici alți părinți sau mireni care au fost prigoniți și au suferit în temnițe, nu sunt model de Ortodoxie, dacă învățătura și viața lor nu este conformă cu învățăturile și viața Sfinților Mucenici și Sfinților Părinți. Iubirea în adevăr este mai presus decât facerea de minuni, proorocii, decât chinurile temniței și chiar decât moartea (în aparență mucenicească):

1Co 13:1 De aș grăi în limbile oamenilor și ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare și chimval răsunător. 2 Și de aș avea darul proorociei și tainele toate le-aș cunoaște și orice știință, și de aș avea atâta credință încât să mut și munții, iar dragoste nu am, nimic nu sunt. 3 Și de aș împărți toată avuția mea și de aș da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi folosește. 4 Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește. 5 Dragostea nu se poartă cu necuviință, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândește răul. 6 Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr.

Chiar dacă a fost prigonit (sau chiar și omorât de securitate) Părintele Arsenie Boca rămâne un model doar dacă propovăduiește prin învățătură și exemplul personal Sfânta Credință Ortodoxă. Iar dacă se abate de la ea nu numai că nu poate fi considerat Sfânt Mucenic, dar nici măcar mărturisitor Ortodox nu poate rămâne. El nu poate fi vreun model bun de om firesc (omul firesc este Ortodoxul ce își lucrează pocăința, luptând împotriva celor de sub fire – sau din afara firii. După o vreme harul lui Dumnezeu, îi dăruiește, fără ca să o ceară, să ajungă mai presus de fire).

În același timp, crezând în Sfinții Părinți, să vedem și să înțelegem, că nici măcar cine este ucis de dușmanii propriei credinței nu este neapărat și mucenic. Căci propria credință poate fi una eretică chiar la arătare (ca în cazul Părintelui Arsenie Boca) sau doar în ascuns. Chiar dacă Părintele Arsenie Boca ar fi fost omorât de securitate nu din motive politice, ci ‎pentru Hristos, nu poate fi în veac mărturisitor, dacă a propovăduit învățăturile și părerile proprii, iar nu pe cele ale Sfintei noastre Biserici Ortodoxe, iar hristosul sfinției sale este unul mincinos. Doar dacă s-ar fi căit de toate aceste abateri, mai înainte de moarte în mod public, lucru de care nici un ucenic nu ne vorbește, ar putea fi măcar un model de pocăință. Altminteri, dacă s-a pocăit în taină (chiar și cu multă intensitate), poate fi iertat de Dumnezeu (dacă și noi ne lepădăm de rătăcirile sfinției sale, ca să nu fie osândit pentru primejduirea sufletelor noastre), dar nu poate fi model public (fiindcă oamenii i-ar lua ereziile ca fiind sfințenie, le-ar urma și ar ajunge în iad).

Se mântuiește numai cel ce moare pentru credința cea adevărată închinată Domnului nostru Iisus Hristos, nu cel ce moare pentru o lucrare din interes personal (dedicată sinelui îmbătat de mândrie prin false învățături și false minuni, ce atrag către propria persoană, chiar dacă sub pretextul aparent că este vehicul către Hristos).

Aceasta nu este valabil numai pentru cei omorâți în numele lui Hristos dintre ereticii declarați ca atare (numiți de Sfinții Părinți pseudomucenici), ci chiar și în cazul unor clerici ortodocși care chiar au propovăduit Ortodoxia (nu învățăturile lor rătăcite), dar nu au lucrat adevărata Ortodoxie, adică pocăința, în inima lor. Și nu numai că nu devin Sfinți Mucenici, dar chiar nici măcar toate păcatele lor nu li se spală prin suferința morții pentru Hristos, ci ajung în chinurile veșnice:

Și a venit un om și a intrat în biserică și a zis către ceilalți: „Spuneți împărătesei că păgânul împărat, cu nedreptate, vrea să omoare pe arhierei și pe boieri.” Și îndată, sculându-se din scaun Născătoarea de Dumnezeu, au urmat toți după dânsa și noi dimpreună și, prin cântarea Născătoarei de Dumnezeu, îndată au căzut acolo semnele semilunii și s-au scufundat. Și apropiindu-se de mijlocul orașului au aflat pe arhierei și pe boieri cu mâinile legate dinapoi, iar pe trei arhierei și pe doi din boieri cu capetele tăiate. Dacă a văzut Născătoarea de Dumnezeu acestea, a făcut semn Sfântului Hristofor, care, luând sabia din mâna gealatului i-a tăiat capul. Deci, lăsând pe ceilalți acolo, a mers Născătoarea de Dumnezeu în casa tiranului împărat, care ședea în scaun, și a zis către dânsul Stăpâna și Pururea Fecioara Măria: „Prea păgâne și fără de lege, cum ai îndrăznit a omorî pe arhierei și pe boieri?” Iar el cu obrăznicie a zis către Născătoarea de Dumnezeu: „Cine ești tu care cu îndrăzneală ai intrat și vorbești cu acest fel de cuvinte?” Iar cei ce erau împrejurul Născătoarei de Dumnezeu i-au zis lui: „Neîndumnezeitule, nu vezi pe împărăteasa cerului și a pământului, care a venit să te piardă pe tine?” Și îndată răpindu-l Sfântul Hristofor din scaun l-a trântit jos și a șezut Născătoarea de Dumnezeu pe scaun și a zis către dânsul cu mânie: „Pentru care pricină nelegiuitule ai omorât amar pe arhierei și pe creștini și pe ceilalți ai vrut să-i omori? Ce rău ți-au făcut ei, ție?” Iar tiranul a zis către dânsa: „Pentru aceasta i-am omorât pe dânșii, că au scris vrăjmașilor mei și potrivnicilor ca să vie asupra mea; ba am vrut să-i omor pe toți.” Dar Maica Domnului i-a zis: „Nu aceștia au scris, prea necredinciosule, vrăjmașilor tăi; ci eu îi aduc asupra ta, vrând a te sfărâma pe tine și pe neamul tău, pentru că nu mai pot suferi vătămările tale cele mari și pagubele și nedreptățile tale ce le faci creștinilor.” […] Atunci a zis Sfântul Ioan Cuvântătorul de Dumnezeu către Născătoarea de Dumnezeu: „Cum am lăsat pe acești trei arhierei ce zac aici omorâți de nelegiuitul împărat?” Și a zis Maica Domnului către dânsul: „Vezi pe aceștia? Nici pe Dumnezeu nu L-au odihnit întru dânșii, nici pe mine, Maica Lui. Și nu numai că s-au lipsit de viața aceasta trecătoare, ci au luat și munca cea veșnică. [!!! – n.n.]”^[14]

 

Sir 41:11 Vai vouă bărbați necredincioși ! Cari ați părăsit legea Dumnezeului celui prea Înalt.12 Că de vă veți naște, spre blestem vă veți naște, și de veți muri, spre osândă vă veți osebi.

Cei ce merg pentru rugăciune sau vindecare la mormântul celor ce au murit în credință eretică (cum vom vedea, așa este și cea a Părintelui Arsenie Boca dată anatema de cele șapte sinoade ecumenice) se despart de Hristos, ne mai putând a se împărtăși cu Sfintele Taine:

CANONUL 9‎ Laodiceea

Să nu fie iertat a merge cei ai Bisericii, la cimitirele, ori la cele ce se zic ‎martirii ale tuturor ereticilor, pentru rugăciune, ori pentru vindecare. Ci unii ‎ca aceștia, de vor fi credincioși, să se facă achinoniți (neîmpărtășiți) până la o ‎vreme, iar pocăindu-se, și mărturisindu-se că au greșit, să se primească. ‎‎ [Apostolic, can. 45]‎

 

TÂLCUIRE

Nu numai ereticii nu se cade a intra în Bisericile Dreptslăvitorilor, ci nici cei ai ‎Bisericii, adică mirenii cei credincioși, să meargă la cimitirele (țintirimele) ‎ereticilor, unde oarecare numiți ai lor sau îngropat, ori la lăcașurile, în care ‎mucenici ai ereticilor sunt îngropați; că mulți și din eretici în vremea goanei și a ‎idolatriei, până la moarte au suferit, pe care mucenici i-au numit cei de o ‎socoteală cu dânșii. Dar nicidecum ortodocși creștini, zic, se cuvine a merge la ‎aceștia, ori pentru rugăciune sau pentru a se vindeca, adică sau pentru ca să-i ‎cinstească, ori pentru a căuta tămăduire de la aceștia în bolile lor. Iar câți vor voi ‎a o face aceasta, poruncește canonul acesta, să se afurisească pe o vreme, până ‎când se vor pocăi, și vor mărturisi că au greșit. Vezi și pe cel 45 apostolesc.‎

Toți cei care lasă pe adevărații Sfinți și merg la mormintele minciuno-sfinților, sunt dați anatema:

CANONUL 34‎ Laodiceea

Tot creștinul nu se cade a părăsi pe martirii lui Hristos, și a se duce la ‎pseudomartirii (mincinoși mucenici) ereticilor sau la însuși cei ce merg către ‎mai înainte zișii eretici. Că aceștia sunt străini de Dumnezeu. Deci cei ce se vor ‎duce la dânșii fie anatema.‎

TÂLCUIRE

Canonul 9 al acestuiași sinod, după Valsamon, numai cât afurisește pe cei ce ‎merg la mormintele minciuno-mucenicilor ereticilor. Fiindcă au mers amăgindu-‎se, pentru că au nădăjduit, oarecare ajutor la boalele lor de la dânșii, iar acesta ‎anatematisește pe cei ce merg la dânsele, fiindcă au lăsat pe adevărații ‎mucenicii lui Hristos, și despărțindu-se de Dumnezeu sau dus la minciuno-‎mucenicii aceia, cu tot sufletul, și plecarea lor. Drept aceea și după deosebita ‎plecarea sufletului lor, deosebit și de canoane s-au certat. Vezi și pe cel 45 ‎apostolesc.”‎^[15]

 Așadar, atenție cei ce mergeți la mormintele celor cu învățături rătăcite, căror pedepse (spre înțelepțire) vă supune Sfântul Sinod al 6-lea ecumenic (care în canonul său al doilea a ridicat canoanele Sinodului de la Laodiceea la rang de hotărâri fără greșeală, a întregii Sfinte Biserici, stâlp și temelie a Adevărului).

Esențial este, deci, ‎mărturisirea adevărului chiar și în moartea pentru Hristos. De aceea se și spune că adevărul biruie moartea.

Pil 11:7 La moartea omului drept rămâne nădejdea, iar la moartea celui păcătos piere nădejdea.

Și ereticii mor pentru credința lor, dar sunt și mai vinovați față de Hristos, fiindcă fac reclamă prin jertfa lor minciunii sau diavolului:‎

 

RÂVNA

‎ 1686. – Rîvna este puterea sufletească în continuă desfășurare pentru realizarea faptelor bune, ‎pentru un ideal. Râvna cea bună pornește din credință și devotament față de poruncile lui ‎Dumnezeu, “în sârguință fiți fără preget, fiți plini de râvnă cu duhul, slujiți Domnului, ‎bucurați-vă în nădejde, fiți răbdători în necazuri, stăruiți în rugăciune” (Rom. 12,1l-l2). Râvna ‎rătăcită stăpânește pe omul care se călăuzește de idei bune, dar le înțelege greșit și le aplică rău, ‎înșelându-se de poftele încăpățânării și ale slavei deșarte, așa cum au făcut toți ereticii, dintre ‎care unii chiar și-au vărsat sângele spre pierzarea lor și bucuria diavolului (Rom. 1,18; 2, 8; I ‎Tim. 1, 20; II Tim. 3,l-8). Rătăcirea se strecoară mai mult acolo unde este o disproporție între ‎lumina rațională a adevăratelor dogme și între râvna împlinirii unor intenții bune, călăuzite de ‎un sentimentalism needucat și năvalnic, alimentat de rătăciri tăinuite ale imaginației mintale. ‎Leacul râvnei păcătoase este ascultarea de legea Domnului păstrată de biserică și supunerea ‎canonică sub oblăduirea ierarhiei canonice, că “Nimeni nu poate să aibă pe Dumnezeu de Tată, ‎dacă n-are Biserica de mamă” (Sf. Ciprian -D. unitatea Bis. 4).‎

‎ 1687. -în viața omenirii sînt două idealuri principale: cel al egoismului pămîntesc și cel al ‎cerului veșnic. Toate celelalte feluri de idealuri sînt secundare și se grupează pe lîngă unul sau ‎altul dintre aceste două idealuri (eterne) extreme. Dorința inimii este atracția către unul din ‎aceste idealuri principale sau secundare.‎

‎ Cînd această dorință se transformă într-un crez, ea dă naștere rîvnirii de a atinge idealul crezut. ‎Râvna către cucerirea idealului poate să fie bună sau rea, după felul idealului, după realitatea ‎naturală personală și după mijloacele folosite. Astfel au fost oameni care au avut dorințe și ‎idealuri care nu le-au fost de nici un folos ca Iuda (Ioan 11,13,27; Luca 9,57-62; Matei 23,15). ‎Adevărata rîvnă către ajungerea unui ideal, trebuie să fie temeinic examinată întru lumina ‎legilor Domnului și numai după aceea să fie rîvnită cu tărie jertfelnică cerîndu-se ajutorul ‎harului (Marcu 2,13-l4; Luca 24,32; Ioan3,1-l2; 15,1-20; F. Ap. 9,1-22; I Cor. 9, 27; Gal. 6,17). ‎^[16]”

Moartea Părintelui Arsenie Boca a fost foarte neclară: unii zic că a fost bătut, alții că a fost răstignit, alții că a fost torturat de securitate, alții că a murit de boală și bătrânețe. Dacă, însă, cercetăm nălucirile variate demonice de la îngroparea sfinției sale (văzute diferit în funcție de starea de hipnoză variabilă a celor prezenți), și mai analizăm și celelalte mărturii (în lumina Sfinților Părinți), avem indicii serioase că a fost o execuție demonică foarte asemănătoare cu cea de la Colectiv, datorită slujirii îndelungate a Părintelui Arsenie Boca vedeniilor diavolești (foarte asemănătoare cu satanismul și hinduismul), dar mai primejdioase fiindcă mimau Ortodoxia.

Dar pentru a vă lămuri de aceasta vă recomandăm capitolul: Moartea Părintelui Arsenie Boca unde toate acestea se arată mai pe larg (cu texte din mărturiile ucenicilor, întâmplări asemănătoare din Viețile Sfinților și tâlcuiri ale Sfinților Părinți).

Chiar dacă nu ar fi fost așa, ci ar fi fost omorât de Securitate din motive politice, tot nu putem considera că este martir Ortodox, fiindcă învățătura sfinției sale hulește Ortodoxia, astfel că slava eventualei jertfe a vieții sfinției sale, trece în cinstea tatălui minciunii cel ucigaș de oameni, iar nu în numele Adevărului Hristos:

Ioan 8:44 Voi sunteți din tatăl vostru diavolul și vreți să faceți poftele tatălui vostru. El, de la început, a fost ucigător de oameni și nu a stat întru adevăr, pentru că nu este adevăr întru el. Când grăiește minciuna, grăiește dintru ale sale, căci este mincinos și tatăl minciunii. 45 Dar pe Mine, fiindcă spun adevărul, nu Mă credeți.

VI.      Cineva nelămurit în Ortodoxie nu poate lămuri controversele legate de Părintele Arsenie Boca

Trecând de nelămuririle generale ale Părintelui Mihai-Andrei Aldea, să vedem dacă în cuvântul sfinției sale (în legătură cu Părintele Gheorghe Anițulesei) s-a corectat. Propovăduiește cu adevărat Dreapta Credință sau manifestă ca și în cazul tragediei de la Colectiv sau al propovăduirii artelor marțiale o mentalitate lumească înfierbântată pentru un scop „nobil” modern (devenit social prin mass-media), de care profită pentru a face o misiune fără discernământ (fiind încă nelămurit din necunoașterea Sfinților Părinți).

Cuvântul sfinției sale, pe care o să îl  comentăm mai jos, l-am preluat de aici:

http://poruncaiubirii.agaton.ro/articol/1104/l%C4%83muriri-asupra-controverselor-legate-de-p%C4%83rintele-arsenie-boca

A.  Generalități

Vom insera, ca de obicei, notele noastre în paranteze drepte [– n.n.]

„Lămuriri asupra controverselor legate de Părintele Arsenie Boca”

[ne mirăm de un asemenea titlu fiindcă Părintele Aldea nu face o analiză serioasă asupra învățăturii și vieții Părintelui Arsenie Boca, ci doar critică tendențios, evitând anumite informații, o carte a Părintelui Gheorghe Anițulesei. Astfel că nu aduce nici o lămurire, ci doar o părere personală (dezinformată, chiar dacă bine intenționată) – n.n.]

M-am ferit, de ceva timp încoace, să iau poziție în disputele (și certurile, scandalurile etc.) privitoare la Părintele Arsenie Boca. De ce? Din pricina patimilor atât de puternice care se războiesc între ele în aceste dispute. Din păcate – la figurat și la propriu – cei mai mulți dintre participanții la dispute nu sunt interesați în a căuta adevărul.

[este adevărat. Întrebarea care ne-o punem este de ce nici autorul acestui articol nu caută adevărul, chiar în locul în care îi critică pe alții că nu o fac? Dimpotrivă sfinția sa preia metoda pe care o dezaprobă la alții și argumentează subiectiv, insultând de-a lungul acestui cuvânt (e adevărat că prin mijloace subtile, ce par elegante și nevinovate, sub forma de sugestii aplicate cuvintelor sale) pe Părintele Gheorghe Anițulesei că este: șantajist moral, acuzator, insultător, răstălmăcitor și… bârfitor canibal! Expresie inedită ce aparține Părintelui Mihai-Andrei Aldea – n.n.]

Și folosesc, și unii, și ceilalți, o argumentație atât de subiectivă încât adesea se reduce la insulte. Bineînțeles, am putea discuta despre creștinismul unor asemenea discuții (și persoane). Dar, ca să vezi, nu sunt parte în aceste discuții doar creștinii. Mulți sunt din afara Bisericii dar, ca de obicei, se bagă și ei în seamă. Chiar cu foarte multă „competență” și „autoritate”, cu foarte multă agresivitate. Deși în neștiința lor arogantă sunt la fel de ridicoli precum un vestit comentator de presă care nu știa deosebirea [sic!] dintre „Împărtășanie” și „Spovedanie”, dar încerca să explice Bisericii care i-ar fi rostul!! Față de un asemenea ghiveci total, plin de tot felul de legume și buruieni, între care se găsesc și ciuperci halucinogene, cucută sau omag, am socotit bine să stau, măcar o vreme, deoparte.

Dincolo de cei din afară, în Biserică am văzut câteva linii:

[noi nu prea suntem de acord cu astfel de clasificări, fiindcă universul persoanelor este atât de complex, încât am putea spune că fiecare reacționează altfel (unic, față de alții) și foarte amestecat, în funcție de împrejurări – n.n.]

– cei care nu știu ce este cu Părintele Arsenie Boca și nici nu se implică în discuții; în treacăt fie zis, o poziție de mult bun-simț.

[în cazul de față ar fi fost de bun simț ca nici Părintele Mihai-Andrei Aldea să nu se implice, având în vedere precara cunoaștere în legătură cu Părintele Arsenie Boca de care dă dovadă în acest cuvânt. În realitate, când este vorba de Dumnezeu (iar azi și de Părintele Arsenie Boca), toți au tendința să își spună părerea, fiind convinși că știu prea bine despre ce este vorba, că sunt deținătorii adevăratei cunoștințe depline. Fiecare și-a făcut o imagine preconcepută a lui și o crede suficientă și adevărată, așa că este în stare să și-o susțină cu argumente diferite în funcție de pregătirea lui. Citind aici acest cuvânt am nădăjduit că Părintele Aldea o să înceapă un adevărat studiu asupra Părintele Arsenie Boca, ce ne va arăta cunoașterea profundă a sfinției sale asupra fenomenului. Însă, din păcate, nu este așa. Sfinția sa se încadrează chiar în prima din categoriile de mai jos (deoarece mărturisește că mai înainte era anti, iar acum e pro Părintele Arsenie Boca) – n.n.]

– cei care nu știu ce este cu Părintele Arsenie Boca, dar se aruncă și ei într-o tabără sau alta, ba chiar dintr-o tabără în alta; trist, dăunător.

[a trece dintr-o tabără în alta, de dragul adevărului nu este dăunător, ci mântuitor. A trece dintr-o tabără în alta de dragul interesului personal sau al părerii personale (pusă mai presus de adevăr) este nu numai dăunător, ci și pierzător de suflet.

Bine că Părintele Gheorghe Anițulesei din mare propovăduitor al Părintelui Arsenie Boca, (văzând cum imaginea pe care o picta în biserică dedicată preacuvioșiei sale, se prefăcea în guru – și ștearsă apoi refăcută apărea tot ca un hindus), s-a trezit, a cercetat adevărul, s-a lămurit și a tras semnalul de alarmă, în urma spaimei provocate lui de către Dumnezeu prin minune.

Rău este că Părintele Mihai-Andrei Aldea din cunoașterea pe care o avea că Părintele Arsenie Boca este un rătăcit, judecând ca bârfitori pe Părintele Arsenie Papacioc și pe alții, și-a pierdut harul cunoașterii adevărului și a început din răzvrătire să admire (dincolo de evidențe și realități), după prejudecăți și „auzenii” pe cineva aflat sub serioase semne de întrebare (pentru o rațiune cu bun simț), iar la o cercetare amănunțită (după Sfinții Părinți) aflat într-o gravă cădere și înșelare. – n.n.]

– cei care cred că știu că Părintele Arsenie Boca este sfânt sau rătăcit și adoptă o poziție creștină; fie cinstindu-l după tipic, fie ferindu-se de el, dar fără să încerce a-și impune părerea; și aici trebuie spus, poziții corecte amândouă.

[aici avem o greșeală canonică din partea preacucerniciei sale: tipicul cinstirii unui Sfânt este rânduit de Sfânta Biserică, după canonizare.

Cine ar putea fi ca Sfântul Cuvios Simeon Noul Teolog, astfel încât fiind înștiințat de har și cercetând adevărata sfințenie (ce nu ar contrazice învățăturile Sfinților Părinți) a dascălului său să-i alcătuiască după tipic slujba de cinstire mai înainte de a îl canoniza Sfânta Biserică?

Chiar această afirmație a Părintelui Aldea îndemnă la neascultare și vădește o necunoaștere a Sfintelor Canoane. A cinsti un amăgit te duce în amăgire, a te feri de un Sfânt te duce la hulire. Așadar cum vrea să ne convingă preacucernicia sa că fac bine cele două extreme? Evlavios este a cerceta toate problemele după Sfinții Părinți și, în funcție de credința la care ne îndeamnă cel cercetat, să-l cinstim ca pe un model sau să ne ferim, pentru a ne folosi sufletele – n.n.]

– cei care încearcă să lămurească și să se lămurească, sincer; iarăși un lucru foarte bun.

– cei care cred că știu că Părintele Arsenie Boca este sfânt sau rătăcit și încearcă să impună cu forța punctul lor de vedere pe care și-l închipuie adevăr absolut; trist și foarte greșit.

[din acest punct de vedere se pare că, după sfinția sa, forțarea este folosirea unui ton violent. Însă forțarea poate veni și prin dezinformare, și persuasiune delicată dar eficientă, însă mult mai primejdioasă. A nu forța pe cineva este a prezenta cu toată responsabilitatea cele care țin de propria înțelegere a adevărului, a prezenta echilibrat și opinia contrară, cu aceeași intenție de a nu ascunde nimic, ci a-i arăta toate nuanțele și a lăsa pe celălalt să decidă dacă este reală sau nu, o variantă sau alta. Din păcate, după cum vom vedea mai jos, Părintele Aldea nu procedează așa, ci ascunde argumentele contrare propriei opinii sau le prezintă pe jumătate într-o lumină defavorabilă.

Cel mai grav este că vorbește cu nedreptate despre Ortodoxie și la sfârșit își arată dragostea lirică față de cel iubit Părintele Arsenie Boca – n.n.]

B.  Nelămuriri ale Părintelui Mihai-Andrei Aldea în legătură cu Sfânta Scriptură și Sfinții

Unele din argumente și exprimări sunt dincolo de hotarele rațiunii și bunului simț. De pildă:

• „Părintele Arsenie nu putea să greșească (fiind luminat de Duhul Sfânt)”.

Absurditate desăvârșită! De Duhul Sfânt au fost luminați și Sfinții Apostoli, și tot au mai greșit, au mai fugit, s-au și lepădat unii… Ceea ce nu îi face nici eretici, nici osândiți, nici mai puțin sfinți decât sunt. Dar ne arată limpede că nu există infailibilitate omenească.

• „Dacă [Părintele Arsenie Boca] a greșit înseamnă că nu este sfânt” (cu variante de tipul „înseamnă că este în iad”). Am arătat mai sus absurditatea unei asemenea idei.

De fapt orice sfânt are și greșeli, iar Iov spune chiar că și îngerilor Dumnezeu le găsește vină (oricât de neînțeleasă ni s-ar părea nouă această idee).

[aici avem o altă mostră clară despre superficialitatea studiului sfinției sale. Nu Iov spune, ci Elifaz. El nu arată vinovăția, ci nedesăvârșirea firii (sau lipsa deplinei dreptăți, care nu poate fi pentru creatură decât în unirea cu Dumnezeu prin adevăr):

Iov 4:1 Atunci Elifaz din Teman a deschis gura și a zis: […] 17 „Un om poate să fie drept în fața lui Dumnezeu? O făptură omenească este ea curată înaintea Celui ce a zidit-o? 18 Dacă El nu se încrede în slujitorii Săi și dacă găsește vină chiar îngerilor Săi.

În Biblia din 1914 avem scris

Iov 4:18 Slugilor sale nu crede; asupra îngerilor săi au gândit strâmbătate.

În limba greacă acest verset este așa: εἰ κατὰ παίδων αὐτοῦ οὐ πιστεύει, κατὰ δὲ ἀγγέλων αὐτοῦ σκολιόν τι ἐπενόησεν, așadar este scris σκολιον (scolion, strâmbătate, de unde vine și cuvântul scolioză), iar nu αιτιον (etion, vină, cauză) sau ενοχος (enochos vinovăție). Deci toată demonstrația de mai jos a Părintelui Mihai-Andrei Aldea cade, fiindcă nu este vorba de greșelile Sfinților sau ale îngerilor – n.n.],

Asta nu înseamnă că îngerii încetează a mai fi îngeri sau sfinții trec deodată în iad, pentru că am aflat noi că au greșeli.

[una este a greși, alta a păcătui, alta a învăța pe alții erezii. Prima este iertată, a doua are nevoie de pocăință, a treia de lepădare publică de ereziile spuse la alții, ca toți cei înșelați să se întoarcă la dreapta credință. Nimeni nu îl acuză pe Părintele Arsenie Boca pentru greșelile făcute. Cei care sunt treji cu mintea și iubesc mai mult adevărul decât ceea ce spune lumea, sunt mâhniți și trag un semnal de alarmă că păcatele sfinției sale sunt prezentate a fi virtute și învățăturile sfinției sale a fi Ortodoxie, apărând primejdia denaturării înțelegerii sfințeniei și modelelor sfinte, astfel că mulți își pot pierde mântuirea urmând exemplul amăgirii lui. Că a greșit, este de la sine înțeles, că a păcătuit scandalos în public timp de 30 de ani, ar fi avut nevoie de pocăință publică, iar că a învățat și pictat eretic, ar fi avut nevoie de lepădare publică de învățăturile sfinției sale, ca să poată fi cu adevărat un model de sfințenie, de întoarcere la Hristos și să folosească pe ceilalți. Din păcate nu avem decât semnale inconsistente că s-ar fi pocăit, iar despre lepădare de erezii nu avem nici o știre. A se vedea capitolul: S-a pocăit ? – n.n.]

[ce păcat că Părintele Aldea nu a studiat Sfinții Părinți. Ar fi înțeles și această idee și de ce nu poate fi model de sfințenie Părintele Arsenie Boca.

Iată ce ne învăța Sfântul Ioan Gură de Aur, în legătură cu vina îngerilor, un subiect foarte important pentru înțelegerea gravității înșelării Părintelui Arsenie Boca:

1. Era în ținutul Ausitis un om pe care îl chema Iov1.

Vezi această primă laudă, faptul de a fi ״om”. în ținutul Ausitis. Și aceasta este o mare laudă. Căci aceasta era minunat, faptul de a fi [virtuos] în Arabia, unde toți erau stricați, unde nu era nici un exemplu de dreptate.

Și era omul acela – iarăși om – fără prihană, drept, adevărat, temător de Dumnezeu, depărtându-se de orice lucru rău2.

Fiecare dintre acestea ar fi fost de ajuns ca să înfățișeze frumusețea sufletului lui. Dar așa cum un îndrăgostit descrie cu exactitate frumusețea iubitei, la fel și aici. Fără prihană, zice, aceasta înseamnă virtutea întreagă. Drept. Și aceasta la fel. Adevărat, și aceasta. Temător de Dumnezeu, și aceasta. Depărtându-se de orice lucru rău, și aceasta. De orice lucru rău, adică nu doar de un lucru și de altul nu. (se observă că pot fi oameni și fără prihană, fără fapte rele, fără învățături mincinoase. Deci și Părintele Arsenie Boca ar fi putut fi așa, dacă ar fi fost smerit și ascultător de Sfânta Biserică. De altfel aceasta este datoria noastră a tuturor: Efe 1:4 Precum ne-au ales pre noi întru dânsul mai înainte de întemeierea lumei, ca să fim noi sfinți și fără de prihană înaintea lui întru dragoste; deci îngerii lui Dumnezeu și Sfinții pot fi fără vină, din punct de vedere al voinței și alegerii personale și desăvârșirii în virtute – n.n.)

Unde sunt cei care spun că firea înclină mai mult spre rău? Ce frică, ce tribunale, ce legi l-au făcut pe Iov așa cum era? Fiindcă Scriptura zicea:

„Căci nu este om drept pe pământ care să facă binele și să nu păcătuiască”3[17], de aceea zice fără prihană. Nu a zis fără de păcat, ci fără prihană. Nu numai că nu a făcut fapte care să aibă păcat, ci nici pe cele care puteau să aibă vreun reproș sau învinuire nu le-a făcut. Și îl vei auzi pe el însuși spunând aceasta mai departe. Când va vorbi despre virtutea lui, amintește-ți de aceste cuvinte. Căci și acesta este semn al înțelepciunii lui. Nu vorbește despre virtutea lui decât când este silit. (să ne aducem aminte cât de des vorbea Părintele Arsenie Boca despre virtutea lui și cum se dădea pe sine exemplu bun în toate, fără a-l sili nimeni și nimic – n.n.) Cum spunea și Pavel:

״M-am făcut ca unul fără de minte lăudându-mă. Voi m-ați silit„4.

Pentru ce spune fără prihană? Fiindcă era drept. Adevărat.

„Căci mincinoși sunt fiii oamenilor”5.

Adevărat6 nu numai cu vorbele, ci și cu faptele. Căci aceasta înseamnă om adevărat.

„Aceasta este tot omul: teme-te de Dumnezeu și păzește poruncile Lui”7.

Căci așa cum statuile sunt oameni falși, la fel și aceștia sunt oameni falși. Căci dacă a fi om înseamnă a te teme de Dumnezeu, cel care nu se teme de Dumnezeu nu este om, ci este un om fals. (Vedeți că pot fi numiți idoli oamenii care nu se tem de Dumnezeu introducând învățături străine de Sfânta Tradiție, cum a făcut Părintele Arsenie Boca? – n.n.) Iov avea dorință numai de lucrurile adevărate. De aceea, zice, era adevărat și temător de Dumnezeu. Apoi spune pricina tuturor bunătăților, anume că îl cinstea pe Dumnezeu. Căci pornind de la acelea L-a cunoscut pe Dumnezeu. O viață curată te face să îl cunoști pe Dumnezeu după cum o viață rea, dimpotrivă. (Vedeți că necunoașterea de către Părintele Arsenie Boca a Ortodoxiei este un indiciu că viața sfinției sale a fost rea? – n.n.) Căci cunoașterea lui Dumnezeu se află prin viață și devine păzitoarea vieții. Astfel încât de nicăieri altundeva nu vine păgânismul decât dintr-o viață necurată. (vedeți că propovăduirea și practicarea hinduismului în scris și în pictură sunt indicii că sfinția sa a avut o viață necurată? Ucenicii sfinției sale să desființeze învățăturile păgâne pictate și din cărțile sfinției sale, dacă vor să demonstreze că a avut o viață curată și poate fi model de sfințenie. A se vedea capitolele: Despre reîncarnare, Învățături eretice ale Părintelui Arsenie Boca. Anatematizat de toate cele 7 Sfinte Sinoade Ecumenice – n.n.)

Căci „oricine face rele urăște lumina și nu vine la lumină”8.

Depărtându-se, zice, de orice lucru rău. Nu a zis „nefăcând nici un lucru rău”, ci și departe fiind de orice lucru rău, ca nu cumva să zică cineva că era drept numai într-o privință și adevărat numai într-o privință. (vedeți că ideea că Părintele Arsenie Boca ar fi fost Ortodox, dar nu a știut să se exprime bine sau a fost răstălmăcit, cade. Dacă era Sfânt, învățăturile sfinției sale erau departe de toată erezia, nelăsând loc nici unei interpretări sau duplicități. Ca să nu dăm exemplu pe Sfântul Ioan Gură de Aur, a se vedea exemplul recent al Părintelui Cleopa – n.n.) Și nu se poate spune că era astfel din pricina neputinței. Ascultă și din altă parte pe cineva care zice:

„Ca nu cumva, săturându-mă, să mă fac mincinos și să mă jur pe numele Domnului„9. [18]

Vezi că, pentru cei ce nu iau aminte, bogăția devine temei pentru minciună?

Dar Iov nu este la fel. Era bogat, ca să înveți că avea bogăția care ar fi putut să-l încline spre rău și că nu bogăția este pricina răutății, ci voința omului. Vezi-l pe el si în sărăcie. iarăși ca să nu socotești că sărăcia este pricină pentru nerecunoștința . Vezi-l pe el și în bogăție, și în sărăcie, în ambele fiind un mare atlet. Căci era temător de Dumnezeu. De unde era astfel? Textul nu spune. Dar vei auzi mai târziu. Este limpede că de la el însuși. (Vedeți că Iov și de la sine era temător de Dumnezeu? Atunci de ce Părintele Arsenie Boca, având atâtea posibilități în Sfânta Mănăstire, atâția oameni care au încercat să-i sădească frica de Dumnezeu și ascultarea de Sfânta Predanie, de ce a preferat să aibă proprietăți personale în București și la Sinaia, pe timpul când toți stau cu chirie, decât să se întoarcă la Mănăstire și să învețe frica Domnului? – n.n.)

2. Și i s-au născut lui șapte feciori și trei fiice10.

Vezi cum mai întâi spune virtutea și apoi spune cele de la Dumnezeu. Vezi buna odrăslire de prunci la ambele sexe ale firii, pro- porționată în funcție de genul cel mai dorit? Mai mare rodul. Spune mai întâi cele pentru care trebuie să îl fericești pe om, multa virtute și buna odrăslire a sufletului. Căci la cei din vechime aceasta venea de la virtute, mă refer la nașterea pruncilor,

 ״Nu va fi la tine femeie fără urmași, nici stearpă”11[19].

Dar pentru aceasta Avraam era fără copii, ca să înveți de aici că nu acestea sunt cu adevărat răsplătirile virtuții, ci altele. Dar din acest motiv Dumnezeu ți le-a făgăduit și pe acestea, pogorându-Se la slăbiciunea ta.

3. Și turmele lui erau șapte mii de oi, trei mii de cămile, cinci sute de perechi de boi, cinci sute de asini și mulțime mare de slugi și mari erau lucrările lui pe pământ12.

Vezi că avea mai ales bogății agricole. Nu zice că avea carnete și dobânzi, profituri, nici aur îngropat în pământ. Nimic de prisos, ci toate erau dintre cele necesare. Căci așa era bogăția celor din vechime. Dacă aveau cumva și aur, era puțin și ieftin. Nu spune că avea casă cu acoperișul aurit, bogăția lui nu era neroditoare. (nici sculpturi la comandă, în vila de la Sinaia, construită și ea pe comandă, cum avea Părintele Arsenie Boca, a se vedea capitolul Arsenie vs. Arsenie – n.n.) Căci de la oi și boi era cu putință să faci bine celor lipsiți, dar de la acoperișuri de aur, nici un bine nu se poate face. Mare este bogăția aceasta. Nimeni nu este împiedicat să o aibă. Și mari erau lucrările lui pe pământ. Unii spun că este vorba despre cele duhovnicești. Cu adevărat mari lucrări sunt acestea. Alții spun că se referă la vii, măslini și altele asemenea. Totuși acel lucru este mare care rămâne, care nu se pierde, care nu încetează și nu se surpă. Vezi în ce mare bogăție era drept și depărtându-se de orice lucru rău!

4. Și era omul acela cel mai de seamă între locuitorii răsăritului13.

Autorul îl numește pe el răsăritean. (vedeți cum proorocește Sfânta Scriptură laudă învățătura Sfintei Biserici Ortodoxe de Răsărit? De ce oare Părintele Arsenie Boca s-a lăsat așa de mult influențat de apus, fiind reprezentantul unui curent ce ne otrăvește țara de la 1848 încoace? – n.n.) Era mai strălucitor decât toți și mai vestit și putea număra strămoși însemnați și strălucitori. Oare nu l-ar fi înălțat la mândrie virtutea lui, fericirea adusă de copii, faptul de a fi singurul care să aibă și virtute, și bogăție, și faptul de a avea strămoși minunați? Dar când toate acestea vin la cei necucernici, ascultă ce zice Profetul:

 ״Pentru aceea îi stăpânește pe ei mândria și se îmbracă cu nedreptatea și silnicia„14.

Și iarăși acesta zice:

 ״Pentru ce trăiesc nelegiuiții și îmbătrânesc în bogăție?”15. [20]

Dar Iov nu era așa. Căci nu firea bogăției era pricina acestor [nelegiuiri], ci voința celor care nu se folosesc de bogăție cum trebuie. Nu vezi aici nici cămătărie, nici negustorie nedreaptă, nici afaceri, nici nimic altceva asemănător, ci o bogăție legiuită, o bunăstare naturală, pe care însuși Dumnezeu a lucrat-o. Nu vezi aici cai, nimic pentru mândrie, nimic iubitor de slavă, nimic de prisos, ci toate folositoare. Acestea se pot spune și despre Avraam. Căci și pentru el bogăția era legată mai mult de lucrarea pământului. Această minunată bogăție este mai dorită și mai plăcută, mai folositoare și mai sigură și mai dreaptă, mai potrivită evlaviei și, mai ales, mai cuvenită omului, mai lipsită de trudă, nesuferind atâta pagubă, neprimind nici schimbare, nici întoarcere. Unii spun că expresia printre locuitorii răsăritului se referă la urmașii lui Avraam, fiindcă de acolo era Avraam. […]

10. Atunci Domnul a zis către diavolul: De unde vii? Am dat ocol pământului, am cutreierat toate câte sunt sub cer; și iată-mă“

Vezi că lucrul este în chip și în simbol 49?, îl întreabă Dumnezeu pe el. De aici învățăm că voia să îl pună la încercare. Și pentru ce îl întreabă Dumnezeu? Pentru a-i da temei pentru luptă și înfruntare. Și vezi cum mai întâi îl prinde în cursă din propriile răspunsuri. Ca nu cumva să spună – când Dumnezeu l-a întrebat: Nu cumva ai văzut pe robul Meu – că nu știu, n-am cutreierat pământul întreg. Mai întâi îl face să mărturisească faptul că a vizitat întreaga fire omenească și după aceea adaugă întrebarea: De unde vii? Și nu i-a spus lui simplu: Am dat ocol pământului, ci și: am cutreierat cele de sub cer, ca să semnifice și pustiul, și lumea întreagă, și orice loc sub cer. Căci iubește mai ales pustietățile, precum spune și Hristos:

„umblă prin locuri fără de apă, căutând odihnă”50.

Și aceasta este lucrarea purtării de grijă a lui Dumnezeu, faptul că cei mai mulți dintre demoni locuiesc acolo.[vedeți cine l-a ispitit pe Părintele Arsenie Boca fiindcă a ales pustia Sfântului Munte, mai înainte de a-și birui egoismul în ascultarea unui bătrân experimentat? A rămas singur în chilie și demonii ce locuiesc în pustietăți i-au apărut ca un duhovnic mort de 200 de ani, jignind toți duhovnicii contemporani, că nu ar mai fi nici unul evlavios și îmbunătățit. Aducem aminte că unul din contemporanii Părintelui Arsenie Boca a fost și Sfântul Cuvios Siluan Athonitul, care ne arăta că cine nu este în ascultare față de un duhovnic viu, precis se află în înșelare. Sfântul Cuvios Siluan, având vedere duhovnicească vorbea cunoscând toți duhovnicii, inclusiv Români, nu numai din Sfântul Munte, dar și din România. Dacă ar fi avut smerenie Părintele Arsenie Boca ar fi ascultat de unul din ei, și, poate, azi chiar ar fi fost un Sfânt. Desigur nu unicul, irepetabilul, nemaipomenitul, nemaiîntâlnitul „Sfântul Ardealului”, «care nu-și are asemănare și egal de la sfântul apostol Andrei ‎‎„cel întâi chemat” să fie apostolul tuturor românilor, până la sfinția Sa.‎^[21]», fiind astfel în izolare și după moarte, ci un Sfânt adevărat, sobornicesc, smerit printre ceilalți Sfinți. – n.n.]

11. Și i-a zis lui Domnul: Ai luat aminte la robul Meu Iov, că nu este om asemenea lui pe pământ, fără prihană, drept, adevărat, temător de Dumnezeu, depărtându-se de orice lucru rău51.[22]

Vezi cum este propovăduit atletul, pentru a doua oară, de nemitarnica judecată? Iar tu bagă de seamă prostia și răutatea diavolului. Dumnezeu mărturisește că este fără de prihană și tu te aștepți să covârșești mărturia Lui? Nu ar fi spus Dumnezeu fără de prihană, drept, adevărat, temător de Dumnezeu, dacă nu ar fi știut mai dinainte că, deși căzut în ispite, avea să rămână nesupus. (vedeți ce grav este să susții că toți îngerii și Sfinții sunt vinovați, dacă numai contradicția lui Dumnezeu cu referire la unul din ei, Iov, este numită de Sfântul Ioan Gură de Aur, a fi prostie și răutate. Chiar dacă Părintele Aldea numește acestea greșeli, contextul în care folosește expresia se referă nu la acuzația de greșeli nevinovate, din neștiință, ci la căderile grave ale Părintele Arsenie Boca atât prin conviețuirea în aceleași locuințe, necanonică, timp de treizeci de ani cu o Maică, cât și ereziile grave propovăduite în scris și pictură. Punerea sfinției sale în rând cu Sfinții și Îngerii, ca și cum ar fi vorba de aceeași vină și aceleași greșeli, acuză indirect pe toți Sfinții și pe toți Îngerii, inclusiv ai Domnului, că ar fi avut viețuire necanonică și credință eretică – n.n.)

Vezi cum face ca începutul și temeiul luptelor să ia pricină de la cel nedrept? Cineva care are un atlet viteaz vrea ca acesta să se angajeze în luptă cu adversarii săi, dar nu voiește ca el însuși să dea pricină luptei, ca să nu pară că este ambițios, ci îi lasă pe adversari să ajungă la aceasta și să-l provoace, astfel încât și victoria lui să fie mai strălucitoare, și înfrângerea lor să fie mai rușinoasă. La fel face și Dumnezeu aici. Ai luat aminte în cugetul tău la robul meu Iov? La cine altcineva ia aminte diavolul? Fată de cine are invidie?

 ״Fată de robul Meu Iov”,

zice. Este de ajuns acest cuvânt, robul Meu, ca mărturie pentru virtute. Ascultă-L pe El și în altă parte zicând:

„Moise, robul Meu, a murit”52.

Și iarăși în altă parte,

„adu-ți aminte de robul Tău, Isaac”53.

Aceasta l-a întărâtat deîndată pe diavol, că Dumnezeu l-a numit pe Iov robul Său. Este aproape un reproș, vrând să îl provoace la atac. Și tu erai mai înainte rob, dar tu erai netrupesc, pe când acesta are trup, acesta este pe pământ, iar tu erai în cer. Aceasta este ceea ce spune Pavel:

„Nu știți oare că noi vom judeca pe îngeri? Cu cât mai mult pe cele lumești?”54.[23] (și atunci să nu judece Ortodocșii atunci când li se oferă ca model de Sfânt un om, dacă nu cumva este un înger căzut? – n.n.)

 Pentru ce zice: Ai luat aminte că nu este om asemenea lui pe pământ? De aici aflăm că mai ales aceasta l-a dus pe diavol la invidie, faptul că nu se află nimeni pe pământ asemenea lui Iov. Ce îl roade? Ce îl întărâtă pe diavol? Comparația lui cu un om? Dumnezeu nu a zis încă nimic despre Iov decât că nu este nimeni asemenea lui pe pământ. Pentru ce zice asemenea? La ce se referă? La bogăție? La noblețe? La ceva dintre bogățiile trupești? Nicidecum, ci la virtutea sufletului. Fiindcă asemănarea lui Iov se arăta cu privire la ceva, a adăugat: om drept, adevărat, temător de Dumnezeu. Om drept. Dar tu, nefiind om, nu ai rămas în virtute. Așadar, nimeni să nu spună: om era cutare [și de aceea a păcătuit], iată că și acesta era tot om. Vezi nimicnicia firii. Era doar om și a putut să păzească virtutea. într-un cort de lut fiind, a arătat atât de mare cucernicie. Nemitarnică este judecata, mai ales și în primul rând fiindcă este pronunțată de Dumnezeu însuși și apoi fiindcă vrăjmașul este de față, și acuzatorul ascultă.

12. Oare degeaba îl cinstește Iov pe Dumnezeu55?

Aceasta este caracteristic oamenilor răi, ca, atunci când se aduc laude cuiva, să nu rabde cele spuse, ci să încerce și să se străduiască să le nimicească. Dacă sunt unii care se topesc de invidie din pricina laudelor aduse altora, să audă ai cui ucenici sunt. (departe de noi a invidia căderile Părintelui Arsenie Boca sau faima dăunătoare de suflet a sfinției sale. Ne-am fi bucurat din toată inima să fi propovăduit Ortodoxia și să fie un mare Sfânt al neamului nostru. În schimb cei care îi hulesc pe ceilalți sfinți, că ar fi ca Părintele Arsenie Boca, ca să îl scape pe el de acuzații, suferă de invidie față de ceilalți Ortodocși care sunt ucenicii Sfinților autentici – și nu sunt de acord să cadă la compromisul de a considera circul minunilor sfințenie adevărată. Suferă și invidie față de adevărații Sfinții, și față de părinții cu adevărat duhovnicești contemporani, ca Părintele Cleopa sau Părintele Arsenie Papacioc – care au respectat pe cât au putut atât sobornicitatea bisericii, fiind întotdeauna în legătură și sfat cu ceilalți, cât și învățătura neștirbită a Sfintei Predanii – acuzându-i că sunt la fel ca Părintele Arsenie Boca, sărmanul amăgit, doar ca să-i ia astfel apărarea când sfinția sa este vizibil împotriva Sfinților Părinți. – n.n.)

A răspuns diavolul și a zis împotriva Domnului56.

O, nerușinare! A îndrăznit să răspundă împotrivă lui Dumnezeu. Aceasta o face nu numai demonul acela, ci și toți oamenii răi.

(la fel fac cei ce se împotrivesc Sfintei Tradiții pe față, răspunzând împotriva Sfintelor Canoane și Dogmaticii, doar ca să îl scoată basma curată pe Părintele Arsenie Boca. Ba aduc ca pretext că totuși Francisc de Assisi ar fi Sfânt, ba că Origen n-ar fi chiar atât de anatema, ba că Ulfila ar fi vreun Ortodox, ba că reîncarnarea particulară propovăduită de Părintele Arsenie Boca, n-ar fi chiar o reîncarnare, ba că Părintele Arsenie Boca a pictat mai original decât toată iconografia Ortodoxă, ba că și Vaticanul ar fi vreo rămurică a Sfintei Biserici, ba că Maica Domnului ar fi avut mâinile Maicii Zamfira, ba că împărțirea zi și noapte a aceleiași locuințe, de fapt ar fi îndrumarea duhovnicească a unei ucenițe, ba că declarațiile de la securitate ale Părintele Arsenie Boca învinovățind pe alții despre relațiile cu legionarii, ar fi dragoste de adevăr, ba că pictura bazilicii San Pietro ar fi adevăratul ecumenism echilibrat, ba că fulgerările cu ochii ce paralizau ar fi vedere duhovnicească, ba că vădirea păcatelor oamenilor publică, numit „biciul lui Dumnezeu” (ca obicei grosolan făcut cu toți ce stau la coadă, iar pe cei ce nu rabdă îi numea „dezertori”), ar fi proorocie și îndreptarea sufletului către pocăință, ba că înșiruirea de erezii în Cărarea Împărăției, Cuvinte Vii și pereții așezământului de la Drăgănescu ar fi pură Ortodoxie, dar neînțeleasă de Ortodocși fiindcă sunt exagerați și nu iau seama la minuni, ba că minunile spectaculoase, tipic demonice și propovăduite ca un show la televiziune, care nu schimbă sufletele ci încurajează robia minții față de simțire, ar fi daruri dumnezeiești etc. toate acestea sunt împotriviri față de Dumnezeu – ce ne-a revelat Sfânta Predanie – ale diavolului, prin gurile sărmanilor oameni amăgiți de el prin Părintele Arsenie Boca – n.n.)

Sau nu era astfel și cel ce zicea în Evanghelie:

 ״Am știut că ești om aspru, care seceri unde n-ai semănat și aduni de unde n-ai împrăștiat”57.

Și iarăși alții spuneau:

 ״Oricine face răul este bun înaintea Domnului”58.

Oare degeaba cinstește, zice, Iov pe Dumnezeu?

Fiindcă nu putea să primească cele spuse despre Iov, diavolul învinuiește intenția lui Iov. Nu se poate atinge de cele văzute, ci se atinge de cele nevăzute. […]

15. Ce oare, zice, nu cumva curat va fi vreun muritor înaintea Domnului sau vreun bărbat va fi fără prihană din faptele sale25. Altul zice:

 ״Nu este cu putință să fie om curat”26.[24]

Să nu primim acestea ca pe niște păreri, iubiților. Și bine a adăugat ״înaintea Domnului”, precum zice și Profetul:

 „Că nimeni din cei vii nu-i drept înaintea Ta”27.

Și iarăși:

„De Te vei uita la fărădelegi, Doamne, Doamne, cine va putea suferi?”28 29. Căci așa cum bunătatea noastră comparată cu bunătatea Lui este răutate, la fel și celelalte. (așadar, toate textele de mai sus arată drept răutate bunătatea noastră prin comparație cu bunătatea lui Dumnezeu, nicidecum nu o compară cu Sfintele Canoane și Sfintele Dogme. Cine urmează lor este Sfânt, cine le încalcă este înșelat. Comparația Părintelui Aldea însă este între Părintele Arsenie Boca care a încălcat și Sfintele Canoane și Sfintele Dogme, față de sfii care ne le-au încălcat, așadar nu se mai potrivește. Dacă tot omul comparat cu Dumnezeu nu este bun: Mat 19:16 Și, iată, venind un tânăr la El, I-a zis: Bunule Învățător, ce bine să fac, ca să am viața veșnică? 17 Iar El a zis: De ce-Mi zici bun? Nimeni nu este bun decât numai Unul Dumnezeu. Iar de vrei să intri în viață, păzește poruncile. Totuși cine păzește poruncile intră în viața veșnică, deci este Sfânt. Sfinții nu sunt buni față de Dumnezeu, dar Părintele Arsenie Boca nu este bun față de porunci. Cu ele trebuie să îi analizăm modelul dacă este de sfințenie sau nu, nu cu absoluta bunătate a lui Dumnezeu, de care pomenește Sfânta Scriptură. Așadar, Părintele Mihai-Andrei Aldea trișează rațional, ca să îl facă cu orice preț Sfânt pe Părintele Arsenie Boca. Cam așa ar suna sofismul sfinției sale: „Fiindcă Sfinții nu sunt buni față de Dumnezeu, deși respectă poruncile, de aceea, și Părintele Arsenie Boca este Sfânt, chiar dacă nu respectă poruncile”. – n.n.)

Sau vreun bărbat fără prihană din faptele sale19.

Vezi-l pe Elifaz contrazicându-L pe Dumnezeu, căci la cuvântul lui Dumnezeu: „Om drept, fără prihană…”, Elifaz zice: „nu fără prihană”. (dar și Părintele Aldea îl contrazice pe Dumnezeu folosindu-se de aceleași cuvinte ca Elifaz – n.n.)

16. își sprijină raționamentul chiar pe îngerii lui Dumnezeu.

 Căci dacă nu se încrede în slugile Sale, dacă și în îngerii săi descoperă vină30. (celebrul text invocat de Părintele Aldea, în apărarea preaiubitului său mentor. – n.n.).

Mi se pare că vorbește aici despre puterile cele de sus. Ce trebuie să spunem despre oameni, zice, când îngerii nu sunt fără prihană? Ce înseamnă nu se încrede? Ca în niște drepți, fără prihană și care nu păcătuiesc. Mie mi se pare că firea îngerilor este capabilă de dispoziții contrare. Ce înseamnă descoperă vină. Nu a îngăduit, zice, ca firea lor să fie perfectă și bine zice descoperă vină, ca nu cumva măreția firii lor să îi facă să se mândrească, ci să fie pururea supuși lui Dumnezeu. La fel și la firea oamenilor. Neavând omul nemurirea în suflet, totuși s-a mândrit. Iar dacă ar fi avut-o în fire ce s-ar fi întâmplat? (vedeți cum acest text vorbește despre firea îngerilor, iar nu despre voința lor? Ca să nu se mândrească au fost învățați că firea lor este capabilă de dispoziții contrare, iar ei nemândrindu-se îl laudă pe Dumnezeu că îi ține supuși Lui, prin harul Lui, ei având voința să fie cu El, în veșnicie. Dimpotrivă, diavolii având aceeași fire, datorită voinței lor rele, nu vor să fie supuși, ci vor anarhie adică falsa libertate propovăduită la Colectiv, în ziua în care au murit. Așadar sunt Sfinți îngerii Domnului și nu merg în iad, fiindcă vina este a firii, iar voia au dat-o lui Dumnezeu. În iad merg doar cei care nu vor să meargă cu Dumnezeu. La fel și cu oamenii. Dacă având această fire umilă, mulțumesc lui Dumnezeu pentru ea, respectând Sfânta Predanie rămân cu El în veșnicie. Dar dacă o încalcă, mândrindu-se că sunt cineva, că pot mijloci ei la Judecată, că oamenii trebuie să aibă ca model de preoți pe ei, că pot scoate arhierei din iad, aducând învățături din propria părere și contrazicând Sfânta Predanie și nu se pocăiesc public, cum public au păcătuit, merg desigur în iad. Nu pentru fire, care nu poate fi fără vină, ci pentru voie care s-a înclinat către dragostea de sine. Pentru aceasta puteți cerceta capitolul: Din neascultător, amăgit de vedenii. Mai apoi, amăgitor prin false minuni – n.n.)

„Cerul nu este curat înaintea Lui.”31

Curăția unei asemenea firi prihană este înaintea Lui, nu ca și cum cerul ar avea voie liberă, ci se compară curăția cea după fire cu curăția virtuții lui Dumnezeu.

17. Și pe cei ce locuiesc în case de lut32. [25]

„Ce trebuie să spunem despre oameni”, zice. Mai întâi, pornind de la propria lui casă – trupul -, a lovit firea. Apoi o arată ieftină și de nimic și din altă parte. Nu era de ajuns să spună că suntem din lut, ci și din ce fel de lut. A numit firea de la cel mai rău lut. Pe bună dreptate zice că așa cum la noi alcătuirea firii noastre este pricină pentru păcatele noastre, la fel și la îngeri. Dumnezeu a descoperit vină la ei, ca să-i smerească și să-i umilească, fiindcă și la noi a descoperit așa. Prin faptul că spune a descoperit vină arată înțelepciunea Lui, nu ca și cum S-ar strădui să afle, ci ca Unul care a găsit ceva înțelept și priceput. (vedeți că și la noi este vorba de vina firii, iar nu de vina voirii? Cum să ajungă cineva la iad pentru firea care i-a făcut-o Dumnezeu? Pentru voirea care este la alegerea lui se încununează dacă împlinește Sfânta Predanie sau se osândește dacă o încalcă – n.n.)

18. Apoi, ca să nu pară greu de suportat cuvântul său, îl face comun33. (firea este comunul, voirea particularul. De ce Părintele Aldea vorbește despre comun, când discuția era despre particularul Sfinților vs. particularul Părintelui Arsenie Boca? – n.n.)

Din care și noi suntem toți, din același lut34. Căci și din altă parte iarăși înfățișează puterea lui Dumnezeu și slăbiciunea noastră, zicând:

îi strivește pe ei ca pe o molie*5.

Adică poate cu ușurință să distrugă cele mai lăuntrice părți.

De dimineața până seara nu mai sunt36.

Adică, într-o singură zi sau neîncetat.

19. 19. Și pentru că nu pot să se ajute singuri au pierit37. Adică nimeni nu poate să stea împotriva lui Dumnezeu. Nu putem să ne ajutăm pe noi înșine atât din pricina superiorității firii lui Dumnezeu, cât și din pricina mulțimii relelor.

 ״Dacă mâna cea sfântă le voiește, cine I se va împotrivi?”38 39.

Căci a suflat peste ei și au murit și fiindcă nu aveau înțelepciune au pierit9[26]. Nimic nu este mai puternic decât înțeleptul. Aceasta i-a făcut pe ei ușor de biruit. Așadar, mai ales firea lor îi face ușor de prins (comunul, firea, chipul – n.n.), apoi și răutatea și necucernicia (particularul, alegerea persoanei, asemănarea/non asemănarea– n.n.).

[…]

2. Pe cel nebun îl ucide mânia, pe cel rătăcit îl omoară râvna1. [27] – n.n.]

Să continuăm cu textul Părintelui Mihai-Andrei Aldea.

• „Dacă nu îl cinstești pe Părintele Arsenie Boca te duci în Iad”, cu completarea la fel de extremistă „Dacă îl cinstești pe Părintele Arsenie Boca te duci în Iad”.

În fapt sunt milioane de sfinți și nu este posibilă o cinstire (cultică) nominală a fiecăruia dintre ei.

[Părintele Aldea, din păcate, nu cunoaște nici liturgică, fiindcă face iarăși o afirmație greșită. Toți Sfinții, chiar și cei necunoscuți, se cinstesc sub numele de „Toți Sfinții”, cultic în Duminica Tuturor Sfinților. Iar numele fiecărui Sfânt luat în parte, chiar necunoscut, este foarte important pentru noi, fiind pomenit (cinstit) nominal în slujba Utreniei acelei Duminici:

Apoi, Sedealna Tuturor Sfinților, antifon vers 8:

Săvârșind sfânta pomenire a strămoșilor, a părinților, a patriarhilor, a apostolilor, a mucenicilor, a ierarhilor, a proorocilor și a cuvioșilor Tăi, a pustnicilor și a drepților și a tot numele ce este scris în cartea vieții, Hristoase Dumnezeule, pe toți îi chemăm spre ajutor, rugându-ne: Împacă lumea Ta pentru dânșii, ca un iubitor de oameni, ca toți să strigăm Ție: Dumnezeule, Cel ce Te preamărești în sfatul Sfinților Tăi, Tu ești, cu adevărat, Cel ce preamărești după cuviință sfântă pomenirea lor.[28]

Și după cum nominal poate avea dublu înțeles, tot așa aici este vorba nu de a aduce slujbe nominale, ci a-l cinsti în sinea ta pe Părintele Arsenie Boca sau nu. Dacă cineva nu cinstește un Sfânt sau cinstește un ne sfânt înainte de canonizare, fără a avea încredințarea de la Sfântul Duh directă (la cei care au ajuns la vederea duhovnicească) sau indirectă (prin compararea realității persoanei apreciate cu Sfinții Părinți), greșește. Dar dacă își pune toată nădejdea într-un rătăcit se îndrăcește, dând drepturi puterilor demonice care au lucrat în acela prin credința nelămurită pe care o are și lipsa de pocăință. Desigur că vătămările pot fi mai mari sau mai mici, după știință și neștiință, dar sunt:

Luc 12:47 Iar sluga aceea care a știut voia stăpânului și nu s-a pregătit, nici n-a făcut după voia lui, va fi bătută mult.:48 Și cea care n-a știut, dar a făcut lucruri vrednice de bătaie, va fi bătută puțin. Și oricui i s-a dat mult, mult i se va cere, și cui i s-a încredințat mult, mai mult i se va cere.

Să nu ne jucăm cu relativitatea. Chiar dacă nu ne dăm seama, duhurile diavolești ne luptă fără menajamente și profită de orice despărțire pe care ne-o facem față de Hristos, prin rea voință, dar și prin neștiință. Iar aceasta este a pune începutul iadului– n.n.]

Iar ceea ce este din încredințare nu este păcat.

[greșit. Se poate ajunge și la iad din râvnă rătăcită, cu toată încredințarea – n.n.] Câtă vreme nu a fost canonizat Părintele Arsenie Boca este greșit să spună cineva că cei care nu îl cinstesc săvârșesc vreun păcat. Așa cum atâta vreme cât nu a fost osândit de vreun sinod, a crede că cei care îl cinstesc sunt rătăciți este foarte greșit.

[mare eroare. Dacă cineva își ia ca model un om neosândit de sinod, dar aflat în înșelare, ajunge într-o mare rătăcire, putând să-și piardă și sufletul. Ce sinod a osândit pe Babaji, ce sinod a osândit pe Bivolaru? Și cât de rătăciți sunt cei care îi urmează.

În afară de asta, după cum se observă din studiul învățăturilor Părintelui Arsenie Boca, atât cele scrise, cât și cele pictate, sfinția sa a fost osândit de toate cele 7 Sfinte Sinoade Ecumenice, chiar dacă nu a fost nominalizat. Ele au hotărât pentru binele nostru ca oricine va propovădui și în viitor învățături opuse lor sau va cinsti pe cei care se opun lor, să fie anatema, adică pus deoparte, ca să nu îmbolnăvească pe Ortodocși prin ideile lor pierzătoare de suflet. Chiar dacă Părintele Aldea nu este informat despre acest aspect, chiar dacă mulți nu cunosc acest lucru, nimeni nu poate muta anatemele date de un Sfânt Sinod Ecumenic, nici măcar un Sfânt Sinod Local. – n.n.]

Desigur, există situații în care a cinsti sau a nu cinsti pe un sfânt te poate duce în iad. De exemplu, dacă cineva îl cinstește pe Sfântul Apostol Petru pentru lepădarea lui, crezând că este un lucru bun, are toate șansele să se osândească (ferească Dumnezeu!). Așa cum cineva care nu îl cinstește exact din această pricină iarăși se află pe o cale greșită.

[Mare confuzie și aici. Cinstea merge la persoană, nu la faptă, pentru care există pocăință. Noi cinstim pe Sfântul Apostol Petru nu pentru învățăturile și faptele lui bune sau rele pocăite, ci tocmai pentru că învățăturile și viața lui au fost date ca model de Ortodoxie la Sfintele Sinoade Ecumenice, gura infailibilă a lui Hristos. Cei care se încadrează în aceste modele sunt Sfinți, chiar dacă nu sunt canonizați încă, iar cei care se opun prin învățătură și viață acestor modele pot fi canonizați printr-o eroare de Sfintele Sinoade Locale, dar nu sunt Sfinți. Aprecierea Sfintelor Sinoade Locale este valoroasă tocmai pentru că studiază și confirmă sobornicește ortodoxia neîndoielnică a celui canonizat, dar nu ele îl fac pe acela să aibă ortodoxie neîndoielnică. De altfel și discuția noastră nu este despre a afla dacă Părintele Arsenie Boca este sau nu în iad, nu îl judecăm pe sfinția sa, ci dorim să aflăm adevărul despre învățăturile sfinției sale și despre viața sa: se încadrează în modelul Ortodox neîndoielnic de Sfânt al Sfintelor Sinoade Ecumenice sau nu? Nu din curiozitate deșartă, ci pentru că problematica învățăturilor și vieții sale atât de contemporane ne lămurește pe noi foarte multe aspecte în legătură cu mântuirea noastră în aceste vremuri grele – n.n.]

C.  Stil sau Adevăr?

Pe scurt, a judeca viața și învățătura unui om este greu. Simplismul duce în rătăcire, iar radicalismul este un semn clar că deja suntem în afara Căii lui Dumnezeu.

[Ne mirăm că nu zice nimic de radicalismul de „bici al lui Dumnezeu” fără discernământ și universal al Părintelui Arsenie Boca, în schimb se leagă de cei care îl contestă ca Sfânt în mod radical. Pentru unii mumă, pentru alții ciumă.

Nici simplismul în orice context nu duce la rătăcire, nici radicalismul nu este vreun semn sigur de cădere de la Calea lui Dumnezeu. Este vorba și de stil.

Vedem cum oamenii simpli din pateric înțelegeau fără prea multă sofisticărie intelectuală multe:

L-a întrebat odată avva Arsenie pe un bătrân egiptean pentru gândurile sale iar altul văzând aceasta, i-a zis: “Avvo Arsenie, cum atâta învățătură latinească și elinească având, întrebi pe acest țăran pentru gândurile tale?” Iar el a zis către dânsul: “Învățătura latinească o am eu cu adevărat, dar alfabetul acestui țăran încă nu l-am învățat”.13[29]

Apologetica este și ea o lucrare duhovnicească. Să citiți puțin radicalismul Sfântului Cuvios Ioan Damaschin, Sfântului Ierarh Epifanie al Salaminei, Sfântului Ierarh Metodie al Patarelor, Sfântului Cuvios Cosma Etolul, Sfinților Cuvioși Paisie și Ioan Iacov de la Neamț. Sigur că este preafrumoasă și delicatețea Sfântului Cuvios Maxim Mărturisitorul, dar același har al Sfântului Duh lucrează și la unii și la alții, după împrejurări și firea fiecăruia.

De altfel iată ce ne învață chiar Dumnezeiescul Maxim:

‎34.‎‎ Necurăția minții constă întâi în a avea o cunoștință ‎mincinoasă; al doilea, în a ignora ‎ceva din cele universale (zic ‎acestea despre mintea omenească, căci îngerului îi e propriu să nu-i fie necunoscut nimic din cele particulare); al ‎treilea, în a avea gânduri pătimașe ‎‎; iar al patrulea, în a ‎consimți cu păcatul.‎

‎35.‎‎ Necurăția sufletului constă în a nu lucra după fire. ‎Căci din aceasta se nasc în minte ‎gândurile pătimașe. și lucrează ‎după fire atunci când puterile ei pătimitoare, (pasionale), ‎adică ‎iuțimea și pofta, rămân fără patimă în întâlnirea cu lucrurile și cu ‎înțelesurile (chipurile) ‎lor.‎

‎36.‎‎ Necurăția trupului este păcatul cu fapta.‎

[…]Altceva este lucrul, altceva înțelesul lui, și altceva patima. Lucrul este de pildă: bărbat, femeie, aur și așa mai departe, înțelesul (chipul) este amintirea simplă a ceva din cele de mai sus. Iar patima este iubirea nerațională sau ura fără judecată a ceva din cele de mai înainte. Deci lupta monahului este împotriva patimii.[30]

Deci se poate păcătui și prin ură irațională față de păcătos sau eretic, dar și prin iubire irațională față de păcatele și ereziile lui. Tot așa și ura împotriva păcatului și ereziei este rațională (deci virtute) și iubirea păcătosului sau ereticului este și ea o virtute, chiar dacă nu se vede din cauza râvnei de a combate păcatele sau ereziile lui.

‎Să dăm și un exemplu de radicalism Ortodox:

Ducîndu-se Sfîntul Mitrofan la Domnul, a fost pus ca patri-arh al Constantinopolului, Alexandru. El a păstorit bine turma cea cuvîntătoare a lui Hristos şi gonea lupii eretici şi elini; pentru că nu numai cu arienii avea mare luptă, dar şi cu filosofii. Unii din aceşti filosofi, îndrăznind, se apropiau de împărat şi îl certau, că a lepădat credinţa cea veche părintească, a lepădat legile romane şi greceşti şi a primit o credinţă şi o lege nouă, care va fi, nu spre întărire, ci spre risipirea împărăţiei. Ei rugau pe împărat să le poruncească să întrebe de credinţă pe Alexandru, episcopul lui; deci, împăratul a poruncit să se facă întrebare. Alexandru, arhiereul lui Dumnezeu, deşi era neînvăţat în filosofia elinească, însă, fiind plin de Duhul Sfînt, nu s-a lepădat de întrebare.

Ducîndu-se mulţi filosofi şi voind toţi să se întrebe cu episcopul creştinesc, arhiereul i-a rugat să aleagă pe unul din ei mai înţelept şi cuvîntător şi să-l pună înaintea sa la întrebare, iar ceilalţi să asculte toţi. Sfîntul le zicea: „Altminteri nu voi putea eu, un singur om, să vă dovedesc la toţi, cînd veţi striga şi vă veţi gîlcevi; de aceea voi, filosofii, să alegeţi pe care îl ştiţi că este mai înţelept”. Deci, ei au ales unul şi l-au pus înaintea arhiereului, iar ei singuri s-au gătit la ascultare cu luare aminte.

Începînd, Preasfinţitul Patriarh Alexandru a zis către filosof: „În numele Domnului meu Iisus Hristos, îţi poruncesc să taci!” Şi îndată i s-a legat limba filosofului şi a rămas mut, neputînd zice nimic.

Văzînd aceasta, adunarea filosofilor s-a înfricoşat şi s-a ruşinat. Deci, unii din ei au fugit de ruşine, iar alţii au crezut în Hristos. Filosoful cel amuţit, văzînd prin ameninţare rătăcirea sa, iar credinţa creştinească arătîndu-i-se a fi dreaptă, a căzut la picioarele arhiereului şi i s-a dezlegat limba din amuţire, şi cu mare glas a început a slăvi pe Hristos şi s-a botezat împreună cu ceilalţi prieteni ai săi. Atunci s-a făcut bucurie împăratului şi tuturor cre-dincioşilor, încît Dumnezeu, Care a dăruit atîta putere minunată plăcutului său, se preamărea de toţi.

După aceea, Sfîntul Alexandru a omorît cu rugăciunea şi pe răucredinciosul Arie, pentru că, trecînd cîţiva ani de la Sinodul cel dintîi a toată lumea şi fiind chemat la Constantinopol acel eretic, a amăgit cu vicleşug pe dreptcredinciosul împărat Constantin, cînd l-a întrebat de crede astfel, precum Sfinţii Părinţi au întărit în Sinodul din Niceea. Iar el, avînd în sîn hîrtia ereticeştii sale credinţe, lovea cu dreapta pieptul, zicînd: „Aşa cred”. Ca şi cum învoindu-se cu credinţa cea întărită în Niceea, iar cu gîndul zicea: „Aşa cred, precum am scris cu mîna mea, şi cum am în sînul meu”. Jurîndu-se înaintea împăratului că aşa crede, şi împăratul neştiind un vicleşug ca acela, a crezut cuvintele lui cele meşteşugite; deci, l-a trimis la Preasfinţitul Alexandru, poruncindu-i să primească pe Arie întru împărtăşirea bisericească, ca pe un dreptcredincios.

Ziua de Duminică a fost rînduită ca să intre Arie în biserică spre împărtăşire. Sfîntul Alexandru se lepăda a-l primi pe el, ca pe un începător de eresuri. Fiind sîmbătă spre Duminică, în acea noapte arhiereul lui Dumnezeu, Alexandru s-a aruncat la rugăciune înaintea sfîntului prestol şi cu lacrimi se ruga lui Dumnezeu ca îndată să-i ia sufletul din trup, ca să nu vadă ziua aceea, în care Arie avea să se apropie şi să ia împărtăşirea cu Sfintele Taine. Dar Dumnezeu, milostivindu-se spre Biserica Sa, a hotărît să piardă pe Arie de pe pămîntul celor vii.

Sfîntul rugîndu-se astfel lui Dumnezeu, după ce s-a făcut ziuă, s-a apropiat ceasul sfintei slujbe. El a văzut pe Arie că venea din palatul împărătesc la biserică cu multă mîndrie, înconjurat de boierii împărăteşti, care erau de eresul lui şi de o mulţime de oameni înarmaţi. Apropiindu-se de locul ce se numea „Tîrgul lui Constantin”, unde era un stîlp de marmură, care avea pe sine coroana împărătească, a căzut frică asupra lui de conştiinţa ce-l mustra pe el şi de frică i-a venit nevoia cea trupească; deci, îşi căuta loc ascuns. Din întîmplare a aflat o privată a poporului, în care, intrînd el, a fost lovit cu o durere cumplită la cele dinăuntru şi a crăpat în două ca şi Iuda, iar maţele lui au ieşit prin şezut. Astfel a pierit cu ticăloşie, lepădîndu-şi sufletul cu amar!

Văzînd cei ce-l aşteptau afară că nu mai iese, au intrat la el şi l-au găsit mort în privată, zăcînd în sînge. Atunci îndată s-a înştiinţat toată cetatea de cumplita moarte neaşteptată a ereticului Arie. Deci, ereticii s-au ruşinat, iar dreptcredincioşii s-au bucurat, că Hristos, adevăratul Dumnezeu, este biruitorul vrăjmaşului şi hulitorului. Preasfinţitul Patriarh Alexandru, auzind de aceasta, a dat mulţumire lui Dumnezeu, Cel ce S-a milostivit spre Biserica Sa şi a scăpat-o de acel lup cumplit. Dreptcredinciosul împărat Constantin cel Mare, auzind de moartea lui Arie, s-a întărit mai mult în dreapta credinţă, şi dogmele Sinodului din Niceea le-a ţinut pînă la sfîrşitul său.

Astfel a fost primită înaintea lui Dumnezeu rugăciunea cea dreaptă a lui Alexandru, marele arhiereu al lui Hristos, care, ca şi cu o armă ascuţită, a omorît pe vrăjmaşul Domnului. Deci, a făcut prăznuirea bisericii celei dreptcredincioase. După aceea şi Sfîntul Grigorie Cuvîntătorul lui Dumnezeu, în cuvîntul său către constantinopolitani, îl pomeneşte, grăind cu laude: „Adevăr vă zic vouă, deoarece sînteţi ucenici ai preaalesului Alexandru, ai marelui ierarh şi propovăduitor al Preasfintei Treimi, care, cu cuvîntul şi cu lucrul a gonit rătăcirea ereticească. Aduceţi-vă aminte de rugăciunile lui cele la fel cu ale Apostolilor, prin care a pierdut pe începătorul şi povăţuitorul necurăţeniei, în locul la care vrednică era limba necurată, ca prin necinste să se izbîndească şi prin moartea cea necinstită, care cu dreptate l-a ajuns, ca să se mustre veşnic vătămarea cea purtătoare de moarte ereticească, care a pierdut multe suflete”.

Acestea le-a grăit Sfîntul Grigorie spre lauda Sfîntului Alexan-dru şi spre defăimarea răucredinciosului Arie, aducînd aminte de moartea cea necinstită a lui Arie, care s-a întîmplat la acel loc necurat, prin rugăciunea Sfîntului Alexandru. Căci, precum el a ocărît pe Fiul lui Dumnezeu, hulind dumnezeirea Lui cea întocmai puternică cu a Tatălui şi de-a pururea fiitoare, tot aşa ocară a luat prin moartea cea necinstită, izbîndindu-se ocara prin ocară.[31]

Probabil că pentru Părintele Mihai-Andrei Aldea Sfântul Ierarh Alexandru era un fundamentalist radical, aflat în afara Căii lui Dumnezeu.

Vedem că Sfântul Ierarh Alexandru nu practica radicalismul Părintelui Arsenie Boca.

Părintele Arsenie Boca acționa fără discernământ, atacând el însuși și biciuind pe mai toți oamenii ce veneau la el ca să fie apărați (sărmanii, ei cautau alinare și apărare față de vrăjmașii nevăzuți, neștiind că merg la un mai mare vrăjmaș al sufletului lor, cu mască de prieten și doctor). Îi paraliza cu proorocii demonice ca să pară Sfânt, vădind public păcate lor personale (ce ar fi putut fi discutate cu mult mai bine între patru ochi, fiindcă nu afectau decât pe cunoscuții lor, iar nu întreaga Biserică).

Dimpotrivă, Sfântul Ierarh Alexandru doar când era obligat de apărarea turmei sale care șovăia în credință, amuțea prin cuvânt (fiindcă vrăjmașii Cuvântului nu ar fi primit cuvinte) numai pe căpetenia păgânilor ce atacau ei înșiși (prin păcatul public deci cu mult mai grav al ereziei) întreaga Sfântă Biserică provocând dezbinare și clătinare a de abia încreștinatului imperiu.

Sfântul nu ataca pe Arie cu forțe hipnotice (cum ataca Părintele Arsenie Boca atât pe vrăjmași cât și pe ucenici), ci se ruga lui Dumnezeu ca mai bine să sufere el însuși chiar și moarte decât să vadă urâciunea pustiirii Arie (al doilea Iuda), șezând la locul cel Sfânt, lăsând pe Dumnezeu să hotărască rezolvarea.

Tot așa și Părintele Gheorghe Anițulesei dorește să amuțească pe căpetenia noului hinduism Părintele Arsenie Boca și preferă să i se omoare cinstea sa de preot de mir (prin acuzele adepților Prislopului că ar fi un hulitor fanatic), decât să lase pe adevăratul hulitor să-i înșele turma încredințată sfinției sale prin preoție.

După opinia Părintelui Mihai-Andrei Aldea Sfântul Ierarh Alexandru ar fi trebuit să stea cu toți filozofii păgâni de vorbă, să-i invite la o cafea, să le asculte hulele, să le spună că e fascintat de ei fiindcă vorbesc foarte frumos retoric, că îi apreciază ca pe niște înțelepți, dar nu poate fi de acord cu ei și nici nu poate să le dea vreun răspuns, fiindcă argumentele pe care le-ar aduce el nu țin de filozofia pământească, ci de credință, din care ei oricum nu o să înțeleagă nimic. Ar fi trebuit să-și ceară iertare ca să nu fie cumva supărați cu el, dacă i-a obosit ascultându-i, fără să le poată răspunde ceva… Următoarea etapă ar fi fost că Sfântul Constantin cel Mare și tot poporul ar fi revenit la păgânism, fiindcă nu ar fi putut să fie de acord cu o religie așa prostească, care nu are nici măcar vreun argument de adus filozofiei.

1Co 2:4 Iar cuvântul meu şi propovăduirea mea nu stăteau în cuvinte de înduplecare ale înţelepciunii omeneşti, ci în adeverirea Duhului şi a puterii, 5 Pentru ca credinţa voastră să nu fie în înţelepciunea oamenilor, ci în puterea lui Dumnezeu.

Sau ar fi vrut Părintele Mihai-Andrei Aldea ca Sfântul Ierarh Alexandru să-l întâmpine pe Arie cu flori, daruri și bucurie, că în sfârșit s-a făcut unirea bisericilor și să-i dea Sfânta Împărtășanie (că doar s-a pocăit), ba să-l invite și la masă să arate tuturor ce iubitor de oameni este el… A doua zi, Arie ar fi spus că și Sfântul Ierarh Alexandru și Sfântul Constantin cel Mare erau arieni și aceasta este credința cea adevărată. Consecința ar fi fost că noi astăzi am fi crezut că Domnul nostru Iisus Hristos nu este Dumnezeu și am fi ajuns în iad, lepădându-ne de El.

Nu este de mirare… dacă Părintele Mihai-Andrei Aldea vede în hulele de la Colectiv cuvinte perfect Ortodoxe și în sataniști Sfinți, să aibă o astfel de concepție despre iubire și apărarea adevărului sau să creadă că Părintele Arsenie Boca este Sfânt și hulele sfinției sale numite Cărarea Împărăției sunt Ortodoxie, iar pe cei care iau atitudine din râvnă pentru adevăr (după modelul Sfinților) ca fiind fundamentaliști radicali aflați în afara Căii lui Dumnezeu. Probabil pentru Părintele Mihai-Andrei Aldea Calea lui Dumnezeu este Cărarea Împărăției Minciunii date anatema.

Ce bine că pentru Sfinții Calea este tot una cu Adevărul, adică Însuși Domnul nostru Iisus Hristos.

Ioan 14:6 Iisus i-a zis: Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl Meu decât prin Mine.

***

Este foarte limpede pentru cei nepărtinitori că nu stilul de iubire (irenic) sau ură (apologetic) contează, ci raționalitatea cuvântului, adică slujirea adevărului, definește lucrarea lui Dumnezeu în contrast față de cea pătimașă a ucigașului tată al minciunii. Este și eretic irenic și Ortodox irenic, sunt și eretici apologeți și Ortodocși apologeți.

Nu stilul ci adevărul contează.

Ne aduce vreo cunoștință mincinoasă Părintele Gheorghe? Dacă da, face un păcat împotriva minții noastre și ne afectează primejdios. I se aprinde iuțimea împotriva Părintele Arsenie Boca ca om, iar nu din râvnă pentru adevăr și expresie retorică? Dacă da este sfinția sa este afectat. Noi putem trece peste aceasta și să ne folosim de adevărul din spusele sale, fiindu-i recunoscători. Dacă ne poticnim de stil, înseamnă că punem mai mult preț pe estetică, decât pe etică, pe coajă, decât pe miez, pe dulceața graiului, decît pe hrana cea tare plină de conținut a adevărului.

Sigur că este important și contextul. Părintele Gheorghe Anițulesei nu s-a adresat unor rafinați intelectuali ci oamenilor simpli amăgiți prin simplitatea mesajului de la Prislop: face minuni, deci e bine, deci e Sfânt. Nu cred că aceștia ar avea răbdare să citească un studiu cu citate din Sfinții Părinți. Au și ei nevoie de hrană pe înțelesul lor, iar Părintele Gheorghe este un iscusit bucătar pentru ei. Stilul sfinției sale retoric și râvnitor pentru scumpătatea canoanelor face bine și mulți s-au întors cu adevărat la pocăință prin cuvintele sale. Sigur, însă, că un intelectual obișnuit cu rafinamentele nuanțate ale argumentației va fi nemulțumit de un astfel de discurs radical, dacă nu este convins mai întâi prin hrana cea mult nuanțată și profundă, administrată cu multă gingășie, dar fără compromis, din Sfinții Părinți.

În schimb un foșnet rafinat academic, ce declară că vrea să apere adevărul poate să fie și șoapta vicleană a unui șarpe gândit. Dacă mânia este strunită printr-o blândețe naturală sau educație impusă, avantajul este al vorbitorului, că nu se agită și este credibil, dar dacă mesajul este mincinos este păcat împotriva minții noastre, cu atât mai primejdios, cu cât este mai credibil prin blândețe.

Desigur că:

Atâta adevăr se cuprinde în cunoștința fiecăruia, câtă ‎siguranță îi dau blândețea, smerenia și dragostea. ‎^[32]

Este un indiciu, poate chiar unul mare.

Dar dacă se obține o blândețe, smerenie și dragoste artificiale prin mijloace psihologice, educaționale și chiar fățărnicii demonice și se pun în slujba minciunii, ce va fi atunci cu noi?

Cazuri de eretici politicoși, cu obiceiuri bune, au fost și vor mai fi, aceasta însă nu contează pentru Ortodocși, ci numai adevărul:

În cetatea Samosatelor, în locul Sfîntului Evsevie a fost trimis de arieni un episcop cu numele Evnomie care cugeta cele arienești. Acela venind în cetate, nimeni nu i-a dat cinstea ce i se dădea unui episcop; pentru că n-a ieșit întru întîmpinarea lui nici un om, nici bogat, nici sărac, nici meșter, nici lucrător de pămînt, nici bărbat, nici femeie, nici bătrîn, nici tînăr, nici măcar un copil, deoarece toți cetățenii erau dreptcredincioși și nu voiau să cinstească pe episcopul cel răucredincios, nici să se binecuvînteze de el și nici să-l vadă.

Deci, Evnomie a intrat în episcopie și a luat biserica sobornicească cu stăpînire împărătească. Oamenii, văzînd aceasta, nu se duceau la biserica aceea, neiubind pe ereticul care era într-însa arhiereu și nimeni nu mergea la el nici în casă, nici în biserică, nici la locuința arhierească. Astfel Evnomie nu ședea în episcopie decît numai cu cei care veniseră cu el. De el se povestește că, deși cu credința era rău credincios, însă la obicei era bun, blînd, răbdător, smerit și iubit de toți. Despre obiceiul lui cel bun se grăiește aceasta: Odată a intrat, după obiceiul acelei țări, în baia cea de obște ca să se spele. Slugile au închis ușa după el, ca să nu intre alți oameni acolo, unde se spăla episcopul. El, înțelegînd că mulți stăteau înaintea ușii, vrînd să se spele, a poruncit slugilor să deschidă ușa și să dea voie tuturor celor ce voiau să intre în baie să se spele împreună cu el.

Deci au intrat mulți, dar, văzînd pe episcop șezînd în scăldătoarea cea caldă, stăteau înaintea lui pentru cinste, iar el îndemna pe cine voiește să intre în aceeași scăldătoare, ei însă nu îndrăzneau. Evnomie, cunoscînd că pentru cinstea lui nu îndrăzneau să se spele, pentru aceea s-a mîhnit și a ieșit degrabă din baie, ca cel ce nu voia să se necinstească. Atunci oamenii care ieșiseră din baie, îndată au vărsat acea apă din scăldătoare ca fiind spurcată prin spălarea ereticului. Ei au spălat bine vasul, de spălarea ereticului și, încălzind altă apă, și-au făcut altă scăldătoare. Evnomie, aflînd de aceea și văzînd că nu poate să tragă la el nicidecum pe oamenii din Samosata, a lăsat episcopia și a plecat într-ale sale.

După plecarea lui Evnomie, arienii au trimis la Samosata alt episcop anume Luchie, vrăjmaș al oilor lui Hristos. Dar cetățenii i-au făcut și aceluia ca celui dintîi, adică nu l-au primit cu cinste. Deci, el petrecea în episcopie numai cu ai săi, neducîndu-se nimeni din oameni la dînsul, pentru că oile lui Hristos, deși erau fără păstor, însă, aducîndu-și aminte bine de învățătura lui, păzeau sfînta credință fără de prihană. Ei se îngrețoșau de acel episcop eretic și aceasta o putem vedea din cele ce urmează. Într-o vreme mulți copii jucîndu-se pe uliță după obiceiul lor, aruncau cu mingea unul în altul. Episcopul Luchie, trecînd din întîmplare pe acolo, a căzut mingea între cai și a trecut pe sub careta episcopului; atunci copiii îndată au început a striga cu glas mare: „Mingea s-a spurcat cu ereticia, mingea s-a spurcat cu ereticia!” Episcopul, auzind aceasta, a lăsat pe unul din slugile sale să vadă ce fac copiii și pentru ce strigă astfel. El a văzut cum copiii, au aprins un foc și cum aruncau mingea prin văpaie încoace și încolo, ca prin ardere să se curețe de ereticie.

Astfel că, nu numai oamenii cei în vîrstă, dar și copiii cei mici se îngrețoșau de acel episcop eretic, care ca o urîciune a pustiirii ajunsese în locul cel de cinste. Luchie, aflînd de aceasta, n-a urmat blîndeților lui Evnomie, ci, umplîndu-se de mînie, pe mulți din dregătoria cea sfințită și care apărau dogmele cele dreptcredincioase i-a trimis în surghiuniri depărtate. Pe fericitul Antioh, nepotul Sfîntului Evsevie, bărbat ales între preoți, plăcut lui Dumnezeu, insuflat de Duhul Sfînt și iscusit în înțelepciunea cărților, l-a surghiunit la hotarele Armeniei, iar pe diaconul Evolghie, cel asemenea vestit între slujitorii Domnului, l-a gonit în pustia Oasimului, pentru care faptă n-a fost puțină mîhnire și scîrbă în cetatea Samosatelor.[33]

Iată ce ne învață despre aceasta, foarte limpede, Sfântul Ierarh Teodor al Edesei:

Oricine ni se împotrivește la împlinirea poruncilor lui Dumnezeu, chiar de ar fi tatăl sau mama sau oricine, să ne fie vrednic de scârbă și de ură; ca să nu ne auzim: „Cel ce iubește pe tatăl și pe mama sa sau pe altcineva mai mult decât pe mine, nu este vrednic de mine.”[34]

Și avem confirmată aceasta de Sfânta Scriptură:

Psa 138:20 Aceștia Te grăiesc de rău, Doamne, și vrăjmașii Îți hulesc numele. 21 Oare, nu pe cei ce Te urăsc pe Tine, Doamne, am urât și asupra vrăjmașilor Tăi m-am mâhnit? 22 Cu ură desăvârșită i-am urât pe ei și mi s-au făcut dușmani.

Greu cuvânt pentru cei obișnuiți cu conceptul toleranței… dar el se completează cu cele de mai sus. Unii se manifestă mai tăios în scârba și ura lor duhovnicească, dar pot fi duhovnicești și nu te tulbură, ci te învață, iradiind de fapt adevărata iubire, nu prin aparențele care înșeală, ci în adâncul ei adevărat, care vrea să te scape cu orice preț de rătăcire.

Să dăm numai un mic exemplu de astfel de cuvânt, părut tăios, de la Sfinții Părinți. Și chiar este tăios, dar împotriva neroziilor și afirmațiilor prostești, chiar dacă pare a lovi în Origen:

Această absurditate face parte din neroziile lui Origen, care a susținut ‎preexistența ‎sufletelor. […]Trupul și sufletul au fost făcute simultan și nu numai întâi unul și ‎apoi celălalt, ‎după cum în chip prostesc afirmă ‎Origen.^[35] ‎

Unii poate ar vrea să fie politic corecți față de Origen, să nu-l jignească nici în iad, și să nu îl contrazică prin a-i arăta că nu are dreptate, ca nu cumva să se mâhnească din cauză că este contrazis (mai ales că mulți îi doreau canonizarea, lupta pentru aceasta durând 3 secole, până ne-a izbăvit de înșelare Sfântul Sinod al 5-lea Ecumenic). Desigur, însă, că aceasta nu este în duhul Sfinților Părinți. Aceeași atitudine patristică, ar trebui să o avem și noi față de continuatorii lui Origen.

Așadar, pentru Ortodocșii autentici nu contează nimic mai mult decât adevărul… nici măcar stilul. Ei sunt preocupați doar de aceasta. Este adevăratul specific al Românilor:

Știut iaste prea Sfinții tale, că Țara Rumânească, care să socotește de mathimatici la treapta a 47 a Meridianului și a 45 a Ecvatorului să află întru aleasă parte a Evropei, trage un aer sănătos și supțire, să vecinește și cu neamuri care să laudă și să răsfață în științe filosofești. Toate aceste mijloace lesnicioase de a râdica și pre fiii Patriei aceștiia la treptele laudelor de multe științe ale celoralalți evropeni, dar iar cu toate acestea lăcuitorii rumâni ai aceștii păzite de Dumnezeu țări nu s-au abătut a să zăbovi ceva într-acelea. Ei de când au priimit Lumina Dreptei Credințe, din zilele Marelui și Sfântului Constantin Înpărat, s-au îndeletnicit mai mult cătră întemeiarea credinței în țara lor, după cum mărturisesc nu numai letopisețele isprăvilor acestui neam, ci și multele feliuri de hrisoave ale fericiților Domni ai aceștii țări.

Mulți tineri, aprinzându-se de râvna folosului Patriei aceștiia, au mers cu mari osteneli și primejdii la țări depărtate, ca să învețe în școale vestite, nu măestrii, nici măsurarea Pământului și a înălțimii, nici Astronomie, ci numai cât să cuveniia la apărarea și întărirea sfintei creștinătăți; carii întorcându-se nu arăta alte lucruri mai cu fierbințeală, decât tălmăcirea dumnezeeștilor cărți, propoveduirea Evangheliei și bunele orânduieli ale sfintei Besearici^[36]

Înțelepți sunt Românii, fiindcă adevărata libertate se obține prin aflarea și lucrarea adevărului:

Ioan 8:32. Și veți cunoaște adevărul, iar adevărul vă va face liberi.

Părintele profesor Constantin Galeriu ne învăța că „iubirea fără adevăr este o slabă vibrație sentimentală, iar adevărul fără iubire poate ucide”, dar și slaba vibrație sentimentală când este confundată cu adevărul poate da senzația de iubire duhovnicească ucigând prin neștiința adevărului și prin mândrie. După cum ne învăța Sfântul Ierarh Nectarie, ecumeniștii (și lacșii în general) abuzează de iubirea fără de adevăr, pe eficiența puterilor și minunilor neținând cont de dogme ca și păgânii extrem orientalii, iar zeloții (și rigoriștii în general) pe adevărul fără iubire, ca și ereticii apuseni, care toate le constrâng dogmatic, negând minunile. Poate același lucru îl găsim și în extremele pietiste și raționaliste.

Indiferent cum am jongla filosofic, nu trebuie să uităm că 1Ioan 4:8 Cel ce nu iubește n-a cunoscut pe Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este iubire., dar El este Ioan 14:6. Calea, Adevărul și Viața

Dacă am spune că Părintele Gheorghe Anițulesei reprezintă adevărul, poate că l-am jigni, fiindcă indiferent de stil, când mustră el o face și cu dragoste, inclusiv (sau mai ales) de Părintele Arsenie Boca, dorind să-l scape de imaginea exagerată păgubitoare veșnic pentru preacuvioșia sa, de responsabilitatea amăgirii unui neam întreg prin învățături și viață rătăcite privite ca sfințenie.

Dacă am spune că Părintele Mihai-Andrei Aldea reprezintă iubirea, poate că l-am jigni, fiindcă și sfinția sa se consideră apărător al adevărului și se străduie să-i slujească, chiar dacă nu-l înțelege, fiind dezinformat.

Bine ar fi ca cineva să expună problema ca un alt Părinte Profesor Dumitru Stăniloae fără compromis în privința adevărului, dar într-un mod delicat al iubirii. Dar un astfel de om se naște rar și se formează greu, este nevoie de multă suferință și harul Sfântului Duh. Harisma echilibrului, al dreptei socoteli și al lucrării lăuntrice echilibrate, în care se unește în piatra cea din capul unghiului Hristos și adevărul în cunoaștere și iubirea în acțiune, deja apare când ai trecut hotarul despătimirii și Însuși Hristos îți insuflă cuvintele direct, fără greșeală. Dar pentru aceasta este nevoie de o mare suferință. Până atunci cei care se străduiesc să afle adevărul și să lucreze în el iubirea sunt datori cu toată smerenia posibilă, cu toată mila atinsă prin osteneală, să cerceteze Sfinții Părinți și să înțeleagă de la ei care este realitatea.

Până ne va dărui Dumnezeu un alt Părinte Profesor Dumitru Stăniloae să ne pună în față realitatea fenomenului de la Prislop să încercăm să unim binele (din străduința de delicatețe a) Părintelui Aldea, cu adevărul (din străduința de cunoaștere a) Părintelui Anițulesei, ca să împlinim porunca întreagă a Sfintelor Scripturi și a nu ne dezbina între noi:

Efe 4:13 Până vom ajunge toți la unitatea credinței și a cunoașterii Fiului lui Dumnezeu, la starea bărbatului desăvârșit, la măsura vârstei deplinătății lui Hristos. 14 Ca să nu mai fim copii duși de valuri, purtați încoace și încolo de orice vânt al învățăturii, prin înșelăciunea oamenilor, prin vicleșugul lor, spre uneltirea rătăcirii, 15 Ci ținând adevărul, în iubire, să creștem întru toate pentru El, Care este capul – Hristos.

– n.n.]

D.  Radicalism sau râvnă pentru Hristos – Adevărul?

O poziție radicală o găsim în cartea „Fenomenul Arsenie Boca”, scrisă de Pr. Anițulesei Gheorghe. Țin să îmi exprim aici dorințele cele mai bune față de Pr. Anițulesei Gheorghe și față de oricare alte persoane – în viață sau nu – care sunt cumva amintite, direct sau indirect, de rândurile mele. Le vreau tuturor binele și Dumnezeu să îi miluiască și să ne miluiască! Orice critică se referă la cele spuse ori scrise, nu atinge persoana și nu înseamnă că îmi îngădui eu vreo apreciere asupra altuia.

[Amin! Bogdaproste! Dar oare sfinția sa va realiza ceea ce își propune? Chiar cuvântul radical sugerează radicalismul islamic, deja ne introduce în miezul acuzațiilor sfinției sale l-a adresa Părintelui Gheorghe – n.n.]

Deci, voi folosi această broșură, foarte răspândită astăzi – „Fenomenul Arsenie Boca” – deoarece sintetizează majoritatea acuzațiilor aduse Părintelui Arsenie Boca.

[sunt alte scrieri mult mai complete. Această broșură, însă, este foarte scurtă și eficientă, de aceea irită. În plus este ușor de combătut, fiindcă te poți lega de stil, și, dacă nu te preocupă studiul adevărului, nu trebuie să te ostenești cu cercetarea, te poți arunca în a-ți spune părerea fără prea multă responsabilitate. Noi credem, având în vedere antecedentele studiilor Părintelui Aldea, că acesta este unul din motive – n.n.]

Țin să menționez aici o serie de informații și afirmații științifice făcute de Părintele Arsenie Boca și pe care cercetări ulterioare le-au infirmat. Aceste afirmații și informații științifice greșite sunt firești pentru fiecare epocă a cunoașterii umane. „Adevărurile științifice” din secolul al IV-lea cuprindeau lucruri ce i-ar face să râdă cu poftă pe savanții secolului al XIX-lea. Pe de altă parte, multe din „adevărurile științifice” ale secolului al XIX-lea au fost invalidate ulterior, unele chiar până la ridicol . Este firesc. Așa cum informațiile și afirmațiile științifice total depășite din „Dogmatica” Sfântului Ioan Damaschin nu aduc nici cea mai mică atingere sfințeniei sale, la fel nu pot fi invocate cele ale Părintelui Arsenie Boca împotriva sa. Pe de altă parte însă – și trebuie să spunem asta – ele ne arată și că orice om poate greși, inclusiv Părintele Arsenie Boca, dar și că trebuie cernut totul, după cum ne poruncește Legea lui Dumnezeu (cercetați toate, țineți ce este bine).

[Bine ar fi ca Părintele Aldea să cerceteze viața și învățăturile Părintelui Arsenie Boca după Legea lui Dumnezeu, cum ne sfătuiește. Dar, chiar în acest paragraf sunt două abateri de la această Lege. Prima este bârfirea Sfântului Cuvios Ioan Damaschin, care nu are nici o informație științifică greșită în Dogmatică. El, ca toți Sfinții Părinți, știe să folosească știința universal valabilă în latura contemplației naturale care nu greșește, doar ca un simbol pentru cele duhovnicești, trăgând din ea concluzii folositoare lăuntrice și care confirmă Sfânta Predanie (nu ca un material mai important decât Sfânta Tradiție pentru a conduce și schimba credința, după propriile păreri, deduse din știința trecătoare). A doua abatere a Părintelui Mihail-Andrei este că apără greșit pe Părintele Arsenie Boca, neînțelegând că greșeala sfinției sale nu este caducitatea științei (perimarea ei), ci faptul că nu se folosește de știință ca Sfinții Părinți, ci își întemeiază credința sa pe ea și ajunge la concluzii contrare Ortodoxiei, ghidându-se după păreri personale și vedenii mincinoase, după cum se vede clar din alăturarea vedeniilor Sfinților Părinți, vedeniilor celor amăgiți și vedeniilor sfinției sale. În această privință puteți citi în studiul de mai sus: Grozăviile neasemănate de la Drăgănescu și Viața Părintelui Arsenie Boca în lumina Sfinților Părinți

https://888adevarul8despre8arsenieboca8.wordpress.com/grozaviile-neasemanate-de-la-draganescu-si-viata-parintelui-arsenie-boca-in-lumina-sfintilor-parinti/

(la care vom face referire de fiecare dată când pomenim de capitole) capitolele: Despre împreunarea trupească; Din neascultător, amăgit de vedenii. Mai apoi, amăgitor prin false minuni; Vedeniile dese, cheia marilor regrese care tratează pe larg aceste subiecte. – n.n.]

Ne întoarcem deci la sinteza amintită mai sus, sinteză despre care am spus că reprezintă o poziție radicală. De ce?

Deoarece chiar din prima pagină, fără o argumentație prealabilă, vorbește această lucrare de rău despre ucenicii Părintelui Arsenie Boca, „majoritatea… sunt slabi cunoscători ai dogmelor ortodoxe”, refuză să-i acorde persoanei despre care vorbește chiar și titlul de „preot” („ucenicilor lui A. Boca” este una dintre exprimări), folosește expresia „idolul lor” (adică Părintele Arsenie Boca) – o dublă insultă, cu atât mai gravă cu cât este lipsită de orice argumentație inițială – etc.

[desigur că această lămurire despre nelămuririle Părintelui Aldea în legătură cu Părintele Arsenie Boca și Ortodoxia, nu are ca scop să facă un dosar de canonizare Părintelui Gheorghe Anițulesei. Nici sfinția sa nu ar vrea aceasta, în ruptul capului. Dorim să aflăm adevărul, mai presus de orice, fiind criteriul peste care nu se poate trece în privința unei canonizări autentice. Stilul Părintelui Gheorghe nu ne preocupă, ci dacă spune sau nu adevărul. Din acest punct de vedere, broșura sfinției sale este mai valoroasă decât anemicul articol al Părintelui Aldea, care din dorința de a apăra pe Părintele Arsenie Boca nu se sfiește, desigur din dezinformare, să negocieze cu adevărul, spre a se potrivi cu fenomenul Prislop. Dar nici aceasta nu este un subiect important, fiindcă nu este vorba de canonizarea Părintelui Mihail-Andrei, însă, având în vedere că atunci când este atacat un autor, credibilitatea informațiilor sale se clatină este important să vedem de ce Părintele Gheorghe a spus „majoritatea sunt slabi cunoscători ai dogmelor Ortodoxe”, de ce nu îl numește pe Părintele Arsenie Boca părinte și de ce folosește expresia „idolul lor”.

Prima remarcă arată, contrar a ceea ce vrea cu orice chip Părintele Aldea să ne convingă, că Părintele Gheorghe a studiat cu seriozitate fenomenul și are un puternic spirit de observație. Chiar Părintele Aldea, după cum am văzut și după cum vom vedea nu prea cunoaște dogmele Ortodoxe. Am văzut superficialitatea abordării unor probleme și învățături de bază în Ortodoxie (de pildă necunoașterea Sfintelor Scripturi și tâlcuirilor Sfinților Părinți), dar mai jos vom vedea că nici viața și învățăturile Părintelui Arsenie Boca nu prea le cunoaște, nici nu este lămurit cu învățătura Ortodoxă în probleme foarte importante, de o mare actualitate, de pildă faptul că nici un eretic, cât de moral ar fi, nu se poate mântui, chiar dacă este celebrul Francisc de Assisi. Pentru cineva hrănit cu texte gen Cărarea Împărăției, Cuvinte vii sau opiniile unor profesori care îl consideră pe Origen a nu fi chiar așa de anatema (sau că Sfinții au și ei ereziile lor sau că Francisc de Assisi este un Ortodox, chiar dacă neortodox, dar fiind printre latini totuși măcar ortodoxel, și având drăgălașele virtuți omenești dacă nu este Sfânt este cel puțin măcar un sfințișor, fiindcă așa ne învață… Ioan Savin și așa a fost părerea majoritară, până când spre necazul ecumeniștilor s-a publicat un text al Sfântului Ierarh Ignatie Briancianinov), criteriul de cunoaștere ale dogmelor Ortodox sunt precare și ciudate, pe care nu putem pune prea mult preț, dacă vrem să rămânem Ortodocși.

Noi folosim, mai întotdeauna apelativul „Părintele Arsenie Boca”, din respect față de preoția ce nu se ia de la cineva, indiferent de păcate, dacă ierarhul locului nu îl caterisește. Dar faptul că rămâne cu pecetea preoției nu îl ușurează, ci este o responsabilitate sporită în veșnicie a sfinției sale care îi crește povara păcatelor și învățăturilor greșite, cu cât amăgește pe mai mulți prin reclama care i se face. Ne folosim de această expresie datorită ascultării de duhovnicii noștri, care așa ne-au recomandat, ca să nu îl jignim pe sfinția sa și să nu îi tulburăm nici pe cititorii care au o imagine falsă, construită cu îndârjire și iscusință în timp îndelungat de cei ce nu iubesc adevărul. Ne mai sprijinim și pe hotărârea de reabilitare a Înalt Prea Sfințitului Părinte Dr. Nicolae ‎Corneanu Mitropolitul Banatului, Prea Sfințitului Părinte Dr. Timotei Seviciu ‎Episcopul Aradului și Hunedoarei și Prea Sfințitului Părinte Dr. Laurențiu ‎Streza Episcopul Caransebeșului.

Însă nu este incorectă nici varianta folosită de Părintele Gheorghe, având în vedere că preacuvioșia sa a fost oprit de la slujire, s-a lepădat de preoție și călugărie în închisoare mai întâi, în taină (ajungând la un compromis cu orânduirea comunistă), iar după ce i s-a ușurat în realitate această lepădare prin scenariul alungării de la Prislop (pentru a nu se face de râs public și a i se construi o imagine de martir, folosită azi în scopul canonizării), s-a lepădat apoi de ele oficial după 1964 (fiindcă nu s-a întors nici la călugărie, nici la preoție cum ar fi putut să o facă dacă și-ar fi dorit cu adevărat, mai ales că Maica Zamfira era rudă cu patriarhul Justinian Marina, care pe nimeni din cei ce și-au dorit real, dacă nu aveau abateri grave canonice, nu i-a lăsat fără călugărie sau preoție, nici măcar pe clericii dintre căpeteniile legionarilor – un exemplu celebru fiind Părintele Arsenie Papacioc). Vedeți capitolul: Au păstrat cele trei voturi monahale? De altfel hotărârea de reabilitare a Părintelui Arsenie Boca nu dezbate întreaga realitate a opririi de la preoție și a lepădării de călugărie a celor doi, ci are niște afirmații contradictorii și omisiuni în arătarea actelor și faptelor, fiind mai mult un gest de simpatie și milă făcut de dragul Maicii Zamfira, din admirație personală față de Părintelui Arsenie Boca, decât o cercetare amănunțită și duhovnicească a problemelor ridicate de viața lor. Nu se pomenește de cauza opririi de la slujire, ci doar de alungarea din Mănăstire, subliniindu-se caracterul de gospodar și impactul pe care l-a avut asupra ucenicilor, neanalizându-se abaterile de la Sfintele Canoane și Dogme Ortodoxe.

Probabil că Părintele Gheorghe, fiind râvnitor al Sfintelor Scripturi, având în vedere gravitatea rătăcirilor Părintelui Arsenie Boca vrea să asculte de Mântuitorul care ne avertizează să nu cumva să numim părinți pe cei care se abat de la adevăr, fiindcă altfel ne facem fii ai lor, întrecând măsura răutății lor:

Mat 23:27 Vai vouă, cărturarilor și fariseilor fățarnici! Că semănați cu mormintele cele văruite, care pe din afară se arată frumoase, înăuntru însă sunt pline de oase de morți și de toată necurăția. 28 Așa și voi, pe din afară vă arătați drepți oamenilor, înăuntru însă sunteți plini de fățărnicie și de fărădelege. 29 Vai vouă, cărturarilor și fariseilor fățarnici! Că zidiți mormintele proorocilor și împodobiți pe ale drepților, 30 Și ziceți: De am fi fost noi în zilele părinților noștri, n-am fi fost părtași cu ei la vărsarea sângelui proorocilor. 31 Astfel, dar, mărturisiți voi înșivă că sunteți fii ai celor ce au ucis pe prooroci. 32 Dar voi întreceți măsura părinților voștri!

Cât în ce privește expresia idolul lor, ne-am lămurit că oricine nu urmează adevărul Sfinților Părinți este numit de Sfântul Ierarh Ioan Gură de Aur statuie fără viață, deci idol. De altfel, chiar la sfârșitul acestui cuvânt însuși Părintele Mihai-Andrei folosește termenul de idol în legătură cu Părintele Arsenie Boca. Probabil s-a folosit și sfinția sa de această broșură, lămurindu-se într-o mică măsură despre problematica atinsă.

Însă, mai este și o altă realitate pe care o surprinde Părintele Gheorghe Anițulesei: Sfintele Icoane trimit cinstirea la cel reprezentat pe ele și în final la Hristos, ale cărui mădulare sunt toți Sfinții. Idolii, dimpotrivă, opresc cinstirea pentru ei înșiși, iar Sfinții Părinți numesc idoli toate realitățile acestui veac care nu lasă mintea să se unească nemijlocit cu Hristos. Idolii simțirii, imaginației, falsei voiri a lui Dumnezeu, idolii teologiei, ba chiar lumina minunată a minții poate fi un idol, cum idol este și orice patimă. Așadar, toți Sfinții autentici, cinstiți în mod Ortodox, trimit slava la Hristos, având-L pe El ca centru în viața lor, același duh trimit și cinstitorilor ce vin la ei. Dimpotrivă, atât în mărturiile contemporanilor, cât și în învățăturile Părintelui Arsenie Boca centrul evlaviei se află pe sfinția sa, uitându-se de Sfinții Părinți, pocăință și Domnul nostru Iisus Hristos. În învățăturile scrise sfinția sa folosește Sfânta Tradiție, doar pentru a justifica avocățește și eronat părerile proprii greșite, prin răstălmăciri personale, iar în pictură, în locul chipului sfinților pictează chipul sfinției sale și mâinile (cel puțin) ale Maicii Zamfira. Aceste realități întunecate, l-au făcut pe râvnitorul Părinte Gheorghe să îl numească idol pe pictorul de la Drăgănescu.

În privința argumentației prealabile… broșura sfinției sale nu este un studiu, ci un semnal de alarmă. Cum este și răspunsul nostru de aici. Este firesc să nu înceapă treptat, științific, cu o argumentație construită după normele academice, ca să fie percutant, iar nu abstract ca la o ședință de partid provocând dormitare. În timp de luptă se sună din trâmbiță, nu se stă la taifas. Însă, în pregătirea acestei broșuri, Părintele Gheorghe a spus un cuvânt celebru, în care argumentează cu citate clare și mai treptat problemele ridicate de Părintele Arsenie Boca, arătând înțelegere și compasiune față de cei amăgiți, chiar dacă într-un stil mai răzășesc. Așadar broșura are o introducere. Și chiar dacă și introducerea păstrează stilul apologetic, nu trebuie să uităm că a apărut într-un context în care toată lumea era amorțită de hipnoza „marelui Sfânt incontestabil al Ardealului” și aveam nevoie de un strigăt puternic să ne trezească. Dacă ni se intona un cântec de leagăn, nu prea înțelegeam despre ce este vorba și adormeam mai adânc, trecând mai apoi la vise și… vedenii. Și cine știe unde am fi ajuns.

Acest cuvânt lămuritor despre nelămuririle Părintelui Mihai-Andrei Aldea și el nu se dorește de sine stătător, ci ca o concluzie a studiului pomenit mai sus. Altminteri cineva ar putea argumenta că nu dovedește nimic în prealabil, ci doar acuză. Nu este dorința noastră să acuzăm nici pe Părintele Arsenie Boca, nici pe Părintele Aldea, ci doar de a sublinia nelămurirea preacucerniciei sale, datorată dezinformării, atât asupra fenomenului de la Prislop, cât și asupra Ortodoxiei. Ca cineva să înțeleagă cele spuse aici are nevoie să cerceteze cu seriozitate capitolele indicate, unde se arată cu texte din Părintele Arsenie Boca și ucenicii sfinției sale, puse față în față cu învățăturile Sfinților Părinți, cu picturi de la Drăgănescu, puse față în față cu Sfintele Icoane, și singur se va lămuri despre realitatea lucrurilor și lumina Ortodoxiei în legătură cu acest subiect. Adevărul nu se poate înțelege fără osteneala cercetării, doar prin răsfoirea unui scurt cuvânt apologetic: Mat 7:7 Cereți și vi se va da; căutați și veți afla; bateți și vi se va deschide.8 Că oricine cere ia, cel care caută află, și celui ce bate i se va deschide. Nici broșura Părintelui Gheorghe nu lămurește, decât pe cei care doresc Ortodoxia și treziți la cercetare, caută mai apoi cu osârdie adevărul după Sfinții Părinți, lămurindu-se. Adevărul nu se dă mură în gură.

Nici cuvântul Părintelui Mihai-Andrei Aldea nu este argumentat de fel. Sfinția sa preia cu alte cuvinte, mai mieroase și mai prudente, căci deja acum sunt împotrivitori rătăcirii, toate părerile preconcepute despre Părintele Arsenie Boca care plutesc pe i-net, de pe vremea când era portretul lui robot împăratul opiniilor. Părintele Aldea nu și-a argumentat serios nici o opinie, nici cu citate din Sfinții Părinți, nici cu citate din Părintele Arsenie Boca, iar când o face sporadic și anemic, o face trunchiat, precum se folosesc protestanții de Sfânta Scriptură, scoțând textul din context, după cum se potrivește cu ideea fixă ce o are mai dinainte.

Părintele Gheorghe, dimpotrivă, deși având un stil alert, citează de multe ori din exagerările ucenicilor și din faptele Părintelui Arsenie Boca, aducând și fotografii lămuritoare, ce grăiesc de la sine, atrăgând atenția asupra grozavei amăgiri din modelul de canonizare propus.– n.n.]

Deja la sfârșitul primului paragraf cititorul obișnuit [ce înseamnă obișnuit pentru Părintele Aldea? Obișnuit să nu cerceteze sau obișnuit să caute adevărul? – n.n.] este silit fie să-l creadă pe cuvânt pe Pr. Anițulesei Gheorghe, osândindu-l pe Părintele Arsenie Boca, fie să facă invers [crezându-l pe cuvânt pe Părintele Aldea Andrei-Mihai – n.n.]. Desigur, amândouă pozițiile sunt greșite. Dar sunt provocate implicit de autoritarismul și radicalismul textului [sau de manifestarea ascunsă a simpatiei, în spatele unei fețe zâmbitoare ce pare a lăsa libertatea de decizie, dar îndreaptă pe cititor nu spre cunoașterea adevărului (arătându-i și un argument și altul), ci spre propria idee preconcepută (ascunzându-i argumentele contra și subliniind exagerat argumentele pro, desigur cu delicatețe și rafinament, ca să nu se prindă nimeni). Silirea diplomatică, a doua, este mai vicleană și mai eficientă. În realitate bine ar fi ca nimeni să nu fie silit de nimic, ci să se silească pe sine să slujească numai adevărului, fără idei preconcepute. Suntem convinși că orice cititor Ortodox nu doar cu numele, ci din râvnă pentru adevăr, face așa, culegând ceea ce i se pare de folos, din orice scriere. Probabil Părintele Aldea este adeptul ideii că mintea poate fi pierdută sau câștigată fără participarea propriei alegeri, idee răspândită prin cei care cred în mântuirea automată, doar prin ritual automat, prin pelerinaje fără pocăință și prin înghițirea fără cercetare a scrierilor Părintelui Arsenie Boca (în viziunea lor mântuitoare automat, dacă le citești, fiindcă aparțin „Sfântului Ardealului”) – n.n.]

Mi-aș dori să putem trece toți peste asemenea ispite. Și, dincolo de tonul potrivit sau nepotrivit al broșurii „Fenomenul Arsenie Boca” să vedem care sunt acuzele și argumentele prezentate aici, ca parte a încercării de a dovedi ne-sfințenia Părintelui Arsenie Boca.

[Ar fi bine de trecut peste asemenea ispite, nu doar declarativ, ci și în realitate. Dar aceasta nu se face prin modificarea tonului, ci prin cercetarea cu osteneală, fără idei preconcepute, a subiectului în lumina Sfinților Părinți. Broșura Părintelui Gheorghe nu vrea să dovedească ne sfințenia Părintelui Arsenie Boca, ci să tragă un semnal de alarmă asupra gravei rătăciri de la smerenie și de la Dreapta Credință, propagată prin manifestările și învățăturile înșelătoare de la Prislop. Că aceasta este o ne sfințenie evidentă, este un element secundar, ceea ce interesează nu este starea Părintelui Arsenie Boca ci mesajul primejdios ce se crează în jurul sfinției sale. – n.n.]

E.  Părintele Arsenie Boca și ucenicii – cunoașterea lor despre dogme și trezvie

1. „majoritatea ucenicilor lui A. Boca sunt slabi cunoscători ai dogmelor ortodoxe, și sunt necunoscători ai spiritualității practice a Sfinților Părinți” (p. 3)

Atât acest argument, cât și alte critici asemănătoare, sunt lipsite de orice putere de a spune ceva despre starea Părintelui Arsenie Boca. De la Sfântul Proroc Elisei și până la Domnul nostru Iisus Hristos, și de la Sfântul Apostol Ioan la Sfântul Ioan de Kronstadt, avem o mulțime nenumărată de învățători ai Adevărului cu mulți ucenici aflați departe de Acesta. Mai pe scurt, majoritatea celor care își spun „ucenici ai lui Christos” (adică toți cei care își spun „creștini”) sunt între destul de departe și foarte departe de Învățătura Fiului lui Dumnezeu. Ceea ce ne arată categoric faptul că starea ucenicilor nu mărturisește automat și general starea învățătorului.

[da, dacă învățătorul a fost al adevărului și ucenicii nu l-au urmat în adevăr și pilda lui lăuntrică. Dar dacă și învățătorul a predat o minciună atât teoretică, cât și practică, cu mască de adevăr, iar ucenicii urmându-l cu asiduitate pe el, devin la fel, starea lor ne spune multe despre învățătorul lor.

Dimpotrivă, când ucenicii se străduie să fie ca și învățătorul lor adevărat, devin adevărați și ei, buni cunoscători atât ai dogmelor Ortodoxe, cât și a spiritualității practice a Sfinților Părinți. Vezi ucenicii evlavioși ai Sfântului Prooroc Elisei (el însuși bun ucenic al Sfântului Prooroc Ilie), Sfântul Prohor și ceilalți ucenici minunați ai Sfinților Apostoli, ei înșiși ucenicii adevărați ai lui Hristos, vezi și pe cei care sunt cu adevărat creștini, urmând pe Domnul prin Sfinții Părinți, iar nu prin păreri personale. Sfântul Ioan de Kronștadt a avut și ucenici exagerați (ioaniții, ce se manifestau foarte asemănător cu arseniștii de la noi) pe care, însă, i-a pus să semneze că se leapădă de erezia lor (ce consta în ideea că Sfânta Treime S-a întrupat în Sfântul Ioan), pe când Părintele Arsenie Boca nu numai că a lăsat pe ucenici să creadă că este reîncarnarea Sfântului Prooroc Ilie, dar a și dat el însuși (în scris, predici, picturi și induceri hipnotice) să se înțeleagă că așa este. Ucenicii ce seamănă cu învățătorii lor și urmează predania lor, sunt roadele lor, iar cei care nu seamănă cu învățătorii lor, și nu le urmează predania lor nu sunt roadele lor. Învățătorii adevărați se cunosc după roadele ucenicilor care le urmează, nu după roadele celor care nu le urmează. Părintele Arsenie Boca se cunoaște ca învățător înșelat după roadele ucenicilor care îi urmează, iar cei care nu îl urmează întru totul sunt cei care totuși mai cercetează Sfinții Părinți, dar nu știu că imaginea prezentată public a Părintelui Arsenie Boca este una falsă, care îi derutează. Ei nu sunt întru totul roadă a sfinției sale, ci mai au ceva de la Sfinții Părinți, care îi apără și vor ajunge, dacă sunt căutători sinceri ai adevărului, să afle și ei de marea amăgire a învățătorului lor, lepădându-se în timp și ei de vătămarea de la el. Câți admiratori nu a avut sfinția sa, înșelați de ce se spune despre el, dar care acum au început să se trezească, cercetându-i mai îndeaproape viața și învățăturile lui, în lumina Sfinților Părinți. Și noi facem parte din ei și ne bucurăm, mulțumindu-i lui Dumnezeu că ne-a arătat adevărul și nu ne-a lăsat să pierim într-o falsă evlavie și urmând un exemplu pierzător de suflet. Nu trebuie să uităm că și Origen, tatăl tuturor ereziilor, cel care a introdus păgânismul în creștinism, dându-i o mască ortodoxă, a avut și ucenici Sfinți (de exemplu Sfântul Grigorie Taumaturgul, care i-a fost învățăcel pe când încă Origen nu căzuse în eres), care au reușit să scape de influența nefastă a lui.

Practic cei care nu urmează învățătorii lor adevărați, ci doar se numesc în chip mincinos ucenici ai lor, devin mincinoși, necunoscători ai dogmelor Ortodoxe și necunoscători ai spiritualității practice a Sfinților Părinți, devenind diferiți de învățătorii lor. Ei sunt vinovați pentru neasemănarea cu dascălii lor.

În schimb, ucenicii osârdnici, care îl copiază pe Părintele Arsenie Boca, devin asemenea sfinției sale, necunoscători ai dogmelor Ortodoxe și a spiritualității practice a Sfinților Părinți. Ei și-au pierdut Ortodoxia tocmai prin asemănarea cu dascălul lor și copierea unui astfel de model pierzător de suflet.

Și aici (negând că necunoașterea Ortodoxiei de către ucenicii Părintelui Arsenie Boca, este consecința faptului că sfinția sa a fost un învățător neortodox), Părintele Mihai-Andrei Aldea se dovedește a propovădui învățături contrare Sfintei Evanghelii:

Matei 7:15 Feriți-vă de proorocii mincinoși, care vin la voi în haine de oi, iar pe dinăuntru sunt lupi răpitori. 16 După roadele lor îi veți cunoaște. Au doară culeg oamenii struguri din spini sau smochine din mărăcini? 17 Așa că orice pom bun face roade bune, iar pomul rău face roade rele. 18 Nu poate pom bun să facă roade rele, nici pom rău să facă roade bune. 19 Iar orice pom care nu face roadă bună se taie și se aruncă în foc. 20 De aceea, după roadele lor îi veți cunoaște.

Un stareț renumit ne mărturisea că a avut mult de suferit atunci când ucenicii sfinției sale au fost la Prislop. Doar fiindcă mergeau acolo ca la un Sfânt, primul simptom era că deveneau intoleranți, apoi începeau să vorbească cu o mare siguranță de sine, ca niște prooroci, iar apoi începea să le alunece mintea pe lângă realitate, pierzând înțelegerea ei. Iar această rapidă schimbare, arată că nu numai învățăturile sfinției sale sunt dăunătoare, ci și duhurile care bântuie la mormântul său (dacă sunt lăsate să intre în suflet prin credința în el) fac ravagii, prefăcându-te din ce în ce mai mult în forma și conținutul celui admirat și primit în inimă ca și cum ar fi un Sfânt.

Iar dacă nu se trezeau la semnalele de alarmă ale duhovnicului, își pierdeau busola definitiv, transformându-și viața duhovnicească într-un supermarket cu minuni, simțiri și lacrimi fals umilicioase (care se înmulțeau direct proporțional cu creșterea arțagului).

În final, erau trântiți într-un hău de părere de sine în care nu mai putea fi vorba de adevărată pocăință, ci doar un slalom întunecat printre idei neclare desprinse din Cărarea Împărăției – n.n.]

F.   Părintele Arsenie Boca și mândria

2. Părintele Arsenie Boca ar fi fost (prea) mândru (p. 3-6 ș.a.)

Îmi cer iertare, dar deoarece exprimările textului în această privință sunt și multe și, adesea, gratuit insultătoare, nu le-am reprodus ca atare. Ideea este însă extrem de clară.

Care sunt însă argumentele? Ei bine, afirmații pe care le găsim la mulți sfinți din Istoria Bisericii!

[aceasta este o părere personală a Părintelui Aldea, neargumentată în acest text cu nici un citat, neavând corespondent nici în realitate, ci fiind o strădanie a preacucerniciei sale, din cele care le-a brodit „după ureche”, ca să găsească cu orice preț un argument de justificare. De dragul Părintelui Arsenie Boca se hulesc Sfinții că ar fi mândri ca și sfinția sa. Cum am văzut până acum, Părintele Mihai-Andrei nu este un bun cunoscător al Sfintei Predanii. Nicăieri, la nici un Sfânt, nu vedem o asemenea centrare pe sine, ca la Părintele Arsenie Boca. Toți Sfinții îl au pe Hristos ca centru, hrană, aer, lacrimă, nădejde și nu se fac ei centrul altora. Dar probabil, și aici, Părintele Aldea este dezinformat – n.n.]

Afirmații atribuite Părintelui Arsenie Boca de către diferiți martori și referitoare la puterea rugăciunii sale sau adâncimea legăturii sale cu Dumnezeu.

În această privință, este de amintit ceva foarte important. Pe de-o parte, avem într-adevăr în Patericul egiptean, invocat în „Fenomenul Arsenie Boca” sfinți care „după o viață de nevoință cereau pe patul de moarte timp de pocăință” (op.cit., p.4). Dar avem, tot acolo, și sfinți care erau siguri de mântuirea lor!

[Aici avem o gravă neînțelegere, cu consecințe extreme asupra vieții duhovnicești a Părintelui Aldea, care îi primejduiește viața lăuntrică a sfinției sale și a ucenicilor săi. Siguranța mântuirii sfinților este nădejdea lor în Hristos, ce nu depășea 50% din lucrarea lor (1Ti 2:3 Că acesta este lucru bun și primit înaintea lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru, 4 Care voiește ca toți oamenii să se mântuiască și la cunoștința adevărului să vină.), iar restul de 50% o reprezenta vederea îngrozitoarei lor nimicnicii și păcătoșenii (Ioan 15:5 Eu sunt vița, voi sunteți mlădițele. Cel ce rămâne întru Mine și Eu în el, acela aduce roadă multă, căci fără Mine nu puteți face nimic.6 Dacă cineva nu rămâne în Mine se aruncă afară ca mlădița și se usucă; și le adună și le aruncă în foc și ard. Luc 17:10 Așa și voi, când veți face toate cele poruncite vouă, să ziceți: Suntem slugi netrebnice, pentru că am făcut ceea ce eram datori să facem.). Cum se înclină (măcar cu o câtime de procent), într-un sens sau altul balanța dăm de mândrie sau deznădejde, amândouă capcane diavolești.

La Părintele Arsenie Boca, din acest punct de vedere, avem două mari probleme: siguranța 100% a mântuirii, și centrarea ei pe sine, iar nu pe Hristos, făcându-se pe sine model pictat și predicat, pentru toți.

Sfinții aveau pentru sine și pentru ceilalți ca model, centru și pildă doar pe Domnul și Dumnezeul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos – n.n.]

Avem sfinți ce nu făceau minuni văzute, în afara vieții lor minunate. Dar și sfinți care mergeau pe apă, mutau munții din loc, alungau demonii pe față, vindecau bolnavii etc., etc.

[toți acești Sfinții, care făceau minuni doar siliți, din nevoile Bisericii, fugind de ele în mod obișnuit, nu se considerau pe ei ca o cauză a minunilor, ci se rugau lui Hristos ca unui Stăpân să le ajute, nu se purtau poruncitor, ca și cum ar fi ei înșiși Stăpânul și centrul lucrării minunate.

Nici unul nu a îndrăznit vreo dată să facă afirmații atât de egoiste ca ale Părintelui Arsenie Boca:

Îmi spunea Părintele Arsenie că inima ‎Sfinției Sale este la Sfânta Icoană a Maicii ‎Domnului de la Sâmbăta, încă de când a fost ‎zămislit în pântece de fericita mamă, ‎Cristina. De copil zicea: „Eu sunt Zian. ‎Veniți la mine și eu vă voi duce la Hristos”. ‎Așa îi vorbea Duhul Sfânt, Care era în el.‎

Nu pot să ascund bucuria aflării Sfintei ‎Icoane a Maicii Domnului, la care s-a rugat ‎Cristina, mama Părintelui Arsenie, și chiar ‎Părintele Arsenie însuși, de mic copil. Pe dosul icoanei, care este din carton, se ‎găsesc cuvintele scrise de Părintele Arsenie: Aceasta este icoana cea mai dragă a mamei ‎mele, Cristina Boca. Privind la ea, la Maica ‎Prea Curată, îi cerea cu lacrimi să-i dea și ei ‎un băiat, și i-a dat, pe mine, Zian Boca, mai ‎târziu Arsenie Boca. Rugați-va și voi, toți ‎cei ce o priviți pe Maica Cerului, pe Maica ‎Precista, cum ne-am rugat și mama mea și ‎eu. Amin și slavă” […]

După ce a terminat liceul la Brad, ‎Părintele Arsenie dorea să meargă la aviație. ‎Dar s-a mâhnit mult și a plâns, că, ne‎având bani să plătească garanția cerută, a ‎trebuit să renunțe. Atunci, rugându-se înaintea sfintei icoane a Maicii Domnului, ‎ca Samuel Proorocul, a auzit un glas din cer, ‎care i-a zis: „Nu mai plânge, Ziane, că te ‎voi înălța eu cu mult mai mult de-cât ‎avioanele” [37] ‎ (nici nu știm ce să facem privind la ridicolul unor astfel de afirmații făcute de draci în numele Maicii Domnului. Să râdem de credulitatea Părintelui Arsenie Boca și absurditatea unor astfel de afirmații? Sau să plângem de hula la adresa Maicii Domnului că ar fi așa superficială în graiurile Ei și de pierderea prin înșelare a sufletului pictorului de la Drăgănescu? – n.n.)

Un credincios din Ucea, când a fost la mănăstire la Sâmbăta, a ‎spus că Părintele ‎Arsenie, înainte de a începe o ‎predică, s-a urcat pe o masă ‎și a zis: „Când Dumnezeu ‎va judeca lumea eu am să fiu la dreapta ‎Lui ‎și atunci ori vă sunt de folos ori vă sunt ‎acuzator” (noi știam că la dreapta lui Hristos, la judecata de Apoi stă Maica Domnului, mijlocitoare, apărătoare, nicidecum acuzatoare, rugându-se pentru noi, nicidecum ne stând la astfel de discuți vulgare, ca cele descrise de Părintele Arsenie Boca – n.n.). Atunci ‎Dumnezeu îmi va zice: „Arsenie, ‎de ce nu le-ai spus?”. Eu am ‎să ‎zic: „Doamne, eu le-am spus, dar nu m-au ascultat!”. Așa v-‎am ‎devenit acuzator, ‎iar de folos vă sunt dacă faceți ce vă spun”. ‎Amin‎ ‎^[38]

Apo 12:10 Și am auzit glas mare, în cer, zicând: Acum s-a făcut mântuirea și puterea și împărăția Dumnezeului nostru și stăpânirea Hristosului Său, căci aruncat a fost pârâșul fraților noștri, cel ce îi pâra pe ei înaintea Dumnezeului nostru, ziua și noaptea.

În hârtiile pe care le țin în mână Născătoarea de Dumnezeu și Înaintemergătorul, când îi faci pe dânșii [de-a dreapta și de-a stânga lui Hristos (împărat sau judecător), scrie] în hârtia Născătoarei de Dumnezeu: „Fiule cel fără de început și Cuvinte al Dumnezeului celui viu, Mântuitorule, carele fără de început Te-ai născut din Tatăl și împreună ești cu Dânsul, și în anii cei mai de pe urmă, mai presus de minte, fără de sămânță Te-ai întrupat din mine, iartă păcatele (pentru care te rugăm) și împlinește rugăciunile maicii Tale!“.

Iar în hârtia înaintemergătorului, (scrie): „Și eu, Stăpâne, cu maica Ta cânt împreună, cu glas prietenesc, ca înaintemergător, Cuvinte: pe cei care cu scump sângele Tău i-ai răscumpărat fiind spânzurat pe cruce și înjunghiat fără de vină, cu aceștia, în dar, Te împacă iarăși, milostive Cuvinte, după obișnuita Ta iubire de oameni”.

(Sau), [în filacteriul din mână, rugându-se (Fecioara) fiului său, scrie așa, cu litere roșii: „Primește rugăciunea maicii Tale, Milostive!“. Iar Hristos răspunde în litere negre: „O, maică, pentru ce ceri mântuirea oamenilor, că m-au întărâtat spre mânie ?“. Prea Sfânta Fecioară zice: „Iartă-i, Fiul meu !“. Hristos zice: „Dar de ce nu se întorc?“. Prea Sfânta Fecioară zice: „Mântuiește-i în dar!“. Hristos zice: ,,Avea-vor izbăvire“. Prea Sfânta Fecioară zice: „Mulțumesc Ție, Cuvinte !“. Și în filacterul Înaintemergătorului, (din stânga lui Hristos), scrie așa: „Ascultat-ai, Mântuitorule, rugăciunea maicii Tale, ascult-o și pe a mea, a Botezătorului, Cuvinte: primește pe robii Tăi, pocăindu-se, și le dăruiește iertarea păcatelor!“].

Psa 44:11 Stătut-a împărăteasa de-a dreapta Ta, îmbrăcată în haină aurită și prea înfrumusețată.

Vedeți… nu spune stătut-a Arsenie de-a dreapta Ta…

Și nu e de mirare, fiindcă sfinția sa ar fi doar un acuzator sau un pârâș, iar nu un apărător sau mijlocitor, fiind aspru, fără milă și în viață – când vădea la toți în mod public păcatele, ca un „bici al lui Dumnezeu” – n.n.).

‎„într-o duminică a zis Părintele Arsenie: ‎

‎-‎        Mă, Rudi, bine că ai venit. Că azi avem o slujbă ‎specială de făcut.‎‎

-‎        Părinte, ce slujbă specială, că azi nu e sărbătoare, nu e ‎nimic?!‎

‎-‎        Da, mă, Rudi, azi trebuie să fac o slujbă specială, că îl ‎scot pe ‎mitropolitul ‎Nicolae Bălan din iad, că îi ajung ‎25 de ani, cât o stat acolo. Că l-o ‎dezbrăcat de ‎hainele ‎preoțești pe Părintele Iosif Trifa, de la Sibiu, cel cu ‎Oastea ‎Domnului, chiar ‎înainte de a-l duce la mormânt. ‎

Și a făcut slujba,‎atunci…”‎^[39]

„Tu, dacă ‎sunteți doi sau trei inși undeva, să povestiți despre mine, că eu sunt ‎lângă voi și eu vă ascult și vă ajut Mântuitorul spune în Sfânta ‎Evanghelie: „Unde sunt doi sau trei adunați în numele Meu sunt și ‎Eu de față”

[Cumplită hulă, vedeți cum face o altă Evanghelie, în care el însuși ține locul Mântuitorului? Care din Sfinți a făcut așa, vreodată – n.n.] . La pag. 121, spunea pr. Arsenie: „Când vorbiți de ‎mine eu sunt între voi” (Chiș Aurelia). Cumplită smerenie mai ‎avea. Pag. 125: înainte de a începe o predică s-a urcat pe o masă ‎și a zis: „Când va judeca Dumnezeu lumea eu am să fiu la dreapta ‎Lui (siguranță sectară sau poate credea că a luat locul lui ‎Hristos ca ereticul Francisc de Assisi) și atunci ori vă sunt de folos, ‎ori vă sunt acuzator”. În cartea Mărturii din Țara Făgărașului, pag. ‎‎12: „Ne spunea părintele că ne știe toate păcatele noastre și ale ‎neamului nostru, că a vorbit cu sfinții pe care îi pictează” (pr. Todor ‎Nichifor – Sibiu). Pag. 50… „Zicea părintele: Mă, io văd prin voi ‎până la al treilea neam” (Ierod. Ieronim Coldea). Pag. 117: „Eu știu ‎unde mă duc, eu am mai fost acolo” [încă un semnal că se credea reîncarnarea Sfântului Prooroc Ilie, care, în realitate, stă în rai, așteptând venirea lui antihrist, vedeți capitolul: Despre reîncarnare – n.n.] în cartea Noi mărturii despre pr. ‎Arsenie Boca, pag. 65: „Dacă plec, vă ajut‎ mai mult!’ Pag. 118: „Mi-a spus că de sus ne va ajuta mai mult decât ‎de jos și să-l chemăm așa: «Preot monah Arsenie, trimite-mi duhul tău ‎paznic și dă-mi sănătate și liniște. Depărtează de la casa mea ‎necazurile și suferințele că ai Duh Sfânt.»” (Chiș Aurelia – Boiu, ‎Mureș). Urmează să auzim că și-a făcut singur acatistul când era ‎în viață.‎

Atenție: când ne rugăm unui Sfânt autentic, intrăm în ‎contact cu Cerul; când ne rugăm unui înșelat – intrăm în contact ‎cu iadul.‎

În cartea Lăsați-vă în grija lui Dumnezeu> pag. 68: „…Mă ‎Rudi, azi trebuie să fac o slujbă specială, că îl scot pe mitropolitul ‎Nicolae Bălan din iad, că îi ajung25 de ani, cât o stat acolo, că l-o ‎dezbrăcat de hainele preoțești pe pr. Iosif Trifa” (Mărioara Steluța ‎Hlibițchi). Când; am citit asta, am spus că a avut și Ardealul un ‎papă care scoate din iad când vrea el. Suspectă este și evlavia lui ‎A. Boca față de Iosif Trifa.‎^[40]

Să nu hulim pe Sfinți că ar fi mândri, doar pentru a scoate basma curată pe Părintele Arsenie Boca, ca să nu devenim hulitori ai Sfântului Duh, fără a mai putea fi iertați nici în veacul de acum, nici în cel viitor! Mat 12:30 Cine nu este cu Mine este împotriva Mea și cine nu adună cu Mine risipește. 31 De aceea vă zic: Orice păcat și orice hulă se va ierta oamenilor, dar hula împotriva Duhului nu se va ierta. 32 Celui care va zice cuvânt împotriva Fiului Omului, se va ierta lui; dar celui care va zice împotriva Duhului Sfânt, nu i se va ierta lui, nici în veacul acesta, nici în cel ce va să fie. 33 Ori spuneți că pomul este bun și rodul lui e bun, ori spuneți că pomul e rău și rodul lui e rău, căci după roadă se cunoaște pomul.

Dar ne întrebăm, dacă Părintele Mihai-Andrei Aldea a citit broșura pe care o critică, înseamnă că a citit și aceste cuvinte de mai sus, care îi aparțin Părintelui Arsenie Boca. Atunci cum a putut să mai creadă că ar fi Părintele Arsenie Boca vreun Sfânt sau că vreun Sfânt s-a manifestat așa vreodată? Ce criterii despre sfințenie are sfinția sa? Și dacă este așa de dezinformat încât să nu știe că sfințenia înseamnă un ocean de smerenie, cum mai poate da sfaturi la alții? Și, înseamnă că nu a citit nici o viață de Sfânt autentic, nici Patericul (sau poate le-a citit fără discernământ, doar pe diagonală, căutând justificări pentru maestrul său, cu ochi de îndrăgostită ce nu găsește prihană la iubitul său. Dar astfel de ochi nu este cuviincios a avea decât pentru Hristos mirele Bisericii) dacă a putut crede că vreun Sfânt a avut o astfel de înfricoșată mândrie – n.n.]

Este cel puțin interesant faptul că românii îi acceptă liniștiți pe acești sfinți, doar pentru că nu sunt români!

[aici nu este vorba de anti românism. Cu toții acceptăm sfințenia Sfântului Cuvios Ioan Iacov Hozevitul, cu toții așteptăm recunoașterea sfințeniei Părintelui Cleopa[41] și suntem chiar bucuroși că sunt Români. Considerăm că smerenia noastră a ascuns multă vreme pe Sfinții noștri pe care îi iubim și cinstim, fără a avea nevoie de recunoașteri oficiale internaționale. Ei sunt modele de Ortodoxie autentică, mărturisite de Dumnezeu, de adevărul propovăduit de ei și de lucrarea lămurită de pocăință. Românii nu vor să îi aibă pe Sfinți în calendare, ci în inimă și să le urmeze pocăința. Ce folos este pentru vreun Român că sunt canonizați toți Românii, dacă el nu se pocăiește. Și ce lucrare are Hristos în el, dacă se pocăiește cu seriozitate, adică devine Sfânt, chiar dacă nu este canonizat nici un Român. Sigur că avem nevoie de modele și canonizarea tocmai aceasta este, a arăta că omul acela a fost un model de Ortodoxie și pocăință autentice. Dar dacă se canonizează un înșelat… vai nouă ce pierdere pentru Românii care nu vor avea discernământ și îl vor copia, înșelându-se și ei.

Nu antiromânismul respinge falsa sfințenie a Părintelui Arsenie Boca, ci anti ortodoxia sfinției sale respinge canonizarea și românismul, chiar dacă e Român, după mamă. Mai mult, noi credem că Românii sunt prin fire aplecați spre adevăr și sfințenie, astfel că Părintele Arsenie Boca nu are nici o scuză, că s-a comportat exact invers, din alegerea rea a sfinției sale de a nu fi un Român autentic smerit. Dragostea de Români adevărată respinge învățăturile scrise și pictate, cât și comportamentul sfinției sale, care îl arată mai degrabă indian și german, fiindcă a propovăduit hinduismul și uniatismul, ca nu cumva Românii să-și piardă identitatea și să devină uniați și hinduși, pierzând Ortodoxia care este adevărata credință definitorie pentru un Român adevărat.

Probabil că pentru Părintele Mihai-Andrei Aldea, care consideră rockerii sataniști a fi români Ortodocși adevărați, și ucenicii Părintelui Arsenie Boca (care practică un ecumenism și hinduism mascat în Ortodoxism) sunt Români și Ortodocși adevărați. Dacă autorul acestui articol are astfel de criterii de apreciere a Ortodoxiei și Românismului, nu ne mai miră nimic. – n.n.]

Ceea ce ne duce la o altă acuzație asemănătoare cu aceasta:

G.  Multele „minuni” ale Părintelui Arsenie Boca

3. Părintele Arsenie Boca făcea prea multe minuni, avea prea multe daruri. (citat „Nu pare oare suspect faptul că A. Boca [sic!] avea atâtea daruri… ?”).

O afirmație asemănătoare am auzit-o odată și față de Sfântul Nectarie, învinuit și el că face prea multe minuni. Doar că era o opinie izolată a unui om care abia venise la Biserică și care a fost, totuși, exprimată cu prudență și decență. Chiar și termenul de „Sfântul Nectarie” a fost întrebuințat de persoana în cauză.

[Cu toate acestea Sfântul Ierarh Nectarie nu face atâtea minuni ca… Părintele Arsenie Boca, dar nu în sensul înțeles de Părintele Aldea, fiindcă Părintele Gheorghe nu se referea la vreo statistică, multele minuni nu însemnând un număr de x, mai mare ca y. Prea multele minuni se referă la faptul că tot accentul mesajului sfinției sale și tot scopul pentru care este căutat de mase și propovăduit prin mass-media constă numai în multele minuni, care precis vin la toți, în mod automat, doar prin deplasarea la Prislop.

Minunile făcute de toți Sfinții, inclusiv de Sfântul Ierarh Nectarie, nu pun accentul pe… minuni. Ele nu se produc instantaneu, nu rezolvă toate problemele în mod magic, automat, nu sunt ele căutarea și scopul cinstitorilor de sfinți, ci sunt un dialog cu sufletul necăjit plin de libertate (uneori chiar însoțit de refuz). Minunile Sfinților nu sunt făcute pentru ca omul nevoiaș să își rezolve doar problemele, ci și cauzele mai profunde care le-au produs, pentru a afla nu o comoditate în viața de aici, ci a-și găsi sensul, a înțelege realitatea, a-și schimba mintea și mentalitățile (pocăința) și a-și spori răbdarea în Hristos, deci a afla credința mântuitoare pentru viața cea veșnică.

Iată care este chiar mesajul Sfântului Ierarh Nectarie, din primul său Acatist, în acest sens:

Minunile si ajutorul tău ne-au făcut si pe noi, ticăloșii si scârbiții, sa te chemam sa ne vii in ajutor. Am auzit ca trupul tău a rămas neputrezit, pentru a întări in noi credința in înviere. Am auzit si ca, din dragoste pentru poporul credincios, mai apoi L-ai rugat pe Dumnezeu ca binecuvântarea sfintelor tale moaște sa se răspândească in toata lumea. Știm, o, alesule ierarh, de mulțimea tămăduirilor pe care le-ai făcut, nou doctor fără-de-arginti arătându-te. Nu cunoaștem nici suferință si nici durere pe care sa nu le poți alina. Nu cunoaștem nici o boala căreia tu sa nu ii poți aduce tămăduire, daca tămăduirea este spre mântuirea celor ce se roagă ție. Dar mai mult decât atât, nu numai ca ai tămăduit boli despre care doctorii ziceau ca nu pot fi tămăduite, ci si pe mulți bolnavi i-ai ajutat sa se întărească in credința si in răbdare, si sa ia plata de la Dumnezeu pentru osteneala lor. Si aceștia, fără sa primească tămăduirea trupeasca, au primit tămăduirea sufleteasca si i-au mulțumit Domnului ca prin ghimpele bolii au fost aduși de la iubirea acestei lumi la iubirea celor sfinte, de la calea cea larga a patimilor la calea cea îngusta a mântuirii.[42]

Acesta este modelul Evanghelic al minunilor, totul pentru credință spre a dobândi mântuirea, iar, dacă este nevoie, chiar un refuz sau o smerire:

Mat 15:22 Și iată o femeie cananeiancă, din acele ținuturi, ieșind striga, zicând: Miluiește-mă, Doamne, Fiul lui David! Fiica mea este rău chinuită de demon. 23 El însă nu i-a răspuns nici un cuvânt; și apropiindu-se, ucenicii Lui Îl rugau, zicând: Slobozește-o, că strigă în urma noastră. 24 Iar El, răspunzând, a zis: Nu sunt trimis decât către oile cele pierdute ale casei lui Israel. 25 Iar ea, venind, s-a închinat Lui, zicând: Doamne, ajută-mă. 26 El însă, răspunzând, i-a zis: Nu este bine să iei pâinea copiilor și s-o arunci câinilor. 27 Dar ea a zis: Da, Doamne, dar și câinii mănâncă din fărâmiturile care cad de la masa stăpânilor lor. 28 Atunci, răspunzând, Iisus i-a zis: O, femeie, mare este credința ta; fie ție după cum voiești. Și s-a tămăduit fiica ei în ceasul acela.

Mântuitorul și Sfinții Apostoli, ca toți Sfinții, pun cuvântul Adevărului mai presus de minune. Minunea întărește cuvântul Adevărului, nu-l înlocuiește. Vedem, însă, că la Părintele Arsenie Boca se petrece un fenomen mai grav, minunea întărește cuvântul sfinției sale care, însă, îl contrazice cuvântul Adevărului. Deci la Prislop minunea contrazice cuvântul Adevărului.

1Co 12:28 Și pe unii i-a pus Dumnezeu, în Biserică: întâi apostoli, al doilea prooroci, al treilea învățători; apoi pe cei ce au darul de a face minuni; apoi darurile vindecărilor, ajutorările, cârmuirile, felurile limbilor.

Mai întâi i-a pus pe Apostoli, apoi pe prooroci, ca să înțelegem că adevăratele proorocii nu contrazic învățătura apostolică, adică a Ortodoxiei. Mai întâi i-a pus pe învățători, apoi pe cei care au darul de a face minuni, ca să înțelegem că minunile trebuie să confirme învățătura Sfintei Predanii și sunt mai puțin importante ca dobândirea înțelepciunii prin Adevăr.

Nu numai atât, dar minunile Sfinților au caracter Ortodox, ale Părintelui Arsenie Boca au caracteri păgân. Pentru a vedea la modul cel mai concret acest lucru vă recomandăm capitolele: Minunile Părintelui Arsenie Boca au caracter păgân, Vădirea sursei vedeniilor, Din neascultător, amăgit de vedenii. Mai apoi, amăgitor prin false minuni, Moartea Părintelui Arsenie Boca, Poate fi canonizat? – n.n.]

Dincolo de exprimarea radicală, izbitoare, să reținem faptul esențial că Duhul împarte darurile după cum voiește. Nici lipsa minunilor nu înseamnă lipsa sfințeniei, nici prezența „prea multor minuni” sau daruri. Dumnezeu este Cel care știe câte daruri se împart, cum și cui.

Dacă – subliniem, dacă – un om este de la Dumnezeu și știe ce daruri a primit și ce poate face cu ele se prea poate să le amintească atunci când este nevoie. De pildă atunci când trebuie să scoată un om din întristare, deznădejde, tulburare.

[ce învățătură putredă. Nici măcar Mântuitorul nu amintea de darurile sale, El întotdeauna se smerea spunând că nu sunt lucrările Lui, ci ale Tatălui. Pe oamenii întristați, deznădăjduiți și tulburați îi scotea din acestea prin marele cuvânt smerit de încurajare, punându-se pe Sine chiar sub omul căzut:

Mar_5:34 Iar El i-a zis: Fiică, credinţa ta te-a mântuit, mergi în pace şi fii sănătoasă de boala ta!

Luc_7:50 Iar către femeie a zis: Credinţa ta te-a mântuit; mergi în pace.

Luc_8:48 Iar El i-a zis: Îndrăzneşte, fiică, credinţa ta te-a mântuit. Mergi în pace.

Cum să fi făcut Sfinții autentici altfel?

Mat 6:1 Luați aminte ca faptele dreptății voastre să nu le faceți înaintea oamenilor ca să fiți văzuți de ei; altfel nu veți avea plată de la Tatăl vostru Cel din ceruri. 2 Deci, când faci milostenie, nu trâmbița înaintea ta, cum fac fățarnicii în sinagogi și pe ulițe, ca să fie slăviți de oameni; adevărat grăiesc vouă: și-au luat plata lor. 3 Tu însă, când faci milostenie, să nu știe stânga ta ce face dreapta ta, 4 Ca milostenia ta să fie într-ascuns și Tatăl tău, Care vede în ascuns, îți va răsplăti ție. 5 Iar când vă rugați, nu fiți ca fățarnicii cărora le place, prin sinagogi și prin colțurile ulițelor, stând în picioare, să se roage, ca să se arate oamenilor; adevărat grăiesc vouă: și-au luat plata lor. 6 Tu însă, când te rogi, intră în cămara ta și, închizând ușa, roagă-te Tatălui tău, Care este în ascuns, și Tatăl tău, Care este în ascuns, îți va răsplăti ție.

Ioan 10:32 Iisus le-a răspuns: Multe lucruri bune v-am arătat vouă de la Tatăl Meu. Pentru care din ele, aruncați cu pietre asupra Mea? 33 I-au răspuns iudeii: Nu pentru lucru bun aruncăm cu pietre asupra Ta, ci pentru hulă și pentru că Tu, om fiind, Te faci pe Tine Dumnezeu. 34 Iisus le-a răspuns: Nu e scris în Legea voastră că „Eu am zis: dumnezei sunteți?” 35 Dacă i-a numit dumnezei pe aceia către care a fost cuvântul lui Dumnezeu – și Scriptura nu poate să fie desființată – 36 Despre Cel pe care Tatăl L-a sfințit și L-a trimis în lume, voi ziceți: Tu hulești, căci am spus: Fiul lui Dumnezeu sunt? 37 Dacă nu fac lucrările Tatălui Meu, să nu credeți în Mine. 38 Iar dacă le fac, chiar dacă nu credeți în Mine, credeți în aceste lucrări, ca să știți și să cunoașteți că Tatăl este în Mine și Eu în Tatăl.

Rom 15:15 Și v-am scris, fraților, mai cu îndrăzneală, în parte, ca să vă amintesc despre harul ce mi-a fost dat de Dumnezeu, 16 Ca să fiu slujitor al lui Iisus Hristos la neamuri, slujind Evanghelia lui Dumnezeu, pentru ca prinosul neamurilor, fiind sfințit în Duhul Sfânt, să fie bine primit. 17 Așadar, în Hristos Iisus am laudă, în cele către Dumnezeu. 18 Căci nu voi cuteza să spun ceva din cele ce n-a săvârșit Hristos prin mine, spre ascultarea neamurilor, prin cuvânt și prin faptă, 19 Prin puterea semnelor și a minunilor, prin puterea Duhului Sfânt, așa încât de la Ierusalim și din ținuturile de primprejur până la Iliria, am împlinit propovăduirea Evangheliei lui Hristos,

1Co 1:24 Dar pentru cei chemați, și iudei și elini: pe Hristos, puterea lui Dumnezeu și înțelepciunea lui Dumnezeu. 25 Pentru că fapta lui Dumnezeu, socotită de către oameni nebunie, este mai înțeleaptă decât înțelepciunea lor și ceea ce se pare ca slăbiciune a lui Dumnezeu, mai puternică decât tăria oamenilor. 26 Căci, priviți chemarea voastră, fraților, că nu mulți sunt înțelepți după trup, nu mulți sunt puternici, nu mulți sunt de bun neam; 27 Ci Dumnezeu Și-a ales pe cele nebune ale lumii, ca să rușineze pe cei înțelepți; Dumnezeu Și-a ales pe cele slabe ale lumii, ca să le rușineze pe cele tari; 28 Dumnezeu Și-a ales pe cele de neam jos ale lumii, pe cele nebăgate în seamă, pe cele ce nu sunt, ca să nimicească pe cele ce sunt, 29 Ca nici un trup să nu se laude înaintea lui Dumnezeu. 30 Din El, dar, sunteți voi în Hristos Iisus, Care pentru noi S-a făcut înțelepciune de la Dumnezeu și dreptate și sfințire și răscumpărare, 31 Pentru ca, după cum este scris: „Cel ce se laudă în Domnul să se laude”.

1Co 13:4 Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește.

Însă Părintele Arsenie Boca se lăuda și unii (necunoscând cum este adevărata viața de sfințenie) îl primesc ca pe un Sfânt:

Ioan 5:43 Eu am venit în numele Tatălui Meu și voi nu Mă primiți; dacă va veni altul în numele său, pe acela îl veți primi.

2Co 10:12 Căci nu îndrăznim să ne numărăm sau să ne asemănăm cu unii care se laudă singuri; dar aceia, măsurându-se și asemănându-se pe ei cu ei înșiși, nu au pricepere.

– n.n.]

A, dacă un om spune că poate face de la Dumnezeu cutare și cutare lucru, și se dovedește mereu mincinos, putem spune că este în înșelare. Dar dacă un om chiar face ceea ce spune, de ce l-am desconsidera? Așa au făcut mulți sfinți în istorie, de la unii dintre prooroci și până la Sfântul Apostol Pavel, dar nu numai. Putem da numeroase pilde, atât din Biblie cât și din Viețile Sfinților și multe alte lucrări. Dar credem că cine vrea să caute le va găsi singur și se va bucura de ele.

[niciodată Părintele Mihai-Andrei Aldea nu citează în sprijinul falselor sale afiramații întâmplări sau cuvinte ale Sfinților, fiindcă s-ar vedea prea izbitor diferențele, mult mai mari decât falsele asemănări, evidente și pentru oamenii simpli, nu numai pentru cei iscusiți în discernământ. Tocmai în viețile Sfinților găsim că și vrăjitorii făceau multe minuni și se țineau de cuvânt ori de câte ori promiteau ceva, unii chiar și după moarte (cum erau Iani și Iamvri), până erau descoperiți ca vrăjitori de Sfinții Ortodocși sau opriți de Însuși Dumnezeu pentru a se arăta Adevărul. În capitolele despre minunile Părintele Arsenie Boca autorii studiului au citat cu multă amănunțime cazurile de minuni ale Sfinților și cele făcute de falșii Sfinți, vrăjitori, amăgiți și amăgitori.

Criteriul Ortodocșilor nu este minunea, ci adevărul (vedeți capitolul Minunile pentru necredincioși, Adevărul pentru Ortodocși)

Și spunem aceasta deoarece, după Sfânta Scriptură și Sfinții Apostoli nu minunile sunt importante, deoarece și satana le poate face (și vindecări, și mutarea în nălucire a munților și învierea în nălucire a morților și se laudă cu ele din răsputeri). Adevărata valoare a preotului este să propovăduiască dreapta credință prin viața și învățăturile sale luate din Sfânta Predanie:

Deut 13:1

Pedeapsa proorocilor mincinoși.

„De se va ridica în mijlocul tău prooroc sau văzător de vise și va face înaintea ta semn și minune, 2 Și se va împlini semnul sau minunea aceea, de care ți-a grăit el, și-ți va zice atunci: Să mergem după alți dumnezei, pe care tu nu-i știi și să le slujim acelora, 3 Să nu asculți cuvintele proorocului aceluia sau ale acelui văzător de vise, că prin aceasta vă ispitește Domnul Dumnezeul vostru, ca să afle de iubiți pe Domnul Dumnezeul vostru din toată inima voastră și din tot sufletul vostru. 4 Domnului Dumnezeului vostru să-I urmați și de El să vă temeți; să păziți poruncile Lui și glasul Lui să-l ascultați; Lui să-I slujiți și de El să vă lipiți. 5 Iar pe proorocul acela sau pe văzătorul acela de vise să-l dați morții, pentru că v-a sfătuit să vă abateți de la Domnul Dumnezeul vostru, Cel ce v-a scos din pământul Egiptului și v-a izbăvit din casa robiei, dorind să te abată de la calea pe care ți-a poruncit Domnul Dumnezeul tău să mergi; pierde dar răul din mijlocul tău.

 

Cartea VIII: Despre harisme, hirotonii și canoanele bisericești:‎

1. Că harismele vindecărilor și celorlalte semne nu sunt date spre folosul celor ce le lucrează, ci pentru încredințarea necredincioșilor, și că nu e nevoie ca orice credincios să facă semne

 

1 Când Dumnezeul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos ne-a predat marea taină a ‎dreptei-credințe/bunei-cinstiri [1 Tim 3, 16] și i-a chemat pe păgâni la ‎cunoașterea Unului și Singurului Dumnezeu adevărat — cum spune El însuși ‎când mulțumea pentru mântuirea celor ce au crezut: „Am arătat Numele Tău ‎oamenilor, am săvârșit lucru pe care Mi l-ai dat‎ [Ioan 17, 6. 4], și când spunea Tatălui despre noi: „Părinte sfinte, deși lumea nu Te-a ‎cunoscut, dar Eu Te-am cunoscut și aceștia Te-au cunoscut” [In 17. 25], ca și cum eram desăvârșiți —, ne-a vorbit tuturor împreună despre harismele care vor fi ‎date de la El prin Duhul Sfânt: „Iar celor ce cred le vor urma aceste semne: în numele ‎Meu vor alunga demoni, vor grăi în limbi noi, vor lua în mâini șerpi și chiar dacă vor ‎bea vreo băutură de moarte, nu-i va vătăma, își vor pune peste bolnavi mâinile lor ‎și se vor face bine” [Mc 1 – 2]

2. Aceste harisme fiind date mai întâi nouă, apostolilor ‎care urma să vestim Evanghelia la toată creația [Mc 16, 15], după aceea au fost ‎dăruite în chip necesar și celor ce au crezut prin noi, nu spre folosul celor ce le ‎lucrează, ci spre înduplecarea necredincioșilor, ca pe cei pe care nu i-a convins cuvântul pe aceștia să-i înduplece puterea semnelor.

3 Fiindcă semnele nu sunt pentru noi, ‎credincioșii, ci pentru cei necredincioși [I Co 14, 22] dintre iudei și păgâni, fiindcă ‎nici izgonirea de demoni nu e spre folosul nostru, ci al celor curățiți prin lucrarea lui ‎Hristos, cum arată însuși Hristos Care ne povățuiește spunând: „Nu vă bucurați că ‎duhurile ascultă de voi, ci bucurați-vă că numele voastre sunt scrise în cer” [Lc 10, ‎‎20], întrucât primul lucru se face prin puterea Lui, al doilea însă se face prin ‎bunăvoirea și sârguința noastră, evident ajutați de El.

4 Nu este deci necesar ca orice ‎credincios să scoată demoni, să învie morți sau să grăiască în limbi, ci numai cel ‎învrednicit de o harismă pentru o cauză utilă mântuirii necredincioșilor, care de multe ‎ori sunt înduplecați nu de argumente și demonstrații, ci de lucrarea semnelor, ‎atunci când ele sunt vrednice de mântuire.

5 Fiindcă nu toți necredincioșii sunt întorși de ‎minuni, martor e însuși Dumnezeu când spune în Lege: „în alte limbi și cu alte buze ‎voi grăi cu poporul acesta și tot nu vor crede” [1 i – . Is 28, 11-l2],

6 Pentru că nici ‎egiptenii n-au crezut în Dumnezeu [Ieș 3- 14]- deși Moise a făcut atâtea semne și ‎minuni, nici mulțimea iudeilor n-a crezut în Hristos Care, ca Moise, a vindecat toată ‎boala și toată neputința [Mt 4,23] nici pe aceia nu i-a convins toiagul însuflețit și devenit ‎șarpe, nici mâna devenită albă, nici Nilul preschimbat în sânge, nici pe aceștia nu i-au înduplecat orbii ‎care văd, ologii care umblă și morții înviați 11, 5]; celui dintâi lui Moise] i s-au opus ‎Iani și Iamvri [2 Tim 3, 8], iar celui din urmă [lui Hristos] Ana și Caiafa [In 18, ‎‎13-l4].

7 Astfel nu pe toți îi înduplecă semnele, ci numai pe cei are au deja o bună ‎dispoziție și pentru care Dumnezeu bine-voiește ca un Econom înțelept să ‎săvârșească niște puteri, nu prin puterea oamenilor, ci prin voința Lui.

8 Acestea le ‎spunem pentru ca aceia care au primit unele harisme să nu se înalțe împotriva celor ‎ce nu le-au primit.

9. Iar harisme le numim aici pe cele care se arată prin semne, pentru ‎că nu este om care a crezut în Dumnezeu prin Hristos Care să nu fi primit vreo ‎harismă duhovnicească [Rm 1, 11].

10 Fiindcă însuși faptul de a fi fost eliberat de ‎necredința politeistă și de a crede în Dumnezeu Tatăl prin Hristos e o harismă a lui ‎Dumnezeu, la fel și faptul de a lepăda vălul iudaic [2 Co 3, 13] și a crede că prin bunăvoirea ‎lui Dumnezeu [Fiul] Cel Unul-Născut mai înainte de veci S-a născut în timpul din ‎urmă dintr-o Fecioară fără legătură cu un bărbat, că a viețuit ca un om fără păcat ‎plinind toată dreptatea [Mt 3, 15] Legii, că, tot prin îngăduința lui Dumnezeu Cuvântul, ‎Dumnezeu a răbdat cruce disprețuind rușinea [Evr 12, 2] și că a murit, a fost îngropat ‎și a înviat după trei zile, și rămânând împreună cu apostolii patruzeci de zile [FA 1, 3] ‎și plinind toată rânduiala, a fost înălțat de la ochii lor [Mc 16, 19] la Dumnezeu și Tatăl‎ Care L-a trimis.

11 Cine crede acestea nu în chip simplu și fără rațiune, ci cu judecată ‎și încredințare certă, acela a primit o harismă de la Dumnezeu, asemenea și acela ‎izbăvit de orice erezie.

12. Prin urmare, nimeni din cei care fac semne și minuni să ‎nu judece pe vreunul din credincioși că nu s-a învrednicit să le lucreze; fiindcă ‎harismele lui Dumnezeu date de El prin Hristos sunt diferite, și tu ai primit una, iar ‎acela alta: pentru că unul a primit cuvântul înțelepciunii sau cunoașterii sau al ‎discernământului duhurilor [1 Co 12, 8. 10] o preștiință a celor viitoare, un cuvânt ‎de învățătură sau o neținere de minte a răului sau o înfrânare legiuită.

13 Căci nici ‎Moise, omul lui Dumnezeu [Deut 33, 1], când a săvârșit minunile în Egipt, nu s-a ridicat ‎împotriva celor de o seminție cu el și, deși a fost numit dumnezeu [Ieș 7, 1], nu s-a trufit ‎împotriva profetului său, Aaron.

14 Dar nici Isus al lui Navi, care a condus după el, deși ‎în lupta cu iebusiții, a oprit soarele în Gabaon și luna în valea Ailon [Ios 10, 12] pentru ‎că ziua nu-i ajungea pentru biruință, totuși nu s-a înălțat împotriva lui Finees sau ‎Caleb. Nici Samuel, care a făcut atâtea lucruri uimitoare nu l-a nesocotit pe iubitul de ‎Dumnezeu David, deși amândoi au fost profeți, unul arhiereu, iar celălalt rege.

15 Și deși ‎în Israel erau mii de sfinți care nu și-au plecat genunchiul lui Baal [3‎:‎19, 18],‎ numai Ilie și ucenicul lui Elisei au ajuns făcători de minuni, dar Ilie nu l-a luat în râs pe economul ‎Avdie care era temător de Dumnezeu [3 Rg 18], dar‎ nu făcea semne, nici Elisei nu l-a trecut cu vederea pe învățăcelul său care tremura în ‎fața vrăjmașilor [4 Rg 6, 15-l6].

16 Nici înțeleptul Daniil care a fost izbăvit de două ‎ori din gura leilor 6; 14, 31^12], nici cei trei copii în cuptorul de foc [Dan 3] nu i-au ‎nesocotit pe ceilalți de o seminție cu ei, căci știau că au scăpat de acele lucruri ‎cumplite nu prin puterea lor, ci prin tăria lui Dumnezeu și așa au săvârșit semne și au ‎fost eliberați din dificultăți.

‎17‎ Așadar nimeni din voi să nu se înalțe împotriva fratelui, chiar dacă e profet sau ‎făcător de minuni, căci dacă n-ar mai fi nici un necredincios, toată lucrarea semnelor ‎ar fi de prisos. 18 Fiindcă a fi bine-credincios ține de bunăvoința cuiva, iar facerea de ‎minuni de puterea celui care le lucrează: primul lucru ne privește pe noi, al doilea pe ‎Dumnezeu Care le lucrează din motivele pe care le-am spus mai sus.

19 Prin urmare, ‎nici împăratul să nu-i nesocotească pe generalii aflați sub el, nici stăpânitorii pe ‎supuși, căci dacă n-ar exista cei stăpâniți, stăpânitorii ar fi de prisos, iar dacă n-ar ‎exista generali, împăratul n-ar putea sta.

20 Dar nici episcopul să nu se înalțe împotriva ‎diaconilor sau prezbiterilor, nici prezbiterii împotriva poporului, căci alcătuirea adunării e ‎și din unii și din alții.

21 Fiindcă episcopii și prezbiterii sunt preoții cui ? Iar laicii sunt ‎laicii cui? Faptul de a fi creștini ține de noi, dar faptul de a fi apostoli sau episcopi sau ‎altceva nu ține de noi, ci de Dumnezeu Care dă harismele Sale.

22 Acestea fie deci ‎spuse despre cei învredniciți de harisme sau demnități.‎

 

1. Că nu oricine profețește sau scoate demoni e neapărat sfânt

 

‎1 La acest cuvânt adăugăm faptul că nici oricine profețește nu este cuvios nici ‎oricine scoate demoni nu este sfânt.

2 Căci și ghicitorul Valaam al lui Beor a profețit [ ‎Nm23; 24], deși era necredincios, și Caiafa [In 11, 51] numit în chip mincinos ‎arhiereu; diavolul și demonii din jurul lui prezic și ei multe, deși în ei nu se găsește ‎nici o scânteie de dreaptă-credință, fiindcă din pricina răutății lor sunt prizonierii ‎neștiinței.

3 Este evident deci că, deși profețesc, necredincioșii nu-și acoperă prin ‎profeție necredința, nici cei care scot demoni nu vor deveni cuvioși prin alungarea ‎acestora, fiindcă se amăgesc unii pe alții ca aceia care se dedau la jocuri pentru a ‎provoca râsul și pentru a-i face să piară pe cei care iau aminte la ei.

4 Dar nici un ‎împărat necredincios nu mai este împărat, ci tiran, nici un episcop prizonier al ‎ignoranței și al răutății nu mai este episcop, ci se numește în chip mincinos episcop, ‎fiind promovat nu de Dumnezeu, ci de oameni, ca Anania și Samaia în Ierusalim, ‎Sedechia și Achia profeții mincinoși la Babilon [Ir 35; 36],

5 Ghicitorul Valaam a ‎suferit și el pedeapsă pentru că l-a stricat pe Israel la Beelfeg [Nm 25, 31], Caiafa ‎s-a sinucis mai apoi, fiii lui Scheva care au încercat să scoată demoni au fost răniți ‎de ei fugind în chip rușinos [FA 19, 14], iar împărații necredincioși ai lui Israel și Iuda au suferit tot felul de pedepse.

6 Este evident ‎deci că și episcopii și preoții numiți în chip mincinos așa nu vor scăpa de pedeapsa ‎de la Dumnezeu, căci și lor li se va spune acum: „Pe voi, preoți care faceți rău în ‎numele Meu, vă voi preda spre junghiere [Is 34, 2], ca pe Sedechia și Achia, pe care ‎împăratul Babilonului i-a ars în tăvi cu jăratic”, cum spune Ieremia profetul [36, 22], ‎‎

7 Iar acestea le spunem nu nesocotind profețiile adevărate, căci știm că ele se ‎lucrează în cei cuvioși prin insuflarea Dumnezeu, ci pentru a reprima îndrăzneala ‎celor trufași, adăugând și aceea că unora ca acestora Dumnezeu le ia harul: „Căci ‎Dumnezeu celor mândri le stă împotrivă, iar celor smeriți le dă har” [Pr 3, 34].

8 ‎Deci Sila și Agav, care au profețit pe vremea noastră [FA 15, 32; 21, 10], nu s-au ‎întins pe ei înșiși până la treapta apostolilor, nici n-au trecut peste măsurile lor, deși sunt ‎iubiți de Dumnezeu. (iată un semn al adevăraților prooroci: se supun Ierarhiei Bisericești. Un examen la care Părintele Arsenie Boca a căzut, arătând că era un prooroc mincinos – n.n.)

9 Au profețit și femei: în vechime Mariam,‎ sora lui Moise și a lui Aaron [Ieș 15, 20], iar după ea Debora [Jud 4, 4], după aceasta ‎Hulda [4 Rg 22, 14] și Iudit [Idt 8], prima sub Iosia, a doua sub Darius; au profețit și ‎Maica Domnului și Elisabeta, ruda ei, și Ana [Lc 1, 2], în timpul nostru fiicele lui ‎Filip [FA 21,9], dar ele nu s-au ridicat împotriva bărbaților lor, ci și-au păzit ‎măsurile. 10 Prin urmare, dacă între voi cineva sau femeie sau bărbat, ar dobândi un asemenea har, să se smerească,‎ ca Dumnezeu să binevoiască în el, căci El spune: „Peste cine voi privi dacă nu peste cel smerit și liniștit și care tremură la cuvintele Mele?” (alt examen la care Părintele Arsenie Boca a căzut… – n.n.) [Is 66, 2],‎^[43]

Din păcate, după cum am văzut în tot acest studiu, Părintele Arsenie Boca nu a căutat smerenia, ci, dimpotrivă, s-a pus întotdeauna mai sus decât cei rânduiți de Sfânta Biserică să fie mai mari peste el. Aceasta este proba care face deosebirea între un adevărat Sfânt și unul mincinos, între un adevărat prooroc și unul mincinos, între un adevărat preot și unul mincinos, între un adevărat Ortodox și unul mincinos: smerenia, adică a asculta de cei rânduiți să te conducă și a te socoti mai rău, mai neputincios și mai mic decât toți, vinovat pentru toate răutățile din lume. Părintele Arsenie Boca a făcut proorocii, dar învățăturile sfinției sale sunt eretice și faptele preacuvioșiei sale sunt mândre. Este clar că nu a conlucrat cu Sfântul Duh, Duhul Adevărului și Smereniei în minunile și proorociile sfinției sale – n.n.]

Oricum, simplul fapt că un om amintește de ceea ce poate face ca să-l ajute pe altul nu-l face mândru. Este ca și cum ai spune că un medic este prea mândru – și, deci, incompetent – pentru că îl asigură pe un pacient că îi poate face operația, explicându-i eventual o operație mai grea deja făcută sau pe care urmează să o facă. Deși, pe de altă parte, pacientul este înfricoșat și are nevoie de asigurări pentru a se liniști.

[însă rău medic este acela la care vine un pacient cu o tumoare canceroasă ce se manifestă și la exterior printr-o rană, și îi tratează doar rana care se vede, lăsând tumora înăuntru netratată, care îl va omorî după un timp.

Lucrarea Părintelui Arsenie Boca se aseamănă cu lucrarea unui astfel de medic. Rezolvă prin minuni doar problemele exterioare, dar cauza lor, nelămurirea în credință și lipsa de pocăință, nu numai că nu le rezolvă, ci le încâlcește mai rău, făcând pe bietul pacient să devină dependent de sfinția sa și să nu mai aibă ca centru unic al său pe Hristos, adică îl omoară duhovnicește. – n.n.]

Prin urmare amândouă aceste acuzații sunt cu totul lipsite de temei. Trist este că se începe cu asemenea acuzații aflate în afara teologiei ortodoxe în loc să se înceapă, așa cum este firesc, de la viața și opera celui acuzat. Dar ajungem și aici prin afirmația după care

[dar tocmai s-a început chiar în cuvântul apologetic al Părintelui Mihai-Andrei de combatere a broșurii Părintelui Gheorghe, tocmai de la necunoașterea dogmelor Ortodoxe și de la mândria Părintele Arsenie Boca, rădăcina tuturor relelor. Deci, s-a început de la teologia Ortodoxă, viața și opera sfinției sale – n.n.]

H.  Părintele Arsenie Boca și reîncarnarea – „evoluționismul” (transformarea/strămutarea) lui Ilie > înger > Ioan > înger > … Zian

4. „A. Boca [sic!] credea în metempsihoză [reîncarnare]”

Afirmația este „aruncată” la p. 6 a lucrării scrise de Pr. Anițulesei, trecându-se apoi rapid la altă discuție. Ni se pare foarte important pentru atmosfera duhovnicească a broșurii faptul că este însoțită de o vorbă uimitoare: „aflăm de la pr. Papacioc (nu cred că poate fi bănuit de invidie sau bârfă) că A. Boca [sic!] credea în metempsihoză [reîncarnare]”.

Sincer, atunci când am dat prima oară de această frază am simțit nevoia să o recitesc. Și tot nu am înțeles.

[se vede după concluziile trase, încâlcite – n.n.]

Nu am înțeles de ce l-am putea bănui pe Părintele Arsenie Boca de orice, dar pe Părintele Arsenie Papacioc – sau oricare altul – de nimic. După ce criteriu? Ori putem să ne îndoim de oricare dintre duhovnici, ori de niciunul! Este elementar, este logic, este de bun-simț!

[Concluzia Părintelui Aldea nu este logică, și nici de bun-simț, ci deviată de la înțelesul realității. Nu este nici elementară, ci compusă dintr-o serie de nelămuriri personale în legătură cu Părintele Arsenie Boca și Ortodoxia, care-l fac a șovăi duplicitar și în argumentație.

Nu avem două situații similare, privite în mod discriminatoriu.

Așa ar fi dacă:

1. am privi cu scârbă pe Părintele Arsenie Boca fiindcă a zis ceva despre Părintele Arsenie Papacioc și credem că a bârfit, neputând avea încredere în el, fiindcă îl urâm;
2. iar față de Părintele Arsenie Papacioc am avea o altă măsură, privindu-l cu drag chiar dacă a spus ceva rău despre Părintele Arsenie Boca, considerând că nu a bârfit, putând avea încredere în el, fiindcă îl iubim.

În broșura Părintelui Gheorghe nu este vorba de o îndoială la adresa unor duhovnici sau de discriminarea lor. Cei doi aveau două lucrări cu adevărat diferite și ca atare, trebuiau înțelese diferit, fiindcă aceasta o cerea însăși logica realității lor:

1. Părintele Arsenie Papacioc a auzit personal pe Părintele Arsenie Boca predicând public despre propria reîncarnare. Deși o spune la alții, nu poate fi acuzat de bârfă sau invidie, fiindcă este o informare a celor mai tineri ca sfinția sa (deci care nu au fost contemporani cu evenimentele, putând fi amăgiți prin viclenie de alții, dacă nu ar fi fost avertizați), despre lucrurile la care a fost martor și care, pe atunci, erau cunoscute la mulți și, din păcate, chiar crezute de mulți. În afară de aceasta a făcut-o la cererea insistentă a unor Părinți indignați de la Sihăstria, nedumeriți de reclama ce începuse să i se facă încă de pe atunci (chiar dacă mai discret), și de rătăcirile mișcării de la Prislop care deja își arăta colții și rătăcirile. Sfinția sa a răspuns din datoria duhovnicului întrebat, din dragostea frățească de creștin Ortodox și din milă sufletească față de ei, aducând propria mărturie, pentru a-i face să înțeleagă deplin fenomenul. Practic, sfinția sa a urmat îndemnul Sfintelor Scripturi: 1Co 5:9 V-am scris în epistolă să nu vă amestecați cu desfrânații; 10 Dar nu am spus, desigur, despre desfrânații acestei lumi sau despre lacomi sau despre răpitori sau despre închinătorii la idoli, căci altfel ar trebui să ieșiți afară din lume. 11 Dar eu v-am scris acum să nu vă amestecați cu vreunul, care, numindu-se frate, va fi desfrânat sau lacom sau închinător la idoli sau ocărâtor sau bețiv sau răpitor. Cu unul ca acesta nici să nu ședeți la masă. 12 Căci ce am eu ca să judec și pe cei din afară? Însă pe cei dinăuntru, oare, nu-i judecați voi? 13 Iar pe cei din afară îi va judeca Dumnezeu. Scoateți afară dintre voi pe cel rău.

2. În privința Părintelui Arsenie Boca există dovezi clare (nu numai din afirmația Părintele Arsenie Papacioc, ci și din ale admiratorilor pictorului de la Drăgănescu, și chiar din scrierile și picturile sfinției sale – vedeți puțin mai jos) că preacuvioșia sa credea în metempsihoză (nu ca o regulă generală pentru toți, ci doar ca o excepție pentru Ilie, îngeri, Ioan și… Zian). Mai mult, știm că vădea public, cu grosolănie, păcatele la aproape toți oamenii care veneau la sfinția sa, fiind numit „bici al lui Dumnezeu”, doar ca să pară că este Sfântul prooroc Ilie reîncarnat (vedeți capitolele „Biciul lui dumnezeu” – hipnotizatorul ce vădea public păcatele și Despre reîncarnare), deci bârfea, clevetea și osândea în fața tuturor (fără a deosebi între persoane și situații) pe alții;

Nu înțelegem de ce Părintele Mihai-Andrei Aldea nu folosește același raționament cu care îl critică pe Părintele Arsenie Papacioc și în privința sa. De ce îl numește pe Părintele Arsenie Papacioc bârfitor când a răspuns la întrebarea unui alt Părinte pentru a ne lămuri, iar pe Părintele Arsenie Boca care vădea public păcatele altora (ca o metodă obișnuită de lucru, iar nu ca o excepție) îl numește harismatic văzător cu duhul? De ce folosește două măsuri una pentru Părintele Arsenie Boca (numindu-l harismatic) și alta pentru Părintele Arsenie Papacioc (numindu-l bârfitor)? De ce Părintele Mihai-Andrei folosește două măsuri: una pentru sine (considerându-se a fi „logic”, având o aceeași măsură echilibrată pentru toate și plin de bun simț – deși îi critică nejustificat atât pe Părintele Arsenie Papacioc cât și pe Părintele Gheorghe), iar pe Părintele Gheorghe Anițulesei îl consideră că se folosește de două criterii, lipsindu-i bunul simț elementar și logica, doar fiindcă trage un semnal de alarmă în legătură cu omul față de care Părintele Aldea este plin de iubire irațională?

În realitate, după cum observăm chiar Părintele Mihai-Andrei Aldea folosește tehnica celor două măsuri (pentru unii mumă, pentru alții ciumă), analizând pe cei doi Arsenie diferențiat, în funcție de simpatii, iar Părintele Gheorghe Anițulesei folosește un singur criteriu pentru toți, și anume Adevărul revelat în Ortodoxie: cine are învățături și viață Ortodoxe este om credibil, fiindcă slujește adevărului, cine are învățături și viață eretice (de pildă credința în reîncarnare) nu poate fi crezut Sfânt, deoarece nu slujește lui Hristos – Adevărul. – n.n.]

Fac aici o paranteză personală. Pentru că, din nefericire, mulți dintre români nu mai pot astăzi să discute idei fără a trece, adesea fără să-și dea seama, la atacul la persoană. Și sunt sigur că dintre cei care îl cinstesc pe Părintele Arsenie Papacioc unii se vor simți, greșit, atinși de observația mea. Totuși eu l-am cunoscut pe Părintele Arsenie Papacioc și am avut bucuria de a vorbi cu el, îl respect și îl iubesc.

[aceasta este o afirmație ca să poată să fie mai convingător că nu e dușman, ci prieten și, din această postură, să îl poată ataca mai eficient, părând imparțial. În realitate, iată ce ne învață Sfânta Scriptură: Ioan 14:15 De Mă iubiți, păziți poruncile Mele. Dragostea îl face pe om să păzească poruncile unui dascăl în Hristos. Părintele Arsenie Papacioc ne-a fost la toți un dascăl în Hristos, a cărui întreagă viață a fost dedicată slujirii adevărului. Sau poate am greșit spunând așa. De multe ori a fost încercat să aleagă între adevăr și viață, prin torturi inimaginabile și temnițele cele mai grele, și cu drag a renunțat la viața sa, gustând de multe ori moartea. A fost în stare să-și dăruiască viața pentru a mărturisi adevărul. Și chiar dacă și sfinția sa a crezut la un moment dat că Francisc de Assisi ar putea să fie Sfânt, la sfârșit, primind mustrare de la niște pustnici și-a corectat greșeala și a scris testamentul numit Singur Ortodoxia. (A se vedea capitolul: Arsenie vs. Arsenie). Spre deosebire de sfinția sa Părintele Arsenie Boca a fost totdeauna neascultător, socotindu-se superior tuturor, neprimind corectarea Sfintei Biserici, ci încrezându-se doar în părerile proprii și vedeniile diavolești. De aceea s-a purtat duplicitar, făcându-se slujitor fidel al noii orânduiri socialiste, trecând prin arestări de formă ca să-și construiască un palmares de mărturisitor și lepădându-se de preoție și călugărie, pentru a conviețui în aceeași locuință, necanonic, cu o Maică, timp de 30 de ani, agonisindu-și proprietăți personale boierești, pe vremea când toți stăteam cu chirie la stat, având întotdeauna rapoarte excelente de la securitate, fiind consultat de multe ori în legătură cu paranormalul pe care îl practica, având multă experiență din hipnoza pe care o stăpânea atât de bine, lăudând și în scris socialismul și comunismul. Așadar, la Părintele Arsenie Boca nu a primat adevărul, ci interesul personal de a fi apreciat de cât mai multă lume, inclusiv de puterea politică, fiind izolat de restul Părinților, considerându-se un centru al vieții duhovnicești, necontând pentru sfinția sa Sfânta Predanie. Din păcate, această izolare și centrare pe sine se continuă și după moarte prin construcția imaginii de „Sfântul Ardealului”, unicat în toată istoria Bisericii, iar ucenicii sfinției sale își centrează viața pe el, punându-l mai presus de Ortodoxie. Părintele Mihai-Andrei Aldea se dovedește ucenic fidel al sfinției sale și iubitor al lui, fiindcă îi urmează felul de a fi, punând mai presus de Ortodoxie părerile personale și centrându-și gândirea în funcție de ce îl aprobă pe favoritul său. Prin aceasta dezvoltă o iubire irațională față de preacuvioșia sa. Părintele Aldea nu îl iubește pe Părintele Arsenie Papacioc. Dacă l-ar iubi i-ar respecta porunca și nu ar conta pentru preacucernicia sa decât Singur Ortodoxia. Poate că Părintele Gheorghe nu l-a cunoscut pe Părintele Arsenie Papacioc, poate că nu declară că îl respectă și îl iubește, dar modul preacucerniciei sale arată că îi urmează modelul punând mai presus de toate Singur Ortodoxia. – n.n.]

Fără să îl cred infailibil, așa cum infailibil nu cred pe nimeni în afară de Dumnezeu Însuși. Știu că și Părintele Arsenie Papacioc a avut greșeli, așa cum au avut greșeli și Părintele Arsenie Boca, dar și Sfântul Apostol Ioan sau Sfântul Apostol Petru. Dar numai cei încă aflați departe de Dumnezeu își închipuie că greșelile sau păcatele „anulează sfințenia”. În realitate, fiecare dintre noi are nevoie de iertarea lui Dumnezeu și prin această iertare intrăm în Rai, nu prin meritele noastre.

[Sinistră comparație între Părintele Arsenie Boca model de înșelare și stâlpii Ortodoxiei Sfinții Apostoli și chiar față de iubitorul de adevăr Părintele Arsenie Papacioc.

Aici, însă, nu este vorba de infailibilitate (pe care nici un om în afară de Dumnezeu-Omul nu o are. Nici Părintele Gheorghe Anițulesei nu susține că Părintele Arsenie Papacioc ar fi infailibil, ci doar că nu a invidiat și a bârfit când a mărturisit despre credința propovăduită de Părintele Arsenie Boca. Discuția despre infailibilitate o deschide Părintele Aldea, ca să găsească un argument „fără greșeală”, acolo unde nu sunt argumente. Se folosește de un truism, ca să acopere minciunile mentorului său), nici de greșeli, nici de păcate, care pot fi iertate de Dumnezeu, cu o singură condiție: pocăința (vizibilă la Părintele Arsenie Papacioc, ca lucrare de toată viața, slab reprezentată spre inexistentă, inclusiv la moarte, în cazul Părintelui Arsenie Boca).

Este vorba de modelul reprezentat: Părintele Arsenie Papacioc model de integritate Ortodoxă, în viață și învățături, Părintele Arsenie Boca model de uniatism și hinduism, de încălcare a canoanelor, dogmelor și credinței Sfinții Părinți, atât în viață, cât și în învățăturile scrise și pictate.

Iar aceasta atinge exact sfințenia, unul din criteriile de bază ale canonizării fiind Ortodoxia neîndoielnică a celui propus (A se vedea capitolul: Poate fi canonizat?). Nu este vorba de un atac la persoană, ci de apărarea Sfintei Biserici Ortodoxe de Răsărit de atacul țesut cu vicleșug împotriva învățăturilor Ei, calendarului Ei și modului Ei de a percepe sfințenia, prin construirea imaginii falsului Sfânt al Ardealului. Și atacul nu este la adresa Sfintei Biserici, Care este cu adevărat infailibilă, ci la adresa fraților noștri Ortodocși, pe care Părintele Arsenie Papacioc și Părintele Gheorghe Anițulesei au dorit să-i mențină treji, în cunoașterea adevărului, feriți de orice înșelare și abatere de la Ortodoxie, fiind ucenici ai Sfintelor Scripturi: 2Ti 3:16 Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu și de folos spre învățătură, spre mustrare, spre îndreptare, spre înțelepțirea cea întru dreptate, 17 Astfel ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârșit, bine pregătit pentru orice lucru bun. Vedeți, rostul Sfintei Predanii este și spre mustrarea fărădelegilor, mai ales când sunt prezentate mincinos că ar fi sfințenie, și spre înțelepțirea cea în dreptate, mai ales când învățăturile cuiva cele strâmbe atacă miezul Ortodoxiei, ca toți frații să fie desăvârșiți, bine pregătiți pentru orice lucru bun, nu numai spre deosebirea binelui de rău, dar mai ales spre deosebirea binelui de binele vicleșugului sau a răului prezentat drept bine.

Că aceasta se face prin luarea ca exemplu concret al unui Părinte amăgit, ale cărui fapte și învățături rătăcite sunt notorii (nu le dau pe față pentru prima oară cei care vorbesc despre ele, ci sunt cunoscute de toți) dar prezentate cu viclenie ca sfințenie, aceasta nu este bârfă, ci un foarte necesar semnal de alarmă. Nu este invidie față de cel amăgit, ci durere față de sfinția sa și milă față de cei vrăjiți de imaginea falsă ce i s-a construit. – n.n.]

Trist și paradoxal ni se pare că în aceeași lucrare autorul folosește două măsuri. Atunci când sunt prezentate afirmații împotriva Părintelui Arsenie Boca, oricât de lipsite de substanță, ele sunt „incontestabile”, și la fel sunt și cei care le fac. Tot incontestabili. Dar atunci când sunt prezentate afirmații în favoarea Părintelui Arsenie Boca, precum cele al Părintelui Justin Pârvu, se invocă îndată failibilitatea umană! Adică Părintele Justin Pârvu putea greși, că era dezinformat (Fenomenul…, p. 7), dar Părintele Arsenie Papacioc nu putea greși, nu putea fi dezinformat… O asemenea dublă măsură este incorectă și nu poate fi privită ca argument valabil sau obiectiv. Dimpotrivă.

[Iar avem de a face cu o lipsă de discernământ. Discernământul este o virtute care face deosebirea între două situații care par identice, dar printr-un amănunt (foarte mic uneori) pot ajunge diametral opuse. Să dăm un exemplu din Sfânta Evanghelie:

Luc 8:43 Și o femeie, care de doisprezece ani avea scurgere de sânge și cheltuise cu doctorii toată averea ei, și de nici unul nu putuse să fie vindecată, 44 Apropiindu-se pe la spate, s-a atins de poala hainei Lui și îndată s-a oprit curgerea sângelui ei. 45 Și a zis Iisus: Cine este cel ce s-a atins de Mine? Dar toți tăgăduind, Petru și ceilalți care erau cu El, au zis: Învățătorule, mulțimile Te îmbulzesc și Te strâmtorează și Tu zici: Cine este cel ce s-a atins de mine? 46 Iar Iisus a zis: S-a atins de Mine cineva. Căci am simțit o putere care a ieșit din Mine. 47 Și, femeia, văzându-se vădită, a venit tremurând și, căzând înaintea Lui, a spus de față cu tot poporul din ce cauză s-a atins de El și cum s-a tămăduit îndată. 48 Iar El i-a zis: Îndrăznește, fiică, credința ta te-a mântuit. Mergi în pace.

Mulțime de oameni se îmbulzeau, iar femeia cu scurgere de sânge s-a atins doar. Sfinții Apostoli, pe atunci, nu puteau face deosebirea, priveau doar la cele văzute, exterioare, adresate simțirii. Diferența dintre cei ce se atingeau de Hristos o făcea tocmai lucrarea minții cea nevăzută, lăuntrică, cu înțelesurile ei atât de diferite de la om la om, în funcție de credință, și care a dus la ieșirea puterii din Hristos.

Tot așa și în acest caz, deși amândouă remarcile Părintelui Gheorghe și a Părintelui Mihai-Andrei sunt de critică, una la adresa Părintelui Arsenie Boca, cealaltă la adresa Părinților Arsenie Papacioc și Gheorghe Anițulesei, deși cuvintele Părintelui Justin și Părintelui Arsenie Papacioc par criticabile, ca fiind păreri personale (supuse greșelii) despre Părintele Arsenie Boca, ele sunt, cu toate acestea, diametral opuse. Și aceasta nu numai prin faptul că se contrazic în concluzii, ci mai mult prin scopul, conținutul, raționalitatea și mijloacele lor de exprimare provenite dintr-un mod diferit de a crede, care le dă valori cu totul diferite. Unele ducând la ieșirea la lumină a puterii Adevărului lui Hristos ce toate le lămurește, altele fiind atacuri împotriva rațiunii de la tatăl minciunii ce toate le încâlcește, fiindcă el este atât de amăgitor pentru mulți.

Să fim mai concreți în deosebirea lor, urmând sfatul Sfintelor Scripturi:

Rom 12:2 Și să nu vă potriviți cu acest veac, ci să vă schimbați prin înnoirea minții, ca să deosebiți care este voia lui Dumnezeu, ce este bun și plăcut și desăvârșit.

1 Ioan 4:1 Iubiților, nu dați crezare oricărui duh, ci cercați duhurile dacă sunt de la Dumnezeu, fiindcă mulți prooroci mincinoși au ieșit în lume.

Părintele Arsenie Papacioc nu a fost informat de alții despre credința în reîncarnare a Părintelui Arsenie Boca, ci l-a auzit el însuși propovăduind-o. Așadar nu poate fi vorba de o dezinformare ca în cazul Părintelui Iustin Pârvu, care spune o părere personală din ce a auzit de la ucenici (nu trebuie să uităm că acea părere, mai apoi, a retras-o, schimbându-și-o diametral opus, după ce a aflat adevărul. Vedeți capitolul: Are sfinte moaște? Sfârșit dramatic). În cazul Părintelui Arsenie Papacioc nu se pune problema de greșeală-infailibilitate, ci de o mărturie a ceea ce a auzit cu urechile lui din gura Părintelui Arsenie Boca: credința în reîncarnare. Nu este un atac la persoană, ci reproducerea credinței ei. La aceasta se asociază mai apoi și mărturia despre necanonicitatea relației dintre Părintele Arsenie Boca și Maica Zamfira, pe de o parte, și a relației Părintelui Arsenie Boca cu restul Bisericii, pe de altă parte. Deși importante și ele, Părintele Gheorghe Anițulesei nu le citează de la Părintele Arsenie Papacioc fiind evidente tuturor din însăși realitatea faptelor concrete din viața Părintelui Arsenie Boca și din fotografii. Dar nici acestea nu pot fi considerate bârfe, ci doar constatarea că nu avem parte în cazul Părintelui Arsenie Boca de vreun model de sfințenie ci de încălcare a Sfintelor Canoane. Nu este un atac la persoană, ci o apărare față de o canonizare vătămătoare. Dacă nu se punea problema canonizării, în veac Părintele Arsenie Papacioc nu ar fi spus ceva despre sărmanul rătăcit de la Prislop.

În cazul Părintelui Iustin Pârvu este vorba de o părere personală greșită pe care și-a format-o despre persoana Părintelui Arsenie Boca, necunoscând pe atunci ideile eretice pe care le propovăduia. Când le-a aflat, sfinția sa și-a schimbat părerea, chiar și prin aceasta mărturisind că a greșit.

Așadar, în cazul Părintele Arsenie Papacioc nu este vorba de greșeală-infailibilitate, ci de mărturia, a ceea ce a auzit cu urechile lui (despre credința Părintelui Arsenie Boca desprinsă chiar din gura sa), și nu din bârfă, ci din dragoste de adevăr și discernământ subliniază lucrurile auzite de mulți, dar nebăgate în seamă decât de puțini, fiindcă nu se prea cunoaște Ortodoxia, decât din păreri și zvonuri. În cazul Părintelui Iustin Pârvu este vorba despre o greșeală provenită din dezinformarea pe care a suferit-o de la ucenicii plini de râvnă dar lipsiți de prevedere ai sfinției sale (și nu este singura chestiune în care a pătimit aceasta) și de o exprimare personală în legătură cu persoana Părintelui Arsenie Boca.

Metoda „pentru unii mumă, pentru alții ciumă” funcționează la Părintele Aldea și din alt punct de vedere. Pentru preacucernicia sa Părintele Arsenie Papacioc bârfește călugărește că își exprimă rațional semnalul de alarmă în legătură cu „mica problemă a Bisericii” de la Prislop, dar Părintele Mihai-Andrei nu bârfește când îl acuză pe Părintele Arsenie Papacioc că bârfește. Dar nici aceasta nu e o înțelegere duhovnicească a Ortodoxiei.

Oare bârfesc Sfinții Apostol și Evangheliști când îl descriu pe Iuda Iscarioteanul cu patimile lui (fac ei atac la persoană, și încă persoana unui apostol dintre cei 12?)?

Mat 26:14 Atunci unul din cei doisprezece, numit Iuda Iscarioteanul, ducându-se la arhierei, 15 A zis: Ce voiți să-mi dați și eu Îl voi da în mâinile voastre? Iar ei i-au dat treizeci de arginți.

Mar 14:42 Sculați-vă să mergem. Iată, cel ce M-a vândut s-a apropiat. 43 Și îndată, încă vorbind El, a venit Iuda Iscarioteanul, unul din cei doisprezece, și cu el mulțime cu săbii și cu ciomege, de la arhierei, de la cărturari și de la bătrâni. 44 Iar vânzătorul le dăduse semn, zicând: Pe care-L voi săruta, Acela este. Prindeți-L și duceți-L cu pază. 45 Și venind îndată și apropiindu-se de El, a zis Lui: Învățătorule! Și L-a sărutat.

Luc 6:16 Și pe Iuda al lui Iacov și pe Iuda Iscarioteanul, care s-a făcut trădător. 22:2 Și arhiereii și cărturarii căutau cum să-L omoare; căci se temeau de popor. 3 Și a intrat satana în Iuda, cel numit Iscarioteanul, care era din numărul celor doisprezece. 4 Și, ducându-se, el a vorbit cu arhiereii și cu căpeteniile oastei, cum să-L dea în mâinile lor. 5 Și ei s-au bucurat și s-au învoit să-i dea bani. 6 Și el a primit și căuta prilej să-L dea lor, fără știrea mulțimii.

Ioan 6:70 Le-a răspuns Iisus: Oare, nu v-am ales Eu pe voi, cei doisprezece? Și unul dintre voi este diavol!  6:71 Iar El zicea de Iuda al lui Simon Iscarioteanul, căci acesta, unul din cei doisprezece fiind, avea să-L vândă. 12:3 Deci Maria, luând o litră cu mir de nard curat, de mare preț, a uns picioarele lui Iisus și le-a șters cu părul capului ei, iar casa s-a umplut de mirosul mirului.  12:4 Iar Iuda Iscarioteanul, unul dintre ucenicii Lui, care avea să-L vândă, a zis:  12:5 Pentru ce nu s-a vândut mirul acesta cu trei sute de dinari și să-i fi dat săracilor?  12:6 Dar el a zis aceasta, nu pentru că îi era grijă de săraci, ci pentru că era fur și, având punga, lua din ce se punea în ea. 13:2 Și făcându-se Cină, și diavolul punând în inima lui Iuda fiul lui Simon Iscarioteanul, ca să-l vândă, 13:26 Iisus i-a răspuns: Acela este, căruia Eu, întingând bucățica de pâine, i-o voi da. Și întingând bucățica, a luat-o și a dat-o lui Iuda, fiul lui Simon Iscarioteanul.  13:27 Și după îmbucătură a intrat satana în el. Iar Iisus i-a zis: Ceea ce faci, fă mai curând.

Păstrând logica Părintelui Mihai-Andrei Aldea toți patru Evangheliști sunt bârfitori și nu au un comportament călugăresc adecvat.

Probabil că pentru sfinția sa (conform modului său de a gândi sunt fără prihană) cei ce îl propun pe Iuda Iscarioteanul la canonizare, fiindcă ei îl vorbesc de bine, nu fac atac la persoană, deși el s-a dezbinat din interes personal de Biserica Apostolică, precum a făcut-o și Părintele Arsenie Boca de Biserica Ortodoxă prin învățături și apucături.

Tot in documentarul cu pricina era amintit si faptul ca o parohie catolica de aiurea a cerut canonizarea lui Iuda Iscarioteanul!…[44]

Bârfește oare Sfântul Apostol și Evanghelist Luca când îl descrie pe Simon Magul, face Sfântul Apostol Petru atac la persoană când ne spune adevărul că e vrăjitor și face minuni cu puterea diavolească, asemenea Părintelui Arsenie Boca?

Fap 8:9 Dar era mai dinainte în cetate un bărbat, anume Simon, vrăjind și uimind neamul Samariei, zicând că el este cineva mare, 10 La care luau aminte toți, de la mic până la mare, zicând: Acesta este puterea lui Dumnezeu, numită cea mare. 11 Și luau aminte la el, fiindcă de multă vreme, cu vrăjile lui, îi uimise. 12 Iar când au crezut lui Filip, care le propovăduia despre împărăția lui Dumnezeu și despre numele lui Iisus Hristos, bărbați și femei se botezau. 13 Iar Simon a crezut și el și, botezându-se, era mereu cu Filip. Și văzând semnele și minunile mari ce se făceau, era uimit. 14 Iar apostolii din Ierusalim, auzind că Samaria a primit cuvântul lui Dumnezeu, au trimis la ei pe Petru și pe Ioan, 15 Care, coborând, s-au rugat pentru ei, ca să primească Duhul Sfânt. 16 Căci nu Se pogorâse încă peste nici unul dintre ei, ci erau numai botezați în numele Domnului Iisus. 17 Atunci își puneau mâinile peste ei, și ei luau Duhul Sfânt. 18 Și Simon văzând că prin punerea mâinilor apostolilor se dă Duhul Sfânt, le-a adus bani, 19 Zicând: Dați-mi și mie puterea aceasta, ca acela pe care voi pune mâinile să primească Duhul Sfânt. 20 Iar Petru a zis către el: Banii tăi să fie cu tine spre pierzare! Căci ai socotit că darul lui Dumnezeu se agonisește cu bani. 21 Tu n-ai parte, nici moștenire, la chemarea aceasta, pentru că inima ta nu este dreaptă înaintea lui Dumnezeu. 22 Pocăiește-te deci de această răutate a ta și te roagă lui Dumnezeu, doară ți se va ierta cugetul inimii tale, 23 Căci întru amărăciunea fierii și întru legătura nedreptății te văd că ești. 24 Și răspunzând, Simon a zis: Rugați-vă voi la Domnul, pentru mine, ca să nu vină asupra mea nimic din cele ce ați zis.

Sau poate nu bârfeau cei ce-l numeau puterea mare a lui Dumnezeu, doar pentru că făcea minuni mai mari ca Părintele Arsenie Boca, fiindcă îi apreciau persoana (indiferent de credință, arătându-se „iubitori de oameni”, și nedorind să fie acuzați că fac atac la persoană, dovedindu-se toleranți și politic corecți), vrând să-l canonizeze, poate, dacă nu i-ar fi oprit Sfinții Apostoli?

Bârfește oare Sfântul Apostol Pavel (arătând un obicei care nu prea poate fi călugăresc, după Părintele Mihai-Andrei Aldea) pe Dismas și pe Alexandru când îi descrie?

Nici unul din Sfinți nu bârfește, ci ne învață că înșelarea poate fi și la vârful Bisericii, printre marii arhierei (dacă a putut afecta și pe Iuda unul din cei doisprezece Apostoli) și ne feresc de învățăturile rătăcite și pildele rele ale celor cu fapte notorii deviate de la învățătura Bisericii. Feresc Biserica de rătăcire și de oamenii amăgitori.

Ce logică strâmbă Sfinții bârfesc, Părintele Arsenie Papacioc bârfește când ne feresc de erezii și vrăjitorii, iar Părintele Mihai-Andrei Aldea este un mare iubitor de oameni imparțial, fiindcă nu atacă persoana unui rătăcit, ci îl consideră Sfânt și îi susține canonizarea.

Nu e atac la persoană, ci atenționare la înșelarea unui fals Sfânt și oprire de la învățăturile lui eretice, foarte primejdioase, cu atât mai primejdioase cu cât sunt la arătare mai ortodoxe, dar în ascuns sucesc mintea împotriva lui Hristos, înlocuindu-L pe Hristos cu un idol mincinos. Este alarmă că faptele Părintelui Arsenie Boca cunoscute de toți și privite ca model de sfințenie, sunt necanonice și aparțin unui trădător, iar cine face ca sfinția sa poate cădea în aceleași învățături provenite din viața stricată, și care strică la rândul lor (ca într-un cerc vicios) și ele viața. Faptele lui se cunosc, dar sunt răstălmăcite ca sfințenie, Părintele Arsenie Papacioc ne luminează cu înțelesurile lor după Sfintele Canoane, făcând ca un adevărat Sfânt Părinte. Mulțumim Părintele Arsenie Papacioc că ne-a adresat un semnal de alarmă și ne-a luminat mintea să ne trezim în legătură cu Părintele Arsenie Boca că nu este Sfânt, ci înșelat, și că orice Ortodox, dacă vânează plăcerea de sine, interesul personal și minunile, părăsind pocăința și învățăturile Sfintei Biserici Ortodoxe, se poate înșela, indiferent ce slujire ar avea în ierarhie și indiferent ce faimă ar dobândi, inclusiv după moarte. Cinste Părintelui Arsenie Papacioc că ne-a ajutat să ne trezim și să dorim mai mult pocăința după Sfinții Părinți, conștientizând acum că nu se pot face compromisuri de nici un fel: Mântuirea nu este o joacă, este pe viață și moarte. Suntem convinși că între cununile duhovnicești primite de sfinția sa se va număra și mărturisirea adevărului în legătură cu Părintele Arsenie Boca – n.n.]

Mă întorc la acuzația adusă Părintelui Arsenie Boca. Menționez întâi că am ascultat materialul înregistrat care circulă pe youtube, pe care îl știu încă din vremea când îl disprețuiam profund pe Părintele Arsenie Boca.

[poate aici se află cauza dezechilibrului pe care l-a dobândit în timp Părintele Mihai-Andrei. De la dispreț, le prețuire neprețuită. Cine judecă pe cineva, cade în cele ale lui. Dacă a disprețuit pe Părintele Arsenie Boca a căzut în nelămurirea sfinției sale în legătură cu Ortodoxia. Vedeți că și Părintele Mihai-Andrei trece dintr-o tabără în alta. A fost în tabăra contra, acum este în tabăra pro, așteptăm să revină în tabăra a treia, a echilibrului, ea definește Sfânta Biserică Ortodoxă de Răsărit. Nu trebuie disprețuit nici un om, nici o creatură a lui Dumnezeu, ci să ne considerăm mai răi decât toți, față de toți să avem milă și să-i considerăm chiar Sfinți… față de noi înșine. Dar să nu ne pierdem prin aceasta credința, datorită credinței și pildei lor rele. De ajuns păcatele noastre, să nu ni le însușim pe ale altora. Față de Adevăr sunt Sfinți doar cei ce-L slujesc în adevăr.

„Se spunea despre avva Agathon, că s-au dus oarecari la dânsul, auzind că are dreaptă și mare socoteală. Vrând aceștia să-l cerce de a sa mânie, i-au zis lui: „Tu ești Agathon, căci am auzit despre tine că ești curvar și mândru”. Iar el a zis: „Ei bine, așa este”. Și i-au zis lui: „Tu ești Agathon bârfitorul și clevetitorul?” Iar el a zis: „Eu sunt”. Au zis iarăși: „Tu ești Agathon ereticul?” Iar el a răspuns: “Eretic nu sunt”. Și l-au rugat pe el, zicând: „Spune-ne nouă, pentru ce atâtea câte ți-am zis le-ai primit, iar cuvântul acesta nu l-ai suferit?” Zis-a lor: „Cele dintâi asupra mea le iau, căci este spre folosul sufletului meu, dar cuvântul acesta eretic este despărțire de Dumnezeu și nu voiesc să mă despart de Dumnezeu”. Iar aceia auzind, s-au minunat de dreapta lui socoteală și s-au dus zidiți.22”[45]  – n.n.]

Și că până și atunci mi s-a părut foarte neduhovnicesc, un exemplu de cădere în bârfă de care călugării trebuie să se ferească. Dar, dincolo de acest aspect – poate odată voi avea vreme să îl tratez mai pe larg – părerea mea este să-l ascultăm chiar pe acuzat. Înainte de a ne lua după ce crede unul sau altul (ori doar pretinde) că ar fi crezut Părintele Arsenie Boca, să vedem ce spune chiar el! Iată:

Părintele Arsenie Boca: „Dacă doctrina aceasta [a reîncarnării] ar exprima adevărul, toată iconomia mântuirii omului, descoperită nouă prin Hristos, ar fi inutilă.”

Este clar? Credem că da. Însă Părintele Arsenie Boca continuă: „Dacă doctrina aceasta [a reîncarnării] ar exprima adevărul… mântuirea era automată. Însăși venirea lui Iisus n-ar mai fi avut rost. Dar, fiindcă a venit Iisus și a pus cu adevărat problema mântuirii omului, reîncarnarea – „mântuirea” automată – nu are nici o bază în Revelație.” (Cuvinte vii, Ed. Charisma, Deva, 2006)

Textul continuă, dar nu insistăm, cine dorește îl poate citi în întregime în lucrarea indicată. Esențial este faptul că, indiferent de impresiile unora, Părintele Arsenie Boca mărturisește public împotriva reîncarnării. Iar logica acestei mărturisiri este imbatabilă, făcând parte organic din Teologia Dogmatică ortodoxă.

{Oare Părintele Mihai-Andrei Aldea a citit mai departe continuarea textului de mai sus și ne-a ascuns cu vicleșug ce scrie mai departe? Sau poate că nu l-a înțeles, datorită dragostei pătimașe care întunecă mintea specifică celor ce-l cinstesc pe Părintele Arsenie Boca ca Sfânt? Sau l-a citit doar parțial, pentru a găsi dovezi, din superficialitatea care îl caracterizează, fiind doar un dezinformat?

Ar fi bine să analizăm amănunțit această credință eretică a Părintelui Arsenie Boca despre reîncarnare pentru a nu fi acuzați de o analiză în fugă, și pentru a înțelege cu limpezime, fără răstălmăciri, care este chiar opinia sfinției sale, din propriile cuvinte și din mărturiile admiratorilor săi și ale Părinților duhovnicești contemporani sfinției sale, care nu au fost de acord cu rătăcirile lui.

Iată ce scrie Părintele Arsenie Boca, despre reîncarnare, chiar în cartea și textul citate mai sus, text ascuns de Părintele Mihai-Andrei Aldea ca să ne convingă că mentorul său nu credea în reîncarnare și a nu se vedea că, în realitate, preacuvioșia sa se gândea la posibilitatea ei ca o excepție (Vom prezenta textul mai întâi pe scurt, excluzând devierile „poetice” ale sfinției sale de la subiect, pentru a ne fi mai clară credința autorului):

Dar Ioan era reîntruparea lui Ilie ? „Cu duhul și puterea lui Ilie” n-ar ‎putea merge și altcineva, de pildă Ioan ? A fost un singur suflet, o dată în Ilie, a ‎doua oară în Ioan ? Ar fi prin urmare vieți succesive ? „Reîncarnarea” ar avea ‎baze în Revelație ?‎

Astea-s întrebările si misterul.

‎Când Ioan a trimis din temniță o întrebare lui Iisus, cu prilejul acesta ‎Iisus a mai precizat despre Ioan: „Ce-ați ieșit să vedeți ? – un prooroc ? Da, zic ‎vouă, și mai mult decât un prooroc. Căci el este acela de care s-a scris: «Iată eu ‎trimit înaintea feții tale pe îngerul meu, care va pregăti calea Ta înaintea Ta»”. ‎Deci Ioan era Ilie sau era înger; sau Ilie era înger ?‎

Dacă după înviere toți vom fi ca îngerii, atunci răpirea lui Ilie la Cer să ‎fi fost cauza transformării (strămutării – deși nu corespunde nici cuvântul ‎acesta -) unui om în înger?‎

Îngerii și oamenii sunt ordine distincte. Dogmatic.‎

Dar dacă Dumnezeu poate și din pietre să facă fii lui Avraam sau pe ‎măgărița lui Balaam să vorbească omenește ? – Cine-I poate pune hotare?

Că ‎nu putea să fie înger mai înainte de aceea ne stau mărturie și cuvintele lui ‎Iacov: „Ilie, om păcătos asemenea nouă a fost, dar cu rugăciune s-a rugat…” ‎‎(Iacov 5,17). Dar ce mai înțelegem atunci prin „înger”?‎

Întâi înțelegem făpturile cerești, cetele îngerilor. Al doilea înțeles e cel ‎de „trimis” al lui Dumnezeu – cu o misiune. […]

Dar în ce privește pe Ioan Botezătorul, echivalența înger = trimis, ‎începe să nu mai fie mulțumitoare. Cuvintele; „Iată Eu trimit pe îngerul Meu ‎înaintea feței Tale”, ar fi știrbite din înțeles.

Apoi, la Schimbarea la Fată a ‎Domnului, vin de fată si vorbesc cu Iisus, Moise si cu Ilie. Moise din iad. Ilie – ‎din Raiu sau din iad?

Dacă considerăm pe Ilie independent de Ioan, atunci a ‎venit din Rai. Dacă Ioan era Ilie, atunci știm din Predanie că Ioan a fost ‎înaintemergător al Domnului și în iad; în cazul acesta si Ilie a venit din iad.

Că Ioan a fost înger sau era Ilie transformat de Rai în înger rămâne ‎iarăși o întrebare: de ce Ioan e reprezentat în icoane de Biserica veche, îndată ‎după tăierea capului (și cu el pe tava Irodiadei) printr-un Ioan cu aripi: – ‎semnele firii îngerești?‎

Deci îngerii pot reveni pe pământ în trupuri pământești, ori de câte ori ‎sunt trimiși ? Reîncarnarea lor (deși numai unul, Ilie sau Ioan pune „problema” ‎așa, – ca să nu generalizăm), nu mai e propriu-zis doctrina indiană a ‎reîncarnării.

[…]

Cu Ilie încă nu s-a terminat.

El e prevăzut, ca Ilie, înaintemergător, dar ‎al zilei celei înfricoșate a Domnului, pe la coptul neghinei pământului: „Iată Eu ‎vă trimit pe Ilie proorocul înainte de a veni ziua Domnului, cea mare și ‎înfricoșată” (Matei 3,23).‎

Lăsat-am întrebările să se ciocnească de toate stăvilarele tainei si să-și dovedească zădărnicia, izbindu-se de limitele îngăduitului.‎

Dincolo este împărăția marilor taine ale existenții.‎

Dumnezeu ține ascunse în mister rânduieli neștiute de îngeri și oameni.‎

Despre așa ceva nu avem știre să se mai fi întâmplat.‎

După ce ați citit și dumneavoastră îngrozitoarele hule de mai sus (la adresa lui Dumnezeu, ale Sfinților îngeri și ale Sfinților Înaintemergători ai lui Hristos, scrise sub forma vicleană de întrebări sugerate și răspunsuri insinuante) ale Părintelui Arsenie Boca, să le cercetăm în textul integral al sfinției sale, în lumina Sfinților Părinți.

Iată ce scrie Părintele Arsenie Boca despre reîncarnare, chiar în cartea și textul citate mai sus, însă prezentat complet, nu trunchiat, cum a făcut-o Părintele Mihai-Andrei Aldea pentru a ne manipula (conștient sau nu):

 

Despre reîncarnare

 

Mai sus avem pictați chiar de Părintele Arsenie Boca (de la stânga la dreapta) mai întâi pe Ilie, apoi pe Ioan. Ultima este fotografia cu Părintele Arsenie Boca.

Se vede și din aceasta că se credea reîncarnarea Sfântului Prooroc Ilie, transformat în duh, mai apoi în Ioan, apoi iar în înger, ca la sfârșit să fie… Zian.

Dar aceasta nu este numai opinia autorilor studiului de mai sus, ci chiar trista și păcătoasa realitate a mentalității pictorului de la Drăgănescu. Pentru aceasta vă redăm chiar cuvintele sfinției sale și mărturiile contemporanilor (atât dintre ucenici cât și dintre cei care au scăpat de robia preacuvioșiei sale).

TAINA LUI ILIE SI IOAN [și… ZIAN – n.n.]

‎

Unii din ucenici totuși au reținut cuvântul lui Iisus despre înviere, care ‎i-a scăpat lui Petru, și se întrebau între ei: „ce poate să însemneze a învia din ‎morți?” Și nu găseau cu ce să se dumirească decât cu ce auziseră de pe la ‎cărturari; deci L-au întrebat pe Iisus: „Pentru ce spun cărturarii că trebuie să ‎vie mai întâi Ilie ?” – Se vede că Iisus provocase în sufletul cărturarilor ‎întrebările îndoielilor ultime, care i-au determinat să ispitească Scripturile cu ‎deadinsul. Ei așteptau pe Ilie, potrivit proorociei lui Maleahi 3,1, care să le ‎confirme pe Mesia. Și a răspuns Iisus: „Adevărat, Ilie venind întâi, va rândui ‎toate… Dar vă spun că Ilie a și venit, și au făcut cu el ce-au vrut – după cum e ‎scris pentru dânsul.”1‎

îngerul Gavriil, vestindu-i Zahariei nașterea unui prunc – pe care-l ‎cerea în rugăciune – preciza: „El va merge înaintea Domnului, cu duhul și ‎puterea lui Ilie” (Luca 1,17). Fiul Zahariei știm că a fost Ioan Botezătorul. ‎‎(Cine știe, dacă tatăl său ar fi știut că pentru copilul acesta va avea să moară ‎ucis între templu și altar, oare l-ar mai fi cerut ? – E o rânduială că noi nu știm ‎viitorul: am zădărnici rânduieli providențiale.)‎

Dar Ioan era reîntruparea lui Ilie ? „Cu duhul și puterea lui Ilie” n-ar ‎putea merge și altcineva, de pildă Ioan ? A fost un singur suflet, o dată în Ilie, a ‎doua oară în Ioan ? Ar fi prin urmare vieți succesive ? „Reîncarnarea” ar avea ‎baze în Revelație ?‎

Astea-s întrebările si misterul

.‎

‎Când Ioan a trimis din temniță o întrebare lui Iisus, cu prilejul acesta ‎Iisus a mai precizat despre Ioan: „Ce-ați ieșit să vedeți ? – un prooroc ? Da, zic ‎vouă, și mai mult decât un prooroc. Căci el este acela de care s-a scris: «Iată eu ‎trimit înaintea feții tale pe îngerul meu, care va pregăti calea Ta înaintea Ta»”. ‎Deci Ioan era Ilie sau era înger; sau Ilie era înger ?‎

Dacă după înviere toți vom fi ca îngerii, atunci răpirea lui Ilie la Cer să ‎fi fost cauza transformării (strămutării – deși nu corespunde nici cuvântul ‎acesta -) unui om în înger?‎

[până acum doar întrebări, frământări, pe care orice om nelămurit în dreapta credință și le poate pune. Nu și cel ce o trăiește, cum ar fi un Sfânt, iar dacă și le-ar și pune, ar primi răspunsuri Ortodoxe:

Intr-o zi ascultam în biserică o citire din prorocul Isaia, iar la cuvintele: ‎‎„Spălați-vă și vă veți curați” [Is 1,16], mi-a venit gândul: „Poate că Maica ‎Domnului a păcătuit vreodată, chiar și numai cu gândul”. Și, lucru uimitor, în inima ‎mea, deodată cu rugăciunea, un glas mi-a spus lămurit: „Maica Domnului n-a ‎păcătuit niciodată, nici măcar cu gândul”. Astfel, Duhul Sfânt a dat mărturie în ‎inima mea curăției ei.‎^[46] ‎– n.n.]‎

Îngerii și oamenii sunt ordine distincte. Dogmatic.‎

[Deci, cunoștea. De ce o contrazicea? Oare credea că dogmatica Ortodoxă este o părere omenească precum a sfinției sale, nu știa că este descoperită de Sfântul Duh și întărită prin vărsarea sângelui mucenicesc pentru fiecare literă a ei? Sau punea, poate, descoperirile prin vedenii ale sfinției sale, mai presus de întreaga descoperire a Bisericii întregi? ‎– n.n.]‎

Dar dacă Dumnezeu poate și din pietre să facă fii lui Avraam sau pe ‎măgărița lui Balaam să vorbească omenește ? – Cine-I poate pune hotare?

[A făcut pe măgărița lui Valaam să vorbească omenește, dar nu a făcut-o om. A face din pietre fii lui Avraam, este un lucru minunat, nu prin schimbarea firii ci a voirii inimilor împietrite, dar a face din Avraam Iacov sau din Iacov Ismail, aceasta nu o face Dumnezeu datorită dragostei veșnice față de persoană, peste a cărui libertate niciodată nu vrea Să treacă. Pe cine să anuleze: pe Ilie, care a fost creat sau să nu-l creeze pe Ioan? ‎– n.n.]‎

Că ‎nu putea să fie înger mai înainte de aceea ne stau mărturie și cuvintele lui ‎Iacov: „Ilie, om păcătos asemenea nouă a fost, dar cu rugăciune s-a rugat…” ‎‎(Iacov 5,17). Dar ce mai înțelegem atunci prin „înger” ?‎

Întâi înțelegem făpturile cerești, cetele îngerilor. Al doilea înțeles e cel ‎de „trimis” al lui Dumnezeu – cu o misiune.[deci… știa. Luc 12:47 Iar sluga aceea care a știut voia stăpânului și nu s-a pregătit, nici n-a făcut după voia lui, va fi bătută mult.:48 Și cea care n-a știut, dar a făcut lucruri vrednice de bătaie, va fi bătută puțin. Și oricui i s-a dat mult, mult i se va cere, și cui i s-a încredințat mult, mai mult i se va cere. Ioan 9:41 Iisus le-a zis: Dacă ați fi orbi n-ați avea păcat. Dar acum ziceți: Noi vedem. De aceea păcatul rămâne asupra voastră. ‎– n.n.]‎ Pentru acest al doilea înțeles găsim ‎la Maleahi că și preoții sunt numiți îngeri, când zice: „Buzele preotului cuprind ‎știința și din gura lui căutăm să iasă învățătura, căci el îngerul Domnului Savaot ‎este (Maleahi 2,7).‎

Dar în ce privește pe Ioan Botezătorul, echivalența înger = trimis, ‎începe să nu mai fie mulțumitoare. Cuvintele; „Iată Eu trimit pe îngerul Meu ‎înaintea feței Tale”, ar fi știrbite din înțeles.

[aceasta cine o decretează, cu ce o susține Părintele Arsenie Boca, cu vreo vedenie personală? Dar și Sfânta Biserică Ortodoxă îl pictează cu aripi ca de înger, arătând proorocia, vestirea și lucrarea ca a unuia fără de trup, cu atât mai mult că are trup, a Sfântului Ioan Botezătorul. Unde e știrbirea? Părintele nostru drag de ce nu-ți expui până la capăt ideile, de ce nu iei sfat de la Sfinții Părinți?! ‎– n.n.]‎

Apoi, la Schimbarea la Fată a ‎Domnului, vin de fată si vorbesc cu Iisus, Moise si cu Ilie. Moise din iad. Ilie – ‎din Raiu sau din iad?

[ de ce nu a citit Sfinții Părinți ca să afle că Ilie a fost luat cu trupul la cer, nu a murit încă, ci va veni la a doua venire a Mântuitorului și va fi omorât atunci. Apo 11:3 Și voi da putere celor doi martori ai mei și vor prooroci, îmbrăcați în sac, o mie două sute și șaizeci de zile. 4 Aceștia sunt cei doi măslini și cele două sfeșnice care stau înaintea Domnului pământului. 5 Și dacă voiește cineva să-i vatăme, foc iese din gura lor și mistuiește pe vrăjmașii lor; și dacă ar voi cineva să-i vatăme, acela trebuie ucis. 6 Aceștia au putere să închidă cerul, ca ploaia să nu plouă în zilele proorociei lor, și putere au peste ape să le schimbe în sânge și să bată pământul cu orice fel de urgie, ori de câte ori vor voi. 7 Iar când vor isprăvi cu mărturia lor, fiara care se ridică din adânc va face război cu ei, și-i va birui și-i va omorî. 8 Și trupurile lor vor zăcea pe ulițele cetății celei mari, care se cheamă, duhovnicește, Sodoma și Egipt, unde a fost răstignit și Domnul lor. 9 Și din popoare, din seminții, din limbi și din neamuri vor privi la trupurile lor trei zile și jumătate și nu vor îngădui ca ele să fie puse în mormânt. 10 Iar locuitorii de pe pământ se vor bucura de moartea lor și vor fi în veselie și își vor trimite daruri unul altuia, pentru că acești doi prooroci au chinuit pe locuitorii de pe pământ. 11 Și după cele trei zile și jumătate, duh de viață de la Dumnezeu a intrat în ei și s-au ridicat pe picioarele lor și frică mare a căzut peste cei ce se uitau la ei. 12 Și din cer au auzit glas puternic, zicându-le: Suiți-vă aici! Și s-au suit la cer, în nori, și au privit la ei dușmanii lor. Până atunci, însă, Sfântul Prooroc Ilie stă în rai. Dar se vede că nici acatistul Sfântului Prooroc Ilie nu l-a citit. Sau, dacă l-a citit, că nu este de acord cu el, deoarece îl pictează pe un fals Ilie, în scena Schimbării la Față, ca pe o fantomă, iar nu ca pe un om viu (vedeți că nu are picioare, ci este ca un duh ieșit din lampa lui Aladin):

 ‎– n.n.]‎

Dacă considerăm pe Ilie independent de Ioan, atunci a ‎venit din Rai. Dacă Ioan era Ilie, atunci știm din Predanie că Ioan a fost ‎înaintemergător al Domnului și în iad; în cazul acesta si Ilie a venit din iad.

[Acesta este un sofism. Pune răspunsul pe care îl dorește în realitățile de la care pleacă cu argumentația, între variantele posibile. Cum să fie Ioan Ilie, sau Ilie Ioan? De la o premisă falsă ajunge la o conluzie falsă. În loc să demonstreze că Ilie e Ioan, se folosește de această aberație ca de ceva posibil să fie real și pleacă mai departe cu construcția logică, pentru a nu observa ilogicul ipotezei. Cum ar spune cineva „dacă dracul este bun, înseamnă că răzvrătirea este o virtute, aceasta înseamnă că și eu, fiind răzvrătit sunt virtuos”. Este ceea ce vrea să spună Părintele Arsenie Boca: „dacă Ioan era Ilie, înseamnă că se poate strămuta Ilie în înger, îngerul în Ioan, Ioan în înger, îngerul în Zian. Deci eu (Zian) sunt Ilie”. Numai că ultima afirmație este mult mai gravă, fiindcă perverteștei nu lucrările firii, nu alegerea voirii, ci firea însăși, ba mai mult, persoanele (deci firea + toate lucrările ei + accidentele + însuși ipostasul a cărui esență de exprimare personală este voința).

Dacă Părintele Arsenie Boca face referire la Sfânta Predanie că Sfântul Ioan este înainte mergător în iad, de ce îl consideră pe Ioan ca fiind Ilie, cum fac toți yoghinii ca să demonstreze reîncarnarea? Sfânta Tradiție ne spune foarte clar (prin toate: dogmatică, hronografie, viețile Sfinților, acatiste, erminia Ortodoxă a Bibliei și a iconografiei, cărțile de slujbă, toți predicatorii și Sfinții Părinți – mai puțin Părintele Arsenie Boca excepția excepțională a tuturor excepțiilor, după cum se prezintă pe sine și cum îl prezintă ucenicii sfinției sale) că sunt doi înaintemergători ai celor două veniri ale lui Hristos? ‎– n.n.]‎ ‎

Că Ioan a fost înger sau era Ilie transformat de Rai în înger

[Acum și raiul are putere de a transforma. Face din Rai un alt Creator (Transformator)? Nu mai e Dumnezeu cel ce face minuni, ci Raiul…

Dar de unde această idee eretică? Îngerii sunt minți pure, Ilie are încă trup, și chiar Sfântul Ioan deși încă nu este înviat cu trupul, mintea sa este de om, în legătură cu Sfintele sale Moaște și însăși mintea omului, prin creație, este făcută a fi în legătură cu un trup, pentru a unii și cele văzute și simțite cu Făcătorul lor, acesta fiind scopul tuturor scopurilor. Mântuitorul nu spune că vom fi îngeri, ci ca ei: Luc 20:34 Și răspunzând Iisus, au zis lor: fiii veacului acestuia se însoară și se mărită, 35 Iar cei ce se învrednicesc a dobândi acel veac și învierea din morți, nici se însoară, nici se mărită; 36 Că nici să moară nu mai pot; ci asemenea cu îngerii sunt, și fii lui Dumnezeu sunt, fiind fii ai învierei. Aceasta are semnificația că nu se vom mai împreuna trupește soții cu soțiile lor sau mai tainic, că ne vom bucura prin trupurile duhovnicești, cuvântătoare sau înviate fiind fii ai învierii printr-o lucrare mai presus de trup (dar care nu va fi desființat), de Dumnezeu, asemenea cu îngerii (prin har și lucrarea de luminare și slavoslovire, fără îndulcirea nebunească din simțire) dar totuși diferit și mai presus de ei fiind fiii lui Dumnezeu (prin fire, deoarece firea noastră a fost luată în Persoana lui Dumnezeu – enipostaziată – fiind în perihoreză – întrepătrundere – cu firea Dumnezeiască și așezată pe tronul Sfintei Treimi prin Împăratul tuturor ca și prin Împărăteasca care este mai cinstită decât heruvimii și mai slăvită fără de asemănare decât serafimii, fiind stăpânitoare și peste soborul îngeresc) ‎– n.n.]‎,

rămâne ‎iarăși o întrebare: de ce Ioan e reprezentat în icoane de Biserica veche, îndată ‎după tăierea capului (și cu el pe tava Irodiadei) printr-un Ioan cu aripi: – ‎semnele firii îngerești ?‎

Deci îngerii pot reveni pe pământ în trupuri pământești, ori de câte ori ‎sunt trimiși ? Reîncarnarea lor (deși numai unul, Ilie sau Ioan pune „problema” ‎așa, – ca să nu generalizăm), nu mai e propriu-zis doctrina indiană a ‎reîncarnării.

[după cum vedem Părintele Arsenie nu propovăduia reîncarnarea indiană, cel puțin la arătare fiind preot Ortodox, ci doctrina arseniană a reîncarnării lui Ilie ca o excepție și a întrupării îngerilor, înățătură ce iar aduce aminte de Origen. Sărmanul Părinte Arsenie Boca, devine astfel, din cal troian al ecumenismului și cal troian al hinduismului, poate fără să vrea. De unde oare o asemenea rătăcire, ce duce mintea la iad cu deznădejde? ‎– n.n.]‎

Reîncarnarea se referă la oameni, – si deosebirea dintre om și ‎înger e o deosebire de natură, nu numai de desăvârșire -, deci oamenii, forțați ‎de karma, trebuie să se renască în vieți succesive, să-și ispășească, fără să știe, ‎vinovății din viețile trecute, pânâ când, învățând să se dezlipească de dorința ‎vieții, nu mai contractă legături care să-i reclame, prin karma, la ispășiri. ‎Purificarea aceasta, această „mântuire” indiană se face automat și necesită ‎pentru un suflet perioade de zeci de mii de ani. E o teorie a „mântuirii”, dar nu e mântuirea.‎

Dacă doctrina aceasta ar exprima adevărul, toată iconomia mântuirii ‎omului, descoperită nouă prin Hristos, ar fi inutilă. Mântuirea era automată. ‎însăsi venirea lui Iisus n-ar mai fi avut rost.‎

Dar, fiindcă a venit Iisus și a pus cu adevărat problema mântuirii ‎omului, reîncarnarea – „mântuirea” automată – nu are nici o bază în Revelație. ‎Mai spune ceva și sfântul Pavel – deci tot Revelația este rânduit oamenilor o ‎dată să moară, iar după aceea să fie judecata” (Evrei 9,27), deci nu e rânduit să ‎fie vieți succesive întrerupte de moarte.‎

[ce frumos combate reîncarnarea… numai că nu până la capăt, deoarece pleacă de la un principiu greșit. Sfinția sa vede greșeala reîncarnării doar în diferența că sufletul omului trece prin trupuri succesive, pierzându-și memoria și deci pocăința devenind ineficientă. Dar problema cea mai gravă a reîncarnării este că depersonalizează pe om dorind ca atmanul să se topească în impersonalul brahman. Dar, și din acest punct de vedere, doctrina arsenistă a reîncarnării nu numai că păstrează erezia dar o agravează. Nu numai că persoana lui Ilie se preface în Ioan, ca mai apoi să se prefacă în Părintele Arsenie Boca, după credința celui din urmă alimentată de vedenii, cum vom vedea mai jos, dar și persoanele îngerești, nemai ținând Dumnezeu cont de firea lor se prefac în persoane omenești. Implică în hulele sfinției sale și pe Dumnezeu pe care îl face din Ziditor în distrugător al persoanelor și al firilor, tot cum propovăduiesc hindușii, mahomedanii, mormonii și… mulți alții, că adică Dumnezeu ar fi și autorul răului și al distrugerii. Deci, în arsenism, pe lângă anularea persoanelor avem de a face și cu anularea firilor, transmigrația sau cum o numește chiar Părintele Arsenie Boca, promotorul acestei erezii transformarea sau strămutarea ‎lor. Dar acest lucru pe care îl vedem și în hinduism, jainism, budism și elenism prin credința în metempsihoză, care susține că un individ se încarnează nu numai în trupuri omenești ci și în animale sau vegetale, idee prezentă și la filozofii elini și la Mircea Eliade, mentorul atât de iubit al Părintelui Arsenie Boca. Strămutarea îngerilor își găsește, însă, echivalent în hinduism în erezia avatarurilor ‎– n.n.]‎

Cu Ilie încă nu s-a terminat.

[ așa de mult își dorește sfinția sa, să fie reîncarnarea lui Ilie, să nu se fi terminat cu metempsihoza lui, încât toate limitele îngăduitului, ale bunului simț și hotarele cele veșnice ale Sfintei Tradiții le încalcă, nevăzând că Ilie va veni ca înaintemergător al zilei celei înfricoșate a Domnului, în trupul său, deci nu a murit (deci nu s-ar fi putut reîncarna, chiar dacă ar fi existat excepția inventată de sfinția sa la metempsihoză), și va fi omorât, după cum am citit mai sus în Apocalipsă. Iar o altă dovadă, poate cea mai pertinentă că nu există reîncarnare, este tocmai Schimbarea la Față. Sfinții Apostoli, care îl cunoșteau personal pe Sfântul Ioan Botezătorul, au văzut cu ochii lor că nu este același cu Ilie, pe care l-au cunoscut din cele ce le vorbea cu Mântuitorul. Și-au dat seama, în felul acesta, după înfățișare și cuvânt că Sfântul Prooroc Ilie este o altă persoană și față de Hristos, dar și față de Sfântul Ioan Botezătorul. Față de Cel dintâi fiind chiar lângă El, pentru a se alunga credința superstițioasă că Mântuitorul ar fi Ilie Mat 16:13 Iar venind Iisus în părțile Chesariei lui Filip, au întrebat pre ucenicii săi zicând: cine’mi zic Oamenii ca sunt eu, Fiul Omului?14 Iar ei au zis: unii, Ioan Botezătorul; alții Ilie; iar alții Ieremia sau unul din proroci. Iar față de cel de-al doilea, adică față de Sfântul Prooroc Ioan având Sfântul Prooroc Ilie o altă înfățișare și un alt fel de a fi, care definește persoana chiar mai mult decât trupul. Astfel că nu au spus că este Sfântul Ioan, cum ar fi fost logic dacă era el, fiindu-le cunoștința mai apropiată prin experiență, ci Mat 17:4 răspunzând Petru a zis către Iisus: Doamne, bine este nouă a fi aici; de voiești, să facem aici trei colibi: ție una și lui Moisi una și una lui Ilie, diferit, așadar, de Ioan ‎– n.n.]‎.

El e prevăzut, ca Ilie, înaintemergător, dar ‎al zilei celei înfricoșate a Domnului, pe la coptul neghinei pământului: „Iată Eu ‎vă trimit pe Ilie proorocul înainte de a veni ziua Domnului, cea mare și ‎înfricoșată” (Matei 3,23).‎

Lăsat-am întrebările să se ciocnească de toate stăvilarele tainei si să-și dovedească zădărnicia, izbindu-se de limitele îngăduitului.‎ Dincolo este împărăția marilor taine ale existenții.‎ Dumnezeu ține ascunse în mister rânduieli neștiute de îngeri și oameni.‎

[Știute doar de Părintele Arsenie Boca? Numai că adevăratul creștinismul nu este esoteric ca și arsenismul și celelalte științe oculte, ci vorbește foarte mult de taina persoanei și a nestrămutării firii, putându-se schimba doar voirea. Noi nu știm, cu adevărat, decât cele pe care ni le-a descoperit Dumnezeu, dar aceasta ne-a descoperit-o cu siguranță Dumnezeu: Ilie nu poate fi Ioan nici Părintele Arsenie, fiindcă persoanele nu sunt interschimbabile, îngerii și ei persoane, nu se prefac în alții, dar nici nu pot deveni oameni, fiindcă firile sunt, prin Dumnezeu, în hotarele pe care El le-a zidit, și tot el le păzește ca să nu se piardă, nu fiindcă nu ar putea ci pentru că nu o vrea. Cine crede altfel se osândește, chiar de ar fi numai din îndoială, darămite să o mai și sădești unor oameni și așa atacați de ideile la modă ale hinduismului propovăduit cu putere de New Age. Rom 14:23 Iar cel ce se îndoiește, dacă va mânca, se osândește, fiindcă n-a fost din ‎credință. Și tot ce nu este din credință este păcat. ‎ Sfinții Părinți, fiind insuflați de Sfântul Duh, când puneau întrebări de acest gen le și dădeau răspunsul, fiind în armonie cu ceilalți Sfinți, deoarece nu se conduceau după mintea proprie, ci cercetau ce a descoperit Sfânta Biserică. Și, dacă nu aflau la alți părinți purtători de duh, se rugau și rugăciunea lor le era ascultată, dând răspunsul adevărat:

Oarecari frați au venit la avva Antonie și i-au pus o întrebare din Levitic. Deci a ieșit bătrânul în pustie și a ‎mers avva Ammona pe urma lui în ascuns, știind obiceiul lui și după ce s-a depărtat bătrânul, stând la rugăciu-‎ne a strigat cu glas mare: “Dumnezeule, trimite pe Moise ca să mă învețe cuvântul acesta!” Și a venit glas ‎vorbind cu dânsul. Deci a zis avva Ammona: “Glasul care vorbea, l-am auzit, dar puterea cuvântului n-am înțe-‎les-o”.‎ Sf. BĂTRÂNI, m. P., Sf. †Grigorie DASCĂLUL et alii, Patericul, PENTRU AVVA ANTONIE, 28, (ed. cit, p. 9).‎

Zisu-ne-a nouă sfântul Antonie dându-ne cuvânt de folos: „Un an am săvârșit, rugându-mă lui Dumne-‎zeu să-mi descopere locul drepților și al păcătoșilor, iar într-o noapte m-a strigat un glas de sus, zicându-mi: ‎‎«Antonie, scoală și vin-o!» Știind eu pe cine mi se cade să ascult, am ieșit și uitându-mă, am văzut un uriaș, ‎întunecat și înfricoșător, care ajungea până la nori, având mâinile întinse în văzduh, sub care era o mare de ‎flăcări întinsă. Am văzut apoi suflete zburând ca niște păsări și acelea care treceau de mâinile aceluia erau ‎mântuite, iar cele lovite de el cădeau în marea cea de foc. Și groaznic mai scrâșnea din dinți pentru cei ce ‎reușeau să scape, însă pentru cei ce cădeau, mult se bucura. Am auzit apoi iar glasul acela: «Înțelege ceea ce ‎vezi; căci cei pe care i-ai văzut că au trecut în sus, sunt sufletele drepților care nu s-au supus fiarei acesteia și ‎acum merg în Rai. Iar acesta este vrăjmașul care apucându-i pe cei vinovați, îi oprește surpându-i în iad căci au ‎urmat voii lui și au fost stăpâniți de ținerea de minte a răului»”.‎ Sf. BĂTRÂNI et alii, Patericul, PENTRU AVVA ANTONIE, 3, (ed. cit, p. 6).

Dar, dacă era smerit, nu trebuia să facă aceasta. Era suficient să întrebe pe Părintele Profesor Dumitru Stăniloae. L-ar fi lămurit deplin.

În fel asemănător a procedat Sfântul Cuvios Epifanie:

–        Este adevărat ceea ce se spune, că tunetele și fulgerele sunt pricinuite de Proorocul Ilie, alergând cu carul său deasupra norilor și urmărind un oarecare balaur?

–        Nu, fiul meu, nu este așa. Trebuie să fie omul peste măsură de prost ca să primească așa ceva. Acestea le-au plăsmuit oamenii cei nebuni cu mintea lor. Unii, asemenea acestora, au spus și că Hristos făcea înaintea iudeilor păsări de lut și, dându-le suflare, le lăsa să zboare sau mai ziceau că zăpada este făină care cade din cer și altele asemănătoare. Câte lucruri deșarte și mincinoase au scris ereticii! Pe acestea fiecare creștin trebuie să le lepede.

Așadar, Ilie nu s-a ridicat la cer, nici nu șade în car, pentru că ״nimeni nu s-a suit în cer; decât Cel Ce S-a pogorât din cer, Fiul Omului, Care este în cer” (Ioan 3, 13). Are însă harul de a-L face milostiv pe Dumnezeu și să trimită ploaie pe pământ în zile de secetă.

Ilie trăiește încă și este cu trupul său, dar nimeni nu-l cunoaște. Trăiește și Enoh și are legătură cu mulți, dar nimeni nu-1 recunoaște. Trăiește și Ioan Teologul. Există și trăiește în lume ca mărgăritarul în noroi. A fost lăsat cu trupul pe pământ ca un trimis al lui Iisus Hristos, ca să-L facă milostiv față de păcatele noastre și să-L oprească să ne șteargă de pe fața pământului de fiecare dată când, cu dreptate se pornește asupră-ne mânia Sa cea dreaptă, văzând greșalele noastre înmulțindu-se.

Destui Sfinți i-au văzut. Nu au descoperit însă, din cauza necredinței și curiozității oamenilor. Aceștia trei vor trăi până la sfârșit. Se vor lupta cu antihrist și îl voi birui, lucru pentru care vor lua și cununa muceniciei.[47] ‎

Vă dați seama ce ar fi spus Sfântul Andrei despre Părintele Arsenie Boca dacă îi numea proști și eretici pe cei ce credeau că Sfântul Prooroc Ilie pricinuiește tunetele și fulgerele, dar totuși erau convinși că Sfântul Prooroc Ilie este Sfântul Prooroc Ilie. Ce erezie gravă să crezi că Sfântul Prooroc Ilie nu este Sfântul Prooroc Ilie, ci ba înger, ba Ioan, ba Zian. Dacă Părintele Arsenie Boca ar fi fost Sfânt i s-ar fi descoperit și Sfântul Prooroc Ilie, cum s-a descoperit la mulți, ca să nu mai propovăduiască erezii. Dar nu era nevoie de aceasta, ci doar să cunoască Sfânta Tradiție și să fie în ascultare de duhovnic. Dar din cauza necredinței și curiozității eretice și prostești nu i s-a descoperit, ci a avut altfel de descoperiri și vedenii, de la duhurile mincinoase și ucigașe de oameni, care propovăduiesc erezii.

De ce nu i-a descoperit Dumnezeu? Fiindcă nici dacă l-ar fi văzut pe Sfântul Prooroc Ilie, nu ar fi crezut, deoarece nu credea în dogmatica Ortodoxă, ci în religiile superioare, Rudolf Steiner și Mircea Eliade:

Luc 16:27 Iar el a zis: Rogu-te, dar, părinte, să-l trimiţi în casa tatălui meu, 28 Căci am cinci fraţi, să le spună lor acestea, ca să nu vină şi ei în acest loc de chin. 29 Şi i-a zis Avraam: Au pe Moise şi pe prooroci; să asculte de ei. 30 Iar el a zis: Nu, părinte Avraam, ci, dacă cineva dintre morţi se va duce la ei, se vor pocăi. 31 Şi i-a zis Avraam: Dacă nu ascultă de Moise şi de prooroci, nu vor crede nici dacă ar învia cineva dintre morţi.

Și din acest motiv Părintele Arsenie Boca nu poate fi un model în Ortodoxie. Dacă sfinția sa ar fi avut trecere la Dumnezeu și ar fi dorit să afle adevărul mai presus de orice, ar fi avut adevărate vedenii pentru folosul lumii, ar fi aflat ceea ce căuta: Mat 7:7 Cereţi şi vi se va da; căutaţi şi veţi afla; bateţi şi vi se va deschide.8 Că oricine cere ia, cel care caută află, şi celui ce bate i se va deschide.. Căutând însă faima proprie, iar nu slava lui Hristos Adevărul, pe aceasta a și aflat-o, spre paguba sa veșnică.

Probabil că cele pe care le susține aici sunt tot rodul unor vedenii, dar altfel, de la dușmanii cei mai mari ai Ortodoxiei Adevărata Credință care l-au înșelat, despărțindu-l de învățătura Sfintei Biserici, fiindcă prea mult credea în propria sa deșteptăciune și învățătură.‎– n.n.]‎

Poate că, gândindu-Se la aceste taine ale Tatălui, și vorbindu-le foarte ‎de departe cu câțiva ucenici, Iisus s-a transfigurat și transpus în mister până la ‎așa măsură că, venind apoi la ceilalți ucenici și la mulțime, pe care i-a găsit ‎aproape certându-se, „toți s-au înfiorat și au alergat să I se închine.‎

[poate se înfiora mulțimea hipnotizată de la Prislop (sau ne înfiorăm cu toții cu durere și nespusă umilință a minții față de neputința neamului omenesc cum a putut să decadă atât de mult logica și credința unui om al bisericii, și pe deasupra și ieromonah), însă în Sfânta Scriptură este scris așa Mar 9:15 Și îndată toată mulțimea, văzându-L, s-a spăimântat și, alergând, I se închina. Se vede că Părintele Arsenie Boca nu citea sau nu credea în Biblia Ortodoxă. ‎– n.n.]‎

Despre așa ceva nu avem știre să se mai fi întâmplat.‎

[dar nici această reîncarnare nu s-a întâmplat decât în mintea nedumerită a celor ca sfinția sa, ce nu știau Tîlcuirile date de sus, prin Sfinții Părinți, la Sfânta Scriptură, ‎– n.n.]‎

Poate că ei au dezlegat „înfiorându-se si închinându-se” cel mai bun răspuns, vrednic de împărăția marilor Taine.‎ [nicidecum. Înfiorarea este diavolească, iar împărăția următoarele roade Gal 5:22 Iar roadă Duhului este dragostea, bucuriea, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credința, blandețele, înfranarea poftelor. ‎– n.n.]‎

Prislop. Joi XXX ‎14.‎          XII.949 Marcu 9,10-16.‎^[48]

Iată cum vede Părintele Arsenie Boca pe Sfinții Prooroci Ilie și Ioan [rodul unui proces de metempsihoză, numită de el însuși rodul transformării (strămutării – deși nu corespunde nici cuvântul ‎acesta -) unui om în înger  cu aripi curcubeu, simbol al New-Age-ului]:

 

Iată cum vede Sfânta Biserică Ortodoxă pe Sfinții Înaintemergători ai venirilor lui Hristos, persoane cu totul diferite, de la zămislire începând, fără de sfârșit în veșnicie:

Din analiza după Sfinții Părinți a cuvântului de mai sus vedem că toate textele din Sfânta Evanghelie le-a înțeles Părintele Arsenie Boca după literă, ca să poată să-și justifice erezia. Aceasta este o dovadă evidentă că nu a putut ajunge la desăvârșire, neavând astfel cu nici un chip harul Sfântului Duh simțit în trup și în duh, deci nici Sfinte Moaște.

Însuși Sfântul Cuvios Maxim Mărturisitorul ne arată că întemeietorul arsenismului, după cum se prezintă pe sine în gândirea sfinției sale, nu poate fi model de sfințenie în Sfânta Biserică Ortodoxă, îndreptându-se în fiecare zi spre moartea păcatului, neputând să trăiască viața cea fericită în duh:

Dar cel ce rămâne numai la litera Scripturii, are ca singură stăpânitoare peste ‎fire simțirea (percepția), prin care se ‎manifestă afecțiunea sufletului față de ‎trup. Căci litera, dacă nu e înțeleasă duhovnicește, e ‎mărginită în conținutul ‎ei de simțire, care nu îngăduie să străbată înțelesul celor scrise până la ‎minte. ‎Iar dacă litera se adresează numai simțirii, tot cel ce primește litera în chip ‎iudaic numai ca ‎istorie, trăiește după trup, suportând în fiecare zi prin ‎aplecarea voii moartea păcatului, din pricina ‎simțirii celei vii, neputând, să ‎omoare cu duhul faptele trupului, ca să trăiască viața cea fericită ‎în duh. “Căci ‎de viețuiți după trup, veți muri“, zice dumnezeiescul apostol, „iară de omorîți ‎cu duhul faptele trupului, veți trăi“. Drept aceea, aprinzând făclia, adică ‎rațiunea care aduce lumina cunoștinței prin contemplație și fapte, să nu o ‎punem sub obroc, ca să nu fim osândiți, ca unii ce mărginim la literă puterea ‎necuprinsă de minte a înțelepciunii, ci în sfeșnic, adică în Sf. Biserică, pe ‎culmea contemplației adevărate, ca să răspândească asupra tuturor lumina ‎dumnezeieștilor dogme.‎^[49]

Nu se vede, oare, cu ochiul liber că sunt persoane diferite? Ce bine ar fi fost ca Părintele Arsenie Boca să fi studiat Erminia picturii bizantine, iar nu Bele-Arte, iar cât a stat la Sfântul Munte să fi văzut cu luare aminte Sfintele Icoane Ortodoxe și să fi respins vedeniile. Astfel ar fi crezut în Dogmatica Ortodoxă și nu în mintea proprie sau în învățăturile descoperite de jos.

Să vedem cum tâlcuiesc Sfinții Părinți Taina Persoanei și Tainele Sfinților Prooroci Ilie și Ioan ca fiind persoane diferite și Tainele Îngerilor ca fiind ipostase diferite, și, cu atât mai mult, față de oameni, având și firi diferite. Dacă ne va ajuta Dumnezeu vom putea înțelege mai apoi de ce ținea morțiș Părintele Arsenie Boca la această excepție (că Ilie ar fi fost prefăcut în înger, apoi reîncarnat în Ioan, apoi prefăcut în înger, din nou).

Sfântul Ilie, Proorocul lui Dumnezeu, a fost răpit cu trupul într-un car de foc și este viu până acum, păzit de Dumnezeu în locașurile raiului. A fost văzut în trup de cei trei Apostoli în vremea Schimbării la Față a Domnului pe Muntele Tabor și iarăși va fi văzut în trup de oamenii cei muritori înaintea Venirii celei de-a Doua pe pământ a Domnului. În acea vreme, cel care odinioară a scăpat de sabia Izabelei, va pătimi de sabia lui Antihrist, nu numai ca Prooroc, ci și ca Mucenic, și va fi găsit vrednic de mai mare slavă de la Dătătorul de plată, Dumnezeu“^[50]

Dacă este încă în trup, cum s-ar putea reîncarna? Să adauge alt trup peste al său, să se facă iar mic să între în pântecele Sfintei Elisabeta? Dar toate acestea ar fi împotriva unei cugetări izvorâte dintr-o minte sănătoasă. Acest mod de a inventa pe tema credinței tot felul de păreri ce aduc aminte de hinduism sau alte gândiri deșarte este oprit de Dumnezeu prin Sfânta Scriptură: 1Ti 4:7 Iar de basmele cele spurcate și băbești te ferește și te nevoește pre tine spre buna credință.

Trebuie să se știe că altceva este examinarea reală și altceva examinarea logică și altceva ‎examinarea abstractă. La toate făpturile deosebirea ipostaselor se examinează real. Căci se ‎examinează real Petru deosebit de Pavel. Dar se examinează logic și abstract ceea ce este ‎comun între ei, ceea ce îi unește, ceea ce îi face unul. Căci gândim cu mintea că Petru și Pavel ‎sunt de aceeași natură și au o natură comună, deoarece fiecare din ei este animal (ființă) ‎rațional și muritor și fiecare este trup însuflețit cu suflet rațional și cugetător. Această natură ‎comună, deci, este examinată logic. Căci ipostasele nu sunt unele în altele. Fiecare are ceva ‎special și particular, adică este despărțită în sine și are multe lucruri care o deosebesc de ‎cealaltă ipostasă. Sunt depărtate în spațiu, se despart în timp, se deosebesc în felul de a gândi, ‎în putere, în figură, adică înfățișare, în capacitate, în temperament, în vrednicie, în ocupație și ‎în toate însușirile caracteristice, dar mai presus de toate în aceea că ipostasele nu sunt unele în ‎altele, ci despărțite. Pentru aceea se zice: doi, trei și mai mulți oameni. Acest lucru se poate ‎vedea la orice făptură.

[deci nici îngerii nici oamenii nu pot fi confundați ca persoane, unele cu altele, ci se unesc, după fire, doar în chip abstract ‎– n.n.]‎

Cu totul dimpotrivă la Sfânta Treime cea mai presus de ființă, deasupra ‎tuturor și incomprehensibilă. Căci cu privire la Sfânta Treime ceea ce o unește și o face una ‎este examinat real din pricina coeternității și din pricina identității ființei, activității și voinței, ‎din pricina acordului felului de a gândi și din pricina identității stăpânirii, puterii și bunătății. ‎Nu am spus asemănare, ci identitate și unitate de mișcare, căci este vorba de o singură ființă, o ‎singură bunătate, o singură putere, o singură voință, o singură activitate, o singură stăpânire, ‎una și aceeași, nu trei asemenea unele cu altele, ci una și aceeași mișcare a celor trei ipostase. ‎Căci fiecare dintre ele nu are mai puțină unitate față de altă ipostasă ca față de sine însăși, în ‎sensul că în toate privințele Tatăl, Fiul și Sfântul Duh sunt unul, afară de nenaștere, naștere și ‎purcedere. Iar deosebirea aceasta se înțelege numai pe cale abstractă. Căci cunoaștem un ‎singur Dumnezeu; iar deosebirea o înțelegem numai în însușirile paternității, fiimii și ‎purcederii, potrivit cauzei, cauzatului și desăvârșirii ipostasei, adică modului de existență. Cu privire la Dumnezeirea cea infinită nu ‎putem vorbi ca despre noi de o depărtare spațială, deoarece ipostasele sunt unele în altele, nu în ‎sensul că ele se amestecă, ci în sensul că sunt unite, potrivit cuvântului Domnului, care zice: ‎‎„Eu sunt în Tatăl și Tatăl în Mine”83, între ipostasele Dumnezeirii nu există deosebire de voință ‎sau de gândire sau de activitate sau de putere sau de altceva din acelea care dau naștere în noi ‎la deosebire complet reală. Pentru aceea nu spunem că Tatăl și Fiul și Sfântul Duh sunt trei ‎Dumnezei, ci, din contră, că Sfânta Treime este un singur Dumnezeu, Fiul și Duhul se ‎raportează la o singură cauză; nu sunt nici alcătuiți, nici contractați în sensul contopirii lui ‎Sabelie84.

[dacă nici în cazul lui Dumnezeu, Care este Unul, Persoanele care au o asemenea întrepătrundere încât se deosebesc doar pe cale abstractă, Ele totuși nu se confundă, nici nu se amestecă, și, deci nu este vorba de aceeași Persoană ci de Trei, ce excepție ar putea fi la făpturi care toate se deosebesc real? Cum ar putea Gavriil să fie Mihail sau Ilie să fie Ioan sau, cu atât mai mult, cum ar putea să fie Gavriil Ilie, și Mihai să fie Ioan când se deosebesc și cu firile, primii fiind serafimi și ultimii fiind oameni? ‎– n.n.]‎

Căci, după cum am spus, ipostasele Sfintei Treimi se unesc, nu în sensul că ele se ‎amestecă, ci în sensul că ele există unele în altele; iar întrepătrunderea reciprocă a ipostaselor ‎este fără contractare și fără amestecare. Ele nu sunt depărtate unele de altele, și nici împărțite în ‎ce privește ființa, în sensul împărțirii lui Arie85. Căci dacă trebuie să spunem pe scurt, ‎Dumnezeirea este neîmpărțită în cele ce se împart, după cum în trei corpuri solare, care exist ă ‎unul în altul și sunt nedespărțite, avem o singură unire și apropiere a luminii. Așadar, când ‎privim la Dumnezeire, la prima cauză, la singura stăpânire și la una și la aceeași, ca să spun ‎așa, mișcare și voință a Dumnezeirii, la identitatea ființei, a puterii, a activității, a domniei, ‎atunci avem în mintea noastră o unitate. Dar când privim la acelea, în care este Dumnezeirea, ‎sau ca să spun mai precis, care sunt acelea din care este Dumnezeirea și care sunt de acolo din ‎prima cauză în afară de timp, de aceeași slavă și nedespărțite, adică ipostasele Fiului și ‎Duhului, atunci trei sunt acelea la care trebuie să ne închinăm. Un Tată, Tatăl, care este fără de ‎început, în sensul că este necauzat. Căci nu este din cineva. Un Fiu, Fiul, care nu este fără de ‎început, în sensul că nu este necauzat. Căci este din Tatăl. Dar dacă ai raporta termenul de ‎‎„început“ la timp, atunci și Fiul este fără de început, căci el este făcătorul timpurilor și prin ‎urmare nu cade sub timp. Un Duh, Sfântul Duh, care este din Tatăl, nu în chip firesc, ci purces. ‎Tatăl nu este lipsit de nenaștere, pentru că a născut, nici Fiul de naștere, pentru că a fost născut ‎din cel nenăscut — dar cum? — și nici Duhul nu se schimbă în Tatăl sau în Fiul, pentru că ‎purcede și este Dumnezeu, însușirea este ceva netransmisibil; cum ar putea s ă rămână însușire ‎ceea ce se transmite sau se preface? Căci dacă Tatăl este Fiul, atunci nu este cu adevărat Tată, ‎căci unul este cu adevărat Tatăl. Și dacă Fiul este Tatăl, atunci nu este cu adevărat Fiu, căci unul este cu adevărat Fiu și unul Duhul Sfânt.‎ […]

Am spus în repetate rânduri că altceva este ființa și altceva este ipostasa, și că ființa indică ‎specia comună și cuprinzătoare a ipostaselor de aceeași specie, spre exemplu: Dumnezeu, ‎omul, iar ipostasa arată individul (persoana) adică Tatăl, Fiul, Sf. Duh, Petru, Pavel. […]

‎„Se seamănă întru stricăciune, înviază întru nestricăciune; se seamănă întru slăbiciune, înviază ‎întru putere; se seamănă întru necinste, înviază întru slavă; se seamănă trup sufletesc“ — adică ‎gros și muritor — „înviază trup duhovnicesc”808, ca și trupul Domnului după înviere, care a ‎trecut prin ușile încuiate, care nu simțea oboseala și nu avea nevoie de mâncare, somn și ‎băutură. „Căci vor fi, spune Domnul, ca îngerii lui Dumnezeu. Nu mai este căsătorie, nici ‎naștere de copii”809. Căci spune dumnezeiescul apostol: „Petrecerea noastră este în ceruri, de ‎unde și așteptăm pe Mântuitorul, pe Domnul Iisus, care va schimba trupul smereniei noastre ca ‎să fie la fel cu trupul slavei Lui”810. Nu vorbesc de o schimbare în altă formă — departe cu ‎acest gând! — ci mai degrabă de o schimbare din stricăciune în nestricăciune.‎

[așadar, și după înviere, vom păstra trupurile noastre, nu vom fi îngeri fără de trup. Comparația cu îngerii se referă la faptul că vom trece prin ușile încuiate, nu vom obosi, nu vom avea nevoie de mâncare și celelalte. Vom avea trup înviat întru slavă ca a îngerilor, dar nu vom fi fără trupuri ca ei. – n.n.] […]

Lucrurile, care au o existență contrară, acelea au contrar și felul de a exista, adică însușirile. Și ‎cine nu va cădea de acord cu noi că toate existențele, toate cele care cad sub simțirea noastră, ‎chiar și îngerii, se schimbă, se prefac și se mișcă în multe feluri! Cele spirituale, adică îngerii, ‎sufletele și demonii, se schimbă potrivit voinței libere, care crește sau se micșorează, fie în ‎progresul în bine, fie în îndepărtarea de bine. Celelalte se schimbă prin naștere și distrugere, ‎prin creștere și micșorare, prin schimbarea însușirilor și mișcarea de la un loc la altul.

[lucrurile spirituale se schimbă potrivit voirii, dar nu își schimbă firea ‎ – n.n.] ‎[…]

Așadar, îngerul este o ființă spirituală, veșnic mișcătoare, liberă, necorporală; slujește lui ‎Dumnezeu și a primit în firea lui nemurirea în har. Care este, însă, natura și definiția ființei lui, ‎numai ziditorul o știe. ‎

[în nici un caz nu este om, care este legat de trup ‎ – n.n.] ‎

Așadar, îngerul are o fire rațională, spirituală, liberă și schimbătoare în felul de a gândi sau de ‎a voi [dar nu cu firea ci cu voirea ‎ – n.n.]‎, căci tot ceea ce este creat este schimbător.‎

Numai ceea ce este necreat este neschimbător. Tot ceea ce este rațional este și liber. Așadar, ‎pentru că îngerul are o fire rațională și spirituală, este liber; iar pentru că este creat și ‎schimbător, are facultatea de a rămâne și a progresa în bine sau de a se îndrepta spre rău (cazul ‎îngerilor căzuți n.n.).‎

Îngerul este incapabil de pocăință, pentru că este necorporal. Omul, însă, din pricina ‎slăbiciunii corpului are parte de pocăință.‎

[vedem că, deoarece îngerii sunt raționali și liberi sunt persoane, iar fiindcă sunt incapabili de pocăință și sunt minți pure, nu pot fi minte omenească, capabilă de pocăință tocmai pentru că a fost făcută să se unească cu trupul care are slăbiciuni. Deci îngerii nu pot primi trup, nu se pot întrupa, nu se pot încarna. ‎ – n.n.] ‎

Îngerul nu este nemuritor prin fire, ci prin har,

[deci, nu poate muri, ca să nu mai fie înger ci să se facă om ‎ – n.n.] ‎

căci tot ceea ce are început are și sfârșit potrivit ‎naturii lui. Numai Dumnezeu este veșnic, dar mai degrabă este mai presus de veșnicie. Căci cel ‎care a făcut timpurile nu este sub timp, ci deasupra timpului.‎ ‎[…]

Dar noi spunem că sfinții părinți au numit mișcarea omenească în multe feluri, potrivit ‎problemelor pe care le discutau. Au numit-o putere, activitate, deosebire, mișcare, însușire, calitate ‎și patimă. Au numit-o putere, nu în opoziție cu cea dumnezeiască, ci pentru că este o putere care ‎își are cauza în ea însăși și pentru că este neschimbătoare. Au numit-o activitate, pentru că este ‎ceva caracteristic, care scoate la iveal ă ceea ce este asemenea în toate cele de aceea și specie. Au ‎numit-o deosebire, pentru că ea face deosebirea între specii. Au numit-o mișcare, pentru că ea ‎indică specia. Au numit-o însușire, pentru că ea constituie specia și se află numai în ea și nu în ‎alta. Au numit-o calitate, pentru că ea este specifică speciei.

[deci, pocăința fiind caracteristică numai omului, îngerul nu se poate face om ‎ – n.n.] ‎ Au numit-o patimă, pentru că se ‎mișcă — căci toate cele ce sunt din Dumnezeu și după Dumnezeu, prin faptul că se mișcă, suferă, ‎pentru că ele nu sunt prin ele mi șcătoare și prin sine puternice. […]

Firea se înțelege sau abstract — căci nu există prin sine însăși — sau comun în toate ‎ipostasele de aceeași specie, unindu-le [deci, îngerii nu pot fi oameni, fiindcă n-ar mai fi îngeri ‎ – n.n.] ‎ și se numește fire considerată în specie sau integral ‎prin adăugarea accidentelor, așa cum există într-o ipostasă [ipostasa sau persoana este firea + accidentele, deci persoana îngerului nu se poate face persoană omenească, neputându-i lua nici firea nici accidentele ‎ – n.n.] ‎, și se numește fire considerată în ‎individ; ea este aceeași cu cea considerată în specie […]

Mai mult: în toți oamenii există voința și nu la unii există, iar la alții nu există; dar ceea ce ‎se observă în chip obștesc la toți caracterizează firea care este în indivizii de sub ea; prin ‎urmare, omul este prin natură volițional.‎

[tot așa este și cu pocăința. Îngerul neavând pocăință și nici trup, în veac nu va putea fi om ‎ – n.n.] ‎

Cele comune și universale sunt atribuite și celor particulare care sunt sub ele. Comun este ‎ființa, ca specie, iar particular ipostasa. Este particular nu că ar avea o parte a firii, căci nu are ‎o parte din ea, ci particular prin număr, spre exemplu: individul. Ipostasele se deosebesc prin ‎num ăr și nu prin fire. Ființa este afirmată de ipostasă, pentru că ființa este desăvârșită în ‎fiecare din ipostasele de aceeași specie. Pentru aceea ipostasele nu se deosebesc între ele în ‎ceea ce privește ființa, ci în ceea ce privește accidentele, care sunt însușiri caracteristice, însu‎șirile caracteristice, însă, aparțin ipostaselor și nu firii. Ipostasa se definește: ființa împreună cu ‎accidentele. Pentru aceea ipostasa posedă comunul împreună cu particularul și existența în ‎sine.

[deci ipostasele îngerești nu pot fi ipostase omenești, atât datorită diferenței între firi, cât și datorită diferenței între însușirile caracteristice, care deosebesc și ipostasele aceleiași firi între ele. Pe cine să nedreptățească Dumnezeu desființându-l pe ipostasul care se preface în altul sau pe cel în care s-a prefăcut cel dintâi. Pe cine să distrugă Dumnezeu pe Ilie care se face Ioan sau pe Ioan care nu mai este fiindcă de fapt este Ilie. Vai nouă, de o astfel de logică ilogică. ‎ – n.n.] ‎

Ființa, însă, nu există în sine, ci este considerată în ipostase. […]

Ceea ce face ca ereticii să rătăcească este faptul că ei identifică noțiunea de fire și ipostasă. ‎Când spunem că oamenii au o singură fire, trebuie să se știe că nu spunem aceasta referindu-ne ‎la definiția sufletului și a corpului, căci este cu neputință să spunem că sufletul și corpul ‎comparate unul cu altul sunt de o fire. Dar pentru că ipostasele oamenilor sunt foarte multe, toți ‎primesc aceeași definiție a firii, căci toți sunt compuși din suflet și corp, toți participă firii ‎sufletului și posedă ființa corpului și o specie comună. Spunem o singură fire a ipostaselor ‎celor multe și diferite. Cu toate acestea fiecare ipostasă are două firi, este compusă din două ‎firi, adică din suflet și corp.‎

[așadar îngerul fiind dintr-o singură fire nu poate fi ipostas omenesc. Ce păcat că Părintele Arsenie Boca a stat să se uite în oglindă cât a fost în facultatea de Teologie, în loc să învețe Dogmatica Ortodoxă, care l-ar fi scutit neînțelegerea noțiunilor de fire și de ipostas, cât și de înșelare ‎ – n.n.] […]

Dumnezeu l-a pus pe Adam în paradis, care era atât spiritual cât și sensibil. în cel sensibil ‎sălăsluia cu trupul pe pământ, dar cu sufletul trăia împreună cu îngerii, cultivând gânduri ‎dumnezeiești și hrănindu-se cu ele. Era gol din pricina simplității sale și a vieții lui naturale; ‎se urca numai către creator cu ajutorul făpturilor, bucurându-se și veselindu-se de contemplarea ‎Lui.‎

Pentru că Dumnezeu a împodobit pe om în chip natural cu voință liberă, i-a dat poruncă să nu ‎mănânce din pomul cunoștinței254. Dar despre pom am‎ ‎vorbit după puterea noastră destul în capitolul despre paradis255. Dumnezeu i-a dat această ‎poruncă făgăduindu-i că dacă va păzi vrednicia sufletului, dând victorie rațiunii, cunoscând pe ‎creator și păzind porunca Lui, va participa fericirii veșnice, va trăi în veci, ajungând mai ‎presus de moarte. Dar dacă va supune sufletul corpului, dacă va prefera plăcerile corpului, ‎neținând seamă de vrednicia lui, asemănându-se animalelor neînțelegătoare256, scuturând jugul creatorului și neglijând porunca Lui dumnezeiască, va fi ‎responsabil de moarte și va fi supus stricăciunii și ostenelii, ducând o viață nenorocită. Căci nu ‎era folositor ca omul să dobândească nemurirea fără să fie încă ispitit și încercat, ca să nu cadă în mândria și ‎condamnarea diavolului257. Diavolul din pricina nemuririi sale, după căderea lui de bunăvoie, ‎s-a fixat în rău în chip neschimbat și fără posibilitate de pocăință. După cum iarăși și îngerii, ‎după alegerea de bunăvoie a virtuții, s-au stabilit, prin har, în chip neschimbat în bine.

[ce diferențe mari, de netrecut, între îngeri, demoni și oameni. Ei au asemănări prin existența rațiunii și voinței, dar diferă între ei prezența/absența trupului și pocăinței. ‎După înviere se vor asemăna mai mult, prin pierderea posibilității pocăinței, prin har, și prin spiritualizarea trupului, dar nici atunci, nu vor fi desființate diferențele între firi, cu atât mai puțin între persoane – n.n.] ‎‎

Prin urmare, trebuia ca omul să fie încercat mai întâi, căci un bărbat neispitit și neîncercat nu ‎este vrednic de nimic. Și în încercare să se desăvârșească prin păzirea poruncii, ca astfel să ‎primească nemurirea drept răsplată a virtuții. Căci omul, fiind la mijloc între Dumnezeu și ‎materie, prin păzirea poruncii, după ce se libera de legătura firească cu existențele, avea să se ‎fixeze în chip nestrămutat în bine, unindu-se cu Dumnezeu potrivit unei stări sufletești ‎speciale. [nici aceasta nu o poate face îngerul, neavând trup ‎ – n.n.] ‎ Prin călcarea poruncii, însă, îndreptându-se mai mult spre materie și smulgându-și ‎spiritul său de la cauza lui, adică de la Dumnezeu, și-a impropriat coruptibilitatea, a ajuns ‎pasibil în loc de impasibil, muritor în loc de nemuritor, are nevoie de legături trupești și de ‎naștere seminală, s-a lipit, prin dragostea de viață, de plăceri, ca și când ele ar fi elementele ‎constitutive vieții, și urăște fără nici o teamă pe cei care se sârguiesc să-l lipsească de ele, și a ‎schimbat dragostea de Dumnezeu în dragoste față de materie, iar mânia contra adevăratului ‎dușman al mântuirii a prefăcut-o în mânie față de ceilalți oameni. Așadar, prin invidia ‎diavolului, omul a fost biruit. Căci diavolul invidios și urâtor de bine nu suferea, el, care a ‎căzut din pricina mândriei, să dobândim cele de sus. Pentru aceea mincinosul momește pe ‎nefericitul Adam cu nădejdea Dumnezeirii și după ce îl urcă la aceeași înălțime a mândriei, îl ‎pogoară spre aceeași prăpastie a căderii.‎ [iată războiul vechi și nou. Să nu-l judecăm pe Părintele Arsenie Boca. Și noi putem oricând cădea într-o mai rea înșelare. ‎ – n.n.] ‎ […]

Trebuie să se știe că îngerii, fiind ființe raționale, sunt înzestrați cu liberul arbitru. Și pentru că ‎sunt creați sunt și schimbători. Acest lucru l-a arătat diavolul. El a fost creat bun de creator, ‎dar, în virtutea liberului arbitru, el și cu puterile care au apostaziat împreună cu el, adică ‎demonii, a ajuns descoperitorul răutății, în timp ce celelalte cete ale îngerilor au persistat în ‎bine.‎

[și diavolul este deci, persoană, având voie liberă. Nici el nu se poate întrupa. ‎ – n.n.] ‎[…]

Demonii nu au nici stăpânire, nici putere contra cuiva, decât numai dacă li se îngăduie de ‎Dumnezeu în scopul mântuirii, cum este cazul cu Iov123 și după cum este scris în Evanghelii ‎despre porci124. Dar o dată ce Dumnezeu le îngăduie, au putere, se schimbă și iau forma pe ‎care o vor după fantezia lor.‎

Nici îngerii lui Dumnezeu, nici demonii nu cunosc cele viitoare; cu toate acestea proorocesc, ‎îngerii proorocesc pentru că Dumnezeu le revelează și le poruncește să proorocească. Pentru ‎aceea se realizează toate câte spun ei. Dar și demonii proorocesc: uneori pentru că văd cele ce ‎se întâmplă departe, alteori prin conjectură. Pentru aceea de multe ori mint și nu trebuiesc ‎crezuți, chiar dacă uneori spun adevărul, în chipul în care am arătat. Ei cunosc și Scripturile.‎

Toată răutatea și patimile necurate au fost născocite de ci. Li s-a îngăduit să ispitească pe om, ‎dar nu au putere să forțeze pe cineva. Căci noi avem facultatea de a primi ispita sau de a nu o ‎primi. Pentru acest motiv s -a pregătit diavolului și demonilor lui și celor care îl urmeaz ă, focul ‎nestins și pedeapsa veșnică125.‎

Dar trebuie să se știe că ceea ce este moartea pentru oameni, aceea este căderea pentru îngeri. ‎După cădere ei nu mai au posibilitatea pocăinței, după cum nu o au nici oamenii după moarte.‎ ‎^[51]

Să stăm și să plângem fraților cum s-au despărțit făpturile de Făcător, pierzându-și pocăința. Să ne umilim cu inimile și să-l rugăm pe Hristos să ne păstreze în smerenia Sa. Cu lacrimi să ne tânguim pentru rătăcirea Părintelui Arsenie Boca și să-L implorăm pe Domnul să oprească extinderea ei.

Iată cum ne explică atât de frumos, Părintele Profesor Dumitru Stăniloae, de care, din păcate, Părintele Arsenie Boca, deși a avut ocazia, nu a vrut să îl asculte, distincția de netrecut între îngeri și oameni, tocmai în ceea ce au comun, adică mintea, pentru a nu se spune că ar putea vreodată o persoană îngerească, să devină persoană omenească, prin întruparea minții ei:

‎Numai împreună, lumea sensibilă, având drept coroană omul, și lumea inteligibilă a ‎îngerilor sunt un receptacol deplin al revelării lui Dumnezeu și al valorificării ei. ‎Numai împreună, îngerii și oamenii, pot înălța o slavoslovie mai completă lui ‎Dumnezeu.

[de ce să o descompleteze chiar Dumnezeu prefăcând un înger în om, în loc să creeze un alt om. După Părintele Arsenie Boca, Dumnezeu s-a epuizat în creativitate tocmai la facerea celui mai mare bărbat și a avut nevoie să-l trimeată pe Ilie. Dar nu ar fi spus Domnul că Ilie este cel mai mare bărbat și că s-a reîncarnat sau că Ioan este cel mai mare dar la fel cu Ilie, și chiar este Ilie. Sau că Ioan nu e născut dintre femei, ci înger întrupat? Pe cine să credem pe Părintele Arsenie Boca sau pe Mântuitorul ce ne spune: Mat 11:11 Adevărat zic vouă: Nu s-a ridicat între cei născuți din femei unul mai mare decât Ioan Botezătorul; ‎ totuși cel mai mic în împărăția cerurilor este mai mare decât el. ‎Se nasc oare îngerii din femei? – n.n.]

Așa trebuie să înțelegem că îngerii sunt creați pe de o parte pentru a-L ‎lăuda pe Dumnezeu, pe de alta pentru a sluji lui Dumnezeu în solicitudinea Lui pentru ‎oameni, pentru a fi trimișii lui Dumnezeu la oameni, pentru a fi „vestitorii” Lui și, prin ‎aceasta, pentru a ajuta la ridicarea oamenilor la o lăudare comună a Lui cu ei; iar prin ‎aceasta, a sluji la mântuirea lor. Dar aceasta înseamnă și o capacitate a îngerilor de a ‎conduce pe oameni spre Dumnezeu. în același timp prin aceasta chiar îngerii își sporesc ‎cunoașterea de Dumnezeu și slavoslovia lor, asociind-o și pe a oamenilor. Corul ‎îngeresc-uman e mai măreț decât corul simplu uman sau simplu îngeresc.

[corul Ilie Ioan Gavriil Mihail este mai măreț decât unul din ei care îi înlocuiește pe toți prin metempsihoză ‎– n.n.] ‎

Partea ‎îngerească și cea omenească a corului se completează și se înfrumusețează reciproc. ‎Fiecare din cele două părți câștigă, în elanul slavosloviei, de la cealaltă.‎

Unii Părinți au subliniat superioritatea îngerilor față de oameni, prin faptul că sunt ‎‎„minți pure”, neîmpreunate cu trupul și cu afectele care rezultă din aceasta. Dar alții, ‎cum am văzut, au afirmat că mai mult omul e după chipul lui Dumnezeu, întrucât omul ‎prin trup este și devine un „stăpân” al lumii ca și Dumnezeu, câtă vreme îngerii nu au ‎această calitate.‎

Dar nevoia de lume pe care o au oamenii și capacitatea de a dispune de ea ‎reprezintă și o ispită pentru ei de a se atașa de ea și de a se încrede în puterile lor ‎creatoare. În calitatea de spirite întrupate stă și măreția, dar și primejdia căderii lor. în ‎dominarea afectelor se poate actualiza o nouă forță a spiritelor. Dar aceste afecte pot să ‎și închidă infinitele orizonturi spre care e chemat spiritul omenesc.‎

Greutățile de care e legată viața în trup pot dezvolta în om o responsabilitate proprie și ‎nobila pornire de ajutorare cu fapta a semenilor săi, responsabilitate și capacitate de ‎care e lipsit îngerul, dar pot dezvolta și egoismul și grija lumească exagerată.‎

În orice caz, omului i s-a dat măreața misiune de a stăpâni materia prin spirit, de a ‎o face transparentă pentru ordinea spirituală și dumnezeiască, de a actualiza moduri ‎noi de revelare a spiritului și de ajutorare a semenilor, în primul rând modurile etice și ‎estetice.‎

În schimb, spiritul pur sau îngerul are claritatea gândirii și un „amor intellec‎tualis”, greu de închipuit de ființa noastră. Dar până nu a fost consolidat în bine, a fost ‎pândit și el de o altă formă de egoism, nefiind legat prin sânge de alte ființe, care pun o ‎frână acestui egoism. A fost pândit de egoismul nelimitat al orgoliului cunoașterii și ‎existenței prin sine, al libertății de grijile trupului.‎ […]

Nesepararea minții de omul total în cunoașterea lui Dumnezeu se datorește și ‎faptului că cunoașterea deplină a lui Dumnezeu e în același timp o unire cu Dumnezeu ‎a celui ce cunoaște. Dar de unirea aceasta nu are parte numai mintea înțeleasă ca parte ‎pur spirituală a sufletului, ci sufletul întreg și chiar omul întreg. „Toate cele ce se mișcă ‎își primesc stabilitatea în infinitatea lui Dumnezeu”. Toate se unifică în Dumnezeu și în ‎înțelegerea trăită a omului, fără să dispară nici una32.‎

Sfântul Grigorie Palama respinge teoria lui Varlaam că mintea care se întâlnește cu ‎Dumnezeu este o minte abstractă, detașata de persoana integrală. Ea este mintea în care ‎se concentrează sau în care vibrează întreaga persoană alcătuită din suflet și trup, cu ‎rezultatele experiențelor acumulate în ea, dar purificate, făcute curate. El condamnă ‎teoria lui Varlaam zicând: „Cea mai mare rătăcire elină și izvorul a toată necredința… ‎este a ridica mintea nu din cugetarea carnală, ci din trupul însuși, pentru a o face să se ‎întâlnească acolo sus cu vederile mintale„33. „Nu ni s-a spus „trupurile noastre sunt ‎templul Duhului Sfânt care locuiește în noi”? (1 Cor. 6, 19). De ce a așezat Dumnezeu la ‎început mintea (νους) în trup? A săvârșit prin aceasta un rău? Noi socotim că e un rău ‎ca mintea să fie în cugetări rele, dar nu e un rău să fie în trup, pentru că nici trupul nu e râu”34. Sfântul Grigorie Palama nu vorbește de un trup golit de senzații, ci de un trup ‎ale cărui senzații au fost purificate, îndreptate spre Dumnezeu. El socotește „inima”, în ‎care trebuie să se adune mintea (νους), ca să experieze acolo harul lui Dumnezeu, cel ‎mai lăuntric organ al trupului, dar în același timp ca centrul de întâlnire dintre trup și ‎suflet și ca organul conducător (ήγεμονικόν οργανον). Dar aceasta înseamnă că nu ‎inteligența pură conduce pe om și nu ea întâlnește pe Dumnezeu, ci omul total în care ‎înțelegerea și simțirea fac un tot. De abia acesta realizează rațiunea integrală a omului. ‎Interpretând cuvântul Sfântului Macarie Egipteanul: „Acolo, deci, trebuie privit dacă și-‎a înscris harul legile Duhului”, Sfântul Grigorie Palama zice: „Unde, adică, a colo? în ‎organul conducător, în tronul harului, unde e mintea și toate gândurile sufletului, în ‎inimă adică. Vezi că celor ce și-au ales să fie atenți la ei înșiși în isihie (liniște) le e cu ‎totul necesar să-și readucă mintea și sa o închidă în trup, și mai ales în partea cea mai ‎din lăuntru a trupului, pe care o numim inimă”33.‎

După Sfântul Grigorie Palama, a lăsa mintea în cugetări abstracte dezlegate de ‎ființa integrală a omului e o adevărată rătăcire. Omul acela e departe de sine, de ‎realitate și de Dumnezeu.‎

Față de Varlaam, care cerea omorârea totală a părții pasionale a sufletului, Sfântul ‎Grigorie Palama nu cere o anulare a acesteia, care se leagă de trup (iuțime și dorință), ci ‎punerea ei în slujba binelui și a iubirii. „Dar noi am învățat că nepătimirea nu e aceasta, ‎adică omorârea părții pasionale, ci mutarea lucrării de la cele mai rele spre cele mai ‎bune și dumnezeiești prin deprindere… E a celui ce s-a îmbogățit cu virtuți ca cei ‎pătimași de plăcerile lor, a celui ce și-a supus iuțimea și pofta, care sunt partea ‎pasională, părții cunoscătoare și raționale a sufletului”3^.‎

Inserarea intimă a spiritului în trup și calificarea lui începând din primul moment ‎al existenței lui ‎ca spirit întrupat sau ca suflet, nu înseamnă că sufletul nu poate exista ‎după moarte și înainte ‎de învierea trupului, prin faptul că nu mai este în trup. El duce ‎cu el calificarea sa ca suflet al ‎trupului, cu rădăcinile trupului adâncite în el în cursul ‎vieții. Faptul acesta arată și el că ‎sufletul e un factor deosebit de trup, fără ca să fie un ‎spirit pur, necalificat prin trup, cu care a ‎trăit într-un anumit loc și ‎timp.‎

[aici e surprinsă nu numai distincția dintre mintea îngerească și cea omenească, dar se arată că și atunci când este desprinsă de trup mintea omenească are în ea adâncite rădăcinile trupului. Așadar, nici măcar fără trup, mintea omenească nu poate fi înger, ca persoanele îngerești să se poată întrupa. ‎– n.n.] ‎^[52]

Să vedem cum tâlcuiesc Sfinții Părinți textele din Evanghelie pe care le răstălmăcesc hindușii și sărmanul Părinte Arsenie Boca:

Luc 1:17 Și va merge înaintea Lui cu duhul și puterea lui Ilie,

Și precum a lucrat darul [dumnezeiesc] cu duhul lui Ilie, așa și întru Ioan, ‎pentru că și Ilie este înaintemergâtor al Venirii celei de a Doua, iar Ioan al celei ‎Dintâi. încă și „cu puterea lui Ilie”, că aceleași pot venirile amândurora și a lui ‎Ilie și a Iui Ioan, căci la Hristos aduc. Dar și în alt chip a venit Ioan „cu duhul și ‎cu puterea lui Ilie”, pentru că și el era pustnic și înfrânat la viață și mustrător ‎asemeni lui Ilie.‎ [vedeți că sunt doi, nu unul reîncarnat? Duhul lui Ilie nu înseamnă că a trecut sufletul lui Ilie în trupul lui Ioan, ci că erau într-un fel asemănător, în aceeași lucrare, având același har sau duh de la Sfântul Duh.‎– n.n.]^[53]

Mat 17:3 Și iată, Moise și Ilie s-au arătat lor, vorbind cu El.

Șii pentru ce Moise și Ilie s-au arătat? Ca să se arate cd El este Domn și al Legii gi al Proorocilor, al viilor, dar și al morților. Ci Ilie este Prooroc și încă este viu (4 Regi2,l1), iar Moise este detător de Lege, și a murit (Deuteronom 34,5-6). […]

[dacă Ilie e viu, cum s-a reîncarnat, având încă trupul său? ‎– n.n.] ‎

Dar, de unde au cunoscut ucenicii că erau aceștia Moise și Ilie? Cu adevărat, nu din icoane, de vreme ce atunci a face icoane se părea oamenilor a fi lucru păgânesc. Se vede că din cuvintele lor i-au cunoscut pe ei, ci poate Moise va fi zis: ,,Tu ești Acela a Cărui Patimă am inchipuit-o mai inainte, injunghiind mielul și Paștele săvârșind” (Ieșir cap. 12). Iar llie: ,,Tu ești Acela a Cărui Inviere mai inainte am inchipuit-o inviind pe fiul văduvei” (3 Regi 17,22), și altele ca acestea.^[54]

[dacă ar fi fost același Ioan cu Ilie, l-ar fi recunoscut după înfățișare, că au fost ucenicii lui. Se vede clar că este vorba de o altă persoană, necunoscută lor decât prin cuvintele lui din Sfânta Scriptură ‎– n.n.] ‎

Mar_9:12 Iar El le-a răspuns: Ilie, venind întâi, va așeza iarăși toate. Și cum este scris despre Fiul Omului că va să pătimească multe și să fie defăimat? 13 Dar vă zic vouă că Ilie a și venit și i-au făcut toate câte au voit, precum s-a scris despre el.

Zicând că Ilie ,,va veni”, arată că incă n-a venit, dar va veni ca inaintemergător al Venirii celei de a doua și ,,va așeza la loc toate”, adică va intoarce la credința lui Hristos pe toți iudeii care se vor afla atunci ascultători, ca și cum așezându-i pe ei – care erau căzuți – intru moștenirea părintească. Iar zicând că ,,Ilie a și venit”, il arată pe inaintemergatorul Ioan. Și zice: ,,au făcut cu el câte au voit”, omorându-l, căci pentru că l-au lăsat ei [iudeii] pe Irod să-l omoare deși l-ar fi putut opri, [pentru aceea] ei l-au omorât. Deci atunci, mai străbătători [iscusiți la minte] făcându-se ucenicii, au ințeles că pe Ioan l-a numit ,,Ilie”, fiindcă el a fost inaintemergător al Venirii celei dintâi, precum Ilie va fi [inaintemergitor] al Venirii celei de a doua.^[55] [deci sunt doi, nu unul – n.n.]

Exprimarea „Ilie a și venit” pentru desemna pe Ioan, adică a vorbi despre o persoană, folosindu-se de numele și pilda alteia care o preînchipuia, este specifică Sfintelor Scripturi și se cheamă alegorie, unul din cele patru modalități Ortodoxe de a tâlcui și înțelege Biblia (istoric, tropologic, alegoric și anagogic). Dar aceasta nu înseamnă că se prefac persoanele una în alta, cum ar deduce cineva ca Părintele Arsenie Boca care are cugetare trupească, neânțelegând simbolurile. De aceea acest mod de înțelegere nu este accesibil decât celor care studiază Sfinții Părinți și nu celor ce își formează credința după părerea proprie, vedenii sau știință. Sfinții Părinți recurgeau întotdeauna la Sfânta Tradiție și numai când nu găseau răspuns acolo, se rugau lui Dumnezeu să le descopere direct.

Vedem că Însuși Mântuitorul ne arată cum să abordăm corect Sfânta Scriptură tocmai în legătură cu înțelegerea lui Ilie ca preînchipuire al lui Ioan sau Ioan ca prototip al lui Ilie, deși Hristos este Marele Prototip al tuturor:

Mat 11:13 Toți proorocii și Legea au proorocit până la Ioan. Mat 11:14 Și dacă voiți să înțelegeți, el este Ilie, cel ce va să vină. 15 Cine are urechi de auzit să audă.

,,”De voiți si primiti”, adici si judecați cu dreaptă socoteală și nu cu pizmuire, acesta este Ilie despre care a zis Proorocul Maleahi că va să vie (Maleahi 3, 23), pentru că și Înaintemergătorul și Ilie au aceeași slujire. Ioan a venit mai inainte de Venirea cea dintai, iar Ilie va veni mai inainte de Venirea ce va să fie„. După aceea, arătând că aceasta este vorbă umbrită și ascunsă

[deci nu-l judecăm pe bietul părinte că nu a înțeles-o. Nu era iscusit la astfel de cuvinte umbrite ale Sfintelor Scripturi. Ne pare însă rău că nu s-a smerit să întrebe, deși l-a cunoscut chiar și pe Părintele Profesor Dumitru Stăniloae, care precis l-ar fi lămurit, ci s-a luat după mintea sfinției sale și după scrierile hinduse în care s-a format și a dat un răspuns șovăielnic, care întunecă pe cititori ‎– n.n.]‎ – anume că Ioan este Ilie – și că este trebuință de pricepcre [înțelepciune] spre a o ințelege, zice [Iisus]: 11:15; Cine are urechi de auzit să audă îndemnându-i pe ei spre a intreba și [astfel] a învăța.

[Așadar este nevoie de înțelepciune duhovnicească, deci smerită și a întreba, desigur pe Sfinții Părinți ‎– n.n.]^[56]‎

Păcatului interpretării hinduse a Sfintelor Scripturi se adaugă ca o circumstanță agravantă faptul că tâlcuirile de mai sus sunt recomandate în toată Sfânta noastră Biserică, fiind o sinteză după toți Sfinții Părinți, și erau publicate și pe vremea Părintelui Arsenie Boca. Sfinția sa ori nu le-a citit, neglijându-le, ori le-a citit disprețuindu-le. Cu câtă durere trebuie să înțelegem noi acestea și să ne ferim de o astfel de primejdie, rugându-ne bunului Dumnezeu să-l ierte și să ne ierte și să ne miluiască și pe noi, acoperindu-ne cu purtarea Lui de grijă.

Mat 3:9 Și să nu credeți că puteți zice în voi înșivă: Părinte avem pe Avraam, căci vă spun că Dumnezeu poate și din pietrele acestea să ridice fii lui Avraam.

Prin ,,pietre” ințelegem și neamurile, dintru care mulți au crezut. Dar chiar și in inlelesul acesta zice Ioan, că și din pietre poate să facă Dumnezeu ,,fii lui Avraam” , căci ,,piatră” era pântecele Sarrei din pricina sterpiciunii. Dar ea a născut (Facere 11, 12; 21,1-2) Si iarăși a ridicat Domnul fii lui Avraam ,,din pietre”. Când? Atunci când răstignindu-Se El, văzând mulți pietrele despicându-se, au crezut (Matei 27, 51).

[ Din pietre poate face fii ai lui Avraam, dar dintr-o persoană o alta nu, fiindcă ar ‎desființa libertatea celei transformate, și nu numai libertatea ci chiar ceea ce este esențial într-o persoană: modul unic de a fi, prefăcându-o în alta. Dar și cea în care se transformă ar fi jignită, că nu ar fi putut ea de la sine, să descopere pe Dumnezeu ci a avut nevoie de o alta. Și această jignire să fie adresată tocmai Sfântului Ioan, cel ce șade și mijlocește de-a stânga Mântuitorului. De ce să nu fie două bogății infinite, două feluri de a lăuda pe Dumnezeu și iubi, fiind două persoane, ci să se reducă la numai una. De ce să acuzăm pe Dumnezeu de faptul că e constrâns tocmai în bogăția cea mare a creării chipurilor Lui persoanele? Transformarea unei persoane în alta care nu se face nici în iad cu nimeni, ‎nicidecum pe pământ, cu atât mai puțin a face din îngeri oameni. Dar, după cum tâlcuiesc Sfinții Părinți, vedem că Dumnezeu nici măcar materia impersonală și amorfă nu o preface în persoane, adică nici pietrele nu le face fii ai lui Avraam, decât în sens tropologic, adică de îndreptare a moravurilor în sensul despietririi inimii iudeilor și în sens alegoric, ca vindecarea de sterpiciune a Sarrei. ‎Înnoirea cerului și pământului este prefacerea lor în duhovnicești pentru a fi potrivite cu trupurile noastre înviate, și astfel vor fi spiritualizate pentru și prin persoanele noastre în Hristos. Nicidecum nu se va preface vreo piatră în vreun fiu al lui Avraam, Dumnezeu netrecând peste raționalitatea firii pe care El însuși ne-a dăruit-o prin creație ‎– n.n.]‎.^[57]

Dar ce ne spune Sfânta Scriptură:

Evr 9:27 Și precum este rânduit oamenilor o dată să moară, iar după aceea să fie judecata,

Cum așadar să moară cineva, chiar și Ilie, de două ori, dacă se reîncarnează în Ioan, și pentru cine ar fi judecat pentru Ilie sau pentru Ioan?

Surprindem însă în această întunecată răstălmăcire pe care o face Părintele Arenie Boca Sfintelor Scripturi un păcat mai grav, specific celor ce nu au înțeles și trăit cum dorește Hristos Ortodoxia:

Dar cel ce vrea să înțeleagă Sf. Scriptură în lumina cunoștinței ‎lui Hristos, ca referindu-se la suflet, trebuie să se exercite cu toată sârguința ‎și în tălmăcirea numelor, care poate să lămurească tot înțelesul celor scrise. E ‎nevoie să facă aceasta dacă vrea să ajungă la înțelegerea întocmai a celor ‎scrise și să nu coboare în chip iudaic înălțimea Duhului la pământ spre trup, ‎închizând (circumscriind) făgăduințele dumnezeiești și nestricăcioase ale ‎bunurilor spirituale în stricăciunea bunurilor trecătoare, precum o fac unii ‎dintre așa zișii creștini. Aceștia poartă în chip mincinos numele care derivă de ‎la Hristos, dovedindu-se că tăgăduiesc prin faptele lor înțelesul lui și ‎umblând pe o cale contrară lui Hristos, cum va arăta pe scurt cuvântul ‎nostru.‎

Căci Dumnezeu a venit la noi făcându-se om, pe lângă alte ‎pricini tainice pe care nu le poate pătrunde nici o rațiune, și pentru ca să ‎plinească legea duhovnicește, prin înlăturarea literei, și să înalțe și să facă ‎arătată puterea ei de viață făcătoare, depărtând partea care omoară. Iar partea ‎legii care omoară este, după dumnezeiescul Apostol, litera, precum puterea de ‎viață făcătoare a ei este duhul. Căci zice: “litera omoară, iar duhul face ‎viu“.331 (331 II Cor. 3, 6) Dar dacă-i așa, creștinii mincinoși de care vorbeam, au ales fățiș ‎partea contrară a lui Hristos și au ignorat toată taina întrupării.

[dar așa face Părintele Arsenie Boca nu numai la răstălmăcirea spre metempsihoză a Sfintelor Scripturi ci și când pune în gura lui Moise și a Sfintei Biserici înțelesuri genetice care îl vor duce la niște aberații științifice și antropologice devastatoare pentru el și pentru contemporani, după cum vom vedea mai jos la răstălmăcirea de tip hindus și orgonomic a împreunării trupești cu mască endocrină ‎– n.n.]‎

Ei nu numai că și-au ‎îngropat prin literă toată puterea înțelegerii și n-au voit să fie după chipul și ‎asemănarea lui Dumnezeu (3), ci au ales mai bine să fie pământ, potrivit ‎amenințării, și să se întoarcă la pământ, prin afecțiunea lor față de literă, ca ‎față de pământ, în loc să aleagă legătura cu cerul, adică cu duhul, și să fie ‎răpiți în văzduh, adică în lumina spirituală, întru întâmpinarea Domnului, în ‎nori, adică în contemplațiile înalte,‎ și astfel să fie totdeauna împreună cu El ‎prin cunoștință

[ce păcat că Părintele Arsenie Boca a ales vedeniile superficiale și ieftine, refuzând contemplațiile înalte duhovnicești descoperite prin Sfinții Părinți, refuzând a fi prin cunoștință cu Hristos ‎– n.n.]. De aceea cu drept cuvânt se cade să ne scârbim de aceștia, ‎întrucât se aleg cu o pagubă insuportabilă din pricina neștiinței, dar și ne ‎întristăm, întrucât dau multe prilejuri Iudeilor spre întărirea în necredință. ‎Dar noi lăsânau-i pe aceia să fie așa cum vor, să ne întoarcem la noi înșine și ‎la Scriptură, începând cercetarea duhovnicească a capitolului de față cu ‎tălmăcirea numelor.‎

[…]

Așa am înțeles eu locul, după Puterea mea. Dacă poate cineva ‎să vadă în cele spuse un înțeles mai înalt,

[mai înalt nu mai josnic, mistic iar nu mistificator, tainic iar nu esoteric, mai de preț, adică după Sfinții Părinți iar nu contradictoriu Sfintei Predanii ‎– n.n.]‎

ne va face și nouă și lui bucurie, ‎arătând acest înțeles mai de preț al celor scrise. Căci am spus mai înainte ‎despre cuvântul Scripturii dumnezeiești, că rămâne totdeauna fără hotar ‎‎(necircumscris), hotărnicind (circumscriind) pe toți cei ce-l grăesc, dar el ‎însuși neputând fi hotărnicit de cei care-l‎ grăiesc. Deci chiar de am spus ceva după puterea mea, și aceasta luându-mi o ‎mare îndrăzneală, nu am îmbrățișat tot înțelesul celor scrise, acesta aflându-‎se infinit mai presus de puterea mea.‎

Scolii

‎1.‎    ‎ Precum Dumnezeu după ființă nu e supus cunoașterii, la ‎fel nici cuvântul lui nu poate fi cuprins prin cunoștința noastră.‎

‎2.‎    ‎ Cei ce își lipesc cugetarea în chip iudaic numai de literă, ‎așteaptă făgăduințele bunurilor neprihănite în veacul acesta, necunoscând ‎bunurile firești ale sufletului.‎

‎3.‎    ‎ Cel ce poartă “chipul celui ceresc“,336 se sârguiește să ‎urmeze în toate duhului Sf. Scripturi, care conservă sufletul prin virtute și ‎cunoștință. Iar cel ce poartă “chipul celui pământesc“, cultivă numai litera, ‎care susține slujirea trupească prin simțuri, ce dă naștere patimilor.‎

[…]

Cuvântul Sf. Scripturi, deși are margini (e circumscris) după ‎literă, sfârșindu-se deodată cu timpul în care se petrec lucrurile istorisite, ‎după duh, în înțelesurile lui mai înalte, rămâne totdeauna fără hotar ‎‎(necircumscris). Și nimeni să nu spună că nu poate crede aceasta, știind că ‎Dumnezeu care a vorbit e fără hotar (necircumscris) după natură. Căci cei ce ‎voiesc să asculte cu inima curată sfatul Scripturii, se cuvine să creadă că și ‎cuvântul grăit de El se aseamănă mai mult Lui.330^[58] Fiindcă dacă Dumnezeu ‎este cel ce a grăit, iar El este după ființă nehotărnicit, e vădit că și cuvântul ‎grăit de El e nehotărnicit (1).‎

Așadar, chiar dacă cele petrecute figurat în timpul lui Ezechia ‎au luat sfârșit, contemplând duhovnicește întâmplările istorisite care s-au ‎sfârșit atunci, să admirăm înțelepciunea Duhului Sfânt care le-a scris. Căci în ‎fiecare dintre cei ce se împărtășesc de firea omenească a așezat putința ca să realizeze în sine așa cum trebuie și cum se cuvine înțelesul ‎celor scrise. Astfel oricine vrea să se facă învățăcel al cuvântului ‎dumnezeiesc și să nu socotească nimic din cele prezente și trecătoare ‎deopotrivă cu virtutea, poate deveni un alt Ezechia în duh. Ba și un alt Isaia, ‎neîmpiedecat de nimic să se roage, să strige la cer, să fie auzit și să obțină de ‎la Dumnezeu, printr-un înger, distrugerea și pieirea celor ce îl războiesc ‎spiritual.‎

[…]

‎15.‎  ‎ Ermonti și Memfivoste sunt materia și forma, iar cei cinci ‎fii ai Merobei, încincita rea întrebuințare a simțurilor, împreunându-le pe ‎acestea laolaltă, adică ‎împletind simțurile cu materia și forma, în urma înțelegerii trupești a legii, ‎cel ce mărginește înțelesul la literă pe de-o parte dă naștere patimei trupești, ‎iar pe de alta, corupe rațiunile naturale.‎

‎16.‎  ‎ Patima și firea, după rațiunea existenței lor, niciodată nu ‎există împreună.‎

‎17.‎  ‎ Cel ce nu crede că Scriptura este duhovnicească, nu-și ‎simte puținătatea cunoștinței.‎

‎18.‎  ‎ Când David e înțeles ca lege, în sens iudaic, se tălmăcește ‎‎“disprețuire“, pentru tradiția interpretării trupești a celor dumnezeiești, iar ‎când înseamnă în sens creștin duhul, se tălmăcește “cel tare la vedere“, ‎pentru contemplația cunoștinței ce se petrece în minte.‎

‎19.‎  ‎ Prin sufletul Scripturii a înțeles duhul ei, iar prin trup ‎litera.‎

Cei trei ani sunt cele trei legi, cea scrisă, cea naturală și cea a ‎harului, care vin una după alta. Deci cel ce înțelege legea scrisă trupește, nu ‎hrănește sufletul cu virtuți; la fel cel ce nu sesizează rațiunile lucrurilor, nu-și ‎nutrește mintea din belșug cu înțelepciunea variată a lui Dumnezeu; iar cel ce ‎nu cunoaște marea taină a harului celui nou, nu se veselește cu nădejdea ‎viitoarei îndumnezeiri. Așadar lipsa contemplației duhovnicești sub regimul ‎legii scrise e urmată de lipsa înțelepciunii variate a lui Dumnezeu ce se poate ‎primi prin legea naturală, iar aceasta e urmată la rândul ei de ignorarea ‎îndumnezeirii ce se va da prin har în temeiul tainei celei noi. 656‎^[59]

‎‎21.‎  ‎ Cel cenu înțelege legea duhovnicește, chiar dacă legea a ‎murit pentru el, dat fiind că nu-i mai servește trupește, dar mai păstrează ‎înțelesurile coborîte ale legii, mai cruță încă pe copiii și pe nepoții lui Saul. ‎De aceea e chinuit de foamea cunoștinței.‎

‎22.‎  ‎ Precum fața e pecetea caracteristică pentru fiecare, la fel ‎cunoștința duhovnicească caracterizează și revelează dumnezeiescul. De aceea ‎cel ce o caută pe aceasta, caută fața Domnului.‎

‎23.‎  ‎ David se mai tălmăcește “cel tare la vedere“ și “minte ‎străvăzătoare“.‎

‎24.‎  ‎ Cel devenit în întregime trup prin jertfele sângeroase ‎aduse după litera legii, iubește neștiința, socotind că porunca e numai spre ‎plăcerea trupului.‎

‎25.‎  ‎ Cel ce slujește, zice, legii trupește, naște păcatul cu fapta ‎ca materie și modelează consimțirea minții cu păcatul ca formă, prin plăcerile ‎corespunzătoare simțurilor. Iar cel ce primește Scriptura duhovnicește, ‎omoară prin cugetările naturale pe înălțimea contemplației lucrarea păcatului ‎ca materie și consimțirea cu păcatul ca formă, împreună cu modurile ‎întrebuințării abuzive a simțurilor, în vederea plăcerii, ca pe niște fii și nepoți ‎ai legii scrise.‎

‎26.‎  ‎ Fără contemplația naturală nimeni nu cunoaște deosebirea ‎simbolurilor legii de lucrurile dumnezeiești.‎

‎27.‎  ‎ Prin spânzurare a înțeles scoaterea la iveală a literii ‎omorâte a legii pe înălțimea contemplației, prin cunoștința în duh.‎

‎28.‎  ‎ Prin “hotarul lui Israel“ a înțeles toată rațiunea și tot ‎modul contemplației, în care nu se poate menține deloc predania înțelegerii trupești a legii.‎

‎29.‎  ‎ Duhul zice, e dătătorul vieții, iar legea omorîtoarea vieții. ‎Prin urmare nu poate lucra deodată și litera și duhul, precum nu există ‎împreună ceea ce e făcător de viață cu ceea ce e făcător de stricăciune.‎

‎30.‎  ‎ Părticica ce se taie împrejur (prepuțul), e ceva natural și ‎tot ce e natural e o faptă a creațiunii dumnezeiești. Iar fapta creațiunii ‎dumnezeiești este “bună foarte“, după cuvântul care zice: “A văzut ‎Dumnezeu toate câte le-a făcut și iată erau bune foarte“. Legea însă, ‎poruncind înlăturarea acelei părticele, prin tăierea împrejur, înfățișează pe ‎Dumnezeu ca pe unul ce și-ar corecta în chip artificial propriul Său lucru, ‎ceea ce chiar și numai a gândi constituie culmea împietății. De aceea cel ce ‎înțelege în mod natural657 simbolurile legii, știe că Dumnezeu nu urmărește ‎să corecteze firea în chip artificial, ci poruncește să fie tăiată pasionalitatea ‎adăugată la rațiunea (constituția) sufletului și indicată tipic prin acea ‎părticică trupească. Pe aceasta o leapădă cunoștința prin bărbăția voinței ‎arătată în făptuire. Căci preotul care face tăierea împrejur închipuiește cunoș‎tința ce mânuiește, ca pe un cuțit împotriva patimii, bărbăția rațiunii arătată ‎în fapte. Așa e desființată predania trupească a legii, când duhul covârșește ‎litera.‎

‎[…]

Deci cel ce se ține numai de litera Scripturii ca Saul, pe de o ‎parte respinge rațiunile cele după fire, iar pe de alta, nu crede în chemarea ‎neamurilor anunțată tainic de mai înainte, căutând în lege, așa cum o ‎înțelege el, numai plăcerea trupului. Iar câtă vreme stăpânește această ‎dispoziție trupească peste cei ce, înțelegând astfel legea, trăiesc numai după ‎simțuri, nu se ivește în ea foamea cunoștinței duhovnicești (17). Pentru că ‎foamea este absența bunurilor ce au fost cunoscute odată prin experiența ‎însăși și lipsa totală a mâncărurilor duhovnicești care întrețin sufletul. Căci ‎cum va socoti cineva ca foame sau ca lipsă absența celor pe care nu le-a ‎cunoscut niciodată? De aceea, cât trăiește Saul nu se ivește foametea, pentru ‎că nu se simțea lipsa cunoștinței duhovnicești cât trăia litera legii și ‎împărățea peste Iudeii cei pământești cu înțelegerea. Când însă începe să ‎strălucească raza harului evanghelic și ia David împărăția peste cei ‎duhovnicești cu înțelegerea, cu alte cuvinte legea înțeleasă duhovnicește, ‎lucru care se întâmplă după moartea lui Saul, adică după sfârșitul literii (căci ‎David se tălmăcește “disprețuire“ și “cel tare la vedere“, primul înțeles ‎potrivindu-i-se din punctul de vedere al Iudeilor, întrucât litera copleșește ‎duhul, iar al doilea din punctul de vedere al creștinilor, întrucât duhul ‎biruiește litera) (18), atunci se simte foametea cunoștinței duhovnicești. Și ‎anume o simte poporul credincios îndeobște și sufletul fiecăruia îndeosebi, ‎când alege învelișul de dinafară al literii în locul contemplației tainice în duh ‎și socotește, așa zicând, sufletul Scripturii mai de necinste decât trupul ei ‎‎(19). Căci cu adevărat flămânzește poporul celor ce cred și au cunoscut ‎adevărul, ca și sufletul fiecăruia, atunci când cade din contemplația ‎duhovnicească prin har și ajunge în robia formelor și chipurilor literei, care nu hrănește mintea cu ‎înțelesurile mărețe, ci umple simțirea cu năluciri pătimașe prin figurile ‎trupești ale simbolurilor Scripturii. Din această pricină se spune că foametea ‎de cunoștința lui Dumnezeu se prelungește “trei ani unul după altul“. Căci ‎tot cel ce nu-și însușește înțelegerea duhovnicească a dumnezeieștii Scripturi, ‎leapădă pe de o parte, deodată cu ea, asemenea Iudeilor, și legea naturală, iar ‎pe de altă parte nu cunoaște nici legea harului, prin care li se dă celor ‎călăuziți de ea îndumnezeirea.‎

Prin urmare foametea celor trei ani înseamnă lipsa de cunoștință ‎care le vine din cele trei legi, din cea naturală, din cea scrisă și din cea a ‎harului, corespunzător cu fiecare, celor ce nu caută prin contemplație ‎înțelesul lor mai înalt. Căci nu poate cultiva câtuși de puțin știința ‎Scripturilor acela care leapădă rațiunile naturale ale lucrurilor în ‎contemplarea sa și dă atenție numai simbolurilor materiale, negândindu-se la ‎nici un înțeles duhovnicesc mai înalt (20). Pentru că atâta timp cât ‎stăpânește numai latura istorică a Scripturii încă n-a încetat stăpânirea celor ‎trecătoare și vremelnice asupra înțelegerii, ci chiar dacă a murit Saul, mai ‎trăiesc copiii și nepoții lui, care sunt șapte la număr. Cu alte cuvinte din ‎slujirea trupească și vremelnică a legii obișnuiește să se nască în cei iubitori ‎de trup, pentru pricina amintită, o dispoziție pătimașă, ce-și are ca încurajare ‎în rătăcire porunca arătată în simboluri (21). Pentru această pricină socotesc ‎că nu s-a ivit foamete în zilele lui Saul, adică nu se simțea lipsa cunoștinței ‎duhovnicești în vremea slujirii după trup a legii, ci în vremea harului ‎evanghelic. Căci abia acum după ce a trecut împărăția literii, flămânzim când ‎nu înțelegem duhovnicește toată Scriptura, pentru faptul că nu gustăm din ‎slujirea cea tainică în duh, așa cum se cuvine creștinilor. Iar când ne trezim la simțire asemenea lui David și ‎căutăm în fața Domnului (22), înțelegem limpede că harul cunoștinței s-a ‎luat de la noi din pricină că n-am primit rațiunile cele după fire, pentru a ‎intra la contemplația tainică în duh, ci suntem lipiți încă de, gândurile ‎trupești din litera legii.‎[…]

‎4.‎    ‎ Precum cel se se împreună cu o țiitoare nu are căsătoria ‎legiuită, la fel cel ce se îndeletnicește cu învățarea legii trupește, nu are cu ea ‎o conviețuire legiuită, născând din ea dogme nelegitime, care se strică odată ‎cu viața trupului.‎

‎5.‎    ‎ Cel ce-și însușește Scriptura trupește, învață din ea ‎păcatul cu fapta, iar mintea i se deprinde să cugete la păcat. Acela învață din ‎litera legii despre dezmierdări, împreunări desfrânate și ucideri, și se deprinde ‎să socotească spurcată toată zidirea lui Dumnezeu.‎ […]

‎11.‎  ‎ Scurtă recapitulare a celor spuse mai înainte, prin care se ‎arată că cel ce înțelege legea trupește are învățătura despre ea ca pe o țiitoare, ‎din care naște deprinderea și lucrarea patimilor, și-și aduce în casă lăcomia ‎pântecelui, de parc-ar fi dumnezeiească, dând naștere modurilor care ‎întinează prin rea întrebuințare simțurile, ca prin ele să stârpească rațiunile și ‎semințele naturale din lucruri.‎^[60]

După ce am înțeles de unde provine rătăcirea Părintelui Arsenie Boca (și receptarea lui entuziastă de către cei ce vor să găsească în Ortodoxia tâlcuită de sfinția sa trupește prilejuri de a-și adormi conștiința pentru a-și satisface plăcerile având pretext că sunt sfințenie), să răspundem, dacă ne va ajuta Dumnezeu și la a doua întrebare:

De ce respinge reîncarnarea ca principiu general, dar o primește ca pe o excepție?

O respinge ca principiu general să nu fie vădit ca practicant și propovăduitor al hinduismului.

O primește ca pe o excepție deoarece este convins că și el este reîncarnarea Sfântului Prooroc Ilie, gândim noi că în urma unor vedenii ca aceasta:

După ce a terminat liceul la Brad, ‎Părintele Arsenie dorea să meargă la aviație. ‎Dar s-a mâhnit mult și a plâns, că, ne‎având bani să plătească garanția cerută, a ‎trebuit să renunțe. Atunci, rugându-se înaintea sfintei icoane a Maicii Domnului, ‎ca Samuel Proorocul, a auzit un glas din cer, ‎care i-a zis: „Nu mai plânge, Ziane, că te ‎voi înălța eu cu mult mai mult decât ‎avioanele”. Această mărturie mi-a spus-o ‎călugărul nevăzător Sebastian, de la ‎Mănăstirea Sâmbăta de Sus (Brașov).‎

[Poate de aici, comparând cu Sfânta Scriptură: 4Re 2:10 Răspuns-a Ilie: „Greu lucru ceri! Dar de mă vei vedea când voi fi luat de la tine, va fi așa; iar de nu mă vei vedea, nu va fi”.11 Pe când mergeau ei așa pe drum și grăiau, deodată s-a ivit un car și cai de foc și, despărțindu-i pe unul de altul, a ridicat pe Ilie în vârtej de vânt la cer. să fi înțeles sfinția sa că este reîncarnarea lui Ilie, dar este posibil să fi avut și alte vedenii înșelătoare, după cum citim mai jos, care să îi fi spus aceasta direct ‎– n.n.]‎

[…]

Ce taine minunate i-a descoperit ‎Părintelui Arsenie Maica Domnului în ‎Sfântul Munte Athos, prin Sfântul Serafim ‎de Sarov, cum a auzit monahul Sebastian, ‎cei nevăzător, de la Sâmbăta! Multe nu le-a ‎putut mărturisi Părintele la nimeni.^[61] ‎

Nu ar fi de mirare, deoarece acesta este un atac clasic al celui vechi de răutăți, pe care îl îndrăznește chiar și la cei ce resping arătările demonice, darămite la cei ce le iubesc, crezându-le cerești:

‎7.‎    Ne spunea nouă avva Or: „Eu fiilor, știu un om oarecare în pustia aceasta, care zece ani ‎mâncare pământească n-a mâncat ci îngerul lui Dumnezeu îi aducea lui odată la trei zile ‎mâncarea cerească și-i da în gură și aceea îi era în loc de mâncare și de băutură. Și știu ‎că au venit la acela un pâlc de diavoli luminați, strălucind în chipul unei cete de îngeri și ‎o căruță de foc, cu cai de foc cu mulțime de ostași înarmați întocmai cum ar veni un îm-‎părat. Apropiindu-se de dânsul, i-au zis: «Omule, tu ai isprăvit toate faptele cele bune, ‎vino acum și te închină mie și te voi lua în căruța aceasta și înălțându-te de pe pământ la ‎cer ca pe Ilie Tesviteanul și te voi așeza la un loc împreună cu dânsul!» El auzind aces-‎tea, zicea în gândul său: «Eu în toate zilele și nopțile mă închin Împăratului și Dumneze-‎ului meu, deci cine este acesta de-mi zice să mă închin lui?» Acestea socotindu-le în ‎gândul său, a răspuns aceluia: «Eu îl am pe Domnul Iisus Hristos, Împăratul, Dumnezeul ‎și Mântuitorul meu, căruia pururea mă închin ziua și noaptea. Iar ție ți se închină cei ce ‎sunt cu tine!» Acestea auzind diavolul, îndată a pierit și s-a făcut nevăzut cu căruța cu ‎cai și cu toate oștile lui. Acestea le spunea bătrânul ca despre altcineva, tăinuindu-și via‎ța sa. Iar părinții care erau cu dânsul, ne-au spus nouă, că el însuși era acela, căruia i s-au ‎întâmplat acestea.31‎^[62]

Că sfinția sa se credea Ilie, avem multe mărturii:

Una o aduce o uceniță a sfinției sale, care ne istorisește că nu numai teoretic se credea reîncarnarea lui Ilie și Ioan, dar făcea și demonstrații practice ucenicilor sfinției sale că este chiar așa:

În cartea Alte mărturii despre părintele Arsenie Boca, Făgăraș ‎‎2008, pag. 48: „O călugăriță bătrână, în timp ce se spovedea la A. ‎Boca, L-a văzut pe Mântuitorul în locul părintelui Boca La pag. 49 ‎găsim: „Într-o seară, după slujbă, a început părintele și a vorbit, de ai ‎fi zis că s-a coborât Sf. Ilie. Când a zis cuvântul acesta: «Mă, eu nu vă ‎spun de la mine ce vă spun, ci ceea ce mi se spune să vă spun», atunci ‎l-am văzut în chipul Mântuitorului. Și după aceea, când a vorbit ‎aspru, am văzut chipul Sf. Ioan Botezătorul și al Sf. Ilie. Trei ipostase ‎în seara aceea… M-am cutremurat, în final am rămas, așa, rezemată de ‎ușă. Părintele s-a întors spre noi și a zis: «Mă, ai văzut duhovnicie?» ‎

Am zis: «Vai părinte, să vă țină Dumnezeu cu sănătate.» Iar dânsul a ‎zis: «Folosiți-vă, mă, că de nu, vă prăpădiți.»” Cuvintele lui A. Boca: ‎‎„Mă, ai văzut duhovnicie” arată că hipnotiza și se juca cu ‎imaginația lor.‎‎^[63]

Este de mirare că îl picta pe Hristos cu înfățișarea sa, când își dădea sieși înfățișarea lui Hristos prin hipnoză? Vedeți că se arăta pe sine și ca Ioan și ca Ilie, ca să confirme că cele pe care le-a scris în Taina lui Ilie și Ioan vorbesc despre sine, că Ilie s-a reîncarnat în Ioan și Ioan în Zian?

Dar nu numai ucenicii sfinției sale aduc astfel de mărturii, ci și oamenii care și-au dat seama despre realitatea amăgită și amăgitoare a Părintelui Arsenie Boca. Una este adusă chiar de Părintele Profesor Dumitru Stăniloae, cuprinzând în ea credința multor fani ai Părintelui Arsenie Boca:

Mulți se simțeau atrași de fenomenul religios mai ales ‎pentru o anumi-‎tă ‎spectaculozitate, pe care o vedeau într-însul, ‎lucru foarte dăunător, după ‎cum ‎spunea tata. De pildă, într-o ‎vară, cu câteva zile înainte de Sfântul Ilie, fiind ‎la ‎Vlădeni, am ‎întâlnit într-o după-amiază, pe când ne plimbam pe șosea-‎ua ‎de ‎deasupra gării, un grup de oameni. Erau bărbați și femei, vreo ‎cinci, șase, ‎care ‎veneau din sus, de către varnițe.‎

S-au oprit, au salutat și văzând că au în față un preot au cerut ‎să ‎fie ‎binecuvântați. Tata i-a întrebat încotro se duc. „Ne ducem ‎la Mănăstire ‎la ‎Sâmbăta”, a răspuns cel mai în vârstă. Parcă-l ‎văd și acum: era negricios, cu ‎o ‎barbă lungă, pe jumătate ‎căruntă. „Pe jos? Doar e foarte departe”, a spus ta‎ta ‎mirat. ‎‎„Trebuie să fie vreo optzeci de kilometri.” „Da, părinte, dar ‎trenurile ‎sunt ‎scumpe. Și vrem neapărat să fim acolo de Sfântul ‎Ilie, fiindcă părintele Arse‎nie ‎începe să vorbească păsărește și ‎apoi se urcă cu căruța de foc la cer.”‎

Nu ne-a venit să credem. Omul vorbea cu un entuziasm de ‎nedescris. Au ple‎cat ‎grăbiți ca s-ajungă la timp.‎

‎„Săracii oameni”, spunea tata. „Sunt naivi și dornici ‎de ‎extraordinar. ‎Interpretează fiece cuvânt așa cum vor ei. Ar trebui ‎să fim mai ‎atenți la felul în ‎care ne exprimăm în fața lor și; să ‎mai renunțăm la spectaculozi‎tăți ieftine.”‎

A fost foarte abătut, ca de multe alte ori. „Așa se nasc rătăciri ‎periculoase ‎în ‎popor”, spunea.‎ […]

După moartea tatei, într-o emisiune la Europa Liberă, ‎dedicată personalității ‎lui, ‎pe lângă contribuții serioase, de un ‎înalt nivel teologic, cum ar fi cea a părin‎telui ‎Viorel Mehedințu ‎de la Heidelberg, am auzit, spre surprinderea noas‎tră, ‎cuvintele ‎unui monah bucureștean, paroh la o bisericuță centra‎lă, ‎Stavropoleos, ‎care îl declara pe Stăniloae drept „ucenicul ‎părintelui Arsenie”.‎

Abstracție făcând de faptul că, din punct de vedere ‎cronologic, afirmația ‎e ‎neverosimilă, că de obicei studentul e ‎ucenicul profesorului și nu invers, ni‎meni ‎nu cunoaște lucrări ‎teoretice fundamentale ale părintelui Arsenie care să-‎l ‎fi ‎determinat pe Stăniloae, oricum unul dintre marii dogmatiști ai ‎lumii, de a ‎se ‎înrola în rândurile „ucenicilor” sus-numitului. Las ‎deoparte faptul că tata nu ‎avea ‎suficientă „imaginație” pentru a ‎admira pe cineva care „vorbea păsărește”, ‎sau ‎intenționa să „se ‎ridice la cer cu căruța de foc a Sfântului Ilie”. Da‎că ‎preacuviosul ‎monah, de mai sus, numit pare-mi-se, Marchiș (sau Mar‎chiș), ‎este ‎susceptibil la asemenea „fapte de credință”, este treaba lui. ‎Dar simpa‎tiile pe care ‎le are nu-i dau dreptul de a strâmba ‎adevărul. Ar fi mai de grabă de ‎dorit să ‎încerce a citi câteva ‎pagini din opera lui Stăniloae ca să se lămureas‎că ‎asupra ‎disponibilităților acestuia de a adera sau nu la anumi‎te ‎atitudini ‎extravagante, câtuși de puțin în spiritul dreptei-credințe. Cine l-‎‎a ‎cunoscut sau îi cunoaște cât de cât opera, știe că el nu a fost ‎niciodată ‎o ‎persoană gata să se aflameze pentru spectaculozități ‎ieftine și exaltări discutabi‎le. ‎S-a menținut ferm în cadrul ‎învățăturii Bisericii și a pledat, dar de câte ‎ori, ‎pentru modestie, ‎dreaptă socoteală, severitate a vieții monahale, conți‎nut ‎teologic ‎al propovăduirii celor care, îmbrăcând haina călugărească, ‎îmbracă ‎odată ‎cu ea și niște îndatoriri de viață aspră, ascetică, ‎riguroasă, în spiritul bunei ‎tradiții ‎a Sfinților Părinți.‎

Vreau să accentuez încă o dată, cu toată răspunderea, ca una ‎care am fost de fa‎ță ‎la aceste împrejurări, că tata a ținut mult la ‎părintele Arsenie, atâta vreme ‎cât ‎acesta s-a menținut în limitele ‎îndatoririlor de mai sus, încadrându-se strict ‎în ‎concepțiile și ‎prescripțiile Sfinților Părinți și ale tradiției monahale.‎

Și a așteptat de la el realizarea unei înnoiri, a unei înviorări ‎a ‎religiozității ‎populare, în acest cadru bine conturat. Dar, de la ‎un anumit moment, când ‎părintele Arsenie a adoptat alt mod de ‎a vedea lucrurile, relațiile dintre ‎ei s-au ‎răcit, tata nu i-a mai ‎aprobat felul de viață, iar părintele Arsenie n-a vrut ‎să ‎accepte ‎critica și observațiile tatei. Și sentimentele lui Stăniloae în ur‎ma ‎acestei ‎îndepărtări se pot descrie printr-un singur cuvânt: ‎dezamăgire profun‎dă.‎ ^[64]

Ce păcat că Părintele Arsenie Boca s-a pierdut renunțând la linia Sfinților Părinți și apucându-o pe calea spectaculozității ieftine… cu multă durere să înțelegem aceasta și să plângem, dacă putem, pentru mântuirea lui.

Dar și Părintele Arsenie Papacioc mărturisește că a auzit aceasta chiar de la Părintele Arsenie Boca care o striga în gura mare, să o audă cât mai mulți, să-l laude, să-l iubească și să i se închine ca unui prooroc sfânt aflat în viață:

Părintele Arsenie Papacioc nu mințea când ne spunea (scriu din cele ce îmi aduc ‎aminte): „Eu care l-am cunoscut pe Arsenie, acum când sunt întrebat de ‎credincioși dacă este bine să-i citească Acatistul vreau nu vreau trebuie să le spun ‎câte ceva, ca să nu se smintească, să nu-și pervertească credința. Eram odată mai ‎mulți tineri la el, la Sâmbăta de Sus, și ne-a spus, printre alte: „Vedeți locurile ‎acestea, pe aici am fost acum 300 de ani cu duhul lui Ilie”. Pentru că am văzut și ‎auzit atâtea lucruri neortodoxe de la el când am fost călugărit și mi s-a pus numele ‎Arsenie m-am întristat, înțelegând că mulți mă vor lua drept ucenicul lui. Apoi ‎când m-am întâlnit cu el în București, când era dat afară din mănăstire, și mi-a ‎spus:‎

‎„- Acum tu rămâi în locul meu!” Eu i-am răspuns:‎

‎„- Nu! fiecare cu locul lui”.‎^[65]

Vedem că pentru Părintele Arsenie Boca nu este o problemă ca o persoană să fie în locul alteia, dacă se cheamă Arsenie, indiferent dacă are sau nu cu totul altă lucrare. Și ce frumoasă, ce sobră este, ce dor după adevăr a avut lucrarea Părintelui Arsenie Papacioc. Cu cât mai grav este însă că Părintele Arsenie Boca credea că poate fi înlocuit Ioan sau Arsenie cu Ilie, prin reîncarnare.

Nici Părintele Arsenie Papacioc nu poate substitui pe Părintele Arsenie Boca, nici Sfântul și Marele Prooroc Ioan Înaintemergătorul și Botezătorul Domnului pe Sfântul și Marele Prooroc Ilie Înaintemergătorul celei de a doua veniri, prin reîncarnare. În schimb Părintele Arsenie Boca înlocuiește, dar nu prin reîncarnare, ci prin repetarea vechii ispite, un protestant rătăcit de la Sfântul Munte:

A mers odinioară la Sf. Munte un Protestant din Germania și căuta să ia în bătae de joc simplitatea ‎călugărilor.‎

A declarat în fața Epitropilor din Careia că el este Proorocul Ilie. Proestoșii au început a râde, crezând că ‎au de-a face cu un nebun. Dar când a început el să le vorbească, au văzut că nu este nebun ci este o ‎undință primejdioasă pentru Ortodoxie.‎

Deci nepricepându-se ei cum să-i răspundă s-au sfătuit ca să găsească pe cineva dintre călugări cari să ‎dovedească cu mărturii din Sfânta Scriptură că Protestantul este mincinos (iar nu prooroc cum zicea el). ‎Atunci și-au adus aminte bătrânii de smeritul Dascăl Nicodim, care trăia la vremea ceea la o chilie, ‎aproape de Careia. Cuv. Nicodim s-a prezentat ca de obiceiu îmbrăcat în niște zdrențe și încălțat cu ‎opinci de porc. Când l-a văzut Protestantul a început a râde cu hohote. Atunci Bătrânii Proestoși i-au ‎lămurit Cuviosului pentru ce este chemat, adică să dea răspunsul cuvenit proorocului mincinos.‎

Pricepând Cuviosul că ereticul își bate joc de călugări i-a zis:‎

‎”Va să zică ești Proorocul Ilie, Domnule”.‎

‎”Desigur (a răspuns neamțul)!”. Atunci Cuviosul i-a zis iarăși:‎

‎”Proorocul Ilie a avut tăierea împrejur, dar Dumneavoastră?” (o aveți?)‎

La întrebarea aceasta a rămas Proorocul cu gura căscată și a plecat fără să mai stea de vorbă cu ‎opincarii din Sf. Munte. Toți carii veneau să ispitească pentru tainele credinții dacă se întâmpla ca să ‎vorbească cu Dascălul cel flenduros, nu mai avea poftă să râdă, ci plecau îndată rușinați.‎

Cuviosul Nicodim Aghioritul n-a făcut semne și minuni în viață, dar viată lui întreagă a fost o întreagă ‎minune, prin roadele bunătății care au umplut lumea. Învățăturile lui au luminat norodul creștinesc și au ‎întărit Biserica Ortodoxă în vremurile cele mai grele.‎

După mărturisirile Sfinților Părinți, sfințenia omului nu se arată din săvârșirea minunilor ci din viața cea ‎îmbunătățită. Minunile sunt lucrurile lui Dumnezeu și se fac mai mult pentru luminarea celor ‎necredincioși și pentru întărirea celor slabi în credință, iar faptele cele îmbunătățite sunt roadele prin cari ‎se cunosc sfinții.‎^[66]

Ce bine ar fi fost ca Părintele Arsenie Boca să-i fi urmat exemplul Sfântului Ioan Iacob de la Neamț sau al Sfântului Cuvios Nicodim Aghioritul și să propovăduiască Ortodoxia și smerenia… n-ar fi făcut minuni, dar ar fi avut, poate, și Sfinte Moaște. Dar chiar de nu ar fi avut, măcar s-ar fi putut mântui. Și ce poate fi mai minunat decât aceasta?

Gravitatea cea mare a acestei erezii propovăduită de draci prin scrierile și picturile Părintelui Arsenie Boca nu se oprește, din păcate, odată cu moartea sfinției sale. Diavolii vor să convingă pe Ortodocși cu orice chip să renunțe la unicitatea persoanei (fie prin ideea anihilării ei prin contopirea cu Brahmanul, fie prin substituirea unuia cu a altuia, măcar ca o excepție ce odată înghițită de minte ar duce-o încă un pas spre acceptarea nirvanei sau anihilării persoanei. Dar aceasta înseamnă, în final, nimicirea întregii creații care are ca principiu unificator persoana, și hulă la adresa lui Dumnezeu că ar fi făcut o zidire fără rost. Războiul acesta cumplit ideologic împotriva Persoanei îl fac dracii tocmai fiindcă îi arde, aceasta fiind capodopera creației și chipul lui Dumnezeu. Persoanele dumnezeiești sunt cele care susțin firea dumnezeiască și iradiază energia necreată, arătând că dragostea este izvorul a toate, iar chipul lor persoana omenească este zidită tocmai pentru a unii cele cinci mari despărțiri: cerul cu pământul, pământul cu raiul, bărbatul cu femeia, inteligibilul cu sensibilul, Creatorul cu creația. Ceea ce diavolul, fiind ură și dezbinare, nu poate suporta). Pentru aceasta demonii fac minuni legate de Părintele Arsenie Boca (care le-a dat dreptul la aceasta din viață, fiindcă el însuși a primit această credință distrugătoare prin vedenii și lecturi și a propovăduit-o prin scris și pictură, sub o mască Ortodoxă), la mormântul sfinției sale, care propovăduiesc tocmai păgânismul: preexistența sufletelor și reîncarnarea.

În cartea Noi mărturii…, pag. 119, ni se sugerează o erezie: cea a ‎sufletelor preexistente. Omul înainte de concepție – sufletul, ‎Omul înainte de naștere – fătul… Biserica învață că sufletul este ‎creat de Dumnezeu în momentul zămislirii fătului. După ‎moartea lui A. Boca, ucenicii au ajuns să boteze euforiile și ‎închipuirile lor drept trăiri duhovnicești, necercetând să vadă ‎dacă acestea sunt conforme cu învățătura și practica Bisericii. ‎Pentru fanatici, Idolul niciodată nu se discută, se urmează ‎orbește, se aplaudă frenetic și se apără cu orice preț, în ciuda‎ oricăror argumente și dovezi. Ne întrebăm: ne mai trebuie astăzi ‎discernământ și credință dreaptă pentru mântuire sau ‎considerăm că merge numai cu iubirismul universal de tip New ‎Age? Oamenii ajung să vadă în experiențe demonice lucrarea lui ‎Dumnezeu. Vai de cei ce vor spune răului bine și binelui rău. Să ‎nu ne păcălim, există o „spiritualitate” a diavolului foarte ‎asemănătoare cu cea a lui Hristos. Mărturiile ucenicilor chiar de ‎la moartea lui Boca sunt edificatoare în acest sens. în cartea ‎Mărturii din Țara F.„, pag. 114, unul din cei ce au fost la ‎înmormântare, Constantin Jurcovan din Recea, a spus că atunci ‎când săpau groapa părintelui a apărut pe cer un nor alb, ca o ‎ceață, pe care scria cu negru Enoh, cu litere tot din nori formate. ‎Cei care au văzut au spus că a fost duhul lui Enoh în părintele ‎Arsenie; La pag. 118 părintele Dumitru, mănăstirea Sf. Ilie – ‎Albac ne povestește o întâmplare hazlie pentru un om sănătos la ‎cap. La un an de la moartea lui Boca, pe drum înspre izvorul lui ‎Boca de la mănăstirea Sâmbăta, s-a întâlnit cu „El” deghizat în ‎babă. Ce-i mai grav, într-o înregistrare ce circulă pe internet, acest ‎călugăr ține o conferință la Abrud în care povestește această ‎nebunie în fața a cam 100 de oameni și nimeni nu realizează că ‎acesta bate câmpii, ci toți sunt entuziasmați de marea minune. De ‎aici, ca și din conferința maicii Marina Lupou la Cluj, în care ‎povestește cum l-a văzut pe Boca în trei ipostaze, putem înțelege ‎ce fel de credincioși sunt cei care, culmea cer în delirul lor ‎canonizarea lui A. Boca. ‎^[67]

Durere mare este în sufletul nostru că Părintele se află într-o astfel de primejdie ce îi atinge veșnicia. Și nu numai a lui, ci și a tuturor celor ce îl consideră Sfânt. Cum să nu doară că un preot Ortodox și călugăr s-a îndepărtat atâta de nădejdea noastră – dreapta credință? Un om cu o așa capacitate, ce ar fi putut aduce la adevăr atâția oameni să fie deturnat spre terenul mlăștinos al amăgirii de sine… și, dacă pe noi ne doare atât, cât trebuie să Îl doară pe Hristos, iubirea cea răstignită?

– n.n.}

Iată deci o acuzație azvârlită în fugă – ceea ce este împotriva canoanelor ortodoxe – și lipsită, în fapt, de orice temei.

[După cum am văzut, în realitate, este temeinic întemeiată, chiar dacă Părintele Gheorghe dorind să tragă un semnal de alarmă eficient, nu pierde vremea cu tot felul de analize, ci o spune pe șleau. Dar nu am întâlnit nici un canon care să se împotrivească apărării Sfintei Credințe Ortodoxe. Chiar dacă este făcută în fugă. Din potrivă, după Sfânta Scriptură, toți Ortodocși, cu atât mai mult preoții sunt datori să facă aceasta, fiind chiar înfricoșați de Sfântul Apostol Pavel:

2Ti 4:1 Eu te îndemn deci stăruitor în fața lui Dumnezeu și a lui Hristos Iisus, Care va să judece viii și morții, la arătarea Lui și în împărăția Lui; 2 Propovăduiește cuvântul, stăruiește cu timp și fără de timp, mustră, ceartă, îndeamnă, cu toată îndelunga-răbdare și învățătura. 3 Căci va veni o vreme când nu vor mai suferi învățătura sănătoasă, ci – dornici să-și desfăteze auzul – își vor grămădi învățători după poftele lor, 4 Și își vor întoarce auzul de la adevăr și se vor abate către basme. 5 Tu fii treaz în toate, suferă răul, fă lucru de evanghelist, slujba ta fă-o deplin!

Poate că Părintele Aldea fiind dornic să-și desfăteze auzul și-a îngrămădit învățător după poftele sfinției sale, atât pe Părintele Arsenie Boca dar și o carte de canoane uniate sau catolice, pe care le studiază cu osârdie (datorită dragostei nemăsurate pe care o are față de Părintele Arsenie Boca, uniat din tată în fii). Ne confirmă preacucernicia sa aceasta, când vorbind despre dorita lui canonizare a „Sfântului Ardealului” ne aduce aminte de avocatul diavolului, prezent doar în caraghioasele ritualuri din dreptul canonic latin. – n.n.]

I.    Părintele Arsenie Boca și cărțile oculte. Practica cele scrise în ele?

5. Părintele Arsenie Boca citea/primea/avea cărți despre hipnoză, despre Rudolf Steiner etc.

Acuzația aceasta poate părea de o absurditate incredibilă, însă există și în lucrarea „Fenomenul Arsenie Boca”, și în înregistrarea de pe youtube amintită mai sus, și în alte discuții pe temă.

Sfinți ca Vasile cel Mare, Ioan Gură de Aur, Grigorie de Nisa, Grigorie de Nazianz și mulți alții au citit lucrări păgâne ale vremii lor, inclusiv despre practici magice, aducere de jertfe, citirea viitorului în măruntaiele jertfelor etc., etc. De la Ioan Damaschinul sau Epifanie de Salamina și până la Serafim Rose sau Iustin Popovici nenumărați sunt sfinții care au citit și lucrări păgâne sau eretice. Uneori dându-le răspunsuri sau replici directe, alteori nu. Uneori folosind părți din ele spre bine – ca Sfântul Apostol Pavel în Areopag – alteori părând că le ignoră cu totul.

Eu însumi am citit sute de cărți și broșuri adventiste, iehoviste și de la alte culte neoprotestante, unul din roade fiind cartea „Lumina Adevărului”, în care prezint Adevărul lui Dumnezeu în paralel cu învățăturile greșite din acele cărți.

[cu groază ne gândim la ce conține această carte, dacă Părintele Mihai-Andrei Aldea are cunoștințe atât de precare despre Ortodoxie, și consideră lumină a Adevărului întunericul de la Prislop – n.n.]

După „logica” acestei acuzații, toți apologeții, de la autorul „Stromatelor” și până la cei de astăzi, sunt deja „vinovați”. În fapt nu contează existența unor cărți de acest fel în biblioteca sau bibliografia unui teolog, ci felul în care se raportează la ele, felul în care le folosește. Ori în scrierile Părintelui Arsenie Boca ocultismele sunt osândite. Ceea ce înseamnă că a folosit bine cărțile respective.

{Ce dezinformat este sărmanul Părintele Aldea.

Părintele Arsenie Boca nu colecționa/citea/primea/avea/distribuia scrierile eretice, păgâne și oculte pentru ca să le combată, ci pentru ca să le practice. O mărturisește chiar sfinția sa în celebra sa autobiografie:

Mai mult chiar, mă preocupa, studiind mistica comparată a diferitelor religii ‎superioare, ca să văd prin proprie experiență, cât se întinde sfera voinței în domeniul vieții ‎sufletești și biologice. Mă interesa să văd dacă e adevărat ce afirmă cărțile asupra actelor reflexe, ‎și asupra instinctelor, că anume sunt independente de voință și controlul conștiinței.

[atât de nelămurit în credință era datorită căsătoriei mixte a părinților sfinției sale, încât a abordat problema nepătimirii prin metode trupești științifice și religioase ecumeniste, bizuindu-se pe sine, și chiar le-a practicat (fiindcă spune „prin proprie experiență”) din cauză că nu a cunoscut ce ne învață Sfinții Părinți:

Unii discută în contradictoriu despre credință și discuțiile [controversele] lor sunt fără ‎sfârșit, dar nu e nevoie să ne sfădim, ci numai să ne rugăm lui Dumnezeu și Maicii ‎Domnului, și atunci Domnul ne va lumina fără discuții și îndată ne va lumina.‎

Mulți au studiat toate credințele [religiile], dar adevărata credință nu au cunoscut-o ‎astfel, așa cum trebuie, dar celui ce se va ruga lui Dumnezeu cu smerenie să-l ‎lumineze, Domnul îi va face cunoscut cât de mult îl iubește El pe om

Oamenii mândri cred că înțeleg totul cu mintea lor, dar Dumnezeu nu le dă aceasta.‎

Dar noi îl cunoaștem pe Domnul: El ni S-a arătat prin Duhul Sfânt, și sufletul îl ‎cunoaște, și de atunci se bucură, se veselește și se odihnește, și în aceasta stă viața ‎noastră sfântă.‎

Domnul a zis: ,Acolo unde sunt Eu, acolo va fi și slujitorul Meu și va vedea slava ‎Mea” [In 12, 26]. Dar oamenii nu înțeleg Scriptura; ea este ca pecetluită. Dar când ‎Duhul Sfânt ne învață, totul va fi înțeles și sufletul se va simți ca în cer, căci același ‎Duh Sfânt este și în cer, și pe pământ, și în Sfânta Scriptură, și în sufletele care iubesc ‎pe Dumnezeu. Dar fără Duhul Sfânt oamenii rătăcesc și, deși învață neîncetat, nu pot ‎să-L cunoască pe Dumnezeu și n-au cunoscut odihna în El.‎^[68]

Cheremon:

Îmi place că voi, înflăcărați de cea mai mare dragoste de a ‎cunoaște adevărul, afirmați chiar unele idei greșite, dar prin a căror ‎combatere apare mai bine dovedită și, ca să zic așa, mai bine cercetată ‎puterea credinței creștine. Ce înțelept s-ar folosi de propoziții atît de ‎contrare, încît să creadă că puritatea cerească a castității, despre care ieri ‎afirmați că nici prin harul lui Dumnezeu nu se poate dobândi, a fost însușit chiar de păgâni, prin propria lor putere? 2. Dar fiindcă, ‎fără îndoială, din dragoste pentru a cerceta adevărul faceți asemenea ‎afirmații, ascultați ce avem de spus despre ele. Mai întîi nu este de crezut că ‎filosofii au dobândit această neprihană pe care o cerem noi și adăugăm la ‎acestea că nu numai desfrânarea, dar nici măcar necurăția nu este ‎pomenită printre noi. Ei au avut o mică parte de neprihană și anume ‎înfrânarea trupească, prin care-și interziceau numai împreunarea. Dar ‎această curăție lăuntrică și neîntreruptă a minții și a trupului n-au putut s-‎o dobândească nu spun cu fapta, dar nici cu gândul.‎ ‎3. ‎  Acel Socrate, cel mai faimos dintre ei, după cum spun ei înșiși, n-a roșit ‎să mărturisească despre sine aceasta. Un fizionomist uitîndu-se la el, a zis : ‎‎«Iată ochi de stricător al copiilor». Discipolii lui s-au repezit la fizionomist, ‎voind să răzbune ocara adusă dascălului lor, dar se zice că acesta i-a oprit ‎spunîndu-le ; «Lăsați-l prieteni, căci așa sînt, dar mă stăpânesc». Se ‎dovedește foarte clar, așadar, nu numai prin afirmația noastră, ci și prin ‎mărturisirea lor, existența nerușinării adică josnicia patimii, înăbușită de ei ‎de nevoie, cu forța, dar fără să fie înlăturată din inima lor dorința și plăcerea ‎acestei patimi. 4. Cu ce groază trebuie amintite acele cuvinte ale lui Diogene ‎‎? Pe acestea filosofilor acestei lumi nu le-a fost rușine să le repete ca pe ceva ‎demn de amintire, dar care nu pot fi nici rostite nici auzite de noi fără jenă. ‎Căci precum se spune, cuiva care trebuia pedepsit pentru adulter, i-a grăit ‎așa: «Nu va, plăti cu viața ceea ce se dă gratis». Se vede bine deci că ei n-au ‎cunoscut virtutea castității adevărate, care este dorită de noi. De aceea este ‎destul de sigur că circumciziunea noastră, care este în duh, nu se poate ‎dobândi decît cu darul lui Dumnezeu și că ea există numai în aceia care au ‎slujit lui Dumnezeu cu tot devotamentul lor.‎ Deși multora, ba chiar tuturora li se poate dovedi întotdeauna că ‎oamenii au nevoie de ajutorul lui Dumnezeu și că șubrezenia omenească ‎numai prin sine, adică fără ajutorul lui Dumnezeu, nu poate face nimic care ‎duce la virtute, totuși, în nici o împrejurare nu se vede mai mult aceasta ‎decît în dobândirea și păstrarea castității. Dar să amânăm puțin discuția ‎despre greutatea de a păstra întreagă castitatea, și să vorbim pe scurt ‎deocamdată despre mijloacele acestei păstrări. 2. Cine ar putea, întreb, să ‎suporte fără nici o laudă a oamenilor, sprijinit numai de puterile sale, ‎asprimea singurătății și hrana zilnică cu pîine uscată, mulțumindu-se doar ‎cu atâta ? Cine, fără mângâierea Domnului, ar putea să rabde neîntrerupta ‎sete de apă, să răpească ochilor omenești ‎ acel dulce și desfătător somn de dimineață și să îngrădească prin regulă ‎permanentă, mărginind la patru ore, toată odihna sa de noapte ? Cine, fără ‎harul lui Dumnezeu, ar fi în stare să se achite de obligația cititului ‎neîncetat, a muncii neîntrerupte, neavând nici un interes pentru foloasele ‎prezente ? 3. Acestea toate nu pot fi nici dorite de noi mereu fără insuflarea ‎dumnezeiască, și nici înfăptuite fără ajutorul ei.^[69] ‎

Acest gând greșit (și atât de viclean și ascuns în răutate că putem să-l vedem chiar și la începuturile frământării pentru a afla adevărul lucrării lăuntrice la Sfinții Cuvioși Ioan Casian și Gherman din Dobrogea), a provenit la Părintele Arsenie Boca din lipsa de experiență (a modului cum lucrează smerenia și harul Sfântului Duh) și cunoștință (a Sfinților Părinți), dar mai ales din lecturile mult păgubitoare filozofice și religioase rătăcite (care toate au în comun că marșează pe păgânismul mântuirii autonome, prin noi înșine, pentru a obține o „despătimire” trupească a faptelor bune fără colaborarea cu harul Sfântului Duh, prin care ar dobândi pe Adevăratul Domn Iisus Hristos ca centru al existenței. Ele diferă ca particularități doar prin metodele realizării practice a acestui ideal și prin pomenirea diferiților zei/ hristoși mincinoși ca centru al slujirii lor). De aceea este de iertat. Problema amăgirii definitive (și în această problemă) i-a venit, însă, din modul său bolnăvicios de a lucra lăuntric prin bizuirea pe sine, fără sfatul duhovnicului și cercetarea Sfinților Părinți, care l-a despărțit de Dumnezeu. Sfânta Scriptură numește acest mod vrăjitorie și închinare la idoli: 1Re 15:23 Căci nesupunerea este un păcat la fel cu vrăjitoria și împotrivirea este la fel cu închinarea la idoli. Pentru că ai lepădat cuvântul Domnului, și El te-a lepădat, ca să nu mai fii rege peste Israel”.

Dacă ar fi verificat acest gând și aceste practici cu duhovnicii Ortodocși, ar fi devenit iscusit în depistarea amăgirilor și nu i-ar fi devenit un crez pe care îl preda ucenicilor sfinției sale. Acest crez greșit, infatuat și mincinos este de fapt erezia pelaghiană a sfinției sale, dată anatema la Sfintele Sinoade 4, 6 și 7 Ecumenice^[70]:

In vremea aceasta, sortită dezvelirii darurilor dobândite prin Sf. Mir, se ‎întâmplă că sufletul ‎trebuie să treacă prin nevoințe fără de voie, neatârnătoare ‎de el, care însă îi vin prin ‎dumnezeiască orânduire, împlinind ceea ce mai ‎lipsea din lămurirea la câtă s-a ‎supus prin nevoințe de bună voie. În vremea ‎aceasta, lucrează asupra nevoitorilor ‎puterea cea mai presus de fire a Duhului ‎Sfânt. Dar, să nu uităm: numai după ce ei, ‎prin nevoințele cele de bună voie, ‎au scos toate puterile sufletului din robia lucrării ‎contra firii și le-au adus la lucrarea potrivită cu firea, spre care le erau date. ‎Odată ‎dobândită această convertire și armonie lăuntrică a puterilor, vine și ‎lucrarea cea ‎mai presus de fire și ajută creșterea și rodirea darurilor Duhului ‎Sfânt, potrivit ‎orânduirii lui Dumnezeu cu fiecare. ‎^[71]‎ așadar, după Părintele Arsenie Boca lucrarea lui Dumnezeu vine doar să crească și să rodească darurile Sfântului Duh, dar omul poate să se scoată singur din robie și să își repare firea doar prin nevoințe și voie bună!!! – n.n.]

Experiența ‎mea personală însă mi-a dovedit că acțiunea voinței și a conștiinței se poate întinde și peste ‎instincte și actele reflexe după o oarecare variabilă. Mă ajutau la aceste adânciri și studiile ce le ‎făcea pe vremea aceea Mircea Eliade la Calcutta, trimis de Universitatea din București, pentru ‎studii orientalistice. Iar parte de studii le tipărea în Revista de filosofică din București, și-mi ‎parveneau pe această cale.‎

[aici reia ideea păguboasă de mai sus, dar ne indică orientarea sfinției sale spre hinduism, care îl va marca până la moarte, practicând, după cum au mărturisit colegii sfinției sale chiar și Hatha Yoga, prin care a dobândit controlul atât de celebru asupra oamenilor, prin fulgerarea cu ochii, vezi mai jos – n.n.]

Toate acestea mă interesau să le aflu și să le probez în vederea călugăriei. […]

Ieromonahul Arsenie.‎^[72]

1. Vâlcii. 17 iulie 1945

[Să studiezi și/sau să practici Yoga în vederea obținerii călugăriei este ceva fabulos. Ce strâmbă pregătire pentru călugărie: orientalistică. De aceea și ucenicii lui observau încântați că Părintele Arsenie Boca este, de fapt, de tânăr, ca un călugăr budist:

Părintele Arsenie ajunsese încă de tânăr la stadiul de mare ‎evoluție spirituală, specifică ‎marilor eremiți, existenți în lamaseriile tibetane, înainte de ocuparea Tibetului de către ‎‎comuniștii chinezi ai lui Mao Zedong. Există un număr de ‎martori de mare credibilitate, creștini ‎cu frică de Dumnezeu, ‎care afirmau că, încă din perioada șederii Părintelui Arsenie la ‎Muntele ‎Athos, acesta avea puteri spirituale deosebite, care-i ‎uluiau pe cei care-l cunoșteau de aproape. ‎Printre aceste puteri ‎era și învingerea gravitației, fiind văzut stând în picioare la altar ‎în timpul ‎liturghiei, cu picioarele la 30-40 cm deasupra podelei. ‎”‎^[73]‎

Fenomenul levitatiei a fost privit din perspective diferite pe doua continente care descriu culturi foarte diferite: Europa si Asia. In vreme ce pe “batranul continent” levitatia era un fenomen demonic (desi cel mai des “posedatii” erau chiar clerici), in Asia era o adevarata arta, pe care doar cei initiati si experimentati o puteau practica. In religiile orientale, una dintre diferentele semnificative dintre zei si oameni era aceea ca primii posedau darul zborului. Desi, aparent fara nicio explicatie, multi muritori au invatat, de-a lungul timpului, tehnicile artei unice a levitatiei. Brahmani, yoghini, pustnici, magicieni si fakiri si-au impresionat audienta cu abilitatile lor, infruntand gravitatia si incalcand multe reguli ale fizicii^[74].

În filmul de pe internet intitulat Conferința Preotului ‎Profesor Simion Todoran despre părintele Arsenie Boca, 02.05.2014 la ‎minutul 41, acesta spune că, de Rusalii, a slujit în Catedrala din ‎Alba Iulia. Printre creștini era și A. Boca, care dintr-odată a ‎dispărut, A treia zi a plecat la Sinaia, unde Boca i-a confirmat că ‎a fost la Alba și zicea Boca despre sine: ‎„Am avut o stare de ‎levitație și m-am înălțat atât de la pământ…” în continuare, pr. ‎‎Todoran spune că Boca zbura, ‎ iar, la minutul 1.01.40, „A. Boca ‎mi-a zis: «Acolo unde mă duc vă ‎ajut mai mult. » „întreb: Oare acest ‎preot aude ce vorbește? ‎Când vorbește oare și gândește? ‎ […]

În cartea Alte mărturii despre părintele Arsenie Boca, Făgăraș ‎‎2008, pag. 48: „O călugăriță bătrână, în timp ce se spovedea la A. ‎Boca, L-a văzut pe Mântuitorul în locul părintelui Boca La pag. 49 ‎găsim: „Într-o seară, după slujbă, a început părintele și a vorbit, de ai ‎fi zis că s-a coborât Sf. Ilie. Când a zis cuvântul acesta: «Mă, eu nu vă ‎spun de la mine ce vă spun, ci ceea ce mi se spune să vă spun», atunci ‎l-am văzut în chipul Mântuitorului. Și după aceea, când a vorbit ‎aspru, am văzut chipul Sf. Ioan Botezătorul și al Sf. Ilie. Trei ipostase ‎în seara aceea… M-am cutremurat, în final am rămas, așa, rezemată de ‎ușă. Părintele s-a întors spre noi și a zis: «Mă, ai văzut duhovnicie?» ‎

Am zis: «Vai părinte, să vă țină Dumnezeu cu sănătate. » Iar dânsul a ‎zis: «Folosiți-vă, mă, că de nu, vă prăpădiți.»” Cuvintele lui A. Boca: ‎‎„Mă, ai văzut duhovnicie” arată că hipnotiza și se juca cu ‎imaginația lor.‎

La pag. 39, maica Tecla, mănăstirea Cârțișoara, spune: ‎‎„Părintele mergea prin aer”. în cartea Lăsați-vă în grija lui ‎Dumnezeu, Sibiu, 2014, pag. 131-155, doamna Dorina Constanța ‎Arnioni povestește cum l-a cunoscut, în 1974, pe A. Boca. I-a zis: ‎‎„Te cheamă cu A cu D cu C”, apoi, pentru că se temea să nu fie un ‎hoț Boca, îi zice: „Ai în buzunarul drept 100 lei”'(tipic ‎ghicitoarelor; n-am întâlnii la niciun Sfânt așa un mod de a ‎atrage), apoi a început să-i vorbească despre Dumnezeu (întâi cu ‎icoana, busuiocul și crucea, ca ghicitoarele, apoi…) iar pentru că ‎ea punea mereu întrebări îi zice (pag. 137): „«Nu mă mai ‎întrerupe. Timpul meu e limitat.» De două ori mi-a spus asta. Și așa m-aștepta de mult. Și dintr-odată mi-a spus: «Acum nu mă ‎atinge. Așteaptă puțin.» S-a lăsat ușor pe spate, a dobândit o paloare ca ‎de mort, a tremurat puțin și am crezut că a leșinat Vibrația respectivă ‎m-a dus cu gândul la faptul că sunt bolnavi pe care: trebuie să-i ‎zgâlțâi ca să-și revină.. A stat așa o vreme, nemișcat, tremurând, după ‎care a surâs dintr-odată și a zis: «Nu e căzui Am avut puțină treabă.» ‎‎”‎

Pag. 138: „Vibrația respectivă a fost. dorința măicuței Zamfira, ‎care trecuse de limita așteptării și probabil se îngrijora că pr. întârzie ‎să ajungă. Părintele stăpânea tehnica teleportării Când ne-am întors, ‎maica: a zis: «Dorinuța, unde l-ai dus pe părintele? Că tot aștepta ‎ălalalt aci și de la o vreme se duse după voi.»’’ (ălalalt era sigur ‎satana care îi stăpânea pe amândoi. Nu există niciun sfânt care ‎să se fi manifestat precum Boca, doar îndemonizații).‎

Culmea, artistul timișorean Ștefan Popa Popas, lepădat de ‎ortodoxie și trecut la catolicism, declara în presă, în august 2014, ‎că: „ A. Boca trebuie canonizat tocmai pentru că este singurul ‎caz de teleportare din România.” întrebăm: Ce legătură: are ‎teleportarea cu ortodoxia?‎^[75]

Poate așa și-a mângâiat sfinția sa dorul de a deveni aviator sau este încă o reflectare în viață a uniatismului profesat și credinței că în catolicism ar putea fi sfinți, mai ales cei aflați în legătură cu Assisi:

Sfantul zburator al Euharistiei

 Iosif s-a nascut la Copertino in anul 1603; era fiul unui tamplar sarac.Dupa multe dificultati pe carte le puteti citi aici, el a fost primit in ordinul Sfantului Francisc. Harurile mistice pe care le primea de la Dumnezeu si darul de a face miracole erau atat de neobisnuite incat autotitatile ecleziale l-au luat drept un iluminat periculos. El accepta toate reprosurile, toate acuzatiile, toate batjocurile si chiar izolarea totala la care a fost condamnat cu o rabdare si umilinta iesita din comun. A plecat in casa Tatalui la 18 septembrie 1663, zi in care este sarbatorit ca sfant.Intrand intr-o zi intr-o biserica neglijata,in care nu era aprinsa nici macar lampa de langa Sfantul Sacrament, el spuse insotitorului sau:

 -Crezi ca Sfantul Sfintilor Se afla aici?

-Cine stie?-raspunse fratele.

Dar discernamantul supranatural al lui Iosif nu-l putea insela. El scoate un strigat, se ridica in aer si zbura pana la tabernacolul pe care il imbratisa adorandu-l pe Domnul si Mantuitorul sau. Alta data ,in aceeasi biserica, in noaptea de Craciun, auzind fluierele ciobanilor pe care ii invitase sa vina la celebrarea Nasterii Pruncului Isus, fu inundat de o asemenea bucurie incat incepu sa danseze.Apoi, suspinand profund,scoase un strigat puternic si zbura din mijlogul bisericii, la peste 50 de picioare distanta, pana la altar;si, in incantarea lui, tinu imbratisat tabernacolul mai bine de un sfert de ora fara a face sa cada nici una din nenumaratele lumanari ce ardeau pe altar si fara ca vesmantul sau sa ia foc.

Intr-o Joie Sfanta, seara, in timp ce se ruga cu ceilalti calugari in fata mormantului pregatit in fata altarului impodobit cu numeroase lumanari si ornamente stralucitoare, Iosif zbura dintr-o data pentru a merge sa sarute potirul in care era inchisa Ostia Consacrata, fara sa deranjeze nimic din ornamentele altarului. Apoi , dupa catva timp, chemat de superiori, cobori in locul unde statuse mai inainte.

Intr-o zi din anul 1650, printul german Frederic de Bruncwich, in varsta de 25 de ni, care calatorea pentru a vizita principalele Curti regale ale Europei, se duse din curiozitate la Assisi pentru a-l vedea pe Iosif din Copertino al carui renume ajunsese pana in Germania. Ajuns la manastire,isi manifesta dorinta de a vorbi cu sfantul calugar si de a pleca imediat.Fu sfatuit sa ramana pentru a-l vedea la altar.

A doua zi dimineata, fu condus la biserica de doi conti din suita sa, unul catolic si celalalt luteran.Iosif celebra Sfanta Liturghie. Deodata, in momentul in care trebuia sa rupa Ostia,el scoase un strigat patrunzator, si zbura prin aer inapoi, la o distanta de cinci pasi de altar. Apoi scotand un al doilea strigat, reveni la altar si reusi sa rupa Ostia fara mare efort. Cand la cererea printului superiorul voi sa afle motivul strigatelor scoase de Iosif,acesta ii raspunse superiorului: „Cei pe care i-ati trimis la Liturghia mea in aceasta dimineata au inima dura, ei nu cred tot ceea ce crede Sfanta Biserica , mama noastra. De aceea Mielul lui Dumnezeu S-a intarit astazi in mainile mele incat eu nu-L puteam rupe”.

Mirat de cele vazute si de raspuns, printul nu se mai gandi la plecare si dori sa stea de vorba cu Iosif. Convorbirea dura mult timp. Printul dori sa asiste le inca o Liturghie. In momentul in care Iosif ridica Sfanta Ostie consacrata, el scoase un strigat si fu ridicat in aer unde ramase vreo zece minute. Pe ostie se vedea o cruce neagra. Printul fu foarte emotionat de acest nou miracol. Dupa Liturghie el primi mai multe sfaturi de la Iosif si le urma.

In anul urmator, printul reveni la Assisi cu totul transformat in credinta sa. Il intalni pe Iosif in fata caruia abjura de la luteranism in prezenta mai multor cardinali si deveni catolic in inima si comportare^[76]. – n.n.]

Părintele Mihai-Andrei nu este lămurit nici de modul de a acționa al Părintelui Arsenie Boca, nici de propovăduirea sfinției sale în scris și pictură a lucrurilor oculte, nici de practicarea lor pe pielea ucenicilor. Nu este lămurit nici măcar în legătură cu ocultismul, care se numește așa tocmai fiindcă vrea să se arate la suprafață Ortodox, dar în ascuns face slujbă satanei prin minciună:

Ocultismul se manifestă parțial sub alte nume, osândite de ‎biserică. Orice nume ar purta el [cu atât mai mult dacă poartă numele de Ortodoxie sau sfințenia Ardealului – n.n.], trebuiește demascat și osândit, fiindcă orice fel de rătăcire cu ‎cît conține mai mult adevăr în ea, cu atît este mai periculoasă”^[77]‎

Nu trebuie să ne supărăm pe sfinția sa, este posibil ca însuși Părintele Aldea să fie una din victime ale hipnozei Părintelui Arsenie Boca, fără ca să-i treacă aceasta prin cap, nici măcar ca o ușoară undă de intuiție. Vedeți capitolele: Ulfilas arianul; Aum; Trishula lui Shiva / tridentul lui Poseidon / furca ‎dracilor; Atac păgân asupra persoanei. Despre „limbi ca de foc”; „satana se preface în înger al luminii”; Făuritor de arătări în cuplu cu Maica Zamfira; n) „Biciul lui Dumnezeu” – hipnotizatorul ce vădea public păcatele.

Acum hai să vedem câteva mărturii concrete, care ne vor lămuri deplin în legătură cu afecțiunea pe care o avea Părintele Arsenie Boca și Maica Zamfira față de hipnoză, pe care o practicau în grup:

1. Mărturia unui contemporan

Al 2-lea sector îl reprezintă anumite aspecte ale altor tehnici din punctul nostru de vedere oarecum indiferente; pt. că în alte spații teo-cosmice generale se folosește o formulă ontologică de multe ori diferită. Putem integra formula aceea ontologică fără dificultate într-o viziune creștină. Dar, pentru practica curentă e probabil mai puțin productiv, așa încât nu cred că are pt. un creștin obișnuit neapărat un scop direct să stea de exemplu în poziția cocostârcului. Îți asigură însă un control nervos desăvârșit. Pe de altă parte e neutră cumva, pt. că în poziția aceasta a cocostârcului poți foarte bine să spui din adâncul inimii „Doamne Iisuse…”Eficient devine în momentul în care sunt anumite mantre sugerate, respectiv anumite texte care preluate fără diferențiere dintr-un spațiu teo-cosmic diferit, te introduc în lumea ideatică a spațiului teo-cosmic respectiv, și atunci aici există într-adevăr o problemă mare. N-am voie de exemplu, să mă apuc să rostesc un Hare Krishna pt. că mă introduc în cu totul alt univers ideatic și de credință; în schimb nimeni nu mă împiedică să rostesc rugăciunea inimii.

O primă concluzie: folosirea unor tehnici ascetice trebuie făcută cu discernământ în așa fel încât să fie subordonată integral existenței duhovnicești creștine și, în particular, creștine ortodoxe. Face cineva aceasta? Atunci se găsește pe drumul cel bun. În căminul facultății prin 1928 era student Părintele Teodor Bodogae, părintele Arsenie Boca și cu tatăl meu^[78]. Și erau colegi de dormitor. Și Arsenie stătea ore în șir în fața unei oglinzi și se uita între ochi; și l-au întrebat „ce faci acolo?” „Păi, zice, uite fac exerciții de concentrare” Păi, de unde, cum? Avea o carte de hatha-yoga. Învăța o tehnică de acolo. I-a fost păgubitoare?

Cred că nu. I-a fost într-un fel păgubitoare pentru că ajunsese să poarte în anii din urmă ochelari de soare inclusiv datorită faptului că avea o privire grea, când se uita spre tine aveai senzația că te răscolește până în adânc. Era și necruțător în anumite privințe, dar avea o delicatețe sufletească și n-avea nevoie neapărat de privirea lui grea ca să știe tot ce-ai făcut și ce n-ai făcut de-a lungul vieții. Avea capacitatea asta.

Aceasta este o primă percepție a acestor tehnici ascetice.^[79]

Vă rugăm să studiați mai întâi dogmatica Ortodoxă și apoi scrierile Părintelui Arsenie Boca, pentru a putea surprinde rătăcirile sfinției sale.

La o citire simplă, după aparențe, este un apologet ortodox, deoarece se declară așa, dar când începe să predea ortodoxia cum o înțelege sfinția sa, vedem cu stupoare că predă învățături date anatema de toate cele 7 sinoade ecumenice.

Pare că este împotriva ecumenismului, dar tâlcuind tabloul eretic pictat de sfinția sa despre Sfânta Biserică Luptătoare, susține că romano-catolicismul este o ramură a Sfintei Biserici Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească, reprezentată prin Vatican. Prin aceasta propovăduiește teoria eretică a ramificațiilor.

Mai mult, privirea în oglindă, de care vorbește Pr. Prof. Dorin Zosima Oancea, este foarte pregnant oglindită în tablourile de la Drăgănescu, în care s-a pictat pe sine la toate vârstele, după cum ați observat în studiul de mai sus. Nu credem că și-a luat fotografiile ca model, după care s-a pictat ca Mântuitorul, Sfântul Prooroc Ioan Botezătorul, Sfântul Ierarh Vasile cel Mare și ceilalți. Noi credem că prin această lucrare de a se privi în oglindă s-a îndrăgostit de sine și, de aceea, vedeniile demonice după care a pictat îl prezentau pe el însuși ca Mântuitorul lumii. Această asemănare cu sine a majorității tablourilor din Drăgănescu sunt doar o confirmare a practicii Hatha Yoga, de a se privi în oglindă, de care vorbea Pr. Prof. Dorin Zosima Oancea, combătută de Sfântul Nicodim Aghioritul:

„De aceea rog pe Stăpânul meu să se depărteze de o dulceață ‎deșartă și prihănită ca aceasta. Să nu ai oglinzi în Mitropolie, ‎iar dacă ai, să le lepezi ca pe niște lucruri cu totul ‎necuviincioase vredniciei tale dumnezeiești. Pentru că ‎folosirea acestor oglinzi nu numai că pricinuiește multe ‎căderi vrednice de mustrare, ci îi aruncă pe mulți în ‎necuvioase și de râs îndrăgiri, asupra lor înșiși, ei devenind ‎pilde ale veacurilor trecute.‎” (Sfântul Nicodim AGHIORITUL, Paza Celor Cinci Simțuri, diortosită după ediția de la Sfânta Mănăstire Neamț, ‎1826‎ Ed. Egumeni-ța, s.a., s.l., p. 131).

În privința ghicitului în palmă, ideea imprimării personalităților în dungile palmei și ea este îndoielnică, dar mărturia femeilor din sat ce ziceau „Hai la popa ‎vrăjitorul!” și veneau buluc, nu îl arată doar ca un student al trăsăturilor psihice văzute în palmă, căci ele s-ar fi plictisit de astfel de studii științifice, ci ca unul ce le ghicea și sugestiona ce să facă în viață, vrăjindu-le și atrăgând astfel mulțimile la el. Vă rugăm nu răstălmăciți sensul cuvintelor Părinților, dacă doriți cu adevărat să aflați adevărul și nu doar de a demonstra o idee prejudecată răspândită prin mass-media că Părintele Arsenie Boca ar fi Sfânt.

Vă dăm, mai departe, pentru a vedea că susținea hinduismul, pe lângă practicarea lui de care singur mărturisește, și un text în care vrea să ne convingă despre reîncarnarea posibilă, ca o excepție, susținând-o cu citate din Sfânta Scriptură, răstălmăcite și schimbate (că Ilie s-ar fi prefăcut în înger, care s-ar fi prefăcut în Ioan, care s-ar fi prefăcut iar în înger), deși părea la început că atacă metempsihoza cu o tărie apologetică (dar, de fapt, o atacă numai la arătare și doar în automatismul ei):

https://888adevarul8despre8arsenieboca8.wordpress.com/dreptul-canonic-ortodox/a-despre-ortodoxia-neindoielnica-a-credintei-celui-despre-care-se-trateaza/h-din-invatatu…i-arsenie-boca/

Nu numai atât, dar însuși Părintele Arsenie Boca confirmă cele spuse de Pr. Profesor Dorin Zosima Oancea:

„Aveam problema voinței în ‎stăpânirea simțurilor. Mai mult chiar, mă preocupa, ‎studiind mistica comparată a diferitelor religii ‎superioare, ca să văd prin proprie ‎experiență, cât se întinde sfera voinței în domeniul vieții ‎sufletești și biologice. Mă ‎interesa să văd dacă e adevărat ce afirmă cărțile asupra actelor reflexe, ‎și asupra ‎instinctelor, că anume sunt independente de voință și controlul conștiinței. Experiența ‎mea personală însă mi-a dovedit că acțiunea voinței și a conștiinței se poate ‎întinde și peste ‎instincte și actele reflexe după o oarecare variabilă. Mă ajutau la ‎aceste adânciri și studiile ce le ‎făcea pe vremea aceea Mircea Eliade la Calcutta, ‎trimis de Universitatea din București, pentru ‎studii orientalistice. Iar parte de studii le tipărea în Revista de filosofie din București, și-mi ‎parveneau pe această cale.‎

Toate acestea mă interesau să le aflu și să le probez în vederea călugăriei.” ‎

(†PS Daniil STOENESCU, episcop locțiitor al ‎Daciei Felix, Biserica de la Drăgănescu – „Capela Sixtină” a Ortodoxiei românești „O smerită mărturisire ortodoxă de credință exprimată plastic”, Deva, 2005, pp. 9-13)

Vedeți că nu numai a studiat dar a și practicat yoga, fiindcă Mircea Eliade este cel mai mare susținător internațional al practicilor și credințelor hinduse, și practicant zilnic al ei? Și nu e vorba doar de Hatha-Yoga, fiindcă nu pomenește doar de hinduism ci de religii (deci mai multe) pe care le mai și consideră superioare. Și nu se oprește aici, ci le și probează. Și pentru ce? Pentru călugărie!!!

Dar aceasta este o mare amăgire, am spune o absolută amăgire. Să practici alte religii, să le consideri superioare, uitând că sunt insuflate de demoni, care vor să abată de la adevăr, prin subtilitățile asemănării părute, și tocmai în vederea călugăriei, care este absolutul ortodox!!!

Cumplită amăgire frate și vă rugăm, cu lacrimi vă rugăm, nu vă lăsați înșelat de aparențe și mergeți mai departe prin studiul Sfinților Părinți, care ne arată că minunile (magnetul impersonal de la Prislop) sunt pentru necredincioși, iar pocăința (numai în Adevărul deplin) este pentru cei ce vor să se mântuiască.

Și vă mai rugăm ceva: iertați-ne dacă v-am mâhnit cu ceva.

Vă mulțumim că ne-ați atras atenția asupra neclarităților din studiul nostru și vă așteptăm cu drag să mai comentați și să mai sesizați orice neregulă sau nuanță greșită, pentru a nu ne abate de la adevăr și a nu mâhni pe Dumnezeu.

Am fi vrut să fie mai mare soborul celor ce au scris acest studiu, ca înmulțindu-se dragostea să se risipească greșelile. Așadar așteptăm pe oricine cu orice fel de critică, dar fără duh de dușmănie. Noi nu vrem dezbinare în Sfânta Biserică, cu nici un pretext, cu atât mai mult pe marginea activității unui ieromonah ortodox. Și noi îl iubim pe Pr. Arsenie Boca și nu vrem să-i facem vreun rău, ci doar a arăta ce îl vatămă și ce ne vatămă din cele transmise de sfinția sa.

Doamne ajută!^[80]

Când m-a străfulgerat cu privirea, prima oara, de departe, am simtit ‎ca inmarmuresc. Deși albise deja, căci trecuse de 70 de ani, avea ochii fara varsta, ‎albaștri ca un cer senin de vara, incredibil de mari, asa cum mi-i inchipuisem pe sfinții ‎din evanghelii sau pe mucenicii martiri. Privirea aceea suprafireasca

[noi zicem că mai corect ar fi numită subfirească sau în afară de fire ‎– n.n.]‎

‎iti străpungea ființa, ‎pur si simplu. Te simțeai împietrit si parcă infricosat de păcatele pe ‎care urma sa le ‎mărturisești.

[nicăieri în Sfânta Evanghelie sau în Sfânta Tradiție nu se spune că Mântuitorul proceda (cu ucenicii Săi sau oamenii păcătoși ce veneau la El) cu o asemenea lucrare: înmărmurire prin privire. El a restaurat firea și i-a redat valoarea ei delicată, respectând libertatea tuturor și întărind-o. Mântuitorul nu lucra prin impresionarea simțirii, ci prin înțelepțirea gândirii. Mântuitorul dădea curaj și se smerea întotdeauna punând accent pe frumusețea și credința celui ce se pocăiește, redându-i curajul, pacea, și astfel libertatea în Dumnezeu: Mat_9:3 Si văzând Iisus credința lor, au zis slăbănogului: îndrăznește fiule; iartă-ți-se ție păcatele tale. Mar_10:49 Și stând Iisus, au zis să’l cheme pre el. Și au chemat pre orbul, zicându-i lui: îndrăznește; scoală-te că te cheamă. Luc_8:48 Iar el i-au zis ei: îndrăznește fiică; credința ta te-a mântuit, mergi în pace. ‎– n.n.]‎ […]

„Biciul lui Dumnezeu „‎

‎„Stateam cuminte si așteptam sa-mi vina rândul. Părintele tuna si fulgera la creștini, iar ‎eu ma faceam tot mai mica, pe măsură ce ma apropiam de el. Cu epitrahilul tras peste un ‎halat, cu o căciulă pe cap si cu pantofii incaltati in galoși, părintele Arsenie catehiza,‎ predica, mustra si binecuvânta, dezvăluind păcatele fiecăruia, după măsură. Am fost ‎martora unor scene care m-au infricosat… Un barbat de vreo 50 de ani se arsese pe fata ‎cu azot si era desfigurat. Dar nu pentru asta venise la părintele, ci doar pentru a-i inmana ‎un modest pomelnic. Duhovnicul l-a străpuns cu privirea, după care l-am auzit spunând: ‎‎«De ce crezi tu, creștine, ca te-ai ars chiar pe față, ca sa fii respingător pentru toata ‎lumea?» Bărbatul amuțise. «Să-ți spun eu de ce… Ți-ai bătut joc de o fată in tinerețe, dar ‎nu ai luat-o de nevasta. A ramas singura, pana la varsta asta, si este si stearpa, pe ‎deasupra, fiindcă a avortat, ca sa evite rușinea unui copil fara tata, iar de atunci, n-a mai ‎putut ramane insarcinata. Ai păcătuit si tu, dar ai impins-o si pe ea spre pacat! Acum, ‎plătești cu suferința asta…». Omul isi plecase ochii in pamant si plangea înfundat, cu ‎pomelnicul uitat într-o mână

[sărmanul om mutilat și amărât, venise cu un modest pomelnic și s-a întâlnit cu o mândrie crudă publică, în loc de o mângâiere delicată spre pocăință să-i aline deznădejdea. Vai nouă că s-a uitat de către unii delicata Ortodoxie și au alungat de la ei cu ocară harul Sfântului Duh Mângâietorul! ‎– n.n.]‎ ‎.

O femeie trecuta de 60 de ani, din Sambata de Jos, se ‎plangea ca fiul ei s-a apucat de băut si o bate cu lanțul de cate ori se îmbată. Părintele a ‎ascultat-o, privind țintă în ochii săi …^[81]”

„Eu locuiam lângă biserică, la numărul 64. Nu era pod atunci, în dreptul nostru, peste pârâu. Intram în sat trecând peste apă. Când am dat să cobor spre albie, am rămas surprinsă de două siluete negre. Erau îmbrăcați tare ciudat

[iată nedumerirea minții ‎– n.n.]‎.

în haine mai mult femeiești. însă în zona capului emanau lumină! Te simțeai iradiat de lumină! Dar iradiat la modul benefic.

Când am dat să cobor, simțeam că mă ard privirile lor.

[deci… și Maica Zamfira practica hipnoza… – n.n.]

Am dat Bună ziua. Și întrebarea a venit: „Locuiești acolo sau aici?”. „Aici!” Și atunci o lumină așa, neobișnuită, m-a străfulgerat! Ochii persoanei din fața mea, inițial negri, apoi verzi, s-au făcut albaștri!

[din nestatornicia culorii ochilor se vede ce lumină subfirească, nălucitoare, emana și lucra prin ei. Este cunoscut că arătările demonice sunt caracterizate prin această ardere a privirii și prin nestatornicia înfățișării și culorilor ‎– n.n.]

Și mi-a zis atât: Pentru tine am venit!

[atac prin laudă, arătându-i interesul deosebit pentru persoana ei, spre a se deschide poarta mândriei ‎– n.n.]‎

Pe atunci, ni se spunea la școală: O să mergeți prin oraș, o să vedeți tot soiul de oameni deghizați! Să n-aveți încredere în ei! L-am mai fixat o dată cu privirea, întrebându-mă: Cum pentru mine? Ce importanță am eu? Sunt un individ oarecare… Sunt așa de neînsemnată/ Cum să vină pentru mine?

Și la început m-am gândit că vor bani. Dumnezeu e deasupra și știe ce-am simțit și ce gândesc… Aveam cumpărăturile în plasă, în mâna stângă și, în rochița cu care eram îmbrăcată, în buzunarul drept, țineam restul de bani ce îl primisem de la cumpărături: o hârtie de zece lei, mov. Surpriza a venit îndată. Pentru tine am venit, a spus Părintele. Era Părintele Arsenie, cu măicuța Zamfira. Una dintre persoane era mai tânără și mai feminină. Iar cealaltă era în haină neagră, dar pe deasupra avea o haină ca de țigancă.

[sărmana fată. Tensionată între surprinderea unui aspect foarte sugestiv al realității și fascinație. Dacă ar fi știut că lucrarea de hipnoză este comună și magiei negre și celei albe lucrate de țigănci, dar și celor înșelați… ar fi fost scutită de cele ce urmau ‎– n.n.]

Eu cu țiganca asta, cu ghilimelele de rigoare, m-am mai întâlnit ulterior și în Deva. Și era fără ciorap în pantof bărbătesc.

[din nou ciudățenii spre nedumerirea minții, ca toate amănuntele de până acum. Ce diferență față de arătarea cea smerită a Sfinților… ‎– n.n.]‎.

Părintele, deci, m-a întrebat unde locuiesc și a zis că pentru tine am venit, după care a continuat spunând: Am venit să-ți spun prin ce-ai să treci.

Știu că mi-a mai zis: Spune-mi data nașterii. Și am impresia că parcă deschidea o carte cerească, din care, uitându-se prin mine, undeva, îmi spunea… Te cheamă cu A, cu D și cu C. Adică Arnioni Dorina Constanța.

[iată câștigarea încrederii prin banala ghicire pe care o fac și țigăncile cu ghioc ‎– n.n.]‎.

Chiar atunci treceau două femei în drum. Erau niște vecine, care mi-au strigat: Ce stai de vorbă cu străinii ăia! Ce să-ți spună ție? Nu te lăsa influențată! Ce a fost am văzut, ce-o fi om vedea… .

[ Dumnezeu îi trimitea prin oamenii ce veneau de la Sfânta Biserică sfatul bun spre a se feri de primejdie. Ce bine ar fi fost ca din smerenie copila să asculte de ei și nu de ucigașa curiozitate ‎– n.n.]‎.

Dar Părintele zice: Hotărăște-te dacă vrei sau nu să îți spun prin ce ai să treci! Eu am venit pentru tine! Voi da socoteală… în momentul în care a zis voi da socoteală! Eu am venit, e treaba ta dacă vrei, am înțeles că nu mă forțează

[iară și iară câștigarea încrederii. Dar nu numai atât. Diavolul are nevoie de consimțământul tău ca să intre în tine și harul să se îndepărteze. El vrea să forțeze, dar, Dumnezeu nu-l lasă și nici el nu are vreun avantaj dacă nu ți-a cucerit voința‎ – n.n.]‎.

Și atunci am zis: Sunt de acord să-mi spuneți, dar bani n-am să vă dau… Părintele mi-a răspuns: Nu ți-a cerut nimeni bani! Ți-am cerut doar să mă asculți și să iei aminte!

[interesul Părintelui nu era pentru bani, ci doar pentru cucerirea minții ca să dobândească o uceniță fidelă de toată viața, să-i ducă faima mai departe, ca să fie ascultat și urmat de cât mai mulți ‎– n.n.]‎

 Și am zis: Dar nu pot asculta aici, pentru că mă spun doamnele acelea și se poate afla la școală și am probleme

[deja conștiința îi spunea că face lucruri de rușine și că trebuie să se ascundă ‎– n.n.]‎.

Îmi era teamă nu de școala din sat, ci că m-ar fi putut reclama la liceu. Se făceau multe lucruri de genul acesta pe atunci… Și atunci zice: No, hai unde crezi că nu ne aude nimeni. Și am luat-o pe drum încet. Maica Zamfira s-a despărțit de noi și s-a dus la cineva în sat, să îl aștepte. Pe drum în jos am ajuns la numărul 1. Acolo, era un singur corp de clădire – cel dinspre sat, nu cele două care sunt acum. Corpul de clădire dinspre sat era doar în roșu, construit de un om care avea doi copii și care locuia în Pâran. Pe o holdă a mamei lui, a construit casa pentru al doilea copil. Acolo, erau mărăcinișuri pe dunga apei, și în fața casei aceleia, omul curățase. Erau trei sălcii plantate și Părintele a intrat și s-a așezat pe iarbă, între sălcii. Pe drum, Părintele a dus ușor mâna în buzunarul drept și a scos o iconiță cu Maica Domnului, cu Fiul în brațe.

[câștigarea încrederii. Este cunoscut că foarte mulți vrăjitori recurg al Sfintele Icoane, la Sfânta Scriptură și la rugăciuni pentru a cuceri pe cei naivi ‎– n.n.].

Văzusem una identică, atunci când eram în clasa a VI-a, în vacanța de Paști, la mănăstirea Neamțului. I-am iubit enorm pe dascălii mei, pentru că ne-au dus în țară două săptămâni și am văzut multe locuri minunate, între care și mănăstirea Neamțului. Și m-a întrebat: «Știi ce am aici?» «Da», am spus. Crezi că există Maica și Fiul? La biserică mergi? S-a așezat sub salcie și a ținut iconița și a zis: Fă cruce cu bani de hârtie!

[iată un gest ce ar fi trebuit să-i dea de gândit. Este specific ghicitorilor: Părintele Paisie spunea că magia este o împletire între înșelăciune si lucrare demonică. Diavolul se străduiește ‎întotdeauna să se disimuleze pentru a-i amăgi pe oameni, însă Dumnezeu nu-i îngăduie să se camufleze deplin, căci ‎altfel nimeni nu s-ar mai putea elibera din mrejele lui. întotdeauna vor rămâne expuse vreun „corn” sau vreo ‎‎„codită”, așa încât oamenii să prindă de veste si să se păzească^[82].‎ – n.n.]

Am înmărmurit! înainte, zisese că nu vrea bani. Nu știam atunci că-i Părintele… Numai atâta mi-a spus, că a venit pentru mine și că voi da socoteală. Dar acel voi da socoteală m-a hotărât. Fă cruce cu bani de hârtie! Parcă înainte zisese că nu vrea bani! Și am întrebat: «Dar ați zis că nu vreți bani!» «Eu nu vreau. Dar ți-am spus că știu că ai. Ai în buzunarul drept o hârtie de zece lei!» Când am dat să-i scot, o zis: Nu-i nevoie! Acolo unde te duci, tu să ai bine grijă de ei, că vei avea mare nevoie! Ai grijă unde-i pui! O să vină vremuri când o să ai mare nevoie de ei

[iar câștigarea încrederii prin ghicirea prin duh pitonicesc, a unor lucruri deșarte și un adevăr general valabil, numit truism. Ori unde am merge și orice fel de necaz am avea, de bani avem nevoie, dacă nu avem credință curată în Dumnezeu ‎– n.n.]‎!

Și Părintele a continuat: Acolo unde mă duc eu, nu am ce face cu ei! Iar de la iconiță, m-a întrebat: Mergi la biserică? N-aveți necaz la școală? Cu cine mergi? Și i-am explicat, ca dumneavoastră, că mai veneam la curățenie cu părinții. Și ce icoană te-a impresionat în biserică?, m-a întrebat. Și i-am spus că Botezul din apa Iordanului. Doamne, eram uluită cum Domnul Vieții S-a plecat în fața unui pământean și a acceptat o purtare obișnuită, chit că era Dumnezeu! Niciodată nu am reușit să înțeleg aceasta, până mai acum câțiva ani, când s-a împlinit cuvântul și mi-a fost trimisă copila, care o mers la olimpiadă la religie,

[iată la ce se rezumau cercetările în domeniul Ortodoxiei a bietei femei: impresii emotive și informații de la copilul ei cu care se mândrea. Unde este cercetarea pe viață și moarte a adevărului care trebuie să caracterizeze orice creștin serios, ce dorește mai presus de orice să știe ce să facă pentru a se mântui? Unde este citirea din Sfânta Scriptură și Sfinții Părinți? Unde este lucrarea de vedere a păcatului propriu și al neputințelor ce avariază firea! Dar unde este duhul proorocesc al Părintelui Arsenie Boca, care avea nevoie să pună întrebări ghicitorești ca să poată avea acordul ei și să știe cum să o amăgească cu iscusință‎– n.n.],

ca să mă facă să înțeleg cum atâta Slavă S-a putut smeri atât de mult, încât să Se poarte ca cel mai simplu om! Și Duhul în chip de Porumbel… Deci toată Trinitatea, tot Absolutul adunat într-o imagine! Și-atunci m-a întrebat Părintele ce rugăciuni știu. Știam din rugăciunile de seară; le ziceam cu mama. Am zis Tatăl nostru, am zis Născătoare, am zis Preasfântă Treime și, când am zis Împărate Ceresc – urma să zic și îngerașul, atâta știam —, Părintele mi-a luat mâinile și a zis: Nu așa! Mâinile se pun așa, în semnul Crucii. Repet, nu știam că-i preot, nu știam cine este, dar simțeam că este special și deosebit. Ei, în momentul în care s-a rugat smerit și simplu Împărate Ceresc, ceva m-a cutremurat! Cine l-a auzit pe Părintele rugându-se nu mai poate să se roage oricum! Vistierul Bunătății…, ziceam eu. Erau, de fapt, niște cuvinte pe care nu le înțelegeam. Însă Părintele spunea: Vistier al Bunătăților!

[iată de ce era așa de special și deosebit: îndrăznea să schimbe conținutul sfintelor rugăciuni insuflate de Sfântul Duh. Noi credem că singurul adevărat Vistier al Bunătăților este Dumnezeu, de aceea spunem VISTIERUL pe când Părintele Arsenie Boca îl devalorizează numindu-L doar un vistier printre alții ‎– n.n.]‎

Părintele mi-a arătat cum să țin mâinile când mă rog, și în momentul în care Părintele a ridicat mâna, aveam senzația că e mâna Iui Iisus! Aveam senzația că văd urmele cuielor în palme! Și-mi ziceam: Nu poate fi un om obișnuit! Nu poate fi o țigancă! Are o mână fină ca de pictor! Și semn că Părintele știa ce gândeam, zice: Nu mă mai tulbura [cum s-ar putea tulbura un Sfânt? ‎– n.n.]‎!

Timpul meu e limitat!

 [iată graba care presează mintea, nelăsând-o să analizeze și să primească în deplină libertate ce i se oferă. Este unul din cei trei de 6 diavolești ce formează pecetea lui antihrist: mintea pripită, închipuirea avântată. După Sfântul Vasile cel Mare, tot lucrul făcut în grabă nu este lucru bun ‎– n.n.]‎

Și-așa mă așteaptă de mult… Lasă-mă să-ți spun de ce am venit!

In momentul în care Părintele a zis Împărate Ceresc, repet, am simțit o învăluire

[învăluirea nu este dată de Sfinții lui Dumnezeu care aduc o reală pace și o întărire a libertății. Iac 1:6 Iar să ceară cu credință, nimic îndoindu-se. Pentru că cel ce se îndoiește, asemenea este cu valul mării care de vânturi se aruncă și se învăluește. ‎– n.n.] ‎și o liniștire [aceasta este mimată de duhul acediei când vrea să cucerească încrederea prin false simțiri duhovnicești ‎– n.n.] ‎. […]

Și zice: Nu mă mai întrerupe! Timpul meu e limitat! De două ori mi-a spus asta. Și-așa m-așteaptă de mult… [Părintele Arsenie Boca era neliniștit și tulburat, cum ar fi putut transmite liniște la biata amăgită, dacă nu ar fi fost duhul viclean ce a atacat-o prin simțire spre a o lăsa fără împotrivire și spre a o face să aibă încredere în el. Un Sfânt nu ar fi răspuns arțăgos, ci ar fi surâs inocenței și ar fi lămurit copila. Ba mai mult, vorbind în Sfântul Duh i-ar fi spus exact acele cuvinte pe înțelesul ei, surprinzându-i atât nedumerirea, cât și starea sufletului cu precizie dându-i și răspunsul exact care să o construiască, fiindcă Dumnezeu –Cuvântul se pogoară la mintea fiecăruia, cunoscând-o și ducând-o la a Îl cunoaște, nu în ai spori neștiința, deci păcatul. 1Co 2:16 Că cine a cunoscut gândul Domnului, ca să’l învețe pre el? Iar noi avem mintea lui Hristos.‎ Această patinare în înțelesuri, ghiciturile cum le numește chiar femeia mai jos, sunt specifice lucrării diavolilor care nu ne cunosc ci ne ghicesc, vrând să pună stăpânire pe noi prin informație. Este curiozitatea morbidă demonică ce vrea să afle gândurile și stările noastre lăuntrice ca să ne poată manipula și robi lor – n.n.] ‎

Și dintr-o dată mi-a spus: Acum nu mă atinge! Așteaptă puțin! S-a lăsat ușor pe spate, a dobândit o paloare ca de mort, a vibrat puțin și am crezut că a leșinat. Vibrația respectivă m-a dus cu gândul la faptul că sunt bolnavi pe care trebuie să-i zgâlțâi ca să își revină.

[Bună comparație. Este tipică pentru bolnavii de epilepsie și cei posedați: Mar 9:20 Și l-au adus pre el la dânsul. Și văzându’l pre dânsul, îndată duhul l-a scuturat pre el, și căzând la pământ, se tăvălea aspumând.. Așa proorocea și Mahomed: Pentru minciuno-Prorocul Moamet, și pentru eresul lui^[83][84]

• 1 Când împărățea Iraclie, s-a arătat la Răsărit Moamet cel în toată lumea prihănit, care s-a născut în anul 560 în cetatea Mekke a Arabiei Pustie, nu departe de Marea Roșie, și păscător de cămile fiind a Doamnei sale Kadige^[85], s-a făcut și bărbat al ei, cu farmece înduplecându-o pe ea. Iar venind el oare când în Palestina, se întâlnea în adunări cu Iudeii și cu Creștinii, și lua de la dânșii oare care Scripturelnice cuvinte, în sfârșit din feluri de eresuri plăsmuind un noian ciudat l-a întărit.
• 2 Și având el drac, cădea la pământ, și aspuma^[86], de care să mâhnea Doamna și muierea lui. Și văzând el pe muierea sa că se amărăște așa, învățat fiind de un monah Serghie, zicea ei, că Arhanghelul Gavriil din cer vine către el și îl învață oare care taine Dumnezeiești și ascunse, și ca cum nesuferind privirea Îngerului face acest fel de chipuri, căzând la pământ ca un îndrăcit. Și cum că așa era lucrul, mărturisea și pomenitul monah Serghie, care întru răutate îl covârșea, care pentru credința sa cea rea a fost gonit din Vizantia, și acolo era surghiunit. Acesta vrând să încredințeze pe muierea lui Moamet, îi zicea că cu adevărat la toți Prorocii același Gavriil se trimite. Iar ea, crezând cuvintele minciunii prietenului, și lepădând rușinea, și mai ales fălindu-se că împreună locuiește cu prorocul, cuvântul acesta l-a scos către celelalte muieri și a spus celor de o seminție cu dânsa și de la dânsele a ieșit cuvântul către bărbați și așa nume de proroc spurcatul acela a câștigat lângă cei de o seminție cu dânsul, precum scrie Chedrino, Zonara, Pavel Diaconul, Sigivertus Gemblachinsiul, Avva Oursper în cronicile lor din anii lui Iraclie, și mulți alții.‎

De aici mai vedem că avem și o altă asemănare cu Mahomed. Și Părintelui Arsenie Boca i s-a răspândit faima de Sfânt tot de la femei, începând cu Maica Zamfira.

De asemenea, putem întâlni delirul mistic în tulburarea afectiva bipolara cunoscuta și ca psihoza maniaco-depresiva, fie în faza depresiva – în episodul depresiv major, cu elemente psihotice, melancoliforme, fie în episodul maniacal, expansiv, unde este trăit ca o stare de exaltare. În depresia majora cu elemente psihotice, ideile delirante se pot însoți de idei de ruina și de idei de inutilitate, nedemnitate și umilință, bolnavul considerându-se nevrednic de dragostea lui Dumnezeu sau a semenilor săi, refuzând sa primească orice fel de ajutor, atenție sau compasiune. Pe de alta parte, în episodul maniacal, alături de delirul mistic, apare de cele mai multe ori un delir de grandoare și omnipotență. Bolnavul are convingerea ca este o persoana însemnată care poruncește celorlalți, îi păstorește. Delirul mistic se poate manifesta și în psihozele din epilepsie (în special din epilepsia temporala), în care pot apărea viziuni, senzații sublime însoțite de o lumina strălucitoare (denumita de William James fotism sau ceea ce neurologii de azi considera a fi aura vizuala). […]

Autori: dr. Letiția Dobranici și dr. Eugen Ștefănuț [87]

 – n.n.] ‎

 A stat așa, o vreme, nemișcat, vibrând, după care a surâs, dintr-o dată, și a zis: Nu e cazul! Am avut puțină treabă! Ce treabă a avut am înțeles după ce ne-am întors cu Părintele, când am ajuns la femeia care cântă la strană aici și care are casa pe colțul spre Prislop, unde, de fapt, o lăsase pe Măicuța Zamfira. Vibrația respectivă sunt absolut convinsă că a fost dorința Măicuței, care trecuse de limita așteptării și probabil se îngrijora de Părintele, că întârziase să ajungă. Sunt absolut convinsă că Părintele stăpânea tehnica teleportării.

[iată cum de la mistica mahomedană ajungem la cea din Science Fiction sau lucrări demonice cu măști științifice ‎– n.n.]

Nu pot s-o demonstrez, dar sunt absolut convinsă, pentru că femeia asta, când ne-am întors, a zis: Dorinuța, unde l-ai dus pe Părintele? Că tot așteptă ălălalt [după Mahomed și Maica Zamfira, poate Arhanghelul Gavriil, dar s-ar fi adresat cu sfială Sfântul acela, spunând însă ălălalt nu se arată doar vorbirea vulgară ci înțelegem că era vorba de celălalt, din echipa adversă: 2Co 11:13 Că unii ca aceia sunt apostoli mincinoși, lucrători vicleni, închipuindu-se întru apostolii lui Hristos,:14 Și nu este de minunat; că însuși satana se preface în înger de lumină.:15 Nu este dar lucru mare de se prefac și slujitorii lui ca slujitorii dreptății; cărora va fi sfârșitul după faptele lor. ‎– n.n.]

aci și de la o vreme se duse după voi. Deci, după ce Părintele și-a revenit din mini-leșinul acela, în care plecase să o liniștească pe maică, mi-a surâs, și ochii i s-au făcut din nou de Cer. A revenit din paloarea aceea ca de mort, vă spun! Deci eu țineam de mână un trup, în timp ce, îndrăznesc să cred că astralul

[săraca femeie, și acum credea în ocultism și învățăturile preluate de la demoni prin spiritism, astrologie și hinduismul mascat în știință cu o supra mască de creștinism apusean, numit antropozofie. Iată roadele lucrării înșelătoare pe care a făcut-o Părintele Arsenie Boca asupra ucenicilor sfinției sale, fiindcă, după cum vom vedea mai jos,‎ era un ucenic și mare admirator al lui Rudolf Steiner, fondatorul antropozofiei– n.n.]

‎se dusese și se întorsese

[aici ajungem de la mistica Science Fiction la cea romano-catolică Faimosul sfânt al Italiei, Părintele Pio, și-a falsificat ‎stigmatele de pe mâini care aduceau aminte de rănile lui Iisus, ‎susține o carte a unui istoric din Peninsulă, citată de Daily Mail.‎ Biserica a fost convinsă că rănile de pe mâinile Părintelui ‎Pio, care au sângerat timp de 50 de ani, erau autentice. La fel ‎au crezut și milioanele de adepți ale fostului călugăr capucin, ‎adepți care mai credeau că Pio are puteri tămăduitoare și ‎abilitatea de a fi în două locuri în același timp^[88].‎ ‎– n.n.] ‎‎.

Știu că l-am întrebat tot atunci dacă vine de la biserică.

[ vedeți dragii noștri? Era sărbătoarea Sfântului Prooroc Ilie și Părintele Arsenie Boca nu mergea la Sfânta Biserică să-și mântuiască sufletul ‎– n.n.]

 ‎Nu!, a zis. Vin de la Hațeg! Unde e Hațegul, și unde e biserica… Răsăritul și apusul!

[cu adevărat venea cu duh apusean, iar nu de la Răsăritul cel de sus, închinat în Sfânta Biserică ‎– n.n.]

 ‎… Dar de la Hațeg trebuia să veniți pe aici, pe unde duce drumul…, i-am spus. Nu, vin de la Densuș, prin Ștei. Era chiar mai încâlcită treaba!

[tipic pentru toate lucrările ce vor să nedumerească mintea. Lucru obișnuit în toate vedeniile și visele diavolești ‎– n.n.] ‎

Densușul mergea ocolit, pe acolo, și Steiul era și mai sus.

Atunci l-am întrebat iar: Dar cu ce ați venit? Mi-a spus: Cu o căruță cu doi cai. Și râdea de i-am văzut dantura

[Ce atitudine diferită de a Sfinților Părinți: Nu te feri a face tot lucrul cu smerită cugetare, nici iarăși de dezbate. Și de vei fi silit a râde să nu ‎ți se vadă dinții tăi. Și de vei fi silit a vorbi cu femei, întoarce-ți fața ta despre vederea lor și așa ‎vorbește cu dânsele^[89] – n.n.]‎.

Cu o căruță cu doi cai! [vedeți că iar sugerează ucenicilor că este purtat de căruță și cai, precum Sfântul Prooroc Ilie? Nu numai prin căruță și cai, ci și prin drumul încâlcit, ce părea ca al unui zburător, ca al unui astral ce se dusese și se întorsese– n.n.]

Iar apoi, când o plecat de acolo, de la noi, de la poartă, ne-am întâlnit cu tanti Dorica, vecina la care rămăsese maica Zamfira (ea între timp se dusese), l-am însoțit pe Părintele și am zis: Lăsați-mă să vă conduc! Dacă vreți să ajungeți la Prislop, lăsați-mă să vă conduc, că eu știu drumul! Că ducă ieșiți în dreapta, iar ajungeți în Hațeg… Și atunci Părintele a zâmbit și mi-a zis: Nu te teme! Să mă apuc numai de ieșit din sat și găsesc eu cărarea! Deci a lăsat să se întrevadă că pe oricare parte, dacă mă apuc de ieșit din sat, eu găsesc cărarea!

[vedeți călătorie zburătoare ce nu are nevoie de GPS, hărți sau alte lucruri omenești? Aceasta este Cărarea Împărăției Pierzării, pe care a călătorit cu putere demonică Părintele Arsenie Boca și vrăjmașii noștri ar vrea să ne ducă și pe noi, amăgindu-ne prin sfinția sa. – n.n.]

Sunt absolut convinsă că Părintele e undeva acolo, unde se spune că: atunci drepții vor străluci ca soarele înaintea lui Dumnezeu. Sunt absolut convinsă ca numai un cristal foarte puternic, purificat, de talia Părintelui, putea să facă toate aceste lucruri!

[într-adevăr, sunt ghiciri cu ghiocul și ghiciri cu cristalul ‎– n.n.] ‎

Pentru că el însuși mărturisea: Eu voi da socoteală, pentru că voi fi întrebat: i-ai spus, Arsenie sau nu i-ai spus?

[Cei ce lucrează cu duhurile demonice sunt foarte tare chinuiți dacă nu-și împlinesc misiunea la care sunt obligați prin legământ. Dacă nu-i trimit la lucru la alții, ca să se extindă răul, stau pe capul bietului slujitor al lor și îl chinuiesc. Aceasta o vedem și la Mahomed. El(Mohamed) obișnuia să meargă în peștera Hira unde obișnuia să se închine lui Allah multe zile și nopți continuu. El obișnuia să ia cu sine mâncare pentru călătorie și apoi se întorcea la soția sa Khadija ca să mai ia mâncare pentru o altă perioadă, până ce deodată adevărul s-a coborât asupra lui în timp ce se afla în peștera Hira. Îngerul a venit la el și i-a spus să citească. Profetul a răspuns: “Eu nu știu să citesc.”(Profetul a adăugat) “Îngerul m-a înșfăcat atât de tare încât nu mai puteam suporta. Atunci el m-a lăsat și mi-a zis din nou să citesc, și eu am răspuns: “ Eu nu știu să citesc,” el m-a înșfăcat cu putere a doua oară, până când eu nu mai puteam suporta. El atunci mi-a dat drumul și mi-a spus din nou să citesc, dar eu am răspuns, “Eu nu știu să citesc(sau, ce să citesc?)”. Atunci el m-a înșfăcat pentru a treia oară și mă sufoca cu putere, apoi mi-a dat drumul și a zis, “Citește în Numele Domnului tău, Care a creat(tot ce există). A creat pe om din sânge închegat.

După aceea apostolul lui Allah s-a întors cu inspirația, mușchii de la gâtul său se încordau de frică până ce a ajuns la Khadija și a zis, “Învelește-mă! Învelește-mă!” Ei l-au acoperit până ce frica la lăsat și a zis, “O Khadija, ce este greșit cu mine?”. Apoi el a povestit tot ce i se întâmplase și a zis, “Mii frică că ceva se va întâmpla cu mine.” Khadija a spus, “Niciodată![…]^[90]

Duhul lui Dumnezeu, însă, lucrează cu multă libertate, neforțând ci luând împreună compătimitor pe Sfânt pentru slujirea altora.

Foarte rar Sfinții caută pe unii sau pe alții să-i mântuiască, gândindu-se la neputința și păcătoșenia proprie. De obicei sunt ei căutați pentru ca și ucenicul să-și pună voia din libertate în slujba pocăinței proprii ‎– n.n.] […]

De altfel, cuvintele Părintelui Arsenie atunci au fost: Toate acestea le vei trăi, dar numai după ce vei trece prin ele ți le vei aduce aminte!^[91]

Și nu este singura dintre ucenici Părintelui Arsenie Boca ce pătimește lucruri necurate ca aceasta. Iată ce spune o altă victimă:

Părintele Arsenie, când m-a văzut, după ‎ce am intrat, s-a dat jos de pe schelă și mi-a ‎zis: „Bine ai venit, Petre”. Mi-a zis pe nume! ‎Părintele purta ochelari fumurii. Atunci s-a ‎întâmplat minunea cea mai mare. Am văzut ‎venind, de la ochii Sfinției Sale, spre ochii ‎mei, două funii de foc! Eu m-am minunat ‎tare, însă el mi-a reprodus gândul și mi-a ‎zis: „De ce zici așa, Petre: Doamne, ce ochi ‎minunați are Părintele Arsenie?! Uite, sunt ochi ‎ca și ochii tăi”. Apoi, și-a luat ochelarii de la ‎ochi. Luminile cerești au dispărut, însă eu ‎nu le voi uita niciodată! în ochii Părintelui ‎Arsenie am văzut lumina cea adevărată, pe care au văzut-o Sfinții Apostoli pe Tabor, la ‎Schimbarea la Față, și care se arată Ia ‎Ierusalim, aprinzând Sfântul Mormânt al lui ‎Hristos, la Sfânta înviere, în fiecare an. De ‎aceea, după mai mulți ani, Părintele Arsenie ‎îmi zicea că nu e cazul să merg la Ierusalim, ‎ci să-L rog pe Dumnezeu, pe Maica ‎Domnului, să-Și facă Ierusalim ceresc în ‎inima mea.‎

Prin darul lui Dumnezeu și prin ‎milostenia oamenilor, am fost de mai multe ‎ori la Ierusalim. Am fost și de înviere, la ‎pogorârea Sfintei Lumini, la Sfântul ‎Mormânt de la Ierusalim. însă nu am văzut ‎mai mult Lumina cea adevărată, decât cum am ‎văzut-o venind din ochii Părintelui Arsenie!‎

[Semnul de exclamare aparține victimei, dar și noi subscriem la el. Să compari lumina hipnotică din ochii unui amăgit cu ochelari fumurii păstrați în urma practicii îndelungate a Hatha yogăi, cu Sfânta Lumină de la Ierusalim, ce confirmă Ortodoxia, este cumplit. Numai cineva afectat peste cotele obișnuite de hipnoză poate crede sau declara așa ceva. Dar, ne gândim și noi așa, intuitiv, nu cumva de aici s-a inspirat Părintele Mihai-Andrei Aldea de și-a numit cartea „Lumina Adevărului”. Chiar dacă nu a făcut-o conștient, este posibil datorită faptului că este robit de același duh slujitor faimei Părintelui Arsenie Boca, ca și Părintele Petru Vamvulescu – n.n.] ^[92]

Să ne mai minunăm de spectacolul dat simțurilor bietei amăgite? De îndrăgostirea ei evidentă de Părintele Arsenie Boca, sub forma mascată a admirației sfinte? De felul în care primește Părintele „revelația”, comun hindușilor, mahomedanilor și îndrăciților^[93]? De lipsa mesajului de pocăință și ieftinătatea specific spiritistă a conținutului transmis prin „ghicituri”? De lumea imaginativă, ireală, nălucitoare, sugerată a „slujitorilor Cerului” diferită de realitatea Sfinților și învățăturilor Bisericii? De stigmatele care îl declară fățiș romano-catolic sau cel puțin greco-catolic? De insuflările demonice asemănătoare cu ale lui Mahomed, Iosif Copertinul și ale lui Babaji?

Dar și alți ucenicii sfinției sale, alte victime ale hipnozei, recunosc aceasta, fără să-și dea seama ce spun, căci altminteri nu ar primi sub ruptul capului să fie următori unui astfel de om înșelat și înșelător:

„Ajuns la mănăstire, am văzut, în cele din urmă, grupul mare ‎de tineri, băieți și fete, toți studenți, care formau un cerc de sute ‎de persoane, în livada mănăstirii, în jurul unui mamelon. Pe ‎acela stătea, ca pe un scaun, un bărbat tânăr, extrem de frumos, ‎îmbrăcat cu o sutană albă din lână de miel și încins cu o curea ‎lată de piele neagră, pe care era o cataramă cu un X mare pe ea. ‎Părul era negru lucitor, cu o barbă relativ mică, totul încadrând o ‎figură frumoasă, din care țâșneau două jeturi ca de laser, din ‎ochii de un albastru ce nu-l puteai privi. Personal, nu aveam ‎intenția de a audia pe acest personaj care te frapa, apărându-mi ‎în minte întrebarea dacă acest bărbat este sau nu un impostor, ‎care farmecă sutele de studente din jurul lui [nedumerirea minții ‎– n.n.] ‎. M-am plasat la o ‎distanță de peste o sută de metri de acel grup, care-l asculta în ‎extaz pe preotul călugăr, sprijinindu-mi umărul de unul din ‎pomii tineri din jurul meu. Eram extrem de curios, ce putea ‎spune acest călugăr cu studii universitare, unui grup mare de ‎tineri, studenți la rândul lor, apreciați în mediul lor ca elite. Am ‎fost mirat de ceea ce povestea cel din vârful mamelonului, ‎recunoscând că era vorba de o nuvelă a scriitoarei suedeze ‎Selma Lagerlöf, pe care o citisem mai de mult, tradusă în ‎franceză sub denumirea „La flame” (Flacăra). […]

Grupul de sute de studenți urmărise cu emoție acea nuvelă, ‎așteptând cu nerăbdare discuțiile cu Părintele Arsenie. Spre ‎mirarea acestora, el le spuse că vor discuta cu prima ocazie, ‎având ceva de făcut.‎

Eu l-am văzut cum coboară de pe acel mamelon și în loc să ‎se ducă pe aleea ce ducea la stăreție, se îndrepta în direcția în ‎care eram eu. M-am dat repede la o parte, dar Părintele Arsenie ‎mi-a pus o mână pe umăr, întrebându-mă:‎ Ei, Dane,‎ spune drept, mai crezi că sunt un impostor?”

[câștigarea încrederii, prin vădirea numelui și gândului de care știa și diavolul, fiind în duh păcătos. Nu numai diavolul poate cunoaște numele dar orice om care îți citește buletinul, deci e ceva simplu pentru el să-l reproducă. Diavolul nu poate ști gândurile smerite, dar cele insuflate de el sau gândurile proprii pătimașe, deci însoțite de el, le cunoaște fiindu-le părtaș. Dan era în îndoială, deci păcat Rom 14:23 Iar cel ce se îndoiește, dacă va mânca, se osândește, fiindcă n-a fost din credință. Și tot ce nu este din credință este păcat.

Și ce diferit se purta Părintele Arsenie Boca, care dorea pe toți să-i convingă că este Sfânt, față de Sfinții Părinți, care, pentru smerenie, doreau să fie considerați de către toți a fi hoți:

30. Se spune despre avva Macarie Egipteanul, că de venea la el vreun frate cu frică, ca la un bătrân mare și sfânt, nimic nu vorbea cu el. Iar de-i zicea vreunul din frați, defăimându-l: „Avvo, oare când erai cămilar și furai săpun de-l vindeai, nu te băteau paznicii?” De-i zicea acestea cineva, bucuros vorbea cu el orice îl întreba.22
31. Spuneau părinții despre avva Macarie cel Mare că s-a făcut, precum este scris, dumnezeu pământesc. Că precum este Dumnezeu acoperind lumea, așa s-a făcut și avva Macarie acoperind greșelile ce le vedea, ca și cum nu le-ar fi văzut și pe care le auzea, ca și cum nu le-ar fi auzit.23^[94] ‎– n.n.] ‎

Știam sigur că ‎nimeni de acolo nu mă cunoaște, fiind pentru prima dată la ‎Mănăstirea Sâmbăta, iar sora mea, destul de timidă și retrasă, ‎nici nu mai era prin preajmă. M-am întors spre Părintele, ‎privindu-l emoționat,

[deja a intrat în reacție și în sfera de influență – n.n.]

dar și jenat, rugându-l să mă ierte, că ‎într-adevăr îmi puneam această problemă, implorându-l în minte ‎pe Dumnezeu să mă ajute în rezolvarea dilemei mele. Părintele a ‎continuat să mă ție cu mâna de umăr, spunându-mi că ar vrea să ‎stăm puțin de vorbă, mergând prin livada mănăstirii, către ‎biserică.

[pentru a-l sugestiona hipnotic, ca la vremea potrivită să-i scrie și o carte în interesul faimei sale ‎– n.n.]

Vreau să menționez că între mine și părintele Arsenie ‎Boca erau diferențe mari, atât de vârstă și de studii, cât și în ceea ‎ce privește comuniunea ce-o avea cu spiritualitatea în Iisus. Afirm cu modestie că de atunci s-a ‎creat o prietenie între noi, de care eram fericit, deși conștient de ‎marea superioritate a Părintelui Arsenie, care l-a făcut iubit de o ‎țară întreagă, fiind marele duhovnic de care românii năpăstuiți ‎de soartă aveau atât de multă nevoie.‎^[95]‎.

Dar să vedem ce zice un altul, dintr-o altă carte, și cu o altă formare duhovnicească, pentru a nu crede că numai o sursă ne manipulează în defavoarea Părintelui Arsenie Boca. Sunt atâtea mărturii care duc la aceeași concluzie:

Deu 19:15 Nu ajunge numai un martor pentru a vădi pe cineva de vreo vină sau de vreo nelegiuire sau de vreun păcat de care s-ar fi făcut vinovat, ci orice pricină să se dovedească prin spusa a doi sau trei martori.

Tot in acea zi, plecând de la Manastirea Sihăstria, m-am hotarat sa fac un ocol pe la ‎Draganescu, ca sa-l cunosc, in sfarsit, pe Părintele Arsenie Boca. Iar intalnirea aceasta ‎avea cu adevarat sa-mi schimbe viata.

[săracul… ce bine ar fi fost să rămâie cum a plecat. Ucenic al Părintelui Cleopa. Sfinția sa știa cu adevărat să formeze călugări… dacă și ei ar fi vrut aceasta ‎– n.n.]

Stateam față în față la o masă lungă din curtea ‎casei parohiale, sub un nuc mare, batrân, noduros, in stanga si-n dreapta noastra se ‎așezau din când in când pe scaune oameni care-si povesteau necazurile, cereau sfat, unii ‎veneau doar să-l vada, să-l asculte, căci pe atunci părintele apărea rar si nu avea voie sa ‎spovedească. Avea niște ochi mari, umezi, albaștri – cel puțin asa i-am văzut eu – si se ‎uita fix la mine.

[ iată hipnoza… ‎– n.n.] ‎

Omul din dreapta ii spunea: «Părinte, am un baiat care s-o căsătorit si m-o ‎lasat singur si ma batjocorește…», mie, in mintea mea, imi venea sa-i răspund: «Asa-ti ‎trebuie, dac-ai făcut numai un copil».

[iată sugestia. Nu erau gândurile sale, căci „îi venea să răspundă” de la cel care îl privea, prin duhurile cu care lucra ‎– n.n.]

Părintele zicea imediat, fara sa se intoarca spre ‎omul acela, privindu-ma tot pe mine:

[victima cea mare, ca să aibă ucenici și printre ieromonahi, cu posibilitatea de a deveni ierarhi, ca să se agite pentru canonizarea sfinției sale ‎– n.n.] ‎.

«Asa-ti trebuie dac-ai făcut numai un copil». Apoi ‎vorbea altul si altul si altul… si va jur pe Dumnezeul meu,

[iată starea căzută duhovnicește a povestitorului: Mat 5:34 Eu însă vă spun vouă: Să nu vă jurați nicidecum nici pe cer, fiindcă este tronul lui Dumnezeu, 35 Nici pe pământ, fiindcă este așternut al picioarelor Lui, nici pe Ierusalim, fiindcă este cetate a marelui Împărat, 36 Nici pe capul tău să nu te juri, fiindcă nu poți să faci un fir de păr alb sau negru, 37 Ci cuvântul vostru să fie: Ceea ce este da, da; și ceea ce este nu, nu; iar ce e mai mult decât acestea, de la cel rău este. Această stare antievanghelică este indusă în ucenicii Părintelui Arsenie Boca de proorociile sfinției sale. Cum să juri pe Dumnezeu când nici pe tronul Lui nu poți jura? Dar poate că povestitorul are un alt dumnezeu, al lui personal– n.n.]

toate sfaturile si gândurile ‎care îmi treceau prin minte erau rostite de Părintele Arsenie Boca, cuvânt cu cuvânt, fără ‎a mă scăpa din privire

[ ca să nu-i scape prada ‎– n.n.] ‎

M-am cutremurat! Cred ca am inceput sa tremur la propriu, uite ‎asa mi s-o ridicat parul pe mana

[Ce stare induce duhul hipnozei. Iată duhul penticostalilor numiți și tremurici. Dar și noi ne cutremurăm cu mintea că a putut să cadă așa de ușor în cursa vicleanului. Sărmanul om… de la o viață lumească stăpânită de duhurile poftelor a căzut într-o viață înșelată, mult mai primejdioasă, fiindcă pare sfințenie ce nu are nevoie de pocăință, stăpânită de duhurile îngâmfării. Sfântul Macarie Egipteanul […] zicea că sunt două cete de demoni; una se luptă cu oamenii prin patimi înspăimântătoare și alta, a îngâmfării, împinge pe oameni la rătăcire. Satan rânduiește ceata din urmă la fermecători și la eretici^[96].‎– n.n.] ‎

și mi-am zis: «Vai de mine, sa vezi ca părintele asta imi ‎citește gândurile…». Pur si simplu le spunea oamenilor ce gandeam eu!

[Dar să zicem că acelea nu erau gânduri sugerate de Părintele Arsenie Boca prin draci, ci chiar ‎gândurile ucenicului, care, după cum citim mai sus erau pline de reproș și ‎publice, devenind astfel dublu străine de Sfântul Duh Mângâietorul. Dacă Părintele ‎Arsenie Boca avea Sfântul Duh cum de reproducea astfel de gânduri pătimașe, ‎ca să își murdărească gura sa și să murdărească și urechile omului necăjit? Și ‎care duhovnic autentic dă altuia sfaturi pe care le gândește un novice? ‎– n.n.]‎.

Si, tot ‎privindu-ma in ochi, deodata pe chipul lui a aparut asa, un zâmbet straniu, abia schitat, ‎care ascundea cele mai adanci subînțelesuri. Un zâmbet ce voia parca sa-mi spună: «Ei, ‎vezi ca știi?!…»‎

[un zâmbet lasciv, cu cel mai evident subînțeles: „Ei vezi că știi? Sunt Sfânt. Ce mai aștepți, preacinstește-mă și dă-mi inima ta, să fiu stăpân peste ea, și nu uita, spune la toată lumea că sunt așa, că mă cheamă Sfântul Ardealului… ca să îmi urmeze cu toții mie”‎– n.n.] ‎^[97]

– n.n.]}

[1] Sfântul Ierarh Vasile cel Mare Arhiepiscopul Cezareei Capadociei, Asceticele, PSB 18, Sfântul Vasile cel Mare, scrieri, partea a doua, Ed. Institutului Biblic și de Misiune Al Bisericii Ortodoxe Romane, București, 1989, pp. 128-129, 184-187.

[2] Citatele vor fi redate fără ghilimele, cu caractere cursive, accentuările noastre cu caractere aldine, îngroșate. Când editorul original, de unde preluăm textul, are și el accentuările lui, se redau tot cu caractere aldine, îngroșate, iar evidențierile noastre (peste ale lui) se marchează prin caractere subliniate.

[3] Patericul egiptean…, Pentru smerenie, 16.

[4] Sfântul Ioan Iacob Românul (Hozevitul), Din Ierihon către Sion – Trecerea de la pamant la cer, s.n., Jerusalem, 1999, <http://www.misiune-ortodoxa.ro/download/detalii/sf.-ioan-iacob-romanul-hozevitul-din-ierihon-catre-sion.html>, sâmbătă, 17 august 2013, p. 393.

[5] <https://saccsiv.wordpress.com/2015/11/06/unde-greseste-parintele-mihai-andrei-aldea-mesajul-goodbye-to-gravity-the-day-we-die-este-perfect-ortodox-eroii-de-la-colectiv-sunt-sfinti-rockerii-de-la-colectiv/#more-26682>, luni, 1 februarie 2016.

[6] <https://saccsiv.wordpress.com/2015/11/06/unde-greseste-parintele-mihai-andrei-aldea-mesajul-goodbye-to-gravity-the-day-we-die-este-perfect-ortodox-eroii-de-la-colectiv-sunt-sfinti-rockerii-de-la-colectiv/#more-26682>, luni, 1 februarie 2016.

[7] <https://saccsiv.wordpress.com/2015/11/06/unde-greseste-parintele-mihai-andrei-aldea-mesajul-goodbye-to-gravity-the-day-we-die-este-perfect-ortodox-eroii-de-la-colectiv-sunt-sfinti-rockerii-de-la-colectiv/#more-26682>, luni, 1 februarie 2016.

[8] <http://www.metalfan.ro/interviuri/alex-pascu-goodbye-to-gravity-contradictia-mantrelor-5954.html>,

[9] <https://saccsiv.wordpress.com/2015/11/06/unde-greseste-parintele-mihai-andrei-aldea-mesajul-goodbye-to-gravity-the-day-we-die-este-perfect-ortodox-eroii-de-la-colectiv-sunt-sfinti-rockerii-de-la-colectiv/#more-26682>, luni, 1 februarie 2016.

[10] <https://saccsiv.wordpress.com/2015/11/04/eroii-distrugatorului-un-text-pentru-cei-intelepti/>, marți, 2 februarie 2016.

[11] <http://www.bisericasatanista.org/ocult/semne-oculte-3>, joi, 4 februarie 2016.

[12] 46.‎ I Cor. XIII, 2—8.‎

‎47. ‎ In. 15, 12‎

‎48. ‎ In. 4, 16. ‎

‎49. ‎ Mt. 24, 5‎

[13] Sfântul Ciprian al Cartaginei, De Catholicae Ecclesiae Unitate, VI, (Părinți și scriitori bisericești, 3, Apologeți de limbă latină, introducere, note și indici de Prof. Nicolae Chițescu, Ed. Institutului Biblic Și De Misiune Al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1981, pp. 443-444, 447-450.

[14] M. Zosima Pascal, Sfârșitul Omului, Ed. Credința Strămoșească, s.l., 1998, pp. 49-50.

[15] Sfântul Cuvios Nicodim Aghioritul, †Neofit, Patriarh al Constantinopolului, †Neofit Scriban, et alii, Pidalion…, Ed. cit., pp.

[16] Ierom. Nicodim Sachelarie, Pravila bisericească, Ed. Parohia Valea Plopului, Jud. Prahova, ³1999.

[17] 1 Iov 1,1.

2 Iov 1,1.

3 Eccl. 7,20.

[18] 4 II Cor. 12,11.

5 Ps. 61,9.

6 Adevărat, adică sincer, fără fățărnicie.

7 Eccl. 12,13.

8 In 3,20.

9 Pilde 30,9.

[19] 10 Iov 1,2.

11 leș. 23,26; Deut. 7,14.

12 Iov 1,3.

[20] 15 Iov 1, 3.

14 Ps. 72,6.

15 Iov 21,7 [Septuaginta],

[21] †PS Daniil Stoenescu, episcop locțiitor al ‎Daciei Felix, Părintele Arsenie…, Ed. cit., p. 23.

[22] 47 I Cor. 5,5.

48 Iov 1, 7.

49 întrebarea pe care o pune Dumnezeu diavolului este numai în chip un pogorământ, fiindcă Dumnezeu este Atotștiutor, nu are nevoie să întrebe ceva pentru a afla.

511 Mt. 12,43.

51 Iov 1, 8 [Septuaginta].

[23] 52 Ios. 1,2.

53 leș. 32,13.

54 I Cor. 6, 3.

[24] 25 Iov 4,17.

26 Iov 25,4.

[25] 27 Ps. 142,2.

28 Ps. 129,3.

29 Iov 4,17.

30 Iov 4,18.

31 Iov 15,15.

32 Iov 4,19. Se referă la trupul de lut.

[26] 33 Adică îl face comun întregii firi omenești. Nu îi aruncă lui Iov în față că este nedrept, ci spune că nici un muritor nu este fără prihană, învinuindu-1 pornind de la firea comună și părând că astfel atenuează învinuirea

34 Iov 4,19.

35 Iov 4,19.

36 Iov 4, 20.

37 Iov 4, 20.

38 Is. 14, 27. Citat aproximativ, după Sfântul Ioan.

39 Iov 4,21.

[27] Sfântul loan Gură de Aur, Comentariu la Iov, Ed. DOXOLOGIA, Iași, 2012, pp. 29-33, 40-42, 90-93.

[28] <http://www.liturgica.ro/images/materiale/Utrenia.pdf>, marți, 2 februarie 2016, p. 18.

[29] Patericul egiptean…, Pentru Avva Arsenie, 6.

[30] Preot Stavrofor Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Sfântul Maxim Mărturisitorul, Filocalia…, Ed. cit, Vol. II, ‎pp. 121-123.

[31] <http://paginiortodoxe.tripod.com/vsaug/08-30-sf_alexandru_ioan_si_pavel.html>, luni, 14 martie 2016.

[32] ‎ Preot Stavrofor Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Filocalia…, Volumul I, Ed. cit., p. 257.

[33] <http://paginiortodoxe.tripod.com/vsiun/06-22-sf_evsevie_ep_samosatelor.html>, luni, 1 februarie 2016.

[34] Preot Stavrofor Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Filocalia…, Volumul IV, Ed. cit., p. 204.

[35] Sfântul Cuvios Ioan Damaschin, Dogmatica. Ed. cit., pp. 132, 59.

[36] <https://tiparituriromanesti.wordpress.com/2015/09/30/triod-bucuresti-1798/>, miercuri, 16 decembrie 2015.

[37] Pr. Petru Vamvulescu, Părintele Arsenie Boca MĂRTURIA MEA, s.Ed., Arad, 2012, p. 13-14.

[38] Alte mărturii despre Părintele Arsenie Boca, Colecția “Ortopraxia”, Ed. Agaton, Făgăraș, 2008‎, pp. 124-125.

[39] Romeo Petrașciuc, Lăsați-vă în grija Lui Dumnezeu, Editura ‎ Agnos, Sibiu, 2014, pp. 68-69.

[40] Pr. Gheorghe Anițulesei, Fenomenul Arsenie Boca…, pp. 3-5.

[41] Recunoaștere întârziată tocmai de sminteala provocată de falsa sfințenie a Părintelui Arsenie Boca. Ecumeniștii doresc să fie canonizat împreună cu Părintele Cleopa pentru a ne deruta că ar fi la fel. Ei vor să se folosească de mireasma Sfinților Părinți din învățăturile starețului de la Sihăstria pentru a acoperi damful ereziilor pictorului de la Prislop.

[42] <http://sfantulnectarie.ro/HTML/BARA%20MENIURI/acatist.html>, miercuri, 10 februarie 2016.

[43] CANONUL ORTODOXIEI I

[44] <http://www.azsforum.org/forum/viewtopic.php?f=18&t=1301>, sâmbătă, 13 februarie 2016.

[45] Patericul…, Pentru Avva Agathon, 5.

[46] Sfântul Siluan Athonitul, Intre iadul deznădejdii și ‎iadul smereniei, ‎Ed. cit., p. 100.

[47] Sfântul Andrei Cel Nebun pentru Hristos, Editura «Evanghelismos», București, 2005, pp. 170-172.

[48] Părintele Arsenie Boca, Cuvinte vii, Ed. ‎Charisma, Deva, ²2006, pp. 271-273.

[49] Pr. Stavrofor Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Filocalia, Volumul III, Ed. cit., pp. 399-400.

[50] Mineiului pe iulie, citat de aici:

<http://www.cuvantul-ortodox.ro/2009/07/20/despre-epoca-lui-antihrist-si-revenirea-prorocului-ilie-ca-%E2%80%9Eal-doilea-inaintemergator-al-venirii-lui-hristos/>, vineri, 19 iunie 2015.

[51] Sfântul Cuvios Ioan Damaschin, Dogmatica, Ed. cit., pp. 20-27, 87, 179, 13, 38, 112, 96, 103, 89, 85.

[52] Preot Stavrofor Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Teologia Dogmatica Ortodoxa, Vol. 1, Ed. Institutului Biblic Și De Misiune Al Bisericii Ortodoxe Române, București, ²1997, pp. 300-304, 263-264.

[53] Sfântul Teofilact Arhiepiscopul Bulgariei, Tâlcuirea Sfintei Evanghelii De La Luca, Ed. Σοφία – Ed. Cartea Ortodoxă, București, 2007, p. 26.

[54] Sfântul Teofilact Arhiepiscopul Bulgariei, Tâlcuirea Sfintei Evanghelii De La Matei, Ed. Σοφία – Ed. Cartea Ortodoxă, București, 2007, p. 296.

[55] Sfântul Teofilact Arhiepiscopul Bulgariei, Tâlcuirea Sfintei Evanghelii De La Matei, Ed. Σοφία – Ed. Cartea Ortodoxă, București, 2007, p. 299.

[56] Sfântul Teofilact Arhiepiscopul Bulgariei, Tâlcuirea Sfintei Evanghelii De La Matei, Ed. Σοφία – Ed. Cartea Ortodoxă, București, 2007‎, p.‎ 240.

[57] Sfântul Teofilact Arhiepiscopul Bulgariei, Tâlcuirea Sfintei Evanghelii De La Matei, Ed. Σοφία – Ed. Cartea Ortodoxă, București, 2007, p. 164.

[58] ‎‎‎‎330 Cuvântul Scripturii se aseamănă mai mult lui Dumnezeu cel ‎‎necircumscris, decât omului mărginit, de la ‎care ‎‎1-a împrumutat ‎‎Dumnezeu. Căci în gura lui Dumnezeu cuvântul omenesc își lărgește ‎‎cuprinsul la infinit, ‎potrivit cu ‎cel ce îl folose ște.‎

[59] ‎656 Este interesant că în această ordine a legilor, legea naturală e așezată ‎‎după ‎cea scrisă, fiind socotită pe o treaptă mai înaltă. Această ‎ordine ‎corespunde ‎cu ‎cele trei trepte ale urcușului duhovnicesc: a activității ‎virtuoase, a contemplării ‎‎naturale, a ‎îndumnezeirii. Ordinea aceasta a ‎legilor o înțelegem dacă o considerăm ‎‎nu atât pe planul istoriei, ci pe al ‎vieții fiecărui ‎ins. Apoi dacă prin legea scrisă se ‎‎înțelege în special legea celor zece porunci. Astfel fiecare om trebuie să înceapă ‎de ‎‎la ‎împlinirea ‎poruncilor, pentru a se ridica la contemplarea lui Dumnezeu în ‎natură ‎și apoi a se ‎uni cu Dumnezeu.‎

[60] Pr. Stavrofor Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Filocalia, Volumul III, Ed. cit., pp. 224-232, 458-461, ‎483‎-484, 485.

[61] Pr. Petru Vamvulescu, Părintele Arsenie Boca MĂRTURIA MEA, s.Ed., Arad, 2012, p. 13-14.

[62] Sfinții Bătrâni et alii, Patericul…, Pentru multe feluri de năluciri și înșelăciuni diavolești, cu care amăgește ‎și înșeală vrăjmașul pe mulți, vrând ca să-‎i smintească din calea mântuirii, ‎să-i depărteze de Dumnezeu și să le fie în zadar osteneala lor, 7.‎

[63] Pr. Gheorghe Anițulesei, Fenomenul Arsenie Boca…, pp. 5, 9-10.

[64] ‎Lidia Stăniloae Ionescu, Lumina faptei din lumina cuvântului: împreună cu tatăl meu, Dumitru Stăniloae, Ed. Humanitas, București, ²2010, pp. 44-46, 140-142, 146-147, 198-201, 231-236, 291-292.‎

[65] Cuvânt al Părintelui Iachint, ucenicul de chilie al Părintelui Cleopa Ilie. Din DVD-ul dat nouă, de către sfinția sa, la Sfânta ‎Mănăstire Pavel, din Sfântul Munte, în Joia Mare, 2015. ‎

[66] Sfântul Ioan Iacob Românul (Hozevitul), Din Ierihon catre Sion, Ed. cit., p. 144.

[67] Pr. Gheorghe Anițulesei, Fenomenul Arsenie Boca…, pp. 20-21.

[68] Sfântul Siluan Athonitul, Intre iadul deznădejdii și ‎iadul smereniei, Ed. cit., p. 16.

[69] Sfântul Cuvios Ioan Casian, Așezămintele Mânăstirești și Convorbiri Duhovnicești, PSB 57, Ed. Institutului Biblic Și De Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, ¹1990, pp. 532-534.

[70] CANOANELE SINODULUI DIN CARTAGINA ‎418-424 d.H.

Deci după multele cercetări, și tractații ce a făcut sinodul, au așezat și 141 de canoane, care ‎privesc la buna ‎rânduială și așezarea Bisericii. Care sunt acestea de aici, pecetluite și întărite, ‎hotărâtor și anume de cel al 2-lea ‎canon al sinodului ecumenic al 6-lea. Iar simplu și nehotărâtor ‎de cel întâi al‎ sinodului 4 și de cel întâi al sinodului 7 ‎iar pe al 89 canon al acestuia cu însăși zicerea îl ‎pomenește sfântul și ecumenicul sinod al 5-lea. Și prin întărirea ‎aceasta ia oarecum putere ‎ecumenică.‎

Sfântul Nicodim Aghioritul, †Neofit, Patriarh al Constantinopolului, †Neofit Scriban, et alii, Pidalion…, Ed. cit., pp. 347-348.

[71] Ierom. Arsenie Boca, Cărarea Împărăției, Ed. cit., pp. 201-202.

[72] †PS Daniil Stoenescu, ‎ episcop locțiitor al ‎Daciei Felix, Biserica de la Drăgănescu – „Capela Sixtină” a ‎Ortodoxiei românești „O smerită mărturisire ortodoxă de credință exprimată plastic”, Deva, ‎‎2005‎ , p. 11-13.

[73] Dan Lucinescu, Părintele Arsenie Boca un sfânt al zilelor noastre, Ed. Siaj, s.l., 2009, p. ‎‎16.

[74] <http://www.descopera.ro/fenomenele-paranormale/4621780-levitatia-stiinta-pura-sau-posedare-demonica>, sâmbătă, 12 septembrie 2015

[75] Pr. Gheorghe Anițulesei, Fenomenul Arsenie Boca…, pp. 5, 9-10.

[76] http://mmarysplendoareaiubirii.blogspot.ro/2009/08/sfantul-zburator-al-euharistiei.html, duminică, 7 iunie 2015.

[77] Ierom. Nicodim Sachelarie, Pravila bisericească, Ed. Parohia Valea Plopului, Jud. Prahova, ³1999.

[78] Părintele Zosim Oancea [n.n.].

[79] Curs IFR 04.03.2014 – Facultatea de Teologie Ortodoxa Sf. Ierarh Andrei Saguna din Sibiu, minutele 30’40”- 36’23”, Părintele Prof. Dr. Dorin-Zosim Oancea.

[80] <https://888adevarul8despre8arsenieboca8.wordpress.com/biserica-din-draganescu-o-sinteza-a-invataturilor-parintelui-arsenie-boca/>, vineri, 9 octombrie 2015

[81] <https://www.scribd.com/doc/47733410/Pe-urmele-unui-sfant-Parintele-Arsenie-Boca>, luni, 6 iulie 2015, pp. ‎15,55-58, 67-68

[82] Dyonysios Farasiotis, Marii inițiați ai Indiei și Cuviosul Paisie [Ed. s.n., s.l., ^?s.a.],<http://www.scribd.com/doc/29017415/Marii-Initiati-Ai-Indiei-Si-Cuviosul-Paisie>, joi, 6 septembrie 2012, p. 231

[83] †ÎPS Meletie, Mitropolitul Atenelor, Bisericeasca Istorie, Tipografia Sfintei Mitropolii a Moldaviei, Iași, 1841, Tomul II, Partea I, Capul III, pp. 145-l49.

[84] Khadijah sau Khadija bint Khuwaylid ( arabă : خديجة بنت خويلد ) sau Khadija al-Kubra (Khadija cel Mare) [ 1 ] (circa 555-620 CE), a fost prima soție a islamice profetul Mahomed . Ea este de obicei considerat de musulmani ca fiind ” mama a Islamului ” [Pentru noi mama înșelăciunii – n.n.]. Ea a fost prima persoana care să se convertească la Islam. <http://en.wikipedia.org/wiki/Khadija_bint_Khuwaylid>, marți, 4 martie 2014.

[85] Mar 9:17 Și I-a răspuns Lui unul din mulțime: Învățătorule, am adus la Tine pe fiul meu, care are duh mut. 18 Și oriunde-l apucă, îl aruncă la pământ și face spume la gură și scrâșnește din dinți și înțepenește. Și am zis ucenicilor Tăi să-l alunge, dar ei n-au putut. 19 Iar El, răspunzând lor, a zis: O, neam necredincios, până când voi fi cu voi? Până când vă voi răbda pe voi? Aduceți-l la Mine. 20 Și l-au adus la El. Și văzându-L pe Iisus, duhul îndată a zguduit pe copil, și, căzând la pământ, se zvârcolea spumegând. 21 Și l-a întrebat pe tatăl lui: Câtă vreme este de când i-a venit aceasta? Iar el a răspuns: din pruncie. 22 Și de multe ori l-a aruncat și în foc și în apă ca să-l piardă. Dar de poți ceva, ajută-ne, fiindu-Ți milă de noi. 23 Iar Iisus i-a zis: De poți crede, toate sunt cu putință celui ce crede. 24 Și îndată strigând tatăl copilului, a zis cu lacrimi: Cred, Doamne! Ajută necredinței mele. 25 Iar Iisus, văzând că mulțimea dă năvală, a certat duhul cel necurat, zicându-i: Duh mut și surd, Eu îți poruncesc: Ieși din el și să nu mai intri în el! 26 Și răcnind și zguduindu-l cu putere, duhul a ieșit; iar copilul a rămas ca mort, încât mulți ziceau că a murit. 27 Dar Iisus, apucându-l de mână, l-a ridicat, și el s-a sculat în picioare.

[86] Calendarul islamic începe cu data 1 muharram, anul 1 hegira , dată care corespunde în calendarul solar gregorian cu data de 15 iunie 622 d. H., și reprezintă începutul erei islamice marcată de strămutarea (ar. هجرة: hiğra) profetului Muhammad de la Mecca la Yathrib (viitoare Medina). <http://ro.wikipedia.org/wiki/Islam>, marți, 4 martie 2014.

[87] <https://www.facebook.com/notes/misticism-%C8%99i-delir-mistic/761313213883034/>, miercuri, 30 decembrie 2015

[88] http://www.razbointrucuvant.ro/recomandari/2011/11/17/padre-pio-avea-stigmate-false-iar-vaticanul-stia/

[89] Sfântul Ioan Iacob Românul (Hozevitul), Din Ierihon către Sion – Trecerea de la pamant la cer, s.n., Jerusalem, 1999, <http://www.misiune-ortodoxa.ro/download/detalii/sf.-ioan-iacob-romanul-hozevitul-din-ierihon-catre-sion.html>, sâmbătă, 17 august 2013, p. 408.

[90] (Spusă de Aisha: Sahih Bukhari, volumul 9, cartea 87, nr.111- /mai mult aici)

[91] Romeo Petraşciuc, Lăsaţi-vă în grija Lui Dumnezeu, Editura ‎ Agnos, Sibiu, 2014, pp. 132-l42.‎

[92] Pr. Petru Vamvulescu, Părintele Arsenie Boca MĂRTURIA MEA, s.Ed., Arad, 2012, pp.18-19.

[93] Despre acest aspect se va discuta mai jos, în capitolul dedicat vedeniilor Părintelui Arsenie Boca și în povestirea vieții sale de către Arhimandritul Paulin Lecca.

[94] Patericul…, Pentru Avva Macarie Egipteanul, Despre smerenie, 30-31.

[95] Dan Lucinescu, Părintele Arsenie Boca un sfânt al zilelor noastre, Ed. Siaj, s.l., 2009, p. ‎‎16.

[96] <http://www.calendar-ortodox.ro/luna/ianuarie/ianuarie19.htm>, luni, 20 iulie 2015

[97] <https://www.scribd.com/doc/47733410/Pe-urmele-unui-sfant-Parintele-Arsenie-Boca>, luni, 6 iulie 2015, pp. ‎15,55-58, 67-68

Continuarea o găsiți aici:

https://888adevarul8despre8arsenieboca8.wordpress.com/nelamuriri-ale-parintelui-mihai-andrei-aldea-in-legatura-cu-parintele-arsenie-boca-si-ortodoxia-2/

Publicitate