Pentru a înțelege mai bine acest capitol vă recomandăm să citiți studiul de aici:
A. Vădirea sursei vedeniilor
„A venit odată la Drăgănescu un ierarh de la Patriarhie, care i-a poruncit Părintelui Arsenie să șteargă imaginile neortodoxe pictate in biserică. Părintele Arsenie i-a dat scule să șteargă ce nu-i convine, căci, zicea Părintele: „n-am pictat nimic, decât cu poruncă de Sus, pentru catehizarea poporului, care zace in întuneric”. De aceea, nu l-a putut înțelege intru totul nici Sorin Dumitrescu, un pictor, de altfel, talentat. Dar, pe lângă talent, mai trebuia ceva de Sus, pe care nu-l are oricine. Părintele Arsenie nu a pictat la metru pătrat, după tipare, ci cu descoperire de Sus, nu numai cu documentație; ci mai ales cu rugăciune si post si, uneori, vorbind cu sfinții pe care îi picta”.[1]
In cadrul Sfintei Liturghii, dupa ce ne-am impartasit, a vorbit si IPS Mitropolitul nostru, dr. Laurentiu Streza, care l-a cunoscut pe Parintele Arsenie Boca si mergea la el cand Parintele picta. Si l-a intrebat: „Parinte, de ce ati pictat asa pe Maica Domnului sau pe Mantuitorul?” Si Parintele a raspuns:” Mie asa mi s-a aratat Maica Domnului, asa l-am vazut pe Mantuitorul si eu ii pictez asa cum i-am vazut eu”. Acestea au fost lucruri adevarate care s-au petrecut, sigur, pentru cei care cred. Cu cei care nu cred trebuie sa mai avem rabdare ca sa creada si ei intr-o zi. [dar și noi credem că a pictat după cum a văzut, numai că (după rezultatele picturii care nu seamănă cu Hristos și Maica Domnului, ci cu Părintele Arsenie Boca, cu Maica Zamfira împreună cu familia ei și cu arătările demonice) ne dăm seama că cine i-a apărut era duhul lui antihrist, sau al unui hristos mincinos – n.n.] [1bis]
Vedem, așadar, că aceasta nu a fost o lucrare strict a Părintelui Arsenie Boca, izvorâtă din egoism sau dragoste trupească de sine și admirație față de propria față. Ea i-a fost insuflată de la vameșii văzduhului:
Efe 6:12 Căci lupta noastră nu este împotriva trupului și a sângelui, ci împotriva începătoriilor, împotriva stăpâniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutății, care sunt în văzduh.
Adică sus, de unde avea Părintele Arsenie Boca vedeniile și descoperirile. Aceasta este evident din roadele acestor vedenii care sunt nu numai urâte, dar și înșelate, propovăduind erezii.
Analizând, așadar, cum este pictura Părintelui Arsenie Boca, vom descoperi și de unde proveneau vedeniile sfinției sale și cine erau „sfinții” pe care îi picta și cu care vorbea. Mai mult, va fi pentru noi evident și dacă celelalte învățături (scrise) ale sfinției sale au fost sau nu Ortodoxe, dacă putem sau nu a le urma, fiind insuflate de același duh și având același mesaj ca și cele pictate, doar că cele din urmă au fost prelucrate printr-o experiență și meditație stăruitoare în ele de toată viața:
„Pentru că pictura bisericii de la Drăgănescu are o desăvârșită asemănare cu Părintele nostru Arsenie, suntem deplin îndreptățiți să credem că aceasta ne vorbește și ne va vorbi de acum înainte, pentru totdeauna în locul Sfinției Sale”[2].
După cum vedem, biserica de la Drăgănescu nu seamănă cu Maica Domnului, cum ar trebui, ci cu Părintele Arsenie Boca. Prin ea nu ne vorbește Hristos, ci acela care s-a pictat pe sine în locul Mântuitorului.
Aceasta nu este o frază metaforică, nu este o figură de stil, ci surprinde esența picturii de la Drăgănescu. Pentru aceasta vă recomandăm să priviți fără prejudecată studiul de mai jos, să vă convingeți că biserica de la Drăgănescu este pictată de autorul ei cu diferite fotografii despre sine ale sfinției sale din diferite etape ale vieții. Este impresionant că nici o fotografie ce ne-a rămas cu sfinția sa nu lipsește de pe pereții bisericii. Se pictează ca Sfântul Vasile cel Mare, ca Sfântul Paisie de la Neamț, ca Sfântul Ioan Botezătorul, ca Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, ca Sfântul Mucenic Nestorie și în foarte multe locuri ca Mântuitorul lumii. Mesajul este cam așa: eu (autorul picturii) țin locul Atotțiitorului.
Așadar, dacă vrem să-l cunoaștem cu adevărat pe preacuvioșia sa, să studiem tablourile din ea, să le comparăm cu Sfintele Icoane (cu teologia și canoanele lor insuflate de Sfântul Duh). Dacă vor fi la fel să le cinstim, dacă cele dintâi vor fi doar altfel (din neștiință) să le dezvăluim greșelile și să nu le repetăm, ca să nu cădem din har, însă, dacă cumva… se vor împotrivi Adevărului… să înțelegem că și Părintele și duhul ce l-a inspirat nu sunt după voia lui Dumnezeu și cu milă înțelegătoare, dar și cu tărie, să le respingem fățiș, ca să nu ne pierdem mântuirea.
Pentru a vedea ce duh le insufla, ne rugăm Sfântului Cuvios Maxim Mărturisitorul să ne descopere:
„Dar pentru cel ce vrea să vadă, cuvântul Scripturii indică aici două persoane și două case, pe care le desființează secera. Căci se zice: “Și va intra în casa furului și în casa celui ce jură strâmb în numele Meu“. Prin cele două persoane a indicat cele două lucrări generale ale amăgirii diavolești, care le cuprind pe toate celelalte, sau cele două moduri ale lucrărilor. Iar prin cele două case a indicat cele două dispoziții generale ale omului, favorabile rătăcirii, care le conțin pe toate celelalte. De pildă când cel rău răpește prin vicleșugul amăgirii cunoștința înnăscută a firii despre Dumnezeu, atrăgând-o spre sine, e “fur“, întrucât încearcă să se facă stăpân peste închinarea datorată lui Dumnezeu, sau cu alte cuvinte abate vederea mintală a sufletului de la rațiunile duhovnicești din făpturi și circumscrie puterea cugetării numai la privirea înfățișării din afară a lucrurilor sensibile. Iar când abuzează de mișcările firești, atrăgând puterea de activitate a sufletului în chip sofistic spre cele contrare firii și prin cele părute bune ispitește prin plăcere dorința sufletului spre cele rele, “jură strâmb“ pe numele Domnului, ducând sufletul amăgit spre alte lucruri decât spre cele făgăduite. Deci este “fur“ fiindcă răpește la sine cunoștința firii, având drept casă dispoziția iubitoare de neștiință a celor amăgiți. Și “jură strâmb“, fiindcă înduplecă puterea de activitate a sufletului să se ostenească zadarnic cu cele contrare firii, având drept casă dispoziția iubitoare de păcat a voii celor care îl ascultă (22)”.[3]
Am văzut că Biserica de la Drăgănescu suferă, de la izvor, de o concepție eretică despre Sfintele Icoane și anume că Chipul bisericesc al Pantocratorului caută, cum cere Hegel în Estetica lui, un chip universal al omului, al tuturor oamenilor, de toate neamurile și Domnul Hristos seamănă cu pictorul și cu naționalitatea lui (spre deosebire de dogma Ortodoxă a Sfintelor Icoane care ne învață că Sfintelor Icoane nu se închină oamenii pentru materie, ci pentru asemănarea ce au cu cel închipuit pe ele). De aici esența egoistă a lucrării, pe care o recunosc, fără să înțeleagă chiar ucenicii preacuvioșiei sale:
„Călugărul pictat la intrare, pe peretele din stânga al bisericii din Drăgănescu – răstignit pe cruce, către care strigau potrivnicii: „Rabzi ca un prost!” este o imagine a Părintelui Arsenie”[4].
Ca și celelalte lucrări al sfinției sale au ca origine amăgirea din neascultare, bazată pe părerea de sine sădită într-o singurătate nesfătuită și încrederea în vedeniile amăgitoare diavolești. Și aceasta o recunosc, fără să vrea, ucenicii săi, sfinția sa, fără să-și dea seama, ba chiar și demonii, siliți de puterea de sus, chiar în vedeniile consemnate de el:
„Cât am petrecut a Sfântul Munte, mi-am îndeplinit un plan bine stabilit de la început, pe trei palete:
- lupta duhovnicească pentru desăvârșire[5], prin căutarea unui duhovnic și dialogul cu mai mulți călugări îmbunătățiți. Am cunoscut pe Părintele Nicodim, pe Părintele Porfirie[6], pe Părintele Arsenie Mandrea[7], starețul de la Prodromul, schitul nostru românesc, care stă pe teritoriul Marii Lavre și este sub ascultarea ei, pe Părintele Dometie Trihenia și Spiridon de la chilia Sfântului Ipatie[8]. Am fost și la Lacu, și la Colciu. Dar mai ales am petrecut singur în preajma peșterii Sfântului Athanasie[9];
2 – cercetarea picturilor și a icoanelor cu ochiul de profesionist, nu doar ca un creștin închinător la icoane; nu mai sunt meșteri cum au fost odată, și nu am avut de la cine învăța ceva în plus față de ce știam din țară[10].
3 – cercetarea manuscriselor românești din depozitul bibliotecii de la Prodromul și copierea unor Sfinți Părinți, pe care le-am și adus, și eu și Părintele Serafim, și i le-am dat Părintelui Dumitru Stăniloae ca să le folosească la editarea Filocaliei Românești[11].
Intervin aici și spun că această discuție a avut loc chiar în București, în casa de pe strada Doctor Toma Petrini, în care locuia Părintele Arsenie. [din păcate, vedem că în toate cele trei „palete” ale planului „bine stabilit” a avut eșecuri. Dar cel mai mare a fost în lupta pentru desăvârșire, nefiind duhovnicească, neplecând de la curățire, apoi prin iluminare ci țintind direct desăvârșirea. Ar fi reușit, poate, dacă ar fi avut stabilite în minte principiile indispensabile acestei lupte dăruite nouă chiar de Domnul nostru Iisus Hristos: Luc 2:51 Și a coborât cu ei și a venit în Nazaret și le era supus. Luc 10:16 Cel ce vă ascultă pe voi pe Mine Mă ascultă, și cel ce se leapădă de voi se leapădă de Mine; iar cine se leapădă de Mine se leapădă de Cel ce M-a trimis pe Mine. Ioan 15:10 Dacă păziți poruncile Mele, veți rămâne întru iubirea Mea după cum și Eu am păzit poruncile Tatălui Meu și rămân întru iubirea Lui. – n.n.] […]
Știu ca ești fecior si că nu te-ai atins de femei dar ești mândru ca ești pictor și că ai tăiat cadavre la facultatea de medicină din București”[12]
Iată cum ar fi trebuit să se pregătească, dacă ar fi vrut să fie iconar Ortodox (vom îngroșa cele pe care nu le-a făcut Părintele Arsenie Boca – n.n.]:
„ÎNDRUMĂRI CĂTRE CEL CE VOIEȘTE A DEPRINDE MEȘTEȘUGUL ZUGRĂVIEI
Cel care voiește a deprinde meșteșugul zugrăviei, mai întâi să se călăuzească singur desenând simplu și fără măsuri câtăva vreme, pentru ca să capete (o oarecare) îndemânare și să se arate priceput.
Apoi să se facă pentru el rugăciune către Domnul Iisus Hristos, (în ziua de Paști, după slujba vecerniei, în prezența meșterilor și calfelor. 1 Ucenicul să se închine) înaintea icoanei Născătoarei de Dumnezeu, (numită) „Povățuitoarea”, iar preotul, dând binecuvântarea („Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă fie”), să rostească (rugăciunile obișnuite:) „împărate ceresc… (Sfinte Dumnezeule… slavă… si acum… Prea sfântă Treime… Doamne, miluiește (de trei ori), slavă… și acum… Tatăl nostru…” și aceste tropare:)
„Mute să fie buzele păgânilor [care nu se închină cinstitei icoanei tale, cea zugrăvită de sfântul apostol și evanghelist Luca, ceea ce se cheamă Povățuitoarea]”2.
„Schimbatu-Te-ai la față în munte [Hristoase Dumnezeule, arătând ucenicilor Tăi slava Ta, pe cât li se putea. Strălucească și nouă, păcătoșilor, lumina Ta cea pururea fiitoare, pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, Dătătorule de lumină slavă Ție]”3.
Apoi (preotul), făcând semnul crucii deasupra capului ucenicului, să zică cu glas:
„Domnului să ne rugăm.
Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Care nemărginit ești cu firea dumnezeirii și pentru mântuirea oamenilor, în vremile acestea mai de pe urmă, Te-ai întrupat în mod tainic din Măria Fecioara și de Dumnezeu Născătoarea si ai socotit vrednic lucru să fii zugrăvit; Care singur chipul preacuratei feței Tale l-ai zugrăvii în prea cinstita mahramă, și printr-însa ai vindecat boala eparhului Avgar și sufletul lui l-ai luminat spre cunoștința Ta, a adevăratului Dumnezeului nostru; Care prin Duhul Tău cel Sfânt l-ai înțelepțit pe dumnezeiescul apostol si evanghelist Luca a-i zugrăvi chipul prea curatei Maicii Tale, care Te poartă pe Tine ca pe un prunc într-ale ei brațe și-i zice lui [binecuvântându-l:] „Darul Celui născut din mine, prin mine, împreună cu el să fie”; însuți, Stăpâne, Dumnezeule al tuturor, luminează, înțelepțește sufletul, inima și cugetul robului tău… (cutare); și mâinile lui le îndreptează fără de prihană și prea bine a zugrăvi chipul asemănării Tale si al prea curatei Maicii Tale și al tuturor sfinților, întru a Ta slavă și întru strălucirea și înfrumusețarea sfintei Tale biserici și spre iertarea păcatelor celor ce cu cinstire cuviincioasă le aduc acestora închinăciune și cu bună cucernicie le sărută, și cinstirea la cel înfățișat o înalță; [deci, dacă e pictat Părintele Arsenie Boca ca Hristos, cinstea lui Hristos este înălțată Părintelui Arsenie Boca – n.n.] și-l izbăvește pe dânsul de toată diavoleasca uneltire, sporind în toate poruncile Tale, prin mijlocirile prea curatei Maicii Tale, ale sfântului slăvitului apostol și evanghelist Luca și ale tuturor sfinților Tăi. Amin”.
(Apoi) ectenia (Slavă… și acum… Doamne miluiește (de 3 ori) si otpustul (Pentru rugăciunile sfinților părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluiește-ne pe noi. Amin).
Iar după rugăciune, (ucenicul) să se îndeletnicească cu de-amănuntul la măsuri și la chipuri, și astfel, desenând destulă vreme, cu socoteală ostenindu-se și cu dumnezeiescul ajutor, prea bine va pricepe, precum în chip practic am văzut-o la ucenicii mei. De aceea, cu mult dor am însemnat (aci procedeul acesta), pentru ca – întru slava lui Dumnezeu – să-l înfăptuiască și cei intru Hristos frați ai mei, cei de un meșteșug cu mine, câți adică vor iubi cartea mea, și care să se roage pentru mine. Iar daca vreun invidios și rău cu năravul ar osândi această osteneală a mea lipsită de răutate, unul ca acesta să știe că nu vatămă pe altcineva, fără decât numai pe sineși, după cel care a zis: „Rău lucru este invidia, dar are și oareșce bun întru dânsa, ea topește ochii și inima celui care o are”. Pentru că eu — precum o cunoaște Domnul — nu am făcut aceasta pentru alta, fără decât numai având dorire ca să-l ajut — pe cât îmi este cu putință — pe prea îndemânatecul ucenicul acela, tot al acestui meșteșug, carele și mult dorește ca să dobândească această carte a mea și către carele, cu multă dragoste, îmi voi îndrepta și cuvântul meu.
Cunoaște dară, o, ucenicule iubitor de învățătură, cum că de-ai voi cândva să te apuci de meșteșugul acesta, ți se cuvine ca să încerci [cu luare aminte ca] să afli vreun dascăl iscusit, pe care îl vei pricepe în scurtă vreme, dacă te va învăța precum am arătat mai înainte.
Iar de [ți se va întâmpla și] vei nimeri pe vreunul neînvățat și nemeșter, fă și tu precum [am făcut și] noi și caută ca să afli [biserici vechi, zugrăvite cu meșteșug, sau Icoane de dascăli învățați de la Sfetagora sau din Rusia, sau] oareșcare izvoade de la prea vestitul Manuil Panselinul [deci, nu la Belle Arte. Dacă în loc să disprețuiască pe iconarii din Sfântul Munte, Părintele Arsenie Boca ar fi stat câțiva ani să copieze cu osteneală Sfintele Icoane canonice și s-ar fi călăuzit după această Erminie și nu după Hegel, altfel ar fi arătat așezământul de la Drăgănescu și sfinția sa, pictând canonic, ar fi putut fi, poate, și canonizat, dacă ar fi renunțat și la vedenii și nu s-ar fi luat după ele – n.n.] , și vreme destulă te ostenește la ele, schițând și desenând, în felul pe care ți-l vom arăta mai departe, până ce vei înțelege chipurile și măsurile acestuia. Apoi mergi la bisericile cele zugrăvite de dânsul, pentru ca să scoți copii sau izvoade, precum îți vom arăta.
Însă să nu faci lucrul tău prost și cum s-ar întâmpla, ci cu frica lui Dumnezeu și cu bună cucernicie, ca pe un dumnezeiesc lucru. Ia aminte dară […] ca să nu cazi în greșeala neevlaviei, de vreme ce, după cum zice (sfântul) Vasile cel Mare, „cinstea icoanei se aduce către întâiul chip”, așa și cea împotrivă, adică ocărârea și necinstirea icoanei, către întâiul chip (înfățișat) trece.
Iar tu, o, iubite, ia aminte bine, necruțând osteneala, ci cu prea multă râvnă și hărnicie să te iscusești și deplin să înveți meșteșugul acesta, pentru că fiind de la Dumnezeu dat și orânduit, acesta este dumnezeiesc lucru. Și aceasta este tuturor arătată de multe altele, dar mai ales de închinata icoană cea nefăcută de mână, în care Însuși Dumnezeu-omul Iisus Hristos, înfățișându-și prea sfântul Său obraz, i-o trimise lui Avgar, pe dumnezeiasca Sa închipuire, cea întru sfânta mahramă. Și cum că și Preacuratei Maicii Lui se arată cu plăcere un lucru bun ca acesta, le este tuturor cunoscut, când ea îl binecuvânta pe apostolul Luca, grăindu-i: „Darul Celui născut din mine, prin mine, împreună cu el să fie”. Și nu numai aceasta, ci și de la minunile cele nenumărate pe care le săvârșiră și le săvârșesc sfintele icoane ale Domnului nostru Iisus Hristos, ale Maicii lui Dumnezeu și ale sfinților celorlalți, se dovedește cum că lucrul acesta al meșteșugului zugrăviei este plăcut lui Dumnezeu.
Pentru aceasta dară, câți cu bună cucernicie și cu râvnă lucrează lucrul acesta, iau de la Dumnezeu har și binecuvântare.
Iar câți pentru a banilor iubire, cu lăcomie, fără evlavie și cu nebăgare de seamă acesta, bine sa ia seama, aducându-și aminte de cea a Iudei, a iubitorului de arginți și a celor de un nărav cu dânsul chinuire în focul Gheenei, din care cu toții să fim izbăviți prin mijlocirea rugăciunilor Născătoarei de Dumnezeu și prin ale Sfântului Apostol Luca și prin ale tuturor Sfinților. Amin.[13]
Vedem că tocmai studiul icoanelor din Sfântul Munte l-ar fi salvat, poate, nu numai de la amatorismul din tablouri, dar prin smerenie și învățătura sobră teologică, de la învățăturile mincinoase și de la neascultare.
Din păcate, ca în toate ale sale, nu a ascultat de învățătura Sfintei Biserici Ortodoxe, ci de cea a greco-catolicilor, în duhul căreia s-a format din copilărie. De aceea vedem în biserica din Drăgănescu, singura biserică din lume căreia i s-a făcut acatist[14], inovații după părerea proprie, neconforme cu Predania, numite în Pidalion: Grozăvii neasemănate:
Acestea și alte asemeni necuviințe închipuiesc zugravii din neștiință și din rău obicei, ci îndrepteze-se, silindu-se încă a se face buni și iscusiți zugravi, ca Icoanele cele ce se fac de ei, să aibă asemănare cu aceia ale cărora sunt chipurile, precum poruncește sfântul sinod acesta, și nu a fi oarecare grozăvii neasemănate.[15]
[1] Pr. Petru Vamvulescu, Părintele Arsenie Boca MĂRTURIA MEA, s.Ed., Arad, 2012, pp. 35-36.
[1bis] <http://www.crestinortodox.ro/interviuri/despre-parintele-arsenie-boca-marturii-la-prislop-70514.html>, sâmbătă, 12 decembrie 2015.
[2] †PS Daniil Stoenescu, episcop locțiitor al Daciei Felix, Biserica de la Drăgănescu – „Capela Sixtină” a Ortodoxiei românești „O smerită mărturisire ortodoxă de credință exprimată plastic”, Deva, 2005, 193.
Această frază este chiar concluzia cărții, noi suntem de acord cu ea, mai puțin cu Sfinția Sa deoarece S MARE trebuie păstrat, în chip Ortodox doar pentru Dumnezeu și Maica Domnului. Am spune, mai potrivit, sfinția sa.
[3] Pr. Stavrofor Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Filocalia, Volumul III, Ed. cit., pp. 389-340.
[4] Pr. Petru Vamvulescu, Părintele Arsenie Boca MĂRTURIA MEA, s.Ed., Arad, 2012, p. 44.
[5] De ce a căutat, oare, desăvârșirea și nu să pună început bun de pocăință, cum ar fi făcut-o orice creștin smerit, dar mai ales cel ce dorește să devină călugăr?
După cum spunea Sfântul Simeon al Tesalonicului călugăria este Sfânta Taină a Spovedaniei neîncetate:
Capitolul 52 Cum că cinul călugăresc la pocăință se cuprinde, și pentru ce se cheamă cin îngeresc și îmbrăcăminte de pocăință, și care este puterea acestuia
Într-această pocăință și prea sfântul cin al călugărilor se cuprinde, care este și se numește îngeresc, deoarece călugării se făgăduiesc a păzi și a urma curăției, neaverii, cântărilor, rugăciunilor, ascultării și îngerilor. Iar îmbrăcăminte a pocăinței se numește, pentru că călugărul cu acea taină se îmbracă pentru plângerea păcatelor. Fiindcă cinul călugăresc este smerit, simplu, lepădându-se de toate podoabele omenești, ca unul ce nu se amestecă nici cu griji, nici cu fapte, nici cu cuvinte lumești, ci mai ales fuge de dânsele. Căci acesta este semnul vieții celei mai presus de lume, care învață cum că cele văzute sunt stricăcioase și toate cele omenești trec, și cugetă și se lipsește de înțelepciunea cea de sus și își aduce aminte de moarte și de sfârșitul cel de aici. De aceea este și negru, de vreme ce-și aduce aminte de moarte și de plâns, și nu viețuiește într-această lume, ci dorește altă viață nestricată și către aceea se silește să ajungă. Drept aceea oricare va fi călugăr adevărat, după cum învață Pavel, el iubește pe Hristos și nimic nu-l poate despărți de dragostea lui Hristos, și dorește a muri și a fi împreună cu Hristos. Aceasta o arată aievea fugind în munți, în pustii, în mânăstiri pentru Hristos, și se nevoiește a fi una cu Hristos, pentru ca să locuiască întru Hristos cu Părintele și cu Duhul. Drept aceea și urmează în toate vieții lui Hristos. Se smerește, viețuiește întru sărăcie și supunere, de nimic nu se îngrijește din cele de aici, se răstignește lumii și se făgăduiește a-și păzi fecioria, a nu agonisi nimic și a se îndeletnici în posturi, rugăciuni și privegheri, și până la moarte a petrece întru acestea și într-altele asemenea, răbdând pentru Hristos pe toate, care toate sunt ale pocăinței lucruri. Acestea și fiecare credincios este dator a le păzi, afară numai de feciorie, care se cuvine călugărilor, căci numai călugării sunt mai cu seamă datori a o păzi. Iar și cei din lume, care încă nu s-au căsătorit, și fiecare ce s-a făgăduit a păzi aceasta și tot creștinul, mai cu seamă cel căzut în păcate (și cine este care să nu fi căzut nicidecum?) este dator a urma vieții lui Hristos și a face lucrurile pocăinței. Botezătorul, cel care e mai întâi după Ilie, închipuind cinul călugăriei, a învățat zicând: „Faceți roduri vrednice de pocăință, și pocăiți-vă că s-a apropiat împărăția cerurilor”; și pe fiecare în parte îl învață a viețui după cum se cade.
Sfântul Simeon Arhiepiscopul Tesalonicului, Tratat asupra tuturor dogmelor credinței noastre ortodoxe, după principii puse de Domnul nostru Iisus Hristos și urmașii Săi, Volumul I, Ed. Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, s.l., 2002, p. 101.
[6] Cât de îmbunătățiți au fost Părinții Porfirie și Dometie, se observă în vedenia treptelor.
[7] Tot în vedenia treptelor observăm că cei trei nu și-au descoperit ispita acestui stareț și duhovnic al lor.
[8] De Părintele Antipa Dinescu, tocmai starețul chiliei Sfântul Ipatie, cel care a încercat să-l smerească, nici nu pomenește măcar.
[9] Unii zic că de la rugăciune vine înșelarea. E o greșeală însă. Înșelarea vine de la rânduiala-de-sine [idioritmie], iar nu de la rugăciune.
Sfântul Siluan Athonitul, Intre iadul deznădejdii și iadul smereniei,
<https://www.scribd.com/document downloads/direct/124818895?extension=pdf&ft=1433881099<=1433884709&user id=10373037&uahk=bnFeSyKvgPsW9Z7uOmOFFgimqtQ>, miercuri, 10 iunie 2015, p. 25.
Vedem, așadar, că deoarece a căutat desăvârșirea și nu pocăința, în această „paletă” a avut un mare eșec.
[10] Pentru că nu a mers cu evlavia și uimirea ce se cădea atunci când vezi capodoperele iconografice din Sfântul Munte (cum vom vedea mai jos că este recomandat oricui dorește a deveni iconar), ci a cercetat cu ochi de profesionist, influențat de școala apuseană, atât prin formarea din familia sa mixtă (dar mai mult greco-catolică, deoarece și mama sfinției sale avea o evlavie axată pe performanță și arătări), cât și prin Facultatea de pictură, Belle Arte, nu s-a putut folosi nici de această „paletă”.
[11] După cum am văzut, contribuția la Filocalie a Părintelui Arsenie Boca a fost predominant financiară și parțial de dactilograf. Puținul timp acordat copierii de manuscrise (din cele 66 de zile cât a stat și nu a vizitat Mănăstirile din Sfântul Munte, o parte le-a cheltuit spre a copia cu ochi de profesionist modele, altă parte ca să lucreze fizic pentru a avea aprobarea copierii manuscriselor, dar cea mai mare parte a stat în singurătate căutând desăvârșirea prin vedenii) a făcut să aducă puține cuvinte filocalice, în românește. Mult mai mare contribuție a avut Părintele Stareț al Sfintei Mănăstiri Sâmbăta de sus, Serafim, care a stat un an de zile în Sfântul Munte pentru a fi în ascultare și a copia manuscrise, în chip neîmprăștiat. Dar meritul adevărat al Filocaliei îl are Părintele Profesor Dumitru Stăniloae care a tâlcuit-o din limba greacă, de manuscrisele aduse românești folosindu-se doar pentru comparație. La aceasta Părintele Arsenie Boca nu a putut să-l ajute, neștiind limba greacă, după cum mărturisește chiar preacuvioșia sa. De aceea și în această „paletă” a avut un eșec.
[12] Pr. Nicolae Zian Streza, Catisme Ale Părintelui Arsenie Boca Pe Muntele Athos, Ed. „Credința strămoșească”, s.l., 2008, pp. 43-44, 181.
[13] DIONISIE din Furna, Erminia Picturii Bizantine, Ed. Σοφία, București, 2000, pp. 22-27; 229-233.
[14] De aceea, […], ne îngăduim să încheiem în duh liturgic, printr-un mănunchi de stihuri pentru „Acatistul” sfintei biserici ortodoxe române de la Drăgănescu, împodobită cu pictură de către Prea Cuviosul Părintele nostru Arsenie:
Bucură-te, Pantocrator al lui Hristos-Dumnezeu,
Bucură-te, Icoană a învierii Domnului,
Bucură-te, Liturghie arhierească, veșnică și nevăzută,
Bucură-te, Iconostas care ne rever și limbile de foc ale Duhului,
Bucură-te, Evanghelie a lui Hristos, zugrăvită în lumini cerești,
Bucură-te, sfântă Masă a Nunții Fiului de împărat,
Bucură-te, Cruce a călugărului răstignit,
Bucură-te, colibă a lui Iona de la margine de Ninive,
Bucură-te, capelă sixtină a Ortodoxiei românești,
Bucură-te, Voroneț al Munteniei și podoabă a Bucureștilor,
Bucură-te, nouă corabie a lui Noe, care plutești peste valurile tuturor vremurilor, Bucură-te, raclă și chivot a nevăzutei Catedrale a Mântuirii Neamului,
Bucură-te, că de Dumnezeu ai fost aleasă și rânduită pentru a fi pictată de către Părintele nostru Arsenie,
Bucură-te, smerită și sfântă biserică de la Drăgănescu!
†PS Daniil Stoenescu, episcop locțiitor al Daciei Felix, Biserica de la Drăgănescu – „Capela Sixtină” a Ortodoxiei românești „O smerită mărturisire ortodoxă de credință exprimată plastic”, Deva, 2005, p. 10.
[15] Sfântul Nicodim Aghioritul, †Neofit, Patriarh al Constantinopolului, †Neofit Scriban, et alii, Pidalion, cârma Bisericii Ortodoxe, Ed. Credința Strămoșească, s.l., 22007, verificat după cel de la Sfânta Mănăstire Neamț, 1844, în fotocopie caractere chirilice, după exemplarul Părintelui Cleopa Ilie, pp. 240-243.
Adevărul despre Părintele Arsenie Boca 