Minunile Părintelui Arsenie Boca

Vă rugăm pentru a înțelege mai bine acest capitol să parcurgeți studiul de aici (de unde este desprins):

https://888adevarul8despre8arsenieboca8.wordpress.com/grozaviile-neasemanate-de-la-draganescu-si-viata-parintelui-arsenie-boca-in-lumina-sfintilor-parinti/

1. Minunile Părintelui Arsenie Boca au caracter păgân

Minunile, după cum vom vedea, au caractere comune cu ale păgânilor, latinilor și vrăjitorilor. Acest fel de minuni nu sunt întâlnite la nici un Sfânt, în toată istoria Sfintei Biserici Ortodoxe.

Minunile pot fi suprafirești de la Sfântul Duh lucrând în fire prin activarea potențelor și virtualităților de la creație, având o pecete smerită (manifestată și prin delicatețea lor, și prin întărirea libertății gândite) pentru a dărui omului înțelesuri spre pocăință. Dar ele pot fi și subfirești de la duhurile necurate, folosindu-se de simțire și deturnând firea spre a sili pe om să urmeze mentalități greșite, care îi aduc pieirea. Caracteristica lor specifică este mândria (manifestată prin spectaculos, gratuit și forțarea voinței). Primele sunt minuni dumnezeiești sau adevărate. Celelalte sunt demonice sau false.

Toate minunile făcute prin Părintele Arsenie Boca (pe care le-am întâlnit noi) se arată cu limpezime prin manifestări că provin de la duhurile amăgitoare. Dar duhurile împreună lucrează doar cu cei care se învoiesc cu ele. Aceasta confirmă că lucrarea sa lăuntrică era și ea precum îi era pictura, scrisul și minunile: păgână, eretică sau vrăjitorească.

Avem astfel tabloul complet al întregii sale misiuni (pictată, scrisă și lucrată prin viață) ca fiind cameleonică: purtând stindardul Ortodoxiei și esențele întunericului. Ea face o propagandă eficientă (dar urâtă lui Dumnezeu) pentru pregătirea prin amețire (atât a cărturarilor prin minuni în simțirea lăuntrică și subtilă, cât și a celor fără de carte prin minuni în simțirea exterioară și grosolană), prin amestecul binelui cu răul și adevărului cu minciuna pentru renașterea închinării la idoli (azi subtil disimulați în false icoane) sau pentru primirea lui antihrist.

Chiar dacă aceasta a făcut-o Părintele Arsenie Boca din amăgire, fiind el însuși o victimă, cum ar putea fi un asemenea om model de Sfânt Ortodox?

a)                                   Minunile pentru necredincioși, Adevărul pentru Ortodocși

Și spunem aceasta deoarece, după Sfânta Scriptură și Sfinții Apostoli nu minunile sunt importante, deoarece și satana le poate face (și vindecări, și mutarea în nălucire a munților și învierea în nălucire a morților). Adevărata valoare a preotului este să propovăduiască dreapta credință prin viața și învățăturile sale luate din Sfânta Predanie:

Deut 13:1

Pedeapsa proorocilor mincinoși.

„De se va ridica în mijlocul tău prooroc sau văzător de vise și va face înaintea ta semn și minune, 2 Și se va împlini semnul sau minunea aceea, de care ți-a grăit el, și-ți va zice atunci: Să mergem după alți dumnezei, pe care tu nu-i știi și să le slujim acelora, 3 Să nu asculți cuvintele proorocului aceluia sau ale acelui văzător de vise, că prin aceasta vă ispitește Domnul Dumnezeul vostru, ca să afle de iubiți pe Domnul Dumnezeul vostru din toată inima voastră și din tot sufletul vostru. 4 Domnului Dumnezeului vostru să-I urmați și de El să vă temeți; să păziți poruncile Lui și glasul Lui să-l ascultați; Lui să-I slujiți și de El să vă lipiți. 5 Iar pe proorocul acela sau pe văzătorul acela de vise să-l dați morții, pentru că v-a sfătuit să vă abateți de la Domnul Dumnezeul vostru, Cel ce v-a scos din pământul Egiptului și v-a izbăvit din casa robiei, dorind să te abată de la calea pe care ți-a poruncit Domnul Dumnezeul tău să mergi; pierde dar răul din mijlocul tău.

 

 

Cartea VIII: Despre harisme, hirotonii și canoanele bisericești:‎

1. Că harismele vindecărilor și celorlalte semne nu sunt date spre folosul celor ce le lucrează, ci pentru încredințarea necredincioșilor, și că nu e nevoie ca orice credincios să facă semne

 

1 Când Dumnezeul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos ne-a predat marea taină a ‎dreptei-credințe/bunei-cinstiri [1 Tim 3, 16] și i-a chemat pe păgâni la ‎cunoașterea Unului și Singurului Dumnezeu adevărat — cum spune El însuși ‎când mulțumea pentru mântuirea celor ce au crezut: „Am arătat Numele Tău ‎oamenilor, am săvârșit lucru pe care Mi l-ai dat‎ [Ioan 17, 6. 4], și când spunea Tatălui despre noi: „Părinte sfinte, deși lumea nu Te-a ‎cunoscut, dar Eu Te-am cunoscut și aceștia Te-au cunoscut” [In 17. 25], ca și cum eram desăvârșiți —, ne-a vorbit tuturor împreună despre harismele care vor fi ‎date de la El prin Duhul Sfânt: „Iar celor ce cred le vor urma aceste semne: în numele ‎Meu vor alunga demoni, vor grăi în limbi noi, vor lua în mâini șerpi și chiar dacă vor ‎bea vreo băutură de moarte, nu-i va vătăma, își vor pune peste bolnavi mâinile lor ‎și se vor face bine” [Mc 1 – 2]

2. Aceste harisme fiind date mai întâi nouă, apostolilor ‎care urma să vestim Evanghelia la toată creația [Mc 16, 15], după aceea au fost ‎dăruite în chip necesar și celor ce au crezut prin noi, nu spre folosul celor ce le ‎lucrează, ci spre înduplecarea necredincioșilor, ca pe cei pe care nu i-a convins cuvântul pe aceștia să-i înduplece puterea semnelor.

3 Fiindcă semnele nu sunt pentru noi, ‎credincioșii, ci pentru cei necredincioși [I Co 14, 22] dintre iudei și păgâni, fiindcă ‎nici izgonirea de demoni nu e spre folosul nostru, ci al celor curățiți prin lucrarea lui ‎Hristos, cum arată însuși Hristos Care ne povățuiește spunând: „Nu vă bucurați că ‎duhurile ascultă de voi, ci bucurați-vă că numele voastre sunt scrise în cer” [Lc 10, ‎‎20], întrucât primul lucru se face prin puterea Lui, al doilea însă se face prin ‎bunăvoirea și sârguința noastră, evident ajutați de El.

4 Nu este deci necesar ca orice ‎credincios să scoată demoni, să învie morți sau să grăiască în limbi, ci numai cel ‎învrednicit de o harismă pentru o cauză utilă mântuirii necredincioșilor, care de multe ‎ori sunt înduplecați nu de argumente și demonstrații, ci de lucrarea semnelor, ‎atunci când ele sunt vrednice de mântuire.

5 Fiindcă nu toți necredincioșii sunt întorși de ‎minuni, martor e însuși Dumnezeu când spune în Lege: „în alte limbi și cu alte buze ‎voi grăi cu poporul acesta și tot nu vor crede” [1 i – . Is 28, 11-l2],

6 Pentru că nici ‎egiptenii n-au crezut în Dumnezeu [Ieș 3- 14]- deși Moise a făcut atâtea semne și ‎minuni, nici mulțimea iudeilor n-a crezut în Hristos Care, ca Moise, a vindecat toată ‎boala și toată neputința [Mt 4,23] nici pe aceia nu i-a convins toiagul însuflețit și devenit ‎șarpe, nici mâna devenită albă, nici Nilul preschimbat în sânge, nici pe aceștia nu i-au înduplecat orbii ‎care văd, ologii care umblă și morții înviați 11, 5]; celui dintâi lui Moise] i s-au opus ‎Iani și Iamvri [2 Tim 3, 8], iar celui din urmă [lui Hristos] Ana și Caiafa [In 18, ‎‎13-l4].

7 Astfel nu pe toți îi înduplecă semnele, ci numai pe cei are au deja o bună ‎dispoziție și pentru care Dumnezeu bine-voiește ca un Econom înțelept să ‎săvârșească niște puteri, nu prin puterea oamenilor, ci prin voința Lui.

8 Acestea le ‎spunem pentru ca aceia care au primit unele harisme să nu se înalțe împotriva celor ‎ce nu le-au primit.

9. Iar harisme le numim aici pe cele care se arată prin semne, pentru ‎că nu este om care a crezut în Dumnezeu prin Hristos Care să nu fi primit vreo ‎harismă duhovnicească [Rm 1, 11].

10 Fiindcă însuși faptul de a fi fost eliberat de ‎necredința politeistă și de a crede în Dumnezeu Tatăl prin Hristos e o harismă a lui ‎Dumnezeu, la fel și faptul de a lepăda vălul iudaic [2 Co 3, 13] și a crede că prin bunăvoirea ‎lui Dumnezeu [Fiul] Cel Unul-Născut mai înainte de veci S-a născut în timpul din ‎urmă dintr-o Fecioară fără legătură cu un bărbat, că a viețuit ca un om fără păcat ‎plinind toată dreptatea [Mt 3, 15] Legii, că, tot prin îngăduința lui Dumnezeu Cuvântul, ‎Dumnezeu a răbdat cruce disprețuind rușinea [Evr 12, 2] și că a murit, a fost îngropat ‎și a înviat după trei zile, și rămânând împreună cu apostolii patruzeci de zile [FA 1, 3] ‎și plinind toată rânduiala, a fost înălțat de la ochii lor [Mc 16, 19] la Dumnezeu și Tatăl‎ Care L-a trimis.

11 Cine crede acestea nu în chip simplu și fără rațiune, ci cu judecată ‎și încredințare certă, acela a primit o harismă de la Dumnezeu, asemenea și acela ‎izbăvit de orice erezie.

12. Prin urmare, nimeni din cei care fac semne și minuni să ‎nu judece pe vreunul din credincioși că nu s-a învrednicit să le lucreze; fiindcă ‎harismele lui Dumnezeu date de El prin Hristos sunt diferite, și tu ai primit una, iar ‎acela alta: pentru că unul a primit cuvântul înțelepciunii sau cunoașterii sau al ‎discernământului duhurilor [1 Co 12, 8. 10] o preștiință a celor viitoare, un cuvânt ‎de învățătură, sau o neținere de minte a răului sau o înfrânare legiuită.

13 Căci nici ‎Moise, omul lui Dumnezeu [Deut 33, 1], când a săvârșit minunile în Egipt, nu s-a ridicat ‎împotriva celor de o seminție cu el și, deși a fost numit dumnezeu [Ieș 7, 1], nu s-a trufit ‎împotriva profetului său, Aaron.

14 Dar nici Isus al lui Navi, care a condus după el, deși ‎în lupta cu iebusiții, a oprit soarele în Gabaon și luna în valea Ailon [Ios 10, 12] pentru ‎că ziua nu-i ajungea pentru biruință, totuși nu s-a înălțat împotriva lui Finees sau ‎Caleb. Nici Samuel, care a făcut atâtea lucruri uimitoare nu l-a nesocotit pe iubitul de ‎Dumnezeu David, deși amândoi au fost profeți, unul arhiereu, iar celălalt rege.

15 Și deși ‎în Israel erau mii de sfinți care nu și-au plecat genunchiul lui Baal [3‎:‎19, 18],‎ numai Ilie și ucenicul lui Elisei au ajuns făcători de minuni, dar Ilie nu l-a luat în râs pe economul ‎Avdie care era temător de Dumnezeu [3 Rg 18], dar‎ nu făcea semne, nici Elisei nu l-a trecut cu vederea pe învățăcelul său care tremura în ‎fața vrăjmașilor [4 Rg 6, 15-l6].

16 Nici înțeleptul Daniil care a fost izbăvit de două ‎ori din gura leilor 6; 14, 31^12], nici cei trei copii în cuptorul de foc [Dan 3] nu i-au ‎nesocotit pe ceilalți de o seminție cu ei, căci știau că au scăpat de acele lucruri ‎cumplite nu prin puterea lor, ci prin tăria lui Dumnezeu și așa au săvârșit semne și au ‎fost eliberați din dificultăți.

‎17‎ Așadar nimeni din voi să nu se înalțe împotriva fratelui, chiar dacă e profet sau ‎făcător de minuni, căci dacă n-ar mai fi nici un necredincios, toată lucrarea semnelor ‎ar fi de prisos. 18 Fiindcă a fi bine-credincios ține de bunăvoința cuiva, iar facerea de ‎minuni de puterea celui care le lucrează: primul lucru ne privește pe noi, al doilea pe ‎Dumnezeu Care le lucrează din motivele pe care le-am spus mai sus.

19 Prin urmare, ‎nici împăratul să nu-i nesocotească pe generalii aflați sub el, nici stăpânitorii pe ‎supuși, căci dacă n-ar exista cei stăpâniți, stăpânitorii ar fi de prisos, iar dacă n-ar ‎exista generali, împăratul n-ar putea sta.

20 Dar nici episcopul să nu se înalțe împotriva ‎diaconilor sau prezbiterilor, nici prezbiterii împotriva poporului, căci alcătuirea adunării e ‎și din unii și din alții.

21 Fiindcă episcopii și prezbiterii sunt preoții cui ? Iar laicii sunt ‎laicii cui? Faptul de a fi creștini ține de noi, dar faptul de a fi apostoli sau episcopi sau ‎altceva nu ține de noi, ci de Dumnezeu Care dă harismele Sale.

22 Acestea fie deci ‎spuse despre cei învredniciți de harisme sau demnități.‎

 

 

1. Că nu oricine profețește sau scoate demoni e neapărat sfânt

 

‎1 La acest cuvânt adăugăm faptul că nici oricine profețește nu este cuvios nici ‎oricine scoate demoni nu este sfânt.

2 Căci și ghicitorul Valaam al lui Beor a profețit [ ‎Nm23; 24], deși era necredincios, și Caiafa [In 11, 51] numit în chip mincinos ‎arhiereu; diavolul și demonii din jurul lui prezic și ei multe, deși în ei nu se găsește ‎nici o scânteie de dreaptă-credință, fiindcă din pricina răutății lor sunt prizonierii ‎neștiinței.

3 Este evident deci că, deși profețesc, necredincioșii nu-și acoperă prin ‎profeție necredința, nici cei care scot demoni nu vor deveni cuvioși prin alungarea ‎acestora, fiindcă se amăgesc unii pe alții ca aceia care se dedau la jocuri pentru a ‎provoca râsul și pentru a-i face să piară pe cei care iau aminte la ei.

4 Dar nici un ‎împărat necredincios nu mai este împărat, ci tiran, nici un episcop prizonier al ‎ignoranței și al răutății nu mai este episcop, ci se numește în chip mincinos episcop, ‎fiind promovat nu de Dumnezeu, ci de oameni, ca Anania și Samaia în Ierusalim, ‎Sedechia și Achia profeții mincinoși la Babilon [Ir 35; 36],

5 Ghicitorul Valaam a ‎suferit și el pedeapsă pentru că l-a stricat pe Israel la Beelfeg [Nm 25, 31], Caiafa ‎s-a sinucis mai apoi, fiii lui Scheva care au încercat să scoată demoni au fost răniți ‎de ei fugind în chip rușinos [FA 19, 14], iar împărații necredincioși ai lui Israel și Iuda au suferit tot felul de pedepse.

6 Este evident ‎deci că și episcopii și preoții numiți în chip mincinos așa nu vor scăpa de pedeapsa ‎de la Dumnezeu, căci și lor li se va spune acum: „Pe voi, preoți care faceți rău în ‎numele Meu, vă voi preda spre junghiere [Is 34, 2], ca pe Sedechia și Achia, pe care ‎împăratul Babilonului i-a ars în tăvi cu jăratic”, cum spune Ieremia profetul [36, 22], ‎‎

7 Iar acestea le spunem nu nesocotind profețiile adevărate, căci știm că ele se ‎lucrează în cei cuvioși prin insuflarea Dumnezeu, ci pentru a reprima îndrăzneala ‎celor trufași, adăugând și aceea că unora ca acestora Dumnezeu le ia harul: „Căci ‎Dumnezeu celor mândri le stă împotrivă, iar celor smeriți le dă har” [Pr 3, 34].

8 ‎Deci Sila și Agav, care au profețit pe vremea noastră [FA 15, 32; 21, 10], nu s-au ‎întins pe ei înșiși până la treapta apostolilor, nici n-au trecut peste măsurile lor, deși sunt ‎iubiți de Dumnezeu. [iată un semn al adevăraților prooroci: se supun Ierarhiei Bisericești. Un examen la care Părintele Arsenie Boca a căzut, arătând că era un prooroc mincinos – n.n.]

9 Au profețit și femei: în vechime Mariam,‎ sora lui Moise și a lui Aaron [Ieș 15, 20], iar după ea Debora [Jud 4, 4], după aceasta ‎Hulda [4 Rg 22, 14] și Iudit [Idt 8], prima sub Iosia, a doua sub Darius; au profețit și ‎Maica Domnului și Elisabeta, ruda ei, și Ana [Lc 1, 2], în timpul nostru fiicele lui ‎Filip [FA 21,9], dar ele nu s-au ridicat împotriva bărbaților lor, ci și-au păzit ‎măsurile. 10 Prin urmare, dacă între voi cineva, sau femeie sau bărbat, ar dobândi un asemenea har, să se smerească,‎ ca Dumnezeu să binevoiască în el, căci El spune: „Peste cine voi privi dacă nu peste cel smerit și liniștit și care tremură la cuvintele Mele?” [alt examen la care Părintele Arsenie Boca a căzut… – n.n.] [Is 66, 2],‎^[1]

Din păcate, după cum am văzut în tot acest studiu, Părintele Arsenie Boca nu a căutat smerenia, ci, dimpotrivă, s-a pus întotdeauna mai sus decât cei rânduiți de Sfânta Biserică să fie mai mari peste el. Aceasta este proba care face deosebirea între un adevărat Sfânt și unul mincinos, între un adevărat prooroc și unul mincinos, între un adevărat preot și unul mincinos, între un adevărat Ortodox și unul mincinos: smerenia, adică a asculta de cei rânduiți să te conducă și a te socoti mai rău, mai neputincios și mai mic decât toți, vinovat pentru toate răutățile din lume. Părintele Arsenie Boca a făcut proorocii, dar învățăturile sfinției sale sunt eretice și faptele preacuvioșiei sale sunt mândre. Este clar că nu a conlucrat cu Sfântul Duh, Duhul Adevărului și Smereniei în minunile și proorociile sfinției sale:

Slujbă specială de făcut

Tot din perioada aceea, a lucrării Părintelui Arsenie la ‎Sâmbăta de Sus, din ceea ce Rudi le povestea copiilor săi, ‎doamna Marioara ne istorisește:‎

‎„într-o duminică a zis Părintele Arsenie: ‎

‎-‎        Mă, Rudi, bine că ai venit. Că azi avem o slujbă ‎specială de făcut.‎

‎-‎        Părinte, ce slujbă specială, că azi nu e sărbătoare, nu e ‎nimic?!‎

‎-‎        Da, mă, Rudi, azi trebuie să fac o slujbă specială, că îl ‎scot pe mitropolitul Nicolae Bălan din iad, că îi ajung ‎25 de ani, cât o stat acolo. Că l-o dezbrăcat de hainele ‎preoțești pe Părintele Iosif Trifa, de la Sibiu, cel cu Oastea ‎Domnului, chiar înainte de a-l duce la mormânt.‎

Și a făcut slujba, atunci…”‎^[2]

Dar nu numai față de mitropolitul său avea această gândire, ci și față de mulți din ierarhia bisericească:

Pe Părintele Arsenie n-au putut să-l ‎înfrângă nici plăcerile tinereții, nici bogăția ‎și banii lumii acesteia și nici slava cea ‎deșartă a funcțiilor bisericești și lumești.‎

Mi-a spus odată, când eram numai eu cu ‎el, că a venit unul mare cu propunerea de ‎a-l pune chiar mitropolit al Bisericii. Asta, ‎pentru că, desigur, „voiau să joace după ‎cum îi cântau ei”. Așa L-a ispitit și pe Iisus, ‎în Carantania, când postea, zicându-I ‎satana: „Toate Ți le voi da Ție, dacă Te vei ‎închina mie” [dar oare a fi mitropolit e totuna cu a te închina satanei, după Părintele Arsenie Boca și ucenicii sfinției sale? ‎– n.n.], cum scrie în Sfânta ‎Evanghelie. Astăzi, ispitele pentru plăceri, ‎pentru averi și pentru funcțiile și ‎conducerile deșarte ale lumii sunt din ce în ‎ce mai puternice și mai viclene, și cei ce ne ‎conduc, cum zice Hristos, „se cred a fi mari ‎binefăcători ai noștri”, cu toate că mulți ‎sunt vicleni. Zicea Părintele Arsenie că, mai ‎la urmă, așa se vor strica oamenii, că nu ‎vom avea ce alege din ei!‎ [ce dispreț față de oameni și față de ierarhi! Dar sfinția sa trebuie să aleagă din oameni, sau Dumnezeu? Dacă va fi canonizat ca Sfânt nu vor face și adepții sfinției sale la fel? ‎– n.n.] ^[3]‎

b)                                   Hocus Bocus

Să vedem, așadar, cum se desfășoară minunile demonice, numite cu un cuvânt Hocus Bocus:

Părintele Arsenie fusese hărțuit de organele comuniste, dar ‎greul pentru dânsul și pentru toți românii se accentua odată cu ‎înființarea noului organ de represiune politică de tip sovietic, ‎numit securitate.‎

Vestea valului de arestări efectuate în mai 1948 se răspândi ‎repede în întreaga țară, Părintele Arsenie știind deja despre ele, ‎încă înainte de abdicarea regelui, prin harul său de clarviziune. în ‎una din diminețile din ultimele zile ale lunii mai,‎ Părintele se rugă toată noaptea, pregătindu-și a doua zi ‎dimineața un mic pachet care conținea numai obiecte de cult, ‎precum o icoană mică, o evanghelie și câteva lumânări cu ‎chibrite alături, nepunând în micul bagaj nimic pentru corpul ‎său. Părintele știa deja că securiștii erau în drum spre el, ‎ducându-se să se roage în altarul din pădure. Mașina securități ‎oprise lângă turnul clopotniței, văzându-l cum se ruga în altarul ‎de lemn, care era în apropiere. El nu s-a oprit din rugăciune ‎decât atunci când securiștii intrară deja în micul altar, ‎anunțându-l să vină imediat cu ei. Părintele le-a spus să mai ‎aștepte puțin, că mai are ceva de făcut. Echipa de securiști era ‎intimidată, dar și înfricoșată, pentru că auzise de puterile ‎speciale pe care acest mare călugăr le avea, aducând mașina de ‎teren chiar lângă altarul din pădure.‎

Un călugăr adusese în grabă micul bagaj al Părintelui Arsenie în timp ce șoferul securist, urcat la volan, roti cheia de ‎contact pentru a porni motorul mașinii. Spre stupoarea tuturor, ‎motorul se rotea, fără însă să pornească. Șoferul avea fața ‎transpirată, în timp ce ceilalți doi se schimbară la față, intrând în ‎panică. Părintele le vorbi calm, spunându-le că va merge cu ei ‎fără probleme, dacă îl vor lăsa câteva minute să-și termine o ‎treabă. Îngrijorați, securiștii îi făcură semn să se ducă, în timp ce ‎șoferul, ajutat de ceilalți doi, încercară din nou să pornească ‎motorul. La un moment dat și-au dat seama că vor rămâne fără ‎curent la baterie, renunțând resemnați să mai încerce. Părintele ‎apăru peste puțin timp, așa cum spusese, urcându-se de bună ‎voie în mașina al cărui motor refuza să funcționeze. Părintele le ‎făcu semn să pornească, la care cei trei se uitară neliniștiți, ‎pentru că știau că aceasta nu mai funcționează. Părintele îi făcu ‎semn șoferului să învârtă cheia, iar când acesta, neîncrezător, o ‎roti ușor la dreapta, motorul începu să duduie, în timp ce ‎securiștii intrară în panică. Părintele Arsenie le spuse mustrător ‎că nu ar fi avut nici o problemă dacă l-ar fi lăsat de la început să facă ce trebuia. În ‎clipele următoare mașina securității se îndreptă spre cetatea ‎Făgărașului, aflată în mijlocul orașului cu același nume [nu știm de ce să ne mâhnim mai mult: de teroarea care le-o inocula în suflete, de mândria cu care îi conducea pe securiști poruncindu-le ca un șef, sau de spectacolul ieftin și de prost gust pe care îl făcea. Dacă știa când vor veni, dacă ar fi fost smerit și nu demonstrativ și-ar fi aranjat lucrurile să fie gata la fix, cu delicatețea ca să nu-i facă să aștepte și să nu recurgă la circ gratuit pentru a-i impresiona și a-și construi faima de Sfânt – n.n.].‎

Singurul drum pe care mașina securității putea merge spre ‎Făgăraș trecea prin satele Sâmbăta de Sus și prin cea de Jos, ai ‎căror locuitori veneau în timpul liber la mănăstire pentru a-l ‎vedea pe Părintele Arsenie și a-i asculta predicile.‎

Astăzi este greu de imaginat, în ritmul alert și plin de convulsiuni sociale și în special politice, ce reprezenta pentru miile ‎de oameni din preajma Mănăstirii Sâmbăta acel sfânt în viată [iarăși avem de a face cu cineva care înlocuiește Sfântul Sinod în decizia de canonizare – n.n.] . ‎Părintele își întâmpina cu afecțiune credincioșii veniți din toate ‎părțile țării, spunându-i fiecăruia pe numele lui mic și dându-i ‎răspunsurile duhovnicești la frământările ce le avea în minte și în ‎suflet. Unii dintre ei se rușinau cumplit când, din ceea ce le ‎spunea Părintele în acele momente, reieșea că le cunoștea toate ‎păcatele, pe care nu le mărturisiseră nici la spovedanie. Acei ‎săteni aveau mult bun simț și acea trăire emotivă specială numită ‎rușine, care acum este pe cale de dispariție. De frică de a nu-l ‎întâlni pe Părintele când aveau ceva rușinos pe conștiință, se ‎străduiau să-și spele păcatul, purtându-se ulterior cât mai corect ‎posibil, chiar atunci când nu-i vedea nimeni. Doar simpla ‎prezență a Părintelui într-o anumită zonă aducea după sine o ‎reală purificare sufletească a populației din jur [rușinea a apărut în urma căderii. Ea poate fi bună sau rea. Fiindcă ei nu păcătuiau ca să nu-i vadă Părintele Arsenie Boca este rea, fiindcă Îl înlocuiau pe Hristos. Ar fi trebuit să nu păcătuiască pentru a nu-i vedea Dumnezeu. Părintele Arsenie Boca este vinovat că a inoculat oamenilor frică de sine în locul fricii de Dumnezeu. Dar și faptul că nu păcătuiau doar când era Părintele Arsenie Boca în zonă arată o mentalitate nu de bun simț ci de ignoranță. Dacă îi vedea prin Sfântul Duh, mai conta la ce distanță se află. Această credință nelămurită în Ortodoxie îi făcea să nu-și dea seama că sunt înșelați de demoni pentru a construi un cult idolatru în jurul unui om. Părintele Arsenie Boca ridica binecuvântarea de la ei și le sădea blestemul Ier 17:5 Așa zice Domnul: „Blestemat fie omul care se încrede în om și își face sprijin din trup omenesc și a cărui inimă se depărtează de Domnul. 6 Acela va fi ca ierburile pustiului și nu va vedea când va veni binele, ci va locui în locurile arse ale pustiului, în pământ neroditor și nelocuit. 7 Binecuvântat fie omul care nădăjduiește în Domnul și a cărui nădejde este Domnul, 8 Deoarece acesta va fi ca pomul sădit lângă ape, care-și întinde rădăcinile pe lângă râu și nu știe când vine arșița; frunzele lui sunt verzi, la timp de secetă nu se teme și nu încetează a rodi. – n.n.]

Mașina securității încă nu ajunsese pe drumul național ‎Sibiu-Făgăraș, când sute de oameni apăruseră pe marginea ‎șoselei, să-l vadă pe Părintele lor cum era dus de securitate. Cei ‎trei securiști din mașină intrară în panică, văzând cum numărul ‎sătenilor crește și cât de repede se transmisese știrea arestării ‎Părintelui. La un moment dat securiștii observară cu groază, cum ‎la câteva sute de metri în fața lor, șoseaua era blocată de o ‎mulțime de țărani, a căror atitudine nu avea nimic pașnic.‎

Părintele, văzând panica de pe figurile securiștilor, le-a spus ‎să nu le fie frică, pentru că el îi va liniști pe localnici. Mașina ‎securității fu obligată să se oprească la câțiva metri de acel ‎blocaj. Securiștii îi făcură loc Părintelui să coboare din mașină ‎întrebându-i pe acei credincioși, ce este cu ei acolo. Masa de ‎oameni răspunse simultan prin zeci de voci; că au vrut să-l vadă. ‎Părintele le spuse calm să stea liniștiți, având copii de crescut și ‎multe alte probleme, nefiind nevoie să fie apărat de ei, avându-l ‎apărător pe Dumnezeu. În final el le spuse: „Duceți-vă la casele ‎voastre, unde aveți o mulțime de lucruri de făcut și rugați-vă lui ‎Dumnezeu, care are grijă de toți”.‎‎

Masa aceea de oameni se repezi să-i sărute mâna, în timp ‎ce Părintele se depărta câțiva metri, binecuvântându-i în grup, ‎apoi se urcă în mașină, în timp ce oamenii se dădură la o parte, ‎făcând loc mașinii să treacă. Părintele spuse securiștilor să ‎ocolească șoseaua principală, pe care s-ar putea aduna mulți ‎oameni si să folosească drumurile laterale dinspre munte. în ‎cele din urmă mașina securității intră în Făgăraș, oprind la ‎sediul înființat de curând. Părintele fu dus într-un birou, ‎oferindu-i-se un scaun. Șefii securității erau deja în temă cu cele ‎întâmplate pe drum, cât și în legătura cu felul în care părintele ‎Arsenie liniștise grupul de țărani. Peste câtva timp veni să-l vadă ‎proaspătul șef al securității din Făgăraș, care-l salută, ‎așezându-se pe scaunul din fața lui. Acesta îi spuse că el ‎acționase din ordin superior, însă are convingerea că Părintele ‎nu va fi reținut mult timp, nefiind găsite culpe care să justifice o ‎condamnare, totul depinzând, în final, de șefii lui de la Brașov [ce diferență față de modul bestial cu care se purtau față de ceilalți preoți și călugări Ortodocși. Aceasta spune multe de faptul că nu a fost deloc prigonit ci favorizat de securitate, care se purta cu el ca un fel de șef al ei ascuns – n.n.] .

După aproximativ o oră, veni unul din securiștii care-l ‎arestaseră, comunicându-i ordinul de a fi reținut într-o celulă din ‎cadrul cetății Făgăraș. Spre mirarea Părintelui, el văzu că una ‎dintre aripile cetății era deja păzită de ostași înarmați [nefiind om duhovnicesc nu numai că nu știa prin duhul multe, ci doar cele care le îngăduia Dumnezeu la draci să i le spună, dar avea și mirare în simțire, necunoscând liniștea și fiind impresionat de lucruri secundare – n.n.], urcați în turele nou construite, iar întreaga zonă a cetății era ‎înconjurată cu sârmă ghimpată și cu santinele la poarta ‎principală de intrare. El fu luat în primire de către ofițerul de ‎serviciu, însoțit de un proaspăt gardian de pușcărie, care mergea ‎în față, spre celula în care noul arestat trebuia încarcerat. Ușa ‎celulei era deschisă, ieșind în evidență pereții de piatră roasă de ‎vremuri. în acea celulă, ce semăna cu cele descrise din evul ‎mediu, totul era dominat de pietrele din jur, care alcătuiau nu ‎numai zidurile, ci și tavanul. Lipit de peretele stâng al celulei se ‎afla un pat metalic, din cele folosite în cazărmi, care în loc de ‎saltea avea o rogojină și un fel de pătură făcută din ștraifuri de ‎stofă groasă, împletită, care pe vremuri erau puse pe podelele ‎dormitoarelor soldaților. Rogojina, destul de veche, era așezată ‎pe benzi metalice parțial ruginite, prinse de tăbliile de capăt, ‎prin care curenții reci treceau ca printr-o sită. într-un colț al ‎celulei era o cană mare din tablă, parțial ruginită, în care era apă ‎de băut, fără a se putea ști de cât timp era acolo. în loc de geam ‎era o deschizătură piramidală, al cărei vârf retezat dădea în afara ‎zidului, în partea de sus a celulei, prin care pătrundeau cu greu ‎câteva fascicole mici de lumină. Singurul mobilier era constituit ‎dintr-o masă mică, făcută din bucăți de scânduri negeluite [celulă de 5 stele, dacă o comparăm cu condițiile de detenție ale adevăraților mărturisitori din temnițele comuniste – n.n.].‎

Lespezile vechi ale zidurilor aminteau de surghiunul familiei ‎lui Mihai Viteazul, respectiv soția și copiii săi, după odioasa ‎asasinare a voievodului. Ușa metalică avea o vizieră, un fel de ‎ochi de supraveghere, cât și o ușiță prin care se putea introduce ‎gamela cu zeamă caldă, fără nici un gust, la suprafața căreia ‎luceau câteva urme de grăsime. Deasupra ușii metalice, aproape ‎de tavanul ce depășea doi metri înălțime, clipocea lumina unui ‎bec de putere mică, suficientă pentru supravegherea din când în ‎când a deținutului. Când pașii de pe culoarul lung al aripii cetății ‎transformate în pușcărie dispărură, Părintele Arsenie căzu în ‎genunchi și totul în sufletul său se lumină, trăind clipele binecuvântate de Dumnezeu, ale ‎ieșirii din timp și din spațiu. Primul gând fu de a-L ruga pe ‎Domnul Sfânt să-i perpetueze acea trăire, prin desprinderea ‎sufletului său de tot ce era lumesc [ce rugăciune mândră ce caută îndulcirile din simțire. Unde este pocăința, unde este dragostea pentru oamenii prigoniți, unde este vederea păcatului propriu și cererea de iertare? Întreaga stare vădește înșelarea. Desigur că autorul acestui text nu avea cum să știe ce a fost acolo, dar gustul său pentru astfel de lucruri îi arată afilierea duhovnicească pentru cineva ca el. Această stare de amăgire este descrisă atât de textele originale ale Părintelui Arsenie Boca în care își povestește trăirile cât și de mărturiile multor ucenici ce l-au cunoscut, indicându-ne că aceasta este starea lui reală de atunci. Sărmanul… nu avea habar de ce este lucrarea lăuntrică sobră și echilibrată a Ortodoxiei – n.n.] . Sufletul lui se resemnă atunci ‎când înțelese că Dumnezeu îi hărăzise încă mulți ani de luptă ‎împotriva răului, atât al celui din sufletele oamenilor, cât și a ‎celui diavolesc impus milioanelor de români de către comuniști, ‎batjocoritorii obrazului însângerat al lui Iisus. Atunci și-a dat ‎seama sufletul lui greu încercat [prin ce, că până acum vedem că este vorba de sufletul lui răsfățat – n.n.], că mai este mult până se va ‎putea afla în nesfârșita liniște, a marii spiritualități.‎

Părintele așeză măsuța de lemn pe zidul dinspre răsărit, ‎transformând-o într-un mic altar, pe care puse tot ce avea în ‎mica boccea luată din chilia lui de la Mănăstirea Brâncoveanu. ‎El aprinse o lumânare pe un sfeșnic de lemn, cu un chibrit din ‎singura cutie luată cu el în boccea. Alături puse crucea sfințită, ‎cât și Sfânta Evanghelie. Așezat în genunchi pe lespedea rece, ‎Părintele trecu treptat în lumea marii spiritualități divine, ‎mulțumindu-i Domnului Atotputernic, pentru revărsarea harului ‎Său peste omeneasca sa existență [ce descriere fistichie și romanțată, legendară ca viețile eroilor apuseni, în ce contrast cu realitatea sobră și profundă, ce dezvăluie neputința omenească și mila lui Dumnezeu care este prezentă atât de frumos în Viețile Sfinților autentice – n.n.].‎

După un timp veni în inspecție ofițerul de serviciu, însoțit de ‎‎gardianul de pe secția respectivă, ridicând capacul vizetei de la ‎celula Părintelui Arsenie și văzându-l cum se ruga [hocus – n.n.] . Când ‎deschiseră ușa celulei, imediat după vizionarea prin vizetă, ‎văzură cu stupoare și groază, că aceasta era complet goală [bocus – n.n.]. Cu ‎cât priveau mai mult celula goală, cu atât întreaga lor ființă se ‎tulbura. Gardianul, care provenea din mediul țărănesc din zonă, ‎avea binele și mila înnăscute în ființa sa. El fusese tulburat că ‎trebuia să ție închis un preot, care era ca un sfânt, care se ruga ‎tot timpul în genunchi Domnului Atotputernic [chiar și aceasta, că se arăta rugându-se vădește marea lui mândrie – n.n.] . Ochii celor doi ‎se măreau în orbite, în timp ce sângele adunat în capul lor le ‎transforma figura într-un cuptor în flăcări, aproape de a țâșni ‎prin piele [foarte mare precizie în descrierea stării de hipnoză. Probabil că și autorul a fost hipnotizat de Părintele Arsenie Boca și o cunoaște din proprie experiență. Minunile dumnezeiești însămânțează alte stări, tainice, liniștitoare și purtătoare de înțelesuri de pocăință. Ele nu au gratuitatea unui spectacol de scamatorie de proastă calitate ca cel prezentat aici – n.n.] . Atât ofițerul cât și gardianul își scuturau întregul corp, să se poată trezi din cel mai mare coșmar ‎trăit de ei vreodată. Cu cât se uitau mai atent în celulă, cu atât ‎aceasta apărea complet goală. Deja prin mințile celor doi se ‎depănau scenariile cele mai sumbre, de arestare și de anchetă ‎prin tortură, pentru dezvăluirea întregii operații de facilitare a ‎evadării unui deținut, aflat în timpul anchetei. Nevenindu-le să ‎creadă acea realitate, amândoi se proptiră în ușă pentru a o ‎închide cu cheia, după care, plini de emoție, cu mâinile ‎tremurând, au dat la o parte capacul vizetei, uitându-se fiecare ‎pe rând, din ce în ce mai derutați, având fiecare din ei senzația ‎că și-au pierdut mințile. Revenindu-și treptat din acel șoc ‎groaznic, au început să se uite pe rând, prin vizetă, nevenindu-le ‎să creadă că deținutul lor, părintele Arsenic Boca, stătea ‎nemișcat în genunchi, lipit de măsuța pe care era aprinsă ‎lumânarea și având alături Sfânta Evanghelie. Starea lor psihică ‎se înrăutățea, pe măsură ce închideau și deschideau succesiv ușa ‎celulei, în care Părintele Arsenie era sau nu era înăuntru în carne ‎și oase. Ofițerul cu fața congestionată, dându-și seama că se află ‎în pragul demenței, ordonă gardianului să vie cu el, ‎îndreptându-se ca hipnotizat spre biroul comandantului său [remarcă la fix – n.n.], aflat ‎în apropierea porții de intrare în cetate. Între timp, un alt ‎securist, alarmat de turbulența creată în legătură cu celula ‎părintelui Arsenie, dădu telefon comandantului securității din ‎Făgăraș, să vie de urgență acolo.‎

Întreaga formație de securiști se îndreptă spre celula în care ‎era încarcerat Părintele, fiind siguri că atât ofițerul de serviciu ‎cât și gardianul delirează din motive pe care erau siguri că le vor ‎afla imediat. În drumul spre celulă, securistul șef îl apostrofă pe ‎ofițerul de serviciu, acuzându-l de incompetență și de labilitate ‎psihică, cât și de faptul că este sub influența unui misticism ‎retrograd. Ajuns în fața celulei cu probleme, șeful securității se ‎apropie de ușă și, dând la o parte clapeta vizetei, îl văzu pe ‎Părintele Arsenie. Cu fața radiind de victorie, el se adresă disprețuitor atât gardianului cât și, în ‎special, ofițerului de serviciu, anunțându-i că -viitorul lor va fi ‎mai mult decât sumbru, ei fiind implicați într-o acțiune de ‎derutare și de inducere în eroare a comandamentului securității, ‎urmând să se stabilească în slujba cărui serviciu străin se află. ‎Venirea zgomotoasă și plină de orgoliu a conducerii securității ‎dădu loc la un spectacol unic [ce cuvinte potrivite pentru circul jucat de Părintele Arsenie Boca și draci, spuse tocmai de ucenicii fascinați, fără să-și dea seama – n.n.]. întreaga superioritate și siguranță ‎de sine a proaspătului comandant de securitate, se dezumflă ca ‎balonul înțepat de ceva ascuțit, când ofițerul de serviciu, cu fața ‎crispată de iritare, smulse cheia celulei din mâna gardianului, ‎deschizând brusc ușa. în fața tuturor apăru celula goală, așa ‎cum raportase ofițerul de serviciu, care- i strigă ieșit din fire, să-i ‎spună cărui serviciu străin aparține acel comandant. ‎Comandantul zonei de securitate Brașov, având gradul de ‎colonel, se deplasă a doua zi la Făgăraș, unde se declanșase un ‎mare scandal în mijlocul cadrelor de acolo. Cazul respectiv ‎ajunsese și la organele superioare de partid care coordonau ‎întreaga zonă. Ei veniră special să vadă „ce elucubrații pot ‎scoate niște cadre de partid, insuficient pregătite și influențate de ‎curente mistice retrograde”. O comisie compusă din medicul șef ‎al municipiului Brașov, șeful regionalei de partid, cât și a celei ‎de securitate, fu întrunită în plen pentru a rezolva manifestările ‎retrograde recente. Cercetările întreprinse de aceștia au decurs la ‎fel ca cele anterioare, văzându-l pe părintele Arsenie prin ‎vizetă, dar care dispărea atunci când se descuia ușa celulei.‎

De comun acord, într-un context de păstrare totală a ‎secretului, s-a ajuns la o hotărâre unică, de punere în libertate ‎a călugărului preot Arsenie Boca. Această decizie era singura ‎care putea rezolva acel inexplicabil eveniment [și atunci… cum poate susține cineva că a fost prigonit Părintele Arsenie Boca? – n.n.]. Când a doua zi, ‎o întreagă comisie s-a dus să pună în aplicare hotărârea de ‎punere în libertate a Părintelui Arsenie, aceasta constată că ușa ‎celulei respective era descuiată. Părintele Arsenie Boca s-a întors în aceeași zi la Mănăstirea Sâmbăta, spre reala fericire ‎a miilor de țărani din toată Țara Făgărașului și a altor mii de ‎credincioși din întreaga țară.‎

Această victorie a părintelui a creat însă premisele hotărârii ‎de distrugere a acestuia, prin toate eforturile și metodele ‎posibile, el devenind dușmanul numărul unu al regimului ‎comunist din România, reușind temporar să înfrângă prin înaltă ‎spiritualitate mitul invincibilității concepției materialiste [și iată că dușmanul numărul 1 a fost lăsat în libertate și favorizat să își procure și proprietăți personale, având o viață liniștită cu aleasa inimii sale, datorită colaborărilor de bunăvoie la turnarea celorlalți, fiindcă, după cum vedem, nu i-au putut fi luate cu sila declarațiile atât de compromițătoare publicate din arhivele securității. Mitul materialității nu se poate înfrânge prin minuni materialnice, ci prin convertirea la duhovnicie. După cum vedem nici un securist nu s-a convertit la Hristos.

Cu totul altfel lucrau Sfinții Apostoli minunea în condiții asemănătoare:

Fap 16:22 Și s-a sculat și mulțimea împotriva lor. Și judecătorii, rupându-le hainele, au poruncit să-i bată cu vergi. 23 Și, după ce le-au dat multe lovituri, i-au aruncat în temniță, poruncind temnicerului să-i păzească cu grijă. 24 Acesta, primind o asemenea poruncă, i-a băgat în fundul temniței și le-a strâns picioarele în butuci; 25 Iar la miezul nopții, Pavel și Sila, rugându-se, lăudau pe Dumnezeu în cântări, iar cei ce erau în temniță îi ascultau. 26 Și deodată s-a făcut cutremur mare, încât s-au zguduit temeliile temniței și îndată s-au deschis toate ușile și legăturile tuturor s-au dezlegat. 27 Și deșteptându-se temnicerul și văzând deschise ușile temniței, scoțând sabia, voia să se omoare, socotind că cei închiși au fugit. 28 Iar Pavel a strigat cu glas mare, zicând: Să nu-ți faci nici un rău, că toți suntem aici. 29 Iar el, cerând lumină, s-a repezit înăuntru și, tremurând de spaimă, a căzut înaintea lui Pavel și a lui Sila; 30 Și scoțându-i afară (după ce pe ceilalți i-a zăvorât la loc), le-a zis: Domnilor, ce trebuie să fac ca să mă mântuiesc? 31 Iar ei au zis: Crede în Domnul Iisus și te vei mântui tu și casa ta. 32 Și i-au grăit lui cuvântul lui Dumnezeu și tuturor celor din casa lui. 33 Și el, luându-i la sine, în acel ceas al nopții, a spălat rănile lor și s-a botezat el și toți ai lui îndată. 34 Și ducându-i în casă, a pus masa și s-a veselit cu toată casa, crezând în Dumnezeu. 35 Și făcându-se ziuă, judecătorii au trimis pe purtătorii de vergi, zicând: Dă drumul oamenilor acelora. 36 Iar temnicerul a spus cuvintele acestea către Pavel: Că au trimis judecătorii să fiți lăsați liberi. Acum deci ieșiți și mergeți în pace. 37 Dar Pavel a zis către ei: După ce, fără judecată, ne-au bătut în fața lumii, pe noi care suntem cetățeni romani și ne-au băgat în temniță, acum ne scot afară pe ascuns? Nu așa! Ci să vină ei înșiși să ne scoată afară. 38 Și purtătorii de vergi au spus judecătorilor aceste cuvinte. Și auzind că sunt cetățeni romani, judecătorii s-au temut. 39 Și venind, se rugau de ei și, scoțându-i afară, îi rugau să plece din cetate. 40 Iar ei, ieșind din închisoare, s-au dus în casa Lidiei; și văzând pe frați, i-au mângâiat și au plecat. ‎

Vedem că au răbdat chinuri pentru Hristos și nu au făcut minuni ca să scape de ele. În urma rugăciunii, Însuși Dumnezeu a făcut o minune, dar ei nu s-au jucat cu mintea bietului om, ci cu multă delicatețe l-au oprit să nu se vatăme. Scopul minunii nu a fost a obține eliberarea sau să scape de chinuri, ci convertirea unui om cu toată casa lui, căci lauda și bucuria lor era suferința pentru Hristos și pentru adevăr:

Fap 5:40 Și l-au ascultat pe el; și chemând pe apostoli și bătându-i, le-au poruncit să nu mai vorbească în numele lui Iisus, și le-au dat drumul. 41 Iar ei au plecat din fața sinedriului, bucurându-se că s-au învrednicit, pentru numele Lui, să sufere ocară.

2Co 6:3 Nedând nici o sminteală întru nimic, ca să nu fie slujirea noastră defăimată, 4 Ci în toate înfățișându-ne pe noi înșine ca slujitori ai lui Dumnezeu, în multă răbdare, în necazuri, în nevoi, în strâmtorări, 5 În bătăi, în temniță, în tulburări, în osteneli, în privegheri, în posturi; 6 În curăție, în cunoștință, în îndelungă-răbdare, în bunătate, în Duhul Sfânt, în dragoste nefățarnică; 7 În cuvântul adevărului, în puterea lui Dumnezeu, prin armele dreptății, cele de-a dreapta și cele de-a stânga,

Pe judecători și pe purtătorii de vergi nu i-au impresionat cu minuni gratuite, știind că nu se vor converti, ci au apelat la legislația de atunci.

Ce delicatețe au avut ei ca să nu sufere alții din cauza lor. Fiind înștiințați în duh de tulburarea temnicerului și frica din gânduri, cum au sărit să-l scape de primejdie și starea sufletească grea. Ce dor de mucenicie și suferințe pentru Hristos, câtă bună cuviință și respect față de legile statului, smerenie fără spectacol gratuit, grijă de mântuirea oamenilor și chibzuință cu luciditate, cu totul diferite față de circul gratuit, indiferent față de suferința psihică ce o inducea, conceput doar ca Părintele Arsenie Boca să o ducă confortabil, să trăiască îndulcit și fără durere (deci în slujba propriei simțiri, fără duh de jertfă pentru Hristos) și să obțină tot ceea ce dorea de la securiști. – n.n.]

Am reușit să aflu despre o serie de atentate la ființa sa, despre ‎care știu doar câțiva oameni. Unul din aceste atentate s-a ‎petrecut la Mănăstirea Cernica, unde Părintele Arsenie a fost ‎otrăvit și a rezistat acelei tentative. L-au aruncat în lacul ‎Cernica, în condiții în care moartea sa era considerată o ‎certitudine. Revenit la locul lui cel drag, acolo unde ființa lui se ‎înfrățise cu natura, reuși să-l aibă în permanență pe Dumnezeu în ‎sufletul său. Având alături harul Lui, el văzu cu ochii sufletului ‎lințoliul morții care încearcă să-i înfășoare întreaga lui ființă [nu e nimic de mirare. Găsim aici asemănare cu încercările de asasinat ale lui Rasputin și a altor criminali care își vânduseră sufletul diavolului. Vedeți mai jos lucrările unor vrăjitori în condiții similare – n.n.] .‎

Părintele Arsenie nu numai că nu era speriat de moarte, dar ‎știa că această trecere spre împărăția Cerurilor se va face numai ‎atunci când Dumnezeu atotputernic va hotărî. În noile condiții ‎create, de a fi vânat ca sălbăticiunile care cad sub glonțul ‎vânătorului, Părintele Arsenie îmbrăcă haina morții față de ‎lumea în mijlocul căreia se născuse, depășind cu sufletul ‎vicisitudinile vieții de muritor. întreaga lui viață aparținea lui ‎Dumnezeu.‎

O tristețe generală se abătuse asupra țării, în care arestările și ‎starea permanentă de tensiune se accentuau, determinând pe ‎bieții țărani, fiii sufletești ai Părintelui Arsenie, să cadă în ‎genunchi în fața icoanelor și să spună cu voce tare că „a venit ‎apocalipsa” [în loc să se roage se făceau și ei prooroci mincinoși. Un alt rod al educației duhovnicești deficitare primite de la acela care vorbea apocaliptic ca să impresioneze, punând accentul doar pe proorocii fără lucrarea lăuntrică de pază a minții – n.n.] .‎

Mitropolitul Bălan îl iubea pe Părintele Arsenie [iar Părintele Arsenie îl disprețuia – n.n.], prețuindu-l la reala lui valoare, dar presiunile împotriva acestuia‎ creșteau odată cu trecerea timpului^[4].‎

Ne gândim că dacă ÎPS Nicolae Bălan ar fi avut lucrarea Sfântului Ierarh Leon al Cataniei, ar fi izbăvit pe contemporani de o mare înșelare și l-ar fi ajutat, poate, și pe Părintele Arsenie Boca să se poată mântui, fiindcă citim în Viețile Sfinților, pe 20.02, minuni diavolești aproape identice cu ale sfinției sale, dar mai puternice (am îngroșat asemănările evidente):

 

Se afla acolo un vrăjitor, în ostrovul Siciliei, care făcea cu ajutorul diavolului semne și minuni și se numea Eleodor, care a întrecut pe Iani, pe Iamvri și pe Simon, fiindcă avea într-însul toată lucrarea diavolească. Acesta era fiu al unei creștine de neam, cu numele Varvara și se socotea a fi creștin; însă era de copil semeț și mîndru și poftea să fie eparh al cetății, ca să facă fără de rușine voile sale cele rele. Dar nu era voia lui Dumnezeu să ia o vrednicie ca aceasta preaînaltă, el care era nevrednic.

Deci, a luat altă îndrăzneală întru tot necuratul, adică a aflat un iudeu vestit în vrăji și în farmece, cu care s-a împrietenit și l-a rugat să-i ajute să ia vrednicia cea dorită. Iar acela i-a dat o scrisoare, zicînd astfel: „Du-te în miezul nopții la mormintele boierilor și te suie deasupra unui stîlp și acolo va veni un om înfricoșat la vedere, dar să nu te temi. Și dacă îți va zice să te cobori, să nu-l asculți pînă nu-ți va făgădui să-ți facă toate voile tale„. Atunci, urîtul Eleodor s-a dus în locul acela, bucurîndu-se și aruncînd în văzduh hîrtia, a văzut pe diavol călare pe un cerc și i-a zis: „Ce-ți trebuie de la mine?” Iar el a răspuns: „Voiesc să-mi faci tot ce doresc”. Iar el a răspuns: „Dacă primești să te lepezi de Hristos, orice-mi vei cere îți voi face degrab!”

Atunci ticălosul s-a lepădat de Hristos și s-a rînduit împreună cu satana, care i-a dat pe diavolul cel mai puternic în răutate și prea viclean, ce se numea Gaspar, căruia i-a poruncit să stea lîngă dînsul și să i se supună totdeauna ca să săvîrșească și să împlinească toate poruncile lui. Acestea poruncind, boierul întunericului s-a făcut nevăzut ca un potrivnic al lui Dumnezeu. Iar înșelătorul și lepădatul de Dumnezeu, Eleodor, a rămas bucurîndu-se, necunoscînd ticălosul pierderea sufletului și a trupului său. Că n-a muncit numai sufletul lui veșnic, ci prin dreapta judecată a lui Dumnezeu și de viața aceasta s-a lipsit, făcîndu-se mistuire focului, ca un moștenitor al muncii celei veșnice, după cum vom istorisi mai jos. Că acest om lepădat de Hristos, nepunînd în mintea sa nebiruirea dumnezeieștii puteri, s-a apucat să facă rău celor dreptcredincioși, el, păgînul și necuratul, măiestrind în fiecare zi împotriva lor, încît pe toți i-a tulburat cu năluciri și cu farmece, blestematul. Și nu numai în mitropolia Catanei, ci și prin alte părți, cetăți și orașe ale Siciliei umblînd, tulbura cu vrăjile sale pe toți. Deci, ascultați puține din multele lui vrăji, ca să înțelegeți facerile lui de rău.

Aflîndu-se într-o zi în tîrgul cetății, treceau niște femei care mergeau la trebuința lor și el, prea îndrăznețul, a făcut cu vrăjile sale să curgă rîu prin mijlocul tîrgului; iar femeile, ca să nu se ude, își ridicau hainele în sus cît puteau, iar oamenii rîdeau. Și nu numai aceasta, ci și pietrele și lemnele le prefăcea în aur. Iar dacă l-ar fi cumpărat cineva, se făceau iarăși în piatră sau lemn, spre paguba cumpărătorului. Și nu numai aceasta săvîrșea maestrul Eleodor; ci pe fiicele boierilor celor vestiți și slăviți le fermeca și le îndemna spre satanicească îndrăgostire și se lăsau pe ferestre, ca să se întîlnească cu cei îndrăgostiți de dînsele. De aceea, cetățenii s-au dus și l-au pîrît la eparh, ca să-l pedepsească precum se cuvenea. Iar el a trimis oameni să i-l aducă și, ducîndu-se în casa lui și în tot locul, dar căutîndu-l nu-l găsiră. Pentru aceea, fiind silit, eparhul Luchie a scris către Constantin, nepotul lui Ieraclie, care era pe atunci stăpînitor al grecilor, povestind în scrisoare toate răutățile și măiestriile lui Eleodor, cum am spus mai sus și cum au făcut mulți creștini de au crezut în idoli și înfricoșa toată cetatea că o va arde cu focul Etnei, prin vrăjile sale.

Împăratul a trimis un bărbat vrednic din suita sa, cu numele Iraclid, pe care-l avusese protoconsul, și i-a poruncit să meargă în Sicilia, ca să-l aducă legat pe Eleodor cel vrednic de moarte. Deci, ducîndu-se Iraclid, cînd a ajuns la ostrov, s-a aflat acolo la mal și Eleodor și i-a urat, zicînd: „Eu sînt acela pe care-l căutați, iată vin de voie, după porunca împărătească. Deci nu mă legați ca pe un osîndit; că dacă n-aș fi voit să viu, aș fi fugit și nu m-ați fi aflat”. Acestea auzindu-le, Iraclid s-a minunat și vrăjitorul i-a spus: „Nu vă îngrijiți de lucruri care sînt de prisos, că eu vă duc pe voi într-o zi la Bizanț”. Iar ei, auzind acestea, s-au spăimîntat, știind că au făcut 30 de zile pînă au ajuns în Sicilia. Și după ce au cumpărat ceea ce au voit, i-au poruncit să intre în corabie și să plece. Iar vrăjitorul i-a dus pe dînșii la o baie și le-a zis să intre într-însa ca să se scalde, dar să nu-și facă cruce și nici să pomenească numele lui Hristos. Iar ei au intrat și, îndată spălîndu-se, s-au aflat în baia cea împărătească a Constantinopolului și s-au spăimîntat de o minune înfricoșată ca aceasta și, ieșind din baie, și-au găsit afară hainele lor.

Deci, mergînd în palatele cele împărătești, au povestit stăpînitorului toate cele întîmplate, care s-a minunat de covîrșitoarea păgînătate a vrăjitorului. Nevorbind împăratul cu dînsul nicidecum, a poruncit să-i taie capul numaidecît, iar el a cerut să-i dea apă să bea și, aducîndu-i-se un pahar cu apă, s-a făcut că-l bea și intrînd în pahar s-a făcut nevăzut, zicînd: „Rămîi sănătos o, împărate! De data asta, că eu mă duc în cetatea Catanei și acolo să mă cauți”. Spăimîntîndu-se împăratul de aceasta, nu se dumirea și nu știa ce să facă. Însă a trimis iarăși pe Iraclid la cetatea Catanei, ca să-l aducă legat ca pe un osîndit. Și mergînd, l-a găsit iarăși la malul mării și i-a heretisit pe ei. Deci vrînd ei să-l lege, le-a zis să nu se ispitească fără folos. Și le-a făgăduit că-i va duce iarăși într-o zi la Bizanț. Și însemnînd marea cu un toiag de dafin, pe care îl ținea în mîini, a făcut un caic și le-a zis să intre într-însul fără de frică și să-și pună și merindea lor; iar ei au intrat cu Iraclid mai pe urmă și într-o zi au ajuns în Bizanț, iar caicul acela, fiindcă era nălucire diavolească, s-a făcut nevăzut, însă ei s-au aflat pe pămînt cu toată sinodia lor și se minunau.

Deci s-a auzit vestea în toată cetatea că iarăși a venit Eleodor și toți alergau să-l vadă. Apoi, trecînd pe lîngă casa lui Iraclid, s-a plecat pe fereastră femeia lui Iraclid, cu numele Ethalia, să-i vadă. Și, văzînd pe Eleodor, a scuipat asupra lor, zicînd: „Ia vedeți, oameni buni, pentru ce fel de lucru s-a dus de două ori în Sicilia bărbatul meu și s-a primejduit”. Însă Eleodor s-a mîniat și a zis către dînsa: „Eu te voi face în toată cetatea de rîs”. Deci cu cuvîntul semețul a făcut de a urmat și lucrul; căci a pierit focul și nu se afla nicăieri fără numai în trupul Ethaliei. Pentru aceea, oamenii neavînd foc cu care să se slujească, au scos-o cu sila în mijlocul cetății și își lua foc fiecare de la trupul ei. Deci împărații au condamnat pe Eleodor să moară de foame. Iar el, a făcut să fie foamete și lipsă mare pretutindeni, încît nu se mai aflau bucate de mîncare. De aceea împăratul a poruncit să-i taie capul în temniță, unde era închis. Dar cum și-a ridicat gealatul mîna ca să-i taie capul, s-au arătat două cercuri pe umerii lui care au sărit sus, la acoperiș și l-au desfăcut iar pe acolo a fugit blestematul, zicînd: „Fii sănătos, împărate, și te mîntuiește; caută-mă pe mine iarăși în Catana, ca și mai înainte”. Deci s-a dus într-o clipă în Sicilia și acolo făcea iarăși semnele sale cele diavolești.

Într-una din zile făcîndu-se alergare de cai, Eleodor a găsit pe un nepot al fericitului Leon, care se numea Hrisis și a zis către dînsul: „Pot să-ți fac un cal așa cum n-are nimeni mai bun”. Deci, cu cuvîntul s-a făcut și lucrul prin nălucirea diavolului și, încălecînd Hrisis pe cal, s-a făcut minunat în toată priveliștea și toți s-au spăimîntat; apoi, poruncind eparhul să-i aducă acel cal de mare preț, calul s-a făcut nevăzut. Cuviosul Leon a povestit eparhului pricina; de aceea a închis în temniță pe Eleodor ca pe un vrăjitor și l-a condamnat la moarte. Scoțîndu-l gealații să-i taie capul, el le-a făgăduit trei litre de aur ca să-l elibereze și, primind gealații, el a făcut prin nălucire o piatră ce se părea a fi de aur; și aceia, luînd-o, l-au eliberat, zicînd către eparh că a fugit prin nălucire diavolească. Apoi, vrînd ei să împartă aurul, l-au găsit piatră ca mai înainte. Acestea și altele făcea blestematul, pe care le lăsăm spre a nu lungi povestirea și să nu întinăm auzurile voastre. Vom povesti numai ce fel de sfîrșit rău a avut el, precum i se cădea.

De multe ori îl sfătuia pe el preamilostivul păstor Leon, pentru bunătatea lui Hristos, și-l ruga să înceteze faptele lui cele rele, ca să nu se muncească de trei ori ticălosul în focul cel veșnic, împreună cu diavolii, dar el n-a primit, ci făcea și mai multe rele, socotind că sînt bîrfeli sfătuirile și poruncile sfîntului. Adăugînd fărădelegi peste fărădelegi, a îndrăznit semețul a intra și în sfînta biserică, ca să ia în rîs preacuratele și dumnezeieștile Taine. Căci într-o zi, cînd era un praznic mare și sfîntul slujea Sfînta Liturghie, a intrat și necuratul Eleodor, care juca cu picioarele fără de rînduială și zicea bîrfeli și hule spre rîs, încît se fălea că va face pe sfînt și pe toți ceilalți să joace; dar n-a putut, căci dumnezeiasca putere a oprit relele lucrări ale diavolului.

Această obrăznicie a deșertului de minte îngrețoșînd pe slujitorul lui Dumnezeu Leon, a îngenuncheat și s-a rugat lui Dumnezeu fierbinte să-i ajute ca să rușineze măiestriile lui. După rugăciune a alergat afară din sfîntul altar, după ce s-a împărtășit cu Sfintele Taine, mai înainte de a se dezbrăca de sfintele veșminte și a legat tare de grumaji, cu omoforul său, pe Eleodor, zicînd: „Domnul Dumnezeu, cel ce a gonit din cer pe tatăl tău, diavolul, să te certe ca să nu mai poți lucra vrăjile tale, spre amăgirea și pierzania multora”. Acestea zicînd, l-a tras pînă la locul celor osîndiți, care se numea Ahilion, și a poruncit mulțimii poporului să adune lemne multe și să facă foc mare și după ce mai înainte l-a silit a mărturisi toate faptele lui rele, l-a tras și au intrat împreună în foc; și a stat acolo pururea pomenitul, pînă cînd a ars Eleodor desăvîrșit și s-a făcut cenușă pierzătoare. Deci, cu osîndă dreaptă, nedreptul s-a ars în foc, ca un moștenitor al iadului, și s-a dus în focul cel veșnic.

Dar, marele arhiereu și făcătorul de minuni Leon nu numai că a ieșit din văpaie nevătămat, spre spaima celor ce îl vedeau, dar nici de sfințitele lui veșminte nu a îndrăznit să se atingă focul, nici să le ardă sau măcar un fir de păr din sfințitul și preacinstitul său cap. Tot așa de demult s-a făcut în Babilon o minune înfricoșată ca aceasta, pe vremea lui Nabucodonosor, cu trei sfinți tineri, pe care, văzînd-o, cei de față s-au spăimîntat și slăveau cu mare glas pe Domnul, Care făcea niște minuni ca acestea ca să preamărească pe robul său. Vestea aceasta străbătînd în toate părțile, împăratul Constantinopolului a trimis la sfînt scrisori, prin care îl ruga să vină la dînsul să-l vadă și să-l binecuvînteze, iar el s-a dus, ca să nu se arate neascultător poruncii împărătești. Acolo însuși împăratul l-a cinstit cu evlavie și cu cucernicie, văzîndu-i fața cea încuviințată a petrecerii îngerești, darul Sfîntului Duh, strălucirea și lucrarea semnelor celor negrăite; căci a săvîrșit acolo în împărăteasca cetate multe minuni, iar mai ales a pus cărbuni aprinși și tămîie în haina sa și i-a tămîiat spre slava și marea cuviință a lui Dumnezeu. Pentru aceea, văzînd o minune ca aceasta, s-au spăimîntat toți și cînd el a voit să se întoarcă la scaunul său, toți l-au petrecut cu mare cinste și evlavie, precum se cădea.^[5]

 

Dar aceste minuni de hipnotizare în masă a celor neprotejați de lucrarea smerită de pocăință, au fost o constantă în viața bietului amăgit și amăgitor de la Prislop, nu sunt numai o mărturie izolată, pentru a nu crede în ea. E adevărat că în fața unora sfinția sa le-a negat spre sfârșitul vieții. În acest caz avem de ales între două variante:

1. ori nu e Sfânt, fiindcă nu a făcut minuni, iar lucrarea lui e rătăcită și învață erezii;
2. ori nu e Sfânt fiindcă a făcut minuni diavolești și lucrarea lui e rătăcită, învățând și erezii.

Ucenicii sfinției sale se scârbesc când le arăți rătăcirea sa de la adevăr și aduc ca un ultim argument „infailibil” că a făcut minuni. Cu aceasta ei cred că nu pot fi biruiți de nimeni în demonstrația lor că e Sfânt. În realitate ei nu dovedesc prin aceasta decât că nu sunt lămuriți în Ortodoxie și de aceea au fost înșelați cu ușurință că ar fi Sfânt.

 

Sfântul „încătușat”‎

Deși a ajuns la închisoare si la Canal, deși a avut domiciliu forțat, părintele Arsenie nu ‎a fost niciodată condamnat, pentru simplul motiv ca cei care erau maeștri ai ‎înscenărilor si minciunii nu au reușit sa-i găsească vreodată o vina [și aceasta ne spune multe despre compromisurile pe care le făcea cu regimul comunist. Toți mărturisitorii nevinovați în temnițele comuniste primeau condamnări grele, numai el nu. Și atunci cum a fost prigonit? Vom vedea mai jos că nici la suplicii nu a fost supus, ci a avut parte de distracția de a-și exersa pe deținuți și temniceri puterile dobândite de la diavolul cu care făcuse un pact mai puțin clasic, prin pecetluirea printr-o spovedanie mincinoasă pe care i-a administrat-o la pachet cu înșelarea că ar fi un duhovnic „sfânt” mort de sute de ani – n.n.]. Judecând după ceea ‎ce spun cei care l-au cunoscut in perioada de detenție si cei care au fost in preajma lui, ‎merita sa ne întrebam daca nu cumva părintele s-a supus acestor suplicii numai pentru ‎a-i ajuta pe cei năpăstuiți de acolo, din locurile de detenție. Unul din apropiații ‎părintelui povestește:‎

‎„In Dobrogea, la Canal, unde a fost dus a doua oara părintele, era foarte greu. Aveau ‎norma zilnica de săpat, iar ei erau oameni nevoiași, nemâncați si nu puteau sa sape. ‎Părintele spunea: «Oameni buni, lăsați ca săpăm noi» [vedeți, recunoștea… Nu săpa singur să îi ajute, se folosea și de îngerii căzuți care îi slujeau – n.n.]. Si nu se știe cum făcea cu ‎puterea lui, ca întotdeauna reușeau sa sape, sa isprăvească. Noaptea însă dispărea, ‎nimeni nu știa in ce fel. Gardienii începuseră sa vorbească intre ei: «Este unul care ‎dispare noaptea!». Odată, când s-a întors din afara lagărului, părintele i-a spus unui ‎gardian:‎

‎«Sa nu te temi, ca nu-ti va face nimeni nimic». Azi asa, mâine asa, gardianul le-a spus ‎si celorlalți: «Eu sunt nebun sau am vedenii, este unul care dispare». A spus si la ‎schimbul de garda. Intr-una din nopți, s-au pus sa-l vada, căci el isi oficia sfanta ‎liturghie in timpul nopții [cum pot oamenii sărmanii, să se amăgească, hulind. Cum puteau numi liturghia neagră ce o făcea Părintele Arsenie Boca ca fiind sfântă? Fiindcă adevărata Sfântă Liturghie nu se face niciodată în stare de transă– n.n.]. L-au văzut in afara inchisorii, mișcând din buze si ‎rugandu-se. Au vrut atunci sa-l scoata din rugăciune, sa-l trezească [dormea, era și el hipnotizat. Cum sunt Sfinții care au atâta trezvie și atenție însoțită de delicatețe față de cei din jur și pază ca să nu își arate lucrarea lor ascunsă, și cum era bietul amăgit! – n.n.] . Dar nu puteau sa ‎faca nimic, era de neclintit.‎ [era posedat, în transă – n.n.]

Ușile mari, cu lacate grele, se deschideau in fata lui, atat noaptea, când pleca, cat si ‎dimineața, când se intorcea”[Sfântul Apostol Petru a pătimit o singură dată aceasta, la porunca lui Dumnezeu prin rugăciunile Sfintei Biserici și îi cinstim lanțurile, ca rod al dragostei bisericești, Părintele Arsenie Boca o făcea el însuși, la comandă, regulat, prin concentrarea și intrarea în transă, ca să se arate pe sine făcător de minuni și să-și asigure o detenție comodă și o eliberare rapidă. De aceea nici nu îl cinstim. Excesele sunt diavolești și vedetismul, chiar și în minuni, arată un suflet egoist, izolat, alungător al dragostei Bisericești– n.n.] ‎ […]

Când au venit securiștii să-l ia, să-l aresteze, Părintele nu era pregătit să plece. L-au luat cu ‎forța și l-au urcat în mașină. Zicea Părintele: „Lăsați-mă puțin, că mergem imediat”. N-au vrut ‎nicicum, dar nici mașina nu pornea. El a zis: „ V-am spus să mă lăsați puțin și mergem”. Dacă au ‎văzut că nu pornește, l-au lăsat pe Părintele să facă ce avea de făcut, după care a venit, s-au urcat ‎în mașină și a zis Părintele: „Să plecăm”. Dacă nu era îngăduit de Dumnezeu să fie arestat, nu ‎putea fi arestat de nicăieri [dar oare nu este aceasta valabil cu orice om. care om poate fi arestat, dacă Dumnezeu nu îngăduie. Iar uneori Dumnezeu îngăduie să lucreze și puterile diavolești pentru ca să ne învețe pe noi a nu căuta minuni, ci adevărul – n.n.] .‎

Când era închis în celulă, cei care îl păzeau îl vedeau cu cartea, cu lumânarea aprinsă, citea ‎și se ruga. Când deschideau celula nu mai era nimeni. închideau celula și iar îl vedeau și s-au ‎înspăimântat. A ajuns până la mai marele închisorilor, care, stând mai mult de vorbă cu el a zis:‎

‎„Noi nu putem să ținem așa ceva aici, cum de ținem un om nevinovat în pușcărie?” [nu erau iscusiți în aflarea adevărului. Disparițiile nu sunt semn de nevinovăție, și dracii dispar și cu câtă vină se încarcă fiindcă ne amăgesc pentru a-i iubi pe ei… – n.n.] . ‎

Când era la canal, Părintele muncea din greu și își depășea întotdeauna norma și era foarte ‎apreciat de cei care îl păzeau. Odată a terminat mult mai devreme norma și a zis celui ce-l păzea: ‎‎„îmi dai voie să mă odihnesc puțin?”. Acela l-a lăsat să se odihnească. A văzut apoi că trece o oră, ‎trec două și au intrat în panică cei cel păzeau pe Părintele. L-au căutat și nu l-au găsit nicăieri, le ‎era frică de faptul că, fiind pedepsiți pentru neatenție, o să intre în locul lui.‎

La un moment dat Părintele a apărut și i-a zis paznicului: „ Ti-am cerut voie să mă odihnesc, ‎mi-ai dat voie, de ce m-ai mai căutat?” Dar l-au chestionat paznicii mai în amănunt și până la urmă ‎Părintele a spus că a fost la înmormântarea mamei sale! S-au interesat și într-adevăr la orele acelea ‎Părintele fusese la înmormântare!

[aici cine minte ucenicul sau Părintele Arsenie Boca?

Mi-a povestit că în acest timp, cât se afla la canal, a decedat mama sa și se zvonise că el ar fi evadat de la canal, motiv pentru care organele de stat au căutat să se convingă dacă este adevărat sau nu. În realitate, el nu evadase și se afla la canal. A arătat că a presimțit că s-a întâmplat ceva acasă, dar nu a știut până nu s-a comunicat oficial.^[6]

ori minte Părintele Arsenie Boca, ori mint ucenicii. Cum rămâne cu hocus-pocus nu e Arsenie/ba e Arsenie care știe tot și este și la înmormântarea mamei? – n.n.]

Când l-am văzut eu pe Părintele Arsenie la Drăgănescu, era mâhnit, și avea de ce să fie. I se ‎luase dreptul de a sluji Sfânta Liturghie la Prislop [și atunci de ce nu a revenit la slujirea ei, în altă parte. Nu i se mai oferea soluția să fie vedetă? De ce neapărat la Prislop? După 1964, dacă nu ar fi încălcat Sfintele Canoane, ca să nu mai fie vrednic de slujirea preoțească, toți deținuții politici, chiar și cei legionari, au putut să-și reia și călugăria și preoția. Sfinția sa de ce nu a făcut așa? – n.n.] și cea mai mare durere a Părintelui Arsenie a ‎fost cred asta: că ne-a descoperit nouă multe taine, la toți, la multă lume și n-am urmat nimic din ‎ele [ce păcat să îți pară rău că nu se urmează tainele descoperite. Dacă ar fi dat sfaturi de pocăință, ar fi de înțeles mâhnirea că se periclita mântuirea celui sfătuit. Dar ce bucurie poate fi mai mare decât aceea a nu se urma proorociile demonilor și că scapă oamenii de înșelare? Dar dacă sfinția sa era amăgit, e de înțeles, fiindcă avea o confuzie gravă între duhuri și Sfântul Duh – n.n.] . Asta a fost cea mai mare mâhnire.‎

În 1946 când a fost seceta cea mare, aici la Sâmbăta, s-a urcat sus în munte să se roage și ‎și-a găsit un loc prielnic (la chilia Părintelui Arsenie, cum îi spunem acum). S-a rugat cu lacrimi ‎multe. Și i-a apărut un înger care i-a vorbit și i-a spus așa: „ Ți-am ascultat rugăciunea, du-te că ‎voi da ploaie, și spune la lume să se întoarcă din căile rele”, iar după ce a coborât, a început să ‎plouă până s-a umflat pământul de apă. După care a spus Părintele Arsenie: „Spre mâhnirea mea, ‎nu s-a întors lumea la credință” [ploaie din cer pot aduce și dracii, fiindcă apa este o stihie, cum este și focul. Chiar și dacă oamenii ajung să se amăgească crezând că focul sau ploaia au fost aduse de Dumnezeu, totuși Satan are îngăduința să îl aducă, pentru a ne lămuri noi credința: credem mai mult în min(ci)uni sau în adevăr? Iov 1:12 Atunci Domnul a zis către Satan: „Iată, tot ce are el este în puterea ta; numai asupra lui să nu întinzi mâna ta”. Și Satan a pierit din fața lui Dumnezeu. […] Iov 1:16 Nu a sfârșit vorba bine și altul a sosit și a spus: „Focul lui Dumnezeu a căzut din cer și a ars oile tale și pe robii tăi și i-a mistuit. Și am scăpat numai eu singur și am venit să-ți dau de veste!”. Chiar și oamenii pot provoca ploaie artificială. Dar credința autentică (nu cea în Părintele Arsenie Boca, la care vin mulți prin duhurile amăgirii, crezând că au ajuns la liman) este o harismă a Sfântul Duh. Ea nu poate veni prin lucrarea unui înșelat, chiar dacă este amăgit prin îndulcirea de sine până la lacrimile de slavă deșartă – n.n.]. Din momentul acela cum să mai fie bucuros când vezi că te zbați ‎pentru îndreptarea omului și el tot rău este. Și totuși Părintele nu a fost supărat pe noi, pe nici unii, ‎că ne-a ajutat și ne ajută mereu.‎

Cu rugăciunea, Părintele Arsenie i-a blocat pe sovietici de n-au putut să vină la noi în țară [ce minciună grosolană! Cei care au citit viața Părintelui Cleopa au aflat cu câtă durere, cu câte lacrimi și cu ce rugăciuni s-a rugat acesta la Maica Domnului și Ea Însăși a oprit venirea sovieticilor. Ce mândrie să spui că X sau Y blochează armatele. Da, rugăciunile Părintelui Cleopa au contat foarte mult, sfinția sa trecând hotarul despătimirii și al desăvârșirii, lucru evident din cuvintele sfinției sale limpezi, ce nu se abat nici la stânga, nici la dreapta de la Sfânta Predanie și care duc la pocăință (nu la îndulcirea de minuni). Dar nici un om evlavios, așa cum sunt ucenicii sfinției sale, nu spune că starețul de la Sihăstria a blocat pe ruși, deși îl laudă, arătând prin aceasta că roadele sale au fost echilibrate, cum a fost și sfinția sa. Și prin aceasta vedem că Părintele Cleopa a avut o viață centrată pe Hristos (căci și ucenicii sfinției sale nu se centrează pe el ci pe pocăința în Hristos, cum fac toți Ortodocșii), trăgând concluzia că sfinția sa, și din acest punct de vedere, poate fi un model de sfințenie Ortodoxă.

Haideți să citim cu toții cum a fost, în realitate:

MĂRTURII

Părintele Cleopa – un far în furtună^[7]

Parisul devenise centrul politic al diasporei Române, centrul spiritual însă se afla tainic la Mănăstirea Sihăstria.

După o călătorie obositoare am ajuns în Moldova. Prima noapte, era la 22 august 1968, am dormit la Mănăstirea Agapia. M-am trezit devreme și am ieșit să văd dacă automobilul meu e încă în bună stare. Un șoc puternic m-a înghețat. În parcare, cele peste o sută de mașini care se îngrămădiseră în ajun să capete un loc mai ferit, dispăruseră în timpul nopții.

În piața pustie rămăseseră două mașini, una a mea, cealaltă a unui pastor belgian. Trupele sovietice intraseră în Cehoslovacia. Rudele și prietenii care veniseră să mă vadă m-au înconjurat cu țipete disperate: ״Vin rușii! Ce stai? Fugi! Pleacă! Gândește-te la copiii tăi. De vă prind rușii, vă nenorocesc”. întrebai: „Dar voi?! Nu v-ați săturat de atâta suferință?”.

N-am plecat. Fugisem de ruși în 1944; încă le mai simțeam răsuflarea fierbinte în ceafă; acum mă dădeam de bună voie în mâinile lor. Singura persoană care a înțeles de ce rămân a fost stareța Eustochia. M-a sfătuit să mă duc la Sihăstria să-l văd pe Părintele Cleopa de care auzisem. Era oarecum duhovnicul întregii țări. Am urcat pe cărarea pietruită, nu m-am oprit la Secu și, aproape de amiază, mi-am ajuns țelul. Oameni nenumărați se învârteau prin curtea mănăstirii, vorbeau turmentați de frică, se rugau, plângeau. Eram într-un cazan în clocot. Părintele Cleopa tocmai ieșea din biserică. Vrui să urc spre el, dar rămăsei deodată înlemnit. Bătrânul călugăr, cu părul și barba răvășită, șchiopăta ținut de brațe de doi monahi. Dar șarpele nesocotinței, al bănuielilor deșarte, prinse a se zvârcoli în mintea mea. Cred că, deznădăjduit, am șoptit cam tare osânda mea: ״Doamne, Dumnezeule, e beat!” (vedeți cum nu se sfiesc ucenicii să îl și jignească, atunci când li se pare ceva necuviincios? Ucenicii sfinției sale sunt atenți la ceea ce culeg și de la cine culeg. Nu merg după idei preconcepute sau hipnoză – n.n.) .

In grupul în care înaintam și eu se produse o oarecare rumoare. Dar starețul [Caliopie] care mă ajunsese din urmă, mă făcu de rușine: „Știi că n-a mai dormit de alaltăieri? Priveghează în biserică, se roagă să nu vină rușii” (nu a făcut circ cu balta de lacrimi pentru a fi verificată, ca să convingă pe alți că e Sfânt, ci s-a ostenit două zile luptându-se cu „robul rău somnul” priveghind, nepăsându-i că unii oamenii îl vor cataloga drept beat – n.n.). Cleopa și-a făcut loc printre pelerinii care constituiau un baraj de neclintit, s-a apropiat și m-a salutat prietenos: „Ai venit? Bine ai venit! Te așteptam de mult” (nu l-a catalogat drept dezertor, nu s-a purtat ca un bici al lui Dumnezeu vădindu-i public păcatele, ca să-l impresioneze că e Sfânt, ci i-a arătat multă dragoste, necruțându-se pe sine prin somn, ci jertfindu-și odihna de dragul pelerinului, dându-i din roadele pustiei, căci era flămând și, mai ales, păstrându-i libertatea prin cuvinte dumnezeiești, potrivite cu nevoile lui. Nu l-a fulgerat cu privirea, nu l-a făcut idolatru în jurul său. Ce minunat este Dumnezeu în sfinții săi și ce diferiți sunt aceștia față de Părintele Arsenie Boca! – n.n.) . M-a poftit în chilia sa. S-a spălat și, înviorat, m-a invitat să-l însoțesc la plimbare. Două ceasuri bune l-am urmat pe cărările șerpuite ale munților. A vorbit el tot timpul. Nu mâncasem, îmi culegea boabe și ierburi. A predicat, dar predica lui alterna cu un șir de istorioare poznașe din viața lui, spuse de un Ion Creangă sfințit.

La întoarcere a vorbit de pe cerdac poporului. Mă prezentă ca pe un frate de departe, recunoscut, și îi rugă pe cei ce așteptau de cu seară să mă primească între ei (răsplată dumnezeiască: pe cel care l-a ocărât public, l-a cinstit public. Nu cum făcea Părintele Arsenie Boca: pe cei ce erau mâhniți că vădea public păcatele oamenilor, ca pârâșul la Judecată, și plecau cu discreție dezamăgiți că nu găseau la Prislop o lucrare a Evangheliei, sfinția sa îi ocăra public ca dezertori – n.n.), Fiindcă îmi închipuiam că el postea, n-am mâncat nici eu. Cu greu m-am desprins din ochii lui pătrunzători și totuși blânzi. (cu greu, dar a avut libertatea de a se desprinde. Dragostea și blândețea Părintelui Cleopa îl făceau să-i îndrăgească privirea și să ia hrană pentru suflet din ea. Nu găsea în ea frica paralizantă, fulgerele care cutremură și mânia vadnicului public de păcate, pe care o mărturisesc ucenicii prizonieri ai Părintelui Arsenie Boca – n.n.)

Seara, la Agapia, am povestit Maicii Eustochia de sfaturile lui (sfaturile, nu privirea și falsele minuni și proorocii, care sunt subiectele de discuție ale fanilor de la Prislop – n.n.). Nu bănuiam atunci că drumul meu la Sihăstria, în zilele când haosul în țară creștea, va deveni literatură.

Întors la București, mi-a comunicat Patriarhul că sunt invitat la o scurtă ședință cu niște „tovarăși” la Comitetul Central: „Faci absolut ce vrei tu, nu uita că tu ești liber!”. „Și ce să le spun?”. ״Te privește”. M-am dus pe jos cu destulă emoție în pântece. Ascensorul, la care mă condusese un gradat, zgâlțâi la pornire, periculos, după cum mi s-a părut, însoțitorul meu m-a liniștit: ,Ăsta rezistă, că e făcut înainte de vremea noastră”. Am mai urcat o scară și am intrat într-un salon; mă așteptau trei persoane, un șef, comportându-se ca toți șefii din România, un secretar cu un creion în mână și un al treilea, pe care l-am taxat de auditor, după urechile lui uriașe. Șeful a spus câteva cuvinte la început, dar a închis repede gura, fiindcă uitase să schimbe tonul de politruc obișnuit. A revenit cu un glas dulce, melodios… „Domnule profesor, știm ce ați făcut minut cu minut din clipa când ați aflat că o invazie a unui stat vecin cu noi ar fi posibilă”. „M-ați urmărit?!”. Auditorul zâmbi, parcă ar fi mușcat într-o lămâie. „Sigur că v-ați dat seama, a fost numai pentru protecția dvs. Ați afirmat față de toți cunoscuții dvs. că rușii nu vor veni, ba chiar ați vorbit în public în gara de la Fălticeni și în grădina Copou la Iași, repetând insistent convingerea dvs. că nu se va întâmpla nimic. N-ați luat contact cu ambasada dvs. cum au făcut toți turiștii germani. N-ați fost la ambasada americană și la nici una de dincolo de ceea ce numiți dvs. «cortina de fier». Știți ceva? Ce e? Ce știți?”.

Ideea îmi veni în acel minut: „Bineînțeles că știu”. Auditorul sumbru croncăni: „De unde?”. Președintele sună; un chelner apăru: „Doriți cafele?”. „Cafele”, porunci. Apoi se clăti cu miere de albine: „Așa e, știți ceva?”. Încercai și eu să vorbesc ca un președinte, dar eșuai. Cred asta, fiindcă anchetatorii nu au înțeles. „Știu de la Cleopa”. Toți trei rămaseră cu gura deschisă ca la dentist. Nu pricepuseră. Președintele făcu un semn secretarului, fii perspicace, scrie tot! Acesta își mări viteza rotocoalelor pe blocnotesul său. „O persoană? Cine mai e și asta? O spioancă?” „Nu asta, ci acesta”. „Indiferent. Ce-a spus?”. „A spus să nu ne fie frică, rușii nu vor intra. A fost mare răscoală în cer. Dar s-a rugat Maica Domnului să nu se verse paharul. Să nu cadă pedeapsa, ca întotdeauna, pe români”. Președintele se oțărî, auditorul se mânie de-a binelea. Un plesnet suav răsună peste tăcerea noastră. Nu era nimic grav. Creionul secretarului consternat se rupsese.

Tocmai în acest moment, nefericitul chelner apăru cu patru ceșcuțe de cafea fumegânde. Șeful îl amenință cu pumnul: „Ieși afară!”.

Paul Miron, Germania^[8]

Să continuăm acum, după ce ne-am răcorit cu frumoasele și amuzantele istorisiri duhovnicești spuse cu dragoste și echilibru, în duhul Părintelui Cleopa, de către ucenicii lui, influențați de către el, cu penibilele povestiri de grădiniță ale ucenicilor Părintelui Arsenie Boca.

– n.n.] . ‎

Spunea părintele Daniil că în 1968 el era la Drăgănescu și l-a trimis să-l cheme din biserică. ‎

Tocmai se zvonise ca urmează un război (invadarea Cehoslovaciei). S-a dus acolo, a intrat în biserică, dar nu-l găsea; s-a dus în altar și l-a găsit în genunchi, plâns. S-a șters repede la ochi. ‎Părintele Bunescu s-a dus în locul unde a fost Părintele și era umed locul de la plânsul Părintelui [ce verificări și curiozități lipsite de discreție. Spectaculos și în lacrimi – n.n.] . ‎L-a întrebat mai târziu de ce a plâns. Nu i-a răspuns, dar mai apoi i-a zis că rușii sunt la granițele ‎țării [lucru pe care îl știau toți, după cum am văzut în istorisirea de mai sus. Nu trebuia să fii prooroc ca să o afli. – n.n.] . A plâns Părintele pentru neamul românesc [aceasta este interpretarea ucenicilor. Dar, poate, îl durea măseaua – n.n.). (Gheorghe Silea, 45 ani – Sâmbăta de Sus)‎

Când era arestat la Canal, a cerut permisiunea gardianului de a-i acorda trei ore de odihnă ‎‎(până la ora 17). După un timp gardianul trecând în control a sesizat absența Părintelui, după care ‎a dat alarmă generală. Nu l-au găsit, dar la ora 17 Părintele a apărut unde îl lăsase gardianul. A ‎fost întrebat unde a fost, la care Părintele le răspunde că a fost la înmormântarea mamei sale. S-a ‎dat telefon la primarul din satul Părintelui (Vața), confirmându-se înmormântarea și prezența ‎Părintelui acolo. (Prof. C.F.)‎^[9]

La fel fac și vrăjitorii hinduși:

 

Așadar, se învață despre Krishna că a întreținut relații sexuale cu ‎‎16.000 de femei si a dobândit 180.000 de fii. în ‎fotografia alăturată este ‎înfățișat făcând curte fiicelor de păstori dintr-un sat. Cu fluierul său ‎dulce le vrăjea pe ‎femeile care, lăsându-si în urmă familiile si rușinea, ‎alergau să-l întâlnească. Vrând să le mulțumească pe toate, ‎Krishna le-a ‎hipnotizat în grup, făcând-o pe fiecare dintre ele să creadă că dansează ‎împreună cu el. Krishna a ‎dansat însă numai cu o favorită a sa, pe nume ‎Rada, care era căsătorită. Când gelosul ei soț s-a apropiat cu intenția ‎de ‎a-i prinde în flagrant, Krishna a luat forma zeiței Kali si astfel bărbatul, ‎în loc să asiste la o scenă de adulter, a ‎văzut-o pur si simplu pe soția lui ‎rugându-se zeiței Kali!‎

Deci zeul, în timp ce îi învață pe oameni ascetismul, yoga, ‎devotamentul fată de el, fată de virtute, în viața ‎personală se dovedește ‎obsedat sexual, iubitor de plăcere, adulter, viclean, ipocrit, mincinos, ‎gata oricând să însele, ‎să destrame familii si să calce în picioare cinstea ‎soților. Acestea sunt relatările „istoriei sfinte”.‎^[10]

La fel fac și cei considerați sfinți de către latini, fiind de fapt eretici înșelați:

Biserica a fost convinsă că rănile de pe mâinile Părintelui ‎Pio, care au sângerat timp de 50 de ani, erau autentice. La fel ‎au crezut și milioanele de adepți ale fostului călugăr capucin, ‎adepți care mai credeau că Pio are puteri tămăduitoare și ‎abilitatea de a fi în două locuri în același timp.‎

Părintele Pio, pe numele real Francisco Forgione, a murit ‎în 1968 și a fost canonizat de Papa Ioan Paul al II-lea în 2002.^[11]

 

Pentru a ne lămuri cum lucrează Dumnezeu să vedem mai multe minuni reale, nu amăgitoare, pe care satana le-a copiat în cele de mai sus, pentru a înșela masele de oameni sărmani:

Fap 5:18 Şi au pus mâna pe apostoli şi i-au băgat în temniţa obştească. 19 Iar un înger al Domnului, în timpul nopţii, a deschis uşile temniţei şi, scoţându-i, le-a zis: 20 Mergeţi şi, stând, grăiţi poporului în templu toate cuvintele vieţii acesteia. 21 Şi, auzind, au intrat de dimineaţă în templu şi învăţau. Dar venind arhiereul şi cei împreună cu el, au adunat sinedriul şi tot sfatul bătrânilor fiilor lui Israel şi au trimis la temniţă să-i aducă pe apostoli. 22 Dar, ducându-se, slugile nu i-au găsit în temniţă şi, întorcându-se, au vestit, 23 Zicând: Temniţa am găsit-o încuiată în toată siguranţa şi pe paznici stând la uşi, dar când am descuiat, înăuntru n-am găsit pe nimeni. 24 Când au auzit aceste cuvinte, căpetenia pazei templului şi arhiereii erau nedumeriţi cu privire la ei, ce-ar putea să fie aceasta. 25 Dar venind cineva, le-a dat de veste: Iată, bărbaţii pe care i-aţi pus în temniţă sunt în templu, stând şi învăţând poporul. 26 Atunci, ducându-se, căpetenia pazei templului împreună cu slujitorii i-au adus dar nu cu sila, că se temeau de popor să nu-i omoare cu pietre. 27 Şi, aducându-i, i-au pus în faţa sinedriului. Iar arhiereul i-a întrebat, 28 Zicând: Au nu v-am poruncit vouă cu poruncă să nu mai învăţaţi în numele acesta? Şi iată aţi umplut Ierusalimul cu învăţătura voastră şi voiţi să aduceţi asupra noastră sângele Acestui Om! 29 Iar Petru şi apostolii, răspunzând, au zis: Trebuie să ascultăm pe Dumnezeu mai mult decât pe oameni. 30 Dumnezeul părinţilor noştri a înviat pe Iisus, pe Care voi L-aţi omorât, spânzurându-L pe lemn. 31 Pe Acesta, Dumnezeu, prin dreapta Sa, L-a înălţat Stăpânitor şi Mântuitor, ca să dea lui Israel pocăinţă şi iertarea păcatelor. 32 Şi suntem martori ai acestor cuvinte noi şi Duhul Sfânt, pe Care Dumnezeu L-a dat celor ce Îl ascultă. 33 Iar ei, auzind, se mâniau foarte şi se sfătuiau să-i omoare.

Vedem că Sfinții Apostoli nu au trecut prin ușile încuiate (neavând trupurile înviate), ci îngerul le-a deschis și nu pentru a impresiona pe arhierei, ci pentru a propovădui la mulțime lucruri care se înțelegeau că erau împotriva doctrinei cărturarilor și fariseilor, ascultând mai mult de Dumnezeu decât de oameni. Arhiereii în final vor vrea să îi omoare, doar sfatul lui Gamaliel îi va reține o vreme, după care vor declanșa din nou o prigoană sângeroasă, Apostolii fiind obligați să se împrăștie în lume.

Spre deosebire de adevărata minune, hipnozele în lanț declanșate de Părintele Arsenie Boca au ca centru pe sine, ne fiind ajutat de îngeri (pentru smerenie) și nefiind voia lui Dumnezeu ca o urmare a necesității de a propovădui și a rugăciunii, ci descurcându-se de unul singur, la comandă, după cum voia. El se întoarce pentru spectacol înapoi în temniță, apare și dispare nefiresc, fără să se deschidă ușile temniței (lucru imposibil pentru un trup încă neînviat), iar securiștii paralizați de sfinția sa se hotărăsc să scape de el. Părintele Arsenie Boca, după eliberare, propovăduiește socialismul și comunismul, atât prin viața de o „decență” conformă cu noua orânduire (prin conviețuirea alături de Maica Zamfira, fără vreo urmă de monahism), dar și prin scrieri, arătându-se colaborator și scăpând de orice fel de prigoană.

Fap 12:7 Și iată un înger al Domnului a venit deodată, iar în cameră a strălucit lumină. Și lovind pe Petru în coastă, îngerul l-a deșteptat, zicând: Scoală-te degrabă! Și lanțurile i-au căzut de la mâini. 8 Și a zis îngerul către el: Încinge-te și încalță-te cu sandalele. Și el a făcut așa. Și i-a zis lui: Pune haina pe tine și vino după mine. 9 Și, ieșind, mergea după înger, dar nu știa că ceea ce s-a făcut prin înger este adevărat, ci i se părea că vede vedenie. 10 Și trecând de straja întâi și de a doua, au ajuns la poarta cea de fier care duce în cetate, și poarta s-a deschis singură. Și ieșind, au trecut o uliță și îndată îngerul s-a depărtat de la el. 11 Și Petru, venindu-și în sine, a zis: Acum știu cu adevărat că Domnul a trimis pe îngerul Său și m-a scos din mâna lui Irod și din toate câte aștepta poporul iudeilor. 12 Și chibzuind, a venit la casa Mariei, mama lui Ioan, cel numit Marcu, unde erau adunați mulți și se rugau. 13 Și bătând Petru la ușa de la poartă, o slujnică cu numele Rodi, s-a dus să asculte. 14 Și recunoscând glasul lui Petru, de bucurie nu a deschis ușa, ci, alergând înăuntru, a spus că Petru stă înaintea porții. 15 Iar ei au zis către ea: Ai înnebunit. Dar ea stăruia că este așa. Iar ei ziceau: Este îngerul lui. 16 Dar Petru bătea mereu în poartă. Și deschizându-i, l-au văzut și au rămas uimiți. 17 Și făcându-le semn cu mâna să tacă, le-a istorisit cum l-a scos Domnul pe el din temniță. Și a zis: Vestiți acestea lui Iacov și fraților. Și ieșind, s-a dus în alt loc. 18 Și făcându-se ziuă, mare a fost tulburarea între ostași: Ce s-a făcut, oare, cu Petru? 19 Iar Irod cerându-l și negăsindu-l, după ce au fost cercetați paznicii, a poruncit să fie uciși. Și el, coborând din Iudeea la Cezareea, a rămas acolo.

Sfântul Apostol Petru, căpetenia Apostolilor, nu s-a rugat să plece din interes personal, nici măcar pentru înmormântarea mamei sau a soacrei. Nici măcar nu a vrut să plece, fiindcă iubea a suferi pentru Hristos fără încetare. În schimb se ruga Sfânta Biserică pentru el și Dumnezeu pentru folosul Ei, îl eliberează eficient. Nicăieri nu se spune că pentru puterile sale Sfântul Apostol pleca și venea de câte ori dorea. El este smerit, dispus la jertfă și suferință pentru Hristos și supus Sfintei Biserici, lăudând pe Domnul în minunile Lui, chiar dacă le făcea prin îngeri, dar și în prigoanele pentru El, răbdându-le fără evadări. Este limpede pentru oricine că mesajul Apostolic este centrarea pe Hristos și Trupul Lui Sfânta Biserică în duh de jertfă, arătând și neputințele proprii, chiar și ale Apostolilor, iar mesajul Părintelui Arsenie Boca, atât cel personal, prin scris sau pictură, cât și cel al ucenicilor este unul centrat pe sfinția sa, în duh de voie proprie capricioasă, lucrătoare spre confort și prin minuni, prezentându-l ca pe un erou infailibil, exact așa cum fac păgânii cu zeii lor și latinii cu cei considerați de ei Sfinți. Pictorul de la Drăgănescu, dacă ar fi fost un mărturisitor Ortodox ar fi rămas în temniță ca și ceilalți Părinți, evitând originalitatea și s-ar fi smerit prin suferință, fiind învățat de către ei Ortodoxia.

Chiar dacă ar fi fost înștiințat de Sfântul Duh, iar nu de duhurile necurate pitonicești, de moartea mamei sale, ar fi rămas în temniță și cu credință s-ar fi rugat pentru ea, știind că la Dumnezeu nu contează prezența trupească, ci lucrarea minții în smerenia ascunsului. Se vede că nu a citit, sau nu a înțeles, sau nu a crezut, sau nu a iubit Sfânta Evanghelie:

Mat 8:5 Pe când intra în Capernaum, s-a apropiat de El un sutaș, rugându-L, 6 Și zicând: Doamne, sluga mea zace în casă, slăbănog, chinuindu-se cumplit. 7 Și i-a zis Iisus: Venind, îl voi vindeca. 8 Dar sutașul, răspunzând, I-a zis: Doamne, nu sunt vrednic să intri sub acoperișul meu, ci numai zi cu cuvântul și se va vindeca sluga mea. 9 Că și eu sunt om sub stăpânirea altora și am sub mine ostași și-i spun acestuia: Du-te, și se duce; și celuilalt: Vino, și vine; și slugii mele: Fă aceasta, și face. 10 Auzind, Iisus S-a minunat și a zis celor ce veneau după El: Adevărat grăiesc vouă: la nimeni, în Israel, n-am găsit atâta credință [din păcate nici la Părintele Arsenie Boca, care avea nevoie să meargă la înmormântarea mamei și să demonstreze gardienilor ce făcător de minuni este, și nici la ucenicii săi care se laudă cu aceasta, vrând să ne convingă că poate exista sfântul Excepție ce nu se conduce în viață după Sfânta Evanghelie – n.n.]. 11 Și zic vouă că mulți de la răsărit și de la apus vor veni și vor sta la masă cu Avraam, cu Isaac și cu Iacov în împărăția cerurilor [este limpede că cei care au credința sutașului vor fi primiți în împărăție. Dar cu ceilalți, ce va fi? – n.n.]. 12 Iar fiii împărăției vor fi aruncați în întunericul cel mai din afară; acolo va fi plângerea și scrâșnirea dinților.13 Și a zis Iisus sutașului: Du-te, fie ție după cum ai crezut. Și s-a însănătoșit sluga lui în ceasul acela.

Mat 6:5 Iar când vă rugați, nu fiți ca fățarnicii cărora le place, prin sinagogi și prin colțurile ulițelor [este limpede că nici la canal sau în celulă, ca să se arate că dispare și apare, neputând fi clintit când se roagă, pentru a fi și mai spectaculos și a atrage tuturor atenția asupra sa – n.n.], stând în picioare, să se roage, ca să se arate oamenilor; adevărat grăiesc vouă: și-au luat plata lor. 6 Tu însă, când te rogi, intră în cămara ta și, închizând ușa, roagă-te Tatălui tău, Care este în ascuns, și Tatăl tău, Care este în ascuns, îți va răsplăti ție.

***

Mai avem și alți Sfinți în Istoria Sfintei Biserici, unii purtați de draci la distanță, alții de alți Sfinți, sau chiar de Sfântul Duh, dar de fiecare dată nu au făcut-o gratuit, pentru spectacol și interes personal, ci pentru folosul înțelegător în pocăință al întregii Sfintei Biserici.

Să cercetăm, de pildă, un caz de o frumusețe rară: Sfântul Iosif, făcătorul de canoane. Vom vedea că răpirea lui s-a făcut tocmai spre apărarea întărirea cultului Sfintelor Icoane canonice, pentru lauda Sfinților și că, deși vedea cu duhul păcatele ucenicilor săi, niciodată nu le arăta pe față ce au greșit, ci îi conducea cu cuvinte înțelepte, de pocăință generală, ca ei înșiși să vină la propria mustrare de sine și să le mărturisească, căci numai așa se puteau vindeca de patimi și primi cununa mucenicească a spovedaniei. Veți vedea, așadar, cum lucrarea Sfântului Duh prin el este diametral opusă lucrării duhurilor necurate prin Părintele Arsenie Boca care atacă Sfintele Icoane, atât în concepția teoretică cât și în realizarea picturală înlocuind pe Sfinți și chiar pe Hristos cu asemănarea sa, lauda de sine fiind prezentă de la un cap la altul în mesajul sfinției sale, iar cruzimea față de ucenici prin vădirea publică a păcatelor (ce i-a dat numele de bici al lui Dumnezeu) fiind tipic diavolească. De aceea și sfârșitul le-a fost așa de diferit. Sfântul Iosif întâmpinat de Sfinți și mărturisit de Sfânta Biserică, având Sfinte Moaște, făcând adevărate minuni în viață și după adormire, iar Părintele Arsenie Boca, după cum vom vedea în capitolul dedicat morții sfinției sale, având sfârșit urât, îndoielnic, cu minuni nălucitoare drăcești, având oase negre și fiind respins de Sfânta Biserică prin toate cele 7 Sfinte Sinoade Ecumenice.

Fericitul Iosif, înștiințîndu-se de mucenicescul sfîrșit al episcopului, s-a bucurat foarte mult de a lui neînduplecată bărbăție și mulțumea lui Hristos, Cel ce a întărit la o nevoință ca aceea pe alesul Său ostaș, care, deși alunecase puțin, însă, bine îndreptîndu-se, a biruit pe vrăjmaș. Încă și pe mulți alții, Sfîntul Iosif, de asemenea, i-a izbăvit din sufleteasca pierzare și la Hristos înainte i-a trimis, învățîndu-i neîncetat spre calea mîntuirii. Și singur el de Dumnezeu se păzea de moarte, ca spre folosul celor mai mulți, viața lui să se lungească.

Pătimind Sfîntul în temnița aceea șase ani, a sosit cumplitul sfîrșit al răucredinciosului împărat Leon Armeanul. Că sosind noaptea praznicului Nașterii lui Hristos, a fost ucis de ostașii săi în biserică, la cîntarea Utreniei. Și în același ceas Cuviosul Iosif a fost înștiințat de pierderea acelui tiran în temnița Critului și a fost liberat cu minune din legături, prin arătarea către dînsul a Sfîntului Ierarh Nicolae. Pentru că toată noaptea aceea petrecînd-o fără somn, Sfîntul Iosif, cîntările praznicului cîntîndu-le și rugîndu-se, la cîntarea cocoșilor a strălucit o lumină în temniță și a stat înaintea lui un bărbat cu sfințită cuviință și cinstit, îmbrăcat în veșminte arhierești, cărunt la păr, cu fața luminoasă, grăind către dînsul: „De la Mira Lichiei am venit la tine, fiind trimis de Dumnezeu, ca degrabă să-ți aduc veste de bucurie; pentru că vrăjmașul cel ce a tulburat Biserica și a risipit oile lui Hristos, s-a lipsit de împărăție și de viață, fiind chemat la judecata lui Dumnezeu. Deci, acum ți se cade să te întorci la Constantinopol și cu darul Sfîntului Duh care locuiește în tine, pe mulți să-i întărești”. Spunîndu-i aceasta, i-a dat o hîrtie și i-a zis: „Primește această hîrtie și o mănîncă”. Iar scrisoarea era aceasta: „Grăbește, Îndurate, și Te sîrguiește ca un Milostiv spre ajutorul nostru, că poți, dacă voiești”.

Iosif, luînd acea hîrtie și citind-o, a înghițit-o cu bucurie și a zis: „Cît sînt de dulci gîtlejului meu cuvintele acestea”. Și i-a poruncit cel ce i se arătase ca să și cînte acele cuvinte și, cîntîndu-le cu bucurie, îndată a văzut lanțurile și obezile sale dezlegate și căzute de pe grumaz, de la mîini și de la picioare și a auzit pe Sfîntul Ierarh Nicolae, grăindu-i: „Scoală-te și urmează-mă”. Și, sculîndu-se, a ieșit din temniță, deschizîndu-se ușile singure de la sine, iar străjerii temniței nu știau nimic de aceasta. Apoi s-a văzut că era dus prin văzduh de o putere dumnezeiască nevăzută și în puțin timp s-a aflat la Constantinopol, pe calea cea mare care duce în cetate, slăvind pe Dumnezeu pentru o minune ca aceea preaslăvită.

După ce Sfîntul Iosif a intrat în cetate, n-a găsit între cei vii pe iubitul său părinte, pe Sfîntul Grigorie Decapolitul, pentru că se dusese către Domnul. Dar a văzut numai pe Ioan ucenicul lui și a plîns mult după părintele său Grigorie, că nu s-a învrednicit să-l vadă iarăși viu; și a stat lîngă mormîntul lui împreună cu părintele Ioan. Apoi după multă vreme s-a dus și Ioan către Domnul și l-a îngropat aproape de Sfîntul Grigorie. După aceea Cuviosul Iosif s-a mutat în alt loc deosebit și liniștit, afară din cetate, nu departe de biserica Sfîntului Ioan Gură de Aur. Acolo sălășluindu-se, a zidit o biserică în numele arhiereului lui Hristos, Nicolae și a adus acolo moaștele la amîndoi părinții, ale Sfîntului Grigorie Decapolitul și ale lui Ioan. Apoi a întemeiat acolo mănăstire și a adunat frați și venea la dînsul totdeauna mulțime de oameni duhovnicești și mirenești, ca să-i asculte învățăturile lui cele însuflate de Dumnezeu; pentru că darul Sfîntului Duh izvora ca un rîu din gura lui, prin cuvintele cele grăite cu dulceață.

Cuviosul Iosif, ducîndu-se o dată în Tesalia, a cîștigat o bună parte din moaștele Sfîntului Apostol Vartolomeu, pe care le-a pus cu cinste în mănăstire. Și se învrednicea adesea a-l vedea în vedenia visului, căci avea către dînsul mare dragoste și credință, dorind să împodobească prăznuirea acelui sfînt apostol cu cîntări de laude, dar nu îndrăznea, îndoindu-se de va fi plăcut sfîntului apostol acel lucru, sau nu. El se ruga cu dinadinsul lui Dumnezeu și apostolului Lui, ca să i se dea înștiințare despre aceasta și înțelepciune să i se dăruiască de sus, ca să poată scrie bine stihirile de cîntare.

Deci, rugîndu-se el pentru aceasta patruzeci de zile, cu post și cu lacrimi și apropiindu-se ziua pomenirii acelui apostol, la Vecernia praznicului a văzut pe Sfîntul Apostol Vartolomeu, arătîndu-se în altar îmbrăcat în haine albe, perdeaua altarului fiind ridicată și îl chema la dînsul. Ducîndu-se Iosif mai aproape, Sfîntul Apostol a luat de pe dumnezeiasca masă cartea Sfintei Evanghelii și a pus-o pe pieptul lui Iosif, zicîndu-i: „Să te binecuvînteze dreapta Atotputernicului Dumnezeu și să izvorască de pe limba ta cerești ape ale înțelepciunii, facă-se inima ta scaun al Sfîntului Duh, iar de cîntările tale să se îndulcească toată lumea”.

Zicînd aceasta, Sfîntul Apostol Vartolomeu s-a făcut nevăzut; iar Cuviosul Iosif, cuprinzîndu-se de negrăită bucurie și darul înțelepciunii simțindu-l în sine, s-a umplut cu totul de mulțumire. Și din acel ceas a început să scrie cîntări bisericești și pesne de canoane, împodobind nu numai praznicul Sfîntului Apostol Vartolomeu, dar și pe ale multor sfinți. Dar mai ales pe Preacurata Maică a lui Dumnezeu a cinstit-o cu multe canoane, asemenea și pe Sfîntul Ierarh Nicolae, și a umplut Sfînta Biserică de cîntările lui cele frumoase, de unde și-a cîștigat și numirea de scriitor de cîntări.

După aceea, împărățind Teofil, s-a ridicat iarăși viforul prigonirii de icoane asupra Bisericii și mulți erau prigoniți și munciți. Atunci și Cuviosul Părintele nostru Iosif, scriitorul de cîntări, pentru arătata mustrare cea cu îndrăzneală a eresului, a fost izgonit în Herson, unde a petrecut în legături și chinuri, pînă la moartea lui Teofil. Apoi, după moartea acestuia, a fost chemat la Constantinopol de împărăteasa Teodora, care împărățea împreună cu fiul ei Mihail și avusese dreapta credință împreună cu preasfințitul patriarh Metodie. Iar după mutarea Sfîntului Metodie, luînd scaunul Sfîntul Ignatie, în acea vreme Cuviosul Iosif a fost pus de dînsul păzitor de vase al dumnezeieștii Biserici celei mari a cetății împărătești. Și era foarte iubit de preasfințitul patriarh, asemenea și de toată rînduiala duhovnicească și mirenească, pentru viața lui cea îmbunătățită și pentru învățăturile cele preaînțelepte și de suflet folositoare care ieșeau din limba lui, prin care pe mulți îi povățuia la calea mîntuirii. Însă după cîțiva ani a pătimit iarăși izgonire de la Barda, fratele împărătesei, care a fost întîi stăpînitor după împăratul, pentru mustrarea fărădelegii. Căci, izgonind de la el fără vină pe soția sa cea după lege, a luat ca soție pe o altă femeie, rudenia sa, silind legile bisericești și netemîndu-se de Dumnezeu, nici de oameni rușinîndu-se. Pe acela îl mustra Cuviosul Iosif, precum odată Sfîntul Ioan Mergătorul Înainte mustra pe Irod. Pentru acest lucru a fost izgonit și chinuit de dînsul, precum și preasfințitul patriarh Ignatie, căci și el a răbdat izgonire și primejdii multe de la Barda cel fărădelege.

Apoi, după ce Barda a fost ucis de slugile împărătești, pierind cu sunet, iar după dînsul și împăratul Mihail fiind asemenea lipsit de viață de către ai săi, a luat împărăția Vasile Macedon. Atunci s-au întors în Constantinopol și Sfîntul Ignatie cu Sfîntul Iosif. Deci, Ignatie și-a luat iarăși scaunul său și Iosif iarăși cea mai dinainte cinste a păzirii de vase. Și nu numai preasfințitului Ignatie, dar și lui Fotie, care a fost după dînsul la patriarhie, Sfîntul Iosif, scriitorul de cîntări, le era iubit și cinstit. Pentru că acel patriarh toată rînduiala bisericească o încredințase Cuviosului și-l numea pe el om al lui Dumnezeu și înger în trup și părinte al părinților. Deci a poruncit la tot clerul său, ca pe Cuviosul Iosif să-l aibă ca părinte duhovnicesc, descoperindu-i conștiințele lor și mărturisind greșelile lor. Cuviosul era și înainte văzător, văzînd mai înainte greșelile cele tăinute. Însă nu mustra pe cel greșit, ci cu cuvinte îndemnătoare îl învăța, pînă ce, umilindu-se cel ce se mărturisea, își spunea singur fărădelegea tăinuită; pentru că era puternic în cuvintele cele de Dumnezeu insuflate, cu înlesnire putînd să întoarcă pe cei păcătoși la pocăință.

Iar după ce a petrecut ani mulți și a ajuns la adînci bătrîneți, a slăbit cu trupul de ostenelile cele multe, în care a fost din tinerețe, pe de o parte nevoindu-se pustnicește, iar pe de alta răbdînd pentru dreptate surghiun, legături și temnițe. Apoi, ținînd rînduiala bisericească și împodobind cu cîntări praznicele și pomenirile sfinților, s-a îngrijit mult și pentru mîntuirea sufletelor omenești. Deci, aproape de moarte, a căzut în boală, cînd se sfîrșeau zilele Sfîntului Post de patruzeci de zile, avînd înștiințare în somn de la Dumnezeu pentru moartea cea grabnică.

Deci, în Sfînta Vineri cea Mare a Patimilor celor de voie ale lui Hristos, scriind toate vasele și lucrurile bisericii cele încredințate lui, le-a trimis la preasfințitul patriarh Fotie și se pregătea de ieșire, rugîndu-se lui Dumnezeu și zicînd: „Mulțumesc Ție, Doamne Dumnezeul meu, că în umbra aripilor Tale m-ai păzit în toate zilele vieții mele. Și acum pînă în sfîrșit păzește-mi duhul meu și dă-mi parte ca fără vătămare să scap de diavolii întunericului și de înfricoșările cele din văzduh; ca nu cîndva să se bucure de mine vrăjmașul meu, pentru neștiința mea și pentru greșelile ce am făcut în viața mea.

Păzește turma Ta, o, Cuvinte al Tatălui și toate ale Tale zidite cu dreapta Ta, apără-le pînă la sfîrșitul veacului. Fii ajutător fiilor celor iubiți ai Bisericii Tale. Dă miresei Tale – Sfintei Biserici – pace veșnică și alinare neînviforată. Pe împărăteasca sfințenie, cu ale Tale daruri lumineaz-o. Pe mîndrul Veliar supune-l sub picioarele celor ce apără credința cea dreaptă și pe toate eresurile cele vătămătoare de suflet izgonește-le de la Biserica Ta, iar sufletului meu dăruiește-i, ca în pace și cu blîndețe să se despartă de trupul acesta. Deși nu sînt din numărul sfinților și plăcuților Tăi în care a petrecut Duhul Sfînt, pentru că mă știu că sînt păcătos înaintea Ta, însă Tu, fiind bunătatea cea nemăsurată, nu căuta la greșalele mele, ci fă-mă vrednic părții fiilor Tăi. Amin”.

Astfel rugîndu-se Cuviosul Iosif, împărtășindu-se cu dumnezeieștile Taine și tuturor celor ce erau lîngă dînsul dîndu-le binecuvîntare, și-a ridicat mîinile spre cer, cu fața luminoasă și veselă și și-a dat lui Dumnezeu Sfîntul lui suflet. Și îndată s-a adunat de pretutindeni mulțime de monahi și mireni, dintre care mulți plîngeau, numindu-l unii părinte al lor, unii hrănitor, alții făcător de bine, alții mîngîietor, iar alții învățător, povățuitor și ocîrmuitor al mîntuirii lor și l-au îngropat cu cinste și cu laude în mormînt.

Dar mai cinstită și mai slăvită i-a fost petrecerea sfîntului său suflet în curțile cerești, de către duhurile cele fără de moarte. Acest lucru s-a învrednicit a-l vedea cu ochii un prieten iubit al lui, care nu era depărtat cu locul, fiind bărbat drept și plăcut lui Dumnezeu. Pentru că în acel ceas, cînd iubitul lui suflet, despărțindu-se de trup, mergea spre ceruri la Dumnezeu, a auzit bărbatul acela un glas de sus, zicîndu-i: „Ieși din casă și vezi tainele cele minunate ale lui Dumnezeu!” Iar el ieșind și privind în sus, a văzut crugul ceresc despărțindu-se în două și ieșeau de acolo cetele sfinților. Mai întîi mergea ceata Apostolilor; după aceea a Mucenicilor, apoi a proorocilor și după aceasta a arhiereilor.

Niște lucruri ca acestea minunate văzîndu-le bărbatul acela, se minuna cu spaimă și nu pricepea ce era aceasta. Apoi iarăși a auzit glas: „Privește și ia aminte, că toate cele văzute de tine îți vor fi arătate!” Și îndată a văzut patru tineri unii mai luminoși decît alții, iar între ei mergea o Fecioară cu negrăită slavă și cinste. Aceea era Preacurata și binecuvîntata Fecioară Maria, Maica lui Hristos Dumnezeul nostru. Ea mergînd, poruncea cetelor sfinților bărbați să primească pe acel sfînt suflet, care le-a lăudat ale lor fapte și pomeniri și cu viață le-a urmat. Atunci putea să-i vadă pe toți cu negrăită bucurie și sîrguindu-se cu dragoste a primi pe o cinstită față ca aceasta, ce se suia la cer.

Văzînd unele ca acestea acel bărbat, gîndea în sine, zicînd: „Cine este acesta pe care îl învrednicesc cu atîta cinste cetele viețuitorilor cerești?” Apoi a auzit glasul îngerilor ce duceau pe acel sfînt suflet și cu mare glas grăiau: „Acesta este Iosif scriitorul de cîntări, împodobitorul a toată Biserica, care, învrednicindu-se de darul Sfîntului Duh, a urmat vieții apostolilor și mucenicilor și faptele lor le-a dat în scris; drept aceea acum de la aceiași sfinți primește cinste și laudă”.^[12]

c)                                   Proorociile mincinoase ale Părintelui Arsenie Boca

Proorociile Părintelui Arsenie Boca multe sunt răstălmăciri trase de păr prin potriveli, iar altele nu se împlinesc. Acest lucru este specific duhurilor mincinoase, care uneori potrivesc cele spuse de ele, forțând împrejurările, ducând la realizarea lor, ca să fie credibile (obținând pentru aceasta îngăduința lui Dumnezeu ca să ne încerce credința și mentalitatea), dar, alteori (când voiește Dumnezeu să fie vădite), nu reușesc. În acest caz ele se fac pentru cei nehipnotizați și fără prejudecăți, de râs. Însă, contrar tuturor evidențelor, cei aflați în robia lor (fiindcă se îndulcesc ei înșiși prin slavă deșartă de amăgirea în care se află, socotindu-se ucenicii și martorii apărători ai unui Sfânt), inventează și atunci potriviri sau scuze, doar ca să nu li se zdruncine slava că au cunoscut un Sfânt și mentalitatea perversă la care țin atât de mult.

Haideți să analizăm proorociile Părintelui Arsenie Boca după cum le mărturisesc ucenicii. Cărturarii aflați în dependență de sfinția sa, văzând inconsecvențele, situațiile de râs pe care le generează „proorociile și minunile” (vrednice de dispreț), ori încearcă să le găsească niște explicații răsucite și sofisticate, mai de râs, chiar dacă par mai savante, ori, dându-și seama de ridicol, le neagă dând vina pe ceilalți ucenici, mai simpli și exagerați. Intelectualilor victime Părintele Arsenie Boca nu le-a arătat proorocii, ca un iscusit cumpărător de suflete știind pe cine și cu ce să atragă către sine. Pe ei i-a hipnotizat altfel, vânzându-le nu castraveți și gogoși, ci… simțiri ce mimează umilința și pocăința, și „prorocii” simbolice, rafinate ca să îi amăgească pe calapodul lor, hrănindu-i prin slava deșartă a „subtilității” interpretării lor.

Moartea

La Biserica Drăgănescu, părintele Arsenie pictase un călugăr răstignit pe cruce. Mulți ‎credincioși zic ca s-a pictat pe dansul, dar cu certitudine nu se știe nimic [zvonuri ridicate la rang de mărturisire a muceniciei și sfințeniei Părintelui Arsenie Boca – n.n.]. Nici cauzele ‎morții nu sunt prea clare. Părintele Horia [„zvoner” – n.n.], care era peste vale si care l-a cunoscut mai ‎îndeaproape, a spus ca a fost la Ceaușescu [noi care am fost contemporani cu el ne întrebăm cum de a ajuns în audiență, știind bine că la președinte nu avea acces oricine, ci doar cei care făceau parte dintre suspuși. Și dacă făcea parte din ceata lor, cum pot să mai susțină adepții Prislopului că a fost prigonit? – n.n.] cu câteva luni de zile înainte de moarte si i-a ‎spus: „Vezi ce faci, ca nu este bine, da-le mâncare la oameni, da-le libertate, ca nu e ‎bine”. După ce a ieșit de acolo, l-a urmărit Securitatea si la ieșirea din București au fost ‎somați sa se oprească. Șoferul nu voia sa oprească. Părintele i-a spus: „Oprește, ca te ‎împușcă, te omoară, si tu ai copii. Pe mine o sa mă maltrateze, dar de mine nu rămâne ‎nimic in urma”. Si atunci șoferul a oprit. Au venit doi securiști, l-au scos din mașina, ‎l-au bătut cumplit si de acolo i-a venit sfârșitul. Ce spun este din auzite si nu este sigur [iată și „răspândacul”. Întâmplare vrednică de „Divertis”, arătând că ucenicii nu sunt iubitori de adevăr (care trebuie verificat până la ultima lui consecință de dragul Dumnezeului-Adevăr Hristos. Așa ne învață Sfânta Evanghelie „Luc 1:1 De vreme ce mulți s’au apucat a alcătui povestire pentru lucrurile cele ce au fost adeverite întru noi, 2 Precum au dat nouă cei ce dintru început au fost singuri văzători și slujitori cuvântului.”). Discipolii Părintelui Arsenie Boca, spre deosebire de ucenicii lui Hristos, iubesc, fără discernământ, senzaționalul „ai auzit că…”. Așa i-a învățat prin scris, pictură și exemplul personal Părintele Arsenie Boca pe toți, fie cărturari, fie simpli. Ba, mai mult, ca să îl justifice pe maestrul lor hulesc pe Sfinți. Fiindcă sfinția sa n-a fost ca Ei, vor să îi prefacă pe Ei ca și cum ar fi ca sfinția sa. Dacă Părintele Arsenie Boca nu a semănat cu Hristos, se străduiesc să-L facă pe Hristos să semene cu el, atât în scris și pictură, cât și în fapte și proorocii. Mai mare mirarea este însă că răspândacul este tocmai celebrul Părinte Dometie, care i-a făcut și acatistul. Ca să înțelegem ce neseriozitate este în a-l consiedera pe Părintele Arsenie Boca drept Sfânt – n.n.]

 Parintele-calugar Dometie Manastirea Sambata – Fagaras (decedat in 1995)[13].‎ […]

Dacă unele afirmații pe care le-a făcut Părintele, puține la număr, nu s-au adeverit (după ‎spusele unora), apoi oameni buni, aduceți-vă aminte că nici profețiile Sfântului Nifon și ale ‎Sfântului Calinic legate de sfârșitul lumii nu s-au adeverit, precum și profețiile altor mari sfinți nu ‎s-au adeverit, dar toate aceste “neîmpliniri” ale spuselor acestor sfinți nu diminuează cu nimic ‎sfințenia lor [n. Edit.: Pe când era la Muntele Athos, Maica Domnului l-a dat pe Părintele Arsenie, ‎timp de 40 de zile, în grija unui sfânt care trăise pe pământ cu vreo două sute de ani înainte: ‎Sfântul Serafim de Sarov (icoana acestui mare sfânt a fost pictată de Părintele Arsenie la biserica ‎Drăgănescu) ^[14] ‎ [un exemplu tipic de ignoranță, prezent la majoritatea ucenicilor sfinției sale, la fel de superficiali ca și maestrul lor în pregătirea și formarea lor duhovnicească și având cunoștințe ciupite de ici, colo. Sfântul Serafim Sarovski sau Serafim din Sarov (rusă Серафим Саровский) (n. Prohor Moșnin (rusă Прохор Мошнин) s-a născut la 19 iulie 1759 și a decedat la 2 ianuarie 1833, deci cu vreo 150 de ani înainte, nu 200 – n.n.]

Iarăși avem aici un exemplu tipic pentru ucenicii Părintelui Arsenie Boca. Fiind prinși cu ocaua mică, în loc să se trezească și să-și ceară iertare, punând în sfârșit începutul cel bun de pocăință, hulesc pe Sfinți. Proorociile Sfinților Ierarhi Calinic și Nifon nu s-au împlinit încă, tocmai datorită pocăinței Ortodocșilor, care a amânat timpul săvârșirii lor. Acest lucru este specific Sfintelor Scripturi și iubirii de oameni a lui Dumnezeu, care nu caută precizia împlinirii timpului prevestit, ci schimbarea sufletului:

4Re 20:1 Boala lui Ezechia; lungirea vieții lui și moartea lui. În zilele acelea s-a bolnăvit Ezechia de moarte, și a intrat la el Isaia prorocul feciorul lui Amos, și a grăit către el: acestea zice Domnul, fă rânduială casei tale, că tu vei muri, și nu vei trăi. 2 Și a întors Ezechia fața sa la perete, și s-a rugat către Domnul, zicând: 3 Adu-ți aminte Doamne de mine, că am umblat înaintea ta întru adevăr și cu inimă plină, și am făcut ce este bine întru ochii tăi, și a plâns Ezechia cu plângere mare. 4 Și când era Isaia în curtea cea din mijloc, a fost cuvântul Domnului către el, zicând: 5 Întoarce-te și zi către Ezechia povățuitorul poporului meu: acestea zice Domnul Dumnezeul lui David tatăl tău: auzit-am rugăciunea ta, și am văzut lacrămile tale, iată eu te voiu însănătoșa pre tine, și în ziua a treia te vei sui în casa Domnului. 6 Și voiu adaoge preste anii tăi cinsprezece ani, și din mâna împăratului Asirienilor te voiu mântui pre tine și cetatea aceasta, și te voiu scuti pentru cetatea aceasta, pentru mine și pentru David robul meu. 7 Și a zis Isaia: să ia o legătură de smochine și să pue preste rană, și se va însănătoșa.

Fap 1:6 Iar ei adunându-se, l-au întrebat pre dânsul, zicând: Doamne, au întru acest an vei să așezi împărăția lui Israil? 7 Iar el au zis către dânșii: nu este al vostru a ști anii sau vremile, care Tatăl le-au pus întru a sa stăpânire. 8 Ci veți lua putere, venind Duhul Sfânt preste voi, și veți fi mie mărturii în Ierusalim și în toată Iudeea și în Samaria și până la marginea pământului.

 

Socotesc că oricare va citi în cărticica aceasta de numărarea anilor se va mira de cea multa ne unire intre Biblii și între hronografe întru numărarea anilor, care (precum ni se pare este) din cele prea vechi tălmăciri ale Bibliei in feluri de limbi, și din cei mulți scriitori, cu mâna (nefiind încă atuncea meșteșugul tipografiei) unul de la altul prescriind, au intrat greșelile. Deci sa se pomenească aici cuvântul Domnului nostru Iisus Hristos acesta către Sfinții Apostoli: „Nu este al vostru a ști vremile și anii, pe care Tatăl i-a pus intru a Sa Putere” (Fapte Ap. I, 7). Din care cuvinte ale Domnului și noua sa ne fie încredințată sfătuire , ca sa nu iubim a iscodi la cercarea vremilor, ci folosul cel mai mult in cărți să-l căutăm decât in numărul anilor. Caci și pentru sfârșitul lumii, vrînd unii sa știe , li s-a zis de Domnul: „De ziua și de ceasul acela nimeni nu știe, nici îngerii cerești, ci numai singur Tatăl Meu”(Matei 24, 36). Ca și cum ar zice: „Toți de Înfricoșata Judecată sa va temeți, în care an va fi aceea, sa nu ispitiți!” De asemenea și pentru cele mai dinainte vremi a zice ne este: „Toți cei ce citiți Istoria Dumnezeieștii Scripturi cea din Biblii, a drepților bărbați, sa urmați vieții celei plăcute lui Dumnezeu, ca sa va învredniciți părții lor, iar celor răi să nu le urmați, ca să scăpați de pierzarea lor. Iar pentru anii cei ce Tatăl cel Ceresc i-a pus intru Puterea Sa, sa ‘nu foarte iscodiți, ca nu iubitori mai mult de cercare decât cititori de Cărți sa va arătați, Bine grăiește Apostolul: „Pentru ani și pentru vremi, fraților, nu ne este trebuință a scrie vouă” (V E Z I).^[15]

Fap 1:7 El a zis către ei: Nu este al vostru a ști anii sau vremile pe care Tatăl le-a pus în stăpânirea Sa,

Mat 24:36 Iar de ziua și de ceasul acela nimeni nu știe, nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl. 37 Și precum a fost în zilele lui Noe, așa va fi venirea Fiului Omului. 38 Căci precum în zilele acelea dinainte de potop, oamenii mâncau și beau, se însurau și se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie, 39 Și n-au știut până ce a venit potopul și i-a luat pe toți, la fel va fi și venirea Fiului Omului.

Să luăm aminte, să ne ferim de proorociile care dau dată. Ele sunt înșelătoare, creând panică și caracterizează duhul adventist.

Dumnezeu nu caută la luni, la timp, ci la pocăință, fiindcă ne cheamă la veșnicie, unde timpul se oprește din mișcare, iar voința omului se unește cu a lui Dumnezeu, dacă a lucrat pentru aceasta în fiecare clipă. Chiar proorociile poruncite de Dumnezeu și care conțin zile sau ani, sunt date cu rost. Ele se schimbă în funcție de lucrarea lăuntrică a celor care sunt vizați, ca noi să nu credem în cei ce dau date, ci pururea să cugetăm la sfârșitul nostru și să ne schimbăm neîncetat înspre Hristos, de chiar acum, nu de mâine, urând păcatul și iubind pe Dumnezeu, ca și cum azi am muri. Proorocia generală pentru creștini este:

 Mat 25:13 Drept aceea, privegheați, că nu știți ziua, nici ceasul când vine Fiul Omului.

 

Iată ce spun despre aceasta Sfinții Părinți:

CUVÂNT către cititorii care cârtesc spunând că:‎

‎„nu se împlinesc Scripturile care s-au zis de Sfinții Apostoli și de Sfinții Părinți’‎

Zis-a Domnul către Avraam: „Știind vei ști că nemernică va fi sămânța ‎ta în ‎pământ străin, și o vor supune pe ea robiei, și o vor chinui și o vor smeri pe ‎ea ‎patru sute de ani. Iar pe neamul acela, căruia îi vor sluji, Eu îl voi judeca, ‎iar ‎după aceea vor ieși aici cu avere multa’ (Facere 15, 13-14).‎

Așadar, a zis Domnul către Avraam, că patru sute de ani are să ‎fie seminția lui ‎în robie, și n-a fost întocmai, pentru răutatea ‎evreilor; căci au trecut patru sute ‎treizeci și doi de ani până la ‎ieșirea lor din Egipt. Și Proorocul Daniil zice: „Și în ‎zilele cele de pe ‎urmă ale împărăției lor, când se vor împlini păcatele lor, se va ‎scula un împărat ‎fără de rușine la față și care va înțelege ghiciturile (farmecele). ‎Și puterea lui se ‎va întări, măcar că nu cu puterea sa, ci cu chip semeț și isteț în ‎lucruri ascunse ‎va strica și va spori și va face și va pierde pe cei tari și pe poporul ‎cel sfânt ‎‎ (Daniel 8, 23-24). ‎

Atunci vor începe anii durerilor și necazul cel mare și ‎pedepsele ce are să le ‎pună Dumnezeu pe pământ pentru ‎răutățile acelui împărat fără de rușine la ‎față, care este ‎Antihrist, și pentru slujitorii și supușii lui.‎

Vedeți, vă rog, cum zice Proorocul, că nu zice „când se vor ‎împlini anii”, ci ‎‎„când se vor împlini păcatele va veni vremea”, ‎adică vremea pedepselor și ‎necazul cel mare.‎

Asemenea și la Agatanghel scrie pentru robirea ‎Constantinopolului de către ‎turci, că, la anii de la Hristos 1452 ‎până la 1453, trebuie să se ia Constantinopolul ‎de agareni ‎‎(turci), precum s-a și împlinit. Și-l vor stăpâni 400 de ani, adică ‎până ‎la 1853, și vedem că nu s-a împlinit întocmai prezicerea, ‎pentru păcatele și ‎nepocăința creștinilor. Că iarăși zice ‎Agatanghel: „Așa vor fi creștinii sub robia ‎agarenilor, precum ‎au fost evreii sub robia egiptenilor 400 de ani; însă, ‎pentru ‎păcatele lor, a mai prelungit Dumnezeu pedeapsa încă 32 de ‎ani, și în ‎pustia Sinaiului încă 40 de ani și apoi i-a dus în ‎pământul făgăduinței. Astfel se ‎urmează și cu creștinii. Că la 1453 — adăugând 400 de ani de robie și cu 32 cari ‎s-au mai prelungit la Evrei în Egipt și cu cei 40 în pustia ‎Sinai se fac 1925. Și după acești ani negreșit trebuie să ‎cadă împărăția turcească. Și după aceasta are să se facă ‎o credință în toată lumea. ‎‎După cum a zis ‎și Neofit, în tâlcuirea șeptimilor lui Daniil Proorocul. Și îngerii ‎au ‎să pună un împărat în Constantinopol, creștin bun, și minuni ‎multe și mari au să ‎se facă în Constantinopol.‎

Și, văzând popoarele minunile care au să se facă, au să se ‎lepede toți de ‎eresurile lor și au să vină să se unească cu ‎Biserica Răsăritului. Și atunci au să se ‎boteze din turci și din ‎evrei mulțime multă.‎[16]

De aici înțelegem și că adevăratele proorocii nu sunt de dragul cunoașterii anticipate a istoriei, nici pentru impresionarea oamenilor necredincioși, ca să fie convinși, ci de dragul schimbării sufletelor și înțelegerii realității duhovnicești.

 

Cu totul altfel stau lucrurile cu Părintele Arsenie Boca. La el, când s-au împlinit au fost în același duh cu Vanga, iar când nu s-au împlinit proorociile, nu s-au împlinit fiindcă nu erau în duh de pocăință, ci de senzațional, fiind date de duhurile viclene. Dumnezeu a poruncit să se arate falsul lor pentru a-l face de râs pe dușmanul Icoanei Sale și al Ortodoxiei și a fi vădit ca un mare mincinos, ca astfel să ne ferească pe noi de primejdia rătăcirii sfinției sale:

 

Deci, nu este greu lucru: că de vom rămîne după cum ne-am făcut, atunci sîntem în fapta bună; iar dacă vom gîndi cele rele, ca niște răi vom fi judecați. Dacă din afară ar fi trebuit a cîștiga lucrul, greu cu adevărat ar fi fost; iar dacă este în noi, să ne păzim pe noi înșine de gîndurile cele întinate, și luînd sufletul ca pe un amanet, să-l păzim Domnului; ca și El să-și cunoască făptura Sa, fiind așa precum l-a făcut. Apoi așa să ne fie nevoința, ca să nu ne tiranizeze mînia, nici să ne stăpînească pofta, căci scris este: Mînia bărbatului nu lucrează dreptatea lui Dumnezeu, iar pofta zămislindu-se, naște păcatul și păcatul săvîrșindu-se, naște moarte.

Astfel petrecînd noi, să ne trezim cu întemeiere și, după cum este scris, să ne păzim inima noastră cu toată străjuirea; că avem vrăjmași cumpliți și prea meșteri, pe răii diavoli, și contra lor ne este lupta, precum zice Apostolul: Lupta noastră nu este împotriva sîngelui și a trupului, ci împotriva începătoriilor, împotriva stăpîniilor, împotriva stăpînitorilor acestui veac, împotriva duhurilor răutății, care sînt în văzduhuri.

Deci, mare este numărul lor în văzduh, împotriva noastră și nu sînt departe de noi; apoi între dînșii este mare deosebire, iar pentru firea și deosebirea lor puternic trebuie să fie cuvîntul; deci, de la alții mai mari decît noi trebuie să căutăm o sfătuire ca aceasta; iar ceea ce acum ne silește pe noi, este a cunoaște numai măiestriile lor împotriva noastră.

Mai întîi să cunoaștem aceasta, cum că vrăjmașii nu se numesc „diavoli”, adică răi, pentru că așa au fost făcuți ei; căci Dumnezeu n-a făcut nici un lucru rău, ci i-a făcut buni; dar după ce au căzut din cereasca înțelepciune, tăvălindu-se împrejurul pămîntului, pe elini i-au amăgit prin năluciri, iar pentru noi creștinii pizmuindu-ne, toate le mișcă, vrînd să ne împiedice de la înălțarea la ceruri; ca să nu ne suim noi acolo de unde au căzut ei.

Pentru care este trebuință de multă rugăciune și pustnicie, ca luînd cineva prin Duh darul deosebirii duhurilor, să poată cunoaște cele despre ei, [nu ca Părintele Arsenie Boca care a stat doar 66 de zile în Sfântul Munte, din care 40 de zile deja era în influența unui diavol ce l-a inițiat în puterile lui. Cum ar putea cineva doar din 26 (66-40) de zile de pustnicie să capete darul deosebirii duhurilor și să-și dea seama cine e duhovnic mort de 200 de ani și cine este drac? – n.n.] adică anume care dintr-înșii sînt mai puțin răi și care mai răi, cum și pentru ce meșteșugiri are sîrguința fiecare dintr-înșii; apoi cum fiecare din ei se răstoarnă și se scoate din om, căci multe sînt vicleniile lor și pornirile bîntuielilor lor.

Fericitul apostol și cei ca și dînsul, știind unele ca acestea, zicea pe drept că noi nu știm învățăturile lui; de aceea, din acelea ce ne-am iscusit, sîntem datori a ne îndrepta unii pe alții. Deci, eu din parte-mi, avînd cercare și iscusire ca un fiu al lui, zic că diavolii cînd văd pe creștini, și mai ales pe monahi, fiind iubitori de osteneală și sporind în fapte, întîi îi ispitesc, punîndu-le sminteli aproape de cărările lor, iar smintelile lor sînt gîndurile cele rele.

Dar nu se cade să ne temem de îngrozirile lor, căci prin rugăciuni, postiri și prin credința întru Domnul [deci lămurită, Ortodoxă, nu culeasă din „religiile superioare” și scrierile hinduse ale lui Mircea Eliade – n.n.] , acelea cad îndată; însă și după ce cad, nu încetează, ci iarăși se apropie cu măiestriile și vicleniile, căci, dacă cu înaltă plăcere nu pot să amăgească inima, năvălesc asupră-ne într-alt fel; de aceea, formînd năluciri, caută a ne înfricoșa: se prefac în chip de femei, de fiare, de tîrîtoare, de mărimi ale trupurilor, de mulțime a ostașilor.

Dar nici așa nu se cade a ne teme de nălucirile acestora, căci nimic nu sînt și repede pier; mai ales dacă cineva se îngrădește cu credința și cu semnul Sfintei Cruci [atenție! E nevoie nu numai de semnul Sfintei Cruci, ci de credință lămurită în cunoașterea Sfinților Părinți și lucrătoare în smerenie – n.n.] . Apoi sînt îndrăzneți și foarte obraznici, căci dacă o dată se biruiesc, iarăși vin cu alt chip asupră-ne; se prefac în vrăjitori și spun mai înainte cele ce au să se întîmple după cîteva zile și se arată înalți, ajungînd pînă la acoperișuri, și înfricoșători cu mărimea, ca astfel pe cei care n-au putut să-i amăgească cu gîndurile, măcar prin niște năluciri ca acestea să-i răpească pe furiș; iar dacă și acum vor afla sufletul întemeiat cu credință și cu nădejdea pocăinței [nu cu ținta desăvârșirii cum avea Părintele Arsenie Boca – n.n.] , după aceea aduc cu ei pe domnul lor.

Apoi, Antonie spunea că ei se arată de multe ori în ce fel a descoperit Domnul lui Iov, zicînd: „Ochii lui sînt ca un chip de luceafăr, din gura lui ies făclii aprinse și se aruncă precum niște scîntei de foc; din nările lui iese fum ca din cuptorul ce arde cu foc de cărbuni și din gura lui iese văpaie”.

În acest fel arătîndu-se domnul diavolilor, înfricoșează, după cum mai înainte am zis, mari lucruri făcînd măiestrul și vicleanul, precum l-a mustrat și l-a vădit pe el Domnul, cînd era Iov, zicînd: Fierul îl socotește paie, arama ca pe un lemn putred, marea ca pe un burete, iar tartarul adîncului ca pe un robit, iar adîncul mării ca pe uscat. Iar prin prooroc a zis vrăjmașul: Alergînd, îl voi prinde. Și iarăși prin Apostol: Toată lumea o voi lua cu mîna, ca pe un cuib, și ca pe niște ouă părăsite. Cu unele ca acestea se fălește și făgăduiește să amăgească pe cei binecredincioși.

Dar noi, credincioșii, să nu ne temem de nălucirile lui și să nu luăm aminte la glasurile lui, că minte și nicidecum nu grăiește adevărul. Cu adevărat unele ca acestea făcînd, și îndîrjindu-se ca un balaur, s-a prins cu undița de Mîntuitorul și ca un dobitoc a luat căpăstru în bot și ca un fugar se leagă cu belciug la nări și i s-au pătruns buzele cu acul; apoi este legat de Domnul ca o pasăre, ca să se batjocorească, deși se așază și el și diavolii cei împreună cu dînsul, ca niște scorpii și ca niște șerpi, ca să fie legați de noi creștinii, iar semnul acestui lucru este că noi petrecem viața împotriva lui. Căci cel ce se laudă că va usca marea și lumea o va lua, acum nu poate să oprească pustnicia și nevoința noastră, nici pe mine grăind asupra lui.

Deci, să nu luăm aminte la ceea ce el ar grăi, că minte; nici să ne temem de nălucirile lui, căci și acestea sînt mincinoase și nu este lumină adevărată ceea ce se arată într-însele; dar mai vîrtos se arată începuturile și chipurile focului pregătit lor, în care au să ardă ei și cu acestea ispitesc, ca să înfricoșeze pe oameni, dar numaidecît pier. Ei pe nimeni nu vătămă dintre cei credincioși, dar poartă cu dînșii asemănarea focului ce are să-i primească.

Pentru aceea nici așa nu se cuvine a se înfricoșa cineva de dînșii, că toate meșteșugirile lor, prin darul lui Hristos, întru nimic sînt și se socotesc. Ei sînt vicleni și gata a se închipui și a se schimba întru toate; de multe ori se prefac a cînta și pomenesc cuvinte din Scripturi, iar uneori citind noi, îndată zic și ei aceleași cuvinte, pe care le-am citit noi; de multe ori, dormind noi, ne deșteaptă la rugăciune și aceasta o fac adeseori, nelăsîndu-ne să dormim mai deloc; uneori se arată în chipuri de monahi și ca niște cucernici se prefac a grăi, ca prin chipul acesta să amăgească și de aceea unde pot, voiesc a trage pe cei amăgiți de dînșii; dar nu se cuvine a lua aminte la dînșii, măcar că ne-ar deștepta la rugăciune, sau ne vor sfătui să nu mîncăm nicidecum și chiar de s-ar preface că ne prihănesc și ne ocărăsc pentru ceva, în care ne-ar găsi vină [vedeți că habar nu avea Părintele Arsenie Boca că este înșelat, crezând vedeniilor drăcești, fiindcă nu știa că și diavolii pot mustra pentru păcate și îndemna la pocăință – n.n.] .

Că nu pentru evlavie sau pentru adevăr le fac acestea, ci ca să aducă pe cei proști în deznădăjduire, iar pustnicia s-o facă nefolositoare; apoi, făcînd pe oameni să urască viața monahicească, ca fiind prea împovărătoare și prea grea, să împiedice pe cei ce petrec într-însa [cum au făcut și cu Părintele Arsenie Boca mai întâi deturnându-l de la pustie la misiune, să plece din Sfântul Munte și să meargă în România, apoi să lase călugăria în ascultare de stareț și să mai ia și preoția, nefiind încă învățat în pocăință, ca la sfârșit să se arate scopul lor precis: să-l facă să conviețuiască precum cu o soție cu o femeie capricioasă și sinucigașă, care l-a făcut să joace țonțoroiul cum a vrut ea, până la moarte – n.n.] .

Deci, proorocul fiind trimis de Domnul, plîngea pentru unii ca aceștia, zicînd: Vai celui ce adapă pe aproapele cu amestecare tulbure. Pentru că niște meșteșugiri ca acestea și gînduri sînt răsturnătoare și împiedică de la calea ce duce la fapta cea bună. Iar Domnul însuși, măcar că diavolii grăiau cele adevărate, adică acestea: „Tu ești Fiul lui Dumnezeu”, cu toate acestea le poruncea să tacă și-i oprea a grăi; ca nu cumva împreună cu adevărul să semene și răutatea lor și ca pe noi să ne obișnuiască a nu lua aminte niciodată la unele ca acestea, deși s-ar părea că grăiesc adevărul.

Pentru că este necuviincios lucru avînd Sfintele Scripturi și libertate de la Mîntuitorul, să ne învățăm de la diavolul, cel ce nu și-a păzit rînduiala sa, ci altele a cugetat. Pentru aceasta, cînd grăiește din Scripturi, să-l oprești zicînd: „Iară păcătosului i-a zis Dumnezeu: Pentru ce tu povestești dreptățile mele și iei testamentul meu în gura ta?” Căci toate le fac diavolii și le tulbură, spre amăgirea celor proști. Deci, fac sunete, rîd mult și șuieră, iar dacă nu ia aminte nimeni la dînșii, apoi plîng și se bocesc ca niște biruiți.

Domnul Dumnezeu poruncea diavolilor să tacă, iar noi, cei ce ne-am învățat de la sfinți, se cuvine să facem ca dînșii și să urmăm bărbăției lor. Pentru că și ei, văzînd acestea, ziceau: „Cînd a stat păcătosul înaintea mea, eu am amuțit și am tăcut din bunătăți”. Și iarăși: „și eu ca un surd nu auzeam și ca un mut, ce nu-și deschide gura sa; făcutu-m-am ca un om ce nu aude”.

Deci, și noi nici să-i auzim pe dînșii, ca pe unii ce sînt străini de noi, nici să-i ascultăm, chiar de ne-ar deștepta la rugăciune și pentru postire ne-ar grăi; ci la pustnicia noastră mai vîrtos să luăm aminte și să nu ne amăgim de dînșii, care pe toate le fac cu vicleșug. Și nu se cade a ne teme de dînșii, chiar de ni s-ar părea că năvălesc asupră-ne și cu moarte ne-ar îngrozi; căci sînt neputincioși și nu pot nimic, decît numai să ne îngrozească. Deci, acum venind pentru aceasta în mijloc, am zis: „Și acum mai pe larg a vă spune cele despre dînșii, nu se cuvine a pregeta, că întemeiată va fi nouă aducere-aminte”.

După ce a venit Domnul, a căzut vrăjmașul și au slăbit puterile lui. Pentru aceasta, deși nimic nu poate, cu toate acestea, tiranul, fiind căzut, nu se liniștește; dar măcar numai cu cuvintele ne îngrozește (iar alt nimic nu poate). Și aceasta fiecare din voi s-o socotească, că numai așa va putea defăima pe diavoli.

Deci, dacă cu niște trupuri ca acestea ar fi fost și ei îmbrăcați, precum sîntem noi, cu putință ar fi fost lor să zică: „Că fiind ascunși oamenii, nu-i aflăm, ci numai cînd îi aflăm, îi vătămăm”. Am putea și noi atunci ascunzîndu-ne, să ne tăinuim de dînșii, încuind împotriva lor ușile.

Dar de vreme ce nu sînt într-acest fel, ci ușile fiind încuiate, ei totuși pot să intre și întru tot aerul sînt, ca și diavolul cel întîi al acestora. Ei sînt voitori de rău gata spre a vătăma, după cum a zis Mîntuitorul: Dintru început ucigaș de om este diavolul, tatăl răutății. Iar noi acum trăim și mai vîrtos, împotriva lui luptăm; ei sînt fricoși și nimic nu pot, precum am zis: nici un loc nu-i oprește pe dînșii spre a ne bîntui, nici prieteni nu ne socotesc pe noi, ca să ne cruțe, nici iubitori de bine nu ne sînt, ca să ne îndrepteze; ci mai vîrtos sînt răi și ca un nimic le este lor a vătăma pe cei iubitori de fapte bune și cinstitori de Dumnezeu.

Dar, pentru că nimic nu pot, pentru aceasta nu fac nimic, decît numai ne îngrozesc. Căci de ar fi putut, n-ar fi întîrziat, ci îndată ar fi lucrat răul, avînd spre aceasta voia, și mai ales împotriva noastră. Deci, iată cum adunîndu-ne împotriva lor, grăim și știu că sporind noi, ei slăbesc. Dacă ei ar fi avut stăpînire, pe nimeni din noi creștinii nu ne-ar fi lăsat să trăiască; căci urîciune este păcătosului cinstirea de Dumnezeu. Dar de vreme ce nu pot, pentru aceasta mai mult se luptă, căci nimic nu pot să facă dintr-acelea cu care ne îngrozesc.

Apoi și aceea se cuvine a socoti, spre a nu ne teme de dînșii; căci dacă le-ar fi fost lor cu putință, n-ar fi venit cu mulțime, nici năluciri ar fi făcut, nici ar fi meșteșugit a se închipui, ci ar fi ajuns chiar numai unul a veni și a face ceea ce poate și voiește.

Mai ales, că tot cel ce are stăpînire, nu ucide cu nălucire, nici cu mulțime înfricoșează; ci îndată, precum voiește, își arată stăpînirea; dar diavolii neputînd nimic, ca într-un circ se joacă, schimbîndu-și chipurile, ca pe copii înfricoșîndu-ne prin nălucirea mulțimii și prin închipuiri; pentru care mai mult se cuvine să fie vrednici de defăimare, ca niște neputincioși.

Îngerul cel adevărat, care s-a trimis de la Domnul asupra Asirienilor, nu avea trebuință de popoare și de mulțime, nici de nălucirea cea din afară, nici de ciocănituri și de sunete [cum s-a folosit diavolul în vedenia treptelor prin care l-a înșelat pe Părintele Arsenie Boca că este botezat cu foc, ca un prooroc – n.n.], ci întrebuințînd puțină stăpînire, a ucis îndată 185 de mii. Dar diavolii nu pot nimic, ci numai cu nălucirile se ispitesc a înfricoșa. Iar dacă cineva ar gîndi la Iov și ar zice: „Pentru ce diavolul toate împotriva lui le-a făcut? Cum l-a lipsit de averi, pe fiii lui i-a ucis, iar pe Iov l-a lovit cu bubă rea?” Să cunoască iarăși unul ca acesta cum că nu era diavolul cel ce putea, ci Dumnezeu cel ce i-a dat lui putere spre a ispiti pe Iov.

Căci el neputînd face nimic, l-a cerut pe Iov și l-a luat. Încît și de aceea este mai mult defăimat vrăjmașul. Că, deși voiește, nu poate ceva să facă asupra unui om drept, căci de-ar fi putut, nu ar fi cerut. Iar cerîndu-l, nu o dată, ci de două ori, se arată că este neputincios și cum că nimic nu poate.

Și nu este minune dacă pe Iov n-a putut să-l biruie, cînd nici asupra dobitoacelor lui n-ar fi fost pierzător, de nu i-ar fi îngăduit Dumnezeu. Ba încă nici asupra porcilor n-are stăpînire; căci el ruga pe Domnul, precum este scris în Evanghelie, zicînd: „Dă-ne nouă voie să ne ducem în turma de porci”. Și dacă nici asupra porcilor nu au stăpînire, apoi cu mult mai vîrtos nu domnesc peste oamenii cei făcuți după chipul lui Dumnezeu. Deci, de Dumnezeu se cuvine a ne teme, iar pe diavoli a-i defăima ca pe niște neputincioși și nicidecum a ne teme de dînșii. Ci, cu cît mai vîrtos fac ei acestea, cu atît mai mult să ne întindem și noi spre pustnicie; căci mare armă împotriva lor este viața cea dreaptă și credința în Dumnezeu.

Deci, ei se tem de postul sihaștrilor, de priveghere, de rugăciuni, de blîndețe, de liniște, de neiubirea de argint și de neslăvirea deșartă, de milostenii, de nemîniere și, ca urmare, de buna cinstire cea întru Hristos. Căci pentru aceasta toate le fac, ca să nu fie cei ce îi calcă pe dînșii; că știu ei darul cel dat credincioșilor asupra lor de la Mîntuitorul, Cel ce zice: „Iată, v-am dat vouă putere a călca peste șerpi și peste scorpii și peste toată puterea vrăjmașului”. Deci, chiar dacă ar spune ei ceva mai mult, să nu creadă cineva nici să ia aminte. Căci de multe ori spun înaintea noastră despre frații care după multe zile vor să vie la noi; și aceasta o fac ei, nu purtînd grijă de cei ce-i aud, ci ca să-i înduplece pe dînșii să creadă lor și atunci de aici înainte avîndu-i supuși, să-i piardă.

De aceea, nu se cade a lua-aminte la dînșii, ci și cînd nu ne spun ceva mai înainte, se cuvine a-i răsturna, căci nu avem trebuință de dînșii; și ce minune este, dacă cei ce au trupuri mai subțiri decît oamenii și pe cei ce au început a călători, ei i-au văzut, apoi aleargă mai înainte să vestească venirea acelora? Aceasta poate s-o facă cineva mergînd pe cal și să alerge ca să spună mai înainte.

Drept aceea, nici pentru aceasta nu se cuvine a ne minuna de dînșii; căci nimic din cele ce se fac ei nu cunosc, decît numai singur Dumnezeu este cel care pe toate le cunoaște mai înainte de facerea lor. Aceștia vestesc acelea pe care le văd, ca niște furi, mai înainte alergînd la toți, ca să spună cele ce se lucrează și se grăiesc de noi; apoi ei însemnează că ne-am adunat și că vorbim împotriva lor. Aceasta fiecare iute alergător poate s-o facă, întrecînd pe cel zăbavnic; și ceea ce zic, astfel este.

Dacă cineva ar începe să călătorească din Tebaida sau din altă oarecare țară, mai înainte de a ști să călătorească, nu știu de va călători; dar văzînd pe unul călătorind, aleargă mai înainte, și mai înainte de a sosi acela, ei vestesc venirea lui și astfel se întîmplă de vine după cîteva zile.

Însă de multe ori cei ce călătoresc, întorcîndu-se înapoi, ei atunci au mințit. Astfel se întîmplă și cînd vorbesc despre apa rîului Nil; căci cei ce au văzut că au fost ploi multe în părțile Etiopiei și știu că dintr-acelea se face revărsarea rîului, mai înainte de a veni apa în Egipt, ei aleargă și spun. Aceasta și oamenii ar fi putut s-o spună, dacă atît de iute ar fi putut să alerge ca aceia.

Precum străjerul lui David, suindu-se la loc înalt, mai mult decît cel ce rămăsese jos vedea mai înainte pe cel ce vine, și el încă mai înainte alergînd, spunea mai înainte decît alții cele ce încă nu se făcuseră; astfel și aceștia (adică diavolii) zic, se ostenesc și însemnează unele întîmplări numai ca să amăgească. Însă dacă purtarea de grijă a lui Dumnezeu într-acea vreme ar voi ceva pentru ape sau pentru cei ce călătoresc, căci este cu putință lui Dumnezeu, atunci diavolii mint și se amăgesc cei ce au luat-aminte la dînșii.

Într-acest chip s-au întărit vrăjirile elinilor și astfel s-au rătăcit dînșii mai înainte de către diavol. Dar acum a încetat rătăcirea; căci a venit Domnul, Care cu toată viclenia lor, chiar și pe diavoli i-a făcut deșerți și nelucrători; căci nimic nu cunosc de la ei înșiși, ci ca niște furi, pe cele ce le văd la alții, pe acelea le prihănesc și mai ales sînt văzători ai faptelor, decît mai înainte cunoscători. De aceea, deși uneori numesc adevărate unele ca acestea, să nu se minuneze cineva de dînșii. Pentru că și doctorii, avînd iscusința bolilor, cînd ar vedea într-alții aceeași boală, de multe ori din obișnuință mai înainte spun leacul. Încă și cîrmacii și lucrătorii de pămînt, iarăși din obișnuință văzînd întocmirea aerului, mai înainte spun, că va fi o furtună ori aer liniștit și pentru aceasta nu poate să zică cineva că din dumnezeiasca pronie spun ei mai înainte, ci din observare și din obișnuință.

De aceea și diavolii, dacă cîndva aceleași socotindu-le, le spun, pentru aceasta să nu se minuneze cineva de dînșii, nici să ia aminte la ei. Căci ce folosește celor ce-i aud ca să știe de la ei cele ce au să fie? Sau de ce să aibă sîrguință a cunoaște unele ca acestea, deși cu adevărat diavolul le cunoaște, căci acest lucru nu este făcător al faptei bune, nici al obiceiului celui bun, nu este cu adevărat cunoștință.

Nimeni din noi nu se va judeca pentru că nu le-a știut, nici se fericește că le-a învățat și le-a cunoscut; ci într-acestea fiecare va avea judecată, dacă a păzit credința și dacă a împlinit poruncile lui Dumnezeu curat. De aceea, nu se cade mult a le socoti acestea, ci a ne nevoi și a ne osteni, nu ca să cunoaștem mai înainte, ci, ca bine petrecînd, să plăcem lui Dumnezeu. [și noi l-am fi fericit pe Părintele Arsenie Boca ca pe un Sfânt dacă ar fi păzit credința și ar fi urmat poruncile lui Dumnezeu curat, dar pentru că știa, prin puterea diavolească, cele ce urmau să se întâmple, nu numai că nu îl admirăm, ci chiar ne îngrețoșăm de lucrarea lui – n.n.]

Și trebuie a ne ruga nu să cunoaștem mai înainte, nici să cerem plată pentru nevoință, ci ca ajutător să ne fie nouă Domnul, spre biruință împotriva diavolului. Iar dacă vreodată este nevoie de a cunoaște mai înainte, să ne curățim la minte; căci eu cred că sufletul care s-a curățit de toate păcatele, după fire poate să se facă văzător și chiar mai multe și mai departe să vadă decît diavolii; căci are pe Domnul în sine, care descoperă lui. În felul acesta, Elisei vedea pe Gheezi și puterile îngerilor stînd lîngă dînsul.

Deci, cînd vin la noi noaptea și voiesc să ne grăiască de cele ce au să fie, sau să zică: „Noi sîntem îngeri”, să nu luați aminte, căci mint. Iar dacă vor lăuda pustnicia voastră și vă vor ferici, să nu-i ascultați și nicidecum să vă supuneți lor. Mai vîrtos să vă pecetluiți cu semnul cinstitei Cruci, pe voi și casa voastră și să vă rugați; atunci îi veți vedea făcîndu-se nevăzuți, căci se înfricoșează foarte mult de semnul Crucii Domnului; fiindcă prin ea i-a biruit Mîntuitorul. Iar dacă și mai cu obrăznicie vor sta, săltînd și prefăcîndu-se cu nălucirile, să nu vă temeți, nici să vă speriați, nici ca la niște ființe bune să luați aminte la dînșii.

Pentru că venirea de față a celor buni și a celor răi cu înlesnire și cu putință este a o cunoaște, fiindcă Dumnezeu a făcut astfel. Pentru că arătarea sfinților îngeri nu este tulburată; căci nu va certa, nici va striga, nici va auzi cineva glasul lor. Ci atît de cu liniște și cu blîndețe se face, încît se aduce bucurie, veselie și îndrăzneală în suflet; căci Domnul este cu dînșii, El este bucuria noastră și a lui Dumnezeu Tatăl este puterea. Iar gîndurile sufletului rămîn netulburate și neînvăluite, încît el făcîndu-se strălucit de ea, vede pe cei ce i se arată; acesta este un dar al luminilor celor dumnezeiești și al celor ce au să fie într-însul.

Iar dacă, ca niște oameni s-ar înfricoșa de vederea celor buni, care se arată, numaidecît iau frica de la dînșii prin dragoste, precum a făcut Gavriil pentru Zaharia. Asemenea și îngerul care s-a arătat femeilor la Sfîntul Mormînt și cel ce s-a arătat păstorilor, precum s-a zis în Evanghelie: Nu vă temeți; căci frica acelora nu este cu spaima sufletului, ci cu cunoștința venirii de față a celor buni.

Deci, în acest fel este arătarea sfinților. Năvălirea celor răi este tulburătoare, cu sunet, vuiet și strigare, ca și cînd s-ar fi făcut vreo pornire a unor tineri nepedepsiți și a unor tîlhari, de la care se face frica sufletului, tulburarea și neorînduiala gîndurilor, mîhnire, urîciune către pustnici, trîndăvie, întristare, pomenirea rudeniilor și frică de moarte; și de aici pofta celor rele, împuținarea de suflet către fapte bune și nestatornicia obiceiurilor.

Deci, cînd cineva din voi va vedea așa ceva, vă veți teme; dacă însă frica se va lua de la voi și în locul ei s-ar face bucurie negrăită și voie bună, cutezare, îmbărbătare, netulburarea gîndurilor și celelalte, cum mai înainte am zis, adică bărbăție și dragoste către Dumnezeu, atunci îndrăzniți și vă rugați, căci bucuria și liniștea sufletului arată sfințenia celui ce vine de față. Așa Avraam, cînd a văzut pe Domnul, s-a bucurat; Ioan cînd s-a făcut glasul închinării din partea Născătoarei de Dumnezeu, Maria, s-a bucurat.

Iar dacă s-ar face tulburare și sunet din afară, nălucire lumească, îngrozire de moarte, să cunoașteți că este năvălirea celor răi. Și aceasta să vă fie vouă semn. Cînd sufletul unora s-ar teme, să știți că este de față venirea vrăjmașilor; căci diavolii nu izgonesc temerea unora ca acestora, precum a făcut marele Arhanghel Gavriil către Maria și Zaharia, și Acela ce S-a arătat la mormînt femeilor; ci, mai cu seamă, cînd îi vor vedea temîndu-se, ei sporesc nălucirile, ca mai mult să-i înfricoșeze, și, de aceea, sărind asupra lor, îi batjocoresc, zicînd: „Închinați-vă nouă!”.

Iată, pe elini așa i-au amăgit, că așa s-au socotit de dînșii zeii, cei cu nume mincinos. Iar pe noi nu ne-a lăsat Domnul să ne amăgim de diavol, căci El prin niște năluciri ca acestea făcute înaintea Lui, l-a certat și i-a zis: Mergi înapoia Mea, satano; căci scris este: Domnului Dumnezeului tău te vei închina și Lui Unuia vei sluji. Deci, vicleanul mai mult se defăimează de noi; căci Domnul pentru noi a făcut acestea, ca diavolii de la noi auzind niște glasuri ca acestea, să se răstoarne pentru Domnul, Care pentru aceasta i-a certat. Apoi, nu se cade a ne făli pentru că scoatem diavolii, nici a ne înălța pentru tămăduiri, nici să ne minunăm de cel ce scoate pe diavoli ori pe cel ce nu-i scoate să-l defăimăm; ci pustnicia fiecăruia s-o învețe cineva și ori s-o rîvnească și s-o urmeze, ori s-o îndrepteze. Pentru că a face semne nu este al nostru, ci al Mîntuitorului.

Pentru aceea El zicea ucenicilor: Nu vă bucurați că diavolii se supun vouă, ci pentru că numele vostru s-a scris în ceruri. A se scrie numele în ceruri, este mărturia faptei bune și a vieții voastre. A scoate pe diavoli este darul Mîntuitorului, Celui care l-a dat. Pentru aceea, celor ce nu în fapte bune, ci în semne se făleau și ziceau: „Doamne, au nu cu numele Tău am scos diavoli și întru numele Tău am făcut multe puteri?” Domnul le-a răspuns: „Amin zic vouă, nu vă știu pe voi”. Căci cunoaște Domnul căile necredincioșilor. Dar se cade a ne ruga pentru a lua darul alegerii duhurilor, căci, după cum este scris, să nu credem la tot duhul.^[17]

Chiar dacă s-ar fi împlinit proorocia căderii lui Ceaușescu, nu ar fi fost nimic minunat în ea. Și Bivolaru, și Vanga cunoșteau de la draci același lucru:

Căutând fotografii cu cei doi, uitați ce am găsit aici:

<https://sfintiinugresesc.wordpress.com/>, luni, 28 decembrie 2015.

 

Unii se întreabă de unde a știut Boca de moartea ‎Ceaușeștilor sau de cele două turnuri gemene din America. în ‎emisiunea de la România TV din 23-05-2015, s-a spus, printre ‎rânduri, un fapt lămuritor. Ceaușeștii, după ce au fost în 1989 la ‎baba Vanga în Bulgaria și aceasta le-a prorocit că vor muri, au ‎venit la Arsenie Boca, care le-a spus la fel. De unde a știut Vanga, ‎a știut și Boca, adică de la draci. Ambii au profețit și dărâmarea ‎turnurilor gemene din S.U.A. Eu cred că unii creștini se grăbesc ‎să atribuie astfel de prorocii ca fiind de la Dumnezeu. Lucrurile ‎astăzi sunt mai complicate. Adică, multe dintre războaie, ‎revoluții, atentate etc. sunt plănuite în hrubele demonice ale ‎masonilor chiar cu zeci de ani înainte. Pe bancnota de 20 de ‎dolari din 1971 apare exact scena intrării avioanelor în cele două ‎turnuri gemene, iar despre Revoluția din România se știe că a ‎fost pregătită cu cel puțin 10 ani înainte. Au spus-o de ‎nenumărate ori istoricii și analiștii politici în mod public. Cu un ‎an înainte de moartea Ceaușeștilor, se știa de sforari și ziua, locul ‎și ora execuției. Așa că Boca putea să fi aflat de undeva sau dracii ‎au fost de față când sforarii au pus la cale totul și l-au pus în ‎temă, cum zice Sf. Isac Șirul: „Dracii pe cei înșelați și bolnavi de slava deșartă îi face proroci Dacă ne uităm cu atenție în ‎Scriptură, la prorociile cu privire la pedepsirea cetății Ninive sau ‎Sodoma, vom vedea că acestea cheamă poporul la pocăință. ‎

Prorociile lui A. Boca sunt ca să impresioneze. Hristos a refuzat ‎să sară de pe aripa Templului, adică a face spectacol spre a ‎impresiona. Spectacolul este lucrarea diavolului spre a atrage ‎faima. Cuviosul Damian Taumaturgul, chemat de starețul ‎Teodosie spre a se ruga pentru cel bolnav, venea în duh de ‎ascultare, plângând și considerându-se nevrednic de această ‎harismă sfântă, îl ungea pe cel bolnav cu ulei sfințit și se ruga ‎lângă dânsul mult timp cu lacrimi și suspine. Prin Harul lui ‎Dumnezeu toți se vindecau și plecau sănătoși. (Patericul Lavrei ‎Peșterilor, pag. 149).‎^[18]

Am putea spune cu siguranță că după cum Ceaușeștii nu au omorât-o pe baba Vanga, nu l-au omorât nici pe Boca Arsenie. Însă, e posibil să fi fost omorât din cauza proorociilor lui mincinoase, fiindcă, uneori, dracii omoară cu torturi pe vrăjitorii care le slujesc din diferite motive: ori că nu le aduc mai departe adepți, ori că nu le aduc suficienți adepți (proporțional cu investiția pe care au făcut-o în ei), ori pentru a-i duce mai repede în iad (pentru a fi siguri că nu se pocăiesc), pentru a le da aură de martiri sau, pur și simplu din plictiseală.

Ceea ce însă, nu îi puteau spune dracii (sau când îi spuneau, dar lucrarea lui Dumnezeu nu era conformă cu ghicitul lor, ci schimba realitatea ca să ne ferească de ei), Părintele Arsenie Boca nu putea știi (sau dădea greș). Proorocii cei sfinți ai lui Dumnezeu întotdeauna erau confirmați ori de împlinirea proorociilor, ori de întoarcerea la pocăință a celor asupra cărora era trimisă proorocia (cum a fost în cazul cetății Ninive și a lui Iona, proorocul).

Dumnezeu în toate caută mântuirea oamenilor (nu să arate că Se ține de Cuvânt) doar ca să fie copiii lui fericiți, avându-L pe El în inima lor. Părintele Arsenie Boca, dimpotrivă, în toate căuta să impresioneze, să-i facă pe oameni să îl aibă pe el, ca pe un alt hristos mincinos, în centrul preocupării lor. Însă de multe ori Dumnezeu îi strica planurile, ca să ne mântuiască pe noi.

Uneori, însă, ucenicii credeau că se împlinesc proorociile, fără însă a le confirma din realitate, ci mergând cu credința lor din prejudecată, sau mai bine spus fără judecată, că ar fi prooroc, nu mai stăteau să le verifice, răspândind un zvon superstițios (ca să pară mai interesanți și să aibă slava că sunt urmașii unui prooroc). Așa se întîmplă cu cei ce slujesc minciunii. Nu verifică dacă cele ce le spun ei este adevărat, că nu-i preocupă de fel:

8 •     S-a dus la Părintele o femeie însărcinată care nu vroia să aibă copii. Părintele i-a zis: „Dacă tu nu faci copilul ăsta, fata asta, omori mama a doi preoți. Peste vreo 20 de ani fata a născut la rândul ei doi gemeni. Nu am aflat dacă au ajuns preoți, dar sigur așa este. (Taflan Maria, corn. Mândra)[19]

Cu totul altfel fac fiii Adevărului. Ei, cu frică și cutremur, încearcă să împlinească Sfânta Evanghelie:

Mat 5:37 Ci cuvântul vostru să fie: Ceea ce este da, da; și ceea ce este nu, nu; iar ce e mai mult decât acestea, de la cel rău este.

Am văzut, așadar, de ce nu se împlineau proorociile Părintelui Arsenie Boca, lucru confirmat și de învățăturile sale eretice și de viața necanonică pe care a dus-o, toate arătându-l ca pe un biet ieromonah căzut în amăgire.

Viața și adevărul învățăturilor și învățătorilor ne arată, în final, dacă proorociile care le face cineva sunt de la Sfântul Duh, Duhul Adevărului, Dătătorul de Viață sau de la duhul necurat și ucigaș al tatălui minciunii:

Ioan 8:42 Zis-au lor Iisus: de ar fi fost Dumnezeu Tatăl vostru, m’ați fi iubit pre mine; că eu de la Dumnezeu am ieșit și am venit; că n’am venit de la mine însumi, ci acela m’au trimes, 43 Pentru ce glasul meu nu-l cunoașteți? Căci nu puteți să auziți cuvântul meu. 44 Voi din însuși diavolul sunteți, și poftele tatălui vostru voiți sa faceți. Acela ucigător de oameni a fost din început, și întru adevăr n’a sfătuit, că nu este adevăr întru dânsul când grăește minciună dintru ale sale grăește; că mincinos este, și tatăl ei. 45 Iar eu căci adevărul grăesc, nu credeți mie.

Cei care cred minciunii, chiar dacă poartă numele Părintele Arsenie Boca, nu vor crede niciodată în Adevăr, chiar dacă le-ai arăta negru pe alb că sfinția Sa nu are cum să fie Sfânt, neaparținând Sfintei Biserici Ortodoxe nici prin viața și nici prin învățăturile preacuvioșiei sale. Din păcate, însă, aceștia făcând astfel, nu cred lui Hristos. Patima rațională în care au fost aduși prin amăgire, îi face să se lepede de Hristos, în ascuns, dar mai apoi întreaga lor viață va deveni nefericită, chiar și la arătare, neînțelegând și nelucrându-și realitatea pocăinței.

d)                                   False vindecări

Dar și în falsele lui vindecări ucenicii sfinției sale răstălmăcesc fenomene naturale trăgându-le de păr ca să pară că sunt o așa zisă putere dumnezeiască a Părintelui Arsenie Boca:

Părintele Arsenie era incredintat că Dumnezeu, după moartea Fiului Sau, le-a incredintat ‎si altor aleși dintre oamenii inzestrati cu darul credinței, acea putere de a vindeca ‎bolnavii. Nu mi-a marturisit-o răspicat, dar am inteles cât este de preocupat de inalta ‎putere cu care Dumnezeu îl inzestrase si pe care aveam s-o descopăr nemijlocit [și acesta este un semn de înșelare: să te preocupe altceva decât pocăința. Dacă, pe deasupra, preocuparea ta este vreo harismă pe care ți se pare că o ai, atunci amăgirea ta atinge cote maxime – n.n.].‎

Intr-o zi, către seara, discuțiile noastre au fost intrerupte de niște zgomote neobișnuite ‎pana atunci, izbituri si înjuraturi care traversau podeaua ce ne despărțea de pranzitorul de ‎deasupra, transformat acum in camera de tortura. După ce totul s-a potolit, vreo patru ‎gealați din aceia cu puteri animalice au coborât pe brațe un trup de om, si acela, din cate ‎am putut vedea, de statura uriașa. L-au așezat intr-o celula de langa cea in care se afla ‎părintele Arsenie si au plecat. A ramas intins pe prici vreo câteva ore. Parea leșinat. ‎Gemea. Asa am putut constata ca trăiește. întocmai cum procedase cu mine, atunci când ‎am fost coborât in pivnița vilei, părintele călugăr l-a intrebat cine este [uneori dracii nu îi ghiceau numele următoarei victime ale sfinției sale – n.n.] .”Sonea”, a reușit ‎sa silabisească cel intrebat. Era o cunoștința comuna, eruditul om de stiinta, doctorul ‎Octav Sonea, șeful Laboratorului de Analize Medicale din Brașov. A reușit sa mai ‎pronunțe: „O, Doamne!”, apoi a tăcut din nou. Târziu, in noapte, s-a trezit, si astfel ‎părintele a izbutit să-l intrebe ce i se intamplase [vedem că nici toate întâmplările nu i le ghiceau dracii – n.n.].‎

‎Octav Sonea fusese, in timpul studenției, campion național la aruncarea greutății si a ‎discului. Rămăsese suplu si puternic, impunând respect nu numai prin stiinta sa, ci si prin ‎aspectul sau maiestuos. Fusese arestat intocmai cum ne luasera si pe noi, pentru o „mica ‎declarație”. Nu am putut stabili ce anume l-a provocat pe falnicul medic – pesemne o ‎palma a unui calau, careia i-a răspuns cu o lovitura de pumn, ce l-a făcut, in termeni de ‎box, K.O. pe inchizitorul sau. Acelea au fost bufniturile pe care le auzisem in camera ‎torturilor. Doctorul a fost legat cu mâinile si cu picioarele, asa cum sunt carati ursii ‎doborâți de vanatori, si-apoi bătut cu sălbăticie la tălpi, cu ranga de fier. I-au fost ‎zdrobite toate vinișoarele si arterele de pe extremitățile trupului si-apoi a fost coborât de ‎pe masa si silit sa danseze Konga (un dans la moda pe vremea aceea, inspirat din ‎folclorul negrilor africani). Numai ca victima leșinase si a fost carata in acea stare pana ‎in celula din pivnița. Dandu-si seama, pesemne, de gravitatea cazului (pe vremea aceea, ‎regimul mai păstră oarece relații cu Occidentul si-i pasa de comentariile aspre ale ‎Europei Libere, ascultata in Scheii Brașovului, de la difuzoarele atarnate in pridvoarele ‎caselor de pe povârnișuri), comandamentul Securității i-a ingaduit părintelui călugăr ‎Arsenie sa doctoriceasca victima, reputația sa de vindecător fiind cunoscuta si de ‎superiorii gradați [îl aveau la „evlavie”. După ce îi hipnotizase prin hocus-bocus, Părintele Arsenie Boca a avut cel mai blând regim de detenție din România, închis fiind numai pentru a fi un colaborator al regimului mai eficient, cu palmares de martir, pentru a deschide gurile victimelor hipnotizate. Bunăstarea sfinției sale din temnițe și de după eliberare, sunt grăitoare în acest sens – n.n.]. Torționarii erau conștienți de altminteri ca, daca ar fi fost transportat ‎la spital, rezultatul era cel fatal: amputarea piciorului cangrenat, cu prea putini sorti de ‎salvare a vieții.‎

Fusese tocmai ziua in care, cu aceeași „amabilitate”, cei doi ofițeri care m-au adus in ‎beciul vilei Popovici m-au invitat sa-mi strâng degraba lucrurile, intrucat urma sa plec. ‎Oribila poarta de fier s-a inchis cu zgomot in spatele meu si, cu aceeași dubita alba, care ‎vara spaima in oasele celor care o zareau oprita la colt de strada, in loc sa ma duca acasa ‎‎- asa cum imi fulgerase o clipa prin minte – m-am trezit in fata altei porți, de data aceasta ‎cioplita dintr-un lemn dur. Era poarta prin care treceai intr-o alta instituție de supliciu, ‎aceea a închisorii Tribunalului din Brașov.‎

După o luna de zile, in noua celula unde ma instalaseră, a fost adus de la Securitate si ‎doctorul Octav Sonea. Era slab, șchiopată, dar piciorul rănit parea vindecat. Ca medic, ‎mi se parea incredibil si l-am intrebat ce s-a intamplat. Fusese vindecat de părintele ‎Arsenie, care il obligase sa-si tina piciorul zdrobit, zi si noapte, in firul de apa ce curgea ‎printr-o latura a temniței. In vremea asta, duhovnicul de la Sambata se rugase necontenit, ‎sfatuindu-si pacientul sa faca la fel:”Daca te rogi si crezi, Dumnezeu te va ajuta sa te ‎vindeci. Roaga-te!” Ceea ce bolnavul a si făcut. Intr-o luna, talpa piciorului a inceput sa ‎fie din nou sensibila, inceputul de culoare neagra, care definește apariția cangrenei, s-a ‎transformat, incetul cu incetul, mai intai intr-un roșu aprins, apoi a luat culoarea pielii, ‎ramanand doar tendoanele inca dureroase, iar articulațiile umflate si anchilozate. Dar ‎traia si pasea, infiorat de minunea care se intamplase cu el^[20] am putea spune minunea decongestivă a apei reci, împreună cu trecerea vindecătoare a timpului, organismul având propriile sale mijloace de reparare.

Dar mai poate fi numit efectul băii termice și al lucrării trupului o minune? Tot așa am putea spune minunea aspirinei, minunea chirurgiei, minunea vindecării de gripă. Toți cei care profesează meseria de doctor recunosc, dacă nu sunt atei, că în zadar s-ar osteni, dacă Dumnezeu nu ar fi pus puterile vindecătoare în creația Lui, nu ar fi luminat mintea lor și nu ar fi fost și împreună-lucrător cu ei ca Doctor al Trupurilor și Sufletelor noastre. Când mai intervin și rugăciunile celui bolnav, apare în plus și o mare ușurare. Așadar cum s-a vindecat dr. Sonea nu este o minune, ci acțiunea apei reci și a milei lui Dumnezeu ce l-a mângâiat pentru rugăciunile sale: Mar 11:24 De aceea vă zic vouă: Toate câte cereți, rugându-vă, să credeți că le-ați primit și le veți avea.

Câte cazuri ca acestea nu au fost cu cei deținuți. Citiți literatura de detenție și veți afla. Și nu era vreun Părinte Arsenie Boca ca să deturneze mila lui Dumnezeu în interes personal.

Cu totul altfel este o vindecare minunată:

Fap 3:1 Iar Petru și Ioan se suiau la templu pentru rugăciunea din ceasul al nouălea. 2 Și era un bărbat olog din pântecele mamei sale, pe care-l aduceau și-l puneau în fiecare zi la poarta templului, zisă Poarta Frumoasă, ca să ceară milostenie de la cei ce intrau în templu, 3 Care, văzând că Petru și Ioan vor să intre în templu, le-a cerut milostenie. 4 Iar Petru, căutând spre el, împreună cu Ioan, a zis: Privește noi; 5 Iar el se uita la ei cu luare-aminte, așteptând să primească ceva de la ei. 6 Iar Petru a zis: Argint și aur nu am; dar ce am, aceea îți dau. În numele lui Iisus Hristos Nazarineanul, scoală-te și umblă! 7 Și apucându-l de mâna dreaptă, l-a ridicat și îndată gleznele și tălpile picioarelor lui s-au întărit. 8 Și sărind, a stat în picioare și umbla, și a intrat cu ei în templu, umblând și sărind și lăudând pe Dumnezeu. 9 Și tot poporul l-a văzut umblând și lăudând pe Dumnezeu..

Vedeți, lăudau pe Dumnezeu, nu pe Sfinții Apostoli sau pe Părintele Arsenie Boca. După roade se cunosc rădăcinile duhovnicești. Dacă slăvesc pe Dumnezeu sunt de la Dumnezeu, dacă slăvesc pe oameni sunt de la duhul lui antihrist: Ioan 5:43 Eu am venit în numele Tatălui Meu și voi nu Mă primiți; dacă va veni altul în numele său, pe acela îl veți primi. 44 Cum puteți voi să credeți, când primiți slavă unii de la alții și slava care vine de la unicul Dumnezeu nu o căutați?.

Și nu l-au băgat în apă rece, punându-l să se roage, ci au chemat asupra lui numele lui Hristos. Nu s-au concentrat, nu au meditat, nu i-au trimis priviri fulgerătoare și zvârcolitoare, ci cu simplitate și smerenie L-au chemat pe Domnul Hristos.

Dar… să admitem că Părintele Arsenie Boca a și vindecat pe cineva, iar la mormântul sfinției sale se fac și vindecări. Învățătura preacuvioșiei sale fiind eretică, iar vindecările având rostul de a ne încredința că aceasta e bună (deși e rea) și adevărată (deși e mincinoasă), este evident că și vindecările (și roadele ei viclene, cu scop amăgitor) se numesc mincinoase sau false. Dacă nu vrem să ne rătăcim și să ne pierdem sufletele, să ne ferim ca de diavol, ca de osânda iadului și ca de vrăjitori de a merge la mormântul sfinției sale, sau de a-i cere să ne ajute în vreo privință, după cum ne învață Sfântul Ioan Gură de Aur, fiindcă dacă ne va și vindeca, cine va putea să ne mai scape de robia lui?

Dracii ca doctori ucigasi

Că dracii pot face false minuni și deci și false vindecări este deplin cunoscut celor ce citesc viețile și cuvintele sfinților din care redăm aici doar unul spre exemplificare al celui între sfinți Părintelui nostru Ioan Gură de Aur:

„Vrăjitorii, cu meșteșugul lor, pe mulți i-au tămăduit de boli și pe mulți ce erau bolnavi i-au făcut sănătoși. Numai că pentru aceasta trebuie să fii părtaș la necinstirea lui Dumnezeu. Departe de noi un asemenea gând! Ascultă ce spune Moise iudeilor: “De se va ridica în mijlocul tău prooroc sau văzător de vise și va face înaintea ta semn și minune. Și se va împlini semnul sau minunea aceea, de care ți-a grăit el, și-ți va zice atunci: să mergem după alți dumnezei, pe care tu nu-i știi și să le slujim acelora. Să nu asculți cuvintele proorocului aceluia sau ale acelui văzător de vise…” (Deuteronom 13, l-3). Aceasta înseamnă că dacă vreun prooroc se va arata, va face semne, va învia morți, va curăța leproși sau va vindeca schilozi și te va chema, arătându-ți aceste minuni, să nu mai crezi în Dumnezeul tău și să te lepezi de El [ci să crezi în dumnezeul mincinos prezentat de Părintele Arsenie Boca, care îl lingușește pe sfinția sa și să te unești cu el prin sfaturile dăunătoare și amăgitoare ale sfinției sale– n.n.], să nu crezi în puterea lui. Domnul Dumnezeul tău te încearcă ca să vadă dacă-L iubești din toată inima ta și din tot sufletul tău. Este limpede, dar, că demonii nu vindeca. Dacă totuși Dumnezeu le îngăduie cândva să tămăduiască vreo boală, așa cum fac oamenii, este ca să te încerce și nu pentru că Dumnezeu n-ar ști, ci ca să înveți să nu-i suferi pe demoni nici dacă tămăduiesc. Dar ce vorbesc eu de tămăduirea trupului? Dacă cineva te sperie cu gheena ca să te lepezi de Hristos, să nu primești. Dacă-ti făgăduiește cineva împărăție cerându-ți în schimb să te îndepărtezi de Fiul Unul Născut al lui Dumnezeu, să te întorci de la el, să-L urăști – să fii ucenicul lui Pavel și cu râvnă să repeți cuvintele pe care le-a vestit fericitul și viteazu-i suflet: “Căci sunt încredințat că nici moartea, nici viața, nici îngerii, nici stăpânirile, nici cele de acum, nici cele ce vor fi, nici puterile. Nici înălțimea, nici adâncul și nici o altă făptură nu va putea să ne despartă pe noi de dragostea lui Dumnezeu, cea întru Hristos lisus, Domnul nostru” (Romani 8, 38). Pe el nu-l despart de iubirea lui Hristos nici îngerii, nici puterile, nici cele prezente, nici cele viitoare și nici vreo făptură, iar pe tine te depărtează de El vindecarea trupului? Ce iertare vom putea noi primi? De Hristos trebuie să ne temem mai tare decât de gheenă și pe El trebuie să-L dorim mai aprins decât orice împărăție.

Dacă se întâmplă și ne îmbolnăvim, e mai bine să rămânem bolnavi, decât să fim tămăduiți de niște demoni și să ne lepădăm de Dumnezeul nostru. Pentru că, deși ne tămăduiesc, în fapt, mai mult ne vatămă decât ne sunt de folos. Ei sunt de folos trupului, care oricum are să moară și să putrezească nu peste mult timp, dar vatămă, în schimb, foarte tare sufletul, care este nemuritor. Și, așa cum fac negustorii de sclavi, momind copii cu bunătăți (dulciuri, năut prăjit, sau multe altele), răpindu-le libertatea și chiar și viața, tot așa fac și demonii, făgăduind vindecarea unui mădular al trupului, dar făcându-ne să pierdem mântuirea sufletului. Noi, iubiților, să nu îngăduim una ca asta. Să avem grija și să ne păzim cu orice chip de necredința și de a ne lepăda de Dumnezeul nostru. Oare Iov n-ar fi putut să creadă cuvintelor femeii sale și să-L blesteme pe Dumnezeu și să scape de nenorocirea care dăduse peste el? Căci spunea: “Blesteamă pe Dumnezeu și mori.’” (Iov 2, 9). Iov, însă, a preferat sa rabde, să se topească pe picioare și să sufere plaga pe care nimeni altul n-ar fi putut-o îndura decât să scape de cumplitele chinuri și de nenorociri, blestemându-L pe Dumnezeu. Pe el sa-l imiți. Chiar dacă diavolul îți promite să te scape de necazurile care te copleșesc [așadar și dacă mersul la mormântul de la Prislop te scapă de necazuri, să nu mergi – n.n.], nu-i crede lui și nu-i ceda. Fă și tu așa cum a făcut dreptul Iov, care nu s-a lăsat convins de vorbele nevestei sale, ci a ales să rabde boala mai bine decât să-și piardă credința și mântuirea sufletului [deci nici dacă femeia, necrezând discernământului Ortodoxiei îți zice: „dar dacă totuși o fi sfânt, hai să mergem la mormânt, să vezi că scăpăm de necazuri”, să nu o asculți ci să o mustri ca Iov pe soția sa: Iov 2:10 Dar Iov i-a răspuns: „Vorbești cum ar vorbi una din femeile nebune! Ce? Dacă am primit de la Dumnezeu cele bune, nu vom primi oare și pe cele rele?” Și în toate acestea, Iov n-a păcătuit de loc cu buzele sale. – n.n.] . Dumnezeu nu te părăsește atunci când îngăduie să te îmbolnăvești și să suferi cele mai grele boli, ci voiește să te facă și mai plin de slavă și mai strălucit. Rabdă, dar cu tărie ca să auzi și tu: “Nu crezi că de aceea am făcut ce am făcut, ca să Mă arăt drept?”

Sfântul Ioan Gură de Aur^[21]

Și să nu creadă cineva că urmând învățăturile Părintelui Arsenie Boca nu se leapădă de Hristos. Se leapădă mai rău decât dacă s-ar face hindus sau mahomedan, fiindcă nici măcar nu-și dă seama ce face, cum își dau seama aceia. I se inoculează cu încetul, pe nebăgate de seamă, sub acoperirea mincinoasă că este Ortodox, la început idei greșite, apoi mentalități bolnăvicioase, iar în final centrarea vieții sale pe persoana Părintelui Arsenie Boca și a învățăturilor amăgitoare ale sfinției sale. Devine astfel un fanatic închinător al lui antihrist, dar, sinistru, crezându-se cel mai curat apologet Ortodox, după cum vedem atât în pictura așezământului de la Drăgănescu dar și în manifestarea adepților sfinției sale, atât simpli, cât și cărturari.

e)                                   Vedeniile dese, cheia marilor regrese

Desimea vedeniilor sfinției sale, înainte și după moarte, cât și încărcătura lor ieftină, fără mesaj duhovnicesc (de profunzime și fără înțelesuri reale necesare pentru schimbarea minții și vindecarea de patimi), este unul din semnele doveditoare ale înșelării în care se află maestrul de la Drăgănescu:

Cercetați cu luare-aminte biografiile Sfinților Părinți ‎ai Bisericii, cei ce străluceau de semne și minuni, unde veți ‎vedea minuni nenumărate, însă descoperiri și arătări ‎supranaturale prea puține veți întâlni, doar când nevoia a ‎cerut-o. Iar pe acestea (descoperirile) nu le arătau multora. Pe ‎când unde își găsește amăgirea sălașul, vedeniile apar ca ‎păsările cerului de des la oamenii neștiutori. Și ce e mai trist, ‎că sunt înșelați și oameni iubitori de Dumnezeu, oameni ‎duhovnicești, care se deosebesc prin virtutea și evlavia lor ‎față de Dumnezeu. Faceți comparație, vă rog, între arătările ‎neamăgitoare (vederi) ale Sfinților Părinți cu cele ale lui ‎Eftimie și veți vedea cât de superioare și impunătoare sunt ‎vederile sfinților și pe de altă parte, câtă prostie, ca să nu zic ‎aiureală, au vedeniile amăgirii^[22].

Vedeniile sfinției sale nu numai că erau dese, dar erau și de piață, afișând un circ de gust îndoielnic, pentru a încânta în simțire și a fura mințile sărmanilor amăgiți ca a unor copii lipsiți de experiență.

Este foarte potrivit să aducem aici un cuvânt al sfinției sale, referitor la spiritism, care descrie de minune, foarte potrivit, chiar vedeniile preacuvioșiei sale:

In vremea noastră circulă multe cărți care cuprind comunicări de dincolo. Aceste comunicări, mai ales cele care se dau pe sine a fi din partea sfinților sau chiar ale Mântuitorului însuși, fără voie ne conduc la comparația lor cu Sfintele Evanghelii. La o atare confruntare se dau de gol. Puse pe două coloane, aceste splendide platitudini și mărunțișuri, cu o pagină din Evanghelii, sublimul și ridicolul sunt și mai evidente. Calitatea literară, fondul, înălțimea gândirii, totul dau de gol un fals nerușinat și nemaipomenit de îndrăzneț, pe care nu cred să-l poată face sufletele celor mutați de la noi, ci numai tatăl minciunii1 și hristoșii mincinoși2^[23].^[24]

Este de ajuns să vă reamintiți de vedenia treptelor și vedenia din gară, amândouă redate în scris chiar de sfinția sa, ca să nu mai învinuiască nimeni pe masa de adepți înfierbântați că ar fi fabricat prin exagerări un alt Părinte Arsenie Boca, diferit de cel real. Trista realitate este că el însuși se vedea pe sine, așa cum îl văd ucenicii cei mai exagerați, sau… chiar mai sus și aceasta era suficient să-i întunece rațiunea ca să nu-și mai dea seama de ieftinătatea, superficialitatea și gustul îndoielnic al vedeniilor ce le pătimea de la draci.

Cu totul altfel sunt proorociile de la Sfântul Duh. Ele nu numai că au o frumusețe adâncă a arătării, cu neputință de inventat de minte omenească și drăcească, dar și profunzime a înțelesurilor neobișnuită arătându-ne lucruri cu adevărat importante pentru mântuirea noastră, învățându-ne cum este și cum se dobândește veșnicia cea fericită.

Isa 6:1 Slava Domnului. În anul morții regelui Ozia, am văzut pe Domnul stând pe un scaun înalt și măreț și poalele hainelor Lui umpleau templul. 2 Serafimi stăteau înaintea Lui, fiecare având câte șase aripi: cu două își acopereau fețele, cu două picioarele, iar cu două zburau 3 Și strigau unul către altul, zicând: „Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul Savaot, plin este tot pământul de slava Lui!” 4 Din pricina acestor strigăte, porțile se zguduiau din țâțânele lor, iar templul s-a umplut de fum. 5 Și am zis: „Vai mie, că sunt pierdut! Sunt om cu buze spurcate și locuiesc în mijlocul unui popor cu buze necurate. Și pe Domnul Savaot L-am văzut cu ochii mei!” 6 Atunci unul dintre serafimi a zburat spre mine, având în mâna sa un cărbune, pe care îl luase cu cleștele de pe jertfelnic. 7 Și l-a apropiat de gura mea și a zis: „Iată s-a atins de buzele tale și va șterge toate păcatele tale, și fărădelegile tale le va curăți”. 8 Și am auzit glasul Domnului care zicea: „Pe cine îl voi trimite și cine va merge pentru Noi?” Și am răspuns: „Iată-mă, trimite-mă pe mine!” 9 Și El a zis: „Du-te și spune poporului acestuia: Cu auzul veți auzi și nu veți înțelege și, uitându-vă, vă veți uita, dar nu veți vedea. 10 Că s-a învârtoșat inima poporului acestuia și cu urechile sale greu a auzit și ochii săi i-a închis, ca nu cumva să vadă cu ochii și cu urechile să audă și cu inima să înțeleagă și să se întoarcă la Mine și să-l vindec”.

Puțini, poate au citit Sfinții Prooroci, mai puțini i-au înțeles, deși ei sunt hrana sufletului nostru. De pildă mai sus este vorba și de Sfânta Liturghie, de aceea preotul când ne împărtășește repetă cuvintele serafimului. Vă rugăm citiți tâlcuirile Sfinții Părinți la proorocii, sunt minunate și de suflet mântuitoare.

Vă dăm, mai jos, doar un mic exemplu:

Întrebarea 62

Ce înseamnă ceea ce zice Sfântul Prooroc Zaharia: “Și am ridicat ochii mei și am văzut: și iată o seceră zburând, lungimea de două zeci de coți, iar lățimea de zece coți. Și a zis către mine: Acesta este blestemul care iese peste fața a tot pământul. Iar după puțin: “Și o voi scoate pe ea, zice Domnul Atotțiitorul, și va intra în casa furului și în casa celui ce jură strâmb întru numele meu, în chip mincinos, și se va așeza în mijlocul casei lui și o va pierde pe ea, și lemnele ei și pietrele ei“.527 (527 Zah. 5, 1-4. Septuaginta. [Sfânta Scriptură originală – n.n.] )

Ce este secera și măsura lungimii și a lățimii? Și de ce zboară? Și cine este furul și cel ce jură strâmb; și care este casa lui? Ce sunt lemnele și pietrele?

Răspuns

Dumnezeu care a zis: “Am înmulțit vedeniile și în mâinile Proorocilor m-am asemănat“,528 a trimis de mai înainte, închipuite prin simboluri, diferite știri despre minunata Sa venire în trup, în vederea mântuirii noastre, descoperindu-ne prin fiecare Prooroc, altă și altă știre, după puterea de înțelegere a fiecăruia. Deci dăruind și marelui Prooroc Zaharia înțelegerea tainelor Sale viitoare în trup, i-a înfățișat în chip înțelept spre contemplare o seceră. Prin aceasta a arătat că, după ce se va întruchipa pe Sine, în mod felurit și tainic, în figurile cuprinse în vedeniile Proorocilor, va primi El însuși cu adevărat și de bunăvoie făptura noastră prin fire, ca să arate că adevărul prevestit prin figuri a venit la noi în mod real. Deci secera este Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul cel Unul născut și Cuvântul Tatălui, Cel ce pentru Sine este și rămâne pururea simplu după fire, iar pentru mine se face compus după ipostas, precum numai El știe, prin primirea trupului însuflețit mintal, fără ca prin unirea deplină, cu trupul după ipostas să primească contopirea într-o singură fire și fără ca prin deosebirea deplină față de trup după fire să se taie în doi fii (1). Iar unire deplină după ipostas numesc desăvârșita neîmpărțire, precum deosebire deplină după fire, desăvârșita necontopire și neschimbare. Căci taina dumnezeieștii întrupări nu introduce prin deosebirea după fire a celor din care constă și o deosebire după ipostas, nici prin unirea după ipostas o contopire într-o singură fire. Primul lucru nu se întâmplă ca să primească taina Treimii în adaos; iar al doilea, ca să nu fie după fire nimic de un neam și de o ființă cu dumnezeirea (2). Căci cele două firi s-au împreunat într-un ipostas, dar nu într-o singură fire. Iar aceasta ca să se arate prin unire atât unitatea ipostasului, rezultată din adunarea laolaltă a firilor, cât și deosebirea firilor ce s-au întâlnit într-o unitate nedespărțită, fiecare din ele rămânând, în ce privește însușirea naturală, în afară de orice schimbare și contopire.

Căci dacă împreunarea firilor s-ar fi făcut ca să dea naștere unei singure firi, taina mântuirii noastre ne-ar fi rămas cu totul necunoscută, neavând de unde sau cum să putem afla coborârea lui Dumnezeu la noi. Pentru că în asemenea caz, sau că s-ar fi schimbat trupul în firea dumnezeiască din pricina unirii dumnezeiești, sau s-ar fi schimbat ființa dumnezeiască în firea trupului, sau s-ar fi contopit amândouă prin cine știe ce amestec, producând vreo alta deosebită de ele, nemaipăstrând nici una din firile din care constă, rațiunea ei neștirbită (3). Dar fie că s-ar fi schimbat trupul în firea dumnezeirii, fie că s-ar fi schimbat firea dumnezeirii în trup; sau fie că unirea într-o singura fire ar fi împins firile spre producerea vreunei alte firi decât ele, eu n-aș cunoaște taina întrupării dumnezeiești, neputând constata după unire o deosebire de natură între trup și dumnezeire. Iar dacă există în Hristos după unire vreo deosebire după fire între trup și dumnezeire (căci nu sunt după ființă unul și același lucru dumnezeirea și trupul), aceasta înseamnă că unirea firilor împreunate în El nu s-a făcut pentru a da naștere unei singure firi, ci pentru a face să rezulte un singur ipostas în privința căruia nu aflăm în Hristos nici o deosebire în nici un chip. Căci după ipostas Cuvântul este unul și același cu trupul Său. Fiindcă dacă Hristos primește cu referire la ceva vreo deosebire oarecare, nu poate fi după acel ceva una în tot chipul. Dar dacă cu referire la altceva nu primește nici, o deosebire, după acel altceva este și se zice cu evlavie una în tot chipul și totdeauna.

Deci dat fiind că orice deosebire, întrucât este deosebire, are ca bază câtimea celor ce se deosebesc (căci fără această câtime n-ar fi deosebire), iar câtimea nu poate fi indicată fără număr, bine este să folosim numărul numai pentru arătarea deosebirii firilor din care constă Hristos după unire, indicând după aceasta că firile se păstrează neschimbate după unire, dar nu divizând prin număr unitatea celor ce concurg într-un singur ipostas. Iar gândul acesta ni-l arătăm neadăugând nici un număr la cuvântul ipostas. Căci în ceea ce nu se cugetă nici o deosebire, nu se introduce nici o câtime. Iar unde nu poate fi introdusă câtimea, nu-și are locul nici numărul, care indică deosebirea. Deci după ipostas este compus. Căci după ipostas este unul și același și singur. Astfel pe de-o parte păzim unitatea și identitatea ipostasului, pe de alta mărturisim deosebirea firilor ce concurg într-un singur ipostas. Acesta este cel pe care l-a văzut minunatul Zaharia zburând în chip de seceră. Căci Cuvântul lui Dumnezeu este secerătorul a toată răutatea și neștiința.

“Lungimea ei, zice, era de douăzeci de coți, iar lățimea ei de zece coți“. Căci Hristos, ca Dumnezeu și Cuvântul, se lărgește progresiv sub chipul Providenței până la zece coți, adică în cele zece porunci dumnezeiești ale vieții active (4). Căci în zece porunci se lărgește Cuvântul lui Dumnezeu, prin care legiferând împlinirea celor ce trebuiesc făcute și reținerea de la cele ce nu trebuiesc făcute, a îmbrățișat toată mișcarea voii libere a celor providențiați. Iar ca Cel ce s-a făcut trup și s-a întrupat în chip desăvârșit, tot El se lungește până la douăzeci de coți din pricină că trupul se alcătuiește prin înmulțirea elementelor cu simțurile (5). Căci cinci sunt simțurile și patru elementele din a căror împreunare se alcătuiește firea oamenilor. Dar cinci înmulțit cu patru dă numărul douăzeci. Iar prin lungime a indicat Scriptura modul iconomiei, pentru înălțimea ei și pentru faptul că taina dumnezeieștii întrupări este mai presus de toată firea.

Secera a fost văzută “zburând“, pentru faptul că nu are nimic pământesc, ca și pentru iuțimea, agerimea și, într-o vorbă, pentru scurtimea cuvântului (6). Căci circumscrie toată mântuirea oamenilor numai în inima celor ce se mântuiesc, dat fiind că aceasta constă numai în credință și bună cunoștință (7). Și de fapt nimic nu poți face mai iute decât să crezi și mai ușor decât să mărturisești cu gura harul Celui în care crezi. Primul lucru arată iubirea însuflețită a celui ce crede față de Făcătorul lui, iar al doilea dispoziția credincioasă față de aproapele. Iar iubirea și dispoziția sinceră, sau credința și buna conștiință, sunt mișcări nevăzute ale inimii, care nu au lipsă ca să se producă de nici o materie din afară “Căci cuvânt scurt va face Domnul pe pământ“.529

Acesta este “blestemul“, pe care l-a trimis Dumnezeu și Tatăl peste fața a tot pământul (8). E blestemul adevărat peste blestemul adevărat. Deoarece neascultarea lui Adam s-a făcut blestem prin greșeala lui, întrucât n-a lăsat porunca să crească spre a aduce roadele dreptății, ca să ia creațiunea binecuvântare, peste blestemul lui Adam vine binecuvântarea firească a lui Dumnezeu și Tatăl, care se face astfel blestem al blestemului provenit din păcat, spre desființarea neascultării ce-a crescut aducând roade ale nedreptății, ca să fie oprită creațiunea de-a mai crește în păcat.530 Căci s-a făcut pentru mine blestem și păcat, Cel ce a dezlegat blestemul meu și a ridicat păcatul lumii.

Fiindcă două blesteme aveam eu: unul era rodul voinței mele, adică păcatul, prin care sămânța roditoare a sufletului, adică puterea virtuții, căzuse în pământ; iar altul era moartea firii, adusă asupra ei pe dreptate, din pricina voii mele. Moartea aceasta a împins firea cu sila și fără să vrea acolo unde se semănase mișcarea voinței mele de bunăvoie (9). Deci Dumnezeu, care a creat firea, a luat asupra Sa de bună voie blestemul cu care a fost osândită firea, adică moartea, și astfel a omorât prin propria Sa moarte de pe cruce blestemul păcatului ce trăia în mine prin voia mea. Și așa blestemul Dumnezeului meu s-a făcut blestem și moarte a păcatului meu, neîngăduind să ajungă neascultarea la roadele nedreptății; dar totodată s-a făcut binecuvântare a dreptății dumnezeiești prin împlinirea poruncilor, și viață fără de sfârșit.531

Această seceră, adică Domnul și Dumnezeul nostru Iisus Hristos, nimicește pe fur și pe cel ce jură strâmb și casa lui o surpă. Dar furul și cel ce jură strâmb este diavolul cel viclean (10). E fur fiindcă a scos cu vicleșugul înșelăciunii pe om din Rai, adică a răpit un lucru și o făptură și o avuție de preț a lui Dumnezeu, trăgându-1 în locul acesta al necazurilor, și a murdărit icoana slavei dumnezeiești cu multe pete ale păcatelor. Prin aceasta a căutat să-și facă dintr-o avuție străină, o avuție proprie, poftind cu răutate bunurile străine, nu ca să le păstreze, ci ca să le fure, să le sfâșie și să le piardă (1 1).532 Iar jurător pe strâmb este fiindcă e mincinos și înșelător. Căci făgăduind să dea lui Adam slava dumnezeirii, l-a tras spre necinstea și batjocura necuvântătoarelor, ba ca să spun mai drept, l-a făcut mai de ocară decât orice dobitoc,533 făcându-l să fie cu atât mai de ocară decât dobitoacele prin lipsa lui de rațiune, cu cât este mai grețos ceea ce-i contra firii decât ceea ce-i conform cu firea. Ba l-a înstrăinat și de nemurire, îmbrăcându-1 în haina spurcată a stricăciunii.

Iar casă a acestui fur și jurător pe strâmb, s-a făcut lumea de aici a stricăciunii și a confuziei necontenite, pe care și-a însușit-o tâlhărindu-l pe om (12) și în care i s-a îngăduit să tâlhărească mai departe, pentru pricinile pe care le știe Dumnezeu (13), care l-a îngăduit să tâlhărească până ce dăinuiește cursul ciclic al timpului.

Dar Cuvântul lui Dumnezeu, așezându-se în această lume ca într-o casă, prin întruparea Sa negrăită, și legând pe diavolul,534 a surpat-o, iar lemnele și pietrele ei, adică statuile și altarele și soclurile statuilor le-a dărâmat și le-a nimicit (14). Căci prin ele diavolul, tatăl minciunii, își închipuia că e cinstit de cei rătăciți ca un fel de Dumnezeu pocit și multiform, datorită faptului că făcuse din nebunia lor un mijloc de slăvire proprie, ca unul ce e cu mult mai nebun decât cei astfel prostiți. Fiindcă ce e mai nesocotit decât a-și închipui cineva un lucru care prin fire nu există cu adevărat. Deci Mântuitorul sufletelor și trupurilor noastre, care s-a făcut om din iubire de oameni, așezându-se prin trup în această casă a furului și a jurătorului pe strâmb, care este diavolul, adică în această lume, a surpat-o întreagă, adică a nimicit modul ei rătăcit de mai înainte (15) și a îndreptat-o iarăși potrivit cu rațiunea cunoștinței adevărate. Și scurt vorbind, alungând pe tâlhar din avuțiile străine, s-a făcu iarăși El stăpân peste ai săi prin virtute, zidind peste tot pământul de sub cer, în chip măreț, Sfânta Lui Biserică.

Sau poate e fur diavolul (16), fiindcă uneltește până astăzi cum să atragă prin vicleșugul înșelăciunii dorința fiecăruia spre el. Iar jurător pe strâmb și mincinos, fiindcă e înșelător și amăgește pe cei ușuratici să se despartă de bunurile din mână în nădejdea altora și mai bune și fiindcă pricinuiește pe neobservate, prin, lucrurile socotite dulci, tot felul de greutăți, celor ce ascultă de el. Iar “casa“ acestui fur și mincinos este dispoziția iubitoare de păcat a inimii fiecăruia. Ea are ca pietre“ învârtoșarea și nesimțirea inimii față de cele bune, iar ca “lemne“ amintirile ce aprind ușor focul necurat al patimilor.

Sau poate Scriptura numește “lemne“, în chip figurat, pofta (17). Aceasta fiindcă s-a scris că lemnul a corupt prima dată mișcarea ei,535 îndreptând-o împotriva firii; apoi fiindcă ea este puterea sufletului care se aprinde de orice patimă, ca materia lemnoasă de foc. Iar prin “pietre“ se indică poate duritatea și nesimțirea mișcărilor iuțimii, care nu ascultă de rațiunea virtuții. Pe toate acestea, împreună cu “casa,“ în care se găsesc, adică cu dispoziția lăuntrică, le surpă și le nimicește Cuvântul lui Dumnezeu, prin sălășluirea Sa scoțând din ea, mai întâi prin credință, pe diavolul, care își făcuse odinioară prin amăgire locuința în ea si care se socotea că e tare. Pe acesta îl leagă cu lanțuri de nesfărâmat și-i prădează casa, scoțând din inimă deprinderea lesne de aprins a patimilor împreună cu învârtoșarea față de cele bune.536

Sau poate numește “pietre“ nepăsarea sufletului față de cele bune, adică nesimțirea față de virtuți. Iar prin “lemne“ râvna față de cele rele (18). Toate acestea alungându-le Cuvântul din inimile credincioșilor, nu încetează să împăciuiască și să unească într-un singur trup al virtuților pe cei de departe și pe cei de aproape, surpând peretele din mijloc al despărțiturii, adică păcatul și rupând zapisul care ne obliga voința spre rău, și supunând cugetul trupesc legii duhului.537 Prin cei de departe a înțeles, cred, mișcările simțirii, care sunt după fire cu totul străine de legea lui Dumnezeu. Iar prin cei de aproape lucrările cugetătoare (mintale) ale sufletului, care după rudenie nu sunt departe de Cuvântul. Pe acestea le adună Cuvântul după surparea legii trupești, unindu-le laolaltă în duh prin virtute.538 Căci prin “peretele din mijloc” cred că a înțeles legea trupului cea după fire, afecțiunea față de patimi, sau păcatul. Pentru că numai afecțiunea cea de ocară față de patimi se face zid al legii firii, adică al părții pătimitoare a firii, despărțind trupul de suflet și de rațiunea virtuților, neîngăduind să se facă cu ajutorul făptuirii trecerea la trup prin mijlocirea sufletului (19).

Dar venind Cuvântul și biruind legea firii, adică trăsătura pătimitoare a firii, a desființat afecțiunea față de patimile contrare firii.

Acesta este Domnul meu și Dumnezeul meu Hristos Iisus, pe care L-a văzut Proorocul ca pe o seceră, având douăzeci de coți lungime, ca unul ce îmbrățișează toată lucrarea simțurilor îndreptată spre cele sensibile, și zece coți lățime, întrucât Dumnezeul și Mântuitorul meu cuprinde toată mișcarea rațională. Căci spun unii că a număra e o faptă ce aparține prin fire numai rațiunii. Iar decada este îmbrățișarea și sfârșitul oricărui număr. Prin urmare Cuvântul lui Dumnezeu îmbrățișează nu numai puterile simțurilor, ci și lucrările mintale, ca unul ce e Făcător nu numai al corpurilor, ci și al celor necorporale.

Iar “seceră“ a fost numit în vedenie, nu numai fiindcă seceră din firea rațională răul pe care nu El L-a semănat și adună firea pe care nu El a împrăștiat-o. Ci și pentru că seceră așează în hambarele dumnezeiești pe cei mântuiți (20); în sfârșit și pentru că, fiind mânuit de lucrările virtuților, se unește cu puterile făptuitoare ale sufletului (21).

Dar pentru cel ce vrea să vadă, cuvântul Scripturii indică aici două persoane și două case, pe care le desființează secera. Căci se zice: “Și va intra în casa furului și în casa celui ce jură strâmb în numele Meu“. Prin cele două persoane a indicat cele două lucrări generale ale amăgirii diavolești, care le cuprind pe toate celelalte, sau cele două moduri ale lucrărilor. Iar prin cele două case a indicat cele două dispoziții generale ale omului, favorabile rătăcirii, care le conțin pe toate celelalte. De pildă când cel rău răpește prin vicleșugul amăgirii cunoștința înnăscută a firii despre Dumnezeu, atrăgând-o spre sine, e “fur“, întrucât încearcă să se facă stăpân peste închinarea datorată lui Dumnezeu, sau cu alte cuvinte abate vederea mintală a sufletului de la rațiunile duhovnicești din făpturi și circumscrie puterea cugetării numai la privirea înfățișării din afară a lucrurilor sensibile. Iar când abuzează de mișcările firești, atrăgând puterea de activitate a sufletului în chip sofistic spre cele contrare firii și prin cele părute bune ispitește prin plăcere dorința sufletului spre cele rele, “jură strâmb“ pe numele Domnului, ducând sufletul amăgit spre alte lucruri decât spre cele făgăduite. Deci este “fur“ fiindcă răpește la sine cunoștința firii, având drept casă dispoziția iubitoare de neștiință a celor amăgiți. Și “jură strâmb“, fiindcă înduplecă puterea de activitate a sufletului să se ostenească zadarnic cu cele contrare firii, având drept casă dispoziția iubitoare de păcat a voii celor care îl ascultă (22).

Așadar diavolul este “fur“, fiindcă strâmbă cunoștința firii539 și “jură strâmb“, fiindcă abate puterea de activitate a firii de la săvârșirea virtuții. Casa “furului“ este dispoziția sufletească ce stă la baza unei cunoașteri mincinoase, iar casa “celui ce jură strâmb“ este dispoziția străbătută de necurăția patimilor de ocară. În acestea pătrunzând cu iubire de oameni cuvântul mântuitor al lui Dumnezeu, le face locaș al lui Dumnezeu prin Duhul, aducând cunoștința adevărului în locul rătăcirii și al neștiinței și virtutea și dreptatea în locul răutății și al vicleniei. în felul acesta își face prin ele arătarea în cei drepți.

Deci prin persoane Scriptura a indicat modurile vicleniei variate a unuia și aceluiași diavol rău, iar prin “case“ dispozițiile corespunzătoare cu aceste moduri ale celor stăpâniți de diavol.

Dar “fur“ mai este și cel ce folosește cuvintele dumnezeiești spre amăgirea celor ce-l ascultă, fără să fi cunoscut puterea lor prin fapte. E cel ce se îndeletnicește cu rostirea goală a lor pentru a cumpăra slavă și vânează prin cuvântul limbii lauda ascultătorilor, adică renumele de drept. Simplu vorbind, “fur“ este cel a cărui viață nu corespunde cuvântului și a cărei dispoziție sufletească e în contrazicere cu limba, adică cel ce se ascunde sub bunurile străine (23). Scriptura zice cu dreptate despre acesta: “Iar păcătosului i-a zis Dumnezeu: pentru ce povestești dreptățile mele și iei asupra ta legământul meu prin gura ta ?”540

Și iarăși “fur“ este cel ce acoperă cu modurile și cu moravurile văzute viclenia nevăzută a sufletului și cu înfățișări de bună cuviință dispoziția dinlăuntru (24). Căci precum fură cel de mai înainte prin declamarea cuvintelor cunoștinței mintea ascultătorilor, la fel fură acesta prin fățărnicia moravurilor simțirea privitorilor (25). Către aceștia de asemenea se va zice: “Rușinați-vă cei ce v-ați îmbrăcat în veșminte străine, sau: “Domnul va descoperi chipul lor în ziua aceea“.541 Dar mie îmi pare că aud în fiecare zi pe Dumnezeu zicându-mi acestea în ascunsul inimii, ca unul ce mă simt vinovat de amândouă lucrurile.

Iar “cel ce jură strâmb sau mincinos în numele Domnului“, este acela care făgăduiește lui Dumnezeu o viață virtuoasă și face lucruri străine făgăduinței, iar prin neîmplinirea poruncilor calcă, ca și mine legământul ce și la luat de a duce o viață evlavioasă. Scurt vorbind, cel ce jură strâmb și mincinos este acela care s-a hotărât să trăiască după voia lui Dumnezeu, dar nu s-a mortificat deplin față de viața aceasta. El a jurat lui Dumnezeu, adică a făgăduit să-și păzească cursul vieții fără de ocară în nevoințele dumnezeiești, dar nu a împlinit făgăduința și de aceea nu e deloc vrednic de laudă (26). “Căci lăuda-se-va, zice, tot cel ce se jură întru El“, adică tot cel ce făgăduiește lui Dumnezeu viața sa și împlinește cu adevărat jurământul bunei făgăduieli prin faptele dreptății. Dar dacă cel ce împlinește făgăduințele sale va avea laudă, fiindcă a jurat lui Dumnezeu și și-a ținut jurământul, vădit este că cel ce și-a călcat legămintele sale va avea parte de mustrare și de ocară, ca unul ce a mințit.

Intrând secera, adică cunoștința lui Dumnezeu și Tatăl, care e prin ființă cunoștință și virtute, în inimile acestora ca în niște case, cu alte cuvinte în dispoziția fiecăruia, le nimicește cu totul, desființând prin schimbarea spre bine, starea de mai-nainte a inimii fiecăruia, și ducându-i pe amândoi spre împărtășirea de binele ce le lipsește. Astfel preface pe furul cunoștinței în lucrător neînfricat al adevărului, iar pe furul blândeții aparente a moravurilor în cultivator destoinic al dispoziției ascunse a sufletului; de asemenea pe cel ce jură strâmb îl face păzitor adevărat al făgăduințelor sale, ce-și întărește făgăduințele prin împlinirea poruncilor.

528 Osea 12, 10.

529 Is 10, 22; Rom. 9, 28.

530 Io. l, 26; II Cor. 5, 21; Gal.3, 13.

531 întruparea Fiului lui Dumnezeu e și binecuvântare și blestem; binecuvântare pentru om și blestem pentru păcat. Căci ceea ce e blestem pentru păcat, e binecuvântare pentru om.

Dar numirea de binecuvântare și blestem se referă aici la întruparea Domnului, pentru că se referă mai întâi la durerea și la moartea adusă peste fire în urma păcatului lui Adam cu voia. Durerea și moartea aceasta erau un blestem pentru păcat, ba într-un anumit sens și pentru firea omenească. Dar rostul lor era să fie mai ales o binecuvântare pentru fire, întrucât îl îndemnau pe om să se oprească de la păcatul cu voia. Blestemul acesta al doilea 1-a luat Fiul lui Dumnezeu asupra Sa prin întrupare, scăpându-ne pe noi de apăsarea lui. El s-a făcut blestem în locul nostru, făcându-ni-se însă tocmai prin aceasta binecuvântare.

532 Io. 10, 10.

533 Ps, 48, 12.

534 Mt. 12, 29.

535 Gen. 3, 2.

536 Lc, 11, 22.

537 Ef. 2,. 14-17. Col. 2, 14.

538 Prin modul virtuții.

539 Schimbă direcția cunoașterii naturale.

540 Ps. 49,17.

541 Is. 3, 17.^[25]

f)                                   Final spectaculos

Dar minunile hipnotice pot fi continuate și după moarte de aceleași duhuri care le-au generat în timpul vieții celui înșelat. Aceasta se face pentru a continua abaterea treptată de la dreapta credință a celor ce văd minunile și le iau drept bune (la pachet cu învățăturile celui în numele căruia se fac aceste silnice lucrări). Fiindcă după Sfinții Părinți două sunt cele ce silesc mintea omului: minunea și adevărul.

Iar cei de rând dintre iudei, care cu „șchiopii” și cu „betegii” și cu „orbii” sunt asemănați – și sunt „cele nebune ale lumii” (1 Corinteni 1, 27) – și cei defăimați, aceștia au fost chemați. Căci norodul se minuna de cuvintele darului care ieșeau din gura lui Hristos și se bucura de învățătură (Luca 4, 32). Iar după ce au intrat aceștia din Israil – cei aleși zic -, pe care Dumnezeu mai înainte i-a rânduit spre slava Sa, care au fost Petru și fiii lui Zevedeu și celelalte milioane ale celor ce au crezut, bunătatea lui Dumnezeu și la neamuri s-a revărsat. Căci, prin aceia de pe „drumuri” și de la „garduri”, neamurile se vor înțelege. Pentru că israilitenii erau adică înlăuntrul cetății, ca unii care și punere de Lege au primit și viețuire mai cuviincioasă au dobândit. Iar neamurile, fiind străine de așezămintele Legii și înstrăinate de punerea de Lege a lui Hristos, și nefiind împreună cetățeni cu Sfinții, nu întru un drum, ci în multe „drumuri” ale nelegiuirii și ale necunoștinței petreceau, și la „garduri”, în păcate zic, căci păcatul este mare „gard” și „perete în mijloc” (Efeseni 2,14) ce ne desparte pe noi de la Dumnezeu. Deci, prin „drumuri”, însemnează umbros viețuirea neamurilor, care era dobitocească și în multe socotințe [laturi] împărțită; iar prin „garduri” – viața lor cea plină de păcate. Și nu poruncește ca simplu să-i cheme pe aceștia, ci să-i „silească”, măcar că tuturor de voința lor atârnă să creadă. Dar, ca să cunoaștem că a crede noroadele, cele care aveau atâta necunoștință, este semn de mare putere a lui Dumnezeu, pentru aceasta a zis „silește”. Căci de nu era multă puterea Celui Care era propovăduit, și de nu era mare adevărul Cuvântului, cum oamenii care erau turbați spre închinarea la idoli și lucrători de cele de ocară s-ar fi plecat să cunoască dintr-odată pe Dumnezeu cel adevărat și să săvârșească viață duhovnicească? Deci, voind a arăta schimbarea cea minunată, „silă” a numit lucrul, ca și cum ar fi zis cineva: „cu toate că nu voiau elinii să lase idolii și desfătarea, însă de adevărul propovăduirii au fost siliți a fugi de acestea”. în afară de cele zise și puterea semnelor [minunilor] mare „silă” aducea, spre a se schimba neamurile spre credința lui Hristos.^[26]

Sila lui Dumnezeu care a făcut și iubește libertatea noastră este minunată și îi mulțumim pentru ea. Însă și diavolul vrea să îl copieze, neputând a se abține de la a introduce și forțări în silă. Astfel, vedem că diavolul reproduce cu mult tupeu orice minune, îndesindu-le pentru a nu lăsa pe om să cugete și să le descopere caracterul irațional și imoral. Iar dacă folosește și adevărul, uneori, pentru a sili, este amestecat întotdeauna cu o minciună cât mai apropiată de adevăr, uneori doar cu o amprentă mică de lucrare mincinoasă, pentru a fi mai greu de depistat, dar totuși să ucidă pe cei fascinați de minunile false cu ea.

Ocultismul se manifestă parțial sub alte nume, osândite de ‎biserică. Orice nume ar purta el [ori budism, ori new-age-ism, ori bocism, ori new-arsenism – n.n.] , trebuiește demascat și osândit, fiindcă orice fel de rătăcire cu ‎cît conține mai mult adevăr în ea, cu atît este mai periculoasă”^[27]‎

 

De aceea și la mormintele celor înșelați se pot face minuni, cu ajutorul diavolilor care i-au slujit (ca să le ia ce au ei mai de preț: sufletele. Mat 16:26 Pentru că ce-i va folosi omului, dacă va câștiga lumea întreagă, iar sufletul său îl va pierde? Sau ce va da omul în schimb pentru sufletul său?).

Aceste minuni pot fi înfricoșătoare:

Cuviosul a voit îndată să vadă grădina și mormîntul care se numea Chipotafion al lui Iani și al lui Iamvri, vrăjitori egipteni, care au fost în vremea lui Faraon, ca acolo să se lupte cu diavolii; pentru că se povestea că la locul acela erau mulțime de diavoli prea cumpliți, pe care cei vrăjitori cu urîtele lor farmece îi adunaseră acolo.

Vrăjitorii aceia erau frați și peste meșteșugul vrăjitoriei lor, aveau cea dintîi cinste la Faraon și puteau mult în tot Egiptul; deci, au zidit la un loc osebit în pustie, o grădină făcută din pietre în patru colțuri, iar într-însa și-au făcut mormînt cu lucru minunat; au pus acolo mulțime de aur, au sădit pomi de tot felul și au săpat un puț mare, pentru că era locul acela de stîncă și umed.

Toate acelea le-au făcut, nădăjduind că după ieșirea lor din trup, să viețuiască acolo în veci cu sufletele lor, iar de bunătățile acelea ca în Rai să se desfăteze. Dar de vreme ce robul lui Dumnezeu, Macarie, nu știa calea spre grădina aceea, mergea după stele și precum cîrmacii trec marea, astfel și el a trecut toată pustia cu picioarele; însă a luat cîte o trestie și, după fiecare stadie, înfigea în pămînt o trestie, ca să poată după acele semne, să se întoarcă înapoi; iar după ce în nouă zile a trecut toată acea pustie, s-a apropiat de grădina despre care s-a spus, și sosind noaptea, s-a odihnit puțin de osteneală și a adormit; însă diavolul, care se împotrivește totdeauna nevoitorilor lui Hristos, adunînd toate trestiile acelea cu care Macarie și-a însemnat calea sa, le-a pus la capul lui, pe cînd dormea el.

Iar bătrînul sculîndu-se din somn, a aflat lîngă sine trestiile, fiind legate în snop. Dar aceasta s-a făcut cu voia lui Dumnezeu, spre mai multă nevoință a robului Său, ca să nu nădăjduiască spre trestii, ci spre mila Lui, care a povățuit cîndva pe Israel, prin stîlp de nor, 40 de ani în acea înfricoșată pustie.

Sfîntul Macarie spunea despre sine, zicînd: „Cînd m-am apropiat de grădină și de acel mormînt, au alergat întru întîmpinarea mea ca la 70 de diavoli, în diferite feluri de asemănări, dintre care unii răcneau, iar alții cu mare mînie scrîșneau asupra mea cu dinții, iar alții zburînd ca corbii în fața mea, îndrăzneau a se repezi, strigînd: „Ce cauți aici, Macarie? La ce-ai venit la noi? Au doară am supărat pe cineva dintre voi, monahii? Fii la locul tău cu cei asemenea ție; ai pustia, din care ai izgonit pe prietenii noștri; nouă nu ne este nimic cu tine de obște, pentru ce ai năvălit la locul nostru? Fii îndestulat cu pustia, ca un pustnic, căci acest loc ni l-au încredințat nouă cei ce l-au lucrat; tu însă nu vei putea să petreci aici; pentru ce voiești să intri în această stăpînire a noastră? Aici nici unul dintre oamenii cei vii n-au intrat, din acea vreme de cînd s-a făcut îngroparea fraților, care au auzit aceasta”.

Făcînd multă strigare diavolii, Sfîntul Macarie le-a zis: „Voi intra numai să văd și mă voi duce de aici”. Diavolii i-au răspuns: „Să ne făgăduiești nouă aceasta numaidecît”. Zis-a robul lui Hristos: „O voi face aceasta”. Iar diavolii s-au stins. Deci, intrînd în acea grădină, l-a întîmpinat un diavol înfricoșat, cu sabia ascuțită, îngrozindu-l; către acesta Sfîntul Macarie a răspuns: „Tu vii asupra mea cu sabia, iar eu vin asupra ta cu numele Domnului Savaot și cu puterea Dumnezeului lui Israel”. Și a fugit diavolul de la dînsul.

Cuviosul, intrînd înăuntru, a văzut toate cele ce erau acolo, cum și puțul în care spînzura o ciutură de aramă, legată cu un lanț de fier și pomi de grădină, care nu aveau nimic, căci se uscaseră de soare, iar zidirea cea minunată a mormîntului era împodobită cu mult aur. Și toate privindu-le destul, a ieșit de acolo fără vătămare și împiedicare, apoi în 20 de zile s-a întors la chilia sa. Într-acea cale, pe cînd se întorcea, s-a sfîrșit pîinea și apa pe care le purta cu sine, și a început a slăbi; deci, era să cadă de foame și de sete, dar iată i s-a arătat, precum singur a spus mai pe urmă, o asemănare de fecioară, îmbrăcată cu haină albă, care lucea; și a văzut o vadră cu apă curată înaintea lui, departe ca de o stadie, și fecioara adeseori punînd-o jos îi arăta apa și îl chema să vină să bea. Iar el nu putea s-o ajungă, dar cu nădejdea acelei ape, a mers trei zile după dînsa, ostenind tare, pentru că trei zile acea fecioară i s-a arătat, mergînd înainte.

Apoi i s-a arătat o cireadă de bivolițe (pentru că sînt mulțime de acestea în părțile acelea), dintre care una a stat în preajma bătrînului ostenit, avînd lîngă sine un vițel mic și curgea lapte din ugerul ei; apoi a auzit de sus un glas, zicîndu-i: „Macarie, apropie-te și bea laptele ei”. Iar el apropiindu-se, a supt din destul și și-a întărit trupul.

Apoi a spus sfîntul despre sine și aceasta: „Ca să-mi arate Domnul cea mai mare milă a Sa și să învețe nevrednicia mea, ca spre a Lui purtare de grijă să-mi pun nădejdea, a poruncit bivoliței aceleia să meargă după mine, pînă la chilia mea și în toate zilele să mă hrănească în cale. Iar ea fiind slujitoare poruncii Ziditorului, venea după mine și nu lăsa vițelul său la țîțele sale, ca numai pe mine să mă hrănească”. ^[28]

Dar nu oprește nimeni pe diavol, pentru a înșela pe câți mai mulți, să facă și vindecări la mormintele ereticilor, pentru a susține învățăturile sale mincinoase:

Vindecări miraculoase la Lourdes

În 1858 la Grota Massabielle, lângă Lourdes-Franța, Fecioara Maria i-a apărut de 18 ori Bernadetei Soubirous, o fetiță țărancă de 14 ani. Ea s-a prezentat ca fiind Imaculata Concepție [iată erezia – n.n.] dându-i fetiței un mesaj pentru toți: “Rugați-vă și faceți penitență pentru convertirea lumii“ [vedeți cum diavolul poate îndemna la pocăință, doar pentru a strica mintea printr-o credință mincinoasă? Habar nu avea Părintele Arsenie Boca despre adevărata lucrare lăuntrică. De aceea a și căzut, sărmanul – n.n.]. Biserica a investigat afirmațiile fetiței timp de 4 ani, înainte de a aproba devoțiunea către Fecioara Maria de la Lourdes.

De atunci, Lourdes a devenit unul dintre cele mai faimoase locuri de pelerinaj din întreaga lume, atrăgând mai mult de 1 milion de pelerini anual [a bătut, pe departe, chiar și numărul de pelerini de la Prislop! – n.n.] . Mii de vindecări miraculoase au avut loc în acest loc binecuvântat [mai multe chiar decât la mormântul magului de la Drăgănescu – n.n.].

Biroul medical de constatări de la Lourdes, înființat în 1882, format din peste 5000 de medici din peste 30 de țări și în care intră nu numai medici catolici, dar și evrei, protestanți, indieni, atei, din zecile de mii de cazuri de vindecări studiate a admis ca miraculoase numai 1200, iar autoritățile bisericești, dând dovadă de o severitate nejustificată, au admis numai 64. [și acolo este supărată mass-media că adunarea latinilor nu le confirmă reclamele mincinoase – n.n.]

Autorul italian, Michel Favero spune “De mai mulți ani merg la Lourdes și văd mereu același imens spectacol: durerea care caută. În alte părți se geme, se plânge, se strigă, se blestemă. La Lourdes se cântă, se caută. Vindecările trupești sunt rare la Lourdes, dar fiecărei vindecări trupești îi corespunde un milion de vindecări care se petrec în sufletele și inimile oamenilor. Acestea se petrec în fiecare ceas și în fiecare minut. Numai că pentru aceste minuni nu există nici un birou medical care să le studieze și să le facă publicitate. Sunt convertirile la credință și apoi sunt minunile resemnării la voința lui Dumnezeu, convingerea pe care o întipărește Fecioara, în inimile bolnavilor, că ei nu sunt inutili pe lume, că nu suferă în zadar, că suferințele lor unite cu ale lui Cristos au o valoare infinită pentru mântuirea lor și pentru mântuirea lumii, că ei, pe plan supranatural, sunt mai valoroși decât cei sănătoși. De aceea, bolnavii se întorc de la Lourdes cu bucuria, seninătatea și speranța în inimă” [Acest mod de a gândi este leit cu declarațiile celor de la Prislop, dar… mai puțin hulitoare. Cel puțin, nedându-și seama că sunt amăgiți de draci și întăriți în credința eretică a imaculatei concepții, iar nu în Ortodoxie, măcar pun minunile pe seama Maicii Domnului și a lui Hristos, iar nu pe seama unui biet vânător de suflete, cu mintea rătăcită în propriul ei hățiș – n.n.].^[29]

Cel mai celebru caz echivalent de pe la noi este fenomenul Prislop, o înmănunchere de fenomene paranormale fabuloase, multe exagerări, multe minciuni. Unele (poate) minuni ale Sfântului Cuvios Ioan de la Prislop pentru oamenii amărâți ce vin acolo, dar uzurpate de discipoli în numele Părintelui Arsenie Boca, însă majoritatea sunt diavolești, pentru a forța conștiințele.

Despre vindecările de la mormântul lui A. Boca eu cred că sunt doar momeli ale diavolului spre a atrage poporul spre învățătura neortodoxă a lui, primind astfel credibilitate. în cartea Pr. A. Boca, Mărturia părintelui Pantelimon, pag. 77: „La sfârșit de noiembrie, 28, se petrec lucruri ciudate și minunate. Pe scoarța unor copaci apare semnul Crucii, câteodată o lumină alb aurie te însoțește până ia Peștera Sf. Ioan de la Prislop. Mila lui Dumnezeu pentru rugăciunile Sf. Ioan arată că sfințenia adevărată este la Sf. Ioan, nu la mormântul lui Boca, dar orbii nu văd. În SUA, scientologii, cu rugăciunile și puterile lor drăcești, vindecă bolnavi, vindecările fiind atestate și de medici. Nu este greșit să cerem ajutorul lui Dumnezeu pentru a ne vindeca de o boală, dar este greșit să ne facem un scop din asta. „Ori de trăim, ori de murim, ai Domnului să fim7 Răbdarea unei boli ne poate sfinți, dar vindecarea ne poate arunca în mândrie sau înșelare. Majoritatea creștinilor slujesc pe Dumnezeu cu duh lumesc. Sf. Mihail Ivanovici se ruga lui Dumnezeu: „Fă-mă vrednic să sufăr pentru numele Tău”. Astăzi, oamenii sunt disperați după un trai bun. Observăm în ultima perioadă intensificarea de false minuni în jurul cultului lui A. Boca. O poză a lui Boca plânge în Pușcași – Vaslui, alta în Bogați – Argeș, jurnalistului Grigore Cartianu i-a apărut chipul lui Boca pe mămăligă, unei familii din București i-a apărut chipul pe betonul din fața casei, etc. Mă tem că fenomenul Boca va ajunge nu peste mult timp obiect de studiu la psihiatrie. Curios că poza lui Boca a plâns 10 zile în continuu la Vaslui, iar când a venit protopopul să investigheze s-a oprit (excrocherie). Duminică, după vizita protopopului de Vaslui la poză, după amiază am auzit la știri că de dimineață au fost 2000 de pelerini să se închine la poză. Unii spuneau: Suntem păcătoși și de asta plânge sfântul. Iată un mod de a mima o falsă smerenie. Am spus, dacă se recunosc cu adevărat că sunt păcătoși, de ce nu pun început bun, de ce n-au plecat să participe la Sf. Liturghie, care-i mai importantă decât orice icoană, sau să stai la rând să pupi b poză. Superficialitate. Alții spuneau: Cred că vine al treilea război mondial și de aia plânge sfântul. Aici am o părere. înainte de al doilea război mondial a pornit fenomenul de rătăcire Maglavit și pentru că mulți clerici au căzut în înșelare și în loc să curețe poporul de rătăcire, unii chiar au încurajat-o, iar alții au privit nepăsători sau neputincioși, la fel mi se pare și acum, și atunci a trimis Dumnezeu războiul care a pus capăt rătăcirii. Prigoanele și războaiele devin inevitabile atunci când nu gestionăm cu responsabilitate perioadele de pace. Am observat la Vaslui creștini care stăteau mai multe minute cu telefoanele mobile invocând să plângă oleacă poza ca să aibă și ei pe filmare. Niște iubitori de senzațional. Mă întrebam ce o să facă acești iubitori de senzațional când, așa cum ne spun Scripturile și Sfinții Părinți, antihristul va coborî foc din cer. Nu cred că Hristos ne va întreba la Judecată câte minuni am văzut, ci dacă ne-am împărtășit de Tainele Bisericii și am trăit și simțit ortodox. Sf. Grigorie Sinaitul ne spune: „înainte de a te fi înnoit printr-o vădită lucrare a Sf. Duh, să nu primești niciun fel de vedenie, glas, ci să le consideri prilej de înșelare ” Pentru mine, cea mai mare minune ar fi ca un păcătos ca mine să se mântuiască^[30]

Vă redăm o minune tipică diavolească, petrecută la mormântul maestrului de la Prislop: Baba Boca… sau Babaji Boca:

O minune legată de Părintele Arsenie, după moartea lui, am văzut și eu la ‎mănăstirea Sâmbăta in 1990, unde venisem cu o fată foarte credincioasă, ‎bolnavă grav de scleroză în plăci de 17 ani. Nu putea merge decât cel mult ‎‎5-l0 pași; o duceam cu un cărucior pentru invalizi. Astfel am urcat împreună ‎spre un izvoraș, cam la 2 kilometri mai sus de mănăstire. Și cum stăteam ‎amândoi lângă izvorul acela, în poiană apare o bătrână a cărei înfățișare era ‎imposibil să nu-ți atragă atenția. Părea de vreo sută de ani, înaltă, gârbovită, ‎dar cu ochii albaștri, plini de viață. Eu povesteam cu fata asta, cu voce ‎înceată. Zic: „No, mâine aș vrea să urc până la chilia Părintelui Arsenie, sub ‎poalele Făgărașului… „. Deși se afla cam la o sută de pași, bătrâna a ridicat ‎ochii spre mine și m-a întrebat: „Chiar vrei să mergi la chilie…?’’. Nu vă pot ‎spune ce voce avea femeia asta… Un glas ce ajungea până la noi cu o ireală ‎putere, un glas aproape mustrător și totuși nu, un glas ce venea parcă să ne ‎certe din lumea cealaltă… Eu am spus că da, merg la chilie. Bătrâna a zis: „ ‎Bine ”, și-a luat apă de la izvor și, când a dat să plece, s-a întors către noi și ‎ne-a întrebat: „Nu vreți un măr? Noi am spus: „Da ”, Ea și-a băgat mâna în ‎straiță și a scos două mere mari, galbene, unul pentru mine, celălalt pentru ‎fată. Și atunci m-am uitat la piciorul ei. Un picior nefiresc de mare pentru o ‎femeie, numărul 45 sau chiar 46. Bătrâna s-a îndepărtat și fata îmi zice: Măi, ‎parcă intrau ochii ei prin mine, simțeam că trece privirea ei prin mine, că-mi ‎intră in carne, în corp… ”, Iar eu puteam să jur că erau aceiași ochi mari, ‎albaștri și umezi, pe care-i văzusem atunci la Drăgănescu.

 

 

Deodată, pe ‎amândoi ne-a străfulgerat un gând: ,,Să vezi că a fost Părintele!”. Am alergat după bătrână dar, cu toate că nu trecuseră nici două minute de la plecarea ei, ‎n-am mai găsit-o nicăieri. Mai mult, pe poteca aceea veneau spre noi niște ‎turiști care ziceau la rândul lor, că n-au văzut nimic, nici o bătrână. Am mai ‎zăbovit puțin și când a fost să plecăm, fata zice: „ Hai, că încerc să merg ‎până la cărucior”. Când a ajuns la cărucior zice: „Mai încerc doar să cobor ‎până în drum, c-am văzut că m-ai tras cam greu pe panta asta Când am ajuns ‎jos, la drum, spune: „Măi, nu știu, parcă simt așa, o putere în picioare…”, ‎iar eu am îndemnat-o în glumă: „Măcar dacă ai merge până la mănăstire, să ‎nu mă tot obosesc să împing de cărucior prin grohotișul ăsta Atunci ea s-a ‎oprit, s-a uitat spre cer și a devenit foarte serioasă: „Doamne, n-aș vrea să ‎merg decât ca să nu-i mai supăr pe alții!” Și a mers cei doi kilometri pe jos. ‎Făcuse așa o febră musculară că sâmbătă n-a mai coborât de la chilie. Însă ‎din acea zi și până astăzi, fata aceea merge pe picioarele ei. (Părintele ‎Dumitru, Mănăstirea Sf. Ilie – Albac)^[31]‎

Un comentariu cu bun simț, în legătură cu această întâmplare copiată din desenele animate, îl face Părintele Gheorghe Anițulesei:

Oamenii ajung să vadă în experiențe demonice lucrarea lui Dumnezeu. Vai de cei ce vor spune răului bine și binelui rău. Să nu ne păcălim, există o „spiritualitate” a diavolului foarte asemănătoare cu cea a lui Hristos. Mărturiile ucenicilor chiar de la moartea lui Boca sunt edificatoare în acest sens. în cartea Mărturii din Țara F.„, pag. 114, unul din cei ce au fost la înmormântare, Constantin Jurcovan din Recea, a spus că atunci când săpau groapa părintelui a apărut pe cer un nor alb, ca o ceață, pe care scria cu negru Enoh, cu litere tot din nori formate. Cei care au văzut au spus că a fost duhul lui Enoh în părintele Arsenie; La pag. 118 părintele Dumitru, mănăstirea Sf. Ilie – Albac ne povestește o întâmplare hazlie pentru un om sănătos la cap. La un an de la moartea lui Boca, pe drum înspre izvorul lui Boca de la mănăstirea Sâmbăta, s-a întâlnit cu „El” deghizat în babă. Ce-i mai grav, într-o înregistrare ce circulă pe internet, acest călugăr ține o conferință la Abrud în care povestește această nebunie în fața a cam 100 de oameni și nimeni nu realizează că acesta bate câmpii, ci toți sunt entuziasmați de marea minune. De aici, ca și din conferința maicii Marina Lupou la Cluj, în care povestește cum l-a văzut pe Boca în trei ipostaze, putem înțelege ce fel de credincioși sunt cei care, culmea cer în delirul lor canonizarea lui A. Boca.^[32]

De altfel diavolul obișnuiește să se arate în chip de babă:

Despre prefăcătoria diavolului

Nu mult după aceea, vicleanul diavol, arzând de răutate și zavistie pentru că nu-i putea face nimic lui Andrei, a luat înfățișarea unei babe și s-a așezat lângă drum, bocind și strigând: „Vai mie, sărmana și bătrâna! Cât de mult rău mi-a făcut acest înșelător, că nici nu mai am liniște! Ce pot să mai fac eu, săraca și străina?” Unii trecători, văzând-o astfel, s-au apropiat de ea, întrebând-o: „Ce ți s-a întâmplat?” Și baba a răspuns: „Andrei, care locuiește în această cetate, m-a prins de părul capului și m-a târât până aici. Mi-a smuls părul, m-a lovit și mi-a rupt și puținii dinți pe care-i mai aveam.” În acest timp, Andrei, care era prin preajmă, făcându-și nebuniile sale obișnuite, a înțeles înșelăciunea vicleanului, care luase chip de babă. S-a apropiat și, privind-o cu asprime, i-a spus: „Strigă și bocește, babă întunecată la minte și nebună, murdară de toată prefăcătoria și înșelăciunea, și vrăjitoria! Ai îmbătrânit în farmecele, blestemele și otrăvirea sufletelor omenești!” Apoi Andrei a luat niște noroi de jos și a făcut din el un bulgăre, cu care a lovit-o pe babă în față. Bulgărele i-a lăsat aceleia pe chip o urmă ca de cruce și chiar atunci diavolul și-a lepădat înfățișarea omenească, prefăcându-se într-un mare șarpe, care s-a făcut nevăzut. Iar binecuvântatul Andrei și-a urmat drumul și purtarea obișnuită.58[33]

Dar nu numai diavolii fac minuni drăcești, ci și oamenii forțează nota, datorită exagerării și răstălmăcirii, după propria lor prejudecată. Nu este de mirare că oamenii, induși psihologic de faima sădită prin mass-media (că Părintele Arsenie Boca ar fi Sfânt), răstălmăcesc toate ca semne minunate ale sfinției sale, datorită dorinței de a se rezolva totul pentru mângâierea trupului și scăparea cu orice preț (chiar și cu pierderea sufletului) de necazuri, uitând cu totul de veșnicie pentru care este nevoie de o cale strâmtă, în dureri, pentru a ne curăți de patimi. Am fost preveniți pentru aceasta de Sfinții Părinți:

Căci dacă cuvântul Scripturii arată că omul se întristează pentru umbrar și ‎pentru curcubetă, adică pentru trup și pentru plăcerea trupului, iar că ‎Dumnezeu se îngrijește de Ninive, vădit este că ceea ce socotește Dumnezeu ‎vrednic de iubire e cu mult mai de preț și mai de cinste decât toate lucrurile ‎dragi și scumpe oamenilor, fie că există în oarecare fel, fie că nu există, ci ‎numai par să existe, în urma unei judecăți greșite, sau a unei prejudecăți, ‎neavând nici o rațiune a existenței lor reale, ci fiind rodul nălucirii care ‎amăgește mintea și dă o figură goală celor ce nu sunt, nu însă și un ipostas ‎real patimii^[34].‎

Să vă istorisim câteva minuni auzite chiar de urechile noastre. Ele sunt tipice Părintelui Arsenie Boca și forțării diavolești. Precis ați auzit și dumneavoastră de unele asemănătoare… sunt o mulțime, ca și mulțimea celor amăgiți:

Un frate începător de la o Mănăstire cunoscută din țară, văzând că părinții de acolo (cunoscând duhul echilibrat al ascezei Ortodoxe), nu sunt de acord cu falsa „sfințenie” ieftină a Părintelui Arsenie Boca (mai ales că acesta propovăduiește învățături străine de adevăr), s-a dus, fără blagoslovenie, să se convingă de unul singur, la fața locului:

„Părinte Arsenie Boca ajută-mă să cred în tine!

Doamne o fi sau nu o fi Sfânt, arată-mi!”

Cam așa erau dorințele inimii lui.

Fiindcă șovăiala este poarta de intrare a tuturor ispitelor, iată ce a pățit:

La intrare și-a scrântit piciorul și i s-a înnegrit. A ajuns deznădăjduit și șchiop la mormântul Părintelui Arsenie Boca. Acolo s-a rugat la Părintele Arsenie Boca cerându-și iertare că nu a crezut în el, și… minune. S-a vindecat pe loc.

De atunci crede neabătut că Părintele Arsenie Boca este sfânt și numește mormântul lui Sfântul Mormânt.

Aceasta i s-a întâmplat fiindcă nu a crezut în Sfânta Evanghelie:

Iac 1:5 Și de este cineva din voi lipsit de înțelepciune, să o ceară de la Dumnezeu, Cel ce dă tuturor fără deosebire și fără înfruntare; și i se va da. 6 Să ceară însă cu credință, fără să aibă nici o îndoială, pentru că cine se îndoiește este asemenea valului mării, mișcat de vânt și aruncat încoace și încolo. 7 Să nu gândească omul acela că va lua ceva de la Dumnezeu. 8 Bărbatul îndoielnic este nestatornic în toate căile sale. 9 Iar fratele cel smerit să se laude întru înălțimea sa, a cerut de la Dumnezeu înțelepciune, dar cu îndoială și mândrie, fără să asculte de călugării prudenți și de Sfinții Părinți. De aceea nu a luat de la Dumnezeu răspunsul, ci de la draci, nerămânând statornic în monahism și calea Ortodoxiei.

Mat 22:29 Iar Iisus răspunzând, au zis lor: vă rătăciți, neștiind Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu; a inversat ordinea, a pus mai întâi accent pe puteri, iar nu pe dogme. Iar pe puteri nu le-a probat cu Sfânta Scriptură să vadă dacă sunt de la Dumnezeu sau de la draci.

S-a rătăcit, fiindcă a pus la temelia credinței lui minunea și nu cunoașterea Sfintei Predanii, înlocuind pe Domnul Hristos în inima lui cu Părintele Arsenie Boca, numind cu nume nepotrivit mormântul elinesc de la Prislop.

***

Alt caz, asemănător.

O familie de mireni mergeau cu mașina pe stradă. Le-a apărut în colțul parbrizului imaginea Părintelui Arsenie Boca și, uimiți, erau să facă accident, dar Dumnezeu i-a scăpat în ultimul moment: Iez 18:23 Oare voiesc Eu moartea păcătosului, zice Domnul Dumnezeu – și nu mai degrabă să se întoarcă de la căile sale și să fie viu?

De atunci la toată lumea povestesc că Părintele Arsenie Boca este mare făcător de minuni și i-a scăpat de la moarte. Sărmanii… diavolul i-a ispitit cu chipul îndrăgit ca să le abată atenția și să-i omoare, Hristos i-a miluit și ei pun pe seama diavolului nu ispita, ci scăparea. Ce să mai facă Dumnezeu cu unii ca aceștia? Toate le răstălmăcesc pe dos și nu înțeleg nimic din viața lor. Cum să se pocăiască și să scape de amăgire. Ce „sfânt” sadic, să pună pe oameni în chin și primejdii, doar ca să le dovedească și să se laude că este Sfânt. Așa se întâmplă cu cei care nu-și conduc viața după poruncile lui Hristos, ci după simțiri.

***

Un om de la stația de benzină îmi povestea deznădăjduit că nu știe ce să mai facă, că nu-l poate împăca pe Părintele Arsenie Boca.

L-am întrebat:

• De ce?
• Când m-am dus în pelerinaj la Prislop, că am putut și eu să merg odată, fiindcă se dau bilete la alimentara, Părintele de acolo, după ce ne-a stropit cu aghiazmă amestecată cu apă din mormântul Părintelui Arsenie Boca ne-a spus la sfârșit ca neapărat să sărutăm crucea de la Sfântul Mormânt al Preasfântului Părinte Arsenie Boca și mergând acasă neapărat să-i sărutăm și pe ai noștri, zicându-le: „cu aceste buze am sărutat crucea Părintelui Arsenie Boca” și așa se vor sfinți. Iar eu am uitat să fac aceasta și m-am îmbolnăvit. Mi-a apărut Preasfântul Părinte Arsenie Boca și mi-a zis: „te-am pedepsit că nu m-ai propovăduit pe mine. Ca să te însănătoșești să vi la mormântul meu de cel puțin 4 ori!”. Și nu știu cum să fac că am multă treabă la serviciu și nici bani nu prea am și acum îi mai dau și pe medicamente.
• V-aș spune ceva, dar mi-e teamă că vă supăr…
• Nu mă supăr, numai spuneți-mi ce să fac, că nu mai am somn de atunci și nu știu cum să fac rost de timp și bani să mă duc de patru ori, să-l îmbunez pe Preasfânt…
• Nici un Sfânt nu este răzbunător. Ei ne iubesc. Accentul care se pune la Prislop nu pe Sfânta Cruce a lui Hristos și pe Sfântul Mormânt de la Ierusalim, ci pe crucea și mormântul lui Arsenie, cât și credința mincinoasă că ați putea dumneavoastră transmite vreo sfințenie prin sărut, iar nu prin pocăință, v-a îmbolnăvit. Dumnezeu a îngăduit să vă apară diavolul cu chipul Părintelui Arsenie Boca să vă încerce credința. Și 2Co 11:14 Nu este de mirare, deoarece însuși satana se preface în înger al luminii, cu atât mai mult poate lua chipul unui amăgit care s-a pictat pe sine însuși ca Hristos pe pereții așezământului de la Drăgănescu în loc să-L picteze pe Hristos ca Hristos. Numărul de ședințe de tratament și prezența personală se întâlnește la medici și la vrăjitoare, care doresc să trăiască din banii noștri și să ne aibă sub control. Sfinții adevărați cer, pentru binele nostru, prezența minții la Dumnezeu, legătura nevăzută cu ei, lăsarea păcatelor și credință curată, sărindu-ne în ajutor chiar și când nu le cerem, arătându-ne multă dragoste, iar dacă ne și mai ceartă este pentru a ne arăta vreun păcat și a ne înfricoșa să ne lăsăm de el, nicidecum pentru a deveni dependenți de ei și de locul lor. Dumnezeu când lucrează întărește libertatea omului și credința în lucrarea nevăzută. Satana forțează nota și vrea să facă pe om dependent de el, dându-i de împlinit lucrări minore, trupești, ca să devină omul satisfăcut și mulțumit de sine. Dacă mergeți să vă spovediți la un duhovnic iscusit (care știe de amăgirea de la Prislop) și vă mărturisiți cu durere de inimă că ați fost înșelat și vi s-a arătat diavolul ca să vă rătăcească, și promiteți lui Dumnezeu că nu vă mai închinați decât la sfinții canonizați de Sfânta Biserică, vă veți vindeca.
• Vă mulțumesc, părinte, așa am să fac, mi-ați luminat mintea! Aveți dreptate!
• Niciodată să nu mai spuneți vreo dată așa ceva vreunui om. Numai Domnul Hristos este luminătorul și învățătorul minții noastre, prin Sfinții Părinți și El ne vindecă și sufletele, și trupurile noastre. Mat 23:8 Voi însă să nu vă numiți rabi, că unul este Învățătorul vostru: Hristos, iar voi toți sunteți frați. Ioan 8:12 Deci iarăși le-a vorbit Iisus zicând: Eu sunt Lumina lumii; cel ce Îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieții.

S-a pocăit bietul om și s-a vindecat.

***

Dacă ați stat vreodată la coadă la Sfintele Moaște și ați avut neșansa să fiți lângă vreun ucenic al Părintelui Arsenie Boca, care iradiază de sublim, dar nu mai este conectat la realitate, atunci veți fi pățit desigur lucruri asemănătoare cu ce am pățit noi. Tot timpul de mers până la raclă, în loc să vorbească de Sfântul la care ne închinăm, sau măcar să păstreze tăcerea pentru a ne ruga, a turuit numai de marele Sfânt al Ardealului și de minunile lui nemaiîntîlnite, cu un duh de silire, întunecat și îngust, tipic sectar, pentru a fi neapărat crezut. Iar dacă am încercat să schimbăm subiectul pe teren duhovnicesc, despre pocăință și Sfinții Părinți, pentru a-l liniști și a-i duce mintea la Hristos, ca să capete înțelegere, s-a supărat și nu a înțeles despre ce se vorbește, făcând tot felul de tertipuri de a aduce vorba despre idolul îndrăgit (în care și-a pus toată nădejdea mântuirii). Și dacă a fost un pic contrazis, s-a supărat și a plecat.

***

Părintele Iachint ne-a povestit că a stat de vorbă cu trei preoți din Ardeal. Unul era mare fan al Părintelui Arsenie Boca, agitându-se și susținând că se minte că Părintele Arsenie Boca ar fi pictat pe eretici ca sfinți, dar când va ajunge în țară se va interesa și dacă nu este adevărat, va veni să se răzbune. Nu are cum să picteze un Sfânt pe eretici ca Sfinți și că Părintele Arsenie Papacioc e un mare mincinos când îl denigrează pe Părintele Arsenie Boca.

• Doar nu vreți să spuneți că Părintele Arsenie Papacioc a pictat pe Francisc de Assisi la Drăgănescu, doar ca să îl acuze pe Părintele Arsenie Boca
• Doar v-am spus că nu este adevărat, nu e pictat acolo așa ceva, cea mai mare dovadă că e o minciună este că Părintele X (și a arătat pe unul din ceilalți doi) a fost cu fata lui bolnavă la Sfântul Mormânt al Părintelui Arsenie Boca și s-a vindecat de paralizie la picioare, spuneți și dumneavoastră preacucernice Părinte, nu-i așa?
• Așa credeam și eu, până mai acum cinci minute. Dar de când am aflat că Părintele Arsenie Boca crede că ereticii pot fi sfinți și o mai și pictează, îmi dau seama că fata mea a fost vindecată de Sfântul Maslu pe care l-am făcut în acea zi și eu, fiind amăgit de ceea ce se spune, am pus minunea pe seama Părintelui Arsenie Boca.
• Și tu ai trădat?!! Nu înțelegi că totul este o minciună din invidie că nu sunt călugării ăștia la fel de populari ca Sfântul Ardealului?!! O să vă arăt eu!!!

A doua zi, Părintele agitat a venit tiptil la Părintele Iachint, șoptindu-i cu sfială:

• Iertați-mă părinte, ați avut dreptate…
• Dar de unde ați aflat?
• Nu am mai avut răbdare și am sunat la un fiu duhovnicesc al meu, care are un album cu pictura de la Drăgănescu și i-am povestit cele pe care mi le-ați spus, indignat, iar el s-a uitat în album și a văzut că era pictat Francisc de Assisi cu aură de Sfânt. Atunci ne-am dat seama că a fost amăgit și minunile de la mormântul lui sunt diavolești. Vă mulțumim că ne-ați atras atenția, chiar cu riscul de a ne supăra. O astfel de ceartă este mântuitoare!
• Să vă mântuiți întru Domnul și să vă rugați și pentru mine, păcătosul!

Slavă Ție Dumnezeul nostru, slavă Ție!‎

‎12. 03. 2015 (27. 02) Mare bucurie am trăit azi. Adrian, un fiu duhovnicesc al Părintelui ‎Constantin Galeriu, auzind că sunt „împotriva Părintelui Arsenie Boca”, iubindu-mă a ‎venit să mă facă atent. Era copleșit de minunile Părintelui Arsenie:‎

‎„- Iachint, mi-a zis, eu de asta am venit aici: am auzit că ești împotriva Părintelui ‎Arsenie Boca. Tu nu vezi câți oameni se îndreaptă trupește și duhovnicește prin Părintele ‎Arsenie? Tu nu ai auzit, nu ai citit, câte minuni a făcut? Sunt atâtea mărturii… Ce i-ai ‎găsit rău?”‎

I-am spus, printre altele:‎

‎„- Nu mă îndoiesc că Dumnezeu a făcut și că poate să facă minuni prin Părintele ‎Arsenie Boca. Eu am atras atenția cu privire la o lucrare a Părintelui Arsenie care se ‎dovedește a nu fi întru Hristos și pervertește conștiința Bisericii la mulți care o ‎îndreptățesc cu minunile. Anume: pictarea în biserica Drăgănescu ca sfinți a lui Francisc ‎de Assisi, în naos, și Wulfila semiarianul, în altar. Am vorbit de Părintele Arsenie la ‎capitolul: „Legându-ne cu inima de cineva sau de ceva numai putem fi liberi și ‎mărturisitori întru Hristos”. Iată, suntem puși în situația de a alege între Hristos și ‎Părintele Arsenie. Nu trebuie să ne lăsăm impresionați de minuni, mai ales când duc la ‎erezie. Mântuitorul ne-a făcut atenți: Mulți vor zice Mie, în ziua aceea: Doamne! Doamne! ‎au nu cu numele Tău am prorocit? Și cu numele Tău draci am scos? Și cu numele Tău ‎multe minuni am făcut? Și atunci voi mărturisi lor, că niciodată nu v-am știut pe voi; ‎depărtați-vă de la Mine, cei ce lucrați fărădelegea!” (Matei 7, 21-23)”.‎

‎„Da, a zis Adrian, dar acolo este vorba despre minunile care le fac ereticii, cele care nu ‎sunt adevărate, am citit tâlcuirea la Sfinții Părinți”. ‎

‎„- Ai citit numai la un Părinte, am răspuns. Tot de Sfinții Părinți este arătat că ‎Hristos face minuni prin preoții nevrednici pentru credincioși, dar ei nu se mântuiesc căci ‎nu au murit în unire cu Hristos.‎

Dracul poate da durere omului oriunde, se poate vedea bolnav de cancer la aparate și ‎apoi îl duce la părintele care face minunea și-i pervertește credința. Îmi aduc aminte că un ‎bioenergetician i-a spus unui credincios: „De ce nu iubești, de ce nu faci bine pe oameni? ‎Ai puteri să faci minuni”. Acest credincios a venit apoi nedumerit la Părintele Cleopa și ‎eram de față când spunea că fără să se gândească să facă minuni a pus mâna pe câțiva ‎bolnavi și s-au făcut sănătoși. Atunci Părintele i-a spus: „Spovedește-te curat de toate ‎păcatele și mergi la Sfântul Maslu ca să scapi de draci”. ‎

Zice, Adrian:‎

‎„- De Francisc știu, l-am văzut, dar de Wulfila nu știu, trebuie să mă interesez. Și apoi ‎nu putem exclude lucrarea harului lui Dumnezeu și printre eterodocși. L-ai citit pe ‎Părintele Tadei? Vezi ce spune el despre asta! ‎

Am citit undeva că o familie de ruși ortodocși s-au dus în Germania și au devenit ‎lucrători în casă la o familie de protestanți. În localitatea aceea nu era decât o biserică ‎catolică, dar într-o înțelegere ecumenistă tot acolo se adunau și protestanții. Când se ‎adunau protestanți trăgeau o cortină ca să nu se mai vadă altarul și crucea și așa își ‎făceau slujba. Într-o zi, când s-a tras cortina, stăpâna casei, la care stăteau ruși, care era ‎protestantă, a strigat: „N-o trageți! Mai lăsați-o să ne bucurăm de slava Crucii lui ‎Hristos!”. Iată aceasta s-a întâmplat într-o biserică catolică!?”‎

Am răspuns:‎

‎„- Crucea este ortodoxă”. ‎

‎„- Da, a zis, Adrian, ai observat. Apoi pentru îndrăzneala mărturisirii ei a avut o ‎vedenie. I s-au arătat doi bărbați, unul în lumină și altul ca un om. Cel asemenea ei i l-a ‎arătat pe cel în slavă și i-a zis: „Iată! La el e Adevărul!” Atunci ea la întrebat, pe cel la fel ca ‎ea: „Dar, tu cine ești?” A răspuns acela: „Eu sunt Francisc de Assisi”. După câtva timp ‎stăpâna casei la văzut pe rus cum se roagă la o icoană a Sfântului Serafim de Sarov, cel pe ‎care ea la văzut în slavă, și a devenit ortodoxă. Vezi Iachint cine este Francisc de Assisi? A ‎venit și a arătat adevărul”.‎

‎„- Da, am răspuns, dar, în această vedenie nu s-a descoperit că Francisc de Assisi este ‎sfânt”. ‎

‎„- Dar, vezi, zice Adrian, a venit Francisc de Assisi. Când i-am zis Părintelui ‎Constantin Galeriu aceasta, ce am citit, a zis: „Aceasta ar trebui să fie spusă la toți”.‎

‎„- Foarte bine, am zis, a venit cine a vrut Dumnezeu, a venit cine trebuia. Francisc nu e ‎liber. Dumnezeu l-a trimis pe Francisc, nu a trimis un drac, ca să se lămurească femeia că ‎mântuirea înseamnă slava lui Dumnezeu. Zicând Francisc că Adevărul este la Sfântul ‎Serafim de Sarov a spus tot, unde este Adevărul acolo este slava și mântuirea. După cum a ‎arătat Mântuitorul în rugăciunea Sa Arhierească că lucrează mântuirea noastră, adresându-se Tatălui zice: „Sfințește-i pe ei întru Adevărul Tău; cuvântul Tău adevăr este. ‎Precum pe mine M-ai trimes în lume, și Eu i-am trimes pe ei în lume; și pentru dânșii Eu ‎Mă sfințesc pe Mine însumi, ca și ei să fie sfințiți întru Adevărul. Și nu numai pentru ‎aceștia Mă rog, ci și pentru cei ce vor crede întru Mine prin cuvântul lor; ca toți una să fie; ‎precum Tu, Părinte, întru Mine, și Eu întru Tine, ca și aceștia întru Noi una să fie; ca să ‎creadă lumea că Tu M-ai trimis. Și Eu slava care Mi-ai dat-o Mie, am dat-o lor ca să fie ‎una, precum Noi una suntem; Eu întru ei și Tu întru Mine, ca să fie ei desăvârșit întru una ‎și ca să cunoască lumea că Tu M-ai trimes și i-ai iubii pe ei, precum pe Mine M-ai iubit” ‎‎(Ioan 17, 17-23).‎

Foarte posibil ca acea biserică catolică în care femeia a văzut slava Crucii lui Hristos ‎să fi fost închinată lui Francisc și din această cauză Dumnezeu l-a trimes pe el, ca ea să nu ‎devină eretică precum el”.‎

‎„- Nu știu, a zis, Adrian”. ‎

‎„- Oricum, am zis, Francisc de Assisi este socotit de papistași ca unul dintre cei mai ‎slăviți sfinți ai lor și pe el trebuia să-l trimită Dumnezeu să dea mărturie unde este ‎Adevărul”. ‎

Am vorbit mult cu Adrian și cu cei împreună cu el și alt grup care venise din Sălaj și ‎până la urmă s-au arătat a fi de acord că este nevoie să mărturisim adevărul cu privire la ‎pictarea ereticilor în biserica Drăgănescu de către Părintele Arsenie Boca. Toți au înțeles că ‎nu putem lua de bună și sfântă pictura care arată că ereticii și sfinții au împărtășire de ‎Hristos. Apoi cei din Sălaj, fiind la teologie la Sibiu, și-au mărturisit nedumerirea că ‎Mitropolitul Laurențiu lucrează pentru canonizarea a trei sfinți împreună, Părintele ‎Arsenie, Părintele Cleopa și nu-l mai țineau minte pe al treilea. ‎

Iată cum se pervertește conștiința Bisericii la mulți prin Părintele Arsenie Boca și prin ‎cei care au acceptat că Biserica – Trupul lui Hristos este dezbinată. Părintele Arsenie a ‎arătat în duh ecumenist, în duhul lui antihrist, că Wulfila arianul, cel care nu-l credea pe ‎Hristos a fi Dumnezeu, este sfânt și are împărtășire de Hristos precum Sfântul Ierarh ‎Athanasie. Acum aceștia arată că Părintele Arsenie este mărturisitor al Adevărului precum ‎Părintele Cleopa, ca să pervertească conștiințele tuturor. ‎

Duhul lui antihrist lucrează prin cei care nu mai au conștiința Bisericii, au pierdut-o ‎când au acceptat că Biserica este dezbinată. Cei care mărturiseau, în duhul lui Dumnezeu, ‎că: „Ecumeniști acceptând că Biserica – Trupul lui Hristos este dezbinată, adunându-se cu ‎cei din afara Bisericii, făcând compromisuri, zicând că o unesc, fac lucrare antihristică”, au ‎fost învinuiți de aceștia ca neavând dragoste. Acum vrea să-i „canonizeze” împreună pe ‎Părintele Arsenie Boca și pe Părintele Cleopa ca să piardă conștiința Bisericii și cei care ‎Dumnezeu prin Părintele Cleopa i-a ajutat să o dobândească. Apoi dacă mărturisește vreunul, din cei care s-a zidit duhovnicește prin Părintele Cleopa, adevărul că: „Aceștia ‎lucrează apostazia canonizându-l pe Părintele Arsenie Boca”, scot vechea lor armă, spun ‎că nu are dragoste și că este invidios. Numai cei care caută sincer mântuirea, numai cei a ‎căror conștiință este conștiința Bisericii, cu harul lui Dumnezeu înțeleg adevărul. Dar, din ‎păcate, aceștia sunt tot mai puțini. Cât de degrab ne este dat să vedem cele prorocite de ‎Sfinții Părinți: „Bisericile vor fi deschise, dar creștinul ortodox (trăitor, viu cu sufletul) nu ‎va putea intra în ele să se roage, căci în ele nu se va mai aduce jertfa fără de sânge a lui ‎Iisus Hristos. În ele va fi toată ,,adunarea satanică”… Încă o dată vă repet să nu intrați în ‎aceste biserici, căci Hristos și binefacerea Lui nu vor fi acolo”‎ ‎.‎

Este nevoie să judecăm lucrarea Părintelui Arsenie Boca în Duhul lui Dumnezeu. Este ‎o prorocie. Dar, ce fel de prorocire? Cine este întru Hristos, vede deja în biserica ‎Drăgănescu urâciunea pustiirii… Cine este în duhul lui antihrist vede în biserica ‎Drăgănescu viitorul lor, împlinirea lucrări lor, „unirea tuturor”. ‎

‎Adrian m-a întrebat: ‎

‎„- Cum poate un om, cu diavolul, să-și știe sfârșitul? Părintele Arsenie și-a știut ‎sfârșitul. A spus ziua când moare tâmplarului, care i-a făcut sicriul”.‎

Am ținut să-i spun lui Adrian că mai impresionant este faptul că Părintele Arsenie tot ‎în altar unde l-a pictat pe Wulfila ca sfânt a pictat și momente din viața și patimile ‎Cuviosului Ștefan cel Nou, care a primit mucenicia pe 28 noiembrie. Posibil prin aceasta să ‎fi arătat că deși nu a ținut cont de Erminia Bisericii a lucrat totuși în Hristos. Deci nu mă ‎îndoiesc că a prorocit, după cum am mai spus, știm că Dumnezeu și prin Caiafa a ‎prorocit. Precum prorocia lui Caiafa a fost înțeleasă diferit și corect au înțeles-o cei care au ‎rămas întru Hristos, tot așa și aici, înțeleg prorocia Părintelui Arsenie corect cei ce rămân ‎întru Adevărul lui Dumnezeu.‎

Adrian prietenul meu adevărat, m-a bucurat, a spus că o să cerceteze cu luare aminte ‎ce am scris și o să mă corecteze. El nu se încrede în ce am scris, ne având în cărți de unde am luat unele trimiteri, fiindcă le-am cules din lucrările ‎în format electronic. Una dintre ele este aceasta:‎

‎„Sfântul Ignatie Briancianinov, în cartea sa Despre înșelare, mărturisește întru ‎Adevărul lui Dumnezeu că: „Au ajuns, asemenea lui Malpas, la cea mai vârtoasă înșelare ‎demonică Francisc de Assisi, Ignațiu de Loyola și alți nevoitori ai latinilor (După căderea ‎Bisericii de Apus de la dreapta-credință), recunoscuți de ei ca sfinți. „Atunci când Francisc ‎a fost răpit la cer” spune scriitorul vieții acestuia, „Dumnezeu Tatăl, văzându-l, S-a ‎întrebat, fiind pentru o clipă în nedumerire: cui să dea întâietate, Fiului Său Celui după ‎fire, sau fiului după har – Francisc”. Ce poate fi mai cumplit, mai hâd decât această hulă, ‎ce poate fi mai întristător decât această amăgire!?”‎

Slavă Lui Dumnezeu, Cel cei aprinde în dragostea Sa pe cei care caută să rămână ‎întru Adevărul Lui.‎^[35]

Da… criteriul final este adevărul, iar nu minunea.

Vă rugăm să recitiți modul de a lucra hipnotic, atât de asemănător cu gurușii yoghini, al Părintelui Arsenie Boca, ca să înțelegeți că același tip tiranic de minuni, care iau mințile bieților discipoli, se lucrează și după moarte. Dar aceasta nu prin ochii (deja mâncați de viermi) ai Părintelui, ci prin duhurile ce lucrează în memoria celui ce le-a slujit cu atâta plăcere de sine, la fel cum lucrează dracii atunci când se pomenesc zeii, făcând minuni în numele lor.

În cartea Mărturia mea, de pr. Petre Vamvulescu, pag. 51 : „Odată, după Sf. Liturghie, la biserica Boteanu din Piața Amzei, București, cineva l-a văzut pe pr. A. Boca, așa cum era, îmbătrânit, cu câteva luni înainte de moarte și a plâns. Părintele i-a zis: îți spun o taină pe care nu o pot spune oricui. Și sfinții mor! – și aceasta a spus-o despre sine ” (pag. 42). Unui om ce plângea că are soția bolnavă i-a zis: „Gheorghe, vezi-ți de treabă, nu mai plânge, că pentru boala soției tale vorbesc eu cu Dumnezeu” Aici menționez declarația pr. Stăniloaie despre A. Boca în revista Scara, 1993, cu trei luni înainte de trecerea la cele veșnice. „Avea o siguranță de sine pe care eu n-am avut-o niciodată, eu spun tipic sectară”. În cartea Alte mărturii despre părintele A. Boca, pag. 88: „Dar când voi muri, de acolo de sus o să am răgaz și o să vă văd pe toți și o să vă ajut”. (Maria Șandru). Găsim în Pateric cuvioși care după o viață de nevoință cereau pe patul de moarte timp de pocăință, iar A. Boca era sigur de mântuirea lui. Pag. 89: „Mă, mie mi-a dat Dumnezeu un dar pe care voi nu-l aveți, eu sunt văzător sufletește; voi sunteți văzători numai cu ochii, dar sufletul vostru e încărcat de toate relele” (Maria Șandru) pag. 116. Zicea: „Tu, dacă sunteți doi sau trei inși undeva, să povestiți despre mine, că eu sunt lângă voi și eu vă ascult și vă ajut Mântuitorul spune în Sfânta Evanghelie: „Unde sunt doi sau trei adunați în numele Meu sunt și Eu de față”. La pag. 121, spunea pr. Arsenie: „Când vorbiți de mine eu sunt între voi” (Chiș Aurelia). Cumplită smerenie mai avea. Pag. 125: înainte de a începe o predică s-a urcat pe o masă și a zis: „Când va judeca Dumnezeu lumea eu am să fiu la dreapta Lui (siguranță sectară, sau poate credea că a luat locul lui Hristos ca ereticul Francisc de Assisi) și atunci ori vă sunt de folos, ori vă sunt acuzator”. În cartea Mărturii din Țara Făgărașului, pag. 12: „Ne spunea părintele că ne știe toate păcatele noastre și ale neamului nostru, că a vorbit cu sfinții pe care îi pictează” (pr. Todor Nichifor – Sibiu). Pag. 50… „Zicea părintele: Mă, io văd prin voi până la al treilea neam” (Ierod. Ieronim Coldea). Pag. 117: „Eu știu unde mă duc, eu am mai fost acolo ” în cartea Noi mărturii despre pr. Arsenie Boca, pag. 65: „Dacă plec, vă ajut mai mult!’ Pag. 118: „Mi-a spus că de sus ne va ajuta mai mult decât de jos și să-l chemăm așa: «Preot monah Arsenie, trimite-mi duhul tău paznic și dă-mi sănătate și liniște. Depărtează de la casa mea necazurile și suferințele că ai Duh Sfânt.»” (Chiș Aurelia – Boiu, Mureș). Urmează să auzim că și-a făcut singur acatistul când era în viață.

Atenție: când ne rugăm unui Sfânt autentic, intrăm în contact cu Cerul; când ne rugăm unui înșelat – intrăm în contact cu iadul.^[36]

Așadar, fie-vă milă de sufletele dumneavoastră și nu vă mai rugați Părintelui Arsenie Boca fiindcă dați drepturi duhurilor înșelăciunii să vă strice mintea și viața, despărțindu-vă de Hristos și punându-vă în pericolul de a rata veșnicia, prin centrarea pe sfinția sa.

g) Părintele Arsenie Boca, șarpele Glykon, statuile vrăjitorești africane, lumânările colorate, mormântul lui Victor Noir de la Pere Lachaise și… fertilitatea femeilor

Unii oameni s-au smintit, când, fiind sterili, în urma întâlnirii cu sau a rugăciunilor la mormântul Părintelui Arsenie Boca, au căpătat un copil, crezând că numai un Sfânt poate face aceasta. de atunci orice argument le-ai aduce despre ereziile sfinției sale, nu mai țin cont de el, ci îți trântesc în față minunea, încheiind discuția. Sărmanii… însăși această atitudine arată că prețuiesc mai mult minunea, decât adevărul și viața de aici, decât Împărăția Cerurilor. Aceasta le vădește și cauza pentru care ei au pătimit o asemenea ispită: nelămurirea în credință. Ne întrebăm dacă acum, când se poate discuta despre necanonicitate Părintelui Arsenie Boca, există astfel de sminteli ce rătăcire nu va fi, dacă (Doamne ferește!) va fi canonizat, când această înșelare va deveni autorizată oficial. Să sperăm că în veac nu va îngădui Dumnezeu una ca aceasta. Dar, dacă noi nu ne trezim, ci ne lăsăm înșelați și o dorim, este posibil să ne dea Hristos să trecem și printr-o astfel de năpastă, pentru a ne îmbărbăta prin cunoașterea tuturor nuanțelor subțiri ale amăgirii.

Mai înainte de a explica mecanismul demonic al unor astfel de false minuni, să arătăm că se poate face, atunci când credința omului este greșită, și prin zei, și prin vrăjitori, și prin… evrei morți (în cazul ateilor sau materialiștilor superstițioși).

(1)         Fertilizarea la păgâni

(a)        Elini

Glykon

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Statuetă a șarpelui Glykon din secolul al II-lea, descoperită pe teritoriul orașuluiConstanța și expusă la Muzeul de Istorie Națională și Arheologie din Constanța

Glykon este o zeitate cu înfățișare de șarpe din mitologia romană, al cărui cult a fost fondat de profetul grec Alexandru din Abonutichus.

Potrivit scriitorului satiric Lucian din Samosata (Λουκιανός Σαμοσατεύς; c.120-c.190), de la care provine singura referință literară cu privire la zeitate, cultul șarpelui-zeu Glykon datează de la jumătatea secolului al II-lea d.Hr.

Lucian de Samosata i-a dedicat șarlatanului, autointitulat „profet”, un pamflet foarte ostil (totodată amuzant) intitulat ” Alexandru, falsul profet” (‘Aλέξανδρος ή Ψευδόμαντις), scriind că zeitatea inventată era de fapt o păpușă. Cultul lui Glykon și-a găsit în prezent un adept în persoana scriitorului englez Alan Moore.

[…]

Șarpele-zeu în mitologia macedoneană

Cultul nu a fost doar o simplă plăsmuire a imaginației satirice a lui Lucian. Există dovezi arheologice solide care atestă practicarea cultului, care, probabil, a apărut în provincia romană Macedonia, unde culte similare ale șerpilor existau de secole.

Macedonenii credeau că șerpii aveau puteri magice, legate de fertilitate, și există o bogată mitologie pe această temă, ca de exemplu povestea reginei Olympia, mama lui Alexandru Macedon, care, potrivit legendelor, a fost fecundată de Zeus, deghizat în șarpe și că ea i-ar fi povestit fiului Alexandru Macedon că tatăl său nu fusese regele Filip al II-lea al Macedoniei, ci însuși Zeus–Amon. [vedeți cum transpune diavolul la păgâni, realitatea că împreunarea între oameni prin relație trupească este un rod al sfatului șarpelui cel vechi și cum zeifică relația cu el ca să se îndrăgostească mai tare de păcat și, indirect, de draci, considerându-i zei? – n.n.]

Începuturile cultului[modificare | modificare sursă]

Monedă bătută de către împăratulAntoninus Pius (138-161) în cetatea Aboniteichos/Ionopolis din provincia romană Bithynia-Pontus (Asia Minor). Pe aversul monedei este reprezentat chipul împăratului cu o cunună de lauri, iar pe revers este reprezentat un șarpe cu față antropomorfă și cu păr alături de inscripția în greacăΓΛΥΚΩΝ ΙΩΝΟΠΟΛΕΙΤΩΝ.

Cel puțin la început, cultul nu era legat de adorarea unei abstracții sau a unui spirit al șarpelui, ci a unui șarpe real, în care se credea că s-a reîncarnat divinitatea. Potrivit mitologiei cultului, șarpele-zeu a apărut după ce profetul Alexandru a prezis venirea pe pământ a unei noi reîncarnări a zeului medicinei, Asclepios.

Într-o după-amiază, în fața populației orașului Abonotichos (astăzi orașul Inebolu) de pe țărmul turcesc al Mării Negre, adunată în piața centrală, Alexandru a spart un ou de șarpe, care conținea, spunea el, divinitatea. O săptămână mai târziu, divinitatea crescuse și ajunsese la dimensiune umană, fiind dotată cu trăsături omenești și având un păr lung și blond. Părea să fie o păpușă cu trăsături omenești, pusă de Alexandru în templul orașului. În anumite reprezentări plastice, Glykon este înfățișat ca șarpe cu cap de păpușă.

Ca și în cultele anterioare ale șerpilor, din Macedonia, venerarea șarpelui Glykon era axată îndeosebi pe puterea sa de a spori fertilitatea atât la femei, cât și la bărbați. Femeile sterile îi aduceau ofrande în speranța că vor rămâne însărcinate. Din scrierile lui Lucian reiese că profetul Alexandru avea metode mult mai puțin magice decât i se puneau în seamă de a determina femeile să rămână gravide. Se credea de asemenea că șarpele ferea orașele de epidemii, mai ales de ciumă.[37]

Credeți că oamenii ar fi venit degeaba la acel șarpe, dacă nu era eficient. Și dacă ei căpătau copii în urma cultului dracilor, înțelegeți că Dumnezeu îngăduia aceasta, datorită credinței lor rătăcite? Aceasta, însă, nu însemna că este sfințenie, sau că șarpele ar fi Sfântul… Macedoniei sau Asiei Mici. Hristos S-a întrupat tocmai pentru a izbăvi de rătăcire tot neamul omenesc, inclusiv pe cei zămisliți în urma unor astfel de ritualuri demonice.

(b)        Africani

Crezi ca o statuie te poate ajuta sa ramai insarcinata?

Daca esti convins ca e imposibil, afla ca sunt peste 2.000 de femei care cred ca au ramas insarcinate dupa ce au atins statuile expuse, zilele acestea, la muzeul Ripley’s Believe It Or Not, din Myrtle Beach, Carolina de Sud.

Inainte sa ajunga la muzeul din Carolina de Sud, statuile au fost expuse aproape pe tot globul, informeaza AP.

Statuile fertilitatii se afla intr-o galerie speciala a muzeului, care a fost deschisa publicului joi si se crede ca daca le atingi, vei ramane negresit insarcinata.

Statuile, inalte de 5 metri si sculptate in lemn, au fost cumparate din Africa in 1993. Compania care le-a ahizitionat sustine ca dupa ce au stat doar cateva luni in depozitele ei, 13 angajate au ramas insarcinate.

Statuile vor fi expuse la muzeul din Carolina de Sud pana in luna martie, iar cuplurile care isi doresc un copil pot sa le atinga gratis, in orele de program.[38]

Iată mult mai numeroase sunt femeile ce rămân însărcinate atingându-se de idolii africani, decât la mormântul de la Prislop. Au făcut chiar un cult pentru ei. Numărul mare al lor este suficient să dovedească faptul că au o mai mare sfințenie decât a Părintele Arsenie Boca?

Noi credem că nici numărul, nici fertilizarea nu este indiciu de lucrare a lui Dumnezeu. Și demonii pot face aceasta. De aceea ne și învăța Hristos, că numărul celor ce se vor mântui și vor dobândi Împărăția Cerurilor (al Ortodocșilor cu discernământ, fără superstiții, care lucrează pocăința și nu umblă ahtiați după minuni) este mult mai mic față de al celor rătăciți:

Luc 12:32 Nu te teme, turmă mică, pentru că Tatăl vostru a binevoit să vă dea vouă împărăţia.

Mat 20:16 Astfel vor fi cei de pe urmă întâi şi cei dintâi pe urmă, că mulţi sunt chemaţi, dar puţini aleşi.

Dar aceasta ne arată că și numărul mare de închinători la mormântul de la Prislop nu poate fi indiciu de sfințenie a Părintelui Arsenie Boca, indiferent de numărul și felul minunilor.

Criteriul de discernământ al Ortodoxiei pentru a depista un fals prooroc de unul mincinos, rămâne numai adevărul, nu minunea.

Despre aceasta ne avertiza tot Mântuitorul:

Mat 24:24 Căci se vor ridica hristoşi mincinoşi şi prooroci mincinoşi şi vor da semne mari şi chiar minuni, ca să amăgească, de va fi cu putinţă, şi pe cei aleşi. [adică și pe Ortodocși – n.n.]

(2)         Fertilizarea la vrăjitori

Să vedeți cum amestecă acest ghid credința cu închinarea la draci, hidoșenia vrăjitoarelor cu frumusețea și candoarea la arătare a femeii, ca să facă ritualul lor mai atractiv.

Ghid de vraji

22 Noiembrie 2006

 Dorim sa va expunem in continuare mai multe ritualuri care au fost experimentate si care au dat rezultate surprinzatoare. Cele mai importante elemente pentru realizarea dorintelor sunt urmatoarele:

Dorim sa va expunem in continuare mai multe ritualuri care au fost experimentate si care au dat rezultate surprinzatoare. Cele mai importante elemente pentru realizarea dorintelor sunt urmatoarele: 1- Credinta nelimitata ca Dumnezeu va va ajuta sa duceti la bun sfarsit ceea ce incepeti acum. 2- Un rol deosebit de important il joaca autosugestia. 3- Concentrarea si respectarea riguroasa a ritualului. 4- Gandul este cea mai puternica forta existenta pe aceasta planeta, el este impulsul care pune totul in miscare, creeaza si anihileaza. [vedeți cum amestecă vrăjitorii credința în Dumnezeu, cu lucrarea lăuntrică numită gândire pozitivă și cu amăgirea diavolească. De aceea se cheamă satana cel viclean – n.n.] Se spune ca „esti ceea ce gandesti”; deci ATENTIE! la gandurile pe care le emiteti. Daca v-ati inarmat cu credinta, curaj si aveti sufletul curat este timpul sa vizualizati elementul dorintei dumneavoastra si sa va apucati de lucru. [imaginația puntea dracilor – n.n.] Succes! Trebuie sa stiti ca aceste ritualuri cu lumanari au o insemnatate deosebita si este foarte important sa cunoasteti semnificatia culorilor pentru fiecare lumanare. Lumanarea albastra – se utilizeaza pentru a cere protectie in domeniul legii sau al afacerilor in care sunt in joc foarte multi bani. Lumanarea galbena – poate fi folosita pentru toate domeniile sau sectoarele profesionale si stimuleaza creativitatea. Lumanarea aurie – este ideala pentru cei care folosesc energia pozitiva si doresc influente benefice in viata lor. Lumanarea purpurie – functioneaza ca un stimulator si este bine sa o folositi atunci cand ati dori sa stiti mai multe despre o activitate sau actiune. Lumanarea verde – este foarte utila in ritualurile legate de bani este culoarea vietii si este recomandata pentru toate problemele legate de sanatate si bani. Lumanarea argintie – se utilizeaza in ritualurile de protectie deoarece indeparteaza energiile negative. Lumanarea roza – are o mare putere spirituala si se utilizeaza in problemele legate de inima, pasiune si dragoste. Lumanarea alba – este simbolul pacii si o puteti utiliza atunci cand v-ati certat cu o persoana si doriti sa va impacati. Lumanarea rosie – se foloseste in cazuri urgente in care trebuie luata o decizie imediata de care va este teama. Lumanarea neagra – se utilizeaza pentru ritualuri de razbunare si ura. Pentru a fi siguri ca energiile negative sau alte neajunsuri nu vor impiedica succesul ritualului pe care vreti sa-l incepeti, faceti mai intai o baie reconfortanta, abia apoi asezati-va comod. Etapa urmatoare consta in aceea ca trebuie sa va concentrati asupra propriei energii, a vointei si a dorintei dumneavoastra; asta este esential pentru a obtine ceea ce va doriti imediat. Aprindeti apoi lumanarea care trebuie sa aiba o culoare apropiata dorintei dumneavoastra (vedeti culorile de mai sus) si invocati-l pe Dumnezeu, pe ingerul dumneavoastra pazitor, precum si fortele naturii. Pentru a va reusi aceste ritualuri este neaparata nevoie de liniste, importanta pentru concentrarea dumneavoastra.[vedeți cum amestecă concentrarea yoghină și isihia, credința în Dumnezeu și îngeri cu panteismul – n.n.] Precizari Stiati ca felul in care arde o lumanare va poate spune foarte multe si va poate oferi un raspuns precis? Flacara lumanarii va poate spune multe secrete din domeniul sentimental si profesional. Pentru a obtine o anumita informatie, trebuie sa aprindeti o lumanare (vezi culoarea adecvata) puneti lumanarea jos intre un pahar cu apa si o gramajoara de tamaie; apoi concentrati-va cateva minute asupra intrebarii; daca vreti sa puneti o a doua intrebare trebuie sa aprindeti o alta lumanare. In cazul in care raspunsul este pozitiv lasati lumanarea sa arda complet. In cazul in care raspunsul este negativ stingeti lumanarea si aruncati-o pe o apa curgatoare din apropiere. Cum identificati natura raspunsului? Foarte simplu: a) Flacara lumanarii normala si stabila spune ca va urma armonie cu prietenii, fericire in dragoste, pace si liniste. b) Flacara lumanarii mica si care se stinge frecvent spune sa fiti atenti la incurcaturile amoroase; datorii si incertitudini sau anturajul nu va acorda atentia cuvenita. c) Flacara lumanarii care se prelinge vorbeste despre decizii care sunt sortite esecului, atentie la infidelitati; abandonati orice proiect pentru mai tarziu. d) Flacara lumanarii clara si stralucitoare care creste in inaltime spune ca vor veni multe bucurii si ca este timpul sa luati decizii importante; posibile angajamente serioase. e) Flacara lumanarii tremuratoare, care fumega va avertizeaza ca nu este momentul sa fiti agresivi; ca riscati dispute; partenerul nu este sincer, probleme de sanatate f) Flacara lumanarii cu tente albastrui, va puteti baza pe ajutorul celor din jur;va veti atinge scopul propus g) Flacara lumanarii cu tente rosiatice va avertizeaza asupra unor conflicte emotionale.

 I: Ritual pentru bani Daca situatia dumneavoastra financiara este foarte proasta si doriti sa o imbunatatiti, trebuie sa stiti ca prin acest ritual, veti putea obtine suma de bani strict necesara pentru dorintele dumneavoastra. Daca deja aveti o situatie materiala buna si doriti cresterea veniturilor, acest ritual nu va va ajuta.[vedeți cum mimează diavolul virtutea mulțumirii cu puțin și neagonisirii decât a celor necesare? – n.n.]

Sfaturi de baza: – Nu faceti acest ritual intr-o zi de duminica, este de preferat sa alegeti zilele de luni si joi [zilele de post ale evreilor – n.n.] . – Trei zile inainte de ritual nu dormiti cu nici un chip in timpul zilei. – La inceputul si la sfarsitul ritualului spuneti „Tatal nostru” Alegeti o camera cu fata spre rasarit, asigurati-va ca pe timpul desfasurarii ritualului nimic nu va perturba (telefon, sonerie etc.) Alegeti o zi de luni sau de joi intre orele 14.15-16.15, sau ora 24.00 . Aceste intervale de ore constituie perioada care caracterizeaza curentul cosmic verde, responsabil de circulatia banilor. Stropiti camera cu apa sfintita (aghiasma) si ardeti tamaie [vedeți cum se folosesc diavolii de lucrurile și simbolurile sfinte, doar fiindcă acestea nu mai au eficiență, câtă vreme mintea celui ce le folosește este închinată dracilor prin mentalități eretice sau superstițioase? – n.n.] sau betisoare parfumate. Asezati-va in genunchi in centrul camerei inconjurati-va sub forma unui cerc de 7 lumanari (neaparat de culoare verde) [vedeți și stupiditatea ritualului fixist, bazat pe formalitate, contrar libertății autentice a credinței. Să comparați aceasta și cu ritualul impus în jurul mormântului Părintelui Arsenie Boca – n.n.] . Relaxati-va si alungati orice gand din mintea dumneavoastra [liniște… dar pentru draci, nu pentru pocăință și trezvie. Diavolii se folosesc de aceleași mecanisme ale lucrării lăuntrice, date de Dumnezeu prin Sfinții săi, fiindcă acestea străbat cu eficiență cărările firii, cunoscută cel mai bine de Hristos, atât ca Dumnezeu Atotștiitorul, cât și fiindcă a purtat-o ca Om. Doar că demonii le schimbă sensul, închinând firea omenească către ei, prin voința celui amăgit ce năzuiește la altceva decât voia lui Hristos și prin anumite practici ce mărturisesc slujirea nominală a lor, amestecate, pentru a amăgi, cu invocările adevăratului Dumnezeu – n.n.] . Spuneti „Tatal nostru” avand in fata o icoana (de preferat a Sfintei Paraschiva – ocrotitoarea saracilor). Apoi incantati de 3 ori cu voce tare mantra „AUM” (care reprezinta simbolul lui Dumnezeu) [vedeți că la nimic nu folosește să pictezi tablouri dedicate Sfintei Cuvioase Parascheva, să o numești ocrotitoare a săracilor, să spui rugăciuni către Tatăl nostru, să stropești cu aghiazmă, să tămâiezi, să aprinzi lumânări, să faci ritual la miezul nopții, chiar să pictezi bisericii, dacă amesteci în aceasta numele treimii diavolești AUM, zicând că este simbolul lui Dumnezeu? Dar nu vă dați seama că așa a făcut și sărmanul amăgit Părintele Arsenie Boca? – n.n.] . Vizualizati cu ochii mintii suma de bani care va este necesara iesirii din impas. Exemplu: „Ca sa-mi platesc toate datoriile as avea nevoie de zece milioane de lei”. Veti vizualiza aceasta suma cum o numarati, fiecare hartie in parte, cum ii faceti pachete de cate 100 lei, si repetati urmatoarea formula: „Doamne, Dumnezeul meu, fii alaturi de mine Si ajuta-ma sa ies din impasul financiar in care am intrat Doamne, Dumnezeul meu chem asupra mea binecuvantarea ta Si te rog ajuta-ma ca norocul sa mi se schimbe, sa se ridice greutatea care ma apasa, Si norocul sa se intoarca din nou la mine” Recitati psalmii 47, 32, 57 si 110 din Biblie. Acest ritual se practica 9 zile de luni si 9 zile de joi.,deci noua saptamani consecutiv.[în amintirea celor 9 cete îngerești, din care au căzut dracii ce aleargă spre împlinirea acestor rugăciuni demonice sincretiste, ce aduc a Ortodoxie, dar sunt fixiste și amestecate cu întinări păgânești – n.n.] Precizare! Acest ritual are efect foarte mare cand este luna plina sau cand luna se afla in berbec, rac, leu, varsator si pesti. Exemplu: In Decembrie luna se afla in berbec in 6 si 7; luna se afla in rac in 12 si 13, luna se afla in varsator in 28 si 29 iar in pesti in 30 si 31. SUCCES! II: Ritual pentru obtinerea unui loc de munca Daca ati ramas fara servici indiferent daca ati fost dat afara sau nu v-ati gasit pana acuma un loc unde sa lucrati si nu stiti ce sa faceti, daca toate incercarile dumneavoastra de pana acum au dat gres recurgeti la acest ritual. Nu trebuie sa recurgeti la acest ritual daca lucrati undeva si vreti sa mai castigati in plus, nici daca sunteti manat de ganduri necurate. III: Ritual pentru a reusi la un examen Aveti de dat un examen si nu stiti daca veti reusi? Aveti mari emotii, si din cauza lor este posibil sa ratati. Acest ritual va va reda incredere in dumneavoastra si va va ajuta sa reusiti la examen. Acest ritual se efectueaza trei zile consecutive inaintea examenului. IV: Ritual pentru protectie Foarte multi dintre noi ne creem protectii de tot felul, ne protejam impotriva naturii imbracandu-ne adecvat si construind case, ne protejam impotriva unor oameni incuind usile, pastram banii la Banca sau la CEC , in locuri sigure. Si totusi foarte putini oameni isi dau seama ca au nevoie si de o altfel de protectie, mai subtila si invizibila care functioneaza la un nivel diferit de cel fizic. V: Ritual pentru intarirea cuplului In orice cuplu exista momente cand balanta incepe sa se dezechilibreze, momente de rutina, neincredere si suspiciune. Ce aveti de facut? Acest ritual va schimba situatia. VI: Ritual pentru intoarcerea persoanei iubite Daca iubiti pe cineva foarte mult si aceasta persoana s-a indepartat de dumneavoastra va recomand un ritual care are menirea de al aduce inapoi. Atentie! Nu aveti voie sa recurgeti la acest ritual daca reintoarcerea persoanei iubite va afecta intr-un fel pe altcineva (familie). In caz contrar ritualul se intoarce definitiv impotriva dumneavoastra, indepartandu-l pe cel iubit. VII : Ritual pentru a intoarce acasa un barbat care v-a parasit pentru o alta femeie Se intampla deseori ca un barbat casatorit de multi ani sa se indragosteasca de o alta femeie si sa se indeparteze de familie. Daca doriti sa-l aduceti acasa aveti de efectuat acest ritual. VIII : Ritual pentru a indeparta sentimentele de vinovatie Daca va simtiti vinovati de o fapta oarecare si va faceti prea multe procese de constiinta va recomand un ritual care va va aduce linistea. IX: Ritual pentru a pune capat singuratatii Daca sunteti singuri de prea multa vreme si nu gasiti o explicatie de ce omul mult asteptat nu apare in viata dumneavoastra va recomand un ritual de chemare a ursitului (persoana lasata de Dumnezeu pe pamant ca pereche a dumneavoastra) Acest ritual se efectueaza doar in noptile cu luna plina. X: Ritual pentru a va face iubiti Cea mai importanta luna pentru ritualul de acest gen este luna aprilie – deoarece reprezinta din cele mai vechi timpuri o perioada de reflectie si de sarbatoare. Precizez inca o data ca acest ritual se poate face doar in luna aprilie, cand succesul este garantat. XI: Ritual pentru intoarcerea norocului Daca in ultimul timp v-au mers toate prost si ati fost urmariti de ghinioane, acest ritual va va ajuta sa puneti capat o data pentru totdeauna ghinioanelor. XII: Ritual pentru insanatosirea dumneavoastra sau a altei persoane Daca in ultimul timp va simtiti rau fara o cauza concreta, sau daca cineva din familia dumneavoastra nu se simte bine si vreti sa o ajutati ar trebui sa efectuati urmatorul ritual. XIII: Ritual pentru a va indeplini orice dorinta Pentru a va indeplini orice dorinta sau cand nu aveti alta rezolvare in situatii deosebit de critice va sfatuiesc sa recurgeti la acest ritual. XIV: Ritual pentru dezlegari de drumuri Daca in ultimul timp ati tot incercat sa plecati undeva (in tara sau in strainatate) si ati intampinat tot felul de probleme. Este clar ca cineva „v-a legat drumurile”. Va este recomandat acest ritual care are menirea de a va ajuta sa plecati la un drum… oricare ar fi el si oricare ar fi destinatia. XVI: Ritual pentru femeile care nu raman insarcinate Daca va doriti foarte mult un copil si acest lucru nu se intampla in mod normal, poate este timpul sa apelati si la aceasta metoda. [vedeți cum pot dracii să ajute la fertilizarea femeii, dacă are mintea stricată de mentalitatea superstițioasă, pentru a obține îngăduința lui Dumnezeu spre o mai mare amăgire? – n.n.] XVII: Ritual pentru alcoolici Daca va doriti sa scapati de acest viciu si nu stiti ce sa mai faceti, va recomand acest ritual. XVIII: Ritual pentru a renunta la fumat Daca va doriti sa renuntati la fumat dar nici una din metodele incercate nu a dat rezultate, a sosit timpul sa va apucati de un ritual magic. [După cum se vede degeaba spunea Părintele Arsenie Boca că dracii nu îndeamnă la pocăință, pentru a scăpa de vicii. După cum se observă și vrăjitorii se arată ajutători pentru a scăpa de aceleași vicii pe care le combătea Părintele Arsenie Boca. Viciile trupești, pentru ca omul să obțină o nepătimire trupească, spre a se îmbăta și înfumura cu mai subtila și mai primejdioasa plăcere de sine, mai rea și mai stricătoare decât orice băutură distilată sau otrăvitoare și decât orice fel de iarbă de fumat, inclusiv drogurile. Dar așa a propovăduit și Părintele Arsenie Boca. A combătut păcatele grosolane, ale omului din afară, câștigând un renume de ascet și apologet Ortodox, dar patimile sufletești nici nu le-a cunoscut, nici nu le-a războit, fiind el însuși vrăjit de ele și amăgit. – n.n.] XIX: Ritual pentru dezlegari de farmece de dragoste Daca nu ai avut succes in nici o relatie din viata ta, acum este timpul sa-ti faci dezlegarile de farmece. Sursa: astromagie.com[39]

(3)         Fertilizarea la statuia unui evreu omorât în duel

Pupi mortu-ntre picioare si ramai grea!

Femeia, undeva pe la 28, poate 30 de ani, vorbind intr-o franceza aproximativa, in intreaba de ACEL mormant. Para a fi suedeza, oricum, ceva nordic…Bine facuta, cu umeri de canotoare. Custodele despica aerul, ii arata cam in ce zona se afla, apoi, ca s-o ajute, ii pune in mana si un pliant. Nu incheie fara un „Bonne chance!”. N-o mai urmareste cu privirea. Stie ce va face. A mai vazut asta si anul trecut, si acum cinci, si cu 10 in urma. Si cu 20, si cu 30 si cu 40, de cand are grija de cimitir. Se va duce la ACEL mormant. Daca e rusinoasa, va astepta sa treaca toata lumea. Daca nu, se va aseza, direct, in genunchi. Se va apleca si va saruta statuia defunctului chiar intre picioare, de trei ori, apoi va murmura o scurta rugaciune. Unele mangaie slitul, altele-si culca fata pe el. Acu’, de cand cu nebuniile astea de retele sociale, cateva se trag in poze, sa arate ca au fost pe acolo. Nu le zice nimic, le lasa in pace. Vor sa fie bune la pat. Sau, mai mult, sa ramana insarcinate!!! Se imbarbateaza singure: „Pana acum, nu s-a „prins”. Ce nu poate doctorul, ce nu poate medicina, ce nu poate barbatul de acasa, poate o putea mortul, Victor Noir!”

Stim ce o sa spuneti! Oameni batrani, cu plozi, ati ajuns sa scrieti numai tampenii, pentru un strop de clickuri in plus…Punem pariu ca nu e asa?

Ucis intr-un duel care nu era al lui

Era evreu. Asta nu dadea bine in Franta anului 1850. A decis sa se autoboteze Victor Noir.Suna bine pentru un jurnalist. S-a tras langa „La Marseillaise”, publicatie puternica, condusa de Henri Rochefort si editata de Pascal Grousset. Avea penita, verbul ii era inmuiat in venin, alerga frumos pe cararile dintre cuvinte. In 1869, la 21 de ani, lumea-i era la picioare. Prin decembrie, o disputa intre doua ziare corsicane, a flambat Franta. Grousset, editorul, se luase-n piept cu Printul Pierre Bonaparte, nepotul direct al marelui Napoleon. Aprigi la mainie, ajunsesera, rapid, la duel. Grousett il trimise pe Victor Noir sa stabileasca locul si armele. Afrontul nu se trecea cu vederea, manusa fusese aruncata. Printul n-a inghitit sa discute cu „slugile”. S-a lasat cu cearta. S-au scos pistoale…Cine a tras primul, cine a inceput, conteaza mai putin…Victor Noir a primit, din „partea” Printului, un glont direct in cap. Mort pe loc!

Unii zic ca pe 12 ianuarie, la inmormantarea sa, au fost 100.000 oameni [mai mulți ca la Prislop – n.n.], la Neuilly, unde a fost coborat pentru prima oara. In 1891, dupa stabilirea celei de-a Treia Republici, l-au stramutat la Pere Lachaise, in Paris, cimitirul cu trei milioane de morti si 44 de hectare. Abia acum incepe povestea. Pai si asta ce-a fost? Doar preambulul…

Jules Dalou, arhitectul, si protuberanta

Jules Dalou, unul dintre cei mai talentati sculptori ai vremii, a fost delegat sa-i lucre statuia. Omul, spargator de tipare, s-a gandit sa-l faca cat mai natural. L-a desenat „mort” pe strada, asa cum fusese asasinat. Isi adusese aminte ca legistul trecuse ceva de genul „erect” in certificat. Din punct de vedere medical, se putea…Moartea fusese violenta, creierul comandase…Asa l-a facut. Cu o…protuberanta a pantalonilor in dreptul slitului…

Femeile prinsera a se ruga la mormantul sau. Unele, doar in picioare. Altele, mai curajose, au inceput sa-l….sarute. Ii puneau flori, se rugau pentru fertilitate, pentru o viata sexuala ca la carte…Rugile s-au extins…”Barbatul sa ramana langa patul meu, sa nu caute altceva”…S-a ajuns la „Sa am copii, sa raman grea!” Bronzul dintre…Bronzul de acolo a inceput sa fie din ce in ce mai curat. Din ce in ce mai lustruit. De la atingeri, de la saruturi…[40]

Dar iată ce ne învață Sfânta Biserică despre cei uciși în duel:

700. – Duelul este lupta declarată între doi inși cu scopul, se zice, de a-și apăra onoarea lezată. El pornește din orgoliu exagerat, și este împotriva minții sănătoase, a legilor vieții și a poruncilor lui Dumnezeu (Ex. 20, 13; Deut. 5, 17; Matei 5, 21; Rom. 13, 9). Cel ce Ucide în duel se canonisește ca un adevărat criminal, iar cel ucis este un sinucigaș, căruia nu i se poate face nici-un fel de slujbă bisericească, și nici nu se îngroapă în cimitir ca alți creștini, căci fapta lui nu poate avea iertare. (V. Sinuciderea).[41]

Cele descrise în articolul de mai sus par de râs, dar sunt de plâns. Așa se petrece cu mintea oamenilor care nu cred în Dumnezeu… își fac idolii lor, mai în glumă, mai în serios. Să nu râdem nici măcar de ateii superstițioși.

Acest fenomen este mai puțin grav decât închinarea de la Prislop. Noi suntem cea mai veche țară Ortodoxă. Ea, grădina Maicii Domnului, ar trebui să fie liman al discernământului după Sfinții Părinți, dar aici s-a introdus Mat 24:15 urâciunea pustiirii ce s-a zis prin Daniel proorocul, stând în locul cel sfânt – cine citeşte să înţeleagă -. Acum se consideră drept sfințenie a se săruta crucea de la mormântul Părintelui Arsenie Boca, nu pentru Cel Răstignit, ci pentru cel amăgit și îngropat. Și nu se mai cheamă Sfânta Cruce, ci crucea Părintelui Arsenie Boca, având, după preotul slujitor de acolo, puterea de a sfinți prin sărutarea de către cel ce a sărutat-o. Dar credința Ortodoxă nu este credința în sfințire prin săruturile dintre oamenii păcătoși, ci în lucrarea de schimbare a minții pusă în stare de jertfă, care stare este pecetluită cu mărturisirea prin sărutarea Sfintei Cruci, de dragul Celui ce S-a răstignit pe Ea: Hristos.

A ajuns Sfânta Biserică Ortodoxă, și ierurgiile Ei, tocmai din această cauză (a centrării pe Părintele Arsenie Boca, făcută de mass-media), de râsul ateilor.

Dacă nu credeți, vizualizați pe YouTube acest videoclip ironic numit:

Arsenie Loca – Bocaloca (cover Havana Loca) [Loca = nebun, în limba spaniolă – n.n.][42]

(4)         Fertilizarea in vitro

Fertilizarea in vitro

FIV este indicată de specialişti în cazurile de infertilitate date de:

Boala tubară (absenţa trompelor uterine sau înfundarea acestora) [3];

Endometrioza (boală a organelor genitale feminine, cauza a 20-40% din cazurile de infertilitate) [4];

Infertilitatea de cauză masculină (alterarea calităţii/cantităţii spermatozoizilor) [5];

Cauze imunologice: prezenţa anticorpilor antispermatici în tractul reproductiv feminin sau la suprafaţa spermei alterează motilitatea spermatozoizilor sau interacţiunea dintre ou şi spermatozoid [6];

Alte cauze (neexplicate): 10-15 % din cazuri [7].

La ora actuală, FIV este folosită şi în alte condiţii, precum: cazuri de donări de oocite (ovuli); la unele paciente cu ovare micropolichistice la care inducţia ovulaţiei este asociată cu un risc crescut de hiperstimulare ovariană [8].

Etapele fertilizării in vitro

1. Selectarea pacienţilor cu infertilitate
2. Inducerea creşterii foliculare – stimularea prin mijloace medicale (hormonale) a creşterii mai multor foliculi din ovar (fiecare folicul conţinând câte un ovul) pentru a avea mai multe ovule maturizate, apte pentru fecundarea in vitro.
3. Colectarea de ovule se face cu un ac special cu ghidaj al sondei transvaginale, ataşat la o pompă automatsucţiune care menţine o presiune de 100-120 mm HG. Complicaţiile aspirării oocitelor transvaginal sunt: infecţii, sângerare, formarea unui abces uterin (colecţie purulentă); perforarea intestinului sau a vezicii urinare, ruptura unui chist endometrial (uterin) şi perforarea apendicelui [9].
4. Cultura de embrioni

Comentariu: Limbajul cu totul inadecvat, umilitor şi nedemn pentru naşterea unei fiinţe umane precum „cultura de embrioni” ne duce cu gândul la o „cultură de plante” sau la o „cultură de microbi”, dar nicidecum la naşterea unui om creat după „chipul şi asemănarea lui Dumnezeu”.

1. a) Mediul de cultură şi mediul înconjurător (laborator)

După studii îndelungate ale metabolismului embrionilor, s-au dezvoltat mediile de cultură care imită condiţiile din trompa uterină unde, în mod normal, are loc fecundarea. Embrionii se cresc apoi într-o atmosferă cu 5% bioxid de carbon şi în prezenţa unei presiuni reduse de oxigen, în condiţii ridicate de umiditate.

1. b) Colectarea şi maturarea oocitelor

după aspirarea lichidului folicular, aspiratul este pus în vase Petri şi examinat la stereomicroscop pentru evidenţierea oocitelor;

se spală sângele din jurul oocitelor;

oocitul găsit se va curăţa, se va aspira în pipetă Pasteur şi se va transfera într-o placă unde, din nou, este spălat rapid pentru a fi trecut într-un mediu de inseminare; se acoperă plăcuţa şi se introduce în incubator;

toate aceste manevre trebuie să dureze maxim un minut;

sperma, rezultată prin masturbare, se prepară prin eliminarea supernatantului (lichidul rămas la suprafaţă) după centrifugare, se adaugă şi alte substanţe etc.

la 4-6 ore de la colectarea de ovule, se face inseminarea (punerea în contact a ovulelor cu spermatozoizii) prin adăugarea spermei rezultate; plăcuţa se repune în incubator;

controlul fertilizării se face la 16-18 ore după inseminare: astfel, se controlează la microscop dacă oul prezintă cei doi pronuclei (care formează un embrion);

embriotransferul se efectuează la 44-48 de ore de la inseminarea oocitelor;

se aleg cei mai buni embrioni şi, cu acordul pacientei, se implantează 3-4 embrioni în uter, aceştia fiind în stadiul de 4-6 celule (blastocist) [10];

pacienta va aştepta două săptămâni, după care, dacă nu apare menstra, va face determinarea de hormon Hcg (hormon ce apare în urină dacă femeia este însărcinată). Dacă testul de sarcină este pozitiv, va urma evoluţia unei sarcini [11].

Comentarii:

prin „alegerea celor mai buni embrioni” se înţelege o selecţie a embrionilor, cei sănătoşi fiind implantaţi în uter (cei în exces congelaţi), iar cei bolnavi fiind distruşi;

în unele cazuri, se face diagnosticul de preimplantare: la cuplurile care au tare genetice în familie şi recurg la FIV pentru a fi selectaţi doar embrionii sănătoşi din punct de vedere genetic.

1. c) Prepararea şi inseminarea spermei

sperma este obţinută prin masturbare într-un recipient steril; [vedeți că deja sămânța este jertfită dracilor prin păcatul malahiei? Ce poate urma bun din aceasta? – n.n.]

se face spermograma (o analiză amănunţită a spermatozoizilor, care ne arată calitatea şi cantitatea);

se urmăreşte obţinerea unui specimen cu un număr cât mai mare de spermatozoizi cu motilitate bună, lipsit de contaminare microbiană;

inseminarea se efectuează la o concentraţie de 50.000-200.000 spermatozoizi/ml [12];

sperma obţinută poate fi de la partener/soţ sau poate fi „donată” de o altă persoană.

Comentarii:

masturbarea (malahia sau onania) este considerată păcat de Biserică (1 Corinteni 6, 9-10);

în cadrul metodei de fertilizare artificială, acest lucru este descris într-un mod foarte elocvent de către Prof. Dr. Tristram Engelhardt: „intimitatea stimulării soţului de către soţie şi a soţiei de către soţ, primirea de către soţie a spermei soţului şi hrănirea de către soţie a copilului lor în pântecele ei caracterizează unirea într-un singur trup a soţului şi soţiei: în afara acestei uniri, ne îndepărtăm de ţintă. Nimeni în afară de soţie nu-l poate stimula pe soţ fără a implica o anumită formă de adulter. Nimeni în afară de soţ nu poate penetra soţia pentru a introduce spermă în soţie şi îndeosebi sperma altcuiva decât a soţului fără a comite o formă de adulter (…)” [13];

„În privinţa donării de spermă şi a existenţei unei bănci de spermă, se insinuează şi tendinţa eugenică pentru achiziţionarea de „spermă selecţionată” [14].

1. d) Fertilizarea

fuzionarea spermatozoidului cu oul reprezintă punctul culminant al unor multitudini de procese; aceste procese (etape) sunt descrise în cap. I al cărţii. Fecundaţia şi implantarea oului în uter;

oul este examinat apoi pentru evidenţierea prezenţei a celor doi pronuclei (dacă a avut sau nu loc fecundarea) [15].

1. e) Evaluarea calităţii embrionului

după 48 de ore de stat în incubator, oocitele fecundate ajung la stadiul de 4 celule;

se face apoi evaluarea embrionilor pentru transfer şi pentru crioprezervare, tehnică efectuată sub microscop;

evaluarea se face după diferite criterii: rata de clivaj, numărul de blastomeri per embrioni, mărimea blastomerelor şi gradul de fragmentare şi granulaţie [16].

Comentariu: Această evaluare a embrionilor, efectuată la microscop, este oarecum „orientativă”, adică nu pot fi puse în evidenţă cu exactitate unele boli ale embrionilor şi nicidecum cele genetice. Există, astfel, un risc de a distruge embrionii sănătoşi şi de a-i implanta pe cei bolnavi. În unele cazuri se efectuează şi analiza genetică a embrionilor (diagnosticul genetic de preimplantare).

Aspectele genetice ale FIV. Diagnosticul de preimplantare

Studiul cariotipului oocitelor nefertilizate a dus la concluzia că frecvenţa oocitelor cu anomalii cromozomiale variază între 24 şi 35%. Cele mai comune erori sunt: anomaliile cromozomiale de număr şi anomaliile cromozomiale de structură; aceste studii s-au efectuat toate pe oocite care nu au fertilizat şi nu s-au inseminat [17].

Studiul genetic al embrionilor se efectuează pe embrionii rezultaţi prin FIV, înainte de a fi implantaţi în uter. Acest studiu se realizează prin diagnosticul genetic de preimplantare.

Ce este diagnosticul genetic de preimplantare?

Diagnosticul de preimplantare urmăreşte detectarea unor posibile boli genetice şi „eliminarea” embrionilor bolnavi şi este folosit de cuplurile cu risc crescut de transmitere a unui defect genetic, care doresc să se asigure de naşterea unui copil sănătos [18]. Nu este vorba doar de cuplurile infertile, ci şi de cele care pot procrea în mod natural, dar care au în antecedente boli genetice sau când mama are peste 35 de ani.

Diagnosticul genetic al preimplantării se poate efectua în diverse stadii de dezvoltare înaintea implantării sale în uter şi implică analiza unei singure celule recoltate prin biopsia unui embrion obţinut in vitro [19].

Metodele de diagnostic folosite în diferite stadii de dezvoltare sunt:

Analiza genetică a gameţilor se referă la studiul cariotipului oocitelor nefertilizate (a ovulelor mature pregătite pentru fecundare). Această metodă, însă, nu dă relaţii despre defectele paternale (ale tatălui), motiv pentru care se recurge frecvent la biopsia embrionului în stadiu de blastomer [20].

Biopsia de blastomere este metoda cea mai frecvent utilizată. Se realizează asupra embrionului în stadiul de 6-10 celule (cel mai frecvent la 8 celule) [21].

Biopsia de blastocist: în acest stadiu (mai tardiv), se pot extrage 10-30 celule extraembrionice (celule trophoectodermice), dar genetic identice, din ţesutul care înconjoară embrionul. În mod curent, această metodă nu se aplică în practică fiindcă puţini embrioni fecundaţi „in vitro” ajung la stadiul de blastocist şi numai un număr mic dintre ei reuşesc să se implanteze în uter [22].

Comentarii:

Distrugerea embrionilor bolnavi este o altă formă de avort care nu se deosebeşte în esenţă cu nimic de un avort timpuriu intrauterin ce are loc înainte de implantarea embrionului.

Prin diagnosticul de preimplantare se distrug şi multe aşa-numite celule „cu potenţial letal” sau „genele morţii” care controlează îmbătrânirea şi moartea celulei, iar mutaţia acestor gene determină sindroamele progeroide (afecţiune genetică rară care apare la copii şi este caracterizată prin îmbătrânire accelerată, prematură); de asemenea, se distrug şi alte gene importante ale celulei extrase, mai ales în stadiul de morulă (embrion cu 8-10 celule); FIV duce frecvent la apariţia unei boli, dar şi la multe malformaţii ale copilului, deoarece sunt distruse şi celule sănătoase [23].

Prin fertilizarea in vitro (FIV), obţinem mai mulţi embrioni pentru un singur cuplu, după care urmărim cu tenacitatea unui „medic detectiv” o eventuală „tară genetică” a embrionilor pentru a-i putea „elimina”. În acest mod, noi devenim adevăraţi „medici poliţişti” ce efectuăm numeroase avorturi care nu ar fi avut loc în mod normal. Cu toate acestea, ne considerăm medici care acţionează spre „binele omului şi al societăţii”.

1. g) Crioprezervarea (îngheţarea / depozitarea embrionilor pe termen lung)

Este etapa ce urmează după „selectarea” embrionilor sănătoşi prin diagnosticul de preimplantare. Embrionii în „exces” şi sănătoşi, care nu vor fi transferaţi în uter, vor fi congelaţi în condiţii speciale; există bancă de ţesut ovarian uman unde sunt stocate aceste oocite.

În prezent se fac studii despre potenţialul genetic după crioprezervare, respectiv posibila deteriorare a embrionului la temperatura camerei după dezgheţare, crescând riscul aneuploidiilor (boli cromozomiale prin aberaţii numerice) [24].

Şansele de supravieţuire a unui embrion congelat apoi dezgheţat, care putea să devină mai apoi sarcină diagnosticată clinic, sunt de 15% [25].

[…]

1. i) Embriotransferul – ET

Un procent de 87,5% dintre pacientele la care s-au colectat ovule sunt capabile de embrio-transfer, dar numai 21,1% dintre ele vor procrea. Etapele ET sunt:

transferul se face de la ziua 1 după colectarea de ovule până la ziua 5, în stadiul de blastocist;

este foarte important stadiul dezvoltării endometrului; şansa cea mai mare de implantare o are în zilele de 17-19 ale ciclului;

numărul embrionilor transferaţi este important, căci astfel rata sarcinilor multiple este în concordanţă cu numărul de embrioni de bună calitate transferaţi; în prezent, marea majoritate a clinicilor limitează numărul embrionilor transferaţi la 2 pentru pacientele sub 35 de ani şi la 3 pentru cele trecute de 35 de ani, dar se ţine cont că la pacientele în vârstă şansa obţinerii unei sarcini scade;

embrionii sunt transferaţi în cateter într-un mediu vâscos pentru a facilita transferul;

locul de transfer embrionar în cavitatea uterină este în partea joasă a uterului, crescând rata sarcinii; embrionii trebuie să fie aproximativ la 1 cm proximal de fundul uterin; (transferul în partea de sus a uterului duce la creşterea riscului sarcinilor extrauterine) [27].

Comentarii:

începând cu prelevarea ovulului matur şi până la naştere, o mare parte din embrionii creaţi se pierde în diferite stadii ale evoluţiei lor dificile. Astfel, marea majoritate a fiinţelor umane create prin metoda FIV mor înainte de naştere [28].

după statisticile organizaţiilor pro-vita, un procent redus de embrioni, între 1,6 şi 1,7 %, ajunge să aibă un proces normal de gestaţie [29];

urmărindu-se criteriul „eficienţei”, la început sunt creaţi mai mulţi embrioni decât sunt necesari, unii dintre ei fiind o rezervă pentru un viitor tratament sau pentru experimente [30];

se cunosc cazuri în care embrionii în exces sunt utilizaţi pentru obţinerea de produse cosmetice; alţii sunt păstraţi prin congelare, fiind o rezervă pentru alte nereuşite ale procreaţiei asistate [31].

Rezultate

rata sarcinii este de 12-19% prin metoda FIV-ET;

sarcinile ectopice după ET (embriotransfer), au loc în proporţie de 4-5%;

rata sarcinii creşte cu numărul de embrioni transferaţi, dar creşte şi numărul de sarcini multiple;

riscul naşterii premature (26-28 săptămâni) este de 12,8%;

procentul de operaţii cezariene în FIV este de 45-55%;

mortalitatea perinatală în FIV este de 45/1000 naşteri în Australia, 27 în Marea Britanie etc.;

procentul malformaţiilor congenitale în FIV nu diferă faţă de cel al populaţiei generale [32].

Concluzii

1). Rata de eşec în FIV

Dr. Claudia Kaminski (medic ginecolog din Germania, preşedintele mişcării „Dreptul la viaţă”), la Conferinţa Internaţională Pro-Life din 10-12 octombrie 2002 de la Viena, intitulată „Medicul încearcă să ia locul lui Dumnezeu – Rătăcirile Medicinii Moderne”, relatează despre un studiu realizat în 26 de Centre de diagnostic de preimplantare din Europa, Australia şi SUA în perioada 1993-2000 la 886 de perechi care au recurs la FIV, unde s-au constatat următoarele:

s-au născut 162 de copii din 123 de sarcini (multe fiind gemelare);

au fost folosite 47 de ovule fecundate pentru fiecare naştere, deci pentru cele 162 de sarcini s-au fertilizat artificial 9102 de embrioni!

în total, s-au creat pe cale artificială 9102 de embrioni, dintre care s-au născut doar 162 de copii, deci un procent de 1,8% (rata de eşec fiind de 98,2%);

în 132 de cazuri, s-au făcut alături de diagnosticul de preimplantare şi alte metode invazive şi s-au constatat şi embrioni bolnavi. Astfel, s-au făcut 7 avorturi terapeutice timpurii, în primele 3 luni de sarcină, şi alţi 9 copii au fost practic distruşi în timpul gravidităţii printr-o tehnică numită „reductivă”. Alţi 2 copii au murit în timpul sarcinii. S-au născut şi 2 copii bolnavi. Deci, 18 copii au murit din cei 132, un procent de 13%; una dintre mame a avut 5 embrioni, dintre care au fost „reduşi”2; la altă mamă, care a avut 3 embrioni, s-a făcut o „reducere”, rămânând cu 2 copii, dar a făcut o infecţie în săptămâna a 22-a de sarcină şi i-a pierdut şi pe ceilalţi 2 [33].

În perioada 1989-1999, în Marea Britanie, peste 70.000 de embrioni umani au murit pe parcursul aplicării metodei FIV, născându-se 8.300 de copii pe această cale în aceeaşi perioadă. Literatura medicală prezintă aceste situaţii mult mai optimist [34].

[…]

Aspecte morale ale FIV. Un răspuns etico-spiritual la problema infertilităţii

Fecundarea in vitro e inacceptabilă prin însuşi faptul că se consumă în afara trupului uman; suprimarea embrionilor supranumerari este o crimă, ca şi avortul [41].

Prof. H. Tristran Engelhardt, în cartea „Fundamentele bioeticii creştine”, arată problema morală a producerii în exces de embrioni: „cea mai evidentă chestiune morală pusă în joc de fertilizarea in vitro e legată de producerea în ‘exces’ de zigoţi şi de embrionii timpurii care riscă să fie congelaţi sau distruşi”. Îl dă exemplu pe Sfântul Vasile cel Mare care susţine că: „ucigaş este cel ce ucide un embrion neformat sau imperfect, întrucât acesta deşi nu e încă o fiinţă completă, era menit să se desăvârşească în viitor, potrivit succesiunii neapărate a legilor firii” [42].

„Începutul fiinţei umane se petrece deci, prin unirea nu doar biologică, ci şi spirituală a părinţilor prin legătura căsătoriei. Un act de procreare lipsit de expresia fizică este privat de comuniunea interpersonală dintre cele două corpuri fizice. Caracteristica iubirii conjugale este totalitatea şi deplinul dăruirii celor două persoane, de aceea, substituirea actului corporal cu tehnica determină o reducere a lui la simplitatea unui gest tehnic. Fertilizarea extracorporală a fost astfel asimilată cu fecundarea extraconjugală. Părinţii sunt doar o terminologie în cazul fertilizării in vitro. Cine împlineşte faza decisivă a procreării este un străin sau o echipă de străini, în locul cuplului. Din acest motiv, se înţelege de ce actul de iubire conjugală este considerat în învăţătura Bisericii ca unica modalitate demnă de procreare umană” [43].

Părintele Juvenalie ne oferă un răspuns moral-spiritual la această problemă: „atunci când soţii se găsesc în imposibilitatea de a aduce pe lume un fiu, tradiţia ne învaţă că ei nu sunt lipsiţi cu totul de posibilitatea de a-şi desfăşura şi aplica vocaţia lor de părinţi, inerentă tainei căsătoriei şi că pot apela la adopţie sau înfiere, angajându-se cu această ocazie să găzduiască şi să înconjoare cu dragoste şi dăruire copilul care le este oaspete, ca şi cum ar fi rodul pântecelui lor” [44].

[…]

Extrase din lucrarea „Îndrumarul medical şi creştin al Federaţiei Organizaţiilor Ortodoxe Pro-vita” de dr. med. Christa Todea Gross şi pr. prof. dr. Ilie Moldovan.

Disponibilă integral aici.

Anexa: Ortodoxia și tehnologiile reproductive moderne

Pozițiile Bisericilor Ortodoxe Română și Rusă privind avortul, eutanasia, transplantul de organe și tehnologiile reproductive [pdf].[43]

După cum se observă, aceste metode, care încearcă să aducă fericirea părintească, trecând peste voia lui Dumnezeu, sunt îngăduite de El (căci dăruiește sufletul, din prima clipă a zămislirii, tuturor embrionilor, chiar dacă vor fi congelați sau uciși), dar sunt o lucrare demonică, prin pervertirea mentalității oamenilor și amăgirea lor. El a deformat gândirea oamenilor în mod viclean ca aceștia să transforme darul cel mare al pruncilor primiți de la Dumnezeu într-o tehnică mândră de control a omului de știință, noul-dumnezeu modern, asociată cu asasinate în masă (poateinconștiente). Participanții la astfel de practici, și părinții, și personalul medical, devin asasini în serie, care nici măcar nu știu că trebuie să se spovedească de aceasta, gândind că ei au vrut să facă copii, deci sunt binefăcători. Unii din cei ce lucrează la aceste centre chiar se declară pe ei înșiși că sunt dumnezei. Este tot vechea ispită a șarpelui: Fac 3:5 veţi fi ca Dumnezeu, dar de data aceasta nu numai prin cunoaștere, ci și prin dreptul la viața și moartea diferiților embrioni.

Sigur că bieții prunci nu vor ajunge în iad, dar nefiind botezați, nu se îmbracă în Hristos, deci nu pot ajunge nici în Împărăția Cerurilor. Faptul că prin osteneala medicilor FIV se zămislesc, nu îi îndreptățesc să îi și omoare, cum nu sunt îndreptățiți nici părinții care avortează sau își mănâncă pruncii lor (da, există și un astfel de obicei monstruos). Spusa că „eu te-am făcut, eu te omor” este un cuvânt diavolesc mincinos. Nici părinții, nici medicii FIV nu fac pe nimeni. Ei participă la creație prin voință, prin plăcerea împreunării sau a banilor încasați/ a faimei dobândite, deci din egoism. Dumnezeu, de dragul copiilor Lui, le trimite sufletele cerute prin strădania lor (pe care ei nu le pot face) și ține în viață trupurile, prin pronie, peste care nici ei nu au control, lucru vizibil din mulțimea eșecurilor.

Dar aceasta nu micșorează păcatul și nici nu face ca această metodă să fie altceva decât practica păgânilor de a-și jertfi idolilor copiii lor, numai că zeul nu se cheamă acum Moloh, ci Știință. Ca și atunci, și acum ideea a venit de la draci, căci Dumnezeu nu dă idei criminale și mândre.

Aceasta ne face să înțelegem că și ei, ca și slujitorii lor medicii mincinoși, atunci când capătă drepturi asupra noastră (prin acceptarea unei mentalități greșite, prin neștiință sau prin ritual), pot face același lucru (ca familiile sterpe să capete prunci, cu îngăduința lui Dumnezeu) prin păgânism, vrăjitorie sau închinarea la mormântul unui evreu ucis în duel. Dar aceasta o pot face și prin călătoria sau rugăciunea la mormântul unui om care, deși este considerat Sfânt Ortodox, prin rătăcirile lui învață erezii, astfel ca minunea obținerii diavolești a pruncilor să susțină și să confirme credințele pierzătoare de suflet ce i-au făcut să apeleze la ajutorul lor.

(5)         Fertilizarea cu ajutorul Părintelui Arsenie Boca

1. Este notoriu cazul însărcinării Luciei Chima, descris în capitolul Părintele Arsenie Boca „Biciul lui Dumnezeu” sau hipnotizatorul ce vădea la toți păcatele în mod public. Veți vedea acolo și în ce cădere duhovnicească va ajunge biata femeie amăgită, la ce idolatrie față de Părintele Arsenie Boca și la ce părăsire a lui Dumnezeu.

Noi vă mai dăm încă două cazuri nefericite, care ne-au impresionat.

1. Sora unui monah din Moldova nu avea copii. A mers trimisă de o prietenă la Drăgănescu, pe când pictorul trăia. Acela a întâmpinat-o în ușa bisericii privind-o intens și zicându-i: „Tot ce faci să faci cu credință și își va merge bine”, apoi a plecat.Ea s-a întors acasă și, după o vreme, a zămislit. Copilul s-a născut chiar de ziua de naștere a Părintelui Arsenie Boca. Degeaba îi explică acum fratele ei că Părintele Arsenie Boca este un înșelat, ea nu crede aceasta cu nici un chip, repetând la orice argument, ca un tonomat: „Dar s-a născut chiar de ziua lui de naștere!”.
2. Un diacon nu putea avea copii, deși slujea într-un loc unde se aflau moaștele unui mare Sfânt Ierarh care ajută mult la dobândirea copiilor. Neavând răbdare și credință la Sfântul Ierarh, i se tot plângea duhovnicului său. Acesta, neavând timp să-i cerceteze învățăturile Părintelui Arsenie Boca, era unul din cei care îl admirau din zvonuri pe Părintele Arsenie Boca, neaflând (deocamdată) de amăgirea lui (doar fiindcă are mari succese prin minuni, mai ales acolo unde Sfinții nu intervin, nefiind voia lui Dumnezeu ca omul să-și dobândească cererea înainte de a-și schimba viața prin răbdare și pocăință). Așa că, pentru a-i răspunde totuși ceva, l-a trimis la mormântul de la Prislop. Imediat cum s-a întors de acolo, diaconița a rămas însărcinată cu un băiat. S-au gândit imediat să-l boteze cu numele Zian, fiindcă Arsenie li se părea prea călugăresc (ce credință nelămurită: să pui numele de Zian, care aduce aminte de zi și an, deșarta curgere a istoriei, în loc să-i fi pus numele bărbătesc atât de frumos Arsenie, ce ar fi atras atâția sfinți ocrotitor. Au făcut aceasta numai ca să mărească faima unui rătăcit, dar care măcar a avut şi el o bunătate: și-a schimbat acest nume caraghios de Zian, scăpând de el). Imediat după botez, bietul diacon a intrat în spital, cu o boală gravă de pântece, pe care medicii nu o pot diagnostica în nici un chip. Aceasta a pățit-o fiindcă a invocat (prin rugăciunea de la mormântul celui amăgit), duhurile ce au lucrat prin Părintele Arsenie Boca să-i intre în pântece, să-i selecționeze și să-i însoțească sămânța sa până în pântecele femeii sale pentru a o fertiliza, iar aceștia urând pe om nu fac minuni fără a vătăma. Dumnezeu a îngăduit aceasta ca printr-o boală în trup legată tocmai de botezul în numele lui Zian, să se întoarcă bietul diacon amăgit la cercetarea vieții și învățăturii Părintele Arsenie Boca și astfel să se trezească la pocăință pentru gestul făcut, ca să nu își crească copilul în amăgire și să se oprească de la propovăduirea unei minuni demonice. Vedeți cum lucrează diavolul ca să se înmulțească oamenii care capătă nume lumești la botez, din amăgire, în loc să-și ia ca ocrotitori Sfinții adevărați ai lui Hristos? Vă dați seama că acest copil, dacă nu se vor trezi părinții lui la adevăr, va fi crescut în evlavia față de un rătăcit, colecționar de atâtea erezii, simțindu-se dator să urmeze viața patronului său căzut? Părinții îi vor cultiva dragostea păgubitoare la el, îl vor pune să îi studieze viața și învățăturile, fiind prin numele lui un propovăduitor viu al înșelării ce omoară. Așa se răspândește la Români pieirea și lepădarea de Sfinții Părinți.

***

După cum vom vedea mai jos, amândouă minunile, ca și cele asemănătoare, sunt făcute spre slava unui om ce propovăduiește abaterea de la Ortodoxie, deci sunt mincinoase, folosindu-se de mecanismul lesnicios al fertilizării demonice, în urma invocării lor (chiar dacă nu directă ci indirectă, prin credința rătăcită de la adevăr). Prima apare în urma hipnozei, la a doua, este, însă, posibil, ca Sfântul Cuvios Ioan de la Prislop, împreună cu Sfântul Ierarh Nectarie să fi făcut minunea și, în timp, să-l îndrume pe diacon și familia sa, ca și pe duhovnicul său, să se pocăiască. Uneori Dumnezeu întoarce, îngăduind răul în bine. Aceasta, însă, nu înseamnă că nu vor fi consecințe negative și răni cu anevoie de vindecat, cu urmări, poate, pentru toată viața, datorate lipirii inimii lor de un amăgit, ce le aduce o mare vătămare în altarul vieții lăuntrice.

(6)         Mecanismul fertilizării demonice

Desigur că ceea ce pot face oamenii cu mijloacele lor rudimentare, este mult mai lesnicios împlinit de duhuri, care nu sunt reținute de materie, ci le pot străbate pe toate, având puteri îngerești (chiar dacă slăbite prin cădere), dacă le îngăduie Dumnezeu. Iar Dumnezeu nu ne retrage libertatea noastră nici măcar când ne împotrivim Lui. Dacă noi vrem cu orice preț ceva, în afara voii Lui, el dă dezlegare puterilor diavolești să le împlinească, fiindcă ne-am dat singuri robi conducătorilor împărăției pierzării, a celor răzvrătiți, chiar prin această dorință:

Psa 80:10 Dar n-a ascultat poporul Meu glasul Meu şi Israel n-a căutat la Mine.11 Şi i-am lăsat să umble după dorinţele inimilor lor şi au mers după cugetele lor.

În cazul fertilizării in vitro, am văzut că a fost insuflată de puterile diavolești. Desigur că ele pot să o și reproducă mult mai eficient, atunci când rătăcirea în credință a părinților le permite.

Vom recapitula etapele fertilizării in vitro, observând cum pot ele fi reproduse de demoni:

1. Selectarea pacienţilor cu infertilitate,

dar care doresc cu orice chip să aibă un copil, neținând cont de voia lui Dumnezeu și de metodă, dacă li se pare conformă cu credința lor. Desigur că oamenii au grade diferite de înșelare. Cei care sunt Ortodocși vor fi cu ușurință înșelați de un ieromonah Ortodox, dacă nu îi studiază învățătura ca să observe dacă este cu adevărat așa, sau doar poartă un renume.

1. Inducerea creşterii foliculare.

După cum vedem în Viețile Sfinților ei pot influența mult trupul prin atingeri dându-i tot felul de stări, până la boală gravă sau moarte, dar și tulburarea trupului pentru împreunare, putând aduce pe asceți prin pofte, până la exasperare ca ori să desfrâneze, ori să deznădăjduiască (Dumnezeu îngăduie aceasta pentru a-și cunoaște neputința și a se smeri). Astfel că a induce creșterea foliculară este ceva extrem de ușor pentru ei, stimulând prin incitare producția de hormoni necesari.

1. Colectarea de ovule

Aceasta este ceva ușor pentru ei, când sunt atâtea cazuri când fură ouăle de la anumite persoane, pentru a le aduce la cei ce plătesc vrăjitorilor pentru aceasta.

1. Cultura de embrioni

astfel, se controlează la microscop dacă oul prezintă cei doi pronuclei (care formează un embrion);

embriotransferul se efectuează la 44-48 de ore de la inseminarea oocitelor;

se aleg cei mai buni embrioni şi, cu acordul pacientei, se implantează 3-4 embrioni în uter, aceştia fiind în stadiul de 4-6 celule (blastocist) [10]

în unele cazuri, se face diagnosticul de preimplantare: la cuplurile care au tare genetice în familie şi recurg la FIV pentru a fi selectaţi doar embrionii sănătoşi din punct de vedere genetic.

Vă dați seama ce ușor citesc ei în codul genetic, dacă și gândurile ni le pot ghici după schimbarea stării trupului. Ei fac o selecție foarte riguroasă a embrionilor și după suflet, să vadă pe care îl păstrează, să corespundă închinării la ei, fiindcă după cum este mintea omului, ei își dau seama dacă le va fi prieten sau vrăjmaș.

Rom 9:11 Şi nefiind ei încă născuţi şi nefăcând ei ceva bun sau rău, ca să rămână voia lui Dumnezeu cea după alegere, nu din fapte, ci de la Cel care cheamă, 12 I s-a zis ei că „cel mai mare va sluji celui mai mic”, 13 Precum este scris: „Pe Iacov l-am iubit, iar pe Isav l-am urât”.

Cuviosul părintele nostru Pahomie era de neam din părţile Tebaidei Egiptului, născut din părinţi păgîni, închinători de idoli, ca un crin ieşit din mărăcini. Pe acesta, Domnul nostru Iisus Hristos l-a însemnat din copilărie pentru a Sa sfîntă slujbă; căci, Pahomie, fiind încă prunc, părinţii lui îi dădeau să guste din jertfele idolilor; dar el, gustîndu-le, îndată le vărsa ca pe nişte otravă vătămătoare de suflet, deoarece sufletul în care avea să petreacă Dumnezeu, nu putea să mistuie partea cea diavolească în pîntecele lui de prunc.

Crescînd el, părinţii lui l-au dus odată la capiştea idolească, care era lîngă rîul Nilului şi unde diavolul petrecea în idolul cel ce dădea răspunsuri la oamenii cei ce îl întrebau, înşelînd astfel poporul care credea că idolul lor zeu, vorbeşte cu ei. Pahomie, mergînd acolo, diavolul a tăcut şi idolul a rămas mut, iar popa idolesc se mira că zeul lor a amuţit şi îl ruga cu multe jertfe ca să le vorbească, însă el nu putea să grăiască nimic. Apoi, diavolul i-a descoperit taina aceea că, din cauza venirii lui Pahomie, nu poate să grăiască către popor. Deci, slujitorul, căutînd spre prunc, a strigat cu glas tare, zicînd: „Pentru ce aţi adus aici pe vrăjmaşul zeilor noştri? Scoateţi-l îndată afară de aici!” Părinţii lui Pahomie s-au mîhnit pentru aceasta, mirîndu-se şi zicînd între ei: „Ce o să fie pruncul acesta, că din jertfă nu poate să guste nimic, de vreme ce îndată ce gustă, o şi varsă?” Şi ei, nepricepînd aceasta, au tăcut. După aceea l-au dat la învăţătura cărţii egiptene şi la filosofia cea veche.[44]

Fiindcă li se dă voie, vor alege pe pruncii cei mai vicleni, spre chinuirea părinților și amăgirea lumii. Pe cei care li se vor părea drepți, îi vor omorî.

1. c) Prepararea şi inseminarea spermei

sperma este obţinută prin masturbare într-un recipient steril;

se face spermograma (o analiză amănunţită a spermatozoizilor, care ne arată calitatea şi cantitatea);

se urmăreşte obţinerea unui specimen cu un număr cât mai mare de spermatozoizi cu motilitate bună, lipsit de contaminare microbiană;

inseminarea se efectuează la o concentraţie de 50.000-200.000 spermatozoizi/ml [12];

sperma obţinută poate fi de la partener/soţ sau poate fi „donată” de o altă persoană.

„În privinţa donării de spermă şi a existenţei unei bănci de spermă, se insinuează şi ten-dinţa eugenică pentru achiziţionarea de „spermă selecţionată”

Și diavolii pot alege din atâția spermatozoizi, și din ovulele alese care să dea fetiță sau băiat, blondă sau brunet, după cum e comanda proorocului mincinos. De asemenea pot aduce din sămânța jertfită lor în întreaga lume prin malahie (masturbare) prin onanie (inclusiv contracepție) fiindcă le aparține. Vă dați seama ce bancă bogată au la dispoziție. Pentru ei care pot transporta și oameni mari la distanță, este ceva lesne să transporte în pântecele femeii, atunci când se împreunează cu soțul ei, în urma rugăciunilor sau cererii rătăcite, urmând firul contracțiilor trupului feminin, sămânță recoltată ori de la bărbatul ei, ori de la unul străin, până la ovare, pentru a o însărcina. De altfel și împreunarea o pot provoca exact la momentul dorit fie prin înfierbântări mai înainte de vreme, fie prin oprirea înainte de vreme, astfel ca pruncul să se zămislească la timpul potrivit pentru a se naște în ziua stabilită pentru a potrivi minunea. Micile reglaje ale zilei le pot face și prin declanșarea unei nașteri premature (fie printr-o piedică pusă, fie prin stimularea hormonală, fie prin incitarea uterului la contracții), sau prin întârzierea ei, prin încetinirea uterului, strângerea colului și alte reglaje hormonale. Trupul femeii și al bărbatului, fiind dedicate lor prin mentalitatea greșită ce i-a împins la ritualul eretic, devin ca niște jucări de copii, ușor de condus spre scopul viclean. Vedem în Viețile Sfinților atâtea cazuri în care femeile, fiindcă au mințit că au rămas însărcinate cu altul, nu au putut naște până nu au mărturisit adevărul. Dacă diavolul prin vrăjitori, poate da lapte (furat de la o vacă neprotejată de stăpân prin viață creștinească în pocăință) printr-o bicicletă, cu atât mai mult poate transporta rapid, în condiții aseptice, sămânța bărbatului ce păcătuiește, fie în pântecele femeii sale, fie în pântecele altei femei, pentru a o lăsa însărcinată, urgent, la momentul potrivit pentru a întări credința mincinoasă.

1. d) Fertilizarea

fuzionarea spermatozoidului cu oul reprezintă punctul culminant al unor multitudini de procese; aceste procese (etape) sunt descrise în cap. I al cărţii. Fecundaţia şi implantarea oului în uter;

Diavolii pot lua și din sămânța bărbatului infertil, acei spermatozoizi anemici și să-i întărească pentru a fecunda, ducându-i la locul de întâlnire, dacă deduc, din configurația genetică, potrivirea cu scopurile lor.

1. e) Evaluarea calităţii embrionului

după 48 de ore de stat în incubator, oocitele fecundate ajung la stadiul de 4 celule;

se face apoi evaluarea embrionilor pentru transfer şi pentru crioprezervare, tehnică efec-tuată sub microscop;

evaluarea se face după diferite criterii: rata de clivaj, numărul de blastomeri per embri-oni, mărimea blastomerelor şi gradul de fragmentare şi granulaţie [16].

În unele cazuri se efectuează şi analiza genetică a embrionilor (diagnosticul genetic de pre-implantare).

Aspectele genetice ale FIV. Diagnosticul de preimplantare

Studiul cariotipului oocitelor nefertilizate a dus la concluzia că frecvenţa oocitelor cu anomalii cromozomiale variază între 24 şi 35%. Cele mai comune erori sunt: anomaliile cromozomiale de număr şi anomaliile cromozomiale de structură; aceste studii s-au efectuat toate pe oocite care nu au fertilizat şi nu s-au inseminat [17].

Studiul genetic al embrionilor se efectuează pe embrionii rezultaţi prin FIV, înainte de a fi implantaţi în uter. Acest studiu se realizează prin diagnosticul genetic de preimplantare.

Ce este diagnosticul genetic de preimplantare?

Diagnosticul de preimplantare urmăreşte detectarea unor posibile boli genetice şi „elimi-narea” embrionilor bolnavi şi este folosit de cuplurile cu risc crescut de transmitere a unui defect genetic, care doresc să se asigure de naşterea unui copil sănătos [18]. Nu este vorba doar de cuplurile infertile, ci şi de cele care pot procrea în mod natural, dar care au în ante-cedente boli genetice sau când mama are peste 35 de ani.

Diagnosticul genetic al preimplantării se poate efectua în diverse stadii de dezvoltare îna-intea implantării sale în uter şi implică analiza unei singure celule recoltate prin biopsia unui embrion obţinut in vitro [19].

Demonii nu au nevoie să facă biopsi la embrioni. Fiind duhuri le pot citi direct structura ADN și să decidă pe care îl păstrează, pe care îl omoară, dacă văd că sufletul nu corespunde întocmai cu vicleșugul lor. Dar în privința trupuluil, atât de perfecționați sunt, că nu au nevoie de nu știu câte încercări, ca să iasă cum vor ei. Doar sunt maeștri ai cugetării trupești și ai vicleniei rafinate.

1. g) Crioprezervarea (îngheţarea / depozitarea embrionilor pe termen lung)

Este etapa ce urmează după „selectarea” embrionilor sănătoşi prin diagnosticul de pre-implantare. Embrionii în „exces” şi sănătoşi, care nu vor fi transferaţi în uter, vor fi conge-laţi în condiţii speciale; există bancă de ţesut ovarian uman unde sunt stocate aceste oocite.

Şansele de supravieţuire a unui embrion congelat apoi dezgheţat, care putea să devină mai apoi sarcină diagnosticată clinic, sunt de 15% [25].

1. i) Embriotransferul – ET

Un procent de 87,5% dintre pacientele la care s-au colectat ovule sunt capabile de em-brio-transfer, dar numai 21,1% dintre ele vor procrea. Etapele ET sunt:

transferul se face de la ziua 1 după colectarea de ovule până la ziua 5, în stadiul de blas-tocist;

este foarte important stadiul dezvoltării endometrului; şansa cea mai mare de implantare o are în zilele de 17-19 ale ciclului;

embrionii sunt transferaţi în cateter într-un mediu vâscos pentru a facilita transferul;

locul de transfer embrionar în cavitatea uterină este în partea joasă a uterului, crescând rata sarcinii; embrionii trebuie să fie aproximativ la 1 cm proximal de fundul uterin; (tran-sferul în partea de sus a uterului duce la creşterea riscului sarcinilor extrauterine)

Este evident că dacă aceste lucruri sunt cunoscute de oameni, le știu și dracii. Așadar, pentru ei, nu este greu să jongleze cu pofta femeii și a bărbatului, ca să se potrivească cu scopurile lor și să facă transferul embrionului în uter, dacă este nevoie și prin desfundarea tropmpei uterine, exact la momentul și în locul potrivit ca să se prindă. Dar pot aduce și un embrion străin, de pildă în clipa în care femeia doarme, ca să nu simtă. Mai mult, ei pot modifica prin stimulare hormonală, sau prin atingere, aceste date, ca să corespundă cu ziua dorită de ei.

Să nu vă mirați că am spus că duhurile pot modifica starea întreglui trup. Aceasta este o realitate cunoscută prin Sfântul Duh de către Sfinții Părinți:

74. Prin acestea trei primeşte mintea înţelesuri pătimaşe: prin simţire, prin schimbări în starea organică şi prin amintire. Prin simţire, când lucrurile de care suntem împătimiţi, venind în atingere cu ea, o mişcă spre gânduri pătimaşe. Prin schimbări în starea organică, când mustul trupului schimbându-şi amestecarea printr-o hrană neînfrânată, sau prin lucrarea dracilor, sau prin vreo boală, mişcă mintea iarăşi spre gânduri pătimaşe sau împotriva Providenţei. Iar prin amintire, când aceasta, aducând în legătură cugetările sale cu lucrurile faţă de care am simţit vreo patimă, de asemenea mişcă mintea spre gânduri pătimaşe. […]

Acestea patru zic unii că schimbă starea organică a trupului şi dau minţii prin ea gânduri, fie pătimaşe, fie fără patimi: îngerii, dracii, aerul şi hrana. îngerii, zic, o schimbă prin cuvânt (raţiune); dracii prin atingere; aerul prin ardere (metabolism); iar hrana, prin felurile mâncărilor şi băuturilor, prin înmulţirea sau împuţinarea lor. Mai sunt, apoi, schimbările care se ivesc prin amintire, auz şi vedere, când pătimeşte întâi sufletul din pricina unor lucruri de întristare sau de bucurie. Pătimind din pricina acestora mai întâi sufletul, schimbă starea organică a trupului. Cele mai înainte înşirate, însă, schimbă întâi starea organică, iar acestea insuflă apoi minţii gândurile.[45]

Dacă tot trupul îl pot schimba prin atingere, cu cât mai mult organele reproductive, atât de influențabile de patimi, de lăcomia pântecelui, de plăcerea simțurilor, a imaginației, pe care le poate stârni și prin năluciri, și prin vise, și prin aduceri aminte, la omul fără paza minții. Și cine din cei ce aleargă la cei rătăciți are trezvie?

după statisticile organizaţiilor pro-vita, un procent redus de embrioni, între 1,6 şi 1,7 %, ajunge să aibă un proces normal de gestaţie [29];

urmărindu-se criteriul „eficienţei”, la început sunt creaţi mai mulţi embrioni decât sunt necesari, unii dintre ei fiind o rezervă pentru un viitor tratament sau pentru experimente [30];

se cunosc cazuri în care embrionii în exces sunt utilizaţi pentru obţinerea de produse cosmetice; alţii sunt păstraţi prin congelare, fiind o rezervă pentru alte nereuşite ale pro-creaţiei asistate [31].

În perioada 1989-1999, în Marea Britanie, peste 70.000 de embrioni umani au murit pe parcursul aplicării metodei FIV, născându-se 8.300 de copii pe această cale în aceeaşi pe-rioadă. Literatura medicală prezintă aceste situaţii mult mai optimist [34].

Dacă oamenii fac astfel de asasinate în masă, fără durere pentru copiii lor, cu cât mai mult diavolii care ne urăsc pe noi (și ar vrea, dacă li s-ar îngădui, să distrugă tot neamul omenesc dintr-o răsucire de coadă, ca să-l mâhnească pe Dumnezeu, Care ne iubește atât de mult), chiar dacă vor avea rebuturi și-i vor măcelări nu-i interesează considerând pe toți acești embrioni ca jertfiți lor de către părinți, întocmai ca pe vremea închinătorilor la idoli.

4Re 17:16 Şi au părăsit toate poruncile Domnului Dumnezeului lor şi au făcut chipurile turnate a doi viţei şi au aşezat Aşere şi s-au închinat la toată oştirea cerului şi au slujit lui Baal;17 Şi au trecut pe fiii lor şi pe fiicele lor prin foc, au ghicit şi au vrăjit şi s-au apucat să facă lucruri netrebnice în ochii Domnului şi să-L mânie.

Așadar, cine dorește să meargă la păgâni, la vrăjitori, la mormântul lui Victor Noire, sau la Prislop să aibă copii, să știe că îi poate dobândi. Numai că acei copii vor fi urâți de Dumnezeu, fiind selecționați de demoni să fie vicleni (căzând în păcate mari de-a stânga, sau, mai grav, într-o înșelare de-a dreapta, după modelul pictorului de la Drăgănescu, devenind stâlpi ai rătăcirii românești, cu responsabilitate crescută, pentru fiecare suflet care îl vor pierde prin viața și învățăturile lor. Și să nu uite, că este posibil, ca nici măcar să nu fie copilul lor.

Mai mult, spunând copilului, din convigere sinceră, chiar dacă amăgită, că este rodul unor astfel de practici, acesta va deveni din recunoștință următor al acelei rătăciri, având firea și personalitatea selecționată rău de cei care au făcut falsa minune și mentalitatea mutilată prin educația proastă, ce laudă amăgirea și necunoașterea adevăratei credințe lămurite.

Dacă, cumva un astfel de om se va căi, este foarte important să meargă la un duhovnic care știe să lupte cu păcatele de-a dreapta și cunoaște amăgirea de la Prislop, să se spovedească cu durerea inimii și să studieze Sfinții Părinți pentru a urâ din toată inima cumplitele rătăciri la care a fost expus de la zămislire până în acel moment, ca astfel să alunge din inimă șerpii gândiți ce și-au făcut cuib.

Mai mult Sfântul Botez pe care îl fac în numele lui Zian (zeul an, sau viața de aici de o zi sau de un an) dacă și credința părinților este rătăcită prin arsenism, adică închinată Părintelui Arsenie Boca, este posibil să nu fie valabil.

Cunoaștem aceasta din Sfintele Canoane. Avem pilda prin care nu este valabil nici botezul agarenilor (mahomedanilor), chiar dacă este făcut de către un preot și nași Ortodocși, atunci când părinții pruncului au credința rătăcită a părinților că fac Sfântul Botez doar pentru a nu li se infecta copilul la tăierea împrejur în numele lui Mahomed. Doar fiindcă nu cred cu adevărat că numai Hristos este Singurul Mântuitor și centrul întregii vieți lăuntrice a noastre, făcând aceasta doar prin Trupul Său Sfânta Biserică Ortodoxă de Răsărit, este suficient ca să facă invalid Sfântul Botez. Așadar este nevoie ca și credința părinților să fie dreaptă, nu amăgită, la momentul Sfântului Botez.

PENTRU PREOȚII CARII BOTEAZĂ COPIII AGAREANILOR, SAU PRIMESC PRE DÂNȘII CUMETRI, SAU PRIMESC JERTVĂ A ERETICULUI, ȘI PENTRU NEPREOȚII CARII BOTEAZĂ COPII.

GLAVA 152.

Întrebarea cătră patriarh chir Luca. Răspunsul lui.

De să va tîmpla să vie cătră credința noastră niscare copii carii mici se-au botezat ai agareanilor, mai boteza-i-vor au numai să-i ungă cu sfîntul mir, ca cum ar fi botezați?

Și săborniceaște răspunse și porunci să se mai boteaze, zice, pentru că botezul, sau din credința părinților, sau din credința celui ce să botează, vine darul de la Dumnezeu la dânsul și are căldura și dragostea credinții și a lucrurilor celor bune. Iară copiii agareanilor pre cari-i botează ca niște coconi, aceia nu știu ce să face pre dinșii și părinții lor sînt fără de credință, iară nu sînt ca noi creștinii, carii botezăm coconii noștri cu smerenie și cu credință adevărată ca să dobîndească dumnezăiasca lumină, ce să zice a lui Hristos și a împărăției lui; iară ei ca pentru să nu răiaze ;și ca să nu pață rău cînd să tae ei în leagea lor și ca pentru să nu se împuță trupurile lor, pentr-aceaia-i botează. [deci, dacă diaconul își botează copilul pentru a-L încredința lui Hristos având ca Trup deplin și unic al Său doar Sfânta Biserică Ortodoxă de Răsărit ca Singur Mântuitor, atunci este valabil. Mai rămâne însă ca vătămare ascunsă hula că Zian ar putea să-l ocrotească pe prunc și că ar fi Sfânt, care are urmări, asupra pruncului și a părinților. Dacă, însă, diaconul amăgit are gândul ucenicilor Părintelui Arsenie Boca care se încredințează preacuvioșiei sale spre mântuire, sau crede, cu toată convingerea respingând Sfinții Părinți, că se pot mântui și ereticii, după cum îl învață pictorul de la Drăgănescu, atunci botezul nu mai este Ortodox și, deci, nu este valabil. Una este când părinții lumești ai copilului au tot felul de păreri greșite din neștiință, printre care și aceea că s-ar putea mântui și ereticii, dar dacă stă cineva să le explice după Sfinții Părinți își dau seama și se corectează. Cu totul alta alta este să ai adânc înfiptă în inimă și să profesezi această credință ecumenistă mărturisind-o oficial, cu încăpățânare, împotriva Sfinților Părinți. Neștiința nu se împotrivește Crezului ci doar nu-l cunoaște, spre paguba neștiutorului, pe când erezia i se împotrivește pervertind mintea, inima și gura celui ce crede așa, făcându-l să-și piardă legătura cu Hristos Adevărul și deci, mântuirea, dacă nu se pocăiește până la moarte – n.n.] Iară acolo unde se botează, darul lui Dumnezeu la dinșii nu vine căce că iaste departe de dînșii, ce vine urgie și pre cel ce să botează și pre cel ce botează pre dinsul, adecă pe preotul ce-l botează, așijderea și pre cumătrul carele-l priimeaște. Deci să știm de aceasta, cîtă călcare fac dumnezeieștilor pravile preoții ceia ce botează copii turcilor agareanilor.

Iară care preot va lua jertva ereticului sau a agareanului, sau va boteza copilul lui [în credința pomenită mai sus – n.n.], sau pentru cumetria copilului va priimi pre dinsul, sau nun la nuntă, aceluia poruncescu să i se ia darul; pentru că cine va avea părtășie cu necredinciosul, sau cu amestecare, are lumina cătră întunearec.

Iară cîți se vor boteza de popi nesfințiți, aceia a doa oară să se boteaze. Popii cei nesfințiți se chiamă carii se-au hirotonit de arhierei eretici, așijderea și dă cei ce li se-au luat darul, cărora li-l-au luat săborul arhieresc pentru vini și greșale ce au avut.[46]

Numai dacă ne se citesc cu luare aminte lepădările pruncul se primejduiește:

Scurtă învăţătură despre Sfântul Botez

După Simeon, arhiepiscopul Tesalonicului

Cap. 61: pentru citirea rugăciunilor

Dator este preotul a citi bine sfintele rugăciuni şi a le zice cu socotinţă, rar şi spre bună auzire. Pentru că cei ce se înfricoşează de multe ori de năluciri pătimesc aceasta, fiindcă preoţii care i‑au botezat pe ei n‑au zis rugăciunile de lepădarea diavolului şi celelalte sfinte rugăciuni cu luare‑aminte. Deci, o preote, de va îngădui vremea, nu numai o dată trebuie să zici din început rugăciunile lepădărilor şi celelalte rugăciuni, ci de multe ori, fiindcă şi în Molitfelnic, de opt sau de zece ori scrie să le zici, pentru că obiceiul vechi al Bisericii era ca în fiecare zi (adică în cele şapte zile ale săptămânii) să se zică acestea de preoţii care catehizau pe cei ce se botezau, şi a opta zi iarăşi se citeau de arhiereu sau de preotul cel ce urma să săvârşească botezul; şi într‑acest chip se boteza de arhiereu sau de preot. Noi am văzut pe mulţi preoţi cucernici botezând după ce de trei ori citeau acestea. [47]

Vă dați seama câtă pagubă au pruncii dacă părinții sau nașii nu sunt Ortodocși, sau nu cred cum învață Sfânta Predanie:

Cap. 62: Se cuvine ca naşul celui ce se botează să fie ortodox şi cucernic

Asemenea trebuie să se ia aminte ca naşul să fie ortodox şi cunoscător al dreptei credinţe. Căci eu am auzit lucru foarte greu şi fără socotinţă că unii fac naşi ai copiilor lor pe cei ce nu cred şi pe eretici, pentru pricini omeneşti, nădăjduind oarecare foloase. Unii ca aceştia şi taina o leapădă şi pe copiii lor nu‑i luminează, ci mai vârtos îi întunecă. Iar preotul care slujeşte părtaş se face celor depărtaţi de Dumnezeu. Căci cum ar putea să înveţe dreapta credinţă cel ce nu cunoaşte pe Dumnezeu, sau ce împărtăşire are lumina cu întunericul, sau ce parte are credinciosul cu cel necredincios? Precum scrie, cel ce face unele ca acestea osândit este. ^[48]

Fiii agarenilor, care fiind într-o vreme botezaţi de cineva, au crescut în legea părinţilor lor, pre urmă de se vor întoarce de bună voie la adevăr, iarăşi să se boteze şi aceia. […] Asemenea făgăduiesc şi mă jur că voi ţine cu neabatere şi neclintire aceasta credinţă ortodoxă, fără care nimeni nu se poate mântui. Aşa mă rog să-mi ajute mie Dumnezeu, şi Sfânta şi Dumnezeiasca Evanghelie aceasta, Amin. […] Cred şi mărturisesc că Biserica Ortodoxă a răsăritului este una Sfântă, sobornicească, şi Apostolească Biserică a lui Iisus Hristos, care a păstrat fără de schimbare toate cele învăţate de Hristos şi de Apostoli spre mântuirea oamenilor. [49][…]

Dacă părinții nădăjduiesc mai mult în Părintele Arsenie Boca (un om rătăcit, aflat sub îndoială, necanonizat de Sfânta Biserică) făcându-și-l centru al lucrării lor lăuntrice și se încredințează mai mult lui decât lui Hristos, Maicii Domnului, Sfinților Sfinții Ioachim și Ana, Sfântului Ierarh Nectarie, Sfântului Cuvios Sava, Sfântului Simeon al sârbilor și celorlalți Sfinți mădulare ale Lui, mărturisiți de Sfânta Biserică drept model de sfințenie și ajutători grabnici pentru a dobândi prunci, cu ce se deosebesc de cei care nădăjduiesc mai mult în Mahomed, decât în Hristos? Doar cu atâta, că Părintele Arsenie Boca are construită imaginea de Sfânt Ortodox. Dator însă este orice Ortodox ca să nu se ia după părerea unora și altora, să o ia înaintea Sfântului Sinod și să îl canonizeze, ci să-l compare mai întâi cu Sfânta Predanie, și chiar de îl găsește impecabil în credință, nici așa să nu se înalțe pe sine mai sus de Sfântul Sinod, ca să îl numească ocrotitor, prin Sfântul Botez, al copiilor lui, ci să-i pună sub ocrotirea Sfinților Canonizați, din smerenie față de Sfânta Biserică. Cu ce este mai mult fiu al Bisericii dacă nu urmează îndrumările și învățăturile Ei, ci se bizuie pe zvonuri, păreri și minuni? A fi diacon sau arhiereu îți crește responsabilitatea pentru cunoașterea adevărului și autoritatea mărturisirii lui, nu capacitatea de a da dezlegări pentru patimi raționale, sau abuzul mărturisirii minciunii drept adevăr (prin necercetare). Și orice învățătură neconformă cu Sfânta Predeanie, este o cunoștință mincinoasă, care îmbolnăvește mintea făcând-o să păcătuiască. Astfel că vina pentru un Ortodox să ia drept Sfânt un rătăcit și drept bune învățăturile lui vătămătoare și hulitoare este mai mare decât vina unui neștiutor mahomedan, care totuși are oleacă de credință înspre bine că botezul aduce sănătate copilului său. Dacă pentru nedeplinătatea credinței mahomedanului neștiutor nu este valabil botezul copilului său, dar pentru o credință strâmbă ce se împotrivește fățiș și public Ortodoxiei (tocmai din partea unui cleric ce ar trebui să fie cunoscătorul și mărturisitorul Ei) cum să vină darul lui Dumnezeu?

Ce stare dramatică pentru un om botezat în felul acesta îndoielnic și dat în grija unui om amăgit! Chiar alegerea numelui arată o mare părăsire de la Dumnezeu și o lipsă de discernământ. Dacă tot doreau părinții să fie recunoscători, de ce nu l-au numit Arsenie? Atâția Sfinții Arsenie ar fi mijlocit pentru el ca să i se ierte păcatele și să se întoarcă la pocăință. Dar Zian… un început rău, cu marea primejdie a rătăcirii depline.

Este recomandabil, pentru lecuirea unor astfel de victime ale amăgirii, dacă ajung la cunoașterea gravității stării în care se află, ca să se izbăvească de ea și de deznădejde, să primească cel puțin Pecetea Sfântului și Marelui Mir, însoțită de lepădările de arsenism și de rânduiala Sfântului Ierarh Metodie, Patriarhul Constantinopolui, pentru cei ce se întorc de la eretici.

Altminteri este posibil ca pruncul să fie răpit de diavol, ca unul ce a fost dedicat de la zămislire lucrării amăgitoare a lui.

Asemenea era un alt copil, care avea obiceiul, blestematul, să hulească [și ce hulă mare este a spune că un om care a încălcat toată viața prin fapte și cuvânt Sfânta Predanie, a pus semne hulitoare pictate public deasupra numelui Sfintei Treimi, și a înlocuit asemănarea lui Hristos cu propria înfățișare, ar fi Sfânt! Purtând numele lui, însăși prezența ta și chemarea numelui ce te acompaniază aduce întotdeauna această hulă, poate fără a-ți da seama, cum pătimesc și hulitorii obișnuiți cu înjurăturile, care li se prefac în obișnuință și nu le mai pătrund sensul. Dar dacă acel biet copilaș mai și începe să se asemene cu patronul numelui său prin fapte, hula se agravează.

Ce ați spune, de pildă, să dea un Ortodox numele de Mahomed copilului său la Sfântul Botez? Nu ar fi așa grav, fiindcă toți Ortodocșii și-ar da seama de răutatea păcatului, și nu credem că este vreun preot care ar accepta așa ceva. Dar Zian este un nume cu mult mai primejdios, fiindcă Îl înlocuiește pe Hristos, părând că îi aduce laudă, și sunt preoți care chiar consideră sfințenie să se dea acest fel de nume la Sfântul Botez. Cu cât o hulă este mai ascunsă, înșeală pe oameni mai mari în Sfânta Biserică și este practicată mai des, este mai gravă. Astfel că și numirea pruncilor ca Zian sau Ziana este mai gravă decât a fi numiți Mahomed sau Aișa, în aceeași proporție în care vicleșugul este mai periculos decât răutatea fățișă – n.n.]. Odată, jucându-se cu alți copii, a hulit numele lui Dumnezeu, și în acel ceas, l-au răpit diavolii și de fel nu s’a mai văzut sau s’a mai auzit ceva despre el. Aceasta s’a făcut, ca să priceapă hulitorii, că dacă pe copiii cei mici îi pedepsește atât de aspru Dumnezeu, pe ei cari au mai mică greșeală la păcat, pentru mica lor cunoștință și înțelegere, în ce mare primejdie se află cei mari, cari cunosc greșeala lor, și știu câtă fără-de-lege fac cu hula. Pentru aceasta să se teamă, ca nu cumva să-i pedepsească Domnul cu o astfel de muncă sau și mai mare precum au pătimit și alți mulți în diferite timpuri, și în multe locuri, nu numai în vremile trecute, dar și acum în zilele noastre, după cum cunosc pe mulți cari au îndrăznit să hulească pe Dumnezeu. Acestora li sau dat aici vremelnic, de către dreptul Judecător, diferite osânde și înfricoșate munci. Pe unii i-a ars cu fulger din cer; altora le-a întors fața la ceafă și au rămas privitorilor, o jalnică vedere; altora le-a pironit limba; altora li s’au umflat și li s’au ars de tot mădularul cu care au grăit hula. Alții mulți, în diferite locuri și timpuri, au fost pedepsiți, și pedeapsa lor să fie spre pildă și învățătură.

Teme-te să nu pătimești și tu asemenea lor, ba poate și mai rău. încă poți să te folosești, să dezrădăcinezi din tine vinovăția aceasta, hotărând în mintea ta ca sa nu mai hulești pentru vreo oarecare pricină, chiar de ți s’ar întâmpla cel mai cumplit necaz și primejdie. Iar de vei cădea în nesocotință și în obiceiul tău cel rău, să nu lași să treacă ziua aceea fără să alergi la Mărturisire. Părăsește toate treburile ca să vindeci rana ta sufletească, precum ai face cu cea trupească, și să nu îngădui nici o clipă neîndreptat. Căci păcatul ce nu se șterge prin pocăință trage pe păcătos prin greutatea sa la altă fără-de-lege. Pentru aceasta sârguește-te să găsești leacul cât mai curând. Iar dacă se va întâmpla ca să nu fie duhovnic acolo unde ești, să zici îndată în gândul tău: Fă canonul acesta pe care ți-l dau eu nevrednicul. Adică, îndată ce va ieși hula din gura ta, mușcă-ți tare limba care a făcut păcatul, chiar dacă ar sângera și te-ar durea mult, ca să-ți aduci aminte în vremea viitoare, și de câte ori vei cădea în asemenea păcat, până ce te vei dezbăra de acest obiceiul. Prin acest chip nădăjduesc la Dumnezeu să te izbăvești cu totul, după cum și alții au făcut-o. Că la orice lucru este deprindere, și să nu te sperii de durere, fiindcă mai bine este să suferi aici puțină vreme decât să te muncești veșnic.

Al șaptelea și cel mai de pe urmă leac este, să fugi de pricinile și locurile care te fac să cazi în acest păcat. Fiindcă cine nu se păzește de prăpastie, moare într-însa. [așadar să ne ferim a merge la Drăgănescu sau Prislop, unde suntem ispitiți să numim pe Zian sau Părintele Arsenie Boca ca Sfânt – n.n.][50]

***

Cu totul altfel face un Sfânt adevărat, când se roagă pentru obținerea de prunci și proorocește. El leagă minunea de pocăința părinților sau viitoarea înțelegere a pruncilor, pentru a se mântui și părinți și copiii. El nu face minuni pentru renumele său, ci îi dă pe copilași în grija Sfinților autentici spre a se mântui:

Osia Karamuratidu, cand era tanara casatorita, purta o broboada colorata de smirna. Parintele Arsenie in repetate randuri i-a facut observatii, ca sa o lepede si sa poarte una modesta, precum purtau toate femeile din Farasa, dar aceea nu l-a ascultat. Intr-o zi cand a vazut-o din nou i-a spus cu asprime:

– Nu voiesc boli frantuzesti in Farasa. Daca nu asculti, sa stii ca pruncii pe care ii vei naste, dupa ce se vor boteza iti vor pleca ingerasi si nu te vei bucura de nici unul.

Din pacate, nici acum nu l-a ascultat, ci numai dupa ce i-au plecat doi ingerasi, a aruncat broboada cea pestrita si a mers la Parintele Arsenie cerandu-si iertare. Iar Parintele, dupa ce a iertat-o i-a spus:

– Du-te acum cu binecuvantarea Domnului si pe primul copil ce-l vei naste, care va fi baiat, il vom numi Arsenie, iar pe al doilea, care va fi fata, o vom numi Irina.

Precum s-a si facut. (Acest copil numit Arsenie este chiar Cuviosul Paisie Aghioritul) [numele de Arsenie nu i l-a dat Sfântul Arsenie Capadocianul făcătorul acestei minuni din cauză că îl purta el, pentru a-l lega de sine, ci l-a luat de la Sfântul Arsenie cel Mare, care și pe el îl ocrotea, știind că îi va face pruncului la fel de bine, cum i-a făcut și lui. Mai mult, prin aceasta a proorocit, astfel, că pruncul va deveni monah. Sau chiar Sfântul Arsenie cel Mare, ocrotitorul lui s-a ocupat de aceasta, fiindcă i s-a dat lui spre ocrotire. Dar un rătăcit cum s-ar putea ocupa de mântuirea altora? Și ce ar putea să le dea în afară de amăgirea în care a trăit?

Observăm astfel cum lucrează cu smerenie și discernământ spre pocăință, după Sfinții Părinți, Sfinții Arsenie și cu totul altfel duhul ce pune stăpânire pe oameni la mormântul Părintelui Arsenie Boca, prin minuni vătămătoare de suflet. – n.n.] [51]

[1] CANONUL ORTODOXIEI I

[2] Romeo Petrașciuc, Lăsați-vă în grija Lui Dumnezeu, Editura ‎ Agnos, Sibiu, 2014, pp. 68-69.

[3] Pr. Petru Vamvulescu, Părintele Arsenie Boca MĂRTURIA MEA, s.Ed., Arad, 2012, pp. 15-l6.

[4] Dan Lucinescu, Părintele Arsenie Boca un sfânt al zilelor noastre, Ed. Siaj, s.l., 2009, pp. 46‎‎-55

[5] Viețile Sfinților, Ed. Mănăstirea Sihăstria, ²2005, 20.02.

[6] <https://ro.wikipedia.org/wiki/Arsenie_Boca#Prigoana_.C8.99i_martirajul_dup.C4.83_gratii>, joi, 24 septembrie 2015.

[7] Extras din volumul Părintele Cleopa Ilie. Prieten al sfinților și duhovnic al credincioșilor – in memoriam, Ed. Trinitas, Iași, 2005, pag. 244-246.

[8] 81-85

[9] Ioan Cișmileanu, Mărturii din Țara Făgărașului despre părintele Arsenie ‎Boca, Ed. Agaton, Făgăraș, 2004‎, p

[10] Dyonysios Farasiotis, Marii inițiați…, p. ‎218 ‎

[11] <http://www.razbointrucuvant.ro/recomandari/2011/11/‎‎17/padre-pio-avea-stigmate-false-iar-vaticanul-stia/‎>, joi, 25 iunie 2015.

[12] <http://paginiortodoxe.tripod.com/vsapr/04-04-cv_iosif.html>, miercuri, 23 decembrie 2015.

[13] <https://www.scribd.com/doc/47733410/Pe-urmele-unui-sfant-Parintele-Arsenie-Boca>, luni, 6 iulie 2015, pp. 52-53.

[14] Ioan Cișmileanu, Mărturii din Țara Făgărașului despre părintele Arsenie ‎Boca, Ed. Agaton, Făgăraș, 2004‎, p

[15] Sfântul †Dimitrie al Rostovului, Hronograf adică numărare de ani, Ed. Pelerinul Român, Oradea, ²2005, p. 34.

[16] M. Zosima Pascal, Prodromit, Sfârșitul Omului, Ed. Mitropoliei Chișinăului și Moldovei, București, ⁵1937, pp. 5-6.

[17] Viețile Sfinților, 17.01., Ed. Mănăstirea Sihăstria, ²2005.

[18] Pr. Gheorghe Anițulesei, Fenomenul Arsenie Boca…, pp. 19-20.

[19] Ioan Cișmileanu, Mărturii din Țara Făgărașului despre părintele Arsenie ‎Boca, Ed. Agaton, Făgăraș, 2004‎, p. 82.

[20] <https://www.scribd.com/doc/47733410/Pe-urmele-unui-sfant-Parintele-Arsenie-Boca>, luni, 6 iulie 2015, pp. 61-62.

[21] <http://www.aparatorul.md/sfantul-ioan-gura-de-aur-dracii-pot-face-false-minuni-si-deci-si-false-vindecari/>, miercuri, 25 noiembrie 2015

[22] Sfinții Bătrâni et alii, Pateric Despre Visuri Și Vedenii, p. 336

[23] 1 Ioan 6, 60.

2 Matei 12, 24.

[24] Ieromonah Arsenie Boca, Cărarea Împărăției, Ed. Sfintei Episcopii Ortodoxe Române a Aradului, ⁴2003, p. 75.

[25] Pr. Stavrofor Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Filocalia, Volumul III, Ed. cit., pp. 380-392.

[26] Sfântul Teofilact Arhiepiscopul Bulgariei, Tâlcuirea Sfintei Evanghelii De La Luca, Ed. Σοφία – Ed. Cartea Ortodoxă, București, 2007, p. 205

[27] Ierom. Nicodim Sachelarie, Pravila bisericească, Ed. Parohia Valea Plopului, Jud. Prahova, ³1999.

[28] Viețile Sfinților, Ed. Mănăstirea Sihăstria, ²2005, 19.01.

[29] <http://www.pelerinajemira.ro/marturii/vindecari-miraculoase-la-lourdes/>, luni, 22 iunie 2015

[30] Pr. Gheorghe Anițulesei, Fenomenul Arsenie Boca…, pp. 24-26.

[31] Ioan Cișmileanu, Mărturii din Țara Făgărașului despre părintele Arsenie ‎Boca, Ed. Agaton, Făgăraș, 2004, pp. 118-119.

[32] Pr. Gheorghe Anițulesei, Fenomenul Arsenie Boca…, p. 21.

[33] 58 P.G. 111, 680 D – 681 B; Paraclete, p. 59.

Viaţa Sfântului şi de Dumnezeu purtătorului părinte Andrei cel nebun pentru Hristos, <http://forum.teologie.net/download/file.php?id=453&sid=6fe742009f90a7678a0dbb1878a79d66>, duminică, 6 decembrie 2015, p. 22.

[34] Pr. Stavrofor Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Filocalia, Volumul III, Ed. cit., p. ‎446‎.

[35] Din DVD dat nouă, de către Părintele Iachint, la Sfânta Mănăstire Pavel, din ‎Sfântul Munte, în Joia Mare, 2015.‎ Menționăm că opiniile sfinției sale îi aparțin. Noi nu suntem de acord cu toate.

[36] Pr. Gheorghe Anițulesei, Fenomenul Arsenie Boca…, pp. 3-5.

[37] <https://ro.wikipedia.org/wiki/Glykon>, vineri, 1 ianuarie 2016.

[38] <http://stirileprotv.ro/show-buzz/entertainment/crezi-ca-o-statuie-te-poate-ajuta-sa-ramai-insarcinata.html>, vineri, 1 ianuarie 2016.

[39] <http://www.kudika.ro/articol/special/3677/Ghid-de-vraji.html>, vineri, 1 ianuarie 2016

[40] <http://a1.ro/news/inedit/pupi-mortu-ntre-picioare-si-ramai-grea-id132300.html>, vineri, 1 ianuarie 2016

[41] Ierom. Nicodim Sachelarie, Pravila bisericească, Ed. Parohia Valea Plopului, Jud. Prahova, ³1999.

[42] <https://www.youtube.com/watch?v=GwniDAkU2t4>, vineri, 1 ianuarie 2016.

[43] <http://provitabucuresti.ro/bioetica/fertilizarea-in-vitro>, vineri, 1 ianuarie 2016.

[44] <http://paginiortodoxe.tripod.com/vsmai/05-15-cv_pahomie_cel_mare.html>, sâmbătă, 2 ianuarie 2016.

[45] Pr. Stavrofor Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Filocalia, Volumul II, Ed. cit., pp. 106, 111.

[46] †IPS Daniil Andreean (Panoneanul), mitropolit al Ardealului, Îndreptarea legii 1652, Ed. Academiei R.P.R., București, ²1962, p. 162.

[47] <http://molitfelnic.ro/scurta-invatatura-despre-sfantul-botez/>, sâmbătă, 2 ianuarie 2016.

[48] <http://molitfelnic.ro/scurta-invatatura-despre-sfantul-botez/>, sâmbătă, 2 ianuarie 2016.

[49] Molitfelnic (Transliterare, diortosire, alcătuire după edițiile de la 1834 și 1896 de Monahul Teodosie Neghiniță), <http://www.scribd.com/doc/56447225/Molitfelnic>, miercuri, 27 februarie 2013, pp. 569, 546, 558.

[50] Agapie Cretanul, pustnic din Sfântul Munte, Mântuirea păcătoșilor, Ed. s.n., s.l., ³1939, pp. 45-46.

[51] <http://saraca.orthodoxphotos.com/biblioteca/minunile_sf_arsenie_capadocianul.htm>, sâmbătă, 2 ianuarie 2016

Publicitate